Dictionar Roman Explicativ
 
 
Dictionar » Dictionar Roman-Roman » acăţa

acăţa

Adauga o definitie | Adauga un cuvant nou.

Toate A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ş T Ţ U V W X Y Z

Cuvant:  
*) pentru a cauta în dictionar utilizaţi caractere româneşti.

acăţa

Definitie preluata din dictionarul DEX Online Link

ACĂŢÁ vb. I. v. agăţa.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

acăţá (acắţ, át), vb. – 1. A prinde. – 2. A atîrna. – 3. (Fam.) A acosta o femeie pe stradă. – 4. (Arg.) A obţine, a dobîndi. – Var. agăţa (şi der. săi). Mr. acaţ, căţari „a prinde”, istr. (a)coţ „prind”. Origine incertă. Se consideră în general ca fiind reprezentant al lat. accaptiāre, din captiāre (Philippide, Principii, 43; Puşcariu, Lat. ti, 12; Puşcariu 7; Candrea-Dens. 6; REW 1663; DAR); cf. it. cacciare, v.prov. cassar, fr. chasser, sp. cazar, port. caçar. Toate cuvintele romanice au păstrat sensul primitiv, „a prinde cerbul”, ca în mr. şi istr. Semantismul nu pare să ridice nici o problemă deosebită; însă fonetismul este dificil, datorită reducerii inexplicabile a grupului ptt. Este posibil să se fi produs o contaminare cu vreo formă balcanică, de ex. bg. kacjă „a agăţa” (Meyer, Alb. St., IV, 81), cf. căţăra. Candrea, Elementele, 403, şi Puşcariu 7 presupun o contaminare cu caţă „toiag, bîtă”; Cihac, II, 475 pleacă de la mag. akasztani (cf. Schuchardt, ZRPh., XXVIII, 41; Candrea-Dens., 6). Acăţa pierde treptat teren faţă de agăţa, în pofida strădaniei gramaticienilor şi puriştilor. – Der. acăţăcios, adj. (lipicios); acăţătoare, s.f. (şiret, atîrnătoare); acăţături, s.f. pl. (cîrcei la viţa de vie). Cf. caţă.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ACĂŢÁT, -Ă, adj. v. agăţat.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACĂŢÁR s. v. salcâm.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ACĂŢÁRE s.f. v. agăţare.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

Adauga o definitie | Adauga un cuvant nou.

Toate A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ş T Ţ U V W X Y Z

Cuvant:  
*) pentru a cauta în dictionar utilizaţi caractere româneşti.
DIC-DEX