Dictionar Roman Explicativ
 
 
Dictionar » Dictionar Roman-Roman » ac

ac

Adauga o definitie | Adauga un cuvant nou.

Toate A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ş T Ţ U V W X Y Z

Cuvant:  
*) pentru a cauta în dictionar utilizaţi caractere româneşti.

ac

Definitie preluata din dictionarul DEX Online Link

AC, ace, s.n. 1. Mică ustensilă de oţel, subţire, ascuţită şi lustruită, prevăzută cu un orificiu prin care se trece un fir care serveşte la cusut. ♢ Expr. A avea (sau a găsi) ac de cojocul cuiva = a avea mijloace de a înfrâna sau de a pedepsi pe cineva. A călca (sau a umbla) ca pe ace = a merge încet, cu grijă. A scăpa ca prin urechile acului = a scăpa cu mare greutate. Nici cât un vârf de ac = extrem de mic, foarte puţin, aproape deloc. A căuta acul în carul cu fân = a se apuca de o muncă zadarnică. 2. (Cu determinări) Nume dat unor obiecte asemănătoare cu un ac (1), având diverse întrebuinţări. Ac cu gămălie. Ac de siguranţă. Ac de păr. ♢ Ac de maşină = ac pentru maşina de cusut. ♦ Ace de gheaţă = cristale de gheaţă, subţiri şi ascuţite, care se formează iarna. 3. Indicator la unele instrumente de măsură sau în medicină. Ac magnetic. Acul busolei. ♦ Macaz. 4. (Biol.) Organ de apărare şi de atac al unor animale, în formă de ghimpe sau de vârf ascuţit. ♦ Organ în formă de ac (1) sau de ghimpe care acoperă pielea unor animale, folosit pentru apărare. Acele ariciului. 5. Frunză îngustă, ascuţită, caracteristică coniferelor. 6. Compuse: acul-doamnei = plantă erbacee din familia umbeliferelor, cu flori albe şi cu fructe terminate cu un cioc lung (Scandix pecten veneris); ac-de-mare = peşte marin, lung şi ascuţit, în formă de andrea, acoperit cu plăci osoase (Syngnathus rubescens) – Lat. acus.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

AC s. 1. ac cu gămălie = (pop.) bold, spelcă, (reg.) bumbuşcă; ac de cap = ac de păr, (pop.) spelcă; ac de păr v. ac de cap. 2. (la albine) (pop.) bold. 3. minutar. (~ele ceasornicului.) 4. macaz, (reg.) schimbător. (~ feroviar.) 5. (TEHN.) ac obturator v. poantou.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ac s. n., g.-d. art. ácului; pl. áce

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

AC áce n. 1) Obiect mic de metal, ascuţit la un capăt şi prevăzut la celălalt cu o gaură, prin care trece aţa, care serveşte la cusut. ♢ ~ ţigănesc ac mare, pentru cusut pânză groasă. A sta (sau a şedea) ca pe ace a fi foarte nerăbdător. A călca ca pe ace a umbla încet pentru a nu face zgomot. A scăpa ca prin urechile ~ului a scăpa cu mare greutate. A găsi (a avea) ~ de cojocul cuiva a-i veni cuiva de hac. 2) Obiect asemănător cu această piesă alungită, având diferite întrebuinţări. ~ de siguranţă. ~ de păr. ~ul ceasornicului. 3) Organ de apărare la unele insecte şi animale. ~ul albinei. 4) Frunză subţire şi ascuţită a coniferelor. 5) Şină mobilă pentru dirijarea vehiculelor de cale ferată de pe o linie pe alta; macaz. 6): ~-de-mare peşte marin în formă de andrea. /<lat. acus

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

AC, -e 1. Instrument de cusut 2. Bold 3. (La insecte si plante) Organ de apărare în formă de ghimpe 4. (La unele instrumente) Indicator -Din mr., megl. Ac, istr. Ac, lat. Acus, vegl. Yuak, it. Ago, prov. Ac

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ac (áce), s.n. – 1. Instrument de cusut. – 2. Bold. – 3. (La insecte şi plante) Organ de apărare în formă de ghimpe. – 4. (La unele instrumente) Indicator. – Mr., megl. ac, istr. ŏc. < Lat. ăcus (Puşcariu, 6; Candrea-Dens., 3; REW 130; DAR; cf. Rohlfs, Differenzierung, 49); cf. vegl. yuak, it. ago (calabr. acu, sard, agu), prov. ac. – Der. acar, s.n. (cutiuţă, acăriţă); acar, s.m. (muncitor feroviar, macagiu); acăriţă, acarniţă, s.f. (cutiuţă în care se păstrează ace).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ac semipermanent

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

ACÍ adv. v. aici.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACT, acte, s.n. 1. Document eliberat, emis etc. de o autoritate prin care se arată un fapt, o obligaţie, identitatea cuiva etc. ♢ Act de acuzare = concluzie scrisă întocmită de organele judiciare spre a dovedi vinovăţia cuiva. 2. Manifestare a activităţii umane; acţiune, faptă, fapt. ♢ Expr. A lua act (de ceva) = a declara în mod formal că a luat cunoştinţă (de ceva). A face act de prezenţă = a apărea undeva pentru scurt timp, din datorie sau din politeţe. A face un act de dreptate = a recunoaşte meritele şi drepturile unei persoane nedreptăţite. ♦ Rezultatul unei activităţi conştiente sau instinctive individuale, care are un scop sau tinde către realizarea unui scop. 3. Diviziune principală a unei opere dramatice, reprezentând o etapă în desfăşurarea acţiunii. – Din lat. actum, fr. acte.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACÚ adv. v. acum.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

BAC1, bacuri, s.n. 1. Ambarcaţie cu fundul şi capetele plate, cu care se fac scurte traversări de râuri sau de lacuri sau care este folosită pentru serviciile auxiliare ale unei nave; brod, brudină, pod umblător. 2. (Sport) Platformă sau ambarcaţie cu vâsle, fixată pe apă pentru antrenamentul canotorilor, caiaciştilor şi canoiştilor. 3. (Tehn.) Recipient, vas cu diverse utilizări industriale. – Din fr. bac.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

BAC2, bacuri, s.n. Element al sculelor şi dispozitivelor de strângere (menghine, mandrine etc.) cu care se prind piesele în vederea prelucrării lor. – Din germ. Backe.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

DAC, -Ă, daci, -ce, adj. s.m. şi f. 1. Adj. Care se referă la Dacia sau la populaţia ei, privitor la Dacia sau la populaţia ei; dacic. 2. S.m. şi f. Persoană care făcea parte din populaţia de bază a Daciei. – Din lat. Dacus.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

HAC1, (2) hacuri, s.n. 1. (În expr.) A-i veni (cuiva sau la ceva) de hac = a găsi modalitatea, sistemul de a învinge, de a face inofensiv pe cineva sau ceva care supără, care provoacă nemulţumiri. 2. (Înv.) Salariu, leafă. – Din tc. hak.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

HAC2, hacuri, s.n. (Reg.) Un fel de cui de fier care se bate iarna pe talpa încălţămintei sau la potcoavele cailor, ca să nu alunece. – Din ucr. hak.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

IAC, iaci, s.m. Mamifer rumegător din Tibet, mai mic decât bivolul, cu corpul masiv, acoperit de păr lung de culoare brună şi cu o cocoaşă pe ceafă (Poephagus grunniens). – Din fr. yack.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

JAC1, jacuri, s.n. 1. Dispozitiv, folosit mai ales în telefonia manuală, care permite, prin introducerea unei fişe, stabilirea unei legături între două linii. 2. Dispozitiv de interconectare electrică a unor magnetofoane şi casetofoane. [Scris şi: jack. – Pr. şi: geac] – Din fr., engl. jack.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

JAC2, jacuri, s.n. v. jaf.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MAC1 interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită strigătul raţelor. – Onomatopee.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MAC2, maci, s.m. 1. Numele mai multor plante din familia papaveraceelor, cu flori de obicei roşii şi cu seminţe mărunte, uleioase, închise într-o capsulă (Papaver); din fructele uneia dintre specii se extrage opiul, iar seminţele ei se folosesc în alimentaţie. ♦ P. restr. Sămânţa macului (1), folosită în alimentaţie. 2. Compuse: mac-cornut = plantă erbacee păroasă cu flori roşii, având la baza fiecărei petale o pată neagră (Glaucium corniculatum); (reg.) macul-ciorii = zămoşiţă. – Din bg. mak, scr. mak.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SAC, saci, s.m. 1. Obiect confecţionat din pânză, din hârtie rezistentă, din material plastic etc., folosit la păstrarea şi la transportarea unor produse; conţinutul unui astfel de obiect; obiectul împreună cu conţinutul lui. ♢ Sac de dormit = sac special prevăzut de obicei cu un fermoar şi cu o glugă, folosit mai ales de excursionişti pentru a dormi. (Rar) Sac de spate = raniţă; rucsac. ♢ Expr. Sac fără fund = a) om lacom, nesăţios; b) om care ştie şi povesteşte multe snoave, anecdote, glume. A da de fundul sacului = a sărăci. A prinde (pe cineva) cu mâţa (sau cu mâna) în sac = a surprinde (pe cineva) în momentul când săvârşeşte o faptă rea. A(-şi) dezlega sacul = a se destăinui. ♦ Fig. (Cu determinări introduse prin prep „cu” sau „de” care arată felul) Cantitate mare, grămadă. 2. Pânză de fuior, de câlţi sau de buci din care se fac sacii (1). 3. Geantă mare de pânză, de piele etc. în care se pun lucrurile necesare pentru o călătorie. 4. Unealtă de pescuit făcută dintr-o reţea de sfoară în formă de sac (1) cu fundul adânc şi cu gura ţinută deschisă printr-un arc de lemn. 5. (În sintagmele) Sac aerian = organ în formă de sac (1), caracteristic păsărilor, care menţine ritmul de respiraţie al acestora în timpul zborului. Sac polinic = fiecare dintre compartimentele din antera staminei, în care se formează polenul. Sac embrionar = cavitate din ovulul plantelor angiosperme, în care se află mai multe celule, printre care şi oosfera. – Din lat. saccus.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

LAC s. n. 1. soluţie pe bază de oxid de aluminiu gelatinos, cu un colorant, folosită în pictură. 2. suc răşinos al unor arbori din Extremul Orient, din care se prepară o soluţie pentru lustruit mobile. 3. lichid cu care se acoperă unele corpuri pentru a le feri de umezeală, de rugină etc. (< germ. Lack)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

PAC1 interj. 1. (Adesea repetat) Cuvânt care imită zgomotul produs de o lovitură, de căderea unui obiect, de detunătura unei arme etc. 2. Cuvânt care sugerează rapiditatea, caracterul brusc şi neaşteptat al unei mişcări, al unei acţiuni etc. – Onomatopee.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PAC2, pacuri, s.n. (Reg.) Pachet (de tutun); legătură; ghem1 – Din germ. Pack.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

JAC [GEAC] s. n. 1. dispozitiv în centralele telefonice care permite, prin intermediul unei fişe, stabilirea legăturii între două linii. 2. dispozitiv de interconectare electrică a unor magnetofoane sau casetofoane. (< fr., engl. jack)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

LAC1, lacuri, s.n. Întindere mai mare de apă stătătoare, închisă între maluri, uneori cu scurgere la mare sau la un râu. ♢ Lac de acumulare = lac (artificial) situat în amonte de o hidrocentrală, care constituie rezerva de apă necesară producerii energiei. ♢ Expr. A sări (sau a cădea, a da etc.) din lac în puţ = a da de un rău mai mare, încercând să scape de un alt rău. ♦ Fig. Cantitate mare de apă sau de alt lichid. – Lat. lacus.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

OAC interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită strigătul broaştelor. [Var.: oácaca interj.] – Onomatopee.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

LAC2, lacuri, s.n. 1. Preparat lichid obţinut prin dizolvarea într-un solvent volatil a unor răşini, uleiuri sau a altor substanţe şi care, întins pe suprafaţa unui obiect, formează în urma evaporării solventului o pojghiţă solidă, dură, care fereşte obiectul de influenţa aerului şi a umezelii, dându-i totodată un aspect plăcut. 2. Piele (sau imitaţie de piele) cu faţa netedă, lucioasă, acoperită cu un strat de lac2 (1). – Din germ. Lack.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

RAC, raci, s.m. 1. Crustaceu comestibil acoperit cu o carapace tare, de culoare neagră-verzuie, care devine roşie la fiert, cu abdomenul inelat, cu cinci perechi de picioare, dintre care cea din faţă este în formă de cleşte (Astacus fluviatilis). ♢ Expr. A da înapoi (sau îndărăt) ca racul = a-i merge rău, a nu mai progresa. Roşu ca racul (sau ca un rac fiert), se spune despre o persoană foarte roşie la faţă. 2. (Art.) Numele unei constelaţii în dreptul căreia Soarele ajunge la solstiţiul de vară. ♢ Tropicul racului = cerc imaginar pe globul pământesc, la 23°27' nord de ecuator, care limitează zona tropicală de cea boreală. Zodia (sau semnul) racului = a patra dintre cele 12 zodii; zodia cancerului. 3. Nume dat unor unelte care prind sau agaţă ca picioarele racului (1): a) dispozitiv folosit pentru fixarea coloanei de ţevi de pompare în coloana de exploatare a unei sonde; b) dispozitiv folosit la prinderea şi readucerea la suprafaţă a unor piese scăpate sau rămase accidental în gaura de sondă. 4. Ustensilă de uz casnic, confecţionată din oţel, ascuţită şi prevăzută cu un mâner, cu care se extrag dopurile din sticlele înfundate; tirbuşon. 5. (Med.; pop.) Cancer. – Din sl. rakŭ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

TAC1 interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită zgomotul produs prin lovirea unui obiect (de lemn). – Onomatopee.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

TAC2, tacuri, s.n. Baston special de lemn, cu care jucătorii izbesc bilele la biliard; achiu2. – Din ngr. tákos.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

IAC s. m. mamifer erbivor rumegător din Tibet, mai mic decât bivolul, cu păr lung, domesticit, animal de povară. (< fr. yack)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

TAC s. (Mold.) achiu. (~ de biliard.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SAC s. v. faţă, învelitoare, juvelnic, matcă, matiţă, raniţă, rucsac, săculeţ, sedilă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SAC s. 1. (ANAT.) sac aerian = sac pulmonar; sac pericardic v. pericard; sac pulmonar v. sac aerian; sac vitelin = vezică ombilicală. 2. (BOT.) sac embrionar = a) macrospor, megaspor. (~ la gimnosperme.); b) macroprotal. (~ la angio-sperme.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

RAC s. v. ancoră, cancer, coropişniţă, destupătoare, neoplasm, tirbuşon, tumoare malignă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

RAC s. 1. (ZOOL.; Astacus fluviatilis) (rar) stacoj. 2. (pop.) cancer. (Zodia ~ului.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PAC s. v. pachet.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PAC interj. poc! (~! se aude un foc de armă.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

OAC interj. miorc!, (reg.) orac! (Broasca face: ~!)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MAC s. (BOT.) 1. (Papaver somniferum) (reg.) paparună, somnişor. 2. (Papaver rhoeas) (reg.) măcuţ, paparună, păpăruie, somnişor. 3. mac-cornut (Glaucium corniculatum şi phoeniceum) = (reg.) paparună.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

LAC s. vernis, (înv.) vernichiu. (~ pentru mobilă.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

LAC s. v. baltă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

LAC s. (GEOGR.) (pop.) tău. (~ de munte.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

IAC s. (ZOOL.; Poephagus grunniens) bou grohăitor.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

HAC s. v. leafă, remuneraţie, retribuţie, salariu.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

DAC s., adj. 1. s. get. (~ii erau numiţi geţi de către greci.) 2. adj. dacic, get, getic. (Populaţia ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BAC s. v. bacalaureat.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BAC s. pod mişcător, pod plutitor, pod umblător, (reg.) brod, brudină, (nordul Mold. şi prin Bucov.) parom.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ACT s. 1. document, dovadă, hârtie, izvor, înscris, piesă, (înv. şi pop.) scris, (înv. şi reg.) scrisoare, (înv.) carte, izvod, încredinţare, răvaş, sinet, teşcherea, uric, zapis. (Numeroase ~ atestă acest fapt istoric.) 2. document, hârtie, legitimaţie. (Rog, prezentaţi ~ele!) 3. v. faptă. 4. eveniment. (~ul Unirii.) 5. (TEATRU) (înv.) perdea. (Dramă în 5 ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÁCE s. pl. v. înţepătură, junghi.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ací adv. (în special în expr.: aci...aci, cât pe-aci, de aci înainte/de aici înainte)

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

act s. n., pl. ácte

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

bac (ambarcaţie, piesă tehnică) s. n., pl. bácuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

dac adj. m., s. m., pl. daci; f. sg. dácă, pl. dáce

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

hac (răfuială) s. n., pl. hácuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

hac (salariu, cui) s. n., pl. hácuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

iac s. m., pl. iaci

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

jac (telef.) s. n., pl. jácuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

lac (apă stătătoare, soluţie) s. n., pl. lácuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

lac (piele) s. n., pl. lácuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

mac/mac-mac interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

mac s. m., pl. maci

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

oac interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

pac(-pac) interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

pac (de tutun) s. n., pl. pácuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

rac s. m., pl. raci

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

sac s. m., pl. saci

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

tac/tac-tác interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

tac s. n., pl. tácuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

OÁC interj. (se foloseşte, de obicei repetat, pentru a imita orăcăitul broaştelor). /Onomat.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

MAC2 interj. (se foloseşte pentru a reda strigătul specific pe care îl scot raţele). /Onomat.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

MAC1 ~i m. 1) Plantă erbacee cu frunze ovale şi cu flori mari, roşii (sau albe), cultivată pentru seminţele ei mici, negre sau cenuşii, închise într-o capsulă şi folosite în alimentaţie; somnişor. 2) Sămânţa acestei plante. 3): ~ sălbatic, ~ de câmp plantă erbacee cu flori roşii, care creşte prin lanurile de cereale. /<bulg. mak, sb. mak

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

LAC2 ~uri n. 1) Soluţie a unor răşini sau uleiuri cu care se unge suprafaţa unui obiect pentru a-i da luciu sau pentru a-l feri de contactul dăunător cu aerul sau cu umezeala. 2) Piele sau imitaţie de piele cu faţa netedă şi lucioasă. /<germ. Lack, fr. laque

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

LAC1 ~uri n. 1) Apă stătătoare de mare întindere, cu sau fără scurgere. 2) fig. Cantitate mare de apă sau de alt lichid. /<lat. lacus

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

JAC -uri n. 1) (la telefonia manuală) Piesă care, prin introducerea unei fişe, stabileşte legătura între două linii. 2) Dispozitiv de interconectare electrică a unor magnetofoane, casetofoane etc. /<engl. jack

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

IAC iaci m. Mamifer rumegător asemănător cu bivolul, dar de talie mai mică, cu păr lung şi cu o cocoaşă pe ceafă. [Monosilabic] /<fr. yack

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

HAC2 ~uri n. Cui de fier care se bate la talpa încălţămintei (ca să nu alunece). /<ucr. hak

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

HAC1 n. : A-i veni (sau a-i da) cuiva de ~ a găsi mijlocul de a pedepsi pe cineva care cauzează neplăceri; a pune pe cineva la punct. /<turc. hak

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

DA//C2 ~că (~ci, ~ce) m. şi f. ist. Persoană care făcea parte din populaţia de bază a Daciei. /<lat. Dacus

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

DA//C1 ~că (~ci, ~ce) ist. Care aparţinea Daciei sau populaţiei ei; din Dacia. /<lat. Dacus

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

BAC ~uri n. Ambarcaţie plutitoare de formă plată pentru transportul de oameni, vehicule etc. de la un mal al unei ape la celălalt; pod umblător. ~ cu motor. /<fr. bac

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ACÚ adv. v. ACUM.~-i ~ a sosit momentul decisiv. lat. eccum modo

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ACT ~e n. 1) Document oficial care adevereşte un fapt. ♢ ~ de acuzare încheiere scrisă asupra anchetării unei cauze penale, folosită ca bază la dezbaterile unui proces. 2) Manifestare a activităţii omului; faptă; acţiune. ~ de curaj.A lua ~ de ceva a afla, a lua cunoştinţă de ceva. A face ~ de prezenţă a apărea undeva din politeţe sau fiind obligat. 3) Diviziune a unei opere dramatice. Comedie în trei ~e. /<lat. actum, fr. acte

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ACE [pr.: eis] n. (la tenis) Lovitură prin care se obţine punct direct din serviciu. /<eng. ace

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

PAC interj. (se foloseşte pentru a reda zgomotul produs de o împuşcătură, de o lovitură etc.). /Onomat.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

RAC1 raci m. 1) Crustaceu dulcicol cu carapacea brună-verzuie (roşie după fierbere), având prima pereche de picioare în formă de cleşte. ♢ Roşu ca ~ul cu faţa foarte rosie. A da înapoi (sau îndărăt) ca ~ul a) a se retrage; b) a regresa. 2) la sing. art. pop. Constelaţie situată în dreptul Soarelui, când acesta ajunge la solstiţiul de vară. ♢ Tropicul ~ului paralela de 23°27' latitudine nordică. Zodia (sau semnul) ~ului unul dintre cele douăsprezece sectoare ale zodiacului; zodia Cancerului. 3) med. pop. Tumoare malignă constând din înmulţirea excesivă a celulelor cu distrugerea ţesuturilor vecine normale; cancer. /<sl. raku

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

RAC2 ~uri n. Unealtă care serveşte la prins sau la agăţat. /<sl. raku

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

SAC saci m. 1) Recipient deschis numai în partea de sus, făcut din diverse materiale (pânză, hârtie, piele, plastic etc.), servind la păstrarea şi transportarea substanţelor pulverulente sau a obiectelor mărunte. ♢ ~ fără fund a) se spune despre cineva care mănâncă foarte mult; mâncăcios; b) care tinde mereu să obţină bunuri în cantitate cât mai mare; nesăţios; c) care cere cheltuieli mari (fără a se vedea rezultatul). A da de fundul ~ului a deveni sărac; a sărăci. A prinde pe cineva cu mâţa în ~ a da de cineva în momentul când săvârşeşte o faptă rea (mai ales când fură ceva). Cum e ~ul (aşa e) şi peticul (sau cârpala) se spune despre două persoane (sau lucruri) cu aceleaşi însuşiri negative. 2) Conţinutul unui astfel de recipient. Un ~ de făină. 3) Pânză specială din care se fac astfel de recipiente. 4) Geantă mare (de pânză, de piele etc.) în care se pun lucrurile necesare pentru o călătorie. ♢ ~ de dormit obiect în formă de sac prevăzut cu o glugă şi cu un fermoar, folosit pentru dormit în condiţii de turism. 5) Unealtă de pescuit constând dintr-o plasă fixată de jur împrejurul unui arc de lemn. 6) biol. Cavitate înconjurată de un perete membranos. ~ embrionar. 7) Stadiu intermediar între larvă şi adult la furnici; nimfă de furnică. /<lat. saccus

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

TAC1 interj. (se foloseşte, de obicei repetat, pentru a reda zgomotul loviturilor regulate într-un obiect tare). /Onomat.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

TAC2 ~uri n. (la biliard) Baston special de lemn, subţiat treptat spre un capăt, cu care sunt lovite bilele. /<ngr. tákos

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ACU-1 Element prim de compunere savantă cu sensul de „ac”. [< lat. acus].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ACU-2 Element prim de compunere savantă care introduce în termeni referirea la „auz”. [Cf. lat. acutus, gr. akouein – a auzi].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

RAC, raci, s.m. ~ 4. (Mold.) ~ 6. (Înv.) Ancoră. 7. (Mil.) Unealtă de fier, de diferite forme, de unul din capetele căreia este fixată o tijă şi care se întrebuinţează pentru a extrage proiectilele de pe ţeava unei arme de foc. 8. Darac. (din sl. rakŭ; cf. bg., scr., pol., rus. rak, magh. rák)

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

BAC1 s.n. 1. Pod umblător care serveşte la transportul peste un râu mare. 2. Recipient de sticlă, de metal sau de ebonită, folosit de obicei pentru depunerea unui lichid. [Pl. -curi. / < fr. bac, cf. ol. bak].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

BAC2 s.n. 1. Piesă cu ajutorul căreia se fixează obiectele de prelucrat la menghină, la filieră etc. ♦ Piesă în care se fixează vârful bocancului legat de schiuri; falcă. 2. Instalaţie specială pentru iniţierea şi perfecţionarea canotorilor, caiaciştilor şi canoiştilor. [Pl. -curi. / < germ. Backe].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

BAC3 s.n. Carte fără valoare (la jocul de maca). [< fr. bac].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

act sexual cu finalizare orala

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

IAC s.m. Mamifer rumegător din Tibet mai mic decât bivolul, cu corpul acoperit de păr lung, domesticit şi folosit ca animal de povară. [Scris şi yak. / < fr. yack < cuv. tibetan].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

IAC s.m. Animal rumegător domestic din Tibet, folosit pentru cărat poveri.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

sac, saci

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

ACÍ adv. 1. Aici, în locul acesta 2. Atunci, în momentul acela Var. acia, acile(a), acice(a) -Din mr. Aţia, istr. Ţia, lat. Eccum hĭc

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

BAC1 s. n. 1. platformă plutitoare care serveşte la transportul de oameni, animale şi vehicule peste un curs de apă. 2. cuvetă, bazin. 3. avion echipat pentru transportul automobilelor şi al pasagerilor lor. 4. recipient de sticlă, metal sau ebonită, pentru depunerea unui lichid. 5. parapet amenajat pentru cultura plantelor pe un substrat. (<fr. bac)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

BAC2 s. n. 1. piesă cu ajutorul căreia se fixează obiectele de prelucrat la menghină, la filieră etc. ♦ piesă în care se fixează vârful bocancului de schiuri. 2. instalaţie pentru iniţierea şi perfecţionarea canotorilor, caiaciştilor şi canoiştilor. (<germ. Backe)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

BAC3 s. n. 1. carte fără valoare (la jocul de maca). 2. (fam.) bacalaureat. (<fr. bac)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ACE s.n. (Sport) Lovitură la tenis prin care se obţine punct. [Pron. eis. / < engl. ace].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ACT s.n. 1. Rezultatul unei acţiuni, al unei activităţi umane; acţiune, faptă. ♢ A lua act (de ceva) = a afla, a înregistra, a nota; a face act de prezenţă = a apărea undeva, obligat sau din politeţe. 2. Document oficial care constată un fapt, o învoială, o obligaţie etc. ♢ Act de acuzare = concluzie scrisă asupra anchetării unei cauze penale, folosită ca bază la dezbaterile unui proces. 3. Diviziune a unei piese de teatru. [< lat. actus, cf. fr. acte].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ACU- elem. „auz”. (< fr. acou-, cf. lat. acutus, gr. akouein, a auzi)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ACT s. n. 1. manifestare a unei activităţi; acţiune, faptă. ♦ a face ~ de prezenţă = a apărea undeva, obligat sau din politeţe. 2. document, înscris oficial. ♦ ~ de acuzare = concluzie scrisă asupra anchetării unei cauze penale, bază la dezbaterile unui proces. 3. diviziune a unei opere dramatice. (< fr. acte, lat. actum)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ACE [EIS] s. n. (tenis) lovitură din care se obţine un punct. (< engl. ace)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ací, adv. – 1. Aici, în locul acesta 2. Atunci, în momentul acela. – Var. acia, acile(a), acice(a). Mr. aţia, istr. ţi(a). Lat. *eccum hῐc (Puşcariu 12; Candrea-Dens., 8; REW 4129; DAR); cf. it. qui, engad. (a)qui(a), v. prov., cat., sp., port. aqui, fr. ici. Pentru varianta acice, Puşcariu 13 propune *eccum hicce; însă poate fi unul din multele rezultate ale întîlnirii lui aci cu aici. – Der. aciaşi, adv. (înv., în acelaşi loc; în acelaşi timp), cu -şi, cf. acelaşi.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ací, adv. – 1. Aici, în locul acesta 2. Atunci, în momentul acela. – Var. acia, acile(a), acice(a). Mr. aţia, istr. ţi(a). < Lat. *eccum hῐc (Puşcariu 12; Candrea-Dens., 8; REW 4129; DAR); cf. it. qui, engad. (a)qui(a), v. prov., cat., sp., port. aqui, fr. ici. Pentru varianta acice, Puşcariu 13 propune *eccum hicce; însă poate fi unul din multele rezultate ale întîlnirii lui aci cu aici. – Der. aciaşi, adv. (înv., în acelaşi loc; în acelaşi timp), cu -şi, cf. acelaşi.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

act (ácte), s.n. – 1. Document, înscris. – 2. Manifestare, acţiune, fapt. < Fr. acte. – Der. (din. fr.) acţiune, s.f.; acţiona, vb.; acţionar, s.m.; acţionist, s.m. (acţionar); activ, adj.; activ, s.n. (credit); activa, vb. (a pune în mişcare); activist, s.m. (agitator comunist); activitate, s.f.; actual, adj.; actualist, s.m. (adept al actualismului); actualitate, s.f.; actualiza, vb.; inacţiune, s.f.; inactiv, adj.; inactual, adj.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

hac3, hácuri, s.n. (reg.; mai ales la pl.) vreascuri, târşi, ramuri tăiate, crăci dărâmate, surcele.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

hac4, hácuri, s.n. (reg.) chip, putinţă, modru; asemănare, pereche.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ace

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ace

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

bac (bácuri), s.n. – Menghine pentru tablă lipită. Germ. Backe „obraz”. Termen industrial.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ACI s. m. (Ban.) Tîmplar. Faber lignarius. Acs. Ats. LEX. MARS., 224. Etimologie: magh. ács. Cf. a s t a l o ş, t e s l a r.

Dicţionarul limbii române literare vechi (1640-1780) - Termeni regionali, Mariana Costinescu, Magdalena Georgescu, Florentina Zgraon, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1987

JAC s.n. (Tehn.) Piesă de legătură la care se leagă firele unui circuit electric pe un singur ax, folosită în centralele telefonice. [Pl. -curi. / < fr. jack, cf. engl. jack-knife].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

LAC s.n. Soluţie de bază de oxid de aluminiu gelatinos, amestecată uneori cu un colorant, folosită în pictură. ♦ Suc răşinos al unor arbori din Extremul Orient, din care se prepară o soluţie pentru lustruit mobile. ♦ Lichid cu care se acoperă unele corpuri pentru a le feri de umezeală, de rugină etc. [Cf. fr. laque, germ. Lack, lat. lacca < pers. lakk – culoare roşie < hind. lakh].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

act emis, in evul mediu,de cancelaria domneasca, prin care se acordau cuiva anumite privilegii,un tilu de proprietate etc

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

act prenuptial

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

vac, vácuri, s.n. (înv.) veac.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ace, brice şi carice expr. (vulg.) lucruri diverse / de tot felul (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

hac (hácuri), s.n. – Retribuţie, remuneraţie, răsplată, salariu, leafă. – Mr. hache. Tc. hakk „drept” (Şeineanu, II, 193; Meyer 145; Ronzevalle 81), cf. ngr. χάϰι, alb. hak, sb., bg. hak (Berneker 383). Sec. XVIII, înv., astăzi se foloseşte numai în expresia a-i veni de hac, cf. ngr. λέου ἔνα χάϰϰ. Din rom. provine rut. hak (Berneker 383).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

hac (hácuri), s.n. – Cui de potcoavă. Germ. Haken, prin intermediul pol., rut. hak (Cihac, II, 133; DAR).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

hac (hácuri), s.n. – (Trans.) Surcele, vreascuri. Germ. Hack(holtz). – Cf. hăcui.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

lac (lácuri), s.n. – Apă stătătoare. – Mr., megl. lac, istr. lǫc Lat. lacus (Puşcariu 630; Candrea-Dens., 937; REW 4836; DAR), cf. it., sp., port. lago, prov., fr. lac. Din rom. pare să provină mag. lák (Edelspacher 18). – Der. lăcărie, s.f.; lăcos, adj.; lacovişte, s.f., cu suf. -işte (după Skok, 71 şi DAR, din bg., sb. lokva „băltoacă”).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

lac (lácuri), s.n. – Vopsea, glazură, etc. Fr. laque sau germ. Lack. – Der. lăcui, vb.; lăcuitor, s.m.; lachirui, vb. (înv., a da cu lac), din germ. lakieren (Borcea 195).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

mac (máci), s.m. – Plantă (Papaver somniferum). – Mr. mac. Sl. makŭ (Miklosich, Lexicon, 359; Cihac, II, 179; Berneker, II, 10; Conev 47), cf. bg., sb., cr., slov., ceh., rut., rus. mak (Vasmer, II, 89), mag. mák.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

mac interj. – Imită glasul ratei. Creaţie expresivă. – Der. măcăi, vb. (despre raţe, a face mac, mac); măcăit, s.n. (acţiunea de a măcăi); măcăială, s.f. Cf. mec, interj. (imită glasul caprei), der. mecăi, vb. (a behăi), cu var. mehăi, cf. sl. mekati, germ. meckern.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

oác interj. – Imită orăcăitul broaştei. – Var. oacaca, oatata. Creaţie expresivă, cf. orac. – Der. ocăcăi, vb. (a orăcăi); ocăcăială, s.f. (acţiunea de a orăcăi şi rezultatul ei).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

pac interj. – Poc, buf, tronc (exprimă ideea de lovitură sau de acţiune bruscă). – Var. paf. Creaţie expresivă, cf. poc şi it. pacchiare „a pocni”, fr. paf. – Der. paca-paca, interj. (arată zgomotul ritmic al unui mecanism în funcţiune), cf. tic-tac; păcănit, s.n. (zgomot ritmic); păcănitoare, s.f. (castanietă); păcăli, vb. (a înşela, a amăgi), cu suf. expresiv -li (pentru tranziţia semantică de la „plesnitură” la „capcană”, cf. sp. chasquear; der. admisă mai înainte, de la numele propriu Păcală, este insuficientă, căci nici acest nume nu are o explicaţie cunoscută; relaţia sugerată de Puşcariu, Dacor., I, 237-9 cu sl. pokaljati „a încălzi uşor”, cf. căli, nu este satisfăcătoare din punct de vedere semantic); păcală, s.f. (înşelare, vicleşug); Păcală, s.m. (personaj din mitologia populară care incarnează gluma şi toate vicleniile care rezultă dintr-o simplitate prefăcută, ca Patelin sau Till Eulenspiegel); păcăleală, s.f. (înşelăciune); păcălici, s.m. (înşelător, trişor); păcălitor, adj. (înşelător); păcălitură, s.f. (festă, renghi). – Din rom. provine săs. pokelin „a păcăli”.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

pac (pácuri), s.n. – Pachet, legătură. Germ. Pack (Tiktin). Se zice mai ales despre pachetele de ţigări şi despre gheme (de aţă, de bumbac etc.). Este dubletul lui paşcă, s.f. (Mold., pachet de ţigări), din germ., prin intermediul rus. pačka, şi al lui pacioc, s.n. (Mold., pachet de tutun), probabil prin rut.; paclă, s.f. (Banat, pachet de ţigări), cu suf. dim. germ. -el, în loc de -lein, caracteristic săs. şi bavarez (W. Henzen, Deutsche Wortbildung, Tübingen 1957, p. 146); patvagon, s.n. (vagon de marfă), din germ. Packwagen.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

rac (ráci), s.m. – 1. Crustaceu de rîu (Astacus fluviatilis). – 2. (Înv.) Cancer, tumoare malignă. – 3. Cancer, constelaţie. – 4. (Înv.) Ancoră. – 5. (Mold.) Tirbuşon. – 6. Extractor. – 7. Greblă, pieptene. – Mr. (a)rac, megl. rac. Sl. rakŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 42; Cihac, II, 302; Conev 42), cf. bg., sb., cr., pol., rus. rak, mag. rák. – Der. răcar, s.m. (pescar de raci); răculeţ, s.m. (plantă, Polygonum bistorta), cf. numele său ştiinţific; răcuşor, s.m. (insectă, Nepa cinerea); racovină (var. răcovină, răcoină, rocoină), s.f. (plantă, Stellaria media; Alsine verna; Anagallis arvensis), din sl. (sb., rus.) rakovina; rocoţea, s.f. (plantă, Stellaria graminea), probabil de la cuvîntul anterior, prin contaminare cu rotoţea, cf. roată; rocoţel, s.m. (plantă, Holosteum umbellatum); răciuină, s.f. (plantă, Galium angustifolium); răciul, s.n. (Mold., plasă de prins raci de rîu), probabil var. de la răcilă, s.f. (Munt., plasă de pescuit raci), din sb. račilo (Candrea); racilă, s.f. (boală cronică, indispoziţie), cu suf. sl. -ilo, cf. rotilă; rociu, s.n. (plasă de pescuit raci), din mag. rácsa (Cihac, II, 524).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

sac (sáci), s.m. – 1. Obiect din pînză, hîrtie etc. pentru păstrat sau transportat produse. – 2. Geantă, raniţă. – 3. Poşetă, pungă. – 4. Unealtă de pescuit. – Mr., megl. sac, istr. sǫc. Lat. saccus (Puşcariu 1492; REW 7489), cf. it. sacco, prov., cat., fr. sac, sp., port. saco. – Toate der. sînt dim. sau augmentative: săcoi, săcotei, săcăteu, săc(u)şor, săculeţ, săculete, săcui (după Candrea, de la un lat. *sacculeus), săcuieţ. Der. neol. sacoşe, s.f., din fr. sacoche. Este dubletul lui sacos, s.n. (veşmînt preoţesc, propriu prelaţilor ortodocşi), din mgr. σάκκος (Cihac, II, 693; Murnu 49), cf. sl. sakosŭ; şi al lui sacou, s.n., din it. sacco, cf. germ. Sakko (Candrea). Pentru sac „unealtă de pescuit”, cf. bg., slov., ucr., rut. sak.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

abác s. n. 1. instrument de calculat din bile care se pot deplasa pe vergele orizontale paralele. 2. nomogramă. (< fr. abaque, lat. abacus)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ABÁC, abace, s.n. 1. Instrument alcătuit dintr-un cadru cu vergele pe care se pot deplasa bile (colorate) şi care este folosit la efectuarea unor calcule aritmetice. 2. Tabel sau diagramă care permite rezolvarea imediată a unor calcule. – Din fr. abaque, lat. abacus.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACÁR, acari, s.m. Muncitor feroviar care manipulează dispozitivele de acţionare a acelor de macaz şi asigură întreţinerea acestora; macagiu. – Ac + suf. -ar.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACÉL1, ACEÁ, acei, acele, adj. dem. (antepus) (Arată că fiinţa, lucrul etc. desemnate de substantivul pe care îl determină se află mai departe, în spaţiu sau timp, de vorbitor) Acel om. Acea casă. [Gen.-dat. sg.: acelui, acelei, gen.-dat. pl.: acelor] – Lat. *ecce-illu, ecce-illa.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACÉL2, ACEÁ, pron. dem. v. acela1.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACÍA adv. v. aici.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACÍD, -Ă, acizi, -de, s.m., adj. 1. S.m. Substanţă chimică, cu gust acru şi miros înţepător, care înroşeste hârtia albastră de turnesol şi care, în combinaţie cu o bază, formează o sare. 2. Adj. (Adesea fig.) Care are proprietăţile unui acid (1), cu gust acru, înţepător. – Din fr. acide, lat. acidus.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACÍL, acili, s.m. Radical monovalent al unui acid organic. – Din fr. acil.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACÍN, acine, s.n. Mică dilataţie, în formă de boabă de strugure, la capătul terminal al unei glande sau al unei bronhiole. – Din fr. acinus.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACRÍ, acresc, vb. IV. Tranz. şi refl. 1. A face să devină sau a deveni (mai) acru; a (se) înăcri. ♦ Refl. a se mura (1). ♦ Refl. (Despre alimente) A se altera, a se strica. 2. Fig. A face să devină sau a deveni ursuz, supărăcios, urâcios. ♢ Expr. (Refl.) A i se acri (cuiva) cu (sau de) ceva (sau de cineva) = a se plictisi, a se sătura de ceva (sau de cineva). – Din acru2.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÁCRU1, acri, s.m. Unitate de măsură pentru suprafeţe de teren cu valori variabile (în jur de 4000 m2). – Din fr. acre.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÁCRU2, -Ă, acri, -e, adj. Care are gustul caracteristic al oţetului, al lămâii etc.; care provoacă o reacţie gustativă astringentă; (despre gust) ca al oţetului, al lămâii etc. 2. Fig. Morocănos, ursuz, supărăcios; răutăcios; supărat, mâhnit. – Lat. acrus.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÁCTA s.n. pl. Colecţie de documente, registre, condici privitoare la o anumită instituţie, persoană sau problemă. – Cuv. lat.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACÚM adv. 1. În prezent, în momentul de faţă; actualmente. ♢ Expr. Acu-i acu = a sosit clipa hotărâtoare. ♦ În împrejurările actuale. 2. Îndată, imediat, numidecât, acuşi, acuşica, amuşi. 3. Înainte cu... Acum doi ani. [Var.: acú, acúma adv.] – Lat. eccum modo.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACÚT, -Ă, acuţi, -te, adj. 1. Ascuţit, pătrunzător. 2. (Despre boli) Cu evoluţie rapidă, cu caracter de criză. 3. (Muz.; despre sunete) Înalt, ascuţit2, subţire. – Din lat. acutus, it. acuto.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ALÁC s.n. Specie de grâu foarte rezistentă, cu un singur bob în spiculeţ, care se cultivă în regiunile muntoase (Triticum monococcum). – Cf. magh. a l a k o r.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ARÁC, araci, s.m. Par lung care serveşte la susţinerea viţei de vie şi a altor plante agăţătoare. [Var.: harác, harág s.m.] – Din ngr. haráki.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

BACI, baci, s.m. 1. Cioban care conduce o stână. 2. Cel care câştigă şi aruncă primul la jocul de arşice. – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

BRAC1, braci, s.m. Câine de vânătoare cu părul scurt şi cu urechile mari şi blegi; prepelicar. – Din fr. braque.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

BRAC2, bracuri, s.n. Rest, rămăşiţă bună de aruncat, nefolositoare; sfărâmătură, bucată. ♢ Loc. adj. De brac = care nu este bun de nimic; de neîntrebuinţat. Cal de brac. ♦ Spec. Deşeu rezultat în cursul fabricării hârtiei. – Din rus. brak.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CÁCA subst. (În limbajul copiilor) 1. Materii fecale, excremente. 2. Lucru murdar, respingător. – Cf. fr. c a c a.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CEAC s.n. Prăjină lungă, prevăzută la un capăt cu cârlig, folosită pentru prinderea şi manevrarea butucilor pe apă. – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

GACI s.m. pl. Pantaloni largi care fac parte din portul popular specific în regiunea Oaşului. – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

GEAC, geacuri, s.n. (Mar.) Pavilion naţional ridicat la prora navelor militare. [Var.: jack s.n.] – Din engl. jack.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

IACÁ1 s.f. (Înv.) Soi de tutun de cea mai bună calitate. – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

IACÁ2, iacale, s.f. (Înv.) Guler de haină femeiască. ♢ Expr. (Fam., şi azi) A feşteli (cuiva) iacaua = a face de ruşine (pe cineva). – Din tc. yaka.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

IPÁC adv. (Înv.) De asemenea, aşijderea, tot aşa. – Din sl. ipakŭ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

JACK, jackuri, s.n. V. geac.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MACH MAH/ s. m. unitate de măsură pentru viteza mişcării fluidelor, în aerodinamică şi în tehnica rachetelor, egală cu 340 m/s. o numărul lui M~ = număr, raportul între viteza de deplasare în aer a unui corp şi viteza de propagare a sunetului. (< engl., fr. mach)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

MACÁ s.f. Numele unui joc de cărţi, bacara. – Din fr., it. macao.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MACH, machi, s.m. (Fiz.) Unitate de măsură pentru viteza mişcării fluidelor, utilizată în aerodinamică şi în tehnica rachetelor, egală cu 340 m/s. ♢ Numărul lui Mach = raport între viteza unui proiectil, avion etc. într-un fluid şi cea a sunetului. [Pr.: mah] – Din engl., fr. mach.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MACÁ s. f. bacara2. (< fr., it. macao)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ORÁC interj. (Reg.; de obicei repetat) Cuvânt care redă strigătul broaştelor. – Onomatopee.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢAC interj. Cuvânt care imită un ţăcănit sau zgomotul produs la tăierea unui material (cu foarfecele). ♢ Loc. adv. Ţac-pac = repede, cât ai clipi din ochi. – Onomatopee.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

VACS, vacsuri, s.n. 1. Preparat, de obicei de culoare neagră, folosit (in trecut) la unsul sau la lustruitul incălţămintei de piele şi al hamurilor; p.ext. cremă de ghete. 2. Fig. (Pop. şi fam.) Lucru fără nici o valoare, fără nici o însemnătate. – Din germ. Wachs.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

LEAC, leacuri, s.n. (Pop.) 1. Mijloc folosit în tratarea unei boli; medicament, doctorie, tratament, remediu. ♢ Iarbă (sau buruiană) de leac = plantă medicinală. ♢ Expr. A căuta (pe cineva sau ceva) ca iarba de leac sau a umbla (după cineva sau ceva) ca după iarba de leac = a căuta cu înfrigurare, pretutindeni. A da de leac = a descoperi medicamentul, tratamentul eficace. A găsi (cuiva) leacul = a găsi mijlocul de a stăpâni pe cineva, de a rezolva ceva, a găsi ac de cojocul cuiva. 2. (În expr.) Fără (de) leac de... = fără nici un pic de... (În construcţii negative) (Nici) de leac = câtuşi de puţin, deloc. – Din sl. lĕkŭ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PACT, pacte, s.n. 1. Denumire dată unor tratate internaţionale, bilaterale sau multilaterale, cu caracter solemn, privind relaţiile politice între state, încheiate în special în scopul menţinerii păcii sau al colaborării strânse între semnatari. 2. Înţelegere (scrisă) între două părţi; învoială, convenţie. – Din fr. pacte, lat. pactum, germ. Pakt.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

FOAC, foaci, s.m. Peşte cu corpul alungit, cu capul prelung şi curbat şi cu aripile roşietice (Squalius leuciscus). – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

FRAC, fracuri, s.n. Haină bărbătească de ceremonie din stofă neagră, în faţă scurtă până la talie, iar în spate terminată cu două cozi lungi şi înguste. – Din fr. frac.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ATÁC, atacuri, s.n. 1. Ofensivă a unor forţe armate care urmăreşte nimicirea sau prinderea inamicului şi distrugerea unor obiective ale acestuia; (în special) moment culminant al acestei ofensive. ♦ (La sg. art.) Semnal de trompetă care anunţă începerea atacului (1). 2. Agresiune împotriva unei persoane, unui stat etc. 3. Iniţiativă într-un joc sportiv. ♦ Linia de înaintaşi a unei echipe de fotbal, hambal etc. 4. Acţiune violentă şi susţinută (prin manifestaţii, prin scris etc.) împotriva unei situaţii, unei teorii etc. sau împotriva celor care le susţin. ♦ Mijloc prin care se cere reexaminarea unei hotărâri judecătoreşti care nu satisface una dintre părţi. 5. Apariţie bruscă şi puternică a unei boli. ♦ (Pop.) Apoplexie. ♦ (Pop.) Tuberculoză pulmonară. 6. (Fon.) Mişcare articulatorie a coardelor vocale, care marchează începutul pronunţării unei vocale. – Din fr. attaque.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

LACS s. m. specie de peşti din mările nordice, înrudiţi cu păstrăvii; somoni. (< germ. Lachs)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

PÁCE s.f. 1. Stare de bună înţelegere între popoare, situaţie în care nu există conflicte armate sau război între state, popoare, populaţii. 2. Acord al părţilor beligerante asupra încetării războiului, tratat de încheiere a unui conflict armat. 3. (Într-o comunitate socială) Lipsă de tulburări, de conflicte, de vrajbă; armonie1, împăciuire, înţelegere. ♢ Loc. vb. A face pace cu cineva = a se împăca cu cineva. ♢ Expr. A strica pacea cu cineva = a ajunge la conflict, a se certa cu cineva. O mie de ani pace, formulă familiară de salut. 4. Linişte sufletească, stare de calm sufletesc; tihnă, repaus, odihnă; lipsă de zgomot şi de mişcare; calm, linişte, tăcere. ♢ Loc. adv. În (bună) pace = în linişte, fără să fie tulburat, stingherit, supărat. ♢ Expr. A da (cuiva) bună pace sau a lăsa (pe cineva) în pace = a nu deranja, a nu supăra, a nu tulbura pe cineva. Dă-i pace = nu te deranja, nu-ţi bate capul; lasă-l în plata Domnului. (Reg.) A nu avea pace (de cineva) = a fi deranjat, a fi tulburat (de cineva). Mergi (sau umblă, du-te, rămâi etc.) în pace = (ca formulă de urare la despărţire) mergi (sau umblă, du-te, rămâi etc.) cu bine, cu sănătate. A nu (mai) avea pace = a fi (în permanenţă) neliniştit, îngrijorat. Fii pe pace! = nu avea nici o grijă, linişteşte-te! ♦ (În concepţiile religioase) Linişte veşnică a omului după moarte, odihnă de veci. ♦ (Adverbial; pop. şi fam.) Nimic, nici vorbă, nici gând; s-a terminat, s-a sfârşit, gata. – Lat. pax, pacis.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

FÁCE, fac, vb. III. A. Tranz. I. 1. A întocmi, a alcătui, a făuri, a realiza, a fabrica un obiect. Face un gard. ♢ A procura un obiect, dispunând confecţionarea lui de către altcineva. Îşi face pantofi. 2. A construi, a clădi; a ridica, a aşeza. Face o casă. Face fânul stoguri. 3. A găti, a prepara, a pregăti un aliment, o mâncare. 4. A compune, a scrie, a crea o operă literară; a executa, a realiza o operă artistică. 5. A stabili o lege, o convenţie, o înţelegere. 6. A câştiga, a agonisi, a strânge bani, avere. 7. A pregăti ceva într-un anumit scop. Îşi face bagajele. ♦ Expr. A face focul = a aţâţa, a aprinde focul. ♢ A aranja (părul, sprâncenele, buzele, unghiile etc.). II. 1. (Despre femei) A naşte. ♦ Expr. (Pop. şi fam.) De când l-a făcut mă-sa sau de când mă-sa l-a făcut = de când s-a născut, dintotdeauna. ♢ (Despre soţi) A procrea. ♢ (Despre mamifere) A făta. ♢ (Despre păsări) A oua. 2. (Despre pomi) A produce, a da roade; (despre plante) a scoate, a da muguri, frunze, flori etc. 3. (despre fiinţe şi plante) A căpăta, a dobândi; a-i apărea. A făcut o bătătură. ♢ A se îmbolnăvi de... A făcut scarlatină. 4. (În expr.) A face ochi = a) (despre puii unor animale) a putea deschide ochii (la câteva zile după naştere); b) (fam., despre oameni) a se trezi, a se scula din somn. A face burtă (sau) pântece = a se îngrăşa. A face genunchi = (despre pantaloni) a se deforma (de multă purtare) în dreptul genunchilor. III. 1. A întocmi, a potrivi lucrurile astfel ca să...; a da cuiva posibilitatea de a... Ce-a făcut, ce-a dres, că a reuşit... 2. A determina, a convinge. Nu l-au putut face să se însoare. 3. A obliga, a sili, a constrânge, a pune pe cineva să... Nu mă face să plec. 4. A predispune la ceva; a îndemna. Timpul urât îl face trist. IV. 1. A determina sau a ajuta pe cineva sau ceva să-şi schimbe starea iniţială, să ajungă într-o anumită situaţie. L-a făcut om. ♢ Expr. A face (sau, refl., a se face) bine (sau sănătos) = a (se) însănătoşi, a (se) vindeca. 2. A preface, a schimba, a transforma în... Faceţi din piatră aur. ♢ Expr. A face din ţânţar armăsar = a exagera mult. A face (cuiva) coastele pântec (sau spinarea cobză) = a bate (pe cineva) tare. A face noaptea (sau din noapte) zi = a nu dormi, a rămâne treaz toată noaptea. A face (sau, refl., a se face) praf = a (se) distruge, a (se) nimici. 3. A zice, a spune (despre cineva sau cuiva) că este..., a califica; a învinui, a acuza pe cineva de... L-a făcut măgar. ♢ Expr. A face (pe cineva) cum îi vine la gură = a ocărî sau a certa (pe cineva) rău, fără a-şi alege cuvintele, a batjocori (pe cineva). A face (pe cineva) cu ou şi cu oţet v. oţet. V. 1. A săvârşi, a făptui, a comite. ♢ Expr. Face ce face şi... = încearcă prin toate mijloacele şi izbuteşte să...; nu ştiu cum procedează că...; vorba e că... A nu avea ce face (sau ce să facă) = a) a nu avea o ocupaţie; b) a nu-i rămâne cuiva nimic de schimbat într-o situaţie, a nu avea posibilitatea să se împotrivească, să obiecteze, să ajute cu ceva; a nu avea încotro; c) se spune despre cineva (sau cuiva) care comite sau este pe punctul să comită o imprudenţă, o prostie, o gafă. A nu avea ce face cu... = a nu avea (nici o) nevoie de..., a nu-i trebui; a nu-i folosi, a nu-i servi la nimic. Ce (mai) faci? = cum îţi merge? cum o (mai) duci? A face totul sau a face tot posibilul (sau în toate chipurile, posibilul şi imposibilul) să (sau ca să) = a depune toate eforturile (pentru a realiza ceva). (exprimând surpriza neplăcută şi purtând accentul în frază) Ce face?! = cum?! cum se poate (una ca asta)? Ce (tot) faci (sau ce ai făcut de)...? = ce ţi s-a întâmplat că...? care e cauza că...? Ce-i de făcut (cu cineva sau cu ceva) ? = cum să se procedeze (cu cineva sau cu ceva) ? N-am făcut nimic = a) nu am realizat nimic, nu m-am ales cu nimic; b) nu sunt vinovat, nu am comis ceea ce mi se impută. Văzând şi făcând = procedând conform situaţiei, împrejurărilor, fără un plan dinainte stabilit. A avea a (sau de-a) face cu cineva (sau cu ceva) = a) a avea ceva comun cu cineva (sau cu ceva), a exista anumite relaţii între...; b) a o păţi, a suporta consecinţele faptelor sale. Ce are a face? = ce legătură este (între un lucru şi altul)? Ce interesează? şi ce-i cu asta? N-are a face! = nu interesează! n-are importanţă! (Refl.) S-a făcut! = ne-am înţeles! s-a aranjat! Fii fără grijă! 2. A provoca, a da naştere la..., a cauza, a pricinui. A făcut o încurcătură ♢ Expr. Nu face nimic! = (formulă de politeţe cu care se răspunde celui ce-şi cere scuze pentru un neajuns sau o supărare pricinuită fără voie) nu are nici o importanţă! A i-o face (bună sau lată sau cu vârf) sau a-i face (cuiva) una (şi bună) = a-i pricinui cuiva un rău, un neajuns. A(-şi) face inimă rea (sau sânge rău) = a (se) supăra, a (se) consuma. A-şi face gânduri (sau griji) = a se îngrijora. ♦ A arăta, a manifesta, a acorda. I-a făcut toate onorurile. 3. A aduce la îndeplinire; a realiza, a îndeplini, a împlini. Şi-a făcut datoria. ♢ Expr. A face (un) târg (sau târgul) = a cădea de acord, a încheia o tranzacţie (comercială). ♦ A juca (un meci). 4. A exercita, a practica o meserie. Face avocatură. ♦ A studia, a urma un curs sau o formă de învăţământ. Face medicina. 5. (Cu complementul „semn”) A atrage cuiva atenţia printr-un gest; a da cuiva să înţeleagă ceva printr-un semn. (Cu elipsa complementului) Face din cap că a înţeles. ♢ Expr. A face (cuiva) cu degetul = a ameninţa (pe cineva) cu degetul arătător. A face (cuiva) cu ochiul = a) a face (cuiva) un semn simbolic (închizând şi deschizând un ochi); b) a atrage, a îmbia. 6. A parcurge, a străbate un drum sau o distanţă. A făcut 2 kilometri. 7. A petrece, a parcurge un interval de timp. Cu el şi-a făcut veacul. B. Intranz. I. 1. A proceda; a acţiona; a se comporta. Fă cum ştii. ♦ Refl. (În construcţii interogative) A se descurca într-un anumit fel. Ce se face acum? 2. A-i merge cuiva bine (sau rău), a o duce bine (sau rău). 3. (În superstiţii, determinat prin „a bine”, „a rău”, „a ploaie” etc.) A prevesti, a cobi. Porcul face a ploaie. 4. (Pop.; în superstiţii) A vrăji, a fermeca; a descânta. I-a făcut de boală. II. 1. A valora, a preţui; a costa. Cât fac pantofii? 2. (La pers. 3; cu valoare impersonală) A fi vrednic (de a...), a merita (să...). Scump, dar face! 3. (Fam.; în expr.) Nu face pentru... = a) nu e potrivit, nu corespunde pentru...; b) nu e de prestigiul cuiva, nu cadrează cu... III. 1. A se îndrepta, a merge, a porni (către sau spre...; a o coti (spre...). Am făcut la dreapta. ♢ Refl. (Fam.) A se abate, a se duce (sau a veni), a se apropia. Fă-te încoace! 2. A zice, a spune. Am să te cert, făcea el. C. Refl. I. 1. (despre zi, noapte, întuneric etc.) A se produce, a se ivi, a se lăsa. ♦ A i se face (cuiva) negru (sau roşu etc.) înaintea ochilor = a nu mai vedea, a i se face rău (din cauza supărării, a mâniei); a se supăra, a se mânia foarte tare. ♢ Impers. (Pop.) A i se părea cuiva că vede sau că aude ceva sau pe cineva (în vis sau în imaginaţie). Se făcea că vede un palat. 2. (despre drumuri, văi etc.) A se desfăşura, a se deschide (înaintea ochilor). Se făcea o vale lungă. 3. (despre senzaţii sau sentimente; construit cu dativul pronumelui) A se naşte, a se produce (în cineva) deodată, a fi cuprins de... I s-a făcut frică. ♢ A fi cuprins de o dorinţă nestăpânită pentru ceva, a simţi dorul de... I s-a făcut de ducă. 4. (Pop.) A se întâmpla. Ce s-a făcut cu el? ♦ Expr. Ce s-a făcut (cineva)? = ce a devenit? cum s-a descurcat? Cum se face că... (sau de...) = cum e posibil ca...? II. 1. A ajunge, a deveni. Copilul s-a făcut mare. ♦ Loc. vb. A se face galben = a se îngălbeni. A se face vânăt = a se învineţi. A se face roşu. = a se înroşi, a se îmbujora. ♦ Expr. A se face stăpân pe ceva = a lua un lucru în stăpînire cu forţa sau fără a-i aparţine. A se face în două = (despre drumuri, reţele etc.) a se bifurca, a se despărţi, a se ramifica. ♢ A ajunge la numărul de..., la un total de... Ceata se face de două sute de oşteni. ♢ A îmbrăţişa cariera de..., a deveni. Se face muncitor metalurgist. ♢ Intranz. A îndeplini o treabă sau o funcţie ocazională. ♢ (determinat prin „la loc”, „din nou”, „iarăşi” etc.) A redeveni. S-a făcut din nou om. 2. A se preface, a simula. Se face că pleacă. ♢ Intranz. A-şi lua înfăţişarea de..., a se arăta, a-şi da aere de... Face pe nevinovata. – Lat. facere.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

VEAC, veacuri, s.n. 1. Interval de timp de o sută de ani (socotit de obicei de la unitate până la completara unei sute); secol. 2.Interval lung de timp; interval de timp socotit, în mod subiectiv, drept mare. ♦ Veacul de mijloc = evul mediu. Veac de aur = perioadă istorică de înflorire a vieţii materiale şi culturale. ♦ Loc. adj. şi adv. Din veac sau de veacuri = (care există, s-a întâmplat etc.) de foarte multă vreme, din moşi-strămoşi. ♢ (Reg.) Mers al vremii, stare meteorologică. 3. (La pl.; în forma veci) Veşnicie, eternitate. ♦ Loc. Adj. De veci = etern, veşnic. ♦ Loc. Adv. În veci sau (în) veac de veac etc. = pururea, întotdeauna, mereu; (în construcţii negative) niciodată, nicicând. Pe veci = pentru totdeauna. 4. (Pop. şi fam.) Viaţă, existenţă, trai. ♦ Expr. A-şi face (sau a-şi duce, a-şi trece, a-şi petrece) veacul = a trăi (într-un anumit fel). [Pl. şi (3, m) veci] – Din sl. věkŭ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

IÁCA3 interj. v. iacă1.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

VRAC, vracuri, s.n. Mod de depozitare şi de transport în grămezi neordonate şi fără ambalaj al unor materiale sub formă de pulbere, granule sau bucăţi. – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PLAC s.n. (Azi mai ales în loc. adv.) Plăcere. ♢ Loc. adv. Pe (sau după) plac (ori placul cuiva) = după voia, după gustul (cuiva). După bunul plac (al cuiva) = după capriciul (cuiva). ♢ Expr. A fi la bunul plac al cuiva = a fi la discreţia, la cheremul cuiva. – Din plăcea (derivat regresiv).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

DRAC, draci, s.m. 1. Fiinţă imaginară, de sex masculin, întruchipare a spiritului rău; diavol, demon, satana, necuratul, aghiuţă. ♢ Expr. A fi dracul gol (sau împieliţat) sau a fi drac împieliţat = a) a fi rău, afurisit; b) a fi isteţ, poznaş. Omul (sau salba, poama) dracului sau om al dracului = a) om rău, ticălos; b) om întreprinzător, descurcăreţ. A se teme de ceva ca de dracul (sau ca dracul de tămâie) = a se teme foarte tare de ceva. A se uita la cineva ca la dracul = a se uita la cineva cu duşmănie sau cu frică. E tot un drac = e totuna, e acelaşi lucru. A avea (sau a fi cu) draci sau a avea pe dracul în el = a) a fi rău dispus, enervat; b) a fi energic, plin de viaţă, neastâmpărat. Parcă a intrat dracul în el, se zice despre cineva mânios, agitat sau cu o energie inepuizabilă. A băga (pe cineva) în draci (sau în toţi dracii) = a intimida, a înfricoşa (pe cineva); a face (pe cineva) să depună toate eforturile (de frică). Trebuie să fie un drac la mijloc, se spune când nu poate fi găsită o explicaţie logică a unei situaţii încurcate sau când se bănuieşte o cauză ascunsă, greu de găsit. Şi-a băgat (sau şi-a amestecat) dracul coada, se zice când o situaţie care părea clară se complică dintr-o dată, capătă o evoluţie neaşteptată. A trage pe dracul de coadă = a fi foarte sărac, a o duce greu. A căuta pe dracul = a intra singur într-o încurcătură, a-şi provoca singur neplăceri. A da de (sau peste) dracul sau a vedea (sau a-şi găsi) pe dracul = a o păţi. A căuta pe dracul şi a găsi pe tată-său = a ajunge într-o situaţie şi mai rea decât aceea anterioară. A trimite (pe cineva) la dracul sau a da dracului = a înjura, a blestema (pe cineva), pomenind de diavol. A trimite (pe cineva) de la dracul la tată-său = a purta (pe cineva) de colo până colo. A cere pe dracul şi pe tată-său (sau cât dracul pe tată-său) = a cere (pe ceva) un preţ exorbitant. A face pe dracu-n patru sau a face şi pe dracul = a face tot posibilul, a încerca toate mijloacele. A da (sau a lăsa) dracului (pe cineva sau ceva) = a abandona, a părăsi (pe cineva sau ceva), a renunţa definitiv (la cineva sau la ceva). A se duce dracului = (despre persoane dezagreabile; adesea în imprecaţii) a se duce fără să se mai întoarcă (şi într-un loc neştiut); (despre bunuri materiale) a se pierde, a se irosi. A se duce la dracul = a pleca unde vrea (fără să-i mai ştie nimeni de urmă şi fără să-i mai dorească revederea). A-l lua dracul (sau dracii, mama dracului) = a muri; a o păţi. La dracul! formulă exclamativă de dispreţ prin care se exprimă dorinţa de a renunţa la ceva, de a se lepăda de ceva. Pe dracul! = (formulă exclamativă de negaţie) nimic! Al dracului! sau ptiu, drace! exclamaţii exprimând uimire, enervare, admiraţie. A nu avea nici pe dracul = a fi perfect sănătos. Lucrul dracului = lucru dificil, dubios, care creează neplăceri. (Glumeţ şi ir.) Buruiana (sau iarba, tămâia) dracului = tutun. ♦ (În formule de generalizare extremă, cu sensul de „orice”, „oriunde”, „fie cine-o fi”) Face şi pe dracul. ♢ Expr. La dracu-n praznic sau la mama dracului, unde şi-a înţărcat dracul copiii, unde şi-a spart dracul opincile = într-un loc (neprecizat) foarte îndepărtat. ♦ (În expr.) Al dracului (de...) = a) foarte rău, păcătos; b) incomod, dificil; c) foarte, peste măsură de..., grozav; d) energic, descurcăreţ, răzbătător. (Aşa) de-al dracului! = fără nici un motiv, fiindcă aşa vreau! 2. Fig. Om plin de păcate, rău, crud; om poznaş, isteţ, vioi. 3. Compus: drac-de-mare = peşte marin de culoare cenuşie-roşiatică, cu corpul şi capul comprimate lateral, a cărui primă aripioară dorsală este formată din ţepi veninoşi (Trachinus draco). – Lat. draco, „şarpe, balaur”.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SACÁ, sacale, s.f. Butoi aşezat pe un cadru cu două sau cu patru roţi, cu care în trecut se transporta apa de la fântână sau de la râu. – Din tc. saka „sacagiu”.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

OLÁC, (1) olaci, s.m., (2) olace, s.n. (Înv.) 1. S.m. Curier special (călare) care ducea veşti sau corespondenţă în ţară şi peste hotare; sol, ştafetă, mesager. ♢ Lipcan de olac = curier poştal călare. 2. S.n. Serviciu de transport pentru călători şi pentru corespondenţă, folosit înainte de introducerea căilor ferate; poştă. ♦ Căruţă de poştă; poştalion, diligenţă. ♢ Cal de olac = a) cal de poştalion; b) fig. om sau cal pus să muncească peste măsură; c) cal datorat de săteni trimişilor domneşti în ţară (ca prestaţie temporară, în sec. XV-XVIII). ♢ De olac = a) loc. adj. care aparţine poştei sau poştalionului, folosit pentru transportul călătorilor şi al corespondenţei; b) loc. adj. şi adv. iute, repede, grabnic. – Din tc. ulak.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

OPÁC2, -Ă, opaci, -ce, adj. 1. Prin care nu poate trece lumina, lipsit de transparenţă, nestrăveziu. ♦ Care nu permite trecerea unei radiaţii electromagnetice sau corpusculare. ♦ Lipsit de strălucire, întunecat. 2. Fig. Cu orizont mărginit, îngust la minte, obtuz. – Din fr. opaque, lat. opacus.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

OPÁC1, opace, s.n. Cui cu care se prinde vâsla de luntre. – Et. nec. Cf. o p a c i n ă.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

OTÁC, otace, s.n. (Reg.) 1. Colibă care serveşte ca adăpost provizoriu pescarilor, ciobanilor sau muncitorilor agricoli în timpul lucrului; odaie. 2. Loc împrejmuit, pe câmp sau la munte, unde stau (noaptea) oile sau vitele. [Pl. şi: otacuri] – Din tc. otak „cort mare”.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CLAC1 interj. Cuvânt care imită un zgomot sec, scurt. – Onomatopee. Cf. fr. c l a c.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CLAC2, clacuri, s.n. Pălărie cu calota înaltă, cilindrică, ce poate fi turtită şi purtată sub braţ. – Din fr. claque.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

RACK, rackuri, s.n. (Elt.; englezism) Cadru metalic pe care se pot fixa diferite aparate componente ale unui sistem. – Din engl. rack.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

UBÁC s.n. Versant al unui munte expus spre umbră. (din fr. ubac) [def. MDN]

Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, , Editura Academiei, Bucureşti, 1982

SMAC interj. (Var.) Smâc. (cf. smâc)

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ZLAC1, zlácuri, s.n. Iarbă de păscut, de pe pajişte. (din sl. zlakŭ)

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ZLAC2 s.m. Anemonă (1) (Anemone nemorosa). (din sl. zlakŭ)

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ZMAC interj. (Var.) Smâc. (cf. smâc)

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ZLAC1, zláce, s.n. v. Zlac1.

Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, , Editura Academiei, Bucureşti, 1982

TACT1, (2) tacturi, s.n. 1. Simţ care se referă la senzaţiile provocate de agenţii exteriori asupra receptorilor pielii sau mucoaselor; pipăit. 2. Măsură, cadenţă, ritm în muzică. ♦ Ritm de mişcare în mers, în dans etc. 3. Facultate de a judeca o situaţie dificilă rapid şi cu fineţe, care determină o comportare corectă, delicată şi adecvată. – Din germ. Takt, fr. tact.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

TACT2 s.n. v. taht.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

IACÓ s. m. papagal gri din Africa tropicală, cel mai bun imitator, care cloceşte în scorburile de mangrove. (< fr. jaco)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

TRAC1 interj. Cuvânt care imită zgomotul produs de lovitura bruscă şi scurtă care însoţeşte descărcarea unei arme, tragerea unei săgeţi etc. – Onomatopee.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

TRAC2 s.n. Stare emotivă de care sunt cuprinse unele persoane (mai ales artiştii) în momentul apariţiei lor în faţa publicului. – Din fr. trac.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

TRAC3, -Ă, traci, -ce, s.m. şi f., adj. 1. S.m. şi f. Persoană care făcea parte dintr-o veche populaţie indo-europeană din Tracia. 2. Adj. Tracic. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de traci3 (1) – Din lat. Thracus.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

DIÁC1, dieci, s.m. 1. Scriitor de cancelarie şi slujbaş al vistieriei din ţările române; grămătic, uricar; p. ext. copist. ♦ Cărturar, învăţat. 2. (Reg.) Cântăreţ bisericesc. – Din sl. dijakŭ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

DÍAC2, diace, s.n. Diodă semiconductoare care permite trecerea curentului electric în ambele sensuri de conducţie, sub acţiunea unei tensiuni de comandă aplicate la bornele ei. [Pr.: di-ac] – Din fr. diac.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SMAC interj. Cuvânt care imită zgomotul produs de o mişcare precipitată. – Onomatopee.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CRAC1 interj. Cuvânt care imită un zgomot sec (în urma unei rupturi, spărturi). – Onomatopee. Cf. fr. c r a c.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CRAC2, craci, s.m. (Pop.) 1. Piciorul omului de la coapsă până la călcâi. ♦ Fiecare dintre cele două părţi ale pantalonilor, ale iţarilor, ale salopetei, ale treningului etc. 2. Crăcană (I 1). 3. Creangă, ramură, cracă. 4. Ramificaţie a unui deal; picior de deal sau de munte. 5. Ramificaţie a unei ape curgătoare. – Din bg. krak.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

A (se) face ≠ a (se) desface

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

A face ≠ a strica

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

Acru ≠ dulce

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

Acum ≠ atunci

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

Atac ≠ apărare, ripostă

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

Drac ≠ înger

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

Opac ≠ transparent, străveziu

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

Pace ≠ bătălie, bucluc, luptă, război

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

VEAC s. v. secol.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

VEAC s. v. existenţă, timp, trai, viaţă, vreme, zile.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

VACS interj. (reg.) târţi!, (fam.) zexe!

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

GEAC s. n. (mar.) pavilion naţional de dimensiuni mici, care se arborează de navele de luptă şi de unele nave comerciale la proră în timpul cât sunt acostate. (< engl. jack)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

TRAC adj. v. tracic.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TACT s. 1. (FIZIOL.) pipăit, (înv.) pipăire. (Simţul ~ului.) 2. v. cadenţă. 3. v. chibzuială.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

FRAC s. n. haină bărbătească de ceremonie, scurtă în faţă până la talie, neîncheiată la piept şi terminată la spate cu două cozi lungi şi înguste. (< fr. frac)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

FACO-, -FACHÍE elem. „lentilă, cristalin”. (< fr. phaco-, -phakie, cf. gr. phakos)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

PLAC s. 1. v. plăcere. 2. v. poftă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PACT s. v. înţelegere.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PÁCE s. 1. v. armonie. 2. v. linişte. 3. v. astâmpăr. 4. v. tihnă. 5. v. răgaz. 6. v. odihnă de veci.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ORÁC interj. v. miorc, oac.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

OPÁC s. v. strapazan, ujbă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

OPÁC adj. mat, netransparent, (înv.) nepreveziu. (Material textil ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

OPÁC adj. v. mărginit.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

OLÁC s. v. curier, diligenţă, mesager, poştalion, poştă, ştafetă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MACÁ s. bacara, banc. (~ este numele unui joc de cărţi.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

LEAC s. v. doctorie.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

LEAC s. v. remediu, soluţie.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

GACI s. pl. v. indispensabili, izmene.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

FÁCE vb. 1. v. executa. 2. v. fabrica. 3. v. confecţiona. 4. v. realiza. 5. a efectua, a executa, a făuri, a înfăptui, a realiza, a săvârşi. (A ~ o lucrare durabilă) 6. v. desfăşura. 7. v. întâmpla. 8. v. construi. 9. v. găti. 10. a da. (A ~ o gaură.) 11. v. pregăti. 12. v. lustrui. 13. v. aprinde. 14. v. redacta. 15. v. opera. 16. v. întreprinde. 17. v. juca. 18. a efectua. 19. v. profesa. 20. v. studia. 21. v. proceda. 22. v. naşte. 23. v. făta. 24. v. procrea. 25. v. oua. 26. v. rodi. 27. v. produce. 28. v. institui. 29. v. administra. 30. (fam.) a trage. (A ~ un chef.) 31. v. comite. 32. v. inventa. 33. v. crea. 34. v. deveni. 35. v. deveni. 36. v. transforma. 37. a preface, a schimba, a transforma. (Băutura, din om te ~ neom.) 38. v. simula. 39. v. convinge. 40. v. provoca. 41. v. stârni. 42. v. constrânge. 43. v. predestina. 44. v. vrăji. 45. v. prevesti. (~ a ...) 46. v. contracta. 47. v. economisi. 48. v. costa. 49. v. valora. 50. a merita. (Dai un ban, dar ~.) 51. v. desemna. 52. v. califica. 53. a se ivi, a se lăsa, a sosi, a veni. (Cum se ~ seara, pleacă.) 54. v. zice. 55. v. parcurge.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

DRAC s. 1. aghiuţă, demon, diavol, încornoratul (art.), naiba (art.), necuratul (art.) satană, tartor, (livr.) belzebut, (rar) scaraoţchi, (pop. şi fam.) michiduţă, nichipercea (art.), pârlea (art.), sarsailă, (pop.) faraon, idol, împeliţatul (art.), mititelul (art.), nefârtatul (art.), nevoia (art.), pârdalnicul (art.), procletul (art.), pustiul (art.), vicleanul (art.), cel-de-pe-comoară, cel-din-baltă, ducă-se-pe-pustii, ucigă-l-crucea, ucigă-l-toaca, (înv. şi reg.) mamon, săcretul (art.), sotea (art.), (reg.) hâdache, năpustul (art.), spurc, spurcat, şeitan, şotcă, ucigan, (Transilv., Ban. şi Maram.) bedă, (Mold. şi Bucov.) benga (art.), (prin Bucov.) carcandilă, (Transilv. şi Mold.) mutul (art.), (prin Mold. şi Bucov.) pocnetul (art.), (prin Olt.) sarsan, (prin Mold.) scaloi, (prin Bucov.) şlactrafu (art.), (înv.) împiedicătorul (art.), nepriitorul (art.), (eufemistic) păcatul (art.). 2. (IHT.) drac-de-mare (Trachinus draco) = dragon.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

DIÁC s. v. cărturar, erudit, învăţat, savant.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

DIÁC s. 1. (IST.) grămătic, logofăt, pisar, scrib, scriitor, uricar. (~ în cancelariile din ţările române.) 2. v. dascăl.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CRAC s. v. braţ.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CRAC s. v. braţ, coardă, cracă, creangă, membru inferior, picior, ramificaţie, ramură.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CÁCA s. v. excrement, fecale.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BRAC s. sfărâmătură, (reg.) fărâmătură. (~ dintr-un obiect.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BRAC s. (ZOOL.) 1. v. prepelicar. 2. brac englez v. poanter.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BACI s. (reg.) sameş, scutar. (Baciul unei stâne.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CLAC1 s. n. pălărie cilindrică ce se poate turti şi purta sub braţ. (< fr. claque)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

CLAC2 I. interj. termen folosit de operatorul de sunet în filmările cinematografice pentru a indica faptul că echipamentul de înregistrare funcţionează. II. s. n. zgomot sec (a ceva care se închide). (< fr. clac)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ATÁC s. v. apoplexie, ftizie, ictus apoplectic, tebece, tuberculoză.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ATÁC s. 1. v. asalt. 2. (SPORT) înaintare. (~ul a fost la înălţime.) 3. v. agresiune. 4. v. criză.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ARÁC s. (reg.) pocie, vrăjar. (~ la vie.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ALÁC s. (BOT.; Triticum monococcum) (reg.) tenchi, secară-albă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ACÚT adj. 1. ascuţit, înalt, subţire, (reg.) ţiflitor. (Sunete ~.) 2. adânc, ascuţit, intens, mare, pătrunzător, profund, puternic, violent, viu. (O durere ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ACÚM adv. 1. imediat, îndată, numaidecât, (pop.) acuşi, (înv. şi reg.) aşaşi, (înv.) aşa. (Vin ~!) 2. actualmente. (~ e plecat la mare.) 3. v. adineauri. 4. deocamdată, momentan, (prin Mold.) deodată. (~ nu am timp.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ACTH s. (BIOL.) adrenocorticotrop.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÁCRU adj. v. morocănos, posac, răutăcios, ursuz.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÁCRU adj. 1. acrit. 2. v. bătut. 3. v. murat. 4. v. alterat.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ACRÍ vb. v. dezgusta, îngreţoşa, plictisi, sătura, scârbi, urî.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ACRÍ vb. 1. a (se) înăcri, a (se) oţeti. (Vinul s-a ~.) 2. v. mura. 3. v. altera.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ACÍD s. (CHIM., FARM.) acid acetic = acid etanoic; acid acetilsalicilic v. aspirină; acid aminobenzoic v. acid antranilic; acid antimonic = acid hexahidroantimonic; acid antranilic = acid aminobenzoic; acid ascorbic v. vitamina C; acid azotic = acid nitric, (pop.) apă tare, (prin Ban.) apă vie; acid azotos = acid nitros; acid carbolic v. fenol, acid fenic, (înv.) carbol; acid carbonic = (impr.) bioxid de carbon; acid cianhidric = acid prusic; acid citric = acid tartric, sare de lămâie, (pop.) săricică; acid clorhidric = (înv.) spirt-de-sare; acid dietilbarbituric v. veronal; acid ditionos = acid hidrosulfuros; acid etanoic v. acid acetic; acid fenic v. fenol, acid carbolic, (înv.) carbol; acid folic = acid pteroilglutamic; acid fosforic = acid ortofosforic; acid glutamic = glutacid; acid hexahidroantimonic v. acid antimonic; acid hidrosulfuros v. acid ditionos; acid nalidixic v. negram; acid nicotinic v. vitamina PP; acid nitric v. acid azotic; acid nitros v. acid azotos; acid ortofosforic v. acid fosforic; acid ortosilicic v. acid silicic; acid paraaminobenzoic v. vitamina H1; acid paraaminosalicilic v. pas; acid picric = trinitrofenol; acid pirogalic v. pirogalol; acid prusic v. acid cianhidric; acid pteroilglutamic = acid folic; acid rodanhidric v. acid tiocianic; acid silicic = acid ortosilicic; acid sulfhidric v. hidrogen sulfurat; acid sulfocianhidric v. acid tiocianic; acid sulfuric = vitriol; acid sulfuric fumans v. oleum; acid tanic v. tanin; acid tartric v. acid citric; acid tiocianic = acid rodanhidric, acid sulfocianhidric.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ACÉL adj. cel. (~ de colo.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ACÁR s. macagiu. (~ la căile ferate.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ABÁC s. numărătoare. (~ cu bile, pentru socoteli.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ZLAC s. v. dediţei-galbeni, floarea-paştilor, floarea-păsărilor, floarea-vântului-galbenă, găinuşă, gălbenele, otavă, păştiţă, tătăneasă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

abác (mat.) s. n., pl. abáce

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

acár (persoană) s. m., pl. acári

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

acár (obiect) s. n., pl. acáre

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

acél adj. m. (antepus), g.-d. acélui, pl. acéi; f. sg. aceá, g.-d. acélei, pl. acéle, g.-d. m. şi f. acélor

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

acíd s. m., adj. m., pl. acízi; f. sg. acídă, pl. acíde

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

acíl s. m., pl. acíli

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

acín s. n., pl. acíne

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

acói s. n., pl. acoáie

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

acrí vb. (sil. -cri), ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. acrésc, imperf. 3 sg. acreá; conj. prez. 3 sg. şi pl. acreáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ácru adj. m. (sil. -cru), pl. ácri; f. sg. ácră, pl. ácre

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ácru (unitate de măsură) s. m. (sil. -cru), art. ácrul; pl. ácri, art. ácrii

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ácta s. n. pl.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

acúm/acúma adv.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

acút adj. m., pl. acúţi; f. sg. acútă, pl. acúte

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

alác s. n., (spice) pl. aláce

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

arác s. m., pl. aráci

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

atác s. n., pl. atácuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

baci s. m., pl. baci

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

brac (prepelicar) s. m., pl. braci

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

brac (rest, deşeu) s. n., pl. brácuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

cáca s. f. invar., adj. invar.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

foác (-că), adj. – Cal şarg. Mag. fakó (DAR). În Trans., rar.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ceac s. n., pl. ceácuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

clac interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

clac s. n., pl. clácuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

crac interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

crac s. m., pl. craci

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

diác s. m. (sil. di-ac), pl. diéci

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

diác s. n. (sil. di-ac), pl. diáce (sil. di-a-ce)

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

drac s. m., pl. draci

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

fáce vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. fac, 1 pl. fácem, 2 pl. fáceţi; imper. 2 sg. , neg. nu fáce; part. făcút

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

foac s. m., pl. foaci

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

frac s. n., pl. frácuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

gaci s. m. pl.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

geac s. n., pl. géacuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

iacá (guler) s. f., art. iacáua, g.-d. art. iacálei; pl. iacále

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

iacá (tutun) s. f.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

iáca/iácă interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ipác adv.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

lacs (peşte) s. m.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

leac s. n., pl. leácuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

macá s. f., art. macáua, g.-d. art. macálei

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

olác (sol) s. m., pl. oláci

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

olác (poştalion) s. n., pl. oláce

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

opác (nestrăveziu) adj. m., pl. opáci; f. sg. opácă, pl. opáce

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

opác (cui) s. n., pl. opáce

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

orác interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

otác s. n., pl. otáce

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

páce s. f., g.-d. art. păcii; pl. păci

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

pact s. n., pl. pácte

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

plac s. n.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

sacá s. f., art. sacáua, g.-d. art. sacálei; pl. sacále

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

smac interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

tact s. n., pl. tácturi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

trac interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

trac (din Tracia) s. m., adj. m., pl. traci; f. sg. trácă, g.-d. art. trácei, pl. tráce

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

trac (stare emotivă) s. n.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţac/ţac-ţác interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ubác s. n.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

vacs s. n., pl. vácsuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

veac s. n., pl. veácuri (şi veci m. în expr. în ~)

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

vrac (în comerţ) s. n., pl. vrácuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

zlac s. n., pl. zláce

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

MACÁ f. Nume dat unui joc de cărţi; bacara; banc. /<fr., it. macao

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

LEAC ~uri n. Substanţă folosită pentru tratarea, ameliorarea sau prevenirea unor boli; medicament; remediu. ♢ Iarbă (sau buruiană) de ~ plantă medicinală. A da de ~ a descoperi medicamentul contra unei boli. A găsi ~ul a găsi mijlocul de a rezolva ceva. (Nici) de ~ câtuşi de puţin; deloc. /<sl. lĕku

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

FRAC ~uri n. Haină bărbătească de stofă neagră (mai rar albă), în faţă scurtă până în talie, iar la spate alungită şi terminată cu două pulpane înguste, purtată la solemnităţi. /<fr. frac

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE FÁCE mă fac intranz. I. 1) A avea loc accidental; a se întâmpla. Ce se face pe lume!Ce s-a făcut (cu cineva)? Ce s-a întâmplat (cu cineva)? S-a făcut! ne-am inţeles! 2) A se crea aparenţa; a se părea; a părea. Se făcea că zburăm. 3) A începe să fie; a deveni; a ajunge. ~ actor. ~ mare.~ nevăzut a dispărea. ~ de ocară (sau de ruşine) a se compromite, atrăgându-şi oprobriul public. 4) v. A SE PREFACE.~ mort în păpuşoi a se preface. II. (în îmbinări) 1) (despre perioade ale zilei, fenomene sau stări ale naturii) ~ ziua. ~ frig. 2) (despre căi de comunicaţie) ~ drum. ~ pârtie. 3) (despre senzaţii sau sentimente) A i ~ dor. 4) (despre persoane sugerând ideea de procurare sau de obţinere) ~ cu casă. ~ cu diplomă. 2. tranz. A trece dintr-o stare în alta; a deveni. ~ medic. /<lat. facere

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A FÁCE fac 1. tranz. I. 1) (bunuri materiale sau valori spirituale) A realiza prin efort fizic sau intelectual. ~o casă. ~ poezii. 2) (obiecte care necesită îngrijire) A aranja în ordinea cuvenită. ~ patul. 3) (avere, bani etc.) A aduna, sporind mereu. ♢ ~ banul cu ciocanul a câştiga uşor bani mulţi. 4) (urmat de o propoziţie complementară cu verbul la conjuctiv) A determina acţionând într-un anumit fel. ~ să plece. 5) (persoane) A desemna printr-un calificativ (de obicei depreciativ); a numi; a califica; a eticheta; a considera; a taxa. ♢ A-l ~ (pe cineva) cum îi vine la gură a ocărî (pe cineva), folosind cuvinte la întâmplare. 6) (mai ales abstracte) A efectua, procedând într-un anumit fel. ~ un bine.Tace şi face se spune despre cineva care înfăptuieşte pe tăcute un lucru surprinzător. Una zice şi alta face spune într-un fel şi procedează altfel. Uşor de zis, greu de făcut (sau uşor a zice, greu ~) nu e uşor să rezolvi o problemă complicată. ~ pomană a) a dărui cuiva ceva; b) a face cuiva un mare bine. ~ abstracţie a nu lua în considerare; a ignora. ~ uz de forţă a folosi puterea în scopuri nepermise. A nu avea ce face (sau ce să facă) a) a nu fi ocupat cu ceva; b) a nu avea posibilitatea de a se împotrivi; a nu avea încotro. Ce are ~ ? a) ce importanţă, ce legătură este? N-are ~ n-are importanţă. 7) (supărări, necazuri, plăceri, bucurii etc.) A avea drept efect; a pricinui; a cauza; a provoca; a produce. ♢ A-i ~ cuiva de lucru a complica cuiva rezolvarea unei chestiuni. A i-o ~ bună (sau lată) a pricinui un mare rău. 8) (pictură, ştiinţă, politică etc.) A practica în mod sistematic. 9) (în îmbinări cu substantivul ce indică o instituţie sau o formă de învăţământ) A frecventa, studiind. ~ Universitatea. 10) (drumuri, distanţe) A străbate de la un capăt la altul; a parcurge. ♢ A-şi ~ drum (la cineva) a căuta pretext pentru a vizita pe cineva. 11) (intervale de timp, perioade) A consuma, efectuând un lucru. ♢ ~ chindia a se odihni la chindii. II. (în îmbinări stabile) 1) (sugerează ideea de semnalizare) ~ (cuiva) cu degetul. ~ (cuiva) cu ochiul (sau din ochi). 2) (sugerează ideea de transformare) ~ om (pe cineva). ♢ ~ de ocară (sau de ruşine) a compromite, atrăgând oprobriul public. ~ (pe cineva) din cal măgar a-şi bate joc de cineva, înjosindu-l. ~ (pe cineva) cuc (sau tun) a-l îmbăta tare (pe cineva). ~ (cuiva) coastele pântece a bate tare pe cineva. ~ praf (pe cineva) a nimici, a distruge pe cineva. ~ ochii mari a se mira. ~ fălci (burtă sau pântece) a se îngrăşa. ~ genunchi a se evidenţia urmele genunchilor la pantalonii purtaţi mult. 3) (sugerează ideea de îmbolnăvire) ~ gâlci. 4) (sugerează ideea de perpetuare a speciei) ~ copii. ~ fructe. ~ floare. 5) (sugerează ideea de relaţie) ~ prietenie.~ gură a face gălăgie. III. (împreună cu unele substantive formează locuţiuni verbale având sensul substantivului cu care se imbină): ~ chef a chefui. ~ glume a glumi. A-şi ~ griji a se îngrijora. ~ dragoste (sau sex) a săvârşi actul sexual; a se împerechea. 2. intranz. I. 1) A acţiona după cum dictează împrejurările sau conştiinţa; a proceda. 2) (mai ales în superstiţii) A vesti apariţia (unui fenomen sau a unui eveniment). ~ a ploaie. 3) (în poveşti şi în superstiţii) A lega prin vrăji; a vrăji; a fermeca. ~ de dragoste. 4) A prezenta o anumită valoare (bănească); a valora; a preţui; a costa. Cât face un palton? 5) A fi egal. Trei ori trei fac nouă. 6) A prezenta interes. Face să vezi acest oraş. 7) A fi convenabil. Face să zbori cu avionul. 8) (în vorbirea dialogată ca remarcă a autorului) A exprima prin grai; a reda prin cuvinte; a zice; a spune. 9) (urmat de un complement circumstanţial ce indică o direcţie) A lua direcţia; a se îndrepta; a apuca. ~ la stânga. ~ spre sat. 10) A căuta să apară altfel decât este. ~ pe deşteptul. II. (împreună cu onomatopeele formează locuţiuni verbale intranzitive) ~ hârşti! ~ zdup. /<lat. facere

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

DRA//C ~ci m. (în religia creştină) Fiinţă imaginată drept spirit al răului; duşman principal al lui Dumnezeu şi al omenirii; diavol; demon; satană. ♢ A se teme ca ~cul de tămâie a se teme foarte tare de ceva sau de cineva. E tot un ~ e totuna; este acelaşi lucru. A face pe ~cul în patru a face tot ce se poate; a pune totul în joc. Pe ~cul se spune pentru a arăta neîncrederea sau pentru a tăgădui ceva. Parcă-i ~cul pe uscat se spune despre cineva foarte urât. A trage pe ~cul de coadă a fi foarte sărac; a o duce foarte greu. Şi-a băgat ~cul coada între ei se spune când între prieteni se stârneşte o vrajbă neaşteptată. Nu-i ~cul atât de negru lucrurile nu stau atât de rău cum se pare. A fi ~cul gol (sau împeliţat) a) a fi rău; b) a fi foarte isteţ. A vedea pe ~cul (sau a da de ~cul) a o păţi. Salba (sau poama) ~cului om ticălos. A se uita (la cineva) ca la ~cul a se uita la cineva cu duşmănie sau cu frică. A avea ~ci (a fi cu ~ci, a fi plin de ~ci) a) a fi om rău; b) a fi neastâmpărat, zvăpăiat. Unde şi-a înţărcat ~cul copiii (sau la ~cul în praznic) foarte departe; într-un loc pe care nu-l ştie nimeni. Buruiana (sau iarba) ~cului tutun. A căuta pe ~cul a-şi face singur neplăceri. A scăpa de ~cul şi a da peste tată-său a ajunge din rău în mai rău. A da (sau a lăsa) ~cului a nu se mai interesa de cineva sau de ceva; a lăsa la voia întâmplării. A nu avea nici pe ~cul a fi sănătos. Al ~cului! (sau ptiu, ~ce) se spune când eşti cuprins de uimire. Lucrul ~cului afacere necurată. Şi pe ~cul orice. Ce ~cul! se spune când eşti nedumerit de ceva. Să-l ia ~cul (ducă-se ~cului) se spune pentru a exprima indignarea faţă de acţiunile cuiva sau faţă de o situaţie. /<lat. draco

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

DIÁC diéci m. 1) (în Moldova şi în Muntenia medievală) Slujbaş în cancelaria domnească, însărcinat cu scrierea uricelor; uricar; grămătic. 2) Persoană care conduce un cor bisericesc. [Sil. di-ac] /<sl. dijaku

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

CRAC ~i m. pop. 1) Piciorul omului de la coapsă până la călcâi. 2) Fiecare dintre cele două părţi ale pantalonilor. 3) Fiecare braţ al unui obiect ramificat. /<bulg. krak

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

CLAC ~uri n. înv. Pălărie bărbătească care se purta la marile ceremonii. /<fr. claque

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

BRAC2 ~uri n. Deşeuri rezultate la fabricarea hârtiei. /<rus. brak

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

BRA//C1 ~ci m. Rasă de câini mari, cu urechile lăsate în jos şi cu părul scurt, folosiţi, mai ales, la vânatul de prepeliţe şi de potârnichi; prepelicar. 2) Câine din această rasă. /<fr. braque

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

BACI ~ m. Cioban care conduce o stână. [Monosilabic] /Orig. nec.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ATÁC ~uri n. 1) Acţiune de luptă ofensivă. ~ aerian. ~ chimic. 2) Agresiune împotriva cuiva. 3) art. Semnal de trompetă, care se dă la începutul luptei. 4) fig. Acţiune hotărâtă împotriva unei păreri, teorii, concepţii. ~ vehement. 5) Iniţiativă într-un joc sportiv. 6) Jucătorii care formează linia ofensivă a unei echipe. 7) Apariţie bruscă şi puternică a unei boli. ~ de cord. 8): Cale de ~ mijloc prin care o hotărâre judecătorească este revizuită de o instanţă superioară sau de instanţa care a pronunţat-o. /<fr. attaque

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ARÁ//C ~ci m. Par lung şi subţire folosit pentru susţinerea viţei de vie sau a unor plante agăţătoare. /<ngr. haráki

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ALÁ//C ~ce n. Specie de grâu care se cultivă în regiunile de munte. /cf. ung. alakor

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ACÚ//T ~tă (~ţi, ~te) 1) Care este pătrunzător; ascuţit. Durere ~tă. 2) (despre boli) Care a ajuns la o stare critică. Apendicită ~tă. 3) Care necesită o rezolvare urgentă. 4) muz. Care este înalt; ascuţit. Registru ~. /<lat. acutus, it. acuto

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ACÚM adv. 1) În momentul de faţă; în prezent. ♢ De ~ înainte de azi înainte. 2) Nu demult; adineaori. ~ s-a dus. 3) Înainte cu... ~ un an. [Var. acuma] /<lat. eccum modo

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ÁCR//U2 ~i m. Unitate de măsură pentru suprafeţe de teren (egală cu aproximativ 4047 m2). /<fr. acre

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ÁCR//U1 ~ă (~i, ~e) 1) (despre alimente, substanţe) Care are gustul caracteristic oţetului, borşului, lămâii, murăturilor. Lapte ~. 2) şi adverbial fig. (despre persoane) Care vădeşte nemulţumire; cuprins de rea dispoziţie; amărât; mâhnit; posomorât; ursuz; posac; morocănos. /<lat. acrus

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ACR//Í ~ésc tranz. A face să se acrească. / Din acru

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE ACR//Í mă ~ésc intranz. 1) A deveni acru. 2) (despre unele alimente) A pierde proprietăţile pozitive sub influenţa agenţilor exteriori; a se strica; a se descompune; a se altera. 3) fig. (despre persoane) A deveni posac. [Sil. a-cri] /Din acru

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ACÍ//D1 ~zi m. Substanţă chimică cu gust acru şi miros înţepător, care înroşeşte hârtia albastră de turnesol, iar în combinaţie cu un metal formează o sare. /<fr. acide, lat. acidus

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ACÍ//D2 ~dă (~zi, ~de) Care are gust acru şi înţepător. Băutură ~dă. /<fr. acide, lat. acidus

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ACÉL aceeá (acéi, acéle) dem. (se foloseşte pentru a indica pe cineva sau ceva care este relativ depărtat de subiectul vorbitor). ~ băiat. /<lat. ecce-illu, ecce-illa

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ACÁR2 ~i m. Muncitor la calea ferată care manipulează acele; macagiu. /ac + suf. ~ar

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ACÁR1 ~e n. Cutiuţă de păstrat ace, aţă şi alte obiecte necesare la cusut; acarniţă. /ac + suf. ~ar

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

OLÁ//C1 ~ce n. înv. 1) Serviciu de curieri domneşti. 2) Serviciu de transport pentru personal şi corespondenţă; trăsură de poştă. /<turc. ulak

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

OLÁ//C2 ~ci m. ist. Curier domnesc (de obicei, călare). /<turc. ulak

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

OPÁ//C ~că (~ci, ~ce) (despre corpuri) 1) Care împiedică trecerea luminii; lipsit de transparenţă; intransparent; mat. 2) Care se opune trecerii radiaţiilor; impenetrabil de radiaţii. 3) Care este lipsit de strălucire; fără strălucire; mat. 4) fig. Care denotă lipsă de pricepere intelectuală; lipsit de pătrundere; greu de cap; obtuz. /<fr. opaque, lat. opacus

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ORÁC interj. (se foloseşte, de obicei repetat, pentru a imita orăcăitul broaştelor). /Onomat.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

OTÁ//C ~ce n. reg. 1) Loc împrejmuit (în afara unei localităţi) unde se închid pentru noapte oile sau vitele. 2) Adăpost provizoriu pentru oameni (ciobani, pescari, muncitori agricoli etc.). /<turc. otak

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

PÁCE f. 1) Situaţie de înţelegere în care nu există război. 2) Tratat între părţile beligerante care prevede încetarea unui conflict armat. 3) Atmosferă în care domneşte liniştea, armonia şi buna înţelegere între oameni; raport calm între oameni. 4) Lipsă de gălăgie, de zgomot; linişte. ♢ A da ~ cuiva (sau a lăsa în ~ pe cineva) a nu tulbura liniştea cuiva; a nu deranja, a nu supăra pe cineva. Dă-i ~! lasă-l în voia lui; dă-l încolo. 5) Stare de linişte sufletească; lipsă de griji; tihnă; odihnă; astâmpăr. ♢ Fii pe ~! să n-ai nici o grijă; fii liniştit. Mergi (sau rămâi) în ~ mergi (sau rămâi) cu bine, cu sănătate. Nu-i şi ~! a) nu-i nicăieri; a dispărut; b) nici gând să vină. [G.-D. păcii] /<lat. pax, pacis

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

PACT ~e n. 1) Convenţie internaţională cu caracter solemn care reglementează relaţiile dintre două sau mai multe state. 2) Document scris care certifică această convenţie. 3) Ansamblu de state legate printr-o astfel de convenţie. /<fr. pacte, lat. pactum, germ. Pakt

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

PLAC n. Senzaţie de satisfacere a gustului; plăcere; chef; voie. ♢ Pe (sau după) ~ (sau ~ul cuiva) după gustul cuiva; după cum îi place cuiva. După bunul ~ al cuiva după cum vrea cineva; după capriciul cuiva. A-i fi cuiva pe ~ a plăcea cuiva. /v. a plăcea

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

SACÁ ~le f. înv. Butoi instalat pe o căruţă, cu care se cară apă. [Art. sacaua] /<turc. saka

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

TACT1 n. 1) Simţ care determină o comportare delicată şi corectă. Om cu ~. Om lipsit de ~. 2) Simţ cu ajutorul căruia se percep proprietăţile fizice ale corpurilor. /<fr. tact, germ. Takt

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

TACT2 ~uri n. (în muzică, versificaţie, dans) Organizare armonioasă a sunetelor sau a mişcărilor; cadenţă; ritm. /<fr. tact, germ. Takt

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

TRAC1 n. Stare de emoţie de care sunt cuprinse unele persoane (de obicei actorii) când apar în faţa publicului. /<fr. trac

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

TRAC2 interj. (cuvânt care se foloseşte pentru a exprima zgomotul produs de descărcarea unei arme, de tragerea unei săgeţi etc.). /Onomat.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

TRA//C3 ~că (~ci, ~ce) m. şi f. Persoană care făcea parte din vechea populaţie a Traciei. /<lat. Thracus

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢAC interj. (se foloseşte, de obicei repetat, pentru a reda ţăcănitul uşor al unor obiecte sau zgomotul produs la tăierea cu foarfecele) ♢ ~-pac într-o clipită; repede. /Onomat.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

VEAC ~uri n. 1) Perioadă de timp de o sută de ani; secol. ~ul douăzeci. [Monosilabic] /<sl. vĕku

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

VRAC ~uri n. Formă de depozitare şi de transportare în grămezi, fără ambalaj, a materialelor solide. /cf. fr. vrac

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ACÍN s.m. (Anat.) Grup de celule glandulare. ♦ Fund de sac al unui canal glandular. [Var. acinus s.m. / < fr. acinus, cf. lat. acinus – ciorchine de strugure].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ACRO- Element prim de compunere savantă cu semnificaţia „ascuţit”, „extrem”. [< fr. acro-, cf. gr. akros].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ACVI- Element prim de compunere savantă care introduce în termeni referirea la „apă”. [Var. acva-, aqui-. / < lat. aqua].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ACVA- v. acvi-.

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

caca

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

BACI- Element prim de compunere savantă cu sensul de „bacă”. [< lat. bacca].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

CACO- Element prim de compunere savantă cu semnificaţia „urât”, „rău”, „greşit”. [< fr. caco-, cf. gr. kakos – rău].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

CÁCA subst. ~ (din căca)

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

JACK2 s.n. v. jac1. [DEX'98]

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

FACO- Element prim de compunere savantă cu semnificaţia de „lentilă”. [< fr. phaco-, cf. gr. phakos].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

JACÓ s.m. (Zool.) Papagal gri din Africa occidentală. [< fr. jaco].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

LACS s.m. Specie de peşti din mările nordice, înrudiţi cu păstrăvii; somoni. [< germ. Lachs].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

LACT- v. lacto.

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

MACH s.m. (Fiz.) Unitate de măsură pentru viteză, utilizată în aerodinamică şi în tehnica rachetelor, egală cu 340 m/s. ♢ Numărul lui Mach = raport între viteza unui corp într-un fluid şi viteza sunetului în acelaşi fluid. [Pron. mah. / < fr., it. mach, germ. Mach, cf. E. Mach – fizician german].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

CACO- elem. „urât, rău, greşit”. (< fr. caco-, cf. gr. kakos)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ACTH [cit. aceteháş] s.n., art. ACTH-ul

Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a, , Editura Univers Enciclopedic, 2005

UBÁC s.n. Versant al unui munte expus spre nord, spre umbră. [< fr. ubac, cf. lat. opacus – umbros].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

OPÁC, -Ă adj. 1. Prin care nu străbate lumina. ♦ Dens, de nepătruns. ♦ Întunecat, înnorat, întunecos. 2. (Fig.) Lipsit de inteligenţă; obtuz. [< fr. opaque, it. opaco, lat. opacus].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

PACK s.n. 1. (Geol.) Fragmente din banchiza polară care plutesc pe apă duse de curenţi şi vânturi. 2. (Rar) Nume colectiv pentru jucătorii din înaintarea echipei de rugbi; pachet. [Pron. pec. / < engl., fr. pack].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

BRAC2 s. n. rest, rămăşiţă; deşeu (de hârtie). (< rus. brak)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

BRAC1 s. m. câine de vânătoare cu părul scurt şi urechile mari şi blege; prepelicar. (< fr. braque, germ. Bracke)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

Atac. Ansamblu fenomenelor morbide, de obicei acute, care survin brusc si se reproduc periodic, la intervale mai mult sau mai pu in regulate.

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

saci

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

saci

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

saci

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

ACÉL, adj., si pron. Aceea pron. f. (cu sensul n.): de aceea -Din mr. A el, megl. Telea, istr. Tel(a), lat. Ecce ille devenit Ecce illum sau Eccum illum

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

VRAC s.n. Mod de depozitare şi de transport al unui material granular (cereale, cărbuni etc.) fără ambalaj. ♢ În vrac (despre mărfuri) Aşezate grămadă, fără ambalaj. [< fr. vrac, cf. ol. wrac – rău].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ACRÚ, -ă adj. 1. Care are gustul caracteristic al oţetului, al lămâii etc. 2. Murat (în oţet sau în saramură) 3. Aspru -Din mr., megl. Acru, lat. Äcrus

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ABÁC, abace s.n. (Înv.) Aparat pentru socoteli aritmetice elementare, format dintr-un cadru de vergele orizontale, pe care se pot mişca bile colorate

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ATÁC s. n. 1. faptul de a ataca; acţiune de luptă ofensivă. ♢ agresiune împotriva cuiva. 2. iniţiativă într-un joc sportiv. ♢ jucătorii care formează linia atacantă a unei echipe. 3. acţiune violentă şi susţinută împotriva unor teorii, concepţii etc. 4. (med.) acces (2), criză, şoc. 5. (muz.) moment în care o voce sau un instrument începe să cânte; emisiune mai accentuată a unui sunet. (< fr. attaque)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ARÁC s. n. băutură alcoolică foarte tare, rachiu din orez sau din plante suculente bogate în zahăr. (< fr. arac, engl. arrack)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ABÁC s.n. 1. Dispozitiv de calculat cu ajutorul unor bile mobile, aşezate pe vergele orizontale şi paralele. 2. Tabelă grafică, diagramă reprezentând relaţii între mai multe mărimi variind continuu, care serveşte la anumite calcule. V. nomogramă. [Pl. -ce. / < fr. abaque, cf. it. abbaco, lat. abacus].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

acum in noul doom este corect spus si „cearceaf” dar si „cersaf”

Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a, , Editura Univers Enciclopedic, 2005

acum in noul doom este corect spus si „cearceaf” dar si „cearsaf”

Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a, , Editura Univers Enciclopedic, 2005

ACÍD s.m. (Chim.) Corp cu gust acru care înroşeşte hârtia albastră de turnesol şi din a cărui combinaţie cu o bază rezultă o sare. // adj. Cu proprietăţi de acid; acru, înţepător. [< fr. acide, cf. lat. acidus – acru].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ACÍL s.m. (Chim.) Radical monovalent al unui acid organic. [< fr. acyl].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ÁCRU s.m. Unitate de măsură egală cu 4046,856 m2, folosită în India, Anglia, America de Nord etc. [Pl. -ri. / cf. fr. acre, it. acro, lat.t. acrum < germ. Acker].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ÁCTA s.n.pl. 1. Colecţie de documente, registre etc. privitoare la o anumită instituţie, persoană sau problemă. 2. Titlu al unor periodice sau colecţii de lucrări ştiinţifice, publicate de o societate sau de o instituţie. [< lat. acta].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ACÚT, -Ă adj. 1. Ascuţit, pătrunzător, violent. 2. (Despre boli) Ajuns la o stare critică. 3. (Muz.; despre note) Înalt, ascuţit. [< lat. acutus, cf. it. acuto].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

Daca „a priori” este de provenienta latina, de ce ar fi „aprioric” de provenienta germana? Numai pentru ca l-ati gasit la Kant ? O fi el „inainte de orice experienta”, dar aici lipseste si ratiunea...

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

ACÉL1, ACEÁ, acei, acele, adj. dem. (Arată că fiinţa sau lucrul al cărui nume îl determină este (mai) depărtat de subiectul vorbitor; când urmează după substantiv are forma acela, aceea) Acel om. Vremea aceea. [Gen.-dat. sg. acelui, acelei, gen.-dat. pl. acelor ; (când are forma acela, aceea) gen.-dat. sg. aceluia, aceleia, gen.-dat. pl. acelora – Var.: acéla, acéea adj. dem.] – Lat. ecce-illu, ecce-illa.

Dicţionarul limbii române moderne, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Academiei, Bucureşti, 1958

ATÁC s.n. 1. Faptul de a ataca; asalt, ofensivă, năvală, iureş. ♦ Agresiune împotriva cuiva. ♦ Iniţiativă într-un joc sportiv. ♦ Formaţie a unei echipe sportive; (p. ext.) jucătorii care formează linia atacantă a unei echipe. 2. Acţiune violentă şi susţinută împotriva unor teorii, unor concepţii etc. 3. (Med.) Apariţie bruscă şi violentă a unei boli. V. acces, criză, şoc. 4. (Muz.) Moment în care o voce sau un instrument începe să cânte; emisiune mai accentuată a unui sunet. [Pl. -curi. / < fr. attaque, it. attaco].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ACVI- elem. acva-.

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ACVA-/ACVI- elem. „apă”. (< engl., fr. aqua-, aqui-, cf. lat. aqua)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ACÚT, -Ă adj. 1. ascuţit, pătrunzător. 2. (despre durere) intens, violent. 3. (despre boli) cu evoluţie rapidă. 4. (despre sunete) înalt, ascuţit. (< lat. acutus, it. acuto)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ÁCTA s. n. pl. 1. colecţie de documente, registre etc. 2. titlu al unor periodice, colecţii de lucrări ştiinţifice publicate de o societate, de o instituţie. (< lat. acta)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ÁCRU s. m. unitate de măsură a suprafeţelor agricole (4046,86 m2), în ţările anglo-saxone. (< fr., engl. acre)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ACRO- elem. „ascuţit”, „extremitate, vârf”, „extrem”. (< fr. acro-, cf. gr. akros, înalt)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ACÍN s. m. mică formaţie anatomică în formă de fund de sac, într-un canal glandular excretor. (< fr., lat. acinus)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ACÍL s. m. radical monovalent derivat din acizii organici. (< fr. acyl)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ACID2(O)-/ACIDI- elem. „acid”. (< fr. acid/o/-, acidi-, cf. lat. acidus, acru)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ACÍD1, -Ă I. adj. 1. cu proprietăţi acide. 2. (fig.) care dezvăluie lucruri neplăcute, dureroase; usturător. II. s. m. substanţă chimică cu gust acru şi miros înţepător, care înroşeşte hârtia albastră de turnesol. (< fr. acide, lat. acidus)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

abác (abáce) s.n. – 1. Numărătoare, instrument de calculat. 2. Tabel, diagramă. < Fr. abaque, it. abbaco. Din it., prin ngr. 'αμπάϰος, var. (înv.) ambac (Gáldi, 143)

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

BRAC s.m. Câine de vânătoare cu părul scurt şi cu urechile mari şi blegi; prepelicar. [< fr. braque, cf. germ. Bracke].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

(vacs!) nu stiu ce este sigur, dar exista

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

acós, acoásă, acóşi, acoáse, adj. (înv.) înţepător, ascuţit.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

acél, adj. şi pron. – Aceea pron. f. (cu sensul n.): de aceea. – Mr. aţel, megl. ţelea, istr. ţel(a). Formele adj. antepus: acel (f. acea), gen. acelui (f. acelei), pl. acei (f. acele), gen. acelor. Ca adj. postpus şi ca pron. capătă un -a enclitic; ca rezultat al acestei adăugiri, se modifică structura fonetică a f. sing. aceia (‹ aceaiaaceaa), care se scrie şi aceea. Prezenţa lui -a în cazurile prevăzute nu s-a respectat strict în limba populară şi în poezie. < Lat. ecce ille, devenit *ecce illum sau *eccum illum (Diez, I, 337); Puşcariu, 9; Candrea-Dens., 532; REW 4266; DAR; Sanfeld, Syntaxe, 159-164); cf. it. quello, v. prov., sp. aquel, v. fr. cil, port. aquello. Explicarea lui -a paragogic prezintă incertitudini. Puşcariu, 9 şi DAR cred că este rezultatul lui *eccum illum illac (cf. fr. celui-là, friul. kel-la). Această ipoteză este imposibilă, deoarece confundă un tratament presupus a fi romanic cu un fenomen tîrziu din fr., şi pentru că pleacă de la o pronunţare primitivă *acelà, greu de admis (dacă s-ar admite, ar fi trebuit să se păstreze, sau să se reducă la pronunţarea gravă, caz în care -a aton trebuia să devină -ă). T. Papahagi, din Morfologia limbii romîne, 1937, 19, o explică prin fonetică sintactică. Pare mai curînd o propagare a art. f. -a, care în limba veche se aplica şi adj. şi s. (pădurea verdea, azi pădurea verde; cf. trăsături ale acestei concordanţe absolute în pădurii verzi, care reproduce un mai vechi pădurii verzii, şi forme invechite cum ar fi tuturor oamenilor, faţă de oamenilor buni). Reiese de aici că femeia aceia, datorită nuanţei sale dublu demonstrative, şi-a conservat dubla articulare, ca alte ori femeia carea, cf. omul carele. Se înţelege mai puţin extinderea de la f. la m. şi la cazurile oblice; dar numai dacă se concepe ca art., se explică faptul că, fiind aton, -a nu a devenit -ă. Der. acelaşi (f. aceiaşi), adj. şi pron., unde -şi reprezintă lat. sic „astfel”, cf. cineşi, careşi, acestaşi; în spiritul acestei comparaţii, cf. expresiile regionale şi mai curînd infantile iciaşa (‹ aici aşa), coleaşă (‹ colea aşa); acelălalt (var. acel(l)alt), adj. şi pron. Cf. cel.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ácru (ră), adj. – 1. Care are gustul caracteristic al oţetului, al lămîii etc. 2. Murat (în oţet sau în saramură). 3. Aspru. – Mr., megl. acru. < Lat. ācrus, formă vulg. de la ācer (Puşcariu 15; Candrea-Dens., 13; REW 92; DAR; Pascu, I, 28); cf. alb. egrë, it., port. agro, fr. aigre, cat. agre, sp. agrio. Der. acreală, s.f. (gust acru); acri, vb. (a înăcri; a irita; a se plictisi, a se sătura de ceva sau de cineva); acricios, adj. (acrişor); acrime, s.f. (acreală); acriş, s.n. (zer înăcrit); acritură, s.f. (murătură); acriu, adj. (acrişor); înăcri, vb. (a acri; a amărî; a sătura).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

acúm, adv. – 1. În prezent, în momentul acesta. – 2. Înainte cu ... Var. acu(ma), acmu, amu. Mr. amu, amó, megl. (a)cmo, mo(ţi), istr. acmo(ţe). Acu este reprezentant al lat. *eccum hῡc; acum derivă de la un compus de tipul *eccum hῡc modo; în sfîrşit, *eccum modo a dat rezultatul normal acmu (Philippide, Principii, 92; Puşcariu 18; REW 5630; DAR). Candrea-Dens., 14, deduce toate formele rom. din *eccum modoacmu; acesta din urmă ar fi dat acum, prin analogie cu quomodocum; şi de la acum s-ar fi ajuns, prin fonetică sintactică, la acu. Roesler 564 se gîndea la gr. ἀϰόμ(α). – Der. cu -şi) (cf. acelaşi): acumuşi, acuşi, cu var. (fam.) acuşa, acuşica.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

CLAC s.n. (Rar) Pălărie cilindrică care se poate turti şi purta sub braţ. [Pl. -uri. / < fr. claque].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

BACI- elem. „bacă”. (< engl. bacci-, cf. lat. bacca)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

coac s..m. (reg.) pasăre de noapte răpitoare.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

alác, s.m. – Specie de grîu foarte rezistentă. Origine obscură. Pare a proveni indirect din lat. alica, prin intermediul unei forme asemănătoare celei care a dat álaga în sp. (lat. *alaca, cf. Corominas, I, 75), însă der. este dificilă. În general se admite că etimonul pentru rom. este mag. alakor (Cihac, II, 475; Densusianu, Rom., XXXIII, 273; REW 337; Pascu, R. crit., VII, 66; Gáldi, Dict., 170); dar în mag. este cuv. străin (Drăganu, Dacor., VII, 201), probabil rom. (Edelspacher 8). Şi mai îndoielnică este legătura cu alb. akuë (Hasdeu 667). Philippide, II, 696, sugerează alb. lakër „verdeaţă”, din gr. λάϰανον.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

arác (aráci), s.m. – 1. Par pentru susţinerea viţei de vie. – 2. Ţăruş. – Var. harac, (h)arag. Mr. harac. Ngr. χαράϰι (Roesler 586; DAR); cf. tc. herek, bg. harak – Der. arăci, vb. (a pune araci).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

dac-o fac, a.. nu daco taci, adica daca o fac. Da eu vreau sa scriu dacó fac. Ma legam si eu de apostrof. Sau de regional, sau de porecla. Ápostroful' e ceva chiar corect gramatical, dar eu nu stiu ce sa zic, am dictionar tampit. Nu e semn, nu e nimic. Totusi poate am uitat. E cuvant din 8 litere.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

dac-o fac, a.. nu daco taci, adica daca o fac. Da eu vreau sa scriu dacó fac, cu h in loc de apostrof, iaca'sa sau iacása. Ma legam si eu de apostrof. Sau de regional, sau de porecla. „Apostroful” e ceva chiar corect gramatical, dar eu nu stiu ce sa zic, am dictionar tampit. Nu e semn, nu e nimic. Totusi poate am uitat. E cuvant din 8 litere. Acum ma scuzati umpic am scris alceva in acest program, dar sa corectat automat. dac ' o fac.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ilác, -ă, iláci, -ce, adj. (reg.; despre vite) cu coarne scurte; (despre coarne) scurte şi crescute în lături.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

FRAC s.n. Haină bărbătească de ceremonie, scurtă în faţă până la talie, neîncheiată la piept şi terminată la spate cu două cozi lungi şi înguste. [< fr. frac].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

jmac! interj. (reg.) cuvînt care imită zgomotul produs prin căderea bruscă a unui lemn, a unui om.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

JACK s.n. v. geac.

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

GEAC s.n. (Mar.) Pavilion naţional de dimensiuni mici, ridicat de navele unor state la proră în timpul cât sunt acostate sau staţionează la ancoră. [Var. jack s.n. / < engl. jack].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

atác (atácuri), s.n. – Ofensivă, asalt. Fr. attaque. – Der. (din fr.) ataca, vb; atacabil, adj.; atacabilitate, s.f. (vulnerabilitate la asalt); inatacabil, adj.; inatacabilitate (var. neatacabilitate), s.f. (vulnerabilitate); contraatac, s.n.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ACAR conj. (Ban., Criş., Trans. SV) Deşi, cu toate că, măcar că; fie, ori. Pînă iaste vie şi tînără, ea-şi dă dracului trupul său, acar fată, acar nevastă. C 1692, 510v. Akar. Sive. Vel. AC, 327. Akar jest tu kraj fericat. PSALTIRE SEC. XVII, apud TEW; cf. VCC, 114. Etimologie: magh. akár. Vezi şi acarcare, acarce. Cf. b a t î r.

Dicţionarul limbii române literare vechi (1640-1780) - Termeni regionali, Mariana Costinescu, Magdalena Georgescu, Florentina Zgraon, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1987

bací (bací), s.m. – 1. Cioban care conduce o stînă. – 2. Formulă de reverenţă cu care se adresează persoanelor în vîrstă sau de un nivel superior. – 3. La jocul de arşice, copilul care aruncă primul. – Mr. baci, bagi, megl. baci. Origine necunoscută. Opinia predominantă este că avem a face cu un cuvînt de provenienţă orientală, dar anterior contactului cu turcii (ceea ce pare a se adeveri prin prezenţa sa în dialecte, şi de asemenea prin apariţia sa constantă, ca nume de persoană, din sec. XIII; cf. Hasdeu 2296). Ar fi, prin urmare, cuvînt cuman sau turanic (DAR), sau derivat de la iranianul bac (Densusianu, GS, IV, 149). Evident, este dificil de combătut fundamentele acestor opinii, atîta vreme cît nu se poate indica, pe de o parte, etimonul turanic exact, sau, pe de altă parte, calea de pătrundere a cuvîntului iranian. Cert este că termenul se află în toate limbile balcanice slave care înconjoară teritoriul rom. (bg. bač, sb. bač(a), slov., ceh. bača, mag. bacs(i), bacsó, pol. bacza, ca şi ngr. μπάσσιοσ, alb. bats. Însăşi aria de răspîndire a cuvîntului pare a indica provenienţa sa rom., căci numai rom. a fost direct legată de toate limbile menţionate mai sus, şi faptul că acest cuvînt nu se explică prin mijloacele proprii nici uneia din aceste limbi. Totuşi, nu este posibil să-l explicăm, pînă în prezent, numai prin intermediul rom. În ce ne priveşte, şi dat fiind că în orice caz ne aflăm pe terenul fragil al conjecturilor, nu excludem posibilitatea de a se fi conservat în baci un cuvînt autohton, poate cel care corespunde lat. pater şi posibil acelaşi care s-a păstrat în bade. Originea dacică a cuvîntului fusese postulată încă de Hasdeu, Columna lui Traian, 1874, 104. – Celelalte explicaţii vechi par prea puţin plauzibile. După Miklosich, ar fi vorba de un termen sl. care trebuie pus în legătură cu bašta „tată” (Slaw. Elem., 14) şi cu baština „moştenire” (Lexicon, 12), ipoteză greu de susţinut, datorită dificultăţilor fonetice. Şeineanu, II, 42, propunea ca etimon tc. baş „şef”, care la rîndul lui nu poate fi posibil nici din punct de vedere istoric, nici fonetic. Gáldi, Dict., 103, propune mag. ca izvor al rom., poate pe baza hazardatei despărţiri pe care o face DAR la sensul 2 al cuvîntului baci, considerat acolo ca diferit de 1 şi derivat din mag. – Pentru provenienţa rom. a bg. bač, bačjo, bačija, cf. Candrea, Elemente, 401 şi Berneker 37; şi din ngr. μπάσσιοσ, cf. G. Meyer, Neugr. St., II, 76. Rosetti, II, 109, indică numai identitatea rom. cu alb. Der. băcie, s.f. (căşărie; ocupaţia baciului); băcioi, s.m. (baci); băcit, s.n. (dijmă care se plăteşte baciului); băciţă, s.f. (nevasta baciului; femeie care conduce o stînă); băciui, vb. (a prepara brînză; a face pe baciul; a munci într-o doară, a trage chiulul; a conduce).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

bací (-i), s.m. – 1. Cioban care conduce o stînă. – 2. Formulă de reverenţă cu care se adresează persoanelor în vîrstă sau de un nivel superior. – 3. La jocul de arşice, copilul care aruncă primul. – Mr. baci, bagi, megl. baci. Origine necunoscută. Opinia predominantă este că avem a face cu un cuvînt de provenienţă orientală, dar anterior contactului cu turcii (ceea ce pare a se adeveri prin prezenţa sa în dialecte, şi de asemenea prin apariţia sa constantă, ca nume de persoană, din sec. XIII; cf. Hasdeu 2296). Ar fi, prin urmare, cuvînt cuman sau turanic (DAR), sau derivat de la iranianul bac (Densusianu, GS, IV, 149). Evident, este dificil de combătut fundamentele acestor opinii, atîta vreme cît nu se poate indica, pe de o parte, etimonul turanic exact, sau, pe de altă parte, calea de pătrundere a cuvîntului iranian. Cert este că termenul se află în toate limbile balcanice slave care înconjoară teritoriul rom. (bg. bač, sb. bač(a), slov., ceh. bača, mag. bacs(i), bacsó, pol. bacza, ca şi ngr. μπάσσιοσ, alb. bats. Însăşi aria de răspîndire a cuvîntului pare a indica provenienţa sa rom., căci numai rom. a fost direct legată de toate limbile menţionate mai sus, şi faptul că acest cuvînt nu se explică prin mijloacele proprii nici uneia din aceste limbi. Totuşi, nu este posibil să-l explicăm, pînă în prezent, numai prin intermediul rom. În ce ne priveşte, şi dat fiind că în orice caz ne aflăm pe terenul fragil al conjecturilor, nu excludem posibilitatea de a se fi conservat în baci un cuvînt autohton, poate cel care corespunde lat. pater şi posibil acelaşi care s-a păstrat în bade. Originea dacică a cuvîntului fusese postulată încă de Hasdeu, Columna lui Traian, 1874, 104. – Celelalte explicaţii vechi par prea puţin plauzibile. După Miklosich, ar fi vorba de un termen sl. care trebuie pus în legătură cu bašta „tată” (Slaw. Elem., 14) şi cu baština „moştenire” (Lexicon, 12), ipoteză greu de susţinut, datorită dificultăţilor fonetice. Şeineanu, II, 42, propunea ca etimon tc. baş „şef”, care la rîndul lui nu poate fi posibil nici din punct de vedere istoric, nici fonetic. Gáldi, Dict., 103, propune mag. ca izvor al rom., poate pe baza hazardatei despărţiri pe care o face DAR la sensul 2 al cuvîntului baci, considerat acolo ca diferit de 1 şi derivat din mag. – Pentru provenienţa rom. a bg. bač, bačjo, bačija, cf. Candrea, Elemente, 401 şi Berneker 37; şi din ngr. μπάσσιοσ, cf. G. Meyer, Neugr. St., II, 76. Rosetti, II, 109, indică numai identitatea rom. cu alb. Der. băcie, s.f. (căşărie; ocupaţia baciului); băcioi, s.m. (baci); băcit, s.n. (dijmă care se plăteşte baciului); băciţă, s.f. (nevasta baciului; femeie care conduce o stînă); băciui, vb. (a prepara brînză; a face pe baciul; a munci într-o doară, a trage chiulul; a conduce).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

paci s.m. (reg.) par.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

pact, pácturi, s.n. (reg.) arendă.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ACTH s.n. Hormon proteic secretat de hipofiză, care stimulează glanda corticosuprarenală. [Sin.: Hormon adrenocorticotropic] (acronim, din engl. adrenocorticotropic hormone = hormon adrenocorticotropic (< pref. ad- (= lângă) + pref. reno/i- (= referitor la rinichi < lat. renes = rinichi) + pref. cortico- (= referitor la scoarţa cerebrală < lat. cortic-, cortex = scoarţă) + suf. -tropic (= care acţionează asupra, influenţează activitatea (de ex., a unei glande) < (termin. ştiinţif.) gr. tropos))) [def. MW; în DOOM 2]

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

acid nucleic responsabil de tramsmiterea caracterelor ereditare numit acid dezoxiribonucleic

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

MACÁ s.f. Bacara. [< fr., it. macao].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

acid dezoxiribo nucleic

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

brac (-curi), s.n. – Rest, rămăşiţă bună de aruncat. Germ. Brack, în parte prin pol., rut., rus. brak (DAR). – Der. brăcui, vb. (a da la o parte, a arunca ceva nefolositor; a lua caimacul, a lua tot ce e mai bun).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

raci, ráciuri, s.n. (reg.) grătar.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

each7099dexonline.ro

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

siác s.n. (reg.) pătul pentru păstrat porumbul.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

PACT s.n. 1. Tratat, acord, convenţie între mai multe state suverane, prin care se stabilesc anumite drepturi şi obligaţii reciproce. 2. Învoială, înţelegere. [Pl. -te, -turi. / cf. fr. pacte, lat. pactum, germ. Pakt].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

Daca cautati prin „google” cuvantul „INCASTRU”, veti ajunge la un articol al subsemnatului (Viorel Lupea, alias CDV ), in care apare cuvantul incastru (despre care v-am informat acum vreo trei ore in urma...). De altfel, am mai participat la completarea dictionarului Dvs. (DEX) cu cuvantul „IRAT” , sub pseudonimul CDV. Cu multe urari de bine, Viorel Lupea, colaborator la site-ul rebusist www.rebusmania.com , precum si www.rebusonline.com

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

clac (clácuri), s.n. – Pălărie cu calota înaltă. Fr. (chapeau à) claque.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

TACT1 s.n. Măsură, cadenţă ritmică (în muzică, în dans). [< germ. Takt].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

TACT2 s.n. 1. Simţ, manieră deosebit de grijulie şi plină de măsură în purtarea şi acţiunile cuiva. 2. Simţul tactil; pipăitul. [< fr. tact, cf. it. tatto < lat. tactum < tangere – a atinge].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

*ácru3 (gust) (a-cru) s. n., art. ácrul

Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a, , Editura Univers Enciclopedic, 2005

*acru3 (gust) (a-cru) s. n., art. acrul

Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a, , Editura Univers Enciclopedic, 2005

*acru3 (gust) (a-cru) s. n., art. acrul

Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a, , Editura Univers Enciclopedic, 2005

*acru3 (gust) (a-cru) s. n., art. acrul

Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a, , Editura Univers Enciclopedic, 2005

*acru3 (gust) (a-cru) s. n., art. acrul

Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a, , Editura Univers Enciclopedic, 2005

*acru3 (gust) (a-cru) s. n., art. acrul

Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a, , Editura Univers Enciclopedic, 2005

acru3 (gust) (a-cru) s. n., art. acrul

Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a, , Editura Univers Enciclopedic, 2005

acea dependenta fata de un obiect, o substanta sau o activitate, in lipsa careia o persoana traieste un discomfort major

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

TRAC s.n. Emoţie de care sunt cuprinse unele persoane (mai ales actorii) înainte de a apărea în faţa publicului. [< fr. trac].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

crac interj. – Exprimă zgomotul unui obiect ce se sparge. Creaţie expresivă, cf. fr. crac, sp. cras, cris.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

crac (cráci), s.m. – 1. Picior. – 2. Picior de compas. – 3. Picior, braţ la diverse instrumente. – 4. Creangă. – 5. Braţ de rîu. – 6. Ramificaţie a unui lanţ muntos. – 7. Piesă care leagă furgonul de avantren. Bg. krak „picior” (Miklosich, Slaw. Elem., 26; Miklosich, Lexicon, 308; Cihac, II, 79; Conev 50, 89), sb. krak, pol. krok. – Der. cracă, s.f. (ramură, creangă; corn de animal). DAR declară că relaţia etimologică a lui crac cu cracă nu este clară, ceea ce este poate prea subtil, avînd în vedere identitatea de sensuri, rut. krak „ramură” şi folosirea comună în toate limbile a noţiunii de „picior” în locul celei de „tulpină”. – Der. crăcui, s.n. (picior de pasăre); crăcel, s.m. (plante, Plantago lanceolata, Cerastium cerastoides); crachiţă, s.f. (cracă bifurcată cu care se culeg fructele mari); cracoş, adj. (cu picioarele desfăcute; cu picioarele curbate); crăcoiat, adj. (cu picioarele curbate); crăcărie, s.f. (morman de crengi; mulţime de crengi); crăcos, adj. (frunzos, stufos); crăcuros, adj. (frunzos); crăcan, s.m. (picior; om cu picioare lungi; Arg., pantaloni), cf. sb. krakan „cu picioare lungi”; crăcană, s.f. (ramură bifurcată, folosită ca prăjină, sprijin, proptea etc.; sapă cu două vîrfuri; corn de plug; fiecare dintre cele două vîrfuri ale suveicii; ac de împănat; mai pentru pavaj; trepied; furcă; varietate de struguri), pe care DAR îl leagă în mod curios de fr. carcan; crăcănel, s.m. (cu picioarele curbate); crăcăna, vb. (a desface picioarele; a întinde; a propti crengile cu furci); crăcănos, adj. (rămuros); crăci, vb. (a desface picioarele; a propti crengile cu furci; a despărţi, a despica), pentru a cărui răspîndire generală cf. ALR, II, 67.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

UBÁC s.n. Versant al unui munte expus spre nord, spre umbră. [< fr. ubac, cf. lat. opacus – umbros].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

acid s.m. sg. (tox.) LSD-25 (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

diác (-ci), s.m. – 1. (Înv., Trans.) Cîntăreţ bisericesc. – 2. Scriitor de cancelarie, copist. – 3. Scriitor, om cult, instruit, erudit. – Mr. δiac, megl. diac. Ngr. διάϰος (Murnu 17), în principal prin intermediul sl. dijakŭ (Miklosich, Lexicon, 162; Miklosich, Slaw. Elem., 21; cf. Vasmer Gr., 52); cf. diacon. Pl. mold. dieci. – Der. dieciţă, s.f. (nevastă de diac, cîntăreţ).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

drac (dráci), s.m. – 1. Demon, diavol, spirit malign. – 2. Diavol, imprecaţie adresată în special copiilor. – 3. Diavol, imprecaţie în general. – 4. Joc de copii, care se împart în două grupuri, unul reprezentînd oastea diavolilor, celălalt al îngerilor. – Mr. dracu, darac, megl. drac, istr. drocu. Lat. dracu „dragon” probabil cu forma *dracus, cf. ngr. δράϰος, alb. drek (Cihac, II, 81; Puşcariu 547; Candrea-Dens., 510; REW 2759). În latina religioasă a ajuns să însemne „demon”; cf. CIL, VIII, 15247 şi Suidas: „In Hiobo diabolus draco dicitir”. Pentru der. directă de la nominativ, cf. cap, om, şarpe, etc. Der. drăcărie, s.f. (drăcie, ştrengărie; vrăjitorie, magie); drăcesc, adj. (demonic, diavolesc); drăcie, s.f. (acţiune diabolică; fărădelege, răutate; ştrengărie, poznă); drăcime, s.f. (mulţime de draci); drăcoaică, s.f. (diavoliţă); drăcos, adj. (care se ţine de drăcii; neastîmpărat, ştrengar); drăcovenie, s.f. (drăcie), cu suf. fals -ovenie de la parascovenie; drăcui, vb. (a invoca diavolul, a da dracului); îndrăci, vb. (a înfuria, a scoate din sărite).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

fáce (fác, făcút), vb. – 1. A înfăptui, a produce. – 2. A crea, a izvori. – 3. A da formă. – 4. A construi, a dura, a edifica. – 5. A plăsmui, a imagine, a scrie, a picta. – 6. A naşte, a da viaţă, a aduce pe lume. – 7. A rodi, a da roade. – 8. A produce, a provoca. – 9. A transforma, a preface, a deveni. – 10. A însuma, a valora. – 11. A petrece, a parcurge un interval de timp. – 12. A săvîrşi, a făptui, a comite. – 13. A executa, a practica, a exercita. – 14. A se ocupa cu ceva. – 15. A se afla, a se găsi. – 16. A pregăti, a aranja. – 17. A curăţa. – 18. A întocmi, a elabora. – 19. A aprinde. – 20. A găti, a pregăti. – 21. A împărţi cărţile de joc. – 22. A proceda, a se comporta. – 23. A se descurca. – 24. A stabili, a introduce. – 25. A ţine, a efectua, a organiza. – 26. A vorbi, a rosti. – 27. A vrăji, a fermeca. – 28. A pricinui, a cauza. – 29. A se îndrepta, a o lua spre. – 30. (Refl.) A deveni, a ajunge. – 31. (Refl.) A se preface, a se preschimba. – 32. A se produce, a se ivi. – 33. (Refl.) A creşte, a se forma. – 34. (Refl.) A se arăta. – 35. (Refl.) A părea, a da impresia. – 36. (Refl.) A se abate, a se îndepărta. – 37. (Refl.) Cu prep. pe, a dobîndi, a căpăta. – 38. (Refl., impersonal) Merită, se cuvine, se cade. – 39. (Refl. cu dat.) A-şi căuta: îşi făcea de lucru pe lîngă vatră (Rebreanu). – 40. (Cu pron. dat. şi acuz.) A i-o plăti cuiva, a se răzbuna: eram în adevăr hotărîtă să i-o fac (Bassarabescu). – 41. (Imperativ) Du-te, mergi; exprimă un imperativ atenuat: pînă una alta, fă de te spală (Galaction). – Mr. fac, faptă, faţire; megl. fac, fat, istr. facu, facut. Lat. facĕre (Diez 182; Puşcariu 566; Candrea-Dens., 534; REW 3128; DAR); cf. it. fare (sard. fakere), prov., fr. faire, sp. hacer, port. fazer. V. şi Gust. Rudberg, Le développement de facere dans les langues romanes, Paris 1873. Sensul de „a naşte, a da viaţă” (6) apare de asemenea în mai multe multe dialecte it. Sensul 41 este frecvent în v. it. (cf. Dante, Inferno, XVII, 93: Fa che tu m’abbracce). Der. facere, s.f. (fapt, act; acţiune; înv., operă; creaţie; naştere); făcaş, s.m. (înv., vrăjitor, vraci); făcător, s.m. (înv., creator, autor), der. cu suf. – ător, l-a înlocuit pe făptor şi este la rîndul lui deplasat de făptuitor, păstrat numai în comp. binefăcător, adj. (care face bine); răufăcător, s.m. (criminal); făcătură, s.f. (vrajă, farmec); făcut, s.n. (muncă, activitate; naştere; vrajă); aface, adv. (în expresia a avea aface, a avea legătură), de la inf. a face, cf. afacere; contraface, vb., reconstituit pe baza fr. contrefaire; desface, mr. disfeaţire, vb. (a desface; a deschide, a destupa; a anula; a dezdoi); preface, mr. prifac, prifaţire, megl. prufac, vb. (a modifica, a transforma, a reface; refl., a se transforma; refl., a simula, a se preface), după Puşcariu 1371 reprezintă un lat. *per-facĕre (în loc de perfĭcĕre), cu ultimul sens împrumutat din rus. pritvorjati sja (mai probabil este o formaţie neologică, din sec. XIX, ca prefira, pregăti, etc.); prefăcătorie, s.f. (simulare; ipocrizie); prefăcut, adj. (transformat, ipocrit); reface, vb. (a face din nou, a restaura), formaţie neol. Cf. fapt, făptură. Der. neol. factaj, s.n. (distribuire la domiciliu), din fr. factage; factice, adj. (fictiv; artificial), din fr. factice; facţiune, s.f. (bandă; grupare politică), din fr. faction; facţios, adj. (care face parte dintr-o facţiune), din lat. factiosus, prin intermediul fr. factieux; factor, s.m. (poştar), din lat. factor, prin intermediul fr. facteur (se eccentuează fáctor şi factór, pentru sensul 2); factorie, s.f. (agenţie), din sp. factotum, s.m., din lat., prin intermediul fr.; factură, s.f., din fr. facture; factura, vb., din fr. facturer; facturier, s.n., din fr. facturier.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

OPÁC, -Ă adj. 1. lipsit de transparenţă, prin care nu străbate lumina. ♢ dens, de nepătruns. ♢ lipsit de strălucire, întunecat, înnorat, întunecos. 2. (fig.) lipsit de inteligenţă; mărginit, obtuz. (< fr. opaque, lat. opacus)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

PACK [PEC] s. n. 1. fragment dintr-o banchiză care pluteşte pe apă, dus de curenţi şi vânturi. 2. jucătorii din înaintarea unei echipe de rugbi; pachet (4). (< engl., fr. pack)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

PACT s. n. 1. tratat, acord, convenţie între mai multe state, prin care se stabilesc anumite drepturi şi obligaţii reciproce. 2. învoială, înţelegere. (< fr. pacte, lat. pactum)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

RACK REC/ s. n. cutie în care sunt instalate pe verticală, sub formă de sertare, diverse amplificatoare şi aparate. (< engl. rack)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

TACT s. n. I. simţ tactil, pipăit. II. măsură, cadenţă ritmică (în muzică, mişcare, dans etc.). III. simţ al măsurii, manieră deosebit de grijulie şi de atentă în comportarea cuiva. ♢ (p. ext.) pricepere, abilitate. (< germ. Takt, fr. tact)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

TRAC1 s. n. stare emotivă de care sunt cuprinse unele persoane (mai ales actorii) înainte de a apărea în faţa publicului, a unor examinatori. (< fr. trac)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

TRAC2, -Ă I. adj., s. m. f. (locuitor) din Tracia. II. adj. care aparţinea tracilor; tracic. ♢ (s. f.) limbă indo-europeană, vorbită în antichitate, în Dacia şi în Pen. Balcanică. (< lat. thracus)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

UBÁC s. n. versant al unui munte expus spre umbră. (< fr. ubac)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

VRAC s. n. mod de depozitare şi de transport al unui material granular (cereale, cărbuni etc.) fără ambalaj. (< fr. vrac)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

gáci s.m. pl. – Pantaloni lungi din pînză albă, propriu ţăranilor din nordul Trans. Mag. gatya (Tiktin; DAR), din rus., rut. gači, pol. gacie.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

taci

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

caca

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

tace

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

acru

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

acru

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

iacá (iacále), s.f. – Gît. Tc. yaka (Şeineanu, II, 218; Lokotsch 927). Sec. XIX, înv., se fololeşte numai în expresia a feşteli iacaua „a greşi lovitura”. – Der. icăluţă, s.f. (Munt., vas pîntecos).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ipác adv. – La fel, aşijderea. Sl. i paky „şi încă o dată” (Cihac, II, 149; DAR). Sec. XVI, înv. slavism cultural.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

caca cacacacacacacacacacacacacacacacacacacacacacacaccccccacaccaaaaaaaaaaaaaaccccccccccaaaaaaaaccccccccccaaaaaaaaaacccccccccccaaaaaaaaaaaccccccccccccccaaaaaaaaaaaaaaaaaaccccccccccccccccaaaaaaaaaaaaaccccccccccccccccaaaaaaaaaaaaaaaaacccccccccccccccaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaccccccccaaaaaaaaaaaaaaaaaccccccccccccccaaaaaaaaaaaaaaaaaaccccccccccccccccccccccccccccccccccccccccaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaccccccccccccccccccccccccccccccccccccccaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaacccccccccccccccccccccccccaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaacccccccccccccccaaaaaaaa muuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuc zeamaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa buciiiiii

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

leác (leácuri), s.n. – 1. Medicament, remediu. – 2. Tratament. – Megl. leac. Sl. lĕkŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 28; Miklosich, Lexicon, 349; Cihac, II, 166), cf. bg., cr., slov., rut. lĕk, sb. ljak, pol. lek. – Der. lecui, vb. (a trata; refl., a-şi reface sănătatea, a se pune pe picioare; a se îndrepta, a se ameliora), din sl. lĕkovati, lĕkują, sau din leac; nelecuit, adj. (iremediabil); lecuitor, adj. (care lecuieşte, care vindecă); lecuitor, s.m. (doctor); lecuinţă, s.f. (înv., remediu, tratament); lecuială, s.f. (vindecare, îndreptare). – Cf. leacă.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

macá (-ále), s.f. – Joc de cărţi. Fr. macao, de la numele Macao.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

cáco s. n. invar. (menţionat în categoria literelor alfabetului chirilic)

Dictionnaire morphologique de la langue roumaine, A. Lombard, C. Gâdei, Editura Academiei, Bucureşti, 1981

iáco s. n. invar. (menţionat în categoria literelor alfabetului chirilic)

Dictionnaire morphologique de la langue roumaine, A. Lombard, C. Gâdei, Editura Academiei, Bucureşti, 1981

ORÁC s.n. (Rar) Orăcăit. – Postverbal al lui orăcăi.

