Dictionar Roman Explicativ
 
 
Dictionar » Dictionar Roman-Roman » acord

acord

Adauga o definitie | Adauga un cuvant nou.

Toate A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ş T Ţ U V W X Y Z

Cuvant:  
*) pentru a cauta în dictionar utilizaţi caractere româneşti.

acord

Definitie preluata din dictionarul DEX Online Link

ACÓRD, acorduri, s.n. 1. Înţelegere, învoială, convenţie etc. între două sau mai multe părţi în vederea încheierii, modificării sau desfiinţării unui act juridic. Expr. A fi de acord să... = a se învoi (la ceva); a aproba. A fi de acord (cu cineva) = a avea aceeaşi părere (cu cineva). De acord! = bine! ne-am înţeles! (Pleonastic) De comun acord = în perfectă înţelegere. 2. (În sintagmele) (Plată sau salariu) în acord = (sistem de remunerare a muncii normate) în raport cu rezultatele obţinute. Acord progresiv = plata muncii în proporţie crescândă, în raport cu depăşirea normei. Muncă în acord = muncă normată retribuită în raport cu îndeplinirea normei. ♦ (Concr.) Sumă dată sau primită ca plată pentru munca prestată în acord. 3. Expresie gramaticală care stabileşte concordanţa (în persoană, număr, gen sau caz a) formei cuvintelor între care există raporturi sintactice. 4. (Fiz.) Egalitate a frecvenţelor de oscilaţie a două sau mai multe aparate, sisteme fizice etc.; sintonie. 5. (Muz.) Sonoritate rezultată din reunirea a cel puţin trei sunete, formând o armonie. – Din fr. accord, it. accordo.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

Acord ≠ dezacord, disensiune, divergenţă, litigiu

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ACÓRD s. 1. v. înţelegere. 2. înţelegere, învoială, vorbă. (Aşa ne-a fost ~ul?) 3. (JUR.) consens, înţelegere, (înv.) soglăsuire. 4. v. concordanţă. 5. v. armonie. 6. v. încuviinţare. 7. (FIZ.) sintonie. 8. (MUZ.) armonie, consonanţă, unisonanţă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

acórd s. n., pl. acórduri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ACÓRD ~uri n. 1) Înţelegere între două sau mai multe persoane (juridice sau fizice) din care decurg anumite drepturi şi îndatoriri. ~ internaţional. ~ comercial. 2) Comunitate de vederi asupra unui lucru; consimţământ; înţelegere. ♢ De comun ~ în înţelegere deplină. A fi (sau a cădea) de ~ a se învoi cu...; a accepta. De ~! mă învoiesc! bine! Muncă în ~ muncă normată, remunerată în raport cu rezultatele obţinute. 3) Concordanţă de număr, gen, caz şi persoană între cuvintele care se află în anumite raporturi sintactice. 4) Potrivire perfectă a mai multor sunete muzicale (cel puţin trei), produse în acelaşi timp; armonie. 5) Garnitură de coarde pentru un instrument muzical. /<fr. accord, it. accordo

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ACÓRD, -duri s.n. Înţelegere, învoială -Din fr. Accorder

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ACÓRD s.n. 1. Comunitate de vederi asupra unui punct determinat într-o înţelegere; învoire, înţelegere. 2. Tratat, convenţie între state, care reglementează domenii determinate ale colaborării internaţionale. 3. Remunerare a muncii prestate, fixată pe unitatea de produs realizat. ♢ Acord global = formă de organizare şi de retribuire a muncii prin care se leagă nemijlocit mărimea veniturilor personale cu cantitatea, calitatea şi importanţa muncii prestate. 4. Raport între două sau mai multe cuvinte ale căror forme trebuie să concorde potrivit genului, numărului, cazului, conjugării etc. 5. Armonie a mai multor sunete muzicale produse în acelaşi timp. ♦ Disciplină care studiază legile de bază ale suprapunerii sunetelor muzicale şi înlănţuirii lor. ♦ (Fiz.) Sintonie. [Cf. fr. accord, it. accordo].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ACÓRD s. n. 1. comunitate de vederi; consens, asentiment; acceptare. ♦ a cădea de ~ = a se învoi; de comun ~ = a) în perfectă înţelegere; b) în unanimitate. 2. înţelegere privitoare la relaţiile de colaborare şi de cooperare între state, partide politice, organizaţii. 3. formă de retribuţie a muncii prestate. ♦ ~ global = formă de organizare şi de retribuire a muncii prin care se leagă mărimea veniturilor personale cu cantitatea, calitatea şi importanţa muncii prestate. 4. concordanţă în număr, gen, caz, persoană între care există raporturi sintactice. 5. (fiz.) egalitate a frecvenţelor de oscilaţie a două sau mai multe aparate, sisteme etc.; sintonie (1). 6. (muz.) reunire a cel puţin trei sunete, formând o armonie; disciplină care studiază legile de bază ale suprapunerii sunetelor muzicale. (< fr. accord, it. accordo)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

