Dictionar Roman Explicativ
 
 
Dictionar » Dictionar termeni medicali (EN>RO) » Â

Â

Adauga o definitie | Adauga un cuvant nou.

Toate A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ş T Ţ U V W X Y Z

Cuvant:  
*) pentru a cauta în dictionar utilizaţi caractere româneşti.

Â

Definitii in dictionarul curent

Â

Definitie preluata din dictionarul DEX Online Link

 s.m. invar. A treia literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (vocală medială, închisă2 (8), nerotunjită (2)).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

Â, â s. m. invar.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

â??grafĂ?e2 v. graf3(o)â??.

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

â??GRIF elem. â??enigmĂ?â??. -Din fr. â??griphe, cf. gr. Griphos

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

â??gripnĂ?e elem. â??somn, somnolenţĂ?â??. -Din fr. â??grypnie, cf. gr. Grypnos

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

â??apodictic

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

A SE HÂ//Í mă ~iésc intranz. pop. 1) A se apleca într-o parte; a deveni strâmb. Zidul s-a ~it. 2) (despre povârnişuri, maluri etc.) A se desprinde de masiv, alunecând; a se nărui; a se surpa. /cf. ung. hajolni

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

BÂC, BÂC-BÂC (cioc-cioc, sâc) interj.

Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, , Editura Academiei, Bucureşti, 1982

BÂR interj. Cuvânt cu care se îndeamnă sau se gonesc oile. – Onomatopee.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

BÂT, -Ă, bâţi, bâte, adj., s.m. şi f. (Reg.) 1. Adj. Bătrân. 2. S. m. şi f. Bunic. – Cf. b ă t r â n.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

BÂZ interj. Cuvânt care imită sunetul produs în zbor de unele insecte. – Onomatopee.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CÂR interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită sunetul caracteristic scos de unele păsări (ciori, găini etc.); strigăt cu care se alungă unele păsări. ♢ Expr. (Adverbial sau substantivat) Câr-mâr = (cu) ceartă, (cu) tocmeală. Că-i câr, că-i mâr, se zice când cineva se încurcă în explicaţii neconvingătoare, contradictorii, mincinoase. – Onomatopee.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CÂT, -Ă, conj., prep., adv., (IV) câţi, -te, pron. (V) câturi, s.n. I. Conj. 1. (Introduce propoziţii temporale) În timpul în care..., atâta timp, până când... Se poartă frumos cu mine cât ştie că-i sunt de folos. ♢ Expr. (Reg.) Cât ce... = îndată ce... Cât ai bate din (sau în) palme sau cât te-ai şterge (sau freca) la ochi, cât ai scăpăra din(tr-un) amnar = foarte repede, într-o clipă, imediat. Numai cât = doar. 2. (Introduce propoziţii modale sau atributive) În măsura, în gradul în care... Venea cât putea mai repede. ♢ Expr. (Adesea în corelaţie cu „atât”) Cu cât = pe măsură ce... Pe (sau după) cât = după cum..., precum, în măsura în care... Cât se poate (de...) sau (eliptic) cât de... sau cât mai... = foarte. A striga (sau a ţipa etc.) cât îl ia (sau ţine) gura = a striga, cât poate de tare. 3. (Înv. şi pop.; introduce propoziţii consecutive) Încât, de, că. Gemea cât îţi era mai mare mila. 4. (Introduce propoziţii concesive) Deşi, cu toate că, oricât. Cât era de reţinut, tot mai izbucnea uneori. 5. (Introduce propoziţii completive directe) Am plătit cât nu face. 6. (Introduce propoziţii adversative) Ci, mai ales. Nu era atât de strâmt, cât incomod. 7. (În corelaţie cu sine însuşi; introduce propoziţii copulative eliptice) Când... când..., şi... şi... II. Prep. (Folosit în comparaţii) Ca, precum, asemenea cu... Copacul era înalt cât casa. ♢ Expr. Cât despre... (sau pentru...) = în ce priveşte..., cu privire la..., relativ la... III. Adv. 1. (În propoziţii independente exclamative sau interogative) În ce măsură, în ce grad; în ce durată (mare) de timp. Cât de bine a cântat! Cât l-am aşteptat! 2. (Corelativ, în expr.) Atât.... cât... = în acelaşi grad, număr, în aceeaşi măsură etc. ca şi... Atât..., cât şi... = şi..., şi; nu numai..., ci (şi)... Cu cât... cu atât... = pe măsură ce..., tot mai mult... 3. (În expr.) Cât colo = departe. Cât de colo = de departe, de la mare distanţă; imediat, de la prima vedere; în mod clar. (Pop.) Cât colea = aproape. Cât de cât = măcar, puţin de tot; (în construcţii negative) deloc. Cât (e) lumea (şi pământul) = totdeauna; (în construcţii negative) niciodată. IV. Pron. 1. Pron. interog. (Cu) ce preţ? în ce număr? în ce cantitate? ce durată de timp? cât costă? ♢ Expr. Cât e ceasul? = ce oră este (acum)? În câte (ale lunii) e (azi)? = la ce dată calendaristică ne aflăm (azi)? Pe cât te prinzi? = pe ce pui pariu? 2. Pron. nehot. (Adesea cu valoare de adj. nehot.) Tot ce, toate care; (la pl.) cei care. Cât a fost s-a terminat. Câţi au venit. Câtă vreme a trecut! ♢ Expr. Câtă frunză, câtă iarbă sau câtă frunză şi iarbă, se spune despre o cantitate foarte mare, despre o mulţime nenumărată. Câte-n lună şi-n soare sau câte-n lună şi-n stele, câte şi mai câte = de toate, de tot soiul, tot felul de lucruri, tot ce se poate închipui. Câtă mai = mare, coşcogea. V. S.n. (Mat.) Număr rezultat dintr-o împărţire, rezultatul unei împărţiri; raport care există între două numere sau două mărimi. – Lat. quantus (contaminat cu lat. quotus şi cata).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

GÂL interj. (De obicei repetat) Cuvânt care imită sunetul produs de lichide care curg dintr-un vas (cu gâtul strâmt) sau care alunecă pe gât. – Onomatopee.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

GÂT, gâturi, s.n. 1. Parte a corpului (la om şi la unele animale) care uneşte capul cu trunchiul; grumaz; gâtlan; p. ext. gâtlej. ♢ Expr. A se arunca (sau a se agăţa etc.) de gâtul cuiva = a) a îmbrăţişa (cu căldură) pe cineva; b) a copleşi, a obosi pe cineva cu manifestările de dragoste. A-şi rupe (sau a-şi frânge) gâtul = a) a se accidenta (grav) sau a muri în urma unui accident; b) a-şi pierde situaţia (bună) în urma unor greşeli; a fi arestat, condamnat în urma săvârşirii unei fapte ilegale. A strânge de gât (pe cineva) = a sugruma (pe cineva). A lua (sau a înhăţa) de gât (pe cineva) = a înşfăca (pe cineva), a cere socoteală (cu violenţă), a brutaliza. (Fam.) A face gât = a avea pretenţii (neîntemeiate); a face gălăgie, scandal. A da (o băutură) pe gât = a bea repede (dintr-o singură înghiţitură sau din câteva înghiţituri). A fi sătul până în gât = a fi dezgustat, a nu mai putea suporta (în continuare). A-i sta (sau a i se opri) în gât = a) a nu putea înghiţi; b) a nu se putea împăca cu ceva sau cu cineva, a nu putea suferi. ♦ Cantitate de băutură câtă se poate bea dintr-o singură înghiţitură. 2. Parte a unor obiecte, a unor piese etc. care prezintă asemănare cu gâtul (1). ♢ Prună cu gât = prună gâtlană. v. gâtlan (2). – Din sl. glŭtŭ „înghiţitură”.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

HÂC interj. Sunet pe care-l scoate cineva când sughite sau când i se opreşte brusc respiraţia. – Onomatopee.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

HÂD, HÂDĂ, hâzi, hâde, adj. Foarte urât, slut. – Cf. ucr. h y d.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

HÂÍ, hâiesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se apleca într-o parte; a deveni strâmb; a se înclina. ♦ Tranz. şi refl. A (se) prăvăli; a (se) nărui. – Cf. magh. h a j o l n i.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

HÂR interj. 1. Cuvânt care imită mârâitul câinilor. ♢ Expr. Că(-i) hâr, că(-i) mâr sau hâr încoace, hâr încolo, se zice când cineva se încurcă în explicaţii neconvingătoare, mincinoase. 2. Cuvânt care imită zgomotul produs de unele mecanisme vechi (defecte). – Onomatopee.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PÂL interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită bataia de aripi a păsărilor; fâl. – Onomatopee.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PÂS interj. v. pis.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

VÂJ interj. Cuvânt care imită zgomotul caracteristic produs de vânt, de curgerea năvalnică a unei ape, de mişcarea unui corp care străbate cu viteză un spaţiu etc. – Onomatopee.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MÂL, mâluri, s.n. Pământ (argilos) cu granulaţie fină acumulat pe marginea ori pe fundul unei ape sau pe terenuri inundabile; pământ noroios format sub acţiunea apei; nămol. – Cf. ucr. m u l.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PÂC interj. (Adesea repetat) Cuvânt care redă: a) sunetul exploziv surd produs de fumători când trag fumul din lulea sau din ţigară; b) sunetul produs de o lovitură dată cu un corp tare; pac, poc; c) sunetul produs de un fir de aţă, de o sfoară, de o coardă etc. când se rupe. – Onomatopee.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PÂN prep. v. prin.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PÂR1 interj. (Adesea pronunţat cu „r” prelungit) Cuvânt care imită zgomotul sau trosnetul produs de un corp solid care se rupe sau se despică, de arderea lemnelor, de presiunea exercitată asupra zăpezii etc. – Onomatopee.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PÂR2, pâri, s.m (Reg.) Cel care pârăşte; pârâş, reclamant. – Din pârî (derivat regresiv).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

BÂC interj. Exprimă zgomotul produs de o lovitură sau o căzătură. Formă expresivă, bazată pe consonanţa tipică cu scopul evocării zgomotului unei lovituri sau căzături, cf. boc, cioc1, hâc, tâc, tic1, toc1. Intenţia imitativă reproduce trei posibilitaţi ale zgomotului: 1. O singură lovitură, bâc. 2. Ritmul binar, care indică o mişcare în doi timpi, cu implicarea duratei, bâltâc. 3. Ritmul ternar sau întrerupt, care pare să includă intenţii secundare, de opoziţie faţă de mişcare şi de cădere definitivă, bâldâbâc. – Variantă: bâca

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

FÂS interj. Cuvânt care imită zgomotul şuierător produs de un gaz care iese cu presiune printr-un orificiu strâmt. – Onomatopee.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

FÂN s.n. Iarbă cosită şi uscată, servind ca nutreţ pentru vite; fânaţ. – Lat. fenum.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

FÂL interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită zgomotul produs de fâlfâitul aripilor unei păsări. – Onomatopee.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ZÂT interj. Cuvânt care se foloseşte 1. pentru a goni animalele sau 2. pentru a-şi exprima dezaprobarea. (onomat., cf. fr. zut)

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

MÂR interj. Cuvânt care imită mârâitul câinelui. – Onomatopee.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ZÂZ interj. Onomatopee care imită un bâzâit; bâz. (onomat., cf. bâz)

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

RÂS1, râsuri, s.n. Acţiunea de a râde şi rezultatul ei; manifestare a veseliei exprimată printr-o mişcare caracteristică a feţei şi a gurii, însoţită de un sunet specific, nearticulat; râset. ♢ Expr. De râs (sau de râsul lumii) = de ocară, de batjocură; ridicol. A lua (pe cineva) în râs = a-şi bate joc (de cineva). A-şi face râs de cineva (sau de ceva) = a-şi bate joc de cineva sau de ceva. ♦ (Rar) Sunet în cascade, scos de unele păsări. – Lat. risus.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

RÂS2, râşi, s.m. Specie de mamifer sălbatic, carnivor, din familia felinelor, mai mare decât pisica sălbatică, cu blana galbenă-roşcată (cu pete negre) şi cu smocuri de păr pe urechi; linx (Lynx lynx). – Din sl. rysĩ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

RÂT1, râturi, s.n. Botul porcului. – Din sl. rŭtŭ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

RÂT2, râturi, s.n. (Reg.) Şes de-a lungul unei ape curgătoare, pe care creşte iarbă pentru cosit sau pentru păşunat. – Din magh. rét.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

RÂU, râuri, s.n. 1. Apă curgătoare (permanentă) formată din unirea mai multor pâraie şi care se varsă într-un fluviu, în alt râu, într-un lac etc. 2. P. anal. Cantitate mare de lichid care curge; torent, val. ♦ Fig. Şir, coloană, mulţime de oameni în mers. Expr. Râuri-râuri = în număr mare, fără sfârşit; potop. 3. (La pl.) Cusătură în linii şerpuitoare, care împodobeşte mânecile, de la altiţă la manşetă, şi piepţii cămăşilor de la costumul naţional. – Lat. rivus.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SÂC interj. Cuvânt, de obicei repetat şi însoţit de gestul lovirii pumnilor unul de altul, prin care cineva îşi exprimă satisfacţia răutăcioasă pentru un necaz al altuia. [Var.: sic interj.] – Cf. tc. s i k.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SÂN, (1) sâni, s.m., (2, 3, 4, 5, 6, 7) sânuri, s.n. 1. S.m. Fiecare dintre cele două mamele ale femeii; piept. 2. Partea dinainte a corpului omenesc care se află între cele două braţe şi care formează exteriorul bombat al pieptului; piept, torace. ♢ Expr. A muri cu zilele-n sân = a muri înainte de vreme. 3. S.m. Parte a cămăşii sau a bluzei care acoperă pieptul; spaţiul dintre piept şi cămaşă sau bluză (în care se pot ţine lucruri ca într-o pungă). ♢ Expr. A creşte (sau a încălzi, a ţine) şarpele în (sau la) sân = a ajuta, a favoriza pe un nerecunoscător. A-i trece (cuiva) un şarpe (rece) prin sân = a se înfiora de frică, de spaimă. A umbla (sau a fi etc.) cu crucea-n sân = a) a fi bun, a fi cucernic, a fi evlavios; b) (ir.) a fi făţarnic, ipocrit. A fi (sau a se afla, a trăi ca) în sânul lui Avram = a trăi bine, a fi fericit. A-şi scuipa (sau, reg., a-şi stupi) în sân, gest prin care superstiţioşii cred că se pot feri de o primejdie sau că le va trece frica. ♦ P. anal. (Reg.) Fundul plasei sau al năvodului, în formă de buzunar larg, în care se adună peştele. 4. S.n. Locul din corpul femeii unde se formează şi în care este purtat fătul; pântece. 5. S.n. Piept, inimă (socotite ca sediu al sentimentelor); suflet. 6. S.n. Fig. Parte interioară, parte centrală; interior, mijloc, centru, miez. Sânul pământului. 7. S.n. Fig. (Geogr.; înv.) Golf2. [Var.: (înv. şi reg.) sin s.m. şi n.] – Lat. sinus.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

Râs ≠ plâns

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SÂN s. v. circumvoluţie, girus cerebral, golf, interior, matcă, matiţă, mijloc, mitră, uter.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SÂN s. 1. (ANAT.) mamelă, piept, ţâţă, (prin Olt., depr.) zătoare. (~ la femei.) 2. piept. (Strânge copilul la ~.) 3. inimă, suflet. (Cu frica în ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SÂÍ vb. v. speria.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

RÂU s. 1. (GEOGR.) apă. (Jiul este un ~ care străbate Oltenia.) 2. v. puhoi.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

RÂT s. (ANAT.) bot, (reg.) flit, mordă, surlă, teflu, tic, zotcă, zurnă, (prin Transilv.) ciort, (prin Maram.) roată, (Mold. şi Bucov.) sfârlă. (~ al porcului.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

RÂT s. v. baltă, băltoacă, gură, livadă, luncă, mlaştină, mocirlă, ogor, păpuriş, păpurişte, pârloagă, pomet, smârc.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

RÂS s. (ZOOL.; Lynx lynx) linx.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

RÂS s. 1. râset. (Era mare ~ şi veselie.) 2. v. batjocură.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

RÂP s. v. fusar, fusar mare, pietrar.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂR interj. hâr! (Câinii fac: ~!)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂL s. 1. nămol, (pop.) mâlitură. (~ de pe fundul unei ape.) 2. v. noroi.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

HÂR interj. mâr!

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

HÂÍ vb. v. apleca, dărăpăna, dărâma, înclina, lăsa, nărui, pleca, povârni, prăbuşi, prăvăli, risipi, strâmba, surpa.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

HÂD adj. v. urât.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

GÂT s. v. măsea.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

GÂT s. 1. (ANAT.) grumaz, (pop.) junghetură, (reg. şi fam.) guşă, (reg.) gâtlan. (L-a apucat de ~.) 2. v. duşcă. 3. (reg.) bucea, burlui. (~ la pâlnie.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

FÂN s. v. firuţă, şovar-de-munte.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂT conj., adv., prep., s. I. 1. conj. ca, cum, precum. (Noi ~ şi ei ...) 2. adv., prep. ca, precum. (E înalt ~ bradul.) 3. adv. (pop.) precât. (~ îmi dau seama ...) 4. conj. oricât. (~ era el de reţinut, tot ...) 5. conj. ci, ce, cum. (~ aş mai râde!) 6. adv. v. ce. II. s. (MAT.) (înv.) câtuitor, cuprinzător, cvoţient, petrecător. (~ al unei împărţiri.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂT conj. v. că, de, încât.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂR interj. gar! (Ciorile fac: ~!)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BÂT s. v. bătrân, bunic, moş, moşneag, tată mare.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

VÂJ s. v. bătrân, moş, moşneag.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ZÂN s. v. divinitate, dumnezeu, idol, zeitate, zeu.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

bâc/bâc -bâc (cioc-cioc, sâc) interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

bâr interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

bât s. m., pl. bâţi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

bâz/bâzzz interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

câr interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

cât adv., conjcţ.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

cât pr. m., adj. m., pl. câţi; f. sg. câtă, pl. câte; g.-d. pl. m. şi f. câtor

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

cât s. n., pl. câturi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

fâl/fâl-fâl interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

fân s. n., pl. fânuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

fâs interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

gâl/gâl-gâl interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

gât s. n., pl. gâturi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

hâc interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

hâd adj. m., pl. hâzi; f. sg. hâdă, pl. hâde

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

hâí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. hâiésc, imperf. 3 sg. hâiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. hâiáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

hâr interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

mâl s. n., pl. mâluri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

mâr/mâr-mâr interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

pâc(-pâc) interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

pâl(-pâl) interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

pâr/pârrr interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

pâr s. m., pl. pâri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

râs (mamifer, pasăre) s. m., pl. râşi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

râs (acţiune) s. n., pl. râsuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

rât (botul porcului, luncă) s. n., pl. râturi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

râu s. n., art. râul; pl. râuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

sâc interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

sân (mamelă) s. m., pl. sâni

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

sân (piept al omului, al cămăşii, fundul năvodului, interior, golf) s. n., pl. sânuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

vâj/vâj , vâj interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

zât interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂR interj. (se foloseşte pentru a reda mârâitul câinelui).(A nu face) nici câr, nici ~ a nu spune nimic; a fi indiferent la toate. /Onomat.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂL ~uri n. Depunere formată din particule de substanţe minerale şi vegetale pe fundul unui bazin de apă; nămol. /cf. ucr. mul

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

HÂR interj. 1) (se foloseşte, prelungit, pentru a reda hârâitul câinelui). 2) (se foloseşte pentru a reda zgomotul produs de unele mecanisme uzate sau organele respiratorii în cazul unor boli). /Onomat.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A HÂ//Í ~iésc tranz. pop. A face să se hâiască. /cf. ung. hajolni

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

HÂD hâdă (hâzi, hâde) Care provoacă repulsie prin caracterul său; foarte urât; hidos; dezgustător; scârbos. Om ~. /cf. ucr. hyd

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

HÂC interj. (se foloseşte pentru a reda zgomotul produs de cineva când sughiţă sau când i se opreşte brusc respiraţia). /Onomat.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

GÂT ~uri n. 1) (la om şi la animale) Parte a corpului care uneşte capul cu trunchiul. ♢ A-şi rupe (sau a-şi frânge) ~ul a) a se accidenta grav; a muri într-un accident; b) a-şi pierde situaţia în urma unor greşeli. A strânge de ~ (pe cineva) a) a omorî (pe cineva) prin strangulare; b) a constrânge. A se arunca (sau a se agăţa) de ~ul cuiva a) a îmbrăţişa cu căldură pe cineva; c) a obosi pe cineva cu manifestările de dragoste. A face ~ a face gălăgie; a avea pretenţii. 2) Cavitate interioară a acestei părţi a corpului. Durere în ~. ♢ A se sătura (sau a fi sătul) până-n ~ a nu mai putea suporta. A-i sta în ~ a) a nu putea înghiţi; b) a nu putea suferi (ceva sau pe cineva). 3) Cantitate de mâncare sau de băutură care poate fi înghiţită dintr-o singură dată. 4) Porţiune mai subţire a unor obiecte, care se aseamănă cu această parte a corpului. ~ul gărăfii. ~ul viorii. /<sl. glutu

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

GÂL interj. (se foloseşte, repetat, pentru a reda sunetul produs de un lichid care se varsă dintr-un vas sau care este înghiţit). /Onomat.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

FÂS interj. (se foloseşte pentru a reda zgomotul produs de ieşirea unui gaz sub presiune printr-un orificiu îngust). /Onomat.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

FÂN ~uri n. Nutreţ din iarbă cosită şi uscată. ♢ Ori ~, ori paie una din două; sau una, sau alta. /<lat. fenum

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

FÂL interj. (se foloseşte, de obicei repetat, pentru a reda zgomotul produs de mişcarea aripilor păsărilor). /Onomat.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂT4 ~uri n. mat. Număr care rezultă dintr-o împărţire. /<lat. quantus

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂT5 câtă (câţi, câte) 1) (cu valoare de numeral nehotărât): Câte în lună şi în stele fel de fel de lucruri; multe de toate. 2) (cu valoare de adjectiv nehotărât) ~ timp. ♢ Câtă frunză şi iarbă în număr foarte mare. Câte şi mai câte (câte şi mai multe) tot felul de lucruri; de tot soiul; multe şi mărunte. Nu ştiu ~ (sau câtă, câţi, câte) foarte mult. 3) (cu valoare de pronume interogativ) ~ e ora? /<lat. quantus

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂT3 prep. (introduce complemente circumstanţiale de mod, de măsură sau atribute) Ca. Mănâncă cât şapte.Cât despre, cât pentru în ceea ce priveşte. /<lat. quantus

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂT2 conj. 1) (introduce propoziţii modale, temporale, atributive etc.).Cu cât... cu atât pe măsură ce...; tot mai mult. Atât... cât şi... nu numai... ci şi... 2) (introduce propoziţii completive directe) Am dat cât a cerut. /<lat. quantus

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂT1 adv. 1) (exprimă ideea de cantitate nedeterminată sau ideea de superlativ) Foarte mult; în măsură mare; mult de tot. 2): ~ colea nu departe; în apropiere. ~ colo foarte departe. ~ de ~ măcar puţin; măcar un pic. ~ de colo de departe. ~ (e) lumea (şi pământul) niciodată. /<lat. quantus

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂR interj. (se foloseşte pentru a reda sunetul pe care-l scoate găina sau cioara).Că-i ~, că-i mâr se spune când cineva se încurcă în explicaţii contradictorii. /Onomat.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

BÂZ interj. (se foloseşte pentru a exprima zgomotul produs de unele insecte în zbor). /Onomat.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

BÂR interj. (se foloseşte pentru a îndemna oile la mers). /Onomat.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

PÂC interj. (se foloseşte pentru a reda zgomotul produs de fumători, când trag fumul din ţigară sau din pipă). /Onomat.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

PÂR interj. (se foloseşte, prelungit sau repetat, pentru a reda sunetul produs de un corp tare când acesta crapă, se rupe sau se despică). /Onomat.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

RÂS1 ~uri n. 1) v. A RÂDE. ~ de copil.~ cu plâns râs forţat. A-l umfla pe cineva ~ul se spune despre cineva care abia îşi stăpâneşte râsul. A-l apuca pe cineva ~ul a începe să râdă. A pufni în (sau de) ~ a izbucni într-un râs brusc, spontan. A se strica (sau a se prăpădi, a se tăvăli, a leşina, a plesni) de ~ a râde cu mare poftă şi mult. După ~ vine plâns se spune cuiva extrem de vesel, pentru a-l tempera. 2) Totalitate a sunetelor spontane, nearticulate şi intermitente, produse de aerul ieşit pe glotă în timpul respiraţiei, care sunt provocate de un sentiment de veselie, bucurie sau plăcere. ~ cu hohote. ~ molipsitor.~ homeric râs foarte puternic şi nestăpânit. 3) Bătaie de joc. ♢ ~ şi batjocură a) mare batjocură; b) situaţie ruşinoasă; ruşine mare. De ~ul lumii de batjocură; de ocară; ridicol. A lua în ~ pe cineva a-şi bate joc de cineva. A face de ~ a pune pe cineva într-o situaţie ridicolă. A se face de ~ a-şi strica reputaţia; a se compromite. A-şi face ~ de ceva (sau de cineva) a-şi bate joc de cineva sau de ceva. 4) pop. Lucru prost executat. 5) pop. Om de nimic. ~ul lumii. ♢ Râde ~ul se spune despre un om de nimic, care îndrăzneşte să-şi mai bată joc de alţii. /<lat. risus

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

RÂS2 râşi m. Mamifer carnivor, de talie medie, având blană galbenă-roşcată cu pete cafenii, cu coadă scurtă şi cu câte un smoc de păr în vârful urechilor; linx. /<sl. rysi

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

RÂT ~uri n. Bot de porc; surlă. /<sl. rutu

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

RÂU ~ri n. 1) Apă curgătoare mare care se varsă într-un fluviu sau într-o mare. Răutul este un ~ mic. 2) fig. Lichid care curge din abundenţă. 3) fig. Coloană de oameni care merg într-o direcţie. 4) la pl. fig. Broderie decorativă în linii şerpuitoare pe altiţa şi pe pieptul iilor. /<lat. rivus

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

SÂN1 ~uri n. 1) Partea din faţă a corpului omenesc situată între braţe; piept. ♢ A fi (sau a umbla) cu frica în ~ a se teme mereu de ceva. 2) Spaţiu dintre piept şi cămaşa încinsă la brâu. ♢ A sta cu piatra în ~ a aştepta momentul potrivit pentru a se răzbuna. A sta cu mâinile în ~ a nu face nimic; a pierde timpul în zadar. 3) Loc unde se nasc (după o veche credinţă populară) sentimentele omului. 4) Mediu în care activează cineva sau din care îşi trage originea. În ~ul naturii. /<lat. sinus

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

SÂN2 ~i m. Fiecare dintre cele două organe de secreţie a laptelui la femei, dispus în partea de sus a corpului; piept; mamelă. ♢ A trăi ca la ~ul mamei a huzuri de bine. /<lat. sinus

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

VâJ interj. (se foloseşte pentru a reda zgomotul produs de vânt, de curgerea năval-nică a unui lichid, de un corp care străbate cu viteză aerul). /Onomat.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

gâf, s.m. (reg.) 1. Covată mică. 2. Măsură de 3 litri pentru luat vama la moară.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

gâl, s.n. (reg.) Angină.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

hâc, hâci, s.m. (reg.) Pici, ghibirdic.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

hâj1, s.m. sg. (reg.) Afurisit, blestemat; ghiuj, vâj.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

hâj2, hâjuri, s.n. (reg.) 1. (înv.) Bordei. 2. Şură; căsuţă folosită drept cămară pentru de-ale mâncării; hambar.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

jâg, s.n. – v. jig1.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

bâc, bâci, s.m. (reg.) tată.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

câi, cấie, adj. (reg.) ciung, schilav, schilod.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

SÂÍ vb. IV. v. sfii.

Dicţionarul limbii române literare contemporane, Colectiv, Editura Academiei Republicii Populare Române, 1955-1957

SÂM adj.m. v. sfânt (I).

Dicţionarul limbii române literare contemporane, Colectiv, Editura Academiei Republicii Populare Române, 1955-1957

mâc, mấcuri, s.n. (reg.) 1. necaz, mânie, ură mocnită. 2. (în expr.) a nu zice (a tăcea) mâc = a tăcea chitic.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

pâj2, pâji, s.m. (reg.) stâlp.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

pâj1, pâjuri, şi pâje, s.n. (reg.) 1. cui de lemn care se fixează obezile de lemn ale roţii; pişleag; cui la jug. 2. (înv.) tigaie de la vechile arme de foc. 3. (înv.) scobitură în lung la capătul unei piese pentru îmbucarea cu altă piesă. 4. (înv.) îndoitură, cută, pliu.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

pâí, pers. 3 sg. pâiéşte, vb. IV refl. (reg.; despre construcţii) a se înclina, a se apleca într-o parte.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

pât, -ă, adj. (reg.) miop.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

râp1, râpuri, s.n. (reg.) jeg, murdărie, lip.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

sâc!, interj. (reg.; adesea repetat) strigăt cu care se cheamă oile.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

bâz / bâzzz interj.

Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a, , Editura Univers Enciclopedic, 2005

AKẤN, akâni, s.m. Poet, recitator şi cântăreţ popular la kazahi, kirghizi etc. – Din rus. akân.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

BẤCA adv. Atenţionare făcută unui copil mic care ar putea să se lovească.

Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, , Editura Academiei, Bucureşti, 1982

BÂŢ interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită o mişcare rapidă şi nervoasă (într-o parte şi în alta). [Var.: bâţa interj.] – Onomatopee.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

BRÂU, (I) brâie, (II) brâuri s.n. I. 1. Cingătoare lată de lână, de piele, de mătase etc. pe care o poartă ţăranii. ♦ Fâşie de ţesătură (de lână), de blană etc. pe care o poartă în jurul mijlocului (sub îmbrăcăminte) unii oameni suferinzi. ♦ Cingătoare lată pe care o poartă preoţii ca semn al unui grad ierarhic sau în timpul slujbei. 2. Parte a corpului omenesc pe care o încinge brâul (II); mijloc. 3. Ornament care înconjură uşile, ferestrele, faţadele etc. unei case. 4. Şir, lanţ (muntos, deluros etc.). II. (Cor.) Brâuleţ (2). [Var.: (pop.) brână s.f.] – Cf. alb. b r e s, b r e z i.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CÂMP, câmpuri, s.n. şi (1, astăzi mai ales în expr.) câmpi, s.m. 1. Întindere vastă de pământ fără accidente însemnate de teren; şes, câmpie; spec. întindere de pământ cultivată, semănată; totalitatea ogoarelor din jurul unei comune. ♢ Munca câmpului = munci agricole. Artilerie de câmp = artilerie care foloseşte tunul şi obuzierul de calibru mic şi care poate fi întrebuinţată pe un teren fără accidente prea mari. ♢ Loc. adv. În plin câmp sau în câmp deschis = sub cerul liber; fără adăpost. ♢ Expr. A o lua peste câmp = a merge de-a dreptul, părăsind drumul. A-şi lua (sau a apuca) câmpii = a pleca orbeşte, fără a şti încotro (de desperare, de durere, de mânie); a ajunge la desperare. ♦ Întindere de pământ în afara unei localităţi (unde nu mai sunt case). ♦ Câmp de gheaţă = masă întinsă şi neîntreruptă de gheaţă care acoperă o suprafaţă (în regiunile polare). 2. Loc. Spaţiu, porţiune de teren în limitele cărora se desfăşoară o anumită activitate. Câmp de luptă. ♢ (Astăzi rar) Câmpul muncii = sfera de activitate a cuiva; p. ext. locul în care cineva îşi desfăşoară activitatea; activitate, muncă, producţie. Câmp vizual = porţiune de spaţiu care poate fi cuprinsă cu privirea. 3. (Fiz.) Regiune din spaţiu în care fiecărui punct i se asociază o mărime fizică determinată; mărime care caracterizează o asemenea regiune. Câmp sonor. ♦ Regiune din spaţiu în care se pot exercita acţiuni de forţă asupra corpurilor. ♢ Câmp electric = regiune a spaţiului caracterizată prin faptul că, în oricare punct al ei s-ar găsi un mic corp încărcat cu electricitate, acesta ar fi supus acţiunii unei forţe care nu s-ar exercita dacă corpul nu ar fi încărcat astfel. Câmp magnetic = regiune a spaţiului caracterizată prin faptul că, în oricare punct al ei s-ar găsi un mic magnet, acesta ar fi supus unor forţe de aceeaşi natură ca cele care se exercită între doi magneţi vecini. 4. Formă a materiei prin intermediul căreia are loc interacţiunea dintre particule. Câmp electromagnetic. 5. (În sintagma) Câmp operator = porţiune anatomică pe suprafaţa căreia are loc o intervenţie chirurgicală. 6. Fondul unui tablou, al unei gravuri, al unei podoabe etc. 7. Mulţime de valori ale uneia sau mai multor mărimi (matematice, fizice etc.) variabile. – Lat. campus.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CÂND adv., conj. I. Adv. (În propoziţii interogative) În ce moment? în care perioadă de timp? Când a sosit? ♢ Expr. Când şi când sau din când în când = câteodată, uneori. Când..., când... = câteodată..., altă dată...; ba..., ba...; uneori..., alteori... II. Conj. 1. (Introduce o propoziţie temporală) a) În momentul sau în vremea în care... Când a văzut-o, s-a bucurat. b) După ce. Când i-a pierdut din ochi, s-a ridicat. c) Înainte de (a)..., până (a) nu... Parada începuse când a sosit. d) Deşi; în vreme ce. Când altul s-ar bucura, tu eşti nepăsător. e) Şi (deodată). Au ajuns, când, ce să vezi? 2. (Introduce o propoziţie atributivă în legătură cu noţiuni de timp) (În) care. Acum e timpul când vin copiii. ♢ Expr. A (nu) avea când să... = a (nu) avea timpul material necesar să... 3. (Introduce o propoziţie cauzală cu nuanţă temporală) Fiindcă, deoarece, o dată ce. Când ştia că trebuie să plece nu mai putea dormi. 4. (Introduce o propoziţie condiţională) Dacă, de. Ce să spui când nu ai nimic de spus? ♢ Expr. Ca şi când = parcă. 5. (Introduce o propoziţie completivă directă) Spune-mi când să vin. – Lat. quando.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CẤNE s.m. v. câine.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CÂNT, cânturi, s.n. 1. Cântare, cântec; ciripit de păsări. 2. Poezie (însoţită uneori de melodie). 3. Parte, diviziune a unui poem epic. – Din cânta (derivat regresiv).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CÂRC interj. (Pop. şi fam.; în expr.) A nu (mai) zice (sau spune) (nici) cârc = a nu (mai) spune nici o vorbă, a tăcea chitic. – Formaţie onomatopeică.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CÂRD, cârduri, s.n. 1. Grup mare de animale mamifere, de păsări, de peşti de acelaşi fel, care se află împreună. 2. (De obicei peior.) Ceată (mare) de oameni. ♢ Expr. A se pune (sau a intra) în cârd cu cineva = a se asocia, a se întovărăşi cu cineva (în vederea unor acţiuni reprobabile). 3. (Fam.) Mulţime, şir (de ani, de zile). ♢ Loc. adv. De (la) un cârd de vreme = de un timp încoace. Un cârd de ani = foarte mulţi ani. – Din scr. krd.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CÂRN, -Ă, cârni, -e, adj. 1. (Despre nas, rar despre bot) Mic, scurt şi cu vârful ridicat puţin în sus. ♦ (Despre oameni, rar despre animale; adesea substantivat) Care are nasul sau botul cârn (1). 2. Fig. (Despre obiecte) Cu vârful strâmbat, îndoit în sus; p. ext. strâmb. – Din sl. krŭnŭ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CÂŞ1 interj. V. hâş.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CÂŞ2, -Ă, câşi, -e, adj., adv.1. Adj. (Reg.) Care este lipsit de unul sau de mai multe degete; ciung. 2. Adj. şi adv. (Fam.) (Care este) strâmb. – Din câşi (pl. lui *câs < bg. kus „scurt”).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CẤTE adv. 1. (Formează numerale colective) Câte trele. 2. (Formează numerale distributive) Două câte două. ♢ Expr. Una câte una sau unul câte unul = rând pe rând, una după alta sau unul după altul. Câte una (straşnică) = ceva neobişnuit, grozav etc. – Lat. cata (modificat după pl. f. al lui cât).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CÂŢ interj. Strigăt cu care se goneşte pisica. – Onomatopee. Cf. germ. K a t z e.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

DÂMB, dâmburi, s.n. Formă de relief mai mică decât dealul; colină. ♦ Ridicătură mică de pământ înălţată la marginea unui şanţ, a unei gropi etc. – Din magh. domb.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

GÂCÍ, gâcesc, vb. IV. Tranz. V. ghici.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

GÂDE, gâzi, s.m. (Pop.) Călău; gealat. – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

GÂND, gânduri, s.n. 1. Proces de gândire sau rezultatul procesului de gândire; idee, cuget, cugetare. Îi treceau multe gânduri prin cap. ♢ Expr. A frământa (sau a apăsa etc. pe cineva) gândul = a preocupa, a obseda (pe cineva) o idee. A-şi lua (sau a-şi muta) gândul = a nu se mai gândi; a renunţa la orice speranţă. Ca gândul = extrem de repede. (Dus sau căzut etc.) pe gânduri = absorbit de ceva intim, nelegat de realitatea imediată. A sta pe (sau la) gânduri = a chibzui, a reflecta (mult); a şovăi. A pune (pe cineva) pe gânduri = a îngrijora (pe cineva). A-şi face (sau a intra etc. la) gânduri = a se îngrijora. A-i sta gândul la ceva = a fi preocupat de ceva. 2. Închipuire, imaginaţie, fantezie; inspiraţie. Gândul îl purta departe. 3. Loc considerat ca sediu al cugetării; minte; memorie. I-a ieşit din gând. ♢ Expr. Nici cu gândul n-am gândit = nici nu m-am aşteptat la asta, n-am crezut că se va întâmpla aceasta. Când cu gândul n-ai gândi = când nici nu te aştepţi. A-i da (sau a-i trece, a-i veni) cuiva (ceva) prin (sau în) gând = a-i veni cuiva brusc o idee. 4. Intenţie, plan. A venit cu gând bun. ♢ Expr. A-şi pune în gând = a lua hotărârea să... A pune (cuiva) gând rău = a avea intenţii rele faţă de cineva. A-l bate (sau a-l paşte etc.) gândul = a intenţiona, a plănui să... 5. Convingere, părere. 6. Voie, dorinţă, plac. Toate s-au făcut după gândul lui. – Din magh. gond.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

GÂNJ, gânjuri (gânji), s.n. (m.) (Pop.) Nuia foarte flexibilă trecută prin foc şi apoi răsucită, care se foloseşte ca frânghie. – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

GÂRA interj. (Substantivat, în expr.) Gâra-mâra = sâcâială; ceartă.

Dicţionarul limbii române moderne, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Academiei, Bucureşti, 1958

GRÂU, (1) s.m., (2) grâne (grâie), s.n. 1. S.m. Gen de plante erbacee din familia gramineelor, cu rădăcina adâncă, cu frunzele lanceolate, cu inflorescenţa în formă de spic, din ale căror boabe se face făină (Triticum); plantă care face parte din acest gen. ♦ Sămânţa acestei plante. 2. S.n. (Adesea la pl.) Semănătură, lan, holdă de grâu (1) sau, p. gener., de cereale. ♦ (La pl.) Cereale sub formă de boabe. – Lat. granum.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

HÂCI1 interj. V. hâş.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

HÂCI2 s.n. V. hăci.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

HÂÍT, -Ă, hâiţi, -te, adj. (Pop.) Aplecat, lăsat, prăvălit într-o parte; strâmb. ♦ Surpat, prăbuşit. [Var.: hăít, -ă adj.] – V. hâi.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

HÂRB, hârburi, s.n. 1. (Pop.) Ciob, spărtură. 2. Vas (de bucătărie) vechi, uzat, spart sau de proastă calitate; p. gener. orice lucru lipsit de valoare, vechi, stricat. 2. Fig. Om bătrân, bolnav, neputincios. – Cf. bg. h ă r b e l.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

HÂŞ interj. Cuvânt cu care se alungă găinile sau alte păsări (de curte). [Var.: câş, hâci interj.] – Onomatopee.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

HÂŢ interj. Cuvânt care imită zgomotul produs de o mişcare bruscă şi rapidă, când cineva apucă, smuceşte sau trage ceva. ♢ Expr. Hâţ în sus, hâţ în jos sau hâţ în dreapta, hâţ în stânga, arată sforţările, încercările numeroase şi diverse pe care le face cineva pentru a aduce la îndeplinire o acţiune sau pentru a scăpa dintr-o situaţie neplăcută. [Var.: hăţ interj.] – Onomatopee.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

HÂZÍ, hâzesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A deveni hâd. – Din hâd.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PÂŞ1 interj. (De obicei repetat) Cuvânt care redă zgomotul uşor produs de paşii cuiva, de mersul în vârful picioarelor etc. – Onomatopee.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PÂŞ2 interj. v. piş1.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PÂŞ3 s.m. v. pârş.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢÂR1 interj. Cuvânt care imită zgomotul intermitent produs de greier şi de alte insecte sau de un lichid care se scurge picurând de undeva. [Var.: ţârc interj.] – Onomatopee.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢÂR2, ţâri, s.m. 1. Scrumbie mică de mare, care se pescuieşte primăvara şi se consumă mai ales sărată şi uscată. 2. Fig. Om foarte slab. – Din ngr. tsiros.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

URẤT, -Ă, (I) urâţi, -te, adj., (II) adv., (III) s.n. I. Adj. 1. Care are o înfăţişare neplăcută, care este lipsit de frumuseţe, de armonie: p. ext. pocit, hâd, hidos. 2. Care displace, care trezeşte repulsie (morală); urâcios, nesuferit. ♦ (Despre comportare, fapte) Contrar moralei, dreptăţii, bunei-cuviinţe; necuviincios; imoral; reprobabil. ♦ Neplăcut; grav. 3. (Despre timp) Posomorât, ploios, friguros, II. Adv. Într-un mod neplăcut, nepotrivit, imoral. ♢ Expr. A se uita urât la cineva = a privi cu duşmănie pe cineva. III. S.n. 1. Stare sufletească apăsătoare provocată de teamă, de singurătate, de lipsă de ocupaţie, de viaţă banală etc.; plictiseală; indispoziţie. ♢ Loc. prep. De urâtul cuiva (sau a ceva) = din cauza plictiselii sau aversiunii (provocate de cineva sau de ceva). ♢ Expr. A-i fi (cuiva) urât = a) a se teme (în singurătate); b) a se plictisi. A-şi face de urât = a se distra, a-şi alunga plictiseala. A ţine cuiva de urât = a sta în compania cuiva (pentru a nu se plictisi). 2. Dezgust, aversiune faţă de cineva sau de ceva. – V. urî.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

VÂNÁ, vânez, vb. I. Tranz. 1. A pândi, a urmări şi a prinde sau ucide animale sau păsări sălbatice. ♦ A pescui (mai ales peşti mari). ♦ Fig. A urmări un om pentru a-l prinde; a hăitui. 2. Fig. (Adesea peior.) A urmări cu aviditate, cu stăruinţă. ♦ (Fam.) A pune mâna pe...; a face rost. – Lat. venare (=venari).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

VÂNJ s.n., (2) vânji, s.m. 1. S.n. (Înv. şi pop.) Putere, vigoare 2. S.m. (Bot.) Velniş. – Cf. sl. v o n z u.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

VÂNT, vânturi, s.n. 1. Deplasare pe orizontală a unei mase de aer provocată de diferenţa de presiune existentă între două regiuni ale atmosferei. ♢ Vânt rău = întâmplare nenorocită care loveşte pe cineva. ♢ Loc adv. Ca vântul = foarte repede. ♢ Expr. Ce vânt te aduce? se spune cuiva care a venit pe neaşteptate. A se aşterne vântului = a alerga foarte repede. A se duce pe aripi de vânt = a se duce foarte repede. Bate vântul, se spune când un loc, de obicei populat, este (temporar) pustiu. A-i bate (sau a-i sufla cuiva) vântul în buzunare = a nu avea nici un ban, a fi foarte sărac. A arunca banii în vânt = a cheltui fără socoteală. Din (sau de la) cele patru vânturi = din toate părţile, de pretutindeni. A vedea dincotro bate vântul = a-şi da seama de o situaţie, înainte ca lucrurile să se precizeze cu claritate. A-l bate vântul (pe cineva) = a fi extrem de slab sau de slăbit. (Rar) A se duce pe vânturi = a se risipi, a se prăpădi. 2. Aer, văzduh. ♢ Loc. adv. În vânt = a) în gol; b) în sus; c) fig. fără folos, zadarnic. 3. Curent de aer creat pe cale artificială (cu un dispozitiv, cu evantaiul etc.). 4. (În expr.) A face vânt = a) a împinge, a arunca, a azvârli; p. ext. a da afară (dintr-o slujbă); b) (fam.) a scăpa de cineva. A-şi face (sau, rar, a-şi da) vânt = a-şi lua avânt, a porni cu viteză, cu avânt. A lua vânt = (despre cai) a porni, cu viteză mare (scăpând de sub controlul conducătorului). 5. (Astron.; în sintagma) Vânt solar = flux de protoni şi neutroni emişi continuu de Soare. – Lat. ventus.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

VÂRF, vârfuri, s.n. 1. Partea cea mai de sus (ascuţită) a unor obiecte înalte (case, copaci etc.) sau a anumitor forme de relief (deal, munte). ♢ Expr. Asta pune (sau, rar, face) vârf (la toate) = asta întrece orice închipuire sau aşteptare, este din cale-afară. (Plin) cu vârf sau încărcat cu vârf = plin de tot, până sus. ♦ Fig. (La pl.) Persoanele care se află în fruntea unei organizaţii politice, sociale sau administrative, a unui grup social etc. ♦ (Rar) Partea de deasupra, suprafaţa unei ape. Vârful Oltului. 2. Capăt, extremitate (ascuţită) a unui lucru. Vârful coloanei. ♦ Spec. Extremitate a unei părţi a trupului omului sau animalelor. ♢ Loc. adv. Din vârful buzelor = de mântuială, superficial; batjocoritor, sfidător, ironic. (În legătură cu verbe de mişcare) În vârful (sau pe vârfurile) degetelor (sau picioarelor) = tiptil, încet, cu grijă, fără zgomot, ca să nu simtă nimeni. ♢ Expr. A i se sui (cuiva) părul în vârful capului = a i se ridica (cuiva) părul de pe cap (de frică, de spaimă) A i se sui (cuiva) tot sângele în vârful capului, se spune când cineva se aprinde la faţă din cauza furiei, a ruşinii etc. A vorbi în (sau din) vârful limbii (sau buzelor) = a vorbi peltic; p. ext. a vorbi afectat. 3. Punctul de intersecţie a laturilor unui unghi sau ale unui triunghi, a muchiilor unei piramide etc. 4. Fig. Moment de intensitate maximă a unei activităţi. ♢ Ore de vârf = a) (în legătură cu mijloace de transport, magazine sau alte unităţi de servire a populaţiei) ore de afluenţă maximă, de mare aglomeraţie şi de solicitare intensă; b) (în legătură cu sursele de apă, de energie electrică, de gaze) ore în care consumul este foarte intens. Vârf de consum = cantitate maximă de energie electrică necesară abonaţilor unei reţele electrice la anumite ore de zi sau în anumite perioade ale anului. – Din sl. vrŭhŭ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

VÂSC, s.m. Plantă semiparazită care creşte pe ramurile unor copaci, cu frunzele pieloase, totdeauna verzi, cu tulpina ramificată şi cu fructul în formă de bobiţe albe sau gălbui, folosită ca plantă medicinală (Viscum album). ♢ Compus: vâsc-de-stejar = mărgăritar. – Lat. viscum.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ZÂNG interj. Cuvânt care imită sunetul clopotului sau al unui metal lovit. – Onomatopee.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ZBÂR interj. Cuvânt care imită sunetul produs de zborul păsărilor sau al insectelor, de vibraţia unei coarde, a unui motor etc. – Onomatopee.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ZGÂÍ, zgâiesc, vb. IV. 1. Tranz. şi refl. A deschide tare, a căsca, a holba ochii; a se uita cu insistenţă, a privi lung, a se uita cu ochii mari. 2. Refl. A se strâmba, a se schimonosi, a se uita batjocoritor. – Din zgău.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ZVÂC interj. Cuvânt care sugerează o mişcare bruscă, precipitată, o săritură; ţâşti. – Onomatopee.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ZVÂR interj. (Adesea cu „r” prelungit) Cuvânt care redă zgomotul produs de un lucru aruncat cu putere sau care zboară repede prin aer. [Var.: zvr interj.] – Onomatopee.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

FÂŞ1 interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită zgomotul produs de mişcarea frunzelor, a hârtiei etc. – Onomatopee.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

FÂŞ2, fâşuri, s.n. 1. Material impermeabil subţire, folosit pentru confecţionarea hainelor de ploaie. 2. Haină de ploaie confecţionată din acest material. – Din fâş1.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MÂLC adv. (Pop. şi fam.; în expr.) A tăcea mâlc = a nu spune nici un cuvânt, a nu scoate o vorbă; a tăcea chitic. – Din mâlci (derivat regresiv).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MÂLÍ, mâlesc, vb. IV. Tranz. şi refl. A (se) umple de mâl; a (se) acoperi cu mâl. – Din mâl.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MÂNÁ, mân, vb. I. Tranz. 1. A dirija mersul unui animal sau, p. ext. al unui vehicul (cu tracţiune animală); a îmboldi, a stimula, a îndemna la mers. ♢ Expr. (Fam.) A mâna porcii la jir = a sforăi în somn. (Fam.) Mână măgaru! = pleacă de aici! ia-o din loc! dă-i drumul! ♦ Fig. (Fam.) A determina pe cineva să facă un anumit lucru, să acţioneze într-un anumit fel; a îndemna, a îmboldi. ♦ Intranz. (Pop.) A merge; a zori, a se grăbi. Mâna cât putea de repede. 2. (Pop.) A lua, a duce, a târî cu sine. 3. (Pop.) A trimite pe cineva să se ducă undeva sau să facă ceva. 4. (Pop.) A pune în mişcare; a acţiona. – Lat. minari „a ameninţa”.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

RÂNÍ, rânesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A curăţa un loc de stratul de murdărie depus. – Din bg. rina.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

FRÂU, frâie, s.n. Totalitatea curelelor, împreună cu zăbala, care se pun pe capul şi în gura unui cal (de călărie) spre a-l supune şi a-l putea mâna. ♢ Loc. adj. Fără frâu = neînfrânat, lăsat (prea) liber; dezmăţat. ♢ Expr. A-şi pune frâu limbii (sau gurii) sau a-şi pune frâu la limbă = a vorbi cumpătat, cu prudenţă; a se reţine de la vorbă. A ţine (pe cineva) în frâu = a domoli avântul sau pornirile cuiva. A ţine (pe cineva) în şapte (sau nouă) frâie = a supraveghea (pe cineva) de aproape, a nu-i lăsa nici o libertate. A da (cuiva sau la ceva) frâu liber (sau slobod) = a lăsa în voie. A pune (în) frâu = a stăvili; a înfrâna, a stăpâni. ♦ Fig. (Cu pl. frâne) Conducere politică. [Pl. şi frâne, (rar) frâuri] – Lat. frenum.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ATẤT, ATẤTA, atâţi(a), atâtea, adv., pron. nehot., adj. nehot. I. Adv. (Mai ales în forma atât) 1. În asemenea măsură, aşa de mult, de tare, de bine, de scump etc. ♢ Expr. Atât..., cât... = în acelaşi grad, număr, preţ etc. ca şi... Atât..., cât şi... = şi..., şi...; nu numai..., ci (şi)... Tot atât = acelaşi lucru, totuna, egal; indiferent. Încă pe atât = dublu. 2. (Indică o gradaţie; în expr.) Cu atât mai bine (sau mai rău) = e mai convenabil (sau mai dezavantajos). Atât mi-a (sau ţi-a etc.) fost, se spune pentru a arăta ivirea iminentă a unei neplăceri, a unui pericol etc. Atât (numai sau doar) că... = numai că..., doar că..., cu singura deosebire că... Cu cât..., cu atât = pe măsură ce..., tot mai mult... Atât..., atât... = în măsura în care... 3. Numai acest (singur) lucru, mai mult nu. Eu atât îţi spun. II. Pron. nehot. (Mai ales în forma atâta) 1. (Înlocuieşte un nume sau o propoziţie, exprimând o măsură, o cantitate etc.) Cum dai merele...? – Atâta ! ♢ Expr. Nici atâta = şi mai puţin. Atâta(-i) tot sau atâta şi nimic mai mult = asta e ! cu asta am încheiat ! să nu aştepţi mai mult ! 2. (Înlocuieşte un singur sau ultim lucru care mai trebuie realizat) Atâta mai am de făcut. III. Adj. nehot. (Mai ales în forma atâta) 1. Care este aşa de mult, de tare, de bine etc. Atâta lume. ♢ Loc. adv. De atâtea ori = aşa de des, adeseori. 2. Care este numai acesta, care este ultimul. Atâta lucru pot să spun. ♢ Expr. Atâta lucru = lucru de nimic; motiv neînsemnat. [Gen.-dat.: atâtor şi atâtora] – Lat. eccum-tantum.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PÂLC, pâlcuri, s.n. 1. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. „de”, care arată felul, componenţa) Grup mic şi neorganizat de oameni: p. ext. grup de păsări, de animale, (rar) de plante sau de lucruri. ♢ Loc. adv. În pâlcuri sau pâlcuri-pâlcuri = în grup. ♦ Grămadă mică, adunătură de lucruri. 2. (Înv.) Unitate militară la sfârşitul evului mediu, în Moldova şi în Ţara Românească. corespunzătoare unui regiment, formată dintr-un anumit număr de ostaşi; stol, ceată. – Din sl. plŭkŭ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PÂRG s.n. v. pârgă.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

DÂNS pr. El (cu o nuanţă emfatică): se mira toată lumea de învăţătura dânsului Isp. [Contras din de-îns]. (Dicţionar universal al limbei române, ed. 8, de Lazăr Şăineanu).

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

FÂŢ interj. Cuvânt care imită o mişcare (continuă). – Onomatopee.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

DÂRZ, , dârji, -ze, adj. (Despre fiinţe sau mănifestările lor) 1. Îndrăzneţ, curajos, cutezător. ♢ Aprig, înverşunat. Luptă dârză. 2. Neînduplecat, neclintit; p. ext. îndărătnic, încăpăţânat. 3. Mândru, semeţ, ţanţoş. [Pl. şi: (m.) dârzi, (f.) dârze] – Din sl. drúzú.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SPÂN, -Ă, spâni, -e, adj. Căruia nu-i creşte (aproape) deloc barbă şi mustaţă. Faţă spână. Om spân. ♢ (Substantivat, m.) Spânul vrea sa-ţi răpuie capul (CREANGĂ). – Lat. *spanus (< gr.).

Dicţionarul limbii române moderne, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Academiei, Bucureşti, 1958

ZVÂC ♦ (substantivat, s.n.) Mişcare bruscă, săritură precipitată, ţâşnire. (Calul sări un zvâc înapoi.)

Dicţionarul limbii române literare contemporane, Colectiv, Editura Academiei Republicii Populare Române, 1955-1957

ZVÂR interj. (adesea cu valoare verbală) ~.

Dicţionarul limbii române literare contemporane, Colectiv, Editura Academiei Republicii Populare Române, 1955-1957

MÂŢ, mâţi, s.m. (Pop.) 1. (Pop.) Cotoi, motan, pisoi; p. restr. puiul (de sex masculin al) pisicii. 2. Mâţişor (2). – Din mâţă (derivat regresiv).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MÂRC interj. (Pop.; în expr.) A nu zice nici mârc = a nu zice nimic, a tăcea din gură. – Contaminare între mâr şi mâlc.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MÂNZ, mânji, s.m. 1. Puiul (de sex masculin al) iepei. ♢ Expr. A umbla ca mânzul după iapă sau a merge (ori a se ţine) mânz (după cineva) = a se ţine pretutindeni după cineva, a nu se dezlipi (de cineva), a se ţine scai (de cineva). ♦ (Reg.) Puiul măgăriţei. 2. (Fam.) Epitet dat unui copil sau unui tânăr (zburdalnic, plin de vioiciune). – Cf. alb. m ë s.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SMÂC1 interj. Cuvânt care exprimă ideea de mişcare precipitată. (onomat., cf. hâc, bâc, zvâc, zgâţ-)

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

SMÂC2 s.n. 1. Laţ. 2. Jucărie în formă de arc (1). (din smâc1; pentru sensul (1.) cf. zbilţ)

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ZBÂR interj. ~; cuvânt care sugerează ideea de a fi trecut de un fior. (onomat., s- expresiv + bâr)

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ZGÂÍ, zgâiésc, vb. IV. ~ (din zgău; sau din sl. zijati, zijaią = a deschide; sau din lat. *excăvīre)

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ZMÂC interj. (Var.) Smâc. (cf. smâc)

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

SÂRG s.n. (Pop.; în loc. adv.) Cu (sau, reg., de, în) sârg = repede, iute; îndată, imediat. – Din magh. sürgös „grăbit”.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

TÂLC, tâlcuri, s.n. (Pop.) 1. Înţeles2, sens, rost, semnificaţie. ♢ Loc. adv. Cu tâlc = cu subînţeles; cu rost, cu socoteală. ♦ Interpretare, explicaţie. 2. Glumă alegorică, fabulă, pildă. ♢ Expr. A vorbi în tâlcuri = a vorbi figurat, alegoric. – Din sl. tlŭkŭ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

TÂLV, tâlvi, s.m. 1. (Bot.) Tigvă (2). 2. Fructul tigvei (2), întrebuinţat de obicei la scoaterea, prin aspirare, a vinului dintr-un butoi; p. ext. unealtă de forma unei pâlnii, cu o ţeavă lungă şi subţire, care se foloseşte în acelaşi scop. – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

TÂMP, -Ă, tâmpi, -e, adj. 1. (Înv. şi pop.; adesea substantivat) Prost; tâmpit (1). 2. (Reg.; despre instrumente ascuţite) Cu vârful sau cu tăişul tocit, ştirbit; tâmpit (2). – Din sl. tonpŭ. Cf. magh. t o m p a.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

TÂNT, -Ă adj. v. tont.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

TÂRG, târguri, s.n. 1. Loc mai întins şi special amenajat într-un oraş sau la marginea unui oraş, unde se vând şi se cumpără (zilnic sau la anumite date) vite, cereale, alimente, zarzavaturi etc. ♢ Târgul de fete = serbare populară anuală, tradiţională, care are loc pe Muntele Găina, în Ţara Moţilor, şi cu care prilej tinerii îşi aleg adesea miresele. 2. Operaţie de vânzare şi cumpărare care are loc într-un târg (1); p. gener. operaţie de vânzare şi cumpărare; tocmeală, târguiala. ♢ Loc. adv. La spartul târgului = la sfârşit de tot, târziu. ♢ Expr. A face (sau a încheia) târg(ul) cu cineva = a încheia cu cineva, o tranzacţie comercială. A se ajunge (sau, rar, a ajunge pe cineva) cu târgul = a cădea de acord asupra preţului unei vânzâri sau cumpărări, a cădea la învoială, a se învoi din preţ. ♦ (Pop.) Învoială, acord, înţelegere. 3. Aşezare orăşenească (mai mică). ♦ (Pop.) Centrul unui oraş; partea oraşului unde se află centrul comercial. – Din sl. trŭgŭ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

TÂRN1, târnuri, s.n. 1. Mătură mare, făcută din mărăcini sau din nuiele, cu care se mătură curţile sau străzile. 2. (Bot.) Porumbar1. – Din sl. trŭnŭ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

TÂRN2 s.n. v. târnă.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

RÂND, rânduri, s.n. 1. Şir (drept, aliniat, ordonat) de lucruri sau de fiinţe. ♢ Loc. adv. De-a rândul = a) unul după altul, fără întrerupere, în şir, neîntrerupt, continuu, consecutiv; b) de la un capăt la altul; pretutindeni. Pe rând = a) unul după altul, succesiv; b) de la unul la altul. Pe rând sau rând pe rând, rânduri-rânduri = treptat(-treptat), unul după altul. În primul rând = înainte de toate, mai ales. ♢ Expr. A fi în primele rânduri = a) a ocupa un loc de frunte într-un şir; b) a fi în fruntea unei activităţi. ♦ Haină (încheiată) la două rânduri = haină bărbătească cu două şiruri de nasturi, unul pentru a încheia şi unul ca garnitură. ♦ Fiecare dintre şirurile orizontale de cuvinte formând o linie dreaptă într-un text scris sau tipărit. ♢ Expr. A citi printre rânduri = a pricepe (sau a se strădui să priceapă) şi ceea ce nu se spune explicit într-un text scris. ♦ Şir de obiecte suprapus altuia. ♦ (Rar) Cat, etaj. 2. Locul cuvenit cuiva sau ocupat de cineva într-un şir sau în cadrul unei activităţi; momentul indicat pentru o activitate. ♢ Loc. adv. La rând = unul după altul, potrivit ordinii stabilite sau momentului indicat. Cu rândul = cu schimbul; alternativ. De rând = de serviciu. ♢ Expr. A lua pe cineva la (sau după) rând = a se ocupa de cineva conform ordinii stabilite sau cuvenite. A ţine (sau a păstra) rândul = a respecta locul stabilit sau ordinea stabilită. A ţine cuiva rândul = a păstra un loc pentru cineva lângă sine, într-un şir. A intra la rând = a începe să acţioneze la momentul potrivit, după ordinea stabilită, în urma altora. (A fi) în rând cu cineva (sau în rândul cuiva) = (a fi) în categoria cuiva, alături de cineva; (a fi) pe aceeaşi treaptă, la acelaşi nivel. A lăsa (sau a ceda) cuiva rândul = a se retrage dintr-un loc sau dintr-o activitate, pentru a permite altuia să ocupe locul sau să acţioneze. A fi (sau a veni) rândul cuiva sau a veni rândul (pentru ceva) = a sosi momentul potrivit pentru a se face un lucru. La rândul meu (sau tău, lui etc.) = a) atunci când este momentul potrivit pentru mine (sau tine, el etc.); în urma altora într-un şir; b) din partea mea (sau a ta, a lui etc.). A nu-şi da rând = a lucra de zor, a fi neobosit; a se îmbulzi la treabă sau la vorbă. (Pop.) A nu-şi putea da rând cu cineva = a nu o putea scoate la capăt cu cineva. A da rând la... = a ţine seama de... Fără (de) rând = fără chibzuinţă, fără seamăn. 3. Cantitate, grup, număr care urmează după alte grupuri de acelaşi fel. ♦ Grup de obiecte care formează un tot, o serie şi care se folosesc deodată. ♢ Un rând de case = un corp de case. ♦ (Precedat de numerale sau de adjective) Dată, oară. 4. Grup de persoane (sau de obiecte) care formează un tot omogen. 5. (Înv.) Categorie socială. ♢ Loc. adv. De rând = a) din popor, fără rang; b) lipsit de strălucire; comun, obişnuit; vulgar. 6. Obicei, rânduială, fel (de a fi, de a trăi); rost. ♢ Expr. A şti rândul = a şti rânduiala, a cunoaşte rostul, mersul treburilor. (Reg.) Cum e rândul? = cum stau lucrurile? A umbla de rândul cuiva = a avea grijă de cineva, a purta de grijă cuiva. – Din sl. rendŭ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

RẤDE, râd, vb. III. Intranz. 1. A-şi manifesta veselia sau satisfacţia printr-o mişcare caracteristică a feţei şi a gurii, scoţând în acelaşi timp sunete specifice, succesive şi nearticulate. ♢ Expr. A râde (sau, rar a-şi râde) în barbă (sau pe sub mustaţă) = a râde reţinut, pe ascuns. (Rar) A râde galben = a râde fals, silit (prefăcându-se că se bucură). A râde (cuiva) în nas (sau în faţă, în obraz) = a sfida pe cineva; a-şi bate joc de cineva care este de faţă. 2. A se distra; a se amuza, a face haz de ceva. ♦ A fi mulţumit, vesel, fericit; a se bucura. ♦ (Cu determinări în dativ sau introduse prin prep. „la”) A arăta cuiva simpatie, surâzându-i. ♦ (Despre soartă, noroc) A-i fi cuiva favorabil, prielnic. 3. A-şi bate joc de cineva sau de ceva; a face haz, a se amuza pe socoteala cuiva sau a ceva; a lua în râs. ♢ Expr. Râd (sau ar râde) şi câinii (sau şi curcile, ciorile) de cineva, se zice despre cineva care s-a făcut de ruşine, s-a compromis. ♦ A nu ţine seama de ceva; a nesocoti, a desconsidera, a dispreţui. – Lat. ridere.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

RẤIE s.f. 1. (Pop.) Boală de piele la oameni şi la animale, cauzată de un parazit şi caracterizată prin apariţia unor bubuliţe (localizate mai ales între degete) care produc mâncărime; scabie. ♢ Expr. Se ţine ca râia de om, se zice despre cineva de care nu mai poţi să scapi. 2. Fig. Epitet depreciativ pentru oameni şi animale rele, care provoacă multe necazuri; pacoste, năpastă. 3. (În sintagma) Râia neagră a cartofului = boală a cartofului provocată de o ciupercă şi manifestată prin apariţia unor excrescenţe moi, negre-brune, pe părţile subterane ale plantei. [Pr.: râ-ie] – Lat. aranea.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

RÂMÁ, pers. 3 rấmă, vb. I. Intranz. (Despre porci) A scormoni pământul cu râtul. ♢ Expr. (Tranz.; pop.) A râma (un gând pe cineva) la inimă = a chinui (un gând) pe cineva. – Lat. rimare.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SÂNT, -Ă, sânţi, -te, adj., s.m. şi f. (Pop.) Sfânt. – Lat. sanctus.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SÂRB, -Ă, sârbi, -e, s.m. şi f., adj. 1. S.m. şi f. Persoană care face parte din populaţia de bază a Serbiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparţine Serbiei sau populaţiei ei, privitor la Serbia sau la populaţia ei; sârbesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba sârbă. – Din scr. srb.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SFÂR interj. 1. Cuvânt care imită zgomotul produs de învârtirea sau de mişcarea cu repeziciune a unui obiect. 2. Cuvânt care imită zgomotul produs de încingerea pe foc a unei grăsimi sau de prăjirea alimentelor. – Onomatopee.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SPÂN, -Ă, spâni, -e, adj. (Despre bărbaţi sau despre faţa lor; adesea substantivat) Care este (biologic) lipsit de barbă şi de mustăţi. – Lat. *spanus.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

A râde ≠ a plânge

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

Dârz ≠ laş, fricos, neîndrăzneţ

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

Grâu ≠ neghină

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

Tâmp ≠ ager, deştept, inteligent, isteţ, mintios

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

Urât ≠ arătos, chipeş, drag, frumos

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

Vârf ≠ bază

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

URÂT s. v. aversiune, dezgust, greaţă, îngreţoşare, oroare, repulsie, scârbă, silă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

URÂT adj., s. 1. adj. (arg.) nasol. (Ce fată ~!) 2. adj. diform, hidos, hâd, monstruos, pocit, respingător, schimonosit, slut, strâmb, (pop. şi fam.) bocciu, scălâmb, scălâmbăiat, (reg.) pâcleş, (Mold.) balcâz, (Mold. şi Transilv.) pogan, (înv.) grozav, (fam.) şui. (O fiinţă ~.) 3. adj. deformat, desfigurat, pocit, schimonosit, slut, sluţit, strâmb, strâmbat, urâţit, (reg.) stropşit, zgâmboit, (Mold.) şonţit. (O faţă ~ din cauza ...) 4. adj. v. inestetic. 5. adj. v. înnorat. 6. adj. v. mizerabil. 7. adj. v. nefavorabil. 8. adj. v. neplăcut. 9. adj. defavorabil, nefavorabil, neplăcut, prost, rău. (A făcut o impresie ~.) 10. adj. v. condamnabil. 11. s. v. plictiseală.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

URÂT adj. v. grav, greu, malign, periculos, primejdios, serios.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢÂR interj. pic. (Apa se prelinge şi face: ~!, ~!)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TÂRN s. măturoi, (reg.) felezeu, leasă, târş. (Un ~ pentru măturatul străzilor.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TÂRN s. v. pleavă, porumbar, porumbel.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TÂRG s. v. acord, aranjament, centru, combinaţie, contract, convenţie, înţelegere, învoială, învoire, legământ, oraş, pact, tranzacţie.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TÂRG s. 1. v. piaţă. 2. bâlci, iarmaroc, (pop.) drăgaică, (înv.) zbor. (~ul de la Buzău.) 3. v. obor. 4. târguială, tocmeală, (rar) precupeţire, (reg.) tocmă. (~ul a ţinut mult.) 5. v. orăşel.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TÂMP adj., s. v. cretin, idiot, imbecil, tâmpit.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TÂLV s. 1. (BOT.; Lagenaria gourda) tărtăcuţă, tigvă, (reg.) bostănel, catrună, ciugai, curcubetă, lupoaie, sămânţar, sărăboi, troacă. 2. tigvă, (Olt.) troacă. (Ţine apa în ~.) 3. (Transilv.) smârc, (Ban., Transilv. şi Olt.) trăgulă. (~ pentru tras vinul din butoi.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TÂLC s. v. accepţie, comentariu, conţinut, fabulă, interpretare, însemnare, înţeles, semnificaţie, sens, tălmăcire, tâlcuire, valoare.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TÂLC s. 1. v. semnificaţie. 2. v. mesaj. 3. semnificaţie, sens, (fig.) preţ. (Iscat-am frumuseţi şi ~uri noi.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SPÂN adj. (reg.) spânău, spânzac, spânzatic. (Om ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SMÂC interj. v. huşti, ţâşti.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SMÂC s. v. căluş, laţ.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SÂRG s. v. hărnicie, râvnă, silinţă, sârguinţă, strădanie, străduinţă, vrednicie, zel.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SÂRG s. bunăvoinţă, râvnă, silinţă, zel, (înv.) proeresis. (Arăta destul ~, dar nu putea realiza nimic.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SÂRB adj. v. sârbesc.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SÂNT s., adj. v. sfânt.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SÂNT adj. v. bisericesc, ceresc, divin, dumnezeiesc, religios.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SCÂR s. v. buclă, cârlionţ, creţ, inel, ondu-laţie, ondulă, val, zuluf.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

