Dictionar Roman Explicativ
 
 
Dictionar » Dictionar Roman-Roman » Ş

Ş

Adauga o definitie | Adauga un cuvant nou.

Toate A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ş T Ţ U V W X Y Z

Cuvant:  
*) pentru a cauta în dictionar utilizaţi caractere româneşti.

Ş

Definitie preluata din dictionarul DEX Online Link

Ş1 s.m. invar. A douăzeci şi treia literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (consoană constrictivă prepalatală surdă (2)). [Pr.: şe].

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

Ş2 interj. (De obicei prelungit) Cuvânt folosit pentru a-i cere cuiva să tacă, să păstreze tăcere. – Onomatopee.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

Ş, ş s. m. invar. [cit. şe]

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ş/şşş interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ş ţ Ş Ţ \ ă î

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

ş3 / şşş interj.

Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a, , Editura Univers Enciclopedic, 2005

interj. Cuvânt cu care se alungă păsările. – Onomatopee.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

interj. Vorbă să fie! da de unde! nici gând!

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞI adv., conj. A. Adv. (Stă înaintea părţii de vorbire la care se referă; fiind vorba de verbe reflexive sau de forme verbale compuse, stă între auxiliar, pron. refl. etc. şi verb) I. (Cu sens modal) 1. Chiar, în adevăr, cu adevărat. ♦ Întocmai, exact. Precum a zis, aşa a şi făcut. 2. Pe deasupra, în plus, încă. După ce că e urâtă o mai cheamă şi Neacşa. 3. Chiar, încă, pe lângă acestea, de asemenea. Vezi să nu păţeşti şi tu ca mine. ♦ (Pe lângă un adjectiv sau un adverb la gradul comparativ, intensifică gradaţia) O cameră şi mai mare. ♢ Loc. adj. (Cu valoare de superlativ) Şi mai şi = mai grozav, mai straşnic. 4. (În propoziţii negative) Nici. Însă şi de voi nu mă îndur ca să vă părăsesc. II. (Cu sens temporal) 1. Imediat, îndată, pe loc. Cum îl zări, îi şi spuse. 2. Deja. Masa se şi pune în grădină. B. Conj. I. (Marcă a coordonării copulative) 1. (Leagă două părţi de acelaşi fel ale unei propoziţii) Este voinic şi tânăr. 2. (Împreună cu prep. „cu” exprimă relaţia operaţiei matematice a adunării) Plus. Doi şi cu trei fac cinci. ♦ (Ajută la formarea prin adiţie a numeralelor de la douăzeci şi unu până la nouăzeci şi nouă) Şaizeci şi opt. ♦ (Ajută la formarea numeralelor care exprimă numere zecimale, legând partea zecimală de întreg) Trei şi paisprezece. ♦ (Indică adăugarea unei cantităţi) Plus. Unu şi jumătate. 3. (Leagă două substantive între care există o corespondenţă sau o echivalenţă) Binele şi răul. 4. (Aşezat înaintea fiecărui termen al unei enumerări, ajută la scoaterea lor în evidenţă) A adus şi vin, şi mâncare, şi cărţi. ♦ (În repetiţii, ca procedeu stilistic) Ia cuvântul şi vorbeşte şi vorbeşte. 5. (Leagă două propoziţii de acelaşi fel, indicând o completare, un adaos, o precizare nouă) Deschide uşa şi intră. 6. (Accentuat, în corelaţie cu sine însuşi) Atât..., cât...; nu numai..., ci şi... Are în mână şi pâinea, şi cuţitul. 7. (În stilul epic şi popular, mai ales în povestire, se aşază la începutul frazei, indicând continuitatea desfăşurării faptelor) Şi a plecat fiul de împărat mai departe. ♦ (Întrebuinţat înaintea unei propoziţii interogative sau exclamative, subliniază legătura cu cele povestite anterior) Şi ce vrei să faci acum? ♢ Expr. Ei şi? = ce-mi pasă? ce importanţă are? (Întrebuinţat singur, în dialog, ca îndemn pentru continuarea unei povestiri) Se aude cineva bătând în uşă... – Şi? – Mă duc să deschid. (Precedat de adv. „ca” are funcţie comparativă) a) La fel ca, întocmai ca. Se pricepe la pescuit ca şi la multe altele; b) aproape, aproximativ. Treaba este ca şi sfârşită. II. (Marchează coordonarea adversativă) Ci, iar, dar. Aude vorbindu-se şi nu pricepe nimic. 3. (Marcă a coordonării concluzive) Deci, prin urmare. E o glumă şi nu o lua în serios. – Lat. sic.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞA, şei, s.f. 1. Piesă de harnaşament confecţionată din piele sau din lemn, care se pune pe spinarea calului şi pe care şade călăreţul. ♢ Expr. A pune şaua (pe cineva) = a supune, a stapâni, a exploata (pe cineva), a constrânge pe cineva să facă ceva. A vorbi din şa = a vorbi de sus, cu siguranţă de sine. 2. Parte a bicicletei, a motocicletei etc. formată dintr-un mic suport (triunghiular) din piele, din cauciuc sau din material plastic, pe care se stă în timpul deplasării vehiculului. 3. Os din spinarea găinii. ♢ Şaua turcească = scobitură in grosimea osului sfenoid, în care se află situată glanda hipofiză. 4. Formă de relief reprezentând o depresiune cuprinsă între două părţi de teren mai ridicate, cu care alcătuieşte un ansamblu; curmătură. Şaua dealului. [Var.: şea s.f.] – Lat. sella.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞO interj. Strigăt cu care se asmut câinii. – Onomatopee.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞT interj. Cuvânt folosit pentru a cere cuiva să facă linişte. – Onomatopee.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞU interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită murmurul vorbelor şoptite sau foşnetul frunzelor. – Onomatopee.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞI conj., adv. 1. conj. (coordonator copulativ) (înv.) i. (E tânăr ~ frumos.) 2. conj. (completiv) de, să. (Stai ~ mă aşteaptă.) 3. conj. (adversativ şi restrictiv) că. (Să care bărbatul cu carul şi femeia cu poala, ~ tot se isprăveşte.) 4. adv. (înv. şi reg.) încă. (După ce că e urâtă, o mai cheamă ~ Muşata.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞA s. I. (GEOGR.) curmătură, (reg.) deşilătură. II. v. clitelum.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞA s. v. greabăn, samar, spate, spinare.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şa s. f., art. şáua, g.-d. art. şéii; pl. şei

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şi conjcţ., adv.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şo interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şt/şşşt interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şu interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞA, şei f. 1) Piesă de harnaşament confecţionată din piele, care se fixează pe spinarea calului (sau a altor animale), servind pentru şederea comodă a călăreţului. ♢ A pune ~ua pe cineva a impune cuiva propria voinţă. A se ţine tare în ~ a fi stăpân pe situaţie; a fi sigur de ceva. 2) Scaunul bicicletei sau al motocicletei. 3) Os din spinarea găinii. ♢ ~ua turcească scobitură în osul sfenoid, în care se află glanda hipofiză. 4) Formă de relief reprezentând o depresiune între crestele unui lanţ muntos, servind adesea şi ca trecătoare. [Art. şaua; G.-D. şeii] /<lat. şella

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞI1 conj. 1. (cu funcţie coordonătoare) 1) (exprimă un raport copulativ) Eu şi tu. E şi frumos şi deştept.Ei şi? ce-mi pasă mie? Ce importanţă are? 2) (exprimă un raport aditiv sau asociativ, formând numerale cardinale, numerale zecimale etc.) Treizeci şi patru. Cinci întregi şi două zecimi.Şi cu plus. 3) (exprimă un raport adversativ) Dar; iar; însă. Îl aude şi nu-l vede. 4) (exprimă un raport concluziv) Deci; prin urmare; de aceea. Am spus că fac şi voi face. 5) (stabileşte legătura cu cele spuse anterior, mai ales, la începutul unei propoziţii interogative) Şi unde ai mai auzit aceasta? 2. (cu funcţie subordonatoare) pop. (exprimă un raport concesiv) Deşi; cu toate că; măcar că. Şi a ştiut dar n-a spus. /<lat. sic

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞI2 adv. De acum. S-a şi dus. Se şi arată în prag. /<lat. sic

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞO interj. pop. (se foloseşte pentru a asmuţa un câine). /Onomat.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞU interj. (se foloseşte, de obicei repetat, pentru a reda murmurul vorbirii în şoaptă sau zgomotul produs de frunzele care foşnesc). /Onomat.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

interj. (se foloseşte, repetat, pentru a alunga păsările). /Onomat.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞU s.n. Termen chinezesc pentru a denumi pictura verticală pe sul, corespunzând picturii de şevalet din Europa. V. kakemono. [< chin., rus. şu].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ŞI2 pron. refl. v. îşi.

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

ŞU s. n. pictură chinezească verticală pe sul, corespunzând picturii de şevalet din Europa. (< chin. şu)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

şt / şşşt interj.

Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a, , Editura Univers Enciclopedic, 2005

(şi în forma „transgresie”) s.f. 1) orice lucru (faptă, cuvânt, atitudine) care constă în abaterea de la o dispoziţie, normă sau percept şi care nu este în armonie cu personalitatea divină şi principiul activ; păcat; greşeală, fărădelege, nelegiuire. 2) adulter spiritual. [Din fr. „transgression”, lat. „transgressio, -nis” (trecere peste ceva)]

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

şa (şéi), s.f. – 1. Piesă de harnaşament. – 2. Curmătură. – 3. Os din spinarea găinii. – 4. (Pl.) Parte a spinării din regiunea lombară. – Var. şea. – Mr., megl. şauă, şao, pl. şali. Lat. sĕlla (Puşcariu 1490; REW 7795), cf. it., prov., cat. sella, fr. selle, sp. silla. Pl. poate fi şi şele, pentru primele trei sensuri; pentru al patrulea, se foloseşte numai şale. Der. şelar, s.m. (persoană care face şi vinde şei), cu suf. -ar (după REW 7796, din lat. sĕllārius); şelărie, s.f. (loc unde se fac şi se vînd şei); şeuaş (var. şăuaş), s.m. (cal înşeuat); înşeua, vb. (a pune şaua pe cal); înşela, vb. (a înşeua; a amăgi; a trăda, a fi infidel; refl., a greşi); înşelătură, s.f. (amăgire, trişare); înşelăşag, s.n. (Mold., amăgire); înşelăciune, s.f. (amăgire, fraudă); îmşelător (var. înşelăcios), adj. (care înşală, amăgitor). Mulţi cercetători fac două cuvinte distincte din înşela „a înşeua” şi înşela „a amăgi” şi-l derivă pe ultimul din sl. mŭšelŭ „cîştig” (Miklosich, Slaw. Elem., 31; Cihac, II, 148; Weigand, Jb., XIII, 110; Puşcariu, Dacor., VI, 327-32; DAR); cf. v. bg. mšel „amăgire”; dar trecerea semantică pare explicabilă, căci în rom. numeroşi termeni exprimă ideea de „a înşela” prin cea de „a-şi pune ceva nepotrivit”, cf. potcovi, încălţa, pune ipingeaua, papugiu, potlogar etc. (mai multe ex. la Spitzer, Mitt. Wien, 139; Skok, Archiv. sl. Phil., XXXVII, 83; Spitzer, Dacor., III, 651), şi la fel sb. nasamariti, cu cele două sensuri (Rosetti, III, 99).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

şi adv. – 1. La fel, tot aşa. – 2. Chiar, în plus, însă. – Şi mai.Şi mai şi.3. Deja, îndată. – 4. (Conj.) Plus, cu. – Mr., megl., istr. şi. Lat. sῑc (Puşcariu 1588; REW 7892), cf. it., prov., cat., sp. si, port. sim. Înv. folosit şi enclitic pentru a întări pron. sau adv., cf. atunceşi, acelaşi, totuşi etc. (Tiktin).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

BAŞ1- (Înv.) Element de compunere având sensul de „principal, cu gradul cel mai înalt”, izolat din cuvinte turceşti care denumeau funcţii sau ranguri (baş-aga, baş-caimacam etc.) şi folosit uneori la formarea de substantive. – Din tc. baş.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

BAŞ2, adv. (Reg.) Chiar, tocmai. – Din scr. baš.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

BOŞ, boaşe, s.n. (Pop.) Testicul. – Lat. bursa.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CAŞ, (1) caşuri, s.n. (caşi, s.m.) 1. Produs alimentar preparat din lapte închegat şi stors de zer. 2. Substanţă lipicioasă care se formează în colţurile ciocului la puii de păsări. ♢ Expr. (Ir.) E cu caş(ul) la gură sau Încă nu i-a picat caşul de la gură, se spune despre un tânăr nepriceput, lipsit de experienţă (dar cu pretenţii). – Lat. caseus.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

LUŞ, -Ă adj. saşiu. (< fr. louche)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

PIŞ1 interj. (Rar; mai ales repetat) Cuvânt care imită sunetul produs de soaptele spuse la urechea cuiva. [Var.: pâş interj.] – Onomatopee.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞAM s.n. (Înv.) Damasc. – Din tc. Şam.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

LAŞ, -Ă, laşi, -e, adj., s.m. şi f. 1. Adj., s.m. şi f. (Om) lipsit de curaj şi de sentimentul onoarei; (om) fricos, mişel. 2. Adj. Care demonstrează, trădează lipsă de curaj şi de sentiment al onoarei. – Din fr. lâche.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

LAŞ, -Ă I. adj., s. m. f. (om) fricos, slab de înger; mişel. II. adj. care denotă lipsă de curaj. (< fr. lâche)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

AŞÁ adv., adj. invar. I. Adv. (Modal) 1. În felul acesta; astfel. ♢ Loc. adj. Aşa-zis sau aşa-numit = pe nedrept sau convenţional numit astfel; pretins, fals, aparent, impropriu. ♢ Expr. Aşa o fi = e posibil; poate. Şi aşa = în orice caz; oricum, tot. Şi aşa, şi aşa = şi într-un fel, şi într-altul. Ori aşa, ori aşa = ori într-un fel, ori într-altul. Aşa..., aşa = după cum..., astfel. Aşa şi aşa = nu prea bine; potrivit. Azi aşa, mâine aşa = continuând mereu în acest fel. Nici aşa, nici aşa = nici într-un fel, nici într-altul. ♦ (Concluziv) În concluzie. ♢ Loc. conj. Aşa că = deci. ♢ Expr. Aşa-zicând = pentru a spune astfel. 2. În acelaşi fel, în acelaşi mod. Aşa să faci şi tu. ♢ Expr. Şi aşa mai departe = etcetera. 3. Chiar precum se spune; întocmai, exact. Ai să faci aşa? ♢ Expr. Aşa e? sau nu-i aşa? = am dreptate? (sau nu am?) Aşa? sau cum aşa? = adevărat să fie? Aşa? sau aşa stă treaba?! = va să zică astfel stau lucrurile?! Aşa, da! = sunt de acord cu ceea ce spui (sau faci) acum. (Pop. şi fam.) Mai aşa = a) desigur, fireşte; b) nu prea tare. Cam aşa = după cum zici, ai (măcar în parte) dreptate. 4. Atât de... Te uiţi aşa de trist! 5. (Cu sensul reieşind din context) a) La întâmplare, la nimereală, într-o doară. Vorbeşte şi el aşa. b) După bunul plac, oricum. Am vrut să fac aşa. c) Dintr-o dată, ca din senin; pe nesimţite, fără aşi da seama. I-a venit aşa un gând II. Adj. invar. (Precedă substantivul) Asemenea, atare...; care este atât de mare, de mult, de frumos etc. Aşa nuntă mai rar. ♢ Expr. Mai aşa = nu prea bun (sau frumos, mult etc.). – Lat. eccum-sic.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PEŞ s.n. (Pop.; în loc. adv.) Într-un peş = pe o parte, într-o latură, într-o rână; înclinat, pieziş, oblic. – Din tc. peş.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PIŞ2 interj., subst. (Pop.) 1. Interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită zgomotul produs de cel care se urinează. 2. Subst. Urină. – Din pişa (derivat regresiv).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞAH, (1) şahi, s.m., (2) şahuri, s.n. 1. S.m. Titlu purtat de suveranii Iranului, corespunzător titlului de împărat; persoană care are acest titlu; şahinşah. 2. S.n. Joc de origine orientală care se dispută între două persoane, pe o tablă împărţită în 64 de pătrăţele, alternativ albe şi negre, cu 32 de piese, mişcate după anumite reguli, scopul final fiind câştigarea regelui adversarului; p. ext. tabla şi piesele care servesc la joc; şatrange. ♦ Situaţie în cursul jocului mai sus definit, în care regele uneia dintre părţi este atacat de o piesă a adversarului; (cu valoare de interjecţie) cuvânt însoţind mişcarea care creează această situaţie. ♢ Expr. A da şah = a pune în pericol regele adversarului. A ţine (pe cineva) în şah = a limita jocul adversarului la apărarea regelui; fig. a ţine pe cineva în tensiune, a-l imobiliza. – Din tc. şah. Cf. germ. S c h a c h.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

POŞ, poşuri, s.n. Poştie1. – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞAL, şaluri, s.n. 1. Ţesătură din lână, mătase etc., de diverse forme şi dimensiuni, împodobită cu desene, broderii sau franjuri, pe care femeile o poartă pe cap sau pe umeri. ♦ Fular. 2. (Înv.) Stofă fină de lână, fabricată în Orient. ♦ Fâşie lungă de şal (2) purtată de bărbaţi, după moda orientală, în jurul capului sau al mijlocului; cearşaf (2). – Din tc. şal.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞAI s.n. Un fel de postav alb, fin, din care se făceau veşminte boiereşti şi din care se mai fac pantaloni în unele regiuni ale ţării. – Din tc. şayi

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞAN, şanuri, s.n. Calapod folosit pentru păstrarea formei încălţămintei în procesul de finisare sau după ce aceasta este gata. – Din magh. sám.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞEA s.f. v. şa.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞEF, – Ă, şefi, -e, s.m. şi f. 1. Persoană care conduce o organizaţie, o instituţie etc.; conducător. ♦ Persoană superioară în grad sau în funcţie altei persoane, considerată în raport cu aceasta; superior. ♢ Şef de orchestră = dirijor. ♦ (Fam.; la vocativ) Termen cu care cineva se adresează unei persoane (socotită egală sau inferioară). 2. (În sintagma) Şef de lucrări = grad didactic în învăţământul superior ştiinţific şi tehnic, intermediar între cel de asistent şi cel de conferenţiar; lector; persoană care are acest grad. – Din fr. chef.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞES, ŞEÁSĂ, (1) şese, adj., (2, 3) şesuri, s.n. 1. Adj. (Despre pământuri, regiuni) Neted, întins; plan. 2. S.n. Întindere vastă de pământ, fără diferenţe (mari) de nivel, situată la mică altitudine; câmpie; suprafaţă plană de pământ situată într-o depresiune. 3. S.n. Parte a corpului animalelor, cuprinsă între ultima coastă şi osul şoldului. – Lat. sessus.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞIC1 s.n. Eleganţă, distincţie, bun-gust (în îmbrăcăminte, în atitudini). ♢ (Adjectival) O femeie şic. ♢ (Adverbial) Se îmbracă şic. ♦ Lucru care amuză, care are haz. – Din fr. chic.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞIC2, şicuri, s.n. Fiecare dintre micile foiţe de metal lucios care se aplică drept podoabă pe unele haine femeieşti; fluture, paietă. – Din scr. šik, magh. sik.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞIF, şifuri, s.n. (Tipogr.) Galion. – Din germ. Schiff.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞIP1, şipi, s.m. Specie de peşte din Marea Neagră, asemănător cu nisetrul, care îşi depune icrele în regiunea gurilor Dunării (Acipenser sturio). – Din rus. šip.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞIP2, şipuri, s.n. (Reg.) Sticlă (pentru păstrat lichide); flacon. ♦ Conţinutul unei sticle. – Din magh. síp „lulea”.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞIR, şiruri, s.n. 1. Grup, mulţime de fiinţe sau de lucruri dispuse în succesiune, desfăşurate în linie (dreaptă); rând, şirag (1). ♢ Loc. adv. şi adj. În şir = în rând unul după altul. ♦ Şirag (2). ♦ (Înv.) Rând scris sau tipărit. ♦ Lanţ de munţi; masiv muntos. ♦ Dâră formată de un lichid care se prelinge pe ceva. 2. Succesiune de fapte, evenimente, unităţi de timp etc. Şir de întâmplări. ♢ Loc. adj. şi adv. În şir = pe rând, succesiv, neîntrerupt, necontenit. 3. Desfăşurare continuă şi regulată, înlănţuire logică a ideilor, a faptelor într-o expunere, într-o relatare; fir. ♢ Loc. adj. şi adv. Fără şir = lipsit de legătură logică, incoerent. 4. (Mat.) Mulţime infinită, ordonată, ale cărei elemente pot fi puse în corespondenţă cu mulţimea numerelor naturale. – Refăcut după şire (pl. lui şiră).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞOC, şocuri, s.n. 1. Ciocnire, izbire bruscă şi violentă între două corpuri. ♢ Loc. adj. De şoc = (despre unităţi militare) destinat să îndeplinească o misiune grea în lupta ofensivă. ♦ Şoc termic = procedeu tehnologic în procesul de fabricaţie a unor vase de laborator, a unor produse etc., care constă în răcirea bruscă a pieselor. 2. Tulburare generală, bruscă şi violentă, a funcţiilor organismului (provocată de o cauză exterioară variată), care se manifestă printr-un dezechilibru fizic şi psihic; ictus. ♦ Spec. Formă particulară de dezechilibru acut al unor funcţii psihice, provocată de o emoţie puternică. – Din fr. choc.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞOD, ŞOÁDĂ, şozi, şoade, adj. (Reg.) Curios, ciudat; bizar. ♦ Nostim, hazliu. – Din magh. sod.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞOT, şoturi, s.n. Lac sărat, în zonele de stepă şi în semideşerturi, care seacă în perioadele de secetă, lăsând depozite de săruri. – Din fr. chott.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞTI, ştiu, vb. IV. I. 1. Tranz şi intranz. (Folosit şi absol.) A avea cunoştinţă (de...), a fi informat (în legătură cu...), a cunoaşte. ♢ Loc. adv. Pe ştiute = în cunoştinţă de cauză. Pe neştiute = a) fără să-şi dea seama; b) în ascuns, pe furiş, tiptil. ♢ Expr. (Tranz., absol.) Nu ştiu, n-am văzut = sunt cu totul străin de ceva, nu am idee de nimic. Ştiu eu (sau ştii tu etc.) ce ştiu (sau ştii etc.) sau las' că ştiu eu, se spune pentru a arăta că cineva cunoaşte bine o situaţie şi că nu poate fi indus în eroare. Ştii ce? sau ştii ceva?, ştii una? = fii atent la ce-ţi spun, ascultă ceea ce am să-ţi spun. (Numai) Dumnezeu ştie sau ştie Dumnezeu, se spune pentru a sprijini o afirmaţie sau o negaţie. Dumnezeu (mai) ştie sau dracul (mai) ştie, se spune pentru a exprima o nedumerire, neputinţa de a preciza sau de a explica ceva, o nesiguranţă. (Intranz.) A-i şti (cuiva) de urmă = a şti unde se află cineva. Pe cât (sau după cât) ştiu = după informaţiile pe care le am. 2. Tranz. A lua cunoştinţă de...; a afla, a auzi. 3. Tranz. A cunoaşte pe cineva (din toate punctele de vedere). ♦ Refl. A se cunoaşte pe sine, a avea cunoştinţă că este într-un anumit fel; a se vedea într-un anumit fel. ♦ Refl. recipr. A se cunoaşte unul pe altul; a avea legături de prietenie. 4. Intranz. A ţine seamă de ceva, a lua în consideraţie; a avea teamă sau respect de cineva. ♦ Tranz. A recunoaşte pe cineva sau ceva drept... ♦ A avea parte de ceva, a se bucura de ceva. 5. Intranz. A se interesa de..., a se îngriji de... II. Tranz. 1. A poseda cunoştinţe sistematice într-un domeniu, a stăpâni o ştiinţă, o artă etc. ♢ Expr. A şti carte = a şti să scrie şi să citească; p. ext. a avea cunoştinţe temeinice într-un domeniu, a fi învăţat. A şti pe de rost (sau pe dinafară, ca pe apă, ca apa, ca pe Tatăl nostru) = a putea reproduce întocmai, din memorie, fără greşeală. ♦ A vorbi şi a înţelege o anumită limbă. ♦ A se pricepe să facă ceea ce trebuie, a avea îndemânarea, abilitatea necesară într-o anumită împrejurare. ♢ Expr. A nu (mai) şti ce să (se) mai facă = a nu mai găsi nici o soluţie pentru a ieşi dintr-o încurcătură. A nu mai şti ce să facă de... = a fi copleşit de... A nu şti de unde s-o apuce = a nu se pricepe de unde să înceapă un lucru. (Absol.) Ştiu eu? exprimă o îndoială, o nesiguranţă, o şovăire. 2. A putea, a fi în stare să facă ceva; a fi apt pentru ceva. ♦ A fi hotărât să facă ceva. ♢ Expr. A nu şti ce vrea = a nu putea lua o hotărâre, a fi nedecis; a şovăi. 3. A ţine minte, a-şi aminti. 4. A-şi da seama, a înţelege, a pricepe. ♢ Expr. A nu (prea) şti multe = a riposta îndată (la provocarea cuiva). Mai ştii sau mai ştiu (şi) eu, mai ştii păcatul, de unde ştii!? = se prea poate, nu poţi fi sigur că nu e aşa. Nu ştiu cum = în mod inexplicabil. A fi nu ştiu cum = a fi ciudat, bizar. A-i fi (cuiva) nu ştiu cum să... = a-i fi (cuiva) greu sau penibil să... (Substantivat) Un nu ştiu cum sau un nu ştiu ce = ceva nelămurit; farmec deosebit, nedefinit. (Intranz.) A nu şti de glumă = a fi supărăcios. 5. A prevedea. ♦ A presupune, a bănui. 6. A avea certitudinea, a fi sigur de ceva. ♢ Expr. Să ştiu (bine) că... sau de-aş şti că... = chiar dacă... ♦ Refl. impers. A fi lucru bine cunoscut. – Lat. scire.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞUC, şucuri, s.n. (Reg.) Unitate de măsură a lungimii egală cu a şasea parte dintr-un stânjen. – Din germ. Schuh.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞUI1, ŞÚIE, şui, şuie, adj. (Reg.) Subţire; zvelt; mlădios. – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞUI2, ŞÚIE, şui, şuie, adj. (Fam.) 1. Strâmb; diform. 2. Zănatic, ţicnit; nătâng. – Din sl. šuj.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞUT1, şuturi, s.n. Durata zilei de lucru a unei echipe de muncitori într-o mină; schimb; normă a unui miner în timpul unui schimb. – Din germ. Schicht.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞUT2, şuturi, Lovitură (puternică) dată cu piciorul, cu mâna, cu capul sau cu un instrument special în minge, la anumite jocuri sportive. – Din fr., engl. shoot.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞUT3, -Ă adj. v. ciut.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

LUŞ, -Ă, luşi, -e, adj. (Franţuzism) Saşiu. – Din fr. louche.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

LEŞ2 s.m. v. leah.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

LEŞ1, leşuri, s.n. Cadavru, hoit, stârv. – Din tc. leş.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MOŞ, moşi, s.m. I. 1. Bărbat (mai) în vârstă; unchiaş, moşneag; p. restr. apelativ cu care cineva mai tânăr se adresează unui bărbat mai în vârstă. ♢ Moş Martin sau (rar) moş Ursilă = ursul. ♢ Expr. A-i veni moş Ene pe la gene = a i se face somn, a începe să moţăie. 2. (Înv. şi reg.) Bunic; (mai ales la pl.) ascendent (mai îndepărtat), înaintaş, strămoş. ♢ Expr. De când cu moş Adam = din vremurile de demult. Din (sau de la) moşi-strămoşi = moştenit de la strămoşi, păstrat din generaţie în generaţie; de demult, din vremuri străvechi. A spune (sau a înşira, a îndruga) moşi pe groşi (sau moşi păroşi) = a îndruga nimicuri, a spune vorbe fără temei, minciuni, a povesti lucruri fanteziste. La moşii cei verzi = niciodată, la paştile cailor. De când cu moşii verzi (sau roşii) = de foarte multă vreme. ♦ (Reg.) Unchi. 3. Personaj mascat, reprezentând un bătrân, care însoţeşte brezaia sau care apare în diferite creaţii dramatice populare; moşneag. 4. (Pop.; la pl.; de obicei art.) Fiinţe imaginare despre care se crede că ar alunga iarna; fiecare dintre cele nouă zile din lună martie care urmează după zilele babelor. 5. (La pl.; în tradiţiile populare) Nume dat mai multor sărbători religioase în care se fac slujbe şi pomeni pentru morţi. ♦ Bâlci tradiţional organizat în sâmbăta dinaintea Rusaliilor; p. ext. târg care se ţine în diverse localităţi şi unde, pe un anumit loc, sunt amenajate şi organizate o serie de distracţii publice. ♢ Expr. A se strânge (sau a se aduna) lumea ca la moşi = a se aduna lume multă pentru a vedea ceva neobişnuit. II. Partea cu cârlig a unei copci. ♦ Disc al unei capse, care se îmbucă în celălalt disc. – Din moaşă (derivat regresiv).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

NAŞ1 s.m. invar. Numele literei „n” din alfabetul chirilic. – Din sl. našĭ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

NAŞ2, -Ă, naşi, -e, s.m. şi f. 1. Persoană care ţine în braţe pruncul în timpul botezului, devenind astfel rudă cu familia respectivă. ♢ Expr. A fi naşul cuiva = a şti să potolească, să facă inofensiv pe cineva; a-i veni cuiva de hac, a învăţa pe cineva minte. A-şi găsi naşul = a da de o persoană care ştie să pună la punct (pe cineva), să strunească (pe cineva). 2. Nun(ă). [Var.: (înv. şi pop.) nănáş, -ă, (Înv. şi reg.) nânáş, -ă s.m. şi f.] – Nun + suf. -aş.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

DUŞ, duşuri, s.n. 1. Instalaţie sanitară sau tehnică prin care se asigură ţâşnirea reglabilă şi concomitentă a mai multor jeturi mici de apă. 2. Ansamblu de jeturi de apă realizate cu ajutorul duşului (1); p. ext. spălare etc. făcută prin acest mijloc. ♦ Fig. Vorbă, veste, întâmplare neaşteptată şi neplăcută. – Din fr. douche.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

TUŞ, tuşuri, s.n. 1. Cerneală specială (mai ales neagră), rezistentă la apă, folosită la anumite desene, la aplicarea ştampilelor, în poligrafie etc. 2. Substanţă solidă sau lichidă, de culoare neagră, obţinută din negru de fum şi folosită la desen. ♦ Desen executat în tuş (2). – Din germ. Tusche, rus. tuş.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ROŞ, -Ă adj., s.n. v. roşu.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

COŞ1, coşuri, s.n. 1. Obiect de diferite forme, făcut dintr-o împletitură de nuiele, de papură, de rafie etc., cu sau fără toarte, care serveşte la transportarea sau la depozitarea unor obiecte; coşarcă. ♢ Expr. A arunca (sau a da) la coş = a arunca un lucru nefolositor sau lipsit de valoare. ♦ Conţinutul unui coş1 (1). 2. Unealtă de pescuit de formă ovală, cilindrică etc., făcută din împletitură de nuiele sau de mlajă şi folosită la prinderea peştilor mici. 3. (La jocul de baschet) Cerc metalic fixat perpendicular pe un panou de lemn şi prevăzut cu o plasă fără fund prin care trebuie să fie trecută mingea pentru a se marca un punct; punct marcat în acest fel. 4. Parte din instalaţia unei mori mici, în formă de ladă cu gura largă şi fără fund, în care se toarnă grăunţele de măcinat. ♦ Pâlnie în formă de piramidă la maşina de treierat, în care se bagă snopii. ♦ Lada teascului în care se strivesc boabele, seminţele etc. 5. Împletitură de nuiele care se aşază ca o ladă pe fundul carului, înlocuind loitrele şi codârla când se transportă lucruri mărunte. 6. Acoperământ de piele sau de pânză al unei trăsuri, care se poate ridica sau strânge. 7. (Anat.; în sintagma) Coşul pieptului = cavitate toracică; torace. ♢ Expr. (Reg.) A fi rupt (sau fript) în coş = a fi foarte flămând. A fi tare în coş = a fi sănătos, zdravăn. 8. Canal îngust, izolat sau făcut în zid şi trecut prin acoperişul unei case, prin care iese fumul de la sobă, de la vatră etc.; horn, hogeac. ♦ Conductă verticală folosită la evacuarea gazelor de ardere dintr-o instalaţie de încălzire cu focar. – Din sl. košĩ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

COŞ2, coşuri, s.n. Bubuliţă purulentă care se formează pe faţă sau pe corp ca urmare a unei leziuni sau a unei inflamaţii a glandelor sebacee. – [Pl. şi: (m.) coşi] – Lat. cossus.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

Laş ≠ brav, curajos, viteaz, neînfricat, temerar

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞUT s. (MIN.) schimb.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞUT s. v. hoţ, menghină, pungaş.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞUI s. v. artrită, astmă, cancer, emfizem pulmonar, gută, hemoroizi, lues, neoplasm, podagră, retevei, scrofule, scrofuloză, scurtătură, sifilis, tumoare malignă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞUI adj. v. astmatic, diform, hidos, hâd monstruos, pocit, respingător, schimonosit, slut, strâmb, subţiratic, subţire, suplu, urât, zvelt.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞUI adj., s. v. bleg, nătăfleţ, nătărău, nătâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostănac, stupid, tont, tontălău.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞTI vb. 1. a afla, a auzi, (înv. şi pop.) a oblici. (Să ~ cu toţii ce-ai făcut.) 2. v. dumeri. 3. v. cunoaşte. 4. a cunoaşte, a poseda, a stăpâni. (~ trei limbi străine.) 5. a cunoaşte, a înţelege, a pricepe. (~ franceza?) 6. a avea, a găsi, a poseda. (~ eu soluţia problemei.) 7. v. afla. 8. a cunoaşte, (astăzi rar) a pricepe. (Nu ~ încă secretul?) 9. a (se) cunoaşte. (Ne ~ de mici; îl ~ ca pe un cal breaz.) 10. v. recunoaşte. 11. v. bănui. 12. a-şi aminti. (~ cum erai acum doi ani?)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞOP s. v. şopron, umbrar.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞOL s. v. cană, ceaşcă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞOD adj. v. amuzant, bizar, ciudat, comic, curios, excentric, extravagant, fan-tasmagoric, fantezist, hazliu, inexpli-cabil, insolit, năstruşnic, neobişnuit, nostim, original, paradoxal, singular, straniu, vesel.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞOC s. 1. (MED.) ictus. 2. (MED.) şoc apexian = impuls cardiac. 3. (fig.) impact. (~ul viitorului.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞIU s. (TEHN.) sabot.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞIR s. v. rând.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞIR s. 1. v. rând. 2. v. şirag. 3. succesiune, (fig.) lanţ. (Un ~ de case.) 4. v. convoi. 5. rând, şirag, (reg.) ord, şar, (înv.) rang. (Un ~ de plopi.) 6. (GEOGR.) brâu, lanţ, şirag. (~ul Carpaţilor.) 7. înşirare, înşiruire, serie, succesiune. (Un lung ~ de raţionamente.) 8. (FIZ., CHIM.) şirul lui Volta = serie electrochimică. 9. succesiune, şirag, (Munt.) şiretenie. (Un ~ de evenimente.) 10. grămadă, mulţime, (fam.) cârd. (A trecut un ~ de ani de când nu ne-am văzut.) 11. coerenţă, logică, noimă, sens. (Vorbeşte fără ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞIP s. v. flacon, garafă, sticlă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞIP s. (IHT.; Acipenser sturio) (rar) şipcă, viză galbenă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞIC adj. v. ales, distins, elegant, fin, rafinat, select, stilat, subtil.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞIC s. v. bun-gust, distincţie, eleganţă, fluturaş, fluture, paietă, poleială, rafinament, staniol.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞIF s. (TIPOGR.) galion. (Pe ~ se aşază zaţul.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞES s., adj. 1. s. v. câmpie. 2. adj. v. drept. 3. adj. întins, neted, plan. (Un platou ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞES s. v. platou, podiş.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞEF s. 1. v. superior. 2. v. conducător. 3. v. con-ducător. 4. (MUZ.) şef de orchestră = dirijor. 5. (MIL.) cap, căpetenie, comandant, conducător, mai-mare, (înv. şi reg.) tist, (Transilv.) birău, (înv.) călăuz, căpitan, comandir, nacealnic, povăţuitor, proprietar, tocmitor, vârhovnic, voievod, (latinism înv.) prepozit. (~ al oştirii.) 6. v. conducător.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞAR adj. v. bălţat, pătat, pestriţ, tărcat.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞAR s. v. anhidridă arsenioasă, arsenic, culoare, dungă, linie, realgar, rând, şir, şirag, trioxid de arsen, vargă, vopsea.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞAN s. calapod. (~ pentru cizme.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞAM s. v. damasc.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞAL s. v. fular.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞAH s. v. padişah, sultan.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞAH s. I. (POL.) şahinşah. (~ul Iranului.) II. (înv.) şatrange, (franţuzism înv.) eşec. (Jocul de ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞAF s. v. bârnă, ciubăr, grindă, hârdău, stâlp.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

FIŞ s. n. (poligr.) amestecătură de litere, de caractere şi corpuri diferite, dintr-o formă stricată. (< germ. Fisch)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

POŞ s. v. poştă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

DUŞ s. n. 1. tub (dintr-o instalaţie de baie) prevăzut cu o pâlnie din care ţâşneşte apa prin nişte găuri mici. ♢ ţâşnitură, stropitură de apă de la un duş; (p. ext.) spălare prin acest mijloc. 2. (fig. vorbă, veste neplăcută, venită pe neaşteptate. (< fr. douche, rus. duş)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

NAŞ s. 1. (reg.) moş, nan. (~ la botezul pruncului.) 2. v. nun.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MOŞ s. v. ascendent, bunic, ghiborţ, înaintaş, naş, pălămidă-de-baltă, tată mare, unchi.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MOŞ s. 1. bătrân, moşneag, (pop.) unchiaş, (reg. şi peior.) ghiuj, (reg.) bât, (Transilv. şi Maram,) vâj. (Un ~ cu plete albe.) *2. (înv.) bătrân, stâlp, tei. (Primul deţinător al unui pământ, cu titlu de moştenitor, se numea în trecut ~.) 3. moş Martin v. urs.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

LEŞ s. v. polon, polonez.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

LEŞ s. v. cadavru.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

LAŞ adj., s. fricos, (livr., fam. şi depr.) poltron, (pop.) mişel, (înv.) codaci. (Om ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

COŞ s. v. coşar, coşciug, coviltir, dos, pătul, porumbar, sicriu, stup.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

COŞ s. (MED.) (pop.) zgrăbunţă. (E plin de ~uri pe faţă.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

COŞ s. 1. paner, (pop.) coşarcă, paporniţă, (Transilv. şi Munt.) corfă, (prin Ban. şi Transilv.) targă. (A pus merindele în ~.) 2. (TEHN.) ladă, (reg.) casă, cutie, drob, durbană, ţarc. (~ la teascul de struguri.) 3. burduf, coviltir, (reg.) ceahol, cutubă, (reg., mai ales în Mold.) poclit. (~ la trăsură.) 4. cămin, horn, (pop.) coşarcă, (reg.) bageacă, cubea, cucuvaie, fumar, horneţ, marchioţă, ursoaie, (prin Transilv.) budureţ, buduroi, (Transilv. şi Munt.) corfă, (Mold.) hogeag, (prin Transilv.) ştiol, (prin Mold. şi Bucov.) şuber. (Fumul iese prin ~.) 5. coşul pieptului v. torace.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BUŞ s. v. pumn.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BAŞ s. v. staroste.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BAŞ adv. v. chiar, tocmai.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

AŞÁ adv., adj. 1. adv. v. astfel. 2. adj. invar. v. asemenea. 3. adv. v. atât. 4. adv. v. exact.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

AŞÁ adv. v. acum, imediat, îndată, numaidecât.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

aşá adv., adj. invar.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

baş adv.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

baş s. n.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

boş s. n., pl. boáşe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

caş s. n./s. m., (bucăţi) pl. cáşuri/caşi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

coş (obiect, bubuliţă) s. n., pl. cóşuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

duş s. n., pl. dúşuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

fiş (tipogr.) s. n., pl. fíşuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

laş adj. m., s. m., pl. laşi; f. sg. láşă, pl. láşe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

leş s. n., pl. léşuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

luş adj. m., pl. luşi; f. sg. lúşă, pl. lúşe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

moş s. m., pl. moşi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

naş (literă chirilică) s. m. invar.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

naş (persoană) s. m., pl. naşi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

peş s. n.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

piş/piş-piş interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

poş s. n., pl. póşuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şah (persoană) s. m., pl. şahi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şah (joc) s. n., pl. şáhuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şai s. n., pl. şáiuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şal s. n., pl. şáluri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şam s. n., (sorturi) pl. şámuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şan s. n., pl. şánuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şef s. m., pl. şefi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şes adj. n., f. şásă; pl. n. şi f. şése

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şes n., pl. şésuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şic adj. invar.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şic (eleganţă) s. n.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şic (poleială, paietă) s. n., pl. şícuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şif s. n., pl. şífuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şip (zool.) s. m., pl. şipi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şip (sticluţă) s. n., pl. şípuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şir s. n., pl. şíruri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şoc s. n., pl. şócuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şod adj. m., pl. şozi; f. sg. şoádă, pl. şoáde

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şot s. n., pl. şóturi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şti vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. ştiu, 2 sg. ştii, 3 sg. ştie, imperf. 3 sg. ştiá, perf. s. 1 sg. ştiúi, 3 sg. ştiú, 3 pl. ştiúră; ger. ştiínd; part. ştiút

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şuc s. n., pl. şúcuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şui (zvelt; strâmb; nătâng) adj. m., pl. şui; f. sg. şi pl. şúie

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şut (miner., sport) s. n., pl. şúturi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

tuş s. n., pl. túşuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

NAŞ ~ă (~i, ~e) m. şi f. 1) (în ritualul creştin) Persoană care participă la oficierea botezului ţinând pruncul în braţe. ♢ A fi ~ul cuiva a-i veni cuiva de hac. A-şi găsi ~ul a da peste omul care poate pune la punct pe cineva. 2) Persoană care a fost nun în timpul oficierii unei căsătorii. /nun + suf. ~aş

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A MOŞ/Í ~ésc 1. tranz. 1) (femei) A ajuta în timpul naşterii în calitate de moaşă. 2) (copii nou-născuţi) A îngriji în primele ore după naştere; a tăia cordonul ombilical. 3) fig. A da sfaturi insistente şi inutile. 2. intranz. A lucra încet şi fără spor. /Din moaşă

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

MOŞ ~i m. 1) (folosit şi ca termen de adresare) Bărbat ajuns la o vârstă înaintată; moşneag. ♢ ~ Martin urs. 2) rar Bărbat privit în raport cu nepoţii săi; bunic. 3) pop. Frate (sau văr) al unuia dintre părinţi, privit în raport cu copiii acestora; unchi. 4) Persoană care aparţine generaţiilor precedente. ♢ Din (sau de la) moşi-strămoşi a) din vremuri foarte îndepărtate; b) (transmis) din generaţie în generaţie. 5) la pl. (în credinţele religioase) Ziua din ajunul sărbătorii pogorârii duhului sfânt. ♢ Sâmbăta ~ilor sâmbăta dinaintea Duminicii Mari. /Din moaşă

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

MEŞ ~i m. mai ales la pl. 1) înv. Încălţăminte fără toc, confecţionată din piele foarte fină, purtată peste ciorapi, sub încălţămintea de stradă. 2) rar Încălţăminte de casă din pâslă. /<turc. mest

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

LEŞ ~uri n. depr. Animal mort; mortăciune; zdohnitură; hoit; stârv. /<turc. leş

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

LAŞ ~ă (~i, ~e) şi substantival Care vădeşte lipsă de curaj şi demnitate; fricos. /<fr. lâche

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

FIŞ ~uri n. poligr. Amestec de caractere tipografice. /<germ. Fisch

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

DUŞ ~uri n. 1) Instalaţie de baie alcătuită dintr-un tub la capătul căruia este fixată o pâlnie închisă, prevăzută cu găuri dese, prin care ţişneşte apa. 2) Jet de apă, care ţâşneşte din astfel de instalaţie. 3) fig. Vorbă sau veste neplăcută şi neaşteptată. ♢ A-i face (cuiva) un ~ a certa pe cineva; a face cuiva morală. /<fr. douche

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

COŞ2 ~uri n. Bubă purulentă care se formează uneori pe faţă sau pe corp, ca urmare a inflamaţiei glandei sebacee. /<lat. cossus

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

COŞ1 ~uri n. 1) Obiect împletit din papură, nuiele etc., cu sau fără torţi, de diferite forme şi mărimi, servind la transportarea sau păstrarea unor obiecte. ♢ A arunca (sau a da) ceva la ~ a se debarasa de ceva netrebuincios; a arunca ceva ca fiind lipsit de valoare. 2) Conţinutul unui obiect de acest fel. Un ~ de mere. 3) Îngrăditură din nuiele pentru prins peşte; coteţ. 4) Parte a unui autocamion, în formă de cutie, în care se pune în-cărcătura; benă. ~ul camionului. 5) (la casele de locuit, fabrici, vapoare etc.) Canal vertical de evacuare a fumului sau a gazelor din sobe sau din cuptoare, ridicat la o anumită înălţime. ~ul locomotivei. ~ul navei. 6) (la trăsuri) Acoperământ pliabil care se întinde pentru a feri pasagerii de intemperii. 7) (la mori) Ladă în care se toarnă grăunţele de măcinat. 8) (la batoze) Pâlnie în care se introduc snopii pentru a fi treieraţi. 9) (la teascuri) Îngrăditură din stinghii rare în care se încarcă strugurii zdrobiţi. 10) (la baschet) Plasă fixată pe un cerc metalic, prin care trebuie trecută mingea. 11) anat. Cavitate a corpului în care se află principalele organe ale sistemului respirator şi circulator; torace. ~ul pieptului.A fi tare în ~ a fi complet sănătos. 12) geol. Canal care face legătura între vatra vulcanului şi exterior. ~ vulcanic. /<sl. koši

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

CAŞ ~uri n. 1) Produs alimentar obţinut din lapte (de oaie) închegat şi stors de zer. 2) Substanţă gălbuie care se formează în colţurile ciocului la puii de păsări. ♢ A fi cu ~ la gură a fi tânăr şi fără experienţă. /<lat. caseus

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

BOŞ boáşe n. pop. Glandă sexuală pereche care produce spermatozoizi şi hormoni masculini; testicul. /Orig. nec.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

AŞÁ2 adj. invar. (precedat de un substantiv) Astfel de ...; atât de (mare, de mult, de frumos); asemenea. ♢ ~ ceva un astfel de lucru. /<lat. eccum-sic

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

AŞÁ1 adv. 1) În felul acesta; în modul acesta; astfel. ♢ ~-zis sau ~-numit convenţional numit astfel; pretins; fals; aparent; impropriu. Şi ~, şi ~ şi într-un fel, şi într-altul. Ori ~, ori ~ sau într-un fel, sau într-altul. ~ şi ~ nu prea bine; potrivit. Azi ~, mâine ~ mereu în felul acesta. 2) În acelaşi fel; în acelaşi mod. 3) Întru totul; întocmai; exact. O faptă ~ de frumoasă. /<lat. eccum-sic

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞAH1 ~i m. (în unele ţări musulmane; folosit şi ca titlu pe lângă numele respectiv) Conducător absolut al ţării; monarh; suveran. /<turc. şah, fr. schah, shah

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞAH2 ~uri n. 1) Joc între doi parteneri, constând în mutarea, după anumite reguli, a unor figuri pe o tablă specială. 2) Tabla şi piesele folosite la acest joc. 3) Situaţie în cursul acestui joc, când regele unuia dintre jucători este atacat de o piesă a adversarului. ♢ A ţine pe cineva în ~ a) a limita jocul adversarului la apărarea regelui; b) a nu da posibilitate cuiva să acţioneze; a paraliza acţiunile cuiva. /<germ. Schach

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞAL ~uri n. 1) Obiect de îmbrăcăminte, constând dintr-o ţesătură sau dintr-o împletitură specială, împodobit cu broderii sau cu franjuri, purtat de femei, pe umeri sau pe cap. ♢ Guler-~ guler răsfrânt, având revere întregi, rotunjite. 2) înv. Stofă fină de lână, produsă în Orient. 3) înv. Fâşie din astfel de stofă, cu care bărbaţii îşi legau capul sau mijlocul. /<turc. şal

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞAN ~uri n. fam. Calapod care se introduce în încălţăminte pentru a-i menţine forma; calup. /<ung. sam

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞEF ~ă (~i, ~e) m. şi f. 1) Persoană care se află la conducere; conducător; cap. ~ de policlinică. 2) Persoană aflată într-un post înalt, luată în raport cu altele din subordinea sa; superior. Bucătar-~. Medic-~. /<fr. chef

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞES1 ~uri n. Întindere mare şi netedă de pământ, situată la o altitudine mică; câmpie. /<lat. sessus, ~a, ~um

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

Şes2 şeásă (şeşi, şése) rar (despre forme de relief) Care este întins şi neted; plat. Câmp ~. /<lat. sessus, ~a, ~um

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞIC1 n. 1) Eleganţă dezinvoltă, bazată pe un gust ales. 2) Rafinament spiritual; lucru amuzant. /<fr. chic

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞIC2 adj. 1) Care vădeşte un gust rafinat; extrem de elegant. Rochie ~. 2) Care satisface gusturile unei persoane; în conformitate cu gusturile cuiva. O fată ~. /<fr. chic

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞIC3 ~uri n. Placă mică de metal lucios, care se aplică pe unele haine ca podoabă; paietă, fluture. /<sb. šik, ung. sik

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞIP1 ~uri n. reg. 1) Vas de sticlă de diferite forme, folosit pentru păstrarea sau pentru transportarea lichidelor; sticlă. Un ~ de vin. 2) Conţinutul unui astfel de vas. /cf. ung. sip

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞIP2 ~i m. Peşte marin, asemănator cu nisetrul, având corpul acoperit cu plăci cornoase. /<rus. šip

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞIR ~uri n. 1) Grup de obiecte sau de fiinţe aranjate unele lângă altele în linie; rând. ♢ În ~ în rând. ~uri-~uri unii după alţii. A se ţine ~ a urma unul după altul. 2) Serie de cuvinte care formează o linie orizontală într-un text; rând. 3) Succesiune de elemente omogene; rând; serie. ~ de munţi. ~ de case. 4) Înlănţuire logică a faptelor sau a ideilor într-o relatare. ♢ Fără ~ fără nici o legătură logică. /<lat. sira

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞOC1 ~uri n. 1) Ciocnire bruscă şi violentă între două corpuri în mişcare; coliziune. ♢ De ~ se spune despre grupuri de oameni, cărora le revin misiuni grele. 2) Tulburare puternică a funcţiilor organismului cauzată de acţiunea unor factori externi; ictus. ~ nervos. /<fr. choc

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞOC2 ~uri n. Dispozitiv de reglare a debitului de carburant şi de aer în carburatorul unui motor cu ardere internă, folosit pentru pornirea lui la rece. /<germ. Schock

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞOD şoádă (şozi, şoáde) reg. Care manifestă curiozitate; care este indiscret. /<ung. sod

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞOT ~uri n. (în zonele de stepă şi de semideşert) Lac sărat care seacă pe timp de secetă (devenind depozit de sare). /<fr. chott

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ŞTI ştiu 1. tranz. 1) (aspecte ale vieţii materiale sau spirituale) A poseda în memorie pe baza experienţei sau a studiului; a cunoaşte. ~ obiceiurile. *~ carte a) a şti să scrie şi să citească; b) a poseda cunoştinţe temeinice; a fi erudit. ~ pe din afară a cunoaşte foarte bine. ~ pe de rost a putea reproduce din memorie. 2) (informaţii curente) A deţine, aflând de la cineva sau de undeva. ~ vestea. *Pe cât (sau după cât) ştiu potrivit informaţiilor de care dispun. A nu ~ nici cu spatele a nu bănui nimic. 3) (persoane) A cunoaşte din diferite puncte de vedere. Îl ştiu din tinereţe. 4) (meserii, acţiuni etc.) A stăpâni, având deprinderi practice. ~ cizmăria. 5) (urmat de o propoziţie completivă) A pătrunde cu mintea; a înţelege; a cunoaşte; a pricepe. *Nu ştiu cum inexplicabil; ciudat. Nu ştiu cine cineva. Nu ştiu ce ceva. Mai ştii (păcatul) tot ce e posibil; nu este exclus. A-i fi (cuiva) nu ştiu cum se spune, când cineva se simte stânjenit. 6) (fapte sau evenimente viitoare) A întrevedea prin deducţie. Ştiu ce mă aşteaptă. 2. intranz. (urmat de un complement cu prepoziţia de) 1) A deţine informaţii curente. ~ de sosirea lui. *A (nu)-i ~ cuiva de urmă a (nu) fi informat despre aflarea cuiva undeva. A nu-i mai ~ (cuiva nici) de nume a) a nu avea nici o informaţie despre cineva; b) a da pe cineva uitării. A (nu) ~ de glumă a (nu) avea simţul umorului. A (nu) ~ de frică a (nu) se teme. A (nu) ~ de frica cuiva a (nu) da ascultare cuiva. 2) A ţine seamă (de ceva sau de cineva). ~ de lege. /

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE ŞTI ne ştim intranz. A deţine informaţii unul despre altul; a fi cunoscut; a se cunoaşte. Se ştiu din copilărie. /<lat. scire

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞUI1 şuie adj. reg. (despre fiinţe) Care este graţios şi uşor în mişcări; mlădios. /Orig. nec.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞUI2 şuie adj. şi substantival fam. Care este lipsit de judecată sănătoasă; tulburat la cap; zălud; zurliu; tuieş. /<sl. šuj

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

Şut1 ~uri n. Durata zilei de lucru a unei echipe de mineri. /<germ. Schicht

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞUT2 ~uri n. (în unele jocuri sportive) Lovire puternică a mingii sau a pucului cu scopul de a înscrie un punct. ~ cu capul. ~ în poartă. /<fr., engl. shoot

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

TUŞ ~uri n. 1) Cerneală specială (mai ales de culoare neagră), rezistentă la apă, folosită pentru desene tehnice şi în poligrafie. 2) Desen executat cu o astfel de cerneală. /<germ. Tusche, rus. tuş

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

şţ

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

FIŞ s.n. (Poligr.) Amestecătură de litere, de caractere şi de corpuri diferite, provenite dintr-o formă stricată. [< germ. Fisch].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ŞIP, şipi, s.m. Peşte din fam. acipenseridae (sturioni), obişnuit de 2 m lungime, dar care poate atinge şi o lungime de 6 m; singurul sturion prezent în Marea Baltică şi în Oceanul Atlantic, dar existent şi în Marea Neagră şi Mediterana (Acipenser sturio). – V. sturion

Dicţionar gastronomic explicativ, A.M. Gal, Editura Gemma Print, 2003

POŞ s.n. Cornet din pânză densă prevăzut la un cap cu şpriţ de metal, folosit în bucătărie pentru turnarea unor compoziţii. [< fr. poche].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

şop2, şopuri, s.n. (reg.) 1. şopron. 2. podul şurii unde se păstrează fânul. 3. umbrar.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şop1, şopi, s.m. (reg.) 1. urs spălător. 2. blană de urs spălător prelucrată.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şop3 s.n. (reg.) numele unei boli a vitelor.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

RAŞ s.n. (Med.) Erupţie eritematoasă de scurtă durată, care apare în perioada de invazie a unor boli eruptive. [< fr., engl. rash].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

HUŞ interj. v. .

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

ŞOC s.n. Lovitură, ciocnire bruscă şi violentă între două corpuri. ♦ Unitate de şoc = formaţie specializată în operaţii îndrăzneţe asupra anumitor obiective. V. comando. 2. Tulburare gravă, bruscă şi violentă a funcţiilor organismului, ca urmare a unui traumatism, a unei operaţii chirurgicale, anestezii etc. ♢ Şoc nervos = dezechilibru acut al unor funcţii psihice, provocat de o emoţie puternică; tratament de şoc = metodă terapeutică constând din crearea unei perturbaţii bruşte bolnavului. [< fr. choc, cf. engl. shock – a zgudui].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ŞOT s.n. (Geol.) Lac sărat din zonele de stepă şi de semideşert, care seacă în perioadele secetoase; solul din jurul unui asemenea lac. [< fr. chott, cf. ar. şatt].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ŞUT s.n. 1. Lovitură foarte puternică dată cu piciorul (sau cu mâna) în minge la fotbal, la rugbi etc. ♢ Şut de penalitate = lovitură acordată în jocul de hochei pe gheaţă împotriva echipei care a săvârşit o anumită infracţiune. 2. Lucrul executat de un miner într-o zi în mină. ♦ Timpul cât lucrează o echipă de mineri de când intră şi până iese din mină; schimb. [< engl. shoot].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

fiş, s.n. (înv.) 1. Fiţuică de scris. 2. Amestec de caractere şi corpuri de litere, în tipografie.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

iuş, iuşuri, s.n. (reg.) Drept (de moştenire).

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

aúş, aúşi, s.m. (înv.) moş, moşneag

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

coş, cóşuri, s.n. (înv.) tabără tătărească.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

DUŞ s.n. 1. Tub (care face parte dintr-o instalaţie de baie) prevăzut cu o pâlnie din care ţâşneşte apa prin nişte găuri mici. ♦ Ţâşnitură, stropitură de apă de la un duş; (p. ext.) spălare făcută prin acest mijloc. 2. (Fig.) Vorbă, veste neplăcută, venită pe neaşteptate, care stinge entuziasmul, veselia cuiva. [< fr. douche].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

aşa adv. – 1. Astfel, în acest fel (adv. de mod). – Aşa e, astfel stau lucrurile. – Aşa o fi, e posibil. – Aşa să fie, astfel să fie. – Nu-i aşa? adevărat?, am dreptate?. – Şi aşa, în orice caz. – Nici aşa, aşa nu se poate. – Cam aşa, mai aşa, bineînţeles. – Aşa da, bine. – Cum aşa?, nu se poate. – Tot aşa, la fel. – A fi cam aşa, a fi într-o ureche. 2. Astfel stînd lucrurile (adv. conclusiv). – Aşa zicînd, pentru a spune astfel. – Aşa că, aşa încît, astfel încît. – 3. Astfel, atît (adv. comparativ) – Aşa de, atît. – Aşa zis, numit astfel (pe nedrept), autointitulat. – 4. Astfel, puţin (adj. de atenuare). – Ia aşa, numai aşa, într-o doară, fără motiv. – Aşa într-o doară, la nimereală, fără motiv. – 5. Atît de, asemenea (adj. în funcţie adj.) – Aşa ceva, asemenea lucru. – Aşa fel (de), astfel (de). – Var. (Mold.) aşe, aşa, aşea. Mr. acşi, aşiţe, megl. şa, istr. (a)şo. Lat. ac sῑc (Cipariu, Arhiv, 109; Puşcariu 133; REW 7879; DAR), cu -a propriu formaţiilor adv. Cf. it. cosí (moden. acsé, bol. acusé, roman. accusi, bar. acsi, genov. así), engad. sa, v. fr. issi (fr. ainsi), sp. así, asá, prov. aissi, port. assim. – Comp. aşişi adv. (la fel; imediat), conservat sporadic în limba populară.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

méş, méşuri, s.n. (reg.) 1. inel anual în trunchiul unui arbore. 2. pătură, strat.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

aúş (-şi), s.m. – Bătrân, moş, bunic. – Mr. auş. Lat. ăvus, al cărui rezultat normal *au a dispărut. Forma auş indică adăugarea unui suf. dim. -uş (Candrea-Dens., 122; DAR; REW 839); după Puşcariu, Dacor., VIII, 324, acest suf. se datorează unei contaminări cu neaoş; însă o astfel de contaminare se explică anevoie plecîndu-se de la lat. *au faţă de neaoş (cf. şi diferenţa de accent), şi este mai curînd o impresie întemeiată pe aspectul actual al ambelor cuvinte. După Pascu, Beiträge, 8, ar fi un der. de la neauă „zăpadă” şi ar însemna „alb ce neaua”, părere prea extravagantă. Cuvîntul este rar, a fost atestat în Olt., dar astăzi apare exclusiv în dicţionare. Der. auşel, s.m. (pasăre, Regulus cristatus), cu suf. dim. -el (DAR; Candrea). După Ţicăloiu, ZRPh., XLI, 588 şi Scriban, din lat. pop. *aucellus „păsărică”, cf. it. uccello, v. fr. oisel (› fr. oiseau); dar, pe lîngă dificultatea fonetică, nu se înţelege aplicarea unui nume generic la o singură specie de pasări.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

baş adv. – Chiar, tocmai, exact aşa. – Var. abeş. Sb. baş. Necunoscut în afară de Banat şi Olt.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

baş s.m. – 1. Capăt, extremitate. – 2. Căpetenie, conducător. Tc. baş (Şeineanu, II, 39; Lokotsch 260). Înv., astăzi nefolosit ca un cuvînt independent. Intră în compunerea unui număr de funcţii şi îndeletniciri de origine orientală, pentru a desemna căpetenia breslei sau pe cel dintîi din categoria lui: baş-beşleagă, şef de poliţie; baş-ciohodar, cămăraş etc.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

peş s.n. (pop.) 1. partea dinainte a unui zid. 2. latură, coastă, rână; (în loc adv.) într-un peş = pe o parte, într-o latură, într-o rână, înclinat, oblic, pieziş.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

piş2! interj., s.m. (înv.) 1. cuvânt care imită sunetul produs de şoaptele spuse la urechea cuiva. 2. (s.m.) intrigant.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

LAŞ, -Ă adj. Fricos, slab de înger; mişel. [< fr. lâche, cf. lat. laxus – slab].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

LUŞ, -Ă adj. (Franţuzism) Saşiu. [< fr. louche].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

poş1, póşuri, s.n. (înv. şi reg.) 1. turban uşor de mătase neagră, brodată cu fir. 2. basma, tulpan; broboadă; şal.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

poş2, póşuri, s.n. (reg.) 1. alică mijlocie sau mare, folosită la vânătoare; bucăţică de fier folosită în loc de alică. 2. (în forma: poş) glonţ de vânătoare; cartuş.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

pşo! interj. (reg.; repetat) cuvînt cu care strigă oile.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

puş1, puşi, s.m. (reg.) ordonanţă.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

puş2, puşe, s.n. (reg.) claie, grămadă de strujeni (coceni).

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ŞIRÃ, s.f. 1. Cãpiţã sau claie de fân; formaţiunea sub care se aşeazã/ clãdeşte fânul intr-o anumitã formã tronconicã, spre a se pãstra pentru iarnã. 2. Denumirea popularã pentru coloana vertebralã. Ex. Şira spinãrii.

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

ŞURÃ, s.f. 1. Construcţie in special din lemn, cu spaţii mai mari de depozitare a fânului. În multe cazuri, are pãrţile laterale descoperite.

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

caş (-şuri), s.n. – 1. Produs alimentar din lapte închegat. – 2. Secreţie bucală la copii şi la puii de pasăre. – 3. (Trans. de Sud) Bucată, fragment. – Mr., megl. caş, istr. cǫş. Lat. caseus (Puşcariu 303; Candrea-Dens., 275; REW 1738; DAR); cf. it. cacio (sard. casu), sp. quoeso, port. queijo. – Der. căşar, s.m. (tipar pentru brînză); căşerie, s.f. (parte a stînei unde se prepară caşul); căşos, adj. (care seamănă cu caşul). – Compară cîşlegi, s.f. pl. (carnaval), mr. căşleadze, cîşleagă, de la caş cu vb. a lega sau mai probabil de la un caseum ligare (Puşcariu 376; DAR; Candrea-Dens., 288), cf. lat. med. casleu „mensis November” în glosele de la Silos 67 şi cîrneleagă. De la pl. caşuri provine tc. kaşer „caş” (Meyer, Türk. St., I, 56). De la căşar, pe care Puşcariu 304 îl deriva direct din lat. casearius (ipoteză abandonată în DAR), ngr. ϰασσιάρα (Meyer, Neugr. St., II, 75).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

şah, şahuri, s.n. (înv.) viză a unei autorităţi puse pe registrele comerciale.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şef s.n. (reg.) astupătoare la horn, care opreşte ieşirea căldurii după ce s-a stins focul.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şef s.n. (reg.) astupătoare la horn, care opreşte ieşirea căldurii după ce s-a stins focul.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şef s.n. (reg.) astupătoare la horn, care opreşte ieşirea căldurii după ce s-a stins focul.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şeu! interj. (reg.) strigăt cu care se alungă găinile.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şez1 s.n. (reg.) ocol pentru vite, folosit în timpul verii; zăcătoare.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şez2 s.n. (înv.) 1. sediu, reşedinţă. 2. focar (al unei boli).

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şif1 adv. (reg.) oblic, pieziş.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şip1, şipi, s.m. (reg.) 1. (la pl.) rădăcini adventive (dezvoltate pe diferite părţi ale plantei) la porumb. 2. (la pl.) coarne de cerb. 3. rădăcină de măsea. 4. (art.; în sintagmă) şipul vântului = scai vânăt.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şoc, şócuri, s.n. 1. (înv. şi reg.) cantitate de şaizeci de obiecte de acelaşi fel, care formau un tot. 2. (în forma: şuc) grup de 20-60 de oi.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şol2 s.n. (reg.) cremă (pentru întreţinerea pielii).