acórd (acórduri), s.n. – Înţelegere, învoială. < Fr. accord. – Der. (din fr.) acorda, vb. (a da, a oferi); acordabil, adj. (care poate fi acordat); acordeon, s.n. (armonică, instrument muzical); acordeonist, s.m. (persoană care cîntă la acordeon); acordar, s.m. (acordor); acordor, s.m. (persoană care se ocupă cu acordarea unor instrumente muzicale).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ACORDÁ, (1, 2) acórd, (3) acordez, vb. I. Tranz. 1. A da (cu îngăduinţă, cu grijă, cu atenţie, cu bunăvoinţă); a oferi; a atribui. 2. A stabili acordul gramatical. 3. A regla frecvenţa unui aparat, a unui sistem fizic etc., astfel încât să fie egală cu frecvenţa altui aparat, sistem fizic etc. ♦ A aduce tonurile unui instrument muzical la aceeaşi înălţime. – Din fr. accorder.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

RACÓRD, racorduri, s.n. 1. Legătură, contact între două părţi ale unei lucrări sau între două elemente ale unui întreg. 2. Piesă (constituită din una sau din două părţi tubulare cu piuliţe) cu care se face legătura între două conducte şi prin care poate circula un fluid sau un material pulverulent ori granular. 3. Porţiune de circuit electric care pune în legătură aparatul, maşina sau locul de utilizare a energiei electrice cu reţeaua de distribuţie. 4. Legătură între două secvenţe de film care asigură continuitatea ideii cinematografice. ♦ Îmbinare a două benzi de sunet fără a întrerupe unitatea coloanei sonore. – Din fr. raccord.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

A acorda ≠ a dezacorda, a discorda,

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ACORDÁ vb. 1. a da, (înv.) a dărui. (~-mi, te rog, puţină atenţie!) 2. v. conferi. 3. (FIZ.) a sintoniza. 4. a potrivi, a regla. (A ~ un aparat, un instrument.) 5. v. înstruna.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

acordá (a da, a face acordul gramatical) vb., ind. prez. 1 sg. acórd, 3 sg. şi pl. acórdă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

acordá (un instrument, sistem etc.) vb., ind. prez. 1 sg. acordéz, 3 sg. şi pl. acordeáză

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

racórd s. n., pl. racórduri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

A ACORD//Á2 ~éz tranz. 1) (instrumente muzicale) A regla stabilind tonalitatea necesară. 2) (sisteme tehnice) A regla egalând frecvenţa. /<fr. accorder

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ACORDÁ1 acórd tranz. 1) A pune la dispoziţie (prin acord); a oferi. 2) (părţi de propoziţie) A uni prin acord gramatical. /<fr. accorder

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

RACÓRD ~uri n. 1) Element de legătură între două părţi ale unui sistem tehnic. 2) Tub care face legătura între două conducte, prin care circulă un fluid. 3) Porţiune dintr-un circuit electric care face legătura între un receptor de energie electrică şi reţeaua de distribuţie. 4) Cadru care face legătura între două secvenţe de film. 5) Îmbinare care face legătura între două benzi magnetice de sunet. /<fr. raccord

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ACORDÁ vb. I. tr. 1. A da (cu bunăvoinţă, cu atenţie); a concede; a atribui. 2. A stabili între cuvintele unei propoziţii un raport impus de regulile sintaxei (în ceea ce priveşte genul, numărul etc.). 3. A da coardelor sau sunetului unui instrument muzical un anumit ton. [P.i. (1,2) acord, (3) -dez, 3,6 (1,2) -dă, (3) -dează. / cf. fr. accorder, it. accordare].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ACORDÁ vb. tr. 1. a da; a concede; a atribui. 2. a stabili un acord (4) între cuvintele unei propoziţii. 3. a da coardelor, sunetului unui instrument muzical un anumit ton. 4. a sintoniza. (< fr. accorder, lat. accordare)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

