Dictionar Roman Explicativ
 
 
Dictionar » Dictionar Roman-Roman » absolut

absolut

Adauga o definitie | Adauga un cuvant nou.

Toate A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ş T Ţ U V W X Y Z

Cuvant:  
*) pentru a cauta în dictionar utilizaţi caractere româneşti.

absolut

Definitie preluata din dictionarul DEX Online Link

absolút, -ă I. adj. 1. care nu comportă nici o restricţie, necondiţionat. 2. total, complet, desăvârşit. ♢ adevăr ~ = adevăr care reprezintă cunoaşterea completă a realităţii; (fiz.) mişcare ~ă = deplasarea unui corp faţă de un sistem de referinţă fix; zero ~ = temperatura cea mai joasă posibilă (-273 ºC). 3. (mat.; despre mărimi) care nu depinde de sistemul la care este raportat. ♢ valoare ~ă = valoare aritmetică a unui număr algebric, făcând abstracţie de semnul său; verb ~ = verb tranzitiv cu complementul direct neexprimat. II. s. n. principiu veşnic, imuabil, infinit, la baza universului. ♦ ceea ce există în sine şi prin sine. III. adv. cu desăvârşire, exact. (< lat. absolutus, fr. absolu)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ABSOLÚT, -Ă, absoluţi, -te, adj., adv. I. Adj. 1. Care este independent de orice condiţii si relaţii, care nu este supus nici unei restricţii, care nu are limite; necondiţionat, perfect, desăvârşit. ♢ Monarhie absolută = formă de guvernământ în care puterea legislativă, puterea executivă şi cea judecătorească se află în mâinile monarhului; monarhie în care suveranul are puteri nelimitate. ♦ (Substantivat, n.) Principiu veşnic, imuabil, infinit, care, după unele concepţii filozofice, ar sta la baza universului. ♢ (Filoz.) Spirit absolut, idee absolută sau eu absolut = factor de bază al universului, identificat cu divinitatea. 2. (Despre fenomene social-economice, în legătură cu noţiuni de creştere sau de scădere cantitativă) Considerat în raport cu sine însuşi şi nu în comparaţie cu alte fenomene asemănătoare; care se află pe treapta cea mai de sus. ♢ Adevăr absolut = adevăr care nu poate fi dezminţit. 3. (Mat.; despre mărimi) A cărui valoare nu depinde de condiţiile în care a fost măsurat sau de sistemul la care este raportat. Valoare absolută = valoarea aritmetică a rădăcinii pătratului unei mărimi. 4. (Lingv.; în sintagma) Verb absolut = verb tranzitiv care are complementul neexprimat, dar subînţeles. II. Adv. (Serveşte la formarea superlativului) Cu totul, cu desăvârşire; exact, întocmai, perfect. Argumentare absolut justă. ♢ (Întărind un pronume sau un adverb negativ) N-a venit absolut nimeni – Din lat. absolutus (cu sensurile fr. absolu).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

Absolut ≠ relativ

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ABSOLÚT adj., adv. 1. adj. adânc, complet, deplin, desăvârşit, perfect, profund, total. (Linişte ~; întuneric ~.) 2. adv. v. integral. 3. adj. suveran, total. (Un dispreţ ~.) 4. adj. necondiţionat, suprem, suveran. (Autoritate ~.) 5. adj., adv. imperios, neapărat, stringent. (Era ~ nevoie să ...) 6. adv. v. desigur. 7. adv. v. aidoma.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

absolút adj. m., pl. absolúţi; f. sg. absolútă, pl. absolúte

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

absolút s. n., g.-d. art. absolútului; pl. absolúturi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ABSOLÚT3 adv. 1) Cu desăvârşire; cu totul. 2) Întru totul; exact. /<lat. absolutus

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ABSOLÚ//T2 ~tă (~ţi, ~te) 1) Care nu este limitat de nici un fel de condiţii. Putere ~tă. 2) Care corespunde tuturor cerinţelor; lipsit de defecte; complet; ireproşabil; impecabil; perfect. Auz ~. 3) Care este covârşitor. Majoritate ~tă. 4) rar (despre corpuri, substanţe etc.) Care are o compoziţie omogenă; fără impurităţi; pur; curat. Alcool ~. /<lat. absolutus

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ABSOLÚT1 n. filoz. Principiu de bază, identificat cu divinitatea, care este pus la baza universului; ceea ce există în sine şi prin sine. /<lat. absolutus

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ABSOLÚT, -Ă adj. (op. r e l a t i v). 1. Care nu este supus unei restricţii, necondiţionat. ♢ Monarhie absolută = monarhie în care suveranul are puteri nelimitate. ♦ (s.n.; în idealismul obiectiv) Principiu veşnic , imuabil, infinit, care ar sta la baza universului. ♦ (În filozofia idealistă) Spirit absolut , (idee) absolută = factor primordial al universului, identificat cu divinitatea. 2. Considerat în raport cu sine însuşi şi nu în comparaţie cu alte persoane asemănătoare. ♢ Adevăr absolut = adevăr care reprezintă cunoaşterea completă a realităţii; element al cunoaşterii care nu poate fi infirmat în viitor; (fiz.) mişcare absolută = deplasarea unui corp faţă de un sistem de referinţă fix; zero absolut = temperatura cea mai joasă posibilă (-273 ºC). 3. (Mat.; despre mărimi) Care nu depinde de sistemul la care este raportat. ♢ Valoare absolută = valoare aritmetică a rădăcinii pătratului unei mărimi; verb absolut = verb tranzitiv cu complementul direct neexprimat. 4. Desăvârşit, complet, perfect. // adv. Cu desăvârşire, întocmai, exact. [< lat. absolutus < absolvere – a dezlega, cf. fr. absolu].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

