Dictionar Roman Explicativ
 
 
Dictionar » Dictionar Roman-Roman » accepta

accepta

Adauga o definitie | Adauga un cuvant nou.

Toate A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ş T Ţ U V W X Y Z

Cuvant:  
*) pentru a cauta în dictionar utilizaţi caractere româneşti.

accepta

Definitie preluata din dictionarul DEX Online Link

ACCEPTÁ, accépt, vb. I. Tranz. A fi de acord cu...; a primi, a consimţi să...; a admite, a aproba, a încuviinţa. ♦ A suporta, a tolera. – Din fr. accepter, lat. acceptare.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

A accepta ≠ a dezaproba, a refuza, a renunţa, a respinge

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ACCEPTÁ vb. 1. v. aproba. 2. v. admite. 3. v. consimţi. 4. v. conveni. 5. (POL.) a agrea. (A ~ un ambasador.) 6. v. recunoaşte. 7. v. îngădui. 8. v. împărtăşi.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

acceptá vb., ind. prez. 1 sg. accépt, 3 sg. şi pl. accéptă, 1 pl. acceptăm; conj. prez. 3 sg. şi pl. accépte

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

A ACCEPTÁ accépt tranz. 1) (cadouri, propuneri) A primi în mod voit. 2) fin. (conturi, poliţe etc.) A primi în vederea achitării. /<fr. accepter, lat. acceptare

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ACCEPTÁ vb. A fi de acord, a admite -Din fr. Accepter, germ. Akzept

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ACCEPTÁ vb. I. tr. A se învoi, a primi, a consimţi, a admite. [Pron. ac-cep-. / cf. fr. accepter, lat. acceptare].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ACCEPTÁ vb. tr. a primi, a consimţi, a fi de acord. (< fr. accepter, lat. acceptare)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

acceptá (acceptát, át), vb. – A fi de acord, a admite. < Fr. accepter. – Der. accept, s.n., din germ. Akzept care coincide cu pers. I de la accepta; acceptabil, adj.; acceptant, s.m. (persoană care acceptă); accepţiune, s.f.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ACCEPTÁT adj. 1. v. aprobat. 2. v. admis. 3. admis, recunoscut, (înv.) recept. (O opinie ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ACCEPTÁRE, acceptări, s.f. Acţiunea de a accepta şi rezultatul ei. ♦ Consimţământ al întreprinderii cumpărătoare pentru achitarea unei cereri de plată emise de întreprinderea furnizoare. ♦ Semnătură de aprobare pusă pe o poliţă prin care semnatarul se obligă să plătească la scadenţă suma din poliţa respectivă. ♦ Manifestare a voinţei de a dobândi un anumit drept ori de a primi o succesiune sau o ofertă de încheiere a unui contract. – V. accepta.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

Acceptare ≠ dezaprobare, renunţare, respingere

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ACCEPTÁRE s. 1. v. aprobare. 2. v. admitere. 3. admitere, recunoaştere. (~ unui alt punct de vedere.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

acceptánt adj. m., pl. acceptánţi; f. sg. acceptántă, pl. acceptánte

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

acceptáre s. f., g.-d. art. acceptării; pl. acceptări

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ACCEPTÁNT, -Ă adj., s.m. şi f. (Jur.) (Parte) care acceptă, care-şi dă consimţământul. [< fr. acceptant].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ACCEPTÁRE s.f. Acţiunea de a accepta şi rezultatul ei; primire, consimţire. ♦ (Cont.) Consimţământul întreprinderii cumpărătoare pentru achitarea unei cereri de plată emise de întreprinderea furnizoare; ordinul dat băncii pentru achitarea documentului de plată acceptat. [< accepta].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ACCEPTÁRE s. f. 1. acţiunea de a accepta. 2. (cont.) consimţământ al întreprinderii cumpărătoare pentru achitarea furnizoare; accept. 3. (jur.) manifestare a voinţei de a dobândi un drept, o moştenire, o ofertă. (< accepta)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ACCEPTÁNT, -Ă adj., s. m. f. (parte) care acceptă oferta de a încheia un contract. (< fr. acceptant)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ACCEPTÁBIL, -Ă, acceptabili, -e, adj. Care poate fi acceptat; satisfăcător. – Din fr. acceptable, lat. acceptabilis.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

