Â

Â

Definitii in dictionarul curent

Â

Definitie preluata din dictionarul DEX Online Link

 s.m. invar. A treia literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (vocală medială, închisă² (8), nerotunjită (2)).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

Â, â s. m. invar.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

â??grafĂ?e² v. graf³(o)â??.

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

â??GRIF elem. â??enigmĂ?â??. -Din fr. â??griphe, cf. gr. Griphos

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

â??gripnĂ?e elem. â??somn, somnolenţĂ?â??. -Din fr. â??grypnie, cf. gr. Grypnos

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

â??apodictic

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

A SE HÂ//Í mă ~iésc intranz. pop. 1) A se apleca într-o parte; a deveni strâmb. Zidul s-a ~it. 2) (despre povârnişuri, maluri etc.) A se desprinde de masiv, alunecând; a se nărui; a se surpa. /cf. ung. hajolni

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

BÂC, BÂC-BÂC (cioc-cioc, sâc) interj.

Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, , Editura Academiei, Bucureşti, 1982

BÂR interj. Cuvânt cu care se îndeamnă sau se gonesc oile. – Onomatopee.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

BÂT, -Ă, bâţi, bâte, adj., s.m. şi f. (Reg.) 1. Adj. Bătrân. 2. S. m. şi f. Bunic. – Cf. b ă t r â n.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

BÂZ interj. Cuvânt care imită sunetul produs în zbor de unele insecte. – Onomatopee.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CÂR interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită sunetul caracteristic scos de unele păsări (ciori, găini etc.); strigăt cu care se alungă unele păsări. ♢ Expr. (Adverbial sau substantivat) Câr-mâr = (cu) ceartă, (cu) tocmeală. Că-i câr, că-i mâr, se zice când cineva se încurcă în explicaţii neconvingătoare, contradictorii, mincinoase. – Onomatopee.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CÂT, -Ă, conj., prep., adv., (IV) câţi, -te, pron. (V) câturi, s.n. I. Conj. 1. (Introduce propoziţii temporale) În timpul în care..., atâta timp, până când... Se poartă frumos cu mine cât ştie că-i sunt de folos. ♢ Expr. (Reg.) Cât ce... = îndată ce... Cât ai bate din (sau în) palme sau cât te-ai şterge (sau freca) la ochi, cât ai scăpăra din(tr-un) amnar = foarte repede, într-o clipă, imediat. Numai cât = doar. 2. (Introduce propoziţii modale sau atributive) În măsura, în gradul în care... Venea cât putea mai repede. ♢ Expr. (Adesea în corelaţie cu „atât”) Cu cât = pe măsură ce... Pe (sau după) cât = după cum..., precum, în măsura în care... Cât se poate (de...) sau (eliptic) cât de... sau cât mai... = foarte. A striga (sau a ţipa etc.) cât îl ia (sau ţine) gura = a striga, cât poate de tare. 3. (Înv. şi pop.; introduce propoziţii consecutive) Încât, de, că. Gemea cât îţi era mai mare mila. 4. (Introduce propoziţii concesive) Deşi, cu toate că, oricât. Cât era de reţinut, tot mai izbucnea uneori. 5. (Introduce propoziţii completive directe) Am plătit cât nu face. 6. (Introduce propoziţii adversative) Ci, mai ales. Nu era atât de strâmt, cât incomod. 7. (În corelaţie cu sine însuşi; introduce propoziţii copulative eliptice) Când... când..., şi... şi... II. Prep. (Folosit în comparaţii) Ca, precum, asemenea cu... Copacul era înalt cât casa. ♢ Expr. Cât despre... (sau pentru...) = în ce priveşte..., cu privire la..., relativ la... III. Adv. 1. (În propoziţii independente exclamative sau interogative) În ce măsură, în ce grad; în ce durată (mare) de timp. Cât de bine a cântat! Cât l-am aşteptat! 2. (Corelativ, în expr.) Atât.... cât... = în acelaşi grad, număr, în aceeaşi măsură etc. ca şi... Atât..., cât şi... = şi..., şi; nu numai..., ci (şi)... Cu cât... cu atât... = pe măsură ce..., tot mai mult... 3. (În expr.) Cât colo = departe. Cât de colo = de departe, de la mare distanţă; imediat, de la prima vedere; în mod clar. (Pop.) Cât colea = aproape. Cât de cât = măcar, puţin de tot; (în construcţii negative) deloc. Cât (e) lumea (şi pământul) = totdeauna; (în construcţii negative) niciodată. IV. Pron. 1. Pron. interog. (Cu) ce preţ? în ce număr? în ce cantitate? ce durată de timp? cât costă? ♢ Expr. Cât e ceasul? = ce oră este (acum)? În câte (ale lunii) e (azi)? = la ce dată calendaristică ne aflăm (azi)? Pe cât te prinzi? = pe ce pui pariu? 2. Pron. nehot. (Adesea cu valoare de adj. nehot.) Tot ce, toate care; (la pl.) cei care. Cât a fost s-a terminat. Câţi au venit. Câtă vreme a trecut! ♢ Expr. Câtă frunză, câtă iarbă sau câtă frunză şi iarbă, se spune despre o cantitate foarte mare, despre o mulţime nenumărată. Câte-n lună şi-n soare sau câte-n lună şi-n stele, câte şi mai câte = de toate, de tot soiul, tot felul de lucruri, tot ce se poate închipui. Câtă mai = mare, coşcogea. V. S.n. (Mat.) Număr rezultat dintr-o împărţire, rezultatul unei împărţiri; raport care există între două numere sau două mărimi. – Lat. quantus (contaminat cu lat. quotus şi cata).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

GÂL interj. (De obicei repetat) Cuvânt care imită sunetul produs de lichide care curg dintr-un vas (cu gâtul strâmt) sau care alunecă pe gât. – Onomatopee.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

GÂT, gâturi, s.n. 1. Parte a corpului (la om şi la unele animale) care uneşte capul cu trunchiul; grumaz; gâtlan; p. ext. gâtlej. ♢ Expr. A se arunca (sau a se agăţa etc.) de gâtul cuiva = a) a îmbrăţişa (cu căldură) pe cineva; b) a copleşi, a obosi pe cineva cu manifestările de dragoste. A-şi rupe (sau a-şi frânge) gâtul = a) a se accidenta (grav) sau a muri în urma unui accident; b) a-şi pierde situaţia (bună) în urma unor greşeli; a fi arestat, condamnat în urma săvârşirii unei fapte ilegale. A strânge de gât (pe cineva) = a sugruma (pe cineva). A lua (sau a înhăţa) de gât (pe cineva) = a înşfăca (pe cineva), a cere socoteală (cu violenţă), a brutaliza. (Fam.) A face gât = a avea pretenţii (neîntemeiate); a face gălăgie, scandal. A da (o băutură) pe gât = a bea repede (dintr-o singură înghiţitură sau din câteva înghiţituri). A fi sătul până în gât = a fi dezgustat, a nu mai putea suporta (în continuare). A-i sta (sau a i se opri) în gât = a) a nu putea înghiţi; b) a nu se putea împăca cu ceva sau cu cineva, a nu putea suferi. ♦ Cantitate de băutură câtă se poate bea dintr-o singură înghiţitură. 2. Parte a unor obiecte, a unor piese etc. care prezintă asemănare cu gâtul (1). ♢ Prună cu gât = prună gâtlană. v. gâtlan (2). – Din sl. glŭtŭ „înghiţitură”.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

HÂC interj. Sunet pe care-l scoate cineva când sughite sau când i se opreşte brusc respiraţia. – Onomatopee.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

HÂD, HÂDĂ, hâzi, hâde, adj. Foarte urât, slut. – Cf. ucr. h y d.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

HÂÍ, hâiesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se apleca într-o parte; a deveni strâmb; a se înclina. ♦ Tranz. şi refl. A (se) prăvăli; a (se) nărui. – Cf. magh. h a j o l n i.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

HÂR interj. 1. Cuvânt care imită mârâitul câinilor. ♢ Expr. Că(-i) hâr, că(-i) mâr sau hâr încoace, hâr încolo, se zice când cineva se încurcă în explicaţii neconvingătoare, mincinoase. 2. Cuvânt care imită zgomotul produs de unele mecanisme vechi (defecte). – Onomatopee.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PÂL interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită bataia de aripi a păsărilor; fâl. – Onomatopee.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PÂS interj. v. pis.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

VÂJ interj. Cuvânt care imită zgomotul caracteristic produs de vânt, de curgerea năvalnică a unei ape, de mişcarea unui corp care străbate cu viteză un spaţiu etc. – Onomatopee.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MÂL, mâluri, s.n. Pământ (argilos) cu granulaţie fină acumulat pe marginea ori pe fundul unei ape sau pe terenuri inundabile; pământ noroios format sub acţiunea apei; nămol. – Cf. ucr. m u l.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PÂC interj. (Adesea repetat) Cuvânt care redă: a) sunetul exploziv surd produs de fumători când trag fumul din lulea sau din ţigară; b) sunetul produs de o lovitură dată cu un corp tare; pac, poc; c) sunetul produs de un fir de aţă, de o sfoară, de o coardă etc. când se rupe. – Onomatopee.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PÂN prep. v. prin.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PÂR¹ interj. (Adesea pronunţat cu „r” prelungit) Cuvânt care imită zgomotul sau trosnetul produs de un corp solid care se rupe sau se despică, de arderea lemnelor, de presiunea exercitată asupra zăpezii etc. – Onomatopee.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PÂR², pâri, s.m (Reg.) Cel care pârăşte; pârâş, reclamant. – Din pârî (derivat regresiv).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

BÂC interj. Exprimă zgomotul produs de o lovitură sau o căzătură. Formă expresivă, bazată pe consonanţa tipică cu scopul evocării zgomotului unei lovituri sau căzături, cf. boc, cioc¹, hâc, tâc, tic¹, toc¹. Intenţia imitativă reproduce trei posibilitaţi ale zgomotului: 1. O singură lovitură, bâc. 2. Ritmul binar, care indică o mişcare în doi timpi, cu implicarea duratei, bâltâc. 3. Ritmul ternar sau întrerupt, care pare să includă intenţii secundare, de opoziţie faţă de mişcare şi de cădere definitivă, bâldâbâc. – Variantă: bâca

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

FÂS interj. Cuvânt care imită zgomotul şuierător produs de un gaz care iese cu presiune printr-un orificiu strâmt. – Onomatopee.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

FÂN s.n. Iarbă cosită şi uscată, servind ca nutreţ pentru vite; fânaţ. – Lat. fenum.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

FÂL interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită zgomotul produs de fâlfâitul aripilor unei păsări. – Onomatopee.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ZÂT interj. Cuvânt care se foloseşte 1. pentru a goni animalele sau 2. pentru a-şi exprima dezaprobarea. (onomat., cf. fr. zut)

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

MÂR interj. Cuvânt care imită mârâitul câinelui. – Onomatopee.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ZÂZ interj. Onomatopee care imită un bâzâit; bâz. (onomat., cf. bâz)

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

RÂS¹, râsuri, s.n. Acţiunea de a râde şi rezultatul ei; manifestare a veseliei exprimată printr-o mişcare caracteristică a feţei şi a gurii, însoţită de un sunet specific, nearticulat; râset. ♢ Expr. De râs (sau de râsul lumii) = de ocară, de batjocură; ridicol. A lua (pe cineva) în râs = a-şi bate joc (de cineva). A-şi face râs de cineva (sau de ceva) = a-şi bate joc de cineva sau de ceva. ♦ (Rar) Sunet în cascade, scos de unele păsări. – Lat. risus.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

RÂS², râşi, s.m. Specie de mamifer sălbatic, carnivor, din familia felinelor, mai mare decât pisica sălbatică, cu blana galbenă-roşcată (cu pete negre) şi cu smocuri de păr pe urechi; linx (Lynx lynx). – Din sl. rysĩ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

RÂT¹, râturi, s.n. Botul porcului. – Din sl. rŭtŭ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

RÂT², râturi, s.n. (Reg.) Şes de-a lungul unei ape curgătoare, pe care creşte iarbă pentru cosit sau pentru păşunat. – Din magh. rét.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

RÂU, râuri, s.n. 1. Apă curgătoare (permanentă) formată din unirea mai multor pâraie şi care se varsă într-un fluviu, în alt râu, într-un lac etc. 2. P. anal. Cantitate mare de lichid care curge; torent, val. ♦ Fig. Şir, coloană, mulţime de oameni în mers. ♢ Expr. Râuri-râuri = în număr mare, fără sfârşit; potop. 3. (La pl.) Cusătură în linii şerpuitoare, care împodobeşte mânecile, de la altiţă la manşetă, şi piepţii cămăşilor de la costumul naţional. – Lat. rivus.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SÂC interj. Cuvânt, de obicei repetat şi însoţit de gestul lovirii pumnilor unul de altul, prin care cineva îşi exprimă satisfacţia răutăcioasă pentru un necaz al altuia. [Var.: sic interj.] – Cf. tc. s i k.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SÂN, (1) sâni, s.m., (2, 3, 4, 5, 6, 7) sânuri, s.n. 1. S.m. Fiecare dintre cele două mamele ale femeii; piept. 2. Partea dinainte a corpului omenesc care se află între cele două braţe şi care formează exteriorul bombat al pieptului; piept, torace. ♢ Expr. A muri cu zilele-n sân = a muri înainte de vreme. 3. S.m. Parte a cămăşii sau a bluzei care acoperă pieptul; spaţiul dintre piept şi cămaşă sau bluză (în care se pot ţine lucruri ca într-o pungă). ♢ Expr. A creşte (sau a încălzi, a ţine) şarpele în (sau la) sân = a ajuta, a favoriza pe un nerecunoscător. A-i trece (cuiva) un şarpe (rece) prin sân = a se înfiora de frică, de spaimă. A umbla (sau a fi etc.) cu crucea-n sân = a) a fi bun, a fi cucernic, a fi evlavios; b) (ir.) a fi făţarnic, ipocrit. A fi (sau a se afla, a trăi ca) în sânul lui Avram = a trăi bine, a fi fericit. A-şi scuipa (sau, reg., a-şi stupi) în sân, gest prin care superstiţioşii cred că se pot feri de o primejdie sau că le va trece frica. ♦ P. anal. (Reg.) Fundul plasei sau al năvodului, în formă de buzunar larg, în care se adună peştele. 4. S.n. Locul din corpul femeii unde se formează şi în care este purtat fătul; pântece. 5. S.n. Piept, inimă (socotite ca sediu al sentimentelor); suflet. 6. S.n. Fig. Parte interioară, parte centrală; interior, mijloc, centru, miez. Sânul pământului. 7. S.n. Fig. (Geogr.; înv.) Golf². [Var.: (înv. şi reg.) sin s.m. şi n.] – Lat. sinus.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

Râs ≠ plâns

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SÂN s. v. circumvoluţie, girus cerebral, golf, interior, matcă, matiţă, mijloc, mitră, uter.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SÂN s. 1. (ANAT.) mamelă, piept, ţâţă, (prin Olt., depr.) zătoare. (~ la femei.) 2. piept. (Strânge copilul la ~.) 3. inimă, suflet. (Cu frica în ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SÂÍ vb. v. speria.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

RÂU s. 1. (GEOGR.) apă. (Jiul este un ~ care străbate Oltenia.) 2. v. puhoi.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

RÂT s. (ANAT.) bot, (reg.) flit, mordă, surlă, teflu, tic, zotcă, zurnă, (prin Transilv.) ciort, (prin Maram.) roată, (Mold. şi Bucov.) sfârlă. (~ al porcului.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

RÂT s. v. baltă, băltoacă, gură, livadă, luncă, mlaştină, mocirlă, ogor, păpuriş, păpurişte, pârloagă, pomet, smârc.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

RÂS s. (ZOOL.; Lynx lynx) linx.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

RÂS s. 1. râset. (Era mare ~ şi veselie.) 2. v. batjocură.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

RÂP s. v. fusar, fusar mare, pietrar.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂR interj. hâr! (Câinii fac: ~!)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂL s. 1. nămol, (pop.) mâlitură. (~ de pe fundul unei ape.) 2. v. noroi.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

HÂR interj. mâr!

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

HÂÍ vb. v. apleca, dărăpăna, dărâma, înclina, lăsa, nărui, pleca, povârni, prăbuşi, prăvăli, risipi, strâmba, surpa.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

HÂD adj. v. urât.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

GÂT s. v. măsea.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

GÂT s. 1. (ANAT.) grumaz, (pop.) junghetură, (reg. şi fam.) guşă, (reg.) gâtlan. (L-a apucat de ~.) 2. v. duşcă. 3. (reg.) bucea, burlui. (~ la pâlnie.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

FÂN s. v. firuţă, şovar-de-munte.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂT conj., adv., prep., s. I. 1. conj. ca, cum, precum. (Noi ~ şi ei ...) 2. adv., prep. ca, precum. (E înalt ~ bradul.) 3. adv. (pop.) precât. (~ îmi dau seama ...) 4. conj. oricât. (~ era el de reţinut, tot ...) 5. conj. ci, ce, cum. (~ aş mai râde!) 6. adv. v. ce. II. s. (MAT.) (înv.) câtuitor, cuprinzător, cvoţient, petrecător. (~ al unei împărţiri.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂT conj. v. că, de, încât.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂR interj. gar! (Ciorile fac: ~!)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BÂT s. v. bătrân, bunic, moş, moşneag, tată mare.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

VÂJ s. v. bătrân, moş, moşneag.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ZÂN s. v. divinitate, dumnezeu, idol, zeitate, zeu.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

bâc/bâc -bâc (cioc-cioc, sâc) interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

bâr interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

bât s. m., pl. bâţi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

bâz/bâzzz interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

câr interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

cât adv., conjcţ.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

cât pr. m., adj. m., pl. câţi; f. sg. câtă, pl. câte; g.-d. pl. m. şi f. câtor

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

cât s. n., pl. câturi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

fâl/fâl-fâl interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

fân s. n., pl. fânuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

fâs interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

gâl/gâl-gâl interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

gât s. n., pl. gâturi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

hâc interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

hâd adj. m., pl. hâzi; f. sg. hâdă, pl. hâde

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

hâí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. hâiésc, imperf. 3 sg. hâiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. hâiáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

hâr interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

mâl s. n., pl. mâluri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

mâr/mâr-mâr interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

pâc(-pâc) interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

pâl(-pâl) interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

pâr/pârrr interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

pâr s. m., pl. pâri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

râs (mamifer, pasăre) s. m., pl. râşi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

râs (acţiune) s. n., pl. râsuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

rât (botul porcului, luncă) s. n., pl. râturi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

râu s. n., art. râul; pl. râuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

sâc interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

sân (mamelă) s. m., pl. sâni

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

sân (piept al omului, al cămăşii, fundul năvodului, interior, golf) s. n., pl. sânuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

vâj/vâj , vâj interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

zât interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂR interj. (se foloseşte pentru a reda mârâitul câinelui). ♢ (A nu face) nici câr, nici ~ a nu spune nimic; a fi indiferent la toate. /Onomat.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂL ~uri n. Depunere formată din particule de substanţe minerale şi vegetale pe fundul unui bazin de apă; nămol. /cf. ucr. mul

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

HÂR interj. 1) (se foloseşte, prelungit, pentru a reda hârâitul câinelui). 2) (se foloseşte pentru a reda zgomotul produs de unele mecanisme uzate sau organele respiratorii în cazul unor boli). /Onomat.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A HÂ//Í ~iésc tranz. pop. A face să se hâiască. /cf. ung. hajolni

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

HÂD hâdă (hâzi, hâde) Care provoacă repulsie prin caracterul său; foarte urât; hidos; dezgustător; scârbos. Om ~. /cf. ucr. hyd

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

HÂC interj. (se foloseşte pentru a reda zgomotul produs de cineva când sughiţă sau când i se opreşte brusc respiraţia). /Onomat.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

GÂT ~uri n. 1) (la om şi la animale) Parte a corpului care uneşte capul cu trunchiul. ♢ A-şi rupe (sau a-şi frânge) ~ul a) a se accidenta grav; a muri într-un accident; b) a-şi pierde situaţia în urma unor greşeli. A strânge de ~ (pe cineva) a) a omorî (pe cineva) prin strangulare; b) a constrânge. A se arunca (sau a se agăţa) de ~ul cuiva a) a îmbrăţişa cu căldură pe cineva; c) a obosi pe cineva cu manifestările de dragoste. A face ~ a face gălăgie; a avea pretenţii. 2) Cavitate interioară a acestei părţi a corpului. Durere în ~. ♢ A se sătura (sau a fi sătul) până-n ~ a nu mai putea suporta. A-i sta în ~ a) a nu putea înghiţi; b) a nu putea suferi (ceva sau pe cineva). 3) Cantitate de mâncare sau de băutură care poate fi înghiţită dintr-o singură dată. 4) Porţiune mai subţire a unor obiecte, care se aseamănă cu această parte a corpului. ~ul gărăfii. ~ul viorii. /<sl. glutu

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

GÂL interj. (se foloseşte, repetat, pentru a reda sunetul produs de un lichid care se varsă dintr-un vas sau care este înghiţit). /Onomat.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

FÂS interj. (se foloseşte pentru a reda zgomotul produs de ieşirea unui gaz sub presiune printr-un orificiu îngust). /Onomat.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

FÂN ~uri n. Nutreţ din iarbă cosită şi uscată. ♢ Ori ~, ori paie una din două; sau una, sau alta. /<lat. fenum

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

FÂL interj. (se foloseşte, de obicei repetat, pentru a reda zgomotul produs de mişcarea aripilor păsărilor). /Onomat.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂT⁴ ~uri n. mat. Număr care rezultă dintr-o împărţire. /<lat. quantus

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂT⁵ câtă (câţi, câte) 1) (cu valoare de numeral nehotărât): Câte în lună şi în stele fel de fel de lucruri; multe de toate. 2) (cu valoare de adjectiv nehotărât) ~ timp. ♢ Câtă frunză şi iarbă în număr foarte mare. Câte şi mai câte (câte şi mai multe) tot felul de lucruri; de tot soiul; multe şi mărunte. Nu ştiu ~ (sau câtă, câţi, câte) foarte mult. 3) (cu valoare de pronume interogativ) ~ e ora? /<lat. quantus

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂT³ prep. (introduce complemente circumstanţiale de mod, de măsură sau atribute) Ca. Mănâncă cât şapte. ♢ Cât despre, cât pentru în ceea ce priveşte. /<lat. quantus

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂT² conj. 1) (introduce propoziţii modale, temporale, atributive etc.). ♢ Cu cât... cu atât pe măsură ce...; tot mai mult. Atât... cât şi... nu numai... ci şi... 2) (introduce propoziţii completive directe) Am dat cât a cerut. /<lat. quantus

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂT¹ adv. 1) (exprimă ideea de cantitate nedeterminată sau ideea de superlativ) Foarte mult; în măsură mare; mult de tot. 2): ~ colea nu departe; în apropiere. ~ colo foarte departe. ~ de ~ măcar puţin; măcar un pic. ~ de colo de departe. ~ (e) lumea (şi pământul) niciodată. /<lat. quantus

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂR interj. (se foloseşte pentru a reda sunetul pe care-l scoate găina sau cioara). ♢ Că-i ~, că-i mâr se spune când cineva se încurcă în explicaţii contradictorii. /Onomat.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

BÂZ interj. (se foloseşte pentru a exprima zgomotul produs de unele insecte în zbor). /Onomat.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

BÂR interj. (se foloseşte pentru a îndemna oile la mers). /Onomat.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

PÂC interj. (se foloseşte pentru a reda zgomotul produs de fumători, când trag fumul din ţigară sau din pipă). /Onomat.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

PÂR interj. (se foloseşte, prelungit sau repetat, pentru a reda sunetul produs de un corp tare când acesta crapă, se rupe sau se despică). /Onomat.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

RÂS¹ ~uri n. 1) v. A RÂDE. ~ de copil. ♢ ~ cu plâns râs forţat. A-l umfla pe cineva ~ul se spune despre cineva care abia îşi stăpâneşte râsul. A-l apuca pe cineva ~ul a începe să râdă. A pufni în (sau de) ~ a izbucni într-un râs brusc, spontan. A se strica (sau a se prăpădi, a se tăvăli, a leşina, a plesni) de ~ a râde cu mare poftă şi mult. După ~ vine plâns se spune cuiva extrem de vesel, pentru a-l tempera. 2) Totalitate a sunetelor spontane, nearticulate şi intermitente, produse de aerul ieşit pe glotă în timpul respiraţiei, care sunt provocate de un sentiment de veselie, bucurie sau plăcere. ~ cu hohote. ~ molipsitor. ♢ ~ homeric râs foarte puternic şi nestăpânit. 3) Bătaie de joc. ♢ ~ şi batjocură a) mare batjocură; b) situaţie ruşinoasă; ruşine mare. De ~ul lumii de batjocură; de ocară; ridicol. A lua în ~ pe cineva a-şi bate joc de cineva. A face de ~ a pune pe cineva într-o situaţie ridicolă. A se face de ~ a-şi strica reputaţia; a se compromite. A-şi face ~ de ceva (sau de cineva) a-şi bate joc de cineva sau de ceva. 4) pop. Lucru prost executat. 5) pop. Om de nimic. ~ul lumii. ♢ Râde ~ul se spune despre un om de nimic, care îndrăzneşte să-şi mai bată joc de alţii. /<lat. risus

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

RÂS² râşi m. Mamifer carnivor, de talie medie, având blană galbenă-roşcată cu pete cafenii, cu coadă scurtă şi cu câte un smoc de păr în vârful urechilor; linx. /<sl. rysi

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

RÂT ~uri n. Bot de porc; surlă. /<sl. rutu

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

RÂU ~ri n. 1) Apă curgătoare mare care se varsă într-un fluviu sau într-o mare. Răutul este un ~ mic. 2) fig. Lichid care curge din abundenţă. 3) fig. Coloană de oameni care merg într-o direcţie. 4) la pl. fig. Broderie decorativă în linii şerpuitoare pe altiţa şi pe pieptul iilor. /<lat. rivus

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

SÂN¹ ~uri n. 1) Partea din faţă a corpului omenesc situată între braţe; piept. ♢ A fi (sau a umbla) cu frica în ~ a se teme mereu de ceva. 2) Spaţiu dintre piept şi cămaşa încinsă la brâu. ♢ A sta cu piatra în ~ a aştepta momentul potrivit pentru a se răzbuna. A sta cu mâinile în ~ a nu face nimic; a pierde timpul în zadar. 3) Loc unde se nasc (după o veche credinţă populară) sentimentele omului. 4) Mediu în care activează cineva sau din care îşi trage originea. În ~ul naturii. /<lat. sinus

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

SÂN² ~i m. Fiecare dintre cele două organe de secreţie a laptelui la femei, dispus în partea de sus a corpului; piept; mamelă. ♢ A trăi ca la ~ul mamei a huzuri de bine. /<lat. sinus

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

VâJ interj. (se foloseşte pentru a reda zgomotul produs de vânt, de curgerea năval-nică a unui lichid, de un corp care străbate cu viteză aerul). /Onomat.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

gâf, s.m. (reg.) 1. Covată mică. 2. Măsură de 3 litri pentru luat vama la moară.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

gâl, s.n. (reg.) Angină.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

hâc, hâci, s.m. (reg.) Pici, ghibirdic.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

hâj¹, s.m. sg. (reg.) Afurisit, blestemat; ghiuj, vâj.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

hâj², hâjuri, s.n. (reg.) 1. (înv.) Bordei. 2. Şură; căsuţă folosită drept cămară pentru de-ale mâncării; hambar.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

jâg, s.n. – v. jig¹.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

bâc, bâci, s.m. (reg.) tată.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

câi, cấie, adj. (reg.) ciung, schilav, schilod.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

SÂÍ vb. IV. v. sfii.

Dicţionarul limbii române literare contemporane, Colectiv, Editura Academiei Republicii Populare Române, 1955-1957

SÂM adj.m. v. sfânt (I).

Dicţionarul limbii române literare contemporane, Colectiv, Editura Academiei Republicii Populare Române, 1955-1957

mâc, mấcuri, s.n. (reg.) 1. necaz, mânie, ură mocnită. 2. (în expr.) a nu zice (a tăcea) mâc = a tăcea chitic.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

pâj², pâji, s.m. (reg.) stâlp.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

pâj¹, pâjuri, şi pâje, s.n. (reg.) 1. cui de lemn care se fixează obezile de lemn ale roţii; pişleag; cui la jug. 2. (înv.) tigaie de la vechile arme de foc. 3. (înv.) scobitură în lung la capătul unei piese pentru îmbucarea cu altă piesă. 4. (înv.) îndoitură, cută, pliu.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

pâí, pers. 3 sg. pâiéşte, vb. IV refl. (reg.; despre construcţii) a se înclina, a se apleca într-o parte.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

pât, -ă, adj. (reg.) miop.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

râp¹, râpuri, s.n. (reg.) jeg, murdărie, lip.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

sâc!, interj. (reg.; adesea repetat) strigăt cu care se cheamă oile.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

bâz / bâzzz interj.

Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a, , Editura Univers Enciclopedic, 2005

AKẤN, akâni, s.m. Poet, recitator şi cântăreţ popular la kazahi, kirghizi etc. – Din rus. akân.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

BẤCA adv. Atenţionare făcută unui copil mic care ar putea să se lovească.

Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, , Editura Academiei, Bucureşti, 1982

BÂŢ interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită o mişcare rapidă şi nervoasă (într-o parte şi în alta). [Var.: bâţa interj.] – Onomatopee.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

BRÂU, (I) brâie, (II) brâuri s.n. I. 1. Cingătoare lată de lână, de piele, de mătase etc. pe care o poartă ţăranii. ♦ Fâşie de ţesătură (de lână), de blană etc. pe care o poartă în jurul mijlocului (sub îmbrăcăminte) unii oameni suferinzi. ♦ Cingătoare lată pe care o poartă preoţii ca semn al unui grad ierarhic sau în timpul slujbei. 2. Parte a corpului omenesc pe care o încinge brâul (II); mijloc. 3. Ornament care înconjură uşile, ferestrele, faţadele etc. unei case. 4. Şir, lanţ (muntos, deluros etc.). II. (Cor.) Brâuleţ (2). [Var.: (pop.) brână s.f.] – Cf. alb. b r e s, b r e z i.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CÂMP, câmpuri, s.n. şi (1, astăzi mai ales în expr.) câmpi, s.m. 1. Întindere vastă de pământ fără accidente însemnate de teren; şes, câmpie; spec. întindere de pământ cultivată, semănată; totalitatea ogoarelor din jurul unei comune. ♢ Munca câmpului = munci agricole. Artilerie de câmp = artilerie care foloseşte tunul şi obuzierul de calibru mic şi care poate fi întrebuinţată pe un teren fără accidente prea mari. ♢ Loc. adv. În plin câmp sau în câmp deschis = sub cerul liber; fără adăpost. ♢ Expr. A o lua peste câmp = a merge de-a dreptul, părăsind drumul. A-şi lua (sau a apuca) câmpii = a pleca orbeşte, fără a şti încotro (de desperare, de durere, de mânie); a ajunge la desperare. ♦ Întindere de pământ în afara unei localităţi (unde nu mai sunt case). ♦ Câmp de gheaţă = masă întinsă şi neîntreruptă de gheaţă care acoperă o suprafaţă (în regiunile polare). 2. Loc. Spaţiu, porţiune de teren în limitele cărora se desfăşoară o anumită activitate. Câmp de luptă. ♢ (Astăzi rar) Câmpul muncii = sfera de activitate a cuiva; p. ext. locul în care cineva îşi desfăşoară activitatea; activitate, muncă, producţie. Câmp vizual = porţiune de spaţiu care poate fi cuprinsă cu privirea. 3. (Fiz.) Regiune din spaţiu în care fiecărui punct i se asociază o mărime fizică determinată; mărime care caracterizează o asemenea regiune. Câmp sonor. ♦ Regiune din spaţiu în care se pot exercita acţiuni de forţă asupra corpurilor. ♢ Câmp electric = regiune a spaţiului caracterizată prin faptul că, în oricare punct al ei s-ar găsi un mic corp încărcat cu electricitate, acesta ar fi supus acţiunii unei forţe care nu s-ar exercita dacă corpul nu ar fi încărcat astfel. Câmp magnetic = regiune a spaţiului caracterizată prin faptul că, în oricare punct al ei s-ar găsi un mic magnet, acesta ar fi supus unor forţe de aceeaşi natură ca cele care se exercită între doi magneţi vecini. 4. Formă a materiei prin intermediul căreia are loc interacţiunea dintre particule. Câmp electromagnetic. 5. (În sintagma) Câmp operator = porţiune anatomică pe suprafaţa căreia are loc o intervenţie chirurgicală. 6. Fondul unui tablou, al unei gravuri, al unei podoabe etc. 7. Mulţime de valori ale uneia sau mai multor mărimi (matematice, fizice etc.) variabile. – Lat. campus.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CÂND adv., conj. I. Adv. (În propoziţii interogative) În ce moment? în care perioadă de timp? Când a sosit? ♢ Expr. Când şi când sau din când în când = câteodată, uneori. Când..., când... = câteodată..., altă dată...; ba..., ba...; uneori..., alteori... II. Conj. 1. (Introduce o propoziţie temporală) a) În momentul sau în vremea în care... Când a văzut-o, s-a bucurat. b) După ce. Când i-a pierdut din ochi, s-a ridicat. c) Înainte de (a)..., până (a) nu... Parada începuse când a sosit. d) Deşi; în vreme ce. Când altul s-ar bucura, tu eşti nepăsător. e) Şi (deodată). Au ajuns, când, ce să vezi? 2. (Introduce o propoziţie atributivă în legătură cu noţiuni de timp) (În) care. Acum e timpul când vin copiii. ♢ Expr. A (nu) avea când să... = a (nu) avea timpul material necesar să... 3. (Introduce o propoziţie cauzală cu nuanţă temporală) Fiindcă, deoarece, o dată ce. Când ştia că trebuie să plece nu mai putea dormi. 4. (Introduce o propoziţie condiţională) Dacă, de. Ce să spui când nu ai nimic de spus? ♢ Expr. Ca şi când = parcă. 5. (Introduce o propoziţie completivă directă) Spune-mi când să vin. – Lat. quando.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CẤNE s.m. v. câine.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CÂNT, cânturi, s.n. 1. Cântare, cântec; ciripit de păsări. 2. Poezie (însoţită uneori de melodie). 3. Parte, diviziune a unui poem epic. – Din cânta (derivat regresiv).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CÂRC interj. (Pop. şi fam.; în expr.) A nu (mai) zice (sau spune) (nici) cârc = a nu (mai) spune nici o vorbă, a tăcea chitic. – Formaţie onomatopeică.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CÂRD, cârduri, s.n. 1. Grup mare de animale mamifere, de păsări, de peşti de acelaşi fel, care se află împreună. 2. (De obicei peior.) Ceată (mare) de oameni. ♢ Expr. A se pune (sau a intra) în cârd cu cineva = a se asocia, a se întovărăşi cu cineva (în vederea unor acţiuni reprobabile). 3. (Fam.) Mulţime, şir (de ani, de zile). ♢ Loc. adv. De (la) un cârd de vreme = de un timp încoace. Un cârd de ani = foarte mulţi ani. – Din scr. krd.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CÂRN, -Ă, cârni, -e, adj. 1. (Despre nas, rar despre bot) Mic, scurt şi cu vârful ridicat puţin în sus. ♦ (Despre oameni, rar despre animale; adesea substantivat) Care are nasul sau botul cârn (1). 2. Fig. (Despre obiecte) Cu vârful strâmbat, îndoit în sus; p. ext. strâmb. – Din sl. krŭnŭ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CÂŞ¹ interj. V. hâş.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CÂŞ², -Ă, câşi, -e, adj., adv.1. Adj. (Reg.) Care este lipsit de unul sau de mai multe degete; ciung. 2. Adj. şi adv. (Fam.) (Care este) strâmb. – Din câşi (pl. lui *câs < bg. kus „scurt”).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CẤTE adv. 1. (Formează numerale colective) Câte trele. 2. (Formează numerale distributive) Două câte două. ♢ Expr. Una câte una sau unul câte unul = rând pe rând, una după alta sau unul după altul. Câte una (straşnică) = ceva neobişnuit, grozav etc. – Lat. cata (modificat după pl. f. al lui cât).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CÂŢ interj. Strigăt cu care se goneşte pisica. – Onomatopee. Cf. germ. K a t z e.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

DÂMB, dâmburi, s.n. Formă de relief mai mică decât dealul; colină. ♦ Ridicătură mică de pământ înălţată la marginea unui şanţ, a unei gropi etc. – Din magh. domb.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

GÂCÍ, gâcesc, vb. IV. Tranz. V. ghici.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

GÂDE, gâzi, s.m. (Pop.) Călău; gealat. – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

GÂND, gânduri, s.n. 1. Proces de gândire sau rezultatul procesului de gândire; idee, cuget, cugetare. Îi treceau multe gânduri prin cap. ♢ Expr. A frământa (sau a apăsa etc. pe cineva) gândul = a preocupa, a obseda (pe cineva) o idee. A-şi lua (sau a-şi muta) gândul = a nu se mai gândi; a renunţa la orice speranţă. Ca gândul = extrem de repede. (Dus sau căzut etc.) pe gânduri = absorbit de ceva intim, nelegat de realitatea imediată. A sta pe (sau la) gânduri = a chibzui, a reflecta (mult); a şovăi. A pune (pe cineva) pe gânduri = a îngrijora (pe cineva). A-şi face (sau a intra etc. la) gânduri = a se îngrijora. A-i sta gândul la ceva = a fi preocupat de ceva. 2. Închipuire, imaginaţie, fantezie; inspiraţie. Gândul îl purta departe. 3. Loc considerat ca sediu al cugetării; minte; memorie. I-a ieşit din gând. ♢ Expr. Nici cu gândul n-am gândit = nici nu m-am aşteptat la asta, n-am crezut că se va întâmpla aceasta. Când cu gândul n-ai gândi = când nici nu te aştepţi. A-i da (sau a-i trece, a-i veni) cuiva (ceva) prin (sau în) gând = a-i veni cuiva brusc o idee. 4. Intenţie, plan. A venit cu gând bun. ♢ Expr. A-şi pune în gând = a lua hotărârea să... A pune (cuiva) gând rău = a avea intenţii rele faţă de cineva. A-l bate (sau a-l paşte etc.) gândul = a intenţiona, a plănui să... 5. Convingere, părere. 6. Voie, dorinţă, plac. Toate s-au făcut după gândul lui. – Din magh. gond.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

GÂNJ, gânjuri (gânji), s.n. (m.) (Pop.) Nuia foarte flexibilă trecută prin foc şi apoi răsucită, care se foloseşte ca frânghie. – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

GÂRA interj. (Substantivat, în expr.) Gâra-mâra = sâcâială; ceartă.

Dicţionarul limbii române moderne, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Academiei, Bucureşti, 1958

GRÂU, (1) s.m., (2) grâne (grâie), s.n. 1. S.m. Gen de plante erbacee din familia gramineelor, cu rădăcina adâncă, cu frunzele lanceolate, cu inflorescenţa în formă de spic, din ale căror boabe se face făină (Triticum); plantă care face parte din acest gen. ♦ Sămânţa acestei plante. 2. S.n. (Adesea la pl.) Semănătură, lan, holdă de grâu (1) sau, p. gener., de cereale. ♦ (La pl.) Cereale sub formă de boabe. – Lat. granum.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

HÂCI¹ interj. V. hâş.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

HÂCI² s.n. V. hăci.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

HÂÍT, -Ă, hâiţi, -te, adj. (Pop.) Aplecat, lăsat, prăvălit într-o parte; strâmb. ♦ Surpat, prăbuşit. [Var.: hăít, -ă adj.] – V. hâi.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

HÂRB, hârburi, s.n. 1. (Pop.) Ciob, spărtură. 2. Vas (de bucătărie) vechi, uzat, spart sau de proastă calitate; p. gener. orice lucru lipsit de valoare, vechi, stricat. 2. Fig. Om bătrân, bolnav, neputincios. – Cf. bg. h ă r b e l.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

HÂŞ interj. Cuvânt cu care se alungă găinile sau alte păsări (de curte). [Var.: câş, hâci interj.] – Onomatopee.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

HÂŢ interj. Cuvânt care imită zgomotul produs de o mişcare bruscă şi rapidă, când cineva apucă, smuceşte sau trage ceva. ♢ Expr. Hâţ în sus, hâţ în jos sau hâţ în dreapta, hâţ în stânga, arată sforţările, încercările numeroase şi diverse pe care le face cineva pentru a aduce la îndeplinire o acţiune sau pentru a scăpa dintr-o situaţie neplăcută. [Var.: hăţ interj.] – Onomatopee.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

HÂZÍ, hâzesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A deveni hâd. – Din hâd.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PÂŞ¹ interj. (De obicei repetat) Cuvânt care redă zgomotul uşor produs de paşii cuiva, de mersul în vârful picioarelor etc. – Onomatopee.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PÂŞ² interj. v. piş¹.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PÂŞ³ s.m. v. pârş.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢÂR¹ interj. Cuvânt care imită zgomotul intermitent produs de greier şi de alte insecte sau de un lichid care se scurge picurând de undeva. [Var.: ţârc interj.] – Onomatopee.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢÂR², ţâri, s.m. 1. Scrumbie mică de mare, care se pescuieşte primăvara şi se consumă mai ales sărată şi uscată. 2. Fig. Om foarte slab. – Din ngr. tsiros.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

URẤT, -Ă, (I) urâţi, -te, adj., (II) adv., (III) s.n. I. Adj. 1. Care are o înfăţişare neplăcută, care este lipsit de frumuseţe, de armonie: p. ext. pocit, hâd, hidos. 2. Care displace, care trezeşte repulsie (morală); urâcios, nesuferit. ♦ (Despre comportare, fapte) Contrar moralei, dreptăţii, bunei-cuviinţe; necuviincios; imoral; reprobabil. ♦ Neplăcut; grav. 3. (Despre timp) Posomorât, ploios, friguros, II. Adv. Într-un mod neplăcut, nepotrivit, imoral. ♢ Expr. A se uita urât la cineva = a privi cu duşmănie pe cineva. III. S.n. 1. Stare sufletească apăsătoare provocată de teamă, de singurătate, de lipsă de ocupaţie, de viaţă banală etc.; plictiseală; indispoziţie. ♢ Loc. prep. De urâtul cuiva (sau a ceva) = din cauza plictiselii sau aversiunii (provocate de cineva sau de ceva). ♢ Expr. A-i fi (cuiva) urât = a) a se teme (în singurătate); b) a se plictisi. A-şi face de urât = a se distra, a-şi alunga plictiseala. A ţine cuiva de urât = a sta în compania cuiva (pentru a nu se plictisi). 2. Dezgust, aversiune faţă de cineva sau de ceva. – V. urî.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

VÂNÁ, vânez, vb. I. Tranz. 1. A pândi, a urmări şi a prinde sau ucide animale sau păsări sălbatice. ♦ A pescui (mai ales peşti mari). ♦ Fig. A urmări un om pentru a-l prinde; a hăitui. 2. Fig. (Adesea peior.) A urmări cu aviditate, cu stăruinţă. ♦ (Fam.) A pune mâna pe...; a face rost. – Lat. venare (=venari).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

VÂNJ s.n., (2) vânji, s.m. 1. S.n. (Înv. şi pop.) Putere, vigoare 2. S.m. (Bot.) Velniş. – Cf. sl. v o n z u.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

VÂNT, vânturi, s.n. 1. Deplasare pe orizontală a unei mase de aer provocată de diferenţa de presiune existentă între două regiuni ale atmosferei. ♢ Vânt rău = întâmplare nenorocită care loveşte pe cineva. ♢ Loc adv. Ca vântul = foarte repede. ♢ Expr. Ce vânt te aduce? se spune cuiva care a venit pe neaşteptate. A se aşterne vântului = a alerga foarte repede. A se duce pe aripi de vânt = a se duce foarte repede. Bate vântul, se spune când un loc, de obicei populat, este (temporar) pustiu. A-i bate (sau a-i sufla cuiva) vântul în buzunare = a nu avea nici un ban, a fi foarte sărac. A arunca banii în vânt = a cheltui fără socoteală. Din (sau de la) cele patru vânturi = din toate părţile, de pretutindeni. A vedea dincotro bate vântul = a-şi da seama de o situaţie, înainte ca lucrurile să se precizeze cu claritate. A-l bate vântul (pe cineva) = a fi extrem de slab sau de slăbit. (Rar) A se duce pe vânturi = a se risipi, a se prăpădi. 2. Aer, văzduh. ♢ Loc. adv. În vânt = a) în gol; b) în sus; c) fig. fără folos, zadarnic. 3. Curent de aer creat pe cale artificială (cu un dispozitiv, cu evantaiul etc.). 4. (În expr.) A face vânt = a) a împinge, a arunca, a azvârli; p. ext. a da afară (dintr-o slujbă); b) (fam.) a scăpa de cineva. A-şi face (sau, rar, a-şi da) vânt = a-şi lua avânt, a porni cu viteză, cu avânt. A lua vânt = (despre cai) a porni, cu viteză mare (scăpând de sub controlul conducătorului). 5. (Astron.; în sintagma) Vânt solar = flux de protoni şi neutroni emişi continuu de Soare. – Lat. ventus.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

VÂRF, vârfuri, s.n. 1. Partea cea mai de sus (ascuţită) a unor obiecte înalte (case, copaci etc.) sau a anumitor forme de relief (deal, munte). ♢ Expr. Asta pune (sau, rar, face) vârf (la toate) = asta întrece orice închipuire sau aşteptare, este din cale-afară. (Plin) cu vârf sau încărcat cu vârf = plin de tot, până sus. ♦ Fig. (La pl.) Persoanele care se află în fruntea unei organizaţii politice, sociale sau administrative, a unui grup social etc. ♦ (Rar) Partea de deasupra, suprafaţa unei ape. Vârful Oltului. 2. Capăt, extremitate (ascuţită) a unui lucru. Vârful coloanei. ♦ Spec. Extremitate a unei părţi a trupului omului sau animalelor. ♢ Loc. adv. Din vârful buzelor = de mântuială, superficial; batjocoritor, sfidător, ironic. (În legătură cu verbe de mişcare) În vârful (sau pe vârfurile) degetelor (sau picioarelor) = tiptil, încet, cu grijă, fără zgomot, ca să nu simtă nimeni. ♢ Expr. A i se sui (cuiva) părul în vârful capului = a i se ridica (cuiva) părul de pe cap (de frică, de spaimă) A i se sui (cuiva) tot sângele în vârful capului, se spune când cineva se aprinde la faţă din cauza furiei, a ruşinii etc. A vorbi în (sau din) vârful limbii (sau buzelor) = a vorbi peltic; p. ext. a vorbi afectat. 3. Punctul de intersecţie a laturilor unui unghi sau ale unui triunghi, a muchiilor unei piramide etc. 4. Fig. Moment de intensitate maximă a unei activităţi. ♢ Ore de vârf = a) (în legătură cu mijloace de transport, magazine sau alte unităţi de servire a populaţiei) ore de afluenţă maximă, de mare aglomeraţie şi de solicitare intensă; b) (în legătură cu sursele de apă, de energie electrică, de gaze) ore în care consumul este foarte intens. Vârf de consum = cantitate maximă de energie electrică necesară abonaţilor unei reţele electrice la anumite ore de zi sau în anumite perioade ale anului. – Din sl. vrŭhŭ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

VÂSC, s.m. Plantă semiparazită care creşte pe ramurile unor copaci, cu frunzele pieloase, totdeauna verzi, cu tulpina ramificată şi cu fructul în formă de bobiţe albe sau gălbui, folosită ca plantă medicinală (Viscum album). ♢ Compus: vâsc-de-stejar = mărgăritar. – Lat. viscum.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ZÂNG interj. Cuvânt care imită sunetul clopotului sau al unui metal lovit. – Onomatopee.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ZBÂR interj. Cuvânt care imită sunetul produs de zborul păsărilor sau al insectelor, de vibraţia unei coarde, a unui motor etc. – Onomatopee.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ZGÂÍ, zgâiesc, vb. IV. 1. Tranz. şi refl. A deschide tare, a căsca, a holba ochii; a se uita cu insistenţă, a privi lung, a se uita cu ochii mari. 2. Refl. A se strâmba, a se schimonosi, a se uita batjocoritor. – Din zgău.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ZVÂC interj. Cuvânt care sugerează o mişcare bruscă, precipitată, o săritură; ţâşti. – Onomatopee.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ZVÂR interj. (Adesea cu „r” prelungit) Cuvânt care redă zgomotul produs de un lucru aruncat cu putere sau care zboară repede prin aer. [Var.: zvr interj.] – Onomatopee.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

FÂŞ¹ interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită zgomotul produs de mişcarea frunzelor, a hârtiei etc. – Onomatopee.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

FÂŞ², fâşuri, s.n. 1. Material impermeabil subţire, folosit pentru confecţionarea hainelor de ploaie. 2. Haină de ploaie confecţionată din acest material. – Din fâş¹.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MÂLC adv. (Pop. şi fam.; în expr.) A tăcea mâlc = a nu spune nici un cuvânt, a nu scoate o vorbă; a tăcea chitic. – Din mâlci (derivat regresiv).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MÂLÍ, mâlesc, vb. IV. Tranz. şi refl. A (se) umple de mâl; a (se) acoperi cu mâl. – Din mâl.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MÂNÁ, mân, vb. I. Tranz. 1. A dirija mersul unui animal sau, p. ext. al unui vehicul (cu tracţiune animală); a îmboldi, a stimula, a îndemna la mers. ♢ Expr. (Fam.) A mâna porcii la jir = a sforăi în somn. (Fam.) Mână măgaru! = pleacă de aici! ia-o din loc! dă-i drumul! ♦ Fig. (Fam.) A determina pe cineva să facă un anumit lucru, să acţioneze într-un anumit fel; a îndemna, a îmboldi. ♦ Intranz. (Pop.) A merge; a zori, a se grăbi. Mâna cât putea de repede. 2. (Pop.) A lua, a duce, a târî cu sine. 3. (Pop.) A trimite pe cineva să se ducă undeva sau să facă ceva. 4. (Pop.) A pune în mişcare; a acţiona. – Lat. minari „a ameninţa”.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

RÂNÍ, rânesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A curăţa un loc de stratul de murdărie depus. – Din bg. rina.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

FRÂU, frâie, s.n. Totalitatea curelelor, împreună cu zăbala, care se pun pe capul şi în gura unui cal (de călărie) spre a-l supune şi a-l putea mâna. ♢ Loc. adj. Fără frâu = neînfrânat, lăsat (prea) liber; dezmăţat. ♢ Expr. A-şi pune frâu limbii (sau gurii) sau a-şi pune frâu la limbă = a vorbi cumpătat, cu prudenţă; a se reţine de la vorbă. A ţine (pe cineva) în frâu = a domoli avântul sau pornirile cuiva. A ţine (pe cineva) în şapte (sau nouă) frâie = a supraveghea (pe cineva) de aproape, a nu-i lăsa nici o libertate. A da (cuiva sau la ceva) frâu liber (sau slobod) = a lăsa în voie. A pune (în) frâu = a stăvili; a înfrâna, a stăpâni. ♦ Fig. (Cu pl. frâne) Conducere politică. [Pl. şi frâne, (rar) frâuri] – Lat. frenum.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ATẤT, ATẤTA, atâţi(a), atâtea, adv., pron. nehot., adj. nehot. I. Adv. (Mai ales în forma atât) 1. În asemenea măsură, aşa de mult, de tare, de bine, de scump etc. ♢ Expr. Atât..., cât... = în acelaşi grad, număr, preţ etc. ca şi... Atât..., cât şi... = şi..., şi...; nu numai..., ci (şi)... Tot atât = acelaşi lucru, totuna, egal; indiferent. Încă pe atât = dublu. 2. (Indică o gradaţie; în expr.) Cu atât mai bine (sau mai rău) = e mai convenabil (sau mai dezavantajos). Atât mi-a (sau ţi-a etc.) fost, se spune pentru a arăta ivirea iminentă a unei neplăceri, a unui pericol etc. Atât (numai sau doar) că... = numai că..., doar că..., cu singura deosebire că... Cu cât..., cu atât = pe măsură ce..., tot mai mult... Atât..., atât... = în măsura în care... 3. Numai acest (singur) lucru, mai mult nu. Eu atât îţi spun. II. Pron. nehot. (Mai ales în forma atâta) 1. (Înlocuieşte un nume sau o propoziţie, exprimând o măsură, o cantitate etc.) Cum dai merele...? – Atâta ! ♢ Expr. Nici atâta = şi mai puţin. Atâta(-i) tot sau atâta şi nimic mai mult = asta e ! cu asta am încheiat ! să nu aştepţi mai mult ! 2. (Înlocuieşte un singur sau ultim lucru care mai trebuie realizat) Atâta mai am de făcut. III. Adj. nehot. (Mai ales în forma atâta) 1. Care este aşa de mult, de tare, de bine etc. Atâta lume. ♢ Loc. adv. De atâtea ori = aşa de des, adeseori. 2. Care este numai acesta, care este ultimul. Atâta lucru pot să spun. ♢ Expr. Atâta lucru = lucru de nimic; motiv neînsemnat. [Gen.-dat.: atâtor şi atâtora] – Lat. eccum-tantum.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PÂLC, pâlcuri, s.n. 1. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. „de”, care arată felul, componenţa) Grup mic şi neorganizat de oameni: p. ext. grup de păsări, de animale, (rar) de plante sau de lucruri. ♢ Loc. adv. În pâlcuri sau pâlcuri-pâlcuri = în grup. ♦ Grămadă mică, adunătură de lucruri. 2. (Înv.) Unitate militară la sfârşitul evului mediu, în Moldova şi în Ţara Românească. corespunzătoare unui regiment, formată dintr-un anumit număr de ostaşi; stol, ceată. – Din sl. plŭkŭ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PÂRG s.n. v. pârgă.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

DÂNS pr. El (cu o nuanţă emfatică): se mira toată lumea de învăţătura dânsului Isp. [Contras din de-îns]. (Dicţionar universal al limbei române, ed. 8, de Lazăr Şăineanu).

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

FÂŢ interj. Cuvânt care imită o mişcare (continuă). – Onomatopee.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

DÂRZ, -Ă, dârji, -ze, adj. (Despre fiinţe sau mănifestările lor) 1. Îndrăzneţ, curajos, cutezător. ♢ Aprig, înverşunat. Luptă dârză. 2. Neînduplecat, neclintit; p. ext. îndărătnic, încăpăţânat. 3. Mândru, semeţ, ţanţoş. [Pl. şi: (m.) dârzi, (f.) dârze] – Din sl. drúzú.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SPÂN, -Ă, spâni, -e, adj. Căruia nu-i creşte (aproape) deloc barbă şi mustaţă. Faţă spână. Om spân. ♢ (Substantivat, m.) Spânul vrea sa-ţi răpuie capul (CREANGĂ). – Lat. *spanus (< gr.).

Dicţionarul limbii române moderne, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Academiei, Bucureşti, 1958

ZVÂC ♦ (substantivat, s.n.) Mişcare bruscă, săritură precipitată, ţâşnire. (Calul sări un zvâc înapoi.)

Dicţionarul limbii române literare contemporane, Colectiv, Editura Academiei Republicii Populare Române, 1955-1957

ZVÂR interj. (adesea cu valoare verbală) ~.