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şom, şomi, s.m. (înv.) samur; blană de samur.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şto! interj. (reg.) strigăt cu care se cheamă măgarii.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şuc1, şúcuri, s.n. 1. (înv.; reg.) unitate de măsură a lungimii, egală cu a şasea parte dintr-un stânjen; picior. 2. (reg.; în forma: şuh) compas folosit în zidărie. 3. (reg.; în forma: şuh) papuc. 4. (reg.) întăritură care se face la malul unui râu, pentru a nu se surpa din cauza apei. 5. (reg.) măsură de lungime folosită de ţesătoare. 6. (reg.) măsură de lungime de aproximativ 15-16 cm. 7. (reg.) măsură de lungime egală cu lungimea degetului mare.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şuc2, şúcuri, s.n. (reg.) izbitură, îmbrâncitură.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şui1, şui, s.m. (reg.) insectă mică şi dăunătoare care trăieşte în lemn şi-l roade; car.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şui3, şúie, s.n. (reg.) lingură mare cu care se scoate jintuiala.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şui6, şúie, adj., s.n. şi f. (reg.) 1. (adj.) zvelt, subţire; îngust, mic; înalt, mlădios. 2. (s.n.) semn făcut la urechea oilor. 3. (s.f.) nume de peşte.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şum, şúmuri, s.n. (reg.) 1. spumă de pe laptele proaspăt muls. 2. rachiu tare; frunte. 3. rachiu slab (care curge la sfârşitul distilării). 4. miros.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şup1! interj. (reg.) cuvânt care redă zgomotul produs de o lovitură dată repede şi tare cu palma sau cu pumnul.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şup2 s.n. (reg.) cădere de apă.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şur! interj. (reg.; pronunţat cu „r” prelungit) cuvânt care redă zgomotul produs de curgerea apei.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şut2, şúturi, s.n. (reg.) 1. menghină. 2. scaun folosit de dulgheri pentru a ciopli lemnul cu ajutorul cuţitoaiei.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şut3, şúturi, s.n. (reg.) 1. deschizătură în acoperişul unei case, care permite luminarea şi aerisirea podului sau prin care iese fumul. 2. capătul crestat al stâlpilor unei case ţărăneşti.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şut4, -ă, (reg.) 1. (despre mâncăruri) picant. 2. (despre capre) fără un corn.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

teş, teáşă, adj. (reg.) 1. (corn) încovoiat înapoi; vită cu asemenea coarne. 2. (s.n.) semn de hotar dintr-un copac tăiat.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ŞAH s.m. Titlu purtat de suveranul Iranului. [Pl. şahi. / < germ. Schach, fr. chah, shah].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ŞAH s.n. 1. Joc de origine orientală care se joacă pe o tablă împărţită în 64 de pătrăţele albe şi negre cu ajutorul a 32 de piese de valoare diferită. 2. Mişcare în cursul acestui joc prin care se pune în pericol regele sau regina adversarului. ♦ A ţine (pe cineva) în şah = a limita jocul adversarului la apărarea regelui: (fig.) a ţine pe cineva sub presiune. 3. Totalitatea pieselor cu care se joacă şah (1). [Pl. -huri. / < germ. Schach].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ŞEF, -Ă s.m. şi f. Persoană care se găseşte în fruntea unei instituţii, a unei organizaţii, a unei armate etc.; conducător, cap, căpetenie. [< fr. chef].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ŞIC s.n. (Argotic) Eleganţă, distincţie, gust. ♦ Lucru care amuză. [< fr. chic].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ŞIF s.n. (Germanism) Galion2; navă mare. [< germ. Schiff].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

coş interj. – Se aplică în timpul mulsului caprelor, pentru a le linişti. Origine incertă, probabil expresivă, cf. ceas, ciuş. Totuşi, DAR se gîndeşte la fr. couche, germ. kusch, şi Graur, BL, VI, 143, propune sb. koza „capră”.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

coş (-şi), s.m. – s.m. – 1. Larvă de tăun. – 2. Bubuliţă. Lat. cossus (Philippide, ZRPh., XXXI, 307; REW 2278; DAR); cf. it. cosso, fr. cosson „gărgăriţă.” Fonetismul se explică prin faptul că forma actuală este un sing. analogic pe baza pl. coşi. De uz general, cu excepţia Banatului (ALR, I, 25). – Der. coşos, adj. (plin de coşuri, bubos).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

coş (-şuri), s.n. – (Înv.) Tabără de tătari. Sl. (pol. kosz, rut., rus. koš), de origine tăt. Sec. XVII.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

coş (-şuri), s.n. – 1. Obiect din împletitură de nuiele, care serveşte la transportul obiectelor. – 2. Năvod de pescuit. – 3. Stup. – 4. (Trans.) Albie, covată. – 5. (Înv.) Sicriu, coşciug. – 6. Coteţ. – 7. Hambar. – 8. Loitră, ladă la car. – 9. La moară, parte în care se toarnă grăunţele la măcinat. – 10. Horn, hogeac. – 11. Împletitură de nuiele, leasă. – 12. Acoperămînt, capotă de trăsură. – 13. Faţă de pernă. – 14. Ghizd, colac de fîntînă. – 15. Ladă de teasc. – 16. Formă pentru brînză sau recipient pentru fragi, din coajă de copac, mai ales de brad. – 17. Maşină de urzit. – 18. Torace. – 19. Carapace de rac. – Mr., megl. coş. Sl. košĭ „coş” (Miklosich, Slaw. Elem., 26; Miklosich, Lexicon, 307; Cihac, II, 75; Conev 64); cf., bg., sb., slov., rus. koš, pol. kosz, mag. kas, alb. koš. – Der. coşuleţ, s.n. (dim. al lui coş; lumînare în spirală care se ducea la biserică, după tradiţie, de Vinerea Mare); coşară, s.f. (coş, obiect), din mag. kosár, sb. košar; coşarcă, s.f. (coş, obiect; hambar, ciur), din mag. kosárka; coşar, s.m. (împletitor de nuiele; hornar); coşerie, s.f. (meseria de coşar); coşerar, s.m. (împletitor de coşuri); coşercar, s.m. (împletitor de coşuri); coşercărie, s.f. (meseria de coşar). – Cf. coşar, coşniţă.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

coş (-şuri), s.n. – 1. Obiect din împletitură de nuiele, care serveşte la transportul obiectelor. – 2. Năvod de pescuit. – 3. Stup. – 4. (Trans.) Albie, covată. – 5. (Înv.) Sicriu, coşciug. – 6. Coteţ. – 7. Hambar. – 8. Loitră, ladă la car. – 9. La moară, parte în care se toarnă grăunţele la măcinat. – 10. Horn, hogeac. – 11. Împletitură de nuiele, leasă. – 12. Acoperămînt, capotă de trăsură. – 13. Faţă de pernă. – 14. Ghizd, colac de fîntînă. – 15. Ladă de teasc. – 16. Formă pentru brînză sau recipient pentru fragi, din coajă de copac, mai ales de brad. – 17. Maşină de urzit. – 18. Torace. – 19. Carapace de rac. – Mr., megl. coş. Sl. košĭ „coş” (Miklosich, Slaw. Elem., 26; Miklosich, Lexicon, 307; Cihac, II, 75; Conev 64); cf., bg., sb., slov., rus. koš, pol. kosz, mag. kas, alb. koš. – Der. coşuleţ, s.n. (dim. al lui coş; lumînare în spirală care se ducea la biserică, după tradiţie, de Vinerea Mare); coşară, s.f. (coş, obiect), din mag. kosár, sb. košar; coşarcă, s.f. (coş, obiect; hambar, ciur), din mag. kosárka; coşar, s.m. (împletitor de nuiele; hornar); coşerie, s.f. (meseria de coşar); coşerar, s.m. (împletitor de coşuri); coşercar, s.m. (împletitor de coşuri); coşercărie, s.f. (meseria de coşar). – Cf. coşar, coşniţă.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

TUŞ s.n. Cerneală neagră, folosită în desene, preparată prin amestecarea negrului de fum cu o soluţie de apă de gelatină, de gumă arabică sau alte substanţe. ♦ Desen executat în astfel de cerneală. [< germ. Tusche, cf. rus. tuş].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

baş1 (rar) adv.

Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a, , Editura Univers Enciclopedic, 2005

*baş2 (căpetenie, staroste) s. m., pl. başi

Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a, , Editura Univers Enciclopedic, 2005

baş3 (capătul unei bărci, agio) (rar) s. n.

Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a, , Editura Univers Enciclopedic, 2005

şan (şánuri), s.n. – Calapod pentru încălţiminte. Mag. sám (Tiktin).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

duş (dúşuri), s.n. – Instalaţie sanitară care asigură ţîşnirea mai multor jeturi de apă. Fr. douche. – Der. duşa, vb., din fr. doucher.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

POŞ s. n. cornet din pânză densă, prevăzut la un cap cu şpriţ de metal, în bucătărie pentru turnarea unor compoziţii. (< fr. poche)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ŞAH s. n. 1. joc între doi jucători cu ajutorul a 32 de piese mişcate după anumite reguli pe o tablă împărţită în 64 de pătrăţele albe şi negre; (p. ext.) tabla şi piesele folosite. 2. mişcare în cursul acestui joc prin care se pune în pericol regele sau regina adversarului. o a ţine (pe cineva) în ~ = a) a limita jocul adversarului la apărarea regelui; b) (fig.) a ţine pe cineva sub presiune. (< germ. Schach)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ŞEF, -Ă s. m. f. 1. persoană care conduce un colectiv, o instituţie, o organizaţie, un compartiment de muncă etc.; conducător (II). o ~ de orchestră = dirijor. 2. ~ de lucrări = grad didactic în învăţământul superior, între asistent şi conferenţiar. (< fr. chef)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ŞIC I. s. n. eleganţă, distincţie, bun gust. ♢ lucru care amuză. II. adj. inv. elegant, distins, cu gust. (< fr. chic)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ŞIF s. n. (poligr.) planşetă (de zinc) pe care se aşază zaţul; galion (4). (< germ. Schiff)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ŞOC s. n. 1. ciocnire bruscă şi volentă între două corpuri. ♢ (tehn.) ~ termic = procedeu în procesul de fabricaţie a unor vase de laborator, produse refractare etc., constând în răcirea bruscă a pieselor. 2. de ~ = (despre formaţii militare) specializat în operaţii îndrăzneţe asupra anumitor obiective. 3. tulburare gravă a funcţiilor organismului, ca urmare a unui traumatism, a unei operaţii chirurgicale, anestezii etc. o ~ nervos = dezechilibru acut al unor funcţii psihice, provocat de o emoţie puternică; tratament de ~ = metodă terapeutică prin crearea unei perturbaţii bruşte bolnavului; terapie de ~ = ansamblu de măsuri drastice, hotărâte în reformele economice şi social-politice, în trecerea la economia de piaţă. 4. emoţie puternică; stres. (< fr. choc)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ŞOT s. n. lac sărat din zonele de stepă şi de semideşert, care seacă în perioadele secetoase. (< fr. chott)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ŞUT1 s. n. durata zilei de muncă în mină, schimb; normă a unui miner într-un schimb. (< germ. Schicht)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ŞUT2 s. n. lovitură foarte puternică dată cu piciorul (cu mâna, cu capul sau cu un instrument special) la diferite jocuri sportive. o ~ de penalitate = lovitură de pedeapsă la hochei pe gheaţă. (< fr., engl. shoot)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

TUŞ1 s. n. 1. cerneală (neagră), rezistentă la apă, folosit în desene, la ştampile ,poligrafie etc. ♢ desenul executat. 2. substanţă, solidă sau lichidă, obţinută din negru de fum, pentru desene. (< germ. Tusche, rus. tuş)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

TUŞ2 s. n. scurtă piesă muzicală, executată puternic de orchestră în momente solemne. (< germ. Tusch)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

laş (láşe), adj. – Fricos, poltron. Fr. lâche. – Der. laşitate, s.f., format după fr. lâcheté.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

leş (-şuri), s.n. – Cadavru, rămăşiţă pămîntească. – Mr. leşe, leşă. Tc. leş (Miklosich, Türk. Elem., II, 119; Berneker 703; Lokotsch 1306; Tiktin; Philippide, II, 719), cf. ngr. λέσι, alb. lješ, bg. leš. Miklosich, Slaw. Elem., 10, crede că ar fi un cuvînt indigen; Philippide, Principii, 148, pornea în mod echivoc de la lat. lixium.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

şes1 (pop.) adj. m.; f. şásă, pl. şése

Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a, , Editura Univers Enciclopedic, 2005

meş (méşi), s.m. – 1. Un fel de încălţăminte purtată de turci în interiorul pantofilor. – 2. Papuc. – Var. meşt, mestie. Mr. mestră, pl. meşti. Tc. mest (Miklosich, Türk. Elem., II, 127; Şeineanu, II, 257; Loebel 63; Berneker, II, 39; Lokotsch 1459), cf. ngr. μέστι, alb. mešt, sb., cr. mȅštva, rut. mešty, pol. meszta.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

moş (móşi), s.m. – 1. Bătrîn. – 2. Bunic. – 3. Strămoş. – 4. Fondatorul, precedesorul unei familii, străbun comun. – 5. (Înv.) Avere, proprietate, parte dintr-o moşie care provine dintr-o singură moştenire. – 6. Titlu de respect care se dă bărbaţilor în etate; bunic, unchi. – 7. (Mold.) Unchi. – 8. Ziua moşilor. – 9. (Munt.) Tîrg, iarmaroc care se ţine de obicei în Ziua morţilor. – Mr. moaşe, megl., istr. moş. Origine suspectă. Prezenţa cuvîntului în toate dialectele, uzul său general (ALR, I, 189; sensul de „bunic” care apare în ALR, I, 169, numai pentru Banat şi Trans. este în realitate mult mai extins) şi compunerea cu stră- (v. strămoş), care nu apare decît în elementele tradiţionale, arată sigur că-i vorba de un cuvînt latin. Este probabil annōsus „încărcat de ani”, cu consoana finală modificată prin analogie cu pl., ca în cossuscoş. Afereza lui a- nu este imposibilă, cf. amitamăt(uşe), şi care a fost susţinută de prezenţa lui strămoş. Schimbul *noşmoş este mai greu de explicat, fără îndoială cf. măgar, şi pînă la un anumit punct miel, miţă. În general este considerat drept cuvînt autohton (Miklosich, Slaw. Elem., 10; Hasdeu, Cuv. din Bătrîni, I, 294), identic cu alb. mošë „vîrstă” (Philippide, II, 724; Pascu, II, 223; P. Papahagi, Jb., XII, 539; cf. Iordan, Dift., 208; Rosetti, II, 118). După P. Papahagi, Notiţe etim., 38, din mamă, cu suf. -, ipoteză care nu se susţine. Comp. moş Martin, s.m. (numele ursului), cf. REW 5381; moşteacă, s.m. (ofiţer leneş), din Moş Teacă, personaj literar creat de Anton Bacalbaşa (1893). Der. moaşe, s.f. (bătrînică; bunică; mătuşă, titlu de respect; femeie care asistă la naştere), cuvînt de uz general (ALR, I, 212), mai ales cu ultimul sens; moşean, s.m. (înv., moştenitor; înv., proprietar; rar, coproprietar); moşi, vb. (a da ajutor la naştere; a se foi); moşit, s.n. (asistenţa moaşei la naştere); moşic, s.m. (bătrînel); moşie, s.f. (înv., origine, speţă; înv., patrie, ţară; înv., patrimoniu; proprietate, moştenire); moşier, s.m. (proprietar funciar); moşieresc, adj. (de moşier); moşinaş, s.m. (Bucov., înv., agricultor, proprietar), pentru al cărui suf. cf. boiernaş; moşneag, s.m. (bătrîn, bătrînel), în loc de moşneac, pentru al cărui suf. cf. rusneac, cuvînt moldovenesc adoptat de la literatură (după Candrea, în loc de *moşteneag, dim. al lui moştean; după Scriban, în loc de *moşineac, cf. şi Bogrea, Dacor., III, 733); moşnegeşte, adv. (ca bătrînii); moşoaică, s.f. (Mold., oală, ulcior), numită aşa pentru că se obişnuieşte să se dea de pomană în ziua morţilor (Candrea); moşuţ, s.m. (ciocîrlie, Alauda cristata), poate în loc de *motuţmoţ „smoc”; strămoş, s.m. (străbunic; antecesor), cu pref. stră-; strămoaşe, s.f. (străbunică); strămoşesc, adj. (ancestral); strămoşie, s.f. (calitate de strămoş). – Cf. moşnean. Din rom. provin rut. mošul „bunic”, moša, „bunică” şi „moaşă” (Candrea, Elemente, 408); bg. moš, mošija (Capidan, Raporturile, 232), mošierin (Candrea, Elemente, 404), mag. mósuly „bătrîn” (Edelspacher 19).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

péş s.m. – În expresia într-un peş; înclinat, pieziş. – Mr. peş. Tc. peş „partea dib spate” (Candrea; Scriban).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

poş (póşuri), s.n. – Plantă. Origine necunoscută. După Scriban, din part. lui a pune. Cuvînt folosit numai o dată, de Barac (1838).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ŞIU, ŞÍE, şii, adj. (Reg., despre terenuri) Nisipos.

Dicţionarul limbii române moderne, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Academiei, Bucureşti, 1958

şah (-huri), s.n. – Alineat. Tc. sah (Tiktin). Sec. XIX, înv.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

şah (şáhi), s.m. – Suveran al Iranului. Tc. şah, cf. ngr. σάχης, sp. jaque. Este dubletul lui şah, s.n. (joc oriental), din germ. Schach, cf. rus. šah. – Der. şahist, s.m. (jucător de şah). – Comp. sacnasiu, s.n. (verandă, geamlîc, balcon acoperit), din tc. (per.) şahnişin „tron” (Şeineanu, II, 305), cf. ngr. σαχνισίνι; safterea, s.f. (fumăriţă, Fumaria officinalis), var. sefterea, din tc. (per.) şahtere „sudoarea regelui”, cf. ngr. σαφτερές; şahmara(nd), s.n. (brocart), din tc. şah meram „miracol regesc”; şahzadea, s.m. (principe, fiu de şah), din tc. şahzade.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

şal (şáluri), s.n. 1. (Înv.) Ţesătură fină din păr de cămilă, ţesătură fină de lînă. – 2. Broboadă, fular mare. – Mr. şal. Tc. (per.) şal, din hind. shal (Tiktin; Lokotsch 1802; Ronzevalle 104), şi cu al doilea sens prin intermediul fr. châle, cf. ngr. σάλι, alb., bg. sal. – Der. şaliu (var. Munt. şaiu), s.n. (ţesătură de lînă), înv., din tc. şali; şalon, s.n. (înv., ţesătură deasă de bumbac).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

şam s.n. – Pînză orientală de bumbac şi in. – Var. şamă. Tc. Sam „Damasc” (Şeineanu, II, 334). – Cf. salamangea.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

şar (şáruri), s.n. – 1. (Înv.) Culoare. – 2. (Bucov.) Arsenic. – 3. (Mold.) Linie, dungă, hotar. – 4. (Mold.) Renură, canelură, şanţ. Sl. šarŭ „culoare” (Tiktin), cf. mag. sár. Ultimul sens se explică probabil prin linia de culoare cu care se indică traseul canelurii.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

şef (-fi), s.m. – 1. Conducător, cap. – 2. (Arg.) Nene, bade. Fr. chef. – Der. şefie, s.f. (conducere); şefuleasă, s.f. (nevastă de şef; Arg., femeie, fato!), curios der. cu suf. f. -easă, pornind de la forma art. şeful, sau mai probabil cu l expresiv infix; subşef, s.m., după fr. sous-chef.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

şes (-eásă), adj. – Plan, neted. – Var. şeţ. Lat. sĕssus (Puşcariu 1586; REW 7882), cf. alb. šeš (după REW rom. ar proveni din alb., opinie nefondată); cf. şi şedea. – Der. şeş, s.n. (cîmpie); şest, s.n. (parte netedă a unui obiect; Banat, şes), a cărui explicaţie pare dificilă (după Candrea, dintr-un lat. *sĕssĭtum); şestină (var. şeştină), s.f. (Olt., Trans., şes, cîmpie).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

şic s.n. – 1. Distincţie, eleganţă. – 2. (Adj. invar.) Elegant. Fr. chic.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

şif (-furi), s.n. – Galion, în tipografie. Germ. Schiff. – Este îndoielnic dacă şifan, s.n. (cîrlig, cîrlig al barcagiilor) are aceeaşi origine.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

şip (-puri), s.n. – Sticlă, butelcă. Mag. sip „pipă” (Tiktin); schimbul semantic nu este clar. În Mold.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

şir (-ruri), s.n. – 1. Linie, rînd, şirag. – 2. Funie, cunună. – 3. Serie, succesiune. – 4. Înşiruire, pomelnic. – 5. Mulţime, cantitate. – 6. Linie, rînd de cuvinte. – 7. Legătură. Creaţie expresivă, care vrea să reprezinte ideea de „şiroi”, cf. sp. chorro, şi de asemeni „ciur, şur, ţîr”. Dubla idee semantică există şi în sp. chorro „cădere de apă” şi „serie de obiecte identice”. Celelalte explicaţii nu sînt suficiente: din lat. series (Philippide, Principii, 148), fonetic greu de admis din ngr. σειρά „şir” (Densusianu, Hlr., 374, 376); din mag. sor (Tiktin; Gáldi, Dict., 96); din series prin intermediul lui a înşira (Pascu, Suf., 265); în legătură cu bg. šir „lăţime”, sb. širom „îngrămădit” (Candrea); din tc. syra (Lokotsch 1961). Der. şină, s.f. (stivă de paie de formă lunguiaţă; coloană vertebrală), al cărui ultim sens se foloseşte în Munt. şi Mold. (ALR, I, 40; după Diculescu, Elementele, 477, din gr. σεïρα); şirag (var. şireag), s.n. (linie, rînd; şir format de soldaţii din linia întîi; funie, cunună), cu suf. -eag (după Cihac, II, 528 şi Gáldi, Dict., 97, din germ. Schar, prin intermediul mag. sereg „linie”, a cărui der. pare puţin probabilă); înşira, vb. (a alinia, a aşeza în ordine, a forma; a pune în rînd; a face şirag; înv., a compune; înv., a agăţa, a prinde; refl., a se întinde, a se continua; refl., a se înscrie, a se înrola), pe care Procopovici, Dacor., V, 390-5, îl deriva din lat. inserĕre; înşirui, vb. (a alinia, a forma; a pune în ordine; a face şirag; refl., a se continua, a se multiplica); deşira, vb. (a descompune; a desface, a destrăma); deşirat, adj. (de o înălţime ieşită din comun); şirui (var. şiroi), vb. (a curge şiroi; a ordona, a alinia), care s-ar explica prin sl. struiti, strują „a topi” (Cihac, II, 388), prin sl. poroi (Conev 38), printr-un sl. *sŭrojŭ (Skok, ZRPh., LIV, 465) sau prin mag. sirni „a plînge” (Puşcariu, Dacor., VII, 118; Candrea); şurui (var. şir(l)oi, şuroi, şurlui, şir(l)ui), vb. (a curge şiroi), cf. ţurlui, ţîrlîi (după Cihac, II, 529 şi Puşcariu, Dacor., VII, 118, din mag. surolni); şiroi (var. şuroi, şirloi, şirlău), s.n. (şuvoi), care s-a explicat prin rivuscēllus (Creţu 327) sau prin şivoi contaminat cu pîraie (Candrea); şiringă (var. şirincă, şurincă), s.f. (fîşie de pînză alungită, bandă; bucată de teren), pentru care, la sensul al doilea, cf. funie, sfoară (după Byhan 335 din sl. *seręgŭ; după Tiktin şi Candrea, din rut. šyrynka, care ar putea tot aşa de bine proveni din rom.). Mag. sereg, sb., cr., slov., rut. šereg, pol. szeręg, rus. šerenga „rînd de soldaţi” se consideră ca reprezentant din v. germ. scara › germ. Schar, cf. it. schiera (Miklosich, Fremdw., 129; Cihac, II, 628). Cum această der. pare dificilă fonetic, este mai probabil că provin din rom. şirag, în sens militar; este ştiut că armata romînă a avut în vechime mulţi mercenari mai ales slavi.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

şod (-oádă), adj. – (Trans., Banat) Curios, ciudat, excentric. Mag. sod (Drăganu, Dacor., IV, 158 şi VI, 277; Gáldi, Dict., 158). Este îndoielnică legătura cu sl. šutŭ „fanfaron” (Cihac, II, 391). – Der. şoadă, s.f. (Trans., glumă); şodenie (var. şozenie), s.f. (zeflemea, batjocură, băşcălie).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

şol (-luri), s.n. – (Banat) Ceaşcă. Germ. Schale, prin săs. schol (Scriban).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

şop (-puri), s.n. – Şopron, adăpost. Germ. Schoppen (Cihac, II, 392). În Trans. şi Olt. Var. şopru (probabil formaţie regresivă, pornind de la pl. şopruri cu r propagat), Mold. şopreţ, Trans. şopruţ, Trans. de S. şopran, şi în forma sa acceptată în general şopron (probabil din pl. de la forma anterioară, şoprane, cu asimilaţia şoproane). Din rom. provine rut. šopra (Miklosich, Wander., 19).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

şop interj. – Indică ideea de şuşoteală. Creaţie expresivă, se foloseşte mai ales în forma şopa-şopa, uneori şi şopîc(-şopîc). – Der. şopăi (var. şopoi, şopocăi, şopăcăi), vb. (a şuşoti); şopăit (var. şopocăit), s.n. (şuşotit); şopăială (var. şopîcăială), s.f. (şuşotit); şopîrcăi, vb. (Mold., a fraieri, a linguşi); şopîrcăială, s.f. (linguşeală); şopoti, vb. (a şuşoti), probabil contaminat cu sl. šiputati, slov. šepetati, rut. šepotaty, šopotity, bg. šupotja, deşi unele din aceste forme ar putea proveni din rom.; şopot, s.n. (susur, murmur), mr. şoput „şiroi”, megl. şopit, cf. sl. šapŭtŭ, šopotŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 53; Cihac, II, 387; Tiktin; Rosetti, III, 52), bg. šepot, sb. šopot; şipot, s.n. (şovoi, izvor), var. de la cuvîntul anterior; şopti, vb. (a şuşoti, a murmura), var. de la şopoti care se întilneşte cu sl. šop(s)ti „a sufla în flaut”, sb. šaptati „a şuşoti”, rus. šeptati; şoaptă, s.f. (murmur), deverbal; şopteală, s.f. (şuşoteală); şoptit, s.n. (murmur); şoptitor, adj. (murmurător); şoroboti, vb. (Mold., a şuşoti), de la şopoti, cu r infix (după Scriban, legat de rus. šorošiti „a gîfîi”); şoroboteală, s.f. (şuşotit).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

AFÍŞ, afişe, s.n. Înştiinţare, de obicei imprimată, expusă public, prin care se anunţă ceva, prin care se dau informaţii în legătură cu viaţa politică şi culturală; afipt. ♦ Gen de artă grafică, cu funcţie mobilizatoare, de informare, de reclamă, de instructaj etc. – Din fr. affiche.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

APÁŞ, apaşi, s.m. 1. (La pl.) Numele unui trib de indieni din Texas; (şi la sg.) indian din acest trib. 2. (Rar) Derbedeu, haimana; hoţ; bandit. – Din fr. apache.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

BORŞ, borşuri, s.n. Zeamă acră preparată din tărâţe de grâu, de secară sau de sfeclă de zahăr fermentate în apă; p. ext. ciorbă preparată cu această zeamă. ♢ Expr. A-i sufla (cuiva) în borş sau a sufla în borşul cuiva = a se amesteca (neîntrebat) în treburile cuiva. (Fam.) A mânca borş = a minţi. A-i da (cuiva) borşul = a-i ţâşni cuiva sângele din nas. A se face borş = a se înfuria. ♦ (Arg.) Sânge. – Din rus., ucr. borşci.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

BUŞI1 s.m. pl. (În expr.) În patru buşi = în patru labe. De-a buşilea = pe brânci. [Formă gramaticală: (în expr.) buşilea] – Din buşi2.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

BUŞÍ2, buşesc, vb. IV. Tranz. şi intranz. A lovi (cu pumnul), a izbi. ♦ Tranz. A împinge pe cineva cu putere; a îmbrânci, a trânti. – Din bg. buşa, scr. bušiti.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CAŞÁ s.f. Stofă de lână cu tuşeul moale, vopsită în culori deschise. – Cf. germ. k a s c h i e r e n.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CÂŞ1 interj. V. hâş.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CÂŞ2, -Ă, câşi, -e, adj., adv.1. Adj. (Reg.) Care este lipsit de unul sau de mai multe degete; ciung. 2. Adj. şi adv. (Fam.) (Care este) strâmb. – Din câşi (pl. lui *câs < bg. kus „scurt”).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

GREŞ, greşuri, s.n. (Înv. şi reg.; azi mai ales în loc. şi expr.) Greşeală. ♢ Loc. adv. Fără greş = în mod perfect, fără a comite vreo eroare. ♢ Expr. A da greş = a) a nu nimeri ţinta, obiectivul ochit; b) a nu izbuti într-o acţiune, într-o întreprindere. (Înv.) A-i da (cuiva) greş = a-i imputa (cuiva) ceva, a găsi vinovat (pe cineva). (Reg.) A nu avea greş = a nu constitui o greşeală, a nu aduce vătămare, a fi nimerit. – Din greşi (derivat regresiv).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

GRIŞ s.n. Produs alimentar obţinut din boabe de grâu sau de alte cereale, măcinate mai mare. [Var.: gris s.n.] – Din germ. Griess.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

GROŞ, groşi, s.m. Monedă străină de argint, care a circulat odinioară şi în Moldova; monedă de argint emisă de unii domni ai Moldovei. – Din germ. Groschen, pol. grosz.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

GUAŞ, guaşe, s.n. V. guaşă.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

HARŞ interj. V. hârşti.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

HAŞÉ, haşeuri, s.n. Conservă preparată sub formă de pastă din ficat, carne de porc şi slănină. [Var.: haşéu s.n.] – Din fr. haché.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

HÂŞ interj. Cuvânt cu care se alungă găinile sau alte păsări (de curte). [Var.: câş, hâci interj.] – Onomatopee.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MAŞÁ vb. tr. (rar) a pronunţa cuvintele într-o manieră confuză. (< fr. mâcher)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

MARŞ I. s. n. 1. deplasare a unei trupe sau a unei (grupări de) nave (într-o anumită formaţie). o ~ forţat = marş executat cu o viteză sporită faţă de cea normală. 2. probă de atletism în timpul căreia concurenţii sunt obligaţi să meargă repede, fără a alerga. 3. piesă muzicală cu o mişcare uniformă sugerând pasul cadenţat de defilare al unei trupe, al unui cortegiu etc. 4. poezie lirică patriotică scrisă pentru a putea fi cântată după melodia unui marş (3). 5. operaţie de extragere şi introducere în sondă a garniturii de foraj. II. interj. 1. comandă de pornire a unei trupe. 2. cuvânt cu care se alungă un câine, se îndepărtează în mod brutal un om. (< fr. marche, germ. Marsch)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ÍDIŞ s.n. Idiom german al cărui vocabular s-a îmbogăţit în cursul evoluţiei cu alte elemente (ebraice, romanice, slave), vorbit de unele populaţii evreieşti. ♢ (Adjectival, inv.) Limba idiş. – Din fr. yiddish, germ. jüdisch.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

IEŞÍ, ies, vb. IV. Intranz. 1. A părăsi un loc, o încăpere, un spaţiu închis, limitat, plecând afară; a trece din interior în exterior. ♢ Expr. A ieşi afară = a defeca (2). A-i ieşi (cuiva) înainte sau a ieşi în calea cuiva = a întâmpina pe cineva. ♦ A se duce, a pleca de acasă. 2. A se ivi, a apărea, a se face văzut sau auzit. ♢ Expr. A ieşi în relief = a) a fi mai în afară decât cele din jur, a fi proeminent; b) a se remarca, a se releva. A-i ieşi (cuiva) ochii din cap (sau sufletul), se zice când cineva depune un efort extrem de mare. ♦ (Despre semănături) A răsări, a creşte. ♦ A se naşte din..., a-şi trage originea; a proveni. 3. A părăsi o poziţie, o situaţie, o stare; a se desprinde, a se elibera. ♢ Expr. A-şi ieşi din sărite (sau din fire, din răbdări, din pepeni, din ţâţâni, din balamale) = a se enerva foarte tare, a se mânia. ♦ A se abate de la o hotărâre, de la o decizie etc.; a încălca, a nu respecta. 4. A ajunge, a izbuti, a reuşi (într-un anumit fel). A ieşit primul. ♢ Loc. vb. A ieşi biruitor (sau învingător) = a birui, a învinge. ♢ Expr. A-i ieşi (cuiva ceva) după plac = a-i reuşi (ceva cuiva) aşa cum a dorit. Cum o ieşi, (numai) să iasă, exprimă indiferenţa sau resemnarea faţă de un rezultat (nefavorabil) aşteptat. ♦ A promova, a avansa, a ajunge. A ieşit ofiţer. 5. A rezulta de pe urma unui efort, a unei activităţi etc.; a obţine un câştig material. ♦ (Despre calcule, socoteli) A da rezultat (bun), a se încheia cu o concluzie. 6. A se decolora; a se spălăci. – Lat. exire.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ILÍŞ, ilişuri, s.n. Impozit care se percepea în Moldova, în evul mediu, asupra cerealelor. – Din magh. élés „gustare”.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

IMÁŞ, imaşuri, s.n. Teren necultivat pe care creşte iarbă, folosit pentru păşunat; izlaz, păşune, suhat. – Din magh. nyomás.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

LUŞÁ vb. intr. a se uita cruciş, saşiu; (fam.) a privi cu invidie. (< fr. loucher)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

PÂŞ1 interj. (De obicei repetat) Cuvânt care redă zgomotul uşor produs de paşii cuiva, de mersul în vârful picioarelor etc. – Onomatopee.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PÂŞ2 interj. v. piş1.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PÂŞ3 s.m. v. pârş.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞELF, şelfuri, s.n. Regiune a fundului bazinelor oceanice, cuprinsă între linia de ţărm şi povârnişul continental, reprezentând zona marginală submersă a continentelor. – Din germ. Schelf.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞLAM, s.n. Amestec de apă cu particule fine de substanţe minerale în suspensie, provenind din instalaţiile de prelucrare mecanică pe cale umedă a minereurilor sau a cărbunilor. – Din germ. Schlamm.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞMAG s.n. (Reg.) Gust (rău) pe care îl capătă uneori mâncărurile sau băuturile; iz. – Din. germ. [Ge]schmack.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞPIS, şpisuri, s.n. Pată neagră care apare uneori la tipar între cuvinte. – Din germ. Spiess.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

UŞÁR s.m. v. uşer.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÚŞĂ, uşi, s.f. 1. Deschizătură de formă regulată lăsată în peretele unei clădiri, la un vehicul, la o mobilă, pentru a permite intrarea (şi ieşirea); ansamblu format dintr-un cadru fix de care se prinde o tăblie mobilă de lemn sau de metal care închide sau deschide această deschizătură; p. restr. tăblia din acest ansamblu. ♢ Uşă domnească (sau împărătească) sau uşa raiului = intrarea principală a altarului. ♢ Loc. adv. La uşă = foarte aproape. ♢ Loc. prep. La uşa... = în imediata apropiere (a...). ♢ Expr. A(-şi) deschide (larg sau amândouă) uşile = a lăsa intrarea liberă; a primi cu bucurie pe cineva în casă. A lăsa (pe cineva) după uşă = a nesocoti (pe cineva), a nu da (cuiva) nici o atenţie. A sta după uşă = a fi nebăgat în seamă; a sta deoparte, izolat. A bate la uşă = (de spre termene, evenimente etc.) a fi foarte aproape, a fi iminent. 2. Fig. Casă, locuinţă. ♢ Expr. (A bate, a cere, a creşte etc.) pe la uşile oamenilor = (a munci) pe la alţii, (a trăi) din mila altora. A umbla din uşă-n uşă = a cerşi. – Lat. *ustia (pl., devenit sg., al lui *ustium = ostium).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

UŞÉR, uşeri, s.m. (În evul mediu) Dregător de curte în Moldova, care avea sarcina de a primi solii şi de a-i introduce la domn; funcţie ocupată de acest dregător. [Var.: uşár s.m.] – Uşă + suf. -er.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

UŞÓR1, uşori, s.m. Fiecare dintre cei doi stâlpi verticali de care se prind canaturile porţii sau ale uşii; părţile laterale ale tocului uşii sau ferestrei. [Var.: usciór, uşciór s.m.] – Lat. osteolum.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

UŞÓR2, -OÁRĂ, (I, II) uşori, -oare, adj., (III) adv. I. Adj. 1. Care are greutate mică, care cântăreşte puţin, care exercită o presiune redusă asupra suprafeţei pe care stă. * Industrie uşoară = grup de ramuri industriale care produc bunuri de consum şi articole tehnice necesare industriei, agriculturii, transporturilor etc. Categorie uşoară = categorie la box, lupte şi haltere, care cuprinde sportivi cu greutatea corpului între 57 şi 61 kg. ♢ Expr. Fie-i ţărâna uşoară! = (formulă rostită la înmormântarea sau la pomenirea unui mort) să se odihnească în pace! ♦ (Despre materiale) Cu greutate specifică redusă. ♦ Care nu poartă sau nu conţine greutăţi. ♢ Expr. (A fi) cu inima uşoară = (a fi) vesel, voios. (Adverbial) (A fi) îmbrăcat uşor = (a fi) îmbrăcat cu haine subţiri. ♦ (Despre trupe) Care poartă armament puţin, putându-se deplasa cu repeziciune. 2. (Despre alimente) Care se digeră cu uşurinţă, care nu cade greu la stomac. 3. Iute, sprinten, vioi. ♦ Suplu, gingaş, fin. ♦ (Despre pas; p. ext. despre mers) Care abia atinge pământul: p. ext. fără zgomot. 4. (Despre urme, linii etc.) Care este (sau pare a fi) făcut printr-o apăsare slabă sau de un corp cu greutate redusă. 5. Mic, puţin, redus (ca volum, amploare, consistenţă, intensitate). ♦ (Despre somn) Din care te trezeşti cu uşurinţă la cea mai mică gălăgie; p. ext. liniştit, odihnitor. ♦ (Despre forme de relief) Domol, lin3, dulce. ♦ (Despre ţesături; p. anal. despre aburi, ceaţă) Rar, subţire, fin. II. Adj. 1. Care este lesne de suportat, de îndurat; (despre boli) lipsit de gravitate; (despre obligaţii materiale) care nu împovărează; mic. ♦ (Despre legi, pedepse) Lipsit de asprime; indulgent. ♦ (Despre viaţă, trai) Fără griji; comod, bun. ♢ (Reg.; substantivat; în expr.) Mai cu uşorul = mai bine, mai fără griji. 2. Care nu prezintă dificultăţi, care este lesne de înţeles sau de realizat; simplu. ♢ Muzică uşoară = gen muzical cult (vocal sau instrumental) larg accesibil publicului prin caracterul melodios, distractiv, prin tematica direct legată de preocupările, sentimentele, aspiraţiile oamenilor. ♢ Loc. adv. (Pop.; substantivat) Cu uşorul = lesne, comod, fără pericol. ♦ (Despre drumuri) Bun, practicabil. 3. Lipsit de seriozitate, superficial; frivol. ♢ Moravuri uşoare = purtări, practici imorale. ♦ Fără importanţă; neînsemnat. III. Adv. 1. Încet, domol, lin3; fără zgomot. 2. Cu uşurinţă, fără efort; lesne, comod. 3. Fără seriozitate; în mod superficial, uşuratic. ♦ Expr. A lua uşor sau a trece uşor peste un lucru = a nu acorda importanţa cuvenită unui lucru. 4. Puţin. [Var.: (Înv. şi reg.) uşúre adj., adv.] – Din [mai] iuşor (înv. „uşor2” < lat. levis + suf. -uşor).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

UŞUÍ, uşuiesc, vb. IV. Tranz. A alunga păsările (strigând „uş!”). – + suf. -ui.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MARŞ, (1, 2, 3) marşuri, (4, 5) interj. 1. S.n. Mers, deplasare a unei unităţi militare sau a unui grup organizat (într-o anumită formaţie). ♢ Marş forţat = marş executat cu o viteză sporită faţă de cea normală. ♦ (Înv.) Distanţă parcursă de o unitate militară în 24 de ore. ♦ Acţiune militară viguroasă îndreptată asupra unui obiectiv. ♦ Probă atletică de mers rapid pe distanţe lungi. ♦ P.gener. Deplasare, drum, cursă (obositoare). 2. S.n. Compoziţie muzicală puternic ritmată, care adesea reglează cadenţa pasului unei formaţii, a unui cortegiu etc. 3. S.n. Compoziţie literară în versuri, scrisă spre a fi cântată pe o arie de marş (2). 4. Interj. Cuvânt cu care se comandă pornirea unei unităţi militare sau a unui grup organizat. 5. Interj. Cuvânt cu care se goneşte un câine sau, p.gener., un om. – Din fr. marche, germ. Marsch.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

DEŞÍ conj. (Introduce o propoziţie concesivă) Cu toate că, măcar că. ♢ (În construcţii eliptice, cu valoare de complement circumstanţial concesiv) Deşi tânăr, e înţelept.De4 + şi.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

FÂŞ1 interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită zgomotul produs de mişcarea frunzelor, a hârtiei etc. – Onomatopee.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

FÂŞ2, fâşuri, s.n. 1. Material impermeabil subţire, folosit pentru confecţionarea hainelor de ploaie. 2. Haină de ploaie confecţionată din acest material. – Din fâş1.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ORÁŞ, oraşe, s.n. 1. Formă complexă de aşezare omenească cu dimensiuni variabile şi dotări industriale, având de obicei funcţie administrativă, industrială, comercială, politică şi culturală; urbe. ♢ Loc. adj. De oraş = care provine din oraş, care are caracteristicile, aspectul, obiceiurile etc. de la oraş. ♢ Haine de oraş = a) haine mai bune decât cele de lucru; b) haine orăşeneşti, croite după moda de la oraş. 2. P. restr. Partea centrală a unui oraş (1); centru. 3. Populaţia, locuitorii unui oraş (1). – Din magh. város.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PLEŞ, PLEÁŞĂ, pleşi, -e, adj., s.f. 1. Adj. (Înv. şi reg.) Chel, pleşuv. 2. Adj. (Despre dealuri, munţi, soluri etc.) Lipsit de vegetaţie, sterp, gol. 3. S.f. Porţiune a muntelui lipsită de vegetaţie; pleşuvie. – Din sl. plĕši.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PLUŞ, pluşuri, s.n. Ţesătură de bumbac, de lână, de păr de capră etc. mai groasă decât catifeaua şi cu părul mai lung decât al acesteia, care se întrebuinţează mai ales în tapiţerie. ♦ (La pl.) Varietăţi de pluş. – Din germ. Plüsch, fr. p(e)luche, rus. pliuş.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

LAŞÁ vb. tr. (rar) 1. a desface, a slăbi (din strânsoare); a da drumul. 2. (fig.) a scăpa, a lăsa să(-i) scape. (< fr. lâcher)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

FREŞ adj. (Fam.; despre oameni) Care nu este obosit, vioi; p. restr. (despre înfăţişarea lor) care exprimă prospeţime, sănătate, tinereţe. – Din fr. fraîche.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

AMÚŞ, amuşuri, s.n. (Reg.) Groapă cu apă şi var în care tăbăcarul pune pieile pentru argăsit. – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ATÁŞ, ataşe, s.n. Anexă de metal prinsă lateral de o motocicletă, cu care se transportă obiecte sau persoane. [Pl. şi: ataşuri] – Din fr. attache „legătură”.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PAŞÁ s.f. v. paşă.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

RÓŞU, -IE, roşii, adj., subst. I. Adj. 1. De culoarea sângelui. ♢ Ouă roşii = ouă vopsite (cu roşu sau, p. gener., cu altă culoare), tradiţionale la creştini de Paşti. Pământ roşu = pământ de culoare roşiatică (întâlnit mai ales în ţinuturile mediteraneene). 2. Roşcat, roşcovan, arămiu. 3. De culoare rumenă aprinsă. ♦ Îmbujorat la faţă. ♦ (Despre ochi) Injectat, congestionat. 4. (Despre metale) Înroşit în foc; incandescent. ♦ ♢ Fier roşu = bucată de fier incandescent cu care se însemnează animalele (odinioară şi sclavii, ocnaşii etc.). II. Adj. Fig. Comunist. ♢ Gărzile roşii = detaşamente de muncitori, organizate în Rusia în timpul Revoluţiei din 1917. III. S.n. 1. Una dintre culorile fundamentale ale spectrului luminii, situată în marginea acestuia dinspre lungimile de undă mari; culoarea sângelui. ♦ Loc. adv. Până la roşu = (despre metale) până la starea de incandescenţă. ♢ Expr. A vedea (sau a i se face cuiva) roşu (înaintea ochilor) = a se înfuria, a se enerva foarte tare. ♦ (Concr.) Vopsea roşie. ♢ (Chim.) Roşu de Congo = colorant organic de sinteză, care se prezintă ca o pulbere roşie (I 1), foarte uşor solubilă în apă, folosit în vopsitorie şi ca indicator în chimia analitică. 2. Fard de culoare roşie (I 1) pentru obraz şi buze; ruj. 3. Ţesătură, panglică, broderie de culoare roşie (I 1). 4. Culoarea uneia dintre cărţile de joc, în formă de inimă roşie (I 1). IV. S.m. 1. Adept al comunismului. ♦ Poreclă dată de adversari membrilor aripii radicale a partidului liberal din România din a doua jumătate a secolului XIX. 2. (Înv.; la pl.) Corp de trupă de călăreţi sau de pedestraşi în vechea armată a Moldovei, compus din boierii de ţară (cu uniformă de culoare roşie); (şi la sg.) ostaş din acest corp de trupă. V. S.f. Pătlăgică roşie, v. pătlăgică. VI. S.f. (În sintagmele) Roşie daneză = rasă de taurine obţinută în Danemarca şi crescută pentru producţia de lapte. Roşie de stepă = rasă de taurine bună producătoare de lapte, adaptată la condiţiile de stepă. [Var.: (reg.) roş, -ă adj., s.n.] – Lat. roseus.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞEÍC1, şeici, s.m. 1. (În ţările arabe) Căpetenie a unui trib, a unei formaţii statale. 2. Şef al unei comunităţi religioase la musulmani. [Var.: şeíh s.m.] – Din tc. şeyh.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞEIC2, şeicuri, s.n. Dans modern cu mişcări vioaie, săltate. – Din engl. shake.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PERŞ, perşuri, s.n. Prăjină folosită la sărituri (acrobatice) în înălţime. ♦ P.ext. Număr de circ executat cu această prăjină. – Din fr. perche.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PIŞÁ, piş, vb. I. (Pop.) 1. Refl. A urina. 2. Tranz. A uda, a stropi cu urină. – Lat. *pissiare.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞÁSE num. card. Număr având în numărătoare locul între cinci şi şapte şi care se indică prin cifra 6 sau VI. ♢ (Adjectival) Şase vagoane. ♢ (Substantivat) Scrie un şase. ♢ (Cu valoare de num. ord.) Etajul şase. (În componenţa numeralului adverbial corespunzător) Repetă de şase ori. ♢ (În componenţa numeralului multiplicativ corespunzător) De şase ori pe atâta. (În componenţa numeralului distributiv corespunzător) Le oferă câte şase cărţi. [Var.: şése num. card.] – Lat. *sess (= sex).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PREŞ, preşuri, s.n. Covor lung şi îngust care se aşterne pe jos în încăperile sau pe scările unei clădiri. ♢ Expr. (Fam.) A duce (pe cineva) cu preşul = a păcăli, a înşela, a purta (pe cineva) cu vorba. ♦ Covoraş pentru şters talpa încălţămintei la intrarea într-o casă. – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞÁLE s.f. pl. 1. Partea spinării din jurul regiunii lombare a coloanei vertebrale, la om. 2. Partea din mijlocul spinării, la unele animale; locul unde stă şaua pe cal. – Lat. sella

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞARG, -Ă, şargi, -ge, adj. (Despre cai, rar despre alte animale) Cu părul de pe corp galben deschis, iar cel din coamă, coadă şi extremităţile picioarelor de culoare neagră. ♦ (Substantivat) Cal cu părul galben deschis. – Din magh. sárga.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞARM s.n. (Livr.) Farmec, graţie. – Din fr. charme.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞART1 interj. Cuvânt care imită zgomotul produs de o lovitură dată cu palma. – Onomatopee.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞART2, şarturi, s.n. 1. Rânduială, uzanţă, tradiţie, datină. 2. Rost, socoteală, tâlc. ♢ Loc. adv. Pe şart = în ordine, pe rând. – Din tc. şart

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

ŞEÍH s.m. v. şeic1.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞERB, şerbi, s.m. 1. (În orânduirea feudală) Ţăran legat de pământul moşierului, depinzând cu persoana şi cu bunurile sale de acesta; iobag. 2. (Înv.) Sclav, rob. – Lat. servus.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞÉSE num. card. v. şase.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞEST interj. (În loc. adv.) Pe şest = pe furiş; în mod fraudulos. – Din rus. şest'.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞFEI, şfei, s.m. (Iht.) Boarţă. – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞIÁC, şiace, s.n. Postav aspru de lână de culoare închisă, ţesut de obicei în casă, din care se fac haine ţărăneşti şi rase călugăreşti. [Pl. şi: şiacuri. – Var.: (reg.) şeiác s.n.] – Din tc. şayak.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞILD, şilduri, s.n. Mică placă de metal sau de material plastic care se fixează în dreptul mânerelor şi broaştelor la uşi, ferestre, sertare etc. pentru a proteja gaura cheii. – Din germ. Schild.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞÍMI s.n. Numele unui dans modern asemănător cu foxtrotul; melodie după care se execută acest dans. – Din engl. shimmy.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞIST, şisturi, s.n. Rocă metamorfică sau sedimentară care are proprietatea de a se desface uşor în foi sau în plăci subţiri cu suprafeţe paralele. ♢ Şist cristalin = rocă formată prin procesul de metamorfism al altor roci sub acţiunea presiunii. – Din fr. schiste.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞIŞ, şişuri, s.n. Pumnal cu lamă lungă şi îngustă, ascunsă într-un baston care îi serveşte drept teacă; p. gener. orice fel de pumnal. ♦ (Rar) Hanger. – Din tc. şiş.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞLEP, şlepuri, s.n. Navă (fără propulsie proprie) folosită pentru transportul mărfurilor pe fluvii, pe canale sau pe lacuri. – Din germ. Schlepp[kahn].

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞLIC s.n. v. işlic.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞLIF, şlifuri, s.n. (Tehn.) Porţiunea şlefuită a unei piese, a unui aparat etc. ♦ Fig. Fineţe, rafinament, subtilitate. – Din fr. Schliff.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞLUC, şlucuri, s.n. (Reg.) Înghiţitură. – Din germ. Schluck.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞLUS interj. (Reg.) Gata ! s-a terminat ! – Din germ. Schluss.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞMAL, şmale, s.n. Literă tipografică subţire şi îngustă. – Din germ. schmal „îngust”.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞNEC, şnecuri, s.n. Transportor pentru materiale pulverulente sau în formă de pastă, format dintr-un arbore prevăzut cu o paletă elicoidală. – Din germ. Schnecke.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞNIT, şnituri, s.n. 1. Suprafaţă formată de marginile tăiate ale unei cărţi. 2. Marginea liberă a tălpii la încălţăminte. – Din germ. Schnitt.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞNUR, şnururi, s.n. 1. Sfoară (îmbrăcată în mătase colorată, în fir etc.), de obicei răsucită în două sau în trei, întrebuinţată mai ales ca ornament la îmbrăcăminte; şiret1 (2). 2. Ansamblu de fire electrice (foarte) flexibile, izolate între ele şi strânse într-un înveliş protector, folosit pentru racordarea la reţea a lămpilor portative, a fiarelor de călcat, a aparatelor de radio etc. – Din germ. Schnur.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞOCÁ, şochez, vb. I. Tranz. A contraria pe cineva, a produce cuiva o impresie neplăcută prin vorbe, gesturi, atitudini. – Din fr. choquer.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞODÓ s.n. v. şodou.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞOFÁ, şofez, vb. I. Intranz. A conduce un automobil. – Din şofer (derivat regresiv).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞOIM, şoimi, s.m. 1. Nume dat mai multor păsări răpitoare de zi, de mărime variată, agere şi puternice, cu ciocul scurt şi curbat şi având câte o crestătură în formă de dinte, care se hrănesc cu pradă vie, mai ales cu păsări (Falco). 2. Epitet pentru un bărbat curajos, viteaz, mândru, semeţ; şoiman (2). 3. (Pop.) Cal sprinten, aprig; şoiman (3). 4. Copil preşcolar sau în primele clase de şcoală care făcea parte din organizaţia Şoimilor Patriei până în decembrie 1989. – Din magh. sólyom.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞOLD, şolduri, s.n. Parte a corpului omenesc situată între mijloc şi coapsă; regiune anatomică corespunzătoare articulaţiei membrelor inferioare cu trunchiul. ♢ Loc. adj. şi adv. Într-un şold = (aplecat) într-o parte, strâmb. ♢ Expr. Cu mâna (sau cu mâinile) în şold (sau în şolduri) = fără a întâmpina nici o greutate, fără nici o grijă, în voie. A sta cu mâinile în şolduri = a nu face nimic, a pierde vremea. (Fam.) A-şi pune mâinile în şold (sau în şolduri) = a se certa, a face scandal. ♦ P. anal. Parte a corpului animalelor care corespunde articulaţiei picioarelor cu trunchiul. ♦ Fig. Coastă, povârniş. – Cf. pol. s z o l d r a.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞOMÁ, şomez, vb. I. Intranz. A nu avea, a nu găsi de lucru; a fi şomer. – Din fr. chômer.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞONT, ŞOÁNTĂ, şonţi, şoante, adj. (Reg.; adesea substantivat) Şchiop, schilod. – Cf. c i o n t, magh. s á n t a.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞÓPA interj. (Repetat) Cuvânt care redă zgomotul făcut când se vorbeşte în şoaptă. – Onomatopee.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞIÍT, -Ă, şiiţi, -te, adj., s.m. şi f. (Adept) al şiismului. – Din fr. chiite, engl. Shiite.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞLAP, şlapi, s.m. Papuc (1) pentru plajă, baie etc. fără toc şi cu feţe din una sau mai multe bentiţe. – Din germ. Schlappe.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞLEM s.n. (În sintagmele) Marele şlem = a) (la unele jocuri de cărţi cu licitaţie) situaţie în care unul din cuplurile participate la joc câştigă toate cele treisprezece levate posibile; b) (la jocul de tenis) situaţie în care un tenisman câştigă, în cursul aceluiaşi an, cele patru mari concursuri internaţionale de tenis. Micul şlem = (la unele jocuri de cărţi cu licitaţie) situaţie în care unul dintre cuplurile participante la joc câştigă douăsprezece din cele treisprezece levate posibile. – Din fr. chelem, germ. Schlemm.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞORT, şorturi, s.n. Obiect de îmbrăcăminte (sportivă sau de plajă) în formă de pantaloni scurţi. – Din fr., engl. short.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞPAN1, şpani, s.m. 1. (În orânduirea feudală din Transilvania) Titlu dat nobilului care avea funcţia corespunzătoare vicontelui sau contelui din Apus; nobil care deţinea acest titlu; stăpânitor sau (mai târziu) şef administrativ al unui ţinut. 2. (Înv. şi reg.) Intendent, administrator. – Din magh. span.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞOŞ, şoşi, s.m. (Reg.) Stâlp, bârnă, grindă. – Din magh. sas[fa].

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞPAN2, şpanuri, s.n. 1. Aşchie provenită din prelucrarea la strung, la freză a metalelor, a lemnului etc. 2. Despicătură tăiată din butuci de brad, din care se fac şindrile sau doage. – Din germ. Span.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞPIL, şpiluri, s.n. (Arg.) Aranjament (incorect), plan necinstit; şmecherie. – Din germ. Spiel.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞPOR, şpori, s.m. (Reg.) Pinten (la cizmă). – Din germ. Sporn. Cf. rus. s p o r a.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞROT, şroturi, s.n. Primul produs obţinut în cursul măcinării grâului. ♦ Material furajer provenit din resturile de seminţe rămase după extragerea uleiului, cu conţinut bogat în proteine şi săruri minerale. – Din germ. Schrot.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞTAB (1) ştaburi, s.n., (2, 3) ştabi, s.m. 1. S.n. (Înv.) Stat-major. 2. S.m. (Înv.) Ofiţer care făcea parte dintr-un ştab (1); p. ext. ofiţer superior. ♢ Ştab-ofiţer = ofiţer de stat-major. 3. S.m. (Fam.) Persoană de vază pe plan social; şef, conducător. – Din germ. Stab, rus. štab.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞTAT s.n. v. stat2.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞPUL, şpuluri, s.n. 1. Mosorel de metal aflat în suveica maşinii de cusut, pe care este înfăşurată aţa necesară cusăturii; p. ext. piesa împreună cu firele înfăşurate pe ea. 2. P. gener. Mosor, bobină (pe care sunt înfăşurate fire). – Din germ. Spule.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞTIM subst. (Pop.) Fire de lână (scurte şi de proastă calitate) care rămân, după dărăcit, în colţii daracului. – Din scr. štim.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞTIR s.m. Nume dat la trei plante erbacee, dintre care una cu tulpina ramificată, cu flori verzi dispuse în ghemuleţe rotunde şi cu frunze comestibile (Amaranthus angustifolius), alta cu tulpina dreaptă, solidă şi păroasă, cu flori verzi, mărunte, reunite într-un spic ca un fel de pămătuf la vârful ramurilor, şi care serveşte ca nutreţ pentru porci (Amaranthus retroflexus), iar a treia cu frunzele roşii şi florile purpurii, dispuse în ghemuleţe rotunde la subsuoara frunzelor superioare sau în spice lungi şi subţiri, folosită ca plantă ornamentală (Amaranthus paniculatus). – Din bg., scr. štir.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞTUC s.n. v. stuc.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞUNT, şunturi, s.n. 1. Rezistor electric conectat între două puncte ale unui circuit electric pentru protejarea porţiunii de circuit cuprinse între aceste puncte. 2. Derivare a circuitului sanguin pe alte căi circulatorii decât cele normale. – Din engl. shunt.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞUTÁ, şutez, vb. I. Tranz. A lovi (puternic) mingea cu piciorul, cu mâna, cu capul sau cu un instrument (la unele jocuri sportive); a da, a trage un şut2. – Din fr. shooter.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞVAB1, şvabi, s.m. Numele a două insecte din ordinul ortopterelor, care trăiesc în locuri întunecoase şi se hrănesc cu resturi alimentare: a) insectă lată, moale, de culoare neagră-cafenie, care miroase urât; libarcă, gândac-de-bucătărie, gândac-negru (Blatta orientalis); b) insectă mică, de culoare galbenă-roşcată (Phyllodromia germanica). – Din ucr. švab, germ Schwabe.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞVAB2, -Ă, şvabi, -e, s.m. şi f., adj. 1. S.m. şi f. Nume generic dat coloniştilor germani, francezi, italieni, spanioli şi bulgari aşezaţi succesiv în unele regiuni din Banat şi Transilvania, prin sec. XVIII; persoană care face parte dintre urmaşii acestor colonişti. 2. Adj. Care aparţine şvabilor2 (1), privitor la şvabi2. – Din germ. Schwabe.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞÚCO adj. invar. (În sintagma) Priză şuco = priză (1) cu contact la pământ pentru realizarea electro-securităţii. – Din germ. Schuko.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞUTÍ, şutesc, vb. IV. Tranz. (Arg.) A fura (1). – Din ţig. şuto.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞVED, -Ă, şvezi, -de, s.m. şi f., adj. (Înv.) 1. S.m şi f. Suedez (1). 2. Adj. Suedez (2). – Din pol. szwed. Cf. germ. S c h w e d e.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

OŞTÍ, oştesc, vb. IV. Refl. şi intranz. (Înv. şi pop.) A (se) lupta, a (se) război, a duce război. – Din oaste.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

FALŞ, -Ă adj. v. fals.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

FIŞÁ, fişez, vb. I. Tranz. A extrage pe fişe însemnări dintr-o lucrare (ştiinţifică) scrisă, în vederea documentării, a elaborării unei opere etc. ♦ A extrage pe fişe datele bibliografice fundamentale privitoare la o carte sau la un periodic, pentru a le aşeza în catalogul bibliotecii, a întocmi o bibliografie etc. – Din fişă.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

FLIŞ, flişuri, s.n. (Geol.) Ansamblu de terenuri constituite din conglomerate, gresii, argilă şi marnă, sedimentate într-o mare în timpul când fundul acesteia se găsea într-o continuă ridicare spre a deveni un lanţ muntos. – Din fr. flysch.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

LUŞÁ, luşez, vb. I. Intranz. (Franţuzism; despre oameni) A privi saşiu. – Din fr. loucher.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CIUŞ interj. Strigăt cu care cineva îndeamnă măgarul la drum sau cu care îl opreşte din mers. – Onomatopee.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

GROŞ, groşi, s.m. Monedă străină de argint care a circulat odinioară si în Moldova. – Germ. Groschen.

Dicţionarul limbii române moderne, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Academiei, Bucureşti, 1958

MEŞI s.m. pl. Un fel de încălţăminte fără toc, confecţionată din piele subţire şi purtată în trecut de bărbaţi, peste ciorapi. ♢ Expr. (Fam.) A nu-i da (cuiva) meşii = a nu-i conveni (cuiva); a nu avea curaj, a nu cuteza. A-l ţine (pe cineva) meşii = a fi în stare, a putea. – Din tc. mest.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MOŞÍ, moşesc, vb. IV. 1. Tranz. A da ajutorul necesar unei femei la naştere; a da nou-născutului primele îngrijiri, a-i tăia buricul. 2. Intranz. şi refl. (Fam.) A lucra încet, a se trudi mult la un lucru, a se căzni (fără succes); a se mocăi, a se mocoşi. – Din moaşă.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞÁSE num. card. ~ 2. (Argou, cu valoare de interjecţie) Atenţie! alertă! (din lat. sex; cf. fr. vingt-deux = atenţie! şi rom. zexe)

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ŞEST interj. ~ 2. Atenţie! alertă! şase (2)!. (din rus. šest = şase şi atenţie!; cf. şase, zexe, fr. vingt-deux = atenţie!)

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

CLOŞ, cloşuri, s.n. Croială largă, în formă de clopot, cu falduri ori evazată, cu firele ţesăturii aşezate oblic. ♢ (Adjectival) Rochie cloş. – Din fr. cloche.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

EŞÉC, eşecuri, s.n. Înfrângere, insucces, neizbândă, nereuşită într-o acţiune. – Din fr. échec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

EŞUÁ, eşuez, vb. I. Intranz. 1. (Despre vapoare; la pers. 3) A se aşeza voit sau a se împotmoli în nisip sau într-un loc unde apa are o adâncime redusă. 2. A suferi un eşec, a da greş, a nu reuşi, a nu izbuti. [Pr.: -şu-a] – Din fr. échouer.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÍDIŞ s. n. idiom germanic vorbit de unele populaţii evreieşti. (< germ. Jüdisch, engl., fr. yiddish)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

TEŞÍ, teşesc, vb. IV. Tranz. A tăia sau a reteza oblic un lemn, un trunchi. ♦ A netezi, a rotunji, a nivela muchia sau vârful unui obiect ascuţit. ♦ A turti (cu o lovitură) strâmbând sau aplecând pe o parte. – Din sl. tešon, tesati.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

TUŞÁ, tuşez, vb. I. Tranz. 1. (Franţuzism) A emoţiona. 2. A verifica netezimea suprafeţelor metalice de contact sau de sprijin ale unui element de maşină. – Din fr. toucher.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

TUŞÍ, tuşesc, vb. IV. Intranz. A inspira scurt şi a expira brusc şi cu zgomot aerul din plămâni (de obicei ca simptom al unei boli); a avea un acces de tuse. – Lat. tussire.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ROŞÍ, roşésc, vb. IV. Tranz., intranz. şi refl. A căpăta sau a face să capete o culoare roşie, a deveni sau a face să devină roşu; a (se) înroşi. ♦ Intranz. şi refl. A se îmbujora. – Din roşu.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

DEŞT s.n. v. deget.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

HAŞÉ s. n. carne tocată. ♢ conservă preparată din ficat, carne tocată şi condimente. (< fr. haché)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

SMEŞ, smeşuri, s.n. Lovitură de atac la tenis, prin care o minge înaltă primită este expediată cu putere în terenul adversarului. [Var.: smeci s.n.] – Din engl., fr. smash.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SUÍŞ, suişuri, s.n. 1. Suire, urcare, suit (1). 2. Loc pieziş care urcă; urcuş, povârniş, pantă, coastă. ♦ Porţiune dintr-un drum care urcă. – Sui + suf. -iş.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

COŞÍ, coşesc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre piele) A se băşica, a se umfla în urma unei lovituri. ♢ Expr. (Tranz.) A coşi în bătaie (pe cineva) = a bate zdravăn (pe cineva). – Din coş2.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

A eşua ≠ a izbuti, a reuşi

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

A ieşi ≠ a intra, a vârî

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

Eşec ≠ reuşită, succes, victorie

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

Suiş ≠ coborâş

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

Uşor ≠ anevoie, anevoios, dificil, grav, greu

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

VERŞ s. v. poezie, stihuri, vers, versuri.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

UŞÓR s. (CONSTR.) (înv. şi reg.) stâlp, (reg.) rost. (~ la o uşă.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

UŞÓR adj. v. fluent.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

UŞÓR adj., adv. 1. adj. v. subţire. 2. adj. v. lejer. 3. adj. v. rar. 4. adj. v. lin. 5. adj. blând, calm, domol, lin, liniştit, moderat, molcom, potolit. (Vânt ~; ploaie ~oară.) 6. adj. v. slab. 7. adj. accesibil, elementar, simplu. (Cunoştinţe cât mai ~oare, pentru cei mici.) 8. adj. facil, necomplicat, nedificil, simplu. (O problemă ~oară la matematică.) 9. adv. v. comod. 10. adj. v. lesnicios. 11. adv. v. lesne. 12. adj. v. comod. 13. adj. v. benign. 14. adj. v. neimportant. 15. adv. blând, lin, (înv. şi pop.) molcomiş. (Seara coboară ~.) 16. adj. v. frugal. 17. adv. puţin. (Cu glasul ~ tremurat.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÚŞĂ s. v. chingă, orificiu piloric, pilor, stinghie.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

UŞÁR s. v. portar.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÚŞĂ s. 1. v. poartă. 2. uşă glisantă = uşă rulantă; uşă rulantă v. uşă glisantă. 3. v. intrare.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

UŞÁR s. (IST.) portar. (~ul era însărcinat cu paza curţii domneşti.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TIUŞ s. v. nap.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TEŞÍ vb. 1. v. turti. 2. v. şanfrena. 3. v. olări.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TEŞÍ vb. v. cutremura, încrâncena, înfiora, înfricoşa, îngrozi, înspăimânta, jena, ruşina, sfii, tremura, zgudui.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

FREŞ adj. care exprimă prospeţime, sănătate, tinereţe; vioi. (< fr. fraiche)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ŞVED s., adj. v. suedez.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞVAB s., adj. 1. s., adj. suab. (Populaţia ~.) 2. adj. v. şvăbesc. (Dialectul ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞVAB s. (ENTOM.) 1. v. gândac-de-bucătărie. 2. (Phyl-lodromia germanica) corhan, libarcă, rus, (reg.) colţan, prus, tarhan.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞUTÍ vb. v. fura, lua, sustrage.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞUPÍ vb. v. arunca, azvârli, bate, izbi, lovi, năpusti, năvăli, precipita, repezi, sări, tăbărî, zvârli.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞTUC s. v. bucată, crâmpei, fracţiune, fragment, frântură, parte, porţiune, secţiune, tranşă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞTOS s. v. brânci, ghiont, izbitură, îmbrân-ceală, îmbrâncitură, împinsătură, lovitură.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞTIR s. v. lanţ, lobodă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞTIR adj. v. steril, sterp.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞTIR s. (BOT.) 1. (Amaranthus retroflexus) (reg.) ştiriţă. 2. (Amaranthus angustifolius) moţul-curcanului.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞTAR s. v. patru.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞTAL s. v. grajd.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞTAB s. v. conducător, stat-major, şef.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞTAB s. (fam.) mahăr. (E mare ~ la noi.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞPUR s. v. bastard, copil din flori.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞPOR s. v. pinten, sobă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞPIC s. v. lavandă, levănţică.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞPAT s. v. eparven, spavan.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞPAN s. v. administrator, intendent.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞPAN s. (IND.) v. aşchie.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞOŞ s. v. bârnă, grindă, pop, proptea, reazem, sprijin, stâlp, susţinere.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞONT adj., s. v. infirm, invalid, schilod.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞONT adj. v. şchiop.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞONC interj. v. şontâc, şovâlc.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞONC adj. v. şchiop.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞOLD s. (ANAT.) 1. (prin Munt.) şodolan. (~ la om.) 2. (Ban.) chiciu, slăbie. (~ la animale.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞOLD s. v. clină, coastă, coborâş, costişă, muchie, pantă, povârniş, pripor, repeziş, scoborâş, versant.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞOFÁ vb. a conduce. (~ cu multă siguranţă.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞODÍ vb. v. glumi.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞOCÁ vb. 1. v. contraria. 2. v. epata. 3. v. frapa.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞNUR s. 1. şiret, (reg.) şinor. (~ la un obiect de îmbrăcăminte.) 2. cordon. (~ electric.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞNEP s. v. sitar.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞNIT s. v. ştanţă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞNEC s. v. transportor-melc.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞMAG s. v. aromă, balsam, iz, mireasmă, parfum.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞLIP s. v. traversă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞLEP s. v. coadă, trenă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞLEP s. (MAR.) (rar) ceam, (prin Olt. şi Munt.) şaică. (~ remorcat de o navă.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞLAP s. v. papuc.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞLAG s. v. apoplexie, balanţă, cântar, ictus apoplectic, parchet.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞIŞ s. v. hanger, pumnal, stilet.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞIRM s. v. cozoroc, vizieră.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞIOÍ vb. v. ofta, suspina.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞIÓI s. v. bulboacă, bulboană, ochi, valvâr-tej, vâltoare, vârtej, volbură.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞING s. v. cerc, cot, stânjen, şină.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞINC s. v. masă, tarabă, tejghea.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞILD s. v. cozoroc, vizieră.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞFEI s. v. boarcă, boarţă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞFAC s. v. laţ.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞEST interj. v. atenţie.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞERB s. v. iobag.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞERB s. v. aservit, rob, sclav, subjugat.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞELF s. (GEOGR., GEOL.) platformă continentală.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞAŞ s. v. vultur.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞÁSE interj. v. atenţie.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞÁSE s. şesar. (Un ~ de treflă.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞART s. v. acord, aranjament, clauză, combinaţie, condiţie, contract, convenţie, datină, dispoziţie, fel, hotărâre, înţelegere, învoială, învoire, legământ, obicei, ordin, pact, poruncă, prevedere, punct, regulă, rânduială, rost, socoteală, stipulare, stipulaţie, termen, tipic, tradiţie, tranzacţie, uz, uzanţă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞART interj. pleosc. (~!, i-a tras o palmă.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞARM s. v. drăgălăşenie, farmec, graţie.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞARG adj. gălbui. (Cal ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞARC s. v. balama, şarnieră.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞÁLE s. pl. (ANAT.) 1. (pop.) rărunchi, (reg.) şaucă. (Regiunea ~.) 2. v. mijloc.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞAHT s. v. puţ.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SUÍŞ s. v. creastă, creştet, culme, pisc, vârf.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SUÍŞ s. 1. v. escaladare. 2. urcuş. (La mijlocul ~ului unui munte.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

FLIŞ s. n. formaţie detritică din conglomerate, gresii, argilă şi marnă, sedimentate la fundul unei mări şi devenite apoi, prin ridicarea acestuia, lanţ muntos. (< fr. flysch)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

FIŞÁ vb. tr. a alcătui fişe (asupra unui material, unor cărţi etc.). (< fişă)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

RÓŞU adj., s. 1. adj. sângeriu, (înv.) sângeratic, sângeros. (Marmură ~; reflexe ~ii.) 2. adj. v. incandescent. 3. adj. îmbujorat. 4. adj. v. pletoric. 5. adj. congestionat. 6. adj. (MED.) v. injectat. 7. s. roşu de anilină v. fucsină. 8. s. roşu de buze v. ruj. 9. s. v. cupă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

RÓŞU s. v. curtean.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ROŞÍ vb. 1. v. sângera. 2. v. îmbujora.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

EŞUÁ vb. intr. 1. (despre nave) a se împotmoli în nisip într-un loc unde apa este mai puţin adâncă. 2. (fam.) a se împiedica (de un obstacol). 3. a suferi un eşec. 4. (fig.) a nu reuşi. (< fr. échouer)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

EŞÉC s. n. nereuşită, insucces. (< fr. échec)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

PREŞ s. 1. (prin Transilv. şi Ban.) tepih. 2. traversă. 3. ştergătoare.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PLUŞ s. (TEXT.) (reg.) picler.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PLUŞ s. v. catifea, velur.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PLEŞ adj. v. chel, gol, golaş, pleşuv.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PÂŞ s. v. cep.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PIŞÁ vb. v. ieşi, urina.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PAŞI s. pl. (ENTOM.) cotari (pl.). (~ii sunt larvele unor fluturi.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

OŞTÍ vb. v. bate, lupta, război.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ORÁŞ s. 1. (livr.) cetate, citadelă, urbe, (înv.) politie, târg, (grecism înv.) horă. (Un mare ~.) 2. v. centru.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

OIÉŞ s. v. cioban, oier, păstor.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÓCOŞ adj. v. ager, deştept, dibaci, inteligent, iscusit, isteţ, îndemânatic, priceput.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MOŞÍ vb. v. migăli, mocăi, mocoşi, moşmon-di, moşmoni, ticăi.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MARŞ s., interj. 1. s. (reg.) maşir. (A făcut un ~ de peste 20 km.) 2. interj. (MIL.) (rusism înv.) stupai! (Înainte, ~!) 3. interj. pleacă!, (reg.) maşir!, (rusism reg.) paşol! (~ de aici, obrazni-cule!) 4. interj. afară!, ieşi!, pleacă! (~ din cameră!) 5. interj. (reg.) jabă!, ni!, odâr!, ţibă!, ţâlea! (~, Grivei!)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

IMÁŞ s. v. păşune.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

IEŞÍ vb. 1. a merge, (înv. şi pop.) a purcede. (Să ~ puţin în grădină.) 2. a se elibera, a se libera, a scăpa. (A ~ din închisoare.) 3. a ajunge, a da. (Drumul ~ în sat.) 4. v. germina. 5. v. apărea. 6. a-i apărea, a-i da. (Copacului îi ~ frunzele.) 7. v. ţâşni. 8. a se naşte, a proveni. (Ce ~ din pisică şoareci mănâncă.) 9. v. defeca. 10. v. urina. 11. a ajunge, a deveni. (A ~ doctor.) 12. v. apărea. 13. v. decolora. 14. a se isprăvi, a se sfârşi, a se termina. (Cum o ~, să iasă.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

IEŞI interj. afară!, marş!, pleacă!

