Dictionar Roman Explicativ
 
 
Dictionar » Dictionar Roman-Roman » acău

acău

Adauga o definitie | Adauga un cuvant nou.

Toate A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ş T Ţ U V W X Y Z

Cuvant:  
*) pentru a cauta în dictionar utilizaţi caractere româneşti.

acău

Definitie preluata din dictionarul DEX Online Link

ACĂU, -áuă s.n. Măsură de capacitate (= 56 litri) folosită pe vremuri în Transilvania -Din mag. Akó, sl. Okov&#xf5, sb., cr. Akov

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

acău (-áuă) s.n. – Măsură de capacitate (= 56 litri) folosită pe vremuri în Trans. < Mag. akό, din sl. okovῠ, cf. sb., cr. akov (Miklosich, Fremdw, 73; Slaw. Elem., 33; Cihac, II, 475; Berneker 26).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

Bacắu s.m. – Oraş din sud-vestul Mold. A-şi găsi Bacăul, a da de bucluc. Expresia se explică, după Hasdeu 2291, prin aluzie la neplăcerile pe care odinioară le făcea călătorilor importanta vamă din Bacău, centru vamal pentru tot ce intra din Munt. şi Trans. – După Cihac, II, 477 (cf. Weigand, Jb., XVI, 75), din mag. bakó „călău”. Este vorba cu mai multă probabilitate de o contaminare a ambelor cuvinte, adică de o interpretare umoristică a numelui oraşului, prin intermediul cuvîntului mag.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

Bacắu (nume de loc) s. propriu n., art. Bacắul

Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a, , Editura Univers Enciclopedic, 2005

BACẮUL s.n.art. (Pop.; în expr.) A-şi găsi bacăul (cu cineva) = a da de bucluc (cu cineva), a o păţi. – Cf. magh. bakó „călău”.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CEACẮU, ceacăie, s.n. (Reg.) Un fel de chipiu milităresc, înalt şi tare, pe care îl purtau odinioară membrii unor unităţi militare. – Din magh. csákó.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

bacăul s. n. art.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ceacău s. n., art. ceacăul; pl. ceacăie, art. ceacăiele

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ciacắu (-uri), s.n. – (Trans.) Şapcă militară, chipiu. – Var. ceacău. Germ. Shako, prin intermediul mag. cśakó (DAR), cf. fr. shako.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

bacắul (în expr.) s. n. art.

Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a, , Editura Univers Enciclopedic, 2005

BACẮUL s.m. art. v. BACĂU (În expr.) A-şi găsi bacăul (cu cineva) = a da de bucluc, a o păţi. – [DLRM]

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

SACĂUCĂ s. v. câră.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

Adauga o definitie | Adauga un cuvant nou.

Toate A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ş T Ţ U V W X Y Z

Cuvant:  
*) pentru a cauta în dictionar utilizaţi caractere româneşti.
DIC-DEX