Dicţionarul limbii române moderne, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Academiei, Bucureşti, 1958

olác (oláce), s.n. – Poştă, oficiu poştal. Tc. ulak (Roesler 600; Şeineanu, II, 277), cf. ngr. ỏλάϰης, bg., sb. olak. – Der. olăcar, s.m. (sol, trimis); olăcărie, s.f. (înv., expediere, poştă); olăceşte, adv. (rapid); olăcări, vb. (Mold., a îndeplini slujba de olăcar); olăcaş, s.m. (însoţitor al mirelui la nunţile tradiţionale).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

orác interj. – Imită vocea broaştei. Creaţie expresivă, cf. oac. – Der. orăcăi, vb. (a face ca broasca; despre copii, a plînge; a scînci); orăcăit, s.n. (a scoate sunetul broaştei); orăcăială, s.f. (orăcăit).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

otác (otácuri), s.n. – 1. Tabără, cazarmă, cantonament. – 2. Refugiu. – 3. Stînă. Tc. otak ‹ arab. otagh (Loebel 71; Şeineanu, II, 278; Lokotsch 1592). Sec. XVII.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

páce, s.f. – Situaţie, stare fără război. Lat. pacem (Puşcariu 1235; Candrea-Dens., 1297; REW 6317), cf. alb. pakjë, it. pace, prov. patz, fr. paix, cat. pau, sp., port. paz. – Der. nepace, s.f. (înv., nelinişte); păciui (var. împăciui), vb. (a face pace, a pacifica); păceluit, adj. (înv., pacific); pacefăcător, s.m. (înv., pacificator); paşnic (var. pacinic), adj. (pacific); păşnicie, s.f. (linişte). – Der. neol. (din fr.) pacific, adj.; pacifica, vb.; pacificator (var. păcinicie), adj.; pacifism, s.n. După Buescu, R. Études roum., III, 158-63, folosirea lui pace ca interj. trimite la lat. pax, gr. πάξ, interj., distincţie care ni se pare prea subtilă. Mai probabil este formula de salut sau de rămas bun, folosită pentru a indica ideea de „problemă tranşată” sau „să nu mai vorbim de asta”, ca în cazul lui sănătate.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

acid gras nesaturat cu 20 de atomi de carbon in molecula , derivat din acidul arahidonic;de exemplu,prostaglandinele si leukotrienele.

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

. daca putei adaugati notiunii de TREAPTA si sensul muzical . octavă = interval între două sunete ale gamei la distanţă de opt trepte. . iata aici notiuena de treapta su sens muzical

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

. daca putei adaugati notiunii de TREAPTA si sensul muzical . octavă = interval între două sunete ale gamei la distanţă de opt trepte. . iata aici notiuena de treapta su sens muzical

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

caca

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

sacá (sacále), s.f. – 1. Butoi pe două roţi, pentru transportat apa. – 2. (Arg.) Trăsură de închiriat. Tc. (arab.) saka „sacagiu” (Roesler; Şeineanu, II, 304; Ronzevalle 99), cf. sb. saka, ngr. σαϰϰᾶς, sp. azacán. – Der. sacagiu, s.m. (apar); sacabaş, s.m. (şeful sacagiilor), din tc. saka başi.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

acea capacitate umana de a intemeia grupuri, definite ca unitati de activitate: cupluri, familii, echipe, biserici, etc. (termen in sociologie)

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

caca

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

abáca s. f. cânepă de Manilla. (< sp. abaca)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ACAJÚ s.m. invar., adj. invar. 1. S.m. invar. Arbore din regiunea tropicală a Americii, al cărui lemn, de culoare roşiatică, este întrebuinţat la confecţionarea mobilelor de lux; mahon (Swietinia mahagoni). ♦ Lemnul acestui arbore. 2. Adj. invar. Maro-roşcat, de culoarea lemnului de acaju (1). – Din fr. acajou.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACANÁ adv. V. hacana.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACÁNT s.m. v. acantă.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACÁŢ, acaţi, s.m. (Reg.) Salcâm.[Var.: acáţiu s.m.] – Din magh. akác.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACCÉS, accese, s.n. 1. Posibilitatea de a pătrunde, drept de ajunge până într-un loc sau pâna la o persoană; p. ext. intrare. ♢ Cale (sau drum, şosea) de acces = drum care face legătura cu o şosea importantă, cu o localitate etc. Rampă de acces = porţiune de drum în pantă care permite urcarea vehiculelor pe o şosea mai înaltă, pe un pod etc. ♢ Expr. A (nu) avea acces = a (nu) avea permisiunea să meargă undeva, a (nu) avea voie să pătrundă undeva. 2. Ansamblu de tulburări clinice ale organismului care se manifestă brusc, în stare de sănătate aparentă, şi care se repetă de obicei la intervale variate. ♦ Izbucnire violentă (şi trecătoare) a unei stări sufleteşti. – Din fr. accès, lat. accessus.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACCÍZ, accize, s.n. 1. Impozit indirect care se percepe în unele ţări asupra unor obiecte de consum. 2. (Înv.) Taxă de consumaţie, de barieră şi vamală. – Din fr. accise.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACÉLA, ACÉEA, aceia, acelea, pron. dem., adj. dem. (postpus) 1. Pron. dem. (Indică pe cineva sau ceva relativ depărtat de subiectul vorbitor) Cine e acela? ♢ Loc. adj. (Reg.) Ca acela sau ca aceea = puternic, însemnat; extraordinar. ♢ Loc. adv. De aceea = pentru acest (sau acel) motiv, din această cauză. Drept aceea = prin urmare; deci. (În) afară de (sau pe lângă) aceea = în plus. 2. Adj. dem. (postpus) Acel, acea. Omul acela. Casa aceea. [Gen.-dat. sg.: aceluia, aceleia, gen.-dat. pl: acelora. – Var.: (Înv.) acél, acéa pron. dem.] – Lat. *ecce-illu, ecce-illa.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACERÁ vb. I. v. acira.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACÉRB, -Ă, acerbi, -e, adj. Necruţător, înverşunat, aspru; agresiv, caustic, sarcastic. – Din fr. acerbe, lat. acerbus.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACÉST, ACEÁSTĂ, aceşti, aceste, adj. dem. (antepus) 1. (Arată că fiinţa, lucrul etc. desemnate de substantivul pe care îl determină se află aproape, în spaţiu sau timp, de vorbitor) Acest deal. Această casă. 2. (În legătură cu substantive care arată momentul, răstimpul, epoca în care se petrece o acţiune) Care este în curs; curent, prezent (sau dintr-un viitor apropiat). Anul acesta. [Gen.-dat. sg.: acestui, acestei, gen.-dat. pl.: acestor] – Lat. *ecce-istu, ecce-ista.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACHÍU1, achii, s.m. (Bot.: înv.) Ţelină1. – Cf. lat. a p i u m.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACHÍU2, achiuri, s.n. 1. Bilă de încercare la jocul de biliard, care urmează să stabilească persoana care începe partida. 2. Tac2. – Din fr. acquit.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACILÁ, acilez, vb. I. Tranz. A introduce, pe cale chimică, un radical acil în molecula unui compus organic în scopul obţinerii de cetone, esteri şi amide. – Din fr. aciler.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACIRÁ, acír, vb. I. Intranz. (Reg.) 1. A avea nădejde la..., a aştepta să..., a tinde spre... 2. A fi în aşteptare; a pândi. [Var.: acerá vb.I] – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACIUÁ, aciuez, vb. I. Refl. A-şi găsi refugiu, a se stabili (vremelnic), a se pune la adăpost undeva sau pe lângă cineva; a se pripăşi, a se oploşi, a se aciola, a se agesti. ♦ Tranz. (Rar) A da adăpost. [Pr.: -ciu-a. – Var.: aciuiá vb. I, aciuí vb. IV] – Lat. *accubiliare.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACIUÍ vb. IV. v. aciua.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACNÉE s.f. Boală de piele caracterizată prin apariţia, mai ales pe faţă, a unor coşuri, puncte negre etc., care adesea supurează. ♢ Acnee juvenilă = acnee frecventă mai ales la pubertate. [Pr.: -ne-e] – Din fr. acné.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACÓLO adv. În acel loc (relativ) îndepărtat (de cel care vorbeşte); în alt loc. ♢ (Precedat de diferite prepoziţii, cu sensul determinat de acestea) Pe acolo = cam în locul acela. De (sau dintr-) acolo = din partea aceea, din locul acela. Într-acolo = spre acel loc, spre direcţia aceea. De (pe) acolo = cam din acel loc. Până acolo... = până la situaţia..., la împrejurarea (care depăşeţe limita îngăduită)... ♢ Expr. (Reg.) (Pân') pe-acolo = peste măsură, din cale-afară (de greu, mare, frumos etc.). Ce ai acolo? = ce ai la tine (sau în mână etc.)? Ce faci acolo ? = cu ce te ocupi (chiar în momentul de faţă)? Fugi de acolo! = da' de unde! nici gând! imposibil! Ce am eu de-acolo? = ce mă priveşte, ce avantaj am din asta? [Acc. şi acoló] – Lat. eccum-[i]lloc.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACÓNT, aconturi, s.n. Parte din suma de bani care se plăteşte înainte, la o cumpărare sau la încheierea unei tranzacţii, ca garanţie; acontare, arvună; p. ext. parte din salariu. [Var.: acónto s.n.] – Din it. acconto, fr. acompte.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACÓRD, acorduri, s.n. 1. Înţelegere, învoială, convenţie etc. între două sau mai multe părţi în vederea încheierii, modificării sau desfiinţării unui act juridic. Expr. A fi de acord să... = a se învoi (la ceva); a aproba. A fi de acord (cu cineva) = a avea aceeaşi părere (cu cineva). De acord! = bine! ne-am înţeles! (Pleonastic) De comun acord = în perfectă înţelegere. 2. (În sintagmele) (Plată sau salariu) în acord = (sistem de remunerare a muncii normate) în raport cu rezultatele obţinute. Acord progresiv = plata muncii în proporţie crescândă, în raport cu depăşirea normei. Muncă în acord = muncă normată retribuită în raport cu îndeplinirea normei. ♦ (Concr.) Sumă dată sau primită ca plată pentru munca prestată în acord. 3. Expresie gramaticală care stabileşte concordanţa (în persoană, număr, gen sau caz a) formei cuvintelor între care există raporturi sintactice. 4. (Fiz.) Egalitate a frecvenţelor de oscilaţie a două sau mai multe aparate, sisteme fizice etc.; sintonie. 5. (Muz.) Sonoritate rezultată din reunirea a cel puţin trei sunete, formând o armonie. – Din fr. accord, it. accordo.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACRÍT, -Ă, acriţi, -te, adj. 1. Care a devenit sau a fost făcut (mai) acru2. ♦ Fig. (Despre oameni) Morocănos, ursuz, dificil. 2. (Despre alimente) Alterat, stricat. – V. acri.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACRÍU, -ÍE, acrii, adj. (Rar) Cam acru2; acrişor; acruţ. – Acru2 + suf. -iu.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACTÍV, -Ă, activi, -e, adj., s.n. I. Adj. 1. Care participă (în mod efectiv) la o acţiune; harnic, vrednic. ♢ Membru activ = membru al unei organizaţii, societăti, instituţii etc. având anumite obligaţii şi bucurându-se de drepturi depline în cadrul acelei organizaţii. Metodă activă = metodă de predare care stimulează activitatea personală a elevilor. ♦ (Mil.) Care este în serviciu efectiv, sub steag. Apărare activă = apărare care foloseşte contraatacuri, pentru a slăbi şi a nimici forţele inamice. 2. (Despre corpuri sau substanţe) Care realizează (intens) un anumit fenomen, un anumit efect etc. ♢ (Chim.) Corp activ = corp care intră uşor în reacţie. 3. (Despre diateza verbală) Care exprimă faptul că subiectul săvârşeşte acţiunea. ♦ (Despre vocabular) Care este folosit în mod frecvent în vorbire. 4. (Despre operaţii, conturi, bilanţuri) Care se soldează cu un profit, cu un beneficiu. II. S.n. 1. Totalitatea bunurilor aparţinând unei persoane fizice şi juridice. 2. Totalitatea mijloacelor economice concrete care aparţin unei întreprinderi, instituţii sau organizaţii economice; parte a bilanţului unde se înscriu aceste mijloace. 3. (În expr.) A avea ceva la activul său = a fi autorul unei acţiuni grave. A pune ceva la activul cuiva = a pune o acţiune (gravă) pe seama cuiva. 4. Colectiv de persoane care activează intens în domeniul vieţii politice şi obşteşti sub conducerea organizaţiilor partidului clasei muncitoare sau a organizaţiilor de masă. – Din fr. actif, lat. activus; (II şi) rus. aktiv.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACTÓR, actori, s.m. Artist care interpretează roluri în piese de teatru, în filme etc. [Var.: (înv.) aftór s.m.] – Din fr. acteur, lat. actor.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACÚMA adv. v. acum.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACUZÁ, acúz, vb. I. Tranz. 1. A învinui, a învinovăţi. 2. (Franţuzism) A arăta, a vădi, a manifesta. – Din fr. accuser, lat. accusare.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

BABÁC s.m. v. babacă.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

BACÁL s.m. v. băcan2.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

BÁCĂ, bace, s.f. Fruct cu pericarp cărnos, cu pieliţă subţire şi cu miezul zemos, în care se află seminţele. – Din it., lat. bacca.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

BACÍL, bacili, s.m. Bacterie patogenă în formă de bastonaş. – Din fr. bacille, lat. bacillus.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

BÁCON s.n. (Rar) Carne sau costiţă de porc dezosată, sărată şi afumată (tăiată în felii subţiri). [Pr.: béicăn] – Cuv. engl.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

BUIÁC, -Ă, buieci, -ce, adj. (Reg.) 1. Care trăieşte bine, răsfăţat. 2. Zburdalnic, nebunatic; nechibzuit. – Din sl. bujakŭ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

BUTÁC, -Ă, butaci, -ce, adj. (Despre unele animale) Cu coarne scurte şi groase. – Cf. magh. b u t a.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CACÁO s.f. Sămânţa arborelui de cacao, folosită (sub formă de produs pulverulent) în alimentaţie, mai ales la fabricarea ciocolatei şi a unor băuturi hrănitoare. ♢ Unt (sau ulei) de cacao = substanţă grasă, de culoare albă-gălbuie, extrasă din pulberea de cacao şi folosită la fabricarea ciocolatei, în industria farmaceutică, în cosmetică etc. ♦ Băutură preparată cu pulbere de cacao. [Pr.: -ca-o] – Din fr. cacao.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CACÓM, (1) cacomi, s.m., (2) cacomuri, s.n. (Înv. şi reg.) 1. S.m. (Zool.) Hermină. 2. S.n. Blană de hermină. – Din tc. kakim.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CAIÁC, caiace, s.n. 1. Ambarcaţie de sport ascuţită la ambele capete, cu suprafaţa de alunecare netedă sau în clinuri şi care este condusă cu una sau două padele. 2. Sport nautic care se practică cu caiacul (1). 3. Ambarcaţie mică, cu înveliş din piele de focă, folosită de eschimoşi. [Pr.: -ca-iac] – Din fr. kayak.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CAPÁC, capace, s.n. Acoperitoare care se aşază deasupra deschizăturii unui vas, a unei cutii, a unui cufăr etc. ♢ Friptură la capac = friptură gătită, într-un vas acoperit. Ouă la capac = ochiuri prăjite. Caşcaval la capac = caşcaval prăjit în tigaie. ♢ Expr. A pune capac cuiva = a închide cuiva gura cu un răspuns potrivit. A găsi capac la toate = a da întotdeauna răspunsul potrivit. Asta pune capac (la toate) = asta e prea de tot. – Din tc. kapak.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CAZÁC, cazaci, s.m. 1. Membru al unei comunităţi militare autonome care s-au aşezat pe teritoriile de margine ale statelor rus şi polono-lituanian, unde, în schimbul unor privilegii, era obligat să apere ţara împotriva invaziilor. 2. (În Rusia, începând din sec. XVIII) Soldat dintr-o unitate de cavalerie recrutată de obicei dintre cazaci (1). – Din rus. kazak.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

COPÁC, copaci, s.m. Plantă cu trunchiul lemnos şi înalt, ale cărei crengi se ramifică la o distanţă oarecare de sol, formând o coroană; arbore, pom. [Var.: (reg.) copáci s.m.] – Cf. alb. k o p a č.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

DÁCĂ conj. 1. (Introduce o propoziţie condiţională) În cazul că..., presupunând că..., de... Doar dacă. Numai dacă. 2. (Introduce o propoziţie optativă) Numai de... Dacă nu m-ar vedea cineva. 3. (Introduce o propoziţie temporală, având uneori şi o nuanţă condiţională sau cauzală) Când, în (sau din) momentul când, de îndată ce, după ce. 4. (Introduce o propoziţie cauzală) Fiindcă, pentru că, deoarece. Dacă nu ştia să scrie, umbla de la unul la altul. ♦ De vreme ce. 5. (Introduce o propoziţie concesivă) Cu toate că, deşi. 6. (Introduce o propoziţie interogativă indirectă) Că, de... 7. (Cu valoare adverbială) Cu greu, abia. 8. (În expr.) Las' dacă = a) desigur că nu; b) (în construcţii negative) nu mai încape îndoială că... – De4 + că.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

DÁCIC, -Ă, dacici, -ce, adj. Dac (1). – Din lat. dacicus.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

DACÍT s.n. Rocă vulcanică alcătuită din cuarţ, andezin, biotit, hornblendă, feldspat etc., de obicei cenuşie, folosită ca piatră de construcţie. – Din fr. dacite.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

DAÍAC, daiaci, s.m. (La pl.) Populaţie a insulei Kalimantan; (la sg.) persoană din această populaţie. – Din fr. dayak.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

DALÁC s.n., s.m. 1. S.n. (Med.) Antrax. 2. S.m. Plantă erbacee otrăvitoare din familia liliaceelor, cu tulpina dreaptă, terminată cu o unică floare verzuie şi cu fructul o boabă neagră-albăstrie de mărimea unui bob de mazăre; frunzele acestei plante sunt întrebuinţate în popor pentru vindecarea dalacului (1) (Paris quadrifolia). – Din tc. dalak „splină”.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

DARÁC, darace, s.n. 1. Unealtă de pieptănat şi de scărmănat lâna, cânepa sau inul, formată dintr-un sistem de piepteni cu dinţi mari de oţel, fixaţi pe un suport. 2. Maşină de lucru alcătuită din două piese cu suprafeţe cilindrice concentrice şi cu dinţi în formă de cuie, folosită pentru scărmănatul lânii şi al altor materiale textile. [Var.: dărác s.n.] – Din tc. tarak, bg, darak.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

GODÁC, godaci, s.m. (Pop.) Purcel (până la un an); godin1, godânac. – Cf. sl. g o d ŭ „an” şi rom. g o d â n a c.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

GOPÁC, gopacuri, s.n. Numele unui dans popular ucrainean cu mişcări energice, sărituri şi fandări; melodie după care se execută acest dans. – Din ucr. hopak.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

GAIÁC s.m. v. guaiac.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

HAMÁC, hamacuri (hamace), s.n. Pânză (de vele) sau plasă dreptunghiulară de sfoară, care se întinde orizontal între doi stâlpi, doi copaci etc. şi care serveşte ca pat mobil sau ca leagăn. – Din fr. hamac.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

HARÁC, haraci, s.m. V. arac.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

IÁCĂ1 interj. 1. Ia! iată! uite! vezi! ♦ Ascultă! Iacă ce-mi zicea el. 2. Deodată, pe neaşteptate. 3. Exprimă mirare, contrarietate, protest. [Var.: iáca; iácătă interj.] – Ia + că.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

IÁCĂ2 s.f. (Înv. şi reg.) Bunică. – Din ngr. ghiaghiá (după bunică).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

IATÁC, iatacuri, s.n. 1. (Reg.) Cameră (mică) de culcare; dormitor, budoar. 2. (Înv.) Pat. [Var.: ietác s.n.] – Din tc. yatak.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

IETÁC s.n. v. iatac.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ILIÁC, -Ă, iliaci, -ce, adj. Care este aşezat în partea de mijloc a corpului, în regiunea şoldurilor. ♢ Os iliac (şi substantivat, n.) = fiecare dintre cele două oase care formează partea anterioară şi laterală a bazinului. [Pr.: -li-ac] – Din fr. iliaque, lat. iliacus.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MÁCRU2, -Ă adj. (despre vite sau despre oameni şi părţi ale corpului lor) fără carne, slab. o carne ~ă = carne slabă, fără grăsime şi fără oase. (< lat. macer, -cra)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

-MÁCRU1 elem. macro-. ()

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

JÁCĂ, jăci, s.f. (Reg.) Sac, traistă, săculeţ de pânză rară, în care se pune (la scurs) caşul, urda sau brânza de vacă. – Din magh. zsák.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MACRO-, -MÁCRU elem. „mare”. (< fr. macro-, -macre, cf. gr. makros)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

MACHO [MÁCIO] adj., s. m. (adept) al machismului1.. (< sp. macho)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

MACÁC, macaci, s.m. Numele mai multor specii de maimuţe mici, cu capul turtit şi cu coada (de obicei) scurtă, care trăiesc în sud-estul Asiei (Macacus); animal care aparţine uneia dintre aceste specii. – Din fr. macaque.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MACÁT, macaturi, s.n. Cuvertură de lână, de bumbac etc. (cu desene); scoarţă sau covor care se pune pe pereţi. – Din tc. makat.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MACÁZ, macazuri, s.n. Dispozitiv montat la bifurcarea a două linii de tren sau de tramvai, cu ajutorul căruia vehiculul este îndrumat pe una dintre liniile bifurcaţiei; porţiunea de şină mobilă care se deplasează cu ajutorul acestui dispozitiv; ac. ♢ Macaz aerian = dispozitiv montat pe firul electric aerian, care permite trecerea unui troleibuz sau tramvai de pe o cale pe alta. ♢ Expr. (Fam.) A schimba macazul = a) a îndrepta în altă direcţie cursul unor evenimente; b) a-şi schimba atitudinea faţă de cineva sau de ceva; a-şi schimba părerile, concepţiile etc. – Din tc. makas.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MACRO1- Element de compunere care înseamnă „mare” şi care serveşte la formarea unor substantive şi adjective. – Din fr. macro-.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MACRÓ2, s.n. v. macrou.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MÁCRU, -Ă macri, -e, adj. (Despre carne) Slab, fără grăsime şi fără oase. – Lat macer, -cra.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MACÁC s. m. maimuţă din Asia, cu capul turtit şi coada scurtă. (< fr. macaque, port. macaco)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

NÁCRU s.n. (Livr.) Sidef. – Din fr. nacre.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

OGEÁC, ogeacuri, s.n. V. hogeag.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

RACÉM, raceme, s.n. (Bot.) Inflorescenţă în formă de ciorchine; ciorchine. ♢ Racem compus = panicul. – Din fr. racème, lat. racemus.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SÁCRU1, -Ă, sacri, -e, adj. 1. Cu caracter religios; privitor la religie, care aparţine religiei. ♦ Sfânt. ♢ Foc sacru = vocaţie, talent. 2. Fig. Care inspiră sentimente de veneraţie; scump. – Din lat. sacer, -era, it. sacro.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SÁCRU2 s.n. v. sacrum.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

TACÍT, -Ă, taciţi, -te, adj. (Despre un acord, o convenţie, o înţelegere etc.) Care nu este exprimat formal, dar care este subînţeles şi admis ca atare. – Din fr. tacite, lat. tacitus.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

VACÁT, vacaturi, s.n. Pagină albă, intenţionat netipărită, din interiorul unei lucrări. – Din germ. Vakat.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

VÁCĂ, vaci, s.f. 1. Animal domestic din specia bovinelor, femela taurului; p.restr. carnea acestui animal, folosită ca aliment; p.gener. carne de bovine. ♢ Expr. S-a dus bou şi a venit (sau s-a întors) vacă, se spune, ironic, despre un om care a plecat să se instruiască sau să se lămurească intr-o problemă şi care s-a întors mai puţin instruit sau lămurit decât plecase. Vacă (bună) de muls = persoană sau situaţie de care cineva abuzează, pentru a trage foloase materiale. ♦ Epitet injurios dat unei femei (grase şi leneşe sau proaste). 2. Compuse: vacă-de-mare = morsă; vaca-domnului = insectă lată şi lunguiaţă, cu aripile superioare de culoare roşie cu două puncte negre (Pyrrhocoris apterus). – Lat. vacca.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MALÁC, -Ă, malaci, -ce, s.m. şi f. Pui al bivoliţei. ♢ Epitet depreciativ pentru un om gras, greoi şi leneş. – Din bg. malak.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

VRACI, vraci, s.m. (Pop.) 1. Doctor; tămăduitor. 2. Vrăjitor. – Din sl. vračĩ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

COÁCE, coc, vb. III. 1. Tranz. A supune un aliment la acţiunea căldurii (în cuptor) spre a-l face bun de mâncat. ♢ Expr. A-i coace (cuiva) turta sau a i-o coace = a încerca să-i facă rău (cuiva); a-i întinde (cuiva) o cursă. ♦ Refl. (Despre alimente) A deveni bun de mâncat prin acţiunea căldurii (din cuptor). 2. Refl. (Despre fructe, seminţe) A ajunge la maturitate sub acţiunea căldurii soarelui; a deveni bun de mâncat; (despre plante) a ajunge să aibă sămânţa formată, maturizată. ♦ Tranz. (Despre soare sau căldură) A face ca fructele, plantele etc. să ajungă la maturitate, să fie bune de mâncat, să dea sămânţă. ♦ Fig. (Despre oameni) A ajunge la maturitate, a se forma (din punct de vedere intelectual, al felului de a fi etc.); a se maturiza. 3. Refl. Fig. (Despre fiinţe) A se încinge, a se înăbuşi de căldură. 4. Tranz. Fig. A pune ceva la cale cu intenţii răuvoitoare; a urzi. 5. (Despre bube şi inflamaţii, p. ext. despre părţi ale corpului) A face puroi. – Din lat. pop. cocere (= coquere).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PITÁC, pitaci, s.m. 1. Monedă austriacă de aramă care a circulat în trecut şi la noi; (p. ext.) ban, gologan, para. 2. Monedă rusească de argint sau de aramă.

Dicţionarul limbii române contemporane, Vasile Breban, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1980

LÁCOM, Ă, lacomi, -e, adj. 1. (Adesea adverbial) Care mănâncă şi bea cu poftă exagerată; căruia îi place să mănânce mult, mâncăcios. 2. Fig. (Urmat de determinări introduse prin prep. „la”, „de”, „după”) Avid, nesăţios. – Din sl. lakomŭ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ATACÁ, atác, vb. I. 1. Tranz. (Mil.) A începe sau a duce un atac (1). 2. A comite o agresiune împotriva unei persoane, unui stat etc. 3. Intranz. A avea sau a lua iniţiativa într-un joc sportiv. 4. Tranz. Fig. A duce o campanie violentă şi susţinută împotriva unei situaţii, unei teorii etc. sau împotriva celor care le susţin. ♦ A cere justiţiei să reexamineze o hotărâre care nu satisface una dintre părţi. 5. Tranz. A vătăma; a roade; a arde; a distruge. ♦ Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi de tuberculoză pulmonară. ♦ Refl. (Arg.) A se enerva, a se irita, a se înfuria. 6. Tranz. Fig. A începe să studieze o problemă. ♦ A începe executarea unei bucăţi muzicale. – Din fr. attaquer.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

LACTO- elem. lact(o)-.

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

LACTI- elem. lact(o)-.

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

LACT(O)-/LACTI- elem. „lapte”. (< fr. lact/o/-, lacti-, cf. lat. lac, lactis)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

PACEÁ, pacele, s.f. 1. (Înv.) Partea de la genunchi în jos a piciorului la animalele cu blană; p. ext. blană prelucrată, de calitatea a doua, de pe picioarele unor astfel de animale. 2. (Reg.) Mâncare asemănătoare cu piftia, preparată din picioare de viţel sau de miel, mai rar de pasăre etc., cu adaos de ouă, de oţet sau de usturoi. – Din tc. paça.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ABRÁC s.n. (Reg.) Grăunţe de ovăz servind ca nutreţ. – Magh. abrak

Dicţionarul limbii române moderne, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Academiei, Bucureşti, 1958

FLEAC1, fleacuri, s.n. 1. Lucru de mică importanţă, neînsemnat; bagatelă. ♦ Om de nimic, secătură. 2. (La pl.) Vorbe de clacă; nimicuri, palavre. – Et. nec. Cf. f l e c.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

FLEAC2 s.n. v. flec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PLACÁ, plachez, vb. I. Tranz. 1. A acoperi suprafaţa unui element de construcţie, a unui obiect etc. cu un strat de material de altă natură, pentru a-l proteja, pentru a-i înfrumuseţa aspectul etc. 2. (La jocul de rugbi) A opri un jucător să pătrundă spre poarta adversă, imobilizându-l cu mâinile. 3. (Livr.) A părăsi, a abandona. – Din fr. plaquer.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PITÁC2, pitaci, s.m. 1. Monedă austriacă de argint, care a circulat în sec. XVIII şi în ţările româneşti; monedă rusească de argint sau de aramă; (sens curent) ban de valoare mică; pataşcă. 2. P. gener. Ban, monedă. [Var.: patácă s.f.] – Din rus. piatak, scr. petak.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PITÁC1, pitace, s.n. (Înv.) 1. Decret de ridicare la rang boieresc; diplomă de boierie. 2. Act oficial, poruncă scrisă; ordonanţă, dispoziţie. 3. Scrisoare, răvaş. – Din sl. pitakŭ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

POSÁC, -Ă, posaci, -ce, adj. (Despre oameni şi manifestările lor) Lipsit de veselie, prost dispus; tăcut, morocănos, necomunicativ, nesociabil. ♦ (Despre vreme, peisaje etc.) Care inspiră melancolie; dezolant, deprimat. – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞIÁC, şiace, s.n. Postav aspru de lână de culoare închisă, ţesut de obicei în casă, din care se fac haine ţărăneşti şi rase călugăreşti. [Pl. şi: şiacuri. – Var.: (reg.) şeiác s.n.] – Din tc. şayak.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ISIÁC, -Ă I. adj. referitor la zeiţa Isis, la cultul acesteia. II. s. m. preot al zeiţei Isis. (< fr. isiaque, lat. isiacus, gr. isiakos)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

COSÁC, cosaci, s.m. Peşte de apă dulce din familia crapului, cu corpul turtit lateral, cu solzi mici, negri-albăstrui pe spinare şi argintii pe laturi. (Abramis ballerus). – Din bg. kosak.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

TARÁC, taraci, s.m. Stâlp bătut în pământ, care serveşte ca element de susţinere pentru un pod, un zăgaz, un gard etc. [Var.: taráş s.m.] – Ucr. taraš.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

FACÍL, -Ă, facili, -e, adj. Care se face, se produce fără greutate, cu puţine eforturi. Muncă facilă. ♦ Care pare făcut, realizat cu puţine eforturi, cu uşurinţă; p. ext. superficial, uşor. Versuri facile. ♦ Care se acomodează uşor, care este uşor de mulţumit. Caracter facil. – Din fr. facile, lat. facilis.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SACÚL s.n. v. saculă.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ORTÁC, ortaci, s.m. (Reg.) Tovarăş (de drum, de muncă etc.); camarad; p. ext. prieten. ♦ (Glumeţ) Iubit, drăguţ. ♦ Asociat, părtaş. – Din scr. ortak.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

LÁCTO- Element de compunere însemnând „cu lapte”, „pentru lapte”, „din lapte”, care serveşte la formarea unor adjective şi substantive. – Din fr. lacto-.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CIRÁC, ciraci, s.m. 1. (Livr.) Elev, discipol, ucenic. 2. (Depr.) Persoană care împărtăşeşte în mod servil şi mecanic vederile, părerile etc. cuiva. 3. (Înv.) Om de încredere al cuiva. – Din tc. çirak.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ZACÓN, zacoáne, s.n. 1. (Mold.) Ordin. 2. (Banat) Obicei, datină. (din sb. zakon)

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

CLACÁ, clachez, vb. I. Intranz. (Despre sportivi) A suferi o întindere sau o ruptură de tendon ori de ligament la picioare, în urma unui efort. – Din fr. claquer.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

EXÁCT, -Ă, exacţi, -te, adj., adv. I. Adj. 1. Care este conform cu realitatea, care este în deplină concordanţă cu adevărul. ♢ Ştiinţe exacte = ştiinţe în care formulările se pot prezenta în formă matematică. ♦ Care reproduce întocmai un model, care redă întocmai originalul. 2 Punctual. II. Adv. 1. În concordanţă cu realitatea. Spune exact ce s-a întâmplat. ♦ Tocmai, chiar. Avem exact nouă sute. 2. În conformitate cu un program, fără abatere, cu punctualitate. [Pr.: eg-zact] – Din fr. exact, lat. exactus.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

NOVÁC, novaci, s.m. Nume dat în mitologia populară unui personaj închipuit ca un om puternic şi voinic. – Din n. pr. Novac.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MONÁC s.m. v. monah.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

COLÁC, colaci, s.m. 1. Un fel de pâine, de obicei în formă de inel, împletită din mai multe suluri de cocă. ♢ Colaci domneşti = daruri obligatorii trimise domniei de oraşele din Ţara Românească şi din Moldova. ♢ Expr. A se face colac = a se aşeza, a se culca cu corpul încolăcit. Colac peste pupăză = se zice când la un necaz sau la o nenorocire se adaugă un alt necaz sau o altă nenorocire. A umbla după (sau a aştepta) colaci calzi = a umbla după (sau a aştepta) lucruri bune, plăcute şi venite de-a gata. A aştepta (sau a primi pe cineva) cu colaci calzi = a face (cuiva) o primire bună. 2. Obiect de metal, de lemn, de cauciuc etc. de formă inelară. ♢ Colac de salvare = inel de plută sau de cauciuc umflat cu aer, cu ajutorul căruia o persoană (naufragiată) se poate menţine deasupra apei; centură de salvare. ♦ Împrejmuire de piatră sau de lemn în jurul unei fântâni; ghizd. 3. Rotocol de fum (de ţigară). – Din sl. kolačĩ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

RACLÁ, raclez, vb. I. Tranz. A răzui. ♦ Spec. A face un raclaj. – Din fr. racler.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ZAMÁC s.n.

Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, , Editura Academiei, Bucureşti, 1982

TABÁC1, tabacuri, s.n. Tutun măcinat, care se aspiră pe nas. ♦ (Reg.) Tutun de fumat. ♦ (Bot.) Tutun (1). – Din germ. Tabak, rus., ucr. tabak.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

TABÁC2, tabaci, s.m. Tăbăcar. – Din tc. tabāk.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

TACTÁ, tactez, vb. I. Tranz. (Muz.) A indica diverşi timpi ai măsurii, în procesul de execuţie, prin gesturi ale mâinii, conform unei scheme speciale. – Din tact1. Cf. germ. t a k t i e r e n.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ILIÁC, -Ă adj. în partea de mijloc a corpului, în regiunea şoldurilor. o os ~ = fiecare dintre cele două oase ale bazinului. (< fr. iliaque, lat. iliacus)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

TESÁC, tesace, s.n. Sabie scurtă şi lată purtată în trecut de infanterişti şi de sergenţii de stradă; p. restr. teacă de sabie. – Din rus. tesak.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

TRIÁC, triace, s.n. (Electron.) Dispozitiv semiconductor care permite circulaţia curentului electric în ambele sensuri. – Din engl. triac.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

RESÁC, resacuri, s.n. Val marin sau oceanic produs prin întoarcerea violentă a apei care a lovit un obstacol şi care se combină continuu cu valul direct, prezentând aspectul unei explozii. – Din fr. ressac.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

RAVÁC s.n. 1. Must care se scurge de la sine din strugurii puşi în teasc (fără presare); vin superior obţinut din acest must; vin limpede, separat de drojdie, prin trecerea lui dintr-un butoi în altul; vin rămas neîngheţat dintr-un butoi expus la temperaturi joase. ♦ Vin obţinut din diverse fructe de munte. 2. Miere curată care se scurge din fagurii expuşi la soare. – Din tc. ravak.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SÁCOS, sacose, s.n. Veşmânt arhieresc de mătase, lung până la genunchi şi cu mâneci largi, care se poartă peste stihar. – Din ngr. sákkos.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SACÓU, sacouri, s.n. Haină bărbătească (mai lejeră). – Din germ. Sakko.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

HAMÁC s. n. plasă care se poate suspenda orizontal, servind drept pat. ♢ palanchin pentru transportul călătorilor prin locurile greu accesibile din pădurile Africii. (< fr. hamac)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

SUMÁC s.m. Numele mai multor arbori sau arbuşti mediteraneeni cu frunze compuse, bogate în substanţe tanante, dintre care unele specii sunt cultivate şi folosite în industria pielăriei, în medicină etc. (Rhus). – Din fr. sumac.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

GOPÁC s. n. dans popular ucrainean, cu mişcări dinamice, vioaie, cu fandări şi sărituri mari, interpretat mai ales de bărbaţi; melodia corespunzătoare. (< ucr. hopak)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

SUVÁC, suvace, s.n. Sulă (1) lungă. [Pl. şi: suvacuri] – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CONÁC, conace, s.n. I. 1. Casă boierească la ţară, pe o moşie. 2. Reşedinţă a unui ispravnic sau a unui subprefect, a unui vizir sau a unui paşă; cartier oficial. II. (Înv.) 1. Loc de popas; popas. 2. Distanţă de la un loc de popas la altul. 3. Interval de timp egal cu o jumătate de zi. – Din tc. konak.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CRACÁ, crachéz, vb. I. Tranz. A descompune prin cracare o substanţă organică. – Din fr. craquer.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CULÁC, culaci, s.m. (Rusism) Chiabur. – Din rus. kulak.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

A acuza ≠ a îndreptăţi, a justifica, a dezvinovăţi, a disculpa

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

A ataca ≠ a (se) apăra

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

Acolo ≠ aici

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

Acord ≠ dezacord, disensiune, divergenţă, litigiu

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

Activ ≠ inactiv, pasiv

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

Exact ≠ aproximativ, greşit, imprecis, inexact, neexact, incorect, neprecis

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

Facil ≠ dificil, greu

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

Posac ≠ comunicativ, hazliu, vesel

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

Sacru ≠ profan

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TRACT s. v. circulaţie, trafic.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TOÁCA s. art. v. pegas.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TOÁCA s. (BIS.) (reg.) tocălie. (~ mănăstirii.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

GAIÁC s. m. arbore tropical, răşinos, cu lemnul tare, a cărui răşină se întrebuinţează în medicină. (< fr. gaïac, sp. guayaco)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

TESÁC s. v. teacă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TESÁC s. (înv.) spangă. (~ul era o sabie scurtă şi lată.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TARÁC s. v. antricot, cotlet.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TACÓZ s. (MAR.) scareu.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TÁCĂ s. v. linişte, tăcere.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TABÁC s. v. argăsitor, tăbăcar, tutun, tutun turcesc.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞFAC s. v. laţ.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SUMÁC s. v. tanant.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SULÁC s. v. membru, penis, sulă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SUDÁC s. v. şalău.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

FACÍL, -Ă adj. 1. care se poate face cu efort minim. 2. uşuratic, superficial. (< fr. facile, lat. facilis)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

SAIÁC s. v. aba, dimie, pănură.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SÁCRU adj. 1. v. sfânt. 2. sfânt, (livr.) sacrat, sacrosanct. (Scripturile ~.) 3. sfânt, solemn. (Un jurământ ~.) 4. sfânt. (Numele ~ al patriei.) 5. v. solemn. 6. v. inviolabil.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SACRÁ vb. v. canoniza, confirma, consacra, consfinţi, întări, ratifica, sancţiona, sfinţi, valida.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SACÓU s. haină, veston. (~ cu pantaloni asortaţi.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SÁCOS s. (BIS.) (grecism înv.) polistavrion. (~ arhieresc.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

EXÁCT, -Ă adj. 1. (şi adv.) conform cu realitatea, întocmai, chiar. o ştiinţe ĕ = ştiinţe în care formulările se pot prezenta în formă matermatică. ♢ care reproduce întocmai un model; fidel. 2. (despre oameni) punctual. (< fr. exact, lat. exactus)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

RACLÁ vb. v. chiureta.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

RACLÁ vb. v. rade, răzui.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

RACÉM s. 1. v. ciorchine. 2. racem compus v. panicul.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PUIÁC s. v. arpagic, ceapă de sămânţă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

POSÁC adj. v. demoralizant, deprimant, descurajant, dezolant, mohorât, posomorât, trist.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

POSÁC adj. 1. v. ursuz. 2. v. încruntat. 3. morocănos, răutăcios, ursuz, (fig.) acru. (Vorbea cu ton ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PLACÁ vb. v. abandona, lăsa, părăsi.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PITÁC s. 1. sfanţ, sorocovăţ. (Moneda rusească numită ~.) 2. pataşcă. (Moneda austriacă numită ~.) 3. (BOT.) pitacu-dracului (Discina venosa) = (reg.) lămâiţă, urechea-babei.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PITÁC s. v. autorizaţie, ban, decret, dispoziţie, franc, gologan, hotărâre, ordin, ordonanţă, para, permis, plângere, poruncă, reclamaţie.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PESÁC s. v. nisip, pietriş, prund, prundiş.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

OSIÁC s. v. fus, grindei, osie.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ORTÁC s. v. amic, asociat, camarad, părtaş, prieten, tovarăş.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

NÁCRU s. v. sidef.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MUTÁC adj. v. insociabil, morocănos, mut, necomunicativ, neprietenos, nesociabil, posac, posomorât, taciturn, tăcut, urî-cios, ursuz.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MLACI s. v. puroi.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MIRÁC s. v. minune, miracol.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MAZÁC adj. v. jegos, mânjit, murdar, negru, nespălat, pătat, răpănos, slinos, soios.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MALÁC s. (ZOOL.) (reg.) bivolaş, turmac.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MÁCRU adj. v. nefertil, neproductiv, neroditor, sărac, slab, steril, sterp.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MÁCRU adj. slab. (Carne ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MÁCHE adv. v. oare.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MACÁZ s. ac, (reg.) schimbător. (~ feroviar.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MÁCĂ s. v. bâtă, ciomag, măciucă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

LÁCOM adj. v. ahtiat, avid, dorit, dornic, jinduit, jinduitor, râvnitor.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

LÁCOM adj. 1. v. mâncăcios. 2. v. hrăpăreţ. 3. v. avid.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

JÁCĂ s. v. săculeţ, traistă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ILIÁC adj. (ANAT.) coxal. (Os ~; regiunea ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

DACÍT s. n. rocă magmatică efuzivă cu structură porfirică, din cuarţ, feldspat etc. (< fr. dacite)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

DÁCIC, -Ă adj. care aparţine dacilor sau Daciei. (< fr. dacique, lat. dacicus)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

IATÁC s. v. cameră de culcare, dormitor, pat.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

IASÁC s. v. interdicţie, interzicere, prohibire, prohibiţie.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

IAMÁC s. v. ajutor, asistenţă, ocrotire, protecţie, sprijin.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

IÁCĂ s. v. bunică, mamă-mare.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

IÁCĂ interj. v. iată, uite, vezi.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

HAMÁC s. (rar) brant. (Stă tolănit în ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

GODÁC s. (ZOOL.) (reg.) godin, godinac. (Porcul până la un an se numeşte ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

FLEAC s. 1. bagatelă, nimic, (fam.) moft, (fig.) jucărie. (E un ~ să fac asta.) 2. v. mărunţiş. 3. v. palavră.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

FACÍL adj., adv. 1. adj. v. uşor. 2. adj. v. lesnicios. 3. adv. v. lesne. 4. adj. v. superficial.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

EXÁCT adj., adv. 1. adj. adevărat, corect, drept, just. (Concluzii ~.) 2. adv. bine, corect, precis. (I-a dat ~ calculul.) 3. adj. fidel. (Reproducere ~.) 4. adv. întocmai, literal, textual, ad litteram. (A reprodus ~ cele citite.) 5. adj. fix, precis. (A bătut ora ~.) 6. adv. fix, precis, punct, (fig.) matematic. (~ la ora 9.) 7. adv. normal, regulat. (Trenul soseşte ~.) 8. adj. v. punctual. 9. adj. v. riguros. 10. adv. v. precis. 11. adv. v. riguros. 12. adv. v. întocmai. 13. adv. v. drept. 14. adv. aşa, întocmai. (Este ~ cum spui; ai să faci ~ cum ţi-am spus?) 15. adv. v. chiar.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CRACK CRAC/ s. n. 1. tip de drog. 2. băutură ieftină. (< fr., it. crack)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

CRACÁ vb. tr. a supune operaţiei de cracare. (< fr. craquer)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

DUPÁC s. v. brânci, ghiont, izbitură, îmbrânceală, îmbrâncitură, împinsătură.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

DARÁC s. (TEXT.) 1. dărăcitor, scărmănătoare. (reg.) pieptene, (Transilv. şi Ban.) drâglu, (Transilv.) hecelă, huci. (~ pentru scărmănat lâna.) 2. cardă. (~ pentru pieptănarea industrială a lânii.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

DALÁC s. v. gogoaşă, păpălău, spanacul-ciobanilor.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

DALÁC s. 1. v. antrax. 2. (BOT.; Paris quadrifolia) (reg.) aişor, bobiţă, răsfug, boaba-vulpii, mărul-lu-pului, poama-vulpii, strugurul-lupului.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

DÁCIC adj. v. dac.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

DÁCĂ conj. 1. (condiţional) de. (Doar ~ n-ar pleca.) 2. (condiţional) când, (pop.) de. (Ce pot face sfaturile mele, ~ nici lacrimile nu folosesc?) 3. (condiţional) (înv. şi reg.) că. (Ce folos că vin, ~ nu-l găsesc!) 4. (temporal) când. (~ vede că pleacă, se duce după el.) 5. (temporal) de. (~ va fi să plec ...) 6. (cauzal) deoarece, fiindcă, întrucât, (pop.) unde. (~ nu ştie să scrie, merge de la unul la altul.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CRACI s. pl. v. butuci, plazuri, tălpi.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

COSÁC s. (IHT.; Abramis ballerus) (reg.) murgoi.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

COPÁC s. v. arbore.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CONÁC s. v. beilic, bivuac, popas, poştă, tabără.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CONÁC s. curte. (S-a dus la ~ul boieresc.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

COLÁC s. v. cozonac.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

COLÁC s. 1. v. ghizd. 2. v. talpă. 3. v. rotocol.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

COÁCE vb. 1. a se încinge, a se înfierbânta. (Se ~ stând lângă sobă.) 2. a fierbe, a opări. (~ firele de tort.) 3. (MED.) a colecta. (Buba începe să ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

COÁCE vb. v. fierbe, maturiza.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CIRÁC s. v. discipol, elev, favorit, învăţăcel, protejat, ucenic.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CAPÁC s. v. carapace, ţest.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CAPÁC s. 1. (înv. şi pop.) pleoapă, (reg., mai ales în Mold.) pocriş. (Doniţă cu ~.) 2. (pop.) pleoapă. (~ la sicriu.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CACÓM s. v. hermină.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BURÁC s. v. sfeclă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BRÁCE s. pl. v. indispensabili, izmene.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BOÁCE s. v. cuvânt, glas, grai, gură, termen, voce, vorbă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

COACH COCI/ I. s. m. antrenor cu sarcini mai ales administrative, organizatorice. II. s. n. automobil închis, cu două uşi şi scaune rabatabile. (< engl. coach)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

BATÁC s. v. băltoacă, mlaştină, mocirlă, smârc.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BACÓN s. v. tutun turcesc.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BÁCĂ s. (BOT.) (înv.) boabă, bob, bobiţă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CLACÁ vb. I. intr. 1. a face să se audă, a produce un zgomot sec ♢ (despre condensatori) a se strica. 2. (fig., fam.) a ceda psihic în urma unor suprasolicitări. ♢ a eşua, a da greş. II. refl. a-şi luxa tendonul la picior. ♢ (despre cai) a avea tendoanele picioarelor (din faţă) umflate. (< fr. claquer)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ATACÁ vb. v. aborda, trata, tuberculiza.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ATACÁ vb. 1. v. asalta. 2. (MIL.) a izbi, a lovi, (înv.) a tăia. (~ flancurile armatei duşmane.) 3. a agresa, a agresiona. (L-au ~ golanii.) 4. v. vătăma. 5. a mânca, a roade. (Rugina ~ fierul).

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

AOÁCE adv. v. acolo, aici.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ACUZÁ vb. v. arăta, manifesta, vădi.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ACUZÁ vb. 1. a (se) învinovăţi, a (se) învinui, (livr.) a (se) culpabiliza, a (se) incrimina, (prin Mold.) a (se) bănui, (înv.) a (se) jelui, a (se) prihăni, a (se) vinovăţi, a (se) vinui. (Se ~ unul pe celălalt.) 2. (JUR.) a inculpa, (livr.) a incrimina. (Îl ~ de omor.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ACTÓR s. artist, interpret, (rar) teatralist. (~ de comedie.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ACTÍV adj. 1. v. harnic. 2. v. dinamic. 3. v. susţinut. 4. (GRAM.) (înv.) silitor. (Forma ~ a verbului.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÁCTĂ s. v. dosar.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ACRÚM s. v. aftă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ACRÍT adj. 1. acru, înăcrit, oţetit, (înv. şi reg.) oţetos. (Vin ~.) 2. v. murat. 3. v. alterat. 4. alterat, brânzit, (prin Bucov.) scopt. (Lapte ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ACRÍD s. v. viţă de vie.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ACÓRD s. 1. v. înţelegere. 2. înţelegere, învoială, vorbă. (Aşa ne-a fost ~ul?) 3. (JUR.) consens, înţelegere, (înv.) soglăsuire. 4. v. concordanţă. 5. v. armonie. 6. v. încuviinţare. 7. (FIZ.) sintonie. 8. (MUZ.) armonie, consonanţă, unisonanţă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ACÓNT s. arvună, avans, (prin Transilv. şi Ban.) căpară, (înv.) selem, selemachesă. (A plătit ~ul pentru marfa cumpărată.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ACÓLO adv. (pop.) colo, (prin Transilv.) acoace. (S-a dus imediat ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ACIUÁ vb. v. pripăşi.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ACIUÁ vb. v. odihni, repauza.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÁCHIU s. v. ţelină.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ACHÍU s. v. tac.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ACÉST adj. (pop.) ăst, (reg.), aiest, cest, iest, ist. (Omul ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ACERÁ vb. v. aştepta, iscodi, observa, pândi, spiona, urmări.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ACÉRB adj. v. înverşunat.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ACÉLA pron. cela, (pop.) ăla. (Cine este ~ de colo?)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ACCÉS s. 1. v. intrare. 2. v. criză.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ACÁŢ s. v. salcâm.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ACAJÚ s. (BOT.; Swietenia mahagoni) mahon. (Mobilă din lemn de ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

VRACI s. v. doctor, medic, vrăjitor.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ZACÓN s. v. datină, fel, obicei, rânduială, tradiţie, uz, uzanţă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

acajú s. m., adj. invar., art. acajúul (sil. -ju-ul)

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

acárp adj. m., pl. acárpi; f. sg. acárpă, pl. acárpe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

acáţ s. m., pl. acáţi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

accés (intrare) s. n., pl. accése

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

accés (stare morbidă, izbucnire) s. n., pl. accése

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

acéla pr. m., adj. m. (postpus:), g.-d. acéluia, pl. acéia; f. sg. acéea, g.-d. acéleia, pl. acélea, g.-d. m. şi f. acélora

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

acérb adj. m., pl. acérbi; f. sg. acérbă, pl. acérbe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

acést adj. m. (antepus), g.-d. acéstui, pl. acéşti; f. sg. aceástă, g.-d. acéstei, pl. acéste, g.-d. m. şi f. acéstor

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

achíu (bot.) s. m., art. achíul; pl. achíi, art. achíii

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

achíu (sport) s. n., art. achíul; pl. achíuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

acilá vb., ind. prez. 1 sg. aciléz, 2 sg. acilézi, 3 sg. şi pl. acileáză

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

acirá vb., ind. prez. 1 sg. acír, 3 sg. şi pl. acíră

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

aciuá vb. (sil. -ciu-a), ind. prez. 1 sg. aciuéz, 3 sg. şi pl. aciueáză, 1 pl. aciuăm (sil. -ciu-ăm); conj. prez. 3 sg. şi pl. aciuéze (sil. -ciu-e-); ger. aciuând (sil. -ciu-ând)

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

acmée s. f., g.-d. art. acméei

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

acnée s. f., art. acnéea, g.-d. acnée, art. acnéei

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

acólo (în acel loc) adv.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

acónt s. n., pl. acónturi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

acórd s. n., pl. acórduri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

acríu adj. m.(sil. -criu), f. acríe; pl. m. şi f. acríi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

actív adj. m., pl. actívi; f. sg. actívă, pl. actíve

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

actív s. n., pl. actíve

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

actór s. m., pl. actóri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

acuzá vb., ind. prez. 1 sg. acúz, 3 sg. şi pl. acúză

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

atacá vb., ind. prez. 1 sg. atác, 2 sg. atáci, 3 sg. atácă; conj. prez. 3 sg. şi pl. atáce; ger. atacând

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

babác/babácă s. m., art. babácul/babáca, g.-d. art. babácului/babachíi/babácăi; pl. babáci

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

bácă s. f., g.-d. art. bácei; pl. báce

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

bacíl s. m., pl. bacíli

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

bacon s. n. [pron. engl. béi-căn]

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

bracá vb., ind. prez. 1 sg. brachéz, 3 sg. şi pl. bracheáză

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

buiác adj. m., pl. buiéci; f. sg. buiácă, pl. buiéce

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

butác adj. m., pl. butáci; f. sg. butácă, pl. butáce

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

cacáo s. f., art. cacáua

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

cacíc s. m. [-cic pron. -sic], pl. cacíci

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

cacóm (animal) s. m., pl. cacómi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

cacóm (blană) s. n., pl. cacómuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

caiác s. n. (sil. -iac), pl. caiáce

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

capác s. n., pl. capáce

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

cazác s. m., pl. cazáci

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

cirác s. m., pl. ciráci

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

clacá vb., ind. prez. 1 sg. clachéz, 3 sg. şi pl. clacheáză

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

coáce vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. coc, 1 pl. coácem, imperf. 3 sg. coceá, perf. s. 1 sg. copséi, 1 pl. coápserăm; conj. prez. 3 sg. şi pl. coácă; imper. 2 sg. coáce; ger. cocând; part. copt

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

colác s. m., pl. coláci

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

conác s. n., pl. conáce

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

copác s. m., pl. copáci

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

cosác s. m., pl. cosáci

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

cracá vb., ind. prez. 1 sg. crachéz, 3 sg. şi pl. cracheáză

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

culác s. m., pl. culáci

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

dácă conjcţ.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

dácă (limba) s. f., g.-d. art. dácei

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

dácic adj. m., pl. dácici; f. sg. dácică, pl. dácice

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

dacít (rocă vulcanică) s. n.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

dalác (plantă) s. m.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

dalác (boală) s. n., pl. dalácuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

darác s. n., pl. daráce

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

de aci v. de aici

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

exáct adj. m. [x pron. gz], pl. exácţi; f. sg. exáctă, pl. exácte

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

facíl adj. m., pl. facíli; f. sg. facílă, pl. facíle

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

fleac s. n., pl. fleácuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

gaiác s. m. (sil. ga-iac )

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

godác s. m., pl. godáci

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

gopác s. n., pl. gopácuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

hamác s. n., pl. hamácuri/hamáce

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

iácă s. f. (sil. i-a-)

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

iatác s. n., pl. iatácuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

iliác adj. m. (sil. -li-ac), pl. iliáci; f. sg. iliácă, pl. iliáce

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

jácă (săculeţ) s. f., g.-d. art. jăcii; pl. jăci

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

lácom adj. m., pl. lácomi; f. sg. lácomă, pl. lácome

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

macác s. m., pl. macáci

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

macát s. n., pl. macáturi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

macáz s. n., pl. macázuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

mácru adj. m. (sil. -cru), pl. mácri; f. sg. mácră, pl. mácre

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

malác s. m., pl. maláci

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

nácru s. n. (sil. -cru), art. nácrul

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

novác s. m., pl. nováci

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ortác s. m., pl. ortáci

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

paceá s. f., art. paceáua, g.-d. art. pacélei; pl. pacéle

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

pitác (monedă) s. m., pl. pitáci

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

pitác (decret, scrisoare) s. n., pl. pitáce

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

placá vb., ind. prez. 1 sg. plachéz, 3 sg. şi pl. placheáză

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

posác adj. m., pl. posáci; f. sg. posácă, pl. posáce

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

racém s. n., pl. racéme

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

raclá vb. (sil. -cla), ind. prez. 1 sg. racléz, 3 sg. şi pl. racleáză

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ravác s. n.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

resác s. n., pl. resácuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

sacóm s. n.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

sácos s. n., pl. sácose

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

sacóu s. n., art. sacóul; pl. sacóuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

sácru adj. m. (sil. -cru), pl. sacri; f. sg. sácră, pl. sácre

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

sulác s. n., pl. suláce

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

sumác s. m., pl. sumáci

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

suvác s. n., pl. suváce

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şiác s. n.,(sorturi) pl. şiáce/şiácuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

tabác (tăbăcar) s. m., pl. tabáci

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

tabác (tutun) s. n., pl. tabácuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

tacét s. n.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

tacít adj. m., pl. tacíţi; f. sg. tacítă, pl. tacíte

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

tactá vb., ind. prez. 1 sg. tactéz, 3 sg. şi pl. tacteáză

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

tarác s. m., pl. taráci

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

tesác s. n., pl. tesáce

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

tract s. n., pl. trácturi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

triác s. n., pl. triáce

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

vácat s. n., pl. vácaturi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

vácă s. f., g.-d. art. vácii; pl. vaci

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

vraci s. m., pl. vraci

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

zamác s. n.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

NOVÁ//C ~ci m. (în mitologia populară) Personaj închipuit ca un om puternic şi voinic. /Din Novac n. pr.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

MALÁ//C ~ci m. 1) Pui de bivol. 2) derp. rar Om gras şi greoi. /<bulg. malak

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

MÁCR//U ~ă (~i, ~e) 1): Carne ~ă carne slabă, fără grăsime şi fără oase. 2) (despre vite sau despre persoane şi părţi ale corpului lor) Care este fără grăsime; slab; uscăţiv. /<lat. macer, ~cra, ~um

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

MACÁZ ~uri n. Şină mobilă pentru dirijarea vehiculelor de cale ferată de pe o linie pe alta; ac. ♢ A schimba macazul a) a orienta în altă direcţie cursul evenimentelor; b) a-şi schimba părerile, concepţiile, ideile. /<turc. makas

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

MACÁT ~uri n. Cuvertură subţire, de lână sau de bumbac, brodată. /<turc. makat

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

MACÁ//C ~ci m. Maimuţă de talie mică, care trăieşte în sud-estul Asiei. /<fr. macaque

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

LÁCOM ~ă (~i, ~e) 1) Care bea şi mănâncă mult şi cu poftă; care nu se poate reţine de la mâncare. 2) fig. Care este stăpânit de dorinţa de a avea cât mai mult; hrăpăreţ. /<sl. lakomu

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ILIÁ//C ~că (~ci, ~ce) (despre oase) Care se află în regiunea şoldurilor; situat în partea de mijloc a corpului. [Sil. -li-ac] /<fr. iliaque, lat. iliacus

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

IATÁC ~uri n. Cameră mică de dormit; dormitor. /<turc. yatak.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

IÁCĂ interj. fam. 1) (atrage atenţia asupra celor spuse) Uită-te! Priveşte! Vezi!; Iată. 2) adverbial Pe neaşteptate; deodată. Când colo, iacă, a intrat şi el. [Var. iaca] / ia + că

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

HAMÁC ~uri n. Pat (făcut dintr-o plasă sau dintr-o bucată de pânză) suspendat între doi copaci sau între doi stâlpi. [Pl. şi hamace] /<fr. hamac

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

GOPÁC ~uri n. 1) Dans popular ucrainean executat, mai ales, de bărbaţi, într-un tempo vioi şi cu sărituri mari. 2) Melodie după care se execută acest dans. /<fr. gopak, ucr. hopak

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

GODÁ//C ~ci m. Purcel de până la un an. /cf. reg. godânac

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

GAIÁ//C ~ci m. Arbore exotic cu frunze persistente, preţuit, mai ales, pentru lemnul rezistent (folosit în construcţia de maşini) şi pentru răşina lui (utilizată în medicină). [Sil. ga-iac] /<fr. gaïac

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

FLEAC ~uri n. 1) Lucru sau fapt lipsit de importanţă; nimic; mărunţiş; bagatelă. 2) la pl. Vorbe lipsite de importanţă; vorbe goale; baliverne; palavre; braşoave. /<germ. Fleck

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

FACÍL ~ă (~i, ~e) Care se face fără efort; uşor realizabil. /<fr. facile, lat. facilis

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

EXÁC//T ~tă (~ţi, ~te) 1) (despre lucruri) Care corespunde întru totul adevărului; în totală conformitate cu realitatea; întocmai; precis. 2) Care reproduce cu fidelitate realitatea, originalul sau modelul. Copie ~tă a unui text. 3) (despre instrumente de măsură) Care indică cu exactitate; precis. Valoare ~tă. 4) (despre persoane) Care face cele promise la timpul cuvenit; punctual. /<fr. exact, lat. exactus

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

DARÁ//C ~ce n. Pieptene pentru scărmănat, pieptănat sau destrămat lâna, cânepa sau inul; dărăcitor. ♢ A da la ~ a dărăci. /<turc. darak

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

DALÁ//C2 ~ci m. Plantă erbacee otrăvitoare din familia liliaceelor, de talie mică, ale cărei frunze se folosesc în medicina populară la tratarea dalacului. /< turc. dalak

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

DALÁ//C1 ~ce n. pop. Boală molipsitoare a vitelor (transmisibilă şi omului) manifestată prin abcese pulmonare, gastrointestinale şi prin simptome de colaps; antrax. /<turc. dalak

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

DÁCI//C ~că (~ci, ~ce) v. DAC1. /<lat. dacicus

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

DACÍT n. Rocă magmatică, de culoare cenuşie, folosită ca piatră de construcţie. /<fr. dacite

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

DÁCĂ2 conj. 1) (exprimă un raport condiţional) În caz că. Dacă va ploua, vom avea roadă. 2) (exprimă un raport cauzal) Fiindcă; precum că; deoarece; pentru că; dat fiind că; întrucât; de vreme ce; o dată ce. Dacă nu ştia singur, umbla de la unul la altul. 3) (exprimă un raport temporal) Când; după ce. Dacă se face ziuă, plec mai departe. 4) (exprimă un raport completiv) El întreabă dacă pleci. 5) (serveşte drept mijloc de introducere a propoziţiilor optative independente) De. Dacă s-ar face ziuă! 6) (exprimă un raport concesiv) Deşi; cu toate că. Chiar dacă e timp rău, avionul va decola. / de + ca

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

DÁCĂ1 f. mai ales art. ist. Limba dacilor. /<lat. Dacus

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

CULÁ//C ~ci m. reg. Ţăran înstărit care, în timpul conducerii comuniste, a fost deposedat de toate bunurile şi persecutat; chiabur. /<rus. kulak

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

COSÁ//C ~ci m. Peşte dulcicol din familia ciprinidelor, cu corpul alungit, turtit lateral, cu solzi mici, negri-albăstrui. /<bulg. kosak

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

COPÁ//C ~ci m. Plantă lemnoasă cu tulpina înaltă şi coroana formată din crengi; arbore. /Cuv. autoht.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

CONÁ//C ~ce n. înv. Casă boierească la ţară, pe o moşie. /<turc. konak

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

COLÁ//C ~ci m. 1) Pâine albă în formă de inel, împletit din două sau mai multe viţe de aluat. ♢ A se face ~ a sta culcat cu corpul încovoiat. Omul nu fuge de ~, ci de ciomag fiecare se fereşte de rău, nu de bine. A aştepta pe cineva cu ~ci calzi a-i face cuiva o primire cordială. ~ peste pupăză la un necaz se adaugă altul. La cel bogat vine şi dracul cu ~ celui norocos îi merge bine întotdeauna. Cum e sfântul şi ~cul după cum e omul, aşa este şi atitudinea faţă de el. 2) Obiect de formă inelară având diferite întrebuinţări. ♢ ~ de salvare cerc de plută sau de cauciuc (umflat cu aer sau cu alt material uşor), folosit pentru a ţine la suprafaţa apei un naufragiat. ~ de fum rotocol de fum de ţigară. 3) Îngrăditură de piatră sau de lemn a unei fântâni; ghizd. /<sl. kolaţi

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE COÁCE mă coc intranz. 1) (despre plante, fructe, seminţe) A ajunge la maturitate (devenind bun pentru recoltare). 2) fig. (despre persoane) A ajunge în faza de dezvoltare completă; a deveni matur; a se maturiza. 3) (despre fiinţe) A se înfierbânta tare (de căldură). /<lat. cocere

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A COÁCE coc 1. tranz. 1) (alimente) A prepara prin supunere la acţiunea unei temperaturi înalte (în cuptor). ~ plăcinte. ~ mere. 2) fig. (acţiuni duşmănoase) A întreprinde pe ascuns; a pune la cale în taină; a urzi; a ţese; a unelti. ♢ A-i ~ cuiva turta a încerca să-i facă cuiva pe neaşteptate un rău. 2. intranz. (despre răni, abcese) A face puroi; a colecta. /<lat. cocere

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A CLA//CÁ ~ chéz 1. tranz. (mai ales despre sportivi) A provoca o leziune prin întinderea ori ruperea tendoanelor sau ligamentelor de la un picior. 2. intranz. (despre cai) A contracta o inflamaţie la tendoanele picioarelor din faţă. /<fr. claquer

