Dictionar Roman Explicativ
 
 
Dictionar » Dictionar Roman-Roman » abstract

abstract

Adauga o definitie | Adauga un cuvant nou.

Toate A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ş T Ţ U V W X Y Z

Cuvant:  
*) pentru a cauta în dictionar utilizaţi caractere româneşti.

abstract

Definitie preluata din dictionarul DEX Online Link

abstráct, -ă I. adj. gândit în mod separat de ansamblul concret, real. ♢ în ~ = pe bază de deducţii logice; exprimat (prea) general, teoretic; (despre un proces de gândire) greu de înţeles; (mat.) număr ~ = număr căruia nu i se alătură obiectul numărat; artă ~ă = curent apărut în artele plastice europene la începutul sec. XX, care se caracterizează prin intelectualizarea, reducţia abstractă şi încifrarea imaginii; abstracţionism. II. s. n. 1. parte de vorbire provenită prin derivare cu sufixe sau prin conversiuni de la o altă parte de vorbire, având un sens abstract. ♢ ~ verbal = substantiv care provine de la un verb, denumind acţiunea acestuia. 2. categorie filozofică desemnând cunoaşterea proprietăţilor esenţiale şi generale. (< germ. abstrakt, lat. abstractus)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ABSTRÁCT, -Ă, abstracţi, -te, adj., s.n. 1. Adj. Care rezultă din separarea şi generalizarea însuşirilor caracteristice ale unui grup de obiecte sau de fenomene; care este considerat independent, detaşat de obiecte, de fenomene sau de relaţiile în care există în realitate. ♢ Loc. adv. În abstract = pe bază de deducţii logice, teoretice, fără legătură cu datele sau cu faptele concrete. 2. Adj. Conceput în mod prea general, prea teoretic; p. ext. greu de înţeles din cauza lipsei de ilustrări concrete. 3. S.n., adj. (Cuvânt) care are sens abstract (1). ♦ Abstract verbal = substantiv care provine dintr-un verb şi exprimă acţiunea verbului respectiv. – Din lat. abstractus, germ. abstrakt, fr. abstrait.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

Abstract ≠ concret, palpabil, sesizabil

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ABSTRÁCT adj. 1. teoretic. (Ipoteze ~.) 2. conceptual, noţional. (Conţinut ~ al unui enunţ.) 3. nonfigurativ. (Artă ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

abstráct adj. m. (sil. mf. abs-), pl. abstrácţi; f. sg. abstráctă, pl. abstrácte

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

abstráct s. n. (sil. mf. abs-), pl. abstrácte

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ABSTRÁC//T ~tă (~ţi, ~te) şi adverbial 1) (în opoziţie cu concret) Care rezultă dintr-un proces de abstracţie; care cuprinde trăsăturile generale, detaşându-se de raporturile concrete. 2) Care este greu de înţeles din cauza lipsei elementelor concrete. ♢ În ~ a) pe calea deducţiilor logice; b) rupt de realitate. [Sil. abs-tract] /<lat. abstractus, germ. abstrakt

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ABSTRÁCT, -Ă adj. (op. c o n c r e t) Care este rezultatul unei abstracţii; care este imperceptibil prin simţuri. ♢ (Mat.) Număr abstract = număr căruia nu i se alătură obiectul numărat; (gram.) substantiv abstract = substantiv care denumeşte o noţiune abstractă; artă abstractă v. abstracţionism (2) [în DN]. // s.n. Abstract verbal = substantiv derivat de la un verb, denumind acţiunea acestuia. ♢ În abstract = pe bază de deducţii logice; rupt de realitate. ♦ Conceput sub un aspect general, teoretic; (despre un proces de gândire) greu de înţeles, bazat numai pe abstracţii. // s.n. 1. Categorie filozofică desemnând cunoaşterea proprietăţilor esenţiale şi generale ale obiectelor şi fenomenelor. 2. Expunere sumară a conţinutului esenţial al unei lucrări. [< lat. abstractus, cf. fr. abstrait].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

!abstráct1 adj. m., pl. abstrácţi; f. abstráctă, pl. abstrácte

Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a, , Editura Univers Enciclopedic, 2005