Acceptabil ≠ inacceptabil, neacceptabil

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ACCEPTÁBIL adj. 1. admisibil, convenabil, mulţumitor, satisfăcător, (fam.) pasabil. (O soluţie ~ pentru ambele părţi.) 2. admisibil, bunicel, convenabil, suportabil, tolerabil, (fam.) pasabil. (O situaţie ~.) 3. v. convenabil. 4. v. plauzibil. 5. v. decent. 6. suportabil, tolerabil. (O climă ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

acceptábil adj. m., pl. acceptábili; f. sg. acceptábilă, pl. acceptábile

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ACCEPTÁBIL ~ă (~i, ~e) Care poate fi acceptat; convenabil. Condiţii ~e. /<fr. acceptable, lat. acceptabilis

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ACCEPTÁBIL, -Ă adj. Care se poate accepta; satisfăcător. [Cf. fr. acceptable].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ACCEPTÁBIL, -Ă adj. care poate fi acceptat; satisfăcător, convenabil. (< fr. acceptable, lat. acceptabilis)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

INACCEPTÁRE s.f. Refuz de a accepta. [După fr. inacceptation].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

INACCEPTÁRE s.f. Refuz de a accepta; neacceptare, respingere. – După fr. inacceptation.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

NEACCEPTÁRE, neacceptări, s.f. Refuz de a accepta; respingere, inacceptare. [Pr.: ne-ac-] – Ne- + acceptare.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

NEACCEPTÁRE s. v. inacceptare.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

INACCEPTÁRE s. neacceptare, refuz, respingere. (~ a ajutorului.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

acceptáţie s. f., pl. acceptáţii

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

inacceptáre s. f., g.-d. art. inacceptării

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

neacceptáre s. f. (sil. ne-ac-), pl. neacceptări

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

INACCEPTÁBIL, -Ă adj. Care nu se poate accepta, admite. [Pron. -ac-cep-. / cf. fr. inacceptable].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

INACCEPTÁBIL, -Ă, inacceptabili, -e, adj. Care nu poate fi acceptat, admis; neacceptabil. – Din fr. inacceptable.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

NEACCEPTÁBIL, -Ă, neacceptabili, -e, adj. Care nu poate fi acceptat, admis; inacceptabil. [Pr.: ne-ac-] – Ne- + acceptabil.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

INACCEPTÁBIL, -Ă adj. care nu poate fi acceptat, admis. (< fr. inacceptable)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

Inacceptabil ≠ acceptabil

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

Neacceptabil ≠ acceptabil

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

NEACCEPTÁBIL adj. v. inacceptabil.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

INACCEPTÁBIL adj. inadmisibil, neacceptabil, neadmisibil. (O propunere ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

acceptánţă s. f., g.-d. art. acceptánţei

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

inacceptábil adj. m. (sil. mf. in-) acceptabil

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

neacceptábil adj. m. (sil. ne-ac-), pl. neacceptábili; f. sg. neacceptábilă, pl. neacceptábile

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

INACCEPTÁBIL ~ă (~i, ~e) Care nu poate fi acceptat; de neacceptat; neacceptabil. [Sil. in-ac-cep-] /<fr. inacceptable

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

acceptánţă s. f. Fază a unui dialog, a unei relaţii interpersonale, realizată pe baza încrederii, ori a consensului de idei; accepţie. (< engl. acceptance)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

acceptabilitáte s. f., g.-d. art. acceptabilităţii

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ACCEPTABILITÁTE s. f. însuşire a unui enunţ de a fi acceptabil (< fr. acceptabilité)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

Adauga o definitie | Adauga un cuvant nou.

Toate A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ş T Ţ U V W X Y Z

Cuvant:  
*) pentru a cauta în dictionar utilizaţi caractere româneşti.
DIC-DEX