Dictionar Roman Explicativ
 
 
Dictionar » Dictionar Roman-Roman » abur

abur

Adauga o definitie | Adauga un cuvant nou.

Toate A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ş T Ţ U V W X Y Z

Cuvant:  
*) pentru a cauta în dictionar utilizaţi caractere româneşti.

abur

Definitie preluata din dictionarul DEX Online Link

ÁBUR, aburi, s.m. 1. Vapori de apă. 2. Ceaţă rară. 3. (Rar) Adiere. 4. Fig. Suflare uşoară (a vântului), boare. – Cf. alb. a v u l l.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÁBUR s. v. miros.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÁBUR s. vapori (pl.). (~ul este un agent termic.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ábur s. m., pl. áburi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ÁBUR ~i m. 1) pl. Vapori de apă. 2) Ceaţă rară. 3) fig. Suflare uşoară (de vânt); boare. 4) fig. rar Cantitate foarte mică. Un ~ de... / Cuv. autoht.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ÁBUR, ri s.m. 1. Vapori de apă 2. (Înv.) Sufletul animalelor necuvântătoare, considerat în esen ă mecanic -Din mr. Abur(ă), alb. Avulj

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ÁBUR, ri s.m. 1. Vapori de apă 2. (Înv.) Sufletul animalelor necuvântătoare, considerat în esen ă mecanic -Din mr. Abur(ă), alb. Avulj

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ábur (áburi), s.m. – 1. Vapori de apă – 2. (Înv.) Sufletul animalelor necuvîntătoare, considerat în esenţă mecanic. – Mr. abur (ă). < Lat. albūlus („pată albă” în lat. med., cf. Thomas, Bull. Du Cange, V, 100), pe baza aspectului material al vaporilor de apă. Albulus s-a păstrat în it. avolo „mreană” (REW 328; Prati), fr. able (tte). Fonetismul nu pare să constituie vreo dificultate. Pierderea lui l, care apare şi în cuvintele citate, şi în fr. gabole < galbulus etc. (Thomas, Bull. Du Cange, V, 130; O. Deutschmann, Romanist. Jb. I, 144), pare a fi anterioară rom.; totuşi, trebuie să fi fost destul de tîrzie, pentru a împiedica pierderea lui b intervocalic. Acelaşi rezultat în alb. avulj. În general cuvîntul rom. este considerat autohton (Miklosich, Slaw. Elem., 9; anterior indoeuropenei după Lahovary 319), sau provenind din alb. (Cihac II, 714; Philippide, II, 605; DAR; Rosetti II, 108); acesta din urmă ar reprezenta un indoeurop. *a-vel-os (Jokl, Ling.-Kulturhist. Untersuchungen, 263) sau *abbra- (Meyer, Alb. St., III, 81). S-a renunţat la der. de la vapor (Diez, II, 14; Philippide, II, 657) , ca şi cea de la un *vapulus (Philippide, Principii, 7; Pascu, I, 27; Arch. Rom.., IX, 300), greu de admis. Explicaţia lui Densusianu, Rom., 1898, p. 130, prin *abburire (în locul lui *abburare, cf. sp. aburar), este cu totul improbabilă, căci ideea de vapori nu se potriveşte cu cea de combustie; REW 15 şi DAR menţionează cu rezervă această ipoteză. Der. abura, vb. (a scoate aburi); aburat, adj. (umezit); abureală, s.f. (răsuflare; briză); aburi, vb. (a produce aburi; a exala; a răsufla); aburitor, adj. (care exală); aburiu, adj. (vaporos; albicios); aburos, adj. (vaporos), cuvînt creat de Odobescu, prin paralelismul it. vapore-vaporoso sau fr. vapeur-vaporeaux. Din rom., ngr. ἄμπρος (Meyer, Neugr. St., II, 74)

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

Abur (pop.)

