Dictionar Roman Explicativ
 
 
Dictionar » Dictionar Contabilitate » Ţ

Ţ

Adauga o definitie | Adauga un cuvant nou.

Toate A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ş T Ţ U V W X Y Z

Cuvant:  
*) pentru a cauta în dictionar utilizaţi caractere româneşti.

Ţ

Definitii in dictionarul curent

Ţ

Definitie preluata din dictionarul DEX Online Link

Ţ s.m. invar. A douăzeci şi cincea literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (consoană semioclusivă dentală sonoră (4)). [Pr.: ţe].

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

Ţ, ţ s. m. invar. [cit. ţe]

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢA interj. (Repetat) Strigăt cu care se cheamă sau se alungă caprele şi oile. – Onomatopee.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

interj. Exclamaţie care exprimă dezaprobarea, nemulţumirea sau mirarea. – Onomatopee.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢU interj. v. di, hi.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţa/ţa-ţa interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢA interj. (se foloseşte, de obicei repetat, pentru a chema sau a alunga caprele sau oile). /Onomat.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

IŢ, iţi, s.m. (reg.) copil neastâmpărat.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ţi s. n. (menţionat în categoria literelor alfabetului chirilic; pl. ţiuri)

Dictionnaire morphologique de la langue roumaine, A. Lombard, C. Gâdei, Editura Academiei, Bucureşti, 1981

BOŢ1, boţuri, s.n. Cocoloş. – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

BOŢ2, boţuri, s.n. Bucată de parâmă sau de lanţ care serveşte la manevrarea lanţurilor unei ancore. – Din rus. boţ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

HAŢ interj. Cuvânt care indică o mişcare bruscă şi neaşteptată, făcută pentru a prinde sau a apuca pe cineva sau ceva. – Onomatopee.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

HOŢ, HOÁŢĂ, hoţi, hoaţe, s.m. şi f. 1. Persoană care fură. ♦ (Adjectival) Care fură; (cu sens atenuat) viclean. 2. (Fam.) Om ştrengar, şiret. – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

IŢÍ, iţesc, vb. IV. Refl. (Pop.) 1. A se ivi numai cu capul, a se arăta puţin, pentru un moment sau pe furiş. 2. A se uita la ceva pe furiş sau în fugă, a arunca o privire fugară şi curioasă. – Cf. i ţ i i.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

JEŢ, jeţuri, s.n. Scaun înalt cu spetează şi braţe. [Var.: (înv. şi reg.) jelţ, jilţ s.n.] – Din germ. Sitz.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢAC interj. Cuvânt care imită un ţăcănit sau zgomotul produs la tăierea unui material (cu foarfecele). ♢ Loc. adv. Ţac-pac = repede, cât ai clipi din ochi. – Onomatopee.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢAH interj. (Rar; repetat) Cuvânt care imită lătratul câinelui; ham1. – Onomatopee.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢAL, ţali, s.m. (Ieşit din uz) Chelner care încasa costul consumaţiei într-un local public. – Din germ. Zahl [kellner].

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢAP, ţapi, s.m. 1. Masculul caprei domestice, al caprei negre şi al căprioarei. ♢ Ţap ispăşitor = a) (în Biblie) ţap (1) pe care marele preot îl încărca la sărbătorirea ispăşirii cu toate păcatele neamului lui Israel şi care era apoi alungat în deşert; b) fig. persoană asupra căreia se aruncă vina pentru greşelile altora. ♢ Expr. A sta ca un ţap logodit = a sta ţeapăn, prostit, aiurit. 2. Pahar special de bere, cu toartă, având capacitatea de 300 ml; conţinutul unui astfel de pahar. 3. (Art.) Numele unei constelaţii în care intră Soarele la solstiţiul de iarnă. – Cf. alb. c a p,  c j a p, scr. c a p.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢAR, ţari, s.m. Titlu purtat în trecut de monarhii unor state slave; persoană care purta acest titlu. – Din rus. ţar.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢEL, ţeluri, s.n. 1. Punct, loc la care cineva vrea să ajungă; p. ext. obiectiv către care tinde cineva, punct final; scop. 2. (Înv.) Punct, semn care se ocheşte, care trebuie nimerit când se trage cu o armă; ţintă. ♦ Cătarea puştii. ♢ Loc. adv. În ţel sau în ţelul puştii = în bătaia puştii. ♦ Dispozitiv de ochire aşezat în interiorul lunetei unei arme. – Cf. germ. Z i e l, rus. ţ e l, magh. c e l.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢIF s.m. (Rar) Iarbă cu firul cilindric, fără foi. – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢIU1 interj. (Adesea repetat) 1. Cuvânt care imită un sunet prelung, ascuţit, cu rezonanţă metalică. 2. Exclamaţie cu care se îndeamnă caii la mers. – Onomatopee.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢIU2, ţiuri, s.n. (Reg.) 1. Unealtă de fier în patru muchii ascuţită ca o daltă, cu care se fac găuri în gheaţă pentru pescuit, se desprind blocurile de gheaţă etc. 2. Unealtă asemănătoare cu o daltă, folosită în dulgherie. 3. Târnăcop de oţel, de forma unei bare cu secţiune a pătrată, ascuţită la capete şi puţin arcuită, folosit de mineri. – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢOC interj. (Fam.) Cuvânt care imită zgomotul produs de un sărut sau de supt. – Onomatopee.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢOI1, ţoi, s.m. (Ornit.; reg.) Ţiclete. – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢOI2, ţoiuri, s.n. Păhărel în formă de sticluţă cu gâtul lung şi îngust, din care se bea ţuică sau rachiu. ♦ Conţinutul unui asemenea păhărel. – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢOL1, ţoli, s.m. Unitate de măsură pentru lungimi folosită în Anglia şi în Statele Unite ale Americii, egală cu 25,4 mm. – Din germ. Zoll.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢOL2, ţoluri, s.n. (Pop.) Ţesătură groasă de lână, de cânepă sau de bumbac, folosită la ţară ca pătură, ca velinţă sau pentru aşternut pe jos. – Din ngr. tsolí, tsúli.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢOP interj. 1. Exclamaţie care însoţeşte o săritură, o mişcare bruscă sau (rar) care sugerează o cădere. 2. Exclamaţie care se rosteşte la sosirea cuiva sau la intervenţia neaşteptată a cuiva. ♦ Cuvânt care exprimă o schimbare subită de atitudine, de situaţie. [Var.: ţup, ţúpa interj.] – Onomatopee.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢUG, ţuguri, s.n. (Reg.) Tren. – Din germ. Zug.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢUP interj. v. ţop.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÚŢA interj. v. huţa.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ZAŢ, zaţuri, s.n. 1. Substanţă depusă pe fundul unui vas cu cafea; drojdie (1). 2. Text cules cu litere de plumb şi aşezat în forme de dimensiunile paginilor, gata pentru tipărit. – Din germ. Satz.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MOŢ1, moţuri, s.n. 1. Şuviţă de păr (mai lung şi mai des) din frunte sau din creştetul capului (la oameni şi la animale). ♢ Expr. (Fam.) (A fi) cu moţ (în frunte) sau mai cu moţ = (a se socoti) cu vază, mai deosebit, mai iscusit, mai grozav. A spune lucrurile cu moţ = a exagera, a înflori ceva. Moţ şi el = se spune când cineva intervine (nechemat) într-o discuţie. A lua (pe cineva) de moţ = a trage de păr. ♦ Şuviţă de păr legată cu o panglică; p. ext. panglica cu care se leagă această şuviţă. ♦ (Mai ales la pl., în forma moaţe) Şuviţă de păr răsucită pe un şiret, o hârtie, o cârpă etc. pentru a se încreţi; p. ext. şiret, cârpă, hârtie etc. folosită în acest scop; bigudiu. 2. Smoc de pene de pe capul unor păsări. 3. Panaş, ciucure confecţionat din diferite materiale, care se atârnă la fes, scufie, căciuliţă etc. 4. Pielea roşie-albăstruie de pe capul curcanului, care atârnă în jos; creastă. ♢ Compus: moţul-curcanului = a) plantă erbacee mare cu flori roşii, roz sau albe în formă de spice care atârnă în jos (Polygonum orientale); b) plantă erbacee cu flori roşii, mici, aşezate în spice lungi, care atârnă ca o coadă (Amaranthus caudatus). 5. Nume dat unor inflorescenţe. 6. (Reg.) Plantă acvatică cu flori verzui, unite în spic, care ies la suprafaţa apei (Potamogeton perfoliatus). 7. Partea superioară, ascuţită, prelungită sau bulbucată, a unor lucruri; vârf. [Pl. şi: moaţe.] – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MAŢ, maţe, s.n. (Mai ales la pl.) 1. Intestin1. ♢ Expr. A-i chiorăi (cuiva) maţele (de foame) = a-i fi cuiva foarte foame. ♢ Compuse: (Iht.) maţe-negre = scobar; (fam.) maţe-goale = om sărac; maţe-pestriţe = om rău şi foarte zgârcit; maţe-fripte = a) om sărac, care n-are nici ce mânca; b) om rău, afurisit; c) om zgârcit. 2. (Pop.) Tub flexibil (de cauciuc); furtun. – Lat. matia.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MOŢ2, MOÁŢĂ, moţi, moaţe, s.m. şi f. Român din Munţii Apuseni; moţogan. – Cf. m o ţ1.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PUŢ, puţuri, s.n. 1. Groapă cilindrică sau pătrată, adesea cu pereţii pietruiţi sau cu ghizduri împrejur, săpată în pământ până la nivelul unui strat de apă şi care serveşte la alimentarea cu apă potabilă; fântână. ♢ Puţ absorbant = groapă făcută în locuri necanalizate, pentru a permite scurgerea apelor uzate până la un strat permeabil care să le absoarbă. Puţ colector = puţ în care se adună apele captate prin mai multe puţuri sau drenuri. 2. Săpătură într-o mină care leagă zăcământul cu suprafaţa sau cu o galerie principală şi care serveşte la extracţie, la aeraj sau la pătrunderea personalului în mină. ♦ Gaură săpată în pământ pentru extragerea petrolului. – Lat. puteus.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

OÚŢ, ouţe, s.n. (Rar) Ouşor (1). – Ou + suf. -uţ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

LAŢ1, laţuri, s.n. 1. Nod larg la capătul unei sfori, întocmit în aşa fel încât să se poată strânge în jurul unui punct fix. 2. Instrument pentru prins păsări sau animale, constând dintr-un ochi de sfoară, de sârmă etc. – Lat. *laceus (= laqueus).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

LAŢ2 s.n. v. leaţ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢUR interj. (Var.) Zur.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

NEŢ, neţuri, s.n. (La tenis) Lovitură în care mingea trece în terenul advers atingând marginea de sus a plasei. – Din germ. Netz, engl. net.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SOŢ, soţi, s.m. 1. Bărbat căsătorit considerat în raport cu soţia lui; bărbat. ♦ (La pl.) Cele două persoane de sex opus unite prin căsătorie. ♦ (Înv.) Soţie, nevastă. 2. (Pop.) Tovarăş, însoţitor; asociat. 3. Obiect care, împreună cu altul (similar), formează o pereche. ♢ Loc. adj. şi adv. Cu (sau fără) soţ = cu (sau fără) pereche, în număr pereche (sau nepereche), par (sau impar). – Lat. socius.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

RIŢ, riţuri, s.n. Crestătură liniară făcută pe o foaie de carton sau de mucava pentru a putea fi îndoită mai uşor fără să plesnească. – Din germ. Ritz.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SAŢ s.n. (Pop.) Senzaţia celui sătul; saturare, îndestulare. ♢ Loc. adj. şi adv. Fără saţ = lacom, nesăţios; fig. nepotolit, neistovit. ♢ Expr. A ţine (sau a-i ţine, a-i fi cuiva) (de) saţ = a potoli cuiva foamea pentru mai mult timp. A-şi ţine saţul = a se sătura pentru mult timp. A nu avea saţ = a fi lacom, nesăţios. ♦ Fig. Dezgust, silă, lehamite. ♦ Belşug, abundenţă; îmbuibare. [Var.: sáţiu s.n.] – Lat. satium.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢUG s. v. locomotivă, maşină, tren.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢOI s. (reg.) ciocan, (prin Olt.) puţoi. (Un ~ cu ţuică.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢOI s. v. scorţar, ţiclean.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢOL s. v. cergă, cioltar, covor, cuvertură, învelitoare, pătură, scoarţă, şabracă, valtrap, velinţă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢOC s. v. gură, sărut, sărutare.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢIU s. v. târnăcop.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢIL s. v. pecete, sigiliu, ştampilă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢEL s. v. cătare, miră, semn, ţintă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢEL s. 1. v. cauză. 2. v. scop. 3. v. ţintă. 4. menire, obiectiv, rol, rost, scop, sens, ţintă, (pop.) noimă. (~ul acestor măsuri a fost acela de a ...)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢAP s. v. căprior, ichi.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢÁH interj. v. ham.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SOŢ s. bărbat, (pop.) domn, om, român, (înv. şi reg.) mărit, soţie, (reg.) gospodar, mireaz, (înv.) casnic, căsar, căsaş, căsător, (eufemistic) dânsul (art.).

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SOŢ s. v. aliat, amic, aproapele, bărbătuş, însoţitor, nevastă, părtaş, pereche, prieten, semen, soţie, tovarăş.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SAŢ s. v. aversiune, dezgust, ghiftuire, greaţă, îmbuibare, îndopare, îngreţoşare, lăcomie, nesaţ, oroare, repulsie, saturare, scârbă, silă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PUŢ s. 1. v. fântână. 2. v. sondă. 3. (reg.) şaht. (~ de mină.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PIŢ s. v. ochiul-boului, pitulice, piţigoi.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

OÚŢ s. v. ouleţ, ouşor.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

NEŢ s. v. plasă, sacoşă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MOŢ s. v. inflorescenţă, matcă, matiţă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MOŢ s. (reg.) moţogan. (~ din Apuseni.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MOŢ s. 1. (reg.) moţoc, moţochină, (Transilv., Mold. şi Bucov.) cucui, (prin vestul Transilv.) pup, (prin Transilv. şi Ban.) pupui, (Mold.) ţuluc. (~ de pene, de păr.) 2. (BOT.) moţul-curcanului = a) (Polygonum orientale) = (reg.) creasta-cocoşului, nasul-curcanului; b) (Amaranthus angustifolius) ştir.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MAŢ s. v. intestin.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

LAŢ s. v. coamă, creastă, culme.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

LAŢ s. 1. ochi, (reg.) ocheţ. (~ la o sfoară.) 2. (reg.) smâc, (Bucov. şi Mold.) şfac, (prin Olt. şi Munt.) tivic, (înv.) mreajă, sâlţă. (~ de prins păsări, câini.) 3. ştreang, (pop.) juvăţ, (reg.) hăţ, (înv.) arcan. (~ la capătul unei funii.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

JEŢ s. fotoliu, (prin Transilv.) şezău. (Stă tolănit într-un ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

IŢÍ vb. v. apărea, arăta, ivi, miji.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

HOŢ s. v. ştrengar.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

HOŢ s. 1. pungaş, (astăzi rar) prădător, (înv. şi reg.) lotru, (reg.) furător, robalău, (înv.) chesăgiu, fur, prădaş, războinic, (fam.) coţcar, (arg.) manglitor, şut, şutitor, teşcar. (~ de buzunare.) 2. v. escroc.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

HAŢ interj. hap! (~! a pus mâna pe el.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BOŢ s. v. măsea.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BOŢ s. v. bulz.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ZAŢ s. I. drojdie, (înv.) telvea. (~ de cafea.) II. (TI-POGR.) tipar. (Scoate rama care închide ~ul.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

boţ (cocoloş, bucată de parâmă) s. n., pl. bóţuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

haţ interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

hoţ s. m., pl. hoţi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

iţí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. iţésc, imperf. 3 sg. iţeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. iţeáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

jeţ/jilţ s. n., pl. jéţuri / jílţuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

laţ s. n., pl. láţuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

maţ s. n., pl. máţe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

moţ (persoană) s. m., pl. moţi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

moţ (şuviţă de păr, smoc de pene, ciucure, vârf) s. n., pl. móţuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

moţ (fundă în cap, bigudiu rudimentar) s. n., pl. moáţe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

neţ s. n., pl. néţuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

oúţ s. n., pl. oúţe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

puţ s. n., pl. púţuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

riţ s.n., pl. ríţuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

saţ s. n.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

soţ s. m., pl. soţi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţac/ţac-ţác interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţal s. m., pl. ţali

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţap (animal, pahar) s. m., pl. ţapi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţar s. m., pl. ţari

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţel s. n., pl. ţéluri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţie v. tu

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţif (bot.) s. m.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţif (bărbuţă, colţ de plantă) s. n., pl. ţífuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţip s. n., pl. ţípe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţiu/ţiu-ţíu interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţiu s. n. [pron. ţiu], art. ţíul; pl. ţíuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţoc/ţoc-ţóc interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţoc s. n., pl. ţócuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţoi (pasăre) s. m., pl. ţoi, art. ţóii

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţoi (păhărel) s. n., pl. ţóiuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţol (unitate de măsură) s. m., pl. ţoli

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţol (velinţă) s. n., pl. ţóluri/ţoále

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţop/ţop-ţóp interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţst v. ţist

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţug s. n., pl. ţúguri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţup/ţup-ţúp interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţur interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

zaţ s. n., pl. záţuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

MOŢ3 ~i m. Nume dat românilor din Munţii Apuseni. /cf. moţ

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

MOŢ2 moáţe n. 1) Tub special (din hârtie sau din metal) în jurul căruia se răsuceşte o şuviţă de păr pentru a o ondula; bigudiu. 2) Şuviţă răsucită în acest fel. /Orig. nec.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

MOŢ1 móţuri n. 1) Smoc de fire din frunte sau din creştetul capului. ♢ A lua (sau a apuca) de ~ pe cineva a trage de păr pe cineva; a părui. 2) Smoc de pene de pe capul unor păsări. 3) Pielea roşie de pe capul curcanului care atârnă ca un ciucure. ♢ ~ul curcanului plantă erbacee ornamentală cu flori purpurii, grupate în spice lungi. 4) Ciucure confecţionat din diferite materiale, care se atârnă la căciuliţe, bonete, fesuri etc. 5) Parte proeminentă (ascuţită) a unui lucru. /Orig. nec.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

MAŢ ~e n. pop. (la om şi la unele animale) Parte a aparatului digestiv în formă de tub cuprinsă între stomac şi anus; intestin. /<lat. matia

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

LAŢ ~uri n. 1) Ochi format prin înnodarea capătului unei funii sau sfori, care se poate strânge în jurul unui punct fix. 2) Instrument pentru prins păsări sau animale, format dintr-un ochi de sfoară sau de sârmă; juvăţ. /<lat. laceus

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

JEŢ ~uri n. Scaun cu spătar înalt (şi cu braţe) jilţ. /<germ. Sitz, săs. Sätz

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE IŢÍ mă iţésc intranz. 1) A se expune vederii pe furiş şi pentru un moment. 2) fig. A privi pe furiş şi în fugă; a se uita repede şi curios. /cf. iţii

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

HOŢ ~i m. 1) Persoană care fură. 2) şi adjectival fam. Fiinţă şireată şi poznaşă; viclean; şiret; şmecher. /Orig. nec.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

HAŢ interj. (se foloseşte pentru a reda o mişcare bruscă sau pentru a apuca, a înhăţa pe cineva sau ceva pe neaşteptate). /Onomat.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

BOŢ ~uri n. 1) Bucată sferică de dimensiuni reduse dintr-o materie; cocoloş. ~ de mămăligă. ♢ A face ~ a) a da formă rotundă unui lucru; b) a face să-şi piardă integritatea; a mototoli. 2) Bulgăre de făină sau de mălai, rămas nefiert într-o mâncare; cocoloş; bulz; bol. /Orig. nec.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

PUŢ ~uri n. 1) Groapă adâncă (cu pereţii pietruiţi sau betonaţi), săpată în pământ până la nivelul unui strat de apă, pentru alimentarea cu apă potabilă; fântână. 2) Săpătură într-o mină care serveşte drept cale de transport pentru mineri şi materiale şi ca mijloc de aerisire. 3) Gaură săpată în pământ pentru extragerea petrolului. /<lat. puteus

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

RIŢ ~uri n. poligr. Adâncitură liniară care se face pe o foaie de carton pentru a putea fi uşor îndoită. /<germ. Ritz

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

SAŢ n. Senzaţie de a fi sătul. ♢ Fără ~ a) nesăţios; lacom; b) neistovit; nepotolit. A nu avea ~ a nu se mai sătura; a fi nesăţios. A ţine (sau a-i fi) de ~ a sătura pentru mai mult timp. /<lat. saties

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

SOŢ ~i m. 1) Persoană de sex masculin căsătorită privită în raport cu femeia ce i-a devenit soţie; bărbat. 2) la pl. Cuplu constând dintr-un bărbat şi o femeie uniţi prin căsătorie. 3) Fiecare dintre cele două elemente care formează o pereche. ♢ Cu ~ (sau fără ~) cu (sau fără) pereche. A nu avea ~ a) a fi fără pereche; b) a fi fără seamăn; neobişnuit; excepţional. /<lat. socius

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢAC interj. (se foloseşte, de obicei repetat, pentru a reda ţăcănitul uşor al unor obiecte sau zgomotul produs la tăierea cu foarfecele) ♢ ~-pac într-o clipită; repede. /Onomat.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢAL ~i m. înv. Chelner într-un local public. /<germ. Zahlen

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢAP1 ~i m. 1) Mascul al caprei. ♢ A sta (sau a şedea) ca un ~ logodit a sta (sau a şedea) prostit, zăpăcit, dezorientat. ~ ispăşitor persoană care este trasă la răspundere pentru greşelile altora. 2) art. Constelaţie în care intră Soarele la solstiţiul de iarnă. /Cuv. autoht.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢAP2 ~uri n. 1) Cană de sticlă (cu o capacitate de 300 ml) din care se bea bere. 2) Conţinutul unei astfel de căni. /Cuv. autoht.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢAR ~i m. ist. (în Rusia şi în alte state slave; folosit şi ca titlu pe lângă numele respectiv) Conducător absolut al ţării; monarh; suveran; împărat; rigă; rege. /<rus. ţar, sl. ţaru

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢEL ~uri n. 1) Anticipare mintală a rezultatului spre care este orientată o activitate; scop. 2) pop. Punct în care ocheşte cineva cu o armă; ţintă. /< germ. Ziel, rus. ţel', ung. cel

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢIU interj. 1) (se foloseşte pentru a reda un sunet ascuţit şi prelung cu rezonanţă metalică). 2) (se foloseşte pentru a imita strigătul unor păsări). /Onomat.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢOC interj. (se foloseşte pentru a reda zgomotul produs în timpul sărutului sau al suptului). /Onomat.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢOI1 ~ m. reg. Pasăre migratoare insectivoră, de talie mică, cu cioc conic şi cu penaj divers colorat; ţiclete; scorţar. /Onomat.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢOI2 ~uri n. Păhărel în formă de sticluţă, din care se bea ţuică. /Orig. nec.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢOL1 ~i m. (în Marea Britanie, S.U.A. şi în alte ţări) Unitate de măsură a lungimii (egală cu 25,4 mm). /<germ. Zoll

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢOL2 ~uri n. pop. Obiect confecţionat dintr-o ţesătură groasă, folosit ca aşternut sau covor. ♢ A bate pe cineva ~ a bate pe cineva foarte tare. /<ngr. tsóli

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢOP interj. 1) (se foloseşte drept strigăt când cineva face o săritură). 2) (se foloseşte pentru a exprima o schimbare bruscă de situaţie sau de atitudine). /Onomat.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ZAŢ1 ~uri n. Text cules cu caractere tipografice şi aşezat în forme de dimensiunile paginilor, gata pentru tipărit. /<germ. Satz

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ZAŢ2 ~uri n. Depunere într-un lichid (mai ales cafea); drojdie (de cafea). /<germ. Satz

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

EŢI – formă populară de ind. prez. a verbului a vrea, mai ales cu funcţie auxiliară. Eţi fi ştiind voi ceva... [DEX'98]

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

OŢI – formă populară de ind. prez. a verbului a vrea, mai ales cu funcţie auxiliară. Oţi fi ştiind voi ceva... – V. vrea [DEX'98]

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

ŢOI2, ţóiuri, s.n. ~ (din (şi variantă curentă pt.) puţoi [puţă + suf. augm. -oi], ca formă abreviată, din motive de bună-cuviinţă)

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

şţ

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

VIŢ, víţuri, s.n. Glumă. (din germ. Witz = glumă < germ. de sus medie witze < v. germ. de sus wizzi = înţelegere, înţelepciune, judecată < got. unwitti = neştiinţă) [et. şi WDW]

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ŢAR s.m. Suveran al Rusiei.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ŢEP, ţepi, s.m. Ţeapă (3-4) [în DEX'98]; ghimpe, spin. Ţepii trandafirului. Ţepii ariciului. – Din ţeapă (probabil refăcut din pl. ţepi).

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

guţ, guţi, s.m. (reg.) Porumbel.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

iţá, vb. I (reg.) A bâţâi, a bănănăi, a mişca picioarele cu neastâmpăr, a umbla de colo până colo.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

biţ, bíţuri, s.n. (înv.) viţă de păr sau de lână.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

coţ! interj. (reg.) cuvânt care imită scârţâitul cizmei.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

iţá vb. I (reg.) a bâţâi, a bănănăi, a mişca picioarele cu neastâmpăr, a umbla de colo până colo.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

Ţig. var. ~ Frumos, frumuseţe; (din rumandi ~ Sukari)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

leţ, léţuri, s.n. (reg.) şipcă, fâşie de lemn pentru construcţii.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

pţu! interj. (reg.) cuvânt cu care se imită plescăitul buzelor când se dă un sărut.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

puţ! interj. (reg.) strigăt cu care se asmut câinii asupra cuiva.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

tuţ, tuţi, s.m. (reg.) duzină; set.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ţal s.m. (înv.) 1. (interj.) plata!; achitarea. 2. chelner care încasa plata consumaţiei.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ţeh, ţéhuri, s.n. (înv. şi reg.) 1. breaslă, corporaţie. 2. moment culminant, decisiv; scop, ţel; şi: ţef.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ţep, ţepi, s.m. (pop.) 1. ghimpe, ţeapă. 2. (reg.) carantină, izolare.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ţic s.n. (reg.) 1. nume de jocuri de copii. 2. ciocănitoare. 3. bibilică. 4. cantitate, măsură, fărâmă mică. 5. vârf, ridicătură, deal.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ţop, ţopi, s.m. (reg.) 1. coadă de păr înnodată cu o panglică făcută de fetele de la ţară. 2. floare artificială purtată la nunţi.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ţug, ţúguri, s.n. (reg.) 1. tren. 2. curent de aer. 3. pluton. 4. trecere, căutare. 5. elastic la ghete.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ŢAR s. m. titlu dat vechilor împăraţi ai Rusiei şi vechilor suverani ai sârbilor şi bulgarilor. (< rus. ţar)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

haţ interj. – Indică o mişcare rapidă, pentru a lua ceva prin surprindere. – Var. hăţ. Creaţie expresivă, cf. hap. Hăţ, se spune şi pentru a obliga caii s-o ia la dreapta. – Der. hăţ, s.n. (frîu; laţ); hăţaş, s.m. (cal care ascultă de frîu); hăţui, vb. (a mîna cu frîiele caii); înhăţa, vb. (a apuca, a prinde; a înşfăca). Cf. hoţ, hăţaş.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

hoţ (hóţi), s.m. – 1. Persoană care fură. – 2. Persoană ageră, isteaţă. Origine obscură, probabil expresivă. Pare a aparţine aceleiaşi rădăcini expresive haţ, cf. hăţaş, s.m. (Bucov., hoţ). Variaţia vocalică nu e rară în cazuri de interpretare expresivă, cf. hală şi hoală, hanţă şi hoarţă, handră şi hoandră, hăis şi hois, etc. Pentru identitatea formală a numelui cu interjecţia cf. cioc, dop, hop. Originea expresivă a fost indicată încă de Hasdeu, Istoria critică, I, 2, p. 294, dar nu pare să fi fost acceptată. Celelalte ipoteze sînt departe de a convingătoare: din sl. zlodĕi „malefic” (Cihac, II, 141); de la o rădăcină sl. *chop-, de unde şi rus. chopitĭ „a prinde”, cu suf. sl. -ĭcĭ, de unde *hopţ (Densusianu, GS, IV, 153); de la rădăcina sl. *hot-, cf. poftă (Scriban). De aici pare a proveni numele huţani sau huţuli, populaţie carpatică din Galiţia, care vorbeşte ruteana, dar care nu pare a fi de origine slavă. (După Rozwadowski, apud Vasmer, I, 324, acest nume ar fi got. guta „got”, transmis prin intermediul rut.; însă această ipoteză nu pare posibilă). Der. hoaţă, s.f. (femeie care fură); hoţoaică, s.f. (hoaţă; prăjină de scuturat fructele); hoţesc, adj. (de hoţi); hoţeşte, adv. (ca hoţii; pe ascuns); hoţiş, adv. (hoţeşte); hoţi, vb. (a duce viaţă de hoţ; a fura); hoţie, s.f. (furt; jaf; fraudă); hoţime, s.f. (bandă de hoţi); hoţoman, s.m. (hoţ), cu suf. expresiv -man; hoţomănie, s.f. (bandă de hoţi); hoţomănesc, adj. (de hoţi); pohoţ, s.m. (hoţ), în Mold., cu suf. po- ce indică excelenţa, cuvîntul pe care Cihac, II, 272, îl glosează prin „libertin” şi îl pune în legătură cu sl. pochotinŭ; pohoaţă, s.f. (femeie rea), pe care Pascu, Arch. Rom., VI, 231, îl pune greşit în legătură cu paţachină, prin intermediul unei forme incerte *pohoahă; pahonţ (var. pohonţ), s.m. (termen de batjocură pentru soldaţii ruşi), cuvînt pus în legătură de către Tiktin cu rus. pĕhotinec „infanterist”, şi de către Scriban cu rus. pogonecĭ „ştafetă”, cf. honţ.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

jeţ (jéţuri), s.n. – 1. Scaun înalt, fotoliu. – 2. Tron. – Var. jeţiu, jăţiu, jilţ, jîlţ. Lat. *iacium, de la iacēre „a sta tolănit”, cf. it. diaccio „ţarc pentru oi”, sicil. jazzu „vizuină”. Sub aspect semantic trebuie plecat de la sensul de „culcuş, pat”, ca în „laviţă”. Der. din germ. Sitz, prin intermediul săs. säts (Mîndrescu, Influenţa germană, 63; Drăganu, Lui I. Bianu, Bucureşti 1927, p. 137; Borcea 194; DAR; Gáldi, Dict., 193) nu pare posibilă fonetic şi nu explică var. jeţiu. Der. din lat. sessus (Hasdeu, Istoria critică, I, 2, 256) nu este probabilă. L din var. nu este clar (din germ. Sessel, după Tiktin şi DAR; din sl. sĕdĕlo, cf. ceh. židilice, după Cihac, II, 159; din tc. jelse, „mod de a se aşeza”, după Moldovan 426). – Der. jilţuit, adj. (în formă de jilţ).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

laţ (láţuri), s.n. – 1. Lasou, arcan. – 2. (Mar.) Nod alunecător. – 3. Nod alunecător pentru spînzurat sau gîtuit. – 4. Ochi de sfoară pentru prins păsări. – 5. (Arg.) Cravată. – Mr. alaţ, megl. laţ. Lat. laqueus (Diez, I, 240; Puşcariu 947; Candrea-Dens., 957; REW 4909; DAR), cf. alb. ljak (Philippide, II, 645), it. laccio (calabr. lazzu), prov. latz, fr. lacs, cat. llas, sp. lazo, port. laço.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

laţ (-ţi), s.m. – Leaţ, şipcă, par. – Var. leţ, leaţ. Germ. Latte, prin intermediul săs. laz (Borcea 196; DAR), cf. mag. léc (Gáldi, Dict., 141). – Der. lăţui (var. leţui), vb. (a face o palisadă sau o estacadă); lăţuitor, s.m. (tăietor de pari); lăţuitor, s.n. (burgiu, sfredel).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

maţ (máţe), s.n. – 1. (Pl., înv.) Viscere. – 2. Intestin. – 3. Tub flexibil. – Mr. maţu, megl. maţ(ă), istr. mǫţę. Lat. matia (Candrea, Revista Ist. Archeol., VII, 83; Puşcariu 1048; Candrea-Dens., 1070; REW 5412), cf. napol. matsse, sard. matssa; sing. refăcut după maţe, pl. normal din matia*maţă, cf. megl. (Byck-Graur 36). – Der. măţar, s.m. (vînzător de maţe); măţi, vb. refl. (Trans., a se sforţa).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

moţ (moáţe), s.n. – Vîrf, smoc, panaş. – Var. (pl.) moţuri. Creaţie expresivă, pusă în legătură cu mot-, ca boţ faţă de bot. Intenţia expresivă pare să fie cea de „obiect care se balansează”, cf. moţăi, bîţ, fîţ. I s-a atribuit o origine dacică (Hasdeu, Col. lui Traian, 1876, 32), sau din sl. motŭ „smoc” (Tiktin; Byck-Graur; după această ipoteză, ţ s-ar explica prin pl. moţi, care nu apare). Der. moţa, vb. (a da formă de vîrf); moţat, adj. (cu moţ; încrezut, fudul); moţoc, s.n. (vîrf, conci, nod de păr); moţochină, s.f. (vîrf; nod; umflătură, tumoare); moţăi, vb. (a da din cap, a mişca din cap; a dormita), a cărui relaţie cu moţ apare evident (Tiktin; Candrea); moţăială, s.f. (dormitare, balansare; toropeală, somnolenţă); moţăilă, s.m. (somnoros); moţăitură, s.f. (picoteală); muţuţui, s.m. (Banat, creştet, vîrf); muţuţuiat, adj. (Banat, clonţos, ţuguiat). – Din rom. provine bg. moc (Capidan, Raporturile, 227). – Cf. mot-.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

1.hoţ de codru; 2.om nemilos, rău la suflet; 3.poreclă dată ţiganilor (Glosar Snoava populară românească, vol.III, ed. Minerva, Bucureşti, 1987, pag.801)

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

1.hoţ de codru; 2. om nemilos, rău la suflet; 3.poreclă dată ţiganilor ( Glossar- Snoava populară românească, vol.III, ed. Minerva, Bucureşti, 1987, pag.801)

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

Moţ, român locuitor al zonei Ţara Moţilor din Munţii Apuseni. Denumirea de „topi” sub care mai sunt cunoscuţi moţii provine din limba germană: „Die Zopfen”. plural: topi

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

puţ (púţuri), s.n. – Fîntînă. – Mr. puţ, istr. put. Lat. pŭteus (Puşcariu 1415; Candrea-Dens., 1490; REW 6877), cf. it. pozzo (sard. puzzu), prov. pous, fr. puits, cat. pou, sp. pozo, port. poço, alb. pus (Philippide, II, 652). – Der. puţar, s.m. (fîntînar; muncitor la o sondă de ţiţei), pe care REW 6873 îl derivă direct din lat. putearius.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ŢOA interj. Strigăt (repetat) cu care se cheamă porcii la mâncare.

Dicţionarul limbii române moderne, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Academiei, Bucureşti, 1958

saţ s.n. – Abundenţă, saţietate, sufucienţă. – Var. saţiu. Lat. sătĭs, cf. v. fr. sez „abundenţă” var., din lat. *sătius, cuvînt neatestat, dar pe care Meillet, DEL, îl consideră necesar pentru a-l explica pe sătiĕtas. – Der. nesaţ(iu), s.n. (insaţietate); săţios, adj. (care satură); nesăţios, adj. (insaţiabil); săţia, vb. (a se ghiftui, a se sătura); saţietate, s.f., din fr. satiété.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

soţ (-ţi), s.m. – 1. (Înv.) Copărtaş. – 2. Bărbat căsătorit. – 3. Camarad, prieten, asociat. – 4. Pereche. – Mr., megl. soţ. Lat. sǒcius (Cihac, I, 257; Puşcariu 1610; REW 8056), cf. alb. šots (Philippide, II, 655), it. soccio „arendaş de turme”. – Der. soţie, s.f. (înv., tovarăşă; înv., căsătorie, uniune; înv., camarad, asociat; înv., asociaţie, societate; nevastă) cuvînt folosit actualmente mai ales în Munt. şi Mold. (ALR, I, 271); soţesc, adj. (conjugal, matrimonial); soaţă, s.f. (camaradă; nevastă); însoţi, vb. (a asocia, a uni; a împerechea; a se alipi, a se alătura; a se căsători, a escorta, a acompania); însoţitor, adj. (care însoţeşte); însoţime, s.f. (înv., societate, grup); însoţitură, s.f. (Trans., companie); cusoţi, vb. (Bucov., a ţine companie, a întreţine), cu pref. expresiv. cu-; soţiire, s.f. (înv., asociere).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ACÁŢ, acaţi, s.m. (Reg.) Salcâm.[Var.: acáţiu s.m.] – Din magh. akác.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

BAIŢ, baiţuri, s.n. Colorant folosit în tâmplărie, în industria textilă, în tăbăcărie etc. – Din germ. Beize.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

BĂŢ, beţe, s.n. 1. Bucată de lemn lungă şi subţire. ♢ Expr. A pune (cuiva) beţe în roate = a face (cuiva) dificultăţi pentru a zădărnici o acţiune, un plan. (Reg.) A da (ca câinele) prin băţ = a fi extrem de insistent, de obraznic. A rămâne cu traista-n băţ = a sărăci. A-şi lua traista-n băţ = a porni la drum, a pleca. ♦ (Adverbial) Drept ţeapăn, rigid. Stă băţ. 2.Fig. Lovitură cu băţul (1). 3.Piesă în formă de vergea, care intră în alcătuirea diferitelor unelte, maşini etc. Băţul iţelor. - Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

BÂŢ interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită o mişcare rapidă şi nervoasă (într-o parte şi în alta). [Var.: bâţa interj.] – Onomatopee.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

BLIŢ s.n. Sursă de lumină proprie, intensă şi de scurtă durată, cu care este prevăzut un aparat fotografic şi care se aprinde simultan cu deschiderea obturatorului. ♢ Bliţ secundar = bliţ comandat pe cale optică de lumina bliţului principal, asigurându-se o sincronizare perfectă. [Scris şi: blitz] – Cuv. germ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

BOLŢ, bolţuri, s.n. Piesă de legătură între un piston şi o bielă. – Din germ. Bolzen.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

BORŢ, borţuri, s.n. (Reg.) Pântecele femeii gravide. – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

BOŢÍ, boţesc, vb. IV. Tranz. şi refl. 1. A (se) mototoli. 2. Fig. A (se) zbârci, a (se) încreţi (la faţă). – Din boţ1.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

BOÚŢ, bouţi, s.m. Boulean. – Bou + suf. -uţ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

BRAŢ, braţe, s.n. 1. Segment al membrului superior cuprins între cot şi umăr; partea de la umăr până la încheietura mâinii; p. ext. membrul superior al corpului omenesc. ♢ Loc. adv. În braţe = cu braţele petrecute în jurul corpului cuiva (spre a-l strânge la piept sau spre a-l purta pe sus). (Braţ) la braţ (sau de braţ) = cu braţul trecut pe sub braţul altuia. ♢ Expr. A da (sau a oferi, a lua cuiva) braţul = a trece braţul sub braţul cuiva spre a-l conduce sau a fi condus. A duce (pe cineva) de (sau la) braţ = a sprijini pe cineva, ducându-l de braţ. (A primi sau a aştepta etc. pe cineva) cu braţele deschise = (a primi sau a aştepta etc. pe cineva) cu mare plăcere. A lua (pe cineva sau ceva) în braţe = a apăra, a susţine, a lăuda (pe cineva sau ceva). A fi braţul (drept al) cuiva = a fi omul de încredere al cuiva. A ajunge (sau a aduce, a arunca pe cineva) în braţele cuiva = a ajunge (sau a lăsa pe cineva) la discreţia cuiva. 2. Cantitate care se poate cuprinde şi duce în braţe (1). Un braţ de fân. 3. Fig. (În sintagma) Braţe de muncă = muncitori. 4. Obiect sau parte a unui obiect care seamănă cu braţul (1). ♦ Element solid al unui sistem tehnic, solidar sau articulat la un capăt cu sistemul respectiv şi care serveşte la preluarea unei sarcini sau la transmiterea unei mişcări. 5. Parâmă legată la capătul unei vergi şi care serveşte la manevrarea laterală a acesteia. 6. Distanţa de la un punct fix la linia de acţiune a unei forţe. 7. Ramificaţie a cursului principal al unei ape curgătoare. ♢ Braţ mort = ramificaţie părăsită a unei ape, alimentată numai la revărsări. – Lat. brachium.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CÁŢA interj. Cuvânt care imită strigătul coţofanei. – Onomatopee.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CÂŢ interj. Strigăt cu care se goneşte pisica. – Onomatopee. Cf. germ. K a t z e.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CHIŢ interj. Cuvânt care imită sunetele caracteristice ale şoarecilor. – Onomatopee.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

DANŢ s.n. v. dans.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

GUÍŢ interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită strigătul scos de porci; coviţ. – Onomatopee.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

HARŢ s.n. V. harţă.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

HĂŢ1, hăţuri, s.n. 1. Parte a hamului alcătuită din curele (sau frânghii) lungi, prinse de inelele căpeţelei, cu ajutorul cărora se conduc caii înhămaţi. ♢ Expr. A ţine (pe cineva sau ceva) în hăţuri = a ţine din scurt pe cineva sau ceva; a struni, a stăpâni. A lua hăţurile în mână = a prelua conducerea, manifestând o oarecare autoritate constrângătoare (într-o întreprindere, o afacere etc.). A scăpa hăţurile din mână = a pierde conducerea sau iniţiativa (într-o întreprindere, o afacere etc.), a nu mai putea stăpâni spiritele. 2. (Reg.) Laţ, juvăţ, ştreang de care este spânzurat cineva. – Cf. h a ţ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

HĂŢ2 interj. V. hâţ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

HÂŢ interj. Cuvânt care imită zgomotul produs de o mişcare bruscă şi rapidă, când cineva apucă, smuceşte sau trage ceva. ♢ Expr. Hâţ în sus, hâţ în jos sau hâţ în dreapta, hâţ în stânga, arată sforţările, încercările numeroase şi diverse pe care le face cineva pentru a aduce la îndeplinire o acţiune sau pentru a scăpa dintr-o situaţie neplăcută. [Var.: hăţ interj.] – Onomatopee.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

HEIŢ s.m. (Reg.) Carne slabă (de miel).

Dicţionarul limbii române moderne, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Academiei, Bucureşti, 1958

HENŢ, henţuri, s.n. (La fotbal) Atingere nereglementară a mingii cu mâna de către un jucător de câmp în suprafaţa de joc, atrăgând după sine o penalizare. – Din engl. hands.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

HOŢÍ, hoţesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duce o viaţă de hoţ. ♦ Tranz. A fura. – Din hoţ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

HÚŢA interj. Cuvânt care însoţeşte datul în leagăn, în scrânciob etc. ♢ Expr. A (se) da huţa (sau de-a huţa) = a (se) legăna, a (se) balansa. [Var.: úţa interj.] – Formaţie onomatopeică.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MALŢ s. n. produs din boabe de orz încolţite, uscate şi măcinate, folosit la fabricarea berii şi a spirtului sau, prăjit, la prepararea unui surogat de cafea. (< germ. Malz)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

IŢÁN, iţani, s.m. (Rar) Locuitor de la munte. – Iţă + suf. -an.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÍŢĂ, iţe, s.f. Dispozitiv la războiul de ţesut, format dintr-o ramă dreptunghiulară pe care sunt fixate sârme sau sfori paralele, prin ochiurile cărora trec firele de urzeală pentru formarea rostului; fiecare dintre firele cu ochiuri care fac parte din acest dispozitiv. ♢ Expr. A (i se) încurca (cuiva) iţele = a (i se) strica planul (cuiva); a (se) complica situaţia. A (se) descurca iţele = a (se) lămuri o situaţie. – Lat. licia (pl. lui licium).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÍŢII interj. (Rar; în expr.) A face iţii, se zice despre cel care, într-un joc de copii, scoate puţin capul pe afară din locul unde s-a ascuns, pentru a da un semnal convenţional. [Var.: íţiiu interj.] – Onomatopee.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

IUŢÍ, iuţesc, vb. IV. 1. Tranz. şi refl. A face să se producă, să meargă etc. sau a se produce, a merge etc. mai repede, mai prompt; a (se) grăbi. Îşi iuţeşte paşii. ♦ Refl. A deveni mai tare, mai intens. Vântul s-a iuţit. 2. Refl. (Rar) A se enerva, a se supăra, a se mânia uşor. 3. Tranz. şi refl. A da sau a căpăta un gust înţepător, usturător, picant. Mâncarea s-a iuţit. – Din iute.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

JANŢ s.n. (Reg.) Colţ de piatră, stâncă.

Dicţionarul limbii române moderne, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Academiei, Bucureşti, 1958

JANŢ s.n. 1. Zer untos care se scurge la fabricarea caşcavalului, în urma opăririi caşului cu apă clocotită, constituind materia primă pentru obţinerea untului de caşcaval. 2. Partea lichidă rămasă după coagularea laptelui. 3. Zara fiartă rămasă de la prepararea urdei. – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

JELŢ s.n. v. jeţ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

JILŢ s.n. v. jeţ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢANC1 interj. (Adesea repetat) Cuvânt care redă un zgomot ascuţit, metalic. – Onomatopee.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢANC2, (2) ţancuri, s.n. 1. (În loc. adv.) La ţanc = la timp, la momentul potrivit. 2. (Reg.) Beţisor cu mai multe crestături, cu care se măsoară laptele la stână sau ţuica în cazan. – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢANC3, ţancuri, s.n. (Reg.) Vârf ascuţit şi înalt de stâncă. – Din germ. Zinken (dial. Zanken).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢARC, ţarcuri, s.n. 1. Loc îngrădit (uneori acoperit), unde se adăpostesc sau se închid oile, vitele etc.; ocol. 2. Îngrăditură, gard de nuiele, spini, de spini etc. în jurul unei clăi de fân pentru a o feri de vite; p.ext. suprafaţa împrejmuită de acest gard. 3. Mică îngrăditură făcută din stinghii, în care sunt ţinuţi copii mici când încep să umble, pentru a li se limita spaţiul de deplasare. 4. Numele unui joc de copii. – Cf. alb. c a r k, gr. t s á r k o s.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢÂR1 interj. Cuvânt care imită zgomotul intermitent produs de greier şi de alte insecte sau de un lichid care se scurge picurând de undeva. [Var.: ţârc interj.] – Onomatopee.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢÂR2, ţâri, s.m. 1. Scrumbie mică de mare, care se pescuieşte primăvara şi se consumă mai ales sărată şi uscată. 2. Fig. Om foarte slab. – Din ngr. tsiros.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢÉSE, ţes, vb. III. 1. Tranz. A încrucişa în unghi drept două sisteme de fire la războiul de ţesut, trecând cu suveica bătătura prin urzeală, pentru a face o ţesătură. ♢ Refl. pas. Se ţese pânză multă. 2. Tranz. A cârpi un ciorap, o haină etc., făcând cu acul o cusătură specială. ♦ A broda, a împodobi. 3. Tranz. (Despre păianjeni) A-şi face pânza. 4. Refl. recipr. Fig. A se încrucişa, a se întretăia (ca firele unei urzeli). ♦ A se îmbina. 5. Tranz. Fig. A pune la cale, a urzi o intrigă, un complot etc.; a unelti. – Lat. texere.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢEST, ţesturi, s.n. 1. Obiect de pământ sau de fontă de forma unui clopot, cu care se acoperă pâinea, mălaiul etc. puse la copt pe vatra încinsă. 2. (Pop.) Carapace de broască ţestoasă. – Lat. *testum.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢINC1, ţincuri, s.n. Fiecare dintre proeminenţele tăiate la capetele a două scânduri (alternând cu câte o scobitură) pentru a permite o îmbucare solidă în unghi a celor două scânduri. – Din germ. Zinke.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢINC2 s.m. v. ţânc.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢÍNE, ţin, vb. III. I. Tranz. 1. A avea ceva în mână (sau în braţe etc.) şi a nu lăsa să scape. ♢ Expr. A-i ţine (cuiva) lumânarea (sau lumina) = a) a fi naş cuiva la cununie; b) a sta lângă cineva în ultimele clipe ale vieţii cu o lumânare aprinsă în mână (după un vechi obicei creştin). A-i ţine (cuiva) cununa = a fi naş (cuiva) la cununie. A ţine frânele ţării (sau împărăţiei etc.) = a conduce, a stăpâni, a guverna o ţară etc. A ţine pe cineva (sau ceva) în mână = a avea pe cineva (sau ceva) în puterea sa, a dispune de cineva (sau de ceva) după bunul plac; a avea pe cineva (sau ceva) la mână. A ţine ursita (sau soarta) cuiva (în mână) = a fi stăpân pe viaţa cuiva şi a dispune de ea după bunul său plac. ♢ (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”, „de după” sau „pe după”, arată partea de care se apucă) Ţinem pe bunic de mână. (Refl. recipr.) Mergeau ţinându-se de mână. ♢ Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”, arată partea sau capătul de care e apucat un obiect sau chiar obiectul însuşi) Ţine de nuia. ♦ (La imper.) Ia! primeşte! ♦ (Determinat prin „în braţe” sau „îmbrăţişat”) A cuprinde pe cineva cu braţele în semn de dragoste, de prietenie; a îmbrăţişa. ♦ (Determinat prin „în mână”) A mânui o armă, o unealtă, un instrument etc. ♦ (La volei, polo pe apă etc.; în expr.) A ţine mingea = a opri mingea în mâini mai mult timp decât este regulamentar, înainte de a o pasa sau de a o trimite adversarului. 2. A susţine un obiect greu (ridicat de la pământ) şi a nu-l lăsa să cadă. 3. A sprijini pe cineva să nu cadă. ♦ Intranz. A nu lăsa ca ceva care atârnă sau pluteşte să cadă sau să se scufunde. 4. A cuprinde, a purta, p. ext. a suporta. ♢ Expr. A nu-l (mai) ţine pe cineva pământul = a nu mai putea fi suportat din cauza răutăţii, fărădelegilor etc. A nu-l (mai) ţine pe cineva locul = a nu mai putea de bucurie, de nerăbdare etc. A nu-l mai ţine (pe cineva) pielea = a fi foarte fericit, foarte mândru. II. 1. Refl. A se prinde cu mâinile de ceva sau de cineva. ♦ A apăsa, a comprima o parte a corpului (pentru a-i încetini funcţia, a potoli o senzaţie dureroasă etc.). ♦ A se menţine într-un loc, a nu se prăbuşi, a nu cădea de undeva. Se ţine tare în şa. 2. Refl. A fi prins sau fixat uşor de ceva, a fi legat prea slab de ceva. Se ţinea numai într-un cui. ♦ Intranz. şi refl. A fi bine fixat sau înţepenit undeva (şi a nu se desface, a nu se desprinde, a nu ceda). Cuiul (se) ţine bine. 3. Refl. (Cu determinări introduse prin prep. „de” sau „după”) A merge în urma cuiva, păşind cât mai aproape de el şi a nu-l părăsi nici o clipă; p. ext. a fi mereu împreună cu cineva, a fi nelipsit de lângă cineva. ♦ A sta mereu în drumul, în preajma sau în urma cuiva, stăruind cu o rugăminte; a urmări pe cineva cu stăruinţele sale, cu insistenţele sale pentru a-i câştiga simpatia, dragostea. ♦ A se lua după cineva, a imita pe cineva, a lua ca exemplu, ca model pe cineva. 4. Refl. (Cu determinări modale) A urma unul după altul, a se înşirui. Automobilele se ţineau lanţ. 5. Refl. A se îndeletnici mult (sau numai) cu..., a se preocupa neîntrerupt (sau numai) de..., a nu se lăsa de... ♢ Expr. A se ţine de ale sale = a-şi vedea de treabă. 6. Intranz. şi refl. A face parte integrantă dintr-un tot; (despre unelte) a face parte dintr-un sortiment, dintr-o garnitură etc. ♦ A face parte din bunurile cuiva, a aparţine cuiva. 7. Intranz. A se referi la..., a fi în legătură cu..., a face parte din... ♦ A fi de datoria, de competenţa cuiva; a privi, a interesa pe cineva. 8. Intranz. A fi legat sufleteşte de ceva: p. ext. a avea pentru cineva o afecţiune puternică, a iubi pe cineva. ♦ (Cu determinări introduse prin prep. „cu”) A lua apărarea sau partea cuiva, a susţine pe cineva, a fi de partea cuiva. 9. Intranz. (Urmat de un verb la conjunctiv) A dori mult ca ceva să se întâmple, să se facă sau să fie; a simţi imboldul de a face ceva. III. 1. Tranz. A face ca trupul (sau o anumită parte a lui) să stea mai mult timp într-o anumită poziţie sau atitudine. ♢ Expr. A ţine nasul sus sau (refl.) a se ţine cu nasul pe sus = a fi obraznic, încrezut, pretenţios. A ţine capul sus sau (refl.) a se ţine cu capul pe sus = a fi mândru, orgolios. ♦ (Pop.) A se uita fix la cineva sau ceva. 2. Tranz. A face pe cineva sau ceva să stea un timp oarecare într-un anumit loc. ♦ Expr. A ţine (pe cineva sau ceva) în evidenţă = a avea (pe cineva sau ceva) în vedere; a da o atenţie deosebită. A ţine (ceva) în suspensie = a nu se pronunţa sau a nu se hotărî (asupra unui lucru). ♦ A da cuiva locuinţă, sălaş, cazare; a nu lăsa (pe cineva) să plece în altă parte. ♦ (Cu determinări introduse prin prep. „la” sau „în”) A sili, a forţa pe cineva să stea într-un anumit loc. ♢ Expr. A ţine (pe cineva) la pastramă = a lăsa pe cineva să rabde de foame. ♦ A lipsi pe cineva de libertate, a-l face să stea închis, legat. 3. Tranz. A face ca cineva sau ceva să nu se poată mişca din loc (prinzându-l cu mâinile sau legându-l); a imobiliza. ♢ Expr. A ţine pe cineva sub papuc (sau sub picior) = a stăpâni, a domina pe cineva. 4. Tranz. A face ca cineva sau ceva să stea sau să rămână un timp oarecare într-o anumită stare; a menţine. 5. Tranz. (Cu determinările „pe loc” sau „în loc”) A opri pe cineva sau ceva din mersul său, făcându-l să rămână pe loc, a-l împiedica să-şi urmeze drumul. ♢ Expr. A-i ţine cuiva drumul (sau calea) = a) a opri pe cineva din drumul său, împiedicându-l să treacă înainte; a sta în calea cuiva; b) a pândi trecerea cuiva, a aştepta pe cineva în drum şi a-l opri pentru a-i adresa o rugăminte; c) (pop.) a urmări pe cineva în mod insistent (pentru a-i câştiga bunăvoinţa, dragostea); a fi mereu în calea cuiva. A ţine drumul (sau calea, drumurile) = a) a practica tâlhăria la drumul mare; b) a umbla fără rost, haimana. (Pop.) A-i ţine cuiva drumul legat = a împiedica acţiunile cuiva, libertatea cuiva. A ţine (pe cineva) de vorbă = a sta de vorbă cu cineva (nelăsându-l să-şi vadă de lucru). 6. Tranz. A face pe cineva să aştepte. 7. Refl. (Rar) A sta mai mult timp într-un anumit loc. ♢ Expr. A se ţine în rezervă (sau la o parte, la distanţă) = a nu lua parte la ceva, a se abţine de la ceva. A se ţine sufletul în cineva = a fi viu, a trăi. ♦ (Pop.) A-şi duce traiul, a vieţui, a trăi (undeva). 8. Refl. A sta într-o anumită poziţie, a lua sau a avea o anumită atitudine sau ţinută. Se ţinea drept. ♢ Expr. A nu se mai (putea) ţine pe (sau în) picioare = a cădea (de osteneală, de somn, de boală etc.). 9. Refl. (Pop., determinat prin „mândru”, „mare”, „tare” sau un echivalent al acestora) A fi mândru, încrezut; a se mândri, a-şi lua aere de superioritate, a face pe grozavul. 10. Tranz. A înfrâna, a stăpâni, a domina un sentiment, o pornire etc. Abia îşi ţine lacrimile. (Refl.) (Urmat de un verb la conjunctiv în forma negativă) De-abia se ţine să nu râdă. ♢ Expr. A-şi ţine firea = a-şi păstra liniştea, calmul, cumpătul; a se stăpâni. ♦ (Urmat de un verb la conjunctiv sau de determinări introduse prin prep. „de”, „de la”) A opri pe cineva de la ceva, a împiedica pe cineva să facă ceva; a reţine. IV. 1. Tranz. A păstra un lucru într-un anumit loc (pentru a-l pune la adăpost sau a-l avea la îndemână în caz de trebuinţă). ♦ A păstra mult timp un lucru pentru a se folosi de el în viitor. ♦ (Construit cu un complement în dativ sau introdus prin prep. „pentru”) A opri, a rezerva un lucru pentru cineva. ♦ A păstra un anumit timp un obiect primit de la cineva în acest scop. ♦ A opri ceva (ce nu-i aparţine) la sine sau pentru sine; a reţine pe nedrept. 2. Tranz. A nu lăsa ca ceva să dispară, să se distrugă, să se altereze etc.; a păstra neatins şi neschimbat, a conserva. ♢ Expr. A ţine legătura cu cineva = a rămâne în (strânsă) legătură cu cineva, a păstra legătura cu cineva. A ţine cuiva (sau, reg., a ţine pe cineva) mânie (sau pizmă, supărare, alean) = a purta cuiva ură, supărare etc., a rămâne mânios pe cineva mai mult timp, a nu ierta pe cineva. A ţine taina (sau secretul) sau a ţine (ceva) secret = a ascunde, a nu dezvălui, a nu da pe faţă, a nu destăinui un secret. A ţine minte = a nu uita (ceva), a-şi aminti de... ♦ A cruţa, a nu distruge. ♦ (Pop.) A păstra cuiva dragoste, a nu părăsi pe cineva. 3. Tranz. A păstra o stare sau o calitate vreme mai îndelungată. ♢ Expr. A-i ţine cuiva cald (sau, intranz., de cald) = a-i fi cuiva de folos, a-i prinde bine. (Intranz.) A-i ţine (cuiva) de frig = a apăra de frig. A-i ţine (cuiva) de foame (sau de sete) = a sătura (înlocuind altă hrană mai potrivită). A ţine (cuiva) de urât = a sta împreună cu cineva vorbindu-i, distrându-l pentru a-i alunga singurătatea sau plictiseala. 4. Tranz. A urma mereu acelaşi drum (sau aceeaşi cale, aceeaşi direcţie), a nu se abate din drum; a umbla într-un anumit loc; p. ext. a merge (sau a o lua) pe un anumit drum; (despre drumuri) a merge, a străbate, a trece printr-un loc. (Refl.) (Determinat prin „de drum”) Ţine-te de drumul acesta până acasă. ♢ Expr. (înv.) A ţine marea sau (intranz.) a ţine spre plina mare = a naviga în larg. 5. Tranz. A respecta cu stricteţe, a împlini întocmai; a păzi (o normă, o învoială, un angajament, o lege). ♦ A sărbători, a prăznui, a cinsti (o zi de sărbătoare). ♢ Expr. A ţine zile pentru cineva = a posti ca să-i meargă cuiva bine, să i se împlinească o dorinţă. ♦ Refl. A persevera în..., a nu se îndepărta de..., a nu se abate de la..., a rămâne consecvent cu... ♢ Expr. (Intranz.) A ţine la vorba sa = a rămâne nestrămutat într-o hotărâre, a nu reveni asupra celor spuse, a nu-şi schimba hotărârea. 6. Refl. şi intranz. (De obicei cu determinările „bine”, „tare”, „dârz”) A se menţine în condiţii bune, a nu se da bătut, a nu se lăsa înduplecat; a rezista. ♢ Expr. (Refl.) A se ţine (sau, tranz., a ţine pe cineva) treaz = a rămâne (sau a determina pe cineva să rămână) treaz, a nu (se) lăsa să fie prins de somn. (Refl.) A se ţine gata = a sta pregătit (pentru a face ceva). (Refl.) Ţine-te (sau te ţine) bine sau (intranz.) ţine bine! formulă de îndemn şi de încurajare. (Refl.) Să se ţină bine! formulă de ameninţare. ♦ Intranz. A rezista la o încercare sau la o probă, a suporta ceva. Calul ţine la galop. 7. Refl. şi tranz. A se afla sau a face să se afle în deplină sănătate şi putere. ♢ Expr. A (se) ţine viu (sau în viaţă, cu zile etc.) = a (se) menţine în viaţă; a trăi sau a face să trăiască. ♦ Refl. A se păstra, a se conserva. V. Tranz. 1. A ocupa, a avea (un loc). ♢ Expr. A ţine loc de... = a face serviciul de..., a îndeplini funcţia de..., a servi drept..., a fi întrebuinţat ca... 2. A stăpâni (un loc). ♦ A apăra un loc de invazia duşmanului, a opri (cu armele) intrarea într-un loc. 3. A avea (pe cineva) în serviciul său. 4. A avea sub conducerea, direcţia sau administraţia sa; a fi însărcinat cu o funcţie (şi a o exercita). ♢ Expr. A ţine casa (sau contabilitatea) = a fi casier (sau contabil. A ţine socotelile = a fi însărcinat cu socoteala intrării şi ieşirii banilor într-o întreprindere. 5. A poseda animale şi a le creşte (pentru folosul pe care-l dau). 6. A avea în posesiune o întreprindere; a avea în folosinţă pe timp limitat o proprietate; a deţine (în calitate de chiriaş, de arendaş). 7. (Pop.) A avea de vânzare (o marfă în prăvălie). VI. Tranz. 1. A suporta toată cheltuiala necesară întreţinerii unei case, unei gospodării etc. ♢ Expr. A ţine casă (cu cineva) = a convieţui cu cineva (în calitate de soţ şi soţie). A ţine casă mare = a duce trai bogat, luxos. A ţine casă (sau masă) deschisă = a primi bucuros şi des mulţi oaspeţi. A-şi ţine rangul = a avea un fel de viaţă potrivit cu rangul pe care îl ocupă. ♦ A da cuiva cele necesare pentru a trăi (mai ales hrană); a întreţine. ♢ Expr. A ţine (pe cineva) la şcoală (sau la studii) = a trimite (pe cineva) la şcoală, suportând cheltuielile necesare. ♦ Tranz. şi refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. „cu”) A (se) hrăni. ♢ Expr. (Tranz.) A-şi ţine capul (sau viaţa, zilele, sufletul) cu... = a se hrăni, a trăi cu... ♦ Refl. A face faţă cheltuielilor necesare vieţii; a se întreţine, a trăi. 2. A purta cuiva de grijă, a avea grijă de cineva, a îngriji pe cineva. ♢ Expr. A ţine pe cineva ca pe (sau în) palmă = a îngriji pe cineva cu cea mai mare dragoste, împlinindu-i-se toate dorinţele. A ţine bine = a păstra în stare bună, în ordine deplină, a întreţine bine. 3. (Pop.) A fi căsătorit cu cineva. ♦ (Construit cu dat. pron.) A avea un amant. ♦ Refl. recipr. A avea cu cineva relaţii de dragoste (în afara căsătoriei), a trăi cu cineva (în concubinaj). VII. 1. Intranz. A dura, a dăinui. ♦ (Despre provizii) A ajunge (pentru un timp oarecare), a nu se termina (mai mult timp). 2. Tranz. (Despre boli sau dureri trupeşti) A nu mai slăbi pe cineva, a nu-l lăsa, a nu-i da pace. ♦ (Despre organe sau părţi ale corpului) A produce dureri. 3. Intranz. A se întinde, a se prelungi (într-o direcţie). VIII. Tranz. 1. (Exprimă, împreună cu determinarea sa, o acţiune sau o stare indicată de determinare, cu valoarea stilistică a unui prezent de durată) A face să dureze, să se manifeste. De bucurie ţinu masa trei zile. ♢ Expr. A o ţine numai (sau tot) o (sau într-o) fugă (ori o gură, un plâns etc.) sau a ţine fuga (ori plânsul, gura etc.) întruna (sau totuna) = a o duce înainte fără întrerupere, fără a slăbi o clipă, fără a se opri (din fugă, din plâns etc.). A (o) ţine înainte (sau întruna) că... = a susţine cu tărie, cu insistenţă că... A (o) ţine (tot)una (cu...) = a nu se opri (din...), a continua (să...) A ţine pas cu vremea (sau pasul vremii) = a fi la modă, a fi în spiritul vremii, a nu rămâne în urmă. ♦ (Cu determinări introduse prin locuţiunile „tot în...” sau „numai în...”) A nu mai slăbi pe cineva cu... 2. (În loc. vb.; cu sensul dat de determinări) A ţine o vorbire (sau un discurs, un cuvânt) = a vorbi, a cuvânta unui auditoriu. A ţine judecată = a judeca. A ţine sfat = a se sfătui, a delibera. A ţine luptă (sau război, bătălie, foc) = a se lupta, a se război cu cineva. A ţine strajă = a străjui, a sta de strajă. A ţine locul cuiva = a înlocui pe cineva. IX. Tranz. şi refl. (Pop.) A (se) considera, a (se) socoti, a (se) crede. Te ţineam mai tânăr! ♢ Expr. (Tranz.) A ţine (pe cineva) de rău = a mustra, a dojeni, a certa, a ocărî (pe cineva). X. Tranz. (Pop.) A obliga la o cheltuială, a necesita o cheltuială, a costa. [Prez. ind. şi: (reg.) ţiu. – Var.: ţineá vb. II] – Lat. tenem.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢIPÁ1, ţip, vb. I. Intranz. 1. (Despre oameni) A striga cu glas tare şi ascuţit (de durere, de spaimă); a zbiera. ♦ A vorbi cu glas ridicat; a-şi manifesta faţă de cineva nemulţumirea, enervarea, mânia prin vorbe răstite; a se răsti la cineva. ♦ A scoate sunete stridente, asurzitoare dintr-un instrument muzical. 2. (Despre animale) A scoate strigăte specifice puternice, ascuţite. 3. Fig. (Despre culori sau obiecte colorate) A face o impresie neplăcută (din cauza intensităţii sau a stridenţei nuanţelor); a bate la ochi. – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢIPÁ2, ţip, vb. I. Tranz. (Reg.) 1. A arunca, a azvârli. ♦ Spec. A arunca de pe sine o haină, un obiect de îmbrăcăminte etc. 2. A scoate, a da afară. 3. A alunga, a goni. – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢIST interj. Exclamaţie cu ajutorul căreia se impune cuiva tăcere; st! – Onomatopee.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢIŢ interj. Cuvânt care redă chiţăitul şoarecelui. ♢ Expr. Nici ţiţ = nici un cuvânt, nici cârc, nici pis. – Onomatopee.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢIUÍ, ţíui, vb. IV. Intranz. 1. A produce un sunet prelung, ascuţit, cu rezonanţă metalică. ♢ Expr. A(-i) ţiui cuiva în urechi (sau în creieri) sau a-i ţiui cuiva urechile (sau urechea etc.) = a avea impresia de vâjâială (în urechi sau la cap). 2. (Despre păsări) A scoate sunete prelungi (şi stridente). [Pr.: ţi-u-i. – Prez. ind. şi: ţiuiesc] Ţiu1 + suf. -ui.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢUCÁ, ţuc, vb. I. Tranz. şi refl. recipr. (Reg.) A (se) săruta. – Din ţoc.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢÚPA interj. v. ţop.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢUŢ, ţuţuri, s.n. (Reg.) 1. Proeminenţă sau excrescenţă cărnoasă. 2. (Adverbial; în expr.) A rămâne ţuţ = a rămâne uluit, mirat peste măsură. – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

VALŢ1, valţuri, s.n. Maşină sau instalaţie formată din una sau mai multe perechi de cilindri grei, dispuşi paralel şi având rotire inversă unul faţă de celălalt, folosită la prelucrarea prin deformare plastică a materialelor metalice, la sfărâmarea boabelor de cereale, la prelucrarea cauciucului etc. ♦ Cilindru care intră în componenţa unei maşini. – Din germ. Walze.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

VALŢ2 s.n. v. vals.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ZIMŢ, zimţi, s.m. 1. Fiecare dintre crestăturile de pe muchia unor monede. ♦ (Fam., înv., la pl.) Bani, monede; galbeni. ♦ Fiecare dintre dinţii unei rotiţe (dintr-un mecanism) sau ai secerii, ai pânzei de ferăstrău etc. 2. (Înv.) Fiecare dintre crestăturile situate în partea de sus a unui zid, a unui turn de cetate. – Cf. bg. z ă b e c, scr. z u b a c.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MALŢ s.n. Produs obţinut din boabe de cereale (mai ales de orz) încolţite, uscate şi măcinate, folosit la fabricarea berii şi a spirtului sau, prăjit, la prepararea unui surogat de cafea; slad. – Din germ. Malz.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MARŢ1 s.n. invar. (În expr.) A face (pe cineva) sau a fi (ori a rămâne) marţ = a) a bate (pe cineva) sau a fi bătut categoric la jocul de table, de cărţi sau la altă întrecere; b) a întrece sau a fi întrecut, a depăşi sau a fi depăşit categoric; c) a face sau a fi pus în situaţia să nu mai poată obiecta sau spune nimic. [Var.: (pop) marţi s.n.] – Din tc. mars.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MARŢ2, (2) marţuri, s.n. (Pop.) 1. Martie. 2. Mărţişor. – Lat. martius [mensis].