RACÓRD s.n. Legătură; contact (între părţile unei lucrări, ale unei instalaţii etc.). V. branşament. ♦ Tub flexibil, ţeavă de legătură între două ţevi. ♦ Porţiune dintr-un circuit electric care leagă un aparat, o instalaţie etc. cu reţeaua electrică de distribuţie. ♦ (Cinem.) Legătură între două secvenţe de film, între două benzi de sunet. [Pl. -duri. / < fr. raccord].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

RACÓRD s. n. 1. legătură, contact (între părţile unei lucrări, instalaţii etc.). o ~ olandez = holendru (1). 2. element de legătură între două ţevi, conducte etc. 3. porţiune dintr-un circuit electric care leagă un aparat, o instalaţie etc. cu reţeaua electrică de distribuţie. 4. (cinem.) legătură între două secvenţe de film, între două benzi de sunet. (< fr. raccord)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ACORDÁJ, acordaje, s.n. Acordare a unui instrument muzical. – Din fr. accordage.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACORDÁT, -Ă, acordaţi, -te, adj. (Despre unele părţi ale propoziţiei) Pus în acelaşi caz, număr, gen sau persoană ca şi cuvântul de care este legat printr-un raport de determinare. 2. (Despre instrumente muzicale) Care are tonurile în consonanţă. 3. Dat, atribuit; îngăduit, asigurat. – V. acorda.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACÓRDIC, -Ă, acordici, -ce, adj., s.f. 1. (Despre sunete muzicale) Care intră în componenţa acordului. 2. S.f. Disciplină care studiază diferitele acorduri muzicale. – Acord + suf. -ic.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACORDÓR1, acordoare, s.n. Unealtă care serveşte la acordarea unor instrumente muzicale, în special a pianului. – Din fr. accordoir.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACORDÓR2, acordori, s.m. Persoană care se ocupă cu acordarea şi repararea unor instrumente muzicale. – Din fr. accordeur.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

RACORDÁ, racordez, vb. I. Tranz. A stabili un racord. ♦ (Geom.) A uni între ele două drepte sau două curbe printr-o curbă tangentă la fiecare dintre dreptele sau curbele între care se face legătura. – Din fr. raccorder.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

Acordat ≠ dezacordat, neacordat

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ACORDÓR s. (MUZ.) cheie. (~ pentru pian.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ACORDÁT adj. v. înstrunat.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ACORDÁJ s. v. înstrunare.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

acordáj s. n., pl. acordáje

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

acórdic adj. m., pl. acórdici; f. sg. acórdică, pl. acórdice

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

acordór (persoană) s. m., pl. acordóri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

acordór (instrument) s. n., pl. acordoáre

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

racordá vb., ind. prez. 1 sg. racordéz, 3 sg. şi pl. racordeáză

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ACORDÓR2 ~i m. Persoană care acordează şi repară instrumente muzicale. /<fr. accordeur

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ACORD//ÓR1 ~oáre n. Unealtă pentru acordarea instrumentelor muzicale. /<fr. accordoir

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ACORDÁJ ~e n. 1) Acordare a unui instrument muzical. 2) Raport între înălţimile unei serii de sunete. /<fr. accordage

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A RACORD//Á ~éz tranz. 1) (părţi ale unui sistem tehnic) A uni printr-un racord; a cupla. 2) mat. (două curbe sau două drepte) A uni printr-o curbă tangentă. /<fr. raccorder