absolutísm s. n. regim politic în care un monarh concentrează în mâinile sale întreaga putere. (< fr. absolutisme)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ABSOLUTÍSM s.n. Regim politic propriu monarhiei absolute; putere absolută a unui monarh. ♢ Absolutism luminat = regim politic apărut în sec. XVIII şi caracterizat prin atitudinea înţelegătoare a suveranilor faţă de cerinţele progresului, de sfaturile gânditorilor luminaţi etc. – Din fr. absolutisme.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

absolutíst, -ă adj., s.m. f. (adept) al absolutismului. (< fr. absolutiste)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ABSOLUTÍST, -Ă, absolutişti, -ste, adj. Care aparţine absolutismului, privitor la absolutism, bazat pe absolutism. – Din fr. absolutiste.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

absolutizá vb. tr. a atribui unui fapt, unei idei o valoare absolută. (< fr. absolutiser)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ABSOLUTIZÁ, absolutizez, vb. I. Tranz. A atribui în mod eronat unui fapt sau unei idei o valoare absolută prin ignorarea caracterului relativ, condiţionat, limitat de celelalte laturi sau însuşiri ale faptului sau ideii respective; a considera în mod greşit o latură a unui lucru ca o entitate de sine stătătoare, rupând-o de complexul căreia îi aparţine. – Absolut + suf. -iza.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ABSOLUTÍSM s. (POL.) autocraţie, (înv.) samoderjavie.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ABSOLUTÍST adj. (POL.) autocrat, autocratic, (înv.) autocraticesc. (Regim ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

absolutísm s. n., g.-d. art. absolutísmului

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

absolutíst adj. m., pl. absolutíşti; f. sg. absolutístă, pl. absolutíste

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

absolutizá vb., ind. prez. 1 sg. absolutizéz, 3 sg. şi pl. absolutizeáză

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

A ABSOLUTIZ//Á ~éz tranz. A da caracter absolut; a considera (ceva) ca absolut. /absolut + suf. ~iza

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ABSOLUTÍ//ST2 ~stă (~şti, ~ste) m. şi f. Adept al absolutismului. /<lat. absolutista

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ABSOLUTÍ//ST1 ~stă (~şti, ~ste) Care ţine de absolutism; propriu absolutismului. /<lat. absolutista

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ABSOLUTÍSM n. 1) Formă de guvernământ bazată pe puterea absolută a unei singure persoane (monarh, duce etc.); autocraţie. 2) Concepţie care stă la baza unei monarhii. /<fr. absolutisme

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ABSOLUTÍSM s.n. Concepţie care stă la baza unei monarhii absolute; formă de guvernământ bazată pe puterea nelimitată a unui monarh; monarhie absolută. V. tiranie, autocraţie, despotism. [Cf. fr. absolutisme, rus. absolutizm].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ABSOLUTÍST, -Ă adj. Privitor la absolutism, bazat pe absolutism. // s.m. şi f. Partizan al absolutismului. [< fr. absolutiste].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ABSOLUTIZÁ vb. I. tr. A da un caracter absolut; a rupe o latură a unui lucru din complexul căruia aparţine şi a o considera ca o entitate de sine stătătoare. [După rus. absolutizirovati].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ABSOLUTÓRIU, -IE, absolutorii, adj. s.n. 1. Adj. Care absolvă, care iartă o vină, un delict, o greşeală. 2. S.n. Certificat de absolvire a unei şcoli superioare. – Din lat. absolutorius, (2) germ. Absolutorium.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

absolutóriu, -ie I. adj. care iartă un delict, un păcat etc. II. s. n. 1. act juridic prin care cineva este absolvit de o datorie, de o obligaţie. 2. act de absolvire a unei şcoli. (< lat. absolutorius, fr. absolutoire, /II/ germ. Absolutorium)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

absolutóriu adj. m. [-riu pron. -rĩu], f. absolutórie (sil. -ri-e); pl. m. şi f. absolutórii

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

absolutóriu s. n. [-riu pron. -riu], art. absolutóriul; pl. absolutórii, art. absolutóriile (sil. -ri-i-)

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ABSOLUTÓRI//U ~e (~i) Care a absolvit un păcat, un delict etc. /<lat. absolutorius

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ABSOLUTÓRIU, -IE adj. Care absolvă, iartă un delict, un păcat etc. // s.n. Certificat, adeverinţă de absolvire a unei şcoli superioare. [Pron. -riu. / cf. lat. absolutorius, fr. absolutoire, germ. Absolutorium].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ABSOLUTIZÁRE, absolutizări, s.f. Acţiunea de a absolutiza şi rezultatul ei. – V. absolutiza.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

absolutístic adj. m., pl. absolutístici; f. sg. absolutístică, pl. absolutístice

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

absolutizánt adj. m., pl. absolutizánţi; f. sg. absolutizántă, pl. absolutizánte

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

absolutizáre s. f., g.-d. art. absolutizării; pl. absolutizări

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ABSOLUTIZÁRE s.f. Acţiunea de a absolutiza. [< absolutiza].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

Adauga o definitie | Adauga un cuvant nou.

Toate A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ş T Ţ U V W X Y Z

Cuvant:  
*) pentru a cauta în dictionar utilizaţi caractere româneşti.
DIC-DEX