Dictionar Roman Explicativ
 
 
Dictionar » Dictionar Roman-Roman » accent

accent

Adauga o definitie | Adauga un cuvant nou.

Toate A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ş T Ţ U V W X Y Z

Cuvant:  
*) pentru a cauta în dictionar utilizaţi caractere româneşti.

accent

Definitie preluata din dictionarul DEX Online Link

ACCÉNT, accente, s.n. 1. Pronunţare mai intensă, pe un ton mai înalt etc. a unei silabe dintr-un cuvânt sau a unui cuvânt dintr-un grup sintactic. ♦ Semn grafic pus de obicei deasupra unei vocale pentru a marca această pronunţare sau altă particularitate de pronunţare. Accent ascuţit. Accent circumflex. Accent grav. ♢ Expr. A pune accentul (pe ceva) = a scoate în relief, a da atenţie deosebită (unei probleme). 2. Fel particular de pronunţare, specific unui grai, unei limbi sau unei stări afective. 3. Scoatere în relief a unui sunet muzical prin amplificarea sonorităţii sau prin prelungirea duratei lui. – Din fr. accent, lat. accentus.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACCÉNT s. 1. v. ton. 2. intonaţie, ton. (Vorbea cu un ~ plin de căldură.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

accént s. n. (sil. ac-), pl. accénte

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ACCÉNT ~e n. 1) Pronunţare mai intensă a unei silabe sau a unui cuvânt. 2) Semn deasupra unei litere sau silabe, care indică locul şi felul accentuării. 3) Mod specific de a vorbi o limbă. Vorbeşte cu un ~ străin. /<fr. accent, lat. accentus

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

[accent, diacritice etc. – tavi!] piesa a costumului taranesc din partile Bihorului, zadie.

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

ACCÉNT s.n. 1. Intonaţie specială a unei silabe dintr-un cuvânt, pusă în evidenţă prin mărirea intensităţii vocii sau prin varietatea tonului. ♦ Emisiune mai intensă a unui sunet sau a unui acord. ♦ Semn grafic care indică accentuarea unei silabe sau a unui sunet. 2. Mod specific de a vorbi o limbă sau un dialect. 3. Intonaţie afectivă, mlădiere specială a tonului, a vocii. 4. (Fig.) Importanţă. [Pl. -te, (rar) -turi. / < lat. accentus, cf. fr. accent].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ACCÉNT, accente, şterge-mă!

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

ACCÉNT s. n. 1. intonaţie specială a unei silabe dintr-un cuvânt prin mărirea intensităţii vocii. ♢ semn grafic care indică această intonaţie. 2. (muz.) emisiune mai intensă a unui sunet, a unui acord. 3. mod specific de a vorbi o limbă, un dialect. 4. inflexiune afectivă a vocii. 5. (fig.) importanţă. o a pune ŭl (pe) = a sublinia, a scoate în relief. (< fr. accent, lat. accentus)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ACCENT

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACCENTUÁ, accentuez, vb. I. 1. Tranz. A marca prin accent (1). ♦ Fig. A sublinia, a întări, a pune în evidenţă, a reliefa. 2. Refl. Fig. A se intensifica. [Pr.: -tu-a] – Din fr. accentuer.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACCENTUÁ vb. 1. a evidenţia, a întări, a marca, a puncta, a releva, a reliefa, a sublinia, (livr.) a învedera, a potenţa. (A ~ calităţile lucrării.) 2. v. insista. 3. a se amplifica, a creşte, a se intensifica, a se întări, a se înteţi, a se mări, a spori.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

accéntic adj. m., pl. accéntici; f. sg. accéntică, pl. accéntice

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

accentuá vb. (sil. -tu-a), ind. prez. 1 sg. accentuéz, 3 sg. şi pl. accentueáză, 1 pl. accentuăm (sil. -tu-ăm); conj. prez. 3 sg. şi pl. accentuéze (sil. -tu-e-); ger. accentuând (sil. -tu-ând)

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

A ACCENTU//Á ~éz tranz. 1) (silabe, cuvinte, propoziţii) A evidenţia prin accent. 2) fig. A scoate în evidenţă în mod deosebit; a sublinia. [Sil. -tu-a] /<fr. accentuer

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE ACCENTU//Á se ~eáză intranz. (despre procese, fenomene) A se desfăşura într-un mod din ce în ce mai energic; a deveni mai intens; a se intensifica; a se adânci. [Sil. -tu-a] /<fr. accentuer