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

CIRÁ//C ~ci m. înv. 1) Adept şi continuator al cuiva într-un anumit domeniu; discipol; elev; ucenic. 2) peior. Persoană servilă, care împărtăşeşte fără rezerve părerile cuiva. /<turc. çirac

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

CAZÁ//C ~că (~ci, ~ce) m. şi f. 1) Membru al comunităţii militare-agricole de colonişti privilegiaţi de la periferia statului rus, care participau activ la apărarea hotarelor. 2) Ţăran urmaş al acestor colonişti în unele regiuni din sudul Rusiei. 3) Militar din unităţile de cavalerie formate din cetăţeni recrutaţi din aceste regiuni. /<rus. kazak

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

CAPÁ//C ~ce n. Parte care acoperă sau închide un vas, o ladă etc. ♢ Friptură la ~ friptură pregătită într-un vas închis. A pune cuiva ~ la gură a face pe cineva să tacă. /<turc. kapak

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

CAIÁ//C ~ce n. 1) Ambarcaţie pentru o singură persoană, construită din piele şi oase de focă. 2) Luntre sportivă ascuţită la ambele capete, acţionată cu ajutorul padalelor. 3) Sport nautic practicat cu această ambarcaţie. [Sil. ca-iac] /<turc. kayak

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

CACÓM2 ~uri n. înv. Blană de hermină. /<turc. kakim

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

CACÓM1 ~i m. înv. Mamifer carnivor de talie mică, având corp alungit şi subţire, picioare scurte şi blană fină, albă iarna şi brună vara; hermină; helge. /<turc. kakim

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

CACÁO f. invar. 1) Sămânţă extrasă din fructele cacaotierului. 2) Produs alimentar sub formă de pulbere obţinut prin măcinarea unor asemenea seminţe. ♢ Unt (sau ulei) de ~ substanţă grasă extrasă din pulberea de cacao, folosită în industria alimentară, în industria farmaceutică şi în cosmetică. 3) Băutură preparată din acest produs. [Art. cacaua; Sil. -ca-o] /<fr. cacao

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

BUTÁ//C ~că (~ci, ~ce) pop. 1) şi substantival (despre animale cornute) Care are coarne scurte şi groase. 2) fig. fam. (despre persoane) Care vădeşte lipsă de inteligenţă; greu de cap; neghiob; netot; nătâng; nătărău; năuc; nerod; prost; tâmp; tont. /<ung. buta

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

BU//IÁC ~iácă (~iéci, ~iéce) pop. 1) (despre plante) Care creşte foarte repede şi mare. 2) (despre fiinţe) Care este foarte vesel şi energic; neastâmpărat. [Sil. bu-iac] /<sl. bujaku

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

BACON [pr.: béicon] n. Varietate de şuncă, preparată din carne grasă de porc. /Cuv. engl.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

BACÍL ~i m. Bacterie patogenă în formă de bastonaş. ~ul lui Koch. /<lat. bacillus, fr. bacille

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

BÁCĂ báce f. Fruct cărnos cu miezul suculent, în care se află una sau mai multe seminţe (reprezentanţi: agrişa, coacăza). [G.-D. bacei] /<it., lat. bacca

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ATACÁ atác 1. tranz. 1) (armate, adversari etc.) A lovi pornind un atac. 2) sport (adversari) A supune unui atac. 3) fig. (teorii, concepţii, situaţii existente sau adepţii acestora) A combate cu vehemenţă. 4) fig. (chestiuni, probleme) A aborda cu îndrăzneală. 5) A supune unor acţiuni nocive. Fumatul atacă sănătatea. 6) (bucăţi muzicale) A executa pentru prima dată. 2. intranz. 1) A începe atacul. 2) A se repezi cu scop agresiv; a sări; a se arunca. /<fr. attaquer

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ACUZÁ acúz tranz. (persoane) A considera vinovat; a învinui; a învinovăţi. ~ de furt. /<fr. accuser, lat. accusare

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ACTÓR ~i m. Persoană care interpretează roluri în piese de teatru sau în filme. ~ de comedie. /<fr. acteur, lat. actor

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ACTÍV2 ~e n. 1) Totalitate a bunurilor care aparţin unei întreprinderi sau instituţii; parte. 2) Parte a bilanţului unde se înscriu aceste bunuri. ♢ A avea ceva la ~ul său a fi autorul unei acţiuni. /<fr. actif, lat. activus

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ACTÍV1 ~ă (~i, ~e) 1) şi adverbial Care participă intens la o acţiune; energic; harnic. ♢ Militar ~ militar care este cu serviciul efectuat. Membru ~ membru al unei organizaţii sau instituţii cu drepturi şi îndatoriri permanente. Vocabular ~ vocabular uzual. 2) chim. (despre substanţe) Care intră uşor în reacţie. 3) fin. Care se soldează cu profit. Cont ~. 4) gram. Care arată că acţiunea este săvârşită de subiect. Diateză ~ă. /<fr. actif, lat. activus

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ACRÚM n. Boală la sugaci care se manifestă prin apariţia de băşicuţe albe pe limbă şi în gât. /< ngr. akrumi

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ACR//ÍU ~íe (~íi) Care este cam acru; acrişor; mistreţ. [Sil. a-criu] /acru + suf. ~iu

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ACÓRD ~uri n. 1) Înţelegere între două sau mai multe persoane (juridice sau fizice) din care decurg anumite drepturi şi îndatoriri. ~ internaţional. ~ comercial. 2) Comunitate de vederi asupra unui lucru; consimţământ; înţelegere. ♢ De comun ~ în înţelegere deplină. A fi (sau a cădea) de ~ a se învoi cu...; a accepta. De ~! mă învoiesc! bine! Muncă în ~ muncă normată, remunerată în raport cu rezultatele obţinute. 3) Concordanţă de număr, gen, caz şi persoană între cuvintele care se află în anumite raporturi sintactice. 4) Potrivire perfectă a mai multor sunete muzicale (cel puţin trei), produse în acelaşi timp; armonie. 5) Garnitură de coarde pentru un instrument muzical. /<fr. accord, it. accordo

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ACÓNT ~uri n. Sumă de bani plătită sau încasată anticipat (cu garanţie); avans. /<it. acconto, fr. acompte

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ACÓLO adv. (în opoziţie cu aici) În acel loc. De ~. Pe ~.Fugi de ~! ce tot spui? vorbă să fie! da de unde! /<lat. eccum[i]lloc

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ACNÉE f. Boală de piele, manifestată prin apariţia coşurilor. [Art. acneea; G.-D. acneei; Sil. ac-ne-e] /<fr. acné

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE ACIU//Á mă ~éz intranz. (despre fiinţe pribege) A-şi găsi adăpost; a se pripăşi; a se oploşi. [Sil. -ciu-a] /<lat. accubiliaire

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ACIU//Á ~éz tranz. A face să se aciueze; a adăposti; a oploşi. /<lat. accubiliare

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ACÉST aceástă (acéşti, acéste) adj. dem. 1) (se foloseşte pentru a indica pe cineva sau ceva relativ apropiat de subiectul vorbitor) ~ elev. Această carte. 2) Care este în curs; curent; prezent. /<lat. ecce-istu, ecce-ista

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ACÉRB ~ă (~i, ~e) Care acţionează cu dârzenie sporită; agresiv; caustic; necruţător; înverşunat. Critică ~ă. /<fr. acerbe, lat. acerbus

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ACCÉS2 ~e n. 1) Manifestare violentă a unei boli; criză; atac. ~ de nervi. 2) fig. Manifestare violentă a unei stări sufleteşti. ~ de furie. /<lat. accessus, fr. acces

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ACCÉS1 ~uri n. Posibilitate sau drept de a ajunge, de a pătrunde sau de a intra undeva. /< lat. accessus, fr. acces

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ACÁŢ ~i m. reg. Arbore cu tulpina înaltă, cu coroană rară şi ramuri spinoase, cu frunze compuse şi flori albe sau galbene grupate în ciorchine; salcâm. /<ung. akác

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ORTÁ//C ~ci m. reg. Părtaş la o acţiune comună. /<sb. ortak

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

PITÁ//C1 ~ce n. înv. 1) Act domnesc de ridicare la rang boieresc. 2) Dispoziţie scrisă. /<sl. pitaku

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

PITÁ//C2 ~ci m. 1) înv. Monedă rusească de argint sau de aramă care a circulat şi în ţările române. 2) Monedă de mică valoare; ban; gologan. /<rus. pjatak, sb. petac

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A PLA//CÁ1 ~chéz tranz. 1) (elemente de construcţie, mobilier etc.) A acoperi cu placaj. 2) (obiecte de lemn) A acoperi cu furnir; a furnirui. /<fr. plaquer

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A PLA//CÁ2 ~chéz tranz. (jucător de rugbi) A opri stăvilind calea spre poartă. /<fr. plaquer

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

POSÁ//C ~că (~ci, ~ce) Care vădeşte nemulţumire; cuprins de rea dispoziţie; posomorât; morocănos; ursuz. /Orig. nec.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

RACÉM ~e n. Inflorescenţă în formă de ciorchine. /<fr. raceme, lat. racemus

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A RACL//Á ~éz tranz. livr. 1) (obiecte de lemn, de metal, de piele etc.) A prelucra cu ajutorul unei raclete; a răzui. 2) med. (ţesuturi bolnave, mucoase etc.) A supune unui raclaj; a chiureta. /<fr. racler

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

RAVÁC n. 1) Must care se obţine din stru-gurii striviţi fără a fi daţi la teasc. 2) Vin care se obţine din acest must. 3) Miere care se scurge din fagurii expuşi la soare. /<turc. ravak

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

RESÁC ~uri n. 1) Întoarcere violentă a valurilor după ce se izbesc de un obstacol. 2) Val produs de acest fenomen. /<fr. ressac

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

SACÓU ~ri n. Haină bărbătească uşoară, fără căptuşeală, purtată peste cămaşă. /<germ. sakko

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

SÁCR//U ~ă (~i, ~e) 1) Care ţine de religie; propriu religiei. 2) Care inspiră sentimente luminoase şi înălţătoare; demn de veneraţie absolută; sfânt. [Sil. sa-cru] /<lat. sacer, ~cra, ~um

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

SUVÁ//C ~ce n. pop. rar Sulă lungă folosită, mai ales, la confecţionarea opincilor. /<ngr. suvlake, ucr. sugak

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞIÁC ~uri n. înv. 1) Ţesătură aspră din lână, din care se confecţionează haine bărbăteşti de iarnă. 2) la pl. Varietăţi ale unei astfel de ţesături. 3) Haină confecţionată dintr-o astfel de ţesătură. [Sil.: şi-ac; Pl. şi: şiace] /< turc. şayak

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

TABÁC1 ~uri n. Preparat din frunze uscate de tutun, măcinate fin, care se aspiră pe nas; tutun prizat. /<ngr. tampákos, germ. Tabak

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

TABÁ//C2 ~ci m. rar Muncitor specializat în tăbăcirea pieilor; argăsitor; dubălar; tăbăcar. /<turc. tabak

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

TACÍ//T ~tă (~ţi, ~te) Care se subînţelege şi se admite ca atare, fără a fi exprimat în cuvinte. Aprobare ~tă. /<fr. tacite

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

TACLÁ ~le f. mai ales la pl. pop. Conversaţie pe teme lipsite de importanţă; taifas. ♢ A se pune (sau a sta) la ~le a discuta despre lucruri mărunte; a sta la taifas. [Sil. ta-cla] /<turc. takla

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

TESÁ//C ~ce n. înv. 1) Sabie lată, scurtă şi dreaptă. 2) Teacă de sabie. /<rus. tesak

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ACAÚL, -Ă adj. (Bot.; despre plante) Fără tulpină aparentă. [Pron. -ca-ul. / < fr. acaule, cf. gr. a – fără, kaulos – tulpină].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ACIDI- v. acido-.

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ACIDO- Element prim de compunere savantă cu sensul de „acid”. [Var. acidi-. / < lat. acidus – acru].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ACMÉE s.f. Punct culminant al unui eveniment, al unei stări morbide. [Pron. -me-e. / < fr. acmé, cf. gr. akme – vârf].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ACÂN s.m. Poet şi cântăreţ popular cazah sau chirghiz. [< rus. akân].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ACETI- v. aceto-.

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ACETO- Element prim de compunere savantă cu sensul de „acid acetic”. [Var. aceti-. / < fr. aceto-, cf. lat. acetum – oţet].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ACÓRT, -Ă adj. (Franţuzism) Simpatic, amabil, binevoitor, îndatoritor. [< fr. accort].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ACTIN- v. actino-.

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

BACÍL s.m. Bacterie (patogenă) care are formă de bastonaş. [Var. baccil s.m. / < fr. bacille, cf. lat. bacillus – bastonaş].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

BIPÁC s.n. (Cinem.) 1. Pachet de două filme cu emulsiile în contact, fiecare sensibilă la altă culoare pentru o singură expunere. 2. Procedeu de filmare combinată, având ca scop efectuarea unor trucaje dificile; dublarea unui personaj sau introducerea într-un decor a unor elemente pentru a realiza căderi de la înălţime etc. [< engl. bipack].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

BRACÁ vb. I. tr. (Franţuzism) A îndrepta un obiect către un punct. ♦ (Tehn.) A orienta roţile directoare ale unui automobil pentru a vira. ♦ A înclina comenzile unui avion pentru viraj. ♦ intr. A întoarce, a vira. [P.i. 1 -chez, 3 -chează. / < fr. braquer].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

CLACÁ vb. I. 1. intr. (Franţuzism) A face să se audă, a produce un zgomot sec. ♦ (Despre condensatori) A se strica. 2. refl. A-şi luxa tendonul la picior (printr-o călcătură stângace). ♦ (Despre cai) A avea tendoanele picioarelor (din faţă) umflate. [< fr. claquer].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

COACH s.m. (Rar) Antrenor cu sarcini mai ales administrative, organizatorice. // s.n. Automobil închis, cu două uşi şi scaune rabatabile pentru a permite accesul la locurile din spate. [Pron. coci. / < engl. coach].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

socác, socace şi socacuri s.n. (înv. şi reg.) uliţă.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

CRACÁ vb. I. tr. A supune operaţiei de cracare. [< fr. craquer].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

MACHÍ s.n. v. maquis. [DEX'98]

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

EDÁCE adj. invar. (Liv.) Care consumă, mănâncă. [Cf. it. edace, lat. edax < edere – a mânca].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

MACIS s.n. Condiment obţinut de la nucşoară, numit şi floare de nucşoară sau de muscat; – din fr. macis; lat. macis = coajă aromatică; v. nucşoară

Dicţionar gastronomic explicativ, A.M. Gal, Editura Gemma Print, 2003

FRACT s.n. v. fraht.

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

SNACK s.n. Cuvânt american pentru gustare luată între mese, servită la un snack-bar sau la un local fast-food (bufet expres), de obicei asociată cu o băutură nealcoolică.

Dicţionar gastronomic explicativ, A.M. Gal, Editura Gemma Print, 2003

COÁCE vb. III. În gastronomie, mod de a prepara un aliment prin expunere la radiaţii calorice într-un cuptor (electric, cu gaz, cu convecţie, la rotisor, cu microunde), în urma căreia acesta apare acoperit de o crustă (excepţie la microunde); în limbaj comun se aplică, mai ales, la alimentele făcute din aluat: a coace pâine, prăjituri, cozonac etc.; anumite alimente se pot coace şi în sau sub cenuşă (cartofi, castane).

Dicţionar gastronomic explicativ, A.M. Gal, Editura Gemma Print, 2003

ACCÉS s.n. ~ 3. (Inform.) Proprietate a sistemelor de memorie de a permite înregistrarea şi regăsirea informaţiei.

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

YACHT s.n. v. iaht.

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

CAIÁC s. n. 1. barcă din piei de focă la eschimoşi pentru vânătoare şi pescuit. 2. ambarcaţie ascuţită la capete şi condusă cu una sau două padele. ♢ sport nautic care o practică. (< fr. kayak)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

LACTO- Element prim de compunere savantă cu semnificaţia „(referitor la) lapte”. [Var. lact-, lacti-. / < fr. lact(o)-, lat. lac, lactis – lapte].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

LACTI- v. lacto.

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

activ si nelinistit; agitat (despre modul de viata)

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

acajú2 (arbore) s.m., art. acajúul; pl. acajú

Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a, , Editura Univers Enciclopedic, 2005

CACÁO s. f. praf rezultat din măcinarea seminţelor prăjite ale unui arbore exotic, folosit la prepararea ciocolatei; (p. ext.) băutura preparată. (< fr. cacao)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ZAMÁC s.n. Aliaj de zinc, aluminiu, magneziu şi cupru.

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

capac

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

PACHI- v. pahi-.

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

PACÓL s.m. Plantă cultivată în Filipine, din frunzele căreia se extrag fibre textile, din care se fac sfori şi cabluri. [< sp. pacol].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

macio > genul de barbat cuceritor

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

macio > genul de barbat cuceritor

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

MÁCHO adj. inv., s.m. (Adept) al machismului2. [Pr.: má-čo] (din sp. macho < lat. mascŭlus) [et. şi DRAE]

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

BRACÁ vb. I. tr. 1. a îndrepta un obiect, un lucru către un punct. 2. a orienta roţile directoare ale unui automobil pentru a vira. ♢ a înclina comenzile unui aparat de zbor. II. intr. a întoarce (un vehicul), a vira. (< fr. braquer)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

SACÓM s.n. (Arhit.) Mulură în consolă. [< fr. sacome].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

SACÚL s.n. v. saculă.

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

SERÁC s.n. (Geol.) Turn de gheaţă, proeminenţă rezultată din intersectarea crăpăturilor din cuprinsul gheţarilor. [< fr. sérac].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

BIPÁC s. n. (cinem.) 1. pachet de două pelicule cu emulsiile în contact, fiecare sensibilă la altă culoare pentru o singură expunere. 2. procedeu de filmare combinată, având ca scop efectuarea unor trucaje dificile. (< engl. bipack)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

placa( lemn de artar) cu axe de metal si roti de plastic/cauciuc folosit pentru a face diferite ghidusi.

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

TACHI- v. tahi-.

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

TACÍT, -Ă adj. Care nu este exprimat formal; făcut pe tăcute, în tăcere. [Cf. fr. tacite, lat. tacitus].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

Actul de a face sex.

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

TRACT s.n. 1. Foaie sau broşură de propagandă. 2. V. tractus. [< fr., engl. tract].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ACĂU, -áuă s.n. Măsură de capacitate (= 56 litri) folosită pe vremuri în Transilvania -Din mag. Akó, sl. Okov&#xf5, sb., cr. Akov

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ACCEÁ, -ele s.f. Monedă veche de aramă, bătută în Moldova, în 1573, de domnul Ioan Vodă cel Cumplit -Din tc. Akça

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ACCÉS, -se s.n. Posibilitatea de a pătrunde; intrare -Din fr. Accès

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ACCÍZ, -ze s.n. Impozit asupra unor obiecte de consum Var. acciză, s.f. -Din fr. Accise

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ACÉST adj. si pron. Aceasta, pron. f. (cu sens de neutru): după aceasta, apoi; afară de aceasta, pe deasupra, în plus Var.(Mold.) aest (înv.), cest. -Din mr. Aestu, Aistu, megl. Tista, istr. TĂSTA, lat. Eccum istum

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

actor de circ, scamator; fig. sarlatan

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

actor de circ, scamator; fig. sarlatan

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

GOPAC s. n. Dans popular ucrainean, cu miscĂ?ri dinamice, vioaie, cu fandĂ?ri si sĂ?rituri mari, interpretat mai ales de bĂ?rba i; melodia corespunzĂ?toare. -Din ucr. Hopak

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ACIUÁ vb. A-şi găsi refugiu, a se pune la adăpost, a se pripăşi Var. aciuia, aciola -Din lat. Cieri

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

Macho

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

ACMÁC adj. Începător, novice, fără experienţă -Din tc. Akmak

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ACÓLÓ adv. În acel loc Var. acoló, cólo, coló, (a)coloşa -Din mr. Ac(u)ló, istr. Colo, lat. Eccum illöc

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ACÓNT, -turi s.n. Avans, arvună Var. acompt -Din fr. Acompte

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ACÓRD, -duri s.n. Înţelegere, învoială -Din fr. Accorder

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ACRÚM s.n. Aftă -Din ngr. Akrumi

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ACÁŢ, acáţi s.m. (reg.) Salcâm

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ACERÁ, acer vb. (înv. şi reg.) 1. A avea nădejde la ..., a aştepta să ..., a tinde spre ... 2. A fi în aşteptare, a aştepta; a pândi 3. A insista

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ATACÁ vb. I. tr. 1. a efectua un atac. 2. (fig.) a lua atitudine potrivnică faţă de o situaţie, de o teorie etc.; a critica, a acuza. 3. a distruge, a mina. ♢ a cere în justiţie anularea sau reexaminarea unei hotărâri ori a unui act juridic. 4. a aborda (o problemă, un subiect, o discuţie). II. intr. 1. a lua iniţiativa într-o întrecere sportivă. 2. a începe executarea unei piese muzicale. III. refl. (fam. a se simţi jignit; a se ofusca. (< fr. attaquer)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ABÁCA s.f. Cânepă de Manilla. [< fr., sp. abaca < cuv. filipinez].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ACAJÚ s.m. Arbore din regiunea tropicală a Americii, al cărui lemn, de culoare roşiatică, este întrebuinţat la confecţionarea mobilelor de lux; mahon. ♦ Lemnul acestui arbore. ♦ Culoarea lemnului respectiv. [< fr. acajou, cf. port. acaju].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ACÁNT s.m. v. acantă.

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ACAJÚ I. s. m. arbore tropical din America şi Africa, cu lemnul foarte rezistent, maro-roşcat; mahon. II. adj. inv., s. n. (de) culoarea acestui lemn. (< fr. acajou, port. acaju)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ACCÍZ s.n. Taxă plătită în unele ţări pentru anumite obiecte de consum. [Pron. ac-ciz, pl. -ze. / < fr. accise].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ACCÉS s.n. 1. Posibilitate de a ajunge, de a pătrunde într-un anumit loc, la cineva etc.; intrare, loc pe unde se pătrunde undeva. 2. (Med.) Simptome care apar brusc şi determină o stare acută a unei boli. ♦ (Fig.) Izbucnire trecătoare şi violentă a unei stări sufleteşti. 3. (Cib.) Proprietatea sistemelor de memorie de a permite înregistrarea şi regăsirea informaţiei. [Pron. ac-ces, pl. -se, -suri. / < fr. accès, cf. lat. accesus < accedere – a sosi, a ajunge].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ACÉRB, -Ă adj. (Liv.) Înverşunat, necruţător, aspru. [< fr. acerbe, cf. lat. acerbus].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ACILÁ vb. I. tr. (Chim.) A introduce pe cale chimică un radical acil în molecula unui compus organic. [< fr. acyler].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ACNÉE s.f. (Med.) Boală manifestată prin apariţia de coşuri pe piele. [< fr. acné, cf. gr. akme – vârf].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ACÓNT s.n. (Fin.) Parte dintr-o sumă de bani care se plăteşte înainte drept garanţie pentru îndeplinirea unui contract încheiat, mai ales de vânzare-cumpărare; arvună. V. avans. [Pl. -turi. / < it. acconto, cf. fr. acompte].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ACÓRD s.n. 1. Comunitate de vederi asupra unui punct determinat într-o înţelegere; învoire, înţelegere. 2. Tratat, convenţie între state, care reglementează domenii determinate ale colaborării internaţionale. 3. Remunerare a muncii prestate, fixată pe unitatea de produs realizat. ♢ Acord global = formă de organizare şi de retribuire a muncii prin care se leagă nemijlocit mărimea veniturilor personale cu cantitatea, calitatea şi importanţa muncii prestate. 4. Raport între două sau mai multe cuvinte ale căror forme trebuie să concorde potrivit genului, numărului, cazului, conjugării etc. 5. Armonie a mai multor sunete muzicale produse în acelaşi timp. ♦ Disciplină care studiază legile de bază ale suprapunerii sunetelor muzicale şi înlănţuirii lor. ♦ (Fiz.) Sintonie. [Cf. fr. accord, it. accordo].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ACTÍV, -Ă adj. (op. p a s i v) 1. Care participă intens la o acţiune; harnic, energic. ♢ Membru activ = membru al unei organizaţii sau instituţii, având anumite obligaţii şi bucurându-se de drepturi depline în cadrul acelui colectiv. ♦ (Mil.) În serviciul efectiv, sub steag; în activitate. ♦ (Chim.; despre corpuri) Care intră uşor în reacţie. ♢ Vocabular activ = vocabular folosit în mod curent; verb activ = verb a cărui acţiune este săvârşită de subiectul gramatical. 2. (Fin.; despre operaţii, conturi, bilanţuri) Care se soldează cu un profit. // s.n. 1. Grup, colectiv al unei organizaţii politice, al unei instituţii etc. care cuprinde elementele cele mai devotate şi mai bine pregătite, cu sarcini de răspundere. 2. Totalitatea bunurilor mobile şi imobile care aparţin unei întreprinderi sau instituţii; parte a bilanţului unde se înscriu aceste bunuri. [< lat. activus < ago – a face, cf. fr. actif. // (1) < rus. (partiinâi) aktiv].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ACTÓR s.m. Persoană (de obicei profesionistă) care interpretează roluri în piese de teatru sau în filme. V. artist. [< fr. acteur, cf. lat. actor].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ACUZÁ vb. I. tr. 1. A învinui, a învinovăţi; a imputa. ♦ (Jur.) A imputa cuiva un delict, o crimă. 2. (Rar) A arăta, a vădi, a dovedi, a manifesta. [< fr. accuser, cf. it., lat. accusare].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ACÉLA2, ACÉEA, adj. dem. v. acel1.

Dicţionarul limbii române moderne, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Academiei, Bucureşti, 1958

ACÉST, ACEÁSTĂ, aceşti, aceste, adj. dem. (Arată că fiinţa sau lucrul al cărui nume îl determină este (mai) apropiat de subiectul vorbitor; când urmează după substantiv are forma acesta, aceasta) Acest deal. Casa aceasta. [Gen.-dat. sg. acestui, acestei, gen.-dat. pl. acestor ; (când are forma acesta, aceasta) gen.-dat. sg. acestuia, acesteia, gen.-dat. pl. acestora. – Var.: acésta, aceásta adj. dem.] – Lat. ecce-*istu, ecce-*ista.

Dicţionarul limbii române moderne, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Academiei, Bucureşti, 1958

ATACÁ vb. I. I. tr. 1. A începe o luptă, a face un act de agresiune; a da un atac. 2. (Fig.) A lua atitudine potrivnică, trecând la acţiune, faţă de o situaţie, faţă de o teorie etc. 3. A vătăma, a distruge, a mina, a roade. ♦ A cere în justiţie anularea sau reformarea unei hotărâri judecătoreşti sau a unui act juridic. 4. A aborda (o problemă, un subiect, o discuţie). II. intr. 1. A lua iniţiativa într-o întrecere sportivă. 2. A începe executarea unei piese muzicale. [P.i. atác, conj. -ce, ger. -când. / < fr. attaquer, it. attacare].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

BÁCĂ s.f. Fruct cărnos, cu miezul zemos, conţinând una sau mai multe seminţe. [< lat. bacca].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

VACÁT s.n. (Poligr.) Pagină a unei lucrări tipărite pe care nu s-a imprimat nimic. ♦ Pagină goală, albă. [< germ. Vakat].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

BÁCON s.n. Şuncă specială, preparată din carne grasă şi afumată. [Pron. béicăn. / < engl. bacon].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ACUZÁ vb. tr. 1. a învinui, a învinovăţi; a incrimina. ♢ (jur.) a imputa cuiva un delict, o crimă. 2. a arăta, a vădi, a dovedi; a manifesta. (< fr. accusare)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ACTÓR s. m. artist care interpretează roluri în piese de teatru sau în filme. (< fr. acteur, lat. actor)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ACTIV, -Ă I. adj. 1. care participă efectiv la o acţiune; harnic, dinamic. o membru ~ = membru al unei organizaţii, instituţii, având obligaţii şi bucurându-se de drepturi depline. ♢ (mil.) în activitate. 2. (despre corpuri, substanţe) care intră uşor în reacţie. 3. (despre diateza verbală) care arată că subiectul săvârşeşte acţiunea. o vocabular ~ = vocabular folosit în mod curent. 4. (despre operaţii, conturi, bilanţuri) care se soldează cu un profit. II. s. n. 1. totalitatea mijloacelor economice ale unei întreprinderi, instituţii etc.; parte a bilanţului în care sunt înscrise aceste mijloace. 2. colectiv de membri pe lângă un organ de partid, pe care se sprijină în întreaga sa activitate. III. adv. în mod activ. (< fr. actif, lat. activus, < II, 2/ rus. aktiv)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ACÓRT, -Ă adj. simpatic, amabil. (< fr. accort)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ACÓRD s. n. 1. comunitate de vederi; consens, asentiment; acceptare. ♦ a cădea de ~ = a se învoi; de comun ~ = a) în perfectă înţelegere; b) în unanimitate. 2. înţelegere privitoare la relaţiile de colaborare şi de cooperare între state, partide politice, organizaţii. 3. formă de retribuţie a muncii prestate. ♦ ~ global = formă de organizare şi de retribuire a muncii prin care se leagă mărimea veniturilor personale cu cantitatea, calitatea şi importanţa muncii prestate. 4. concordanţă în număr, gen, caz, persoană între care există raporturi sintactice. 5. (fiz.) egalitate a frecvenţelor de oscilaţie a două sau mai multe aparate, sisteme etc.; sintonie (1). 6. (muz.) reunire a cel puţin trei sunete, formând o armonie; disciplină care studiază legile de bază ale suprapunerii sunetelor muzicale. (< fr. accord, it. accordo)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ACÓNT s. n. parte dintr-o sumă datorată care se plăteşte cu anticipaţie. (< it. acconto)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ACNÉE s. f. afecţiune inflamatorie a glandelor piloseboreice, prin apariţia de coşuri, puncte negre etc. pe piele. (< fr. acné)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ACMÉE s. f. 1. apogeu, punct culminant. 2. fază în care o boală atinge intensitatea maximă. 3. cea mai evoluată fază de adaptare în filogenie şi ontogenie. (< fr. acmé)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ACIDI- elem. acid2(o)-.

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ACHÍU s. n. 1. bilă de încercare la jocul de biliard, desemnând persoana care începe partida. 2. tac. (< fr. acquit)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ACETI- elem. acet(o)-.

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ACÉRB, -Ă adj. îndârjit, înverşunat, necruţător. (< fr. acerbe, lat. acerbus)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ACET(O)-/ACETI- elem. „acid acetic”. (< fr. acét/o/-, acéti-, cf. lat. acetum, oţet)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ACCÍZ s. n. impozit indirect, instituit asupra produselor şi serviciilor de primă necesitate. (< fr. accise)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ACAÚL, -Ă adj. (despre plante) fără tulpină aparentă. (< fr. acaule)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ACÁRP, -Ă adj. (despre plante) care nu produce fructe. (< fr. acarpe)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ACARO- elem. acari-.

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ACARI-/ACARO- elem. „acarieni”. (< fr. acari-, acaro-, cf. lat. acarus, gr. akari, căpuşă)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

CACÁO s.f. Praf rezultat din măcinarea seminţelor prăjite ale unui arbore exotic, folosit mai ales la prepararea ciocolatei; (p. ext.) băutură preparată din acest produs. [Pron. -ca-o. / < fr., sp. cacao].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

CAIÁC s.n. 1. Ambarcaţie de sport ascuţită la capete şi condusă cu padele. ♢ Caiac canoe = ambarcaţie sportivă cu mai multe posturi de vâslit. ♦ Ramură sportivă practicată cu această ambarcaţie. 2. Barcă de pescuit, originară din Groenlanda, făcută din piei de focă. [Pron. ca-iac, pl. -ce, -curi. / cf. fr. kayak < cuv. eschimos].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

aciná, acinéz, vb. I refl. (pop.) a-şi găsi refugiu, a se stabili (vremelnic), a se adăposti, a se oploşi, a se aciola, a se agesti.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

agiác, agiácuri, s.n. (reg.) lut, argilă.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

capac

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

acău (-áuă) s.n. – Măsură de capacitate (= 56 litri) folosită pe vremuri în Trans. < Mag. akό, din sl. okovῠ, cf. sb., cr. akov (Miklosich, Fremdw, 73; Slaw. Elem., 33; Cihac, II, 475; Berneker 26).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

acceá (-éle), s.f. – Monedă veche de aramă, bătută în Moldova, în 1573, de domnul Ioan Vodă cel Cumplit. < Tc. akça (DAR).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

accés (-se), s.n. – Posibilitate de a pătrunde; intrare. Fr. accès. – Der. (din fr.) accesibil, adj.; accesoriu, adj.; accesorii, s.f. pl.; inaccesibil, adj.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

accés (-se), s.n. – Posibilitate de a pătrunde; intrare. Fr. accès. – Der. (din fr.) accesibil, adj.; accesoriu, adj.; accesorii, s.f. pl.; inaccesibil, adj.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

accíz (-ze), s.n. – Impozit asupra unor obiecte de consum. – Var. acciză, s.f. < Fr. accise. Nefolosit, după desfiinţarea instituţiei, în 1903. – Der. accizar, s.m. (agent de consum).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

acerá (-r, -át), vb. – 1. A aştepta. – 2. (Banat) A pîndi. – Var. acina. < Lat. acināri (Graur, BL, IV, 64). Mai puţin probabilă der. propusă de Puşcariu, Dacor., II, 592, de la alb. kjëlloń „a avea grijă”. – Der. încina, vb. (a se odihni vitele); pe care DAR îl deriva greşit de la cină (cf. Graur, BL, VI, 152).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

acerá (-r, -át), vb. – 1. A aştepta. – 2. (Banat) A pîndi. – Var. acina. Lat. acināri (Graur, BL, IV, 64). Mai puţin probabilă der. propusă de Puşcariu, Dacor., II, 592, de la alb. kjëlloń „a avea grijă”. – Der. încina, vb. (a se odihni vitele); pe care DAR îl deriva greşit de la cină (cf. Graur, BL, VI, 152).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

acést, adj. şi pron. – Aceasta, pron. f. (cu sens de neutru): după aceasta, apoi; afară de aceasta, pe deasupra, în plus. – Var. (Mold.) aest (înv.), cest. Mr. aestu, aistu, megl. ţista, istr. ţăsta. Forme ale adj. antepus: acest (f. această), gen. acestui (f. acestei); pl. aceşti (f. aceste), gen acestor. Ca adj. postpus şi ca pron., i se adaugă -a enclitic, cf. acel. < Lat. *eccum istum (Puşcariu 11; Candrea-Dens., 103; REW 4553; DAR; cf. Sandfeld, Syntaxe, 154-9); cf. it. questo, v. fr. cest (fr. ce), v. sp. aquesto. Pentru -a, cf. acel. Der. acestaşi, adj. şi pron. (acesta însuşi), cu -şi, cf. acelaşi; acestălalt , adj. şi pron. (cestălalt), cf. Iordan, BF, VI, 150.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

aciuá (aciuéz, aciuát), vb. – A-şi găsi refugiu, a se pune la adăpost, a se pripăşi. – Var. aciuia, aciola. < Lat. ciere (lat. tîrzie cire) „a incita, a chema”, cf. accire „a chema la sine, a lăsa să vină”. Dacă este, cum presupunem, un cuvînt pastoral, s-a referit mai întîi la acţiunea de a strînge cu strigăte vitele, pentru a le pune la adăpost de vremea rea. Fonetismul îndreptăţeşte presupunerea unei schimbări de conjug., care poate fi tîrzie, şi evoluţia lui i la iu, ca în bucium, cf. invers, reducerea lui ui în adia şi baier. Fenomenul este cunoscut şi în it., cf. angelus, it. angiolo, calabr. anciulu. Celelalte explicaţii nu sînt satisfăcătoare. Cihac, II, se gîndea la sl. utečati „a fugi”. Lat. *accellare, din cella „ascunzătoare” (Philippide, ZRPh., XXXI, 287; Puşcariu, Conv. Lit., 1908, 602; REW 1802; DAR; Pascu, Beiträge, 14) prezintă dificultăţi (cf. Graur, BL, V, 92). Candrea-Dens., 10 propun lat *accubiliare, inacceptabil fonetic, ca şi ipoteza lui Giuglea, Concordances, 20 (cf. REW 4564), bazată pe lat. *jacilia din *jacile. Var. aciola, cu der. acioală, s.f. (refugiu, adăpost, copertină), care circulă pe o arie redusă în Munt., este mai greu de explicat. Este probabil să fi intervenit vreo contaminare, de ex. cu poală „fustă”, de unde sensul de „copertină”, sau vreo analogie, de ex. cu forma dublă înşeua şi înşela.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

acmác, adj. – Începător, novice, fără experienţă. < Tc. akmak (‹ arab. ahmaķ), cf. Lokotsch 35. Sec. XVIII, azi înv.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

acóló, adv. În acel loc. – Var. acoló, cólo, coló, (a)coloşa. Mr. ac(u)ló, istr. colo. < Lat. *eccum illōc (Philippide, Principii, 92; Puşcariu 15; Candrea-Dens., 12; REW 4270; DAR); cf. comel. kiló (Tagliavini, Arch. Rom., X, 127), v. fr. illuec, leonez. alló, allú.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

acónt (acónturi), s.n. – Avans, arvună. – Var. acompt. < Fr. acompte.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

acórd (acórduri), s.n. – Înţelegere, învoială. < Fr. accord. – Der. (din fr.) acorda, vb. (a da, a oferi); acordabil, adj. (care poate fi acordat); acordeon, s.n. (armonică, instrument muzical); acordeonist, s.m. (persoană care cîntă la acordeon); acordar, s.m. (acordor); acordor, s.m. (persoană care se ocupă cu acordarea unor instrumente muzicale).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

acrúm, s.n. – Aftă. < Ngr. ἀϰρούμι (Gáldi 137).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

barác, -ă, baráci, -e, adj. (reg.; despre câini) flocos, cu păr şi mustăţi mari

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

actór (actóri), s.m. – Artist de teatru, film etc. < Fr. acteur. – Der. actoricesc, adj. (care se referă la actori); actorie, s.f. (profesiunea de actor); actriţă, s.f., după fr. actrice.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

borác, boráci, s.m. (reg.) copil.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

budác s.n. (reg.) sapă (mică).

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

casác, casáce, s.n. (înv.) haină bărbătească.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ceáce s.m. sg. (reg.) nume de respect pentru o persoană mai în vârstă; bade, nene, tete.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

BACON BÉI-CĂN/ s. n. şuncă specială, preparată din carne grasă şi afumată. (< engl. bacon)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

cinác1 (cinág), cinácuri, s.n. (reg.) 1. harnaşamentul calului. 2. mobilierul casei. 3. lucru, treabă.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

cinác2, cináce, s.n. (reg.) barcă, luntre.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

BACIL2(I)-/BACILO- elem. „bacil”. (< fr. bacilli/i/-, bacillo-, cf. lat. bacillum, bastonaş)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

BACÍL1 s. m. bacterie (patogenă) în formă de bastonaş. (< fr. bacille, lat. bacillum)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

„acest verb nu exista in DEX

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BÁCĂ s. f. fruct cărnos, cu pieliţă subţire şi cu miezul zemos. (< lat. bacca)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

aláci (-ce), adj. – Împestriţat; amestecat. – Var. alac. Tc. alaça (Seineanu, II, 13).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

conác, conáce, s.n. (înv.) 1. casă boierească la ţară, pe o moşie. 2. reşedinţă a unui ispravnic sau a unui subprefect. 3. hotel turcesc. 4. loc de popas; staţie de poştă; popas. 5. han, gazdă. 6. distanţă de la un loc de popas la altul; poştă. 7. interval de timp egal cu o jumătate de zi. 8. locuinţă ciobănească departe de sat. 9. una din cele trei părţi ale zilei de lucru. 10. una din cele trei mâncări de peste zi. 11. zi de lucru. 12. vas pentru gătirea bucatelor.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

cosác1, cosáci, s.m. (reg.) 1. trunchi de lemn. 2. peşte argintiu-deschis cu solzi mici.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

cosác2, cosácuri, s.n. (reg.) clin de lac, triunghi de pământ.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

CULÁC s.m. Ţăran chiabur din Rusia ţaristă. [< rus. kulak].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

cotác1, cotácuri, s.n. (reg.) lemnul de care se atârnă căldarea la vatră; cujbă, coţcană.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

cotác2 s.n. sg. (reg.) pismă, pricină, pică.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

cotác3 s.n. sg. (reg.) pâlc pădure.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

covác, cováci, s.m. (reg.) peşte mic de pârâu.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

cozác, cozáci, s.m. (reg.) 1. specie de peşte. 2. ciupercă de stejeriş; pitoancă, mandarcă.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

creac! interj. (reg.) imită ţipătul brotăcelului; oac!

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

DACÍT s.n. Rocă efuzivă alcătuită din cuarţ, feldspaţi etc. [< fr. dacite].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

durác s.n. (reg.) numele unui joc.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

aoáce, adv. – Acolo, colo. Var. aoaci. – Mr. auaţi. Lat. illāc-ce, cu a- caracteristic funcţiei adv. (DAR). Din lat. *ad hocce, după Philippide, ZRPh., XXXI, 1907, p. 292, şi Pascu, I, 46. În Trans. de V.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

iatác, iatácuri, s.n. 1. (reg.) cameră mică de culcare; budoar, dormitor. 2. (înv.) pat. 3. (înv.) gazdă de hoţi. 4. (reg.) unealtă de plugărie pentru cărat paie.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ilhác s.n. (înv., în loc. vb.) a face ilhac = a anexa.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

itlác, itlácuri, s.n. (înv.) punere în libertate a unui prizonier, iertarea unui surghiunit; eliberare.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

iunác, iunáci, s.m. (reg.) viteaz.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

iutác adj. m. (reg.) 1. iute, arzuliu. 2. impetuos, năvalnic, tumultuos.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

Acest cuvant provine din limba romana uzuala, si se refera la persoanele care penetreaza cu varful penisului un vas de orice fel care contine benzina ... adaugat de Godfather '06

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

EXÁCT, -Ă adj. 1. Întocmai, adevărat, conform cu o normă, cu realitatea. ♢ Ştiinţe exacte = ştiinţe în care formulările se pot prezenta în formă matematică. ♦ Care reproduce întocmai un model; fidel. 2. Punctual. // adv. Conform realităţii, normei, adevărului. ♦ Tocmai, chiar. [Pron. eg-zact. / < fr. exact, cf. lat. exactus – împlinit].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

FACÍL, -Ă adj. (Liv.) 1. Care se poate produce, care se poate provoca uşor. 2. Uşuratic, superficial. ♦ Care creează, care face ceva uşor, fără eforturi mari. [< fr., it. facile, cf. lat. facilis – uşor de făcut].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

GAIÁC s.m. Arbore mare răşinos, originar din Antile, a cărui răşină se întrebuinţează în medicină. [Pron ga-iac, var. guaiac s.m. / < fr. gaïac, cf. sp. guayaco].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

jihác s.n. (reg.) V. jihálă.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

lipác s.m. (reg.) căprior alipit în colţul acoperişului; nadă.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

lipác s.m. (reg.) căprior alipit în colţul acoperişului; nadă.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

GOPÁC s.n. Dans popular ucrainean foarte răspândit, având o mişcare dinamică, plină de avânt şi de veselie; melodia acestui dans. [Pl. -uri. / < fr. gopak, cf. ucr. kopati – a sări, a sălta].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

HAMÁC s.n. Plasă sau pânză care se poate suspenda între doi stâlpi etc. în aşa fel încât să folosească drept pat mobil. [Pl. -uri, -e. / < fr. hamac, sp. hamaca < cuv. caraib].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

auáce adv. – (Înv.) Aici, în partea asta. Lat. *ad hācce (Candrea-Dens., 116; Rosetti, I, 163); sau, după Philippide, ZRPh., XXXI (1907), p. 202; REW 4159 şi Pascu, Beiträge, 14, în lat. *ad hocce.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

mirác1 s.m. (înv.) băiat, copil.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

nacát s.n. (reg.) călcătoare de la gardurile din gârle.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ACERA vb. (Ban.) A aştepta. Acsĕr. Expecto. AC, 326. Etimologie necunoscută. Cf. alb. kĭăloni „observ”. Vezi şi acerat.

Dicţionarul limbii române literare vechi (1640-1780) - Termeni regionali, Mariana Costinescu, Magdalena Georgescu, Florentina Zgraon, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1987

bacón s.m. – Tutun turcesc (Nicotiana rustica). Rus. bakun (sec. XIX). Termen introdus de ocupaţiile ruseşti, astăzi practic nefosit, ca şi der. baconiţă, s.f., cu acelaşi sens.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ILIÁC, -Ă adj. (Anat.) Aşezat în partea de mijloc a corpului, sub coaste; din regiunea şoldurilor. ♢ Os iliac = fiecare dintre cele două oase ale bazinului. [Pron. -li-ac. / < fr. iliaque].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

559acbcc582fcb5af8c037186c15c903 <a href=„http://16.qualtinegasse.com/firewallrouter/”> firewallrouter </a> http://1.lenovenote.com/aereidaguerra/ <a href=„http://3.qualtinegasse.com/arabic/”> arabic </a> <a href=„http://9.fuorgirati.com/suoneriapolifonicanokia7200/”> suoneriapolifonicanokia7200 </a> http://20.mutoaspetti.com/impiantoindustriale/ <a href=„http://8.fuorgirati.com/animeporn/”> animeporn </a> <a href=„http://15.diretroal.com/caldonazzo/”> caldonazzo </a> http://8.lenovenote.com/fossilorologio/ <a href=„http://9.qualtinegasse.com/albergotolosa/”> albergotolosa </a> <a href=„http://13.diretroal.com/familiari/”> familiari </a> http://20.qualtinegasse.com/costacrocieralavoro/ <a href=„http://2.mutoaspetti.com/recidenceconcaverdepomarolo/”> recidenceconcaverdepomarolo </a> <a href=„http://15.fuorgirati.com/alaneaton/”> alaneaton </a> http://19.fuorgirati.com/freshaudition/ <a href=„http://3.lenovenote.com/generatorericarica/”> generatorericarica </a> <a href=„http://15.diretroal.com/ragazzabareggio/”> ragazzabareggio </a> http://15.mutoaspetti.com/curatermaletunisia/ <a href=„http://14.mutoaspetti.com/aziendaagricolevinicoleveneto/”> aziendaagricolevinicoleveneto </a> <a href=„http://5.mutoaspetti.com/hotelprincipe/”> hotelprincipe </a> http://19.mutoaspetti.com/pumait/ <a href=„http://9.mutoaspetti.com/vololowcostaustralia/”> vololowcostaustralia </a> <a href=„http://13.qualtinegasse.com/centroreikisubmiturl/”> centroreikisubmiturl </a> http://2.lenovenote.com/negozioexpert/ <a href=„http://3.mutoaspetti.com/hotel1stellaturchia/”> hotel1stellaturchia </a> 75a742eec33669b1edde3eaa6b5f0c97

Dicţionarul limbii române literare vechi (1640-1780) - Termeni regionali, Mariana Costinescu, Magdalena Georgescu, Florentina Zgraon, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1987

barác (-că), adj. – Rasă de cîine cu păr mult, originară din Asia. Tc. barak (Hasdeu 2481).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

oácă s.f. (reg.) spirit necurat care sperie copiii.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

obrác, obrácuri, s.n. (reg.) adăpost.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ogeác, ogeácuri, s.n. (înv.; pop.) 1. corp de armată (seimeni, arnăuţi). 2. casă, familie, sălaş de ţigani. 3. breaslă, colonie, partid. 4. horn, coş.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

osiác, osiéci, s.m. (reg.) copac uscat, ciolpan.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

pacín, pacíni, s.m. (reg.; mai ales la pl.) papuc de casă făcut din cârpă sau din lână.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

pactá, pactéz, vb. I (înv. şi reg.) a pactiza.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

pacuí, pacuiésc, vb. IV (reg.) a împacheta; a aşeza, a rândui.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

petác s.m. (reg.) muşcată.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

pilác, piláce, s.n. (reg.) bici cu coadă scurtă; pil.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

pitác3, pitáce, s.n. (reg.) 1. pâine mică, pită. 2. (în expr.) pitacu-dracului = ciupercă comestibilă cu piciorul scurt şi gros, cu pălăria mare în formă de castron, de culoare galbenă-brună, care creşte pe trunchiurile putrede de brad; lămâiţă, urechea-babei.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

*acajú3 (culoare) s. n., art. acajúul

Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a, , Editura Univers Enciclopedic, 2005

MACHÍ s.n. 1. Teren acoperit cu o vegetaţie de tufişuri şi de arbuşti spinoşi, adaptaţi, care se întâlneşte în unele regiuni mediteraneene. 2. Formaţii de luptători pentru libertate, de partizani, în al doilea război mondial (mai ales din Franţa, din Spania şi din Italia). [Pl. invar, scris şi maquis. / < fr. maquis, cf. cors. macchia].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

MACÁC s.m. Specie de maimuţă cu capul turtit şi cu coada scurtă, care trăieşte în sud-estul Asiei. [< fr. macaque, cf. port. macaco < cuv. bantu].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

MACRO- Element prim de compunere savantă cu semnificaţia „mare” sau „foarte mare”. [< fr. macro-, cf. gr. makros].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

acest termen se mai foloseste in medicina si se refera de obicei la o forma speciala de evolutie acuta in general a colecistului si apendicelui, e de obicei o peritonita plastica

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

bráce s.f. pl. – (Bucov., rar) Indispensabili. – Var. braci, s.m. pl. Lat. bracae (Candrea-Dens., 173; DAR). Cuvînt practic nefolosit, supravieţuind în brăcire, brăcinar, îmbrăca. Cf. alb. brekë „indispensabili”, it. brache „pantalon”, prov., sp., port. braga, fr. brayes, ngr. βραϰί.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

acele drepturi reale principale derivate asupra bunurilor altora, opozabile tuturor, inclusiv proprietarului, care se constituie sau dobândesc prin desprinderea sau limitarea unor atribute din conţinutul juridic al dreptului de proprietate.

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

puiác, puiáce, s.m. (reg.) 1. arpagic, orceag. 2. copileţ (la tulpina porumbului).

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

lacom,insetat

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

budác (budáce), s.n. – (Banat) Tîrnăcop. – Var. budacă. Sb. budak (DAR).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

sacát, -ă, adj. (înv.) vătămat; spetit (de muncă); bolnav, lovit; rănit; infirm.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

NÁCRU s.n. (Liv.) Sidef. [< fr. nacre, cf. pers. nakar].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

buiác (buiácă) adj. – 1. Nechibzuit, nebunatic. – 2. Exaltat, nebun, aiurit. – 3. Chefliu, petrecăreţ. – 4. (Înv.) Exuberant, roditor. Sl. bujakŭ „nebun” (Miklosich, Slaw. Elem., 16; Lexicon, 48; Cihac, II, 32; Berneker 98). Pentru sensul 4, cf. fr. herbes folles. Cf. buiestru, buimac. Der. buieci (var. buici), vb. (a prospera, a fi din belşug; a se mîndri; a chefui); buiecie, s.f. (mîndrie, nebunie); îmbuieci, vb. înv. (a se mândri; a se îngrăşa).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

sirác s.n (reg.) mei.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

cacóm (-mi), s.m. – Hermină (Tutorius erminea). Tc. kakum (Roesler 594; Şeineanu, II, 70; Lokotsch 1020); cf. ngr. ϰαϰάούμι. Sec. XVII, înv.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

solác, soláci şi soláchi, s.m. (înv.) arcaş pedestru din grupul de ieniceri ai corpului de gardă al sultanului, însoţindu-l pe acesta la ceremonii, la alaiuri etc.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

capác (capáce), s.n. – 1. Acoperitoare. – 2. Porţiune triunghiulară pe care o formau odinioară partea din faţă a pantalonilor. – 3. Cerc, piruetă făcută de zmeu. – 4. Pulpă de vită sau berbec. – 5. Coş de pescar. – Mr. căpache, megl. capac. Tc. kapak (Roesler 595; Şeineanu, II, 86; Meyer 173; Lokotsch 1061; Ronzevalle 131); cf. ngr. ϰαπάϰι, alb., bg., sb. pol. kapak.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

sosác s.m. (reg.) sac.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

cazác (cazáci), s.m. – 1. Membru al unei comunităţi militare autonome aşezate la marginea statului rus. – 2. Soldat dintr-o unitate de cavalerie recrutată dintre cazaci. Tc. kazak „aventurier” (Cihac, II, 46: Şeineanu, II, 97; Lokotsch 1143; Tagliavini, Arch. Rom., XVI, 361), cf., rus. kazak. – Der. căzăcească, s.f. (dans tipic); căzăcesc, adj. (de cazac); căzăceşte, adv. (în felul cazacilor); căzăci, vb. (a transforma în cazaci); căzăcime, s.f. (mulţime de cazaci); cazacliu, s.m. (înv., negustor care făcea trafic cu Rusia), din tc. kazacli „originar din ţara cazacilor”; cazacliesc, adj. (provenind din schimburilor comerciale cu Rusia).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

cazác (-ci), s.m. – 1. Membru al unei comunităţi militare autonome aşezate la marginea statului rus. – 2. Soldat dintr-o unitate de cavalerie recrutată dintre cazaci. Tc. kazak „aventurier” (Cihac, II, 46: Şeineanu, II, 97; Lokotsch 1143; Tagliavini, Arch. Rom., XVI, 361), cf., rus. kazak. – Der. căzăcească, s.f. (dans tipic); căzăcesc, adj. (de cazac); căzăceşte, adv. (în felul cazacilor); căzăci, vb. (a transforma în cazaci); căzăcime, s.f. (mulţime de cazaci); cazacliu, s.m. (înv., negustor care făcea trafic cu Rusia), din tc. kazacli „originar din ţara cazacilor”; cazacliesc, adj. (provenind din schimburilor comerciale cu Rusia).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

subác, subáce şi subácuri, s.n. (înv.) instrument cu care se îndesa tutunul în lulea.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

sulác, suláce şi sulácuri, s.n., suláci, s.m. 1. (s.n.; pop.) sulă lungă şi ascuţită din metal sau din lemn, cu întrebuinţări diverse. 2. (s.n.; reg.; în forma: suhac) partea ascuţită în formă de sulă a unor obiecte, instrumente etc. 3. (s.n.; reg.; în forma: sulhac) andrea (pentru împletitul plasei de pescuit). 4. (s.n.; reg.; în formele: suvac, suhac) bucată de lemn cilindrică şi subţire cu care se scoate măduva dintr-o creangă de soc tăiată pentru puşcală; băţ folosit la puşca de soc (puşcală). 5. (s.n.; reg.) gârbaci, bici. 6. (s.m.; reg.) varietate de crap de formă lunguiată; crap săltăreţ, crap sulatic.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

placa transportorului (din lemn, este folosita ca suport pt. transportarea marfurilor, usurand miscarea, manipularea si deplasarea acestora – are o masura standard -)

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

ABACÁ [< sp. abacá] s.f. Plantă textilă din grupa bananierilor, răspîndită în zonele tropicale, cu frunze mari, din peţiolul cărora se extrag fibre textile foarte rezistente, folosite la fabricarea frînghiilor şi a parîmelor de navigaţie (Musa textilifera); cînepă de Manila. Sursa: Dicţionar Enciclopedic, vol. I, A-C, 1993.

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

şacó s.n. (înv.) şapcă militară.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

PLACÁ vb. I. tr. 1. A acoperi feţele unui element de construcţie, ale mobilelor sau ale unui obiect metalic cu un strat de material de altă natură. 2. A opri un jucător la rugbi să pătrundă către buturile adverse., imobilizându-l cu mâinile. 3. (Av.) A ateriza pe verticală. [< fr. plaquer].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

şfac, şfacuri, s.n. (reg.) 1. laţ. 2. unealtă cu care se strânge buza de sus a calului, ca să stea liniştit la potcovit. 3. bucată de lemn folosită la strângerea, prin răsucire, a funiei sau a lanţului cu care se leagă o încărcătură (de fân, de lemne etc.).

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

cacat ,excrement

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

acest fapt a adus oprobiul cetatenilor

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

RACÉM s.n. Inflorescenţă în formă de ciorchine. ♦ Racem compus = panicul. [< fr. racème, cf. lat. racemus].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

RACLÁ vb. I. tr. A răzui. [< fr. racler].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

tánac s.n. (reg.) lamura făinii.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

Actul de a fute, imperechere, a face dragoste, a freca penisul in interiorul vaginului

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

tract, trácturi, s.n. (înv.) 1. traiect, drum, şleah. 2. ţinut, regiune. 3. circulaţie.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

tuiác, -ă, tuiáci, -ce, adj. (reg.) aiurit, năuc, tui.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

RESÁC s.n. Ondulaţie a apei în porturi, provocată de valurile care se lovesc de cheiuri. [Pl. -curi. / < fr. ressac, it. rissaca].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

zacón, zacoáne, s.n. (înv.) 1. lege, regulă, normă. 2. tagmă, ordin religios.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

SACÓU s.n. Veston, haină bărbătească. [< germ. Sakko].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

SÁCRU, -Ă adj. 1. Cu caracter religios; sfânt. ♦ Foc sacru = vocaţie, talent. 2. (Fig.) Scump, venerat. [< lat. sacer].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

SÁCRU s.n. v. sacrum.

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

copac cu flori care infloreste primavara devreme

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

Boace- Sarmale ( regionalism din zona nordica a tarii Satu-Mare Maramures)

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

cirác (ciráci), s.m. – 1. Client, protejat, favorit. – 2. Rubedenie, neam. – 3. Servitor, slugă. – 4. Discipol, adept. – Mr. cirac, megl. ciărac. Tc. çirak (Cihac, II, 566; Roesler 608; Şeineanu, II, 133; Meyer 446; Lokotsch 426; Ronzevalle 76); cf. ngr. τσιράϰι, alb. čirak. – Der. ciraclîc, s.n. (înv., protecţie, favoare; ucenicie), din tc. çiraklik; ciracladiseală, s.f. (înv., învăţătură, instruire).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

actul sexual prin care doua persoane de varsta diferita au un raport sexual(antonim pedofilie)

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

coáce (cóc, cópt), vb. – 1. A supune un aliment la acţiunea căldurii. – 2. A găti înăbuşit. – 3. A fierbe puţin. – 4. A opări, a pîrli. – 5. A arde, a prelucra prin foc (cărămizi, porţelan etc.). – 6. Despre fructe şi plante, a ajunge la maturitate. – 7. Despre inflamaţii, a face puroi. – 8. A deveni matur, chibzuit. – 9. A albi lîna cu cenuşă. – 10. A urzi, a pune la cale, mai ales planuri de răzbunare. – 11. Despre lemn, a se încinge. – Mr., megl. coc, cops, istr. coc. Lat. cŏcĕre, forma populară de la cŏquĕre (Puşcariu 390; Candrea-Dens., 370; REW 2212; DAR), cf. it. cu(o)cere, prov., port. cozer, fr. cuire, sp. cocer. Sensul „a ajunge la maturitate” apare în unele dialecte it., cf. calabr. cottu „matur”. – Der. cocător, s.m. (ajutor de brutar); cocător, s.n. (cuptor pentru copt pîine de casă); copt, s.n. (maturitate; acţiunea de a coace); cocăt, s.n. (zăduf, dogoare); cocări, vb. (a coace); cocărit, s.n. (dijmă de porumb); răscoace (var. înv. scoace), vb. (a arde, a face puroi, o inflamaţie), format cu pref. răs- (după Candrea-Dens., 372-3, din lat. *excocere şi *re-excocere); răscopt, adj. (Arg., ramolit, decrepit); necopt, (crud, verde; imatur). Cf. coptură, cuptor.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

colác (coláci), s.m. – 1. Un fel de pîine, în formă de inel, împletită din mai multe straturi de aluat. – 2. Covrig. Se spune mai ales despre colacii sau covrigii de o anumită formă, ce se împart de pomană pentru odihna sufletului unui mort; colacul mare, pentru preot şi dascăl, de formă circulară, înconjurat de două împletituri, şi avînd deasupra două chifle rotunde şi două cruci dispuse simetric; colacii lăturalnici, pomană de 17 colaci, dintre care unul se presupune pentru Domnul, altul pentru Fecioara Maria, 10 pentru mort şi 5 liturghioare sau covrigi în formă de două 8 încrucişate; colacii de la uşa cuptorului, grup de 11 colaci ce se împart calzi. – 3. Pîine dată de pomană. – 4. În general, obiect în formă roată sau de covrig. – 5. Colac de salvare. – 6. Colier. 7. Coroană. – 8. Arc, boltă. – 9. Ghizd, colac de fîntînă. – 10. Obadă. – 11. Gard, împrejmuire. – 12. Perniţă de pus pe cai. – 13. (Înv.) Dar, cadou. – 14. (Înv.) Recompensă, bacsiş. – Mr., megl. culac, istr. colac. Sl. kolač, de la kolo „roată” (Miklosich, Slaw. Elem., 25; Cihac, II, 67; Conev 66); cf. bg. kolač, sb. kòlač, rus. kalač. Rezultatul normal, *colaci, pl. colaci, a dus la formarea unui sing. analogic (DAR). Este inutilă, prin urmare, ipoteza lui Diculescu, Elementele, 473, bazată pe gr. *ϰόλλαξ, în loc de ϰολλιξ. Cuvîntul rom. a intrat în mai multe limbi, uneori împreună cu alte der., bazate pe fonetismul sl.: tc. kolak (faţă de kulaç), alb. kuljatš (faţă de kaljač), bg. kolak, mag. kalák „bacşiş” (faţă de kalács), cf. Berneker 541 şi DAR. Der. colăcel, s.m. (covrig); colăcime, s.f. (ofrandă de colaci sau de daruri); colăcar, s.m. (persoană care oferă un dar; persoană care improvizează oraţii la nunţile tipice; turnător); colăcăriţă, s.f. (femeie care pregăteşte pîinile de pomană); colăcări, vb. (a recita oraţii; a spiona; a turna); colăcărie, s.f. (oraţie, denunţ); colăcaş, s.m. (persoană care improvizează oraţii); colăcăşie, s.f. (oraţie); colăcer, s.m. (prieten al mirelui, care îi este martor şi care recită oraţia), cuvînt care pare a se fi încrucişat cu colcer, clucer, şi pe care Tiktin şi DAR le consideră der. de la conăcar şi confundat cu colac prin etimologie populară, ipoteză puţin plauzibilă (şi mai puţin este der. din bg. kolačer, propusă de Conev 58); colăci, vb. (a aranja o căsătorie, a face pe peţitorul; a prezenta, a face cunoştinţă; a (se) amesteca, a (se) băga; a spiona, a turna, a denunţa, a descoperi; a face colac, a răsuci; a încurca, a încîlci); colăcitură, s.f. (rulou; încurcătură); colătău, s.n. (mîner; coc, conci), pe care Tiktin şi DAR îl pun în legătură cu mag. kallantyú „clanţă” (cf. Stamati: pletele i-au pieptănat şi colătău le-au făcut); încolăci (var. (în)colătăci), vb. (a face ca un cerc, a încovriga); încolăcitură, s.f. (roată, cerc); descolă(tă)ci, vb. (a desface, a întinde, a desfăşura).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

SUMÁC s.n. Arbust mediteranean ale cărui frunze, bogate în tananţi, sunt folosite la fabricarea pieilor fine. [< fr. sumac, cf. ar. summâq].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

conác (conáce), s.n. – 1. Oprire, popas, haltă. – 2. Perioadă de timp, etapă. – 3. Han, loc de popas. – 4. Reşedinţa oficială a solilor turci pe lîngă domnii Moldovei şi Munteniei. – 5. Reşedinţa unei autorităţi sau societăţi oficiale. – 6. Reşedinţă, casă boierească. – 7. Casă izolată, departe de o localitate. – 8. Diviziune a zilei de muncă, corespunzînd intervalului dintre două mese, timp în care se lucrează fără întrerupere. – 9. Una din cele trei mese zilnice: conacul întîi de dimineaţă, conacul al doilea (la prînz), cina de seară. – 10. Provizii, alimente. – Mr. cunache, megl. cunac. Tc. konak (Roesler 596; Şeineanu, II, 142; Meyer 196; Lokotsch 1202; Ronzevalle 142), cf. ngr. ϰονάϰι, alb., bg. konak. – Der. conăci, vb. (a se opri, a poposi; a găzdui, a hrăni); conăceală, s.f. (oprire, popas); conăcar, s.m. (dregător însărcinat cu organizarea găzduirii domnitorului sau a dregătorilor în misiune; flăcău care îl însoţeşte pe mire la nunţile populare), în cel de al doilea sens confundîndu-se cu colăcer sau colăcar; conacciu, s.m. (persoană însărcinată cu găzduirea domnitorului), din tc. konakçi (Şeineanu, II, 144).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

!áchiu1 [chiu pron. chĭu] (plantă) (înv.) s.m., art. áchiul; pl. áchii, art. áchiii (-chi-ii)

Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a, , Editura Univers Enciclopedic, 2005

!aciuá (a se ~) (pop.) (-ciu-a) vb. refl., ind. prez. 3 se aciueáză, 1 pl. ne aciuắm (-ciu-ăm); conj. prez. 3 să se aciuéze (-ciu-e-); ger. aciuấndu-se (-ciu-ân-)

Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a, , Editura Univers Enciclopedic, 2005

!acónt/acónto s. n., art. acóntul/acóntoul; pl. acónturi/acóntouri

Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a, , Editura Univers Enciclopedic, 2005

copác (copáci), s.m. – Arbore. – Var. (înv.) copaci. Mr., megl. cupaci, istr. copaţ „desiş, hăţiş”. Origine îndoielnică. Probabil în legătură cu cuvintele următoare, şi cu sl. kopati, kopajǫ, „a excava, a goli”, cf. bg. kopačĭ „genist”, calabr. copano „trunchi de copac gol pe dinăuntru”. În acest caz, forma primitivă ar fi copaci, forma actuală fiind un sing. analogic; primul sens a fost probabil acela de „trunchi”, ca în alb. kopač sau în calabr. Este poate vorba de radicalul lui kopati, cu suf. de folosire sau aptitudine -aci, ca în trăgaci, stîngaci, cîrmaci, etc., iar sensul său ar fi acela de „trunchi gol pe dinăuntru” sau de „trunchi de scobit, de făcut albii”. Pentru relaţia semantică între noţiunea de „trunchi” şi de „golit”, cf. şi cele două sensuri ale sp. tueco. În general se consideră că rom. este împrumut din alb. (Cihac, II, 716; Meyer 198; Philippide, II, 708; Pascu, II, 219; DAR); însă această soluţie este evident insuficientă. Alţii se gîndesc la o rădăcină autohtonă (Miklosich, Slaw. Elem., 10). – Der. copăcel, s.m. (arbust; balsamină, Impatiens balsamine); copăcărie, s.f. (arboret, crîng). Din rom. provin rut. kopač (Capidan, Raporturile, 526), mag. kopacs „tufiş” (Candrea, Elemente, 406; Edelspacher 17) şi probabil alb.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

*actív3 (bunuri) s. n., pl. actíve

Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a, , Editura Univers Enciclopedic, 2005

cosác (cosáci), s.m. – Specie de peşte (Abramis ballerus). Bg. kosak (Cihac, II, 73; Conev 53; DAR) sau bg. kosač (Skok 65), cf. ceh., rus. kosatka.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

abáca s.f. (< fr. abaca, sp. acacá; cuv. filipinez) 1. Bananier care are fructele necomestibile şi peţiolurile frunzelor lungi din care se obţin fibre textile; creşte în Filipine. 2. Fibră textilă obţinută din peţiolurile frunzelor acestui bananier; cânepă de Manila. (Notă: Definiţia provine din Dicţionarul enciclopedic ilustrat – DEI, Editura Cartier, 1999.)

