Dictionar Roman Explicativ
 
 
Dictionar » Dictionar Roman-Roman » abuz

abuz

Adauga o definitie | Adauga un cuvant nou.

Toate A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ş T Ţ U V W X Y Z

Cuvant:  
*) pentru a cauta în dictionar utilizaţi caractere româneşti.

abuz

Definitie preluata din dictionarul DEX Online Link

abúz s. n. 1. întrebuinţare fără măsură a unui lucru; exces. 2. încălcare a legalităţii; faptă ilegală. ♢ ~ de putere = infracţiune manifestată prin depăşirea atribuţiilor; ~ de încredere = infracţiune constând din înşelarea încrederii cuiva. (< fr. abus, lat. abusus)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ABÚZ, abuzuri, s.n. 1. Încălcare a legalităţii; (concr.) faptă ilegală. ♢ Abuz de putere = delict săvârşit de cineva prin depăşirea atribuţiilor sale. Abuz de încredere = înşelăciune care constă din însuşirea ilegală, înstrăinarea sau refuzul de restituire a unui obiect încredinţat spre păstrare sau spre utilizare. Abuz de drept = delict care constă în exercitarea unui drept cu nesocotirea scopului său social-economic. 2. Întrebuinţare fără măsură a unui lucru; exces. ♢ Loc. adv. Prin abuz = abuziv, exagerat. 3. (Rar) Eroare care constă din exagerarea unui fapt, a unei păreri etc. – Din fr. abus, lat. abusus.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ABÚZ s. 1. exces, samavolnicie, silnicie, (înv. şi reg.) silă, (înv.) puternicie, (grecism înv.) catahris. (A fost blamat pentru ~urile lui.) 2. v. exces.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

abúz s. n., pl. abúzuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ABÚZ ~uri n. 1) Lipsă de măsură; tot ce depăşeşte limitele normale; exces. ~ de medicamente. 2) jur. Încălcare a legalităţii; faptă ilegală. ♢ ~ de putere faptă săvârşită de cineva prin depăşirea împuternicirilor sale. Prin ~ în mod abuziv. /<fr. abus, lat. abusus

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ABÚZ s.n. 1. Folosire fără măsură, excesivă a unui lucru; exces. 2. Depăşire a puterii, a unor prerogative; faptă ilegală. ♢ Abuz de putere = delict constând din trecerea peste împuternicirea pe care o are un funcţionar sau o instituţie; abuz de încredere = delict constând din înşelarea încrederii cuiva; prin abuz = abuziv. [< fr. abus, lat. abusus < abutor – a folosi rău].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ABUZÁ, abuzez, vb. I. Intranz. 1. A uza de ceva în mod exagerat; a face abuz (1). 2. A comite ilegalităţi, nedreptăţi, profitând de o situaţie, de un titlu sau de putere. – Din fr. abuser.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

abuzá vb. intr. 1. a face abuz (1) de ceva. 2. a comite un abuz (2). (< fr. abuser)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

abuzá vb., ind. prez. 1 sg. abuzéz; 2 sg. abuzézi, 3 sg. şi pl. abuzeáză

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

A ABUZ//Á ~éz intranz. 1) A face abuz; a folosi cu exces. 2) A comite un abuz. /<fr. abuser

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ABUZÁ vb. I. intr. 1. A folosi ceva excesiv, fără măsură. 2. A comite nedreptăţi, incorectitudini profitând de o anumită situaţie. [< fr. abuser].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ABUZÍV, -Ă, abuzivi, -e, adj. 1. Exagerat, excesiv. 2. (Despre acţiunile omului) Arbitrar, ilegal; (despre oameni) care abuzează de puterea sa. – Din fr. abusif, lat. abusivus.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

abuzív, -ă adj. 1. exagerat, excesiv. 2. care constituie un abuz; arbitrar; ilegal. (< fr. abusif, lat. abusivus)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ABUZÍV adj., adv. 1. adj. arbitrar, despotic, excesiv, samavolnic, samavolnicesc, silnic, (înv.) volnic. (Măsuri ~.) 2. adv. arbitrar, samavolniceşte. (Procedează ~.) 3. adj. exagerat, excesiv. (Un regim alimentar ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

abuzív adj. m., pl. abuzívi; f. sg. abuzívă, pl. abuzíve

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ABUZÍV ~ă (~i, ~e) 1) Care întrece măsura; excesiv. 2) Care este săvârşit prin abuz de putere; ilegal. /<lat. abusivus, fr. abusif

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ABUZÍV, -Ă adj. 1. Care întrece măsura; excesiv. 2. Arbitrar; ilegal. [Cf. fr. abusif, lat. abusivus].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

DEZABUZÁ, dezabuzez, vb. I. Tranz. şi refl. A face să devină sau a deveni blazat, dezamăgit. – Din fr. désabuser.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

DEZABUZÁ vb. tr., refl. a face să devină, a deveni blazat. (< fr. désabuser)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

DEZABUZÁ vb. v. blaza.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

dezabuzá vb., ind. prez.1 sg. dezabuzéz, 3 sg. şi pl. dezabuzeáză

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

DESABUZÁ vb. I. v. dezabuza.

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

DEZABUZÁ vb. I. tr., refl. (Franţuzism) A-şi recunoaşte greşeala, a reveni asupra unei false opinii. ♦ A dezamăgi. ♦ A-i arăta cuiva că se înşeală. [Var. desabuza vb. I. / < fr. désabuser].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

DEZABUZÁT, -Ă adj. dezamăgit. (< fr. désabusé)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

DEZABUZÁT adj. v. blazat.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

DESABUZÁT, -Ă adj. v. dezabuzat.

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

DEZABUZÁT, -Ă adj. (Franţuzism) Dezamăgit; amărât, scârbit. [Var. desabuzat, -ă adj. / cf. fr. désabusé].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

dezabuzáre s. f., pl. dezabuzări

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

DESABUZÁRE s.f. v. dezabuzare.

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

DEZABUZÁRE s.f. (Franţuzism) Acţiunea de a (se) dezabuza şi rezultatul ei; dezamăgire; amărăciune. [Var. desabuzare s.f. / < dezabuza].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

Adauga o definitie | Adauga un cuvant nou.

Toate A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ş T Ţ U V W X Y Z

Cuvant:  
*) pentru a cauta în dictionar utilizaţi caractere româneşti.
DIC-DEX