RÂNÍ vb. (reg.) a râcălui. (A ~ la porci.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

RÂND s. v. cat, ciclu, datină, etaj, fel, menstruaţie, nivel, obicei, period, rânduială, tradiţie, uz, uzanţă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

RÂND s. 1. (înv. şi pop.) şir, (livr. înv.) linie. (Un ~ dintr-un text.) 2. (MIL.) şir, (înv. şi reg.) stroi. (Un ~ de ostaşi aliniaţi.) 3. v. convoi. 4. şir, şirag, (reg.) ord, şar, (înv.) rang. (Un ~ de plopi.) 5. (înv.) orânduială. (~ într-o succesiune.) 6. v. tagmă. 7. dată, (reg.) vers. (În trei ~uri am fost la el.) 8. serie. (Cloşca scoate un nou ~ de pui.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

RÂMÁ vb. (reg.) a jimui, a râmui, a râtui, a ruciuli, a rujmuli, (Munt.) a tefui. (Porcul ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

RÂIE s. (MED.) scabie, (reg.) rapăn.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

RÂDE vb. 1. a se amuza, a se desfăta, a se dispune, a se distra, a se înveseli, a petrece, a se veseli, (înv.) a se distrage, a se eglendisi, a libovi. (Beau şi ~.) 2. (prin Ban.) a(-şi) târtăi, (înv.) a(-şi) mădări, a(-şi) rânji. (De ce ~ de el?)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PÂŞ s. v. cep.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PÂNC s. v. sezon, timp, vreme.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PÂLC s. v. ceată.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ODÂR interj. v. marş.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂŢ s. v. ament, cotoi, motan, pisoi.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂNI s. pl. v. cleşte.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂNÁ vb. 1. a conduce, (rar) a mânui. (~ pluta, trăsura, caii.) 2. a deplasa, a împinge. (Vântul ~ departe frunzele căzute.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂNÁ vb. v. adresa, alunga, depărta, expedia, goni, izgoni, îndepărta, scoate, scrie, târî, trimite.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

HÂZÍ vb. v. deforma, desfigura, poci, schi-monosi, sluţi, strâmba, urâţi.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

HÂRB s. v. ciob.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

HÂRB s. v. babalâc, baccea, căzătură, hodorog, ramolit, vas.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

HÂÍT adj. v. aplecat, dărăpănat dărâmat, înclinat, lăsat, năruit, plecat, povârnit, prăbuşit, prăvălit, risipit, strâmb, surpat.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

GÂNJ s. (TEHN.) (reg.) gujbă, peteucă, (prin Munt.) sucitură. (~ la căruţă.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

GÂNJ s. v. apărătoare, chingă, coardă, cocârlă, crivac, potâng, râncă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

GÂND s. v. îndemn, îndrumare, învăţătură, povaţă, povăţuire, sfat, vorbă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

GÂLI s. v. excrement, fecale.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

GÂND s. 1. v. minte. 2. v. concepţie. 3. v. închipuire. 4. v. intenţie.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

GÂDE s. v. călău.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

FRÂU s. 1. (înv.) dezghin. (Ţine calul de ~.) 2. hăţ. (Strânge ~l.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

FÂŞ s. v. impermeabil.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

DÂRZ adj. 1. v. curajos. 2. v. hotărât. 3. v. tenace. 4. v. disputat.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

DÂRZ adj. v. mândru, semeţ, ţanţoş.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

DÂMB s. (GEOGR.) înălţime, ridicătură, (rar) înălţătură, (reg.) dâlmă. (Înaintea dealului se află un ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂŞ adj., s. v. ciung, ciunt.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂRN adj. v. îndoit, strâmb.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂRD s. v. cireadă, grămadă, mulţime, şir, turmă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂRD s. 1. v. ciopor. 2. v. stol. 3. v. ceată.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂNT s. 1. cântare, cântat, cântec, glas, melodie, (pop.) viers. (Un ~ superb de păsărele.) 2. v. canto. 3. (LIT.) (înv.) cap. (~ într-un poem.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂND conj. 1. (temporal) că. (Acum ~ ne-am odihnit, putem pleca.) 2. (temporal) dacă. (~ vede că ..., pleacă repede.) 3. (temporal) cum. (Frunza-n codru ~ învie.) 4. (temporal) (pop.) cum. (Din ceasul ~ te-am văzut ...) 5. (cauzal) cum, deoarece, fiindcă, întrucât. (~ ştiu că vine, sunt emoţionat.) 6. (condiţional) dacă, (pop.) de. (Ce pot sfaturile mele, ~ nici lacrimile nu folosesc.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂMP s. v. ţară.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂMP s. 1. v. câmpie. 2. v. ogor. 3. (GEOGR.) câmp de gheaţă = aisfild. 4. câmp de pietre v. mare de pietre. 5. v. domeniu. 6. câmpul muncii v. producţie. 7. (LINGV.) câmp asociativ = câmp noţional, câmp semantic; câmp noţional v. câmp asociativ; câmp semantic v. câmp asociativ.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BRÂU s. 1. cingătoare, (pop.) chingă, (înv. şi reg.) taftur, (reg.) brânaci, (Ban. şi Bucov.) frânghie. (Cu ~ul se strânge mijlocul.) 2. mijloc, talie. (Grâul îi venea până la ~.) 3. v. brâuleţ. 4. v. dungă. 5. v. lanţ.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BÂLC s. v. băltoacă, mlaştină, mocirlă, smârc.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ATÂT adv., interj. 1. adv. aşa. (Nu te grăbi ~.) 2. interj. v. ajunge.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

VÂJÍ vb. v. potrivi, veni.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

VÂNÁ vb. a prinde, (înv.) a vânători. (A ~ iepuri.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

VÂNÁ vb. v. pescui, prinde.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

VÂNJ s. (BOT.; Ulmus effusa) ulm, velniş.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

VÂNJ s. v. dinamism, energie, forţă, impetuozitate, putere, robusteţe, tărie, velniş, vigoare, vitalitate, vlagă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

VÂNT s. (FIZIOL.) gaz, pârţ, (pop.) băşină, fâsâială, (prin Bucov. şi Maram.) târtâită, (fam.) pam.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

VÂRF s. 1. (GEOGR.) creastă, creştet, culme, pisc, (rar) obârşie, (înv. şi reg.) sâmcea, (reg.) piscan, spic, tigvă, titilă, vârvare, (Transilv.) picui, (Mold., Transilv. şi Maram.) ţiclău, (înv.) suiş. (Alpiniştii au ajuns pe ~ul muntelui.) 2. bot, cap, capăt, cioc. (~ al unui obiect ascuţit.) 3. cap, capăt, extremitate. (~ul bastonului.) 4. buric. (Şi-a fript ~ul degetelor.) 5. (COR.) v. poantă. 6. vârf vegetativ v. con vegetativ.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

VÂSC s. (BOT.; Loranthus europaeus) mărgăritar, (reg.) mărgărit.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ZGÂÍ vb. 1. v. holba. 2. a se chiorî, a se holba, (reg.) a se hlizi. (Ce te ~ aşa la mine?)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ZVÂC interj. v. ţuşti, zbughi.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

akân s. m., pl. akâni

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂMP s. n. 1. spaţiu delimitat în care este cuprinsă imaginea de pe o peliculă cinematografică. o ~ vizual = porţiune din spaţiu care poate fi cuprinsă cu privirea. 2. ~ operator = porţiune de piele special pregătită pentru o intervenţie chirurgicală. ♢ fâşie de pânză care delimitează plaga operatorie. 3. porţiune din spaţiu în care fiecărui punct i se asociază o mărime fizică bine determinată. ♢ (inform.) subîmpărţire din punct de vedere logic a unei cartele conţinând, fiecare, o informaţie reprezentată codificat. 4. mulţime de valori ale uneia sau mai multor mărimi variabile. o ~ lexical = ansamblu de cuvinte din aceeaşi sferă semantică, care exprimă noţiuni asemănătoare sau asociabile. 5. (arte) fond în limitele căruia poate fi reprezentată o imagine, un motiv ornamental etc. (după fr. champ, lat. campus)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

atât/atâta adv.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

bâca adv.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

bâţ/bâţa interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

brâu (cingătoare, parte a corpului omenesc, ornament, şir) s. n., art. brâul; pl. brâie

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

brâu (dans) s. n., art. brâul; pl. brâuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

câmp s. n., pl. câmpuri (şi câmpi în expr.: a bate, a lua câmpii)

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

când adv., conjcţ.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

cânt s. n., pl. cânturi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

cârc interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

cârd s. n., pl. cârduri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

cârn adj. m., pl. cârni; f. sg. cârnă, pl. cârne

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

câş adj. m., pl. câşi; f. sg. câşă, pl. câşe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

câte adv.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

câţ interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

dâmb s. n., pl. dâmburi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

dârz adj. m., pl. dârji; f. sg. dârză, pl. dârze

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

fâş interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

fâş s. n., pl. fâşuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

fâţ/fâţa interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

frâu s. n., art. frâul; (parte a hamului) pl. frâie (sil. frâ-ie), (conducere politică) pl. frâie

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

gâde s. m., art. gâdea/gâdele, g.-d. art. gâdei/ gâdelui; pl. gâzi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

gând s. n., pl. gânduri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

gânj s. n./s. m., pl. gânjuri/gânji

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

grâu s. m., s. n., (sorturi) pl. grâuri/(lanuri) pl. grâie

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

hâci v. hăci

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

hârb s. n., pl. hârburi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

hâş interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

hâţ interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

hâzí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. hâzésc, imperf. 3 sg. hâzeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. hâzeáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

mâlc adv.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

mâlí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. mâlésc, imperf. 3 sg. mâleá; conj. prez. 3 sg. şi pl. mâleáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

mâná vb., ind. prez. 1 sg. mân, 2 sg. mâni, 3 sg. şi pl. mână; conj. prez. 3 sg. şi pl. mâne; ger. mânând

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

mânz s. m., pl. mânji

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

mârc interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

mâţ s. m., pl. mâţi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

pâca(-pâca) interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

pâlc s. n., pl. pâlcuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

pâş(-pâş) interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

râde vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. râd, 1 pl. râdem, perf. s. 1 sg. râséi, 1 pl. râserăm; conj. prez. 3 sg. şi pl. râdă; part. râs

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

râie s. f., art. râia, g.-d. art. râiei

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

râmá vb., ind. prez. 3 sg. şi pl. râmă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

rând s. n., pl. rânduri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

râní vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. rânésc, imperf. 3 sg. râneá; conj. prez. 3 sg. şi pl. râneáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

sânt adj. m., s. m., pl. sânţi; f. sg. sântă, g.-d. art. sântei, pl. sânte

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

sârb (persoana) s. m., adj. m., pl. sârbi; f. sg. sârbă, g.-d. art. sârbei, pl. sârbe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

sârg s. n.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

sfâr interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

spân adj. m., pl. spâni; f. sg. spână, pl. spâne

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

tâlc s. n., pl. tâlcuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

tâlv s. n., pl. tâlvuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

tâmp adj. m., pl. tâmpi; f. sg. tâmpă, pl. tâmpe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

târg s. n., pl. târguri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

târn (mătură, arbust) s. n., pl. târnuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţâr/ţâr-ţâr interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţâr s. m., pl. ţâri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

urât s. n.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

vâná vb., ind. prez. 1 sg. vânéz, 3 sg. şi pl. vâneáză

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

vânj (plantă) s. m., pl. vânji

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

vânj (putere) s. n.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

vânt s. n., pl. vânturi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

vârf s. n., pl. vârfuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

vâsc s. m.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

zâng v. zang

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

zbâr/zbârrr interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

zgâí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. zgâiésc, imperf. 3 sg. zgâiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. zgâiáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

zvâc interj., s. n.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

zvâr/zvârr interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂŢ ~i m. 1) pop. Masculul pisicii. 2) Pui de mâţă; pisoi. /Din mâţă

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂRC interj. : A nu zice nici ~ a nu scoate o vorbă; a tăcea chitic. /Contaminare între mâr şi mâlc

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂN//Z ~ji m. 1) Pui de iapă. ♢ A umbla ca ~zul după iapă (sau a merge, a se ţine ~ după cineva) a urma de aproape pe cineva. A avea ~ (sau a-şi arăta ~jii) a fi capricios. 2) fam. Copil zburdalnic, neastâmpărat. /cf. alb. mës

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A MÂNÁ mân tranz. 1) (animale, mai ales de tracţiune) A îndemna la mers; a sili să urmeze un anumit traseu. ♢ ~ porcii la jir a sforăi în timpul somnului. 2) pop. (vehicule, mai ales cu tracţiune animală) A face să se mişte conducând într-o anumită direcţie. 3) pop. (persoane) A obliga cu forţa la ceva. 4) A mişca din loc, ducând (cu sine) într-o anumită direcţie. Vântul mână frunzele uscate. /<lat. minari

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A MÂL//Í ~éşte tranz. A face să se mâlească. /Din mâl

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE MÂL//Í se ~éşte intranz. (despre bazine de apă) A se umple cu mâl. /Din mâl

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂLC adv. : A tăcea ~ a nu spune nici o vorbă; a tăcea chitic. /v. a mâlci

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

HÂŢ interj. (se foloseşte pentru a reda zgomotul făcut de o mişcare bruscă, o smuncitură) /Onomat.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

HÂŞ interj. (se foloseşte pentru a alunga găinile sau alte păsări) /Onomat.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

HÂRB ~uri n. 1) Bucată dintr-un vas spart; ciob. 2) Vas de bucătărie de calitate proastă sau ştirbit. 3) fig. Lucru foarte uzat, care nu mai poate fi utilizat. 4) fig. Persoană neputincioasă (din cauza vârstei sau a unei boli). /cf. bulg. hărbel

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

GRÂU m. 1) Plantă erbacee cerealieră, cu tulpina în formă de pai, cu frunze liniare şi inflorescenţă în formă de spic, din ale cărei boabe se face făină. 2) Cantitate de boabe ale acestei plante. 3) Lan pe care creşte această plantă. /<lat. granum

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

GÂNJ ~uri n. pop. 1) Nuia trecută prin foc şi răsucită, folosită la ţară pentru legat (în loc de frânghie). 2) Frânghie împletită dintr-o astfel de nuia. [Pl. şi gânji] /<bulg. găž

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

GÂND ~uri n. 1) Rezultat al procesului de gândire; idee; cuget. ♢ Ca ~ul foarte repede. A-l frământa (sau a-l apăsa) pe cineva ~ul a fi obsedat de un gând. 2) Concentrare a activităţii psihicului asupra unui lucru; meditare; gândire. ♢ A sta dus pe ~uri (a cădea pe ~uri) a medita la ceva. A sta la ~uri a şovăi. A pune (pe cineva) pe ~uri a îngrijora. Nici cu ~ul fără a bănui ceva; pe neaşteptate. 3) Loc unde se produce gândirea; minte; memorie. ♢ A-i da (sau a-i veni, a-i trece) în (sau prin) ~ a-i veni brusc o idee. În ~ fără a rosti cuvintele în voce. 4) Pornire interioară conştientă însoţită de un efort volitiv (de a înfăptui ceva); intenţie. ♢ A-şi pune în (sau de) ~ a hotărî. A pune ~ rău (cuiva) a avea intenţii rele faţă de cineva. A fi într-un ~ cu cineva a avea aceleaşi dorinţe. A-l paşte un ~ a-l preocupa o idee. 5) Consideraţie a unei persoane (despre cineva sau ceva); punct de vedere particular; judecată; părere; opinie. Ce ~uri ai despre aceasta? 6) Senzaţie de satisfacere a gustului; voie; chef; plăcere; plac. /<ung. gond

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

GÂDE gâzi m. pop. Persoană care executa condamnaţii la moarte; călău. /Orig. nec.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

FRÂ//U ~ie n. Element de harnaşament constând dintr-un complex de curele, care, împreună cu zăbala, se îmbracă pe capul unui cal, servind la conducerea acestuia. ♢ A da cuiva ~ liber a lăsa pe cineva să procedeze după cum îi dictează conştiinţa. A ţine în ~ a) a tempera acţiunile cuiva; b) a împiedica (pe cineva) să se manifeste. /<lat. frenum

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

FÂŢ interj. pop. (se foloseşte, de obicei repetat, pentru a reda o mişcare bruscă sau mişcări continue alternative). ♢ ~ încolo, ~ încoace ba încolo, ba încoace; când încolo, când încoace. /Onomat.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

FÂŞ interj. (se foloseşte, de obicei repetat, pentru a reda zgomotul produs de foşnetul frunzelor, al hârtiei etc.). /Onomat.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

DÂR//Z ~ză (~ji, ~ze) 1) Care vădeşte îndrăzneală şi curaj. Fire ~ză. 2) Care nu renunţă la convingerile sau la principiile sale; neînduplecat; neclintit. 3) rar Care are o părere exagerată despre sine; mândru; fudul; încrezut; ţanţoş; semeţ; îngâmfat; înfumurat; măret. /<sl. druzu

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

DÂMB ~uri n. 1) Formă de relief mai mică decât dealul; deluşor; colină. 2) Ridicătură (mică) de pământ la marginea unei gropi sau a unui şanţ. /<ung. domb

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂŢ interj. (se foloseşte pentru a alunga pisica). /Onomat.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂTE prep. (formează cu cuvintele pe care le introduce circumstanţiale de măsură) Au declamat câte o poezie.Unul câte unul pe rând; unul după altul. /<lat. cata

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂŞ interj. (se foloseşte pentru a alunga păsările domestice). /Onomat.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂRN ~ă (~i, ~e) 1) (despre nas) Care este scurt şi cu vârful ridicat în sus. 3) şi substantival (despre oameni) Care are nasul mic şi ridicat în sus. 3) ist. Care are nasul tăiat (ca pedeapsă). 4) fig. (despre obiecte) Care are vârful adus în sus sau strâmbat. /<sl. krunu

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂRD ~uri n. 1) Grup mare de animale (de păsări, de peşti) de acelaşi fel care umblă împreună. 2) Grup de oameni adunaţi la un loc sau care merg împreună; ceată; droaie. ♢ A intra (sau a se pune) în ~ cu cineva a se întovărăşi cu cineva. 3) Timp nedelimitat; multă vreme. De un ~ de ani. /<sb. krd

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂRC interj. : A nu zice nici ~ a tăcea chitic; a nu scoate nici o vorbă. /Onomat.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂNT ~uri n. 1) v. CÂNTEC. 2) Ciripit de păsări. 3) Diviziune a unui poem epic sau a unei epopei. /v. a cânta

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂND2 conj. 1) După ce. ~ voi termina, atunci voi veni. 2) În timp ce. ~ merge îl doare piciorul.De ~ (sau de pe ~) din timpul când. Pe ~ în timpul în care. Ca şi ~ de parcă. /<lat. quando

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂND1 adv. 1) (în propoziţii interogative) În care timp? În ce moment? ~ ai venit?~ şi ~ câteodată; rar; uneori. Din ~ în ~ din timp în timp. 2) (introduce propoziţii condiţionale) Dacă; de. Cum să te justifici ~ eşti vinovat. /<lat. quando

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂMP ~uri n. 1) Întindere vastă de pământ cu suprafaţa uniformă fără accidente însemnate de teren; câmpie; şes. ♢ A lua (sau a apuca) ~ii a se duce unde-l duc ochii; a pleca orbeşte (de disperare, de supărare etc.). A bate ~ii a o lua razna; a spune lucruri neverosimile. 2) Întindere de pământ în afara unei localităţi. În plin ~. 3) Teren semănat cu culturi agricole. 4) Loc unde se desfăşoară o anumită activitate. ~ de luptă. ~ de observaţie. 5) Fondul unui tablou, a unei ţesături etc. 6) Spaţiu în care se exercită acţiuni de forţă asupra corpurilor. ~ magnetic. ~ electric. [Pl. şi câmpi în expresii] /<lat. campus

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

BRÂU2 ~ri n. mai ales art. 1) Dans popular executat în cerc de către dansatori, care se prind unul de brâul altuia. 2) Melodie după care se execută acest dans. [Monosilabic] /Cuv. autoht.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

BRÂ//U1 ~ie n. 1) Fâşie din piele sau din alt material care serveşte la încins sau la ajustat îmbrăcămintea; cingătoare; curea; centură; cordon. ♢ A fi cu cuţitul la ~ a fi foarte bătăuş. 2) Fâşie lată, confecţionată, de obicei, din lână colorată, făcând parte din costumul naţional. 3) Fâşie lată purtată de preoţi, servind drept indice al gradului în ierarhia bisericească. 4) Parte a corpului omenesc dintre şolduri şi coaste; mijloc; talie; cingătoare. ♢ A sta cu mâinile în ~ a sta degeaba; a nu face nimic. 5) arhit. Element decorativ inelar, în relief, care înconjoară o coloană; brăţară. [Monosilabic] /Cuv. autoht.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

BÂŢ interj. (se foloseşte, adesea repetat, pentru a imita o mişcare rapidă). /Onomat.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

BÂRF//Ă ~e f. fam. v. BÂRFEALĂ. /v. a bârfi

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ATÂ//T3 ~tă (~ţia, ~tea) adj. nehot. 1) Care este aşa de mult, de tare. ~ta lume. 2) Numai acesta. ~ta băiat avea. ♢ ~ta pagubă! nu are importanţă. Ce mai ~ta vorbă la ce să lungim vorba. De ~tea ori de nenumărate ori; foarte des. /<lat. eccum-tantum

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ATÂ//T2 ~tă (~ţi, ~te) pron. nehot. (mai ales în forma atâta) 1) (se foloseşte pentru a înlocui un nume sau o propoziţie, care exprimă un număr, o măsură, o cantitate etc.). ♢ ~ta-ţi trebuie! numai încearcă! (că va fi rău de tine). 2) Numai aceasta. ~ ne mai lipsea! /<lat. eccum-tantum

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ATÂT1 adv. 1) În asemenea măsură; aşa. 2) Pentru ultima oară; mai mult nu. ~ a mai văzut-o! ♢ Tot ~! este totuna! degeaba! Cu ~ mai bine (sau mai rău) se spune când se creează o situaţie mai favorabilă (sau mai nefavorabilă) pentru cineva. [Var. atâta] /<lat. eccum-tantum

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

PÂLC ~uri n. 1) Grup mic, neorganizat (de oameni, de păsări, de plante etc.). 2) (în evul mediu) Unitate militară cu efectiv redus. /<sl. pluku

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

PÂŞ interj. (se foloseşte, de obicei repetat, pentru a imita zgomotul produs de mersul uşor sau în vârful picioarelor). /Onomat.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A RÂDE râd intranz. 1) A-şi exprima buna dispoziţie prin râs. ~ cu poftă. ♢ ~ în barbă (sau pe sub mustaţă) a râde abia observat. ~ în pumni a râde pe ascuns. ~ cu hohote (sau cu lacrimi) a râde foarte tare. A-i ~ cuiva inima a simţi o mare bucurie. A-i ~ cuiva norocul (sau soarta) a i se deschide cuiva o perspectivă luminoasă, promiţătoare. 2) A-şi bate joc (de cineva sau de ceva). ♢ ~ cuiva în nas (sau în faţă, în obraz) a sfida făţiş pe cineva. Râde hârb de oală spartă (sau râde ruptul de cârpit) se spune despre cineva, care critică pe altul pentru un cusur, pe care îl are el însuşi. Râd şi câinii (sau ciorile, curcile etc.) de cineva se spune despre cineva care a ajuns de râsul tuturor. ~ de cineva (sau de ceva) a lua în râs pe cineva (sau ceva). /<lat. ridere

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

RÂIE f. pop. 1) Boală contagioasă a pielii (la om şi la unele animale) cauzată de un parazit, care se manifestă prin apariţia unor bubuliţe şi prin mâncărime puternică; scabie. ♢ A se ţine ca râia (de om) se spune despre cineva, de care nu poţi scăpa uşor. 2) Situaţie complicată şi neplăcută; belea. 3) depr. Fiinţă care pricinuieşte cuiva neplăceri; pacoste. [G.-D. râiei] /<lat. aranea

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A RÂMÁ râm 1. intranz. (mai ales despre porci) A răscoli pământul cu râtul, pătrunzând în adâncime. 2. tranz. fam. (persoane) A încerca să submineze, răscolind trecutul cuiva (pentru a-i găsi lucruri compromiţătoare); a scurma. ♢ ~ la inimă a chinui pe cineva un gând, o remuşcare etc. /<lat. rimare

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

RÂND ~uri n. 1) Grup de obiecte sau de fiinţe aranjate unele lângă altele în linie; şir. Un ~ de soldaţi aliniaţi. ♢ Pe ~ în ordine succesivă. ~ pe ~, ~uri-~uri unii după alţii. În primul ~ înainte de toate; mai ales. Haină la două ~uri haină bărbătească cu două şiruri de nasturi. A fi în primele ~uri a) a ocupa locul din faţă într-un şir; b) a ocupa un loc de frunte într-un domeniu de activitate; a fi fruntaş. A strânge ~urile a se uni mai strâns; a se consolida. De ~ a) din popor; b) obişnuit; ordinar. 2) Serie de cuvinte care formează o linie orizontală într-un text; şir. ♢ A citi printre ~uri a pricepe şi ceea ce nu se spune direct în text. 3) Loc sau moment stabilit în cadrul unei activităţi. ♢ La ~ potrivit unei ordini stabilite. Cu ~ul cu schimbul; alternativ. Fără ~ fără a respecta ordinea stabilită. A ţine (sau a păstra) ~ul a respecta locul ori ordinea stabilită. La ~ul meu în ce mă priveşte. În mai multe ~uri de mai multe ori. 4) Succesiune de elemente omogene; şir; serie. ♢ A plânge cu zece ~uri de lacrimi a plânge foarte tare (de obicei pentru un lucru lipsit de importanţă). 5) Ansamblu de obiecte care formează un complet. Un ~ de haine. 6) mai ales la pl. Grup de persoane aflate în anumite relaţii sau unite într-o organizaţie. În ~urile prietenilor.(A fi) în ~ cu oamenii (sau cu lumea) a fi la nivelul tuturor celorlalţi. 7) înv. Mod de desfăşurare a unei acţiuni; rânduială. ♢ A şti ~ul a cunoaşte mersul lucrurilor. /<sl. rendu

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A RÂN//Í ~ésc tranz. (grajduri, ocoale, ogrăzi etc.) A curăţa de straturile (de murdărie, zăpadă etc.) depuse la suprafaţă. /<bulg. rina

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

SÂRB1 ~ă (~i,~e) m. şi f. Persoană care face parte din populaţia de bază a Serbiei sau este originară din Serbia. /<sb. srb

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

SÂRB2 ~ă (~i,~e) Care aparţine Serbiei sau populaţiei ei; din Serbia. /<sb. srb

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

SÂRG n. : Cu ~ a) cu râvnă; cu tragere de inimă; b) repede; iute. De ~ repede; îndată. /<ung. szrorog

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

SFÂR interj. 1) (se foloseşte pentru a reda zgomotul produs la prăjirea cărnii, la venirea în contact a unui lichid cu focul, la aprinderea unui chibrit etc.). 2) (se foloseşte pentru a reda zgomotul produs de un obiect care se învârteşte sau străbate cu mare viteză aerul). /Onomat.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

SMÂC ~uri n. 1) Laţ de prins păsări. 2) Unealtă de pescuit formată dintr-o sfoară prevăzută la capăt cu mai multe cârlige şi cu o greutate, celălalt capăt fiind prins de o scândură fixată pe mal. /cf. a smuci

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

SPÂN ~ă (~i, ~e) şi substantival (despre bărbaţi) Căruia nu-i creşte barbă şi mustăţi. /<lat. spanus

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

TÂLC ~uri n. 1) Înţeles profund, ascuns; noimă; subînţeles. ♢ Om cu ~ om priceput. Fără ~ fără noimă; fără rost. A nu avea nici un ~ a fi complet lipsit de sens. 2) Învăţătură exprimată alegoric; poveste moralizatoare; parabolă. ♢ A vorbi în ~uri a vorbi figurat; a vorbi în pilde. /<sl. tluku

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

TÂMP ~ă (~i, ~e) 1) şi substantival rar (despre persoane sau despre manifestările lor) Care vădeşte lipsă de inteligenţă; prost; neghiob; tont; nătărău; nătâng; netot; nerod; stupid; năuc. 2) reg. (despre obiecte de tăiat) Care are tăişul sau vârful ros şi nu mai taie. /<sl. tonpu

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

TÂRG ~uri n. 1) Loc special (de obicei într-o localitate) unde se vând şi se cumpără (zilnic sau în anumite zile) produse agricole sau industriale, vite etc.; piaţă. Zi de ~. 2) Desfacere sau achiziţionare de mărfuri în acest loc; operaţie de vânzare cumpărare. ♢ A veni la spartul ~ului a veni la sfârşitul unei activităţi. A se ajunge cu ~ul a se învoi cu preţul. A face (sau a încheia) ~ul a cădea de acord asupra unei afaceri. 3) pop. Localitate de tip orăşenesc. 4) pop. Înţelegere în legătură cu ceva; învoială; acord. 5) înv. Parte a unui oraş unde era situat centrul comercial. /<sl. trugu

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

TÂRN ~uri n. Mătură mare făcută din mărăcini sau nuiele flexibile (fixate pe o coadă), folosită pentru măturatul curţilor sau străzilor. /<sl. trunu

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢÂR1 interj. 1) (se foloseşte, repetat, pentru a reda zgomotul produs de un lichid ce ţârâie). 2) (se foloseşte, prelungit, pentru a imita sunetul produs de unele insecte). 3) (se foloseşte, prelung, pentru a imita sunetul produs de o sonerie etc.). /Onomat.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢÂR2 ~i m. 1) Peşte marin, de talie mică, cu corp lunguieţ, de culoare albastră, care se consumă sărat şi uscat. 2) fig. Persoană slabă, costelivă. /<ngr. tsíros

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

URÂT1 adv. Într-un mod neplăcut; displăcut. ♢ A se uita ~ la cineva a privi pe cineva cu duşmănie. /v. a (se) urî

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

URÂT2 n. 1) Stare a omului care se plictiseşte; depresiune sufletească uşoară (cauzată de lipsa interesului); plictiseală. ♢ A muri de ~ a se plictisi grozav. A-i ţine cuiva de ~ a face tot posibilul pentru a ridica dispoziţia cuiva; a distra pe cineva. 2) Ceea ce întruchipează lipsa frumuseţii şi a armoniei. /v. a (se) urî

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

URÂ//T3 ~ (~ţi, ~te) 1) şi substantival Care este neplăcut la înfăţişare; lipsit de frumuseţe şi armonie. ♢ ~ de mama focului nespus de urât. 2) Care este contrar bunei-cuviinţe; necuviincios. Maniere ~te. 3) (despre vreme sau despre fenomene atmosferice) Care nu este prielnic; nefavorabil. /v. a (se) urî

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A VÂNÁ vânéz tranz. 1) (animale sălbatice) A ucide în mod premeditat. 2) fig. (fiinţe, lucruri) A urmări cu insistenţă. /<lat. venare

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

VÂNJ1 ~i m. Varietate de ulm, având frunzele ovale şi florile de culoare verzuie sau roşiatică; velniş. /cf. sl. važe, vonzu

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

VÂNJ2 ~uri n. înv. Forţă fizică; vigoare. /cf. sl. važe, vonzu

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

VâNT ~uri n. 1) Mişcare naturală a maselor de aer, provocată de diferenţa de temperatură şi presiune atmosferică dintre două regiuni ale globului. ~ uscat. ~ cald. ~ de miazăzi.A se duce (a porni, a fugi) ca ~ul a merge (a porni, a fugi) foarte repede. Vorbă-n ~ vorbă fără rost. A-i bate (sau a-i sufla cuiva) ~ul în buzunare (sau prin pungă) a nu avea nici o para chioară; a fi lipsit de mijloace. A arunca banii în ~ a cheltui bani fără rost, pe nimicuri. A se duce pe ~(uri) a se risipi; a se împrăştia; a se pierde; a dispărea. A vedea dincotro bate ~ul a se adapta unei situaţii, fără a ţine seama de principii. A se da în ~ după cineva (sau ceva) a dori mult pe cineva (sau ceva). A-şi face (sau a face cuiva) ~ a) a crea un curent de aer pe cale artificială (cu ventilatorul, evantaiul etc.); b) a îmbrânci, a da afară pe cineva; c) a accelera o acţiune. A-şi lua ~ a o porni cu viteză. 2) Înveliş gazos care înconjoară Pământul; atmosferă; aer. ♢ În ~ a) în gol; b) în zadar, fără nici un rost; c) în sus. /<lat. ventus

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

VâRF ~uri n. 1) Partea de deasupra (ascuţită) a obiectelor înalte; creastă. ~ul acoperişului. ~ul copacului.Cu ~ încărcat până sus; foarte plin. Cu ~ şi îndesat mai mult decât trebuie; cu prisosinţă. Asta pune (sau face) ~ (la toate) asta e peste orice măsură; asta este din cale-afară. 2) Partea cea mai înaltă a unui munte sau a unui deal; culme; creastă; coamă; spinare; creştet; pisc. 3) Capătul (de obicei mai ascuţit) al unui obiect sau organ. ~ul cuţitului. ~ul degetului. ♢ Din ~ul buzelor a) de mân-tuială; b) cu dispreţ; sfidător. 4) Punct de întretăiere a două laturi ale unei figuri geometrice. 5) fig. Moment central în desfăşurarea unei activităţi. ~ul adunării. ♢ Ore de ~ ore cu o mare aglomeraţie sau cu o solicitare intensă. 6) la pl. Totalitate a persoanelor de frunte ale unei societăţi, clase, organizaţii. /<sl. vruhu

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

VÂSC ~uri n. Plantă parazită care creşte pe ramurile unor copaci, cu frunzele persistente şi cu fruct în formă de bobiţe albe, fiind folosită ca plantă medicinală. /<lat. viscum

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ZÂNG interj. (se foloseşte pentru a reda sunetul produs de clopot sau de un metal la lovire) /Onomat.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ZBÂR interj. (se foloseşte, de obicei prelungit, pentru a imita zgomotul produs de zborul păsărilor, de vibraţia unei coarde etc.). /Onomat.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ZGÂ//Í ~iésc tranz. fam. (ochii) A des-chide larg (de mirare, de curiozitate, de nedumerire etc.); a holba. /Din zgău

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE ZGÂ//Í mă ~iésc intranz. fam. 1) A se uita cu ochii larg deschişi (cu insistenţă şi cu prea mare curiozitate); a se holba. 2) A-şi schimba expresia normală a feţei (în mod voit sau involuntar); a face grimase; a se strâmba; a se sluţi; a se schimonosi. /Din zgău

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ZVÂC interj. ( se foloseşte pentru a reda zgomotul produs de o mişcare bruscă). /Onomat.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ZVÂR intrej. (se foloseşte, de obicei prelungit, pentru a reda zgomotul produs de obiecte sau păsări în zbor). /Onomat.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ACÂN s.m. Poet şi cântăreţ popular cazah sau chirghiz. [< rus. akân].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

AKẤN s. m. rapsod popular cazah sau kirghiz. (< rus. akîn)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

gâţ, gâţi, s.m. (reg.) Miel; ied.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

sâni, piept, mamele,....balcoane

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

bấca! interj. (reg.) atenţie!, ai grijă!.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

bấtu, bấta, s.m. şi f. (reg.) epitet de respect pentru bunic(ă) ori pentru un bătrân.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

câci s.n. (înv., reg.) lădiţa din partea dinapoi a unei bărci, în care se ţineau uneltele; chichiţă, chilnar.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

crâm, crâmi, s.m. (reg.) stânjenel, iris.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

hâns s.m. (reg.) tufe dese; desime de spini; smidă.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

DÂRÁ vb. I. v. dârî.

Dicţionarul limbii române literare contemporane, Colectiv, Editura Academiei Republicii Populare Române, 1955-1957

jmâc, jmâcuri, s.n. (reg.) laţ de prins păsări.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

mânc, mấncuri, s.n. (reg.) scobitura tălpii piciorului.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

mârc2, -ă, adj. (reg.) roşcat, roşu-închis.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

pânc, pâncuri, s.n. (reg.) 1. sezon, vreme, timp. 2. (fig.) dispoziţie sufletească, stare de spirit, toană.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

pârv, -ă, adj. 1. (înv. şi reg.; despre oi) cu lâna scurtă, groasă, creaţă şi puţină. 2. (despre capre) fără păr. 3. (despre oameni) scund.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

pâş1, pâşi, s.m. (reg.) om tăcut şi rău, care priveşte pe sub sprâncene.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

pâş2, pâşi şi pâşuri, s.n., s.m. (reg.) 1. snop (de paie, de grâu, de secarâ). 2. cocean de porumb.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

pâş3, pâşuri, s.n. (reg.) 1. adaos făcut la un dulap care e prea scurt. 2. tip de încheietură la tocurile ferestrelor sau ale uşilor. 3. crestătură ornamentală la piciorul de sus al prispei.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

pâş4, pâşuri, s.n. (reg.) unealtă de pescuit formată din nuiele de mesteacăn care alcătuiesc un fel de stavilă mobilă.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

Când am să plec departe ... în lumină Nu vreau decât două lalele : Una roşie şi alta galbenă În fiecare a 22 – a zi din lună . Atunci mă voi înălţa pentru tine Precum curcubeul după o zi ploioasă Pe cerul senin de vară Şi te voi învălui cu toată dragostea mea.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

râiá, râiéz, vb. I (pop.) a căpăta râie; a se râioşa.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

rânc, rânci, s.m. (reg.) (animal) râncaci; (deprec.) om fără copii, steril.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

sânt, sấntă, sânţi, sấnte, adj., s.m. şi f. (înv. şi pop.) 1. (adj.) sfânt. 2. (s.m. art.) Dumnezeu. 3. (s.m. şi f.) sfânt, mucenic, martir. 4. (la pl.; în forma: simţi) mucenici. 5. (adj.) bisericesc, religios. 6. (adj.) care impune un respect deosebit, veneraţie; intangibil, inviolabil, sacru, sacrosant. 7. (adj.) nevinovat, curat, pur.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

smâc! interj., s.n. 1. (interj. cu val. verbală; pop.) cuvânt care sugerează o mişcare bruscă şi precipitată a unei fiinţe care sare sau care ţâşneşte de undeva; huşti!, tâşti!, ţuşti!, zvâc!. 2. (reg.; în forma: smac!) cuvânt care sugerează un gest rapid făcut de cineva pentru a apuca, a răsuci ceva. 3. (s.n.; reg.) laţ de prins păsări, câini etc.; cursă. 4. (s.n.; reg.) jucărie pentru copii în formă de arc, cu care aruncă beţişoare în părul sau barba cuiva. 5. (s.n.; reg.) câlţi. 6. (s.n.; reg.) prâsnel, titirez. 7. (s.n.; reg.) manivelă (la fântână). 8. (s.n.; reg.) putinei.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

sfâc1, -ă, interj., s.m şi f. 1. (interj.) cuvânt care sugerează vioiciunea, rapiditatea, caracterul brusc al unei mişcări. 2. (s.m. şi f.) persoană de statură mică, vioaie, neastâmpărată, sprintenă.,

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

sfâc2, -ă, s.n. şi f. (reg.) 1. (s.n.) obiect mic. 2. (s.f.) cantitate foarte mică din ceva; pic. 3. (s.f.) zerul care rămâne după ce se fierbe urda.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

tând adv. (înv.) când ... când; (în expr.) tând o dată = dintr-o dată.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

tâng, -ă, tângi, -e, adj. (reg.) bleg, fără putere, amorţit; plin de jale, întristat.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ţâu, ţâi, s.m. (reg.) ied sălbatic.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

Când se fut doi oameni atunci este sex... cand se simt foarte bine.. si fac ahha yea asa

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

DÂRZ, -Ă, adj. 1. curajos, hotărât, cutezător, aprig, înverșunat, brav, inimos. 2. neclintit, neînduplecat, perseverent, îndărătnic, încăpățânat, obstinent

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

Târg de vechituri.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

DÂRZ, -Ă, dârji, -ze, adj. 1. Îndrăzneţ, curajos, cutezător. ♦ Aprig, înverşunat. 2. Neînduplecat, neclintit; p. ext. îndărătnic, încăpăţânat. 3. Mândru, semeţ, ţanţoş. [Pl. şi: (m.) dârzi, (f.) dârje] – Slav (v. sl. drǔzǔ).

Dicţionarul limbii române moderne, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Academiei, Bucureşti, 1958

ŢÂF, ţâfuri, s.n. (Reg.) 1. Fân amestecat cu mult rogoz. 2. Plantă abia răsărită din pământ.

Dicţionarul limbii române moderne, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Academiei, Bucureşti, 1958

ADẤNC, -Ă, (1) adânci, adj., (II) adâncuri, s.n. I. Adj. 1. (Despre ape, cavităţi sau lucruri concave) Al cărui fund se află la o distanţă (relativ) mare de marginea de sus, de suprafaţă; adâncit, afund, adâncat, adâncos. ♢ Expr. (A ajunge, a trăi etc.) până la adânci bătrâneţe = (a trăi) până la o vârstă înaintată. ♦ (Adverbial; fig.) Profund. A privi adânc. 2. (Adesea adverbial) Care se află sau se întinde departe (în interior sau în linie orizontală). Rădăcină adâncă. ♦ Greu de străbătut; compact, des; întins, vast. Pădure adâncă. ♦ (Adesea adverbial) Care vine sau pare că vine din interior. Suspin adânc. ♦ Fig. (Despre senzaţii, sentimente etc.) Puternic, profund, intens. 3. (Despre plecăciuni, saluturi etc.; adesea adverbial) Făcut prin înclinarea mare a corpului. 4. (Despre voce, ton, timbru; adesea adverbial) Grav, jos, profund. 5. Fig. (Adesea adverbial) Care ţine de esenţa, de fondul lucrurilor; temeinic, profund, serios. 6. Fig. Desăvârşit, deplin, total. O linişte adâncă. II. S.n. 1. Parte adâncă, adâncime (considerată vertical); loc situat departe (spre interior), străfund. ♢ Expr. Din adâncul sufletului (sau al inimii, al fiinţei) = din tot sufletul, foarte mult. ♦ Prăpastie, abis. 2. (La pl.) Depărtare mare; spaţiu întins; p. ext. loc ascuns, aşezat departe. – Lat. aduncus.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

AFÂNÁ, afânez, vb. I. Tranz. A face un material granular să fie mai rar, mai puţin compact, a-i mări volumul prin săpare, fărâmiţare etc. – Din lat. *affenare.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

AMÂNÁ, amấn, vb. I. Tranz. 1. A trece la îndeplinirea unei acţiuni într-un moment ulterior celui stabilit iniţial. 2. A purta cu vorba pe cineva. – A3 + mâne (= mâine).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

AVẤNT, avânturi, s.n. 1. Vioiciune, energie, forţă în mişcari. ♢ Loc. vb. A-şi lua avânt = a se avânta. 2. Însufleţire, elan, entuziasm. 3. Dezvoltare rapidă, progres remarcabil (într-un domeniu, într-o epocă etc.). – Din avânta (derivat regresiv).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

BÁTÂR adv. v. batăr.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

BÂHLÍ, pers. 3 bâhleşte, vb. IV. Refl. (Reg., mai ales despre apă) A căpăta un miros greu de stătut (din cauza putrezirii materiilor organice). – Cf. bahnă.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

BÂLCI, bấlciuri, s.n. Târg mare ţinut la anumite epoci ale anului, la sărbătorile importante şi însoţit de spectacole şi de petreceri populare; iarmaroc. ♦ Fig. (Fam.) Gălăgie, hărmălaie, zăpăceală. – Din magh. bolcsu.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

BÂRFÍ, bârfesc, vb. IV. Tranz., intranz. şi refl. recipr. A (se) vorbi de rău, a (se) ponegri, a (se) defăima, a calomnia, a cleveti. ♦ Tranz. A flecări, a îndruga verzi şi uscate. – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

BẤTĂ, bâte, s.f. Băţ lung şi gros (cu măciulie la un capăt); ciomag, botă2, ceatlău. – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

BẤŢA interj. v. bâţ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

BẤZĂ, bâze, s.f. Joc de copii în care partenerii lovesc pe la spate, pe rând, cu palma în palma aşezată la subsuoara braţului opus a celui care se pune „bâză” şi care trebuie să ghicească cine l-a lovit, în timp ce partenerii de joc strigă „bâzzz!”. – Bâz + suf. -ă.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

BÂZÓI s.n. (Pop.) Coarda cu timbrul cel mai de jos a unor instrumente muzicale. – Bâz + suf. -oi.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

BLÂND, -Ă, blânzi, -de, adj., s.f. I. Adj. 1. (Despre oameni) Care este omenos, paşnic, prietenos; blajin. ♦ (Despre fapte, sentimente etc.) De om bun. ♦ (Despre animale) Care nu fuge de om; care nu se sperie. 2. Fig. (Despre timp, natură etc.) Care nu este aspru, care nu este excesiv, care este plăcut. II. S. f. (Pop.) Urticarie. – Lat. blandus.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

BORẤT, -Ă, borâţi, -te, adj. (Fam.) Dezgustător, scârbos, hidos. – V. borî.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CATẤR, catâri, s.m. Animal domestic, hibrid rezultat din împerecherea măgarului cu iapa sau a armăsarului cu măgăriţa (Equus mullus). ♦ Fig. Om încăpăţânat. – Din tc. katır.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CẤINE, câini, s.m. 1. Animal mamifer carnivor, domesticit, folosit pentru pază, vânătoare etc. (Canis familiaris). ♢ Expr. (Ir.) A trăi (sau a se înţelege, a se iubi etc.) ca câinele cu pisica sau a se mânca ca câinii, se spune despre două sau mai multe persoane care nu se înţeleg deloc, nu se pot suferi, se duşmănesc şi se ceartă întruna. A tăia frunză la câini = a trândăvi; a nu avea nici o ocupaţie. A trăi ca câinele la stână = a trăi bine. Nu e nici câine, nici ogar = nu are o trăsătură distinctivă, o situaţie clară. Nu-i numai un câine scurt de coadă = mai e şi altcineva sau altceva de felul celui cu care avem de-a face; caracteristica, aspectul în discuţie e comun şi altora. Viaţă de câine = viaţă grea, plină de lipsuri. (Ir.) Umblă câinii cu covrigi (sau colaci) în coadă = e mare belşug. ♦ Epitet dat unui om rău, hain. 2. Compuse: (pop.) Câinele-Mare = numele unei constelaţii boreale (din care face parte şi Sirius); Câinele-Mic = numele unei constelaţii boreale, situată între Hidra şi Orion; câine-de-mare = rechin de talie mică, de culoare albastră-cenuşie, cu câte un spin la aripioarele dorsale (Achanthias vulgaris); câinele-babei = larva unor fluturi de noapte, sub formă de vierme mare şi păros, cu un cârlig chitinos la unul dintre capete.[Var.: (reg.) cấne s.m.] – Lat. canis.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CÂNÉR, câneri, s.m. (Reg.) Om rău, hain, câinos. – Cine + suf. -ar.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CÂNTÁ, cânt, vb. I. 1. Intranz. şi tranz. A emite cu vocea sau cu un instrument un şir de sunete muzicale care se rânduiesc într-o melodie, într-un acord etc. ♢ Expr. Joacă cum îi cântă = face întocmai cum îi porunceşte altul. ♦ (Despre păsări, insecte etc.) A scoate sunete plăcute la auz. caracteristice speciei. 2. Intranz. şi tranz. A scrie versuri în cinstea cuiva sau a ceva, a elogia (în versuri) pe cineva sau ceva; a descrie, a povesti ceva în versuri. 3. Tranz. (Fam.) A îndruga, a înşira vorbe goale. – Lat. cantare.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CẤRĂ s.f. (Pop.; în expr.) A se ţine de câra cuiva = a stărui pe lângă cineva, a depune insistenţe pentru a determina pe cineva să facă un lucru. A fi în câră cu cineva = a fi în ceartă, în duşmănie cu cineva. – Din cârâi (derivat regresiv).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CÂRMÍ, cârmesc, vb. IV. Intranz. 1. A manevra cârma unei ambarcaţii, a unei nave, schimbând direcţia de mers; p. gener. a o coti, a o lua în altă parte. 2. Fig. (Rar) A se abate de la cele spuse, de la cele hotărâte. – Din sl. krŭmiti.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CÂRNÍ, cârnesc, vb. IV. 1. Intranz. (Pop.) A (se) îndrepta în altă direcţie; a (se) întoarce. ♢ Expr. (Tranz.) Îţi cârneşte nasul din loc = miroase extrem de urât. A-şi cârni nasul sau (intranz.) a cârni din nas = a se arăta nemulţumit (strâmbând din nas); a strâmba din nas. ♦ Fig. A reveni asupra celor spuse, hotărâte, a nu mai face ce a spus, ce a hotărât. 2. Tranz. A tăia, a rupe vârful lăstarilor tineri ai unor plante pentru a favoriza dezvoltarea fructelor. – Din cârn.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CÂRPÍ, cârpesc, vb. IV. Tranz. 1. A petici, a repara, a coase un obiect rupt sau descusut. ♢ Expr. Cu ochii cârpiţi de somn = neputându-şi ţine ochii deschişi din cauza somnului. 2. A repara un obiect spart sau crăpat. 3. Fig. A pălmui pe cineva. 4. Fig. A născoci, a inventa la repezeală o motivaţie, o explicaţie, un pretext (nu prea convingător). – Din sl. krupiti.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CÂRTÍ, cârtesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A-şi exprima (mereu) nemulţumirea prin murmure sau critici (făcute de obicei în absenţa celui în cauză); a se plânge, a protesta (mereu). – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CẤTEA pron. interog., adj. interog. f. v. câtelea.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CÂTVÁ, CÂTĂVÁ, câţiva, câteva, pron. nehot., adj. nehot. Un număr mic, o cantitate sau o parte mică (dintr-un număr, o cantitate sau o parte mai mare). ♦ (Adverbial) Puţin timp, nu prea multă vreme. – Cât + va (= vrea).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

DẤRĂ, dâre, s.f. 1. Urmă îngustă şi continuă lăsată pe pământ, pe nisip, pe zăpadă pe iarbă etc. de un obiect târât sau de o cantitate mică de lichid, de grăunţe etc. vărsate; p. gener. urmă. ♢ Expr. (Fam.) A face dâră prin barbă = a face începutul, a stabili un obicei (rău), a crea un precedent. 2. Dungă, linie; spec. dungă, rază de lumină. – Din sl. dira.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

GÂNDÍ, gândesc, vb. IV. 1. Intranz. şi refl. A-şi forma o idee despre un lucru, a pătrunde ceva cu mintea; a reflecta, a medita, a cugeta, a chibzui la ceva. ♢ Expr. A da (cuiva) de gândit = a obliga (pe cineva) să mediteze, să se întrebe, să discearnă. ♦ Intranz. şi tranz. A concepe, a crea ceva (abstract sau concret). 2. Refl. şi intranz. A se îngriji, a-i păsa de ceva sau de cineva. 3. Tranz. şi intranz. A-i trece cuiva prin minte (că...); a crede, a socoti (că...). 4. Tranz. şi refl. A lua în considerare (că...), a-şi da seama (că...). 5. Refl. A intenţiona (să...). ♦ Tranz. (Reg.) A dori, a spera. – Din gând.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

GÂTÁR, gâtare, s.n. Curea lată a hamului, care se trece peste gâtul calului; hamut. – Gât + suf. -ar.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

GÂTÓS, -OÁSĂ, gâtoşi, -oase, adj. (Rar) Cu gâtul (1) lung. – Gât + suf. -os.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

GÂTUÍ, gâtui, vb. IV. 1. Tranz. A strânge pe cineva de gât (şi a-l omorî prin sufocare); a sugruma. 2. Refl. A se îngusta, a se micşora pe o anumită porţiune, într-o anumită zonă. – Gât + suf. -ui.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

GÂZĂ, gâze, s.f. Nume generic dat insectelor mici zburătoare. – Probabil formaţie onomatopeică.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

HATÂR, hatâruri, s.n. (Pop. şi fam.) 1. Plăcere, poftă, plac. ♢ Expr. Pentru (sau de, în) hatârul (cuiva sau a ceva) = de dragul (cuiva sau a ceva); pentru a face plăcere (cuiva). (Înv.) De hatârul (unui lucru) = mulţumită, datorită, graţie (unui lucru). 2. Favoare, concesie; serviciu. ♢ Expr. A face (cuiva) un hatâr = a acorda (cuiva) o favoare; a satisface (cuiva) o dorinţă sau un capriciu. – Din tc. hatir.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

HÂRĂ, hâre, s.f. (Reg.) Ceartă, neînţelegere, zâzanie (pentru lucruri mărunte). ♢ Loc. adv. De-a hâra = cu spirit de contradicţie, cu dorinţa de a face cuiva în necaz. – Din hârâi (derivat regresiv).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

HÂRSÍ, hârsesc, vb. IV. Refl. (Reg.) 1. A nu se îndura să cheltuiască; a se zgârci, a se scumpi. 2. A se deprinde (cu necazurile, cu nevoile); a se hârşâi (2). – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

HÂRŞ interj. V. hârşti.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

HÂTRU, -Ă, hâtri, -e, adj., s.m. şi f. (Reg.) 1. (Om) glumeţ, mucalit, poznaş. 2. (Om) isteţ, deştept. ♦ (Om) şiret, viclean. – Din ucr. chytryj.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

HÂŢA interj. (De obicei repetat; adesea cu valoare de verb) Cuvânt care arată mişcări ritmice repetate, întrerupte sau legănate. ♦ Cuvânt care arată o înaintare greoaie, înceată. – Formaţie onomatopeică.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

HOBÂC, hobâcuri, s.n. Groapă, scufundătură pe un drum, făcută de ape. – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

JUPẤN, jupâni, s.m. 1. Titlu de politeţe dat în ţările române persoanelor care ocupau anumite demnităţi sau funcţii înalte. ♦ Titlu de politeţe dat unei persoane, echivalând cu „domn”, „cucon”. 2. Patron, stăpân (considerat în raport cu angajaţii săi). – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PẤINE, pâini, s.f. 1. Aliment de bază al omului, preparat dintr-un aluat de făină (de grâu, de secară etc.) şi ingrediente, afânat prin fermentaţia drojdiei, frământat cu apă şi copt în cuptor; pită. ♢ Expr. A mânca pâine şi sare (pe un sau dintr-un taler) cu cineva = a trăi împreună cu cineva, a împărţi cu cineva binele şi răul. A ieşi înaintea cuiva sau a întâmpina (pe cineva) cu pâine şi sare = a întâmpina (pe cineva) cu deosebită cinste. A avea (sau ţine, a fi cu) pâinea şi cuţitul în mână sau a pune mâna pe pâine şi cuţit = a avea la îndemână toată puterea, toate mijloacele. (A fi) bun ca pâinea (cea) caldă (sau bună) = (a fi) foarte bun. A mânca o pâine albă = a avea o situaţie materială bună, a o duce bine. Se caută (sau se vinde) ca pâinea (cea) caldă, se spune despre o marfă foarte căutată şi care se vinde foarte usor. A mânca pâine degeaba = a fi nefolositor. ♦ Aluat de faină frământat în vederea facerii pâinii (1). 2. Hrană necesară pentru trai; p. ext. mijloacele materiale necesare existenţei; existenţă. ♢ Expr. O bucată de pâine sau pâinea zilnică, pâinea cea de toate zilele = mijloacele de existenţă. A lua (cuiva) pâinea de la gură = a lăsa pe cineva făra mijloace de trai, a lua (cuiva) toate posibilităţile de existenţă. ♦ Fig. Agoniseală. 3. (Reg.) Cereale, recoltă de cereale, grâne, bucate; p. restr. grăunţe de cereale (mai ales de grâu). 4. Slujbă, funcţie, post. ♢ expr. A pune (sau a băga) în pâine (pe cineva) = a face cuiva rost de slijbă. A fi în pâine (sau a mânca o pâine) = a avea o slujbă. A scoate (sau a da afară) din pâine = a da pe cineva afară din serviciu. – Lat. panis.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PÂRŞ, pârşi, s.m. Nume dat mai multor specii de mamifere din familia rozătoarelor, cu aspect intermediar între veveriţă şi şoarece, lungi de circa 20 centimetri, cu coadă lungă şi stufoasă, cu blană moale şi bogată, cu ochi mari şi cu bot ascuţit, care trăiesc mai ales prin păduri, căţărate în copaci (unde îşi au de obicei culcuşul şi unde hibernează) (Glis glis, Muscardinus avellanarius, Dryomus netedula). ♢ Pârş de stejar = mamifer rozător asemănător cu pârşul, dar cu câte o pată neagră pe obraji. (Eliomys quercinus). [Var.: pâş s.m.] – Din sl. plŭchŭ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PẤRTE s.f. v. pârtie.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

TAHẤN, tahânuri, s.n. Făină din seminţe de susan, de floarea-soarelui, nuci, arahide, migdale dulci prăjite, din care se prepară halvaua. ♢ Făină din seminţe de susan din care se prepară mâncăruri de post; mâncare preparată din această făină – Din tc. tahīn.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢÂNC, ţânci, s.m. 1. (Fam.; uneori depr.) Copilaş, băieţaş. [Var.: (reg.) ţinc s.m.] – Din magh. cenk.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢÂRC interj. v. ţâr1.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

VÂJIÍ vb. IV. v. vâjâi.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

VÂNÁT, vânaturi, s.n. 1. Vânătoare. 2. Ceea ce vânează cineva; p. restr. carnea unui animal vânat. – V. vâna.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

VẤNĂ, vine, s.f. I. 1. Vas sangvin de diferite mărimi, care duce sângele de la organe şi ţesuturi la inimă; p. gener. (fam.) orice vas sangvin; venă (1). ♢ Expr. a-i îngheţa (sau a i se slei) cuiva sângele în vine = a-l cuprinde pe cineva groaza, a încremeni de frică. 2. (Pop.) Fibră musculară; tendon, zgârci; muşchi. ♢ Vână de bou = cravaşă făcută din ligamentul cervical posterior al boului; p. ext. baston de cauciuc folosit de cei care menţin ordinea publică. ♢ Loc. adj. Tare (sau bun) de vână = puternic, viguros. Slab de vână = neputincios, slăbănog. ♢ Expr. A fi numai vână = a fi sprinten, agil, puternic. 3. (Pop.) Parte a piciorului cuprinsă între genunchi şi gleznă; gambă. ♢ Loc. adj. şi adv. Pe (sau în) vine = (despre pantaloni) lăsaţi sau căzuţi mai jos de talie; spre genunchi; (despre oameni) cu pantalonii lăsaţi sau căzuţi. ♢ Loc. adv. pe vine = ghemuit, cu genunchii îndoiţi, sprijinind greutatea corpului pe gambe. ♢ Expr. (Reg.; în legătură cu verbe de mişcare) Cu coada între vine = umilit, ruşinat. II. 1. Pătură minerală continuă infiltrată între celelalte straturi ale solului; filon. ♦ Pânză subterană de apă. 2. Şuviţă, coloană de lichid; p. ext. dâră. ♢ Vâna apei = curentul, şuvoiul apei. 3. (Bot.) Nervură. ♦ Fiecare dintre ramificaţiile rădăcinii unui copac. – Lat. vena.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

VÂNÓS, -OÁSĂ, vânoşi, -oase, adj. Care are vine groase; p. ext. puternic, viguros, vânjos. – Lat. venosus.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

VÂRÎ́, vâr, vb. IV. 1. Tranz. A băga, a introduce. ♢ Expr. A-i vârî cuiva (ceva) pe gât = a sili pe cineva să accepte un lucru împotriva voinţei, interesului sau plăcerii sale. A-i vârî cuiva (ceva) în cap = a) a face pe cineva să priceapă bine un lucru; b) a face pe cineva să creadă ceea ce nu este adevărat; c) a sugera cuiva ceva. A-şi vârî nasul în ceva (sau undeva, în toate) sau a-şi vârî nasul unde nu-i fierbe oala = a se amesteca, a interveni (inoportun) în ceva (sau undeva, în toate) sau în lucruri care nu-l privesc. A-şi vârî (sau a-i vârî cuiva) minţile în cap = a-şi da bine seama (sau a face să-şi dea seama) de urmările faptelor sale; a se cuminţi sau a se face să se cuminţească. A vârî vrajbă (sau zâzanie, intrigă etc.) = a provoca (cu intenţie) neinţelegeri, ură, intrigi; a învrăjbi. ♦ A înfige, a împlânta. ♦ A investi bani, capital. 2. Tranz. A face (pe cineva) să intre undeva (de bunăvoie sau forţat). ♢ Expr. A vârî pe cineva (de viu) în groapă (sau în mormânt, în pământ) = a) a pricinui moartea cuiva, a omorî pe cineva cu zile; b) a cauza cuiva supărări foarte mari. A vârî (pe cineva) în boală (sau în toate bolile, în sperieţi, în toţi sperieţii, în groază, în răcori) = a speria tare (pe cineva); a îngrozi, a înspăimânta, a înfricoşa. A vârî (pe cineva) la închisoare (sau la puşcărie) = a face să fie închis, întemniţat. 3. Refl. A intra, a se băga în... ♢ Expr. A se vârî sub pielea cuiva = a câştiga (prin mijloace nepermise) încrederea, protecţia sau dragostea cuiva. ♦ Tranz. A face ca cineva să fie angajat sau a angaja într-un serviciu. ♦ A se înghesui. ♢ Expr. A se vârî în sufletul cuiva = a plictisi pe cineva, manifestând un interes sau o simpatie prea stăruitoare, prea insistentă, agasantă. ♦ A se amesteca între alţii (intervenind într-un sens oarecare). – Din sl. vreti.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

VÂSLÍ, vâslesc, vb. IV. Intranz. A mânui vâslele1 în apă, făcând să înainteze o ambarcaţie. – Din vâslă1. Cf. bg. v e s l j a, scr. v e s l i t i.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ZÂMBÍ, zâmbesc, vb. IV. Intranz. 1. A schiţa o uşoară mişcare a buzelor, însoţită de înseninarea feţei, pentru a exprima de obicei bucurie sau satisfacţie (de mică intensitate); a surâde. 2. Fig. A fi (cuiva) favorabil. ♦ A conveni cuiva, a găsi aprobare la cineva. – Din sl. zonbŭ „dinte”, bg. zăbja se.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ZẤNĂ, zâne, s.f. 1. Personaj feminin, fantastic, din basme, închipuit ca o femeie frumoasă şi de obicei foarte bună, cu puteri supranaturale şi cu darul nemuririi; fee. 2. (Rar) Zeiţă. – Probabil lat. Diana.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ZBÂRN interj. Cuvânt care imită sunetul produs de zborul insectelor, de vibraţia unei coarde etc. ♦ (Substantivat, n.) Zbârnâit. – Onomatopee.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ZGÂÍT, -Ă, zgâiţi, -te, adj. (Despre ochi) Holbat, căscat; (despre oameni) cu ochii holbaţi. ♦ (Substantivat) Persoană urâtă, cu ochii holbaţi, ieşiţi din orbite. – V. zgâi.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MÂHNÍ, mâhnesc, vb. IV. Tranz. şi refl. A cauza sau a simţi o (uşoară) durere sufletească; a (se) întrista, a (se) amărî, a (se) supăra. – Et.nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MẤINE adv. În ziua care urmează celei de azi. ♢ Loc. adj. De mâine = a) din ziua următoare celei de azi; b) din viitorul apropiat. ♢ Expr. Pe mâine, formulă de salut la despărţire, indicând o reîntâlnire în ziua următoare. ♦ În viitorul apropiat; în viitor, cândva. ♢ Expr. Ca mâine(-poimâine) sau mâine-poimâine = într-un viitor apropiat, (în) curând. De mâine în... zile (sau săptămâni, luni) = peste... zile (sau săptămâni, luni). – Lat. mane.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MÂLCÍ, mâlcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.; în expr.) A o mâlci = a amuţi, a încremeni (datorită unui sentiment foarte puternic). – Din sl. mlŭčati.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MÂLÍT, -Ă, mâliţi, -te, adj. Acoperit cu mâl, plin de mâl. – V. mâli.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MÂLÓS, -OASĂ, mâloşi, -oase, adj. Plin de mâl; nămolos. – Mâl + suf. -os.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MÂNÁT s.n. Mânare. – V. mâna.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MẤNĂ, mâini, s.f. I. 1. Fiecare din cele două membre superioare ale corpului omenesc, de la umăr până la vârful degetelor, în special partea de la extremitatea antebraţului, care se termină cu cele cinci degete. ♢ Loc. adj. De mână = a) făcut cu mâna, lucrat manual; b) (despre unelte, instrumente) acţionat manual. ♢ Loc. adv. Pe (sau la) mâna dreaptă (sau stângă) = pe partea dreaptă (sau stângă). Pe sub mână = pe ascuns, clandestin. În mână = direct, personal. Mână-n mână = în colaborare, în înţelegere, în perfect acord. Peste mână = anevoios, incomod, dificil (de obţinut, de realizat, de efectuat). ♢ Expr. (Pop.) A bate (sau a da) mâna (cu cineva) = a se înţelege cu cineva (în privinţa unei tranzacţii); a face un târg, a se învoi (din preţ), strângându-şi mâna (în semn de pecetluire a tranzacţiei încheiate). A(-şi) da mâna (cu cineva) = a) a strânge cuiva mâna în semn de salut sau de împăcare; b) A se alia, a colabora. A putea (sau a fi bun) să se ia de mână cu cineva = a se asemăna, a se potrivi cu cineva din punctul de vedere al defectelor sau al acţiunilor rele. (Pop.) A se ţine cu mâinile de burtă (sau de pântece, de inimă) de(-atâta) râs = a râde cu mare poftă, în gura mare. A pune (sau a băga) mâna în foc pentru cineva (sau pentru ceva) = a garanta pentru cineva sau pentru ceva. A pune (sau a încrucişa) mâinile pe piept = a muri. A se spăla pe mâini = a refuza să-şi ia răspunderea unei probleme (dificile) sau a unei fapte (reprobabile). A da (sau a lăsa, a pierde) ceva din (sau de la) mână = a da (sau a lăsa, a pierde) ceva care îţi aparţine sau de care eşti sigur că îl poţi obţine. Cu mâna goală = fără a aduce nimic; fără a lua nimic; p. ext. fără a-şi fi atins scopul, fără nici un rezultat. A avea (sau a fi la cineva) mâna = (la jocul de cărţi) a-i veni rândul să împartă cărţile. A trece (sau a ceda) mâna (cuiva) = (la jocul de cărţi) a nu juca în turul respectiv, cedând rândul jucătorului următor. (O) mână de ajutor = (mai ales în legătură cu verbele „a da”, „a cere”, „a solicita”, „a fi”) sprijin, ajutor. A lega cuiva mâinile (şi picioarele) sau a lega (sau a fi legat) de mâini şi de picioare = a pune pe cineva sau a fi în imposibilitate să acţioneze. A avea (sau a lăsa, a da cuiva) mână liberă = a avea (sau a da cuiva) posibilitatea să acţioneze după bunul său plac; a avea (sau a da cuiva) libertate totală de acţiune. A avea (ceva) pe mână = a dispune de ceva. A pune mâna = a) a face, a întreprinde ceva; b) a fura. A pune mâna pe ceva = a ajunge în posesiunea unui lucru, a-şi însuşi un lucru (prin mijloace necinstite). A pune mâna pe cineva = a) a prinde, a înhăţa, a înşfăca pe cineva; b) a găsi pe cel de care ai nevoie. A-i pune (cuiva) mâna în piept (sau în gât) = a prinde a înşfăca (pe cineva); a cere cuiva socoteală; a(-l) trage la răspundere. A pune (cuiva) mâna în cap = a avea noroc, a-i merge totul din plin. A-i lua (cuiva) boala (sau durerea) cu mâna = a face să treacă boala (sau să înceteze durerea etc. cuiva) repede, numaidecât. Cu mîinile încrucişate (sau în sân, în buzunar) = inactiv. A pune mână de la mână = a strânge, a aduna (bani, obiecte etc.) prin contribuţie benevolă. A avea mână uşoară sau a fi uşor de mână = a lucra cu fineţe şi cu abilitate (ca medic). A fi greu de mână = a lucra neîndemânatic, brutal (ca medic). A avea mână bună sau a fi bun de mână = a) a fi îndemânatic, priceput; b) a purta noroc cuiva; (la jocul de cărţi) a da cărţi bune celor cu care joacă. A-şi face mână bună la (sau pe lângă) cineva = a obţine favoarea cuiva, a se pune bine cu cineva. A lua cu o mână şi a da cu alta (sau cu zece) = a cheltui mult, a fi risipitor. A fi mână largă = a fi darnic, generos. (Fam.) A fi mână spartă = a fi risipitor. A avea (sau a fi) mână strânsă = a fi econom; a fi zgârcit, meschin. A-i da cuiva mâna (să facă ceva) = a-şi putea permite (să facă ceva); a-i permite situaţia., împrejurările (să facă ceva). Una la mână, se spune pentru a marca primul element al unei enumerări. A fi mâna dreaptă a cuiva = a fi omul de încredere al cuiva. A cere mâna cuiva = a cere în căsătorie. Sărut mâna (sau mâinile), formulă de salut adresată femeilor, preoţilor, persoanelor mai în vârstă etc. Cu mâna lui (sau a mea, ta etc.) sau cu mâinile lor (ori noastre, voastre etc.) = direct, personal, fără intervenţia nimănui. A scoate castanele (sau cărbunii) din foc cu mâna altuia = a se folosi de cineva pentru rezolvarea unei probleme dificile, a unei acţiuni periculoase ori riscante. Cu amândouă mâinile = cu bunăvoinţă, foarte bucuros, din toată inima. (Fam.) A avea (sau a fi cu) mână lungă = a fi hoţ, pungaş. (A fi om) cu dare de mână = (a fi om) înstărit, bogat. (Pop.) A da din mâini (şi din picioare) = a face eforturi pentru obţinerea unui lucru, a se strădui, a-şi da osteneala. A avea mâna curată (sau mâinile curate) = a fi cinstit. A primi (sau a lua) în mână = a primi o sumă netă. A duce de mână (pe cineva) = a călăuzi, a conduce (pe cineva), a sprijini, a proteja (pe cineva neajutorat, nepriceput). De la mână până la gură = foarte repede, în timp foarte scurt. Cu mâinile la piept sau cu căciula în mână = într-o atitudine umilă, supus, smerit. Cu mâna pe inimă (sau pe cuget) = cu conştiinţa curată, cu convingerea că e adevărat. A ajunge pe mâini bune = a ajunge în grija, în posesiunea cuiva competent. A-şi lua mâinile de pe cineva = a înceta de a mai proteja, de a mai ajuta pe cineva. Din mână în mână = de la unul la altul, de la om la om. A da mâna cu moartea = a trece printr-o mare primejdie; a fi foarte bolnav. A da pe mâna justiţiei = a deferi justiţiei; a înainta un infractor organelor judiciare. A fi (sau a cădea, a încăpea etc.) la (sau pe) mâna cuiva = a fi (sau a cădea, a încăpea) sub puterea, sub autoritatea cuiva, la discreţia cuiva. A avea pe cineva sub mână = a avea pe cineva sub control, în subordine. (A fi) mână de fier (sau mână forte) = (a fi) om energic, autoritar. Politică de mână forte = politică dictatorială, tiranică, abuzivă. ♢ Compus: mâna-Maicii-Domnului = mică plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina higroscopică şi foarte ramificată, cu flori albe şi cu fructe mici (Anastatica hierochuntica). ♦ Persoană, individ (conceput ca autor al unei acţiuni). ♢ Mână de lucru = muncitor. Mână moartă = (la unele jocuri de cărţi) jucător fictiv căruia i se distribuie cărţi, în cont. 2. Cantinte mică din ceva, cât încape în palmă. ♢ (Ca epitet, precedând termenul calificat, de care se leagă prin prep. „de”, indică proporţii foarte mici) O mână de om. (Urmat de un substantiv la pl., indică un număr redus, un grup restrâns de elemente de acelaşi fel) O mână de oameni. 3. (În legătură cu numerale ordinale sau, mai rar, cardinale) Categorie, treaptă, rang, clasă; calitate. ♢ Loc. adj. (Pop.) De toată mâna = de toate felurile, de toate categoriile. II. Numele unor unelte sau obiecte (de gospodărie) sau ale unor părţi ale lor, care se asemănă, ca formă şi ca întrebuinţare, cu mâna (I 1) sau care se apucă, se manevrează cu mâna. ♢ Mână curentă = balustradă. – Lat. manus.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