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

dalác (-curi), s.n. – 1. Pustulă malignă, antrax. – 2. Boală a cailor, inflamaţie a splinei. – 3. Varietate de poamă, boaba vulpii (Paris quadrifolia). – Mr. dalacă, megl. dălac. Tc. dalak „splină” (Şeineanu, II, 152; Candrea), cf. bg., sb. dalak. – Der. dălăci, vb. (a se îmbolnăvi de antrax).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

darác (-ci), s.m. – Unealtă de pieptănat şi scărmănat lîna. Tc. darak, tarak (Şeineanu, II, 155), cf. ngr. ταράϰι, bg., sb. darak. – Der. dărăci, vb. (a scărmăna); dărăcit, s.n. (scărmănat); dărăcitor, s.m. (scărmănător).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

acaná adv. (ţig.) 1. aiurea, într-o parte 2. pe unde nu se cuvine (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

achiu, -e, achii adj. beat (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

activ, active s.n. (intl.) cazier bogat (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

NÁCRU s. n. sidef. (< fr. nacre)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

OPACI- elem. „opacitate”. (< fr. opaci-, cf. lat. opacus, întunecat)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

PACÓL s. m. plantă, în Filipine, din frunzele căreia se extrag fibre textile, pentru sfori şi cabluri. (< sp. pacol)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

PLACÁ vb. tr. I. 1. a acoperi cu un strat de metal subţire un alt metal. 2. a furnirui (mobile) cu lemn scump. 3. a aplica o foaie de material rigid pe un obiect. II. 1. a apăsa cu forţă pe un lucru; a insista. 2. (rugbi) a opri un adversar să pătrundă către buturile proprii, imobilizându-l cu mâinile. 3. (muz.) a executa viguros, deodată, la pian, toate notele unui acord. 4. (av.) a ateriza pe verticală. (< fr. plaquer)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

PLACO- elem. „plat, plan”, „placă”. (< fr. placo-, cf. gr. plax, -kos)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

RACÉM s. n. inflorescenţă în formă de ciorchine. o ~ compus = panicul. (< fr. racème, lat. racemus)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

RACLÁ vb. tr. a face un raclaj. (< fr. racler)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

RESÁC s. n. (mar.) rostogolire violentă a valurilor spre ţărm când acestea se lovesc de un obstacol. (< fr. ressac)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

SACÓM s. n. (arhit.) mulură în consolă. (< fr. sacome)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

SACÓU s. n. veston, haină bărbătească (mai largă). (< germ. Sakko)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

SACR(O)- elem. „regiune sacrală”. (< fr. sacr/o/-, cf. lat. sacrum)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

SÁCRU, -Ă I. adj. 1. cu caracter religios; sfânt. o foc ~ = (fig.) vocaţie, talent. 2. (fig.) scump, venerat. II. s. n. ceea ce transcede umanul, ceea ce este dincolo de lumea fizică, de profan. (< lat. sacer, it. sacro)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

SERÁC s. n. turn de gheaţă, proeminenţă rezultată din intersectarea crăpăturilor din cuprinsul gheţarilor. (< fr. sérac)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

SUMÁC s. m. arbust din ţările calde cu frunze, bogate în tananţi, şi flori albe în panicule. (< fr. sumac)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

TABÁC I. s. n. tutun măcinat care se aspiră pe nas. II. adj. inv. de culoarea tutunului. (< germ. Tabak, fr. tabac, rus., ucr. tabak)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

TÁCET s. n. (muz.) suspendare a participării unei voci sau unui instrument pe parcursul unei părţi, unui fragment, într-o partitură corală sau orchestrală. (< lat. tacet, tace)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

TACÍT, -Ă adj. (despre o înţelegere) care nu este exprimat formal; făcut pe tăcute; subînţeles. (< fr. tacite, lat. tacitus)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

TACTÁ vb. tr. (muz.) a indica diverşi timpi ai măsurii prin gesturi ale mâinii, conform unei scheme speciale. (după germ. taktieren)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

TRIÁC s. n. component electronic bidirecţional din două tiristoare conectate între ele. (< engl. triac)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

VACÁT s. n. pagină a unei lucrări tipărite pe care nu s-a imprimat nimic. (< germ. Vakat)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

VÁCUU, -UĂ adj. gol; lipsit de, fără. (< lat. vaccus)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

godác (godáci), s.m. – Purcel de lapte. Sl. godŭ „an”, cu suf. -ac (Puşcariu 1186; Cihac, II, 123; Puşcariu, Dacor., VII, 467; Puşcariu, Lr., 31). Este dublet al lui godănac, s.m. (purcel de lapte), din bg. godinak. – Der. godăciţă, s.f. (purcea); go(a)din, s.m. (purcel de lapte); godănac (var. codănac), s.m. (puşti, ţînc, mucos); godană (var. codană), s.f. (tînără, fată), cu influenţa lui coadă „împletitură de păr”.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

DRÁCU v. drac.

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

ÁCQUA în s.f. acqua tofana. [MDN]

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

iamác (iamáci) s.m. – 1. Recrut, răcan. – 2. Aghiotant. Tc. yamak (Şeineanu, III, 66). Sec. XVIII, înv.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

iasác s.n. – Interdicţie. Tc. yasak (Şeineanu, III, 67). Sec. XVIII, înv. – Der. iasacciu, s.m. (gardian, poliţist, care îi însoţea în Turcia pe călătorii străini), din tc. yasakçi.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

iatác (iatácuri), s.n. – 1. (Înv.) Pat. – 2. Dormitor, budoar. – 3. (Înv.) Persoană care ascunde tîlhari. – Var. ietac. – Mr. γiatache. Tc. yatak „pat” şi „tăinuitor de tîlhari” (Roesler 592; Şeineanu, II, 220; Lokotsch 995; Ronzevalle 173), cf. ngr. γιατάϰι, bg. jatak.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

iláci (-ce), adj. – Cu coarnele desfăcute. – Var. ilac. Mag. villás (Drăganu, Dacor., VI, 285). Tiktin şi DAR plecau de la ilău.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

dayác adj. m., s. m., pl. dayáci; adj. f., s. f. dayácă, pl. dayáce

Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a, , Editura Univers Enciclopedic, 2005

itlác (-curi), s.n. – Graţiere, punere în libertate a unui deţinut. Tc. itlak (Şeineanu, III, 71). Sec. XVIII, înv.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

jácă (jéci), s.f. – Săculeţ, traistă. Mag. zsák „sac”. Este dublet al lui jaf şi al lui sac. Aceleiaşi familii îi aparţin jaşcău, s.n. (Trans., Mold., sac), din mag. zsácskó, dim. al cuvîntului anterior; jechilă, s.f. (săculeţ, traistă; obiecte ale ciobanului), probabil cu suf. -ilă (der. propusă de DAR, din germ. Säckel, pare puţin probabilă).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

lácom (lácomă), adj. – 1. Mîncăcios, gurmand, nesătul. – 2. Vorace, devorator. – Megl. lacum. Sl. (bg.) lakomŭ (Miklosich, Lexicon, 331; Cihac, II, 163; Conev 86; DAR). – Der. lăcomos, adj.; lăcomeşte, adv.; lăcomi, vb., din sl. lakomiti sę, bg. lăkomja se; lăcomie, s.f., din sl. lakomije, bg. lakomija. – Din rom. provine mag. lákom (Edelspacher 24) şi săs. lâkom, lâkomisch.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

pláce (= plăcea) vb. tranz. defectiv

Dictionnaire morphologique de la langue roumaine, A. Lombard, C. Gâdei, Editura Academiei, Bucureşti, 1981

CORÁC, coraci, s.m. (Reg.) Corb. – Ngr. korakas.

Dicţionarul limbii române moderne, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Academiei, Bucureşti, 1958

macát (-turi), s.n. – Cuvertură. – Mr. măcate. Tc. macad (Şeineanu, II, 240; Lokotsch 1370; Ronzevalle 163), din arab. mak’ad „loc de stat”, pentru a se familiariza, în Orient se primeşte un loc pe patul turcesc; cf. ngr. μαϰάτι, bg., sb., pol. makat.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

macáz (macázuri), s.n. – Ace, schimbător de cale. – Megl. măcaz „căprior”. Tc. makas „foarfecă” (Miklosich, Türk. Elem., II, 122; Meyer 255; Şeineanu, II, 240; Berneker, II, 9), cf. ngr. μαϰάσι „traversă”, sb. makaze „tăietor”. – Der. macagiu, s.m. (acar), din tc. makasci.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

mácru (mácră), adj. – Slab, fără grăsime. – Mr. macru. Lat. macer (Puşcariu 1012; Candrea-Dens., 1037; REW 5202), cf. it., sp., port. magro, fr. maigre, prov., cat. magre. Se spune numai despre carne. Var. macră, s.f. (but) se foloseşte în Bucov., cf. ALR, I, 56. – Der. macrime (var. măcriciune), s.f. (rar, slăbiciune).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

malác (maláci), s.m. – Bivol mic. Ngr. δαμαλάϰι „juncan”, din δαμάλι „viţel”, cf. bg. malak. Der. din gr. μαλαϰός „fraged, tînăr” (Cihac, II, 672; Berneker, II, 11; Tiktin) sau din bg., pusă în legătură cu sl. malŭ „mic” (Tiktin; Candrea) pare mai puţin probabilă.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

mirác (-ci), s.m. – Băiat, flăcău. Ngr. μειράϰιον (Tiktin). Sec. XVII, înv.; pare cultism.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

DRÁCU formă verbală în expr. v. DA2 (I.9.). A arunca, a azvârli. Să dai sticlele astea sparte la gunoi. ♢ Expr. A da (pe cineva sau ceva) dracului (sau la dracu, naibii, în plata Domnului etc.) ori a-l da încolo = a nu voi să ştie (de cineva sau de ceva), a renunţa la... [DEX '98]

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

mácho (hisp.) [ch pron. č] s. m., art. máchoul; pl. mácho

Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a, , Editura Univers Enciclopedic, 2005

(acest termen nu există în limba română)

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

novác (nováci), s.m. – Gigant, uriaş. Sl. novakŭ „nou sosit” (Cihac, II, 218; cf. Tagliavini, Arch. Rom., XII, 216), cf. sb., cr., slov. novak „novice”, pol. nowak.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ogeác (ogeácuri), s.n. – 1. Cămin, familie, ansamblu de persoane care trăiesc în casă. – 2. Corp, corporaţie, grupare. – 3. (Mold.) Horn. – 4. (Olt.) Vestibulul în care se află de obicei vatra. – Var. (Mold.) hogeac, (h)ogeag. Mr. ugeache, megl. ogeac. Tc. ocak (Şeineanu, II, 276; Lokotsch 1587), cf. ngr. οὐτσάκι, alb., bg., sb. ogak.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

paceá (pacéle), s.f. – 1. (Înv.) Pielea, blana de pe picioarele animalului. – 2. Fel de mîncare preparat din picioare de viţel. – Mr. păcea, megl. pacea. Tc. paça (Şeineanu, II, 279; Lokotsch 1601), cf. ngr. πατζας, alb., bg. pača, sb. pače.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

Ortac

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

pitác (pitáci), s.m. – Monedă veche de 5 bani. Bg., sb., slov. petak „de cinci” (Cihac, II, 258; Tiktin; Conev 78). Circulă şi var. petac, patac, patacă; fonetismul ultimelor forme nu este clar şi ar putea avea o legătură, greu de stabilit, cu sp. pataca.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

pitác (pitáce), s.n. – 1. Pergament, document. – 2. Ordin, poruncă scrisă. – 3. Cartă pastorală. Ngr. πιττάϰιον, parţial prin intermediul sl. pitakŭ (Cihac, II, 687; cf. Vasmer, Gr., 117), calabr. pittaci „act notarial”, it. petazza „bagatelă”, napol. petaccia „fîşie de pînză”. – Der. pităci, vb. (înv., a ridica în rang boieresc prin ordin scris).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

posác (posácă), adj. – Taciturn, morocănos, prost dispus. Sl. posekati „a tăia”, posekŭ „incizie”, cf. sb. poseka „doborîre”. Pentru semantism, cf. fr. abattre „a abate”, abattu „lipsit de putere”. Legătura cu sl. posupiti „a se bosumfla” (Cihac, II, 289), sau cu mozoc (Scriban) nu este convingătoare.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

1.Ortac

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

acest text este scurt si literar

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

URSÁC, ursaci, s.m. (Pop.) Urs de 1-2 ani. – Din urs + suf. -ac.

Dicţionarul limbii române moderne, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Academiei, Bucureşti, 1958

VRÁCE s.f. (Înv.) Vrăciţă. – Din vraci.

Dicţionarul limbii române moderne, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Academiei, Bucureşti, 1958

facut

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

facut

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

sacát adj. – Rănit, vătămat, damblagit. – Var. mr. săcat. Tc. (arab.) sakat (Şeineanu, II, 304), cf. ngr. σαϰάτης, alb., bg., sb. sakat. – Der. sacatifsi, vb. (a schilodi), din ngr. σαϰατεύω, sec. XVIII, înv. (Gáldi 247); sacatlîc, s.n. (invaliditate), din tc. sakatlik.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

sácru (sácră), adj. – Sfînt. Lat. sacrum (sec. XIX). – Der. sacrificiu, s.n.; sacrifica, vb.; sacrificator, s.m.; sacrilegiu, s.n.; sacrileg, adj.; sacru, s.n. (osul sacru); sacrosant, adj.; consacra, vb., din fr.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

socác (-áce), s.n. – (Banat) Stradă. Sb. sokak (Candrea), cf. tc. sokak (Tiktin).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ABÁCĂ, abace, s.f. (Arhit.) Placă subţire (pătrată) care constituie partea superioară a capitelului unei coloane şi face legătura cu arhitrava. – Din fr. abaque, lat. abacus.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

abácă s. f. partea superioară a capitelului unei coloane. (< fr. abaque, lat. abacus)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ACÁCIA, acacii, s.f. Nume dat arborilor sau arbuştilor tropicali din familia leguminoaselor, cu flori albe sau galbene, cultivaţi ca plante ornamentale, pentru industria parfumurilor şi pentru extragerea gumei arabice (Acacia). – Din lat., fr. acacia.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACADEÁ, acadele, s.f. Bomboană preparată din zahăr topit. – Din tc. akede.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACARÉT, acareturi, s.n. 1. Construcţie auxiliară care ţine de o gospodărie. 2. (La pl.) Unelte de gospodărie, mai ales agricole. – Din tc. akaret.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACÁSĂ adv. În sau spre casa în care locuieşti; fig. la locul natal, în sau către patrie. ♢ Cei de-acasă = rudele apropiate, familia; p.ext. conaţionalii. ♢ Expr. Aşa (sau acum) mai vii de-acasă = acum înţeleg sau admit ce spui. – A3 + casă.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACCÉDE, accéd, vb. III. (Livr.) Intranz. A avea acces (1), a ajunge la ceva, undeva. – Din fr. accéder.

Supliment DEX, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Academiei, 1988

ACCÉNT, accente, s.n. 1. Pronunţare mai intensă, pe un ton mai înalt etc. a unei silabe dintr-un cuvânt sau a unui cuvânt dintr-un grup sintactic. ♦ Semn grafic pus de obicei deasupra unei vocale pentru a marca această pronunţare sau altă particularitate de pronunţare. Accent ascuţit. Accent circumflex. Accent grav. ♢ Expr. A pune accentul (pe ceva) = a scoate în relief, a da atenţie deosebită (unei probleme). 2. Fel particular de pronunţare, specific unui grai, unei limbi sau unei stări afective. 3. Scoatere în relief a unui sunet muzical prin amplificarea sonorităţii sau prin prelungirea duratei lui. – Din fr. accent, lat. accentus.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACCÉPT, accepte, s.n. Consimţământ scris de pe o poliţă, prin care o persoană, desemnată de emitentul poliţei, se obligă să achite beneficiarului, la scadenţă, suma de bani din poliţă. – Din germ. Akzept, lat. acceptus.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACEFÁL, -Ă, acefali, -e, adj. (Zool.; despre unele animale inferioare) Fără cap. – Din fr. acéphale.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÁCERĂ, acere, s.f. (Reg.) Acvilă, pajură; vultur. – Lat. aquila.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACÉSTA, ACEÁSTA, aceştia, acestea, pron. dem., adj. dem. (postpus) 1. Pron. dem. (Indică pe cineva sau ceva relativ apropiat de subiectul vorbitor) Ce e aceasta? ♢ Loc. adv. Pentru aceasta = din această cauză, de aceea. (În) afară de (sau pe lângă) aceasta = în plus. Cu toate acestea = totuşi. 2. Adj. dem. (postpus) (Arată că fiinţa, lucrul etc. desemnate de substantivul pe care îl determină se află aproape, în spaţiu sau timp, de vorbitor) Dealul acesta. Casa aceasta. [Gen.-dat. sg.: acestuia, acesteia, gen.-dat. pl.: acestora] – Lat. *ecce-istu, ecce-ista.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACETÁT, acetaţi, s.m. 1. Sare a acidului acetic, folosită în industria chimică şi farmaceutică. 2. Ester al acidului acetic, întrebuinţat în tehnică în special ca dizolvant. ♢ Acetat de celuloză = acetat folosit la fabricarea unor materiale plastice. Acetat de vinil = acetat care serveşte la fabricarea unor fibre textile artificiale (a poliacetatului de vinil, a unor copolimeri). – Din fr. acétate.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACÉTIC, -Ă, acetici, -ce, adj. (În sintagmele) Acid acetic = acid organic obţinut sintetic sau prin oxidarea alcoolului etilic, care se prezintă ca un lichid incolor, cu miros înţepător şi este folosit în industria coloranţilor, farmaceutică, în alimentaţie etc. Fermentaţie acetică = fermentaţie care transformă alcoolul etilic în acid acetic, folosită la fabricarea oţetului. Aldehidă acetică = lichid incolor cu miros înţepător, folosit la prepararea acidului acetic, a acetatului de etil, în industria chimică de sinteză etc.; acetaldehidă. – Din fr. acétique.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACETÍL, acetili, s.m. Radical organic monovalent, derivat de la acidul acetic. – Din fr. acétyle.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACHITÁ, achít, vb. I. 1. Tranz. A declara printr-o hotărâre judecătorească că persoana trimisă în judecată penală este nevinovată. 2. Tranz. şi refl. A(-şi) plăti, a(-si) îndeplini o obligaţie materială sau morală. ♢ Expr. (Refl.) A se achita de ceva = a duce la bun sfârşit o obligaţie. 3. Tranz. (Arg.) A omorî, a ucide. – Din fr. acquitter.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACÍCUL, aciculi, s.m. 1. Spin mic, subţire şi drept care se găseşte la unele plante. 2. Fir de păr de forma unui ghimpe la unele specii de viermi. – Din fr. acicule.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACÍLEA adv. v. aici.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACINÓS, -OÁSĂ, acinoşi, -oase, adj. Care prezintă acine; care are forma unei boabe de strugure. – Din fr. acineux.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACIOLÁ, aciolez, vb. I. Refl. (Rar) A se aciua. – Cf. aciua.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACIUÁT, -Ă, aciuaţi, -te, adj. (Pop.) Pripăşit. [Pr.: -ciu-at] – V. aciua.

Supliment DEX, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Academiei, 1988

ACIUIÁ vb. I. v. aciua.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACLAMÁ, aclám, vb. I. Tranz. A saluta, a aproba prin strigăte de bucurie, prin manifestări publice ale entuziasmului; a ovaţiona. – Din fr. acclamer, lat. acclamare.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACOÁCE adv. (Reg.) Încoace. – Lat. eccum-*hacce.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACÓLEA adv. (Pop.) Pe aici, prin apropiere, nu departe de aici. [Acc. şi acoleá] – Et. nec. Cf. a c o l o.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACOLÍE s.f. Absenţă sau diminuare notabilă a secreţiei biliare. – Din fr. acholie.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACOLÍT, -Ă, acoliţi, -te, subst. 1. S.m. şi f. Persoană care urmează, care ajută pe cineva (într-o acţiune, într-un domeniu de activitate). ♦ Părtaş, complice la o uneltire (criminală). 2. S.m. Slujitor de rang inferior din clerul catolic, având atribuţii legate de cult. – Din fr. acolyte.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACONÍT, aconiţi, s.m. (Bot.) Omag. – Din fr. aconit.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACONTÁ, acontez, vb. I. Tranz. A plăti un acont; a arvuni. – Din acont.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACÓNTO s.n. v. acont.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACORDÁ, (1, 2) acórd, (3) acordez, vb. I. Tranz. 1. A da (cu îngăduinţă, cu grijă, cu atenţie, cu bunăvoinţă); a oferi; a atribui. 2. A stabili acordul gramatical. 3. A regla frecvenţa unui aparat, a unui sistem fizic etc., astfel încât să fie egală cu frecvenţa altui aparat, sistem fizic etc. ♦ A aduce tonurile unui instrument muzical la aceeaşi înălţime. – Din fr. accorder.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACORÍE s.f. Anomalie congenitală care constă în absenţa pupilei. – Din fr. acorie.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACOSTÁ, acostez, vb. I. 1. Intranz. A apropia o navă de o altă navă, de ţărm, de chei etc. 2. Tranz. Fig. A opri pe cineva din drum şi a i se adresa (în mod supărător); a agăţa. – Din fr. accoster.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACRÍME s.f. (Rar) 1. Acreală. ♦ Gust acru. 2. Fig. Răutate, duşmănie; supărare, amărăciune. – Acru2 + suf. -ime.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACRÍRE, acriri, s.f. Acţiunea de a (se) acriAcrirea vinului = boală a vinului, provocată de bacterii acetice, care oţetesc vinul. – V. acri.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACRÍŞ s.n. (Reg.) Zer înăcrit, jintiţă etc. întrebuinţate la înăcrirea mâncării. – Acru2 + suf. -iş.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACRÚŢ, -Ă, acruţi, -e, adj. (Rar) Acrişor. – Acru2 + suf. -uţ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACTIVÁ, activez vb. I. 1. Intranz. A desfăşura o activitate susţinută. 2. Tranz. A intensifica, a înviora o activitate, un proces etc. 3. Refl. A intra în cadrele active ale armatei. – Din fr. activer.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACTUÁL, -Ă, actuali, -e, adj. (Adesea adverbial) Care există sau se petrece în prezent, în momentul de faţă. ♦ Care are importanţă pentru vremea de faţă; de acum. ♦ De actualitate, la ordinea zilei. ♦ Real. [Pr.: -tu-al] – Din fr. actuel, lat. actualis.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACTUÁR, actuari, s.m. 1. Specialist în calcule statistice privitoare la asigurări şi, în general, la probleme financiare. 2. Scrib care redacta procesele-verbale la romani. [Pr.: -tu-ar] – Din fr. actuaire, lat. actuarius.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACULÉU, aculei, s.m. Ghimpe, spin. – Din lat. aculeus.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACUPLÁ, acuplez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A cupla. – Din fr. accoupler.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACURÁT, -Ă, acuraţi, -te, adj. Îngrijit, lucrat cu îngrijire. – Din it. accurato.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACÚŞA adv. v. acuşi.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACÚŞI adv. (Pop.) Îndată, imediat. ♢ Expr. Acuşi... acuşi... = când... când... ♦ (Rar) Înainte cu... [Var.: acúşa adv.] – Acu + şi.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACUZÁT, -Ă, acuzaţi, -te, s.m. şi f. Persoană învinuită de ceva, contra căreia s-a introdus o acţiune în justiţie; inculpat, pârât. – V. acuza.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACÚZĂ, acuze, s.f. (Livr.) Acuzare. – Din acuza (derivat regresiv).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ALPACÁ1 s.f. Animal rumegător cu lână fină, lungă şi subţire, care trăieşte în America de Sud (Lama pacos). ♦ Stofă fină fabricată din lâna acestui animal. – Din fr. alpaga, alpaca.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ALPACÁ2 s.f. Aliaj inoxidabil de nichel, cupru şi zinc, folosit la fabricarea tacâmurilor, instrumentelor medicale etc. – Din germ. Alpaka.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

oturác (-ce), s.n. – Popas, oprire, haltă. Tc. oturak (Şeineanu, III, 92), cf. alb. oturak. Sec. XVII, înv. – Der. oturac, s.m. (înv., veteran).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

BACARÁ1 s.f. Cristal de calitate superioară. ♢ Obiect fabricat din acest cristal. – Din fr. baccarat.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

BACARÁ2 s.f. Joc de cărţi în care nouarii au valoare, iar decarii, numiţi bacara, sunt egali cu zero; maca. – Din fr. baccara.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

BACCEÁ, baccele, s.f. (Depr.) Bătrân ramolit, cu idei învechite. – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

BAGEÁC, bageacuri, s.n. v. bageacă.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

BAIRÁC, bairace, s.n. (Înv.) 1. Steag de mătase foarte lat. 2. Unitate militară (de voluntari) care servea sub un drapel. [Pr.: ba-i-. Pl. şi: bairacuri] – Din tc. bayrak.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

BALTÁC s.n. v. baltag.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

BIACÍD, biacizi, adj. (În sintagma) Acid biacid = acid bibazic. [Pr.: -bi-a-] – Din fr. biacide.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

BIVUÁC, bivuacuri, s.n. 1. Staţionare temporară a trupelor în afara localităţilor sau a taberelor; porţiunea de teren pe care se face această staţionare. 2. (Rar) Adăpost al alpiniştilor sau al turiştilor (mai ales în timpul nopţii). [Pr.. -vu-ac] – Din fr. bivouac.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

BOÁCĂ s.f. (În expr.) A nu şti (sau a nu pricepe) (nici o) boacă = a nu şti (sau a nu pricepe) nimic. – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

BORÁCI s.n. Unealtă portabilă, acţionată manual, prevăzută cu un burghiu mişcat de o roată cu clichet şi cu ajutorul căreia se dau găuri în piesele metalice mari, greu transportabile. – Cf. germ B o h r e r.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

BROTÁC, brotaci, s.m. (Zool.) Broatec. – Probabil refăcut din brotăcel (după modelul lui gândacgândăcel etc.).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

BUIMÁC, -Ă, buimaci, -ce, adj. Ameţit (de somn, de beţie, de frică etc.); zăpăcit, năuc; buimăcit, buimatic. – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

BULHÁC, bulhace, s.n. (Reg.) Băltoacă. – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

BUMBÁC, (1) s.m., (2, 3) s.n. 1. S.m. Plantă textilă din familia malvaceelor, de origine tropicală şi subtropicală, cu flori gălbui sau roşietice şi cu fructele capsule, care conţin numeroase seminţe acoperite cu peri pufoşi (Gossypium). 2. S.n. Fibră textilă obţinută, prin egrenare, de pe seminţele bumbacului (1). ♦ (Pop.) Vată. ♢ Expr. A avea bumbac în urechi = a nu auzi bine. ♦ Fir răsucit de bumbac (2), întrebuinţat la ţesut sau la cusut. ♦ Ţesătură din fire de bumbac (2). ♢ Bumbac mercerizat = fir sau ţesătură de bumbac (2) tratat cu diverse soluţii spre a căpăta luciu. 3. S.n. (În sintagma) Bumbac colodiu = substanţă explozivă pe bază de nitroceluloză. – Cf. scr. b u m b a k, bg. b u b a k, lat. med. b o m b a c i u m.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

BURDÁC, burdace, s.n. (Reg.) Urcior cu gura strâmtă şi cu dop. – Et. nec. Cf. b ă r d a c.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

BURLÁC, burlaci, s.m. (Adesea adjectival) Bărbat necăsătorit; celibatar, holtei1, becher. – Din rus., ucr. burlak.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CÁCIUR, -Ă, caciuri, -e. s.m., adj. (Miel) cu blăniţă de culoare neagră pe trunchi şi brumărie pe bot, urechi, labe şi coadă. – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CACTÉE, cactee, s.f. (La pl.) Familie de plante exotice adaptate la uscăciune prin tulpinile cărnoase, pline cu suc apos sau lăptos, şi prin frunzele reduse sub formă de spini; (şi la sg.) plantă care face parte din această familie; cactacee. – Din fr. cactées.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CÁCTUS, cactuşi, s.m. Nume dat mai multor specii de plante din familia cacteelor, cultivate la noi ca plante ornamentale. – Din fr. cactus.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CAIMÁC, caimacuri, s.n. 1. Pojghiţă de grăsime care apare pe suprafaţa laptelui fiert sau a iaurtului. ♢ Expr. A lua caimacul = a-şi însuşi partea cea mai bună. 2. Spuma care se formează la suprafaţa cafelei în urma fierberii. 3. (Rar) Strat (ars) al tutunului din ciubuc, format în jurul şi deasupra cărbunelui. – Din tc. kaymak.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CALPÁC, calpace, s.n. (Înv.) Căciulă mare sferică sau cilindrică, de piele neagră, tivită cu blană scumpă, pe care o purtau domnul şi boierii mari (mai târziu şi negustorii străini). ♦ Căciulă purtată la unele uniforme militare. – Din tc. kalpak.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CARMÁC, carmace, s.n. Unealtă pentru pescuit fără nadă, formată din mai multe şiruri de cârlige mari aşezate în apă la diferite adâncimi. – Din rus. karmak.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CEANÁC, ceanace, s.n. (Reg.) Strachină mare (de lut sau de lemn). – Din tc. çanak.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CELIÁC, -Ă, celiaci, -ce, adj. (Anat.) Al cavităţii abdominale. [Pr.: -li-ac] – Din fr. coeliaque.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CERDÁC, cerdace, s.n. 1. Mic pridvor, uneori închis cu geamlâc, situat pe una sau pe mai multe laturi ale unei clădiri; galerie deschisă, mărginită de stâlpi (la vechile case boiereşti sau la mănăstiri); verandă, pridvor. ♦ (Impr.) Balcon. 2. (Înv.) Clădire izolată, cu o singură încăpere, aşezată pe o ridicătură de pământ sau pe stâlpi înalţi, care permite o vedere generală asupra împrejurimilor. 3. Acoperiş făcut deasupra unei fântâni sau a unei cruci. [Var.: ceardák s.n.] – Din tc. çardak.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

COPÁCI s.m. v. copac.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

DA CÁPO loc. adv. (Indică repetarea unei lucrări muzicale sau, p. ext., a unei acţiuni, operaţii din alte domenii) De la început, din nou, încă o dată. ♢ Da capo al fine, indică repetarea unei lucrări muzicale, p. ext. şi a altor acţiuni, de la început la sfârşit. – Din it. da capo.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

DACIÁN, -Ă, dacieni, -e, s.n., adj. 1. S.n. Al treilea etaj al pliocenului din sud-estul Europei, caracterizat prin anumite specii de lamelibranhiate, gasteropode şi mamifere, precum şi printr-un complex de nisipuri, argile, gresii etc., conţinând zăcăminte bogate de petrol şi de lignit. 2. Adj. Care aparţine dacianului (1), privitor la dacian. [Pr.: -ci-an] – Din fr. dacien.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

DACÍSM s.n. 1. (Livr.) Caracter specific dacilor. 2. Element lexical din limba dacilor. – Dac + suf. -ism.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

DACRÓN s.n. Fibră sintetică de provenienţă americană. – Cuv. engl.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

DACTÍL, dactili, s.m. (În metrică modernă) Picior de vers format dintr-o silabă accentuată urmată de două silabe neaccentuate; (în metrica greco-latină) picior compus din trei silabe, prima lungă şi celelalte două scurte. [Pl. şi: (n.) dactile] – Din fr. dactyle, lat. dactylys.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

DĂRÁC s.n. v. darac.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

GEÁCĂ, geci, s.f. V. giacă.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

GIÁCĂ, giace, s.f. Jachetă scurtă până în talie. [Var.: geácă s.f.] – Din giacăt (pronunţarea cuv. engl. jacket).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

GLÁCIS, glacisuri, s.n. (Geol.) Teren neted în pantă uşoară. – Din fr. glacis.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

GONÁCI, gonaci, s.m. 1. (Pop.) Hăitaş2. 2. (Rar) Cal sprinten, care fuge repede. 3. Călăreţ uşor înarmat în vechea armată, care de obicei îndeplinea misiuni de cercetare. – Goni + suf. -aci. Cf. bg. g o n a č.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

GUAIÁC, guaiaci, s.m. Arbore exotic important pentru lemnul şi extractele lui, folosite în medicină (Guaiacum officinale). [Var.: gaiác, -i s.m.] – Din engl. guayaco.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

HACANÁ adv. (Arg.; la comparativ) Mai la o parte, în lături. [Var.: acaná adv.] – Din ţig. hacana.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

HARÁCI, haraciuri, s.n. Tribut anual pe care ţările vasale îl plăteau Imperiului Otoman. ♦ Tribut, dare. ♦ Una dintre cele patru rate în care se achitau dările. – Din tc. haraç.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

HELIÁC, -Ă, heliaci, -ce, adj. (Livr.; despre aştri) Care răsare sau apune odată cu soarele. [Pr.: -li-ac] – Din fr. héliaque.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

IACÍNT, iacinţi, s.m. (Livr.) Zambilă (Hyacinthus orientalis). [Var.: hiacínt, hiacinţi s.m.] – Din fr. jacinthe.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

IACNÍE s.f. v. iahnie.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

IAPRÁC s.m. (Iht.; reg.) Somn mic. – Din tc. yaprak „foaie, frunză”.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

IMPÁCT, impacturi, s.n. 1. (Livr.) Ciocnire a două sau mai multor corpuri. 2. Influenţă, înrâurire a unei idei, a unei lucrări etc. asupra unei persoane, asupra evenimentelor etc. 3. Şoc; surpriză. – Din fr. impact, lat. impactus.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MANIÁC, -Ă adj., s. m. f. (suferind) de o manie; (om) preocupat în mod exagerat de ceva; tipicar. (< fr. maniaque)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

INTÁCT, -Ă, intacţi, -te, adj. Neatins, neştirbit, întreg; p. ext. (despre fiinţe) teafăr, nevătămat. – Din fr. intact, lat. intactus.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

IRACÁN s.m. v. sărăcan.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MALACO-, -MALACÍE elem. „moale”, „moluscă”, „melc”. (< fr. malaco-, -malacie, cf. gr. malakos, moale, malakia, moliciune)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

MACULÁ vb. tr. 1. a păta, a mânji, a murdări. 2. a strica o coală de tipar îmbâcsind-o cu prea multă cerneală. (< fr. maculer, lat. maculare)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

MACRÓU s. n. peşte de mare cu spatele albastru-verzui cu dungi negre. ♢ conservă din carnea acestui peşte. (< fr. maquereau)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

JABRÁC, jabraci, s.m. (Reg.) Om de nimic, ticălos. – Din jabră + suf. -ac.

Dicţionarul limbii române moderne, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Academiei, Bucureşti, 1958

JACÁRD, jacarde, s.n. Dispozitiv special, montat la războaiele de ţesut, care serveşte la obţinerea unor ţesături cu anumite desene complicate. ♢ Ţesătură obţinută cu ajutorul acestui dispozitiv. – Din fr. jacquard.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

JACÁŞ, jacaşi, s.m. (Reg.) Om jefuitor, hrăpăreţ. [Var.: jăcaş s.m.] – Jac2 + suf. -aş.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

JOÁCĂ s.f. Joc (1), distracţie (copilărească). – Din juca (derivat regresiv).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MÁCLĂ s. f. grup de două sau mai multe cristale alipite sau întrepătrunse. (< fr. macle)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

MACHIÁ vb. tr., refl. a(-şi) face machiajul; a (se) grima. (< fr. maquiller)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

MACABÉ s.n. Varietate de struguri albi cu bob mare şi rotund. ♢ (Adjectival) Struguri macabe. – Din fr. maccabéo.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MACARÁ, macarale, s.f. Aparat, dispozitiv sau sistem tehnic construit pe principiul scripeţilor, cu care se ridică (şi se deplasează) greutăţi (mari) pe distanţe scurte. – Din tc. makara.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MACERÁ vb. I. tr. a lăsa un corp, o plantă mai mult timp într-un lichid, spre a-i dizolva părţile solubile. II. refl. (despre corpuri) a elimina particulele solubile (prin menţinerea într-un lichid); (med.; despre ţesuturi) a se dezintegra. (< fr. macérer, lat. macerare)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

MACERÁ, macerez, vb. I. Tranz. A ţine un corp solid (plante, fructe, flori etc.) vreme îndelungată într-un solvent pentru a-i dizolva părţile solubile. ♦ Refl. A elimina particulele solubile prin menţinerea îndelungată într-un solvent. – Din fr. macérer.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MÁCHEA adv. (Reg.) Oare? De ce machea îi zice lui lumea domn de rouă? (ŞEZ.).

Dicţionarul limbii române moderne, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Academiei, Bucureşti, 1958

MACHIÁ, machiez, vb. I. Tranz. şi refl. A (se) farda (minuţios, cu artă); a(-şi) face machiajul (pentru scenă). V. grima. [Pr.: -chi-a] – Din fr. maquiller.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MÁCLĂ, macle, s.f. Formă de cristalizare în care două sau mai multe cristale se alipesc sau se întrepătrund, alcătuind o simetrie faţă de un plan sau un ax; cristal format în acest fel. – Din fr. macle.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MACRÓU, macrouri, s.n. Peşte de mare cu spatele albastru-verzui cu dungi negre, care se apropie de ţărmuri primăvara şi vara (Scomber scomber). **Conservă din carnea acestui peşte. [Var.: macró s.n.] – Din fr. maquereau.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MACULÁ, maculez, vb. I. tranz. (Livr.) A păta, a murdări, a mânji. – Din lat. maculare, fr. maculer.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MACABÉ s. n. varietate de struguri albi cu bobul rotund şi mare. (< fr. maccabéo)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

NACRÍT s.n. Varietate de caolinit care se află în natură sub formă de cristale lamelare şi se întrebuinţează în industria ceramică. – Din fr. nacrite, germ. Nakrit.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

RAPÁCE, rapaci, -ce, adj. (Livr.) Hrăpăreţ, lacom, apucător, hapsân. – Din fr., it. rapace, lat. rapax – acis.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SÁCRUM s.n. Os triunghiular (format din cinci vertebre sudate) aşezat în partea de jos a coloanei vertebrale şi care, împreună cu oasele pelviene, formează bazinul. [Var.: sácru s.n.] – Din fr., lat. sacrum.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SAGÁCE, sagaci, -ce, adj. (Livr.) Care pricepe uşor şi repede ceva; perspicace, ager, pătrunzător. – Din fr. sagace.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SPANÁC, (rar) spanace, s.n. Plantă erbacee legumicolă cultivată pentru frunzele sale mari, cărnoase, comestibile, de un verde-închis (Spinacia oleracea). ♦ (Fam.) (E un) spanac = (e un) lucru lipsit de importanţă, un fleac, un vax. ♦ Compuse: spanac-porcesc = plantă erbacee cu flori verzi (Chenopodium hybridum); spanac-sălbatic = plantă erbacee cu frunze romboidale şi cu flori albicioase (Chenopodium album); spanacul-ciobanilor = plantă erbacee cu frunze triunghiulare, cu flori verzi dispuse în ghemuleţe (Chenopodium bonus henricus). – Din ngr. spanáki.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SULHÁC s.n. v. sulac.

Dicţionarul limbii române moderne, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Academiei, Bucureşti, 1958

URACÍL s.n. (Biol.) Substanţă organică de natură bazică prezentă în acidul ribonucleic. – Din fr. uracile.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

VACÁNT, -Ă, vacanţi, -te, adj. 1. (Despre posturi, funcţii etc.) Care nu este ocupat de nimeni, fără titular; liber. 2. (Jur.; despre succesiuni) Care este disponibil şi nereclamat de moştenitori. – Din fr. vacant, lat. vacans, -ntis.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

VACÁRM, vacarmuri, s.n. Zgomot asurzitor, hărmălaie. – Din fr. vacarme.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

VACCÍN, vaccinuri, s.n. 1. Produs biologic preparat din germeni patogeni sau din secreţii microbiene, care se administrează prin injecţii sau pe cale bucală unui om sau unui animal în scop preventiv (pentru a căpăta imunitate împotriva bolilor infecţioase) sau curativ. 2. Administrare a unui vaccin (1); vaccinare. 3. (Concr.) Urmă, semn, cicatrice rămasă pe corp în urma administrării unui vaccin (1). – Din fr. vaccin, lat. vaccinus. Cf. it. v a c c i n o.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

VÁCUUM, vacuumuri, s.n. 1. (Fiz.) Vid. 2. Aparat în care se concentrează o soluţie, prin fierbere în vid, la temperaturi joase. [Pr.: -cu-um] – Din lat., fr. vacuum.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

VARIÁC, variace, s.n. Transformator electric folosit pentru reglarea tensiunii de ieşire. [Pr.: -ri-ac] – Din engl. variac.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ZABRÁC s.n. (Înv.) 1. Mustrare aspră; ocară. 2. Încercare grea; primejdie. – Et. nec. Cf. rus. z a b r a k.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ZIGZÁC s.n. v. zigzag.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ZODIÁC, zodiace, s.n. 1. Zonă circulară a sferei cereşti în care se află cele douăsprezece constelaţii corespunzătoare lunilor anului şi prin faţa cărora trece drumul aparent al Soarelui în cursul unui an; fiecare dintre cele 12 sectoare ale acestei zone. ♢ Semnele zodiacului sau zodiacele = figurile simbolice ale zodiacului reprezentând cele douăsprezece constelaţii. 2. Carte de astrologie cuprinzând preziceri asupra destinului oamenilor, potrivit zodiei în care s-au născut; carte de zodii. [Pr.: -di-ac] – Din ngr. [kíklos] zodhiakós.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MALDÁC, maldace, s.n. (Reg.) Încărcătură mică de lemne, de fân etc. – Ngr. mandakis.

Dicţionarul limbii române moderne, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Academiei, Bucureşti, 1958

MANIÁC, -Ă, maniaci, -ce, adj., s.m. şi f. (Persoană) care suferă de o manie (1); p.ext. (om) care este obsedat de o idee fixă sau care manifestă o preocupare exagerată pentru ceva, având adesea deprinderi ciudate; tipicar. [Pr.: -ni-ac] – Din fr. maniaque.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

TIRIÁC, s.n. Preparat medicinal care conţine opiu, întrebuinţat în trecut ca anestezic. [Pr.: -ri-ac] – Din tc. tiryak.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MARTÁC, martaci, s.m. (Pop.) Stâlp, bârnă, par de lemn, întrebuinţat ca material de construcţie. – Din tc. mertek.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

FACIÁL, -Ă, faciali, -e, adj. (Anat.) Care aparţine feţei, privitor la faţă, care afectează faţa. [Pr.: -ci-al] – Din fr. facial.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

FÁCIES, faciesuri, s.n. 1. Aspect caracteristic al feţei în cursul unei boli, al unei stări emotive etc.; p. gener. fizionomie. 2. Aspect al unei culturi arheologice în ce are ea mai caracteristic. 3. Totalitate a particularităţilor mineralogice şi paleontologice ale unui depozit sedimentar, care caracterizează condiţiile fizico-geografice de depunere a acestuia. [Pr.: -ci-es] – Din lat. facies, fr. faciès.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

LÁCĂT, lacăte, s.n. Încuietoare alcătuită dintr-un corp care conţine mecanismul de încuiere cu cheia şi o toartă care se petrece prin două belciuge (unul prins în partea fixă şi celălalt în partea mobilă a obiectului care trebuie închis). ♢ Expr. A avea (sau a-şi pune) lacăt la gură = a-şi impune tăcere. [Var.: (reg.) lăcátă s.f., lăcát s.n.] – Din magh. lakat.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

LACHÉU, lachei, s.m. 1. Servitor în casele aristocrate îmbrăcat în livrea; fecior, valet. 2. Fig. Persoană slugarnică, servilă. – Din fr. laquais.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PLACÁJ, placaje, s.n. 1. Semifabricat din lemn în formă de placă, realizat prin încleierea sub presiune a unui număr de obicei impar de foi de furnir suprapuse, întrebuinţat la fabricarea mobilelor, a ambalajelor, a ambarcaţiunilor etc. ♦ Înveliş de piatră, de cărămidă, de sticlă, de lemn etc. cu care se acoperă unele elemente de construcţie sau unele obiecte spre a le proteja împotriva agenţilor externi sau spre a le înfrumuseţa aspectul. 2. Placare. 3. (La jocul de rugbi) Oprire din acţiune a unui jucător prin imobilizarea lui cu mâinile. – Din fr. placage, plaquage.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PLACÍD, -Ă, placizi, -de, adj. Calm, potolit, liniştit, blajin; exagerat de calm, indiferent, flegmatic, pasiv. – Din fr. placide.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PLÁCĂ, plăci, s.f. 1. (De obicei urmat de determinări care indică materia) Bucată de material cu feţele plane şi cu o grosime uniformă şi mult mai mică decât celelalte două dimensiuni. ♢ Placă aglomerată = placă (1) obţinută prin aglomerarea cu lianţi sintetici a aşchiilor de lemn din sortimente inferioare sau din deşeuri de la exploatarea şi industrializarea lemnului. Placă turnantă (sau învârtitoare) = disc de oţel sau de fontă sau pod de tablier metalic, care se poate învârti în plan orizontal în jurul axei sale verticale şi care serveşte la întoarcerea vehiculelor feroviare, la trecerea lor de pe o linie pe alta etc. Placă fotografică = placă (1) de sticlă cu una dintre feţe acoperită cu o emulsie fotosensibilă, utilizată îndeosebi pentru realizarea negativelor fotografice, în spectroscopie, în microscopie etc. 2. Disc de ebonită pe care se imprimă vibraţiile vocii sau ale unui instrument muzical, spre a fi apoi reproduse cu ajutorul gramofonului, al patefonului, al pick-up-ului. ♢ Expr. (Fam.) A schimba placa = a schimba subiectul unei discuţii (care a ajuns să plictisească) sau atitudinea faţă de cineva. 3. (Înv.) Tăbliţă de ardezie pe care învăţau să scrie şcolarii începători. 4. (Tipogr.) Foaie de metal pe care se imprimă literele. 5. (Med.) Proteză dentară mobilă. Placă dentară. 6. ♢ (În sintagma) Placă funerară = placă de metal, de marmură etc., fixată pe o piatră de mormânt, pe care este scris numele persoanei decedate, anii de viaţă, un epitaf etc. – Din fr. plaque.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

STOMÁC, stomacuri, s.n. Parte a aparatului digestiv, la om şi la animalele superioare, în formă de pungă, situată între esofag şi duoden, în care se face digestia alimentelor; foale. ♢ Expr. (Fam.) A nu avea (pe cineva) la stomac = a nu putea suferi (pe cineva). (Fam.) A-şi pune stomacul la cale = a-şi potoli foamea, a mânca. [Var.: (înv.) stomáh s.n.] – Din sl. stomahŭ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

RACHÍU, rachiuri, s.n. 1. Nume generic dat diferitelor băuturi alcoolice tari obţinute natural prin distilarea vinului, a fructelor, a sucurilor fermentate, a cerealelor, sau sintetic, prin diluarea alcoolului cu apă (şi cu esenţe) fără adaos de sirop de zahăr; vinars. 2. Cantitate de rachiu (1) conţinută de un pahar, de o sticlă etc. – Din tc. rakı.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

RACOLÁ, racolez, vb. I. Tranz. A recruta pe cineva pentru o anumită activitate (reprobabilă) atrăgându-l prin promisiuni, presiuni etc. – Din fr. racoler.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

RACÓRD, racorduri, s.n. 1. Legătură, contact între două părţi ale unei lucrări sau între două elemente ale unui întreg. 2. Piesă (constituită din una sau din două părţi tubulare cu piuliţe) cu care se face legătura între două conducte şi prin care poate circula un fluid sau un material pulverulent ori granular. 3. Porţiune de circuit electric care pune în legătură aparatul, maşina sau locul de utilizare a energiei electrice cu reţeaua de distribuţie. 4. Legătură între două secvenţe de film care asigură continuitatea ideii cinematografice. ♦ Îmbinare a două benzi de sunet fără a întrerupe unitatea coloanei sonore. – Din fr. raccord.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SACADÁ, sacadez, vb. I. Intranz. (Livr.) A vorbi sau a acţiona cu întreruperi bruşte şi dese (la intervale regulate). – Din fr. saccader.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SĂRÁC, -Ă, săraci, -ce, adj. 1. (Adesea substantivat) Care nu are avere, care este lipsit de bunurile materiale necesare vieţii; sărman, nevoiaş. ♢ Expr. Sărac şi curat, se spune despre cei care preferă să rămână săraci (1) decât să se îmbogăţească prin mijloace incorecte. ♦ (Substantivat) Cerşetor. ♦ (Despre lucruri) Care reflectă sărăcia; sărăcăcios. 2. (Despre ţări, oraşe) Lipsit de bunuri materiale (mai ales naturale), populat cu oameni puţin avuţi. ♦ (Despre sol, terenuri) Care este puţin productiv; neroditor. 3. (Mai ales cu determinări introduse p. prep. „de”) Lipsit de..., fără... ♢ Loc. adj. Sărac cu duhul = lipsit de inteligenţă, de spirit; prost. ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. „în”) Care posedă ceva în cantitate nesatisfăcătoare. ♦ Care este în cantitate mică, puţin, insuficient. ♦ (Despre limbă) Care are vocabular redus, care posedă insuficiente mijloace de exprimare. ♦ Fig. Lipsit de conţinut; inexpresiv. Stil sărac. 4. (Despre surse de lumină) Lipsit de intensitate; slab. 5. (Despre plante, vegetaţie) Lipsit de vigoare, pipernicit, firav. 6. Lipsit de fast, modest, simplu; banal, mediocru. 7. (Exprimă compătimire faţă de cineva sau ceva) Biet, sărman, nenorocit, sărăcan. [Var.: (pop.) sireác, -ă adj.] – Din bg., scr. sirak.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SLOVÁC, -Ă, slovaci, -ce s.m. şi f., adj. 1. S.m. şi f. Persoană care face parte din populaţia de bază a Slovaciei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparţine Slovaciei sau populaţiei ei, referitor la Slovacia sau la populaţia ei. ♦ (Substantivat, f.) Limbă slavă din grupul occidental, vorbită de slovaci. – Din fr. slovaque.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

TÁCTIC, -Ă, tactici, -ce s.f., adj. I. S.f. 1. Parte componentă a artei militare care se ocupă de studiul, organizarea, pregătirea şi ducerea luptei pentru a îndeplini cu maximum de eficacitate scopurile fixate. 2. Ştiinţa de a determina, pentru o perioadă relativ scurtă, linia de conduită a unei mişcări sociale sau a unui partid politic, în funcţie de împrejurările social-politice din acea perioadă şi pentru realizarea unui obiectiv fundamental. ♦ P. gener. Totalitatea mijloacelor întrebuinţate pentru a izbuti într-o acţiune. II. Adj. Care ţine de tactică (I), privitor la tactică; conform cu o anumită tactică. – Din fr. tactique.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

TACTÍL, -Ă, tactili, -e, adj. Care ţine de simţul pipăitului, privitor la simţul pipăitului; care se poate percepe prin pipăit. – Din fr. tactile, lat. tactilis.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

TEÁCĂ, teci, s.f. 1. Înveliş, toc, apărătoare confecţionată din metal, din lemn sau din piele, în care se păstrează obiecte tăioase lungi sau anumite instrumente; toc, apărătoare. ♢ Expr. (Reg.) A se face teacă de pământ = a se face nevăzut, a se ascunde, a dispărea. A asculta teacă de pământ = a asculta într-o tăcere desăvârşită. A rămâne teacă = a rămâne gol. (Ba) că(-i) teacă, (ba) că(-i) pungă, se spune când cineva se codeşte să facă un lucru, invocând pretexte neserioase. 2. Parte a unei unelte manuale în care intră şi se fixează coada sau mânerul. ♦ (Rar) Pulpar. 3. Păstaie. – Din lat. theca.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

TOÁCĂ, toace, s.f. 1. Placă de lemn sau de metal pe care se bate ritmic cu unul sau cu două ciocănele, pentru a anunţa începerea serviciului religios sau anumite momente ale lui la biserică sau la mănăstire; p. ext. sunetul produs de această bătaie. ♢ Expr. Uscat (ca o) toacă (sau ca toaca) = foarte slab. A şti şi toaca în (sau din) cer = a şti multe lucruri; a face pe atotştiutorul, pe înţeleptul. (Pop.) Ucigă-l toaca = a) (în imprecaţii) lua-l-ar dracul!; b) diavolul, dracul. ♦ Placă de metal în care se bate pentru a da anumite semnale pe şantiere, în ateliere etc. 2. (Pop.) Timp al zilei, după răsăritul soarelui sau înainte de apus, când se oficiază liturghia sau vecernia la biserică. 3. (Art.) Numele popular al constelaţiei Pegas. – Din toca (derivat regresiv).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

FLACÍD, -Ă, flacizi, -de, adj. (Rar) Flasc. ♦ (Despre tulpini) Crescut drept, dar care cu timpul se îndoaie dintr-o cauză oarecare. – Din lat. flaccidus.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

FLACÓN, flacoane, s.n. Sticluţă (închisă ermetic) în care se ţin medicamente, parfumuri etc; conţinutul unei asemenea sticluţe. – Din fr. flacon.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

LÁCRĂ s.f. v. raclă.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

LACTÁT1, lactaţi, s.m. Sare a acidului lactic. ♢ (Fam.) Lactat de calciu = sare de calciu a acidului lactic folosită în tratamentul spasmofiliei, tetaniei, rahitismului etc. – Din fr. lactate.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

LACTÁT2, -Ă, lactaţi, -te, adj. Făcut din lapte, care conţine lapte, bazat pe lapte (şi pe derivatele lui). ♦ (Substantivat, f. pl.) Produse fabricate pe bază de lapte. – Din fr. lacté.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

LACTÉE adj. (În sintagma) Calea Lactee = brâu luminos care se vede noaptea de la un capăt la celălalt al boltei cereşti; Calea-Laptelui, Calea-Robilor. – Din fr. [voie] lactée, lat. [via] lactea.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

FUGÁCI, -CE, fugaci, -ce, adj., s.m. 1. Adj. (Despre cai) Bun alergător, iute la fugă; fugar. ♦ (Substantivat, m.) Cal. 2. Adj. Fig. (Livr.) Trecător, fugitiv. 3. S.m. Nume dat mai multor specii de păsări migratoare de mărimea unui porumbel, cu picioarele lungi şi foarte iuţi, bune alergătoare. – Lat. fugax, -acis. Cf. fr. f u g a c e.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

LÁCTIC adj. acid ~ = acid organic aflat mai ales în laptele acru. (< fr. lactique)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ATACÁT, -Ă, atacaţi, -te, adj., s.m. şi f. (Pop.) (Om) ftizic. – V. ataca.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

LACTÉE adj. Calea-L~ = îngrămădire de stele care apar pe cer în forma unei benzi alburii; Calea-Laptelui, Drumul-Robilor. (< fr. lactée)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

LACTÁT2, -Ă adj., s. n. (produs) din lapte. (< fr. lacté)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

LACTÁT1 s. m. sare sau ester al acidului lactic. (< fr. lactate)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

LACTÁR s. m. ciupercă bazidiomicetă, comestibilă, din familia agaricacee, cu pălăria de culoare portocalie, care creşte prin pădurile de fag şi de brad şi care secretă un latex alb sau colorat; roşcov. (< fr. lactaire, lat. lactarius)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

LACHÉU s. m. 1. servitor îmbrăcat în livrea. 2. (fig.) om slugarnic, servil. (< fr. laquais)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

LACERÁ vb. tr. a sfâşia, a rupe în bucăţi. (< fr. lacérer, lat. lacerare)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

FUNDÁC, (I) fundaci, s.m., (II) fundacuri s.n. I. S.m. (Ornit.) Cufundar. II. S.n. 1. Aşternut de paie pe care se ridică stogurile. 2. Fundătură. – Fund + suf. -ac.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PACFÓN s.n. v. pacfong.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PACHÉR, pachere, s.n. Dispozitiv pentru închiderea etanşă a spaţiilor inelare dintre pereţii găurii de sondă şi diferitele elemente tubulare introduse în aceasta. – Din germ. Packer, rus. paker, fr. packer.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PACHÉT, pachete, s.n. 1. Obiect sau grup de obiecte strânse la un loc sau înfăşurate într-o învelitoare de protecţie (şi legate) pentru a se putea păstra sau transporta mai uşor; legătură. ♢ Expr. (Adverbial) A trimite pe cineva pachet = a trimite, a expedia pe cineva rapid şi fără voia lui undeva. 2. Ansamblu de piese identice, suprapuse sau alăturate şi legate între ele pentru a forma o singură piesă folosită într-un sistem tehnic. – Din fr. paquet, germ. Paket.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PACIÓC s.n. Primul strat de var, aplicat direct pe tencuială sau pe glet. – Cf. germ. p a t s c h o k i e r e n.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PALIÁC s.n. v. paliag.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PALMÁC, palmace, s.n. Veche unitate de măsură pentru lungime, folosită mai ales în Moldova, egală cu 3,4 cm şi echivalând aproximativ cu a opta parte dintr-o palmă1 (1). – Din tc. parmak (după palmă1).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

KWÁCHA s. f. unitatea monetară în Malawi şi Zambia. (< fr. kwacha)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

PARMÁC, parmaci, s.m. Par sau stâlp (gros) folosit la diverse construcţii deschise (prispe, pridvoare, garduri etc.). – Din tc. parmak.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ROBÁCI, -CE, robaci, -ce, adj. (Reg.) Harnic, muncitor. ♢ Cal robaci = cal de dârvală, care trage bine la ham. – Rob + suf. -aci.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ARACÁN s.m. v. săracan.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ARCÁCI, arcaciuri, s.n. 1. Îngrăditură sau despărţitură pentru separat oile. 2. Îngrăditură făcută de pescari în apă pentru prinderea şi păstrarea peştului în bălţi iarna. – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

JACMÁR s. n. figură alegorică de metal sau de lemn la orologiile monumentale, care bate orele. (< fr. jaquemart)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

JACÁNA s. f. fazan de apă din America Centrală, având la îndoitura aripii un piepten cornos. (< lat. iacana)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

JACÁRD s. n. 1. dispozitiv din ace orizontale cu ochiuri, montat la războaiele mecanice de ţesut, care produce ţesături cu desene complicate. 2. ţesătură cu ajutorul acestui dispozitiv. 3. tricot executat la maşină sau de mână care imită ţesătura jacard (2). (< fr. jacquard)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

POLEÁC, -Ă, poleaci, -ce, s.m. şi f., adj. (Înv. şi reg.) Polonez. – Din pol. polak, ucr., rus., scr. poljak.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

POGÁCE, pogăci, s.f. (Pop.) Turtă de mălai coaptă în cuptor; turtă din aluat de făină de grâu, preparată de obicei cu jumări de porc. – Din scr. pogača, magh. pogácsa, germ. dial. Pogatsche.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CONIÁC, coniacuri, s.n. 1. Băutură alcoolică tare, obţinută prin distilarea anumitor sorturi de vin şi păstrarea produsului respectiv în butoaie de stejar. 2. (La pl.) Varietăţi, sorturi de coniac (1). – Din fr. cognac.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PLACÁT2, -Ă, placaţi, -te, adj. 1. (Despre elemente de construcţie, obiecte etc.) Care are suprafaţa acoperită cu un strat de alt material (de calitate superioară). 2. (Despre jucătorii de rugbi) Oprit (prin imobilizare cu mâinile) să pătrundă spre poarta adversă. – V. placa.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PLACÁT1, placate, s.n. (Rar) Anunţ, afiş; placardă. [Pl. şi: (înv.) placaturi] – Din germ. Plakat.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

TERIÁC, teriacuri, s.n. (Rar) Remediu împotriva otrăvurilor. [Pr.: -ri-ac] – Din fr. thériaque.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

VORÁCE, voraci, -ce, adj. Care mănâncă cu poftă exagerată, cu lăcomie, mâncăcios; lacom, gurmand. – Din fr. vorace, lat. vorax, -acis.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MOÁCĂ, moace, s.f. 1. (Fam.) Cap. 2. Epitet dat unei persoane încete, leneşe.

Dicţionarul limbii române contemporane, Vasile Breban, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1980

MOÁCHE s.f. v. moacă.

Dicţionarul limbii române literare contemporane, Colectiv, Editura Academiei Republicii Populare Române, 1955-1957

VIVÁCE adj. invar. 1. (Livr.) Vioi, ager, plin de vitalitate, de viaţă. ♦ (Adverbial, în legătură cu modul de executare a unei bucăţi muzicale) Cu voiciune, într-un ritm viu, energic. 2. (Despre plante) A cărei viaţă şi vegetaţie durează mai mulţi ani, fără a fi nevoie de o nouă însămânţare; peren. – Din it., fr. vivace.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MOÁCĂ, moace, s.f. 1. Bâtă ciobănească, ciomag. 2. (Iht., Olt.) Zglăvoacă. 3. (Argou) Falcă; p. e x t. Cap, figură. 4. (În forma moache) Femeie proastă, lipsită de vioiciune, înceată la lucru. – Variantă: moache s.f.

Dicţionarul limbii române literare contemporane, Colectiv, Editura Academiei Republicii Populare Române, 1955-1957

PRUSÁC, -Ă, prusaci, -ce, s.m. şi f., adj. 1. S.m. şi f. Persoană care face parte din populaţia de bază a Prusiei sau este originară de acolo; prusian. 2. Adj. Care aparţine Prusiei sau populaţiei ei, privitor la Prusia sau la populaţia ei; prusian, prusăcesc, prusienesc. – Din rus. prusak.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SACẤZ s.n. (Chim.) Colofoniu. – Din tc. sakiz.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞACÁL, şacali, s.m. 1. Mamifer carnivor sălbatic asemănător cu lupul, dar mai mic decât acesta, cu coada mai scurtă şi cu botul ascuţit, care trăieşte în nordul Africii, în sudul Asiei şi în sudul Europei şi se hrăneşte cu animale mici şi cu hoituri (Canis aureus). 2. Epitet pentru o persoană rapace, hrăpăreaţă, josnică. – Din fr. chacal.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PILÁCI, -CE, pilaci, -ce, adj. (Fam.) Beţiv. – Pili2 + suf. -aci.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞEIÁC s.n. v. şiac.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞÉLAC s.n. 1. Răşină naturală (de origine animală) sau produsă sintetic, folosită la prepararea unor lacuri, a cerii roşii etc. 2. Lac preparat din şelac (1), folosit la lustruire, grunduire etc. [Var.: şérlac s.n.] – Din germ. Schellack.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

OÁCACA interj. v. oac.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

OÁCĂR, -Ă, oacări, -e, adj. (Înv. şi reg.; despre oi) Cu pete (negre) pe bot. – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞABÁC s.n. v. şabacă.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

FIÁCRU, fiacre, s.n. (Înv.) Trăsură de piaţă; birjă. [Pr.: fi-a-] – Din fr. fiacre.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ORGIÁC, -Ă, orgiaci, -ce, adj. (Rar) Cu caracter de orgie; orgiastic. [Pr.: -gi-ac] – Din fr. orgiaque.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CORNÁC, cornaci, s.m. Persoană care îngrijeşte şi conduce elefanţi sau, p.ext., alte animale. – Din fr. cornac.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ORÁCUL s.n. v. oracol.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ORÁCOL, oracole, s.n. (În antichitate) Răspuns profetic pe care, potrivit unor credinţe, anumite divinităţi îl dădeau celor veniţi să le consulte pentru a cunoaşte viitorul; prevestire, prezicere, profeţie; lăcaşul unde se făceau aceste profeţii. ♦ Hotărâre dată de o persoană cu autoritate; sentinţă cu caracter infailibil; p. ext. persoană care dă această hotărâre. ♢ Expr. A vorbi ca un oracol = a se exprima sentenţios şi enigmatic. [Var.: orácul s.n.] – Din lat. oraculum, it. oracolo, fr. oracle.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

FÁCTOR, factori, s.m. I. 1. Element, condiţie, împrejurare care determină apariţia unui proces, a unei acţiuni, a unui fenomen. 2. (Mat.) Fiecare dintre termenii unei înmulţiri. ♢ Factor prim = fiecare dintre numerele prime prin care se împarte exact un număr dat. Factor comun = număr care împarte exact oricare dintre termenii unei sume neefectuate. 3. Mărime a cărei valoare intră prin multiplicare într-o relaţie care caracterizează un sistem fizico-chimic. 4. Mărime caracteristică pentru un sistem tehnic, un material etc., stabilită prin raportul altor două mărimi diferite. II. Funcţionar al poştei care duce corespondenţă la destinaţie; poştaş. [Acc. şi: (II) factór] – Din fr. facteur, lat. factor.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

FACTÁJ, factaje, s.n. Distribuire a scrisorilor, banilor, coletelor etc. la domiciliul destinatarilor. – Din fr. factage.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

FÁCLĂ, facle, s.f. Băţ (la un capăt cu câlţi îmbibaţi cu o substanţă inflamabilă) care serveşte la luminat, mai ales la procesiuni sau la cortegii; torţă. ♦ (Rar) Făclie. – Din bg. fakla.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

FACHÍR, fachiri, s.m. Călugăr sau ascet musulman ori hindus (care practică exerciţiile yoga); (sens curent) prestidigitator, hipnotizator, îmblânzitor etc. de circ (originar din India). – Din fr. fakir.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

FÁCHIE, fachii, s.f. (Rar) Făclie alcătuită dintr-un mănunchi de stuf uscat sau de fâşii de lemn, unse cu un material inflamabil. – Lat. fac(u)la.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

FÁCERE, faceri, s.f. Acţiunea de a (se) face şi rezultatul ei. ♢ Facere de bine = binefacere. ♦ (În credinţele religioase) Creare a lumii de către Dumnezeu. ♢ Facerea sau Cartea facerii = cartea întâi din Vechiul Testament; geneza. ♦ Construire, zidire. ♦ Naştere. – V. face.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

LACERÁ, lacerez, vb. I. Tranz. (Livr.) A sfâşia, a rupe în bucăţi. – Din fr. lacérer.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

LÁCTIC adj. (În sintagma) Acid lactic = acid organic care se găseşte în laptele acru, în varza acră, în murături etc. – Din fr. lactique.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CIOLÁC, , ciolaci, -ce, adj. (Reg.; despre mâini, picioare; p. ext. despre oameni) Ciung; schilod; paralizat. – Din tc. çolak.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ZODIÁC s.n. (sil. -di-ac), (cărţi, figuri) pl. zodiáce

Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, , Editura Academiei, Bucureşti, 1982

LAVRÁC, lavraci, s.m. Peşte marin răpitor, asemănător cu şalăul, de culoare cenuşie-argintie, cu o dentiţie foarte dezvoltată, apreciat pentru carnea sa; lup-de-mare (Morone labrax). – Din ngr. lávrax, -akos.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

NACAFÁ, nacafale, s.f. (Înv. şi reg.) 1. Pretenţie; capriciu, toană. 2. Preocupare, pasiune. 3. Necaz, neajuns; belea, pacoste. [Pl. şi: năcăfale] – Din tc. nafaka.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

LEÁCĂ adv. v. oleacă.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ZABRÁC, zabrácuri, s.n. (din sl. zazrakŭ [din zazrjeti = a certa])

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ZAVRÁC s.n. (Var.) Zabrac.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

CLACÁJ, clacaje, s.n. Faptul de a claca; întindere, ruptură sau leziune a tendoanelor ori a ligamentelor de la picioare, apărute în urma unui efort fizic. – Din fr. claquage.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CLÁCĂ, clăci, s.f. 1. Formă caracteristică a rentei feudale, constând din munca gratuită pe care ţăranul, fără pământ, era obligat să o presteze în folosul stăpânului de moşie. ♢ Expr. Lucru de clacă = lucru făcut fără tragere de inimă, de mântuială, prost. 2. Muncă colectivă benevolă prestată de ţărani pentru a se ajuta unii pe alţii şi care adesea este însoţită ori urmată de o mică petrecere, de glume, povestiri etc. ♢ Expr. Vorbă de clacă = vorbă inutilă sau neserioasă; flecăreală. – Din bg. tlaka.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

EVACUÁ, evacuez, vb. I. Tranz. 1. A lăsa liber, a goli, a părăsi în masă un imobil, o localitate, o regiune etc.; a elibera (4). 2. A lua măsuri de îndepărtare, a scoate în chip organizat, dintr-un loc şi a duce în altul oameni, bunuri etc. ♦ A scoate dintr-o zonă periculoasă populaţia, animalele, bunurile spre a preveni distrugerea lor. 3. A elimina gazele nefolositoare din cilindrul unui motor cu ardere internă. ♦ A elimina reziduurile rezultate dintr-un proces tehnologic. 4. A elimina fecalele din intestine. [Pr.: -cu-a] – Din fr. évacuer, lat. evacuare.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

LILIÁC1, lilieci, s.m. Arbust înalt cu frunze ovale, cu flori plăcut mirositoare, albe sau colorate în diferite nuanţe de violet sau albastru-violet, crescute în formă de buchete, cultivat ca plantă ornamentală; iorgovan, mălin (Syringa vulgaris). ♦ Floarea acestui arbust. [Pr.: -li-ac] – Din tc. leylâk. Cf. bg. l i u l e a k.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

LILIÁC2, lilieci, s.m. Animal mamifer insectivor, asemănător cu şoarecele, cu aripi adaptate la zbor, formate dintr-o membrană care leagă degetele membrelor anterioare cu cele posterioare şi cu coada, şi care trăieşte prin locuri întunecoase, de unde iese numai noaptea (Plecotus auritus şi Nyctalus noctula). [Pr.: -li-ac] – Din bg. liljak.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

AZEÁCE s.f. (Înv.) Zeciuială. (din zece)

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

MUSACÁ, musacale, s.f. Mâncare preparată din carne tocată şi felii de pătlăgele vinete, de cartofi sau de dovlecei, aşezate în straturi alternative şi coaptă în cuptor. – Din tc. musakka.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MLÁCĂ, mlăci, s.f. (Reg.) Mlaştină, smârc. – Din bg.. scr. mlaka.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MOÁCĂ, moace, s.f. 1. (Pop.) Bâtă lungă şi groasă cu măciulie la un capăt; măciucă. 2. (Arg.) Cap; figură. ♢ Expr. (Fam.) A o lua la moacă = a primi o bătaie zdravănă. 3. (Fam.) Persoană (mai ales femeie) bleagă, înceată, leneşă. 4. (Iht.; reg.) Zglăvoacă. [Var.: moc s.m.] – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

INTÁCT, -Ă adj. neatins, neştirbit; întreg. (< fr. intact, lat. intactus)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

SLAMÁC, slamáce, s.n. (Var.) Zlamac. (cf. zlamac)

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ZLAMÁC, zlamáce, s.n. ~ (din bg., sb. slamak < sl. slama = paie)

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ZLAMÁC s.m. Amestec din frunze de porumb, strujeni şi paie. ♢ E x p r. A face (pe cineva) zlamac = a zdrobi (pe cineva).

