abacă

abacă

Definitie preluata din dictionarul DEX Online Link

ABÁCĂ, abace, s.f. (Arhit.) Placă subţire (pătrată) care constituie partea superioară a capitelului unei coloane şi face legătura cu arhitrava. – Din fr. abaque, lat. abacus.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

abácă s. f. partea superioară a capitelului unei coloane. (< fr. abaque, lat. abacus)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ABÁCĂ s. v. nomogramă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

abácă (arhit.) s. f., g.-d. art. abácei; pl. abáce

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ABÁ//CĂ ~ce f. arhit. Placă de piatră aşezată de partea superioară a capitelului unei coloane, care susţine arhitrava. /<fr. abaque

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ABÁCĂ s.f. Partea superioară a capitelului unei coloane, care susţine arhitrava. [Pl. -ce. / < fr. abaque, cf. lat. abacus].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

BABÁCĂ, babaci, s.m. (Reg.) Tată. ♢ Expr. Trai, neneaco, cu banii babachii, se spune despre cineva care duce o viaţă fără griji cu banii tatălui său sau, p. ext., cu banii altuia. ♢ (Fam.; la pl.) Părinţi. [Var.: băbácă, babác s.m.] – Din ngr. babákas.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

BABÁCĂ s. v. părinte, tată.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BABÁ//CĂ ~ci m. pop. 1) (folosit şi ca formulă de adresare a copilului către părintele său) Bărbat considerat în raport cu copiii săi; tată; taică. ♢ Trai neneacă cu banii ~căi se spune despre cineva care duce o viaţă fără de griji, trăind din banii tatei sau ai altcuiva. 2) la pl. fam. Tata şi mama. [Var. babac] /<ngr. babákas

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

babácă (babáci), s.m. – 1. Tată, tătic. – 2. (Arg.) Hîrtie de o mie de lei. – Var. babac, (înv.) babaie, băbăiţă. Ngr. μπαμπάϰας, din tc. baba „tată” de unde derivă şi alb., bg., sb. baba (Şeineanu, II, 30; Lokotsch 146; Gáldi 156). Sensul 2 se explică prin provenienţa firească a banilor. Var. babaie pare a se explica direct din tc.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ŞABÁCĂ, şabace, s.f. (Reg.) Broderie în ajur făcută (cu aţă albă) la cămăşi, la feţe de masă, milieuri, etc. [Var.: şabác s.n.] – Cf. tc. ş e b e k e.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞABÁ//CĂ ~ce f. reg. Ajur executat pe un obiect din material textil (cămaşă, faţă de masa etc.). [Var. şabac] /cf. turc. şebeke

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

şabácă (şabáce), s.f. – Broderie în ajur. – Var. şabac, ceabac. Tc. muşabak (T. Papahagi, GS, VII, 296). Der. din tc. sebeke „plasă” (Tiktin) ‹ it. sciabica (Candrea) este improbabilă. După Lokotsch, 1740, din tc. (arab.) şabaka „plasă, fileu”.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966