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

GREŞ s. v. abatere, culpabilitate, culpă, eroare, greşeală, păcat, vină, vinovăţie.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

FÂŞ s. v. impermeabil.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

EŞUÁ vb. v. cădea.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

EŞÉC s. v. şah.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

EŞÉC s. 1. insucces, nereuşită, (rar) neizbândă, (livr.) fiasco, (fam.) chic. (~ într-o acţiune). 2. v. cădere. 3. v. înfrângere.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

DUŞI s. pl. v. dispoziţie, toane, voie.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

DEŞÍ conj. 1. (concesiv) (Transilv. şi Mold.) batăr, (prin Transilv.) magă, maram, pedig, (înv.) barem, săvai. (~ n-ai fost cu mine, totuşi ...) 2. (adversativ şi concesiv) că. (Calul, ~ e cu patru picioare, şi tot se poticneşte.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

COŞÍ vb. v. băşica, urzica.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂŞ adj., s. v. ciung, ciunt.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CIUŞ s. v. ciuf.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CHEŞ adj. v. bălţat, pătat, pestriţ, tărcat.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BUŞÍ vb. v. ghionti, izbi, îmboldi, îmbrânci, împinge, înghionti, trânti.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BRUŞ s. v. bulgăre, cernuşcă, cocoloş, negruşcă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CLOŞ adj. (despre croială, rochii, mâneci) larg şi cu falduri, în formă de clopot. (< fr. cloche)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ALÁŞ s. v. eşafodaj, pătul, schelă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

AFÍŞ s. v. anunţ.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

afíş s. n., pl. afíşe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

amúş s. n., pl. amúşe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

apáş s. m. pl. apáşi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

atáş s. n., pl. atáşe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

borş s. n., pl. bórşuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

bruş s. m., pl. bruşi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

buşi s. m. pl.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

buşí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. buşésc, imperf. 3 sg. buşeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. buşeáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

caşá (stofă) s. f., art. caşáua, g.-d. art. caşálei

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ca şi loc. adv.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

câş adj. m., pl. câşi; f. sg. câşă, pl. câşe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ciuş interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

cloş s. n., pl. clóşuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

coşí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. coşésc, imperf. 3 sg. coşeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. coşeáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

deşí conjcţ.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

duşi s. m. pl.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

eşéc s. n., pl. eşécuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

eşuá vb. (sil. -şu-a), ind. prez. 1 sg. eşuéz, 3 sg. şi pl. eşueáză, 1 pl. eşuăm (sil. -şu-ăm); conj. prez. 3 sg. şi pl. eşuéze (sil. -şu-e-); ger. eşuând (sil. -şu-ând)

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

fâş interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

fâş s. n., pl. fâşuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

fişá vb., ind. prez. 1 sg. fişéz, 3 sg. şi pl. fişeáză, 1 pl. fişăm; conj. prez. 3 sg. şi pl. fişéze; ger. fişând

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

fliş s. n., pl. flíşuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

greş s. n., pl. gréşuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

griş s. n.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

groş (monedă) s. m., pl. groşi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

haşé s. n., pl. haşéuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

hâş interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ídiş s. n.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ieşí vb. (sil. ie-), ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. ies, 3 sg. iése, imperf. 3 sg. ieşeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. iásă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ilíş s. n., pl. ilíşuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

imáş s. n., pl. imáşuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

laşá vb., ind. prez. 3 sg. laşeáză

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

luşá vb., ind. prez. 1 sg. luşéz, 3 sg. şi pl. luşeáză

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

marş interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

marş s. n., pl. márşuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

maşá vb., ind. prez. 1 sg. maşéz, 3 sg. şi pl. maşeáză

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

meşi s. m. pl., art. méşii

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

Moşi (sărbătoare) s. pr. m. pl.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

moşí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. moşésc, imperf. 3 sg. moşeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. moşeáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

oráş s. n., pl. oráşe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

oştí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. oştésc, imperf. 3 sg. oşteá; conj. prez. 3 sg. şi pl. oşteáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

pâş(-pâş) interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

perş s. n., pl. pérşe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

pişá vb., ind. prez. 1 sg. piş, 3 sg. şi pl. píşă, 1 pl. pişăm; conj. prez. 3 sg. şi pl. píşe; ger. pişând

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

pleş adj. m., pl. pleşi; f. sg. pleáşă, pl. pléşe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

pluş s. n., (sortimente) pl. plúşuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

preş s. n., pl. préşuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

roşí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. roşésc, imperf. 3 sg. roşeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. roşeáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

róşu adj. m., f. róşie (sil. -şi-e); pl. m. şi f. róşii

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

róşu (persoană) s. m., art. róşul; pl. róşii, art. róşiii (sil. -şi-ii)

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

róşu (culoare, fard, ţesătură) s. n., art. róşul

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

smeş (sport) s. n., pl. sméşuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

suíş s. n., pl. suíşuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şále (anat.) s. f. pl.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şarg adj. m., pl. şargi; f. sg. şárgă, pl. şárge

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şarm s. n.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şart interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şart s. n., pl. şárturi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şáse num.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şeíc/şeic s. m., pl. şeíci/şeici

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şelf s. n., pl. şélfuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şerb s. m., pl. şerbi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şest interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şest (persoană) s. m.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şest s. n. (în loc. pe ~)

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şfei s. m., pl. şfei, art. şféii

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şiác s. n.,(sorturi) pl. şiáce/şiácuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şiít s. m., adj. m., pl. şiíţi; f. sg. şiítă, pl. şiíte

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şild s. n., pl. şílduri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şími s. n.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şist s. n., pl. şísturi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şiş s. n., pl. şíşuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şlam s. n.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şlap s. m., pl. şlapi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şlem s. n.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şlep s. n., pl. şlépuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şlif s. n., pl. şlífuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şluc s. n., pl. şlúcuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şluf s. n.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şlus interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şmag s. n., pl. şmáguri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şmal s. n., pl. şmále

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şnec s. n., pl. şnécuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şnit s. n., pl. şníturi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şnur s. n., pl. şnúruri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şocá vb., ind. prez. 1 sg. şochéz, 3 sg. şi pl. şocheáză

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şofá vb., ind. prez. 1 sg. şoféz, 3 sg. şi pl. şofeáză

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şoim s. m., pl. şoimi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şold s. n., pl. şólduri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şomá vb., ind. prez. 1 sg. şoméz, 3 sg. şi pl. şomeáză

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şont adj. m., pl. şonţi; f. sg. şoántă, pl. şoánte

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şort s. n., pl. şórturi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şoş s. m., pl. şoşi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şpan (titlu nobiliar) s. m., pl. şpani

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şpan (tehn.) s. n., pl. şpánuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şpec s. n.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şpil s. n., pl. şpíluri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şpis s. n., pl. şpísuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şpor s. m., pl. şpori

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şpul s. n., pl. şpúluri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şput (aparat dioptric) s. n.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şrot s. n., pl. şróturi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ştab (ofiţer superior, şef) s. m., pl. ştabi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ştab (stat-major) s. n., pl. ştáburi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ştih s. n.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ştim s. m., pl. ştimi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ştir s. m.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ştol s. n., pl. ştóluri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şúco adj. invar.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şunt s. n., pl. şúnturi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şutá vb., ind. prez. 1 sg. şutéz, 3 sg. şi pl. şuteáză

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şvab (insectă) s. m., pl. şvabi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şvab (persoană) s. m., adj. m., pl. şvabi; f. sg. şvábă, g.-d. art. şvábei, pl. şvábe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şved s. m., adj. m., pl. şvezi; f. sg. şvédă, g.-d. art. şvédei, pl. şvéde

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

teşí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. teşésc, imperf. 3 sg. teşeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. teşeáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

tuşá vb., ind. prez. 1 sg. tuşéz, 3 sg. şi pl. tuşeáză, 1 pl. tuşăm; ger. tuşând

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

tuşí vb., ind. prez. l sg. şi 3 pl. tuşésc, imperf. 3 sg. tuşeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. tuşeáscă; ger. tuşínd

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

úşă s. f., art. úşa, g.-d. art. úşii; pl. uşi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

uşér (ist.) s. m., pl. uşéri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

uşór adj. m., pl. uşóri; f. sg. uşoáră, pl. uşoáre

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

uşór s. m., pl. uşóri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

uşuí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. uşuiésc, imperf. 3 sg. uşuiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. uşuiáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

MARŞ2 interj. 1) (se foloseşte pentru a da comanda de pornire militarilor) Înainte marş! 2) (se foloseşte pentru a alunga un animal sau în mod grosolan o persoană) Pleacă! Afară! Marş de aici! /<fr. marche, germ. Marsch

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

MARŞ1 ~uri n. 1) Mers ordonat şi cadenţat. A merge în ~. 2) Mişcare a unor unităţi militare (într-o anumită formaţie). ♢ ~ forţat marş executat cu o viteză mai sporită decât cea obişnuită (de o unitate militară). 3) Compoziţie muzicală cu ritm vioi, cadenţat. 4) Poezie lirică patriotică. 5) sport Probă atletică caracterizată prin deplasarea la pas. /<fr. marche, germ. Marsch

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

IMÁŞ ~uri n. Loc necultivat, pe care creşte iarbă, şi destinat păscutului vitelor; păşune; izlaz; toloacă; suhat. /<ung. nyomás

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A IEŞÍ ies intranz. 1) (în opoziţie cu a intra) A trece din interior în exterior; a pleca afară; a părăsi un spaţiu sau un mediu (închis). ~ din clădire. ~ din pădure. Ies la plimbare.~ cuiva înainte a întâmpina pe cineva. 2) A ajunge undeva. ~ la marginea şoselei. ~ primul la finiş. ♢ ~ la liman v. LIMAN. 3) A-şi face apariţia; a se lăsa văzut; a deveni vizibil. Soarele ieşi de după nori.~ la lumină (sau la iveală) a deveni cunoscut. ~ la suprafaţă a) a deveni vizibil; a apărea; b) a deveni cunoscut. ~ de sub tipar a fi editat; a apărea pe calea tiparului. A nu-i ~ din cap (ceva) a fi urmărit în permanenţă (de un gând, de o idee); a fi obsedat. A-i ~ vorbe rele (cuiva) a fi vorbit de rău. 4) A trece de anumite limite. Apa a ieşit din maluri. Aluatul a ieşit din formă. 5) A-şi face apariţia prin creştere. Grâul iese. Copilului i-au iesit dintii. 6) A se trage dintr-un neam oarecare; a fi de o anumită origine; a-şi avea obârşia; a proveni; a coborî; a deriva. ~ dintr-o familie de ţărani.~ din comun a fi neobişnuit. 7) A înceta de a mai fi într-o stare, poziţie sau funcţie. ~ din directorie. ~ din criză.A-şi ~ din sărite (sau din fire, din răbdări, din ţâţâni) a-şi pierde calmul; a se enerva. ~ din joc a) a înceta să mai participe la un joc; b) a nu mai fi părtaş la o acţiune. ~ basma curată a scăpa cu bine dintr-o situaţie dificilă. A-şi ~ din minţi a) a-şi pierde calmul; b) a înnebuni. 8) A rezulta în urma unui efort; a da rezultatul scontat. Scenariul îi iese.A-i ~ cuiva ceva după plac a-i reuşi cuiva ceva. Cum va ieşi cum va fi. ~ din mâna cuiva a fi realizat de cineva. A-i ~ pe nas v. NAS. 9) (despre calcule, probleme etc.) A fi rezolvat corect; a da rezultatul cerut. 10) A-şi pierde culoarea iniţială (la spălat, la soare); a se decolora; a se şterge; a se spălăci. Rochia a ieşit în apă. /<lat. exire

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ÍDIŞ n. Idiom german (cu elemente ebraice, slave şi romanice) vorbit de unele populaţii evreieşti. /<germ. jüdisch

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

HÂŞ interj. (se foloseşte pentru a alunga găinile sau alte păsări) /Onomat.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

HAŞÉ ~uri n. Conservă sub formă de pastă preparată din ficat, carne şi slănină. /<fr. haché

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

GROŞ ~i m. înv. 1) Monedă măruntă de argint care a circulat, în evul mediu, în unele ţări europene (Italia, Franţa, Polonia etc.). 2) Monedă rusească (egală la început cu două copeici, mai târziu egală cu o jumătate de copeică). 3) Monedă divizionară care a circulat în Polonia şi Austria. /<germ. Groschen, pol. grosz

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

GRIŞ n. Produs alimentar obţinut din boabe de grâu (sau alte cereale), măcinat în formă de granule mici. /<germ. Gries

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

GREŞ ~uri n. înv. pop. v. GREŞEALĂ. ♢ Fără de ~ fără greşeală; perfect. A da ~ a nu nimeri; a greşi. /Din a greşi

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A FIŞ//Á ~éz tranz. 1) (texte, pasaje, citate etc.) A transpune pe fişe. 2) (publicaţii) A înregistra pe fişe de bibliotecă. /Din fişă

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

FÂŞ interj. (se foloseşte, de obicei repetat, pentru a reda zgomotul produs de foşnetul frunzelor, al hârtiei etc.). /Onomat.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A EŞU//Á ~éz intranz. 1) (despre persoane) A suferi un eşec. 2) (despre acţiuni) A se termina printr-un eşec. 3) (despre nave) A se aşeza (cu fundul) pe un banc de nisip; a se împotmoli în nisip. [Sil. e-şu-a] /<fr. échouer

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

EŞÉC ~uri n. Nerealizare a unei acţiuni la care s-a depus un efort fizic sau intelectual susţinut; insucces; nereuşită. /<fr. échec

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

DUŞI m. la pl pop. Stare sufletească (bună sau rea); dispoziţie. /<lat. dusii

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

DEŞÍ conj. (exprimă un raport concesiv) Măcar că; cu toate că; chiar dacă. Deşi s-a grăbit, totuşi a întârziat. /de + şi

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE COŞ//Í se ~éşte intranz. pop. 1) (despre piele) A se băşica în urma unei lovituri. 2) (despre vopsea, tencuială etc.) A se desprinde (de pe o suprafaţă) prin umflare; a se scoroji; a se coji; a se coşcovi. /Din coş

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

CLOŞ ~uri n. 1) şi adjectival Croială specială a hainelor în formă de clopot, cu falduri sau evazată. Fustă ~. Pantaloni ~. 2) Haină croită în acest fel. /<fr. cloche

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

CIUŞ interj. (se foloseşte pentru a îndemna măgarii să meargă sau să se oprească). /Onomat.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂŞ interj. (se foloseşte pentru a alunga păsările domestice). /Onomat.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A CAŞ//Á ~éz tranz. (substanţe) A aplica pe ţesături pentru a le conferi un tuşeu moale. /cf. caşá

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

CAŞÁ f. Stofă de lână cu tuşeul moale, vopsită în culori deschise. /Orig. nec.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A BUŞ//Í ~ésc tranz. 1) A bate îndelung şi înăbuşit cu pumnii; a buchisi. 2) fam. A izbi brusc (cu mâinile); a împinge cu putere; a îmbrânci. /<bulg. buşa, sb. bušiti

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

BUŞI ~ m. la pl. 1): În patru ~ în patru labe. 2): De-a buşilea târându-se pe brânci. /v. a buşi

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

BORŞ ~uri n. 1) Lichid cu gust acru, obţinut prin fermentarea în apă a tărâţelor de grâu opărite. 2) Fel de mâncare lichid, constând din fiertură de carne sau/şi de legume, înăcrită cu acest lichid (sau cu alt fel de acreală). ♢ A mânca (la) ~ a minţi. A sufla în ~ul cuiva a se amesteca nedorit în treburile cuiva. /<rus., ucr. boršţ

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ATÁŞ ~e n. Anexă de metal, prinsă de un vehicul (mai ales de motocicletă) şi destinată transportului de persoane sau de încărcături. /<fr. attache

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

AFÍŞ ~e n. Anunţ public, de obicei tipărit, uneori şi ilustrat, cuprinzând diferite informaţii. /<fr. affiche

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ORÁŞ ~e n. 1) Localitate de mari dimensiuni, centru administrativ, industrial, comercial şi cultural. 2) Partea centrală a unei astfel de localităţi (în raport cu periferiile). ♢ A pleca în ~ a se duce în centrul oraşului. 3) Populaţia unei astfel de localităţi. /<ung. város

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE OŞT//Í mă ~ésc intranz. înv. A fi în stare de război (unul cu altul); a purta război (unul cu altul); a se război; a lupta. /Din oaste

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

PÂŞ interj. (se foloseşte, de obicei repetat, pentru a imita zgomotul produs de mersul uşor sau în vârful picioarelor). /Onomat.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

PERŞ ~e n. 1) Prăjină folosită la sărituri (acrobatice) în înălţime. 2) Număr de circ executat cu această prăjină. /<fr. perche

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

PLEŞ1 ~uri n. 1) Parte a capului de pe care a căzut părul; chelie. 2) Suprafaţă de teren lipsită de vegetaţie. /<sl. plĕši

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

PLEŞ2 pleáşă (~i, ~e) înv. v. PLEŞUV. /<sl. pleši

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

PLUŞ ~uri n. 1) Ţesătură asemănătoare catifelei, dar cu peri mai lungi şi mai rari, întrebuinţată, mai ales, în tapiţerie. Cuvertură de ~. 2) la pl. Varietăţi ale unei astfel de ţesături. /<germ. Plusch, fr. p[e]luche

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

PREŞ ~uri n. 1) Covor lung şi îngust care se aşterne în camere, pe culoare sau pe scările unei clădiri. 2) Covor mic, aşezat la intrarea unei case, de care se şterge încălţămintea. /Orig. nec.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ROŞ//Í1 ~ésc tranz. A face să se roşească. /Din roşu

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ROŞ//Í2 ~ésc intranz. 1) v. A SE ROŞI. 2) A suporta un sentiment de jenă; a trage ruşine.~ până-n vârful urechilor a se emoţiona foarte tare, îmbujorându-se la faţă. 3) A se zări ceva bătând în roşu. /Din roşu

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE roŞ//Í ma ~ésc intranz. 1) A căpăta culoare roşie; a deveni roşu. 2) (despre unele fructe şi legume) A începe să se coacă, deve-nind roşiatic. /Din roşu

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

RÓŞU1 n. 1) A şaptea culoare a spectrului solar. ♢ A înfierbânta (un metal) până la ~ a înfierbânta până la starea de incandescenţă. 2) Colorant de această culoare. ~ de Congo. ♢ ~ de buze ruj. 3) (la jocul de cărţi) Semn distinctiv având forma unei inimi. 4) Carte de joc marcată cu acest semn. Valet de ~. ♢ De ~ se spune despre persoanele şatene. 5): ~ de Purcari varietate de vin produs în localitatea Purcari din Republica Moldova. /<lat. roseus

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

RÓŞ//U2 ~ie (~ii) 1) Care este de culoarea sângelui; sângeriu. 2) Care are reflexe roşietice. ♢ Pieile ~ii nume dat populaţiei indigene din America de Nord. 3) (despre persoane) Care are faţa rumenă; aprins la faţă; îmbujorat. ♢ A se face ~ a se aprinde la faţă (din anumite cauze); a se îmbujora. 4) (despre metale) Care a fost încălzit foarte tare în foc. ♢ Fier ~ fier înfierbântat puternic, cu care se însemnează animalele. 5): (Rasă) ~ie de stepă rasă de vite mari cornute, pentru lapte. 6) (despre ochi) În care este un aflux anormal de sânge; injectat. /<lat. roseus

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

SUÍŞ ~uri n. 1) v. A SUI şi A SE SUI. 2) Teren care suie (unind două puncte situate la altitudini diferite); loc în pantă; urcuş. /a sui + suf. ~iş

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞÁLE f. pl. 1) (la om) Parte a spinării din regiunea lombară a coloanei vertebrale. Dureri de ~. A se îndrepta de ~. 2) (la animale) Partea de mijloc a spinării. /<lat. sella

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞAR//G -gă (-gi, -ge) şi substantival (despre cai) Care are păr galben-deschis; cu părul galben-deschis. /

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞARM n. livr. Ansamblu de calităţi atră-gătoare; farmec /<fr. charme

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

Şart1 interj. (se foloseşte pentru a reda zgomotul produs de o lovitură dată cu palma). /Onomat.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

Şart2 ~uri n. înv. Obicei care se transmite din generaţie în generaţie; datină. ♢ După ~ după o regulă statornicită; după obicei. Pe ~ într-o anumită succesiune; pe rând. /<turc. şart

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞÁse1 num. card. Cinci plus unu. ~ mese. /<lat. sex

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞÁSE2 m. 1) Număr constând din şase unităţi. Împărţiţi ~ la doi. 2) Cifra 6 sau VI. 3) Obiect marcat cu această cifră. /<lat. sex

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞEIC1 ~uri n. Dans de provenienţă engleză, executat cu mişcări ritmice de parteneri care se află la distanţă unul de altul. /<engl. shake

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞEÍ//C2 ~ci m. 1) Conducător al unui trib sau al unui stat arab. 2) Şef al unei comunităţi religioase musulmane. /<turc. šeyh, fr. cheik

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

Şelf ~uri n. Continuare a uscatului în apele mării sau ale oceanului; platformă continentală; platou continental. /<germ. Schelf

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

Şerb ~i m. 1) (în epoca feudală) Ţăran dependent de stăpânul feudal; iobag; serv. 2) (în orânduirea sclavagistă) Persoană aflată în dependenţă absolută faţă de un stăpân; rob; sclav; serv. /<lat. servus, serva

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞIÁC ~uri n. înv. 1) Ţesătură aspră din lână, din care se confecţionează haine bărbăteşti de iarnă. 2) la pl. Varietăţi ale unei astfel de ţesături. 3) Haină confecţionată dintr-o astfel de ţesătură. [Sil.: şi-ac; Pl. şi: şiace] /< turc. şayak

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞIÍ//T1 ~tă (~ţi, ~te) Care ţine de şiism; propriu şiismului. /<fr. chiite, engl. chiite

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞIÍ//T2 ~tă (~ţi, ~te) m. şi f. Adept al şiismului. /<fr. chiite, engl. chiite

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

Şild ~uri n. Placă de metal care se fixează la broasca uşii pentru a proteja gaura cheii. /<germ. Schild

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞIST ~uri n. Rocă având proprietatea de a se desface în foi subţiri. ~ calcaros. /<fr. schiste

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞiŞ ~uri n. 1) Pumnal cu lama lungă şi îngustă, ascunsă într-un baston, care îi serveşte drept teacă. 2) Orice fel de pumnal. /<turc. şiş

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞLAM n. Amestec de apă cu particule fine de material rezultat din prepararea mecanică a minereurilor sau a cărbunilor. /<germ. Schlamm

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞLAP ~i m. Obiect de încălţăminte fără toc, cu faţa din una sau din mai multe bentiţe, purtat la plajă sau în baie. /<germ. Schlappe

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞLEP ~uri n. Navă, de obicei remorcată, folosită pentru transportarea marfurilor, mai ales pe apele interne. ~ fluvial.~-tanc şlep folosit la transportarea lichidelor. /<germ. Schlepp [Kahn]

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞLIF ~uri n. 1) tehn. Parte şlefuită a unei piese. 2) fig. Spirit profund de percepere a realităţii; fineţe. /<germ. Schliff

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

Şmag n. reg. Gust (rău) pe care îl capătă unele mâncăruri sau băuturi; iz. /<germ. Schmack

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

Şmal n. poligr. 1) Garnitură de caractere tipografice subţiri şi înguste. 2) Corp de literă din această garnitură. /<germ. Schmack

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

Şnec ~uri n. tehn. Transportor pentru materiale pulverulente sau în formă de pastă, în care antrenarea materialului se face cu ajutorul unei benzi elicoidale, fixată pe un arbore care se roteşte. /<germ. Schnecke

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞNUR ~uri n. 1) Sfoară de bumbac, de lână sau de metal, folosită ca ornament la haine sau la mobilier; şiret; găitan; ceapraz. 2) reg. Bentiţă îngustă de material textil, ţesută tubular sau în fâşie, folosită pentru a încheia şi a strânge încălţămintea, unele haine etc.; şiret. 3) Conductor electric flexibil, întrebuinţat pentru a racorda diferite aparate la reţeaua de curent. /<germ. Schnur

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

CAŞÁ s. f. stofă din lână cu tuşeu moale, vopsită în culori deschise. (< germ. Kascha)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

A ŞO//CÁ ~chéz tranz. (persoane) A surprinde în mod neplăcut prin vorbe sau prin fapte. /<fr. choquer

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A Şof//Á ~éz intranz. A conduce un automobil . ~ cu multă siguranţă. /Din sofer

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞOIM ~i m. 1) Pasăre sedentară răpitoare, de talie medie, cu cioc scurt şi încovoiat, cu gheare curbate şi ascuţite şi cu coadă lungă în formă de furcă, care se hrăneşte numai cu pradă vie. 2) fig. Bărbat viteaz şi semeţ. 3) fig. Cal sprinten şi aprig. /<ung. sólyom

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞOLD ~uri n. 1) (la om) Parte a corpului cuprinsă între coapsă şi mijloc. ♢ A sta cu mâinile în ~uri a nu avea nici o ocupaţie; a pierde timpul. A sta într-un ~ a sta strâmb. 2) (la animale) Regiune a corpului corespun-zătoare articulaţiei picioarelor cu trunchiul. 3) fig. Porţiune de teren cu suprafaţa înclinată; coastă; pantă; povârniş; versant; costişă. /cf. săs. šoldăr

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ŞOM//Á ~éz tranz. A fi şomer. /<fr. chômer

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

Şont şoántă (şonţi, şoánte) şi substantival reg. (despre fiinţe) Care este infirm de un picior; care merge şchiopătând; cotonog; şchiop; şontorog. /cf. ung. sánta

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞÓPA interj. pop. (se foloseşte, de obicei repetat, pentru a reda zgomotul produs de vorbirea în şoaptă). /Onomat.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

Şort ~uri n. mai ales la pl. Obiect de îmbrăcăminte în formă de pantaloni scurţi, folosit pentru plajă sau sport. /<fr., engl. short

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞPAN ~uri n. 1) Aşchie desprinsă în procesul prelucrării metalelor la strung sau la freză. 2) Despicătură din trunchiul unui copac din care se fac doage sau şindrilă. /<germ. Span

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

Şpil ~uri n. pop. Plan cu dedesubturi reprobabile. ♢ A prinde ~ul a înţelege şmecheria. /<germ. Spiel

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞPIS ~uri n. poligr. Pată de vopsea care apare la tipar între rânduri (în zaţ sau în şpalt). /<germ. Spiess

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞROT ~uri n. Produs furajer rezultat în procesul extragerii uleiului din seminţe. ~ de in. ~ de floarea-soarelui. /<germ. Schrot

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞTAB1 ~uri n. Organ de conducere a forţelor armate; stat-major. /<germ. Stab, rus. štab

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞTAB2 ~i m. fam. Persoană care face parte din conducerea unei instituţii, organizaţii etc.; conducător; şef. /<germ. Stab, rus. štab

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

Ştim ~i m. Deşeu provenit din dărăcirea lânii. /<sb. štim

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞTIR m. 1) Plantă erbacee cu tulpina ramificată, cu flori verzi, dispuse în ghemuleţe rotunde şi cu frunze comestibile. ♢ Borş (sau ciorbă) cu ~ se spune despre ceva de calitate proastă. 2) Plantă erbacee cu tulpina dreaptă, cu flori verzi, mărunte, reunite într-un spic, folosită ca nutreţ. 3) Plantă cu frunze roşii şi flori purpurii, dispuse în ghemuleţe rotunde, folosită în scopuri decorative. /< bulg., sb. štir

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞTOF ~uri n. pop. Vas de sticlă pentru păstrarea sau pentru transportarea lichidelor. /Orig. nec.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

Şunt ~uri n. 1) fiz. Rezistenţă montată suplimentar pentru a reduce intensitatea curentului electric. 2) med. Abatere a curentului sangvin pe altă cale decât cea obişnuită. /<engl., fr. shunt

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A Şut//Á ~éz tranz. (la unele jocuri spor-tive) A trage un şut în direcţia porţii. /<fr. shooter

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

Şvab1 ~i m. 1) Gândac nocturn de culoare brună-roşcată, care se hrăneşte cu produse alimentare; gândac-de-bucătărie; libarcă. 2) Gândac nocturn de talie mare, de culoare neagră-cafenie; gândac-negru; gândac-de-casă. /<ucr. švab, germ. Schwabe

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

Şvab2 ~i m. Persoană care face parte din coloniştii germani, francezi, italieni şi spanioli aşezaţi în secolul al XVIII-lea în unele regiuni din Banat şi din Transilvania. /<germ. Schwabe

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A TEŞ//Í ~ésc tranz. 1) (lemne, trunchiuri) A tăia pieziş. 2) (obiecte cu muchii, margini sau colţuri proeminente) A face să se teşească. 3) (obiecte alungite în partea de sus) A turti, strâmbând sau aplecând pe o parte. 4) fig. A culca la pământ (printr-o lovitură); a doborî; a prăvăli. /<bulg. teša

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE TEŞÍ pers. 3 se teşéşte intranz. (despre obiecte cu muchii, margini sau colţuri proeminente) A căpăta forme mai netede (în urma tocirii). /<bulg. teša

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A TUŞ//Í ~ésc intranz. A expira brusc şi zgomotos aerul din plămâni (din cauza iritării sau îmbolnăvirii aparatului respirator); a avea un acces de tuse. /<lat. tussire

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ÚŞ//Ă ~i f. 1) Deschizătură în peretele unei clădiri, la un vehicul, la mobilă etc. care face posibilă pătrunderea în interiorul lor. 2) Panou mobil prin manevrarea căruia se închide această deschizătură. ♢ ~ glisantă uşă care se deschide prin alunecare de-a lungul unui perete. ~ turnantă uşă cu mai multe despărţituri, care permite accesul prin rotirea în jurul unui ax vertical central. A trăi ~ în ~ (a trăi) în vecinătate; alături. Şedinţă cu ~ile închise şedinţă fără participarea reprezentanţilor presei. A arăta (cuiva) ~a a da (pe cineva) afară. A strânge cu ~a (pe cineva) a forţa (pe cineva) să facă ceea ce i se cere, folosind momente demascatoare. A trânti ~a a-şi manifesta supărarea izbind uşa cu putere. A trânti (sau a închide) cuiva ~a în nas a primi pe cineva cu ostilitate. A nu încăpea pe ~ a fi prea corpolent. A umbla din ~ în ~ a cerşi. A bate pe la toate ~ile (sau porţile) a încerca fără succes rezolvarea unei cereri, apelând la diferite instanţe. A bate la ~ a) a ciocăni în uşă, cerând permisiunea de a intra; b) a fi gata să aibă loc; a se apropia. A-(şi) deschide larg (sau amândouă) ~ile a) a lăsa intrarea liberă; b) a primi cu bucurie pe cineva. Închide ~a pe dinafară! Ieşi! Pleacă! [G.-D. uşii] /<lat. ustia

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

UŞÓR1 adv. 1) Fără intensitate. A lovi ~. 2) Cu vioiciune; vioi. A merge ~. 3) Fără efort. A răzbate ~. ♢ A scăpa ~ a se alege cu mici neplăceri; a ieşi fără mari dificultăţi dintr-o încurcătură. 4) În mod neserios; fără a acorda importanţa cuvenită. A privi ~ lucrurile. 5) În măsură mică; un pic; puţin. A sufla ~. /<lat. levis

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

UŞ//ÓR2 ~oáră (~óri, ~oáre) 1) (în opoziţie cu greu) Care are greutate mică, neînsemnată; care cântăreşte puţin. Valiză ~oară. ♢ Categorie ~oară categorie la box, lupte sau haltere care cuprinde sportivi cu greutatea corpului între 57 şi 61 kg. Fie-i (sau să-i fie) ţărâna ~oară (sau somnul ~) formulă rostită la înmormântarea sau pomenirea unui mort. 2) Care poate fi realizat fără eforturi fizice sau intelectuale deosebite. Problemă ~oară. 3) Care este lipsit de intensitate, de asprime, de acuitate, de tărie etc. Vânt ~. 4) Care este lipsit de masivitate. Construcţie ~oară. 5) Care este lipsit de gravitate. Pedeapsă ~oară. 6) (despre ţesuturi) Care este subţire şi fin; aerian; vaporos; diafan. 7) Care vădeşte vioiciune, sprinteneală. Mers ~. ♢ A fi ~ de (sau la) cap a prinde îndată firul gândurilor; a înţelege repede. 8) (despre alimente şi alimentaţie) Care este limitat cantitativ sau care are puţine calorii. Cină ~oară. 9) Care este lipsit de adâncime. Urmă ~oară. 10) (despre somn) Care poate fi întrerupt de cel mai mic zgomot. ♢ Somn ~ urare adresată celui care pleacă la culcare. 11) Care vădeşte lipsă de seriozitate. Moravuri ~oare. 12) (despre unităţi militare) Care nu este înzestrat cu armament greu. Cavalerie ~oară. /<lat. levis

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

UŞÓR3 ~i m. Fiecare dintre cei doi stâlpi, care sprijină uşa; parte laterală a tocului unei uşi. /<lat. osteolum

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

BORŞ, borşuri, s.n. 1. Lichid acru preparat din tărâţe de grâu şi de porumb, peste care se toarnă apă clocotită, lăsat apoi să fermenteze la 24-26 ºC, utilizat pentru acrit supele. 2. Supă tradiţională în ţările Europei de est, gătită cu legume diverse, cu sau fără carne sau peşte, acrită cu borş.

Dicţionar gastronomic explicativ, A.M. Gal, Editura Gemma Print, 2003

FIŞÚ s.n. v. fişiu.

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

FLAŞ s.n. v. flash.

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

FLEŞ s.n. v. flash.

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

POŞÁ, poşez, vb. I. În gastronomie, a fierbe în clocot abia perceptibil, fără ca lichidul să facă valuri; mod de preparare aplicat mai ales la ouă-ochiuri româneşti (= ouă poşate) şi la peşte (= peste poşat).

Dicţionar gastronomic explicativ, A.M. Gal, Editura Gemma Print, 2003

ŞELF s.n. (Geol.) Regiune a fundului bazinelor oceanice cuprinsă între linia de ţărm şi povârnişul continental; platformă continentală. [Scris şi schelf. / < germ. Schelf].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ŞÍMI s.n. Dans modern nord-american, cu un ritm marcat amintind de foxtrot; melodia acestui dans. [Scris şi shimmy. / < engl. shimmy].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ŞMEN, şmenuri, s.n. Înşelăciune, escrocherie, mai ales la schimbul ilegal de valută; bişniţă; (p. ext.) afacere necinstită, dubioasă. ♢ (Arg.) Şmecherie.

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

ŞILD s.n. Placă de metal care se aşază la uşă pe locul unde se află gaura cheii. ♦ Placă de avizare de-a lungul străzilor, al şoselelor etc. [< germ. Schild].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ŞLAM s.n. Deşeuri provenind din fărâmiţarea minereurilor. [< germ. Schlamm, cf. fr. schlamm].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ŞLUF s.n. Argilă bogată în siliciu. [< germ. Schluff].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ŞNIT s.n. (Poligr.) 1. Suprafaţă formată pe marginile tăiate ale unei cărţi. 2. (Tehn.) Stanţă. 3. Marginea liberă a tălpii la încălţăminte. 4. Jumătate dintr-o halbă de bere. [< germ. Schnitt].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ŞPEC s.n. (Poligr.) Surplus de materie lucrată. [< germ. Speck].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ŞPIL s.n. (Argotic) Joc (necinstit); şmecherie. [< germ. Spiel].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ŞPUT s.n. Aparat care concentrează razele luminoase într-un singur punct, folosit ca proiector în teatru şi în cinematografie. [< engl., fr. spot].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ŞTIH s.n. (Text.) Împunsătură cu acul sau cu un alt instrument. [< germ. Stich].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ŞUÁN s.m. Denumire dată insurgenţilor din Bretania şi Normandia în timpul revoluţiei franceze de la sfârşitul sec. XVIII. [Pron. şu-an. / < fr. chouan, cf. Jean Chouan – conducătorul insurgenţilor].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

TUŞÁ vb. I. tr. 1. (Franţuzism) A impresiona, a mişca; a interesa. 2. A controla planeitatea suprafeţelor unei piese metalice prin contactul dintre aceasta şi un instrument pe care s-a aplicat un strat de vopsea. [P.i., 3,6 -şează. / < fr. toucher].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ATÁŞ s. n. cutie metalică ce se ataşează la o motocicletă. (< fr. attache)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

APÁŞ s. m. 1. (pl.) indieni din Texas. 2. derbedeu, huligan, bandit, hoţ, tâlhar. (< fr. apache)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ÎŞI pron. refl. (Forma de dat., pers. 3, pentru toate genurile) Lui, ei.

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

ÎŞI pron. refl. (Forma de dat., pers. 3, pentru toate genurile) Lui, ei.

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

ÎŞI pron. refl. (Formă neaccentuată de dat., pers. 3, pentru toate genurile) Lui, ei.

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

RAŞÍ s.n. (Lingv.) Alfabet ebraic de tip semicursiv, folosit adesea la scrierea textelor sefarde. (cf. sp. rasí < iniţialele lui Rabbi Şlomo Iţhachi, 1040-1105, rabin, învăţat, talmudist, ale cărui comentarii au fost scrise cu acest tip de caractere) [DRAE]

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

AFÍŞ s.n. 1. Înştiinţare publică, tipărită (uneori şi desenată), care se fixează sau se distribuie în anumite locuri cu scopul de a anunţa anumite lucruri. ♢ Cap de afiş = primul nume de pe afişul care anunţă un spectacol; actor de vază. 2. Gen de artă grafică folosită pentru transmiterea unor idei prezentate decorativ. [Pl. -şe, -şuri. / < fr. affiche].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

AFÍŞ s. n. 1. înştiinţare publică, tipărită, care se fixează sau se distribuie în anumite locuri. o cap de ~ = primul nume de pe afişul care anunţă un spectacol; actor celebru. 2. gen de artă grafică cu funcţie mobilizatoare, de informare, de reclamă. (< fr. affiche)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

APÁŞ s.m. Derbedeu; bandit, hoţ. [< fr. apache].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ATÁŞ s.n. Cutie metalică (cu formă aerodinamică) care se ataşează mai ales la motocicletă. ♦ Piesă ataşată la ceva. [Pl. -şe, -şuri. / < fr. attache].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

AMÚŞ, amuşe, s.n. Groapă cu apă şi var în care tăbăcarul pune pieile la argăsit. – Comp. magh. hamvas.

Dicţionarul limbii române moderne, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Academiei, Bucureşti, 1958

CLOŞ s.n. Croială cloş = tip de croială largă (şi cu falduri), cu firele ţesăturii aşezate oblic; fustă cloş = fustă largă în partea de jos (şi cu falduri). [< fr. cloche – clopot].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ceúş, -ă, ceúşi, -e, adj. (reg.) care se uită chiorâş; ceacâr, ceur, strâmb.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

afíş (afíşe), s.n. – Înştiinţarea expusă în public, anunţ. – Var. afipt, s.n. Fr. affiche. Var. e formă artificială, latinistă, păstrată de administraţie, şi care porneşte de la paralelismul afficheraffigere faţă de infigereînfige, cu part. înfipt. – Der. afişa, vb. (a expune un afiş; a anunţa; a face paradă de ...); afişaj, s.n. (publicitate prin afişe; ostentaţie); afişar, s.m. (persoană care pune anunţuri), cf. Iordan, BF, VI, 150.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ciuş, -ă, adj. (reg.) miop, cu vederea slabă.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

cloş, clóşuri, s.n. (înv.) ciucure, canaf.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

coşí, coşésc, vb. IV (reg.) 1. a înţepa (ţânţarii). 2. (refl.; despre piele) a se băşica, a se umfla; (despre aluat) a creşte; (despre tencuială) a se burduşi. 3. a bate, a burduşi, a snopi în bătaie. 4. a păcăli, a înşela, a trage pe sfoară; a seduce. 5. a fura. 6. a muşca tare. 7. a se coji.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

BEŞÍ, bes, vb. IV. Refl. v. băşi. [prez. ind. pers. 1 sg. bes, pers. 2 sg. beşi, pers. 3 sg. bése sau bésă, pers 3. pl. bése sau bésă, conj. prez. pers. 3 sg. şi pl. şi imper. pers. 2 sg. bése sau beásă; conjug. şi beşésc, după DER] (cf. băşi)

Dictionnaire morphologique de la langue roumaine, A. Lombard, C. Gâdei, Editura Academiei, Bucureşti, 1981

aléş, adv. – În mod perfid. Mag. les „pîndă”, cu -a propriu formaţiilor adv. (Cihac, II, 476; DAR). – Der. aleşui, vb. (a spiona, a pîndi, a face o ambuscadă).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

criş1, -ă, crişi, -e, adj. (reg. înv.) 1. bogat, fericit, norocos, favorizat, blagoslovit. 2. mare, puternic, robust.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

criş2 s.n. (reg.) murdărie, jeg, tină.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

amúş (-şe), s.n. – Groapă cu apă şi var în care tăbăcarii pun pieile pentru argăsit. Mag. hamus [gödör] „[groapă] cu cenuşă” (DAR). – Der. amuşi, vb. (a curăţa părul de pe piei).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

greş2, greşi, s.m. (înv.) ciorchină mică de struguri.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

apáş (apáşi), s.m. – Trib indian din Texas. Ca denumire dată bandiţilor din Paris , de la 1902. Fr. apache.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

hîş interj. – Serveşte pentru a alunga păsările din ogradă. – Var. huş, uş. Creaţie spontană. – Der. hîşîi (var. cîşîi, cîşăi, huşii, hîcîi, hăcili, hîciui, hîşîi, hîşei, hucii, huşcăi, etc.), vb. (a goni, a speria, a alunga păsările); huşit, adj. (prostit, aiurit); hîtcîi, vb. (a speria, a goni).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ináş, ináşi, s.m. (reg., înv.) 1. slugă tânără, băiat, fecior. 2. ucenic.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

íriş adj. m. sg. şi adv. (reg.) tare, sănătos; adevărat, curat.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

EŞÉC s.n. Nereuşită, insucces, înfrângere. [< fr. échec].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

EŞUÁ vb. I. intr.1. (Despre nave) A se împotmoli în nisip, a se aşeza cu fundul pe un banc de nisip. 2. (Fig.) A nu reuşi, a nu izbuti, a avea un eşec. [Pron. -şu-a, p.i. 3,6 -uează, ger. -uând. / < fr. échouer].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

FALŞ, -Ă adj. v. fals.

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

FIŞÁ vb. I. tr. A face, a alcătui fişe (asupra unui material, asupra unor cărţi etc.). [P.i. -şez. / < fişă].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

FLIŞ s.n. Formaţie detritică alcătuită din straturi de conglomerate, gresii, argilă şi marnă, formate la fundul unei mări şi devenite apoi, prin ridicarea acestuia, un lanţ muntos. [< fr. flysch].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

aşéu (-ée), s.n. – Sapă. – Var. (h)arşeu, (h)a(r)şău. Mag. ásó (Cihac, II, 476), cf. sb. aršov.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

maúş s.n. (înv.) numele unui joc de cărţi.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

GUAŞ s.n. v. guaşă.

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

HAŞÉ s.n. v. haşeu.

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

miáş, miáşi, s.m. (înv.) comandant de 1000 de soldaţi.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ŞPAN s.m. (Ban., Trans. SV) Nobil care stăpînea sau administra un ţinut. Cine va ţine vrăji, aceia să să de şpanilor, să nu să vor lăsa. SAVA, AŞEZĂMÎNTURILE. Din mila... şpanului săcuilor. SA, 2r. Ishpan. Castellanus. Comes. AC, 344; cf. PP, 3. ♦ (Mold.) Nobil. Izvorîia den toată lumea la Italiia, pentru să fie în volniciia Italiei şpan, adecă nemiş, cum dzic leşii şlehtici. NCL I, 47; cf. M. COSTIN; N. COSTIN. Variante: işpan (AC, 344; PP, 3). Etimologie: magh. spán, ispán. Cf. ş l e a h t i c.

Dicţionarul limbii române literare vechi (1640-1780) - Termeni regionali, Mariana Costinescu, Magdalena Georgescu, Florentina Zgraon, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1987

ÍDIŞ s.n. Limbă germanică vorbită de unele populaţii evreieşti. [Cf. fr. yiddish, germ. Jüdisch].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ócoş, -ă, ócoşi, -e, adj. (reg.) 1. deştept, isteţ, priceput. 2. sfătos, încrezut. 3. şiret, viclean.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

olóş, olóşi, s.m. (reg.) pitic.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

pâş1, pâşi, s.m. (reg.) om tăcut şi rău, care priveşte pe sub sprâncene.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

pâş2, pâşi şi pâşuri, s.n., s.m. (reg.) 1. snop (de paie, de grâu, de secarâ). 2. cocean de porumb.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

pâş3, pâşuri, s.n. (reg.) 1. adaos făcut la un dulap care e prea scurt. 2. tip de încheietură la tocurile ferestrelor sau ale uşilor. 3. crestătură ornamentală la piciorul de sus al prispei.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

pâş4, pâşuri, s.n. (reg.) unealtă de pescuit formată din nuiele de mesteacăn care alcătuiesc un fel de stavilă mobilă.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

MARŞ s.n. 1. Mers, mişcare a unei trupe (într-o anumită formaţie). ♦ Acţiune militară puternică de mare amploare, îndreptată contra unui obiectiv. ♦ Probă atletică pedestră, în timpul căreia concurenţii sunt obligaţi să meargă repede fără a alerga. 2. Piesă muzicală cu ritm puternic, după care se potriveşte cadenţa pasului unei trupe, a unui cortegiu etc. 3. Poezie lirică patriotică scrisă pentru a putea fi cântată după melodia unui marş (2). [Cf. fr. marche, germ. Marsch, rus. marş, it. marcia].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

borş (bórşuri), s.n. – 1. Zeamă acră preparată din fermentarea tărîţelor de grîu. – 2. Ciorbă preparată cu această zeamă. – 3. (Arg.) sînge. Rut., rus. boršt (Miklosich, Slaw. Elem., 16). – Der. borşar, s.m. (poreclă dată soldaţilor); borşer, s.n. (vas în care fermentează borşul); borşi, vb. (a fermenta).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

praş, praşi, s.m. (reg.) strop, fir, fărâmă, pic.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

MARŞ interj. 1. Comandă de pornire a unei trupe. 2. Cuvânt cu care se alungă un câine; cuvânt cu care se îndepărtează în mod brutal un om. [< fr. marche < marcher – a merge].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

proş, próşuri, s.n. (reg.) oală mai mare.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

bruş (brúşi), s.m. – 1. Bulgăre, cocoloş. bucată. – 2. Tocilă. – Var. brus. Sl. (cf. bg. bruš, sb., cr., slov., ceh., pol. brus „tocilă”), v. Cihac, II, 29. – Der. bruşi, vb. (a se bate cu bulgări de zăpădă).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

buşí (şésc, -ít), vb. – 1. a lovi cu forţă, a bate, a da pumni. – 2. A da jos, a doborî, a trînti. Sl. bušiti „a lovi” (Cihac, II, 35; Skok 72); cf. bg. buš „dau cu pumnii”, sb., cr., ceh. bušiti „a lovi”. Sl. bušiti pare a cere un *bušĭ, neconfirmat de texte. Der. buş, s.n. (pumn, în expresia de-a buşilea; înv., lovitură de pumn; joc de copii, cu pietricele; cf. mr., megl. buş „pumn”), pe care DAR pare a nu-l accepta ca deverbal de la buşi, şi pe care Giuglea, Dacor., III, 618, îl derivă de la un lat. *bysseus, din gr. βύσσος, ceea ce este puţin sau deloc probabil; buş, s.m. (Trans., ciorap de lînă), pe care Giuglea, Cercetări, 5 şi DAR, îl derivă de la lat. byssus „in” (cf. REW 1432 şi Byck-Graur 27), pare a fi desemnat la început mănuşile de casă, fără degete, caz în care ar fi acelaşi cuvînt ca cel anterior; buşeală, s.f. (bătaie, lovitură; palmă după ceafă); buşitură, s.f. (buşeală); buşai, s.n. (corecţie).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ŞTIRÃ, ştire, adj. f. (Înv. şi reg.; despre animale, rar despre femei) Stearpã. — Comp. alb. shtierë

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

siéş s.n. (reg.) vânt aspru şi uscat care suflă de obicei iarna.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ŞNIT, 1.Jumătate dintr-o halbă cu bere. 2.Marginea liberă a tălpii la încălţăminte. 3.Ştanţă. 4.Partea putredă dintr-un buştean (prin Bucovina).

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

ŞNIT, 1.Jumătate dintr-o halbă cu bere. 2.Marginea liberă a tălpii la încălţăminte. 3.Ştanţă. 4.Partea putredă dintr-un buştean (prin Bucovina).

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

PERŞ s.n. (Sport) Prăjină de construcţie specială folosită pentru sărituri în înălţime. [< fr. perche].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

şacó s.n. (înv.) şapcă militară.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şain s.n. (înv.) bancnotă.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şair, şaíri, s.m. (înv.) poet.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şaiv, -ă, adj. (reg.; despre obiecte) strâmb, răsucit.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şakó, şakóuri, s.n. (înv.) şapcă soldăţească.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şarc2, şárcuri, s.n. (reg.) 1. şanţ făcut prin holdă pentru scurgerea apei. 2. loc adânc într-o apă stătătoare.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şart, şárturi, s.n. (pop.) 1. rânduială, uzanţă; tradiţie, datină. 2. rost, socoteală, tâlc, noimă. 3. (în loc. adv.) pe şart = în ordine, pe rând, metodic. 4. (înv.) dispoziţie, hotărâre, stipulaţie; convenţie, învoială.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

PLUŞ s.n. Ţesătură de bumbac, de lână, de păr de capră etc. mai groasă decât catifeaua şi cu firul mai lung, folosită în special în tapiţerie. [Pl. -şuri. / < fr. p(e)luche].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

şéde s.f. (reg.) suprafaţă plană care prelungeşte cuptorul în afară şi pe care se poate şedea sau dormi.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şést s.n. (reg.) şes.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şeş s.n. (reg.) pipirig.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şeţ s.n. (reg.) împletitură de nuiele care formează fundul lesei de prins peşte.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şfac, şfacuri, s.n. (reg.) 1. laţ. 2. unealtă cu care se strânge buza de sus a calului, ca să stea liniştit la potcovit. 3. bucată de lemn folosită la strângerea, prin răsucire, a funiei sau a lanţului cu care se leagă o încărcătură (de fân, de lemne etc.).

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şfel, şféluri, s.n. (reg.) 1. fiecare dintre bârnele folosite la podirea drumurilor forestiere. 2. (în forma: sfală) traversă (de cale ferată).

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şíba! interj. (reg.) termen folosit de muncitorii forestieri, prin care se dă comanda ca butucul să fie târât cu ajutorul ţapinelor; şuba!

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şibá, şibéz, vb. I (reg.; despe butuci) a târî cu ajutorul ţapinelor; a şuba.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şihó! interj. (reg.) strigăt cu care se alungă viţeii.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şipí, şipésc, vb. IV (reg.) 1. (refl.) a se furişa, a se strecura. 2. a da, a strecura pe furiş (ceva-cuiva). 3. (refl.; în forma: şupi) a se aciua.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şiş! interj. (reg.; repetat) strigăt cu care se alungă sau se cheamă caprele (sau oile).

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şiţ! interj. (reg.) strigăt cu care se alungă pisicile.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şiuí, şíui, vb. IV (reg.; despre oameni) a şuiera printre dinţi.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şlag1, şláguri, s.n. (reg.) 1. apoplexie. 2. (în forma: şloag) galerie transversală, care uneşte două galerii principale într-o mină. 3. porţiune de pădure; parchet. 4. (în forma: şlog) desiş.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şlec, şlécuri, s.n. (reg.) 1. pieptar (la ham). 2. (la pl.) bretele (la pantaloni).

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şlic, şlicuri, s.n. (reg.) 1. material granular obţinut prin prepararea minereului pe cale umedă. 2. (înv.) amestec de apă cu particule de substanţe minerale în suspensie; şlam.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şlof s.n. (reg.) sulf de omorât albinele (cristalizat).

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şmir s.n. (reg.) unsoare pentru căruţă.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şoár, şoáre, s.n. (reg.) sol fertil de culoare brună.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şold, şoáldă, adj. (reg.; despre animale) şoldit (cu şoldul vătămat).

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şoní, şonésc, vb. IV (reg.) a face pe cineva să devină şchiop, lovindu-l, rănindu-l.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şont, şoántă, şonţi, şoánte, adj. (reg.; adesea substantivat) 1. şchiop; schilod. 2. pocit, caraghios.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şpan, şpani, s.m. 1. (înv.; în orânduirea feudală din Transilvania) titlu dat nobilului care avea funcţia corespunzătoare vicontelui sau contelui din Apus; nobil care deţinea acest titlu; stăpânitor al unui ţinut. 2. (înv. şi reg.) administrator, intendent al unui ţinut. 3. (reg.) prefect. 4. (reg.) subprefect. 5. (reg.) pădurar.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şpar, şpare, s.n. (reg.) ramură de copac.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şpar, şpare, s.n. (reg.) ramură de copac.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şpec s.m. (înv. şi reg.) slănină: (în expr.) a băga la şpec (pe cineva) = a pune la butuc (în obezi).

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şpur1, şpuri, s.m. (reg.) 1. copil nelegitim. 2. (la pl.) copileţi de porumb. 3. vlăstar de pe crengile merilor fără rod.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şpur2, s.n. (reg.) capătul fusului de la crângul morii de apă.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şram, şrámuri, s.n. (reg.) scobitură făcută pe sub stratul de cărbure pentru a-l sfărâma mai uşor.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ştab s.n. (reg.) rindea cu care se rotunjesc muchiile la obiectele din lemn.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ştic, ştícuri, s.n. (reg.) 1. băţ. 2. băţ bifurcat la un capăt cu care se zdrobesc strugurii pentru a obţine mustul; mustuitor, ştircă. 3. (în forma: ştici) prăjină cu care se conduce barca. 4. (în forma: stic) spetează la loitră.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ştih, ştíhuri, s.n. (înv.) baionetă.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ştil, ştíluri, s.n. (reg.) condei.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ştim s.n. (pop.) 1. fire de lână (scurte şi de proastă calitate) care rămân, după dărăcit, în colţii daracului; resturi de lână sau de cânepă ce ies din ţesături, când se dau la piuă. 2. (fig.) păr (de pe capul omului). 3. (reg.) iarbă deasă, scurtă şi greu de cosit. 4. (reg.) plantă cu tulpină rigidă, cu frunze subţiri şi cu spicuri lungi; ţăpoşică.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ştir1, ştiruri, s.n. (reg.) 1. lanţ. 2. (în forma: şpir) fiecare dintre cele două lanţuri care leagă pieptarul hamului de orcic.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ştir2, s.n. (reg.) grămadă de trunchiuri.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ştir3 s.n. (reg.; în expr.) a lua de-a ştirul = a lua la purtare (hainele).

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ştir4, -ă, adj. (înv. şi pop.; mai ales despre femelele animalelor şi despre femei) steril, sterp; (despre plante) neroditor.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ştir5, -ă, adj. (înv.) acru.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ştoc, ştocuri, s.n. (reg.) filon masiv de minereu.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ştol, ştoluri, s.n. (reg.) 1. fiecare dintre colţii de fier care se fixează iarna la potcoavele cailor pentru ca să nu alunece. 2. fiecare dintre colţii de fier care se fixează pe fundul ulucului (jilipului) pentru a micşora viteza de deplasare a buştenilor.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ştos, ştósuri, s.n. (reg.) 1. lovitură, izbitură; ghiont. 2. grămadă de scânduri.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ştuc, ştúcuri, s.n. 1. (reg.) bucată, fragment, porţiune; parte dintr-un întreg. 2. (reg.; în forma: ştiuc) lot, parcelă (într-un teren comasat). 3. (înv. şi reg.) exemplar. 4. (reg.; în forma: sticuri) rânduri, reprize. 5. (înv. şi reg.) piesă de teatru.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ştur adv. (reg.) încărcat.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şúba! interj. (reg.) termen folosit de muncitorii forestieri, prin care se dă comanda ca butucul să fie târât cu ajutorul ţapinelor; şâba!.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şubá, şubéz, vb. I (reg.; despre butuci) a târî cu ajutorul ţapinelor.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şúgu! interj. (reg.; repetat) strigăt cu care se cheamă caprele.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şuiá1, şuiéz, vb. I refl. (reg.; despre oameni) a slăbi, a se sfriji.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şuiá2, şuiéz, vb. I refl. (reg.) a îndepărta, a împinge cu violenţă.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şúiu1, s.n. art. (reg.) numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şúiu2 s.n. art.(reg.; în loc adv.) de-a şuiu = ghemuit, pe vine.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şupí2, şupésc, vb. IV 1. (înv.) a jefui; a răpi. 2. (despre persoane) a bate, a lovi.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şurf s.n. (reg.) porţiune delimitată de teren aurifer, care se concesionează în vederea extragerii minereului.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şuş s.n. (reg.) împuşcătură.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şvai! interj. (reg.; în expr.) şvai chiranda = om desfrânat; a umbla şvai chiranda = a hoinări.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

cheş (-şe), adj. – Pestriţ, bălţat. Mag. kese (DAR). În Trans., rar.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

troş, troşi, s.m. (reg.) încălţăminte, pantofi de proastă calitate.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

túeş, -ă, adj. (reg.) ţicnit, sărit de pe fix.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

tuşí, tuşésc, vb. IV (reg.) a face cuiva semn, a-i atrage atenţia prin tuse.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

uşúr s.n. (înv.) 1. dijma plătită de tătarii din Moldova pentru produsele pământului. 2. (reg.) zeciuiala morarului pentru măcinatul grâului.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

cîş (cấşe), adj. – Ciung, infirm. Sl. kǫsŭ „fără coadă” (DAR), cf. bg. kăs „scurt”.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ciuş interj. – Se foloseşte pentru a îndemna măgarii. Origine probabil expresivă; coincide cu bg. şi ngr. (DAR). Cf. ciuş, s.n. (înv., Munt., spate, spinare), din bg. na čuš. – Der. ciuşti (var. ţuşti), interj. (exprimă o mişcare rapidă, ca săritura unui iepure, zgomotul unei palme etc.), cf. bîşti; ciuşti, vb. (a ţîşni, a sări brusc un iepure); ciuşdi (var. ciujdi), vb. (a se ghemui; a ciuli urechile; a tăia crengile; a fura), ale cărui prime două sensuri îl imită pe a ciuli, iar ultimul pe a ciupi (DAR consideră sensul de la a fura drept primar şi derivă cuvîntul de la bg. čužd „ciudat”).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

cloş (clóşuri), s.n. – Ciucure, franj. Fr. cloche „clopot” (sec. XVIII). Nu este înv., cum presupune DAR; continuă să fie folosit ca termen de croitorie.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ŞTUC s.n. v. stuc.

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ŞIST s.n. Rocă stratificată având proprietatea de a se desface în plăci subţiri. ♦ Şist cristalin = rocă foarte dură formată prin metamorfismul altor roci sub acţiunea presiunii. [< fr. schiste, cf. gr. schistos – rupt].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ŞUNT s.n. 1. Dispozitiv de derivare a curentului electric dintr-un circuit. 2. Derivaţie patologică sau operatorie a curentului sanguin. [< fr., engl. shunt].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ŞARM s.n. (Franţuzism) Farmec; (spec.) farmec personal al unui om. [Pl. -muri. / < fr. charme].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ŞEIC s.n. Dans modern cu scuturături; melodia acestui dans. [Pron. şeic. / < engl. shake].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ŞIÍT, -Ă adj. Referitor la şiism. // s.m. şi f. Adept al şiismului. [< fr. chiite].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ŞLIF s.n. Porţiunea şlefuită a unei piese, a unui aparat etc. [< germ. Schliff].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ŞMAL s.n. Caracter tipografic cu o formă foarte îngustă şi subţire. [< germ. Schmal].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ŞNEC s.n. Transportor pentru materiale pulverulente sau în formă de pastă, la care antrenarea materialului se efectuează cu ajutorul unei benzi elicoidale sau al unor palete fixate pe un arbore care se roteşte; transportor-melc. [< germ. Schnecke].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ŞOCÁ vb. I. tr. A contraria, a impresiona neplăcut; a displăcea. [< fr. choquer].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ŞODÓ s.n. v. şodou.