Dicţionarul limbii române literare contemporane, Colectiv, Editura Academiei Republicii Populare Române, 1955-1957

MÂŢ, mâţi, s.m. (Pop.) 1. (Pop.) Cotoi, motan, pisoi; p. restr. puiul (de sex masculin al) pisicii. 2. Mâţişor (2). – Din mâţă (derivat regresiv).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MÂRC interj. (Pop.; în expr.) A nu zice nici mârc = a nu zice nimic, a tăcea din gură. – Contaminare între mâr şi mâlc.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MÂNZ, mânji, s.m. 1. Puiul (de sex masculin al) iepei. ♢ Expr. A umbla ca mânzul după iapă sau a merge (ori a se ţine) mânz (după cineva) = a se ţine pretutindeni după cineva, a nu se dezlipi (de cineva), a se ţine scai (de cineva). ♦ (Reg.) Puiul măgăriţei. 2. (Fam.) Epitet dat unui copil sau unui tânăr (zburdalnic, plin de vioiciune). – Cf. alb. m ë s.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SMÂC¹ interj. Cuvânt care exprimă ideea de mişcare precipitată. (onomat., cf. hâc, bâc, zvâc, zgâţ-)

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

SMÂC² s.n. 1. Laţ. 2. Jucărie în formă de arc (1). (din smâc¹; pentru sensul (1.) cf. zbilţ)

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ZBÂR interj. ~; cuvânt care sugerează ideea de a fi trecut de un fior. (onomat., s- expresiv + bâr)

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ZGÂÍ, zgâiésc, vb. IV. ~ (din zgău; sau din sl. zijati, zijaią = a deschide; sau din lat. *excăvīre)

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ZMÂC interj. (Var.) Smâc. (cf. smâc)

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

SÂRG s.n. (Pop.; în loc. adv.) Cu (sau, reg., de, în) sârg = repede, iute; îndată, imediat. – Din magh. sürgös „grăbit”.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

TÂLC, tâlcuri, s.n. (Pop.) 1. Înţeles², sens, rost, semnificaţie. ♢ Loc. adv. Cu tâlc = cu subînţeles; cu rost, cu socoteală. ♦ Interpretare, explicaţie. 2. Glumă alegorică, fabulă, pildă. ♢ Expr. A vorbi în tâlcuri = a vorbi figurat, alegoric. – Din sl. tlŭkŭ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

TÂLV, tâlvi, s.m. 1. (Bot.) Tigvă (2). 2. Fructul tigvei (2), întrebuinţat de obicei la scoaterea, prin aspirare, a vinului dintr-un butoi; p. ext. unealtă de forma unei pâlnii, cu o ţeavă lungă şi subţire, care se foloseşte în acelaşi scop. – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

TÂMP, -Ă, tâmpi, -e, adj. 1. (Înv. şi pop.; adesea substantivat) Prost; tâmpit (1). 2. (Reg.; despre instrumente ascuţite) Cu vârful sau cu tăişul tocit, ştirbit; tâmpit (2). – Din sl. tonpŭ. Cf. magh. t o m p a.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

TÂNT, -Ă adj. v. tont.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

TÂRG, târguri, s.n. 1. Loc mai întins şi special amenajat într-un oraş sau la marginea unui oraş, unde se vând şi se cumpără (zilnic sau la anumite date) vite, cereale, alimente, zarzavaturi etc. ♢ Târgul de fete = serbare populară anuală, tradiţională, care are loc pe Muntele Găina, în Ţara Moţilor, şi cu care prilej tinerii îşi aleg adesea miresele. 2. Operaţie de vânzare şi cumpărare care are loc într-un târg (1); p. gener. operaţie de vânzare şi cumpărare; tocmeală, târguiala. ♢ Loc. adv. La spartul târgului = la sfârşit de tot, târziu. ♢ Expr. A face (sau a încheia) târg(ul) cu cineva = a încheia cu cineva, o tranzacţie comercială. A se ajunge (sau, rar, a ajunge pe cineva) cu târgul = a cădea de acord asupra preţului unei vânzâri sau cumpărări, a cădea la învoială, a se învoi din preţ. ♦ (Pop.) Învoială, acord, înţelegere. 3. Aşezare orăşenească (mai mică). ♦ (Pop.) Centrul unui oraş; partea oraşului unde se află centrul comercial. – Din sl. trŭgŭ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

TÂRN¹, târnuri, s.n. 1. Mătură mare, făcută din mărăcini sau din nuiele, cu care se mătură curţile sau străzile. 2. (Bot.) Porumbar¹. – Din sl. trŭnŭ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

TÂRN² s.n. v. târnă.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

RÂND, rânduri, s.n. 1. Şir (drept, aliniat, ordonat) de lucruri sau de fiinţe. ♢ Loc. adv. De-a rândul = a) unul după altul, fără întrerupere, în şir, neîntrerupt, continuu, consecutiv; b) de la un capăt la altul; pretutindeni. Pe rând = a) unul după altul, succesiv; b) de la unul la altul. Pe rând sau rând pe rând, rânduri-rânduri = treptat(-treptat), unul după altul. În primul rând = înainte de toate, mai ales. ♢ Expr. A fi în primele rânduri = a) a ocupa un loc de frunte într-un şir; b) a fi în fruntea unei activităţi. ♦ Haină (încheiată) la două rânduri = haină bărbătească cu două şiruri de nasturi, unul pentru a încheia şi unul ca garnitură. ♦ Fiecare dintre şirurile orizontale de cuvinte formând o linie dreaptă într-un text scris sau tipărit. ♢ Expr. A citi printre rânduri = a pricepe (sau a se strădui să priceapă) şi ceea ce nu se spune explicit într-un text scris. ♦ Şir de obiecte suprapus altuia. ♦ (Rar) Cat, etaj. 2. Locul cuvenit cuiva sau ocupat de cineva într-un şir sau în cadrul unei activităţi; momentul indicat pentru o activitate. ♢ Loc. adv. La rând = unul după altul, potrivit ordinii stabilite sau momentului indicat. Cu rândul = cu schimbul; alternativ. De rând = de serviciu. ♢ Expr. A lua pe cineva la (sau după) rând = a se ocupa de cineva conform ordinii stabilite sau cuvenite. A ţine (sau a păstra) rândul = a respecta locul stabilit sau ordinea stabilită. A ţine cuiva rândul = a păstra un loc pentru cineva lângă sine, într-un şir. A intra la rând = a începe să acţioneze la momentul potrivit, după ordinea stabilită, în urma altora. (A fi) în rând cu cineva (sau în rândul cuiva) = (a fi) în categoria cuiva, alături de cineva; (a fi) pe aceeaşi treaptă, la acelaşi nivel. A lăsa (sau a ceda) cuiva rândul = a se retrage dintr-un loc sau dintr-o activitate, pentru a permite altuia să ocupe locul sau să acţioneze. A fi (sau a veni) rândul cuiva sau a veni rândul (pentru ceva) = a sosi momentul potrivit pentru a se face un lucru. La rândul meu (sau tău, lui etc.) = a) atunci când este momentul potrivit pentru mine (sau tine, el etc.); în urma altora într-un şir; b) din partea mea (sau a ta, a lui etc.). A nu-şi da rând = a lucra de zor, a fi neobosit; a se îmbulzi la treabă sau la vorbă. (Pop.) A nu-şi putea da rând cu cineva = a nu o putea scoate la capăt cu cineva. A da rând la... = a ţine seama de... Fără (de) rând = fără chibzuinţă, fără seamăn. 3. Cantitate, grup, număr care urmează după alte grupuri de acelaşi fel. ♦ Grup de obiecte care formează un tot, o serie şi care se folosesc deodată. ♢ Un rând de case = un corp de case. ♦ (Precedat de numerale sau de adjective) Dată, oară. 4. Grup de persoane (sau de obiecte) care formează un tot omogen. 5. (Înv.) Categorie socială. ♢ Loc. adv. De rând = a) din popor, fără rang; b) lipsit de strălucire; comun, obişnuit; vulgar. 6. Obicei, rânduială, fel (de a fi, de a trăi); rost. ♢ Expr. A şti rândul = a şti rânduiala, a cunoaşte rostul, mersul treburilor. (Reg.) Cum e rândul? = cum stau lucrurile? A umbla de rândul cuiva = a avea grijă de cineva, a purta de grijă cuiva. – Din sl. rendŭ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

RẤDE, râd, vb. III. Intranz. 1. A-şi manifesta veselia sau satisfacţia printr-o mişcare caracteristică a feţei şi a gurii, scoţând în acelaşi timp sunete specifice, succesive şi nearticulate. ♢ Expr. A râde (sau, rar a-şi râde) în barbă (sau pe sub mustaţă) = a râde reţinut, pe ascuns. (Rar) A râde galben = a râde fals, silit (prefăcându-se că se bucură). A râde (cuiva) în nas (sau în faţă, în obraz) = a sfida pe cineva; a-şi bate joc de cineva care este de faţă. 2. A se distra; a se amuza, a face haz de ceva. ♦ A fi mulţumit, vesel, fericit; a se bucura. ♦ (Cu determinări în dativ sau introduse prin prep. „la”) A arăta cuiva simpatie, surâzându-i. ♦ (Despre soartă, noroc) A-i fi cuiva favorabil, prielnic. 3. A-şi bate joc de cineva sau de ceva; a face haz, a se amuza pe socoteala cuiva sau a ceva; a lua în râs. ♢ Expr. Râd (sau ar râde) şi câinii (sau şi curcile, ciorile) de cineva, se zice despre cineva care s-a făcut de ruşine, s-a compromis. ♦ A nu ţine seama de ceva; a nesocoti, a desconsidera, a dispreţui. – Lat. ridere.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

RẤIE s.f. 1. (Pop.) Boală de piele la oameni şi la animale, cauzată de un parazit şi caracterizată prin apariţia unor bubuliţe (localizate mai ales între degete) care produc mâncărime; scabie. ♢ Expr. Se ţine ca râia de om, se zice despre cineva de care nu mai poţi să scapi. 2. Fig. Epitet depreciativ pentru oameni şi animale rele, care provoacă multe necazuri; pacoste, năpastă. 3. (În sintagma) Râia neagră a cartofului = boală a cartofului provocată de o ciupercă şi manifestată prin apariţia unor excrescenţe moi, negre-brune, pe părţile subterane ale plantei. [Pr.: râ-ie] – Lat. aranea.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

RÂMÁ, pers. 3 rấmă, vb. I. Intranz. (Despre porci) A scormoni pământul cu râtul. ♢ Expr. (Tranz.; pop.) A râma (un gând pe cineva) la inimă = a chinui (un gând) pe cineva. – Lat. rimare.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SÂNT, -Ă, sânţi, -te, adj., s.m. şi f. (Pop.) Sfânt. – Lat. sanctus.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SÂRB, -Ă, sârbi, -e, s.m. şi f., adj. 1. S.m. şi f. Persoană care face parte din populaţia de bază a Serbiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparţine Serbiei sau populaţiei ei, privitor la Serbia sau la populaţia ei; sârbesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba sârbă. – Din scr. srb.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SFÂR interj. 1. Cuvânt care imită zgomotul produs de învârtirea sau de mişcarea cu repeziciune a unui obiect. 2. Cuvânt care imită zgomotul produs de încingerea pe foc a unei grăsimi sau de prăjirea alimentelor. – Onomatopee.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SPÂN, -Ă, spâni, -e, adj. (Despre bărbaţi sau despre faţa lor; adesea substantivat) Care este (biologic) lipsit de barbă şi de mustăţi. – Lat. *spanus.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

A râde ≠ a plânge

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

Dârz ≠ laş, fricos, neîndrăzneţ

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

Grâu ≠ neghină

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

Tâmp ≠ ager, deştept, inteligent, isteţ, mintios

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

Urât ≠ arătos, chipeş, drag, frumos

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

Vârf ≠ bază

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

URÂT s. v. aversiune, dezgust, greaţă, îngreţoşare, oroare, repulsie, scârbă, silă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

URÂT adj., s. 1. adj. (arg.) nasol. (Ce fată ~!) 2. adj. diform, hidos, hâd, monstruos, pocit, respingător, schimonosit, slut, strâmb, (pop. şi fam.) bocciu, scălâmb, scălâmbăiat, (reg.) pâcleş, (Mold.) balcâz, (Mold. şi Transilv.) pogan, (înv.) grozav, (fam.) şui. (O fiinţă ~.) 3. adj. deformat, desfigurat, pocit, schimonosit, slut, sluţit, strâmb, strâmbat, urâţit, (reg.) stropşit, zgâmboit, (Mold.) şonţit. (O faţă ~ din cauza ...) 4. adj. v. inestetic. 5. adj. v. înnorat. 6. adj. v. mizerabil. 7. adj. v. nefavorabil. 8. adj. v. neplăcut. 9. adj. defavorabil, nefavorabil, neplăcut, prost, rău. (A făcut o impresie ~.) 10. adj. v. condamnabil. 11. s. v. plictiseală.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

URÂT adj. v. grav, greu, malign, periculos, primejdios, serios.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢÂR interj. pic. (Apa se prelinge şi face: ~!, ~!)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TÂRN s. măturoi, (reg.) felezeu, leasă, târş. (Un ~ pentru măturatul străzilor.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TÂRN s. v. pleavă, porumbar, porumbel.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TÂRG s. v. acord, aranjament, centru, combinaţie, contract, convenţie, înţelegere, învoială, învoire, legământ, oraş, pact, tranzacţie.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TÂRG s. 1. v. piaţă. 2. bâlci, iarmaroc, (pop.) drăgaică, (înv.) zbor. (~ul de la Buzău.) 3. v. obor. 4. târguială, tocmeală, (rar) precupeţire, (reg.) tocmă. (~ul a ţinut mult.) 5. v. orăşel.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TÂMP adj., s. v. cretin, idiot, imbecil, tâmpit.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TÂLV s. 1. (BOT.; Lagenaria gourda) tărtăcuţă, tigvă, (reg.) bostănel, catrună, ciugai, curcubetă, lupoaie, sămânţar, sărăboi, troacă. 2. tigvă, (Olt.) troacă. (Ţine apa în ~.) 3. (Transilv.) smârc, (Ban., Transilv. şi Olt.) trăgulă. (~ pentru tras vinul din butoi.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TÂLC s. v. accepţie, comentariu, conţinut, fabulă, interpretare, însemnare, înţeles, semnificaţie, sens, tălmăcire, tâlcuire, valoare.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TÂLC s. 1. v. semnificaţie. 2. v. mesaj. 3. semnificaţie, sens, (fig.) preţ. (Iscat-am frumuseţi şi ~uri noi.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SPÂN adj. (reg.) spânău, spânzac, spânzatic. (Om ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SMÂC interj. v. huşti, ţâşti.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SMÂC s. v. căluş, laţ.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SÂRG s. v. hărnicie, râvnă, silinţă, sârguinţă, strădanie, străduinţă, vrednicie, zel.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SÂRG s. bunăvoinţă, râvnă, silinţă, zel, (înv.) proeresis. (Arăta destul ~, dar nu putea realiza nimic.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SÂRB adj. v. sârbesc.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SÂNT s., adj. v. sfânt.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SÂNT adj. v. bisericesc, ceresc, divin, dumnezeiesc, religios.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SCÂR s. v. buclă, cârlionţ, creţ, inel, ondu-laţie, ondulă, val, zuluf.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

RÂNÍ vb. (reg.) a râcălui. (A ~ la porci.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

RÂND s. v. cat, ciclu, datină, etaj, fel, menstruaţie, nivel, obicei, period, rânduială, tradiţie, uz, uzanţă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

RÂND s. 1. (înv. şi pop.) şir, (livr. înv.) linie. (Un ~ dintr-un text.) 2. (MIL.) şir, (înv. şi reg.) stroi. (Un ~ de ostaşi aliniaţi.) 3. v. convoi. 4. şir, şirag, (reg.) ord, şar, (înv.) rang. (Un ~ de plopi.) 5. (înv.) orânduială. (~ într-o succesiune.) 6. v. tagmă. 7. dată, (reg.) vers. (În trei ~uri am fost la el.) 8. serie. (Cloşca scoate un nou ~ de pui.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

RÂMÁ vb. (reg.) a jimui, a râmui, a râtui, a ruciuli, a rujmuli, (Munt.) a tefui. (Porcul ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

RÂIE s. (MED.) scabie, (reg.) rapăn.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

RÂDE vb. 1. a se amuza, a se desfăta, a se dispune, a se distra, a se înveseli, a petrece, a se veseli, (înv.) a se distrage, a se eglendisi, a libovi. (Beau şi ~.) 2. (prin Ban.) a(-şi) târtăi, (înv.) a(-şi) mădări, a(-şi) rânji. (De ce ~ de el?)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PÂŞ s. v. cep.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PÂNC s. v. sezon, timp, vreme.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PÂLC s. v. ceată.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ODÂR interj. v. marş.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂŢ s. v. ament, cotoi, motan, pisoi.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂNI s. pl. v. cleşte.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂNÁ vb. 1. a conduce, (rar) a mânui. (~ pluta, trăsura, caii.) 2. a deplasa, a împinge. (Vântul ~ departe frunzele căzute.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂNÁ vb. v. adresa, alunga, depărta, expedia, goni, izgoni, îndepărta, scoate, scrie, târî, trimite.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

HÂZÍ vb. v. deforma, desfigura, poci, schi-monosi, sluţi, strâmba, urâţi.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

HÂRB s. v. ciob.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

HÂRB s. v. babalâc, baccea, căzătură, hodorog, ramolit, vas.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

HÂÍT adj. v. aplecat, dărăpănat dărâmat, înclinat, lăsat, năruit, plecat, povârnit, prăbuşit, prăvălit, risipit, strâmb, surpat.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

GÂNJ s. (TEHN.) (reg.) gujbă, peteucă, (prin Munt.) sucitură. (~ la căruţă.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

GÂNJ s. v. apărătoare, chingă, coardă, cocârlă, crivac, potâng, râncă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

GÂND s. v. îndemn, îndrumare, învăţătură, povaţă, povăţuire, sfat, vorbă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

GÂLI s. v. excrement, fecale.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

GÂND s. 1. v. minte. 2. v. concepţie. 3. v. închipuire. 4. v. intenţie.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

GÂDE s. v. călău.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

FRÂU s. 1. (înv.) dezghin. (Ţine calul de ~.) 2. hăţ. (Strânge ~l.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

FÂŞ s. v. impermeabil.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

DÂRZ adj. 1. v. curajos. 2. v. hotărât. 3. v. tenace. 4. v. disputat.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

DÂRZ adj. v. mândru, semeţ, ţanţoş.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

DÂMB s. (GEOGR.) înălţime, ridicătură, (rar) înălţătură, (reg.) dâlmă. (Înaintea dealului se află un ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂŞ adj., s. v. ciung, ciunt.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂRN adj. v. îndoit, strâmb.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂRD s. v. cireadă, grămadă, mulţime, şir, turmă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂRD s. 1. v. ciopor. 2. v. stol. 3. v. ceată.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂNT s. 1. cântare, cântat, cântec, glas, melodie, (pop.) viers. (Un ~ superb de păsărele.) 2. v. canto. 3. (LIT.) (înv.) cap. (~ într-un poem.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂND conj. 1. (temporal) că. (Acum ~ ne-am odihnit, putem pleca.) 2. (temporal) dacă. (~ vede că ..., pleacă repede.) 3. (temporal) cum. (Frunza-n codru ~ învie.) 4. (temporal) (pop.) cum. (Din ceasul ~ te-am văzut ...) 5. (cauzal) cum, deoarece, fiindcă, întrucât. (~ ştiu că vine, sunt emoţionat.) 6. (condiţional) dacă, (pop.) de. (Ce pot sfaturile mele, ~ nici lacrimile nu folosesc.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂMP s. v. ţară.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂMP s. 1. v. câmpie. 2. v. ogor. 3. (GEOGR.) câmp de gheaţă = aisfild. 4. câmp de pietre v. mare de pietre. 5. v. domeniu. 6. câmpul muncii v. producţie. 7. (LINGV.) câmp asociativ = câmp noţional, câmp semantic; câmp noţional v. câmp asociativ; câmp semantic v. câmp asociativ.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BRÂU s. 1. cingătoare, (pop.) chingă, (înv. şi reg.) taftur, (reg.) brânaci, (Ban. şi Bucov.) frânghie. (Cu ~ul se strânge mijlocul.) 2. mijloc, talie. (Grâul îi venea până la ~.) 3. v. brâuleţ. 4. v. dungă. 5. v. lanţ.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BÂLC s. v. băltoacă, mlaştină, mocirlă, smârc.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ATÂT adv., interj. 1. adv. aşa. (Nu te grăbi ~.) 2. interj. v. ajunge.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

VÂJÍ vb. v. potrivi, veni.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

VÂNÁ vb. a prinde, (înv.) a vânători. (A ~ iepuri.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

VÂNÁ vb. v. pescui, prinde.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

VÂNJ s. (BOT.; Ulmus effusa) ulm, velniş.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

VÂNJ s. v. dinamism, energie, forţă, impetuozitate, putere, robusteţe, tărie, velniş, vigoare, vitalitate, vlagă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

VÂNT s. (FIZIOL.) gaz, pârţ, (pop.) băşină, fâsâială, (prin Bucov. şi Maram.) târtâită, (fam.) pam.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

VÂRF s. 1. (GEOGR.) creastă, creştet, culme, pisc, (rar) obârşie, (înv. şi reg.) sâmcea, (reg.) piscan, spic, tigvă, titilă, vârvare, (Transilv.) picui, (Mold., Transilv. şi Maram.) ţiclău, (înv.) suiş. (Alpiniştii au ajuns pe ~ul muntelui.) 2. bot, cap, capăt, cioc. (~ al unui obiect ascuţit.) 3. cap, capăt, extremitate. (~ul bastonului.) 4. buric. (Şi-a fript ~ul degetelor.) 5. (COR.) v. poantă. 6. vârf vegetativ v. con vegetativ.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

VÂSC s. (BOT.; Loranthus europaeus) mărgăritar, (reg.) mărgărit.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ZGÂÍ vb. 1. v. holba. 2. a se chiorî, a se holba, (reg.) a se hlizi. (Ce te ~ aşa la mine?)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ZVÂC interj. v. ţuşti, zbughi.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

akân s. m., pl. akâni

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂMP s. n. 1. spaţiu delimitat în care este cuprinsă imaginea de pe o peliculă cinematografică. o ~ vizual = porţiune din spaţiu care poate fi cuprinsă cu privirea. 2. ~ operator = porţiune de piele special pregătită pentru o intervenţie chirurgicală. ♢ fâşie de pânză care delimitează plaga operatorie. 3. porţiune din spaţiu în care fiecărui punct i se asociază o mărime fizică bine determinată. ♢ (inform.) subîmpărţire din punct de vedere logic a unei cartele conţinând, fiecare, o informaţie reprezentată codificat. 4. mulţime de valori ale uneia sau mai multor mărimi variabile. o ~ lexical = ansamblu de cuvinte din aceeaşi sferă semantică, care exprimă noţiuni asemănătoare sau asociabile. 5. (arte) fond în limitele căruia poate fi reprezentată o imagine, un motiv ornamental etc. (după fr. champ, lat. campus)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

atât/atâta adv.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

bâca adv.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

bâţ/bâţa interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

brâu (cingătoare, parte a corpului omenesc, ornament, şir) s. n., art. brâul; pl. brâie

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

brâu (dans) s. n., art. brâul; pl. brâuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

câmp s. n., pl. câmpuri (şi câmpi în expr.: a bate, a lua câmpii)

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

când adv., conjcţ.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

cânt s. n., pl. cânturi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

cârc interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

cârd s. n., pl. cârduri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

cârn adj. m., pl. cârni; f. sg. cârnă, pl. cârne

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

câş adj. m., pl. câşi; f. sg. câşă, pl. câşe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

câte adv.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

câţ interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

dâmb s. n., pl. dâmburi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

dârz adj. m., pl. dârji; f. sg. dârză, pl. dârze

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

fâş interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

fâş s. n., pl. fâşuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

fâţ/fâţa interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

frâu s. n., art. frâul; (parte a hamului) pl. frâie (sil. frâ-ie), (conducere politică) pl. frâie

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

gâde s. m., art. gâdea/gâdele, g.-d. art. gâdei/ gâdelui; pl. gâzi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

gând s. n., pl. gânduri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

gânj s. n./s. m., pl. gânjuri/gânji

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

grâu s. m., s. n., (sorturi) pl. grâuri/(lanuri) pl. grâie

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

hâci v. hăci

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

hârb s. n., pl. hârburi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

hâş interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

hâţ interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

hâzí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. hâzésc, imperf. 3 sg. hâzeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. hâzeáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

mâlc adv.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

mâlí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. mâlésc, imperf. 3 sg. mâleá; conj. prez. 3 sg. şi pl. mâleáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

mâná vb., ind. prez. 1 sg. mân, 2 sg. mâni, 3 sg. şi pl. mână; conj. prez. 3 sg. şi pl. mâne; ger. mânând

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

mânz s. m., pl. mânji

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

mârc interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

mâţ s. m., pl. mâţi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

pâca(-pâca) interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

pâlc s. n., pl. pâlcuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

pâş(-pâş) interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

râde vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. râd, 1 pl. râdem, perf. s. 1 sg. râséi, 1 pl. râserăm; conj. prez. 3 sg. şi pl. râdă; part. râs

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

râie s. f., art. râia, g.-d. art. râiei

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

râmá vb., ind. prez. 3 sg. şi pl. râmă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

rând s. n., pl. rânduri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

râní vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. rânésc, imperf. 3 sg. râneá; conj. prez. 3 sg. şi pl. râneáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

sânt adj. m., s. m., pl. sânţi; f. sg. sântă, g.-d. art. sântei, pl. sânte

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

sârb (persoana) s. m., adj. m., pl. sârbi; f. sg. sârbă, g.-d. art. sârbei, pl. sârbe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

sârg s. n.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

sfâr interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

spân adj. m., pl. spâni; f. sg. spână, pl. spâne

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

tâlc s. n., pl. tâlcuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

tâlv s. n., pl. tâlvuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

tâmp adj. m., pl. tâmpi; f. sg. tâmpă, pl. tâmpe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

târg s. n., pl. târguri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

târn (mătură, arbust) s. n., pl. târnuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţâr/ţâr-ţâr interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţâr s. m., pl. ţâri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

urât s. n.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

vâná vb., ind. prez. 1 sg. vânéz, 3 sg. şi pl. vâneáză

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

vânj (plantă) s. m., pl. vânji

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

vânj (putere) s. n.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

vânt s. n., pl. vânturi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

vârf s. n., pl. vârfuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

vâsc s. m.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

zâng v. zang

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

zbâr/zbârrr interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

zgâí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. zgâiésc, imperf. 3 sg. zgâiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. zgâiáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

zvâc interj., s. n.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

zvâr/zvârr interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂŢ ~i m. 1) pop. Masculul pisicii. 2) Pui de mâţă; pisoi. /Din mâţă

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂRC interj. : A nu zice nici ~ a nu scoate o vorbă; a tăcea chitic. /Contaminare între mâr şi mâlc

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂN//Z ~ji m. 1) Pui de iapă. ♢ A umbla ca ~zul după iapă (sau a merge, a se ţine ~ după cineva) a urma de aproape pe cineva. A avea ~ (sau a-şi arăta ~jii) a fi capricios. 2) fam. Copil zburdalnic, neastâmpărat. /cf. alb. mës

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A MÂNÁ mân tranz. 1) (animale, mai ales de tracţiune) A îndemna la mers; a sili să urmeze un anumit traseu. ♢ ~ porcii la jir a sforăi în timpul somnului. 2) pop. (vehicule, mai ales cu tracţiune animală) A face să se mişte conducând într-o anumită direcţie. 3) pop. (persoane) A obliga cu forţa la ceva. 4) A mişca din loc, ducând (cu sine) într-o anumită direcţie. Vântul mână frunzele uscate. /<lat. minari

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A MÂL//Í ~éşte tranz. A face să se mâlească. /Din mâl

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE MÂL//Í se ~éşte intranz. (despre bazine de apă) A se umple cu mâl. /Din mâl

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂLC adv. : A tăcea ~ a nu spune nici o vorbă; a tăcea chitic. /v. a mâlci

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

HÂŢ interj. (se foloseşte pentru a reda zgomotul făcut de o mişcare bruscă, o smuncitură) /Onomat.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

HÂŞ interj. (se foloseşte pentru a alunga găinile sau alte păsări) /Onomat.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

HÂRB ~uri n. 1) Bucată dintr-un vas spart; ciob. 2) Vas de bucătărie de calitate proastă sau ştirbit. 3) fig. Lucru foarte uzat, care nu mai poate fi utilizat. 4) fig. Persoană neputincioasă (din cauza vârstei sau a unei boli). /cf. bulg. hărbel

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

GRÂU m. 1) Plantă erbacee cerealieră, cu tulpina în formă de pai, cu frunze liniare şi inflorescenţă în formă de spic, din ale cărei boabe se face făină. 2) Cantitate de boabe ale acestei plante. 3) Lan pe care creşte această plantă. /<lat. granum

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

GÂNJ ~uri n. pop. 1) Nuia trecută prin foc şi răsucită, folosită la ţară pentru legat (în loc de frânghie). 2) Frânghie împletită dintr-o astfel de nuia. [Pl. şi gânji] /<bulg. găž

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

GÂND ~uri n. 1) Rezultat al procesului de gândire; idee; cuget. ♢ Ca ~ul foarte repede. A-l frământa (sau a-l apăsa) pe cineva ~ul a fi obsedat de un gând. 2) Concentrare a activităţii psihicului asupra unui lucru; meditare; gândire. ♢ A sta dus pe ~uri (a cădea pe ~uri) a medita la ceva. A sta la ~uri a şovăi. A pune (pe cineva) pe ~uri a îngrijora. Nici cu ~ul fără a bănui ceva; pe neaşteptate. 3) Loc unde se produce gândirea; minte; memorie. ♢ A-i da (sau a-i veni, a-i trece) în (sau prin) ~ a-i veni brusc o idee. În ~ fără a rosti cuvintele în voce. 4) Pornire interioară conştientă însoţită de un efort volitiv (de a înfăptui ceva); intenţie. ♢ A-şi pune în (sau de) ~ a hotărî. A pune ~ rău (cuiva) a avea intenţii rele faţă de cineva. A fi într-un ~ cu cineva a avea aceleaşi dorinţe. A-l paşte un ~ a-l preocupa o idee. 5) Consideraţie a unei persoane (despre cineva sau ceva); punct de vedere particular; judecată; părere; opinie. Ce ~uri ai despre aceasta? 6) Senzaţie de satisfacere a gustului; voie; chef; plăcere; plac. /<ung. gond

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

GÂDE gâzi m. pop. Persoană care executa condamnaţii la moarte; călău. /Orig. nec.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

FRÂ//U ~ie n. Element de harnaşament constând dintr-un complex de curele, care, împreună cu zăbala, se îmbracă pe capul unui cal, servind la conducerea acestuia. ♢ A da cuiva ~ liber a lăsa pe cineva să procedeze după cum îi dictează conştiinţa. A ţine în ~ a) a tempera acţiunile cuiva; b) a împiedica (pe cineva) să se manifeste. /<lat. frenum

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

FÂŢ interj. pop. (se foloseşte, de obicei repetat, pentru a reda o mişcare bruscă sau mişcări continue alternative). ♢ ~ încolo, ~ încoace ba încolo, ba încoace; când încolo, când încoace. /Onomat.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

FÂŞ interj. (se foloseşte, de obicei repetat, pentru a reda zgomotul produs de foşnetul frunzelor, al hârtiei etc.). /Onomat.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

DÂR//Z ~ză (~ji, ~ze) 1) Care vădeşte îndrăzneală şi curaj. Fire ~ză. 2) Care nu renunţă la convingerile sau la principiile sale; neînduplecat; neclintit. 3) rar Care are o părere exagerată despre sine; mândru; fudul; încrezut; ţanţoş; semeţ; îngâmfat; înfumurat; măret. /<sl. druzu

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

DÂMB ~uri n. 1) Formă de relief mai mică decât dealul; deluşor; colină. 2) Ridicătură (mică) de pământ la marginea unei gropi sau a unui şanţ. /<ung. domb

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂŢ interj. (se foloseşte pentru a alunga pisica). /Onomat.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂTE prep. (formează cu cuvintele pe care le introduce circumstanţiale de măsură) Au declamat câte o poezie. ♢ Unul câte unul pe rând; unul după altul. /<lat. cata