STÂLP, stâlpi, s.m. 1. Lemn lung şi gros, de obicei cioplit şi fixat în pământ, care serveşte pentru a susţine ceva; element masiv de construcţie, cu lungimea mare în raport cu dimensiunile secţiunii, confecţionat din lemn, din metal, din beton armat etc., care serveşte la susţinerea unei clădiri, a unei instalaţii, a unui pod, a liniilor electrice aeriene, a antenelor etc. ♢ Expr. Stâlp de cafenea = persoană care îşi petrece timpul prin cafenele. ♦ Picior, coloană ornamentală la o mobilă (în special la pat). 2. Porţiune neexploatată dintr-un zăcământ, destinată susţinerii tavanului unui abataj. 3. Fig. Persoană care constituie un sprijin, un reazem, un ajutor de bază pentru cineva. ♢ Stâlpul casei = capul familiei. – Din sl. stlŭpŭ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

STÂRC, stârci, s.m. Nume dat mai multor specii de păsări de baltă cu ciocul, gâtul şi picioarele lungi şi de obicei cu un smoc de pene pe cap (care se hrănesc cu peşte). ♢ Stârc cenuşiu = bâtlan. – Din sl. strŭkŭ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

STÂRV, stârvuri, s.n. Cadavru (de animal); leş, hoit, mortăciune. – Din sl. struvo.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

FRÂNÁ, frânez, vb. I. Tranz. A încetini sau a opri mersul unui vehicul cu ajutorul frânei. ♦ Fig. A ţine în loc, a împiedica, a opri dezvoltarea, cursul sau manifestarea unei acţiuni, a unui proces, a unui sentiment. – Din fr. freiner (după frână, înfrâna).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

FRÂNC, -Ă, frânci, -ce, s.m. şi f. (Adesea adjectival) Nume generic dat odinioară la noi occidentalilor de origine latină. – Lat. Francus.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

FRÂNT, -Ă, frânţi, -te, adj. 1. (Despre obiecte tari) Rupt2 (în două) prin îndoire, lovire sau apăsare puternică. ♦ (Despre oase sau membre) Fracturat. ♦ Spart, zdrobit, stricat. ♢ Expr. A nu avea (nici o) para frântă = a nu avea nici un ban. 2. (Despre linii sau lucruri asemănătoare cu o linie) Care prezintă unghiuri, îndoituri, întorsături. 3. (Despre oameni) Îndoit de mijloc. 4. Fig. Zdrobit de oboseală; sleit, extenuat. ♢ Expr. Beat frânt = foarte beat, beat mort. 5. Fig. Învins, înfrânt. – V. frânge.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PẤNĂ conj., prep. A. Conj. I. (Introduce propoziţii circumstanţiale de timp). 1. (Stabileşte un raport de posterioritate, precizând limita până la care se îndeplineşte acţiunea din regentă) Greu le-a fost până şi-au fă rost de cărţi. 2. (Urmat de o negaţie, stabileşte un raport de anterioritate) Mai înainte ca..., mai înainte de... ♦ (În locuţiuni, urmat de o negaţie) Până când. Până ce. 3. Atâta timp cât..., câtă vreme..., cât... ♢ (În locuţiuni) Până când. Până ce. II. (Introduce propoziţii circumstanţiale de loc; arată limita, hotarul în spaţiu) A mers până unde nu ajunsese nimeni. B. Prep. (Împreună cu adverbe şi cu alte prepoziţii formează adverbe compuse, locuţiuni, prepoziţii). I. (Introduce un complement circumstanţial de timp) Până mâine dimineaţă să termini lucrarea. ♢ (În prepoziţii compuse) Până la. Până în. (Corelativ) Din zori şi până-n seară. ♢ Loc. conj. Până când. Până ce. ♢ Loc. adv. Până la urmă = în cele din urmă. Până una-alta = pentru moment, deocamdată. II. (Introduce un complement circumstanţial de loc; urmat de adverbe) Merg pe jos până acasă. ♢ Loc. adv. De colo până colo = din loc în loc, în multe locuri. De sus până jos sau de jos până sus = în întregime, tot. ♢ (În prepoziţii compuse) Până la. Până în. III. (Introduce un complement circumstanţial de mod; în prepoziţii compuse) S-a înduioşat până la lacrimi. ♢ (În locuţiuni) Până acolo = în asemenea măsură, în asemenea grad. Până şi = chiar şi. – Lat. paene-ad.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PÂNDÍ, pândesc, vb. IV. 1. Tranz. şi intranz. A observa, a urmări cu atenţie pe ascuns sau dintr-un loc ascuns (cu scopul de a prinde, de a ataca, de a afla, de a surprinde etc. pe cineva sau ceva); a spiona, a urmări. ♢ Expr. A pândi cu urechea = a asculta cu atenţie, a trage cu urechea. 2. Tranz. A urmări cu nerăbdare un moment favorabil, a aştepta prilejul de a pune mâna pe ceva, de a acapara, de a răpi. 3. Tranz. A studia sau a urmări gesturile, manifestările şi acţiunile cuiva pentru a-i ghici gândurile, intenţiile. 4. Tranz. şi intranz. A aştepta (cu nerăbdare, cu atenţia încordată). ♢ Expr. (Tranz.; înv. şi reg.) A pândi vreme (cu prilej) = a aştepta ocazia potrivită. – Din sl. ponditi.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PẤRĂ, pâre, s.f. 1. Plângere făcută împotriva cuiva; reclamaţie. ♦ Acuzaţie, învinuire. 2. Denunţ. 3. Calomnie, defăimare; clevetire, bârfeală. 4. (Înv. şi reg.) Proces, judecată. [Pl. şi: pâri] – Din pârî (derivat regresiv).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PÂRÎ́, pârăsc, vb. IV. Tranz. (Folosit şi absol.) 1. A se plânge de faptele cuiva; a reclama. ♦ A acuza, a învinui. ♦ A da pe faţă în mod răutăcios faptele cuiva, adesea exagerând sau minţind; a vorbi de rău; a denunţa. 2. (Înv.) A da pe cineva în judecată, a intenta (cuiva) proces. – Din sl. p(ĩ)rĕti.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PÂRLÍ, pârlesc, vb. IV. 1. Tranz. şi refl. A (se) arde uşor la suprafaţă. ♢ Expr. (Tranz.) A o pârli la (sau de) fugă = a fugi repede. 2. Tranz. A trece prin flăcări un porc tăiat, o pasăre tăiată pentru a-i îndepărta complet perii, puful sau penele. 3. Tranz. şi refl. A (se) înnegri (din cauza acţiunii soarelui); a (se) bronza. 4. Tranz. şi refl. A (se) ofili, a (se) veşteji, a (se) usca. 5. Tranz. şi refl. Fig. A (se) păcăli, a (se) înşela. – Din bg. părlja, scr. prljiti.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PÂRŢ, pârţuri, interj., s.n. 1. Interj. Cuvânt care imită zgomotul produs de gazele eliminate din organism prin orificiul anal. 2. S.n. Gaze care se elimină cu zgomot prin orificiul anal. – Onomatopee.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PÂSLÍ, pâslesc, vb. IV. Refl. A se îndesi, a se face ca pâsla. – Din pâslă.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ROMẤN, -Ă, români, -e, s.m. şi f., adj. I. S.m. şi f. 1. Persoană care aparţine populaţiei de bază a României sau este originară din România. 2. (Pop.) Ţăran. ♦ Bărbat, soţ. ♦ Om (în general), bărbat. 3. (În forma rumân) Denumire dată, în evul mediu, în Ţara Românească, ţăranilor dependenţi de stăpânii feudali; iobag, vecin. II. 1. Adj. Care aparţine României sau românilor (I 1), referitor la România sau la români; românesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de români. Româna comună (sau primitivă) = stadiu în evoluţia limbii române anterior diferenţierii dialectale; străromână. [Var.: rumấn s.m.] – Lat. romanus.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ARMẤN, -Ă s.m. şi f., adj. v. aromân.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PLÂNS1, plânsuri, s.n. Faptul de a (se) plânge; tânguire; (concr.) lacrimi; plânset, plânsoare. ♢ Loc. adj. De plâns = care provoacă milă, vrednic de milă, jalnic. – V. plânge.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PLÂNS2, -Ă, plânşi, -se, adj. Care a plâns, care poartă urme de lacrimi. ♦ (Despre glas) Plângăreţ (2). – V. plânge.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

POPẤC interj. (Pop. şi fam.) Exclamaţie (de surprindere, de mirare) care se rosteşte la apariţia neaşteptată a cuiva. – Onomatopee.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PRÂNZ, prânzuri, s.n. Masă principală care se ia la amiază; dejun; timpul când se ia această masă; (concr.) ceea ce se mănâncă la această masă, mâncare pregătită în acest scop. ♢ (Pop.) Prânzul (cel) mic = prima masă pe care o iau ţăranii în cursul dimineţii, vara, când muncesc la câmp; timpul zilei când se ia această masă. Prânzul (cel) mare = a doua masă pe care o iau ţăranii, masa de la amiază; timpul zilei când se ia această masă. ♢ Loc. adv. Înainte de prânz = în prima parte a zilei, înainte de amiază, înainte de masa principală. După-prânz = în a doua parte a zilei, după-masă, după-amiază. – Lat. prandium.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SACẤZ s.n. (Chim.) Colofoniu. – Din tc. sakiz.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

FẤSĂ, fâse, s.f. Nume dat mai multor specii de păsări migratoare mici (asemănătoare cu ciocârlia), de culoare cafenie-cenuşie, cu pântecele albicios, care aleargă mişcându-şi în permanenţă coada (Anthus). – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

FÂNÁR s.n. v. fanar.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ORẤND s.m. v. orândă1.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ZVÂRR interj. Zvâr.

Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, , Editura Academiei, Bucureşti, 1982

SPÂNÍ, spânesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A deveni spân. ♦ (Despre păsări) A-şi pierde penele. – Din spân.

Dicţionarul limbii române moderne, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Academiei, Bucureşti, 1958

LẤNĂ, (3) lânuri s.f. 1. Părul lung şi moale care acoperă corpul unor animale, mai ales al oilor, şi care se prelucrează pentru obţinerea de fibre. ♦ Cantitate de lână (1) scoasă după tunsoare de pe o oaie. 2. (În sens larg) Fibră naturală de origine animală, cu proprietăţi textile, folosită la fabricarea şi confecţionarea ţesăturilor, a tricotajelor şi a pâslelor. ♢ Loc. adj. Lână în lână = a) (despre ţesături) care are urzeala şi bătătura din lână; b) fig. de calitate superioară; veritabil, autentic. ♦ Lână artificială = fibră textilă obţinută din cazeină, având aspectul şi unele proprietăţi asemănătoare cu lâna (2). Lână regenerată = fibră provenită din zdrenţe de stofe şi tricoturi, din rebuturi şi deşeuri de fabricaţie, prin a căror destrămare şi cardare, în amestec cu lâna obişnuită, se obţin ţesături şi pâsle. 3. (La pl.) Varietăţi de lână (2); obiecte de lână. 4. (În sintagma) Lână de lemn = produs constituit din fâşii subţiri de lemn uscat, tăiat în maşini speciale, folosit la fabricarea plăcilor uşoare de construcţie, ca material izolant, în tapiţerie, pentru ambalaje etc. – Lat. lana.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

LÂNÓS, -OÁSĂ, lânoşi, -oase, adj. (Despre animale) Bogat în lână (1), cu multă lână. ♦ (Despre părul oamenilor sau al unor animale) Ca lâna, asemănător la aspect cu lâna; p. ext. moale. – Lână + suf. -os.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MÂNCÁ, mănấnc, vb. I. Tranz. 1. A mesteca un aliment în gură şi a-l înghiţi; a folosi în alimentaţie, a consuma. ♢ Expr. A (nu) avea ce mânca = a (nu) avea din ce trăi. A mânca pâinea cuiva = a fi în slujba cuiva; a se folosi de binefacerile cuiva; a fi întreţinut de cineva. A (nu mai) mânca (pâine şi sare) dintr-un talger (sau dintr-un blid) cu cineva = a (nu mai) convieţui cu cineva; a (nu) se (mai) afla în raporturi intime sau prieteneşti cu cineva. A-şi mânca de sub unghie (sau unghii) = a fi foarte zgârcit. A mânca rahat = a minţi; a bârfi, a cleveti. A-i mânca (cuiva) raţele (sau câinii) din traistă (sau din buzunar) = a) a fi mic de statură; b) a fi bleg, prost. (Parcă) a mâncat laur, se spune despre cineva care (parcă) şi-a pierdut minţile. A-i mânca cuiva colacii (sau coliva) = a vedea mort pe cineva. (Refl. pas.) A crede că tot ce zboară se mănâncă = a fi naiv, credul; a-şi face iluzii. (Pop.) Mănâncă-l fript sau mănânc-o friptă, se spune pentru a exprima dispreţul faţă de cineva sau de ceva, precum şi renunţarea la un anumit lucru. A mânca foc pentru cineva = a face orice pentru a fi de folos cuiva. A mânca foc (sau jeratic) = (despre cai) a fi foarte iute. A mânca (cuiva sau a-şi mânca cu cineva sau cu ceva) viaţa (sau zilele, tinereţele etc.) = a(-şi) irosi, a(-şi) distruge viaţa, tinereţea etc. A-i mânca sufletul (cuiva) = a supăra, a necăji, a chinui (pe cineva) peste măsură. A mânca (cuiva) capul = a distruge, a nimici. A-şi mânca credinţa (sau omenia, lefteria) = a-şi pierde prestigiul, cinstea, creditul. A mânca (pe cineva) din ochi = a privi (pe cineva) cu mare plăcere sau cu mare dragoste; a privi (pe cineva) foarte insistent şi drăgăstos. Să-l (sau s-o) mănânci din ochi (nu alta), se spune despre o persoană frumoasă, atrăgătoare, iubită. A mânca (ceva) cu ochii = a se uita cu mare poftă (la ceva). (Pop.) Mânca-ţi-aş ochii sau mânca-te-aş, se spune pentru a-şi exprima afecţiunea faţă de persoana căreia i se adresează (căutând să-i câştige bunăvoinţa). A mânca bătaie (sau trânteală, chelfăneală etc.) = a fi bătut de cineva; p. ext. a fi învins (într-o luptă, într-o competiţie, la un joc de societate etc.). A mânca (o) săpuneală (sau papară) = a fi (aspru) certat. A fugi (sau a alerga) mâncând pământul sau a mânca pământul fugind (sau alergând) = a fugi foarte repede, în graba mare. ♦ Intranz. A se hrăni, a se alimenta. ♦ Fig. (Fam.) A trăi din... ♦ Fig. A lua, a-şi însuşi (pe nedrept) un bun material; a cheltui, a risipi. ♦ Fig. (Pop.) A exploata, a spolia, a jecmăni pe cineva. ♦ Fig. (Pop.) A suferi, a pătimi, a îndura, a înghiţi. ♦ Fig. (Fam.) A omite, litere, cuvinte, sunete în vorbire sau în scris. 2. (Despre animale şi despre păsări sălbatice) A rupe prada în bucăţi, a sfâşia (şi a devora). ♢ Expr. A mânca carne de om = (despre oameni) a fi rău. crud, agresiv. ♦ (Despre viermi, molii, agenţi fizici sau chimici) A roade, a distruge. ♦ (Despre boli) A distruge (treptat), a măcina, a mina. 3. (Despre insecte) A pişca, a ciupi. 4. (Precedat de un pron. pers. la acuz.; despre corp sau despre părţi ale corpului) A produce o senzaţie de mâncărime. ♢ Expr. (Glumeţ) A-l mânca (pe cineva) spinarea (sau pieha) = a se comporta ca şi cum ar vrea să fie bătut. A-l mânca (pe cineva) palma (sau palmele) = a fi dornic, a avea chef să bată pe cineva. (În superstiţii) A-I mânca (pe cineva) palma dreaptă = a avea o senzaţie de mâncărime în palma dreaptă, semn că va trebui să dea o sumă de bani. (În superstiţii) A-l mânca (pe cineva) palmă stângă = a avea o senzaţie de mâncărime în palma stângă, semn că va primi o sumă de bani. A-l mânca (pe cineva) tălpile = a nu avea astâmpăr să stea într-un loc. a fi nerăbdător să plece. Te mănâncă cojocul = nu te astâmperi. nu te potoleşti, vrei să te bat; cauţi bătaie. (Pop.) A-l mânca (pe cineva) să... = a simţi impulsul, îndemnul irezistibil să... a fi tentat să... 5. A roade cu dinţii un lucru necomestibil, a-şi înfige dinţii într-un lucru necomestibil. 6. Fig. A face să dispară; a consuma, a nimici, a distruge. 7. Fig. (Despre nenorociri, stări sufleteşti etc.) A face pe cineva să sufere; a consuma, a chinui. 8. Fig. A face cuiva rău (pe ascuns); a submina. ♦ Refl. recipr. A se certa, a se duşmăni, a se săpa, a-şi face rău unul altuia. – Lat. manducare.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MÂRLÍ, pers. 3 mârleşte, vb. IV. Tranz. şi refl. recipr. (Pop.; despre berbeci şi oi) A (se) împreuna. – Din scr. mrljati.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MÂNUÍ, mânuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A folosi un instrument, o unealtă, o armă cu ajutorul mâinilor. ♦ P. gener. A folosi, a aplica. 2. A lua sau a duce cu mâna; a manipula. 3. A administra, a manipula bani, fonduri. – Mână + suf. -ui.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MÂNJÍ, mânjesc, vb. IV. Tranz. şi refl. 1. A (se) murdări, a (se) păta. ♦ Tranz. A mâzgăli. ♦ Refl. Fig. A-şi păta onoarea, cinstea. 2. A (se) acoperi cu un strat de..., a (se) unge cu ceva. – Din sl. mazati.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MÂNÍE, mânii, s.f. 1. Izbucnire de iritare violentă, dar trecătoare, împotriva cuiva sau a ceva; furie, supărare mare. ♢ Loc. adj. Iute (sau grabnic, rău) la mânie = care se înfurie uşor; irascibil. ♦ Necaz, ciudă. 2. (Pop.; adesea determinat prin „lui Dumnezeu”, „cerului”, „pământului”) Prăpăd, urgie, grozăvie, nenorocire, calamitate. – Lat. mania.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MÂNIÁ, mấnii, vb. I. Refl. A se lăsa ori a fi cuprins de mânie (1), a se supăra foarte tare, a-şi ieşi din fire, a se înfuria. ♢ Tranz. Cele auzite l-au mâniat. [Pr.: -ni-a-] – Din mânie.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MÂNÉR, mânere, s.n. Parte a unui obiect care permite apucarea (şi manevrarea) acestuia cu mâna. – Mână + suf. -ar.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MÂNEÁ, mân, vb. II. Intranz. (Pop.) A petrece undeva noaptea, a rămâne, a poposi, a dormi undeva peste noapte. ♦ (Reg.) A poposi o vreme undeva; a se aşeza, a sta. ♢ Expr. (Parcă) i-au mas şoarecii în pântece (sau în burtă), se spune despre un om care este mereu flămând, căruia îi este mereu foame, care mănâncă mult, cu lăcomie. [Prez. ind. şi: mâi; part. mas] – Lat. manere.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ZÂRNÍ, zârnésc, vb. IV. Refl. A se scofâlci, a se strânge, a se zbârci. (ca şi aspectul fructului zârnei, din zârnă)

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ZÂMBÍ, zâmbésc, vb. IV. 1. Intranz. ~ ♢ Tranz. (Cu complement intern) Domnul asculta şi zâmbet zâmbea. (Despre ochi, privire) A exprima veselie, voioşie. 2. Intranz. (Construit cu un complement în dativ) (Fig.) ~ ♢ A-şi manifesta veselia la vederea cuiva. ♦ ~, a constitui o ademenire pentru cineva. ♢ E x p r. A-i zâmbi (cuiva) mustaţa = a se bucura, (Pop.) a zâmbi a râde = a zâmbi reţinut, discret. 3. Intranz. (Fig.) A avea o înfăţişare plăcută, care provoacă bună dispoziţie; a străluci, a sclipi, a scânteia (de lumină, de curăţenie).

Dicţionarul limbii române literare contemporane, Colectiv, Editura Academiei Republicii Populare Române, 1955-1957

ZÂMBÁ, zâmbéz, vb. I. 1. Tranz. A ştirbi, a sparge. 2. Refl. A ameninţa, a intimida; a-şi arăta colţii. (din sl. ząbu = dinte; cf. rus. zubrit' = a-şi arăta dinţii)

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

MOLẤU, -ẤIE, molâi, -âie, adj. (Adesea substantivat) 1. Lipsit de forţă, de energie, de elan; încet, greoi, leneş. 2. Lipsit de voinţă, de hotărâre; indolent. – Moale + suf. -âu.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CÂRCÍ, cârcésc, vb. IV. (Var.) A (se) zgârci2. (cf. zgârci2)

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

GÂNCI, gânci, s.m. (Banat, Trans.; Var.) Zgancă. (din magh. gáncs; cf. ucr. ganč)

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

SFÂRC, sfấrcuri, s.n. 1. Vârf flexibil (al unor organe sau obiecte) ♢ Sfârcul urechii. 2. Ţesut cartilaginos care îmbracă suprafeţele articulare ale oaselor; zgârci. 3. Vârf al mamelei; mamelon, gurgui. (derformare din zgârc, apropiat de răd. expresivă sfâr; cf. spârc) [def. NODEX]

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ZẤTIE, zấtii, s.f. (Mold., Var.) Zitie.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ZBÂRN interj. ~ (variaţie a interj. zbâr)

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ZGÂÍT2 s.m. Ochi. (din zgâi)

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ZGÂRC s.n. (Var.) Zgârci1. (cf. zgârci1)

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ZGÂŢ- elem. Rădăcină de natură expresivă care pare să indice ideea de vioiciune sau de mişcare continuă. (onomat., cf. hâţ, bâţ, fâţ)

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

NAZÂR, nazâri, s.m. 1. Înalt funcţionar turc, şef al unui departament în guvernul Imperiului Otoman; guvernator (turc) al unui oraş. 2. Slujbaş de rang superior în administraţia ţărilor româneşti; căpetenie peste vătafii plaiurilor; supraveghetor, administrator. 3. Vătaf de ţigani (domneşti). [Var.: nazír s.m] – Din tc. nāzır.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SÂNGE, (5) sângiuri, s.n. 1. Substanţă lichidă de culoare roşie, compusă din plasmă şi din globule (albe şi roşii), care circulă prin vine şi artere, asigurând nutriţia şi oxigenarea organismului la animalele superioare. ♢ Animal cu sânge rece = animal (peşte, reptilă, batracian şi nevertebrat) la care temperatura corpului se schimbă în funcţie de temperatura mediului înconjurător. Frate de sânge = frate de la acelaşi tată şi de la aceeaşi mamă; frate bun. Legături de sânge = rudenie. Glasul sângelui = înclinare firească (şi instinctivă) de dragoste pentru familie, pentru o rudă apropiată. ♢ Loc. adj. De sânge = a) de culoare roşie; b) (despre lacrimi) de durere, de supărare mare; c) de neam, de familie bună, aleasă. În sânge = (despre fripturi) care a rămas puţin crud, care îşi păstrează încă sângele. ♢ Loc. adj. şi adv. Cu sânge rece = fără emoţie; calm, liniştit. Cu sânge iute = fără stăpânire, impulsiv. Cu (sau de) sânge albastru = de neam mare, ales; nobil. ♢ Loc. adv. La sânge = extrem de aspru, de drastic; până la distrugere. ♢ Expr. A scuipa (cu) sânge = a avea hemoptizie. A lăsa (sau a lua) cuiva sânge = a scoate cuiva o cantitate de sânge (în scop terapeutic). A da sânge = a lăsa să i se scoată o cantitate de sânge (în mod terapeutic sau pentru a fi folosit în transfuzii). A avea sânge în vine = a fi energic. A i se urca (sau a-i năvăli, a i se sui, a-i da etc.) (cuiva) sângele în obraz (sau la cap, în faţă) = a) a se înroşi din cauza unei emoţii puternice sau din cauza unei boli etc.; b) a se înfuria. A nu mai avea (nici) o picătură de sânge în obraz = a fi palid din cauza bolii; a păli de emoţie, de frică etc. A-i îngheţa (cuiva) sângele în vine sau a îngheţa sângele (în cineva) = a se speria, a fi cuprins de groază, a înlemni de spaimă. A fierbe (sau a clocoti) sângele (în cineva) = a se înfierbânta din cauza mâniei, a supărării etc. A-şi face (sau a-i face cuiva) sânge rău = a (se) supăra foarte tare, a (se) enerva. A nu curge (sau a nu ieşi) sânge din inimă (sau din cineva), se spune pentru a arăta că cineva este foarte supărat. A avea (ceva) în sânge = a fi obişnuit cu ceva; a avea ceva înnăscut. A bate (sau a zgâria) până la sânge = a bate (sau a zgâria) tare (până când curge sânge). A umple de sânge = a bate foarte tare, crunt. A suge sângele cuiva = a chinui, a oprima; a exploata. Sânge nevinovat, se spune despre cel ucis fără nici o vină. Vărsare de sânge = omor în masă, măcel. A vărsa sânge = a omorî. A fi setos (sau dornic, iubitor) de sânge sau a fi omul sângelui = a fi crud, a fi ucigaş. A se scălda în sânge sau a se adăpa cu sânge = a omorî (în masă) din cruzime. A avea mâinile pătate de sânge = a fi vinovat de o crimă. A face să curgă sânge = a fi pricina unui război, a unei încăierări sângeroase. A-şi da (sau a-şi vărsa) sângele (pentru cineva sau ceva) = a suferi sau a-şi da viaţa (pentru cineva sau ceva). 2. Fig. Obârşie; p. ext. familie, neam; progenitură 3. Fig. Soi, rasă (de animale). 4. Compuse : sânge-de-nouă-fraţi sau sângele dracului, sângele-zmeului = produs vegetal răşinos, de culoare roşie, recoltat din fructele unui arbore din familia palmierilor şi care, arzând, răspândeşte un miros plăcut; sângele-voinicului = a) plantă agăţătoare din familia leguminoaselor, cu flori roşii, violete sau albe (Lathyrus odoratus); b) numele a două specii de plante erbacee de munte din familia orhideelor, cu frunze înguste, alungite, îndreptate în sus, cu miros plăcut de vanilie, dintre care una cu flori mici de culoare roşie-purpurie (Nigritella rubra), iar cealaltă cu flori de culoare purpurie întunecată (Nigritella nigra). 5. (Înv.; la pl.) Omoruri, crime. 6. (Pop.) Nume dat unei boli a vitelor (care le face să sângereze). – Lat. sanguis.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

DRÂNG, drânguri, s.n. (Reg.) Drâmbă. – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

TACẤM, tacâmuri, s.n. 1. 1. Serviciu de masă complet, care se aşază în dreptul fiecărui mesean; p. restr. totalitatea obiectelor de metal de care se serveşte o persoană când mănâncă. 2. Ansamblu de obiecte sau de unelte necesare unei anumite operaţii sau specifice unei anumite îndeletniciri. ♦ Harnaşament. 3. Acaret. 4. (La pl.) Aripi, gheare, gâturi de pasăre (2). II. 1. (Înv.) Cortegiu, alai. 2. Taraf (1). 3. Fig. Fel de om, soi; poamă. – Din tc. takim.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

TALẤM, talâmuri, s.n. (Înv.) 1. Plecăciune, reverenţă. 2. Apucătură, deprindere; gest. [Var.: talím s.n.] – Din tc. tālim.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

TÂMPÍ, tâmpesc, vb. IV. Refl. şi tranz. 1. A-şi pierde sau a face să-şi piardă inteligenţa, a deveni sau a face să devină tâmpit; a (se) prosti. 2. (Reg.) A deveni sau a face să devină tâmp (2); a (se) toci, a (se) ştirbi. – Din tâmp.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

TÂNJÍ, tânjesc, vb. IV. Intranz. 1. A se afla într-o stare de slăbiciune fizică, a fi bolnăvicios; a lâncezi. ♦ (Despre plante; p. ext. despre locul unde cresc plante) A se veşteji, a se ofili. ♦ Fig. A stagna. 2. A suferi mult din punct de vedere moral, a se consuma, a se topi. ♦ A dori mult ceva. – Din sl. tonziti.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

TÂRÎ́, târăsc, vb. IV. 1. Tranz. A mişca un lucru (greu) dintr-un loc în altul, trăgându-l pe jos; a trage după sine cu sila un om, un animal. ♢ Expr. A târî barca pe uscat = a trăi greu. ♦ A lua, a purta, a duce cu sine. ♦ Fig. A îndemna, a împinge spre ceva (reprobabil); a antrena. 2. Refl. A merge, a înainta cu greu atingând pământul cu genunchii, cu coatele, cu burta; (despre animale) a înainta prin mişcări specifice, cu trupul lipit de pământ. ♦ A merge încet, a înainta cu greu, abia mişcându-şi picioarele. 3. Refl. (Despre obiecte care atârnă) A atinge pământul cu partea de jos, a se freca de pământ. – Din sl. trĕti.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

TÂRLÍ, târlesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A îngraşa pământul prin aşezarea târlei (2) pe o porţiune de teren. – Din târlă.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

TÂRŞ, târşi, s.m. 1. Copac pipernicit, nedezvoltat, uscat; p. ext. pădure cu astfel de copaci, crescuţi printre rădăcini şi cioturi. 2. Cracă pe care se clădesc căpiţele de fân, din care se fac îngrădituri primitive etc. [Pl. şi: (n.) târşuri] – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

DECẤT adv., conj. I. Adv. 1. (Comparativ de inegalitate) Era mai mare decât mine. 2. (Restrictiv, în construcţii negative) Numai. ♦ Expr. N-am (sau n-ai etc.) decât să... = a) singurul lucru care îmi (sau îţi etc.) rămâne de făcut...; b) sunt (sau eşti etc.) liber să, dacă vreau (sau vrei etc.) să... N-ai (sau n-are) decât! = poţi (sau poate) s-o faci (sau s-o facă), puţin îmi pasă! II. Conj. 1. (Introduce o propoziţie circumstanţială comparativă de inegalitate) Mai mult bănuia decât ştia. 2. (Introduce o propoziţie circumstanţială de excepţie) Nu făcea altceva decât să citească. 3. (Introduce o propoziţie circumstanţială opoziţională cu nuanţă comparativă) În loc să... 4. (Pop.; adversativ) Însă, dar, numai că. – De4 + cât.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

RẤCĂ s.f. (Fam.) Ceartă, sfadă. ♢ Expr. A căuta (cuiva) râcă = a căuta (cuiva) ceartă, pricină. A se pune râcă (cu cineva) = a se împotrivi (cuiva) luându-se la ceartă. A purta (cuiva) râcă = a duşmăni pe cineva. – Din râcăi (înv. „a răcni” < sl.) (derivat regresiv).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

RÂIÓS, -OÁSĂ, râioşi, -oase, adj. (Adesea substantivat) Bolnav de râie (1). ♢ Expr. (Fam.; substantivat) A face pe râiosul = a fi mândru sau înfumurat fără motiv; a-şi da aere. [Pr.: râ-ios] – Râie + suf. -os.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

RẤLĂ s.f. v. rână.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

RẤMĂ, râme, s.f. Vierme anelid cu corpul lung, de culoare roşcată, care trăieşte în pământ sau pe sub pietre, hrănindu-se cu pământ bogat în resturi vegetale (Lumbricus terrestris). – Din râma.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

RÂMNÍ vb. IV v. râvni.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

RẤNĂ s.f. Fiecare dintre cele două laturi ale corpului omenesc. ♢ Loc. adv. şi (rar) adj. Într-o (sau pe o) rână = (culcat sau aplecat) pe o parte a trupului; (în legătură cu obiecte) înclinat într-o parte, strâmb. [Var.: (reg.) rấlă s.f.] – Lat. *rena (= renes).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

RÂNJÍ, rânjesc, vb. IV. Intranz. şi (reg.) refl. 1. (Despre animale) A-şi arăta ameninţător dinţii, a mârâi arătându-şi dinţii. 2. (Despre oameni) A-şi arăta dinţii într-o grimasă de răutate, de batjocură, de prostie etc. ♦ A râde silit, forţat, fără veselie. ♦ (Rar) A-şi bate joc de cineva. – Din bg. rănža „a mârâi”.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

RẤPĂ, râpe, s.f. Coastă abruptă a unui deal; surpătură de pământ făcută de torente sau de şuvoaie. ♢ Expr. A (se) da (sau a merge, a se duce) de râpă = a (se) distruge, a (se) nimici, a nu mai rămâne nimic, a eşua. [Pl. şi: râpi] – Lat. ripa.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

RÂPÓS, -OÁSĂ, râpoşi, -oase, adj. (Despre terenuri) Plin de râpe; cu coaste repezi, abrupte; abrupt, prăpăstios. – Râpă + suf. -os.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

RẤSET, râsete, s.n. Râs1. – Râs1 + suf. -et.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

RÂTÁN, râtani, s.m. (Reg.) Porc. ♦ Epitet depreciativ adresat unei persoane prost crescute, lipsite de educaţie, de maniere. – Rât1 + suf. -an.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

RÂURÁ, pers. 3 râurează, vb. I. 1. Intranz. A curge ca un râu (1). ♦ Fig. (Despre păr) A cădea în jos (pe spate); a undui. 2. Tranz. (Rar; despre râuri) A străbate un loc (alimentându-l cu apă). 3. Tranz. A împodobi o ie, o cămaşă etc. cu râuri (3). [Pr.: râ-u-. – Var. (înv.) râurí vb. IV] – Din râu.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

RÂURÍ vb. IV v. râura.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

RÂVNÍ, râvnesc, vb. IV. 1. Intranz. şi tranz. A simţi un imbold puternic spre un lucru, a dori din toată inima, a jindui să ajungă la ceva, să posede ceva; a aspira, a năzui. ♦ A dori să-şi însuşească un lucru străin; a invidia. 2. Refl. (Rar) A se înflăcăra pentru cineva sau ceva. [Var.: (reg.) râmní vb. IV] – Din sl. rĩvĩnovati.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

RUMẤN s.m. v. român1.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SFẤNT, -Ă, sfinţi, -te, adj., subst. I. Adj. 1. Epitet dat divinităţii, considerată ca întruchipând suprema perfecţiune şi puritate. ♦ Epitet dat celor sanctificaţi de biserică. ♢ Sfântul părinte = titlu dat papei de către catolici. ♦ (Rar; despre oameni) Care duce o viaţă curată şi cucernică. 2. Care ţine de divinitate, de religie, de cultul divin; care este considerat ca posedând harul divin. ♢ Sfânta slujbă = liturghia. Locurile sfinte = ţinuturile menţionate în textele religioase ca fiind acelea unde a trăit şi propovăduit Isus Cristos. Sfântul Mormânt = mormântul unde a fost îngropat Isus Cristos. Sfânta sfintelor = sanctuarul vechiului templu din Ierusalim. 3. Care constituie un obiect de cult, de veneraţie; care se cuvine cinstit, slăvit, venerat. 4. (Pop.) Epitet dat unor elemente ale naturii. Sfântul soare. ♦ Epitet dat zilelor săptămânii. 5. Desăvârşit, perfect, infailibil. Ce-am vorbit e sfânt. ♦ (Substantivat, urmat de un substantiv introdus prin prep. „de” şi exprimând ideea de superlativ) Straşnic, zdravăn. O sfântă de bătaie. II. Subst. 1. S.m. sg. art. (Pop.) Dumnezeu ♢ Expr. A-l vedea (pe cineva) sfântul = a) a o păţi, a da de belea; b) a da peste un noroc neaşteptat. A-l uita (pe cineva) sfântul, se spune când cineva zăboveşte undeva prea mult (şi degeaba). Ferit-a sfântul! = în nici un caz, nicidecum. 2. S.m. şi f. Persoană recunoscută ca un exemplu desăvârşit al vieţii creştine şi consacrată ca atare, după moarte, de către biserică. ♢ Expr. Până la Dumnezeu, te mănâncă sfinţii = până să ajungi la cel mai mare, înduri multe de la slujbaşii mai mici. A-l fura (pe cineva) sfinţii = a aţipi, a adormi; a muri. A-i ieşi (cuiva) un sfânt din gură = a vorbi foarte drept şi înţelept, a spune o vorbă potrivită. A sta (ca un) sfânt = a sta nemişcat; (despre copii) a fi foarte cuminte. A se închina la sfinţi sau a se ruga de toţi sfinţii = a se adresa la cei puternici cu rugăminţi, a fi nevoit să solicite rezolvarea unui lucru în mai multe locuri şi cu stăruinţe. La sfântu-aşteaptă = niciodată. ♦ Om care duce o viaţă curată şi cucernică. 3. S.f. pl. art. (În credinţele populare) Iele. 4. S.m. pl. Mucenici (2). – Din sl. sventŭ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SATẤR, satâre, s.n. 1. Cuţit mare de bucătărie, scurt, lat şi greu, pentru spart oase, pentru tocat carne etc. 2. Secure folosită în trecut ca armă de luptă sau ca unealtă a călăului. – Din tc. satir.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SFÂRC, sfârcuri, s.n. 1. Vârful moale, (cartilaginos) şi elastic al unor organe; spec. mamelon. ♦ Tendon cartilaginos care leagă între ele diferite oase ale corpului; zgârci. 2. Vârf flexibil (al mustăţilor, al cozii animalelor, al biciului). – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

GRẤNE s.n. pl. v. grâu.

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

SMÂCÍ vb. IV v. smuci.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SMÂRC, smârcuri, s.n. 1. Loc mocirlos (acoperit cu vegetaţie); ochi de apă pe un teren mlăştinos. ♦ (La pl.; în basme) Loc îndepărtat şi primejdios, de unde îşi trage marea izvoarele. 2. (Reg.) Unealtă primitivă făcută dintr-o tigvă, care serveşte pentru a scoate lichidul dintr-un butoi. ♦ Pompă de fântână. – Din sl. smrŭkŭ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SMÂRD, -Ă, smârzi, -de, adj. (Reg.; despre oameni) Murdar; scârbos. – Din sl. smrŭdŭ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SPÂNZ, spânzi, s.m. Plantă erbacee toxică cu rizomul gros şi ramificat în numeroase fibre lungi, cu frunze palmate, cu florile roşii aplecate în jos, care se foloseşte în medicină (Helleborus purpurescens). [Var.: (reg.) spânţ s.m.] – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SPÂRC, (1) spârcuri s.n., (2) spârci, s.m. 1. S.n. (Pop.) Bucată mică (şi nefolositoare) din ceva. 2. S.m. (Fam.) Epitet dat unui tânăr sau unui copil. [Var.: spârci s.m.] – Cf. ucr. š p y r k a, pol. s z p e r k a.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

STÂNG, -Ă, stângi, adj. 1. (Despre părţi sau organe ale corpului) Aşezat în partea corpului în care se află inima. ♦ (Substantivat) a) (La m. sg. art.) Piciorul stâng (1). b) (La f. sg. art.) Mâna stângă (1). 2. Care se află de partea sau în direcţia mâinii stângi (1) (când cineva stă cu faţa în direcţia în care este orientat un lucru sau o fiinţă). ♦ (Substantivat, f. sg. art.) Partea sau direcţia stângă. (2). ♢ Expr. A ţine stânga = a merge pe partea stângă a unui drum. (Fam.) A trage (sau a da, a face) la stânga = a fura. 3. Care reprezintă gruparea radicală a unui partid, a unei adunări, a unei organizaţii politice; care se alătură unei astfel de grupări. ♦ (Substantivat, f. art.) Aripa radicală a unui partid, a unei şcoli filozofice etc. ♢ Loc. adj. De stânga = partizan al unei politici radicale. – Lat. *stancus (= stanticus) „obosit”.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SURẤS, surâsuri, s.n. Acţiunea de a surâde şi rezultatul ei; zâmbet. – Din fr. sourire (după râs).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CRÂNG, crânguri, s.n. 1. Pădurice de arbori tineri şi de lăstari. ♦ Loc acoperit cu arbuşti sau cu tufe; tufăriş, desiş. 2. (Rar; în sintagma) Crângul cerului = bolta cerească, firmament. – Din sl. krongu.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CUMẤS s.n. Băutură preparată din lapte de iapă fermentat, foarte răspândit în unele regiuni din Asia Centrală. [Var.: cumís s.n.] – Din rus. kumâs.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

A (se) mânji ≠ a (se) curăţa

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

A afâna ≠ a bătători, a bate

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

A bârfi ≠ a elogia, a lăuda

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

A se mânia ≠ a se dezmânia

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

A vârî ≠ a scoate

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

Adânc ≠ simplist, superficial

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

Avânt ≠ decădere, regres, declin

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

Blând ≠ aspru, avan, sever, crunt, drastic, dur, nemilos, rău, răutăcios, fricos, sălbatic, sperios

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

Hâtru ≠ prost

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

Mâine ≠ ieri

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

Molâu ≠ ager, agil, energic, iute, viguros, sprinten, sprinţar, vioi

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

Plâns ≠ râs

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

Râset ≠ plânset

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

Stâng ≠ drept

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

Vânos ≠ bicisnic, debil, firav, impotent, neputincios, slab, slăbănog

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢÂŢ s. v. pitulice, purceluşă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢÂNC s. v. puşti.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢÂMP s. v. coapsă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TRÂNZ s. v. băligar.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TRÂND adj., s. v. indolent, leneş, puturos, trândav, trântor.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TÂRŢ interj. v. pârţ.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TÂRŞ s. v. brad roşu, gătej, măturoi, molid, surcea, surcică, târn, uscătură, vreasc.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TÂRPÍ vb. v. îndura, pătimi, păţi, răbda, suferi, suporta, trage.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TÂRÎ vb. v. distruge, nimici, potopi, prăpădi, sfărâma, zdrobi, zvânta.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TÂRÎ vb. 1. a târâi, a târşâi, a trage, (reg.) a tăgârţa. (A ~ ceva după sine.) 2. (rar) a se târşâi, (Mold.) a se tăbârci. (Se ~ până la tranşee.) 3. (pop.) a mâna. (Oltul îl ~ la vale.) 4. a antrena, a împinge. (Îl ~ în acţiuni nesăbuite.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TÂNJÍ vb. v. îngălbeni, întrista, mâhni, murmura, ofili, păli, plânge, posomorî, stagna, trece, usca, veşteji.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TÂNJÍ vb. 1. v. zăcea. 2. v. jindui.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TÂMPÍ vb. v. bate, birui, înfrânge, întrece, învinge.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TÂMPÍ vb. 1. v. idiotiza. 2. a (se) îndobitoci, a (se) prosti, (pop.) a (se) năuci, (reg.) a (se) hăbăuci, (Transilv. şi Olt.) a (se) tonti. (Viaţa pe care o duce l-a ~ de tot.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TÂLÓS adj. v. dezordonat, neglijent, neîn-grijit.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TÂLNÍ vb. v. ajunge, atinge, izbi, întâlni, întâmpla, lovi, nimeri, ochi, pocni, potrivi, vedea.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TALÂM s. v. apucătură, compliment, comportament, comportare, conduită, deprindere, închinăciune, maniere, mătanie, moravuri, năravuri, obiceiuri, plecăciune, ploconeală, purtare, reverenţă, temenea.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TAKÂR s. (GEOGR.) deşert de argilă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TACÂM s. v. alai, bandă, buluc, categorie, ceată, cârd, cârdăşie, clan, clică, cortegiu, droaie, fel, gaşcă, gen, gloată, grămadă, grup, harnaşament, mulţime, periteag, pâlc, soi, specie, speţă, stol, suită, şleahtă, taraf, tip.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

FRÂNÁ vb. tr. a opri, a încetini mersul unui vehicul cu ajutorul frânei. ♢ (fig.) a ţine în loc, a încetini. (după fr. freiner)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

SURÂS s. v. zâmbet.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

STÂRV s. v. cadavru.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

STÂRC s. v. barză, cocostârc.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

STÂRC s. (ORNIT.) 1. stârc cenuşiu (Ardea cinerea) = bâtlan, (reg.) ceapur, gâtlan, pescar; stârc purpuriu (Ardea purpurea) = bâtlan roşiatic, bâtlan roşu, stârc roşu, (reg.) bâtlan scorţişor, bâtlan scorţişoriu, ceapur roşu, ciaclă-de-trestie, ciaclă-roşie, gac-roşu; stârc roşu v. stârc purpuriu. 2. (Ardeola ralloides) (reg.) bâtlan galben. 3. stârc alb (Egretta alba) = egretă, (rar) erodiu alb, erodiu mare, (reg.) bâtlan alb, ceapur mare, stârc bălan. 4. stârc mic (Ixobrychus minutus) = stârc-pitic, (pop.) scrofiţă; stârc pitic (Ixobrychus minutus) v. stârc mic. 5. stârc-de-noapte (Nycticorax nycticorax) = (reg.) cuacă, stârc-cenuşiu-de-noapte, stârc-cenuşiu-mic.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

STÂLP s. v. chingă, columnă, cracă, creangă, moş, ramură, stinghie, uşor.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

STÂLP s. 1. v. grindă. 2. (CONSTR.) par, parmac. (~ la un pridvor.) 3. v. braţ.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SPÂNZ s. (BOT.) 1. (Helleborus) (rar) elebor. 2. (Helleborus purpurescens) (reg.) bojoţei (pl.), boşuţă, cucurig, poranici, barba-lupului, coada-popii, coaiele-popii (pl.), iarba-nebunilor, iarbă-stearpă, ochiul-boului, ouăle-popii (pl.), păduchii-popii (pl.). 3. (Helleborus niger) (reg.) boz, bozăţel, bujorei (pl.), cutcurig, ruscuţă, strigoaie, iarba-nebunilor, iarbă-strănutătoare, iarbă-şerpească, trandafir-de-iarnă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SMÂRD adj. v. jegos, mânjit, murdar, negru, nespălat, pătat, răpănos, slinos, soios.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SMÂRC s. v. bulboacă, bulboană, ochi, pompă, smoc, tâlv, valvârtej, vâltoare, vârtej, volbură.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SMÂRC s. (GEOGR.) băltoacă, mlaştină, mocirlă, (rar) băltac, (pop.) rovină, (înv. şi reg.) băltiş, (reg.) bahnă, băhniş, bulhac, mlacă, mlaşniţă, molastină, rât, tâlbăriţă, tău, (prin Munt.) balhui, (prin Ban.) bară, (prin Bucov.) bălăştioagă, (prin Mold.) bâlc, (Transilv. şi Mold.) mărghilă, (Mold., Bucov. şi Transilv.) ploştină, (înv.) batac, băltină, paludă, pistelniţă. (S-a înecat în ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SÂNGI s. v. asasinat, crimă, moarte, omor, omorâre, omucidere, ucidere.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SÂNGE s. 1. rasă. (Cal de ~ arab.) 2. familie, neam. (E din ~le nostru.) 3. viaţă. (Şi-a dat ~le pentru patrie.) 4. jertfă, sacrificiu. (Şi-au dobândit libertatea prin ~.) 5. (BOT.) sângele-voinicului = a) (Lathyrus odoratus) indruşaim, (reg.) hărăgică, măzărată, măzărean, măzărică, măzăriche, măzăroi, măzăruică, oreşniţă, pejmă, floare-de-mazăre; b) (Nigritella rubra) (reg.) musucel; c) (Nigritella nigra) (reg.) musucel, puţoi.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SFÂRC s. v. ligament, tendon, venă, vână.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SFÂRC s. 1. v. mamelon. 2. v. zgârci. 3. v. şfichi. 4. (la pl.) aripi (pl.). (~uri la fundul butoiului.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SFÂNT adj. v. grozav, straşnic, teribil, zdravăn.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SFÂNT adj., s. 1. adj. (BIS.) ceresc, divin, dumnezeiesc, (livr.) celest, (rar) îndumnezeit, zeiesc, (pop.) sânt, (înv.) minunat, preaînalt. (Pronia ~.) 2. adj. (BIS.) (înv. şi pop.) sânt. (~ul duh.) 3. s. (BIS.) sfânta treime = trinitate, (pop.) troiţă. 4. s., adj. (BIS.) (pop.) sânt, (înv.) preacuvios, preafericit, preapodobnic, (latinism înv.) sanct. (~ul Gheorghe.) 5. s. v. Maica Domnului. 6. s. (mai ales la pl.) v. mucenic. 7. s. sfântul părinte v. papă. 8. adj. (BIS.) bisericesc, religios, (pop.) sânt. (Carte ~.) 9. adj. (BIS.) sacru, (livr.) sacrat, sacrosanct. (Scripturile ~.) 10. s. (BIS.) sfânta scriptură = biblie, scriptură. 11. adj. divin, sacramental, sacru. (Lucrurile ~.) 12. s. (BIS.) sfânta sfintelor = sanctuar. (~ la iudei.) 13. adj. v. sacru. 14. adj. sacru, solemn. (Un jurământ ~.) 15. adj. v. inviolabil. 16. adj. desăvârşit, perfect. (~ nevinovăţie!)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SATÂR s. 1. tocător. (~ de carne.) 2. v. secure.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SACÂZ s. v. mastică.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SACÂZ s. 1. (CHIM.) colofoniu. (~ pentru vioară.) 2. mastic. (Dulceaţă de ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

RUMÂN s. v. roman.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

RUMÂN s. (IST.) iobag, şerb, vecin, (rar) serv, (înv.) prost. (Ţăranul dependent se numea „iobag”, în Transilvania, ~ în Ţara Românească şi „vecin”, în Moldova.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ROMÂN s., adj. 1. s. (în evul mediu) valah. 2. adj. românesc, (în evul mediu) valah.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ROMÂN s. v. bărbat, sătean, soţ, ţăran.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

RÂZÁR s. v. telal.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

RÂVNÍ vb. 1. v. jindui. 2. v. ahtia. 3. v. dori. 4. a jindui, a tânji. (~ după un alt mod de viaţă.) 5. v. lăcomi.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

RÂVNÍ vb. v. amărî, descânta, face, fermeca, indispune, invidia, îndurera, întrista, meni, mâhni, necăji, pizmui, supăra, ursi, vrăji.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

RÂÚŢ s. v. pârâu, râuleţ, râuşor.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

RÂURÁ vb. v. curge, undui.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

RÂTUÍ vb. v. râma.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

RÂTÓS adj. v. mlăştinos, mocirlos, smârcos.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

RÂTÁN adj., s. v. bădăran, grosolan, mitocan, mârlan, mârlănoi, mocofan, mojic, necivilizat, nepoliticos, ordinar, ţărănoi, ţoapă, ţopârlan, vulgar.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

RÂTÁN s. v. porc, recrut.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

RÂSET s. v. râs.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

RÂPÓS adj. v. abrupt.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

RÂPÓS adj. v. jegos, mânjit, murdar, negru, nespălat, pătat, răpănos, slinos, soios.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

RÂPĂ s. (GEOGR.) ponor, văgăună, (pop.) mal, surpătură, (reg.) afundătură, tudină, ţifleică, (Munt. şi Olt.) sodom, (înv.) strămină. (Teren plin de ~e.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

RÂPÍT adj. v. abrupt, drept, perpendicular, pieptiş, pieziş, prăpăstios, priporos, râpos, vertical.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

RÂPÁT adj. v. jegos, mânjit, murdar, negru, nespălat, pătat, răpănos, slinos, soios.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

RÂNJÍ vb. v. destrămá, deşira, râde.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

RÂNJÍ vb. (livr.) a ricana, (reg.) a se târşi, (prin Transilv.) a hârgi, a se jimba. (Ce ~ aşa?)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

RÂNÉL s. v. tigaie.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

RÂMUÍ vb. v. râma.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

RÂNĂ s. v. coardă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

RÂIÓS adj. v. scabios.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

RÂIÁT adj. v. râios, scabios.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

RÂCĂ s. v. animozitate, ceartă, conflict, dezacord, dezbinare, diferend, discordie, discuţie, disensiune, dispută, divergenţă, gâlceavă, învrăjbire, litigiu, neînţelegere, vrajbă, zâzanie.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

RÂBÁR s. v. pescăruş.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

RÂBÁR s. v. pescar, pescărel, pescăruş.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PRÂNZ s. v. miazăzi, micul dejun, panahidă, parastas, pomană, sud.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PRÂNZ s. 1. dejun, (pop.) nămiază, prânzare, (Ban., Transilv., Maram. şi Mold.) gustare. (Luăm împreună ~ul?) 2. banchet, masă, ospăţ, praznic, prăznuire, (livr.) festin, (rar) ospeţie, (pop.) prânzare. (A dat un ~ în cinstea oaspeţilor.) 3. v. amiază.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PLÂNS adj. înlăcrimat, lăcrimat. (Om ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PLÂNS s. 1. v. plânset. 2. plânset, (fam. şi peior.) bâzâială, bâzâit, bâzâitură. (Un ~ de copil.) 3. lacrimi (pl.), plângere, plânset, plânsoare. (Opreşte-ţi ~ul!) 4. v. văitat. 5. v. jelire.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PÂRŢ interj., s. 1. interj. (reg.) târţ! 2. s. (FIZIOL.) gaz, vânt, (pop.) băşină, fâsâială, (prin Bucov. şi Maram.) târtâită, (fam.) pam.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PÂRŞ s. (ZOOL.; Muscardinus avellanarius) (reg.) alunar.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PÂRLI vb. v. ademeni, amăgi, încânta, înşela, minţi, momi, păcăli, prosti, purta, trişa.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PÂRLÍ vb. 1. (pop.) a pârpăli, (Mold. şi Bucov.) a ciupeli, (Transilv. şi Maram.) a pârjoli. (A ~ porcul, după tăiere.) 2. v. bronza.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PÂRÎ vb. v. certa, învrăjbi, judeca, supăra.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PÂRÎ vb. v. denunţa.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PÂRĂ s. v. acţiune, acuzare, acuzaţie, animozitate, bârfă, bârfeală, bârfire, bârfit, calomnie, calomniere, cauză, ceartă, cleveteală, clevetire, clevetit, conflict, defăimare, denigrare, denunţ, denunţare, dezacord, dezbinare, diferend, discordie, discreditare, discuţie, disensiune, dispută, divergenţă, gâlceavă, învinovăţire, învinuire, învrăjbire, judecată, litigiu, neînţelegere, plângere, ponegreală, ponegrire, proces, reclamaţie, şoaptă, vrajbă, zâzanie.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PÂNDÍ vb. v. păzi, supraveghea.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PÂNDÍ vb. 1. v. spiona. 2. (prin Ban.) a astăura. (L-a ~ la ieşirea din tură.) *3. a jitări, a pândări. (~ la o pepenărie.) 4. a ameninţa, (fig.) a paşte. (Îl ~ o mare primejdie.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PÂINE s. 1. (reg.) hliban, (Mold., Transilv. şi Ban.) pită. (A cumpărat o ~ caldă.) 2. (BOT.) pâinea-porcului (Cyclamen europaeum) = (reg.) pita-porcului.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PÂINE s. v. azimă, cereale, existenţă, grâne.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PÂCĂ s. v. lulea, pipă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MOLÂU adj. 1. v. bleg. 2. v. greoi.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MOLÂU s. v. grindel, molan.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂZDÍ vb. v. mitui, şperţui.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂNUÍ vb. v. manevra.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂNUÍ vb. v. conduce, mâna.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂNJÍ vb. 1. v. murdări. 2. v. păta. 3. v. unge.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂNJÍ vb. v. apreta, atinge, bate, batjocori, compromite, dezonora, lipi, lovi, mâzgăli, mozoli, murui, necinsti, pângări, profana, scrobi, spoi, spurca, terfeli, vărui.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂNÍE s. v. calamitate, catastrofă, dezastru, flagel, grozăvie, năpastă, nenorocire, pacoste, potop, prăpăd, pustiire, sinistru, urgie.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂNÍE s. v. furie.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂNIÁ vb. v. înfuria.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂNÉR s. 1. v. toartă. 2. (pop.) mănuşă. (~ al unei unelte.) 3. v. coadă. 4. v. plăsea. 5. v. braţ.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂNÉR s. v. cocârlă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂNÉI s. v. coadă, mâner.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂNÉL s. v. coadă, mâner.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂNEÁ vb. 1. v. trage. 2. v. dormi.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂNEÁ vb. v. înnopta, poposi.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂNCÁ vb. v. arunca, azvârli, cheltui, consuma, eroda, irosi, împrăştia, omite, prăpădi, risipi, roade, săpa, scăpa, zvârli.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂNCÁ vb. 1. (mai ales în vorbirea copiilor) a păpa, (înv. şi pop.) a (se) ospăta, (fam.) a hali, (depr.) a rumega. (Ce ~ acolo?) 2. a consuma, (fam.) a hali. (A ~ repede întreaga pâine.) 3. (fam.) a îmbuca. (N-a apucat să ~ nimic.) 4. a (se) alimenta, a (se) hrăni, a (se) nutri, (fam.) a hăli. (~ bine.) 5. v. roade. 6. v. înţepa. 7. a (se) distruge, a (se) roade. (Moliile au ~ haina.) 8. a (se) măcina, a (se) roade, a (se) săpa, a (se) scobi. (Apa ~ malul.) 9. v. ataca.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂNĂ s. v. calitate, cocârlă, condiţie, femeiuşcă, fofează, grijă, hădărag, leucă, mănunchi, mănuşă, măsea, muieruşcă, pază, posesiune, rang, schimbătoare, seamă, spetează, stare, stăpânire, teapă, titirez, treaptă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂNĂ s. 1. (ANAT.) membru superior, (înv. şi reg.) brâncă. (Omul are două ~îini şi două picioare.) 2. (ANAT.) (pop. şi fam.) labă. (Nu pune ~ pe mine!) 3. v. braţ. 4. v. palmă. 5. mână de lucru v. forţă de muncă. 6. v. pumn. 7. (BOT.) mâna-Maicii-Domnului (Anastatica hierochuntica) = (reg.) palma-sfintei-Mării. 8. mână curentă v. balustradă. 9. (TEHN.) braţ, crac, margine, mâner, pervaz, spetează, (reg.) condac, cotoi. (~ la ferăstrău.) 10. v. bată. 11. (TEHN.) braţ, furcă, stâlp, (reg.) ciocan, cujbă. (~ la războiul de ţesut.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂNÁT s. v. delegat, emisar, împuternicit, mesager, reprezentant, sol, trimis.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂLÓS adj. v. noroios.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂLÓS adj. v. argilos, cleios, clisos, lutos.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂINE adv. (Transilv. şi Banat.) mânezi.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂHNÍ vb. 1. a (se) amărî, a (se) indispune, a (se) îndurera, a (se) întrista, a (se) necăji, a (se) supăra, (înv. şi pop.) a (se) obidi, (înv. şi reg.) a (se) scârbi, (înv.) a (se) oţărî, a (se) râvni, (fig.) a (se) cătrăni. (L-ai ~ pe tata cu vorbele tale.) 2. v. întrista. 3. v. posomorî.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

JUPÂN s. v. patron, stăpân.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

IASÂC s. v. rişcă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

HODÂC interj. v. şontâc, şovâlc.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

HÂTRU adj. v. ager, deştept, dibaci, glumeţ, hazliu, inteligent, iscusit, isteţ, îndemînatic, poznaş, priceput, şiret, şmecher, vesel, viclean.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

HÂRŢ s. v. guzgan, şobolan.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

HÂRSÍ vb. v. aclimatiza, acomoda, adapta, deda, deprinde, familiariza, învăţa, obişnui, scumpi, zgârci.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

HÂRGÍ vb. v. rânji.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

HÂRĂ s. v. animozitate, ceartă, conflict, dezacord, dezbinare, diferend, discor-die, discuţie, disensiune, dispută, diver-genţă, gâlceavă, învrăjbire, litigiu, mârâială, mârâit, mârâitură, neînţele-gere, păduche, vrajbă, zâzanie.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

HÂLBE s. pl. v. lături, spălătură, zoaie.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

HATÂR s. v. avantaj, cinste, favoare, înlesnire, onoare, privilegiu, protecţie, uşurinţă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

HATÂR s. 1. v. concesie. 2. v. plăcere.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

GRÂNE s. pl. 1. v. lanuri. 2. v. cereale.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

GÂZĂ s. v. insectă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

GÂZĂ s. v. muscă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

GÂTUÍ vb. 1. v. sugruma. 2. v. îngusta.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

GÂTÁR s. (reg.) grebănar, hamut, spătar. (~ la ham.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

GÂNDÍ vb. 1. v. chibzui. 2. a chibzui, a judeca, a socoti, (înv. şi reg.) a sămălui, (fig.) a cântări, a cumpăni, a drămui. (Să ~ cum e mai bine.) 3. v. considera. 4. v. concepe. 5. v. inventa. 6. v. bănui.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

GÂLCI s. pl. v. amigdalită.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

FRÂNT adj. 1. rupt. (Creangă ~.) 2. v. fracturat. 3. v. extenuat. 4. zigzagat. (Linie ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

FRÂNÁ vb. v. împiedica, înfrâna, opri, stăvili.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

FRÂNÁ vb. a opri. (A ~ maşina.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

FÂSĂ s. v. zvârlugă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

FÂNÁR s. v. felinar, lampă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

DRÂNG s. v. drâmbă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

DRÂNG s. v. dreavă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

DÂRĂ s. 1. urmă, (reg.) şarampoi, (rar fig.) brazdă. (O ~ de sânge.) 2. v. rază.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

DÂNSA pron. v. ea.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

DÂNSA s. art. v. nevastă, soţie.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

DÂCĂ s. v. ciudă, gelozie, invidie, necaz, pică, pizmă, pornire, ranchiună.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

DÂCÓS adj., s. v. gelos, invidios, pizmaş, pizmuitor, ranchiunos.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

DECÂT adv. ca. (E mai în vârstă ~ el.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CRÂNG s. 1. v. desiş. 2. v. prâsnel.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CRÂNG s. v. ciclu.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂTVÁ adj., adv. 1. adj. v. ceva. 2. adj. niţel, oarecare, puţin. (~ timp a stat în casă.) 3. adv. niţel, puţin, (pop.) oleacă. (A aşteptat ~ în stradă.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂRTÍ vb. v. admonesta, certa, ciopârţi, critica, crâcni, dăscăli, dojeni, învrăjbi, moraliza, murmura, mustra, plânge, protesta, sfârteca, sfâşia, supăra.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂRPÍ vb. v. ameţi, chercheli, da, îmbăta, pălmui, trage, turmenta.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂRPÍ vb. 1. v. petici. 2. a coase, a prinde, a ţese, (Transilv.) a ştopoli, (Mold.) a ţârâi. (I-a ~ ciorapul.) 3. a drege, a repara. (~ un obiect spart.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂRNÍ vb. v. cârmi, coti, întoarce, vira.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂRMÍ vb. v. coti.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂRĂ s. v. zvârlugă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂRĂ s. (IHT.; Cobitis aurata balcanica) (reg.) sacagiţă, sfârlă, (prin Bucov.) sacăucă, (prin Mold.) smorlă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂNTÁ vb. v. boci, căina, jeli, jelui, lamenta, plânge, tângui, văicări, văita.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂNTÁ vb. 1. (MUZ.) a executa, a interpreta, a intona, (pop.) a glăsui, a spune, a viersui, a zice, (înv.) a glăsi, a juca. (~ o melodie, o doină.) 2. (MUZ.) a suna. (~ din frunză.) 3. (MUZ.) a sufla. (~ din fluier.) 4. v. glorifica.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂINE s. 1. (ZOOL.; Canis familiaris) (rar) lătrător. 2. (ENTOM.) câinele-babei = (reg.) molie, mâţa-popii. (~ este larva unor fluturi de noapte.) 3. (ASTRON.) câinele-mare = (pop.) dulăul (art.); câinele-mic = (pop.) căţelul (art.).