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ŞOFÁ vb. I. tr. A conduce un automobil. [< fr. chauffer].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ŞOMÁ vb. I. intr. A nu avea de lucru; a fi şomer. [< fr. chômer].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ŞORT s.n. Pantaloni scurţi (de sport). [< engl., fr. short].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ŞPAN s.n. 1. Aşchie de lemn sau de metal provenită din prelucrarea acestora la strung, la freză etc. 2. Despicătură tăiată din butuci de brad, din care se fac şindrile sau doage. [Pl. şpanuri, (s.m.) şpani. / < germ. Span].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ŞPIS s.n. (Poligr.) Pată neagră care apare uneori între cuvinte datorită ridicării materialului de albitură în timpul tiparului. [< germ. Spiess].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ŞROT s.n. 1. Primul produs (cel mai grosolan) rezultat de la măcinarea grâului. 2. Material alcătuit din resturile de seminţe oleaginoase rezultate după extragerea uleiului, folosit ca hrană pentru vite. [< germ. Schrot].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ŞUTÁ vb. I. intr. A lovi tare mingea cu piciorul; a trage un şut. [Cf. fr. shooter, engl. shoot].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

coşí (-şésc, -ít), vb. – 1. A umfla. – 2. A băşica. – 3. A face coşuri, bubuliţe. – 4. A bate, a cîrpi, a lovi. – 5. A înşela. Sb., cr. košiti se „a se uza prin frecare”, cf. slov. košatiti se „a se umfla”, rut. košiti sja „a se umfla” (Cihac, II, 74; DAR). – Der. coşitură, s.f. (băşică).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

criş interj. – Exprimă o admiraţie amestecată cu invidie. Cuvînt obscur, pe care dicţionarele îl clasifică de obicei ca adj., cu sensul de „bogat, fericit, de invidiat”. Această accepţie nu pare sigură, şi bănuim că se datorează influenţei inconştiente a etimonului care s-a propus. Toate exemplele care se aduc par a indica o interj. S-a încercat să se explice printr-o aluzie, de altfel imposibilă, la bogăţiile lui Cressus (Şeineanu, Semasiol., 172; Cihac; Tagliavini, Arch. Rom., XII, 207), sau la nisipurile aurifere ale rîului Criş, din Transilvania (Tiktin; cf. Iorga, Revista istorică, XXVI, 88). DAR îl pune în legătură cu sl. križĭ „cruce”, adăugînd că legătura între ideea de „cruce” şi cea de „fericire” este firească în concepţia creştină. Credem că legătura cu sl. križĭ este sigură, dar trebuie înţeleasă ca o blasfemie aproape pe faţă; se ştie, de altfel, că multe expresii injurioase din rom. au o nuanţă de admiraţie, de invidie şi chiar de afecţiune.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

eşéc (eşécuri), s.n. – Înfrîngere, insucces, nereuşită. Fr. échec. – Der. eşua, vb., din fr. échouer.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

fáeş (-şe), adj. – (Înv.) Nobil, generos, strălucit, ilustru. Mag. faj, poate prin intermediul unui der. neatestat *fajos (Puşcariu, Dacor., VI, 117; Scriban). Din mag. fajt(a) provine faitoş (var. haitoş, haidoş, faidoş, haiteş), adj. (de neam, de vază). Fagliş, adj. (Mold., robust, frumos), pe care DAR îl consideră necunoscut, pare a fi acelaşi cuvînt; ca şi faidă, s.f. (Mold., gen, clasă), cf. mag. fajta „gen”. De la faidă provine faidoş, adj. (de neam; voinic, puternic), provine din mag. hajtos „leneş”.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

fáşe (-ắşi), s.f. – 1. Bucată îngustă de pînză, bandă. – 2. Scutec. – Mr. faşe, megl. faşă, istr. foşa. Lat. fascia (Puşcariu 585; Candrea-Dens., 533; REW 3208; Pascu, I, 83; DAR); cf. alb. fašë (Miklosich, Alb. F., II, 22; Philippide, II, 641 şi DAR citează numai alb. faškje), it. fascia (sard. faša), prov. faissa, fr. faisse, sp. faja (astorg. facha), port. faixa. Der. fîşie (var. făşie), s.f. (faşă, bandă; scutec), prin încrucişare cu formaţia expresivă fîşii; făşioară, s.f. (fîşie mică) s-a întrebuinţat artificial în sec. XIX (şi în forma făscioară), cu sensul de „fascicul, broşură” (după REW 3212, direct din lat. fascĭola); sfîşia, vb. (a rupe cu ghearele; a face bucăţi); sfîşietor, adj. (care sfîşie). – Din rom. provine bg. faša, vaša „şiret” (Capidan, Raporturile, 195; Bernard 21), pe care Romanski 103 şi Mladenov 660 îl der. de la un lat. fascis. Cf. înfăşa, înfăşura.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

PERŞ s. n. prăjină de construcţie specială, pentru sărituri (acrobatice). ♢ (p. ext.) număr de circ executat cu prăjina. (< fr. perche)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

PLUŞ s. n. ţesătură de bumbac, lână, păr de capră etc., mai groasă decât catifeaua, folositîn tapiţerie. (< germ. Plüsch, fr. peluche, rus. pliuş)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

SMEŞ s. n. (tenis, volei) lovitură puternică ce întoarce o minge înaltă în terenul adversarului. (< engl., fr. smash)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ŞARM s. n. farmec; graţie. (< fr. charme)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ŞEIC s. n. dans modern de perechi cu scuturături; melodia corespunzătoare. (< engl. shake)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ŞELF s. n. regiune a fundului bazinelor oceanice între linia de ţărm şi povârnişul continental; platformă continentală. (< germ. Schelf)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ŞIÍT, -Ă adj., s. m. f. (adept) al şiismului. (< fr. chiite, engl. shiite)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ŞILD s. n. 1. placă de metal care se aşază în dreptul mânerelor şi broaştelor de la uşi, ferestre etc., pe locul unde se află gaura cheii. 2. placă de avizare de-a lungul străzilor, şoselelor etc. (< germ. Schild)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ŞÍMI s. n. dans modern nord-american, cu un ritm marcat, amintind un foxtrot; melodia corespunzătoare. (< engl. shimmy)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ŞIST s. n. rocă metamorfică sau sedimentară care are proprietatea de a se desface în plăci subţiri. o ~ cristalin = rocă metamorfică foarte dură, sub acţiunea presiunii. (< fr. schiste)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ŞLAM s. n. 1. deşeuri din fărâmiţarea minereurilor. 2. substanţă petrolieră în suspensie care pluteşte pe mare sub forma unor aglomerări poluante dense, purtate de vânturi şi curenţi. (< germ. Schlamm)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ŞLAP s. m. papuc pentru plajă, baie etc. fără toc şi cu feţe din una sau mai multe bentiţe. (< germ. Schlappe)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ŞLEM s. n. 1. (tarot, bridge etc.) reunire a tututor levatelor dintr-un campionat. 2. marele ~ = situaţie în care un tenisman câştigă, în cursul aceluiaşi an, cele patru mari concursuri internaţionale de tenis. (< fr. chelem, germ. Schlemm)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ŞLEP s. n. navă, cu sau fără propulsie, pentru transporturi de mărfuri pe ape interioare. (< germ. Schlepp/kahn/)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ŞLIF s. n. (tehn.) porţiune şlefuită a unei piese, a unui aparat etc. ♢ (fig.) fineţe, rafinament. (< germ. Schliff)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ŞMAL s. n. literă tipografică cu o formă subţire şi îngustă. (< germ. Schmal/schrift/)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ŞNEC s. n. transportor pentru materiale pulverulente sau în formă de pastă, la care antrenarea materialului se efectuează cu ajutorul unor palete elicoidale fixate pe un arbore ce se roteşte. (< germ. Schnecke)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ŞNIT s. n. 1. (poligr.) suprafaţă pe marginile tăiate ale unei cărţi. 2. (tehn.) stanţă. 3. marginea liberă a tălpii la încălţăminte. 4. jumătate dintr-o halbă de bere. (< germ. Schnitt)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ŞNUR s. n. 1. sfoară răsucită din mai multe fire de bumbac, îmbrăcate în mătase colorată; şiret. 2. ~ electric = cordon electric flexibil, pentru racordarea la reţea a unor aparate mobile, lămpi portative etc. (< germ. Schnur)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ŞOCÁ vb. tr. a impresiona neplăcut; a contraria. (< fr. choquer)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ŞOFÁ vb. tr. a conduce un automobil. (< şofer)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ŞOMÁ vb. intr. a nu avea, a nu găsi de lucru; a fi şomer. (< fr. chômer)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ŞORT s. n. pantalon scurt (de sport sau de plajă). (< fr., engl. short)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ŞPAN s. n. aşchie de lemn sau de metal din prelucrarea acestora la strung, la freză etc. (< germ. Span)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ŞPEC s. n. (poligr.) surplus de materie lucrată. (< germ. Speck)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ŞPIL s. n. (arg.) aranjament neonest, plan necinstit. ♦ (fam.) a prinde ~ ul = a se dumiri. (< germ. Spiel)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ŞPIS s. n. pată neagră uneori la tipar între cuvinte, rânduri etc., datorată ridicării materialului faţă de albitură. (< germ. Spiess)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ŞPUL s. n. 1. mosor mic de metal din suveica maşinii de cusut pe care este înfăşurată aţa; (p. ext.) piesa împreună cu firele înfăşurate pe ea. 2. mosor, bobină pe care sunt înfăşurate fire. (< germ. Spule)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ŞPUT s. n. aparat care concentrează razele luminoase într-un singur punct, proiector în teatru şi în cinematografie. (< engl., fr. spot)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ŞROT s. n. 1. primul produs rezultat de la măcinarea cerealelor. 2. material din resturile de seminţe oleaginoase după extragerea uleiului, folosit ca furaje pentru vite. 3. carne tocată grosier care intră în compoziţia unor salamuri. 4. utilaj compus dintr-un valţ şi mai multe site. (< germ. Schrot)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ŞTAB s. m. (fam.) persoană de vază pe plan social; şef, conducător. (< germ. Stab)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ŞTIH s. n. (text) împunsătură cu acul sau cu un alt instrument. (< germ. Stich)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ŞUAN s. m. denumire dată insurgenţilor din Bretania şi Normandia în Revoluţia franceză de la sfârşitul sec. XVIII. (< fr. chouan)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ŞUNT s. n. 1. dispozitiv de derivare a curentului electric dintr-un circuit. 2. derivare patologică sau operatorie a curentului sangvin. (< engl., fr. shunt)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ŞUTÁ vb. intr. (sport) a lovi, a arunca cu putere mingea către poarta adversă; a trage un şut. (< fr. shooter)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

TUŞÁ vb. tr. 1. a emoţiona, a impresiona, a mişca; a interesa. 2. a controla planeitatea suprafeţelor unei piese metalice prin contactul dintre aceasta şi un instrument pe care s-a aplicat un strat de vopsea. 3. a atinge. (< fr. toucher)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

fíşe (-şe), s.f. – Foaie pe care se fac însemnări pentru strîngerea de material în vederea elaborării unei lucrări. Fr. fiche. Este dublet de la fisă, s.f. (plăcuţă), prin intermediul ngr. (Tiktin).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

fîş interj. – Exprimă şuieratul sau fluieratul. – Var. fîşt, interj. (exprimă zgomotul unei mişcări rapide şi scurte); fliş, interj. (exprimă şuieratul). Creaţie expresivă, cf. Puşcariu, Dacor., I, 86; Iordan, BF, VII, 257. – Der. fîşîi (var. fîş(f)ăi, fîş(f)îi, fîşcii, foş(f)ăi, fojgăi, foşcălui), vb. (a şuiera, a vibra; a trosni; a mişuna); fîşcii, vb. (Mold., a vorbi printre dinţi); fîşni (var. foşni, foşnăi), vb. (a şuiera); fîşiială (var. fîşîială, fîşneală, foşcăială, fojgăială; fîşiitură, fîşcîitură, foşnitură, foşcăitură), s.f. (trosnet, şuierat); fîşîitor (var. foşnitor, fojgăitor, foşcăitor), adj. (care foşneşte); fişcă, s.f. (nuia, bici); fişcăi, vb. (Trans., a şuiera); fîşcău, s.n. (Bucov., iarbă); fiştigoaie, s.f. (trişcă); foşnet, s.n. (şuier, zumzet, trosnet), în loc de foşnit, alterat ca sunet, răcnet, etc.; fîşneţ, adj. (ager; cu sensul de „mîndru” pe care îl propune DAR nu ne este cunoscut). Fiştoc (var. sfiştoc), s.n. (mătăuz; mănunchi) este un der. de la fişcă, cu suf. -oc. Prin metateză s-a obţinut şfichiu, s.n. (pleasnă de bici), numit astfel fiindcă face să pocnească biciul (după Cihac, II, 338, din ceh. švih „lovitură de bici”; după Scriban, din sl. sŭvitŭkŭ „tăietură, secţionare”); der. şfichiui, vb. (a biciui, a muşca, a răni); şfichiuială, s.f. (muşcătură). De la var. fliş (cu l expresiv, cf. flacără, flămînd), provin: flişcă, s.f. (trişcă; palmă, lovitură; femeie vorbăreaţă); frişcă, s.f. (nuia; palmă, lovitură; codobatură; smîntănă bătută; fată frumoasă, mîndreţe de fată), alterare a cuvîntului anterior (pentru sensul de „smîntănă bătută”, cf. fr. crême fouettée); trecerea semantică la „fată frumoasă” este firească, prin intermediul noţiunii de „lucru excelent”; cf. sp. guayabo, Iordan, BF, VII, 265); flişcui (var. flişcăi, flişchii), vb. (a şuiera; a biciui); flişcoaie, s.f. (trişcă); fliuşcă, s.f. (trişcă; femeie certăreaţă; măsură de capacitate pentru băuturi alcoolice, în valoare de un sfert de litru), ultimul sens prin încrucişare cu germ. Fläschchen „sticluţă”; fliuşcar, s.m. (beţiv). Cf. fleur, fluştura.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

UŞOR, uşori, s.m. Fiecare dintre cei doi stâlpi verticali de care se prind canaturile porţiilor sau ale uşilor; părţile laterale ale tocului uşii sau ferestrei. [Var.: uscior, uşcior s.m.] – Lat. osteolum

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

UŞÓR, uşori,, s.m. Fiecare dintre cei doi stâlpi verticali de care se prind canaturile porţii sau ale uşii; părţile laterale ale tocului uşii sau ferestrei. [Var.: usciór, uşciór s.m.] – Lat. osteolum

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

UŞOR, uşori, s.m. Fiecare dintre cei doi stâlpi verticali de care se prind canaturile porţiilor sau ale uşilor; părţile laterale ale tocului uşii sau ferestrei. [Var.: uscior, uşcior s.m.] – Lat. osteolum

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

griş s.n. – Produs alimentar obţinut din boabe de grîu măcinate. – Var. grisă. Germ. Gries (Borcea 191), cf. pol. gris, sb. kris.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

groş (gróşi), s.m. – Veche monedă care valora la început 1/48 dintr-o marcă de argint. A fost bătută în Mold. la sfîrşitul sec. XIV. Lat. grossus, intrat în rom. prin intermediul pol. grosz, germ. med. grosse, germ. Grosch(en), cf. ngr. γρόσσο, bg., sb. groš, tc. guruş (Ronzvalle 122). – Der. groşiţă, s.f. (monedă divizionară de argint, de valoare variabilă), cf. pol. groszyk, sb., slov. grošič. Din tc. derivă dubletul înv. gruş, s.m. (monedă turcească de 40 de aspri).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

gúşe (-şi), s.f. – 1. Gît, gîtlej. – 2. La păsări, porţiune în formă de pungă unde se păstrează în timp alimentele. – 3. La oameni, bărbie dublă. – 4. La oameni, umflătură patologică în partea de jos a gîtului. – 5. Boală a oilor. – 6. Nod făcut în caierul de lînă. – Mr., megl. guşă, istr. guşę. Lat. geusiae, probabil redus la *gusia, cf. alb. gušë, it. gozzo (piem. goso, lom. goss), fr. gosier (Meyer-Lübke, ZRPh., XXI, 199; Puşcariu 747; REW 3750; Pascu, I, 97; Pascu, Beiträge, 10). Celelalte explicaţii nu sînt satisfăcătoare: din fondul autohton (Miklosich, Slaw. Elem., 9); din lat. guttur (Cihac, I, 133); din bg. gušĭ (Cihac, II, 131; Conev 55); din alb. gušë (Miklosich, Fremdw., 91; Densusianu, Rom., XXXIII, 279; cf. Philippide, II, 716; Rosetti, II, 118), din gr. γϰούσα, participiu de la ἄγχω (Höeg 125); de la gurguşe ‹ lat. gurgustium; ca it. gorgozzogozzo (Puşcariu, Dacor., IV, 324); anterior indoeurop. (Lahovary 329). Der. guşa, vb. (a face guşă); guşat, s.m. (persoană care are guşă); guşui, vb. (Olt., Trans., a strangula, a se îneca); răguşi, vb. (a-şi îngroşa vocea), cu pref. ră(s)- (după Cihac, II, 522, din mag. rekedni); răguşeală, s.f. (îngroşare a vocii); suguşa, vb. (Trans., a sugruma, a se îneca; a grăbi, a presa), cu pref. su(b)-; străguşi, vb. (Mold., a se îneca), cu pref. stră-. – Din. rom. provin ngr. γϰοῦσα (Meyer, Neugr. St., II, 23; Murnu, Lehnw., 25), bg. guš(a), sb. guša (sec. XVIII, cf. Daničič, III, 513), sb. gušan „varietate de porumbel” , rut. guši (Berneker 363; Capidan, Raporturile, 202; Petrovici, Dacor., X, 144), alb. gušë, mag. gusa, ţig. gusa (cf. Wlislocki 88).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

horş (-şuri), s.n. (Trans.) Rindea pentru scînduri negeluite. Mag. horgy (Candrea; Gáldi, Dict., 137). – Der. horji, vb. (a da la rindea).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ieşí (iés, ieşít), vb. – 1. A părăsi un loc plecînd afară. – 2. A pleca de acasă, a se duce. – 3. A părăsi o poziţie, o situaţie dificilă. – 4. A se elibera, a scăpa. – 5. A se distinge, a se evidenţia. – 6. A defeca. – 7. A apărea, a se ivi, a se manifesta. – 8. A se naşte, a răsări, a creşte. – 9. A proveni, a rezulta. – 10. A se publica, a se face cunoscut. – 11. A părăsi, a abandona, a pune capăt. – 12. A avea o izbucnire neaşteptată. – 13. A întrece măsura, a depăşi limitele. – 14. (Despre pete) A se şterge, a dispărea. – 15. A ajunge la un rezultat, a obţine, a cîştiga ceva. – 16. A se întîmpla, a avea loc, a se produce. – 17. A manifesta anumite calităţi. – 18. A juca la un joc de cărţi cînd vine rîndul cuiva. – 19. A interveni cu o declaraţie. – 20. La unele jocuri, a cîştiga. – Var. (înv.) eşi. Mr. es, işii, işită; megl. ies. Lat. exῑre (Diez, I, 164; Puşcariu 770; Candrea-Dens., 815; REW 3018; DAR), cf. it. escire (calabr. ssi, escere), prov., v. fr. eissir, cat., v. sp. exir. – Der. ieşire, s.f. (acţiunea de a ieşi şi rezultatul ei; încetare; părăsire; rezultat); ieşitură, s.f. (parte ieşită în afară, proeminenţă); ieşitoare, s.f. (înv., ieşire, poartă; privată).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ilíş (ilíşuri), s.n. – Impozit pe pescuitul în apele statale, şi după cît se pare, pe diferite tranzacţii comerciale. Tăt. ülüs „parte” (Bogdan, Documentele lui Ştefan cel Mare, II, 607). După Drăganu, Dacor., VII, 216, din mag. élést „articol”. Pentru impozit, cf. Cercetări istorice, XIII, 140-3. Sec. XV, înv. – Der. ilişer (var. ilişar), s.m. (persoană care strînge impozitul).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

imáş (imáşuri), s.n. – Izlaz, păşune. Mag. nyomás (Cihac, II, 508; Philippide, Principii, 64; Şeineanu, Rom., XXX, 549; DAR), cu n- dispărut, datorită unor sintactice, ca *în nimaşîn imaş.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ináş (-şi), s.m. – (Trans.) Flăcău. Mag. inas (DAR). Cuvînt rar.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

seíş s. n., pl. seíşuri

Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a, , Editura Univers Enciclopedic, 2005

şved (înv.) adj. m., s. m., pl. şvezi; adj. f., s. f. şveádă, pl. şvéde

Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a, , Editura Univers Enciclopedic, 2005

marş (márşuri), s.n. – Mers. Fr. marche. Cf. marş, interj. (hai, înainte; afară), din fr. marche, se întrebuinţează ca ordin pentru soldaţi sau pentru cîini, cf. Graur, BL, VI, 155. – Comp. marşrută, s.f. (rută, itinerar), din germ. Marschrute, cf. rus. maršrut; mărşălui, vb. (a merge în marş), după germ. marschieren, rus. marširovati.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

mîş- Radical care pare să exprime ideea de bîzîială, sau de mişuneală sau cea de pîlpîială. Creaţie expresivă, paralelă cu fîş, hîş. – Der. mîşăi, vb. (Olt., despre cîini, a adulmeca); mîşcîi, vb. (Munt., a se bălăbăni); mişui, vb. (a furnica, a pui); mişuna (var. mişina), vb. (a furnica, a fierbe), a cărui identitate cu cuvîntul anterior este evidentă (fără îndoială, Cihac, II, 198, îl explică prin sl. mĕsiti „a amesteca”, cf. Tiktin; Drăganu, RF, II, 298, prin sl. myšĭ „şoarece”; şi Puşcariu 1098; Candrea-Dens., 1141; Candrea; Scriban; Spitzer, BL, IV, 48, prin lat. *messionāre „a recolta”); mişuială, s.f. (furnicare); mişină (var. mişună, Mod. de S. mişnă), s.f. (abundenţă; furnicare; grămadă, morman; provizii, rezerve; furnicar), cuvînt pe care Puşcariu 1098 îl deriva în mod echivoc dintr-un lat. *mistiōnem şi Candrea-Dens., 1140, din messiōnem; cf. REW 5620; mişun (var. mişunel), s.m. (hîrciog, Cricetus frumentarius); mişeniţă, s.f. (Mold., furnicare; furnicar). Cf. muşuroi.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

níşe (-e), s.f. – Firidă. Fr. niche.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ócoş (-şe), adj. – (Trans.) Deştept, isteţ; viclean, şiret. Mag. okos. A pătruns în argoul bucureştean. – Der. ocoşi, vb. refl. (a o face pe deşteptul), în Trans.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

oráş (oráşe), s.n. – Urbe, tîrg, cetate. Mag. város (Miklosich, Slaw. Elem., 134; Cihac, II, 519), cf. sb., cr. varoš, alb. varroš, ngr. βαρόσι. – Der. orăşan, s.m. (locuitor al oraşului), apare în doc. slavorom. din 1439; orăşenesc, adj. (de oraş); orăşeneşte, adv. (ca la oraş); orăşancă, s.f. (locuitoare a oraşului); orăşenime, s.f. (lume de la oraş); orăsnic (var. orăjnic), s.m. (titlu dat odinioară, în sec. XVII, armaşului în Mold.), probabil pentru că avea în sarcină poliţia urbană.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

páşe (-şi), s.m. – Tltlu dat în Imperiul Otoman unor înalţi funcţionari. – Var. paşă, înv. paşa, pl. paşale. Mr. păşe, paşă, megl. paşă. Tc. paşa, pl. paşalar (Şeineanu, II, 285; Lokotsch 1640), cf. ngr. πασιά, πασᾶς, alb., bg., sb. paša, it. pasciá, fr. pacha, sp. bajá. – Der. paşalîc, s.n. (provincie guvernată de paşă), din tc. paşalik, cf. ngr. πασαλίϰι; păşie, s.f. (demnitate de paşă); păşoaie, s.f. (nevastă de paşă). – Cf. bulibaşe, delibaşe.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

páşe s.f. – Varietate de stuf (Carex riparia). Bg. paša „păşune” (Candrea).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

pîş interj. – Reproduce sunetele mersului silenţios. – Var. pîşa. Creaţie expresivă, cf. fîş, pis, hîş. Relaţie cu păşi „a merge” (Candrea) este improbabilă şi se bazează numai pe încrucişarea ambelor cuvinte în var. pîşi „a merge”. – Der. pîşcîi, vb. (a reproba, a dezaproba, a fluiera), cf. hîşcîi; pîşcîială, s.f. (demonstraţie de dezacord), ambele cuvinte înv., folosite de Dosoftei (sec. XVII) şi pe care Scriban le pune în mod greşit în legătură cu pîrsni; pîşpîi, vb. (a murmura, a şopti); pîşpîială, s.f. (şoaptă); pîşpîitor, adj. (şoptitor; înv., băgăcios, turbulent).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

pluş (plúşuri), s.n. – Catifea groasă. – Mr. piluş. Fr. peluche, parţial prin intermediul germ. Plüsch, pol. plusz, rus., bg. pljuš, it. plusce. E dubletul al lui plisă, s.f. (tip de catifea), prin intermediul pol. plizs, rus. plis (Cihac, II, 265; Sanzewitsch 207).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

preş (préşuri), s.n. – Covor lung şi îngust. Origine incertă. Probabil în loc de *prej, dintr-un cuvînt sl. neidentificat, dar cf. sb. prežina „şorţ”, şi opreg (Cihac, II, 285; Byhan 327; Tiktin). Cf. pregetoare (var. prigitoare, prijitoare, prejitoare), s.f. (fustă), în Trans., Bucov., care pare a fi acelaşi cuvînt.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ŞMAH s.n. (Germanism) Gust (rău) pe care îl capătă uneori mâncărurile sau băuturile. – Germ. [Ge]schmack.

Dicţionarul limbii române moderne, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Academiei, Bucureşti, 1958

róşu (róşie), adj. – 1. Arămiu, purpuriu. – 2. Închis, de culoarea vinului. – 3. Incandescent, încins, ca fierul. – 4. Încins la faţă. – 5. (Înv.) De cupru. – 6. (Înv., sec. XIX) Aparţinînd partidului liberal. – 7. Comunist. – 8. (Arg.) De aur. – 9. (Înv.) Soldat într-un corp de cavalerie în Munt., sec. XVI-XVII. – 10. (S.n.) Fard, dres. – 11. (S.n.) Cupă la cărţile de joc. – Var. roş. Mr. aroş, megl. roş, istr. roiş. Lat. russus (Diez, I, 358; Tiktin), cf. it. rosso, sard. ruju, fr. roux, sp., port. rojo; sau, mai puţin probabil din lat. rǒseus (Puşcariu 1475; REW 7378; Candrea). Ambele soluţii sînt posibile, şi rezultatul ar fi corect (pentru russus, cf. coş; pentru rǒseus, cf. caş); pledează în favoarea primei soluţii identitatea semantică. Der. roşi (var. înroşi), vb. (a face roşu; a deveni roşu; a se încinge; a vopsi ouă de Paşti); roşeală (var. roşală), s.f. (roşeaţă, culoarea roşie; spuzeală; vopsea roşie); roşeaţă (var. roşaţă), s.f. (culoarea roşie; pată roşie; erizipel); roşeţea (var. roşăţea, roşeţică), s.f. (crin-de-baltă, Butomus umbrellatus); roşcă, s.m. (persoană cu păr roşu sau cu faţa roşcată), cu suf. -că, cf. flişcă, ţuşcă; roşcat, adj. (roşiu; rumen, roşcovan); roşcovan (var. roşcodan, roşcoban), adj. (roşiatic, rumen), cf. rîşcov; roşiatic (var. Mold. roşietic), adj. (roşiu); roşie, s.f. (tomată), în loc de pătlăgică roşie; roşior, s.m. (husar), cf. roşu 9; roşioară, s.f. (peşte, Scardinius erythrophtalmus, Rhodeus amarus; filimică, Calendula officinalis; varietate de prune, mere şi de struguri). – Din rom. provine rut. roša „capră cu păr roşcat”, mag. rós, róska (Candrea, Elemente, 400; Edelspacher 21).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

şáin s.n. – În bilete de bancă. Germ. Schein (Tiktin). În Trans.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

şarf (-furi), s.n. – Eşarfă, fular; lovitură cu dosul palmei. Fr. écharfe, prin intermediul pol. szarfa, rus. šarf (Cihac, II, 386; Sanzewitsch 210).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

şarg (şárgă), adj. – Tărcat, roşcat deschis. Mag. sárga „galben” (Cihac, II, 627; Tiktin).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

şart (şárturi), s.n. – 1. Rînduială, regulă, tradiţie. – 2. Sens, logică. Tc. (arab.) şart (Şeineanu, II, 335; Meyer 399; Lokotsch 1861), cf. alb., sb. sart.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

şart interj. – Imită zgomotul produs de o lovitură cu palma. – Var. jart. Creaţie expresivă.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

şáse num. – 1. Numărul de după cinci. – 2. (Arg.) Atenţie, ai grijă! – Var. Mold. şese. Mr. şase, megl. şasi, istr. şǫse. Lat. sex (Tiktin, ZRPh., XII, 456; Puşcariu 1529; REW 7885; Pascu, Arhiva, XV, 447), cf. it. sei (v. mil. sexe), prov. sieis, fr. six, cat. sis, sp., port. seis. Fonetismul este greu de explicat. E final se consideră de obicei analogic, ca în cinque, septem; dar există şi posibilitatea unui e epentetic, comun în gr. din Italia de Sud (cf. Kapsmann, Byz. Z., XLVI). În compunere, şase se reduce de obicei la şai- (şaisprezece, şaizeci, în loc de şasesprezece, saşezeci, care nu se folosesc). Acest rezultat a fost considerat identic cu cel din it. (Tiktin), sau produs prin analogie cu doisprezece, treisprezece (Puşcariu), sau ca rezultat normal a lui sex (Pascu). Pare mai curînd efectul unei disimilări: şesesprezece › *şaesprezece, datorat repeziciunii cu care se numără, ca în patrusprezecepaisprezece (unde disimilarea se produce între tr şi pr, cf. patruzeci, care nu are formă abreviată), ca şi in limbajul familiar din Munt., treispece, paispce, cinspce etc. În fine, uzul argotic este greu de explicat, dar cf. fr. vingt-deux „atenţie la” şi rom. zexe „ei, aşi!” din germ. sechs „şase”. Pentru această der. cf. Iordan, BL, VI, 170 (după Vasiliu, de la şest, v. aici). – Der. şesime, s.f. (a şasea parte).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

şéic (-ci), s.m. – Şef musulman. Fr. cheik.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

şerb (-bi), s.m. – 1. Sclav, rob. – 2. Iobag. Lat. sĕrvus ([Puşcariu 1581; REW 7876), cf. it., port. servo, prov. ser, fr. serf, sp. siervo. – Der. şerbi (megl. sirbés, sirbiri), vb. (a se găsi în situaţia de şerb), din lat. sĕrvῑre (Puşcariu 1582; cf. REW 7874); şerbie (var. şerbire), s.f. (sclavie; servitute); ş(e)arbă, s.f. (femeie iobagă). Serbi este dubletul lui servi, vb., din fr. servir, cu der. (din fr.) servantă, s.f.; serviabil, adj.; serviciu, s.n.; servietă, s.f.; servil, adj.; servilism, s.n.; servitor, s.m.; servitoare, s.f.; servitudine, s.f. Serv (var. servus), s.m. „servitorul dumneavostră”, ca formulă de curtoazie vine din germ. Servus. Deservi, vb. (a servi, a face serviciul de comunicare; a aduce prejudicii, a defavoriza), din fr. desservir, der. desert, s.n., din fr. dessert; deservant, s.m. (econom). Şervet, s.n. (prosop; bucată de pînză), dubletul lui servietă, cf. mr. şărvetă „batistă”, alb. šërvetë, indică o evoluţie fonetică greşit explicată, cf. it. salvetta › mag. szalveta › Trans. salvet (Gáldi, Dict., 156), ngr. σερβέτα.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

şest interj. – (Arg.) Atenţie, grijă. Rus. šest „şase” şi „atenţie” (Unbegaun, BL, IX, 105), cf. şase, zexe, fr. vingt-deux. Mai înainte se presupunea un sst (Ciureanu, BF, II, 207) sau „şase” (Graur, BL, IV, 115).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

şild (-duri), s.n. – Apărătoare la încuietori. Germ. Schild (Candrea).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

şiş (-şuri), s.n. – Spadă, spadă pusă într-un baston. – Mr., megl. şiş. Tc. (per.) şiş (Şeineanu, II, 337, Lokotsch 1917), cf. bg., sb. šiš „frigare, vătrar”.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

şlap (-pe), s.n. – Pălărie. Germ. Schlapp(hut). Nu apare în dicţionare, fiind folosit de Macedonski. Este dubletul lui şleap(c)ă, s.f. (tricorn), din rus. šljap(k)a.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

şlem (-muri), s.n. – Capot, avantaj la jocul de bridge. Engl. slam, prin intermediul fr. chelem.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

şlep (-puri), s.n. – Remorcă, barcaz care navigheză la remorcă. Germ. Schlepp(dampfer) „remorcher” (Borcea 208), cf. oland. sloep şi şalupă.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

şmal (-le), s.n. – Literă tipografică subţire şi îngustă. Germ. Schmal „strîmt” (Candrea).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

şnit (-turi), s.n. – La berărie, jumătatea recipientului numit halbă. Germ. Schnitt (Candrea).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

şnur (-ruri), s.n. – Cordon, laţ, bantă. Germ. Schnur (Borcea 209), cf. pol. sznur, rus. snur (Cihac, II, 390). – Der. şnurui, vb. (a împodobi cu galoane, cu şnururi; a coase, a forma registre cu hîrtiile destinate arhivei). Este dubletul lui şinor (var. şînor), s.n. (Trans., Olt., cordon, galon), din germ. prin intermediul mag. sinúr (Diez, Gramm., I, 281; Gáldi, Dict., 158); der. înşinora, vb. (Trans., a galona).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

şóim (-mi), s.m. – Pasăre răpitoare (Falco laniarius, F. peregrinus). Mag. sóly(o)m (Cihac, II, 528; Tiktin; Gáldi, Dict., 97). Nu este probabilă der. din per. šahin, cf. şah (Lokotsch 1764). – Der. şoiman, s.m. (şoim; viteaz); şoimană, s.f. (drăgaică, duh rău); şoimăni, vb. (a ciomăgi, a bate); şoimar, s.m. (crescător de şoimi, vînător cu ajutorul şoimilor); şoimesc, adj. (de şoim); şoimeşte, adv. (ca un şoim; rapid); şoimoaică (var. şoimoaie), s.f. (femela şoimului).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

şold (-duri), s.n. – Coapsă, crupă. Germ. Schulter, prin intermediul sl. cf. ceh. solda, pol. szoldra, mag. sódar (Cihac, II, 391; Tiktin) sau mai probabil din pl. şolduri. – Der. şoldea, s.m. (poreclă pentru şchiopi); şoldi, vb. (a se deşela, a se speti, a se lăsa într-o parte); şoldină (var. şoaldină), s.f. (durere în şold; plantă, Sedum acre); şoldiş, adv. (şchiopătînd); şoldit, adj. (se zice despre un cal care are un şold mai proeminent); şoldiu, adj. (cu şoldul vătămat; crăcănat, cu picioare scurte); şolduros, adj. (cu şolduri mari); şoldan, s.m. (persoană voluminoasă; păduche); şoldăni, vb. (a se deşala, a se lăsa într-o parte).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

şpan (-ni), s.m. – Viceguvernator al unui comitat maghiar, subprefect. Mag. spán, ispán (Candrea; S. Pop, Dacor., VIII, 66). – Der. fişpan, s.m. (Trans., prefect, guvernator), din mag. fő-ispán.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

şpis (-suri), s.n. – Pată tipografică formată de o literă ridicată din rînd. Germ. Spiess (Candrea).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ABRÁŞ, -Ă, abraşi, -e, adj. 1. (Reg.; despre cai) Nărăvaş; (despre oameni) rău, violent. 2. (Despre acţiunile omului) fără nici un rezultat; neizbutit, nereuşit. ♢ Expr. A ieşi abraş = a nu izbuti. [Var.: iabráş, -ă] – Din tc. abraş.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACRÍŞ s.n. (Reg.) Zer înăcrit, jintiţă etc. întrebuinţate la înăcrirea mâncării. – Acru2 + suf. -iş.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACÚŞA adv. v. acuşi.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACÚŞI adv. (Pop.) Îndată, imediat. ♢ Expr. Acuşi... acuşi... = când... când... ♦ (Rar) Înainte cu... [Var.: acúşa adv.] – Acu + şi.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

AFIŞÁ, afişez, vb. I. Tranz. 1. A expune, a lipi un afiş. 2. Fig. A manifesta în mod ostentativ o anumită atitudine, a face paradă de... ♦ Refl. (Fam.) A apărea (în societate) în tovărăşia cuiva în mod ostentativ. – din fr. afficher.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÁGRIŞ, agrişi, s.m. Arbust cu ramuri spinoase, cu frunze lobate şi cu fructe comestibile, care creşte spontan în regiunile de munte. (Ribes uva-crispa). – Din magh. egres.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

AIŞÓR, aişori, s.m. (Bot.) 1. Plantă erbacee din familia liliaceelor cu frunze plane, roşietice şi cu flori galbene-aurii (Allium ammoophilum). 2. Usturoiţă. 3. Ghiocel. [Pr.: a-i-] – Ai4 + suf. -işor.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ALBÚŞ, albuşuri, s.n. 1. Substanţă albă-transparentă, vâscoasă, compusă în cea mai mare parte din albumină, care înconjoară gălbenuşul oului de păsări, reptile, peşti etc. 2. (Rar) Sclerotică. – Alb + suf. -uş.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ANŞOÁ s.n. 1. Peşte mic care trăieşte în Marea Mediterană şi în Oceanul Atlantic. 2. Pastă preparată din carnea acestui peşte, care se serveşte ca aperitiv. – Din fr. anchois.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ARMÁŞ, armaşi, s.m. 1. (În evul mediu, în Ţara Românească şi Moldova) Dregător domnesc, însărcinat cu paza temniţelor, cu aplicarea pedepselor corporale şi cu aducerea la îndeplinire a pedepselor capitale. 2. (În sintagma) De-a armaşul = numele unui joc de copii în care un participant aplică celorlalţi lovituri la palmă cu o batistă înnodată. – Armă + suf. -aş.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ARŞÍC, arşice, s.n. 1. Os al articulaţiei piciorului, deasupra copitelor, la vite; os al articulaţiei genunchiului, la picioarele (de dinapoi ale) mieilor şi caprelor, folosit la un joc de copii. 2. (La pl.) Numele unui joc de copii la care se folosesc arşice (1). [Var.: arşícă s.f.] – Din tc. aşık.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ARŞÍN, arşini, s.m. Veche unitate de măsură pentru lungime, egală cu 0,711 m. – Din rus. arşin.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

AUŞÉL, auşei, s.m. 1. Mică pasăre insectivoră cu penele măslinii pe spate, albicioase pe abdomen, cu o pată galbenă-roşcată pe cap (Regulus regulus). 2. Pasăre din familia piţigoiului, cu coada şi aripile negre, spatele roşu-aprins, creştetul şi guşa albe. (Aegithalus pendulinus). [Pr.: a-u-] – Auş („moş”, dispărut din limbă, cuvânt moştenit din lat.) + suf. el.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

BALÁŞ, balaşuri s.n. (Înv.) Varietate de rubin. – Din it. balascio.

Dicţionarul limbii române moderne, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Academiei, Bucureşti, 1958

BARÍŞ, barişe, s.n. 1. Broboadă de lână foarte subţire şi uşoară. ♢ Expr. (Reg.) A-şi da barişul pe ceafă = a se face de râs, a pierde ruşinea, a încălca regulile bunei-cuviinţe. 2. Stofă de lână foarte subţire şi fină. [Var.: baréj, baríz s.n.] – Din fr. barège.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

BÁŞCA, adv., prep. (Pop. şi fam.) 1. Despărţit, deosebit, separat; în chip deosebit, în alt mod. 2. Prep. (În) afară de..., exceptând, nepunând la socoteală... – Din tc. başka.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

BELÍŞ, belişuri, s.n. (Reg.) Ţesătură pentru căptuşeli.

Dicţionarul limbii române moderne, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Academiei, Bucureşti, 1958

BENÍŞ s.n. v. biniş.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

BICÁŞ s.n (Reg.) Cremene; cuarţ. – Magh. béka-só.

Dicţionarul limbii române moderne, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Academiei, Bucureşti, 1958

BINÍŞ, binişuri, s.n. Haină boierească lungă de ceremonie, cu mânecile largi şi despicate, strânsă pe bust şi largă în poale, căptuşită cu blană şi devenită cu timpul îmbrăcăminte a vechilor lăutari. [Var.: (înv. şi reg.) beníş s.n.] – Din tc. biniş.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

BÍRIŞ, birişi, s.m. (Reg.) Argat. – Magh. béres.

Dicţionarul limbii române moderne, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Academiei, Bucureşti, 1958

BORŞÍ, pers. 3 borşeşte, vb. IV. Refl. A se acri (ca borşul). ♦ (Despre mâncăruri, fructe etc.) A se strica (înăcrindu-se). – Din borş.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

BOŞÁR, boşari, s.m. Pepene cu coaja verde şi miezul galben. – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

BROŞÁ, broşez, vb. I. Tranz. 1. A lega împreună colile sau foile unei broşuri, ale unei cărţi, ale unui caiet etc. (punându-le într-o copertă moale). 2. A prelucra prin aşchiere o piesă de metal, găurind-o sau şănţuind-o. – Din fr. brocher.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

BUCŞÍ, bucşesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A îndesa, a umple până la refuz. 2. A-l podidi (sângele). – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

BUŞÉL, buşei, s.m. Unitate de măsură engleză pentru volum, egală cu 36 de litri. – Din engl. bushel.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

BUŞÉU, buşeuri, s.n. Prăjitură cu nuci, cremă, frişcă sau ciocolată. – Din fr. bouchée.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

BUŞÓN, buşoane, s.n. 1. Dop din plută, cauciuc, lemn etc. prevăzut cu ghivent. 2. Piesă cilindrică de porţelan, care face parte din dispozitivul de siguranţă al unui circuit electric. – Din fr. bouchon.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

BUTÁŞ, butaşi, s.m. Porţiune de lăstar, de rădăcină sau de frunză, detaşată de la planta-mamă şi sădită în pământ, cu scopul de a se înrădăcina şi de a forma o plantă nouă. – Din magh. bujtás.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CANÍŞ s.m. Specie de câini cu părul creţ. – Din fr. caniche.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CÁPEŞ, -Ă, capeşi, -e, adj. (Rar) Energic, hotărât; încăpăţânat. – Cap1 + suf. -eş.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CÁŞĂ s.f. Mâncare, asemănătoare cu pilaful, preparată din arpacaş sau din mei, cu multă grăsime. – Din rus. kaşa.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CAŞÉU, caşeuri, s.n. (Cin.) Mască folosită în filmarea combinată, pentru a se acoperi partea din cadru care nu trebuie să apară. – Din fr. cachet.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CĂÚŞ, căuşe, s.n. 1. Vas de lemn în formă de cupă sau de lingură mare, folosit pentru a lua apă, făină, grăunţe etc.; cauc; p. ext. nume dat unor unelte care au această formă. ♢ Expr. A face mâna căuş = a da mâinii forma unui recipient, apropiind degetele şi adâncind palma. ♦ Cantitatea de apă, făină, grăunţe etc. care intră într-un căuş (1). 2. Lingură mare de lemn cu care se toarnă vinul din pritoacă în cadă. 3. Lingură de formă specială folosită la prepararea brânzeturilor, cu care se scoate, se aşază şi se amestecă coagulul. 4. Lingură de tablă sau de lemn cu ajutorul căreia se scoate apa din barcă. 5. Piesă din tablă folosită pentru legarea cablului de foraj de un ax sau a două cabluri între ele. 6. Cancioc. 7. (Mar.) Bazin mic într-un port, pentru ambarcaţiuni. – Lat. *cau (< cavus) + suf. -uş.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CEAÚŞ, ceauşi, s.m. 1. Funcţionar inferior la turci, care îndeplinea funcţia de uşier, de curier sau de aprod (1) al curţii. 2. Nume dat, în evul mediu, în Ţara Românească şi în Moldova, unor funcţionari publici: a) şef al unei cete de slujitori; b) căpetenie de surugii; c) căpetenia vânătorilor domneşti; d) aprod (3). 3. (Înv.) Om de serviciu la sinagogă. – Din tc. çavuş.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CERŞÍ, cerşesc, vb. IV. 1. Intranz. şi tranz. A cere de pomană; a cerşetori. 2. Intranz. A cere ceva cu stăruinţă (ca un cerşetor); p. ext. a se înjosi cerând ceva. – Din cere.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CETÁŞ, cetaşi, s.m. (Înv.) Membru al unei cete; ortac. ♦ Căpitan (de haiduci); conducător al unui grup de lucrători, de dansatori etc. – Ceată + suf. -aş.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

FLÁUŞ s.n. Ţesătură de lână cu suprafaţa foarte scămoşată. [Sil. fla-uş] – Din germ. Flausch.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

FRANŞ, -Ă adj. v. franc3.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

GÁLEŞ, -Ă, galeşi, -e, adj. (Despre ochi sau privire; p. ext. despre oameni; adesea adverbial). 1. Drăgăstos, duios. 2. Melancolic, trist. [Var.: (reg.) gáliş, -ă adj.]. – Din bg. kaleš.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

GÁLIŞ, -Ă adj. v. galeş.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

GALÓŞ, galoşi, s.m. încălţăminte de cauciuc purtată peste pantofi ori peste ghete, spre a le proteja de umezeală sau de noroi. – Din fr. galoche.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

GANÁŞ, ganaşe, s.n. v. ganaşă.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

GÁŞĂ, gaşe, s.f. (Mar.) Ochi de dimensiuni mari, executat la capătul unei parâme. – Din fr. gâche.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

GHIÓŞ, ghioşuri, s.n. Ornament gravat format din linii fine, drepte sau ondulate, folosit la împodobirea unor obiecte de sticlă sau de metal. ♦ Desen complex format din linii apropiate şi încrucişate dispuse geometric, folosit pentru realizarea fondului unor hârtii cu valoare nominală. [Var.: ghilóş s.n.] – Din fr. guillochis.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

GOLÁŞ, -Ă, golaşi, -e, adj. 1. (Despre păsări) Care este lipsit de pene (pe întregul corp sau pe o parte a lui); (despre alte animale) care este lipsit de păr; gol2. ♦ (Înv.; despre oameni) Gol2 (I 1). 2. (Despre copaci, crengi) Care este lipsit de frunze; gol2. 3. (Despre suprafeţe, terenuri, regiuni) Care este lipsit de vegetaţie; gol2. – Gol2 + suf. -aş.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MÉŞĂ s. f. 1. şuviţă de păr. ♢ adaos de păr care completează şi îmbogăţeşte părul actorului sau al actriţei atunci când e nevoie. 2. fâşie de tifon introdusă într-o rană adâncă pentru drenaj. (< fr. mèche)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

GONÁŞ, gonaşi, s.m. (Rar) Hăitaş2. – Goni + suf. -aş.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

GREŞÍ, greşesc, vb. IV. 1. Intranz. A comite o greşeală; p. ext. a se înşela. ♦ Intranz. şi tranz. A nu nimeri ţinta, obiectivul ochit; a da greş. 2. Tranz. A executa ceva greşit, rău. ♦ A lua un lucru drept altul; a încurca, a confunda. ♢ Expr. A greşi drumul (sau calea) = a (se) rătăci; p. ext. a se abate de la regulile morale, de conduită. 3. Intranz. A se face vinovat de ceva faţă de cineva, a face cuiva un rău, un neajuns; p. ext. a păcătui. – Din sl. grĕšiti.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

GÚLAŞ, gulaşuri, s.n. Un fel de tocană de carne cu cartofi sau cu găluşte de făină. – Din magh. gulyás.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

GÚREŞ, -Ă, gureşi, -e, adj. (Despre oameni) Guraliv; (despre păsări) care ciripeşte mult (şi vesel). – Gură + suf. -eş.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

GUŞÁT, -Ă, guşaţi, -te, adj., s.m. şi f. (Persoană) care are guşă (3). – Guşă + suf. -at.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

GÚŞĂ, guşi, s.f. 1. (La păsări) Porţiune mai dilatată, în formă de pungă, a esofagului, în care alimentele stau câtva timp înainte de a trece în stomac. ♢ Compus: guşa-porumbului (sau -porumbelului) = a) plantă erbacee cu frunze opuse şi ascuţite, cu flori albe-verzui, cu fructul în formă de bobiţe negre (Cucubalus baccifer); b) plantă erbacee cu flori albe, cu fructul o capsulă (Silene cucubalus); c) odolean. 2. (La animalele amfibii) Pielea de sub maxilarul inferior, care ajută, împreună cu muşchii respectivi, la respiraţie. ♦ (La reptile) Bărbie. 3. (La oameni) Umflătură patologică formată în partea anterioară a gâtului prin mărirea glandei tiroide; boală care provoacă această umflătură. 4. Cută de grăsime care atârnă sub bărbie la unele persoane. 5. (Fam.) Gât. ♦ Gâtlej. ♢ Expr. A râde din guşă = a râde afectat, forţat. A vorbi din guşă = a) a vorbi gros; b) a vorbi afectat. 6. Partea de sub gât a unei blăni sau a unei piei. 7. (În sintagma) Guşă de conductă = cută care se formează uneori la curbarea unei ţevi. – Lat. geusiae.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

HÁMIŞ, -Ă, hamişi, -e, adj. (Reg.) Şiret, viclean, fals, prefăcut; răutăcios. – Din magh. hamis.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

HARŞÁ, harşale, s.f. (Înv.) Pătură fină de lână (sau bucată de stofă sau de alt material) împodobită cu diverse cusături şi ornamente, care se punea pe cal, sub şa. – Din tc. haşa.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

HAŞÉU, haşeuri, s.n. V. haşe.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

HÂRŞ interj. V. hârşti.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MARŞÁ vb. intr. (fam.) a accepta, a fi de acord. ♢ a se lăsa corupt. (< fr. marcher)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

HOGÁŞ, hogaşe (hogaşuri), s.n. V. făgaş.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

HÚSOŞ, husoşi, s.m. (Reg.) V. husăş.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

HÚŞTE s.f. pl. (Reg.) Tărâţele care rămân în fundul putinei cu borş după acrirea acestuia; drojdie de borş. – Din ucr. husca.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

HUŞTI interj. 1. Cuvânt care sugerează mişcarea făcută de cineva sau de ceva care iese sau dispare repede, se strecoară repede undeva. 2. Strigăt cu care se alungă păsările de curte. – Onomatopee.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

IÁDEŞ, iadeşuri, s.n. Os, în formă de furcă, de la pieptul păsărilor, format din oasele claviculelor sudate în partea inferioară. ♦ Rămăşag care începe prin ruperea acestui os. – Din tc. yades.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

IAVÁŞ adv. (Fam.; în loc.) Iavaş-iavaş = încet, binişor, fără grabă. – Din tc. yavaş.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

IEŞÍT1 s.n. Faptul de a ieşi. – V. ieşi.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

IEŞÍT2, -Ă, ieşiţi, -te, adj. 1. Scos în relief; proeminent. 2. (În expr.) Ieşit de soare (sau la spălat) = decolorat. 3. (În expr.) Ieşit din minţi = nebun. – V. ieşi.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

INCÁŞ, -Ă s.m. şi f., adj. v. incas.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

IŞLÍC, işlice, s.n. Căciulă de blană scumpă sau de postav, de format mare, cilindrică sau cu fundul pătrat (din alt material), purtată de domni, de boieri şi uneori de soţiile lor, iar mai târziu de negustori, de lăutari etc. ♢ Expr. A călca (pe cineva) pe colţul işlicului sau a pocni (pe cineva) la coada işlicului = a jigni (pe cineva). [Var.: (înv.) şlic s.n.] – Cf. tc. b a ş l ı k.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

IÚREŞ, iureşuri, s.n. Asalt, năvală, atac; mers impetuos; fugă, goană. [Var.: (reg.) iúrăş, (înv.) iúruş s.n.] – Din tc. yürügüş.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

IÚRUŞ s.n. v. iureş.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

IUŞTI interj. (Reg.) Cuvânt care imită sunetul produs de plesnitura biciului. – Onomatopee.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

JACÁŞ, jacaşi, s.m. (Reg.) Om jefuitor, hrăpăreţ. [Var.: jăcaş s.m.] – Jac2 + suf. -aş.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

JÁLEŞ, jaleşi, s.m. 1. Gen de plante erbacee din familia labiatelor, cu frunze mari, opuse, dinţate şi cu florile viu colorate (Salvia); plantă care face parte din acest gen. 2. Plantă erbacee meliferă din familia labiatelor, cu frunze ovale şi cu flori purpurii dispuse în spice (Stachys germanica).Jale2 + suf. -eş.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PÁŞTI s.m. 1. Sărbătoare religioasă celebrată de creştini în amintirea învierii lui Hristos, iar de evrei în amintirea ieşirii lor din Egipt, sub conducerea lui Moise. ♢ Expr. Nu e în toate zilele Paşti sau o dată pe an e Paşti = nu se petrec în fiecare zi evenimente deosebite. Din an în Paşti sau din joi în Paşti, din Paşti în Crăciun = foarte rar, la intervale mari de timp. La Paştile cailor (sau calului) = niciodată. 2. Pâine sfinţită, care se împarte la biserică în ziua de Paşti (1); pască. [Var.: Páşte s.n.] – Lat. pascha, -ae.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PÂRŞ, pârşi, s.m. Nume dat mai multor specii de mamifere din familia rozătoarelor, cu aspect intermediar între veveriţă şi şoarece, lungi de circa 20 centimetri, cu coadă lungă şi stufoasă, cu blană moale şi bogată, cu ochi mari şi cu bot ascuţit, care trăiesc mai ales prin păduri, căţărate în copaci (unde îşi au de obicei culcuşul şi unde hibernează) (Glis glis, Muscardinus avellanarius, Dryomus netedula). ♢ Pârş de stejar = mamifer rozător asemănător cu pârşul, dar cu câte o pată neagră pe obraji. (Eliomys quercinus). [Var.: pâş s.m.] – Din sl. plŭchŭ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞAMÁN, şamani, s.m. Slujitor al şamanismului. ♦ Vrăjitor – Din fr. chaman.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞUTÉR, şuteri, s.m. Sportiv care şutează. [Var.: şutór s.m.] – Din fr. shooteur.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

URCÚŞ, urcuşuri, s.n. 1. Faptul de a (se) urca. 2. Loc, drum care este în pantă, care urcă. ♢ Loc. adv. În urcuş = în sus, în pantă. – Urca + suf. -uş.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

URIÁŞ, -Ă, uriaşi, -e, s.m. şi f., adj. 1. S.m. şi f. Personaj din basme închipuit sub formă de om de proporţii extraordinare, supranaturale. 2. S.m. şi f. Persoană foarte înaltă şi robustă. ♦ Fig. Personalitate cu merite excepţionale într-un anumit domeniu; titan, gigant; colos. 3. Adj. De proporţii care depăşesc cu mult proporţia obişnuită, medie; enorm, colosal, gigantic. [Pr.: -ri-aş] – Din magh. óriás.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

URMÁŞ, -Ă, urmaşi, -e, s.m. şi f. 1. Continuator al unei familii (considerat în raport cu cei din generaţiile anterioare lui); descendent, odraslă. ♦ Moştenitor (de bunuri materiale). 2. Succesor într-o demnitate, într-o funcţie. 3. Continuator al unei opere, al unei tradiţii. – Urmă + suf. -aş.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

USTÁŞ, ustaşi, s.m. Membru al unei organizaţii croate de tip fascist şi terorist, care a activat înaintea celui de-al doilea război mondial. – Din scr. ustaš.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

UŞCHÍ, uşchesc, vb. IV. Refl. (Arg.) A pleca repede şi pe neobservate dintr-un loc. – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

UŞIÉR, uşieri, s.m. (Ieşit din uz) Om de serviciu la unele instituţii publice (care stătea la uşă). [Pr.: -şi-er] – Uşă + suf. -ier (după fr. huissier).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

UŞURÁ, uşurez, vb. I. Tranz. şi refl. 1. A reduce sau a scădea din greutate. 2. Fig. A(-şi) alina, a(-şi) potoli o suferinţă fizică sau morală. ♦ A (se) destăinui pentru a-şi alina o durere sufletească. ♦ Refl. (Despre boli) A ceda, a slăbi, a se ameliora. ♦ Tranz. A înlesni, a facilita. 3. A (se) elibera, a scoate sau a ieşi de sub apăsarea unui lucru greu; a (se) despovăra. ♢ Expr. (Fam.) A (se) uşura de bani = a face să cheltuiască sau a cheltui o mare sumă de bani sau toţi banii. ♦ Tranz. Fig. A scuti; a salva. – Din uşor2.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

UŞURÁ, uşurez, vb. I. Refl. A urina; a defeca (2).

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

UŞÚRE adj., adv. v. uşor2.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

VÁMEŞ, vameşi, s.m. 1. Funcţionar însărcinat cu controlul şi cu taxarea mărfurilor care trec prin vamă. ♦ (În organizarea administrativă din trecut) Dregător însărcinat de domn cu încasarea veniturilor vămii. 2. Persoană care lua în arendă dările pe care trebuia să le plătească cetăţenii Romei şi locuitorii Imperiului Roman. 3. (În credinţele populare) Fiinţă imaginară care păzeşte vămile văzduhului şi căreia sufletul mortului îi plăteşte vamă ca să poată trece spre cer. – Din magh. vámos.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ZICÁŞ, zicaşi, s.m. (Reg.) Lăutar. – Zice + suf. -aş.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ZILÁŞ, zilaşi, s.m. (Rar) Ziler. – Zi + suf. -aş.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

LINŞÁ vb. tr. a ucide prin linşaj. (< fr. lyncher)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

EBOŞÁ, eboşez, vb. I. Tranz. A lamina un lingou în scopul suprimării, prin comprimare, a golurilor interioare sau uniformizării materialului respectiv. – Din fr. ébaucher.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MÁMOŞ, mamoşi, s.m. Medic specialist în obstetrică şi ginecologie; ginecolog, obstetrician. – Din ngr. mám[m]os.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MARŞÁ, marşez, vb. I. Intranz. (Franţuzism) A cădea de acord, a consimţi; a se lăsa antrenat într-o acţiune. ♦ A se lăsa corupt. – Din fr. marche, germ. Marsch.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

DESÍŞ, desişuri, s.n. 1. Grup de arbuşti, de tufe, de buruieni etc.; p. ext. pădure tânără foarte deasă. 2. Fig. (Rar) Mulţime mare, îngrămădeală, îmbulzeală (de oameni). – Des2 + suf. -iş.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

FOŞNÍ, foşnesc, vb. IV. Intranz., Tranz. A produce un sunet uşor prin mişcare sau prin frecare. ♦ (Rar) A foi, a mişuna. [Var.: foşnăí vb. IV.] – Formaţie onomatopeică.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

LINŞÁ, linşez, vb. I. Tranz. A ucide pe cineva prin linşaj. – Din fr. lyncher.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PUŞTI, puşti, s.m. (Fam.) Băiat tânăr, băieţaş, copil; copil ştrengar. – Cf. tc. p u ş t „desfrânat”.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ROTÁŞ, rotaşi, s.m. (La pl.) Perechea de cai înhămaţi la oişte; (la sg.) fiecare dintre cei doi cai care formează această pereche.