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂŞ interj. (se foloseşte pentru a alunga păsările domestice). /Onomat.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂRN ~ă (~i, ~e) 1) (despre nas) Care este scurt şi cu vârful ridicat în sus. 3) şi substantival (despre oameni) Care are nasul mic şi ridicat în sus. 3) ist. Care are nasul tăiat (ca pedeapsă). 4) fig. (despre obiecte) Care are vârful adus în sus sau strâmbat. /<sl. krunu

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂRD ~uri n. 1) Grup mare de animale (de păsări, de peşti) de acelaşi fel care umblă împreună. 2) Grup de oameni adunaţi la un loc sau care merg împreună; ceată; droaie. ♢ A intra (sau a se pune) în ~ cu cineva a se întovărăşi cu cineva. 3) Timp nedelimitat; multă vreme. De un ~ de ani. /<sb. krd

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂRC interj. : A nu zice nici ~ a tăcea chitic; a nu scoate nici o vorbă. /Onomat.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂNT ~uri n. 1) v. CÂNTEC. 2) Ciripit de păsări. 3) Diviziune a unui poem epic sau a unei epopei. /v. a cânta

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂND² conj. 1) După ce. ~ voi termina, atunci voi veni. 2) În timp ce. ~ merge îl doare piciorul. ♢ De ~ (sau de pe ~) din timpul când. Pe ~ în timpul în care. Ca şi ~ de parcă. /<lat. quando

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂND¹ adv. 1) (în propoziţii interogative) În care timp? În ce moment? ~ ai venit? ♢ ~ şi ~ câteodată; rar; uneori. Din ~ în ~ din timp în timp. 2) (introduce propoziţii condiţionale) Dacă; de. Cum să te justifici ~ eşti vinovat. /<lat. quando

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂMP ~uri n. 1) Întindere vastă de pământ cu suprafaţa uniformă fără accidente însemnate de teren; câmpie; şes. ♢ A lua (sau a apuca) ~ii a se duce unde-l duc ochii; a pleca orbeşte (de disperare, de supărare etc.). A bate ~ii a o lua razna; a spune lucruri neverosimile. 2) Întindere de pământ în afara unei localităţi. În plin ~. 3) Teren semănat cu culturi agricole. 4) Loc unde se desfăşoară o anumită activitate. ~ de luptă. ~ de observaţie. 5) Fondul unui tablou, a unei ţesături etc. 6) Spaţiu în care se exercită acţiuni de forţă asupra corpurilor. ~ magnetic. ~ electric. [Pl. şi câmpi în expresii] /<lat. campus

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

BRÂU² ~ri n. mai ales art. 1) Dans popular executat în cerc de către dansatori, care se prind unul de brâul altuia. 2) Melodie după care se execută acest dans. [Monosilabic] /Cuv. autoht.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

BRÂ//U¹ ~ie n. 1) Fâşie din piele sau din alt material care serveşte la încins sau la ajustat îmbrăcămintea; cingătoare; curea; centură; cordon. ♢ A fi cu cuţitul la ~ a fi foarte bătăuş. 2) Fâşie lată, confecţionată, de obicei, din lână colorată, făcând parte din costumul naţional. 3) Fâşie lată purtată de preoţi, servind drept indice al gradului în ierarhia bisericească. 4) Parte a corpului omenesc dintre şolduri şi coaste; mijloc; talie; cingătoare. ♢ A sta cu mâinile în ~ a sta degeaba; a nu face nimic. 5) arhit. Element decorativ inelar, în relief, care înconjoară o coloană; brăţară. [Monosilabic] /Cuv. autoht.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

BÂŢ interj. (se foloseşte, adesea repetat, pentru a imita o mişcare rapidă). /Onomat.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

BÂRF//Ă ~e f. fam. v. BÂRFEALĂ. /v. a bârfi

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ATÂ//T³ ~tă (~ţia, ~tea) adj. nehot. 1) Care este aşa de mult, de tare. ~ta lume. 2) Numai acesta. ~ta băiat avea. ♢ ~ta pagubă! nu are importanţă. Ce mai ~ta vorbă la ce să lungim vorba. De ~tea ori de nenumărate ori; foarte des. /<lat. eccum-tantum

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ATÂ//T² ~tă (~ţi, ~te) pron. nehot. (mai ales în forma atâta) 1) (se foloseşte pentru a înlocui un nume sau o propoziţie, care exprimă un număr, o măsură, o cantitate etc.). ♢ ~ta-ţi trebuie! numai încearcă! (că va fi rău de tine). 2) Numai aceasta. ~ ne mai lipsea! /<lat. eccum-tantum

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ATÂT¹ adv. 1) În asemenea măsură; aşa. 2) Pentru ultima oară; mai mult nu. ~ a mai văzut-o! ♢ Tot ~! este totuna! degeaba! Cu ~ mai bine (sau mai rău) se spune când se creează o situaţie mai favorabilă (sau mai nefavorabilă) pentru cineva. [Var. atâta] /<lat. eccum-tantum

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

PÂLC ~uri n. 1) Grup mic, neorganizat (de oameni, de păsări, de plante etc.). 2) (în evul mediu) Unitate militară cu efectiv redus. /<sl. pluku

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

PÂŞ interj. (se foloseşte, de obicei repetat, pentru a imita zgomotul produs de mersul uşor sau în vârful picioarelor). /Onomat.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A RÂDE râd intranz. 1) A-şi exprima buna dispoziţie prin râs. ~ cu poftă. ♢ ~ în barbă (sau pe sub mustaţă) a râde abia observat. ~ în pumni a râde pe ascuns. ~ cu hohote (sau cu lacrimi) a râde foarte tare. A-i ~ cuiva inima a simţi o mare bucurie. A-i ~ cuiva norocul (sau soarta) a i se deschide cuiva o perspectivă luminoasă, promiţătoare. 2) A-şi bate joc (de cineva sau de ceva). ♢ ~ cuiva în nas (sau în faţă, în obraz) a sfida făţiş pe cineva. Râde hârb de oală spartă (sau râde ruptul de cârpit) se spune despre cineva, care critică pe altul pentru un cusur, pe care îl are el însuşi. Râd şi câinii (sau ciorile, curcile etc.) de cineva se spune despre cineva care a ajuns de râsul tuturor. ~ de cineva (sau de ceva) a lua în râs pe cineva (sau ceva). /<lat. ridere

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

RÂIE f. pop. 1) Boală contagioasă a pielii (la om şi la unele animale) cauzată de un parazit, care se manifestă prin apariţia unor bubuliţe şi prin mâncărime puternică; scabie. ♢ A se ţine ca râia (de om) se spune despre cineva, de care nu poţi scăpa uşor. 2) Situaţie complicată şi neplăcută; belea. 3) depr. Fiinţă care pricinuieşte cuiva neplăceri; pacoste. [G.-D. râiei] /<lat. aranea

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A RÂMÁ râm 1. intranz. (mai ales despre porci) A răscoli pământul cu râtul, pătrunzând în adâncime. 2. tranz. fam. (persoane) A încerca să submineze, răscolind trecutul cuiva (pentru a-i găsi lucruri compromiţătoare); a scurma. ♢ ~ la inimă a chinui pe cineva un gând, o remuşcare etc. /<lat. rimare

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

RÂND ~uri n. 1) Grup de obiecte sau de fiinţe aranjate unele lângă altele în linie; şir. Un ~ de soldaţi aliniaţi. ♢ Pe ~ în ordine succesivă. ~ pe ~, ~uri-~uri unii după alţii. În primul ~ înainte de toate; mai ales. Haină la două ~uri haină bărbătească cu două şiruri de nasturi. A fi în primele ~uri a) a ocupa locul din faţă într-un şir; b) a ocupa un loc de frunte într-un domeniu de activitate; a fi fruntaş. A strânge ~urile a se uni mai strâns; a se consolida. De ~ a) din popor; b) obişnuit; ordinar. 2) Serie de cuvinte care formează o linie orizontală într-un text; şir. ♢ A citi printre ~uri a pricepe şi ceea ce nu se spune direct în text. 3) Loc sau moment stabilit în cadrul unei activităţi. ♢ La ~ potrivit unei ordini stabilite. Cu ~ul cu schimbul; alternativ. Fără ~ fără a respecta ordinea stabilită. A ţine (sau a păstra) ~ul a respecta locul ori ordinea stabilită. La ~ul meu în ce mă priveşte. În mai multe ~uri de mai multe ori. 4) Succesiune de elemente omogene; şir; serie. ♢ A plânge cu zece ~uri de lacrimi a plânge foarte tare (de obicei pentru un lucru lipsit de importanţă). 5) Ansamblu de obiecte care formează un complet. Un ~ de haine. 6) mai ales la pl. Grup de persoane aflate în anumite relaţii sau unite într-o organizaţie. În ~urile prietenilor. ♢ (A fi) în ~ cu oamenii (sau cu lumea) a fi la nivelul tuturor celorlalţi. 7) înv. Mod de desfăşurare a unei acţiuni; rânduială. ♢ A şti ~ul a cunoaşte mersul lucrurilor. /<sl. rendu

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A RÂN//Í ~ésc tranz. (grajduri, ocoale, ogrăzi etc.) A curăţa de straturile (de murdărie, zăpadă etc.) depuse la suprafaţă. /<bulg. rina

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

SÂRB¹ ~ă (~i,~e) m. şi f. Persoană care face parte din populaţia de bază a Serbiei sau este originară din Serbia. /<sb. srb

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

SÂRB² ~ă (~i,~e) Care aparţine Serbiei sau populaţiei ei; din Serbia. /<sb. srb

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

SÂRG n. : Cu ~ a) cu râvnă; cu tragere de inimă; b) repede; iute. De ~ repede; îndată. /<ung. szrorog

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

SFÂR interj. 1) (se foloseşte pentru a reda zgomotul produs la prăjirea cărnii, la venirea în contact a unui lichid cu focul, la aprinderea unui chibrit etc.). 2) (se foloseşte pentru a reda zgomotul produs de un obiect care se învârteşte sau străbate cu mare viteză aerul). /Onomat.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

SMÂC ~uri n. 1) Laţ de prins păsări. 2) Unealtă de pescuit formată dintr-o sfoară prevăzută la capăt cu mai multe cârlige şi cu o greutate, celălalt capăt fiind prins de o scândură fixată pe mal. /cf. a smuci

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

SPÂN ~ă (~i, ~e) şi substantival (despre bărbaţi) Căruia nu-i creşte barbă şi mustăţi. /<lat. spanus

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

TÂLC ~uri n. 1) Înţeles profund, ascuns; noimă; subînţeles. ♢ Om cu ~ om priceput. Fără ~ fără noimă; fără rost. A nu avea nici un ~ a fi complet lipsit de sens. 2) Învăţătură exprimată alegoric; poveste moralizatoare; parabolă. ♢ A vorbi în ~uri a vorbi figurat; a vorbi în pilde. /<sl. tluku

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

TÂMP ~ă (~i, ~e) 1) şi substantival rar (despre persoane sau despre manifestările lor) Care vădeşte lipsă de inteligenţă; prost; neghiob; tont; nătărău; nătâng; netot; nerod; stupid; năuc. 2) reg. (despre obiecte de tăiat) Care are tăişul sau vârful ros şi nu mai taie. /<sl. tonpu

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

TÂRG ~uri n. 1) Loc special (de obicei într-o localitate) unde se vând şi se cumpără (zilnic sau în anumite zile) produse agricole sau industriale, vite etc.; piaţă. Zi de ~. 2) Desfacere sau achiziţionare de mărfuri în acest loc; operaţie de vânzare cumpărare. ♢ A veni la spartul ~ului a veni la sfârşitul unei activităţi. A se ajunge cu ~ul a se învoi cu preţul. A face (sau a încheia) ~ul a cădea de acord asupra unei afaceri. 3) pop. Localitate de tip orăşenesc. 4) pop. Înţelegere în legătură cu ceva; învoială; acord. 5) înv. Parte a unui oraş unde era situat centrul comercial. /<sl. trugu

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

TÂRN ~uri n. Mătură mare făcută din mărăcini sau nuiele flexibile (fixate pe o coadă), folosită pentru măturatul curţilor sau străzilor. /<sl. trunu

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢÂR¹ interj. 1) (se foloseşte, repetat, pentru a reda zgomotul produs de un lichid ce ţârâie). 2) (se foloseşte, prelungit, pentru a imita sunetul produs de unele insecte). 3) (se foloseşte, prelung, pentru a imita sunetul produs de o sonerie etc.). /Onomat.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢÂR² ~i m. 1) Peşte marin, de talie mică, cu corp lunguieţ, de culoare albastră, care se consumă sărat şi uscat. 2) fig. Persoană slabă, costelivă. /<ngr. tsíros

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

URÂT¹ adv. Într-un mod neplăcut; displăcut. ♢ A se uita ~ la cineva a privi pe cineva cu duşmănie. /v. a (se) urî

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

URÂT² n. 1) Stare a omului care se plictiseşte; depresiune sufletească uşoară (cauzată de lipsa interesului); plictiseală. ♢ A muri de ~ a se plictisi grozav. A-i ţine cuiva de ~ a face tot posibilul pentru a ridica dispoziţia cuiva; a distra pe cineva. 2) Ceea ce întruchipează lipsa frumuseţii şi a armoniei. /v. a (se) urî

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

URÂ//T³ ~tă (~ţi, ~te) 1) şi substantival Care este neplăcut la înfăţişare; lipsit de frumuseţe şi armonie. ♢ ~ de mama focului nespus de urât. 2) Care este contrar bunei-cuviinţe; necuviincios. Maniere ~te. 3) (despre vreme sau despre fenomene atmosferice) Care nu este prielnic; nefavorabil. /v. a (se) urî

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A VÂNÁ vânéz tranz. 1) (animale sălbatice) A ucide în mod premeditat. 2) fig. (fiinţe, lucruri) A urmări cu insistenţă. /<lat. venare

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

VÂNJ¹ ~i m. Varietate de ulm, având frunzele ovale şi florile de culoare verzuie sau roşiatică; velniş. /cf. sl. važe, vonzu

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

VÂNJ² ~uri n. înv. Forţă fizică; vigoare. /cf. sl. važe, vonzu

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

VâNT ~uri n. 1) Mişcare naturală a maselor de aer, provocată de diferenţa de temperatură şi presiune atmosferică dintre două regiuni ale globului. ~ uscat. ~ cald. ~ de miazăzi. ♢ A se duce (a porni, a fugi) ca ~ul a merge (a porni, a fugi) foarte repede. Vorbă-n ~ vorbă fără rost. A-i bate (sau a-i sufla cuiva) ~ul în buzunare (sau prin pungă) a nu avea nici o para chioară; a fi lipsit de mijloace. A arunca banii în ~ a cheltui bani fără rost, pe nimicuri. A se duce pe ~(uri) a se risipi; a se împrăştia; a se pierde; a dispărea. A vedea dincotro bate ~ul a se adapta unei situaţii, fără a ţine seama de principii. A se da în ~ după cineva (sau ceva) a dori mult pe cineva (sau ceva). A-şi face (sau a face cuiva) ~ a) a crea un curent de aer pe cale artificială (cu ventilatorul, evantaiul etc.); b) a îmbrânci, a da afară pe cineva; c) a accelera o acţiune. A-şi lua ~ a o porni cu viteză. 2) Înveliş gazos care înconjoară Pământul; atmosferă; aer. ♢ În ~ a) în gol; b) în zadar, fără nici un rost; c) în sus. /<lat. ventus

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

VâRF ~uri n. 1) Partea de deasupra (ascuţită) a obiectelor înalte; creastă. ~ul acoperişului. ~ul copacului. ♢ Cu ~ încărcat până sus; foarte plin. Cu ~ şi îndesat mai mult decât trebuie; cu prisosinţă. Asta pune (sau face) ~ (la toate) asta e peste orice măsură; asta este din cale-afară. 2) Partea cea mai înaltă a unui munte sau a unui deal; culme; creastă; coamă; spinare; creştet; pisc. 3) Capătul (de obicei mai ascuţit) al unui obiect sau organ. ~ul cuţitului. ~ul degetului. ♢ Din ~ul buzelor a) de mân-tuială; b) cu dispreţ; sfidător. 4) Punct de întretăiere a două laturi ale unei figuri geometrice. 5) fig. Moment central în desfăşurarea unei activităţi. ~ul adunării. ♢ Ore de ~ ore cu o mare aglomeraţie sau cu o solicitare intensă. 6) la pl. Totalitate a persoanelor de frunte ale unei societăţi, clase, organizaţii. /<sl. vruhu

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

VÂSC ~uri n. Plantă parazită care creşte pe ramurile unor copaci, cu frunzele persistente şi cu fruct în formă de bobiţe albe, fiind folosită ca plantă medicinală. /<lat. viscum

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ZÂNG interj. (se foloseşte pentru a reda sunetul produs de clopot sau de un metal la lovire) /Onomat.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ZBÂR interj. (se foloseşte, de obicei prelungit, pentru a imita zgomotul produs de zborul păsărilor, de vibraţia unei coarde etc.). /Onomat.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ZGÂ//Í ~iésc tranz. fam. (ochii) A des-chide larg (de mirare, de curiozitate, de nedumerire etc.); a holba. /Din zgău

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE ZGÂ//Í mă ~iésc intranz. fam. 1) A se uita cu ochii larg deschişi (cu insistenţă şi cu prea mare curiozitate); a se holba. 2) A-şi schimba expresia normală a feţei (în mod voit sau involuntar); a face grimase; a se strâmba; a se sluţi; a se schimonosi. /Din zgău

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ZVÂC interj. ( se foloseşte pentru a reda zgomotul produs de o mişcare bruscă). /Onomat.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ZVÂR intrej. (se foloseşte, de obicei prelungit, pentru a reda zgomotul produs de obiecte sau păsări în zbor). /Onomat.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ACÂN s.m. Poet şi cântăreţ popular cazah sau chirghiz. [< rus. akân].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

AKẤN s. m. rapsod popular cazah sau kirghiz. (< rus. akîn)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

gâţ, gâţi, s.m. (reg.) Miel; ied.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

sâni, piept, mamele,....balcoane

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

bấca! interj. (reg.) atenţie!, ai grijă!.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

bấtu, bấta, s.m. şi f. (reg.) epitet de respect pentru bunic(ă) ori pentru un bătrân.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

câci s.n. (înv., reg.) lădiţa din partea dinapoi a unei bărci, în care se ţineau uneltele; chichiţă, chilnar.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

crâm, crâmi, s.m. (reg.) stânjenel, iris.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

hâns s.m. (reg.) tufe dese; desime de spini; smidă.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

DÂRÁ vb. I. v. dârî.

Dicţionarul limbii române literare contemporane, Colectiv, Editura Academiei Republicii Populare Române, 1955-1957

jmâc, jmâcuri, s.n. (reg.) laţ de prins păsări.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

mânc, mấncuri, s.n. (reg.) scobitura tălpii piciorului.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

mârc², -ă, adj. (reg.) roşcat, roşu-închis.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

pânc, pâncuri, s.n. (reg.) 1. sezon, vreme, timp. 2. (fig.) dispoziţie sufletească, stare de spirit, toană.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

pârv, -ă, adj. 1. (înv. şi reg.; despre oi) cu lâna scurtă, groasă, creaţă şi puţină. 2. (despre capre) fără păr. 3. (despre oameni) scund.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

pâş¹, pâşi, s.m. (reg.) om tăcut şi rău, care priveşte pe sub sprâncene.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

pâş², pâşi şi pâşuri, s.n., s.m. (reg.) 1. snop (de paie, de grâu, de secarâ). 2. cocean de porumb.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

pâş³, pâşuri, s.n. (reg.) 1. adaos făcut la un dulap care e prea scurt. 2. tip de încheietură la tocurile ferestrelor sau ale uşilor. 3. crestătură ornamentală la piciorul de sus al prispei.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

pâş⁴, pâşuri, s.n. (reg.) unealtă de pescuit formată din nuiele de mesteacăn care alcătuiesc un fel de stavilă mobilă.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

Când am să plec departe ... în lumină Nu vreau decât două lalele : Una roşie şi alta galbenă În fiecare a 22 – a zi din lună . Atunci mă voi înălţa pentru tine Precum curcubeul după o zi ploioasă Pe cerul senin de vară Şi te voi învălui cu toată dragostea mea.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

râiá, râiéz, vb. I (pop.) a căpăta râie; a se râioşa.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

rânc, rânci, s.m. (reg.) (animal) râncaci; (deprec.) om fără copii, steril.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

sânt, sấntă, sânţi, sấnte, adj., s.m. şi f. (înv. şi pop.) 1. (adj.) sfânt. 2. (s.m. art.) Dumnezeu. 3. (s.m. şi f.) sfânt, mucenic, martir. 4. (la pl.; în forma: simţi) mucenici. 5. (adj.) bisericesc, religios. 6. (adj.) care impune un respect deosebit, veneraţie; intangibil, inviolabil, sacru, sacrosant. 7. (adj.) nevinovat, curat, pur.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

smâc! interj., s.n. 1. (interj. cu val. verbală; pop.) cuvânt care sugerează o mişcare bruscă şi precipitată a unei fiinţe care sare sau care ţâşneşte de undeva; huşti!, tâşti!, ţuşti!, zvâc!. 2. (reg.; în forma: smac!) cuvânt care sugerează un gest rapid făcut de cineva pentru a apuca, a răsuci ceva. 3. (s.n.; reg.) laţ de prins păsări, câini etc.; cursă. 4. (s.n.; reg.) jucărie pentru copii în formă de arc, cu care aruncă beţişoare în părul sau barba cuiva. 5. (s.n.; reg.) câlţi. 6. (s.n.; reg.) prâsnel, titirez. 7. (s.n.; reg.) manivelă (la fântână). 8. (s.n.; reg.) putinei.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

sfâc¹, -ă, interj., s.m şi f. 1. (interj.) cuvânt care sugerează vioiciunea, rapiditatea, caracterul brusc al unei mişcări. 2. (s.m. şi f.) persoană de statură mică, vioaie, neastâmpărată, sprintenă.,

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

sfâc², -ă, s.n. şi f. (reg.) 1. (s.n.) obiect mic. 2. (s.f.) cantitate foarte mică din ceva; pic. 3. (s.f.) zerul care rămâne după ce se fierbe urda.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

tând adv. (înv.) când ... când; (în expr.) tând o dată = dintr-o dată.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

tâng, -ă, tângi, -e, adj. (reg.) bleg, fără putere, amorţit; plin de jale, întristat.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ţâu, ţâi, s.m. (reg.) ied sălbatic.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

Când se fut doi oameni atunci este sex... cand se simt foarte bine.. si fac ahha yea asa

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

DÂRZ, -Ă, adj. 1. curajos, hotărât, cutezător, aprig, înverșunat, brav, inimos. 2. neclintit, neînduplecat, perseverent, îndărătnic, încăpățânat, obstinent

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

Târg de vechituri.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

DÂRZ, -Ă, dârji, -ze, adj. 1. Îndrăzneţ, curajos, cutezător. ♦ Aprig, înverşunat. 2. Neînduplecat, neclintit; p. ext. îndărătnic, încăpăţânat. 3. Mândru, semeţ, ţanţoş. [Pl. şi: (m.) dârzi, (f.) dârje] – Slav (v. sl. drǔzǔ).

Dicţionarul limbii române moderne, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Academiei, Bucureşti, 1958

ŢÂF, ţâfuri, s.n. (Reg.) 1. Fân amestecat cu mult rogoz. 2. Plantă abia răsărită din pământ.

Dicţionarul limbii române moderne, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Academiei, Bucureşti, 1958

ADẤNC, -Ă, (1) adânci, adj., (II) adâncuri, s.n. I. Adj. 1. (Despre ape, cavităţi sau lucruri concave) Al cărui fund se află la o distanţă (relativ) mare de marginea de sus, de suprafaţă; adâncit, afund, adâncat, adâncos. ♢ Expr. (A ajunge, a trăi etc.) până la adânci bătrâneţe = (a trăi) până la o vârstă înaintată. ♦ (Adverbial; fig.) Profund. A privi adânc. 2. (Adesea adverbial) Care se află sau se întinde departe (în interior sau în linie orizontală). Rădăcină adâncă. ♦ Greu de străbătut; compact, des; întins, vast. Pădure adâncă. ♦ (Adesea adverbial) Care vine sau pare că vine din interior. Suspin adânc. ♦ Fig. (Despre senzaţii, sentimente etc.) Puternic, profund, intens. 3. (Despre plecăciuni, saluturi etc.; adesea adverbial) Făcut prin înclinarea mare a corpului. 4. (Despre voce, ton, timbru; adesea adverbial) Grav, jos, profund. 5. Fig. (Adesea adverbial) Care ţine de esenţa, de fondul lucrurilor; temeinic, profund, serios. 6. Fig. Desăvârşit, deplin, total. O linişte adâncă. II. S.n. 1. Parte adâncă, adâncime (considerată vertical); loc situat departe (spre interior), străfund. ♢ Expr. Din adâncul sufletului (sau al inimii, al fiinţei) = din tot sufletul, foarte mult. ♦ Prăpastie, abis. 2. (La pl.) Depărtare mare; spaţiu întins; p. ext. loc ascuns, aşezat departe. – Lat. aduncus.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

AFÂNÁ, afânez, vb. I. Tranz. A face un material granular să fie mai rar, mai puţin compact, a-i mări volumul prin săpare, fărâmiţare etc. – Din lat. *affenare.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

AMÂNÁ, amấn, vb. I. Tranz. 1. A trece la îndeplinirea unei acţiuni într-un moment ulterior celui stabilit iniţial. 2. A purta cu vorba pe cineva. – A³ + mâne (= mâine).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

AVẤNT, avânturi, s.n. 1. Vioiciune, energie, forţă în mişcari. ♢ Loc. vb. A-şi lua avânt = a se avânta. 2. Însufleţire, elan, entuziasm. 3. Dezvoltare rapidă, progres remarcabil (într-un domeniu, într-o epocă etc.). – Din avânta (derivat regresiv).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

BÁTÂR adv. v. batăr.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

BÂHLÍ, pers. 3 bâhleşte, vb. IV. Refl. (Reg., mai ales despre apă) A căpăta un miros greu de stătut (din cauza putrezirii materiilor organice). – Cf. bahnă.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

BÂLCI, bấlciuri, s.n. Târg mare ţinut la anumite epoci ale anului, la sărbătorile importante şi însoţit de spectacole şi de petreceri populare; iarmaroc. ♦ Fig. (Fam.) Gălăgie, hărmălaie, zăpăceală. – Din magh. bolcsu.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

BÂRFÍ, bârfesc, vb. IV. Tranz., intranz. şi refl. recipr. A (se) vorbi de rău, a (se) ponegri, a (se) defăima, a calomnia, a cleveti. ♦ Tranz. A flecări, a îndruga verzi şi uscate. – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

BẤTĂ, bâte, s.f. Băţ lung şi gros (cu măciulie la un capăt); ciomag, botă², ceatlău. – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

BẤŢA interj. v. bâţ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

BẤZĂ, bâze, s.f. Joc de copii în care partenerii lovesc pe la spate, pe rând, cu palma în palma aşezată la subsuoara braţului opus a celui care se pune „bâză” şi care trebuie să ghicească cine l-a lovit, în timp ce partenerii de joc strigă „bâzzz!”. – Bâz + suf. -ă.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

BÂZÓI s.n. (Pop.) Coarda cu timbrul cel mai de jos a unor instrumente muzicale. – Bâz + suf. -oi.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

BLÂND, -Ă, blânzi, -de, adj., s.f. I. Adj. 1. (Despre oameni) Care este omenos, paşnic, prietenos; blajin. ♦ (Despre fapte, sentimente etc.) De om bun. ♦ (Despre animale) Care nu fuge de om; care nu se sperie. 2. Fig. (Despre timp, natură etc.) Care nu este aspru, care nu este excesiv, care este plăcut. II. S. f. (Pop.) Urticarie. – Lat. blandus.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