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

ABURÍ, aburesc, vb. IV. 1. Tranz. şi refl. A (se) acoperi cu picături fine provenite din condensarea aburilor (1). 2. Intranz. A scoate, a produce aburi (1). 3. Refl. (Rar) A se aprinde, a se înroşi, a se îmbujora (la faţă). 4. Tranz. Fig. A atinge uşor (ca o suflare). ♦ Intranz. (Rar; despre vânt) A adia. – Din abur.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SÁBUR s.n. Substanţă solidă cu miros plăcut şi cu gust amar, extrasă din frunzele unor specii de aloe, întrebuinţată în farmacie. – Din tc. sabur, sabir.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SÁBUR s. v. aloe.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ABURÍ vb. a asuda. (Pereţii se ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

aburí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. aburésc, imperf. 3 sg. abureá; conj. prez. 3 sg. şi pl. abureáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

sábur s. n.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

A ABUR//Í ~ésc 1. tranz. A face să se aburească. 2. intranz. 1) A scoate aburi. Câmpia ~eşte. 2) rar (despre vânt) A sufla lin; a adia. /Din abur

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE ABUR//Í mă ~ésc intranz. 1) A se acoperi cu aburi; a asuda. 2) fig. (despre faţă, obraji) A se înroşi uşor; a se îmbujora; a se rumeni. /Din abur

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

SABÚR n. Substanţă solidă cu miros plăcut şi gust amar, extrasă din frunzele unor specii de aloe, întrebuinţată în medicină. /<turc. sabur

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

aburi, aburesc v.t. a minţi, a păcăli (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

aburi, aburesc v.t. a minţi, a păcăli (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

gábur (-ri), s.m. – 1. (Trans.) Tont, prost. – 2. (Trans.) Conte. Mag. Gábor „Gabriel”. Cf. gabor. După REW 3630, din săs. gabur „ţăran”.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

sabúr s.m. – Aloe. – Var. înv. sabri. Tc. (arab.) sabr (Şeineanu, II, 303; Lokotsch 1745), cf. cuman. sabur, per. sabor, ngr. σαμπούρι, rus. sabur şi REW 7478b.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ABURCÁ, abúrc, vb. I. Tranz. şi refl. (Reg.) A (se) urca, a (se) sui căţărându-se, a (se) căţăra; a (se) ridica de jos, de la pământ. – Et. nec. Cf. urca.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ABURÍT, -Ă, aburiţi, -te, adj. Acoperit cu aburi (1); care scoate, din care ies aburi. ♦ Fig. Aprins la faţă; înroşit; înfierbântat (de supărare). – V. aburi.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ABURÓS, -OÁSĂ, aburoşi, -oase, adj. (Rar) Acoperit cu aburi (1); din care ies aburi; ca aburii. – Abur + suf. -os.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

RÁBURI s. pl. v. gătej, surcea, surcică, uscătură, vreasc.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ABURÍT adj. (fig.) brumat. (Un pahar ~ cu apă rece.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ABURCÁ vb. v. căţăra, cocoţa, ridica, sui, urca.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

aburcá vb., ind. prez. 1 sg. abúrc, 3 sg. şi pl. abúrcă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

aburós adj. m., pl. aburóşi; f. sg. aburoásă, pl. aburoáse

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE ABURCÁ mă abúrc intranz. A se urca cu greu; a se căţăra. ~ în copac. /Orig. nec.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ABURCÁ abúrc tranz. 1) A face să se aburce. 2) (greutăţi mari) A ridica, depunând eforturi mari. ~ sacul plin în spate. /Orig. nec.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ABURÉL s.n. (Reg.) Vânt uşor, vântuleţ, adiere.