Dicţionarul limbii române contemporane, Vasile Breban, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1980

ŞÁGĂ, şăgi, s.f. (Pop.) Glumă. ♢ Loc. adv. În şagă = fără seriozitate, într-o doară. Fără şagă = în mod serios. ♢ Loc. vb. A face şagă = a şugui; a glumi. ♢ Expr. Nu-i vreme de şagă = nu-i momentul potrivit pentru glumit. A se întrece cu şaga = a întrece măsura, a exagera. A se trece de şagă = a începe să devină lucru serios. A lăsa şaga (la o parte) sau a-i ajunge (cuiva) şaga (sau de şagă) = a termina cu gluma, a deveni serios. (În construcţii negative sau interogative); A fi (sau a-i părea cuiva) (de) şagă (sau lucru de şagă) = a fi (sau a i se părea cuiva că este) lucru neînsemnat, fără importanţă. – Din bg. šega.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞARJÁ, şarjez, vb. I. 1. Intranz. A înfăţişa ceva într-o formă caricaturală; a exagera. 2. Tranz. (Despre trupe de cavalerie) A ataca cu violenţă (călare, cu sabia sau cu lancea); – Din fr. charger.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞÁRPE, şerpi, s.m. (La pl.) Ordin de reptile (veninoase şi neveninoase) lipsite de membre, cu corpul cilindric, adaptate la târâre prin mişcări ondulatorii; (şi la sg.) reptilă din acest ordin. ♢ Şarpe de casă = specie de şarpe neveninos, lung de circa 1, 60 m, cu două pete galbene pe ceafă, care trăieşte mai ales în regiunile inundabile, pe lângă casă (Natrix natrix). Şarpe de alun = şarpe neveninos, lung de circa 1 m, cu o bandă neagră pe laturile capului, care trăieşte la noi prin pădurile de alun şi prin locuri stâncoase (Coronella austriaca). Şarpe cu clopoţei = specie de şarpe veninos din America de Nord, lung până la 2 metri, a cărui coadă este prevăzută cu solzi cornoşi care produc un zgomot caracteristic (Crotalus horridus). Şarpe cu ochelari = cobră. ♢ Expr. (A ţipa sau a striga, a urla) ca din (sau în) gură de şarpe = (a ţipa, a striga, a urla) foarte tare. În gaură de şarpe = într-un loc ascuns, care poate fi aflat cu mare greutate. A sări ca muşcat de şarpe = a se înfuria, a-şi ieşi din fire. A încălzi (sau a creşte) şarpele la (sau în) sân = a arăta dragoste şi bunăvoinţă unui om nerecunoscător. A-l muşca pe cineva şarpele de inimă. se spune când cineva se simte ispitit să facă (sau să spună) ceea ce n-ar trebui. A-l muşca (pe cineva) şarpele invidiei (ori al vanităţii) = a fi cuprins de invidie, de vanitate. A călca şarpele pe coadă = a insulta, a supăra pe un om rău, iute la mânie. ♦ Fig. Persoană rea, vicleană, perfidă. [Var.: şérpe s.m.] – Lat.pop. serpes, -is (= serpens, -ntis).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞASÍU, şasiuri, s.n. 1. Cadru rigid de rezistenţă care se montează pe osiile unui vehicul cu tracţiune mecanică şi care susţine caroseria. 2. Nume purtat de diferite tipuri de rame sau de cadre, întrebuinţate în industrie, în legătoria de cărţi, în tipografie etc. – Din fr. châssis.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞÍRĂ, şire, s.f. 1. Grămadă mare de paie, de snopi etc. clădită în formă de prismă şi terminată la partea superioară cu o coamă (ascuţită); claie, stog. 2. (În sintagma) Şira spinării = coloana vertebrală. [Var.: şúră s.f.] – Din lat. *sira.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞOFÉR, şoferi, s.m. Persoană care conduce un automobil sau un autobuz. – Din fr. chauffeur.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞORŢ, şorţuri, s.n. 1. Obiect de îmbrăcăminte pe care îl poartă dinainte, peste haine, femeile, muncitorii etc. în timpul lucrului, pentru a-şi proteja îmbrăcămintea. 2. Obiect de îmbrăcăminte (cu mâneci) care face parte din uniforma şcolarilor şi care se poartă peste haine. 3. (În portul popular femeiesc) Ţesătură dreptunghiulară din lână sau din bumbac, de obicei împodobită cu broderii, care se poartă peste fustă. – Din germ. Schurz.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞPALT2, şpalturi, s.n. Piele subţire, de calitate inferioară, obţinută prin şpăltuire şi folosită pentru căptuşeli şi feţe de încălţăminte. – Din germ. Spalt.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞPALT1, şpalturi, s.n. (Tipogr.) 1. Zaţ aşezat în formă de coloană lungă, pe copia căruia se fac corecturile tipografice înainte de punerea în pagină. ♦ Probă de tipăritură luată de pe acest zaţ. 2. P. ext. Planşetă folosită pentru strângerea, păstrarea şi transportul materialului cules, înainte de a fi paginat. – Din germ. Spalte.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞURÚB, şuruburi, s.n. 1. Tijă cilindrică de lemn sau de oţel, filetată, care serveşte la asamblarea a două ori a mai multor piese sau care transmite, transformă sau utilizează în diverse feluri mişcarea de rotaţie într-un mecanism. ♢ Loc. adv. În şurub = în formă de cerc sau de spirală. ♢ Expr. A-i face (cuiva) un şurub prin cap = a-i apuca (cuiva) şuviţe de păr din cap, răsucindu-le şi trăgând de ele. A strânge şurubul = a întrebuinţa mijloace de constrângere faţă de cineva. 2. Nume dat unor unelte, dispozitive etc. care au ca parte componentă un şurub sau care se manevrează prin răsucire. ♦ Fig. Vârtej de apă. [Var.: şurúp s.n.] – Din germ. dial. Schrube.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

TRIŞÁ, trişez, vb. I. Intranz., Tranz. A înşela la jocul de cărţi; p. gener. a induce în eroare; a păcăli, a înşela. – Din fr. tricher.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

TUŞÍT s.n. Faptul de a tuşi; acces de tuse; tuşitură. – V. tuşi.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

FORÁŞ s.n. v. făraş.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

AMÚŞI1 adv. (Reg.) Acum (2). – Amu + şi.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

AMUŞÍ2, amuşesc vb. IV. Tranz. (Reg.) A curăţa părul de pe pieile scoase din amuş. – Din amuş.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ATAŞÁ, ataşez vb. I. 1. Tranz. şi refl. A (se) alătura (vremelnic) de ceva sau de cineva. 2. Refl. Fig. A se lega sufleteşte de cineva sau ceva. – Din attacher.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PÁLOŞ, paloşe, s.n. Sabie lată cu două tăişuri, adesea încovoiată spre vârf, care se folosea în trecut; pală3. – Din magh. pallos.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PANÁŞ, panaşuri, s.n. Mănunchi de pene1 (colorate) care împodobea altădată (în unele ţări şi astăzi) chipiul sau coiful militarilor, turbanul unor demnitari etc.; penaj. ♦ P. gener. Mănunchi de pene1 folosit ca podoabă. [Pl. şi: panaşe] – Din fr. panache.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PÁŞĂ, paşi, s.m. Funcţia de guvernator al unei provincii din Imperiul Otoman sau titlu al vizirilor şi al unor înalţi demnitari turci din trecut; persoană care deţinea funcţia sau titlul de mai sus. ♢ Loc. adv. Ca paşa sau ca un paşă = fără grijă, foarte bine, ca un boier. [Var.: (înv.) paşá s.f.] – Din tc. paşa.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PAŞLÍ, paşlesc, vb. IV. Tranz. (Reg.; fam.) 1. (În expr.) A o paşli = a fugi, a o lua la sănătoasa. 2. Fig. A fura, a şterpeli. – Din rus. poşli.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PAŞÓL interj. (Reg.; fam.) Cuvânt peiorativ cu care alungi pe cineva; du-te! pleacă! marş! – Din rus. poşol.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PAŞTE1, pasc, vb. III. 1. Intranz. şi tranz. (Despre vite; la pers. 3). A se hrăni rupând cu gura iarbă, plante etc. ♦ Tranz. Fig. A întreţine, a cultiva, a dezvolta stări sufleteşti etc. 2. Tranz. (Despre oameni) A păzi animalele care pasc (1), a duce la păşune; a păstori, a păşuna. ♢ Expr. (Fam.) Ce paşti aici? se spune ca mustrare celui care nu şi-a făcut datoria, care nu a fost atent, nu a fost vigilent. A paşte muştele (sau vântul, bobocii) = a pierde vremea fără rost. A-l paşte (pe cineva) gândul = a fi preocupat de ceva. A paşte pe cineva = a urmări pe cineva, pândind momentul potrivit pentru a-i face un rău. N-am păscut porcii (sau gâştele, bobocii etc.) împreună, se spune pentru a-i atrage cuiva atenţia că-şi permite prea multe. ♢ Compus: paşte-vânt s.m. invar. = om fără căpătâi, pierde-vară. 3. Tranz. (Despre primejdii, moarte, noroc) A urmări cu perseverenţă, a ameninţa dintr-un moment în altul sau a favoriza pe neaşteptate; a pândi. ♢ Expr. Să nu te pască păcatul să... = să nu cumva să..., nu care cumva să... A-l paşte pe cineva moartea (sau păcatul, primejdia) = a-l ameninţa pe cineva moartea (sau păcatul, primejdia). – Lat. pascere.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PÁŞTE2 s.n. v. paşti.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PĂÍŞ, păişuri, s.n. 1. Cantitate mare de paie. 2. (Pop.) Nume generic dat mai multor specii de păioase care se găsesc în vegetaţia pajiştilor naturale. – Pai + suf. -iş.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PĂŞÍ, păşesc, vb. IV. Intranz. 1. A face unul sau mai mulţi paşi, a înainta pas cu pas, a parcurge o distanţă mergând pe jos; a se deplasa, a se duce, a călca, a merge. ♦ (Adesea fig.) A înainta, a avansa. 2. A intra, a pătrunde (într-un spaţiu). ♦ Fig. A se apropia de sau a atinge o anumită vârstă, a intra într-o anumită perioadă de timp. 3. A ieşi. 4. A trece (cu un singur pas sau cu câţiva paşi) dincolo de ceva; a depăşi. ♢ Tranz. Păşeşte şanţul. – Din pas3.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

AŞEZÁ, aşéz, vb. I. I. 1. Refl. şi tranz. A (se) pune pe ceva sau undeva pentru a şedea sau a face să şadă. ♢ Expr. (Refl.) A se aşeza în pat = a se întinde în pat; a se culca. A se aşeza la lucru = a începe să facă o treabă. ♦ Refl. A poposi. ♦ Refl. (Despre păsări sau insecte) A se lăsa din zbor pe ceva pentru a se odihni. ♦ Refl. A se aşterne formând un strat. ♦ Refl. (Despre lichide în fermentaţie) A se limpezi. ♦ Refl. Fig. A se potoli, a se linişti. 2. Refl. A se stabili într-o localitate, într-un loc. II. 1. Tranz şi refl. A (se) pune într-o anumită ordine; a (se) rândui, a (se) aranja. 2. Intranz. (Pop.) A pune la cale; a proiecta, a plănui. III. Tranz. (Rar) A înfăţişa un fapt într-o anumită lumină. 2. (Înv.) A dispune, a decreta, a hotărî; a institui, a statornici, a fixa. IV. Tranz. A procura cuiva o situaţie mai bună; a căpătui. ♦ A instala pe cineva într-o funcţie. – Lat. *assediare.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ARCÚŞ, arcuşuri, s.n. Vergea de lemn între capetele căreia se întind fire de păr de cal, care serveşte la producerea sunetelor unor instrumente cu coarde. – Arc + suf. -uş.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ARCÁŞ, arcaşi, s.m. 1. Oştean înarmat cu arc; persoană care trage cu arcul; săgetător. 2. (La sg.; art.) Constulaţie din emisfera australă, compusă din 146 de stele vizibile cu ochiul liber; Săgetătorul. – Arc + suf. -aş.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PICÚŞ, picuşuri, s.n. I. (Pop.) 1. Piculeţ. ♦ (Fam.) Băutură alcoolică (în cantitate mică). 2. Masă lichidă sau solidificată formată prin picurarea unui lichid sau prin curgerea, picătură cu picătură, a unei materii topite. II. (Fam.) Câştig mic şi întâmplător (de obicei ilicit). – Pic1 + suf. -uş.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PODÍŞ, podişuri, s.n. 1. Formă complexă de relief, de mare întindere, aproape plană, situată la o altitudine relativ ridicată şi străbătută de văi prelungi. 2. (Reg.) Podeţ. – Pod + suf. -iş.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞÁPTE num. card., s.m. 1. Număr având în numărătoare locul între şase şi opt şi care se indică prin cifra 7 sau VII. ♢ (Adjectival) Au trecut şapte ani de atunci. ♢ Expr. A lua şapte piei de pe om (sau de pe o vită) = a sili pe cineva să muncească peste puterile sale. A umbla pe şapte cărări = a fi beat. A (nu) avea cei şapte ani de acasă = a (nu) fi fost (bine) educat în copilărie. ♢ (Substantivat) Scrie un şapte. ♢ Expr. Bea (sau mănâncă) cât şapte = bea (sau mănâncă) foarte mult. A nu (se) da pe şapte = a (se) considera mai bun, mai capabil etc., decât mulţi alţii. ♢ (Cu valoare de num. ord.) Tomul şapte. ♢ (În componenţa numeralului multiplicativ corespunzător) De şapte ori pe atâta. (În componenţa numeralului distributiv corespunzător) Le dă câte şapte pâini. 2. S.m. Compus: (Bot.) şapte-degete = plantă erbacee cu tulpina târâtoare, cu frunze dinţate şi cu flori purpurii (Comarum palustre). [Var.: (reg.) şépte num. card.] – Lat. septem.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PLUŞÁ, pluşez, vb. I. Tranz. A executa operaţia de pluşare. – Din pluş.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

FIŞÍC, fişicuri, s.n. 1. Teanc de monede metalice aşezate una peste alta şi înfăşurate în hârtie sub forma unui cilindru. 2. (Rar) Cornet de hârtie pentru bomboane, alune etc. – Din tc. fişek.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PEŞÍM adv. v. peşin.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PEŞÍN adv. 1. (Pop. şi fam.; de obicei în legătură cu verbe ca „a da”, „a plăti”) În numerar, cu plata pe loc. ♢ (Adjectival) Bani peşin. 2. (Înv.) Îndată, imediat, numaidecât. [Var.: (înv.) peşím adv.] – Din tc. peşin.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PÉŞTE, peşti, s.m. 1. (La pl.) Clasă de animale vertebrate acvatice, cu corpul de obicei alungit, cu pielea acoperită cu solzi şi bogată în secreţii mucoase, cu membrele transformate în înotătoare şi cu respiraţie branhială; (şi la sg.; adesea colectiv) animal care face parte din această clasă. ♢ Peşti zburători = specii de peşti care pot să sară din apă şi să execute un zbor planat cu ajutorul înotătoarelor pectorale. La peşte = la pescuit. ♢ Expr. Cât ai zice peşte = foarte repede. A tăcea ca peştele (sau ca un peşte) = a nu spune nici o vorbă, a nu scoate un cuvânt, a păstra tăcere completă. A trăi (sau a se simţi etc.) ca peştele în apă = a trăi bine, a se simţi la largul său; a-i merge bine. A trăi (sau a o duce, a se zbate etc.) ca peştele pe uscat = a duce o viaţă foarte grea; a face eforturi desperate (şi zadarnice). A fi cu borşul la foc şi cu peştele în iaz = a se lăuda înainte de izbândă. Când o prinde mâţa peşte = niciodată. ♢ Compuse: peşte-auriu (sau -curcubeu, -soare) = peşte de culoare verde-gălbuie, cu pete roşii pe spate şi cu dungi albastre pe părţile laterale ale capului (Eupomotis gibbosus); peşte-ciocan = specie de rechin din mările calde, cu capul în formă de ciocan (Zygaena malleus); peşte-ferăstrău = peşte din mările calde, cu botul lung, turtit în formă de lamă dinţată (Pristis pristis); peşte-lup = avat; peşte-păun = peşte mic, frumos colorat, cu jumătatea superioară a corpului albastră-verzuie cu reflexe aurii, iar cu cea inferioară argintie (Coris julio); peşte-porcesc = porcuşor; peşte-de-piatră = a) fusar; b) pietrar; peşte-cu-spadă = peşte mare cu corpul în formă de fus, cu pielea fără solzi, cu capul mare şi cu falca de sus prelungită ca o sabie ascuţită pe ambele muchii (Xiphias gladius); peştele-lui-Solomon = specie de peşte din familia salmonidelor (Salmo labrax); peşte-ţigănesc = a) nume generic pentru diferite specii de peşti mici; b) caracudă; c) pălămidă-de-baltă; peşte-de-mare = calcan. 2. Carne de peşte (1), folosită ca aliment; mâncare preparată din astfel de carne. ♢ Expr. (Fam.) Asta-i altă mâncare de peşte = asta este cu totul altceva. A fi tot o mâncare de peşte = a fi acelaşi lucru, a fi totuna. 3. (La pl. art.) Numele unei constelaţii din emisfera boreală. ♢ Zodia peştelui sau (eliptic) peştii = una din cele douăsprezece zodii ale anului. 4. Fig. (Calc după fr. poisson) Bărbat întreţinut de o femeie. ♦ Proxenet, codoş. – Lat. piscis.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PERÚŞ, peruşi, s.m. Specie de papagal cu ciocul lung şi cu coada ascuţită, care imită sunetele articulate; p. gener. papagal. – Din fr. perruche.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞATÉN, -Ă, şateni, -e, adj. (Despre păr) Castaniu; (despre oameni) cu părul castaniu. – Din fr. châtain.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PERÍŞ, perişuri, s.n. (Reg.) Loc în care cresc mulţi peri1. – Păr1 + suf. -iş.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PITÍŞ adv. (Pop.; uneori repetat) Tiptil; pe furiş, pe ascuns. – Piti + suf. -iş.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PIŞCÁ, pişc, vb. I. 1. Tranz. A prinde cu degetele pielea sau carnea cuiva, ridicând-o sau strângând-o şi producând o senzaţie dureroasă; a ciupi. ♦ A apuca cu degetele coardele unor instrumente muzicale, ridicându-le puţin şi dându-le drumul, pentru a le face să vibreze. 2. Tranz. A rupe sau a tăia câte puţin din ceva. ♦ (Fam.) A se alege cu ceva. ♦ (Fam.) A fura câte puţin, pe nesimţite; a ciupi, a şterpeli. 3. Tranz. (Despre insecte) A înţepa, a muşca. ♢ Expr. Ca (şi) cum (sau cât) te-ar pişca un purice = foarte puţin, aproape deloc. ♦ (Despre animale şi păsări) A apuca cu dinţii, cu ciocul, fără a răni; p. ext. a mânca. 4. Tranz. şi intranz. (Despre vânt, frig etc.) A provoca o senzaţie neplăcută, dureroasă, a înţepa, a arde. ♦ Tranz. (Despre brumă, ger etc.) A strica, a vătăma (parţial) frunzele sau fructele plantelor. 5. Tranz. (Despre băuturi alcoolice, condimente sau mâncăruri condimentate) A provoca o senzaţie de arsură, de usturime, de înţepătură; a ustura. 6. Tranz. (Glumeţ) A lovi, a atinge uşor, a şfichiui pe cineva; p. ext. a bate. ♦ Fig. A înţepa cu vorba; a tachina, a şfichiui. 7. Refl. (Reg.; despre lună şi lumina ei) A începe să scadă, să descrească. – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PIŞÁT, pişaturi, s.n. (Pop.) Urină. – V. pişa.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

NÍŞTE art. nehot. (Precedă substantive la pl. pentru a arăta un număr, o cantitate nedeterminată) Nişte cărţi. ♢ (Înaintea unui substantiv care redă o idee de calitate negativă, accentuează valoarea peiorativă a substantivului) Sunt nişte răi! ♢ (Precedă substantive, nume de materie la sg. sau substantive cu sens colectiv) Frige nişte carne. [Var.: (reg.) néşte art. nehot.] – Lat. nescio quid „nu ştiu ce”.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PÓLIŞ s.m. (Fam.) Cârnat polonez. – Din engl. Polish [sausage].

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

VÍŞIN, vişini, s.m. Pom roditor din familia rozaceelor, cu frunze lucioase, dinţate pe margine, cu flori albe, cultivat pentru fructele sale (Prunus cerasus). ♢ Vişin sălbatic = vişinel (2). Vişin turcesc = arbust din familia rozaceelor, cu lemnul tare (întrebuinţat la confecţionarea lulelelor), cu frunzele frumos mirositoare, întrebuinţate drept condiment, cu flori albe şi cu fructe mici, negre, amărui (Prunus mahaleb). – Din vişină (derivat regresiv).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CÚŞER adj. invar. (Despre mâncări şi băuturi, în practica religiei mozaice) Pregătit după ritual. ♦ Fig. (Fam.) Foarte bun, excelent. – Cf. ebr. k â s c h e r „curat, ritual”.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞACÁL, şacali, s.m. 1. Mamifer carnivor sălbatic asemănător cu lupul, dar mai mic decât acesta, cu coada mai scurtă şi cu botul ascuţit, care trăieşte în nordul Africii, în sudul Asiei şi în sudul Europei şi se hrăneşte cu animale mici şi cu hoituri (Canis aureus). 2. Epitet pentru o persoană rapace, hrăpăreaţă, josnică. – Din fr. chacal.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞÁFAR, şafari, s.m. (Reg.) Mijlocitor, intermediar, samsar (necinstit). – Din ucr. šafer, pol. szafar, germ. Schaffer.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞAMÓT s.n. v. şamotă.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PUŞCÁ, puşc, vb. I. Tranz. şi intranz. (Înv. şi pop.) A împuşca. ♦ Intranz. A produce sfărâmarea rocilor cu ajutorul unui exploziv. – Din puşcă.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SAŞÍU, -ÍE, saşii, adj. (Despre oameni) Care se uită cruciş; zbanghiu, bazaochi; (despre ochi, privire) cruciş, încrucişat. [Var.: şaşíu, -ie adj.] – Din tc. şasi.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞANÁL s.n. v. şenal.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞANŢ, şanţuri, s.n. 1. Săpătură lungă şi îngustă făcută pe ambele părţi ale unui drum, pentru scurgerea apei; p. gener. orice săpătură în forma de mai sus, făcută pentru scurgerea apei, pentru îngroparea unei conducte, pentru marcarea hotarului între două suprafeţe de pământ etc. ♢ Expr. (Rar) A se duce la şanţ = a se risipi, a se prăpădi. 2. Tranşee. ♦ (În evul mediu) Fortificaţie de forma unui canal adânc şi lat (uneori plin cu apă), care împrejmuia un castel sau o cetate. 3. Crestătură sau scobitură în formă de şanţ (1), la diferite organe sau piese de maşini, în scoarţa unor arbori, în pielea unor animale etc. – Din pol. szaniec, germ. Schanze

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞÁPĂ, şape, s.f. Strat (de bitum, de asfalt etc.) care se aşterne pe suprafaţa unui element de construcţie pentru a-l impermeabiliza. – Din fr. chape.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞARÁN, şarani, s.m. (Reg.) Crap mic. – Din scr., ucr. šaran. Cf. bg., rus. š a r a n.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞENÁL, şenale, s.n. Porţiune navigabilă în lungul unui râu, al unui canal sau al unui lac, destul de largă şi de adâncă pentru a asigura navigaţia la intrarea într-un port. [Var.: şanál s.n.] – Din fr. chenal.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞUGUÍ, şuguiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A glumi. ♦ Tranz. A duce cu vorba; a minţi. [Var.: şăguí vb. IV] – Şagă + suf. -ui.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞEDEÁ, şed, vb. II. Intranz. 1. A se afla aşezat pe ceva; a sta jos. ♢ Expr. A şedea (ca) pe ghimpi (sau pe foc, pe ace) = a fi nerăbdător şi îngrijorat; a fi grăbit să plece. A şedea pe comoară = a fi foarte bogat şi zgârcit. 2. A lua loc, a se aşeza. ♦ A se opri din mers aşezându-se; a poposi. ♦ (De obicei la imperativ sau în construcţii negative) A avea astâmpăr, a fi liniştit. Şezi locului ! 3. A sta, a se găsi, a rămâne câtva timp într-un anumit loc, într-o anumită situaţie sau poziţie; a nu se mişca din locul sau din poziţia ocupată. ♢ Expr. A şedea la masă = a lua masa, a mânca. A(-i) şedea cuiva ceva la inimă = a fi preocupat, stăpânit de ceva, a dori ceva foarte mult. A şedea pe capul cuiva = a plictisi (pe cineva) cu prezenţa sa sau cu prea multe insistenţe. A şedea cu mâinile în sân (sau încrucişate, la brâu, cu braţele încrucişate etc) = a nu face, a nu întreprinde nimic. A şedea strâmb şi a judeca (sau a vorbi, a grăi) drept = a discuta cu francheţe; a recunoaşte adevărul. 4. A petrece câtva timp undeva, a nu se deplasa (dintr-un anumit loc); a se afla, a rămâne, a zăbovi (într-un anumit loc). ♦ (Rar; despre obiecte) A se afla aşezat sau depozitat într-un loc. 5. A avea locuinţa, domiciliul undeva; a locui, a domicilia. 6. (În expr.) A(-i) şedea (cuiva) bine (sau rău, frumos, mândru) = a (nu) i se potrivi; a (nu) fi aşa cum se cuvine, cum trebuie, cum este indicat. 7. A se afla într-o anumită situaţie (în raport cu ceva sau cu cineva). 8. A nu face nimic, a nu avea nici o ocupaţie. Şade toată ziua. – Lat. sedere.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞEFÍE, şefii, s.f. Demnitate, rang, funcţie de şef (1); conducere, direcţie; timpul cât cineva deţine această funcţie. – Şef + suf. -ie.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞEIÁC s.n. v. şiac.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞÉLAC s.n. 1. Răşină naturală (de origine animală) sau produsă sintetic, folosită la prepararea unor lacuri, a cerii roşii etc. 2. Lac preparat din şelac (1), folosit la lustruire, grunduire etc. [Var.: şérlac s.n.] – Din germ. Schellack.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞELÁR, şelari, s.m. Persoană care confecţionează (şi vinde) şei sau alte obiecte de harnaşament. – Şa + suf. -ar.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞÉPTE num. card. v. şapte.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞERBÍ, şerbesc, vb. IV Intranz. (Înv.) A servi ca şerb, a fi şerb. – Din şerb.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞERÍF1, şerifi, s.m. Prinţ arab socotit urmaş al lui Mahomed. – Din tc. şerif, fr. chérif.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞERÍF2, şerifi, s.m. Funcţionar administrativ din Anglia sau din Statele Unite ale Americii, însărcinat cu menţinerea ordinii într-un district sau comitat, având în anumite cazuri şi puteri judecătoreşti. – Din engl. sheriff.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞÉRPE s.m. v. şarpe.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞERUÍ, şeruiesc, vb. IV. Tranz. A curăţa resturile de carne de pe o piele jupuită, înainte de a o pune la argăseală; a descărna. – Din germ. scharren.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞÉVER, şevere, s.n. Unealtă în formă de disc, cremalieră sau melc, confecţionată din oţel aliat, folosită pentru şeveruire. – Din rus. şever, engl. shaver.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞEVRÓ, şevrouri, s.n. Piele moale şi subţire (prelucrată din piele de capră, de oaie etc.) din care se confecţionează încălţăminte, mănuşi, genţi etc. [Var.: şevróu s.n.] – Din fr. chevreau.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞEZÚT, (II) şezuturi, s.n. I. Faptul de a şedea; şedere. II. 1. Partea inferioară, dorsală a trunchiului omenesc, pe care se sprijină corpul în timpul şederii; dos, fund. ♦ P. restr. Anus. 2. (Înv.) Locuinţă, domiciliu. – V. şedea.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞFERT s.n. v. sfert.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞIBÓI s.m. (Bot.) Micşunea. – Din tc. şebboy.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞICUÍ, şicuiesc, vb. IV. Tranz. şi refl. A (se) împodobi cu şic2. – Şic2 + suf. -ui.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞIFÓN, şifoane, s.n. Pânză de bumbac albă, cu faţa netedă, uşor apretată, folosită pentru lenjerie. – Din fr. chiffon.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞINÁR, şinare, s.n. Cui de fier cu care se fixează şina pe roţile unui vehicul. – Şină + suf. -ar.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞÍNĂ, şine, s.f. 1. Fiecare dintre barele de oţel laminate după un anumit profil şi folosite drept cale de rulare pentru un vehicul cu roţi (tren, tramvai) sau de ghidare pentru anumite piese mobile dintr-o instalaţie tehnică. ♦ P. ext. Cale ferată. 2. Cerc de oţel care se montează pe roţile de lemn ale unui vehicul pentru a le feri de uzură. ♦ Bandă de metal care se fixează pe unele obiecte de lemn (uşi, lăzi, butoaie etc.) pentru a le mări rezistenţa la uzură. – Din pol. szyna, germ. Schiene.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞINÓR, şinoare, s.n. (Reg.) Şnur, şiret; găitan. – Din magh. zsinór.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

BĂŞÍ, băs, vb. IV. Refl. A elimina gazele din intestin. [prez. ind. pers. 1 sg. băs, pers. 2 sg. beşi, pers. 3 sg. bése sau bésă, pers 3. pl. băs, conj. prez. pers. 3 sg. şi pl. şi imper. pers. 2 sg. bése sau beásă; conjug. şi băşésc, după DER] (din lat. vĩssīre) [morf. DMLR]

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ÓIŞTE, oişti, s.f. 1. Bară lungă de lemn fixată în crucea carului, a căruţei, a trăsurii etc., de care se înhamă caii (sau se înjugă boii). ♢ Expr. A (o) nimeri (sau a da) (ca Irimia) cu oiştea-n gard = a face sau a spune ceva cu totul nepotrivit, a face o prostie. ♦ Parte a constelaţiei Carul-Mare, alcătuită din trei stele aşezate în prelungirea careului care seamănă cu un car. 2. Parte componentă a morii de vânt, cu ajutorul căreia aceasta se întoarce în bătaia vântului. [Pr.: o-iş-] – Din bg. oište.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞINUÍ, şinuiesc, vb. IV. Tranz. A pune şine (la o roată de lemn, p. ext. la un vehicul), a fereca. – Şină + suf. -ui.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞÍPOT, şipote, s.n. 1. Izvor a cărui apă ţâşneşte cu putere (şi care este captată printr-un jgheab sau printr-o ţeavă). ♦ Jgheab, ţeavă prin care se captează apa unui izvor. ♦ Ţeavă de scurgere; burlan. 2. (Reg.) Loc unde o apă curge repede; vârtej. – Cf. bg. š e p o t „murmur”.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞIRÁG, şiraguri, s.n. 1. Şir (1). ♢ Loc. adv. În şirag = unul după altul. ♦ Grup de soldaţi aşezaţi în linie de bătaie. 2. Mulţime de mărgele înşirate pe un fir pentru a fi purtate ca podoabă la gât. ♦ Mulţime de obiecte de acelaşi fel, înşirate ca mărgelele pe un fir (de sfoară sau pe o sârmă). [Var.: şireág s.n.] – Din magh. sereg „mulţime, trupă” (cu unele sensuri după şir). Cf. pol. s z e r e g.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞIRÉT1, şireturi, s.n. 1. Bentiţă îngustă de bumbac, ţesută tubular sau în fâşie, care, petrecută prin butoniere speciale, serveşte pentru a lega sau a strânge încălţămintea sau diferite obiecte de îmbrăcăminte. ♦ Fâşie îngustă şi groasă de ţesătură sau de împletitură, folosită pentru întărirea unor cusături în croitorie sau pentru ornamentarea îmbrăcămintei. 2. Sfoară de bumbac (îmbrăcată în mătase colorată sau în fir) răsucită în două sau în trei şi întrebuinţată mai ales ca ornament la îmbrăcăminte; găitan, ceapraz, brandenburg; şnur. – Din tc. şerit.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞIRÉT2, -EÁTĂ, şireţi, -te, adj. Care ştie să profite de naivitatea sau de buna-credinţă a celor din jur pentru a-şi atinge scopurile pe căi ocolite; care dovedeşte un caracter viclean, perfid. ♦ Plin de subtilitate, de fineţe; rafinat; descurcăreţ, abil. ♦ Care denotă, trădează viclenie, prefăcătorie, perfidie; care denotă abilitate, subtilitate, umor. Privire şireată. – Din tc. şirret.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞIRÓI1, şiroaie, s.n. 1. Şuviţă (abundentă) de lichid care curge sau se prelinge de undeva. ♢ Expr. A curge şiroie (sau şiroi) = a curge din abundenţă. 2. Torent de apă care se scurge cu repeziciune şi abundenţă pe locurile înclinate (în urma ploilor mari sau a topirii zăpezilor); şuvoi. – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞIROÍ2, pers. 3 şiroieşte, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ape; p. ext. despre alte lichide) A curge sau a se prelinge în şiroaie. ♦ (Despre lucruri îmbibate sau care secretează un lichid) A lăsa să se scurgă sau să se prelingă un lichid în şiroaie. 2. (Despre ape curgătoare) A curge repede (şi abundent). – Din şiroi1.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞIVÓI s.n. v. şuvoi.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞLEÁH s.n. v. şleau1.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞLEAU1, şleauri, s.n. Drum de ţară natural, neamenajat, bătătorit de căruţe. ♢ Expr. A vorbi (sau a spune) pe şleau = a vorbi deschis, fără înconjur. ♦ (Rar) Firul unei ape curgătoare. [Var.: şleah s.n.] – Din pol. szlak, ucr. šljah.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞLEAU2, şleauri, s.n. Fiecare dintre cele două curele groase, funii sau lanţuri care se prind de pieptul hamului şi se leagă de crucea căruţei sau a trăsurii trase de un animal; trăgătoare, ştreang. – Din ucr. šleja.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞLEAU3, şleauri, s.n. Pădure cu arbori de specii diferite. – Cf. germ. S c h l e h e.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞLÍRE, şliri, s.f. Îngrămădire de minerale, de dimensiuni variabile, în masivele eruptive, care apare în timpul procesului de cristalizare magmatică. – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞLIŢ, şliţuri, s.n. 1. Scobitură în formă de şanţ, făcută într-o piesă sau intr-un element de construcţie. 2. Deschizătură făcută la marginea inferioară sau la mânecile unor obiecte de îmbrăcăminte, având un rol practic sau decorativ. ♦ Deschizătura din faţă a pantalonilor; prohab. – Din germ. Schlitz.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞNAPS s.n. (Fam.) Rachiu (tare). – Din germ. Schnaps.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞOCÁT, -Ă, şocaţi, -te, adj., s.m. şi f. 1. Adj., s.m. şi f. (Persoană) care a suferit un şoc (2). 2. Adj. Impresionat în mod neplăcut, contrariat. – V. şoca.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞODÓU, şodouri, s.n. Băutură preparată din gălbenuş de ou crud, frecat cu zahăr, peste care se toarnă lapte fierbinte. [Var.: şodó s.n.] – Din fr. chaudeau.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞOLDÍ, şoldesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A vătăma un animal la şolduri, lovindu-l sau supunându-l unor eforturi prea mari. ♦ Refl. Fig. (Despre lucruri) A se lăsa într-o parte; a se strâmba. – Din Şold.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞOMÁJ s.n. Fenomen economic cauzat de crizele sau recesiunile economice, care constă în aceea că o parte dintre salariaţi rămân fără lucru, ca urmare a decalajului dintre cererea şi oferta de forţă de muncă; situaţia aceluia care nu se poate angaja din cauza imposibilităţii de a găsi un loc de muncă. – Din fr. chômage.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞOMÉR, -Ă, şomeri, -e, s.m. şi f. Persoană aptă de muncă dar fără un contract de muncă şi care caută un loc de muncă. – Din fr. chômeur.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞÓPOT, şopote, s.n. 1. Zgomot uşor produs de curgerea apei, de bătaia vântului, de frunze etc. 2. Zgomot de glasuri care şoptesc; p. ext. vorbire în şoaptă. ♢ Loc. adj. şi adv. În şopot = în şoaptă, pe şoptite. – Din sl. šĩpŭtŭ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞUVÓI, şuvoaie, s.n. Curent de apă care se scurge cu repeziciune pe locuri înclinate (în urma ploilor mari sau a topirii zăpezilor); p. ext. curs de apă (cu debit rapid). ♦ Ploaie abundentă şi repede. ♦ Fig. Val, mulţime de oameni (în mişcare). ♦ Fig. Debit, flux verbal. [Var.: şivói s.n.] – Din magh. sió (după puvoi).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞÓPRU s.n. v. şopron.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞOPTÍ, şoptesc, vb. IV. Tranz. şi intranz. A vorbi încet, în taină, a spune ceva în şoaptă. ♢ Loc. adv. Pe şoptite = cu glas scăzut, foarte încet; în taină. ♦ Tranz. A comunica ceva vorbind încet (să nu audă alţii); a sufla. ♦ Fig. A murmura, a susura, a fremăta. – Din sl. šĩpŭtati, bg. şeptja.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞABÁC s.n. v. şabacă.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞASLÁ s.f. 1. Nume dat mai multor soiuri de viţă de vie care produc struguri pentru masă. Şasla napoleon, Şasla muscat. 2. Portaltoi hibrid pentru viţa de vie, folosit pe solurile bogate în calciu. [Var.: ceaslá s.f.] – Din fr. chasselas.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞCOLÍ, şcolesc, vb. IV. Tranz. şi refl. A (se) instrui (temeinic) în şcoală. – V. şcoală.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞIÍSM s.n. Curent islamic care nu recunoaşte întregirea şi explicarea Coranului din secolul al IX-lea. – Din fr. chiisme.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞOFÁJ s.n. Acţiunea şi tehnica de a şofa. – Din fr. chauffage.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞOFÁT s.n. Faptul de a şofa. – V. şofa.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞORÍC s.n. v. şorici.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞOSEÁ, şosele, s.f. Cale de comunicaţie interurbană, pietruită sau asfaltată; p. restr. stradă largă, frumos amenajată, la intrarea într-un oraş, care continuă căile de comunicaţie interurbane. ♢ Şosea naţională = şosea care leagă între ele centrele importante ale ţării şi a cărei îngrijire se află în seama administraţiei centrale. Şosea comunală = şosea care leagă mai multe comune între ele, fiind îngrijită de comunele respective. ♦ (Înv.) Partea carosabilă a unei străzi, cuprinsă între trotuare. – Din fr. chaussée.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞÓTIE, şótii, s.f. 1. Poznă, năzbâtie, farsă, ghiduşie; boroboaţă, bazaconie. 2. Şiretlic, vicleşug. – Cf. ucr. š u t k a.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞOVÁR s.m. 1. Nume dat mai multor plante: a) plantă acvatică cu frunze plutitoare şi cu fructe în formă de măciucă (Sparganium ramosum); b) plantă erbacee din familia gramineelor, cu paiul subţire şi aspru, cu flori mici, verzi (Poa trivialis); c) papură; d) rogoz. 2. Fân cu mult rogoz. [Var.: şuvár s.m.] – Din ucr. šuvar, scr. ševar.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞPAIS, şpaisuri, s.n. Produs rezultat din topirea unor minereuri neferoase, care conţine combinaţii ale arsenului şi ale antimoniului cu alte substanţe. – Din germ. Speise.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞOVÍN, -Ă, şovini, -e, adj., s.m. şi f. 1. Adj. Care se referă la şovinism; propriu şovinismului; şovinist. 2. S.m. şi f. Partizan al şovinismului; şovinist. – Din fr. chauvin.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞPIŢ1, şpiţi, s.m. Numele unei rase de câini de talie mică, cu păr pufos, cu urechi drepte şi bot ascuţit; câine din această rasă. – Din germ. Spitz.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞPIŢ2, şpiţuri, s.n. 1. (Tehn.) Unealtă formată dintr-o bară de oţel cu vârful ascuţit, folosită la găurirea pietrelor naturale şi artificiale sau la prelucrarea suprafeţei lor. 2. (Tipogr.) Linie simplă sau înflorată, care se pune ca ornament la sfârşitul articolelor sau al capitolelor. 3. Nume dat extremităţii ascuţite sau muchiei unor obiecte, construcţii etc. 4. (Reg.) Ţigaret scurt. – Din germ. Spitze.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞPLIT s.n. Piatră dură spartă, folosită la confecţionarea betoanelor de ciment şi la pietruiri. – Din germ. Splitt.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞTAIF, ştaifuri, s.n. Întăritură de piele, de carton etc. care se pune în partea de la spate a încălţămintei, în jurul călcâiului, pentru păstrarea formei. ♦ Pânză specială care se pune în interiorul gulerelor, pentru a le menţine forma. – Din germ. Steif[leder].

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞTÁIR s.n. v. ştaier.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞTAND s.n. v. stand.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

COSÁŞ, cosaşi, s.m. 1. Om care coseşte. ♢ Compus: cei-trei-cosaşi = cele trei stele din constelaţia Orionului. 2. Nume dat mai multor insecte din familia lăcustelor, care scot un ţârâit asemănător cu fâşâitul coasei. – Coasă + suf. -aş.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞTEAP, ştepi, s.m. (Reg.) 1. Cotor de plantă rămas după secerat sau cosit. ♦ Mărăcine ascuţit; ţepuşă, ghimpe. 2. Bucată de lemn, scurtătură. – Din scr. štap, germ. Stab.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞTERS1 s.n. Faptul de a şterge. – V. şterge.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞTERS2, ŞTEÁRSĂ, şterşi, -se, adj. 1. (Despre cuvinte, fragmente dintr-un text etc.) Care nu se vede bine; care a fost ras, tăiat cu o linie, suprimat. 2. Lipsit de culoare, de strălucire; neclar, spălăcit, palid. ♦ Fig. (Despre oameni) Lipsit de expresivitate; neremarcabil; fără calităţi, mediocru. 3. Care şi-a pierdut forma, aspectul; tocit. ♦ Estompat, vag. 4. Fig. (Despre sunete, glas) Lipsit de rezonanţă; stins. – V. şterge.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞTIFT, ştifturi, s.n. Cui mic (de lemn), fără cap, folosit în cizmărie pentru a fixa talpa încălţămintei. ♦ Tijă metalică cilindrică sau conică, folosită la îmbinarea a două piese de metal; spin1. – Din germ. Stift.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

OCNÁŞ, ocnaşi, s.m. Condamnat la muncă silnică într-o ocnă; p. gener. puşcăriaş. – Ocnă + suf. -aş.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞTIOB, ştioburi, s.n. (Reg.) Vas de lemn (de diferite forme şi dimensiuni) în care se varsă lăturile. – Din ucr. štovb, štub.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞTIRB, -Ă, ştirbi, -e, adj. 1. Căruia îi lipseşte unul sau mai mulţi dinţi. ♢ Compus: ştirba-baba-cloanţa s.f. = a) vrăjitoare bătrână din mitologia populară; poreclă dată unei femei bătrâne şi rele; b) (pop.; uneori cu determinarea roade tărăboanţa) se spune în glumă copiilor când le cad dinţii de lapte. 2. (Despre vase) Care are marginea spartă, ciocnită; căruia îi lipseşte o bucăţică din margine; ciobit. ♦ (Despre instrumente de tăiat) Cu tăişul tocit; căruia îi lipseşte o bucăţică; p. ext. ciuntit, trunchiat. – Din sl. štrŭbŭ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞTÍRE, ştiri, s.f. 1. Veste, informaţie; noutate. ♢ Expr. A şti de ştirea (cuiva) sau a-i şti (cuiva de) ştire = a avea veşti despre cineva, a şti unde se află, ce face cineva. ♦ (Concr.) Document; sursă de informaţie. 2. Cunoaştere, cunoştinţă. ♢ Loc. adv. cu (sau fără) ştirea cuiva = cu (sau fără) ştiinţa cuiva; p. ext. cu (sau fără) învoirea, încuviinţarea cuiva. În ştirea cuiva = în grija sau în paza cuiva. A da (cuiva) de ştire = a vesti, a anunţa. – V. şti.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞTIÚT, -Ă, ştiuţi, -te, adj. 1. Care este bine cunoscut; p. ext. vestit, renumit. 2. Care ştie multe; învăţat. – V. şti.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞTRAF, ştrafuri, s.n. (Înv.) Amendă. – Din germ. Strafe, rus. štraf.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞTRAS s.n. v stras.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞTUŢ, ştuţuri, s.n. Bucată scurtă de ţeavă, care face legătura între un recipient şi o conductă. – Din germ. Stutzen.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞÚBĂ, şube, s.f. Haină largă şi lungă, cu guler mare, căptuşită cu blană şi purtată mai ales de bărbaţi. ♦ P. gener. Haină groasă căptuşită cu blană. – Din scr. šuba, magh. suba.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞÚBER, şubere, s.n. 1. (Tehn.) Dispozitiv cu care se reglează închiderea sau deschiderea unui orificiu de trecere pentru lichide sau gaze. 2. (Min.) Dispozitiv în formă de pâlnie, prevăzut cu un organ de reglare, montat la capătul inferior al unui rostogol, prin care alunecă materialul care se încarcă în vagonete. – Din germ. Schieber.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞUFÁN, şufane, s.n. (Reg.) Fiecare dintre cei doi pari groşi şi lungi, ascuţiţi la un capăt cu care se fixează năvodul la fundul apei ca să nu scape peştele pe sub el. – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞUGÁR, -Ă, şugari, -e, adj. (Reg.) Zvelt, suplu, subţire. – Din magh. sugár.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞÚIER, şuiere, s.n. 1. Zgomot caracteristic, ascuţit şi puternic, pe care îl fac vântul, furtuna, vijelia; şuierătură. 2. Zgomot ascuţit produs de anumite corpuri care se deplasează, se mişcă, se învârtesc sau spintecă aerul cu iuţeală; şuierătură. 3. Sunet ascuţit, strident şi prelung produs cu ajutorul unui instrument special (signal, sirenă etc.) sau prin suflarea cu putere a aerului printre buze ori printre degete; şuierătură. 4. Sunet sau ţipăt (ascuţit) scos de unele animale şi păsări; şuierătură. [:Pr.: şu-ier] – Din şuiera (derivat regresiv).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞÚIET, şuiete, s.n. (Pop.) Zgomot (slab, monoton) produs de foşnetul frunzelor, de curgerea apei, de bătaia vântului etc.; vuiet, freamăt. [Pr.: şu-iet] – Probabil contaminare între şuier şi vuiet.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞULÁR, şulare, s.n. Cusătură provizorie cu împunsături rare; însăilătură; aţă cu care se face această cusătură. [Pl. şi: şularuri] – Cf. sl. š i l o „sulă”.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞÚLER, şuleri, s.m. (Reg.) Trişor; şarlatan. – Din rus. šuler.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞUMÁR, şumari, s.m. (Reg.) Pădurar. – Din scr. šumar.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞÚMEN, Ă, şumeni, – e, adj. (Reg.) Ameţit de băutură; cherchelit. – Din sl. šumĩnŭ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞÚRĂ1, şure, s.f. Construcţie anexă pe lângă o gospodărie rurală, în care se adăpostesc vitele şi se păstrează diferite vehicule, unelte agricole etc. [Pl. şi: şuri] – Din germ. dial. Schur.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞÚRĂ2 s.f. v. şiră.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞURÚP s.n. v. şurub.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞUTÁT s.n. Faptul de a şuta. – V. şuta.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞUTÓR s.m. v. şuter.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞUVÁR s.m. v. şovar.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞUCÁR, -Ă, şucari, -e, adj., subst. (Arg.) 1. Adj. (Despre oameni) Frumos, bine. 2. S.n. (În forma şucăr) Gălăgie, scandal; supărare. 3. S.m. (În forma şucăr) Hoţ. [Var.: şúcăr s.n., s.m.] – Din ţig. şukar. – Pentru sensul 3., cf şi germ. S c h a c h e r.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

TARÁŞ s.m. v. tarac.

Dicţionarul limbii române moderne, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Academiei, Bucureşti, 1958

FETÍŞ, fetişuri, s.n. Obiect considerat ca fiind înzestrat cu o forţă magică, supranaturală, capabil să dea ajutor celui care îl posedă, îl poartă etc. – V. amuletă, talisman. ♦ Fig. Idee, principiu etc. care constituie obiectul unei adoraţii oarbe, nejustificate. [Pl. şi: fetişe] – Din fr. fétiche.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

FÁŞĂ, feşi, s.f. 1. Bucată lungă şi îngustă de pânză cu care se înfăşoară strâns copiii mici, peste scutece. ♢ Expr. Din (sau în) faşă = (de) pe vremea când era copil mic; p. ext. de când se ştie, de la început. Abia ieşit din faşă = foarte tânăr, încă copil. 2. Fâşie lungă şi îngustă de tifon cu care se bandajează rănile. [Pl. şi: feşe] – Lat. fascia.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ORBÍŞ adv. Pe dibuite, la întâmplare, orbeşte; fig. fără chibzuinţă, nebuneşte. ♢ Expr. A da orbiş = a lovi fără cruţare. – Orb2 + suf. -iş.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

OŞEÁN, -Ă, oşeni, -e, s.m., adj. 1. S.m. Persoană născută şi crescută în Ţara Oaşului. 2. Adj., s.m. (Locuitor) din Ţara Oaşului. – Oaş (n. pr.) + suf. -ean.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

FÍNIŞ, finişuri, s.n. Parte finală a unei curse sportive, parcursă cu efort maxim în vederea obţinerii unei performanţe cât mai bune. – Din engl., fr. finish.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

OUŞÓR, ouşoare, s.n. 1. Diminutiv al lui ou (1); ouleţ, ouţ. 2. Plantă erbacee cu frunze ovale, cu flori albe-verzui, cu fructe de forma unor boabe lunguieţe, roşii şi pline cu numeroase seminţe (Streptopus amplexifolius). [Pr.: o-u-] – Ou + suf. -uşor.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

FÍŞĂ, fişe, s.f. 1. Foaie (mică) de hârtie sau de carton pe care îşi face însemnări cel ce strânge material pentru elaborarea unei opere, pe care se redau extrase dintr-o lucrare etc. ♦ (În biblioteci) Foaie de carton de format unitar pe care se trec datele bibliografice fundamentale privitoare la o carte sau la o publicaţie periodică. ♦ Fişă personală = act în care se trec datele personale ale unui salariat. Fişă de sănătate = document în care se trec date în legătură cu sănătatea cuiva. Fişă de evidenţă = foaie volantă folosită în lucrările de evidenţă contabilă pentru urmărirea sistematică a fiecărui mijloc economic, proces sau sursă sub aspectul creşterii, al diminuării şi al existenţei soldului la o anumită dată. Fişă tehnologică = (formular care conţine) totalitatea indicaţiilor privitoare la fazele unui anumit proces de producţie. 2. (Tehn.) Piesă de la capătul unui cordon de reţea, care se introduce într-o priză, într-un cuplu etc. spre a stabili legătura cu o linie electrică, telefonică etc. – Din fr. fiche.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

FIŞÍU, fişiuri, s.n. (Franţuzism) Batic subţire de mătase. – Din fr. fichu.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

OBŞTÍ, obştesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A vesti, a înştiinţa, a anunţa tuturor. – Din sl. obĩštiti sau din obşte.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÓBŞTE, obşti, s.f. 1. (Înv. şi pop.) Colectivitate, comunitate, populaţie, popor; p. ext. masă mare de oameni, gloată, mulţime; obştime. ♢ De obşte = a) loc. adj. care priveşte sau interesează pe toţi, care aparţine tuturor; comun, general, public; b) loc. adv. împreună, fără excepţie, deopotrivă; c) loc. adv. în mod obişnuit, de obicei; d) loc. adv. pretutindeni, peste tot. 2. (Înv.) Spec. Comunitate a călugărilor de la o mănăstire; p. ext. chinovie. 3. (Înv.) Obştească adunare; p. ext. adunare, consiliu. 4. Formă de organizare socială specifică orânduirii feudale, care face legătura între aceasta şi orânduirile anterioare şi care se caracterizează prin munca în comun şi prin îmbinarea proprietăţii private cu cea colectivă. ♦ Asociaţie, întovărăşire. [Var.: óbştie s.f.] – Din sl. obĩštije.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ZULÚŞ, -ŞĂ, zulúşi, -e, adj., s.m. şi s.f. (Locuitor) Care aparţine unei populaţii negroide din Africa australă, din grupul bantu. · s.f. Limbă vorbită de zuluşi. (din fr. zoulou)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

FLEÓŞ, FLEOÁŞĂ, fleoşi, fleoaşe, adj. (Rar.) Moleşit, fleşcăit. – Formaţie onomatopeică.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

FURÍŞ, -Ă, furişi, -e, adj. Care se face în ascuns, pe neobservate. ♢ Loc. adv. Pe furiş = în ascuns; tiptil, pe furişate. – Fur + suf. -iş.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

FÚŞTE, fuşti, s.f. (Înv.) Suliţă de lemn cu vârful de fier; lance. – Lat. fustis.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

OSTÁŞ, ostaşi, s.m. Persoană care serveşte în armată, care face serviciul militar; oştean, soldat; militar. ♦ Fig. Militant, luptător (pentru o cauză). – Oaste + suf. -aş.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

LEŞÍN, leşinuri, s.n. 1. Pierdere subită şi trecătoare a cunoştinţei, fără oprirea inimii şi a mişcărilor respiratorii, provocată de o anemie a creierului, ca urmare a unei stări maladive, a unor eforturi fizice mari, a unei emoţii puternice etc.; lipotimie. 2. Stare de slăbiciune mare, de lipsă de putere, de vlagă, provocată de foame, de sete etc.; sfârşeală. [Acc. şi léşin] – Din leşina (derivat regresiv).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

LEŞUÍ, leşuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A provoca o stare de slăbiciune, de sfârşeală. – Cf. l e ş i n.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

LEŞÍE s.f. Soluţie alcalină (folosită la spălatul rufelor, în diverse procese industriale etc.) obţinută prin dizolvarea în apă a sodei sau a hidroxidului de potasiu sau prin fierbere cu apă a cenuşii de lemn. – Lat. lixiva.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

LEPŞÍ, lepşesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A da cuiva palme, a pălmui; a turti prin lovituri cu palma. – Din leapşă.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

LÉNEŞ, -Ă, leneşi, -e, adj., subst. 1. Adj., s.m. şi f. (Om) căruia îi lipseşte dorinţa, plăcerea de a munci, de a fi activ, căruia îi e lene; (om) trândav. 2. Adj. Care trădează, exprimă lene. Gesturi leneşe. ♦ Care este domol, încet. Mersul leneş al melcului. 3. S.m. (La pl.) Familie de animale mamifere din America de Sud, cu corp robust, cu membre prevăzute cu gheare puternice şi arcuite, care se mişcă încet şi stau zile întregi agăţate pe aceeaşi creangă (Bradypodidac); (şi la sg.) animal din această familie. – Lene + suf. -eş. (2) Calc după fr. paresseux, germ. Faultier.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MUŞCÁ, muşc, vb. I. l. Tranz. A apuca cu dinţii şi a strânge tare (provocând durere, rănind sau sfâşiind). ♢ Expr. A-şi muşca mâinile (sau degetele) = a) a se căi amarnic; b) a se înfuria. A-şi muşca limba (sau buzele) = a-şi ascunde un sentiment puternic, a se stăpâni. A-l muşca pe cineva de inimă să... = a se lăsa ispitit să..., a fi cât pe-aci să... A muşca pământul = a cădea la pământ (rănit sau mort); p. ext. a muri (1). ♦ (Despre insecte) A pişca, a înţepa; a pricinui durere, usturime. ♦ Fig. A provoca cuiva o senzaţie chinuitoare, neplăcută (de frig, foame etc.). 2. Intranz. şi tranz. A rupe cu dinţii o porţiune dintr-un aliment (pentru a mânca). 3. Tranz. Fig. A ataca cu vorbe răutăcioase, sarcastice; a înţepa. – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CIRÉŞ, cireşi, s.m. Pom fructifer cu frunze ovale alungite, cu flori albe, cultivat pentru fructele sale (Cerasus avium). – Lat. *ceresius (= cerasus).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CIRÍŞ s.n. (Reg.) Cocă sau altă substanţă (subţire) de lipit. – Din tc. çiriş.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MURÍŞ, murişuri, s.n. Loc unde cresc tufe de mur1; desiş de muri1. – Mur1 + suf. -iş.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

LOCÁŞ, locaşuri, s.n. 1. (Astăzi rar) Încăpere, casă; locuinţă. ♢ Locaş sfânt (sau dumnezeiesc) = biserică, mănăstire. ♢ Expr. (pop.) A da cuiva locaş = a primi pe cineva în casă; a adăposti, a găzdui. 2. Spaţiu lăsat liber într-o piesă sau într-un sistem tehnic, în care urmează să intre un element al unei alte piese sau al unui alt sistem tehnic pentru a forma un tot. [Var.: lăcáş s.n.] – Din magh. lakás (după loc).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MÉŞĂ, meşe, s.f. 1. Şuviţă de păr (de altă culoare sau nuanţă decât restul părului); şuviţă falsă de păr ataşată la părul natural (pentru a-l îmbogăţi şi a-l înfrumuseţa). 2. Bucată de tifon sau de vată care se introduce într-o rană pentru a o drena, pentru oprirea unei hemoragii, pentru cicatrizare etc. – Din fr. mèche.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MIŞCÁ, mişc, vb. I. 1. Intranz., refl. şi tranz. A ieşi sau a face să iasă din starea de repaus, de imobilitate; a(-şi) schimba locul, poziţia; a (se) clătina. ♢ Expr. (Intranz.; fam.) A mişca din urechi = a sugera cuiva că îi dai un bacşiş; a da cuiva un bacşiş. ♦ Tranz. şi refl. A pune sau a fi în funcţiune, a face să funcţioneze sau a funcţiona. 2. Refl. şi intranz. A porni din loc, a începe să se deplaseze în spaţiu, a înainta. ♦ Refl. A frecventa o anumită societate, a veni în contact cu... 3. Refl. şi intranz. A ieşi din pasivitate; a acţiona; a se strădui. ♦ Refl. (Despre grupuri sociale, colectivităţi) A se împotrivi, a se agita, a se revolta. 4. Intranz. Fig. (Fam.) A dovedi (oarecare) pricepere, a şti să se descurce. ♦ (Despre acţiuni, întreprinderi) A da rezultate.satisfăcătoare. 5. Tranz. Fig. A determina pe cineva să acţioneze; a îndemna, a însufleţi. 6. Tranz. A impresiona sufleteşte, a emoţiona; a înduioşa. – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MIŞÉL, -EÁ, mişei, -ele, adj., s.m. şi f. 1. (Om) de nimic, ticălos, nemernic; (om) laş, fricos. 2. (Înv.) (Om) de condiţie modestă, de rând. 3. (Înv. şi reg.) (Om) sărac, nevoiaş; (om) vrednic de plâns. 4. (Înv. şi reg.) (Om) slab, bolnav, infirm; p. ext. (om) lipsit de energie. – Lat. misellus.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MIŞTÓ adj. invar. (Arg.) (Foarte) bun, (foarte) frumos. ♦ (Substantivat, n., în expr.) A lua (pe cineva) la mişto = a-şi bate joc (de cineva), a-l ironiza. – Din ţig. mišto.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MIŞUÍ, pers. 3 míşuie, vb. IV. Intranz. (Rar) A mişuna. – Cf. m i ş u n a.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MÍŞUN, mişuni, s.m. (Zool.; reg.) Hârciog. – Cf. m i ş i n ă.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MOŞÍC, moşici, s.m. (Fam.; folosit mai ales ca apelativ) Moşuleţ. – Moş + suf. -ic.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MOŞÍE, moşii, s.f. 1. Mare proprietate (funciară) dobândită de cineva (prin cumpărare, donaţie etc.); proprietate (mare) de pământ cultivabil. ♦ (Înv. şi pop.) Avere moştenită; p. gener. orice bun moştenit. ♦ (Fam.) Lucru de care cineva poate dispune cum vrea. 2. (Înv.) Pământ strămoşesc; patrie. – Moş + suf. -ie.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MOŞÍT, moşituri, s.n. Faptul de a moşi; ocupaţia, îndeletnicirea de moaşă. – V. moşi.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ZBORŞ, zborşi, s.m. (Mold.) Peşte mic de apă dulce şi sărată, care are spini laterali şi dorsali mobili (între doi şi patru) şi al cărui abdomen este înzestrat cu plăci osoase care înlocuiesc solzii (Gasterosteus platygaster). (der. regr. din zborşi – denumirea se trage de la spinii dorsali foarte pronunţaţi; cf. fr. épinoche, germ. Seestichling, Dornfisch)

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

CLIŞÁ, clişez, vb. I. Tranz. (Rar) A executa un clişeu (1) în vederea reproducerii lui tipografice. – Din fr. clicher.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

NÁŞTE, nasc, vb. III. 1. Tranz. A aduce pe lume un copil, a da viaţă unui copil. ♦ A făta. 2. Refl. A căpăta viaţă, a veni pe lume, a începe să trăiască. ♢ Intranz. Ce naşte din pisică şoareci mănâncă. 3. Tranz. Fig. A crea, a plăsmui, a produce; a provoca, a stârni. 4. Refl. Fig. A se forma, a se ivi, a se isca, a apărea. – Lat. nascere.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

NEÁOŞ, -Ă, neaoşi, -e, adj. 1. Autentic, adevărat, veritabil; curat, sadea. 2. Care s-a născut, s-a format şi s-a dezvoltat pe teritoriul pe care trăieşte şi în prezent; autohton, indigen, băştinaş. [Pr.: nea-oş] – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

NĂŞÍ, năşesc, vb. IV. 1. Intranz. şi tranz. A(-i) fi (cuiva) naş2 la un botez sau la o cununie. 2. Tranz. (Fam.) A numi pe cineva naş2, a i se adresa cuiva cu numele de naş2. – V. naş2.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

NÉMEŞ, -Ă, nemeşi, -e, s.m. şi f. (Adesea adjectival) 1. Denumire dată în Moldova, în evul mediu, stăpânilor de pământ fără titluri nobiliare. 2. Denumire dată în Transilvania, în evul mediu, nobililor mici şi mijlocii; p. ext. denumire dată membrilor clasei stăpânitoare. – Din magh. nemes.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

NÍŞĂ, nişe, s.f. 1. Adâncitură (dreptunghiulară, în formă de arcadă etc.) anume lăsată într-un zid, în peretele unei sobe, la o mobilă etc., în care de obicei se aşază obiecte decorative, obiecte de uz casnic etc.; firidă. 2. Intrând amenajat pe o latură a unei încăperi, care serveşte ca anexă a unei camere de locuit. 3. Intrând amenajat în peretele unei galerii de mină sau al unui tunel, care serveşte pentru adăpostirca lucrătorilor în timpul execuţiei unor lucrări periculoase sau la trecerea trenului, precum şi pentru depozitarea unor materiale. ♦ Fiecare dintre adânciturile amenajate în pereţii unei ecluze pentru a adăposti canaturile porţilor când acestea sunt deschise. 4. Construcţie specială în formă de dulap sau de cameră, cu pereţii de sticlă, legată de un coş de evacuare şi folosită în laboratoare pentru lucrul cu substanţe care emană gaze (vătămătoare). 5. (În sintagmă) Nişă de abraziune = formă de relief cu aspect de firidă alungită, formată la baza unei faleze alcătuite din roci rezistente la eroziune, din cauza acţiunii valurilor puternice. 6. (Med.) Ulceraţie adâncă până la perforare a unor organe interne (stomac, plămâni etc.). – Din fr. niche.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

NEŞTE art. nehot. v. nişte.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ETÁNŞ, -Ă, etanşi, -e, adj. (Despre aparate, recipiente etc.) Care nu permite să pătrundă sau să iasă un fluid. – Din fr. étanche.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞÓGOR, şogori, s.m. (Reg.) Cumnat; p. gener. rudă prin alianţă. – Din magh. sógor.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

DOBÁŞ s.m. v. tobaş.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

DÓBOŞ, doboşuri, s.n. Tort făcut din foi de aluat suprapuse, cu cremă de ciocolată între ele, foaia de deasupra având o glazură de zahăr ars. – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

COCÓŞ, (I, III, IV) cocoşi, s.m., (II) cocoaşe, s.n. I. S.m. Masculul găinii; pasăre domestică mai mare decât găina, cu o creastă roşie dezvoltată, cu cioc ascuţit şi cu penele de diferite culori (Gallus bankiva domestica). ♢ Expr. Cânta cocoşul (într-o casă), se spune pentru a arăta că într-o familie dată bărbatul are cuvântul hotărâtor. Basm (sau poveste) cu cocoşul roşu = povestire, întâmplare fără sfârşit sau neadevărată. ♦ (Pop.) Nume dat masculilor unor păsări. ♢ Compuse: cocoş-de-munte sau cocoş-sălbatic = pasăre sălbatică de mărimea unui curcan, cu pene negre, pe piept verzi-albăstrui, cu ciocul puternic şi puţin înconvoiat (Tetrao urogallus); cocoş-de-mesteacăn = pasăre sălbatică având coada în formă de liră, cu penajul masculului negru cu luciu metalic, iar al femelei brun-ruginiu cu pete transversale (Lyrurus tetrix). II. S.n. 1. Ciocănel percutor la armele de vânătoare. 2. Pârghie de comandă a supapei la ciocanele acţionate cu aer comprimat sau cu aburi. III. S.m. 1. (Pop.) Partea centrală a miezului pepenului verde, mai dulce şi lipsită de sâmburi. 2. (Reg.; la pl.) Floricele (de mâncat). IV. S.m. Categorie în care sunt încadraţi boxerii între 51 şi 54 kg şi luptătorii între 52 şi 57 kg; boxer sau luptător care face parte din această categorie. [Var.: (reg.) cucóş s.m. şi n.] – Din sl. kokoši „găină”.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CODÁŞ, , codaşi, -e, s.m. şi f., adj. (Persoană, grup de persoane, instituţie etc.) care a rămas în urmă, se află printre ultimii în muncă, la învăţătură, într-o competiţie sportivă etc. – Coadă + suf. -aş.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

TALÁŞ s.n. (Colectiv) 1. Aşchii lungi, subţiri şi răsucite care se desprind la prelucrarea cu rindeaua sau cu unelte cu tăiş lat. 2. Totalitatea sculelor de care au nevoie unii meseriaşi (cizmari, dulgheri). [Var.: taláj s.n.] – Din tc. talaş.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

TĂÍŞ, tăişuri, s.n. 1. Parte mai subţire, ascuţită, destinată să taie, a unui instrument, a unei unelte (de obicei a unui cuţit); ascuţiş; muchie tăietoare a unei unelte sau a unei ustensile. ♢ Expr. Cuţit cu două tăişuri = situaţie a cărei rezolvare într-un anumit sens poate avea efecte opuse celor dorite; procedeu care implică avantaje şi dezavantaje la fel de importante. A trece sub tăişul săbiei = a ucide, a distruge complet. 2. (Rar) Tăietor (3). – Tăia + suf. -iş.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

TÂRŞ, târşi, s.m. 1. Copac pipernicit, nedezvoltat, uscat; p. ext. pădure cu astfel de copaci, crescuţi printre rădăcini şi cioturi. 2. Cracă pe care se clădesc căpiţele de fân, din care se fac îngrădituri primitive etc. [Pl. şi: (n.) târşuri] – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CODÓŞ, -OÁŞĂ, codoşi, -oaşe, s.m. şi f. (Peior.) 1. Persoană care mijloceşte prostituţia; proxenet. 2. Codiţă (2). – Din tc. kodoş.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

TEŞÍT, -Ă, teşiţi, -te, adj. Cu colţurile sau muchiile retezate sau rotunjite. ♦ Turtit. – V. teşi.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

TOBÁŞ, tobaşi, s.m. (Reg.) Toboşar. [Var.: dobáş s.m.] – Tobă + suf. -aş.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

TUŞÁT, -Ă, tuşaţi, -te, adj. (Franţuzism) Emoţionat. – V. tuşa.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

TÚŞĂ1, tuşe, s.f. 1. 1. Mică piesă de metal pe care este imprimată o literă, o cifră sau un semn convenţional, fixată la capătul unei pârghii articulate a maşinii de scris, de calculat, de cules. 2. Clapă la orgă sau la pian. II. Limită regulamentară a unor terenuri sportive (trasată cu o linie vizibilă). ♦ Scoatere a mingii dincolo de tuşă1 (II 1) şi repunerea ei în joc. III. Lovitură care atinge pe adversar, la jocul de scrimă. IV. Felul de a aplica culoarea cu pensula pe pânza unui tablou, care defineşte stilul unui pictor. – Din fr. touche.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

TUŞĂ2, tuşi, s.f. (Pop. şi fam.) Mătuşă. – Din [mă]tuşă.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

TUŞÉU, tuşeuri, s.n. 1. Palpare a unui organ anatomic, intern sau a unei cavităţi anatomice naturale, spre a constata starea lor; metodă de investigarea unei cavităţi naturale. 2. Felul în care un pianist atinge clapele pianului în timpul execuţiei unei piese muzicale. 3. (Impr.) Tuşă1 (IV). – Din fr. toucher.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

TUFÍŞ, tufişuri, s.n. Desiş de tufe sau de arbuşti; mulţime de copaci tineri, stufoşi; tufăriş, tufărie. – Tufă + suf. -iş.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

TUIÉŞ, -Ă, tuieşi, -e, adj. (Reg.) Ţicnit, smintit; zăpăcit. – Cf. t e h u i.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

TARÁŞ s.m. v. tarac.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

RAŞÉL, raşele, s.n. Maşină de tricotat, echipată cu două sisteme de ace cu limbă, cu ajutorul căreia se obţin tricoturi din urzeală cu legături caracteristice. – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

RÁTEŞ, rateşe, s.n. (Reg.; înv.) Han aşezat la o şosea principală. [Var.: rátoş s.n.] – Din ucr. ratuś.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

RÁTOŞ s.n. v. rateş.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

RELÁŞ, relaşuri, s.n. Suspendare temporară a reprezentaţiilor unui teatru, ale unei opere etc.; zi sau interval de timp în care nu se dau reprezentaţii. – Din fr. relâche.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

RENÍŞ, renişuri, s.n. (Reg.) 1. Mulţime de seminţe de salcie. 2. Strat de nisip sau de pietriş pe fundul apelor curgătoare. – Renie + suf. -iş.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

REŞÓU, reşouri, s.n. Aparat de încălzit, electric sau cu gaz, întrebuinţat la bucătărie şi în laborator. – Din fr. réchaud.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

RETÚŞ, retuşuri, s.n. Îndreptare, corectare (executată de obicei manual) a unui tablou, a unei fotografii, a unui desen, a unei piese tehnice etc.; retuşare. – Din fr. retouche.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

REUŞÍ, reuşesc, vb. IV. Intranz. şi tranz. 1. A ajunge la rezultatul dorit; a izbuti, a izbândi. 2. A avea succes, a termina cu bine. ♦ A face ceva cu pricepere şi îndemânare. [Pr.: re-u-] – Din it. riuscire, fr. réussir.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

DÉREŞ, -Ă, dereşi, -e, adj. (Reg.; despre cai; şi substantivat) Cu părul roşu amestecat cu alb şi negru. – Din magh. deres.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ROŞÍT, -Ă, roşiţi, -te, adj. (Pop.) Colorat în roşu; înroşit. – V. roşi.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ROTÁŞ, -Ă, rotaşi, -e, adj., s.m. 1. Adj. (Despre cai; şi substantivat) Înhămat lângă roata şi oiştea carului sau a căruţei (în spatele cailor înaintaşi). 2. S.m. Vizitiu care conduce caii înhămaţi în felul descris mai sus. – Roată + suf. -aş.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ROTÍŞ adv. (Pop.) în formă de roată, în cerc. – Roată + suf. -iş.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

DEŞÉU, deşeuri, s.n. Rest dintr-un material rezultat dintr-un proces tehnologic de realizare a unui anumit produs, care nu mai poate fi valorificat direct pentru realizarea produsului respectiv. – Din fr. déchet.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SÁMEŞ, sameşi, s.m. 1. Funcţionar administrativ din trecut, îndeplinind funcţia de contabil, casier şi strângător de biruri pe judeţ. 2. (Reg.) Administrator sau logofăt de moşie. – Samă + suf. -eş.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SAŞÉU, saşeuri, s.n. Pungă mică de pânză în care se păstrează batiste, ciorapi etc. sau în care se pun, în dulap, flori plăcut mirositoare pentru a parfuma rufele. – Din fr. sachet.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SEÍŞE s.f. pl. Pendulări ritmice ale apei lacurilor, cu o perioadă variată, datorită schimbărilor bruşte ale presiunii atmosferice, vântului sau unei ploi puternice căzute într-o porţiune a bazinului lacustru. – Din fr. seiche.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SÍEŞI pron. refl. (Forma accentuată de dat., pers. 3, pentru toate genurile) Lui însuşi, ei însăşi. [Pr.: sí-eşi] – Sie + [î]şi.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CRUŞÍ, cruşesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A argăsi, a tăbăci. – Din ucr. krušyty.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CUCÓŞ s.m. şi n. v. cocoş.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SÚŞĂ, suşe, s.f. (Livr.) Origine, sursă. ♦ (Med.) Provenienţă a unei culturi de microbi; tulpină. – Din fr. souche.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SUTÁŞ, sutaşi, s.m. 1. (În antichitate, mai ales la romani) Comandant peste o sută de ostaşi; centurion. 2. (În sec. XVII, în Ţara Românească) Membru al unei bresle fiscale care plătea, singur sau împreună cu alţii, o dare anuală de o sută de galbeni. – Sută + suf. -aş.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CONÁŞ s.m. v. coconaş.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

COŞÁR1, coşare, s.n. Îngrăditură de nuiele pentru adăpostirea vacilor, a oilor etc. ♦ Construcţie cu pereţi din împletitură de nuiele pentru păstrarea porumbului şi a altor produse agricole; pătul. – Din bg., scr. košara.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

COŞÁR2, coşari, s.m. 1. Persoană care curăţă coşurile1 (8) şi sobele de funingine; hornar. 2. Persoană care face coşuri1 (1, 5). – Coş1 + suf. -ar.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

COTÍŞ, (1) adv., (2) cotişe, s.n. 1. Adv. Întortocheat, în zigzag. 2. S.n. (Rar) Loc cotit. – Cot + suf. -iş.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CUMÁŞ, (1) s.n., (2) cumaşi, -e, s.m. şi f. 1. S.n. (Înv. şi reg.) Stofă (de mătase) pentru rochii. 2. S.m. şi f. Soi rău de om; poamă, pramatie. – Din tc. kumaş.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CUŞÁC, cuşacuri, s.n. Piesă de lemn cu secţiune pătrată sau dreptunghiulară folosită în construcţii; riglă. [Pl. şi: (m.) cuşaci] – Din scr. kušak.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

A (se) aşeza ≠ a (se) ridica, a (se) scula

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

A (se) naşte ≠ a (se) sfârşi, a deceda, a muri, a pieri, a răposa, a sucomba, a ucide

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

A (se) uşura ≠ a (se) îngreuia

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

A (se) ataşa ≠ a (se) detaşa

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

A reuşi ≠ a eşua

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

A se aşeza ≠ a se ridica

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

A se mişca ≠ a se opri, a sta, a staţiona

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

A şedea ≠ a lucra

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

A şopti ≠ a răcni, a striga, a ţipa

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

A uşura ≠ a împovăra, a îngreuna

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

Codaş ≠ fruntaş

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

Desiş ≠ răriş

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

Finiş ≠ start

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

Leneş ≠ harnic, muncitor, sârguincios, silitor

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

Neaoş ≠ străin

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

Şters ≠ aprins, expresiv, violent, viu

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

Ştiut ≠ neştiut

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

Teşit ≠ ascuţit

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

Urcuş ≠ coborâş

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

Uriaş ≠ pigmeu, pitic

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

Urmaş ≠ predecesor

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

VÉŞCA s. 1. văcălie, (Transilv.) veacă. (~ sitei, a ciurului.) 2. (TEHN.) (reg.) strat, (Transilv.) veacă. (~ de la pietrele morii.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