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ACORDÁJ s.n. Acordare (a unui instrument); raportul dintre o serie de sunete din punctul de vedere al înălţimii lor. [< fr. accordage].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ACÓRDIC, -Ă adj. (Muz.) Referitor la acordică, la acorduri muzicale. [Cf. germ. akkordisch].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ACORDÓR s.m. Specialist în acordarea instrumentelor muzicale. [Cf. fr. accordeur].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ACORDÓR s.n. Unealtă pentru acordarea instrumentelor muzicale. [Pl. -oare. / cf. fr. accordoir].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ACORDÓR2 s. n. unealtă pentru acordarea instrumentelor muzicale. (< fr. accordoir)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ACÓRDIC, -Ă I. adj. referitor la acordică. II. s. f. disciplină muzicală care studiază diferitele acorduri. (< germ. akkordisch, /II/ Akkordik)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ACORDÓR1 s. m. specialist în acordarea instrumentelor muzicale. (< fr. accordeur)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ACORDÁJ s. n. 1. acordare a unui instrument muzical. 2. realizare a unui echilibru sonor în cadrul unui ansamblu muzical. (< fr. accordage)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

RACORDÁ vb. I. tr. A stabili un contact, a lega (elemente, părţi ale unei lucrări); a face un racord. ♦ (Geom.) A uni printr-un arc de curbă două arce date. [< fr. raccorder].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

RACORDÁ vb. tr. 1. a stabili un racord (1). ♢ (tehn.) a realiza legătura dintre două elemente ale unui sistem tehnic. 2. a lega două porţiuni ale unui drum, ale unei căi ferate prin introducerea între ele a unui tronson curb. 3. (mat.) a uni două trepte sau două curbe printr-un arc de curbă tangent la fiecare dintre ele. (< fr. raccorder)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ACORDÁNT, -Ă, acordanţi, -te, s.m. şi f. (Rar) Persoană care execută lucrări în acord. – Din germ. Akkordant.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACORDÁRE, acordări, s.f. Acţiunea de a acorda. ♦ Punere a coardelor unui instrument muzical în situaţia de a reda tonalitatea specifică a instrumentului. – V. acorda.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACORDEÓN, acordeoane, s.n. Instrument muzical portativ cu burduf, claviatură şi butoane, ale cărui sunete se produc prin vibraţia unor ancii metalice. [Pr.: -de-on] – Din fr. accordéon, germ. Akkordeon.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

HEXACÓRD, hexacorduri, s.n. 1. Liră cu şase coarde la vechii greci. 2. Ansamblu de şase trepte succesive ale unei scări muzicale. – Din fr. hexacorde.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

DEZACÓRD, dezacorduri, s.n. Lipsă de acord, de armonie (între sunete sau, p. ext., între opinii, sentimente, fenomene). – Din fr. désaccord.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

OCTACÓRD, -Ă, octacorzi, -de, adj., s.n. (Muz.) 1. Adj. Care are opt coarde. 2. S.n. Liră cu opt coarde. – Din fr. octacorde.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

DECACÓRD, decacorduri, s.n. Vechi instrument muzical, asemănător cu harpa, având zece coarde. – Din fr. décachorde.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

REACORDÁ, (1) reacórd, (2) reacordez, vb. I. Tranz. 1. A acorda încă o dată îngăduinţă, favoare, avantaje cuiva. 2. A acorda din nou un instrument muzical dezacordat. [Pr.: re-a-] – Re1- + acorda.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

HEXACÓRD s. n. 1. liră cu şase coarde, la vechii greci. 2. scară muzicală de şase trepte diatonice. (< fr. hexacorde)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

Acordare ≠ dezacordare

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

Dezacord ≠ acord

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ENEACÓRD s. n. liră cu nouă coarde, la vechii greci. (< fr. ennéacorde)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

DEZACÓRD s. n. lipsă de acord, de armonie; neînţelegere, diferend, disensiune. ♢ (gram.) lipsa acordului între cuvinte legate prin raporturi de determinare. (< fr. désaccord)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

DECACÓRD s. n. vechi instrument muzical, asemănător harpei, cu zece coarde. (< fr. décachorde)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

DEZACÓRD s. 1. v. nepotrivire. 2. v. neînţelegere.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ACORDEÓN s. (reg.) muzică.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ACORDÁRE s. 1. v. conferire. 2. (FIZ.) sintonizare. (~ unui aparat.). 3. v. înstrunare.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

acordánt s. m., pl. acordánţi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

acordáre s. f., g.-d. art. acordării; pl. acordări

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

acordeón s. n. (sil. -de-on), pl. acordeoáne

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

decacórd s. n., pl. decacórduri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

dezacórd s. n. (sil. mf. dez-), pl. dezacórduri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

eneacórd s. n. (sil. -ne-a-)