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

BONŢ, bonţuri, s.n. (Reg.) Vârf, colţ. ♦ Sfârc.

Dicţionarul limbii române moderne, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Academiei, Bucureşti, 1958

AŢÓS, -OASĂ, aţoşi, -oase, adj. (Despre păstăile unor plante) Care are aţe (2). ♦ Fig. (Despre oameni) Încăpăţânat; supărăcios; îngâmfat. – Aţă + suf. -os.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

AŢĂ, aţe, s.f. 1. Fir subţire (de bumbac, de in, de cânepă etc.) folosit la cusut, la fabricat ţesături etc. ♢ Expr. Cusut cu aţă albă, se spune despre ceva evident fals, mincinos. A întinde aţa = a depăşi (prin comparare) limita îngăduită. A se ţine sau a sta (numai) în aţă sau într-un (ori de un) fir de aţă = a) a fi pe punctul de a se rupe; b) a fi în mare primejdie; (despre viaţă) a fi apoape de sfârşit. A-l trage aţa (la ceva) = a fi mânat de un imbold irezistibil (spre o ţintă). Mai multă aţă decât faţă, se spune despre un obiect zdrenţuit. Nici un cap(ăt) de aţă = absolut tot. Viaţă cusută cu aţă = viaţă plină de lipsuri materiale. ♦ (La pl.) Îmbrăcăminte zdrenţuită. 2. Fir care seamănă cu aţa (1) sau care are întrebuinţările ei. ♢ Aţa zidarului = bucată de sfoară cu plumb la capăt, servind ca indicator al direcţiei verticale. ♦ Fibră extrasă din tulpina anumitor plante (textile). ♦ Fibră care se desprinde de păstaia unor plante leguminoase (fasole, mazăre). ♦ (Adverbial) Fără să se abată din drum, drept, direct la... Merge aţă. ♦ (Pop.) Aţa limbii = membrana care uneşte faţa inferioară a limbii cu mucoasa gurii. 3. Fâşie de metal subţire, formată în urma ascuţirii pe tocilă a unor unelte. 4. Compus: aţă-de-mare = a) plantă acvatică cu tulpină scurtă şi foarte ramificată şi cu flori verzui (Ruppia rostellata); b) peştişor marin cu corpul filiform, cu o singură înotătoare (Nerophis ophidion). – Lat. acia.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

TERŢ, -Ă, terţi, -e, adj., s.m. 1. Adj. Care vine în rândul al treilea; al treilea. 2. S.m. (Jur.) Persoană care nu figurează ca parte în acte, în litigii sau în convenţii nici direct, nici prin reprezentare şi faţă de care actul juridic ori hotărârea pronunţată în cauză nu produce efecte. 3. S.m. (Log.; în sintagma) Terţul exclus = principiu fundamental al gândirii, conform căruia un enunţ nu poate fi decât adevărat sau fals în acelaşi timp şi sub acelaşi raport, o a treia posibilitate fiind exclusă. – Din lat. tertius, it. terzo.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PEŢÍ, peţesc, vb. IV. Tranz. A cere o fată în căsătorie în numele altcuiva sau pentru sine, de obicei prin intermediul părinţilor sau al rudelor fetei. – Lat. petere.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PREŢ, preţuri, s.n. 1. Sumă de bani pe care trebuie să o plătească cumpărătorul pentru achiziţionarea unui produs sau pentru un serviciu. ♢ (În sintagmele) Preţ cu amănuntul = preţ la care se vând către populaţie bunurile de consum, alimentare şi nealimentare. Preţ de livrare = preţ la nivelul căruia circulă produsele între unităţile producătoare. Preţ de producţie = preţ care înglobează costul produsului şi beneficiul. Preţ al pieţei = preţ care se formează pe piaţă în urma fluctuaţiei cererii şi ofertei. Preţ mondial = preţ al unei mărfi pe piaţa mondială. ♢ Loc. adj. De (mare) preţ = (foarte) valoros, preţios. ♢ Loc. adv. Cu orice preţ = orice sacrificiu ar cere, oricât ar costa, cu orice risc. Cu nici un preţ = pentru nimic în lume, în nici un caz. Fără (de) preţ = a) sub valoarea reală; ieftin; b) de valoare foarte mare, nepreţuit. ♢ Expr. A ţine la preţ = a nu reduce nimic din suma cerută la o vânzare. A se învoi din preţ = a încheia o tranzacţie căzând de acord asupra preţului. A (nu) avea preţ = a) a (nu) se vinde cu mulţi bani, a (nu) se cere; a (nu) avea trecere; b) a (nu) valora foarte mult. A ajunge la preţ = a ajunge să fie căutat, apreciat. A pune preţ pe ceva = a socoti că ceva este de mare valoare, a ţine mult la ceva. Preţ (ca) de... (sau ca la...) = un timp (cam) de..., o distanţă, o valoare (de aproximativ...). ♦ Sumă încasată dintr-o vânzare. 2. Ceea ce se dă cuiva sau primeşte cineva pentru o muncă prestată, pentru un serviciu făcut; plată, răsplată. ♢ Loc. prep. Cu preţul... = în schimbul...; cu sacrificiul..., cu riscul..., cu efortul... ♦ Tarif. 3. Fig. Valoare, importanţă, însemnătate. – Lat. pretium.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

-ÍŢĂ1 elem. or2. ()

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

-ÍŢĂ2 elem. -er2.

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

PUŢÍ, put, vb. IV. Intranz. A răspândi un miros greu, neplăcut; a mirosi urât. ♢ Expr. A puţi locul sub cineva sau a-i puţi cuiva urma, se spune despre cineva foarte leneş. A puţi a pustiu = a fi gol. Nici nu pute, nici nu miroase = nu-i nici bun, nici rău; e aşa şi-aşa. Parcă îi tot pute ceva, se spune despre cel care este mereu nemulţumit. A-i puţi a... = a simţi miros de... ♦ Fig. (Fam.; urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A avea ceva în cantitate mare, a fi plin de... Pute piaţa de mere. – Lat. *putire (= putere).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

OLÚŢ, oluţe, s.n. Diminutiv al lui ol; ulcică. – Ol + suf. -uţ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

FÂŢ interj. Cuvânt care imită o mişcare (continuă). – Onomatopee.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

OSÚŢ, osuţe, s.n. (Pop.) Oscior. – Os + suf. -uţ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

FILŢ, filţuri, s.n. 1. Pâslă fină făcută din păr de iepure, care serveşte la confecţionarea pălăriilor. 2. Ţesătură specială făcută din lână împâslită şi folosită la fabricarea filtrelor1, ca izolator fonic etc. – Din germ. Filz.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

FALŢ, falţuri, s.n. 1. Cleşte de formă specială, folosit la tragerea pe calapod a feţelor încălţămintei. 2. Fiecare dintre bucăţile mici de piele care cad în urma prelucrării pieilor la maşina de fălţuit. 3. Tăietură, scobitură făcută pe marginea unei scânduri, a unei ţigle etc., pentru a permite îmbinarea cu altă scândură, ţiglă etc. cu o tăietură corespunzătoare. ♦ Îndoitură făcută de-a lungul marginii unei foi de tablă subţire, pentru a permite îmbinarea cu altă foaie; p. ext. îmbinare astfel realizată. 4. (Poligr.) Bentiţă de pânză sau de hârtie rezistentă de care se lipesc planşele intercalate într-un volum. – Din germ. Falz[eisen].

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

OŢÉT s.n. Lichid cu gust acru, obţinut prin fermentarea acetică a vinului, a berii etc. sau prin diluarea cu apă a acidului acetic concentrat, întrebuinţat în alimentaţie drept condiment sau conservant. ♢ Expr. (Fam.) A face pe cineva cu ou şi cu oţet = a batjocori, a ocărî pe cineva. – Din sl. ocĩtŭ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

OŢÉL, (2) oţeluri, (3) oţele, s.n. 1. Aliaj de fier cu carbon (şi cu alte elemente), întrebuinţat pentru rezistenţa, duritatea, tenacitatea şi elasticitatea lui. ♢ Loc. adj. De oţel = asemenea oţelului (ca tărie, rezistenţă sau culoare). 2. (La pl.) Diverse sorturi de oţel (1); p. ext. obiecte fabricate din acest aliaj. ♦ (Rar; la pl.) Ţinte, cuişoare cu capul lat şi strălucitor. 3. (Înv.; la pl.) Mecanism de declanşare la puştile şi pistoalele de tip vechi, alcătuit din cocoş, cremene şi amnar. ♢ Expr. A fi iute (sau slab) de oţele = a fi iute (sau slab) din fire. ♦ P. ext. Armă. – Din sl. ocĕlŭ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

FÍŢE s.f. pl. (Fam.; în expr.) A face fiţe = a se arăta mofturos; a se lăsa rugat. – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

FIÚŢ, fiuţi, s.m. (Pop.) Fiuleţ. – Fiu + suf. -uţ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

FLEŢ, -EÁŢĂ, fleţi, -e, adj., s.m. şi f. (Fam.) (Om) naiv, bleg, nedescurcăreţ. – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

LANŢ, lanţuri, s.n. 1. Şir de verigi, de plăci, de zale etc. metalice, unite între ele pentru a forma un lot, care serveşte spre a lega ceva, a transmite o mişcare etc. ♦ Instrument format dintr-un şir de vergele groase, cu care se măsoară lungimile de teren. ♦ Lucrătură simplă făcută cu croşeta, care constă dintr-un şir de ochiuri înlănţuite. 2. Lanţ (1) mic, de obicei din metal preţios, servind ca podoabă (la mână, la gât). 3. Fig. Tot ceea ce constituie o legătură puternică; ceea ce încătuşează libertatea, independenţa cuiva. 4. Şir continuu de elemente, fiinţe, lucruri, stări asemănătoare. ♢ Reacţie în lanţ = reacţie care, producându-se într-un anumit punct al unui corp, se propagă în toată masa lui, dând naştere unei succesiuni de reacţii elementare. Lanţ cauzal închis = feedback. ♢ Expr. A se ţine lanţ = a se succeda (în număr mare). ♦ Şir format din mai mulţi atomi legaţi între ei; catenă. – Din bg. lanec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MUŢÍ, muţesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) 1. A pierde facultatea de a vorbi; a deveni mut. 2. (Despre sunete, voci etc.) A scădea în intensitate; a amuţi. – Din mut.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

LEUŢ2, leuţi, s.m. Leuşor2. – Leu2 + suf. -uţ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

LEUŢ1, leuţi, s.m. Leuşor1. – Leu1 + suf. -uţ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

LÁŢE s.f. pl. Şuviţe de lână netoarse şi nepieptănate (de pe un animal); p. anal. (la om) şuviţe de păr care atârnă în mod dezordonat; miţe. – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

LEAŢ, leaţuri, s.n. Despicătură lungă şi îngustă de lemn, adesea fasonată (în patru muchii), folosită în tâmplărie. [Var.: laţ s.n.] – Din magh. léc.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

COLŢ, (I, II 4) colţuri, s.n. (II, III) colţi, s.m. I. S.n. 1. Punct unde se întâlnesc muchiile unui obiect sau laturile unei figuri. ♢ Colţul gurii = fiecare dintre cele două extremităţi laterale ale gurii, unde se întâlnesc buzele. ♦ Fiecare dintre unghiurile formate de două străzi care se întâlnesc; locul format de fiecare dintre aceste unghiuri. ♢ Expr. Colţ cu... = în unghiul format de străzile... 2. Porţiune dintr-un obiect sau dintr-un loc cuprinsă între extremităţile reunite ale laturilor lui. ♦ (În publicistică) Rubrică rezervată unei anumite specialităţi. ♦ Margine, extremitate. ♢ Colţ de pâine = coltuc (1); p. gener. orice bucată de pâine (tăiată de la o margine). ♦ Porţiune dintr-o încăpere cuprinsă între extremităţile reunite ale pereţilor. ♢ Expr. A da din colţ în colţ = a recurge la tot felul de subterfugii pentru a ieşi dintr-o încurcătură. A pune (un copil) la colţ = a pedepsi un copil, aşezându-l într-un ungher al camerei cu faţa la perete. 3. Loc îndepărtat, retras, dosnic; refugiu, ascunziş. ♢ Expr. În (sau din) toate colţurile = în (sau din) toate părţile. II. S.m. 1. Dinte al animalelor (p. ext. şi al oamenilor), în special caninul. ♢ Expr. A-şi arăta colţii = a manifesta o atitudine agresivă, aprigă. A (se) lua la colţi = a (se) certa, a fi gata de încăierare. A avea colţi (sau un colţ) = a fi dârz; a fi obraznic. ♦ Fragment dintr-un dinte sau dintr-o măsea ruptă. 2. Fiecare dintre vârfurile lungi şi ascuţite ale greblei, furcii sau ale altor instrumente asemănătoare. 3. Fiecare dintre cuiele de fier pe care le aplică cineva pe talpa încălţămintei de iarnă ca să nu alunece pe gheaţă; ţintă. 4. Vârf ascuţit şi proeminent de stâncă, de gheaţă etc. 5. Vârful plantelor, în special al ierbii, la începutul dezvoltării lor, când încolţesc. 6. Compus: colţii-babei = plantă erbacee târâtoare cu frunze penate, cu flori galbene şi cu fructe ţepoase (Tribulus terrestris). III. S.m. 1. Fiecare dintre tăieturile de formă aproximativ triunghiulară făcute pe marginea unei stofe; dantelă împletită în această formă. 2. Şuviţă de păr ondulată trasă pe frunte sau pe tâmple. – Din bg. kolec, scr. kolac.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CÚŢU interj. Strigăt cu care se cheamă câinii (mici). ♦ (Substantivat, m.) Căţel. ♢ Expr. (Fam.) Să-mi zici (mie) cuţu dacă... = să mă tratezi ca pe un câine dacă... – Cf. bg., scr. k u č e, magh. k u s z i.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MÂŢ, mâţi, s.m. (Pop.) 1. (Pop.) Cotoi, motan, pisoi; p. restr. puiul (de sex masculin al) pisicii. 2. Mâţişor (2). – Din mâţă (derivat regresiv).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ZIMŢ2, zimţi, s.m. (Reg., numai la pl.) Tindeche. [şi DLRLC]

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ZIMŢ, zimţi, s.m. 1. (Mai ales la pl.) ~; p.  e x t. obiect care are astfel de zimţi. ♢ (Fig.) Făcură nouă secreţele Cu mănunchi de floricele, Cu zimţii de viorele. 2. (Înv.) ~; (fig.) zimţii munţilor. [şi DLRLC]

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ŢINC3 s.n. (Var.) Zinc.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

BELŢ, bélţuri, s.n. (Trans.; Var.) Zbilţ. (cf. zbilţ)

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

BILŢ, bílţuri, s.n. (Var.) Zbilţ. (cf. zbilţ)

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

CONŢ, conţuri, s.n. (Înv.) Grup de 24 de coli de hârtie. – Din magh. konc.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MOŢÁ, moţez, vb. I. Tranz. şi refl. A(-şi) aranja moţul1 (1); p. ext. a (se) găti, a (se) împodobi; a se împopoţona. – Din moţ1.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

NOÚŢ, -Ă, nouţi, -e, adj. Diminutiv al lui nou.Nou-nouţ = foarte nou, abia făcut, cumpărat, primit etc. – Nou + suf. -uţ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CLOŢ, cloţuri, s.n. Spărtură, fragment dintr-o cărămidă (mai ales de la demolări). – Cf. germ. Klotz.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SIMŢ, simţuri, s.n. 1. Facultate a oamenilor şi a animalelor de a percepe impresii din lumea exterioară cu ajutorul unor organe specifice; funcţiune a organismului prin care acesta recepţionează şi prelucrează o anumită categorie de stimuli externi sau interni; simţire. ♢ Organe de simţ = organe periferice ale percepţiei senzoriale. ♦ (Mai ales la pl.) Instinct, pornire senzuală; senzualitate. ♦ Delectare a simţurilor; gust. 2. Capacitate a omului de a înţelege, de a judeca, de a aprecia; înclinare, aptitudine pentru ceva. ♢ Simţ moral = facultatea de a deosebi binele de rău. Simţ practic = îndemânare în rezolvarea diferitelor chestiuni. – Din simţi (derivat regresiv).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SORŢ, sorţi, s.m. (De obicei la pl.) Sistem de alegere, de desemnare, de repartiţie prin aruncarea unor zaruri, prin tragerea unor bilete etc., care lasă să decidă întâmplarea, dând şanse egale tuturor participanţilor; zar sau bilet folosit la această operaţie. ♢ Expr. A trage la sorţi = a) a hotărî, prin sorţi, o împărţeală, un câştig etc.; a participa, ca parte interesată, la o alegere prin sorţi; b) (În vechiul sistem de recrutare) a recruta pentru îndeplinirea serviciului militar prin sistemul sorţilor. A cădea (sau a ieşi) la sorţi = a fi ales sau desemnat prin sorţi. A se alege sorţii = a se ajunge la un rezultat, a se clarifica o situaţie. Sorţi de izbândă = posibilităţi de reuşită; şansă. – Refăcut din sorţi (pl. lui soartă).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

RONŢ interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită zgomotul celui care roade cu dinţii un aliment tare. – Onomatopee.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

HENŢ s. m. (fotbal) atingerea neregulamentară a balonului cu mâna. (< engl. hands)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

SPAŢ, spaţuri, s.n. Spaţiu între sulul dinainte şi spată la războiul de ţesut. – Lat. spatium.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

HARŢ2 Interj. Exprimă zgomotul tăierii. [Onomatopee]. [Dicţionarul universal al limbii române de Lazăr Şăineanu, ed. VIII, Editura „Scrisul românesc”, S.A.]

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

CREŢ, CREÁŢĂ, (I) creţi, -e, adj., (II 1) creţi, s.m. (II 4) creţe, s.f. . (II, 2,3) creţuri, s.n. I. 1. Adj. (Despre păr, blană, lână etc.) Răsucit în inele; cârlionţ, buclat. 2. Adj. Cu ridicături şi adâncituri; cutat, încreţit; zbârcit, ridat. II. 1. S.m. Păr creţ sau încreţit; buclă, cârlionţat. 2. S.n. Încreţitură la o ţesătură sau la un obiect confecţionat; cută, fald. 3. S.n. Încreţitură a pielii; zbârcitură, rid, cută. 4. S.f. Soi de viţă de vie cu struguri verzi-gălbui, din care se obţin vinuri de masă. – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

A boţi ≠ a călca

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

A ţipa ≠ a şopti

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

Preţ ≠ dispreţ

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

VALŢ s. v. dorn.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢUCÁ vb. v. săruta.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢOFT s. v. şoldar.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢÂR interj. pic. (Apa se prelinge şi face: ~!, ~!)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢIUÍ vb. 1. a piui, a şuiera, a vâjâi, (reg.) a ţistui. (Glonţul i-a ~ pe la ureche.) 2. a-i suna, a-i vui. (Îi ~ urechile.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢIŢ interj. v. chiţ.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢIST interj. v. linişte, pst, st, tăcere.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢIPÁ vb. v. alunga, arunca, azvârli, depărta, goni, izgoni, îndepărta, lepăda, zvârli.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢIPÁ vb. 1. v. striga. 2. a răcni, a striga, a urla, a zbiera, (reg.) a ţivli, (Transilv.) a puhăi, (Transilv. şi Maram.) a ţipoti, (fam. fig.) a se sparge. (~ de durere.) 3. a răcni, a striga, a urla, v. vocifera. 4. v. răsti. 5. v. chiui.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢÍNE vb. v. apăra, considera, crede, închipui, socoti, vedea.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢÍNE interj. v. poftim!

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢÍNE vb. 1. a avea, a purta. (~ în mână un buchet de flori.) 2. a purta. (O ~ de talie.) 3. v. imobiliza. 4. v. agăţa. 5. a purta, a sprijini, a susţine. (Vom merge cât ne-or ~ picioarele.) 6. v. aparţine. 7. v. rezista. 8. v. păstra. 9. a (o) duce, a rezista. (O haină care ~ la tăvăleală.) 10. v. rezista. 11. a ajunge. (Alimentele ne vor ~ două luni.) 12. v. păstra. 13. a opri, a păstra, a rezerva. (I-a ~ loc la rând.) 14. v. dura. 15. v. dura. 16. a continua, a (se) întinde, a (se) lungi, a (se) prelungi. (Petrecerea a ~ până a doua zi.) 17. a se întinde, a se lungi, a se prelungi. (Şirul ~ până departe.) 18. v. lua. 19. a sta. (~-te drept!) 20. v. respecta. 21. v. respecta. 22. v. aniversa. 23. v. trăi. 24. v. întreţine. 25. v. pronunţa. 26. v. durea.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢINC s. v. prăşilă, progenitură, pui, şliţ.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢÉSE vb. 1. (reg.) a rosti. (A ~ pânza.) 2. a cârpi, a coase, a prinde, (Transilv.) a ştopoli, (Mold.) a ţârâi. (~ ciorapii.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢÉSE vb. v. complota, conjurá, conspira, inventa, născoci, plăsmui, scorni, ticlui, unelti.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢEST s. 1. v. carapace. 2. (Transilv. şi Ban.) cerine. (~ pentru copt pâinea.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢELÍ vb. v. ochi, ţinti, viza.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢARC s. v. ocol.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢARC s. v. arie, arman, coş, ladă, staul.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SOŢÍ vb. v. asocia. GRUPA. ÎNSOŢI. ÎNTOVĂRĂŞI. UNI.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SIMŢ s. v. accepţie, conţinut, însemnare, înţeles, pasiune, semnificaţie, sens, sentiment, simţire, valoare.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SIMŢ s. 1. (rar) sens, (înv.) simţire. (~ul văzului, al auzului.) 2. (la pl.) erotism, senzualism, senzualitate, (rar) sexualism, (înv.) simţualism, simţualitate. (O viaţă dominată de ~uri.) 3. instinct. (~ de conservare.) 4. acuitate, aplecare, aptitudine, înclinare, înclinaţie. (Are un profund ~ pentru nuanţe.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SCUŢ s. v. ţurţur.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

FALŢ s. n. 1. tăietură în lungul marginii unei piese care se îmbină cu o altă piesă. 2. cleşte special pentru tragerea pe calapod a feţelor încălţămintei. 3. bentiţă pe care se lipesc planşele într-un volum, hărţile într-un atlas etc. (< germ. Falz/eisen/)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

RONŢ s. v. cartilaj, zgârci.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

RANŢ s. v. creţ, cută, dungă, încreţitură, rid, rumegătură, rumeguş, zbârcitură.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PUŢÍ vb. a duhni, a mirosi, (prin Mold.) a se auzi, (Mold.) a duhli, (înv.) a duhori. (~ a băutură.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PUÍŢ s. v. arpagic, bomboană, ceapă de sămânţă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PREŢ s. v. importanţă, însemnătate, jertfă, jertfire, plată, răsplată, recompensă, sacrificare, sacrificiu, semnificaţie, sens, tâlc, valoare.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PREŢ s. 1. cost, valoare. (~ al unei mărfi.) 2. v. tarif. 3. v. căutare.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PEŢÍ vb. a cere, (pop.) a împeţi, a stărosti, (Transilv.) a votri. (~ fata de la părinţi.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PERŢ s. v. secundă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PĂŢ s. v. păţanie.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

OŢÉL s. (Mold. şi Bucov.) criţă. (Bară de ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

OSÚŢ s. v. ciolănaş, ciolănel, oscior.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MUŢÍ vb. 1. (MED.) a amuţi. 2. a amuţi, a dispărea, a înceta, a se linişti, a se potoli, a se stinge. (Toate zgomotele au ~ în stradă.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MOŢÁ vb. v. aranja, dichisi, ferchezui, găti, împodobi, spilcui.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂŢ s. v. ament, cotoi, motan, pisoi.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MÁŢE s. pl. v. abdomen, adânc, adâncime, afund, burtă, fund, inimă, măruntaie, pântece, stomac, suflet.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MARŢ s. v. martie, mărţişor.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MALŢ s. (pop.) slad. (~ pentru fabricarea berii.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

LEAŢ s. v. şipcă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

LANŢ s. v. lambă, succesiune, şir, vătrai.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

LANŢ s. 1. (rar) zale (pl.), (înv. şi reg.) rătez, (Maram.) ştir, (înv.) catenă, lanţug, verigă. (Vacă prinsă în ~.) 2. (CHIM.) catenă. (Un ~ leagă între ei atomii de acelaşi fel ai unei substanţe.) 3. (GEOGR.) sistem muntos, (livr.) catenă. 4. (GEOGR.) brâu, şir, şirag. (~ul dealurilor extracarpatice.) 5. v. convoi.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

JANŢ s. v. stâncă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

JANŢ s. v. jintuit.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

IUŢÍ vb. v. căli, oţeli.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

IUŢÍ vb. 1. v. grăbi. 2. v. înteţi. 3. v. accelera. 4. v. ardeia.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

HUÍŢ s. v. dulap, leagăn, scrânciob.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

HOŢÍ vb. v. fura, haiduci, lua, sustrage.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

HĂŢ s. frâu. (Strânge ~ul şi opreşte calul.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

HĂŢ s. v. laţ, ştreang.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

HANŢ s. v. cadavru, carne, corp, hoit, leş, mortăciune, stârv, trup.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

GUÍŢ interj. groh!, (Mold. şi Bucov.) coviţ! (Porcul face: ~!)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

FLEŢ adj., s. v. bleg, nătăfleţ, nătărău, nătâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostănac, stupid, tont, tontălău.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

FALŢ s. (TIPOGR.) ongleu.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CÚŢU s. v. căţel.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CREŢ adj., s. 1. adj. v. ondulat. 2. v. adj. buclat. 3. s. v. buclă. 4. adj. v. ridat. 5. s. v. rid. 6. s. v. boţitură. 7. s. v. cută.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CONŢ s. v. testea, top.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

COLŢ s. 1. cotlon, ungher, unghi, (reg.) corn, cot, (Olt. şi Transilv.) ungheţ. (Într-un colţ al odăii.) 2. v. extremitate. 3. colţul gurii v. comisură. 4. v. canin. 5. v. dinte. 6. dinte, măsea. (Colţ la grapă.) 7. dinte, zimţ. (Colţ al ferăstrăului.) 8. ţintă, (reg.) cui. (Colţ pe talpa încălţămintei.) 9. (BOT.) colţul-babei (Tribulus terrestris) = (reg.) păducheriţă, păducherniţă, păduchele-calului, păduchele-elefantului.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CHIŢ interj. (reg.) ţiţ. (Şoarecele face: ~!)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BRAŢ s. 1. (ANAT.) mână, (înv. şi reg.) brâncă. (A duce pe cineva de ~.) 2. (GEOGR.) ramificaţie, (pop.) crac. (~ al unei ape curgătoare.) 3. (TEHN.) pârghie. (~ al unei balanţe.) 4. (TEHN.) crac, margine, mână, mâner, pervaz, spetează, (reg.) condac, cotoi. (~ la ferăstrău.) 5. (TEHN.) chingă, coardă, spetează, stinghie, (pop.) curmeziş. (~ la podul coşului morii.) 6. v. bată. 7. (TEHN.) furcă, mână, stâlp, (reg.) ciocan, cujbă. (~ la războiul de ţesut.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BOÚŢ s. v. boulean.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BOŢÍ vb. v. cuta, încreţi, rida, zbârci.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BOŢÍ vb. v. şifona.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BĂŢ s. v. spetează.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BĂŢ s., adv. 1. s. nuia, vargă, (reg.) beldie, (Transilv., Bucov. şi Mold.) şteap. (L-a atins cu ~ul.) 2. s. coadă, nuia, prăjină, vargă, (reg.) beldie, paliţă, prăştină, rudă, sticiu. (~ul undiţei.) 3. adv. v. ţeapăn.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BALŢ s. v. văl, voal.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

AŢÓS adj. 1. v. fibros. *2. v. băţos.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÁŢĂ s. v. frânghie, funie, sfoară.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÁŢĂ s., adv. 1. s. (pl.) v. zdrenţe. 2. adv. v. direct.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ACÁŢ s. v. salcâm.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ZIMŢ s. 1. crestătură, dinte. (~ pe muchia unei monede.) 2. colţ, dinte. (~ al ferăstrăului.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ZIMŢ s. v. cheotoare, crenel, galben.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

acáţ s. m., pl. acáţi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

áţă s. f., g.-d. art. áţei; pl. áţe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

aţós adj. m., pl. aţóşi; f. sg. aţoásă, pl. aţoáse

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

baiţ s. n., pl. báiţuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

băţ s. n., pl. béţe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

bâţ/bâţa interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

bliţ s. n., pl. blíţuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

bolţ s. n., pl. bólţuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

borţ s. n., pl. bórţuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

boţí vb., ind. prez. 1 sg. şi pl. boţésc, imperf. 3 sg. boţeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. boţeáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

boúţ s. m., pl. boúţi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

braţ s. n., pl. bráţe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

cáţa interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

câţ interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

chiţ interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

cloţ s. n., pl. clóţuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

colţ (dinte) s. m., pl. colţi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

colţ (unghi, extremitate) s. n., pl. cólţuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

conţ s. n., pl. cónţuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

creţ adj. m., pl. creţi; f. sg. creáţă, pl. créţe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

creţ (cârlionţ) s. m., pl. creţi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

creţ (cută, fald) s. m./s. n., pl. creţi/créţuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

creţ (zbârcitură, rid) s. n., pl. créţuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

cúţu s. m. invar.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

cúţu/cúţu-cúţu interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

falţ s. n., pl. fálţuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

fâţ/fâţa interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

filţ s.n., pl. fílţuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

fiúţ s. m., pl. fiúţi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

guiţ interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

hăţ s. n., pl. hăţuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

hâţ interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

henţ s. n., pl. hénţuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

hoţí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. hoţésc, imperf. 3 sg. hoţeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. hoţeáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

huţa interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

iţán s. m., pl. iţáni

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

iţár (la războiul de ţesut) s. n., pl. iţáre

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

íţă s. f., g.-d. art. íţei; pl. íţe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

íţii interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

iuţí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. iuţésc, imperf. 3 sg. iuţeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. iuţeáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

janţ (zer) s. n., pl. jánţuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

janţ (stâncă) s. n., pl. jánţuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

jilţ v. jeţ

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

lanţ s. n., pl. lánţuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

láţe s. f. pl.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

leaţ s. n., pl. leáţuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

leúţ (mamifer, monedă) s. m., pl. leúţi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

malţ s. n.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

marţ (la jocul de table) s. n.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

marţ (martie, mărţişor) s. n., (mărţişoare) pl. márţuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

mâţ s. m., pl. mâţi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

moţá vb., ind. prez. 1 sg. moţéz, 3 sg. şi pl. moţeáză

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

muţí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. muţésc, imperf. 3 sg. muţeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. muţeáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

noúţ adj. m., pl. noúţi; f. sg. noúţă, pl. noúţe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

olúţ s. n., pl. olúţe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

osúţ s. n., pl. osúţe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

oţél (aliaj) s. n., (soiuri) pl. oţéluri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

oţét s. n., (varietăţi) pl. oţéturi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

peţí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. peţésc, imperf. 3 sg. peţeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. peţeáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

preţ s. n., pl. préţuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

puţí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. put, imperf. 3 sg. puţeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. pútă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ronţ interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

simţ s. n., pl. símţuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

spaţ s. n., pl. spáţuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

térţ (al treilea) adj. m., (jur.) s. m., pl. térţi; f. sg. térţă, pl. térţe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

terţ (log.) s. n.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţanc/ţanc-ţánc interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţanc (vârf de stâncă, beţişor) s. n., pl. ţáncuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţarc s. n., pl. ţárcuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţâr/ţâr-ţâr interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţâr s. m., pl. ţâri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţése vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. ţes, 3 sg. ţése, 1 pl. ţésem, perf. s. 1 sg. ţesúi, 1 pl. ţesúrăm; conj. prez. 3 sg. şi pl. ţeásă; part. ţesút

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţest s. n., pl. ţésturi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţinc s. n., pl. ţíncuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţíne vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. ţin, 2 sg. ţii, l pl. ţínem, 2 pl. ţíneţi; conj. prez. 3 sg. şi pl. ţínă; ger. ţinând; part. ţinút

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţipá (a striga, a arunca) vb., ind. prez. 1 sg. ţip, 3 sg. şi pl. ţípă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţist/ţst interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţiţ/ţiţ-ţíţ interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţiuí vb. (sil. ţi-u-), ind. şi conj. prez. 3 sg. şi pl. ţíuie, imperf. 3 sg. ţiuiá

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţucá vb., ind. prez. 1 sg. ţuc, 3 sg. şi pl. ţúcă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţúra interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţuţ s. n., pl. ţúţuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

valţ (tehn.) s. n., pl. válţuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

zimţ s. m., pl. zimţi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

A MOŢ//Á ~éz tranz. 1) (părul) A aranja în formă de moţ. 2) fig. fam. A găti excesiv şi fără gust. /Din moţ

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂŢ ~i m. 1) pop. Masculul pisicii. 2) Pui de mâţă; pisoi. /Din mâţă

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

MARŢ ~uri n. pop. 1) A treia lună a anului; martie; mărţişor. 2) Obiect mic de podoabă, legat de un fir împletit de culoare roşie şi albă, care se poartă în cursul lunii martie, ca simbol al primăverii; mărţişor. /<lat. martius

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

MALŢ n. Preparat obţinut din boabe de orz încolţite, folosit pentru fabricarea berii şi a spirtului sau, prăjit, la prepararea unui surogat de cafea. /<germ. Malz

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

LEAŢ ~uri n. Bucată lungă şi subţire de lemn (de obicei în patru muchii) folosită în tâmplărie şi la construcţii; şipcă. /<ung. léc

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

LÁŢE f. la pl. Şuviţe de lână sau de păr care atârnă dezordonat. / Orig. nec.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

LANŢ ~uri n. 1) Obiect constituit dintr-un şir de verigi, asamblate consecutiv între ele şi folosit pentru legare, suspendare, tracţiune etc. 2) Unealtă constituită din mai multe vergele metalice puse cap la cap şi folosită la măsurarea pământului. 3) fig. Succesiune de elemente omogene; şir; rând; serie. ♢ ~ de munţi sistem muntos; şir de munţi. Reacţie în ~ succesiune de reacţii elementare, care continuă de la sine, una din alta. A se ţine ~ a urma unul după altul fără întrerupere. În ~ în şir continuu. /<bulg. lanec

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

JILŢ ~uri n. Scaun cu spătar înalt (şi cu braţe); jeţ. /<germ. Sitz, săs. Sätz

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

JANŢ ~uri n. 1) Zer gras care se scurge la fabricarea caşcavalului din caşul stors şi opărit. 2) Parte lichidă care rămâne după separarea laptelui coagulat. 3) Parte lichidă care rămâne după separarea urdei. /Orig. nec.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE IUŢ//Í mă ~ésc intranz. 1) (despre acţiuni, fenomene) A creşte în intensitate; a deveni mai iute. Vântul s-a iuţit. 2) (despre oameni) A se mişca mai iute; a deveni mai vioi. 3) (despre unele produse alimentare) A pierde proprietăţile pozitive sub influenţa agenţilor exteriori, căpătând un gust iute; a se strica; a se altera; a se înăcri. /Din iute

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A IUŢ//Í ~ésc tranz. 1) A face să se iuţească. 2) (produse alimentare) A trata cu un condiment iute; a ardeia. /Din iute

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ÍŢII interj. : A face ~ a scoate puţin capul din locul unde este ascuns. /Onomat.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ÍŢĂ íţe f. mai ales la pl. 1) Dispozitiv la războiul de ţesut, constând din două vergele între care sunt aşezate vertical unele după altele cocleţele, prin ochiurile cărora se trec firele de urzeală pentru formarea rostului. 2) Fiecare din firele cu ochiuri folosite la acest dispozitiv. ♢ A (i se) încurca iţele cuiva a (i se) strica cuiva planurile. A (i se) descurca iţele a clarifica situaţia; a lămuri lucrurile. /<lat. licia

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

HÚŢA interj. (se foloseşte pentru a însoţi datul în scrânciob sau în leagăn)A se da ~ a) a se da în leagăn; b) a se legăna. /Onomat.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A HOŢ//Í ~ésc rar 1. intranz. A fi hoţ. 2. tranz. (bunuri materiale) A sustrage prin hoţie; a fura. /Din hoţ

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

HENŢ ~uri n. (la fotbal) Încălcare a regulilor de joc, constând în atingerea sau oprirea mingii cu mâna, atrăgând după sine o penalizare. /<engl. hands

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

HÂŢ interj. (se foloseşte pentru a reda zgomotul făcut de o mişcare bruscă, o smuncitură) /Onomat.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

HĂŢ ~uri n. mai ales la pl. Element de harnaşament constând dintr-un complex de curele (sau frânghii) cu ajutorul cărora se conduc caii înhămaţi. ♢ A ţine în ~uri a ţine din scurt pe cineva. A lua ~urile în mână a prelua conducerea. /cf. haţ

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

GUIŢ interj. (se foloseşte, de obicei repetat, pentru a imita sunetul produs de porc). /Onomat.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

FILŢ ~uri n. Ţesătură elastică şi rezistentă confecţionată din lână împâslită, folosită la fabricarea filtrelor, ca izolator fonic etc. /<germ. Filz

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

FÂŢ interj. pop. (se foloseşte, de obicei repetat, pentru a reda o mişcare bruscă sau mişcări continue alternative). ♢ ~ încolo, ~ încoace ba încolo, ba încoace; când încolo, când încoace. /Onomat.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

FALŢ ~uri n. 1) Unire a foilor de tablă prin îndoirea marginilor alăturate. 2) Tăietură făcută pe marginea unei piese (scândură, ţiglă etc.) pentru a o putea uni cu o altă piesă (de acelaşi fel). 3) Cuţit folosit în tăbăcărie cu care se uniformizează grosimea pielii. 4) Cleşte de formă specială folosit la tragerea pe calapod a feţelor încălţămintei. /<germ. Falz[eisem]

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

CÚŢU interj. (se foloseşte, deseori repetat, pentru a chema un câine, un căţel). /cf. bulg., sb. kuţe, ung. kuszi

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

CREŢ2 creáţă (creţi, créţe) 1) (despre păr) Care este răsucit în inele; buclat; cârlionţat. 2) (despre oameni sau despre animale) Care are părul răsucit în inele; cârlionţat. 3) (despre haine şi despre ţesături) Care este încreţit. /Orig. nec.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

CREŢ1 ~uri n. 1) Şuviţă de păr buclat; cârlionţ. 2) Încreţitură la un obiect de îmbrăcăminte. 3) Încreţitură a pielii (mai ales pe faţă); cută; rid; zbârcitură. /Orig. nec.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

COLŢ2 ~i m. 1) Dinte cu vârf ascuţit, situat între dinţii incisivi şi măsele; dinte canin. ~i de morsă. ~i de elefant. ♢ A-şi arăta ~ii a-şi da pe faţă firea agresivă. A fi la ~i cu cineva a trăi rău cu cineva; a nu se putea înţelege. 2) Bucată rămasă dintr-un dinte rupt. 3) Fiecare dintre piesele în formă de cui ale unei unelte agricole; dinte. ~i de greblă. ~ de furcă. 4) Cui cu gămălia mare şi crestată, care se aplică pe talpa încălţămintei de sport sau de iarnă pentru a împiedica alunecarea. 5) Vârful unei plante, mai ales al ierbii, când răsare din pământ. ♢ A da (sau a scoate, a prinde) ~i a încolţi. 6) Proeminenţă cu vârf ascuţit. ~ de stâncă. 7) Fiecare dintre tăieturile triunghiulare făcute pe marginea unei stofe; zimţ. 8): Floare-de-~ mică plantă erbacee, cu frunze albicioase, pufoase şi ascuţite, care creşte pe crestele stâncoase ale munţilor; floarea-doamnei; albumeală; edelvais. /<bulg. kolec, sb. kolac

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

COLŢ1 ~uri n. 1) Loc unde se întâlnesc două laturi sau două muchii ale unui obiect. ~ul mesei. ~ul batistei.~ul gurii fiecare din cele două extremităţi ale gurii unde se întâlnesc buzele. ~ de pâine bucata de la margine a unei pâini; călcâi. ~ de stradă unghi format de două străzi care se întretaie. 2) Parte a unei încăperi, unde se unesc doi pereţi alăturaţi; ungher. ♢ A da din ~ în ~a face eforturi disperate pentru a scăpa de ceva. 3) (în publicistică) Rubrică rezervată unei anumite specialităţi. ~ satiric. 4) Loc, departe de ochii lumii, care serveşte drept refugiu pentru cineva. ♢ ~ de ţară loc retras. În (sau din) toate ~urile (lumii) în (sau din) toate părţile; (de) pretutindeni. La ~ de ţară şi la mijloc de masă într-un loc ferit, dar avantajos. 5) Broboadă subţire în formă de triunghi. /<bulg. kolec, sb. kolac

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

CHIŢ interj. (se foloseşte pentru a reda sunetul caracteristic emis de şoareci). /Onomat.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂŢ interj. (se foloseşte pentru a alunga pisica). /Onomat.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

CÁŢA interj. (se foloseşte pentru a imita strigătul coţofenei). /Onomat.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

BRAŢ ~e n. 1) Parte a mâinii, cuprinsă între umăr şi cot. 2) Membru superior al corpului omenesc; mână. A ţine în ~e. A prinde în ~e. ♢ A strânge în ~e a îmbrăţişa. A duce de ~ (pe cineva) a sprijini (pe cineva). A sta cu ~ele încrucişate a nu face nimic; a sta degeaba. A primi (pe cineva) cu ~ele deschise a primi (pe cineva) cu mare bucurie şi plăcere. A fi ~ul drept al cuiva a fi omul de încredere al cuiva. ~e de muncă totalitate a persoanelor care dispun de capacitate de muncă. 3) Cantitate (de ceva) care poate fi dusă de un om cu braţele. Un ~ de fân. 4) Parte a unui obiect, a unei unelte, maşini etc., care se aseamănă prin formă şi funcţie cu braţul. ~ul unei macarale. ~ele unui fotoliu. 5) Ramificaţie a unui curs de apă. /<lat. brachium

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE BOŢ//Í mă ~ésc intranz. A-şi pierde netezimea; a se mototoli; a se şifona. /Din boţ

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A BOŢ//Í ~ésc tranz. A face să se boţească; a mototoli; a şifona. /Din boţ

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

BORŢ ~uri f. pop. Pântece de femeie gravidă. /Orig. nec.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

BOLŢ ~uri n. Organ de maşină de formă cilindrică, servind la asamblarea diferitelor elemente de utilaj. /<germ. Bolz

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

BÂŢ interj. (se foloseşte, adesea repetat, pentru a imita o mişcare rapidă). /Onomat.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

BĂŢ béţe n. 1) Bucată de lemn lungă şi subţire (cu diferite întrebuinţări). ♢ A pune (cuiva) beţe în roate a crea greutăţi pentru a zădărnici realizarea unor planuri; a pune piedici. A rămâne cu traista în ~ a ajunge pe drumuri; a se ruina; a fi falit. 2) Lovitură dată cu asemenea bucată de lemn. /Orig. nec.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

BAIŢ ~uri n. Colorant folosit în tâmplărie, tăbăcărie, industria textilă etc. pentru a colora sau a curăţa suprafaţa unui obiect. [Monosilabic] /<germ. Beize

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

AŢÓS aţoásă (aţóşi, aţoáse) 1) (despre plante sau despre păstăile acestora) Care are în structura sa fibre. 2) fig. (despre oameni) Care vădeşte lipsă de supunere; îndărătnic; încăpăţânat. /aţă + suf. ~os

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ÁŢ//Ă ~e f. 1) Fir textil subţire folosit la cusut şi la ţesut. ~ de bumbac. ♢ Cusut cu ~ albă care nu corespunde adevărului; fals. Din fir până în ~ de la început până la sfârşit; complet; în întregime. Nici un capăt de ~ absolut nimic. Viaţă cusută cu ~ viaţă grea. A întinde ~a a întrece măsura. 2): ~-de-mare a) plantă acvatică cu tulpina foarte ramificată şi cu flori verzui; b) peşte marin cu corpul subţire şi coada transformată într-un organ apucător. [G.-D. aţei] /<lat. acia

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ACÁŢ ~i m. reg. Arbore cu tulpina înaltă, cu coroană rară şi ramuri spinoase, cu frunze compuse şi flori albe sau galbene grupate în ciorchine; salcâm. /<ung. akác

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

OŢÉL ~uri n. 1) Aliaj de fier, carbon şi alte elemente (crom, nichel, wolfram etc.), foarte dur, rezistent şi elastic, de culoare argintie-cenuşie. ♢ De ~ (sau tare ca ~ul) foarte tare, foarte rezistent. Braţ de ~ braţ viguros. Voinţă de ~ voinţă fermă, nestrămutată. ~ aliat oţel care, pe lângă carbon, mai conţine şi alte elemente (crom, nichel etc.). 2) la pl. Varietăţi ale acestui aliaj. /<sl. ocelu

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

OŢÉT n. Lichid foarte acru obţinut prin fermentarea acetică, mai ales a vinului, sau prin diluarea cu apă a acidului acetic şi întrebuinţat în alimentaţie (drept condiment şi conservant). ♢ Încetul cu încetul se face ~ul în orice situaţie trebuie să ai răbdare. /<sl. ocitu

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A PEŢ//Í ~ésc tranz. (fete) A cere în căsătorie prin mijlocitori; a stărosti. /<lat. petere

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

PREŢ ~uri n. 1) Expresie bănească a valorii unei mărfi; suma de bani cu care se poate vinde sau cumpăra ceva. ~ de contract. ~ cu amănuntul. ♢ A avea ~ a) a se vinde uşor; b) a avea valoare. De ~ scump; preţios. Cu orice ~ a) oricât de mult ar costa; b) prin orice mijloace. Cu nici un ~ în nici un caz. ~ (ca) de... cam; aproximativ. 2) Calitate deosebită; merit. ♢ A ajunge la ~ a ajunge să fie apreciat; a căpăta valoare. A pune ~ pe ceva a trata cu consideraţie; a preţui; a aprecia. A şti ~ul a şti ce valorează (cineva sau ceva). /<lat. pretium

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A PUŢÍ put intranz. 1) A emana un miros urât; a mirosi urât. 2) pop. A fi semne că are sau va avea loc. Pute a bătaie. ♢ Pute a pustiu se spune despre ceea ce este gol (camere, buzunare, pungi etc.). 3) fig. fam. A fi plin peste măsură; a fi supraîncărcat. Pute piaţa de legume. /<lat. putere

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

RONŢ interj. (se foloseşte, de obicei repetat, pentru a reda zgomotul produs la ronţăirea unui aliment tare sau uscat). / Onomat.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

SIMŢ ~uri n. 1) Însuşire a organismului viu de a recepţiona şi de a prelucra excitanţi externi sau interni sub formă de senzaţii conştiente. ♢ Organe de ~ organe care recepţionează excitaţiile din mediul exterior şi interior. 2) Capacitate de a înţelege, de a prelucra real un lucru. ~ul responsabilităţii. ~ul măsurii. ~ul umorului.~ practic priceperea de a rezolva chestiuni practice. /v. a simţi

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

SORŢ ~i m. mai ales la pl. Mod de alegere, realizat prin aruncarea zarurilor, prin tragerea unor bilete etc. astfel, încât rolul decisiv revine întâmplării. ♢ A trage la ~i a hotărî ceva prin sorţi. (A avea) ~i de izbândă (a avea) posibilităţi de reuşită. /Din sorţi pl. de la soartă

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

SPAŢ ~uri n. (la războiul de ţesut) Distanţa dintre spată şi sulul de dinainte. /<lat. spatium

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

TERŢ1 ~ă (~i, ~e) Care vine pe locul trei într-o ierarhie; al treilea. O ~ă persoană. /<lat. tertius, it. terzo

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

TERŢ2 ~i m. jur. Persoană care nu figurează ca parte într-un proces, dar are dreptul de a participa la un proces civil pentru a-şi apăra drepturile sale, ce nu coincid cu interesele celor două părţi (reclamant şi reclamat).

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

TERŢ3 ~i m. log.: Legea (sau principiul) ~ului exclus principiu fundamental al gândirii logice, conform căruia din două judecăţi contradictorii adecvată este numai una, a treia posibilitate fiind exclusă. /<lat. tertius, it. terzo

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢANC1 interj. (se foloseşte pentru a reda un zgomot metalic ascuţit). /Onomat.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢANC2 ~uri n. pop. Beţişor gradat cu care se măsoară laptele muls la o stână. ♢ La ~ exact când trebuie; la momentul potrivit. /Orig. nec.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢANC3 ~uri n. reg. Vârf ascuţit al unei stânci. /<germ. Zinken

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢARC ~uri n. 1) Loc îngrădit pentru închiderea animalelor; ocol; coşar. 2) Îngrăditură în jurul unui stog de fân. 3) reg. Loc special amenajat pentru treierat; arie; făţare. 4) rar Mică îngrăditură mobilă, care limitează copiilor spaţiul de deplasare, când încep să meargă. 5) Mică construcţie pe care se pune leasa pentru uscarea fructelor. 6) art. pop. Constelaţie din emisfera boreală; Surugiul; Vizitiul. /Cuv. autoht.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢÂR1 interj. 1) (se foloseşte, repetat, pentru a reda zgomotul produs de un lichid ce ţârâie). 2) (se foloseşte, prelungit, pentru a imita sunetul produs de unele insecte). 3) (se foloseşte, prelung, pentru a imita sunetul produs de o sonerie etc.). /Onomat.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢÂR2 ~i m. 1) Peşte marin, de talie mică, cu corp lunguieţ, de culoare albastră, care se consumă sărat şi uscat. 2) fig. Persoană slabă, costelivă. /<ngr. tsíros

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ŢÉSE ţes 1. tranz. 1) (pânze, stofe etc.) A confecţiona prin încrucişarea firelor de bătătură cu cele de urzeală (la războiul de ţesut). 2) (ciorapi, haine sau stofe rupte) A repara refăcând ţesătura cu acul. 3) fig. (acţiuni ostile sau lucruri reprobabile) A organiza pe ascuns; a pune la cale; a unelti; a urzi; a monta. 2. intranz. 1) A se ocupa cu confecţionarea ţesăturilor. 2) (despre păianjeni) A-şi face pânza. /<lat. texere

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE ŢÉSE pers.3 se ţes intranz. 1) (despre fiinţe) A umbla în diferite direcţii, mişunând. 2) fig. A se întretăia ca firele urzelii. /<lat. texere

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢÉST ~uri n. 1) Capac în forma de clopot, cu care se acoperă pâinea pusă la copt pe vatra încinsă. 2) pop. (la broaştele-ţestoase, raci etc.) Înveliş dur, format din tegumente osoase care protejează corpul; carapace; ţeastă. /<lat. testum

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢINC ~uri n. Fiecare dintre proeminenţele executate la extremitatea a două scânduri care se îmbină, una intrând în golurile celeilalte. /<germ. Zinke

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ŢÍNE ţin 1. tranz. I. 1) (obiecte sau fiinţe) A apuca (cu mâna, cu dinţii etc.), nelăsând să cadă sau să scape. ~ în mână un buchet de flori. 2) (obiecte sau fiinţe care pot cădea) A face să nu cadă, servind drept suport. ♢ A (nu)-l ~ picioarele (pe cineva) a nu mai putea sta pe picioare; a fi foarte obosit. A (nu)-l ~ pământul (pe cineva) a (nu) trăi pe pământ. Nu-l mai ~ locul (pe cineva) se spune despre cineva, care nu-şi găseşte astâmpăr (de bucurie sau de nerăbdare). 3) (fiinţe) A face să rămână (într-un anumit loc sau într-o anumită situaţie). ♢ ~ sub cheie a face să stea încuiat. ~ sub strajă a ţine arestat. ~ la distanţă (pe cineva) a nu permite cuiva să devină familiar. ~ în gazdă a avea pe cineva în locuinţă ca chiriaş. 4) (obiecte) A păstra pentru a avea la îndemână. ♢ ~ la pastramă a face să îndure foame. 5) A pune în imposibilitatea de a se mişca. ~ locului. 6) (obiecte, bilete etc.) A lăsa în rezervă. ~ un loc la parter. 7) pop. v. A REŢINE. 8) (persoane) v. A ÎNTREŢINE. ♢ ~ (toată) casa a suporta cheltuielile necesare pentru întreţinerea gospodăriei şi a familiei. 9) pop. (despre bărbaţi) A avea ca soţie. 10) pop. (mărfuri) A avea în vânzare. 11) (urmat de o propoziţie complementară cu conjunctivul) A dori în mod deosebit. Ţin să vă comunic. II (în îmbinări) 1) (sugerează ideea de comunicare a unei poziţii a corpului sau a părţilor lui) ~ mâna ridicată. ♢ ~ nasul sus a fi înfumurat, îngâmfat. ~ capul (sau fruntea) sus a se purta cu demnitate. 2) (sugerează ideea de trăire a unor stări temporare) Frica l-a ţinut un moment. 3) (sugerează ideea de înfrânare a unor porniri interne) ~ bucuria ascunsă. ♢ A-şi ~ gura a nu spune nimic; a tăcea. A-şi ~ răsuflarea a nu respira. 4) (sugerează ideea de perpetuare a unei stări de lucruri) ~ cărţile în ordine. ♢ ~ minte a nu uita. 5) (sugerează ideea de neabatere de la ceva) ~ calea spre oraş. ♢ A (o) ~ numai (sau tot) o fugă a alerga fără întrerupere. ~ legea a respecta legea. 6) (sugerează ideea de administrare) ~ un hotel. ♢ ~ registrele a face operaţii necesare în registre. ~ socotelile a înregistra toate cheltuielile şi veniturile. 7) (sugerează ideea de posesiune) ~ un cal. 8) (sugerează ideea de stăpânire temporară) ~ o cetate. 9) (sugerează ideea de folosire a serviciilor cuiva) ~ o guvernantă. 10) (sugerează ideea de consumare a unor valori materiale sau morale) Rochia o ~ o sută de lei. III. (în îmbinări substantivale ce redau sensul verbului de acelaşi radical cu substantivul din îmbinare sau cu echivalentul lui semantic): ~ o conversaţie a conversa. ~ o cuvântare (sau un discurs) a cuvânta. ~ un pariu a paria. ~ partea cuiva a părtini. ~ sărbătoare a sărbători. ~ post a posti. 2. intranz. 1) A fi suficient de rezistent. Casa de piatră ţine mult. 2) A fi în dependenţă (de ceva). Ţine de alt compartiment. 3) A fi ataşat sufleteşte. Ţine la fraţi şi surori. 4) A avea o anumită durată; a dura; a continua; a se prelungi. Viscolul ţine de două nopţi. ♢ A-i ~ cuiva de urât a distra pe cineva (ca să-i treacă mai uşor timpul). 5) A ocupa un anumit spaţiu; a se întinde. Cât ţine câmpia. /<lat. tenere

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE ŢÍNE mă ţin intranz. I. 1) A sta prins (de ceva sau de cineva). ~ de copac. 2) A avea stabilitate; a nu cădea. Casa se mai ~. 3) A merge mereu în imediată apropiere (a cuiva sau a ceva). ~ de tată-său. 4) A nu se îndepărta (de ceva) conformându-se. ~ de lege. II. (în îmbinări) 1) (sugerează ideea de îndeletnicire) ~ de muncă. ♢ ~ de ale sale a continua să procedeze în felul său. ~ de casă a duce o viaţă casnică; a nu fi uşernic. ~ la distanţă a) a merge la o oarecare depărtare după cineva sau după ceva; b) a fi puţin sociabil. 2) (sugerează ideea de dăinuire a însuşirii sau a împrejurării exprimate de cuvântul din îmbinare) ~ mândru. ♢ A nu se mai putea ~ pe picioare a) a fi cuprins de o mare slăbiciune fizică; b) a fi beat. /<lat. tenere

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ŢIPÁ ţip intranz. 1) (despre fiinţe) A scoate ţipete; a răcni; a striga. ~ de durere. 2) A vorbi pe un ton ridicat; a-şi manifesta nemulţumirea sau mânia prin vorbe răstite; a striga; a vocifera. ~ la copii. /Orig. nec.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢIST interj. (se foloseşte pentru a impune cuiva tăcere). /Onomat.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢIŢ interj. (se foloseşte pentru a imita sunetul produs de şoarece). /Onomat.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ŢIUÍ ţíui intranz. 1) (despre obiecte care străbat aerul sau despre fenomenele naturii) A produce un zgomot prelung şi ascuţit; a şuiera. Gloanţele i-au ţiuit pe lângă ureche. ♢ A-i ~ (cuiva) în urechi (sau în cap) ori a-i ~ (cuiva) urechile (sau urechea) a avea (din cauza oboselii, bolii) senzaţia unui sunet ascuţit şi continuu. 2) (despre păsări sau despre puii lor) A scoate sunete prelungi şi stridente caracteristice speciei; a scoate ţiuituri; a face „ţiu-ţiu”. [Sil. ţi-u-] /ţiu + suf. ~ui

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ŢUCÁ ţuc tranz. reg. A atinge cu buzele pe cineva (în semn de respect, de dragoste etc.); a săruta. /Din ţoc

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE ŢUCÁ mă ţuc intranz. A face (concomitent) schimb de săruturi (cu cineva). /Din ţoc

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ZIMŢ ~i m. 1) Crestătură (ascuţită) făcută pe muchia unei monede, a unui instrument sau a unei piese. 2) la pl. înv. fam. Bani de metal; monede. /cf. bulg. zăbec, sb. zubac

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

BLIŢ s.n. Lampă electronică pentru fotografiere. [Pl. -ţuri, scris şi blitz. / < germ. Blitzlicht].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

BRAŢ s.n. (Mar.) Manevră curentă folosită la orientarea unei vergi în plan orizontal pentru ca velele să ocupe o anumită poziţie faţă de direcţia vântului. [Var. bras s.n. / < engl. brace, fr. bras].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

HERŢ s.m. v. hertz.

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ÓŢIU s.n. (Liv.) Lenevie, trândăvie; tihnă. [Cf. it. ozio, lat. otium].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

BRAŢ s. n. 1. (mar.) manevră curentă care serveşte la braţarea vergilor. 2. (constr.) element rigid, solidarizat sau articulat, care transmite o mişcare sau poartă o sarcină. 3. distanţa dintre un punct şi linia de acţiune a unei forţe. (< engl. brace, fr. bras)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

IŢÍT, -Ă, iţiţi, -te, adj. Care a apărut brusc. Puştiul iţit de după gard... – V. iţi.

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

BLIŢ s. n. 1. lampă electronică pentru fotografiere. 2. şah de 5 minute. (< germ. Blitz)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ACÁŢ, acáţi s.m. (reg.) Salcâm

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

gâţ, gâţi, s.m. (reg.) Miel; ied.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

VALŢ s.n. 1. Cilindru. 2. Maşină alcătuită dintr-un ansamblu de cilindri grei, dispuşi paralel, care, rotindu-se în sensuri contrare, exercită o presiune asupra unor materiale pe care le sfărâmă, le netezesc etc. [< germ. Walze].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

BAIŢ s. n. produs chimic folosit în vopsitorie, la curăţirea unor corpuri de lemn sau de metal, la fixarea coloranţilor pe fibrele textile etc. (< germ. Beize)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

balţ, balţi, bálţe, s.m.; s.n. (reg.) 1. laţ, ochi, cerc (de fier) 2. văl, hobot

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

cheţ s.m. (reg.) as, birlic.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

cimţ, cimţuri, s.n. (înv.) mijlocul trupului omenesc; spate, şale.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

cloţ1, clóţuri, s.n. (reg.) 1. trunchi de stejar tăiat în bucăţi; bălvan, bulan, butuc, colchiş, coltiş, gros; boc, buştean. 2. cui de lemn sau de fier folosit la înnăditul tânjelilor. 3. zăvor.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

feţí, feţésc, vb. IV (reg.) 1. a colora, a vopsi; a sulemeni. 2. a ciopli lemnul din pădure în două sau patru feţe.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

gonţ, goánţă, gonţi, goánţe, adj. (reg.) dezghiocat, curăţit de păstăi.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

hanţ, hánţuri, s.n. (înv.) 1. carne. 2. vită sau porc slab, prăpădit.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

huţá vb. I (reg.) a legăna, a balansa, a hâţâna, huţuţa.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

inéţ s.m. (reg.) numele unei plante.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

iţar, iţari, s.m. (reg.) 1. băţul, sulul de care se leagă iţele. 2. scripetele iţelor. 3. pânză groasă ţesută în patru iţe. 4. (la pl.) pantaloni ţărăneşti de vară, lungi şi creţi, strâmţi, strânşi pe picior, purtaţi de ciobani şi de munteni peste izmene; strâmţari.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

íţie, íţii, s.f. (reg., înv.) măsură de capacitate pentru lichide (egală cu o fele sau cu o jumătate de cofă); conţinutul ei.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

iurţ, iurţi, s.m. (reg.) om şchiop.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

áţă (áţe), s.f. – 1. Fir. – 2. Fibră, filament. – 3. (adv.) Direct, fără oprire. – 4. (Fam.) Intendenţă militară. Lat. acia (Puşcariu 158; REW 102; DAR); cf. it. accia (calabr. azza, ven., lom. atssa, mil. asa, engad. atša). – Sensul 4 este o interpretare umoristică a cuvîntului administraţie, care înainte se prescurta de obicei sub forma a-ţie. Der. aţică, s.f. (firicel; fir de bumbac pentru urzeală, făcut din două fire răsucite); aţist, s.m. (ofiţer de intendenţă); aţos, adj. (care are aţe; necioplit, înfumurat, nesuferit). – Din rom. provine bg. acŭ (Capidan, Raporturile, 220).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

HENŢ s.n. Atingere cu mâna a mingii la fotbal. [< engl. hands].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

balţ, (-ţuri), s.n. – 1. Laţ, şiret, panglică. – 2. Voal al miresei. – 3. Giulgiu. – 4. Animal cu gâtul alb sau pătat cu alb. – Mr. balţu. Lat. balteus „panglică” (Puşcariu 181; REW 919; Candrea-Dens. 130; Densusianu, GS, II, 316); cf. it. balzo „margine, capăt”, cat. balç, sp. balzo. Se foloseşte numai în Trans. Der. bălti, vb. (a încovoia); bălţi, vb. (Mold., a da drumul din strînsoare); bălţa, vb. (a împestriţa); bălţat, adj. (pestriţ, în multe culori, pătat); bălţătură, s.f. (împestriţare); îmbălţa, vb. (despre mirese, a-şi pune voalul); a îmbălţui, vb. (a pune voalul miresei). Der. a bălţi este normal; a bălti pare a fi suferit, atît ca semantism cît şi ca fonetism, influenţa lui a bolti. Adj. bălţat se consideră în general cuvînt aparte, derivat direct din lat. balteatus „încins, încununat” (Puşcariu 181; REW 919; Densusianu, Rom., XVIV, 586; Candrea-Dens., 132; DAR); ca *balteanus › it. balzano, v. fr. bauçant, fr. balzan). Dar poate fi considerat de asemenea der. de la a bălţa, format în mod regulat. De la el provin rut. balec „pestriţat”, sb . belcat „alb” (Candrea, Elemente, 402), acesta din urmă probabil prin asociere cu sl. bĕlŭ „alb”.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

băţ (béţe), s.n. – Bucată de lemn, nuia. Probabil din sl. bičĭ „flagellum”, cf. dubletul bici. Fonetismul nu este clar, dar dificultăţile pe care le prezintă nu sînt de netrecut. Pledează în favoarea acestei ipoteze identitatea sensurilor, şi absenţa acestor cuvinte în dialecte. În schimb, celelate explicaţii date pînă acum, nu par convingătoare. Miklosich, Slaw. Elem., 16, urmat de Cihac, se referă la sl. bŭtŭ „sceptrum” (› rom. bîtă), de unde provine şi mag. bot; însă ipoteza sa lasă neexplicată transformarea lui t în ţ. DAR pune în legătură cuvîntul băţ cu bîtă, ca mai sus, şi cu mag. pa(l)ca; pentru dificultăţile prezentate de această analogie, cf. Skok, 62. Există şi unii care caută explicaţia în lat. După Pascu, Lat., 256, din lat. *vĭttum, şi acesta de la vitta; totuşi, rămîne nelămurită alterarea consoanei finale. Scriban se gîndeşte la vitium, ceea ce este imposibil din punct de vedere semantic. Lausberg, Mundarten, 186, propune lat. vectis, de unde şi calabr., basil. bett „baston”; dar fonetismul ridică mari dificultăţi. Der. băţos, adj. (fibros; drept, ţeapăn; îngîmfat, plin de sine); beţigaş, beţişor, s.n. *dim. al lui băţ).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

bîţ interj. – Exprimă mişcarea unui corp sau a unui membru. – Var. bîţa. Creaţie expresivă, de acelaşi tip ca fîţ. – Der. bîţîi, vb. (a mişca); bîţîială, s.f. (mişcare); bîţîitoare, s.f. (codobatură); bîţan, s.m. (ţînţar). Scriban pune în legătură vb. a bîţîi cu mag. biccenni „a şchiopăta”.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

pelţ, pélţuri, s.n. (reg.) 1. glastră. 2. muşcată.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

penţ, penţi, s.m. (reg.) pinten.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

peţc, péţcuri, s.n. (reg.) drug de lemn pe care se pun pieile la uscat în tăbăcărie.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

pilţ s.n. (reg.) injecţie.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

piţá, piţ, vb. I (reg.; despre carne) a frige.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

píţu! interj., s.m. (reg.) 1. (interj.) strigăt cu care se cheamă mânjii. 2. (s.m.) copil mic.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

plaţ, plaţuri, s.n. (reg.) 1. loc pe care se poate construi o casă, loc de casă; loc împrejmuit în jurul unei clădiri; curte, ogradă. 2. răspântie, răscruce de drumuri. 3. piaţă. 4. (înv.) rampă în galeria unui puţ minier. 5. depozit de materiale miniere.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

MALŢ s.n. Produs obţinut din boabe de orz încolţite, uscate şi măcinate, folosit la fabricarea berii şi a spirtului, sau, prăjit, la prepararea unui surogat de cafea. [< germ. Malz].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

polţ, polţuri, s.n. (reg.) poliţă; etajeră.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

borţ (bórţuri), s.n. – Burtă, pîntece, mai ales cel al femeilor însărcinate. Creaţie expresivă, bazată pe de o parte pe consonanţa brf, blf, care indică ideea de „masă moale sau flască” (cf. bîrfi, bolfă), şi pe de alta pe rădăcina expresivă borh- (ghiorţ-), care exprimă zgomotul ghiorţăiturilor. Se ştie că „în general, numele dat abdomenului sînt de origine obscură” (Meillet-Ernout, abdomen); în acest caz, pare să fi servit drept punct de plecare ideea de „zgomot al maţelor”, ca în burduf şi burdihan (pentru imaginea de „masă moale” = „pîntece”, cf. burfă). În pofida oscilaţiilor multor filologi, nu este posibilă să se despartă borţ de burtă, s.f. (pîntece), care este un sing. regresiv, format de la pl. borţi, burţi. Totuşi, DAR consideră îndoielnică această relaţie, şi sugerează pentru borţ o der. de la alb. bark, la o rădăcină indo-europeană *bher- „a duce” (cf. Meyer 27). După Densusianu, GS, I, 350, rădăcina burd- (de la burduf) s-a contaminat probabil cu bute; Pascu, Arch. Rom., VII, 566, pleacă de la bg. tărbuch, a cărui legătură cu rom. pare îndoielnică. Giuglea, Dacor., IV, 1554, pune în legătură pe burtă cu gr. ßαρύτηζ; în vreme ce Diculescu 177 (urmat de Gamillscheg, Rom. Germ., II, 260), se gîndeşte la got. sau gepidicul baurthei (› germ. Bürde „greutate, povară”), sau la dan. bür „sînul mamei” (cf. burduf). În sfîrşit, Lahovary 319 consideră cuvîntul ca fiind anterior epocii indo-europene, pe cînd Rohlfs, Differenzierung, 24, continuă să-l considere „obscur”. Este cuvînt general folosit, cu excepţia Trans. de Nord (ALR, 42). Der. borţoi, s.m. (Banat, piatră, bolovan); borţos, adj. (burtos); borţoşa, vb. (a lăsa grea; în Arg., a înrăutăţi, a ieşi prost); îmborţoşa, vb. (a se îngrăşa; Arg., a ieşi prost); burtă, s.f. (pîntece; convexitate); burtăverde, s.m. (burghez, materialist, epicurian); burtos, adj. (pîntecos). Bg. burta provine din rom. (Candrea, Elemente, 407; Capidan, Raporturile, 226).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

braţ (bráţe), s.n. – 1. Parte a membrului superior cuprinsă între cot şi umăr. – 2. Cantitate de lemne care se poate cuprinde şi duce în braţe. – 3. Cantitate mică, în general. – 4. Ramificaţie a cursului principal al unei ape. – 5. Diferite organe, piese sau instrumente care amintesc de forma sau funcţiile braţului, cum sînt cele ale fotoliului; la războiul de ţesut, bara verticală unde se fixează sulul la urzeală; la ferăstrăul de mînă, cele două bare verticale; părţile cleştelui etc. – Mr., megl. braţ, istr. brǫţ. Lat. brachium (Puşcariu 217; REW 1256; Candrea-Dens., 179; DAR); cf. it. braccio sau brazzo, prov. bratz, fr. bras, cat. bras, sp. brazo, port. braço. Este cuvînt cunoscut în general (ALR 233). Der. braţetă, s.n. sau f., din it. (ven.) brazzeto; brăţaţ, s.n. (rar., lungime a unui braţ); brăţiş, adv. (corp la corp); îmbrăţişa, vb. (a strînge în braţe; a adopta; a cuprinde), din adv. precedent.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

priţ, priţi, s.m. (reg.) fiecare dintre scândurelele care alcătuiesc partea principală a tindechei de la războiul de ţesut.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

puíţ, puíţi, s.m. (reg.) 1. pui de pasăre mic. 2. pui de găină mic, puişor, puiuţ. 3. ou sau larvă de albină; căţel; puiet. 4. arpagic, orceag. 5. (la pl.) bomboane.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ranţ, ránţuri, s.n. (reg.) 1. cută, zbârcitură. 2. franj; urioc. 3. femeie morală. 4. ferăstrău. 5. roată dinţată.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

scuţ, scúţuri, s.n. (reg.) 1. ţurţur de gheaţă. 2. murdărie, jeg. 3. sloi mare de gheaţă. 4. conglomerat de materii.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

cáţa interj. – Imită strigătul coţofenei, şi prin extensie, orice cuvînt sau mod de a vorbi strident sau îndărătnic. Creaţie expresivă, cf. numele acestei păsări, coţofană şi clanţă; pentru compunere, cf. *chiţ, haţ, cuţu. Se foloseşte adesea cu reduplicare. – Der. căţăi, vb. (a striga coţofana; a sta la taifas); cîţă, s.f. (bibilică); caţă, s.f. (persoană care vorbeşte mult, moară-stricată; persoană bîrfitoare; zdreanţă, cîrpă; Arg. procuror; bîtă cu cîrlig folosită de ciobani). Pentru trecerea semantică de la ideea de „bîrfă” la „cîrlig”, cf. clanţă, clonţ, cioc. Totuşi se consideră în general ca avînd sensul de bîtă, caţa este cuvînt diferit, der. de la acăţa (Puşcariu 7; REW 1662; DAR); der. în sens contrar pare mai probabilă. Caţaon, s.m. (poreclă dată grecilor), este un der. de la caţă „gaiţă” cu suf. expresiv -un, cf. gărgăun (după Philippide, Viaţa rom., V (1907), 38; Bogrea, Dacor., I, 552; Gáldi 160, din ngr. ϰάτσα „capră”); der. caţaoni, vb. (a greciza). Din rom. provine rut. kaca „bîtă” (Candrea, Elementele, 403).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

soţí, soţésc, vb. IV refl. 1. (înv. şi reg.) a se întovărăşi, a se asocia. 2. (reg.) a se căsători.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

speţ, speţi, s.m. (înv.) monedă de argint în valoare de 12 lei, care a circulat în Ţara Românească în sec. al-XIX-lea.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şeţ s.n. (reg.) împletitură de nuiele care formează fundul lesei de prins peşte.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şiţ! interj. (reg.) strigăt cu care se alungă pisicile.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ţaig s.n. (reg.) 1. ţesătură rezistentă. 2. buleandră, zdreanţă. 3. haină scurtă, uzată.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ţâu, ţâi, s.m. (reg.) ied sălbatic.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ţeft s.n. (înv. şi reg.) 1. par în mijlocul ariei. 2. cureaua de la crucea trăsurii. 3. (fig.) centru, stăpânire. 4. moment decisiv.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ţelt, ţélturi, s.n. (reg.) cort de pânză.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ţest, ţesturi, s.n. (reg.) 1. craniu, ţeastă. 2. carapace. 3. scheletul de lemn al şeii. 4. gaură în ţărmul râurilor unde se ascund peştii.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ţinc, ţincuri, s.n. (pop.) cep la extremitatea unei scânduri care se îmbină cu altă scândură.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ţopi s.m. pl. (reg.) nume dat moţilor.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ţvec, ţvécuri, s.n. (reg.) cui (în cizmărie).

