Dictionar Roman Explicativ
 
 
Dictionar » Dictionar Roman-Roman » absurd

absurd

Adauga o definitie | Adauga un cuvant nou.

Toate A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ş T Ţ U V W X Y Z

Cuvant:  
*) pentru a cauta în dictionar utilizaţi caractere româneşti.

absurd

Definitie preluata din dictionarul DEX Online Link

absúrd, -ă I. adj. care contrazice gândirea logică, legile naturii, bunul-simţ. II. s. n. 1. ceea ce este absurd; absurditate; nonsens. ♢ prin ~ = admiţând un raţionament fals. 2. (fil.) termen care desemnează ruptura totală dintre om şi mediul său sociocultural, sentimentul generat de trăirea acestei rupturi. (< fr. absurde, lat. absurdus)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ABSÚRD, -Ă, absurzi, -de, adj., s.n. 1. Adj. Care contrazice gândirea logică, care nesocoteşte legile naturii şi ale societăţii, contrar bunului-simţ; ilogic. ♢ Loc. adv. Prin absurd = admiţând un raţionament fals, o situaţie aproape imposibilă. ♦ Reducere la absurd = metodă de demonstrare a unui adevăr, arătând că punctul de vedere contrar duce la absurd. 2. S.n. Ceea ce este absurd (1). – Din fr. absurde, lat. absurdus.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

Absurd ≠ logic, raţional, rezonabil

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ABSÚRD adj., s. 1. adj. aberant, ilogic, nelogic, neraţional, prostesc, stupid, (livr.) elucubrant, iraţional. (O situaţie ~.) 2. s. v. absurditate.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

absúrd adj. m., pl. absúrzi; f. sg. absúrdă, pl. absúrde

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

absúrd s. n.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ABSÚR//D2 ~dă (~zi, ~de) Care vine în contradicţie cu gândirea logică; alogic; aberant. /<lat. absurdus, fr. absurde

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ABSÚRD1 n. Calitatea a ceea ce este lipsit de raţiune. ♢ Prin ~ prin admiterea unui raţionament fals. Reducerea la ~ metodă de demonstrare a unui adevăr prin dovedirea că oricare alt punct de vedere duce la consecinţe false. /<lat. absurdus, fr. absurde

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ABSÚRD, -Ă adj. Contrar gândirii logice, legilor naturii, bunului-simţ sau uzului comun. // s.n. Calitatea a ceea ce este absurd; lucru lipsit de sens; absurditate; nonsens. ♢ Prin absurd = admiţând un raţionament fals; reducere la absurd = metodă de demonstrare a unui adevăr prin dovedirea că singurul punct de vedere care se poate susţine este cel propus. [Cf. fr. absurde, lat. absurdus].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ABSURDITÁTE, absurdităţi, s.f. Caracterul a ceea ce este absurd (1); lucru, idee, concepţie absurdă; prostie, inepţie. – Din fr. absurdité, lat. absurditas, -atis.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

absurditáte s. f. caracterul a ceea ce este absurd; situaţie, idee absurdă; aberaţie. (< fr. absurdité, lat. absurditas)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ABSURDITÁTE s. 1. aberaţie, aiureală, bazaconie, elucubraţie, enormitate, fantasmagorie, prostie, stupiditate. (Ce spui tu e o ~!) 2. absurd, ilogism, nonsens. (~ unei situaţii.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

absurditáte s. f., g.-d. art. absurdităţii; pl. absurdităţi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ABSURDIT//ÁTE ~ăţi f. 1) Caracter absurd. 2) Concepţie, idee sau faptă absurdă. /<fr. absurdité, lat. absurditas, ~atis

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ABSURDITÁTE s.f. Însuşirea de a fi absurd; lucru, idee absurdă; prostie, inepţie. V. aberaţie. [Cf. fr. absurdité, lat. absurditas].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

Adauga o definitie | Adauga un cuvant nou.

Toate A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ş T Ţ U V W X Y Z

Cuvant:  
*) pentru a cauta în dictionar utilizaţi caractere româneşti.
DIC-DEX