Dictionar Roman Explicativ
 
 
Dictionar » Dictionar Roman-Roman » stoci

stoci

Adauga o definitie | Adauga un cuvant nou.

Toate A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ş T Ţ U V W X Y Z

Cuvant:  
*) pentru a cauta în dictionar utilizaţi caractere româneşti.

stoci

Definitie preluata din dictionarul DEX Online Link

STOCÍ, stocésc, vb. IV. Tranz. şi refl. (Reg.) A (se) goli de lichidul pe care îl conţine. – Din sl. istočiti.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

STOCÍ vb. v. asupri, dezumfla, epuiza, exploata, extenua, frânge, istovi, împila, împovăra, năpăstui, oprima, oropsi, persecuta, prigoni, seca, secătui, sfârşi, slei, stoarce, tiraniza, urgisi, vlăgui, zdrobi.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

stocí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. stocésc, imperf. 3 sg. stoceá; conj. prez. 3 sg. şi pl. stoceáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

A STOC//Í ~ésc tranz. reg. A face să stocească. /<sl. istoţiti, stoci

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE STOC//Í pers. 3 se ~éşte intranz. reg. (despre recipiente) A se goli de lichid. /<sl. istoţiti, stoci

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

STOCÍT, -Ă, stociţi, -te, adj. (Reg.; despre organe ale corpului omenesc) Care s-a golit de lichidul pe care îl conţine; fig. stors de vlagă, secătuit, sleit. – V. stoci.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

STOCÍ//T ~tă (~ţi, ~te) rar 1) v. A STOCI şi A SE STOCI. 2) fig. Care aproape că nu mai are putere de viaţă; secătuit; sleit. /v. a se stoci

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

MASTOCÍT s. n. celulă din ţesutul mezenchimatos, care intră în reţeaua de susţinere a unor organe (splină, ganglioni, măduvă etc.), cu rol fagocitar. (< fr. mastocyte)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

RĂSTOCÍ, răstocesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A abate cursul unei ape sau a scădea nivelul unei ape (până la secare) pe o anumită porţiune pentru a prinde peşti (cu mâna). – Din sl. rastociti.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

DISTOCÍE s. f. naştere dificilă. (< fr. dystocie)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

distocíe s. f., art. distocía, g.-d. distocíi, art. distocíei

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

răstocí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. răstocésc, imperf. 3 sg. răstoceá; conj. prez. 3 sg. şi pl. răstoceáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

A RĂSTOC//Í ~ésc tranz. (un curs de apă) A face să scadă temporar pentru a prinde peştele. /<sl. rastociti

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

DISTÓCIC, -Ă adj. Referitor la distocie. [< fr. dystocique].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

DISTOCÍE s.f. (Vet.) Naştere grea, dificilă la animale. [Gen. -iei. / < fr. dystocie, cf. gr. dys – dificil, tokos – naştere].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

răstocí (răstocésc, răstocít), vb. – A devia apele unui rîu. Sl. rastečati „a împrăştia”, cf. sb. rastočiti (Candrea). – Der. răstoacă, s.f. (canal, braţ arficial de rîu; dig, îngrăditură), cf. sl. rastoka (Miklosich, Slwa. Elem., 42; Cihac, II, 414; Conev 40).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

BLASTOCÍT s.n. Celulă nediferenţiată a unor serii de celule sanguine. [Cf. gr. blastos – germen, kytos – celulă].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

BLASTOCÍT s. n. celulă în structura blastulei. (< fr. blastocyte)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

RĂSTOCÍRE, răstociri, s.f. ( Reg.) Acţiunea de a răstoci şi rezultatul ei. – V. răstoci.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

răstocíre s. f., g.-d. art. răstocírii; pl. răstocíri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

BLASTOCÍST s.n. Blastulă. [< fr. blastocyste, cf. gr. blastos – germen, kystis – sac].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

SCHISTOCÍT s.n. Fragment al unei hematii; schizocit. [< fr. schistocyte, cf. gr. schistos – fisură, kytos – celulă].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

BLASTOCÍST s. n. 1. stadiu în dezvoltarea embrionului la mamifere, în care acesta se prezintă ca o cavitate înconjurată de un număr variabil de celule. 2. veziculă germinativă. (< fr. blastocyste)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

SCHISTOCÍT s. n. schizocit. (< fr. schistocyte)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

MASTOCITÓZĂ s. f. prezenţa mastocitelor într-un ţesut sau organ. (< fr. mastocytose)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ELASTOCINÉTICĂ s. f. parte a elastomecanicii care studiază vibraţiile elastice ale corpurilor solide deformabile, fără a ţine seama de cauzele care le produc. (< fr. élastocinétique)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

elastocinétică s. f., g.-d. art. elastocinéticii

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ELASTOCINÉTICĂ s.f. Parte a elastomecanicii care studiază vibraţiile elastice ale corpurilor solide deformabile, fără a ţine seama de cauzele pe care le produc. [< fr. élastodynamique].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

COLECISTOCINÉTIC, -Ă adj., s. n. (substanţă) care favorizează excreţia bilei din vezică. (< fr. cholécystocinétique)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

Adauga o definitie | Adauga un cuvant nou.

Toate A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ş T Ţ U V W X Y Z

Cuvant:  
*) pentru a cauta în dictionar utilizaţi caractere româneşti.
DIC-DEX