Dictionar Roman Explicativ
 
 
Dictionar » Dictionar Roman-Roman » acia

acia

Adauga o definitie | Adauga un cuvant nou.

Toate A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ş T Ţ U V W X Y Z

Cuvant:  
*) pentru a cauta în dictionar utilizaţi caractere româneşti.

acia

Definitie preluata din dictionarul DEX Online Link

ACÍA adv. v. aici.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACÁCIA, acacii, s.f. Nume dat arborilor sau arbuştilor tropicali din familia leguminoaselor, cu flori albe sau galbene, cultivaţi ca plante ornamentale, pentru industria parfumurilor şi pentru extragerea gumei arabice (Acacia). – Din lat., fr. acacia.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

DACIÁN, -Ă, dacieni, -e, s.n., adj. 1. S.n. Al treilea etaj al pliocenului din sud-estul Europei, caracterizat prin anumite specii de lamelibranhiate, gasteropode şi mamifere, precum şi printr-un complex de nisipuri, argile, gresii etc., conţinând zăcăminte bogate de petrol şi de lignit. 2. Adj. Care aparţine dacianului (1), privitor la dacian. [Pr.: -ci-an] – Din fr. dacien.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

FACIÁL, -Ă, faciali, -e, adj. (Anat.) Care aparţine feţei, privitor la faţă, care afectează faţa. [Pr.: -ci-al] – Din fr. facial.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

FACIÁL, -Ă adj. (anat.) care aparţine feţei. (< fr. facial)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

EMACIÁ vb. refl. a slăbi peste măsură; a se descărna. (< fr. émacier, it. emacia)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

DACIÁN, -Ă adj., s. n. (din) al treilea etaj al pliocenului din estul Europei. (< fr. dacien)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

acácia s. f. (sil. -ci-a), g.-d. art. acáciei; pl. acácii, art. acáciile (sil. -ci-i-)

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

dacián adj. m. (sil. -ci-an), pl. daciéni (sil. -ci-eni); f. sg. daciánă, pl. daciéne

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

dacián s. n. (sil. -ci-an)

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

emaciá vb., ind. prez. 1 sg. emaciéz, 3 sg. şi pl. emaciáză

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

faciál adj. m. (sil -ci-al), pl. faciáli; f. sg. faciálă, pl. faciále

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

FACIÁL ~ă (~i, ~e) Care ţine de faţă; propriu feţei. Nerv ~ . Muşchi ~ . [Sil. -ci-al] /<fr. facial

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

DACIÁN s.n. Al treilea etaj al pliocenului. // adj. Care aparţine acestui etaj. [Pron. -ci-an. / < fr. dacien].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

EMACIÁ vb. I. refl. (Franţuzism) A slăbi foarte tare; a se descărna. [Pron. ci-a, p.i. 3,6 -iază. / < fr. émacier, it. emaciare].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ACÁCIA s. f. arbore sau arbust (sub)tropical din familia leguminoaselor, cu frunzele în foliole fine şi cu flori galbene sau albe, mirositoare. (< fr., lat. acacia)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ACÁCIA s.m. Arbore sau arbust din familia leguminoaselor, cu flori galbene sau albe şi cu miros plăcut, care creşte în regiunile calde. [< fr., lat. acacia].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

FACIÁL, -Ă adj. Aparţinând feţei, al feţei. [Pron. -ci-al. / < fr. facial, cf. lat. facies – faţă].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

GLACIÁL, -Ă, glaciali, -e, adj. (Livr.) 1. De gheaţă, rece ca gheaţa, care îngheaţă. 2. Fig. (Despre acţiuni, manifestări ale oamenilor) Lipsit de orice căldură, bunăvoinţă, prietenie; distant, rece. [Pr.: -ci-al] – Din fr. glacial, lat. glacialis.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

GLACIÁR, -Ă, glaciari, -e, adj. 1. (În sintagma) Perioadă (sau epocă, eră) glaciară = perioadă din era cuaternară (sau p. gener., dintr-o altă eră) în care gheţarii ocupau regiuni foarte întinse pe pământ şi în care alternau intervalele reci cu cele calde. ♦ Care aparţine acestei perioade, privitor la această perioadă. 2. Provenit din topirea gheţarilor; rezultat în urma acţiunii gheţarilor. Lac glaciar. Eroziune glaciară. [Pr.: -ci-ar] – Din fr. glaciaire.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

