Dictionar Roman Explicativ
 
 
Dictionar » Dictionar de termeni militari » Î

Î

Adauga o definitie | Adauga un cuvant nou.

Toate A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ş T Ţ U V W X Y Z

Cuvant:  
*) pentru a cauta în dictionar utilizaţi caractere româneşti.

Î

Definitii in dictionarul curent

Î

Definitie preluata din dictionarul DEX Online Link

Î s.m. invar. A douăsprezecea literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (vocală închisă (8), nerotunjită (2), din seria medială).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

Î, î s. m. invar.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

interj. V. .

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎN prep. 1. (Indică interiorul spaţiului unde are loc o acţiune, unde se află ceva, spre care are loc o mişcare) Intră în casă. ♦ (Indică suprafaţa pe care are loc o acţiune sau spaţiul dintre obiecte unde se află ceva, unde se produce o mişcare) Se suie în pom. ♦ (Indică obiectul de care atârnă ceva) Pune-ţi haina în cuier. ♦ (Indică o parte a corpului care este acoperită, îmbrăcată etc.) Şi-a tras ghetele în picioare. Nu sta cu căciula în cap. ♦ La, în dreptul. Haină roasă în coate. 2. (Indică timpul în care se petrece o acţiune) În iunie se culeg cireşele. ♦ (Indică intervalul de timp care se scurge de la un anumit moment) După, peste. Pleci de mâine în două zile. 3. (Indică o cauză) Din pricina...; în urma... Pomul se clătina în vânt. Ochii-i ard în friguri. 4. (Indică scopul) Se duce în peţit. 5. (Indică instrumentul, relaţia) S-au înţeles în scris. 6. (Indică o comparaţie) În formă de..., ca... Fumul se ridică în spirală. 7. Conform cu, potrivit cu... Fiecare în legea lui. 8. (Introduce un complement indirect) Adâncit în gânduri. Casă transformată în muzeu. – Lat. in.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎN intra-.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎN prep. 1. (local) pe. (Au poposit ~ vârful dealului.) 2. (local) la. (Merge ~ vale.) 3. (local) de. (O trece ~ partea cealaltă a drumului.) 4. (instrumental) (înv.) spre. (~ tine îmi pun nădejdea.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

în prep.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎN prep. 1) (exprimă un raport spaţial, indicând interiorul unui spaţiu, al unui obiect, al unei persoane, locul, suprafaţa, direcţia) Stă în casă. A zbura în cosmos. 2) (exprimă un raport temporal, concretizând o perioadă, un interval de timp) Vine în fiecare seară. 3) (exprimă un raport modal sau comparativ) Vine în fugă. 4) (exprimă un raport final) Pregătire în vederea congresului. 5) (exprimă un raport instrumental, indicând mijlocul, procedeul, materia) Cu. L-au prins în capcană. 6) (exprimă un raport de relaţie) În ce priveşte; la. Iute în mişcări. 7) (exprimă un raport de tranziţie) Schimbare în bine. 8) (exprimă un raport calificativ, indicând domeniul sau sfera de activitate, o caracteristică, posesia) S-a specializat în chirurgie. 9) rar (exprimă un raport cauzal) Din cauza; din pricina; în urma. Se clatină în vânt. 10) (exprimă un raport cantitativ) Au plecat în trei.În de aproape intim; foarte bine. În de ajuns suficient; îndestulător. În de seară spre (înspre, către) seară. În susul în partea (sau în direcţia) de sus. În josul în partea (sau în direcţia) de jos. În afară de cu excepţia; exceptând. În privinţa relativ la; cât priveşte. /<lat. in

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎS – formă populară de ind. prez. a verbului a fi. Eu îs...; ei / ele îs... – V. fi [DEX'98]

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

În limbaj familiar denumeste primul fel dintr-un meniu. După regulile clasice ale gastronomiei, antreul este felul care se serveste după gustare (sau supă) şi peste (sau preparatul care îl înlocuieste), înainte de felul principal din meniu (de obicei friptura); fr.,engl. entree; germ. Entree; în SUA entree denumeste întotdeauna felul principal al meniului. Sursa: A.M.GAL, Dicţionar gastronomic explicativ, Ed. Gemma Print, 2003

Dicţionar gastronomic explicativ, A.M. Gal, Editura Gemma Print, 2003

În gastronomie, ragut din vânat cu pene (sitar, raţă sălbatică, fazan, potârniche), cu ciuperci şi sos de vin; prin ext. preparat gătit asemănător din raţă domestică sau bibilică.