Dicţionarul limbii române literare contemporane, Colectiv, Editura Academiei Republicii Populare Române, 1955-1957

ABURCÁ 1. A urca, a sui 2. A urca, a ridica -Dintr-un der. vulg.al lat. Ŏrior, cf. urca

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ABURCÁ, aburc vb. (reg.) A (se) urca, a (se) agăţa, a (se) sui, căţărându-se, a (se) căţăra

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

aburcá (-c, át), vb. – 1. A urca, a sui. – 2. A urca, a ridica. Dintr-un der. vulg. al lat. ŏrior, cf. urca. S-ar putea pleca de la *aboricare; însă dificultatea conservării lui b intervocalic este mare, aproape de nerezolvat. Se poate datora unei reduplicări, rezultat al unui b protetic *bŏrĭcāre de la *ŏrĭcāre, (precum *burere, bustum de la urere), sau al unei compuneri cu ad. Cealaltă ipoteză, emisă de Puşcariu, ZRPh., XXXI, 616 şi acceptată de DAR şi REW 606, pleacă de la lat. *arboricare < arbor. Explicaţia nu convinge, nu numai datorită ciudăţeniei imaginii, ci şi pentru că nu se ţine seama de evidenta identitate a lui aburca cu urca şi, prin urmare, de necesitatea de a le găsi o origine comună.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

aburit, -ă aburiţi, -te adj. 1. aprins la faţă roşu (de băutură sau de supărare) 2. păcălit, fraierit (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

ABURÍRE, aburiri, s.f. Acţiunea de a (se) aburi şi rezultatul ei. ♦ Expunere a unor materiale textile, lemnoase, etc. sau produse finite la acţiunea aburilor (1) în vederea ameliorării unor însuşiri, a uşurării prelucrării lor ulterioare etc. – V. aburi.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CHIABÚR, -Ă, chiaburi, -e, s.m., adj. (Ţăran) înstărit, bogat. – Din tc. kibar.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

TABURÉT, taburete, s.n. Scăunel rotund sau pătrat, fără spătar. ♦ Spec. Scăunel fără spătar, prevăzut cu un dispozitiv de înălţare şi de coborâre, pe care stă cineva când cântă la pian. ♦ Spec. Scăunel foarte scund, pe care îşi poate ţine picioarele o persoană care stă pe scaun. – Din fr. tabouret.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CHIABÚR s. (Transilv.) gazdă, găzdac.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CHIABÚR adj. v. avut, bogat, înstărit, situat.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BÁBURĂ s. v. flăcăraie, pară, pălălaie, pârjol, văpaie, vâlvătaie, vâlvoare.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

aburíre s. f., g.-d. art. aburírii; pl. aburíri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

chiabúr s. m., adj. m. (sil. chia-), pl. chiabúri; f. sg. chiabúră, g.-d. art. chiabúrei, pl. chiabúre

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

saburál adj. m., pl. saburáli; f. sg. saburálă, pl. saburále

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

taburét s. n., pl. taburéte

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

CHIABÚR ~i m. înv. Ţăran bogat, care poseda pământ şi importante mijloace de producţie. /<turc. kibar

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

TABURÉT ~e n. 1) Scaun mic, fără spătar şi fără braţe. 2) Scaun rotund, fără spetează, folosit pentru a sta la pian. /<fr. tabouret

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

SABURÁL, -Ă adj. (Med.; despre limbă sau mucoase digestive în anumite boli) Cu aspect alb-gălbui, nisipos. [< fr. saburral, cf. lat. saburra – lest].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

TABURÉT s.n. Scăunel rotund sau pătrat, fără spetează. [Pl. -te. / < fr. tabouret].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

babúră (-re), s.f. – 1. (Trans.) Fumar. – 2. (Trans.) Flăcăraie, vîlvătaie. – 3. (Banat) Lapoviţă. Sl. babura „horn”. Sensul 3 se explică poate prin aburii care însoţesc uneori precipitaţiile, şi care s-au asimilat probabil cu fumul (DAR în consideră cuvînt diferit de cel anterior).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

chiabúr (chiabúră), adj. – Bogat, opulent, înstărit. Tc. kiabir „bogat, puternic” (Cihac, II, 562; Şeineanu, II, 109; Lokotsch 981). – Der. chiaburesc, adj. (de chiabur); chiaburi, vb. (a se îmbogăţi); chiaburie, s.f. (bogăţie, bunăstare).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

a o aburi expr. (eufem.) a practica felaţia (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

TABURÉT s. n. scăunel rotund sau pătrat, fără spetează. (< fr. tabouret)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