BORẤT, -Ă, borâţi, -te, adj. (Fam.) Dezgustător, scârbos, hidos. – V. borî.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CATẤR, catâri, s.m. Animal domestic, hibrid rezultat din împerecherea măgarului cu iapa sau a armăsarului cu măgăriţa (Equus mullus). ♦ Fig. Om încăpăţânat. – Din tc. katır.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CẤINE, câini, s.m. 1. Animal mamifer carnivor, domesticit, folosit pentru pază, vânătoare etc. (Canis familiaris). ♢ Expr. (Ir.) A trăi (sau a se înţelege, a se iubi etc.) ca câinele cu pisica sau a se mânca ca câinii, se spune despre două sau mai multe persoane care nu se înţeleg deloc, nu se pot suferi, se duşmănesc şi se ceartă întruna. A tăia frunză la câini = a trândăvi; a nu avea nici o ocupaţie. A trăi ca câinele la stână = a trăi bine. Nu e nici câine, nici ogar = nu are o trăsătură distinctivă, o situaţie clară. Nu-i numai un câine scurt de coadă = mai e şi altcineva sau altceva de felul celui cu care avem de-a face; caracteristica, aspectul în discuţie e comun şi altora. Viaţă de câine = viaţă grea, plină de lipsuri. (Ir.) Umblă câinii cu covrigi (sau colaci) în coadă = e mare belşug. ♦ Epitet dat unui om rău, hain. 2. Compuse: (pop.) Câinele-Mare = numele unei constelaţii boreale (din care face parte şi Sirius); Câinele-Mic = numele unei constelaţii boreale, situată între Hidra şi Orion; câine-de-mare = rechin de talie mică, de culoare albastră-cenuşie, cu câte un spin la aripioarele dorsale (Achanthias vulgaris); câinele-babei = larva unor fluturi de noapte, sub formă de vierme mare şi păros, cu un cârlig chitinos la unul dintre capete.[Var.: (reg.) cấne s.m.] – Lat. canis.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CÂNÉR, câneri, s.m. (Reg.) Om rău, hain, câinos. – Cine + suf. -ar.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CÂNTÁ, cânt, vb. I. 1. Intranz. şi tranz. A emite cu vocea sau cu un instrument un şir de sunete muzicale care se rânduiesc într-o melodie, într-un acord etc. ♢ Expr. Joacă cum îi cântă = face întocmai cum îi porunceşte altul. ♦ (Despre păsări, insecte etc.) A scoate sunete plăcute la auz. caracteristice speciei. 2. Intranz. şi tranz. A scrie versuri în cinstea cuiva sau a ceva, a elogia (în versuri) pe cineva sau ceva; a descrie, a povesti ceva în versuri. 3. Tranz. (Fam.) A îndruga, a înşira vorbe goale. – Lat. cantare.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CẤRĂ s.f. (Pop.; în expr.) A se ţine de câra cuiva = a stărui pe lângă cineva, a depune insistenţe pentru a determina pe cineva să facă un lucru. A fi în câră cu cineva = a fi în ceartă, în duşmănie cu cineva. – Din cârâi (derivat regresiv).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CÂRMÍ, cârmesc, vb. IV. Intranz. 1. A manevra cârma unei ambarcaţii, a unei nave, schimbând direcţia de mers; p. gener. a o coti, a o lua în altă parte. 2. Fig. (Rar) A se abate de la cele spuse, de la cele hotărâte. – Din sl. krŭmiti.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CÂRNÍ, cârnesc, vb. IV. 1. Intranz. (Pop.) A (se) îndrepta în altă direcţie; a (se) întoarce. ♢ Expr. (Tranz.) Îţi cârneşte nasul din loc = miroase extrem de urât. A-şi cârni nasul sau (intranz.) a cârni din nas = a se arăta nemulţumit (strâmbând din nas); a strâmba din nas. ♦ Fig. A reveni asupra celor spuse, hotărâte, a nu mai face ce a spus, ce a hotărât. 2. Tranz. A tăia, a rupe vârful lăstarilor tineri ai unor plante pentru a favoriza dezvoltarea fructelor. – Din cârn.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CÂRPÍ, cârpesc, vb. IV. Tranz. 1. A petici, a repara, a coase un obiect rupt sau descusut. ♢ Expr. Cu ochii cârpiţi de somn = neputându-şi ţine ochii deschişi din cauza somnului. 2. A repara un obiect spart sau crăpat. 3. Fig. A pălmui pe cineva. 4. Fig. A născoci, a inventa la repezeală o motivaţie, o explicaţie, un pretext (nu prea convingător). – Din sl. krupiti.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CÂRTÍ, cârtesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A-şi exprima (mereu) nemulţumirea prin murmure sau critici (făcute de obicei în absenţa celui în cauză); a se plânge, a protesta (mereu). – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CẤTEA pron. interog., adj. interog. f. v. câtelea.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CÂTVÁ, CÂTĂVÁ, câţiva, câteva, pron. nehot., adj. nehot. Un număr mic, o cantitate sau o parte mică (dintr-un număr, o cantitate sau o parte mai mare). ♦ (Adverbial) Puţin timp, nu prea multă vreme. – Cât + va (= vrea).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

DẤRĂ, dâre, s.f. 1. Urmă îngustă şi continuă lăsată pe pământ, pe nisip, pe zăpadă pe iarbă etc. de un obiect târât sau de o cantitate mică de lichid, de grăunţe etc. vărsate; p. gener. urmă. ♢ Expr. (Fam.) A face dâră prin barbă = a face începutul, a stabili un obicei (rău), a crea un precedent. 2. Dungă, linie; spec. dungă, rază de lumină. – Din sl. dira.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

GÂNDÍ, gândesc, vb. IV. 1. Intranz. şi refl. A-şi forma o idee despre un lucru, a pătrunde ceva cu mintea; a reflecta, a medita, a cugeta, a chibzui la ceva. ♢ Expr. A da (cuiva) de gândit = a obliga (pe cineva) să mediteze, să se întrebe, să discearnă. ♦ Intranz. şi tranz. A concepe, a crea ceva (abstract sau concret). 2. Refl. şi intranz. A se îngriji, a-i păsa de ceva sau de cineva. 3. Tranz. şi intranz. A-i trece cuiva prin minte (că...); a crede, a socoti (că...). 4. Tranz. şi refl. A lua în considerare (că...), a-şi da seama (că...). 5. Refl. A intenţiona (să...). ♦ Tranz. (Reg.) A dori, a spera. – Din gând.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

GÂTÁR, gâtare, s.n. Curea lată a hamului, care se trece peste gâtul calului; hamut. – Gât + suf. -ar.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

GÂTÓS, -OÁSĂ, gâtoşi, -oase, adj. (Rar) Cu gâtul (1) lung. – Gât + suf. -os.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

GÂTUÍ, gâtui, vb. IV. 1. Tranz. A strânge pe cineva de gât (şi a-l omorî prin sufocare); a sugruma. 2. Refl. A se îngusta, a se micşora pe o anumită porţiune, într-o anumită zonă. – Gât + suf. -ui.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

GÂZĂ, gâze, s.f. Nume generic dat insectelor mici zburătoare. – Probabil formaţie onomatopeică.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

HATÂR, hatâruri, s.n. (Pop. şi fam.) 1. Plăcere, poftă, plac. ♢ Expr. Pentru (sau de, în) hatârul (cuiva sau a ceva) = de dragul (cuiva sau a ceva); pentru a face plăcere (cuiva). (Înv.) De hatârul (unui lucru) = mulţumită, datorită, graţie (unui lucru). 2. Favoare, concesie; serviciu. ♢ Expr. A face (cuiva) un hatâr = a acorda (cuiva) o favoare; a satisface (cuiva) o dorinţă sau un capriciu. – Din tc. hatir.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

HÂRĂ, hâre, s.f. (Reg.) Ceartă, neînţelegere, zâzanie (pentru lucruri mărunte). ♢ Loc. adv. De-a hâra = cu spirit de contradicţie, cu dorinţa de a face cuiva în necaz. – Din hârâi (derivat regresiv).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

HÂRSÍ, hârsesc, vb. IV. Refl. (Reg.) 1. A nu se îndura să cheltuiască; a se zgârci, a se scumpi. 2. A se deprinde (cu necazurile, cu nevoile); a se hârşâi (2). – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

HÂRŞ interj. V. hârşti.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

HÂTRU, -Ă, hâtri, -e, adj., s.m. şi f. (Reg.) 1. (Om) glumeţ, mucalit, poznaş. 2. (Om) isteţ, deştept. ♦ (Om) şiret, viclean. – Din ucr. chytryj.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

HÂŢA interj. (De obicei repetat; adesea cu valoare de verb) Cuvânt care arată mişcări ritmice repetate, întrerupte sau legănate. ♦ Cuvânt care arată o înaintare greoaie, înceată. – Formaţie onomatopeică.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

HOBÂC, hobâcuri, s.n. Groapă, scufundătură pe un drum, făcută de ape. – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

JUPẤN, jupâni, s.m. 1. Titlu de politeţe dat în ţările române persoanelor care ocupau anumite demnităţi sau funcţii înalte. ♦ Titlu de politeţe dat unei persoane, echivalând cu „domn”, „cucon”. 2. Patron, stăpân (considerat în raport cu angajaţii săi). – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PẤINE, pâini, s.f. 1. Aliment de bază al omului, preparat dintr-un aluat de făină (de grâu, de secară etc.) şi ingrediente, afânat prin fermentaţia drojdiei, frământat cu apă şi copt în cuptor; pită. ♢ Expr. A mânca pâine şi sare (pe un sau dintr-un taler) cu cineva = a trăi împreună cu cineva, a împărţi cu cineva binele şi răul. A ieşi înaintea cuiva sau a întâmpina (pe cineva) cu pâine şi sare = a întâmpina (pe cineva) cu deosebită cinste. A avea (sau ţine, a fi cu) pâinea şi cuţitul în mână sau a pune mâna pe pâine şi cuţit = a avea la îndemână toată puterea, toate mijloacele. (A fi) bun ca pâinea (cea) caldă (sau bună) = (a fi) foarte bun. A mânca o pâine albă = a avea o situaţie materială bună, a o duce bine. Se caută (sau se vinde) ca pâinea (cea) caldă, se spune despre o marfă foarte căutată şi care se vinde foarte usor. A mânca pâine degeaba = a fi nefolositor. ♦ Aluat de faină frământat în vederea facerii pâinii (1). 2. Hrană necesară pentru trai; p. ext. mijloacele materiale necesare existenţei; existenţă. ♢ Expr. O bucată de pâine sau pâinea zilnică, pâinea cea de toate zilele = mijloacele de existenţă. A lua (cuiva) pâinea de la gură = a lăsa pe cineva făra mijloace de trai, a lua (cuiva) toate posibilităţile de existenţă. ♦ Fig. Agoniseală. 3. (Reg.) Cereale, recoltă de cereale, grâne, bucate; p. restr. grăunţe de cereale (mai ales de grâu). 4. Slujbă, funcţie, post. ♢ expr. A pune (sau a băga) în pâine (pe cineva) = a face cuiva rost de slijbă. A fi în pâine (sau a mânca o pâine) = a avea o slujbă. A scoate (sau a da afară) din pâine = a da pe cineva afară din serviciu. – Lat. panis.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PÂRŞ, pârşi, s.m. Nume dat mai multor specii de mamifere din familia rozătoarelor, cu aspect intermediar între veveriţă şi şoarece, lungi de circa 20 centimetri, cu coadă lungă şi stufoasă, cu blană moale şi bogată, cu ochi mari şi cu bot ascuţit, care trăiesc mai ales prin păduri, căţărate în copaci (unde îşi au de obicei culcuşul şi unde hibernează) (Glis glis, Muscardinus avellanarius, Dryomus netedula). ♢ Pârş de stejar = mamifer rozător asemănător cu pârşul, dar cu câte o pată neagră pe obraji. (Eliomys quercinus). [Var.: pâş s.m.] – Din sl. plŭchŭ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PẤRTE s.f. v. pârtie.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

TAHẤN, tahânuri, s.n. Făină din seminţe de susan, de floarea-soarelui, nuci, arahide, migdale dulci prăjite, din care se prepară halvaua. ♢ Făină din seminţe de susan din care se prepară mâncăruri de post; mâncare preparată din această făină – Din tc. tahīn.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢÂNC, ţânci, s.m. 1. (Fam.; uneori depr.) Copilaş, băieţaş. [Var.: (reg.) ţinc s.m.] – Din magh. cenk.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢÂRC interj. v. ţâr¹.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

VÂJIÍ vb. IV. v. vâjâi.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

VÂNÁT, vânaturi, s.n. 1. Vânătoare. 2. Ceea ce vânează cineva; p. restr. carnea unui animal vânat. – V. vâna.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

VẤNĂ, vine, s.f. I. 1. Vas sangvin de diferite mărimi, care duce sângele de la organe şi ţesuturi la inimă; p. gener. (fam.) orice vas sangvin; venă (1). ♢ Expr. a-i îngheţa (sau a i se slei) cuiva sângele în vine = a-l cuprinde pe cineva groaza, a încremeni de frică. 2. (Pop.) Fibră musculară; tendon, zgârci; muşchi. ♢ Vână de bou = cravaşă făcută din ligamentul cervical posterior al boului; p. ext. baston de cauciuc folosit de cei care menţin ordinea publică. ♢ Loc. adj. Tare (sau bun) de vână = puternic, viguros. Slab de vână = neputincios, slăbănog. ♢ Expr. A fi numai vână = a fi sprinten, agil, puternic. 3. (Pop.) Parte a piciorului cuprinsă între genunchi şi gleznă; gambă. ♢ Loc. adj. şi adv. Pe (sau în) vine = (despre pantaloni) lăsaţi sau căzuţi mai jos de talie; spre genunchi; (despre oameni) cu pantalonii lăsaţi sau căzuţi. ♢ Loc. adv. pe vine = ghemuit, cu genunchii îndoiţi, sprijinind greutatea corpului pe gambe. ♢ Expr. (Reg.; în legătură cu verbe de mişcare) Cu coada între vine = umilit, ruşinat. II. 1. Pătură minerală continuă infiltrată între celelalte straturi ale solului; filon. ♦ Pânză subterană de apă. 2. Şuviţă, coloană de lichid; p. ext. dâră. ♢ Vâna apei = curentul, şuvoiul apei. 3. (Bot.) Nervură. ♦ Fiecare dintre ramificaţiile rădăcinii unui copac. – Lat. vena.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

VÂNÓS, -OÁSĂ, vânoşi, -oase, adj. Care are vine groase; p. ext. puternic, viguros, vânjos. – Lat. venosus.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

VÂRÎ́, vâr, vb. IV. 1. Tranz. A băga, a introduce. ♢ Expr. A-i vârî cuiva (ceva) pe gât = a sili pe cineva să accepte un lucru împotriva voinţei, interesului sau plăcerii sale. A-i vârî cuiva (ceva) în cap = a) a face pe cineva să priceapă bine un lucru; b) a face pe cineva să creadă ceea ce nu este adevărat; c) a sugera cuiva ceva. A-şi vârî nasul în ceva (sau undeva, în toate) sau a-şi vârî nasul unde nu-i fierbe oala = a se amesteca, a interveni (inoportun) în ceva (sau undeva, în toate) sau în lucruri care nu-l privesc. A-şi vârî (sau a-i vârî cuiva) minţile în cap = a-şi da bine seama (sau a face să-şi dea seama) de urmările faptelor sale; a se cuminţi sau a se face să se cuminţească. A vârî vrajbă (sau zâzanie, intrigă etc.) = a provoca (cu intenţie) neinţelegeri, ură, intrigi; a învrăjbi. ♦ A înfige, a împlânta. ♦ A investi bani, capital. 2. Tranz. A face (pe cineva) să intre undeva (de bunăvoie sau forţat). ♢ Expr. A vârî pe cineva (de viu) în groapă (sau în mormânt, în pământ) = a) a pricinui moartea cuiva, a omorî pe cineva cu zile; b) a cauza cuiva supărări foarte mari. A vârî (pe cineva) în boală (sau în toate bolile, în sperieţi, în toţi sperieţii, în groază, în răcori) = a speria tare (pe cineva); a îngrozi, a înspăimânta, a înfricoşa. A vârî (pe cineva) la închisoare (sau la puşcărie) = a face să fie închis, întemniţat. 3. Refl. A intra, a se băga în... ♢ Expr. A se vârî sub pielea cuiva = a câştiga (prin mijloace nepermise) încrederea, protecţia sau dragostea cuiva. ♦ Tranz. A face ca cineva să fie angajat sau a angaja într-un serviciu. ♦ A se înghesui. ♢ Expr. A se vârî în sufletul cuiva = a plictisi pe cineva, manifestând un interes sau o simpatie prea stăruitoare, prea insistentă, agasantă. ♦ A se amesteca între alţii (intervenind într-un sens oarecare). – Din sl. vreti.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

VÂSLÍ, vâslesc, vb. IV. Intranz. A mânui vâslele¹ în apă, făcând să înainteze o ambarcaţie. – Din vâslă¹. Cf. bg. v e s l j a, scr. v e s l i t i.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ZÂMBÍ, zâmbesc, vb. IV. Intranz. 1. A schiţa o uşoară mişcare a buzelor, însoţită de înseninarea feţei, pentru a exprima de obicei bucurie sau satisfacţie (de mică intensitate); a surâde. 2. Fig. A fi (cuiva) favorabil. ♦ A conveni cuiva, a găsi aprobare la cineva. – Din sl. zonbŭ „dinte”, bg. zăbja se.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ZẤNĂ, zâne, s.f. 1. Personaj feminin, fantastic, din basme, închipuit ca o femeie frumoasă şi de obicei foarte bună, cu puteri supranaturale şi cu darul nemuririi; fee. 2. (Rar) Zeiţă. – Probabil lat. Diana.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ZBÂRN interj. Cuvânt care imită sunetul produs de zborul insectelor, de vibraţia unei coarde etc. ♦ (Substantivat, n.) Zbârnâit. – Onomatopee.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ZGÂÍT, -Ă, zgâiţi, -te, adj. (Despre ochi) Holbat, căscat; (despre oameni) cu ochii holbaţi. ♦ (Substantivat) Persoană urâtă, cu ochii holbaţi, ieşiţi din orbite. – V. zgâi.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MÂHNÍ, mâhnesc, vb. IV. Tranz. şi refl. A cauza sau a simţi o (uşoară) durere sufletească; a (se) întrista, a (se) amărî, a (se) supăra. – Et.nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MẤINE adv. În ziua care urmează celei de azi. ♢ Loc. adj. De mâine = a) din ziua următoare celei de azi; b) din viitorul apropiat. ♢ Expr. Pe mâine, formulă de salut la despărţire, indicând o reîntâlnire în ziua următoare. ♦ În viitorul apropiat; în viitor, cândva. ♢ Expr. Ca mâine(-poimâine) sau mâine-poimâine = într-un viitor apropiat, (în) curând. De mâine în... zile (sau săptămâni, luni) = peste... zile (sau săptămâni, luni). – Lat. mane.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MÂLCÍ, mâlcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.; în expr.) A o mâlci = a amuţi, a încremeni (datorită unui sentiment foarte puternic). – Din sl. mlŭčati.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MÂLÍT, -Ă, mâliţi, -te, adj. Acoperit cu mâl, plin de mâl. – V. mâli.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MÂLÓS, -OASĂ, mâloşi, -oase, adj. Plin de mâl; nămolos. – Mâl + suf. -os.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MÂNÁT s.n. Mânare. – V. mâna.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MẤNĂ, mâini, s.f. I. 1. Fiecare din cele două membre superioare ale corpului omenesc, de la umăr până la vârful degetelor, în special partea de la extremitatea antebraţului, care se termină cu cele cinci degete. ♢ Loc. adj. De mână = a) făcut cu mâna, lucrat manual; b) (despre unelte, instrumente) acţionat manual. ♢ Loc. adv. Pe (sau la) mâna dreaptă (sau stângă) = pe partea dreaptă (sau stângă). Pe sub mână = pe ascuns, clandestin. În mână = direct, personal. Mână-n mână = în colaborare, în înţelegere, în perfect acord. Peste mână = anevoios, incomod, dificil (de obţinut, de realizat, de efectuat). ♢ Expr. (Pop.) A bate (sau a da) mâna (cu cineva) = a se înţelege cu cineva (în privinţa unei tranzacţii); a face un târg, a se învoi (din preţ), strângându-şi mâna (în semn de pecetluire a tranzacţiei încheiate). A(-şi) da mâna (cu cineva) = a) a strânge cuiva mâna în semn de salut sau de împăcare; b) A se alia, a colabora. A putea (sau a fi bun) să se ia de mână cu cineva = a se asemăna, a se potrivi cu cineva din punctul de vedere al defectelor sau al acţiunilor rele. (Pop.) A se ţine cu mâinile de burtă (sau de pântece, de inimă) de(-atâta) râs = a râde cu mare poftă, în gura mare. A pune (sau a băga) mâna în foc pentru cineva (sau pentru ceva) = a garanta pentru cineva sau pentru ceva. A pune (sau a încrucişa) mâinile pe piept = a muri. A se spăla pe mâini = a refuza să-şi ia răspunderea unei probleme (dificile) sau a unei fapte (reprobabile). A da (sau a lăsa, a pierde) ceva din (sau de la) mână = a da (sau a lăsa, a pierde) ceva care îţi aparţine sau de care eşti sigur că îl poţi obţine. Cu mâna goală = fără a aduce nimic; fără a lua nimic; p. ext. fără a-şi fi atins scopul, fără nici un rezultat. A avea (sau a fi la cineva) mâna = (la jocul de cărţi) a-i veni rândul să împartă cărţile. A trece (sau a ceda) mâna (cuiva) = (la jocul de cărţi) a nu juca în turul respectiv, cedând rândul jucătorului următor. (O) mână de ajutor = (mai ales în legătură cu verbele „a da”, „a cere”, „a solicita”, „a fi”) sprijin, ajutor. A lega cuiva mâinile (şi picioarele) sau a lega (sau a fi legat) de mâini şi de picioare = a pune pe cineva sau a fi în imposibilitate să acţioneze. A avea (sau a lăsa, a da cuiva) mână liberă = a avea (sau a da cuiva) posibilitatea să acţioneze după bunul său plac; a avea (sau a da cuiva) libertate totală de acţiune. A avea (ceva) pe mână = a dispune de ceva. A pune mâna = a) a face, a întreprinde ceva; b) a fura. A pune mâna pe ceva = a ajunge în posesiunea unui lucru, a-şi însuşi un lucru (prin mijloace necinstite). A pune mâna pe cineva = a) a prinde, a înhăţa, a înşfăca pe cineva; b) a găsi pe cel de care ai nevoie. A-i pune (cuiva) mâna în piept (sau în gât) = a prinde a înşfăca (pe cineva); a cere cuiva socoteală; a(-l) trage la răspundere. A pune (cuiva) mâna în cap = a avea noroc, a-i merge totul din plin. A-i lua (cuiva) boala (sau durerea) cu mâna = a face să treacă boala (sau să înceteze durerea etc. cuiva) repede, numaidecât. Cu mîinile încrucişate (sau în sân, în buzunar) = inactiv. A pune mână de la mână = a strânge, a aduna (bani, obiecte etc.) prin contribuţie benevolă. A avea mână uşoară sau a fi uşor de mână = a lucra cu fineţe şi cu abilitate (ca medic). A fi greu de mână = a lucra neîndemânatic, brutal (ca medic). A avea mână bună sau a fi bun de mână = a) a fi îndemânatic, priceput; b) a purta noroc cuiva; (la jocul de cărţi) a da cărţi bune celor cu care joacă. A-şi face mână bună la (sau pe lângă) cineva = a obţine favoarea cuiva, a se pune bine cu cineva. A lua cu o mână şi a da cu alta (sau cu zece) = a cheltui mult, a fi risipitor. A fi mână largă = a fi darnic, generos. (Fam.) A fi mână spartă = a fi risipitor. A avea (sau a fi) mână strânsă = a fi econom; a fi zgârcit, meschin. A-i da cuiva mâna (să facă ceva) = a-şi putea permite (să facă ceva); a-i permite situaţia., împrejurările (să facă ceva). Una la mână, se spune pentru a marca primul element al unei enumerări. A fi mâna dreaptă a cuiva = a fi omul de încredere al cuiva. A cere mâna cuiva = a cere în căsătorie. Sărut mâna (sau mâinile), formulă de salut adresată femeilor, preoţilor, persoanelor mai în vârstă etc. Cu mâna lui (sau a mea, ta etc.) sau cu mâinile lor (ori noastre, voastre etc.) = direct, personal, fără intervenţia nimănui. A scoate castanele (sau cărbunii) din foc cu mâna altuia = a se folosi de cineva pentru rezolvarea unei probleme dificile, a unei acţiuni periculoase ori riscante. Cu amândouă mâinile = cu bunăvoinţă, foarte bucuros, din toată inima. (Fam.) A avea (sau a fi cu) mână lungă = a fi hoţ, pungaş. (A fi om) cu dare de mână = (a fi om) înstărit, bogat. (Pop.) A da din mâini (şi din picioare) = a face eforturi pentru obţinerea unui lucru, a se strădui, a-şi da osteneala. A avea mâna curată (sau mâinile curate) = a fi cinstit. A primi (sau a lua) în mână = a primi o sumă netă. A duce de mână (pe cineva) = a călăuzi, a conduce (pe cineva), a sprijini, a proteja (pe cineva neajutorat, nepriceput). De la mână până la gură = foarte repede, în timp foarte scurt. Cu mâinile la piept sau cu căciula în mână = într-o atitudine umilă, supus, smerit. Cu mâna pe inimă (sau pe cuget) = cu conştiinţa curată, cu convingerea că e adevărat. A ajunge pe mâini bune = a ajunge în grija, în posesiunea cuiva competent. A-şi lua mâinile de pe cineva = a înceta de a mai proteja, de a mai ajuta pe cineva. Din mână în mână = de la unul la altul, de la om la om. A da mâna cu moartea = a trece printr-o mare primejdie; a fi foarte bolnav. A da pe mâna justiţiei = a deferi justiţiei; a înainta un infractor organelor judiciare. A fi (sau a cădea, a încăpea etc.) la (sau pe) mâna cuiva = a fi (sau a cădea, a încăpea) sub puterea, sub autoritatea cuiva, la discreţia cuiva. A avea pe cineva sub mână = a avea pe cineva sub control, în subordine. (A fi) mână de fier (sau mână forte) = (a fi) om energic, autoritar. Politică de mână forte = politică dictatorială, tiranică, abuzivă. ♢ Compus: mâna-Maicii-Domnului = mică plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina higroscopică şi foarte ramificată, cu flori albe şi cu fructe mici (Anastatica hierochuntica). ♦ Persoană, individ (conceput ca autor al unei acţiuni). ♢ Mână de lucru = muncitor. Mână moartă = (la unele jocuri de cărţi) jucător fictiv căruia i se distribuie cărţi, în cont. 2. Cantinte mică din ceva, cât încape în palmă. ♢ (Ca epitet, precedând termenul calificat, de care se leagă prin prep. „de”, indică proporţii foarte mici) O mână de om. (Urmat de un substantiv la pl., indică un număr redus, un grup restrâns de elemente de acelaşi fel) O mână de oameni. 3. (În legătură cu numerale ordinale sau, mai rar, cardinale) Categorie, treaptă, rang, clasă; calitate. ♢ Loc. adj. (Pop.) De toată mâna = de toate felurile, de toate categoriile. II. Numele unor unelte sau obiecte (de gospodărie) sau ale unor părţi ale lor, care se asemănă, ca formă şi ca întrebuinţare, cu mâna (I 1) sau care se apucă, se manevrează cu mâna. ♢ Mână curentă = balustradă. – Lat. manus.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

STÂLP, stâlpi, s.m. 1. Lemn lung şi gros, de obicei cioplit şi fixat în pământ, care serveşte pentru a susţine ceva; element masiv de construcţie, cu lungimea mare în raport cu dimensiunile secţiunii, confecţionat din lemn, din metal, din beton armat etc., care serveşte la susţinerea unei clădiri, a unei instalaţii, a unui pod, a liniilor electrice aeriene, a antenelor etc. ♢ Expr. Stâlp de cafenea = persoană care îşi petrece timpul prin cafenele. ♦ Picior, coloană ornamentală la o mobilă (în special la pat). 2. Porţiune neexploatată dintr-un zăcământ, destinată susţinerii tavanului unui abataj. 3. Fig. Persoană care constituie un sprijin, un reazem, un ajutor de bază pentru cineva. ♢ Stâlpul casei = capul familiei. – Din sl. stlŭpŭ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

STÂRC, stârci, s.m. Nume dat mai multor specii de păsări de baltă cu ciocul, gâtul şi picioarele lungi şi de obicei cu un smoc de pene pe cap (care se hrănesc cu peşte). ♢ Stârc cenuşiu = bâtlan. – Din sl. strŭkŭ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

STÂRV, stârvuri, s.n. Cadavru (de animal); leş, hoit, mortăciune. – Din sl. struvo.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

FRÂNÁ, frânez, vb. I. Tranz. A încetini sau a opri mersul unui vehicul cu ajutorul frânei. ♦ Fig. A ţine în loc, a împiedica, a opri dezvoltarea, cursul sau manifestarea unei acţiuni, a unui proces, a unui sentiment. – Din fr. freiner (după frână, înfrâna).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

FRÂNC, -Ă, frânci, -ce, s.m. şi f. (Adesea adjectival) Nume generic dat odinioară la noi occidentalilor de origine latină. – Lat. Francus.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