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

chiţ interj. – Imită sunetele mai multor animale în special şoarecii şi şobolanii. Formaţie spontană; cf. bg. kvic, sb. kvečati, slov. kvičati, toate cu sensul de „a geme.” După Cihac, din sl. kvičati „a grohăi porcii”, cf. coviţa. – Der. chiţăi (var. chiţcăi), vb. (a scoate sunete ascuţite şoarecii); chiţcan, s.m. (şobolan), a cărui der. nu este clară.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

cîţ interj. – Se foloseşte pentru a speria pisicile. Creaţie expresivă. Der. cîţîi, vb. (a speria pisica); cîţ-mîţ, s.m. (obicei popular din joia din Săptămîna Mare). De aceeaşi origine este caţă, interj. care imită strigătul coţofanei, de unde caţa-caţa, interj. care exprimă vocea unei femei vorbăreţe, şi caţă, s.f. (gaiţă, femeie care vorbeşte mult); căţăi, vb. (a cîrîi, a flecări), pe care Cihac îl pune în legătură cu sb., cr. kvocati, sl., ceh. kvokati „a cîrîi”.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

cîţ interj. – Se foloseşte pentru a speria pisicile. Creaţie expresivă. Der. cîţîi, vb. (a speria pisica); cîţ-mîţ, s.m. (obicei popular din joia din Săptămîna Mare). De aceeaşi origine este caţă, interj. care imită strigătul coţofanei, de unde caţa-caţa, interj. care exprimă vocea unei femei vorbăreţe, şi caţă, s.f. (gaiţă, femeie care vorbeşte mult); căţăi, vb. (a cîrîi, a flecări), pe care Cihac îl pune în legătură cu sb., cr. kvocati, sl., ceh. kvokati „a cîrîi”.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

cloţ (clóţuri), s.n. – 1. Vîrf. – 2. Cui, ştift, pivot. – 3. Fragment de cărămidă folosit la umpluturi. – 4. Trunchi, buştean. Origine incertă. Pare a fi o var. de la colţ, alterată printr-o metateză, ca în clocoticolcoti; sau mai curînd, creaţie expresivă, cf. clanţ. DAR separă cele două cuvinte, cloţ „fragment de cărămidă”, care provine din sb. kloca „pietricică”, şi cloţ „trunchi”, cui care derivă, după Borcea 183, din săs. K’lôts „trunchi” (cf. Scriban); această ultimă der. este puţin probabilă, dacă se ia în consideraţie extinderea cuvîntului rom. Semantismul concordă perfect cu cel al lui colţ. Circulă de asemenea o formă cu infix nazal, clonţ, s.n. (cioc; vîrf, ţanc; dinte canin; vîrf ascuţit, ghimpe; ciocănel percutor), de uz general (DAR exclude nejustificat Munt.), şi care se pune de obicei în legătură cu sl. kljunŭ „vîrf” (Cihac, II, 63; DAR), în ciuda dificultăţilor fonetice. Paralelismul cloţclonţ coincide cu cioccionc, ciotciont, botbont, etc. Der. cloţan, s.m. (şobolan. Mus decumanus), probabil plecîndu-se de la cloţ „dinte” (după DAR, din sb. klokati „a înghiţi”); cloţan, s.n. (vîrf ascuţit, ţanc), cf. acelaşi sens la clonţ; cloaţă, s.f. (cioc, gură; gură-spartă; babă vrăjitoare); clonţ, adj. (ştirb); clonţat, adj. (cu ciocul mare; obraznic, insolent); clonţar, s.m. (pasăre, Coccothrauster vulgaris); clonţan, s.m. (ţanc, vîrf). Cloanţă coincide perfect cu clanţă; ceea ce pare să pledeze în favoarea unei origini expresive pentru toate aceste cuvinte.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

colţ (-ţi), s.m. – 1. Dinte, canin. – 2. Canin de mistreţ sau de elefant. – 3. În general, vîrf, proeminenţă a unui obiect. – 4. Zimţ de ferăstrău. – 5. Fiecare din vîrfurile ascuţite ale greblei. – 7. Extremităţi ale tăişului securii. – 8. Ştift, bolţ, bulon. – 9. Cui, ţintă care împiedică alunecarea pe gheaţă. – 10. Cîrlig, scoabă. – 11. Vîrf, ţanc, stîncă ascuţită. – 12. Crestătură, semn. – 13. Zuluf, cîrlionţ. – 14. Mugure, vlăstar. – 15. Germen, embrion. – 16. Boboc, mugure. – 17. Loc format de două străzi care se întîlnesc, unghi. – 18. La pîine, capăt, extremitate. – 19. Intersecţie, răscruce. – 20. Extremităţile laterale ale gurii (unde se întîlnesc buzele). Sl. kolĭcĭ, de la klati, koljǫ „a înţepa” (Cihac, II, 70; Conev 50; DAR); cf. bg. kolec „ţăruş”, sb. kolac „ţăruş”, rut. kolecĭ „germen”, pol. kolec „ghimpe”. – Der. colţui, s.m. pl. (broderie în formă de triunghi, la cămaşă); colţişor, s.n. (ungher; ornament triunghiular; buclă, cîrlionţ; plantă, Dentaria bulbifera); colţoi, s.m. (colţui); colţăriş, s.n. (stîncărie); colţos (var. colţat), adj. (cu dinţii canini mari; trufaş, înfumurat, mîndru; certăreţ, scandalagiu); colţuros, adj. (stîncos; aspru; colţat, ascuţit); colţurat, adj. (colţuros, rar); colţă, s.f. (Trans. de Sud, agrafă de păr), cu toată incertitudinea DAR care nu crede că este vorba de un der. de la colţ, datorită lipsei diftongării; colţan, s.m. (persoană sau animal cu dinţii canini mari; libarcă; gîndac; castană de apă, Trapa natans; vîrf, ţanc); colţan, s.m. (gogoaşă de stejar); colţar, s.m. (bîrnă ce formează unghi sau colţ exterior; dinte canin; Trapa natans; colţ de stradă; poliţă, masă ori canapea aşezate în colţul camerei; zgardă cu ghimpi, pentru cîinii de pază; darac, dărăcitor; bocanc cu ţinte pentru alpinişti); colţar, s.n. (echer; culegător, culegar; piesă a războiului de ţesut; gogoaşă de stejar); cloţan, s.m. (stîncă; ţanc), metateză a lui colţan; încolţi, vb. (a înfige dinţii, a muşca; a hăitui; a germina; a înmuguri).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

conţ (-ţi), s.n. – 1. Bucată, crîmpei, fragment. – 2. Teanc de cinci foi de hîrtie. Mag. konc (Miklosich, Lexicon, 329; Cihac, II, 493; Gáldi, Dict., 120), din sl. kǫsŭ.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

TERŢ, -Ă adj. Care vine în al treilea rând; al treilea. // s.m. (Jur.) Persoană care nu figurează ca parte într-un contract sau într-un angajament intervenit între două părţi, dar care poate avea drepturi sau obligaţii izvorâte din astfel de acte. ♦ (Log.) Principiul terţiului exclus = principiu fundamental al logicii bivalente, potrivit căruia un enunţ nu poate fi decât adevărat sau fals, o a treia posibilitate fiind exclusă. [< lat. tertius, it. terzo].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

creţ (-eáţă), adj. – Cîrlionţat, buclat, încreţit. – 2. Cutat, încreţit, zbîrcit. Origine necunoscută, dar probabil sl. Este greu de separat acest cuvînt de cîrcel, care pare a fi acelaşi cuvînt, cu suf. -el, în legătură deci cu sl. krŭčiti, „a răsuci”, cf. pol. kręty „creţ”, slov. kèrč, ceh. krč „cîrcel, crampă” (Cihac, II, 41; Weigand, BA, III, 107). Totuşi, sb., bg. krečav „creţ” pare a proveni din rom. (Capidan, Raporturile, 229; cf. Byhan 316; Candrea, Elementele, 407). Celelalte ipoteze nu conving: din gr. ϰρίϰιον (Philippide, Un specialist; Iordan, Dift., 74); din lat. *cirricius, der. de la cirrus (Densusianu, GS, I, 164); din germ. med. Kreiz „cerc” (Giuglea, Dacor., II, 394); de la un lat. *cricius, deformaţie a gr. ϰίρϰος „cerc” (DAR); din lat. *crepitus (Giuglea, LL, II, 32). Der. creţ, s.n. (cîrlionţat, buclă; zbîrcitură; denivelare de teren; pălărie a anumitor ciuperci; Arg., cur); crăţ, s.m. (şorţ); creţos (var. creţuliu), adj. (buclat, ondulat); creţesc, adj. (varietate de mere); creţar, s.m. (Arg., homosexual); creţişor, s.n. (fir de bumbac; plantă, Alchemilla vulgaris; ciupercă, Clavaria coralloides); creţuşcă, s.f. (plantă, Spiraea ulmaria); încreţi, vb. (a îndoi; a face încreţituri, pliuri; a bucla; a zbîrci; a se încrunta; rar, a înfiora); (în)creţeală, s.f. (încreţitură, pliu); încreţitură, s.f. (pliu, îndoitură, zbîrcitură, cută); descreţi, vb. (a desface creţurile, a netezi).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

cúţu interj. – 1. Serveşte pentru a chema cîinii. – 2. (S.m.) Cîine, căţel. – Var. (1) cuciu. Creaţie expresivă, comună unui număr mare de limbi; cf. it. cuccio (sicil. guzzu, calabr. coci-coci, cuci-cuci, calabr. cucciu „cîine”), astur. cuzo „pui de cîine”; gal. cuz-cuz, alb. kuč, ngr. ϰούτσι-ϰούτσι, tc. küçük „căţeluş”, bg., sb. kuče, mag. kuszi. – Der. cuţă, s.f. (căţeluşă); cuţuire, s.f. (Olt., codoaşă).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

donţ (-ţuri), s.n. – (Trans.) Lovitură în cap. Mag. duc (Gáldi, Dict., 125). După Scriban, legat de rus. donce „fund”.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

falţ (fálţuri), s.n. – 1. Ştraif de legătorie. – 2. Scobitură, şanţ la cotorul cărţii legate. – 3. Canelură, şanţ la cotorul cărţii legate. – 4. Lamă pentru desprins carnea de pe piei. – Var. felţ, s.n. (ştraif). Germ. Falz (DAR), la sensul 4 cu cel al germ. Falzeisen. – Der. fălţui, vb. (a îndoi colile care alcătuiesc o carte), din germ. falzen (Borcea 186); fălţuială, s.f. (îndoire); fălţuitor, s.m. (persoană care execută operaţia de a fălţui); fălţuitoare, s.f. (unealtă cu care se fălţuieşte; rindea). Cf. ngr. φαλτσέττα „cuţit de cizmar”.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ÓŢIU s. n (rar) lenevie, trândăvie; tihnă. (< lat. otium, it. ozio)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

TERŢ, -Ă I. adj. care vine în al treilea rând; al treilea. o malarie (sau febră) ~ă = formă clinică de malarie în care accesele febrile revin din trei în trei zile. II. s. m. (jur.) persoană care nu figurează ca parte într-un contract ori într-un angajament intervenit între două părţi, dar care poate avea drepturi sau obligaţii izvorâte din astfel de acte. III. s. n. (log.) ŭl exclus = principiu fundamental potrivit căruia un enunţ nu poate fi decât adevărat sau fals, o a treia posibilitate fiind exclusă. (< lat. tertius, it. terzo)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

VALŢ s. n. 1. cilindru. 2. maşină alcătuită dintr-un ansamblu de cilindri grei, dispuşi paralel, care, rotindu-se în sensuri contrare, exercită o presiune asupra unor materiale pe care le sfărâmă, le netezesc etc. (< germ. Walze)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

fîţ interj. – Exprimă ideea de mişcare rapidă. – Var. fîţa, fî(r)ţa-fî(r)ţa. Creaţie expresivă, cf. bîţ, hîţ, fîşt. – Der. fîţă (var. fiţă), s.f. (plevuşcă, peşte mărunt; varietate de grindel, Cobitis taenia; băiat ager, descurcăreţ; femeie de serviciu); fîrţă, s.f. (copil, băiat; fată; tînără uşuratică; flecuşteţ, nimic); fîrţîgău, s.m. (persoană versatilă, volubilă, fără minte); fîţîi, vb. (a mişca repede; refl., a fierbe, a se agita; refl., a se răsuci; refl., a se fandosi), cu var. rară fîrţîi, fîţcîi (după Cihac, II, 108, aflat în legătură cu ceh. frcati „a se mişca”, sb. fercati „a zburătăci”); fîrţîitor, adj. (care se mişcă); fîţîială, s.f. (agitaţie, larmă; legănare; moft, nazuri); fiţă, s.f. (plevuşcă; Arg., moft, nazuri); fiţărae, s.f. (Arg., moft, nazuri); fartiţii, s.f. pl. (Arg., nazuri); fiţuică, s.f. (notiţe folosite de elevi pentru a copia la examene; ziar de categorie inferioară), probabil prin confuzia fr. fiche cu fiţă, datorită rapidităţii cu care trebuie consultată (după Tiktin, în legătură cu germ. Fitzel „bucată”). – Din rom. provine rut. facygati (Miklosich, Wander., 14).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

guíţ interj. – Imită strigătul porcului. Creaţie expresivă, cf. coviţ. – Der. guiţa, vb. (despre porci, a scoate strigăte), cf. bg. gucam (după Conev 57, din bg. kviči); guiţătură, s.f. (guiţat). După cum g(r)unguni, gurlui, gunguri înseamnă totodată „a guiţa” şi „a gînguri”, această rădăcină expresivă trebuie să reunească ambele sensuri, cf. guţ, s.m. (porumbel).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

hîţ interj. – Indică o mişcare ritmică de legănat. – Var. hîţa, huţa, uţa, iţa. Creaţie spontană. – Der. hîţă, s.f. (Banat, sanie); hîţîi (var. haţi, hăţăi, iţa, huţăi), vb. (a scutura; a hurui; a agita, a mişca), cf. bîţîi; hîţîna (var. hîţina, hîţîni), vb. (a scutura, a hurducăi) cu suf. expresiv -na; hîlţîna (var. hîlţîni), vb. (a hurducăi), cu l expresiv , cf. sgîlţîna; hîrţ, interj. (exprimă efortul care se cere pentru a scutura sau deplasa un obiect greu); huţă, s.f. (leagăn, scrînciob); huiţ, s.n. (Trans., a legăna); huţuna (var. huţîna, huţina), vb. (a scutura; a legăna); huţuţ, s.n. (leagăn, scrînciob); huţuţa, vb. (a legăna); huţupi, vb. refl. (a se strădui, a face un efort); hutupi, vb. (a împinge, a alunga); heaţă, s.f. (Trans. de Sud, vargă, joardă); hîţînătoare (var. huţunătoare), s.f. (scrînciob); (h)oţopină (var. huţupină), s.f. (mîrţoagă; femeie rotofeie).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

honţ (hónţi), s.m. – Poreclă dată saşilor din Transilvania. De la Hans „Ioan”, care sună în pronunţarea săs. Honnes, Hănnes (Borcea 193; Tiktin). Este posibil ca în alegerea acestui nume să fi intervenit o intenţie satirică, ce apropie cuvîntul de h(o)anţă „cîrpă”, cf. hanţă sau de la honţ „pungaş”, cf. hoţ, pahonţ.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

iţă (íţe), s.f. – Fiecare din fierele care alcătuiesc urzeala la războiul de ţesut. – Mr., megl. l’iţă. Lat. licia (Puşcariu 906; Candrea-Dens., 899; REW 5020; DAR), cf. it. licicio, prov. lissa, fr. lice, lisse, sp. lizo, port. liço. – Der. iţar, s.m. (sul de urzeală; pl. pantaloni tipici din postav alb). Legătura acestui ultim cuvînt cu iţe nu este clară; cf. cioareci.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

iţii interj. – Cuvînt cu care se atrage atenţia copilului care caută, în jocul de-a v-aţi ascunselea. Origine expresivă. După Tiktin, de la aici-i „uite-l aici”. Cf. iţi, vb. refl. (a se arăta, a se ivi), pe care Tiktin (urmat de DAR şi de Scriban) îl consideră der. de la interj. (cf. var. iţii, iţîi, care pare a-i da dreptate), şi pe care Cihac, II, 151, o punea greşit în legătură cu sl. iti „a merge”, iar Philippide, II, 718, cu alb. etsëń „a da”. Este cuvînt folosit aproape exclusiv în Mold.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ŢAIS – adv. sens figurat, mod de execuţie sau funcţionare perfect, impecabil, şi în expresia „a merge ţais”. De la germ. Zeiss, firmă de optică şi mecanică fină de mare performanţă.

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

janţ s.n. – Zer scurs din caşul stors. – Var. janţă. Origine incertă. Pare a fi un deverbal al sl. žĕti, žimą, žimeši „a presa”, care nu a lăsat reprezentant direct în rom. Der. nu este clară; şi nu se poate afirma cu siguranţă că este cuvînt identic cu janţ, s.n. (Olt., ţanc, stîncă), jantă, s.f. „femeie de moravuri uşoare”, pe care DAR îl pune în legătură cu mag. zsana „gaiţă”, jantiţă, s.f. (peşte mărunt). Tiktin îl pune în legătură pe janţ cu germ. Sahne, care nu pare convingător. Dacă depinde de sl. žĕti, aparţine aceleiaşi familii ca jintui, vb. (a presa, a stoarce brînza; a stoarce; a amesteca, a bate), din sl. *žĕtovati; jintuită (var. jintuit), s.f. şi n. (zer de lapte); jintuială, s.f. (acţiunea de a stoarce caşul); jintuitoare, s.f. (storcătoare); jintălău, s.n. (storcătoare). Cf. jintiţă.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

lanţ (lánţuri), s.n. – 1. Şir de verigi. – 2. Şir, rînd. – 3. Înrobire, sclavie. – 4. (Trans.) Măsură de suprafaţă, aproximativ un pogon. – 5. Măsură de lungime, conţinînd 19,67 m în Munt. şi 22,30 în Mold. – 6. Şipci, stinghiii care formează scheletul acoperişului. Sl. lanĭcĭ, prin intermediul mag. lánc (Miklosich, Slaw. Elem., 28; Cihac, II, 155; Tiktin; Drăganu, Dacor., VII, 136; Rosetti, III, 93; Gáldi, Dict., 93; împotrivă der. directe din sl., cf. Procopovici, Dacor., X, 145), cf. bg. lanec, sb. lanac, slov., rut. lanc, ţig. láncos. Peentru sensul de „măsură”, cf. lan şi sb., cr. lanac. – Der. lănţug (var. înv. lănţuh, lanţuh), s.n. (lanţ), din sl. lanĭcuchŭ (Miklosich, Lexicon, 332), cf. pol. łancuch, rut. lancjug, rus. lancug (Vasmer, II, 13); lănţui (var. înlănţui), vb. (a pune în lanţuri, a fereca; a încătuşa; a lega, a înveriga); lănteţ, s.m. (stinghie de acoperiş), probabil prin disimulare din *lănţet.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

láţe s.f. pl. – 1. Plete, chică. – 2. Smoc, moţ. – Var. (lo)loaţe. Origine necunoscută. Giuglea, Dacor., II, 394 pornea de la var. loaţe pe care o considera reprezentantă din germ. Locke „buclă”. DAR se gîndeşte la un lat. *lacia „petic”, din aceeaşi rădăcină cu lacerāre. – Der. lăţos, adj. (pletos, cu păr lung; Trans. zdrenţăros, murdar); loloţi, vb. refl. (a face noduri, a se încurca); loloţată, s.f. (varietate de struguri).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

riţi s. n. (menţionat în categoria literelor alfabetului chirilic; pl. riţiuri)

Dictionnaire morphologique de la langue roumaine, A. Lombard, C. Gâdei, Editura Academiei, Bucureşti, 1981

malţ (-ţuri), s.n. – Slad; produs din cereale. – Var. malt. Germ. Malz (Tiktin; Candrea). Var., din fr. malt. E dubletul lui mălată (var. malotă), s.f. (Trans., înv. malta), din mag. maláta (Tiktin; cf. Miklosich, Lexicon, 372).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

marţ s.m. – La anumite jocuri, a lăsa pe cineva „falit”. – Var. (înv.) marţi. It. marcio, marzo, prin intermediul tc. mars (T. Papahagi, GS, VII, 296; cf. Tiktin).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

marţ s.m. – 1. Martie. – 2. Mărţişor. – Mr. Marţu. Lat. Martius (Puşcariu 1034; Candrea-Dens., 1056). Cuvînt rar cu ambele sensuri (al doilea în Munt.), a fost înlocuit de martie (megl. marta), s.f. (numele lunii), din ngr. μάρτιος, parţial prin intemediul sl. martii, v. sb. mart (Vasmer, Gr., 95). – Der. mărţişor, s.m. (martie); mărţişor, s.n. (podoabă, medalion de 1 martie), pe care Puşcariu, Dimin., 127, îl deriva în mod echivoc din martie, este dim. a lui marţ (Pascu, Beiträge, 53).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

MIŢÍ, miţesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A miţui. – Din miţă.

Dicţionarul limbii române moderne, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Academiei, Bucureşti, 1958

oţél (oţéluri), s.n. – Aliaj de fier cu carbon. Sl. ocelu (Miklosich, Slaw. Elem., 34; Cihac, II, 234; REW 183), cf. sb., cr. ocal, slov., ceh. ocel, mag. acél. – Der. oţele, s.f. pl. (cocoş la armele de foc); oţeli, vb. (a transforma fierul în oţel; a căli; refl., a trage la măsea); oţelărie, s.f. (turnătorie); oţelos, adj. (de oţel).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

oţét (oţéţi), s.m. – (Înv.) Părinte al Bisericii. Sl. otiči „părinte”. Sec. XVI. – Der. otecinic, s.n. (colecţie cu vieţile Sfinţilor), din sl. otičiniku. Termen de cultură, fără circulaţie. Cf. ocină.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

oţét (oţéturi), s.n. – Lichid cu gust acru folosit în alimentaţie; acid acetic diluat. Sl. ocĭtŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 34; Cihac, II, 235; REW 98; Conev 88) din lat. acetum (Romansky 123; der. din gotică, propusă prin sl. de REW, nu pare sigură), cf. bg., cr., slov., rut., rus. ocet, mag. eczet. Der. din lat. acetum (Cipariu, Elemente, 10; Schuchardt, Vok., III, 87) nu e posibilă. Der. oţetar, s.m. (producător sau negustor de oţet; arbore ornamental, Rhus typhina); oţetar, s.n. (serviciu de masă pentru oţet şi untdelemn; vas pentru oţet); oţetărie, s.f. (fabrică de oţet); oţeţi, vb. (var. Mold. oţeti), vb. refl. (a se înăcri); oţetos, adj. (acru).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

peţí (peţésc, peţít), vb. – A cere mîna, a cere în căsătorie. Lat. petĕre (Philippide, Principii, 44; Densusianu, Hlr., 149; Puşcariu 1202; Candrea-Dens., 1370; REW 6444), prin intermediul unei var. populare *petῑre, cf. v. nap. pezzire „a cere de pomană”, it. pezzente „cerşetor”, sp., port. pedir. – Der. peţit, s.n. (cerere în căsătorie); peţitor, s.m. (pretendent; mijlocitor de căsătorii); peţitoare, s.f. (mijlocitoare de căsătorii); peţitorie, s.f. (peţit; îndeletnicirea de a peţi).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

plaţ (-ţuri), s.n. – (Banat, Olt.) Loc de casă. Germ. Platz (Scriban), cf. sb. plac.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

preţ (préţuri), s.n. – 1. Sumă de bani dată pentru un bun. – 2. Valoare. – 3. Echivalent. Lat. prĕtium (Puşcariu 1377; Candrea-Dens., 1442; REW 6746), cf. it. prezzo, prov. pretz, cat. preu, sp. prez. – Der. preţui, vb. (a valora, a aprecia; a costa); preţuitor, adj. (apreciator, amator de lupte cu tauri); preţuială, s.f. (valoare, estimare); preţălui (var. preţelui), vb. (Mold., a valora, a estima); preţăluitor, s.m. (evaluator, estimator); preţios, adj., din fr. précieux; preţiozitate, s.f. (caracter al preţioaselor din sec. XVII), din fr. préciosité. Miklosich, Slaw. Elem., 41, îl lega pe a preţălui cu sl. prĕcĕniti.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

SCUŢ, scuţi, s.m. Sloi mare de gheaţă. ♦ Ţurţur.

Dicţionarul limbii române moderne, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Academiei, Bucureşti, 1958

puţí (puţít, puţít), vb. – A mirosi urît. – Megl. put(puţos), ambuţiri. Lat. *putῑre în loc de putēre (Puşcariu 1414; REW 6876), cf. it. putire (Prati 803), prov., cat. pudir; fr. puer (‹ v. fr. puir). – Der. apuţit, s.n. (înv., miros); pucios, adj. (urît mirositor), probabil în loc de *puţicios, cf. v. it., pist. puzzoso; pucioasă, s.f. (sulf), în loc de piatră pucioasă (după Puşcariu 1394 şi Candrea de la un lat. *puteōsa; puciocnă (var. pucio(a)gnă), s.f. (plantă, Bifora radians); împuţi, vb. (a răspîndi un miros greu; refl., a începe să miroasă urît, a se putrezi; refl., a se băşi); împuţiciune, s.f. (duhoare, putoare; lene); împuţit, adj. (puturos; stricat; leneş). – Cf. putoare.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ranţ (-ţuri), s.n. – Cută, zbîrcitură. Mag. ránc (Gáldi, Dict., 154). În Trans., înv.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ŢÂF, ţâfuri, s.n. (Reg.) 1. Fân amestecat cu mult rogoz. 2. Plantă abia răsărită din pământ.

Dicţionarul limbii române moderne, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Academiei, Bucureşti, 1958

ŢÚGU interj. Strigăt (repetat) cu care se cheamă porcii.

Dicţionarul limbii române moderne, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Academiei, Bucureşti, 1958

VAŢI formă verbală v. VA1 1. (Prez. ind. pers. 3 sg. a unui verb defectiv, în expr.) Mai va = mai aşteaptă; mai este (mult) până acolo; mai trece vreme până atunci. 2. (Reg., la imper. pers. 2 sg. şi pl.) Va (rar ) şi vaţi = du-te sau duceţi-vă. – [DLRM]

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

VIÚŢ, -Ă, viuţi, -e, adj. Viuleţ. ♢ Expr. Viu-viuţ = viu, nevătămat. – Din viu2 + suf. -uţ.

Dicţionarul limbii române moderne, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Academiei, Bucureşti, 1958

scuţ (-ţuri), s.n. – Ţurţure, ciucure de gheaţă. Poate legat de sl. skutŭ „marginea, bordura unei haine” (Scriban).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ACRÚŢ, -Ă, acruţi, -e, adj. (Rar) Acrişor. – Acru2 + suf. -uţ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

AGNÉŢ, agneţe, s.n. (Bis.) Bucată de prescură din care se taie anafura pentru împărtăşanie. – Din sl. aganici.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ALBÉŢ, -EÁŢĂ, albeţi, -e, adj., s.n. (Reg.) 1. Adj. Albineţ. 2. S.n. Alburn. – Alb + suf. -eţ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ALBÚŢ, -Ă, albuţi, -e, adj. Diminutiv al lui alb. – Alb + suf. -uţ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

AMEŢÍ, ameţesc, vb. IV. 1. Intranz. şi tranz. A fi cuprins sau a aduce în stare de ameţeală; fig. a (se) zăpăci. 2. Refl. şi tranz. A (se) îmbăta (uşor). – Probabil lat. *ammattire (< mattus „beat”).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ARŢÁG, arţaguri, s.n. (Pop. şi fam.) Pornire spre ceartă, chef de ceartă. [Var.: harţág s.n.] – Din magh. harcag.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

BẤŢA interj. v. bâţ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

BEŢÍE, beţii, s.f. 1. Stare în care se află omul alcoolizat; stare de ebrietate. ♦ Consumare regulată de alcool în mari cantităţi; alcoolism, etilism. 2. Petrecere la care se bea foarte mult alcool; chef. 3. (În sintagmele) Beţie rece (sau cu stupefiante) = stare de ameţeală, de hiperexcitaţie sau de halucinaţie provocată de introducerea stupefiantelor în organism. Beţie albă = toxicomanie. Beţia adâncurilor = stare de euforie provocată de creşterea azotului în sânge la persoane care coboară la mari adâncimi în mări sau oceane. 4. Fig. Stare sufletească de tulburare, de uitare de sine. ♦ Beţie de cuvinte = înşirare bombastică de cuvinte, stil umflat. – Beat + suf. -ie.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

BEŢÍV, -Ă, beţivi, -e, adj., s.m. şi f. (Persoană) care are viciul beţiei (1); (om) alcoolic, băutor. – Cf. lat. *b i b i t i v u s.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

BÍŢĂ s.m. v. bădiţă.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

BIZÉŢ, bizeţe, s.n. Garnitură ornamentală de piele la încălţăminte. [Pl. şi: bizeţuri] – Din germ. Besatze. (sg. Besatz).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

BOŢÍT, -Ă, boţiţi, -te, adj. 1. Mototolit. 2. Zbârcit, încreţit (la faţă). – V. boţi.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

BRANŢ, branţuri, s.n. Bucată de piele, de carton sau de plută care se aplică în interiorul încălţămintei, peste talpa propriu-zisă. – Cf. germ. B r a n d s h o h l e.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

BUNÚŢ, -Ă, bunuţi, -e, adj. (Pop. şi fam.) Bunişor. ♢ Expr. Bun-bunuţ = foarte bun. – Bun + suf. -uţ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CÁŢĂ1, caţe, s.f. (Reg.) Băţ lung cu cârlig la vârf, cu care ciobanii prind oile. – Cf. a c ă ţ a.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CÁŢĂ2, caţe, s.f. (Fam.) Persoană rea şi cicălitoare. – Cf. c a ţ a.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CETÉŢ, ceteţi, s.m. (Înv.) Persoană care citeşte; cititor. – Din sl. čĩtĩcĩ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CEŢÓS, -OÁSĂ, ceţoşi, -oase, adj. Cu ceaţă, plin de ceaţă, întunecat de ceaţă. – Ceaţă + suf. -os.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CONÉŢ s.n. (Înv. şi reg.) 1. Sfârşit. ♢ Expr. A face (sau a pune) cuiva coneţul = a pune cuiva capăt zilelor, a-l omorî. 2. Şotie, boroboaţă. – Din sl. konĩcĩ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

COVÍŢ interj. (Reg.) Guiţ. – Onomatopee

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

DANŢÁ vb. I. v. dansa.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

GHINŢ, ghinţuri, s.n. Unealtă de cizmărie cu ajutorul căreia se lărgeşte încălţămintea. – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

GLANŢ s.n. Lustrul1 pieilor finisate (şi acoperite cu un strat de lac). ♦ (Înv.) Piele acoperită cu un strat de lac2. – Din germ. Glanz.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

GLONŢ, gloanţe, s.n. Mic proiectil de oţel, de aramă sau de plumb, pentru unele arme de foc. ♦ (Adverbial) Extrem de repede. Se duce glonţ. [Var.: glónte s.n.] – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

GOLÚŢ, -Ă, goluţi, -e, adj. Diminutiv al lui gol2. – Gol2 + suf. -uţ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

GUIŢÁ, pers. 3 guíţă, vb. I. Intranz. (Despre porci; adesea fig.) A scoate strigăte caracteristice speciei; a coviţa. [Pr.: gu-i-] – Din guiţ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

HÁRŢI s.m. pl. (În religia ortodoxă) Săptămâna în care e permis să se mănânce de frupt miercurea şi vinerea. [Var.: hârţă s.f., hârţi s.m. pl.] – Din ngr. Artzi[vurtzi] (< armeană).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

HĂŢÍ, hăţesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A zgâlţâi, a smuci pe cineva. – Din hăţ1.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

HÂŢA interj. (De obicei repetat; adesea cu valoare de verb) Cuvânt care arată mişcări ritmice repetate, întrerupte sau legănate. ♦ Cuvânt care arată o înaintare greoaie, înceată. – Formaţie onomatopeică.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

HORÉŢ, horeţe, s.n. (Reg.) Împletitură de nuiele în formă de coş cilindric, folosită la păstrarea în apă a peştelui prins. – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

HOŢÍE, hoţii, s.f. Faptul de a fura, de a trăi din furturi; faptă săvârşită de hoţ, furt, furtişag. ♦ Fraudă. – Hoţ + suf. -ie.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

HOŢÍT s.n. (Rar) Faptul de a hoţi. – V. hoţi.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

HUIŢÁ, huíţ, vb. I. Refl. (Reg.) A se da în leagăn, în scrânciob. [Pr.: hu-i-] – Din huiţ (reg. „scrânciob”, puţin folosit, et. nec.).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

HUŢÁN, -Ă, huţani, -e, adj., s.m. şi f. (Reg.) 1. Adj. Huţănesc. ♢ Cal huţan = cal de munte foarte rezistent, răspândit în nordul Moldovei. 2. S.m. şi f. Huţul. – Huţ[ul] + suf. -an.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

HUŢÚL, -Ă, huţuli, -e, s.m. şi f., adj. 1. S.m. şi f. Persoană care face parte dintr-o populaţie slavă din regiunea muntoasă de la izvoarele Siretului şi Ceremuşului şi care vorbeşte un dialect ucrainean; huţan (2). 2. Adj. Care aparţine huţulilor (1), privitor la huţuli. – Din ucr. hucul.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

IEDÚŢ, ieduţi, s.m. Diminutiv al lui ied; (rar) iezişor. – Ied + suf. -uţ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ISTÉŢ, -EÁŢĂ, isteţi, -e, adj. Ager (la minte), deştept, iscusit, priceput. ♦ Vioi, sprinten. – Din sl. istĩcĩ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

IŢÁRI s.m. pl. Pantaloni ţărăneşti lungi, strâmţi şi încreţiţi pe picior, confecţionaţi dintr-o ţesătură de bumbac sau de lână, specifici portului popular românesc. – Iţă + suf. -ar.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÍŢIIU interj. v. iţii.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

IUBÉŢ, -EÁŢĂ, iubeţi, -e, adj., s.m. şi f. (Pop.) (Persoană) care iubeşte mult, care este pătimaşă în dragoste. ♦ (Înv.) (Persoană) căreia îi place mult ceva, care este amatoare de... – Iubi + suf. -eţ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

IUŢÍT, -Ă, iuţiţi, -te, adj. 1. Grăbit, repede. 2. Usturător, picant, pişcător, înţepător. – V. iuţi.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

JOCÚŢ s.n. (Reg.) joculeţ. – Joc + suf. -uţ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

JUDÉŢ, (I, 1, 2) judeţi, s.m., (I, 3, 4, II) judeţe, s.n. I. 1. S.m. (În vechea organizare a Ţării Româneşti) Denumire dată cârmuitorului unui oraş; primar. 2. S.m. (Învechit şi regional) Judecător (1). 3. S.n. Judecată (3). 4. S.n. (Înv.; în religia creştină) Judecata de apoi. II. S.n. 1. (În vechea organizare a Ţării Româneşti) Împărţire administrativ-teritorială, corespunzătoare ţinutului în Moldova. 2. Unitate administrativ-teritorială, în România, în componenţa căreia intră mai multe oraşe şi comune. – Lat. judicium.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

NUCÚŢ, nucuţi, s.m. (Rar) Nuculeţ. – Nuc + suf. -uţ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

OBLÉŢ, obleţi, s.m. Peşte mic, zvelt, de culoare albă-argintie, cu gura oblică, fără mustăţi, care trăieşte în apele dulci; albişoară, albiţă, sorean (Alburnus alburnus) ♢ Obleţ mare = peşte migrator, asemănător cu obleţul, lung, cu carnea grasă şi gustoasă; ţuşcov (Chalcalburnus chalcoides) [Var.: obléte s.m.] – Oblu + suf. -eţ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

OBRÁŢ, obraţe, s.n. (Înv. şi reg.) Veche unitate de lungime, egală cu 26,76 metri; (astăzi) măsură de lungime (nedeterminată), de obicei mică. – Din sl. obratŭ „hotar”.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢAPÁP, ţapape, s.n. Parâmă înfăşurată pe arborada unei nave, pentru a susţine pe marinarii care lucrează la pânze. – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢAPÍN s.n. v. ţapină.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢARÁT, ţarate, s.n. Stat cârmuit de un ţar. – Ţar + suf. -at.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢÁRĂ, ţări, s.f. I. 1. Teritoriu locuit de un popor organizat din punct de vedere administrativ şi politic într-un stat; p.ext. stat. ♢ Expr. Ţara lui Cremene (sau a lui Papură-Vodă) = loc fără stăpân, unde fiecare face ce-i place, fără sa dea seamă cuiva. (Fam.) Te joci cu ţara în bumbi? formulă prin care se atrage atenţia cuiva că greşeşte atunci când subestimează o persoană sau o problemă. A plăti (cât) un colţ de ţară = a valora foarte mult. A pune ţara la cale = a) a conduce, a administra o ţară; b) (ir.) a discuta o chestie importantă (de ordin politic) fără a avea competenţa necesară; p. ext. a discuta multe şi de toate. (Pop.) A se duce la ţară (sau în ţări) = a se duce în lume. Ţara e largă = eşti liber să faci ce vrei, să pleci unde vrei. La colţ de ţară sau la mijloc de masă şi la colţ de ţară = într-un loc ferit de primejdii. Peste nouă (sau şapte) mări (şi) peste nouă (sau şapte) ţări = foarte departe. A ajunge (sau a se face, a rămâne) de poveste în ţară = a i se duce cuiva vestea, a ajunge de pomină. (Fam.) A sta prost (sau rău) cu ţara = a nu avea bani. Ţara nimănui = a) (în basme) ţară fără stăpân; b) spaţiu neocupat de armate între două fronturi de luptă; zonă neutră. ♦ (Intră în denumirea unor state sau ţinuturi) Ţara Românească, Ţările de Jos. ♦ (În vechea organizare politică şi administrativă a României) Provincie. 2. Regiune, ţinut, teritoriu. ♦ Şes. 3. Locul în care s-a născut sau trăieşte cineva; patrie. 4. (În opoziţie cu oraş) Mediu rural, sat. ♢ Loc. adj. De (sau de la) ţară = de la sat; rural. II. 1. Locuitorii unei ţări (I 1); popor; naţiune; p. ext. oameni, lume. ♢ Expr. A afla târgul şi ţara = a afla toată lumea. A se pune cu ţara = a intra în conflict cu toată lumea. 2. (Înv.) Populaţie de la sate; ţărănime. [Var.: (înv.) ţeáră s.f.] – Lat. terra.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢĂRM, ţărmuri, s.n. Fâşie de pământ de-a lungul unei ape mari; p. ext. regiune de lângă o apă mare. ♦ Fig. Tărâm, ţinut, meleag. [Var.: (înv.) ţắrmur, ţắrmure s.n.] – Din ţărmur (înv., probabil < lat.).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢÂNC, ţânci, s.m. 1. (Fam.; uneori depr.) Copilaş, băieţaş. [Var.: (reg.) ţinc s.m.] – Din magh. cenk.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢÂRC interj. v. ţâr1.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢEPÓS, -OÁSĂ, ţepoşi, -oase, adj. Care are ţepi; ghimpos. – Ţeapă + suf. -os.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢESÚT1, ţesuturi, s.n. 1. Faptul de a ţese; meşteşugul ţesătoriei. 2. Ţesătură (1). 3. Ansamblu de celule animale sau vegetale având aceeaşi structură şi aceleaşi funcţii într-un organism. Ţesut nervos. – V. ţese.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢESÚT2, -Ă, ţesuţi, -te, adj. 1. Care a fost confecţionat la războiul2 mecanic sau manual. 2. Care a fost cârpit2. – V. ţese.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢEVÁR, ţevare, s.n. Aparat care serveşte la răcire, la îngheţare; cadă de răcire prin care trec ţevile la cazanul de fabricat ţuică. – Ţeavă + suf. -ar.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢEVÓS, -OÁSĂ, ţevoşi, -oase, adj. (Rar) Gol în interior, găurit ca ţeava. – Ţeavă + suf. -os.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢEVUÍ, ţevuiesc, vb. IV. Tranz. A trece pe ţevi firele de bătătură de pe bobine, mosoare, sculuri, cu ajutorul sucalei, înainte de a se introduce în suveică. – Ţeavă + suf. -ui.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢÍBĂ interj. (Reg.) Cuvânt cu care se alungă câinii. – Cf. ucr. c i b a.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢÍCĂ s.m. (Fam.) Termen de adresare pentru un copil. – Din [băie]ţică.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢICNÍ, ţicnesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A-şi pierde puterea de judecată; a înnebuni, a se sminti. a se zăpăci, a se ţăcăni. – Cf. scr. c i k n u t i.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢICUÍ, pers. 3 ţicuieşte, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre undiţă) A face o mişcare bruscă atunci când peştele muşcă din momeală; a zvâcni. – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢIGÁN, -Ă, ţigani, -e, s.m., adj. I. S.m. 1. Persoană ce face parte dintr-o populaţie originară din India şi răspândită în mai toate ţările Europei, trăind în unele părţi încă în stare seminomadă. ♢ Expr. A arunca moartea în ţigani = a arunca vina pe altul. A se muta ca ţiganul cu cortul = a se muta foarte des; a fi nestatornic. A se îneca ca ţiganul la mal = a nu reuşi, a eşua într-o acţiune tocmai când era pe punctul de a o duce la bun sfârşit. Tot ţiganul îşi laudă ciocanul, se spune despre cei care se laudă cu ceea ce le aparţine. E învăţat ca ţiganul cu ciocanul (sau cu scânteia), se spune despre cei deprinşi cu nevoile. 2. Epitet dat unei persoane brunete. 3. Epitet dat unei persoane cu apucături rele. II. Adj. (Rar) Ţigănesc. – Din sl. ciganinŭ. Cf. rus. ţ â g a n.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢIMÍR, ţimire, s.n. 1. (Înv. şi reg.) Emblemă care serveşte drept semn distinctiv al unei familii nobile, al unui oraş, al unei corporaţii sau membrilor ei, unei ţări etc. 2. Denumire dată în evul mediu, în ţările române, călăuzei şi însoţitorului oficial al unui străin, mai cu seamă de la hotare până la curtea domnească. [Var.: ţimáră s.f.] – Din magh. cimer.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢINEÁ vb. II. v. ţine.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢINTÍ, ţintesc, vb. IV. 1. Tranz. şi intranz. A îndrepta arma, luând drept ţintă pe cineva sau ceva; a ochi. ♦ Fig. A face aluzie la ceva sau la cineva, a viza pe cineva sau ceva. 2. Tranz. Fig. A-şi aţinti, a-şi fixa, a-şi pironi ochii sau privirea asupra cuiva. 3. Tranz. şi intranz. Fig. A năzui; a aspira, a râvni la ceva; a urmări ceva. – Din ţintă.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢINÚT, ţinuturi, s.n. I. Faptul de a ţine. II. 1. (În trecut) Teritoriu mai întins care constituia o unitate administrativă. 2. Loc, regiune. 3. (Înv.) Ţară. – V. ţine.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢIPÁR, ţipari, s.m. Peşte de apă dulce stătătoare, cu corpul lung şi subţire, aproape cilindric, acoperit cu solzi mărunţi şi cu un strat de mucus, cu mustăţi la gură, întrebuinţat mai mult ca nadă; chişcar (Misgurnus fossilis). – Et. nec. Cf. ţ i p a2.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢIPÁT, -Ă, ţipaţi, -te, adj. (Rar) Rostit cu glas tare şi ascuţit; strident. – V. ţipa1.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢÍPET s.n. v. ţipăt.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢIUÍT, ţiuituri, s.n. Faptul de a ţiui; sunet prelung şi ascuţit; ţiuitură. [Pr.: ţi-u-] – V. ţiui.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢIVÍL, -Ă adj. v. civil.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢIVLÍ, ţivlesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A ţipa, a striga, a zbiera. – Din sl. cviliti.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢOLÉT, ţoleturi, s.n. (Rar; colectiv) Mulţime de haine, de ţoale. – Ţoală + suf. -et.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢUCÁL, ţucale, s.n. Oală de noapte. – Din ngr. tsukáli.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢUGÚI, ţuguie, s.n. Vârf de deal sau de munte; creştet, pisc; p. gener. vârful ascuţit al unor obiecte; ţuguitură, ţuţui. – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢULÚC, ţuluci, s.m. (Reg.) Moţ1, ciuf. – Cf. bg. c u l u f, rom. z u l u f.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

LÍŢĂ s. f. conductor electric dintr-un fascicul de fire metalice subţiri, înfăşurate împreună în acelaşi sens. (< germ. Litze)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ZBANŢ1, zbanţuri, s.n. (Reg.) 1. Verigă, legătură de fier cu care se strâng laolaltă unele piese de la trăsură, de la car etc. 2. Petic la ghete. – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ZBANŢ2, zbanţuri, s.n. (Reg.) Ventuză (2). – Cf. ucr. z b a n, z b a n j a.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ZBILŢ, zbilţuri, s.n. 1. Laţ de sârmă cu care hingherii prind câinii vagabonzi. 2. Unealtă formată dintr-un cârlig fixat de o coadă de lemn, cu care se trag afară din apă peştii mari. – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ZEŢÁJ, zeţaje, s.n. Metodă de separare sau de concentrare a minereurilor sau a cărbunilor sfărâmaţi cu ajutorul unui curent de apă, pentru a obţine depunerea componenţilor în ordinea greutăţii lor specifice. – Din fr. setzage.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ZEŢÁR, zeţari, s.m. Muncitor tipograf care culege manual literele în culegar după manuscris; culegător. – Din germ. Setzer.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ZEŢUÍ, zeţuiesc, vb. IV. Tranz. A aşeza literele unui text în culegar după manuscris pentru a tipări; a culege. – Din germ. setzen.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ZIMŢÁ, zimţez, vb. I. Tranz. A zimţui. – Din zimţ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MICÚŢ, -Ă, micuţi, -e, adj., s.m. 1. Adj. Diminutiv al lui mic; mititel, micşor. 2. S.n. (Reg.) Vagonet în formă de căldare, în care se descarcă şi se transportă zgura de la furnal. – Mic + suf. -uţ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MARŢI1, (1) marţi, s.f., (2) adv. 1. S.f. Ziua a doua a săptămânii, care urmează după luni. 2. Adv. În cursul zilei de marţi1 (1); în ziua de marţi1. ♦ (În forma marţea) În fiecare marţi1 (1). – Lat. martis [dies].

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MARŢI2 s.n. v. marţ1.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CITÉŢ, -EÁŢĂ, citeţi, -e, adj. (Despre scrisul de mână, texte, manuscrise) Care se poate citi uşor; desluşit, lizibil. – Citi + suf. -eţ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

NÁŢIE s.f. v. naţiune.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ORBÉŢ, ORBEÁŢĂ, orbeţi, -e, adj., s. 1. Adj., s.m. şi f. (Fiinţă) care nu vede bine sau nu vede deloc; p. ext. cerşetor (orb2). ♢ Expr. A se bate ca orbeţii = a se încăiera aprig, a se bate rău, fără a se uita unde lovesc. 2. S.m. Mamifer din ordinul rozătoarelor, asemănător cu cârtiţa, cu ochii ascunşi sub piele, care trăieşte sub pământ şi se hrăneşte cu rădăcini; căţelul-pământului (Spalax microphtalmus). [Var.: orbéte s.m.] – Orb + suf. -eţ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SLUŢÍ, sluţesc, vb. IV. Tranz. A face să devină schilod, inform, desfigurat; a mutila; a ciopârţi. ♦ Tranz. şi refl. A (se) poci, a (se) urâţi. ♦ Refl. A se strâmba, a se schimonosi. [Var.: (reg.) slutí vb. IV] – Din slut.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SMALŢ, smalţuri, s.n. 1. Masă sticloasă formată din diverşi oxizi anorganici, cu care se acoperă suprafaţa obiectelor de ceramică sau de metal pentru a le face impermeabile, a le feri de oxidare sau a le înfrumuseţa; email. ♦ Material sticlos sau obiect făcut dintr-un astfel de material. 2. Substanţă albă şi lucioasă care acoperă suprafaţa vizibilă a dinţilor. [Var.: (înv.) smalt s.n.] – Din ngr. smálto(n), germ. Schmalz.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞORŢ, şorţuri, s.n. 1. Obiect de îmbrăcăminte pe care îl poartă dinainte, peste haine, femeile, muncitorii etc. în timpul lucrului, pentru a-şi proteja îmbrăcămintea. 2. Obiect de îmbrăcăminte (cu mâneci) care face parte din uniforma şcolarilor şi care se poartă peste haine. 3. (În portul popular femeiesc) Ţesătură dreptunghiulară din lână sau din bumbac, de obicei împodobită cu broderii, care se poartă peste fustă. – Din germ. Schurz.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

FORŢÁ, forţez, vb. I. Tranz. 1. A determina cu forţa pe cineva la ceva; a sili, a constrânge, a obliga. ♦ Refl. A-şi da osteneala, a se strădui, a face un efort. 2. A mânui cu violenţă un mecanism, o închizătoare etc., deteriorându-le din nepricepere, nerăbdare, intenţii frauduloase etc.; a sfărâma, a sparge. ♢ Expr. A forţa uşa cuiva = a intra cu sila în casa cuiva. A forţa (cuiva) mâna = a constrânge (pe cineva) să facă ceva. A forţa nota = a întrece măsura în comportarea faţă de cineva; a exagera. ♦ A supune la un efort prea mare o maşină, un animal etc. ♦ (Mil.) A trece peste un obstacol în ciuda rezistenţei opuse de inamic. – Din fr. forcer, it. forzare.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

AŢÍNE, aţín, vb. III. 1. Refl. şi tranz. A pândi trecerea cuiva (stând în calea lui). ♦ (Rar) A se ţine după cineva; a urmări. 2. Refl. A fi sau a sta gata pentru a prinde ceva (care încearcă să scape). [Var.: aţineá vb. II] – Lat. *attenere (= attinere).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

AŢIPÍ, aţipesc, vb. IV. Intranz. A începe să doarmă, a fi cuprins de un somn uşor (şi scurt); a aromi. – Lat. *attepire ( = tepere).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

AMUŢÍ, amuţesc, vb. IV. Intranz. A pierde facultatea de a vorbi; a deveni mut. ♦ Fig. A înceta de a vorbi; a tăcea; a se potoli, a se linişti, a înceta. – Lat. *ammutire (< mutus „mut”).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PARŢI s.m. pl. Veche populaţie de origine iraniană stabilită în vestul Asiei, unde a întemeiat un puternic stat sclavagist în sec. III a. Cr. – Din fr. Parthes.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PĂŢÍ, păţesc, vb. IV. 1. Tranz. A i se întâmpla cuiva ceva (neplăcut, ieşit din comun), a da peste ceva neaşteptat (şi neplăcut). ♢ Expr. A o păţi = a avea neplăceri, a intra într-un bucluc; a da peste o belea. A o păţi cu cineva = a întâlni pe cineva care îţi produce neplăceri, a-şi găsi beleaua cu cineva. Din păţite = din experienţă. A fi păţit multe = a fi trecut prin multe necazuri, a avea experienţă. (Fam.) Ce-ai păţit? = ce ţi s-a întâmplat de faci aşa ceva? ce te-a găsit? 2. Tranz. şi intranz. (Înv. şi pop.) A suferi, a pătimi, a îndura. [Prez. ind. şi: (pop.) pat] – Lat. pati.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PÂRŢ, pârţuri, interj., s.n. 1. Interj. Cuvânt care imită zgomotul produs de gazele eliminate din organism prin orificiul anal. 2. S.n. Gaze care se elimină cu zgomot prin orificiul anal. – Onomatopee.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ARŢÁR, arţari, s.m. Arbore cu lemnul alb şi tare, rezistent, cu frunze opuse şi fructe aripate, înrudit cu paltinul (Acer platanoides). – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PRINŢ, prinţi, s.m. Principe. ♢ Expr. A trăi ca un prinţ = a trăi o viaţă extrem de îmbelşugată. – Din fr. prince, germ. Prinz.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

AMUŢÁ, amúţ, vb. I. Tranz. (Reg.) A asmuţi un câine asupra cuiva. – Lat. *ammotiare.

Dicţionarul limbii române moderne, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Academiei, Bucureşti, 1958

ANÚNŢ, anunţuri, s.n. Înştiinţare scrisă. – Din anunţa (derivat regresiv).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PICÚŢ s.n. (Pop.) Piculeţ. – Pic1 + suf. -uţ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

POHÓŢ, -OÁŢĂ, pohoţi, -oaţe, s.m. şi f. (Reg.) Persoană ticăloasă, nemernică; persoană destrăbălată, imorală; codoş. – Din hoţ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PODÚŢ2, poduţuri, s.n. Podeţ. – Pod + suf. -uţ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PODÚŢ1, poduţi, s.m. (Iht.) Scobar. – Din magh. paduc.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PODÉŢ, podeţe, s.n. Diminutiv al lui pod (I 1); poduleţ, podişcă (1), poduţ2, podiş (2), podişor, podurel. ♦ Scândură, pod mic, rudimentar, aşezat peste şanţul de la marginea drumului (pentru a permite accesul în curte); podişcă (1). – Pod + suf. -eţ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PEŢÍT s.n. Faptul de a peţi; peţitorie. ♦ Loc. adv. (În legătură cu verbe ca „a merge”, „a pleca”, „a se duce”, „a veni”) În (sau la) peţit = ca să peţească pe cineva. – V. peţi.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

VINÁŢ, vinaţuri, s.n. (Pop.) (Varietate) de vin. [Pl. şi: vinaţe] – Probabil lat. vinaceus.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

VINÚŢ, vinuţuri, s.n. (Pop.) Vinişor. – Vin + suf. -uţ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

VÍŢĂ, viţe, s.f. I. (Adesea determinat prin „de vie”) Nume dat mai multor plante perene cu rădăcina puternică, cu tulpina lipsită de susţinere proprie, din care ies mlădiţe cu cârcei agăţători, cu frunze mari, crestate adânc şi cu fructele în formă de ciorchine, care se cultivă într-un număr mare de soiuri şi de varietăţi; vie (Vitis).Viţă de Canada sau viţă sălbatică = arbust agăţător din familia vitaceelor, cu frunze verzi care se colorează toamna în roşu, cultivat ca plantă decorativă (Vitis hederacea). ♦ Fiecare dintre lăstarele lungi şi flexibile ale viţei (I); p. gener. curpen, vrej. ♦ Compus: viţă-albă = plantă agăţătoare din familia ranunculaceelor, cu flori albe mirositoare (Clematis vitalba). II. 1. (Pop.) Şuviţă de păr. ♦ Fiecare dintre firele, şuviţele etc. din care se confecţionează, prin împletire sau răsucire, un obiect. ♦ (Mar.) Parâmă de sârmă. 2. Fig. Descendent, urmaş, vlăstar; p. ext. neam; soi, fel. ♢ Loc. adj. De viţă = a) de calitate superioară; b) de obârşie boierească. – Lat. *vitea (= vitis).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

VIŢEÁ, viţele, s.f. Vacă până la vârsta de un an; viţică. – Lat. vitella.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

VIŢÉL, viţei, s.m. 1. Puiul (mascul al) vacii, până la circa un an. ♢ Viţelul de aur = simbol al bogăţiei, al opulenţei. ♦ Carne de viţel (1). ♦ Piele de viţel (1). 2. (Reg.) Pui de cerb. 3. (Reg.) Raniţă militară (acoperită cu piele de viţel). – Lat. vitellus.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

VÍŢIU s.n. v. viciu.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

VIŢÓS, -OÁSĂ, viţoşi, -oase, adj. (Pop.) 1. (Despre rădăcinile plantelor) Cu ramificaţii numeroase şi lungi. 2. Miţos, lăţos. – Viţă + suf. -os.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MINŢÍ, mint, vb. IV. 1. Intranz. A face afirmaţii care denaturează în mod intenţionat adevărul, a spune minciuni. ♢ Expr. (Fam.) Minte de stinge (sau de stă soarele-n loc, de-ţi stă ceasul, de-ngheaţă apele), se spune despre un om foarte mincinos. 2. Tranz. A induce în eroare pe cineva; a înşela. ♢ Expr. A-şi minţi foamea = a-şi potoli temporar foamea cu mâncare puţină. ♦ Spec. A înşela în dragoste pe cineva. – Lat. mentiri.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PUIÚŢ, puiuţi, s.m. Puişor1 (1, 3). – Pui1 + suf. -uţ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PUŢÍN, -Ă, puţini, -e, adj., adv. I. Adj. 1. Care este în cantitate mică, un pic; care nu este de ajuns; insuficient. ♢ Expr. Puţin la minte = prostuţ. Puţin la simţire = nesimţitor, insensibil ♦ (Substantivat, n.) Cantitate mică, număr mic din ceva. Puţinul cât a scris. ♢ Expr. Puţin a lipsit (sau a rămas) să nu... sau puţin de nu era să... = era cât pe-aci să.... era pe punctul de a... Pentru puţin! = formulă politicoasă de răspuns la o mulţumire. 2. De proporţii, de dimensiuni mici, cu volum redus; mic; fig. neînsemnat. ♢ Puţin la trup = mic şi firav. ♦ De intensitate mică; slab. 3. (Despre noţiuni de timp) De mică durată; scurt. ♢ Loc. adv. În puţine zile = peste câteva zile. 4. (Cu valoare de numeral nehotărât) Puţini ştiu acest lucru. II. Adv. 1. În cantitate sau în măsură mică. ♢ Cel (sau pe) puţin = a) minimum; b) în orice caz, măcar, barem. Câtuş (sau cât) de puţin = nici în cea mai mică măsură; deloc, nicidecum. Nu mai puţin = de asemenea, deopotrivă. Pe (sau cu) puţin = ieftin. (Cu) puţin mai... = (cu) ceva mai... Merg puţin mai înaintea lui. Mai puţin de... = în număr sau în cantitate mai mică decât... (Puţin) câte puţin sau (câte) puţin-puţin = încetul cu încetul, pe rând. Mult-puţin = cât o fi, oricât. ♦ În oarecare măsură, întrucâtva. ♦ Cam, oarecum. Surâse puţin ironic. ♦ (Precedat de „cel mai”, serveşte la formarea superlativului relativ de inferioritate) Cel mai puţin reuşit dintre tablourile expuse. 2. Pentru scurt timp, pentru un interval mic; câtva timp. ♢ Peste puţin = în curând, în scurt timp. De puţin = de scurt timp, de curând. – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PUŢÁR, puţari, s.m. 1. (Pop.) Fântânar. 2. Muncitor la sondele de petrol; cel care sapă puţuri de petrol. – Puţ + suf. -ar.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞANŢ, şanţuri, s.n. 1. Săpătură lungă şi îngustă făcută pe ambele părţi ale unui drum, pentru scurgerea apei; p. gener. orice săpătură în forma de mai sus, făcută pentru scurgerea apei, pentru îngroparea unei conducte, pentru marcarea hotarului între două suprafeţe de pământ etc. ♢ Expr. (Rar) A se duce la şanţ = a se risipi, a se prăpădi. 2. Tranşee. ♦ (În evul mediu) Fortificaţie de forma unui canal adânc şi lat (uneori plin cu apă), care împrejmuia un castel sau o cetate. 3. Crestătură sau scobitură în formă de şanţ (1), la diferite organe sau piese de maşini, în scoarţa unor arbori, în pielea unor animale etc. – Din pol. szaniec, germ. Schanze

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

OÍŢĂ, oiţe, s.f. 1. Diminutiv al lui oaie; oişoară, oiţică. 2. (La pl.) Numele a trei plante erbacee: a) plantă cu flori mari, albe sau trandafirii, mătăsoase şi cu fructele argintii, păroase (Anemone silvestris); b) plantă cu flori albe pe dinăuntru şi trandafirii pe dinafară (Anemone narcissiflora); c) floarea-Paştelui. – Oaie + suf. -iţă.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞLIŢ, şliţuri, s.n. 1. Scobitură în formă de şanţ, făcută într-o piesă sau intr-un element de construcţie. 2. Deschizătură făcută la marginea inferioară sau la mânecile unor obiecte de îmbrăcăminte, având un rol practic sau decorativ. ♦ Deschizătura din faţă a pantalonilor; prohab. – Din germ. Schlitz.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

OMEŢÍ, pers. 3 omeţeşte, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. şi refl. A (se) acoperi cu omăt, a (se) înzăpezi. 2. Intranz. A viscoli. – Din omăt.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SFÁNŢ, sfanţi, s.m. Veche monedă austriacă de argint având valoarea de aproximativ doi lei, care a circulat şi în ţările româneşti la începutul sec. XIX; sorcovăţ; p. gener. monedă măruntă, ban, para. ♦ ♢ Expr. A nu avea nici un sfanţ = a nu avea bani. [Var.: (înv.) sfánţih s.m.] – Din germ. Zwanzig[er].