CHIABURÍ, chiaburesc, vb. IV. Refl. (Rar) A deveni chiabur; p. gener. a se îmbogăţi. – Din chiabur.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

LABURÍST, -Ă I. adj. care aparţine, se referă la politica şi ideologia unui partid laburist. o partid ~ = denumire a unor partide politice de orientare social-democratică din unele ţări. II. s. m. f. membru al unui partid laburist. (< engl. labourist)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

LABURÍSM s. n. doctrină politică, socialist-reformistă a unor partide laburiste. (< engl. labourism)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

LABURÍST, -Ă, laburişti, -ste, adj., s.m. şi f. 1. Adj. (În sintagma) Partid laburist = denumire a unor partide politice de orientare social-democrată din unele ţări (ex. Marea Britanie, Australia). ♦ Care aparţine acestui partid, privitor la acest partid, care susţine acest partid. 2. S.m. şi f. Membru al partidului laburist. – Probabil din it. laborista.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

DEZABURÍ, dezaburesc, vb. IV. Tranz. A înlătura aburul de pe geamuri. – Dez- + aburi.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CHIABURÍ vb. v. îmbogăţi, înavuţi, închia-buri.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

chiaburí vb. (sil. chia-), ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. chiaburésc, imperf. 3 sg. chiabureá; conj. prez. 3 sg. şi pl. chiabureáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

dezáburi vb. → aburi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

laburísm s. n.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

laburíst adj. m., s. m., pl. laburíşti; f. sg. laburístă, pl. laburíste

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

LABURÍ//ST ~stă (~şti, ~ste) şi substantival (în Marea Britanie, Australia, Irlanda etc.) Care este de orientare social-democrată. Partid ~. /cf. it. laburista, engl. labourist

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

LABURÍSM s.n. Doctrină politică cu caracter socialist reformist, iniţiată în Marea Britanie. [Cf. it. laburismo, engl. labourism < Labour Party – partidul muncii, numele partidului britanic întemeiat pe aceste principii].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

caraburá s.f. (înv.) stofă pentru fote.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

LABURÍST, -Ă adj. Care aparţine sau se referă la politica şi la ideologia partidului laburist (muncitoresc) englez. ♢ Partid laburist = denumire a unor partide politice de orientare social-democratică din unele ţări. // s.m. şi f. Membru al partidului laburist. [Cf. it. laburista, engl. labourist, fr. labouriste].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ABUREÁLĂ, abureli, s.f. 1. Aburi condensaţi în picături foarte fine care se depun pe obiecte. 2. Exalaţie, miros. 3. Fig. (Rar) Adiere. – Aburi + suf. -eală.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CHIABURÓI, chiaburoi, s.m. (Depr.) Augmentativ al lui chiabur.Chiabur + suf. -oi.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ABUREÁLĂ s. v. miros.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

abureálă s. f., g.-d. art. aburélii; pl. aburéli

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

chiaburói s. m. (sil. chia-), pl. chiaburói, art. chiaburóii

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şleáburi s.n. pl. (reg.) clădiri anexe într-o gospodărie.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

tăláburi s.f. pl. (reg.) acareturi.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

abureală, abureli s.f. 1. minciună, păcăleală 2. joc erotic premergător actului sexual (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

CHIABURÁN, -Ă, chiaburani, -e, s.m. şi f. Chiabur. – Din chiabur + suf. -an.

Dicţionarul limbii române moderne, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Academiei, Bucureşti, 1958

ARABABÚRĂ, arababuri, s.f. V. harababură.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CHIABURÁŞ, chiaburaşi, s.m. (Depr.) Diminutiv al lui chiabur.Chiabur + suf. -aş.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CHIABURÉSC, -EÁSCĂ, chiabureşti, adj. Care aparţine chiaburilor, privitor la chiaburi, caracteristic chiaburilor. – Chiabur + suf. -esc.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CHIABURÍME s.f. Totalitatea chiaburilor, mulţime de chiaburi. – Chiabur + suf. -ime.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

HADABÚRCĂ s. v. cartof.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

chiaburáş s. m. (sil. chia-), pl. chiaburáşi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

chiaburésc adj. m. (sil. chia-), f. chiabureáscă; pl. m. şi f. chiaburéşti

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

chiaburíme s. f. (sil. chia-), g.-d. art. chiaburímii

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

DEZABURÍRE, dezaburiri, s.f. Proces sau procedeu de îndepărtare a aburilor depuşi pe o suprafaţă. – V. dezaburi.

