Dictionar Roman Explicativ
 
 
Dictionar » Dictionar Roman-Roman » acera

acera

Adauga o definitie | Adauga un cuvant nou.

Toate A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ş T Ţ U V W X Y Z

Cuvant:  
*) pentru a cauta în dictionar utilizaţi caractere româneşti.

acera

Definitie preluata din dictionarul DEX Online Link

ACERÁ vb. I. v. acira.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACERÁ vb. v. aştepta, iscodi, observa, pândi, spiona, urmări.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ACERÁ, acer vb. (înv. şi reg.) 1. A avea nădejde la ..., a aştepta să ..., a tinde spre ... 2. A fi în aşteptare, a aştepta; a pândi 3. A insista

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

acerá (-r, -át), vb. – 1. A aştepta. – 2. (Banat) A pîndi. – Var. acina. < Lat. acināri (Graur, BL, IV, 64). Mai puţin probabilă der. propusă de Puşcariu, Dacor., II, 592, de la alb. kjëlloń „a avea grijă”. – Der. încina, vb. (a se odihni vitele); pe care DAR îl deriva greşit de la cină (cf. Graur, BL, VI, 152).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

acerá (-r, -át), vb. – 1. A aştepta. – 2. (Banat) A pîndi. – Var. acina. Lat. acināri (Graur, BL, IV, 64). Mai puţin probabilă der. propusă de Puşcariu, Dacor., II, 592, de la alb. kjëlloń „a avea grijă”. – Der. încina, vb. (a se odihni vitele); pe care DAR îl deriva greşit de la cină (cf. Graur, BL, VI, 152).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ACERA vb. (Ban.) A aştepta. Acsĕr. Expecto. AC, 326. Etimologie necunoscută. Cf. alb. kĭăloni „observ”. Vezi şi acerat.

Dicţionarul limbii române literare vechi (1640-1780) - Termeni regionali, Mariana Costinescu, Magdalena Georgescu, Florentina Zgraon, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1987

MACERÁ vb. I. tr. a lăsa un corp, o plantă mai mult timp într-un lichid, spre a-i dizolva părţile solubile. II. refl. (despre corpuri) a elimina particulele solubile (prin menţinerea într-un lichid); (med.; despre ţesuturi) a se dezintegra. (< fr. macérer, lat. macerare)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

MACERÁ, macerez, vb. I. Tranz. A ţine un corp solid (plante, fructe, flori etc.) vreme îndelungată într-un solvent pentru a-i dizolva părţile solubile. ♦ Refl. A elimina particulele solubile prin menţinerea îndelungată într-un solvent. – Din fr. macérer.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

LACERÁ vb. tr. a sfâşia, a rupe în bucăţi. (< fr. lacérer, lat. lacerare)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

LACERÁ, lacerez, vb. I. Tranz. (Livr.) A sfâşia, a rupe în bucăţi. – Din fr. lacérer.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MACERÁ vb. (pop.) a (se) plămădi, (reg.) a (se) mocni. (Frunzele se ~ în alcool.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

lacerá vb., ind. prez. 1 sg. laceréz, 3 sg. şi pl. lacereáză

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

macerá vb., ind. prez. 1 sg. maceréz, 3 sg. şi pl.macereáză

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

A MACER//Á ~éz tranz. (plante, fructe, flori etc.) A menţine timp îndelungat într-un solvent pentru a obţine modificarea calităţilor fizice. /<fr. macérer

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

MACERÁ vb. I. În gastronomie, a acoperi un aliment cu un lichid (alcool, lichior, vin, sirop) aromatizat şi a-l lăsa, mai mult sau mai puţin timp, pentru a se impregna de aromă.

Dicţionar gastronomic explicativ, A.M. Gal, Editura Gemma Print, 2003

ACERAT s.n. (Ban.) Aşteptare. Acsĕratul. Expectatio. AC, 326. Etimologie: acera. Vezi şi acera.

Dicţionarul limbii române literare vechi (1640-1780) - Termeni regionali, Mariana Costinescu, Magdalena Georgescu, Florentina Zgraon, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1987

LACERÁ vb. I. tr. (Liv.) A sfâşia, a rupe în bucăţi. [< fr. lacérer, cf. lat. lacerare].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

MACERÁ vb. I. tr. A lăsa un corp mai mult timp într-un lichid la temperatura obişnuită spre a-i dizolva părţile solubile. ♦ refl. (Despre corpuri) A elimina particulele solubile (prin menţinerea într-un lichid). [< fr. macérer, cf. lat. macerare].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

MACERÁT, -Ă, maceraţi, -te, adj. Care a fost supus macerării, care a suferit un proces de macerare. – V. macera.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

LACERÁT, -Ă, laceraţi, -te, adj. (Livr.) Rupt în bucăţi. – V. lacera.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MACERÁT adj. (pop.) plămădit. (Frunze ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

lacerát adj. m., pl. laceráţi; f. sg. lacerátă, pl. laceráte

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

LACERÁT, -Ă adj. 1. (Liv.) Sfâşiat, rupt. 2. (Despre frunze, ţesuturi) Cu marginile crestate în mod neuniform şi neregulat. [Cf. fr. lacéré, lat. laceratus].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ACERACÉE s.f. (La pl.) Familie de plante lemnoase dicotiledonate, cu frunze opuse, cu flori grupate în inflorescenţe şi cu fructe disamare, folosite în industria lemnului sau ca plante decorative; (şi la sg.) plantă care face parte din această familie [Pr.: -ce-e] – Din fr. acéracée.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MACERÁRE, macerări, s.f. Acţiunea de a (se) macera; maceraţie. – V. macera.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