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞPIŢ1, şpiţi, s.m. Numele unei rase de câini de talie mică, cu păr pufos, cu urechi drepte şi bot ascuţit; câine din această rasă. – Din germ. Spitz.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞPIŢ2, şpiţuri, s.n. 1. (Tehn.) Unealtă formată dintr-o bară de oţel cu vârful ascuţit, folosită la găurirea pietrelor naturale şi artificiale sau la prelucrarea suprafeţei lor. 2. (Tipogr.) Linie simplă sau înflorată, care se pune ca ornament la sfârşitul articolelor sau al capitolelor. 3. Nume dat extremităţii ascuţite sau muchiei unor obiecte, construcţii etc. 4. (Reg.) Ţigaret scurt. – Din germ. Spitze.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

OCHÉŢ, ocheţi, s.m. Inel metalic care întăreşte o gaură făcută într-o pânză de navă, într-o foaie de cort etc. pentru a nu se destrăma. ♦ (Reg.) Ochi1 (II 4). [Var.: ochéte s.m.] – Ochi1 + suf. -eţ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞTUŢ, ştuţuri, s.n. Bucată scurtă de ţeavă, care face legătura între un recipient şi o conductă. – Din germ. Stutzen.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

FÁŢĂ, feţe, s.f. I. 1. Partea anterioară a capului omului şi a unor animale; chip, figură. ♢ Loc. adj. Din faţă = care se află înainte. De faţă = care se află prezent; care aparţine prezentului. ♢ Loc. adv. În faţă = a) înainte; b) direct, fără înconjur, fără menajamente. Din faţă = dinainte. De faţă = în prezenţa cuiva. Pe faţă = direct, fără înconjur, fără menajamente; fără să se ferească. Faţă în faţă = unul înaintea (sau împotriva) celuilalt. ♢ Loc. prep. În faţa (cuiva sau a ceva) = înaintea (cuiva sau a ceva). Din faţa = dinaintea (cuiva sau a ceva). De faţă cu... = în prezenţa... Faţă cu... (sau de...) = a) în raport cu..., în ceea ce priveşte; b) pentru; c) având în vedere. ♢ Expr. A(-i) cânta (cuiva) cucul în (sau din...) faţă = (în superstiţii) a-i merge (cuiva) bine. A fi de faţă = a fi prezent, a asista. A scăpa cu faţa curată = a scăpa cu bine dintr-o situaţie dificilă. A face faţă (cuiva sau la ceva) = a rezista; a corespunde unei probe, unei sarcini. A pune (de) faţă (sau faţă în faţă) = a confrunta; a compara. A (se) da pe faţă = a (se) descoperi, a (se) demasca. A-şi întoarce faţa (de la...) = a nu mai vrea să ştie de... A privi (sau a vedea, a zări pe cineva) din faţă = a privi (sau a vedea etc.) în întregime figura cuiva. Om (sau taler) cu două feţe = om ipocrit, făţarnic. A-i prinde (pe cineva) la faţă = (despre haine, culori) a-i sta bine, a i se potrivi. ♦ Expresie a feţei (I 1); mină, fizionomie. ♢ Expr. A schimba (sau a face) feţe(-feţe) = a) a-şi schimba subit fizionomia, culoarea obrazului (de jenă, ruşine etc.); b) a se simţi foarte încurcat la auzul sau la vederea unor lucruri sau situaţii neplăcute; a se tulbura, a se zăpăci; c) (despre mătăsuri) a-şi schimba reflexele, culorile. A prinde faţă = a se îndrepta după o boală. ♦ Obraz. 2. Partea anterioară a corpului omenesc şi a unor animale. Au căzut cu faţa la pământ. 3. (Pop.; determinat prin „de om” sau „pământeană”) Om. 4. Persoană, personaj. Feţe simandicoase.Faţă bisericească = reprezentant al bisericii. II. 1. (Mat.) Fiecare dintre suprafeţele plane care mărginesc un poliedru; fiecare dintre planele care formează un diedru. 2. Suprafaţă (în special a pământului, a apei). ♢ Expr. La faţa locului = acolo unde s-a întâmplat (sau se va întâmpla) ceva. 3. Înfăţişare, aspect. ♦ Partea de deasupra, expusă vederii şi mai aleasă, a unor articole alimentare de vânzare. 4. Culoare. ♢ Expr. A-i ieşi (unei pânze, unei stofe) faţa (la soare, la spălat etc.) = a se decolora. 5. Partea lustruită, poleită, finisată atent etc. a unui obiect. ♢ Expr. A da faţă (unui lucru) = a lustrui, a polei, a netezi, a face să arate frumos (un lucru). ♦ Partea finită, expusă vederii, a unei ţesături (în opoziţie cu dosul ei). 6. (În sintagmele) Faţă de masă = material textil, plastic etc. folosit spre a acoperi o masă (când se mănâncă sau ca ornament). Faţă de pernă (sau de plapumă) = învelitoare de pânză în care se îmbracă perna (sau plapuma). 7. Prima pagină a fiecărei file. ♦ (Înv. şi pop.) Pagină. 8. Faţadă. 9. (În sintagma) Faţa dealului (sau a muntelui etc.) = partea dealului (sau a muntelui etc.) orientată spre soare sau spre miazăzi. – Lat. pop. facia (< facies).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

OPÁIŢ, opaiţe, s.n. 1. Lampă mică, primitivă, care luminează cu ajutorul unui fitil introdus într-un recipient umplut cu seu, ulei sau untură. 2. Numele a două plante erbacee anuale sau perene cu tulpina păroasă, dintre care una cu florile albe, rar trandafirii, care se deschid seara, răspândind un miros plăcut (Melandryum pratense), iar alta cu frunzele păroase şi cu florile albe (Melandryum nemorale). [Pr.: -pa-iţ. – Var.: opáieţ s.n., opáiţă s.f.] – Cf. sl. o p a j e c ĩ, rom. v ă p a i e.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

OŢIÓS, -OÁSĂ, oţioşi, -oase, adj. (Livr.) De prisos; inutil, nefolositor. [Pr.: -ţi-os] – Din lat. otiosus.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

OŢETÍ, oţetesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre vinuri) A se transforma în oţet; a se înăcri. 2. Fig. (Rar) A deveni aspru, mânios, sever; a se supăra, a se mânia. [Var.: (pop.) oţeţí vb. IV] – Din oţet.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

OŢERÍ vb. IV v. oţărî.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

OŢELÍ, oţelesc, vb. IV. 1. Tranz. A mări duritatea unei piese metalice prin călire. 2. Tranz. şi refl. Fig. A (se) întări, a (se) fortifica; a (se) căli. 3. Refl. (Reg.) A se ameţi de băutură, a se îmbăta. – Din oţel.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

OULÉŢ, ouleţe, s.n. (Rar) Ouşor (1). [Pr.: o-u-] – Ou + suf. -uleţ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

FIRÚŢ, -Ă, firuţe, s.n., s.f. 1. S.n. (Reg.) Firicel. 2. S.f. Numele mai multor plante erbacee din familia gramineelor, foarte răspândite în vegetaţia pajiştilor naturale (Poa).Fir + suf. -uţ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

RÁŢIE, raţii, s.f. 1. Cantitate de hrană pe care trebuie să o consume un om sau un animal într-un timp determinat şi care conţine toate substanţele necesare desfăşurării funcţiilor vitale ale organismului. 2. Număr constant care se adaugă la un termen al unei progresii aritmetice sau cu care se înmulţeşte un termen al unei progresii geometrice pentru a obţine termenul următor. – Din lat. ratio, -onis, fr. ration.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CORÉŢ, coreţe, s.n. (Reg.) Unitate de măsură pentru capacitate, echivalentă cu aproape un hectolitru şi un sfert, întrebuinţată mai ales pentru cereale. – Din ucr. koreć, pol. korzec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CUŢÍT, cuţite, s.n. 1. Instrument de tăiat, format dintr-o lamă metalică şi dintr-un mâner, având numeroase şi variate întrebuinţări în gospodărie, în atelier etc. ♢ Expr. A avea pâinea şi cuţitul (în mână) = a avea la îndemână toată puterea, toate mijlocele. A fi (certat) la cuţite sau a se avea la cuţite (cu cineva) = a fi sau a ajunge duşman neîmpăcat (cu cineva), a se urî (cu cineva). A pune (cuiva) cuţitul în gât = a sili (pe cineva) să facă ceva. A-i ajunge (cuiva) cuţitul la os = a ajunge la capătul puterilor; a fi într-o situaţie dificilă, precară. (A fi) pe (o) muchie de cuţit = (a se afla) într-o situaţie gravă, dificilă, la un pas de nenorocire. A-i da (cuiva) un cuţit prin inimă = a simţi o durere adâncă. ♦ Instrument de os, de metal etc. asemănător cu un cuţit (1), cu care se taie hârtie sau foile unei cărţi. ♦ Bisturiu; p. ext. operaţie, intervenţie chirurgicală. 2. Piesă tăioasă de metal la diverse maşini sau unelte. ♢ Cuţit de plug = parte a plugului, care taie brazda în plan vertical, fiind situată înaintea trupiţei. 3. Piesă principală a cântarului, sensibilă la cea mai uşoară atingere, care indică greutatea unui corp. 4. Piesă componentă a unor aparate de conectare, care realizează o legătură electrică. 5. (Zool.: în sintagma) Cuţit-de-mare = lamelibranhiat cu valvele de forma plăselelor de briceag, care trăieşte în Marea Neagră (Solen marginatus). – Probabil lat. acutitus (< acutire < actutus).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

LÁPŢI s.m. pl. Produse sexuale ale peştilor masculi, având aspectul unei mase gelatinoase lăptoase. – Lat. lactes.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MUŢÍE, muţii, s.f. (Rar) Muţenie. – Mut + suf. -ie.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MUŢÍU adv. (Reg.; în expr.) A lătra a muţiu = a lătra înfundat. – Probabil contaminare între mut şi pustiu.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

LĂŢÍ, lăţesc, vb. IV. Tranz. şi refl. A (se) face mai lat, mai larg sau mai turtit. ♦ A (se) întinde în toate direcţiile, a face să devină sau a deveni (mai) întins; a (se) mări. ♦ Refl. Fig. A se răspândi, a se împrăştia, a se propaga. – Din lat.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

LUMÉŢ, -EÁŢĂ, lumeţi, -e, adj. (Pop.) Căruia îi place viaţa, societatea; iubitor de lume, de petreceri; vesel. – Lume + suf. -eţ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢULÚC s.m. (Mold.) Zuluf. (din bg. zuluf, culuf)

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

RÁBIŢ s.n. Plasă de sârmă galvanizată, cu ochiuri mari, folosită pentru fixarea tencuielilor pe suprafaţa unor elemente de construcţie la care tencuiala aderă greu sau pentru executarea unor ornamente. – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

LÍŢĂ1, liţe, s.f. Fascicul de fire subţiri de metal, răsucite sau nerăsucite, folosit drept conductor electric. – Din germ. Litze.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

LÍŢĂ2 s.f. v. leliţă.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ZIMŢÍ, zimţésc, vb. IV. (Var.) Zimţui. (din zimţ)

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

CLANŢ, (1) interj., (2) clanţuri s.n. 1. Interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită sunetul produs de clanţa uşii, de izbirea fălcilor sau a dinţilor, de ţăcănitul foarfecelor, de închiderea cu zgomot a unui capac etc. 2. S.n. Cioc; p. ext. (glumeţ şi peior.) gură. Expr. (Înv.) A ţine clanţ = a putea face faţă într-o dispută verbală, într-o controversă cu cineva. – Onomatopee.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

GHILŢ, ghílţuri, s.n. (Var.) Zbilţ. (cf. zbilţ)

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

MÍŢĂ, miţe, s.f. (Mai ales la pl.) Fire din blana unor animale, care au crescut mai lungi, formând un cârlionţ; smoc de păr sau de lână. ♦ Lână tunsă pentru prima oară de pe miei; lână (de calitate inferioară) tunsă de pe capul, coada şi picioarele oilor. – Lat. *agnicius, -a „de miel”.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MIŢÓS, -OÁSĂ, miţoşi, -oase, adj. (Despre blană, lână sau obiecte de blană, de lână) Cu fire lungi, creţe şi bogate; flocos; (despre animale) care are blana, lâna cu fire lungi şi dese. – Miţă + suf. -os.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MIŢUÍ, miţuiesc, vb. IV. Tranz. A tunde un miel, o oaie etc. de miţe. [Prez. ind. şi: míţui] – Miţă + suf. -ui.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MOŢÁT, -Ă, moţaţi, -te, adj. 1. (Despre oameni şi animale) Care poartă moţ1 (1), cu moţ. ♦ Fig. Care caută să iasă în evidenţă, care se crede superior; îndrăzneţ, cu gura mare. 2. Cu vârf ascuţit, ţuguiat. – V. moţa.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ZBALŢ, zbálţuri, s.n. Cerc, inel, verigă de fier sau de metal, manşon (2), v. z b a n ţ 1. (din zbilţ, cu o posib. influenţă vocalică din balţ)

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ZBANŢ1, zbánţuri, s.n. (Var.) Zbalţ, ~. (cf. zbalţ)

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ZBANŢ2 s.n. ~. (din sl. banci, pl. de la banc)

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ZBILŢ, zbílţuri, s.n. ~ (creaţie onomatopeică, care presupune ideea unei mişcări dezordonate ca cea a unei păsări sau a unui animal care se zbate pentru a se elibera dintr-o cursă; relaţia semantică este aceeaşi ca a interj. smâc cu subst. smâc = laţ; pentru explicarea fonetică a interj. imitative *bâlţ sau *bilţ, cf. bâţ, zgâlţ, (go)gâlţ, hâlţ(a), etc.; unica explicaţie a etimologiei acestui cuvânt care s-a încercat să se facă până acum (din magh. bélc = cocean) este puţin probabilă)

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ZGALŢ, zgálţuri, s.n. (Argou) Cravată. (din germ. Halstuch [> rus. galstuk], cf. galstuc, potgalţ)

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ZGÂŢ- elem. Rădăcină de natură expresivă care pare să indice ideea de vioiciune sau de mişcare continuă. (onomat., cf. hâţ, bâţ, fâţ)

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

CLONŢ, clonţuri, s.n. (Pop.) Cioc; plisc. ♦ Fig. Bărbie. ♦ Fig. (Fam., peior.) Gură (considerată ca organ al vorbirii). – Cf. bg. k l j u n e c.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

NEAMŢ, nemţi, s.m. (Pop.) German sau austriac. ♢ Expr. (Fam.) A lua (sau a fura) luleaua neamţului = a se îmbăta. – Din sl. nĕmĩcĩ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

NEGÓŢ, (rar) negoţuri, s.n. 1. Activitate economică (în domeniul particular) privind circulaţia mărfurilor, vânzarea şi cumpărarea lor; schimb de produse sub formă de vânzare-cumpărare; negustorie, comerţ (particular). ♦ Tranzacţie comercială; târg, învoială. 2. (Înv. şi pop.; concr.) Marfă. – Lat. negotium.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

NEMŢÍ, nemţesc, vb. IV. Refl. (Rar) 1. A se asimila cu populaţia de limbă germană, a adopta modul de viaţă nemţesc; p. ext. a se occidentaliza. 2. A adopta moda vestimentară occidentală; a se îmbrăca orăşeneşte. – Din neamţ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

NIŢÉL, -ÍCĂ, niţei, -ele, adj. (Fam.) Care reprezintă o parte redusă (din total); de proporţii reduse; puţin. ♦ (Adverbial) În mică măsură sau într-o oarecare măsură; întrucâtva; numai puţin timp. ♢ Expr. Niţel câte niţel = încetul cu încetul, puţin câte puţin, treptat. – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

NORÚŢ, noruţi, s.m. Norişor. – Nor + suf. -uţ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

NESÁŢ s.n. Dorinţă puternică, poftă, aviditate, lăcomie. [Var.: nesáţiu s.n.] – Ne- + saţ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ERZAŢ, erzaţuri, s.n. Surogat, înlocuitor (mai ales de cafea). – Din germ. Ersatz.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ENÚNŢ, enunţuri, s.n. Formulare a datelor unei probleme, a unei judecăţi; formulă prin care se exprimă ceva. – Din enunţa (derivat regresiv).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

DORÚŢ s.n. (Pop.) Diminutiv al lui dor.Dor + suf. -uţ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

NENÚŢ, nenuţi, s.m. (Reg.) Tată. – Din nene + suf. -uţ.

Dicţionarul limbii române moderne, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Academiei, Bucureşti, 1958

DRÉŢE, dreţe, s.f. 1. Plantă acvatică subtropicală cu frunze mari, dinţate şi violacee pe partea inferioară, cu flori mari (Nymphaea lotus thermalis). 2. Plantă erbacee târâtoare din familia primulaceelor, cu flori galbene solitare, folosită în medicina populară (Lysimachia nummularia). – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

TÚŢIE, tuţii, s.f. (Înv.) Doză (de medicamente).

Dicţionarul limbii române moderne, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Academiei, Bucureşti, 1958

RÁŢĂ, raţe, s.f. 1. Nume dat mai multor specii de păsări domestice şi sălbatice, înotătoare, cu ciocul lat şi turtit, cu trunchiul scurt şi îndesat, şi cu picioarele scurte, deplasate în partea posterioară a trunchiului (Anas).Raţă sălbatică = strămoşul celor mai multe raţe domestice, foarte asemănătoare cu acestea şi apreciată pentru carnea ei gustoasă (Anas platyrhynchos). Raţă domestică = denumire dată multiplelor varietăţi provenite prin domesticirea raţei sălbatice şi deosebite între ele prin culoarea penajului, forma corpului, calităţile productive etc. ♢ Expr. (A merge, a se mişca, a umbla) ca o raţă = (a merge etc.) cu mersul legănat, greoi. 2. Urinal. 3. (Art.) Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. – Cf. alb. r o s ë, scr. r a c a.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

REŢEÁ, reţele, s.f. 1. Împletitură de fire de aţă, de sfoară, de sârmă etc., lucrată cu ochiuri mari; plasă, fileu; p. ext. ţesătură rară imitând acest fel de împletitură. ♦ (Înv.) Dantelă. 2. Obiect făcut din reţea (1). 3. Întăritură în faţa tranşeelor sau îngrăditură la un teren făcută din sârmă ghimpată, întinsă între stâlpi susţinători. 4. Sistem de conducte, galerii, străzi, drumuri etc. cu multe ramificaţii şi întretăieri. ♢ Reţea de distribuţie = ansamblu de ramificaţii prin care se distribuie consumatorilor dintr-un oraş apa, gazele, electricitatea. Reţea de telecomunicaţii = ansamblul liniilor, staţiilor de amplificare, centralelor etc. care realizează comunicaţiile pe un anumit teritoriu. Reţea de radiodifuziune = ansamblu de instalaţii destinat să asigure radiodifuzarea programelor de radio. 5. (Fiz.) Ansamblu format din mai multe sisteme de linii care se întretaie între ele; obiect situat la întretăierea acestor sisteme. ♢ Reţea de difracţie = placă transparentă care are săpate pe suprafaţa ei linii foarte fine, la distanţe egale, folosită în locul prismei pentru dispersarea luminii şi producerea unui spectru. 6. (În sintagma) Reţea hidrografică = totalitatea apelor curgătoare de pe un anumit teritoriu. 7. Ansamblu de instituţii, de şcoli etc. răspândite într-o localitate, într-o regiune etc. 8. (Zool.) Unul dintre cele patru compartimente ale stomacului rumegătoarelor, asemănător cu un fagure, cu rol de depozitare şi de fărâmiţare a furajelor; ciur. – Lat. *retella.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

RIŢUÍ, riţuiesc, vb. IV. Tranz. A cresta un carton sau o mucava spre a le putea îndoi uşor. – Din germ. ritzen.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

DELÚŢ, deluţe, s.n. (Pop.) Deluşor. – Deal + suf. -uţ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SIMŢÍ, simt, vb. IV. 1. Tranz. A avea, prin intermediul organelor de simţ, senzaţia sau percepţia unui lucru, a unui fapt, a unei calităţi, a percepe efectul unei excitaţii; a prezenta sensibilitate. ♦ Refl. A-şi da seama de propria stare fizică. 2. Tranz. A băga de seamă, a prinde de veste, a observa prezenţa unei fiinţe sau o acţiune a acesteia, mai mult pe baza unui reflex la o excitaţie a simţurilor decât cu ajutorul judecăţii. ♦ (Despre animale) A adulmeca. 3. Tranz. A-şi da seama, a fi conştient, a înţelege, a bănui o acţiune, o situaţie etc., bazându-se atât pe informaţii şi elemente logice, cât şi pe intuiţie, instinct sau legături afective cu altă persoană. ♦ Refl. A fi conştient de o însuşire, de o dispoziţie sau de o stare proprie. ♢ Expr. A se simţi în stare (de ceva sau să facă ceva) = a se şti, a se socoti, a se crede capabil (de ceva sau să facă ceva). 4. Refl. A avea, a da dovadă de bun-simţ; a fi un om simţit (2). 5. Tranz. A fi cuprins de o stare afectivă, a încerca un sentiment, o emoţie etc.; a fi mişcat, impresionat, tulburat de ceva. ♢ Expr. A simţi lipsa (cuiva sau a ceva) = a suferi din cauză că cineva sau ceva lipseşte. A simţi nevoia să... = a dori să... ♦ A avea impresia că ..., a încerca sentimentul că ... ♢ Expr. (Refl.) A se simţi la (sau în) largul lui sau (ca) acasă (la el) = a încerca un sentiment plăcut, a avea impresia că se află într-un mediu familiar, înconjurat de lucruri sau de oameni cunoscuţi; a fi familiarizat cu ceva; a nu fi stânjenit sau jenat de nimic; a se simţi bine. ♦ Refl. (Înv.) A se resimţi de pe urma efectelor produse de un factor extern, de o situaţie etc. [Prez. ind. şi: (reg.) simţesc, simţ] – Lat. sentire.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

DINŢÁ, dinţéz, vb. I. Tranz. A face dinţi (2) pe marginea unui obiect. – Din dinţat (derivat regresiv) sau din dinte.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SÁŢIU s.n. v. saţ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SCÓŢI s.m. pl. Triburi celtice care populau iniţial vestul şi nordul Islandei şi care în sec. V-VI s-au stabilit în nordul insulei britanice. – Din fr. Scots.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SEMÉŢ, -EÁŢĂ, semeţi, -e, adj. 1. (Adesea substantivat) Mândru, falnic, măreţ; trufaş, sfidător, obraznic. ♢ (Adverbial) Priveşte semeţ. 2. Îndrăzneţ, curajos; plin de avânt, de elan; avântat. [Var.: (reg.) suméţ, -eáţă adj.] – Cf. sl. s ŭ m ĕ t i.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SFIÉŢ, SFIÁŢĂ, sfieţi, -e, adj. (Înv.) Sfios. [Pr.: sfi-eţ] – Sfii + suf. -eţ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SOŢÍE, soţii, s.f. 1. Femeie măritată considerată în raport cu bărbatul ei; nevastă, soaţă. ♦ (Înv.) Soţ, bărbat. ♦ (Pop.) Perechea unui animal. 2. (Pop.) Tovarăş, însoţitor; prieten. 3. (Pop.) Soţ (3). – Soţ + suf. -ie.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SINÉŢ, sineţi, s.m. (Iht.; reg.) Plătică1. – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

STRUŢ1, struţi, s.m. Pasăre alergătoare mare de stepă, cu picioare lungi şi puternice, cu gât lung şi golaş, cu aripi mici, inapte pentru zbor, cu pene frumoase, moi, negre sau brune-cenuşii, întrebuinţate ca podoabă, care trăieşte îndeosebi în regiunile tropicale ale Africii (Struthio camelus). ♢ Expr. (A avea) stomac de struţ = (a avea) stomac mare, rezistent, care digeră bine. – Din it. struzzo.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

STRUŢ2, struţuri, s.n. (Reg.) Buchet de flori. – Din struţ1 (cu sensul după germ. Strauss „struţ1” şi „buchet”).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SUMÉŢ, -EÁŢĂ adj. v. semeţ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CRUŢÁ, cruţ, vb. I. Tranz. 1. A ierta, a scuti (de pedeapsă); a se îndura de ..., a avea milă. ♢ Expr. A cruţa viaţa cuiva = a lăsa pe cineva în viaţă (după ce-i fusese hotărâtă moartea). 2. A trata (pe cineva) cu înţelegere; a menaja. ♦ A păzi, a feri. 3. A folosi, a consuma un obiect cu prevedere; a economisi. 4. (Înv.) A se codi, a ezita. – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CUARŢ, cuarţuri, s.n. Bioxid natural de siliciu, care se găseşte în roci în stare neconsolidată (ca nisip) sau în formă de cristale hexagonale, transparente şi incolore (în stare pură) sau diferit colorate (când conţin şi substanţe străine), utilizat în tehnică, în industria optică, în industria materialelor refractare, la bijuterii etc. [Var.: cvarţ s.n.] – Din germ Quarz, fr. quartz.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CVARŢ s.n. v. cuarţ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CRANŢ interj. Cuvânt care imită zgomotul produs de un ronţăit. – Onomatopee.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

GLANŢ s. n. bustul pieilor ginisate (date cu lac); pielea însăşi. (< germ. Glanz)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

COTÉŢ, coteţe, s.n. Adăpost pentru păsări, porci sau câini, făcut din scânduri sau din zid. ♢ Expr. (Ir.) A pune (pe cineva) la coteţ = a pune (pe cineva) la îngrăşat, a îndopa. ♦ Fig. Închisoare. 2. Capcană pentru prins peşte în iazurile acoperite cu stuf, făcută din nuiele împletite cu papură şi prevăzută cu o deschidere îngustă întoarsă înăuntru, astfel încât peştele, odată intrat în ea, să nu mai poată ieşi. [Var.: coteáţă s.f.] – Din sl. kotĩcĩ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CUCÚŢ, cucuţi, s.m. (Reg.) Cuculeţ. – Cuc + suf. -uţ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CUIÚŢ, cuiuţe, s.n. (Reg.) Cuişor (1). [Pr.: cu-iuţ] – Cui + suf. -uţ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CUPÉŢ, cupeţi, s.m. (Reg.) Negustor. – Din sl. kupĩcĩ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

A (se) ameţi ≠ a (se) dezmeţi, a (se) dezmetici

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

A (se) lăţi ≠ a (se) îngusta

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

A amuţi ≠ a se auzi

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

Beţie ≠ trezie

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

Ceţos ≠ limpede, clar, lămurit

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

Citeţ ≠ ilizibil, neciteţ

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

Faţă ≠ spate

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

Isteţ ≠ bleg, greoi, neghiob, prost, prostănac, redus, tâmp, tont, molâu, molatic, mărginit, nătâng, năuc

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

Puţin ≠ mult

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ULIÚŢ s. v. coroi, uliu.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢULÚC s. v. moţ.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢUGÚI s. ţuguitură, (reg.) ţuţui. (~ul unui obiect.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢUCÁT s. v. sărut, sărutare, sărutat.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢUCÁL s. v. oală de noapte.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢOÁLE s. pl. v. boarfe.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢÂŢ s. v. pitulice, purceluşă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢÂNC s. v. puşti.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢÂMP s. v. coapsă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢIUŞ s. v. ciuf.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢIVLÍ vb. v. răcni, striga, ţipa, urla, zbiera.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢIUÍT s. v. ţiuitură.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢIPÁR s. (IHT.; Misgumus fossilis) (pop.) chişcar, (reg.) şerpar, (pdn Mold.) şarpe.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢIPÁR s. v. anghilă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢINÚT s. v. judeţ.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢINÚT s. 1. v. loc. 2. v. regiune. 3. regiune, (înv.) latură. (Depresiune într-un ~ muntos.) 4. parte, regiune. (Vezi cum e şi prin alte ~uri.) 5. regiune, zonă, (înv.) oblastie, olat. (În ~urile calde.) 6. v. teritoriu. 7. v. meleag.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢINTÍ vb. 1. a ochi, a viza, (rar) a aţinti, (pop.) a chiti, (reg.) a ţeli, a ţelui, (înv.) a chiorî, a însemna. (A ~ un obiectiv, înainte de a trage.) 2. v. îndrepta. 3. v. aţinti. 4. v. aspira.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢIMÉT s. v. scorţişoară.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢIGÁN s. 1. rom, (pop.) arapină, (fam. depr.) cioară, cioroi. (E ~ de origine.) 2. ţigan nomad = corturar, şătrar, (rar) şătraş.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢIGÁN adj. v. ţigănesc.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢICNÍ vb. v. înnebuni.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢICUÍ vb. v. mişca, zvâcni.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢÍBĂ interj. v. marş.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢÍCĂ s. v. băieţaş, băieţel, copilaş.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢESÚT s. I. 1. ţesere. (~ul pânzei.) 2. ţesătorie, (înv.) ţesătură. (Învaţă ~ul.) II. (ANAT.) ţesut acoperitor v. ţesut de apărare; ţesut de apărare = ţesut acoperitor; ţesut embrionar = ţesut meriste-mic; ţesut fundamental v. ţesut trofic; ţesut meristemic = ţesut embrionar; ţesut trofic = ţesut fundamental.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢEPÓS adj. 1. v. spinos. 2. v. înţepător.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢELUÍ vb. v. ochi, ţinti, viza.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢÉLER s. v. telină.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢÉCHE s. v. căpuşă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢĂRM s. (GEOGR.) 1. liman, litoral, mal, margine, (înv.) pristanişte, vad. (A petrecut vacanţa pe ~ul Mării Negre.) 2. coastă, mal. (Pe ~ul Oceanului Atlantic.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢÁPUL s. art. v. capricornul.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢÁRĂ s. 1. v. stat. 2. v. putere. 3. v. patrie. 4. (IST.) (Mold.) câmp, ocol. (~ Făgăraşului.) 5. v. popor.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TUŢÍE s. v. doză.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TÂRŢ interj. v. pârţ.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞTUŢ s. (TEHN.) tubulură.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞTUŢ s. v. carabină.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞPIŢ s. v. blacheu, dantelă, trior, vânturătoare.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞORŢ s. 1. (reg.) şolorof, şvartug. (~ul bruta-rului.) 2. (Mold.) pestelcă. (~ din portul popular feminin.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞLÍŢ s. 1. prohab. (~ la pantaloni.) 2. (TEHN.) (reg.) ţinc. (~ într-o piesă de lemn.) 3. (MIN.) tăietură. (~ într-un strat.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞANŢ s. v. bazaconie, bizarerie, bâzdâganie, ciudăţenie, curiozitate, drăcie, drăcovenie, minunăţie, năstruşnicie, năzdrăvănie, poznă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞANŢ s. 1. (prin Mold. şi Bucov.) hindichi.(A săpa un ~.) 2. v. tranşee.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

FORŢÁ vb. tr. 1. a sili, a constrânge, a obliga (pe cineva, la ceva). o a ~ cuiva mâna = a constrânge pe cineva să facă ceva; a ~ nota = a întrece măsura. 2. a sparge, a strica, a deschide violent (o închizătoare); a umbla puternic, cu forţă. (< fr. forcer, it. forzare)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

STRUŢ s. v. buchet, mănunchi.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

-FIŢÍE elem. „vegetaţie”, „excrescenţă”, „proliferare”. (< fr. -phytie, cf. gr. phyton, plantă)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

SOŢÚC s. v. bărbăţel, soţior.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SOŢÍE s. v. aliat, amic, asociaţie, asociere, bărbat, însoţitor, întovărăşire, părtaş, pereche, prieten, soţ, tovarăş, tovără-şie.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SOŢÍE s. nevastă, (rar) doamnă, (astăzi rar) soaţă, (înv. şi pop.) muiere, (pop.) boreasă, femeie, (înv.) damă, madamă, soţ, (fam.) babă, consoartă, jumătate, pereche, (eufemistic) dânsa (art.).

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SORŢI s. pl. v. şansă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SORŢI s. pl. v. recrutare.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SMALŢ s. v. email.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SLUŢÍ vb. v. desfigura.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SIMŢÍ vb. 1. a percepe. (A ~ un miros plăcut.) 2. a adulmeca. (L-au ~ câinii.) 3. a avea. (A ~ ameţeli.) 4. a încerca, a trăi. (A ~ un sentiment de jenă.) 5. a anticipa, a intui, a presimţi, (fig.) a mirosi. (A ~ ceea ce avea să se întâmple.) 6. a se repercuta, a se resimţi. (Unele efecte se ~ până la el.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SFIÉŢ adj. v. ruşinos, sfiicios, sfios, timid.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SFANŢ s. v. ban, franc, gologan, para.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SFANŢ s. 1. v. pitac. 2. (înv. şi reg.) husăş. (Vechea monedă maghiară numită ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SEMÉŢ adj. 1. v. falnic. 2. v. avântat. 3. v. curajos. 4. mândru, ţanţoş, (pop.) dârz, fălos. (Un mers ~.) 5. fudul, grandoman, infatuat, încrezut, înfumurat, îngâmfat, megaloman, mândru, orgolios, trufaş, ţanţoş, vanitos, (livr.) prezumţios, suficient, (înv. şi pop.) măreţ, (pop. şi fam.) ţâfnos, (pop.) falnic, fălos, închipuit, (înv. şi reg.) pâşin, (prin Ban.) măros, (prin Mold.) nărtos, (înv.) fumuros, preaînălţat, zadarnic, (fig.) băţos, înţepat, scrobit. (Ce te ţii aşa ~?) 6. mândru, orgolios, trufaş, (rar) superb. (Manifestă un ~ dispreţ pentru cei din jur.) 7. v. obraznic.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

RUGÚŢ s. v. ruguşor.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

RÂÚŢ s. v. pârâu, râuleţ, râuşor.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

REŢEÁ s. v. dantelă, intrigă, maşinaţie, uneltire.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

REŢEÁ s. 1. plasă. 2. (ANAT.) ciur. (~ la stomacul rumegătoarelor.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

RÁŢIE s. v. porţie.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

RÁŢĂ s. v. ploscă, urinar.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PÚŢUL s. art. v. pegas.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PUŢÚI vb. v. admonesta, aranja, certa, dăscăli, dichisi, dojeni, face, ferchezui, găti, împodobi, lustrui, moraliza, mus-tra, spilcui, văcsui.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PUŢÓI s. v. sângele-voinicului, ţoi.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PUŢÍN adj., adv. 1. adj. insuficient. (Oaste ~ ă; bani ~ i.) 2. adj. (înv.) scurt. (A scris în ~ cuvinte totul.) 3. adv. v. prost. 4. adj. v. câtva. 5. adv. niţel, (pop.) oleacă, (înv.) oarece, oareşice. (Stai ~!) 6. adv. v. câtva. 7. adj. scurt. (În ~ vreme voi fi la tine.) 8. adv. v. rar. 9. adv. v. uşor. 10. adv. v. întrucâtva. 11. adv. v. cam. 12. adj. v. redus. 13. adj. v. slab.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PUŢÁR s. v. fântânar.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PUNŢI s. pl. v. crivac.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ERZÁŢ s. n. surogat (de cafea). (< germ. Ersatz)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

PUIÚŢ s. 1. v. puişor. 2. v. pernuţă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PUIŢÍ vb. v. înmulţi, prăsi, procrea, repro-duce.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PUIÉŢ s. v. copil.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PRINŢ s. v. principe.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ENÚNŢ s. n. 1. formulare a unei idei, a unui înţeles. 2. (mat.) formulare a datelor unei probleme. (< enunţa)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

-ÉNŢĂ elem. -ant2.

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

POŢÓC s. v. guzgan, piron, şobolan.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

POHÓŢ s. v. codos, mijlocitor, proxenet.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PODÚŢ s. v. poduleţ, scobar.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PODÍŢ s. v. poduleţ.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PODÉŢ s. podişcă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PODÉŢ s. v. pod, scobar.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PÂRŢ interj., s. 1. interj. (reg.) târţ! 2. s. (FIZIOL.) gaz, vânt, (pop.) băşină, fâsâială, (prin Bucov. şi Maram.) târtâită, (fam.) pam.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PÍŢUR s. v. ochiul-boului, pitulice.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PINÚŢ s. v. pin.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PICÚŢ s. v. piculeţ, picuşor.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PEŢÍT s. v. peţire.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PĂŢÍ vb. 1. (Olt.) a o împătra, (înv.) a o împlini, (fam.) a o sfecli. (De data asta ai ~t-o!) 2. v. îndura.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

OULÉŢ s. ouşor, (reg.) ouţ.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

OŢIÓS adj. v. ineficace, ineficient, infructuos, inutil, nefolositor, netrebuincios, neutil, van, zadarnic.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

OŢETÍ vb. v. acri.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

OŢELÍ vb. 1. v. căli. 2. a căli, (reg.) a pânzui. (A ~ tăişul unui instrument metalic.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

OŢELÍ vb. v. ameţi, chercheli, fortifica, îmbăta, întări, turmenta.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

OŢÉLE s. pl. v. amnar.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ORBÉŢ adj., s. v. nevăzător, orb.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ORBÉŢ s. v. cârtiţă, sobol.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

OPÁIŢ s. (pop.) poponeţ, văpaie, văpaiţă, (reg.) şterţ, (Transilv. şi Maram.) meci, (prin Olt., Transilv. şi Mold.) sfeşnic. (Odaie luminată de un ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

OMEŢÍ vb. v. înnămeţi, întroieni, înzăpezi, nămeţi, troieni.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

OÍŢĂ s. 1. (ZOOL.) (pop.) oişoară. 2. (BOT.; Anemone silvestris) (reg.) dediţei-de-pădure (pl.), dediţei-săl-batici (pl.).

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

OÍŢĂ s. v. floarea-paştelui, pâinişoară, scatiu, sisinei, sticlete.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

OCHÉŢ s. v. laţ, ochi.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

OBRÁŢ s. (înv.) trăsură. (~ul era o unitate de măsură agrară egală cu 6 prăjini.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

OBLÉŢ s. (IHT.) 1. (Alburnus alburnus) albişoară, sorean, (reg.) arvat, sabiţă, săbioară, soreancă, soreaţă, sureatcă, uclei, (Dobr.) stoicesc, (Munt.) stoiceţ. 2. obleţ-mare (Chalcaburnus chalcoides) = (pop.) ţuşcov.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

OBLÉŢ s. v. caracudă, caras.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

NUCÚŢ s. v. nucşor.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

NORÚŢ s. v. norişor.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

NIŢÉL adj., adv. 1. adj. v. câtva. 2. adv. v. câtva. 3. adv. v. puţin. 4. adv. v. întrucâtva. 5. adv. v. cam.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

NESÁŢ s. 1. v. lăcomie. 2. aviditate, lăcomie, poftă. (Privea cu ~ la ...)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

NEMŢÍ vb. v. germaniza.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

NEGÓŢ s. v. comerţ.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

NEGÓŢ s. v. afacere, chestiune, interese, marfă, problemă, produs, treabă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

NEAMŢ s. v. german.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MUŢÍE s. v. mutism, muţenie, tăcere.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MULŢÍ vb. v. creşte, înmulţi, mări, ridica, spori, urca.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MOŢÓC s. v. coc, moţ.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MOŢÁT adj. 1. (reg.) cucuiat, (Ban. şi Transilv.) pupuiat. (Găină ~.) 2. ţuguiat, (reg.) ţogoşat. (Căciulă ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MIŢÓS adj. flocos, lăţos, păros, (pop.) viţos, (reg.) biţos. (Sarică ~oasă.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MÍŢĂ s. codină, (reg.) miezură, tuşinătură. (~ este lâna de calitate inferioară.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MIRÉŢ s. v. ginere, mire.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MINŢÍ vb. 1. (fam. fig.) a se bărbieri. (Nu mai ~ atâta!) 2. (reg. şi fam.) a minciuni, (fam.) a tromboni. (Te rog să nu mă ~!) 3. v. înşela. (I-a ~ cu vorbe frumoase.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MICÚŢ adj. 1. mititel, (pop.) micşor, micşorel, micutel, micuţel, (reg.) michiţ, mititioc. (Un obiect ~.) 2. scurticel, (pop.) micşor, (înv. şi reg.) scurtişor, (reg.) scurtuţ. (O haină cam ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

LUMÉŢ adj., s. v. chefliu, petrecăreţ.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

LÚBIŢ s. (BOT.; Camelina sativa) (reg.) gălbenuş, oul-inului.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

LOCÚŢ s. v. placentă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

LINŢI s. pl. v. cisticerci.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

LIBÚŢ s. v. nagâţ.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

LĂŢÍ vb. 1. v. extinde. 2. v. răspândi. 3. a circula, a se extinde, a se împrăştia, a se întinde, a se propaga, a se răspândi, a se transmite, (înv.) a se răşchira, a se tinde. (Vestea, zvonul se ~ din gură în gură.) 4. a (se) difuza, a (se) duce, a (se) împrăştia, a (se) întinde, a (se) propaga, a (se) răspândi, a (se) transmite, (rar) a (se) vehicula, (înv.) a (se) povesti, a (se) vesti. (Ştirea s-a ~ peste tot.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

JUDÉŢ s. v. acţiune, animozitate, cauză, ceartă, conflict, decizie, dezacord, dezbinare, diferend, discordie, discuţie, disensiune, dispută, divergenţă, gâlceavă, hotărâre, învrăjbire, judecată, judecător, litigiu, neînţelegere, primar, proces, sentinţă, verdict, vrajbă, zâzanie.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

JUDÉŢ s. 1. (IST.) şoltuz, (prin Mold.) voit. (~ al unui oraş.) 2. (înv.) sud, (înv., în Bucov.) beţârc, (înv., în Transilv.) comitat, (înv., în Mold.) ţinut, (înv., în Transilv.) varmeghie. (~ul Bihor.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

JOCÚŢ s. v. joculeţ, jocuşor.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

IUŢIT adj. v. accelerat.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

IUŢÍT adj. v. călit, oţelit.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

IŢÁRI s. pl. (reg.) strâmţari (pl.). (Ţăran îmbrăcat cu ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ISTÉŢ adj. 1. v. îndemânatic. 2. v. inteligent. 3. v. sprinten.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

IGRÉŢ s. v. lăutar, scripcar, violonist, viorist.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

IEDÚŢ s. (ZOOL.) iedişor, ieduleţ.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

HUŢÁN s., adj. 1. s. huţul. (Un ~ din Bucovina.) 2. adj. huţănesc. (Cal ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

HUŢÚL s. v. huţan.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

HOŢÍE s. 1. v. furt. 2. v. fraudă. 3. v. escrocherie.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

HORÉŢ s. v. ostreţ.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

HÂRŢ s. v. guzgan, şobolan.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

HĂŢÍ vb. v. smuci, zgâlţâi.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

HARŢI s. pl. (BIS.) cârneleagă, (pop.) dulcele Crăciunului, săptămâna cărnii, săptămâna clisei, săptămâna curată, săptămâna de praguri, săptămâna hârţească, săptămâna hârţii, săptămâna împestriţată, săptămâna învârstată, săptămâna mistreaţă, săptămâna tărcată, săptămâna vârstată.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

GUIŢÁ vb. v. grohăi.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

GLONŢ s. 1. v. cartuş. 2. (pop.) plumb, (Transilv. şi Ban.) şiret. (Ciuruit de ~oanţe.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CUARŢ s. n. mineral răspândit în natură în stare amorf în nisip sau sub formă de cristale transparente ori divers colorate. (< germ. Quarz, fr. quartz)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

FORŢÁ vb. 1. v. constrânge. 2. v. nevoi. 3. v. supune. 4. a condamna, a constrânge, a obliga, a sili, (pop.) a osândi. (M-a ~ la inactivitate.) 5. v. strădui. 6. a încerca, a se sforţa, a se sili, a se strădui. (Se ~ să-i câştige bunăvoinţa.) 7. v. opinti. 8. a sili. (Nu ~ piciorul!) 9. a sparge, a strica, a viola, (înv.) a silnici. (A ~ încuietoarea uşii.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

FÍŢĂ s. (mai ales la pl.) capriciu.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

FÁŢĂ s. v. culoare, masă, personaj, vopsea.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

FÁŢĂ s. 1. v. obraz. 2. figură, fizionomie, obraz, oval, profil. (O ~ cunoscută.) 3. obraz, ochi (pl.). (Se spală pe ~.) 4. v. fízionomie. 5. v. persoană. 6. v. avers. 7. v. recto. 8. v. pagină. 9. v. faţadă. 10. acoperitoare, învelitoare. (~ la un fotoliu.) 11. faţă de masă = (înv. şi reg.) masă, peşchir, pânzătură, (reg.) măsai, mesală, mesanică, (Ban. şi Transilv.) măsar, măsăriţă, (Ban.) măsărnică, (Transilv. şi Maram.) măsoaie. (O ~ de in.) 12. v. înfăţişare. 13. învelitoare, (prin Transilv. şi Maram.) sac, (prin Transilv.) tăbuieţ. (~ de pernă.) 14. v. suprafaţă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ERZÁŢ s. v. surogat.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ENÚNŢ s. formulă. (Un ~ matematic.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

DRÉŢE s. (BOT.; Nymphaea lotus thermalis) dumi-necea, lotus, (reg.) gălbenele (pl.), scrântitoare.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

DINŢÁ vb. v. zimţui.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CUŢÍT s. v. intervenţie chirurgicală, ope-raţie.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CUŢÍT s. 1. (pop.) custură, (arg.) şindel, şuriu. (Un ~ pentru tăiat pâinea.) 2. (MED.) bisturiu. 3. (TEHN.) limbă, (pop.) bătător, condei, fofelniţă, (reg.) cordenci. (~ la meliţă.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CUPÉŢ s. v. comerciant, negustor.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CUIÚŢ s. v. cuişor.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CUARŢ s. (MIN.) (reg.) bicaş, (Ban.) beică.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CRUŢÁ vb. 1. v. absolvi. 2. a menaja, (înv. fig.) a înconjura. (Îl ~ cât putea de griji.) 3. v. menaja. 4. v. precupeţi.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CRUŢÁ vb. v. codi, ezita, pregeta, şovăi.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

COVÍŢ interj. v. groh, guiţ.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

COTÉŢ s. v. leasă, ostreţ.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

COTÉŢ s. (Mold. şi Bucov.) coştereaţă, (Mold., Transilv. şi Olt.) poiată. (~ de porci, de păsări.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CONÉŢ s. v. cap, capăt, final, fine, încheiere, sfârşit.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CODÁŢ s. v. câşiţă, strepede.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CLÓŢA s. art. v. pleiadele.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CLONŢ s. v. cioc.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CLONŢ s. v. gură.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CLANŢ s. v. cioc, clonţ, plisc.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CITÉŢ adj. clar, descifrabil, desluşit, (livr.) lizibil. (Un scris ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CITÉŢ s. v. anagnost, cititor.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CEŢÓS adj. (MET.) înceţoşat, înnegurat, nebulos, neguros, pâclos, (rar) neguratic, neguriu. (Vreme ~oasă.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BUNÚŢ adj. v. bunicel, bunişor.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BRANŢ s. (Mold.) taban. (~ la încălţăminte.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BOŢÍT adj. v. şifonat.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BOŢÍT adj. v. creţ, cutat, încreţit, ridat, zbârcit.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BIŢÓS adj. v. flocos, lăţos, miţos, păros.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BEŢÍV s., adj. v. alcoolic.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BEŢÍE s. v. sălbăţie.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BEŢÍE s. I. 1. îmbătare. (~ lui a fost rapidă.) 2. v. ebrietate. 3. v. alcoolism. 4. chef, (înv.) băutură. (A făcut o ~ de pomină.) II. (MED.) beţie albă v. toxicomanie.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

AŢIPÍ vb. a dormita, a moţăi, a picoti, a piroti, (livr.) a somnola, (înv. şi reg.) a aromi, a somnora, (reg.) a ajumi, a mătăli, a mocăi, a ochi, a picura, a pircoti, (Transilv.) a chircoti, (Mold.) a clipoci, (prin Olt.) a mocota, (Transilv.) a ştiulbica.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ARŢÁR s. v. brâglar.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ARŢÁG s. 1. (înv. şi pop.) ţâfnă. (E plin de ~.) 2. (IST.) (înv.) harţă. (~ul era o încăierare uşoară între forţe armate inamice.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ARŢÁR s. (BOT.) 1. (Acer platanoides) (rar) platan, (reg.) velniş. 2. arţar tătăresc v. gladiş.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ANÚNŢ s. 1. afiş, înştiinţare, (livr.) placat, (pop.) afipt, (înv.) publicaţie. (Un ~ indica orarul.) 2. v. comunicare.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

AMUŢÍ vb. 1. v. muţi. 2. v. înceta.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

AMEŢÍ vb. 1. v. buimăci. 2. v. îmbăta.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ALBÉŢ s. v. alburn.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

VINÚŢ s. v. vinişor.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

VINÚŢ s. v. suliţică.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

VÍŢĂ s. 1. (BOT.; Vitis) vie. (Frunză de ~; plantează ~.) 2. (BOT.) viţă de vie (Vitis vinifera, riparia etc.) = (reg.) acrid, loază, poamă. 3. (BOT.) viţă sălbatică (Vitis hederacea) = (rar) viţă de Canada, (pop.) viţă puturoasă, (reg.) aguridar. 4. (BOT.) coardă. (Butucul de vie are mai multe ~.) 5. v. neam. 6. v. familie. 7. v. urmaş.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

VÍŢĂ s. v. şuviţă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

VIŢEÁ s. (ZOOL.) viţică.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

VIŢÓS adj. v. flocos, lăţos, miţos, păros.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

VORÉŢ s. v. curte, ogradă, staul.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ZBANŢ s. v. ventuză.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ZEŢÁR s. v. culegător.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ZEŢUÍ vb. v. culege.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ZIMŢÁ vb. a cresta, a dinţa, a zimţui. (A ~ muchia unei piese metalice.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ZIMŢI s. pl. v. tindeche.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

acrúţ adj. m. (sil. -cruţ), pl. acrúţi; f. sg. acrúţă, pl. acrúţe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

agnéţ s. n., pl. agnéţe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

albéţ adj. m., pl. albéţi; f. sg. albeáţă, pl. albéţe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

albéţ s. n., pl. albéţe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

albúţ adj. m., pl. albúţi; f. sg. albúţă, pl. albúţe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ameţí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. ameţésc, imperf. 3 sg. ameţeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. ameţeáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

amuţá (a asmuţi) vb., ind. prez. 1 sg. amúţ, 3 sg. amúţă; conj. prez. 3 sg. şi pl. amúţe; ger. amuţând

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

amuţí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. amuţésc, imperf. 3 sg. amuţeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. amuţeáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

anúnţ s. n., pl. anúnţuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

arţág s. n., pl. arţáguri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

arţár s. m., pl. arţári

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

aţíne vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. aţín, 1 pl. aţínem, imperf. 3 sg. aţineá; conj. prez. 3 sg. şi pl. aţínă; ger. aţinând; part. aţinút

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

aţipí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. aţipésc, imperf. 3 sg. aţipeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. aţipeáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

beţíe s. f., art. beţía, g.-d. art. beţíei; pl. beţíi, art. beţíile

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

beţív adj. m., s. m., pl. beţívi; f. sg. beţívă, pl. beţíve

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

bizéţ s. n., pl. bizéţuri/bizéţe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

boţóg s. m., pl. boţógi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

branţ s. n., pl. bránţuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

braţá vb., ind. prez. 1 sg. braţéz, 3 sg. şi pl. braţeáză

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

bunúţ adj. m., pl. bunúţi; f. sg. bunúţă, pl. bunúţe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

cáţă (băţ, persoană rea) s. f., g.-d. art. cáţei; pl. cáţe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ceţós adj. m., pl. ceţóşi; f. sg. ceţoásă, pl. ceţoáse

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

citéţ adj. m., pl. citéţi; f. sg. citeáţă, pl. citéţe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

citéţ s. m., pl. citéţi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

clanţ interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

clanţ s. n., pl. clánţuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

clonţ s. n., pl. clónţuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

conéţ s. n.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

coréţ s. n., pl. coréţe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

cotéţ s. n., pl. cotéţe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

covíţ interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

cranţ interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

cruţá vb., ind. prez. 1 sg. cruţ, 3 sg. şi pl. crúţă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

cuarţ s. n., pl. cuárţuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

cucúţ s. m., pl. cucúţi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

cuiúţ s. n., pl. cuiúţe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

cupéţ s. m., pl. cupéţi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

curúţ s. m., pl. curúţi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

cuţít s. n., pl. cuţíte

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

delúţ s. n., pl. delúţe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

dinţá vb., ind. prez. 1 sg. dinţéz, 3 sg. şi pl. dinţeáză

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

dorúţ s. n.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

dréţe s. f., art. dreţeá, g.-d. art. dréţei; pl. dréţe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

enúnţ s. n., pl. enúnţuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

erzáţ s. n., pl. erzáţuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

fáţă s. f., g.-d. art. féţei; pl. féţe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

firúţ s. n., pl. firúţe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

fíţă s. f., pl. fíţe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

forţá vb., ind. prez. 1 sg. forţéz, 3 sg. şi pl. forţeáză

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ghinţ s. n., pl. ghínţuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

glanţ s. n., pl. glánţuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

glonţ s. n., pl. gloánţe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

golúţ adj. m., pl. golúţi; f. sg. golúţă, pl. golúţe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

guiţá vb., ind. prez. 3 sg. şi pl. guíţă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

harţi s. m. pl.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

hăţí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. hăţésc, imperf. 3 sg. hăţeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. hăţeáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

hâţa interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

horéţ s. n., pl. horéţe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

hoţíe s. f., art. hoţía, g.-d. art. hoţíei; pl. hoţíi, art. hoţíile

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

hoţít s. n.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

huiţá vb. (sil. hu-i-), ind. prez. 3 sg. huíţă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

huţán adj. m., s. m., pl. huţáni; f. sg. huţánă, pl. huţáne

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

huţúl s. m., adj. m., pl. huţúli; f. sg. huţúlă, g.-d. art. huţúlei, pl. huţúle

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

iedúţ s. m. (sil. ie-), pl. iedúţi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

istéţ adj. m., pl. istéţi; f. sg. isteáţă, pl. istéţe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

iţári (pantaloni) s. m. pl.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

iubéţ adj. m., s. m., pl. iubéţi; f. sg. iubeáţă, pl. iubéţe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

iuţár s. m., pl. iuţári

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

jocúţ s. n., pl. jocúţuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

judéţ (primar, judecător) s. m., pl. judéţi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

judéţ (unitate administrativ-teritorială, judecată) s. n., pl. judéţe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

lapţi (la peşti) s. m. pl.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

lăţí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. lăţésc, imperf. 3 sg. lăţeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. lăţeáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

linţi (cisticerci) s. m. pl.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

líţă s. f., g.-d. art. líţei; pl. líţe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

luméţ adj. m., pl. luméţi; f. sg. lumeáţă, pl. luméţe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

marţi s. f., art. márţea; pl. marţi, art. márţile

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

micúţ adj. m., pl. micúţi; f. sg. micúţă, pl. micúţe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

minţí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. mint, imperf. 3 sg. minţeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. míntă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

míţă s. f., g.-d. art. míţei; pl. míţe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

miţós adj. m., pl. miţóşi; f. sg. miţoásă, pl. miţoáse

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

miţuí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. miţuiésc, imperf. 3 sg. miţuiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. miţuiáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

moţóc s. n., pl. moţoáce

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

muţíe s. f., art. muţía, g.-d. muţíi, art. muţíei

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

muţíu adv.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

neamţ s. m., pl. nemţi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

negóţ s. n., pl. negóţuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

nemţí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. nemţésc, imperf. 3 sg. nemţeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. nemţeáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

nesáţ s. n.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

niţél adj. m., pl. niţéi; f. sg. niţícă, pl. niţéle

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

norúţ s. m., pl. norúţi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

nucúţ s. m., pl. nucúţi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

obléţ s. m. (sil. -bleţ), pl. obléţi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

obráţ s. n. (sil. -braţ), pl. obráţe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ochéţ (nav.) s. m., pl. ochéţi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ochéţ/ochéte (laţ; ochi de geam, bulboană) s. m., pl. ochéţi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

oíţă s. f., g.-d. art. oíţei; pl. oíţe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

omeţí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. omeţésc, 3 sg. omeţéşte, imperf. 3 sg. omeţeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. omeţeáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

opáiţ s. n. (sil. -pa-iţ), pl. opáiţe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

orbéţ adj. m., (persoană) s. m., pl. orbéţi; f. sg. orbeáţă, pl. orbéţe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

oţéle (ţinte, mecanism al puştii) s. n. pl.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

oţelí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. oţelésc, imperf. 3 sg. oţeleá; conj. prez. 3 sg. şi pl. oţeleáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

oţetí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. oţetésc, imperf. 3 sg. oţeteá; conj. prez. 3 sg. şi pl. oţeteáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

oţiós adj. m. (sil. -ti-os), pl. oţióşi; f. sg. oţioásă, pl. oţioáse

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ouléţ s. n., pl. ouléţe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

parţi (populaţie iraniană) s. m. pl. (sg. pari)

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

păţí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. păţésc, imperf. 3 sg. păţeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. păţeáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

pârţ interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

pârţ s. n., pl. pârţuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

peţít s. n.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

picúţ s. n.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

podéţ s. n., pl. podéţe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

podúţ (zool.) s. m., pl. podúţi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

podúţ (podeţ) s. n., pl. podúţuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

pohóţ s. m., pl. pohóţi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

prinţ s. m., pl. prinţi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

puiúţ s. m., pl. puiúţi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

puţár s. m., pl. puţári

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

puţín adj. m., pl. puţíni; f. sg. puţínă, pl. puţíne

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

puţín s. n.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

rábiţ s. n.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ráţă s. f., g.-d. art. ráţei; pl. ráţe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ráţie s. f. (sil. -ţi-e), art. ráţia (sil. -ţi-a), g.-d. art. ráţiei; pl. ráţii, art. ráţiile (sil. -ţi-i-)

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

reţeá s. f., art. reţeáua, g.-d. art. reţélei; pl. reţéle

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

riţuí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. riţuiésc, imperf. 3 sg. riţuiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. riţuiáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

scoţi s. m. pl.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

seméţ adj. m., pl. seméţi; f. sg. semeáţă, pl. seméţe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

sfanţ s. m., pl. sfanţi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

sfiéţ adj. m., pl. sfiéţi; f. sg. sfiáţă, pl. sfiéţe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

simţí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. simt, imperf. 3 sg. simţeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. símtă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

sluţí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. sluţésc, imperf. 3 sg. sluţeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. sluţeáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

smalţ s. n., (feluri, obiecte) pl. smálţuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

sorţi s. m. pl.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

soţíe s. f., art. soţía, g.-d. art. soţíei; pl. soţíi, art. soţíile

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

struţ (pasăre) s. m., pl. struţi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

struţ (buchet de flori) s. n., pl. strúţuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şanţ s. n., pl. şánţuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şliţ s. n., pl. şlíţuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şorţ s. n., pl. şórţuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şpiţ (zool.) s. m., pl. şpiţi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şpiţ (tehn., tipogr.) s. n., pl. şpíţuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ştuţ s. n., pl. ştúţuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţapáp s. n., pl. ţapápe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

Ţápul (astron.) s. pr. m. art.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţarát s. n., pl. ţaráte

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţáră s. f., g.-d. art. ţării; pl. ţări

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţărm s. n., pl. ţărmuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţânc s. m., pl. ţânci

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţârc interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţâţ interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţepós adj. m., pl. ţepóşi; f. sg. ţepoásă, pl. ţepoáse

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţesút s. n., (biol.) pl. ţesúturi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţéţe s. f. invar.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţevár s. n., pl. ţeváre

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţevós adj. m., pl. ţevóşi; f. sg. ţevoásă, pl. ţevoáse

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţevuí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. ţevuiésc, imperf. 3 sg. ţevuiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. ţevuiáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţíbă/ţíba interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţícă s. m. invar.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţicní vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. ţicnésc, imperf. 3 sg. ţicneá; conj. prez. 3 sg. şi pl. ţicneáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţicuí vb., ind. prez. 3 sg. ţicuiéşte, imperf. 3 sg. ţicuiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. ţicuiáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţigán s. m., adj. m., pl. ţigáni; f. sg. ţigánă, pl. ţigáne

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţimír (călăuză) s. m., pl. ţimíri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţimír (emblemă) s. n., pl. ţimíre

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţintí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. ţintésc, imperf. 3 sg. ţinteá; conj. prez. 3 sg. şi pl. ţinteáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţinút s. n., pl. ţinúturi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţipár s. m., pl. ţipári

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţípot s. n., pl. ţípote

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţiuít s. n. (sil. ţi-u-), pl. ţiuíturi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţivlí vb. (sil. -vli), ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. ţivlésc, imperf. 3 sg. ţivleá; conj. prez. 3 sg. şi pl. ţivleáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţolét s. n., pl. ţoléturi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţucál s. n., pl. ţucále

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţugúi s. n., pl. ţugúie

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţuhál (sac) s. m., pl. ţuháli

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţulúc s. m., pl. ţulúci

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţuruí vb., ind. prez. 1 sg. ţúrui/ţuruiésc; imperf. 3 sg. ţuruiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. ţúruie/ţuruiáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţuşc adj. m., pl. ţuşti; f. sg. ţúşcă, pl. ţúşte

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţúţu interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

vináţ s. n., pl. vináţuri/vináţe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

vinúţ s. n., pl. vinúţe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

víţă s. f., g.-d. art. víţei; pl. víţe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

viţeá/viţícă s. f., g.-d. art. viţélei; pl. viţéle

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

viţél s. m., pl. viţéi, art. viţéii

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

viţós adj. m., pl. viţóşi; f. sg. viţoásă, pl. viţoáse

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

zbanţ (verigă, petic la ghete, ventuză) s. n., pl. zbánţuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

zbilţ s. n., pl. zbílţuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

zeţáj s. n., pl. zeţáje

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

zeţár s. m., pl. zeţári

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

zeţuí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. zeţuiésc, imperf. 3 sg. zeţuiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. zeţuiáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

zimţá vb., ind. prez. 1 sg. zimţéz, 3 sg. şi pl. zimţeáză

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

OCHÉŢ ~i m. Inel metalic fixat pe marginea unei găuri făcute într-o foaie de cort, într-o pânză de navă etc. pentru a nu se destrăma. [Var. ocheţe] /ochi + suf. ~eţ

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

OBRÁŢ ~e n. (în trecut) Unitate de măsură a lungimii (egală cu 26,76 m). [Sil. o-braţ] /<sl. obratu

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

OBLÉŢ ~i m. Peşte dulcicol de talie mică, cu solzi mărunţi argintii, având gura oblică; sorean, albişoară. [Sil. -o-bleţ] /oblu + suf. ~eţ

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

NIŢ//ÉL ~ícă (~éi, ~éle) şi adverbial pop. Care este în cantitate (sau măsură) mică; puţin. Să aibă ~ică răbdare. Îngăduie ~. /Orig. nec.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

NESÁŢ n. : Cu ~ a) cu poftă nepotolită; cu sete; cu aviditate; b) cu plăcere şi cu admiraţie. /ne- + saţ

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

NEGÓŢ ~uri n. Comerţ particular; negustorie. /<lat. negotium

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

NEAMŢ nemţi m. pop. Persoană care face parte din populaţia de bază a Germaniei sau este originară din Germania; german. /<sl. nĕmici

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

MOŢ//ÓC ~oáce n. reg. Pieptănătură femeiască cu părul răsucit sau împletit şi strâns la ceafă ori în creştet. /moţ + suf. ~oc

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

MOŢÁ//T ~tă (~ţi, ~te) 1) (despre păsări) Care are moţ pe cap; cu moţ. 2) (despre căciulă) Care are vârful (fundul) ascuţit; ţuguiat. 3) fig. Care manifestă prea multă îndrăzneală. ♢ A se crede mai ~ a se crede mai deştept. /v. a moţa

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

MIŢ//ÓS ~oásă (~óşi, ~oáse) (despre animale sau despre blana lor) Care are miţe multe; cu miţe multe. /miţa + suf. ~os

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A MIŢU//Í ~iésc tranz. 1) (oi, miei) A tunde de miţe. 2) pop. A bate, trăgând de păr; a părui; a flocăi; a târnui. /miţă + suf. ~ui

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

MÍŢ//Ă ~e f. 1) Lână (scurtă) tunsă pentru prima dată de pe miei. 2) Lână de calitate inferioară (tunsă de pe capul, coada şi picioarele oilor). 3) mai ales la pl. Fire lungi de lână care atârnă în smocuri. /<lat. agnicius, ~a

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A MINŢÍ mint 1. tranz. A induce în eroare (recurgând la minciuni); a face să ia un neadevăr drept adevăr; a înşela; a păcăli; a amăgi. 2. intranz. A spune minciuni; a fi mincinos; a amăgi. /<lat. mentiri

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

MARŢI f. A doua zi a săptămânii. /<lat. martis

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A LEŢU//Í ~iésc tranz. pop. A bate leaţuri. /Din leaţ

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE LĂŢ//Í pers. 3 se ~éşte intranz. 1) A deveni lat; a se face mai mare în lăţime. 2) fig. (despre ştiri, veşti) A deveni cunoscut unui cerc larg de persoane; a se răspândi; a se propaga. /Din lat

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A LĂŢ//Í ~ésc tranz. A face să se lăţească. /Din lat

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

LAPŢI m. pl. Produsele sexuale masculine la peşti. [Monosilabic] /<lat. lactes

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

JUDÉŢ ~e n. Unitate administrativ-teritorială de rang superior, având în componenţă mai multe oraşe şi comune. /<lat. judicium

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

IUŢÁR ~i m. Ciupercă comestibilă cu pălăria albă-gălbuie şi cu carnea albă, iute la gust; burete-iute. /v. a iuţi

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

IUB//ÉŢ ~eáţă (~éţi, ~éţe) şi substantival Care iubeşte mult; pătimaş în dragoste. /a iubi + suf. ~eţ

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

IŢÁRI m. la pl. Pantaloni ţărăneşti lungi, confecţionaţi din bumbac sau lână (albă). /iţă + suf. ~ar

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

IST//ÉŢ ~eáţă (~éţi, ~éţe) Care manifestă agerime a minţii şi deşteptăciune. /<sl. istici

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

HOŢÍ//E ~i f. 1) Caracter de hoţ. 2) Delict constând în însuşirea pe ascuns a bunurilor materiale străine; furt. [G.-D. hoţiei] /hoţ + suf. ~ie

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

HORÉŢ ~e n. Coş de formă cilindrică, împletit din nuiele, folosit la păstrarea în apă a peştelui prins. /Orig. nec.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

HÂŢA interj. (se foloseşte repetat pentru a reda mişcări ritmice, întrerupte sau legănate) /Onomat.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

HARŢI m. pl. Zile în perioada de post, în care se permite credincioşilor să mănânce carne. [Monosilabic] /<ngr. artzi

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A GUIŢÁ pers. 3 guíţă intranz. (despre porci) A scoate sunete repetate, prelungi şi ascuţite, caracteristice speciei; a face „guiţ-guiţ”. /Din guiţ

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

GOLÚŢ ~ă (~i, ~e) (diminutiv de la gol) Care este aproape gol. ♢ Gol-~ gol de tot. /gol + suf. ~uţ

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

GLONŢ gloánţe n. Proiectil mic pentru armele de foc manuale. ♢ ~ exploziv glonţ care explodează când loveşte ţinta. ~ trasor glonţ fosforescent, vizibil pe o mare parte a traiectoriei lui. [Var. glonte] /cf. ung. galacs

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

GLANŢ ~uri n. Lustru de pe suprafaţa pieilor finisate (uneori date cu lac). /<germ. Glanz

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

GHINŢ ~uri n. Unealtă de cizmărie cu care se lărgeşte cizma. /Orig. nec.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE FORŢ//Á mă ~éz intranz. A depune un efort maxim; a acţiona din răsputeri; a se sili. /<fr. forcer

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A FORŢ//Á ~éz tranz. 1) (fiinţe) A pune cu forţa (să facă ceva); a sili; a constrânge; a obliga; a impune. 2) (obiecte bine închise) A supune unei acţiuni violente. ~ uşa. ♢ ~ nota a) a lua notă care depăşeşte posibilităţile vocii; b) a întrece măsura în comportarea faţă de cineva. ~ uşi deschise a demonstra adevăruri bine cunoscute. 3) mil. (ape, trecători etc.) A trece efectuând operaţii de luptă. ~ râul. /<fr. forcer

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

FÁŢ//Ă féţe f. 1) Partea de dinainte a capului la om; obraz. 2) Ansamblu de trăsături specifice ale acestei părţi; chip; figură; fizionomie. ~ acră. 3) pop. Individ considerat în raport cu societatea; persoană. ♢ ~ bisericească slujitor al cultului. 4) mat. Fiecare dintre suprafeţele plane ale unui corp geometric. Feţele cubului. 5) rar Partea de deasupra a unui corp sau a unui obiect. ~a plapumei. 6) Aspect exterior. ~a Pământului. ♢ A-şi pierde ~a a se decolora. 7) Prima pagină a unei foi de hârtie. [G.-D. feţei] /<lat. facies

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ERZÁŢ ~uri n. Produs calitativ inferior substituentului având cu acesta doar o asemănare aparentă; surogat. /<germ. Ersatz

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ENÚNŢ ~uri n. 1) Propoziţie care exprimă un sens; formă lingvistică de exprimare a unei judecăţi. 2) mat. Formulare a datelor unei probleme cu indicarea celor ce trebuie aflate. /<fr. énoncé

