Dictionar Roman Explicativ
 
 
Dictionar » Dictionar Roman-Roman » accident

accident

Adauga o definitie | Adauga un cuvant nou.

Toate A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ş T Ţ U V W X Y Z

Cuvant:  
*) pentru a cauta în dictionar utilizaţi caractere româneşti.

accident

Definitie preluata din dictionarul DEX Online Link

ACCIDÉNT (1-4, 6) accidente, s.n. (5) accidenţi, s.m. 1. Eveniment fortuit, imprevizibil, care întrerupe mersul normal al lucrurilor (provocând avarii, răniri, mutilări sau chiar moartea). ♦ Fapt întâmplător, banal, care aduce nenorocire. 2. (Fil.) Însuşire trecătoare, neesenţială a unui lucru. 3. (Geogr.) Neregularitate a solului. 4. (Lingv.; în sintagma) Accident fonetic = modificare întâmplătoare a unui sunet, fără caracter de lege. 5. (Muz.) Alteraţie. ♦ Semn care indică această modificare a intonaţiei unei note. 6. (Med.) Fenomen neaşteptat care survine în cursul unei boli. – Din fr. accident, lat. accidens, -ntis.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACCIDÉNT s. 1. (GEOGR.) denivelare, denivelaţie, neregularitate. (~ de teren.) 2. v. alteraţie.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

accidént (muz.) s. m., pl. accidénţi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

accidént (întâmplare) s. n., pl. accidénte

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ACCIDÉNT ~e n. 1) Întâmplare neprevăzută, care duce la o nenorocire; avarie. ~ de circulaţie. 2) Defect în funcţionarea unei maşini, a unei instalaţii etc. 3) Neregularitate a unui teren. /<fr. accident, lat. accidens, ~ntis

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

Accident acut, paroxistic de toxemie gravidică.

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

ACCIDÉNT s.n. 1. Întâmplare neprevăzută, venită pe neaşteptate, care curmă o situaţie normală. ♦ Întâmplare care aduce o nenorocire. 2. Ridicătură sau adâncitură care schimbă perspectiva unui teren. 3. Însuşire a unui lucru, a unui fenomen nelegată de esenţa, de fiinţa lui. // s.m. Semn (diez, bemol etc.) care alterează intonaţia unei note. V. alteraţie. ♦ Accident fonetic = modificare fonetică întâmplătoare (asimilaţia, epenteza, metateza etc.). [Pron. ac-ci-, pl. -nte, (s.m.) -nţi. / < fr. accident, cf. it. accidente, lat. accidens].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ACCIDÉNT I. s. n. 1. eveniment întâmplător şi neprevăzut, cu consecinţe dăunătoare. 2. ridicătură, adâncitură a unui teren. 3. însuşire a unui lucru, fenomen nelegată de esenţa lui. 4. ~ fonetic = modificare fonetică întâmplătoare (asimilaţia, epenteza, metateza). II. s. m. alteraţie. (< fr. accident, lat. accidens)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

accidént (-te), s.n. Eveniment imprevizibil care întrerupe mersul normal al lucrurilor. < Fr. accident. – Der. (din fr.) accidental, adj.; accidentat, adj.; accidenţă, s.f. (lucrare tipografică ce foloseşte în mod variat literele, cu caracter comercial)., din germ. Akzidenz; accidenţar, s.m. (zeţar care se ocupă cu accidenţe).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ACCIDENTÁ, accidentez, vb. I. Tranz. şi refl. A (se) răni într-un accident. – Din accident.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

accidentá vb., ind. prez. 1 sg. accidentéz, 3 sg. şi pl. accidenteáză

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

A ACCIDENT//Á ~éz tranz. A face să se accidenteze. /Din accident

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE ACCIDENT//Á mă ~éz intranz. A suferi un accident. /Din accident

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ACCIDENTÁ vb. I. tr., refl. A (se) răni într-un accident. [< accident + -a].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ACCIDENTÁ vb. tr., refl. a (se) răni într-un accident. (< fr. accidenter)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ACCIDENTÁL, -Ă, accidentali, -e, adj. Întâmplător; incidental. ♦ Secundar, neesenţial. – Din fr. accidentel.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACCIDENTÁT, -Ă, accidentaţi, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) (Persoană) care a fost victima unui accident. 2. (Despre un teren, un drum etc.) Care prezintă neregularităţi. – V. accidenta. Cf. fr. a c c i d e n t é.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