GLACIÁR, -Ă I adj. 1. referitor la procesul sau timpul de apariţie a glaciaţiei. 2. provenit din topirea gheţarilor. II. s. n. pleistocen. (< fr. glaciaire)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

GLACIÁL, -Ă adj. 1. de gheaţă; rece ca gheaţa. 2. (fig.) lipsit de căldură; rece, distant. ♢ (adv.) cu răceală. (< fr. glacial)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

Glacial ≠ cald, călduros

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

GLACIÁR s., adj. (GEOL.) 1. s. pleistocen, (ieşit din uz) diluviu. 2. adj. pleistocen, (ieşit din uz) diluvian. (Epoca ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

GLACIÁL adj. v. distant, neprietenos, nesociabil, rezervat.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

glaciál adj. m. (sil. -ci-al), pl. glaciáli; f. sg. glaciálă, pl. glaciále

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

glaciár adj. m. (sil. -ci-ar), pl. glaciári; f. sg. glaciáră, pl. glaciáre

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

GLACIÁR2 n. Prima epocă a cuaternarului caracterizată, mai ales, prin prezenţa gheţarilor, apariţia omului, florei şi faunei; pleistocen; diluviu. /fr. glaciaire

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

GLACIÁR1 ~ă (~i, ~e) Care ţine de glaciaţie; propriu glaciaţiei. ♢ Perioadă ~ă perioadă geologică caracterizată prin suprafeţe vaste acoperite de gheţari. [Sil. -ci-ar] /<fr. glaciaire

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

GLACIÁL ~ă (~i, ~e) 1) Care constă din gheaţă; de gheaţă. Ocean ~. 2) Care este asemănător cu gheaţa; rece ca gheaţa. Vânt ~. 3) fig. (despre persoane şi despre manifestările lor) Care vădeşte răceală; rece ca gheaţa; de gheaţă. Atitudine ~ă. [Sil. -ci-al] /<fr. glacial, lat. glacialis

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

EMACIÁT, -Ă adj. Slăbit peste măsură. [Pron. -ci-at. / cf. fr. émacié].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

GLACIÁR, -Ă adj. Referitor la procesul sau timpul de apariţie a glaciaţiei. // s.n. Pleistocen. // (În forma glacio-) Element prim de compunere savantă cu semnificaţia „(referitor la) gheaţă”, „glaciaţie”, „gheţar”. [Pron. -ci-ar. / cf. fr. glaciaire < lat. glacies – gheaţă].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

GLACIÁL, -Ă adj. (Liv.) De gheaţă; ca gheaţa. [Pron. -ci-al. / < fr. glacial, cf. lat. glacies – gheaţă].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

emaciat

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ALSACIÁN, -Ă, alsaciani, -e, s.m. şi f., adj. 1. S.m. şi f. Locuitor al Alsaciei sau originar din această regiune. 2. Adj. Care aparţine Alsaciei sau alsacienilor (1), privitor la Alsacia sau la alsacieni. 3. Adj., s.m. (Şi în sintagma) Lup alsacian = rasă de câini de pază de talie mare, originară din Franţa. [Pr.: -ci-an] – Din fr. alsacien.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

DACIÁDĂ, daciade, s.f. Competiţie sportivă românească, cu caracter de masă, organizată din doi în doi ani, cu etape finale pe ţară. [Pr.: -ci-a-] – Dac + suf. -iadă.

Supliment DEX, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Academiei, 1988

SELACIÁN, selacieni, s.m. (La pl.) Subclasă de peşti marini cu scheletul cartilaginos, cu coada împărţită în două părţi inegale, cu corpul acoperit cu solzi şi cu ţepi; (şi la sg.) peşte din această subclasă. ♦ (Adjectival) Peşte selacian. [Pr.: -ci-an] – Din fr. sélacien.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SELACIÁN s. (IHT.) plagiostom. (Rechinul este un ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

DACIÁDĂ s. f. competiţie sportivă românească, cu caracter de masă, organizată din doi în doi ani (înainte de 1989). (< Dacia + -adă)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

alsacián s. m., adj. m. (sil. -ci-an), pl. alsaciéni (sil. -ci-eni); f. sg. alsaciánă, g.-d. art. alsaciénei, pl. alsaciéne