Dicţionarul limbii române literare contemporane, Colectiv, Editura Academiei Republicii Populare Române, 1955-1957

RÁCLĂ, racle, s.f. (Pop.) 1. Sicriu, coşciug. 2. Ladă de lemn (de dimensiuni mari şi ornamentată). 3. Cutie de lemn cu capac, în care se păstrează anumite alimente. 4. Despărţitură într-un hambar, unde se păstrează fânul, cerealele etc. 5. Pânză urzită cu două feluri de bumbac. [Var.: lácră s.f.] – Din bg. rakla.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

RACLÓR, racloare, s.n. 1. Dispozitiv mobil folosit pentru curăţarea nămolului depus pe fundul decantoarelor, fără scoaterea din funcţie a instalaţiei. 2. Instrument cu care se raclează; răzuitor. – Cf. fr. r a c l o i r.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

RACLÁJ, raclaje, s.n. Intervenţie chirurgicală care constă în curăţarea ţesuturilor organice bolnave cu ajutorul chiuretei. ♦ Spec. Curăţarea stratului superficial al mucoasei uterine cu ajutorul chiuretei, pentru a îndepărta ovulul fecundat; chiuretaj. – Din fr. raclage.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

IMPÁCT s. n. 1. coliziune a două sau a mai multor corpuri, dintre care cel puţin unul este în mişcare. 2. ciocnire, incidenţă. 3. (fig.) efect de şoc, de surpriză. ♢ influenţă, efect. ♢ contact, lovire. 4. relaţie; întâlnire, incidenţă. 5. prezenţă. (< fr. impact, lat. impactus)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

TACẤM, tacâmuri, s.n. 1. 1. Serviciu de masă complet, care se aşază în dreptul fiecărui mesean; p. restr. totalitatea obiectelor de metal de care se serveşte o persoană când mănâncă. 2. Ansamblu de obiecte sau de unelte necesare unei anumite operaţii sau specifice unei anumite îndeletniciri. ♦ Harnaşament. 3. Acaret. 4. (La pl.) Aripi, gheare, gâturi de pasăre (2). II. 1. (Înv.) Cortegiu, alai. 2. Taraf (1). 3. Fig. Fel de om, soi; poamă. – Din tc. takim.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

TACHÉT, tacheţi, s.m. Piesă metalică scurtă care se montează într-un motor cu ardere internă, pentru a împiedica uzura supapei de distribuţie. ♦ Piesă de formă prismatică, folosită la îmbinările a două piese, pentru a mări suprafaţa de transmitere a forţelor de la o piesă la alta. – Din fr. taquet.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

TACLÍT, taclituri, s.n. (Înv.) Bucată de stofă sau de mătase vărgată, cu care se legau boierii la cap sau peste mijloc, după moda turcească. – Din tc. taklit.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

TACRÍR, tacriruri, s.n. (Înv.) 1. Interogatoriu. 2. Proces-verbal. – Din tc. takrir.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

TIC-TÁC interj. Cuvânt care imită sunetul ritmic al ceasornicului, bătăile inimii etc.; tic1. ♢ (Substantivat, n.) Tic-tacul ceasornicului. – Din fr. tic-tac, germ. Ticktack.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

IACÍNT s. m. plantă ierbacee bulboasă, cu flori colorate în alb, galben, roz sau albastru, plăcut parfumate; zambilă. (< fr. jacinthe)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

TENÁCE, tenaci, -ce, adj. 1. Stăruitor, perseverent; persistent, dârz. 2. (Despre corpuri dure) Care prezintă tenacitate (2), care este dur; rezistent, tare. – Din fr. tenace, lat. tenax, -acis.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

TOMBÁC s.n. Aliaj de cupru cu zinc, de culoare roşiatică, folosit la fabricarea unor sârme, table etc. [Var.: (rar) tumbác s.n.] – Din fr. tombac.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

TORÁCE, torace, s.n. Cavitate în corpul vertebratelor cuprinsă între gât şi abdomen, care conţine principalele organe ale sistemelor circulator şi respirator; coşul pieptului. ♦ Parte a corpului insectelor de care sunt legate picioarele. – Din it. torace.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

TRÁCIC, -Ă, tracici, -ce, adj. Care aparţine Traciei sau tracilor3, privitor la Tracia sau la traci; trac3 (2). – Din lat. thracicus.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

TRACTÁ1 vb. I. v. trata.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

TRACTÁ2, pers. 3 tractează, vb. I. Tranz. A remorca un vehicul. – Din fr. tracter.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

TUREÁC s.n. v. tureatcă.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

TURLÁC, -Ă, turlaci, -ce, adj. (Pop. şi fam.) Ameţit de băutură, cherchelit; p. ext. zăpăcit, năuc. – Cf. tc. t o r l a k „tânăr, neexperimentat”, scr. t o r l a k „fanfaron”.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

TURMÁC, -Ă, turmaci, -ce, s.m. şi f. (Reg.) 1. Bivol tânăr. 2. Epitet dat unui om scund şi îndesat sau înalt şi gras. – Din bg. turmak.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

TUMBÁC s.n. v. tombac.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

RAGÁCI, ragace, s.n. Unealtă în formă de cleşte cu coadă lungă, folosită la pescuit. – Din rus. rogač.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

REFÁCE, refác, vb. III. Tranz. 1. A face din nou ceva rău făcut sau în parte distrus; a repara; p. ext. a transforma, a modifica, a schimba. ♦ Refl. (Despre un ţesut) A se regenera. 2. A aduce din nou în starea (de înflorire) în care a fost mai înainte; a reconstrui. ♦ Tranz. şi refl. Fig. A (se) face din nou sănătos, a (se) întrema, a (se) însănătoşi. – Re1- + face (după fr. refaire).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

RÚCSAC, rucsacuri, s.n. Sac de turism, purtat, mai ales de excursionişti, în spate; raniţă. – Din germ. Rucksack.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

KARNÁC s.n. Calitate de bumbac egiptean. (cf. fr. karnac < n. pr. Karnak = oraş în sudul Egiptului, pe Nil, la nord de Luxor)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

DIÁCON, diaconi, s.m. Membru al clerului aflat pe prima treaptă a ierarhiei preoţeşti. [Pr.: di-a-] – Din sl. dijakonŭ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

DIBÁCI, -CE, dibaci, -ce, adj. Îndemânatic, abil, priceput, iscusit. – Cf. scr. g i b a k.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SACRÁL1, -Ă, sacrali, -e, adj. (Anat.) Care ţine de sacrum, privitor la sacrum; sacrat1. – Din germ. sakral.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SACRÁL2, -Ă, sacrali, -e, adj. (Livr.) Sacru1. – Din fr. sacral.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SACRÁT1, -Ă, sacraţi, -te, adj. (Anat.) Sacral1. – Din fr. sacré.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SACRÁT2, -Ă, sacraţi, -te, adj. (Livr.) Sfinţit, sfânt. – Din fr. sacré.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

HELIÁC, -Ă adj. referitor la răsăritul şi apusul unui astru; (despre aştri) care răsare sau apune o dată cu Soarele. (< fr. héliaque)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

SFORÁC s.n. (Reg.) Loc mocirlos; smârc. – Sfor2 + suf. -ac.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SFACÉL, sfacele, s.n. (Med.) Porţiune de ţesut mortificat care se detaşează de ţesuturile sănătoase învecinate şi se elimină. – Din fr. sphacèle.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SIREÁC, -Ă adj. v. sărac.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

HACKER [HÉCĂR] s. n. spărgător de programe de calculator. (< engl. hacker)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

STACÁN s.n. v. stacană.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

STACÓJ, stacoji, s.m. (Înv. şi reg.) Homar; p. ext. rac. [Var.: (reg.) stacóş s.m.] – Din ngr. stakós.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

GRACÍL, -Ă adj. delicat, subţire, fragil, plăpând, firav. (< fr., it. gracile)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

SUGÁCI, -CE, sugaci, -ce, adj. (Adesea substantivat) Care se hrăneşte sugând, care nu a depăşit vârsta alimentării cu laptele mamei; sugar, sugător. – Suge + suf. -aci.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CONDÁC1, condace, s.n. Cântec bisericesc scurt prin care se aduc laude unui sfânt sau se arată însemnătatea unei sărbători. – Din sl. kondakŭ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CONDÁC2, condace, s.n. Braţ de ferăstrău cu ramă, folosit pentru tăierea lemnului. [Pl. şi: condacuri] – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

COVÁCI, covaci, s.m. (Reg.) Fierar. – Din sl. kovačĩ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CRACÁJ, cracaje, s.n. Cracare. – Din fr. craquage.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CRÁCĂ, crăci, s.f. Ramură (mai groasă) a unui copac; creangă. ♢ Expr. A-şi tăia craca de sub picioare = a-şi pune în primejdie situaţia printr-o acţiune necugetată. – Din crac2.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CRIJÁC, crijaci, s.m. (Înv.) Cruciat. – Din ucr. kryzak.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CRIVÁC, crivacuri, s.n. 1. Instalaţie rudimentară folosită în trecut pentru ridicat bolovanii de sare la suprafaţă. 2. Troliu rudimentar de lemn, acţionat manual, folosit la spălarea puţurilor de mină de mică adâncime. 3. Piesă din scheletul unei ambarcaţii de care se fixează scândurile ce formează învelişul ambarcaţiei. – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

GLÁCIS s. n. 1. teren neted, taluz în pantă uşoară. 2. glasiu. (< fr. glacis)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

GLACI(O)- elem. „gheaţă, glaciaţie”. (< fr. glaci/o/-, cf. lat. glacies)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

CUŞÁC, cuşacuri, s.n. Piesă de lemn cu secţiune pătrată sau dreptunghiulară folosită în construcţii; riglă. [Pl. şi: (m.) cuşaci] – Din scr. kušak.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

A (se) machia ≠ a (se) demachia

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

A achita ≠ a acuza, a condamna, a învinovăţi, a osândi

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

A aclama ≠ a huidui, a declanşa, a şuiera

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

A acorda ≠ a dezacorda, a discorda,

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

A se reface ≠ a se vlăgui

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

Actual ≠ depăşit, inactual, învechit, neactual, perimat

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

Buimac ≠ dezmeticit

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

Burlac ≠ familist

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

Dibaci ≠ neiscusit, nepriceput, stângaci, nedibaci

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

Facere ≠ desfacere

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

Robaci ≠ trândav

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

Sărac ≠ avut, bogat, mănos, opulent

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

Vacant ≠ ocupat

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

VEÁCĂ s. v. bată, betelie, văcălie, veşcă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

GIÁCĂ s. f. jachetă. (< it. giacca)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

VÁCUUM s. v. vid.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

VACÁRM s. v. hărmălaie.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

VACÁNT adj. disponibil, liber, neocupat. (Un post ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TURMÁC s. v. malac.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TURLÁC adj. v. ameţit, băut, beat, cherchelit, îmbătat, turmentat.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TUREÁC s. v. carâmb, tureatcă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TRACTÁ vb. v. remorca.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TRÁCIC adj. trac. (Populaţii ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TORMÁC s. v. hrean.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TORÁCE s. (ANAT.) 1. cavitate toracică, coşul pieptului, cutie toracică. 2. piept.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TOCMÁC s. v. mai.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TOCÁCI s. v. ţesător.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TICTÁC s. ticăit, tâcâială. (~ al ceasului.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TENÁCE adj. 1. v. stăruitor. 2. perseverent, răbdător, stăruitor, (livr.) pacient, (rar) răbduriu, (astăzi rar) străduitor, (pop.) pilos, (înv.) nevoitor. (O fire ~.) 3. dârz, îndârjit, perseverent, stăruitor. (O muncă ~.) 4. v. perseverent. 5. v. tare.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TEÁCĂ s. 1. (rar) tesac, toc. (~ de sabie.) 2. v. păstaie.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

FUGÁCE adj. inv. trecător, fugitiv. (< lat. fugax, fr. fugace)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

TACRÍR s. v. dare de seamă, declaraţie, depoziţie, interogatoriu, mărturie, mărturisire, memoriu, petiţie, proces-ver-bal, raport, referat, situaţie.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TACÂM s. v. alai, bandă, buluc, categorie, ceată, cârd, cârdăşie, clan, clică, cortegiu, droaie, fel, gaşcă, gen, gloată, grămadă, grup, harnaşament, mulţime, periteag, pâlc, soi, specie, speţă, stol, suită, şleahtă, taraf, tip.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SURDÁC adj. v. surdicel, surdişor.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SUGÁCI s. v. sugar.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SUGÁCI s., adj. v. alcoolic, băutor, beţiv.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

STOMÁC s. 1. v. burduhan. 2. (ANAT.) stomac glandular v. cheag; stomac măcinător v. pipotă. 3. (înv. şi pop.) maţe (pl.), (pop.) burtă, inimă, pântece, rânză, (reg.) foale, moară, râşniţă, rumegătoare, rumegătură, rumeguş, (Ban.) târfă, (înv.) bandor, (fam.) pipotă, ramazan. (Dureri de ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

STACÓJ s. v. homar, rac.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

FLACÓN s. n. sticluţă în care se ţin medicamente, parfumuri etc. (< fr. flacon)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

FLACÍD, -Ă adj. flasc. ♢ (despre tulpini) crescut drept, dar care ulterior devine nutant. (< lat. flaccidus)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

SPANÁC s. (BOT.) 1. (Spinacia oleracea) (reg.) drăgăvii (pl.). 2. spanac-porcesc (Chenopodium hybridum) = (reg.) cione, lobodă, papelă, tămâioară, tămâiţă, buruiană-de-bubărea, frunze-de-piatră (pl.), iarba-zgăibii, piciorul-gâştii, talpa-gâştei; spanac-sălbatic (Chenopodium album) = (reg.) lobodă, piciorul-caprei, spanac-alb; spanacul-ciobanilor (Cheno-podium bonus-henricus) = (reg.) dalac, buruiana-spurcului, fierul-plugului, fraga-tătarului, iarbă-înfăinată, lobodă-albă, spanac-porcesc, spanacul-oilor, spanacul-porcilor, spanacul-stânelor.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SOCÁCI s. v. bucătar.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SLOVÁC s., adj. 1. s. (prin Transilv.) tăut, tot. 2. adj. (Transilv.) tăuţesc.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SIRIÁC s., adj. v. sirian.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SCOÁCE vb. v. acri, altera, aprinde, descompune, fermenta, împuţi, înăcri, încinge, răscoace, strica.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

FÁCTOR s. m. 1. condiţie, element, împrejurare care poate determina, influenţa sau explica un proces, un fenomen, o acţiune etc. o ~ de producţie = componentă a ansamblului de elemente care iau parte la producerea bunurilor materiale. 2. (mat.) fiecare dintre termenii unui produs. o ~ prim = fiecare dintre numerele prime prin care se împarte exact un număr dat; ~ comun = număr sau polinom prin care se divide oricare dintre termenii unei sume. 3. mărime pentru un sistem tehnic, un material etc., reprezentând raportul a două mărimi de natură diferită. 4. coeficient; poştaş. 5. funcţionar, agent poştal care distribuie corespondenţa. (< fr. facteur, lat. factor)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

FÁCTIC, -Ă adj. referitor la acţiunea de a crea, a alcătui, a forma. (< germ. faktisch)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

FACTÁJ s. n. distribuire la domiciliul destinatarului a trimiterilor poştale. ♢ plata acestui transport. (< fr. factage)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

FÁCILE adv. (muz.) uşor, accesibil. (< it. facile)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

FÁCIES s. n. 1. înfăţişare, aspect superficial al unui lucru. 2. aspect al feţei în timpul unei boli, al unei stări emotive etc. ♢ suprafaţă a unei formaţii anatomice. 3. totalitatea caracterelor mineralogice şi petrografice ale unei roci. ♢ aspect pe care îl au straturile geologice, determinat de caracterele petrografice şi paleontologice. 4. aspectul unei culturi arheologice în formele ei caracteristice. 5. cea mai mică subdiviziune a asociaţiei vegetale caracterizată prin dominaţia unei specii. (< lat. facies, fr. faciès)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

FACIÁL, -Ă adj. (anat.) care aparţine feţei. (< fr. facial)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

-FACHÍE elem. faco-.

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

FACHÍR s. m. ascet cerşetor din India. ♢ prestidigitator, iluzionist. (< fr. fakir)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

SĂRÁC adj., s. v. orfan, văduv.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SĂRÁC s. v. cerşetor, milog.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SĂRÁC adj., s. 1. adj., s. calic, necăjit, nevoiaş, oropsit, sărman, (livr.) mizer, (rar) mofluz, (înv. şi pop.) neajuns, neavut, pirpiriu, (pop. şi fam.) nepricopsit, (pop.) sărăcan, (înv. şi reg.) mişel, slăbănog, (reg.) misăricios, oarfăn, obielos, pământit, (Ban.) bedaş, (înv.) measer, neputernic, neputincios, siromah, (fam., fig. şi depr.) păduchios. (E un biet om ~ care trebuie ajutat.) 2. adj. v. biet. 3. adj. v. sărăcăcios. 4. adj. modest, sărăcăcios, simplu. ( O nuntă ~.) 5. adj. v. sterp. 6. adj. v. insuficient. 7. adj. redus. (Are un vocabular ~.) 8. adj. v. slab. 9. adj. v. comun.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SAGEÁC s. (CONSTR.) streaşină.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SAGÁCE adj. v. ager, clarvăzător, iscoditor, observator, pătrunzător, perspicace, scormonitor, scrutător, sfredelitor, străbătător, subtil.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SACSÍE s. v. ghiveci, glastră.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SÁCRUM s. (ANAT.) (pop.) crucea-şalelor, osul crucii.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SACRÁT adj. (ANAT.) sacral. (Regiunea ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SACRÁT adj. v. canonizat, sacru, sfinţit, sfânt.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SACRÁL adj. (ANAT.) sacrat. (Regiunea ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SACRÁL adj. v. intangibil, inviolabil, sacru, sfânt.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SACÂZ s. v. mastică.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SACÂZ s. 1. (CHIM.) colofoniu. (~ pentru vioară.) 2. mastic. (Dulceaţă de ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

RUSNÁC s. v. rutean, ucrainean.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

RÚCSAC s. raniţă, (rar) sac, (prin Transilv. şi Ban.) borneu. (Alpinist cu ~ul în spate.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ROBÁCI adj. v. activ, harnic, muncitor, neobosit, neostenit, silitor, sârguincios, sârguitor, vrednic, zelos.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

EVACUÁ vb. tr. 1. a goli, a elibera (un imobil, o localitate etc.). ♢ a da afară pe cineva (dintr-o locuinţă). 2. a elimina (dintr-un loc închis) gaze, reziduuri, fecale etc. (< fr. évacuer, lat. evacuare)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

REFÁCE vb. v. redistila.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

REFÁCE vb. 1. v. repara. 2. v. restaura. 3. v. restabili. 4. v. modifica. 5. v. reconstitui. 6. v. reconstrui. 7. v. redresa. 8. v. înviora. 9. v. regenera. 10. (MED.) a (se) îndrepta, a (se) înfiripa, v. însănătoşi. 11. v. întrema.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

RAPÁCE adj. v. aprig, apucător, hrăpăreţ, lacom, nesătul, prădalnic, răpitor.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

RACOLÁ vb. v. recruta.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

RÁCLĂ s. v. coşciug, lot, parcelă, sicriu.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

RACLÓR s. v. răzuitor.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

RACLÁJ s. v. chiuretaj.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

RACHÍU s. (Mold.) holercă, (Transilv. şi Ban.) palincă, (Transilv.) stropşeală, vinars, (glumeţ) agheasmă, (arg.) tabardos. (O cinzeacă de ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PUHÁCE s. v. bufniţă, buhă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PRUSÁC s., adj. 1. s. prusian, (Transilv.) prais, (înv.) prus. 2. adj. prusian, (rar) prusăcesc, prusienesc, (înv.) prus, prusesc.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

EMACIÁ vb. refl. a slăbi peste măsură; a se descărna. (< fr. émacier, it. emacia)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

POLEÁC s., adj. v. polon, polonez.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PLACÍD adj. 1. v. indiferent. 2. v. calm. 3. v. monoton.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PLÁCĂ s. 1. (înv.) tablă. (~ scrisă cu hieroglife.) 2. v. disc. 3. (TEHN.) placă învârtitoare v. placă turnantă; placă magnetică v. platou; placă tur-nantă v. placă învârtitoare. 4. proteză.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PLÁCĂ s. v. anod, pol pozitiv, tăbliţă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PLACÁT s. v. pancartă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PLACÁT s. v. afiş, anunţ, înştiinţare.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PLACÁJ s. v. placare.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PILÁCI s., adj. v. alcoolic, băutor, beţiv.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PARMÁC s. 1. v. par. 2. v. stâlp.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PARMÁC s. v. balustradă, grilaj, mână curentă, parapet, parmaclâc, pălimar, rampă, rezemătoare.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PACIÓS s. v. chefal.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PACIÓC s. v. pachet, tutun.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PACHÉT s. 1. v. colet. 2. (reg.) pac, pacioc, (Bucov.) paşcă. (Un ~ de tutun.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

OTURÁC s. v. haltă, oprire, popas.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ORGIÁC adj. orgiastic.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ORÁCOL s. v. prezicere.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

DRACÓN s. n. emblemă zoomorfă a dacilor, reprezentând un şarpe fantastic cu cap de lup şi coamă bogată. (< fr. drakon)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

OPÁCĂ s. v. lopată, ramă, vâslă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

NEPÁCE s. v. război.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

NAGEÁC s. v. ghioagă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

NAFACÁ s. v. leafă, remuneraţie, retribuţie, salariu.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

NACAFÁ s. v. belea, bucluc, capriciu, chef, dandana, deprindere, fandoseală, fantezie, fason, fiţă, încurcătură, maimuţăreală, moft, naz, năpastă, neajuns, necaz, nemulţumire, nenorocire, neplăcere, nevoie, obicei, obişnuinţă, pacoste, pocinog, poftă, prosteală, rău, sclifoseală, supărare, toană.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MORTÁC adj. v. muritor, pieritor.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MOLEÁC s. v. grindel, molan.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

-DIDÁCT elem. „care a învăţat”. (< fr. -didacte, cf. gr. didaskein, a învăţa)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

MOÁCĂ s. v. bâtă, cap, ciomag, măciucă, mormoloc, zglăvoacă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MLÁCĂ s. v. băltoacă, mlaştină, mocirlă, smârc.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MARTÁC s. v. căprior, cătuşă, chingă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MANIÁC adj., s. (rar fam.) tabietliu. (Om ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MACULÁ vb. v. jegoşi, mânji, murdări, păta.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MACHIÁ vb. 1. v. farda. 2. v. grima.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MACERÁ vb. (pop.) a (se) plămădi, (reg.) a (se) mocni. (Frunzele se ~ în alcool.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MÁCHEA adv. v. oare.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MACARÁ s. v. bobină, mosor.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MACARÁ s. 1. (TEHN.) (rar) cran, (reg.) şaitău, vârtej. (~ pentru ridicat baloturi.) 2. v. gruie.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

LUGÁCI s. v. botroş.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

LILIÁC s. (BOT.) 1. (Syringa vulgaris) (înv. şi reg.) scumpie, (reg.) boroştean, (Ban.) iorgovan, (Transilv. şi Maram.) mălin, (Transilv.) scrinte. 2. liliac-de-munte (Alnus viridis) = aninaş.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

LILIÁC s. (ZOOL.; Vespertilis murinus) (reg.) şoarece.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

LILIÁC s. v. salcâm.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

LAVRÁC s. (IHT.; Morone labrax) lup-de-mare, şalău-de-mare.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

LACHÉU s. v. valet.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

LACHÉU s. v. slugoi.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

JOÁCĂ s. 1. joc, zbenguială, zbenguire, zbenguit, zbânţuială, zbânţuire, zbânţuit, zbânţuitură, zburdare, zburdălnicie, (reg.) zbeng, zbereguială, zbânţ, zburdă. (N-a fost de cât o ~ de copii.) 2. v. amuzament.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

INTÁCT adj. 1. v. întreg. 2. v. neînceput. 3. v. teafăr. 4. v. nepătat.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

IMPÁCT s. v. ciocnire, izbire, lovire, şoc, tamponare.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

DACRÓN s. n. fibră sintetică de fabricaţie americană. (< amer., fr. dacron, n. com.)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

DACRI(O)- elem. „lacrimă”. (< fr. dacry/o/-, cf. gr. dakryon)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

DACÍSM s. n. 1. ansamblu de caractere proprii dacilor. 2. element lexical de origine dacă. (< dac + -ism)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

DACIÁN, -Ă adj., s. n. (din) al treilea etaj al pliocenului din estul Europei. (< fr. dacien)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

DA CÁPO loc. adv. (muz.) de la început; (p. ext.) din nou, încă o dată. ♦ ~ al fine = de la început până la sfârşit. (< it. da capo)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

IACÍNT s. v. zambilă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

HARÁCI s. v. tribut.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

GONÁCI s. v. hăitaş.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

GONÁCI s. v. fugău.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

GIÁCĂ s. v. jachetă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

FUNDÁC s. v. alee, bodârlău, corcodel, cu-fundar, fundătură, intrare.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

FUGÁCI s. v. ciurlan, salcicorn, săricică.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

FUGÁCI adj. v. fugar, fugitiv, trecător.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

FLACÓN s. (reg.) şip. (Un ~ cu medicamente.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

FIÁCRU s. v. birjă, trăsură.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

FÁCTOR s. I. 1. condiţie. (~ de mediu.) 2. v. agent. II. v. poştaş.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

FÁCLĂ s. v. torţă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

FÁCIES s. v. fizionomie.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

FÁCHIE s. v. faclă, făclie, torţă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

FÁCHIE s. (pop.) văpaie, văpaiţă, (Munt.) masala, (Olt.) vălug. (~ pentru speriat peştii.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

FÁCERE s. v. naştere, parturiţie, procreare, procreaţie.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

FÁCERE s. 1. v. confecţionare. 2. v. executare. 3. executare, execuţie, făurire, realizare. (~ unei opere durabile.) 4. v. gătit. 5. v. pregătire. 6. v. aprindere. 7. v. comitere. 8. creare. 9. v. ge-neză.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

EVACUÁ vb. 1. a elibera, a goli, a libera. (A ~ o locuinţă.) 2. a părăsi. (Au ~ oraşul.) 3. v. elimina.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CRACÁJ s. n. cracare. (< fr. craquage)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

DRÁCĂ s. v. păliur.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

DIBÁCI adj. 1. v. îndemânatic. 2. v. inteligent.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CORNÁC s. m. conducător de elefanţi sau de alte animale, în India. (< fr. cornac)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

CORACO- elem. „cioc de corb”. (< fr. coraco-, cf. gr. korax, -akos, corb)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

DĂNÁC s. v. băietan, băieţandru, copilandru, flăcăiandru, fecior, flăcău, tânăr.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CUŞÁC s. (CONSTR.) riglă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CUÁCĂ s. v. stârc-de-noapte.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CRIVÁC s. v. bâtă, ciomag, măciucă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CRIVÁC s. (TEHN.) 1. chingă, cocârlă, (reg.) carboş, cârjă, coastă, cujbă, gânj. (~ la luntre.) 2. (reg.) punţi (pl.). (~ la piatra zăcătoare a morii.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CRIVÁC s. mariaş, (înv.) greşlă. (Moneda austro-ungară numită ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CRIJÁC s. v. cruciat.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CRACÁJ s. v. cracare.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CRÁCĂ s. v. ramură.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

COVÁCI s. v. fierar.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CONDÁC s. v. braţ, crac, margine, mână, mâner, pat, pervaz, spetează.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

COINÁC s. v. greutate, membru, penis, vertebră.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

COINÁC s. (TEHN.) buhai, (reg.) crainic, făfălug, tăvălug, zăvor, cântarul pietrelor. (~ la moară.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CODÁCI adj., s. v. fricos, laş.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

COÁCĂ s. v. cobiliţă, cocârlă, crivală, manivelă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CLACÁJ s. v. clacare.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CLÁCĂ s. 1. (IST.) boieresc, robotă. (Ca formă a rentei feudale, ~ din Ţara Românească se numea în Moldova boieresc, iar în Transilvania robotă.) 2. şezătoare, (reg.) furcărie, (Transilv.) habă, habără, (prin Munt.) sideancă. (~ făcută la ţară în serile de iarnă.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CIUTÁC s. v. turc.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CONIÁC I. s. n. băutură alcoolică tare, obţinută prin distilarea vinului. II adj. inv. de culoarea coniacului (I). (< fr. cognac)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

CIOLÁC adj., s. v. ciung, ciunt.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CERDÁC s. 1. pridvor, tindă, verandă, (prin Ban.) pornană. 2. pridvor, tindă. (~ la moara de vânt.) 3. chioşc, foişor, pavilion, (Transilv.) filigorie. (Un ~ situat în grădină.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CARMÁC s. (PESCUIT) (rar) parcea. (~ pentru morun.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CAIMÁC s. v. floare.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CAIMÁC s. (pop.) spumă, (reg.) smântână, (înv., în Transilv.) sobură. (~ de la laptele fiert.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CACTÉE s. v. cactacee.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BURLÁC s., adj. v. celibatar.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BUMBÁC s. v. vată.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BUMBÁC s. (rar) coton, (Ban. şi Transilv.) pămucă. (Bluză de ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BULHÁC s. v. băltoacă, mlaştină, mocirlă, smârc.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BUIMÁC adj. 1. ameţit, buimăcit, năuc, năucit, tâmpit, zăpăcit, (pop.) bâiguit, capiu, uluit, (reg.) buimatic, hăbăuc, (Mold., Bucov. şi Transilv.) tehui. (S-a sculat ~.) 2. v. zăpăcit.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BROTÁC s. 1. v. brotăcel. 2. broască. 3. călcâi.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BOLEÁC adj. v. bolnăvicios.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BOÁCĂ s. v. cap.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BOÁCĂ adv. v. nimic.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BIVUÁC s. (MIL.) tabără, (înv.) conac. (Trupele s-au adăpostit în ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BIACÍD adj. v. bibazic.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BAIRÁC s. v. steag.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BACCEÁ s. v. babalâc.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BACARÁ s. banc, maca. (~ este numele unui joc de cărţi.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

AZEÁCE s. v. dijmă, zeciuială.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CLACÁJ s. n. 1. distensie, ruptură a unui ligament, a unui muşchi. 2. boală a cailor care se manifestă prin umflarea tendoanelor. (< fr. claquage)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ATACÁT adj., s. v. ftizic, tebecist, tuberculos.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ALPACÁ s. (TEHN.) (livr.) argentan.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ALÁCIU adj. v. bălţat, pătat, pestriţ, tărcat.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ACÚZĂ s. v. acuzare, acuzaţie, învinovăţire, învinuire.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ACUZÁT s., adj. v. inculpat.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ACÚŞI adv. v. acum, imediat, îndată, numaidecât.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ACURÁT adv. v. chiar, clar, evident, exact, întocmai, limpede, precis, tocmai.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ACURÁT adj. v. curăţel, îngrijit, spălat, spălăţel.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ACUPLÁ vb. (TEHN.) a cupla.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ACTUÁL adj. 1. contemporan, curent, prezent, (rar) momentan, (înv.) curgător, momentos. (Perioada ~; moda ~.) 2. contemporan, modern, nou, recent. (Preocupări ~ în tehnica de calcul.) 3. proaspăt, viu. (O amintire mereu ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ACTIVÁ vb. 1. a lucra, a munci. (~ în cercetare.) 2. a dinamiza, a intensifica, a înviora, a stimula. (A ~ un proces.) 3. v. excita.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ACRÍŞ s. v. măcriş.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ACRÍRE s. 1. înăcrire, oţetire. (~ vinului.) 2. v. murare. 3. v. alterare.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ACRÍME s. acreală, înăcreală, (rar) sărbezime, (înv. şi reg.) sărbezeală, serbezitură. (~ unui aliment.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ACOSTÁ vb. 1. a aborda, (înv.) a ţărmui, a ţărmuri. (Nava ~ la Constanţa.) 2. (fig.) a agăţa, (arg.) a pescui. (O ~ în plină stradă.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ACORDÁ vb. 1. a da, (înv.) a dărui. (~-mi, te rog, puţină atenţie!) 2. v. conferi. 3. (FIZ.) a sintoniza. 4. a potrivi, a regla. (A ~ un aparat, un instrument.) 5. v. înstruna.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ACONTÁ vb. a arvuni, (prin Ban.) a căpărî, (înv.) a arăvonisi. (~ o marfă.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ACOLÍT s. v. discipol.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ACÓLEA adv. v. alături, aproape.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ACOÁCE adv. v. încoace.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÁCIRĂ s. v. acvilă, iepurar, pajură.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ACIUÁT adj. v. pripăşit.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ACLAMÁ vb. a ovaţiona.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ACIDÓL s. (FARM.) betacid.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ACHITÁ vb. v. asasina, omorî, suprima, ucide.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ACHITÁ vb. 1. (JUR.) (înv.) a slobozi. (Judecătorul l-a ~ pe inculpat.) 2. a lichida, a onora, a plăti, (înv. şi pop.) a număra, (înv. şi reg.) a plini, (înv.) a răfui, a răspunde, (grecism înv.) a exoflisi. (Şi-a ~ datoria.) 3. a depune, a plăti, a vărsa. (A ~ în termen rata.) 4. a scăpa. (S-a ~ de o mare obligaţie.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ACETÁT s. (CHIM.) 1. acetat de celuloză = acetilceluloză. 2. acetat de polivinil = poliacetat de vinil.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ACÉSTA pron. (pop.) ăsta, (înv. şi reg.) cesta, (reg.) aiesta, ista. (~ ce face?)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ACCÉNT s. 1. v. ton. 2. intonaţie, ton. (Vorbea cu un ~ plin de căldură.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ACCÉDE vb. v. ajunge, deveni, sosi, veni.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ACARÉT s. (mai ales la pl.) v. dependinţă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ABÁCĂ s. v. nomogramă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

VIVÁCE adj., adv. 1. adj. însufleţit, vioi, viu. (Tempo ~ de execuţie a unei bucăţi muzicale.) 2. adv. v. spiritoso. 3. adj. v. peren.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

VORÁCE adj. v. avid, lacom, mâncăcios, ne-sătul, nesăţios, pofticios.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ZABRÁC s. v. admonestare, ceartă, certare, dojană, dojenire, imputare, morală, mustrare, observaţie, reproş.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CELIÁC, -Ă adj. referitor la cavitatea abdominală. (< fr. coeliaque)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ZODIÁC s. 1. zodie, semn zodiacal. (Există 12 ~e.) 2. horoscop, rojdanic. (~ul cuiva indică o viaţă plină de succese.) 3. rojdanic, zodiar, (pop.) carte de zodii. (~ul este o carte ce prevesteşte soarta cuiva în raport cu zodia în care s-a născut.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

abácă (arhit.) s. f., g.-d. art. abácei; pl. abáce

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

acácia s. f. (sil. -ci-a), g.-d. art. acáciei; pl. acácii, art. acáciile (sil. -ci-i-)

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

acadeá s. f., art. acadeáua, g.-d. art. acadélei; pl. acadéle

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

acarét s. n., pl. acaréturi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

acásă adv.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

accéde vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. accéd

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

accént s. n. (sil. ac-), pl. accénte

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

accépt s. n., pl. accépte

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

accesá vb., ind. prez. 1 sg. acceséz, 3 sg. şi pl. acceseáză

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

acefál adj. m., pl. acefáli; f. sg. acefálă, pl. acefále

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

áceră s. f., g.-d. art. ácerei; pl. ácere

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

acésta pr. m., adj. m. (postpus), g.-d. acéstuia, pl. acéştia (sil. -tia/-ti-a); f. sg. aceásta, g.-d. acésteia, pl. acéstea (sil. -tea), g.-d. m. şi f. acéstora

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

acetát s. m., pl. acetáţi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

acétic adj. m., pl. acétici; f. sg. acétică, pl. acétice

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

acetíl s. m., pl. acetíli

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

achitá vb., ind. prez. 1 sg. achít, 3 sg. şi pl. achítă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

acícol adj. m., pl. acícoli; f. sg. acícolă, pl. acícole

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

acícul s. m., pl. acículi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

acinós adj. m., pl. acinóşi; f. sg. acinoásă, pl. acinoáse

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

aciolá vb. (sil. -cio-), ind. prez. 1 sg. acioléz, 3 sg. şi pl. acioleáză

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

aciuát adj. m. (sil. -ciu-at), pl. aciuáţi; f. sg. aciuátă, pl. aciuáte

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

aclamá vb. (sil. -cla-), ind. prez. 1 sg. aclám, 3 sg. şi pl. aclámă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

acolát adj. m., pl. acoláţi; f. sg. acolátă, pl. acoláte

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

acólea (pe aici) adv.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

acolíe s. f., art. acolía, g.-d. acolíi, art. acolíei

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

acolít s. m., pl. acolíţi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

aconít s. m., pl. aconíţi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

acontá vb., ind. prez. 1 sg. acontéz, 3 sg şi pl. aconteáză

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

acordá (a da, a face acordul gramatical) vb., ind. prez. 1 sg. acórd, 3 sg. şi pl. acórdă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

acordá (un instrument, sistem etc.) vb., ind. prez. 1 sg. acordéz, 3 sg. şi pl. acordeáză

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

acoríe s. f., art. acoría, g.-d. art. acoríei; pl. acoríi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

acostá vb., ind. prez. 1 sg. acostéz, 3 sg. şi pl. acosteáză

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

acríme s. f. (sil. -cri-), g.-d. art. acrímii

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

acríre s. f. (sil. -cri-), g.-d. art. acrírii; pl. acríri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

acríş s. n. (sil. -criş)

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

acrúţ adj. m. (sil. -cruţ), pl. acrúţi; f. sg. acrúţă, pl. acrúţe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

actánt s. m., pl. actánţi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

activá vb., ind. prez. 1 sg. activéz, 3 sg. şi pl. activeáză

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

actuál adj. m. (sil. -tu-al), pl. actuáli; f. sg. actuálă, pl. actuále

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

actuár s. m. (sil. -tu-ar), pl. actuári

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

aculéu s. m., art. aculéul; pl. aculéi, art. aculéii

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

acuplá vb. (sil. -pla), ind. prez. 1 sg. acupléz, 3 sg. şi pl. acupleáză

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

acurát adj. m., pl. acuráţi; f. sg. acurátă, pl. acuráte

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

acúşi/acúşa adv.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

acuzát s. m., pl. acuzáţi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

acúză s. f., g.-d. art. acúzei; pl. acúze

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

alpacá (animal, aliaj, ţesătură) s. f., art. alpacáua, g.-d. art. alpacálei; (animale) pl. alpacále

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

aracée s. f., pl. aracée

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

arcáci s. n., pl. arcáciuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

atacát adj. m., s. m., pl. atacáţi; f. sg. atacátă, pl. atacáte

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

bacalá s. m.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

bacará (cristal) s. f., art. bacaráua, g.-d. art. bacarálei

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

bacará (joc de cărţi) s. f., art. bacaráua, g.-d. art. bacarálei; pl. bacarále

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

bacceá s. f., art. bacceáua, g.-d. art. baccélei; pl. baccéle

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

bageác s. n./bageácă s. f., pl. bageácuri/bagéci

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

bairác s. n. (sil. ba-i-), pl. bairáce/bairácuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

biacíd adj. m. (sil. bi-a-), pl. biacízi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

bivuác s. n. (sil. -vu-ac), pl. bivuácuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

boácă s. f.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

boráci s. n., pl. boráce

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

bracáj s. n., pl. bracáje

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

brotác s. m., pl. brotáci

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

bugeác s. n., pl. bugeácuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

buimác adj. m., pl. buimáci; f. sg. buimácă, pl. buimáce

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

bulhác s. n., pl. bulháce

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

bumbác (plantă) s. m.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

bumbác (fibră, fir, ţesătură) s. n., pl. bumbácuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

burdác s. n., pl. burdáce

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

burlác s. m., pl. burláci

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

cacadú s. m.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

cáciur/căciúr adj. m., s. m. (sil. -ciur), pl. cáciuri/căciúri; f. sg. cáciură/căciúră, pl. cáciure/căciúre

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

cactée s. f., pl. cactée

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

cáctus s. m., pl. cáctuşi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

caimác s. n. (sil. cai-), pl. caimácuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

calpác s. n., pl. calpáce

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

carmác s. n., pl. carmáce

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ceanác s. n. (sil. cea-), pl. ceanáce

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

céea ce v. cel ce

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

celiác adj. m. (sil. -li-ac), pl. celiáci; f. sg. celiácă, pl. celiáce

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

cerdác s. n., pl. cerdáce/cerdácuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ciolác adj. m., pl. cioláci; f. sg. ciolácă, pl. cioláce

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

clacáj s. n., pl. clacáje

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

clácă s. f., g.-d. art. clăcii; pl. clăci

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

condác (cântec bisericesc) s. n., pl. condáce

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

condác (braţ de ferăstrău, patul puştii) s. n., pl. condáce/condácuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

coniác s. n. (sil. -ni-ac), pl. coniácuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

cornác s. m. pl.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

cováci s. m., pl. cováci

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

cracáj s. n., pl. cracáje

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

crácă s. f., g.-d. art. crăcii; pl. crăci

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

crijác s. m., pl. crijáci

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

crivác (tehn.) s. n., pl. criváce

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

cuşác s. n., pl. cuşácuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

da cápo loc. adv.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

dacián adj. m. (sil. -ci-an), pl. daciéni (sil. -ci-eni); f. sg. daciánă, pl. daciéne

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

dacián s. n. (sil. -ci-an)

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

dacísm s. n.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

dacrón s. n. (sil. -cron)

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

dactíl s. m., pl. dactíli

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

daiáci s. m. pl. (sil. -iaci)

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

de acúm prep. + adv. (tempo lent)

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

de-acúm prep. + adv. (tempo rapid)

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

diácon s. m. (sil. dia-), pl. diáconi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

dibáci adj. m., pl. dibáci; f. sg. şi pl. dibáce

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

dracón s. n.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

emaciá vb., ind. prez. 1 sg. emaciéz, 3 sg. şi pl. emaciáză

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

evacuá vb. (sil. -cu-a), ind. prez. 1 sg. evacuéz, 3 sg. şi pl. evacueáză, 1 pl. evacuăm (sil. -cu-ăm); conj. prez. 3 sg. şi pl. evacuéze (sil. -cu-e-); ger. evacuând (sil. -cu-ând)

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

fácere s. f., g.-d. art. fácerii; pl. fáceri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

fáchie s. f. (sil. -chi-e), art. fáchia (sil. -chi-a), g.-d. art. fáchiei; pl. fáchii, art. fáchiile (sil. -chi-i-)

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

fachír s. m., pl. fachíri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

faciál adj. m. (sil -ci-al), pl. faciáli; f. sg. faciálă, pl. faciále

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

fácies s. n. (sil. -ci-es), pl. fáciesuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

fáclă s. f. (sil. -clă), g.-d. art. fáclei; pl. fácle

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

factáj s. n., pl. factáje

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

fáctic adj. m., pl. fáctici; f. sg. fáctică, pl. fáctice

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

fáctis s. n.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

fáctor s. m., pl. fáctori

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

fiácru s. n. (sil. fi-a-cru), art. fiácrul; pl. fiácre

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

flacíd adj. m., pl. flacízi; f. sg. flacídă, pl. flacíde

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

flacón s. n., pl. flacoáne

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

fugáci adj. m., s. m., pl. fugáci; f. sg. şi pl. fugáce

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

fundác (zool.) s. m., pl. fundáci

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

fundác (fundătură, aşternut de paie) s. n., pl. fundácuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

geácă s. f., v. giacă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

giácă s. f., pl. giáce

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

glácis (teren) s. n., pl. glácisuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

gonáci s. m., pl. gonáci

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

gracíl adj. m., pl. gracíli; f. sg. gracílă, pl. gracíle

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

guaiác s. m., pl. guaiáci

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

hacaná adv.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

haráci s. n. (sil. -raci), pl. haráciuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

heliác adj. m., pl. heliáci; f. sg. heliácă, pl. heliáce

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

iacínt s. m., pl. iacínţi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

iaprác s. m. (sil. -prac), pl. iapráci

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

impáct s. n., pl. impácturi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

intáct adj. m., pl. intácţi; f. sg. intáctă, pl. intácte

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

jacárd s. n., pl. jacárde

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

jacáş v. jăcáş

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

jacmár s. n.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

joácă s. f.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

lácăt s. n., pl. lácăte

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

lacerá vb., ind. prez. 1 sg. laceréz, 3 sg. şi pl. lacereáză

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

lachéu s. m., art. lachéul; pl. lachéi, art. lachéii

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

lactár s. m.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

lactát adj. m., pl. lactáţi; f.sg. lactátă, pl. lactáte

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

lactát (chim.) s. m., pl. lactáţi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

lactée adj. f.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

láctic adj. m., pl. láctici; f. sg. láctică, pl. láctice

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

lavrác s. m. (sil. -vrac), pl. lavráci

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

liliác (arbust, animal) s. m. (sil. -li-ac), pl. liliéci

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

lugáci s. m.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

macabé s. n.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

macará s. f., art. macaráua, g.-d. art. macarálei; pl. macarále

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

macerá vb., ind. prez. 1 sg. maceréz, 3 sg. şi pl.macereáză

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

machiá vb. (sil. -chi-a), ind. prez. 1 sg. machiéz, 3 sg. şi pl. machiáză, 1 pl. machiém (sil. -chi-em); conj. prez. 3 sg. şi pl. machiéze; ger. machíind (sil. chi-ind)

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

maclát adj. m. (sil. -clat), pl. macláţi; f. sg. maclátă, pl. macláte

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

máclă s. f. (sil. -clă), g.-d. art. máclei; pl. mácle

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

macróu s. n. (sil. -crou), art. macróul; pl. macróuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

maculá vb., ind. prez. 1 sg. maculéz, 3 sg. şi pl. maculeáză

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

maniác s. m., adj. m. (sil. -ni-ac), pl. maniáci; f. sg. maniácă, g.-d. art. maniácei, pl. maniáce

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

martác s. m., pl. martáci

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

mlácă s. f., g.-d. art. mlăcii; pl. mlăci

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

moácă s. f., g.-d, art. moácei; pl. moáce

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

musacá s. f., art. musacáua, g.-d. art. musacálei; pl. musacále

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

nacafá s. f., art. nacafáua, g.-d. art. nacafálei; pl. nacafále

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

nacrít s. n. (sil. -crit), art. nacrítul

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

oácăr adj. m., pl. oácări; f. sg. oácără, pl. oácăre

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

orácol s. n., pl. orácole

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

orgiác adj. m. (sil. -gi-ac), pl. orgiáci; f. sg. orgiácă, pl. orgiáce

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

pácher s. n., pl. páchere

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

pachét s. n., pl. pachéte

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

pacióc s. n. (sil. -cioc), pl. pacioáce

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

palmác s. n., pl. palmáce

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

parmác s. m., pl. parmáci

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

piláci adj. m., pl. piláci; f. sg. şi pl. piláce

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

placáj s. n., pl. placáje

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

placát s. n., pl. placáte

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

plácă s. f., g.-d. art. plăcii; pl. plăci

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

plácer s. n., pl. plácere

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

placíd adj. m., pl. placízi; f. sg. placídă, pl. placíde

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

pogáce s. f., g.-d. art. pogăcii; pl. pogăci

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

poleác s. m., adj. m., pl. poléci; f. sg. poleácă, g.-d. art. polécei, pl. poléce

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

prusác s. m., adj. m., pl. prusáci; f. sg. prusácă, g.-d. art. prusácei, pl. prusáce

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

rachíu s. n., art. rachíul; (sorturi, porţii) pl. rachíuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

racláj s. n. (sil. -claj), pl. racláje

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ráclă s. f. (sil. -clă), g.-d. art. ráclei; pl. rácle

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

raclór s. n. (sil. -clor), pl. racloáre

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

racolá vb., ind. prez. 1 racoléz, 3 sg. şi pl. racoleáză

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

racórd s. n., pl. racórduri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ragáci s. n., pl. ragáce

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

rapáce adj. m., pl. rapáci; f. sg. şi pl. rapáce

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

refáce vb. face

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

robáci /robáce adj. m., pl. robáci; f. sg. şi pl. robáce

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

rúcsac s. n., pl. rúcsacuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

rusnác s. m., pl. rusnáci

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

sacadá vb., ind. prez. 1 sg. sacadéz, 3 sg. şi pl. sacadeáză

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

sacâz s. n.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

sachét s. n., pl. sachéte

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

sacrál (privitor la sacrum, sacru) adj. m. (sil. -cral), pl. sacráli; f. sg. sacrálă, pl. sacrále

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

sacrát (privitor la sacrum, sfânt) adj. m. (sil. -crat), pl. sacráţi; f. sg. sacrátă, pl. sacráte

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

sácrum s. n. (sil. -crum)

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

sagáce adj. m., pl. sagáci; f. sg. şi pl. sagáce

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

sărác adj. m., pl. săráci; f. sg. sărácă, pl. săráce

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

sfacél s. n., pl. sfacéle

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

sforác s. n.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

slovác s. m., adj. m., pl. slováci; f. sg. slovácă, g.-d. art. slovácei, pl. slováce

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

spanác s. n., pl. spanáce

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

stacój s. m., pl. stacóji

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

stomác s. n., pl. stomácuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

sugáci adj. m., pl. sugáci; f. sg. şi pl. sugáce

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şabác s. n. /şabácă s. f., pl. şabáce

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şacál s. m., pl. şacáli

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şélac/şérlac s. n.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şélac/şérlac s. n.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

tacâm s. n., pl.tacâmuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

tachét s. m., pl. tachéţi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

taclít s. n. (sil. -clit), pl. taclíturi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

tacrír s. n. (sil. -crir), pl. tacríruri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

táctic adj. m., pl. táctici; f. sg. táctică, pl. táctice

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

tactíl adj. m., pl. tactíli; f. sg. tactílă, pl. tactíle

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

teácă s. f., g.-d. art. técii; pl. teci

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

tenáce adj. m., pl. tenáci; f. sg. şi pl. tenáce

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

teriác (antidot, panaceu) s. n. (sil. -ri-ac), pl. teriácuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

tic-tác interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

tic-tác s. n., pl. tic-tácuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

tiriác (anestezic) s. n. (sil. -ri-ac)

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

toácă s. f., g.-d. art. toácei; pl. toáce

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

tombác s. n.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

toráce s. n., pl. toráce

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

trácă (limba) s. f., g.-d. art. trácei

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

trácic adj. m., pl. trácici; f. sg. trácică, pl. trácice

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

tractá vb., ind. prez. 1 sg. tractéz, 3 sg. şi pl. tracteáză

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

turlác adj. m., pl. turláci; f. sg. turlácă, pl. turláce

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

turmác s. m., pl. turmáci

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

uracíl s. n. (sil. mf. ur-)

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

vacánt adj. m., pl. vacánţi; f. sg. vacántă, pl. vacánte

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

vacárm s. n., pl. vacármuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

vaccín (preparat medical) s. n., pl. vaccínuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

vácuum s. n. (sil. -cu-um), pl. vácuumuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

variác s. n.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

viváce adj. invar., adv.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

voráce adj. m., pl. voráci; f. sg. şi pl. voráce

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

zabrác s. n. (sil. -brac)

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

zodiác s. n. (sil. -di-ac), (cărţi, figuri) pl. zodiáce

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

NACRÍT n. Silicat de aluminiu din grupa caolinului, folosit în industria sticlei şi în ceramică. /<fr. nacrite, germ. Nakrit

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

MUSACÁ ~le f. Produs culinar pregătit din carne tocată şi din felii de legume (pătlăgele vinete, dovlecei sau cartofi), aşezate în straturi şi coapte în cuptor. [Art. musacaua; G.-D. musacalei] /<turc. musakka

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

MOÁ//CĂ ~ce f. 1) pop. Bâtă ciobănească. 2) Băţ mare, gros şi noduros, având o măciulie la un capăt; bâtă; ciomag; ghioagă; măciucă. 3) pop. Ansamblu de trăsături specifice feţei; chip; figură; cap. 4) fam. Persoană (mai ales de sex feminin) proastă, fără vioiciune şi înceată la lucru. /Orig. nec.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

MANIÁ//C ~că (~ci, ~ce) m. şi f. 1) Persoană care suferă de manie. 2) Persoană obsedată de anumite idei. 3) Persoană preocupată în mod exagerat de ceva. [Sil. -ni-ac] /<fr. maniaque

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A MACUL//Á ~éz tranz. rar A acoperi cu pete (total sau parţial); a umple de murdărie; a păta. /<lat. maculare, fr. maculer

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

MÁCL//Ă ~e f. Concreştere regulată şi simetrică a două sau a mai multor cristale de acelaşi fel. /<fr. macle

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A MACHI//Á ~éz tranz. 1) (faţa, buzele) A da cu fard; a farda. 2) (mai ales actori) A da cu fard ca să capete o altă înfăţişare; a preschimba prin fardare. [Sil. ma-chi-aî /<fr. maquiller

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A MACER//Á ~éz tranz. (plante, fructe, flori etc.) A menţine timp îndelungat într-un solvent pentru a obţine modificarea calităţilor fizice. /<fr. macérer

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

MACARÁ ~le f. Sistem tehnic, construit pe principiul scripeţilor, care serveşte la ridicarea şi deplasarea pe distanţe scurte a greutăţilor mari. /<it. makara

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

LILI//ÁC1 ~éci m. 1) Arbust înalt cu frunze ovale, cu flori în formă de ciorchine, de culoare violetă sau albă, plăcut mirositoare, cultivat ca plantă ornamentală. 2) Floare a acestui arbust. [Sil. -li-ac] /<turc. leylâk

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

LILI//ÁC2 ~éci m. Mamifer insectivor nocturn, asemănător cu şoarecele, cu aripi formate dintr-o membrană ce leagă degetele membrelor anterioare cu cele posterioare şi cu coada. /<bulg. liljak

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

LAVRÁ//C ~ci n. Peşte marin răpitor, asemănător cu şalăul, de dimensiuni mici, de culoare cenuşie-argintie, apreciat pentru carnea sa; lup-de-mare. /<ngr. lávrax, ~akos

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

LÁCTI//C ~că (~ci, ~ce) Care conţine lapte. Compus ~. ♢ Acid ~ acid organic care se află, mai ales, în laptele acru. /<fr. lactique

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

LACTÉE adj. : Calea ~ mulţime de stele, având forma unui brâu luminos, care se vede pe bolta cerească în timpul nopţilor senine; Calea Laptelui; Calea (sau Drumul) Robilor. [Sil. -te-e] /<fr. lactee, lat. lactea

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

LACTÁ//T1 ~tă (~ţi, ~te) şi substantival Care este produs din lapte. Produse ~te. /<fr. lacté

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

LACTÁ//T2 ~ţi m. Sare a acidului lactic. /<fr. lactate

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

LACHÉ//U ~i m. 1) Servitor la curţile boiereşti; valet; fecior. 2) fig. Persoană josnică şi servilă; slugoi. /<fr. laquais

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

LÁCĂT ~e n. Dispozitiv de metal pentru încuierea unei uşi, prevăzut cu o toartă care se trece prin două belciuge fixate la uşă. /<ung. lakat

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

JOÁCĂ f. Distracţie (a copiilor) lipsită de griji; joc. /v. a (se) juca

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

JACÁRD ~e n. Mecanism la războiul de ţesut care formează rostul la ţesăturile cu desene complicate. /<fr. jacquard

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

INTÁC//T ~tă (~ţi, ~te) 1) Care nu a suferit nici o vătămare; integral; neştirbit; întreg. 2) (despre fiinţe) Care nu a căpătat nici o infirmitate; fără nici o leziune; teafăr; nevătămat; întreg. /<fr. intacte, lat. intactus

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

IMPÁCT ~uri n. Ciocnire a două (sau a mai multor) corpuri care se întâlnesc. /<fr. impact, lat. impactus

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

HARÁCI ~uri n. înv. Tribut anual pe care îl plăteau ţările subjugate sultanului turc. /<turc. harac

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

HÁCKER [pr.: hecăr]~i m. Spărgător de reţele computerizate. /Cuv. engl.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

GONÁCI ~ m. 1) Persoană care stârneşte şi goneşte vânatul; hăitaş. 2) rar Cal care fuge iute. 3) (în vechea armată) Călăreţ înarmat care îndeplinea misiuni de cercetare. /a goni + suf. ~aci

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

GEÁ//CĂ ~ce f. Jachetă scurtă până la talie. [Var. giacă] /<engl. jacket

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

FUNDÁ//C2 ~ci m. v. CUFUNDAR. /fund + suf. ~ac

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

FUNDÁC1 ~uri n. rar 1) v. FUNDĂTURĂ. 2) Bază, constând dintr-un aşternut de paie vechi, pe care se clădeşte un stog. /fund + suf. ~ac

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

FUGÁC//I ~e adj. 1) şi substantival (despre cai) Care aleargă iute; bun de fugă. 2) fig. rar De scurtă durată; fugitiv. /<lat. fugax, ~acis

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

FLAC//ÓN ~oáne n. 1) Sticluţă închisă ermetic în care se păstrează medicamente sau parfumuri. 2) Conţinutul unei astfel de sticluţe. /<fr. flacon

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

FACTÓR ~i m. : ~ poştal lucrător la un oficiu poştal care duce şi distribuie corespondenţa şi publicaţiile periodice destinatarilor; poştaş. /<fr. facteur, lat. factor, ~oris

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

FÁCTOR ~i m. 1) Condiţie esenţială care determină apariţia unui proces sau fenomen; element care contribuie la producerea unui fenomen sau proces. 2) mat. Element constitutiv al unui produs; termen al unei înmulţiri. ♢ ~ prim fiecare dintre numerele prime la care se împarte exact un număr dat. ~ comun număr cu care se înmulţesc toţi termenii unei sume. 3) fiz. Raport dintre două valori ale aceleiaşi mărimi. ~ de presiune. /<fr. fracteur, lat. factor, ~oris

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

FACTÁJ n. livr. (scrisori, colete, bani etc.) Distribuire la domiciliul destinatarilor. /<fr. factage

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

FÁCL//Ă ~e f. 1) Băţ prevăzut la un capăt cu cârpe, câlţi sau alt material îmbibat cu petrol care serveşte la iluminat (mai ales în timpul manifestărilor de masă); torţă. 2) rar v. FĂCLIE. /<bulg. fakla

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

FÁCIES ~uri n. 1) med. Aspect caracteristic al feţei în cursul unei boli sau într-o stare emotivă; fizionomia bolnavului. 2) geol. Aspect caracteristic al unui strat din scoarţa terestră. ~ marin. 3) arheol. Ansamblu de trăsături ale unei culturi vechi. [Sil. -ci-es] /<lat. facies, fr. facies

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

FACIÁL ~ă (~i, ~e) Care ţine de faţă; propriu feţei. Nerv ~ . Muşchi ~ . [Sil. -ci-al] /<fr. facial

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

FACHÍR ~i m. 1) (în unele ţări din Orient) Călugar sau ascet care practică exerciţiile yoga. 2) rar Actor de circ sau de estradă specializat în diferite procedee de prestidigitaţie; prestidigitator; iluzionist; scamator; boscar. /<fr. fakir

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

FÁCER//E ~i f. v. A FACE. ♢ ~ de bine binefacere; faptă bună. ~ea lumii crearea lumii de către Dumnezeu. Durerile (sau chinurile) ~ii durerile pe care le suportă femeia la naştere. /v. a face

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A EVACU//Á ~éz tranz. 1) (spaţii, localităţi, regiuni, imobile etc.) A părăsi în masă din necesitate sau prin ordin. 2) (răniţi, bolnavi etc.) A transporta din teatrul operaţiilor militare în spatele frontului. 3) (trupe militare) A scoate, din motive tactice sau sub presiunea inamicului, dintr-o regiune sau dintr-o localitate deţinută anterior; a retrage. 4) (gaze, apă, reziduuri etc.) A elimina printr-o operaţie specială. 5) (fecale) A elimina din intestine. [Sil. -cu-a] /<fr. évacuer, lat. evacuare

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

DIBÁC//I ~e adj. (despre persoane şi despre manifestările lor) Care vădeşte pricepere şi îndemânare; îndemânatic; abil; iscusit. /cf. sb. dibaci

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

DIÁCON ~i m. Slujitor al cultului aflat pe prima treaptă a ierarhiei preoţeşti. [Sil. di-a-] /<sl. dijakonu

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

DACTÍL ~i m. 1) (în versificaţia antică) Picior de vers format dintr-o silabă lungă şi două scurte. 2) (în versificaţia modernă) Picior de vers format dintr-o silabă accentuată, urmată de două neaccentuate. /<fr. dactyle, lat. dactylus.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

CRÁC//Ă crăci f. Ramură de copac; creangă. ♢ A-şi tăia ~a de sub picioare a-şi crea singur o situaţie periculoasă printr-o acţiune nechibzuită. /Din crac

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

CONIÁC ~uri n. Băutură alcoolică tare preparată din distilat de vin şi păstrată un timp anumit în butoaie de stejar. [Sil. co-niac] /<fr. cognac

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

CLÁCĂ clăci f. 1) înv. Muncă gratuită pe care ţăranii iobagi erau obligaţi s-o presteze în folosul proprietarului; boieresc. ♢ Lucru de ~ muncă făcută de mântuială. Vorbă de ~ vorbă neserioasă. 2) Muncă colectivă benevolă organizată de săteni pentru a se ajuta reciproc, urmată uneori de o mică petrecere. /<bulg. tlaka

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

CLACÁJ ~e n. 1) Distensie a fibrelor musculare datorită unui efort fizic. 2) Boală a cailor manifestată prin umflarea tendoanelor, mai ales la picioarele din faţă. /<fr. claquage

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

CIUTÁ//C ~că (~ci, ~ce) şi substantival rar (despre animale) Care are coarne foarte scurte; aproape ciut. /ciut + suf. ~ac

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

CIOLÁ//C ~că (~ci, ~ce) înv. 1) (despre mâini) Care este retezat; ciunt. 2) (despre persoane) Care are o mână retezată; care nu are o mână. /<turc. çolak

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

CERDÁ//C ~ce n. 1) Terasă cu balustradă şi cu acoperişul susţinut de stâlpi (uneori închisă cu geamuri) situată în faţa intrării principale a unei case; pridvor. 2) înv. Construcţie izolată, făcută pe o ridicătură de pământ sau pusă pe stâlpi, servind ca post de observaţie. 3) Acoperiş făcut deasupra unei fântâni. [Pl. şi cerdacuri] /<turc. çardak

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

CARMÁ//C ~ce n. pop. Unealtă de pescuit fără nadă, alcătuită din mai multe şiruri de cârlige mari, pentru pescuitul la diferite adâncimi. /<rus. karmak

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

CALPÁ//C ~ci n. înv. Căciulă mare din piele, de formă sferică sau cilindrică, tivită cu blană scumpă şi purtată de domn sau de boierii mari. /<turc. kalpak

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

CAIMÁC ~uri n. 1) Strat subţire de grăsime care se formează la suprafaţa laptelui. ♢ A lua ~ul a-şi însuşi partea cea mai bună. 2) Spumă care se formează la suprafaţa cafelei în urma fierberii. [Sil. cai-mac] /<turc. kaymak

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

CÁCTU//S ~şi m. Plantă exotică, adaptată la secetă, cu tulpina cărnoasă şi grasă, plină cu suc apos sau lăptos, şi cu frunze în formă de spini, cultivată la noi ca plantă ornamentală. /<fr. cactus

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

CÁCIUR ~ă (~i, ~e) şi substantival (despre miei) Care are blană de culoare neagră pe corp şi brumărie pe bot, urechi, coadă şi extremităţile picioarelor. [Sil. ca-ciur; Acc. şi caciúr] /Orig. nec.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

CACADÚ m. 1) Specie de papagali cu penajul de obicei alb şi cu un moţ viu colorat. 2) Papagal din această specie. /<germ. Kakadu

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

BURLÁ//C ~ci m. Bărbat adult necăsătorit; celibatar; holtei. /<rus., ucr. burlak

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

BUMBÁC m. 1) Plantă industrială din regiunile calde, cu flori mari galbene şi cu fructe în formă de capsulă. 2) Puf extras din fructele acestei plante; vată. ♢ A avea ~ în urechi a fi (sau a se preface) surd. 3) Fibră textilă, obţinută din puful de pe seminţele acestei plante, întrebuinţată în industria textilă; aţă. Urzeală de ~. ♢ ~ mercerizat bumbac care a fost tratat cu o soluţie de sodă caustică pentru a-i da luciu şi a-i mări rezistenţa. 4) Ţesătură din aceste fibre, folosită pentru confecţionarea hainelor, lenjeriei etc. /<sb. bumbak, bulg. bubak

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

BUIMÁ//C ~că (~ci, ~ce) (despre persoane) Care şi-a pierdut temporar capacitatea de a judeca limpede (din cauza somnului, băuturii, fricii etc.); năuc; zăpăcit; bezmetic. [Sil. bui-mac] /Orig. nec.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

BIVUÁC ~uri n. mil. 1) Popas temporar (în corturi sau sub cerul liber) al unor trupe aflate în marş; tabără; cantonament. 2) rar Popas al unor grupe de oameni (turişti, vânători, sportivi etc.); tabără; cantonament; campament. [Sil. -vu-ac] /<fr. bivouac

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

BAIRÁ//C ~ce n. 1) înv. Drapel de dimensiuni foarte mari, confecţionat din mătase. 2) (în Principatele Dunărene) Unitate militară (de voluntari) care servea sub acest drapel. [Sil. bai-rac; Pl. şi bairacuri] /<turc. bairak

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

BACC//EÁ ~éle f. depr. Bătrân (ramolit) cu idei perimate, retrograde. [Art. bacceaua; G.-D. baccelei; Sil. bac-cea] /Orig. nec.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

BACARÁ1 f. 1) Cristal de calitate superioară. 2) Obiect fabricat din astfel de cristal. Veselă din ~. [Art. bacaraua; G.-D. bacaralei] /<fr. baccarat

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

BACARÁ2 ~le f. Nume dat unui joc de cărţi; banc; maca. [Art. bacaraua; G.-D. bacaralei] /<fr. baccara

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ALPACÁ2 ~le f. 1) Mamifer rumegător din America de Sud, cu lână lungă şi fină, de culoare albă sau neagră. 2) Stofă din lâna acestui animal. [Art. alpacaua; G.-D. alpacalei] /<fr. alpaca, alpaga

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ALPACÁ1 f. Aliaj inoxidabil de cupru, nichel şi zinc, din care se fac diferite obiecte (tacâmuri, instrumente medicale, optice etc.). [G.-D. alpacalei] /<germ. Alpaka

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ACUZÁ//T ~tă (~ţi, ~te) m. şi f. Persoană care este acuzată de infracţiune şi este parte într-un proces penal; inculpat. A ancheta un ~. /v. a acuza

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ACÚŞI adv. pop. Imediat; îndată; chiar acum. ~ isprăvesc scrisoarea. [Var. acúşa] /acu + ~şi

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ACTUÁL ~ă (~i, ~e) 1) Care are loc în momentul de faţă. 2) Care este important pentru vremea de faţă; de actualitate. Problemă ~ă. [Sil. ac-tu-al] /<lat. actualis, fr. actuel

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ACTIV//Á ~éz 1. intranz. A desfăşura o activitate (asiduă). ~ în domeniul ştiinţei. 2. tranz. (procese, acţiuni etc.) A face să devină (mai) intens; a intensifica; a activiza; a întări. /<fr. activer

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE ACTIV//Á mă ~éz intranz. A intra în cadrele active ale armatei. /< fr. activer

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ACORÍE f. med. Anomalie constând în absenţa congenitală a pupilei. /<fr. acorie

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ACOST//Á ~éz 1. intranz. (despre nave) A trage la ţărm; a aborda. 2. tranz. (persoane, de obicei, necunoscute) A opri (în mod brutal) pentru a i se adresa. /<fr. accoster

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ACORD//Á2 ~éz tranz. 1) (instrumente muzicale) A regla stabilind tonalitatea necesară. 2) (sisteme tehnice) A regla egalând frecvenţa. /<fr. accorder

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ACORDÁ1 acórd tranz. 1) A pune la dispoziţie (prin acord); a oferi. 2) (părţi de propoziţie) A uni prin acord gramatical. /<fr. accorder

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ACONT//Á ~éz tranz. (sume de bani) A plăti printr-un acont. /Din acont

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ACONÍ//T ~ţi m. 1) la pl. Gen de plante erbacee otrăvitoare, cu flori albastre-violete sau galbene, folosite în medicină. 2) Plantă din acest gen; omag. /<fr. aconit

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ACOLÍ//T ~ţi m. 1) Persoană care urmează sau care ajută pe cineva într-o acţiune. 2) Persoană care participă sau contribuie la realizarea unor fapte reprobabile; complice. 3) Ajutor al preotului catolic. /<fr. acolyte

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ACLAMÁ aclám tranz. A primi prin aclamaţii; a susţine prin strigăte de aprobare; a ovaţiona. [Sil. a-cla-] /<fr. acclamer, lat. acclamare

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE ACHITA A ACHIPUÍ achípui tranz. pop. (persoane, obiecte) A atinge uşor cu degetele (pentru a se convinge că există); a pipăi. /Orig. nec.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ACHITÁ achít tranz. 1) (mărfuri, pierderi, datorii etc.) A compensa în bani sau în natură; a plăti. 2) (persoane) A declara ca fiind nevinovat (printr-o decizie judiciară). 3) fam. A lipsi de viaţă (premeditat sau întâmplător); a ucide; a omorâ. /<fr. acquitter

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE ACHITÁ mă achít intranz. A se elibera (de o obligaţie materială sau morală). ~ de o datorie. /<fr. aquitter

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ACIN//ÓS ~oásă (~óşi, ~oáse) anat. (despre unele glande) Care are forma unor boabe de strugure. /<fr. acineux

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ACETÍL ~i m. chim. Radical organic monovalent, derivat de la acidul acetic. /<fr. acétyle

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ACÉTI//C ~că (~ci, ~ce): Acid ~ lichid incolor, cu miros înţepător, folosit în industria farmaceutică. Fermentaţie ~că fermentaţie care dă naştere oţetului. /<fr. acétique

