Dictionar Roman Explicativ
 
 
Dictionar » Dictionar Roman-Roman » acredita

acredita

Adauga o definitie | Adauga un cuvant nou.

Toate A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ş T Ţ U V W X Y Z

Cuvant:  
*) pentru a cauta în dictionar utilizaţi caractere româneşti.

acredita

Definitie preluata din dictionarul DEX Online Link

ACREDITÁ, acreditez, vb. I. Tranz. 1. A împuternici pe cineva ca reprezentant al unui stat pe lângă guvernul unui stat străin. 2. (Fin.) A crea, a deschide, a pune la dispoziţia cuiva un acreditiv. 3. (Rar) A face ca un fapt neconfirmat, o ştire etc. să apară demne de crezare, acceptabile, verosimile. – Din fr. accréditer.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

acreditá vb. (sil. -cre-), ind. prez. 1 sg. acreditéz, 3 sg. şi pl. acrediteáză

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

A ACREDIT//Á~éz tranz. 1) (persoane) A învesti cu drepturi de reprezentant diplomatic. 2) rar A face să dispună de un acreditiv. /<fr. accréditer, it. accreditare

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ACREDITÁ vb. I. tr. 1. A da puteri unui reprezentant pe lângă un guvern străin; a împuternici. 2. A face demn de crezare. 3. A deschide un credit; a credita. [< fr. accréditer, cf. it. accreditare, germ. akkreditieren].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ACREDITÁ vb. tr. 1. a da autoritatea necesară unui reprezentant diplomatic pe lângă un guvern străin; a împuternici. 2. a face demn de crezare. 3. (fin.) a deschide, a pune la dispoziţia cuiva un acreditiv. (< fr. accréditer)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ACREDITÁT, -Ă, acreditaţi, -te, adj. (Adesea substantivat) Împuternicit ca reprezentant diplomatic al unui stat pe lângă guvernul unui stat străin. – V. acredita.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

acreditár adj. m., pl. acreditári; f. sg. acreditáră, pl. acreditáre

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

acreditát adj. m., s. m. (sil. -cre-), pl. acreditáţi; f. sg. acreditátă, pl. acreditáte

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ACREDITÁT, -Ă adj. (adesea s.) Împuternicit ca reprezentant plenipotenţiar. / < acredita].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ACREDITÁT, -Ă adj. (şi s.) împuternicit ca reprezentant diplomatic. (< acredita)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ACREDITÁR, -Ă adj., s. n. (stat) în care este numit un diplomat. (< acredita + -ar)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ACREDITÁNT, -Ă, acreditanţi, -te, adj. (Rar) Care acreditează. – Acredita + suf. -ant.

Supliment DEX, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Academiei, 1988

ACREDITÁRE, acreditări, s.f. Acţiunea de a acredita. ♢ Scrisori de acreditare = documente prin care se atestă împuternicirea unui reprezentant diplomatic. – V. acredita.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

acreditánt adj. m., pl. acreditánţi; f. sg. acreditántă; pl. acreditánte

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

acreditáre s. f. (sil. -cre-) → creditare

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ACREDIT//ÁRE ~ări f. v. A ACREDITA.Scrisoare de ~ document oficial prin care se confirmă împuternicirea unui agent diplomatic de a reprezenta un stat în relaţiile cu alt stat. /v. a acredita

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ACREDITÁRE s.f. Acţiunea de a acredita. ♢ Scrisori de acreditare = documente diplomatice prin care se confirmă calitatea unui reprezentant plenipotenţiar. [< acredita].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ACREDITÁRE s. f. acţiunea de a acredita. o scrisori de ~ = documente diplomatice prin care se confirmă calitatea unui reprezentant diplomatic. (< acredita)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ACREDITÁNT, -Ă adj., s. n. (stat) care acreditează (un diplomat). (< acredita + -ant)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

Adauga o definitie | Adauga un cuvant nou.

Toate A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ş T Ţ U V W X Y Z

Cuvant:  
*) pentru a cauta în dictionar utilizaţi caractere româneşti.
DIC-DEX