LACERÁRE, lacerări, s.f. (Livr.) Acţiunea de a lacera. – V. lacera.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

DILACERÁ vb. tr. 1. a sfâşia în bucăţi, a fărâmiţa. 2. (med.) a smulge cu violenţă (un ţesut). (< fr. dilacérer, lat. dilacerare)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

MACERÁRE s. maceraţie, (pop.) plămădeală. (Proces de ~ a unor fructe.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

aceracée s. f., pl. aceracée

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

dilacerá vb., ind. prez. 3 sg. dilacereáză

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

laceráre s. f., g.-d. art. lacerării

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

maceráre s. f., g.-d. art. macerării; pl. macerări

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ACERACÉE ~ f. 1) la pl. Familie de plante lemnoase, cu frunze opuse, cu flori grupate în inflorescenţe şi cu fructe aripate (reprezentant: arţarul). 2) Plantă din această familie. /<fr. acéracées

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ACERACÉE s.f. pl. Familie de plante dicotiledonate, având ca tip arţarul; (la sg.) plantă din această familie. [Pron. -ce-e, sg. invar. / < fr. acéracées, cf. lat. acer – arţar].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

DILACERÁ vb. I. tr. A sfâşia în bucăţi, a fărâmiţa. ♦ (Med.) A smulge cu violenţă (un ţesut). [< fr. dilacérer, cf. lat. dilacerare].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

LACERÁRE s.f. Acţiunea de a lacera şi rezultatul ei; laceraţie. [< lacera].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ACERACÉE s. f. pl. familie de plante lemnoase dicotiledonate: arţarul. (< fr. acéracées)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

MACERÁRE s.f. Acţiunea de a macera; maceraţie. [< macera].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

MACERATÓR s. n. recipient pentru macerare. (< fr. macérateur)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

MACERATÓR, maceratoare s.n. Recipient folosit pentru macerare. – Din fr. macérateur.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

maceratór s. n., pl. maceratoáre

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

MACERÁTOR s.n. Recipient folosit pentru macerare. [< fr. macérateur].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ACERATÉRIU s.m. Mamifer fosil neozoic, strămoş al rinocerului, caracterizat prin absenţa cornului. [Var.: acerathérium s.m.] – Cuv. lat.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MACERÁŢIE s. f. macerare. (< fr. macération)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

MACERÁŢIE, maceraţii, s.f. Macerare; p. ext. proces suferit de un corp solid supus macerării. – Din fr. macération.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

LACERÁŢIE s. f. lacerare. (< fr. lacération, lat. laceratio)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

MACERÁŢIE s. v. macerare.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

aceratériu s. m. [-riu pron. -riu], art. aceratériul

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

dilaceráre s. f., g.-d. art. dilacerării

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

laceráţie s. f., g.-d. art. laceráţiei

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

maceráţie s. f. (sil. -ţi-e), art. maceráţia (sil. -ţi-a), g.-d. art. maceráţiei; pl. maceráţii, art. maceráţiile (sil. -ţi-i-)

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ACERATÉRIU s.m. Mamifer fosil neozoic, asemănător cu rinocerul, însă lipsit de corn. [Pron. -riu, scris şi aceratherium < fr. aceratherium, cf. gr. a – fără, keras – corn, therion – fiară].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

DILACERÁRE s.f. Acţiunea de a dilacera; dilaceraţie. [< dilacera].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

LACERÁŢIE s.f. (Liv.) Sfâşiere, rupere în bucăţi; lacerare. [Gen. -iei, var. laceraţiune s.f. / cf. fr. lacération, lat. laceratio].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

MACERÁŢIE s.f. Macerare. [Gen. -iei, var. maceraţiune s.f. / cf. fr. macération, lat. maceratio].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ACERATÉRIU s. m. mamifer fosil asemănător cu rinocerul. (< lat. aceratherium)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

DILACERATÓR s. n. aparat pentru fărâmiţarea reziduurilor grosiere din apele uzuale. (< fr. dilacérateur)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

dilaceratór s. n., pl. dilaceratoáre

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

DILACERATÓR s.n. Aparat-grătar şi tocător pentru reziduuri şi pentru substanţe grosiere din apele uzate. [< fr. dilacérateur].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

DILACERÁŢIE s. f. dilacerare. (< fr. dilacération)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

dilaceráţie s. f., art. dilaceráţia, g.-d. art. dilaceráţiei

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ACERATHÉRIUM s.n. v. acerateriu.

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

DILACERÁŢIE s.f. Dilacerare. [< fr. dilacération].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

LACERAŢIÚNE s.f. v. laceraţie.

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

MACERAŢIÚNE s.f. v. maceraţie.

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

Adauga o definitie | Adauga un cuvant nou.

Toate A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ş T Ţ U V W X Y Z

Cuvant:  
*) pentru a cauta în dictionar utilizaţi caractere româneşti.
DIC-DEX