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ACETÁ//T ~ţi m. Sare sau ester al acidului acetic. ♢ ~ de celuloză acetat folosit la fabricarea unor materiale plastice. /<fr. acétate

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ACÉSTA aceásta (acéştia, acéstea) dem. (indică pe cineva sau pe ceva mai apropiat de subiectul vorbitor) Ce e aceasta?Cu toate acestea totuşi. (În) afară de (sau pe lângă) aceasta în plus. /<lat. ecceistu, ecce-ista

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ACEFÁL ~ă (~i, ~e) (despre unele animale inferioare) Care nu are cap. /<fr. acéphale, lat. acephalus

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ACCES//Á ~éz tranz. A face funcţional; a folosi. /Din acces

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ACCÉNT ~e n. 1) Pronunţare mai intensă a unei silabe sau a unui cuvânt. 2) Semn deasupra unei litere sau silabe, care indică locul şi felul accentuării. 3) Mod specific de a vorbi o limbă. Vorbeşte cu un ~ străin. /<fr. accent, lat. accentus

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ACCÉPT ~e n. Act prin care cineva se obligă să achite o datorie la scadenţă. /<germ. Akzept, lat. acceptus

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ACCÉDE accéd intranz. 1) A avea acces; a pătrunde. 2) A fi de acord; a consimţi. /<lat. accedere, fr. accéder

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ACÁSĂ adv. 1) În casa în care locuieşti. ♢ Cei de ~ cei apropiaţi. Acum (sau aşa) mai vii de ~ aşa te mai înţeleg; aşa mai merge. A nu-i fi cuiva boii ~ a fi prost dispus. 2) fig. În locul natal; în patrie. 3) Spre casa în care locuieşti. Mă duc ~. /a + casă

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ACARÉT ~uri n. Construcţie auxiliară care ţine de o clădire, de o gospodărie individuală. /<turc. acaret

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ACAD//EÁ ~éle f. Bomboană preparată din zahăr topit. [Art. acadeaua; G.-D. acadelei] /<turc. akede, akiide

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ABÁ//CĂ ~ce f. arhit. Placă de piatră aşezată de partea superioară a capitelului unei coloane, care susţine arhitrava. /<fr. abaque

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ORÁCOL ~e n. 1) (în lumea antică) Voinţă a divinităţii exprimată prin profeţi şi apostoli. 2) Răspuns al divinităţii la întrebările adresate de oameni în locurile sfinte. 3) Loc (templu, sanctuar etc.) unde, potrivit unor credinţe religioase, se consulta o divinitate. 4) fig. Sentinţă care pretinde a fi infailibilă. /<lat. oraculum, it. oracolo, fr. oracle

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

PACHÉT ~e n. 1) Obiect constând din ceva învelit sau legat în aşa fel încât să fie comod de transportat sau de păstrat. ♢ ~ individual pachet constând din tifon şi vată sterilă pentru pansarea rănilor până la acordarea ajutorului medical. 2) Ambalaj (de carton, de hârtie etc.) în care este învelit ceva. 3) Ansamblu de piese identice, legate între ele, folosit într-un sistem tehnic. /<fr. paquet, germ. Paket

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

PACIÓC n. Primul strat de var, aplicat direct pe tencuială sau pe glet. /cf. germ. patschokieren

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

PALMÁ//C ~ce n. (în trecut) Unitate de măsură a lungimii (egală cu aproximativ 1/8 de palmă). /<turc. parmak

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

PARMÁ//C ~ci m. 1) Stâlp la prispă sau la pridvor care susţine streaşina acoperişului; pop. 2) (în Moldova sec. XVIII) Unitate de măsură pentru lungime (egală cu o jumătate de palmă). /<turc. parmak

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

PLACÁJ1 ~e n. 1) Material de construcţie obţinut prin încleierea unui număr de foi de furnir, aşezate una peste alta, folosit, mai ales, la confecţionarea mobilei. 2) Înveliş protector sau decorativ (de lemn, de piatră, de cărămidă etc.) cu care se acoperă un element de construcţie. /<fr. placage

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

PLACÁJ2 ~e n. (la jocul de rugbi) Tehnica de placare a unui jucător. /<fr. placage

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

PLÁC//Ă plăci f. 1) Bucată de material (lemn, metal, piatră etc.) cu feţele plane şi grosime uniformă, mult mai mică în raport cu feţele. 2) Piesă de masă plastică sau de ebonită pe care sunt imprimate vibraţii ale vocii sau ale instrumentelor muzicale pentru a fi reproduse; disc. ♢ ~ fotografică placă de sticlă acoperită pe o parte cu emulsie sensibilă la acţiunea luminii. ~ funerară placă cu inscripţie fixată pe un monument funerar. A schimba (sau a întoarce) ~a a schimba subiectul discuţiei sau comportarea faţă de cineva. [G.-D. plăcii] /<fr. plaque

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

PLACÍ//D ~dă (~zi, ~de) şi adverbial (despre persoane) 1) Care vădeşte blândeţe şi calmitate. Rămânea ~ în toate împrejurările. 2) Care nu manifestă interes pentru nimic şi pentru nimeni; nepăsător; indiferent. /<fr. placide

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

POGÁC//E ~i f. 1) Turtă de mălai coaptă în cuptor. 2) Azimă din făină de grâu. /<sb. pogaţa, ung. pogácsa

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

PRUSÁ//C1 ~că (~ci, ~ce) ist. Care aparţinea Prusiei sau populaţiei ei; din Prusia. /<rus. prusak

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

PRUSÁ//C2 ~că (~ci, ~ce) m. şi f. ist. Persoană care făcea parte din populaţia de bază a Prusiei sau era originară din Prusia. /<rus. prusak

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

RACHÍU ~ri n. Băutură alcoolică tare, obţinută prin diluarea cu apă a alcoolului etilic rafinat sau prin distilarea sucurilor dulci (de fructe, de struguri etc.) fermentate. /<turc. raki

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

RACLÁJ ~e n. med. Intervenţie chirurgicală constând în curăţarea suprafeţei mucoaselor de ţesuturi bolnave; chiuretaj. /<fr. raclage

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

RÁCL//Ă ~e f. pop. 1) Ladă specială în care se pune mortul pentru a fi înmormântat; sicriu; coşciug. 2) Cutie de lemn cu capac în care se păstrează unele produse alimentare. 3) Ladă de lemn ornamentată în care se păstrează hainele. 4) Despărţitură a unui hambar (unde se ţin cereale, făină etc.). 5) Porţiune dreptunghiulară de teren semănată cu legume sau cu flori; vatră. 6) Pânză urzită cu două feluri de bumbac. /<bulg. rakla

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

RACL//ÓR ~oáre n. Dispozitiv mobil folosit pentru îndepărtarea nămolului depus pe fundul decantoarelor. /<fr. racloir

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A RACOL//Á ~éz tranz. (persoane) A angaja prin promisiuni, ademeniri etc. /<fr. racoler

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

RACÓRD ~uri n. 1) Element de legătură între două părţi ale unui sistem tehnic. 2) Tub care face legătura între două conducte, prin care circulă un fluid. 3) Porţiune dintr-un circuit electric care face legătura între un receptor de energie electrică şi reţeaua de distribuţie. 4) Cadru care face legătura între două secvenţe de film. 5) Îmbinare care face legătura între două benzi magnetice de sunet. /<fr. raccord

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

RAPÁC//E ~i adj. livr. 1) Care caută să se îmbogăţească cu orice preţ; foarte lacom de câstig; răpitor. 2) fig. Care tinde să cuprindă tot mai mult şi mai repede; orientat spre învăluire totală şi rapidă. Flăcări ~ /<fr., it. rapace, lat. rapax, ~acis

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A REFÁCE refác tranz. 1) A face din nou. 2) A aduce la starea normală; a recompune; a reconstitui. /re- + a face

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE REFÁCE mă refác intranz. 1) (de-spre un organism sau despre părţi ale lui) A reveni la condiţia iniţială; a se restabili; a se regenera; a creşte. 2) (despre persoane) A-şi recăpăta starea normală (fizică sau/şi morală); a se regenera; a se redresa. /re- + a se face

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ROBÁC//I ~e adj. reg. Care dă dovadă de străduinţă în muncă; care munceşte bine; muncitor; harnic; vrednic. Oameni ~. [Var. robace] /rob + suf. ~aci

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

RÚCSAC ~uri n. Sac (pentru turism) purtat în spate şi folosit pentru transportarea lucrurilor necesare la drum; raniţă. /<germ. Rucksack

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SACAD//Á ~éz tranz. 1) (cuvinte, silabe etc.) A rosti cu întreruperi scurte şi regulate. 2) (mişcări) A efectua cu întreruperi dese şi scurte (ce se repetă la intervale regulate). /< fr. saccader

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

SACÂZ ~uri n. Produs care rămâne după înlăturarea terebentinei din răşina de conifere şi care are întrebuinţări în industria hârtiei, a lacurilor etc.; colofoniu. /<turc. sakiz

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

SACRÁL1 ~ă (~i, ~e) anat. Care ţine de sacrum; propriu osului sacru. [Sil. sa-cral] /<germ. sakral

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

SACRÁL2 ~ă (~i, ~e) Care ţine de religie; propriu religiei. /<fr. sacral

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

SÁCRUM n. anat. Os triunghiular, situat în regiunea inferioară a coloanei vertebrale, care, împreună cu oasele iliace, formează bazinul. [Sil. sa-crum] /<lat., fr. sacrum

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

SAGÁCE ~e (~i) livr. 1) (despre persoane) Care pricepe uşor şi repede; cu mintea ageră. 2) (despre manifestări ale persoanelor) Care denotă capacitate de pătrundere în esenţa lucrurilor; perspicace; subtil. /<fr. sagace, lat. sagax, ~cis

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

SĂRÁ//C ~că (~ci, ~ce) 1) şi substantival (despre persoane) Care nu dispune de mijloace de existenţă; sărman; nevoiaş; mizer. ♢ La cel ~ nici boii nu trag se spune despre cineva căruia nu-i merge, care suferă eşecuri în orice întreprindere. 2) şi fig. Care nu are în măsură suficientă ceea ce trebuie; gol. Ţinut ~. 3) şi substantival Care trezeşte milă; vrednic de milă; biet; nenorocit; sărman. ~cii sinistraţi!~cul de mine (de tine) bietul de mine (de tine). /<sl. siraku

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SCOÁCE scoc tranz. pop. (chişleagul) A încălzi la foc pentru a face brânză. /<lat. excoquere

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

SLOVÁ//C1 ~că (~ci, ~ce) m. şi f. Persoană care face parte din populaţia de bază a Slovaciei sau este originară din Slovacia. /<germ. Slowake, fr. Slovaque

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

SLOVÁ//C2 ~că (~ci, ~ce) Care aparţine Slovaciei sau populaţiei ei; din Slovacia. /<germ. slowake, fr. slovaque

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

SPANÁ//C ~ce n. Plantă erbacee legumicolă, cultivată pentru tulpina şi frunzele cărnoase, folosite ca aliment. /<ngr. spanáki, bulg. spanak

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

STACÓJ ~i m. înv. 1) Crustaceu asemănător cu racul, dar de talie mai mare; homar. 2) Crustaceu dulcicol cu carapacea neagră-verzuie, având în partea anterioară a corpului o pereche de cleşti lungi şi viguroşi; rac. /<ngr. stakós

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

STOMÁC ~uri n. (la om şi la animalele superioare) Parte a aparatului digestiv în care se digeră alimentele. Durere de ~.A nu avea (pe cineva) la ~ a nu suporta (pe cineva). A-şi pune ~ul la cale a mânca bine. /<ngr. stómahos, sl. stomahu

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

SUGÁC//I ~e adj. şi substantival Care se hrăneşte sugând laptele mamei; care este încă alăptat. [Sil su-gaci] /a suge + suf. ~aci

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞACÁL ~i m. 1) Mamifer sălbatic asemănător cu lupul, dar de talie mai mică, care se hrăneşte, în special, cu hoituri. 2) fig. Persoană avida, rapace şi josnică. /<fr. chacal

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞÉLAC n. 1) Răşină (naturală sau sintetică) întrebuinţată la prepararea unor lacuri, a cerii roşii etc. 2) Lac preparat din această răşină. [Var. şerlac] /<germ. Schellack

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

TACÂM ~uri n. 1) Totalitate de obiecte de care se serveşte o persoană când mănâncă; serviciu de masă. 2) Ansamblu de obiecte sau de unelte necesare pentru realizarea unei acţiuni sau îndeletniciri. 3) înv. Grup de indivizi uniţi în vederea unor scopuri suspecte; gaşcă; clan; cârdăşie; tagmă; şleahtă; bandă;clică. 4) mai ales la pl. reg. Ansamblu de construcţii auxiliare într-o gospodărie. 5) pop. Totalitate a pieselor folosite pentru înhămarea unui cal; harnaşament. 6) înv. Grup de persoane care însoţesc un demnitar; alai; cortegiu; escortă; suită. /<turc. takim

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

TACHÉ//T ~ţi m. 1) mar. Suport montat pe o navă, de care se leagă parâmele. 2) tehn. Cilindru scurt de metal, care protejează contra uzurii tija unei supape. /<fr. taquet

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

TACKLE [pr.: tecl] n. (la rugbi) Blocare a adversarului. /Cuv. engl.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

TÁCTI//C ~că (~ci, ~ce) Care ţine de tactică, propriu tacticii. /<fr. tactique

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

TACTÍL ~ă (~i, ~e) 1) Care ţine de simţul pipăitului. Nervi ~i. 2) Care poate fi perceput prin pipăit. Corpuscul ~. /<fr. tactile, lat. tactilis

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

TEÁCĂ teci f. 1) Toc (de metal sau de piele) în care se ţin obiecte tăioase. 2) Parte a unei unelte manuale cu lamă în care se fixează coada sau mânerul. 3) (la unele plante, mai ales leguminoase) Înveliş al seminţelor, având formă alungită şi constând din două valve. 4) Parte a frunzei, mai ales la graminee, care îmbracă tulpina. /<lat. thëca

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

TENÁC//E ~ (~i) 1) (despre persoane) Care îşi respectă opiniile şi deciziile cu fermitate; perseverent; stăruitor; insistent. 2) (despre manifestări ale oamenilor) Care denotă dârzenie puternică. Voinţă ~. 3) (despre corpuri dure) Care rezistă la acţiunea forţelor externe; rezistent la rupere. /<fr. tenace, it. tenace, lat. tenax, ~acis

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

TERIÁC ~uri n. rar 1) Leac folosit în trecut ca remediu contra substanţelor toxice ajunse în organism. 2) Medicament considerat (mai ales în trecut) universal; panaceu. /<turc. tiryak

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

TIC-TÁC ~uri n. Sunet ritmic produs de ceasornic. /<fr. tic-tac, germ. Tick-tack

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

TOÁ//CĂ ~ce f. 1) Placă din lemn în care se bate ritmic pentru a anunţa începutul slujbei religioase sau anumite momente ale acesteia. 2) Sunet produs când se bate în acest obiect. 3) Timp al zilei (dimineaţa sau seara) când se bate în acest obiect. 4) pop. Bară de metal în care se bate pentru a anunţa începutul sau terminarea unei activităţi. 5) art. pop. Constelaţia Pegas. /v. a toca

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

TOMBÁC n. Aliaj de cupru şi zinc, rezistent la coroziune, folosit la fabricarea unor sârme, site şi table. /<fr. tombac, turc. tumbak

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

TORÁCE n. 1) Cavitate a corpului, până la diafragmă, în care se află principalele organe ale sistemului respirator şi circulator; coşul pieptului. 2) (la insecte) Partea mijlocie a corpului de care se ţin picioarele şi aripile. /<fr. thorax

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

TRÁCI//C ~că (~ci, ~ce) Care aparţine Traciei sau populaţiei ei; din Tracia. /<lat. thracicus

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A TRACT//Á ~éz tranz. rar (vehicule) A face să se mişte, exercitând o forţă (prin tragere după sine). /<fr. tracter

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

TURLÁ//C ~că (~ci, ~ce) reg. 1) Care este uşor ameţit de băutură; cherchelit; aghesmuit. 2) fig. Care se află într-o stare de buimăceală; zăpăcit; năucit; buimăcit; uluit. /<turc. torlak, bulg. turlak

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

VIVÁCE adj. invar. 1) (mai ales despre persoane şi manifestările lor) Care vădeşte vioiciune şi agerime. 2) (despre plante, animale) Care este apt de a rezista timp îndelungat la acţiunea unor factori nocivi; rezistent. 3) şi adverbial (despre modul de executare a unei bucăţi muzicale) Cu o mişcare vioaie; cu vioiciune; rapid. /<it. vivace, fr. vivace

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

VORÁC//E ~i adj. 1) (despre persoane) Care mănâncă repede şi cu lăcomie; care înfulecă. 2) (despre animale) Care sfâşie, care devorează hrana. Vultur ~. /<lat. vorax, ~acis, it., fr. vorace

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ZODIÁ//C ~ce n. 1) Zonă a bolţii cereşti care se întinde de o parte şi de alta a eclipticii, fiind străbătută de Soare în decursul unui an şi cuprinzând 12 zodii. ♢ Semnele ~cului figurile simbolice ale celor 12 zodii. 2) Totalitate a celor 12 zodii, cuprinse de o astfel de zonă a bolţii cereşti. 3) Carte pe baza căreia se prezice viitorul omului potrivit zodiei în care s-a născut. [Sil. -di-ac] /<ngr. [kiklos]zodiakós

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

aracée s.f. pl. Familie de plante erbacee monocotiledonate perene; rodul-pământului. (< fr. aracées)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

aracét s.n. Acetat de polivinil, pastă fluidă, folosit ca adeziv. (n. com.)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ACANTO- Element prim de compunere savantă, cu semnificaţia „spin”. [< fr. acanth(o)-, cf. lat. acanthus, gr. akantha].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ACÍNUS s.m. v. acin.

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ACOLÍE s.f. (Med.) Absenţa secreţiei biliare. [Gen. -iei. / < fr. acholie, cf. gr. a – fără, chole – bilă].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ACOLÍT s.m. şi f. Cel care ajută pe cineva (într-o acţiune). ♦ Părtaş al cuiva la uneltiri sau la acţiuni criminale. // s.m. 1. Ajutor al preotului în cultul catolic. 2. Divinitate secundară care însoţeşte o divinitate principală. [< fr. acolyte, cf. gr. akolythos – servitor, însoţitor].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ACORÍE1 s.f. (Med.) Anomalie constând în absenţa congenitală a pupilei. [Gen. -iei. / < fr. acorie, cf. gr. a – fără, kore – pupilă].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ACORÍE2 s.f. Lipsa senzaţiei de saţietate la masă. [Gen. -iei. / < fr. acorie, cf. gr. a – fără, koros – saţietate].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ACTINO- Element prim de compunere savantă cu semnificaţia „rază”, „radiaţie”. [Var. actin-. / < fr. actin(o)-, cf. gr. aktis, -nos – rază].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

RUSNÁC, rusnáci, s.m. (Var.) Rusneac. (cf. rusneac)

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ACUPLÁ vb. I. tr. 1. a cupla. 2. tr., refl. A (se) împerechea. [< fr. accoupler].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ACUŞÁ vb. I. tr. (franţuzism) A naşte [p.i. 3, 6 -şează, 4 -şăm. / < fr. accoucher].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

RUSNÁC, rusnáci, s.m. Rutean; p.  e x t. rus.

Dicţionarul limbii române literare contemporane, Colectiv, Editura Academiei Republicii Populare Române, 1955-1957

ALPACÁ1 s.f. 1. Animal rumegător cu lână lungă şi mătăsoasă, care trăieşte în America de Sud. 2. Stofă fină din lâna acestui animal. [Acc. şi alpáca, pl. -ale, var. alpaga s.f. / cf. fr. alpaca, alpaga < cuv. indigen american].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ALPACÁ2 s.f. Aliaj inoxidabil de cupru, nichel şi zinc, întrebuinţat la fabricarea tacâmurilor, a instrumentelor medicale, optice etc.; argentan. [< germ. Alpaka].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ROBÁCE adj. – V. robaci.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ANTRAC- v. antraco-.

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ANTRAC- v. antraco-.

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

BACCÍL s.m. v. bacil.

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

BÁCHIC, -Ă adj. v bahic.

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

BIACÍD adj., s.m. (Despre acizi) Cu două funcţii acide. [Cf. fr. biacide].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

BIVUÁC s.n. Cantonament de trupe (în corturi sau sub cerul liber) situat în afara localităţilor. ♦ Adăpost pentru noapte, făcut de alpinişti sau turişti. [Pron. -vu-ac, pl. -uri, var. bivoac s.n. / < fr. bivouac, cf. germ. bei – la, Wacht – veghe].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

BIVOÁC s.n. v. bivuac.

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

BRACÁJ s.n. (Tehn.) Bracare. [< fr. braquage].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

CELIÁC, -Ă adj. Referitor la cavitatea abdominală. [Pron. -li-ac. / < fr. coeliaque].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

DACIÁN s.n. Al treilea etaj al pliocenului. // adj. Care aparţine acestui etaj. [Pron. -ci-an. / < fr. dacien].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

DACRIO- Element prim de compunere savantă cu semnificaţia „lacrimă”. [Pron. -cri-o-. / < fr. dacry(o)-, cf. gr. dakryon].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

DACTÍL s.m. Picior de vers format dintr-o silabă accentuată, urmată de două silabe neaccentuate; picior de vers greco-latin format dintr-o silabă lungă, urmată de două silabe scurte. // (Şi în forma dactilo-) Element prim şi secund de compunere savantă, cu semnificaţia „în legătură cu degetele”, „deget”; „în legătură cu maşina de scris”. [Pl. -li, (s.n.) -le. / < lat. dactylus, gr. daktylos, cf. fr. dactyle].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

EMACIÁ vb. I. refl. (Franţuzism) A slăbi foarte tare; a se descărna. [Pron. ci-a, p.i. 3,6 -iază. / < fr. émacier, it. emaciare].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

LAVRAC, lavraci, s.m. Peşte din fam. serranidae (bibani-de-mare), cu un corpul mai alungit, cu solzi mici, semănând mai mult cu şalăul; este frecvent în Oceanul Atlantic şi Mediterana, ajungând şi în Marea Neagră până în apele îndulcite de la vărsarea fluviilor; se comercializează de obicei întreg, la o greutate de 2-3 kg, când are carnea excelentă, dar şi exemplare mari de până la 1 m lungime şi 15 kg; pop. şalău-de-mare, lup-de-mare; fr. perche de mer, loup de mer; germ. Seebarsch, Wolfsbarsch, engl. sea bass; it. spigola, branzino (Morone labrax, Roccus labrax, Dicentrarchus labrax).

Dicţionar gastronomic explicativ, A.M. Gal, Editura Gemma Print, 2003

FÁCILE adv. (Muz.; ca indicaţie de execuţie) Uşor; accesibil. [< it. facile].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

FACTÁJ s.n. Transportul unui colet, al unei sume de bani etc. de la gară sau de la poştă la domiciliul destinatarului. ♦ Plata acestui transport. [< fr. factage].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

FÁCTIS s.n. Substanţă obţinută prin încorporarea într-un ulei vegetal a unei cantităţi de sulf, întrebuinţată în fabricarea cauciucului şi a linoleumului. [< germ. Factis].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

MACERÁ vb. I. În gastronomie, a acoperi un aliment cu un lichid (alcool, lichior, vin, sirop) aromatizat şi a-l lăsa, mai mult sau mai puţin timp, pentru a se impregna de aromă.

Dicţionar gastronomic explicativ, A.M. Gal, Editura Gemma Print, 2003

FARMAC- v. farmaco-.

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

MACRÓU s.n. (Iht.) Peşte din fam. scombridae, numit şi scrumbie-albastră, cu corp alungit, de 40-50 cm lungime, cu dungi transversale de culoare închisă pe fond albastru-viu, cu luciu auriu, iar partea inferioară albă-argintie; este un peşte de consum cu carne foarte gustoasă, întâlnit în Marea Neagră, în Mediterană, în Oceanul Atlantic şi în mările nordice (Scomber scomber).

Dicţionar gastronomic explicativ, A.M. Gal, Editura Gemma Print, 2003

FUGÁCE adj. invar. Trecător, fugitiv. [< lat. fugax, cf. fr. fugace].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

GALACT- v. galacto-.

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

intact

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

GLACIO- v. glaciar.

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

GLÁCIS s.n. 1. Teren neted, în pantă uşoară. 2. V. glasiu. [< fr. glacis].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

GRACÍL, -Ă adj. (Rar) Cu o structură fizică delicată, subţiratic, fragil; plăpând, firav, delicat. [< fr., it. gracile].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

IACÍNT s.m. (Bot.) Plantă erbacee bulboasă, cu flori colorate în alb, galben, roz sau albastru, plăcut parfumată; zambilă. [Var. hiacint s.m. / < fr. jacinthe, cf. gr. Hyakinthos – personaj mitologic].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

URACÍL s.n. Pirimidină (C4H4N2O2) care reprezintă una dintre cele patru baze care codează informaţia genetică în lanţul de polinucleotide al acidului ribonucleic. Cf. adenină, citozină, guanină, şi timină. (terminolog. ştiinţif., pref. ur(o)1- + acetic + suf. -il (= substanţă referitoare la); cf. engl. uracil) [MW]

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

ACÁCIA s. f. arbore sau arbust (sub)tropical din familia leguminoaselor, cu frunzele în foliole fine şi cu flori galbene sau albe, mirositoare. (< fr., lat. acacia)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

IMPÁCT s.n. (Fiz.) Fenomenul de intrare în contact a două corpuri, dintre care cel puţin unul este în mişcare; ciocnire, coliziune, tamponare. ♢ Punct de impact = locul unde un proiectil atinge ţinta. [< fr. impact, cf. lat. impactus].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

JACMÁR s.n. Figură alegorică de metal sau de lemn la orologii monumentale, care bate orele. [< fr. jaquemart].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

LÁCTIC adj.m. Acid lactic = acid organic aflat mai ales în laptele acru. // Element secund de compunere savantă cu semnificaţia „(referitor la) lapte”, „ca laptele”. [< fr. lactique].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

MACLÁT, -Ă adj. Care are macle. [Cf. fr. maclé].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

MALACO- Element de compunere savantă cu semnificaţia „moale”, „înmuiat”. [< fr. malaco-, cf. gr. malakos].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

CÁCTUS s. m. plantă tropicală cu tulpina cărnoasă, cu frunze în formă de ţepi şi flori mari, divers colorate. (< fr. cactus, gr. kaktos)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

CACTÉE s. f. pl. cactacee. (< fr. cactées)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

accéde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. accéd; conj. prez. 3 să acceádă (nefolosit la timpuri trecute, moduri impers.)

Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a, , Editura Univers Enciclopedic, 2005

accizá (a ~) vb., ind. prez. 3 accizeáză

Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a, , Editura Univers Enciclopedic, 2005

acquís (drepturile şi obligaţiile statelor Uniunii Europene, actele normative respective) (fr.) [pron. akí] (ac-quis) s.n., art. acquís-ul

Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a, , Editura Univers Enciclopedic, 2005

CACCIA CÁCIA/ s. f. piesă polifonică vocală din sec. XIV-XVI, sub formă de canon, cu subiect de vânătoare. (< it. caccio)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

CACADÚ s. m. papagal din Australia, cu penajul alb, care poartă pe cap un moţ de pene viu colorate; cacatoes. (< germ. Kakadu)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ACCESÁ, acceséz, vb. I. Tranz. (Inform.) 1. A avea acces, a intra într-o reţea, într-un program. 2. A obţine o instrucţiune din memorie, pentru a o executa. (cf. engl. access)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

PÁCHER s.n. Dispozitiv folosit în sonde pentru izolarea apelor superioare şi a gazelor şi pentru protecţia coloanelor împotriva turtirii sau plesnirii. [Cf. fr., engl. pacher].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

PALÁCE s.n. v. palas.

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

RÁCKET s.n. (Liv.) Stoarcere de bani prin intimidare şi violenţă; extorsiune. [Pron. rá-chet. / < engl., fr. racket].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

RACLÁJ s.n. Curăţire, răzuire. ♦ Curăţire a unui ţesut bolnav (infectat etc.) făcută cu chiureta. ♦ Operaţie chirurgicală prin care se îndepărtează din uter ovulul fecundat; chiuretaj. [< fr. raclage].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

RACOLÁ vb. I. tr. (Franţuzism) A recruta, a angaja prin promisiuni şi presiuni, a ademeni. [< fr. racoler].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

BRACÁJ s. n. bracare. (< fr. braquage)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

SFACÉL s.n. (Med.) Fragment de ţesut necrozat în curs de liză purulentă. [< fr. sphacèle, cf. gr. sphakelos – cangrenă].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

BIVUÁC s. n. 1. cantonament de trupe (în corturi) în afara localităţilor. 2. adăpost pentru noapte făcut de alpinişti sau turişti. (< fr. bivouac)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

rachiu; bautura

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

Acante f. = plantă erbacee decorativă cu frunze mari si cu flori albe sau roz grupate în formă de spic; talpa-ursului. <fr. acanthe, lat. acanthus

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

TACHÉT s.m. 1. (Mar.) Suport montat pe o navă, de care se leagă, în general, parâmele simple. 2. Cilindru metalic scurt din mecanismul de distribuţie cu supape al unei maşini, care are rolul de a împiedica uzura tijei supapei. ♦ Piesă folosită la îmbinarea a două piese, care are rolul de a mări suprafaţa de transmitere a forţelor. 3. (Mine) Opritor pe care se aşază colivia în staţie la rampă şi care se îndepărtează în timpul mersului coliviei. [< fr. taquet].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

TIC-TÁC interj. Cuvânt care imită sunetul ritmic al ceasornicului, bătăile inimii etc. ♦ (s.n.) Tic-tacul ceasornicului. [< fr. tic-tac, germ. Ticktack].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

TORÁCE s.n. Cavitate a corpului mărginită de vertebrele regiunii dorsale, coaste şi stern, în care se află principalele organe ale sistemului respirator şi circulator. ♦ (Zool.) Segment mijlociu al corpului insectelor, de care sunt legate picioarele. // (În forma toraco-) Element prim de compunere savantă cu semnificaţia „(referitor la) torace”, „piept”, „cavitate toracică”. [Pl. invar. / < fr., lat., gr. thorax, it. torace].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

TORACO- v. torace [în DN].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

[accent, diacritice etc. – tavi!] piesa a costumului taranesc din partile Bihorului, zadie.

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

BIACÍD adj., s. m. (corp) care posedă două funcţii acide; diacid. (< fr. biacide)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

TRACTÁ vb. I. tr. A exercita o forţă de tracţiune asupra unui vehicul; a trage. [P.i. -tez. / < tractat, după fr. traction, tractoire < lat. tractio < trahere – a trage].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

VACCÍN- v. vaccino-.

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ACADEÁ, -ele s.f. Bomboană din zahăr topit -Din tc. Akide, arab. Akida

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ACARÉT, -uri s.n. 1. Accesorii, bunuri gospodăresti 2. Unelte (mai ales agricole) -Din tc. Akarat, pl. de la Akarbunuri gospodăresti

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ACĂTÁ vb. 1. A prinde 2. A atârna 3. (Fam.) A acosta o femeie pe stradă 4. (Arg.) A ob ine, a dobândi Var. a agă a -Din mr. Aca , că aria prinde”, istr. (A) co prind

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ÁCERĂ, -e s.f. Vultur, acvilă Var. aciră -Din lat. Ăquĩla

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

VORÁCE adj. Care mănâncă cu lăcomie, mâncăcios; lacom. [< fr., it. vorace, cf. lat. vorax].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

VIVÁCE adv. (Muz.; ca indicaţie de execuţie) Repede, cu multă vioiciune, agerime. [< it. vivace].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

VIVÁCE adj. invar. 1. Vioi, ager, plin de viaţă. 2. (Despre plante) Care durează mai mulţi ani; peren. [< fr., it. vivace < lat. vivax].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

SCOÁCE, scoc, vb. III. (Reg.) 1. Tranz. A încălzi la foc laptele acru, pentru a-l închega si a-l transforma în brânză. 2. Refl. A fermenta, a dospi. – Lat. excoquere.

Dicţionarul limbii române moderne, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Academiei, Bucureşti, 1958

ACHITÁ vb. 1. A plăti 2. A absolvi în justiţie 3. (Arg.) A omorî, a ucide -Din fr. acquitter

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ACOLEÁ adv. Acolo Var. acóle, acolé -Din lat. Eccum illäc

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ACADEÁ, acadele s.f. (înv. şi pop.) Bomboană din zahăr topit

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ACARÉT, acaréturi s.n. 1. Construcţie cu dependinţele ei (magazii, pătule, grajduri etc.) 2. (la pl.) Averi nemişcătoare (construcţii, unelte, pământ)

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ACERĂ, acere s.f. (reg.) Acvilă, vultur

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ALPACÁ2 s. f. aliaj inoxidabil de cupru, nichel şi zinc, folosit la fabricarea tacâmurilor, a instrumentelor medicale etc.; argentan. (< germ. Alpaka)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ALPACÁ1 s. f. mamifer erbivor, domesticit, înrudit cu cămila, cu lâna lungă şi mătăsoasă, din America de Sud. ♢ stofă fină din lâna acestuia. (< fr., sp. alpaca)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

factor de dezechilibru,bazat pe teoria ierarhizarii nevoilor indivizilor(termen economic)

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

factor de dezechilibru,bazat pe teoria ierarhizarii nevoilor indivizilor(termen economic)

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

factor de dezechilibru,bazat pe teoria ierarhizarii nevoilor indivizilor(termen economic)

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Academiei, 1984

factor de dezechilibru,bazat pe teoria ierarhizarii nevoilor indivizilor(termen economic)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ABÁCĂ s.f. Partea superioară a capitelului unei coloane, care susţine arhitrava. [Pl. -ce. / < fr. abaque, cf. lat. abacus].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ACÁCIA s.m. Arbore sau arbust din familia leguminoaselor, cu flori galbene sau albe şi cu miros plăcut, care creşte în regiunile calde. [< fr., lat. acacia].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ACCÉDE vb. III. intr. A avea acces (la), a ajunge (la), a pătrunde (în). [Pron. ac-ce-. / < fr. accéder, lat. accedere].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ACCÉNT s.n. 1. Intonaţie specială a unei silabe dintr-un cuvânt, pusă în evidenţă prin mărirea intensităţii vocii sau prin varietatea tonului. ♦ Emisiune mai intensă a unui sunet sau a unui acord. ♦ Semn grafic care indică accentuarea unei silabe sau a unui sunet. 2. Mod specific de a vorbi o limbă sau un dialect. 3. Intonaţie afectivă, mlădiere specială a tonului, a vocii. 4. (Fig.) Importanţă. [Pl. -te, (rar) -turi. / < lat. accentus, cf. fr. accent].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ACCÉPT s.n. Înscris, act prin care cineva se obligă să achite o datorie la scadenţă. [< germ. Akzept, cf. lat. acceptus].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ACEFÁL, -Ă adj. (Despre unele animale inferioare) Care nu are cap. [< fr. acéphale, cf. gr. a – fără, kephale – cap].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ACETÁT s.m. Sare sau ester al acidului acetic. [< fr. acétate, cf. lat. acetum – oţet].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ACÉTIC, -Ă adj. (Chim.) Acid acetic = acid organic, rezultat din oxidarea alcoolului etilic; fermentaţie acetică = proces de fermentaţie prin care ia naştere oţetul; aldehidă acetică = lichid incolor cu miros înţepător, folosit în industria materiilor colorante, a parfumurilor etc.; acetaldehidă. [< fr. acétique, cf. lat. acetum – oţet].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ACETÍL s.m. (Chim.) Radical organic monovalent, derivat de la acidul acetic. [< fr. acétyle].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ACHITÁ vb. I. 1. tr. (Rar) A declara liber (de o datorie, de o sarcină); a declara nevinovat pe cineva, a scoate din culpă. 2. tr., refl. A(-şi) plăti, a(-şi) lichida o datorie. ♢ refl. A se achita de ceva = a înfăptui, a îndeplini (ceva). 3. tr. (Fam.) A ucide, a omorî. [< fr. acquitter].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ACÍCUL s.m. 1. Formaţie rigidă în formă de ac la unele plante. 2. Fir de păr de forma unui ghimpe la unii viermi. [< fr. acicule, cf. lat. acicula – acuşor].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ACINÓS, -OÁSĂ adj. (Anat.; despre unele glande) Care are forma unor boabe de strugure. [< fr. acineux].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ACLAMÁ vb. I. tr. A primi cu strigăte de bucurie, de aprobare entuziastă pe cineva sau ceva; a ovaţiona. [P.i. aclam, 3,6, -mă, conj. -me. / < fr. acclamer, cf. it.. lat. acclamare].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ACONÍT s.m. (Bot.) Plantă cu florile albastre şi cu frunzele de un verde-închis; (pop.) omeag. [< fr. aconit, cf. lat. aconitum].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ACONTÁ vb. I. tr. A plăti un acont; a arvuni. [< acont].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ACORDÁ vb. I. tr. 1. A da (cu bunăvoinţă, cu atenţie); a concede; a atribui. 2. A stabili între cuvintele unei propoziţii un raport impus de regulile sintaxei (în ceea ce priveşte genul, numărul etc.). 3. A da coardelor sau sunetului unui instrument muzical un anumit ton. [P.i. (1,2) acord, (3) -dez, 3,6 (1,2) -dă, (3) -dează. / cf. fr. accorder, it. accordare].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ACOSTÁ vb. I. 1. intr. (Mar.) A manevra o navă, aducând-o cu bordul de-a lungul cheiului sau în bordul altei nave; a trage la ţărm; a aborda. 2. tr. (Fig.) A opri pe cineva, a se lega de cineva (mai ales pentru a-l supăra). [Cf. fr. accoster, it. accostare].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ACTIVÁ vb. I. 1. intr. A lucra, a fi activ, a desfăşura o activitate intensă. 2. tr. A intensifica, a accelera, a înviora. 3. refl. A intra în cadrele active ale armatei. [< fr. activer].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ACTUÁL, -Ă adj. Prezent, de faţă. ♦ De actualitate, la ordinea zilei. ♦ Real. [Pron. -tu-al. / < lat. actualis, cf. fr. actuel].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ACTUÁR s.m. (Ant.) Scrib care redacta procesele-verbale la romani. ♦ Specialist în calcule statistice de asigurări şi de probleme financiare. [Pron. -tu-ar. / < fr. actuaire, cf. lat. actuarius – scrib, grefier].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ACULÉU s.m. Ghimpe, spin. [< lat. aculeus].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ACURÁT, -Ă adj. Îngrijit, lucrat cu îngrijire. [Cf. it. accurato, germ. akkurat].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ACUZÁT, -Ă s.m. şi f. Cel învinuit de un furt, un omor etc.; (spec.) cel împotriva căruia s-a introdus o acţiune în justiţie; pârât, inculpat. [< acuza].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ACÚZĂ s.f. (Jur.; liv.) Învinuire, acuzare. [< acuza, cf. it. accusa].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

DACTIL2(O)-, -dactíl, -dactilíe, elem. „deget”, „maşină de scris”. (cf. fr. dactyl/o/-, -dactyle, -dactylie, cf. lat. dactylus, gr. daktylos)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

DACTIL2(O)-, -dactíl, -dactilíe, elem. „deget”, „maşină de scris”. (cf. fr. dactyl/o/-, -dactyle, -dactylie, cf. lat. dactylus, gr. daktylos)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

DACTIL2(O)-, -dactíl, -dactilíe, elem. „deget”, „maşină de scris”. (cf. fr. dactyl/o/-, -dactyle, -dactylie, cf. lat. dactylus, gr. daktylos)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ACANT(O)- elem. „spin”. (< fr. acanth/o/-, cf. lat. acanthus, gr. akantha)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

burlac, care nu iubeste, care nu este iubit

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

SACEAC [săceac? – CM] s.n. Partea dintre streaşina casei şi zid, făcută din blăni de lemn sau chituci, prinse între ele, şi folosită ca protecţie împotriva vântului, a păsărilor, a rozătoarelor.

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

ARACÉE s.f.pl. Familie de plante erbacee monocotiledonate perene, având ca tip rodul-pământului; (la sg.) plantă din această familie. [Pron. -ce-e, sg. invar. / < fr. aracées].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

taceti mah

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

ACÉSTA1, ACEÁSTA, adj. dem. v. acest.

Dicţionarul limbii române moderne, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Academiei, Bucureşti, 1958

ACÉSTA2, ACEÁSTA, aceştia, acestea, pron. dem. (Indică pe cineva sau ceva (mai) apropiat de subiectul vorbitor) Ce e aceasta? ♢ (Cu formă feminină şi sens neutru) Loc. adv. După aceasta = apoi. (În) afară de (sau pe lângă) aceasta = în plus. Cu toate acestea = totuşi. [Gen.-dat. sg. acestuia, acesteia, gen.-dat. pl. acestora] – Lat. ecce-*istu, ecce-*ista.

Dicţionarul limbii române moderne, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Academiei, Bucureşti, 1958

ÁCIRĂ s.f. v. aceră.

Dicţionarul limbii române moderne, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Academiei, Bucureşti, 1958

ACIUÁT, -Ă, aciuaţi, -te, adj. Ferit, adăpostit; oploşit, pripăşit. – V. aciua.

Dicţionarul limbii române moderne, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Academiei, Bucureşti, 1958

DĂNÁC, dănaci, s.m. (Reg.) Băiat măricel; băieţandru, flăcăiaş. – Bg. danak.

Dicţionarul limbii române moderne, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Academiei, Bucureşti, 1958

BACARÁ1 s.f. Varietate de cristal de calitate superioară. [< fr. baccarat, cf. Baccarat – localitate în Franţa].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

BACARÁ2 s.f. Numele unui joc de cărţi; maca. [< fr. baccara].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

VACÁNT, -Ă adj. 1. Neocupat de nimeni; liber. 2. (Despre o succesiune) Care nu este reclamată de succesori, deşi s-a deschis. [< fr. vacant, cf. lat. vacans].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

VACÁRM s.n. Zgomot mare, hărmălaie. [< fr. vacarme].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

VACCÍN s.n. Preparat biologic care conţine anumiţi viruşi atenuaţi şi care este inoculat unui individ în scop preventiv sau curativ împotriva unei boli infecţioase sau virulente. ♦ Urmă lăsată pe corp de o vaccinare. [Pl. -nuri, -ne. / < fr. vaccin, cf. lat. vaccinus].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

VÁCUUM s.n. 1. (Fiz.) Vid; gol. 2. Aparat în care se face concentrarea unei soluţii la o presiune inferioară presiunii atmosferice. [Pron. -cu-um, pl. -muri. / < lat., fr. vacuum].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ACCÉNT, accente, şterge-mă!

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

-ACUZÍE elem. „auz”, „sunet”, „audiţie”. (< fr. -acousie, cf. gr. akousis)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ACÚZĂ s. f. acuzare. (< it. accusa)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ACUZÁT, -Ă s. m. f. inculpat. (< acuza)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ACUŞÁ vb. tr. a naşte. (< fr. accoucher)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ACURÁT, -Ă adj. exact, corect. (< it. accurato)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ACUPLÁ vb. I. tr. a cupla. II. tr., refl. a (se) împerechea. (< fr. accoupler)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ACULÉU s. m. ghimpe, spin, ac. (< lat. aculeus)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ACULEI- elem. „spin, ghimpe”. (< fr. aculéi-, cf. lat. aculeus)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ACTUÁR s. m. specialist în aplicarea teoriei probabilităţilor şi a statisticii matematice în diferite calcule. (< fr. actuaire, cf. lat. actuarius, scrib)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ACTUÁL, -Ă I. adj. care se petrece în prezent; contemporan; la ordinea zilei. II. s. n. holocen. (< fr. actuel, lat. actualis)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ACTIVÁ vb. I. intr. a desfăşura o activitate intensă. II. tr. a intensifica un proces etc.; a face (o substanţă, un fenomen) să devină (mai) activ. III. refl. a intra în cadrele active ale armatei. (< fr. activer)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ACTIN(O)- elem. „rază”, „radiaţie”. (< fr. actin/o/-, cf. gr. aktis, -inos)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ACTÁNT s. m. (lingv.) autor al acţiunii verbului; subiect. (< fr. actant, germ. Aktant)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ACRID(O)- elem. „lăcustă”. (< fr. acrid/o/-, cf. gr. akris, -idos)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ACOSTÁ vb. I. intr. a manevra o navă, cu bordul la chei sau la o altă navă; a aborda. II. tr. (fig.) a opri pe cineva şi a i se adresa. (< fr. accoster)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ACORÍE2 s. f. lipsa senzaţiei de saţietate la masă. (< fr. acorie, cf. gr. koros, saţietate)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ACORÍE1 s. f. absenţă congenitală a pupilei. (< fr. acorie, cf. gr. kore, pupilă)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ACORDÁ vb. tr. 1. a da; a concede; a atribui. 2. a stabili un acord (4) între cuvintele unei propoziţii. 3. a da coardelor, sunetului unui instrument muzical un anumit ton. 4. a sintoniza. (< fr. accorder, lat. accordare)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ACONTÁ vb. tr. a plăti un acont. (< acont)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ACONÍT s. m. plantă veninoasă montană, cu flori albastre şi frunze de un verde-închis; omag. (< fr. aconit, lat. aconitum, gr. akoniton)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ACOLÍE s. f. absenţă sau diminuare a secreţiei biliare. (< fr. acholie)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ACOLÍT, -Ă I. s. m. f. cel care ajută pe cineva într-o acţiune (reprobabilă); complice. II. s. m. 1. ajutor al preotului în cultul catolic. 2. divinitate secundară. (< fr. acolyte, lat. acolythus, gr. akolythos)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ACOLÁT, -Ă adj. 1. (herald.; despre două scuturi) înclinate unul spre celălalt. 2. (despre plante, ramuri) încolăcit. (< fr. accolé)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ACLAMÁ vb. tr. a primi cu aclamaţii; a ovaţiona. (< fr. acclamer, lat. acclamare)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ACINÓS, -OÁSĂ adj. (despre glande) de forma unor boabe de strugure. (< fr. acineux)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ACÍCUL s. m. 1. spin mic în formă de ghimpe la unii viermi. (< fr. acicule, lat. acicula)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ACÍCOL, -Ă adj. care se dezvoltă pe frunzele aciculare ale coniferelor. (< fr. acicole)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ACHITÁ vb. I. tr. 1. (jur.) a declara pe cineva liber de răspundere penală, a scoate din culpă. 2. (fam.) a ucide. II. tr., refl. a(-şi) plăti o datorie. o a se ~ de ceva = a îndeplini (ceva). (< fr. acquitter)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ACHIRO- elem. „pleavă, bractee”. (< fr. germ. achyro-, cf. gr. akhyron)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ACETON- elem. „acetonă”. (< fr. acéton-, cf. lat. acetum, oţet)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ACETÍL s. m. radical organic monovalent, din acidul acetic. (< fr. acétyle)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ACETÁT s. m. sare sau ester al acidului acetic. (< fr. acétate)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ACÉTIC, -Ă adj. de natura oţetului. o acid ~ = acid organic rezultat din oxidarea alcoolului etilic; acid etanoic; fermentaţie ~ă = fermentaţie care transformă alcoolul în acid acetic. (< fr. acétique)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ACEFAL2(O)- elem. „absenţa capului”. (< fr. acéphal/o/-, cf. gr. akephalos)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ACEFÁL1, -Ă adj. 1. care prezintă acefalie. 2. (despre flori) fără capitul. (< fr. acéphale)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ACCÉPT s. n. 1. înscris prin care cineva se obligă să achite o datorie la scadenţă. 2. acord, aprobare. (< germ. Akzept)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ACCÉNT s. n. 1. intonaţie specială a unei silabe dintr-un cuvânt prin mărirea intensităţii vocii. ♢ semn grafic care indică această intonaţie. 2. (muz.) emisiune mai intensă a unui sunet, a unui acord. 3. mod specific de a vorbi o limbă, un dialect. 4. inflexiune afectivă a vocii. 5. (fig.) importanţă. o a pune ŭl (pe) = a sublinia, a scoate în relief. (< fr. accent, lat. accentus)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ACCÉDE vb. intr. a avea acces (la). (< fr. accéder, lat. accedere)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

CACTÉE s.f.pl. Familie de plante exotice, cu tulpina cărnoasă şi spinoasă, al cărei tip este cactusul; cactacee; (la sg.) plantă din această familie; cactus. [Pron. -te-e, sg. invar. / < fr. cactées].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

CÁCTUS s.m. Nume dat unor plante exotice, cu tulpina cărnoasă şi ţepoasă, cultivate şi la noi ca plante ornamentale. [< fr. cactus, cf. gr. kaktos – plantă spinoasă].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

acadeá (acadéle), s.f. – Bomboană din zahăr topit. < Tc. akide, din arab. aḳῑda (Şeineanu, II, 7; Lokotsch 44; cf. Iordan, BF, VI, 150).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

acarét (acaréturi), s.n. 1. Accesorii, bunuri gospodăreşti. – 2. Unelte (mai ales agricole). < Tc. akarat, pl. de la akar „bunuri gospodăreşti” (Şeineanu, II, 7; Lokotsch 43).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

áceră (ácere), s.f. – Vultur, acvilă. – Var. aciră < Lat. ăquῐla (Puşcariu 10; REW 582; DAR); cf. prov. aigla, fr. aigle, cat. áliga, sp. águila, port. aguia. Cuvîntul rom. este rar, astăzi practic a dispărut. Nu apare în texte vechi nici autentic populare; astfel încît poate fi creaţie artificială, datorată vreunui filolog latinist din sec. XIX (după cum crede DAR; însă filologul avea , în acest caz, un excepţional simţ al limbii). Adevărul este că latiniştii din sec. XIX au inventat forma acvilă, s.f., care încă se mai foloseşte, în limbajul poetic şi heraldic, şi der. acvilin, adj. (vulturesc, ca ciocul acvilei, coroiat).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

achitá (achitát, achitát), vb. 1. A plăti 2. A absolvi în justiţie 3. (Arg.) A omorî, a ucide. < Fr. acquitter. Din fr. acquit provine rom. achiu „prima bilă de la biliard” şi alteori „tac de biliard”; al doilea sens se explică prin rus. kij, de aceeaşi provenienţă (Bogrea, Dacor. II, 653). Cf. it. acchittare şi acchitto, ca termeni de biliard.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

acoleá, adj. – Acolo. – Var. acóle, acolé. < Lat. *eccum illāc (Philippide, Principii, 93; Pascu, I, 105); cf. gal. aculá, acolá, astur. acullú, port. acolá. DAR propune, fără convingere, *eccum illῑc. S-a contaminat cu acolo, dînd naştere la numeroase var. locale; diferă de acolo, prin nuanţa exprimată de apropiere mai mare.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

acurát, adv. – Exact, întocmai. – Mr. acurat. < It. accurato › germ. akkurat. În limba literară (Bălcescu, Ion Ionescu) este împrumut din it., în Trans. a intrat prin germ. Pascu, I, 73, derivă mr. din lat.; este însă mai probabil să fie un împrumut făcut din it. (lipseşte la Ruffini). – Der. acurateţe, s.f. (grijă deosebită), din it. accuratezza.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

CHA-CHA(-CHA) s.n. Dans modern, inspirat din folclorul afrocubanez, cu ritm vioi; melodia acestui dans. [Pron. cea-cea. / < sp. cha-cha-cha].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

CLACÁJ s.n. 1. Distensie, ruptură a unui ligament, a unui muşchi. 2. Boală a cailor, care se manifestă prin umflarea tendoanelor, în special la picioarele din faţă. [< fr. claquage].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

caciór (caciúr), -ă, cacióri, -e, adj. (înv.; reg.) 1. (despre oi, cai şi porci) alb-negru, cu pete, pestriţ. 2. (despre lucruri şi oameni) absurd, deşănţat, neîntemeiat, vrednic de râs.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

cartác, cartáce, s.n. (reg.) instrument pentru tras tencuiala udă; drişcă, dreptar, mistrie.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

casnác, casnáce, s.n. (înv.) îngrăditura pietrelor de moară, cerc, ocol, toc, văcărie, veşcă.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ceacál, ceacáli, s.m. (înv.) şacal. 2. câine, copoi.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ceácă interj. (repetat) (reg.) aşteaptă!; încet, binişor.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ceacót, ceacóţi, s.m. (reg.) ciucure.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ceplác, cepláci, s.m. (înv.) golan, nevoiaş.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

chimác, chimáci, s.m. (reg., înv.) cal gras.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

CONIÁC s.n. Băutură alcoolică tare, care se obţine prin distilarea vinului. [Pron. co-niac. / < fr. cognac, cf. Cognac – oraş în Franţa].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

BACILO- elem. bacil2(i)-.

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

BACARÁ2 s. f. joc de cărţi; maca. (< fr. baccara)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

BACARÁ1 s. f. cristal de calitate superioară. ♢ obiect fabricat din acesta. (< fr. baccarat)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ciutác adj. m. şi s.m. (reg.) 1. (adj.) prost, stângaci, nerod, nătăfleaţă. 2. (s.m.) bulgar turcit din Turcia nordică; turc din Dobrogea.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

CORNÁC s.m. (Rar) Conducător de elefanţi sau (p. ext.) de alte animale în India. [< fr. cornac, cf. port. cornaca].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

coácin, -ă, adj. (reg.; despre oi) cu botul galben sau roşu.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

cobáce s.f. (reg.) 1. locuinţă izolată în munţi pentru ciobani; colibă. 2. (la pl.) clădiri de gospodărie; hleaburi, olete.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

codáci, codáce, adj. (reg.) 1. cu coadă lungă. 2. fricos; leneş.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

coidác, coidáce, s.n. (reg.) băţ scurt de care e legată undiţa sau care fixează vârşa; potigaci, pelie.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

coidác, coidáce, s.n. (reg.) băţ scurt de care e legată undiţa sau care fixează vârşa; potigaci, pelie.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

CRACÁJ s.n. Cracare. [< fr. craquage].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

cólaca s.m. sg. (reg., înv.) linguşitor.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

corsác, corsáci, s.m. (înv.) vulpe de stepă; pielea acesteia.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

coţác1, -ă, coţáci, -ce, adj. (reg.) uscăţiv, slab.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

coţác2, coţáci, s.m. (reg.) specie de peşte.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

cováce s.f. pl. (reg., înv.) mâncăruri scumpe şi alese.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

cozáce s.f. pl. (reg.) bube, vărsat, pojar.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

DACÁPO loc. adv. (Muz.) De la capăt, de la început; (p. ext.) din nou, încă o dată. ♢ Dacapo al fine (indicând repetarea unei părţi dintr-o bucată muzicală) = de la început până la sfârşit. [< it. da capo].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

DACRÓN s.n. Fibră sintetică de fabricaţie americană. [< fr., engl. dacron – nume comercial].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

cureác s.n. sg. (reg.) fânul dintr-un stog aflat pe sfârşite.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

cuţác, cuţáci, s.m. (reg.) butuc scurt.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

dănác, dănáci, s.m. (reg.) 1. flăcău, adolescent. 2. viţel.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

fachíu, fachíuri, s.n. (reg.) ştergar, cârpă purtată de bătrâne.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

fleáce s.f. sg. (reg.) lapoviţă; noroi apătos.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

flotác, flotáce, s.n. (reg.) fulg mare de zăpadă; (la pl.) ninsoare.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

foácă s.f. (reg.) cal de culoare galbenă; focău.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

foácle s.f. pl. (reg.) puzderii lungi de aprins focul sau lampa.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

gonáci2, gonáce, gonáci, -ce, adj. s.m. f. (pop.) 1. care goneşte, aleargă, pune pe fugă. 2. (taur) gonitor. 3. (înv.) explorator, cercetător. 4. persecutor.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

habáci s.m. (reg., înv.) un fel de haină de aba.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

hambác, hambáce, şi hambácuri, s.n. (înv.) instrument pentru calcule aritmetice; abac.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

holeác, holeácă, adj. (înv.) desfrânat.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

iacínt s.m. (înv.) 1. zambilă. 2. varietate de topaz (piatră preţioasă).

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

incáci, -ce, adj. (reg., înv.) neastâmpărat, zburdalnic.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

arcáci (arcáciuri), s.n. – 1. Îngrăditură pentru oi. – 2. Îngrăditură făcută în apă pentru prins peşte. Tc. arkaç (Hasdeu 1492).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

EVACUÁ vb. I. tr. 1. A goli, a lăsa liber, a părăsi (un imobil, o localitate etc.). ♦ A da afară pe cineva dintr-o localitate, dintr-un loc, dintr-o locuinţă etc. 2. A elimina, a îndepărta (dintr-un loc închis) gaze, reziduuri, fecale etc. [Pron. -cu-a, p.i. -uez, 3,6 -uează, ger. -uând. / < fr. évacuer, it., lat. evacuare].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

FACHÍR s.m. Călugăr sau ascet cerşetor din India. ♦ Scamator. [< fr. fakir, cf. ar. faqir – sărac].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

FACIÁL, -Ă adj. Aparţinând feţei, al feţei. [Pron. -ci-al. / < fr. facial, cf. lat. facies – faţă].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

FÁCIES s.n. 1. Aspect al feţei în timpul unei boli; (p. ext.) fizionomie, aspect exterior. ♦ Suprafaţă a unei formaţii anatomice. 2. Aspect caracteristic pe care îl au stratele geologice datorită naturii rocilor şi fosilelor din care sunt alcătuite. ♦ Aspectul unei culturi arheologice în formele ei caracteristice. ♦ Aspectul superficial al unui lucru. [Pron. -ci-es, pl. -uri. / < fr., it., lat. facies].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

FÁCTOR1 s.m. 1. Ceea ce determină, face să ia naştere un proces, o acţiune. 2. (Mat.) Fiecare dintre termenii unui produs. [< fr. facteur, cf. lat. factor].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

FÁCTOR2 s.m. Funcţionar, agent poştal care distribuie corespondenţa la adresă. [< fr. facteur].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

FIÁCRU s.n. (Rar) Trăsură de piaţă. [Pron. fi-a-, pl. -re, -ruri. / < fr. fiacre].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

jeácte s.m. (reg., înv.) nume de peşte.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

FLACÍD, -Ă adj. Flasc. ♦ (Despre tulpini) Crescut drept, dar care mai târziu se îndoaie dintr-o cauză oarecare. [< lat. flaccidus].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

FLACÓN s.n. Sticluţă (închisă ermetic) în care se ţin medicamente, parfumuri etc. / < fr. flacon].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

GUAIÁC s.m. v. gaiac.

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

matrác, matrácuri, s.n. (înv.) băţ, ciomag.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

mărác adj. (reg.) foarte sărac.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

actuar = persoana fizica înregistrata în Registrul actuarilor, specializata în evaluarea riscului prin metode statistice care, în domeniul asigurarilor, sunt folosite pentru calcularea primelor, rezervelor tehnice si a anuitatilor

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

măzác1, măzáci, s.m. (înv.) scriitoraş, conţopist.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

măzác2, măzácă, adj. (înv.) murdar.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

MOACĂ, -E, s.f. 5. mutră

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

moácre s.f. pl. (reg.) 1. cireşe pietroase. 2. căpşuni.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

bacará (bacarále), s.f. – Joc de cărţi, maca. Fr. baccara. Din abrevierea fr. bac provine bac, s.n. (carte fără valoare).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

Bacắu s.m. – Oraş din sud-vestul Mold. A-şi găsi Bacăul, a da de bucluc. Expresia se explică, după Hasdeu 2291, prin aluzie la neplăcerile pe care odinioară le făcea călătorilor importanta vamă din Bacău, centru vamal pentru tot ce intra din Munt. şi Trans. – După Cihac, II, 477 (cf. Weigand, Jb., XVI, 75), din mag. bakó „călău”. Este vorba cu mai multă probabilitate de o contaminare a ambelor cuvinte, adică de o interpretare umoristică a numelui oraşului, prin intermediul cuvîntului mag.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

bacceá (baccéle), s.f. – Bătrîn decrepit, ramolit, terminat. Tc. bahsizça „fără valoare” (Iorgu, GS, IV, 381). Scriban se gîndeşte, cu mai puţine şanse, de a se adeveri, la tc. baǵci.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

mutfác, mutfácuri, s.n. (înv.) bucurie a sultanului sau a unui paşă; provizii de miere, ceară, unt, pentru serai.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

nacáş, nacáşi, s.m. (înv.) vopsitor, zugrav.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

nafacá, nafacále, s.f. (înv.) 1. toate mijloacele de subzistenţă (în bani şi în natură) ce-i revin unei persoane; porţie, tain, mertic. 2. salariu, leafă; pensie. 3. (cu forma nacaf) ospăţ, praznic. 4. (cu forma nacafá) obicei, deprindere, nărav. 5. (cu forma nacafá) preocupare, pasiune. 6. pretenţie; capriciu, toană. 7. necaz, neajuns; belea, pacoste, năpastă. 8. defect, viciu.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

nafacá, nafacále, s.f. (înv.) 1. toate mijloacele de subzistenţă (în bani şi în natură) ce-i revin unei persoane; porţie, tain, mertic. 2. salariu, leafă; pensie. 3. (cu forma nacaf) ospăţ, praznic. 4. (cu forma nacafá) obicei, deprindere, nărav. 5. (cu forma nacafá) preocupare, pasiune. 6. pretenţie; capriciu, toană. 7. necaz, neajuns; belea, pacoste, năpastă. 8. defect, viciu.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ACARCE pron. nehot. (Criş., Trans. SV) Orice. Unul crede că e slobod acarce a mînca. N. TEST. (1648). Poţi luoa acaru-ce de furat pre banii tăi cei buni. C 1692, 506r; cf. C 1692, 504v, 517r; PSALTIRE SEC. XVII, apud TEW. Etimologie: acar + ce. Vezi şi acar, acarcare.

Dicţionarul limbii române literare vechi (1640-1780) - Termeni regionali, Mariana Costinescu, Magdalena Georgescu, Florentina Zgraon, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1987

ACERAT s.n. (Ban.) Aşteptare. Acsĕratul. Expectatio. AC, 326. Etimologie: acera. Vezi şi acera.

Dicţionarul limbii române literare vechi (1640-1780) - Termeni regionali, Mariana Costinescu, Magdalena Georgescu, Florentina Zgraon, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1987

bageác (-curi), s.n. – Lucarnă, fumar. – Var. bagea(că), bageag(ă). Mr. băgé,, megl. báğă. Tc. baca(k) (Şeineanu, II, 35; Lokotsch 167; Ronzevalle 43; Graur, GS, VI, 330); cf. ngr. μπαδζάϰ, alb. bağë, bg. badza. Puşcariu, Dacor., VIII, 107, pare a considera bagea drept formă primitivă, şi bageacă drept rezultat al contaminării cu ogeac.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

nepáce s.f. (înv.) 1. conflict armat, război. 2. nelinişte, tulburare.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

INTÁCT, -Ă adj. Neatins, neştirbit; întreg. [< fr. intact, cf. lat. intactus].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

oácăr, oácără, oácări, oácăre, adj. (înv. şi reg.; mai ales despre oi) 1. cu pete negre pe la bot, urechi, ochi. 2. murdar, nespălat.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ostrác, ostráce, s.n. (reg.) grămadă de hârburi.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

oturác1, oturáci, s.m. (înv.) veteran, invalid de război.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

oturác, oturáce, s.n. (înv.; mai ales la pl.) 1. popas mai lung al armatei într-un loc; bivuac. 2. lemnele încovoiate formând scheletul luntrei.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

páclă, pácle, s.f. (reg.) 1. pachet (de tutun, de ţigări, de bumbac). 2. (la pl.) chibrituri.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

pactól s.n. (reg.) râu mic.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

partác s.n. (reg.) bucată.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

patáci s.m. pl. (reg.) floarea-paştilor, păştiţe.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

pionác, pionáce, s.n. (reg.) clopoţel.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

pipáci, pipáci, s.m. (reg.) mac.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

JACÁRD s.n. Dispozitiv compus dintr-o serie de ace orizontale cu ochiuri, montat la războaiele mecanice de ţesut, care produce ţesături cu desene complicate. [Pl. -de, -duri. / cf. Jacquard – inventatorul războiului mecanic de ţesut].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

plácet s.n. (înv.) aprobare, încuviinţare.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

KARNÁC s.n. Calitate de bumbac egiptean. [< fr. karnac].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

bogáci (-ce), s.n. – Biscuit, pesmet. – Var. bogace, pogace, (Bucov.) pohace. Mr. bugace, megl. pugace, istr. pogace. Este cuvînt intrat probabil în rom. pe căi diferite, din it. focaccia. Cf., pe de o parte, tc. boǵaça, ngr. μπογάτσα, şi pe de altă parte bg., sb. pogača, mag. pogácsa.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

LACERÁ vb. I. tr. (Liv.) A sfâşia, a rupe în bucăţi. [< fr. lacérer, cf. lat. lacerare].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

LACHÉU s.m. 1. Fecior, servitor îmbrăcat în livrea (în casele aristocrate feudale şi burgheze). 2. (Fig.; peior.) Servitor, unealtă a intereselor cuiva (mai ales a claselor stăpânitoare). [< fr. laquais].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

LACTÁT s.m. Sare a acidului lactic. [< fr. lactate].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

LACTÁT, -Ă adj. De lapte; care conţine lapte. [Cf. fr. lacté].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

LACTÉE adj.f. Calea lactee = îngrămădire de stele care apar pe cer în forma unei benzi alburii; Calea laptelui, Drumul robilor. [< fr. lactée, cf. lat. lac – lapte].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

!acácie (-ci-e) s. f., art. acácia (-ci-a), g.-d. art. acáciei; pl. acácii, art. acáciile (-ci-i-)

Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a, , Editura Univers Enciclopedic, 2005

poácă1 s.f. (reg.; deprec.) persoană în vârstă, bătrână; hoaşcă.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

poácă2 s.f. (reg.) 1. lovitură (dată cu pumnul). 2. neînţelegere, conflict, ceartă, discordie.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

pogáce, pogăci, s.f. (reg.) 1. turtă de mălai coaptă în cuptor; turtă din aluat de fâină de grâu, preparată de obicei cu jumări de porc. 2. azimă în spuză. 3. turtă dulce. 4. pâine muiată în miere, care se dă mirilor. 5. mămăligă tăiată felii prăjită pe jăratic. 6. turtă din seminţe de floarea soarelui sau de dovleac, după extragerea uleiului din ele. 7. mâncarea servită cuscrilor în ziua logodnei de către mire.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

poháce s.f. (reg.) v. pogace.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

boráci (-ciuri), s.n. – Unealtă, burghiu. Din. germ. bohren „a perfora”.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

MACERÁ vb. I. tr. A lăsa un corp mai mult timp într-un lichid la temperatura obişnuită spre a-i dizolva părţile solubile. ♦ refl. (Despre corpuri) A elimina particulele solubile (prin menţinerea într-un lichid). [< fr. macérer, cf. lat. macerare].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

poleác, -ă, poléci, -ce, adj., s.m. şi f. (înv. şi reg.) 1. polon, polonez, leşesc. 2. (s.f.) limba poloneză. 3. (s.m şi f.) persoană de origine polonez, polon. 4. (s.f.; în forma: polacă) dans de origine poloneză; polcă. 5. (s.m. şi f.; reg.) persoană care are un defect la vorbire. 6. (s.m. şi f.) persoană scoasă din evidenţa militară; reformat.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

MANIÁC, -Ă adj., s.m. şi f. (Suferind) de o manie; tipicar, (om) cu ticuri. [Pron. -ni-ac. / < fr. maniaque].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ACÁCIE s.f. v. acacia. [în DOOM 2]

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

ACCIZÁ, accizéz, vb. I. Tranz. A prevedea perceperea unui acciz (unei accize). (din acciz(ă) + suf. -a) [în DOOM 2]

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

poplác, popláci, s.m. (reg.) peşte mic din apele de munte; molete, grindel.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

MACABÉ s.n. Varietate de struguri albi cu bobul rotund şi mare. [< fr. maccabéo].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

MACAMÁ s.f. (Lit.) Specie literară arabă asemănătoare nuvelei, în care se foloseşte proza ritmată. [< germ. Makame].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

MACHIÁ vb. I. tr., refl. A(-şi) da feţei o anumită înfăţişare cu ajutorul fardurilor; a (se) grima. [Pron. -chi-a, p.i. 3,6 -iază, ger. -iind. / < fr. maquiller].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

MÁCLĂ s.f. Grup de două sau de mai multe cristale alipite sau întrepătrunse. [< fr. macle, cf. lat. macula – pată].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

MACRÓU s.n. Peşte de mare cu spatele albastru-verzui cu dungi negre. ♦ Conservă proaspătă din carnea acestui peşte. [< fr. maquereau].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

MACULÁ vb. I. tr. 1. (Liv.) A păta. 2. A strica o coală de tipar îmbâcsind-o cu prea multă cerneală. [Cf. fr. maculer, lat. maculare].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

taceau

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

HACKER s.m. 1. Persoană foarte pasionată de calculatoare, care deţine cunoştiinte avansate de utilizare a acestora. 2. Persoana foarte pasionată de tehnologie şi de înţelegerea modului in care funcţionează diferite dispozitive. 3. În general termenul desemnează o persoană motivată de dorinţa de a înţelege lucrurile în profunzime.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

brotác (brotáci), s.m. – Animal amfibiu înrudit cu broasca. – Var. brotec, bro(a)tic, brotac, brotan, brotoc(ar), buratec, buratic. Lat. *brotāchus, din gr. βροτάχος, forma ionică, de la βάτραχος (Puşcariu, Conv. lit., XXXV, 831; Thumb 12; Meyer 47; Candrea-Dens., 184; REW 1333; DAR; Philippide, II, 634; Pascu, I, 221; Diculescu, Elementele, 420; Skok, ZRPh., LIV, 481; Rosetti, II, 67); cf. alb. bretëk, calabr. vratiku. Buratec presupune o contaminare cu bură. Der. brotăcel, s.m. (brotac; cintezoi, Fringilla chloris); brotăcime, s.f. (mulţime de brotaci). Din rom. pare a proveni bg. botrak (Alisma plantago), cf. Capidan, Raporturile, 215.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

atacat

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

râmác s.n. (reg.) undiţă de pescuit în apă tulbure.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

sacăt adj. invar. (înv.) de calitate inferioară.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

saceác, saceácuri, s.n. (reg.) 1. (în forma: salceag) parte componentă a unei case, lată de 2-3 palme, care se află între calcan şi streaşina casei. 2. (în forma: saciap) parte a podului situată pe capetele ieşite în afară ale grinzilor. 3. (în forma: saciap) locul gol la streaşina casei, între cosoroabă şi grindă. 4. bârna care leagă stâlpii casei deasupra.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

sacfíu, sacfíi, s.m. (înv.) garoafă.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

sacrét, -ă, adj. (înv. şi reg.) 1. primejdios. 2. drăcesc, diavolesc. 3. (substantivat, m.) diavol, drac.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

NACRÍT s.n. (Geol.) Silicat de aluminiu hidratat, natural, din grupa caolinului. [< fr. nacrite, germ. Nakrit].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

saráci, saráci, s.m. (înv.) rândaş, grăjdar domnesc.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

buimác (buimácă), adj. – Tulburat, ameţit, năuc. Origine necunoscută. Legat fără îndoială de bui şi buiac, chiar dacă lipseşte etimonul exact (Cihac, II, 31). Este puţin probabilă ipoteza lui Scriban, întemeiată pe tc. buyunmak „a creşte”. – Der. buimăci, vb. (a zăpăci, a ameţi, a tulbura); buimăceală, s.f. (năuceală, stupoare); buimăcie, s.f. (rar, năuceală); buimatec, adj. (rar, năuc, prostit).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

bumbác (-curi), s.n. 1. Plantă exotică aclimatizată în România (prima filatură în Bucureşti, în 1805; primele culturi în Ilfov, în 1863). – 2. Fibră de bumbac. – 3. Vată. – Mr., megl. bumbac, istr. bubmǫc. Din lat. tîrzie bombax sau *bombacum (Puşcariu 236; REW 1202; DAR). Este cuvînt comun majorităţii limbilor europene; prin urmare, este greu de stabilit provenienţa sa în rom. Diez, II, 8, îl derivă din lat. bombyx, al cărui rezultat ar fi fost diferit. *Bombacum (rezultat al unei contaminări a lui bambax cu βόμβυξ) este un etimon posibil (DAR, Byhan, Jb., VI, 201), cf. bombacium › it. bombagio, bambagio. Cihac, II, 33, crede că este de origine sl. (sb. bùmbak, bòmbak, bg. pam(b)uk, cf. alb. pumbak, pambuk, mag. pamuk). Totuşi, der. este dificilă în acest sens, datorită accentului în sb.; astfel încît Candrea, Elementele, 407, consideră că, dimpotrivă, sb. provine din rom. Roesler 500 şi Şeineanu, II, 63, îl derivă din tc. pam(b)uk, de unde provin bg., alb. şi mag.; persistă însă aceleaşi dificultăţi fonetice. Rom. nu coincide cu nici una din formele menţionate aici, ci pare a fi rezultatul unui amestec al temei romanice (bomb-) cu terminaţia turco-slavă (ak), fără a se putea determina mai îndeaproape elementele contaminării. Der. bumbăcar, s.m. (bumbac, plantă; lucrător care se ocupă cu torsul firelor de bumbac; negustor de ţesături de bumbac); bumbăcăriţă, s.f. (plantă ciperacee, Eriophorum angustifolium sau E. Latifolium); bumbăcel, s.n. (fir de bumbac); bumbăci, vb. (a umple cu bumbac; în Arg., a bate, a pedepsi sau a fura, a şterpeli); bumbăcos, adj. (moale, gingaş, elastic).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

burlác (burláci), s.m. – Necăsătorit. Din rus. burlak, după Cihac, II, 35; Berneker 102; şi DAR; însă Berneker recunoaşte că termenul este obscur în rusă. – Der. burlăcesc, adj. (de burlac); burlăceşte, adv. (ca burlacii); burlăci, vb. (a trăi ca burlac); burlăcie, s.f. (viaţă de burlac).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

scodác, scodáci, s.m. (reg.) păduche.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

caimác (-ce), s.n. – 1. Pojghiţă de grăsime pe suprafaţa laptelui fiert. – 2. Spuma de la cafeaua turcească. – 3. Strat superior de tutun, în pipă. – Mr., megl. căimac. Tc. kaymak (Roesler 594; Şeineanu, II, 76; Lokotsch 1009; Ronzevalle 131), cf. ngr. ϰαïμάϰι, alb., bg. kaimak, sb. kajmak.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

soácă, soáce, s.f. (reg.) moară pusă în mişcare de cai.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

calpác (calpáce), s.n. – Căciulă înaltă cilindrică, din blană de oaie cu părul pe din afară. O purtau la început domnitorul şi boierii, începînd din sec. XVIII au folosit-o şi negustorii mai bogaţi. Tc. kalpak (Roesler 594; Şeineanu, II, 83; Lokotsch 1039; Ronzevalle 135); cf. ngr. ϰαλπάϰι, bg., sb. kalpak, mag. kalpag, rus. kolpag, fr. colback, it. colbàc, colbacche.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ORÁCOL s.n. 1. Răspuns al unei divinităţi la întrebările adresate de obicei prin persoane care pretindeau că pot comunica cu acestea; (p. ext.) răspunsul obţinut; prezicere, prevestire, profeţie. ♦ Loc unde se făceau prezicerile. 2. Persoană despre care se credea că poate prevesti viitorul. ♦ Hotărâre dată de o persoană cu autoritate; (p. ext.) cel care dă această hotărâre. [Var. oracul s.n. / < lat. oraculum, cf. it. oracolo].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ORÁCUL s.n. v. oracol.

