Dictionar Roman Explicativ
 
 
Dictionar » Dictionar Roman-Roman » acolisi

acolisi

Adauga o definitie | Adauga un cuvant nou.

Toate A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ş T Ţ U V W X Y Z

Cuvant:  
*) pentru a cauta în dictionar utilizaţi caractere româneşti.

acolisi

Definitie preluata din dictionarul DEX Online Link

ACOLISÍ, acolisesc, vb. IV. Refl. (Înv.) 1. A se lega, a se agăţa de cineva, a se ţine de capul cuiva cu duşmănie. 2. A nu lăsa din stăpânire ceea ce a cucerit odată. – Din ngr. ekóllissa (aor. lui kollô „a (se) lipi”).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

acolisí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. acolisésc, imperf. 3 sg. acoliseá; conj. prez. 3 sg. şi pl. acoliseáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

acolisí, (-sésc, -ít), vb. – A prinde, a apuca. < Ngr. ἀϰολλῶ „a se lipi”, aorist ἀϰόλλησα. Sec. XVII, azi puţin folosit. – Der. acolisitor, adj. (tenace, încăpăţînat); acolisitură, s.f. (încăpăţînare, stăruinţă).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ACOLISI vb. (Mold.) A se ţine, a se lega de capul cuiva (mai ales cu gînd rău). A: Cînd se va acolisi un om de altul nefiindu-i cela cu nici o deală, aşa numai într-o pizmă va vrea să-l ucigă, cela însă nu se va da. PRAV. Ce să acoliseaşte Radul-Vodă de cel sărac? CLM, 21v. Ce mai bine ar fi, o, soră, să nu te mai acolisăşti de lucrul mieu. B 1779, 36v; cf. DOSOFTEI, VS; CRON. 1689, 37v; CRON. 1707, 34v; PSEUDO-AMIRAS (gl.); CRON. 1732, 28v; NECULCE; CRON. SEC. XVIII, 27v. // B: cf. ÎNDREPTAREA LEGII. Etimologie: ngr. ekóllissa (aor. al lui kolló „a (se) lipi”). Vezi şi acolisitură.

Dicţionarul limbii române literare vechi (1640-1780) - Termeni regionali, Mariana Costinescu, Magdalena Georgescu, Florentina Zgraon, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1987

!acolisí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se acoliséşte, imperf. 3 sg. se acoliseá; conj. prez. 3 să se acoliseáscă

Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a, , Editura Univers Enciclopedic, 2005

ACOLISITÓR adj. v. contagios, infecţios, molipsitor.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ACOLISITURĂ s.f. (Trans. SV) Insistenţă. Săvai nu s-ară scula să-i dea lui pentru ce e priiaten lui, iară pentru acolisitura lui scula-se-va şi-i va da. N TEST. (1648). Etimologie: acolisi + suf. -tură. Vezi şi acolisi.

Dicţionarul limbii române literare vechi (1640-1780) - Termeni regionali, Mariana Costinescu, Magdalena Georgescu, Florentina Zgraon, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1987

Adauga o definitie | Adauga un cuvant nou.

Toate A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ş T Ţ U V W X Y Z

Cuvant:  
*) pentru a cauta în dictionar utilizaţi caractere româneşti.
DIC-DEX