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CATÂR s. (ZOOL.; Equus mullus) (înv. şi reg.) mâşcoi, (latinism înv.) mul.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BORÂT s. v. debordare, vărsare, vomare, vomă, vomitare.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BORÂT adj. v. dezgustător, dizgraţios, greţos, hidos, oribil, respingător, scârbos.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BLÂND adj., adv. 1. adj. blajin, bun, domol, paşnic, (livr.) mansuet, (reg.) pâşin, (înv.) lin. (Om ~.) 2. adj. v. uşor. 3. adv. v. uşor. 4. adj. (MET.) moderat, potrivit, temperat, (fig.) dulce. (Climă ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BLÂND adj. v. domol, lin, uşor.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BÂZĂ s. v. albină, muscă, streche.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BÂTĂ s. v. ciomag.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BÂTĂ s. v. bunică, mamă mare.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BÂRFÍ vb. v. flecări, îndruga, pălăvrăgi, sporovăi, trăncăni.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BÂRFÍ vb. v. calomnia.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BÂLÍE s. v. bălărie, buruiană.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BÂLCI s. v. târg.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BÂHLÍ vb. v. cloci, împuţi.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BÂCSÍ vb. v. burduşi, ghemui, îndesa, înghesui, îngrămădi, ticsi.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BALÂC s. v. calcan.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

AVÂNT s. 1. v. entuziasm. 2. ardoare, elan, impetuozitate, temperament, (pop. şi fam.) suflet, (reg.) mau. (Cântaţi cu mai mult ~!) 3. v. patos.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

AMÂNÁ vb. 1. (Transilv.) a tămânda. (~ plecarea.) 2. (rar) a remite. (~ o tranzacţie.) 3. a încetini, a întârzia. (~ producerea unui fenomen.) 4. a lungi, a tărăgăna, a tergiversa, (livr.) a temporiza. (~ rezolvarea unei probleme.) 5. v. păsui. 6. v. prelungi. 7. a lăsa. (Să ~ pe altă dată.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

AFÂNÁ vb. (rar) a (se) înfoia. (Pământul se ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ADÂNC adj., s. 1. adj. afund, profund, (rar) adâncos. (Oceanul ~.) 2. adj. mare. (O apă ~.) 3. s. adâncime, afund, fund, profunzime, străfund. (Din ~ul lacului.) 4. s. adâncime, afund, fund, măruntaie (pl.), profunzime, străfund, (reg.) afundiş, afunzime, (fig.) baiere (pl.), (înv. fig.) maţe (pl.). (În ~ul pământului.) 5. s. v. prăpastie. 6. adj. compact, dens, des, greu, gros. (Întuneric ~, ceaţă ~.) 7. adj. intim, lăuntric, profund. (Natura ~ a unui fenomen.) 8. adj. v. absolut. 9. adj. v. esenţial. 10. adj. v. gros. 11. adj. v. profund. 12. adj. intens, mare, profund, putenic, viu. (O impresie, o emoţie ~.) 13. adj. v. acut. 14. adj. greu, profund. (Un somn ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

VÂNÁR s. bucar, curar, (reg.) gurură, hamut, cureaua vânării. (~ este o parte a hamului.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

VÂNÁT s. 1. prindere, vânare. (A început sezonul de ~ al păsărilor.) 2. v. vânătoare.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

VÂNĂ s. 1. venă. 2. vână de bou = (prin Mold.) salamastră. 3. (GEOL.) filon. (O ~ de aur.) 4. v. pânză. 5. v. dungă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

VÂNĂ s. v. cartilaj, gambă, ligament, nervură, puls, tendon, undă pulsatilă, zgârci.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

VÂNÓS adj. v. puternic, robust, solid, tare, viguros, vânjos, voinic, zdravăn.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

VÂRÎ vb. 1. v. băga. 2. a băga, a introduce, a pune. (~ vinul în damigeană, găina în traistă.) 3. a băga, a introduce, a trece. (~ aţa prin urechea acului.) 4. a se băga, a intra, a se introduce. (S-a ~ în spărtura din zid.) 5. v. înfige. 6. v. îndesa. 7. v. îmbulzi. 8. v. închide. 9. v. amesteca. 10. a se angaja, a se băga, a intra, a se încadra, a se tocmi, (pop.) a se învoi, a merge, a se năimi, a se prinde, a veni, (prin Mold. şi Bucov.) a se apuca. (S-a ~ argat la un moşier.) 11. v. investi.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

VÂSLÍ vb. a lopăta, (rar) a canota, a rama, (reg.) a luntri. (A ~ pe lac.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ZBÂRN s. v. bâzâială, bâzâire, bâzâit, bâzâitură, zbârnâială, zbârnâire, zbârnâit, zbârnâi-tură, zâzâit, zumzăială, zumzăire, zum-zăit, zumzăitură, zumzet.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ZGÂÍT adj. v. holbat.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ZGÂÍT s. v. holbare.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ZÂMBÍ vb. a surâde. (De ce ~?)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ZÂNĂ s. (MITOL. POP.) (livr.) fee, (pop.) crăiasă, (Maram.) săiastră. (~ din poveşti.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ZÂNĂ s. v. zeiţă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

adânc adj. m., f. adâncă; pl. m. şi f. adânci

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

adânc s. n., pl. adâncuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

afâná (a face mai puţin compact) vb., ind. prez. 1 sg. afânéz, 3 sg. şi pl. afâneáză

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

amâná vb., ind. prez. 1 sg. amân, 2 sg. amâni, 3 sg. şi pl. amână; conj. prez. 3 sg. şi pl. amâne; ger. amânând

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

atâta/atât pr. m., adj. m., pl. adj. atâţi/atâţia (sil. -ţia), pr. atâţia; f. sg. atâta, pl. atâtea; g. -d. pl. m. şi f. adj. atâtor/atâtora, pr. atâtora

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

avânt s. n., pl. avânturi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

balâc (calcan) s. m.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

balâc (batog de nisetru) s. n., pl. balâcuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

bâhlí vb. (sil. -hli), ind. prez. 3 sg. bâhléşte, imperf. 3 sg. bâhleá; conj. prez. 3 sg. şi pl. bâhleáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

bâlci s. n., pl. bâlciuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

bârfí vb., ind, prez. 1 sg. şi 3 pl. bârfésc, imperf. 3 sg. bârfeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. bârfeáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

bâtă s. f., pl. bâte

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

bâză s. f., g.-d. art. bâzei; pl. bâze

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

bâzói (viespe) s. m., pl. bâzói, art. bâzóii

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

bâzói (partea cimpoiului) s. n., pl. bâzoáie

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

blând adj. m., pl. blânzi; f. sg. blândă, pl. blânde

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

catâr s. m., pl. catâri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

câine s. m., pl. câini

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

cânér s. m., pl. cânéri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

cântá vb., ind. prez. 1 sg. cânt, 2 sg. cânţi, 3 sg. şi pl. cântă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

câră s. f., g.-d. art. cârii

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

cârmí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. cârmésc; imperf. 3 sg. cârmeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. cârmeáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

cârní vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. cârnésc, imperf. 3 sg. cârneá; conj. prez. 3 sg. şi pl. cârneáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

cârpí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. cârpésc, imperf. 3 sg. cârpeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. cârpeáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

cârtí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. cârtésc, imperf. 3 sg. cârteá; conj. prez. 3 sg. şi pl. cârteáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

câtvá pr. m., adj. m., pl. câţivá; f. sg. câtăvá, pl. câtevá; g.-d. pl. m. şi f. câtorvá

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

crâng s. n., pl. crânguri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

cumâs s. n.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

dâcă s. f.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

dâră s. f., g.-d. art. dârei; pl. dâre

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

dârî́ vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. dârăsc, 3 sg. dârăşte, imperf. 3 sg. dârá; conj. prez. 3 sg. şi pl. dâráscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

decât adv.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

de cât prep. + pr. sau + adj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

drâng s. n., pl. drânguri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

drâng/drânga interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

fâsă s. f., g.-d. art. fâsei; pl. fâse

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

frâná vb., ind. prez. 1 sg. frânez, 3 sg. şi pl. frâneáză

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

frânc s. m., adj. m., pl. frânci; f. sg. frâncă, g.-d. art. frâncei, pl. frânce

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

gândí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. gândésc, imperf. 3 sg. gândeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. gândeáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

gâtár s. n., pl. gâtáre

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

gâtós adj. m., pl. gâtóşi; f. sg. gâtoásă, pl. gâtoáse

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

gâtuí vb., ind. şi conj. prez. 1 sg. gâtui, 3 sg. şi pl. gâtuie, imperf. 3 sg. gâtuiá

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

gâză s. f., g.-d. art. gâzei; pl. gâze

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

grâne (cereale) s. n. pl.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

hatâr s. n., pl. hatâruri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

hâră s. f., g.-d. art. hârei; pl. hâre

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

hârsí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. hârsésc, imperf. 3 sg. hârseá; conj. prez. 3 sg. şi pl. hârseáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

hâtru adj. m., s. m. (sil. -tru), art. hâtrul, pl. hâtri, art. hâtrii; f. sg. hâtră, g.-d. art. hâtrei, pl. hâtre

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

hâţa interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

hobâc s. n., pl. hobâcuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

jupấn s. m., pl. jupấni

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

lânár s. m., pl. lânári

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

lână s. f., g.-d. art. lânii; (cantitatea de lână tunsă de pe mai multe oi) pl. lâni/ (varietăţi de lână) lânuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

lânós adj. m., pl. lânóşi; f. sg. lânoásă, pl. lânoáse

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

mâhní vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. mâhnésc, imperf. 3 sg. mâhneá; conj. prez. 3 sg. şi pl. mâhneáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

mâine adv.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

mâlcí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. mâlcésc, imperf. 3 sg. mâlceá; conj. prez. 3 sg. şi pl. mâlceáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

mâlós adj. m., pl. mâlóşi; f. sg. mâloásă, pl. mâloáse

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

mânát s. n.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

mână s. f., g.-d. art. mâinii; pl. mâini

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

mâncá vb., ind. prez. 1 sg. mănânc, 2 sg. mănânci, 3 sg. şi pl. mănâncă, 1 pl. mâncăm

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

mâneá vb., ind. prez. 1 sg. mâi/mân, 2 sg. mâi, 3 sg. mâne, 3 pl. mân, perf. s. 1 sg. măséi, 1 pl. máserăm; conj. prez. 3 sg. şi pl. mâie/mănă; part. mas; ger. mâínd/mânând

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

mânér s. n., pl. mânére

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

mâniá vb. (sil. -ni-a), ind. şi conj. prez. 1 şi 2 sg. mânii, 3 sg. şi pl. mânie (sil. -ni-e), 1 pl. mâniém; ger. mâniínd (sil. -ni-ind)

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

mâníe s. f., art. mânía, g.-d. art. mâníei; pl. mâníi, art. mâníile

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

mânjí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. mânjésc, imperf. 3 sg. mânjeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. mânjeáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

mânuí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. mânuiésc, imperf. 3 sg. mânuiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. mânuiáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

mârlí vb., ind. prez. 3 sg. mârléşte, imperf. 3 sg. mârleá; conj. prez. 3 sg. şi pl. mârleáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

molâu adj. m., pl. molâi; f. sg. molâie, pl. molâie/molâi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

nazâr s. m., pl. nazâri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

pâine s. f., g.-d. art. pâinii; pl. pâini

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

până conjcţ., prep.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

pândí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. pândésc, imperf. 3 sg. pândeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. pândeáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

pâră s. f., g.-d. art. pârei; pl. pâre

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

pârî́ vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. pârăsc, imperf. 3 sg. pârá; conj. prez. 3 sg. şi pl. pâráscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

pârlí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. pârlésc, imperf. 3 sg. pârleá; conj. prez. 3 sg. şi pl. pârleáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

pârş s. m., pl. pârşi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

pârţ interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

pârţ s. n., pl. pârţuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

pâslí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. pâslésc, imperf. 3 sg. pâsleá; conj. prez. 3 sg. şi pl. pâsleáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

plâns s. n., pl. plânsuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

popâc interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

prânz s. n., pl. prânzuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

râbár s. m., pl. râbári

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

râcă s. f., g.-d. art. râcii

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

râiós adj. m., pl. râióşi; f. sg. râioásă, pl. râioáse

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

râmă s. f., g.-d. art. râmei; pl. râme

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

rână s. f.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

rânjí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. rânjésc, imperf. 3 sg. rânjeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. rânjeáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

râpă s.f., g.-d. art. râpei /râpii; pl. râpe /râpi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

râpós adj. m., pl. râpóşi; f. sg. râpoásă, pl. râpoáse

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

râset s. n., pl. râsete

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

râtán s. m., pl. râtáni

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

râurá vb. (sil. râ-u-), ind. prez. 3 sg. râureáză

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

râvní vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. râvnésc, imperf. 3 sg. râvneá; conj. prez. 3 sg. şi pl. râvneáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

român s. m., adj. m., pl. români; f. sg. română, pl. române

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

rumân (iobag) s. m., pl. rumâni

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

sacâz s. n.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

satâr s. n., pl. satâre

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

sânge s. n.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

sârba (dans) s. f., art.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

sfânt adj. m., s. m., voc. sfínte; pl. sfínţi; f. sg. sfântă, g.-d. art. sfíntei, pl. sfínte

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

sfârc s. n., pl. sfârcuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

smârc s. n., pl. smârcuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

smârd adj. m., pl. smârzi; f. sg. smârdă, pl. smârde

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

spânz s. m., pl. spânji

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

spârc (persoană) s. m., pl. spârci

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

spârc (obiect) s. n., pl. spârcuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

stâlp s. m., pl. stâlpi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

stâng adj. m., f. stângă; pl. m. şi f. stângi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

stârc s. m., pl. stârci

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

stârv s. n., pl. stârvuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

surâs s. n., pl. surâsuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

tacâm s. n., pl.tacâmuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

tahân s. n., (sorturi, mâncăruri) pl. tahânuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

talâm/talím s. n., pl. talâmuri/talímuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

tâmpí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. tâmpésc, imperf. 3 sg. tâmpeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. tâmpeáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

tânjí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. tânjésc, imperf. 3 sg. tânjeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. tânjeáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

târî́ vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. târăsc, imperf. 3 sg. târá; conj. prez. 3 sg. şi pl. târáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

târlí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. târlésc, imperf. târleá; conj. prez. 3 sg. şi pl. târleáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

târş (copac pipernicit) s. m., pl. târşi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

târş (vreasc) s. n., pl. târşuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţânc s. m., pl. ţânci

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţârc interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţâţ interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

vânát s. n., pl. vânáturi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

vână (vas sangvin, tendon, gambă, pânză sau coloană de apă) s. f., g.-d. art. vínei; pl. víne

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

vânós adj. m., pl. vânóşi; f. sg. vânoásă, pl. vânoáse

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

vârî́ vb., ind. prez. 1 sg. vâr, imperf. 3 sg. vârá, conj. prez. 3 sg. şi pl. vâre

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

vâslí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. vâslésc, imperf. 3 sg. vâsleá; conj. prez. 3 sg. şi pl. vâsleáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

zâmbí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. zâmbésc, imperf. 3 sg. zâmbeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. zâmbeáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

zână s. f., g.-d. art. zânei; pl. zâne

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

zbârn interj., s. n.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

MOLÂ//U ~ie (~i) şi substantival 1) Care este lipsit de vigoare şi energie; molatic. 2) fig. Care este lipsit de voinţă. /moale + suf. ~âu

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A MÂNU//Í ~iésc tranz. 1) (instrumente, unelte, arme etc.) A face să funcţioneze, folosind cu dibăcie; a manipula; a manevra. 2) (bani, fonduri) A administra făcând să circule. 3) fig. A cunoaşte bine, folosind cu multă pricepere; a stăpâni; a poseda. /mână + suf. ~ui

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A MÂNJ//Í ~ésc tranz. A face să se mânjească; a murdări; a păta; a mâzgăli. /<sl. mazati

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE MÂNJ//Í mă ~ésc intranz. 1) A deveni murdar; a se acoperi de pete; a se păta; a se murdări. 2) fig. A-şi păta onoarea (prin atitudini sau fapte reprobabile); a se compromite; a se murdări. 3) fam. (mai ales despre copii) A se umple cu resturi de mâncare pe faţă, mâini, haine; a se mozoli. /<sl. mazati

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂNÍ//E ~i f. 1) Stare de iritare puternică, dar trecătoare, provocată de un fapt care contrariază; furie stăpânită. ♢ Iute (grabnic, rău) la ~ care se enervează foarte repede; irascibil; iritabil. Într-o ~ într-un moment de enervare, de iritare. 2) Atitudine rezervată şi ostilă faţă de cineva; supărare. 3): ~a lui Dumnezeu (Domnului, cerului) dezlănţuire a forţelor naturii; stihie; prăpăd. /<lat. manía

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A MÂNIÁ mânii tranz. A face să se mânie. [Sil. -ni-a] /Din mânie

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE MÂNIÁ mă mânii intranz. 1) A fi cuprins de mânie. 2) A-şi manifesta nemulţumirea (faţă de cineva sau de ceva) printr-o atitudine ostilă; a se supăra. [Sil. -ni-a] /Din mânie

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂNÉR ~e n. Parte a unui obiect (uşă, vas, instrument, unealtă etc.) de care se apucă sau se ţine cu mâna. /mână + suf. ~ar

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A MÂNEÁ mân intranz. pop. A rămâne să doarmă (undeva) noaptea. /<lat. manere

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE MÂNCÁ mă mănânc intranz. fam (despre persoane) A fi în relaţii de duşmănie (unul cu altul), înfăptuind (pe ascuns) acţiuni de compromitere. /<lat. mandicare

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A MÂNCÁ mănânc 1. tranz. 1) (alimente) A mesteca în gură, înghiţind (pentru a-şi menţine existenţa fizică). ♢ ~ (ceva) cu ochii a dori (ceva) foarte mult, privind cu mare poftă. ~ (pe cineva) din ochi a privi (pe cineva) cu mare dragoste sau plăcere. ~ pâinea cuiva a) a fi în serviciul cuiva; b) a fi întreţinut de cineva. ~ (cuiva) zilele (sau sufletul) a supune (pe cineva) unor necazuri sau chinuri permanente. A-şi ~ viaţa (cu cineva) a-şi distruge viaţa (cu cineva). ~ foc pentru cineva a face orice pentru cineva; a se sacrifica pentru cineva. A-şi ~ de sub unghii a fi foarte zgârcit. A-şi ~ omenia a-şi pierde omenia, cinstea. A-şi ~ unghiile a) a avea obiceiul de a-şi roade unghiile cu dinţii; b) a se căi amarnic. ~ bătaie (sau papară, chelfăneală) a fi bătut. A-şi ~ amarul a trăi din greu. A-i ~ (cuiva) banii (sau averea) a stoarce pe cineva de bani sau de avere. ~ cuvintele a pronunţa cuvintele în mod denaturat, nedistinct. A fugi mâncând pământul a fugi foarte repede. 2) (despre animale sălbatice) A ataca, rupând în bucăţi şi înghiţind. ♢ ~ carne de om a fi foarte rău; a manifesta agresivitate. 3) (despre insecte) A înţepa, producând o senzaţie dureroasă; a ciupi; a muşca; a pişca. 4) (despre agenţi sau despre factori nocivi) A modifica în rău (ducând chiar la dispariţia totală). 5) A face să simtă o senzaţie de mâncărime. ♢ A-l ~ (pe cineva) spinarea (sau pielea) a se comporta în aşa fel, de parcă ar căuta să fie bătut. A-l ~ (pe cineva) palmele a avea chef să bată (pe cineva). 6) fig. (persoane) A face să sufere, creând condiţii de viaţă insuportabile. 7) fig. A consuma până la epuizare totală. 2. intranz. 1) A consuma hrană (pentru a-şi menţine existenţa fizică). ♢ ~ ca un lup a) a mânca foarte mult; b) a mânca repede şi lacom. ~ ca o pasăre a mânca foarte puţin. 2) A lua masa; a sta la masă. 3) fig. A-şi asigura existenţa (din ceva). /<lat. mandicare

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂN//Ă mâini f. 1) Fiecare dintre cele două membre superioare ale corpului omenesc. 2) Partea extremă a acestor membre care cuprinde palma şi degetele. ♢ Cu amândouă mâinile din toată inima; fără nici o rezervă. A-şi spăla mâinile (sau a se spăla pe mâini) a nu lua asupra sa nici o răspundere. A avea mâinile curate a fi om cinstit. De ~a întâi (a doua) de calitatea sau categoria întâi (a doua). De toată ~a fel de fel; de tot soiul. Pe sub ~ pe ascuns. A bate (sau a da) ~ (sau palma) a încheia o tocmeală. A da ~a cu cineva a) a se saluta cu cineva prin strângere de mână; b) a-şi uni eforturile în vederea unor acţiuni comune. A face cu ~a a semnaliza ceva cu ajutorul mâinii. A da (sau a întinde) o ~ de ajutor a veni în ajutorul cuiva. A-şi muşca mâinile a se căi amarnic. A pune (sau a încrucişa) mâinile pe piept a muri. A pleca (a se în-toarce) cu ~a goală a pleca (a se întoarce) fără a obţine ceva. A avea la ~ pe cineva a dispune de ceva compromiţător despre cineva; a avea în puterea sa. A-i lega cuiva mâinile (sau a-l lega pe cineva de mâini şi de picioare) a face pe cineva să nu poată acţiona. A avea ~ liberă a dispune de libertate deplină. A pune ~a pe ceva a intra în posesia unui lucru. A-şi pune mâinile în cap a se îngrozi de ceva. A ridica ~a asupra cuiva a încerca să lovească pe cineva. A sta cu mâinile în buzunare (în sân, în şolduri, încrucişate) a sta degeaba; a nu lucra. A fi (sau a avea) ~ spartă a fi risipitor; a cheltui fără socoteală. A avea (sau a fi cu) ~ largă a fi darnic. A fi cu ~a lungă (sau a fi lung la ~) a avea obiceiul să fure. A fi ~a dreaptă a cuiva a fi omul de încredere al cuiva. A cere ~a (unei fete, femei) a cere în căsătorie. A avea ~ de fier a fi autoritar şi sever. A uita de la ~ (până) la gură a uita foarte repede. O ~ spală pe alta (şi amândouă obrazul) se spune când una din părţi caută să justifice acţiunile alteia pentru ca să nu iasă la iveală lucruri urâte (necinstite). Ce-i în ~ nu-i minciună se spune când cineva nu crede în promisiuni, ci numai în ceea ce este real, concret. A pune ~ de la ~ a contribui în comun la o acţiune (adunând bani de la toţi). A lua cu o ~ şi a da cu alta a fi darnic. A da cu o ~ şi a lua cu două a fi hrăpăreţ. 3) fig. Persoană, individ ca autor al unei acţiuni. ♢ ~ de lucru forţă de lucru. 4) Cantitate mică de ceva, atât cât încape în palmă. O ~ de făină. 5) fig. Număr redus de unităţi; cantitate mică. O ~ de oameni. 6) Categorie sau clasă socială; treaptă. ♢ De toată ~a de toate categoriile. [G.-D. mâinii] /<lat. manus

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂL//ÓS ~oásă (~óşi, ~oáse) Care are mult mâl; cu mult mâl; nămolos. /mâl + suf. ~os

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A MÂLC//Í ~ésc tranz. reg.: A o mâlci a nu spune nici o vorbă (din cauza unei emoţii puternice); a amuţi. /<sl. mluţati

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂINE adv. În ziua care urmează după azi. ♢ De ~ a) începând cu ziua care vine; de a doua zi; b) care va veni în viitor. (Ca) ~-poimâine în timpul cel mai apropiat; în curând; degrabă. Pe ~! să ne revedem a doua zi! la revedere! salut! Ba azi, ba ~ se zice când este vorba de o amânare continuă. /<lat. mane

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A MÂHN//Í ~ésc tranz. A face să se mâhnească; a amărî; a întrista; a scârbi. /Orig. nec.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE MÂHN//Í mă ~ésc intranz. (despre persoane) A deveni trist; a simţi o durere sufletească; a se amărî; a se întrista; a se scârbi. /Orig. nec.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

LÂN//ÓS ~oásă (~óşi, ~oáse) (despre animale) Care are lână multă; cu lână bogată. /lână + suf. ~os

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

LÂN//Ă2 ~uri f. Varietate de fibre textile din părul moale şi lung al unor animale, folosite la ţesut şi împletit. /<lat. lana

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

LÂN//Ă1 ~i f. 1) Păr moale şi lung care acoperă corpul unor animale, mai ales al oilor, şi care, prelucrat, se transformă în fibre textile. ~ ţigaie. ♢ ~ în ~ a) se spune despre ţesături care au urzeala şi bătătura din lână curată; b) care este foarte bun, de calitate superioară. 2) mai ales la pl. Cantitate de astfel de păr tuns o dată de pe o oaie. [G.-D. lânii] /<lat. lana

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

JUPÂN ~i m. înv. 1) (folosit ca termen de adresare politicoasă faţă de persoane care deţin o anumită demnitate sau funcţie) Reprezentant al claselor avute. 2) Proprietar al unei întreprinderi considerat în raport cu salariaţii săi; patron. /Orig. nec.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

HÂŢA interj. (se foloseşte repetat pentru a reda mişcări ritmice, întrerupte sau legănate) /Onomat.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

HÂTR//U ~ă (~i, ~e) şi substantival (mai ales despre persoane) 1) Care se orientează cu pricepere în orice situaţie (trăgând foloase); şiret; şmecher. 2) Care vădeşte inteligenţă; ager la minte; deştept; inteligent. /<ucr. chytryi

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

HATÂR ~uri n. Plăcere personală a cuiva (uneori ciudată); voie. ♢ De ~ul (cuiva) pentru a face cuiva pe plac. /<turc. hatir

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

smâlz s.n. (reg.) măsuratul laptelui la oi, când se face stâna primăvara şi se mulg întâia dată oile.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

GRÂNE f. pl. 1) Cereale sub formă de boabe. 2) Semănături de grâu; holde.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

GÂZ//Ă ~e f. Insectă (zburătoare) de talie mică. /cf. pol. geiz

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A GÂTUÍ gâtui tranz. 1) A lipsi de respiraţie, strângând de gât; a sugruma; a strangula. 2) (calea de curgere a unui fluid) A îngusta pe o anumită porţiune; a sugruma; a strangula. 3) pop. (acţiuni sau manifestări) A împiedica să se dezvolte sau a suprima printr-o constrângere; a strangula; a sugruma. /gât + suf. ~ui

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

GÂTÁR ~e n. Curea lată de la ham care se trece peste greabănul calului, la înhămat. /gât + suf. ~ar

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE GÂND//Í mă ~ésc intranz. 1) A fi conştient (de ceva); a-şi da seama. 2) A-şi aduce aminte, evocând în memorie sau în imaginaţie. ~ la anii de şcoală. /Din gând

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A GÂND//Í ~ésc 1. intranz. 1) A crea idei despre obiectele şi fenomenele din realitatea înconjurătoare. 2) A-şi aplica reflecţia; a reflecta; a medita. 3) A fi cu gândul; a fi cuprins de îngrijorare; a păsa; a se îngrijora. 2. tranz. 1) A găsi de cuviinţă; a crede; a socoti; a considera. 2) A proiecta în gând; a avea în intenţie; a intenţiona; a dori. /Din gând

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

FRÂN//T ~tă (~ţi, ~te) v. A FRÂNGE şi A SE FRÂNGE.Na-ţi-o ~tă (sau bună) că ţi-am dres-o! se spune atunci când cineva încearcă să repare o greşeală făcând una şi mai mare. ~ de oboseală sleit de puteri; extenuat. ~ de durere distrus sufleteşte. /v. a frânge

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A FRÂN//Á ~éz 1. tranz. 1) (vehicule) A opri cu ajutorul frânei. 2) fig. A împiedica să se manifeste; a stăvili. 2. intranz. (despre vehicule în mişcare) A-şi încetini sau a-şi opri mersul. /<fr. freiner

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

FÂS//Ă ~e f. Pasăre migratoare, de talie mica, asemănătoare cu ciocârlia, care umblă alergând şi mişcându-şi necontenit coada. / Orig. nec.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

DECÂT3 adv. 1) (exprimă o restricţie) Numai. ♢ N-are ~ a) poate s-o facă; b) puţin îmi pasă. 2) (exprimă o comparaţie de inegalitate) E mai bine ~ credeam. /de + cât

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

DECÂT1 prep. (exprimă raporturi comparative) Ca. Acolo e mai bine decât aici. S-a ridicat mai sus decât casa. /de + cât

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

DECÂT2 conj. (exprimă raporturi comparative de excepţie) Mai mult vorbeşte decât lucrează. Nu vreau decât să-l văd. /de + cât

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

DÂR//Ă ~e f. 1) Urmă neîntreruptă lăsată de un obiect târât (pe pământ, pe nisip, pe zăpadă), de un lichid ce se scurge etc. 2) Şir de urme lăsate de un om sau de un animal (pe pământ, pe nisip sau pe zăpadă). 3): ~ de lumină rază de lumină proiectată în întuneric de o sursă. /<sl. dira

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

CUMÂS n. Produs lactat obţinut prin fermentarea laptelui de iapă sau de cămilă, folosit şi în medicină. /<rus. kumâs

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

CRÂNG ~uri n. 1) Pădurice tânără. 2) Loc acoperit cu tufe. /<sl. krongu

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂTVÁ câtăvá (câţivá, câtevá) num. nehot. O cantitate mică; un număr mic. ~ timp. Câtăva vreme. Câţiva oameni. /cât + va

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A CÂRT//Í ~ésc intranz. A-şi manifesta nemulţumirea (bombănind). /Orig. nec.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A CÂRP//Í ~ésc tranz. 1) (obiecte, haine, încălţăminte etc.) A repara prin aplicarea unor cârpeli; a cârpăci; a petici. ♢ Cu ochii ~iţi de somn cu ochii semideschişi din cauza somnului. 2) fig. pop. A lovi cu mâna. 3) (minciuni) A plăsmui la moment. /<sl. krupiti

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A CÂRN//Í ~ésc 1. intranz v. A CÂRMI.~ din nas a-şi manifesta nemulţumirea (dezaprobarea, dispreţul etc.) printr-o grimasă. 2. tranz. (viţă de vie, tomate, bumbac etc.) A supune unei operaţii de înlăturare a vârfurilor la lăstarii principali sau la ramurile laterale. /Din cârn

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A CÂRM//Í ~ésc intranz. 1) A-şi schimba direcţia iniţială luând-o într-o parte; a întoarce; a coti. 2) fig. A încerca să se eschiveze de la îndeplinirea unei hotărâri. /<sl. krumiti

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A CÂNTÁ cânt 1. intranz. 1) A emite cu vocea sau cu un instrument un şir de sunete muzicale organizate într-o melodie. ~ frumos. ~ la nai. 2) (despre unele păsări sau insecte) A scoate sunete melodioase, caracteristice speciei. 3) fam. A vorbi mult şi fără rost; a îndruga; a trăncăni; a flecări; a pălăvrăgi. 2. tranz. 1) (piese muzicale) A produce cu vocea sau cu un instrument; a interpreta; a executa; a zice. 2) A trata cu elogii (în versuri); a ridica în slăvi (printr-o poezie); a elogia; a slăvi; a glorifica; a exalta. /<lat. cantare

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂÍN//E ~i m. 1) Mamifer carnivor de talie mijlocie, din familia canidelor, domesticit şi folosit la pază, vânătoare etc. ♢ Nici ~ nici ogar se spune despre omul care nu are o poziţie bine determinată. A tăia frunze la ~i a se ocupa cu nimicuri. A trăi ca ~ele cu pisica (a se mânca ca ~ii) a fi în relaţii rele; a se duşmăni. (Undeva) umblă ~ii cu colaci în coadă se spune când cineva crede, că undeva se trăieşte foarte bine. Nu-i numai un ~ scurt de coadă mai sunt oameni sau situaţii de felul acesta. 2) fig. Om rău, câinos. ♢ Porc de ~ om ticălos. Coadă de ~ om de nimic. 3): ~ele-Mare constelaţie boreală în care intră şi Sirius. ~le-Mic constelaţie boreală între Hydra şi Orion. ~-de-mare rechin din Marea Neagră de talie mică şi culoare albastră-cenuşie. /<lat. canis

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

CATÂR ~i m. 1) Animal domestic, rezultat din încrucişarea măgarului cu iapa, folosit ca animal de tracţiune. 2) fig. Om încăpăţânat. /<turc. katir

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

BLÂN//D ~dă (~zi, ~de) 1) (despre persoane) Care are multă bunătate; bun la suflet; blajin; clement. 2) (despre manifestări ale oamenilor) Care vădeşte bunătate şi căldură sufletească; blajin. 3) (despre animale) Care nu se teme de oameni. 4) (despre animale) Care nu face rău oamenilor; neagresiv. 5) (despre fenomene ale naturii) Care nu provoacă senzaţii violente sau dezagreabile; domol. /<lat. blandus

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

BÂT//Ă ~e f. Băţ lung şi gros, cu sau fără măciulie la capăt; măciucă; ghioagă; ciomag. /<sl. butu

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE BÂRF//Í se ~ésc intranz. A face schimb (concomitent) de bârfeli (unul cu altul); a se ponegri. /Orig. nec.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A BÂRF//Í ~ésc 1. tranz. 1) A vorbi de rău; a calomnia; a cleveti; a blama; a huli; a ponosi; a detracta; a ponegri; a defăima. 2) A vorbi mult şi fără rost; a pălăvrăgi; a trăncăni; a flecări. 2. intranz. A spune vorbe multe şi fără rost; a trăncăni; a pălăvrăgi. /Orig. nec.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

BÂLCI ~uri n. 1) Târg mare organizat în anumite perioade ale anului sau cu anumite ocazii; iarmaroc. 2) fig. Tulburare însoţită de gălăgie şi scandal; hărmălaie; tărăboi; tevatură. /<ung. bolcsu

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE BÂHL//Í se ~éşte intranz. 1) (despre ape stătute) A căpăta miros greu (din cauza putrezirii materiilor organice). 2) (despre produse) A-şi perde proprietăţile, căpătând un miros greu. /Din bahnă

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

AVÂNT ~uri n. 1) Energie în mişcare; vioiciune; însufleţire. ♢ A-şi lua ~ a se pregăti pentru săritură; a se avânta. A-i tăia cuiva ~ul a descuraja pe cineva. 2) Dezvoltare rapidă; progres. ♢ A lua ~ a se dezvolta rapid. 3) Imbold lăuntric, puternic care înlesneşte realizarea unei acţiuni; elan; entuziasm; exaltare; ardoare. /v. a (se) avânta

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A AMÂNÁ amân tranz. 1) A lăsa pentru altă dată. ~ adunarea. ~ plecarea. 2) (persoane) A purta cu vorba. /a + mâine

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A AFÂN//Á ~éz tranz. (sol, materiale granulare etc.) A face mai puţin compact; a înfoia. /<lat. affenare

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ADÂNC3 ~uri n. Loc situat la adâncime; străfund. ♢ Din ~ul inimii din toată inima. /<lat. aduncus

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ADÂN//C2 ~că (~ci) 1) Care are fundul departe de suprafaţă. Apă ~că. Farfurie ~că. 2) Care se află sau se extinde departe. Rădăcină ~că. 3) Care se caracterizează prin intensitate mai mare. Linişte ~că. Somn ~. Suspin ~. 4) (despre voce, timbru, ton) Care se caracterizează prin profunzime; grav; jos. /<lat. aduncus

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ADÂNC1 adv. 1) Spre interior. A săpa ~. 2) Cu intensitate; afund; tare. A dormi ~. A suspina ~. 3) Cu respect. A se închina ~. 4) În mod amănunţit; detaliat. A cerceta ~. /<lat. aduncus

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

PÂIN//E ~i f. 1) Produs alimentar făcut din aluat dospit, frământat şi copt în cuptor; pită. ~ de casă. ~ de secară.Bun ca ~ea (cea) caldă foarte bun. A mânca ~ea degeaba a nu răsplăti câştigul prin muncă. A mânca ~ şi sare cu cineva a fi în strânsă prietenie cu cineva, împărţind bucuriile şi necazurile. A întâmpina (pe cineva) cu ~ şi sare a primi pe cineva cu mare bucurie. A se vinde ca ~ea (cea) caldă a se vinde foarte repede. 2) (cu sens colectiv) Totalitate a bunurilor materiale necesare vieţii; ansamblul mijloacelor de trai. ♢ ~ea cea de toate zilele venit din care trăieşte cineva. A câştiga o bucată de ~ a dobândi prin muncă minimumul de existenţă. A lua cuiva ~ea (sau bucăţica de ~ sau bucăţică) de la gură a lipsi pe cineva de mijloace de existenţă. A mânca ~ea cuiva a trăi pe socoteala cuiva. A trăi cu ~ şi apă a trăi în sărăcie. 3) Câmp semănat cu păioase (grâu, secară etc.); semănătură de grâne. 4) Recoltă de grâne. 5) fig. Slujbă care asigură existenţa cuiva; post; funcţie. ♢ A băga (sau a pune) în ~ a aranja într-o funcţie, într-un post. A scoate din ~ a elibera dintr-o funcţie, dintr-un post. [G.-D. pâinii] /<lat. panis

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

PÂNĂ1 prep. 1) (exprimă un raport spaţial, indicând limita finală de extindere în spaţiu) Până acolo.De sus până jos (sau de jos până sus) absolut tot; în întregime. 2) (exprimă un raport temporal, indicând limita în timp) Până diseară. 3) (intrând în componenţa prepoziţiilor compuse, exprimă un raport spaţial, temporal sau modal) Până dinspre. Până drept. Până după. Până la. Până lângă. Până pe. Până pe după. Până pe la. Până pe lângă. Până peste. Până printre. Până pe sub. Până spre. Până în. Până înspre. Până între.Până la urmă în cele din urmă. Până una-alta deocamdată. /<lat. paene-ad

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

PÂNĂ2 conj. 1) (exprimă un raport temporal, indicând limita finală a desfăşurării unei acţiuni din propoziţia regentă).Până când atâta timp; câtă vreme. 2) (exprimă un raport spaţial, indicând limita în spaţiu a desfăşurării unei acţiuni). /<lat. paene-ad

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A PÂND//Í ~ésc tranz. 1) (despre fiinţe) A urmări pe ascuns (pentru a prinde, a ataca, a ghici gândurile etc.). 2) A aştepta stând ascuns (pentru a captura, a surprinde etc.). 3) (momente, ocazii potrivite) A aştepta cu răbdare. /<sl. ponditi

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

PÂR//Ă ~e şi ~i f. 1) Informare a unor organe sau persoane în drept despre comiterea unei infracţiuni; denunţ. 2) înv. Proces judiciar. [G.-D. pârei] /v. a pârî

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A PÂR//Î ~ăsc tranz. A prezenta ca vinovat de înfăptuirea unor acţiuni reprobabile ţinute în taină, dând în vileag, cu intenţii rele (în faţa unor persoane sau organe oficiale); a denunţa; a declara. /<sl. p[â]rĕti

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A PÂRL//Í ~ésc 1. tranz. A face să se pârlească. ♢ A o ~ (sau păţi) a nimeri într-o situaţie neplăcută; a da peste belea. A o ~ la (sau de) fugă a începe să fugă repede; a o lua iute din loc; a o zbughi. 2. intranz. (despre surse de căldură) A emana radiaţii fierbinţi, răspândind căldură foarte mare; a pârjoli; a frige; a dogori; a păli; a arde. Soarele ~eşte. /<bulg. părlja, sb. prljiti

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE PÂRL//Í mă ~ésc intranz. 1) A se arde uşor la suprafaţă. 2) (despre persoane şi despre corpul lor) A deveni negru (sub acţiunea razelor solare); a se înnegri; a se bronza. 3) (despre plante) A-şi pierde puţin seva (de căldură, de frig); a se usca puţin. 4) fig. A suferi un eşec; a rămâne păgubaş; a se arde; a se frige. ♢ Cine se pripeşte, se ~eşte cine se grăbeşte, pierde. /<bulg. părlja, sb. prljiti

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

PÂRŞ ~i m. Mamifer rozător de talie mică, cu ochi mari şi cu coadă lungă, stufoasă, având blană deasă şi moale. /<sl. pluchu

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

PÂRŢ interj. (se foloseşte pentru a reda zgomotul produs de gazele eliminate din organism prin orificiul anal). /Onomat.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

PLÂNS1 n. v. A PLÂNGE şi A SE PLÂNGE.De ~ care trezeşte compătimire; vrednic de milă. /a (se) plânge

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

PLÂN//S2 ~să (~şi, ~se) 1) v. A PLÂNGE. 2) (despre ochi, faţă) Care are urme de lacrimi. /Din plânge

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

PRÂNZ ~uri n. 1) Masă luată la amiază. ♢ ~ul (cel) mic a) masă de dimineaţă; b) timpul când se ia această masă. 2) Mâncare consumată la amiază. 3) Timpul mesei de la amiază. ♢ Înainte de ~ perioada de timp din prima jumătate a zilei; înainte de amiază; înainte de masă. /<lat. prandium

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

RÂCĂ f. rar Schimb de vorbe răstite (între două sau mai multe persoane); sfadă; ceartă; gâlceavă. ♢ A purta cuiva ~ a purta cuiva duşmănie. A căuta (cuiva) ~ a căuta (cuiva) motiv de ceartă. /v. a râcâi

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

RÂ//IÓS ~ioásă (~ióşi, ~ioáse) şi substantival Care suferă de râie; cu râie; scabios. ♢ A face pe ~iosul a se ţine fudul fără motiv. /râie + suf. ~os

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

RÂM//Ă ~e f. Vierme cu corpul lung şi subţire, inelat, de culoare roşcată, care trăieşte în pământ, hrănindu-se cu resturi vegetale, şi care apare la suprafaţă după ploaie. /v. a râma

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

RÂNĂ f. (la om) Fiecare dintre cele două laturi ale corpului. ♢ Într-o (sau pe o) ~ a) întins, culcat pe o parte a corpului; b) aplecat într-o parte; strâmb; înclinat. /<lat. ren, renis

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A RÂNJ//Í ~ésc 1. intranz. 1) (despre unele animale) A-şi strâmba gura arătându-şi dinţii şi mârâind ameninţător. 2) (despre oameni) A-şi schimonosi faţa într-un râs nefiresc. 2. tranz. : A-şi ~ dinţii a-şi arăta dinţii prin-tr-o grimasă. /<bulg. rănža

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

RÂP//Ă ~e f. 1) Surpătură de pământ, lungă şi adâncă, apărută în urma acţiunii torenţilor de apă. ♢ A da de ~ (ceva) a face să nu se aleagă nimic (din ceva); a face să eşueze (ceva). Bun de dat la ~ a) bun de aruncat; b) nemernic. A se duce (sau a merge) de ~ a se solda cu nereuşită. 2) pop. Apă curgătoare mică; pârâu. [G.-D. râpei; Pl. şi râpi] /<lat. ripa

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

RÂP//ÓS ~oásă (~óşi, ~oáse) (despre terenuri) Care are (multe) râpi; cu (multe) râpi. /râpă + suf. ~os

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A RÂUR//Á pers. 3 ~eáză intranz. rar 1) A curge fără încetare şi din abundenţă, ca un râu. 2) fig. A se asemăna cu valurile unui râu. /Din râu

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A RÂVN//Í ~ésc 1. tranz. A dori ceva cu ardoare; a jindui; a pofti. 2. intranz. A dori acapararea unor bunuri străine; a jindui. /<sl. rivinovati

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ROMÂN1 ~ă (~i, ~e) Care aparţine României sau populaţiei ei; din România. /<lat. romanus

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ROMÂN2 ~i m. Persoană care face parte din populaţia de bază a României sau este originară din România. /<lat. romanus

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

SACÂZ ~uri n. Produs care rămâne după înlăturarea terebentinei din răşina de conifere şi care are întrebuinţări în industria hârtiei, a lacurilor etc.; colofoniu. /<turc. sakiz

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

SATÂR ~e n. 1) Cuţit mare, cu lama lată şi grea, folosit în bucătărie. 2) înv. Secure de luptă cu care erau înarmaţi satârgiii. 3) Securea călăului. /<turc. satir

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

SÂNGE n. 1) Lichid care circulă prin vasele sangvine ale organismului, asigurând activitatea vitală a ţesuturilor. ♢ Lacrimi de ~ lacrimi de mare suferinţă. A vărsa ~ a ucide; a omorî. Cu ~ rece cu stăpânire de sine; fără emoţii. A-şi păstra ~le rece a-şi păstra calmul. A-i îngheţa cuiva ~le în vine (sau a îngheţa ~le în cineva) a se speria foarte tare. A fierbe (sau a clocoti) ~le în cineva a fi stăpânit de mânie. A-şi face (sau a-i face cuiva) ~ rău a se amărî sau a amărî pe cineva foarte tare. A nu avea (nici o) picătură de ~ în obraz a fi foarte palid la faţă. A-i intra cuiva în ~ a se transforma în obişnuinţă; a deveni obicei. A suge ~le cuiva a exploata crunt pe cineva; a chinui. A avea mâinile pătate de ~ a purta vina unui omor. A face să curgă ~ a provoca un măcel, o vărsare de sânge. A dona ~ a oferi o cantitate de sânge pentru transfuzii; a fi donator. 2) fig. Neam din care se trage cineva; os. ♢ Rudenie de ~ rudenie pe linie directă (între părinţi şi copii, fraţi şi surori). Frate de ~ frate de la aceiaşi părinţi; frate bun. A fi de acelaşi ~ cu cineva a fi rudă cu cineva; a fi din aceeaşi familie cu cineva. 3): ~le-voinicului a) plantă erbacee cu tulpina culcată şi cu frunze alungite, cu flori roşii (uneori violete sau albe), dispuse în umbele şi cu fructul păstaie; b) plantă erbacee cu tulpina erectă, cu frunze liniare şi cu flori purpurii, dispuse în inflorescenţe terminale, sub formă de spic. /<lat. sanguis

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

SFÂNT1 ~ă (sfinţi, sfínte) 1) Care inspiră sentimente luminoase şi înălţătoare; demn de veneraţie absolută; sacru. ~a libertate. 2) Care este excepţional de important. Datorie ~ă 3) (despre unele elemente, fenomene din natură) Care se crede că ar avea proprietăţi dătătoare de viaţă. ~ul soare. ~ul pământ. 4) (despre persoane) Care duce o viaţă extrem de curată din punct de vedere moral. 5) (în concepţiile religioase) Care posedă har divin. Apă ~ă. /<sl. sventu

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

SFÂNT2 sfinţi m. 1) (la creştini) Persoană care şi-a consacrat viaţa apărării religiei şi care după moarte este considerată făcătoare de minuni. ♢ La ~ul aşteaptă niciodată. Parcă i-a ieşit un ~ din gură se spune despre cineva care a enunţat tocmai ceea ce trebuia. A sta ca un ~ a fi foarte cuminte. A se ruga la toţi sfinţii a) a se adresa cu rugăminţi tuturor celor ce ar putea da un ajutor; b) a ruga insistent; a implora. 2) art. Fiinţă supremă, care a creat lumea; Dumnezeu. ♢ Ferit-a ~ul în nici un caz. /<sl. sventu

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

SFÂRC ~uri n. 1) Vârf flexibil (al unor organe sau obiecte). ~ul urechii. 2) Ţesut cartilaginos care îmbracă suprafeţele articulare ale oaselor; zgârci. 3) Vârf al mamelei; mamelon; gurgui. /Orig. nec.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

SMÂRC ~uri n. 1) Loc mocirlos, acoperit, de obicei, cu vegetaţie; mlaştină; baltă. 2) Ochi de apă pe un astfel de loc. /<rus. smruku

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

SMÂR//D ~dă (~zi, ~de) rar (despre persoane) Care nu respectă sau neglijează curăţenia; murdar. /<sl. smrudu

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

SPÂN//Z ~ji m. Plantă erbacee otrăvitoare cu tulpina erectă, bifurcată, cu frunze lungi, peţiolate, şi cu flori verzi-purpurii, al cărei rizom este folosit în scopuri medicinale; elebor. /<sl. spreji

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

SPÂRC ~uri n. Bucată mică de carne de calitate inferioară, cu pieliţe şi zgârcituri. /<ucr. špyrka, pol. szperka

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

STÂLP ~i m. 1) Element de construcţie, lung şi gros, din lemn, din metal sau din beton armat, care, pus vertical, serveşte pentru a susţine ceva. ~ de gard. ~ de telegraf.A sta ~ a sta drept şi nemişcat. ~ de cafenea se spune despre o persoană care îşi petrece timpul mai mult prin cafenele. A pune (sau a ţintui) la ~ul infamiei (sau ruşinii) a condamna în public faptele urâte ale cuiva. ~ de hotar stâlp care indică o graniţă. 2) fig. Persoană care constituie un sprijin pentru cineva sau ceva. ~ii societăţii.~ul casei susţinătorul (capul) familiei. /<sl. stlupu

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

STÂN//G ~gă (~gi) şi substantival 1) (despre unele organe sau despre părţi ale corpului) Care este situat în partea unde se află inima. Ochiul ~. Mâna ~gă.Nu ştie ~ga ce face dreapta se spune pentru a indica o totală lipsă de coordonare. A călca cu ~gul a) a începe în mod greşit ceva; b) a fi prost dispus. 2) Care se află în direcţia mâinii din această parte. Aripa ~gă a clădirii.Din ~ga din direcţia mâinii stângi. A ţine ~ga a merge pe partea stângă a unui drum. (La) ~ga împrejur formulă prin care se comandă cuiva o întoarcere de 180° spre stânga. A face ~ga împrejur a se întoarce şi a pleca (înapoi de unde a venit). 3) (despre grupări politice, partide, curente etc.) Care, din punct de vedere politic, este radical sau mai radical decât alţii. Aripa ~gă a parlamentului. /<lat. stancus

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

STÂR//C ~ci m. Pasăre de baltă migratoare, asemănătoare cu barza, dar de talie mai mică, care se hrăneşte cu peşte. /<sl. struku

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

STÂRV ~uri n. Animal mort; mortăciune. /<sl. struvi

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

SURÂS ~uri n. Râs uşor, fără sunete, exprimat numai prin destinderea buzelor; zâmbet. /<fr. sourir

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

TACÂM ~uri n. 1) Totalitate de obiecte de care se serveşte o persoană când mănâncă; serviciu de masă. 2) Ansamblu de obiecte sau de unelte necesare pentru realizarea unei acţiuni sau îndeletniciri. 3) înv. Grup de indivizi uniţi în vederea unor scopuri suspecte; gaşcă; clan; cârdăşie; tagmă; şleahtă; bandă;clică. 4) mai ales la pl. reg. Ansamblu de construcţii auxiliare într-o gospodărie. 5) pop. Totalitate a pieselor folosite pentru înhămarea unui cal; harnaşament. 6) înv. Grup de persoane care însoţesc un demnitar; alai; cortegiu; escortă; suită. /<turc. takim

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

TAHÂN ~uri n. Făină obţinută prin măcinarea seminţelor uleioase prăjite (de nuci, floarea-soarelui, arahide, migdale, susan etc.), folosită pentru a prepara halvaua. /<turc. tahin

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A TÂMP//Í ~ésc tranz. A face să se tâmpească. /Din tâmp

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE TÂMP//Í mă ~ésc intranz. 1) (despre persoane) A-şi pierde inteligenţa; a deveni tâmp; a se năuci; a se prosti. 2) reg. (despre instrumente cu vârf sau cu tăiş) A deveni mai puţin ascuţit; a se toci. 3) fig. rar (despre fenomene ale naturii) A pierde din intensitate; a se domoli; a se potoli; a se ogoi; a se tempera; a modera; a se linişti. /Din tâmp

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A TÂNJ//Í ~ésc intranz. 1) fig. A suferi de dorul cuiva; a fi cuprins de slăbiciune. 2) A avea o boală neidentificată (fără a cădea la pat); a gogi. 3) fig. (despre plante) A stagna în dezvoltare (din cauza condiţiilor nefavorabile). /<sl. tonžiti

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A TÂR//Î́ ~ăsc tranz. 1) (obiecte sau fiinţe) A face să se mişte, ducând cu greu (după sine); a trage. ♢ ~ (sau a trage) barca pe uscat a trăi foarte greu. ~ pe cineva în noroi a face să comită fapte reprobabile; a compromite. 2) A face să se târască. /<sl. trĕti

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE TÂR//Î mă ~ăsc intranz. 1) (despre persoane sau despre animale) A se mişca greu, cu trupul lipit de pământ. ♢ ~ în faţa cuiva a manifesta servilism faţă se cineva. 2) (despre oameni) A merge încet, cu greu, abia ducându-şi picioarele; a se tăbârci. 3) (despre obiecte care atârnă) A se freca de pământ (în timpul mişcării). /<sl. trĕti

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

TÂRŞ ~i m. pop. 1) Copac nedezvoltat şi aproape uscat. 2) Pădure cu astfel de copaci. 3) Creangă ramificată, întrebuinţată la îngrădituri provizorii şi la clăditul scârtelor de paie sau de fân. [Pl. şi târşuri] /cf. sl. trusu

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢÂN//C ~ci m. 1) fam. Pui de câine; căţel. 2) depr. Copil de vârstă mică. /cf. ung. cenk

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢÂŢ interj. (se foloseşte, de obicei repetat, pentru a reda sunetele scoase de unele păsări, şoareci etc.). /Onomat.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

VâNÁT ~uri n. v. A VÂNA. 2) Vietate care a fost vânată. 3) Carnea acestei vietăţi. /v. a vâna

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

VÂNĂ víne f. 1) Vas sangvin prin care sângele circulă spre inimă; venă. ♢ ~ portă vâna care primeşte sângele din organele abdominale şi-l duce în ficat. Vine cave cele două vine care aduc sângele în auriculul drept al inimii. Vine pulmonare vine ce se deschid în auriculul stâng şi ale căror ramificaţii străbat plămânii. A avea sânge în vine a fi energic, plin de viaţă. A-i îngheţa (sau a i se slei) cuiva sângele în vine a se speria foarte tare; a fi cuprins de frică. 2) pop. (la om şi la unele animale) Ţesut cărnos contractil care asigură mişcarea corpului şi a organelor lui; muşchi. ♢ Tare de ~ (sau vârtos la ~) înzestrat cu o mare putere fizică; puternic; voinic. Slab de ~ lipsit de putere fizică; slăbănog. A fi numai ~ a) a fi musculos; b) a fi foarte iute. 3) mai ales la pl. pop. Parte a piciorului dintre genunchi şi gleznă; gambă. ♢ A se lăsa (sau a şedea) pe vine a sta cu genunchii îndoiţi fără a se sprijini de ceva. A i se muia vinele (sau picioarele) cuiva a fi cuprins de slăbiciune. Cu coada între vine cuprins de ruşine. 4) Masă compactă şi continuă de substanţă minerală sau de roci eruptive aflată în crăpăturile scoarţei terestre; filon. ~ auriferă. 5) Strat de apă care se găseşte în interiorul solului; pânză subterană de apă. 6) Şuviţă de lichid. 7) bot. Fiecare dintre ramificaţiile vaselor purtătoare de sevă pe suprafaţa unei frunze. [G.-D. vinei] /<lat. vena

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

VâN//ÓS ~oásă (~óşi, ~oáse) 1) Care are vine proeminente. ♢ Sânge ~ sânge care circulă prin vine spre inimă. 2) Care are vână; cu mare forţă fizică; vânjos; viguros; puternic. /vână + suf. ~os

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A VÂRÎ́ vâr tranz. 1) (obiecte) A face să intre înăuntru; a băga; a introduce. ♢ A-i ~ cuiva (ceva) pe gât a forţa pe cineva să facă ceva contra voinţei sale. A-i ~ cuiva (ceva) în cap a) a face pe cineva să înţeleagă bine ceva; b) a-i insufla cuiva ceva. A-şi ~ (sau ~ cuiva) minţile în cap a se cuminţi sau a cuminţi pe cineva. 2) (persoane) A face pe cineva să intre undeva benevol sau forţat. 3) (animale) A mâna, a băga înăuntru. ~ vacile în ocol. ♢ ~ pe cineva (de viu) în groapă (în mormânt sau în pământ) a-i amărî viaţa cuiva; a omorî. /<sl. virĕti

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE VÂRÎ́ mă vâr intranz. A interveni între alţii. ♢ ~ în sufletul cuiva a plictisi pe cineva cu cerinţe insistente. ~ sub pielea cuiva a câştiga susţinerea cuiva prin linguşire. /<sl. virĕti

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A VâSL//Í ~ésc intranz. A trage la vâsle (făcând să înainteze o ambarcaţie); a lopăta /Din vâslă

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ZÂMB//Í ~ésc intranz. 1) A schiţa un zâmbet (pentru a exprima un sentiment de bucurie, de satisfacţie etc.); a surâde. 2) fig. A avea un aspect agreabil. Soarele îi ~eşte. 3) fig. A prevesti o perspectivă ispititoare; a surâde. Soarta îi ~ a doua oară. /<sl. zonbu, bulg. zăbja se

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ZÂN//Ă ~e f. 1) (în basme) Fiinţă imaginară închipuită ca o femeie foarte frumoasă, înzestrată cu puteri supranaturale şi cu influenţă asupra destinelor oamenilor; fee. 2) fig. Femeie foarte frumoasă. [G.-D. zânei] /< lat. Diana

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ZBÂRN interj. (se foloseşte pentru a reda zgomotul produs de obiecte în vibraţie). /Onomat.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

TAHÂN s.n. Preparat specific ţărilor din Orientul Mijlociu, tahânul (numit aici tahin, tahina sau tahini) este o pastă amară obţinută exclusiv prin zdrobirea seminţelor neprăjite (pastă gălbuie) sau prăjite (pastă maronie) de susan. Se consumă ca atare, ca un dip în care se înmoaie bucăţi de lipie, dar mai ales ca adaos la diverse piureuri (de ex. hummus); stoarsă de ulei şi îndulcită, se foloseste pentru a prepara halvaua.

Dicţionar gastronomic explicativ, A.M. Gal, Editura Gemma Print, 2003

MÂNĂ?, mân, vb. I. Tranz. 1. A dirija mersul unui animal sau, p. ext. al unui vehicul (cu tracţiune animală); a îmboldi, a stimula, a îndemna la mers. â?? Expr. (Fam.) A mâna porcii la jir = a sforăi în somn. (Fam.) Mână măgaru! = pleacă de aici! ia-o din loc! dă-i drumul! â?? Fig. (Fam.) A determina pe cineva să facă un anumit lucru, să acţioneze într-un anumit fel; a îndemna, a îmboldi. â?? Intranz. (Pop.) A merge; a zori, a se grăbi. Mâna cât putea de repede. 2. (Pop.) A lua, a duce, a târî cu sine. 3. (Pop.) A trimite pe cineva să se ducă undeva sau să facă ceva. 4.

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

bấcă, bâci, s.f. (reg.) mamă.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

bâtíc, bâtíci, s.m. (reg.) bunic, bunicuţ.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

dârní, dârnésc, vb. IV (reg.) a se atinge de ...

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

cấlă, cấle, s.f. (reg.) femeie murdară, îngălată.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

cânfi s.m. pl. (înv.) purpură.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

câráv, -ă, cârávi, -e, adj. (reg.) bolnăvicios, boleac, gubav.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

cârci s.m. (reg.) vârf de lăstar de vie; porţiune dintr-un strugure; strugure mic.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

crâmf s.n. (reg.) bucată mare de pâine; cârfan, călcâi, strujen.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

crâng, crânguri, s.n. (înv.) 1. centru (al unui loc). 2. (la pl.) ciclu, crug. 3. (rar) boltă, firmament. 4. (reg.) situaţie, treabă, afacere. 5. arătătorul ceasului.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

fâcíe, fâcíi, s.f. (reg.) vas de lemn, balercă, budie, burie.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

fânós, -oásă, adj. (reg.) ca fânul; bogat în fân.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

fâşc, fâşcuri, s.n. (reg.) târtiţă.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

fâşt, fâşti, s.m. (reg.) coadă de usturoi cu seminţe.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

gâmbá, gâmb, vb. I (înv.) a apuca, a prinde, a găbui.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

gâmfá vb. I (înv.) a (se) umfla.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

gârbí, gârbésc, vb. IV (înv.) 1. a flecări. 2. a năpădi.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

hadân, hadâni, s.m. (înv.) turc scopit, paznic al seraiului Sultanului; eunuc.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

hấcă s.f. (reg.) 1. necaz, neplăcere, supărare, scârbă. 2. sfadă, ceartă. 3. pricină, motiv. 4. proces.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

hấră, hấre, s.f. (reg.) 1. ceartă, neînţelegere, zâzanie (pentru lucruri mărunte). 2. tuse rea (cu sânge); bădugă. 3. (fig.) babă, băbârcă, hârcă. 4. mătreaţa oilor şi viţeilor, umflarea urechilor acestora. 5. păduche de vită. 6. mătreaţa omului, tărâţă. 7. boală de piele; rapăn.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

hâreá interj. (reg.) strigăt cu care se alungă oile.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

DÂRÎ́, dârắsc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A călca (ceva) lăsând dâre. Cine dracul te-a adus ... Să-mi calci tu locurile, Să-mi încurci fâneţele, Să-mi dârăşti livezile, Şi să-mi paşti ierburile? TEODORESCU, P.P. 627. (Var.: dârá vb. I – TEODORESCU, P.P. 67)

Dicţionarul limbii române literare contemporane, Colectiv, Editura Academiei Republicii Populare Române, 1955-1957

jbârc s.n. (reg., înv.) carne vânoasă.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

FRÂNÁ vb. I. tr. A opri, a încetini mersul unui vehicul cu ajutorul frânei. ♦ (Fig.) A ţine în loc, a încetini, a pune piedici. [După fr. freiner].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

mâglí, mâglésc, vb. IV (reg.) a face o casă de lemn, îmbucând capetele grinzilor, unele în altele.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

mânár (mânáş), mânári (mânáşi), s.m. (reg.) vizitiu.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

mấnec s.n. (reg.) zorii zilei.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

mânzí, pers. 3 sg. mânzéşte, vb. IV (reg.) a fecunda (o iapă), a se împerechea.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

mârzí, mârzésc, vb. IV (reg.) a da semne de boală, a lâncezi, a zăcea.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

pâcă, pâce, s.f. (reg.) 1. femeie mică. 2. termen dezmierdător la adresa fetelor şi a copiilor.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

pấhă s.f. (înv.) orgoliu.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

pânzí, pânzésc, vb. IV (reg.) 1. a ţese. 2. a acoperi casa cu draniţă nouă.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

pârci1, pấrciuri, s.n. (reg.) limbă îngustă de pământ care a rămas nearată între brazde; greş, jibiţă, clin.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

pârci2, pârci, s.m. 1. (înv. şi pop.) ţap de prăsilă; berbec de prăsilă. 2. (pop.) miros caracteristic pe care îl au ţapii în perioada de împerechere; sudoare de ţap, pârceală, pârcit, pârcitură, pârcioc, pârciţă. 3. (reg.) hormonii sexuali la om. 4. (reg.) tânăr desfrânat, uşuratic. 5. (reg.) om de statură mică, pipernicit; copil. 6. (reg.) varietate de struguri cu boabe mici.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

pârci3 s.n. sg. (reg.) 1. ceaţă deasă, pârceală. 2. ninsoare cu fulgi mărunţi şi rari.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

pârcí4, pârcésc, vb. IV refl. (reg.; despre capre şi oi) a se împreuna cu masculii lor pentru fecundare.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

pấrco adv. (reg.) de-a curmezişul, curmeziş.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

pârlu, -ă, adj., s.m. şi f. (pop.) 1. (oaie) cu lână scurtă, aspră, închisă la culoare. 2. (oaie) cu lână puţină, scurtă şi rară sau tocită. 3. (despre coama cailor) cu părul scurt. 4. (despre animale) cu părul căzut, năpârlit. 5. (despre oi) mic şi slab. 6. om chel.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

pârş interj. (reg.) strigăt cu care se cheamă sau se alungă măgarul.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

pârve s.f. pl. (reg.) bureţi comestibili.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

pâslí, pâslésc, vb. IV (reg.) 1. (despre obiectele casnice) a îngrămădi, a înghesui, a îndesa. 2. (despre pământ sau alte suprafeţe) a acoperi cu un strat des, ca o pâslă.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

pâteá s.f. (reg.; în loc adv.) de-a pâtea = de-a prinselea.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

popâc! interj. (pop. şi fam.) 1. exclamaţie de surprindere, de mirare, care se rosteşte la apariţia neaşteptată a cuiva; tronc!, hop!, ţopâc!. 2. cuvînt care redă zgomotul produs de ruperea bruscă a unui lucru.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

prâş! interj. (reg.) 1. cuvânt cu care se cheamă măgarul. 2. cuvânt cu care se alungă capra.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

rấcă2, rấci, s.f. (reg.) groapă mică; partea inferioară a piciorului găinii.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

rấcea s.m. (reg.) om mic, diform; stârpitură.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

râlă2 s.f. (reg.) şanţ mic, rigolă.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

râlă3 s.f. (reg.) minciună, calomnie.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

râlă4 s.f. (reg.) liră.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

râmác s.n. (reg.) undiţă de pescuit în apă tulbure.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

rândí, rândésc, vb. IV (reg.) a stabili rândul, ordinea într-o activitate.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

rânuí, rânuiésc, vb. IV (reg.) a da drumul lemnelor pe jilip.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

râpár, râpári, s.m. (reg.) 1. loc râpos. 2. lăstun.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

râsuí, vb. IV (reg.) a necinsti, a viola o femeie.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

râtós1, -oásă, râtóşi, -oáse, adj. (reg.) 1. (porc) cu râtul mare. 2. grosolan, bădăran.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

râtuí, râtuiésc, vb. IV (reg.) 1. a râma (porcul). 2. a-şi bate joc, a lua peste picior.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

râzár, râzári, s.m. (reg.) 1. negustor ambulant de haine vechi; telal. 2. bărbat îmbrăcat în haine rupte, zdrenţuros.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

râză, râze, s.f. (reg.) cârpă, petic; lucru prost, rablă; haină ruptă, uzată.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

râzós, -oásă, râzóşi, -oáse, adj. (reg.) zdrenţuros.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

sânós, -oásă, adj. (înv.) 1. cu multe goluri (despre un ţărm). 2. (despre femei) pieptos, cu sâni mari.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

scârb, -ă, adj. (înv.) scârbos.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

scârj! interj. (reg.) cuvânt care imită zgomotul neplăcut al unui obiect greu târât pe jos, al ferestrăului ori al joagărului când taie lemne etc.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

scârn1, -ă, adj. (înv.) murdar, scârnav.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

scârn2, -ă, adj. (reg.; despre oameni sau despre nasul lor) cârn.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

tâluí, tâluiésc, vb. IV (înv. şi reg.) 1. a (se) întâlni. 2. a (se) nimeri.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

spâic, spâici, s.m. (reg.) cioară.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

spârc1! interj., s.n. (reg.) 1. (interj.) cuvânt care imită zgomotul produs de un lichid, de o materie fluidă care iese forţat printr-un orificiu. 2. (adjectival) murdar. 3. (s.n.) tâşnitură dintr-un lichid; stropitură, spârcâitură, găinaţ.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

spârc2, spấrcuri, s.n. şi spârci, s.m. 1. (s.n.) bucată de slănină; şorici fript. 2. (înv.) bucată mică de carne de proastă calitate, slabă, de piele sau de pieliţă. 3. (în sintagmă) spârcul nasului = cartilagiul nasului. 4. (s.m.; deprec.) copilandru; persoană lipsită de importanţă.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

stânj, stânji, s.m. (reg.) stânjenel.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

şcât s.n. (reg.) vită.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

tânás s.n. (reg.) vraf de grâu.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

târă s.f. (reg.) cărăruie în pădure.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

târlí, târlésc, vb. IV (reg.) 1. a aşeza târla. 2. a gunoi, a întinde pe jos. 3. a ţine casă cu cineva.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

trând1, trânji, s.m. (înv.) 1. hidropizie, dropică. 2. hemoroizi. 3. trinjoaică.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

trând2, trânji, trânduri, s.m. şi n. (reg.) 1. larvă a unei insecte din intestinele unor animale; boala cauzată. 2. grunji. 3. rămăşiţe, resturi. 4. piatră de var, albă, mată, folosită drept cretă.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ţâmp, ţâmpuri, s.n. (reg.) 1. şold, coapsă. 2. copac, ţubac.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ţânc, ţânci, s.m. (pop. şi fam.) 1. copilaş, băieţaş. 2. pui de animal (sălbatic sau de câine). 3. popândău. 4. orbete.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ţấor, ţấori, s.m. (reg.) ploaie măruntă şi deasă.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

vâjói, vâjoáie, s.n. (reg.) 1. pârâu iute, furios. 2. avalanşă.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

cấrje (-ji), s.f. – 1. Baston de episcop. – 2. Băţ cu partea superioară bifurcată pe care se sprijină infirmii. – 3. Băţ, par. – 4. Cuţit de tăbăcar. – 5. La plug, regulator. – 6. Macara pentru mine. Var. cîrjă. Sl. krĭzĭ „cruce”, care provine din lat. crucem, prin intermediul v. germ. (Cihac, II, 42; Skok 63); cf. sb. krža „cîrje”. Var. este numai ortografică. – Der. cîrjoiat, adj. (curbat, arcuit); cîrjob (var. gîrjob), adj. (încovoiat), prin contaminare cu gîrbov (DAR). Din rom. provin rut. kyrža „cîrje” (Candrea, Elementele, 403), şi mag. gerzsa (Edelspacher 13).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

SURẤS s.n. Zâmbet. [Pl. -suri, -se. / < fr. sourire, după râs].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

!balấc1 (peşte) (reg.) s. m., pl. balấci

Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a, , Editura Univers Enciclopedic, 2005

balấc2 (batog de nisetru) (reg.) s. n.

Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a, , Editura Univers Enciclopedic, 2005

!batấr/bátăr (reg.) adv.

Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a, , Editura Univers Enciclopedic, 2005

!bâhlí (a se ~) (reg.) (bâh-li) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se bâhléşte, imperf. 3 sg. se bâhleá; conj. prez. 3 să se bâhleáscă

Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a, , Editura Univers Enciclopedic, 2005

afâna, afânez v.t. a bate, a lovi (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

borất (fam.) adj. m., pl. borấţi; f. borấtă, pl. borấte

Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a, , Editura Univers Enciclopedic, 2005

SURÂ'S s. n. acţiunea de a surâde; zâmbet. (după fr. sourire)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

pârţ

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

pârţ

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

hârş interj. – Imită zgomotul produs la frecare sau spintecare. – Var. hîrşt, harş(t). Creaţie expresivă. – Der. hîrşîi (var. hirşii, hîrjii, horji, horţăi, hirşni, hîrşcîi, hîrşcăi), vb. (a scîrţîi, a scrîşni; a freca, a zgîria; a istovi, a slei, a epuiza; refl., a se familiariza, a se obişnui); arşe, s.f. (Mold., bici); hîrşiit (var. hîrjiit, hîrşcăit, hîrşcîit), s.n. (scîrţîit, scrîşnet); hîrşie, s.f. (blană de miel cu părul uzat sau prost conservat); hîrsi, vb. refl. (a se obişnui, a se deprinde; a fi zgîrcit), în al cărui al doilea sens pare a se observa acelaşi semantism ca în sp. roñoso, fr. ladre (după DAR este cuvînt de origine diferită, în legătură cu tc. hirs „lăcomie”); hîrjoni, vb. refl. (a se lua la harţă în glumă, a vorbi glumeţ), der. de la hîrjii, cu suf. expresiv -ni (sensul de bază este acela de „a se atinge”; după Cihac, II, 505 şi DAR, din mag. horsolódni „a se certa”; obscur, după Iordan, Dift., 213); hîrjoană (var. hîrjoneală), s.f. (curtare a unei femei); hîrşim, s.n. (reputaţie, faimă), probabil plecînd de la ideea de „familiariate”; hîrştioagă, s.f. (oaie bătrînă), cu suf. peiorativ -og; hreaşcă, s.f. (Mold., „răzătoare”). Nu este sigur dacă horţi, vb. (a mişca un obiect făcîndu-l să alunece), aparţine aceleaşi intenţii expresive, de el depinde horţiş, adv. (pieziş).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

MÂCĂ s.f. (Reg.) Nume dezmierdător dat mamei, mătuşii, naşei etc. – Din [mu].

Dicţionarul limbii române moderne, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Academiei, Bucureşti, 1958

MÂRĂ s.f. (Rar) Ceartă continuă, sâcâială. – Din mâr.

Dicţionarul limbii române moderne, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Academiei, Bucureşti, 1958

MAZÂL s.m. v. mazil.

Dicţionarul limbii române moderne, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Academiei, Bucureşti, 1958

PÂPÓR, pâpoare, s.n. (Înv.) Parte de moşie.

Dicţionarul limbii române moderne, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Academiei, Bucureşti, 1958

pârlí (pârlésc, pârlít), vb. – 1. A pârjoli, a arde uşor. – 2. A se bronza, a se înnegri. – 3. A înşela, a amăgi. – 4. A da notă proastă unui elev. – 5. (Refl.) A pierde, a face o afacere proastă. – Megl. părlés, părliri. Sb. prljiti, bg. opărljam (Miklosich, Slaw. Elem., 40; Cihac, II, 243), cf. ceh. prliti, şi pară, pîrjoli. – Der. pîrlaci, s.m. (escroc, şarlatan), pe care Philippide, II, 729, îl leagă greşit de alb. përlaj „a fura”; pîrlăcie, s.f. (Mold., pungăşie); pîrlea, s.m. (nume care se evocă pentru a exprima ideea unei fugi la fel de rapide sau de precise ca pentru a scăpa de un incendiu), cf. focului, cu acelaşi sens, cr. u porlu zemlju „în ţara pîrjolului = nu se ştie unde”; Pîrlea-Vodă, s.m. (poreclă dată domnitorului Alexandru Mavrocordat, în timpul căruia, în 1783, a fost un mare incendiu în Iaşi); pîrlit, adj. (pîrlojit, ars; dezbrăcat, golan); pîrlitură, s.f. (pîrjol; arsură); pîrlă, adj. (oaie cu lîna încreţită pe jumătate), probabil pentru că lîna se încreţeşte cînd începe să fie arsă.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ŢÂŢ, ţâţuri, s.n. (Reg.) Căniţă din care se dă copiilor să bea.

Dicţionarul limbii române moderne, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Academiei, Bucureşti, 1958

VOZẤT adj. v. VOZÎ. [DLRM]

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

Având în vedere interesul pe care societatea d-voastră l-a manifestat pentru realizarea

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ADÂNCÁ vb. I. v. adânci.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ADÂNCÍ, adâncesc, vb. IV. 1. Tranz. şi refl. A (se) face mai adânc, a (se) săpa în adâncime. 2. Refl. A pătrunde în adâncime, a înainta spre interior; a se face nevăzut. S-a adâncit în pădure. ♦ Fig. A se cufunda (în...), a fi absorbit (de...). 3. Tranz. Fig. A cerceta, a studia, a analiza în profunzime, a aprofunda. A adânci o problemă. 4. Refl. Fig. A se intensifica. [Var.: adâncá vb. I] – Din adânc.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

AFÂNÁT, -Ă, afânaţi, -te, adj. (Despre pământ, zăpadă etc) Care este mai puţin compact; înfoiat (2). – V. afâna.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

AMÂNÁR s.n. v. amnar.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

AMÂNÁT1 s.n. Faptul de a amâna. – V. amâna.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

AMÂNÁT2, -Ă, amânaţi, -te, adj., adv. 1. Adj. Care a fost sau va fi îndeplinit la un moment ulterior celui stabilit iniţial. 2. Adv. (înv. şi reg.) Târziu, după mult timp. – V. amâna.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

AROMẤN, -Ă, aromâni, -e, s.m. şi f., adj. 1. S.m. şi f. Persoană care face parte dintr-o ramură a poporului român; care vorbeşte dialectul aromân; care trăieşte în sudul Peninsulei Balcanice (prin Epir şi Macedonia). 2. Adj. Care aparţine aromânilor(1), privitor la aromâni; aromânesc. ♦ (Substantivat, f.) Idiomul aromânilor. [Var.: armấn, -ă, s.m. şi f., adj.] – Din armân (moştenit din lat. romanus), modificat după român.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

AVÂNTÁ, avấnt, vb. I. 1. Refl. şi tranz. A (se) repezi plin de însufleţire (spre cineva sau ceva). ♦ Refl. A-şi deschide drum cu îndrăzneală. 2. Tranz. (Rar) A împinge cu energie înainte pe cineva sau ceva; a imprima o mişcare violentă. ♦ A insufla avânt. – A3 + vânt.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

BALCẤZ, -Ă, balcâzi, -e, adj. (Reg.) Urât, hâd, diform, slut, pocit. – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

BÂCÂÍ, bấcâi, vb. IV. Intranz. (Înv. şi reg.; despre inimă) A bate neregulat; a ticăi. ♦ A lovi făcând zgomot.