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ACCÉNTIC, -Ă adj. (Despre structura versului) Bazat pe accente. [< accent + -ic].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ACCENTUÁ vb. I. 1. tr. A scoate în evidenţă prin accent (ori printr-un semn grafic) o silabă (sau un cuvânt într-o frază). ♦ (Fig.) A reliefa, a sublinia. 2. refl. (Fig.) A se mări, a spori, a creşte. [Pron. ac-cen-tu-a. / < fr. accentuer].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ACCENTUÁ vb. I. tr. 1. a scoate în evidenţă prin accent. 2. (fig.) a reliefa, a sublinia. II. refl. (fig.) a se mări, a creşte treptat. (< fr. accentuer)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ACCÉNTIC, -Ă adj. (despre structura versului) bazat pe accente. (< engl. accentic)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

accentul este

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

accentul sau

Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, , Editura Academiei, Bucureşti, 1982

ACCENTUÁT, -Ă, accentuaţi, -te, adj. 1. (Despre vocale, silabe, cuvinte) Care poartă accentul, care este scos în relief. 2. Fig. Intensificat. 3. (Indică modul de executare a unei bucăţi muzicale) Puternic, forzato. [Pr.: -tu-at] – V. accentua.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

Accentuat ≠ neaccentuat

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ACCENTUÁT adj. 1. tonic. (Vocală ~; silabă ~.) 2. evidenţiat, întărit, marcat, reliefat, subliniat, (livr.) potenţat. (Semnificaţii ~.) 3. v. proeminent. 4. v. evident.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

accentuál adj. m., pl. accentuáli; f. sg. accentuálă, pl. accentuále

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ACCENTUÁL, -Ă adj. (Lingv.) Referitor la accent; care poartă accentul. [Pron. -tu-al. / Cf. fr. accentuel, engl. accentual].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ACCENTUÁRE, accentuări, s.f. Acţiunea de a (se) accentua. [Pr.: -tu-a-] – V. accentua.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACCENTUÁRE s. 1. accentuaţie. (O ~ corectă a cuvintelor.) 2. evidenţiere, întărire, marcare, relevare, reliefare, subliniere, (livr.) potenţare. (~ unor caracteristici ale lucrării.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

accentuáre s. f. (sil. -tu-a-), g.-d. art. accentuării (sil. -tu-ă-); pl. accentuări

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ACCENTUÁRE s.f. Acţiunea de a (se) accentua; accentuaţie. [Pron. -tu-a-. / < accentua].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

NEACCENTUÁT, -Ă, neaccentuaţi, -te, adj. 1. (Despre vocale, silabe, cuvinte) Care nu poartă accent, care nu este scos în relief. 2. Fig. Lipsit de culoare, de strălucire; şters. [Pr.: ne-ac-cen-tu-at] – Ne- + accentuat.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

Neaccentuat ≠ accentuat

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

NEACCENTUÁT adj. v. aton.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

accentuábil adj. m., pl. accentuábili; f. sg. accentuábilă, pl. accentuábile

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

accentuatív adj. m., pl. accentuatívi; f. sg. accentuatívă, pl. accentuatíve

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

neaccentuát adj. m. (sil. ne-ac-), pl. neaccentuáţi; f. sg. neaccentuátă, pl. neaccentuáte

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ACCENTUÁBIL, -Ă adj. Care poate fi accentuat. [Pron. -tu-a-. / Cf. fr. accentuable].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ACCENTUATÍV, -Ă adj. (Rar) Referitor la accente, la accentuaţie; (despre ritm) tonic. [Cf. it. accentuativo].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ACCENTUATÍV, -Ă adj. referitor la accente, la accentuaţie. (< it. accentuativo)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ACCENTUÁŢIE s. v. accentuare.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

accentuáţie s. f., pl. accentuáţii

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ACCENTUÁŢIE s.f. Accentuare. [Pron. ac-cen-tu-a-ţi-e. / < fr. accentuation].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ACCENTUÁŢIE s. f. accentuare. (< fr. accentuation)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

Adauga o definitie | Adauga un cuvant nou.

Toate A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ş T Ţ U V W X Y Z

Cuvant:  
*) pentru a cauta în dictionar utilizaţi caractere româneşti.
DIC-DEX