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

daciádă s. f.(sil. -ci-a-), pl. daciáde

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

selacián s. m. (sil. -ci-an), pl. selaciéni (sil. -ci-eni)

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ALSACIÁN, -Ă I. adj., s. m. f. (locuitor) din Alsacia. ♢ (s. n.) ansamblu de dialecte germanice vorbite în Alsacia. II. adj. lup ~ (şi s. m.) rasă de câini de pază, de talie mare. (< fr. alsacien)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

saciálă, saciále, s.f. (reg.) jaleş de câmp.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

BALZACIÁN, -Ă, balzacieni, -e, adj. De Balzac, al lui Balzac; în maniera lui Balzac. [Pr.: -ci-an] – Balzac (n.pr.) + suf. -ian.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

BATRACIÁN, batracieni, s.m. (La pl.) Clasă de vertebrate care cuprinde animale amfibii; (şi la sg.) animal care face parte din această clasă; amfibian.[Pr.: -ci-an] – Din fr. batracien.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CONIACIÁN, -Ă adj., s. n. (din) primul subetaj al senonianului. (< fr. coniacien)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

BATRACIÁN s. (ZOOL.) amfibian. (Broasca este un ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

balzacián adj. m. (sil. -ci-an), pl. balzaciéni; f. sg. balzaciánă, pl. balzaciéne

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

batracián s. m. (sil. -tra-ci-an), pl. batraciéni (sil. -ci-eni)

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

BATRACI//ÁN ~éni m. 1) la pl. Clasă de animale vertebrate, care pot trăi atât în apă, cât şi pe uscat (reprezentant: broasca). 2) Animal din această clasă. [Sil. -ci-an] /<fr. batracien

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

CONIACIÁN s.n. Primul subetaj al senonianului (cretacicul superior). // adj. Care aparţine acestui subetaj. [Pron. -ci-an. / < fr. coniacien].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

TRIFACIÁL, -Ă adj. trigeminal. (< engl. trifacial)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ACIANOPSÍE s.f. Defect de vedere care constă în incapacitatea de a distinge culoarea albastră. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. acyanopsie.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

GLACIÁŢIE, glaciaţii, s.f. Interval rece din perioada glaciară, caracterizat prin dezvoltarea intensă a gheţarilor; p. ext. proces de intensă dezvoltare a gheţarilor, caracteristic acestui interval. [Pr.: -ci-a-. – Var.: glaciaţiúne s.f.] – Din fr. glaciation.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PREGLACIÁR, -Ă, preglaciari, -e, adj. (Geol.) Anterior epocii glaciare cuaternare. [Pr.: -ci-ar] – Din fr. préglaciaire.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

EMACIÁŢIE, emaciaţii, s.f. Emaciere. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. émaciation.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

GLACIÁŢIE s. f. proces de intensă dezvoltare a gheţarilor pe regiuni întinse ale Pământului, din precambrian până în cuaternar; perioadă glaciară. (< fr. glaciation)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

EMACIÁŢIE s. f. emaciere. (< fr. émaciation)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

acianopsíe s. f. (sil. -ci-; mf. -an-), art. acianopsía, g.-d. acianopsíi, art. acianopsíei

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

emaciáţie s. f. (sil. -ci-a-ţi-e), art. emaciáţia (sil. -ţi-a), g.-d. art. emaciáţiei; pl. emaciáţii, art. emaciáţiile (sil. -ţi-i-)

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

glaciáţie s. f. (sil. -ci-a-ţi-e), art. glaciáţia (sil. -ţi-a), g.-d. art. glaciáţiei; pl. glaciáţii, art. glaciáţiile (sil. -ţi-i-)

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

neoglaciár adj. m., pl. neoglaciári; f. sg. neoglaciáră, pl. neoglaciáre

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

preglaciár adj. m. (sil. -ci-ar), pl. preglaciári; f. sg. preglaciáră, pl. preglaciáre

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

GLACIÁŢI//E ~i f. Proces de formare intensă a gheţarilor pe mari suprafeţe ale Pământului. /<fr. glaciation

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ACIANOPSÍE s.f. (Med.) Defect al vederii constând în imposibilitatea de a distinge culoarea albastră. [Gen. -iei. / < fr. acyanopsie, cf. gr. a – fără, kyanos – albastru, opsis – vedere].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