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A DINŢ//Á ~éz tranz. (obiecte) A prevedea cu crestături în formă de dinţi. /Din dinţat

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

CUŢÍT ~e n. 1) Instrument de tăiat constând dintr-o lamă ascuţită şi un mâner. ♢ A fi la ~e cu cineva a fi duşman neîmpăcat cu cineva. A-i ajunge cuiva ~ul la os a nu mai putea suporta ceva. A avea pâinea şi ~ul în mână a avea la dispoziţie toate mijloacele pentru a face ceva. A pune cuiva ~ul la (sau în ) gât a forţa pe cineva să facă ceva. A fi pe muchie de ~ a se afla în situaţie critică. 2) Piesă care taie la diverse maşini sau unelte. /<lat. cotitus

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

CUÁRŢ ~uri n. Mineral divers colorat sub formă de cristale, folosit în industria optică şi în radiotehnică. /<germ. Quarz, fr. quartz

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A CRUŢÁ cruţ tranz. 1) (persoane) A scuti de o pedeapsă; a scuti iertând greşelile. ♢ ~ viaţa cuiva a lăsa în viaţă pe cineva după ce a fost osândit la moarte. 2) (persoane) A trata cu înţelepciune; a menaja. 3) (bani, provizii etc.) A consuma cu economie; a economisi. 4) (obiecte) A folosi cu moderaţie, pentru a avea pe mai mult timp. 5) (sănătatea, eforturi etc.) A păstra cu grijă. /Cuv. autoht.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

CRONŢ interj. (se foloseşte pentru a reda sunetul produs la sfărâmarea în dinţi a ceva tare sau uscat). /Onomat.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

CRANŢ interj. (se foloseşte pentru a reda zgomotul produs la strivirea unui obiect sau corp tare). /Onomat.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

COTÉŢ ~e n. 1) Adăpost, din scânduri sau din piatră, pentru păsări, porci etc. 2) Îngrăditură din nuiele pentru prins peşte. /<sl. kotici

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

CLONŢ ~uri n. pop. v. CLANŢ.A-şi ţine ~ul a-şi închide gura; a tăcea. /<bulg. kljunec

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

CLANŢ2 interj. (se foloseşte pentru a reda zgomotul produs de lovirea dinţilor de sus de cei de jos, de foarfece la închidere sau la deschidere etc.). /Onomat.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

CLANŢ1 ~uri n. 1) (la păsări) Organ cornos care constituie o prelungire a gurii; cioc; plisc. 2) depr. Organ al vorbirii; gură. ♢ A-şi ţine ~ul a-şi închide gura; a tăcea. /Onomat.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

CIT//ÉŢ2 ~eáţă (~éţi, ~éţe) (despre scris, texte etc.) Care se poate citi uşor; lizibil. /a citi + suf. ~

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

CITÉŢ1 ~i m. înv. Slujitor bisericesc care citeşte texte religioase în timpul serviciului divin. /<sl. ţitici

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

CEŢ//ÓS ~oásă (~óşi, ~oáse) 1) (despre timp) Care se caracterizează prin ceaţă; neguros. 2) Care este învăluit de ceaţă. Cer ~. 3) (despre ochi, privire) Care vădeşte lipsă de luciditate; împăienjenit; tulbure; neguros. 4) şi adverbial fig. (despre stil, mod de exprimare) Care este lipsit de claritate; neclar; nebulos. Fraze ~oase. /ceată + suf. ~os

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

CÁŢ//Ă2 ~e f. pop. Persoană răutăcioasă şi sâcâitoare. /Din caţa

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

CÁŢ//Ă1 ~e f. pop. Unealtă constând dintr-un băţ lung cu cârlig la vârf, cu care ciobanii prind oile. /v. a agăţa

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

BRANŢ ~uri n. Bucată de material (piele, carton, plută etc.) care se aplică în interiorul încălţămintei peste talpă. /cf. germ. Brandsohle

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

BEŢÍV ~ă (~i, ~e) şi substantival (despre persoane) Care face abuz de băuturi alcoolice; care are patima beţiei; alcoolic. /beţie + suf. ~iv

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

BEŢÍ//E ~i f. 1) Stare provocată de consumul excesiv de alcool; ebrietate. ♢ ~ rece (sau cu stupefiante) stare de intoxicaţie a organismului, provocată de consumarea unor stupefiante. 2) Patimă pentru băuturile alcoolice. A suferi de ~. 3) Petrecere cu multă băutură. 4) fig. Stare de uitare de sine, provocată de un anumit factor; exaltare cauzată de un factor, în special pozitiv. 5) fig. Cantitate foarte mare (de ceva), care vădeşte lipsă de măsură; exces. ~ de cuvinte. [Art. beţia; G.-D. beţiei; Sil. -ţi-e] /beat + suf. ~ie

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A AŢIP//Í ~ésc intranz. A fi cuprins de un somn uşor; a aromi. /<lat. attepire

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE AŢÍNE mă aţín intranz. 1) A sta în cale. 2) A merge mereu în imediata apropiere (a cuiva sau a ceva); a se ţine. 3) A sta gata pentru a prinde ceva. ♢ Aţine-te! păzeşte-te! /<lat. attenere

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A AŢÍNE aţín tranz. (persoane) A opri pentru scurt timp cu un scop premeditat. /<lat. attenere

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ARŢÁR ~i m. Arbore cu frunze late, ovale şi adânc dinţate, cu lemnul alb şi rezistent, cu fructe aripate. /<lat. arciarium

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ARŢÁG ~uri n. pop. Pornire spre ceartă; chef de ceartă. /<ung. harcag

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ANÚNŢ ~uri n. Înştiinţare, de obicei scrisă şi expusă public, cuprinzând informaţii de interes general; aviz. /v. a anunţa

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A AMUŢ//Í ~ésc intranz. 1) A pierde facultatea de a vorbi; a deveni mut. ~ de frică. 2) fig. A înceta de a se manifesta; a tăcea. Vocile ~esc. /<lat. ammutire

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A AMORŢ/Í ~ésc 1. intranz. (despre fiinţe, despre corpul sau părţi ale corpului lor) A-şi pierde (temporar) capacitatea de a reacţiona la excitanţi exteriori; a deveni insensibil; a înţepeni. 2) fig. (despre procese, suferinţe fizice etc.) A deveni mai puţin intens; a slăbi; a se atenua. 3) rar (despre unele animale) A intra în perioada de hibernare; a hiberna. 4) (despre sol, apă etc.) A îngheţa la suprafaţă. 2. tranz. A face să devină insensibil. /<lat. ammortire

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE AMEŢ//Í mă ~ésc intranz. A se îmbăta uşor; a se chercheli. /<lat. ammattire

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A AMEŢ//Í ~ésc 1. tranz. 1) A face să fie cuprins de ameţeală. 2) A face să se ameţească. 2. intranz. 1) A fi cuprins de ameţeală. 2) fig. A deveni buimatic; a se năuci; a se buimăci; a se ului; a se zăpăci; a se pierde. /<lat. ammattire

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

OÍŢ//Ă ~e f. (diminutiv de la oaie) Plantă erbacee cu tulpina erectă, cu frunze adânc crestate, cu flori mari, albe sau galbene, şi cu fructe păroase; popilnic-iepuresc; floarea-vântului; floarea-paştelui. /oaie + suf. ~iţă

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

OPÁIŢ ~e n. 1) Lampă primitivă constând dintr-un fitil, introdus într-un vas umplut cu ulei sau cu untură; poponeţ. 2) Plantă erbacee cu tulpina erectă, păroasă, ramificată, cu frunze opuse şi flori albe sau trandafirii. [Sil. -pa-iţ] /<sl. opajeci

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ORB//ÉŢ ~eáţă (~éţi, ~éţe) m. şi f. 1) Fiinţă care nu vede (bine sau deloc). ♢ A se bate ca ~eţii a se bate tare, lovind unde se nimereşte. 2) rar Cerşetor orb. /orb + suf. ~eţ

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A OŢEL//Í ~ésc tranz. 1) (metale sau aliaje metalice) A face dur şi rezistent supunând unei operaţii consecutive de încălzire puternică şi de răcire bruscă; a căli. 2) A face să se oţelească. /Din oţel

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE OŢEL//Í mă ~ésc intranz. A deveni puternic şi rezistent (prin adaptarea la diverse greutăţi); a se căli. /Din oţel

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE OŢET//Í mă ~ésc intranz. 1) (despre vinuri) A se transforma în oţet; a deveni asemănător cu oţetul; a se înăcri. 2) fig. fam. A deveni ursuz ca urmare a nemulţumirii de acţiunile sau vorbele cuiva; a se bosumfla; a se îmbufna; a se şifona. /Din oţet

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A PĂŢ//Í ~ésc tranz. A avea de suferit, de îndurat (pe neaşteptate). ♢ Ce-ai păţit? ce ţi s-a întâmplat? ce-a dat peste tine? A o ~ (sau pârli) a nimeri într-o situaţie neplăcută; a da peste belea. /<lat. pati[ri]

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

PÂRŢ interj. (se foloseşte pentru a reda zgomotul produs de gazele eliminate din organism prin orificiul anal). /Onomat.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

PRINŢ ~i m. 1) (în unele state; folosit şi ca titlu pe lângă numele respectiv) Conducător al unui principat; principe. 2) Descendent al unei familii regale sau imperiale; principe. ♢ ~ moştenitor prinţ care urmează să se urce pe tron după moartea suveranului. /<fr. prince, germ. Prinz

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

PUŢÍN1 adv. 1) (în opoziţie cu mult) În cantitate, în măsură mică. A nins ~. A uda ~ florile. ♢ Cel ~ minimum. Câtuşi (sau cât) de ~ în măsură cât de mică; măcar un pic. Nu mai ~ tot atât; în aceeaşi măsură. Mai ~ în cantitate, în măsură mai mică. ~ câte ~ a) câte un pic; b) fără grabă; încet. Mult, ~ cât va fi; oricât. Mai mult sau mai ~ v. MULT. Pentru ~ răspuns politicos la mulţumirea cuiva pentru ceva. 2) Un timp scurt. A dormi ~. /<lat. putinus

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

PUŢÍN2 (~i, ~e) 1) (în opoziţie cu mult) Care este în cantitate sau în număr mic; care nu este îndeajuns; insuficient. ~i cercetători. ~ă umezeală. ♢ ~ la minte cam prost; prostuţ. ~ la simţire nesimţitor. 2) (în opoziţie cu mare) Care este de dimensiuni, proporţii sau volum redus. ~ pământ. 3) (despre timp) Care este de scurtă durată. /<lat. putinus

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

RÁBIŢ n. Reţea de sârmă folosită ca suport la fixarea tencuielii pe unele materiale (lemn, metal etc.). /<germ. Rabitz

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

RÁŢ//Ă1 ~e f. 1) Pasăre înotătoare, de talie medie, cu cioc lat, rotunjit la vârf, cu picioare scurte şi palmate şi cu penaj divers colorat. ~ domestică. ~ sălbatică. ♢ A umbla (sau a merge) ca o ~ (sau ca ~a) a merge legănat. 2) Carne de astfel de pasăre. ~ friptă. / cf. alb. rosë, sb. raca

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

RÁŢĂ2 f. art. 1) Dans popular executat de perechi, cu paşi legănaţi. 2) Melodie după care se execută acest dans. /cf. alb. rosë, sb. raca

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

RÁŢI//E ~i f. 1) Cantitate de alimente care revine unei fiinţe într-un timp determinat pentru a-şi menţine existenţa; porţie. 2) mat. Număr constant egal cu diferenţa sau cu câtul a doi termeni consecutivi ai unei progresii aritmetice sau geometrice. [G.-D. raţiei] /<lat. ratio, ~onis, fr. ration

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

REŢ//EÁ ~éle f. 1) Împletitură de fire (aţă, sfoară, sârmă etc.) lucrată în ochiuri mari; plasă; fileu. 2) Obiecte de forma unei astfel de împletituri. 3) Împletitură de elemente concrete (conducte, căi etc.) sau abstracte (linii închipuite), care se încrucişează într-un anu-mit plan sau spaţiu, făcând legătură între diferite obiecte şi căpătând o configuraţie de plasă. ~ de comunicaţie. ~ electrică. ~ comercială. ♢ ~ de telecomunicaţii ansam-blul liniilor de telecomunicaţii (telegrafice şi telefonice) dintr-o regiune sau dintr-o ţară. ~ hidrografică totalitate a apelor curgătoare şi a bazinelor de apă aflate pe un anumit teritoriu. ~ de relaţii structură. [Art. reţeaua; G.-D. reţelei] /<lat. retella

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A RIŢU//Í ~iésc tranz. (cartoane, mucavale) A prevedea cu riţuri; a cresta liniar (pentru a putea îndoi mai uşor). /<germ. ritzen

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

SEM//ÉŢ ~eáţă (~éţi, ~éţe) şi adverbial 1) Care exprimă demnitate şi mândrie; plin de demnitate şi mândrie; falnic; trufaş. 2) Care se remarcă prin curaj; curajos; îndrăzneţ. 3) rar Care are o părere exagerată despre calităţile sale; plin de sine; mândru; fudul; încrezut; măreţ; îngâmfat; înfumurat; falnic. /Orig. nec.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SIMŢÍ simt tranz. 1) (excitanţi interni sau externi) A percepe cu ajutorul simţurilor. ~ foame. ~ durere.~ lipsa cuiva (sau a ceva) a suferi din cauza lipsei cuiva (sau a ceva). ~ nevoia a avea necesitatea. 2) A sesiza logic sau intuitiv ~ primejdia. /<lat. sentire

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE SIMŢÍ mă simt intranz. 1) A fi conştient de starea sa fizică (pe baza propriilor simţuri). ~ vinovat. ~ stăpân. 2) A suporta o apăsare morală. /<lat. sentire

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SLUŢ//Í ~ésc tranz. 1) A face să se sluţească; a urâţi; a poci. 2) A face să-şi piardă integritatea fizică; a schilodi; a mutila; a estropia. /Din slut

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE SLUŢ//Í mă ~ésc intranz. 1) A deveni slut; a pierde frumuseţea; a se poci; a se urâţi. 2) A-şi schimba expresia normală a feţei (în mod voit sau involuntar); a face grimase; a se strâmba; a se schimonosi. /Din slut

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

SMALŢ ~uri n. 1) Substanţă opacă, de diverse culori, formată din diferiţi oxizi anorganici, care se aplică pe suprafaţa unor obiecte metalice sau ceramice pentru a le face impermeabile, pentru a le proteja sau pentru a le înfrumuseţa; email. 2) Substanţă lucioasă, de culoare albă, care acoperă suprafaţa vizibilă a dinţilor. /<ngr. smalto, germ. Schmalz

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

SOŢÍ//E ~i f. Persoană de sex feminin căsătorită privita în raport cu bărbatul ce i-a devenit soţ; nevastă. A lua de ~. [G.-D. soţiei] /soţ + suf. ~ie

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

STRUŢ ~i m. Pasăre exotică de talie mare, cu gât lung şi cap mic, cu picioare lungi, viguroase, cu aripi scurte şi cu penaj negru sau brun-cenuşiu. /<lat. struthio, ~onis, it. struzzo

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞANŢ ~uri n. 1) Săpătură lungă şi îngustă făcută în pământ (şi folosită la scurgerea apei). 2) înv. Canal adânc şi lat (uneori plin cu apă), care încercuia un castel sau o cetate, servind ca mijloc de apărare. 3) Crestătură în formă de canal (pe scoarţa arborilor, pe piei, piese de maşini etc.). 4) Construcţie în formă de canal folosită pe timp de război ca adăpost sau pentru tragerea cu armele; tranşee. /<germ. Schanze, ung. sánc

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞLIŢ ~uri n. 1) Scobitură în formă de şanţ executată la o piesă sau la un element de construcţie. 2) Deschizătură făcută la unele obiecte de îmbrăcăminte, având scop practic sau decorativ. /<germ. Schlitz

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞORŢ ~uri n. 1) Obiect de îmbrăcăminte care se poartă dinainte, peste haine, pentru a le proteja în timpul lucrului. 2) (în portul popular femeiesc) Piesă dintr-o ţesătură dreptunghiulară, de obicei împodobită cu broderii şi purtată peste fustă. /<germ. Schurz

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞpiŢ1 ~uri n. 1) Unealtă formată dintr-o bară de oţel, ascuţită la vârf, cu ajutorul căreia se prelucrează piatra. 2) Vârf sau muchie ascuţită a unui obiect. /<germ. Spitze

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞpiŢ2 ~uri n. poligr. Semn tipografic în formă de linie, care se pune ca ornament între compartimente sau la sfârşitul unui text. /<germ. Spitz

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞpiŢ3 ~i m. 1) Rasă de câini de talie mică, cu bot ascuţit, cu urechi drepte şi cu păr moale şi lung. 2) Câine din această rasă. /<germ. Spitz

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞTUŢ ~uri n. tehn. Ţeavă scurtă de metal care serveşte ca piesă de legătură între o conductă şi un recipient. ~ de golire a apei. /<germ. Stutzen

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢARÁT ~e n. Stat guvernat de un ţar; monarhie; regat. /ţar + suf. ~at

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢÁR//Ă ţări f. 1) Teritoriu locuit de un popor organizat din punct de vedere administrativ şi politic. ~ industrial-agrară. ♢ A trece peste mări şi ţări a face un drum foarte departe. ~a lui Cremene loc unde domneşte anarhia. A pune ~a la cale a discuta chestiuni majore fără a avea competenţa necesară. ~a nimănui a) comunitate dezorganizată; b) zonă neutră (între două armate inamice). 2) Totalitate a locuitorilor unui astfel de teritoriu. ♢ A se pune cu ~a a intra în conflict cu toată lumea. A afla târgul şi ~a a afla toată lumea. 3) Loc unde s-a născut şi trăieşte o persoană; patrie; baştină. 4) fig. Teritoriu de mare întindere având anumite caracteristici specifice (de climă, de relief, resurse economice); meleag; ţinut; regiune. ♢ La ~ la sat. De ~ rural. [G.-D. ţării] /<lat. terra

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢĂRM ~uri n. 1) Fâşie de pământ de-a lungul unei ape mari; liman. ♢ ~ul mării litoral. 2) fig. Regiune alăturată unei astfel de fâşii. ~ul de nord. /Din ţărmur înv.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢÂN//C ~ci m. 1) fam. Pui de câine; căţel. 2) depr. Copil de vârstă mică. /cf. ung. cenk

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢÂŢ interj. (se foloseşte, de obicei repetat, pentru a reda sunetele scoase de unele păsări, şoareci etc.). /Onomat.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢEP//ÓS ~oásă (~óşi, ~oáse) Care are ţepi; care înţeapă; cu ghimpi; ghimpos; spinos. Are barbă ~oasă. /ţeapă + suf. ~os

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢESÚT1 ~uri n. 1) v. a Ţese şi a se Ţese. 2) Ocupaţie de ţesător. 3) v. ŢesĂtorie. Învaţă ~ul. /v. a (se) ţese

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢESÚT2 ~uri n. Totalitate a celulelor care formează un sistem anatomic sau vegetal şi are aceeaşi structură şi aceleaşi funcţii într-un organism. ~ muscular. /v. a (se) ţese

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢEVÁR ~e n. 1) Aparat care serveşte la răcire sau la îngheţare. 2) Vas de răcire la cazanul de fabricat ţuică, prin care trec ţevile. /ţeavă + suf. ~ar

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ŢEVU//Í ~iésc intranz. (fire de bătătură) A depăna de pe mosoare sau sculuri pe ţevi (cu ajutorul sucalei). /ţeavă + suf. ~ui

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢÍBĂ interj. (se foloseşte pentru a alunga câinii). /< ucr. ţiba, ung. csiba

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢÍCĂ m. fam. (termen de adresare a unei persoane în etate către un băiat). /Din [băie]ţică

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE ŢICN//Í mă ~ésc intranz. fam. A pierde facultatea de a judeca normal; a-şi ieşi din minţi; a se sminti; a se scrânti; a înnebuni; a se trăsni; a se aliena. /cf. sb. ciknuti

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ŢICU//Í pers.3 ~iéşte intranz. reg. (despre pluta undiţei) A se mişca brusc, când peştele apucă nada. /Orig. nec.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢIGÁN ~i m. 1) Persoană care face parte dintr-un grup etnic originar din India, răspândit aproape în toată lumea, ducând (în unele zone) o viaţă seminomadă; rom. ♢ A se muta ca ~ul cu şatra (sau cu cortul) a se muta foarte des; a nu avea un loc stabil de trai. A se deprinde ca ~ul cu scânteia (sau cu ciocanul) a se deprinde cu greutăţile, cu nevoile. A se îneca ca ~ul la mal a suferi o nereuşită tocmai la sfârşitul unei acţiuni. Tot ~ul îşi laudă ciocanul se spune despre o persoană care se laudă (fără motiv) cu ce are. Calea ~ului Calea Lactee. 2) pop. iron. Persoană brunetă. 3) peior. Persoană cu apucături urâte. /<bulg. ţiganin

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ŢINTÍ ţintésc 1. tranz. 1) A lua ca ţintă; a lua la ochi; a ochi. 2) A atinge cu proiectilul sau cu ceva aruncat; a ochi. 3) fig. A avea în vedere printr-o aluzie; a viza. 4) rar v. a aţinti. 2. intranz. 1) A potrivi din ochi ţinta pentru a putea nimeri; a ochi. 2) fig. A-şi orienta activitatea spre atingerea unui scop (fiind stăpânit de o dorinţă puternică); a năzui; a tinde; a aspira. /Din ţintă

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢINÚT ~uri n. 1) Teritoriu de mare întindere având anumite caracteristici specifice (de climă, de relief, resurse economice); meleag; regiune. 2) Unitate administrativ-teritorială în cadrul unui stat. /v. a ţine

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢIPÁR ~i m. Peşte dulcicol, de talie mică sau medie, având corpul cilindric, asemănător cu al şarpelui, acoperit cu solzi mărunţi; chişcar. ~ de mare. /Orig. nec.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢIUÍT ~uri n. 1) v. a Ţiui. 2) Sunet caracteristic, produs de o fiinţă care ţiuie. [Sil. ţi-u-] /v. a ţiui

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢOLÉT ~uri n. rar Mulţime de ţoluri sau ţoale. /ţoală + suf. ~et

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢUCÁL ~e n. Oală de noapte. /<ngr. tsukáli

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢUGÚ//I ~ie n. 1) Parte conică a unui vârf de deal sau de munte. 2) Vârf ascuţit al unor obiecte. Acoperiş cu ~. /Orig. nec.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢULÚ//C ~ci m. pop. Smoc de păr zbârlit; moţ; ciuf. /< bulg. ţuluf, ngr. tsulúfi

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

VINÁŢ ~uri n. mai ales la pl. pop. Varietăţi de vinuri. [Pl. şi vinaţe] /<lat. vinaceus

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

VÍŢ//Ă ~e f. 1): ~ de vie arbust cu tulpină noduroasă şi rădăcini puternice, cu frunze mari, crestate adânc, şi cu fructe dispuse în ciorchini. 2) Şuviţă de păr sau din alt material, din care se confecţionează prin răsucire sau împletire anumite obiecte. 3) ramificaţie a rădăcinii plantelor. 4) fig. Persoană care descinde dintr-un neam sau dintr-o familie oarecare; urmaş. 5) fig. Succesiune de generaţii care provin dintr-un strămoş comun; neam; seminţie; familie. [G.-D. viţei] /<lat. vitis

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

VIŢ//EÁ ~éle f. Pui de vacă (de sex feminin) aproximativ până la un an. [Art. viţeaua; G.-D. viţelei; Var. viţică] /<lat. vitella

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

VIŢÉ//L ~i m. 1) Pui de vacă (de sex masculin) aproximativ până la un an. ♢ A privi (sau a rămâne, a sta) ca ~lul la poartă nouă a privi, a rămâne, a sta dezorientat în faţa unei situaţii neprevăzute. 2) fig. Persoană lipsită de caracter şi de inteligenţă; prostănac; bleg. /<lat. vitellus

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

VIŢ//ÓS ~oásă (~óşi, ~oáse) (despre rădăcinile plantelor) Care are (multe) viţe; cu (multe) viţe. /viţă + suf. ~os

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ZBILŢ ~uri n. 1) Laţ de sârmă cu care hingherii prind câinii vagabonzi. 2) Instrument special, care constă dintr-un cârlig sau o plasă fixată la capătul unui băţ, folosit la scoaterea peştilor mari din apă. /Orig. nec.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ZEŢÁJ ~e n. Metodă de separare a minereurilor, constând în sortarea elementelor componente pe baza diferenţei de greutate specifică a acestora. /<fr. setzage

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ZEŢÁR ~i m. Muncitor specializat în culegerea caracterelor tipografice după manuscris; culegător. /<germ. Setzer

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ZEŢU//Í ~iésc tranz. (texte) A pregăti pentru tipar, alegând caracterele tipografice şi aşezându-le în culegar după manuscris; a culege. /<germ. setzen

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ZIMŢ//Á ~éz tranz. v. A ZIMŢUI. /Din zimţ

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

răţi : raţe , regionalism

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

riţă : strigăt de chemat raţele , regionalism

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

ANÚNŢ s.n. Înştiinţare scrisă ; încunoştinţare. [< anunţa, după fr. annonce].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

BRAŢÁ vb. I. tr. (Mar.) A orienta vergile unui velier astfel încât velele să ocupe o poziţie dorită faţă de direcţia vântului. [Var. brasa vb. I. / < fr. brasser].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

PÚŢĂ, púţe, s.f. (Vulgar) 1. (În limbajul copiilor) Penis. 2. Mucos, ţângău. (macedorom. şi meglenorom. puţă, istrorom. puţę; < produs expresiv, aparţinător fam. piţ-, care indică un obiect de dimensiuni reduse (cf. pipiric, piţigoi, pitic, puţin) şi care, după toate probabilităţile, pare să descindă din lat. cf. praepūtium (= prepuţ), sălăpūtium (= mormoloc, copil mic), care indică existenţa unui *pūtium (= mic), cf. de asemenea putus şi pittinus, pissinus; lat. *pūtium a fost deja postulat de către P. Papahagi; celelalte explicaţii nu sunt suficiente: a. din cr. puca < it. pulcella, b. din pol., ceh. pica (= vulvă), c. dintr-un lat. *pupucea, d. dintr-un lat. *pubucea < pubes, e. dintr-un lat. *putea < putus, f. din lat. potta (= labie, buză) g. preindoeurop.)

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

PUŢÓI, puţói, s.m. 1. (Vulg., depr.) Băietan, flăcău. 2. Ţoi2. (din puţă + suf. augm. -oi; cf. puţin)

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

CUARŢ s.n. Mineral foarte răspândit în natură, care se găseşte în stare amorfă în nisip sau cristalizat în cristale de diferite culori. [Var. cvarţ s.n. / < germ. Quarz, cf. fr. quartz].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

CVARŢ s.n. v. cuarţ.

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

OŢIÓS, -OÁSĂ adj. (Liv.) Care are timp liber. ♦ Dificil, încurcat. ♦ De prisos, inutil, nefolositor. [Pron. -ţi-os. / < it. ozioso, lat. otiosus].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

RÁŢIE s.f. 1. Cantitate de hrană, de apă etc. fixată pe un timp determinat potrivit anumitor norme; porţie. 2. (Mat.) Diferenţa, respectiv câtul constant dintre doi termeni consecutivi ai unei progresii aritmetice, respectiv geometrice. [Gen. -iei, var. raţiune (3) [în DN] s.f. / < fr. ration, it. razione, cf. lat. ratio].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

BRAŢÁ vb. tr. a orienta vergile unui velier cu ajutorul braţului (1), încât vârful să aibă maximă eficacitate asupra velelor. (< fr. brasser)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

BIZÉŢ s. n. bucată de piele care se pune ca garnitură la încălţăminte. (< germ. Besatz)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ŢEPUÍ, ţepuiesc, vb. IV. tranz. şi refl. (Arg.) 1. Tranz. A păcăli, a înşela, a escroca; a frauda; a da ţeapă (cuiva). 2. Refl. A se lăsa păcălit, înşelat, escrocat; a lua ţeapă. – Din ţeapă + suf. -ui.

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

ŢEPÁR, -Ă, ţepari, -e, s.m. şi f., adj. (Arg.) (Persoană, firmă) care escrochează, înşală în afaceri, care dă ţepe; escroc; hoţ; fraudator; ţepuitor. – Din ţeapă + suf. -ar.

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

ŞTUŢ s.n. (Tehn.) Tub de oţel cu pereţii subţiri, servind pentru luarea probelor de pământ. [< germ. Stutz].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

THÉŢI s.m.pl. (În Grecia antică) Ţărani care, pierzându-şi micile proprietăţi, erau siliţi să muncească pe pământurile aristocraţilor sau să vagabondeze, cerşind. [< fr. thétes, cf. gr. thes].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ŢÉŢE s.f. Musca ţeţe = muscă africană care provoacă boala somnului. [Scris şi tse-tse. / < fr. tsé-tsé < cuv. bantu].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ANÚNŢ s. n. înştiinţare scrisă; aviz. (după fr. annonce)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

-ÁNŢĂ elem. -ant2.

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

faţă

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

AMUŢÍ, amuţesc, vb. IV. Intranz. ~ [Var.: muţí vb. IV] – Lat. *ammutire (< mutus „mut”).

Dicţionarul limbii române moderne, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Academiei, Bucureşti, 1958

ŢARĂ

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

BIZÉŢ s.n. Bucată de piele care se pune ca garnitură la încălţăminte. [Pl. -ţe, -ţuri. / < germ. Besatz].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ŢIVÍL, -Ă adj., s.m. şi f. v. civil.

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

caţár, caţári, s.m. (reg.) insectă care strică lăstarul la vii.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

enunţ cu un sinonim şi cu un antonim ale cuvântului monoton

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

enunţ cu un sinonim şi cu un antonim ale cuvântului monoton

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

chinţ, chinţi, s.m. (reg.) şoarece de câmp; poponeţ.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

agnéţ (agnéţe), s.n. pâine sfinţită, hostie. Sl. agnĭcĭ, „miel”.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

clepţ, clepţi, s.m. (reg.) scândurică de brad din care se face şindrila; şpan.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

clinţ, clinţe, s.n. (reg.) 1. petec, triunghi de pânză, stofă, piele. 2. petec mic de pământ în formă de triunghi; clinuţ, clinişor.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

clonţ, clónţuri, s.n. (pop.) 1. cioc, plisc, clobanţ, flisc, pipură. 2. gură, fleoancă, fleură, bot. 3. dinte. 4. stană de piatră ascuţită; bruş. 5. inima seminţei; germene. 6. cocoşul puştii.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

cobéţ, cobéţi, s.m. (reg.) uliul găinilor.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

coţác1, -ă, coţáci, -ce, adj. (reg.) uscăţiv, slab.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

coţác2, coţáci, s.m. (reg.) specie de peşte.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

cóţă, cóţe, s.f. (reg.) privată, budă, closet, umblătoare.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

coţób, -oábă, coţóbi, -be, adj. (reg.; despre cai) nărăvaş, recalcitrant.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

coţói, coţói, s.m. (reg.) om mic de statură; puţoi, ghijură.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

coţór, coţóri, s.m. (reg.) cotoi, pisoi, motan, cotoşman, mârtan.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

cranţ, cránţuri, s.n. (reg.; la pl.) paiente, bucăţi de lemn cioplite ce se bat pe stâlpi aşezaţi faţă în faţă la 40 cm depărtare; între rândurile de paiente se pune pământ pentru formarea zidului unei case de ţară.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

cráţe s.f. pl. (reg.) câlţi folosiţi la zidărie.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

crăţ s.n. (reg.) opreg încreţit (fustă încreţită); zăvelcă.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

curúţ, curúţi, s.m. (înv.) ţăranii conduşi de Doja în luptele împotriva turcilor şi nobililor; rebel, insurgent, revolutionar, lobonţ.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

cuţác, cuţáci, s.m. (reg.) butuc scurt.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

cuţă1, cuţe, s.f. (reg.; mai ales la pl.) fâşii de slănină pentru afumat.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

cuţă2, cuţe, s.f. (reg.) 1. căţea. 2. femeie guralivă, purtătoare de vorbe rele; clevetitoare.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

durúţ durúţe, s.n. (reg.) haină scurtă; mintean, surtuc.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ameţí (-ţésc, -ít), vb. – 1. a se zăpăci. – 2. A-şi pierde capul. – 3. A se îmbăta (uşor), a se chercheli. – 4. (Fam.) A face ceva de mîntuială, a da rasol. Lat. *ammatteāre, de la *mattea „băţ, par”; cf. it. ammazare „a omorî”, sp. mazar, port. maçar. Sensul primar a fost „a lovi, a bate pînă la pierderea cunoştiinţei”, de unde mai tîrziu în it. „a omorî”, şi în rom. „a lăsa, a rămîne fără cunoştinţă”. Schimbarea de conjug. este firească la vb. incoative. După Puşcariu, ZRPh., XXXII, 717 şi DAR, din lat. *ammatῑre, de la *mattus, de unde it. matto „nebun”, ammattire „a înnebuni” (cf. REW 5401 şi 5428); însă în rom. nu este atestat *mattus, în timp ce *mattea s-a păstrat, cf. măciucă; în plus, evoluţia semantică pare mai convingătoare. Hasdeu 1062 se gîndea la ammitĕre, cf. Densusianu, Rom.,XXXIII, 273; iar Körting 591 la *amentio, imposibil din punct de vedere fonetic. – Der. ameţeală, s.f. (zăpăceală, vertij, tulburare; Arg., plictiseală, lucru searbăd); ameţítor, adj. (care provoacă ameţeala).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

făţá vb. I refl. (reg.) a prinde, a căpăta faţă; a se rumeni.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

feţíe s.f. (reg.) partea de deal expusă la soare, opusă doştinei.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

fíţă s.f. (reg., înv.) termen de adresare; mătuşă, tuşă, tuşică.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ghilţ ghilţi, s.m. şi ghilţuri, s.n. (reg.) 1. laţ de prins păsări, smâc. 2. pâslă.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ghinţ, ghínţuri, s.n. (reg.) 1. unealtă de lărgit gheata. 2. nod de sânge închegat de răceală în corp.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

amuţí (-ţésc, -ít), vb. – A deveni mut. – Mr. amuţăscu. Lat. *ammutῑre (Puşcariu 86; Candrea-Dens., 1191; DAR), cf. it. ammutire. Cf. mut. – Der. amuţeală, s.f. (amuţire).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

gugúţ adv. (reg.) (stând) pe vine, ciucit.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

anúnţ (anúnţuri), s.n. – Înştiinţare (scrisă), aviz. – Fr. annonce. – Der. anunţa, vb., din fr. annoncer; anunţător, adj. (care anunţă).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

şanţ (şánţuri), s.n. – 1. Tranşee. – 2. Săpătură, groapă, canal. – 3. Rigolă. – 4. Jgheab, crestătură, adîncitură. – 5. (Înv.) Miracol, minune. Germ. Schanze, prin intermediul pol. szánc (Cihac, II, 385; Tiktin), cf. săs. schanz (Borcea 207), mag. sánc (Gáldi, Dict., 96), rus. šanec (Sanzewitsch 209). Semantismul ultimului sens nu este clar şi ar putea să se bazeze pe un cuvînt diferit, cf. totuşi Iordan, BF, VII, 234. Sec. XVII. Der. şenţui (var. şănţui), vb. (a face un şanţ); deşanţ, s.m. (Mold., Trans., ciudăţenie, surpriză); deşenţat (var. deşănţat), adj. (rar, ciudat, curios; ieşit din comun; nepotrivit, dezordonat); şăncăleţ (var. şancălău, şancălos), adj. (Trans., hazliu, nostim); şăncălie, s.f. (Trans., glumă).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

hiţál, hiţáli, s.m. (reg., înv.) călău, gealat, gâde.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

horţí, horţésc, vb. IV (reg.) a muta ceva din loc, fără a-i schimba poziţia.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ENÚNŢ s.n. Formulare, enunţare, expunere (a unei idei, a unei probleme); formulă. [< enunţa].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

huţán, huţánă, huţáni, huţáne, adj., s.m. şi f. (reg.) 1. (adv.) huţănesc, a huţulului, de huţul. 2. s.m. huţul, locuitor slav de la izvoarele Siretului şi Ceremuşului. 3. (fig.) om înalt şi voinic.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

húţă1, húţe, s.f. (reg.) scrânciob mic; leagăn de copii.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

húţă2, húţe, s.f. (reg.) fiecare din fetele care gătesc mireasa; una din femeile care duc la mire cămaşa acestuia.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

huţúi, huţúi, s.m. (reg.) cei doi feciori care îngrijesc cununa miresei şi lada cu veşminte.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

iuţós, -oásă, adj. (înv.) 1. care este iute. 2. (despre suflet) care solicită voinţe.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

iuţós, -oásă, adj. (înv.) 1. care este iute. 2. (despre suflet) care solicită voinţe.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

Coteţ pentru pşsări in Moldova (Vaslui)

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

ERZÁŢ s.n. Surogat. [Pl. -ţuri. / < germ. Ersatz – înlocuitor].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

arţág (arţáguri), s.n. – 1. (Înv.) Harţă, ciocnire. – 2. Caracter urît; proastă dispoziţie. Mag. harcag (Philippide, Principii, 150; DAR), cf. harţă. Este mai puţin probabil etimonul mag. harag „turbare” (Cihac, II, 476). – Der. arţăgaş, adj. (certăreţ, scandalagiu); arţăgos, adj.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

arţár (-ri), s.m. – Arbore cu lemnul alb şi tare (Acer tartaricum). – Var. (h)arţar(iu), aţar, arcer(iu). Probabil din lat. *arcearius, care reprezintă mai puţin numele arborelui, acer (Puşcariu 131; Puşcariu, Lat. li, 63; REW 91; DAR), cît mai ales o referire la arcus „arc”, care se fabrica de obicei din lemnul acestuia; cf. celălalt nume rom. al arborelui, brîglar, de la brîglă „prăjină” şi, pentru formă, lat. *acereus › retor. ischi. Der. de la acer, propusă de Burlă, Studii, 137, reluată de Körting 113, a fost respinsă de Densusianu, Rom., XXXIII, 274 şi Graur, BL, V, 86. Var. arcer înseamnă în limba actuală „tocilă”, care iniţial se obţinea prin ţinerea în apă a unei bucăţi de lemn de arţar pînă se întărea şi astfel putea fi folosită la ascuţit; cf. Hasdeu 1500. Identitatea ambelor cuvinte nu este admisă de toţi cercetătorii. Körting 125 invoca lat. aciarium, ipoteză respinsă de Densusianu, Rom., XXXIII, 274 şi admisă de Scriban, care pleacă de la it. acciaro. Pentru DAR, etimonul lui arcer este necunoscut; Puşcariu, Dacor., IX, 422, îl derivă de la lat. ilicem, cu suf. -er.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

FORŢÁ vb. I. tr. 1. A sili, a constrânge, a obliga (pe cineva la ceva). ♦ refl. A se sili, a se osteni, a se forţa. 2. A sparge, a strica, a deschide violent (o închizătoare); a umbla puternic, cu forţă (cu un mecanism etc.). ♢ A forţa uşa (cuiva) = a intra cu sila în casa (cuiva); a forţa nota = a întrece măsura (în comportarea faţă de cineva). [< it. forzare, cf. fr. forcer, lat.t. fortiare].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

jgăţ, jgăţi, s.m. (reg.) copil mic şi iute; zgâtie.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

jíţă s.f. (reg.) filon, vână.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

líţă, líţe, s.f. (reg.) 1. epitet pentru fete, femei tinere. 2. faţă, chip. 3. ţurcă.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

lolóţ, loloáţe, s.n. (reg.) laţe, miţe care atârnă din păr sau de pe haine; moaţe.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

maţól, maţóli, s.m. (reg.) grindă la temelia casei, ca proptea, la cofraje.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

măţí, măţésc, vb. IV (reg.) a chinui, a obosi pe cineva.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

aţipí (aţipésc, aţipít), vb. – A începe să doarmă, a fi cuprins de somn uşor. Lat. *adtĕpῑre, de la tĕpēre (Candrea, Rosetti, I, 163), poate contaminat cu lat. *adsopῑre (› fr. assouvir şi assoupir). Pentru DAR, originea cuvîntului este necunoscută. Spitzer, Dacor., III, 647, îl consideră identic cu ţipa şi de origine imitativă, opinie reluată de Scriban. – Der. aţipeală, s.f. (faptul de a aţipi).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

moţóc, moţoáce, s.n. (reg.) 1. moţ care atârnă. 2. coc, conci. 3. harţag, neastâmpăr. 4. măciulie.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

neamţ, nemţi, s.m. (pop.) 1. german sau austriac. 2. străin (din apus). 3. persoană îmbrăcată în haine orăşeneşti. 4. (art.) numele unui dans popular şi melodia după care se execută acest dans.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

negóţ, negóţuri, s.n. (înv. şi pop.) 1. (la pl.) treburi, afaceri, ocupaţii; daraveri. 2. marfă. 3. bunăstare, avere, bogăţie. 4. numele unui joc de copii.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

nemúţ, nemúţuri, s.n. (reg.) neam.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

nesóţ adj. invar. (înv.) care este fără pereche; desperecheat.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

neţuí, neţuiésc, vb. IV refl. (reg.) a broda.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

niorţ, niorţi, s.m. (reg.) peşte răpitor de râu; mihalţ.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

nodéţ, nodéţe, s.n. (reg.) extremitate inferioară a gambei.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

nodíţ, -ă, s.n. şi f. (reg.) 1. încheietura mâinii; nodeu. 2. gleznă, nodeu.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

nunúţ, nunúţă, s.m. şi f. (reg.) nun.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

obráţ, obráţe, s.n. (înv. şi reg.) 1. loc (cu pomi) la poalele unui deal cu vii; marginea viei. 1. veche unitate de lungime, egală cu 26,76 m.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

paţaí vb. IV refl. (reg.) a se bâlbâi, a se gângăvi.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

bizéţ (-ţuri), s.n. – Garnitură ornamentală de piele la încălţăminte, cînd nu este făcută din aceeAşi bucată. – Var. bezeţ. Germ. besätze „garnituri” (Borcea 178). Introdus în sec. XIX.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

peţér, peţéri, s.m. (reg.) 1. îngrijitor de câini. 2. persoană care ştie să aleagă cai buni. 3. negustor (de cai).

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

péveţ, péveţi, s.m. (înv. şi reg.) cântăreţ la biserică, dascăl, ţârcovnic, cantor, psalt.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

piţán, piţáni, s.m. (reg.) pui de găină.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

piţă1! interj., s.f. 1. (interj.; pop.; adesea repetat) strigăt cu care se cheamă caprele. 2. s.f. (reg.) capră.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

piţă2, píţe, s.f. (reg.) 1. carne pripită. 2. om subţire, slab, nevolnic, prăpădit, beţiv.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

piţóc s.n. (reg.) clin la mâneca cămăşii.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

piţúr1, piţúri, s.m. (reg.) 1. pitulice. 2. codobatură.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

piţúr2, piţúri, s.m. (reg.) ardei iute mic.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

*mulţi pr. m., f. múlte; g.-d. m. şi f. múltora

Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a, , Editura Univers Enciclopedic, 2005

pleúţ, pleúţuri, s.n. (reg.) obiect mic confecţionat din tablă.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

pliuţ! interj. (reg.) cuvânt care imită zgomotul produs prin izbirea biciului de corpul animalelor.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

pocúţ1, pocúţari, s.n. (reg.) pachet mic, legătură mică, ghem mic; pacheţel, legăturică, ghemuleţ.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

pocúţ2 s.n. (reg.) mustaţă mică.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

LÍŢĂ s.f. Conductor electric format dintr-un grup de fire metalice subţiri, înfăşurate împreună în acelaşi sens. [< germ. Litze].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

pomíţ, pomíţi, s.m. (reg.) dud, pomiţar.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

popéţ, popéţi, s.m. (reg.) 1. numele a două specii mici; molan şi zvărlugă. 2. nume dat mai multor insecte din familia lăcustelor, care scot un ţârâit asemănător cu fâşâitul coasei.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

poţóc2, poţoáce, s.n. (reg.) scândurică ce se pune sub piciorul mesei să nu se mişte.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

puiéţ, puiéţi, s.m. şi puieţe, s.n. (reg.) 1. (s.m.) scândura de jos a ferestrei. 2. (s.n.) sertăraş.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

puiúţ, puiúţi, s.m. (pop.; reg.) 1. (adesea ca termen dezmierdător de adresare) pui mic, puişor. 2. pui de găină. 3. boboc de floare. 4. (adesea ca termen dezmierdător de adresare) copilaş, fiuleţ. 5. (de obicei ca termen alintător de adresare) iubit, iubiţel. 6. (la pl.) cusături decorative mărunte pe iile, cămăşile şi cojoacele ţărăneşti; râuri. 7. nume dat unor obiecte de dimensiune reduse (puiuţ de mămăligă, puiuţ de pernă, puiuţ de flacără etc.) 8. sertăraş. 9. petic de diferite forme care se pune la răscroiala de la subsuoară sau la poalele cămăşilor ţărăneşti; broscuţă, puiete, palhă, pălăcrinţ. 10. bomboană mică, bombonea, bombonică.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

puţói, puţói, s.m. (pop. şi fam.) 1. băiat mic. 2. ţoi (pentru ţuică, rachiu). 3. (la pl.) ţurţuri de gheaţă. 4. plantă denumită sângele-voinicului. 5. fruct de ardei iute (mic). 6. specie de cartofi lungăreţi, gălbui.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

NÁŢIE s.f. v. naţiune.

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

rúţă! interj. (reg.) strigăt, chemare a raţelor.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

scoţi s.m. pl. (înv.) scoţieni.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

sfaiţ, sfaiţi, s.m. (reg.) nume dat boilor de culoare brună (de rasă elveţiană).

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

soréţ s.m. (reg.) vânt călduţ care bate dinspre răsărit.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

sorţí vb. IV (înv.) a trage la sorţi.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

struţ, strúţuri, s.n. (reg.) 1. carabină mică; struţac. 2. buchet (de flori).

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

sumúţ, sumúţuri, s.n. (reg.) înfruntare cu vorba; sumuţare.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

surúţ, -ă, adj. (reg.) (cal) care bate în sur; suruleţ.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şaiţ s.n. (reg.) tobă (din piele de porc).

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şanţ2, şanţuri, s.n. (reg.) scrumul rămas în pipă după arderea tutunului.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şfiţ, şfíţuri, s.n. (reg.) baie comunală.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şlíţ, şlíţuri, s.n. (reg.) ferestrău cu dinţi mici.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

PRINŢ s.m. Principe. [Cf. germ. Prinz, fr. prince].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

şorţ, şorţuri, s.n. (reg.) 1. reputaţie proastă. 2. (în loc vb.) a face şorţ = a defăima, a vorbi de rău.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ştiţ, ştiţuri, s.n. (reg.) 1. bucată de fier care se fixează pe partea exterioară a benghiuşului de la car. 2. fiecare dintre cele două şine de fier care leagă cracii căruţei de osie şi de cruce. 3. fiecare dintre cele două cârlige fixate pe crucea căruţei de care se agaţă orcicurile.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ştuţ2, ştúţuri, s.n. (reg.) fiecare dintre cele două curele groase care leagă pieptarul hamului de orcic.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ştuţ3, ştúţuri, s.n. (reg.) ciot de copac.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ştuţ4, s.n. sg. (reg.) arpagic, orceag.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

Ţară europeană, capitala Madrid.

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

taróţ s.m. (reg.) pir gros.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

táţă, táţe, s.f. (reg.) 1. tavă. 2. fundament la casă.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

túţic s.f. (înv.) oxid de zinc.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

tuţín, tuţínuri, s.n. (înv.) duzină; set, tuţ.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ţácă, ţăci, s.f. (reg.) 1. scândurea de lovit mingea la un joc de copii; (art.) jocul de copii. 2. un fel de cioc de barză, făcut din scândurele şi fixat pe faţa flăcăului deghizat în brezaie.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ţâmp, ţâmpuri, s.n. (reg.) 1. şold, coapsă. 2. copac, ţubac.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ţânc, ţânci, s.m. (pop. şi fam.) 1. copilaş, băieţaş. 2. pui de animal (sălbatic sau de câine). 3. popândău. 4. orbete.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ţấor, ţấori, s.m. (reg.) ploaie măruntă şi deasă.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ţénti s.m. (reg.) centimetru.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ţepár, ţepári, s.m. şi ţepáre, s.n. (reg.) 1. ţăpoi. 2. unealtă agricolă ca o săpăligă. 3. crestătură în urechea oilor pentru recunoaştere.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ţepóc, ţepóci, ţepoáce, s.m. şi n. (reg.) 1. (s.m.) băţ ascuţit de făcut garduri; ţepuc; drug de scară, în care sunt fixaţi fusceii; fuscel la scară. 2. (s.m.) aşchiuţă sub unghie. 3. (s.n.) ţeapă la cereale.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ţepuí, ţepuiésc, vb. IV (reg.) a încercui cu un cordon de soldaţi; a străjui; a izola.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ţepúr, -ă, ţepúri, -e, adj. (reg.) 1. (despre coarne, urechi, fire de păr) ridicat în sus şi ascuţit. 2. cu gust înţepător, iute. 3. robust, voinic. 4. ţanţoş, mândru, fudul.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ţeveá, ţevéle, s.f. (reg.) vergea, şipcă subţire, ulucă, prăjină, creangă.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ţícă2 s.f. (reg.) neam, viţă, soi, fel, ţicanie.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ţíchi! interj. (reg.) 1. strigătul pitulicii. 2. (s.f.) pitulice.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ţimát s.m. (reg.) scorţişoară.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ţipár, ţipári, s.m. (reg.) ardei iute; ţipoi.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ţípă, ţípe, s.f. (reg.) fluier din coajă de salcie; fluier la cimpoi.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ţipíc, ţipíci, s.m. (reg.) pantof, gheată; cipic.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ţipís, -ă, adj., s.n. (reg.) 1. pantă abruptă; pripon. 2. prăpăstios, abrupt.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ţipóc, ţipóci, s.m. (reg.) pâinişoară făcută la nunţi.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ţipói s.m. (reg.) ardei iute; ţipar.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ţipuí, ţipuiésc, vb. IV (reg.) a striga tare şi ascuţit; a guiţa.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ţivlí, ţivlésc, vb. IV (pop.) 1. a bodogăni, a protesta. 2. (reg.) a momi păsări cu fluierături.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ţocní, ţocnésc, vb. IV (reg.) 1. a lovi un obiect, a ciocni. 2. a produce dureri. 3. a săruta cu zgomot.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ţóhă s.f. (reg.) mantie, haină.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ţopán, ţopáni, s.m. (reg.) ţopârlan.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ţovíe s.f. (reg.) borhot, rămăşiţă de la fiertul rachiului de cereale.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ţubác s.n. (reg.) picior de pasăre; pulpan.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ţuhál, ţuháli, s.m. (reg.) sac mare pentru boabe de porumb.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ţúhă, ţúhe, s.f. (reg.) 1. vârf stâncos, ascuţit. 2. pădure sub vârfuri stâncoase; desiş, hăţiş.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ţuiác, ţuiáci, s.n. 1. par scurt, ţăruş. 2. stâlp de susţinere. 3. unealtă de găurit fierul.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ţurói, ţuroáie, s.n. (reg.) izvor care curge pe un jgheab îngust.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ţúruc! interj. (reg.) strigăt la cai să dea înapoi.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ţuruí, ţuruiésc, vb. IV (reg.) a se scurge (apa, nisipul).

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şorţ purtat de femei prin gospodărie

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

clanţ interj. – Imită zgomotul produs de o încuietoare sau un zăvor, o foarfecă, izbirea dinţilor etc. Formaţie expresivă, identică următoarei. – Der. clanţ, s.n. (gură, cioc); clanţă, s.f. (clampă, ivăr, zăvor; gură-spartă, moară-stricată, om certăreţ; mască folosită în jocurile populare de Crăciun); clănţos, adj. (vorbăreţ; certăreţ); clănţănog, adj. (certăreţ, gîlcevitor); clănţău, s.m. (gură-spartă, om care vorbeşte mult; avocat); clănţă(n)i (var. clenţăni), vb. (a tremura, a-şi izbi dinţii; a face zgomot cu clanţa, a încerca la uşă; a bărfi, a umbla cu vorbe; a căuta ceartă, a face scandal; a face zgomot obiectele de metal cînd se mişcă); clănţăneală (var. clănţănit, clănţănitură), s.f. (faptul de a clănţăni; trăncăneală); clănţănitor, adj. (care tremură). Întîlnirea cu germ. Klincke, fr. clenche, mag. k(e)lincs pare întîmplătoare. Din rom. provine bg. kljanca (Capidan, Raporturile, 222). – Cf. cloţ.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ŞLIŢ s.n. Deschizătură la spatele sau la partea terminală a mânecilor unei haine. ♦ Deschizătură la partea anterioară a pantalonilor, servind la încheierea pe corp a acestora; prohab. [< germ. Schlitz].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ŞPIŢ s.n. 1. (Poligr.) Linie simplă sau înflorată, ornament etc. aşezat la sfârşitul unui articol, al unui capitol etc. 2. Unealtă formată dintr-o bară de oţel ascuţită, care serveşte la prelucrarea pietrei de construcţie, la spargerea betoanelor. 3. (Fam.) Vârf ascuţit al unui obiect. 4. Ţigaret scurt. [Pl. -ţuri. / < germ. Spitze].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ŞPIŢ s.m. Rasă de câini cu păr pufos şi urechi drepte. [< germ. Spitz].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

coréţ (coréţe), s.n. – (Mold.) Măsură de capacitate pentru produse solide, echivalînd aproximativ cu o sută de litri. Rut. korec (DAR).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

cotéţ (cotéţe), s.f. – 1. Adăpost, cuşcă pentru cîini, găini, porci sau porumbei. – 2. Colibă în general. – 3. Ostreţ, juvalnic. – 4. Coş mare, gabion. – 5. Coş (de nuiele). – 6. (Arg.) Celulă, închisoare. – Megl. cuteţ. Sl. kotĭcĭ (Miklosich, Slaw. Elem., 26; Cihac, II, 76; Meyer 202; Conev 81; Berneker 589; DAR), cf. bg. kotec, sb. kòtak, pol. kociec, ceh. kotec, ngr. ϰοτέτσι , alb. kotec. Este fundamental identic cu cocină, şi dublet al lui cătreţ sau cotreţ, s.n. (Trans., poiată), din mag. ketrec. – Der. coteneaţă, s.f. (cocină; poiată); cotecer, s.m. (paznic de dig; pescar cu juvelnic). Cf. cocină, cotruţă.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

covíţ interj. – Imită strigătul porcului, guiţ. Creaţie expresivă. – Der. coviţa (var. coviţi, coviţăi, coviţăli), vb. (a guiţa), cf. rut. kovicaty, bg. kvică. Cf. şi guiţ.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

cranţ (-ţuri), s.n. – Scîndură ordinară, pentru făcut pereţi. Germ. Kranz „coroană” (DAR).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

IŢARI, s.m., pl.de la IŢAR, cioareci, nădragi,pantaloni ţărăneşti din aba, dimie, pânză groasă.

Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, , Editura Academiei, Bucureşti, 1982

cronţ, interj. – Imită zgomotul produs de dinţi la ronţăit. – Var. ronţ, clonţ, clanţ, cranţ. Creaţie expresivă. Cihac, II, 319, considera că ronţăi este în legătură cu ceh. remtati; Pascu, Lat., 264, se gîndea la it. ronzare, sp. ronzar; dar aceste coincidenţe se datoresc sursei expresive comune. – Der. cronţăi (var. ronţăi, cronţăni, crănţăni), vb. (a mînca sfărîmînd în dinţi, producînd un zgomot caracteristic); (c)ronţăială (var. (c)ronţăitură, (c)ronţăit), s.f. (acţiunea de ronţăi).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

cruţá (-ţ, -át), vb. – 1. A economisi, a cheltui puţin. – 2. A trata cu menajament, a nu obosi, a nu abuza. – 3. A proteja, a ocroti. – 4. A ierta, a scuti. – 5. (Înv.) A se supune, a respecta. – 6. A evita. Origine incertă. Se consideră în general că reprezintă un lat. *curtiāre „a tăia”, fie direct (Puşcariu 420; Puşcariu, Lat. ti, 43; Philippide, II, 639; REW 2419; DAR; Puşcariu, Lr., 264) fie prin intermediul alb. kurtseń (Cihac, II, 716; Densusianu, Rom., XXXIII, 276; Densusianu, Hlr., 352; Philippide, Principii, 140). Această der. este greu de susţinut, căci sensurile 3-5, care sînt la fel de vechi ca celelalte, nu se pot explica pe baza ideii de „scurt”. Credem că este vorba de acelaşi cuvînt ocroti „a proteja, a sprijini”, din sl. okrotiti; mai bine zis că trebuie pornit de la sl. krotiti „a atenua, a calma”, chiar dacă fonetismul nu este clar. După Lexiconul de la Buda, din lat. *cruciāre „a încrucişa”; cuvînt autohton, după Miklosich, Slaw. Elem., 10; din lat. *curatiāre, după Creţu, 351.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

cuarţ s.m. – Bioxid natural de siliciu. – Var. cvarţ. Fr. quartz. Var., uşor înv., reproduce pronunţarea germ.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

cupéţ (cupéţi), s.m. – 1. Comerciant, negustor. – 2. Negustor ambulant. Sl. kupĭcĭ, de la kupiti „a cumpăra” (DAR), cf. bg. kupec şi precupeţ. – Der. cupeţi, vb. (a face comerţ); cupeţie, s.f. (comerţ). Sînt cuvinte înv., în general înlocuite de precupeţ. Cf. cupi.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

curúţ (curúţi), s.m. – Rebel, insurgent, răsculat. Mag. kuruc, din germ. Kreuz(fahrer) „cruciat” (DAR; Gáldi, Dict., 123), nume dat ţăranilor care au participat la rebeliunea din 1514, din Ungaria.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

cuţít (cuţíte), s.n. – 1. Instrument de tăiat, format dintr-o lamă metalică. – 2. Piesă principală a cîntarului. – 3. Durere de şale. – Mr. căţut, cuţut, megl. cuţǫt, istr. cuţit. Lat. *cotῑtus, de la *cotῑre „a ascuţi” (Tiktin, ZRPh., XVIII, 148; Puşcariu 471; Pascu, I, 74; Rosetti, I, 165; DAR; Puşcariu, Lr., 198); cf. cute, ascuţi, custură. S-a propus şi un der. de la *acutῑre (Candrea-Dens., 468), care nu prezintă mai multe avantaje. – Der. cuţitar, s.m. (persoană care face sau vinde cuţite; bătăuş, mardeiaş); cuţitărie, s.f. (atelier sau prăvălie unde se ascut sau se vînd cuţite); (în)cuţita, vb. (a avea un junghi în şale; a înţepa, a înjunghia); cuţitătură, s.f. (durere de şale); cuţitoaie, s.f. (lamă ascuţită folosită în tîmplărie; rindea lungă, instrument de strungar; strung; cuţit de potcovar; brăzdar de plug; peşte de rîu, Cobitis taenia); cuţit(oi), vb. (a lucra cu cuţitoaia); cuţitură, s.f. (cuţit care nu taie), cf. custură.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

albeţ, albeţi s.m. monedă de o sută de lei (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

fáţă (feţe), s.f. – 1. Chip. – 2. Figură. – 3. Persoană, individ. – 4. Aspect, înfăţişare. – 5. Frunte, parte superioară. – 6. Suprafaţă, parte superioară. – 7. Cuvertură (husă; învelitoare; cuvertură de pat; faţă de masă; faţă de pernă). – 8. La ţesături partea de pe faţă. – 9. Avers. – 10. Pagină a unei file. – 11. Loc expus la soare, solariu. 12. Loc expus la vînt. – Faţă de. – Faţă’n faţă.De faţă.În faţă.Pe faţă. – Mr., megl. faţă, istr. fǫte. Lat. făcia în loc de făcies (Diez, I, 166; Puşcariu 589; Candrea-Dens., 565; REW 3130; Philippide, II, 641; DAR); cf. alb. fakje, it. faccia, prov. facha, fr. face, sp. faz, haz, port. face, ngr. φάτσα. Sensul de „persoană” ar putea fi un calc după gr. πρόσωπον (Sandfeld 37). Der. făţa, vb. (Trans., a se coace farfuriile la foc); făţoaie, s.f. (Maram., faţă de masă); făţos, adj. (frumos); feţie, s.f. (solariu, loc însorit); făţare, s.f. (faţă de masă; suprafaţa ariei; înv., ipocrizie), cu suf. -are (după DAR, ultimul sens s-ar explica printr-unul intermediar, de „mască”); făţări, vb. (înv., a se dovedi părtinitor şi nedrept; înv., a disimula); făţărie, s.f. (înv., părtinire; înv., ipocrizie), ambele cuvinte ce par de origine cultă (sec. XVII), fără circulaţie populară; făţarnic, adj. (înv., părtinitor; ipocrit); făţărnicie, s.f. (ipocrizie); făţărniceşte, adv. (în mod ipocrit); făţărnici, vb. (înv., a se arăta părtinitor; înv., a disimula); făţiş, adv. (înv., de faţă; în mod public; în mod deschis, sincer); înfăţişa (var. făţişa), vb. (a prezenta; a expune, a explica, a reprezenta; a compărea; refl., a se arăta); (în)făţişat, adv. (de faţă; în mod public); înfăţişetor, adj. (care prezintă; care reprezintă); înfăţa, vb. (a pune sau a schimba faţa de pernă sau faţa de masă); desfăţa, vb. (a scoate faţa de pernă sau de masă); făţui, vb. (a egala, a netezi; a peria, a pili, a cizela; a pălmui), pentru al cărui ultim sens cf. fr. taloche „drişcă, făţuitoare” şi „palmă, lovitură”; făţuitor, s.m. (făţuitoare); făţuitoare, s.f. (perie, drişcă); feţi, vb. (a tăia lemnul în formă pătrată). Der. neol. faţadă, din fr. façade încrucişat cu faţă; faţetă, s.f. (aspect), din fr. facette, cu aceeaşi încrucişare. Cf. sb. faca „faţă”, pol. dial şi rut. facka „palmă” (Candrea, Elemente, 407; după Berneker 277, din ven. fazza), rut. facernyi „ipocrit” (Candrea, Elemente, 407; Miklosich, Wander., 14).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

OŢIÓS, -OÁSĂ adj. 1. dificil, încurcat. 2. inutil, zadarnic. (< it. ozioso, lat. otiosus)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

PRINŢ s. m. principe (3). (< germ. Prinz, fr. prince)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

RÁŢIE s. f. 1. cantitate de hrană, apă etc. fixată pe un timp determinat; porţie. 2. (mat.) număr constant egal cu diferenţa, respectiv câtul, a doi termeni consecutivi ai unei progresii aritmetice, respectiv geometrice. (< fr. ration, lat. ratio)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ŞLIŢ s. n. 1. şanţ cu secţiune mică, într-o piesă sau într-un element de construcţie. 2. despicătură la spatele sau la partea terminală a mânecilor unei haine ori la partea anterioară a pantalonilor. (< germ. Schlitz)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ŞPIŢ1 s. m. rasă de câini cu păr pufos şi urechi drepte. (< germ. spitz)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ŞPIŢ2 s. n. 1. (poligr.) linie simplă sau înflorată, ornament la sfârşitul unui articol, capitol etc. 2. bară de oţel cu vârf ascuţit care serveşte la prelucrarea pietrei de construcţie, la spargerea betoanelor. 3. (fam.) vârf ascuţit al unui obiect. 4. ţigaret scurt. (< germ. Spitze)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ŞTUŢ s. n. bucată scurtă de ţeavă montată la un recipient spre a face legătura cu o conductă. (< germ. Stutz)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

THEŢI s. m. pl. (în Grecia antică) ţărani care, pierzându-şi micile proprietăţi, erau siliţi să muncească pe pământurile aristocraţilor sau să vagabondeze. (< fr. thêtes)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ŢESÚT s. n. complex de celule (şi elemente intercelulare) având aceeaşi origine şi structură şi aceleaşi funcţii într-un organism viu. (după fr. tissu)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ŢÉŢE s. f. inv. musca ~ = muscă africană care provoacă boala somnului. (< fr. tsé-tsé)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ZEŢAJ s. n. metodă de separare sau concentrare a minereurilor ori cărbunilor sfărâmaţi cu ajutorul unui curent de apă. (< fr. setzage)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ghemţ s.m. – Piele de căprioară. Germ. Gemse (Iordan, BF, VIII, 227). Sec. XIX.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

glanţ (glánţuri), s.n. – Lac, strat de lac. Germ. Glanz „luciu” (Borcea 190); după Cihac, II, 121, prin intermediul pol. glanc.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

glonţ (gloánţe), s.n. – 1. Greutate, obiect greu. – 2. Mic proiectil pentru armă de foc. – 3. Plumb la năvodul de pescuit. Creaţie expresivă, pe baza rădăcinii glo-, v. aici. Identitatea fonetică şi semantică pe care o reprezintă cu g(o)lom(o)ţ şi clonţ este evidentă. Primul sens apare numai în expresia „a cădea greu la stomac”. Originea cuvîntului a suscitat discuţii; după Cihac, II, 501 şi DAR, din mag. golyócs şi galacs, der. care nu este satisfăcătoare; după Scriban, de la grăunte sau grunţ. Skok 73 pleacă de la sb. glonta „glonţ”, pe care îl der. din germ. Flinte „puşcă mică”; însă etimonul germ. nu satisface iar cuvîntul sb. este mai curînd de origine rom. Natura expresivă a lui glonţ devine de asemenea evidentă prin der. săi; gloanţă, s.f. (înv., proiectil de tun); glonţiş, s.n. (pietriş); glonţan, s.m. (pietriş, prundiş), cf. clonţan; glonţuros, adj. (pietros), cf. grunţuros. Din rom. provine sb. glonta şi mag. golonc „glonţ” (Edelspascher 14).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

pârţ

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

pârţ

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

hárţi s.m. pl. – Săptămîni în care este permis să se mănînce carne miercurea şi vinerea. – Var. arţ(i). Ngr. χάρτζι, care, după Cihac, II, 136, ar porveni din tc. harç „cheltuială”. Cf. arţibur, a cărui der. nu este clară.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

hîrţ (-ţi), s.m. – Şoarece. Mag. heréc „şoarece”(DAR). În Banat. – Der. hîrciog, s.m. (şobolan; hamster, Cricetus frumentarius), din mag. hörcsög (DAR; Gáldi, Dict., 91), cf. sb. hrčak (Miklosich, Slaw. Elem., 51).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

horéţ (horéţe), s.n. – Coş de răchită, mai ales pentru a usca păstrăvi. Mag. halrács „năvod” (Scriban).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

Soţul unei surori mai mari ca vârstă. Cumnat mai mare ca vârstă (reg.).

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

Soţia unui frate mai mare.Cumnată mai mare ca vârstă.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

Soţul unei surori mai mari.Cumnat mai mare ca vârstă (reg.).

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

Luaţi legătura cu catedra de geometrie a Universităţii Bucureşti!