Accidentat ≠ neaccidentat

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ACCIDENTÁT adj. (GEOGR.) denivelat, învălurat, neregulat, (înv. şi reg.) săpat. (Teren ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ACCIDENTÁL adj. 1. v. întâmplător. 2. neesenţial, secundar. (Un aspect ~ al problemei.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

accidentál adj. m., pl. accidentáli; f. sg. accidentálă, pl. accidentále

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

accidentát adj. m., pl. accidentáţi; f. sg. accidentátă, pl. accidentáte

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ACCIDENTÁ//T ~tă (~ţi, ~te) 1) şi substantival Care a suferit un accident. 2) (despre teren, relief etc.) Care prezintă neregularităţi. /v. a (se) accidenta

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ACCIDENTÁL ~ă (~i, ~e) 1) Care este întâmplător; neprevăzut; cazual. 2) Care este neesenţial, secundar. /<fr. accidentel

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ACCIDENTÁL, -Ă adj. Întâmplător; (p. ext.) neesenţial. [Cf. fr. accidentel, engl. accidental].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ACCIDENTÁT, -Ă adj. 1. (şi s.m. şi f.) (Cel) care a suferit un accident. 2. (Despre un teren) Care are neregularităţi. [< accidenta].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ACCIDENTÁT, -Ă I. adj., s. m. f. (cel) care a suferit un accident. II. adj. (despre un teren) cu multe neregularităţi. (< accidenta)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ACCIDENTÁL, -Ă adj. 1. întâmplător, fortuit. 2. secundar, neesenţial. (< fr. accidentel)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ACCIDENTÁRE, accidentări, s.f. Faptul de a (se) accidenta. – V. accidenta.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

accidentáre s. f., g.-d. art. accidentării; pl. accidentări

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ACCIDENTÁRE s.f. Acţiunea de a (se) accidenta. [< accidenta].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ANTIACCIDÉNT adj. invar. (Despre sisteme complexe de caracteristici tehnice) Care preîntâmpină accidentele. [Pr.: -ti-ac-] – Anti- + accident.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

NEACCIDENTÁT, -Ă, neaccidentati, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care a ieşit nevătămat dintr-un accident. 2. (Despre terenuri, drumuri etc.) Care nu prezintă neregularităţi. [Pr.: ne-ac-] – Ne- + accidentat.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

Neaccidentat ≠ accidentat

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

antiaccidént adj. invar.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

neaccidentát adj. m. (sil. ne-a-), pl. neaccidentáţi; f. sg. neaccidentátă, pl. neaccidentáte

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

AUTOACCIDENTÁ, autoaccidentez, vb. I. Refl. A se accidenta involuntar. [Pr.: a-u-to-ac-] – Auto1- + accidenta.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

autoaccidentá vb. (sil. a-u-to-ac-) → accidenta

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

AUTOACCIDENTÁ vb. I. refl. A se accidenta singur. [Pron. a-u-to-ac-. / auto1- + accidenta].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

AUTOACCIDENTÁ vb. refl. a se accidenta involuntar. (< auto1- + accidenta)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

AUTOACCIDENTÁT, -Ă, autoaccidentaţi, -te, adj. Care s-a accidentat singur, involuntar. [Pr.: a-u-to-ac-] – V. autoaccidenta.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

accidentologíe s. f., art. accidentología, g.-d. art. accidentologíei

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

AUTOACCIDENTÁRE, autoaccidentări, s.f. Faptul de a se autoaccidenta. [Pr.: a-u-to-ac-] – V. autoaccidenta.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

accidentalitáte s. f., g.-d. art. accidentalităţii

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ACCIDENTALITÁTE s.f. (Rar) Caracter accidental. [< accidental + -itate].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

AUTOACCIDENTÁRE s.f. Faptul de a se autoaccidenta. [< autoaccidenta].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

Adauga o definitie | Adauga un cuvant nou.

Toate A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ş T Ţ U V W X Y Z

Cuvant:  
*) pentru a cauta în dictionar utilizaţi caractere româneşti.
DIC-DEX