Dicţionarul limbii române moderne, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Academiei, Bucureşti, 1958

BẤHLĂ s.f. (Reg.) Apă stătută. – Postverbal al lui bâhli.

Dicţionarul limbii române moderne, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Academiei, Bucureşti, 1958

BÂHLÍT, -Ă, bâhliţi, -te, adj. (Reg.; mai ales despre apă) Stătut, care miroase urât. – V. bâhli.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

BÂIGUÍ, bấigui, vb. IV. Intranz. şi refl. A vorbi incoerent, încurcat; a spune prostii. – Cf. magh. b o l y o n g n i „a rătăci”.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

BÂLBÓR, bâlboare, s.n. (Reg.) Bulboană.

Dicţionarul limbii române moderne, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Academiei, Bucureşti, 1958

BÂNTUÍ, bấntui, vb. IV. 1. Tranz. şi intranz. (Despre forţele naturii: la pers.3) A lovi insistent şi cu violenţă (o regiune, recolta, livezile, satele etc.), producând pagube. A cutreiera. ♦ Tranz. (Despre boli, războaie, năvăliri) A pustii, a devasta, a face ravagii. 2. Tranz. (Înv.) A împila, a chinui, a asupri. ♦ (Reg., în imprecaţii) A pedepsi, a bate. Să (mă) bântuie (Dumnezeu)! - Din magh. bántani.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

BÂRÂÍ, bấrâi, vb. IV. Tranz. A bodogăni; a cicăli pe cineva. – Bâr + suf. -âi.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

BÂRDÁN, bârdane, s.n. (Reg.) Burduhan. – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

BẤRFĂ, bârfe, s.f. (Fam.) Bârfeală. – Din bârfi (derivat regresiv).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

BÂRFÍT s.f. Bârfeală. – V. bârfi.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

BÂRLÓG, bârloguri, s.n. Vizuină de urs; p. gener. Vizuină a altor animale sălbatice. ♦ Fig. Culcuş; locuinţă. – Din sl. brŭlogŭ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

BẤRNĂ, bârne, s.f. 1. Trunchi de copac (cojit şi făţuit cu barda) folosit în construcţii. 2. Aparat de gimnastică feminină, format dintr-o grindă de lemn lungă, dispusă orizontal deasupra solului, la o anumită înălţime, pe care se execută exerciţii de echilibru. – Din sl. brŭvĩno.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

BÂRSÁN, -Ă, bârsani, -e, adj. 1. Care priveşte Ţara Bârsei. 2.(Despre oi; adesea substantivat) Cu lână lungă şi aspră. ♦ (Despre lâna acestor oi) Lungă şi aspră. – Bârsa (n. pr.) + suf. -an.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

BẤRSĂ, bârse, s.f. Bucată de fier sau de lemn care leagă între ele brăzdarul, cormana şi plazul plugului. – Cf. alb. v ë r z.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

BÂRZÓI adv. (Reg., în expr.) Cu coada bârzoi = cu coada ridicată în sus. – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

BẤTCĂ, bâtci, s.f. (Reg.) Înălţime pe coasta unui munte; ridicătură de pământ împădurită; măgură.

Dicţionarul limbii române moderne, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Academiei, Bucureşti, 1958

BÂTLÁN, bâtlani, s.m. Pasăre mare de baltă, cu gâtul şi picioarele lungi şi cu penele cenuşii (Ardea cinerea); stârc. – Din bg. batlan.

Dicţionarul limbii române moderne, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Academiei, Bucureşti, 1958

BÂŢÁN, bâţani, s.m. (Reg.) Mic ţânţar care tremură din picioare când stă pe loc (Chironomus leucopogon). - Din bâţâi.

Dicţionarul limbii române moderne, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Academiei, Bucureşti, 1958

BÂZÂÍ, bấzâi, vb. IV. 1. Intranz. (Despre insectele care zboară) A produce zgomotul caracteristic zborului; a zumzăi, a zâzâi, a zumbăi. 2. Intranz. (Mai ales despre copii; fam.) A plânge, a scânci. 3. Tranz. (Fam.) A sâcâi, a cicăli; a bârfi. – Bâz + suf. -âi.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

BOLẤND, -Ă, bolânzi, -de, adj. (Reg.) Nebun, smintit, nerod, prost. [Var.: bolúnd, -ă adj.] – Din magh. bolond.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

BRẤNĂ s.f. v. brâu.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

BRÂNCÍ1, brâncesc, vb. IV. Tranz. şi refl. recipr. (Reg.) A (se) îmbrânci. – Din brâncă2.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

BRẤNCI2 s.m. v. brâncă2.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

BRÂNZÍ, pers. 3 brânzeşte, vb. IV. Refl. (Despre lapte) A se face brânză, a căpăta aspectul brânzei (stricându-se); a se corăsli. – Din brânză.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CARẤMB, carâmbi, s.m. 1. Parte a cizmei care îmbracă pulpa piciorului de la genunchi până la gleznă. 2. Fiecare dintre cei doi drugi paraleli ai loitrei, în care intră spetezele carului. 3. Fiecare dintre cei doi drugi paraleli ai scării, în care intră fusceii. – Lat. *calamulus < calamus „trestie, arc, prăjină”).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CĂLẤU, -IE, călâi, adj. (Reg.) 1. (Despre lemne) Verde, neuscat. ♦ (Despre fructe) Necopt. 2. Călduţ. – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CÂINÍE s.f. Atitudine sau faptă plină de răutate, de cruzime; câinoşenie. – Câine + suf. -ie.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CÂINÓS, -OÁSĂ, câinoşi, -oase, adj. (Despre oameni şi despre manifestările lor) Crud, rău, hain. ♦ (Despre vreme) Vrăjmaş omului, greu de suportat; aspru, câinesc. – Câine + suf. -os.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CÂLŢI s.m. pl. Fire scurte rămase în urma trecerii fuiorului de cânepă sau de in printre dinţii daracului, din care se ţese pânză de saci şi de saltele, se fac funii etc. – Din sl. klŭkŭ (pl. klŭci).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CÂMPÍE, câmpii, s.f. Întindere vastă de pământ fără accidente însemnate de teren; şes, câmp. – Câmp + suf. -ie.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CÂNDVÁ adv. Într-un moment (nehotărât) din trecut sau din viitor; odată, altădată. – Când + va.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CÂNTÁR, cântare, s.n. 1. Nume dat mai multor instrumente care servesc la stabilirea greutăţii unui obiect sau a unei fiinţe, de obicei a unei mărfi. ♢ Expr. A trage la cântar = a) a cântări (mult), a avea greutate (mare); b) a avea importanţă. ♦ Cântărire. Înşală la cântar. 2. Unitate pentru măsurarea greutăţilor folosită în trecut, a cărei valoare a variat în timp şi pe regiuni. – Din tc. kantar.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CÂNTÁT s.n. Faptul de a cânta. ♦ Sunet caracteristic (plăcut) scos de unele păsări şi insecte. ♢ Expr. La (sau pe la, spre) cântatul cocoşilor = (pe) la miezul nopţii sau în zorii zilei. – V. cânta.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CẤNTEC, cântece, s.n. 1. Şir armonios de sunete emise cu vocea sau cu un instrument; cântare, cânt. ♦ Sunete plăcute, melodioase emise de unele păsări; zumzetul plăcut al unor insecte. ♢ Cântecul lebedei = ultima operă sau ultima manifestare de valoare (a unui artist, a unui muzician, a unui scriitor etc.). Cântecul planetelor = muzica sferelor. 2. Compoziţie literară în versuri, adesea însoţită de melodie. ♢ Cântec bătrânesc = baladă populară veche. Cântec de dor = poezie populară cu caracter elegiac. Cântec de lume = poezie lirică cu caracter erotic. Cântec de mase = cântec cu conţinut patriotic, revoluţionar, care are un caracter mobilizator şi exprimă năzuinţe de libertate, de pace etc. Cântec de leagăn = cântec liric cu care sunt adormiţi copiii mici. ♢ Expr. Vorba (sau povestea) cântecului = cum se zice; vorba ceea. Aşa-i cântecul = asta e situaţia. A fi cu cântec sau a-şi avea cântecul său = (despre lucruri, întâmplări, atitudini etc.) a avea istoria, tâlcul său (complicat, plin de aspecte dubioase, neclare). [Var.: (reg.) cấntic s.n.] – Lat. canticum.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CẤNTIC s.n. v. cântec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CÂRÂÍ, cấrâi, vb. IV. 1. Intranz. (Despre unele păsări; la pers. 3) A scoate sunete caracteristice, neplăcute, scurte şi guturale. 2. Intranz. Fig. (Peior.) A vorbi cu un ton ascuţit şi strident, care trădează ostilitate. 3. Tranz. Fig. (Fam.) A cicăli, a bate la cap pe cineva. ♦ Refl. recipr. A se certa. Toată ziua se cârâie.Câr + suf. -îi.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CẤRCĂ s.f. (În loc. adv.) În cârcă = în spate, în spinare. – Din scr. [nositi na-]krke.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CÂRCÉL, cârcei, s.m. 1. (Med.) Contracţie bruscă şi involuntară a muşchilor de la extremităţi, însoţită de obicei de senzaţii dureroase. 2. Organ vegetal care are aspectul unui fir răsucit în spirală, cu ajutorul căruia planta se agaţă de corpurile din jurul ei. 3. (Zool.) Căpuşă. – Cf. scr. k r č.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CÂRCNÍ vb. IV. v. crâcni.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CẤRJĂ, cârje, s.f. 1. Băţ cu partea superioară bifurcată, fixată sub braţ, de care se sprijină în timpul mersului oamenii infirmi. 2. Baston (încovoiat în partea superioară); spec. baston care servea ca simbol al puterii sau care serveşte ca simbol al unei demnităţi. 3. (Anat.; în sintagma) Cârja aortei = porţiunea curbată pe care o prezintă artera, după ieşirea din inimă. [Pl. şi: cârji] – Din sl. kryži „cruce”.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CÂRLÁN, cârlani, s.m. 1. Miel sau ied care a încetat să mai sugă, care a fost înţărcat; miel sau ied până la vârsta de circa un an. 2. Mânz sau cal tânăr, până la vârsta de circa trei ani. – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CÂRLÍG, cârlige, s.n. 1. Piesă de metal cu un capăt îndoit, de care se atârnă, se prinde etc. un obiect. ♢ Loc. vb. A se face cârlig = a se strâmba; a se ghemui. 2. Prăjină cu un capăt (metalic) încovoiat. care serveşte la scoaterea găleţii cu apă din fântână. 3. Partea metalică a undiţei, de forma unui ac îndoit, în care se prinde peştele. 4. Încuietoare la o uşă, la o poartă etc., în formă de bară metalică subţire sau de cui lung, încovoiat la un capăt, care se prinde într-un belciug, într-un ochi de metal etc. 5. Andrea. 6. Mic dispozitiv cu care se prind rufele pe frânghie. 7. (Rar) Mlădiţă sau cârcel de viţă de vie. – Cf. k ă r l i k.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CÂRMĂ, cârme, s.f. 1. Piesă mobilă care serveşte la menţinerea sau la schimbarea direcţiei de mers a unei ambarcaţii, a unei nave sau a unui aparat de zbor. 2. Fig. Conducere, cârmuire, guvernare. – Din sl. krŭma.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CÂRMUÍ, cârmuiesc, vb. IV. 1. Tranz. şi refl. A (se) conduce, a (se) guverna, a (se) administra. 2. Tranz. (Rar) A conduce cu ajutorul cârmei. – Cârmă + suf. -ui.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CÂRNÁT, cârnaţi, s.m. Produs alimentar preparat din carne tocată şi condimente, introduse în intestine de porc, de oaie sau într-un înveliş din material sintetic. ♦ Fig. (Fam.) Şir lung. Un cârnat de oameni. [Var.: (pop.) cârnáţ s.m.] – Lat. *carnacius.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CÂRNÍT, cârnituri, s.n. Faptul de a cârni. – V. cârni.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CÂRPĂ, cârpe, s.f. Bucată de pânză sau de stofă (veche), folosită de obicei în gospodărie (la ştergerea prafului, a vaselor etc.), ca materie primă în industria hârtiei etc. ♦ Scutec. ♦ Fig. Om fără personalitate, care face întotdeauna orice i se spune. – Din bg. kărpa, scr. krpa.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CÂRPÍT s.n. Cârpire. – V. cârpi.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CẤŞTI, câştiuri, s.n. (Înv.) Sumă de bani plătită cuiva la date fixe şi care reprezintă de obicei o rată din arenda unei moşii. – Din tc. kışt.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CÂTÍME, câtimi, s.f. (Rar) Ceea ce se poate măsura sau număra; număr, mărime, volum, cantitate. – Cât + suf. -ime.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CEACẤR, -Ă, ceacâri, -e, adj. (Despre ochii unei fiinţe) 1. Care prezintă anomalia de a nu fi de aceeaşi culoare, care au culori diferite; (despre fiinţe) cu ochi de culori diferite; cu lumina ochiului înconjurată de un cearcăn albicios. 2. Care suferă de strabism; saşiu, zbanghiu. – Din tc. çakır „albastru cu ape cenuşii”.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

DẤLMĂ, dâlme, s.f. (Reg.) Formă de relief cu aspect de deal scund, izolat şi cu vârful rotunjit. – Probabil contaminare între dâmb şi gâlmă.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

DẤNSUL, DẤNSA, dânşii, dânsele, pron. pers., subst. 1. Pron. pers. (Ca pronume de politeţe) El, ea. ♢ Loc. adv. (Pop.) Ca pe dânsul (sau ca pe dânsa) = straşnic, grozav. 2. S.m. şi f. (Pop.) Soţ, soţie. 3. S.f. pl. art. (Pop.; în superstiţii) Ielele. [Gen.-dat.: dânsului, dânsei, dânşilor, dânselor] – De4 + însul.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

FÂRTÁI, fârtaie, s.n. (Reg.) Sfert. – Din magh. fertály.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

GÂDILÁ, gâdil, vb. I. Tranz. 1. A produce, prin atingeri uşoare asupra unor părţi ale corpului, o senzaţie particulară, care provoacă cuiva un râs convulsiv nestăpânit. ♦ Refl. A fi sensibil la asemenea atingeri (reacţionând printr-un râs convulsiv). 2. Fig. A produce cuiva o senzaţie plăcută, o plăcere; a flata (în mod exagerat) pe cineva. [Var.: gâdilí vb. IV] – Din bg. gădel mi je „mă gâdilă”.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

GÂDILÍ, gâdil, vb. IV. Tranz. V. gâdila.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

GÂFÂÍ, gâfâi, vb. IV. Intranz. A respira des şi greu (în urma unor eforturi, a unei boli etc.). ♦ Fig. (Despre locomotive, maşini etc.) A produce un zgomot caracteristic, înfundat şi greoi. – Formaţie onomatopeică.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

GÂGÂÍ, pers. 3 gấgâie, vb. IV. Intranz. (Despre gâşte sau raţe) A scoate strigăte caracteristice speciei. – Formaţie onomatopeică. Cf. g a [ g a ].

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

GÂLCĂ, gâlci, s.f. (Pop.) 1. Inflamare a ganglionilor de la gât sau a amigdalelor; (concr.) umflătură rezultată în urma acestei inflamări; p. gener. umflătură (sub piele). 2. Fig. Nod sau porţiune mai îngroşată care apare la firele textile (toarse). – Din bg. glăki.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

GÂLMĂ, gâlme, s.f. (Pop.) 1. Dâmb, movilă. 2. Umflătură, gâlcă, bolfă (de natură patologică). – Din sl. chl'ŭmŭ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

GÂNDÁC, gândaci, s.m. 1. Nume generic dat insectelor din ordinul coleopterelor sau al altor insecte asemănătoare cu coleopterele. ♢ Compuse: gândac-de-casă (sau -de-bucătărie, -negru) = şvab1; gândac-de-frasin (sau gândacul-frasinului) = cantaridă; gândac-de-mai = cărăbuş; gândac-de-făină = morar; gândac-de-Colorado = insectă coleopteră de culoare galbenă-portocalie, cu dungi longitudinale, negre pe elitre, dăunătoare cartofilor (Leptinotarsa decemlincata). 2. (De obicei determinat prin „de mătase”) Vierme-de-mătase. – Cf. scr. g u n d e l j.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

GÂNDÍT s.n. (Rar) Faptul de a gândi. ♢ Expr. Pe gândite = după o îndelungată cugetare. [Formă gramaticală: (În expr.) gândite].

Dicţionarul limbii române moderne, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Academiei, Bucureşti, 1958

GÂNDÍT, -Ă, gândiţi, -te, adj. Care a fost (bine) pătruns cu mintea; (bine) socotit, chibzuit. – V. gândi.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

GÂNGAV (GÂNGÁV), -Ă, gângavi, -e, adj., s.m. şi f. (Persoană) care vorbeşte greu, nedesluşit şi împiedicat, repetând silabele; gângăvit; bâlbâit. – Din sl. gongnavŭ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

GÂNSÁC, gânsaci, s.m. (Pop.) Gâscan. – Din bg. găsak.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

GÂRBOV, -Ă, gârbovi, -e, adj. (Despre oameni) Care are spinarea încovoiată (de bătrâneţe); gârbovit. – Din bg. gărbav.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

GÂRLĂ, gârle, s.f. 1. Apă curgătoare (mai mică); braţ al unei ape curgătoare. ♢ Expr. (Fam.) A se duce pe gârlă = a se pierde, a se risipi. A da pe gârlă = a arunca, a risipi. ♦ (Adverbial) în mare cantitate, din belşug. 2. Depresiune alungită (şi sinuoasă) aflată în lunca unei ape curgătoare şi care, acoperită de apă, leagă de obicei un râu de lacurile sau de bălţile din jurul acestuia. – Din bg. gărlo.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

GÂSCÁN, gâscani, s.m. Bărbătuşul gâştei; gânsac. – Gâscă + suf. -an.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

GÂSCÁR, gâscari, s.m. (Rar) Bărbat sau băiat care păzeşte gâştele. – Gâscă + suf. -ar.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

GÂSCĂ, gâşte, s.f. Pasăre domestică de talie mare, de obicei cenuşie pe spate şi pe laturi şi albă pe piept, cu gâtul lung, crescută pentru carnea, untura şi fulgii ei (Anser domesticus). ♢ Gâscă sălbatică = specie mai mică de gâscă, vânată pentru carne (Anser anser). ♢ Expr. A strica orzul pe gâşte = a dărui, a sacrifica ceva util, preţios, bun pentru cineva care nu ştie să preţuiască cele primite. ♦ (Fam.) Epitet depreciativ dat unei femei sau unei fete credule sau proaste. – Din bg. găska.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

GÂSCÓI, gâscoi, s.m. (Rar) Gâscan. – Din gâscă + suf. -oi.

Dicţionarul limbii române moderne, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Academiei, Bucureşti, 1958

GÂTLÁN, gâtlane, s.n., GÂTLÁN, -Ă, gâtlani, -e, adj. 1. S.n. (înv. şi reg.) Gât (1). 2. Adj. (în sintagma) Prună gâtlană (şi substantivat, f.) = varietate de prune alungite la unul din capete; prună cu gât. – Gâlt (înv. „gât” < sl.) + suf. -an.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

GÂTLÉJ, gâtlejuri, s.n. Partea interioară a gâtului (1), cuprinzând faringele cu esofagul şi laringele cu traheea; beregată, gâtiţă, înghiţitoare. – Gâlt (înv. „gât” < sl.) + suf. -ej.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

GÂTUÍT, -Ă, gâtuiţi, -te, adj. Sugrumat; omorât prin sugrumare. – V. gâtui.

Dicţionarul limbii române moderne, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Academiei, Bucureşti, 1958

GÂŢĂ, gâţe, s.f. (Reg.) Cosiţă. ♦ Panglică sau şiret care se împleteşte la capătul cosiţelor.

Dicţionarul limbii române moderne, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Academiei, Bucureşti, 1958

GRÂNÁR, (1, 2) grânare, s.n., (3) grânari, s.m. 1. S.n. Magazie de cereale; hambar, jitniţă. 2. S.n. Fig. Ţinut sau ţară care produce grâne din abundenţă şi care aprovizionează cu ele şi alte ţări sau alte regiuni. 3. S.m. (Înv.) Negustor de cereale. – Grâne (pl. lui grâu) + suf. -ar.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

HADÂMB, hadâmbi, s.m. 1. (Înv. şi arh.) Eunuc. 2. (Reg.) Bou sau cal nejugănit bine. – Tc. hadım.

Dicţionarul limbii române moderne, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Academiei, Bucureşti, 1958

HADÂMB, hadâmbi, s.m. (Înv.) Eunuc. – Din tc. hadim.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

HAPSẤN, -Ă, hapsâni, -e, adj. (Adesea substantivat) 1. Rău la inimă, hain, câinos. 2. Lacom (de bani, de mâncare etc.); avid, rapace. [Var.: hapsín, -ă adj.] – Cf. magh. h a b z s i.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

HAZLÂU, -ÂIE, hazlâi, adj. (Rar) V. hazliu.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

HÂCÂÍ, hấcâi, vb. IV. Intranz. (Reg.) A răsufla greu; a icni. – Hâc + suf. -âi.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

HÂLPAV, -Ă, hâlpavi, -e, adj. V. hulpav.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

HÂLPOV, -Ă, hâlpovi, -e, adj. V. hulpav.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

HÂMÂÍ, pers. 3 hấmâie (hâmâieşte), vb. IV. Intranz. V. hămăi.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

HÂNSÁR, hânsari, s.m. Ostaş călare fără leafă (în evul mediu, în Moldova) care era răsplătit din prada luată de la duşmani. – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

HÂRĂU, hârăi, s.m. (Reg.) Specie de uliu. [Var.: hărău s.m.] – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

HÂRÂÍ, hấrâi, vb. IV. 1. Intranz. (Despre mecanisme stricate; la pers. 3) A scoate un zgomot dogit. 2. Intranz. (Despre organele respiratorii; p. ext. despre persoane) A scoate sunete aspre, de obicei din cauza unei boli; a respira greu, a hârcâi. ♦ (Peior.) A vorbi neclar, mormăit. ♦ A sforăi. 3. Intranz. (Despre câini; la pers. 3) A mârâi. 4. Refl. recipr. A se certa, a se ciondăni. ♦ Tranz. (Fam.) A întărâta, a irita pe cineva. 5. Refl. (Rar) A se freca, a se lovi cu zgomot de ceva. – Hâr + suf. -âi.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

HÂRBÁR, -Ă, hârbari, -e, adj. (Fam.; despre câini) Fără stăpân; de pripas. ♦ Fig. (Despre oameni; adesea substantivat) Fără căpătâi, hoinar, vagabond, hârbareţ. – Hârb + suf. -ar.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

HÂRBUÍ, hârbuiesc, vb. IV. Tranz. şi refl. A (se) preface în hârburi; a (se) hodorogi, a (se) uza, a (se) strica. – Hârb + suf. -ui.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

HÂRCĂ, hârci, s.f. 1. Craniu (de mort); ţeastă. 2. Epitet depreciativ dat unei femei bătrâne, urâte şi rele. – Din ucr. hyrka.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

HÂRSÍT, -Ă, hârsiţi, -te, adj. (Reg.) Lacom de câştig, avid de bani, cărpănos; p. ext. rău, lipsit de înţelegere. [Var.: hărsít, -ă adj.] – V. hârsi.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

HÂRTÍE, hârtii, s.f. 1. Produs industrial special pentru scris, tipărit, desenat, împachetat etc., fabricat din substanţe organice vegetale şi materiale de încleiere şi de colorare, în formă de foi subţiri şi întinse. ♢ Expr. A pune (sau a aşterne) ceva pe hârtie = a scrie, a redacta ceva. 2. Foaie de hârtie (1) (scrisă sau tipărită). 3. Act, document, scrisoare etc. cu caracter oficial. 4. Ban de hârtie (1), bancnotă. Cinci hârtii de câte o sută. ♢ Hârtie de valoare = înscris care atestă participarea la formarea unui capital sau la acordarea unui împrumut şi care dă proprietarului sau posesorului său dreptul de a primi dividende sau de a încasa dobândă. Hârtie-monedă = bani de hârtie. 5. (Sport) Categorie de greutate în box, la juniori, între 45 şi 48 kg. – Din sl. chartija.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

HÂRTÓP, hârtoape (hârtopuri), s.n. 1. Adâncitură, groapă pe un drum. 2. Scobitură lungă şi adâncă, de forma unei râpe prăpăstioase, formată de apă. [Var.: (pop.) vârtóp s.n.] – Din sl. vrŭtŭpŭ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

HÂRŢI1 interj. (În expr.) Hârţi încoace (sau încolo), scârţi încolo, exprimă o încercare neizbutită de a urni din loc un lucru greu. – Onomatopee.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

HÂRŢI2 s.m. pl. V. harţi.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

HÂRZÓB, hârzoabe, s.n. (Reg.) 1. Funie groasă folosită la coborârea sau la ridicarea greutăţilor din adâncime. ♢ Expr. (Ir.) (A se crede) coborât cu hârzobul din cer = (a se crede) mult superior celor din jur, (a fi) mândru, îngâmfat. A cădea cu hârzobul din cer = a veni, a pica pe neaşteptate; a se realiza de la sine. 2. Ladă care odinioară servea de scenă şi în spatele căreia păpuşarul mânuia păpuşile; lada păpuşilor. 3. Coşuleţ din cetină de brad, în care se păstrează unii peşti. – Din bg. vărzop „legătură”.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNCẤT conj. Atât de mult că..., în aşa măsură că..., de... – În + cât.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNTẤI, ÎNTẤIA adv. num. ord. I. adv. 1. La început. ♦ (Precedat de „mai”) Mai demult. 2. Înainte de toate, în primul rând. Să ne-aşezăm întâi la masă. ♦ (Pentru) prima oară. II. Num. ord. (Adesea adjectival; când precedă substantivul, în forma articulată întâiul, întâia) Care se află în fruntea unei serii (în ceea ce priveşte spaţiul, timpul, calitatea); prim2. Întâiul, întâia în clasă. E în clasa întâi. ♢ Loc. adv. (Pentru) întâia dată (sau oară) = (pentru) prima dată. ♢ Expr. Mai întâi şi-ntâi (de toate) = în primul rând. ♦ (Înv., precedat de „cel”, „cea”) Dintâi. ♦ (Substantivat, m.; în sintagma) Întâiul născut = cel mai mare dintre fii. – Lat. *antaneus (< ante „înainte”).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

KALMẤC, -Ă s.m. şi f. v. calmuc.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PẤRTIE pârtii s.f. 1. Cărare sau drum făcut prin zăpadă. ♢ (Sport) Culoar amenajat şi marcat, prin zăpadă, în vederea practicării unor sporturi de iarnă. (bob, schi etc.). 2. (Pop.) Drum deschis prin semănături, printr-un desiş de pădure etc.; cărare. [Var.: pârte s.f.] – Din sl. prŭtŭ, scr. prt, prtina.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PÂSLÁR, pâslari, s.m. (Mai ales la plural.) Cismă sau papuc de pâslă. – Pâslă + suf.-ar.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PẤSLĂ s.f. Material textil obtinut din fire de lână sau de păr de animal netoarse bătute în piuă, întrebuinţat la confecţionarea pălăriilor, a încălţămintei călduroase, ca izolant etc. – Cf. sl. plŭstĩ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SOVẤRF, sovârfi, s.m. Plantă erbacee perenă aromatică, cu tulpina păroasă, cu flori roşii-purpurii, întrebuinţată la vopsit şi în farmacie; savur (Origanum vulgare) [Var.: sovấrv, şovấrf s.m.] – Din scr. suhovrh.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SOVẤRV s.m. v. sovârf.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

STÂMPÍ, stâmpésc, vb. IV, Intranz. (Reg.) A înceta, a conteni. – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢÂFNÍ, ţâfnesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A pufni pe nas de mânie, a vorbi cu ciudă. ♦ (Despre animale) A sufla cu putere pe nări, a sforăi. – Din ţâfnă.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢẤRĂ s.f. (Pop.) Ruptură, zdreanţă. ♢ Loc. adj. şi adv. O ţâră = puţin, niţel. ♢ Expr. A se face ţâră = a) a se rupe, a se face bucăţi; b) a se ghemui de frică. – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢÂŞT interj. v. ţuşti.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ŢIGẤI, ţigâi, s.m. Specie de gândac mare, negru cu pete galbene, care trăieşte prin pădurile de conifere (Hylobius abietis). – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

URÂŢÍ, urâţesc, vb. IV. Tranz. şi refl. A face să devină sau a deveni urât; a (se) sluţi, a (se) poci. – Din urât.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

VÂJÂÍ, pers. 3 vấjâie, vb. IV. Intranz. (Despre vânt, ape curgătoare, corpuri care străbat spaţiul etc.) A produce un zgomot (şuierător) caracteristic. ♦ (Despre sânge) A pulsa cu violenţă. ♢ Expr. A-i vâjâi cuiva capul (sau urechile, tâmplele, p. ext., creierul, auzul) = a) a avea falsa senzaţie de zgomot continuu şi obsedant, provocată de afluxul mărit al sângelui la cap; b) a fi zăpăcit, năucit. ♦ (Despre foc) A dudui. ♦ (Despre albine) A bâzâi, a zumzăi. [Var.: (reg.) vâjií vb. IV.] – Vâj + suf. -âi.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

VÂJIÍT s.n. v. vâjâit1.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

VÂLCEÁ, vâlcele, s.f. 1. Vale îngustă şi puţin adâncă, cu fundul aproape plat şi cu versantele în pantă uşoară; vâlcică. 2. Pârâu mic de-a lungul unei vâlcele (1). – Lat. vallicella (= vallicula).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

VẤLCED, -Ă, vâlcezi, -de, adj. (Reg.) Vânăt, învineţit; livid, palid. – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

VẤLFĂ s.f. v. vâlvă.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

VẤLNIC, vâlnice, s.n. 1. Fotă încreţită în talie şi despicată în faţă, care aparţine portului popular oltenesc. 2. Pânză ţărănească subţire; învelitoare de cap făcută din astfel de pânză; văl. – Din bg. vălnenik.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

VẤLVĂ, (4) vâlve, s.f. 1. Agitaţie deosebită provocată de un fapt ieşit din comun; frământare, zarvă. 2. Renume, faimă. 3. (Înv.) Alai, pompă; p. ext. măreţie, grandoare. ♦ Fală, orgoliu, mândrie. 4. (În mitologia populară) Duh, zână, ştimă. ♢ Vâlva băii = zână despre care se crede că stăpâneşte, supraveghează şi distribuie comorile dintr-o mină de aur. 5. (Rar) Vâlvătaie. [Var.: (pop.) vấlfă s.f.] – Din sl. vluhvu, bg. vlahva.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

VÂLVÓI adj. invar. (Despre păr) Ridicat în sus (în neorânduială); zbârlit, ciufulit. [Var.: vulvói adj. invar.] – Et. nec. Cf. v â l v o a r e.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

VÂNÁRE, vânări, s.f. (Rar) Faptul de a vâna; vânătoare. – V. vâna.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

VẤNĂT, -Ă, vineţi, -te, adj., s.n., s.f. I. Adj. 1. De culoare albastru-închis (cu reflexe violete). ♦ Întunecat, plumburiu (din cauza ceţii, a depărtării etc.) 2. (Despre fiinţe sau părţi ale corpului lor) Învineţit; palid, livid. 3. (Despre penele unor păsări sau despre părul unor animale) Cenuşiu bătând în albastru; sur. II. S.n. Culoare vânătă (I 1). III. S.f. (Bot.) Pătlăgea vânătă, v. pătlăgea. – Lat. venetus.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

VÂNJÓS, -OÁSĂ, vânjoşi, -oase, adj. Puternic, viguros; musculos. ♦ Fig. Înzestrat cu forţă morală, cu tărie de caracter. – Vânj + suf. -os.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

VÂNTÓS, -OÁSĂ, vântoşi, -oase, adj., s.f. 1. Adj. Cu vânt, bătut de vânt. 2. S.f. Vânt mare (cu vârtejuri); vântoaie, furtună, vijelie. 3. S.f. pl. Iele. – Vânt + suf. -os.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

VÂNTUÍ, pers. 3 vântuieşte, vb. IV. 1. Intranz. (Despre vânt) A sufla cu putere, vijelios. 2. Tranz. (În superstiţii, subiectul fiind „vântul rău”) A face pe cineva să înnebunească sau să ologească. – Vânt + suf. -ui.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

VÂRFÁR, vârfare, s.n. 1. Ţăpoi cu coada lungă, cu care se poate aşeza fânul în vârful stogului. 2. Vârf de munte. – Vârf + suf. -ar.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

VÂRFUÍ, vârfuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A face vârf unei grămezi. 2. A umple până sus un vas, un recipient etc.; a face să fie plin ochi. 3. Fig. (Despre munţi, culmi etc.) A-şi înălţa, a-şi profila vârful. – Vârf + suf. -ui.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

VÂRLÁV, -Ă, vârlavi, -e, adj. (Reg.) Iute în mişcări; vrednic, îndemânatic. – Din scr. vrljav.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

VÂRTÉJ, vârtejuri, s.n. I. 1. Porţiune din masa unui fluid în care acesta, datorită unui obstacol ivit în cale, are o mişcare de rotaţie; turbion, bulboană. vâltoare, vârticuş. ♦ Rotire a apei (sau a spumei) sub formă de cercuri repetate, în locul unde se cufundă cineva sau ceva. ♦ (Fiz.) Mişcare a unui fluid, în cursul căreia particulele componente au o deplasare complexă de translaţie şi de rotaţie. 2. Vânt puternic, vijelios, care se învârteşte cu viteză pe loc, ridicând în aer obiecte uşoare (praf, hârtii, frunze uscate etc.) ♦ Sul, coloană, trâmbă (de praf, de fum, de zăpadă etc.). ♦ Compus: vârtejul-pământului = a) plantă erbacee cu tulpina târâtoare şi cu flori galbene (Medicago orbicularis); b) mică plantă erbacee, cu câte trei frunze la un nod, cu flori roşii dispuse în vârful tulpinii, care creşte prin locuri stâncoase din regiunea alpină (Pedicularis verticillata). 3. Mişcare (ameţitoare) în cerc. ♦ Fig. Vălmăşag care târăşte pe cineva ca o vâltoare; ameţeală, buimăceală, zăpăceală. 4. Loc în creştetul capului omului sau pe pielea animalelor de unde părul porneşte în toate direcţiile. II. Nume dat unor unelte care, atunci când funcţionează, descriu o mişcare circulară: a) fus pe care se desfăşoară o funie sau un lanţ la capătul cărora se află o găleată, şi care se învârteşte cu ajutorul unei manivele, folosit pentru a scoate apă din puţ, pământ din gropi etc.; b) (reg.) unealtă cu care se poate ridica osia carului pentru a se repara roata; c) încuietoare la uşă sau la poartă, compusă dintr-o bucată de lemn care se învârteşte în jurul unui cui; d) unealtă din lemn folosită pentru presat (la teascul de stors struguri) sau pentru strâns (la masa dulgherului); e) unealtă de dogărie care serveşte la strângerea doagelor la butoaie, ciubere etc. – Din bg. vărtež.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

VÂRTÓP, vârtoape (vârtopuri), s.n. (Pop.) V. hârtop.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

VÂRTÓS, -OÁSĂ, vârtoşi, -oase, adj., adv. I. Adj. 1. Puternic, voinic, viguros, robust. 2. Tare, des, îndesat, solid, dur, dens, compact. ♦ (În expr.) Vârtos la cap = dârz, încăpăţânat, îndărătnic. ♦ (Despre vinuri) Care are o concentraţie mare de alcool; tare. II. Adv. 1. Cu putere, cu forţă, cu tărie, zdravăn. 2. (La comparativ) Mai ales, mai cu seamă, mai mult, cu atât mai mult. – Lat. virtuosus (< virtus, -utis).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

VÂSCÓS, -OÁSĂ, vâscoşi, -oase, adj. Care prezintă vâscozitate; cleios, lipicios. – Lat. viscosus.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

VẤSLĂ1, vâsle, s.f. Unealtă de lemn cu ajutorul căreia se conduce o ambarcaţie, formată dintr-o parte mai lată, care loveşte apa, şi dintr-o coadă lungă, de care ţine vâslaşul; ramă, lopată. – Din sl. veslo.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

VẤSLĂ2, vâsle, s.f. (Reg.) 1. Coardă de viţă de vie cu câţiva ciorchini, care se păstrează pentru iarnă. 2. Mănunchi de spice câte poate cuprinde secerătorul cu mâna. – Din bg. sveslo.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

VÂSLÍT, vâslituri, s.n. Vâslire. – V. vâsli.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

VÂŞCÁ, vâşc, vb. I. Intranz. (Reg.) 1. A se mişca din loc; a se urni, a se clinti. ♦ A se foi, a forfoti. 2. Fig. A cârti, a murmura. – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ZẤMBET, zâmbete, s.n. Surâs. – Zâmbi + suf. -et.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ZẤMBRE s.f. pl. Boală a cailor, care se manifestă prin inflamare a gingiilor şi prin ulceraţii dureroase în cerul gurii. ♢ Expr. (Pop. şi fam.) A face zâmbre = a dori ceva foarte mult, a râvni, a jindui. [Var.: zímbre s.f. pl.] – Cf. pol. z a b r z e (< sl. zonbŭ „dinte”).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ZẤMBRU, zâmbri, s.m. Arbore conifer cu frunze în formă de ace, grupate câte cinci. cu seminţe lungi, comestibile, cu lemnul foarte rezistent (Pinus cembra). ♦ P. restr. Lemnul acestui arbore, rezistent, de calitate superioară, folosit în sculptură. – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ZẤRNĂ, zârne, s.f. Plantă erbacee veninoasă cu frunze dinţate, cu flori albe dispuse în raceme şi cu fructe în formă de bobiţe negre sau verzi (Solanum nigrum). – Din sl. zrŭno „boabă”, „grăunte”.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ZÂZÂÍ, pers. 3 zấzâie, vb. IV. Intranz. (Despre insecte) A produce sunete caracteristice când zboară; a bâzâi, a zumzăi. – Formaţie onomatopeică.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ZBÂNŢ s.n. (Reg.) Joacă, zbenguire, hârjoană. – Din zbânţui (derivat regresiv).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ZBÂRCÍ1, zbârcesc, vb. IV. Refl. (Despre piele) A face zbârcituri; a se strânge în cute, a face riduri; a se încreţi, a se rida. ♢ Expr. (Intranz.) A zbârci din nas = a strâmba din nas, v. strâmba. A zbârci sprâncenele = a se încrunta. ♦ (Rar) A se închirci, a se crispa. – Cf. bg. b ă r č a.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ZBẤRCI2, zbârciuri, s.n. (Rar) Zbârcitură. – Din zbârci1 (derivat regresiv).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ZBÂRLÍ, zbârlesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre păr, blană, pene etc.; la pers. 3) A se ridica (sau a da impresia că se ridică) în sus (de spaimă, de mânie etc.); a se amesteca dezordonat, a se încâlci. ♢ Tranz. Vântul îi zbârleşte părul. 2. Tranz. A răscoli; a agita (suprafaţa unei ape). 3. Refl. Fig. (Despre fiinţe) A se supăra, a se mânia, a se zborşi. 4. Refl. Fig. (Despre vreme; la pers. 3) A se strica, a se înrăutăţi. [Var.: zburlí vb. IV] – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ZGÂÍRE, zgâiri, s.f. Acţiunea de a (se) zgâi şi rezultatul ei. – V. zgâi.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ZGÂRCI1, zgârciuri, s.n. 1. Cartilaj. 2. Unealtă alcătuită dintr-o lamă metalică curbată fixată pe un mâner şi folosită pentru curăţarea muchiilor vaselor mici de lemn. – Din zgârci2 (derivat regresiv).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ZGÂRCÍ2, zgârcesc, vb. IV. 1. Tranz. şi refl. A (se) strânge, a (se) contracta din cauza frigului, a durerii etc. ♦ Refl. (Despre plante) A se chirci, a se micşora, a degenera. 2. Refl. A da dovadă de zgârcenie, a se arăta zgârcit; a se scumpi. – Din sl. sŭgrŭčiti.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ZGÂRIÁ, zgấrii, vb. I. 1. Tranz. şi refl. A(-şi) face o rană superficială pe piele cu unghiile, cu ghearele sau cu un obiect ascuţit. ♦ Tranz. A face pe un obiect o urmă superficială cu ajutorul unui corp ascuţit şi dur; a râcâi. ♢ Expr. A zgâria pământul = a ara superficial. A zgâria hârtia = a scrie o literatură proastă. 2. Tranz. Fig. A produce o senzaţie auditivă neplăcută. ♦ A impresiona în mod neplăcut gustul, mirosul; a ustura. 3. Compuse: zgârie-brânză s.m. şi f. invar. = epitet dat unui om zgârcit, avar, cărpănos; zgârie-nori s.m. invar. = clădire înaltă cu foarte multe etaje. [Pr.: ri-a] – Lat. *scaberare (< scaber).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ZGẤTIE, zgâtii, s.f. (Reg.) Fată sau femeie tânără, vioaie, zglobie. – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ZVÂCNÍ, zvâcnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre inimă, tâmple etc.; la pers. 3) A bate repede şi cu putere (de oboseală, de emoţie, de durere etc.); a palpita. 2. (Despre fiinţe) A sări, a ţâşni, a se repezi pe neaşteptate. ♦ Spec. A sări brusc în picioare. – Zvâc + suf. -ni.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ZVÂNTÁ, zvânt, vb. I. 1. Tranz. şi refl. A face să piardă sau a pierde din umezeală; a (se) zbici, a (se) usca puţin. ♦ Tranz. A-şi şterge, a-şi usca (lacrimile, ochii, obrajii). 2. Tranz. Fig. A distruge, a prăpădi, a nimici. ♢ Expr. A zvânta (pe cineva) în bătaie (sau în bătăi) = a bate zdravăn. ♦ A slei, a epuiza, a secătui. ♦ (În propoziţii consecutive, legat de diverse verbe, exprimă intensitatea acţiunilor respective) Fură de zvântă. Mănâncă de zvântă. [Prez. ind. şi: zvântéz] – Lat. *exventare.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ZVÂRLÍ, zvârl, vb. IV. (În concurenţă cu azvârli) I. Tranz. 1. A arunca ceva (printr-o mişcare bruscă). ♦ A da la o parte, a lepăda un lucru (ne folositor sau vătămător). ♦ A proiecta în afară (ca urmare a unei impulsii lăuntrice). Vulcanul zvârle lavă. 2. A risipi, a împrăştia. ♦ Fig. A cheltui bani fără socoteală. II. Intranz. 1. A arunca cu ceva asupra cuiva (pentru a-l lovi, a-l alunga etc.). 2. (Despre animale) A izbi cu picioarele, a fi nărăvaş; a lovi. III. Refl. A se repezi, a se precipita, a porni cu mare avânt. ♦ A se arunca, a sări. Se zvârle pe cal. – Cf. scr. v r l j i t i, bg. h v ă r l j a m.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ATÂRNÁ, atấrn, vb. I. I. 1. Intranz. A sta suspendat, a cădea liber în jos (fiind prins sau suspendat de ceva). 2. Tranz. A agăţa, a suspenda de un cârlig, de un cui etc., lăsând să cadă liber în jos. 3. Refl. A se agăţa de cineva sau ceva. II. Intranz. 1. A se apleca spre pământ sub o povară sau din lipsă de putere. Crengile atârnă de rod. 2. A avea o anumită greutate (relativ mare); a cântări (mult). III. Intranz. A depinde de cineva sau de ceva. – A3 + târn.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

DINTÂI adj. invar. (De obicei precedat de „cel”) 1. Primul dintr-o serie de lucruri, fiinţe, fenomene de acelaşi fel. ♦ (Adverbial) În primul moment, (mai) întâi. 2. Primul ca importanţă, ca valoare, ca rang etc. dintre mai mulţi. [Var.: (reg.) dentăi adj. invar.] – De + întâi.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

FÂŞÍE, fâşii, s.f. 1. Bucată lungă şi îngustă (de material textil, de piele etc.), tăiată sau ruptă dintr-o bucată mai mare. 2. Suprafaţă lungă şi îngustă de teren. [Var.: făşíe s.f.] – Faşă + suf. -ie.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MÂGLĂ, mâgle, s.f. (Reg.) Stivă. – Din magh. mágla (var al lui máglya).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MÂHNÍT, -Ă, mâhniţi, -te, adj. Întristat, îndurerat; trist, deprimat. – V. mâhni.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MÂLÍRE, mâliri, s.f. Faptul de a (se) mâli. – V. mâli.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MÂNÁCI, mânaci, s.m. (Rar) Călăreţ. – Mâna + suf. -aci.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MÂNÁRE, mânări, s.f. Acţiunea de a mâna şi rezultatul ei; mânat. – V. mâna.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MÂNÁŞ, mânaşi, s.m. (Reg.) Vizitiu. – Mâna + suf. .

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

OBLẤNC, oblâncuri, s.n. Partea de dinainte a şeii, mai ridicată şi încovoiată. – Din sl. oblonkŭ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

OMORẤT, -Ă, omorâţi, -te, adj. (Adesea substantivat) Care a fost omorât, ucis; mort. – V. omorî.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PẤNDĂ, pânde, s.f. Faptul de a pândi. ♦ Loc ascuns de unde se poate pândi. – V. pândi.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PÂNZÁR, pânzari, s.m. (Înv.) Ţesător sau negustor de pânzeturi. – Pânză + suf. -ar.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PÂNZÁT, -Ă, pânzaţi, -te, adj. (Despre hârtie) Fabricat cu un amestec de fibre textile pentru a avea rezistenţă. ♦ (Despre obiecte) Dublat, întărit cu pânză. Hartă pânzată. – Pânză + suf. -at.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PÂRGÁV, -Ă, pârgavi, -e, adj. (Reg.; despre fructe) Care se coace mai repede decât altele din acelaşi gen; timpuriu, văratic. – Pârgă + suf. -av.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PÂRGUÍ, pers. 3 pârguieşte, vb. IV. Refl. (Despre fructe, legume şi cereale) A începe să se coacă, a da în copt. – Pârgă + suf. -ui.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PÂRJÓL, pârjoluri, s.n. 1. Foc mare şi iute; incendiu violent şi mistuitor. ♢ Expr. A face pârjol = a nimici (prin foc); a face prăpăd, a prăpădi. A da pârjol = a da foc, a distruge (prin foc); a incendia. A plânge cu foc şi pârjol = a plânge cu desperare. A se face foc şi pârjol = a-şi ieşi din fire, a se înfuria foarte tare. 2. Căldură mare şi înăbuşitoare; arşiţă, zăpuşeală, zăduf. 3. Fig. Prăpăd, dezastru, calamitate, pustiire, urgie. – Din pârjoli (derivat regresiv).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

RÂCÂÍ, rấcâi, vb. IV. Tranz. (Despre păsări sau animale) A scormoni, a scurma cu ghearele sau cu labele; p. ext. (despre oameni) a zgâria ceva cu unghiile sau cu ajutorul unui instrument. ♢ Expr. A(-l) râcâi (pe cineva) la inimă = a-l chinui pe cineva gândul că trebuie să facă un lucru şi nu l-a făcut sau că ştie un lucru care interesează pe altul şi nu-l spune. ♦ A îndepărta prin zgâriere un înveliş, un strat. – Formaţie onomatopeică.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

RÂŞNÍ, râşnesc, vb. IV. Tranz. A măcina cafea, piper, scorţişoară etc. cu râşniţa (2). ♦ Fig. A fărâma, a zdrobi. – Din râşniţă (derivat regresiv).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SÂRGUÍ, sârguiesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A-şi da silinţa, a se strădui. – Sârg + suf. -ui.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SCÂNCÍ, scâncesc, vb. IV. InTranz. şi refl. A plânge înăbuşit, slab şi întretăiat. ♦ intranz. (Despre animale) A se văita, a geme; (despre câini) a scheuna. – Din sl. skyčati.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SCÂRBÍ, scârbesc, vb. IV. 1. Refl. şi tranz. A simţi sau a produce scârbă (1); a (se) îngreţoşa, a (se) dezgusta. 2. Refl. şi tranz. (Reg.) A (se) întrista, a (se) supăra. 3. Refl. (Înv.) A se înfuria, a se mânia. – Din scârbă.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

STÂLCÍ, stâlcesc, vb. IV. Tranz. 1. A deforma, a strivi, a zdrobi, a schilodi pe cineva sau ceva prin lovire; p. ext. a bate tare pe cineva. ♦ Refl. A se lovi tare (izbindu-se de ceva, căzând etc.). 2. Fig. A pronunţa prost un cuvânt, deformându-i sunetele; a vorbi prost o limbă; a executa deformat o melodie; a poci. – Din sl. sŭtlačiti.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

STÂRNÍ, stârnesc, vb. IV. 1. Tranz. A face ca un animal (sălbatic), o pasăre etc. să iasă din culcuş, din ascunzătoare (pentru a le prinde, a le vâna); a scorni. 2. Tranz. A mişca, a urni ceva din loc; a face să se ridice în sus praful, frunzele etc. 3. Tranz. A provoca pe cineva la ceva; a îndemna, a aţâţa. 4. Refl. (Despre războaie, conflicte, fenomene ale naturii) A se porni, a se isca, a se dezlănţui, a izbucni. ♦ tranz. A da naştere la ceva; a pricinui, a cauza, a provoca. 5. Tranz. (Reg.) A născoci, a scorni, a inventa. – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

STÂRPÍ, stârpesc, vb. IV. 1. Tranz. A face să dispară cu desăvârşire o specie de animale sau de plante (dăunătoare); a extermina. 2. Tranz. A face să dispară (pentru totdeauna) un rău, un flagel. 3. Intranz. şi refl. (Pop; despre femelele animalelor, mai rar despre femei) A deveni sterp, steril; a-şi pierde sarcina, a avorta. ♦ (Despre animale) A înceta de a mai produce lapte. – Din sterp.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

TÂLCUÍ, tâlcuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A explica, a interpreta tâlcul unor fapte, al unor vorbe etc., a tălmăci. 2. A traduce. [Prez. ind. şi: tấlcui] – Din sl. tlŭkovati.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

TRÂNTÍ, trântesc, vb. IV. 1. Tranz. A arunca (cu putere) izbind de ceva, a azvârli un obiect, o povară etc. ♦ A culca la pământ, a doborî. ♦ (Despre animale de călărie) A arunca pe călăreţ din şa, a da jos. ♦ Fig. (Fam.) A respinge un candidat la examen, a nu-l promova, a face să cadă. ♦ A face să se izbească cu putere o uşă, o poartă etc. 2. Refl. A se aşeza brusc pe ceva, lăsându-se cu toată greutatea corpului. 3. Tranz. A-şi pune la repezeală pe sine un obiect de podoabă sau de îmbrăcăminte; a se îmbrăca în grabă, sumar, neglijent. 4. Refl. recipr. A se lua la trântă, a se lupta corp la corp. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A face, a produce (cu energie, repede, în grabă). ♦ A spune ceva nepotrivit, nelalocul lui. – Cf. bg. t ă r t j a.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

FRÂNÁR, frânari, s.m. Muncitor la căile ferate însărcinat cu manevrarea frânei de mână. – Frână + suf. -ar.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

FRÂNÁT s.n. Frânare (1). – V. frâna.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

FRẤNĂ, frâne, s.f. Dispozitiv folosit pentru încetinirea vitezei sau pentru oprirea mişcării unui vehicul. ♦ Fig. Ceea ce ţine în loc cursul sau dezvoltarea unui proces în desfăşurare, a unei acţiuni, a unui sentiment etc.; piedică, obstacol. – Din fr. frein (după frâne, pl. lui frâu).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

FRẤNGE, frâng, vb. III. 1. Tranz. A rupe (în două) un obiect prin lovire, îndoire sau apăsare puternică. ♦ A fractura un os, p. ext. un membru al corpului. ♢ Expr. A-şi frânge gâtul = a) a muri într-un accident; b) a-şi compromite situaţia prin întreprinderi riscante. A frânge (cuiva) gâtul = a omorî pe cineva. A-şi frânge mâinile = a-şi împreuna mâinile şi a-şi îndoi cu putere degetele (ca expresie a durerii, a deznădejdii, etc.). A frânge (sau, refl., a i se frânge) cuiva inima = a (se) mâhni peste măsură; a (se) înduioşa până la lacrimi. ♦ Refl. (Despre o masă de apă, despre valuri) A se lovi (de mal, de stânci, etc.), împrăştiindu-se în valuri mici. ♦ Tranz. şi refl. Fig. A (se) îndoi, a (se) apleca de mijloc. 3. Tranz. Fig. A înfrânge, a învinge; a birui (în luptă). – Lat. frangere.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PARẤNG s.m. v. părâng.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PĂGẤN, -Ă, păgâni, -e, s.m. şi f., adj. 1. S.m. şi f. Persoană care se închină zeilor sau idolilor; idolatru; p. ext. nume dat de creştini celor care sunt de altă religie decât cea creştină sau care nu are nici o religie; p. restr. turc, mahomedan. 2. Adj. Care aparţine unei religii politeiste sau cultului civilizaţiei antice greco-romane sau care se referă la antichitatea greco-romană; p. restr. turcesc. 3. S.m. şi f. Persoană care se abate de la dogmele religiei (creştine); eretic. 4. S.m. şi f. Fig. Om rău la suflet, crud, nemilos. 5. Adj. Pătimaş, sălbatic, cumplit. – Lat. paganus.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PÂCĂÍ vb. IV. v. pâcâi.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PÂCÂÍ, pấcâi, vb. IV. Intranz. 1. A fuma, a trage din lulea, producând un sunet caracteristic; a pufăi. 2. (Despre flacăra lămpii de petrol) A pâlpâi cu zgomot. [Var.: (reg.) pâcăí vb. IV] – Pâc + suf. -âi.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PẤCLĂ, pâcle, s.f. 1. Ceaţă deasă care apare de obicei dimineaţa şi seara; negură. 2. Văl atmosferic albăstrui sau galben-cenuşiu, constituit din particule solide, fine, invizibile, care dau aerului un aspect tulbure, opalescent şi care este provocat de refracţia inegală a luminii în straturile de aer cu temperaturi diferite, încălzite de suprafaţa solului. ♦ Fig. Strat des, pânză de fum, de ploaie etc. 3. Atmosferă înăbuşitoare, zăpuşeală (pe timp noros). 4. Vulcan mic din care erup gaze, ape sărate, uneori şi petrol; vulcan noroios. – Din sl. pĩclŭ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PÂCLÓS, -OASĂ, pâcloşi, -oase, adj. Plin de pâclă (1, 2); neguros, ceţos. – Pâclă + suf. -os.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PẤLNIE, pâlnii, s.f. 1. Obiect de metal, de sticlă, de porţelan etc., de obicei în formă de con gol în interior, prelungit în jos printr-un tub îngust, servind la turnarea lichidelor în vase cu gura strâmtă. ♢ Expr. A-şi face (sau a-şi duce) palmele pâlnie (la gură sau la ureche) = a-şi aşeza mâinile ca o pâlnie în dreptul gurii sau al urechii pentru a fi auzit sau a auzi mai bine. A face (burta bute şi) gura pâlnie = a bea mult. 2. Nume dat unor obiecte în formă de pâlnie (1), care amplifică sunetele. ♢ Pâlnia telefonului = receptor telefonic. 3. Rezervor, încăpere sau locaş, mai largi în partea de sus decât în cea de jos, amenajate pe un sistem tehnic pentru a înlesni introducerea sau evacuarea unui material. 4. Depresiune de teren de formă conică, formată în terenuri solubile. ♦ Plan înclinat care leagă galeria superioară cu cea inferioară a unui tunel în curs de excavare. ♦ Groapă făcută în pământ de un obuz sau de o bombă. 5. Locul unde se adună buştenii înainte de a fi coborâţi pe jilip. 6. Tub care serveşte unor animale cefalopode la mişcare. – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PÂNDÁR, pândari, s.m. Persoană care păzeşte o pădure, o vie, o holdă etc.; paznic, jitar. ♦ (Mit.; pop.) Strajă, santinelă. ♦ Militar din artileria antiaeriană, însărcinat cu supravegherea spaţiului aerian. – Din sl. pondarĩ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PÂNDÍT s.n. Faptul de a pândi; pândă. – V. pândi.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PẤNTEC s.n. v. pântece.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PÂNZÉT, pânzeturi, s.n. (Mai ales la pl.) Pânză (I 1) sau obiect confecţionat din pânză; pânzărie, albituri, rufărie. – Pânză + suf. -et.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PÂRĂÍ vb. IV. v. pârâi.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PÂRẮU s.n. v. pârâu.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PÂRÂÍ, pers. 3 pấrâie, vb. IV. Intranz. 1. (Despre corpuri tari, dure, neelastice) A produce un zgomot surd, uşor prelungit, prin rupere, frângere, tăiere, zdrobire etc.; a trosni, a pocni. 2. (Despre încheieturi, p. ext. despre oase) A produce prin întindere un zgomot asemănător cu cel produs prin frângerea unui corp dur; a trosni, a pocni. 3. (Despre scânduri, podele etc., p. anal. despre corpuri metalice sau despre obiecte prevăzute cu arcuri, balamale etc.) A produce un zgomot strident prin apăsare, prin lovire sau prin frecare; a scârţâi. ♦ (Despre obiecte din lemn) A începe să se desfacă din încheieturi cu un zgomot caracteristic. ♦ (Despre pepeni) A produce un trosnet uşor prin strângere în mâini; a trosni. 4. (Despre foc sau despre un corp inflamabil care arde) A produce pocnete scurte şi repetate. 5. (Despre arme de foc, p. ext. despre proiectile) A produce un zgomot ritmic prin declanşări succesive ori simultane; a bubui, a păcăni, a răpăi, a şuiera. [Var.: (reg.) pârăí vb. IV] – Pâr1 + suf. -âi.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PÂRẤT, -Ă, pârâţi, -te, adj., s.m. şi f. (Parte dintr-un proces civil) împotriva căreia este introdusă acţiunea; p. ext. învinuit, acuzat, inculpat. – V. pârî.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PÂRẤU, pâraie, s.n. 1. Apă curgătoare mică, râu mic. 2. Fig. (Adesea adverbial) Cantitate mare (dintr-un lichid); şuvoi. [Var.: pârắu s.n.] – Cf. alb. p ë r r u a, rom. r â u.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PÂRGÁR, pârgari, s.m. 1. (În evul mediu, în organizarea administrativă a ţărilor româneşti) Membru în sfatul administrativ al unui oraş sau al unui târg (compus din 6 până la 12 persoane). 2. (Reg.; în vechea organizare administrativă) Vătăşel la primărie. – Din magh. polgár.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PẤRLEA s.m. (În expr.) Ţine-te (sau tunde-o, întinde-o) pârleo! sau să te cam mai duci pârlea! ori du-te pârlii! = aleargă cât poţi de tare (ca să n-o păţeşti); pleacă! să nu te mai văd! – Din pârli (derivat regresiv).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PÂRLÍT1 s.n. Faptul de a (se) pârli; pârlire. – V. pârli.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PÂRLÍT2, -Ă, pârliţi, -te, adj. 1. Ars uşor, numai la suprafaţă. ♦ (Despre haine, ţesături etc.) Ars superficial la călcat sau la dogoarea focului. 2. (Despre oameni sau despre părţi ale corpului lor) Cu pielea înnegrită de soare; înnegrit, bronzat. 3. (Despre vegetaţie) Ofilit, veştejit, uscat din cauza arşiţei. 4. Fig. (Fam.; despre oameni) Sărac, nevoiaş; necăjit, amărât. ♦ (Substantivat) Om nevoiaş; p. ext. om neisprăvit, prăpădit. – V. pârli.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PÂSLÍT, -Ă, pâsliţi, -te, adj. (Rar) Pâslos. – V. pâsli.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PÂSLÓS, -OÁSĂ, pâsloşi, -oase, adj. Des ca pâsla, asemănător ca aspect cu pâsla; pâslit; îndesat, aspru, bătucit. – Pâslă + suf. -os.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PẤNTRE prep. v. printre.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PẤNZĂ, pânze, s.f. I. 1. Ţesătură făcută din fire de bumbac, de in, de cânepă etc., din care se confecţionează albituri de corp, de pat etc.; bucată din această ţesătură. ♢ Pânză de casă = pânză ţesută la războiul manual; pânză ţărănească. ♢ Loc. adv. Până în pânzele albe = fără încetare, până la capăt; până la ultima limită; necruţător. ♢ Expr. A zări ca printr-o pânză = a nu vedea limpede, a desluşi cu greu; a vedea ca prin sită. Ţine-te (sau să te ţii) pânză (să nu te rupi), se spune pentru a arăta că este vorba de o acţiune grea şi de durată, de un lucru care se desfăşoară cu mare intensitate şi care, pentru a fi rezolvat, cere curaj, răbdare etc. A i se ridica (sau a-i cădea, a i se lua cuiva) pânza de pe ochi = a începe să înţeleagă limpede lucrurile, a înceta să mai privească eronat un anumit lucru, o anumită situaţie; a i se deschide ochii. (Adverbial) A curge pânză = a curge fără întrerupere. A ţese pânzele = a face intrigi. A (i) se încurca cuiva pânza = a nu-i reuşi planurile făcute. ♦ Plasă deasă de pescuit. ♦ Fig. Şir, rând (de oameni). ♦ Fig. Şuviţă; fascicul. 2. Bucată de pânză (1) cu diferite întrebuinţări; a) ţesătură cu care se acoperă faţa sau trupul mortului; giulgiu. (Expr.) Parcă i-a luat pânza de pe obraz (sau de pe ochi, de pe faţă), se spune despre cineva foarte palid sau foarte slab; b) (la pl.) bucată mare de ţesătură rezistentă care se fixează de vergelele catargelor unui vas şi care, împinsă de vânt, face să înainteze vasul; velă; c) bucată de ţesătură deasă fixată pe un cadru, pe care se pictează; p. ext. tablou: d) (în sintagma) pânză de cort = foaie de cort; e) ţesătură pe care se proiectează imagini de la un aparat de proiecţie; ecran. 3. Ţesătură pe care o face păianjenul pentru a prinde prada. 4. Ţesătură sau împletitură specială din fire textile sau metalice, folosită în industrie, în laboratoare etc. ♢ Pânză de calc = pânză subţire şi transparentă pe care se desenează planuri tehnice. II. 1. Lama sau tăişul de metal al unor instrumente. ♢ Pânză de ferăstrău = tăişul de metal al unui ferăstrău. 2. (Geol.; în sintagmele) Pânză de şariaj = ansamblu de straturi geologice mai vechi, deplasate şi împinse prin mişcările tectonice peste altele mai noi; suprafaţa pe care are loc deplasarea unor mase în acest proces. Pânză eruptivă = formă de zăcământ a rocilor vulcanice, rezultată prin consolidarea curgerilor de lave. Pânză de apă subterană = strat acvifer. 3. Desiş (de copaci) lung şi îngust (crescut de-a lungul unui drum, al unei ape); perdea. – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PẤRGĂ s.f. 1. Fază de început a coacerii unor fructe, legume sau cereale, înainte de maturizare; starea fructelor, a legumelor şi a cerealelor în această fază. ♢ Loc. adj. În pârgă = aproape copt. ♢ Expr. A da în pârgă (sau în pârg) = a începe să se coacă, să se pârguiască. 2. (Înv. şi reg.; colectiv) Cele dintâi fructe sau roade dintr-un an; roade timpurii. [Var.: pârg s.n.] – Din sl. prŭga.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SẤRBĂ, sârbe, s.f. (Mai ales art.) Numele unui dans popular românesc, răspândit în toată ţara, cu ritm foarte vioi, care se joacă de obicei cu dansatorii prinşi în cerc; melodie după care se execută acest dans. – Sârb + suf. .

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MÂRLÁN, mârlani, s.m. (Depr.) Om prost crescut, grosolan, necioplit; bădăran, ţopârlan. – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PLẤNGE, plâng, vb. III. 1. Intranz. A vărsa lacrimi (de durere, de întristare, de emoţie sau de bucurie); a lăcrima. 2. Tranz. A boci, a jeli o persoană moartă, un lucru pierdut, o situaţie dureroasă, vărsând lacrimi, tânguindu-se. ♦ A regreta o fiinţă sau un lucru pierdut (vărsând lacrimi). ♢ Expr. A-şi plânge păcatele = a se căi, a regreta ceva. ♦ A avea milă de cineva, a deplânge pe cineva; a compătimi. ♢ Expr. (Intranz.) A-i plânge (cuiva) de milă = a-i părea foarte rău de nenorocirea, de durerea cuiva. 3. Refl. A-şi arăta nemulţumirea, a se văita, a se tângui, a se lamenta, a se căina. ♦ A face o reclamaţie, a înainta o plângere; a reclama. – Lat. plangere.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

POTẤNG, potânguri, s.n. Lanţ, curea etc. care leagă plugul de grindei. – Din scr. poteg, magh. pating.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PRÂNZÍ, prânzesc, vb. IV. Intranz. A lua masa de prânz, a mânca de amiază; a dejuna. – Din prânz.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PRECẤT adv. (Pop.) După cum, după cât, cât. – Pre2 + cât.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

OGÂRJÍ, ogârjesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A slăbi foarte tare. – Cf. bg. g r č a.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

OGORẤT, ogorâturi, s.n. Acţiunea de a ogorî şi rezultatul ei; arat. [Var.: ogorít s.n.] – V. ogorî.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ORICẤT, -Ă, oricâţi, -te, pron. nehot., adv. 1. Pron. nehot. Indiferent cât, indiferent de număr sau de cantitate. ♢ (Adjectival) Oricâţi bani ai avea, tot nu-ţi ajung. 2. Adv. (Adesea cu valoare de conjuncţie concesivă) Indiferent cât, cât de mult, cât de tare; orişicum. – Ori + cât.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

FẤŢĂ, fâţe, s.f. 1. (Reg.) Nume dat speciilor de peşte mic (care înoată repede). 2. (Fam.) Femeie care se fâţâie. – Din fâţâi (derivat regresiv).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

FÂŞIÍ vb. IV v. fâşâi.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

FÂSÂÍ, fấsâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre gaze) A produce un zgomot şuierător şi surd la ieşirea cu presiune printr-un orificiu strâmt. 2. (Despre unele fiinţe) A sufla (pe nas) cu putere, a scoate (pe nas) sunete şuierătoare. Gâscanul fâsâie. [Var.: fâsăí vb. IV] – Fâs + suf. -âi.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

FÂSĂÍ vb. IV v. fâsâi.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

FÂRTÁT, fârtaţi, s.m. (Pop.) Prieten nedespărţit al cuiva, legat de el prin jurământ până la moarte; frate de cruce. ♦ Tovarăş, ortac. ♦ Termen cu care se adresează cineva unui prieten sau cuiva căruia ţine să-i arate prietenie. [Var.: fărtát s.m.] – Din *frătat (< frate + suf. -at, după sl. pobratim < bratŭ „frate”).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

FÂNÁŢ, fânaţuri, s.n. (Pop.) 1. Fâneaţă. 2. Fân. [Pl. şi: fânaţe] – Lat *fenacium.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

OTÂNJÍ, otânjesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A lovi tare pe cineva; a bate. – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ZBÂRRR interj. v. zbâr.

Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, , Editura Academiei, Bucureşti, 1982

ZẤRNĂ, zấrne, s.f. 2. Varietate de viţă de vie având struguri cu bobiţe mici şi negre.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

DÂRLÓG1, dârlogi, s.m. Cureaua frâului la calul de călărie, cu care se conduce animalul; ştreang legat de căpăstru, pe care îl ţine de mână cel care duce calul de aproape, mergând alături de el. – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

DÂRLÓG2 s.m. v. dârloagă.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

DÂRMÓN, dârmoane, s.n. Ciur cu găuri mari pentru cernut seminţele (de cereale). ♦ Conţinutul unui astfel de ciur. – Din ngr. dromóni, bg. dărmon.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

DÂRMÓX s.m. v. dârmoz.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

DÂRMÓZ, dârmoji, s.m. Arbust cu frunze late, cu flori albe şi cu fructe în formă de boabe roşii-negricioase (Viburnum lantana). [Var. dârmóx s.m.]. – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

DÂRZÍE s.f. (Pop.) Dârzenie. – Dârz + suf. -ie.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CUVẤNT, cuvinte, s.n. 1. Unitate de bază a vocabularului, care reprezintă asocierea unui sens (sau a unui complex de sensuri) şi a unui complex sonor; vorbă. ♢ Cuvânt simplu = cuvânt care conţine un singur morfem radical. Cuvânt primitiv = cuvânt care serveşte ca element de bază pentru formarea altor cuvinte. Cuvânt compus = cuvânt format prin compunere. Cuvânt derivat = cuvânt format prin derivare. Cuvânt-matcă = cuvânt care se află în fruntea unei articol de dicţionar, sub care se grupează şi se glosează toate variantele şi expresiile, uneori şi derivatele şi compusele. ♢ (Lingv.; în compusul) Cuvânt-titlu = cuvântul definit în articolul de dicţionar respectiv. ♢ Expr. A nu găsi (sau a nu avea) cuvinte = a nu fi în stare (sub impulsul unor stări afective puternice) să exprimi ceea ce gândeşti. Cu alte cuvinte = a) exprimând acelaşi lucru altfel; b) deci, prin urmare, aşadar. Într-un (sau cu un) cuvânt = pe scurt, în concluzie, deci, aşadar. În puţine cuvinte = pe scurt, în rezumat. Cuvânt cu (sau de) cuvânt = fără nici o modificare, exact, fidel. Dintr-un cuvânt = imediat, numaidecât. ♦ Joc de cuvinte = glumă bazată pe asemănarea cuvintelor, calambur. Cuvinte încrucişate = joc distractiv-educativ în care trebuie găsite, pe baza unor indicaţii date, o serie de cuvinte astfel aranjate într-o figură geometrică împărţită în pătrăţele, încât cuvintele citite orizontal să aibă o literă comună cu cele citite vertical. 2. Gând, idee exprimată prin vorbe; spusă. ♢ Cuvânt greu = vorbă hotărâtoare; (la pl.) vorbe de dojană, de ocară. Cuvânt introductiv sau cuvânt înainte = prefaţă, introducere (la o lucrare). Purtător de cuvânt = persoană autorizată să exprime în mod public păreri care arată punctul de vedere al forului pe care îl reprezintă. ♢ Expr. A pune un cuvânt (bun) = a interveni (favorabil) pentru cineva. În (toată) puterea cuvântului = în înţelesul adevărat, pe deplin, cu desăvârşire. A tăia (sau a curma) cuiva cuvântul = a întrerupe pe cineva din vorbă. (Reg.) A începe cuvânt = a începe vorba, a spune. ♦ Subiect de vorbă, de povestire, istorisire. 3. Cuvântare, discurs, conferinţă. ♢ Expr. A cere (sau a da, a avea) cuvântul (într-o sedinţă, într-o adunare) = a cere (sau a da cuiva etc.) dreptul de a vorbi. A lua cuvântul = a vorbi (într-o adunare). A-i lua cuiva cuvântul = a interzice cuiva să-şi mai continue afirmaţiile (într-o adunare). 4. Învăţătură, îndrumare, sfat: p. ext. dispoziţie, ordin. ♢ Expr. A înţelege (sau a şti) de cuvânt = a asculta de spusele, de sfaturile cuiva. Cuvânt de ordine = dispoziţie dată de un superior. 5. Promisiune, făgăduială: angajament. ♢ Expr. Om de cuvânt = om care îşi ţine făgăduielile. Cuvânt de onoare (sau de cinste, de om) = promisiune sau asigurare care angajează cinstea cuiva. A(-şi) da cuvântul (de onoare) = a se angaja în mod hotărât că va face cu orice preţ ceva. (A crede) pe cuvânt = (a crede) fără a mai controla exactitatea spuselor. A-şi ţine cuvântul sau a se ţine de cuvânt = a-şi îndeplini o promisiune făcută. 6. Părere, opinie exprimată: punct de vedere. ♦ Libertate, drept de a revendica ceva. 7. (Mai ales la pl.) Discuţie, ceartă, ciorovăială. ♢ Expr. Schimb de cuvinte = discuţie aprinsă, ceartă, sfadă. (Reg.) Nu-i cuvânt = e indiscutabil. 8. Motiv, raţiune, cauză. ♢ Expr. Cu drept cuvânt = pe bună dreptate, la drept vorbind. 9. (Înv.) Ştire, veste, informaţie: zvon. 10. (Înv.) Înţelegere, pact, acord, convenţie. 11. (Rar) Facultatea de a vorbi; voce, grai. 12. (În sintagmele) Cuvânt-cheie = a) termen folosit pentru a marca o diviziune într-un catalog (de bibliotecă); b) termen al unei unităţi frazeologice pe care cade accentul semantic. Cuvânt-vedetă = termen ales din titlul unei lucrări sau al unei publicaţii, care foloseste la orânduirea alfabetică a lucrării în catalogul general sau în catalogul pe materii. 13. (Inform.) Format standard în care se înscriu datele şi instrucţiunile la (mini)calculatoare. – Lat. conventus „adunare, întrunire”, conventum „înţelegere”.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

OSÂNDÍ, osândesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A condamna, a pedepsi (printr-o sentinţă judecătorească); a pronunţa o sentinţă de condamnare (împotriva cuiva). ♦ P. ext. A dezaproba, a înfiera, a critica, a judeca. 2. A sili, a obliga; a forţa, a constrânge. – Din sl. osonditi.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ZVÂRLÍ vb., ind. prez. 1 sg. zvârl, 3 sg. zvấrlă / zvấrle, imperf. 3 sg. zvârleá; conj. prez. 3 sg. şi pl. zvấrle

Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, , Editura Academiei, Bucureşti, 1982

LẤNCED, -Ă, lâncezi, -de, adj. 1. (Înv.) Slăbit de boală, sleit de puteri. 2. Lipsit de vigoare sau de energie; moale. – Lat. languidus.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

LĂMẤI, lămâi, s.m. Arbust din ţările calde, cu frunze ovale lucitoare şi florile albe, cultivat pentru fructele lui comestibile (Citrus limon). – Din lămâie (derivat regresiv).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

LĂLẤU, -ẤIE, lălâi, -âie, adj. Care are mişcări greoaie, leneşe, lipsite de graţie; p. ext. care este neglijent, neîngrijit, rău (şi murdar) îmbrăcat. – Probabil formaţie onomatopeică.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

LẤNGĂ prep. 1. (Introduce un complement circumstanţial de loc) În preajma..., în apropiere de... Acolo lângă fântână, te aştept. 2. (În prep. compuse) De lângă = din preajma..., din apropierea..., din vecinătatea... Pe lângă = a) (introduce un complement indirect) la (cineva); b) (introduce un complement circumstanţial de loc) prin preajma..., prin apropierea...; de-a lungul...; c) (introduce un complement circumstanţial de mod) alături de..., faţă de..., în comparaţie cu...; d) (introduce un complement circumstanţial cumulativ) în afară de..., în plus de...; e) (urmat de „că” şi precedat de „pe”, cu valoare de conj.) în afară de faptul că..., abstracţie făcând... – Lat. longum ad.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ZVÂCNÍ, zvâcnesc, vb. IV. Intranz. 1. ♦ (Despre fiinţe) A mişca repede o parte a corpului. A zvâcni din picioare. 3. A face mişcări bruşte pentru a-şi elibera corpul dintr-o strânsoare; a se zbate.

Dicţionarul limbii române literare contemporane, Colectiv, Editura Academiei Republicii Populare Române, 1955-1957

ZVÂNTÁ, zvânt, vb. I. 3. (Neobişnuit) A ridica, a zvârli în sus.

Dicţionarul limbii române literare contemporane, Colectiv, Editura Academiei Republicii Populare Române, 1955-1957

ZVÂRLÍ vb. IV. [ind. prez. 1 sg. şi zvấrlu]

Dicţionarul limbii române literare contemporane, Colectiv, Editura Academiei Republicii Populare Române, 1955-1957

NAGẤŢ, nagâţi, s.m. Pasăre migratoare de baltă de mărimea unui porumbel, cu penele negre-verzui pe spate şi pe piept, albe pe pântece şi cu un moţ negru în creştet; bibic2 (Vanellus vanellus). ♦ Epitet glumeţ dat în special copiilor. – Probabil formaţie onomatopeică.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

DZẤNĂ s.f. (Mold., Var.) Zână.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

MÂZGÓS, -OÁSĂ, mâzgoşi, -oase, adj. 1. Noroios, cleios; lunecos. 2. (Reg.; despre plante) Plin de sevă. – Mâzgă + suf. -os.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MẤZGĂ s.f. 1. Noroi moale, lipicios şi alunecos. 2. Pojghiţă moale, cleioasă ori unsuroasă care se formează pe suprafaţa unor alimente sau pe pereţii vaselor în care au stat anumite alimente. 3. Strat de alge, de muşchi etc. care acoperă pietrele, rocile expuse la umezeală. 4. (Pop.) Sevă; spec. seva arborilor (aflată sub coajă). – Din sl. mĕzga. bg. măzga.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MÂŢÚC, mâţuci, s.m. (Rar) Mâţişor (1). – Mâţ + suf. -uc.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MÂŢÓI, mâţoi, s.m. (Rar) Mâţ (mare). – Mâţ + suf. -oi.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MẤŢĂ, mâţe, s.f. 1. (Pop.) Pisică; p. restr. puiul (de sex feminin al) pisicii. ♢ Expr. A prinde (pe cineva) cu mâţa în sac = a surprinde, a descoperi pe cineva care caută să înşele, să mintă. A umbla cu mâţa în sac = a umbla cu înşelăciuni. (A fi) mâţă blândă = (a fi) prefăcut, ipocrit, făţarnic. Ca o mâţă plouată = a) abătut, descurajat, fără chef; b) ruşinat, umilit. A trăi (sau a se înţelege, a se avea etc. cu cineva) ca mâţa cu şoarecele (sau cu şoarecii, cu câinele) = a fi în relaţii foarte proaste cu cineva. (Reg.) A se stupi ca mâţele = a) a fi în relaţii foarte proaste cu cineva; b) a se certa, a se insulta. A trage mâţa de coadă = a fi strâmtorat din punct de vedere material, a o duce greu, a fi sărac, nevoiaş. A se uita ca mâţa în calendar = a nu pricepe nimic, a fi cu totul străin de o problemă, de un subiect. (Reg.) A rupe mâţa în două = a fi voinic, energic, curajos. 2. (Depr.) Epitet dat unui animal sau unui om slab, prăpădit, jigărit. 3. Nume dat unor obiecte, instrumente, dispozitive etc. cu care se apucă, se prinde, se trage sau se fixează ceva. – Probabil formaţie onomatopeică. Cf. alb. m i c a.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MÂŢÁN, mâţani, s.m. (Rar) Cotoi, motan. – Mâţ + suf. -an.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MẤTCĂ, mâtci, s.f. (Reg.) Băţ cu care se bate laptele pentru a alege untul; bătător, brighidău. – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MÂRZÁC, mârzaci, s.m. Nobil tătar care de obicei conducea o ceată ostăşească. – Din tăt. mïrza.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MÂRTÁN, mârtani, s.m. (Reg.) Motan, cotoi. – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MÂRLÍT s.n. (Pop.) Mârlire. – V. mârli.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MẤRCED, -Ă, mârcezi, -de, adj. (Reg.) 1. (Despre plante) Veşted, ofilit. ♦ (Despre lemne) Umed şi putred. 2. Fig. (Despre oameni) Slab, uscăţiv; bolnăvicios, sleit de puteri, vlăguit. – Lat. marcidus.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MÂRÂÍ, mấrâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre câini; la pers. 3) A scoate sunete guturale, aspre, hârâite, care de obicei arată iritarea, nemulţumirea. 2. Fig. (Despre oameni; peior.) A vorbi neclar, printre dinţi, manifestând nemulţumire, enervare. ♦ Tranz. A spune ceva în silă, pe un ton posac, nemulţumit. – Mâr + suf. -âi.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MÂNZÚC, mânzuci, s.m. (Reg.) Mânzişor. – Mânz + suf. -uc.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MÂNZÓC, mânzoci, s.m. Mânz (1) de doi sau de trei ani. – Mânz + suf. -oc.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MÂNZÁT, -Ă, mânzaţi, -te, s.m. şi f. Viţel înţărcat, a cărui limită de vârstă variază, după regiuni, între câteva luni şi doi ani. – Cf. alb. m ë z a t.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MẤNZĂ, mânze, s.f. Puiul de sex feminin al iepei. – Din mânz.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MÂNTUÍ, mấntui, vb. IV. Tranz. şi refl. 1. (Pop.) A (se) salva (dintr-o primejdie, din robie, de la moarte etc.). 2. (Pop.) A (se) vindeca (de o boală). 3. (În limbaj bisericesc) A ierta sau a obţine iertarea pentru păcatele săvârşite, a scăpa de pedeapsa divină; a (se) izbăvi, a (se) salva. 4. (Pop.) A (se) termina, a (se) isprăvi, a (se) sfârşi. ♢ Expr. (Refl.) A se mântui cu... = a muri. [Prez. ind. şi: mântuiesc] – Din magh. menteni.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MÂNJÍT, -Ă, mânjiţi, -te, adj. Murdar, pătat; mâzgălit. – V. mânjit.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MÂNIÓS, -OÁSĂ, mânioşi, -oase, adj. Plin de mânie (1); furios; foarte supărat; care exprimă sau trădează mânie. [Pr.: -ni-os] – Mânie + suf. -os.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MÂNIÁT, -Ă, mâniaţi, -te, adj. Înfuriat, iritat, foarte supărat. [Pr.: -ni-at] – V. mânia.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MÂNEZÍ adv. (Reg.) Mâine; a doua zi. – [i]ne + zi.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MÂNECÁ, mấnec, vb. I. Refl. şi intranz. (Pop.) A se scula dis-de-dimineaţă; a pleca dis-de-dimineaţă; p. gener. a porni, a pleca. – Lat. manicare.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MÂNCÁT1 s.n. Faptul de a mânca. ♢ Expr. A se pune pe mâncat şi pe băut = a mânca mult, a mânca bine. A ţine (pe cineva) pe mâncat şi pe băut = a întreţine (pe cineva). – V. mânca.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MÂNCÁT2, -Ă, mâncaţi, -te, adj. 1. (Despre fiinţe) Care s-a hrănit; sătul. 2. Ros, măcinat, distrus. ♦ Spec. (Pop.; despre dinţi, măsele) Cariat, stricat. – V. mânca.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MÂNDRÍ, mândresc, vb. IV. Refl. 1. A fi mândru (I 1), a se lăuda, a se făli (cu ceva sau cu cineva). 2. (Înv. şi pop.) A se îngâmfa, a se fuduli. – Din mândru.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

MẤNDRU, -Ă, mândri, -e, adj., s.m. şi f. I. Adj. 1. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. „de”). Mulţumit, satisfăcut, încântat; care are un sentiment de demnitate, de încredere în calităţile proprii; demn. 2. Care are încredere exagerată în calităţile proprii; orgolios, îngâmfat, trufaş. 3. (Pop.) Frumos, falnic, măreţ. II. S.m. şi f. (Pop.) Persoană pentru care cineva de sex opus simte o afecţiune deosebită; drag, iubit. – Din sl. mondrŭ „înţelept”.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ZÂZÂÍ, pers. 3 zấzâie, vb. IV. Intranz. (Despre insecte, mai ales despre muşte şi albine) ~. (din zâz) [def. şi DLRLC]

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ZẤRNĂ, zấrne, s.f. 3. Planta solanum dulcamara.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ZẤMBRU2, zấmbri, s.m. (Var.) Zimbru1.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ZÂMBRÍ, zâmbrésc, vb. IV. Tranz. 1. A râvni, a jindui. 2. A ameninţa, a-şi arăta colţii. (cf. zâmbi)

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ZÂMBÓC, zâmbócuri şi zâmboáce, s.n. (Olt.) Cuiul mobil al cataramei care se introduce în gaura curelei. (cf. zâmba) [def. şi DLRLC]

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ZÂMBÍL, zâmbíluri, s.n. (Var.) Zimbil. (din tc. zembil; cf. ngr. zembíli, bg. zimbil) [şi DLRLC]

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ZẤMBET, zấmbete, s.n. ~; faptul de a zâmbi, râs abia schiţat ♢ (Fig.) Macul cu lacrămi în ochi se uită spre soare cu zâmbet. 2. Strălucire; scânteiere.

Dicţionarul limbii române literare contemporane, Colectiv, Editura Academiei Republicii Populare Române, 1955-1957

TẤRŢE s.f. pl. (Var., Olt.) Zarţale. (din sb. zrcalo = oglindă)

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

SMÂCNÍ, smâcnésc, vb. IV. Tranz. (Trans.) A trage (după sine), a smuci, a smulge. (din smâc1, cf. zvâcni)

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ZBÂRCÍ1, zbârcésc, vb. IV. ~ 2. Tranz. A face să tremure (o suprafaţă netedă, oglinda apei, etc.). (din zbâr prin încrucişare cu bg. bărčă = a încreţi [deriv. directă din bg. e dificilă d.p.d.v. fonetic])

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ZBÂRCÍ3, zbârcésc, vb. IV. Intranz. A rata (lovitura), la jocurile de copii. (prob. de la strigătul zbâr sau zbârci, folosit pentru a intimida jucătorul aflat la rând)

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ZBÂRGÍ, pers. 3 zbârgéşte, vb. IV. Refl. (Mold.; Despre vreme) A se înrăutăţi, a se strica. (din zbâr)

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ZBÂRLÍ, zbârlésc, vb. IV. ~ (zbâr + suf. expresiv -li)

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ZGÂLŢ interj. Cuvânt care imită sunetul a ceea ce se clatină. (din zgâţ-)

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ZGÂRCI1, zgấrciuri, s.n. ~ 3. Sfârc.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ZGÂRCÍ2, zgârcésc, vb. IV. ~ (din sl. sŭgrŭčiti sę; cf. cec. skrciti)

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ZGÂRIÁ, zgấrii, vb. I. ~ (din lat. excoriāre = a stâlci în bătaie < corium; cf. it. scuoiato, prov. escoriatz; celelalte explicaţii par insuficiente: 1. < *zdâria < sl. sŭdrati = a rupe; 2. < lat. *excariāre < caries; 3. < lat. *excarmĩnare; 4. < lat. scabĩlāre, în loc de scabēre; 5. < germ. ant. skeran; 6. < lat. *scaberāre < scaber)

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ZGẤTIE, zgấtii, s.f. ~; denumire dată unui copil capricios, mofturos, năzuros. (din zgâţ-, prob. cuv. identic cu zgatie)

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

MOMẤIE, momâi, s.f. 1. Schelet de lemn înfăşurat în paie şi acoperit de zdrenţe, înfăţişând un om, care este pus pe un teren cultivat pentru a speria şi alunga păsările şi animalele sălbatice dăunătoare; sperietoare, măgăoaie. 2. Fig. Epitet dat unei fiinţe urâte. ♦ Mogâldeaţă. 3. (Înv.) Semn care se pune la hotarul unei moşii; semn de aliniere. – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

NÂNÁŞ, -Ă s.m. şi f. v. naş2.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SÂNÉŢ s.n. v. sâneaţă.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

DRÂNGA interj. (De obicei repetat) Cuvânt care imită sunetul drâmbei sau (ir.) al viorii. – Din drâng.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SÂSÂÍ, sấsâi, vb. IV. Intranz. 1. (Mai ales despre gâşte, şerpi) A scoate un sunet asemănător unui „s” prelungit. ♦ (Despre lemne ude care ard) A produce un sunet şuierător din cauza apei evaporate în timpul arderii; a fâşâi. 2. (Despre oameni) A vorbi defectuos, pronunţând „s” în loc de „ş” sau deformând unele sunete; a vorbi peltic. – Formaţie onomatopeică.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

TAMẤŞ, tamâşuri, s.n. Proptea care se aşază sub un butoi pentru a-l fixa şi a-l împiedica să se rostogolească. – Din magh. támasz.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

TĂRẤM, tărâmuri, s.n. (Pop. şi fam.) 1. Ţinut, regiune, meleag. ♢ (În basme) Celălalt (sau alt) tărâm = regiune îndepărtată (subpământeană), dincolo de lumea reală, populată de fiinţe mitice. ♦ (Rar) Întindere de teren. 2. Domeniu, sferă de activitate. – Cf. tc. t a r i m „locuinţă”, magh. t e r e m „sală mare”.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

TĂTẤN, tătâni, s.m. (Pop.) Tată (1). [Forme gramaticale: gen.-dat. (urmat de adjectivul posesiv la sg.) tătâne-, tătâni-, tătână-] – Lat. tata, -anis.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

TÂCÂÍ vb. IV v. tăcăi.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

TÂLHÁR, tâlhari, s.m. 1. Persoană care comite o tâlhărie; bandit. ♦ Epitet dat unui om ticălos, nemernic. 2. (Fam.) Ştrengar, hoţoman, şmecher. [Var.: (reg.) tălhár s.m.] – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

TÂMPÍT, -Ă, tâmpiţi, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Prost, idiot; nerod, stupid, tâmp (1). ♦ Buimăcit, năucit, ameţit, zăpăcit. 2. (Înv.) Tâmp (2). – V. tâmpi.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

TẤNĂR, -Ă, tineri, -e, adj., s.m. şi f. 1. Adj., s.m. şi f. (Persoană, p. gener. fiinţă) care este, ca vârstă, între copilărie şi maturitate, care nu este încă matură. ♢ Loc. adv. De tânăr = din fragedă vârstă, de timpuriu. 2. Adj. Care aparţine sau este caracteristic unui om (sau unui animal) neajuns încă la maturitate. 3. Adj. Care a fost plantat sau a răsărit de puţină vreme, care n-a ajuns încă la maturitate; care este format din asemenea plante. Pădure tânără. – Lat. *tenerus (= tener).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

TÂNGUÍ, tânguiesc, vb. IV. 1. Refl. A vorbi plângându-se, jeluindu-se, văicărindu-se. ♦ Fig. A scoate sunete jalnice, plângătoare. 2. Tranz. A jeli, a deplânge, a compătimi pe cineva. 3. Refl. (Înv.) A se plânge de cineva; a reclama. [Prez. ind. şi: tấngui] – Din sl. tongovati.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

TÂRÂÍ, tấrâi, vb. IV. Tranz. şi refl. (Pop.) A (se) târî. ♢ Compus: (fam.) târâie-brâu s.m. = om care îşi pierde vremea degeaba, care nu face nimic; pierde-vară. – Cf. t â r î.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

TÂRẤT s.n. Târâre. – V. târî.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

TÂRBÓC, târbocuri, s.n. Plasă de pescuit în formă de sac. ♦ Sac de pescuit scoici. [Pl. şi: târboace] – Din scr. trbok, trbuk.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

TÂRCÓL, târcoale, s.n. (În expr.) A da târcoale (sau rar, un târcol) = a se învârti în preajma cuiva sau a ceva, a umbla de jur împrejur. – Din bg. tărkalo „cerc, roată”.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

TẤRFĂ, târfe, s.f. Femeie de moravuri uşoare; prostituată. – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

TÂRGUÍ, târguiesc, vb. IV. 1. Tranz. A face cumpărături; a cumpăra. 2. Refl. recipr. A se tocmi (1); p. ext. a discuta în contradictoriu, a nu ajunge la o înţelegere. [Prez. ind. şi: tấrgui] – Din sl. trŭgovati.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

TẤRLĂ, târle, s.f. 1. Loc neîmprejmuit şi neacoperit unde se odihnesc vitele sau oile în timpul păşunatului; p. ext. stâna cu toate dependinţele ei. 2. Turmă de oi. – Cf. scr. t r l o.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

TÂRLÍE, târlii, s.f. Sanie (mică) ţărănească. – Din târî.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

TẤRNĂ, târne, s.f. (Reg.) I. 1. Coş de nuiele, mai larg la gură decât la fund (prevăzut cu două toarte); coşarcă, târnog. ♦ Stup de albine făcut din nuiele împletite. 2. Unealtă de pescuit peşti mici, făcută din nuiele împletite. 3. Vas mare cu care se transportă mâncarea lucrătorilor la câmp. II. Art. Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. [Var.: târn s.n.] – Cf. bg. t r ă v n a.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

TÂRNÓG, târnoage, s.n. (Reg.) Târnă (I 1). – Târnă + suf. -og.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

TÂRNUÍ, târnuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A mătura cu târnul1. 2. Fig. (Fam.) A târî pe jos pe cineva, trăgându-l de păr; a părui, a bate (zdravăn). [Prez. ind. şi: tấrnui] – Târn1 + suf. -ui.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

TÂRPÁN, târpane, s.n. Unealtă asemănătoare cu coasa, folosită la tăiatul stufului şi al cânepii. – Din tc. tırpan.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

TẤRSĂ, târse, s.f. (Bot.; reg.) Papură mică (Typha minima). – Din ucr. tirsa.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

TÂRŞÍ vb. IV v. târşâi.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

TÂRTÁN1, târtani, s.m. (Depr.) Evreu. – Din germ. Untertan „supus [austriac]”.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

TÂRTÁN2, târtani, s.m. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina mare, foarte ramificată şi cu flori albe (Crambe tartarica). – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

TÂRZÍU, -ÍE, târzii, adj., adv. 1. Adj. Care este, se face, se întâmplă după trecerea unui (anumit) timp, după ce a trecut momentul potrivit sau timpul dinainte stabilit. ♢ Expr. (Înv. şi pop.) Nu (după) târzie vreme = curând. Într-o târzie vreme sau (substantivat) într-un târziu = după mult timp, după multă aşteptare. 2. Adj. (Despre anotimpuri sau alte unităţi de timp) Care s-a prelungit mai mult decât este normal, care se apropie de sfârşit. 3. Adj. (Despre plante) Care se seamănă sau ajunge la maturitate după termenul obişnuit. ♦ (Despre animale cu viaţă efemeră) Care şi-a prelungit viaţa peste termenul obişnuit. Fluturi târzii. 4. Adj. Fig. (Despre oameni şi mintea lor) Care pricepe greu, încet (la minte). 5. Adv. După ce a trecut ora sau timpul aşteptat, hotărât sau prevăzut. ♢ Mai târziu = după câtva timp. ♢ Expr. Mai curând (ori mai devreme) sau mai târziu = la o dată neprecisă (dar neîndoielnică), odată şi odată. Cel (mai) târziu = având ultimul termen. ♦ În momentul când un interval de timp este pe sfârşite. – Lat. tardivus.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

TRẤNJI s.m. pl. 1. (Pop.) Hemoroizi. 2. Plantă erbacee din familia orhideelor, cu tulpina fistuloasă şi cu flori de culoare galbenă sau brună deschis, plăcut mirositoare (Neottia nidus avis). – Cf. sl. t r o n d ŭ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

RÂGÂÍ, rấgâi, vb. IV. Intranz. A scoate pe gât un zgomot caracteristic, provocat de eliminarea gazelor din stomac. – Formaţie onomatopeică.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

RẤMNIC, râmnice, s.n. (Reg.) Heleşteu. – Din bg. râbnik, ucr. ribnik.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

RÂMNÍT, -Ă adj. v. râvnit.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

RẤNCĂ, rânci, s.f. 1. Vână de bou; p. ext. cravaşă. 2. Inel (de răchită) cu care se leagă partea de sus a leucii de carâmbul de sus al loitrei unui car. – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

RẤNCED, -Ă, râncezi, -de, adj. (Despre materii grase) Cu gust şi miros neplăcut din cauza alterării; care a suferit procesul de râncezire; râncezit. ♦ (Despre gust, miros) Caracteristic grăsimilor alterate. – Lat. rancidus.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

RÂNDEÁ s.f. v. rindea.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

RÂNDUÍ, rânduiesc, vb. IV. Tranz. 1. A aşeza într-o succesiune regulată, într-un şir, într-un şirag; p. ext. a dispune, a aranja într-un anumit fel; a face ordine. ♦ Refl. A urma unul după altul, a se succeda; a se afla, a fi situat sau aşezat unul în urma altuia, într-o anumită ordine; a se înşirui. 2. A pune ordine într-un domeniu de activitate; a organiza. 3. A da cuiva o însărcinare sau o dispoziţie; a decide, a hotărî, a porunci. ♦ A dispune, a fixa, a stabili; a destina. 4. (Înv.) A numi pe cineva într-o slujbă; a repartiza într-o funcţie; a investi, a numi. – Rând + suf. -ui.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

RẤNJET, rânjete, s.n. Grimasă de batjocură, de răutate sau de prostie, care strâmbă figura cuiva şi îi descoperă dinţii; râs sau zâmbet răutăcios, sarcastic, prostesc; rânjitură, rânjire. ♦ Manifestare de furie sau de ameninţare la unele animale, care constă mai ales din arătarea dinţilor. – Rânji + suf. -et.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

RÂNJÍT, -Ă, rânjiţi, -te, adj. Care rânjeşte (2) (întruna). – V. rânji.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

RẤNZĂ, rânze, s.f. 1. (Reg.) Pipotă. 2. (Pop. şi fam.) Stomac. ♦ (Reg.) Nume date unor boli de stomac. – Cf. alb. r r ë n d ë s „cheag”.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

RÂNZÓS, -OÁSĂ, rânzoşi, -oase, adj. (pop.) Răutăcios, bosumflat, arţăgos; iute la mânie. – Rânză + suf. -os.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

RÂURÁT, -Ă, râuraţi, -te, adj. Împodobit, cusut cu râuri (3). [Pr.: râ-u-] – V. râura.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

RẤVNĂ, râvne, s.f. 1. Imbold lăuntric puternic, pornire aprinsă spre ceva, însufleţire în muncă; sârguinţă, silinţă, zel. ♦ Ardoare, evlavie. 2. Dorinţă aprinsă pentru ceva; poftă. – Din râvni (derivat regresiv).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

RÂVNÍT, -Ă, râvniţi, -te, adj. Dorit, poftit, pizmuit. [Var.: (reg.) râmnít, -ă adj.] – V. râvni.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

RÂZNÁR, râznari, s.m. (Reg.) Muncitor care lucrează la râznă. – Râznă + suf. -ar.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

RẤZNĂ, râzne, s.f. (Reg.) Vagonet cu care se transportă piatra şi minereul de la locul de extracţie până la gura unei mine. – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

COMẤND, comânduri, s.n. (Înv.) 1. Masă de pomenire a unui mort; praznic; mâncare care se serveşte la o astfel de masă. 2. Bani, lucruri, vite etc. pe care şi le păstrau oamenii pentru înmormântare şi pentru praznic. – Din comânda (derivat regresiv).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

STẤNĂ, stâne, s.f. Aşezare păstorească de vară, la munte sau în afara satului (cuprinzând locul şi amenajările necesare), unde se adăpostesc oile şi ciobanii şi unde se prepară produsele din laptele oilor. ♢ Expr. A închide lupul în stână = a-şi aduce duşmani în casă. A veni la spartul stânii = a veni prea târziu. – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ROMÂNÍ, românésc, vb. IV. (Înv.) 1. Refl. şi tranz. A adopta sau a face să adopte obiceiurile, caracterul, limba românilor. 2. Tranz. A traduce în româneşte. – Din român.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SALCẤM, salcâmi, s.m. Arbore melifer din familia leguminoaselor, cu ramuri prevăzute cu spini, cu frunze compuse, cu flori albe cu miros caracteristic plăcut, dispuse în ciorchine, cu lemnul tare şi rezistent la umezeală; acaţ (Robinia pseudacacia). – Din tc. salkâm.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SÂCÂÍ, sâcâi, vb. IV. 1. Tranz. A nu lăsa pe cineva în pace, a-l necăji întruna; a bate la cap, a enerva, a agasa; a cicăli. 2. Refl. (Rar) A se mişca mereu încoace şi încolo; a se fâţâi. – Sâc + suf. -âi.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SÂCRÉT, -EÁTĂ adj. v. secret.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SÂMBUR s.m. v. sâmbure.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SÂNGER, sângeri, s.m. Arbust cu ramuri drepte, roşii toamna şi iarna, cu frunzele de obicei ovale, vara verzi şi toamna roşii, cu flori albe şi fructe drupe negre (Cornus sanguinea). – Din sângera (derivat regresiv).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SÂRMĂ, sârme, s.f. 1. 1. Fir metalic (de oţel, de aramă, de aluminiu etc.) a cărui secţiune are dimensiunile transversale mai mici de 16 mm. ♢ Sârmă de parchet = sârmă de oţel cu muchii ascuţite, în forma unui ghemotoc, folosită la curăţarea parchetelor. 2. (Înv.) Fir de metal preţios. II. (Iht.) Plevuşcă. – Din ngr. sirma, tc. sirma.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SÂRMÁN, -Ă adj. v. sărman.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SÂRMÓS, -OÁSĂ, sârmoşi, -oase, adj. (Rar) Care seamănă cu sârma; aspru, ţeapăn. ♢ Fox sârmos = soi de câine din rasa foxterierilor, care are părul aspru. – Sârmă + suf. -os.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

STRÂMB, , strâmbi, -e, adj., adv. I. Adj. 1. (Despre lucruri) Care prezintă neregularităţi sau abateri de la forma normală, dreaptă; diform. ♦ (Despre drumuri) Lipsit de aliniere, cotit, întortocheat. 2. Lăsat sau căzut într-o parte; aplecat, înclinat. ♦ (Despre oameni sau părţi ale corpului lor) Încovoiat, îndoit, gârbovit; adus de şale; p. ext. deformat, pocit. 3. Fig. Nedrept, injust, incorect. ♦ Făcut pentru a înşela. II. Adv. 1. Cu spatele încovoiat sau cu corpul aplecat într-o parte, sucit. ♢ Expr. A sta (sau a şedea) strâmb şi a judeca drept = a recunoaşte adevărul. 2. Într-o parte, pieziş; p. ext. în neorânduială, dezordonat. ♢ Expr. A râde (sau a surâde, a zâmbi) strâmb = a râde (sau a surâde, a zâmbi) în silă, forţat, nesincer. A privi (sau a se uita) strâmb = a privi, a se uita urât, duşmănos. A călca strâmb = a avea o comportare incorectă, imorală. 3. În mod fals, mincinos, neadevărat.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SCÂRŢ interj. 1. Cuvânt care imită zgomotul ascuţit, strident produs de uşi, roţi etc. ♦ Cuvânt care imită zgomotul ascuţit, alternativ al unui lucru care se mişcă când într-un sens, când în altul. ♦ Compus; (depr.) scârţa-scârţa-pe-hârtie s.m. = funcţionar, conţopist. 2. Cuvânt care imită zgomotul caracteristic produs de încălţăminte în timpul mersului. ♦ (Substantivat) Adaos (din piele) la încălţăminte, pentru a o face să scârţâie în timpul mersului. 3. (Fam.) Exclamaţie de dezaprobare, de împotrivire sau de dispreţ faţă de afirmaţia cuiva; da' de unde! vorbă să fie! [Var.: scấrţa, scấrţai interj.] – Onomatopee.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SMÂNCÍ vb. IV v. smuci.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SPÂNŢ s.m. v. spânz.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SPÂRCI s.m. v. spârc.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

STÂRCÍ, stârcésc, vb. IV. (Pop.) 1. Refl. A se strânge, a se ghemui (de frig). 2. Intranz. A amorţi, a înţepeni stând, aşteptând undeva. 3. Tranz. A strivi un fruct. ♢ Refl. Mărul s-a stârcit. – Din stârc.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

STRÂNS1 s.n. Strângere. ♦ Adunare a recoltei; cules. ♦ Vremea, timpul, momentul culesului recoltei. – V. strânge.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

STRÂNS2, -Ă, strânşi, -se, adj., adv., s.f. I. Adj. 1. Legat, înfăşurat bine. ♦ Întins, încordat. ♦ (Despre îmbrăcăminte) Strâmt; ajustat (pe talie). ♦ Fig. Îndârjit. ♦ Fig. (Despre relaţii între oameni) Trainic, puternic. ♦ Fig. (Despre felul de a gândi, de a se exprima) Coerent; concis, precis. 2. Prins, apucat, cuprins cu putere (în mâini). 3. Presat din mai multe părţi; înghesuit. ♦ Rânduri strânse = rânduri dese. 4. (Despre părţi ale corpului omenesc) închis sau încleştat. ♢ Expr. A fi strâns la mână sau a fi cu mâna strânsă = a fi zgârcit; a fi cumpătat la cheltuieli, econom. ♦ Apropiat tare, lipit. 5. (Despre pânză, hârtie etc.) Înfăşurat, împăturit. 6. (Despre fiinţe sau părţi ale lor) Ghemuit, zgârcit; contractat. ♢ Expr. Cu inima strânsă = stăpânit de o emoţie puternică; cu teamă. II. Adj. 1. (Despre lucruri) Adunat la un loc; îngrămădit. 2. (Despre bani, avuţii) Agonisit, economisit, acumulat. 3. Aşezat la loc sigur, pus bine. ♦ Pus în ordine. III. Adv. 1. (Indică gradul cel mai înalt al unor acţiuni) a) Foarte tare, foarte puternic (ca să nu se mai poată desface). b) Foarte mult, cu toată puterea. 2. În mod strict, cu stricteţe, întocmai. IV. S.f. (Pop.) Ceea ce agoniseşte, adună cineva; avere; provizie, recoltă. – V. strânge.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

STRÂMT, -Ă, strâmţi, -te, adj., s.n. I. Adj. 1. Care nu este (destul de) larg sau (de) lat; îngust. 2. Care nu este (suficient de) încăpător, în care nu încape mult. 3. Fig. Lipsit de măreţie sau de amploare; mărginit, redus, meschin; lipsit de înţelegere, de toleranţă, de generozitate; lipsit de orizont. II. S.n. (Pop.; în expr.) A fi la largul tău şi la strâmtul altuia, se spune în ironie când cineva îşi ia libertăţi excesive, stingherind pe altul. [Var.: strimt, -ă adj.] – Lat. *strinctus (= strictus).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SURẤDE, surấd, vb. III. Intranz. 1. A zâmbi. 2. Fig. (Despre abstracte) A corespunde dorinţelor cuiva, a se prezenta într-o formă favorabilă; a-l atrage, a-l tenta, a-i conveni. [Perf. s. surâsei, part. surâs] – Din fr. sourire (după râde).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CRÂCNÍ, crâcnésc, vb. IV. Intranz. (Mai ales în construcţii negative) A protesta prin vorbe, fără prea multă vehemenţă, a murmura cuvinte de protest, a se împotrivi cu vorba. [Var.: cârcní vb. IV] – Cârc + suf. -ni.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CURẤND adv. 1. (Temporal) Peste puţin timp; îndată, imediat, numaidecât. ♢ În curând = în scurt timp, nu peste mult timp. Pe curând = în scurtă vreme, la scurt interval de timp (în raport cu prezentul). De curând = cu puţin timp înainte, nu demult. ♢ (Adjectival; înv.) În curândă vreme. 2. (Modal) Degrabă, repede. Zilele treceau curând.Mai curând = a) mai repede, mai degrabă; b) mai uşor, mai bucuros. – Lat. currendo.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

A (se) stârni ≠ a (se) potoli

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

A bâigui ≠ a răspica

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

A mântui ≠ a începe

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

A plânge ≠ a râde

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

Bârfă ≠ elogiu, laudă

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

Câinos ≠ milos, milostiv

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

Curând ≠ târziu

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

Gândit ≠ nechibzuit

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

Hapsân ≠ milos, milostiv

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

Întâi ≠ ultim

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

Mândru ≠ modest

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

Mândru ≠ modest, simplu, servil, slugarnic, umil, umilit, pocit, urât

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

Păgân ≠ creştin

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

Strâmb ≠ drept, larg

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

Strâns ≠ larg

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

Tânăr ≠ bătrân, vârstnic

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

Târziu ≠ devreme, repede, timpuriu

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

Vânjos ≠ bicisnic, debil, impotent, impotent, moale, neputincios, slab, slăbănog

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

Vârtos ≠ debil, firav, moale

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

URÂŢÍ vb. a (se) deforma, a (se) desfigura, a (se) poci, a (se) schimonosi, a (se) sluţi, a (se) strâmba, (pop. şi fam.) a (se) scălâmbăia, a (se) scofâlci, (pop.) a (se) hâzi, (Mold. şi Bucov.) a (se) şonţi, (înv.) a (se) grozăvi. (S-a ~ de tot în urma accidentului.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢOBÂC s. v. ţoabă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢÂRĂ s. v. fărâmă, fir, jerpelitură, pic, picătură, pişcătură, ruptură, strop, zdreanţă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢÂLEA interj. v. marş.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢÂFNÍ vb. v. forăi, fornăi, sforăi.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TRÂNTÍ vb. v. lăsa, respinge.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TRÂNTÍ vb. 1. v. doborî. 2. v. culca. 3. a (se) izbi, (pop. şi fam.) a (se) bufni, a (se) buşi. (I-a ~ un pumn în nas.) 4. a izbi, a lovi. (A ~ cu pumnul în masă.) 5. a izbi, a repezi. (A ~ uşa de perete.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TRÂNJI s. pl. (BOT.; Neottia nidusavis) (reg.) cuibuşor, cuibul-pământului.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TRÂNJI s. pl. v. hemoroizi, şoaldină.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TÂRZÍU adj. v. greoi, încet, lent, moale, molatic, molâu.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TÂRZÍU adj. 1. înaintat. (La o oră ~ie.) 2. v. tardiv.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TÂRŢI interj. v. vacs.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TÂRTĂ s. v. târtiţă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TÂRTÁN s. v. ciurlan, salcicorn, săricică.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TÂRŞÍ vb. v. crăcăna, defrişa, despăduri, despuia, dezbrăca, dezgoli, grămădi, îmbulzi, îndesa, înghesui, îngrămădi, prăşi, rânji, săpa, speria, teme, teşi, turti.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TÂRSĂ s. v. curătură, târnăcop.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TÂROMÍ vb. v. boli, piroti, tânji, zăcea.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TÂRPÁN s. (prin Olt.) seceră. (Cu ~ se taie stuful.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TÂRPÁN s. v. cosor.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TÂRNUÍ vb. (prin Munt.) a târşui. (A ~ curtea.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TÂRNUÍ vb. v. atinge, bate, lovi, părui.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TÂRNÓG s. v. coşarcă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TÂRNĂ s. v. coşarcă, stup.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TÂRLĂ s. v. staul.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TÂRLÍC s. (Transilv. şi Maram.) topancă. (Purta ~i în picioare.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TÂRLĂ s. v. stână.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TÂRÂÍ vb. v. târî.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TÂRGUÍ vb. v. conveni, înţelege, învoi.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TÂRGUÍ vb. 1. v. cumpăra. 2. v. tocmi.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TÂRGÁR s. v. târgoveţ, zaraf.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TÂRFĂ s. v. prostituată.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TÂRFĂ s. v. buleandră, cârpă, fleandură, otreapă, petică, stomac, zdreanţă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TÂRCÓL s. (Olt. şi Munt.) terpel. (Dădea ~ stânei.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TÂRCÓL s. v. gard, împrejmuire, îngrăditură, ocol, ulucă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TÂRCAV adj. v. chel, chircit, degenerat, închircit, nedezvoltat, pipernicit pirpi-riu, pleşuv, pricăjit, prizărit, sfrijit.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TÂRBÓC s. v. chepcel, minciog.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TÂRBÁN s. v. burduhan, stomac.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TÂNTAV adj., s. v. bâlbâit, gângav, gângăvit, gângâit.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TÂNJÉL s. v. tânjală.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TÂNGUÍ vb. v. căina, compătimi, deplânge, plânge.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TÂNGUÍ vb. 1. v. văita. 2. v. geme.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TÂNGĂ s. v. jale.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TÂNĂR s. v. ginere, mire.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TÂNĂR adj., s. 1. adj. v. nevârstnic. 2. adj. crud, fraged. (Plantă ~.) 3. s. adolescent. (Un ~ fer-cheş.) 4. s. (fam.) june, (înv.) cocon. (Pe vremea când eram ~.) 5. s. fecior, flăcău, (pop. şi fam.) june, (Olt. şi Munt.) dănac, (Transilv.) melean, (Transilv. şi Maram.) prunc, (înv.) voinic. (Un ~ de horă.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TÂMPÍT adj., s. 1. adj., s. v. idiot. 2. adj. v. stupid. 3. adj. îndobitocit, prostit. (Om ~ de viaţa pe care o duce.) 4. adj. ameţit, buimac, buimăcit, năuc, năucit, zăpăcit, (pop.) bâiguit, capiu, uluit, (reg.) buimatic, hăbăuc, (Mold., Bucov. şi Tran-silv.) tehui. (S-a sculat ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TÂMPÍE s. v. cretinism, idioţenie, idioţie, imbecilitate, tâmpeală, tâmpenie.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TÂLHUÍ vb. v. jefui, prăda.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TÂLHÁR s. v. ştrengar.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TÂLHÁR s. 1. bandit, (franţuzism) brigand, (reg.) furător, robalău, (Transilv.) lotru, (înv.) fur, războinic. (~ de drumul mare.) 2. v. ticălos. (Un ~ de negustor.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TÂLCUÍ vb. v. tălmăci, traduce, transpune.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TÂLCUÍ vb. 1. v. interpreta. 2. v. analiza.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TÂCÂÍ vb. v. ticăi.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TĂTÂN s. v. părinte, tată.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TĂRÂM s. 1. v. loc. 2. v. domeniu.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

FRÂ'NĂ s. f. dispozitiv adaptat la un vehicul pentru a-i micşora sau opri viteza. ♢ (fig.) ceea ce opreşte, încetineşte o acţiune, un proces etc. (după fr. frein)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ŞOVÂI adj. v. aplecat, înclinat, lăsat, plecat, povârnit, prăvălit, strâmb.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ŞOMÂC s. v. cârtiţă, guzgan, orbete, sobol, şobolan.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SURÂDE vb. v. zâmbi.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

STRÂNS s. v. colică, crampă, îmbrăţişare, îmbrăţişat, înlănţuire, spasm, strângere, tetanie.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

STRÂNS s. I. 1. v. legare. 2. v. încingere. 3. v. înşuru-bare. 4. v. încleştare. 5. v. împăturire. II. 1. v. re-coltare. 2. v. colectare. 3. v. percepere. 4. v. ridicare.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

STRÂNS adj., adv. 1. adj. v. încordat. 2. adv. scurt. (Apucă iapa ~ de căpăstru.) 3. adj. v. încleştat. 4. adj. v. împăturit. 5. adj. v. contractat. 6. adj. v. chircit. 7. adj. ghemuit, (Mold.) încinchit. (Stă ~.) 8. adj. v. compact. 9. adj. adunat, apropiat, lipit. (Cu picioarele ~.) 10. adj. v. îngust. 11. adj. apropiat, intim. (Relaţii ~ între două persoane.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

STRÂNS adj. v. adunător, apăsat, aspru, coerent, comprimat, concentrat, concis, cruţător, econom, laconic, lapidar, păstrător, presat, restrâns, riguros, scurt, sever, sistematic, straşnic, strict, strângător, succint.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

STRÂMT adj. v. meschin.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

STRÂMT adj. 1. v. îngust. 2. îngust, mic, (înv.) strâmtorat. (O intrare ~; un spaţiu ~.) 3. mic, necuprinzător, neîncăpător, nespaţios. (Cameră ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

STRÂMB adj., adv. v. fals.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

STRÂMB s. v. inechitate, injustiţie, nedreptate, neechitate, nejustiţie.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

STRÂMB adj. v. contrafăcut, eronat, greşit, inautentic, inexact, inventat, mincinos, născocit, neadevărat, neautentic, nedrept, neîntemeiat, nereal, plăsmuit, scornit.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

STRÂMB adj., adv. 1. adj. v. deformat. 2. adj. v. îndoit. 3. adj. curbat, încovoiat, îndoit, întors, răsucit, strâmbat. (Cui ~.) 4. adj. v. îndoit. 5. adj. v. scâlciat. 6. adj. v. povârnit. 7. adj. (prin Transilv.) jimb. (Are picioarele ~.) 8. adj. v. adus. 9. adj. v. urât. 10. adj. v. desfigurat. 11. adv. v. saşiu.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

STÂRPÍ vb. v. avorta, castra, jugăni, scopi, seca, steriliza.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

STÂRPÍ vb. 1. v. masacra. 2. v. eradica. 3. (fig.) a tăia. (A ~ răul din rădăcină.) 4. v. lichida.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

STÂRNÍ vb. v. deştepta, inventa, înfuria, mânia, născoci, plăsmui, scorni, scula, ticlui, trezi.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

STÂRNÍ vb. 1. v. hăitui. 2. a scormoni, a scorni, (pop.) a scociorî. (~ prin pădure în căutarea vânatului.) 3. a agita, a răscoli, a ridica. (Vântul ~ praful.) 4. v. asmuţi. 5. v. instiga. 6. a aţâţa, (fig.) a scormoni, a zgândări. (Nu-i mai ~ durerea!) 7. a apărea, a se isca, a se ivi, a începe, a (se) porni, a se produce, (înv. şi reg.) a se scociorî, (fig.) a se naşte. (S-a ~ din senin o furtună.) 8. a cauza, a crea, a da, a determina, a face, a pricinui, a produce, a provoca. (Injecţia i-a ~ o senzaţie de înviorare.) 9. a se declanşa, a se dezlănţui, a se isca, a izbucni, a (se) porni, (rar) a se prăvăli, (înv. şi reg.) a se dezlega, a se scorni, (înv.) a se scula, a sc sparge, a sta, (fig.) a se aprinde. (S-a ~ un conflict.) 10. a cauza, a declanşa, a determina, a dezlănţui, a genera, a isca, a naşte, a pricinui, a prilejui, a produce, a provoca, (înv. şi reg.) a scomi, (înv.) a pricini, a prileji. (Atitudinea lui a ~ discuţii furtunoase.) 11. a isca, a naşte, a produce, provoca, a ridica. (Cartea a ~ numeroase controverse.) 12. v. suscita. 13. a (se) face, a (se) produce, a (se) provoca. (Vestea a ~ vâlvă.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

STÂRCÍ vb. v. chirci, contracta, ghemui, închirci, strânge, zgârci.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

STÂMPÍ vb. v. conteni, înceta, întrerupe, opri.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

STÂNĂ s. târlă, (rar) oierie, (reg.) băcie, căşărie, colibă, mandră, mutare, odalâc, sălaş, (prin Transilv., Ban. şi vestul Munt.) staul. (O ~ de oi, la munte.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

STÂLPÍ vb. v. aţinti, fixa, pironi, ţinti, ţintui.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

STÂLCÍ vb. 1. v. strivi. 2. v. snopi. 3. a deforma, a denatura, a poci, a schimonosi, a scâlcia, a stropşi, (fig.) a schingiui. (~ cuvintele unei limbi, când vorbeşte.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SPÂNŢ s. v. ruscuţă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SPÂNZÍ vb. v. spânzui.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SOVÂRF s. v. pălăria-cucului.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SOVÂRF s. (BOT.; Origanum vulgare) (reg.) broască, budeană, dost, ferăstău, majoran, milot, stropan, trifoişte, busuioc-de-pădure, busuiocul-feciorilor, măghiran-sălbatic, poala-Sfintei-Mării.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SMÂRCÍ vb. v. musti, scânci.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SÂSÂÍ vb. v. fâsâi, foşni, suna, susura, sopoti, şopti, şuşoti, şuşui.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SÂSÂÍ vb. 1. v. şuiera. 2. (Transilv. şi Olt.) a şişcăvi. (Un om care ~ când vorbeşte.) 3. a fâşâi. (Lemnele ~ în sobă.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SÂRNIC s. v. chibrit.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SÂRNIC adj. v. activ, harnic, muncitor, neobosit, neostenit, silitor, sârguincios, sârguitor, vrednic, zelos.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SÂRMĂ s. (înv. şi reg.) tel, (reg.) drot. (Loc împrejmuit cu ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SÂRMĂ s. v. filigran, fufă, panglică, plevuşcă,şiret.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SÂRMEÁ s. v. antimoniu, bătător, stibiu, tel.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SÂRGUÍ vb. v. canoni, căzni, chinui, forţa, frământa, grăbi, iuţi, munci, necăji, osteni, sforţa, sili, strădui, trudi, zbate, zbuciuma, zori.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SÂRBĂ s. (reg.) sârbeasca (art.), sârbsca (art.). (Joacă o ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SÂNTUL s. art. v. atotputernicul, creatorul, divinitate, domnul, dumnezeire, dumnezeu, părinte, providenţă, puternicul, stăpânul, tatăl, ziditorul.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SÂNGER s. v. salbă-moale, vonicer.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SÂNGER s. (BOT.; Cornus sanguinea) (reg.) sângerel, sânginel, lemn-pucios.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SÂMCEÁ s. v. creastă, creştet, culme, pisc, stricnea, vârf.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SÂCÂÍ vb. 1. v. enerva. 2. v. şicana. 3. v. cicăli.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SFIRÂÍ vb. v. fâlfâi, ţârâi.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SCÂRŢ s. (rar) scârţâitoare. (~ la încălţăminte.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SCÂRBÍ vb. v. agasa, amărî, boci, căi, căina, cutremura, enerva, indispune, irita, încrâncena, îndurera, înfiora, înfricoşa, înfuria, îngrozi, înspăimânta, întrista, jeli, jelui, lamenta, mâhni, mânia, necăji, plictisi, plânge, pocăi, regreta, sâcâi, supăra, tângui, tremura, văicări, văita, zgudui.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SCÂRBÍ vb. 1. v. îngreţoşa. 2. v. dezgusta.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SCÂNCÍ vb. 1. (înv. şi reg.) a (se) scrivi, (prin Munt.) a schercăni, (prin Olt. şi Munt.) a (se) scârciumi, (peior.) a (se) smiorcăi, (reg. peior.) a (se) smârci, a (se) smârcâi, (glumeţ) a orăcăi. (Un sugar care ~.) 2. v. smiorcăi.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SANDÂC s. v. cufăr, dric, ladă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SALCÂM s. v. glădiţă, plătică.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SALCÂM s. (BOT.) 1. (Robinia pseudacacia) (reg.) acăţar, liliac, păsuiele (pl.), rug, vacaţie, lemn-alb, (Transilv.) acaţ, (Ban.) băgrin, (Olt. şi Munt.) dafin, (prin Transilv. şi Ban.) pănar. 2. salcâm-galben = a) (Laburnum anagyroides) (reg.) bobiţel, drob, grozamă, lemnul-bobului; b) (Cytisus nigricans) lemnul-bobului, (reg.) bobiţel, drob, grozamă-mare; salcâm-japonez (Sophora japonica) = (rar) soforă, (pop.) salcâm-boieresc, (reg.) acaţie-boierească; salcâm-mic (Amorpha fructicosa) = (rar) amorfă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ROMÂNÍ vb. v. româniza.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

RÂZNÁR s. v. vagonetar.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

RÂVNĂ s. v. chef, credinţă, cucernicie, cuvioşenie, cuvioşie, deochetură, deochi, descântec, dispoziţie, dorinţă, evlavie, farmec, gust, magie, pietate, pioşenie, piozitate, plac, plăcere, poftă, religiozitate, smerenie, voie, voinţă, vrajă, vrăjitorie, vrere.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

RÂVNĂ s. 1. v. perseverenţă. 2. v. hărnicie. 3. ardoare, sârguinţă, străduinţă, zel, (înv.) nepreget, nepregetare, osârdie, osârdnicie, osârduinţă, osârduire, osârduitură, protimie. (~ lui era demnă de lăudat.) 4. v. bunăvoinţă. 5. v. aspiraţie.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

RÂURÉL s. v. pârâu, râuleţ, râuşor.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

RÂŢĂ s. v. literă, slovă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

RÂŞNÍ vb. v. digera, mistui.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

RÂNZOÍ vb. v. înfuria, mânia.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

RÂNZÓS adj. v. irascibil, iritabil, nervos, răutăcios, supărăcios.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

RÂNZÓS adj., s. v. arţăgos, certăreţ, gâlcevitor, scandalagiu.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

RÂNZĂ s. v. pipotă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

RÂNZĂ s. v. abdomen, burtă, osânză, pântece, stomac.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

RÂNSĂ s. v. ament.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

RÂNJET s. rânjeală, rânjire, rânjitură, (livr.) ricanare.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

RÂNDUÍ vb. v. comanda, curăţa, decide, deretica, desemna, dispune, face, fixa, hotărî, învesti, numi, ordona, porunci, pune, scutura, stabili, statornici, strânge.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

RÂNDUÍ vb. 1. v. aranja. 2. v. alinia. 3. a rostui, (pop.) a rosti. (A ~ cele necesare.) 4. v. succeda. 5. v. institui. 6. v. orândui. 7. v. hărăzi.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

RÂNCED adj. alterat, descompus, stricat. (Untură ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

RÂNCĂ s. v. biciuşcă, cravaşă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

RÂMNIC s. v. heleşteu, iaz.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

RÂNCĂ s. (TEHN.) (reg.) gânj, postoroancă. (~ la car.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

RÂHNĂ s. v. rocoţea.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

RÂGÂÍ vb. v. eructa.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

RÂCÂÍ vb. 1. v. scurma. 2. a zgâria, (pop.) a zgrepţăna. (A ~ cu unghiile un obiect.) 3. v. zgândări. 4. a răzui, (rar) a scobi. (~ pipa spre a o curăţa.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

RÂNCĂ s. v. pietroşel, porcuşor.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PRÂSNÍ vb. v. fâşâi, foşni, pârâi, scârţâi, stropi, suna, susura, şopoti, şopti, şuşoti, şuşui, trosni, uda.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PRÂNZÍ vb. a dejuna, (înv. şi reg.) a merinda, (reg.) a prânzui, (prin Maram.) a gusta. (A ~ pe la ora 14.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PRECÂT adv. v. cât.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

POTÂNG s. (TEHN.) (reg.) chişer, gânj, mâţă. (~ la plug.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PLÂNGE vb. v. regreta.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PLÂNGE vb. 1. a lăcrima. (A început să ~.) 2. (fam. şi peior.) a (se) bâzâi. (Eşti copil mare, de ce ~?) 3. v. smiorcăi. 4. v. boci. 5. v. văita. 6. v. compătimi. 7. v. murmura. 8. v. reclama.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PÂŢÓC s. v. guzgan, şobolan.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PÂTCÁV adj., s. v. bâlbâit, gângav, gângăvit, gângâit.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PÂŞÍN adj. v. agreabil, blajin, blând, bun, domol, fudul, grandoman, infatuat, în-crezut, înfumurat, îngâmfat, megaloman, mândru, orgolios, paşnic, plăcut, reti-cent, reţinut, rezervat, ruşinos, semeţ, sfiicios, sfios, timid, trufaş, ţanţoş, va-nitos.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PÂSLÓS adj. împâslit. (Material ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PÂRVÁC s. v. matcă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PÂRTIE s. v. cărare, potecă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PÂRSNÍ vb. v. sforăi.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PÂRPOR s. v. pojar, rujeolă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PÂRLÍT adj. 1. v. dogorit. 2. v. bronzat. 3. v. ofilit.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PÂRLIT adj. v. amărât, nenorocit, prăpădit.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PÂRLEA s. art. v. aghiuţă, demon, diavol, drac, escroc, hoţ, impostor, încorno-ratul, înşelător, naiba, necuratul, pungaş, satană, şarlatan, şnapan, tartor.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PÂRJÓL s. 1. v. incendiu. 2. v. vâlvătaie. 3. v. caniculă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PÂRÂU s. 1. (GEOGR.) apă, râuleţ, râuşor, (reg.) râurel, râuţ. (Un ~ şerpuia printre coline.) 2. (GEOGR.) apă. (A sărit cu uşurinţă ~l.) 3. v. şiroi.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PÂRÂT s., adj. (JUR.) 1. s. reclamat, (înv.) defendor. 2. s., adj. v. inculpat.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PÂRÂÍ vb. v. fâşâi, foşni, răpăi, ropoti, sfârâi, suna, susura, şopoti, şopti, şuşoti, şuşui.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PÂRÂÍ vb. 1. v. scârţâi. 2. v. trosni. 3. a trosni, (înv.) a prâsni. (Focul ~.) 4. v. păcăni.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PÂRGUÍ vb. (reg.) a se pârgăi, a se pârgălui, a se pârgăvi. (Fructele s-au ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PÂRGÁR s. v. concetăţean, orăşean, pândar, târgoveţ.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PÂRGAV adj. v. pârguit, precoce, timpuriu, văratic.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PÂNZUÍ vb. v. căli, oţeli.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PÂNZÉT s. (TEXT.) (rar) pânzărie, (înv. şi reg.) pânzătură. (~ de bună calitate.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PÂNZĂ s. v. aşternut, bor, cearşaf, giulgiu, linţoliu, margine.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PÂNZĂ s. 1. (înv. şi reg.) pânzătură, (reg.) pănură, pânzare. (A cumpărat doi metri de ~.) 2. pânză de cort v. foaie de cort. 3. v. velă. 4. v. păienjeniş. 5. v. pictură. 6. lamă, tăiş. (~ ferăstrăului, a coasei.) 7. (GEOL.) strat. (~ freatică.) 8. (GEOL.) vână. (O ~ de apă freatică.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PÂNDÍT s. v. pândă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PÂNDĂ s. (rar) pândit. (N-ai observat nimic în timpul ~?)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PÂNDÁR s. v. pază, santinelă, strajă, veghe.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PÂNDÁR s. (înv. şi reg.) pândaş, (reg.) pârgar, (Ban. şi Transilv.) gornic, (Mold. şi Transilv.) jitar, (prin Dobr.) meregiu, (înv.) pânditor. (~ la vie.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PÂLNIE s. v. auriculă, pavilionul urechii, ureche.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PÂLNIE s. 1. (reg.) hunie, (Mold. şi Bucov.) leică, (Transilv., Maram., Ban. şi Olt.) tolcer, (Transilv.) triftor. (Toarnă vinul în sticlă cu ~.) 2. vreceptor. 3. v. avenă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PÂINÁR s. v. brutar.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PÂCLÓS adj. 1. v. ceţos. 2. v. înnorat.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PÂCLĂ s. 1. v. ceaţă. 2. (mai ales la pl.) v. vulcan noroios.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PÂCLĂ s. v. arşiţă, caniculă, călduri, dogoare, dogoreală, fierbinţeală, năbuşeală, năduf, năduşeală, pârjol, pojar, toropeală, zăduf, zăpuşeală.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PÂCÂÍ vb. v. pufăi.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PÂCÂÍ vb. v. pâşcâi.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PĂGÂN adj., s. v. turc.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PĂGÂN s. v. mahomedan, musulman.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PĂGÂN s., adj. v. ateu, eretic, liber-cugetător, necredincios, schismatic.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PĂGÂN adj. v. turcesc.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PĂGÂN adj., s. (BIS.) 1. adj., s. idolatru, politeist, (înv.) idoloslugaş, idoloslujebnic. (Popoarele ~ antice.) 2. adj. păgânesc. (Credinţe ~.) 3. adj. necredincios, (înv. şi reg.) pogan, (înv.) agarinesc, proclet, viclean. (Persoane creştine şi persoane ~.) 4. s. necredincios, (înv.) agarean, viclean. (Un ~ hulit de creştini.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PĂBÂÍ vb. v. fâlfâi.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

OTÂNJÍ vb. v. snopi, stâlci.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

OSÂNDÍ vb. v. condamna.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

OSÂNDÍ vb. v. blama, condamna, constrânge, dezaproba, forţa, înfiera, obliga, proscrie, reproba, respinge, sili, stigmatiza.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ORICÂT pron., adj., adv., conj. 1. pron. orişicât, (înv.) oarecât. (Cât zahăr vrei? – ~!) 2. adj. orişicât. (~ lume ar fi ...) 3. adv. orişicât. (~ ai avea de mult, tot nu te saturi!) 4. conj. cât. (~ ai vrea, dar nu poţi.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

OMORÂT adj. asasinat, suprimat, ucis, (pop.) răpus, (fam. fig.) achitat, curăţat, lichidat. (O persoană ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

OGÂRJÍ vb. v. slăbi.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ODALÂC s. v. stână, târlă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

NAGÂŢ s. (ORNIT.; Vanellus vanellus) (reg.) bibic, ciovică, libuţ, câine-tătăresc, (Mold. şi Bucov.) pasăre-tătărească.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MOMÂIE s. 1. v. sperietoare. 2. v. mogâldeaţă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂZGĂ s. v. sevă, suc.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂZDĂ s. v. camătă, dobândă, mită, procent, şperţ.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂŢÚC s. v. cotoiaş, motănaş, motănel, pisoiaş.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂŢÓS adj. v. pisicesc.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂŢĂ s. v. ancoră, crăcană, patină, păpădie, pirostrie, pisică, potâng, tindeche.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂŢÓC s. v. cotoi, motan, pisoi.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂTCĂ s. v. bătător, iapă, mustuitor.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂRZÁC s. (înv.) şerin. (Un ~ tătar.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂRTÁC s. v. cotoi, motan, pisoi.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂRTÁN s. v. cotoi, motan, pisoi.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂRTÓC s. v. cotoi, motan, pisoi.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂRLÁN adj., s. v. mitocan.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂRÂÍ vb. v. bombăni.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂRCED s. v. pojar, rujeolă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂRCED adj. v. slab, slăbănog, slăbit, tras, uscăţiv.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂNZÚC s. v. mânzişor, mânzuleţ.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂRCAV adj. v. slab, slăbănog, slăbit, tras, uscăţiv.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂNZÓC s. v. gloabă, mârţoagă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂNZĂ s. (ZOOL.) (reg.) coştruşă, mărţânioară, mânzoacă, mânzoancă. (~ de iapă de rasă.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂNZÁT s. (ZOOL.) junc, (Transilv. şi Maram.) tuluc. (Carne de ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂNZÁR s. v. mânzărar.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂNTUÍ vb. v. apăra, dezrobi, dezvinovăţi, disculpa, elibera, emancipa, epuiza, isprăvi, încheia, justifica, libera, salva, scăpa, scoate, scuza, sfârşi, termina.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂNJÍT adj. v. pângărit, profanat, spurcat.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂNTUÍ vb. (BIS.) a (se) izbăvi, a (se) purifica, a (se) răscumpăra, a (se) salva, (înv.) a (se) scoate, a (se) scumpăra, a (se) scura, a (se) spăsi, (fig.) a (se) curăţa, a (se) spăla. (S-a ~ de păcate.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂNJÍT adj. 1. v. murdar. 2. jegos, murdar, nespălat, slinos, soios, (pop. şi fam.) janghinos, (pop.) îngălat, (reg.) imos, (fam.) împuţit. (Om ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂNIÓS adj. v. furios.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂNIÓS adj. v. duşmănos, inamic, nepriete-nesc, neprietenos, ostil, potrivnic, vrăjmaş.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂNIÁT adj. v. furios.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂNEZÍ adv. v. mâine.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂNÉRE s. v. mas.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂNDRU adj. v. arătos, bun, capabil, chipeş, competent, destoinic, dotat, experimentat, falnic, frumos, grandios, impozant, impresionant, impunător, încercat, înţelept, înzestrat, maiestuos, măreţ, minunat, pregătit, priceput, semeţ, splendid, strălucitor, valoros, versat, vrednic.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂNDRU adj. 1. v. demn. 2. semeţ, ţanţoş, (pop.) dârz, fălos. (Un mers ~.) 3. v. îngâmfat. 4. v. trufaş.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂNDRE s. pl. v. iele.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂNDRÍ vb. 1. a se făli, a se fuduli, a se lăuda. (Are de ce se ~ cu copiii lui.) 2. v. îngâmfa.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂNDRÍ vb. v. chibzui, cugeta, gândi, judeca, medita, raţiona, reflecta.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂNCÁT s. 1. v. alimentaţie. 2. v. mâncare.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂNCÁT adj. 1. v. sătul. 2. v. ros.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂNÁŞ s. v. birjar, surugiu, vizitiu.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂHNÍT adj. 1. v. supărat. 2. v. posomorât.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂGLĂ s. v. ceaţă, grămadă, maldăr, morman, movilă, negură, pâclă, purcoi.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MÍRTÂN s. v. rozmarin.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

LÂNGĂ prep. (reg.) drept, (înv.) prejur. (A venit ~ mine.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

LÂNCED adj. v. bolnav, dulceag, fad, insipid, nesănătos, searbăd, suferind.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

LĂLÂU adj. 1. v. bleg. 2. v. neglijent.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNTÂI adj. v. prim.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNCÂT conj. v. .