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

istéţ (isteáţă), adj. – Ager la minte, deştept, iscusit, priceput. Sl. istĭcĭ „inculpat”, cf. bg. istec „reclamant”, rus. istec „creditor” (Tiktin; DAR; Puşcariu, Lr., 358); pentru evoluţia semantică, cf. hoţ. Der. din sl. istŭ „sigur” (Miklosich, Slaw. Elem., 24; Miklosich, Lexicon, 271; Cihac, II, 151), pare mai puţin probabilă. – Der. isteţie (var. isteţime, înv., isteţeală, isteciume), s.f. (iscusinţă, agerime); isteţi, vb. (a deveni isteţ).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

jíţă (jíţe), s.f. – 1. Filon, vînă. – 2. Sfoară, legătură. Bg., sb. žica (Cihac, II, 160; Conev 60; DAR). În Munt. şi Banat; cf. nojiţă. Trebuie să fie cuvînt identic cu jijiţă, s.f. (lăstar, ramură ce se caţără), a cărui der. este neclară; şi de asemenea cu ghiţă (var. gîţă), s.f. (coadă de păr, scul, legătură de prins părul), var. mold. (cf. ghinţură-jinţură), pe care Scriban o pune în legătură în mod greşit cu ngr. ϰότσος „coadă”; der. ghiţos, adj. (Mold., păros).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

judéţ (judéţe), s.n. – 1. Judecată, cercetare a unei cauze judiciare. – 2. Tribunal, for. – 3. Împărţire administrativă, ţinut. – 4. (S.m.) Judecător, magistrat. – 5. (S.m.) Guvernator, conducător, căpetenie. – Mr. giudeţ, megl. judeţ. Lat. iūdĭcium (Puşcariu 915; Candrea-Dens., 909; REW 4601; DAR), cf. it. giudizio, sp. juicio. Ipoteza lui Byck-Graur 34, care îl explică pe judeţ, prin jude, pl. judeci, pare improbabilă; cf. şi S. Pop, Dacor., VIII, 62. – Der. judeţean, adj. (provincial). Cf. der. neol. judiciar, adj., din fr. judiciaire; judicios, adj., din fr. judicieux.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

libúţ (libúţi), s.m. – Nagîţ (Vanellus cristatus). – Var. libuc, libec. Mag. libuc (Cihac, II, 512; Gáldi, Dict., 142).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

líţă (líţe), s.f. – Cablu electric. Germ. Litze (Candrea). Sec. XX.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

lúbiţ (lúbiţi), s.m. – Plantă (Camelina sativa). Sb. ljubica „melică” (Cihac, II, 152; cf. Conev 43).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

márţi s.f. – A doua zi a săptămînii. – Mr. marţi, megl. marţ. Lat. Martis (dies), cf. it. martedì (calabr. marti), prov. dimartz, fr. mardi, cat. dimars, sp. martes, alb. martë (Diez, I, 265; Puşcariu 1035; Candrea-Dens., 1055; REW 5382; Philippide, II, 647). Cf. marţ. – Der. Mărţica (var. Marţuica), s.f. (nume de vacă născută într-o marţi); Marţolea, s.f. (nume de vacă; fantomă care se arată în noaptea de marţi spre miercuri, cu ultimul sens poate prin încrucişare cu mîrţină, mîrţoagă, marţafoi (de la marţi, după Candrea-Dens., 1055 şi Tiktin; din sb. maculja, „vacă roşcată”, după Pascu, Suf., 272 şi Pascu, Beiträge, 17). Marţolea a fost considerat şi ca der. din martie, cf. expresia Marţolea cu fasolea, care echivalează lui ca martie’n post „la fix, nemişcat”.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

(ţinut imaginar) s. propriu n.

Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a, , Editura Univers Enciclopedic, 2005

LECÚŢ s.n. (Pop.) Diminutiv al lui leac.

Dicţionarul limbii române moderne, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Academiei, Bucureşti, 1958

MIŢÍT adj. v. miţi. [DLRM]

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

Ţigan ungur din zona Ardealului

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

minţí (minţít, minţít), vb. – A spune minciuni. – Megl. mint, istr. mintu. Lat. mentĭre (Puşcariu 1088; Candrea-Dens., 1135; REW 5510), cf. it. mentire, prov., fr., cat., sp., port. mentir. Cf. minciună. – Der. neminţit, adj. (care nu a fost dezminţit nici contrazis); desminţi, vb. (a contrazice), format după fr. démentir; minţitor, adj. (mincinos), cuvînt rar, formaţie internă a rom., pe care REW 5511 o derivă din lat. mentitor.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

míţă (míţe), s.f. – 1. Smoc de lînă sau de păr. – 2. Lînă de miel netunsă. – 3. Smoc de păr la pintenul călăreţilor. – Var. miţ. Mr. ńiţ. Origine îndoielnică. Se consideră în general drept der. de la lat. *agnicius „de miel” (Candrea-Dens., 1142; Candrea; Pascu, Beiträge, 11; Pascu, I, 134), der. care pare posibilă, dar nu suficientă pentru a explica toate accepţiile cuvîntului. Poate că este în loc de *niţă şi vine din lat. inituum, cf. reg. nízilu „fir”, catan. nizzulu „fir” (Rom., Forsch., LXIV 417). Der. din pol. jagnięcy „de miel” (Cihac, II, 199), din lat. mῑca „fragment” (Tiktin) sau din mîţă „pisică” (REW 5557) pare indoielnică. Der. miţui (var. miţi), vb. (a tunde mieii pentru prima oară); miţuit, s.n. (tunsul mieilor); miţos, adj. (cu multe miţe), care nu are nici o legătură cu mîţă (Puşcariu, Jb., XI, 54; REW 5557).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

náţie (náţii), s.f. – 1. Popor. – 2. (Trans., Banat) Popor de jos. – 3. (Arg.) Prieten, camarad. – Var. năţiune. Fr. nation, lat. natio, cf. rus. nacija. – Der. (din fr.) naţional, adj.; naţionalism, s.n.; naţionalist, adj.; naţionalitate, s.f.; naţionaliza, vb.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

neámţ (némţi), s.m. – 1. German. – 2. Străin. Sl. nĕmĭcĭ, din nĕmŭ „barbar”, cf. neam (Miklosich, Slaw. Elem., 32; Tiktin), cf. ngr. νέμτζης, bg. nĕmec, alb. nemets, mag. nemet, pol. niemiec. – Der. nemţoaică, s.f. (germană; dădacă, guvernantă; călţunaş, Tropaeolum; plantă, Delphinium elatum); nemţesc, adj. (german); nemţeşte, adv. (în germană); nemţie, s.f. (mulţime de germani; înv., în limba germană); nemţime (var. nemţărie), s.f. (colectivitate de germani); nemţi, vb. (a germaniza); nemţişor, s.m. (plantă, Delphinium elatum); nemţean, s.m. (locuitor al regiunii Neamţ din Moldova; călugăr al mănăstirii Neamţu).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

negóţ (negóţuri), s.n. – Comerţ. Lat. nĕgōtium (Puşcariu 1164; Candrea-Dens., 1216; REW 5881), cf. it. negozio. Se poate presupune o origine it. (Pascu, Beiträge, 11), dar prezenţa din sec. XVI a unui pl. negoaţe, diftongat, pare să confirme tratamentul tradiţional. Der. neguţa, vb. (a tîrgui; a cumpăra; a vinde), de la negoţ (după Puşcariu 1165 şi Candrea-Dens., 1217, din lat. *nĕgōtiāri); neguţător, s.m. (comerciant), cu suf. -tor (după REW 5880 şi Rosetti, I, 169), din lat. nĕgōtiātor; după Pascu, Beiträge, 11, din it.); neguţătoresc, adj. (de negoţ); neguţătoreşte, adv. (în chip negustoresc); neguţători, vb. (a face comerţ); neguţătorie, s.f. (comerţ); neguţitor (mr. neguţitor), s.m. (înv., cupeţ); negustor, s.m. (comerciant; Arg., înşelat), reducere a formei anterioare; negustoreasă (var. înv., neguţitoreasă), s.f. (soţie de negustor); negustoresc (var. înv., neguţitoresc), adj. (comercial); negustoreşte, adv. (în chip negustoresc); negustori (var. înv., neguţitori), vb. (a face negoţ); negustorie (var. înv., neguţitorie), s.f. (comerţ, trafic); negocia, vb., din fr. négocier; negociator, s.m., din fr. négociateur; negociaţi(un)e, s.f., din fr. négociation.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

niţél (niţícă), adj. – Puţin, în cantitate mică. Origine îndoielnică. Circulă numai în Munt. şi, parţial, în Trans. F. niţică (normal ne-am fi aştepta la *niţea) indică un dim. Trebuie să se pornească de la nitic(à), fiindcă acest cuvînt corespunde unor formaţii expresive comune teritoriului romanic: sp. chico „mic” (v. Corominas, ed. a 2-a, 1980, p. 351). Cf. ciccum „nimic” în Plaut; nec ciccum „nihil” într-o glosă placidiană; Lazio na ci(ca)de „puţin”; it. cica „nimc”; logud. ticcu „puţin” (unde t- echivalează cu z sard. it.); calabr. zica „picătură”, nazica „puţin”; Cilento tsiku „mic”. Celelalte explicaţii sînt insuficiente: de la nişchiţel (Hasdeu, Cuv. din Bătrîni, I, 295; Philippide, Principii, 37; Scriban; cf. împotrivă Puşcariu 1175; din alb. në cikë „puţin” (Densusianu, Rom., XXIII, 79); din puţinel*ţinel, cu metateză (Tiktin).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

OSPÉŢ s.n. v. ospăţ.

Dicţionarul limbii române moderne, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Academiei, Bucureşti, 1958

obráţ (obráţe), s.n. – (Mold.) Teren care are o prăjină lăţime şi patru lungime. Sl. obratu „hotar”, din obratiti „a (se) vărsa, a se răsturna” (Cihac, II, 222; Tiktin; Conev 78). Probabil bazat pe capacitatea de a ara al unei perechi de boi, ca în sp. arada. – Der. obraţie, s.f. (îngrăditură, loc îngrădit); obrăţi, vb. (a parcela un teren); obrăţeşte, adv. (în parcele de un obraţ fiecare).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

opáiţ (opáiţe), s.n. – Lămpiţă, candelă. – Var. opaeţ, opaiţă. Sl. opjaeci (Cihac, II, 229).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

oţerí (oţerésc, oţerít), vb. refl. – 1. A strica gustul unei mîncări, a irita, a strepezi dinţii. 2. A se dezgusta, a se încrunta. – 3. A se supăra, a se bosumfla. – Var. oţărî, oţări. Origine îndoielnică. Trebuie să aibă legătură cu sb. ceriti se „a rîde sarcastic” (Scriban), bg. očervam „a-şi arăta colţii” (Candrea), bg. cerjă se „a lua un medicament”, rus. ščeriti (Rosetti, Studii ling., 28); dar baza comună a acestor cuvinte nu este clară. Oricum, nu e posibilă der. din sl. ostriti „a ascuţi” (Cihac, II, 235), nici din lat. obterrere (Capidan, Dacor., III, 762). Der. oţerime, s.f. (Mold., dezgust); oţeros, adj. (Mold., înv., groaznic).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

păţí (păţésc, păţít), vb. – 1. A pătimi, a suferi, a se chinui. – 2. A i se întîmpla ceva (neplăcut). – Mr. pat, păţăscu, păţîre; megl. păţos, păţori. Lat. patῑre (Candrea-Dens., 1359; REW 6294), cf. it. patire, sp., port. padecer. – Der. păţanie (var. păţenie), s.f. (întîmplare neplăcută, experienţă neaşteptată); pătăranie (var. pataranie, pataramă), s.f. (nenorocire); păţeală, s.f.(aventură, păţanie); păţitanie, s.f. (rar, păţanie). – Din rom. provine bg. din Trans. patem (Miklosich, Bulg., 130).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

péveţ (-ţi), s.m. – Dascăl, cîntăreţ. Sl. pĕvĭcĭ (Tiktin). Sec. XVII, slavism cultural, ca şi der. peveţi, vb. (a cînta la biserică); peveţie, s.f. (cîntare bisericească), toate înv.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

pîrţ interj. – 1. Imită zgomotul unei băşini. – 2. Arată dispreţul. Creaţie expresivă, cf. pîr, şi Liebrecht, Germania, XVIII, 456. – Der. pîrţîi, vb. (a da pîrţuri); pîrţîială, s.f. (serie de băşini); pîrţuică, s.f. (diaree).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

podúţ (podúţi), s.m. – Peşte de rîu (Chondrostoma nasus). Mag. paduc (Gáldi, Dict., 152; cf. Cihac, II, 271).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

poţóc (-ci), s.m. – (Trans.) Şobolan. Mag. páczak (Candrea).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

RIŢÍN s.m. v. ricin.

Dicţionarul limbii române moderne, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Academiei, Bucureşti, 1958

prinţ (prínţi), s.m. – Principe, domnitor. Germ. Prinz, fr. prince. Este dubletul lui principe, s.m., din it. principe, der. principesă, s.f., din it. principessa. – Der. prinţesă, s.f., din fr. princesse, germ. Prinzessin; princiar, adj., din fr. princiaire; principat, s.n., din lat. principatus.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

púţă (-ţe), s.f. – 1. Penis, cuvînt din limbajul copiilor. – 2. Puşti, mucos. – Mr., megl. puţă, istr. puţę. Creaţie expresivă, aparţine familiei piţ-, care indică un obiect mic (cf. pipiric, piţigoi, pitic, puţin). Cel mai probabil este că această creaţie trimite la lat. cf. praepūtium „prepuţ”, sălăpūtium „mormoloc”, care indică existenţa unui *pūtium „mic”; cf. şi putus şi pittinus, pisinnus (=mentula, la Marcial). Lat. *pūtium a fost propus şi de P. Papahagi, Analele Acad. Rom., XXIX, 246; Tiktin; REW 6881; Rosetti, I, 171. Celelalte explicaţii nu sînt suficiente: din cr. puca ‹ it. pulcella (Miklosich, Fremdw., 121); din pol., ceh. pica „vulvă” (Cihac, II, 301); de la un lat. *pupucea (Creţu 360); de la un lat. *pubuceapubes (Meyer, Neugr. St., II, 12; Pascu, I, 147); de la un lat. *puteaputus (Puşcariu, Jb., XI, 40; Puşcariu 1416); din lat. potta „buză” (Jud, Bull. Dialectol. Rom., III, 12); anterior indoeurop. (Lahovary 340). Der. puţişoare, s.f. pl. (paste); puţoi, s.m. (tînăr, flăcău; vas de sticlă de formă caracteristică, din care se poate bea ţuică); cu var. mult mai răspîndită, ţoi, s.m., abreviată fără îndoială din motive de decenţă. Cf. puţin.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

puţín (puţină), adj. – Insuficient, redus. – Mr. p(u)ţîn, psîn, megl. puţǫn, istr. puţin. Origine obscură. Provine fără îndoială din rădăcina expresivă *piţ-, cf. puţă, dar der. nu este clară. Cf. lat. med. pusinnu, pittinus „mic”, şi toate cuvintele romanice care exprimă această idee şi care în general sînt puţin clare. Pentru comparativul mai puţin, cf. sard. prus paguplus paucum. În general se încearcă să se explice acest cuvînt în două feluri: pornind de la paucus, prin intermediul unui der. *paucinum (Cipariu, Gram., II, 347; Pascu, I, 150), sau pornind de la putus, prin intermediul lui *putinus (Meyer, IF, VI, 122; Candrea, Rom., XXXI, 314; Puşcariu 1418; Loewe 57; REW 6550). Der. puţintel (f. puţintea, puţintică), adj. (niţel), probabil formă disimilată a lui *puţincel (Puşcariu, Dacor., I, 326); puţinătate (var. puţinime, puţintime), s.f. (cantitate mică); împuţina, vb. (a reduce, a micşora).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ráţă (ráţe), s.f. – Pasăre inotătoare cu ciocul lat şi turtit. – Mr. rosă. Sl. (sb., slov. raca, bg. rĕca, sb. race), cf. alb. rosë (› mr.) mag. réce (Miklosich, Slaw. Elem., 43; Cihac, II, 310; Conev 54). Der. din dacă (Hasdeu, Cuv. din Bătrîni, II, 16) sau din alb. (Philippide, II, 730) este improbabilă. – Der. răţoi, s.m. (masculul raţei); răţoi, vb. refl. (a se răsti la cineva, a ridica vocea; a se făli, a face pe); răţoială, s.f. (umflare în pene, lăudăroşenie).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

reţeá (reţéle), s.f. – Plasă. – Var. răţea. Lat. *rĕtĕlla, dim. de la rĕtis (Tiktin, ZRPh., XI, 57; Puşcariu 1456; REW 7255a), cf. it. rezza, abruz. ritedda, fr. réseau. Contaminarea cu mag. réce (Drăganu, Dacor., VII, 191-4) nu pare o ipoteză necesară.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

riólţ s.m. – Reliefare, strălucire. It. rialzo, probabil prin intermediar germ. şi rus. Nu sîntem siguri de glosare, fiindcă acest cuvînt nu apare în nici un dicţionar. Se foloseşte în Mold., cf. Iorga: înaintea oglinzii de riolţ.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ŢÂŢ, ţâţuri, s.n. (Reg.) Căniţă din care se dă copiilor să bea.

Dicţionarul limbii române moderne, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Academiei, Bucureşti, 1958

sbilţ (zbílţuri), s.n. – Laţ, coardă pentru prins animale. – Var. zbilţ, bilţ, (s)ghilţ, Trans. belţ. Creaţie expresivă, care presupune ideea unei mişcări dezordonate ca cea a unei păsări sau a unui animal care se luptă să iasă din capcană; legătura semantică este la fel cu cea din smîrc, interj. cu smîc „laţ”. Pentru explicaţia fonetică a lui *bîlţ sau *bilţ, interj. imitativă, cf. bîţ, sgîlţ, (go)gîlţ, hîlţ(a) etc. Singura explicaţie care s-a dat pînă azi acestui cuvînt este puţin probabilă (din mag. bélc „cocean” după Scriban). Der. sbilţui (var. bilţui, (s)ghilţui, înghilţăi, înghilţa), vb. (a îmbrăţişa, a strînge tare); sbalţ (var. zbalţ, sbanţ, zbanţ), s.n. (laţ, belciug; brăţără, virdă, inel; placă), a cărui legătură cu germ. Band (Geheeb, JB, IV, 31), cu bantă (Candrea) sau cu balţ (Scriban) este incertă (balţ, poate, totuşi, să fi influenţat vocalismul acestor var.); sbănţui, vb. (a prinde, a fixa, cu un cerc; a întări, cu o şipcă sau cu o şină de fier; refl., a zburda, a face şotii), al cărui ultim sens, cel mai răspîndit, depinde mai puţin de cele anterioare, decît de ideea expresivă de bază (relaţia cu it. sbalzare, „a sări”, sugerată de Scriban, nu este probabilă); sbănţuială (var. sbănţuitură), s.f. (joacă, hîrjoană). Cf. sbengui, sburda.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

sfanţ (-ţi), s.m. – 1. (Înv.) Monedă austriacă de 20 de bani. – 2. Bani. – Var. înv., sfanţig, sfanţih, svanţih. Mr. sfanţic. Germ. Zwanziger (Borcea 205), cf. ngr. σφαντζίϰι, it. svanzica. – Der. sfănţoaică, s.f. (monedă de 10 creiţari); sfănţui, vb. (a mitui); sfănţuială, s.f. (mituire).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

sgalţ (-ţuri), s.n. – (Arg.) Cravată. – Var. zgalţ. Germ. Halstuch, de unde şi rus. galstukgalstus, s.n. (cravată), cf. Cihac, II, 281 şi potgalţ.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

sgîţ- – Rădăcină expresivă care pare să indice ideea de vivacitate sau de agitaţie. Creaţie spontană, cf. hîţ, bîţ, fîţ. – Der. sgîtie, s.f. (poreclă pentru fete zglobii) probabil cuvînt identic cu sgatie, s.f. (şarpe), a cărui formă pare greşită şi pe care Geheeb 37 o leagă în mod eronat cu sl. gadŭ „animal”); sgîlţ(a), interj. (imită mişcarea de clătinare); sgîlţîi (var. zgîlţîi, sgîţîi, sgî(l)ţîna, sgî(l)ţîni), vb. (a scutura, a zgudui), a cărui legătură cu sl. klŭcati „a palpita” sau bg. skălčištjam (Conev 60) este improbabilă; sgîlţîială (var. sgîlţîitură, sgîlţînătură), s.f. (scuturătură, clătinare).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

simţí (-mţ, -ít), vb. – 1. A avea senzaţia de, a percepe. – 2. A experimenta, a nota. – 3. A-şi da seama. a înţelege, a prinde de veste. – 4. A mirosi. – 5. (Refl.) A-şi da seama de propria stare fizică. – 6. (Refl.) A se găsi, a fi în stare. – 7. (Refl.) A fi stăpîn pe sine, a fi la înălţimea situaţiei. – Mr. simtu, simţire, megl. sint, sinţǫri. Lat. sentῑre (Puşcariu 1590; REW 7824), cf. vegl. seneter, it. sentire, prov., fr., cat., sp., port. sentir. Uz general (ALR, I, 104). Pers. I are şi var. simţ, prin analogie cu a-II-a. – Der. simţ, s.n. (instinct senzaţie), deverbal format artificial după lat. sensus; simţiciune, s.f. (înv., sensisibilitate, sentiment); simţămînt (var. simţimînt), s.n. (sentiment), creat artificial după fr. sentiment; simţire, s.f. (trăire afectivă; sentiment; sensibilitate); simţitor, adj. (sensibil); nesimţire, s.f. (insensibilitate, bestialitate); nesimţit, adj. (grosolan, fără bun simţ); nesimţitor, adj. (insensibil); consimţi, vb., din fr. consentir; consimţămînt, s.n. (aprobare, consentiment); presimţi, vb., după fr. pressentir; presentiment, s.n., după fr. pressentiment; resimţi, vb., după fr. ressentir. Der. din fr. sens, s.n.; senzaţi(un)e, s.f.; senzaţional, adj.; sensibil, adj.; insensibil, adj.; sensibilitate, s.f.; sensibiliza, vb.; sensitiv, adj.; sensitivă, s.f.; sensual, adj.; sensualism, s.n.; sensualist, adj.; sensualitate, s.f.; sentiment, s.n.; sentimental, adj.; sentimentalism, s.n.; sentimentalitate, s.f.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

şliţ (-ţuri), s.n. – Crestătură, despicătură. Germ. Schlitz (Candrea).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

smalţ (-ţuri), s.n. – Email. – Var. zmalţ, smalt, zmalt. Mr. smaltu. Germ. Schmalz (Tiktin) şi ngr. σμάλτον ‹ it. smalto, cf. pol. smalta, mag. zsomálc (Trans. jumalţ, cf. Gáldi, Dict., 140). – Der. smălta, vb. (a emaila, mai ales în sens poetic), din ngr. (Bogrea, Dacor., IV, 846); smaltină, s.f., din fr. smaltine; smălţui, vb. (a da cu smalţ); smălţuitor, s.m. (emailor). Cf. REW 8040.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

şonţ (-ţi), s.m. – (Mold.) Şchiop. – Var. şonţ. Creaţie expresivă, cf. bont, ciont, mont, tont, care exprimă ideea de „ciut”. Var. este un sing. analogic, format după pl. Cf. şi şonţ „neamţ”, cu evoluţia semantică la fel ca în ţopîrlan. Der. din mag. sánta „şchiop” (Şeineanu, Semasiol., 171; Loewe 56; Tiktin; Candrea; Gáldi, Dict., 183), care ar depinde de sb. šantav „şchiop”, slov. šantati „a şchiopăta” (Miklosich, Fremdw., 128), este mai puţin probabilă. Der. şonţi, vb. (Mold., a şchiopăta, a deşela); şoni, vb. (Olt., a deşela); şoneală, s.f. (Olt., şchiopătare); şontîc, interj. (exprimă ideea de şchiopătare), cf. hîltîc, bîldîbîc; şontîcăi, vb. (a şchiopăta); şontorog, adj. (şchiop; paralizat; impotent, hodorogit), format ca boşorog, hodorog etc. (mag. dialectal csontorag, indicat de Tiktin şi Candrea ca sursă pentru rom., provine din rom. cf. Edelspacher 12); şontorogi, vb. (a deşela).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

şorţ (-ţuri), s.n. – Îmbrăcăminte de protecţie care se poartă dinainte. – Var. Munt., Trans. şurţ. Germ. Schurze (Diez, Gramm., I, 129; Mîndrescu, 93; Cihac, II, 392; Borcea 214), prin intermediul pol. szorc, ceh. šorc, mag. surc.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

şpiţ (-ţuri), s.n. – 1. Băţ cu vîrf. – 2. Lucrătură din puncte. – 3. Gravură tipografică. – Var. spiţ. Germ. Spitz(e) „vîrf” (Borcea 206). – Der. spiţărat, adj. (brodat, cusut cu ajur).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ABAŢÍE, abaţii, s.f. Mânăstire catolică cu statut special (împreună cu averea, domeniile ei), condusă de un abate1 sau o abatesă (1) şi depinzând de un episcop sau direct de papă2. – Din it. ab(b)azia.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

abaţíe s. f. mănăstire catolică condusă de un abate sau de o abatesă (< it. abbazia)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ABŢÍNE, abţín, vb. III. Refl. A se stăpâni, a se reţine, a se înfrâna (de la...). ♦ A nu se pronunţa, a nu-şi exprima părerea sau votul; a se ţine departe de o activitate. – Din fr. (s')abstenir (după ţine).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

abţíne vb. refl. a se stăpâni, a se opri de la ceva; a se lipsi de folosirea unor lucruri; a nu se pronunţa, a nu-şi exprima punctul de vedere. (< fr. s'abstenir, lat. abstinere)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ACÁŢIU s.m. v. acaţ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ACĂŢÁ vb. I. v. agăţa.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ADÍŢIE s.f. 1. (Chim.) Adăugare. ♢ Reacţie de adiţie = reacţie chimică prin care se introduc atomi sau molecule într-o moleculă cu caracter nesaturat. 2. (Fiziol.; în sintagma) Adiţie latentă = apariţie a unei reacţii fiziologice într-un organism în urma unor excitaţii succesive; sumaţie. 3. (Mat.) Adunare. – Din fr. addition, lat. additio.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

AGĂŢÁ, agắţ, vb. I. 1. Tranz. A atârna, a suspenda ceva de un cârlig, de un cui etc.; a spânzura. ♦ A prinde fără voie o ţesătură într-un obiect ascuţit, care o găureşte sau o rupe. ♦ Refl. (Despre ţesături) A se rupe, prinzându-se într-un obiect ascuţit. ♢ (Fam.) A acosta o persoană (de sex opus). 2. Refl. A se apuca, a se prinde de ceva sau de cineva; fig. a se crampona. [Var.: acăţá vb. I] – Lat. *accaptiare (< captiare „a prinde”).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ALBÉŢE s.f. v. albeaţă.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

AMEŢÍT, -Ă, ameţiţi, -te, adj. 1. Cuprins de ameţeală; fig. zăpăcit. 2. Beat. – V. ameţi.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

APŢIÁN, -Ă apţieni, -e, s.n., adj. (Geol.) 1. S.n. Ultimul etaj al cretacicului inferior. 2. Adj. Care aparţine apţianului (1), privitor la apţian. [Pr.: -ţi-an] – Din fr. aptien.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

AVUŢÍE, avuţii s.f. Avere. ♢ Avuţie naţională = totalitatea valorilor materiale şi spirituale de care dispune un popor, o ţară la un moment dat. – Avut + suf. -ie.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

BĂLŢÁ, bălţez, vb. I. Tranz. (Fam.) A vopsi în culori variate (şi nearmonizate); a tărca. – Din bălţat (der. regr.).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

BĂLÚŢ, -Ă, băluţi, -e, adj. (Reg.) Bălăior. – Băl + suf. -uţ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

BĂNÚŢ, bănuţi, s.m. 1. Diminutiv al lui ban1; monedă de valoare sau de dimensiune mică. ♦ (La pl.) Bani mulţi. 2. Germenul oului (fecundat). 3. Plantă erbacee cu flori mici şi rotunde, frumos colorate, dispuse în capitule; părăluţă, bănuţel (Bellis perennis).Ban1 + suf. -uţ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

BĂŢÓS, -OÁSĂ, băţoşi, -oase, adj. 1. Drept, ţeapăn, rigid ca un băţ. ♦ Fig. (Despre oameni sau firea lor) Lipsit de mlădiere; rigid; îngâmfat, plin de sine. 2. (Despre plante) Cu tulpina lemnoasă. – Băţ + suf. -os.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

BÂŢÁN, bâţani, s.m. (Reg.) Mic ţânţar care tremură din picioare când stă pe loc (Chironomus leucopogon). - Din bâţâi.

Dicţionarul limbii române moderne, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Academiei, Bucureşti, 1958

BEÚŢĂ, beuţe, s.f. (Reg.) Pietricică albă şi rotundă care se găseşte prin râuri. – Din sl. bioce.

Dicţionarul limbii române moderne, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Academiei, Bucureşti, 1958

BILÁNŢ, bilanţuri, s.n. Tablou contabil al activului şi pasivului unei intreprinderi sau al unei activităţi financiare pentru o anumită perioadă de timp. ♦ Fig. Rezultatul sintetic al unei activităţi desfăşurate într-o perioadă dată. – Din germ. Bilanz. Cf. it. b i l a n c i o.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

BINÉŢE s.f. (Pop.; în expr.) A(-şi) da bineţe = a (se) saluta. – Din bine aţi [venit].

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

BOÁŢĂ, boaţe, s.f. (Reg. şi fam.) Poznă, năzbâtie, boroboaţă. – Din boroboaţă.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

BOBLÉŢ, -EÁŢĂ, bobleţi, -e, adj. (Reg.; adesea substantivat) Prost, bleg, nătărău. – Cf. b o b l e t i c.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

BOLŢÁR, bolţari, s.m. Bucată de piatră sau de beton special fasonată pentru construirea bolţilor. – Boltă + suf. -ar.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

BORŢÓS, -OÁSĂ, borţoşi, -oase, adj. (Pop. şi fam.; adesea substantivat) Cu burtă mare. ♦ (La f.) Gravidă. – Borţ + suf. -os.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

BÓŢMAN, boţmani, s.m. Şef de echipaj pe o navă; cel mai mare în grad dintre marinarii de la bordul unei nave de comerţ; nostrom. – Din rus. boţman.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

BUNÉŢE, buneţi, s.f. (Reg.) Bunătate. – Bun + suf. -eţe.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CAPRÍŢ s.n. v. capriciu.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CĂLÚŢ, căluţi, s.m. 1. Diminutiv al lui cal; căluşel (1). 2. Compus: căluţ-de-mare = peşte teleostean marin cu corpul de 8-10 cm, lipsit de înotătoare codală şi cu capul asemănător cu cel al calului; cal-de-mare (Hippocampus hippocampus). 3. Nume dat mai multor insecte din familia lăcustelor; căluşel (3). – Cal + suf. -uţ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CĂRÚŢ, căruţuri, s.n. 1. Diminutiv al lui car; cărucean. 2. Cărucior (2). 3. Cărucior (1). 4. Parte mobilă a unor maşini, care se mişcă pe rotiţe sau lunecă pe glisiere, îndeplinind diferite funcţii. – Car + suf. -uţ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CĂŢEÁ, căţele, s.f. 1. Femela câinelui. 2. Epitet dat unei femei rele sau depravate. ♢ Expr. (Rar) Căţea de vreme = vreme rea, cumplită. 3. Fig. (Arg.) Mitralieră. Lat. catella.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CĂŢÉL, căţei, s.m. I. 1. Pui de câine; p. ext. pui de animal sălbatic (asemănător cu câinele). ♢ Expr. (Fam.) Cu căţel, cu purcel = cu întreaga familie şi cu tot avutul; cu tot ce are. 2. Fig. Om linguşitor şi fără scrupule. 3. Compuse: (Zool.) căţelul-pământului = orbeţ; căţel-de-mare = corosbină; căţel-de-frasin sau căţelul-frasinului = cantaridă. II. Fiecare dintre părţile care compun căpăţâna de usturoi. – Lat. catellus.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CĂŢÍE s.f. v. căţuie.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CÂLŢI s.m. pl. Fire scurte rămase în urma trecerii fuiorului de cânepă sau de in printre dinţii daracului, din care se ţese pânză de saci şi de saltele, se fac funii etc. – Din sl. klŭkŭ (pl. klŭci).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CEÁŢĂ, ceţuri, s.f. 1. Particule de apă rezultate din vaporizarea apei de pe pământ, aflate în suspensie în atmosferă, la suprafaţa solului, şi care îngreuiază vizibilitatea; negură, pâclă. 2. (Impr.) Aburii care se condensează pe o sticlă, pe o suprafaţă netedă. – Lat. caecia (< caecus „orb”).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CÉLŢIU s.n. (Chim.) Hafniu. – Din fr. celtium.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CESCÚŢ, cescuţuri, s.n. (Reg.) Timp foarte scurt; clipă. – Din ceas.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CHIBÍŢ, chibiţi, s.m. Persoană care asistă la un joc de cărţi, la o partidă de şah, de table etc. fără să ia parte efectiv la joc (dar adesea sfătuind cum să joace pe unul dintre jucători).[Acc. şi: chíbiţ] – Din germ. Kiebitz.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CÍAŢIU, ciaţii, s.n. (Bot.) Inflorescenţă reprezentând o grupare de mai multe flori bărbăteşti şi fără înveliş, cu o singură floare femeiască. [Pr.: ci-a-] – Din lat. ciatium.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

COVIŢÁ, pers. 3 covíţă, vb. I. Intranz. (Reg.) A guiţa. – Din. coviţ

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

GÁIŢĂ1, gaiţe, s.f. 1. Pasăre înrudită cu corbul, de mărimea unei ciori, cu penajul brun-roşcat, cu dungi albastre şi negre pe aripi, cu coada neagră, care poate imita sunetele scoase de alte păsări (Garrulus glandarius). ♢ Gaiţă de munte = alunar. 2. Epitet dat unei persoane care vorbeşte mult şi fără rost. [Pr.: ga-i-] – Cf. bg., scr. g a l i c a.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

GÁIŢĂ2 s.f. (Reg.) Petrol lampant. ♦ Lampă ţărănească cu petrol. [Pr.: gai-] – Din gaz (după opaiţ).

Dicţionarul limbii române moderne, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Academiei, Bucureşti, 1958

GÂŢĂ, gâţe, s.f. (Reg.) Cosiţă. ♦ Panglică sau şiret care se împleteşte la capătul cosiţelor.

Dicţionarul limbii române moderne, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Academiei, Bucureşti, 1958

GHEŢÁR1, gheţare, s.n. (Înv.) Răcitor (2). – Gheaţă + suf. -ar (după fr. glacière).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

GHEŢÁR2, gheţari, s.m. Masă de gheaţă formată în regiunile alpine şi în cele polare (1) şi care, de obicei, se deplasează lent sub influenţa gravitaţiei. ♢ Gheţar plutitor = aisberg. – Gheaţă + suf. -ar (după fr. glacier).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

GHEŢÓS, -OÁSĂ, gheţoşi, -oase, adj. (Rar) Plin de gheaţă; rece ca gheaţa. – Gheaţă + suf. -os.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

GHIORŢ interj. Cuvânt care imită zgomotul produs de cel care bea un lichid cu înghiţituri mari sau de intestinele goale. – Onomatopee.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

GHIŢÓS, -OÁSĂ, ghiţoşi, -oase, adj. (Reg.) Lăţos, miţos. – Din viţă (rostit palatalizat) + suf. -os.

Dicţionarul limbii române moderne, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Academiei, Bucureşti, 1958

GLUMÉŢ, -EÁŢĂ, glumeţi, -e, adj. (Despre oameni) Care face multe glume, căruia îi place să facă glume; vesel, poznaş, hâtru. ♦ (Despre manifestări ale oamenilor, întâmplări, glume etc.) Care provoacă râsul; hazliu. – Din bg. glumec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

GRAŢIÁ, graţiez, vb. I. Tranz. A acorda unui condamnat iertarea, parţială sau totală, în executarea pedepsei, printr-un act emis de şeful statului. [Pr.: -ţi-a] – Din fr. gracier. Cf. it. g r a z i a r e.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

GRÁŢIE, graţii, s.f. 1. Drăgălăşenie, fineţe, gingăşie demonstrate de o fiinţă în mişcări, atitudini etc.; atracţie particulară pe care o provoacă cineva sau ceva prin aspect, mişcare etc.; farmec. ♢ (În mitologia romană) Cele trei graţii sau graţiile = cele trei zeiţe considerate ca personificări ale frumuseţii şi gingăşiei feminine. ♢ Expr. (Peior.) A face graţii = a) a căuta să pară fermecător prin gesturi şi atitudini afectate; b) a-şi manifesta în mod nejustificat nemulţumirea, a face nazuri. 2. Bunăvoinţă, preferinţă, favoare de care se bucură cineva. ♢ Expr. A intra în graţiile cuiva = a câştiga încrederea, bunăvoinţa cuiva. ♦ Ajutor, milă, îndurare (divină); iertare (de o pedeapsă). ♢ Anul de graţie..., formulă emfatică ce precedă indicarea unui an calendaristic. 3. (Cu valoare de prepoziţie) Datorită. – Din lat. gratia.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

GREŢÓS, -OÁSĂ, greţoşi, -oase, adj. 1. Care provoacă greaţă; scârbos, dezgustător. 2. (Rar) Căruia i se face uşor greaţă. – Greaţă + suf. -os.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

GROSÚŢ, -Ă, grosuţi, -e, adj. Diminutiv al lui gros; destul de gros; groscior. – Gros + suf. -uţ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

GRUIÉŢ, gruieţe, s.n. (Reg.) Diminutiv al lui grui. [Pr.: gru-ieţ] – Grui + suf. -eţ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

GUIŢÁT s.n. Faptul de a guiţa; strigăt specific scos de porci (când sunt flămânzi, speriaţi etc.); guiţătură. [Pr.: gu-i-] – V. guiţa.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

HAMÍŢI s.m. pl. Grup de popoare din nordul şi estul Africii, înrudite prin limbă şi prin trăsături fizice. – Din fr. Chamites.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

HÁNŢĂ, hanţe, s.f. (Reg.) 1. Obiect de îmbrăcăminte uzat, zdrenţuit, de proastă calitate. 2. Fig. Gură (care vorbeşte mult şi fără rost). ♢ Expr. Bun de hanţă = flecar, vorbăreţ, guraliv. – Cf. ucr. b a n c a „mârţoagă”.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

HARŢÁG, harţaguri, s.n. V. arţag.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

HÁRŢĂ s.f. Încăierare; ceartă. ♦ (Înv.) Ciocnire între avangărzi sau între (mici) grupuri militare potrivnice. [Var.: harţ s.n.] – Din magh. harc.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

HĂŢUÍ, hăţuiesc, vb. IV. Tranz. A mâna caii (cu ajutorul hăţurilor). ♦ Fig. A frâna, a stăpâni. – Hăţ1 + suf. -ui.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

HÂRŢI1 interj. (În expr.) Hârţi încoace (sau încolo), scârţi încolo, exprimă o încercare neizbutită de a urni din loc un lucru greu. – Onomatopee.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

HÂRŢI2 s.m. pl. V. harţi.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

HÉRŢOG s.m. (Înv.) Duce, voievod. – Din germ. Herzog.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

HILÓŢI s.m. pl. v. chiloţi.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

HORNÉŢ, horneţe, s.n. (Reg.) Diminutiv al lui horn; coş (la o casă). – Horn + suf. -eţ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

HOŢÉSC, -EÁSCĂ, hoţeşti, adj. De hoţ. – Hoţ + suf. -esc.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

HOŢÍŞ adv. (Rar) Hoţeşte. – Hoţ + suf. -iş.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

-MANŢÍE elem. -mant.

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ÍNIŢĂ s.f. (Bot.; reg.) Torţel. – In2 + suf. -iţă.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

INIŢIÁ, iniţiez, vb. I. 1. Tranz. şi refl. A (se) introduce într-un domeniu de activitate în care nu a lucrat; a da cuiva sau a căpăta primele cunoştinţe. 2. Tranz. A face începutul, a pune bazele unei acţiuni, a organiza o mişcare, o activitate. [Pr.: -ţi-a] – Din fr. initier, lat. initiare.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ISTEŢÍ, isteţesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A deveni isteţ. – Din isteţ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

IUŢÁRI s.m. pl. (Reg.) Ciupercă comestibilă cu pălăria albă-gălbuie, cu carnea albă, iute la gust (Lactarius piperatus). – Iute + suf. -ar.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

IUŢÍRE, iuţiri, s.f. (Rar) Acţiunea de a (se) iuţi şi rezultatul ei. – V. iuţi.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

JUNCÚŢ, juncuţi, s.m. Juncuşor. – Junc + suf. -uţ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

JUNÉŢE, juneţi, s.f. (Astăzi rar) Tinereţe. [Pl. şi: juneţe] – June + suf. -eţe (după fr. jeunesse).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

JUVẮŢ, juveţe, s.n. Laţ la capătul unei funii; ştreang. [Pl. şi: juvăţuri] – Din ucr. žyvec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

NUANŢÁ, nuanţez, vb. I. Tranz. 1. A reproduce, a da nuanţele unei culori, ale unui ton etc.; a reda ceva în diverse nuanţe. 2. Fig. A pune în evidenţă (prin treceri subtile, gradate), a reliefa prin mijloace expresive; a colora, a da expresie. [Pr.: nu-an-] – Din fr. nuancer.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

NÚNŢIU, nunţii, s.m. Reprezentant diplomatic permanent al Vaticanului într-o ţară străină, asimilat ca rang ambasadorilor. [Var.: núnciu s.m.] – Din it. nunzio, lat. nuntius.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

NUTRÉŢ, nutreţuri, s.n. Nume dat plantelor recoltate care servesc ca hrană animalelor domestice erbivore; hrana animalelor erbivore constituită din aceste plante; furaj. ♦ P.gener. (Pop.) Hrană pentru animale. – Lat. nutricium.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞPRIŢ1, şpriţuri, s.n. Băutură obţinută din vin cu sifon sau cu apă minerală; o anumită cantitate din această băutură. – Din germ. Spritzer.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢÁGLĂ, ţagle, s.f. 1. Semifabricat de oţel cu secţiunea dreptunghiulară sau circulară, din care se laminează bare, sârme etc. şi din care se forjează sau se ştanţează diferite piese; biletă. 2. Partea ascuţită a unui par, care intră în pământ. ♢ Expr. A rămâne cu ochii ţaglă = a rămâne cu ochii ţintă, pironiţi. – Din germ. Zaggel.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢÁICĂ s.f. (Reg.) Ţaţă. – Probabil contaminare între ţaţă şi [da]ică.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢAMBAL, ţambale, s.n. Instrument muzical popular de percuţie, alcătuit dintr-o cutie de rezonanţă de formă trapezoidală, aşezată orizontal (pe picioare), prevăzută cu coarde de metal care sunt lovite cu două ciocănele speciale. [Pl. şi: ţambaluri – Var.: ţimbál s.n., ţimbálă s.f.] – Din germ. Zimbal, lat. cymbalum.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢÁPOŞ, -Ă, ţapoşi, -e, adj. (Despre coarnele vitelor) Drept şi ridicat în sus; (despre vite) cu coarnele drepte şi ridicate în sus. – Cf. ţ a p.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢÁRCĂ, ţărci, s.f. 1. (Ornit.) Coţofană. ♢ Expr. A-i umbla (cuiva) gura ca la (o) ţarcă = a fi limbut, a vorbi mult şi fără rost. A sta ca ţarca în par = a fi gata de plecare. 2. Fig. (Depr.) Gură (considerată ca organ al vorbirii). 3. Epitet depreciativ dat unei femei care vorbeşte mult. – Din magh. szarka.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢARÍSM s.n. Formă de guvernământ monarhică în care puterea supremă aparţinea ţarului; regimul ţarist. – Din fr. tsarisme.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢARÍST, -Ă, ţarişti, -ste, adj. Care aparţine ţarului, privitor la ţar; partizan al ţarului sau al ţarismului. – Din fr. tsariste.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢÁRNĂ s.f. v. ţarină1.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢÁŢĂ, ţaţe, s.f. 1. (Pop.) Mătuşă. ♦ Termen de respect cu care cineva se adresează (la ţară) unei surori mai mari sau unei femei mai în vârstă; lele. 2. (Pop.) Termen alinător dat de un bărbat femeii iubite; mândră. 3. (Peior.) Epitet pentru o femeie vulgară, lipsită de gust şi de fineţe; mahalagioaică. – Din ngr. tsa'tsa.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢĂHNÍ, pers.3 ţăhneşte, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre câini) A lătra cu întreruperi (mai ales urmărind sălbăticiunile sau vânatul); a chefni. – Ţah + suf. -(ă)ni.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢĂPÓI, ţăpoaie, s.n. (Reg.) 1. Furcă (mare) cu coada lungă şi cu dinţi drepţi de fier, cu care se ridică snopii de grâu, maldărele de fân sau de coceni etc. ♦ Furcă în vârful căreia este fixat sacul de pescuit. 2. Căpriorul de la mijloc la casele tărăneşti. – Ţeapă + suf. -oi.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢĂPÚC, ţăpuci, s.m. (Reg.) Diminutiv al lui ţap (1). – Ţap + suf. -uc.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢĂRÁN, ţărani, s.m. Persoană care locuieşte în mediul rural, având ca ocupaţie principală agricultura şi creşterea animalelor; persoană care face parte din ţărănime; sătean. – Ţară + suf. -an.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢÂFNÍ, ţâfnesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A pufni pe nas de mânie, a vorbi cu ciudă. ♦ (Despre animale) A sufla cu putere pe nări, a sforăi. – Din ţâfnă.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢẤRĂ s.f. (Pop.) Ruptură, zdreanţă. ♢ Loc. adj. şi adv. O ţâră = puţin, niţel. ♢ Expr. A se face ţâră = a) a se rupe, a se face bucăţi; b) a se ghemui de frică. – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢÂŞT interj. v. ţuşti.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢEÁPĂ, ţepi, s.f. 1. Par lung şi ascuţit la un capăt (folosit în trecut ca instrument de supliciu); p. restr. vârful unui astfel de par. 2. Prelungire ascuţită şi ţepoasă la spicele cerealelor; (la pl.) resturile tulpinilor unor păioase, rămase în pământ după ce plantele au fost cosite. 3. Ghimpe, aşchiuţă, spin. 4. (La pl.) Păr aspru, ghimpos care acoperă corpul unor animale. – Cf. sl. č e p a t i.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢEÁRĂ, s.f. v. ţară.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢEÁVĂ, ţevi, s.f. Piesă de metal, de material plastic, de cauciuc etc., de formă cilindrică şi goală în interior, cu lungime mare în raport cu diametrul ei exterior, realizată prin deformare plastică, prin turnare sau prin sudură şi având numeroase întrebuinţări. ♢ Ţeavă de extracţie = ţeavă de oţel cu diametrul relativ mic, utilizată la sondele de extracţie a petrolului în vederea formării unei conducte. ♦ (La armele de foc) Cilindru de oţel prin care trece proiectilul. ♦ Tub cilindric sau conic, folosit în întreprinderile textile ca suport pentru înfăşurarea firelor. – Din sl. cĕvĩ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢECHÍN, ţechini, s.m. Veche monedă de aur, arabă şi italiană. – Din it. zecchino.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢÉSERE, ţeseri, s.f. (Rar) Acţiunea de a (se) ţese. – V. ţese.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢESTÓS, -OÁSĂ, ţestoşi, -oase, adj. Acoperit de carapace. Broască ţestoasă.Ţest + suf. os.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢÍCLĂ, ţicle, s.f. Instrument pentru pescuit raci. – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢICNÍT, -Ă, ţicniţi, -te, adj. 1. (Fam.) Smintit, zăpăcit, ţăcănit, nebun. 2. (Rar; despre obiecte) Plesnit2, crăpat. – V. ţicni.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢIGÁIE, ţigăi, adj. (Despre lână) Scurtă şi creaţă, moale, mătăsoasă; (despre oi) cu lână scurtă, creaţă şi mătăsoasă. ♦ (Substantivat) Rasă de oi autohtonă, crescută pentru producţia de lână semifină, de carne şi lapte; oaie din această rasă. – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢIGẤI, ţigâi, s.m. Specie de gândac mare, negru cu pete galbene, care trăieşte prin pădurile de conifere (Hylobius abietis). – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢIGHÉR, ţigheruri, s.n. (Reg.) Zeamă care se stoarce din tescovină. – Din magh. csiger.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢIGLÁR, ţiglari, s.m. Persoană care face ţigle1 sau care acoperă clădirile cu ţiglă1. – Ţiglă + suf. -ar.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢÍGLĂ1, ţigle, s.f. Piesă de argilă arsă, de sticlă, de mortar, de ciment, în formă de placă, folosită la învelit casele. – Din scr. cigla.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢÍGLĂ2, ţigle, s.f. (Reg.) Vergea de lemn sau de metal ascuţită la un capăt, în care se înfige carnea pentru a o frige; frigare. – Cf. germ. Z a c k e.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢIGNÁL s.n. v. semnal.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢIITÓR, -OÁRE, ţiitori, -oare, s.f., adj. 1. S.f. (Pop.) Concubină. 2. S.f. pl. Loc unde stă vânătorul la pândă; loc pe unde trece vânatul. 3. Adj. (Înv.) Care ţine mult timp; durabil. [Pr.: ţi-i-] – Ţine + suf. -itor.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢIMBÁL s.n. v. ţambal.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢINCÁR, ţincari, s.m. (Reg.; depr.) Copil, ţânc. – Ţinc2 + suf. -ar.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢÍNERE, ţineri, s.f. Acţiunea de a (se) ţine şi rezultatul ei. ♢ Ţinere de minte = memorie. – V. ţine.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢINTÁR, (1) ţintare, s.n. (2) ţintari, s.m. 1. S.n. Joc de societate la care se foloseşte un carton cu un desen special pe care jucătorii mişcă piese după anumite reguli; moară. 2. S.m. (Ornit.) Inăriţă. – Ţintă + suf. -ar.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢINTÁT, -Ă, ţintaţi, -te, adj. 1. Împodobit cu ţinte (I 1); ţintuit, ţintelat. 2. Fig. (Reg.; despre animale) Care are o pată albă în frunte. – Ţintă + suf. -at.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢÍNTĂ, ţinte, s.f. I. 1. Cui scurt de metal cu floarea de forme şi mărimi diferite, folosit de cizmari, curelari, tapiţeri etc. 2. (Despre porumb; în loc. adj.) În ţinte = cu boabele destul de dezvoltate pentru a fi bun de mâncat; aproape copt. 3. Fig. Mică pată albă pe fruntea cailor şi a vitelor; stea, steluţă. II. 1. Semnul sau locul în care se ocheşte cu o armă de foc sau cu o săgeată; p. ext. ochire, ţintire. ♦ Ceea ce este sau devine obiectul atenţiei sau privirii cuiva. E ţinta tuturor privirilor. ♢ Expr. A privi (sau a se uita) fără (de) ţintă = a privi în gol. (Adverbial) A privi (sau a se uita, a căuta) ţintă sau a ţine (ori a sta cu) ochii ţintă = a privi fix, aţintit, a fi cu ochii pironiţi (la ceva). 2. Locul către care tinde să ajungă cineva. ♢ Loc. adv. Fără ţintă = în neştire, razna. ♦ (Rar) Ţelul unei întreceri sportive. 3. Scop final, ţel, obiectiv. ♦ Spaţiul de deasupra porţii la jocul de rugbi; but3. ♢ Teren de ţintă = spaţiu care cuprinde limitele laterale ale terenului din spatele stâlpilor porţii la jocul de rugbi, din care se marchează încercările. – Din sl. centa „ban, monedă”.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢINTÍT, -Ă, ţintiţi, -te, adj. (Despre ochi, privire) Care este îndreptat fix spre ceva; pironit. – V. ţinti.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢINTUÍ, ţintuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A prinde, a înţepeni, a fixa, a bate ceva cu cuie, cu ţinte; a pironi. ♢ Expr. A ţintui (pe cineva) la stâlp (sau la stâlpul infamiei) = a supune (pe cineva) oprobriului public, a înfiera. ♦ A înfige, a bate cuie sau ţinte. ♦ Fig. A obliga pe cineva să stea nemişcat, imobilizat. ♢ Expr. A ţintui (pe cineva) locului = a face (pe cineva) să se oprească, să rămână nemişcat, neclintit. A rămâne ţintuit locului (sau pe loc, în loc) = a se opri, a rămâne nemişcat, neclintit într-un loc. 2. A împodobi cu ţinte. – Ţintă + suf. -ui.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢÍPĂT, ţipete, s.n. Strigăt ascuţit (de durere sau de spaimă), zbieret, urlet, strigăt. [Var.: ţípet s.n.] – Ţipa1 + suf. -ăt.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢÍPLĂ, ţiple, s.f. Membrană subţire făcută din intestinele sau din băşica animalelor şi folosită pentru a acoperi ermetic borcanele cu conserve sau (astăzi rar) în locul sticlei la ferestrele caselor ţărăneşti; p. ext. celofan. – Cf. ngr. t s í p a, bg. c i p a.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢIPOTÍ, ţipotesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A scoate ţipete, a ţipa1, a striga. – Din ţipăt.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢISTUÍ, ţistuiesc, vb. IV. 1. Tranz. şi intranz. A recomanda sau a impune cuiva tăcere (prin folosirea interjecţiei „ţist”). ♦ Tranz. A domoli, a potoli (pe cineva). 2. Intranz. (Despre gloanţe) A şuiera. – Ţist + suf. -ui.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢIŢÉI, (2) ţiţeiuri, s.n. 1. Amestec lichid de hidrocarburi solide, lichide şi gazoase, precum şi de alţi compuşi organici, care se găseşte în pământ sub formă de zăcământ şi din care, prin distilare, se obţine benzină, petrol lampant, uleiuri minerale, vaselină, motorină etc.; petrol. 2. (La pl.) Diferite feluri de ţiţei (1). – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢIVLÍC interj. (Pop.) Cuvânt care imită zgomotul produs de un zăvor sau de o clanţă trase brusc şi cu putere. – Onomatopee.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢOÁLĂ, ţoale, s.f. (Pop.; mai ales la pl.) Obiect de rufărie sau de îmbrăcăminte; spec. haină veche, uzată. – Cf. ţ o l2.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢOÁPĂ, ţoape, s.f. (Fam.) Persoană cu apucături grosolane; bădăran, ţopârlan, mitocan. – Ţop + suf. .

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢOCĂÍ, ţócăi, vb. IV. (Fam.) 1. Tranz. şi refl. recipr. A (se) săruta (cu zgomot). 2. Intranz. (Despre copii) A mişca buzele prin somn ca şi când ar suge. – Ţoc + suf. -ăi.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢOLÍNC, ţolince, s.n. (Reg.) Ţol2. – Ţol2 + suf. -inc.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢOLÚŢ, ţoluţuri, s.n. (Pop.) Diminutiv al lui ţol2. – Ţol2 + suf. -uţ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢOPĂÍ, ţópăi, vb. IV. Intranz. A face sărituri repetate, a sălta, a sări de pe un picior pe altul, a se mişca dezordonat şi aruncând picioarele. ♦ Peior. A dansa, a juca (fără eleganţă). [Var.: ţupăí vb. IV] – Ţop + suf. -ăi.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢUGUIÁ, ţuguiez, vb. I. Refl. A se ascuţi, a se subţia spre vârf; a se înălţa ca un ţugui. ♦ Tranz. A strânge buzele, rotunjindu-le şi întinzându-le înainte. [Pr.: -gu-ia] – Din ţugui.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢUHÁUS s.n. (Arg.) Închisoare. – Din germ. Zuchthaus.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢUHĂÍ, ţuhăiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A purta pe cineva încoace şi încolo fără rost, a-l pune la munci grele; a hărţui, a plictisi, a sâcâi. – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢUICÁR, ţuicari, s.m. Fabricant sau negustor de ţuică. ♦ (Fam.) Băutor de ţuică. – Ţuică + suf. -ar.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢÚICĂ, ţuici, s.f. Băutură alcoolică obţinută prin fermentarea şi distilarea prunelor sau a altor fructe. ♢ Cazan de ţuică = alambic. ♢ Expr. (Pop.) Cu ţuica în nas = afumat, ameţit, beat. ♦ Cantitate de ţuică care încape într-un pahar. – Cf. scr. c u j k a.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢUICUÍ, ţuicuiesc, vb. IV. Refl. A se ţuicări. – Ţuică + -ui.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢUPĂÍ vb. IV. v. ţopăi.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢURCAN, -Ă, ţurcani, -e, s.f., adj. 1. S.f. Rasă de oi cu lână lungă, aspră şi groasă; oaie care face parte din această rasă. 2. Adj. (Despre lână) Lungă, groasă şi aspră; (despre oi) cu lână groasă, lungă şi aspră. 3. S.f. Ţurcă2. – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢÚRCĂ1, ţurci, s.f. Beţisor ascuţit la ambele capete, cu care se joacă copiii, încercând să-l arunce cât mai departe cu ajutorul altui băţ mai lung; jocul la care se foloseşte acest beţişor. – Cf. ucr., rus. c u r k a.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢÚRCĂ2, ţurci, s.f. Căciulă mare şi miţoasă făcută din blană de oaie ţurcană. – Cf. ţ u r c a n.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢURLÓI, ţurloaie, s.n. (Pop.) 1. Fluierul piciorului; p. ext. partea piciorului de la genunchi în jos. 2. Fiecare dintre tuburile sonore ale cimpoiului. 3. Jgheab, ţeavă prin care curge apa (din izvor, din cişmea etc.). 4. Ţurţur de gheaţă. – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢUŞTI interj. Cuvânt care sugerează mişcarea bruscă şi precipitată a unei fiinţe care sare, care ţâşneşte (de) undeva. [Var.: ţâşti, ţâşt interj.] – Onomatopee.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢUŢÚI, ţuţuiuri, s.n. (Reg.) Ţugui. – Cf. ţ u g u i.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÚLIŢĂ, uliţe, s.f. 1. Drum îngust care străbate un sat (rar un oraş), mărginit de o parte şi de alta de case; p. ext. stradă. ♢ Expr. A bate uliţile = a umbla fără rost, haimana; a hoinări. 2. (Colectiv) Oamenii care locuiesc în casele de pe uliţă (1). [Pl. şi uliţi] – Din sl. ulica.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

URÂŢÍ, urâţesc, vb. IV. Tranz. şi refl. A face să devină sau a deveni urât; a (se) sluţi, a (se) poci. – Din urât.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

URLÁŢI s.m. pl. (Reg.; în expr.) A se duce pe urlaţi = a fugi repede de undeva (urlând). – Din urla.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

VĂSÚŢ, văsuţe, s.n. Văsuşor. – Vas + suf. -uţ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ZBÂNŢ s.n. (Reg.) Joacă, zbenguire, hârjoană. – Din zbânţui (derivat regresiv).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ZEÍŢĂ, zeiţe, s.f. Divinitate păgână feminină. ♦ Epitet dat femeii adorate. – Zeu + suf. -iţă.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ZEŢUÍT, zeţuituri, s.n. Faptul de a zeţui; zeţuire. – V. zeţui.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ZIMŢÁT, -Ă, zimţati, -te, adj. Cu zimţi; dinţat, crestat, zimţuit. – V. zimţa.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ZIMŢÓS, -OÁSĂ, zimţoşi, -oase, adj. Cu zimţi, cu dinţi, cu crestături. – Zimţ + suf. -os.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ZIMŢUÍ, zimţuiesc, vb. IV. Tranz. A face zimţi la o piesă, la o pânză de ferăstrău, la o seceră etc.; a zimţa, a cresta, a randalina, a stria, a moleta. – Zimţ + suf. -ui.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MALŢÁT, -Ă, malţaţi, -te, adj. (Despre alimente) Cu malţ. – Malţ + suf. -at.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MOŢĂÍ, móţăi, vb. IV. Intranz. 1. A aţipi şezând; a adormi uşor şi intermitent; a picoti, a dormita. 2. A da din cap (în semn de afirmaţie, de salut, de mustrare). [Prez. ind. şi: moţăiesc] – Moţ1 + suf. -ăi.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MĂIUŢ, măiuţe, s.n. Măiug. – Mai + suf. -iuţ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

DENÚNŢ, denunţuri, s.n. Informare adresată unui organ de jurisdicţie sau de urmărire penală cu privire la săvârşirea unei infracţiuni de către o persoană; denunţare. – Din denunţa (derivat regresiv).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MĂLÚŢ, măluţuri, s.n. (Pop.) Diminutiv al lui mal; măluşor. – Mal + suf. -uţ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MĂRÉŢ, -EÁŢĂ, măreţi, -e, adj. 1. Care trezeşte admiraţie, care se impune prin calităţi deosebite, excepţionale; grandios, impunător, falnic, maiestuos, fastuos. 2. (Înv. şi reg.) Mândru, semeţ; îngâmfat, trufaş, orgolios. – Mări1 + suf. -eţ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

BORCÚŢ, borcuţuri, s.n. (Reg.) Apă minerală. – Din magh. borkut.

Dicţionarul limbii române moderne, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Academiei, Bucureşti, 1958

MĂRÚŢ, -Ă, măruţi, -e, adj. (Pop.) Mărişor. – Mare1 + suf. -uţ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

FIINŢÁ, fiinţez, vb. I. Intranz. A exista, a fi în fiinţă; a-şi desfăşura activitatea. [Pr.: fi-in-] – Din fiinţă.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MĂŢÁR, măţari, s.m. (Rar) Persoană care pregăteşte şi vinde maţe (pentru cârnaţi). – Maţ + suf. -ar.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

LÉCŢIE s. f. 1. formă de bază a organizării muncii didactice, prin care se transmit elevilor anumite cunoştinţe într-o unitate de timp; oră de şcoală consacrată unei anumite discipline. o a da (sau a lua) ~ ţii = a (se) medita (2) în particular. ♢ temă, ceea ce elevul are de învăţat la o materie într-o zi. 2. (fig.) învăţătură morală, experienţă (culeasă în urma unei întâmplări etc.). 3. dojană, mustrare. (< germ. Lektion, lat. lectio)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

OVÁŢIE, ovaţii, s.f. Manifestare publică entuziastă de admiraţie şi de aprobare, exprimată prin aclamaţii şi aplauze în cadrul unei adunări, a unei serbări etc., faţă de o persoană, o acţiune, o iniţiativă etc. – Din fr. ovation, lat. ovatio.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

RĂŢÓI1, răţoi, s.m. Bărbătuşul raţei. ♢ Mustăţi coada răţoiului = mustăţi cu capetele răsucite în spirală. – Raţă + suf. -oi.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SIMŢÍT, -Ă, simţiţi, -te, adj. 1. Pornit dintr-o stare afectivă puternică, dintr-un sentiment profund; plin de simţire, plin de sensibilitate; p. ext. emoţionant. 2. (Despre persoane) Plin de bun-simţ, cu bun-simţ. – V. simţi.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SOŢIÓR, soţiori, s.m. (Pop.) Diminutiv al lui soţ. [Pr.: -ţi-or] – Soţ + suf. -ior.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SPÁŢIU, spaţii, s.n. 1. (Fil.; la sg.) Formă obiectivă şi universală a existenţei materiei, inseparabilă de materie, care are aspectul unui întreg neîntrerupt cu trei dimensiuni şi exprimă ordinea coexistenţei obiectelor lumii reale, poziţia, distanţa, mărimea, forma, întinderea lor. ♦ (Mat.) Mulţime de puncte care prezintă anumite proprietăţi. ♢ Geometrie în spaţiu = ramură a geometriei care studiază figurile ale căror elemente sunt situate în planuri diferite. 2. Întindere nemărginită care cuprinde corpurile cereşti; văzduh; porţiune din atmosferă; întinderea, locul care ne înconjură. ♢ Spaţiu aerian = porţiune din atmosferă corespunzătoare limitelor teritoriale ale unui stat şi în care acesta îşi exercită suveranitatea. Spaţiu cosmic = întindere nemărginită situată dincolo de atmosfera pământului. ♦ Perspectivă vastă, orizont larg. 3. Loc, suprafaţă, întindere limitată. ♦ Limitele între care se desfăşoară o acţiune; cadru. ♦ Lungime luată de-a lungul traiectoriei unui corp mobil. 4. Loc (liber) între două obiecte, distanţă, interval. ♢ Spaţiu verde = suprafaţă acoperită cu vegetaţie în perimetrul unei aşezări. ♦ (Tipogr.) Interval alb lăsat între cuvintele sau rândurile culese; (p. ext.) unealtă cu care se realizează acest interval. ♦ (Muz.) Interval între liniile unui portativ. 5. Interval de timp, răstimp. – Din lat. spatium, fr. espace.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SPÉŢĂ, speţe, s.f. 1. Specie. 2. Pricină adusă spre rezolvare înaintea unui organ de jurisdicţie. ♢ Loc. adv. În speţă = în cazul de faţă, în cazul dat. – Cf. germ. S p e z i e s, fr. e s p è c e.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

STÁŢIE, staţii, s.f. 1. 1. Punct de oprire (anume amenajat) pe traseul unor vehicule publice, destinat pentru urcarea şi coborârea călătorilor, a mărfurilor etc. ♦ Staţie interplanetară = staţie-releu ipotetică pentru zborurile cosmice, pe care navele cosmice ar putea ateriza, în drumul către alte planete, păstrându-şi viteza. 2. Loc (în oraş) unde staţionează unele vehicule publice (taxiuri, autobuze etc.) pentru a aştepta călătorii. 3. (Înv.) Popas, oprire. ♦ (Reg.; în ritualul Bisericii ortodoxe) Popas făcut în drum spre cimitir, pentru a se citi prohodul. II. 1. (Mai ales în forma staţiune) Ansamblu de clădiri şi de instalaţii care servesc la îndeplinirea unor observaţii, operaţii, cercetări etc. ♦ Aşezare, centru special amenajat pentru cercetări experimentale sau pentru diverse operaţii tehnice. ♦ Staţie cosmică (sau spaţială) = vehicul cosmic ori satelit artificial plasat pe o orbită în jurul Pământului, folosit de obicei pentru cercetări. 2. (În forma staţiune) Localitate în care se găsesc condiţii climaterice, ape minerale etc. prielnice sănătăţii. III. (În forma staţiune) Poziţie caracteristică a corpului (la om şi la animale). Omul are o staţiune bipedă şi verticală. [Var.: staţiúne s.f.] – Din fr. station, lat. statio, -onis.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

OSTRÉŢ, ostreţe, s.n. Şipcă folosită la facerea gardurilor; îngrăditură de şipci, de zăbrele sau de pari; gard.

Dicţionarul limbii române contemporane, Vasile Breban, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1980

FOÍŢĂ, foiţe, s.f. Diminutiv al lui foaie. 1. Foaie subţire de hârtie. ♢ Foiţă de ţigară = bucată mică de hârtie specială, foarte subţire, de formă dreptunghiulară, în care se înveleşte tutunul pentru a face o ţigară. ♦ (La pl.; fam., ieşit din uz) Cărţi de joc; p. ext. joc de cărţi. ♦ Foaie subţire de hârtie roşie, care se folosea în loc de fard. ♦ Foaie subţire de metal. 2. Frunzuliţă. 3. (Biol.; în sintagma) Foiţe embrionare = straturile de celule (endodermul, ectodermul şi mezodermul) ale embrionului în stare de gastrulă. – Foaie + suf. -iţă .

