Dictionar Roman Explicativ
 
 
Dictionar » Dictionar Roman-Roman » acordare

acordare

Adauga o definitie | Adauga un cuvant nou.

Toate A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ş T Ţ U V W X Y Z

Cuvant:  
*) pentru a cauta în dictionar utilizaţi caractere româneşti.

acordare

Definitie preluata din dictionarul DEX Online Link

ACORDÁRE, acordări, s.f. Acţiunea de a acorda. ♦ Punere a coardelor unui instrument muzical în situaţia de a reda tonalitatea specifică a instrumentului. – V. acorda.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

Acordare ≠ dezacordare

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ACORDÁRE s. 1. v. conferire. 2. (FIZ.) sintonizare. (~ unui aparat.). 3. v. înstrunare.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

acordáre s. f., g.-d. art. acordării; pl. acordări

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ACORDÁRE s.f. Acţiunea de a acorda; ♦ Variere a frecvenţei proprii a unui sistem oscilant pentru a o face egală cu o altă frecvenţă; acordaj. [< acorda].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

RACORDÁRE, racordări, s.f. Acţiunea de a racorda şi rezultatul ei. ♦ (Concr.) Porţiune din suprafaţa unei ţevi, a unui tub etc. prin care se face trecerea între două zone cu secţiuni diferite. ♦ Locul de legătură a două elemente ale unui sistem tehnic. ♦ Realizarea unei legături între două porţiuni ale unui drum sau ale unei căi ferate prin introducerea între ele ale unui tronson de traseu cu axa curbă. – V. racorda.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

racordáre s. f., g.-d. art. racordării; pl. racordări

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

RACORDÁRE s.f. Acţiunea de a racorda şi rezultatul ei; stabilire a unui contact; racordaj. ♦ (Geom.) Operaţie prin care două linii care se întretaie sunt unite printr-un arc de curbă tangent la fiecare dintre ele. [< racorda].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

REACORDÁRE, reacordări, s.f. Acţiunea de a reacorda. [Pr.: re-a-] – V. reacorda.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

reacordáre s. f. (sil. re-a-), g.-d. art. reacordării; pl. reacordări

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

racordarea nu exista

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

DEZACORDÁRE, dezacordări, s.f. Faptul de a se dezacorda. – V. dezacorda.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

Dezacordare ≠ acordare

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

DEZACORDÁRE s. discordare. (~ unei viori.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

dezacordáre s. f. (sil. mf. dez-), g.-d. art. dezacordării; pl. dezacordări

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

DEZACORDÁRE s.f. Faptul de a (se) dezacorda. [< dezacorda].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

Adauga o definitie | Adauga un cuvant nou.

Toate A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ş T Ţ U V W X Y Z

Cuvant:  
*) pentru a cauta în dictionar utilizaţi caractere româneşti.
DIC-DEX