GHIÓŞ s. n. ornament gravat, în linii întretăiate, drepte sau ondulate, în bijuterie. ♢ desen complex din linii drepte, frânte, spirale etc., care formează fondul unor hârtii cu valoare nominală. (< fr. guillochis)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

VÁMEŞ s. (rar) vămuitor, (înv.) mitar, mitarnic, schelar. (Era ~ la graniţă.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

UŞÚRE adj. v. domol, lin, rar, subţire, trans-parent, uşor.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

UŞURÁ vb. 1. a (se) despovăra. (S-a ~ de greutatea din spinare.) 2. a (se) diminua, a (se) micşora, a (se) reduce. (Încărcătura corabiei s-a ~.) 3. v. alina. 4. a facilita, a favoriza, a înlesni. (A ~ producerea unui fenomen.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

UŞIÉR s. (înv.) aprod. (~ al unei instituţii.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

URMÁŞ s. 1. coborâtor, descendent, odraslă, progenitură, scoborâtor, viţă, vlăstar, (pop. şi fam.) prăsilă, (înv. şi reg.) rămăşiţă, (prin Transilv.) porodiţă, (înv.) mărădic, rod, sămânţă, seminţenie, seminţie, următor. (~ de domn.) 2. (la pl.) v. posteritate. 3. v. moştenitor. 4. succesor. (~ la tron.) 5. v. continuator.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

URIÁŞ s., adj. 1. s. colos, gigant, titan, (reg.) tătar. (Un ~ din basme.) 2. s. arătare, colos, matahală, namilă, (pop.) măgăoaie, (reg.) nămetenie, nătărală, (Mold.) bahahuie, (prin Transilv.) mamiţă, (Olt.) sodom, (fam.) huidumă. (Un ~ de om.) 3. adj. colosal, enorm, fabulos, gigantic, imens, (înv. şi reg.) nămilos, (înv.) urieşesc, (fig.) astronomic. (De proporţii ~.) 4. adj. v. titanic. 5. adj. v. extraordinar.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

URCÚŞ s. v. suiş.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ULIÉŞ s. v. coroi, uliu.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢIUŞ s. v. ciuf.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TUŞÍT s. (rar) tuşitură.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TÚŞĂ s. v. mătuşă, tanti.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TÚŞĂ s. v. clapă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TÚIEŞ adj. v. aiurea, aiurit, bezmetic, des-creierat, nebun, smintit, ţicnit, zănatic, zăpăcit, zurliu.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TUFÍŞ s. v. desiş.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TRIŞÁ vb. 1. (înv. şi reg.) a sfeti. (A ~ la jocul de cărţi.) 2. v. înşela.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

GÁŞĂ s. f. 1. (tehn.) brăţară (de conductă). 2. buclă la capătul unei parâme, pentru agăţare. (< fr. gâche)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

TOBÁŞ s. v. toboşar.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TÂRŞ s. v. brad roşu, gătej, măturoi, molid, surcea, surcică, târn, uscătură, vreasc.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

GALÓŞ s. m. 1. încălţăminte care se poartă peste pantofi sau peste ghete. 2. macara cu un singur scripete şi cu una din feţe tăiată. (< fr. galoche)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

TEŞÓS adj. v. aplecat, înclinat, oblic, pieziş, plecat, povârnit.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TEŞÍT adj. v. turtit.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TEŞÍT adj. v. obtuz.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TĂÍŞ s. v. butuc, tăietor, trunchi.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TĂÍŞ s. 1. ascuţiş, lamă, limbă, (pop.) custură, pană, plasă, tăiuş, (înv. şi reg.) ascuţit, (reg.) leafă, (fig.) buză. (~ul unui cuţit.) 2. v. pânză. 3. (rar) rost, (reg.) gură. (~ al unor obiecte.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TALÁŞ s. strujitură, (Transilv.) hoaspe (pl.). (~ rezultat de la rindeluire.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞUVOÍ vb. v. şiroi.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞUVÓI s. 1. v. torent. 2. v. puhoi. 3. v. şiroi. 4. şiroi, (înv. şi reg.) şirlău. (~ de sudoare.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞUVÉI s. v. bâtă, ciomag, măciucă, retevei, scurtătură.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞUTÍC s. v. beznă, întunecare, întunecime, întuneric, negură, obscuritate.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞUTÉU s. v. brutar.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞUMBÍ vb. v. înşuruba, strânge.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞURÚB s. v. canea, cep, cleşte, menghină, şurubelniţă, vârtej.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞURÚB s. (TEHN.) 1. (Transilv. şi Ban.) civie. 2. şurub prizonier v. prizon.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞURÍU s. v. cuţit, pumnal, stilet.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞÚRĂ s. şopron, (pop.) şopru (reg.) saivan, (Transilv.) colnă, (prin Transilv., Maram. şi Mold.) ştalău. (~ pentru nutreţ.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞUPÁR adj. v. năbădăios, nărăvaş, nărăvit.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞÚPĂ s. v. escortă, şopron.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞÚNER s. v. goeletă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞÚMEN adj. v. ameţit, băut, beat, cherchelit, îmbătat, turmentat.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞÚMEN s., adj. v. alcoolic, băutor, beţiv.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞUMÁR s. v. pădurar.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞÚLER s. v. escroc, hoţ, impostor, înşelător, pungaş, şarlatan, şnapan.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞUIÓS adj. v. astmatic.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞULÁR s. însăilătură, (înv. şi pop.) saia, (Mold.) sailă. (~ la o haină.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞÚIER s. 1. v. şuierat. 2. v. fluierătură.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞUGUÍ vb. v. ademeni, amăgi, glumi, încânta, înşela, minţi, momi, păcăli, prosti, purta, trişa.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞUGÁR s. v. pleasnă, sfârc, sfichi.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞÚGĂ s. v. belea, bucluc, dandana, încurcă-tură, năpastă, neajuns, necaz, nemul-ţumire, nenorocire, neplăcere, nevoie, pacoste, pocinog, rău, supărare.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞUGÁR adj. v. subţiratic, subţire, suplu, zvelt.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞTUŢ s. (TEHN.) tubulură.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞTUŢ s. v. carabină.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞÚBER s. (TEHN.) registru, sertar, ventil. (~ la o conductă.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞÚBER s. v. cămin, coş, horn.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞTURM s. v. asalt, atac, iureş, năvală, nă-vălire.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞTROL adj. v. şchiop.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞTRIC s. v. frânghie, funicular, funie, grad, şleau, ştreang, trăgătoare.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞTREC s. v. cale ferată, drum-de-fier, galerie, linie ferată.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞTRAM adj. v. ager, deştept, dibaci, inteligent, iscusit, isteţ, îndemânatic, priceput.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞTRAF s. v. amendă, condamnare, osândă, pedeapsă, penalitate, penalizare, sanc-ţiune.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞTIÚT adj. v. citit, erudit, învăţat, savant.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞTIUP s. v. pospai, praf, pulbere.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞTIÚT adj. 1. cunoscut. (Lucruri ~.) 2. cunoscut, familiar. (Locuri ~.) 3. arhicunoscut, banal, depăşit, vechi, (rar) răscunoscut, (fam. fig.) fumat, răsuflat. (O glumă ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞTÍRE s. v. cunoaştere.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞTIRÍ vb. v. răguşi.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞTÍRE s. 1. veste, (rar) semn, (înv.) cuvânt, glas, havadiş, pliroforie, ştafetă, (turcism înv.) mujdea. (Aşteaptă cu nerăbdare o ~ de la el.) 2. mesaj, veste, (înv.) solie. (I-a transmis următoarea ~ ...) 3. comunicare, informaţie, înştiinţare, veste. (A primit o ~ de mare importanţă.) 4. cunoştinţă, informaţie, veste, (prin Transilv.) hir, (înv.) mărturie, pliroforie, ştiinţă. (Ai vreo ~ despre el?)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞTIRB adj. 1. (reg.) ştirboc, ştirbocit, (prin Transilv.) jimb. (Un bătrân ~.) 2. ciobit, ciocnit, ştirbit. (Pahar ~.) 3. ştirbit, tocit. (Cuţit ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞTIOL s. v. cămin, coş, horn.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞTIFT s. (TEHN.) spin, cui cilindric.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞTERS adj. v. drept, neted, plan, plat, şes.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞTERS adj. 1. v. anulat. 2. v. estompat. 3. es-tompat, pal, palid, pierdut, stins, (reg.) sărbeziu, (fig.) dulce, moale. (Culori ~.) 4. v. spălăcit. 5. v. decolorat. 6. v. inexpresiv.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞTERC s. v. apret, gunoi, impuritate, murdă-rie, necurăţenie, scrobeală.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞTEAP s. v. băţ, ghimpe, mărăcine, nuia, spin, ţeapă, ţepuşă, vargă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞTEAH s. v. gunoi, impuritate, murdărie, necurăţenie, praf, pulbere.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞTAMP s. v. marcă, timbru.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞTAIF s. (înv.) scoarţă. (~ la încălţăminte.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞPROT s. (IHT.; Sprattus sprattus phalericus) sardeluţă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞPIŢ s. v. blacheu, dantelă, trior, vânturătoare.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞPAIS s. v. cămară.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞOZÍE s. v. ghiduşie, glumă, năzbâtie, năz-drăvănie, nebunie, poznă, ştrengărie.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞOVÍN s., adj. şovinist.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞOVÁR s. (BOT.) 1. (Carex silvatica şi pilosa) rogoz. 2. şovar-de-munte (Poa trivialis) = (reg.) firuţă, fân.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞOVÁR s. v. buzdugan, papură.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞÓTIE s. v. poznă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞÓTIE s. v. farsă, festă, ghiduşie, glumă, păcăleală, păcălitură, poznă, ştrengă-rie.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞOSEÁ s. (reg.) şleau.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞORŢ s. 1. (reg.) şolorof, şvartug. (~ul bruta-rului.) 2. (Mold.) pestelcă. (~ din portul popular feminin.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞOPTÍ vb. 1. a şuşoti, (pop.) a şopăcăi, a şopăi, a şuşui, (reg.) a şoşoni, (prin Olt. şi Munt.) a pupui, (prin Olt.) a şoporoi, (Transilv. şi Mold.) a şopoti. (Nu ştiu ce au ~.) 2. a murmura. (A ~ ceva pe care nu l-am înţeles.) 3. a-i sufla, (fig.) a-i strecura. (I-a ~ ceva la ureche.) 4. v. afirma. 5. v. clipoci. 6. v. foşni.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞÓPRU s. v. şopron, şură.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞÓPOT s. 1. v. clipocit. 2. v. foşnet.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞÓPOT s. v. şoaptă, şuşoteală, şuşotit.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞOLDÍ vb. v. apleca, înclina, lăsa, strâmba.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞOIÓG adj. v. şchiop.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞÓLĂ s. v. opincă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞOHÁN adv. v. nicicând, niciodată.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞÓGOR s. v. cumnat.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞOFÉR s. conducător. (~ de basculantă.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞOFÉL s. v. ciubăr, hârdău.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞOFÉI s. v. ciubăr, cofă, doniţă, hârdău.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞODÓS adj. v. glumeţ, hazliu, poznaş, vesel.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞOCÁT adj. v. contrariat.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞNEAP s. v. fluierar mare.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞLOAG s. v. furtun.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞLÍŢ s. 1. prohab. (~ la pantaloni.) 2. (TEHN.) (reg.) ţinc. (~ într-o piesă de lemn.) 3. (MIN.) tăietură. (~ într-un strat.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞLEAU s. v. drum, făgaş, itinerar, parcurs, rută, şosea, traiect, traiectorie, traseu, ulm.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞLEAU s. ştreang, trăgătoare, (reg.) ştric. (~ la ham.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞLARF s. v. papuc.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞIVÓI s. v. micsandră, micşunea.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞIRUÍ vb. v. alinia, înşira, înşirui, ordona, rândui.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞIROÍ vb. (rar) a şuvoi. (Apa ~ pe jgheaburi.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞIRÓI s. 1. v. puhoi. 2. pârâu, şuvoi. (Un ~ de lacrimi, de sânge.) 3. şuvoi, (înv. şi reg.) şirlău. (~ de sudoare.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞIRÍC s. v. par, prăjină.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞIRÉT s. 1. (prin Ban.) sârmă. (~ de ghete.) 2. şnur, (reg.) şinor. (~ la un obiect de îmbrăcăminte.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞIRÉT s. v. alică, glonţ.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞIRÉT adj., s. 1. adj. v. şmecher. 2. adj. abil, şmecher, viclean, (pop.) mehenghi. (Om ~ în acţiuni.) 3. s. v. ipocrit. 4. adj. duplicitar, fals, fariseic, făţarnic, ipocrit, mincinos, perfid, prefăcut, viclean, (livr.) machiavelic, (rar) machiavelistic, (reg.) proclet, (înv.) făţărit, telpiz, (fig.) iezuit, iezuitic, (pop. fig.) pestriţ, (înv. fig.) calp, zugrăvit. (Atitudine ~eată.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞIRÁG s. v. armată, coloană, front, oaste, oştire, putere, trupe.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞÍRĂ s. 1. (Mold. şi Transilv.) gireadă, (Transilv.) săcastru. (~ de paie, de fân.) 2. (ANAT.) şira spinării = coloană vertebrală, (reg.) şira spatelor, (înv.) greabănul spinării, osul spinării.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞIRÁG s. 1. şir, (reg.) mătcal. (Un ~ de mărgele.) 2. colan, colier, salbă, (înv. şi pop.) gherdan, (înv.) zgardă. (Un ~ de pietre scumpe.) 3. rând, şir, (reg.) ord, şar, (înv.) rang. (Un ~ de plopi.) 4. (GEOGR.) brâu, lanţ, şir. (~ul Carpaţilor.) 5. succesiune, şir, (Munt.) şiretenie. (Un ~ de evenimente.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞÍPOT s. ciuroi, (reg.) bijoi, ciuciur. (Un ~ de apă.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞÍPOT s. v. bulboacă, bulboană, cascadă, cataractă, cădere de apă, ochi, uluc, valvârtej, vâltoare, vârtej, volbură.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞINUÍ vb. v. fereca.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞINÓR s. v. brandenburg, găitan, şiret, şnur.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞÍNĂ s. v. bară, cale ferată, drum-de-fier, lingou, linie ferată.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞÍNĂ s. 1. (reg.) raf, şing, şteangără. (~ la unele căi de rulare.) 2. cerc, (reg.) şing, (Transilv., Ban. şi Mold.) raf. (~ la roata unei căruţe.) 3. (reg.) şparing. (Sanie cu ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞIFÓN s. v. dulap, garderob, şifonier.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞIFÓN s. (TEXT.) madipolon.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞÍBĂ s. v. crăculiţă, crăcuşoară, crăcuţă, crenguţă, gătej, rămurea, rămurică, surcea, surcică, uscătură, vreasc.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞEZÚT s. v. adăpost, aşezare, casă, cămin, domiciliu, locuinţă, sălaş.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞEZÚT s. (ANAT.) dos, fund, popou, (rar) posterior, (pop.) cur, (fam.) popsi, (eufemistic) pardon.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞESÁR s. şase. (Un ~ de treflă.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞESÓS adj. v. drept, neted, plan, plat, şes.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞERUÍ vb. v. descărna.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞERÍN s. v. mârzac.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞERBÍ vb. v. consacra, dărui, dedica, destina, devota, hărăzi, închina.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞERBÍ vb. v. iobăgi.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞELÁR s. (reg.) şoronar. (E ~ de profesie.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞÉGED s. v. calfă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞEFÍE s. 1. v. conducere. 2. (MIL.) comandă, condu-cere, (înv.) povaţă, povăţuire. (Unitatea militară se află sub ~ lui.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞEDEÁ vb. 1. a sta. (~ pe o bancă.) 2. v. aşeza. 3. v. poposi. 4. v. locui. 5. v. veni. 6. v. sta.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞCORT s. v. animozitate, ceartă, conflict, dezacord, dezbinare, diferend, discor-die, discuţie, disensiune, dispută, diver-genţă, gâlceavă, intrigă, învrăjbire, litigiu, maşinaţie, neînţelegere, unelti-re, vrajbă, zâzanie.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞCOLÍ vb. v. instrui, învăţa.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞATÉN adj. castaniu. (Păr ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞASÍU s. (TEHN.) ramă. (~ de vehicul.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞÁRPE s. v. balaur, membru, penis, serpentină, ţipar.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞÁRPE s. 1. (ZOOL.) ofidian, (reg.) gândac, peşte, (înv.) zmeu. 2. (ZOOL.) şarpe-cu-clopoţei (Crotalus horridus) = crotal, (înv.) şarpe-sunător; şarpe-cu-ochelari (Naja naja) = cobră, (rar) naja. 3. (ENTOM.) şarpe-orb (Iulus terrestris) = iulus. 4. (ASTRON.; art.) (reg.) calea-rătăciţilor.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞARÁN s. v. crap.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞÁPTE s. 1. (reg.) şeptar. (A luat un ~ la fizică.) 2. şeptar, (reg.) şeptacă, (fam.) şeptic. (Un ~ de treflă.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞANŢ s. v. bazaconie, bizarerie, bâzdâganie, ciudăţenie, curiozitate, drăcie, drăcovenie, minunăţie, năstruşnicie, năzdrăvănie, poznă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞANŢ s. 1. (prin Mold. şi Bucov.) hindichi.(A săpa un ~.) 2. v. tranşee.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞANTÁ vb. v. şchiopăta.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞANJÁ vb. v. metamorfoza, modifica, preface, preschimba, schimba, transforma.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞAMÁN s. v. vrăjitor.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞÁGĂ s. v. ghiduşie, glumă, năzbâtie, năzdrăvănie, nebunie, poznă, ştrengărie.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SUTÁŞ s. (IST., MIL.) 1. v. centurion. 2. hotnog, iuzbaşă, sotnic. (~ul comanda în Moldova o sută de ostaşi.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SÚŞĂ s. v. cotor, matcă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SÚCAŞ adj. v. năbădăios, nărăvaş, nărăvit.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

FLÁUŞ s. n. stofă de lână cu suprafaţa foarte scămoşată. (< germ. Flausch)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

FIŞÍU s. n. batic subţire de mătase. (< fr. fichu)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

FIŞÉT s. n. dulap metalic, pentru dosare, acte, cu închizătoare de siguranţă. (< fr. fichet)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

FÍŞĂ s. f. 1. foaie de hârtie, bucată de carton etc. pe care se scriu însemnări, cuvinte, pe care se extrag citate etc. ♢ foaie de carton care cuprinde datele biobliografice asupra unei cărţi dintr-o bibliotecă. ♢ foaie care conţine note, observaţii, detalii documentare. ♢ (cont.) ~ de evidenţă = imprimat servind pentru urmărirea sistematică a unui mijloc economic, a unui proces, a unui cont etc. ♢ ~ tehnologică = formular special care conţine indicaţiile privind tehnologia, organizarea şi planificarea unui anumit proces de lucru. ♢ act care cuprinde datele personale ale cuiva. o ~ de sănătate = foaie în care se trec datele în legătură cu sănătatea cuiva. 2. ştecher. 3. (constr.) adâncime de batere a piloţilor2. (< fr. fiche)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

FÍNIŞ s. n. 1. linia de sosire la o probă de alergări, curse etc. 2. partea finală a unei probe; capacitatea unui sportiv de a termina în forţă o întrecere. (< engl., fr. finish)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

SÍNEŞ s. v. regină.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

FETÍŞ s. n. 1. obiect căruia i se atribuie o forţă supranaturală; idol la popoarele aflate pe o treaptă de cultură incipientă. 2. (fig.) idee, principiu care constituie obiectul unei adoraţii oarbe, nemotivate. (< fr. fétiche)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

SAŞÍU adj., adv. 1. adj. chiorâş, cruciş, încrucişat, pieziş, strabic, (pop.) şpanchiu, zbanghiu, (reg.) bazaochi, ceacâr, ceur, chior, honchiu, ponciş, (prin Transilv.) chiomb. (Ochi ~ii; privire ~.) 2. adv. chiondorâş, chiorâş, cruciş, încrucişat, strâmb, (pop.) pieziş, şpanchiu, (reg.) ponciş. (Priveşte, se uită ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SAŞÉU s. v. săculeţ, săcuşor.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SÁMEŞ s. v. baci.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SÁMEŞ s. (IST.) (înv.) sameşer. (~ era dregătorul ce strângea birul.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

RUGÚŞ s. v. ruguleţ, ruguşor, ruguţ.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

RUDÁŞ s. v. lingurar, rotaş, rudar.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ROTÁŞ s. (reg.) rudar, rudaş. (Caii numiţi ~i sunt înhămaţi înapoia înaintaşilor.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ROŞÍU adj. v. cărămiziu, roşcat, roşiatic.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ROŞIT adj. v. îmbujorat, împurpurat, înroşit, roşu, rumen, rumenit.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ROŞII s. pl. v. miruţă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

RÓŞIE s. (BOT.; Lycopersicum esculentum) pătlăgea, pătlăgică, tomată, (reg.) gălăţană, (Transilv. şi Ban.) paradaisă. (Salată de ~ii.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

RÓCOŞ s. v. răscoală, răsculare, răzme-riţă, răzvrătire, rebeliune, revoltă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

REUŞÍ vb. 1. v. izbuti. 2. v. prinde. 3. a izbândi, a izbuti, (înv.) a reieşi, (fig.) a răzbi. (A fost acolo şi a ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

RETÚŞ s. v. corectare.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

REDÍŞ s. v. dumbravă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ETÁNŞ, -Ă adj. (despre aparate, recipiente, conducte etc.) care nu permite intrarea sau ieşirea unui fluid. (< fr. étanche)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

EŞAPÁ vb. intr. (despre gaze arse într-un motor cu ardere internă) a scăpa. (< fr. échapper)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

PUŞTI s. v. băieţaş, băieţel, copilaş.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PUŞTI s. pici, prichindel, ţânc, (reg.) pricolici, (fam.) zgâmboi, (fig.) năpârstoc. (Un ~ de vreo 5 ani.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PUŞCÁ vb. v. împuşca, înjunghia.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PÚPOŞ adj. v. cifos, cocoşat, ghebos, ghe-boşat.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PÓROŞ adj. v. năbădăios, nărăvaş, nărăvit.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PÓLIŞ s. (cârnat) polonez. (A mâncat ~ cu pâine.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PODÍŞ s. v. poduleţ.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PODÍŞ s. (GEOGR.) platou, (rar) masă, (pop.) şes, şestină, (reg.) zăpodie. (Un ~ nu prea înalt.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PLEŞÍ vb. v. cheli, pleşuvi.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PÂRŞ s. (ZOOL.; Muscardinus avellanarius) (reg.) alunar.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PITÍŞ adv. v. tiptil.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PIŞTÍ vb. v. prelinge, scurge.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PIŞCÁ vb. v. descreşte, micşora, reduce, scădea.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PIŞCÁ vb. 1. v. ciupi. 2. v. înţepa. 3. a ciupi, a înţepa. (Mustul ~ la limbă.) 4. a se ciupi. (Pantalonii s-au cam ~.) *5. v. atínge.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PIŞÁT s. v. must, urinare, urinat, urină.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PIPÁŞ s. v. fumător.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PICÚŞ s. v. piculeţ, picuşor.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PÉŞTE s. v. codoş, mijlocitor, ofidian, proxenet, şarpe.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PÉŞTE s. peşte-auriu (Eupomotis gibbosus) = peşte-curcubeu, peşte-soare, (reg.) sorete, biban american, biban-soare; peşte-curcubeu v. peşte-auriu; peştele-spadă (Xiphias gladius) = (reg.) peşte-cu-suliţă; peşte-soare v. peşte-auriu.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PEŞÍN adv. v. curând, devreme, fuga, grabnic, imediat, iute, îndată, neîntârziat, numaidecât, rapid, repede.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PEŞÍN adj. invar. v. cash, gata, gheaţă, lichid, numerar, sunător.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PENÚŞ s. v. ic, pană.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PENÍŞ s. v. penaj.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PÉLEŞ s. v. canaf, ciucure, franj.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PĂŞÍ vb. v. abate, călca, contraveni, în-calca, nesocoti, viola.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PĂŞÍ vb. 1. a călca, (înv. şi reg.) a păsa. (A ~ în vârful picioarelor.) 2. v. apuca. 3. v. merge. 4. v. intra.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PĂÍŞ s. v. păiuş.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

EBOŞÁ vb. tr. 1. (metal.) a prelucra piese, lingouri etc. 2. a da o primă formă unei opere de artă; a schiţa. (< fr. ébaucher)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

PAŞTI s. (BIS.) (reg.) păscuţă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PÁŞTE vb. 1. a păşuna. (Vitele ~ pe izlaz.) 2. a păstori, a păşuna, (înv. şi reg.) a păcurări. (Gheorghe ~ vitele.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PÁŞTE vb. v. ameninţa, pândi.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PAŞÓL interj. v. marş, pleacă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PÁŞĂ s. v. broasca-apei, broscariţă, rogoz.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PAŞLÍ vb. v. fura, lua, sustrage.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PÁRUŞ s. v. şoarece.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PANÁŞ s. 1. pompon, (înv.) cristă. (~ la chipiul unor uniforme militare.) 2. v. surguci.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PÁLOŞ s. (înv.) pată, spată. (Lovitură de ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

OUŞÓR s. ouleţ.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

OUŞÓR s. v. luetă, omuşor, uvulă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

OTCÓŞ s. v. brazdă, polog.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

OŞTÍT s. v. conflict, război.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

OSTÁŞ s. militar, oştean, soldat, (Transilv.) cătană, (în unele colinde) stratiot, (înv.) săgar, voinic.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÓIŞTE s. (TEHN.) 1. proţap, (reg.) rudă, tânjală. (~ la car, la sanie.) 2. v. pârghie.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

OCNÁŞ s. v. condamnat.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÓBŞTE s. v. adunare, chinovie, colectivi-tate, masă, mulţime, norod, popor, sfat, ţară.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÓBŞTE s. 1. v. colectivitate. 2. (IST.) obşte sătească = obşte teritorială, obşte vicinală; obşte teritorială v. obşte sătească; obşte vicinală v. obşte sătească.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

NÍŞĂ s. adâncitură, cotlon, firidă, intrând, ocniţă, scobitură, (înv.) sfiridă. (Vasul era pus într-o ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

NÍŞTE adj. (pop.) niscai, niscaiva. (~ oameni.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

NÉMEŞ s. magnat. (Un ~ maghiar.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

NEÁOŞ adj., s. 1. adj., s. v. băştinaş. 2. adj. v. adevărat.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

NÁŞĂ s. 1. (reg.) moaşă. (~ la botezul unui copil.) 2. nună. (~ de cununie.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

NÁŞTE vb. 1. a face, (pop.) a zămisli, (înv.) a prăsi. (O femeie a ~ un băiat.) 2. v. procrea. 3. v. făta. 4. (înv. şi reg.) a se prăsi. (Caii ce se ~ din aceste iepe ...) 5. a ieşi, a proveni. (Ce ~ din pisică, şoareci mănâncă.) 6. v. stârni. 7. v. provoca.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

NÁŞTE vb. v. afla, apărea, concepe, crea, descoperi, elabora, face, găsi, gândi, imagina, inventa, isca, ivi, începe, născoci, plănui, plăsmui, porni, produce, proiecta, realiza, scorni, stârni.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MUŞCÁ vb. v. aţâţa, chinui, consuma, frământa, îmboldi, îndemna, munci.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MÚŞĂ s. v. mamă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MUŞCÁ vb. 1. (reg.) a încolţi. (L-a ~ un câine.) 2. a înţepa.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MUŞÁT adj. v. arătos, chipeş, frumos.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MOŞÚC s. v. moşic, moşuleţ, moşulică.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MOŞOÍ vb. v. migăli, mocăi, mocoşi, moş-mondi, moşmoni, ticăi.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MOŞÍT s. moşire. (~ul unui copil.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MOŞÍE s. v. moştenire, patrie, patrimoniu, succesiune, ţară.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MOŞÍC s. moşuleţ, moşulică, (reg.) moşuc, moşuţ.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MOŞÍE s. 1. domeniu, latifundiu, (Transilv.) iosag, (înv.) posesiune, prediu. (~ boierească.) 2. (înv.) ocină, părinţie. (Pământul moştenit de la părinţi se numea în trecut ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MOŞÁN s. v. moşnean, moştenitor, răzeş, succesor, urmaş.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MOLÁŞ s. v. mihalţ.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MIŞUÍ vb. v. forfoti.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MÍŞUN s. v. grivan, hamster, hârciog.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MIŞTÓ adj. v. apetisant, arătos, bun, chipeş, delicios, frumos, gustos, izbutit, îmbietor, plăcut, realizat, reuşit, savuros, suculent, valoros.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MIŞÉL s. v. cerşetor, milog.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MIŞÉL adj., s. v. calic, fricos, incapabil, infirm, invalid, laş, lepros, necapabil, necăjit, neputincios, nevoiaş, prăpădit, sărac, sărman, schilod, slăbănog.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MIŞÉL adj. v. biet, bolnav, deplorabil, jalnic, lamentabil, mizerabil, nenorocit, nesănătos, prăpădit, slab, slăbănog, slăbit, suferind, tras, uscăţiv.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MIŞÉL adj., s. 1. adj., s. v. ticălos. 2. adj. v. ticălos.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MIŞCÁ vb. v. duce, îndemna, merge, pleca, porni, stimula, trăi, vieţui.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MIŞCÁ vb. 1. v. merge. 2. (înv.) a sălta. (Fătul a ~ în pântecele mamei.) 3. v. acţiona. 4. v. clinti. 5. a deplasa, a muta, a plimba. (~ bomboana prin gură.) 6. a (se) clătina, (înv. şi pop.) a (se) muta. (Nu se ~ nici o frunză.) 7. v. zvâcni. 8. v. agita. 9. v. emoţiona.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MÉŞĂ s. (livr.) postişă. (O ~ de păr.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MESÁŞ s. v. mesean.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

DEŞÉU s. n. material rezultat în urma unui proces tehnologic sau biologic, care nu mai poate fi utilizat ca atare. (< fr. déchet)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

MAŞÍR s., interj. v. marş.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MAŞÍR interj. v. pleacă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MÁNOŞ s. v. arătător, limbă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MÁMOŞ s. v. ginecolog.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MÁIOŞ s. v. caltaboş.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

LÚŞCE s. pl. v. ghiocei-mari.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

LÓGOŞ adj. v. liliput, liliputan, pitic.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

LOCÁŞ s. v. adăpost, aşezare, casă, cămin, domiciliu, locuinţă, sălaş.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

LOCÁŞ s. v. cleşte.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

LEŞÍN s. 1. (MED.) inconştienţă, lipotimie, nesimţire, (rar) leşinătură. (Stare de ~.) 2. v. sfârşeală.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

LEŞÍE s. v. sfârşeală.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

LEPŞÍ vb. v. pălmui.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

LÉNEŞ adj., s. indolent, puturos, trândav, trântor, (rar) somnoros, (înv. şi pop.) neharnic, (reg.) caniv, lenos, zăcaş, (Mold.) duglan, dugliş, lainic, (prin Olt.) sanchiu, (Transilv. şi Bucov.) trând, (înv.) lenevos, tanduriu. (Om ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

LÁŞTE s. pl. v. tăiţei.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

LÁBOŞ s. v. cratiţă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

JÁLEŞ s. v. coada-vacii, jale, salvie, urechea-porcului.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

JÁLEŞ s. (BOT.) 1. (Salvia officinalis) jale, salbie, salvie, (reg.) şerlai. 2. (Stachys germanica) jale, (reg.) pavăză.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

IÚREŞ s. v. asalt.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

IEŞÍT adj. proeminent. (Parte ~ a unui obiect.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

IEŞÍT adj. v. decolorat, spălăcit, şters.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

IAVÁŞ adv. v. agale, alene, binişor, domol, încet, încetinel, încetişor, lín, liniştit, uşurel.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

IÁDEŞ s. v. slăbănog.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

IÁDEŞ s. (ANAT.) (Olt.) cobie. (~ la păsări.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

HUŞTI interj. ţâşti!, (pop.) smâc!

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

HÍREŞ adj. v. arătos, celebru, chipeş, faimos, frumos, ilustru, mare, renumit, reputat, vestit.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

HARŞÁ s. v. cioltar, şabracă, valtrap.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

GÚŞĂ s. v. beregată, gât, gâtlej, grumaz, jurubiţă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

GÚŞĂ s. 1. (MED.) guşă endemică = distrofie endemică tireopată; guşă exoftalmică v. boala lui Basedow. 2. (ANAT.) bărbie. (~ la reptile.) 3. (ORNIT.) guşă-roşie v. măcăleandru. 4. (BOT.) guşa-porumbelului = a) (Cucubalus baccifer) (reg.) plescaiţă, guşa-porumbului; b) (Silene cucubalus) (reg.) băşicoasă, guşa-porumbului.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

GÚREŞ s., adj. v. clănţău, flecar, guraliv, limbut, palavragiu, vorbă-lungă, vorbăreţ.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

GREŞÍ vb. 1. v. păcătui. 2. v. înşela. 3. v. rătăci. 4. v. confunda.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

GONÁŞ s. v. hăitaş.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

GOLÁŞ adj. 1. (Transilv. şi Ban.) peleag. (Pasăre ~.) 2. v. pleşuv.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

GÁLEŞ adj. v. drăgăstos.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

FÚŞTE s. v. bâtă, ciomag, lance, măciucă, suliţă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

FURÍŞ adj., adv. 1. adj. ascuns, ferit, furişat. (O sărutare ~.) 2. adv. v. tiptil.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

FOŞNÍ vb. a fâşâi, a suna, a susura, a şopoti, a şopti, a şuşoti, a şuşui, (rar) a sâsâi, (Mold. şi Bucov.) a fălălăi, (Mold. şi Transilv.) a pârâi, (prin Transilv.) a şuşora, (înv.) a prâsni. (Frunzele ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

FIŞÍU s. v. batic, băsmăluţă, broboadă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

FIŞÍC s. v. cornet.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

FIŞÍC s. v. cartuş, glonţ.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

FÍŞĂ s. (FIZ.) ştecăr.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

FÍREŞ adj. v. firesc, natural, normal, obişnuit.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

FETÍŞ s. v. amuletă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

FÁŞĂ s. v. pansament.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ETÁNŞ adj. v. ermetic.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

EŞUÁT adj. neizbutit, nereuşit, ratat. (O acţiune ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

DEŞÉU s. rest, (înv. şi reg.) marda. (Un ~ de piele.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

DESÍŞ s. crâng, hăţiş, stufăriş, tufăriş, tufiş, (rar) stuf, tufărie, (pop.) bunget, desime, (reg.) hălăciugă, huceag, huci. (Iepurele s-a ascuns într-un ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CUŞÁC s. (CONSTR.) riglă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CRUŞÍ vb. v. argăsi, tăbăci.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

COŞÉR s. v. leasă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

COŞÁR s. v. pătul.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

COŞÁR s. v. staul.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

COŞÁR s. hornar. (~ul curăţă coşurile caselor.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

COSÁŞ s. 1. cositor. (Un ~ a ieşit la cosit.) 2. (ENTOM.; Locusta viridissima) căluţ, (înv. şi reg.) acridă, (reg.) cobiliţar, cobiliţă, cosar, lăcustă verde, (Ban.) scăluş. 3. (ENTOM.; Locusta cantans) căluţ, (Ban.) scaluş.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CODÓŞ s. v. proxenet.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CODÁŞ s (reg.) codârlaş. (~ în muncă.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

COCÓŞ s. v. coada-cocoşului, cucui, iris, măsea, stânjen, stânjenel.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

COCÓŞ s. 1. (ORNIT.) (rar, adesea glumeţ) cucurigu, pintenat, (înv. şi pop.) cântător. (~ul este masculul găinii.) 2. (ORNIT.) cocoş-de-munte (Tetrao urogallus) = cocoş-sălbatic, (reg.) gotcan, tarcan, tătar, cocoş-de-sihlă; cocoş-sălbatic v. cocoş-de-munte. 3. (BOT.) inimă. (~ la pepenele verde.) 4. (TEHN.) (Transilv.) scăpărătoare. (~ la o armă de vânătoare.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CÓCIŞ s. v. birjar, surugiu, vizitiu.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CIRÍŞ s. v. cocă, lipici, pap.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CIRÉŞ s. (BOT.) cireş-de-Bărăgan (Prunus fructicosa) = vişinel, cireş-pitic, vişin-sălbatic; cireş-pitic v. cireş-de-Bărăgan.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CINÁŞ adj. v. aranjat, cochet, dichisit, drăgălaş, drăguţ, elegant, fercheş, ferchezuit, frumuşel, gătit, îngrijit, spilcuit.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CERŞÍ vb. a cere, a se milogi, (pop.) a prosti, (Transilv. şi Maram.) a coldui, (înv.) a calici, a cerşetori, (arg.) a mangli. (~ pe la colţuri de stradă.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CĂÚŞ s. 1. cauc, scafă, (Transilv.) şuflă, lingură de scos. (Cu ~ul se scot cerealele din sac.) 2. ispol, (reg.) răscol, scăfiţă. (~ de scos apa din luntre.) 3. v. cupă. 4. v. cancioc.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CÁŞTE s. v. casă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CÁŞIE s. v. caprifoi.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CÁPEŞ adj. v. încăpăţânat, îndărătnic, recalcitrant, refractar.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BUTÁŞ s. (BOT.) (înv. şi reg.) sad, (Mold.) mustăcer.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BUŞÓS adj. v. bolovănos, gloduros, pietros.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BUŞNÍ vb. v. erupe, irupe, izbucni, musti, năvăli, răbufni, ţâşni.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BUCŞÍ vb. v. burduşi, ghemui, îndesa, înghesui, îngrămădi, năpădi, podidi, ticsi, umple.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BOTÓŞ s. v. căpuşă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BOTÁŞ s. v. bătăiaş, gonaci, gonaş, hăitaş, mânător.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BOŞÁR s. v. pepene.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BIRÍŞ s. v. argat, slugă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BICÁŞ s. v. cremene, cuarţ, silex.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BEDÁŞ adj., s. v. abject, calic, infam, josnic, mişel, mizerabil, mârşav, necăjit, nedemn, nelegiuit, nemernic, netrebnic, nevoiaş, sărac, sărman, ticălos.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BĂŞÍ vb. v. pârţâi.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CLIŞÁ vb. intr. a face un clişeu pentru stereotipie. (< fr. clicher)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

BÁŞTE s. v. cetate, fortăreaţă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BÁŞCA adv. v. aparte, deosebit, separat.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BABÁŞ s. v. boştină.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

AUŞÉL s. (ORNIT.) 1. (Regulus cristatus) (reg.) tartalac. 2. (Aegithalus pendulinus) boicuş. 3. auşel-bărbos (Panurus biarmicus) = auşel-de-stuf; auşel-de-stuf v. auşel-bărbos.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ATAŞÁ vb. 1. v. anexa. 2. a alipi, a anexa, a încorpora, (înv.) a întrupa, a lipi. (~ un teritoriu străin.) *3. (fig.) a se apropia, a se lega. (M-am ~ mult de acest copil.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

AŞEZÁ vb. v. astâmpăra, baza, bizui, calma, coloniza, conta, domoli, fixa, fundamenta, hotărî, institui, intenţiona, împăca, încheia, încrede, înfiinţa, întemeia, întocmi, limpezi, linişti, orândui, plănui, potoli, proiecta, rândui, sprijini, stabili, statornici, tempera.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

AŞEZÁ vb. 1. a sta, a şedea, (pop.) a se pune. (Te rog să te ~ pe scaun.) 2. v. culca. 3. a poposi. (Călătorul s-a ~ la umbra unui copac.) 4. a lua, a pune. (L-a ~ pe genunchi.) 5. a pune, (reg.) a alipui. (~ cana pe masă.) 6. v. stabili. 7. v. posta. 8. v. amplasa. 9. v. depune. 10. v. cădea. 11. v. aranja. 12. v. aşterne. 13. v. pune. 14. v. potrivi. 15. v. aranja. 16. (pop. şi fam.) a (se) căpătui, a (se) rostui. (S-a ~ şi el la casa lui.) 17. (fam. fig.) a se aşterne, a se pune. (Se ~ pe carte, pe învăţătură.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

AŞĂU s. v. cazma, hârleţ.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ARŞÓV s. v. cazma, hârleţ.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ARŞÍC s. 1. (ANAT.) (Mold.) gioală. (~ de miel.) 2. (la pl.) (pop.) capre (pl.), (Mold.) gioale (pl.). (Jocul de ~e.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ARMÁŞ s. sici, vizir. (~ la arşic, în jocul de arşice.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ARCÚŞ s. (MUZ.) (reg.) arc. (~ la vioară.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ARCÁŞ s. 1. săgetător, (înv. şi pop.) săgetar, (înv.) săgetaş. (~ din armata lui Ştefan cel Mare.) 2. (ASTRON., n. pr.; art.) v. Săgetătorul.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ALBÚŞ s. v. sclerotică.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

AIŞÓR s. v. crin de pădure, dalac, ghiocel, usturoiţă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÁGRIŞ s. (BOT.; Ribes uva-crispa) (reg.) pomuşoară, rezachie, rişiţă, struguri-spinoşi (pl.).

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

AFIŞÁ vb. (rar) a placarda. (A ~ rezultatele.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ACÚŞI adv. v. acum, imediat, îndată, numaidecât.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ACRÍŞ s. v. măcriş.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

VÍREŞ s. v. sângerete.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

VÍŞIN s. (BOT.) vişin-sălbatic (Prunus fructicosa) = vişinel, cireş-de-Bărăgan, cireş-pitic; vişin turcesc (Prunus mahaleb) = mahaleb, (reg.) antep, mălin.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ZBORŞ s. v. pălămidă-de-baltă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

RÓŞIE, roşii, s.f. – V. roşu (V, VI) [DEX'98]

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

abráş adj. m. (sil. -braş), pl. abráşi; f. sg. abráşă, pl. abráşe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

acríş s. n. (sil. -criş)

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

acúşi/acúşa adv.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

afişá vb., ind. prez. 1 sg. afişéz, 3 sg. şi pl. afişeáză, 1 pl. afişăm; conj. prez. 3 sg. şi pl. afişéze; ger. afişând

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ágriş s. m. (sil. -griş), pl. ágrişi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

aişór s. m., pl. aişóri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

albúş s. n., pl. albúşuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

amúşi adv.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

amuşí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. amuşésc, imperf. 3 sg. amuşeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. amuşeáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

anşoá (peşte) s. n., (pastă de peşte) s. f. (sil. -şoa)

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

arcáş s. m., pl. arcáşi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

arcúş s. n., pl. arcúşuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

armáş (persoană) s. m., pl. armáşi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

armáş (parte a arşicului) s. n., pl. armáşe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

arşíc s. n., pl. arşíce

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

arşín s. m., pl. arşíni

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

aşezá vb., ind. prez. 1 sg. aşéz, 3 sg. şi pl. aşáză, 1 pl. aşezăm; conj. prez. 3 sg. şi pl. aşéze; ger. aşezând

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ataşá vb., ind. prez. 1 sg. ataşéz, 3 sg. şi pl. ataşeáză, 1 pl. ataşăm; conj. prez. 3 sg. şi pl. ataşéze; ger. ataşând

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

auşél s. m. (sil. a-u-), pl. auşéi, art. auşéii

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

baláş s. n., pl. baláşuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

baríş s. n., pl. baríşe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

báşca adv., prep.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

biníş s. n., pl. biníşuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

borşí vb., ind. prez. 3 sg. borşéşte, imperf. 3 sg. borşeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. borşeáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

boşár s. m., pl. boşári

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

broşá vb., ind. prez. 1 sg. broşéz, 3 sg. şi pl. broşeáză, 1 pl. broşăm; ger. broşând

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

bucşí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. bucşésc, imperf. 3 sg. bucşeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. bucşeáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

buşéu s. n., art. buşéul; pl. buşéuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

buşón s. n., pl. buşoáne

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

butáş s. m., pl. butáşi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

caníş s. m., pl. caníşi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

cápeş adj. m., pl. cápeşi; f. sg. cápeşă, pl. cápeşe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

cáşă (mâncare) s. f., art. cáşa, g.-d. art. cáşei

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

caşét (carnet, plic) s. n., pl. caşéte/caşéturi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

caşéu (mască) s. n., art. caşéul

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

căúş s. n., pl. căúşe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ceaúş s. m., pl. ceaúşi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

cerşí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. cerşésc, imperf. 3 sg. cerşeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. cerşeáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

cetáş s. m., pl. cetáşi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ciréş s. m., pl. ciréşi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ciríş s. n.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

clişá vb., ind. prez. 1 sg. clişéz, 3 sg. şi pl. clişeáză, 1 pl. clişăm; conj. prez. 3 sg. şi pl. clişéze; ger. clişând

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

cocóş (pasăre, miez de pepene, boxer) s. m., pl. cocóşi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

cocóş (la arme, ciocane) s. n., pl. cocoáşe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

codáş s. m., adj. m., pl. codáşi; f. sg. codáşă, art. codáşa, g.-d. art. codáşei, pl. codáşe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

codóş s. m., pl. codóşi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

cosáş (persoană, insectă) s. m., pl. cosáşi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

coşár (hornar) s. m., pl. coşári

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

coşár (pătul) s. n., pl. coşáre

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

cotíş adv.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

cotíş s. n., pl. cotíşe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

cruşí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. cruşésc, imperf. 3 sg. cruşeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. cruşeáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

cumáş (stofă de mătase) s. n., (sorturi, bucăţi) pl. cumáşuri/cumáşe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

cuşác s. n., pl. cuşácuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

cuşáj s. n., pl. cuşáje

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

cúşer adj. invar.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

déreş adj. m., pl. déreşi; f. sg. déreşă, pl. déreşe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

desíş s. n., pl. desíşuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

deşéu s. n. (sil. -şeu), art. deşeul; pl. deşéuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

dóboş s. n., pl. dóboşuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

eboşá vb., ind. prez. 1 sg. eboşéz, 3 sg. şi pl. eboşeáză, 1 pl. eboşăm; conj. prez. 3 sg. şi pl. eboşéze; ger. eboşând

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

eşapá vb., ind. prez. 3 sg. eşapeáză

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

eşuáj s. n., pl. eşuáje

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

etánş adj. m., pl. etánşi; f. sg. etánşă, pl. etánşe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

fáşă s. f., art. fáşa, g.-d. art. féşii; pl. feşi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

fetíş s. n., pl. fetíşuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

fíniş s. n., pl. fínişuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

fíşă (de hârtie, de contact) s. f., art. fíşa, g.-d. art. fíşei; pl. fíşe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

fişét s. n., pl. fişéte

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

fişíc s. n., pl. fişícuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

fişíu s. n., art. fişíul; pl. fişíuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

fláuş s. n.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

fleoş adj. m., pl. fleoşi; f. sg. fleoáşă (sil. fleoa-), pl. fleoáşe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

foşní vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. foşnésc, imperf. 3 sg. foşneá; conj. prez. 3 sg. şi pl. foşneáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

furíş adj. m., pl. furíşi, f. sg. furíşă, pl. furíşe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

fúşte s. f., g.-d. art. fúştii; pl. fuşti

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

gáleş adj. m., pl. gáleşi; f. sg. gáleşă, art. gáleşa, pl. gáleşe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

galóş s. m., pl. galóşi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

gáşă s. f., pl. gáşe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ghióş (ornament, desen) s. n., pl. ghióşuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

goláş adj. m., pl. goláşi; f. sg. goláşă, pl. goláşe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

gonáş s. m., pl. gonáşi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

greşí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. greşésc, imperf. 3 sg. greşeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. greşeáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

gúlaş s. n., pl. gúlaşuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

gúreş adj. m., pl. gúreşi; f. sg. gúreşă, art. gúreşa, pl. gúreşe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

guşát adj. m., s. m., pl. guşáţi; f. sg. guşátă, pl. guşáte

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

gúşă s. f., art. gúşa, g.-d. art. gúşii; pl. guşi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

hámiş adj. m., pl. hámişi; f. sg. hámişă, pl. hámişe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

harşá s. f., art. harşáua, g.-d. art. harşálei; pl. harşále

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

húşte s. f. pl.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

huşti interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

iádeş s. n., pl. iádeşuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

iaváş adv.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ieşít s. n. (sil. ie-)

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

işalá interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

işlíc s. n., pl. işlíce

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

iúreş s. n., pl. iúreşuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

iuşní vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. iuşnésc, imperf. 3 sg. iuşneá; conj. prez. 3 sg. şi pl. iuşneáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

iuşti interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

jacáş v. jăcáş

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

jáleş s. m.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

láteş adj. m., pl. latéşi; f. sg. láteşă, pl. láteşe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

léneş adj. m., s. m., pl. léneşi; f. sg. léneşă, pl. léneşe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

lepşí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. lepşésc, imperf. 3 sg. lepşeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. lepşeáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

leşiá vb. (sil. -şi-a), ind. prez. 1 leşiéz; conj. prez. 3 sg. şi pl. leşiéze (sil. -şi-e-); ger. leşiínd (sil. -şi-ind)

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

leşíe s. f., art. leşía, g.-d. leşíi, art. leşíei

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

leşín s. n., pl. leşínuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

leşuí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. leşuiésc, imperf. 3 sg. leşuiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. leşuiáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

leuáş s. m., pl. leuáşi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

linşá vb., ind. prez. 1 sg. linşéz, 1 pl. linşăm, imperf. 3 sg. linşá; ger. linşând

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

locáş s. n., pl. locáşuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

mámoş s. m., pl. mámoşi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

marşá vb., ind. prez. 1 sg. marşéz, 3 sg. şi pl. marşeáză

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

méşă s. f., art. méşa, g.-d. art. méşei; pl. méşe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

mişcá vb., ind. prez. 1 sg. mişc, 2 sg. mişti, 3 sg. şi pl. míşcă; conj. prez. 3 sg. şi pl. míşte

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

mişél adj. m., s. m., pl. mişéi; f. sg. mişeá, pl. mişéle

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

miştó adj. invar., s. n.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

mişuí vb., ind. şi conj. prez. 3 sg. míşuie, imperf. 3 sg. mişuiá

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

míşun s. m., pl. míşuni

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

moşíc s. m., voc. art. moşícole; pl. moşíci

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

moşíe s. f., art. moşía, g.-d. art. moşíei; pl. moşíi, art. moşíile

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

moşít s. n., pl. moşíturi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

muríş s. n., pl. muríşuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

muşcá vb., ind. prez. 1 sg. muşc, 2 sg. muşti, 3 sg. múşcă; conj. prez. 3 sg. şi pl. múşte

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

muşír s. m., pl. muşíri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

náşă s. f., g.-d. art. náşei; pl. náşe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

náşte vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. nasc, 1 pl. náştem; part. născut

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

năşí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. năşésc, imperf. 3 sg. năşeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. năşeáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

neaóş adj. m. (sil. nea-), pl. neaóşi; f. sg. neaóşă, pl. neaóşe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

némeş s. m., pl. némeşi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

níşă s. f., art. níşa, g.-d. art. níşei; pl. níşe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

óbşte s. f., g.-d. art. óbştii; pl. obşti

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

obştí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. obştésc, imperf. 3 sg. obşteá; conj. prez. 3 sg. şi pl. obşteáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ocnáş s. m., pl. ocnáşi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

óişte s. f. (sil. o-iş-), g.-d. art. óiştii; pl. óişti

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

orbíş adv.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ostáş s. m., pl. ostáşi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

oşeán s. m., adj. m. (sil. -şean), pl. oşéni; f. sg. oşeánă, pl. oşéne

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ouşór s. n., pl. ouşoáre

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

páloş s. n., pl. páloşe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

panáş s. n., pl. panáşuri/panáşe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

parşi (adepţi ai zoroastrismului) s. m. pl.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

páşă s. m., g.-d. art. páşei; pl. paşi (şi paşa s. f., art. paşáua, g.-d. art. paşálei; pl. paşále)

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

paşlí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. paşlésc, imperf. 3 sg. paşleá; conj. prez. 3 sg. şi pl. paşleáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

paşól interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

páşte vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. pasc, 1 pl. páştem

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

paşti (pâine sfinţită) s. f. pl., art. páştile (sg. páscă)

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

Paşti s. pr. m. sg./Páşte s. pr. n., pl. Paşti

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

păíş s. n., pl. paíşuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

păşí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. păşésc, imperf. 3 sg. păşeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. păşeáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

pârş s. m., pl. pârşi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

períş s. n., pl. períşuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

perúş s. m., pl. perúşi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

peşín adv., adj. invar.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

péşte s. m., pl. peşti

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

picúş s. n., pl. picúşuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

pişát s. n., pl. pişáturi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

pişcá vb., ind. prez. 1 sg. pişc, 2 sg. pişti, 3 sg. şi pl. píşcă; conj. prez. 3 sg. şi pl. píşte

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

pitíş adv.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

pluşá vb., ind. prez. 1 sg. pluşéz, 3 sg. şi pl. pluşeáză, 1 pl. pluşăm; ger. pluşând

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

podíş s. n., pl. podíşuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

póliş s. m.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

puşcá vb., ind. prez. 1 sg. puşc, 2 sg. puşti, 3 sg. púşcă; conj. prez. 3 sg. şi pl. púşte

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

puşti s. m., art. púştiul; pl. puşti

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ráşel s. n., pl. ráşele

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ráteş s. n., pl. ráteşe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

reláş s. n., pl. reláşuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

reníş s. n., pl. reníşuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

reşóu s. n., art. reşóul; pl. reşóuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

retúş s. n., pl. retúşuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

reuşí vb. (sil. re-u-), ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. reuşésc, imperf. 3 sg. reuşeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. reuşeáscă; ger. reuşínd

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

roşáj s. n., pl. roşáje

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

róşie s. f. (sil. -şi-e), art. róşia (sil. -şi-a), g.-d. art. róşiei; pl. róşii, art. róşiile (sil. -şi-i-)

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

rotáş adj. m., s. m., pl. rotáşi; f. sg. rotáşă, pl. rotáşe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

rotíş adv.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

sámeş s. m., pl. sámeşi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

saşéu s. n., art. saşéul; pl. saşéuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

saşíu adj. m., f. saşíe; pl. m. şi f. saşíi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

síeşi pr. d. acc., neacc. îşi, şi, şi-, -şi, -şi-

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

smeşá vb., ind. prez. 1 sg. smeşéz, 3 sg. şi pl. smeşeáză

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

súşă s. f., g.-d. art. súşei; pl. súşe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

sutáş s. m., pl. sutáşi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şabác s. n. /şabácă s. f., pl. şabáce

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şacál s. m., pl. şacáli

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şáfar s. m., pl. şáfari

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şágă s. f., g.-d. art. şăgii, pl. şăgi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şaidá vb., ind. prez. 3 sg. şi pl. şaideáză

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şalíu s. n., art. şalíul; (sorturi) pl. şalíuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şamán s. m., pl. şamáni

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şamoá s. m.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şanţ s. n., pl. şánţuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şápă s. f., g.-d. art. şápei; pl. şápe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şapóu s. n.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şápte num.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şarán s. m., pl. şaráni

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şarjá vb., prez. 1 sg. şarjéz, 3 sg. şi pl. şarjeáză, 1 pl. şarjăm; conj. prez. 3 sg. şi pl. şarjéze; ger. şarjând

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şárpe s. m., pl. şerpi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şasíu s. n., art. şasíul; pl. şasíuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şaslá/ceaslá s. f., art. şasláua/ceasláua

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şatén adj. m., pl. şaténi; f. sg. şaténă, pl. şaténe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şcolí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. şcolésc, imperf. 3 sg. şcoleá; conj. prez. 3 sg. şi pl. şcoleáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şedeá vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. şed, 3 sg. şáde, 1 pl. şedém; conj. prez. 3 sg. şi pl. şádă, part. şezút

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şéfă s. f., g.-d. art. şéfei; pl. şéfe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şefíe s. f., art. şefía, g.-d. art. şefíei; pl. şefíi, art. şefíile

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şélac/şérlac s. n.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şélac/şérlac s. n.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şelár s. m., pl. şelári

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şenáj s. n., pl. şenáje

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şenál s. n., pl. şenále

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şerbí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. şerbésc, imperf. 3 sg. şerbeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. şerbeáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şeríf (prinţ arab, funcţionar administrativ) s. m., pl. şerífi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şeruí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. şeruiésc, imperf. 3 sg. şeruiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. şeruiáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şesár s. m., pl. şesári

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şéver s. n., pl. şévere

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şevró/şevróu s. n. (sil. -vro/-vrou), art. şevróul; (sorturi) pl. şevróuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şezút s. n., (anat.) pl. şezúturi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şibói (micşunea) s. m.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şibói (ciorchine de flori) s. n., pl. şiboáie/şibóiuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şicuí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. şicuiésc, imperf. 3 sg. şicuiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. şicuiáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şifón s. n., (sorturi) pl. şifoáne

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şiísm s. n.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şinár s. n., pl. şináre

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şínă s. f., g.-d. art. şínei; pl. şíne

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şinór s. n., pl. şinoáre

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şinuí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. şinuiésc, imperf. 3 sg. şinuiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. şinuiáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şípot s. n., pl. şípote

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şirag s. n., pl. şiráguri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şíră s. f., g.-d. art. şírei; pl. şíre

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şirét adj. m., pl. şiréţi; f. sg. şireátă, pl. şiréte

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şirét s. n., pl. şiréturi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şirói s. n., pl. şiroáie

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şiroí vb., ind. prez. 3 sg. şiroiéşte, imperf. 3 sg. şiroiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. şiroiáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şitár s. m., pl. şitári

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şlaif s. n.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şleau (ulm) s. m., art. şleául; pl. şlei, art. şléii

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şleau (drum de ţară, ştreang, pădure) s . n., art. şleául; pl. şleáuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şlíre s. f., g.-d. art. şlírii; pl. şliri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şliţ s. n., pl. şlíţuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şnaps s. n., (porţii) pl. şnápsuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şodóu s. n., art. şodóul; pl. şodóuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şofáj s. n.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şofát s. n.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şofér s. m., pl. şoféri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şoldí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. şoldésc, imperf. 3 sg. şoldeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. şoldeáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şomáj s. n.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şomér s. m., pl. şoméri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şópot s. n., pl. şópote

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şoptí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. şoptésc, imperf. 3 sg. şopteá; conj. prez. 3 sg. şi pl. şopteáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şorţ s. n., pl. şórţuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şoseá s. f., art. şoseáua, g.-d. art. şosélei; pl. şoséle

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şótie s. f. (sil. -ti-e), art. şótia (sil. -ti-a), g.-d. art. şótiei; pl. şótii, art. şótiile (sil. -ti-i-)

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şovár s. m.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şovín adj. m., s. m., pl. şovíni; f. sg. şovínă, pl. şovíne

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şpais s. n., pl. şpáisuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şpalt (tipogr., ind. piel.) s. n., pl. şpálturi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şpiţ (zool.) s. m., pl. şpiţi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şpiţ (tehn., tipogr.) s. n., pl. şpíţuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şplit s. n.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şprat s. m.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şşş v. ş

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ştaif s. n., pl. ştáifuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şteap s. m., pl. ştepi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şters s. n.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ştift s. n., pl. ştífturi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ştiob s. n., pl. ştióburi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ştirb adj. m., pl. ştirbi; f. sg. ştírbă, pl. ştírbe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ştíre s. f., g.-d. art. ştírii; (informaţii) pl. ştiri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ştraf s. n., pl. ştráfuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ştram adj. m., pl. ştrami; f. sg. ştrámă, pl. ştráme

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ştrec s. n., pl. ştrécuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ştric s. n., pl. ştrícuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ştrol adj. m., pl. ştroli; f. sg. ştrólă, pl. ştróle

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ştuţ s. n., pl. ştúţuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şúbă s. f., g.-d. art. şúbei; pl. şúbe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şúber s. n., pl. şúbere

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şucár adj. m., pl. şucári; f. sg. şucáră, pl. şucáre

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şufán s. n., pl. şufáne

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şugár adj. m., pl. şugári; f. sg. şugáră, pl. şugáre

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şuguí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. şuguiésc, imperf. 3 sg. şuguiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. şuguiáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şúier s. n., pl. şúiere

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şúiet s. n., pl. şúiete

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şulár s. n., pl. şuláre/şuláruri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şúler s. m., pl. şúleri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şumár s. m., pl. şumári

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şúmen adj. m., pl. şúmeni; f. sg. şúmenă, pl. şúmene

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şuntá vb., ind. prez. 3 sg. şunteáză

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şúră s. f., g.-d. art. şúrii; pl. şuri/şúre

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şurúb s. n., pl. şurúburi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şutát s. n.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şutér s. m., pl. şutéri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şuvói s. n., pl. şuvoáie

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

taláş s. n.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

tăíş s. n., pl. tăíşuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

târş (copac pipernicit) s. m., pl. târşi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

târş (vreasc) s. n., pl. târşuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

tobáş s. m., pl. tobáşi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

trişá vb., ind. prez. 1 sg. trişéz, 3 sg. şi pl. trişeáză, 1 pl. trişăm; ger. trişând

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

tufíş s. n., pl. tufíşuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

túieş adj. m., pl. túieşi; f. sg. túieşă, pl. túieşe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

túşă (piesă de metal, clapă, limită, mod de a aplica culoarea, lovitură la scrimă) s. f., art. túşa, g.-d. art. túşei; pl. túşe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

túşă (mătuşă) s. f., art. túşa, g.-d. art. túşii

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

tuşéu s. n., art. tuşéul; pl. tuşéuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

tuşít s. n.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţuşc adj. m., pl. ţuşti; f. sg. ţúşcă, pl. ţúşte

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

urcúş s. n., pl. urcúşuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

uriáş s. m., adj. m. (sil. -ri-aş), pl. uriáşi; f. sg. uriáşă, art. uriáşa, g.-d. art. uriáşei, pl. uriáşe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

urmáş s. m., pl. urmáşi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ustáş s. m., pl. ustáşi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

uşchí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. uşchésc, imperf. 3 sg. uşcheá; conj. prez. 3 sg. şi pl. uşcheáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

uşiér s. m. (sil. -şi-er), pl. uşiéri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

uşurá vb., ind. prez. 1 sg. uşuréz, 3 sg. şi pl. uşureáză

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

vámeş s. m., pl. vámeşi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

víşin s. m., pl. víşini

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

zicáş s. m., pl. zicáşi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ziláş s. m., pl. ziláşi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

OCNÁŞ ~i m. înv. Persoană condamnată la muncă silnică în ocnă; şalgău. /ocnă + suf. ~aş

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A OBŞT//Í ~ésc tranz. înv. A face cunoscut unei colectivităţi; a anunţa în mod public. /<sl. obištiti

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ÓBŞT//E ~i f. înv. 1) Colectivitate, co-munitate de oameni uniţi la o anumită treaptă de dezvoltare istorică; societate. 2) Repre-zentanţă a poporului; adunare obştească. 3) rar Grup de oameni care îşi petrec timpul liber sau merg undeva împreună; companie; societate. 4) Formă de cooperare economică pentru producerea de bunuri agricole. ~ ţărănească.De ~ comun, public. [G.-D. obştii] /<sl. obištije

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

NÍŞ//Ă ~e f. 1) Adâncitură într-un zid sau într-un perete, făcută special, cu diferite scopuri. 2) Construcţie în formă de dulap, care serveşte în laboratoare pentru captarea gazelor vătămătoare, în vederea evacuării lor. 3) Cavitate patologică adâncă într-un organ intern. /<fr. niche

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

NEÁOŞ ~ă (~i, ~e) 1) (despre locuitori, limbă, obiceiuri, floră, faună etc.) Care este originar din locurile date; specific pentru o anumită regiune; băştinaş; autohton; indigen. 2) Care nu trezeşte îndoieli; care este în corespundere cu adevărul; veritabil; autentic. /Orig. nec.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A NĂŞ//Í ~ésc 1. intranz. A face naş la botez sau la cununie. 2. tranz. fam. A trata cu numele de naş. /Din naş

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE NÁŞTE mă nasc intranz. 1) (despre fiinţe) A apărea pe lume; a căpăta viaţă. ♢ ~ cu tichia pe cap a avea noroc; a fi fericit. 2) fig. A apărea pentru prima dată; a lua fiinţă; a se forma. /<lat. nascere

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A NÁŞTE nasc tranz. A face să se nască; a procrea. ♢ Ce ~ din pisică, şoareci mănâncă se spune, de obicei, despre copiii care au moştenit de la părinţi anumite apucături rele. /<lat. nascere

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A MUŞCÁ muşc 1. tranz. 1) A apuca cu dinţii strângând (până la durere, rănire, învineţire, rupere etc.). ♢ A-şi ~ mâinile a regreta amarnic, considerându-se vinovat de ceva; a se căi. A-şi ~ limba a regreta mult cele spuse anterior. ~ pământul (sau ţărâna) a cădea la pământ rănit sau mort. 2) (despre unele animale, mai ales despre insecte) A înţepa producând o senzaţie dureroasă; a mânca; a ciupi; a pişca. M-a ~t un şarpe. 3) fig. (despre ger, soare etc.) A produce o senzaţie dureroasă; a pişca. 4) (o bucată dintr-un aliment) A rupe cu dinţii pentru a mânca. 5) fig. A ataca răutăcios cu ironii sau cu vorbe; a înţepa; a înghimpa; a împunge. 2. intranz. (mai ales despre câini) A avea obiceiul de a ataca, rănind cu dinţii. /Orig. nec.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

MURÍŞ ~uri n. Câmp pe care cresc muri. /mur + suf. ~iş

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

MOŞÍT n. pop. 1) Ramură a medicinei care se ocupă cu fiziologia şi psihologia sarcinii şi naşterii. 2) Profesia de moaşă. /v. a moşi

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

MOŞÍ//E ~i f. 1) Mare proprietate funciară stăpânită de un moşier. ~ boierească. ~ mănăstirească. 2) înv. Teritoriu cultivat care aparţinea unei localităţi săteşti. 3) Ceea ce aparţine cuiva în mod exclusiv. 4) înv. Pământ strămoşesc; ţară natală; patrie. /moş + suf. ~ie

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

MÍŞUN ~i m. reg. Mamifer rozător cu blană pufoasă de culoarea ciocolatei, cu două pungi de ambele părţi ale gurii, cu care îşi duce hrana în locurile de hibernare; hârciog. /cf. mişină

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

MIŞTÓ adj. invar. pop. Care este foarte bun; foarte frumos. /<ţig. mišto

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

MIŞ//ÉL ~eá (~éi, ~éle) şi substantival 1) Care comite fapte reprobabile; cu comportare josnică; canalie. 2) înv. Care are o condiţie socială modestă; de rând. 3) înv. Care nu dispune de mijloace de existenţă; sărac; sărman; mizer; nevoiaş. /<lat. misellus

