elucubra

elucubra

Definitie preluata din dictionarul DEX Online Link

elucubrá vb., ind. prez. 1 sg. elucubréz, 3 sg. şi pl. elucubreáză

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ELUCUBRÁNT, -Ă, elucubranţi, -te, adj. (Livr.) Aberant, absurd. – Din fr. élucubrant.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ELUCUBRÁNT, -Ă adj. aberant, absurd. (< fr. élucubrant)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ELUCUBRÁNT adj. v. aberant, absurd, ilogic, nelogic, neraţional, stupid.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

elucubránt adj. m., pl. elucubránţi; f. sg. elucubrántă, pl. elucubránte

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ELUCUBRÁŢIE, elucubraţii, s.f. Combinaţie haotică de elemente absurde; aberaţie. ♦ Divagaţie. [Var.: elucubraţíune s.f.] – Din fr. élucubration.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ELUCUBRÁŢIE s. f. 1. lucrare compusă cu multă osteneală şi răbdare, lucrând ziua şi noaptea. 2. (peior.) combinaţie, lucrare haotică şi greoaie, cu idei încâlcite, absurde; aberaţie. (< fr. élucubration, lat. elucubratio)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ELUCUBRÁŢIE s. v. absurditate.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

elucubráţie s. f. (sil. -bra-ţi-e), art. elucubráţia (sil. -ţi-a), g.-d. art. elucubráţiei; pl. elucubráţii, art. elucubráţiile (sil. -ţi-i-)

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ELUCUBRÁŢI//E ~i f. mai ales la pl. Combinaţie de idei haotice şi absurde. [G.-D. elucubraţiei] /<fr. élucubration, lat. elucubratio, ~onis

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ELUCUBRÁŢIE s.f. 1. (Rar) Lucrare compusă, cu multă osteneală şi multă răbdare, lucrând ziua şi noaptea. 2. (Peior.) Combinaţie, lucrare haotică şi greoaie, cu idei încâlcite, absurde; aberaţie. [Gen. -iei, var. elucubraţiune s.f. / < lat. elucubratio, cf. fr. élucubration].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ELUCUBRAŢIÚNE s.f. v. elucubraţie.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ELUCUBRAŢIÚNE s.f. v. elucubraţie.

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986