Dictionar Roman Explicativ
 
 
Dictionar » Dictionar Roman-Roman » abitaţie

abitaţie

Adauga o definitie | Adauga un cuvant nou.

Toate A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ş T Ţ U V W X Y Z

Cuvant:  
*) pentru a cauta în dictionar utilizaţi caractere româneşti.

abitaţie

Definitie preluata din dictionarul DEX Online Link

abitáţie s. f. drept de folosinţă a unei case, proprietate a altcuiva. (< fr. habitation, lat. habitatio)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ABITÁŢIE s.f. (Jur.) Drept de folosinţă a unei case de locuit care este proprietatea altuia. – Din fr. [droit d']habitation.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

abitáţie s. f. (sil. -ţi-e), art. abitáţia (sil. -ţi-a), g.-d. abitáţii, art. abitáţiei

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ABITÁŢIE f. jur. Dreptul de a locui într-o casă care aparţine altuia. /<fr. habitation, lat. habitatio, ~onis

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ABITÁŢIE s.f. Dreptul de a locui într-o casă proprietate a altuia. [Var. habitaţie s.f. / cf. fr. habitation, lat. habitatio].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

habitáţie s. f., pl. habitáţii

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

HABITÁŢI//E ~i f. Drept de a locui într-o casă care aparţine altuia. /<fr. habitation, lat. habitatio, ~onis

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

HABITÁŢIE s.f. v. abitaţie.

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

COABITÁŢIE, coabitaţii, s.f. (Jur.) Coabitare. [Pr.: co-a-] – Din fr. cohabitation.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

COABITÁŢIE s. v. coabitare.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

COABITÁŢIE s. f. coabitare. (< fr. cohabitation, lat. cohabitatio)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

coabitáţie s. f. (sil. co-a-) → abitaţie

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

COABITÁŢIE s.f. Coabitare. [Var. coabitaţiune s.f. / cf. lat. cohabitatio, fr. cohabitation].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

Adauga o definitie | Adauga un cuvant nou.

Toate A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ş T Ţ U V W X Y Z

Cuvant:  
*) pentru a cauta în dictionar utilizaţi caractere româneşti.
DIC-DEX