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNCÂT adv. v. întrucât.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

HÂRTÍE s. 1. (Ban., Transilv., Maram. şi Bucov.) papir. (O coală de ~.) 2. hârtie pergaminată v. pergament. 3. hârtie-carbon v. indigo. 4. v. bancnotă. 5. hârtie-monedă v. bancnotă. 6. (FIN.) hârtie de valoare = efect. 7. v. act. 8. act, document, legiti-maţie. (Rog prezentaţi ~iile!)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

HÂRSÍT s., adj. v. avar, calic, zgârcit.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

HÂRÂÍ vb. a hârcâi, a horcăi.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

HÂRCĂ s. v. babornită, cotoroanţă, hoaşcă, zgripţuroaică.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

HÂRBUÍ vb. v. degrada, deteriora, învechi, strica, uza.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

HÂRCĂ s. (ANAT.) v. craniu.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

HÂRBÁR s. v. derbedeu, golan, haimana, vagabond.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

HÂRĂU s. v. erete, uliu.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

HÂCÂÍ vb. v. icni.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

HERÂIE s. (IST.) gloabă, zavescă. (~ era taxa plătită pentru împiedicarea redeschiderii unui proces.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

HARÂNG s. v. clopot.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

HAPSÂN adj., adv. v. aprig, aspru, barbar, brutal, câinos, crâncen, crud, crunt, cumplit, feroce, fioros, hain, inuman, necruţător, neiertător, neîmblânzit, neînduplecat, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, rău, săl-batic, sângeros, violent.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

HAPSÂN adj. v. apucător, hrăpăreţ, lacom, nesătul.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

HADÂMB s. v. eunuc.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

GRÂNÁR s. v. hambar.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

GRÂNÁR s. v. cerealist.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

GOLÂMB s. v. porumbel.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

GÂŢĂ s. v. coadă, cosiţă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

GÂTUÍT adj. 1. v. sugrumat. 2. înăbuşit, înecat, sugrumat. (Cu glasul ~ de emoţie, spuse ...)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

GÂTLÉJ s. v. laringe.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

GÂTLÁN s. v. bâtlan, gât, grumaz, stârc cenuşiu.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

GÂTLÉJ s. (ANAT.) beregată, (pop.) înghiţitoare, (reg. şi fam.) guşă, (reg.) gâtiţă, guşter, (înv.) grumaz. (Lichidul i-a alunecat pe ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

GÂSCÁN s. (ORNIT.) gânsac.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

GÂSCĂ s. v. boţ, broască, bulz, cocoloş, mutelcă, piuliţă, şurubelniţă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

GÂRLĂ s. (GEOGR.) (Transilv. şi Mold.) ponor.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

GÂRBOV adj. 1. v. gârbovit. 2. v. adus.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

GÂNJÉI s. v. pârpăriţă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

GÂNSÁC s. (ORNIT.) gâscan.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

GÂNGAV adj., s. v. bâlbâit.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

GÂNDÍT adj. 1. v. chibzuit. 2. v. judicios.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

GÂNDÁC s. v. ofidian, şarpe.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

GÂNDÁC s. (ENTOM.) 1. (Transilv.) pepe. 2. gândac de bucătărie (Blatta sau Periplaneta orientalis) = libarcă, şvab, gândac de casă, gândac-negru, (reg.) gâzoabă, taracan, (Bucov.) tarhan; gândac de casă (Blatta sau Periplaneta orientalis) v. gândac de bucătărie; gândac de făină v. morar; gândac de frasin v. cantaridă, (reg.) căţelul-frasinului, gândac de turbă, mâţa-popii; gândac de grâne (Gymnopleurus pilularius) = grângoaşă; gândac de hrişcă (Rhizotrogus solstitialis) = cărăbuşel, hrişcar, cărăbuş de hrişcă; gândac de trandafir v. ileană; gândac-negru v. gândac de bucătărie.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

GÂLMĂ s. v. gâlcă, umflătură.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

GÂLCĂ s. v. scrofulă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

GÂLCĂ s. (MED.) umflătură, (pop.) bolfă, gâlmă, (reg.) bubâlcă, modâlcă, modovâlcă, momealcă, tragăn, vâlcă, (Mold.) boşoalcă. (O ~ la gât.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

GÂFÂÍ vb. a pufăi, a sufla, (reg.) a răsufla. (~ după atâta alergătură.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

FRÂNGE vb. v. bate, birui, curma, înceta, înfrânge, întrece, întrerupe, învinge, opri.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

FRÂNGE vb. 1. a rupe, (înv.) a înfrânge. (A frânge în două pâinea; a frânge o creangă.) 2. v. rupe. 3. v. fractura. 4. v. îndoi. 5. v. extenua. 6. v. întrerupe.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

FRÂNĂ s. v. obstacol, piedică.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

FÂŢĂ s. v. baboi.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

FÂŢĂ s. v. fufă, plevuşcă, zvârlugă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

FIŞÂÍ vb. v. foşni.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

FÂŞÍE s. 1. şuviţă, (Mold.) şuşăniţă. (O ~ de piele.) 2. v. bandă. 3. bucată. 4. v. rază.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

FÂSÂÍ vb. 1. v. şuiera. 2. v. sâsâi. (Lemnele ~ în sobă.) 3. (reg.) a forcoti. (Un obiect înfierbântat aruncat în apă ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

FÂRTÁT s. v. amic, frate de cruce, prieten, tovarăş.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

FÂRTÁI s. v. litră, pătrime, sfert.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

FÂNÁŢ s. cositură, fâneaţă, (Transilv. şi Ban.) prat. (Loc de ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

DRÂGLU s. v. cociorvă, darac, dărăcitor, scărmănătoare.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

DRÂGLÁ vb. v. dărăci, părui, pieptăna, scăr-măna.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

DÂRZÍE s. v. bărbăţie, bravură, curaj, cutezanţă, dârzenie, încumetare, îndrăzneală, neînfricare, semeţie, temeritate.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

DÂRMÓZ s. v. coacăză.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

DÂRÂÍ vb. v. zgâria.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

DÂNSUL s. art. v. bărbat, soţ.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

DÂNSUL pron. v. el.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

DÂLMĂ s. v. dâmb, înălţime, ridicătură.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

DINTÂI adj. invar. v. prim.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CUVÂNT s. v. acord, aranjament, cauză, combinaţie, considerent, contract, convenţie, informaţie, înţelegere, învoială, învoire, legământ, mobil, motiv, pact, pricină, prilej, raţiune, ştire, temei, tranzacţie, veste, vorbă, zvon.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CUVÂNT s. 1. termen, vorbă, (livr.) verb, vocabulă, (pop.) zicere, (reg.) boace, (înv.) glas, grai, limbă, parolă, vorbire, voroavă. (Un ~ nou intrat în limbă.) 2. cuvânt imitativ v. onomatopee. 3. (la pl.) v. text. 4. v. conferinţă. 5. v. discurs. 6. v. cazanie. 7. v. intervenţie. 8. cuvânt introductiv v. introducere; cuvânt înainte v. prefaţă. 9. v. afirmaţie. 10. v. angajament. 11. v. glas. 12. v. pretext.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CURÂND adv. devreme, fuga, grabnic, imediat, iute, îndată, neîntârziat, numaidecât, rapid, repede, (rar) tudila, (pop.) degrabă, momentan, (înv. şi reg.) nepristan, numai, (reg.) mintenaş, minteni, (înv.) peşin, techer-mecher. (Să te întorci ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CRÂCNÍ vb. v. protesta.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

COMÂND s. v. pomană, praznic.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CODÂIE s. v. barba-ursului, coada-calului.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂŢĂ s. v. bibilică.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂTÍME s. v. cantitate.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂŞTI s. v. rată.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂRTÓG s. v. bârlog, cuib, culcuş, sălaş, vizuină.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂRPÍT adj. v. peticit.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂRPÍT s. v. peticit.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂRPĂ s. v. basma, batistă, legătură, tulpan.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂRPĂ s. 1. buleandră, fleandură, otreapă, petică, zdreanţă, (pop.) treanţă, (înv. şi reg.) rantie, (reg.) paceaură, rufă, şuleandră, târfă, (Mold., Bucov. şi Transilv.) cârţă, (Mold. şi Bucov.) cotreanţă, (Transilv.) ronghi, (înv., în Mold.) felegă. (Şterge praful cu o ~.) 2. v. scutec.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂRNÍT s. v. cârmire, cârmit, cotire, cotit, viraj, virare, virat.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂRMUÍ vb. v. cârmi, coti, vira.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂRMUÍ vb. 1. v. conduce. 2. v. domni. 3. v. administra.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂRMÍT s. v. cotire.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂRMĂ s. v. cârmuire, conducere, diriguire, domnie, guvernare, putere, stăpânire.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂRMĂ s. v. pârghie.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂRLÍG s. v. furcă, pisc.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂRLÁN s. v. noaten.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂRLÍG s. 1. (reg.) sclimpuş. (~ de rufe.) 2. v. andrea. 3. v. buhai.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂRJĂ s. 1. (prin Transilv.) măciucă. (Merge sprijinit în ~e.) 2. (ANAT.) cârja aortei = crosa aortei.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂRJĂ s. v. chingă, cocârlă, crivac.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂRÂÍ vb. v. bodogăni, cicăli, ciondăni, ciorovăi, dăscăli, plictisi, sâcâi.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂRCÉL s. 1. (reg.) acăţele (pl.) cir. (~ al unor plante agăţătoare.) 2. v. căpuşă. 3. (BOT.) (Ephedra distachya) slăbănog.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂRCÉL s. v. căpuşă, cercel.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂRCĂ s. v. spate, spinare.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂNTEC s. 1. (MUZ.) compoziţie, melodie, muzică, (livr.) melopee, melos, (înv.) scop, (englezism) song. (Un ~ foarte izbutit.) 2. lied. 3. (MUZ.) arie, melodie. (~ popular.) 4. v. cânt. 5. (LIT.) cântec bătrânesc v. baladă populară.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂNTÁT s. v. cânt.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂNTÁR s. v. basculă, crucea dinainte, decimal, zecimal.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂNTÁR s. 1. balanţă, (pop.) cumpănă, (reg., mai ales în Munt. şi Olt.) terezie, (prin Transilv.) şlag, (înv.) staderă.(~ pentru stabilirea greutăţii unei mărfi.) 2. (n. pr.; art.) v. Balanţa. 3. cântărire, cântărit, (pop.) cântăreală. (L-a înşelat la ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂNDÁI adv. v. cumva, eventual, poate.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂNDVÁ adv. 1. demult, odată, odinioară, vreo-dată, (înv. şi reg.) oarecând, (înv.) vreodinioară. (~ în trecut.) 2. v. odinioară. 3. odată, vreodată, (înv. şi reg.) oarecând, (înv.) odinioară, vreodi-nioară. (Poate ne vom mai vedea ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂMPÍE s. (GEOGR.) câmp, şes, (reg.) cohalm. (Regiune de ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂLŢI s. pl. v. pacişe.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂINÓS adj. v. aspru, greu.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂINÓS adj., adv., s. 1. adj., adv. v. rău. 2. adj. v. aspru. 3. adj., s. v. afurisit.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂINÍE s. v. asprime, barbarie, brutalitate, cruzime, ferocitate, neîndurare, ne-omenie, răutate, sălbăticie, violenţă, vitregie.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CEACÂR adj. v. chiorâş, cruciş, încrucişat, pieziş, saşiu, strabic.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CĂLÂU adj. v. căldicel, căldişor, călduţ, încropit.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CARÂMB s. v. loitră.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CARÂMB s. 1. tureatcă, (reg.) tureac, (prin Munt. şi Olt.) saftian. (~ al cizmei.) 2. (TEHN.) (reg.) draghină, drăghinar, drug, loitret, sulete, (Transilv. şi prin Ban.) sul. (~ la loitra căruţei.) 3. (reg.) margine, mărginar. (~ la o scară, în care intră fusceii.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BRÂNZÍ vb. a se tăia, (înv. şi reg.) a se serbăzi, (Mold.) a se corăsli. (Laptele s-a ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BRÂNCÍ vb. v. ghionti, izbi, îmboldi, îmbrânci, împinge, înghionti.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BRÂNCI s. v. îmbrâncitură.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BORÂRE s. v. debordare, vărsare, vomare, vomă, vomitare.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BOLÂND adj., s. v. alienat, dement, descreierat, înnebunit, nebun, smintit, ţicnit.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BÂZÂÍ vb. v. bodogăni, cicăli, dăscăli, plictisi, plânge, sâcâi.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BÂZGÁR s. v. bărzăun, gărgăun.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BÂZÂÍ vb. a zbârnâi, a zâzâi, a zumzăi, (rar) a zumbăi, (pop.) a bombăni, (reg.) a bornăi, (Transilv. şi Ban.) a vâjâi. (Albinele ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BÂZGÁN s. v. bărzăun, bondar.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BÂVÁŞ adj. v. năbădăios, nărăvaş, nărăvit.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BÂŢÁN s. v. bărzăun, bondar.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BÂŢÁN s. (ENTOM.; Chironomus leucopogon) (reg.) zgriburici.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BÂTÚŢ s. v. beţigaş, beţişor.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BÂTLÁN s. 1. v. stârc cenuşiu. 2. bâtlan mic (Ardea garzetta) = (reg.) ceapur alb mic, stârc alb mic; bâtlan roşiatic v. stârc purpuriu; bâtlan roşu v. stârc purpuriu.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BÂRSĂ s. v. călcâi, plaz, talpă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BÂRSĂ s. (reg.) cordenci, morcoasă. (~ plugului.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BÂRNĂ s. v. grindă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BÂRLÓG s. v. adăpost, aşezare, casă, cămin, domiciliu, locuinţă, sălaş.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BÂRLÓG s. v. vizuină.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BÂRÂÍ vb. v. bodogăni, cicăli, dăscăli, plictisi, sâcâi.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BÂRÂÍ vb. v. bombăni.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BÂRFÍT s. v. calomniere.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BÂRFÍT adj., s. v. calomniat.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BÂRFĂ s. v. calomniere.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BÂRDIE s. v. burghiu, sfredel.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BÂRDÁN s. v. abdomen, burduhan, burtă, pântece, stomac.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BÂRCIE s. v. sabie, sabiţă, săbioară, săbiuţă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BÂNZÁR s. v. bărzăun, bondar.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BÂNTUÍ vb. v. asupri, exploata, împila, împovăra, năpăstui, oprima, oropsi, persecuta, prigoni, tiraniza, urgisi.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BÂLBOR s. v. bulbuc.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BÂIGUÍ vb. v. bombăni.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BÂIGUÍ vb. v. aiura, ameţi, buimăci, delira, năuci, zăpăci.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BÂHLÍT adj. v. clocit, împuţit, răsuflat, stătut, trezit.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BÂCÂÍ vb. v. bate, palpita, pulsa, tăcăi, ticăi, tresări, zbate, zvâcni.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BĂDÂI s. v. putinei.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BALCÂZ adj. v. diform, hidos, hâd, pocit, schimonosit, slut, strâmb, urât.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

AVÂNTÁ vb. 1. v. sări. 2. a se lansa. (Se ~ într-o acţiune.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ATÂRNÁ vb. v. avea, cântări, codi, ezita, pregeta, proveni, rezulta, spânzura, şovăi.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ATÂRNÁ vb. 1. v. agăţa. 2. a se agăţa, a se apuca, a se prinde, a se ţine, (pop.) a se anina, (reg.) a se tăgârţa. (Se ~ de crengi ca să nu cadă.) 3. a spânzura, a sta. (Pe perete ~ un tablou.) 4. a cădea, a curge, a spânzura. (Părul îi ~ pe spate.) 5. v. apleca. 6. a depinde, (înv.) a spânzura. (Totul ~ de el.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

AROMÂN s., adj. 1. s. macedoromân, (rar) macedonean. (~ii se află în sudul Peninsulei Balcanice.) 2. adj. v. aromânesc.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

AGÂMBÁ vb. v. apuca, înhăţa, înşfăca, lua, prinde.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

AFÂNÁT adj. 1. moale, poros, pufos, rar, (rar) înfoiat, ţărânos, (reg.) puhav. (Pământ ~.) 2. v. pufos.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ADÂNCÍ vb. v. aprofunda.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ADÂNCÍ vb. 1. v. afunda. 2. a se afunda, a se cufunda, a se înfunda, (Transilv.) a se zgăura. (Ochii i s-au ~ în cap.) 3. v. căsca. 4. a (se) agrava, a (se) amplifica, a creşte, a (se) intensifica, a (se) mări, a spori, (fig.) a (se) ascuţi. (Disensiunile s-au ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

VÂJÂÍ vb. 1. v. şuiera. 2. v. piui.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

VÂJÂÍ vb. v. bâzâi, dudui, vui, zbârnâi, zâzâi, zumzăi.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

VÂLCÁN s. v. avat.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

VÂLCĂ s. v. gâlcă, umflătură.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

VÂLCEÁ s. (GEOGR.) vâlcică. (O ~ puţin adâncă.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

VÂLCED adj. v. învineţit, vânăt.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

VÂLFĂ s. v. mag, vrăjitor.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

VÂLSÁN s. v. avat.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

VÂLVĂ s. 1. v. agitaţie. 2. v. senzaţie. 3. (fig.) ecou, răsunet. (~ produsă. de descoperirea făcută.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

VÂLVĂ s. v. alai, faimă, fast, notorietate, pompă, prestigiu, renume, reputaţie, vază.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

VÂLVÓI adj. v. ciufulit.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

VÂNÁRE s. v. vânat.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

VÂNÁRE s. v. vânat, vânătoare.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

VÂNĂT adj. 1. (înv. şi pop.) pătlăginiu, (Munt.) civit. (De culoare ~.) 2. v. învineţit. 3. v. livid. 4. sur. (Cal ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

VÂNJÓS adj. 1. v. robust. 2. legat, robust, solid, viguros, voinic, zdravăn. (Un trup ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

VÂNTÓS adj. v. furtunos, viforos, vijelios.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

VÂRCÁT adj. v. bălţat, dungat, tărcat, vărgat

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

VÂRCĂ s. v. dungă, linie, vargă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

VÂRÂT s. 1. v. băgare. 2. v. băgare. 3. v. băgare. 4. băgare, intrare, introducere, vârâre. (~ul lui prin spărtura zidului.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

VÂRLÁN s. v. grindel, molan.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

VÂRLÁV adj. v. bucălai, bucălat, dolofan, durduliu, grăsan, grăsuliu, grăsuţ, plin, rotofei, rotund.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

VÂRSTÁ vb. v. dunga, tărca, vărga.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

VÂRTÉJ s. 1. v. bulboană. 2. trombă, (rar) sul. (Un ~ de vânt.) 3. (FIZ.) turbion. 4. coloană, sul, trâmbă, (pop.) volbură. (Un ~ de praf.) 5. trombă, (pop.) vântoasă. (S-a ridicat un ~ imens de zăpadă.) 6. v. ameţeală. 7. (TEHN.) val. (~ de care se atârnă găleata la fântână.) 8. (TEHN.) căpătâi, (reg.) feleherţ. (~ la perinocul căruţei.) 9. (TEHN.) (Transilv. şi Mold.) şurub. (~ la piatra morii.) 10. (TEHN.) (reg.) şurub, (Ban. şi Transilv.) şaitău. (~ de strâns doagele.) 11. (BOT.) vârtejul-pământului (Pedicularis verticillata) = (reg.) păducher, păducherniţă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

VÂRTÉJ s. v. cocârlă, cric, crivală, dulap, leagăn, macara, manivelă, posadă, posteucă, schimbătoare, scrânciob, vinci.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

VÂRTÓS adj. v. compact, dens, dur, durabil, fix, imobil, îndesat, neclintit, nemişcat, puternic, rezistent, rigid, robust, solid, tare, tenace, trainic, ţeapăn, viguros, vânjos, voinic, zdravăn.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

VÂRTÓS adj., adv. 1. adj. v. consistent. 2. adj. v. tare. 3. adv. v. tare. 4. adv. v. mult.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

VÂRTÓS adv. v. extrem, foarte, tare.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

VÂSCÓS adj. 1. (rar) semilichid. (Cu aspect ~.) 2. cleios, lipicios. (Substanţă ~oasă.) 3. cleios, gelatinos, mucos. (Secreţie ~oasă.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

VÂSLĂ s. lopată, ramă, (reg.) babaică, opacă, opacină, (Bucov., Transilv. şi Ban.) suflă. (Ambarcaţie cu ~e.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

VÂSLĂ s. v. lopată, mănunchi.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

VÂSLÍT s. lopătare, vâslire.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

VÂŞCÁ vb. v. agita, clătina, clinti, colcăi, deplasa, foi, forfoti, frământa, furnica, mişca, mişui, mişuna, muta, roi, urni, viermui.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ZBÂNŢ s. v. hârjoană, hârjoneală, joacă, joc, zbenguială, zbenguire, zbenguit, zbânţuială, zbânţuire, zbânţuit, zbânţui-tură, zburdare, zburdălnicie.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ZBÂRCI s. v. creţ, cută, dungă, încreţitură, rid, zbârcitură.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ZBÂRCÍ vb. 1. v. rida. 2. (pop.) a se pomăi, (reg.) a se pomi, a se pomisi. (După boală i s-a ~ trupul.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ZBÂRLÍ vb. 1. v. ciufuli. 2. a i se ridica, (reg.) a i se arici. (I s-a ~ părul de frică.) 3. v. înfoia.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ZBÂRLÍ vb. v. cuta, încreţi, înrăutăţi, supăra, tremura, undui.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ZGÂÍRE s. v. holbare.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ZGÂRCÍ s. 1. cartilaj. 2. (ANAT.) sfârc. (~ al nasului.) 3. (TEHN.) (reg.) scoabă. (~ cu care dogarul curăţă muchiile vaselor de lemn.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ZGÂRCÍ vb. 1. v. chirci. 2. v. contracta. 3. v. pipernici. 4. v. lăcomi. 5. a se scumpi, (reg.) a se hârsi. (S-a ~ şi a pierdut ocazia.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ZGÂRIÁ vb. 1. (prin Transilv.) a (se) căpăra, a (se) dârâi, (prin Ban.) a (se) zgrăbăla. (L-a ~ pisica.) 2. v. scrijeli. 3. v. râcâi.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ZGÂTIE s. v. diavoliţă, drăcoaică, ştrengăriţa, tartoriţă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ZÂMBET s. surâs, zâmbire, (înv.) surâdere, zâmbitură. (Un ~ cuceritor.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ZÂRNĂ s. (BOT.; Solanum nigrum) lăsnicior, (reg.) umbra-nopţii, (înv.) solan.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ZÂRNĂ s. v. lăsnicior.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ZÂZÂÍ vb. a bâzâi, a zbârnâi, a zumzăi, (rar) a zumbăi, (pop.) a bombăni, (reg.) a bornăi, (Transilv. si Ban.) a vâjâi. (Albinele ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ZVÂCNÍ vb. 1. v. palpita. 2. v. fremăta.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ZVÂNTÁ vb. 1. v. usca. 2. v. nimici.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ZVÂNTÁ vb. v. descărca, deşerta, goli, snopi, stâlci.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ZVÂRLÍ vb. 1. v. arunca. 2. v. azvârli. 3. v. proiecta. 4. a arunca, a azvârli. (~ o piatră la distanţă.) 5. v. năpusti. 6. a se arunca, a se avânta, a se azvârli, a se precipita, a se repezi, a sări, (pop.) a se chiti, (Transilv.) a se aiepta. (Se ~ pe cal.) 7. a arunca, a azvârli, a izbi, a lovi. (Calul nărăvaş ~ cu copitele.) 8. v. cheltui.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

adâncí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. adâncésc, imperf. 3 sg. adânceá; conj. prez. 3 sg. şi pl. adânceáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

aromân s. m., adj. m., pl. aromâni; f.sg. aromână, pl. aromâne

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

atârná vb., ind. prez. 1 sg. atârn, 3 sg. şi pl. atârnă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

avântá vb., ind. prez. 1 sg. avânt, 3 sg. şi pl. avântă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

balcâz adj. m., pl. balcâzi; f. sg. balcâză, pl. balcâze

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

bâcâí vb., ind. prez. 1 sg. bâcâi, imperf. 3 sg. bâcâiá

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

bâiguí vb., ind. prez. 1 sg. bâigui, 3 sg. şi pl. bâiguie, imperf. 3 sg. bâiguiá

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

bâlbór s. n., pl. bâlboáre

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

bântuí vb., ind. prez. 1 sg. bântui, 3 sg. şi pl. bântuie, imperf. 3 sg. bântuiá

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

bârâí vb., ind. prez. 1 sg. bârâi, 3 sg. şi pl. bârâie, imperf. 3 sg. bârâiá

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

bârfă s. f., g.-d. art. bârfei; pl. bârfe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

bârfít s. n.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

bârlóg s. n., pl. bârlóguri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

bârnă s. f., g.-d. art. bârnei; pl. bârne

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

bârnuí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. bârnuiésc, imperf. 3 sg. bârnuiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. bârnuiáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

bârsán adj. m., pl. bârsáni; f. sg. bârsánă, pl. bârsáne

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

bârsă s. f., g.-d. art. bârsei; pl. bârse

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

bârzói adv.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

bâtlán s. m. (sil. -tlan), pl. bâtláni

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

bâţán s. m., pl. bâţáni

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

bâzâí vb., ind. prez. 1 sg. bâzâi, 3 sg. şi pl. bâzâie, imperf. 3 sg. bâzâiá

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

bolând adj. m., pl. bolânzi; f. sg. bolândă, pl. bolânde

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

brână s. f., g.-d. art. brânei; pl. brâne

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

brânci (împinsătură) s. m., pl. brânci

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

brâncí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. brâncésc, imperf. 3 sg. brânceá; conj. prez. 3 sg. şi pl. brânceáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

brânzí vb., ind. prez. 3 sg. brânzéşte, imperf. 3 sg. brânzeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. brânzeáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

carâmb s. m., pl. carâmbi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

câiníe s. f., art. câinía, g.-d. câiníi, art. câiníei

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

câinós adj. m., pl. câinóşi; f. sg. câinoásă, pl. câinoáse

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

câlţi s. m. pl.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

câmpíe s. f., art. câmpía, g.-d. art. câmpíei; pl. câmpíi, art. câmpíile

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

cândvá adv. (sil. mf. când-)

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

cântár s. n., pl. cântáre

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

cântát s. n.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

cântec s. n., pl. cântece

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

cârâí vb., ind. şi conj. prez. 3 sg. şi pl. cârâie, imperf. 3 sg. cârâiá

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

cấrcă s. f.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

cârcél (med., bot., zool.) s. m., pl. cârcéi, art. cârcéii

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

cârjă s. f., art. cârja, g.-d. art. cârjei; pl. cârje

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

cârlán s. m., pl. cârláni

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

cârlíg s. n., pl. cârlíge

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

cârmă s. f., g.-d. art. cârmei; pl. cârme

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

cârmuí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. cârmuiésc, imperf. 3 sg. cârmuiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. cârmuiáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

cârnát/cârnáţ s. m., pl. cârnáţi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

cârnít s. n., pl. cârníturi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

cârpă s. f., g.-d. art. cârpei; pl. cârpe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

cârpít s. n.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

câşti s. n., pl. câştiuri (sil. -tiuri)

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

câtíme s. f., g.-d. art. câtímii; pl. câtími

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ceacâr adj. m., pl. ceacâri; f. sg. ceacâră, pl. ceacâre

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

comând s. n., pl. comânduri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

crâcní vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. crâcnésc, imperf. 3 sg. crâcneá; conj. prez. 3 sg. şi pl. crâcneáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

curând adv.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

cuvânt s. n., pl. cuvínte

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

dâlmă s. f., g.-d. art. dâlmei; pl. dâlme

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

dânsul pron. m. (g.-d. dânsului), pl. dânşii (g.-d. dânşilor); f. sg. dânsa (g.-d. dânsei), pl. dânsele (g.-d. dânselor)

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

dârlóg (cureaua frâului) s. m., pl. dârlógi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

dârmón s. n., pl. dârmoáne

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

dârmóz s. m., pl. dârmózi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

dârvár s. m., pl. dârvári

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

dârzíe s. f., art. dârzía, g.-d. dârzíi, art. dârzíei

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

dintâi num. invar.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

fânáţ s. n., pl. fânáţuri/fânáţe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

fârtát s. m., pl. fârtáţi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

fâsâí vb., ind. şi conj. prez. 3 fâsâie, imperf. 3 sg. fâsâiá

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

fâşíe s. f., art. fâşía, g.-d. art fâşíei; pl. fâşíi, art. fâşíile

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

fâţă s. f., g.-d. art. fâţei; pl. fâţe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

frânár s. m., pl. frânári

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

frânát s. n.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

frână s. f., g.-d. art. frânei; pl. frâne

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

frânge vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. frâng, imperf. 3 sg. frângeá, perf. s. 1 sg. frânséi, 1 pl. frânserăm; part. frânt

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

gâdilá vb., ind. prez. 1 sg. gâdil, 3 sg. şi pl. gâdilă, imperf. 3 sg. gâdilá

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

gâfâí vb., ind. şi conj. prez. 3 sg. şi pl. gâfâie, imperf. 3 sg. gâfâiá

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

gâgâí/găgăí vb., ind. şi conj. prez. 3 sg. şi pl. gâgâie/găgăie, imperf. 3 sg. gâgâiá/găgăiá

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

gâjâí vb., ind. şi conj. prez. 3 sg. şi pl. gâjâie, imperf. 3 sg. gâjâiá

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

gâlcă s. f., g.-d. art. gâlcii; pl. gâlci

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

gâlmă s. f., g.-d. art. gâlmei; pl. gâlme

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

gândác s. m., pl. gândáci

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

gândít s. n. (pl. gândíte în loc. pe ~)

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

gângav adj. m., s. m., pl. gângavi; f. sg. gângavă, pl. gângave

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

gânsác s. m., pl. gânsáci

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

gârbov adj. m., pl. gârbovi; f. sg. gârbovă, pl. gârbove

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

gârlă s. f., g.-d. art. gârlei; pl. gârle

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

gâscán s. m., pl. gâscáni

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

gâscár s. m., pl. gâscári

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

gâscă s. f., g.-d. art. gâştei; pl. gâşte

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

gâtlán s. n. (sil. -tlan), pl. gâtláne

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

gâtléj s. n. (sil. -tlej), pl. gâtléjuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

grânár (hambar) s. n., pl. grânáre

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

hadâmb s. m., pl. hadâmbi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

hapsân adj. m., pl. hapsâni; f. sg. hapsână, pl. hapsâne

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

hâcâí vb., ind. şi conj. prez. 3 sg. hâcâie, imperf. 3 sg. hâcâiá

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

hânsár s. m., pl. hânsári

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

hârău s. m., art. hârăul; pl. hârăi, art. hârăii

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

hârbár adj. m., pl. hârbári; f. sg. hârbáră, pl. hârbáre

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

hârbuí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. hârbuiésc imperf. 3 sg. hârbuiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. hârbuiáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

hârcă s. f., g.-d. art. hârcii; pl. hârci

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

hârâí vb., ind. şi conj. prez. 3 hârâie, imperf. 3 sg. hârâiá

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

hârtíe s. f., art. hârtía, g.-d. art. hârtíei; pl. hârtíi, art. hârtíile

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

hârtóp s. n., pl. hârtoápe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

hârţi interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

hârzób s. n., pl. hârzoábe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

încât conjcţ. (îl durea atât de tare, încât nu putea vorbi )

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

în cât prep. + pr. sau + adj. (în cât suntem astăzi?, în cât timp ai scris articolul? )

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

întâi adv.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

întâi num. m. (premiul întâi), art. întâiul, pl. întâi, art. întâii; f. sg. întâi, art. întâia, g.-d. întâii, pl. întâi, art. întâiile, g.-d. întâilor

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

lălâu adj. m., pl. lălâi; f. sg. lălâie, pl. lălâie/lălâi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

lămâi s. m., pl. lămâi, art. lămâii

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

lânced adj. m., pl. lâncezi; f. sg. lâncedă, pl. lâncede

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

lângă prep.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

mâglă s. f. (sil. -glă), g.-d. art. mâglei; pl. mâgle

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

mâlíre s. f., g.-d. art. mâlírii; pl. mâlíri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

mânáci s. m., pl. mânáci

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

mânáre s. f., g.-d. art. mânării; pl. mânări

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

mânáş s. m., pl. mânáşi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

mâncát s. n.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

mândrí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. mândrésc, imperf. 3 sg. mândreá; conj. prez. 3 sg. şi pl. mândreáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

mândru adj. m., s. m., art. mândrul, pl. mândri, art. mândrii; f. sg. mândră, g.-d. art. mândrei, pl. mândre

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

mânecá vb., ind. prez. 1 sg. mânec, 3 sg. şi pl. mânecă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

mânezí adv.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

mâniós adj. m. (sil. -ni-os) pl. mânióşi; f. sg. mânioásă, pl. mânioáse

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

mântuí vb., ind. şi conj. prez. 3 sg. şi pl. mântuie, imperf. 3 sg. mântuiá (a salva, a vindeca ind. prez. 1 sg. măntuiésc, 3 sg. mântuiéşte; conj. prez. 3 sg. şi pl. mântuiáscă)

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

mânzát s. m., pl. mânzáţi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

mânză s. f., g.-d. art. mânzei; pl. mânze

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

mânzóc s. m., pl. mânzóci

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

mânzúc s. m., pl. mânzúci

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

mârced adj. m., pl. mârcezi; f. sg. mârcedă, pl. mârcede

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

mârâí vb., ind. şi conj. prez. 3 sg. şi pl. mârâie, imperf. 3 sg. mârâiá

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

mârlán s. m., pl. mârláni

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

mârlít s. n.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

mârtán s. m., pl. mârtáni

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

mârzác s. m., pl. mârzáci

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

mâtcă s. f., g.-d. art. mâtcii; pl. mâtci

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

mâţán s. m., pl. mâţáni

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

mâţă s. f., g.-d. art. mâţei; pl. mâţe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

mâţói s. m., pl. mâţói, art. mâţóii

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

mâţúc s. m., pl. mâţúci

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

mâzgă s. f.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

mâzgós adj. m., pl. mâzgóşi; f. sg. mâzgoásă, pl. mâzgoáse

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

momâie s. f., art. momâia, g.-d. art. momâii; pl. momâi, art. momâile

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

nagâţ s. m., pl. nagâţi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

oblânc s. n. (sil. -blânc), pl. oblâncuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ogârjí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. ogârjésc, imperf. 3 sg. ogârjeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. ogârjeáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ogorât s. n.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

oricât pr. m., adj. m. (sil. ori-) cât

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

osândí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. osândésc, imperf. 3 sg. osândeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. osândeáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

otânjí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. otânjésc, imperf. 3 sg. otânjeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. otânjeáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

păgân s. m., adj. m., pl. păgâni; f. sg. păgână, g.-d. art. păgânei, pl. păgâne

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

pâcâí vb., ind. şi conj. prez. 1 sg. pâcâi, 3 sg. şi pl. pâcâie, imperf. 3 sg. pâcâiá

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

pâclă s. f. (sil. -clă), g.-d. art. pâclei; pl. pâcle

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

pâclós adj. m. (sil. -clos), pl. pâclóşi; f. sg. pâcloásă, pl. pâcloáse

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

pâlnie s. f. (sil. -ni-e), art. pâlnia (sil. -ni-a), g.-d. art. pâlniei; pl. pâlnii, art. pâlniile (sil. -ni-i-)

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

pândár s. m., pl. pândári

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

pândă s. f., g.-d. art. pândei; pl. pânde

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

pândít s. n.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

pânzár (persoană) s. m., pl. pânzári

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

pânzár (sul la războiul de ţesut, corabie) s. n., pl. pânzáre

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

pânzát adj. m., pl. pânzáţi; f. sg. pânzátă, pl. pânzáte

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

pânză s. f., g.-d. art. pânzei; pl. pânze

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

pânzét s. n., pl. (sorturi) pânzéturi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

pârâí vb., ind. şi conj. prez. 3 sg. pârâie, imperf. 3 sg. pârâiá

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

pârât adj. m., s. m., pl. pârâţi; f. sg. pârâtă, pl. pârâte

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

pârâu s. n., art. pârâul; pl. pâráie

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

pârgár s. m., pl. pârgári

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

pârgav adj. m., pl. pârgavi; f. sg. pârgavă, pl. pârgave

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

pârgă s. f. /pârg s. n.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

pârguí vb., ind. prez. 3 sg. pârguiéşte, imperf. 3 sg. pârguiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. pârguiáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

pârjól s. n., pl. pârjóluri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

pârlea s. m., g.-d. art. pârlei/pârlii, voc. pârleo

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

Pârlea s. pr. m., g.-d. art. lui Pârlea

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

pârlít s. n.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

pârtie s. f. (sil. -ti-e), art. pârtia (sil. -ti-a), g.-d. art. pârtiei; pl. pârtii, art. pârtiile (sil. -ti-i-)

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

pâslár s. m., pl. pâslári

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

pâslă s. f., g.-d. art. pâslei

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

pâslós adj. m., pl. pâslóşi; f. sg. pâsloásă, pl. pâsloáse

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

pâşín adj. m., pl. pâşíni; f. sg. pâşínă, pl. pâşíne

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

pe atât/pe atâta prep. + adv. (tempo lent)

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

pe-atât/pe-atâta prep. + adv. (tempo rapid)

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

plânge vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. plâng, 1 pl. plângem, perf. s. 1 sg. plânséi, 1 pl. plânserăm; part. plâns

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

potâng s. n., pl. potânguri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

prânzí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. prânzésc, imperf. 3 sg. prânzeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. prânzeáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

precât adv.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

râcâí vb., ind. şi conj. prez. 3 sg. şi pl. râcâie, imperf. 3 sg. râcâiá

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

râgâí vb., ind. şi conj. prez. 1 sg. râgâi, 3 sg. şi pl. râgâie, imperf. 3 sg. râgâiá

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

râmnic s. n., pl. râmnice

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

râncă s. f., g.-d. art. râncii; pl. rânci

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

rânced adj. m., pl. râncezi; f. sg. râncedă, pl. râncede

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

rânduí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. rânduiésc, imperf. 3 sg. rânduiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. rânduiáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

rânjet s. n., pl. rânjete

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

rânză s. f., g.-d. art. rânzei; pl. rânze

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

rânzós adj. m., pl. rânzóşi; f. sg. rânzoásă, pl. rânzoáse

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

râşní vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. râşnésc, imperf. 3 sg. râşneá; conj. prez. 3 sg. şi pl. râşneáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

râvnă s. f., g.-d. art. râvnei; pl. râvne

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

râznár s. m., pl. râznári

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

râznă s. f., g.-d. art. râznei; pl. râzne

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

româní vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. românésc, imperf. 3 sg. româneá; conj. prez. 3 sg. şi pl. româneáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

salcâm s. m., pl. salcâmi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

sâcâí vb., ind. şi conj. prez. 1 şi 2 sg. sâcâi, 3 sg. şi pl. sâcâie, imperf. 3 sg. sâcâiá

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

sânger s. m., pl. sângeri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

sârbă (limba) s. f., g.-d. art. sârbei

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

sârguí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. sârguiésc, imperf. 3 sg. sârguiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. sârguiáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

sârmár s. m., pl. sârmári

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

sârmă s. f., g.-d. art. sârmei; (bucăţi, feluri, peşti) pl. sârme

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

sârmós adj. m., pl. sârmóşi; f. sg. sârmoásă, pl. sârmoáse

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

sâsâí vb., ind. şi conj. prez. 1 şi 2 sg. sâsâi, 3 sg. şi pl. sâsâie, imperf. 3 sg. sâsâiá

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

scâncí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. scâncésc, imperf. 3 sg. scânceá; conj. prez. 3 sg. şi pl. scânceáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

scârbe (vorbe triviale) s. f. pl.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

scârbí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. scârbésc, imperf. 3 sg. scârbeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. scârbeáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

scârţ/scârţa/scârţai interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

scârţ s. m., pl. scârţi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

sovârf s. m., pl. sovârfi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

stâlcí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. stâlcésc, imperf. 3 sg. stâlceá; conj. prez. 3 sg. şi pl. stâlceáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

stâmpí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. stâmpésc, imperf. 3 sg. stâmpeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. stâmpeáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

stână s. f., g.-d. art. stânei; pl. stâne

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

stârcí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. stârcésc, imperf. 3 sg. stârceá; conj. prez. 3 sg. şi pl. stârceáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

stârní vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. stârnésc, imperf. 3 sg. stârneá; conj. prez. 3 sg. şi pl. stârneáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

stârpí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. stârpésc, imperf. 3 sg. stârpeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. stârpeáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

strâmb adj. m., pl. strâmbi; f. sg. strâmbă, pl. strâmbe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

strâmt adj. m., pl. strâmţi; f. sg. strâmtă, pl. strâmte

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

strâmt s. n.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

strâns s. n.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

surâde vb. râde

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

tamâş s. n., pl. tamâşuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

tărâm s. n., pl. tărâmuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

tâlcuí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. tâlcuiésc, imperf. 3 sg. tâlcuiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. tâlcuiáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

tâlhár s. m., pl. tâlhári

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

tânăr adj. m., s. m., pl. tíneri; f. sg. tânără, g.-d. art. tínerei, pl. tínere

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

tânguí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. tânguiésc, imperf. 3 sg. tânguiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. tânguiáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

târâí vb., ind. şi conj. prez. 3 târâie, imperf. 3 sg. târâiá

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

târât s. n.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

târbóc s. n., pl. târbócuri/târboáce

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

târcól s. n., pl. târcoále

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

târfă s. f., g.-d. art. târfei; pl. târfe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

târguí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. târguiésc, imperf. 3 sg. târguiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. târguiáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

târlă s. f., g.-d. art. târlei; pl. târle

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

târlíc s. m., pl. târlíci

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

târlíe s. f., art. târlía, g.-d. art. târlíei; pl. târlíi, art. târlíile

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

târnă (coşarcă, unealtă de pescuit) s. f., g.-d. art. târnei; pl. târne

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

târnóg s. n., pl. târnoáge

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

târnuí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. târnuiésc, imperf. 3 sg. târnuiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. târnuiáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

târpán s. n., pl. târpáne

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

târsă s. f., g.-d. art. târsei; pl. târse

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

târtán s. m., pl. târtáni

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

târzíu adj. m., f. târzíe; pl. m. şi f. târzíi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

trânji s. m. pl.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

trântí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. trântésc, imperf. 3 sg. trânteá; conj. prez. 3 sg. şi pl. trânteáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţâfní vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. ţâfnésc, imperf. 3 sg. ţâfneá; conj. prez. 3 sg. şi pl. ţâfneáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţâră s. f., pl. ţâre

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ţigâi s. m., pl. ţigâi, art. ţigâii

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

urâţí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. urâţésc, imperf. 3 sg. urâţeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. urâţeáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

vâjâí vb., ind. şi conj. prez. 3 sg. vâjâie, imperf. 3 sg. vâjâiá; ger. vâjâínd; part. vâjâít

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

vâlceá/vâlcícă s. f., art. vâlceáua/vâlcíca, g.-d. art. vâlcélei; pl. vâlcéle

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

vâlced adj. m., pl. vâlcezi; f. sg. vâlcedă, pl. vâlcede

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

vâlnic s. n., pl. vâlnice

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

vâlvă s. f., g.-d. art. vâlvei; (zâne) pl. vâlve

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

vâlvói adj. invar.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

vânáre s. f., g.-d. art. vânării; pl. vânări

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

vânăt adj. m., pl. víneţi; f. sg. vânătă, pl. vínete

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

vânjós adj. m., pl. vânjóşi; f. sg. vânjoásă, pl. vânjoáse

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

vântós adj. m., pl. vântóşi; f. sg. vântoásă, pl. vântoáse

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

vântuí vb., ind. prez. 3 sg. vântuiéşte, imperf. 3 sg. vântuiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. vântuiáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

vârfár s. n., pl. vârfáre

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

vârfuí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. vârfuiésc, imperf. 3 sg. vârfuiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. vârfuiáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

vârláv adj. m., pl. vârlávi; f. sg. vârlávă, pl. vârláve

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

vârstá vb., ind. prez. 1 sg. vârstéz, 3 sg. şi pl. vârsteáză

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

vârtéj s. n., pl. vârtéjuri / vârtéje

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

vârtós adj. m., pl. vârtóşi; f. sg. vârtoásă, pl. vârtoáse

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

vâscós adj. m., pl. vâscóşi; f. sg. vâscoásă, pl. vâscoáse

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

vâslă (unealtă, coardă de viţă) s. f., g.-d. art. vâslei; pl. vâsle

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

vâslít s. n., pl. vâslíturi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

vâşcá vb., ind. prez. 1 sg. vâşc, 3 sg. şi pl. vâşcă; conj. prez. 3 sg. şi pl. vâşte

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

zâmbet s. n., pl. zâmbete

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

zâmbre s. f. pl.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

zâmbru/zímbru (arbore) s. m., art. zâmbrul/zímbrul; pl. zâmbri/zímbri, art. zâmbrii/zímbrii

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

zârnă s. f., g.-d. art. zârnei; pl. zârne

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

zâzâí vb., ind. şi conj. prez. 3 sg. şi pl. zâzâie, imperf. 3 sg. zâzâiá; part. zâzâít

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

zbânţ s. n.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

zbârci s. n., pl. zbârciuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

zbârcí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. zbârcésc, imperf. 3 sg. zbârceá; conj. prez. 3 sg. şi pl. zbârceáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

zbârlí/zburlí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. zbârlésc/zburlésc, imperf. 3 sg. zbârleá/zburleá; conj. prez. 3 sg. şi pl. zbârleáscă/zburleáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

zgâíre s. f., g.-d. art. zgâírii; pl. zgâíri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

zgârci s. n., pl. zgârciuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

zgârcí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. zgârcésc, imperf. 3 sg. zgârceá; conj. prez. 3 sg. şi pl. zgârceáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

zgâriá vb. (sil. -ri-a), ind. şi conj. prez. 1 şi 2 sg. zgârii, 3 sg. zgârie (sil. ri-e), 1 pl. zgâriém; ger. zgâriínd (sil. -ri-ind)

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

zgâtie s. f. (sil. -ti-e), art. zgâtia (sil. -ti-a), g.-d. art. zgâtiei; pl. zgâtii, art. zgâtiile (sil. -ti-i-)

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

zvâcní vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. zvâcnésc, imperf. 3 sg. zvâcneá; conj. prez. 3 sg. şi pl. zvâcneáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

zvântá vb., ind. prez. 1 sg. zvânt/zvântéz, 3 sg. zvântă; conj. prez. 3 sg. şi pl. zvânte

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

zvârlí vb., ind. prez. 1 sg. zvârl, 3 sg. zvârlă/zvârle, imperf. 3 sg. zvârleá; conj. prez. 3 sg. şi pl. zvârle

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

OBLÂNC ~uri n. Partea din faţă, puţin mai ridicată, a şeii. [Sil. o-blânc] /<sl. oblonku

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

NAGÂŢ2 ~i m. mai ales la pl. reg. Dispoziţie de moment, neaşteptată şi stranie; naz; moft; toană; capriciu. ♢ A-şi arăta ~ii. ♢ A avea ~i a fi capricios. /Onomat.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

NAGÂŢ1 ~i m. Pasăre migratoare de baltă, de talie mică, cu moţ şi cu penaj colorat; bibic. /Onomat.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

MOMÂIE momâi f. 1) Schelet de lemn, înfăşurat cu paie şi acoperit cu zdrenţe, care se pune în semănături pentru a speria păsările şi animalele dăunătoare; matahală. 2) Fiinţă urâtă, cu defecte fizice; pocitură; monstru. /Orig. nec.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂZG//ÓS ~oásă (~óşi, ~oáse) 1) (despre sol) Care are (multă) mâzgă; cu (multă) mâzgă. 2) (despre plante) Care conţine multă sevă; cu multă sevă. /mâzgă + suf. ~os

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂZGĂ f. 1) Noroi subţire, lunecos. 2) Pojghiţă moale şi unsuroasă formată pe suprafaţa unor alimente sau pe pereţii vaselor în care au stat mai mult timp alimente. /<sl. mĕzga, bulg. măzga

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂRLÁN ~i m. Persoană care vădeşte lipsă de educaţie, cu apucături grosolane; bădăran; mitocan; mojic. /Orig. nec.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂRZÁ//C ~ci m. ist. Nobil tătar care conducea o ceată ostăşească. /<tăt. mïrza

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂŢ//Ă ~e f. 1) pop. Mamifer carnivor de talie mică, cu blană netedă, cu ochi ageri (care văd şi în întuneric), foarte sprinten, cu gheare ascuţite retractile; pisică. ♢ A trăi ca ~a cu câinele a trăi în duşmănie; a nu se împăca. A umbla cu ~a în sac a se ocupa cu lucruri necinstite. ~a blândă zgârie rău se spune despre oamenii în aparenţă buni, cu înfăţişare inofensivă, dar cu fire plină de venin. A trage ~a de coadă a) a duce un trai greu; b) a-şi îndeplini obligaţiile cu mare greutate, anevoios. ~ blândă om făţarnic. 2) Femela motanului şi a unor animale sălbatice (a jderului, râsului etc.). 3) rar Obiect (unealtă, instrument, dispozitiv) cu care se apucă, se trage sau se fixează ceva. /Onomat.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A MÂRÂÍ mârâi 1. intranz. 1) (despre câini) A scoate sunete aspre, guturale, ce denotă iritarea; a face „mâr”; a hârâi. 2) fig. fam. (despre oameni) A vorbi încet şi nedesluşit (în semn de nemulţumire); a bombăni; a boscorodi; a bodogăni; a mormăi; a bolborosi; a bălmăji. 3) fam. (mai ales despre copii) A plânge prefăcut, fără lacrimi, cu glas înăbuşit; a scânci. 2. tranz. fam. A spune în silă, pe un ton posac. /mâr + suf. ~âi

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂNZÓ//C ~ci m. Cal tânăr de la unu până la trei ani (neînvăţat cu tracţiunea). /mânz + suf. ~oc

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂNZ//Ă ~e f. Pui femelă de iapă. /Din mânz

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂNZÁ//T ~ţi m. Viţel înţărcat (a cărui vârstă poate fi de la câteva luni până la doi ani). /cf. alb. mëzat

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE MÂNTU//Í mă ~iésc intranz. 1) pop. A ajunge la capăt; a se încheia; a se termina. ♢ ~ (cu cineva) a muri. 2) rel. A-şi ispăşi păcatele; a scăpa de pedeapsa divină. [Şi mântui] /<ung. menteni

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A MÂNTU//Í ~iésc tranz. pop. 1) A face să se mântuie. 2) A scoate cu bine dintr-o situaţie complicată; a scăpa; a salva. 3) fam. A lipsi de viaţă; a omorî; a răpune; a sfârşi. ~ de zile. [Şi mântui] /<ung. menteni

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂNI//ÓS ~oásă (~óşi, ~oáse) 1) (despre persoane) Care se mânie uşor. 2) (despre manifestări ale oamenilor) Care vădeşte mânie; care exprimă mânie. 3) Care este foarte supărat. [Sil. ni-os] /mânie + suf. ~os

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A MÂNECÁ mânec intranz. pop. 1) A se scula în zorii zilei; a se trezi cu noaptea în cap. 2) A pleca dis-de-dimineaţă. /<lat. manicare

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂNDR//U2 ~ă (~i, ~e) m. şi f. Persoană care se află în relaţii de dragoste cu altă persoană de sex opus; iubit. /<sl. mondru

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

MÂNDR//U1 ~ă (~i, ~e) 1) Care are sentimentul demnităţii şi onoarei; demn. 2) Care are o părere exagerată despre calităţile sale; plin de sine; încrezut; îngâmfat; înfumurat; fudul; falnic; semeţ; măreţ. 3) Care este cuprins de un sentiment de satisfacţie (ca urmare a unui succes, a unei reuşite sau a unei victorii). 4) Care inspiră admiraţie; plin de semeţie. /<sl. mondru

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE MÂNDRÍ mă mândrésc intranz. 1) A fi mândru; a trăi un sentiment de mândrie. 2) înv. pop. A se ţine mândru; a-şi da aere; a se făli; a se fuduli. /Din mândru

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

LÂNGĂ prep. (exprimă un raport spaţial, indicând locul situării unui obiect) Aproape de; alături de. S-au oprit lângă pădure. /<lat. longum ad

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

LÂNCE//D ~dă (~zi, ~de) 1) Care este lipsit de vigoare; fără energie şi forţă vitală. 2) înv. Care este slăbit din cauza unei boli; sleit de puteri. /<lat. languidus

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

LĂMÂI ~ m. Arbore subtropical citric cu frunze lucioase şi flori albe, cultivat pentru fructele lui comestibile. /Din lămâie

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

LĂLÂ//U ~ie (~i) şi substantival Care se mişcă greoi şi neîndemânatic; cu mişcări lipsite de graţie; prostănac; nătărău. /Onomat.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNTÂI2 num. ord. (când precedă un substantiv, se folosesc formele hotărâte întâiul, întâia). 1) Care precedă pe al doilea; primul. Locul ~. Clasa ~. Întâiul pacient.De mâna ~ de calitatea cea mai bună; foarte bună. Felul ~ fel de bucate fierbinţi, conţinând mult lichid. Întâiul-născut copilul născut înaintea celorlalţi copii; primul copil. 2) rar Care este înainte; în frunte (prin importanţă sau valoare); care este mai remarcabil. Calitatea ~. /<lat. antaneus

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNTÂI1 adv. La început; în primul rând; înainte de toate; dintâi. ♢ Mai ~, mai ~ de toate, ~ şi-ntâi sau mai ~ şi ~ înainte de toate. (Pentru) întâia dată (pentru) prima oară (sau dată). /<lat. antaneus

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNCÂT conj. (exprimă un raport consecutiv sau modal şi introduce propoziţii circumstanţiale consecutive sau modale) În aşa măsură că...; atât de mult că... A produs o impresie atât de puternică, încât toţi au fost încântaţi. /în + cât

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

HÂTRÍE f. pop. Caracter hâtru; isteţime; şiretenie; viclenie. /Din hâtru

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A HÂŞT//Í ~ésc tranz. (păsările) A alunga folosind cuvântul „hâş”. /Din hâş

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

HÂRZ//ÓB ~oábe n. 1) Frânghie groasă şi rezistentă, folosită la coborârea sau ridicarea greutăţilor din adâncimi. 2) Coşuleţ împletit din crengi de cetină, în care se păstrează peştele afumat. 3) Instalaţie rudimentară care serveşte la coborârea în fântână. /<bulg. vărzop

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

HÂRT//ÓP ~oápe n. 1) Adâncitură mare în pământ. 2) Loc înfundat între dealuri cu pante abrupte. /<sl. vrutupu

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

HÂRTÍ//E ~i f. 1) la sing. Produs industrial fabricat din celuloză în formă de foi subţiri, destinat pentru scris, desenat, împachetat etc. ♢ A rămâne pe ~ a rămâne nerealizat. 2) pop. Document sau act cu caracter oficial. A venit o ~ de la minister. 3) înv. Comunicare scrisă şi expediată cuiva; scrisoare. 4) Bilet de bancă; bancnotă. ~ de valoare. [Sil. hârtiei] /<sl. chartija

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE HÂRÂÍ mă hârâi intranz. fam. A se certa uşor (unul cu altul) pentru lucruri mărunte; a se ciondăni; a se ciorovăi. /hâr + suf. ~âi

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A HÂRÂÍ pers. 3 hârâie 1. intranz. 1) (despre câini) A scoate sunete guturale aspre, manifestând iritare; a mârâi. 2) fam. peior. A vorbi răguşit, cu voce dogită. 3) (despre mecanisme defectate) A produce sunete neplăcute. 2. tranz. fam. (persoane) A sâcâi în mod intenţionat (pentru a întărâta); a zădărî. /hâr + suf. ~âi

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

HÂR//CĂ ~ci f. pop. peior. 1) Femeie bătrână, urâtă şi rea; hoanghină; hoaşcă. ♢ Baba-hârca fiinţă imaginată ca o vrăjitoare bătrână şi rea; baba-cloanţa. 2) Craniu de om sau de animal mort. /<ucr. hyrka

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE HÂRBU//Í mă ~iésc intranz. 1) (despre obiecte casante) A se preface în hârburi; a se sparge. 2) (despre construcţii, vehicule etc.) A se învechi şubrezindu-se; a se rablăgi. 3) fig. (despre persoane) A-şi pierde vigoarea fizică sau/şi intelectuală; a se rablagi; a se ramoli; a se rebegi. /hârb + suf. ~ui

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A HÂRBU//Í ~iésc tranz. A face să se hârbuiască. /hârb + suf. ~ui

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A HÂCÂÍ hâcâi intranz. pop. A produce un sunet scurt şi nearticulat, provocat de o încordare puternică sau de o durere neaşteptată; a icni. /hâc + suf. ~âi

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

HAPSÂN ~ă (~i, ~e) (despre persoane) 1) Care este rău la inimă; fără milă; câinos; crud; hain. 2) Care manifestă o dorinţă cumplită de a avea cât mai mult; cuprins de dorinţa de a afla cât mai mult; avid; lacom. /<ung. hapsi

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

smâlcí, smâlcésc, vb. IV (reg.) a-şi pierde cumpătul, a se speria, a o băga pe mânecă.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

GRÂNÁR ~e n. 1) Încăpere pentru păstrarea grânelor; hambar. 2) fig. Regiune sau ţară care produce multe grâne. /grâne + suf. ~ar

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

GÂŢ//Ă ~e f. reg. Păr lung (şi des) împletit în cosiţă; coadă. /Orig. nec.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

GÂTLÉJ ~uri n. Parte inferioară a gâtului cuprinzând faringele cu esofagul şi laringele cu traheea. /<sl. glutu + suf. ~ej

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

GÂTLÁN ~e n. înv. reg. (la om şi la animale) Parte a corpului care uneşte capul cu trunchiul; gât. /<sl. glutu + suf. ~an

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

GÂSCĂ gâşte f. 1) Pasăre sălbatică sau domestică, înotătoare, de talie mare, având gât şi cioc lung, picioare palmate şi penaj, de obicei, suriu pe spate şi alb pe piept. ♢ Asta-i altă ~ asta e complet altceva. A (nu) strica orzul pe gâşte a (nu) da cuiva un lucru pe care acesta nu ştie să-l preţuiască la justa lui valoare. Talpa-gâştei a) totalitate a ridurilor care se formează la coada ochiului (la oamenii în vârstă); b) plantă erbacee cu tulpina erectă, în patru muchii, cu frunze mari, păroase, de forma unei labe de gâscă, şi cu flori de culoare roşie-închisă, folosită în scopuri medicinale. 2) Carne de astfel de pasăre. ~ friptă. 3) fig. fam. Femeie naivă şi bleagă. [G.-D. gâştii] /<bulg. găska

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

GÂSCÁR ~i m. Persoană care paşte gâştele. / gâscă + suf. ~ar

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

GÂSCÁN ~i m. v. GÂNSAC. /gâscă + suf. ~an

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

GÂRLĂ2 adv. În cantitate mare; din belşug. /<bulg. gărlo

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

GÂRL//Ă1 ~e f. 1) Apă curgătoare cu debit mic; râu mic. 2) fam. Braţ mic al unui râu. ♢ A se duce ca pe ~ a se pierde fără rost; a se risipi. A da pe ~ a irosi. /<bulg. gărlo

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

GÂRBOV ~ă (~i, ~e) (despre oameni) Care este cu spatele încovoiat (de bătrâneţe, de greutate etc.); ghebos; grebănos. /<bulg. gărbav

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

GÂNSÁ//C ~ci m. Bărbătuşul gâştei. /<bulg. găsak

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

GÂNGAV ~ă (~i, ~e) şi substantival Care vorbeşte greu, îngăimând şi repetând silabele. /<sl. gongnavu

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

GÂNDÍT n. v. A GÂNDI şi A SE GÂNDI. ♢ Pe ~e cu multă chibzuială. A-i da cuiva de ~ a-l face pe cineva să mediteze. /v. a (se) gândi

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

GÂNDÁ//C ~ci m. pop. Insectă din ordinul coleopterelor. ♢ ~ de casă (sau de bucătărie) insectă nocturnă brun-roşcată care se hrăneşte cu produse alimentare; şvab; libarcă. ~ de mai insectă brun-castanie, care apare la începutul lunii mai şi distruge culturile agricole; cărăbuş. ~ de Colorado insectă gălbui-portocalie, cu dungi negre longitudinale pe aripi, care distruge cartofii. ~ de frasin insectă verde-surie cu miros specific; cantaridă. ~ de trandafiri insectă coleopteră de talia unui cărăbuş, de culoare verde-arămie, cu pete albe pe elitre, care se hrăneşte cu sucul florilor; ileană. /<sb. gundelj

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

GÂL//CĂ ~ci f. pop. 1) Inflamaţie acută a migdalelor; amigdalită. 2) Nod sau porţiune mai îngroşată pe firele textile toarse. /cf. bulg. glăki

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A GÂGÂÍ pers. 3 gâgâie intranz. (despre gâşte) A scoate sunete prelungi şi repetate, caracteristice speciei; a face „ga-ga-ga”. [Var. găgăi] /Onomat.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A GÂFÂÍ gâfâi intranz. 1) A respira cu zgomot, des şi greu (din cauza oboselii, a bolii etc.). 2) fig. (despre locomotive, maşini etc.) A evacua brusc şi cu intermitenţe aburul aflat sub presiune, producând zgomot; a pufăi. /Onomat.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE GÂDILÁ mă gâdil intranz. A fi sensibil la atingerile uşoare cu vârful degetelor a anumitor părţi ale corpului, reacţionând, de obicei, prin râs. /<bulg. gădel mi je

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A GÂDILÁ gâdil tranz. A supune unor atingeri uşoare cu vârful degetelor pe anumite părţi ale corpului (subsuori, tălpi etc.), producând o senzaţie specifică, de obicei însoţită de râs, prin excitarea nervilor senzitivi. /<bulg. gădel mi je

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE FRÂNGE mă frâng intranz. 1) (despre obiecte tari) A se rupe în două sau în mai multe bucăţi. 2) (despre persoane) A se îndoi de la mijloc; a se apleca tare. 3) (despre valuri) A se desface împrăştiindu-se (prin lovirea de un obstacol). 4) fig. A se opri brusc; a se curma. /<lat. frangere

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

FRÂN//Ă ~e f. 1) Dispozitiv pentru micşorarea vitezei sau oprirea unui vehicul. 2) fig. Factor care zădărniceşte desfăşurarea unui proces sau a unei acţiuni. [G.-D. frânei] /<fr. frein

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A FRÂNGE frâng tranz. 1) (obiecte tari) A face să se frângă. 2) (oase) A supune unei leziuni prin acţiunea violentă a unei forţe; a rupe; a fractura. 3) A supune voinţei sale. /<lat. frangere

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

FRÂNÁR ~i m. Feroviar specializat în manevrarea frânelor. /frână + suf. ~ar

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

FÂŞÍ//E ~i f. Bucată lungă şi îngustă din ceva. ~ de pământ. ~ de lumină. [Art. fâşia; G.-D. fâşiei; Sil. şi-e] /fâşă + suf. ~ie

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A FÂSÂÍ fâsâi intranz. 1) (despre gaze ieşite sub presiune printr-un orificiu strâmt) A produce un zgomot şuierător şi înăbuşit; a face „fâs”; a sfârâi. 2) (despre fiinţe) A produce sunete şuierătoare caracteristice. /Din fâs + suf. ~âi

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

FÂRTÁ//T ~ţi m. Prieten nedespărţit, legat prin jurământ; frate de cruce. /frate + suf. ~at

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

DINTÂI2 adv. În primul moment; la început de toate; mai întâi. /de + întâi

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

DINTÂI1 adj. invar. 1) Care este primul (dintr-o serie de lucruri, de fiinţe etc. de acelaşi fel). 2) Care este primul (ca valoa-re, ca importanţă etc.). /de + întâi

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

DÂRMÓ//Z ~ji m. Arbust cu frunze ovale, cu flori albe şi fructe în formă de boabe roşii-negricioase, răspândit în regiunile deluroase. /Orig. nec.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

DÂRM//ÓN ~oáne n. Unealtă de cernut formată dintr-o reţea de sârmă sau dintr-o bucată de tablă, prevăzută cu găuri mai mari ca la ciur, fixată pe o ramă (de obicei circulară) şi folosită pentru separarea cerealelor de pleavă. ♢ A fi trecut prin ciur şi prin ~ a fi trecut prin multe; a poseda o anumită experienţă. /<ngr. dromoni, bulg. dărmon

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

DÂRLÓ//G ği m. mai ales la pl. 1) Cureaua frâului pentru călărie, cu ajutorul căreia se conduce animalul. 2) Ştreang legat de căpăstru, pe care îl ţine în mână cel ce merge alături de cal. /Orig. nec.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

DÂNSUL dânsa (dânşii, dânsele) pron. pers. (întrebuinţat mai ales la nominativ şi acuzativ) El, ea (ei, ele). [G.-D. dânsului, dânsei, dânselor] /de + însul

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

CUV//ÂNT ~ínte n. 1) Unitate de bază a vocabularului constând dintr-un sunet sau un complex de sunete cărora le corespund unul sau mai multe sensuri. ♢ Într-un ~ în rezumat; pe scurt. Cu alte ~inte a) altfel spus; b) în concluzie. Joc de ~inte echivoc creat prin asocierea cuvintelor apropiate după formă, dar diferite din punct de vedere al conţinutului. 2) Gânduri, idei exprimate prin vorbe; spusă. ♢ A pune un ~ bun a faceo intervenţie pentru cineva. ~ introductiv text plasat la începutul unei cărţi, în care se fac anumite comentarii la carte; prefaţă; cuvânt înainte. A lua ~ântul a vorbi în faţa unui public. 3) Angajament pe care şi-l ia cineva; făgăduială; promisiune. ♢ A-şi ţine ~ântul (sau a se ţine de ~) a îndeplini o promisiune făcută. Om de ~ om ce nu face promisiuni deşarte. 4) Punct de vedere particular; judecată; poziţie; considerent; opinie; părere. A-şi spune ~ântul. 5) Temei al unei acţiuni. ♢ Sub ~ că... pentru motivul că... Cu drept ~ pe bună dreptate. /<lat. conventus

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

CURÂND adv. Peste puţin timp; repede. ♢ În ~ nu peste mult timp. De ~ nu de mult; recent. /<lat. currendo

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A CRÂCN//Í ~ésc intranz. A-şi exprima nemulţumirea cu voce slabă şi nedesluşit; a protesta murmurând. /cârc + suf. ~ni

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

COMÂND ~uri n. pop. 1) v. COMÂNDARE. 2) Totalitate a celor adunate şi păstrate de bătrâni pentru înmormântare. /v. a comânda

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

CEACÂR ~ă (~i, ~e) şi substantival 1) (despre fiinţe) Care are ochii de diferite culori. 2) (despre persoane) Care se uită cruciş; saşiu; încrucişat; zbanghiu. 3) (despre ochi sau privire) Care este orientat crucis; încrucişat; saşiu; zbanghiu; ponciş. /<turc. çakir

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂTÍM//E ~i f. rar Ceea ce se poate măsura sau număra; mărime. /cât + suf. ~ime

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂRP//Ă ~e f. 1) Bucată de material textil folosită la şters praful, vasele etc.; petică. ~ de praf. 2) Obiect de îmbrăcăminte vechi. 3) depr. Om lipsit de caracter; om de nimic. [G.-D. cârpei] /<bulg. kărpa, sb. krpa

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂRNÁ//T ~ţi m. Produs alimentar preparat din carne tocată şi condimente introduse în intestin de porc sau într-un înveliş artificial. [Var. cârnaţ] /<lat. carnacius

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A CÂRMU//Í ~iésc tranz. (state, popoare, instituţii etc.) A dirija, stând la cârmă; a guverna. /cârma + suf. ~ui

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂRM//Ă ~e f. 1) Piesă mobilă care serveşte la manevrarea navelor maritime sau aeriene. 2) fig. Conducere a unei activităţi sociale; cârmuire; guvernare. ~a statului. [G.-D. cârmei] /<sl. kruma

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂRLÍ//G ~ge n. 1) Piesă de metal îndoită la un capăt, care serveşte pentru a atârna, a prinde sau a agăţa un obiect. 2) Parte componentă a undiţei, având forma unui ac îndoit, în care se pune momeala. 3) Unealtă de împletit, în formă de ac lung, având la un capăt o îndoitură; croşetă; igliţă. 4) Prăjină încovoiată la un capăt, cu ajutorul căreia se scoate căldarea din fântână sau se apleacă ramurile copacilor. 5) Piesă mică cu arc, cu ajutorul căreia se prind rufele pe frânghie. 6) Încuietoare la uşă în formă de cui lung, încovoiat la un capăt, care se agaţă într-un belciug. 7) rar Porţiune dintr-o mlădiţă de viţă de vie care se răsădeşte în pământ; butaş. /<bulg. kărlik

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂRLÁN ~i m. 1) Miel înţărcat. 2) reg. Mânz sau cal tânăr până la trei ani. /Orig. nec.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂRJ//Ă ~e f. 1) Baston cu partea de sus bifurcată, care serveşte drept sprijin oamenilor cu picioarele bolnave. A umbla în ~e. 2) Baston încovoiat la capătul de sus, servind drept sprijin în mers. [G.-D. cârjei] /<sl. kruži

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂRCÉ//L ~i m. 1) Contracţie involuntară a muşchilor însoţită de o durere acută. 2) Organ vegetal al unor plante cu ajutorul căruia aceasta se prinde de obiectele din apropiere. /cf. sb. krţ + suf. ~el

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

CẤRCĂ f. : În ~ în spinare. A duce (sau a lua) în ~ a duce sau a lua în spinare. /

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A CÂRÂÍ cârâi 1. intranz. 1) (mai ales despre găini) A scoate sunete scurte, guturale şi repetate caracteristice speciei; a face „câr-câr”; a chirăi. 2) fig. depr. (despre oameni) A vorbi pe un ton strident. 2. tranz. fig. (persoane) A deranja reproşând şi creând diferite lucruri; a cicăli; a morocăni. /câr + suf. ~âi

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂNTE//C ~ce n. 1) Şir de sunete melodioase, emise din gură sau produse de un instrument muzical; cânt. 2) Sunete scoase de păsări şi de unele insecte; ciripit. ♢ ~cul lebedei ultima operă a unui artist. 3) Piesă de muzică vocală sau instrumentală. 4) Poezie lirică care se execută însoţită de melodie. ~ popular. ~ de leagăn. ~ de dor. ~ de lume. ♢ Aşa-i ~cul asta e situaţia. /<lat. canticum

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂNTÁT n. (mai ales despre păsări) v. CÂNTEC.La (sau pe la, spre) ~ul cocoşilor pe la miezul nopţii sau în zorii zilei. /v. a cânta

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂNTÁR ~e n. Instrument pentru determinarea greutăţii unui corp constând dintr-o pârghie cu braţe egale şi două talere, care echilibrează cu greutăţi etalonate; balanţă; cumpănă. ♢ A trage la ~ a) a avea greutate; b) a conta; a avea importanţă. /<turc. kantar

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂNDVÁ adv. 1) (indică un moment imprecis din trecut) Înainte vreme; pe vremuri; odinioară; altădată. 2) (indică un moment imprecis din viitor) Vreodată. /când + va

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂMPÍ//E ~i f. Întindere vastă de pământ, situată la o altitudine mică; şes; câmp. [Art. câmpia; G.-D. câmpiei; Sil. -pi-e] /câmp + suf. ~ie

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂIN//ÓS ~oásă (~óşi, ~oáse) 1) (despre persoane) Care este rău la inimă; fără suflet; hain; crud. 2) (despre timp) Care este greu de suportat; aspru. /câine + suf. ~os

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

CÂLŢI m. pl. Deşeuri, sub formă de fire scurte şi groase, rămase după dărăcitul cânepei sau inului din care se ţese pânză de saci, se fac funii etc. /<sl. kluku

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

CARÂMB ~i m. 1) rar Parte a cizmei care acoperă piciorul de la gleznă până la genunchi; tureatcă. 2) Fiecare dintre cele două bare paralele ale loitrei. 3) Fiecare dintre cele două bare paralele ale scării. /<lat. calamulus

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE BRÂNZ//Í se ~éşte intranz. (despre lapte) A se face brânză; a căpăta aspect de brânză (la fierbere); a se corăsli. /Din brânză

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A BÂZÂÍ bâzâi 1. intranz. 1) (despre insecte) A produce sunete prelungi caracteristice speciei (în timpul zborului); a face „bâz”; a zumzăi. 2) fig. fam. (despre copii) A plânge prefăcut, fără lacrimi, cu glas înăbuşit; a scânci. 2. tranz. fam. (persoane) A deranja mereu, reproşând sau cerând diferite lucruri; a bate la cap; a cicăli; a morocăni; a bârâi. /bâz + suf. ~âi

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

BÂTLÁN ~i m. Pasăre de baltă, asemănătoare cu barza, de talie mare, cu penaj cenuşiu şi cu un moţ negru la ceafă. [Sil. bâ-tlan] /<bulg. batlan

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

BÂRZÓI adv. Ridicat în sus. A ţine coada ~. /Orig. nec.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

BÂRS//Ă ~e f. Parte a plugului pe care se montează brăzdarul, cormana şi plazul. /Cuv. autoht.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

BÂRSÁN ~ă (~i, ~e) 1) şi substantival (despre oi) Care are lână lungă şi aspră; ţurcan. 2) (despre lâna oilor) Care are firul lung şi aspru; ţurcan. /Bârsă n. pr. + suf. ~an

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

BÂRN//Ă ~e f. 1) Grindă cioplită din trunchiul unui copac (cojit), folosită, mai ales, în construcţii. 2) sport Aparat pentru exerciţiile de echilibru constând dintr-o grindă lungă şi îngustă, dispusă orizontal la o anumită înălţime. /<sl. bruvino

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

BÂRLÓG ~uri n. 1) Adăpost săpat în pământ de unele animale (urs, bursuc etc.); vizuină. 2) fig. Locuinţă mizerabilă (ferită de ochii lumii). /<sl. brulogu

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A BÂRÂÍ bârâi fam. 1. tranz. (persoane) A deranja mereu, reproşând sau cerând diferite lucruri; a bate (la cap); a cicăli; a morocăni. 2. intranz. A vorbi mult şi fără rost; a trăncăni; a flecări; a pălăvrăgi. /bâr + suf. ~âi