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

hexacórd s. n., pl. hexacórduri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

octacórd adj. m., pl. octacórzi; f. sg. octacórdă, pl. octacórde

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

reacordá vb. (sil. re-a-), ind. prez. 1 reacórd /reacordéz

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

OCTACÓRD ~uri n. Instrument muzical în formă de arc îndoit şi prevăzut cu opt coarde. /<fr. octacorde

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

DEZACÓRD ~uri n. 1) Lipsă de acord (între puncte de vedere, concepţii etc.); disensiune; diferend. 2) muz. Lipsă de armonie între sunete. /<fr. désaccord

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ACORDE//ÓN ~oáne n. Instrument muzical portativ cu butoane. [Sil. -de-on] /<fr. accordeon, germ. Akkordeon

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ACORDÁRE s.f. Acţiunea de a acorda; ♦ Variere a frecvenţei proprii a unui sistem oscilant pentru a o face egală cu o altă frecvenţă; acordaj. [< acorda].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ENEACÓRD s.n. Liră cu nouă coarde, folosită de vechii greci. [Pron. -ne-a-. / < fr. ennéacorde, cf. gr. ennea – nouă, lat. corda – coardă].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

RACORDÁJ s.n. Racordare. [Et. incertă].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ACORDÁNT, -Ă s.m. şi f. (Rar) Cel care execută lucrări în acord. [< germ. Akkordant].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ACORDEÓN s.n. Instrument muzical cu lame vibrante, cu burduf şi cu clape. [Pron. -de-on, pl. -oane. / < fr. accordéon, cf. germ. Akkordeon].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ACORDEÓN s. n. instrument muzical cu lame vibrante, cu burduf şi claviatură. (< fr. accordéon, germ. Akkordeon)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ACORDÁNT, -Ă s. m. f. cel care execută lucrări în acord. (< germ. Akkordant)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

DECACÓRD s.n. Vechi instrument muzical, asemănător harpei, care avea zece coarde. [Pl. -duri. / < fr. décacorde, lat. decachordus, gr. deka-chordos].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

DEZACÓRD s.n. 1. (Muz.) Lipsă de acord. 2. Neînţelegere. [Cf. fr. désaccord].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

HEXACÓRD s.n. 1. Liră cu şase coarde la vechii greci. 2. Şase trepte ale unei scări muzicale dispuse una după alta. [< fr. hexacorde, cf. gr. hexachordos].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

OCTACÓRD adj. (Muz.) Care are opt coarde. // s.n. Liră cu opt coarde. [< fr. octacorde, cf. gr. oktachordos < octo – opt, chorde – coardă].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

OCTACÓRD s. n. 1. liră cu opt coarde. 2. sistem muzical de opt sunete. (< fr. octocorde)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

acordati predicatele

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

acordati predicatele verbale din textul de mai jos cu subiectele eu (a citi) legenda lacrimioarei si ( a afla)ca aceasta floare (a aparea) din lacrimile unui print care ( a plange) prima data cand sora lui ( a muri)

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

HEPTACÓRD, heptacorduri, s.n. Liră cu şapte coarde la vechii greci. – Din fr. heptacorde.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

RACORDÁRE, racordări, s.f. Acţiunea de a racorda şi rezultatul ei. ♦ (Concr.) Porţiune din suprafaţa unei ţevi, a unui tub etc. prin care se face trecerea între două zone cu secţiuni diferite. ♦ Locul de legătură a două elemente ale unui sistem tehnic. ♦ Realizarea unei legături între două porţiuni ale unui drum sau ale unei căi ferate prin introducerea între ele ale unui tronson de traseu cu axa curbă. – V. racorda.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PENTACÓRD, pentacorduri, s.n. 1. Liră cu cinci coarde, folosită în antichitate. 2. Grup de cinci sunete succesive ale unei scări muzicale. [Pl. şi: pentacorde] – Din fr. pentacorde.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

NEACORDÁT, -Ă, neacordaţi, -te, adj. 1. (Gram.; despre unele părţi de propoziţie) Care nu este în acelaşi caz, număr, gen şi persoană cu termenul determinat. 2. (Despre premii, titluri) Care nu a fost atribuit. 3. (Despre instrumente muzicale) Care nu a fost supus acordării; care nu mai este acordat; dezacordat, discordat. [Pr.: ne-a-] – Ne- + acordat.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