FRÂNT, -Ă, frânţi, -te, adj. 1. (Despre obiecte tari) Rupt² (în două) prin îndoire, lovire sau apăsare puternică. ♦ (Despre oase sau membre) Fracturat. ♦ Spart, zdrobit, stricat. ♢ Expr. A nu avea (nici o) para frântă = a nu avea nici un ban. 2. (Despre linii sau lucruri asemănătoare cu o linie) Care prezintă unghiuri, îndoituri, întorsături. 3. (Despre oameni) Îndoit de mijloc. 4. Fig. Zdrobit de oboseală; sleit, extenuat. ♢ Expr. Beat frânt = foarte beat, beat mort. 5. Fig. Învins, înfrânt. – V. frânge.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PẤNĂ conj., prep. A. Conj. I. (Introduce propoziţii circumstanţiale de timp). 1. (Stabileşte un raport de posterioritate, precizând limita până la care se îndeplineşte acţiunea din regentă) Greu le-a fost până şi-au fă rost de cărţi. 2. (Urmat de o negaţie, stabileşte un raport de anterioritate) Mai înainte ca..., mai înainte de... ♦ (În locuţiuni, urmat de o negaţie) Până când. Până ce. 3. Atâta timp cât..., câtă vreme..., cât... ♢ (În locuţiuni) Până când. Până ce. II. (Introduce propoziţii circumstanţiale de loc; arată limita, hotarul în spaţiu) A mers până unde nu ajunsese nimeni. B. Prep. (Împreună cu adverbe şi cu alte prepoziţii formează adverbe compuse, locuţiuni, prepoziţii). I. (Introduce un complement circumstanţial de timp) Până mâine dimineaţă să termini lucrarea. ♢ (În prepoziţii compuse) Până la. Până în. (Corelativ) Din zori şi până-n seară. ♢ Loc. conj. Până când. Până ce. ♢ Loc. adv. Până la urmă = în cele din urmă. Până una-alta = pentru moment, deocamdată. II. (Introduce un complement circumstanţial de loc; urmat de adverbe) Merg pe jos până acasă. ♢ Loc. adv. De colo până colo = din loc în loc, în multe locuri. De sus până jos sau de jos până sus = în întregime, tot. ♢ (În prepoziţii compuse) Până la. Până în. III. (Introduce un complement circumstanţial de mod; în prepoziţii compuse) S-a înduioşat până la lacrimi. ♢ (În locuţiuni) Până acolo = în asemenea măsură, în asemenea grad. Până şi = chiar şi. – Lat. paene-ad.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PÂNDÍ, pândesc, vb. IV. 1. Tranz. şi intranz. A observa, a urmări cu atenţie pe ascuns sau dintr-un loc ascuns (cu scopul de a prinde, de a ataca, de a afla, de a surprinde etc. pe cineva sau ceva); a spiona, a urmări. ♢ Expr. A pândi cu urechea = a asculta cu atenţie, a trage cu urechea. 2. Tranz. A urmări cu nerăbdare un moment favorabil, a aştepta prilejul de a pune mâna pe ceva, de a acapara, de a răpi. 3. Tranz. A studia sau a urmări gesturile, manifestările şi acţiunile cuiva pentru a-i ghici gândurile, intenţiile. 4. Tranz. şi intranz. A aştepta (cu nerăbdare, cu atenţia încordată). ♢ Expr. (Tranz.; înv. şi reg.) A pândi vreme (cu prilej) = a aştepta ocazia potrivită. – Din sl. ponditi.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PẤRĂ, pâre, s.f. 1. Plângere făcută împotriva cuiva; reclamaţie. ♦ Acuzaţie, învinuire. 2. Denunţ. 3. Calomnie, defăimare; clevetire, bârfeală. 4. (Înv. şi reg.) Proces, judecată. [Pl. şi: pâri] – Din pârî (derivat regresiv).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PÂRÎ́, pârăsc, vb. IV. Tranz. (Folosit şi absol.) 1. A se plânge de faptele cuiva; a reclama. ♦ A acuza, a învinui. ♦ A da pe faţă în mod răutăcios faptele cuiva, adesea exagerând sau minţind; a vorbi de rău; a denunţa. 2. (Înv.) A da pe cineva în judecată, a intenta (cuiva) proces. – Din sl. p(ĩ)rĕti.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PÂRLÍ, pârlesc, vb. IV. 1. Tranz. şi refl. A (se) arde uşor la suprafaţă. ♢ Expr. (Tranz.) A o pârli la (sau de) fugă = a fugi repede. 2. Tranz. A trece prin flăcări un porc tăiat, o pasăre tăiată pentru a-i îndepărta complet perii, puful sau penele. 3. Tranz. şi refl. A (se) înnegri (din cauza acţiunii soarelui); a (se) bronza. 4. Tranz. şi refl. A (se) ofili, a (se) veşteji, a (se) usca. 5. Tranz. şi refl. Fig. A (se) păcăli, a (se) înşela. – Din bg. părlja, scr. prljiti.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PÂRŢ, pârţuri, interj., s.n. 1. Interj. Cuvânt care imită zgomotul produs de gazele eliminate din organism prin orificiul anal. 2. S.n. Gaze care se elimină cu zgomot prin orificiul anal. – Onomatopee.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PÂSLÍ, pâslesc, vb. IV. Refl. A se îndesi, a se face ca pâsla. – Din pâslă.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ROMẤN, -Ă, români, -e, s.m. şi f., adj. I. S.m. şi f. 1. Persoană care aparţine populaţiei de bază a României sau este originară din România. 2. (Pop.) Ţăran. ♦ Bărbat, soţ. ♦ Om (în general), bărbat. 3. (În forma rumân) Denumire dată, în evul mediu, în Ţara Românească, ţăranilor dependenţi de stăpânii feudali; iobag, vecin. II. 1. Adj. Care aparţine României sau românilor (I 1), referitor la România sau la români; românesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de români. Româna comună (sau primitivă) = stadiu în evoluţia limbii române anterior diferenţierii dialectale; străromână. [Var.: rumấn s.m.] – Lat. romanus.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ARMẤN, -Ă s.m. şi f., adj. v. aromân.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PLÂNS¹, plânsuri, s.n. Faptul de a (se) plânge; tânguire; (concr.) lacrimi; plânset, plânsoare. ♢ Loc. adj. De plâns = care provoacă milă, vrednic de milă, jalnic. – V. plânge.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PLÂNS², -Ă, plânşi, -se, adj. Care a plâns, care poartă urme de lacrimi. ♦ (Despre glas) Plângăreţ (2). – V. plânge.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

POPẤC interj. (Pop. şi fam.) Exclamaţie (de surprindere, de mirare) care se rosteşte la apariţia neaşteptată a cuiva. – Onomatopee.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PRÂNZ, prânzuri, s.n. Masă principală care se ia la amiază; dejun; timpul când se ia această masă; (concr.) ceea ce se mănâncă la această masă, mâncare pregătită în acest scop. ♢ (Pop.) Prânzul (cel) mic = prima masă pe care o iau ţăranii în cursul dimineţii, vara, când muncesc la câmp; timpul zilei când se ia această masă. Prânzul (cel) mare = a doua masă pe care o iau ţăranii, masa de la amiază; timpul zilei când se ia această masă. ♢ Loc. adv. Înainte de prânz = în prima parte a zilei, înainte de amiază, înainte de masa principală. După-prânz = în a doua parte a zilei, după-masă, după-amiază. – Lat. prandium.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SACẤZ s.n. (Chim.) Colofoniu. – Din tc. sakiz.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

FẤSĂ, fâse, s.f. Nume dat mai multor specii de păsări migratoare mici (asemănătoare cu ciocârlia), de culoare cafenie-cenuşie, cu pântecele albicios, care aleargă mişcându-şi în permanenţă coada (Anthus). – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

FÂNÁR s.n. v. fanar.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ORẤND s.m. v. orândă¹.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ZVÂRR interj. Zvâr.

Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, , Editura Academiei, Bucureşti, 1982

SPÂNÍ, spânesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A deveni spân. ♦ (Despre păsări) A-şi pierde penele. – Din spân.

Dicţionarul limbii române moderne, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Academiei, Bucureşti, 1958

LẤNĂ, (3) lânuri s.f. 1. Părul lung şi moale care acoperă corpul unor animale, mai ales al oilor, şi care se prelucrează pentru obţinerea de fibre. ♦ Cantitate de lână (1) scoasă după tunsoare de pe o oaie. 2. (În sens larg) Fibră naturală de origine animală, cu proprietăţi textile, folosită la fabricarea şi confecţionarea ţesăturilor, a tricotajelor şi a pâslelor. ♢ Loc. adj. Lână în lână = a) (despre ţesături) care are urzeala şi bătătura din lână; b) fig. de calitate superioară; veritabil, autentic. ♦ Lână artificială = fibră textilă obţinută din cazeină, având aspectul şi unele proprietăţi asemănătoare cu lâna (2). Lână regenerată = fibră provenită din zdrenţe de stofe şi tricoturi, din rebuturi şi deşeuri de fabricaţie, prin a căror destrămare şi cardare, în amestec cu lâna obişnuită, se obţin ţesături şi pâsle. 3. (La pl.) Varietăţi de lână (2); obiecte de lână. 4. (În sintagma) Lână de lemn = produs constituit din fâşii subţiri de lemn uscat, tăiat în maşini speciale, folosit la fabricarea plăcilor uşoare de construcţie, ca material izolant, în tapiţerie, pentru ambalaje etc. – Lat. lana.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

LÂNÓS, -OÁSĂ, lânoşi, -oase, adj. (Despre animale) Bogat în lână (1), cu multă lână. ♦ (Despre părul oamenilor sau al unor animale) Ca lâna, asemănător la aspect cu lâna; p. ext. moale. – Lână + suf. -os.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MÂNCÁ, mănấnc, vb. I. Tranz. 1. A mesteca un aliment în gură şi a-l înghiţi; a folosi în alimentaţie, a consuma. ♢ Expr. A (nu) avea ce mânca = a (nu) avea din ce trăi. A mânca pâinea cuiva = a fi în slujba cuiva; a se folosi de binefacerile cuiva; a fi întreţinut de cineva. A (nu mai) mânca (pâine şi sare) dintr-un talger (sau dintr-un blid) cu cineva = a (nu mai) convieţui cu cineva; a (nu) se (mai) afla în raporturi intime sau prieteneşti cu cineva. A-şi mânca de sub unghie (sau unghii) = a fi foarte zgârcit. A mânca rahat = a minţi; a bârfi, a cleveti. A-i mânca (cuiva) raţele (sau câinii) din traistă (sau din buzunar) = a) a fi mic de statură; b) a fi bleg, prost. (Parcă) a mâncat laur, se spune despre cineva care (parcă) şi-a pierdut minţile. A-i mânca cuiva colacii (sau coliva) = a vedea mort pe cineva. (Refl. pas.) A crede că tot ce zboară se mănâncă = a fi naiv, credul; a-şi face iluzii. (Pop.) Mănâncă-l fript sau mănânc-o friptă, se spune pentru a exprima dispreţul faţă de cineva sau de ceva, precum şi renunţarea la un anumit lucru. A mânca foc pentru cineva = a face orice pentru a fi de folos cuiva. A mânca foc (sau jeratic) = (despre cai) a fi foarte iute. A mânca (cuiva sau a-şi mânca cu cineva sau cu ceva) viaţa (sau zilele, tinereţele etc.) = a(-şi) irosi, a(-şi) distruge viaţa, tinereţea etc. A-i mânca sufletul (cuiva) = a supăra, a necăji, a chinui (pe cineva) peste măsură. A mânca (cuiva) capul = a distruge, a nimici. A-şi mânca credinţa (sau omenia, lefteria) = a-şi pierde prestigiul, cinstea, creditul. A mânca (pe cineva) din ochi = a privi (pe cineva) cu mare plăcere sau cu mare dragoste; a privi (pe cineva) foarte insistent şi drăgăstos. Să-l (sau s-o) mănânci din ochi (nu alta), se spune despre o persoană frumoasă, atrăgătoare, iubită. A mânca (ceva) cu ochii = a se uita cu mare poftă (la ceva). (Pop.) Mânca-ţi-aş ochii sau mânca-te-aş, se spune pentru a-şi exprima afecţiunea faţă de persoana căreia i se adresează (căutând să-i câştige bunăvoinţa). A mânca bătaie (sau trânteală, chelfăneală etc.) = a fi bătut de cineva; p. ext. a fi învins (într-o luptă, într-o competiţie, la un joc de societate etc.). A mânca (o) săpuneală (sau papară) = a fi (aspru) certat. A fugi (sau a alerga) mâncând pământul sau a mânca pământul fugind (sau alergând) = a fugi foarte repede, în graba mare. ♦ Intranz. A se hrăni, a se alimenta. ♦ Fig. (Fam.) A trăi din... ♦ Fig. A lua, a-şi însuşi (pe nedrept) un bun material; a cheltui, a risipi. ♦ Fig. (Pop.) A exploata, a spolia, a jecmăni pe cineva. ♦ Fig. (Pop.) A suferi, a pătimi, a îndura, a înghiţi. ♦ Fig. (Fam.) A omite, litere, cuvinte, sunete în vorbire sau în scris. 2. (Despre animale şi despre păsări sălbatice) A rupe prada în bucăţi, a sfâşia (şi a devora). ♢ Expr. A mânca carne de om = (despre oameni) a fi rău. crud, agresiv. ♦ (Despre viermi, molii, agenţi fizici sau chimici) A roade, a distruge. ♦ (Despre boli) A distruge (treptat), a măcina, a mina. 3. (Despre insecte) A pişca, a ciupi. 4. (Precedat de un pron. pers. la acuz.; despre corp sau despre părţi ale corpului) A produce o senzaţie de mâncărime. ♢ Expr. (Glumeţ) A-l mânca (pe cineva) spinarea (sau pieha) = a se comporta ca şi cum ar vrea să fie bătut. A-l mânca (pe cineva) palma (sau palmele) = a fi dornic, a avea chef să bată pe cineva. (În superstiţii) A-I mânca (pe cineva) palma dreaptă = a avea o senzaţie de mâncărime în palma dreaptă, semn că va trebui să dea o sumă de bani. (În superstiţii) A-l mânca (pe cineva) palmă stângă = a avea o senzaţie de mâncărime în palma stângă, semn că va primi o sumă de bani. A-l mânca (pe cineva) tălpile = a nu avea astâmpăr să stea într-un loc. a fi nerăbdător să plece. Te mănâncă cojocul = nu te astâmperi. nu te potoleşti, vrei să te bat; cauţi bătaie. (Pop.) A-l mânca (pe cineva) să... = a simţi impulsul, îndemnul irezistibil să... a fi tentat să... 5. A roade cu dinţii un lucru necomestibil, a-şi înfige dinţii într-un lucru necomestibil. 6. Fig. A face să dispară; a consuma, a nimici, a distruge. 7. Fig. (Despre nenorociri, stări sufleteşti etc.) A face pe cineva să sufere; a consuma, a chinui. 8. Fig. A face cuiva rău (pe ascuns); a submina. ♦ Refl. recipr. A se certa, a se duşmăni, a se săpa, a-şi face rău unul altuia. – Lat. manducare.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MÂRLÍ, pers. 3 mârleşte, vb. IV. Tranz. şi refl. recipr. (Pop.; despre berbeci şi oi) A (se) împreuna. – Din scr. mrljati.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MÂNUÍ, mânuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A folosi un instrument, o unealtă, o armă cu ajutorul mâinilor. ♦ P. gener. A folosi, a aplica. 2. A lua sau a duce cu mâna; a manipula. 3. A administra, a manipula bani, fonduri. – Mână + suf. -ui.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MÂNJÍ, mânjesc, vb. IV. Tranz. şi refl. 1. A (se) murdări, a (se) păta. ♦ Tranz. A mâzgăli. ♦ Refl. Fig. A-şi păta onoarea, cinstea. 2. A (se) acoperi cu un strat de..., a (se) unge cu ceva. – Din sl. mazati.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MÂNÍE, mânii, s.f. 1. Izbucnire de iritare violentă, dar trecătoare, împotriva cuiva sau a ceva; furie, supărare mare. ♢ Loc. adj. Iute (sau grabnic, rău) la mânie = care se înfurie uşor; irascibil. ♦ Necaz, ciudă. 2. (Pop.; adesea determinat prin „lui Dumnezeu”, „cerului”, „pământului”) Prăpăd, urgie, grozăvie, nenorocire, calamitate. – Lat. mania.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MÂNIÁ, mấnii, vb. I. Refl. A se lăsa ori a fi cuprins de mânie (1), a se supăra foarte tare, a-şi ieşi din fire, a se înfuria. ♢ Tranz. Cele auzite l-au mâniat. [Pr.: -ni-a-] – Din mânie.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MÂNÉR, mânere, s.n. Parte a unui obiect care permite apucarea (şi manevrarea) acestuia cu mâna. – Mână + suf. -ar.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MÂNEÁ, mân, vb. II. Intranz. (Pop.) A petrece undeva noaptea, a rămâne, a poposi, a dormi undeva peste noapte. ♦ (Reg.) A poposi o vreme undeva; a se aşeza, a sta. ♢ Expr. (Parcă) i-au mas şoarecii în pântece (sau în burtă), se spune despre un om care este mereu flămând, căruia îi este mereu foame, care mănâncă mult, cu lăcomie. [Prez. ind. şi: mâi; part. mas] – Lat. manere.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ZÂRNÍ, zârnésc, vb. IV. Refl. A se scofâlci, a se strânge, a se zbârci. (ca şi aspectul fructului zârnei, din zârnă)

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ZÂMBÍ, zâmbésc, vb. IV. 1. Intranz. ~ ♢ Tranz. (Cu complement intern) Domnul asculta şi zâmbet zâmbea. (Despre ochi, privire) A exprima veselie, voioşie. 2. Intranz. (Construit cu un complement în dativ) (Fig.) ~ ♢ A-şi manifesta veselia la vederea cuiva. ♦ ~, a constitui o ademenire pentru cineva. ♢ E x p r. A-i zâmbi (cuiva) mustaţa = a se bucura, (Pop.) a zâmbi a râde = a zâmbi reţinut, discret. 3. Intranz. (Fig.) A avea o înfăţişare plăcută, care provoacă bună dispoziţie; a străluci, a sclipi, a scânteia (de lumină, de curăţenie).

Dicţionarul limbii române literare contemporane, Colectiv, Editura Academiei Republicii Populare Române, 1955-1957

ZÂMBÁ, zâmbéz, vb. I. 1. Tranz. A ştirbi, a sparge. 2. Refl. A ameninţa, a intimida; a-şi arăta colţii. (din sl. ząbu = dinte; cf. rus. zubrit' = a-şi arăta dinţii)

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

MOLẤU, -ẤIE, molâi, -âie, adj. (Adesea substantivat) 1. Lipsit de forţă, de energie, de elan; încet, greoi, leneş. 2. Lipsit de voinţă, de hotărâre; indolent. – Moale + suf. -âu.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CÂRCÍ, cârcésc, vb. IV. (Var.) A (se) zgârci². (cf. zgârci²)

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

GÂNCI, gânci, s.m. (Banat, Trans.; Var.) Zgancă. (din magh. gáncs; cf. ucr. ganč)

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

SFÂRC, sfấrcuri, s.n. 1. Vârf flexibil (al unor organe sau obiecte) ♢ Sfârcul urechii. 2. Ţesut cartilaginos care îmbracă suprafeţele articulare ale oaselor; zgârci. 3. Vârf al mamelei; mamelon, gurgui. (derformare din zgârc, apropiat de răd. expresivă sfâr; cf. spârc) [def. NODEX]

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ZẤTIE, zấtii, s.f. (Mold., Var.) Zitie.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ZBÂRN interj. ~ (variaţie a interj. zbâr)

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ZGÂÍT² s.m. Ochi. (din zgâi)

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ZGÂRC s.n. (Var.) Zgârci¹. (cf. zgârci¹)

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ZGÂŢ- elem. Rădăcină de natură expresivă care pare să indice ideea de vioiciune sau de mişcare continuă. (onomat., cf. hâţ, bâţ, fâţ)

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

NAZÂR, nazâri, s.m. 1. Înalt funcţionar turc, şef al unui departament în guvernul Imperiului Otoman; guvernator (turc) al unui oraş. 2. Slujbaş de rang superior în administraţia ţărilor româneşti; căpetenie peste vătafii plaiurilor; supraveghetor, administrator. 3. Vătaf de ţigani (domneşti). [Var.: nazír s.m] – Din tc. nāzır.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SÂNGE, (5) sângiuri, s.n. 1. Substanţă lichidă de culoare roşie, compusă din plasmă şi din globule (albe şi roşii), care circulă prin vine şi artere, asigurând nutriţia şi oxigenarea organismului la animalele superioare. ♢ Animal cu sânge rece = animal (peşte, reptilă, batracian şi nevertebrat) la care temperatura corpului se schimbă în funcţie de temperatura mediului înconjurător. Frate de sânge = frate de la acelaşi tată şi de la aceeaşi mamă; frate bun. Legături de sânge = rudenie. Glasul sângelui = înclinare firească (şi instinctivă) de dragoste pentru familie, pentru o rudă apropiată. ♢ Loc. adj. De sânge = a) de culoare roşie; b) (despre lacrimi) de durere, de supărare mare; c) de neam, de familie bună, aleasă. În sânge = (despre fripturi) care a rămas puţin crud, care îşi păstrează încă sângele. ♢ Loc. adj. şi adv. Cu sânge rece = fără emoţie; calm, liniştit. Cu sânge iute = fără stăpânire, impulsiv. Cu (sau de) sânge albastru = de neam mare, ales; nobil. ♢ Loc. adv. La sânge = extrem de aspru, de drastic; până la distrugere. ♢ Expr. A scuipa (cu) sânge = a avea hemoptizie. A lăsa (sau a lua) cuiva sânge = a scoate cuiva o cantitate de sânge (în scop terapeutic). A da sânge = a lăsa să i se scoată o cantitate de sânge (în mod terapeutic sau pentru a fi folosit în transfuzii). A avea sânge în vine = a fi energic. A i se urca (sau a-i năvăli, a i se sui, a-i da etc.) (cuiva) sângele în obraz (sau la cap, în faţă) = a) a se înroşi din cauza unei emoţii puternice sau din cauza unei boli etc.; b) a se înfuria. A nu mai avea (nici) o picătură de sânge în obraz = a fi palid din cauza bolii; a păli de emoţie, de frică etc. A-i îngheţa (cuiva) sângele în vine sau a îngheţa sângele (în cineva) = a se speria, a fi cuprins de groază, a înlemni de spaimă. A fierbe (sau a clocoti) sângele (în cineva) = a se înfierbânta din cauza mâniei, a supărării etc. A-şi face (sau a-i face cuiva) sânge rău = a (se) supăra foarte tare, a (se) enerva. A nu curge (sau a nu ieşi) sânge din inimă (sau din cineva), se spune pentru a arăta că cineva este foarte supărat. A avea (ceva) în sânge = a fi obişnuit cu ceva; a avea ceva înnăscut. A bate (sau a zgâria) până la sânge = a bate (sau a zgâria) tare (până când curge sânge). A umple de sânge = a bate foarte tare, crunt. A suge sângele cuiva = a chinui, a oprima; a exploata. Sânge nevinovat, se spune despre cel ucis fără nici o vină. Vărsare de sânge = omor în masă, măcel. A vărsa sânge = a omorî. A fi setos (sau dornic, iubitor) de sânge sau a fi omul sângelui = a fi crud, a fi ucigaş. A se scălda în sânge sau a se adăpa cu sânge = a omorî (în masă) din cruzime. A avea mâinile pătate de sânge = a fi vinovat de o crimă. A face să curgă sânge = a fi pricina unui război, a unei încăierări sângeroase. A-şi da (sau a-şi vărsa) sângele (pentru cineva sau ceva) = a suferi sau a-şi da viaţa (pentru cineva sau ceva). 2. Fig. Obârşie; p. ext. familie, neam; progenitură 3. Fig. Soi, rasă (de animale). 4. Compuse : sânge-de-nouă-fraţi sau sângele dracului, sângele-zmeului = produs vegetal răşinos, de culoare roşie, recoltat din fructele unui arbore din familia palmierilor şi care, arzând, răspândeşte un miros plăcut; sângele-voinicului = a) plantă agăţătoare din familia leguminoaselor, cu flori roşii, violete sau albe (Lathyrus odoratus); b) numele a două specii de plante erbacee de munte din familia orhideelor, cu frunze înguste, alungite, îndreptate în sus, cu miros plăcut de vanilie, dintre care una cu flori mici de culoare roşie-purpurie (Nigritella rubra), iar cealaltă cu flori de culoare purpurie întunecată (Nigritella nigra). 5. (Înv.; la pl.) Omoruri, crime. 6. (Pop.) Nume dat unei boli a vitelor (care le face să sângereze). – Lat. sanguis.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

DRÂNG, drânguri, s.n. (Reg.) Drâmbă. – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

TACẤM, tacâmuri, s.n. 1. 1. Serviciu de masă complet, care se aşază în dreptul fiecărui mesean; p. restr. totalitatea obiectelor de metal de care se serveşte o persoană când mănâncă. 2. Ansamblu de obiecte sau de unelte necesare unei anumite operaţii sau specifice unei anumite îndeletniciri. ♦ Harnaşament. 3. Acaret. 4. (La pl.) Aripi, gheare, gâturi de pasăre (2). II. 1. (Înv.) Cortegiu, alai. 2. Taraf (1). 3. Fig. Fel de om, soi; poamă. – Din tc. takim.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

TALẤM, talâmuri, s.n. (Înv.) 1. Plecăciune, reverenţă. 2. Apucătură, deprindere; gest. [Var.: talím s.n.] – Din tc. tālim.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

TÂMPÍ, tâmpesc, vb. IV. Refl. şi tranz. 1. A-şi pierde sau a face să-şi piardă inteligenţa, a deveni sau a face să devină tâmpit; a (se) prosti. 2. (Reg.) A deveni sau a face să devină tâmp (2); a (se) toci, a (se) ştirbi. – Din tâmp.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

TÂNJÍ, tânjesc, vb. IV. Intranz. 1. A se afla într-o stare de slăbiciune fizică, a fi bolnăvicios; a lâncezi. ♦ (Despre plante; p. ext. despre locul unde cresc plante) A se veşteji, a se ofili. ♦ Fig. A stagna. 2. A suferi mult din punct de vedere moral, a se consuma, a se topi. ♦ A dori mult ceva. – Din sl. tonziti.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

TÂRÎ́, târăsc, vb. IV. 1. Tranz. A mişca un lucru (greu) dintr-un loc în altul, trăgându-l pe jos; a trage după sine cu sila un om, un animal. ♢ Expr. A târî barca pe uscat = a trăi greu. ♦ A lua, a purta, a duce cu sine. ♦ Fig. A îndemna, a împinge spre ceva (reprobabil); a antrena. 2. Refl. A merge, a înainta cu greu atingând pământul cu genunchii, cu coatele, cu burta; (despre animale) a înainta prin mişcări specifice, cu trupul lipit de pământ. ♦ A merge încet, a înainta cu greu, abia mişcându-şi picioarele. 3. Refl. (Despre obiecte care atârnă) A atinge pământul cu partea de jos, a se freca de pământ. – Din sl. trĕti.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

TÂRLÍ, târlesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A îngraşa pământul prin aşezarea târlei (2) pe o porţiune de teren. – Din târlă.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

TÂRŞ, târşi, s.m. 1. Copac pipernicit, nedezvoltat, uscat; p. ext. pădure cu astfel de copaci, crescuţi printre rădăcini şi cioturi. 2. Cracă pe care se clădesc căpiţele de fân, din care se fac îngrădituri primitive etc. [Pl. şi: (n.) târşuri] – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

DECẤT adv., conj. I. Adv. 1. (Comparativ de inegalitate) Era mai mare decât mine. 2. (Restrictiv, în construcţii negative) Numai. ♦ Expr. N-am (sau n-ai etc.) decât să... = a) singurul lucru care îmi (sau îţi etc.) rămâne de făcut...; b) sunt (sau eşti etc.) liber să, dacă vreau (sau vrei etc.) să... N-ai (sau n-are) decât! = poţi (sau poate) s-o faci (sau s-o facă), puţin îmi pasă! II. Conj. 1. (Introduce o propoziţie circumstanţială comparativă de inegalitate) Mai mult bănuia decât ştia. 2. (Introduce o propoziţie circumstanţială de excepţie) Nu făcea altceva decât să citească. 3. (Introduce o propoziţie circumstanţială opoziţională cu nuanţă comparativă) În loc să... 4. (Pop.; adversativ) Însă, dar, numai că. – De⁴ + cât.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

RẤCĂ s.f. (Fam.) Ceartă, sfadă. ♢ Expr. A căuta (cuiva) râcă = a căuta (cuiva) ceartă, pricină. A se pune râcă (cu cineva) = a se împotrivi (cuiva) luându-se la ceartă. A purta (cuiva) râcă = a duşmăni pe cineva. – Din râcăi (înv. „a răcni” < sl.) (derivat regresiv).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

RÂIÓS, -OÁSĂ, râioşi, -oase, adj. (Adesea substantivat) Bolnav de râie (1). ♢ Expr. (Fam.; substantivat) A face pe râiosul = a fi mândru sau înfumurat fără motiv; a-şi da aere. [Pr.: râ-ios] – Râie + suf. -os.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

RẤLĂ s.f. v. rână.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

RẤMĂ, râme, s.f. Vierme anelid cu corpul lung, de culoare roşcată, care trăieşte în pământ sau pe sub pietre, hrănindu-se cu pământ bogat în resturi vegetale (Lumbricus terrestris). – Din râma.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

RÂMNÍ vb. IV v. râvni.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

RẤNĂ s.f. Fiecare dintre cele două laturi ale corpului omenesc. ♢ Loc. adv. şi (rar) adj. Într-o (sau pe o) rână = (culcat sau aplecat) pe o parte a trupului; (în legătură cu obiecte) înclinat într-o parte, strâmb. [Var.: (reg.) rấlă s.f.] – Lat. *rena (= renes).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

RÂNJÍ, rânjesc, vb. IV. Intranz. şi (reg.) refl. 1. (Despre animale) A-şi arăta ameninţător dinţii, a mârâi arătându-şi dinţii. 2. (Despre oameni) A-şi arăta dinţii într-o grimasă de răutate, de batjocură, de prostie etc. ♦ A râde silit, forţat, fără veselie. ♦ (Rar) A-şi bate joc de cineva. – Din bg. rănža „a mârâi”.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

RẤPĂ, râpe, s.f. Coastă abruptă a unui deal; surpătură de pământ făcută de torente sau de şuvoaie. ♢ Expr. A (se) da (sau a merge, a se duce) de râpă = a (se) distruge, a (se) nimici, a nu mai rămâne nimic, a eşua. [Pl. şi: râpi] – Lat. ripa.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

