Dictionar Roman Explicativ
 
 
Dictionar » Dictionar Roman-Roman » abia

abia

Adauga o definitie | Adauga un cuvant nou.

Toate A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ş T Ţ U V W X Y Z

Cuvant:  
*) pentru a cauta în dictionar utilizaţi caractere româneşti.

abia

Definitie preluata din dictionarul DEX Online Link

ABIÁ adv. 1. (Modal) Cu greu, cu greutate; anevoie. 2. (Cantitativ, intensiv) foarte puţin, aproape de loc. 3. (Temporal) De foarte puţină vreme; de îndată ce, numai ce; chiar atunci, tocmai. 4. Cel puţin; măcar, barem. – Lat. ad vix.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ABIÁ adv. 1. doar, numai, tocmai, (reg.) taman. (Răspunsul îi vine ~ a doua zi.) 2. anevoie, greu. (~ a scăpat cu viaţă.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

abiá adv. (sil. -bia)

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ABIÁ adv. (uneori repetat) 1) Cu greu; anevoie. ~ merge. 2) Foarte puţin; mai de loc. ~ se vede. 3) De foarte puţin timp. ~ a intrat. 4) Doar; numai. ~ după aceea. 5) Cel puţin; măcar; barem. ~ se va astâmpăra. [Sil. a-bia] /

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ABIÁ adv. 1. De foarte pu ină vreme, tocmai (introduce o ac iune care tocmai s-a terminat) 2. Cu greu, anevoie. -Din mr. avia, lat. ad vix

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

abiá, adv. – 1. De foarte puţină vreme, tocmai (introduce o acţiune care tocmai s-a terminat). – 2. Cu greu, anevoie. Mr. avia < Lat. *ad vĭx (Cipariu, Arhiv.., 109; Philippide, Principii, 91; Puşcariu, 3; Candrea-Dens., 2; REW 224; DAR); cf. surs. vess, v.sp. abés, avés, v.port. tamalavés. A paragogic este normal cu funcţii adv., cf. aci(ia), aiure(a), acole(a); este deci inutilă explicaţia lui Candrea-Dens., care pleacă de la relaţii sintactice. Este greşită ipoteza că s-ar baza pe sl. abije „imediat” (Cihac). – Din rom. provine săs. (d)abja.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

1)Abia (Olt.) 2)Albi, în dialectul istro-român Sursa: Îndreptar rebusist de Dr.An.Andrei

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

1)Abia (Olt.) 2) Albi, în dialectul istro-român Sursa Îndreptar rebusist de Dr.N.Andrei 1980

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

FABIÁN, -Ă, fabieni, -e, s.m. şi f. Adept al fabianismului. [Pr.: -bi-an] – Din engl. Fabian [Society].

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

LABIÁT, -Ă, labiaţi, -te, adj. (Despre corole şi calicii) Care are forma unei pâlnii cu marginea tăiată în doi lobi principali, aşezaţi unul deasupra altuia ca nişte buze. ♦ (Despre plante) Care are corola şi caliciul de forma definită mai sus. ♦ (Substantivat, f.pl.) Familie de plante dicotiledonate cu frunze opuse şi cu flori în inflorescenţe compuse; (şi la sg.) plantă care face parte din această familie. [Pr.: -bi-at] – Din fr. labié.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

LABIÁT, -Ă I. adj. (despre corolă, caliciu) prevăzut cu labii. II. s. f. pl. familie de plante dicotiledonate, gamopetale, erbacee sau semiarbuşti, cu corolele bilabiate. (< fr. labié/es/)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

LABIÁL, -Ă adj. referitor la buze. ♢ (despre sunete; şi s. f. ) care se articulează cu participarea buzelor. (< fr. labial)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

LABIÁL, -Ă, labiali, -e, adj. Care aparţine buzelor, privitor la buze. Muşchi labial. ♦ (Despre sunete) Care se articulează cu participarea buzelor. O şi u sunt vocale labiale, iar b, f, m, p şi v, consoane labiale. ♢ (Substantivat, f.) O este o labială. ♢ (Adverbial) B se articulează labial. [Pr.: -bi-al] – Din fr. labial.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