EMACIÁŢIE s.f. (Liv.) Slăbire, slăbiciune extremă; emaciere. [Pron. -ci-a-, gen. -iei. / < fr. émaciation].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

GLACIÁŢIE s.f. (Geol.) Proces de intensă dezvoltare a gheţarilor pe regiuni întinse ale Pământului, care a avut loc din precambrian până în cuaternar; perioada glaciară. [Pron. -ci-a-. / < fr. glaciation].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ACIANOPSÍE s. f. defect al vederii în imposibilitatea de a distinge culoarea albastră. (< fr. acyanopsie)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

PREGLACIÁR, -Ă adj. Anterior perioadei glaciare. [Cf. fr. préglaciaire < lat. prae – înainte, glacies – gheaţă].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

acianopsíe (-ci-a-nop-/-an-op-) s. f., art. acianopsía, g.-d. acianopsíi, art. acianopsiéi

Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a, , Editura Univers Enciclopedic, 2005

alsaciánă [s pron. z] (idiom) (-ci-a-) s.f., g.-d. art. alsaciénei

Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a, , Editura Univers Enciclopedic, 2005

NEOGLACIÁR s. n. fază de răcire a climei ca urmare a reactivării gheţarilor în regiunile alpine. (< neo- + glaciar)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

PREGLACIÁR, -Ă adj. anterior perioadei glaciare cuaternare. (< fr. préglaciaire)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

SUBGLACIÁR, -Ă adj. care se efectuează la baza unui gheţar, în contact cu rocile. (după fr. sous-glaciaire)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

PERIGLACIÁR, -Ă, periglaciari, -e, adj. (În sintagma) Zonă (sau regiune) periglaciară (şi substantivat, n.) = regiune situată la periferia gheţarilor, caracterizată printr-o climă specifică şi prin anumite procese şi forme determinate de condiţiile fizico-geografice. ♦ Care aparţine zonei mai sus definite, privitor la această zonă. [Pr.: -ci-ar] – Din fr. périglaciaire.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

POSTGLACIÁR, -Ă, postglaciari, -e, adj. Care a urmat epocii glaciare cuaternare. [Pr.: -ci-ar] – Din fr. postglaciaire.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

nivoglaciár adj. m., pl. nivoglaciári; f. sg. nivoglaciáră, pl. nivoglaciáre

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

periglaciár adj. m. (sil. -gla-) glaciar

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

periglaciár s. n. (sil. -gla-ci-ar)

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

postglaciár adj. (sil. mf. post-) → glaciar

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

AURIGNACIÁN s.n. (Geol.) Primul subetaj al paleoliticului superior, caracterizat prin unelte de silex fin şi prin apariţia uneltelor de os. // adj. Care aparţine acestui subetaj. [Pron. a-u-rig-na-ci-an. / < fr. aurignacien, cf. Aurignac – peşteră în Franţa].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

NIVOGLACIÁR, -Ă, nivoglaciári, -e, adj. (Despre regimul cursurilor de apă) alimentat de zăpezi şi de gheţari. (< fr. nivo-glaciaire)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

PERIGLACIÁR, -Ă adj. Situat în jurul gheţarilor actuali sau pleistoceni; referitor la aceste regiuni. // s.n. Nume dat regiunilor de la periferia gheţarilor actuali sau pleistoceni. [Pron. -ci-ar. / cf. fr. périglaciaire].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

POSTGLACIÁR, -Ă adj. Care a urmat perioadei geologice glaciare. [Pron. -ci-ar. / < fr. postglaciaire, cf. lat. post – după, glacies – gheaţă].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

PERIGLACIÁR, -Ă adj. zonă ~ă = regiune situată la periferia gheţarilor pleistoceni sau actuali, cu climă, procese şi forme de relief specifice. (< fr. périglaciare)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

POSTGLACIÁR, -Ă adj. care a urmat perioadei glaciare din cuaternar. (< fr. postglaciaire)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

BALZACIANÍSM s.n. Ceea ce este specific operei balzaciene; tendinţă de a prelua şi cultiva teme, motive etc. balzaciene. [Pr.: -ci-a-] – Balzacian + suf. -ism.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

GLACIAŢIÚNE, glaciaţiuni, s.f. V. glaciaţie.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MAXILO-FACIÁL, -Ă adj. referitor la maxilare şi la faţă. (< fr. maxillo-facial)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

