Dictionar Roman Explicativ
 
 
Dictionar » Dictionar Roman-Roman » acel

acel

Adauga o definitie | Adauga un cuvant nou.

Toate A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ş T Ţ U V W X Y Z

Cuvant:  
*) pentru a cauta în dictionar utilizaţi caractere româneşti.

acel

Definitie preluata din dictionarul DEX Online Link

ACÉL1, ACEÁ, acei, acele, adj. dem. (antepus) (Arată că fiinţa, lucrul etc. desemnate de substantivul pe care îl determină se află mai departe, în spaţiu sau timp, de vorbitor) Acel om. Acea casă. [Gen.-dat. sg.: acelui, acelei, gen.-dat. pl.: acelor] – Lat. *ecce-illu, ecce-illa.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACÉL2, ACEÁ, pron. dem. v. acela1.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACÉL adj. cel. (~ de colo.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

acél adj. m. (antepus), g.-d. acélui, pl. acéi; f. sg. aceá, g.-d. acélei, pl. acéle, g.-d. m. şi f. acélor

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ACÉL aceeá (acéi, acéle) dem. (se foloseşte pentru a indica pe cineva sau ceva care este relativ depărtat de subiectul vorbitor). ~ băiat. /<lat. ecce-illu, ecce-illa

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ACÉL, adj., si pron. Aceea pron. f. (cu sensul n.): de aceea -Din mr. A el, megl. Telea, istr. Tel(a), lat. Ecce ille devenit Ecce illum sau Eccum illum

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ACÉL1, ACEÁ, acei, acele, adj. dem. (Arată că fiinţa sau lucrul al cărui nume îl determină este (mai) depărtat de subiectul vorbitor; când urmează după substantiv are forma acela, aceea) Acel om. Vremea aceea. [Gen.-dat. sg. acelui, acelei, gen.-dat. pl. acelor ; (când are forma acela, aceea) gen.-dat. sg. aceluia, aceleia, gen.-dat. pl. acelora – Var.: acéla, acéea adj. dem.] – Lat. ecce-illu, ecce-illa.

Dicţionarul limbii române moderne, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Academiei, Bucureşti, 1958

acél, adj. şi pron. – Aceea pron. f. (cu sensul n.): de aceea. – Mr. aţel, megl. ţelea, istr. ţel(a). Formele adj. antepus: acel (f. acea), gen. acelui (f. acelei), pl. acei (f. acele), gen. acelor. Ca adj. postpus şi ca pron. capătă un -a enclitic; ca rezultat al acestei adăugiri, se modifică structura fonetică a f. sing. aceia (‹ aceaiaaceaa), care se scrie şi aceea. Prezenţa lui -a în cazurile prevăzute nu s-a respectat strict în limba populară şi în poezie. < Lat. ecce ille, devenit *ecce illum sau *eccum illum (Diez, I, 337); Puşcariu, 9; Candrea-Dens., 532; REW 4266; DAR; Sanfeld, Syntaxe, 159-164); cf. it. quello, v. prov., sp. aquel, v. fr. cil, port. aquello. Explicarea lui -a paragogic prezintă incertitudini. Puşcariu, 9 şi DAR cred că este rezultatul lui *eccum illum illac (cf. fr. celui-là, friul. kel-la). Această ipoteză este imposibilă, deoarece confundă un tratament presupus a fi romanic cu un fenomen tîrziu din fr., şi pentru că pleacă de la o pronunţare primitivă *acelà, greu de admis (dacă s-ar admite, ar fi trebuit să se păstreze, sau să se reducă la pronunţarea gravă, caz în care -a aton trebuia să devină -ă). T. Papahagi, din Morfologia limbii romîne, 1937, 19, o explică prin fonetică sintactică. Pare mai curînd o propagare a art. f. -a, care în limba veche se aplica şi adj. şi s. (pădurea verdea, azi pădurea verde; cf. trăsături ale acestei concordanţe absolute în pădurii verzi, care reproduce un mai vechi pădurii verzii, şi forme invechite cum ar fi tuturor oamenilor, faţă de oamenilor buni). Reiese de aici că femeia aceia, datorită nuanţei sale dublu demonstrative, şi-a conservat dubla articulare, ca alte ori femeia carea, cf. omul carele. Se înţelege mai puţin extinderea de la f. la m. şi la cazurile oblice; dar numai dacă se concepe ca art., se explică faptul că, fiind aton, -a nu a devenit -ă. Der. acelaşi (f. aceiaşi), adj. şi pron., unde -şi reprezintă lat. sic „astfel”, cf. cineşi, careşi, acestaşi; în spiritul acestei comparaţii, cf. expresiile regionale şi mai curînd infantile iciaşa (‹ aici aşa), coleaşă (‹ colea aşa); acelălalt (var. acel(l)alt), adj. şi pron. Cf. cel.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ACÉLA, ACÉEA, aceia, acelea, pron. dem., adj. dem. (postpus) 1. Pron. dem. (Indică pe cineva sau ceva relativ depărtat de subiectul vorbitor) Cine e acela? ♢ Loc. adj. (Reg.) Ca acela sau ca aceea = puternic, însemnat; extraordinar. ♢ Loc. adv. De aceea = pentru acest (sau acel) motiv, din această cauză. Drept aceea = prin urmare; deci. (În) afară de (sau pe lângă) aceea = în plus. 2. Adj. dem. (postpus) Acel, acea. Omul acela. Casa aceea. [Gen.-dat. sg.: aceluia, aceleia, gen.-dat. pl: acelora. – Var.: (Înv.) acél, acéa pron. dem.] – Lat. *ecce-illu, ecce-illa.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACÉLA pron. cela, (pop.) ăla. (Cine este ~ de colo?)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