DEZACORDÁ, dezacordéz, vb. I. Refl. (Despre instrumente muzicale cu coarde) A-şi pierde consonanţa tonurilor (prin slăbirea coardelor); a se discorda. – Din fr. désaccorder.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

TETRACÓRD, tetracorduri, s.n. 1. Liră antică cu patru coarde. 2. Şir de patru sunete dintr-o scară muzicală. – Din fr. tétracorde.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

REACORDÁT, -Ă, reacordaţi, -te, adj. 1. Care a fost dat, acordat încă o dată. 2. (Despre instrumente muzicale dezacordate) Acordat din nou. [Pr.: re-a-] – V. reacorda.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

HEPTACÓRD s. n. 1. liră antică cu şapte coarde. 2. scară muzicală de şapte trepte diatonice. (< fr. heptacorde)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

A dezacorda ≠ a acorda, a struni

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

Neacordat ≠ acordat

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ACÓRDICĂ s.f. – V. acordic (2) [DEX'98]

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

DEZACORDÁ vb. tr., refl. a (se) strica acordul unui instrument muzical cu coarde. (< fr. désaccorder)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

DEZACORDÁ vb. a se discorda. (Un instrument care s-a ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

acordábil adj. m., pl. acordábili; f. sg. acordábilă, pl. acordábile

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

acórdică s. f., g.-d. art. acórdicii

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

dezacordá vb. (sil. mf. dez-), ind. prez. 1 sg. dezacordéz, 3 sg. şi pl. dezacordeáză

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

heptacórd s. n., pl. heptacórduri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

miniacórd s. n. (sil. -ni-a-), pl. miniacórduri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

neacordát adj. m. (sil. ne-a-), pl. neacordáţi; f. sg. neacordátă, pl. neacordáte

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

pentacórd s. n., pl. pentacórduri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

racordáre s. f., g.-d. art. racordării; pl. racordări

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

tetracórd s. n. (sil. -tra-), pl. tetracórduri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

HEPTACÓRD ~uri n. (în Grecia antică) Instrument muzical, constând dintr-o cutie de rezonanţă cu şapte coarde care produc sunete când sunt ciupite; liră cu şapte coarde. /<fr. heptacorde

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE DEZACORDÁ pers. 3 se dezacórdă intranz. (despre instrumente muzicale cu coarde) A-şi pierde acordul; a se discorda. /<fr. désaccorder

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A DEZACORD//Á ~éz 1. tranz. (instrumente muzicale cu coarde) A face să se dezacordeze; a discorda. 2. intranz. A fi în dezacord; a discorda; a distona. /<fr. désaccorder

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ACÓRDI//CĂ ~ce f. Disciplină care se ocupă cu studiul acordurilor muzicale. /Din acord

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ACORDÁBIL ~ă (~i, ~e) Care poate fi acordat. /<fr. accordable

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

PENTACÓRD ~uri n. 1) (în antichitate) Liră cu cinci coarde. 2) Ansamblu de cinci sunete succesive ale unei scări muzicale. /<fr. pentacorde

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

TETRACÓRD ~uri n. Grup de patru sunete consecutive ale unei scări muzicale. /<fr. tétracorde, lat. tetrachordon

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ACÓRDICĂ s.f. Disciplină muzicală care studiază diferitele acorduri construite din terţe necombinate cu alte elemente ale muzicii. [< germ. Akkordik].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

RACORDÁRE s.f. Acţiunea de a racorda şi rezultatul ei; stabilire a unui contact; racordaj. ♦ (Geom.) Operaţie prin care două linii care se întretaie sunt unite printr-un arc de curbă tangent la fiecare dintre ele. [< racorda].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ACORDÁBIL, -Ă adj. (Despre instrumente muzicale) Care poate fi acordat. [Cf. fr. accordable].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ACORDÁBIL, -Ă adj. care poate fi acordat (3). (< fr. accordable)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

DEZACORDÁ vb. I. tr., refl. A (se) strica acordul unui instrument muzical cu coarde. [Cf. fr. désaccorder].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

