Dictionar Roman Explicativ
 
 
Dictionar » Dictionar Roman-Roman » aburca

aburca

Adauga o definitie | Adauga un cuvant nou.

Toate A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ş T Ţ U V W X Y Z

Cuvant:  
*) pentru a cauta în dictionar utilizaţi caractere româneşti.

aburca

Definitie preluata din dictionarul DEX Online Link

ABURCÁ, abúrc, vb. I. Tranz. şi refl. (Reg.) A (se) urca, a (se) sui căţărându-se, a (se) căţăra; a (se) ridica de jos, de la pământ. – Et. nec. Cf. urca.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ABURCÁ vb. v. căţăra, cocoţa, ridica, sui, urca.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

aburcá vb., ind. prez. 1 sg. abúrc, 3 sg. şi pl. abúrcă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE ABURCÁ mă abúrc intranz. A se urca cu greu; a se căţăra. ~ în copac. /Orig. nec.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ABURCÁ abúrc tranz. 1) A face să se aburce. 2) (greutăţi mari) A ridica, depunând eforturi mari. ~ sacul plin în spate. /Orig. nec.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ABURCÁ 1. A urca, a sui 2. A urca, a ridica -Dintr-un der. vulg.al lat. Ŏrior, cf. urca

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ABURCÁ, aburc vb. (reg.) A (se) urca, a (se) agăţa, a (se) sui, căţărându-se, a (se) căţăra

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

aburcá (-c, át), vb. – 1. A urca, a sui. – 2. A urca, a ridica. Dintr-un der. vulg. al lat. ŏrior, cf. urca. S-ar putea pleca de la *aboricare; însă dificultatea conservării lui b intervocalic este mare, aproape de nerezolvat. Se poate datora unei reduplicări, rezultat al unui b protetic *bŏrĭcāre de la *ŏrĭcāre, (precum *burere, bustum de la urere), sau al unei compuneri cu ad. Cealaltă ipoteză, emisă de Puşcariu, ZRPh., XXXI, 616 şi acceptată de DAR şi REW 606, pleacă de la lat. *arboricare < arbor. Explicaţia nu convinge, nu numai datorită ciudăţeniei imaginii, ci şi pentru că nu se ţine seama de evidenta identitate a lui aburca cu urca şi, prin urmare, de necesitatea de a le găsi o origine comună.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

Adauga o definitie | Adauga un cuvant nou.

Toate A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ş T Ţ U V W X Y Z

Cuvant:  
*) pentru a cauta în dictionar utilizaţi caractere româneşti.
DIC-DEX