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

arababúră s.f. – Dezordine, încurcătură, scandal. – Var. harababură, (h)alababură. Tc. anababulla, sau ngr. ἀλλαμπάμπολλα, cu var. ἀναμπαμποῦλα şi ἀναμπουμποῦλα (DAR). Pare a fi creaţie expresivă, comună şi altor limbi; cf. lat. med. baburra „nebunie” (Du Cange; Castro 174), ngr. βαβοῦρα cu acelaşi sens, ven. alabalá „în chip confuz”, sp. zurriburri.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

HARABABÚRĂ, harababuri, s.f. Dezordine, învălmăşeală, încurcătură; gălăgie, scandal. [Var.: arababúră s.f.] – Cf. tc. a n a  b a b u l l a.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

DESCHIABURÍ, deschiaburésc, vb. IV. Tranz. (În trecut) A scoate pe cineva din rândul chiaburilor. – Des1- + chiabur.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

DEZABURITÓR, dezaburitoare, s.n. Instalaţie împotriva aburirii geamurilor la autoturisme. – Dezaburi + suf. -tor.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNCHIABURÍ vb. a se îmbogăţi, a se înavuţi, (pop.) a se chiaburi. (Un individ care s-a ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

HARABABÚRĂ s. v. debandadă, deranj, dezordine, dezorganizare, haos, neorânduială, răvăşeală, zăpăceală.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

deschiaburí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. deschiaburésc, imperf. 3 sg. deschiabureá; conj. prez. 3 sg. şi pl. deschiabureáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

dezaburitór s. n., pl. dezaburitoáre

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

harababúră s. f., g.-d. art. harababúrii; pl. harababúri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

închiaburí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. închiaburésc, imperf. 3 sg. închiabureá; conj. prez. 3 sg. şi pl. închiabureáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

închiaburí s. f., g.-d. art. închiaburírii; pl. închiaburíri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

HARABABÚR//Ă ~i f. Lipsă de ordine; dezordine; debandadă. /<ngr. allabábulla

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

BANDRABÚRCĂ s. v. cartof.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNCHIABURÍT, -Ă, închiaburíţi, -te, adj. Devenit chiabur; îmbogăţit. [Casele] amândouă cu stăpânii gospodăriţi şi închiaburiţi. GALAN, Z.R. 89.

Dicţionarul limbii române literare contemporane, Colectiv, Editura Academiei Republicii Populare Române, 1955-1957

extrabursiér (-si-er) adj. m., pl. extrabursiéri; f. extrabursiéră, pl. extrabursiére

Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a, , Editura Univers Enciclopedic, 2005

CHIABUROÁICĂ, chiaburoaice, s.f. Nevastă de chiabur; ţărancă chiabură. – Chiabur + suf. -oaică.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

DESCHIABURÍRE, deschiaburiri, s.f. Acţiunea de a deschiaburi şi rezultatul ei. – V. deschiaburi.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

chiaburoáică s. f. (sil. chia-, -roai-), g.-d. art. chiaburoáicei; pl. chiaburoáice

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

deschiaburíre s. f., g.-d. art. deschiaburírii; pl. deschiaburíri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

TRĂSURĂ CU ÁBURI s. v. locomotivă, maşină, tren.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BURUIANA-BURÉŢILOR s. v. scânteioară, scânteiuţă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

Adauga o definitie | Adauga un cuvant nou.

Toate A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ş T Ţ U V W X Y Z

Cuvant:  
*) pentru a cauta în dictionar utilizaţi caractere româneşti.
DIC-DEX