HEPTACÓRD s.n. Liră cu şapte coarde, la vechii greci. [< fr. heptacorde, cf. gr. hepta – şapte, lat. corda – coardă].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

PENTACÓRD s.n. 1. Liră cu cinci coarde. 2. Grup de cinci trepte succesive ale unei scări muzicale. [< fr. pentacorde, cf. gr. pente – cinci, chorde – coardă].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

TETRACÓRD s.n. 1. Liră antică cu patru coarde. 2. Grup de patru sunete limitate într-un interval de cvartă. [Cf. fr. tétracorde, lat., gr. tetrachordon < tetra – cu patru, chorde – coardă].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

PENTACÓRD s. n. 1. instrument cu cinci coarde, în Grecia antică, asemănător unei lire. 2. (muz.) sistem de cinci sunete succesive, formând o cvintă perfectă. (< fr. pentacorde, lat. pentachrodus)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

TETRACÓRD s. n. 1. liră antică cu patru coarde. 2. fragment al unei game din patru sunete consecutive, ale cărui extreme formează o cvartă. (< fr. tétracorde)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

DEZACORDÁT, -Ă, dezacordaţi, -te, adj. (Despre instrumente muzicale cu coarde) Care nu mai este acordat; discordat. – V. dezacorda.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

REACORDÁRE, reacordări, s.f. Acţiunea de a reacorda. [Pr.: re-a-] – V. reacorda.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

Dezacordat ≠ acordat

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

DEZACORDÁT adj. discordat, (rar) destrunat. (O vioară ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

acordántă s. f., pl. acordánte

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

reacordáre s. f. (sil. re-a-), g.-d. art. reacordării; pl. reacordări

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

racordarea nu exista

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

acórd-cádru (-ca-dru) s. n., art. acórdul-cádru (dar: acordul acesta cadru); pl. acórduri-cádru

Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a, , Editura Univers Enciclopedic, 2005

ACORDEONÍST, -Ă, acordeonişti, -ste, s.m. şi f. Persoană care cântă la acordeon. [Pr.: -de-o-] – Din fr. accordéoniste, germ. Akkordeonist.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

INACORDÁBIL, -Ă, inacordabili, -e, adj. Care nu se poate acorda sau atribui. – Din fr. inaccordable.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

DEZACORDÁRE, dezacordări, s.f. Faptul de a se dezacorda. – V. dezacorda.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

INACORDÁBIL, -Ă adj. 1. care nu se poate acorda, concesiona. 2. (despre instrumente muzicale) care nu poate fi acordat, armonizat. (< fr. inaccordable)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

Dezacordare ≠ acordare

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

DEZACORDÁRE s. discordare. (~ unei viori.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

acordeoníst s. m. (sil. -de-o-), pl. acordeoníşti

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

dezacordáre s. f. (sil. mf. dez-), g.-d. art. dezacordării; pl. dezacordări

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

inacordábil adj. m. (sil. mf. in-), pl. inacordábili; f. sg. inacordábilă, pl. inacordábile

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

INACORDÁBIL ~ă (~i, ~e) Care nu poate fi acordat. /<fr. inaccordable

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ACORDEONÍ//ST ~stă (~şti, ~ste) m. şi f. Persoană care cântă la acordeon. [Sil. -de-on] /<fr. accordéoniste, germ. Akkordeonist

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

INACORDÁBIL, -Ă adj. Care nu se poate acorda, concesiona. [Cf. fr. inaccordable].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ACORDEONÍST, -Ă s.m. şi f. Cel care cântă la acordeon. [Pron. -de-o-. / Cf. fr. accordéoniste, germ. Akkordeonist].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ACORDEONÍST, -Ă s. m. f. cântăreţ la acordeon. (< fr. accordéoniste)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

DEZACORDÁRE s.f. Faptul de a (se) dezacorda. [< dezacorda].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

RACORD OLANDÉZ s. (TEHN.) holendru.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

acordeonístă s. f. (sil. -de-o-), pl. acordeoníste

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

acordabilitáte s. f., g.-d. art. acordabilităţii

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

Adauga o definitie | Adauga un cuvant nou.

Toate A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ş T Ţ U V W X Y Z

Cuvant:  
*) pentru a cauta în dictionar utilizaţi caractere româneşti.
DIC-DEX