RABIÁT, -Ă, rabiaţi, -te, adj. (Rar) Furios, turbat. [Pr.: -bi-at] – Din germ. rabiat.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

FABIÁN, -Ă adj., s. m. f. (adept) al fabianismului. (< engl., fr. fabian)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

RABIÁT adj. v. furibund.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

de-abiá loc. adv. (tempo rapid)

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

de abiá loc. adv. (tempo lent)

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

fabián s. m. (sil. -bi-an), pl. fabiéni (sil. -bi-eni)

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

labiál adj. m. (sil. -bi-a-), pl. labiáli; f. sg. labiálă, pl. labiále

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

labiát adj. m. (sil. -bi-at), pl. labiáţi; f. sg. labiátă, pl. labiáte

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

rabiát adj. m. (sil. -bi-at), pl. rabiáţi; f. sg. rabiátă, pl. rabiáte

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

LABIÁ//T ~tă (~ţi, ~te) (despre corole şi calicii) Care are forma unei pâlnii cu margi-nea tăiată în doi lobi aşezaţi unul peste altul ca nişte buze. [Sil. -bi-at] /<fr. labié

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

LABIÁL ~ă (~i, ~e) 1) Care ţine de buze; propriu buzelor. 3) şi substantival (despre sunete ale vorbirii) Care se articulează cu ajutorul buzelor. [Sil. -bi-al] /<fr. labial

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

FABIÁN s.m. Membru al unei organizaţii reformiste şi oportuniste din Anglia de la sfârşitul sec. XIX, care respingea lupta de clasă, propovăduind posibilitatea trecerii de la capitalism la socialism pe calea reformelor mărunte. [Pron. -bi-an, pl. -ieni. / < engl. Fabian Society, cf. Fabius Cunctator – general roman].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

LABIÁT, -Ă adj. (Bot.; despre corolă, caliciu) Prevăzut cu o prelungire (labium). // s.f.pl. Familie de plante dicotiledonate, gamopetale cu corolele bilabiate; (la sg.) plantă din această familie. [< germ. Labiaten, cf. fr. labié].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

LABIÁL, -Ă adj. Referitor la buze, al buzelor. // adj., s.f. (Sunet) la a cărui articulare participă buzele. [Pron. -bi-al. / < fr. labial, cf. lat. labium – buză].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

RABIÁT, -Ă adj. (Liv.) Turbat, furibund, furios. [Pron. -bi-at. / < germ. rabiat].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

RABIÁT, -Ă adj. (rar) furios peste măsură, furibund, turbat. (< germ. rabiat)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

BILABIÁL, -Ă, bilabiali, -e, adj. (Despre sunete) La articularea cărora participă amândouă buzele. [Pr.: -bi-al] – Din fr. bilabial.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

BILABIÁT, -Ă, bilabiaţi, -te, adj. (Despre corola sau caliciul unei flori, p. ext. despre flori) care seamănă cu buzele unei guri deschise. [Pr.: -bi-at] – Din fr. bilabié.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

bilabiál adj. → labial

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

bilabiát adj. m. (sil. -bi-at), pl. bilabiáţi; f. sg. bilabiátă, pl. bilabiáte

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

labiacée s. f., pl. labiacée

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

labiátă s. f., pl. labiáte

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

LABIÁT//Ă ~e f. 1) la pl. Familie de plante dicotiledonate, cu tulpina în patru muchii, cu frunze opuse şi cu flori în inflorescenţe compuse, bogate în uleiuri eterice (reprezentanţi: levănţica, izma, urzica-moartă etc.). 2) Plantă din această familie. /<fr. labilé

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

BILABIÁL ~ă (~i, ~e) şi substantival lingv. (despre sunetele vorbirii) Care se articulează cu amândouă buzele. Consoană ~ă. [Sil. -bi-al] /<fr. bilabial

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

BILABIÁ//T ~tă (~ţi, ~te) (despre flori) Care are sepalele şi petalele unite, astfel încât se aseamănă cu o gură. [Sil. -bi-at] /<fr. bilabié