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

FORŢÁT, -Ă, forţaţi, -te, adj. 1. Făcut sau impus cu forţa, prin constrângere. ♢ Aterizare forţată = aterizare impusă de forţa împrejurărilor. 2. Realizat printr-o acţiune violentă, printr-un efort, cu învingerea unor dificultăţi. ♦ (Despre uşi, lacăte) Deschis cu forţa. 3. (Despre zâmbete, gesturi etc.) Silit, nenatural, nefiresc; artificial, fals. – V. forţa.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

FÓRŢĂ, forţe, s.f. I. 1. Capacitate pe care o au fiinţele vii de a depune un efort, de a executa acţiuni fizice prin încordarea muşchilor; putere fizică, vigoare, tărie. ♢ Tur de forţă = acţiune greu de realizat, care cere multă putere fizică, multă abilitate şi multă energie morală. 2. Tărie, putere. ♦ Energie (morală). ♦ Aptitudine, capacitate, putinţă de a realiza ceva. ♢ Loc. adj. De forţă = foarte capabil. 3. Persoană înzestrată cu putere şi cu energie, care acţionează intens într-un anumit domeniu de activitate. 4. (De obicei la pl. şi urmat de determinarea „armată”) Totalitatea unităţilor militare ale unui stat; armată. ♢ Forţe militare = subunităţile, unităţile, marile unităţi şi formaţiile care intră în compunerea forţelor armate. Forţă vie = termen prin care se denumeşte în mod obişnuit pe câmpul de luptă personalul militar. 5. (Ec.; în sintagma) Forţă de muncă = capacitatea de muncă a omului, totalitatea aptitudinilor fizice şi intelectuale care există în organismul omului şi pe care el le pune în funcţiune atunci când îndeplineşte o activitate socială utilă; p. ext. totalitatea persoanelor care dispun de capacitate de muncă. II.1. Energie existentă în natură. ♦ (Fiz.) Acţiune care, exercitată de un sistem fizic asupra altuia, îi schimbă starea de repaus sau de mişcare sau îl deformează; spec. acţiune mecanică care schimbă starea de mişcare a unui corp; mărime dirijată care reprezintă această acţiune. 2. (Fiz.; înv.) Energie. ♢ Forţă motoare = energie folosită pentru punerea în mişcare a corpurilor. Forţă de tracţiune = forţă exercitată de un vehicul motor (locomotivă, navă, tractor etc.) asupra unei maşini sau asupra unui vehicul pe care îl remorchează. III. 1. Putere de constrângere, violenţă. ♢ Loc. adv. Cu forţa = în mod forţat, cu sila. Prin forţa împrejurărilor = constrâns de motive obiective. 2. (În sintagma) Caz de forţă majoră = situaţie în care cineva nu poate acţiona sau proceda aşa cum ar dori, din cauza unor împrejurări constrângătoare. – Din fr. force, it. forza.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

FÓRZAŢ, forzaţe, s.n. Foaie liberă de hârtie, albă sau colorată, cu ajutorul căreia se face legătura dintre blocul de carte şi scoarţe. [Pl. şi: forzaţuri] – Din germ. Vorsatz.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

AMORŢÍ, amorţesc, vb. IV. Intranz. (Despre fiinţe, despre corpul sau despre o parte a corpului lor) A pierde temporar capacitatea de a reacţiona la excitarea din afară, a deveni insensibil. ♦ (Despre unele animale) A intra în perioada de hibernare. ♦ Fig. A-şi pierde vigoarea, a slăbi în intensitate. – Lat. *ammortire (= admortire).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

AŢIPIT, -Ă, aţipiţi, -te, adj. Care a fost cuprins de un somn uşor (şi de scurtă durată). – V. aţipi.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

AŢINTÍ, aţintesc, vb. IV. Tranz. A-şi îndrepta (ochii, privirea etc.) ţintă spre cineva sau ceva; a pironi. – A3 + ţinti.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

AŢINEÁ vb. II. v. aţine.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

AŢÍCĂ s.f. Pânză de bumbac, rară şi subţire. – Aţă + suf. -ică.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PAHÓNŢ, pahonţi, s.m. (Pop.) 1. Soldat cărăuş din armata rusă. 2. Epitet depreciativ pentru o persoană grosolană, necioplită sau murdară [Var.: pohónţ s.m.] – Cf. rus p e h o t i n e ţ „infanterist”.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PANŢÍR, panţiri, s.m. Mercenar dintr-un corp de oaste (călare) din trecut, însărcinat mai ales cu paza graniţelor, cu transmiterea ştirilor şi cu aducerea la îndeplinire a unor porunci ale autorităţilor; p. gener. (pop.) ostaş. [Var.: panţấr s.m.] – Din pol. pancerz, scr. pancir.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PĂIÚŢ, păiuţe, s.n. 1. Păiuş (1). 2. (Reg.) Băţ de chibrit. – Pai + suf. -uţ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PĂTÚŢ, pătuţuri, s.n. Diminutiv al lui pat1; spec. pat1 de copil; pătişor, pătuc, pătucean. – Pat1 + suf. -uţ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PĂŢÍT1 s.n. (Rar) Faptul de a păţi; întâmplare sau şir de întâmplări (neplăcute) pe care le trăieşte cineva. – V. păţi.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PĂŢÍT2, -Ă, păţiţi, -te, adj. (Adesea substantivat) Care a trecut prin multe încercări în viaţă, care a văzut şi a trăit multe; p. ext. cu experienţă, încercat, experimentat. ♢ Expr. (A fi) Stan păţitul = (a fi) om cu experienţă. – V. păţi.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PENÁŢI s.m. pl. Nume dat, în mitologia romană şi etruscă, unor divinităţi considerate a fi ocrotitoare ale casei şi ale familiei. ♦ Fig. (Livr.) Cămin, casă (părintească). – Din lat. penates.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ANÁRŢI s.m. pl. Populaţie de origine celtică din antichitate, care a trăit pe teritoriul Daciei. – Din lat. Anarti.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

JUNÉŢE s. f. tinereţe. (< fr. jeunesse)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ASMUŢÁ vb. I. v. asmuţi.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ASMUŢÍ, asmút, vb. I. 1. Intranz. A îndemna (prin strigăte) un câine să urmărească, să atace pe cineva; a întărâta un câine. 2. Fig. A stârni, a instiga, a îndemna pe cineva la acţiuni violente, duşmănoase. [Var.: asmuţá vb. I.] – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ASCUŢÍ, ascút, vb. IV. 1. Tranz. A face mai tăioasă lama unei arme sau a unei unelte de tăiat. ♦ A face unui obiect vârf (înţepător). 2. Tranz. şi refl. Fig. A (se) face mai ager, mai pătrunzător. ♦ A (se) intensifica, a (se) înteţi. – Probabil lat. *excotire. (< cos, cotis „gresie”).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ANUNŢÁ, anúnţ, vb. I. Tranz. A aduce la cunoştinţă; a vesti, a încunoştinţa. ♦ A vesti sosirea cuiva (rostindu-i numele cu voce tare). – Din fr. annoncer, lat. annuntiare.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PÍNŢĂ, pinţe, s.f. (Zool.; reg.) Popândău. – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

POHÓNŢ s.m. v. pahonţ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PLUGÚŢ, pluguţe, s.n. Pluguşor (1). – Plug + suf. -uţ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PLOPÚŢ, plopuţi, s.m. (Reg.) Plopuşor. – Plop + suf. -uţ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PLINÚŢ, -Ă, plinuţi, -te, adj. Diminutiv al lui plin; plinişor. – Plin + suf. -uţ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

VIEŢUÍ, vieţuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv. şi pop.) A se afla în viaţă, a fi viu; a trăi, a exista. A-şi procura mijloacele necesare traiului. ♦ A trăi la un loc cu cineva; a convieţui. ♦ A locui într-un anumit loc. – Viaţă + suf. -ui.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ORBÁLŢ, (1) orbalţuri, s.n., (2) orbalţi, s.m. (Înv. şi pop.) 1. S.n. Erizipel, brâncă. 2. S.m. Numele a două plante erbacee întrebuinţate în medicina populară: a) plantă veninoasă, cu tulpina subţire, cu frunze mari şi flori mici, albe-gălbui (Actaea spicata); b) silnică. – Din magh. orbánc.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PEŢIÓL, peţioluri, s.n. Parte a frunzei care susţine limbul şi care se prinde de tulpină sau de ramuri; codiţă. [Pr.: -ţi-ol] – Din fr. pétiole, lat. petiolus.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PEŢÍRE, peţiri, s.f. Acţiunea de a peţi. – V. peţi.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PIÁŢĂ, pieţe, s.f. I. 1. Loc special amenajat unde se face comerţ cu mărfuri, mai ales cu produse agroalimentare. ♢ Trăsură (sau maşină) de piaţă = trăsură (sau maşină) care transportă, contra cost, persoane, bagaje etc. ♢ Expr. A face piaţa = a cumpăra alimentele necesare pentru hrana zilnică. (Fam.) A se certa ca la piaţă = a se certa violent şi folosind cuvinte grosolane. 2. Loc întins şi deschis dintr-o localitate, unde se întâlnesc sau se întretaie mai multe străzi, adesea amenajat cu spaţii verzi, statui etc. II. (Ec. pol.) Sferă a circulaţiei mărfurilor; cererea şi oferta de mărfuri. – Din it. piazza.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PESCÚŢ, pescuţi, s.m. (Reg.) Peştişor (1). – Peşte + suf. -uţ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

POMÉŢI s.m. pl. (De obicei cu determinarea „obrazului” sau „obrajilor”) Partea proeminentă, osoasă a obrajilor; umerii obrajilor. [Var.: (rar) pométe s.m.] – Din fr. pommette.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PÓRŢIE, porţii, s.f. 1. Cantitate determinată dintr-un material, dintr-o substanţă, dintr-un aliment, destinată a fi utilizată dintr-o dată sau într-un anumit interval de timp. 2. (Mai ales în forma porţiune) Parte dintr-un tot (divizat); bucată, fragment. [Var.: porţiúne s.f.] – Din fr. portion.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PREOŢÍ, preoţesc, vb. IV. 1. Tranz. şi refl. A (se) face preot; a (se) popi, a (se) hirotonisi. 2. Intranz. (Înv.) A exercita funcţia de preot; a păstori. [Pr.: pre-o-] – Din preot.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PREPÚŢ, prepuţuri, s.n. Cută a pielii care acoperă partea anterioară a penisului. [Var.: prepúţiu s.n.] – Din lat. praeputium, fr. prépuce.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PREŢUÍ, preţuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A stabili preţul unui bun (destinat vânzării), a-i determina valoarea în bani; a evalua, a preţălui. ♦ Intranz. A reprezenta o anumită valoare materială, a avea un anumit preţ; a valora. ♢ Expr. A şti cât preţuieşte (cineva sau ceva) = a aprecia la justa valoare (pe cineva sau ceva), a nu-şi face iluzii (cu privire la cineva sau la ceva). 2. A recunoaşte importanţa sau meritul cuiva sau a ceva, a lua în considerare, a pune mare preţ pe...; a aprecia. ♦ Intranz. A avea valoare sau importanţă (datorită calităţilor sale). – Preţ + suf. -ui.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

VIŢIÁT, -Ă adj. v. viciat.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

VIŢIÓS, -OÁSĂ adj. v. vicios.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PROŢÁP, proţapuri, s.n. 1. Prăjină groasă de lemn, bifurcată la un capăt, care se fixează la dricul carului şi de care se prinde jugul; rudă. 2. Prăjină cu vârful despicat, în care se înfigea în trecut o reclamaţie prezentată domnitorului, pe deasupra capetelor mulţimii. ♢ Expr. A umbla cu jalba în proţap = a protesta, a reclama; a cere cu insistenţă ceva. 3. Prăjină despicată la un capăt, cu care se culeg fructele, cu care se prind racii etc. ♦ Fiecare dintre cele două beţe, despicate în formă de furcă şi înfipte în pământ, lângă jar, între care se fixează peştele întreg pentru a se frige. 4. Pârghie la moara de vânt sau la fântână. – Din sl. procĕpŭ, bg. procep.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PROŢÉS s.n. v. proces.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PRUNÚŢ, prunuţi, s.m. Prunişor. – Prun + suf. -uţ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞFARŢ s.n. v. şvarţ.

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

ŞVARŢ, şvarţuri, s.n. (Astăzi rar) Băutură fierbinte făcută din boabe de cafea prăjite şi râşnite, trecută prin filtru şi îndulcită; filtru. [Var.: şfarţ s.n.] – Cf. germ. s c h w a r z „negru”.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞIŢÁR, şiţari, s.m. Şindrilar. – Şiţă + suf. -ar.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞÍŢĂ, şiţe, s.f. Bucată subţire de lemn asemănătoare cu şindrila, dar mai scurtă decât aceasta, folosită pentru căptuşirea şi acoperirea caselor ţărăneşti, a cabanelor etc.; p. ext. şindrilă. – Din scr. štica.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

OLÍŢĂ, oliţe, s.f. Diminutiv al lui oală; olcuţă, olicică. ♦ (Fam.) Oală de noapte. – Oală + suf. -iţă.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞIŢUÍ, şiţuiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi cu şiţă o casă. – Şiţă + suf. -ui.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞFANŢ s.m. v. sfanţ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

OFIŢÉR, ofiţeri, s.m. I. 1. Nume generic pentru gradele militare de la sublocotenent până la general; persoană care poartă unul dintre aceste grade. 2. Titlu dat unor funcţionari cu atribuţii sau cu însărcinări speciale; persoană având acest titlu. ♢ Ofiţer al stării civile = persoană însărcinată cu încheierea actelor de stare civilă şi cu oficierea căsătoriei civile. 3. (Ieşit din uz) Grad (mai mare decât cel de cavaler) conferit prin anumite decoraţii; persoană care a primit acest grad. II. (Pop.) Varietate de crap lung şi subţire, cu capul mare şi osos, cu carnea tare şi puţin gustoasă, care trăieşte în bălţile din Delta Dunării (Cyprinus carpio oblongus). – Din pol. oficer, rus. ofiţer, fr. officier.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

STANŢÁ vb. I v. ştanţa.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞPERŢ, şperţuri, s.n. 1. (De obicei construit cu verbe ca „a da”, „a lua”, „a primi”) Sumă de bani sau daruri primite de cineva sau oferite, incorect şi ilegal, cuiva, pentru a-i câştiga bunăvoinţa, în special pentru a-l determina să-şi îndeplinească (mai cu râvnă) sau să-şi încalce obligaţiile de serviciu; mită, mituială. 2. Şperţuială. – Din germ. Sperrzeug „mănunchi de şperacle”.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞPRIŢ2, şpriţuri, s.n. Aparat folosit la ornarea prăjiturilor. – Din germ. Spritze.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞTERŢ, şterţuri, s.n. (Reg.) 1. Băţ mai gros la un capăt cu care se amestecă zerul, laptele în care s-a pus cheag etc. 2. Fitil pentru opaiţ făcut din cârpă; p. ext. opaiţ. ♦ Lampă de mină portativă, asemănătoare cu un opaiţ, folosită în trecut. – Din germ. Sterz.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞTURŢ, şturţuri, s.n. (Reg.) 1. Loc unde se depozitează minereul care urmează să fie prelucrat sau deşeurile; p. ext. materialul depozitat în acest loc. 2. Semifabricat plat care reprezintă un stadiu intermediar între placa-semifabricat şi tabla subţire. – Din germ. Sturz.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŞUIÉŢ, -IÁŢĂ, şuieţi, -e, adj. (Reg.) Subţire; zvelt. [Pr.: şu-iet] – Şui1 + suf. -eţ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

OMULÉŢ, omuleţi, s.m. 1. Diminutiv al lui om; om mic de statură. 2. Fig. Om neînsemnat, fără nici un merit; om cu preocupări mărunte, meschine. – Om + suf. -uleţ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CORNÚŢ, cornuţi, s.m. 1. Plantă erbacee cu tulpina târâtoare şi cu fructele în formă de capsule mari, cilindrice (Cerastium alpinum). 2. Plantă erbacee cu flori albe (Cerastium arvense). – Corn1 + suf. -uţ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

FẤŢĂ, fâţe, s.f. 1. (Reg.) Nume dat speciilor de peşte mic (care înoată repede). 2. (Fam.) Femeie care se fâţâie. – Din fâţâi (derivat regresiv).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

FÂNÁŢ, fânaţuri, s.n. (Pop.) 1. Fâneaţă. 2. Fân. [Pl. şi: fânaţe] – Lat *fenacium.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

OPÁIEŢ s.n. v. opaiţ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

FĂŢUÍ, făţuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A netezi, a lustrui suprafaţa unui obiect (prin cioplire, prin frecare etc.); p. gener. a da aspect frumos (suprafeţei) unui lucru. ♦ Spec. A netezi tencuiala aşternută pe un element de construcţie. 2. (În industria tăbăcăriei) A curăţa pielea de ultimele impurităţi rămase după cenuşărit. 3. Fig. (Pop.) A pălmui pe cineva. – Faţă + suf. -ui.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ORÁŢIE, oraţii, s.f. 1. (Pop.) Urare în versuri pe care colăcarii o adresează mirilor la nuntă; conăcărie. 2. (Livr.; înv.) Felicitare, urare; p. ext. cuvântare, discurs (rostit la anumite ceremonii sau ocazii). 3. (Înv.) Oratoriu1 (1). [Var.: oraţiúne s.f.] – Din lat. oratio, -onis.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

FAŢETÁ, faţetez, vb. I. Tranz. A şlefui, a tăia în faţete. – Din fr. facetter.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

OBŢÍNE, obţín, vb. III. Tranz. A dobândi, a primi, a căpăta (ceva); a reuşi să ajungă la..., a realiza ceva. – Din fr. obtenir, lat. obtinere (după ţine).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

FINÉŢE, (2, rar) fineţuri, s.f. 1. Însuşire a ceea ce este fin1, delicat, plăcut la aspect, foarte subţire sau de foarte bună calitate. ♦ Raportul dintre lungimea unui fir textil şi greutatea lui, care indică fineţea (1) firului respectiv. ♦ Cantitatea de metal preţios dintr-un aliaj, care exprimă fineţea (1) aliajului. 2. Fig. Subtilitate, ingeniozitate. ♦ (La pl.; peior.) Rafinament. – Din fr. finesse.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

OŢEŢÍ vb. IV v. oţeti.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

OŢETÍT, -Ă, oţetiţi, -te, adj. 1. (Despre vinuri) Prefăcut, transformat în oţet; înăcrit, acru. 2. Fig. Supărat, mânios, iritat; neprietenos. – V. oţeti.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

OŢETÁR, (1, 3) oţetari, s.m., (2) oţetare, s.n. 1. S.m. (Înv.) Persoană care fabrică sau vinde oţet. 2. S.. Mic serviciu de masă alcătuit din sticluţe în care se pun oţet şi untdelemn. 3. S.m. Arbore cu frunze compuse, alterne, cu flori galbene-verzui şi cu fructe roşii-purpurii, ale cărui frunze şi scoarţă, bogate în tanin, se folosesc în tăbăcărie, iar fructele pot fi folosite la fabricarea oţetului (Rhus typhina).Oţet + suf. -ar.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

OŢERÎ vb. IV v. oţărî.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

OŢERÍT, -Ă adj. v. oţărât.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

OŢELÍU, -ÍE, oţelii, adj. Cu aspect, cu strălucire de oţel; de culoarea oţelului. – Oţel + suf. -iu.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

OŢELÍT, -Ă, oţeliţi, -te, adj. 1. (Despre obiecte de metal) întărit prin călire; călit. ♦ Cu aspect de oţel; oţeliu. 2. Fig. Întărit, fortificat, călit; încercat. – V. oţeli.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

OŢELÁR, oţelari, s.m. Muncitor calificat care efectuează într-o oţelărie2 operaţiile de elaborare a şarjei de oţel. – Oţel + suf. -ar.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

FIULÉŢ, fiuleţi, s.m. Diminutiv al lui fiu; fiuţ. [Pr.: fi-u-] – Fiu + suf. -(u)leţ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

VIÁŢĂ, vieţi, s.f. 1. Sinteză a proceselor biologice, fizice, chimice, mecanice care caracterizează organismele; faptul de a fi viu; stare a ceea ce este viu. ♢ Loc. adj. Plin de viaţă sau cu viaţă = energic, viguros, vioi; vesel. Fără (pic de) viaţă = fără vlagă, fără vigoare. De viaţă = vesel, sociabil; căruia îi place să petreacă. ♢ Loc. adj. şi adv. Pe viaţă şi pe moarte = în chip deznădăjduit; cu înverşunare, din toate puterile, cu riscul vieţii. ♢ Loc. adv. Cu viaţă = a) în mod vioi, avântat, viu; b) viu, teafăr. Cu preţul vieţii = cu orice risc. ♢ Expr. A fi în viaţă = a trăi. A trece (sau a se trece) din viaţă = a muri. A aduce (pe cineva) la viaţă = a face (pe cineva) să-şi recapete cunoştinţa, sănătatea; a însănătoşi. A fi între viaţă şi moarte = a fi în pericol să moară. A mântui (cuiva) viaţa = a scăpa (pe cineva) dintr-o mare primejdie, a salva de la moarte. A-şi pune viaţa în primejdie (sau la mijloc) = a face ceva cu riscul vieţii, a risca foarte mult. A lua (sau a căpăta) viaţă = a lua fiinţă, a se naşte; a se produce. ♦ Epitet dat unei fiinţe iubite, care reprezintă totul în existenţa cuiva. ♦ Existenţă umană, petrecere a omului pe pământ. ♢ Expr. Când ţi-e viaţa mai dragă = când nici nu te aştepţi, când nici nu te gândeşti. ♦ Ansamblul fenomenelor biologice (creştere, metabolism, reproducere etc.) pe care le prezintă organismele animale sau vegetale de la naştere până la moarte. ♦ Fig. Vietate, fiinţă; spec. om. 2. (În credinţele religioase; determinat prin „de apoi”, „de veci” etc.) Existenţă de dincolo de moarte. 3. Mod, fel, ansamblu de condiţii materiale şi morale ori mediu în care se desfăşoară existenţa unei fiinţe sau a unei colectivităţi; totalitatea actelor săvârşite de cineva în timpul existenţei sale. ♦ Ceea ce este necesar pentru existenţa zilnică a cuiva; trai (zilnic). 4. Timp cuprins între naşterea şi moartea cuiva; şirul evenimentelor întâmplate în acest timp. ♢ Loc. adj. şi adv. Pe viaţă = (care este) pentru tot timpul cât trăieşte cineva. Din viaţă = (care este) din timpul când trăieşte (cineva), când este încă viu. ♢ Loc. adv. În viaţa mea (sau ta, lui etc.) = (în construcţii negative) niciodată. ♢ Expr. O viaţă de om = vreme foarte îndelungată. ♦ Biografie (relatată oral sau în scris). – Lat. *vivitia (< vivus).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ZEÍŢĂ, zeíţe, s.f. 2. (Fig., fam.) Femeie înzestrată cu însuşiri fizice şi morale excepţionale. 3. (Fig.) Femeie foarte frumoasă.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

OŢĂRÍ vb. IV v. oţărî.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

OSTRÉŢ, ostreţe, s.n. Fiecare dintre şipcile din care se fac garduri sau diferite îngrădituri; vergea de fier; zăbrea; p. ext. îngrăditură, gard. ♦ Spec. Împletitură, leasă, gard de nuiele sau de trestie, aşezat în apă de-a curmezişul unui râu sau al unei bălţi spre a opri trecerea peştilor şi a uşura prinderea lor; îngrăditură de nuiele fixată în apă pentru închiderea şi păstrarea peştilor vii. – Din bg. ostreţ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

OSPẮŢ, ospeţe, s.n. Masă mare, îmbelşugată (organizată în diferite împrejurări festive); petrecere cu masă mare; ospeţie, banchet. ♦ Masă, mâncare îmbelşugată. [Pl. şi: ospăţuri] – Lat. hospitium.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

LĂIÉŢ, -IÁŢĂ, lăieţi, -e, s.m. şi f., adj. (Ţigan sau ţigancă) care face parte dintr-o laie; p. ext. (om) cu înfăţişare neîngrijită, cu părul lung şi nepieptănat. – Laie + suf. -eţ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

LÁIŢĂ s.f. v. laviţă.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

LANŢÚG, lanţuguri, s.n. (Pop.) Lanţ (1); lănţişor. [Var.: lănţúc, lănţúg s.n.] – Din ucr. lancuh.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MUŢÉSC, -EÁSCĂ adj. v. mutesc.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MUŢÍRE, muţiri, s.f. Faptul de a muţi; muţenie, tăcere. – V. muţi.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CLÓŢĂ, cloţe, s.f. (Reg.) Cloşcă.- Comp. sb. klocati.

Dicţionarul limbii române moderne, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Academiei, Bucureşti, 1958

CLOŢÁN, cloţani, s.m. (Reg.) Şobolan. – Din *cloţ (< sb.klocati) + suf. -an.

Dicţionarul limbii române moderne, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Academiei, Bucureşti, 1958

LUNGÚŢ, -Ă, lunguţi, -e, adj. Diminutiv al lui lung; lunguieţ. – Lung + suf. -uţ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

LEÍŢĂ, leiţe, s.f. Monedă de valoare mică (egală cu 20 de parale), care a circulat în trecut. – Leu2 + suf. -iţă.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

LĂŢÓS, -OÁSĂ, lăţoşi, -oase, adj. (Despre animale şi despre coama sau blana lor; p. ext. despre lucruri confecţionate din blană sau din lână) Cu laţe multe, cu păr ori fir lung şi miţos. ♦ (Despre părul sau barba oamenilor) Cu şuviţe lungi, care atârnă în dezordine; neîngrijit; (despre oameni) care are părul sau barba lăsate să crească lungi şi neîngrijite. – Laţe + suf. -os.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

LĂŢÍT, -Ă, lăţiţi, -te, adj. Devenit mai lat sau mai plat; care are un aspect lat sau plat ♦ Întins2. – V. lăţi.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

LÉCŢIE, lecţii, s.f. 1. Formă de bază a organizării activităţii instructiv-educative din şcoală, desfăşurată cu o clasă de elevi, într-un timp determinat, sub conducerea unui învăţător sau a unui profesor în conformitate cu programa de învăţământ; oră şcolară consacrată unui obiect de studiu. ♢ Expr. A da lecţii = a medita (elevii) în particular. A lua lecţii = a studia o disciplină cu ajutorul unui profesor, în afara unei instituţii de învăţământ. A ieşi (sau a scoate) la lecţie = a ieşi sau a fi chemat în faţa învăţătorului sau a profesorului pentru a fi ascultat. 2. Ceea ce este obligat să înveţe şi să scrie un şcolar (acasă) la recomandarea învăţătorului sau a profesorului. ♢ Expr. A spune lecţia = a expune în faţa învăţătorului sau a profesorului cunoştinţele însuşite. A-şi face lecţiile = a-şi pregăti temele şcolare cuvenite. 3. (În forma lecţiune) Forma sub care se prezintă un text, în diferitele lui manuscrise sau ediţii, datorită modului în care a fost citit şi interpretat de un copist sau de un editor; citire comparativă a unui text în scopul de a-i stabili versiunea autentică. 4. Sfat, povaţă, regulă de conduită care se recomandă cuiva pe un ton dojenitor; p. ext. mustrare, dojană. 5. Învăţătură folositoare trasă de cineva în urma unei întâmplări neplăcute. [Var.: lecţiúne s.f.] – Din germ. Lektion, lat. lectio, -onis.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ZIMŢÁR, zimţári, s.m. Dinţar.

Dicţionarul limbii române literare contemporane, Colectiv, Editura Academiei Republicii Populare Române, 1955-1957

NAGẤŢ, nagâţi, s.m. Pasăre migratoare de baltă de mărimea unui porumbel, cu penele negre-verzui pe spate şi pe piept, albe pe pântece şi cu un moţ negru în creştet; bibic2 (Vanellus vanellus). ♦ Epitet glumeţ dat în special copiilor. – Probabil formaţie onomatopeică.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ZIMŢÁR, zimţáre, s.n. Dinţar.

Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, , Editura Academiei, Bucureşti, 1982

DINŢÁR, dinţáre, s.n. 1. Unealtă cu care se înclină dinţii ferăstrăului de o parte şi de alta a pânzei. 2. Grătar în dreptul scocului morii, care opreşte pătrunderea corpurilor aduse de apă.

Dicţionarul limbii române literare contemporane, Colectiv, Editura Academiei Republicii Populare Române, 1955-1957

MÂŢÚC, mâţuci, s.m. (Rar) Mâţişor (1). – Mâţ + suf. -uc.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MÂŢÓI, mâţoi, s.m. (Rar) Mâţ (mare). – Mâţ + suf. -oi.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MẤŢĂ, mâţe, s.f. 1. (Pop.) Pisică; p. restr. puiul (de sex feminin al) pisicii. ♢ Expr. A prinde (pe cineva) cu mâţa în sac = a surprinde, a descoperi pe cineva care caută să înşele, să mintă. A umbla cu mâţa în sac = a umbla cu înşelăciuni. (A fi) mâţă blândă = (a fi) prefăcut, ipocrit, făţarnic. Ca o mâţă plouată = a) abătut, descurajat, fără chef; b) ruşinat, umilit. A trăi (sau a se înţelege, a se avea etc. cu cineva) ca mâţa cu şoarecele (sau cu şoarecii, cu câinele) = a fi în relaţii foarte proaste cu cineva. (Reg.) A se stupi ca mâţele = a) a fi în relaţii foarte proaste cu cineva; b) a se certa, a se insulta. A trage mâţa de coadă = a fi strâmtorat din punct de vedere material, a o duce greu, a fi sărac, nevoiaş. A se uita ca mâţa în calendar = a nu pricepe nimic, a fi cu totul străin de o problemă, de un subiect. (Reg.) A rupe mâţa în două = a fi voinic, energic, curajos. 2. (Depr.) Epitet dat unui animal sau unui om slab, prăpădit, jigărit. 3. Nume dat unor obiecte, instrumente, dispozitive etc. cu care se apucă, se prinde, se trage sau se fixează ceva. – Probabil formaţie onomatopeică. Cf. alb. m i c a.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MÂŢÁN, mâţani, s.m. (Rar) Cotoi, motan. – Mâţ + suf. -an.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MURGÚŢ, -Ă, murguţi, -e, adj., s.m. şi f. Diminutiv al lui murg2.Murg2 + suf. -uţ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ZIMŢUÍ, zimţuiésc, vb. IV. ~ ♦ Refl. (Fig.) A se încreţi. Un vântişor fâlfâi în pămătufurile trestiilor; luciul s-a umbrit şi s-a zimţuit.

Dicţionarul limbii române literare contemporane, Colectiv, Editura Academiei Republicii Populare Române, 1955-1957

ZIMŢEÁ, zimţéle, s.f. (Rar, mai ales la pl.) Zimţ.

Dicţionarul limbii române literare contemporane, Colectiv, Editura Academiei Republicii Populare Române, 1955-1957

ZIMŢÁT, -Ă, zimţáti, -te, adj. ~ ♢ (În contexte figurate) într-acolo... se bolovăneau nori negri... ziduind zăvorât zarea cu spăimoase metereze zimţate.

Dicţionarul limbii române literare contemporane, Colectiv, Editura Academiei Republicii Populare Române, 1955-1957

TẤRŢE s.f. pl. (Var., Olt.) Zarţale. (din sb. zrcalo = oglindă)

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

MELIŢÁ, méliţ, vb. I. 1. Tranz. A zdrobi (cu meliţa) şi a curăţa cânepa şi inul de părţile lemnoase, pentru a alege fuiorul sau pentru a se obţine câlţii de meliţă. ♦ Fig. A bate straşnic pe cineva. 2. Intranz. Fig. A trăncăni, a flecări. – Din meliţă.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

LÓBONŢ, lobonţi, s.m. Nume dat ostaşilor care luptau pentru cauza Imperiului Habsburgic în timpul mişcării antihabsburgice din Ungaria şi din Transilvania. – Cf. magh. l a b a n c.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

BILŢUÍ, bílţui, vb. IV. Tranz. (Var.) Zbilţui. (bilţ + suf. -ui)

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

MULŢÁM interj. (Pop.; adesea cu valoare verbală) Cuvânt cu care se răspunde la o urare sau la un salut ori prin care se exprimă cuiva mulţumirea, recunoştinţa etc. pentru un serviciu, un dar etc. – Din mulţămi (derivat regresiv).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MIELÚŢ, -Ă, mieluţi, -e, s.m. şi f. Mieluşel (1). – Miel + suf. -uţ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MIHÁLŢ, mihalţi, s.m. Peşte răpitor de râu, în formă de fus, acoperit cu solzi mărunţi de culoare brună-verzuie şi având în vârful mandibulei un mic fir alungit; mântuş (Lota lota). – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MINŢÍT s.n. Faptul de a minţi. – V. minţi.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MIŢUÍT s.n. Miţuire. [Pr.: -ţu-it] – V. miţui.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MOLCÚŢ, -Ă, molcuţi, -e, adj. (Pop.) Diminutiv al lui moale.Moale + suf. -cuţ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MORŢÍU adv. (Reg.; în expr.) A urla a morţiu = a urla lung şi trist (ca o prevestire de moarte). – Moarte + suf. -iu.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MOŢÁRE, moţari, s.f. (Rar) Acţiunea de a (se) moţa şi rezultatul ei. – V. moţa.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MOŢÉSC, -EÁSCĂ, moţeşti, adj. Care aparţine Ţării Moţilor sau moţilor2, privitor la Tara Moţilor sau la moţi2, caracteristic moţilor2. – Moţ2 + suf. -esc.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MOŢPÁN, moţpani, s.m. (Reg.) 1. (Ir.) Domn; boier. 2. Bărbat uşuratic, berbant, ştrengar; om de nimic. – Din pol. miscipan, mospan.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

GLOVÓŢ s.n. Persoană încăpăţânată. (din glavă)

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ZGÂLŢ interj. Cuvânt care imită sunetul a ceea ce se clatină. (din zgâţ-)

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ZGHILŢ, zghílţuri, s.n. (Var.) Zbilţ. (cf. zbilţ)

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

CLOŢÁN, cloţane, s.n. (Înv.) (Vârf, colţ de) stâncă. – Cf. c o l ţ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

NĂSÚŢ, năsuţuri, s.n. Năsuc. – Nas + suf. -uţ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

NĂLŢÁ vb. I v. înălţa.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

INIŢIÁ vb. I. tr. 1. a primi (pe cineva) în rândul celor care practicau un anumit cult. ♢ a îndruma în practica unei religii. 2. a începe, a pune bazele unei activităţi etc. II. tr., refl. a da cuiva, a căpăta cunoştinţele necesare într-o ştiinţă, artă, meserie etc. (< fr. initier, lat. initiare)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

NEGRÚŢ, -Ă, negruţi, -e, adj. Negricios. – Negru + suf. -uţ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

NEGUŢÁ, neguţez, vb. I. Tranz. (Înv. şi pop.) 1. A face negoţ. ♦ Refl. recipr. A se tocmi, a se târgui; fig. a duce tratative cu cineva pentru a-i smulge o favoare, oferindu-i în schimb altceva. 2. A cumpăra. – Lat. negotiari sau din negoţ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

NEMEŢÍ vb. IV v. nămeţi.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

NEMŢÍE s.f. 1. (Reg.; în construcţii prepoziţionale) Limba germană. 2. (Rar) Nemţime. – Neamţ + suf. -ie.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

NOÍŢĂ, noiţe, s.f. Pată mică albă care apare uneori pe unghiile degetelor de la mână. [Pr.: no-i-] – Nou + suf. -iţă.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

EDÍŢIE, ediţii, s.f. 1. Totalitatea exemplarelor unei opere tipărite prin folosirea aceluiaşi zaţ tipografic. ♢ Ediţie specială = tiraj suplimentar al unui ziar publicat în afara periodicităţii lui obişnuite, cu prilejul unui eveniment important, al unei sărbători etc. Ediţie critică = ediţie a unui text (vechi, clasic etc.) stabilit prin compararea variantelor şi însoţit de comentarii şi de aparatul critic necesar. Ediţie definitivă = ediţie al cărei text a fost văzut de autor şi considerat ca definitiv. 2. Versiune. 3.Competiţie sportivă care face parte dintr-o serie periodică, stabilă. [Var.: ediţiúne s.f.] – Din fr. édition, lat. editio, -onis.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

COCLÉŢ, cocleţe, s.n. Pane a iţelor războiului de ţesut prin care se trec firele de urzeală. – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

EMÓŢIE, emoţii, s.f. Reacţie afectivă de intensitate mijlocie şi de durată relativ scurtă, însoţită adesea de modificări în activităţile organismului, oglindind atitudinea individului faţă de realitate; p. gener. orice reacţie afectivă. [Var.: (înv.) emoţiúne s.f.] – Din fr. émotion, it. emozione.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ENUNŢÁ, enúnţ, vb. I. Tranz. A formula, a exprima, a expune o idee, o teorie etc. – Din fr. énoncer.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SÂNÉŢ s.n. v. sâneaţă.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

DIVÓRŢ, divorţuri, s.n. 1. Desfacere pe cale legală a unei căsătorii. ♢ Loc. vb. A da divorţ = a intenta acţiune de divorţ; a divorţa. 2. Fig. Nepotrivire, dezacord între două lucruri, acţiuni, idei etc. – Din fr. divorce, lat. divortium.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

DRUMÉŢ, -EÁŢĂ, drumeţi, -e, s.m. şi f. Persoană care călătoreşte (pe jos); călător. – Drum + suf. -eţ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

DUMBÉŢ, dumbeţi, s.m. Plantă erbacee cu frunze mici şi dinţate, cu flori purpurii sau albe, dispuse în formă de ciorchine la vârful tulpinii; sclipeţ (Teucrium chamaedrys). [Var.: dumbăţ s.m. ] – Din sl. donbĩcĩ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

COCOŢÁ, cocóţ, vb. I. Tranz. şi refl. A (se) urca pe ceva, a (se) aşeza pe un loc mai ridicat. ♦ Fig. A promova într-un post sau la o situaţie nemeritată. [Prez. ind. şi: cocoţez] – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SUBŢIÁ, subţiez, vb. I. 1. Tranz. şi refl. A face să devină sau a deveni mai subţire (I 1). ♢ Expr. (Tranz.) A-şi subţia buzele (sau gura) = a-şi strânge buzele, făcându-le să pară mai subţiri, mai mici; a vorbi din vârful buzelor. ♦ Tranz. (Despre îmbrăcăminte) A face ca cel care o poartă să pară mai zvelt, mai slab. 2. Tranz. A face ca un corp lichid sau gazos să fie mai puţin concentrat, mai puţin dens; a dilua. 3. Tranz. A face ca glasul să aibă un timbru mai subţire, mai înalt. 4. Refl. Fig. (Despre oameni şi despre însuşirile sau manifestările lor; (adesea ir.) A deveni mai rafinat, mai civilizat, mai fin; a se rafina, a se cultiva, a se stila. [Pr.: -ţi-a] – Lat. subtiliare.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

TÉRŢĂ, terţe, s.f. (Muz.) Intervalul dintre două sunete ale gamei, la distanţa de trei trepte. – Din it. terza.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

TERŢÉT, terţete, s.n. 1. Ansamblu compus din trei voci sau din trei instrumente care execută împreună o bucată muzicală scrisă pentru un astfel de ansamblu; trio. 2. Terţină. – Din it. terzetto.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

TÉRŢIA s.f. Literă de tipar cu un corp de 16 puncte tipografice. [Pr.: -ţi-a] – Din germ. Tertia.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CODRÚŢ, codruţi, s.m. Codruleţ. – Codru + suf. - uţ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

TÓRŢĂ, torţe, s.f. 1. Faclă. 2. (Fiz.) Tip de descărcare electrică de înaltă frecvenţă, având aspectul unei flăcări de lumânare. [Var.: (înv.) tórţie s.f.] – Din it. torcia. Cf. fr. t o r c h e.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

TORŢÉL, torţei, s.m. Numele a două plante parazite fără frunze, a căror tulpină se răsuceşte în jurul plantelor pe care trăiesc, una cu flori roşietice (Cuscuta epithymum), alta cu flori albe sau roz (Cuscuta europaea).Tort1 + suf. -el.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

TÓRŢIE s.f. v. torţă.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

TRENÚŢ, trenuţuri, s.n. Diminutiv al lui tren.Tren + suf. -uţ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

TAPIŢÁ vb. I. v. tapisa.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

RÁŢCĂ, raţce, adj., s.f. 1. Adj., s.f. (Oaie) din rasa ţurcană, cu coarnele răsucite în formă de tirbuşon, orientate lateral şi înapoi. 2. S.f. Lână neomogenă, de calitate inferioară, produsă de aceste oi. – Din scr., magh. racka.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

RĂŢOÍ2, răţoiesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se răsti la cineva, a ameninţa pe cineva. – Din răţoi1.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

COLŢÁN, colţani, s.m. (Rar) Colţ mare de stâncă; loc inaccesibil. – Colţ + suf. -an.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

COLŢÁR, (1, 2, 3, 4, 5) colţare, s.n., (6) colţari, s.m. 1. S.n. Poliţă aşezată în colţul dintre doi pereţi ai unei camere; dulăpior în formă de prismă triunghiulară, aşezat într-un colţ al camerei. 2. S.n. (Reg.) Sobă de cărămidă, cu coloane, instalată în colţul unei camere. 3. S.n. Piesă metalică sau din lemn, cu două aripi sau laturi aşezate în unghi drept, utilizată la consolidarea şi la protejarea unor îmbinări de colţ. 4. S.n. Echer. 5. S.n. Calibru folosit la controlul înălţimii literelor tipografice. ♦ Element tipografic ornamental de alamă sau de plumb, folosit la formarea colţului unui chenar. 6. S.m. Ramă metalică prevăzută cu cuie lungi şi ascuţite, care se ataşează la bocanci, cu ajutorul unor curele, pentru a împiedica alunecarea pe stânci, pe gheaţă, pe buşteni. – Colţ + suf. -ar.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

COLŢÁT, -Ă, colţaţi, -te, adj. Colţos. – Colţ + suf. -at.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

COLŢÓS, -OÁSĂ, colţoşi, -oase, adj. Cu colţii ieşiţi în afară; cu dinţi mari. ♦ Fig. Bun de gură, arţăgos; obraznic, recalcitrant. – Colţ + suf. -os.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

COLŢÚN, colţuni, s.m. 1. (Reg.) Ciorap. 2. Compus: colţunii-popii = plantă erbacee mică, cu tulpina întinsă pe pământ, cu flori inodore, albastre sau violete, cu un pinten scurt şi cu fructul o capsulă ascuţită (Viola silvestris). [Var.: (1) călţún s.m.] – Din ngr. kaltsúni (< it.).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

REPEŢÍ vb. IV v. repeta.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

REŢÍNE, reţin, vb. III. Tranz. 1. A ţine pe loc, a împiedica de la ceva, a opri. ♦ A închide pe cineva temporar, a-l priva de libertate. ♦ Tranz. şi refl. Fig. A (se) stăpâni, a (se) înfrâna; a (se) abţine. 2. A opri o parte din drepturile băneşti (sau de altă natură) care se cuvin cuiva; a popri. 3. A rezerva un bilet, un loc în tren, la teatru etc. 4. A nu înapoia, a nu restitui; a păstra. 5. A ţine minte, a-şi aminti; a nu uita. – Re1- + ţine (după fr. retenir).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

COMÉRŢ, (rar) comerţuri, s.n. Schimb de produse prin cumpărarea şi vânzarea lor; ramură a economiei în cadrul căreia se desfăşoară circulaţia mărfurilor. – Din fr. commerce, lat. commercium.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

RIŢUÍT s.n. Riţuire. – V. riţui.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ROMÁNŢ s.n. v. roman1.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

DINŢÁR, dinţare, s.n. 1. Unealtă cu care se înclină dinţii ferăstrăului de o parte şi de alta a pânzei lui. 2. Grătar în dreptul scocului morii. – Dinte + suf. -ar.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

DINŢÁT, -Ă, dinţaţi, -te, adj. Cu dinţi; crestat sau tăiat în formă de dinţi; zimţat. – Dinte + suf. -at.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

DEŢÍNE, deţín, vb. III. Tranz. 1. A avea în stăpânire sau în păstrare un bun material. 2. A dispune de..., a poseda, a avea; spec. a poseda un titlu, un premiu etc.; a avea o funcţie, un grad etc. 3. A ţine pe cineva închis (pentru cercetări sau după ce a fost condamnat). – Din fr. détenir (după ţine).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SÁLŢĂ1, salţe, s.f. (Înv.) Zeamă (acrişoară), sos (picant) cu care se ungeau anumite fripturi; salce2. – Din ngr. sáltsa.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SÁLŢĂ2, salţe, s.f. Vulcan noroios. – Din it. salsa.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

DÍCŢIE s.f. v. dicţiune.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SCÂRŢ interj. 1. Cuvânt care imită zgomotul ascuţit, strident produs de uşi, roţi etc. ♦ Cuvânt care imită zgomotul ascuţit, alternativ al unui lucru care se mişcă când într-un sens, când în altul. ♦ Compus; (depr.) scârţa-scârţa-pe-hârtie s.m. = funcţionar, conţopist. 2. Cuvânt care imită zgomotul caracteristic produs de încălţăminte în timpul mersului. ♦ (Substantivat) Adaos (din piele) la încălţăminte, pentru a o face să scârţâie în timpul mersului. 3. (Fam.) Exclamaţie de dezaprobare, de împotrivire sau de dispreţ faţă de afirmaţia cuiva; da' de unde! vorbă să fie! [Var.: scấrţa, scấrţai interj.] – Onomatopee.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SÉCŢIE, secţii, s.f. 1. Subunitate organizatorică stabilită pe ramuri de activitate, pe specialităţi, pe operaţii etc. în întreprinderi, instituţii etc.; sală, atelier, local în care îşi desfăşoară activitatea o astfel de subunitate. ♦ Compartiment cu destinaţie specială într-un magazin, într-un muzeu etc. 2. Subdiviziune în cadrul administraţiei sau al poliţiei unui oraş; local în care îşi are sediul această subdiviziune. – Din rus. sekţiia, fr. section.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SEMEŢÍ, semeţésc, vb. IV. Refl. 1. A se făli, a se mândri, a se îngâmfa, a-şi da importanţă; a deveni trufaş, arogant. 2. A prinde curaj, a îndrăzni; a căpăta încredere. [Var.: (reg.) sumeţí vb. IV] – Din semeţ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SFORŢÁ, sforţéz, vb. I. Refl. A face, a depune un efort fizic sau intelectual; a se opinti, a se sili, a se strădui. – Pref. s- + forţa. Cf. it. s f o r z a r e.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SFINŢÍ, sfinţesc, vb. IV. 1. Tranz. (Bis.) A trece pe cineva în rândul sfinţilor; a sanctifica. 2. Tranz. (Bis.) A trage harul divin asupra unor obiecte prin rostire de rugăciuni; a face ca acele obiecte să dobândească un caracter sacru. 3. Tranz. A târnosi (o biserică). 4. Tranz. (Pop.) A hirotonisi un preot. 5. Tranz. A cinsti, a respecta, a venera, a slăvi. 6. Refl. (Reg.) A face ce vrea. Nu se sfinţeşte el cu mine. – Din sl. sventiti.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SCHIŢÁ, schiţez, vb. I. Tranz. 1. A desena ceva în mod schematic, a executa în câteva linii generale un desen preliminar, fugitiv. ♦ Fig. A contura, a descrie, a reda ceva în scris prin câteva trăsături caracteristice. ♦ Fig. A face în mod vag, incomplet un gest, o mişcare etc. 2. A fixa punctele principale ale unui plan, ale unei lucrări, a proiecta în linii mari; a concepe. – Din it. schizzare. Cf. s c h i ţ ă.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SLUŢÍE s.f. (Rar) Sluţenie. – Slut + suf. -ie.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SLUŢÍT, -Ă, sluţiţi, -te, adj. (Despre fiinţe) Care a rămas slut; p. ext. care a devenit pocit, foarte urât. [Var.: (înv.) slutít, -ă adj.] – V. sluţi.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SORŢÁR, sorţari, s.m. Tânăr care (potrivit unui vechi sistem de recrutare) trăgea la sorţi pentru a fi repartizat la o anumită armă. – Sorţ + suf. -ar.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SPICÚŢ, spicuţuri, s.n. (Rar) Spiculeţ. – Spic + suf. -uţ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SPAŢIÁ, spaţiez, vb. I. Tranz. A rări, a distanţa, a despărţi prin spaţii mai mari (cuvinte, rânduri, obiecte). [Pr.: -ţi-a] – Din spaţiu.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SPÂNŢ s.m. v. spânz.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SPÍŢĂ, spiţe, s.f. 1. Fiecare dintre bucăţile de lemn sau dintre barele subţiri de metal care leagă cercul sau obezile unei roţi de butucul sau de centrul ei. ♦ Stinghie, spetează. 2. Fiecare dintre treptele unei scări; fuscel. 3. Fig. Grad de rudenie; neam; totalitatea persoanelor care descind din aceeaşi persoană; p. ext. origine. ♢ Spiţa neamului = arbore genealogic. 4. Unitate biologică formată din lanţuri de specii care au derivat una din alta în decursul istoriei lor. – Din bg., scr. spica.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SPIŢÉR, spiţeri, s.m. (Pop.) Farmacist. – Din ngr. spets(i)éris.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

STÁREŢ, -Ă, stareţi, -e, s.m. şi f. Persoană (călugăr sau călugăriţă) care conduce o mănăstire; egumen. [Var.: (reg.) stáriţ, -ă s.m. şi f.] – Din sl. starici.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

STÁRIŢ, -Ă s.m. şi f. v. stareţ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SOÁŢĂ, soaţe, s.f. 1. (Astăzi rar) Soţie, nevastă. 2. (Înv.) Tovarăşă; colaboratoare; prietenă. 3. (Înv.) Persoană, obiect, faptă asemănătoare alteia; pereche. – Lat. socia.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

GRÁŢIE I. s. f. 1. drăgălăşenie, gingăşie, fineţe, eleganţă (în atitudini, în mişcări). ♢ (pl.) atitudini, cuvinte drăgălaşe. ♢ bunăvoinţă, favoare. o a intra în ĩle cuiva = a obţine bunăvoinţa cuiva. 2. har, ajutor supranatural pe care divinitatea îl acordă oamenilor pentru a se mântui. o stare de ~ = creaţie poetică; poezie; ipostază, inspiraţie poetică. 3. lovitură de ~ = lovitură care aduce sfârşitul, moartea. 4. (mit.) fiecare dintre cele trei zeităţi care personificau graţia şi frumuseţea feminină. II. prep. cu ajutorul, datorită. (< lat. gratia, it. grazia, /II/ fr. grâce à)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

GRAŢIÁ vb. tr. a suspenda executarea pedepsei unui condamnat sau a o comuta în alta mai uşoară. (< fr. gracier, it. graziare)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

CRUDÚŢ, -Ă, cruduţi, -e, adj. (Reg.) Diminutiv al lui crud (I). – Crud + suf. -uţ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SUBRÁŢ, subraţe, s.n. 1. (Rar) Subsuoară (1). 2. Linie care marchează punctele de adâncime a răscroiturii mânecilor la subsuoara obiectelor de îmbrăcăminte. – Sub1- + braţ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SUMEŢÍ vb. IV v. semeţi.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SUMUŢÁ, sumúţ, vb. I. 1. Tranz. (Pop.) A aţâţa, a îndemna pe cineva să pornească împotriva cuiva; a asmuţi. ♦ Refl. (Reg.) A înfrunta pe cineva cu vorba; a se răţoi. 2. Intranz. (Reg.) A scoate sunete specifice ţuguind buzele, pentru a îndemna caii să pornească sau să meargă mai repede etc. – Lat. *submotiare (< submotum).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SUGHÍŢ, sughiţuri, s.n. Contracţie bruscă şi convulsivă a diafragmei, însoţită de un zgomot nearticulat, cauzată de trecerea aerului prin glotă. ♦ Hohot de râs, de plâns. – Din sughiţa (derivat regresiv).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

COŢCÁR, coţcari, s.m. (Fam.) Şarlatan, pungaş. – Coţcă + suf. -ar.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CÓŢCĂ s.f. (Reg.) Coţcărie. ♢ Expr. A juca cuiva o coţcă = a înşela pe cineva. – Din scr. kocka „zar”.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CRIŢÁR s.m. v. creiţar.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CRÍŢĂ s.f. (Reg.) Oţel. ♦ ** (Adverbial; în sintagma) Beat criţă = din cale afară de beat, foarte beat. – Din ucr. kryc'a.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CURÚŢI s.m. pl. 1. Nume dat ţăranilor români şi unguri participanţi la războiul ţărănesc din 1514. 2. Nume dat în Ungaria şi în Transilvania participanţilor la lupta antihabsburgică. – Din magh. kuruc.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

A (se) ascuţi ≠ a (se) toci, a (se) tîmpi, a (se) tunchi

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

A (se) subţia ≠ a (se) îngroşa

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

A agăţa ≠ a desprinde, a deznina

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

A amorţi ≠ a se dezmorţi

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

A ascuţi ≠ a tunchi

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

A graţia ≠ a condamna

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

A preţui ≠ a dispreţui

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

A vieţui ≠ a muri

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

Căţel ≠ dulău

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

Divorţ ≠ căsătorie, recăsătorie

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

Fineţe ≠ vulgaritate

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

Forţat ≠ benevol

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

Forţă ≠ slăbiciune

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

Glumeţ ≠ serios

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

Graţie ≠ dizgraţie

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

Grosuţ ≠ subţirel

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

Juneţe ≠ bătrâneţe

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

Ţipăt ≠ şoaptă, tăcere

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

Viaţă ≠ moarte

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

VĂSÚŢ s. v. văsuşor.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

URÂŢÍ vb. a (se) deforma, a (se) desfigura, a (se) poci, a (se) schimonosi, a (se) sluţi, a (se) strâmba, (pop. şi fam.) a (se) scălâmbăia, a (se) scofâlci, (pop.) a (se) hâzi, (Mold. şi Bucov.) a (se) şonţi, (înv.) a (se) grozăvi. (S-a ~ de tot în urma accidentului.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

UNGHÉŢ s. v. colţ, cotlon, ungher, unghi.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ULIŢÁR s. v. derbedeu, golan, haimana, vagabond.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÚLIŢĂ s. v. stradă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢUŢÚL s. v. leagăn.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢUŞTI interj. zbughi!, (rar) zvâc!, (prin Munt.) tâlvâc!, (Transilv. si Ban.) tulai! (Iepurele, ~! din tufiş.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢUŢÚI s. v. ţugui, ţuguitură.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢURLÓI s. v. fluier, jgheab, tibia, ţurţur.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢÚRCĂ s. ţurcană. (Purta pe cap o ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢÚRCĂ s. (Transilv.) climpuş. (Jocul de-a ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢÚNDER s. (TEHN.) scorie.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢUHÁUS s. v. arest, închisoáre, ocnă, penitenciar, puşcărie, temniţă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢUICÁR s. v. povarnagiu, velnicer

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢÚICĂ s. (Transilv. şi Ban.) palincă. (~ de prune.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢUICUÍ vb. v. ţuicări.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢUCLÓI s. v. târnăcop.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢUCSUÍ vb. v. bea, trage.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢUCÁRE s. v. sărut, sărutare, sărutat.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢOPĂÍ vb. v. sări.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢOPĂÍ vb. v. dansa, juca.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢOPÉSC adj. v. mitocănesc.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢOCĂÍ vb. v. săruta.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢOBÂC s. v. ţoabă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢOÁPĂ s., adj. 1. s., adj. v. mitocan. 2. s. v. mitocancă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢOÁLĂ s. v. cergă, cuvertură, haină, îmbrăcăminte, învelitoare, pătură, strai, velinţă, veşmânt.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢOÁBĂ s. (ENTOM.; Simulium) (reg.) ţobâc. (~ este o specie de ţânţar.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢÂRĂ s. v. fărâmă, fir, jerpelitură, pic, picătură, pişcătură, ruptură, strop, zdreanţă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢÂLEA interj. v. marş.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢÂFNÍ vb. v. forăi, fornăi, sforăi.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢIŢÉI s. v. petrol.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢISTUÍ vb. v. calma, domoli, îmblânzi, îmbuna, împăca, linişti, piui, potoli, şuiera, ţiui, vâjâi.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢÍPLĂ s. v. celofan.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢIPOTÍ vb. v. răcni, striga, ţipa, urla, zbiera.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢÍPĂT s. 1. v. strigăt. 2. răcnet, strigăt, urlet, zbierătură, zbieret, (rar) strigare, strigătură, ţipătură, (înv. şi reg.) răcnitură. (~ de durere.) 3. v. chiot.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢINTUÍ vb. 1. v. pironi. 2. v. fixa.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢINTÍT adj. v. aţintit.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢINTÁR s. v. inăriţă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢINTÁT adj. 1. ţintuit, (reg.) ţintelat. (Chimir ~.) 2. (rar) stelat. (Boi ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢÍNTĂ s. 1. colţ, (reg.) cui. (~ pe talpa încălţămintei.) 2. stea. (Cal cu ~ în frunte.) 3. semn, (prin Transilv. şi Ban.) şaibă, (înv.) ţel. (Trage cu puşca la ~.) 4. v. but. 5. v. potou. 6. v. cauză. 7. obiect, obiectiv, scop, ţel, (înv.) pravăţ. (~ unei cercetări.) 8. menire, obiectiv, rol, rost, scop, sens, ţel, (pop.) noimă. (~ acestor măsuri a fost aceea de a ...) 9. finalitate, scop, ţel. (Care este ~ acestei acţiuni?)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢÍNTĂ s. v. ic, pană.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢÍNERE s. 1. v. păstrare. 2. v. pronunţare.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢINTÁR s. moară, (Mold.) car. (Jocul distractív numit ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢÍNCĂ s. v. căţeluşă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢILĂÍ vb. v. chelălăi, schelălăi, scheuna.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢIGNÁL s. v. fluierătură.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢIITÓR adj. v. durabil, rezistent, solid, trainic.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢÍGLĂ s. (CONSTR.) (reg.) oală.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢÍGLĂ s. v. frigare.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢICURÁ vb. v. ciupi, pişca.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢICNÍT adj., s. 1. adj., s. v. nebun. 2. adj. v. smintit.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢÉSERE s. 1. v. ţesut. 2. v. cârpire.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢÉRMER s. v. cartof.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢENCHI s. v. ciocârlie.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢEÁVĂ s. 1. (TEHN.) tub. (~ metalică.) 2. (IND.) ţeavă de extracţie = tubing, coloană de extracţie.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢEÁPĂ s. 1. ţepuşă, (Transilv. şi Ban.) ţăpăruie. (~ este un par ascuţit.) 2. v. barbă. 3. (BOT.) ghimpe, mărăcine, spin, ţepuşă, (reg.) şteap. (Măceşul e plin de ţepi.) 4. v. aşchie. 5. (ANAT.) ghimpe. (~ la arici.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢĂRÁN s. v. câmpean.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢĂRÁN s. sătean, (pop.) român, (înv. şi reg.) mojic, poporan, (reg., mai ales în Ban.) paur, (fam.) opincar, (peior.) mămăligar.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢĂHNÍ vb. v. chefni.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢÁŢĂ s. v. lele.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢÁŢĂ s. v. mahalagioaică, mahalagiţă, mătuşă, mitocancă, tanti.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢÁRCĂ s. v. coţofană, gura.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢÁRCUL s. art. v. vizitiul.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢAMBÁL s. (MUZ.) (reg.) verghină.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢÁICĂ s. v. drojdie, lele, leliţă, levură, mătuşă, ţaţă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢÁGLĂ s. v. năsălie.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢÁGRĂ s. v. crăcană, pirostrie.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢÁGLĂ s. (TEHN.) biletă. (~ pentru bare, sârme.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢÁGĂR s. v. arătător, limbă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TVORÉŢ s. v. atotputernicul, creatorul, divinitate, domnul, dumnezeire, dumnezeu, părinte, providenţă, puternicul, stăpânul, tatăl, ziditorul.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TRENÚŢ s. v. trenuleţ.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TORŢÉL s. (BOT.) 1. (Cuscuta epithymum) cuscută, (reg.) borangic, iniţă, întorţel, lipici, părul-Sfin-tei-Mării, (prin Ban.) steagul-zânelor. 2. (Cuscuta) gălbează.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TÓRŢĂ s. faclă, făclie, (înv.) fachie, lampadă, masala. (~ pentru luminat.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TONŢÍE s. v. nătângie, neghiobie, nerozie, prostie, stupiditate, stupizenie.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TÂRŢI interj. v. vacs.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TERŢÉT s. v. trio.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TERŢÉT s. v. terţină.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TĂTÚŢ s. v. tăicuţă, tătic.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TÁRŢĂ s. v. portţigaret, tabacheră.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞVARŢ s. v. filtru.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞUIÉŢ adj. v. subţiratic, subţire, suplu, zvelt.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞTERŢ s. v. feştilă, fitil, opaiţ.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞPRIŢ s. (înv.) macmahon, (fam. rar) mişmaş. (A bea un ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞPRIŢ s. v. mortar, vermorel.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞPERŢ s. v. mită.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞONŢÍ vb. v. deforma, desfigura, poci, schimonosi, sluţi, strâmba, şchiopăta, urâţi.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞÍŢĂ s. (Mold., Bucov. şi Maram.) draniţă. (Casă acoperită cu ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞIRÚŢ s. v. şiruleţ.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SURDÚŢ s. v. surdicel, surdişor.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

FÓRZAŢ s. f. filă liberă, albă sau colorată, între scoarţa cărţilor legate şi prima filă. (< germ. Vorsatz)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

FÓRŢĂ s. f. 1. putere fizică, tărie, vigoare. ♦ tur de ~ = acţiune care cere multă putere, îndemânare şi energie; ~ de muncă = capacitatea de muncă a omului, totalitatea aptitudinilor lui fizice şi intelectuale datorită cărora el este în stare să producă bunuri materiale; ~ de producţie = categorie economică desemnând una din laturile modului de producţie, care include mijloacele de producţie şi forţa de muncă atrase în procesul de producţie. ♢ energie morală. ♢ aptitudine, capacitate. 2. ~ e armate = armată, unităţi militare. 3. energie, putere naturală, element al naturii. 4. (fiz.) cauză care scoate, un corp din starea de repaus sau de mişcare sau care schimbă direcţia şi viteza mişcării. ♦ ~ de tracţiune = forţă exercitată de un vehicul motor asupra unei maşini sau a unui vehicul pe care îl remorchează. 5. putere de constrângere, violenţă. o caz de ~ majoră = situaţie în care cineva nu poate acţiona după voinţă din cauza unor împrejurări care îl domină; prin ~ a împrejurărilor = constrâns de împrejurări. (< fr. force, it. forza)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

FORŢÁT, -Ă adj. 1. făcut, impus cu forţa, silit, nefiresc. o curs ~ (al unei valori) = curs impus, ducând la obligaţia legală de a primi ca hârtie-monedă neconvertibilă în aur; marş ~ = marş în care trupele execută în 24 de ore o deplasare mai mare decât în mersul normal; aterizare ~ă = aterizare impusă de împrejurări nefavorabile. 2. făcut prin violenţă, printr-un efort deosebit. 3. (despre închizători, uşi) deschis, spart cu forţa. 4. (despre râs, gesturi etc.) silit, nenatural. (< forţa)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

FORŢÁJ s. n. creştere a tracţiunii motoarelor turboreactoare pe o perioadă scurtă de timp. (< fr. forşage)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

SUMUŢÁ vb. v. agita, asmuţi, aţâţa, hărţui, incita, instiga, întărâta, provoca, stârni, tulbura.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SUGHÍŢ s. v. hohot.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SUBŢIA vb. v. civiliza, cultiva, gâtui, îngusta, rafina, rarefia, stila, strâmta, sugruma.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SUBŢIÁ vb. 1. (reg.) a (se) subţira. (A ~ un obiect, un fâr.) 2. a se alungi. (Se ~ la un capăt.) 3. v. dilua. 4. a ascuţi, a piţigăia, (reg.) a piţigărni. (Îşi ~ glasul.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SUBRÁŢ s. 1. v. subsuoară. 2. subsuoară. (~ul unei rochii.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

STÁŢIE s. v. haltă, oprire, popas.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

STÁŢIE s. 1. oprire. (~ de autobuze.) 2. v. gară. (Mă dau jos din tren la ~ următoare.) 3. (ASTRON.) staţie cosmică v. staţie spaţială; staţie spaţială = staţie cosmică.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

STÁREŢ s. (BIS.) egumen, (astăzi rar) superior, (înv. şi reg.) staroste, (înv.) prot. (~ al mănăstirii Putna.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SPÂNŢ s. v. ruscuţă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SPIŢÉR s. v. farmacist.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SPÍŢĂ s. v. ceatlău, cruce, demnitate, genealogie, generaţie, naştere, obârşie, origine, provenienţă, rang, spetează, şiştor, titlu, treaptă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SPIŢÁR s. v. butelnic, spiţelnic.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SPÍŢĂ s. I. (TEHN.) fuscel, treaptă, (reg.) cui, pretcă, stinghie. (~ unei scări de lemn.) II. 1. neam, seminţie, viţă, (livr.) stirpe, (Transilv.) porodiţă, (înv.) rod, soi, stepenă. (Oameni din aceeaşi ~.) 2. (JUR.) tulpină. (~ la o succesiune.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SPICÚŢ s. v. spiculeţ, spicuşor.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SPÉŢIE s. v. operaţie.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SPÉŢĂ s. v. acţiune, cauză, judecată, proces.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SPÉŢĂ s. 1. specie. (~ umană.) 2. v. categorie. 3. v. tip.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SPÁŢIU s. 1. v. cuprins. 2. v. zonă. 3. v. distanţă. 4. depărtare, distanţă, interval, (Transilv.) scopot. (Ce ~ este între cei doi stâlpi?) 5. v. văzduh. 6. v. perioadă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SPAŢIÁ vb. (TIPOGR.) a depărta, a distanţa, a îndepărta, a rări, (înv.) a spaţiona. (A ~ literele unui cuvânt.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SOŢIÓR s. bărbăţel, (reg.) soţuluc, (Maram.) soţuc.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SOŢIÓS adj. v. comunicativ, expansiv, prietenos, sociabil, volubil.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SOLZÚŢ s. v. solzişor, solzuleţ.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

FINÉŢE s. f. 1. calitatea a ceea ce este fin; delicateţe. 2. (text.) raport care se stabileşte între lungimea unui fir şi greutatea lui; calitate superioară a unui fir, a unei ţesături. ♢ raportul dintre portanţa şi rezistenţa la înaintare a unei aripi sau a unui avion, a unui corp cu forme aerodinamice. ♢ cantitatea de metal preţios dintr-un aliaj, exprimată sub formă de părţi la mie. 3. (fig.) subtilitate, putere de pătrundere; ingeniozitate. (< fr. finesse, it. finezza)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

SOÁŢĂ s. v. amică, asociată, colaboratoare, însoţitoare, nevastă, părtaşă, pereche, prietenă, soţie, tovarăşă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SNOPÍŢ s. v. snopişor, snopuleţ, snopuşor.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SMIALŢ s. v. mihalţ.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SLUŢÍT adj. v. desfigurat.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SLUŢÍE s. v. diformitate, hâdoşenie, poceală, sluţenie, urâciune, urâţenie.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SÍLŢĂ s. v. capcană, cursă, prinzătoare.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

FEŢIÁL s. m. (la romani) preot şi magistrat dintr-un colegiu de 20 de membri, având funcţia de a împlini formalităţile juridice şi religioase referitoare la război. (< fr. fétial, lat. fetialis)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

SFRANŢ s. v. lues, sifilis.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SFORŢÁ vb. 1. v. opinti. 2. v. strădui. 3. v. încerca. 4. a (se) lupta, a se sili, a se strădui. (Se ~ să împiedice răul.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

FÉRŢĂ s. f. fiecare dintre fâşiile de pânză specială, care, cusute una lângă alta, alcătuiesc o velă. (< it. ferza)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

SFINŢÍ vb. v. ameţi, apune, asfinţi, chercheli, coborî, consacra, consfinţi, dispărea, fixa, hirotoni, hirotonisi, îmbălsăma, îmbăta, înmiresma, parfuma, pieri, pleca, popi, preoţi, stabili, stator-nici, turmenta.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SFINŢÍ vb. (BIS.) 1. a canoniza, (livr.) a sacraliza, a sanctifica, (înv.) a sacra. (A ~ un mucenic.) 2. a consacra, a târnosi. (A ~ o biserică.) 3. (înv.) a potrebi. (A ~ sfintele daruri.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SEMEŢÍ vb. v. îngâmfa.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SEMEŢÍ vb. v. baza, bizui, conta, cuteza, fundamenta, îmbărbăta, împotrivi, încrede, încumeta, încuraja, îndemna, îndrăzni, însufleţi, întemeia, opune, răscula, răzvrăti, revolta, ridica, sprijini, stimula, susţine.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SÉCŢIE s. 1. v. raion. 2. v. circumscripţie. 3. v. co-misariat. 4. miliţie. (A dus hoţul la ~.) 5. v. poliţie.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

FAŢETÁ vb. tr. a şlefui, a tăia în faţete (pietre preţioase). ♢ (poligr.) a prelucra un clişeu, o piesă de stereotipie prin teşirea marginilor sau scobirea în ele a unui şant, spre a fi fixat pe un suport. (< fr. facetter)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

SCORŢÍ vb. v. cartona, lega.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SCORÉŢ s. v. piscoaie, vrană.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SCLEPŢ s. v. musca-calului, streche, tăun, ţânţar.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SCÂRŢ s. (rar) scârţâitoare. (~ la încălţăminte.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SCHIŢÁ vb. 1. a (se) contura, a (se) creiona. (A ~ profilul cuiva.) 2. a trasa. (A ~ ideile principale într-o lucrare.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SĂŢUÍ vb. v. îndestula, sătura.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SĂTÚŢ s. v. sătişor, sătuc, sătuleţ.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SĂCÚŢ s. v. săculeţ, săcuşor.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SAŢIÁT adj. v. mâncat, sătul, săturat.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SÁLŢĂ s. v. vulcan noroios.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

RUŞÉŢ adj. v. arămiu, roşcat, roşcovan, roşiatic.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

RÚBĂŢ s. v. tiv, tivitură.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

RÂŢĂ s. v. literă, slovă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

RIŢUÍT s. (TEHN.) riţuire. (~ul unei foi de carton.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

REŢÍNE vb. 1. v. aresta. 2. v. împiedica. 3. a înfrâna, a struni, (înv. fig.) a hăţui. (Te rog să-i mai ~, sunt prea zburdalnici.) 4. a-şi opri, a-şi stăpâni, (rar) a-şi prididi, (fig.) a-şi înghiţi. (A-şi ~ lacrimile.) 5. v. abţine. 6. v. opri. 7. a opri, a păstra. (~ restul!) 8. v. rezerva. 9. v. păstra. 10. a păstra. (Solul ~ umiditatea.) 11. v. observa. 12. v. semnala.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

RĂŢOÍ vb. v. răcni, răsti, striga, ţipa, urla, zbiera.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

RĂCÚŢ s. v. răculeţ, răcuşor.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

RÁRIŢA s. art. v. luceafărul de ziuă, lucea-fărul din zori, sirius.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PUŢINÁ vb. v. descreşte, diminua, împuţina, micşora, reduce, scădea.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PÚŢĂR s. v. ordonanţă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PÚŢCĂ s. v. baros.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PÚŞIŢ s. v. panariţiu.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PUMNÚŢ s. v. pumnişor.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PRUNÚŢ s. (BOT.) prunişor.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PROŢÁP s. 1. v. oişte. 2. v. pârghie. 3. pârghie. (~ la fântână.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PROŢÁP s. v. căluş.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ENUNŢÁ vb. tr. a formula, a expune o idee, o teorie. (< fr. énoncer, lat. enuntiare)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

PREŢUÍ vb. v. costa, face, fi, reveni.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PREŢUÍ vb. 1. v. evalua. 2. v. valora. 3. v. aprecia. 4. a aprecia, (fig.) a gusta. (~ un spectacol bun.) 5. a valora, (fig.) a cântări. (Opinia lui ~ mult.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PREOŢÍ vb. v. păstori.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PREOŢÍ vb. v. hirotonisi.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PRÁVEŢ s. v. călăuză, ghid, îndreptar, îndrumar, îndrumător.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

POZNÉŢ adj. v. glumeţ, hazliu, poznaş, vesel.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

EMÓŢIE s. f. reacţie afectivă puternică şi uneori neaşteptată, care oglindeşte atitudinea cuiva faţă de lumea încojurătoare. o ~ estetică = moment al vieţii psihice exprimând experienţa contemplaţiei obiectului estetic. (< fr. émotion, it. emozione)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

PÓRŢIE s. v. bir, dare, doză, impozit.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PÓRŢIE s. raţie, (înv. şi reg.) obricariţă, (înv.) mertic, oboroc, tain. (~ de mâncare.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PORCÚŢ s. v. căpiţă, claie, orbete, pietro-şel, porcoi, porcuşor, stog.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

POPOŢÁ vb. v. căţăra, cocoţa, ridica, sui, urca.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

POMÉŢI s. pl. (ANAT.) umerii obrajilor (pl.), (rar) umerii feţei (pl.), (reg.) pumnii obrajilor (pl.), (înv.) magule (pl.).