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A BÂNTUÍ bântuie intranz. (despre epidemii, fenomene ale naturii etc.) A se desfăşura cu o mare putere, luând amploare (cauzând pierderi). /<ung. bántani

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A BÂIGUÍ bâigui intranz. A vorbi incoerent şi confuz. [Sil. bâi-gu-i] /<ung. bolyo[n]gni

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE AVÂNTÁ mă avânt intranz. 1) A se repezi înainte (spre cineva sau ceva) cu avânt. 2) A-şi lua avânt; a se angaja cu îndrăzneală într-o acţiune; a se lansa. ~ în lucru. /a + vânt

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A AVÂNTÁ avânt tranz. 1) A face să se avânte. 2) A împinge cu energie înainte (pe cineva sau ceva). /a + vânt

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ATÂRNÁ atârn 1. intranz. 1) A sta suspendat fiind prins sau agăţat de ceva. 2) A se apleca spre pământ (din cauza unei greutăţi sau a lipsei de putere). 3) A fi în stare de dependenţă (faţă de ceva sau de cineva). 2. tranz. A prinde în/sau de ceva, lăsând să cadă liber în jos; a anina; a agăţa; a suspenda; a spânzura. /a + târn

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

AROMÂN1 ~ă (~i, ~e) Care aparţine populaţiei de origine romanică din sudul Peninsulei Balcanice; referitor la această populaţie; macedoromân. /Din armân înv.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

AROMÂN2 ~ă (~i, ~e) m. şi f. Persoană care face parte din populaţia de origine romanică din sudul Peninsulei Balcanice sau este originară de acolo; macedoromân. /Din armân înv.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE ADÂNC//Í mă ~ésc intranz. 1) A intra în adâncime; a înainta spre interior. ~ în livadă. ~ în pământ. 2) fig. A se lăsa cuprins (de ceva); a se cufunda. ~ în lectură. ~ în amintiri. 3) fig. A se desfăşura din ce în ce mai energic; a deveni mai intens; a se intensifica; a se accentua. Vrajba se ~eşte. /Din adânc

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ADÂNC//Í ~ésc tranz. 1) A face mai adânc. ~ o fântână. 2) A cerceta profund; a studia serios; a aprofunda. ~ o teză. 3) (idei, teorii etc.) A completa cu idei noi; a aprofunda; a dezvolta. /Din adânc

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ORICÂ//T ~tă (~ţi, ~te) pron. nehot. şi adverbial Indiferent cât; în orice cantitate. /ori + cât

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A OSÂND//Í ~ésc tranz. pop. 1) (persoane vinovate) A pedepsi printr-o hotărâre judecătorească; a supune unei osânde; a condamna. 2) (fapte, spuse reprobabile) A condamna în mod public; a stigmatiza; a blama; a înfiera. 3) (persoane) A face să se osândească. /<sl. osonditi

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE OSÂND//Í mă ~ésc intranz. pop. A îndeplini o muncă istovitoare. /<sl. osonditi

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A OTÂNJ//Í ~ésc tranz. pop. A lovi tare (cu un băţ, cu o despicătură etc.). /Orig. nec.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

PĂGÂN ~i m. 1) Persoană care se închină zeilor sau idolilor; idolatru. 2) (în concepţia credincioşilor creştini) Persoană de altă credinţă. 3) Persoană care nu ţine nici de o credinţă. 4) Om rău la suflet. /<lat. paganus

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A PÂCÂÍ pâcâi intranz. 1) A fuma producând un sunet scurt caracteristic; a trage fum (din pipă sau din ţigară), făcând „pâc-pâc”. 2) (despre flacăra lămpilor sau a felinarelor cu petrol) A arde tremurat, cu pocnete uşoare. /pâc + suf. ~âi

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

PÂCL//Ă ~e f. 1) Ceaţă rară şi deasă care apare de obicei dimineaţa şi seara. 2) Văl atmosferic albăstrui, alcătuit din particule solide microscopice, care lipsesc aerul de limpezime. 3) Stare de aer cald care produce năduşeală. 4) Vulcan noroios. /<sl. piklu

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

PÂCL//ÓS ~oásă (~óşi, ~oáse) 1) (despre timp) Care se caracterizează prin prezenţa pâclei. Noapte ~oasă. 2) şi fig. Care este lipsit de claritate; ceţos; nebulos; obscur; confuz. /pâclă + suf. ~os

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

PÂLNI//E ~i f. 1) Obiect de forma unui con gol şi prelungit printr-un tub îngust, care serveşte la turnarea lichidelor în vase cu gura strâmtă. 2) Instrument acustic de formă conică, care serveşte la amplificarea sunetelor emise sau recepţionate. 3) Dispozitiv de formă conică din componenţa unui sistem tehnic, cu ajutorul căruia se evacuează sau se încarcă un material. 4) Depresiune de teren de formă conică; văgăună. /<sl. plunije

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

PÂNDÁR ~i m. Paznic de câmp (la semănături, vii, livezi, etc.). /<sl. pondari

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

PÂND//Ă ~e f. 1) Observare atentă dintr-un loc ascuns. ♢ A sta la (sau de) ~ a pândi. 2) Loc dosit de unde se poate pândi. /v. a pândi

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

PÂNZÁR ~i m. 1) înv. Muncitor specializat în producerea pânzei. 2) înv. Negustor de pânză. /pânză + suf. ~ar

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

PÂNZÁ//T ~tă (~ţi, ~te) 1) (despre hârtie) Care este produs cu un amestec de fibre textile pentru a-i mări rezistenţa. 2) (despre obiecte de hârtie) Care este căptuşit cu pânză. /pânză + suf. ~at

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

PÂNZ//Ă ~e f. 1) Ţesătură obţinută din fibre naturale (de bumbac, cânepă, in etc.), de obicei albă, folosită, mai ales, la confecţionarea albiturilor. ♢ ~ de casă pânză ţesută la stative. ~ tare pânză rară, mult scrobită, folosită în croitorie. ~ de păianjen păienjeniş. A zări (sau a vedea) ca prin ~ a vedea nedesluşit; a vedea ca prin ceaţă. A i se lua (sau a i se ridica, a-i cădea) ~a de pe ochi a) a începe să vadă mai bine; b) a începe să privească lucrurile cum trebuie. A ţese ~ele a urzi intrigi. A prinde (sau a lega) gura ~ei a) a face noduri la capetele urzelii după terminarea ţesutului; b) a scăpa de greutăţi; a o duce mai bine. Până-n ~ele albe până la extrem. 2) fig. Suprafaţă continuă şi netedă; întindere. ~a cerului.~ de apă subterană strat de apă aflat în interiorul solului. 3) mai ales la pl. Bucată mare de ţesătură rezistentă, fixată de catargul unui vas, care, fiind întinsă de vânt, provoacă propulsarea vasului; velă. Iaht cu ~e.A întinde ~ele a) a desface pânzele pe un vas; b) a iniţia o acţiune; a întreprinde ceva. 4) Pictură executată pe o bucată de ţesătură; tablou. ~ele încântătoare ale lui Picasso. 5) Împletitură din diferite fire (textile, metalice etc.) folosită în scopuri tehnice. 6) Lamă dinţată pe care se produce procesul de şariaj. [G.-D. pânzei] /Orig. nec.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

PÂNZÉT ~uri n. mai ales la pl. 1) Varietăţi de pânză. 2) Obiecte confecţionate din pânză. /pânză + suf. ~et

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A PÂRÂÍ pers. 3 pârâie intranz. 1) (despre corpuri tari) A produce un zgomot caracteristic la rupere, frângere, apăsare sau ardere. Crengile pârâie. 2) (despre arme de foc) A produce pocnituri scurte şi repetate. /pâr + suf. ~âi

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

PÂRÂ//T ~tă (~ţi, ~te) şi substantival (despre persoane) Împotriva căruia a fost înaintată o pâră. /v. a pârî

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

PÂR//ÂU ~áie n. 1) Apă curgătoare mică; râu mic. 2) Curs de apă format din precipitaţii atmosferice. 3) fig. Cantitate mare (dintr-un lichid) care se mişcă într-o direcţie. /cf. alb. përrua

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

PÂRGÁR ~i m. (în evul mediu în Ţara Românească şi în Moldova) Membru al sfatului unui oraş sau al unui târg. /<ung. polgár

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

PÂRGĂ f. Fază iniţială a coacerii fructelor, legumelor şi cerealelor. ♢ A da în ~ a începe să se coacă; a se pârgui. [Var. pârg] /<sl. pruga

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE PÂRGU//Í pers. 3 se ~iéşte intranz. (despre fructe, legume, cereale) A începe să se coacă; a da în pârgă. /pârgă + suf. ~ui

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

PÂRJÓL ~uri n. 1) Foc mare şi puternic; incendiu violent şi mistuitor. 2) fig. Nenorocire mare care se abate asupra unei colectivităţi; catastrofă de mari proporţii; dezastru; flagel; calamitate; prăpăd. 3) pop. Căldură mare şi înăbuşitoare; arşiţă. /v. a pârjoli

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

PÂRLEA m. : Să te ţii (sau ţine-te, întin- de-o) pârleo! pleacă imediat; şterge-o. /v. a pârli

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

PÂRLÍ//T ~tă (~ţi, ~te) 1) v. A PÂRLI şi A SE PÂRLI. 3) şi substantival fam. (despre persoane) Care nu dispune de mijloace de trai; sărac; nevoiaş; mizer. /v. a (se) pârli

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

PÂRTI//E ~i f. 1) Cărare făcută în zăpadă (prin bătătorire). 2) Fâşie de teren special amenajată prin zăpadă pentru practicarea unor probe sportive de iarnă. [G.-D. pârtiei; Sil. -ti-e] /<sl. prutu, sb. prt, prtina

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

PÂSLÁR ~i m. 1) mai ales la pl. v. PÂSLĂ. 2) Meşter de pâsle. /pâslă + suf. ~ar

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

PÂSL//Ă ~e f. 1) Produs textil compact, obţinut prin baterea în piuă a lânii sau a părului netors al unor animale, având diferite întrebuinţări (la fabricarea pălăriilor, a încălţămintei călduroase, ca material izolant etc.). 2) Obiect de încălţăminte călduroasă (de iarnă) în formă de cizmă, confecţionat din acest produs. /cf. sl. plusti

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

PÂSL//ÓS ~oásă (~óşi, ~oáse) Care este asemănător cu pâsla; des ca pâsla. /pâslă + suf. ~os

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A PLÂNGE plâng 1. intranz. 1) A vărsa lacrimi scoţând sunete specifice, nearticulate (de durere sau din cauza unei zguduiri sufleteşti). ~ de ciudă.A-i ~ cuiva de milă a-i părea rău cuiva de cineva care se află într-o stare penibilă. 2) fig. (despre fenomene ale naturii) A scoate sunete tânguioase, pline de jale; a se tângui; a suspina. Vântul plânge. 2. tranz. 1) (persoane sau situaţii) A regreta cu îndurerare (vărsând lacrimi); a jeli; a deplânge; a tângui. ♢ A-şi ~ păcatele a regreta. 2) (persoane) A trata cu milă compătimind; a deplora; a căina; a deplânge. /<lat. plangere

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE PLÂNGE mă plâng intranz. 1) A-şi împărtăşi neplăcerile, durerile, neajunsurile jeluindu-se (cuiva); a se tângui; a se căina; a se jeli; a se jelui. 2) A adresa o reclamaţie (unei autorităţi); a veni cu o plângere; a reclama; a se jelui. /<lat. plangere

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

POTÂNG ~uri n. Lanţ cu care se leagă plugul de cotigă. /<sl. potengu

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A PRÂNZ//Í ~ésc intranz. A lua prânzul; a mânca la amiază; a dejuna. /Din prânz

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A RÂCÂÍ râcâi tranz. (pământ, paie, gunoi etc.) A răscoli, dând la o parte straturile de deasupra; a scormoni; a scurma. ♢ A-l ~ (pe cineva) la inimă a roade (pe cineva) un gând, o părere de rău, o grijă. / Onomat.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A RÂGÂÍ râgâi intranz. depr. A elimina pe gât gazele din stomac, producând un sunet caracteristic. /Onomat.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

RÂMNI//C ~ce n. reg. Iaz amenajat pentru creşterea şi înmulţirea peştilor; heleşteu. /bulg. ribnik, ucr. râbnik

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

RÂN//CĂ ~ci f. 1) Inel sau lanţ cu care se leagă leuca de carâmbul carului. 2) Vână de bou. 3) pop. Bici împletit din fâşii subţiri de piele; cravaşă. /Orig. nec.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

RÂNCE//D ~dă (~zi, ~de) (despre grăsimi) Care a căpătat gust şi miros neplăcut (din cauza alterării); cu gust şi cu miros neplăcut; alterat. Untură ~dă. /<lat. rancidus, ~a, ~um

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A RÂNDU//Í ~iésc tranz. 1) (diferite obiec-te) A aşeza în rând; a înşira. 2) v. A ORÂN-DUI. 3) rar A impune printr-o dispoziţie. /rând + suf. ~ui

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE RÂNDU//Í mă ~iésc intranz. A se substitui pe rând, consecutiv; a se succeda. /rând + suf. ~ui

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

RÂNJET ~e n. 1) (la oameni) Zâmbet sarcastic, care descoperă dinţii şi schimonoseşte faţa. 2) (la unele animale) Arătare a dinţilor, însoţită de obicei de sunete caracteristice, vădind o ameninţare. /a rânji + suf. ~et

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

RÂNZ//Ă ~e f. 1) Stomac de pasăre; pipotă. 2) fam. Stomac de om. / cf. alb. rrëndës

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

RÂNZ//ÓS ~oásă (~óşi, ~oáse) Care este iute la mânie; arţăgos; avan. /rânză + suf. ~os

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A RÂŞN//Í ~ésc tranz. 1) (boabe de cerea-le) A măcina cu râşniţa; a da la râşniţă. ~ grâu. 2) fig. rar A preface în bucăţi; a zdrobi. /Din râşniţă

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

RÂVN//Ă ~e f. 1) v. A RÂVNI. 2) Străduinţă deosebită; zel. /v. a râvni

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

SALCÂM ~i m. Arbore cu tulpina înaltă, cu coroana rară, constând din ramuri spinoase, cu frunze compuse şi flori albe sau galbene plăcut mirositoare, grupate în ciorchine. ~ galben. /<turc. salkim

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SÂCÂÍ sâcâi tranz. (persoane) A nu lăsa în pace, deranjând mereu; a bate la cap. /<turc. sik

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE SÂCÂÍ mă sâcâi intranz. rar A nu avea astâmpăr; a se suci; a se fâţâi. /<turc. sik

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

SÂNGER ~i m. Arbust înalt, cu ramuri purpurii, cu flori albe şi fructe negre, ce creşte pe la margini de păduri (uneori cultivat în scopuri decorative). /v. a sângera

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

SÂRB//Ă ~e f. 1) mai ales art. Dans popular executat într-un tempo foarte vioi, mai ales, în cerc, dansatorii ţinându-se de umeri. ~a fetelor. 2) Melodie după care se execută acest dans. [G.-D. sârbei] /<sb. srb

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

SÂRM//Ă ~e f. Fir metalic de diverse grosimi, având numeroase întrebuinţări. ~ de aluminiu. ~ ghimpată. /<turc. surma, ngr. syrma

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

SÂRM//ÓS ~oásă (~óşi, ~oáse) Care are aspect de sârmă; asemănător cu sârma. /sârmă + suf. ~os

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SÂSÂÍ sâsâi intranz. 1) (mai ales despre gâşte sau despre şerpi) A scoate sunete specifice asemănătoare sunetului „s” prelungit. 2) (despre obiecte umede ce ard) A produce un zgomot specific uşor în timpul arderii; a sfârâi. 3) (despre persoane) A pronunţa „s” în loc de „ş”; a avea o pronunţie defectuoasă a sunetului „ş”. /Onomat.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SCÂNC//Í ~ésc intranz. 1) (mai ales despre copii) A plânge prefăcut, fără lacrimi, cu glas înăbuşit. 2) (despre câini) A scoate repetat sunete ascuţite şi jalnice; a scheuna. 3) (despre unele animale) A geme tânguitor. /<sl. skyţati

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SCÂRB//Í ~ésc tranz. 1) A face să se scârbească; a umple de scârbă; a amărî; a întrista; a mâhni; a posomorî. 2) A face să simtă scârbă, dezgust; a dezgusta; a îngreţoşa. /<sl. skrubéti

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE SCÂRB//Í mă ~ésc intranz. A fi cuprins de scârbă; a deveni trist; a se mâhni; a se întrista; a se amărî. /<sl. skrubéti

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

SCÂRŢ1 interj. (se foloseşte pentru a reda zgomotul ascuşit şi strident produs de uşi, roţi, de încălţăminte în timpul mersului).Scârţa-scârţa pe hârtie conţopist; funcţionar de cancelarie. [Var. scârţa] /Onomat.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

SCÂRŢ2 ~i m. Adaos din piele, care face ca încălţămintea să scârţâie în timpul mersului. Pantofi cu ~. /Onomat.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

SOVÂRF ~i m. Plantă erbacee aromatică, cu tulpina erectă, cu frunze opuse şi cu flori roz (uneori albe), folosită în scopuri medicinale şi în industria casnică (la vopsit). /<sb. suhovrh

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A STÂLC//Í ~ésc tranz. 1) A strivi prin lovire. A-şi ~ piciorul. 2) A bate foarte tare; a zdrobi în bătăi; a snopi; a făcălui; a tăbăci; a stropşi; a toropi. 3) fig. (cuvinte, melodii etc.) A denatura, încălcând grav corectitudinea firească; a poci; a schingiui. /<sl. sutlaţiti

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE STÂLC//Í mă ~ésc intranz. A se lovi de ceva cu putere, strivindu-şi un membru sau o parte a organismului. /<sl. sutlaţiti

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

STÂN//Ă ~e f. 1) Construcţie primitiva în afara satului, unde se adăpostesc oile şi ciobanii vara şi unde se prepară produsele din laptele oilor; oierie; târlă. 2) Loc unde se află această construcţie. ♢ A închide lupul în ~ a-şi aduce duşmanii în casă. [G.-D. stânei] /Cuv. autoht.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A STÂRC//Í ~ésc intranz. (despre fiinţe) A sta fără rost sau aşteptând ceva. ~ la poartă. /Din stârc

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE STÂRC//Í mă ~ésc intranz. (despre fiinţe) A se strânge ghem (din cauza frigului); a se zgârci; a se zgribuli. /Din stârc

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A STÂRN//Í ~ésc tranz. 1) (animale, păsări, frunze etc.) A face să se urnească (din locul în care se află). ~ praful. 2) (fiinţe) A aduce în mod intenţionat într-o stare de iritare îndemnând la acţiuni duşmănoase; a agasa; a provoca; a incita; a zădărî; a întărâta; a aţâţa. ~ la vorbă. 3) pop. A face să se producă; a pricinui; a cauza; a provoca. ~ râsul. 4) pop. A plăsmui punând în circulaţie pentru prima oară (cu rea voinţă); a scorni. ~ minciuni. /Orig. nec.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE STÂRN//Í pers. 3 se ~éşte intranz. (despre acţiuni, stări, fenomene ale naturii etc.) A începe brusc şi cu violenţă; a izbucni; a se dezlănţui; a se declanşa. S-a ~it un vânt puternic. /Orig. nec.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A STÂRP//Í ~ésc tranz. 1) (animale sau plante vătămătoare, deprinderi rele etc.) A face să nu mai existe; a distruge complet; a extirpa; a extermina. 2) A face să se stârpească. /Din sterp

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE STÂRP//Í pers. 3 se ~éşte intranz. (despre femele) 1) A pierde capacitatea de a mai procrea sau de a mai da lapte; a deveni stearpă. 2) pop. (despre pământuri, livezi etc.) A deveni neroditor; a se secătui. /Din sterp

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

STRÂMB1 adv. 1) (în opoziţie cu drept) Cu deviere de la poziţia normală; într-o parte. A merge ~. A creşte ~.A sta (sau a şedea) ~ şi a judeca drept a se comporta cum se cuvine, indiferent de condiţii. A râde (sau a zâmbi, a surâde) ~ a râde (sau a zâmbi, a surâde) forţat. A se uita ~ a privi cu ochii răi. A călca ~ a apuca pe o cale greşită. 2) fig. În mod neadevărat, mincinos. A vorbi ~. /<lat. strambus

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

STRÂMB2 ~ă (~i, ~e) 1) (în opoziţie cu drept) Care nu este drept; înclinat, lăsat pe o parte. Perete ~.Mărturie ~ă mărturie care nu corespunde adevărului. 2) (despre persoane sau despre părţi ale corpului lor) Care are un defect fizic; deformat. Picioare ~e. Gură ~ă. /<lat. strambus

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

STRÂM//T ~tă (~ţi, ~te) 1) Care are o lăţime mai mică decât cea necesară; care nu este (destul de) lat; îngust. Punte ~tă. 2) Care are o lărgime mai mică decât cea necesară; care nu este (destul de) larg. Haină ~tă. Cameră ~tă.A fi ~ la minte a avea un intelect redus. /<lat. strinctus

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

STRÂNS1 adv. Foarte tare (ca să nu se poată dezlega, desface, deschide etc.). A lega ~. /v. a (se) strânge

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

STRÂNS2 n. 1) v. STRÎNGERE. 2) Vremea culesului recoltei. /v. a strânge

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

STRÂN//S3 ~să (~şi, ~se) v. A STRÎNGE şi A SE STRÎNGE.A fi ~ la mână (sau la pungă) sau a fi cu mâna ~să a) a fi zgârcit; b) a cheltui banii cu socoteală; a fi econom. A-şi ţine gura ~să a nu spune nimic. ~ cu uşa forţat să facă ceva. Cu inima ~să dominat de o emoţie puternică. Somn ~ somn adânc. /v. a (se) strânge

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SURÂDE surâd intranz. 1) A râde fără sunete printr-o uşoară destindere a buzelor; a zâmbi. 2) fig. A prevesti o perspectivă ispititoare. /<fr. sourire

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

TĂRẤM ~uri n. 1) pop. Teritoriu de mare întindere, având anumite caracteristici specifice (de climă, de relief, resurse economice); meleag; ţinut. ♢ Celălalt (sau alt) ~ ţinut fantastic subpământean, locuit de fiinţe ireale. 2) Sferă de activitate; domeniu. /cf. turc. tarim, ung. terem

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A TÂLCU//Í ~iésc tranz. înv. 1) (lecţii, teme, fenomene, fapte) A expune într-o formă accesibilă, comentând tâlcul; a tălmăci; a explica; a lămuri. 2) rar (texte) A transpune dintr-o limbă în alta; a tălmăci; a traduce. /<sl. tlukovati

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

TÂLHÁR ~i m. 1) Persoană care comite jafuri făcând uz de forţă; hoţ de drumul mare; brigand. 2) pop. Persoană care comite fapte nedemne. 3) fam. Persoană şmecheră şi poznaşă; hot; hoţoman. /<ung. tolvaj

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

TÂMPÍ//T ~tă (~ţi, ~te) şi substantival v. TÂMP. /v. a tâmpi

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

TÂNĂR ~ă (tíneri, tínere) 1) şi substantival (despre persoane) Care încă nu este matur; neajuns la maturitate; june. ~a generaţie. 2) Care există de puţin timp; aflat la începutul existenţei sau dezvoltării. Livadă ~ă. Cal ~.De ~ a) din tinereţe; b) de timpuriu. Tineri căsătoriţi (sau însurăţei) soţi uniţi de curând prin căsătorie. 3) fig. Care este la început de cale (într-un domeniu de activitate). ~ specialist. /<lat. tener

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

TÂNGĂ f. la sing. reg. Stare sufletească provocată de săvârşirea unei fapte nesocotite sau de o nereuşită. /<sl. tonga

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A TÂNGU//Í ~iésc tranz. (persoane) A jeli adânc; a compătimi; a deplânge; a căina. ♢ De tânguit de plâns. /<sl. tongovati

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE TÂNGU//Í mă ~iésc intranz. 1) A-şi împărtăşi durerea, neplăcerile, jeluindu-se cuiva; a se plânge; a se căina; a se jelui. 2) A-şi exprima jalea sau durerea prin cuvinte sau prin strigăte; a se văicări; a se lamenta; a se văieta. 3) fig. A scoate sunete jalnice; a plânge; a suspina. Vântul se ~ieşte. /<sl. tongovati

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A TÂRÂÍ târâi tranz. v. A TÂRÎ.A-şi ~ bătrâneţile a suporta cu greu vârsta înaintată. Târâie-brâu om de nimic. /<sl. trĕti

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE TÂRÂÍ mă tấrâi intranz. v. A SE TÂRÎ. /<sl. trĕti

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

TÂRC//ÓL ~oále n. : A da (sau a face) ~oale (sau un ~) a) a se învârti în preajma cuiva sau a ceva; b) a face curte. /<bulg. tărcolo

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

TÂRF//Ă ~e f. fam. Femeie desfrânată; prostituată; târâtură. /cf. tearfă

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A TÂRGU//Í ~iésc tranz. (mărfuri) A cumpăra (din târg) la un preţ convenabil. /<sl. trugovati

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE TÂRGU//Í mă ~iésc intranz. 1) A discuta pentru a conveni asupra preţului prin concesii reciproce. 2) A discuta în contradictoriu, încercând să ajungă la o înţelegere. /<sl. trugovati

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

TÂRL//Ă ~e f. 1) Construcţie primitivă în afara satului, unde se adăpostesc oile şi ciobanii vara şi unde se prepară produsele din lapte de oaie; stână; oierie. 2) Loc unde se află această construcţie. 3) Grup mare de oi. [Sil. târ-lă] /cf. sb. trlo, bulg. trălo

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

TÂRLÍ//C ~ci m. mai ales la pl. Obiect de încălţăminte moale, fără tocuri, confecţionat din postav sau din lână; papuc de casă. [Sil. târ-lic] /<turc. terlik

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

TÂRLÍ//E ~i f. rar Sanie ţărănească de dimensiuni mici. /Orig. nec.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A TÂRNU//Í ~iésc tranz. pop. 1) A mătura cu târnul. 2) fig. A bate, trăgând de păr; a flocăi; a părui. /târn + suf. ~ui

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE TÂRNU//Í mă ~iésc intranz. pop. A face (concomitent) schimb de păruieli (unul cu altul); a se părui; a se flocăi. /târn + suf. ~ui

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

TÂRPÁN ~e n. Unealtă asemănătoare cu coasa, folosită pentru tăierea stufului şi a papurii; sabiţă; rizeacă. /<bulg. turpan, turc. tirpan

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

TÂRS//Ă ~e f. pop. Loc într-o pădure unde s-au tăiat de curând copacii. /v. a (se) târşi

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A TÂRŞ//Í ~ésc tranz. pop. 1) (picioarele) A desface în lături. 2) fig. pop. (gura) A deschide larg, rânjind. /Din târş

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE TÂRŞ//Í mă ~ésc intranz. pop. 1) A sta cu picioarele desfăcute (ca un târş). 2) fig. pop. A râde deschizând larg gura. /Din târş

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

TÂRTÁN ~i m. 1) Plantă cu tulpină înaltă, puternic ramificată şi cu frunze adânc zimţate. 2) pop. rar Copil mic care abia învaţă să meargă. /Orig. nec.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

TÂRZÍU1 adv. 1) După ce a trecut timpul sau momentul stabilit sau prevăzut. A telefona ~.Mai devreme (sau mai curând) sau mai ~ într-un viitor mai apropiat sau mai îndepărtat. Cel (mai) ~ într-un timp considerat drept ultim termen. Mai ~ după câtva timp. 2) În momentul când un interval de timp este pe sfârşite. /<lat. tardivus

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

TÂRZÍ//U2 ~e (~i) 1) Care are loc după momentul aşteptat sau după termenul prevăzut; tardiv. Sosire ~e.Nu (după) ~e vreme peste puţin timp. Într-o vreme ~e (sau într-un ~) după un timp îndelungat; după o lungă aşteptare. 2) Care are loc în timp cu mult după începutul unei perioade; cu mult avansat în timp. Ore ~i. 3) (despre plante) Care se dezvoltă şi ajunge la maturitate după termenul obişnuit. Fructe ~i. 4) (despre persoane şi despre facultăţile lor) Care se dezvoltă prea încet; cu dezvoltare foarte lentă; tardiv. Minte ~e. /<lat. tardivus

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

TRÂNJI m. pl. pop. Umflături mici dureroase sângerânde la rect şi la anus, provocate de o dilatare patologică a venelor; hemoroizi. /<sl. trondu

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A TRÂNT//Í ~ésc tranz. 1) (obiecte, persoane) A face să cadă cu putere, lovind sau aruncând. 2) (uşi, porţi) A închide, izbind cu zgomot. 3) fam. (persoane) A respinge la un examen, punând o notă insuficientă. 4) fam. (pumni, ghionturi etc.) A aplica cu violenţă. ♢ ~ una (o vorbă sau o prostie) a spune o vorbă nepotrivită. 5) fam. A pune în cantitate mare. 6) rar (obiecte vestimentare) A îmbrăca în grabă şi neglijent. /<sl. trotiti

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE TRÂNT//Í mă ~ésc intranz. 1) (despre fiinţe) A se lăsa cu toată greutatea corpului; a se prăbuşi. 2) A se lua la trântă (unul cu altul); a se lupta corp la corp (unul cu altul). /<sl. trotiti

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ŢÂFN//Í ~ésc intranz. pop. 1) (despre persoane) A expira brusc şi cu putere (din cauza mâniei, oboselii etc.); a respira cu zgomot. 2) (despre animale) A sufla cu putere aerul pe nări (de spaimă, de nelinişte etc.); a sforăi. /Din ţâfnă

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ŢÂRĂ f. pop. : O ~ a) o cantitate foarte mică; puţin de tot; un pic; oleacă; niţel; b) o clipă; un moment. /Din ţâr

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A URÂŢ//Í ~ésc tranz. A face să se urâţească; a sluţi; a poci. /Din urât

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE URÂŢ//Í mă ~ésc intranz. A-şi pierde frumuseţea; a deveni urât; a se poci; a se sluţi. /Din urât

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A VÂJÂÍ pers. 3 vâjâie intranz. 1) (despre vânt, apă, obiecte în zbor etc.) A produce un zgomot şuierător şi continuu; a urla; a vui. 2) (despre sânge) A pulsa cu putere. ♢ A-i vâjâi cuiva capul (sau urechile) a avea senzaţia unui zgomot şuierător şi continuu (din cauza bolii, oboselii). 3) (despre foc) A arde puternic, producând un zgomot caracteristic. 4) (despre unele insecte) A scoate un sunet prelung şi vibrant; a bâzâi. /Onomat.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

VÂLC//EÁ ~éle f. Vale mică, îngustă, cu fundul aproape plat. [Art. vâlceaua; G.-D. vâlcelei; Var. vâlcică] /<lat. vallicella

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

VÂLNI//C ~ce n. 1) Fotă în formă de fustă despicată în faţă; specifică portului popular oltenesc. 2) Pânză ţărănească subţire. 3) Basma făcută din astfel de pânză. /<bulg vulnjanik

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

VÂLV//Ă ~e 1) Agitaţie zgomotoasă; învălmăşeală gălăgioasă; vâltoare; tumult. 2) Părere publică favorabilă sau defavorabilă despre cineva sau ceva; reputaţie; faimă. /<sl. vluhvu

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

VÂLVÓI adj. invar. (despre păr) Care este în dezordine; zbârlit. /Orig. nec.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

VÂNĂT ~ă (~víneţi, vínete) Care este de culoare albastră-închisă, bătând în violet. 2) (despre persoane) Care a căpătat o culoare albastră-închisă, bătând în violet; învineţit. 3) (despre pene sau păr de animale) Care are o culoare cenuşie cu nuanţă de albastru. /<lat. venetus

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

VÂNJ//ÓS ~oásă (~óşi, ~oáse) Care are vânj; viguros; puternic. /vânj + suf. ~os

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

VâNT//ÓS ~oásă (~óşi, ~oáse) (despre timp) Care se caracterizează prin prezenţa vântului; cu vânt. Noapte ~oasă. /vânt + suf. ~os

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A VâNTU//Í pers. 3 ~iéşte intranz. pop. (despre vânt) A sufla cu putere. /vânt + suf. ~ui

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

VâRCÁ//T ~tă (~ţi, ~te) Care are vârci; cu vârci; dungat; vărgat. /vârcă + suf. ~at

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

VÂR//CĂ ~ci f. Fâşie îngustă de altă culoare (decât fondul); dungă; vârstă. /<bulg. vărga

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

VâRFÁR ~e n. 1) Furcă cu coada lungă cu care se poate ajunge în vârful unui stog. 2) Vârf de munte. /vârf + suf. ~ar

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A VâRFU//Í ~iésc tranz. (grămezi, clăi) A face vârf. /vârf + suf. ~ui

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A VÂRSTÁ vârstéz tranz. reg. A face să fie străbătut de vârste. /Din vârstă

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

VâRTÉJ ~uri n. 1) Loc pe cursul unei ape unde aceasta capătă o mişcare de rotaţie, formând o adâncitură şi antrenând tot ce aduce curentul. 2) Masă de aer puternică care se mişcă repede, atrăgând şi ridicând în cercuri praf, nisip, zăpadă etc. 3) (la oameni, mai ales în creştet sau pe corpul animalelor) Porţiune unde părul creşte în toate părţile. 4) Mişcare de rotaţie (ameţitoare). În ~ul dansului. 5) Stare de buimăceală; zăpă-ceală. 6) Unealtă care func-ţionează prin mişcări circulare. 7) Crestătură rotunjită făcută ca semn la urechile vitelor. 8): ~ul pământului a) plantă legumicolă cu tulpina târâtoare şi cu flori galbene dispuse în ciorchine; b) plantă cu tulpina joasă, având câte trei frunze la un nod şi flori roşii în vârful tulpinii, care creşte printre stânci. /<sl. vruteži

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

VÂRT//ÓS1 ~oásă (~óşi, ~oáse) 1) Care are forţă fizică mare. 2) Care rezistă la acţiunea forţelor externe; tare; dur; solid. 3) (despre vin) Care are concentraţie mare de alcool; tare. /<lat. virtuosus

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

VÂRTÓS2 adv. 1) Cu putere; cu forţă. 2) (în construcţii comparative) Mai ales; mai mult. ♢ Cu atât mai ~ cu atât mai mult. A bea ~ a bea mult. /<lat. virtuosus

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

VÂSC//ÓS ~oásă (~óşi, ~oáse) 1) Care ţine de vâsc; propriu vâscului. 2) Care este lipicios; cleios; mucilaginos. /<lat. viscosus

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

VÂSL//Ă ~e f. Unealtă de lemn, constând dintr-o coadă lungă cu o terminaţie plată, folosită pentru a conduce o ambarcaţie; lopată. [G.-D. vâslei] /<sl. veslo

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ZÂMBET ~e n. Râs fără sunet, exprimat numai prin destinderea buzelor; surâs. /a zâmbi + suf. ~et

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ZÂMBRE f. pl. Boală a cailor, manifestată prin înroşirea şi inflamarea cerului gurii şi prin apariţia unor bubuliţe dureroase pe gingii. ♢ A face ~ a dori foarte mult; a jindui; a râvni. /cf. pol. zabrze

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ZÂMBR//U ~i m. Arbore conifer cu tulpina înaltă, cu frunze aciculare, reunite câte cinci, şi cu lemn rezistent, folosit în sculptură. /Orig. nec.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ZÂRN//Ă ~e f. 1) Plantă erbacee având frunze dinţate, flori mici albe şi fructe rotunde, de culoare neagră. 2) Varietate de viţă de vie având struguri cu bobiţe mici şi negre. /<sl. zruno

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ZBÂRC//Í ~ésc 1. intranz. : ~ din nas a) a manifesta nemulţumire; b) a fi mofturos; a face mofturi. 2. tranz. : ~ sprâncenele a lua o înfăţişare supărată; a se încrunta. /cf. bulg. bărţa

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE ZBÂRC//Í mă ~ésc intranz. 1) (despre piele) A face zbârcituri; a căpăta riduri; a se rida; a se încreţi; a se cuta. 2) fig. A manifesta nemulţumire printr-o grimasă; a se încreţi. /cf. bulg. bărţa

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ZBÂRL//Í ~ésc tranz. 1) A face să se zbârlească. 2) (fiinţe) A supune unei acţiuni de dezordonare a părului; a ciufuli. 3) (ape) A face să se mişte în valuri mici. /Orig. nec.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE ZBÂRL//Í mă ~ésc intranz. 1) (de-spre păr, pene) A se ridica în sus; a se face vâlvoi. 2) fig. (despre persoane) A deveni furios; a se înfuria; a se zborşi. 3) (despre timp) A se schimba în rău; a deveni nefavorabil; a se strica; a se înrăutăţi. /Orig. nec.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ZGÂRCI1 ~uri n. Ţesut conjunctiv, elastic şi rezistent (care face legătură între oasele din organismul unor animale); cartilaj. /v. a se zgârci

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ZGÂRCI2 ~uri n. Instrument pentru răzuirea muchiilor unui vas mic de lemn. /v. a se zgârci

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE ZGÂRC//Í mă ~ésc intranz. 1) (despre persoane) A se face ghem (pentru a nu fi văzut, de frig etc.); a se ghemui; a se strânge. 2) (despre plante) A se opri din dezvoltare; a rămâne sau a deveni mic; a se chirci; a se pipernici; a se prizări. 3) A manifesta zgârcenie; a se calici; a se scumpi. /<sl. sugruţiti

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ZGÂRIÁ zgârii tranz. 1) (fiinţe sau părţi ale corpului) A răni uşor (cu unghiile, cu ghearele sau cu un obiect ascuţit). ♢ Mâţa blândă zgârie rău v. MÂŢĂ. 2) (obiecte) A tăia la suprafaţă lăsând o urmă; a scrijeli; a cresta. ♢ ~ pământul a ara rău. ~ hârtia a) a scrie neciteţ şi necaligrafic; b) a scrie literatură lipsită de valoare artistică. Zgârie-brânză calificativ dat unei persoane foarte zgârcite. Zgârie-nori clădire foarte înaltă, cu multe etaje. 3) (urechea, auzul) A supăra cu o senzaţie auditivă neplăcută. [Sil. -ri-a] /<lat. scaberare

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ZGÂTI//E ~i f. fam. Fată zglobie, sprinţară. [G.-D. zgâtiei] /Orig. nec.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ZVÂCN//Í ~ésc intranz. 1) (despre inimă, tâmple, puls) A bate mai repede şi mai puternic decât de obicei sau a bate neregulat (din cauza unei emoţii, a unui efort sau a unei boli); a palpita. 2) (despre fiinţe) A face o mişcare rapidă şi pe neaşteptate; a ţâşni. 3) A se ridica brusc în picioare. /zvâc + suf. ~ni

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ZVÂNT//Á zvânt tranz. 1) A face să se zvânte; a zbici. 2) fig. A face să nu mai existe; a şterge de pe faţa pământului; a nimici; a distruge; a prăpădi. ♢ ~ în bătaie (sau bătăi) pe cineva a bate foarte tare pe cineva. Bea de zvântă bea foarte mult. 3) A face să nu mai dispună de ceva; a secătui; a slei. ~ de bani. [Şi. zvântez] /<lat. exventare

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE ZVÂNTÁ mă zvânt intranz. A se usca puţin (la suprafaţă); a se zbici. Rufele s-au zvântat. /<lat. exventare

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ZVÂRLÍ zvârl tranz. v. A AZVÂRLI. /cf. bulg. hvăriji, sb. vrijiti

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

FRÂNÁJ s.n. v. frenaj.

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

GNAT(O)â??, â??gnĂ?t, â??gnatĂ?e Elem. â??maxilar, falcĂ?â??. -Din fr. Gnath/o/â??, â??Gnathe, â??Gnathie, cf. gr. Gnathos

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

GRANDâ??GUIGNOL gran ghiniol/ s. n. Teatru de marionete. -Din fr. Grandâ??Guignol

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

GRANIâ?? /GRANOâ?? elem. â??grĂ?unte, sĂ?mânţĂ?â??. -Din fr. Graniâ??, granoâ??. cf. lat. Granum

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

GRAVIâ?? elem. â??greutateâ??, â??gravitaţieâ??. -Din fr. Graviâ??, cf. lat. Gravis

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

mârsei sn [At: DOSOFTEI, MOL. 92 / V: mârsâi / Pl: mârseie / E: es cf bg Ð?Ñ?Ñ?Ñ?Ð?Ð?Ñ? Ð?Ñ?Ñ?Ñ?Ð?Ð?Ð?] (Îvr) Dorinţă trupească Si: (îvr) mârsăială, mârsăietură, mărsăcăciune.

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

mârséi sn (învechit şi rar) Dorinţă trupească Sinomime: (învechit şi rar) mârsăială, mârsăietură, mărsăcăciune. Atestare: DOSOFTEI, MOL. 92; Variantă: mârsấi; Plural: mârseie; Etimologie: nesigură confer bulgară мръсеиљ, мръсеие;

Micul dicţionar academic, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 2002

mấţă sf [At: ANON. CAR. / Pl: mâţe / E: pbl fo cf alb mica] 1 (Pop) Pisică (Felis domestica). 2-3 (Prc) Pui (de sex feminin) al pisicii. 4 (Reg; îcs) (De-a) mâţa oarbă sau de-a mâţa Joc de copii Si: de-a baba oarba. 5 (Pop; îcs) (De-a) mâţa şi şoarecele Joc de copii în care jucătorii sunt aşezaţi în cerc, iar doi dintre ei, care îndeplinesc rolul de mâţă, respectiv de şoarece, se fugăresc în jurul cercului. 6 (Pop; îcs) mâţa de vânzare Joc de copii la priveghiul mortului, în care unul dintre jucători încearcă, după un anumit sistem, să vândă celorlalţi o mâţă reprezentată printr-o lingură. 7 (Pop; îcs) mâţa popii Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 8 (Fam; îe) a fi mâţă blândă A fi prefăcut, ipocrit. 9 (Fam; îe) a fi (ca o) mâţă plouată (sau udă) A fi fără chef, abătut. 10 (Îae) A fi ruşinat, umilit. 11 (Reg; îe) (A cumpăra sau a lua, a fi etc.) mâţa-n sac Se spune despre un lucru pe care nu-l poţi cunoaşte înainte de a intra în posesia lui. 12 (Fam; îe) A umbla (sau a prinde pe cineva) cu mâţa-n sac A umbla sau a prinde pe cineva cu înşelăciuni. 13 (Fam; îe) A trăi (sau a se înţelege etc.) ca mâţa cu şoarecii (sau cu şoarecele ori cu câinele) A fi în relaţii foarte rele unii cu alţii. 14 (Reg; îe) A se stupi ca mâţele A nu se înţelege bine. 15 (Îae) A se certa mahalageşte. 16 (Pop; îe) A fi învăţat ca mâţa la lapte A fi rău învăţat. 17 (Îae) A avea un obicei prost. 18 (Reg; îe) A păţi cinstea mâţei la oala cu smântână A fi bătut. 19 (Reg; îe) A se învârti ca mâţa în jurul oalei cu smântână A da târcoale unui lucru sau unei fiinţe care îi place. 20 (Reg; îe) A umbla ca mâţa pe lângă laptele fierbinte A dori ceva de care se teme. 21 (Reg; îe) A se învârti ca mâţa pe lângă blidul cu păsat A evita să spună adevărul. 22 (Reg; îe) A trăi ca mâţa pe rogojină A o duce rău. 23 (Fam; îe) A trage mâţa de coadă (sau reg., pe rogojină) A o duce greu din cauza sărăciei. 24 (Reg; îe) A nu avea nici mâţa la casă A fi foarte sărac. 25 (Reg; îe) A se uita ca mâţa la peşte A privi cu lăcomie. 26 (Fam; îe) A se uita (sau a se pricepe etc.) ca mâţa-n calendar A nu pricepe nimic. 27 (Reg; îe) Mătură ca mâţa Se spune despre un om murdar care îşi ascunde murdăriile. 28 (Pfm; îe) A se spăla ca mâţa A se spăla superficial. 29 (Reg; îe) (Taci) să nu te audă (sau că te aude) mâţa Taci, că spui minciuni pe care nimeni nu le crede nimeni. 30 (Îae) Bagă de seamă ce spui. 31 (Reg; îe) A călca în urme de mâţă stearpă A fi îndrăgostit. 32 (Fam; îe) A rupe mâţa-n două A fi voinic. 33 (Îae) A fi energic, hotărât. 34 (Îae) A fi vrednic. 35 (Reg; îae) A se învoi la preţ cu cineva. 36 (Reg; îe) A se face mâţă A se ghemui ca o pisică la pândă. 37 (Reg; îe) A-i oua şi mâţa A fi om norocos. 38 (Pfm) Persoană vicleană ca pisica, ipocrită. 39 (Rar; dep) Cal slab, prăpădit Vz gloabă, mârţoagă. 40 (Îvr) Blană prelucrată a pisicii. 41 (Îr; pgn) Blană prelucrată a unor animale asemănătoare cu pisica. 42 (Reg; lpl; gmţ) Cosiţe la fete. 43 (Reg; îs) Mâţă sălbatică Pisică sălbatică (Felix silvestris). 44 (Înv; îc) mâţă de mare Specie de şarpe cu coada lungă, nedefinit mai îndeaproape. 45 (Reg; îc) mâţa-popii Omidă mare, păroasă, colorată pe spate în negru-roşiatic, din care iese fluturele Arctia caja Si: omidă-urs. 46 (Ent; reg; îac) Cantaridă (Lytta vesicatoria). 47-48 (Ent; reg; îac) Câinele-babei (Oniscus murarius şi asellus). 49 (Ent; reg; îac) Scolopendră (Oniscus scolopendra). 50 (Ent; reg; îac) Repede (Cicindela compestris) 51 (Pop; îe) A se da de-a mâţa-popii A se da peste cap, de-a rostogolul, de-a berbeleacul. 52 (Bot; reg) Mâţişor (4) 53 (Bot; reg) Salcie. 54-55 (Pgn; şhp) Creangă (mică). 56 (Bot; reg) Barba ursului (Equisetum arvense). 57 (Bot; reg) Păpădie (Taraxacum officinale). 58 Muşchi de pe scoarţa copacilor. 59 Rădăcină aeriană a porumbului. 60 (Trs; Ban) Mâţ (11). 61 (Reg) Botniţă pentru viţel. 62 (Pes; reg) Ostie. 63 (Reg) Fiecare dintre cele două vârfuri ale scoabei. 64 (Reg) Mâner al cleştelui de tras cercuri la butoaie, la putini etc. 65 (Reg) Cleşte. 66 (Prc) Cârlig al cleştelui de tras cercuri la butoaie, la putini etc. 67 (Mar) Broască în care se fixează sfredelul. 68 (Înv) Ancoră de navă. 69 (Trs; Ban) Cârlig cu mai multe braţe îndoite şi ascuţite la vârf, cu care se prinde şi se scoate un obiect căzut în fântână. 70 Dispozitiv de siguranţă, prevăzut cu un fel de gheare, care serveşte la prinderea automată a coliviei dintr-o mină, când se rupe cablul. 71 (Reg) Laţ de prins păsări. 72 (Reg) Bucată de lemn sau de metal care prinde căpriorii unei case sau care leagă diverse părţi componente ale unei construcţii Vz grindă. 73 (Mol; Buc) Cârlig gros de fier, prins într-o coadă de lemn, care serveşte la rostogolitul buştenilor împinşi pe uluc. 74 (Trs; Mol) Placă de fier cu unul sau mai mulţi colţi, fixată pe fundul ulucului, pentru a micşora viteza buştenilor împinşi pe uluc. 75 (Reg) Butuc greu, prins cu un capăt pe o margine a ulucului şi cu cellalt sprijinit pe marginea opusă, având rolul de a micşora viteza buştenilor împinşi pe uluc. 76 (Trs; Mol) Tindeche la războiul de ţesut. 77 (Trs) Oişte. 78 (Reg) Dispozitiv în formă de furcă cu două coarne, aplicat la inima căruţei sau a carului, care împiedică vehiculul oprit pe o pantă să de-a înapoi. 79 (Reg) lanţ sau curea care leagă grindeiul plugului de rotile Si: potâng. 80 (Trs; Olt) Cumpănă de care se leagă stavila joagărului. 81 (Trs; Olt) Dispozitiv de fier, în formă de furcă, care împinge roata dinţată a joagărului. 82 (Trs; Olt la joagăr) Grăunţar. 83 (Trs; Olt) Coadă a furcii joagărului. 84 (Trs; Olt) Roată zimţată a joagărului. 85 (Trs; Olt) Fiecare din torţile care întind pânza joagărului. 86 (Trs; Olt) Fiecare dintre ghearele de fier ale joagărului. 87 (Trs; Olt) Jug de lemn al joagărului. 88 (Reg) Bucată de lemn scobit pe care se învârteşte cepul grindeiului la roata morii. 89 (Trs; Mol; mpl) Patină pentru alunecat pe gheaţă. 90 (Reg) Placă de fier cu colţi ascuţiţi pe care muncitorii forestieri şi-o aşează pe talpa încălţămintei ca să nu alunece. 91 (Reg) Cârlig de fier cu colţi, cu ajutorul căruia muncitorii de la întreţinerea liniilor electrice sau de telegraf se urcă pe stâlpi. 92 (Mar) Coşuleţ care are în partea superioară un cerc prevăzut cu dinţi, cu care pot fi prinse cozile fructelor, la cules. 93 (Reg) Grătar pe care se frige carne. 94 (Trs) Pirostrie pe care se pune un vas la foc. 95 (Reg) Grătar de fier care se pune pe vatră, sub lemnele care ard, cu scopul de a le face să ardă mai bine. 96 (Reg) Dig de proporţii reduse. 97-98 (Reg) Firidă mică făcută în peretele cămării Si: (reg) mâţoacă(3). 99 (Pop; art.) Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 100 (Pop; art.) Melodie după care se execută mâţa(99).

Micul dicţionar academic, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 2002

Hârmui, vb. tranzitiv, reflexiv. IV 1. (La animale) A dezlâna, a destrăma, a sfaşia blana unui animal. Ex: Pisica a fost hârmuită de câini. 2. (Despre oameni şi animale) A se încăiera, a se hârjoni, a se ciondăni, a se hărţui. Ex: S-au hârmuit toată noaptea. 3. (Referitor la stofe) A zdrenţui, a ferfenţi, a rupe, a găuri, a flenduri, a jerpeli. Ex: Ce-s cu pantalonii aştia hârmuiţi? Trims de Alexandru & Marin

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

amânár, amânáre s.n. (reg.) 1. amnar 2. floare ce se face la capătul stâlpilor unei case ţărăneşti

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

baldấr, baldấre, s.n. (reg.) 1. stomacul vitelor 2. om pântecos, burtos

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

bấlcă, bâlci, s.f. (reg.) urcior.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

bârzói adv. (reg.) zbârlit, vâlvoi, ridicat în sus (părul, coada).

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

călấi, -ie, călấi, -ie, adj. (reg.) (mai ales la sg. f.; despre apă) neîncălzită bine, călduţă.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

cărấm, cărấmuri, s.n. (reg.) loc închis pentru adăpostul oilor sau al vitelor peste noapte; staul.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

câinár s.m. (pop.) vânt de miază-zi; austru, băltăreţ.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

cấlfă, s.f. (înv. şi reg.) babă.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

câlmói s.n. (reg.) caltaboş.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

câmpíu, -íe, câmpíi, adj. (înv.) de câmp, de şes; câmpenesc, oblu.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

cânjéu s.n. (reg.) partea furcii de tors care poartă caierul.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

cârceá s.f. (reg.) lemnul ce leagă tânjala de proţap.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

cârhói, cârhoáie, s.n. (reg.) ridicătură de piatră; corhană.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

cârmóg s.n. (reg.) 1. unealtă de pescuit, carmac (v.) 2. ciocul leucei.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

cârníc cârnícă, adj. (reg.; despre oi) care umblă razna din turmă; răzleţ.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

câsmét (câzméte) s.n. (înv.) noroc, soartă.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ceadâr, ceadâre, s.n. (înv.) cort militar verde.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ceápâc, ceápâcuri, s.n. (înv.) plasă.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

Cuvânt de analizat: „afuiere” Sursa: „N.D. Nr.3915-94; PROIECTAREA ŞI CONSTRUIREA CONDUCTELOR COLECTOARE ŞI DE TRANSPORT GAZE NATURALE 3.6.1.1. Traversările subterane se execută de regulă în acele amplasamente, unde studiile mai sus arătate confirmă că în locul ales, este posibil de a se săpa un şanţ care să asigure o îngropare a conductei la cel puţin 0,5 m sub zona de afuiere-eroziune a albiei şi minimum 1 m sub cota cea mai joasă a talvegului, considerată de la generatoarea superioară a conductei lestate. La traversarea de ape stătătoare (lacuri, bălţi, mlaştini, etc.) se admite montarea conductelor pe fundul albiei.” Am găsit cuvântul în acest DEX dar fără explicaţii. Este sinonim cu „eroziune”? Trimis de Băra Sebastian din Mediaş, sebastian.bpersonal.ro

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

chilâf, chilâfuri, s.n. (înv.) teacă.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

chisâm, chisâmuri, s.n. (reg., înv.) contribuţia în bani şi în natură dată de ţăranul clăcaş (iobag) proprietarului, în locul zilelor de muncă la care era obligat; boieresc, clacă, dijmă.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

copấţ! interj. (reg.) onomatopee prin care se exprimă săritura repede a iepurelui.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

crâmpí, crâmpésc, vb. IV refl. (reg.) 1. a se aşeza pe vine, a se ciuci (pentru a ridica ceva). 2. a se lua după cineva; a urmări (pe cineva).

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

crâncí, crâncésc, vb. IV (reg.) a scânci, a plânge suspinând.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

dârvár, dârvári, s.m. (reg.) tăietor de lemne în pădure.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

dârzár, dârzári, s.m. (reg.) invitatul mirelui la nuntă.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

fâicáv, -ă, adj. (înv.) gângav.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

fândác, fândácuri, s.n. (înv.) proiectil de piatră (aruncat cu o maşină specială de luptă).

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

frâuă s.f. (reg.) săsoaică măritată.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

gâjâí, gâjâiésc, vb. IV (reg.) a răsufla greu, cu zgomot.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

gâlcós, -oásă, gâlcóşi, -oase, adj. (reg.) 1. cu gâlci. 2. plantă cu frunze ca ale leuşteanului.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

gâmză s.f. (reg., înv.) varietate de struguri.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

gângă, gângi, s.f. (reg.) furnicar, mulţime de fiinţe.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

gânjuí, gânjuiésc, vb. IV (reg.) a răsuci, a împleti un gânj.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

gârbă, gârbe, s.f. (înv.) spate, spinare.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

gârjób, -oábă, gârjóbi, -oábe, adj. (pop.) încovoiat, adus de spate.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

gârlán, -ă, gârláni, -e, adj. (pop.) haimana, fără căpătâi.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

gârtán, -ă, gârtáni, -e, adj. (reg.) bădăran, mojic, gârtoman.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

gâţă, gâţe, s.f. 1. (reg.) panglică sau baieră împletită la capătul cosiţelor pentru a le putea înnoda în jurul capului. 2. poftă.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

hâhâí, pers. 3 sg. hâhâie, vb.IV (reg.) 1. (despre porumbei) a gugui, a grunguni, a (în)gurlui. 2. (despre oameni) a râde pe-nfundate.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

hấlmă, hấlme, s.f. (reg., înv.) gâlmă, movilă mică.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

hấnsă1, s.f. (reg.) ploaie scurtă, la intervale.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

hấnsă2, s.f. (reg.) dor, nostalgie.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

hârcáv, hârcávă, adj. (înv.) bâlbâit, gângav, fâicav.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

hârdoá! interj. (reg.) strigăt prin care se alungă berbecii.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

hârdóc, hârdóci, s.m. (reg.) berbece.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

hấrghe (hấrghie), s.f. (reg., înv.) ceva rău, nesuferit; potaie; slăbănog.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

hârgói s.n. (reg.) ţeava lungă a cimpoiului.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

hârláv, -ă, adj. (reg., înv.) ticălos, stricat; murdar.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

hấrlă, hấrle, s.f. (reg.) scroafă rău hrănită.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

hârsít, hârsítă, hârsíţi, hârsíte, adj. (reg.) avid de bani, lacom de câştig, cărpănos, zgârcit, avar. 2. trecut prin necazuri şi nevoi, deprins cu răul şi neajunsurile; călit. 3. istovit, stâlcit, uzat.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

hârsít, -ă, hârsíţi, -te, adj. (reg.) avid de bani, lacom de câştig, cărpănos, zgârcit, avar. 2. trecut prin necazuri şi nevoi, deprins cu răul şi neajunsurile; călit. 3. istovit, stâlcit, uzat.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

hârtóp, hârtoápe, s.n. (reg.) 1. vizuină, bârlog, grotă. 2. râpă, ponor, crăpătură. 3. groapă adâncă cu apă, afundătură; mlaştină. 4. (la pl.) gropi cu noroi şi apă pe un drum de ţară, în care se înfundă roata căruţei. 5. poiană pe o coastă de deal.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

hârzób, hârzoábe, s.n. (reg.) 1. funie groasă folosită la coborârea sau la ridicarea greutăţilor din adâncime; vârtej. 2. ladă care odinioară servea de scenă şi în spatele căreia păpuşarul mânuia păpuşile; lada păpuşilor. 3. coşuleţ din cetină de brad în care se păstrează unii peşti. 4. policandru. 5. cerc de lemn de care se prinde un săculeţ prin care se strecoară zerul (folosit de ciobani). 6. paneraş făcut din cetină de brad în care se usucă peştele. 7. excrescenţă în vârful coarnelor de cerb; ploscuţă. 8. băţ despicat în vârf cu care se dau merele jos din pom.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

hấţă1, hấţe, s.f. (reg.) săniuţă; cioaclă.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

hấţă2, hấţe, s.f. (reg.) turmă de 50-200 de porci; ciurdă.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

hojmâc! interj. (reg.) cuvânt care imită zgomotul produs de căderea unei persoane; hodâc! hontâc!

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

hontâc interj. (reg.) termen care sugereză şchiopătatul omului; hodâc, hojmâc, şontâc.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

iarlấc, iarlấcuri, s.n. (înv.) ordin sau permis în scris din partea unui han tătăresc.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

înhâí vb. IV (reg.) a răsturna, a dărâma.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

jărât (jerât), -ă, adj. (reg.; despre oamenii cărora incendiul le-a distrus tot avutul) rămas pe drumuri.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

jgâtă s.f. (reg.) umflătură la grumaz sau pe cap; umflătură la gât, guşă.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

FRÂNĂ s.f. Aparat adaptat la un vehicul pentru a-i micşora viteza sau a-l opri din mers. ♦ (Fig.) Ceea ce opreşte, încetineşte, îngreuiază o acţiune, un proces etc. [După fr. frein].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

lấngav, -ă, lấngavi, -e, adj. (pop.) moleşit, molatic.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

mangấr, mangấri, s.m. (înv.) cea mai mică monedă turcească; (pl.) bani, parale.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

mâcâí, mấcâi, vb. IV (pop.) a se bâlbâi.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

mâglár, mâglári, s.m. (reg.) om care cântăreşte sarea.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

mấglă2, mấgle, s.f. (reg.) 1. beţişor de măsurat bârnele în pereţi. 2. sfeşnic de lemn.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

mâniác, mâniáci, s.m. (înv.) scamator, măscărici.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

mârlóg, -oágă, s.m. şi f. (reg.) animal slab sau bătrân.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

mârlói s.m. (reg.) animal mic, urât.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

mâşít, -ă, adj. (reg.) murdar, jegos.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

mâzdár, mâzdári, s.m. (înv.) persoană care primeşte mită.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

mâzgár, mâzgári, s.m. (înv.) 1. loc noroios; teren cu mâzgă. 2. lemn rotund, pe ţărm, care ajută alunecarea plutelor. 3. lăturoaie.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

nazlâu, nazlâi, adj. (reg.) mofturos la mâncare.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

târtan obosit;needucat,necioplit,urât mirositor,fara dinti in gura

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

oborất, oborấtă, oborấţi, oborấte, adj. (înv. şi pop.) 1. doborât, răpus. 2. scos din post (prin uneltiri).

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ocârcí, ocârcésc, vb. IV (pop.) a suci, a întoarce, a cârmi.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ocârjí, ocârjésc, vb. IV refl. (pop.) a se usca, a slăbi, a se urâţi.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

odalâc, odalâcuri, s.n. (reg.) 1. târlă cu tot ce ţine de ea. 2. unelte dintr-o odaie.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

odârní, odârnésc, vb. IV (reg.) 1. a înţărca. 2. a fi sleit de foame şi de oboseală.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ofârlí, ofârlésc, vb. IV (înv.; reg.) a dojeni, a ocărî, a insulta.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

omârzí, omârzésc, vb. IV (înv.) a dispreţui, a-i fi scârbă de ...

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

osârlí, osârlésc, vb. IV (reg.) a jigni, a insulta.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

otâncí, otâncésc, vb. IV (pop.) a uşura, a da la o parte.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

parâmá, parâméz, vb. I (reg.) a lega cu parâme.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

trânji – buruiană întrebuinţată de popor pentru a vindeca trânjii (Ranunculus Illyrincus) (plural din trând cu sensul învechit de umflătură)

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

pâcâí, pấcâi, vb. IV (pop.) 1. a fuma, a trage din lulea, producând un sunet caracteristic; a pâşcăi, a pufăi. 2. (reg.; despre flacăra lumânării de petrol) a pâlpâi cu zgomot. 3. (reg.; despre firele de aţă) a se rupe provocând un sunet caracteristic. 4. (reg.; despre bibilici) a produce sunetul caracteristic speciei.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

pâclít, -ă, adj. (reg.; despre oameni) morocănos.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

pấgnă, pấgne, s.f. (reg.) sticlete, scatiu.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

pâinár, pâinári, s.m. (înv.) 1. brutar. 2. epitet depreciativ pentru un om interesat doar de câştigul pâinii zilnice. 3. (reg.) salcâm.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

pâjéle s.n. pl. (reg.) cuie de lemn care fixează obezile la roată; pâjuri.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

pấlcă, pấlci, s.f. (reg.) oală mică (de o jumătate de litru).

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

pâlcuí, pâlcuiésc, vb. IV refl. (înv. şi reg.; despre oameni, fiinţe) a se aduna pentru a forma un pâlc; a se strânge grămadă; a se îngloti.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

pâlmán, pâlmáne, s.n. (reg.) dâmb.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

pâlnă s.f. (reg.; cu sens colectiv) fire de plante răsădite prea des.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

pâncă, pânci, s.f. (reg.) viciu.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

pâncuí, pâncui, vb. IV (reg.) a zăcea bolnav, timp îndelungat.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

pândár, pândári, s.m. (pop.) 1. paznic al terenurilor cultivate ale statului; pândaş, jitar, meregiu, pârgar. 2. paznic de pădure; pădurar. 3. santinelă, strajă. 4. (înv.) spion.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

pângár, -ă, adj., s.m. şi f. (reg.) 1. (s.f.) spurcăciune, scârnă; (fig.) vorbă murdară, obscenă, trivială. 2. (s.f.) ruşine, dezonoare.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

pângă prep. (reg.) pe lângă.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

pântuí, pers. 3 sg. pântuie, vb. IV refl. (reg.) a se presa.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

pânzeá, pânzéle, s.f. (reg.) bandă de pânză de pe marginile gherghefului.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

pânzuí, pânzuiésc, vb. IV (reg.) 1. a înfăşura pe cineva în pânză mortuară. 2. (despre nave) a prinde, a fixa pânza pe catarg. 3. a oţeli (o secure, un topor).

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

pâráci, pâráci, s.m. (reg.) pârâtor, pârâş, reclamant.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

pârcán s.n. (înv.) azimă.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

pârcít s.n. (reg.) 1. pârcire. 2. perioada de împerechere a oilor şi a caprelor. 3. miros caracteristic al ţapilor în perioada împerecherii.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

pârcuí, pấrcui, şi pârcuiésc, vb. IV refl. (reg.) a se certa.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

pârgát s.n. (reg.; înv.) numele unei ţesături.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

pârgár, pârgári, s.m. (înv. şi reg.) 1. concetăţean; orăşean, târgoveţ. 2. membru în sfatul administrativ al unui oraş sau al unui târg; bătrân, jurat. 3. vătăşel la primărie. 4. om uşuratic, neserios. 5. flăcău care organizează programul tinerilor în sărbătorile de iarnă. 6. pândar. 7. (înv.) muncitor la ocnele de sare.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

pârgáv, -ă, pârgávi, -e, adj. 1. (reg.; despre fructe) care se coace mai repede decât altele din acelaşi gen; timpuriu, văratic. 2. (reg.; despre fructe şi cereale) pârguit. 3. (în sintagmă) roi pârgav = roi tânăr, ieşit din stup în căutarea altui adăpost.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

pârjác, pârjáci, s.m. (reg.) om sau animal nedezvoltat de ajuns, impotent.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

pârlác, s.n. (reg.; cu sens colectiv) resturi de păr, de oase etc. rămăse dintr-o oaie mâncată.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

pârlea s.m. art. (reg.) 1. persoană înşelată, escrocată. 2. om sărac, amărât, pârlit. 3. pungaş, potlogar, şarlatan. 4. (pop. şi fam.) diavolul.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

pârléj, pârléjuri, s.n. (reg.; în loc adv.) cu pârlej = foarte repede.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

pârlóg, pârloáge, s.n. (reg.) loc nearat unul sau doi ani, pe care cresc ierburi; pârloagă, moină, obleagă, toloacă, rât, morogan, moruncă, nadaz, ţelină.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

pấrpă, pấrpe, s.f. (reg.) coacere timpurie.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

pârpór, -ă, adj., s.m. şi f. (reg.) 1. (adj.) care nu rezistă la frig; plăpând. 2. (s.m.) cenuşă udă din ciubărul în care se opăresc rufele; soluţie din sodă caustică dizolvată în apă. 3. (s.m.) tăciune stins în apă, folosit la vindecarea înţepăturilor de cuie. 4. (s.m. şi f.) foc de paie; căldură, arşiţă, fierbinţeală. 5. pojar. 6. (fig.) agitaţie, zbucium, avânt, entuziasm, înflăcărare. 7. (s.f.) mana viţei de vie. 8. (s.f.) aversă de ploaie.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

pârtác, pârtáce, s.n. (reg.) petic.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

pârtă s.f. (reg.) povară mai mică purtată pe cap de femei.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

pârtíc, pârtícuri, s.n. (reg.) mărunţiş.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

pârţa s.f. art. (reg.) dizenterie.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

pârvác1, pârváci, s.m. (înv. şi reg.) 1. (despre stupi) stup care roieşte pentru prima oară. 2. (despre stupi) stup bătrân de cel puţin de un an; matcă.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

pârvác2, pârváci, s.m. (reg.) om bogat şi gras.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

pârvă, pârve, s.f. (înv.) femeie depravată.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

pâsâí, pấsâi şi pâsâiésc, vb. IV (reg.) 1. a chema, a striga pisica. 2. a emite un zgomot şuierător şi surd; a fâsâi. 3. a vorbi peltic. 4. a sufla cu presiune aerul printre buzele întredeschise. 5. (despre foc) a mocni. 6. (despre frunze) a fâşâi.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

pâscán, pâscáni, s.m. (reg.) 1. şobolan. 2. pescăruş.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

pâscuí, pâscuiésc, vb. IV (reg.) a obliga la tăcere, a impune linişte; a pâstui.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

pâslít, pâslítă, adj. 1. (pop.) confecţionat din pâslă. 2. (înv. şi reg.) pâslos.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

pâşít, -ă, adj. (reg.) mocăit.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

pâşói, pâşói, s.m. (reg.) şobolan.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

pâţă, pâţe, s.f. (reg.) scamă.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

pocsâi adv. (reg.) în mod hotărât, indiscutabil.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

podmâl s.m. sg. (reg.) om leneş.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

bolând (bolấndă), adj. – Nebun , smintit, nerod. – Var. bolund, bolond. Mag. bolond (Cihac, II, 483; Pascu, Suf., 53; Gáldi, Dict., 109). Se foloseşte în Trans. – Der. bolândăriţă, s.f. (laur, Datura stramonium); bolândatic, adj. (într-o ureche, sărit); bolânzeală, s.f. (laur); bolânzi, vb. (a-şi pierde minţile, a înnebuni); bolânzie, s.f. (nebunie).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

pónâie s.f. (reg.) potecă.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

potâng, -ă, adj., s.n. (reg.) 1. (adj.) cocoşat; strâmb, pocit. 2. (s.n.) împletitură circulară de nuiele sau lanţ, curea etc. care leagă grindeiul plugului de roţi sau de cotigă; chişer, gânj, mâţă. 3. (s.n.) lanţ, curea, bucată de fier etc. cu care se leagă leuca de loitra carului. 4. (s.n.) nuia cu care se trage clopotul la biserică. 5. (s.n.) inel de piele care leagă cele două curele ale oglavei (v.) atunci când se înjugă două rânduri de vite la plug. 6. (s.n.) bătătură făcută la ceafa boului din cauza jugului. 7. (s.n.) petec de pânză gros, plin de aţe cusute una peste alta, scorţos şi negru. 8. (s.n.) trăznaie, poznă, boroboaţă.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

povấce, povấce, s.f. (reg.) tendon.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

prâhă s.f. sg. (reg.; cu sens colectiv) strat epidermic subţire, care se cojeşte în unele boli de piele; scuamă.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

prâsád s.m. sg. (reg.) plantă denumită şi crăpuşnic; prâsad-de-câmp = scai m[găresc.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

prâsni1 s.m. pl. (reg.) picături, stropi (de apă de ploaie).

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

prâsní3, prâsnésc, vb. IV (înv. şi reg.) a batjocori, a insulta; a nesocoti.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

prizâl s.n. sg. (înv.) stofă fină de lână (cu un fir negru şi unu cenuşiu închis).

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

râcăí, râcăiésc, vb. IV (înv.) 1. a răcni, a urla. 2. a se opinti.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

râceát, -ă, râceáţi, -te, adj. (reg.) slab, uscăţiv.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

râgăí, râgăiésc, vb. IV (înv.) a da la iveală, a face să izbucnească; a rupe.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

râjneá, râjnéle, s.f. (reg.) lanţ scurt la frâul sau căpăstrul cailor.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

râmníc, râmníce, s.n. (reg.) 1. iaz cu peşte, heleşteu. 2. loc mlăştinos.3. vale.

Dicţionar de arhaisme şi regiona