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ORGIÁC, -Ă adj. Cu caracter de orgie; orgiastic. [Pron. -gi-ac. / < fr. orgiaque].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

PACFÓN s.n. v. pacfong.

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

PACHÉT s.n. 1. Reunire de obiecte legate sau învelite laolaltă; legătură; obiect, lucru învelit în hârtie, în carton etc. 2. Ansamblu de piese de acelaşi fel, folosite într-un sistem tehnic. [< fr. paquet, cf. germ. Packet, fr., engl. packet].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

suláce adj. invar. (înv.) care are forma de sulă.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ceanác (-enáce), s.n. – Lighean. Tc. çanak (Cihac, II, 559; Roesler 607; Şeineanu, II, 122; Meyer 142; Lokotsch 391; Ronzevalle 74), cf. ngr. τσανάϰι, alb. tšanak. Cuvîntul exista şi în cuman. čanak (cf. Kuun 124). Pascu, I, 189, a încercat să-l explice prin tc. çini (cf. cinie), cu suf. -ac.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

PLACÁJ s.n. 1. Placă obţinută prin încleierea mai multor foi de furnir aşezate unele peste altele; se foloseşte la confecţionarea de mobile, de panouri etc. 2. Înveliş de piatră, de cărămidă, de lemn etc. cu care se acoperă un element de construcţie, un obiect de lemn etc. pentru a le proteja sau a le da un aspect mai frumos. 3. Oprirea din acţiune a unui jucător la rugbi prin imobilizare cu mâinile; placare. [< fr. placage].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

PLÁCĂ s.f. 1. Foaie de metal, de lemn, de sticlă, de ebonit etc. 2. Tablă, tăbliţă pe care este scris, săpat ceva. [Pl. plăci. / < fr. plaque, cf. it. placca].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

PLACÁT s.n. (Rar) Anunţ, afiş; pancartă. [< Pl. -te, -turi. / < placa].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

PLACÁT, -Ă adj. 1. Acoperit cu un strat de alt material. 2. (Sport; despre un jucător de rugbi) Oprit să pătrundă spre poarta adversă. [< placa].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

PLACÍD, -Ă adj. Apatic, flegmatic; calm, blajin. [Cf. fr. placide, it. placido, lat. placidus].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ceplác (-că), adj. – Sărac, mizer. Tc. çiplak (Şeineanu, II, 35). Înv., sec. XVIII.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

cerdác (-ce), s.n. – 1. Balcon închis cu gratii sau geamuri. – 2. Pavilion, chioşc. – 3. Terasă, balcon. – 4. Acoperiş cu care se protejează troiţele şi fîntînile. – Mr. cirdache, megl. čărdac. Tc. çerdak (Cihac, II, 560; Şeineanu, II, 123; Roesler 607; Meyer 442; Lokotsch 397; Ronzevalle 73); cf. ngr. τσαρδάϰι, alb. tśardhak, bg., sb., rus. čardak. După Miklosich, Wander., 13, rut. čerdak provine din rom.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ştrac, ştrácuri, s.n. (reg.) cârlig de care se agaţă pieile la tăbăcărie.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

RACÓRD s.n. Legătură; contact (între părţile unei lucrări, ale unei instalaţii etc.). V. branşament. ♦ Tub flexibil, ţeavă de legătură între două ţevi. ♦ Porţiune dintr-un circuit electric care leagă un aparat, o instalaţie etc. cu reţeaua electrică de distribuţie. ♦ (Cinem.) Legătură între două secvenţe de film, între două benzi de sunet. [Pl. -duri. / < fr. raccord].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

RACLÓR s.n. 1. Dispozitiv mobil servind la curăţirea nămolului depus pe fundul decantoarelor. 2. Lamă subţire de oţel cu muchie ascuţită, folosită pentru aşchiere; răzuitor. [Cf. fr. racloir].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

tambác s.n. (reg.; în expr.) a pune tambacul = a) bănui; b) a stărui, a insista.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

RAPÁCE adj. invar. Răpitor; hrăpăreţ, apucător, lacom. [< it. rapace, cf. fr. rapace].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

tejiác s.m. (reg.) copac uscat; osiac.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

tomáci s.m. pl. (reg.) ciorapi.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

REFÁCE vb. III. tr. 1. A face din nou; a repara. 2. A reconstrui. ♦ tr., refl. (Fig.) A (se) face din nou sănătos, a (se) întrema. 3. A schimba, a transforma. [P.i. refác. / < re- + face, după fr. refaire].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

tumbác, tumbácuri, s.n. (înv.) 1. abanos, lemn negru. 2. alamă; tombac.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

turlác, turláci, s.m. (reg.) 1. om ameţit, cherchelit, mahmur; zăpăcit, năuc. 2. om nehotărât, ridicol.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ţácă, ţăci, s.f. (reg.) 1. scândurea de lovit mingea la un joc de copii; (art.) jocul de copii. 2. un fel de cioc de barză, făcut din scândurele şi fixat pe faţa flăcăului deghizat în brezaie.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ţubác s.n. (reg.) picior de pasăre; pulpan.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ţuiác, ţuiáci, s.n. 1. par scurt, ţăruş. 2. stâlp de susţinere. 3. unealtă de găurit fierul.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

zambác s.m. (reg.) crin roşu.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

RÚCSAC s.n. Sac care se poartă în spate, folosit mai ales de excursionişti; raniţă. [Pl. -curi, (s.m.) -ci. / < germ. Rucksack].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

SACRÁL, -Ă adj. Referitor la sacrum; de (sau la) sacrum. [Cf. germ. sakral].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

SÁCRUM s.n. (Anat.) Os triunghiular al bazinului, aşezat la partea inferioară a şirei spinării şi care împreună cu oasele pelviene formează bazinul. [Var. sacru s.n. / < fr. , lat. sacrum].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

SAGÁCE adj. invar. Pătrunzător, ager la minte; perspicace. [Cf. fr., it. sagace, lat. sagax].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ciolác (cioláci), s.m. – 1. Mutilat, invalid, şchiop, ciung. – 2. (Arg.) La jocul de cărţi, valet, fante. Tc. çulak (Cihac, II, 566; Roesler 608; Şeineanu, II, 131; Lokotsch 437; Ronzevalle 79); cf. alb. tsoljak, bg., sb. çolak. – Der. ciolnav, adj. (bolnav, beteag) prin contaminare cu bolnav; ciolăci, vb. (a mutila).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

stomac, pântece

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

acquis

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ciutác s.m. – 1. Turc sau bulgar mahomedan din Dobrogea. – 2. Ţărănoi, necioplit, netot. – Var. citac. Tc. çitak (DAR).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

clácă (clắci), s.f. – 1. (Înv.) Prestaţie feudală, muncă neplătită pe care iobagul era obligat să o facă în folosul stăpînului. – 2. Muncă voluntară, care se face de obicei între vecini, spontan şi gratuit, cu caracter de reciprocitate. Se face în general pentru muncile cîmpului, pentru construcţii şi, între femei, pentru treburile gospodăreşti, şi se termină de obicei printr-o petrecere, cu băuturi şi jocuri de societate. Sl. tlaka „serviciu feudal” (Cihac, II, 416; Conev 66); cf. sb., cr., slov., ceh. tlaka „serviciu”, pol. tłoska „muncă voluntară”, rut. kljaka, al cărui fonetism indică un împrumut din rom. (Miklosich, Wander., 21; Candrea, Elemente, 407). Cf. toloacă. – Der. clăcui, vb. (a organiza sau a participa la o clacă, muncă voluntară); clăcaş, s.m. (înv., birnic; care ia parte la o clacă); clăcăşesc, adj. (de clăcaşi).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

coácă (cóci), s.f. – 1. Manivelă. – 2. Cobiliţă. Sb. kvaka „cîrlig” (DAR). Cuvînt rar, în Banat şi Olt. – Der. cocaie, s.f. (cîrlig, cange; cobiliţă; băţ, par) cu suf. -aie (după DAR, din mag. kakó; după Scriban, din bg., sb. kuka).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

coácin (-nă), adj. – (Oaie) cu capul brun. – Mr., megl. coaţin. Lat. coccĭnus „roşu” (Candrea, Éléments, 65; Puşcariu 383; Candrea-Dens., 382; REW 2008; Diculescu, Elemente, 438); cf. alb. kuatšëcîrmîz”.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

cobáce (-e), s.f. – 1. Colibă. – 2. Dependinţe. – Var. (Trans.) cobaşe. Sb. kòbača (Densusianu, Haţeg, 56; DAR). În Banat şi Trans. de Sud. Din aceeaşi familie par a face parte mai multe cuvinte, a căror legătură exactă este greu de definit: cobîlcer (var. cobîlşer), s.n. (Banat, scrumieră); cobîlteaţă, s.f. (coteţ de găini), pe care DAR îl pune în legătură cu germ. Kobel „colibă”; cobîrlău, s.n. (coteţ de găini; vizuină de urs); cobîrnă, s.f. (colibă); cobilete (var. copileţ), s.n. (nişă, firidă; colţ, ungher). Poate sînt în legătură cu colibă (vezi cuvîntul), prin intermediul unei metateze a radicalului lor comun, cobil-.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

coinác (-ce), s.n. – 1. Articulaţie în general. – 2. Gleznă. – 3. Zar. – 4. Sfoară de care se leagă o greutate sau o piatră, şi care se foloseşte la pescuit sau pentru a coborî zmeul. – 5. Contragreutate. – 6. Membru viril. – 7. Flăcău, june. Tc. kainak „articulaţie” (Şeineanu, II, 141), cf. bg. kojnak şi coi.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

cólaca s.m. – Linguşitor, periuţă. Ngr. ϰόλαϰας (Tiktin; DAR). Sec. XIX, înv. – Der. colachie, s.f. (adulare, linguşire), din ngr. ϰόλαϰεία.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

haraci

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

*accéde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. accéd; conj. prez. 3 să acceádă (nefolosit la timpuri trecute, moduri impers.)

Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a, , Editura Univers Enciclopedic, 2005

*accépt s.n.

Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a, , Editura Univers Enciclopedic, 2005

*accesá (a ~) vb., ind. prez. 3 acceseáză

Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a, , Editura Univers Enciclopedic, 2005

*accizá (a ~) vb., ind. prez. 3 accizeáză

Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a, , Editura Univers Enciclopedic, 2005

!acésta pr. m., adj. pr. postpus m. (omul ~), g.-d. acéstuia, pl. acéştia (-tia); f. aceásta, g.-d. acésteia, pl. acéstea; g.-d. pl. m. şi f. acéstora

Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a, , Editura Univers Enciclopedic, 2005

condác (-ce), s.n. – 1. Patul puştii. – 2. Braţ. Tc. kondak, ngr. ϰοντάϰι (Cihac, II, 568; Meyer 197; Şeineanu, II, 145).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

condác (-ce), s.m. – Imn, cînt bisericesc. – Mr. cundache. Ngr. ϰοντάϰιον, de la ϰόντος „scurt”, în parte prin intermediul sl. kondakŭ (Vasmer, Gr., 81). Sec. XVII.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

condác (-ce), s.n. – 1. Patul puştii. – 2. Braţ. Tc. kondak, ngr. ϰοντάϰι (Cihac, II, 568; Meyer 197; Şeineanu, II, 145).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

!aciolá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se acioleáză

Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a, , Editura Univers Enciclopedic, 2005

ŞACÁL s.m. Animal sălbatic carnivor care trăieşte în haite în Africa, în Asia şi în Caucaz, hrănindu-se mai ales cu hoituri. [< fr. chacal, cf. tc. çakal].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

*acquís (drepturile şi obligaţiile statelor Uniunii Europene, actele normative respective) (fr.) [pron. akí] (ac-quis) s. n., art. acquís-ul

Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a, , Editura Univers Enciclopedic, 2005

ŞÉLAC s.n. Răşină naturală secretată de o insectă din regiunile tropicale şi întrebuinţată la prepararea unor lacuri, a cerii roşii etc. [Var. şerlac s.n. / < germ. Schellack].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

TÁCKLE s.n. (Sport) Blocarea adversarului (la rugbi etc.). [Pron. tecl. / < engl. tackle].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

TÁCTIC, -Ă adj. Referitor la tactică; conform cu o anumită tactică. [Cf. fr. tactique].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

TACTÍL, -Ă adj. Referitor la pipăit; care se poate percepe prin pipăit. [< fr. tactile, cf. lat. tactilis].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

*actánt s. m., pl. actánţi

Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a, , Editura Univers Enciclopedic, 2005

TENÁCE adj. 1. Dârz, stăruitor, perseverent. 2. (Despre un material) Rezistent la rupere; dur, tare. [< fr., it. tenace, cf. lat. tenax].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

TERIÁC s.n. 1. (Ant.) Compoziţie medicamentoasă folosită ca remediu contra muşcăturilor de şarpe şi în multe maladii. 2. Medicament universal; panaceu. [Pron. -ri-ac. / cf. fr. thériaque, gr. theriake (antidosis) – antidot contra animalelor veninoase, sălbatice].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

corsác (-ci), s.m. (Înv.) Blană de vulpe provenind din Republica Tătară. Rus. korsak (sec. XVIII).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

TOMBÁC s.n. Aliaj de cupru şi zinc. [Var. tumbac s.n. / < fr. tombac].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

TUMBÁC s.n. v. tombac.

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

cováci (cováci), s.m. – Fierar. – Var. (Mold.) coval(iu), covar. Sl. (bg., sb.) kovačĭ (Miklosich, Slaw. Elem., 25; Miklosich, Lexicon, 295; Cihac, II, 78; Meyer 203; Conev 76), cf. alb. kovač, mag. covacs (Gáldi, Dict., 122). Var., din rut. kovalĭ, şi covar, cu schimbare de suf. – Der. covăcie, s.f. (fierărie); covăcesc, adj. (de fierar). Cf. încovoia.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

!bacará (cristal, joc de cărţi) s. f., art. bacaráua, g.-d. art. bacarálei; (obiecte, partide) pl. bacarále, art. bacarálele

Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a, , Editura Univers Enciclopedic, 2005

Bacắu (nume de loc) s. propriu n., art. Bacắul

Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a, , Editura Univers Enciclopedic, 2005

crijác (crijáci), s.m. (Înv.) Încrucişat. Pol. Krzyzak, der din sl. križĭ „cruce”. Sec. XVII.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

bacceá (rar) s. f., art. bacceáua, g.-d. art. baccélei; pl. baccéle, art. baccélele

Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a, , Editura Univers Enciclopedic, 2005

crivác (-ce), s.n. – 1. Bîtă, ciomag. – 2. Fiecare din parii care formează cadrul pietrei fixe a morii de grîu. – 3. Bîrnă care întăreşte scheletul unor luntre. – 4. Scripete, troliu. Bg., rut. krivak „lemn strîmb” (Cihac, II, 84). Cf. crivală, crivină.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

facuta

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

cuşác (-ci), s.m. – Grindă principală. Tc. kuşak „centură”, cf. bg., sb. kusak.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

dănác (dănáci), s.m. – Tînăr, flăcău, june. – Megl. dănac. Bg. danak „tăuraş” (Candrea; Scriban), din tc. dana „tăuraş”. Este greşită der. de la d’ande (un) an, propusă de Puşcariu 1186. Probabil acelaşi cuvînt, prin intermediul ţig., l-ar fi dat pe danciu, s.m. (flăcău, băiat ţigan), care s-a încercat să se explice plecîndu-se de la numele propriu Danciu (Şeineanu; Candrea), din ţig. den či „donnez-moi quelque chose” (Graur 147), sau din mag. dancs „murdar” (Drăganu, Dacor., IV, 1553); ultimele explicaţii nu se potrivesc cu folosirea acestui cuvînt chiar de ţigani.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

acadea, acadele s.f. 1. prostituată ieftină. 2. penis. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

acaret, acareturi s.n. 1. fleac, mărunţiş 2. (la pl. – deţ.) obiecte de uz personal (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

achita, achit v.t. a omorî (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

diácon (diáconi), s.m. – Membru al clerului aflat pe prima treaptă a ierarhiei bisericeşti. Gr. διάϰονος (Murnu), în parte prin intermediul sl. dijakonŭ (Vasmer, Gr., 52). – Der. diaconar, s.n. (înv., liturghier); diaconeasă, (femeie în slujba bisericii); diaconesc, adj. (de diacon); arhidiacon, s.m. (prim diacon).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

dibáci (dibáce), adj. – 1. Iscusit, îndemînatic. – 2. (Arg.) Frumos, fain. – Var. (Mold.) ghibaci. Sb. gibak „flexibil”, din sl. gybati „a încovoia” (Cihac, II, 119; Tiktin; Byck-Graur, BL, I, 24), cu finala alterată prin analogie cu pl. Şi consoana iniţială a fost alterată, prin hiperurbanism, considerîndu-se probabil var. ghibaci ca fiind pronunţare mold. – Der. dibăci (var. ghibăci), vb. (a afla; a nimeri; Arg., a pune mîna pe, a-şi însuşi); dibăcie, s.f. (dexteritate, iscusinţă, pricepere); nedibaci, adj. (lipsit de dibăcie). Cf. dibui (după Tiktin şi Scriban, dibui, a influenţat probabil formal pe dibaci).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

Acesta est une extras din Don Quichote, cred ca cuvantul maciuca are ceva in legature cu Vargas y Machuca, este prea importanta asemanarea si sensul comun, merci, bulbucifrom.ro „I remember having read how a Spanish knight, Diego Perez de Vargas by name, having broken his sword in battle, tore from an oak a ponderous bough or branch, and with it did such things that day, and pounded so many Moors, that he got the surname of Machuca, and he and his descendants from that day forth were called Vargas y Machuca.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

fáchie (fáchii), s.f. – Făclie. Lat. fac(ŭ)la (Puşcariu 567; Candrea-Dens., 539; REW 3137; DAR), cf. it. fagola (abruz. fárchia), sp. faja (cf. Menéndez Pidal, RFE, 1920, 9), santander. laja, port. facha. Este dublet de la făclie, cf. Hasdeu, Posteritatea lat. fax, Col. lui Traian, 1883, p. 112-21.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

fáclă (fácle), s.f. – Torţă. Ngr. φάϰλα, din lat. facŭla, cf. bg. fakla. – Der. făclie, s.f. (lumînare; torţă), cu suf. -ie, cf. bg. faklija, sb. faklja, mag. fáklya, it. fiaccola (rom. provine din bg., după Cihac, II, 106 şi DAR; soluţia nu pare probabilă, fiind cuvînt care apare în rom. începînd din sec. XVI; după Mladenov, bg. provine din germ. Fackel, soluţie care nici ea nu pare convingătoare); făcliaş (var. rară făclaş), s.m. (purtător de torţă); făclier, s.m. (lumînar); făclieş, s.m. (Mold., licurici).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

fiácru (fiácre), s.n. – Birjă, trăsură de piaţă. Fr. fiacre. Înv., ca şi dubletul fiacăr, s.n., din germ. Fiaker.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

NACRÍT s. n. silicat natural de aluminiu hidratat din grupa caolinului. (< fr. nacrite)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ORÁCOL s. n. 1. (ant.) răspuns profetic al anumitor divinităţi la întrebările adresate prin persoane care pretindeau că pot comunica cu acestea; prezicere, prevestire, profeţie. ♢ loc unde se făceau asemenea preziceri. 2. cel despre care se credea că poate prevesti viitorul. ♢ hotărâre dată de o persoană cu autoritate. (< lat. oraculum, it. oracolo, fr. oracle)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ORGIÁC, -Ă adj. cu caracter de orgie; orgiastic; simpotic. (< fr. orgiaque)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

PÁCHER s. n. dispozitiv folosit în sonde pentru izolarea apelor superioare şi a gazelor şi pentru protecţia coloanelor împotriva turtirii sau plesnirii. (< germ. Pacher, fr. pacher, rus. packer)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

PACHÉT1 s. n. 1. reunire de obiecte legate sau învelite laolaltă în hârtie, în carton etc. o (fam.) a trimite pe cineva ~ = a expedia fără voia lui. 2. formă intermediară a semifabricatului la producerea tablei subţiri prin laminare periodică. 3. grup de două-patru trenuri care circulă în acelaşi sens între două staţii. 4. (sport) pack (2). 5. set, mulţime de probleme, legi, măsuri etc. o ~ de nervi = persoană nervoasă, care se agită continuu. (< fr. paquet, germ. Packet)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

PACHÉT2 s. n. (inform.) subdiviziune a unui mesaj, în anumite tipuri de reţele. (după engl, fr. package)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

PLACÁJ s. n. 1. placă de lemn prin încleierea mai multor foi de furnir aşezate unele peste altele, servind la confecţionarea de mobile, panouri etc. 2. îmbrăcăminte de protecţie sau cu caracter estetic din piatră, cărămidă, lemn etc. a unui element de construcţie, obiect de lemn etc., pentru a le proteja sau a le da un aspect mai frumos. 3. (rugbi) oprirea din acţiune a unui jucător prin imobilizare cu mâinile. (< fr. placage)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

PLACÁT s. n. placardă; anunţ, afiş. (< germ. Plakat)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

PLÁCĂ s. f. 1. foaie de metal, lemn, sticlă, ebonită etc. o ~ aglomerată = placă din aşchii de lemn presate cu diferiţi lianţi; ~ fotografică = placă de sticlă acoperită pe una din feţe cu o emulsie fotosensibilă; ~ de acumulator = fiecare dintre electrozii unui acumulator, pe care se află o pastă de materie activă. 2. disc muzical. o a schimba (sau a întoarce) ă = a schimba subiectul unei discuţii sau comportarea faţă de cineva. 3. ~ turnantă = disc de oţel sau de fontă, prevăzut cu şine, care, rotindu-se pe un pivot, serveşte la întoarcerea vehiculelor uşoare de cale ferată; (fig.) răspântie, încrucişare de drumuri. 4. ~ de fundaţie = fundament de beton al unei clădiri; placă de bază. 5. tablă pe care este scris, săpat ceva. 6. proteză dentară. 7. ~ continentală = bucată relativ independentă a scoarţei terestre, de forma unei calote sferice, care se mişcă în raport cu altele. (< fr. plaque)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

PLACÍD, -Ă adj. apatic, flegmatic; calm, liniştit. (< fr. placide, lat. placidus)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

RACEMI- elem. „racem”. (< fr. racémi-, cf. lat. racemus, ciorchine)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

RACKET RÁ-CHET/ s. n. stoarcere de bani prin intimidare şi violenţă; extorsiune. (< engl., fr. racket)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

RACLÁJ s. n. curăţire a stratului superficial al mucoasei uterine pentru îndepărtarea ovulului fecundat; chiuretaj. (< fr. raclaje)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

RACLÓR s. n. 1. dispozitiv mobil pentru curăţirea nămolului depus pe fundul decantoarelor. 2. lamă subţire de oţel cu muchie ascuţită, pentru aşchiere; răzuitor. (< fr. racloir)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

RACOLÁ vb. tr. a recruta, a ademeni prin promisiuni, presiuni etc. (< fr. racoler)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

RACÓRD s. n. 1. legătură, contact (între părţile unei lucrări, instalaţii etc.). o ~ olandez = holendru (1). 2. element de legătură între două ţevi, conducte etc. 3. porţiune dintr-un circuit electric care leagă un aparat, o instalaţie etc. cu reţeaua electrică de distribuţie. 4. (cinem.) legătură între două secvenţe de film, între două benzi de sunet. (< fr. raccord)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

RAPÁCE adj. lacom, hrăpăreţ, apucător. (< fr., it. rapace, lat. rapax, -acis)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

REFÁCE vb. I. tr. 1. a face din nou; a repara. 2. a reconstrui. 3. a schimba, a transforma. II. tr., refl. (fig.) a (se) face din nou sănătos, a (se) întrema. (după fr. refaire)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

RÚCSAC s. n. sac de excursie, cu bretele, care se poartă pe spate. (< germ. Rucksack)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

SACADÁ vb. intr. a vorbi, a acţiona, a se manifesta sacadat. (< fr. saccader)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

SACHÉM s. m. membru al consiliului la unele triburi indiene din America de Nord. (< fr. sachem)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

SACHÉT s. n. punguliţă, săculeţ. (< fr. sachet)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

SACRÁL1, -Ă adj. referitor la sacrum. (< germ. sakral)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

SACRÁL2, -Ă adj. care îmbracă un caracter sacru; sacrat1. (< fr. sacral)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

SACRÁT, -Ă adj. sacral2. (< fr. sacré)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

SÁCRUM s. n. os triunghiular la partea inferioară a coloanei vertebrale, care împreună cu oasele pelviene formează bazinul. (< fr., lat. sacrum)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

SAGÁCE adj. inv. pătrunzător, ager la minte; perspicace. (< fr. sagace)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

SFACÉL s. n. 1. cangrenă uscată în leziunile traumatice întinse sau în organele care degenerează prin ischemie. 2. boală a trunchiului sau a ramurilor arborilor care produce uscarea acestora. (< fr. sphacèle)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

SLOVÁC, -Ă adj., s. m. f. (locuitor) din Slovacia. ♢ (s. f.) limbă slavă vorbită de slovaci. (< fr. slovaque)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ŞACÁL s. m. 1. mamifer carnivor, asemănător cu lupul, care trăieşte în haite în Africa, Asia meridională şi Caucaz, hrănindu-se cu hoituri. 2. (fig.) om rapace, josnic. (< fr. chacal)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ŞÉLAC/ŞÉRLAC s. n. răşină naturală secretată de o insectă din regiunile tropicale, folosită la prepararea unor lacuri, a cerii roşii etc. (< germ. Schellack)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

TACHÉT s. m. 1. (mar.) suport în formă de T pe o navă, de care se leagă parâmele şi saulele. 2. cilindru metalic scurt din mecanismul de distribuţie cu supape al unei maşini, care are rolul de a împiedica uzura tijei supapei. ♢ element la îmbinarea a două piese cu rolul de a mări suprafaţa de transmitere a forţelor. 3. (mine) opritor pe care se aşază colivia în staţie la rampă şi care se îndepărtează în timpul mersului coliviei. (< fr. taquet)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

TACKLE TECL/ s. n. deposedare neregulamentară de minge a adversarului la fotbal, rugbi etc., acţionând asupra acestuia cu piciorul, cu capul, cu genunchii, cu pieptul, prin acroşaj etc.; tackling. (< engl. tackle)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

TÁCTIC, -Ă I. adj. referitor la tactică; conform cu o anumită tactică. II. s. f. 1. arta organizării şi conducerii acţiunilor de luptă ale trupelor. 2. mod de folosire a diferitelor forme şi mijloace ale luptei revoluţionare într-o perioadă relativ scurtă, pentru realizarea obiectivului fundamental strategic, în funcţie de împrejurările social-politice concrete. 3. (fig.) mod de acţiune; totalitatea mijloacelor folosite de cineva pentru a izbuti într-o acţiune. (< fr. tactique)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

TACTÍL, -Ă adj. referitor la pipăit; perceput prin pipăit. (< fr. tactile, lat. tactilis)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

TENÁCE adj. 1. dârz, stăruitor, perseverent. 2. (despre materiale solide) care prezintă tenacitate (2); dur, rezistent, tare. (< fr. tenace, lat. tenax)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

TERIÁC s. n. 1. (ant.) medicament contra muşcăturilor de şarpe şi în multe maladii. 2. remediu contra otrăvurilor, migrenelor etc.; panaceu. (< fr. thériaque)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

TIC-TÁC interj. şi s. n. cuvânt care imită sunetul ritmic al ceasornicului, bătăile inimii etc. (< fr. tic -tac, germ. Ticktack)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

TOMBÁC s. n. aliaj de cupru şi zinc, de culoarea aurului, folosit sub formă de sârme, table etc. (< fr. tombac)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

TORAC(O)- elem. „torace”. (< fr. thorac/o/-, cf. gr. thorax, -akos)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

TORÁCE s. n. 1. cavitate a corpului mărginită de vertebrele regiunii dorsale, coaste şi stern, în care se află principalele organe ale sistemului respirator şi circulator. 2. segment mijlociu al corpului insectelor, de care sunt legate picioarele. (< it. torace, lat., fr. thorax)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

TRÁCIC, -Ă adj. trac2 (II). (< lat. thracicus)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

TRACTÁ vb. tr. a exercita o forţă de tracţiune asupra unui vehicul. (< fr. tracter)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

TURÁCO s. m. pasăre arboricolă, de mărimea unui fazan, având pe cap o creastă de pene moi, în pădurile Africii tropicale. (< fr., engl. touraco)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

URACIL s. n. bază azotată piramidinică din structura acizilor nucleici. (< fr. uracile)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

VACÁNT, -Ă adj. 1. (despre un post, o funcţie) neocupat; liber. 2. (despre o succesiune) care nu este reclamată de succesori (2). (< fr. vacant, lat. vacans)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

VACÁRM s. n. zgomot mare, hărmălaie, larmă, tumult. (< fr. vacarme)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

VACCÍN1 s. n. preparat biologic din microbi sau toxine atenuate, care este inoculat în organism în scopul obţinerii imunităţii. ♢ urmă lăsată pe corp de o vaccinare. (< fr. vaccin, lat. vaccinus)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

VACCIN2(O)- elem. „vaccin, vaccinare”. (< fr. vaccin/o/-, cf. lat. vaccinus)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

VACUÓM s. n. totalitatea vacuolelor din citoplasmă. (< fr. vacuome)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

VÁCUUM s. n. 1. (fiz.) vid. 2. ~ -extractor = aparat în obstetrică pentru extragerea fătului pe căile genitale. 3. aparat în care se face concentrarea unei soluţii la o presiune inferioară presiunii atmosferice. (< fr., lat. vacuum)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

VARIÁC s. n. transformator electric pentru reglarea tensiunii de ieşire. (< engl. variac)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

VIVÁCE I. adj. inv. 1. vioi, ager, plin de viaţă. 2. peren (1). II. adv. (muz.) foarte repede, între allegro şi presto; vivo. (< it., fr. vivace)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

VORÁCE adj. 1. care mănâncă cu lăcomie, mâncăcios adefag. 2. (fig.) avid, lacom. (< fr. vorace, lat. vorax)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ZODIÁC s. n. zonă circulară în care ecliptica ocupă mijlocul şi care conţine cele 12 constelaţii (corespunzătoare lunilor) pe care le parcurge Soarele în mişcarea sa aparentă în cursul unui an. (< fr. zodiaque, lat. zodiacus, gr. zodiakos)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

Acadea multicolora in forma de baston.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

hácana adv. – 1. Mai la o parte. – 2. Neobişnuit, rar. Ţig. akana „acum” (Graur 157; Juilland 166).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

haráci (haráciuri), s.n. – Tribut; mai cu seamă cel plătit de Principate imperiului turc, din sec. XV pînă in sec. XIX, cu puţine întreruperi. – Mr. hărace. Tc. harac (Roesler 606; Şeineanu, II, 206; Ronzevalle 589, cf. ngr. χαράτσι, alb., bg. harac, mag. harács. – Der. haracciu, s.m. (strîngător de biruri), din tc. haracci; hărăcer, s.m. (perceptor), ambele înv.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

holeác (holeácă), adj. – Libertin, desfrînat. Rut. cholĕk (Bogaci, BF, V, 235). Sec. XVII, înv.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

iacínt (iacínţi), s.m. – 1. Zambilă. – 2. Narcisă (Hyacinthus orientalis). – Var. iachint. Ngr. ὑάϰινθος (sec. XVII) şi modern din fr. hyacinthe. Var. este înv.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

iaprác s.m. – Somn de mărime mică. Tc. yaprak „foaie” (Scriban).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

durbac=un om sarit de pe fix din neamul durtampitinebu' mereu rade omoara lume (este copil)ha ha ha sant di neamul lui das nus chairs hasa

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

hogeác (reg.) s. n., pl. hogeácuri

Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a, , Editura Univers Enciclopedic, 2005

limáce s.f. (pl. limáci)

Dictionnaire morphologique de la langue roumaine, A. Lombard, C. Gâdei, Editura Academiei, Bucureşti, 1981

BUFTÁC s.m. (Reg.) Buftea. – Din buft + suf. -ac.

Dicţionarul limbii române moderne, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Academiei, Bucureşti, 1958

lácăt (lácăte), s.n. – Mecanism de închis cu toartă. – Var. (Trans., Mold.) lăcată. Mag. lakat (Cihac, II, 511; DAR; Gáldi, Dict., 93), cf. sb., cr., slov. lokot, pus în legătură cu it. lucchetto (Berneker 729), fr. loquet. – Der. lăcătuş, s.m., din mag. lakatos, cf. rut. ljokotos; lăcătui, vb.; lăcătuşerie, s.f.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

lachéu (lachéi), s.m. – Valet. Fr. laquis, cf. it. lacchè, rus. lakej (Sanzewitsch 205).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

lácşe (-e), s.f. – (Banat) Un fel de tăieţei. Mag. laksa (Candrea; DAR).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

leácă s.f. – Pic, cîtime mică, fărîmă, pişcătură, fir, bob, strop. (Se foloseşte numai cu art. indef. oleacă „puţin”). Ngr. ὀλιγάϰι dim. al lui ὀλίγο (Cihac, II, 680; Philippide, Principii, 107; Scriban). Ngr. se pronunţă şi ὀλιάϰι; cf. abruz. licca „un pic”. A ajuns să se confunde cu leac „remediu”, prin obişnuinţa de a administra medicamentele în cantităţi foarte mici; din această confuzie rezultă leac, s.n. (pic), de leac (încrucişat cu de loc) „complet, total, fără limite”. Pentru separarea lui o, considerat greşit ca art., cf. strachină şi, în sens contrar, omidă.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

liliác (liliéci), s.m. – Animal. – Mr. lelic. Sl. lilikŭ „cufundar” (Miklosich, Slaw. Elem., 28; Miklosich, Lexicon, 337; Cihac, II, 171; Tiktin), cf. sb. ljiljak „liliac”, rut. lilik „liliac”. Înrudirea acestor cuvinte cu ceh., rus. lelek „varietate de rîndunele”, sb. lelek „barză”, bg. lilek „barză”, ngr. λέλέϰας „barză”, alb. ljeljek „barză”, încă admisă în general, ar putea fi iluzorie; e vorba probabil de cuvinte der. din tc. leylek „barză” (Lokotsch 1294), independent de cuvintele anterioare. Din rom. se pare că provine mag. liliák (Edelspacher 18).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

liliác (-íeci), s.m. – Plantă cu flori mov (Syringa vulgaris). – Mr. lilic, megl. liliac. Tc. (arab.) leylak, din per. lilach „culoare violet” (Eguilaz 439; Roesler 597; Şeineanu, II, 246; Conev 49), cf. ngr. λειλάϰι, bg. liljak, pol. lilak, mag., sp. lila, it. lillà, fr. lilas. Fonetismul arată că forma cuvîntului rom. s-a confundat cu liliac (animalul). – Der. liliachiu, adj. (violet), lulachi, adj. (rar, violet), din ngr. λουλάι.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

CRACÁJ, cracajuri, s.n. Cracare. – După fr. cracking (<engl.).

Dicţionarul limbii române moderne, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Academiei, Bucureşti, 1958

lugáci (lugáci), s.m. – 1. (Banat) Varietate de spin, Dipsacus, silvestris. – 2. (Bucov.) Piţigoi, Pyrrhula vulgaris. Bg. lugačka, din bg., sb. lug „imaş” (Candrea; Scriban).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

macará (macarále), s.f. – Aparat, unealtă de ridicat. – Mr. măcară. Tc. makara (Miklosich, Türk. Elem., II, 122; Roesler 572; Meyer 255; Şeineanu, II, 240; Berneker, II, 9; Lokotsch 1371), cf. ngr. μακαρᾶς, alb. makarë, sb., bg. makara. Măcărău, s.n. (Olt., manivelă de puţ cu scripete) este acelaşi cuvînt.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

maculá (maculéz, maculát), vb. – A păta, a murdări. Fr. maculer. – Der. maculatură, s.f., din fr. maculature; maculator, s.n. (caiet de notiţe).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

martác (martáci), s.m. – Par, ţăruş. Tc. mertek „lemn fasonat” (Şeineanu, II, 249; Berneker, II, 38; Tiktin; Lokotsch 1458), cf. bg. martak. – Der. mărtăci, vb. (a pune bîrne la acoperiş).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

măzác (măzáci), s.m. – 1. Mîzgălitor. – 2. Persoană murdară, slinoasă. Bg. mazačĭ, pol. mazacz (Tiktin). Sec. XVIII, Mold. – Der. măzăcie, s.f. (murdărie).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ÎRACÁ interj. v. îracan.

Dicţionarul limbii române moderne, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Academiei, Bucureşti, 1958

mlácă (mlắci), s.f. – Mocirlă, mlaştină. Sb., rut. mlaka (Tiktin). În Olt. şi Banat. – Der. mlăcos, adj. (mocirlos); mlaştină, s.f. (mocirlă), probabil în loc de *mlaciştină, din pl. sau mai curînd de la un dim. *mlačka (după Scriban, de la un sl. *mlaščina; după Puşcariu, Conv. Lit., XXXVIII, 463, din alb. mlašk, cf. Philippide, II, 724; după Conev 40, din sl. mlaština, care nu ne e clar); mlăştinos, adj. (mocirlos); mlaştiniţă, s.f. (plantă, Epipactis palustris).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

moácă (moáce), s.f. – 1. Măciucă, ghioagă. – 2. Căpăţînă, devlă. – 3. Cap de dovleac, persoană ignorantă. – 4. Domnişoară, tinerică. – 5. Zglăvoacă. – 6. Mormoloc. – 7. Barbun (Cottus gobio). Creaţie expresivă, pornind de la *moc, formă neastestată, care indică ideea de „obiect rotund”, cf. coc (Iordan, Dift., 208; Philippide, Principii, 61; Iordan, BF, IV, 183). Legătura care s-a încercat să se stabilească cu sb., cr. muk „tăcere” (Loewe 71) nu pare posibilă. – Der. moche, s.f. (toantă, proastă); moachiţă, s.f. (proastă, neroadă); mochiu, s.m. (prost, imbecil); măcău, s.n. (Bucov., Mold., ghioagă); mocan, s.m. (ţopîrlan, nătîng; om de munte ardelean, cioban din Transilvania), cu suf. -an (der. din mag. mokány „ţăran”, propusă de Cihac, II, 516, nu e posibilă); mocancă, s.f. (ţărancă din Transilvania, transilvăneancă); mocăncuţă, s.f. (un dans popular; Arg., hîrtie de 500 lei), la care ultimul sens se explică prin efigia acelei emisiuni; mocănesc, adj. (rustic; pastoral); mocănos, adj. (nerod, nătărău); mocîrţan, s.m. (nerod); mocofan, s.m. (nerod); mogîrlan, s.m. (bădăran, necioplit); modîrlan, s.m. (nerod); mocîrţă (var. mogîrlă), s.f. (nerod); mogîrdan (var. mogîldan, mogîdău), s.m. (bădăran, nerod; măscărici); mogîndă, mogîrdă, mogîldeaţă, mogîrdeaţă, Trans. mohoandă, mohîndeaţă, mohondeaţă, Mold. măgăiaţă, mogoiaţă), s.f. (pocitanie, necioplit); moglan, s.m. (ţăran); modoran (var. modoroi), s.m. (Mold., Trans., ţăran); mohoandă, s.f. (Trans., toantă, proastă); modîlcă, s.f. (tumoare, gîlcă); modîlcos, adj. (cu umflături). Pentru unele din aceste cuvinte s-au căutat etimologii străine. Modîrlan a fost pus în legătură cu sb. mučurli (Cihac, II, 201); modoran cu ţig. (Graur 173); modoroi cu mag. mogor(va) „morocănos” (Cihac, II, 516) sau cu modur (Candrea); şi modîlcă ar fi în loc de *mogîlcă, din rut. mogilka „gorgan” (Cihac, II, 204; Bogrea, Dacor., IV, 834). – Cf. mocăi.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

musacá (musacále), s.f. – Mîncare de vinete cu carne tocată. Tc. musaka, cf. ngr. μουσαϰᾶς (Ronzevalle 161; Tiktin).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

mutpác (-curi), s.n. – Bucătărie. – Var. matpah, matbah, mutpah. Tc. matbah, mutfak (Tiktin). Sec. XVIII, înv.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

nafacá (-ále), s.f. – 1. Raţie, porţie, dietă. – 2. Necesitate, nevoie. – 3. Soartă, noroc. – Var. nacafa. Tc. (arab.) nafaka (Şeineanu, II, 267; Lokotsch 1532), cf. ngr. ἀναφαϰᾶς. Sec. XVIII, înv., cu primele două sensuri.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

najdác s.n. – Şmirghel. Rus. naždak (Cihac, II, 209). Sec. XIX, înv.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

OÁCĂN, -Ă adj. v. oacăr.

Dicţionarul limbii române moderne, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Academiei, Bucureşti, 1958

OTARÁC, otarace, s.n. (Reg.) Scăunaş (format dintr-o scândură aşezată transversal) la capătul dinainte al luntrei de pescuit.

Dicţionarul limbii române moderne, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Academiei, Bucureşti, 1958

oácăr (oácără), adj. – (Oaie) albă cu pete negre pe bot. – Mr. oacăr(n)ă. Origine necunoscută. S-a presupus gr. ὠχρός sau ỏϰρίαϰος „palid” (Cihac, II, 679; Diculescu, Elemente, 441); sau oacheş (Tiktin); sau bg. okrena (Capidan,, Elementul slav în dialectul aromîn, 76); sau bg. vakălŭ „cu ochi negri” (Candrea); sau lat. *obaquilus, în loc de aquilus „brunet” (Densusianu, GS, VI, 317-19; Scriban); dar nici una dintre ipoteze nu e convingătoare. Trebuie să existe o legătură ca oacheş.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

opácă (opắci), s.f. – 1. (Pl. Trans.) Detenţie, arestare. – 2. Furchet, cuzinet. – 3. Vîslă, lopată. Sl. opako „înapoi”, slov. opak „pe dos, invers” (Miklosich, Slaw. Elem., 34; Cihac, II, 228), cf. sl. opačica „legătură”. – Der. opăci, vb. (a împiedica; a tulbura; a molesta, a deranja), din sb., slov. opaciti; opăceală, s.f. (molestare, supărare); opacină, s.f. (vîslă), din sl. opačina „legătură”, cf. ceh. opačina „vîslă”, rut. opačyna „vîslă”.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

orácol (orácole), s.n. – Prezicere, profeţie. It. oracolo.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

pacfón s.n. – Aliaj de cupru, zinc şi nichel. Germ. Packfong.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

pachet (pachéte), s.n. – Legătură, pac, boccea; balot. Fr. paquet, cf. tc., rus. paket. – Der. împacheta, vb. (a ambala); despacheta, vb. (a dezambla).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

parmác (parmáci), s.m. – 1. Grilaj, balustradă. – 2. Stîlp. – Mr. părmache, megl. părmaţ. Tc. parmak „deget” şi „bară de fier” (Roesler 601; Şeineanu, II, 283; Lokotsch 1636; Ronzevalle 57), cf. ngr. παρμάϰι, alb., bg., sb. parmak şi de asemeni palmac. – Der. părmăcui, vb. (a întări cu parmaci, a îngrădi); parmaclîc, s.n. (balustradă, parapet), din tc. parmaklik, cf. ngr. παρμαϰλίϰια, bg., sb. parmakluk. E dubletul lui pîrmac, s.n. (Olt., par), din sb. parmak.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

plácă (plắci), s.f. – 1. Tablă, planşă. – 2. Tăbliţă de ardezie. – 3. Disc. – 4. Firmă, semn, insignă. – 5. Decoraţie, decorare. Ngr. πλάϰα (Miklosich, Fremdw., 118; Cihac, II, 688; Graur, BL, V, 74), întărit ulterior de fr. plaque. – Der. placa, vb. (a aplica, a lipi; a părăsi), din fr. plaquer, galicism; placard, s.n., din fr. placard; placaj, s.n., din fr. placaje; plachetă, s.f., din fr. plaquette; platcă, s.f. (tăbliţă).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

GRACÍL, -Ă adj. delicat, subţire, fragil, plăpând, firav. (< fr., it. gracile)

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

tacticǎ;

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

pogáce (-e), s.f. – Turtă. – Var. pogaci, pohace, bogace, pohaci. Mr., megl. pugace. It. foccacia, prin intermediul sb., bg. pogača (Miklosich, Slaw. Elem., 36; Miklosich, Fremdw., 118; Cihac, II, 272; Densusianu, Rom., XXXIII, 283; Conev 86; Battisti, III, 1672), sau al mag. pogácsa (Gáldi, Dict., 152), cf. ngr. πογάτζα.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

poleác (poléci), s.m. – Polonez. Sl. poljakŭ, cf. sb., cr., slov., rus. poljak. Înv., modern. polon, adj. (polonez) din lat. polonus, sec. XIV, şi polonez, s.m. – Der. polcă, s.f. (Mold., jachetă, pieptar), din pol. polka „poloneză”, cf. rut. poljka „haină lungă” (Tiktin); polcuţă, s.f. (Mold., vestă); polecesc, adj. (înv., polon); poloşe (var. poluşe), s.f. (oaie de rasă polonă). – Cf. leah.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

gracíl adj. m., pl. gracíli; f. sg. gracílă, pl. gracíle

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

RACHÍE s.f. v. rachiu.

Dicţionarul limbii române moderne, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Academiei, Bucureşti, 1958

protác (-ce), s.n. – Ciur, sită, dîrmon. Sb. protak (Candrea).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

puháce (-e), s.f. – Bufniţă. – Var. buhoci. Tc. buhaç (Tiktin).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

rachíu (rachíuri), s.n. – Vinars. – Var. Trans. rachie. Mr. arăchie, megl. răchiie. Tc. raki ‹ arab. araq (Roesler 601; Cihac, II, 302; Şeineanu, II, 298), cf. bg., sb. rakija, ngr. ραϰί, rus. raki, şi direct din arab., fr. arak, it. arac(ca), sp. arac, engl. arrack. – Der. rachier, s.m. (producător de ţuică, distilator); rachiereasă (var. rachieriţă), s.f. (nevastă de rachier); rachigiu, s.m. (înv., producător de ţuică), din tc. rakici; rachierie, s.f. (distilerie); rachiiţă, s.f. (înv., bodegă).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ACCENT

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

răvác (-curi), s.n. – 1. Miere naturală. – 2. Primul must, care curge fără a distruge strugurii. – Var. ravac. Tc. ravak (Şeineanu, II, 300; Lokotsch 1710), cf. sb. ravak. – Der. răvăci, vb. (a pritoci vinul), probabil cuvînt identic cu a răvăşi, vb. (a pritoci vinul; a descompune, a răscoli, a zăpăci), pentru al cărui semantism cf. cele două sensuri ale sp. trasegar; răvăşeală (var. răvăceală), s.f. (dezordine, zăpăceală).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

şacál (şacáli), s.m. – Mamifer carnivor sălbatic, asemănător cu lupul (Canis aureus). – Var. înv. ceacal. Fr. chacal, var. (sec. XVIII) direct din tc. çakal.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

sácfiu (-ii), s.m. – Garoafă (Dianthus caryophyllus). – Var. Mold. sanhiu. Mag. szégfű (Drăganu, Dacor., VI, 275; Candrea; Gáldi, Dict., 156).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

sacîz (-zuri), s.n. – Colofoniu. – Mr. samsacîz. Tc. sakiz, samsakiz (Şeineanu, II, 305; Lokotsch 1801), de origine turanică, cf. cuman. sachex (Kuun 92), sb. sakaz, alb. sakes.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

lacuna,-a 1.Spatiu gol in interiorul a ceva.2.Intrerupere involuntara in inlantuirea unor idei.3.(Fig.)Carenta ,lipsa. S.f,g.-d. art. lacunei ,pl.lacune

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

sărác (sărácă), adj. – 1. Nevoiaş, sărman. – 2. Amărît, nenorocit. – 3. Redus, meschin. – 4. Orfan. – Var. sireac. Sl. sirakŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 44; Cihac, II, 326; Phlippide, II, 732; C. C. Giurescu, R. istorică, XIII, 23-43), cf. bg., sb. sirak „orfan”. – Der. sărăcan, s.m. (sărac); aracan (var. ăra, ira), interj. (vai), formă abreviată de la sărac (de mine), cf. Graur, BL, IV, 110-2; sărăcăcios, adj. (sărac, umil); sărăcesc, adj. (sărăcăcios); sărăceşte, adv. (ca săracii); sărăci, vb. (a deveni sărac, a se ruina; a lăsa pe cineva fără resurse, a priva; a compătimi); sărăcie, s.f. (mizerie; lipsă, amărăciune; cu prep. de, în funcţie adj., nenorocit, prăpădit); sărăcilă, s.m. (poreclă pentru un sărac; calic); sărăcime, s.f. (mulţime de săraci). Din rom. provine rut. saraka (Miklosich, Fremdw., 124).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

scoáce (-óc, -opt), vb. – (Mold.) A arde, a se răscoace, a se opări, a se pîrjoli. Lat. ezcoquĕre (Tiktin; Candrea; cf. REW 2985), cf. prov., v. port. escozer, sp. escocer şi coace.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

slamác (-ce), s.n. – (Mold.) Paie putrezite. – Var. zlamac. Bg., sb. slamak (Scriban), din sl. slama „paie”. De aici slaniţă, s.f. (rogojină, împletitură de paie pentru a usca fructe), probabil în loc de *slamiţă (după Scriban, în loc de sladniţă). Legătura acestor cuvinte cu ceh. zlamati, pol. zlamać „a face bucăţi” (Tiktin) este dubioasă.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

socáci (-i), s.m. – (Trans.) Bucătar. Mag. szakács (Tiktin; Gáldi, Dict., 160), cf. sl. sokačĭ (Miklosich, Slaw. Elem., 45; Cihac, II, 353). – Der. socăciţă, s.f. (bucătăreasă); socăci, vb. (a găti); socăcioaie (var. sucăcioaie), s.f. (bucătăreasă).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

spanác s.m. – Plantă (Spinacia oleracea). – Mr. spănac. Per. aspanakh, prin intermediul ngr. σπαναϰι (Roesler 576; Densusianu, Rom., XXXIII, 286; cf. Eguilaz 391; REW 706; Vasmer, Gr., 135), cf. cuman., tc. ispanak, alb., bg. spanak.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

Factor solubil eliberat de limfocite în timpul unui nou contact cu antigenul la care au fost sensibilizate şi care declanşează reacţia de imunitate mediată celular.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ablactá vb. tr. a înlocui treptat laptele matern în hrănirea sugarului. (< germ. ablaktieren, lat. ablactare)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ACADIÁN s.n. A doua perioadă a cambrianului. [Pr.: -di-an] – Din fr. acadien.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACALMÍE s.f. Potolire sau încetare temporară a mişcării (vântului sau valurilor). ♦ Fig. Răstimp de linişte în cadrul sau după o perioadă frământată. – Din fr. accalmie.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACÁNTĂ, acante, s.f. 1. Nume dat mai multor specii de plante erbacee decorative din familia acantaceelor, ale căror frunze mari, penate, uneori spinoase, şi rădăcini sunt folosite în medicină (Acanthus). 2. Ornament arhitectonic caracteristic capitelurilor corintice şi compozite; care imită frunzele de acantă (1). [Var.: acánt s.m.] – Din fr. acanthe, lat. acanthus.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACAPARÁ, acaparez, vb. I. Tranz. A cumpăra toate mărfurile sau o anumită categorie de mărfuri de pe piaţă (pentru speculă); a pune stăpânire (în mod silnic, necinstit) pe... ♦ P. ext. A-şi însuşi totul pentru sine în dauna altora. – Din fr. accaparer.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACARIÁN, acarieni, s.m. (La pl.) Arahnide mici, cu capul, toracele şi abdomenul de obicei nediferenţiate, unele dintre ele fiind purtătoare de germeni ai unor maladii grave; (şi la sg.) animal din acest ordin. [Pr.: -ri-an] – Din fr. acariens.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACATÍST, acatiste, s.n. 1. Imn şi slujbă bisericească ortodoxă în cinstea Fecioarei Maria sau a unor sfinţi. 2. Listă de nume dată preotului spre a se ruga, pentru a se ruga pentru persoanele înscrise pe ea. ♢ Expr. A da acatiste (sau un acatist) = a cere preotului să rostească anumite rugăciuni pentru îndeplinirea unei dorinţe. [Acc. şi: acátist] – Din sl. akatistŭ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACÁŢIU s.m. v. acaţ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACĂŢÁ vb. I. v. agăţa.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACCEPTÁ, accépt, vb. I. Tranz. A fi de acord cu...; a primi, a consimţi să...; a admite, a aproba, a încuviinţa. ♦ A suporta, a tolera. – Din fr. accepter, lat. acceptare.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACHÉNĂ, achene, s.f. Tip de fruct indehiscent, a cărui sămânţă, acoperită cu un înveliş tare, nu e sudată de acest înveliş. – Din fr. akène.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACHIESÁ, achiesez, vb. I. Intranz. (Rar) A accepta condiţiile dintr-o acţiune juridică. ♦ A renunţa la o cale de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti. [Pr.: -chi-e-] – Din fr. acquiescer.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACHILÍE, achilii, s.f. Absenţă sau diminuare a secreţiilor digestive sau a unora dintre componentele lor (acidul clorhidric, pepsina etc.), întâlnită în cancerul gastric şi în anemia pernicioasă. – Din fr. achylie.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACÍCLIC, -Ă, aciclici, -ce, adj. 1. (Despre flori) Ale cărei organe sunt aşezate în spirală. 2. (Despre substanţe chimice) Care nu conţine atomi legaţi în ciclu în molecula sa. – Din fr. acyclique.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACIDULÁ, acidulez, vb. I. Tranz. A adăuga o cantitate de acid; a da unei soluţii proprietăţile unui acid; a acri uşor. – Din fr. aciduler.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACIOÁIE s.f. Nume popular pentru diferite metale sau aliaje; obiect făcut dintr-un astfel de metal sau aliaj. [Pr.: -ci-oa-] – Cf. it. a c c i a i o „oţel”.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACIUÁRE s.f. Acţiunea de a (se) aciua şi rezultatul ei. [Pr.: -ciu-a-] – V. aciua.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACIUÁŞ, aciuaşe, s.n. (Rar) Adăpost, refugiu. [Pr.: -ciu-aş] – Aciua + suf. -aş.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACLÍNIC, -Ă, aclinici, -ce, adj. (Despre o regiune) Lipsită de câmp magnetic. – Din fr. aclinique.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACOLISÍ, acolisesc, vb. IV. Refl. (Înv.) 1. A se lega, a se agăţa de cineva, a se ţine de capul cuiva cu duşmănie. 2. A nu lăsa din stăpânire ceea ce a cucerit odată. – Din ngr. ekóllissa (aor. lui kollô „a (se) lipi”).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACOMODÁ, acomodez, vb. I. Refl. A se deprinde cu noi condiţii de viaţă; a se obişnui, a se adapta (2). ♦ A se împăca, a se învoi. – Din fr. accommoder, lat. accommodare.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACOPERÍ, acópăr, vb. IV. 1. Tranz. A pune peste un obiect sau peste o fiinţă ceva care le ascunde sau le protejează. ♢ Expr. (Refl.) A se acoperi de glorie = a săvârşi fapte mari de arme, a fi foarte viteaz. 2. Tranz. A pune peste un obiect deschis ceva care să-l închidă, să-l astupe. ♦ A pune acoperiş unei clădiri. 3. A aplica un strat de material pe suprafaţa unui obiect pentru a-l proteja, a-l face mai rezistent la uzură etc. 4. Tranz. (Mil.) A apăra, a proteja. A acoperi retragerea trupelor. ♦ Refl. A se pune la adăpost prin măsuri şi acte justificative. 5. Tranz. A ascunde, a tăinui. 6. Tranz. A acoperi în intensitate un zgomot, o melodie etc.; a înăbuşi. 7. Refl. şi tranz. A corespunde perfect, a satisface. ♦ Expr. (Tranz.) A acoperi cheltuielile = a face faţă cheltuielilor. 8. Tranz. (Sport; franţuzism) A străbate o distanţă. ♢ Expr. A acoperi terenul = a fi permanent prezent pe terenul de joc. [Prez. ind. pers. 3: acóperă, conj. pers. 3: acópere] – Lat. acco(o)perire.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACORDÁJ, acordaje, s.n. Acordare a unui instrument muzical. – Din fr. accordage.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACORDÁT, -Ă, acordaţi, -te, adj. (Despre unele părţi ale propoziţiei) Pus în acelaşi caz, număr, gen sau persoană ca şi cuvântul de care este legat printr-un raport de determinare. 2. (Despre instrumente muzicale) Care are tonurile în consonanţă. 3. Dat, atribuit; îngăduit, asigurat. – V. acorda.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACÓRDIC, -Ă, acordici, -ce, adj., s.f. 1. (Despre sunete muzicale) Care intră în componenţa acordului. 2. S.f. Disciplină care studiază diferitele acorduri muzicale. – Acord + suf. -ic.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACORDÓR1, acordoare, s.n. Unealtă care serveşte la acordarea unor instrumente muzicale, în special a pianului. – Din fr. accordoir.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACORDÓR2, acordori, s.m. Persoană care se ocupă cu acordarea şi repararea unor instrumente muzicale. – Din fr. accordeur.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACRIBÍE s.f. (Livr.) Exactitate, corectitudine în cercetarea ştiinţifică; p. gener. seriozitate, conştiinciozitate. – Din fr. acribie.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACRILÁT, acrilaţi, s.m. Material plastic sintetic folosit în stomatologie pentru confecţionarea protezelor, a diverselor aparate şi suporturi dentare etc. – Din fr. acrylate.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACRÍLIC, -Ă, acrilici, -ce, adj. 1. (Chim.; în sintagma) Acid acrilic = lichid incolor cu miros înţepător obţinut prin oxidarea acroleinei şi folosit la fabricarea unor materiale sintetice. 2. (Despre produse industriale) Care este obţinut cu ajutorul derivaţilor acidului acrilic (1). Fibră acrilică. – Din fr. acrylique.

Supliment DEX, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Academiei, 1988

ACRINÍE s.f. Lipsă de secreţie sau de excreţie a unei glande. – Din fr. acrinie.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACROBÁT, -Ă, acrobaţi, -te, s.m. şi f. Gimnast care execută exerciţii de echilibristică. ♦ Fig. Persoană inconsecventă în comportare, în idei etc.; persoană care caută să epateze, să iasă din comun. – Din fr. acrobate.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACROLÍT, acrolite, s.n. Statuie ale cărei extremităţi sunt executate din piatră sau din marmură, iar corpul din alte materiale. – Din fr. acrolithe.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACROMÁT, -Ă, acromaţi, -te, adj., s.m. (Obiectiv fotografic) căruia i-a fost corectată sau înlăturată aberaţia cromatică. – Din germ. Achromat, fr. achromat.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACROMÍE s.f. Decolorare congenitală a pielii, ca urmare a dispariţiei pigmentului colorant. – Din fr. achromie.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACRÓNIC, -Ă, acronici, -ce, adj. Fără legătură cu timpul; atemporal. – Din fr. acronique.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACROŞÁ, acroşez, vb. I. Tranz. 1. A atârna, a agăţa, a prinde. 2. (Sport) A opri, a intercepta mingea în aer. ♦ A opri, a intercepta pucul la hochei. – Din fr. accrocher.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACTÍNIC, -Ă, actinici, -ce, adj. (Despre radiaţii) Capabil să producă reacţii (foto) chimice. – Din fr. actinique.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACTÍNIE, actinii, s.f. Animal de mare din încrengătura celenteratelor, fixat pe stânci, variat colorat, cu aspect de floare şi cu orificiul bucal înconjurat de tentacule; anemonă-de-mare, dediţel-de-mare (Actinia) – Din fr. actinie.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACTÍNIU s.n. Element radioactiv descoperit în minereurile din care s-a extras radiul. – Din fr. actinium.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACTINÓN s.n. Izotop al radonului, obţinut prin dezintegrarea actiniului. – Din fr. actinon.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACTINÓT s.m. Silicat natural hidratat de calciu, magneziu şi fier din grupa amfibolilor, frecvent în şisturile cristaline. – Din fr. actinote.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACTORÍE s.f. Profesiunea de actor. – Actor + suf. -ie.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACULEÁT, -Ă, aculeaţi, -te, adj., s.f. 1. Adj. (Despre insecte) Care are ac. 2. S.f. (La pl.) Grup de insecte himenoptere care au ovipozitorul terminat cu un ac; (şi la sg.) insectă care face parte din acest grup. [Pr.: -le-at] – Din lat. aculeatus, fr. aculéates.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACULEÓL, aculeoli, s.m. Ac mic al unor plante; ghimpe, spin1. [Pr.: -le-ol] – Din fr. aculéole.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACUMBÉT, -Ă, acumbeţi, -te, adj. (Despre părţi ale plantelor) Culcat. – După lat. accumbens, -ntis.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACUMULÁ, acumulez, vb. I. Tranz. A aduna, a strânge, a concentra, a înmagazina. – Din fr. accumuler, lat. accumulare.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACUPLÁJ, acuplaje, s.n. Cuplaj. – Din fr. accouplage.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACÚSTIC, -Ă, acustici, -ce, adj., s.f. I. Adj. Care emite, transmite sau recepţionează sunete, care aparţine acusticii (II 1), privitor la acustică. ♢ Nervi acustici = a opta pereche de nervi cranieni. Tub acustic = tub lung care serveşte la transmiterea vocii pe nave, în puţuri minere etc. Cornet acustic = dispozitiv cu ajutorul căruia se recepţionează sunete şi se înlesneşte perceperea lor. II. S.f. 1. Parte a fizicii care se ocupă cu studiul producerii, propagării şi recepţionării sunetelor. ♢ Acustică arhitecturală = ramură a acusticii care studiază fenomenele legate de propagarea undelor acustice în încăperi. 2. Calitatea de a înlesni o (bună) audiţie. – Din fr. acoustique.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACUŞÓR, acuşoare, s.n. Diminutiv a lui ac. – Ac + suf. -uşor.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACUZÁRE, acuzări, s.f. Acţiunea de a acuza şi rezultatul ei; învinuire, învinovăţire, acuzaţie, acuză. ♦ (Concr.) Parte care acuză la un proces. – V. acuza.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACVADÁG s.n. Soluţie de grafit coloidal folosită ca strat conductor pe suprafaţa interioară a părţii tronconice a tuburilor catodice. – Din germ. Acvadag.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACVÁRIU, acvarii, s.n. 1. Vas sau bazin de sticlă sau de ciment cu apă, în care se ţin plante sau animale acvatice vii în condiţii asemănătoare cu cele din natură. ♦ Sală sau clădire care adăposteşte astfel de bazine, în scopuri ştiinţifice sau pentru a fi prezentate publicului. 2. Instituţie ştiinţifică specializată în studiul animalelor acvatice. – Din lat. aquarium, it. aquario.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACVÁTIC, -Ă, acvatici, -ce, adj. 1. De apă, care trăieşte în apă. 2. Format din apă. ♢ Mediu acvatic = apă ca mediu de viaţă. – Din lat. aquaticus, fr. aquatique.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACVIFÉR, -Ă, acviferi, -e, adj. Care conţine apă. Strat acvifer. – Din fr. aquifère.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÁCVILĂ, acvile, s.f. 1. Gen de păsări răpitoare de zi, mari, din familia acvilidelor, cu ciocul drept la bază şi încovoiat la vârf, colţul gurii ajungând sub ochi, cu gheare puternice şi cu aripi lungi şi ascuţite; pajură, aceră (Aquila). 2. Stemă reprezentând o acvilă (1); pajură. – Din lat. aquila, it. aquila.

Dicţionarul