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

LABIÁL-Ă adj. Care aparţine buzelor sau se referă la buze.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

BILABIÁT, -Ă adj. (despre corolă, caliciu) cu două labii. (< fr. bilabié)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

BILABIÁL, -Ă adj., s. f. (consoană) care se articulează prin participarea buzelor. (< fr. bilabial)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

BILABIÁL, -Ă adj., s.f. (Consoană) care se articulează cu amândouă buzele. [< fr. bilabial, cf. lat. bis – de două ori, labium – buză].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

BILABIÁT, -Ă adj. (Despre flori) Care are sepalele sau petalele reunite, astfel încât seamănă cu o gură. [< fr. bilabié, cf. lat. bis – de două ori, labium – buză].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

FABIANÍSM s.n. Doctrină care preconiza trecerea lentă, pe calea reformelor de stat, de la capitalism la socialism. [Pr.: -bi-a-] – Din engl. fabianism, fr. fabianisme.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

UNILABIÁT, -Ă, unilabiaţi, -te, adj. Care are o singură buză. [Pr.: -bi-at] – Din fr. unilabié.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

LABIALIZÁ, labializez, vb. I. Tranz. şi refl. A (se) pronunţa printr-o mişcare suplimentară de rotunjire a buzelor. [Pr.: -bi-a-] – Din fr. labialiser.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

LABIALIZÁ vb. tr. a da unui sunet valoarea labială (pronunţându-l prin rotunjirea buzelor, ca în cazul vocalelor u sau o). (< fr. labialiser)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

FABIANÍSM s. n. doctrină a unei organizaţii reformiste din Anglia, care preconiza trecerea treptată de la capitalism la socialism pe calea reformelor de stat. (< engl. fabianism, fr. fabianisme)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

fabianísm s. n. (sil. -bi-a-)

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

labializá vb. (sil. -bi-a-), ind. prez. 1 sg. labializéz, 3 sg. şi pl. labilizeáză

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

unilabiát adj. m. (sil. -bi-at), pl. unilabiáţi; f. sg. unilabiátă, pl. unilabiáte

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE LABIALIZ//Á pers. 3 se ~eáză intranz. (despre sunete) A deveni labial. /<fr. labialiser

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A LABIALIZ//Á ~éz tranz. (sunete) A face să se labializeze. /<fr. labialiser

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

FABIANÍSM s.n. Doctrina fabienilor. [Pron. -bi-a-. / cf. fr. fabianisme, it. fabianismo, germ. Fabianismus].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

LABIALIZÁ vb. I. tr., refl. A da unui sunet sau a face ca un sunet să aibă o articulaţie labială; a căpăta un caracter labial. [Pron. -bi-a-. / < fr. labialiser].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

UNILABIÁT, -Ă adj. Cu o singură buză. [Pron. -bi-at. / cf. fr. unilabié].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

UNILABIÁT, -Ă adj. cu un singur labium. (< fr. unilabié)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

LABIALIZÁRE s.f. Acţiunea de a (se) labializa şi rezultatul ei. [Pr.: -bi-a-] – V. labializa. Cf. fr. l a b i a l i s a t i o n.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

DELABIALIZÁ vb. tr. a face să devină nelabial. (< fr. délabialiser)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

delabializá vb. (sil. -bi-a-), ind. prez. 3 sg. delabializeáză

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

labializáre s. f. (sil. -bi-a-), g.-d. art. labializării

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

LABIALIZÁRE s.f. Adăugare a unei articulaţii suplimentare de rotunjire a buzelor la articularea unui sunet. [Pron. -bi-a-. / < labializa, cf. fr. labialisation].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

DELABIALIZÁT adj. v. delabializa. [MDN]

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

delabializáre s. f. (sil. -bi-a-), g.-d. art. delabializării

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

CORABIA DEŞÉRTULUI s. v. cămilă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

Adauga o definitie | Adauga un cuvant nou.

Toate A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ş T Ţ U V W X Y Z

Cuvant:  
*) pentru a cauta în dictionar utilizaţi caractere româneşti.
DIC-DEX