Dictionar Roman Explicativ
 
 
Dictionar » Dictionar Roman-Roman » acceptare

acceptare

Adauga o definitie | Adauga un cuvant nou.

Toate A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ş T Ţ U V W X Y Z

Cuvant:  
*) pentru a cauta în dictionar utilizaţi caractere româneşti.

acceptare

Definitie preluata din dictionarul DEX Online Link

ACCEPTÁRE, acceptări, s.f. Acţiunea de a accepta şi rezultatul ei. ♦ Consimţământ al întreprinderii cumpărătoare pentru achitarea unei cereri de plată emise de întreprinderea furnizoare. ♦ Semnătură de aprobare pusă pe o poliţă prin care semnatarul se obligă să plătească la scadenţă suma din poliţa respectivă. ♦ Manifestare a voinţei de a dobândi un anumit drept ori de a primi o succesiune sau o ofertă de încheiere a unui contract. – V. accepta.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

Acceptare ≠ dezaprobare, renunţare, respingere

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ACCEPTÁRE s. 1. v. aprobare. 2. v. admitere. 3. admitere, recunoaştere. (~ unui alt punct de vedere.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

acceptáre s. f., g.-d. art. acceptării; pl. acceptări

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ACCEPTÁRE s.f. Acţiunea de a accepta şi rezultatul ei; primire, consimţire. ♦ (Cont.) Consimţământul întreprinderii cumpărătoare pentru achitarea unei cereri de plată emise de întreprinderea furnizoare; ordinul dat băncii pentru achitarea documentului de plată acceptat. [< accepta].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ACCEPTÁRE s. f. 1. acţiunea de a accepta. 2. (cont.) consimţământ al întreprinderii cumpărătoare pentru achitarea furnizoare; accept. 3. (jur.) manifestare a voinţei de a dobândi un drept, o moştenire, o ofertă. (< accepta)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

INACCEPTÁRE s.f. Refuz de a accepta. [După fr. inacceptation].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

INACCEPTÁRE s.f. Refuz de a accepta; neacceptare, respingere. – După fr. inacceptation.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

NEACCEPTÁRE, neacceptări, s.f. Refuz de a accepta; respingere, inacceptare. [Pr.: ne-ac-] – Ne- + acceptare.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

NEACCEPTÁRE s. v. inacceptare.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

INACCEPTÁRE s. neacceptare, refuz, respingere. (~ a ajutorului.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

inacceptáre s. f., g.-d. art. inacceptării

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

neacceptáre s. f. (sil. ne-ac-), pl. neacceptări

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

Adauga o definitie | Adauga un cuvant nou.

Toate A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ş T Ţ U V W X Y Z

Cuvant:  
*) pentru a cauta în dictionar utilizaţi caractere româneşti.
DIC-DEX