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PLUTÉŢ adj. v. navigabil.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PLUGÚŢ s. v. pluguleţ, pluguşor.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PLOPÚŢ s. v. plopşor.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PLINÚŢ adj. plinişor.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PÂŢÓC s. v. guzgan, şobolan.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ELÁŢIE s. f. (med.) stare în care subiectul are o deosebită încredere în forţele proprii şi manifestă o bună dispoziţie. (< lat. elatio)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

PIŢIGÁ vb. v. ciupi, pişca.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PÍNŢĂ s. v. guzgan, marmotă, popândău, şobolan.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

EDÍŢIE s. f. 1. totalitatea exemplarelor unei opere tipărite prin folosirea aceluiaşi zaţ tipografic. o ~ critică = ediţie comentată a unui text (clasic, vechi etc.), însoţită de aparatul critic necesar; ~ definitivă = ediţie al cărei text a fost văzut de autor şi considerat ca definitiv; ~ specială = ediţie suplimentară a unui ziar, determinată de un eveniment însemnat. ♢ versiune. 2. serie de manifestări artistice, ştiinţifice, sportive etc. care se repetă periodic; etapă. (< fr. édition, lat. editio)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

PIÁŢĂ s. târg, (la orientali) bazar, (înv.) târgovişte. (Îşi vinde produsele la ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PEŢÍRE s. v. peţit.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PEŢIÓL s. (BOT.) codiţă. (~ul susţine limbul unei frunze.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PESCÚŢ s. v. pescar, pescăraş, pescărel, pescăriţă, pescăruş, peştişor.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PĂŢÍT adj. experimentat, încercat. (Om ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PĂŢÍT adj. v. chinuit, schingiuit, torturat.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PĂTÚŢ s. pătuc, (rar) pătişor, pătuleţ, (pop.) pătucean, (înv. şi reg.) pătucel, (reg.) păteac, pătic, pătui, (înv.) păticean. (Un ~ de copil.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PĂRÚŢ s. v. perişor.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PĂRÁŢ s. v. bolta palatină, cerul-gurii, palat.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PĂIÚŢ s. v. chibrit.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

OVÁŢII s. pl. v. aclamaţii.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

OŢETÓS adj. v. acrit, acru, înăcrit, oţetit.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

OŢETÍT adj. v. acrit.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

OŢELÍT adj. v. ameţit, băut, beat, cherchelit, fortificat, îmbătat, întărit, turmentat.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

OŢETÁR s. (BOT.) 1. (Rhus typhina) (înv. şi reg.) scumpie. 2. oţetar fals v. cenuşar.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

OŢELÍT adj. v. călit.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

OŢAPÓC s. v. aşchie, surcea, surcică, ţandără.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

OSTRÉŢ s. (PESCUIT) (pop.) coteţ, horeţ, juvelnic, (reg.) mandră, zăton.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

OSTRÉŢ s. v. cocleţ, gratie, leasă, leaţ, şipcă, zăbrea.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

OSPĂŢ s. v. masă, mâncare.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

OSPĂŢ s. 1. v. banchet. 2. v. chef.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ORBÁLŢ s. (BOT.; Actaea spicata) (reg.) iarba-sfân-tului-Cristofor, iarba-tâlharului, iarbă-de-orbalţ.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ORBÁLŢ s. v. erizipel, reumatism, silnic.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ORÁŢIE s. 1. colăcărie, (reg.) conăcărie. (~ spusă la o nuntă ţărănească.) 2. oraţie funebră = discurs funebru, (înv.) propovedanie.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

OMEŢÍT adj. v. înnămeţit, întroienit, înză-pezit, nămeţit, troienit.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

OLÍŢĂ s. ulcică, (Ban. şi Transilv.) olcuţă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

OFIŢÉR s. (MIL.) (înv. şi reg.) tist, (rusism înv.) porucic, poruşnic. (Un ~ de cavalerie.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

OCHÉŢI s. pl. v. ochelari.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

OBŢÍNE vb. 1. v. primi. 2. v. căpăta. 3. a căpăta, a primi, a scoate, a vedea. (Nu mai ~ un ban de la el.) 4. a realiza, a scoate. (Au ~ o recoltă bogată.) 5. v. procura. 6. v. repurta. 7. v. dobândi. 8. a căpăta, a câştiga, a dobândi. (A ~ o mare faimă, o mare experienţă.) 9. v. realiza. 10. a realiza, (pop.) a cunoaşte, a vedea. (Au ~ unele progrese.) 11. v. întruni. 12. v. lua.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

NUTRÉŢ s. furaj, (înv. şi pop.) strânsură, (reg.) nutriment, zaherea. (~ pentru vite.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

NÚNŢIU s. (POL.) legat. (~ al papei într-un stat.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

NUANŢÁ vb. v. doza.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

DIVÓRŢ s. n. 1. desfacere a unei căsătorii pe cale legală. 2. (fig.) dezacord, nepotrivire; ruptură. (< fr. divorce, lat. divortium)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

NODÚŢE s. pl. v. ghiocei-mari.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

NEGUŢÁ vb. v. achiziţiona, cumpăra, lua, procura, târgui, tocmi, vinde.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

NEGRÚŢ adj. negrişor, (pop.) negrior.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

NĂSÚŢ s. v. năsuc.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

NAGÂŢ s. (ORNIT.; Vanellus vanellus) (reg.) bibic, ciovică, libuţ, câine-tătăresc, (Mold. şi Bucov.) pasăre-tătărească.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MURGÚŢ s. v. murguleţ.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MULŢÍT s. v. duium, grămadă, mulţime, potop, puhoi, puzderie, sumedenie.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MULŢÁM interj. v. mersi, mulţumesc.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MOŢĂÍ vb. v. aţipi.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MOŞÚŢ s. v. ciocârlan, ciocârlie moţată, moşic, moşuleţ, moşulică.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MOMÍŢE s. pl. (ANAT.) (pop.) mure (pl.). (~ la grătar.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MÓIŢĂ s. v. grindel, molan.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MOIÉŢI s. pl. v. papară.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MOÁŢĂ s. v. zglăvoacă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MOÁŢĂ s. (reg.) moţogancă. (E ~ de origine.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂŢÚC s. v. cotoiaş, motănaş, motănel, pisoiaş.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂŢÓS adj. v. pisicesc.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂŢĂ s. v. ancoră, crăcană, patină, păpădie, pirostrie, pisică, potâng, tindeche.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂŢÓC s. v. cotoi, motan, pisoi.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MINŢÍT adj. v. fals, inautentic, inventat, mincinos, născocit, neadevărat, neau-tentic, neîntemeiat, nereal, plăsmuit, scornit.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MIHÁLŢ s. (IHT.; Lota lota) (rar) sulastru, (reg.) midhai, midhoc, mihoală, molaş, sul, (Mold.) mântuş, (prin Munt. şi Olt.) smialţ.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MIELÚŢ s. (ZOOL.) mieluşel, mieluşor, (rar) mieluş.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MICHÍŢ adj. v. micuţ, mititel.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MELIŢÁ vb. v. flecări, îndruga, pălăvrăgi, sporovăi, trăncăni.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MĂRÚŢ adj. v. măricel, mărişor.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

DEŢÍNE vb. tr. 1. a avea în stăpânire sau în păstrare un bun material; a poseda. 2. a fi în posesia unui titlu, unui premiu. ♢ a ocupa o funcţie, un post. 3. a lipsi pe cineva de libertate; a ţine sub stare de arest. (după fr. détenir)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

MĂRÉŢ adj. v. fudul, grandoman, infatuat, încrezut, înfumurat, îngâmfat, megaloman, mândru, orgolios, semeţ, trufaş, ţanţoş, vanitos.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MĂRÉŢ adj. 1. v. grandios. 2. grandios, impunător, maiestos, (rar) august. (Imagine ~eaţă.) 3. fastuos, grandios, splendid, strălucitor, (înv.) vederos. (Un spectacol ~.) 4. v. falnic. 5. grandios, maiestos, solemn, (înv.) solemnel. (O noapte ~eaţă.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MĂIÚŢ s. v. femeiuşcă, iapă, muieruşcă, schimbător, tălpig.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MĂIÉŢ s. v. tindeche.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MĂCÚŢ s. v. mac.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

LEMNÚŢ s. v. chibrit, lemnişor.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

LEÍŢĂ s. v. leoaică.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

DENÚNŢ s. n. semnalarea către o autoritate a comiterii unei infracţiuni; denunţare, delaţiune. (< denunţa)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

LÉCŢIE s. v. concluzie, învăţământ, învăţătură, pildă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

LÉCŢIE s. 1. v. temă. 2. v. meditaţie. 3. v. oră.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

LĂŢÓS adj. v. pletos.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

LĂŢÓS adj. v. miţos.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

LĂŢÍT adj. întins, larg, lăbărţat, lărgit. (Un pulo-ver ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

LĂIÉŢ adj. (rar) laieş. (Nomad ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

LANŢÚG s. v. lanţ, lănţişor.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

JUVĂŢ s. v. laţ, ştreang, val.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

JUNÉŢE s. v. tineret, tinereţe, tinerime.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

IUŢÍRE s. v. călire, călit, oţelire.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

IUŢÍRE s. v. accelerare.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

IUŢÁRI s. pl. (BOT.; Lactarius piperatus) (reg.) iutişori (pl.), burete-acru, burete-galben, bure-te-iute, burete-piperat, burete-usturos.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

INÍŢĂ s. v. cuscută, torţel.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

INIŢIÁ vb. 1. a începe. (A ~ o campanie.) 2. v. preconiza. 3. a călăuzi, a introduce. (A ~ pe cineva într-un domeniu.) 4. a (se) instrui, a (se) învăţa. (A ~ într-o disciplină.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

IDIOŢÍ vb. v. idiotiza.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

HRENÚŢ s. v. dragavei, ştevie.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

HOŢÍŞ adv. v. furiş, hoţeşte, tiptil.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

HOŢÉSC adj. pungăşesc, şarlatanesc, (rar) potlo-găresc, (pop.) tâlhăresc. (Faptă ~ească.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

HORNÉŢ s. v. cămin, coş, horn.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

HOÁŢĂ s. hoţoaică, pungăşoaică, (pop.) tâlhăriţă, tâlhăroaică.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

HÉRŢOG s. v. duce.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

HĂŢUÍ vb. v. înfrâna, reţine, struni.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

HÁRŢĂ s. v. încăierare.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

HÁRŢĂ s. v. animozitate, arţag, bătălie, ceartă, conflict, dezacord, dezbinare, diferend, discordie, discuţie, disensiune, dispută, divergenţă, gâlceavă, învrăjbire, litigiu, luptă, neînţelegere, război, vrajbă, zâzanie.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

HÁNŢĂ s. v. gură, haină, îmbrăcăminte, strai, veşmânt.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

GUIŢÁT s. grohăit, grohăitură, guiţare, guiţătură, (reg.) grohot. (~ul porcului.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

GRUIÉŢ s. v. movilă de alunecare.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

GROSÚŢ adj. groscior. (Un material mai ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

GREŢÓS adj. 1. v. neplăcut. 2. v. dezgustător. 3. v. scâr-bos. 4. dezgustător, oribil, scârbos, sinistru. (Un rânjet ~.) 5. scârbos, (reg.) silos. (Lucruri ~oase.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

GRÁŢIE s., prep. 1. s. v. drăgălăşenie. 2. s. v. delicateţe. 3. s. mlădiere, supleţe, zvelteţe. (ă mersului ei.) 4. s. (BIS.) dar, favoare, har, (înv.) măiestrie. (~ divină.) 5. s. v. milă. 6. prep. v. datorită.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

GRÁŢIE s. v. favoare, graţiere, protecţie.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

GRAŢIÁ vb. (JUR.) (înv.) a pardona. (A ~ un condamnat.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

GOÁŢĂ s. v. cartof.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

GLUMÉŢ adj. hazliu, poznaş, vesel, (pop. şi fam.) ghiduş, hâtru, mehenghi, mucalit, ştrengar, şugubăţ, (înv. şi reg.) şăgaci, (reg., mai ales în Mold.) şăgalnic, (reg.) pozneţ, snovos, (Mold.) chisnovat, (Olt.) potcaş, (prin Mold.) prujalnic, prujitor, (prin Olt.) snovelnic, (prin Transilv.) şăncăleţ, şăncălos, şodoman, (prin Transilv. şi Olt.) şodos, (prin Transilv.) şolomeţ, (prin Bucov. şi Mold.) şotelnic, (Bucov.) şotios, (Mold.) tămăşalnic, (prin Olt.) zgondos, (înv.) poznatec, poznit, zefliu. (E un om tare ~!)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

GÂŢĂ s. v. coadă, cosiţă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

GHEŢÁR s. răcitor. (Pune carnea la ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

GHEŢÁR s. (GEOGR.) 1. gheţar continental v. gheţar de calotă; gheţar de calotă = gheţar continental. 2. gheţar plutitor v. aisberg.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

GHEMÚŢ s. v. ghemuleţ, ghemuşor.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

GÁVĂŢ s. v. tătăneasă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

GÁIŢĂ s. v. flecară, gaz, guralivă, limbută, palavragioaică, petrol, lampant, vorbă-reaţă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

GÁIŢĂ s. (ORNIT.) 1. (Garrulus glandarius) (Bucov.) galiţă, ghindar, (Transilv.) matieş, (Transilv. şi Ban.) zaică, (Transilv.) zăicoi. 2. gaiţă-de-munte (Nucifraga caryocatactes) = alunar, (Mold. şi Bucov.) nucar.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

FRÁŢII s. pl. art. v. gemenii.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

FÓRŢĂ s. 1. (FIZ.) (înv.) putere, putinţă. 2. forţă portantă v. portanţă. 3. forţă de muncă = mână de lucru. 4. v. energie. 5. v. capacitate. 6. v. tărie. 7. putere, (înv.) silă, silnicie. (~ oştilor noastre.) 8. v. volum. 9. v. intensitate. 10. v. somitate. 11. constrângere, silă, silnicie, strângere, violenţă, (livr.) servitute, (Ban.) sălăbărie, (înv.) nevoie, potrivnicie, silinţă, silnicire, strânsoare, (fig.) presiune. (Bunuri obţinute prin ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

FORŢÁT adj. 1. v. silnic. 2. brutal, silnic, violent. (Măsuri ~.) 3. spart, stricat. (Încuietoare ~; lacăt ~.) 4. v. afectat.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

FOÍŢĂ s. pelur. (A împacheta ceva în ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

FÂŢĂ s. v. baboi.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

FÂŢĂ s. v. fufă, plevuşcă, zvârlugă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

FÂNÁŢ s. cositură, fâneaţă, (Transilv. şi Ban.) prat. (Loc de ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

FINÉŢE s. 1. v. delicateţe. 2. v. distincţie. 3. rafinament, rafinare, subtilitate. (~ nuanţelor stilistice.) 4. v. sensibilitate.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

FIINŢÁ vb. v. exista, fi, funcţiona, trăi, vieţui.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

FĂŢUÍ vb. v. gelui, pălmui, rindela, rindelui.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

FĂŢUÍ vb. 1. v. drişcui. 2. a netezi, a nivela, (pop.) a obli. (A ~ un perete.) 3. v. lustrui.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ENUNŢÁ vb. 1. a formula. (A ~ o judecată de valoare.) 2. v. emite.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

EMÓŢIE s. 1. (livr.) afect. (Senzaţii şi ~ii.) 2. v. înduioşare.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

-CRAŢÍE elem. -crat.

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

EDÍŢIE s. (înv.) tipărire. (A doua ~ a unei cărţi.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

DUMBÉŢ s. v. iarbă-usturoasă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

DUMBÉŢ s. (BOT.; Teucrium chamaedrys) (reg.) jugărel, jugăreţ, sclipeţ, spulberătură, şugărel.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

DULÉŢI s. pl. v. pepene.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

DRUMÉŢ s. v. călător.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

DOMNÚŢ s. v. sticlete.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

DIVÓRŢ s. (JUR.) despărţire, separare, separaţie, (pop.) despărţenie. (~ între soţi.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

DINŢÁR s. v. călcător, ceapraz.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

DINŢÁT adj. v. zimţuit.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

DÍCŢIE s. v. dicţiune.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

DEŢÍNE vb. 1. v. poseda. 2. a avea, a poseda, a purta. (~ numele de român.) 3. v. avea. 4. v. aresta.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

DENÚNŢ s. denunţare, (livr.) delaţiune, (pop.) pâră, (înv.) sicofantie, (fam. fig.) turnare. (~ adresat justiţiei.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CUŢITÁ vb. v. înjunghia, tăia.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CRÍŢĂ s. v. oţel.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

COVIŢÁ vb. v. grohăi, guiţa.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

COŢCÁR s. v. escroc, hoţ, impostor, înşelător, pungaş, şarlatan, şnapan.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CÓŢCĂ s. v. escrocherie, hoţie, impostură, înşelăciune, înşelătorie, pungăşeală, pungăşie, şarlatanie, şmecherie, zar.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CORNÚŢ s. (BOT.; Cerastium arvense) (reg.) canariţă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

COMÉRŢ s. negoţ, negustorie, (rar) prăvălie, (înv. şi reg.) sfârnărie, (turcism înv.) pazarlâc. (Se ocupa cu ~ul.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

COLŢÚN s. v. ciorap.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

COLŢÓS adj., s. v. arţăgos, certăreţ, gâlce-vitor, scandalagiu.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

COLŢÓS adj. (rar) colţat. (Un obiect ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

COLŢÁT adj. v. colţos.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

COLŢÁR s. v. amnar, cornaci, culegar, cule-gău, grapă, tindeche, vingalac.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

COLŢÁR s. 1. (Transilv.) cornurar. (Dulăpiorul de colţ numit ~.) 2. v. echer. 3. v. dreptar.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

COLŢÁN s. v. corhan, cornaci, libarcă, rus, şvab.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CODRÚŢ s. codruleţ.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

COCOŢÁ vb. v. căţăra.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

COCLÉŢ s. 1. (TEHN.) (reg.) ostreţ. (~ la războiul de ţesut.) 2. (TEHN.; la pl.) plasa iţelor, (reg.) ostreţe (pl.). (~i la războiul de ţesut.) 3. (CONSTR.) (reg.) scaun. (~ la căpriorii unor case.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

COBĂŢ s. v. erete, uliu.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CLÓŢĂ s. v. cloşcă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CLOŢÁN s. v. guzgan, şobolan.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂŢĂ s. v. bibilică.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂLŢI s. pl. v. pacişe.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CESCÚŢ s. v. ceas, clipă, clipită, minut, moment, oră, secundă, timp, vreme.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CÉLŢIU s. v. hafniu.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CEÁŢĂ s. (MET.) negură, pâclă, (pop.) negureală, negureaţă, (reg.) buracă, (prin Transilv.) buştină, (prin Mold.) mocirlă, (înv.) mâglă. (Era o ~ de nu vedeai la doi paşi.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CĂŢÉL s. 1. (ZOOL.) (în limbajul copiilor) cuţu. 2. (TEHN.) cordenci, (reg.) cripalcă, piedică, proptar, răzuş, scară, scaun, tocălie. (~ la războiul de ţesut.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CĂŢÉL s. v. cheotoare, măsea, pui, trăgătoare.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CĂŢEÁ s. (ZOOL.) (reg.) haită, (Transilv.) gudă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CĂŢEÁ s. v. mitralieră.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CĂRÚŢ s. v. cărucior.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CĂLÚŢ s. 1. (ZOOL.) căişor, (rar) căluşel. (Un ~ de munte.) 2. (IHT.) căluţ-de-mare (Hippocampus hippocampus) = cal-de-mare, (rar) hipocamp. 3. (ENTOM.; Locusta viridissima) cosaş, (înv. şi reg.) acridă, (reg.) cobiliţar, cobiliţă, cosar, lăcustă verde, (Ban.) scăluş. 4. (ENTOM.; Locusta cantans) cosaş, (Ban.) scăluş.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BUNÉŢE s. v. blândeţe, bunătate.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BUMBÚŢ s. v. cercel.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

COMÉRŢ s. n. schimb de produse prin vânzare – cumpărare; ramură a economiei în cadrul căreia se desfăşoară circulaţia mărfurilor. o cameră de ~ = asociaţie legal constituită în vederea promovării schimburilor comerciale; ~ electronic = comerţ făcut prin Internet. (< fr. commerce, lat. commercium, it. commercio)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

BÓŢMAN s. (MAR.) nostrom. (~ul este şef de echipaj pe o navă.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BOŢÍRE s. v. şifonare.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BORŢÓS adj. v. burtos, pântecos.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BONŢÓC s. v. măsea.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BOBLÉŢ adj., s. v. bleg, nătăfleţ, nătărău, nătâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostănac, stupid, tont, tontălău.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BOÁŢĂ s. v. boroboaţă, ispravă, năzbâtie, năzdrăvănie, pocinog, poznă, şotie, trăsnaie.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BÂŢÁN s. v. bărzăun, bondar.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BÂŢÁN s. (ENTOM.; Chironomus leucopogon) (reg.) zgriburici.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BÂTÚŢ s. v. beţigaş, beţişor.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BILÁNŢ s. v. estimare, estimaţie, evaluare.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BEÚŢĂ s. v. cremene, silex.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BĂŢÓS adj., adv. 1. adj. v. ţeapăn. 2. adv. v. ţeapăn. 3.* adj. (fam. fig.) aţos. (Un om ~, puţin flexibil.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BĂŢÓS adj. v. fudul, grandoman, infatuat, încrezut, înfumurat, megaloman, îngâmfat, mândru, orgolios, semeţ, trufaş, ţanţoş, vanitos.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BĂŢÍC s. v. baschie, ciochie.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BĂŢEÁ s. v. papură.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BĂNÚŢ s. v. cimişir.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BĂNÚŢ s. 1. bănişor. 2. v. disc embrionar. 3. (BOT.; Bellis perennis) părăluţă, (reg.) bănuţei (pl.), bănuţele (pl.), bumbuşor, butculiţă, fruşiţă, mărgărită, păscuţă, rotoţele (pl.), scânteioară, scânteiuţă, floare-frumoasă, floricele-frumoase (pl.).

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BĂLŢÁ vb. a (se) tărca. (Ce te-ai ~ aşa?)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

AVUŢÍE s. v. avere.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

AŢINTÍ vb. v. aspira, dori, jindui, năzui, ochi, pofti, pretinde, râvni, tinde, ţinti, urmări, visa, viza.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

AŢINTÍ vb. a fixa, a pironi, a ţinti, a ţintui, (rar) a sticli, (înv. şi reg.) a stâlpi, (rar fig.) a scufunda. (Îl ~ cu privirea; îşi ~ ochii.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ASMUŢÍ vb. v. agita, aţâţa, incita, instiga, întărâta, provoca, stârni, tulbura.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ASMUŢÍ vb. a aţâţa, a hărţui, a întărâta, a provoca, a stârni, (pop.) a sumuţa, a zădărî, (Mold. şi Bucov.) a hărăti. (~ câinii.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ASCUŢÍ vb. v. adânci, ageri, agrava, amplifica, creşte, intensifica, inventa, îndârji, înteţi, mări, născoci, plăsmui, scorni, spori, ticlui.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ASCUŢÍ vb. 1. (Mold. şi Transilv.) a toci. (~ cuţitul la tocilă.) 2. a trage. (~ coasa pe cute.) 3. v. piţigăia.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ANUNŢÁ vb. 1. a comunica, a transmite, a vesti, (înv.) a porunci, a soli. (I-am ~ sosirea mea.) 2. v. informa. 3. v. comunica. 4. a încunoştinţa, a înştiinţa, a vesti, (înv.) a publica, a publicarisi, a publicălui, a publicui. (~ ceva cuiva.) 5. v. declara. 6. v. prevesti.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

AMORŢÍ vb. 1. a insensibiliza. (Anestezicul ~ ţesutul dureros.) 2. a înţepeni, a paraliza. (Gerul îi ~ buzele.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

AMEŢÍT adj. 1. v. buimac. 2. zăpăcit, (fig.) beat, îmbătat. (~ de fericire.) 3. v. beat.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

AGĂŢÁ vb. v. acosta, crampona.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

AGĂŢÁ vb. 1. a (se) atârna, a (se) prinde, a (se) spânzura, a (se) suspenda, (livr.) a (se) acroşa, (pop.) a (se) anina, a (se) zgrepţăna, (reg.) a (se) tăgârţa, (prin Munt.) a (se) atăgârţa, (Transilv.) a (se) împrinde. (~ ceva în cui.) 2. a se apuca, a se atârna, (reg.) a se tagârţa. (Se ~ de crengi ca să nu cadă.) 3. v. fixa.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CIÁŢIU s. n. inflorescenţă cimoasă, o grupare de mai multe flori mascule fără înveliş, cu o singură floare femelă. (< lat. cyathium)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ADÍŢIE s. v. adunare

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ADÍŢIE s. 1. (CHIM.) adăugare. (Produs de ~.) 2. (FIZIOL.) adiţie latentă = sumaţie.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ABŢÍNE vb. a se domina, a se înfrâna, a se opri, a răbda, a se reţine, a se stăpâni.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

VIÁŢĂ s. 1. fiinţă. (Pe când nu era ~.) 2. (înv. fig.) cap. (Îi era ~ în primejdie.) 3. sânge. (Şi-a dat ~ pentru patrie.) 4. trai, (înv.) cust, custare. (Au dus o ~ agitată.) 5. trai, vieţuire, (pop.) sălăşluire, (înv.) sălăşluinţă. (~ lui îndelungată pe aceste locuri.) 6. v. existenţă. 7. v. biografie.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

VIÁŢĂ s. v. animaţie, antren, însufleţire, vioiciune.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

VIEŢUÍ vb. 1. v. trăi. 2. a exista, a fi, a trăi, (rar) a fiinţa, (reg.) a lăbădui, (înv.) a dăinui. (Cât ~, omul învaţă.) 3. v. duce. 4. v. coabita. 5. a trăi, (rar) a mişca. (Nu mai ~!) 6. a trăi, a se ţine. (~ de azi pe mâine.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

VINEŢÍ vb. v. albăstri.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CHIBÍŢ/CHÍBIŢ s. m. cel care asistă la un joc de noroc. (< germ. Kiebitz)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ZBÂNŢ s. v. hârjoană, hârjoneală, joacă, joc, zbenguială, zbenguire, zbenguit, zbânţuială, zbânţuire, zbânţuit, zbânţui-tură, zburdare, zburdălnicie.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ZEÍŢĂ s. (BIS.) (înv.) dumnezeie, dumnezeoaică, zeie, zână. (~ frumuseţii, Afrodita.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ZEŢUÍT s. v. cules.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CÉLŢIU s. n. hafniu. (< fr. celtium)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ZGRUNŢ s. v. bulgăre, drob, grunz.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ZIMŢÁR s. v. călcător, ceapraz, tindeche.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ZIMŢÁT adj. crestat, dinţat, zimţuit, (rar) zimţos. (Roată ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ZIMŢÓS adj. v. crestat, dinţat, zimţat, zimţuit.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ZIMŢUÍ vb. a cresta, a dinţa, a zimţa. (A ~ muchia unei piese metalice.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

abaţíe s. f., art. abaţía, g.-d. art. abaţíei; pl. abaţíi, art. abaţíile

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

abţíne vb. → ţine

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

adíţie s. f. (sil. -ţi-e), art. adíţia (sil. -ţi-a), g.-d. art. adíţiei; pl. adíţii

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

agăţá vb., ind. prez. 1 sg. agăţ, 3 sg. şi pl. agáţă; conj. prez. 3 sg. şi pl. agáţe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

amorţí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. amorţésc, imperf. 3 sg. amorţeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. amorţeáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

anárţi s. m. pl.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

anunţá vb., ind. prez. 1 sg. anúnţ, 3 sg. şi pl. anúnţă, 1 pl. anunţăm

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

apţián adj. m. (sil. -ţi-an), pl. apţiéni (sil. -ţi-eni); f. sg. apţiánă, pl. apţiéne

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ascuţí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. ascút, imperf. 3 sg. ascuţeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. ascútă; imper. 2 sg. ascúte, neg. nu ascuţí

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

asmuţí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. asmút, 3 sg. asmúte, conj. prez. 3 sg. şi pl. asmútă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

aţícă s. f.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

aţintí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. aţintésc, imperf. 3 sg. aţinteá; conj. prez. 3 sg. şi pl. aţinteáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

avuţíe s. f., art. avuţía, g.-d. art. avuţíei; pl. avuţíi, art. avuţíile

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

bălţá vb., ind. prez. 1 sg. bălţéz, 3 sg. şi pl. bălţeáză

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

bălúţ adj. m., pl. bălúţi; f. sg. bălúţă, pl. bălúţe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

bănúţ s. m., pl. bănúţi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

băţós adj. m., pl. băţóşi; f. sg. băţoásă, pl. băţoáse

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

bâţán s. m., pl. bâţáni

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

béuţă s. f. (sil. beu-), g.-d. art. béuţei; pl. béuţe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

bilánţ s. n., pl. bilánţuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

binéţe s. f. pl.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

boáţă s. f., g.-d. art. boáţei; pl. boáţe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

bobléţ adj. m. (sil. -bleţ), pl. bobléţi; f. sg. bobleáţă, pl. bobléţe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

bolţár s. m., pl. bolţári

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

borţós adj. m., pl. borţóşi; f. sg. borţoásă, pl. borţoáse

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

bóţman s. m., pl. bóţmani

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

bunéţe s. f., art. bunéţea, g.-d. art. bunéţii; pl. bunéţi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

călúţ s. m., pl. călúţi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

cărúţ s. n., pl. cărúţuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

căţeá s. f., art. căţeáua, g.-d. art. căţélei; pl. căţéle

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

căţél s. m., pl. căţéi, art. căţéii

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

câlţi s. m. pl.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ceáţă s. f., g.-d. art. céţii; pl. céţuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

célţiu s. n.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

chibíţ/chíbiţ s. m., pl. chibíţi/chíbiţi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ciáţiu s. n. (sil. ci-a-ţiu), pl. ciáţii

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

cloţán s. n., pl. cloţáne

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

cocléţ s. n. /s. m. (sil. -cleţ), pl. n. cocléţe/m. cocléţi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

cocoţá vb., ind. prez. 1 sg. cocóţ, 3 sg. şi pl. cocoáţă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

codrúţ s. m. (sil. -druţ), pl. codrúţi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

colţán s. m., pl. colţáni

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

colţár (la bocanci) s. m., pl. colţári

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

colţár (sobă, poliţă, echer) s. n., pl. colţáre

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

colţát adj. m., pl. colţáţi; f. sg. colţátă, pl. colţáte

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

colţós adj. m., pl. colţóşi; f. sg. colţoásă, pl. colţoáse

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

colţún s. m., pl. colţúni

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

comérţ s. n., pl. comérţuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

cornúţ s. m., pl. cornúţi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

coţcár s. m., pl. coţcári

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

cóţcă s. f.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

coviţá vb., ind. prez. 3 sg. şi pl. covíţă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

críţă s. f., g.-d. art. críţei

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

crudúţ adj. m., pl. crudúţi; f. sg. crudúţă, pl. crudúţe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

denúnţ s. n., pl. denúnţuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

deţíne vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. deţín, 1 pl. deţínem; conj. prez. 3 sg. şi pl. deţínă; ger. deţinând; part. deţinút

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

dinţár (unealtă) s. n., pl. dinţáre

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

divórţ s. n., pl. divórţuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

druméţ s. m., pl. druméţi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

dumbéţ s. m., pl. dumbéţi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

edíţie s. f. (sil. -ţi-e), art. edíţia (sil. -ţi-a), g.-d. art. edíţiei; pl. edíţii, art. edíţiile (sil. -ţi-i-)

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

eláţie s. f., g.-d. art. eláţiei

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

emóţie s. f. (sil. -ţi-e), art. emóţia (sil. -ţi-a), g.-d. art. emóţiei; pl. emóţii, art. emóţiile (sil. -ţi-i-)

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

enunţá vb., ind. prez. 1 sg. enúnţ, 3 sg. şi pl. enúnţă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

faţetá vb., ind. prez. 1 sg. faţetéz, 3 sg. şi pl. faţeteáză

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

făţuí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. făţuiésc, imperf. 3 sg. făţuiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. făţuiáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

fânáţ s. n., pl. fânáţuri/fânáţe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

fâţă s. f., g.-d. art. fâţei; pl. fâţe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

férţă s. f., g.-d. art. férţei; pl. férţe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

feţiál s. m. (sil. -ţi-al), pl. feţiáli

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

fiinţá vb. (sil. fi-in-), ind. prez. 1 sg. fiinţéz, 3 sg. şi pl. fiinţeáză

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

finéţe s. f., art. finéţea, g.-d. finéţi, art. finéţii; (rafinamente) pl. finéţuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

fiuléţ s. m. (sil. fi-u-), pl. fiuléţi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

foíţă s. f., g.-d. art. foíţei; pl. foíţe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

forţáj s. n.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

forţát adj. m., pl. forţáţi; f. sg. forţátă, pl. forţáte

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

fórţă s. f.. g.-d. art. fórţei; pl. fórţe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

fórzaţ s. n., pl. fórzaţuri/fórzaţe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

gáiţă s. f. (sil. ga-i-), g.-d. art. gáiţei; pl. gáiţe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

gheţár (masă de gheaţă) s. m., pl. gheţári

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

gheţár (răcitor) s. n., pl. gheţáre

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

gheţós adj. m., pl. gheţóşi; f. sg. gheţoásă, pl. gheţoáse

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ghiorţ interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

gluméţ adj. m., pl. gluméţi; f. sg. glumeáţă, pl. gluméţe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

graţiá vb. (sil. -ţi-a), ind. prez. 1 sg. graţiéz, 3 sg. şi pl. graţiáză, 1 pl. graţiém (sil. -ţi-em); conj. prez. 3 sg. şi pl. graţiéze; ger. graţiínd (sil. -ţi-ind)

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

gráţie prep.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

gráţie s. f. (sil. -ţi-e), art. gráţia (sil. -ţi-a), g.-d. art. gráţiei; pl. gráţii, art. gráţiile (sil. -ţi-i-)

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

greţós adj. m., pl. greţóşi; f. sg. greţoásă, pl. greţoáse

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

grosúţ adj. m., pl. grosúţi; f. sg. grosúţă, pl. grosúţe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

gruiéţ s. n. (sil. -ieţ), pl. gruiéţe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

guguţá vb., ind. prez. 1 sg. gugúţ, 3 sg. şi pl. gugúţă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

guiţát s. n., pl. guiţáturi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

hánţă s. f., g.-d. art. hánţei; pl. hánţe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

hárţă s. f., g.-d. art. hárţei

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

hăţuí vb., ind. prez. l sg. şi 3 pl. hăţuiésc, imperf. 3 sg. hăţuiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. hăţuiáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

hârţi interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

hérţog s. m., pl. hérţogi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

hoáţă s. f., g.-d. art. hoáţei; pl. hoáţe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

hornéţ s. n., pl. hornéţe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

horţóg s. n., pl. horţoáge

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

hoţésc adj. m., f. hoţeáscă; pl. m. şi f. hoţéşti

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

hoţíş adv.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

íniţă s. f., g.-d. art. íniţei

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

iniţiá vb. (sil. -ţi-a), ind. prez. 1 sg. iniţiéz, 1 pl. iniţiém (sil. -ţi-em); conj. prez. 3 sg. şi pl. iniţiéze; ger. iniţiínd (sil. -ţi-ind)

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ioníţi (fiz.) s. m. pl. (sil. i-o-)

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

isteţí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. isteţésc, imperf. 3 sg. isteţeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. isteţeáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

iuţíre s. f., g.-d. art. iuţírii; pl. iuţíri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

juncúţ s. m., pl. juncúţi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

junéţe s. f., art. junéţea, g.-d. art. junéţii; pl. junéţi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

juvăţ s. n., pl. juvéţe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

lapíţi s. m. pl. (sil. -piţi)

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

lăiéţ s. m., adj. m., pl. lăiéţi; f. sg. lăiáţă, g.-d. art. lăiéţei, pl. lăiéţe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

lăţós adj. m., pl. lăţóşi; f. sg. lăţoásă, pl. lăţoáse

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

lécţie (ped.) s. f. (sil. -ţi-e), art. lécţia (sil. -ţi-a), g.-d. art. lécţiei; pl. lécţii, art. lécţiile (sil. -ţi-i)

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

leíţă (monedă; leoaică) s. f., g.-d. art. leíţei; pl. leíţe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

lobónţ s. m., pl. lobónţi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

lungúţ adj. m., pl. lungúţi; f. sg. lungúţă, pl. lungúţe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

malţát adj. m., pl. malţáţi; f. sg. malţátă, pl. malţáte

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

măiúţ s. n., pl. măiúţe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

mălúţ s. n., pl. mălúţuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

măréţ adj. m., pl. măréţi; f. sg. măreáţă, g.-d. art. măréţei, pl. măréţe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

mărúţ adj. m., pl. mărúţi; f. sg. mărúţă, pl. mărúţe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

măţár s. m., pl. măţári

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

mâţán s. m., pl. mâţáni

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

mâţă s. f., g.-d. art. mâţei; pl. mâţe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

mâţói s. m., pl. mâţói, art. mâţóii

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

mâţúc s. m., pl. mâţúci

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

meliţá vb., ind. prez. 1 sg. méliţ, 3 sg. şi pl. méliţă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

mielúţ s. m., pl. mielúţi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

mihálţ s. m., pl. mihálţi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

minţít s. n.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

miţuít s. n.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

moáţă s. f., g.-d. art. moáţei; pl. moáţe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

molcúţ adj. m., pl. molcúţi; f. sg. molcúţă, pl. molcúţe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

momíţe (momeli) s. f. pl.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

morţíu adv.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

moţáre s. f., g.-d. art. moţării

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

moţăí vb., ind. şi conj. prez. 3 sg. şi pl. móţăie, imperf. 3 sg. moţăiá

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

moţésc adj. m., f. moţeáscă; pl. m. şi f. moţéşti

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

moţpán s. m., pl. moţpáni

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

mulţám interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

murgúţ adj. m., s. m., pl. murgúţi; f. sg. murgúţă, pl. murgúţe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

muţíre s. f., g.-d. art. muţírii

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

nagâţ s. m., pl. nagâţi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

năsúţ s. n., pl. năsúţuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

negrúţ adj. m. (sil. -gruţ), pl. negrúţi; f. sg. negrúţă, pl. negrúţe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

neguţá vb., ind. prez. 1 sg. neguţéz, 3 sg. şi pl. neguţeáză

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

nemţíe s. f., art. nemţía, g.-d. nemţíi, art. nemţíei

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

noíţă s. f., g.-d. art. noíţei; pl. noíţe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

nuanţá vb. (sil. nu-an-), ind. prez. 1 sg. nuanţéz, 3 sg. şi pl. nuanţeáză

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

núnţiu s. m. [-ţiu pron. -ţiu], art. núnţiul; pl. núnţii, art. núnţiii (sil. -ţi-ii)

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

nutréţ s. n. (sil. -treţ), pl. nutréţuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

obţíne vb. ţine

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ofiţer s. m., pl. ofiţéri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

olíţă s. f., g.-d. art. olíţei; pl. olíţe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

omuléţ s. m., pl. omuléţi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

oráţie s. f., (sil. -ţi-e), art. oráţia (sil. -ţi-a), g.-d. art. oráţiei; pl. oráţii, art. oráţiile (sil.-ţi-i-)

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

orbálţ (bot.) s. m., pl. orbálţi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

orbálţ (erizipel) s. n., pl. orbálţuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ospăţ s. n., pl. ospéţe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ostréţ s. n., pl. ostréţe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

oţelár s. m., pl. oţelári

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

oţelíu adj. m., f. oţelíe, pl. m. şi f. oţelíi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

oţelár (persoană, arbore) s. m., pl. oţelári

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

oţetár (serviciu de masă) s. n., pl. oţetáre

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ováţie s. f. (sil. -ţi-e-), art. ováţia (sil. -ţi-a), g.-d. art. ováţiei; pl. ováţii, art. ováţiile (sil. -ţi-i-)

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

pahónţ s. m., pl. pahónţi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

panţír s. m., pl. panţíri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

păiúţ s. n., pl. păiúţe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

pătúţ s. n., pl. pătúţuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

păţít s. n.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

penáţi s. m. pl.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

pescúţ s. m., pl. pescúţi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

peţiól s. n. (sil. -ţi-ol), pl. peţióluri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

peţíre s. f., g.-d. art. peţírii; pl. peţíri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

piáţă s. f. (sil. pia-), g.-d. art. piéţei; pl. piéţe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

pínţă s. f., g.-d. art. pínţei; pl. pínţe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

plinúţ adj. m., pl. plinúţi; f. sg. plinúţă, pl. plinúţe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

plopúţ s. m., pl. plopúţi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

plugúţ s. n., pl. plugúţe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

poméţi (umerii obrajilor) s. m. pl.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

pórţie (cantitate dintr-un aliment) s. f. (sil. -ţi-e), art. pórţia (sil. -ţi-a), g.-d. art. pórţiei; pl. pórţii, art. pórţiile (sil. -ţi-i-)

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

preoţí vb. (sil. pre-o-), ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. preoţésc, imperf. 3 sg. preoţeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. preoţeáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

prepúţ s. n., pl. prepúţuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

preţuí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. preţuiésc, imperf 3 sg. preţuiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. preţuiáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

proţáp s. n., pl. proţápuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

prunúţ s. m., pl. prunúţi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

Ráriţa (steaua Sirius) s. pr. f. art.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ráţcă adj. f., pl. ráţce

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ráţcă s. f., g.-d. art. ráţcei; (oi) pl. ráţce

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

răţói s. m., pl. răţói, art. răţóii

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

răţoí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. răţoiésc, imperf. 3 sg. răţoiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. răţoiáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

reţíne vb. ţine

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

riţuít s. n.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

sálţă (sos, vulcan) s. f., g.-d. art. sálţei; pl. sálţe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

scârţ/scârţa/scârţai interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

scârţ s. m., pl. scârţi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

schiţá vb., ind. prez. 1 sg. schiţéz, 3 sg. şi pl. schiţeáză

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

sécţie (subunitate organizatorică) s. f. (sil. -ţi-e), art. sécţia (sil. -ţi-a), g.-d. art. sécţiei; pl. sécţii, art. sécţiile (sil. -ţi-i-)

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

semeţí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. semeţésc, imperf. 3 sg. semeţeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. semeţeáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

sfinţí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. sfinţésc, imperf. 3 sg. sfinţeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. sfinţeáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

sforţá vb., ind. prez. 1 sg. sforţéz, 3 sg. şi pl. sforţeáză

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

sluţíe s. f., art. sluţía, g.-d. art. sluţíei; pl. sluţíi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

soáţă s. f., g.-d. art. soáţei; pl. soáţe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

sorţár s. m., pl. sorţári

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

soţiór s. m. (sil. -ţi-or), pl. soţióri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

spaţiá vb. (sil. -ţi-a), ind. prez. 1 sg. spaţiéz, 1 pl. spaţiém (sil. -ţi-em); conj. prez. 3 sg. şi pl. spaţiéze; ger. spaţiínd (sil. -ţi-ind)

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

spáţiu s. n. [-ţiu pron. -ţiu], art. spáţiul; pl. spáţii, art. spáţiile (sil. -ţi-i-)

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

spéţă s. f., g.-d. art. spéţei; pl. spéţe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

spicúţ s. n., pl. spicúţuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

spíţă s. f., g.-d. art. spíţei; pl. spíţe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

spiţér s. m., pl. spiţéri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

stáreţ s. m., pl. stáreţi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

stáţie (a unui vehicul) s. f. (sil. -ţi-e), art. stáţia (sil. -ţi-a), g.-d. art. stáţiei; pl. stáţii, art. stáţiile (sil. -ţi-i-)

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

subráţ s. n. (sil. -braţ), pl. subráţe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

subţiá vb. (sil. -ţi-a), ind. prez. 1 sg. subţiéz, 3 sg. şi pl. subţiáză, 1 pl. subţiém (sil. -ţi-em); conj. prez. 3 sg. şi pl. subţiéze; ger. subţiínd (sil. -ţi-ind)

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

sughíţ s. n., pl. sughíţuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

sumuţá vb., ind. prez. 1 sg. sumúţ, 3 sg. şi pl. sumúţă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şíţă s. f., g.-d. art. şíţei; pl. şíţe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şiţuí vb., ind. prez. 1 sg. 3 pl. şiţuiésc, imperf. 3 sg. şiţuiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. şiţuiáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şperţ s. n., pl. şpérţuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şpriţ (băutură, aparat) s. n., pl. şpríţuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şterţ s. n., pl. ştérţuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şturţ s. n., pl. ştúrţuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şuiéţ adj. m., pl. şuiéţi; f. sg. şuiáţă, pl. şuiéţe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

şvarţ s. n., (porţii) pl. şvárţuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

tapiţá/tapisá (a îmbrăca o mobilă cu ţesături, piele etc.) vb., ind. prez. 1 sg. tapiţéz/tapiséz, 3 sg. şi pl. tapiţéază/tapiseáză

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

térţă (muz.) s. f., g.-d. art. térţei; pl. térţe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

terţét s. n., pl. terţéte

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

térţia s. f. (sil. -ţi-a)

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

térţio adv.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

terţíu s. m., adj. m., f. terţíei; pl. m. şi f. terţíi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

tórţă s. f., g.-d. art. tórţei; pl. tórţe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

torţél s. m., pl. torţéi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

trenúţ s. n., pl. trenúţuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţac-pác loc. adv.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţáglă s. f. (sil. -glă), g.-d. art. ţáglei; pl. ţágle

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţáică (drojdie de bere) s. f., g.-d. art. ţáicii; pl. ţáice

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţáică (persoană) s. f., g.-d. art. ţáicăi/ţáicii/ţáichii

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţambál s. n., pl. ţambále

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţápoş adj. m., pl. ţápoşi; f. sg. ţápoşă, pl. ţápoşe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţárcă s. f., g.-d. art. ţărcii; pl. ţărci

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţárina (dans) s. f. art., g.-d. ţárinei

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţarísm s. n.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţaríst adj. m., s. m., pl. ţaríşti; f. sg. ţarístă, pl. ţaríste

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţáţă s. f., g.-d. art. ţáţei; pl. ţáţe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţăhní vb., ind. prez. 3 sg. ţăhnéşte, imperf. 3 sg. ţăhneá; conj. prez. 3 sg. şi pl. ţăhneáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţăpói s. n., pl. ţăpoáie

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţăpúc s. m., pl. ţăpúci

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţărán s. m., pl. ţăráni

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţâfní vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. ţâfnésc, imperf. 3 sg. ţâfneá; conj. prez. 3 sg. şi pl. ţâfneáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţâră s. f., pl. ţâre

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţeápă (par, parte a unor păioase, aşchie) s. f., g.-d. art. ţépei/ţépii; pl. ţépe/ţepi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţeávă s, f., g.-d. art. ţévii; pl. ţevi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţechín s. m., pl. ţechíni

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţésere s. f., g.-d. art. ţéserii

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţestós adj. m., pl. ţestóşi; f. sg. ţestoásă, pl. ţestoáse

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţíclă s. f. (sil. -clă), g.-d. art. ţíclei; pl. ţícle

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţigáie adj. f., s. f., pl. ţigăi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţigâi s. m., pl. ţigâi, art. ţigâii

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţighér s. n., (sorturi, porţii) pl. ţighéruri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţiglár s. m. (sil. -glar), pl. ţiglári

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţíglă (plăcuţă de argilă, frigare) s. f. (sil. -glă), g.-d. art. ţíglei; pl. ţígle

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţignál s. n., pl. ţignále

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţiitór adj. m. (sil. ţi-i-), pl. ţiitóri; f. sg. şi pl. ţiitoáre

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţincár s. m., pl. ţincári

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţínere s. f., g.-d. art. ţínerii; pl. ţíneri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţintár (zool.) s. m., pl. ţintári

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţintár (joc) s. n., pl. ţintáre

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţintát adj. m., pl. ţintáţi; f. sg. ţintátă, pl. ţintáte

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţíntă s. f.. g.-d. art. ţíntei; pl. ţínte

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţintít adj. m., pl. ţintáţi; f. sg. ţintátă, pl. ţinţáte

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţintuí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. ţintuiésc, imperf. 3 sg. ţintuiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. ţintuiáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţípăt s. n., pl. ţípete

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţipău s. n., art. ţipăul; pl. ţipăie

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţipíş adj. m., pl. ţipíşi; f. sg. ţipíşă, pl. ţipíşe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţíplă s. f. (sil. -plă), g.-d. art. ţíplei; pl. ţíple

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţipotí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. ţipotésc, imperf. 3 sg. ţipoteá; conj. prez. 3 sg. şi pl. ţipoteáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţipurí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. ţipurésc, 3 sg. ţipuréşte; conj. prez. 3 sg. şi pl. ţipureáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţircál s. n., pl. ţircále

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţistuí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. ţistuiésc, imperf. 3 sg. ţistuiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. ţistuiáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţiţéi s. n., (sorturi) pl. ţiţéiuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţivlíc interj. (sil. -vlic)

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţoábă s. f., g.-d. art. ţoábei; pl. ţoábe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţoálă (obiect de îmbrăcăminte) s. f., g.-d. art. ţoálei; pl. ţoále

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţoápă s. f., g.-d. art. ţoápei; pl. ţoápe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţocăí vb., ind. şi conj. prez. 1 sg. ţócăi, 3 sg. şi pl. ţócăie, imperf. 3 sg. ţocăiá

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţolínc s. n. /ţolíncă s. f., pl. n. ţolínce /f. ţolínci

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţolúţ s. n., pl. ţolúţuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţopăí vb., ind. şi conj. prez. 1 sg. ţópăi, 3 sg. şi pl. ţópăie, imperf. 3 sg. ţopăiá

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţúcăr s. n.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţucsuí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. ţucsuiésc, 3 sg. ţucsuiéşte

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţuguiá vb., ind. prez. 1 sg. ţuguiéz/ţugúi, 3 sg. şi pl. ţuguiáză/ţugúie, 1 pl. ţuguiém; conj. prez. 3 sg. şi pl. ţuguiéze/ţugúie; ger. ţuguínd

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţuháus s. n. (sil. -haus), pl. ţuháusuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţuhăí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. ţuhăiésc, imperf. 3 sg. ţuhăiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. ţuhăiáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţuicár s. m., pl. ţuicári

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţúică s. f., g.-d. art. ţúicii; (sorturi, porţii) pl. ţuici

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţuicuí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. ţuicuiésc, imperf. 3 sg. ţuicuiá, conj. prez. 3 sg. şi pl. ţuicuiáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţúnder s. n., pl. ţúndere

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţurcán adj. m., (berbec) s. m., pl. ţurcáni; (oaie, căciulă) f. sg. ţurcánă, pl. ţurcáne

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţurcán (persoană) s. m., pl. ţurcáni

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţúrcă (beţişor, căciulă) s. f., g.-d. art. ţúrcii; pl. ţurci

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţurlói s. n., pl. ţurloáie

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţuşti interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţuţúi s. n., pl. ţuţúiuri/ţuţúie

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţúţur s. n., pl. ţúţure / ţuţúruri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

úliţă s. f., g.-d. art. úliţei; pl. úliţe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

urâţí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. urâţésc, imperf. 3 sg. urâţeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. urâţeáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

urláţi s. m. pl.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

văsúţ s. n., pl. văsúţe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

viáţă s. f. (sil. via-), g.-d. art. viéţii (sil. vie-); pl. viéţi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

vieţuí vb. (sil. vie-), ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. vieţuiésc, imperf. 3 sg. vieţuiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. vieţuiáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

zbânţ s. n.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

zeíţă s. f., g.-d. art. zeíţei; pl. zeíţe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

zeţuít s. n., pl. zeţuíturi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

zimţár s. n., pl. zimţáre

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

zimţós adj. m., pl. zimţóşi; f. sg. zimţoásă, pl. zimţoáse

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

zimţuí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. zimţuiésc, imperf. 3 sg. zimţuiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. zimţuiáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

OFIŢÉR ~i m. (denumire generică) Militar din efectivul de comandă al forţelor armate sau al poliţiei. /<pol. oficer, rus. ofiţer, fr. officier

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A OBŢÍNE obţín tranz. A căpăta prin anumite eforturi; a dobândi; a contracta. /<fr. obtenir, lat. obtinere

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

NUTRÉŢ ~uri n. Produs de natură vegetală (mai rar animală sau minerală), folosit ca hrană pentru animalele erbivore domestice; furaj. /<lat. nutricium

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

NÚNŢI//U ~i m. Reprezentant diplomatic al papei de la Roma într-o ţară străină. /<it. nunzio, lat. nuntius

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A NUANŢ//Á ~éz tranz. 1) (culorile pe un tablou sau desen) A prezenta în diferite nuanţe, asortând (pentru ca trecerea de la una la alta să fie abia perceptibilă). 2) A interpreta ţinând seamă de cele mai mici nuanţe. ~ o piesă muzicală. 3) fig. A varia prin nuanţe. ~ stilul. 4) A exprima, ţinând seama de cele mai delicate diferenţe. A-şi ~ gândurile. [Sil. nu-an-] /<fr. nuancer

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

NOÍŢ//Ă ~e f. Pată mică de culoare albă, care apare uneori pe suprafaţa unghiilor de la mână. [Sil. no-i-] /nou + suf. ~iţă

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE NEGUŢ//Á mă ~éz intranz. înv. pop. 1) A căuta să convină asupra preţului prin concesii reciproce (mai ales în procesul de vânzare-cumpărare particulară); a se târgui. 2) A discuta în contradictoriu (încercând să ajungă la înţelegere). /<lat. negotiari

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A NEGUŢ//Á ~éz tranz. înv. pop. (mărfuri) A vinde sau a cumpăra, ducând tratative cu partea interesată asupra preţului. /<lat. negotiari

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

NEGRÚŢ ~ă (~i, ~e) v. NEGRICIOS. /negru + suf. ~uţ

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

NAGÂŢ2 ~i m. mai ales la pl. reg. Dispoziţie de moment, neaşteptată şi stranie; naz; moft; toană; capriciu. ♢ A-şi arăta ~ii. ♢ A avea ~i a fi capricios. /Onomat.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

NAGÂŢ1 ~i m. Pasăre migratoare de baltă, de talie mică, cu moţ şi cu penaj colorat; bibic. /Onomat.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

MOŢPÁN ~i m. pop. Bărbat uşuratic, neserios. /<pol. moscipan, mospan

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A MOŢĂÍ móţăi intranz. 1) A aţipi, la intervale scurte, şezând sau stând în picioare; a dormita; a piroti; a picoti; a somnola. 2) A da uşor din cap (în semn de salut, de aprobare etc.). /moţ + suf. ~ăi

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

MIHÁLŢ ~i m. Peşte dulcicol răpitor, de talie mare, cu cap mare şi turtit, având corp alungit acoperit cu solzi mărunţi, galben-verzui. /Orig. nec.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A MELIŢÁ méliţ tranz. (cânepa sau inul) A prelucra cu meliţa. /Din meliţă

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂŢ//Ă ~e f. 1) pop. Mamifer carnivor de talie mică, cu blană netedă, cu ochi ageri (care văd şi în întuneric), foarte sprinten, cu gheare ascuţite retractile; pisică. ♢ A trăi ca ~a cu câinele a trăi în duşmănie; a nu se împăca. A umbla cu ~a în sac a se ocupa cu lucruri necinstite. ~a blândă zgârie rău se spune despre oamenii în aparenţă buni, cu înfăţişare inofensivă, dar cu fire plină de venin. A trage ~a de coadă a) a duce un trai greu; b) a-şi îndeplini obligaţiile cu mare greutate, anevoios. ~ blândă om făţarnic. 2) Femela motanului şi a unor animale sălbatice (a jderului, râsului etc.). 3) rar Obiect (unealtă, instrument, dispozitiv) cu care se apucă, se trage sau se fixează ceva. /Onomat.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

MĂR//ÉŢ ~eáţă (~éţi, ~éţe) 1) Care impresionează prin aspect, proporţii sau prin perfecţiunea însuşirilor sale; impunător; grandios; monumental. 2) depr. (despre persoane) Care are o părere exagerată despre calităţile sale; plin de sine; îngâmfat; încrezut; fudul; semeţ; mândru; falnic; înfumurat. /a mări + suf. ~eţ

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

MÁRŢEA adv. În fiecare zi de marţi. /<lat. martis

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

LÉCŢI//E ~i f. 1) Formă de bază a activităţii instructiv-educative din şcoală, prin care se transmit elevilor anumite cunoştinţe într-o unitate de timp. ~ de chimie. ~ de muzică. ♢ A da ~i a pregăti elevi în particular; a medita. 2) Temă indicată elevilor de către profesor pentru a fi pregătită acasă. ♢ A-şi face ~ile a-şi pregăti temele date pentru ziua următoare. 3) Dezaprobare verbală adresată cuiva în semn de nemulţumire; reproş; imputare; mustrare; dojană. 4) fig. Învăţătură căpătată de pe urma unei întâmplări. [G.-D. lecţiei; Sil. -ţi-e] / <germ. Lektion, lat. lectio, ~onis

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

LĂŢ//ÓS ~oásă (~óşi, ~oáse) 1) (despre animale sau despre blana lor) Care are multe laţe. 2) (despre oameni) Care are părul sau barba neîngrijită şi lungă. /laţe + suf. ~os

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

LĂIÉŢ ~i m. înv. 1) Bărbat care face parte dintr-o laie de ţigani nomazi. 2) fig. Persoană cu o înfăţişare neîngrijită. /laie + suf. ~eţ

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

LANŢÚG ~uri n. pop. Lanţ mare folosit în gospodărie pentru a lega animalele, la fântâni etc. /<ucr. lancuh

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

JUVẮŢ juvéţe n. Ochi care poate fi strâns, format prin înnodare la capătul unei frânghii, folosit, mai ales, pentru a prinde un animal; laţ. /<ucr. žyvec

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE INIŢI//Á mă ~éz intranz. A acumula noţiunile iniţiale (dintr-un domeniu de activitate). [Sil. -ţi-a] /<fr. initier, lat. initiare

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

INÍŢ//Ă ~e f. Plantă erbacee parazită, agăţătoare, cu tulpină filiformă, lipsită de frunze; torţel. [Sil. -ţi-a] /in + suf. ~ită

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A INIŢI//Á ~éz tranz. 1) (persoane) A face să se iniţieze. 2) (acţiuni, activităţi, mişcări etc.) A realiza punând bazele. [Sil. -ţi-a] /<fr. initier, lat. initiare

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

HOŢÍŞ adv. 1) În felul hoţilor; ca hoţii; hoţeşte. 2) fig. Pe ascuns; pe furiş. /hoţ + suf. ~iş

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

HOŢ//ÉSC ~eáscă (~éşti) Care este caracteristic pentru hoţi; propriu hoţilor. /hoţ + suf. ~esc

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A HĂŢU//Í ~iésc tranz. 1) (mai ales cai) A ţine în hăţ. 2) fig. (persoane) A determina să se comporte conform cerinţelor. /hăţ + suf. ~ui

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

HÁRŢ//Ă ~e f. 1) Ceartă însoţită de bătaie; încăierare. 2) înv. Ciocnire armată uşoară între două detaşamente duşmane. [G.-D. harţei] /<ung. harc

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

HARŢÁG ~uri n. v. ARŢAG.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

GUIŢÁT n. 1) v. A GUIŢA. 2) Sunet caracteristic scos de porci. /v. a guiţa

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

GROSÚŢ ~ă (~i, ~e) (diminutiv de la gros) Care este cam gros; destul de gros; groscior. /gros + suf. ~uţ

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

GREŢ//ÓS ~oásă (~óşi, ~oáse) 1) Care provoacă greaţă; scârbos; dezgustător. 2) (de-spre oameni) Care este cuprins cu uşurinţă de greaţă. /greaţă + suf. ~os

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

GRÁŢI//E ~i f. 1) Fineţe şi uşurinţă în mişcări, forme, atitudini. 2): Cele trei ~i cele trei zeiţe considerate drept întruchipare a feminităţii şi gingăşiei. ♢ A face ~i a) a căuta să pară atrăgător; b) a face mofturi. 3) Bunăvoinţă cu care este tratat cineva. ♢ Lovitură de ~ a) acţiune care încununează cu succes o luptă; b) argument suprem. A intra în ~a (sau ~ile) cuiva a câştiga bunăvoinţa cuiva. 4) (cu valoare de prepoziţie) Mulţumită (cuiva sau a ceva); datorită. [G.-D. graţiei; Sil. -ţi-e] /<lat. gratia

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A GRAŢI//Á ~éz tranz. (condamnaţi) A scuti de pedeapsă printr-o graţiere. /<fr. gracier

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

GLUM//ÉŢ ~eáţă (~éţi, ~éţe) Care spune sau face glume; bun de glume. /<bulg. glumec

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

GHIORŢ interj. (se foloseşte pentru a reda zgomotul produs de înghiţirea cu lăcomie a unui lichid sau de intestinele goale). /Onomat.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

GHEŢ//ÓS ~oásă (~óşi, ~oáse) rar 1) Care conţine gheaţă; cu gheaţă. 2) Care are proprietăţi asemănătoare cu ale gheţii; ca gheaţa. /gheaţă + suf. ~os

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

GHEŢÁR ~i m. 1) Masă enormă de gheaţă persistentă, formată în regiunile polare şi alpine, care, sub influenţa gravitaţiei, se deplasează lent în lungul văilor sau pe pante. ♢ ~ plutitor v. AISBERG. 2) Instalaţie înzestrată cu bucăţi de gheaţă pentru a răci sau a menţine o temperatură scăzută într-un mediu; răcitor. /gheaţă + suf. ~ar

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

GÂŢ//Ă ~e f. reg. Păr lung (şi des) împletit în cosiţă; coadă. /Orig. nec.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

GÁIŢ//Ă ~e f. 1) Pasăre sedentară de talie medie, cu penaj pestriţ, viu colorat, care poate imita sunetele scoase de alte păsări. ♢ ~ de munte pasăre de munte sedentară, cu cioc puţin încovoiat spre vârf, cu coadă lungă şi cu penaj negru (care se hrăneşte cu alune, ghindă, seminţe de conifere etc.); alunar; nucar. 2) fig. fam. Persoană, mai ales femeie, care vorbeşte mult şi fără rost. [Sil. ga-i-] /Din gaie

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

FORZÁŢ ~uri n. poligr. Foaie dublă de hârtie rezistentă care fixează blocul cărţii de copertă. [Pl. şi forzaţe] /<germ. Vorsatz

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

FÓRŢ//Ă ~e f. 1) Capacitate a fiinţelor vii de a depune un efort fizic sau intelectual. 2) Ansamblu de capacităţi fizice sau morale. 3) Persoană înzestrată cu multă energie şi putere; autoritate. 4) Grup politic sau social care are o influenţă deosebită asupra maselor. ♢ ~e armate (sau militare) armată. 5) Capacitate de rezistenţă. 6) Intensitate de acţiune. ~a vântului. 7) Putere de constrângere. A recurge la ~. 8) Caracter irezistibil. ~a obişnuinţei. 9) fiz. tehn. Cauză care poate modifica starea de repaus sau de mişcare a unui corp. [G.-D. forţei] /<fr. force, lat. fortia

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

FINÉŢ//E ~uri n. 1) Caracter fin. 2) Calitate superioară. 3) fig. Spirit profund de percepere a realităţii; şlif. /<fr. finesse

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A FIINŢ//Á ~éz intranz. A se afla în realitate; a avea fiinţă; a fi; a exista. [Sil. fi-in-] /Din fiinţă

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE FĂŢU//Í mă ~iésc intranz. fam. A face (concomitent) schimb de palme peste faţă (cu cineva). /faţă + suf. ~ui

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A FĂŢU//Í ~iésc tranz. 1) (suprafeţe) A face să devină neted şi frumos (prin diferite operaţii). ~ un perete. 2) (piei după tăbăcire) A curăţa de impurităţi. 3) fam. (persoane) A bate cu palma peste faţă; a pălmui. /faţă + suf. ~ui

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A FAŢET//Á ~éz tranz. (pietre scumpe) A înzestra cu faţete (prin prelucrare). /<fr. facetter

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ENUNŢÁ enúnţ tranz. (ipoteze, teorii, opinii) A pune în circulaţie; a lansa; a emite. /<fr. énoncer, lat. enuntiare

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

EMÓŢI//E ~i f. Stare afectivă intensă, de durată relativ scurtă, provocată de factori externi şi caracterizată printr-o bruscă perturbaţie fizică şi psihică. [G.-D. emoţiei; Sil. -ţi-e] /<fr. émotion

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

EDÍŢI//E ~i f. 1) Totalitate a exemplarelor unei lucrări tipărite cu acelaşi zaţ tipografic. ~ completă. Prima ~. 2) Competiţie sportivă sau artistică care face parte dintr-o serie periodică stabilă. [G.-D. ediţiei; Sil. -ţi-e] /<fr. édition, lat. editio, ~onis

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

DRUMÉŢ ~i m. Persoană care călătoreşte pe drum (fără mijloace de transport). /drum + suf. ~eţ

Noul dicţionar explicativ al limbii rom