RÂPÓS, -OÁSĂ, râpoşi, -oase, adj. (Despre terenuri) Plin de râpe; cu coaste repezi, abrupte; abrupt, prăpăstios. – Râpă + suf. -os.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

RẤSET, râsete, s.n. Râs¹. – Râs¹ + suf. -et.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

RÂTÁN, râtani, s.m. (Reg.) Porc. ♦ Epitet depreciativ adresat unei persoane prost crescute, lipsite de educaţie, de maniere. – Rât¹ + suf. -an.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

RÂURÁ, pers. 3 râurează, vb. I. 1. Intranz. A curge ca un râu (1). ♦ Fig. (Despre păr) A cădea în jos (pe spate); a undui. 2. Tranz. (Rar; despre râuri) A străbate un loc (alimentându-l cu apă). 3. Tranz. A împodobi o ie, o cămaşă etc. cu râuri (3). [Pr.: râ-u-. – Var. (înv.) râurí vb. IV] – Din râu.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

RÂURÍ vb. IV v. râura.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

RÂVNÍ, râvnesc, vb. IV. 1. Intranz. şi tranz. A simţi un imbold puternic spre un lucru, a dori din toată inima, a jindui să ajungă la ceva, să posede ceva; a aspira, a năzui. ♦ A dori să-şi însuşească un lucru străin; a invidia. 2. Refl. (Rar) A se înflăcăra pentru cineva sau ceva. [Var.: (reg.) râmní vb. IV] – Din sl. rĩvĩnovati.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

RUMẤN s.m. v. român¹.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SFẤNT, -Ă, sfinţi, -te, adj., subst. I. Adj. 1. Epitet dat divinităţii, considerată ca întruchipând suprema perfecţiune şi puritate. ♦ Epitet dat celor sanctificaţi de biserică. ♢ Sfântul părinte = titlu dat papei de către catolici. ♦ (Rar; despre oameni) Care duce o viaţă curată şi cucernică. 2. Care ţine de divinitate, de religie, de cultul divin; care este considerat ca posedând harul divin. ♢ Sfânta slujbă = liturghia. Locurile sfinte = ţinuturile menţionate în textele religioase ca fiind acelea unde a trăit şi propovăduit Isus Cristos. Sfântul Mormânt = mormântul unde a fost îngropat Isus Cristos. Sfânta sfintelor = sanctuarul vechiului templu din Ierusalim. 3. Care constituie un obiect de cult, de veneraţie; care se cuvine cinstit, slăvit, venerat. 4. (Pop.) Epitet dat unor elemente ale naturii. Sfântul soare. ♦ Epitet dat zilelor săptămânii. 5. Desăvârşit, perfect, infailibil. Ce-am vorbit e sfânt. ♦ (Substantivat, urmat de un substantiv introdus prin prep. „de” şi exprimând ideea de superlativ) Straşnic, zdravăn. O sfântă de bătaie. II. Subst. 1. S.m. sg. art. (Pop.) Dumnezeu ♢ Expr. A-l vedea (pe cineva) sfântul = a) a o păţi, a da de belea; b) a da peste un noroc neaşteptat. A-l uita (pe cineva) sfântul, se spune când cineva zăboveşte undeva prea mult (şi degeaba). Ferit-a sfântul! = în nici un caz, nicidecum. 2. S.m. şi f. Persoană recunoscută ca un exemplu desăvârşit al vieţii creştine şi consacrată ca atare, după moarte, de către biserică. ♢ Expr. Până la Dumnezeu, te mănâncă sfinţii = până să ajungi la cel mai mare, înduri multe de la slujbaşii mai mici. A-l fura (pe cineva) sfinţii = a aţipi, a adormi; a muri. A-i ieşi (cuiva) un sfânt din gură = a vorbi foarte drept şi înţelept, a spune o vorbă potrivită. A sta (ca un) sfânt = a sta nemişcat; (despre copii) a fi foarte cuminte. A se închina la sfinţi sau a se ruga de toţi sfinţii = a se adresa la cei puternici cu rugăminţi, a fi nevoit să solicite rezolvarea unui lucru în mai multe locuri şi cu stăruinţe. La sfântu-aşteaptă = niciodată. ♦ Om care duce o viaţă curată şi cucernică. 3. S.f. pl. art. (În credinţele populare) Iele. 4. S.m. pl. Mucenici (2). – Din sl. sventŭ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SATẤR, satâre, s.n. 1. Cuţit mare de bucătărie, scurt, lat şi greu, pentru spart oase, pentru tocat carne etc. 2. Secure folosită în trecut ca armă de luptă sau ca unealtă a călăului. – Din tc. satir.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SFÂRC, sfârcuri, s.n. 1. Vârful moale, (cartilaginos) şi elastic al unor organe; spec. mamelon. ♦ Tendon cartilaginos care leagă între ele diferite oase ale corpului; zgârci. 2. Vârf flexibil (al mustăţilor, al cozii animalelor, al biciului). – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

GRẤNE s.n. pl. v. grâu.

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

SMÂCÍ vb. IV v. smuci.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SMÂRC, smârcuri, s.n. 1. Loc mocirlos (acoperit cu vegetaţie); ochi de apă pe un teren mlăştinos. ♦ (La pl.; în basme) Loc îndepărtat şi primejdios, de unde îşi trage marea izvoarele. 2. (Reg.) Unealtă primitivă făcută dintr-o tigvă, care serveşte pentru a scoate lichidul dintr-un butoi. ♦ Pompă de fântână. – Din sl. smrŭkŭ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SMÂRD, -Ă, smârzi, -de, adj. (Reg.; despre oameni) Murdar; scârbos. – Din sl. smrŭdŭ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SPÂNZ, spânzi, s.m. Plantă erbacee toxică cu rizomul gros şi ramificat în numeroase fibre lungi, cu frunze palmate, cu florile roşii aplecate în jos, care se foloseşte în medicină (Helleborus purpurescens). [Var.: (reg.) spânţ s.m.] – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SPÂRC, (1) spârcuri s.n., (2) spârci, s.m. 1. S.n. (Pop.) Bucată mică (şi nefolositoare) din ceva. 2. S.m. (Fam.) Epitet dat unui tânăr sau unui copil. [Var.: spârci s.m.] – Cf. ucr. š p y r k a, pol. s z p e r k a.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

STÂNG, -Ă, stângi, adj. 1. (Despre părţi sau organe ale corpului) Aşezat în partea corpului în care se află inima. ♦ (Substantivat) a) (La m. sg. art.) Piciorul stâng (1). b) (La f. sg. art.) Mâna stângă (1). 2. Care se află de partea sau în direcţia mâinii stângi (1) (când cineva stă cu faţa în direcţia în care este orientat un lucru sau o fiinţă). ♦ (Substantivat, f. sg. art.) Partea sau direcţia stângă. (2). ♢ Expr. A ţine stânga = a merge pe partea stângă a unui drum. (Fam.) A trage (sau a da, a face) la stânga = a fura. 3. Care reprezintă gruparea radicală a unui partid, a unei adunări, a unei organizaţii politice; care se alătură unei astfel de grupări. ♦ (Substantivat, f. art.) Aripa radicală a unui partid, a unei şcoli filozofice etc. ♢ Loc. adj. De stânga = partizan al unei politici radicale. – Lat. *stancus (= stanticus) „obosit”.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SURẤS, surâsuri, s.n. Acţiunea de a surâde şi rezultatul ei; zâmbet. – Din fr. sourire (după râs).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CRÂNG, crânguri, s.n. 1. Pădurice de arbori tineri şi de lăstari. ♦ Loc acoperit cu arbuşti sau cu tufe; tufăriş, desiş. 2. (Rar; în sintagma) Crângul cerului = bolta cerească, firmament. – Din sl. krongu.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CUMẤS s.n. Băutură preparată din lapte de iapă fermentat, foarte răspândit în unele regiuni din Asia Centrală. [Var.: cumís s.n.] – Din rus. kumâs.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

A (se) mânji ≠ a (se) curăţa

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

A afâna ≠ a bătători, a bate

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

A bârfi ≠ a elogia, a lăuda

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

A se mânia ≠ a se dezmânia

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

A vârî ≠ a scoate

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

Adânc ≠ simplist, superficial

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

Avânt ≠ decădere, regres, declin

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

Blând ≠ aspru, avan, sever, crunt, drastic, dur, nemilos, rău, răutăcios, fricos, sălbatic, sperios

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

Hâtru ≠ prost

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

Mâine ≠ ieri

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

Molâu ≠ ager, agil, energic, iute, viguros, sprinten, sprinţar, vioi

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

Plâns ≠ râs

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

Râset ≠ plânset

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

Stâng ≠ drept

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

Vânos ≠ bicisnic, debil, firav, impotent, neputincios, slab, slăbănog

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢÂŢ s. v. pitulice, purceluşă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢÂNC s. v. puşti.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢÂMP s. v. coapsă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TRÂNZ s. v. băligar.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TRÂND adj., s. v. indolent, leneş, puturos, trândav, trântor.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TÂRŢ interj. v. pârţ.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TÂRŞ s. v. brad roşu, gătej, măturoi, molid, surcea, surcică, târn, uscătură, vreasc.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TÂRPÍ vb. v. îndura, pătimi, păţi, răbda, suferi, suporta, trage.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TÂRÎ vb. v. distruge, nimici, potopi, prăpădi, sfărâma, zdrobi, zvânta.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TÂRÎ vb. 1. a târâi, a târşâi, a trage, (reg.) a tăgârţa. (A ~ ceva după sine.) 2. (rar) a se târşâi, (Mold.) a se tăbârci. (Se ~ până la tranşee.) 3. (pop.) a mâna. (Oltul îl ~ la vale.) 4. a antrena, a împinge. (Îl ~ în acţiuni nesăbuite.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TÂNJÍ vb. v. îngălbeni, întrista, mâhni, murmura, ofili, păli, plânge, posomorî, stagna, trece, usca, veşteji.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TÂNJÍ vb. 1. v. zăcea. 2. v. jindui.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TÂMPÍ vb. v. bate, birui, înfrânge, întrece, învinge.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TÂMPÍ vb. 1. v. idiotiza. 2. a (se) îndobitoci, a (se) prosti, (pop.) a (se) năuci, (reg.) a (se) hăbăuci, (Transilv. şi Olt.) a (se) tonti. (Viaţa pe care o duce l-a ~ de tot.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TÂLÓS adj. v. dezordonat, neglijent, neîn-grijit.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TÂLNÍ vb. v. ajunge, atinge, izbi, întâlni, întâmpla, lovi, nimeri, ochi, pocni, potrivi, vedea.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TALÂM s. v. apucătură, compliment, comportament, comportare, conduită, deprindere, închinăciune, maniere, mătanie, moravuri, năravuri, obiceiuri, plecăciune, ploconeală, purtare, reverenţă, temenea.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TAKÂR s. (GEOGR.) deşert de argilă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TACÂM s. v. alai, bandă, buluc, categorie, ceată, cârd, cârdăşie, clan, clică, cortegiu, droaie, fel, gaşcă, gen, gloată, grămadă, grup, harnaşament, mulţime, periteag, pâlc, soi, specie, speţă, stol, suită, şleahtă, taraf, tip.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

FRÂNÁ vb. tr. a opri, a încetini mersul unui vehicul cu ajutorul frânei. ♢ (fig.) a ţine în loc, a încetini. (după fr. freiner)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

SURÂS s. v. zâmbet.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

STÂRV s. v. cadavru.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

STÂRC s. v. barză, cocostârc.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

STÂRC s. (ORNIT.) 1. stârc cenuşiu (Ardea cinerea) = bâtlan, (reg.) ceapur, gâtlan, pescar; stârc purpuriu (Ardea purpurea) = bâtlan roşiatic, bâtlan roşu, stârc roşu, (reg.) bâtlan scorţişor, bâtlan scorţişoriu, ceapur roşu, ciaclă-de-trestie, ciaclă-roşie, gac-roşu; stârc roşu v. stârc purpuriu. 2. (Ardeola ralloides) (reg.) bâtlan galben. 3. stârc alb (Egretta alba) = egretă, (rar) erodiu alb, erodiu mare, (reg.) bâtlan alb, ceapur mare, stârc bălan. 4. stârc mic (Ixobrychus minutus) = stârc-pitic, (pop.) scrofiţă; stârc pitic (Ixobrychus minutus) v. stârc mic. 5. stârc-de-noapte (Nycticorax nycticorax) = (reg.) cuacă, stârc-cenuşiu-de-noapte, stârc-cenuşiu-mic.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

STÂLP s. v. chingă, columnă, cracă, creangă, moş, ramură, stinghie, uşor.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

STÂLP s. 1. v. grindă. 2. (CONSTR.) par, parmac. (~ la un pridvor.) 3. v. braţ.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SPÂNZ s. (BOT.) 1. (Helleborus) (rar) elebor. 2. (Helleborus purpurescens) (reg.) bojoţei (pl.), boşuţă, cucurig, poranici, barba-lupului, coada-popii, coaiele-popii (pl.), iarba-nebunilor, iarbă-stearpă, ochiul-boului, ouăle-popii (pl.), păduchii-popii (pl.). 3. (Helleborus niger) (reg.) boz, bozăţel, bujorei (pl.), cutcurig, ruscuţă, strigoaie, iarba-nebunilor, iarbă-strănutătoare, iarbă-şerpească, trandafir-de-iarnă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SMÂRD adj. v. jegos, mânjit, murdar, negru, nespălat, pătat, răpănos, slinos, soios.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SMÂRC s. v. bulboacă, bulboană, ochi, pompă, smoc, tâlv, valvârtej, vâltoare, vârtej, volbură.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SMÂRC s. (GEOGR.) băltoacă, mlaştină, mocirlă, (rar) băltac, (pop.) rovină, (înv. şi reg.) băltiş, (reg.) bahnă, băhniş, bulhac, mlacă, mlaşniţă, molastină, rât, tâlbăriţă, tău, (prin Munt.) balhui, (prin Ban.) bară, (prin Bucov.) bălăştioagă, (prin Mold.) bâlc, (Transilv. şi Mold.) mărghilă, (Mold., Bucov. şi Transilv.) ploştină, (înv.) batac, băltină, paludă, pistelniţă. (S-a înecat în ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SÂNGI s. v. asasinat, crimă, moarte, omor, omorâre, omucidere, ucidere.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SÂNGE s. 1. rasă. (Cal de ~ arab.) 2. familie, neam. (E din ~le nostru.) 3. viaţă. (Şi-a dat ~le pentru patrie.) 4. jertfă, sacrificiu. (Şi-au dobândit libertatea prin ~.) 5. (BOT.) sângele-voinicului = a) (Lathyrus odoratus) indruşaim, (reg.) hărăgică, măzărată, măzărean, măzărică, măzăriche, măzăroi, măzăruică, oreşniţă, pejmă, floare-de-mazăre; b) (Nigritella rubra) (reg.) musucel; c) (Nigritella nigra) (reg.) musucel, puţoi.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SFÂRC s. v. ligament, tendon, venă, vână.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SFÂRC s. 1. v. mamelon. 2. v. zgârci. 3. v. şfichi. 4. (la pl.) aripi (pl.). (~uri la fundul butoiului.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SFÂNT adj. v. grozav, straşnic, teribil, zdravăn.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SFÂNT adj., s. 1. adj. (BIS.) ceresc, divin, dumnezeiesc, (livr.) celest, (rar) îndumnezeit, zeiesc, (pop.) sânt, (înv.) minunat, preaînalt. (Pronia ~.) 2. adj. (BIS.) (înv. şi pop.) sânt. (~ul duh.) 3. s. (BIS.) sfânta treime = trinitate, (pop.) troiţă. 4. s., adj. (BIS.) (pop.) sânt, (înv.) preacuvios, preafericit, preapodobnic, (latinism înv.) sanct. (~ul Gheorghe.) 5. s. v. Maica Domnului. 6. s. (mai ales la pl.) v. mucenic. 7. s. sfântul părinte v. papă. 8. adj. (BIS.) bisericesc, religios, (pop.) sânt. (Carte ~.) 9. adj. (BIS.) sacru, (livr.) sacrat, sacrosanct. (Scripturile ~.) 10. s. (BIS.) sfânta scriptură = biblie, scriptură. 11. adj. divin, sacramental, sacru. (Lucrurile ~.) 12. s. (BIS.) sfânta sfintelor = sanctuar. (~ la iudei.) 13. adj. v. sacru. 14. adj. sacru, solemn. (Un jurământ ~.) 15. adj. v. inviolabil. 16. adj. desăvârşit, perfect. (~ nevinovăţie!)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SATÂR s. 1. tocător. (~ de carne.) 2. v. secure.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SACÂZ s. v. mastică.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SACÂZ s. 1. (CHIM.) colofoniu. (~ pentru vioară.) 2. mastic. (Dulceaţă de ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

RUMÂN s. v. roman.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

RUMÂN s. (IST.) iobag, şerb, vecin, (rar) serv, (înv.) prost. (Ţăranul dependent se numea „iobag”, în Transilvania, ~ în Ţara Românească şi „vecin”, în Moldova.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ROMÂN s., adj. 1. s. (în evul mediu) valah. 2. adj. românesc, (în evul mediu) valah.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ROMÂN s. v. bărbat, sătean, soţ, ţăran.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

RÂZÁR s. v. telal.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

RÂVNÍ vb. 1. v. jindui. 2. v. ahtia. 3. v. dori. 4. a jindui, a tânji. (~ după un alt mod de viaţă.) 5. v. lăcomi.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

RÂVNÍ vb. v. amărî, descânta, face, fermeca, indispune, invidia, îndurera, întrista, meni, mâhni, necăji, pizmui, supăra, ursi, vrăji.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

RÂÚŢ s. v. pârâu, râuleţ, râuşor.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

RÂURÁ vb. v. curge, undui.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

RÂTUÍ vb. v. râma.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

RÂTÓS adj. v. mlăştinos, mocirlos, smârcos.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

RÂTÁN adj., s. v. bădăran, grosolan, mitocan, mârlan, mârlănoi, mocofan, mojic, necivilizat, nepoliticos, ordinar, ţărănoi, ţoapă, ţopârlan, vulgar.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

RÂTÁN s. v. porc, recrut.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

RÂSET s. v. râs.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

RÂPÓS adj. v. abrupt.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

RÂPÓS adj. v. jegos, mânjit, murdar, negru, nespălat, pătat, răpănos, slinos, soios.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

RÂPĂ s. (GEOGR.) ponor, văgăună, (pop.) mal, surpătură, (reg.) afundătură, tudină, ţifleică, (Munt. şi Olt.) sodom, (înv.) strămină. (Teren plin de ~e.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

RÂPÍT adj. v. abrupt, drept, perpendicular, pieptiş, pieziş, prăpăstios, priporos, râpos, vertical.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

RÂPÁT adj. v. jegos, mânjit, murdar, negru, nespălat, pătat, răpănos, slinos, soios.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

RÂNJÍ vb. v. destrămá, deşira, râde.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

RÂNJÍ vb. (livr.) a ricana, (reg.) a se târşi, (prin Transilv.) a hârgi, a se jimba. (Ce ~ aşa?)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

RÂNÉL s. v. tigaie.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

RÂMUÍ vb. v. râma.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

RÂNĂ s. v. coardă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

RÂIÓS adj. v. scabios.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

RÂIÁT adj. v. râios, scabios.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

RÂCĂ s. v. animozitate, ceartă, conflict, dezacord, dezbinare, diferend, discordie, discuţie, disensiune, dispută, divergenţă, gâlceavă, învrăjbire, litigiu, neînţelegere, vrajbă, zâzanie.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

RÂBÁR s. v. pescăruş.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

RÂBÁR s. v. pescar, pescărel, pescăruş.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PRÂNZ s. v. miazăzi, micul dejun, panahidă, parastas, pomană, sud.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PRÂNZ s. 1. dejun, (pop.) nămiază, prânzare, (Ban., Transilv., Maram. şi Mold.) gustare. (Luăm împreună ~ul?) 2. banchet, masă, ospăţ, praznic, prăznuire, (livr.) festin, (rar) ospeţie, (pop.) prânzare. (A dat un ~ în cinstea oaspeţilor.) 3. v. amiază.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PLÂNS adj. înlăcrimat, lăcrimat. (Om ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PLÂNS s. 1. v. plânset. 2. plânset, (fam. şi peior.) bâzâială, bâzâit, bâzâitură. (Un ~ de copil.) 3. lacrimi (pl.), plângere, plânset, plânsoare. (Opreşte-ţi ~ul!) 4. v. văitat. 5. v. jelire.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PÂRŢ interj., s. 1. interj. (reg.) târţ! 2. s. (FIZIOL.) gaz, vânt, (pop.) băşină, fâsâială, (prin Bucov. şi Maram.) târtâită, (fam.) pam.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PÂRŞ s. (ZOOL.; Muscardinus avellanarius) (reg.) alunar.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PÂRLI vb. v. ademeni, amăgi, încânta, înşela, minţi, momi, păcăli, prosti, purta, trişa.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PÂRLÍ vb. 1. (pop.) a pârpăli, (Mold. şi Bucov.) a ciupeli, (Transilv. şi Maram.) a pârjoli. (A ~ porcul, după tăiere.) 2. v. bronza.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PÂRÎ vb. v. certa, învrăjbi, judeca, supăra.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PÂRÎ vb. v. denunţa.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PÂRĂ s. v. acţiune, acuzare, acuzaţie, animozitate, bârfă, bârfeală, bârfire, bârfit, calomnie, calomniere, cauză, ceartă, cleveteală, clevetire, clevetit, conflict, defăimare, denigrare, denunţ, denunţare, dezacord, dezbinare, diferend, discordie, discreditare, discuţie, disensiune, dispută, divergenţă, gâlceavă, învinovăţire, învinuire, învrăjbire, judecată, litigiu, neînţelegere, plângere, ponegreală, ponegrire, proces, reclamaţie, şoaptă, vrajbă, zâzanie.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PÂNDÍ vb. v. păzi, supraveghea.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PÂNDÍ vb. 1. v. spiona. 2. (prin Ban.) a astăura. (L-a ~ la ieşirea din tură.) *3. a jitări, a pândări. (~ la o pepenărie.) 4. a ameninţa, (fig.) a paşte. (Îl ~ o mare primejdie.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PÂINE s. 1. (reg.) hliban, (Mold., Transilv. şi Ban.) pită. (A cumpărat o ~ caldă.) 2. (BOT.) pâinea-porcului (Cyclamen europaeum) = (reg.) pita-porcului.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PÂINE s. v. azimă, cereale, existenţă, grâne.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PÂCĂ s. v. lulea, pipă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MOLÂU adj. 1. v. bleg. 2. v. greoi.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MOLÂU s. v. grindel, molan.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂZDÍ vb. v. mitui, şperţui.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂNUÍ vb. v. manevra.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂNUÍ vb. v. conduce, mâna.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂNJÍ vb. 1. v. murdări. 2. v. păta. 3. v. unge.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂNJÍ vb. v. apreta, atinge, bate, batjocori, compromite, dezonora, lipi, lovi, mâzgăli, mozoli, murui, necinsti, pângări, profana, scrobi, spoi, spurca, terfeli, vărui.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂNÍE s. v. calamitate, catastrofă, dezastru, flagel, grozăvie, năpastă, nenorocire, pacoste, potop, prăpăd, pustiire, sinistru, urgie.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂNÍE s. v. furie.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂNIÁ vb. v. înfuria.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂNÉR s. 1. v. toartă. 2. (pop.) mănuşă. (~ al unei unelte.) 3. v. coadă. 4. v. plăsea. 5. v. braţ.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂNÉR s. v. cocârlă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂNÉI s. v. coadă, mâner.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂNÉL s. v. coadă, mâner.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂNEÁ vb. 1. v. trage. 2. v. dormi.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂNEÁ vb. v. înnopta, poposi.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂNCÁ vb. v. arunca, azvârli, cheltui, consuma, eroda, irosi, împrăştia, omite, prăpădi, risipi, roade, săpa, scăpa, zvârli.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂNCÁ vb. 1. (mai ales în vorbirea copiilor) a păpa, (înv. şi pop.) a (se) ospăta, (fam.) a hali, (depr.) a rumega. (Ce ~ acolo?) 2. a consuma, (fam.) a hali. (A ~ repede întreaga pâine.) 3. (fam.) a îmbuca. (N-a apucat să ~ nimic.) 4. a (se) alimenta, a (se) hrăni, a (se) nutri, (fam.) a hăli. (~ bine.) 5. v. roade. 6. v. înţepa. 7. a (se) distruge, a (se) roade. (Moliile au ~ haina.) 8. a (se) măcina, a (se) roade, a (se) săpa, a (se) scobi. (Apa ~ malul.) 9. v. ataca.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂNĂ s. v. calitate, cocârlă, condiţie, femeiuşcă, fofează, grijă, hădărag, leucă, mănunchi, mănuşă, măsea, muieruşcă, pază, posesiune, rang, schimbătoare, seamă, spetează, stare, stăpânire, teapă, titirez, treaptă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂNĂ s. 1. (ANAT.) membru superior, (înv. şi reg.) brâncă. (Omul are două ~îini şi două picioare.) 2. (ANAT.) (pop. şi fam.) labă. (Nu pune ~ pe mine!) 3. v. braţ. 4. v. palmă. 5. mână de lucru v. forţă de muncă. 6. v. pumn. 7. (BOT.) mâna-Maicii-Domnului (Anastatica hierochuntica) = (reg.) palma-sfintei-Mării. 8. mână curentă v. balustradă. 9. (TEHN.) braţ, crac, margine, mâner, pervaz, spetează, (reg.) condac, cotoi. (~ la ferăstrău.) 10. v. bată. 11. (TEHN.) braţ, furcă, stâlp, (reg.) ciocan, cujbă. (~ la războiul de ţesut.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂNÁT s. v. delegat, emisar, împuternicit, mesager, reprezentant, sol, trimis.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂLÓS adj. v. noroios.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂLÓS adj. v. argilos, cleios, clisos, lutos.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂINE adv. (Transilv. şi Banat.) mânezi.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂHNÍ vb. 1. a (se) amărî, a (se) indispune, a (se) îndurera, a (se) întrista, a (se) necăji, a (se) supăra, (înv. şi pop.) a (se) obidi, (înv. şi reg.) a (se) scârbi, (înv.) a (se) oţărî, a (se) râvni, (fig.) a (se) cătrăni. (L-ai ~ pe tata cu vorbele tale.) 2. v. întrista. 3. v. posomorî.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

JUPÂN s. v. patron, stăpân.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

IASÂC s. v. rişcă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

HODÂC interj. v. şontâc, şovâlc.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

HÂTRU adj. v. ager, deştept, dibaci, glumeţ, hazliu, inteligent, iscusit, isteţ, îndemînatic, poznaş, priceput, şiret, şmecher, vesel, viclean.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

HÂRŢ s. v. guzgan, şobolan.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

HÂRSÍ vb. v. aclimatiza, acomoda, adapta, deda, deprinde, familiariza, învăţa, obişnui, scumpi, zgârci.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

HÂRGÍ vb. v. rânji.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

HÂRĂ s. v. animozitate, ceartă, conflict, dezacord, dezbinare, diferend, discor-die, discuţie, disensiune, dispută, diver-genţă, gâlceavă, învrăjbire, litigiu, mârâială, mârâit, mârâitură, neînţele-gere, păduche, vrajbă, zâzanie.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

HÂLBE s. pl. v. lături, spălătură, zoaie.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

HATÂR s. v. avantaj, cinste, favoare, înlesnire, onoare, privilegiu, protecţie, uşurinţă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

HATÂR s. 1. v. concesie. 2. v. plăcere.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

GRÂNE s. pl. 1. v. lanuri. 2. v. cereale.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

GÂZĂ s. v. insectă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

GÂZĂ s. v. muscă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

GÂTUÍ vb. 1. v. sugruma. 2. v. îngusta.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

GÂTÁR s. (reg.) grebănar, hamut, spătar. (~ la ham.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

GÂNDÍ vb. 1. v. chibzui. 2. a chibzui, a judeca, a socoti, (înv. şi reg.) a sămălui, (fig.) a cântări, a cumpăni, a drămui. (Să ~ cum e mai bine.) 3. v. considera. 4. v. concepe. 5. v. inventa. 6. v. bănui.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

GÂLCI s. pl. v. amigdalită.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

FRÂNT adj. 1. rupt. (Creangă ~.) 2. v. fracturat. 3. v. extenuat. 4. zigzagat. (Linie ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

FRÂNÁ vb. v. împiedica, înfrâna, opri, stăvili.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

FRÂNÁ vb. a opri. (A ~ maşina.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

FÂSĂ s. v. zvârlugă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

FÂNÁR s. v. felinar, lampă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

DRÂNG s. v. drâmbă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

DRÂNG s. v. dreavă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

DÂRĂ s. 1. urmă, (reg.) şarampoi, (rar fig.) brazdă. (O ~ de sânge.) 2. v. rază.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

DÂNSA pron. v. ea.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

DÂNSA s. art. v. nevastă, soţie.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

DÂCĂ s. v. ciudă, gelozie, invidie, necaz, pică, pizmă, pornire, ranchiună.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

DÂCÓS adj., s. v. gelos, invidios, pizmaş, pizmuitor, ranchiunos.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

DECÂT adv. ca. (E mai în vârstă ~ el.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CRÂNG s. 1. v. desiş. 2. v. prâsnel.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CRÂNG s. v. ciclu.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂTVÁ adj., adv. 1. adj. v. ceva. 2. adj. niţel, oarecare, puţin. (~ timp a stat în casă.) 3. adv. niţel, puţin, (pop.) oleacă. (A aşteptat ~ în stradă.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂRTÍ vb. v. admonesta, certa, ciopârţi, critica, crâcni, dăscăli, dojeni, învrăjbi, moraliza, murmura, mustra, plânge, protesta, sfârteca, sfâşia, supăra.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂRPÍ vb. v. ameţi, chercheli, da, îmbăta, pălmui, trage, turmenta.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂRPÍ vb. 1. v. petici. 2. a coase, a prinde, a ţese, (Transilv.) a ştopoli, (Mold.) a ţârâi. (I-a ~ ciorapul.) 3. a drege, a repara. (~ un obiect spart.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂRNÍ vb. v. cârmi, coti, întoarce, vira.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂRMÍ vb. v. coti.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂRĂ s. v. zvârlugă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂRĂ s. (IHT.; Cobitis aurata balcanica) (reg.) sacagiţă, sfârlă, (prin Bucov.) sacăucă, (prin Mold.) smorlă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂNTÁ vb. v. boci, căina, jeli, jelui, lamenta, plânge, tângui, văicări, văita.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂNTÁ vb. 1. (MUZ.) a executa, a interpreta, a intona, (pop.) a glăsui, a spune, a viersui, a zice, (înv.) a glăsi, a juca. (~ o melodie, o doină.) 2. (MUZ.) a suna. (~ din frunză.) 3. (MUZ.) a sufla. (~ din fluier.) 4. v. glorifica.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂINE s. 1. (ZOOL.; Canis familiaris) (rar) lătrător. 2. (ENTOM.) câinele-babei = (reg.) molie, mâţa-popii. (~ este larva unor fluturi de noapte.) 3. (ASTRON.) câinele-mare = (pop.) dulăul (art.); câinele-mic = (pop.) căţelul (art.).

