Dictionar Roman Explicativ
 
 
Dictionar » Dictionar Roman-Roman » abţine

abţine

Adauga o definitie | Adauga un cuvant nou.

Toate A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ş T Ţ U V W X Y Z

Cuvant:  
*) pentru a cauta în dictionar utilizaţi caractere româneşti.

abţine

Definitie preluata din dictionarul DEX Online Link

ABŢÍNE, abţín, vb. III. Refl. A se stăpâni, a se reţine, a se înfrâna (de la...). ♦ A nu se pronunţa, a nu-şi exprima părerea sau votul; a se ţine departe de o activitate. – Din fr. (s')abstenir (după ţine).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

abţíne vb. refl. a se stăpâni, a se opri de la ceva; a se lipsi de folosirea unor lucruri; a nu se pronunţa, a nu-şi exprima punctul de vedere. (< fr. s'abstenir, lat. abstinere)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ABŢÍNE vb. a se domina, a se înfrâna, a se opri, a răbda, a se reţine, a se stăpâni.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

abţíne vb. → ţine

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE ABŢÍNE mă abţín intranz. 1) A renunţa voit (la ceva). ~ de la mâncăruri picante. 2) A nu-şi exprima părerea sau votul. /<fr. [s']abstenir

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ABŢÍNE vb. III. refl. A se stăpâni, a se opri de la ceva, a nu lua parte la ceva. ♦ A se lipsi de folosirea unor lucruri. [Cf. lat. abstinere, fr. s'abstenir, după ţine].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

!abţiné (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă abţín, 2 sg. te abţíi, 1 pl. ne abţínem, 2 pl. vă abţíneţi, 3 pl. se abţín; conj. prez. 3 să se abţínă; ger. abţinấndu-se; part. abţinút

Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a, , Editura Univers Enciclopedic, 2005

ABŢINEÁ vb. II. v. abţine.

Dicţionarul limbii române literare contemporane, Colectiv, Editura Academiei Republicii Populare Române, 1955-1957

abţíneá (-n, -út), vb. – A se stăpîni, a se reţine. Format de la ţinea, după paralelismul cu fr. tenir-abstenir. – Der. (din fr.) conservă grupul bst: absenţiune, s.f.; abstenţionist, s.m.; abstinent, adj.; abstinenţă, s.f.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ABŢÍNERE, abţineri, s.f. Acţiunea de a se abţine şi rezultatul ei. – V. abţine.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ABŢÍNERE s. înfrânare, reţinere, stăpânire.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

abţínere s. f. → ţinere

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ABŢÍNERE s.f. Acţiunea de a se abţine şi rezultatul ei. [< abţine].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

Adauga o definitie | Adauga un cuvant nou.

Toate A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ş T Ţ U V W X Y Z

Cuvant:  
*) pentru a cauta în dictionar utilizaţi caractere româneşti.
DIC-DEX