!abstráct2 s. n., (elemente) pl. abstrácte

Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a, , Editura Univers Enciclopedic, 2005

abstract

Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a, , Editura Univers Enciclopedic, 2005

abstractív -ă adj. format prin abstracţie. (< fr. abstractif)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

abstractív adj. m., pl. abstractívi; f. sg. abstractívă, pl. abstractíve

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ABSTRACTÍV, -Ă adj. Care exprimă idei abstracte. [Cf. fr. abstractif].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

abstractísm s. n. caracter abstract. (< abstract + -ism)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ABSTRACTIZÁ, abstractizez vb. I. Tranz. şi intranz. A efectua o abstractizare. – Abstract + suf. -iza.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

IN ABSTRÁCTO loc. adv. în afară de realitate, de fapte. (< lat. in abstracto, în abstract)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

A abstractiza ≠ a concretiza

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

abstractizá vb. tr., intr. a efectua o abstractizare. (< abstract + -iza)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

abstractísm s. n.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

abstractizá vb. (sil. mf. abs-), ind. prez. 1 sg. abstractizéz, 3 sg. şi pl. abstractizeáză

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

A ABSTRACTIZ//Á ~éz 1. tranz. A analiza printr-o abstracţie. 2. intranz. A trece de la concret la abstract. [Sil. abs-trac-] /abstract + suf. ~iza

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ABSTRACTIZÁ vb. I. intr. A desprinde însuşirile esenţiale, comune unui grup de obiecte sau de fenomene în vederea formării noţiunilor sau a categoriilor de gândire, a descoperirii legilor existenţei şi a dezvoltării fenomenelor. [P. i. -zez. / < abstract + -iza].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ABSTRACTÍSM s.n. Caracter abstract. [< abstract + -ism].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

!abstractizá (a~) vb., ind. prez. 3 abstractizeáză

Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a, , Editura Univers Enciclopedic, 2005

ABSTRACTIZÁNT, -Ă, abstractizanţi, -te, adj. Care abstractizează. – Abstractiza + suf. -ant.

Supliment DEX, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Academiei, 1988

abstractizánt -ă adj. care are un caracter abstract. (< abstractiza + -ant)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ABSTRACTIZÁRE, abstractizări, s.f. Operaţie a gândirii prin care se desprind şi se reţin unele dintre caracteristicile şi relaţiile esenţiale ale obiectului cercetării; abstracţie ♦ Trecere de la concret la abstract. – V. abstractiza.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

abstractizáre s. f. operaţie a gândirii constând în a degaja din mulţimea însuşirilor şi legăturilor fenomenelor şi obiectelor pe cele fundamentale, esenţiale, generale; abstracţie. (< abstractiza)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

Abstractizare ≠ concretizare

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ABSTRACTIZÁRE s. abstracţie. (Proces de ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

abstractizánt adj. m., pl. abstractizánţi; f. sg. abstractizántă, pl. abstractizánte

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

abstractizáre s. f. (sil. mf. abs-), g.-d. art. abstractizării; pl. abstractizări

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ABSTRACTIZÁRE s.f. (Fil.) Acţiunea de a abstractiza şi rezultatul ei. ♦ Operaţie a gândirii constând în a degaja din mulţimea însuşirilor şi legăturilor unui obiect (sau mai multor obiecte, fenomene) pe cele fundamentale, esenţiale, generale, neluând în considerare, ignorând (vremelnic) pe cele neesenţiale. [< abstractiza].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

!abstractizáre s. f., g.-d. art. abstractizắrii; pl. abstractizắri

Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a, , Editura Univers Enciclopedic, 2005

abstractivitáte s. f. aptitudinea de a abstrage. (< fr. abstractivité)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

abstractivitáte s. f., g.-d. art. abstractivităţii

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ABSTRACTIVITÁTE s.f. Aptitudinea de a abstrage. [Cf. fr. abstractivité].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

Adauga o definitie | Adauga un cuvant nou.

Toate A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ş T Ţ U V W X Y Z

Cuvant:  
*) pentru a cauta în dictionar utilizaţi caractere româneşti.
DIC-DEX