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CATÂR s. (ZOOL.; Equus mullus) (înv. şi reg.) mâşcoi, (latinism înv.) mul.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BORÂT s. v. debordare, vărsare, vomare, vomă, vomitare.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BORÂT adj. v. dezgustător, dizgraţios, greţos, hidos, oribil, respingător, scârbos.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BLÂND adj., adv. 1. adj. blajin, bun, domol, paşnic, (livr.) mansuet, (reg.) pâşin, (înv.) lin. (Om ~.) 2. adj. v. uşor. 3. adv. v. uşor. 4. adj. (MET.) moderat, potrivit, temperat, (fig.) dulce. (Climă ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BLÂND adj. v. domol, lin, uşor.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BÂZĂ s. v. albină, muscă, streche.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BÂTĂ s. v. ciomag.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BÂTĂ s. v. bunică, mamă mare.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BÂRFÍ vb. v. flecări, îndruga, pălăvrăgi, sporovăi, trăncăni.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BÂRFÍ vb. v. calomnia.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BÂLÍE s. v. bălărie, buruiană.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BÂLCI s. v. târg.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BÂHLÍ vb. v. cloci, împuţi.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BÂCSÍ vb. v. burduşi, ghemui, îndesa, înghesui, îngrămădi, ticsi.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BALÂC s. v. calcan.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

AVÂNT s. 1. v. entuziasm. 2. ardoare, elan, impetuozitate, temperament, (pop. şi fam.) suflet, (reg.) mau. (Cântaţi cu mai mult ~!) 3. v. patos.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

AMÂNÁ vb. 1. (Transilv.) a tămânda. (~ plecarea.) 2. (rar) a remite. (~ o tranzacţie.) 3. a încetini, a întârzia. (~ producerea unui fenomen.) 4. a lungi, a tărăgăna, a tergiversa, (livr.) a temporiza. (~ rezolvarea unei probleme.) 5. v. păsui. 6. v. prelungi. 7. a lăsa. (Să ~ pe altă dată.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

AFÂNÁ vb. (rar) a (se) înfoia. (Pământul se ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ADÂNC adj., s. 1. adj. afund, profund, (rar) adâncos. (Oceanul ~.) 2. adj. mare. (O apă ~.) 3. s. adâncime, afund, fund, profunzime, străfund. (Din ~ul lacului.) 4. s. adâncime, afund, fund, măruntaie (pl.), profunzime, străfund, (reg.) afundiş, afunzime, (fig.) baiere (pl.), (înv. fig.) maţe (pl.). (În ~ul pământului.) 5. s. v. prăpastie. 6. adj. compact, dens, des, greu, gros. (Întuneric ~, ceaţă ~.) 7. adj. intim, lăuntric, profund. (Natura ~ a unui fenomen.) 8. adj. v. absolut. 9. adj. v. esenţial. 10. adj. v. gros. 11. adj. v. profund. 12. adj. intens, mare, profund, putenic, viu. (O impresie, o emoţie ~.) 13. adj. v. acut. 14. adj. greu, profund. (Un somn ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

VÂNÁR s. bucar, curar, (reg.) gurură, hamut, cureaua vânării. (~ este o parte a hamului.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

VÂNÁT s. 1. prindere, vânare. (A început sezonul de ~ al păsărilor.) 2. v. vânătoare.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

VÂNĂ s. 1. venă. 2. vână de bou = (prin Mold.) salamastră. 3. (GEOL.) filon. (O ~ de aur.) 4. v. pânză. 5. v. dungă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

VÂNĂ s. v. cartilaj, gambă, ligament, nervură, puls, tendon, undă pulsatilă, zgârci.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

VÂNÓS adj. v. puternic, robust, solid, tare, viguros, vânjos, voinic, zdravăn.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

VÂRÎ vb. 1. v. băga. 2. a băga, a introduce, a pune. (~ vinul în damigeană, găina în traistă.) 3. a băga, a introduce, a trece. (~ aţa prin urechea acului.) 4. a se băga, a intra, a se introduce. (S-a ~ în spărtura din zid.) 5. v. înfige. 6. v. îndesa. 7. v. îmbulzi. 8. v. închide. 9. v. amesteca. 10. a se angaja, a se băga, a intra, a se încadra, a se tocmi, (pop.) a se învoi, a merge, a se năimi, a se prinde, a veni, (prin Mold. şi Bucov.) a se apuca. (S-a ~ argat la un moşier.) 11. v. investi.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

VÂSLÍ vb. a lopăta, (rar) a canota, a rama, (reg.) a luntri. (A ~ pe lac.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ZBÂRN s. v. bâzâială, bâzâire, bâzâit, bâzâitură, zbârnâială, zbârnâire, zbârnâit, zbârnâi-tură, zâzâit, zumzăială, zumzăire, zum-zăit, zumzăitură, zumzet.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ZGÂÍT adj. v. holbat.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ZGÂÍT s. v. holbare.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ZÂMBÍ vb. a surâde. (De ce ~?)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ZÂNĂ s. (MITOL. POP.) (livr.) fee, (pop.) crăiasă, (Maram.) săiastră. (~ din poveşti.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ZÂNĂ s. v. zeiţă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

adânc adj. m., f. adâncă; pl. m. şi f. adânci

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

adânc s. n., pl. adâncuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

afâná (a face mai puţin compact) vb., ind. prez. 1 sg. afânéz, 3 sg. şi pl. afâneáză

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

amâná vb., ind. prez. 1 sg. amân, 2 sg. amâni, 3 sg. şi pl. amână; conj. prez. 3 sg. şi pl. amâne; ger. amânând

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

atâta/atât pr. m., adj. m., pl. adj. atâţi/atâţia (sil. -ţia), pr. atâţia; f. sg. atâta, pl. atâtea; g. -d. pl. m. şi f. adj. atâtor/atâtora, pr. atâtora

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

avânt s. n., pl. avânturi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

balâc (calcan) s. m.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

balâc (batog de nisetru) s. n., pl. balâcuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

bâhlí vb. (sil. -hli), ind. prez. 3 sg. bâhléşte, imperf. 3 sg. bâhleá; conj. prez. 3 sg. şi pl. bâhleáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

bâlci s. n., pl. bâlciuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

bârfí vb., ind, prez. 1 sg. şi 3 pl. bârfésc, imperf. 3 sg. bârfeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. bârfeáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

bâtă s. f., pl. bâte

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

bâză s. f., g.-d. art. bâzei; pl. bâze

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

bâzói (viespe) s. m., pl. bâzói, art. bâzóii

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

bâzói (partea cimpoiului) s. n., pl. bâzoáie

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

blând adj. m., pl. blânzi; f. sg. blândă, pl. blânde

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

catâr s. m., pl. catâri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

câine s. m., pl. câini

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

cânér s. m., pl. cânéri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

cântá vb., ind. prez. 1 sg. cânt, 2 sg. cânţi, 3 sg. şi pl. cântă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

câră s. f., g.-d. art. cârii

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

cârmí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. cârmésc; imperf. 3 sg. cârmeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. cârmeáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

cârní vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. cârnésc, imperf. 3 sg. cârneá; conj. prez. 3 sg. şi pl. cârneáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

cârpí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. cârpésc, imperf. 3 sg. cârpeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. cârpeáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

cârtí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. cârtésc, imperf. 3 sg. cârteá; conj. prez. 3 sg. şi pl. cârteáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

câtvá pr. m., adj. m., pl. câţivá; f. sg. câtăvá, pl. câtevá; g.-d. pl. m. şi f. câtorvá

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

crâng s. n., pl. crânguri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

cumâs s. n.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

dâcă s. f.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

dâră s. f., g.-d. art. dârei; pl. dâre

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

dârî́ vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. dârăsc, 3 sg. dârăşte, imperf. 3 sg. dârá; conj. prez. 3 sg. şi pl. dâráscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

decât adv.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

de cât prep. + pr. sau + adj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

drâng s. n., pl. drânguri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

drâng/drânga interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

fâsă s. f., g.-d. art. fâsei; pl. fâse

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

frâná vb., ind. prez. 1 sg. frânez, 3 sg. şi pl. frâneáză

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

frânc s. m., adj. m., pl. frânci; f. sg. frâncă, g.-d. art. frâncei, pl. frânce

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

gândí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. gândésc, imperf. 3 sg. gândeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. gândeáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

gâtár s. n., pl. gâtáre

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

gâtós adj. m., pl. gâtóşi; f. sg. gâtoásă, pl. gâtoáse

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

gâtuí vb., ind. şi conj. prez. 1 sg. gâtui, 3 sg. şi pl. gâtuie, imperf. 3 sg. gâtuiá

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

gâză s. f., g.-d. art. gâzei; pl. gâze

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

grâne (cereale) s. n. pl.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

hatâr s. n., pl. hatâruri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

hâră s. f., g.-d. art. hârei; pl. hâre

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

hârsí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. hârsésc, imperf. 3 sg. hârseá; conj. prez. 3 sg. şi pl. hârseáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

hâtru adj. m., s. m. (sil. -tru), art. hâtrul, pl. hâtri, art. hâtrii; f. sg. hâtră, g.-d. art. hâtrei, pl. hâtre

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

hâţa interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

hobâc s. n., pl. hobâcuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

jupấn s. m., pl. jupấni

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

lânár s. m., pl. lânári

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

lână s. f., g.-d. art. lânii; (cantitatea de lână tunsă de pe mai multe oi) pl. lâni/ (varietăţi de lână) lânuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

lânós adj. m., pl. lânóşi; f. sg. lânoásă, pl. lânoáse

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

mâhní vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. mâhnésc, imperf. 3 sg. mâhneá; conj. prez. 3 sg. şi pl. mâhneáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

mâine adv.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

mâlcí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. mâlcésc, imperf. 3 sg. mâlceá; conj. prez. 3 sg. şi pl. mâlceáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

mâlós adj. m., pl. mâlóşi; f. sg. mâloásă, pl. mâloáse

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

mânát s. n.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

mână s. f., g.-d. art. mâinii; pl. mâini

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

mâncá vb., ind. prez. 1 sg. mănânc, 2 sg. mănânci, 3 sg. şi pl. mănâncă, 1 pl. mâncăm

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

mâneá vb., ind. prez. 1 sg. mâi/mân, 2 sg. mâi, 3 sg. mâne, 3 pl. mân, perf. s. 1 sg. măséi, 1 pl. máserăm; conj. prez. 3 sg. şi pl. mâie/mănă; part. mas; ger. mâínd/mânând

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

mânér s. n., pl. mânére

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

mâniá vb. (sil. -ni-a), ind. şi conj. prez. 1 şi 2 sg. mânii, 3 sg. şi pl. mânie (sil. -ni-e), 1 pl. mâniém; ger. mâniínd (sil. -ni-ind)

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

mâníe s. f., art. mânía, g.-d. art. mâníei; pl. mâníi, art. mâníile

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

mânjí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. mânjésc, imperf. 3 sg. mânjeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. mânjeáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

mânuí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. mânuiésc, imperf. 3 sg. mânuiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. mânuiáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

mârlí vb., ind. prez. 3 sg. mârléşte, imperf. 3 sg. mârleá; conj. prez. 3 sg. şi pl. mârleáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

molâu adj. m., pl. molâi; f. sg. molâie, pl. molâie/molâi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

nazâr s. m., pl. nazâri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

pâine s. f., g.-d. art. pâinii; pl. pâini

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

până conjcţ., prep.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

pândí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. pândésc, imperf. 3 sg. pândeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. pândeáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

pâră s. f., g.-d. art. pârei; pl. pâre

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

pârî́ vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. pârăsc, imperf. 3 sg. pârá; conj. prez. 3 sg. şi pl. pâráscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

pârlí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. pârlésc, imperf. 3 sg. pârleá; conj. prez. 3 sg. şi pl. pârleáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

pârş s. m., pl. pârşi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

pârţ interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

pârţ s. n., pl. pârţuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

pâslí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. pâslésc, imperf. 3 sg. pâsleá; conj. prez. 3 sg. şi pl. pâsleáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

plâns s. n., pl. plânsuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

popâc interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

prânz s. n., pl. prânzuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

râbár s. m., pl. râbári

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

râcă s. f., g.-d. art. râcii

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

râiós adj. m., pl. râióşi; f. sg. râioásă, pl. râioáse

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

râmă s. f., g.-d. art. râmei; pl. râme

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

rână s. f.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

rânjí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. rânjésc, imperf. 3 sg. rânjeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. rânjeáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

râpă s.f., g.-d. art. râpei /râpii; pl. râpe /râpi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

râpós adj. m., pl. râpóşi; f. sg. râpoásă, pl. râpoáse

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

râset s. n., pl. râsete

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

râtán s. m., pl. râtáni

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

râurá vb. (sil. râ-u-), ind. prez. 3 sg. râureáză

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

râvní vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. râvnésc, imperf. 3 sg. râvneá; conj. prez. 3 sg. şi pl. râvneáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

român s. m., adj. m., pl. români; f. sg. română, pl. române

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

rumân (iobag) s. m., pl. rumâni

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

sacâz s. n.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

satâr s. n., pl. satâre

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

sânge s. n.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

sârba (dans) s. f., art.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

sfânt adj. m., s. m., voc. sfínte; pl. sfínţi; f. sg. sfântă, g.-d. art. sfíntei, pl. sfínte

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

sfârc s. n., pl. sfârcuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

smârc s. n., pl. smârcuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

smârd adj. m., pl. smârzi; f. sg. smârdă, pl. smârde

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

spânz s. m., pl. spânji

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

spârc (persoană) s. m., pl. spârci

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

spârc (obiect) s. n., pl. spârcuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

stâlp s. m., pl. stâlpi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

stâng adj. m., f. stângă; pl. m. şi f. stângi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

stârc s. m., pl. stârci

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

stârv s. n., pl. stârvuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

surâs s. n., pl. surâsuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

tacâm s. n., pl.tacâmuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

tahân s. n., (sorturi, mâncăruri) pl. tahânuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

talâm/talím s. n., pl. talâmuri/talímuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

tâmpí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. tâmpésc, imperf. 3 sg. tâmpeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. tâmpeáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

tânjí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. tânjésc, imperf. 3 sg. tânjeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. tânjeáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

târî́ vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. târăsc, imperf. 3 sg. târá; conj. prez. 3 sg. şi pl. târáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

târlí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. târlésc, imperf. târleá; conj. prez. 3 sg. şi pl. târleáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

târş (copac pipernicit) s. m., pl. târşi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

târş (vreasc) s. n., pl. târşuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţânc s. m., pl. ţânci

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţârc interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţâţ interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

vânát s. n., pl. vânáturi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

vână (vas sangvin, tendon, gambă, pânză sau coloană de apă) s. f., g.-d. art. vínei; pl. víne

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

vânós adj. m., pl. vânóşi; f. sg. vânoásă, pl. vânoáse

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

vârî́ vb., ind. prez. 1 sg. vâr, imperf. 3 sg. vârá, conj. prez. 3 sg. şi pl. vâre

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

vâslí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. vâslésc, imperf. 3 sg. vâsleá; conj. prez. 3 sg. şi pl. vâsleáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

zâmbí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. zâmbésc, imperf. 3 sg. zâmbeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. zâmbeáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

zână s. f., g.-d. art. zânei; pl. zâne

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

zbârn interj., s. n.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

MOLÂ//U ~ie (~i) şi substantival 1) Care este lipsit de vigoare şi energie; molatic. 2) fig. Care este lipsit de voinţă. /moale + suf. ~âu

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A MÂNU//Í ~iésc tranz. 1) (instrumente, unelte, arme etc.) A face să funcţioneze, folosind cu dibăcie; a manipula; a manevra. 2) (bani, fonduri) A administra făcând să circule. 3) fig. A cunoaşte bine, folosind cu multă pricepere; a stăpâni; a poseda. /mână + suf. ~ui

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A MÂNJ//Í ~ésc tranz. A face să se mânjească; a murdări; a păta; a mâzgăli. /<sl. mazati

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE MÂNJ//Í mă ~ésc intranz. 1) A deveni murdar; a se acoperi de pete; a se păta; a se murdări. 2) fig. A-şi păta onoarea (prin atitudini sau fapte reprobabile); a se compromite; a se murdări. 3) fam. (mai ales despre copii) A se umple cu resturi de mâncare pe faţă, mâini, haine; a se mozoli. /<sl. mazati

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂNÍ//E ~i f. 1) Stare de iritare puternică, dar trecătoare, provocată de un fapt care contrariază; furie stăpânită. ♢ Iute (grabnic, rău) la ~ care se enervează foarte repede; irascibil; iritabil. Într-o ~ într-un moment de enervare, de iritare. 2) Atitudine rezervată şi ostilă faţă de cineva; supărare. 3): ~a lui Dumnezeu (Domnului, cerului) dezlănţuire a forţelor naturii; stihie; prăpăd. /<lat. manía

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A MÂNIÁ mânii tranz. A face să se mânie. [Sil. -ni-a] /Din mânie

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE MÂNIÁ mă mânii intranz. 1) A fi cuprins de mânie. 2) A-şi manifesta nemulţumirea (faţă de cineva sau de ceva) printr-o atitudine ostilă; a se supăra. [Sil. -ni-a] /Din mânie

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂNÉR ~e n. Parte a unui obiect (uşă, vas, instrument, unealtă etc.) de care se apucă sau se ţine cu mâna. /mână + suf. ~ar

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A MÂNEÁ mân intranz. pop. A rămâne să doarmă (undeva) noaptea. /<lat. manere

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE MÂNCÁ mă mănânc intranz. fam (despre persoane) A fi în relaţii de duşmănie (unul cu altul), înfăptuind (pe ascuns) acţiuni de compromitere. /<lat. mandicare

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A MÂNCÁ mănânc 1. tranz. 1) (alimente) A mesteca în gură, înghiţind (pentru a-şi menţine existenţa fizică). ♢ ~ (ceva) cu ochii a dori (ceva) foarte mult, privind cu mare poftă. ~ (pe cineva) din ochi a privi (pe cineva) cu mare dragoste sau plăcere. ~ pâinea cuiva a) a fi în serviciul cuiva; b) a fi întreţinut de cineva. ~ (cuiva) zilele (sau sufletul) a supune (pe cineva) unor necazuri sau chinuri permanente. A-şi ~ viaţa (cu cineva) a-şi distruge viaţa (cu cineva). ~ foc pentru cineva a face orice pentru cineva; a se sacrifica pentru cineva. A-şi ~ de sub unghii a fi foarte zgârcit. A-şi ~ omenia a-şi pierde omenia, cinstea. A-şi ~ unghiile a) a avea obiceiul de a-şi roade unghiile cu dinţii; b) a se căi amarnic. ~ bătaie (sau papară, chelfăneală) a fi bătut. A-şi ~ amarul a trăi din greu. A-i ~ (cuiva) banii (sau averea) a stoarce pe cineva de bani sau de avere. ~ cuvintele a pronunţa cuvintele în mod denaturat, nedistinct. A fugi mâncând pământul a fugi foarte repede. 2) (despre animale sălbatice) A ataca, rupând în bucăţi şi înghiţind. ♢ ~ carne de om a fi foarte rău; a manifesta agresivitate. 3) (despre insecte) A înţepa, producând o senzaţie dureroasă; a ciupi; a muşca; a pişca. 4) (despre agenţi sau despre factori nocivi) A modifica în rău (ducând chiar la dispariţia totală). 5) A face să simtă o senzaţie de mâncărime. ♢ A-l ~ (pe cineva) spinarea (sau pielea) a se comporta în aşa fel, de parcă ar căuta să fie bătut. A-l ~ (pe cineva) palmele a avea chef să bată (pe cineva). 6) fig. (persoane) A face să sufere, creând condiţii de viaţă insuportabile. 7) fig. A consuma până la epuizare totală. 2. intranz. 1) A consuma hrană (pentru a-şi menţine existenţa fizică). ♢ ~ ca un lup a) a mânca foarte mult; b) a mânca repede şi lacom. ~ ca o pasăre a mânca foarte puţin. 2) A lua masa; a sta la masă. 3) fig. A-şi asigura existenţa (din ceva). /<lat. mandicare

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂN//Ă mâini f. 1) Fiecare dintre cele două membre superioare ale corpului omenesc. 2) Partea extremă a acestor membre care cuprinde palma şi degetele. ♢ Cu amândouă mâinile din toată inima; fără nici o rezervă. A-şi spăla mâinile (sau a se spăla pe mâini) a nu lua asupra sa nici o răspundere. A avea mâinile curate a fi om cinstit. De ~a întâi (a doua) de calitatea sau categoria întâi (a doua). De toată ~a fel de fel; de tot soiul. Pe sub ~ pe ascuns. A bate (sau a da) ~ (sau palma) a încheia o tocmeală. A da ~a cu cineva a) a se saluta cu cineva prin strângere de mână; b) a-şi uni eforturile în vederea unor acţiuni comune. A face cu ~a a semnaliza ceva cu ajutorul mâinii. A da (sau a întinde) o ~ de ajutor a veni în ajutorul cuiva. A-şi muşca mâinile a se căi amarnic. A pune (sau a încrucişa) mâinile pe piept a muri. A pleca (a se în-toarce) cu ~a goală a pleca (a se întoarce) fără a obţine ceva. A avea la ~ pe cineva a dispune de ceva compromiţător despre cineva; a avea în puterea sa. A-i lega cuiva mâinile (sau a-l lega pe cineva de mâini şi de picioare) a face pe cineva să nu poată acţiona. A avea ~ liberă a dispune de libertate deplină. A pune ~a pe ceva a intra în posesia unui lucru. A-şi pune mâinile în cap a se îngrozi de ceva. A ridica ~a asupra cuiva a încerca să lovească pe cineva. A sta cu mâinile în buzunare (în sân, în şolduri, încrucişate) a sta degeaba; a nu lucra. A fi (sau a avea) ~ spartă a fi risipitor; a cheltui fără socoteală. A avea (sau a fi cu) ~ largă a fi darnic. A fi cu ~a lungă (sau a fi lung la ~) a avea obiceiul să fure. A fi ~a dreaptă a cuiva a fi omul de încredere al cuiva. A cere ~a (unei fete, femei) a cere în căsătorie. A avea ~ de fier a fi autoritar şi sever. A uita de la ~ (până) la gură a uita foarte repede. O ~ spală pe alta (şi amândouă obrazul) se spune când una din părţi caută să justifice acţiunile alteia pentru ca să nu iasă la iveală lucruri urâte (necinstite). Ce-i în ~ nu-i minciună se spune când cineva nu crede în promisiuni, ci numai în ceea ce este real, concret. A pune ~ de la ~ a contribui în comun la o acţiune (adunând bani de la toţi). A lua cu o ~ şi a da cu alta a fi darnic. A da cu o ~ şi a lua cu două a fi hrăpăreţ. 3) fig. Persoană, individ ca autor al unei acţiuni. ♢ ~ de lucru forţă de lucru. 4) Cantitate mică de ceva, atât cât încape în palmă. O ~ de făină. 5) fig. Număr redus de unităţi; cantitate mică. O ~ de oameni. 6) Categorie sau clasă socială; treaptă. ♢ De toată ~a de toate categoriile. [G.-D. mâinii] /<lat. manus

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂL//ÓS ~oásă (~óşi, ~oáse) Care are mult mâl; cu mult mâl; nămolos. /mâl + suf. ~os

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A MÂLC//Í ~ésc tranz. reg.: A o mâlci a nu spune nici o vorbă (din cauza unei emoţii puternice); a amuţi. /<sl. mluţati

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂINE adv. În ziua care urmează după azi. ♢ De ~ a) începând cu ziua care vine; de a doua zi; b) care va veni în viitor. (Ca) ~-poimâine în timpul cel mai apropiat; în curând; degrabă. Pe ~! să ne revedem a doua zi! la revedere! salut! Ba azi, ba ~ se zice când este vorba de o amânare continuă. /<lat. mane

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A MÂHN//Í ~ésc tranz. A face să se mâhnească; a amărî; a întrista; a scârbi. /Orig. nec.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE MÂHN//Í mă ~ésc intranz. (despre persoane) A deveni trist; a simţi o durere sufletească; a se amărî; a se întrista; a se scârbi. /Orig. nec.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

LÂN//ÓS ~oásă (~óşi, ~oáse) (despre animale) Care are lână multă; cu lână bogată. /lână + suf. ~os

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

LÂN//Ă² ~uri f. Varietate de fibre textile din părul moale şi lung al unor animale, folosite la ţesut şi împletit. /<lat. lana

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

LÂN//Ă¹ ~i f. 1) Păr moale şi lung care acoperă corpul unor animale, mai ales al oilor, şi care, prelucrat, se transformă în fibre textile. ~ ţigaie. ♢ ~ în ~ a) se spune despre ţesături care au urzeala şi bătătura din lână curată; b) care este foarte bun, de calitate superioară. 2) mai ales la pl. Cantitate de astfel de păr tuns o dată de pe o oaie. [G.-D. lânii] /<lat. lana

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

JUPÂN ~i m. înv. 1) (folosit ca termen de adresare politicoasă faţă de persoane care deţin o anumită demnitate sau funcţie) Reprezentant al claselor avute. 2) Proprietar al unei întreprinderi considerat în raport cu salariaţii săi; patron. /Orig. nec.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

HÂŢA interj. (se foloseşte repetat pentru a reda mişcări ritmice, întrerupte sau legănate) /Onomat.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

HÂTR//U ~ă (~i, ~e) şi substantival (mai ales despre persoane) 1) Care se orientează cu pricepere în orice situaţie (trăgând foloase); şiret; şmecher. 2) Care vădeşte inteligenţă; ager la minte; deştept; inteligent. /<ucr. chytryi

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

HATÂR ~uri n. Plăcere personală a cuiva (uneori ciudată); voie. ♢ De ~ul (cuiva) pentru a face cuiva pe plac. /<turc. hatir

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

smâlz s.n. (reg.) măsuratul laptelui la oi, când se face stâna primăvara şi se mulg întâia dată oile.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

GRÂNE f. pl. 1) Cereale sub formă de boabe. 2) Semănături de grâu; holde.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

GÂZ//Ă ~e f. Insectă (zburătoare) de talie mică. /cf. pol. geiz

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A GÂTUÍ gâtui tranz. 1) A lipsi de respiraţie, strângând de gât; a sugruma; a strangula. 2) (calea de curgere a unui fluid) A îngusta pe o anumită porţiune; a sugruma; a strangula. 3) pop. (acţiuni sau manifestări) A împiedica să se dezvolte sau a suprima printr-o constrângere; a strangula; a sugruma. /gât + suf. ~ui

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

GÂTÁR ~e n. Curea lată de la ham care se trece peste greabănul calului, la înhămat. /gât + suf. ~ar

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE GÂND//Í mă ~ésc intranz. 1) A fi conştient (de ceva); a-şi da seama. 2) A-şi aduce aminte, evocând în memorie sau în imaginaţie. ~ la anii de şcoală. /Din gând

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A GÂND//Í ~ésc 1. intranz. 1) A crea idei despre obiectele şi fenomenele din realitatea înconjurătoare. 2) A-şi aplica reflecţia; a reflecta; a medita. 3) A fi cu gândul; a fi cuprins de îngrijorare; a păsa; a se îngrijora. 2. tranz. 1) A găsi de cuviinţă; a crede; a socoti; a considera. 2) A proiecta în gând; a avea în intenţie; a intenţiona; a dori. /Din gând

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

FRÂN//T ~tă (~ţi, ~te) v. A FRÂNGE şi A SE FRÂNGE. ♢ Na-ţi-o ~tă (sau bună) că ţi-am dres-o! se spune atunci când cineva încearcă să repare o greşeală făcând una şi mai mare. ~ de oboseală sleit de puteri; extenuat. ~ de durere distrus sufleteşte. /v. a frânge

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002