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE MIŞCÁ mă mişc intranz. 1) A ieşi din starea de imobilitate, schimbându-şi poziţia sau locul. 2) A fi în acţiune, îndeplinindu-şi funcţia. 3) A începe să se deplaseze în spaţiu; a porni (din loc). 4) fig. (despre persoane) A trece la acţiune; a înceta de a mai fi pasiv. 5) fig. (despre persoane) A se afla cu regularitate (într-o anumită societate), venind în contact cu ea. /Orig. nec.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A MIŞCÁ mişc 1. tranz. 1) A face să se mişte. 2) fig. (persoane) A determina la acţiune; a îndemna. 3) fig. A face să trăiască anumite emoţii, sentimente; a atinge. 2. intranz. 1) A schimba poziţia, clătinând dintr-o parte în alta. ~ din mâini. ~ din coadă. 2) (despre fiinţe) A (mai) fi în viaţă; a da (încă) semne de viaţă. Accidentatul mişcă. 3) (despre afaceri, întreprinderi, acţiuni etc.) A se dezvolta în mod progresiv şi prosper. 4) fig. (despre persoane) A vădi anumite cunoştinţe sau deprinderi într-un anumit domeniu. /Orig. nec.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

MÉŞ//Ă ~e f. 1) Şuviţă de păr. 2) Fâşie de tifon sau de vată, care drenează o rană; dren. 3) Adaos de păr la cel natural pentru a-l îmbogăţi. [G.-D. meşei] /<fr. meche

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

MÁMOŞ ~i m. Medic specializat în obstetrică şi ginecologie. /<ngr. mámmos

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

LOCÁŞ ~uri n. 1) Încăpere de locuit; locuinţă. ♢ ~ sfânt (sau dumnezeiesc) biserică sau mănăstire. /<ung. lakás

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A LINŞ//Á ~éz tranz. A supune linşajului; a ucide prin linşaj. /<fr. lincher

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

LEŞÍN ~uri n. 1) Pierdere subită şi temporară a cunoştinţei; situaţie de inconştienţă; nesimţire. 2) Stare de slăbiciune totală (provocată de foame, de sete sau de un efort fizic foarte mare); lipsă totală de forţă fizică. /v. a leşina

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

LEŞÍE f. 1) Apă fiartă cu cenuşă de lemn şi limpezită, folosită la spălatul rufelor. ♢ A avea (sau a simţi) ~ pe suflet a avea o dispoziţie proastă. 2) Soluţie alcalină cu diferite întrebuinţări în industrie. [G.-D. leşiei] /<lat. lixiva

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A LEPŞ//Í ~ésc tranz. reg. 1) A lovi cu palma; a bate cu palma (peste faţă); a păl-mui. 2) A turti prin lovituri de palme. /Din leapşă

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

LÉNEŞ2 ~i m. Mamifer din pădurile tropicale ale Americii de Sud care se mişcă alene şi care stă zile întregi agăţat de aceeaşi creangă. /lene + suf. ~eş

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

LÉNEŞ1 ~ă (~i, ~e) 1) şi substantival (despre persoane) Care leneveşte; care nu vrea să muncească; trândav; lenos. 2) fig. (despre mişcări sau acţiuni) Care vădeşte lene; care este lipsit de energie. Mers ~. /lene + suf. ~eş

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

LÁTEŞ ~ă (~i, ~e) (despre coarne) Care sunt aduse în lături şi pe spate. /lat + suf. ~eş

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

JALEŞ m. Plantă erbacee cu frunze ovale şi cu flori purpurii dispuse în spice. /jale + suf. ~eş

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

IÚREŞ ~uri n. 1) Act violent şi furtunos; năvală; atac; asalt. 2) Mers iute; goană. /<turc. yürügüş

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

IEŞÍ//T ~tă (~ţi, ~te) Care este scos în relief. ♢ ~ din minţi nebun, înnebunit. /v. a ieşi

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

IAVÁŞ: ~-~ adv. fam. Încet-încet; fără grabă; agale. /<turc. yavaş

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

IADÉŞ ~uri n. 1) Os bifurcat de la pieptul păsărilor. 2) Pariu pus la ruperea acestui os; rămăsag. /<turc. yades

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

HUŞTI interj. 1) (se foloseşte pentru a reda mişcarea făcută de cineva care iese sau pleacă repede undeva). 2) (se foloseşte pentru a alunga păsările de curte). /Onomat.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

HÚŞTE f. pl. pop. Tărâţe depuse la fundul vasului după înăcrirea borşului umplut. /<ucr. hušţa

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

GÚŞ//Ă ~i f. 1) (la păsări) Porţiune dilatată (în formă de pungă) a esofagului, în care stă hrana înainte de a trece în stomac. ♢ ~a-porumbelului (sau porumbului) a) plantă erbacee cu tulpina ramificată, cu flori albe-verzui şi cu frunze negre, strălucitoare; b) plantă erbacee cu tulpina înaltă, cu flori albe, dispuse în panicul, şi cu fructe capsule. 2) (la animale amfibii) Porţiune de pe pielea maxilarului inferior, care ajută la respiraţie. 3) (la reptile) Bărbie, de obicei de altă culoare decât cea a corpului. 4) (la oameni) Umflătură (în partea de dinainte a gâtului) formată ca urmare a creşterii excesive şi patologice a glandei tiroide. 5) (la unii oameni) Cută de grăsime sub bărbie. 6) fam. Parte inferioară a gâtului; gâtlej. /<lat. geusial

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

GUŞÁ//T ~tă (~ţi, ~te) (despre persoane) 1) Care are guşă. 2) Care este bolnav de guşă. /guşă + suf. ~at

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

GÚREŞ ~ă (~i, ~e) 1) (despre persoane) Care vorbeşte mult; guraliv; vorbăreţ; limbut. 2) (despre păsări) Care ciripeşte întruna. /gură + suf. ~eş

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

GÚLAŞ ~uri n. Fel de mâncare pregătită din bucăţi mici de carne (de vită sau de porc) înăbuşită. /<ung. gulyás

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A GREŞ//Í ~ésc 1. intranz. 1) A face o greşeală; a încălca anumite norme, principii. 2) A comite un păcat; a păcătui. 2. tranz. 1) A face să conţină o greşeală (sau mai multe). ~ problemă. 2) (adrese, drumuri etc.) A lua drept altul. /<sl. grĕšiti

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

GOLÁŞ ~e (~i, ~e) 1) (despre puii de păsări) Care este fără pene; gol. 2) (despre arbori şi despre arbuşti) Care este fără frunze; desfrunzit; gol. 3) (despre terenuri, suprafeţe) Care este lipsit de vegetaţie. /gol + suf. ~aş

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

GHIÓŞ ~uri n. v. GHILOŞ. /Orig. nec.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

GALÓŞ ~i m. Obiect de încălţăminte din cauciuc, purtat, în special, pe timp ploios (deseori peste pantofi sau ghete, pentru a le proteja de umezeală). /<fr. galoche

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

GÁLEŞ ~ă (~i, ~e) 1) (despre ochi, privire, voci) Care este plin de dragoste; drăgăstos. 2) (despre persoane şi despre manifestările lor) Care vădeşte o stare sufletească apăsătoare; plin de melancolie; melancolic. /<bulg. kaleš

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

FUŞT//E ~i f. înv. Suliţă de lemn, având la capăt un vârf de fier; lance. /<lat. fustis

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

FURÍŞ adv. : Pe ~ pe neobservate; pe ascuns; fără a fi observat sau simţit. /fur + suf. ~is

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A FOŞN//Í pers. 3 ~éşte intranz. 1) (despre frunze, hârtii etc.) A produce un zgomot uşor prin mişcare sau frecare. 2) (despre fiinţe) A se mişca grăbit şi haotic fără întrerupere; a forfoti; a fojgăi; a mişuna; a furnica; a roi; a foi; a viermui. /Onomat.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

FLÁUŞ n. Ţesatură de lână cu suprafaţa foarte scămoşată. [Sil. fla-uş] /<germ. Flausch

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

FIŞÍU ~ri n. Batic subţire de mătase. /<fr. fichu

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

FIŞÍC ~uri n. 1) Sul de hârtie în care este învelită o cantitate anumită de monede. 2) Pachet de hârtie (în formă de con); cornet. /<turc. fişek

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

FÍŞ//Ă2 ~e f. tehn. Piesă fixată la capătul unui şnur electric pentru a stabili un contact între priză şi un receptor; ştecăr. /<fr. fiche

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

FÍŞ//Ă1 ~e f. Foaie (mică şi groasă) de hârtie sau de carton, de formă dreptunghiulară, pe care se fac diferite însemnări. ~ bibliografică. ~ lexicografică. ~ personală. /<fr. fiche

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

FÍNIŞ ~uri n. 1) Parte finală a unei întreceri sportive. A ajunge la ~. 2) Sfârşitul unei acţiuni. /<engl., fr. finish

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

FETÍŞ ~uri n. 1) (în religiile primitive) Obiect căruia i se atribuiau calităţi supranaturale, forţă magică, capabil să-l ajute pe posesorul acestuia. 2) fig. Obiect al unei veneraţii exagerate. /<fr. fétiche, germ. Fetisch

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

FÁŞĂ feşi f. 1) Fâşie de pânză cu care se înfăşoară copiii mici peste scutece. ♢ Din (sau în) ~ din primele momente ale vieţii. Abia ieşit din ~ foarte tânăr. A ieşi din ~ a depăşi vârsta copilăriei. 2) Fâşie de tifon folosită pentru pansare; bandaj. [G.-D. feşii] /<lat. fascia

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ETÁNŞ ~ă (~i, ~e) (despre recipiente) Care nu permite nici intrarea, nici ieşirea fluidelor; ermetic. /<fr. étanche

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A EŞAP//Á pers. 3 ~éază tranz. (gazele arse) A ieşi dintr-un motor cu explozie. /<fr. échapper

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A EBOŞ//Á~éz tranz. tehn. 1) (metale) A prelucra la cald (prin aşchiere, prin găurire etc.) pentru a obţine eboşe. 2)(opere de artă plastică) A realiza în primă formă. /<fr. ébaucher

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

DEŞÉU ~ri n. mai ales la pl. Partea care rămâne la prelucrarea unei materii prime. [Sil. de-şeu] /<fr. déchet

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

DESÍŞ ~uri n. 1) Loc acoperit cu mulţi arbuşti, tufari şi ierburi; desime. 2) Pădure tânără şi deasă. /des + suf. ~iş

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

CÚŞER adj. invar. (despre mâncăruri, la mozaici) Care este pregătit conform prescripţiilor ritualului. /<ebr. kâscher

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

COŞÁR3 ~i m. Persoană care face coşuri. /coş + suf. ~ar

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

COŞÁR2 ~i m. Lucrător specializat în curăţarea coşurilor de funingine. /coş + suf. ~ar

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

COŞÁR1 ~e n. 1) Loc îngrădit pentru închiderea animalelor; ocol; ţarc. 2) Construcţie cu pereţii din nuiele împletite sau din scânduri bătute rar, pentru păstrarea porumbului în ştiuleţi; pătul; porumbar; sâsâiac; leasă. /<bulg., sb. košara

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

COSÁŞ2 ~i m. 1) la pl. Familie de insecte din ordinul ortopterelor, asemănătoare cu lăcustele, care prin mişcarea elitrelor produc sunete caracteristice (reprezentant: cosaşul-verde). 2) Insectă din această familie. /coasă + suf. ~aş

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

COSÁŞ1 ~i m. Persoană care coseşte. /coasă + suf. ~aş

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

CODÓŞ ~i m. pop. Persoană care înlesneşte practicarea prostituţiei; proxenet. /<turc. kodoş

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

CODÁŞ ~ă (~i, ~e) şi substantival Care rămâne în urma altora într-un domeniu de activitate; care se află printre ultimii.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

COCÓŞ ~i m. 1) Pasăre domestică cu o creastă roşie pe cap, cu penele cozii lungi şi arcuite şi cu pinteni tari la picioare; masculul găinii. ♢ La (pe la sau spre) cântatul ~ilor în zori de zi. Basmul (sau povestea) cu ~ul roşu istorie fără sfârşit sau neadevărată. 2) pop. Mascul al unor păsări. ~ul potârnichii. 3) Ciocănel care loveşte percutorul la armele de foc. 4) Miezul de la harbuz, mai dulce şi fără sâmburi; inimă. 5) la pl. Grăunţe de porumb coapte în sare sau în nisip înfierbântat şi desfăcute în formă de floricele; cocoşei. 6): ~ de vânt figură de metal, reprezentând un cocoş, instalată pe acoperişul casei, care, fiind mobilă, arată dincotro bate vântul; giruetă. ♢ A fi ~ de vânt a se da după împrejurări; a fi conformist. /<sl. kokoši

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

CIRÉŞ ~i m. Pom fructifer cu frunze ovale şi flori albe, cultivat pentru fructele sale mici, cărnoase şi pentru lemnul care este folosit în industria mobilei. /<lat. ceresius

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

CETÁŞ ~i m. 1) Membru al unei cete. 2) Căpitan al unei cete de haiduci. /ceată + suf. ~

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A CERŞ//Í ~ésc 1. intranz. A umbla cu cerutul; a se milogi. 2. tranz. 1) A cere de pomană. 2) fig A cere cu umilinţă (ca un cerşetor). /v. a cere

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

CEAÚŞ ~i m. înv. 1) Slujbaş de rang inferior care îndeplinea diferite funcţii la curte. 2) Servitor la sinagogă. [Sil. cea-uş] /<turc. şavuş

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

CĂÚŞ ~e n. 1) Vas de lemn în formă de lingură mare, folosit în gospodărie pentru a lua sau a încărca materiale pulverulente, grăunţe şi, rar, lichide. ♢ A-şi face mâna (sau mâinile) ~ a apropia degetele şi a adânci palma în formă de lingură. 2) Cantitate de materiale care încape într-un astfel de vas. 3) Cupa excavatorului; benă. [Sil. că-uş] /<lat. cau + suf. ~uş

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

CÁŞ//Ă ~e f. reg. Mâncare preparată din crupe şi apă (sau lapte) cu multă grăsime. /<rus. kaşa

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

CANÍŞ m. 1) Rasă de câini cu părul creţ, folosită mai ales la vânătoarea pe baltă. 2) Câine din această rasă. /<fr. caniche

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

BUTÁŞ ~i m. Porţiune din tulpina, din rădăcina, ramurile sau frunzele unei plante, detaşată de la planta-mamă şi sădită în pământ pentru a obţine o plantă nouă. ~ de viţă de vie. /<ung. bujtás

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

BUŞ//ÓN ~oáne n. 1) Dop prevăzut cu filet. 2) Piesă cilindrică (de porţelan), care, făcând parte din dispozitivul de siguranţă al unui circuit electric, conţine firul fuzibil al acestuia. /<fr. bouchon

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A BUCŞ//Í ~ésc tranz. reg. (obiecte) A vârî cu forţa într-un spaţiu (ca să încapă mai mult); a îndesa; a înghesui. /Orig. nec.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A BROŞ//Á ~éz tranz. 1) (coli sau foi) A uni cosând într-o copertă; a lega. 2) (piese de metal) A prelucra cu broşa. /<fr. brocher

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE BORŞ//Í se ~éşte intranz. pop. 1) A deveni acru (ca borşul); a se acri. 2) (despre alimente, mâncăruri, fructe) A pierde proprietăţile pozitive (sub acţiunea factorilor externi); a se strica; a se altera; a se descompune; a se înăcri. /Din borş

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

BARÍŞ ~e n. 1) Ţesătură fină şi subţire de lână pură, folosită pentru confecţionarea îmbrăcămintei. Rochie de ~. 2) Broboadă făcută din asemenea ţesătură. /<fr. barege

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

AUŞÉ//L ~i m. Pasăre migratoare, de talie mică, cu pene măslinii pe spate şi cenuşii pe burtă, asemănătoare prin colorit cu sticleţii.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ATAŞ//Á ~éz tranz. A face să se ataşeze. /<fr. attacher

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE ATAŞ//Á mă ~éz intranz. 1) A se alătura temporar. 2) A se apropia sufleteşte; a se lega printr-un ataşament. /<fr. attacher

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE AŞEZÁ mă aşéz intranz. 1) A se instala (pe ceva) pentru a şedea. 2) A se pune într-o anumită ordine. 3) (despre păsări sau insecte) A se lăsa din zbor (pe ceva). 4) A se aranja cu traiul într-un loc; a se restabili; a se statornici. 5) (despre substanţe pulverulente) A se lăsa pe o suprafaţă, formând un strat; a se aşterne; a se depune. 6) (despre lichide în fermentaţie) A deveni limpede. 7) A ajunge în stare de linişte; a se linişti. /<lat. assediare

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A AŞEZÁ aşéz tranz. 1) A face să se aşeze. 2) A pune într-o anumită ordine; a ordona; a orândui; a dispune; a aranja. ~ cărţile pe poliţă. 3) A desemna într-un post sau într-o funcţie bună; a aranja. 4) fam. (persoane) A pune la punct; a aranja. 5) pop. A găti din timp; a pune la cale. ~ o petrecere. /<lat. assediare

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ARŞÍN ~i m. Veche unitate de măsură pentru lungime, egală cu 0,711m. /<rus. arşin

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ARŞÍ//C ~ce n. 1) (la vite) Os al articulaţiei piciorului care se află deasupra copitelor. 2) Os al articulaţiei genunchiului la picioarele de dinapoi ale mieilor sau caprelor. 3) la pl. Joc de copii la care se folosesc aceste oase. /<turc. aşik

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ARMÁŞ ~i m. (în Moldova medievală şi în Ţara Românească) Dregător domnesc având misiuni administrative şi judiciare. /armă + suf. ~

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ARCÚŞ ~uri n. Vergea de lemn, între capetele căreia sunt întinse fire de păr de cal şi cu care se cântă la instrumentele cu coarde. /arc + suf. ~

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ARCÁŞ ~i m. 1) arh. Ostaş înarmat cu arc. 2) Persoană care trage cu arcul. 3) la sing. art. pop. Constelaţie din emisfera astrală; Săgetătorul. ♢ Zodia ~ului unul din cele douăsprezece sectoare ale zodiacului. /arc + suf. ~

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

AMÚŞI adv. fam. Fără întârziere; imediat; degrabă; îndată. /amu pop. + şi

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ALBÚŞ ~uri n. Parte componentă a oului, compusă dintr-o substanţă vâscoasă, transpa-rentă, care înconjoară gălbenuşul. /alb + suf. ~

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ÁGRIŞ ~i m. Arbust cu ramuri ghimpoase şi cu fructe comestibile dulci-acrişoare, de culoare verde-gălbuie. [Sil. a-griş] /<ung. egres

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE AFIŞ//Á mă ~éz intranz. fam. A apărea în public acompaniat de cineva pentru a face impresie. /<fr. afficher

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A AFIŞ//Á ~éz tranz. 1) A face cunoscut printr-un afiş. 2) (atitudini, poziţii etc.) A manifesta ostentativ, în mod public. 3) (afişe) A aşeza la vedere. /<fr. afficher

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

CAŞÉU s. n. ecran opac în faţa obiectivului unui aparat de filmat, la filmări combinate, pentru a acoperi o parte din cadru; mască (8). (< fr. cachet)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ACÚŞI adv. pop. Imediat; îndată; chiar acum. ~ isprăvesc scrisoarea. [Var. acúşa] /acu + ~şi

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ÓIŞT//E ~i f. 1) Bară în partea din faţă a unei căruţe, de părţile căreia se înhamă caii şi care serveşte pentru cârmuire. ♢ A nimeri (sau a da) (ca Irimia) cu ~ea în gard a spune sau a face ceva nepotrivit într-o situaţie dată. 2) Dispozitiv cu ajutorul căruia o moară de vânt e întoarsă cu aripile în bataia vântului. [Sil. o-iş-] /<bulg. oište

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

OSTÁŞ ~i m. 1) Persoană care face serviciul militar sau face parte din cadrul armatei; soldat; militar. 2) fig. Luptător activ pentru o cauză; militant; combatant. /oaste + suf. ~aş

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

OUŞ//ÓR ~oáre n. (diminutiv de la ou) 1) ~orul piciorului os rotund la încheietura labei piciorului cu partea de jos a femurului. 2) Plantă erbacee cu tulpina erectă, cu frunze mari, ovale, dispuse pe lujer în formă de guler şi cu fructe capsule, de culoare roşie. [Sil. o-u-] /ou + suf. ~uşor

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

PÁLOŞ ~e n. înv. Sabie lată cu două tăişuri (încovoiată la vârf). /<ung. pallos

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

PANÁŞ ~uri n. înv. Smoc de pene colorate, folosit ca podoabă la un acoperământ pentru cap (pălărie, chipiu, coif etc.). [Pl. şi panaşe] /<fr. panache

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

PÁŞ//Ă ~i m. (în Imperiul Otoman; folosit şi ca titlu pe lângă numele respectiv) Guvernator al unei provincii sau înalt demnitar. [Art. paşaua; G.-D. paşei; Var. páşa] /<turc. paşa

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A PÁŞTE pasc 1. tranz. 1) (iarbă sau alte plante) A mânca rupând cu gura direct de unde creşte. 2) (vitele) A supraveghea în timpul păscutului; a păşuna; a păstori. ♢ ~ pe cineva a urmări pe cineva, pentru a-i face un rău. 3) (despre nenorociri, primejdii) A ameninţa ca o fatalitate. ♢ A-l ~ norocul (pe cineva) a-l urmări norocul (pe cineva). 2. intranz. (despre animale erbivore) A mânca iarbă (sau alte plante), rupând cu gura direct de pe teren; a păşuna. /<lat. pascere

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

PAŞTI m. 1) (în religia creştină) Sărbătoare în cinstea învierii lui Isus Hristos. 2) (în religia mozaică) Sărbătoare în amintirea exodului evreilor din Egipt. ♢ Din ~ în ~ foarte rar. La ~le calului (sau cailor) niciodată. 3): ~le blajinilor zi fixată de biserică pentru pomenirea morţilor. [Var. Paşte] /<lat. Paschae

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

PĂÍŞ ~uri n. 1) Iarbă cu tulpină de tip pai, având frunze liniare, de obicei cu marginile răsucite, şi inflorescenţa în formă de panicul, care creşte, mai ales, prin locuri umede. 2) Loc unde sunt adunate multe paie. 3) Mulţime de paie. /pai + suf. ~iş

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A PĂŞ//Í ~ésc 1. intranz. 1) A face unul sau mai mulţi paşi. 2) A parcurge o distanţă (cu pasul); a călca. 3) fig. A se deplasa înainte (în spaţiu şi în timp); a înainta; a avansa. 4) A trece făcând un pas. ~ peste pârâu. 2. tranz. A trece cu pasul; a călca. ~ groapa. /Din pas

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

PÂRŞ ~i m. Mamifer rozător de talie mică, cu ochi mari şi cu coadă lungă, stufoasă, având blană deasă şi moale. /<sl. pluchu

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

PERÚŞ ~i m. Specie de papagal având ciocul lung şi coada ascuţită, care imită sunetele articulate. /<fr. perruche

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

PEŞÍN adj. şi adverbial pop. fam.: Bani ~ bani în numerar; bani gheaţă. A plăti ~ a plăti pe loc, în numerar. /<turc. peşin

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

PÉŞT//E ~i m. I. 1) Animal vertebrat acvatic cu corp, de obicei, prelung şi acoperit cu solzi, cu aripioare pentru înot, având respişraţie, în majoritatea cazurilor, branhială. ~ viu. ~ congelat.Cât ai zice ~ într-o clipă; dintr-o dată. Asta-i altă mâncare de ~ asta-i complet altceva. A se zbate ca ~ele pe uscat a depune eforturi disperate şi fără succes pentru a ieşi dintr-o situaţie grea. A tăcea ca ~ele a nu rosti nici un cuvânt. 2) la pl. mai ales art. pop. Constelaţie din emisfera boreală. ♢ Zodia ~elui unul dintre cele douăsprezece sectoare zodiacale. II. (în îmbinări, indicând diferite specii): ~-vivipar peşte care naşte pui vii. ~-veninos peşte înzestrat cu organe speciale care produc venin. ~-zburător peşte marin care poate sări din apă şi zbura pe o traiectorie mică. ~-cu-spadă peşte marin de talie mare, cu corp fusiform lipsit de solzi, având falca de sus prelungită şi ascuţită ca o sabie cu două tăişuri. ~-ciocan peşte marin cu cap în formă de ciocan. ~-ferăstrău peşte marin cu gura în formă de lamă de ferăstrău, dinţată pe două laturi. ~-de-piatră peşte dulcicol de talie medie, cu corp fusiform, întâlnit în ape adânci şi cu fund pietros; pietrar. ~-lup peşte dulcicol răpitor, de talie medie, verzui pe spate; abat. ~-porcesc peşte dulcicol de talie mică, fusiform, cu mustăţi, pătat pe laturi; porcuşor. ~-păun peşte marin de talie mică, albăstrui-verzui, cu nuanţe aurii pe spate şi argintiu pe abdomen şi flancuri. ~-ţigănesc a) orice peşte mărunt; b) peşte dulcicol de talie medie, cu cap mic şi corp lat, având formă romboidală; caracudă; c) peşte dulcicol de talie mică, cu corp fusiform, verde-gălbui cu pete negre, având spini dorsali şi plăci osoase laterale. /<lat. piscis

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

PICÚŞ ~uri n. fam. Câştig mic (de obicei ilicit) realizat ocazional. /pic + suf. ~uş

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A PIŞCÁ pişc tranz. 1) (fiinţe) A apuca cu vârful degetelor de piele strângând-o (şi provocând durere); a ciupi. 2) (bucăţi mici, vârfuri, margini) A înlătura câte puţin prin rupere sau tăiere; a ciupi. 3) fam. (despre persoane) A fura în cantităţi neînsemnate şi pe nesimţite; a ciupi. 4) şi fig. (despre insecte) A face să aibă o senzaţie dureroasă (prin înţepare sau muşcare); a ciupi; a mânca; a muşca. ♢ Cât te-ar ~ un purice puţin de tot. Pişcă de limbă se spune despre condimente sau băuturi alcoolice care produc o senzaţie de usturime. 5) fig. A înţepa cu vorba; a critica uşor; a ciupi. 6) (fiinţe) A lovi uşor (cu biciul, cu palma); a ciupi. 7) (coardele unor instrumente muzicale) A apuca cu vârful degetelor, făcând să vibreze; a ciupi. /Orig. nec.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE PIŞCÁ mă pişc intranz. 1) A face (concomitent) schimb de pişcături usturătoare (unul cu altul). 2) pop. (despre Lună şi lumina ei) A începe să scadă; a se micşora; a descreşte. /Orig. nec.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

PITÍŞ adv. pop. Pitindu-se pentru a nu fi văzut; pe ascuns; pe neobservate; tiptil. /a (se) piti + suf. ~iş

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A PLUŞ//Á ~éz tranz. (piei pentru mănuşi şi pentru haine) A freca cu pluş în vederea prelucrării finale. /Din pluş

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

PODÍŞ ~uri n. Întindere de teren aproape plată, situată la o anumită altitudine, care domină împrejurimile; platou. /pod + suf. ~iş

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

PUŞTI ~ m. fam. 1) Băiat mic; băieţel; pici. 2) Copil ştrengar. /cf. turc. puşt

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

RÁTEŞ ~e n. înv. Han aşezat la un drum circulat. /<ucr. ratuš

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

REŞÓU ~ri n. Aparat electric sau cu gaz, de încălzit, întrebuinţat în bucătărie, în laborator etc.; plita electrică. /<fr. réchaud

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

RETÚŞ ~uri n. Rectificare făcută (la o fotografie, la un tablou etc.) după terminarea procesului principal; corectare. /<fr. retouche

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A REUŞ//Í ~ésc 1. intranz. A avea succes. ~ la examene. 2. tranz. A obţine după o serie de eforturi; a izbuti; a izbândi. [Sil. re-u-] /<it. riuscire, fr. réussir

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

RÍCŞ//A ~e f. (în unele ţări din Orient) Cărucior cu două roţi, tras de un bărbat, folosit pentru transportul de pasageri sau de încărcături. /<engl. ricksha, germ. Rikscha

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

CAŞÉT s. n. 1. carnet în care se înseamnă fiecare lecţie pe care o ţine un profesor. ♢ plată făcută după numărul de lecţii predate. 2. (filat.) plic ştampilat din prima zi a emisiunii timbrelor. (< fr. cachet)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

RÓŞI//E ~i f. Pătlăgea roşie; tomată. /Din roşu

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ROTÁŞ ~ă (~i, ~e) (despre cai) Care este înhămat lângă roată (în spatele înaintaşului). /roată + suf. ~aş

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

SAŞÍ//U ~e (~i) 1) (despre persoane) Care se uită cruciş; încrucişat; saşiu; ciacâr. 2) (despre privire, ochi) Care este orientat cruciş; ceacâr; ponciş; zbanghiu; încrucişat. /<turc. şaşi

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞACÁL ~i m. 1) Mamifer sălbatic asemănător cu lupul, dar de talie mai mică, care se hrăneşte, în special, cu hoituri. 2) fig. Persoană avida, rapace şi josnică. /<fr. chacal

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞÁFAR ~i m. înv. Persoană (necinstită) care mijloceşte o afacere comercială. /<ucr. şafer, pol. azafar, germ. Schaffer

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞÁG//Ă şăgi f. pop. Faptă sau vorbă plină de haz, menită să producă veselie; glumă. ♢ În ~ fără intenţii rele; în glumă. Fără ~ cu toată seriozitatea. Nu ~ în toată puterea cuvantului. A se întrece cu ~a a întrece măsura; a-şi permite prea multe. A lăsa ~a (la o parte) a înceta de a mai glumi; a se face serios. /<bulg. šega

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞÁIER ~e n. mai ales art. 1) Dans popular executat în perechi într-un tempo rapid. 2) Me-lodie după care se execută acest dans. /Orig. nec.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞALÍU n. Stofă de lână vărgată, care se producea în Angora. /<turc. şali

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞAMÁN ~i m. 1) Slujitor al şamanismului. 2) Persoană despre care se crede că ar putea comunica cu spiritele. /<fr. chaman

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞAMOÁ m. 1) Mamifer rumegător de talie medie, cu blană brun-neagră, având coarne scurte şi curbate; capră-neagră; capră de mun-te. 2) Piele tăbăcită a acestui animal. /<fr. chamois

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞANŢ ~uri n. 1) Săpătură lungă şi îngustă făcută în pământ (şi folosită la scurgerea apei). 2) înv. Canal adânc şi lat (uneori plin cu apă), care încercuia un castel sau o cetate, servind ca mijloc de apărare. 3) Crestătură în formă de canal (pe scoarţa arborilor, pe piei, piese de maşini etc.). 4) Construcţie în formă de canal folosită pe timp de război ca adăpost sau pentru tragerea cu armele; tranşee. /<germ. Schanze, ung. sánc

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞÁP//Ă ~e f. Strat dintr-un produs hidrofug aplicat pe unele elemente de construcţie pentru a le impermeabiliza. ~ de beton. ~ de ciment. /<fr. chape

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞAPÓU n. Introducere (scurtă) a unui articol de ziar sau de revistă. /<fr. chapeau

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞÁPTE1 num. card. Şase plus unu. ~ cărţi.~-degete plantă erbacee cu tulpina târâtoare, cu frunze alungite, zimţate, şi cu flori purpurii, care creşte prin locuri umede. /<lat. septem

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞÁPTE2 m. 1) Număr constând din şapte unităţi. Adunaţi ~ cu cinci.A bea (sau a manca) cât ~ a bea sau a mânca foarte mult. A nu se da pe ~ a se afla în plină putere (fizică sau intelectuală). 2) Cifra 7 sau VII. 3) Obiect marcat cu aceasta cifră. /<lat. septem

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ŞARJ//Á ~éz tranz. 1) (situaţii, persoane etc.) A prezenta în formă de şarjă. 2) înv. (despre cavalerie) A efectua o şarjă. /<fr. charger

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞÁRPE şerpi m. 1) la pl. Ordin de reptile cu corpul lung, cilindric, foarte flexibil, lipsit de picioare. 2) Reptilă din acest ordin. ♢ A se zvârcoli ca în gură de ~ a nu-şi găsi locul de durere, de spaimă sau de nerăbdare. A călca ~le pe coadă a deranja foarte tare pe cineva. A încălzi un ~ la sân a ocroti un om nerecunoscător. A sări ca muşcat de ~ a fi cuprins brusc de mânie. ~-de-casă specie de şarpe neveninos, care trăieşte în apropierea caselor. ~ cu clopoţei specie de şarpe veninos, a cărui coadă este acoperită cu solzi care produc un sunet caracteristic; crotal. ~ cu ochelari specie de şarpe veninos, cu gâtul plat, pe care se disting pete de forma unor ochelari; cobră. 3) fig. Om făţarnic; ipocrit. /<lat. serpens

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞASÍU ~ri n. Cadru rigid care se montează pe roţi şi susţine organele unui sistem tehnic. /<fr. châssis

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞaslÁ f. Varietate de viţă de vie având struguri cu bobiţe rare, de culoare galbe-nă-verzuie, folosiţi ca desert. [Var. ceasla] /<fr. chasselas

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞatÉn ~ă (~i, ~e) Care are culoare cafenie-deschisă; de culoarea castanei. /<fr. châtain

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ŞEDEÁ şed intranz. 1) (despre fiinţe) A fi aşezat (pe ceva); a sta jos. A şedea pe o bancă.Şezi locului, şezi binişor (sau cuminte)! astâmpără-te! fii cuminte! A şedea la masă a lua masa. 2) A se afla într-o anumită poziţie sau stare. ♢ A şedea la (sau de) vorbă a vorbi. A şedea pe capul cuiva a deranja cu insistenţele, cu durata vizitei etc. A-i şedea cuiva (ceva) la inimă a fi obsedat de ceva. 3) (despre obiecte de îmbrăcăminte) A prinde bine (pe cineva). 4) A avea un domiciliu stabil. 5) A nu se ocupa cu nimic. ♢ A şedea cu mâinile în sân a nu face nimic. /<lat. sedere

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞEFÍ//E ~i f. 1) Funcţie de şef. 2) Durată a acestei funcţii. 3) Dirijare a unei activităţi; conducere. /şef + suf. ~ie

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞÉLAC n. 1) Răşină (naturală sau sintetică) întrebuinţată la prepararea unor lacuri, a cerii roşii etc. 2) Lac preparat din această răşină. [Var. şerlac] /<germ. Schellack

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞELÁR ~i m. 1) Meşter care face şei şi alte articole de harnaşament. 2) Negustor de ar-ticole de acest fel. /şa + suf. ~ar

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞENÁL ~e n. 1) Canal care serveşte pentru pătrunderea navelor în port sau pentru tre-cerea acestora printr-un loc îngust. ~ na-vigabil. 2) Parte navigabilă în lungul unui curs de apa. /<fr. chenal

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ŞERB//Í ~ésc tranz. 1) ist. A aduce în stare de şerb; a iobăgi. Ţăranii liberi erau şerbiţi. 2) fig. A munci din greu; a robi; a iobăgi. /Din şerb

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞerÍf1 ~i m. Funcţionar cu atribuţii administrative, poliţieneşti şi, parţial, judecătoreşti în unele ţări. /<engl. sheriff, fr. shériff

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞERÍF2 ~i m. (la musulmani; folosit şi ca titlu pe lângă numele respectiv) Nobil considerat ca fiind descendent al lui Mahomed; prinţ arab. /<turc. şerif, fr. chérif

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ŞERU//Í ~iésc tranz. (piei proaspat jupuite) A curăţa de resturile de carne (înainte de a le pune la dubit). /cf. sl. šarovati

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞÉVER ~e n. Unealtă în formă de disc, confecţionată din oţel şi folosită pentru netezirea dinţilor la roţile dinţate. /<rus. şever, engl. shaver

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞEVRÓ ~uri n. Piele subţire şi fină (de capră, de oaie sau de viţel) obţinută printr-un proces special de tăbăcire şi folosită la con-fecţionarea diferitelor articole (de galanterie, de încălţăminte etc.). Ghete de ~. [Var. şevrou] /<fr. chevreau

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞEZÚT ~uri n. 1) v. A ŞEDEA 2) Extremitatea dorsală a corpului pe care se şade; dos; fund. /v. a şedea

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞIBÓI n. 1) Plantă erbacee decorativă culti-vată pentru florile ei plăcut mirositoare, de culoare galbenă-aurie, aşezate în ciorchine; micşunea. 2) Floare a acestei plante. /<turc. şebboy

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞIF//ÓN ~oáne n. 1) Ţesătură subţire şi deasă de bumbac, din care se confecţionează, în special, lenjerie. 2) la pl. Varietăţi ale unei astfel de ţesături. /<fr. chiffon

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞIÍSM n. Curent în islamism care respectă principalele dogme şi ritualuri musulmane, dar nu recunoaşte sunna. /<fr. chiisme

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞINÁR ~e n. Cui de fier cu ajutorul căruia se fixează şina pe roata unui vehicul. /şină + suf. ~ar

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞÍN//Ă ~e f. 1 ) Fiecare din cele două bare de oţel fixate pe traverse şi folosite drept cale de rulare pentru un vehicul (tren, tramvai, etc.). ~ cu şanţ. 2) Tijă pentru ghidarea unor piese mobile într-un sistem tehnic. 3) Cerc de oţel îmbrăcat pe roţile de lemn ale unui vehicul pentru a le proteja. ~ de căruţă. 4) Bandă metalică cu care se încinge pe la margini un obiect (ladă, uşă etc.) pentru a-i mări rezis-tenţa. [G.-D. şinei] /<germ. Schiene

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ŞINU//Í ~iésc tranz. (roţi, sănii etc.) A înzestra cu şine (pentru a feri de uzură sau pentru a mări posibilitatea de alunecare, de rezistenţă); a încălţa. /şină + suf. ~ui

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞÍPOT ~e n. 1) Izvor care izbucneşte cu putere din pământ. 2) Ţeavă prin care curge apa dintr-un izvor; ţurloi. /<sl. šipotu

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞIRÁG ~uri n. 1) v. ŞIR. ♢ În ~ unul după altul. 2) Mulţime de obiecte de acelaşi fel înşirate pe un fir (aţă, sfoară, sârmă etc.). ~ de mărgele. /<ung. sereg

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞÍR//Ă ~e f. 1) pop. Grămadă înaltă (de paie, de coceni, de fân etc.) clădită în formă de prismă; scârtă; gireadă. 2): ~a spinării coloana vertebrală. /cf sir

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞIRÉT1 ~uri n. 1) Şnur cu care se încheie încălţămintea sau unele obiecte vestimentare. 2) Fâşie îngustă de ţesătură sau de împletitură cu care se întăresc cusăturile hainelor sau care serveşte ca ornament la unele piese vesti-mentare. 3) Sfoară de bumbac, de mătase, de lână sau de metal, folosită ca ornament pentru unele obiecte (uniforme militare, draperii, tapiţerii etc.); ceapraz; şnur; găitan; brandenburg. /<turc. şerit

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞIR//ÉT2 ~eátă (~éţi, ~éte) şi substantival 1) (mai ales despre persoane) Care se orientează cu pricepere în orice situaţie, trăgând foloase; hâtru; şmecher; viclean. 2) Care manifestă subtilitate în acţiuni; plin de abilitate în acţiuni. 3) (despre manifestări ale oamenilor) Care denotă prefăcătorie; caracterizat prin abilitate; şmecher. Privire ~eată. /<turc. sirret

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞIR//ÓI ~oáie n. 1) Şuviţă de lichid care curge sau se prelinge de undeva. 2) Curs de apă, format în urma unor precipitaţii, care curge cu repeziciune. [Sil. şi-roi] /Orig. nec.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ŞIRO//Í pers. 3 ~iéşte intranz. 1) (despre lichide) A curge sau a se prelinge în şiroaie. 2) A secreta un lichid din abundenţă. /Onomat.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞLEAU1 ~ri n. 1) Drum de ţară natural, care uneşte două sau mai multe localităţi. ♢ A vorbi (sau a spune) pe ~ a vorbi (sau a spune) deschis, fără înconjur, verde în ochi. 2) fig. rar Cursul unei ape. /<pol. szlak, szla-ch, ucr. šljah

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞLEAU2 ~ri n. Parte a hamului, constând dintr-o funie sau dintr-o curea groasă (mai rar lanţ), care se prinde de orcicul unui vehicul cu tracţiune animală; postoroncă; ştreang. /<ucr. šleja, pol. szleja, szla

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞLEAU3 ~ri n. Pădure cu copaci de diferite specii. /cf. germ. Schlehe

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞLÍR//E ~i f. Îngrămădire de minerale în masivele eruptive, care apare în timpul procesului de cristalizare magmatică. /<germ. Schlier

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞLIŢ ~uri n. 1) Scobitură în formă de şanţ executată la o piesă sau la un element de construcţie. 2) Deschizătură făcută la unele obiecte de îmbrăcăminte, având scop practic sau decorativ. /<germ. Schlitz

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

Şnaps ~uri n. fam. Varietate de rachiu (tare). /<germ. Schnaps

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞoDÓU ~ri n. Băutură făcută din gălbenuş de ou frecat cu zahăr, peste care se toarnă lapte fierbinte. /<fr. chaudeau

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞOFÉR ~i m. Lucrător specializat în conducerea unui autovehicul. ~ de bascu-lantă. /<fr. chauffeur

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ŞOLD//Í ~ésc tranz. pop. 1) (fiinţe) A vătăma prin lovire la şolduri sau prin supunere la munci prea grele. 2) (lucruri) A face să se şoldească. /Din şold

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE ŞOLD//Í pers. 3 se ~éşte intranz. pop. (despre lucruri) A-şi schimba poziţia normală lăsându-se pe o parte; a se înclina. /Din şold

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞOMÁJ n. 1) Fenomen social-economic care se manifestă prin inactivitatea forţată a unui număr mare de salariaţi, ca rezultat al dezechilibrului dintre cererea şi oferta forţei de muncă. 2) Stare de şomer. /<fr. chômage

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞOMÉR ~i m. Persoană care se află în şomaj. /<fr. chômeur

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞÓPOT ~e n. 1) Zgomot uşor produs de cineva care şopteşte. 2) fig. Zgomot continuu, uşor şi monoton, produs de unele fenomene naturale (de curgerea apei, de frunzele mişcate de vânt etc.); murmur; susur. ~ul izvorului. /<sl. šipotu, bulg. šepot

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A Şopt//Í ~ésc 1. intranz. A vorbi în şoaptă. ♢ ~ în barbă a murmura ceva în şoaptă, ca pentru sine. 2. tranz. A comunica cu voce înceată (ca să nu audă alţii); a sufla. ~ la examene. /<sl. šuptati, bulg. šeptja

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE ŞOPT//Í se ~ésc intranz. A vorbi încet unul cu altul (punând la cale ceva). /<sl. šuptati, bulg. šeptja

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞORŢ ~uri n. 1) Obiect de îmbrăcăminte care se poartă dinainte, peste haine, pentru a le proteja în timpul lucrului. 2) (în portul popular femeiesc) Piesă dintr-o ţesătură dreptunghiulară, de obicei împodobită cu broderii şi purtată peste fustă. /<germ. Schurz

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞOS//EÁ ~éle f. 1) Drum special amenajat (pietruit, pavat, asfaltat), care uneşte două sau mai multe localităţi. 2) Stradă largă la intrarea într-un oraş, reprezentând continuarea unei căi de comunicaţie interurbane. ~ naţională. [G.-D. şoselei] /<fr. chaussée

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞÓti//e ~i f. 1) Faptă sau vorbă nesocotită cu urmări neplăcute, dar lipsită de gravitate; boroboaţă; năzbatie; drăcie; poznă; bazaconie. 2) Procedeu şiret; manevră iscusită prin care se maschează realitatea; şiretlic; truc; tertip; stratagemă. [Art. şotia, G.-D. şotiei; Sil. -ti-e] /cf. ucr. šutka

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞOVÁR m. 1) Plantă acvatică, cu frunze înguste plutitoare şi cu fructe în formă de măciucă. 2) Plantă erbacee acvatică, cu tulpină erectă şi cu frunze liniare, din care se confecţionează diferite obiecte (rogojini, coşuri etc.); papură. 3) Plantă erbacee, cu tulpină înaltă, cu frunze liniare, lungi, care creşte prin locuri umede; rogoz. /<ucr. šuvar

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞovÍn1 ~ă (~i, ~e) şi substantival Care ţine de şovinism; propriu şovinismului. /<fr. chauvin

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞovÍn2 ~ă (~i, ~e) m. şi f. Adept al şovinismului. /<fr. chauvin

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞPALT1 ~uri n. Zaţ în formă de coloană, pe copia căruia se fac corecturile tipografice (înainte de paginare). /<germ. Spalt

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞPALT2 ~uri n. Piele subţire de calitate inferioară, obţinută prin şpăltuire şi folosită pentru căptuşeli. /<germ. Spalt

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞpiŢ1 ~uri n. 1) Unealtă formată dintr-o bară de oţel, ascuţită la vârf, cu ajutorul căreia se prelucrează piatra. 2) Vârf sau muchie ascuţită a unui obiect. /<germ. Spitze

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞpiŢ2 ~uri n. poligr. Semn tipografic în formă de linie, care se pune ca ornament între compartimente sau la sfârşitul unui text. /<germ. Spitz

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞpiŢ3 ~i m. 1) Rasă de câini de talie mică, cu bot ascuţit, cu urechi drepte şi cu păr moale şi lung. 2) Câine din această rasă. /<germ. Spitz

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞPLIT n. Piatră dură folosită la pietruirea drumurilor sau la prepararea unor varietăţi de ciment. /<germ. Splitt

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞTAIF ~uri n. 1) Bucăţică de piele cu care se întăreşte călcâiul la încălţăminte, pentru a nu se deforma. 2) Pânză specială pusă în interiorul gulerelor pentru a le menţine forma. /<germ. Steif[leder]

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞTEAP ~uri n. reg. 1) Parte inferioară a unor tulpini de plante, care rămân după cosit sau după tăiat. 2) Bucăţică subţire şi ascuţită, desprinsă din tulpina unor plante sau dintr-un corp (scândură sau alt material); ţepuşă. /<germ. Stab

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞTERS şteársă (şterşi, ştérse) 1) v. A ŞTERGE şi A SE ŞTERGE. 2) Care şi-a pierdut forma iniţială, aspectul. 3) fig. (despre persoane) Care manifestă insuficiente calităţi intelectuale; mărginit; limitat; redus; mediocru. 4) (despre stil) Care este lipsit de expresie; palid; inexpresiv; decolorat; fad. 5) fig. (despre sunete, glas) Care este lipsit de sonoritate; surd; mat. / v. a (se) şterge

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞTIFT ~uri n. 1) tehn. Tijă metalică cu ajutorul căreia se îmbină două piese; cui cilindric. ~ de centrare. 2) Cui mic de lemn, fără floare, cu care se fixează talpa la încălţăminte. /<germ. Stift

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞTIOB ~uri n. reg. Vas de lemn în care se varsă lăturile. /cf. ucr. štovd, štub

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞTIRB ~ă (~i, ~e) şi substantival 1) (despre persoane) Care nu are unul sau mai mulţi dinţi. 2) (despre vase, unelte de taiat etc.) Care este cu marginea stricată. Farfurie ~ă. /<sl. štrubu, bulg. ştărb

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞTÍR//E ~i f. 1) Informaţie care devine cunoscută de cineva; mesaj; noutate; veste. Ultimele ~i.A da de ~ a comunica; a anunţa. A şti de ~ea cuiva (sau a-i şti (cuiva) de ~) a avea veşti despre cineva. 2) Posedare de informaţii; cunoaştere. ♢ Cu (sau fără) ~ea cuiva cu (sau fără) aprobarea sau învoirea cuiva. În ~ea cuiva în grija cuiva. /v. a şti

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE ŞTIR//Í pers. 3 se ~éşte intranz. A i se înăspri laringele (în urma tusei, vorbirii cu voce tare, răcelii etc.). /cf. stir

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞTIÚ//T ~tă (~ţi, ~te) 1) v. A ŞTI. 2) rar Care se bucură de popularitate; vestit; renumit; slăvit; reputat. /v. a şti

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞTUŢ ~uri n. tehn. Ţeavă scurtă de metal care serveşte ca piesă de legătură între o conductă şi un recipient. ~ de golire a apei. /<germ. Stutzen

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞÚB//Ă ~e f. pop. Palton de blană; blană. /<sb., ucr., ung. suba

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞÚber ~e n. Piesă mobilă în forma de placă ghidată, care serveşte la închiderea unui canal de gaz. /<germ. Scheiber

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ŞUGU//Í ~iésc intranz. pop. A spune (sau a face) glume. /şagă + suf. ~ui

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞÚIER ~e n. 1) Zgomot ascuţit şi prelung, produs de unele fenomene naturale, obiecte sau fiinţe (vânt, gloanţe, sirene, păsări, şerpi etc.). 2) Sunet ascuţit, strident şi prelung, produs de aerul care trece printre buze. [Sil. şu-ier] /v. a şuiera

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞÚIET ~e n. rar Zgomot continuu, uşor şi monoton, produs de unele fenomene naturale (vânt, apă, frunze etc.); freamăt. [Sil. şu-iet] /Onomat.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞULÁR ~e n. înv. 1) Cusătură rară, făcută pentru a îmbina provizoriu părţile com-ponente ale unei haine; însăilătură; saia. 2) Aţă de însăilat. /Orig. nec.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞÚler ~i m. reg. Persoană care trişează la, jocul de cărţi; trişor. /<rus. šuler

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞÚr//Ă ~i f. Construcţie într-o gospodărie ţărănească care serveşte pentru depozitarea nutreţului, a cerealelor etc. ♢ A căsca o gură cât o ~ a deschide larg gura. A avea o gură cât o ~ a) a avea gură mare; b) a vorbi mult şi zgomotos; a fi guraliv. [G.-D. şurii; Pl. şi şure] /<germ. Schur, săş. Schyren

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞURÚB ~uri n. l) Tijă de metal (mai rar de lemn) filetată şi prevăzută cu floare la unul din capete, care serveşte la asamblarea unor piese. ~ de strângere.A strânge ~ul a) a deveni mai exigent faţă de cineva; b) a aplica mijloace de constrângere. 2) fig. Piesă care se manevrează prin învârtire. 3) fig. Vârtej de apă. /<germ. Schrube

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞUTÉR ~i m. rar Sportiv specializat în şuturi. /<fr. shooteur

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞUV//ÓI ~oáie n. 1) Curent vijelios de apă care vine cu repeziciune la vale; torent; puhoi. 2) pop. Ploaie abundentă şi repede; puhoi. 3) fig. Mulţime de oameni care se mişcă într-o direcţie; puhoi. /cf. ung. sió

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

TALÁŞ n. 1) Deşeuri în formă de aşchii lungi şi subţiri care se desprind la geluirea lemnului. 2) Totalitate a sculelor unui meseriaş (cizmar, lemnar etc.). /<turc. talaş

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

TARÁŞ ~i m. Stâlp scurt bătut în pământ, servind ca element de susţinere la o construcţie (pod, zăgaz, gard). /<turc. tarak, ucr. taras

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

TĂÍŞ ~uri n. Parte ascuţită a unui obiect de tăiat; ascuţiş; buză. ♢ Cuţit cu două ~uri situaţie care, în funcţie de împrejurări, poate avea efecte favorabile sau defavorabile. A trece sub ~ul sabiei a nimici. /a tăia + suf. ~iş

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

TÂRŞ ~i m. pop. 1) Copac nedezvoltat şi aproape uscat. 2) Pădure cu astfel de copaci. 3) Creangă ramificată, întrebuinţată la îngrădituri provizorii şi la clăditul scârtelor de paie sau de fân. [Pl. şi târşuri] /cf. sl. trusu

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

TOBAŞ ~i m. v. toboŞar.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A TRIŞ//Á ~éz 1. intranz. A folosi mijloace necinstite la jocul de cărţi. 2. tranz. (parteneri la jocul de cărţi) A induce în eroare, măsluind cărţile. /<fr. tricher

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

TUFÍŞ ~uri n. 1) Loc unde cresc tufe. 2) Desiş de tufe. /tufă + suf. ~iş

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

TÚIEŞ ~ă (~i, ~e) reg. Care este lipsit de judecată sănătoasă; tulburat la minte; ţicnit; smintit; zălud; zufliu; trăsnit. /Orig. nec.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

TÚŞ//Ă1 ~e f. 1) Linie care marchează limitele laterale ale unui teren sportiv. 2) Ieşire a balonului dincolo de această linie şi repunerea lui în joc. 3) Lovitură regulamentară la scrimă prin care se atinge adversarul, notată cu puncte în folosul executantului. [G.-D. tuşei] /<fr. touche

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

TÚŞ//Ă2 ~e f. 1) Piesă metalică pe care este imprimat un corp de literă, o cifră sau un alt semn grafic (la maşinile de dactilografiat, de cules etc.). 2) Fiecare dintre clapele unui instrument muzical cu claviatură (pian, orgă, clavecin etc.). [G.-D. tuşei] /<fr. touche

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

TÚŞ//Ă3 ~e f. (în pictură) Mod de aplicare a culorilor pe pânză, caracteristic, mai ales, unui pictor. /<fr. touche

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

TUŞÉU ~ri n. 2) Manieră tehnică interpretativă a unui pianist. /<fr. toucher

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

TUŞÍT n. Acces de tuse. /v. a tuşi

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

URCÚŞ ~uri n. Teren care urcă (unind două puncte situate la latitudini diferite); loc în pantă; suiş. /a (se) urca + suf. ~

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

URIÁŞ1 ~i m. 1) (în basme) (în opoziţie cu pitic) Personaj imaginat ca fiind neobişnuit de înalt şi înzestrat cu o forţă fizică fantastică. 2) fig. Persoană dotată cu capacităţi excepţionale într-un domeniu de activitate; titan. [Sil. -ri-aş] /<ung. óriás

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

URIÁŞ2 ~ă (~i, ~e) şi substantival Care este de proporţii foarte mari; extraordinar de mare; gigantic; colosal; enorm; imens. Munţi ~i. [Sil. -ri-aş] /<ung. óriás

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

URMÁŞ ~ă (~i, ~e) m. şi f. 1) Persoană care descinde dintr-un neam sau dintr-o familie oarecare; descendent; coborâtor. 2) Copil care descinde dintr-o familie; progenitură. 3) Persoană care continuă cauza cuiva. 4) Persoană care succedă pe cineva într-un post sau într-o funcţie; succesor. ~ul tronului. /urmă + suf. ~

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

UŞIÉR ~i m. Om de serviciu la uşa unei instituţii; persoană care supraveghează intrarea într-un local public. [Sil. -şi-er] /uşă + suf. ~ier

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A UŞUR//Á ~éz tranz. 1) A face să se uşureze. 2) (procese) A face mai lesne de realizat; a înlesni; a facilita. 3) A feri prin scutire. ~ de griji. /Din uşor

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE UŞUR//Á mă ~éz intranz. 1) A deveni mai uşor; a scădea din greutate. 2) (despre persoane îndurerate sau suferinde) A simţi o atenuare a suferinţei morale sau fizice. ♢ A-şi ~ inima a-şi împărtăşi suferinţele. 3) (despre fiinţe) A scăpa de o povară. 4) fam. A elimina urina din vezica urinară; a se uda. /Din uşor

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

VÁMEŞ ~i m. 1) Funcţionar având misiunea să execute controlul şi taxarea mărfurilor care trec prin vamă. 2) înv. Dregător învestit cu funcţia de a încasa veniturile vamale. /<ung. vámos

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

VÍŞIN ~i m. Pom fructifer cu frunze lucioase, dinţate şi cu flori albe, având fructe mici, rotunde, cărnoase, de culoare roşie şi cu gust acrişor. ♢ ~ turcesc arbust cu flori albe şi cu fructe mici, negre, amărui la gust, ale cărui frunze mirositoare se folosesc drept condiment, iar lemnul, pentru confecţionarea lulelelor. ~ sălbatic. v. VIŞINEL. /Din vişină

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

RUŞIÍ, ruşiésc, vb. IV. Tranz. (Var.; Mold.; Înv.) A ruşui. (cf. ruşui)

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

RUŞUÍ, ruşuiésc, vb. IV. Tranz. (Mold.; Înv.) A uzurpa, a lua în stăpânire prin forţă. (din sl. rušiti = a lua, a înlătura; la origine, se spunea probabil despre schimbarea pe ascuns a poziţiei pietrelor de hotar ale unei proprietăţi; de aici, cu l expresiv a devenit răşlui; explicaţia lui Tiktin, prin interm. lui răzluşi (< sl. razlučiti), nu este convingătoare)

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ACUŞÁ vb. I. tr. (franţuzism) A naşte [p.i. 3, 6 -şează, 4 -şăm. / < fr. accoucher].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

BARÉŞ s.n. v. bariş.

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

BIŞÓF s.n. Băutură alcoolică rece, obţinută prin macerarea în vin a lămâii sau portocalei. [Scris şi bischof. / < fr. bischof, engl. bishof, cf. germ. Bischof].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

BRIÓŞ s.m. v. brioşă.

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

BRONŞ- v. bronhi-.

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

BÚŞEL s.m. Unitate de măsură pentru capacităţi, engleză şi americană, egală cu aproximativ 36 de litri. [Pl. -li, scris şi bushel. / < engl. bushel].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

BUŞÓN s.n. 1. Dop (cu ghivent). 2. Piesă cilindrică care face parte din dispozitivul de siguranţă al unui circuit electric; patron (3). [Pl. -oane. /< fr. bouchon].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

CANÍŞ s.m. Specie de câini cu părul creţ. V. pudel. [< fr. caniche].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

CAŞÉT s.n. 1. (Franţuzism) Carnet în care se înseamnă fiecare lecţie pe care o ţine un profesor. ♦ Plată făcută după numărul de lecţii predate. 2. (Filat.) Plic ştampilat din prima zi a emisiunii timbrelor. 3. (Farm.) Caşetă. [Pl. -te, -turi. / < fr. cachet].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

CAŞÉU s.n. Mască folosită la filmarea combinată pentru a acoperi o parte din cadru. ♦ (Rar) Caşetă. [< fr. cachet].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ŞALÉT s.n. v. chalet.

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ŞAMOÁ s.m. Rumegător care trăieşte în munţii înalţi ai Europei, preţuit pentru calitatea pielii sale tăbăcite; pielea tăbăcită a acestui animal. // adj. invar. (Fot.; despre hârtie) De culoare galbenă-deschisă, gălbuie. [Scris şi chamois. / cf. fr. chamois, germ. Chamois(papier)].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ŞAPÓU s.n. Scurtă introducere aşezată la începutul unui articol de ziar sau de revistă. [Scris şi chapeau. / < fr. chapeau].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

EBOŞÁ vb. I. tr. A prelucra (prin aşchiere, prin găurire etc.) la cald piese, lingouri etc. V. degroşa. 2. A da o primă formă unei opere de artă. [P.i. 3,6 -şează, ger. -şând. / < fr. ébaucher].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ANŞOA s.n. 1. Peşti mici, cu bogat conţinut de grăsime, din familia heringilor (hamsie, şprot) sau a sardelelor, filetaţi, conservaţi mai întâi în saramură, apoi în ulei. Se utilizează ca atare, drept garnitură pentru canapele, pizza etc., ca ingredient în diverse salate sau sub formă de pastă sau unt de anşoa pentru uns tartine sau sandviciuri; fr. anchois; engl. anchovy; germ. Anchovis. 2. Pastă picantă preparată din peşte astfel conservat.

Dicţionar gastronomic explicativ, A.M. Gal, Editura Gemma Print, 2003

CANÍŞ s. m. câine de agrement cu părul creţ, cu aspect frumos. (< fr. caniche)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

BUŞÉU, buşeuri, s.n. Mici pateuri din foitaj, umplute divers. – Din fr. bouchée (= îmbucătură)

Dicţionar gastronomic explicativ, A.M. Gal, Editura Gemma Print, 2003

GANAŞ, ganaşe, s.n. Cremă de patiserie pe bază de ciocolată, unt şi frişcă, utilizată ca umplutură sau pentru învelirea prăjiturilor şi a fursecurilor. – Din fr. ganache.

Dicţionar gastronomic explicativ, A.M. Gal, Editura Gemma Print, 2003

CAŞĂ s.f. În bucătăria rusească şi poloneză, boabe de hrişcă prăjite, respectiv păsatul fiert din acestea, precum şi aluatul din făină de hrişcă (ca un terci)folosit pentru prepararea lipiilor sau a clătitelor groase (blinî) tradiţionale; prin ext. budincă dulce din arpacaş de orz sau din griş, fierte în lapte. Din rus. kaşa.

Dicţionar gastronomic explicativ, A.M. Gal, Editura Gemma Print, 2003

FÍNIŞ s.n. 1. Linia de sosire la o probă de alergări, curse etc. 2. Partea finală a unei probe; capacitatea unui sportiv de a sfârsi puternic o întrecere. [< engl., fr. finish].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

FIŞÍU s.n. (Franţuzism) Batic subţire de mătase. [Var. fişu (pron. fi-sü) s.n. / < fr. fichu].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

BOTÓŞ2, botóşi, s.m. (Fam.) Papuc de casă, de obicei confecţionat din pânză sau din blană, asemănător cu gheata. (cf. magh. botos = încălţăminte [de casă] din pâslă < fr. botte) [et. MÉSZ]

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

RÉTEŞ s.n. Preparat de patiserie provenit din bucătăria maghiară, asemănător cu ştrudelul, umplut ca şi acesta de obicei cu brânză şi stafide, dar şi cu diverse creme sau marmeladă; din magh. retes.

Dicţionar gastronomic explicativ, A.M. Gal, Editura Gemma Print, 2003

ŞPROT s.m. (La sg., cu sens colectiv) Peşte mic din fam. clupeizilor (heringi), de 15 cm lungime, de culoare albăstruie-verzuie, unul din peştii cei mai importanţi din mările nordice, prezent şi în Marea Neagră (Sprattus sprattus); se comercializează de obicei afumat, în conserve, dar în ţările occidentale se consumă şi peştii proaspeţi, întregi, împreună cu heringi mici(numiţi „albitură”, engl. whitebait), prăjiţi în ulei, la fel ca hamsiile la noi; din germ. Sprotte.

Dicţionar gastronomic explicativ, A.M. Gal, Editura Gemma Print, 2003

HAŞÉU s.n. Carne, peşte, legume, crude sau fierte, tăiate sau tocate mărunt (dar nu date prin maşina de tocat), utilizate ca bază pentru umpluturi sau pentru un preparat; prin ext. preparat realizat astfel, proaspăt sau sub formă de conservă; din germ. Hachee, cf. fr. hachée (= tăiat mărunt).

Dicţionar gastronomic explicativ, A.M. Gal, Editura Gemma Print, 2003

GALÓŞ s.m. 1. Încălţăminte care se poartă peste pantofi sau peste ghete pentru a le proteja contra umezelii, noroiului etc. 2. Macara cu un singur scripete şi cu una din feţe tăiată. [< fr. galoche].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

BOTÚŞ, botúşi, s.m. Încălţăminte, pantof; botoş2. (cf. magh. botos, bulg. botus < fr. botte)

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

BOTÍŞ, botíşi, s.m. (Var., Transilv. de N.) Botuş.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

BUŞÓN s. n. 1. dop (cu ghivent.) 2. piesă cilindrică din dispozitivul de siguranţă al unui circuit electric; patron1 (3). (< fr. bouchon)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

BUŞÉU s. n. prăjitură cu cremă, frişcă sau ciocolată. (< fr. bouchée)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

BROŞÁ vb. tr. 1. a lega laolaltă colile unei broşuri, cărţi etc. 2. a găuri, a şănţui prin aşchiere o piesă metalică. 3. a executa ornamente pe o ţesătură prin introducerea, în timpul ţesutului, a unui fir colorat. (< fr. brocher)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

RÁŞEL s.n. Maşină de tricotat, având două sisteme de ace cu limbă. ♢ Tricot raşel = tricot din urzeală cu legături caracteristice obţinut la această maşină. [< germ. Raschel(maschine)].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

RELÁŞ s.n. Suspendare temporară a spectacolelor unui teatru, ale unei opere etc.; zi sau interval de repaus. [Scris şi relache. / < fr. relâche].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ROŞÁJ s.n. (Metal.) Degajare de gaz, dizolvat în prealabil, care se produce în cursul solidificării unor metale sau aliaje. [< fr. rochage].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

BÍŞOF s. n. băutură alcoolică fierbinte, obţinută prin macerarea în vin a lămâiei sau portocalei. (< fr. bichof, engl. bishof)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ŞPIÓN, -OÁNĂ s.m. şi f. v. spion.

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ŞAIDÁ vb. I. tr. A sorta un minereu prin spargere cu ciocanul. [Pron. şa-i-. / < fr. scheider, cf. germ. scheiden].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ŞALÓN s.n. v. chalon.

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ŞARMÁ vb. I. tr. (Franţuzism) A încânta, a fermeca, a fascina. [< fr. charmer].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ŞERÍF1 s.m. Prinţ arab sau maur, socotit descendent al lui Mahomed. [< fr. chérif, cf. ar. şarif – nobil].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ŞERÍF2 s.m. 1. (În Anglia şi S.U.A.) Funcţionar administrativ învestit cu menţinerea ordinii, perceperea impozitelor etc. 2. (În Scoţia) Judecătorul cel mai înalt în grad într-un district sau într-un comitat. [Acc. şi şérif. / < engl. sheriff, cf. fr. shérif].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ŞIÍSM s.n. Principal curent musulman, constituind religia de stat în Iran şi în Yemen, care nu recunoaşte sunna şi pe califii sunniţi. [Pron. şi-ism. / < fr. chiism, cf. ar. şia – lege].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ŞPAIS s.n. Cămară de alimente. [Pron. şpais, pl. -suri. / < germ. Speise(kammer)].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ŞTUŢ s.n. (Tehn.) Tub de oţel cu pereţii subţiri, servind pentru luarea probelor de pământ. [< germ. Stutz].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

TÚŞĂ s.f. I. 1. (Pict.) Fel de a aplica culoarea cu pensula pe pânza unui tablou, care defineşte stilul unui pictor; urmă de pensulă în pasta unui tablou. 2. (Sport) Linie care delimitează un teren de joc. ♦ Ieşirea mingii peste această linie şi repunerea ei în joc. 3. Lovitură care atinge pe adversar la jocul de scrimă. II. 1. Mică piesă de metal pe care este imprimată o literă, o cifră sau un semn convenţional, fixată la capătul unei pârghii a maşinii de scris, de calculat sau de cules. 2. Placă la claviatura unui pian, a unei orgi etc. [< fr. touche].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

TUŞÉU s.n. 1. (Med.) Palpare a unui organ, spre a se constata starea sănătăţii lui; tact. ♦ Senzaţie produsă de pipăirea cu mâna a unei ţesături pentru a-i constata gradul de fineţe. 2. Fel de a executa o bucată muzicală la un instrument cu claviatură. 3. Fel de a aplica culorile în pictură; tuşă (I,1) [în DN]. [< fr. touché].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

BARÍŞ s. n. 1. broboadă subţire şi uşoară; maramă, testemel, tulpan. 2. stofă fină de lână. (după fr. barège)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ABRÁŞ, -ă, abráşi, -e adj. (pop., despre cai) Nărăvaş; (despre oameni) Rău, violent

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ATAŞÁ vb. I. tr., refl. a (se) alătura. II. refl. (fig.) a se lega sufleteşte de ceva sau de cineva. (< fr. attacher)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ANŞOÁ s. m. 1. peşte mic în Marea Mediterană şi în Oceanul Atlantic. 2. pastă preparată din carnea acestui peşte, ca aperitiv. (< fr. anchois)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

FIŞÉT, fişete, s.n. Dulap, de regulă metalic, destinat păstrării în siguranţă a anumitor documente. – Din fr. (coffre) Fichet.