acéla pr. m., adj. m. (postpus:), g.-d. acéluia, pl. acéia; f. sg. acéea, g.-d. acéleia, pl. acélea, g.-d. m. şi f. acélora

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ACÉLA2, ACÉEA, adj. dem. v. acel1.

Dicţionarul limbii române moderne, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Academiei, Bucureşti, 1958

acele drepturi reale principale derivate asupra bunurilor altora, opozabile tuturor, inclusiv proprietarului, care se constituie sau dobândesc prin desprinderea sau limitarea unor atribute din conţinutul juridic al dreptului de proprietate.

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

SFACÉL, sfacele, s.n. (Med.) Porţiune de ţesut mortificat care se detaşează de ţesuturile sănătoase învecinate şi se elimină. – Din fr. sphacèle.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

sfacél s. n., pl. sfacéle

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

SFACÉL s.n. (Med.) Fragment de ţesut necrozat în curs de liză purulentă. [< fr. sphacèle, cf. gr. sphakelos – cangrenă].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

SFACÉL s. n. 1. cangrenă uscată în leziunile traumatice întinse sau în organele care degenerează prin ischemie. 2. boală a trunchiului sau a ramurilor arborilor care produce uscarea acestora. (< fr. sphacèle)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

NACÉLĂ, nacele s.f. 1. Cabină (deschisă) atârnată de un balon pentru a transporta echipajul, lestul, instrumentele etc. ♦ Cabină metalică închisă în care se află echipajul şi motoarele unui dirijabil. 2. Vas de laborator de formă alungită, folosit pentru calcinări. – Din fr. nacelle.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

NACÉLĂ s. (AV.) gondolă. (~ la un balon.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

nacélă s. f., g.-d. art. nacélei; pl. nacéle

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

NACÉL//Ă ~e f. 1) Cabină atârnată de un balon zburător sau de un dirijabil. 2) Vas mic, lunguieţ, confecţionat dintr-un material refractar, folosit în unele operaţii de laborator. /<fr. nacelle

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

NACÉLĂ s.f. Cabină suspendată se un balon, în care se află echipajul.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

NACÉLĂ s.f. 1. Coş deschis sau cabină (metalică) atârnată de un balon, în care se transportă aeronauţii, lestul, aparatele de bord etc. ♦ Cabină a unui dirijabil, unde sunt instalate motoarele şi în care sunt transportate persoanele etc. 2. Vas de laborator de formă alungită, folosit pentru calcinări. [< fr. nacelle].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

