Dictionar Roman Explicativ
 
 
Dictionar » Dictionar Roman-Roman » aciua

aciua

Adauga o definitie | Adauga un cuvant nou.

Toate A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ş T Ţ U V W X Y Z

Cuvant:  
*) pentru a cauta în dictionar utilizaţi caractere româneşti.

aciua

Definitie preluata din dictionarul DEX Online Link

ACIUÁ, aciuez, vb. I. Refl. A-şi găsi refugiu, a se stabili (vremelnic), a se pune la adăpost undeva sau pe lângă cineva; a se pripăşi, a se oploşi, a se aciola, a se agesti. ♦ Tranz. (Rar) A da adăpost. [Pr.: -ciu-a. – Var.: aciuiá vb. I, aciuí vb. IV] – Lat. *accubiliare.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACIUÁ vb. v. pripăşi.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ACIUÁ vb. v. odihni, repauza.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

aciuá vb. (sil. -ciu-a), ind. prez. 1 sg. aciuéz, 3 sg. şi pl. aciueáză, 1 pl. aciuăm (sil. -ciu-ăm); conj. prez. 3 sg. şi pl. aciuéze (sil. -ciu-e-); ger. aciuând (sil. -ciu-ând)

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE ACIU//Á mă ~éz intranz. (despre fiinţe pribege) A-şi găsi adăpost; a se pripăşi; a se oploşi. [Sil. -ciu-a] /<lat. accubiliaire

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ACIU//Á ~éz tranz. A face să se aciueze; a adăposti; a oploşi. /<lat. accubiliare

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ACIUÁ vb. A-şi găsi refugiu, a se pune la adăpost, a se pripăşi Var. aciuia, aciola -Din lat. Cieri

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

aciuá (aciuéz, aciuát), vb. – A-şi găsi refugiu, a se pune la adăpost, a se pripăşi. – Var. aciuia, aciola. < Lat. ciere (lat. tîrzie cire) „a incita, a chema”, cf. accire „a chema la sine, a lăsa să vină”. Dacă este, cum presupunem, un cuvînt pastoral, s-a referit mai întîi la acţiunea de a strînge cu strigăte vitele, pentru a le pune la adăpost de vremea rea. Fonetismul îndreptăţeşte presupunerea unei schimbări de conjug., care poate fi tîrzie, şi evoluţia lui i la iu, ca în bucium, cf. invers, reducerea lui ui în adia şi baier. Fenomenul este cunoscut şi în it., cf. angelus, it. angiolo, calabr. anciulu. Celelalte explicaţii nu sînt satisfăcătoare. Cihac, II, se gîndea la sl. utečati „a fugi”. Lat. *accellare, din cella „ascunzătoare” (Philippide, ZRPh., XXXI, 287; Puşcariu, Conv. Lit., 1908, 602; REW 1802; DAR; Pascu, Beiträge, 14) prezintă dificultăţi (cf. Graur, BL, V, 92). Candrea-Dens., 10 propun lat *accubiliare, inacceptabil fonetic, ca şi ipoteza lui Giuglea, Concordances, 20 (cf. REW 4564), bazată pe lat. *jacilia din *jacile. Var. aciola, cu der. acioală, s.f. (refugiu, adăpost, copertină), care circulă pe o arie redusă în Munt., este mai greu de explicat. Este probabil să fi intervenit vreo contaminare, de ex. cu poală „fustă”, de unde sensul de „copertină”, sau vreo analogie, de ex. cu forma dublă înşeua şi înşela.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

!aciuá (a se ~) (pop.) (-ciu-a) vb. refl., ind. prez. 3 se aciueáză, 1 pl. ne aciuắm (-ciu-ăm); conj. prez. 3 să se aciuéze (-ciu-e-); ger. aciuấndu-se (-ciu-ân-)

Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a, , Editura Univers Enciclopedic, 2005

ACIUÁT, -Ă, aciuaţi, -te, adj. (Pop.) Pripăşit. [Pr.: -ciu-at] – V. aciua.

Supliment DEX, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Academiei, 1988

ACIUÁT adj. v. pripăşit.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

aciuát adj. m. (sil. -ciu-at), pl. aciuáţi; f. sg. aciuátă, pl. aciuáte

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ACIUÁT, -Ă, aciuaţi, -te, adj. Ferit, adăpostit; oploşit, pripăşit. – V. aciua.

Dicţionarul limbii române moderne, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Academiei, Bucureşti, 1958

ACIUÁRE s.f. Acţiunea de a (se) aciua şi rezultatul ei. [Pr.: -ciu-a-] – V. aciua.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACIUÁŞ, aciuaşe, s.n. (Rar) Adăpost, refugiu. [Pr.: -ciu-aş] – Aciua + suf. -aş.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACIUÁRE s. v. pripăşire.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

aciuáre s. f. (sil. -ciu-a-), g.-d. art. aciuării (sil. -ciu-ă-)

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

aciuáş s. n. (sil. -ciu-aş), pl. aciuáşe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

Adauga o definitie | Adauga un cuvant nou.

Toate A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ş T Ţ U V W X Y Z

Cuvant:  
*) pentru a cauta în dictionar utilizaţi caractere româneşti.
DIC-DEX