INTERGLACIÁR, -Ă, interglaciari, -e, s.n., adj. 1. S.n. Interglaciaţie; depozit apărut în timpul unei interglaciaţii. 2. Adj. (Despre perioade geologice) Cuprins între două glaciaţii, care se referă la interglaciaţie, care aparţine interglaciaţiei. [Pr.: -ci-ar] – Din fr. interglaciaire.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

INTRAGLACIÁR, -Ă adj. care se găseşte în masa unui gheţar. (< fr. intraglaciaire)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

INTERGLACIÁR, -Ă I. adj. între două glaciaţii. II. s. n. interglaciaţie. (< fr. interglaciaire)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

DEGLACIÁŢIE s. f. retragere a gheţarilor ca urmare a modificărilor condiţiilor climatice. (< fr. déglaciation)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

INTERGLACIÁR s. (GEOL.) interglaciaţie.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

balzacianísm s. n. (sil. -ci-a-)

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

deglaciáţie s. f., g.-d. art. deglaciáţiei

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

glacialitáte s. f., g.-d. art. glacialităţii

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

interglaciár adj. m. glaciar

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

interglaciár s. n. (sil. -ci-ar), pl. interglaciáre

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

INTERGLACIÁR ~ă (~i, ~e) Care ţine de interglaciaţie; propriu interglaciaţiei. /<fr. interglaciaire

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

DEGLACIÁŢIE s.f. (Geol.) Retragerea gheţarilor ca urmare a modificărilor condiţiilor climatice. [Pron. -ci-a-, gen. -iei. / < fr. déglaciation].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

INTRAGLACIÁR, -Ă adj. Care se găseşte în masa unui gheţar. [Pron. -ci-ar. / cf. fr. intraglaciaire].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

BALZACIANÍSM s. n. ceea ce este specific operei balzaciene, care configurează un vast şi viguros tablou al societăţii franceze sub Restauraţie, sesizând raporturile social-economice existente în cadrul capitalismului premonopolist. ♢ imitaţie a operei lui. (< balzacian + -ism)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

INTERGLACIÁR, -Ă adj. (Despre perioade geologice) Cuprins între două glaciaţii. [Pron. -ci-ar. / cf. fr. interglaciaire].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

TARDIGLACIÁR, -Ă adj. (despre o perioadă geologică) care precede imediat o glaciaţie, în special ultima glaciaţie. (< fr. tardiglaciaire)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

FLUVIOGLACIÁR, -Ă adj. care se referă deopotrivă la fluvii şi gheţari. (< fr. fluvio-glaciaire)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

AURIGNACIÁIAN, -Ă ORINIASIAN/ adj., s. n. (din) primul subetaj al paleoliticului superior. (< fr. aurignacien)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

GLACIARIZÁŢIE s. f. proces de extindere a gheţarilor ca urmare a unei alimentări abundente. (< fr. glaciarisation)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

HEXACIANOFERÁT s. v. fericianură.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

glaciarizáţie s. f., g.-d. art. glaciarizáţiei

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

GLACIARIZÁŢIE s.f. Proces de extindere a gheţarilor ca urmare a unei alimentări abundente. [Pron. -ci-a-. / cf. fr. glaciarisation].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

INTERGLACIÁŢIE, interglaciaţii, s.f. Interval de timp cu climă caldă în pleistocen, cuprins între două glaciaţii; interglaciar. [Pr.: -ci-a-] – Din interglaciar.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

INTERGLACIÁŢIE s. f. interval de timp între două glaciaţii; interglaciar (II). (< fr. interglaciation)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

INTERGLACIÁŢIE s. v. interglaciar.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

interglaciáţie s. f. glaciaţie

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

INTERGLACIÁŢIE f. Perioadă cuprinsă între două glaciaţii, caracterizată prin climă caldă. /<fr. interglaciar

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

INTERGLACIÁŢIE s.f. Interval de timp dintre două glaciaţii. [Gen. -iei. / cf. fr. interglaciation].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

Adauga o definitie | Adauga un cuvant nou.

Toate A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ş T Ţ U V W X Y Z

Cuvant:  
*) pentru a cauta în dictionar utilizaţi caractere româneşti.
DIC-DEX