Dictionar Roman Explicativ
 
 
Dictionar » Dictionar Roman-Roman » abjura

abjura

Adauga o definitie | Adauga un cuvant nou.

Toate A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ş T Ţ U V W X Y Z

Cuvant:  
*) pentru a cauta în dictionar utilizaţi caractere româneşti.

abjura

Definitie preluata din dictionarul DEX Online Link

abjurá vb. tr. a renega public o credinţă, o doctrină, o opinie. (< fr. abjurer, lat. abiurare)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ABJURÁ, abjúr, vb. I. Tranz. A renega public o credinţă religioasă, o doctrină, o părere etc. – Din fr. abjurer, lat. abjurare.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ABJURÁ vb. a se lepăda, a renega. (A ~ de la o credinţă.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

abjurá vb., ind. prez. 1 sg. abjúr, 3 sg. şi pl. abjúră

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

A ABJURÁ abjúr tranz. (doctrine, concepţii, etc.) A renega în mod public. /<lat. abjurare, fr. abjurer

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ABJURÁ vb. I. tr. (Rar) A renega public o religie. ♦ A renunţa la o doctrină, la o părere etc. [< fr. abjurer, lat. abiurare].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ABJURÁRE, abjurări, s.f. Acţiunea de a abjura şi rezultatul ei. – V. abjura.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ABJURÁRE s. abjuraţie, lepădare, renegare. (~ a unei doctrine.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

abjuráre s. f. → jurare

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ABJURÁRE s.f. Renegare, renunţare publică (la o idee, la o doctrină etc.); abjuraţie. [< abjura].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

abjuratór adj. m., pl. abjuratóri; f. sg. şi pl. abjuratoáre

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

abjuráţie s. f. abjurare. (< fr. abjuration, lat. abiuratio)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ABJURÁŢIE s. v. abjurare.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

abjuráţie s. f., g.-d. art. abjuráţiei; pl. abjuráţii

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ABJURÁŢIE s.f. Abjurare. [Cf. fr. abjuration, lat. abiuratio].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

Adauga o definitie | Adauga un cuvant nou.

Toate A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ş T Ţ U V W X Y Z

Cuvant:  
*) pentru a cauta în dictionar utilizaţi caractere româneşti.
DIC-DEX