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

AFIŞÁ vb. I. tr. 1. A lipi un afiş. ♦ A fi adus la cunoştinţa tuturor (printr-un afiş). 2. (Fig.) A manifesta ostentativ o anumită atitudine; a ostenta, a se face remarcat dinadins. ♦ refl. A apărea, a se găsi în tovărăşia cuiva pentru a produce senzaţie. [P.i. 3,6 -şează, 4 -şăm, ger. -şând. / < fr. afficher].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

AFIŞÁ vb. I. tr. 1. a lipi un afiş. 2. (fig.) a manifesta ostentativ o anumită atitudine. 3. a vizualiza o mărime măsurată sau rezultatul unui calcul. II. refl. a apărea în tovărăşia cuiva. (< fr. afficher)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ANŞOÁ s.m.invar. 1. Peşte mic care trăieşte în Marea Mediterană şi în Oceanul Atlantic. 2. (la sg.) Pastă făcută din carnea acestui peşte, care se serveşte ca aperitiv. [< fr. anchois].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ATAŞÁ vb. I. 1. tr., refl. A (se) alătura. 2. refl. (Fig.) A prinde dragoste pentru cineva sau ceva, a căpăta o afecţiune pentru cineva. [P.i. -şez, 4 -şăm, ger, -şând. / < fr. attacher].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

AMÚŞI1 adv. (Reg.) Numaidecât, îndată, imediat. – Din amu + şi.

Dicţionarul limbii române moderne, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Academiei, Bucureşti, 1958

BARÍŞ s.n. 1. Broboadă subţire şi uşoară; maramă, testemel, tulpan. 2. Stofă fină de lână. [Pl. -şe, var. barej, bareş, bariz s.n. / < fr. barège, cf. Barèges – localitate în Pirinei].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

1.Ostaş care făcea parte dintr-o legiune romană 2.Membru care facea parte dintr-o organizatie romaneasca nationalista care punea accentul pe valorile spirituale romanesti precum si pe creearea omului nou dupa un model religios(ortodox).

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

ACUŞÁ vb. tr. a naşte. (< fr. accoucher)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

abráş (abráşe), adj. – 1. (Despre cai) Cu capul cu pete albe. – 2. Nefericit, nepotrivit, nereuşit. – 3. Violent, nărăvaş. – Mr. abraşeu (impertinent). < Tc. (arab.) abraş (Şeineanu, II, 7; Lokotsch 9); cf. alb. abraš (Meyer 2), bg. abraš, „stropit, pătat”.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

BROŞÁ vb. I. tr. 1. A lega laolaltă colile unei broşuri, ale unei cărţi etc. (într-o copertă moale). 2. A găuri sau a şănţui prin aşchiere o piesă metalică. [P.i. 3,6 -şează, 4 -şăm, ger. -şând. / < fr. brocher].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

BUŞÉU s.n. Prăjitură cu cremă, frişcă sau ciocolată. [Pl. -uri. / < fr. bouchée].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

CLIŞÁ vb. I. intr. A face un clişeu pentru stereotipie. [P.i. -şez, 3,6 -şează, ger. -şând. / < fr. clicher].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

bobóş, -oáşă, bobóşi, -oáşe, adj. (reg.) pestriţ, pătat.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

buşái, buşắie, s.n. (reg.) buşeală, lovitură.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ceaúş, ceaúşi, s.m. (înv.) 1. funcţionar inferior al Sultanului turcesc (uşier, curier, aprod). 2. funcţionar inferior în ţările române cu aceleaşi funcţii: uşier, curier, aprod. 3. căpetenie, comandant, şef, vătaf al slugilor. 4. grad vechi în armată (căprar). 5. mijlocitor între plutaşi şi expeditorul plutelor; dragoman. 6. varietate de struguri albi. 7. numele unei hore.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

cepáş s.n. 1. (reg.) urmă de roată, făgaş, şleau. 2. (reg.) bucată dintr-o vână de aur.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

céşme s.n. (reg.) alice (de plumb).

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ceştí, ceştésc, vb. IV (reg.) a tăia cepurile bradului.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

cheşf s.n. (înv.) deviz, expertiză, preţuire legală.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

chioş adj. m. (reg.) spân.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

cipóş, -ă, adj. (reg.) neputincios, slăbănog.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ciróş, ciróşi, s.m. (reg.) scrumbie.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

cişní, cişnésc, vb. IV (reg., înv.) a face o verificare, a expertiza o mostră pentru stabilirea preţului.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

cişní, cişnésc, vb. IV (reg., înv.) a face o verificare, a expertiza o mostră pentru stabilirea preţului.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

cişít, cişíturi, s.f. (înv.) 1. asortiment de mărfuri. 2. vânzare, desfacere.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ciuéş, -ă, adj. (reg.) şuchiat, tehui, deşucheat, nebunatic.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ágriş (-şi), s.m. – Arbust cu fructe comestibile. – Var. (Trans.) agríşe, aghireáşe. Mag. egres (DAR; Gáldi, Dict., 82), care îl derivă din germ. med. agras (‹ v. fr. aigras ‹ lat. *acrus, cf. acru). De remarcat că *acrus s-a contaminat probabil, din epoca lat., cu agrestis, şi că de la „agrest” a ajuns să însemne „strugure verde”, cf. it. agresto, sp. agraz. Din it. cuvîntul a ajuns, cu sensul de „arbust cu fructe comestibile”, în sl. agres, ceh. agrest, pol. agrest (Berneker 25). Accentul rom. (ágriş) arată că nu poate fi vorba de un etimon sl., şi că trebuie plecat de la mag. Totuşi, var. dovedesc şi existenţa unui prototip sl., fără a părea probabilă o der. directă din lat. (cf. REW 92, şi Meillet, s. v. ager). Tot din it. provin alb. grestë, sb. greš, ogrešta, (Miklosich, Fremdw., 73), rus. agrus, dar cu sensul de „strugure verde”. – Der. agrişe, s.f. (fructul agrişului).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

şvung : energie, elan, avânt (despre un om care are şvungün om energic)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

şvung : energie, elan, avânt (despre un om care are şvungün om energic)

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

cópoş, cópoşi, s.m. (reg.) cal cu spinarea ridicată.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

cosáş, cosáşi, s.n. (pop.) 1. specie de lăcustă. 2. greiere-de-câmp. 3. specie de păianjen. 4. numele unui cântec.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

coşág s.m. sg. (reg.) moleşeală în trup; troahnă.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

coşar, coşare, s.n. (pop.) 1. îngrăditură de nuiele pentru adăpostul vitelor, cailor şi al oilor; staul. 2. acaret pentru uscatul şi păstratul porumbului; pătul, porumbar, sâsâiac. 3. împletitură de nuiele fără fund, pusă peste loitrele carului, pentru căratul porumbului. 4. împletitură de nuiele pentru uscat poame; loşniţă, slaniţă. 5. locuinţă ciobănească primitivă. 6. casă proastă, fără ferestre; bordei.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

coşíe, coşíi, s.f. (reg.) vânătoare mare.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

cruşí, cruşésc, vb. IV (reg.) 1. a argăsi, a tăbăci, a dubi. 2. a (se) înroşi, a vopsi.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

culáş, -ă, adj. (reg.) gălbui-deschis.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

cuşeí, cuşeiésc, vb. IV (reg.) a gusta, a bea puţin.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

cuşeí, cuşeiésc, vb. IV (reg.) a gusta, a bea puţin.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

cuşér, -ă, adj. (înv.) 1. curat, gătit după ritual evreiesc. 2. fără bani, lefter.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

făéş, -ă, adj. (reg.) 1. de soi bun, de neam bun; ales, nobil. 2. (despre oameni) arătos, chipeş, chipos, bine făcut, frumos; zdravăn, voinic.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

fâşc, fâşcuri, s.n. (reg.) târtiţă.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

fâşt, fâşti, s.m. (reg.) coadă de usturoi cu seminţe.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

IUŞTI interj. Cuvânt care imită sunetul produs de plesnitura biciului. (onomat.; cf. bâşti, ţuşti; der. iúşcă s.f., iuştí vb. IV, iuşní vb. IV, iúşniţă s.f.)

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

IUŞTÍ2, iuştésc, vb. IV. Tranz. A biciui. [Var.: iuşní vb. IV] (cf. iuşti)

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

IUŞNÍ, iuşnésc, vb. IV. Tranz. (Var.) A iuşti2. (cf. iuşti)

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

fogáş, fogáşe, s.n. (reg.) cuier.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

DEŞÉU s.n. Rămăşiţă de la fabricarea sau de la prelucrarea unui material, a unor obiecte etc. care nu mai poate fi valorificată pentru aceeaşi prelucrare. [< fr. déchet].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

fugáş, -ă, adj. (reg., înv.) care fuge repede, care aleargă uşor; fugaci, fugăreţ, fugarnic.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

funáş, funáşi, s.m. (înv.) proprietar a cărei „funie” de pământ e vecină cu a altuia; vecinaş.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

fuşéu, s.m. (reg.) prelungirea a streaşinii, construită din scânduri pentru a îndepărta ploaia de pereţii casei.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

fuşíe, fuşíi, s.f. (reg.) vasul în care curge rachiul din cazan; găleată, bute, giban.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

fuşói, fuşoáie, s.n. (reg.) cotor de plantă.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

gároş, -ă, gároşi, -şe, (reg.; despre animale) pătat pe spinare cu negru, iar pe piept şi pe picioare cu roşu ori alb.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

golíş, golíşi, s.m. (reg.) varietate de nisetru cu pielea aproape goală.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

gugúş, gugúşi, s.m. (reg.) 1. turturică. 2. (fig.) om prost.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

guşuí, guşuiésc, vb. IV (reg.) a gâtui; a omorî.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

hámeş, -ă, adj. s.m. şi f. (înv.) (om) lacom, avid.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

hapşí, pers. 3 sg. hapşéşte, vb. IV (reg.) a mânca repede şi lacom.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şanţ (şánţuri), s.n. – 1. Tranşee. – 2. Săpătură, groapă, canal. – 3. Rigolă. – 4. Jgheab, crestătură, adîncitură. – 5. (Înv.) Miracol, minune. Germ. Schanze, prin intermediul pol. szánc (Cihac, II, 385; Tiktin), cf. săs. schanz (Borcea 207), mag. sánc (Gáldi, Dict., 96), rus. šanec (Sanzewitsch 209). Semantismul ultimului sens nu este clar şi ar putea să se bazeze pe un cuvînt diferit, cf. totuşi Iordan, BF, VII, 234. Sec. XVII. Der. şenţui (var. şănţui), vb. (a face un şanţ); deşanţ, s.m. (Mold., Trans., ciudăţenie, surpriză); deşenţat (var. deşănţat), adj. (rar, ciudat, curios; ieşit din comun; nepotrivit, dezordonat); şăncăleţ (var. şancălău, şancălos), adj. (Trans., hazliu, nostim); şăncălie, s.f. (Trans., glumă).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

heríş adv. (reg., înv.) numai, hepsă, safit.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

hogáş, hogáşuri, s.n. (reg.) 1. adâncitură pe un drum îngust; făgaş. 2. vâlcea, vâgăună mică. 3. şanţ săpat. 4. crestătură în lemn. 5. petec de pământ, hătaş.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

horşc, horşti, s.m. (reg.) 1. râpă. 2. pietriş.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

huşít, -ă, adj. (reg.) care-i cu gândurile aiurea; împrăştiat, tehui.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

huşúm s.m. sg. (reg., înv.; la păsări) epidemie, molimă.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

imoşá pers. 3 sg. imoşéază, vb. I refl. (reg.) a se murdări.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

işlóg, işlógi, s.m. (reg., înv.) costum de haine cu nasturi metalici (bănuţi, fluturaşi).

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

işpán, işpáni, s.m. (înv.) 1. prefect, fişpan. 2. nobil. 3. logofăt, jupân, administrator.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

EŞAPÁ vb. I. intr. (Rar; despre gazele arse într-un motor cu explozie) A scăpa, a ieşi. [< fr. échapper].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ETÁNŞ, -Ă adj. (Despre un aparat, un recipient etc.) Care nu permite intrarea sau ieşirea din el a unui fluid. [< fr. étanche].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

arşíc (arşíce), s.n. – 1. Os, astragal, folosit la un joc de copii. – 2. (pl.) Numele jocului de copii la care se foloseşte arşice. – Var. (rar) aşic. Mr. aşic. Tc. aşik (Şeineanu, II, 26; Lokotsch 124; Th. Capidan, Le jeu aux osselets chez les Roumains, les Slaves et les Albanais, REB, I, 217-31); cf. alb. a(r)sik, bg. asik, sb. arsik. – Der. arşicar, s.m. (jucător de arşice).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

arşín (-ne), s.n. – 1. Scul sau mănunchi de sculuri. – 2. Unitate de măsură egală cu 711 mm. – Mr. arşin, megl. arşǪn. Tc. arşin „vîrtelniţă” (Şeineanu, II, 27); cf. alb. aršin, bg., sb. , rus. aršin. Sensul 2 provine din rusă. Sec. XVIII, astăzi rar.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

FETÍŞ s.n. Obiect căruia i se atribuie o forţă supranaturală; idol (cioplit grosolan) al popoarelor primitive. ♦ (Fig.) Ceea ce constituie obiectul unor adoraţii oarbe, nemotivate. [Pl. -şuri, -şe. / < fr. fétiche, cf. port. fetiço < lat. facticius – imitativ].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

FÍŞĂ s.f. 1. Foaie de hârtie, bucată de carton etc. pe care se scriu însemnări, cuvinte, pe care se extrag citate etc.; foaie de carton care cuprinde datele bibliografice asupra unei cărţi dintr-o bibliotecă; foaie care conţine note, observaţii, detalii documentare. ♦ Act care cuprinde datele personale ale cuiva. ♢ Fişă de sănătate = foaie în care se trec datele în legătură cu sănătatea cuiva. 2. Ştecher. [< fr. fiche].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

FLÁUŞ s.n. Stofă de lână cu suprafaţa supusă unei scămoşeri intense. [< germ. Flausch].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

aşezá (aşéz, aşezát), vb. – 1. A pune într-un loc. – 2. A pune, a aranja. – 3. A stabili, a fixa. – 4. A dispune, a institui. – 5. A orîndui, a aranja, a organiza. – 6. A hotărî, a decide, a cădea la înţelegere. – 7. (refl.) A sta liniştit. – Mr. aşedz, aşidzare. Lat. *assĕdiāre, de la sĕdēre sau de la sĕdium (Hasdeu 1992; Tiktin; Puşcariu 142; REW 721; DAR); cf. sp. asear, şi fr. asseoir ‹ lat. assedere. Sensurile secundare coincid cu evoluţia semantică a sp. asear (cf. 5) şi sentar, şi a fr. asseoir, assiete (des impôts), cf. 4. Cf. dubletul neol. asedia. Der. aşezămînt, s.n. (instituţie; locaş; situaţie; constituţie; dispoziţie; înţelegere); aşezămîntar, s.m. (înv., slujbaş însărcinat cu împărţirea contribuţiilor); aşezător, adj. (stabil, stabilit); aşezătură, s.f. (teren jos, terasă). Din rom. provine săs. aschezân.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

jepşí, jepşésc, vb. IV (reg.) a umple, a ticsi, a înţesa; a înfunda cu ceva.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

FRANŞ, -Ă adj. v. franc.

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

jucáş, -ă, adj. (înv.) jucăuş.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

GANÁŞ s.n. Fiecare dintre cele două ramuri ale maxilarului inferior la animale. [Pl. -şe. / < fr. ganache].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

lepşí, lepşésc, vb. IV refl. (reg.) 1. a se trânti la pământ. 2. (fig.) a se prosti.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ataşá (ataşéz, ataşát), vb. – 1. A adăuga, a alătura. – 2. A se lega sufleteşte, a îndrăgi. Fr. attacher. – Der. (din fr.) ataşat, s.m.; ataşament, s.n. Cf. detaşa.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

HAŞÉU s.n. Carne tocată. ♦ Conservă preparată din ficat, carne (de porc, de pasăre etc.) tocate şi uneori condimentate. [Var. haşé s.n. / < fr. haché].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

meiúş s.m. (reg.) mătură.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

meríş s.n. (reg.) livadă cu meri.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

méşte, mésc, vb. III (înv.) 1. a turna, a servi, a oferi. 2. a scoate (un lichid).

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

miríş s.m. (reg.) fiinţă care deoache.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

moşán, moşéni, s.m. (înv.) 1. moştenitor. 2. băştinaş.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

babáş s.m. – Ceară nefolositoare, ceară veche; resturi de ceară în general. Probabil legat de mag. bábos (DAR; cf. Lokotsch 201).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

muşír, muşíri, s.m. (înv.) paşă cu trei tuiuri; generalisim.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

nacáş, nacáşi, s.m. (înv.) vopsitor, zugrav.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

usláş (membru al USLA) s.m., pl. usláşi

Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a, , Editura Univers Enciclopedic, 2005

baláş (baláşuri), s.n. – Rubin. It. balascio (REW 891), din arab. balhas, der. de la Balahsan, oraş din Persia; cf. fr. balais, sp. balaj. Termen comercial, înv.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

némeş1 s.m. (reg.) nume de peşte.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

némeş2, némeşă, adj., s.m. (înv.) 1. (adj.) care făcea parte din rândul nemeşilor, care aparţinea nemeşilor; de famile boierească, de neam mare, nobil. 2. (adj.) de dimensiuni potrivite; frumos. 3. (s.m.) nobil maghiar (mic sau mijlociu); stăpân de pământ mult, fără titluri nobiliare; boier. 4. (s.m. la pl. art.) nobilime maghiară mică şi mijlocie. 5. (s.m. pl.; reg.) papuci.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

neştí, neştíu, vb. IV (înv.) a nu şti.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

nişám s.n. (înv.) numele unei decoraţii otomane.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

níşta s.f. (reg.) ceva neînsemnat, fără valoare.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

noiéş s.n. (reg.) zăpadă proaspăt căzută.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

nuláş, -ă, adj. (reg.; în sintagme) făină nulaş(ă) = făină de calitate superioară.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

baríş (baríşe), s.n. – 1. (Înv.) Ţesătură fină de lînă. – 2. Broboadă de lînă subţire. – Var. bariz, barij, barej. Fr. barège „ţesătură fină de lînă” (DAR), sau din tc. bariş (Popescu-Ciocănel 15). Este cuvînt popular.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ocnáş, ocnáşi, s.m. (înv.) 1. criminal condamnat la muncă în ocnă. 2. lucrător la saline.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

opşág, opşáguri, s.n. (reg.) 1. vorbă de clacă, glumă, snoavă. 2. răutate, invidie.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

orşág, orşáguri, s.n. (reg.) urare, oraţie.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

orşáv s.n. (reg.) ciorbă ţărănească din mere sau pere uscate.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

osláş, osláşi, s.m. (înv.) persoană care primeşte o parte dintr-o moşie; cel însoţit la o stână pentru vărat; sâmbraş.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

oşení, oşenésc, vb. IV (reg.) a se alina (o durere), a se stinge, a dispărea (o molimă).

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

oştóc s.n. (reg.) tocător, fund.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

oteşí, pers. 3 sg. oteşéşte, vb. IV (înv.) 1. a se alina, a conteni, a trece (o boală, un necaz). 2. a isprăvi. 3. a bate. 4. a răsări (iarba).

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

pádiş s.n. (reg.) loc cu rugi de merişoare, afină şi zmeură, încărcaţi cu fructe.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

báşca adv. – În afară de, exceptînd. – Megl. başcă. Tc. başka (Roesler 590; Şeineanu, II, 40; Lokotsch 263); cf. alb. baškë „împreună”, bg. baška „separat”. -Der. băşcălui, băşcăşi, băşcui, vb. (a despărţi, a da la o parte).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

băşí (-s, -ít), vb. – A face vînturi, a se pîrţîi. – Mr. bes, megl. bişǫri. Lat. vĭssῑre (Puşcariu 186; REW 9382; Candrea-Dens., 138; DAR); cf. it. viscia, v. fr. vessir, fr. vesse, it. bessa. V. băşină. Se conjugă şi la forma incoativă, băşesc. – Der. beşniţă, s.f. (muşama, scutec).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

paiéş, paiéşi, s.m. (reg.) persoană care se ocupă de strânsul paielor în timpul treieratului.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

pámeş, pámeşe, s.n. (reg.) fiecare dintre cele două părţi ale ale sacului umplut cu paie sau cu fân, pus pe spatele calului.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

páriş, -ă, adj. (reg.; în sintagmă) măr pariş = varietate de măr cu fructe mari de culoare alb-verzuie sau roşie-gălbuie.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

parúş, parúşi, s.m. (reg.) 1. şoarece. 2. popândău.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

pásoş, pásoşi, adj. (reg.; despre oameni) care merge cu paşi mari; (despre mers) cu paşi mari.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

páşă2 s.f. (reg.) 1. păşune. 2. rogoz. 3. plantă erbacee acvatică.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

paştí, pers. 3 sg. paştéşte, vb. IV (reg.) a înjura de paşti; a paştealui, a păştui.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

bicáş (-şi), s.m. – Cremene. – Var. bicaz, ghigăşel, bigăşel, bigăşea. Mag. békasó (Cihac, II, 482). Se foloseşte numai în Trans. şi Mold.; de aici toponimul Bicaz.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

biníş (biníşuri), s.n. – 1. (Înv.) Cavalcadă. – 2. Pelerină orientală, care la început se punea pentru a călări. – Var. beniş. Tc. biniş „cavalcadă” (Şeineanu, II, 52; Lokotsch 308); cf. bg. binišŭ. Cuvînt importat în sec. XVIII, azi înv. Der. săi sînt împrumuturi directe: binigiu, s.m. (rîndaş care se îngrijeşte de caii nărăvaşi), din tc. binici, cf. ngr. μπινιτζής, sb. bineğije; binişliu, s.m. (curtean), din tc. binişli.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

bîrş (-şi), s.m. – (Arg.) An. Ţig. barš (Vasiliu, GS, VII, 104; Juilland 158).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

bîşt anterj. – Exprimă mişcarea rapidă cu care dispar anumite animale, de ex. broasca ce se aruncă în apă, iepurele în tufiş etc. – Var. bîschi, huşchi. Creaţie expresivă, comparabilă cu hîş sau , cu care se gonesc păsările din ogradă. – Der. bîşti, vb. (a scăpa, a fugi, a dispărea).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

pârş interj. (reg.) strigăt cu care se cheamă sau se alungă măgarul.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

péleş, péleşuri, s.n. (înv. şi reg.) 1. ciucure, franj. 2. îndoitura de sus a pantalonilor ţărăneşti (nădragi), prin care se trece brăcinarul. 3. brăcinar. 4. şnur care se petrece pe la mijlocul cămăşii naţionale. 5. (adj. f. sg.; în sintagmă) oaie peleşă = oaie cu lână lungă.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

pelíş1, s.n. (reg.) mlădiţă de cireş crescută într-un an.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

pelíş2 s.n. (reg.) crestătură făcută de ciobani în partea laterală a urechii oilor, ca semn de recunoaştere.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

pelíş3 s.n. (reg.) pelin.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

pépeş, -ă, adj. (reg.; despre fructe) bătut, terciuit.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

boáşe (-şe), s.f. – Testicul. Var. boş. Megl. boş, istr. boş. Origine necunoscută. Etimonul lat. byrsa „pungă”, propus de Diez, nu este posibil. Puşcariu 210 (şi DAR) a încercat să depăşească dificultatea, presupunînd o formă *byrsea, care nu este însă nici ea satisfăcătoare. Ar putea fi tc. boş „gol”, cu acelaşi sens ca deşert, cf. fr. creux de l’estomac (din tc. provine şi mr. boşă „gol”); dar vechimea cuvîntului (apare la Dosoftei) şi semantismul lui, identic în dialecte, se opun acestei explicaţii. Der. boşar, s.m. (pepene galben); boşorog, adj. (care suferă de hernie, surpat; plantă, Scleranthus annuus), care pare formaţie glumeaţă, pe baza lui boaşe şi olog, modificată ca în şontorog; boşorogi, vb. (a deşela, a speti; a ologi); boşorogeală, s.f. (hernie; decrepitudine). Trebuie de asemenea să presupunem că boşorog, care circulă numai în Munt. (ALR 125), a suferit probabil influenţa formală a sb. bosonog „desculţ”.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

bobóş (-şe), adj. – Pestriţ, pătat, bălţat. Mag. babos (Loewe 91). În Trans., puţin folosit.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

pişát, pişáturi, s.n. (pop.) 1. urină, pişălău. 2. pişare, urinare. 3. (fig.; fam. şi peior.) băutură alcoolică slabă, inferioară; băutură răcoritoare caldă, lipsită de gust.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

piştí, piştésc, vb. IV 1. (înv. şi reg.; despre lichide) a curge încet, a se scurge; a se prelinge din ...; a izvorî, a ţîşni, a ieşi la suprafaţă. 2. (despre recipiente, terenuri, găuri etc.) a lăsa să picure, să curgă încet sau să ţâşnească un lichid. 3. (refl.; reg.; despre copii) a se scăpa pe el (ea); (despre păsări) a murdări cu găinaţ, a se găinăţa. 4. (reg.) a se mişca, a se urni (dintr-un loc).

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

pitíş s.n., adv. 1. (reg.; s.n.) loc retras, ascunzătoare. 2. (pop.; adv.; adesea repetat) pe ascuns, pe furiş, tiptil.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ploíş s.n. (reg.) ploaie mare, intensă.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

pócoş, -ă, adj. 1. (reg.; despre cai) care suferă de umflături la picioare (de poc), care şchioapătă. 2. (înv.) cu mâna sau piciorul contractat, înţepenit, anchilozat. 3. (reg.; despre oameni) crăcănat.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

LINŞÁ vb. I. tr. A ucide pe cineva prin linşaj. [P.i. 3,6 -şează. / < fr. lyncher, cf. Lynch – judecător american].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

póroş2, -ă, adj. (reg.) foarte roşu; paroşu.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

póşă, póşe, s.f. (reg.) corp cilindric făcut din tulpină de papură sau pipirig, legat de sfoara priponului de pescuit din loc în loc, pentru a-l menţine la suprafaţa apei.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

póşce, póşce, s.f. (reg.) căpiţă de fân.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

prăş s.n. (reg.) fir de păr.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

botúş (-şi), s.m. – Încălţăminte, pantof. – Var. (Trans. de Nord) botiş, botuşel, butuşel. Mag. botos „papuci”, bg. botus „cutie”, „borcan”, din fr. botte (Miklosich, Etym. Wb., 20; Berneker 77; DAR; Dacor., V, 337).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

prâş! interj. (reg.) 1. cuvânt cu care se cheamă măgarul. 2. cuvânt cu care se alungă capra.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

préuş, -ă, adj. (reg.) 1. (oaie, berbec, miel) cu pete albe sau roşietice pe pântece. 2. (despre oameni) cu faţa brăzdată şi murdară.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

bréşe (-e), s.f. – Spărtură; străpungere. Fr. brèche.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

MÉŞĂ s.f. 1. Şuviţă de păr. ♦ Adaos de păr care completează şi îmbogăţeşte părul actorului sau actriţei atunci când e nevoie. 2. Fâşie de tifon introdusă într-o rană pentru a drena puroiul. [< fr. mèche].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

bróşe (-şe), s.f. – Bijuterie prevăzută cu un ac care se poartă prinsă pe îmbrăcăminte. Fr. broche. – Der. broşa, vb. (a lega filele unei cărţi), din fr. brocher; broşor, s.m. (legător), din fr. brocheur; broşură, s.f., din fr. brochure.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

rádaş, -ă, rádaşi, -e, adj. (reg.) frumos, curat.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ráreş, -ă, adj. (înv.) cu părul rar.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ráteş, ráteşe, s.n. (reg.; înv.) 1. han mare la drum. 2. (fig.) hardughie.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

rézeş s.n. (înv.) ţuică foarte tare.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

robáş, robáşi, s.m. (reg.) deţinut, întemniţat.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

rudáş, rudáşi, s.m. (reg.) 1. om care mână vitele. 2. vâslaş, cârmaci. 3. cal înhămat singur. 4. căpiţă mică de fân, purcoi.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

sábaş1, sabáşe, s.n. (reg.) bacşiş.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

sabáş2, sabáşe, s.n. (înv.) ziua de sâmbătă la mozaici; sabat.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

sámeş2, -ă, adj. (înv. şi reg.) chibzuit, socotit, calculat (la bani, în administrarea bunurilor).

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

NÍŞĂ s.f. 1. Firidă. ♦ Intrând amenajat într-un perete, unde se poate aşeza o mobilă, se poate adăposti ceva etc. 2. (Geol.) Formă de relief cu aspect de firidă, creată prin eroziune la baza unei faleze, în jurul unui izvor, în malul concav al unui meandru etc. 3. Dulap cu pereţi de sticlă legat de un coş de evacuare, folosit în laboratoare împotriva gazelor vătămătoare. 4. (Anat.) Mic spaţiu în formă de intrând. 5. (Biol.) Regiune în care un organism sau o populaţie găseşte cele mai bune condiţii pentru a supravieţui şi a se reproduce. [< fr. niche, cf. it. nicchia – cochilie].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

şúche s.f. pl. (reg.) pere.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

sinéş, sinéşi, s.m. (reg.) nume de peşte; regină.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

butáş, (butáşi), s.m. – Lăstar, altoi. Mag. bujtas (Cihac, II, 406), probabil moştenit din cuman butak „ramură”, cf. Bogrea, Dacor., I, 274. – Der. butăşi, vb. (a înmulţi o plantă prin butaşi).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

butáş, (-şi), s.m. – Lăstar, altoi. Mag. bujtas (Cihac, II, 406), probabil moştenit din cuman butak „ramură”, cf. Bogrea, Dacor., I, 274. – Der. butăşi, vb. (a înmulţi o plantă prin butaşi).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

séşă s.f. (reg.) adunare a sătenilor în serile de iarnă, pentru a lucra şi a petrece; şezătoare.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

caráş (-şi), s.m. – Caracudă (Carassius vulgarius). Rus. karasi, rut., pol., sb., cr. karaš (Miklosich, Fremdw., 96; Cihac, II, 40; Sanzewitsch 199), din germ. Karausche. – Der. cărăşel, s.m. (dans tipic moldovenesc).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

cáşte s.f. – În tipografie, lumina paginii. Germ. Kasten, prin intermediul pol. kaszta, sau al mag. kásta (Cihac, II, 45).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

soríş, soríşuri, s.n. (reg.) vreme cu soare.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

PANÁŞ s.n. Smoc de pene (colorate) care împodobea odinioară coiful sau chipiul militarilor; penaj. [Pl. -şuri. / < fr. panache, cf. it. pennaccio – penaj].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

sugáş, sugáşi, s.m. (înv.) copil care suge lapte; care se hrăneşte numai cu lapte; sugaci.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

sugúş, sugúşe, s.n. (reg.) cârcel de fier (la tânjală).

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

suiéş, suiéşi, s.m. (reg.) măceş.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

sulíş adv. (reg.; despre modul de deplasare în aer a unor obiecte lungi) în arc alungit (şi împungând aerul).

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

suráş, -ă, adj. (reg.; despre animale şi păsări) cu pielea, părul, blana de culoare sură; cu penele sure; cenuşiu, suran, sein.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

suşíg, -ă, s.n., adj. (reg.) 1. (s.n.) lipsă, nevoie. 2. (adj.; despre oameni) lipsit de bani.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şáfru, şáfruri, s.n. (reg.) ciubăr; hârdău.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şaiţ s.n. (reg.) tobă (din piele de porc).

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şaléf, şaléfuri, s.n. (reg.) salvie.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şalíu, şalíuri, s.n. 1. (înv.) stofă de lână vărgată, care se producea în Angora. 2. stofă cu urzeală de bumbac şi bătătură de lînâ, cu dungi de mătase şi cu flori.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şalón s.n. (înv.) postav de lână sau ţesătură specială de bumbac folosită la confecţionarea încălţămintei de vară.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şaníu, -íe, adj. (reg.) cu şalele moi, slabe, pocite.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şantá1 s.f. art. (reg.; la un joc de cărţi) şapte de cupă.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şantá2 s.f. (reg.) talpa-gâştei.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şantá2 s.f. (reg.) talpa-gâştei.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şanţ2, şanţuri, s.n. (reg.) scrumul rămas în pipă după arderea tutunului.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şápot, -ă, adj. (reg.) palid.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şarán (şeran), şaráni (şeráni), s.m. (reg.) 1. crap mic; ciortan. 2. ţipar. 3. peşte mare de baltă.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şarét s.n. (înv.) cimbru.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ceaúş (ceaúşi), s.m. – 1. Funcţionar inferior în administraţia turcă, portar, uşier. – 2. În Munt. şi Mold., înv., ofiţer de poliţie, şef peste 40 tufeccii, în subordinea marelui spătar. – 3. În vechea organizare militară, şef al unei mici unităţi (pe care Bălcescu o evaluează, exagerat, la 500 de oameni). – 4. Şef, căpetenie. – 5. Unul din personajele care alcătuiesc dansul căluşarilor. – 6. (Banat) Persoană care îi ajută pe naşi în însărcinările lor, în timpul nunţii. – 7. Varietate de struguri de masă. – Mr. ciauş. Tc. ça(v)uş „sergent” (Şeineanu, II, 125; Lokotsch 404; Iogu, GS, IV, 157; Ronzevalle 70); cf. bg. čaus. – Der. ceauşesc, adj. (de portar; de agent, de poliţie); ceauşi, vb. (a servi ca ceauş); ceauşie, s.f. (îndeletnicirea de ceauş). Bălcescu foloseşte cuvîntul căuşel (chihii sau căuşeii erau peste zece soldaţi), probabil rezultat al unei lecturi greşite, în loc de ceauşel.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

şăiá, şăiéz, vb. I (înv. şi pop.) a înşeua calul.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şcât s.n. (reg.) vită.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şchei1 s.m. (reg.) crucea-şalelor (la cai).

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şchei2, s.n. (reg.) defileu.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şcotc s.n. (reg.) ceartă, scandal.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şechi adj. m. (reg.) bălţat.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şédă s.f. (înv.; în loc. adv.) în şedă = în subordine; sub supraveghere.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şédă s.f. (înv.; în loc. adv.) în şedă = în subordine; sub supraveghere.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şégă, şégi, s.f. (reg.) ferăstrău.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şerán, şeráni, s.m. (reg.) V. şaran.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şerpí, pers. 3 sg. şerpéşte, vb. IV. (înv.) a şerpui.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şeruí, şeruiésc, vb. IV (înv.) 1. a zugrăvi, a picta; a desena. 2. a înfăţişa în scris.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şesuí pers. 3 sg. şesuiéşte, vb. IV refl. (înv.) a deveni plan, neted; a lua forma de şes.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şetán, şetáni, s.m. (reg.) buştean.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şfarm, şfármuri, s.n. (reg.) grupă de soldaţi.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şfiţ, şfíţuri, s.n. (reg.) baie comunală.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şfung, şfúnguri, s.n. (reg.) 1. avânt, elan; impuls. 2. (în forma: şung) forţă, putere.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şíbă, şíbe, s.f. (reg.) 1. crenguţă; vreasc, surcică. 2. prăjină de care se leagă găleata la fântâna cu cumpănă. 3. cumpănă (la fântână).

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şibói, şiboáie şi şibóiuri, s.n. (reg.) 1. micşunea; micsandră; toporaş. 2. ciorchine (de flori).

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şícă! interj. (reg.; repetat) strigăt cu care se cheamă oile.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şiclí, şiclésc, vb. IV (reg.) 1. a (se) îmbiba, a (se) acoperi cu murdărie, cu substanţe unsuroase. 2. (refl.; despre păr) a deveni slinos, lipicios, aspru. 3. (despre ouă) a trata ouăle, înainte de vopsire, cu o soluţie preparată din zer fierbinte şi piatră acră, pentru fixarea culorii.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şíclu, şícluri, s.n. (reg.) 1. gheţuş, alunecuş. 2. (despre terenuri) pământ alunecos, moale, argilos. 3. murdărie depusă pe sticle, oale etc. 4. lapoviţă. 5. hârtie, piele poleită.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şicuí2, şicuiésc, vb. IV (înv.; despre militari) a (se) aşeza în ordine de bătaie.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şídă s.f. (reg.) haină ţărănească pentru femei.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şíler, şílere, s.n. (reg.) unealtă folosită la cojitul trunchiurilor de brad mai subţiri.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şímli s.n. (reg.) cozoroc (la o şapcă).

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şiníc, şiníce, s.n. (înv. şi reg.) 1. măsură de capacitate pentru cereale sau pentru alte produse agricole; vas, măsură cu care se toarnă boabele în coş la măcinat sau cu care se ia vama la moară. 2. cantitatea de grâu corespunzătoare unui şinic.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şipán, şipáne, s.n. (reg.) sticlă mare; flacon mare; şipoi.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şipár, şipári, s.m. (reg.) morun fără icre.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şipcí, şipcésc, vb. IV (reg.; despre pereţi sau tavane de lemn) a bate şipci; a acoperi cu şipci, bătute paralel; a şipcui, a şuşăli, a spraiţui.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şipér, şipére, s.n. (reg.) nisip.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şipóc1, s.n. (înv.) metal rar, asemănător cu platina, cu care realizează aliaje; rodiu.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şipóc2, s.n. (înv.) curs de apă.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şipói, şipoaíe, s.n. (reg.) sticlă mare; flacon mare; şipan.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şirés s.n. (reg.) nume de plantă, ale cărei fructe se folosesc în loc de tămâie.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şirín, şirínuri, s.n. (înv. şi reg.) trunchi de brad, lung şi subţire.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şiruí2, şírui, vb. IV (reg.; despre sămânţă) a semăna peste brazde.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şişt s.n. (reg.) zer care rămâne după ce se alege urda.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şlaif1, şláife, s.n. (reg.) 1. sanie mică. 2. sanie pentru transportat buşteni.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şlaif2, şlaífuri, s.n. (reg.) frână la căruţă; manivela frânei sau a piedicii la car.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şlais1, şlaisuri, s.n. (reg.) 1. (în forma: şlaif) canal prin care ies plutele din hait. 2. stăvilar prin care se reglează debitul apei din canalul morii. 3. (la pl.) întăritură făcută la ţărmul unui râu, pentru ca apa să nu-l surpe.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şlais2 s.n. (reg.) gheţuş pe care se dau copiii iarna.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şlaúf, şlaúfe, s.n. (reg.) furtun de tras vinul.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şleán, şleánuri, s.n. (reg.) 1. rând de butuci la vie. 2. rând de zarzavaturi în grădină.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şleap, şlepi, s.m. (reg.) om prost.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şleau1, şlei, s.m. (înv.) 1. ulm. 2. copac bun de foc (porumbar, stejar etc.).

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şleau2, şleauri, s.m. 1. (înv. şi reg.) drum bătătorit, neamenajat (de mare circulaţie); itinerar, traseu; (în expr.) a da pe şleau = a aduce pe calea cea bună. 2. (reg.; în forma: şleah) şosea. 3. (pop.) făgaş lăsat (pe drum) de roţile unui vehicul; (în expr.) a merge pe şleau = a reuşi; a avea spor; a merge şleau = a se desfăşura în mod curgător. 4. (reg.) jgheab prin care se scurge mustul din teasc. 5. (reg.) curs al unei ape. 6. (pop. şi fam.; în loc adv.) pe şleau = de-a dreptul fără înconjur. 7. (reg.) loc de trecere prin gard sau peste gard. 8. (reg.) loc deschis, expus vântului; spulberiş. 9. (reg.; în forma: şleu) loc plan pe vârful unui munte; coamă de munte sau de deal.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şleau3, şleauri, s.n. 1. (pop.) fiecare dintre cele două curele groase, funii sau lanţuri care leagă pieptarul hamului de orcic (v.). 2. (reg.; în forma: jleau) bucarul hamului. 3. (reg.) ham. 4. (reg.) parte a crucii căruţei de care se prinde orcicul. 5. (reg.) vergea de care se prinde orcicul la căruţa cu hulube.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şleau4, şleauri, s.n. (reg.) 1. (în sintagmă) pădure de şleau = pădure cu arbori de specii diferite (în care predomină stejarul). 2. (cu sens colectiv; în sintagmă) lemn de şleau = lemn de foc provenit dintr-o pădure de şleau (v.).

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şleau5 s.n. (reg.) noroi foarte apos.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şliht, şlíhturi, s.n. (reg.) făţuitor de tâmplărie.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şling s.n. (reg.) broderie.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şlíţ, şlíţuri, s.n. (reg.) ferestrău cu dinţi mici.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şmiér s.n. (reg.) osânză.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şmont s.n. (reg.) nămol de mină.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şneap, şneápuri, s.n. (reg.) 1. înghiţitură (de băutură). 2. bucată mare de pâine, de mămăligă etc.; codru.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şniuc, s.n.(reg.) tabac (pentru prizat); tutun.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şoáit, şoáituri, s.n. (reg.) tobă de porc.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şocár s.m. (reg.) nume de plantă.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şodós, -oásă, adj. (reg.) 1. hazliu, glumeţ. 2. ciudat, curios, bizar.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şofél, şoféle, s.n. (reg.) 1. ciubăr. 2. căuş.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şóime s.f. pl. (reg.) şoimane, iele, şoimăriţe.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şoimí, şoimésc, vb. IV (înv. şi reg.) a vâna (cu şoimi).

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şoióg, -oágă, adj. (reg.) 1. şchiop. 2. şubred.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şolúm, şolúmi, s.m. (reg.) persoană şchioapă; şchiop.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şopán, -ă, adj. (reg.; despre oameni) smintit, zăpăcit.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şópă, şópe, s.f. (înv.) şopină (v.).

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şopoí, şopoiésc, vb. IV (reg.) a şopti; (refl.) a discuta în şoaptă.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şopór, şopoáre, s.n. (reg.) torent, puhoi.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şoríu s.n. (reg.) iarbă de vite; otavă.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şorţ, şorţuri, s.n. (reg.) 1. reputaţie proastă. 2. (în loc vb.) a face şorţ = a defăima, a vorbi de rău.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şotán, şotáne, s.n. (reg.) deal cotit.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şotói, şotói, s.m. (reg.) pui de iepure.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şótru s.n. (reg.) rochie de lână.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şovái1! interj. (reg.; cu val. verbală; adesea repetat) cuvânt care sugerează mersul şovăitor al cuiva.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şovái2 s.n. (înv.) eschivare; pretext; subterfugiu.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şován1, şováni, s.m. (reg.) uliu.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şován2, şováne, s.n. (reg.) obiect care face parte din zestrea unei fete.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şován3, şovánă, adj. (reg.) strâmb.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şovéu, şovéie, s.n. (reg.) cotitură a unui drum.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

peşte răpitor de apă dulce, cenuşiu-verzui, foarte gustos (Stizostedion lucioperca); monedă măruntă din aramă.

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

şpéie, şpei, s.f. (reg.) casă mare.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şponí, şponésc, vb. IV (reg.; despre buşteni) a despica în şpani (în felii), a şpănui (v.).

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şpont1, s.n. (reg.) rindea de dulgherie cu care se scobesc şănţuleţe în lemn.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şpont2, şponturi, s.n. (reg.) 1. scobitură făcută de-a lungul unei piese de lemn, pentru îmbinare cu altă piesă. 2. butuc mai lung la fiecare tablă a unei plute, care intră între butucii tablei următoare.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şpros, şprósuri, s.n. (reg.) fiecare dintre stinghiile de lemn care se fixează în formă de cruce în spaţiul ferestrei.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şrang, şránguri, s.n. (reg.) dinţar (la moară).

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ştand1 s.n. (reg.) 1. schelă la o casă. 2. (în forma: ştant) bară care desparte caii sau vitele în grajd.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ştand2, ştánduri, s.n. (reg.) instrument pentru a imprima anumite desene în piele sau pe lemn.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ştand3, s.n. sg. (reg.) 1. (în forma: ştoand) funcţie, post. 2. (în loc. adj.) de ştand = (despre militari) în termen.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ştăi s.m. (reg.) muşeţel.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şteaf, şteafuri, s.n. (reg.) vânătaie.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şterf s.n. (reg.) cadavru.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ştezá, ştezéz, vb. I (reg.; despre ţesături de lână) a prelucra la ştează (piuă); a ştezui.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ştiob1, ştióburi, s.n. (reg.) 1. vas de lemn (de diferite forme şi dimensiuni) în care se varsă lăturile; jghiab pentru porci. 2. trunchi de copac scorburos sau scobit, îngropat în pământ şi servind ca ghizd la o fântână puţin adâncă.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ştiob2, ştióburi, s.n. (înv.) măsură de capacitate pentru cereale, de aproximativ 5 litri.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ştioi, ştioi, s.m. (reg.) numele a două specii de păsări răpitoare de noapte, înrudite cu bufniţă: ciuf de baltă şi ciuf pitic.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ştiol, ştióluri, s.n. (reg.) 1. galerie de mină. 2. locul pe unde se intră în mină. 3. peşteră. 4. horn, coş. 5. partea de deasupra a cuptorului ţărănesc, pe care se şede sau doarme.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ştirí1, ştirésc, vb. IV (refl.) 1. (despre gâtlej) a se inflama, a se irita. 2. (despre oameni) a răguşi. 3. (despre oameni) a se sforţa să înlăture iritarea gâtului printr-o tuse uşoară; a-şi drege glasul.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ştirí2, ştirésc, vb. IV (reg.) a înştiinţa.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ştiţ, ştiţuri, s.n. (reg.) 1. bucată de fier care se fixează pe partea exterioară a benghiuşului de la car. 2. fiecare dintre cele două şine de fier care leagă cracii căruţei de osie şi de cruce. 3. fiecare dintre cele două cârlige fixate pe crucea căruţei de care se agaţă orcicurile.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ştiup1 s.n. (reg.) 1. praf. 2. pospai de făină. 3. (în forma: ştup) gunoi, impuritate.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ştiup2 s.n. (reg.) oaie mică şi cu lâna scurtă.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ştiur, ştiuri, s.m. (înv.) veveriţă.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ştiút s.n. (înv.) cunoaştere, cunoştinţă.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ştófe s.f. pl. (reg.) rămăşiţele merelor tescuite.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ştrac, ştrácuri, s.n. (reg.) cârlig de care se agaţă pieile la tăbăcărie.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ştraf1, ştráfuri, s.n. 1. (înv. şi pop.) amendă; (în expr.) a pune la ştraf = a amenda (pe cineva). 2. (înv. şi reg.) pedeapsă. 3. (reg.) joc care constă în aruncarea unei monede cât mai aproape de o linie trasată pe teren. 4. (reg.; în forma: ştreaf) obor comunal în care se închid vitele găsite păscând în locuri oprite.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ştraf2, ştráfuri, s.n. (reg.) 1. camion. 2. (în forma: ştreaf; în expr.) a umbla ca un ştreaf = a hoinări.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ştram, -ă, adj. (reg.; despre persoane) 1. voinic, viguros; frumos. 2. isteţ, dezgheţat; deştept. 3. aspru, sever.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ştrec, ştrecuri, s.n. (reg.) 1. linie ferată. 2. parte a joagărului, constând din două şine de lemn, dispuse paralel, pe care se deplasează carul. 3. loc de trecere peste linia ferată. 4. galerie de mină.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ştreh, ştréhuri, s.n. (reg.) loc unde se încheie căpriorii la acoperişul unei case.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ştric1, ştrici, s.m. şi ştrícuri, s.n. (reg.) 1. (s..m.) linie la termometru. 2. (s.n.) grad alcoolic.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ştric2, ştrícuri, s.n. (reg.) 1. frânghie, funie. 2. ştreang (pentru spânzurat), juvăţ. 3. fiecare funie care leagă pieptarul hamului la orcic.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ştric3, ştrícuri, s.n. (reg.) 1. dantelă. 2. pulover.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ştric4, ştricuri, s.n. (reg.) funicular.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ştruc, ştrúcuri, s.n. (înv.) postav gros.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ştulf, ştúlfuri, s.f. (reg.) coloană pneumatică pentru susţinerea perforatorului.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ştuţ2, ştúţuri, s.n. (reg.) fiecare dintre cele două curele groase care leagă pieptarul hamului de orcic.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ştuţ3, ştúţuri, s.n. (reg.) ciot de copac.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ştuţ4, s.n. sg. (reg.) arpagic, orceag.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şubár, şubári, s.m. (reg.) 1. croitor care confecţionează haine din pănură. 2. piuar.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şúbru, -ă, adj. (reg.) 1. şubred, firav, plăpând, debil. 2. precar, nesigur.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şubuí, şúbui şi şubuiésc, vb. IV (reg.) 1. (despre buşteni) a târî cu ajutorul ţapinelor. 2. (refl.; despre căruţe) a aluneca cu roţile dinapoi într-o parte.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şuchi1, şúchiuri, s.n. (reg.) bucată mare (de pâine, de mămăligă etc.).

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şuchi2, şúche, adj. (reg.; despre oameni) deşucheat.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şufán, şufáne, s.n. (reg.) 1. fiecare dintre cei doi pari groşi şi lungi, ascuţiţi la un capăt, cu care se fixează năvodul la fundul apei ca să nu se scape peştele pe sub el. 2. (în forma: şifan) prăjină folosită de pescari pentru a conduce luntrea.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şúfă, şúfe, s.f. (reg.) cablu de sârmă.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şugár, şugáră, adj., s.n. (reg.) 1. (adj.) zvelt, suplu, subţire. 2. (adj.) care are părul de culoare deschisă. 3. (adj.; despre boi) cu coarnele date înapoi. 4. (s.n.) capătul subţire şi neîmpletit al biciului; pleasnă, sfârc.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şugát, şugáţi, s.m. şi şugáte, s.n. 1. (s.m.) leasă de nuiele folosită la pescuit. 2. (s.n.) stăvilar (la moară).

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şúgă, şúgi, s.f. (reg.) 1. boală a oilor. 2. belea, necaz, nenorocire. 3. (fig.) grup de copii nebunatici.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şúhă, şúhe, s.f. (reg.) pământ care se lucrează uşor.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şuián, şuiáni, s.m. (reg.) cărucior de munte cu roatele mici.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şuiát, -ă, adj., s.f. (reg.) 1. (adj.; despre oi şi vite) care are la ureche un semn de recunoaştere. 2. (adj.; în forma: şiat) tăiat pieziş. 3. (s.f.) semn făcut la urechea oilor sau a vitelor, prin tăierea unei şuviţe subţiri.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şuiós, -oásă, adj. (reg.) 1. astmatic; tuberculos. 2. (despre cai; în forma: şâios) bolnav de emfizem pulmonar. 3. (despre oameni) scrofulos. 4. (despre cai) care are răni purulente pe corp.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şúite s.f. pl. (reg.) şireturi albe, înguste.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şujdí, şujdésc, vb. IV refl. (reg.) a se pipernici, a slăbi.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şuléu, şuléi, s.m. (reg.) 1. scurtătură, retevei. 2. flăcău voinic.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şulín, şulíni, s.m. (reg.) iepure mare; iepuroi.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şúlpe, şúlpi, s.f. (reg.) 1. vulpe. 2. femeie de moravuri uşoare.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şumár, şumári, s.m. (reg.) 1. pădurar. 2. paznic al unei proprietăţi de teren arabil; pândar.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şúpă2, şúpe, s.f. (reg.) 1. escortă de soldaţi. 2. putere, forţă. 3. (în forma: şub) lovitură, izbitură. 4. (în construcţie) de-a şupa = numele unui joc, în care unul dintre jucători trebuie să suporte loviturile date de ceilalţi cu un ştergar, până când reuşeşte să-l reţină. 5. persoană care este lovită cu ştergarul în jocul respectiv.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şúpă3, s.f. sg. (reg.) 1. bucată de drum. 2. (în expr.) a mânca de-a şupa (de şupă) = a mânca în grabă, din fugă.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şurár, şurári, s.m. (înv.) paznic al unei şuri (şopron).

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şuruí, pers. 3 sg. şuruiéşte, vb. IV (reg., despre frunze) a fâşâi, a susura, a murmura.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şutár, şutári, s.m. (reg.) ucenic miner.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şutéu, şutéi, s.m. şi şutéie, s.n. (reg.) 1. (s.m.; înv.) brutar. 2. (s.n.) anexă într-o gospodărie (care serveşte ca bucătărie, în care se găseşte cuptorul de copt pâine sau velniţa). 3. (s.n.; în forma: şâtău) vas în care se pune cânepa toarsă. 4. (s.n.; în forma: şutău) leasă de nuiele pe care se usucă sau se afumă fructele.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şutíc, -ă, s.n., s.f. (reg.) 1. (s.n.) întuneric, beznă. 2. (s.f.) celulă subterană la închisoare.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şútru, şútruri, s.n. (reg.) spaţiul cuprins între cuptor (sau între sobă) şi perete.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şuvéi2, şuvéie, s.n. (reg.; în sintagmă) şuveiul popiii = ultimul pahar.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şuveí3, vb. IV (reg.) a sta cu capul înclinat într-o parte.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şuvií vb. IV (reg.) a arunca în cineva cu lemne sau cu pietre.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şvenc, şvencuri, s.n. (reg.) figură la dansul popular „fecioreasca”.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şverc, şvércuri, s.n. (reg.) cartilaj.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şúvix s.n. (reg.) cremă de ghete.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

támeş, -ă, adj. (reg.) zăpăcit, năuc.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

cheşf (-furi), s.n. – Examen de expert. Tc. keşf (Şeineanu, III, 38). Sec. XVII, înv.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

túriş, túrişuri, s.n. (reg.) 1. ogrinji. 2. loc de mâncare pentru oi iarna. 3. cărare pe zăpadă. 4. gheţuş, lunecuş. 5. pietriş căzut de pe munte.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

tuşér, tuşéri, s.m. (înv.) negustor de vite.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şiret

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

REŞÓU s.n. Mică plită portativă încălzită electric sau cu gaze, folosită la bucătărie şi în laborator. [< fr. réchaud].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

REUŞÍ vb. IV. intr. 1. A izbuti. 2. A avea succes. [Pron. re-u-. / p.i. -şesc, conj. -şească. / < fr. réussir, cf. it. riuscire].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

RETÚŞ s.n. Îndreptare, corectare; retuşare. [< fr. retouche].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

MIŞTÓ adj. invar. (Arg.) (Foarte) bun, (foarte) frumos. Din germ. „mit Stock” (domn bine „cu baston”)

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MIŞTÓ adj. invar. (Arg.) (Foarte) bun, (foarte) frumos. Din germ. „mit Stock” (domn bine „cu baston”)

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MIŞTÓ adj. invar. (Arg.) (Foarte) bun, (foarte) frumos. Din germ. „mit Stock” (domn bine „cu baston”)

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

cináş (cináşe), adj. (Trans.) Frumos, chipeş. Mag. csinos (DAR; Löwe 20).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

şorţ purtat de femei prin gospodărie

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

cişít (-turi), s.n. – 1. Sortiment. – 2. Vînzare. – 3. Abundenţă. Tc. cisit „mostră” (Şeineanu, II, 134).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

cîşt (-turi), s.n. – Termen. – Mr. hîşte. Tc. kist „plată eşalonată” (Şeineanu, II, 93).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

cîşt (-turi), s.n. – Termen. – Mr. hîşte. Tc. kist „plată eşalonată” (Şeineanu, II, 93).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ŞTAND s.n. v. stand.

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

cocóş (cocóşi), s.m. – 1. Masculul găinii. – 2. Trăgaci. – 3. Floricele de porumb. – 4. Ansamblul celor patru bucăţi ale nucii. – 5. Prună putredă. – 6. Ştift, pivot. – 7. Proptea, reazăm, sprijin. – Mr., megl. cucot, cócut. Creaţie expresivă care se bazează pe strigătul cocoşului, cf. lat. coco „strigătul cocoşului” la Petronius, lat. med. coccus (› fr. coq), it. cocca „găină” (Battisti, II, 991), fr. cocorico, sp. quiquiriqui etc. Nu încape îndoială că în der. cuvîntului a influenţat sl. kokošĭ „găină”. După mai mulţi autori, sl. este etimonul direct al rom. (Miklosich, Slaw. Elem., 25; Miklosich, Lexicon, 296; Cihac, II, 67; Meyer 194; Conev 54; DAR) dar transformarea semantică ridică probleme (mr. şi megl. provin din sl. kokotĭ „cocoş”). Cf. bg. kokoška „găină”, sb. kokoš „găină”, kokot „cocoş”, pol. kokosz „găină”, kokot „cocoş” etc. Kokoš cu sensul de „masculul găinii” apare totuşi în rut., slov., ceh., ca şi în mag. kakas, ngr. ϰοϰϰόσιον, alb. kokoš. Cel puţin o parte din aceste cuvinte poate proveni din rom. Ideea unei origini expresive a cuvîntului rom. a fost avansată de Puşcariu, Dacor., VIII, 353, unde se atribuie origine rom. cuvintelor mag., rut., slov. şi ceh., ca şi săs. Kokosch. Der. cocoşesc, adj. (de cocoş); cocoşeşte, adj. (precum cocoşii); cocoşar, s.m. (sturz, Turdus viscivorus), cf. bg. kokošar „şoim” (menţionat de DAR, însă care nu poate avea legătură directă cu rom.); cocoşel, s.m. (dim. al lui cocoş; pasăre de hîrtie; floricele de porumb; ştift, cui; nume dat mai multor plante); cocoşi, vb. (despre cocoşi, a călca găina; a se împăuna; a bate, a ciomăgi), în ultimul său sens confundîndu-se cu vb. a cocoşa, de la cocoaşe „gheb”; cocoşoaică, s.f. (plantă, Arum maculatum).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

codóş (codóşi), s.m. 1. Proxenet, codoş. – 2. Bărbat încornorat. – Mr. cudoş. Tc. kodoş „bărbat încornorat” (Şeineanu, II, 140; Meyer 193), cf. alb., bg. kodoš. – Der. codoaşe, s.f. (codoaşă); codoaşcă, s.f. (codoaşă; vrăjitoare bătrînă); codoşlîc, s.n. (proxenetism), din tc. kodoşlik; codoşi, vb. (a face pe codoşul).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

NAŞPA, -ETĂ, naşpeţi, -ete, adj., s.m. şi f. (Arg.) 1. Adj., s.m. şi f. (Om) urât sau ridicol. 2. Adj. (Despre obiecte) De proastă calitate; urât, uzat; caraghios. Vezi

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

SÚŞĂ s.f. (Franţuzism) Origine, sursă. ♦ (Med.) Provenienţă a unei culturi de (infra) microbi; tulpină. [< fr. souche].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ŞÁBER s.n. (Metal.) Răzuitor. ♦ (Topogr.) Creion de răzuit. [< germ. Schaber].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ŞACÁL s.m. Animal sălbatic carnivor care trăieşte în haite în Africa, în Asia şi în Caucaz, hrănindu-se mai ales cu hoituri. [< fr. chacal, cf. tc. çakal].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ŞAMÁN s.m. Slujitor al cultului numit şamanism; vrăjitor. [< fr. chamane].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ŞAMÓT s.n. v. şamotă.

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ŞENÁL s.n. Canal de navigaţie în lungul albiei unui râu sau care leagă între ele râuri şi canale. [Var. şanal s.n. / < fr. chenal].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ŞANÁL s.n. v. şenal.

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ŞASÍU s.n. 1. Cadru rigid care se montează pe roţile unui vehicul cu tracţiune mecanică şi care suportă caroseria. 2. Nume al unor tipuri de rame folosite în industrie, în legătoria de cărţi etc. pentru fixarea pânzei tablourilor etc. [Pron. -siu. / < fr. châssis].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ŞLIŢ s.n. Deschizătură la spatele sau la partea terminală a mânecilor unei haine. ♦ Deschizătură la partea anterioară a pantalonilor, servind la încheierea pe corp a acestora; prohab. [< germ. Schlitz].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ŞOMÁJ s.n. Fenomen economic caracteristic societăţii capitaliste, constând în inactivitatea forţată a unui număr mare de oameni ai muncii care rămân fără lucru; situaţia celui care nu are unde munci. [< fr. chômage].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ŞPALT1 s.n. 1. (Poligr.) Zaţ cules sub formă de coloană lungă; probă de tipar luată după acest zaţ, pe care se fac corecturile. 2. Strat de piele-gelatină, obţinut în urma operaţiei de secţionare a pielii de prelucrat. [Pl. -turi, (s.m.) -ţi. / < germ. Spalte].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ŞPIŢ s.n. 1. (Poligr.) Linie simplă sau înflorată, ornament etc. aşezat la sfârşitul unui articol, al unui capitol etc. 2. Unealtă formată dintr-o bară de oţel ascuţită, care serveşte la prelucrarea pietrei de construcţie, la spargerea betoanelor. 3. (Fam.) Vârf ascuţit al unui obiect. 4. Ţigaret scurt. [Pl. -ţuri. / < germ. Spitze].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ŞÁPĂ s.f. Strat (de bitum, de asfalt etc.) care se toarnă pe suprafaţa unui element de construcţie pentru a-l impermeabiliza. [< fr. chape].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ŞARJÁ vb. I. 1. tr. (Mil.) A ataca puternic, cu avânt (mai ales călare, cu sabia sau cu lancea). 2. intr. A înfăţişa ceva într-o formă caricaturală; a exagera. [P.i. 3,6 -jează, ger. -jând. / < fr. charger].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ŞATÉN, -Ă adj. (Despre păr) Castaniu; (despre oameni) cu părul castaniu. [< fr. châtain, cf. châtaigne – castană].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ŞÉLAC s.n. Răşină naturală secretată de o insectă din regiunile tropicale şi întrebuinţată la prepararea unor lacuri, a cerii roşii etc. [Var. şerlac s.n. / < germ. Schellack].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ŞÉVER s.n. (Tehn.) Unealtă aşchietoare pentru supernetezirea roţilor dinţate. [< engl. shaver].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ŞEVRÓ s.n. Piele de capră sau de oaie, subţire şi moale, care se întrebuinţează la confecţionarea încălţămintei. [< fr. chevreau, cf. chèvre – capră].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ŞIFÓN s.n. Pânză albă de bumbac, din care se face mai ales lenjerie. [< fr. chiffon].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ŞODÓU s.n. Băutură caldă din lapte, ou, zahăr, făină şi zeamă de portocale sau de lămâie. [Var. şodo s.n. / < fr. chaudeau].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ŞOFÉR s.m. Conducător de automobil. [Cf. fr. chauffeur].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ŞOMÉR, -Ă s.m. şi f. Muncitor manual sau intelectual care în condiţiile economiei capitaliste nu are de lucru, care nu se poate angaja nicăieri, care şomează. [< fr. chômeur].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ŞOSEÁ s.f. 1. Cale de comunicaţie pietruită sau asfaltată care leagă mai multe localităţi. 2. Stradă (periferică) largă şi frumos amenajată, de obicei plantată cu pomi. [< fr. chaussée].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ŞOVÍN, -Ă adj. Referitor la şovinism; propriu şovinismului; şovinist. // s.m. şi f. Partizan al şovinismului. [< fr. chauvin].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ŞPALT2 s.n. Piele subţire de calitate inferioară. [< germ. Spalt].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ŞPIŢ s.m. Rasă de câini cu păr pufos şi urechi drepte. [< germ. Spitz].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ŞTIFT s.n. Tijă care îmbină două piese. [< germ. Stift].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ŞÚBER s.n. 1. (Mine) Dispozitiv în formă de pâlnie pentru încărcarea vagonetelor. 2. (Tehn.) Obturator pentru reglarea tirajului la căldările de abur şi la cuptoare. [< germ. Schieber].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ŞUTÉR s.m. (Rar) Jucător care şutează. [Var. şutor s.m. / < engl. shooter].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ŞUTÓR s.m. v. şuter.

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

cópoş (-şe), adj. – (Cal) cu spinarea arcuită. Mag. kupos (S. Pop, Dacor., IV, 1557; Gáldi, Dict., 121). În Trans.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

HÁIOŞ, háioşi, s.m. Prăjitură preparată din foi subţiri de aluat umplută cu marmeladă, rahat sau nuci. – Din magh. hájas

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

guşă (pentru păsări)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

coşár (-re), s.n. – 1. Hambar, pătul. – 2. Staul, grajd. – 3. Împletitură de nuiele, leasă. – 4. Colibă, bordei. – Var. coşer, coşare, coşară, coşerie. Mr. cuşare, megl. cuşară. Sl. (bg. košara, sb. kòšara), din aceeaşi rădăcină ca şi coş, fiind vorba în general de împletitură făcute cu nuiele de răchită (Cihac, II, 75; DAR). Totuşi, explicaţia este incertă, fiind vorba de un cuvînt care, în alte limbi sl., provine cu siguranţă din rom. (slov. košar, rut. košiera, pol. koszara, cf. Wedkiewicz, Mitt. Wien., 274). Berneker 586 a încercat să explice cuvîntul sl. prin rom. casă, mr. căşare (cf. împotrivă Capidan, Raporturile, 207). – Der. coşerar, s.m. (muncitor care face împletituri de răchită; sărman care trăieşte într-o colibă). Coştei, s.n. (hambar) pare rezultat al unei confuzii a lui coşar cu bg. kăšta „casă” (Graur, BL, IV, 75), fără legătură cu coştei „castel” (Tiktin). Acelaşi lucru se poate spune despre coştereaţă, s.f. (cocină; ogradă), contaminare a lui coşar cu bg. kăšta „casă”, sb. kučèrica „colibă”, rom. porcăreaţă, coteneaţă.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

!agríş/ágriş (a-griş) s.m., pl. agríşi/ágrişi

Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a, , Editura Univers Enciclopedic, 2005

!aişór (a-i-) s.m., pl. aişóri

Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a, , Editura Univers Enciclopedic, 2005

TRIŞÁ vb. I. intr. A înşela la jocul de cărţi; (p. ext.) a induce în eroare. [< fr. tricher].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

cruşí (cruşésc, cruşít), vb. – 1. A tăbăci, a argăsi. – 2. A înroşi. – 3. A însîngera, a umple de sînge. Rut. krušiti „a muia”, cf. rus. krušitĭ „a desface” (Scriban; DAR). Semantismul pare clar, deoarece tăbăcitul presupune operaţia de a muia pielea şi, pe de altă parte, coaja de arin, care se foloseşte în această operaţie, are culoare roşiatică. Cihac, II, 85, se gîndea la krŭvĭ „sînge”, care nu pare posibil. – Der. cruşeţea, s.f. (plantă comestibilă, Barbarea vulgaris), al cărei nume provine fără îndoială de la cruşi (Bogrea, Dacor., I, 336), dar nu de la sensul a înroşi (DAR), ci probabil de la cel de a muia căci aşa se pregăteşte planta; cruşei (var. cruşin), s.m. (plante ramnacee, Rhamnus frangula; Rhamnus cathartica), cf. rut. krušiná (DAR), este probabil cuvînt identic cu mr. cruş „păducel”, pe care Pascu, I, 70 îl deriva de la lat. coruscus; cruşeală, s.f. (tăbăcit, acţiunea de a tăbăci; baie de tăbăcit); cruşit, s.n. (tăbăcit).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

cumáş (-şe), s.n. – 1. Brocart. – 2. Stofă de mătase. – 3. Soi, fel al unei persoane. – Mr. cumaşă. Tc. kumaş (Şeineanu, II, 148; Miklosich, Türk. Elem., I, 336; Berneker 643; Lokotsch 1240); cf. ngr. ϰουμάσι, alb., bg., sp. kumaš. Sensul 3 este propriu şi tc., şi s-a propag