Dictionar Roman Explicativ
 
 
Dictionar » Dictionar Roman-Roman » absolutiza

absolutiza

Adauga o definitie | Adauga un cuvant nou.

Toate A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ş T Ţ U V W X Y Z

Cuvant:  
*) pentru a cauta în dictionar utilizaţi caractere româneşti.

absolutiza

Definitie preluata din dictionarul DEX Online Link

absolutizá vb. tr. a atribui unui fapt, unei idei o valoare absolută. (< fr. absolutiser)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ABSOLUTIZÁ, absolutizez, vb. I. Tranz. A atribui în mod eronat unui fapt sau unei idei o valoare absolută prin ignorarea caracterului relativ, condiţionat, limitat de celelalte laturi sau însuşiri ale faptului sau ideii respective; a considera în mod greşit o latură a unui lucru ca o entitate de sine stătătoare, rupând-o de complexul căreia îi aparţine. – Absolut + suf. -iza.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

absolutizá vb., ind. prez. 1 sg. absolutizéz, 3 sg. şi pl. absolutizeáză

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

A ABSOLUTIZ//Á ~éz tranz. A da caracter absolut; a considera (ceva) ca absolut. /absolut + suf. ~iza

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ABSOLUTIZÁ vb. I. tr. A da un caracter absolut; a rupe o latură a unui lucru din complexul căruia aparţine şi a o considera ca o entitate de sine stătătoare. [După rus. absolutizirovati].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ABSOLUTIZÁRE, absolutizări, s.f. Acţiunea de a absolutiza şi rezultatul ei. – V. absolutiza.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

absolutizánt adj. m., pl. absolutizánţi; f. sg. absolutizántă, pl. absolutizánte

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

absolutizáre s. f., g.-d. art. absolutizării; pl. absolutizări

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ABSOLUTIZÁRE s.f. Acţiunea de a absolutiza. [< absolutiza].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

Adauga o definitie | Adauga un cuvant nou.

Toate A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ş T Ţ U V W X Y Z

Cuvant:  
*) pentru a cauta în dictionar utilizaţi caractere româneşti.
DIC-DEX