Dictionar Roman Explicativ
 
 
Dictionar » Dictionar Roman-Roman » acea

acea

Adauga o definitie | Adauga un cuvant nou.

Toate A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ş T Ţ U V W X Y Z

Cuvant:  
*) pentru a cauta în dictionar utilizaţi caractere româneşti.

acea

Definitie preluata din dictionarul DEX Online Link

acea dependenta fata de un obiect, o substanta sau o activitate, in lipsa careia o persoana traieste un discomfort major

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

acea capacitate umana de a intemeia grupuri, definite ca unitati de activitate: cupluri, familii, echipe, biserici, etc. (termen in sociologie)

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PACEÁ, pacele, s.f. 1. (Înv.) Partea de la genunchi în jos a piciorului la animalele cu blană; p. ext. blană prelucrată, de calitatea a doua, de pe picioarele unor astfel de animale. 2. (Reg.) Mâncare asemănătoare cu piftia, preparată din picioare de viţel sau de miel, mai rar de pasăre etc., cu adaos de ouă, de oţet sau de usturoi. – Din tc. paça.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

paceá s. f., art. paceáua, g.-d. art. pacélei; pl. pacéle

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

paceá (pacéle), s.f. – 1. (Înv.) Pielea, blana de pe picioarele animalului. – 2. Fel de mîncare preparat din picioare de viţel. – Mr. păcea, megl. pacea. Tc. paça (Şeineanu, II, 279; Lokotsch 1601), cf. ngr. πατζας, alb., bg. pača, sb. pače.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

SACEAC [săceac? – CM] s.n. Partea dintre streaşina casei şi zid, făcută din blăni de lemn sau chituci, prinse între ele, şi folosită ca protecţie împotriva vântului, a păsărilor, a rozătoarelor.

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

taceau

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

saceác, saceácuri, s.n. (reg.) 1. (în forma: salceag) parte componentă a unei case, lată de 2-3 palme, care se află între calcan şi streaşina casei. 2. (în forma: saciap) parte a podului situată pe capetele ieşite în afară ale grinzilor. 3. (în forma: saciap) locul gol la streaşina casei, între cosoroabă şi grindă. 4. bârna care leagă stâlpii casei deasupra.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

BERÁCEA s.f. art. Numele dat unui dans popular şi melodia după care se execută.

Dicţionarul limbii române moderne, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Academiei, Bucureşti, 1958

Aceasta nu este o definitie ci doar o semnalare catre specialisti privind sursa posibila a cuvantutlui popular romanesc ”pulă”. Ar putea proveni din cuvantul din greaca veche ”pylos”, cu ”y” pronuntat ca in frantuzescul ”but”. ”Pylos” avea semnificatia de ”stalp, par, sulita”, de exemplu in ”syderoi pyloi” – portile de fier, de fapt ”stalpii (de poarta) de fier”. Istoric se si consemneaza o legatura intre micenienii dela inceputul mileniului II BC si zona Muntilor Apuseni (depozitele de bronz), de unde unele ipoteze istorice spun ca au plecat grecii vechi, aheii sau argeii.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CACEALMÁ, cacealmale, s.f. (La jocul de cărţi) Inducere în eroare a adversarului, căruia îi laşi impresia că ai cărţi mai bune decât ale lui. ♦ P. gener. Păcăleală, înşelăciune. – Din tc. kaçirma

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ZACEÁLĂ, zacéle, s.f. Evanghelie, evangheliar; verset din evanghelie care se citeşte la o slujbă. [g.-d. art. zacélei] (din sl. začalo) [morf. DOOM]

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

CACEALMÁ s. v. înşelăciune, înşelătorie, păcăleală.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

cacealmá s. f., art. cacealmáua, g.-d. art. cacealmálei; pl. cacealmále

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

zaceálă s. f., g.-d. art. zacélei; pl. zacéle

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

CACEALMÁ ~le f. 1) (la jocul de cărţi) Inducere în eroare a adversarului prin crearea impresiei de a avea cărţi valoroase. 2) Prezentare a unui neadevăr drept adevăr; înşelătorie; păcăleală. [Art. cacealmaua; G.-D. cacealmalei; Sil. -ceal-ma] /<turc. kaçirma

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

paceavúr, paceavúri, s.m. (reg.) om care se ţine numai de rele.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

cacealmá (cacealmále), s.f. – Înşelăciune, subterfugiu la anumite jocuri cu cărţi, constînd în a induce in eroare adversarul asupra valorii cărţilor avute. Tc. kaçurmak „a alunga” (Popescu-Ciocănel 18), întrucît se adoptă această tactică pentru a-l dezorienta pe adversar şi a-l obliga să se retragă. Mai puţin sigur este etimonul lui Şeineanu, III, 24 (tc. kaçirma, „contrabandă”).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

zaceálă, zăcéle, s.f. (înv.) capitol, secţiune.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

pacearíz (-íji), s.m. – (Olt., Banat) Persoană urîtă, pocită; neserios. Sb. pačariz (Candrea).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

PACEAÚRĂ, paceaure, s.f. 1. Cârpă (de şters praful, de spălat vasele, podelele etc.). 2. (Fam.) Epitet depreciativ dat unei femei uşuratice, proaste, urâte, murdare, rele etc. [Acc. şi: paceáură. – Pr.: -cea-u-. – Var.: paceavúră s.f.] – Din tc. paçavra, ngr. patsavúra.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

NACEÁLNIC, nacealnici, s.m. (Înv.) Şef al unui serviciu sau al unei instituţii (civile, militare sau religioase); conducător; p. ext. comandant. – Din rus. nacealnik.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PACEAÚRĂ s. v. buleandră, cârpă, flean-dură, otreapă, petică, zdreanţă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

NACEÁLNIC s. v. cap, căpetenie, comandant, conducător, mai-mare, şef.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

naceálnic s. m. (sil. -ceal-), pl. naceálnici

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

paceaúră s. f., g.-d. art. paceaúrei; pl. paceaúre

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

PACEAÚR//Ă ~e f. 1) Bucată de pânză (veche) folosită în anumite scopuri (pentru ştersul prafului, pentru spălatul vaselor etc.); cârpă; petică. 2) depr. Femeie desfrânată; târfă; târâtură; prostituată. [Sil.-cea-u-] /<turc. paçavra, ngr. patsavúra

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

naceálnic (naceálnici), s.m. – Conducător, comandant. – Var. nacelnic. Sl. mačĕlĭnikŭ (Cihac, II, 200; Tiktin). Sec. XVIII, înv.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

paceaúră (-re), s.f. – 1. Zdreanţă, otreapă. – 2. Femeie stricată. – Megl. pacivură. Tc. paçavra (Loebel 72; Şeineanu, II, 279; Lokotsch 1602), cf. ngr. πατζαβοῦρα, alb. pačavurë, bg. pačavra, sb. pačaura.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

PACEAVÚRĂ s.f. v. paceaură.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ortá-ceaúş, ortá-ceaúşi, s.m. (înv.) curier (de regiment).

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

nacealnicíe, nacealnicíi, s.f. (înv.) domnie, stăpânire.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

stolnaceálnic, stolnaceálnici, s.m. (înv.) şef de masă într-o cancelarie, într-un departament, într-o judecătorie.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

Adauga o definitie | Adauga un cuvant nou.

Toate A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ş T Ţ U V W X Y Z

Cuvant:  
*) pentru a cauta în dictionar utilizaţi caractere româneşti.
DIC-DEX