Dictionar Roman Explicativ
 
 
Dictionar » Dictionar Roman-Roman » acantă

acantă

Adauga o definitie | Adauga un cuvant nou.

Toate A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ş T Ţ U V W X Y Z

Cuvant:  
*) pentru a cauta în dictionar utilizaţi caractere româneşti.

acantă

Definitie preluata din dictionarul DEX Online Link

ACÁNTĂ, acante, s.f. 1. Nume dat mai multor specii de plante erbacee decorative din familia acantaceelor, ale căror frunze mari, penate, uneori spinoase, şi rădăcini sunt folosite în medicină (Acanthus). 2. Ornament arhitectonic caracteristic capitelurilor corintice şi compozite; care imită frunzele de acantă (1). [Var.: acánt s.m.] – Din fr. acanthe, lat. acanthus.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACÁNTĂ s. (BOT.; Acanthus longifolius) (pop.) talpa-ursului.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

acántă s. f., pl. acánte

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ACÁNT//Ă ~e f. Plantă erbacee decorativă cu frunze mari şi cu flori albe sau roz grupate în formă de spic; talpa-ursului. /<fr. acanthe, lat. acanthus

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ACÁNTĂ s.f. 1. Plantă ierboasă cu frunze mari şi cu flori albe sau trandafirii, grupate în formă de spic; talpa-ursului. 2. Ornament care imită frunza acestei plante, folosit la decorarea capitelului corintic şi compozit. 3. Apofiza spinoasă a vertebrelor. [Var. acant s.m. / < fr. acanthe, cf. lat. acanthus < gr. akantha – spin].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ACÁNTĂ s. f. 1. plantă erbacee decorativă, cu frunze mari, penate, grupate în formă de spic. 2. motiv decorativ, care stilizează frunza acestei plante. 3. apofiza spinoasă a vertebrelor. (< fr. acanthe, lat. acanthus, gr. akantha)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

BACÁNTĂ, bacante, s.f. (La romani) Preoteasă a zeului Bachus; menadă. ♢ Fiecare dintre însoţitoarele zeului Bachus. ♢ Fig. Femeie destrăbălată. – Din fr. bacchante.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

BACÁNTĂ s. (MITOL.) menadă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

bacántă s. f., pl. bacánte

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

BACÁNT//Ă ~e f. mai ales la pl. 1) (în Roma antică) Preoteasă a zeului Bachus, care celebra bacanalele. 2) fig. Femeie desfrânată, de moravuri uşoare. /<fr. bacchante

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

VACÁNT-Ă adj. 1. ( Despre posturi, funcţii) Neocupat, liber. 2. ( Despre succesiuni) Nereclamat de moştenitori.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

BACÁNTĂ s.f. 1. Preoteasă a cultului lui Bachus. 2. (Fig.) Femeie cu atitudini libertine. [< lat. bacchans, cf. fr. bacchante, it. baccante].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

BACÁNTĂ s. f. 1. (la romani) preoteasă a cultului zeului Bacus; menadă; evie. 2. (fig.) femeie cu atitudini libertine. (< fr. bacchante)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

atacántă s. f., pl. atacánte

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

Adauga o definitie | Adauga un cuvant nou.

Toate A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ş T Ţ U V W X Y Z

Cuvant:  
*) pentru a cauta în dictionar utilizaţi caractere româneşti.
DIC-DEX