NACÉLĂ s. f. 1. coş deschis, cabină suspendată de un balon, în care se transportă aeronauţii, lestul, instrumentele de bord. 2. carenaj care conţine grupul motopropulsor al unui avion. ♢ cabină de motor a unui dirijabil. 3. vas de laborator de formă alungită, pentru calcinări. 4. element arhitectural de secţiune semiovală cu axa verticală, scobit în zid. (< fr. nacelle)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

SACÉLUS s. n. capsulă monospermă cu dehiscenţă neregulată, la rupere. (< lat. saccellus)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ACÉLAŞI, ACÉEAŞI, aceiaşi, aceleaşi, pron. dem., adj. dem. (Care este) tot acela, chiar acela; (care este) la fel ca mai înainte. [Gen.-dat. sg.: aceluiaşi, aceleiaşi, gen.-dat. pl: aceloraşi] – Acela1 + şi.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

acélaşi adj. m., pr. m., g.-d. acéluiaşi (sil. -iaşi), pl. acéiaşi; f. sg. acéeaşi, g.-d. acéleiaşi (sil. -iaşi), pl. acéleaşi (sil. -leaşi), g.-d. m. şi f. acéloraşi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

sfacelát adj. m., pl. sfaceláţi; f. sg. sfacelátă, pl. sfaceláte

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ACÉLAŞI acéeaşi (acéiaşi, acéleaşi) adj. dem. Tot acela; chiar acela. /acela + şi

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ACELAŞI ACÉLA acéea (acéia, acélea) pron. dem. (indică pe cineva sau pe ceva mai depărtat de subiectul vorbitor) Cine e acela?De aceea din această cauză. Drept aceea prin urmare; deci; aşadar. /<lat. ecce-illu, ecce-illa

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ACELULÁR, -Ă adj. (despre organisme) fără structură celulară. (< fr. acellulaire)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ACELOMÁTE s. n. pl. grup de animale fără celom. (< fr. acoelomates)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

dintr-acéla prep. + pr.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

sacelifórm adj. m., pl. sacelifórmi; f. sg. sacelifórmă, pl. sacelifórme

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

NACELIZÁRE s. f. operaţie de modernizare a echipamentelor de protecţie auditivă de pe avioanele moderne mari. (< nacelă + -iza)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

SACELIFÓRM, -Ă adj. (despre fructe) în formă de săculeţ. (< fr. sacelliforme)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

INTRACELULÁR, -Ă, intracelulari, -e, adj. Care se află, care se petrece în interiorul celulei. – Din fr. intracellulaire.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

INTRACELULÁR, -Ă adj. (biol.) în, din interiorul celulei. (< fr. intracellulaire)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

EXTRACELULÁR, -Ă, extracelulari, -e, adj. Care se află în afara celulelor, care nu ţine de celule. – Din fr. extracellulaire.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

Extracelular ≠ intracelular

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

Intracelular ≠ extracelular

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

EXTRACELULÁR, -Ă adj. din afara celulei. (< fr. extracellulaire)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

extracelulár adj. → celular

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

intracelulár adj. m. celular

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

INTRACELULÁR ~ă (~i, ~e) Care se află sau se produce în interiorul celulelor. [Sil. in-tra-] /<fr. intracellulaire

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

EXTRACELULÁR, -Ă adj. Care este situat în afara celulei. [Cf. fr. extracellulaire].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

INTRACELULÁR, -Ă adj. Care se află sau se desfăşoară în interiorul celulei. [Cf. fr. intracellulaire].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

Prâslea-cel-Voiníc s. pr. m.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

BURUIANACELORSLÁBI s. v. slăbănog.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

COLINDETçolindeteş.n.(pop)Colacel sau painisoara care se da in dar colindatorilor;p.gener.(la pl.)orice dar care se da colindatorilor.Expr.„A umbla cu colindetele=Aumbla cu colindul.-Colind+suf.-et

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

Adauga o definitie | Adauga un cuvant nou.

Toate A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ş T Ţ U V W X Y Z

Cuvant:  
*) pentru a cauta în dictionar utilizaţi caractere româneşti.
DIC-DEX