Dicţionar gastronomic explicativ, A.M. Gal, Editura Gemma Print, 2003

În gastronomie, preparat din ouă întregi, desfăcute din coajă, prăjite în tigaie sau la capac, fără a fi amestecate, astfel încât gălbenusul să rămână întreg în mijlocul albusului coagulat. Ochiuri românesti sau ouă posate sunt ouă întregi, desfăcute din coajă si fierte în apă cu o et, astfel încât gălbenusul să fie învelit de albus.

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

În unele hăituri de Anul Nou se mai păstrează versurile: „Cocoş gaia a cîntat – sufletul i l-a luat”. Mai există şi expresia populară „a te lua gaia” ori jocul de copii „de-a mama gaia” sau „de-a puia-gaia”.La vechii indieni Gaya este zeiţa maternă( Forum Dacia Nemuritoare). Gaia(Gaea), era în mitologia greacă personificarea Pământului, considerată în vechime drept element primordial din care se trăgeau toţi ceilalţi zei. Gaea s-a născut după Chaos (Haosul), zămislindu-i, la rândul ei, pe Uranus (Cerul), Ourea (Munţii) şi pe Pontus (Marea).Din wikipedia)

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

în unele zone, buruiană cu floare mică şi galbenă, banală pe păşuni, păpădie (Taraxacum officinalis), în alte zone ciupercă globuloasă, care creşte în păduri de fag şi conifere, albă la tinereţe, cînd e comestibilă (Licoperdon gemmatum), uneori identificată şi cu buretele cerbilor.

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

În contabilitate: acţiunea de rectificare a unei înregistrări contabile efectuate greşit sau a unor valori care figurează în contabilitate la un nivel ce nu corespunde realităţii. Stornare în negru – anularea unei înregistrări contabile prin inversarea poziţiei conturilor în cadrul formulei contabile (cu aceeaşi sumă); Stornare în roşu – anularea unei înregistrări contabile prin transcrierea mărimii operaţiunii în roşu sau în chenar.

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

în prep. – 1. Indică locul sau spaţiul în care se desfăşoară o acţiune. – 2. Indică scopul sau finalitatea unei acţiuni. – 3. Indică intrumentul, materia sau modul. – 4. Indică o cauză. – 5. Indică timpul. – 6. Indică preţul şi, în general, echivalenţa numerică. – Mr. (î)n, istr. (ă)n. Lat. in (Puşcariu 799; Candrea-Dens., 833; REW 4328; DAR), cf. it. in, prov., fr., cat., sp. en, port. em. Cf. Moser 427. – Comp. din, prep. (de la, indică originea, provenienţa, sursa; indică materia, instrumentul, modul sau cauza; de la, indică timpul), de la de şi în (înv. deîn, den); prin, prep. (indică spaţiul parcurs; indică mijlocul, modul sau cauza), de la pre şi în, sau din lat. per in (Candrea-Dens., 835), înv. pre în, pren.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

în- Prefix verbal, care adaugă noţiunii de bază o nuanţă factitivă. Lat. in, cf. în. A intrat în rom. prin intermediul cuvintelor care aveau încă din lat. pref. in-, cf. împuta, începe, închide, etc.; a fost însă productiv în rom. întrucît serveşte pînă şi la derivarea unor cuvinte care nu fac parte din fondul lat., cf. încîrliga, încorseta, încovriga, înduşmăni, însufleţi etc. Este puţin probabil, prin urmare, ca la vb. de origine lat. să fie vorba de in- primitiv; verbigracia, a înăcri, considerat în general ca un der. din lat. *inacrire, poate fi privit, cu mai mari şanse de probabilitate ca der. de la acru, cu pref. rom. în-. Pentru acest comp., cf. Iordan, Compuse romîneşti cu în-, BF, III, 1936, 57-116. Inde-, de la în şi de, de foloseşte în puţine expresii fixe (înde seară, noaptea; înde noi, între noi), cf. DAR, şi îndemnînă (după ipoteza greşită a lui Creţu 336, inde- ar fi lat. ante; după Candrea-Dens., 854, din lat. inde).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

îi rAmasese de invietuit

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎÎ interj. (Pop. şi fam.) Cuvânt folosit pentru a exprima o aprobare, un consimţământ; da. – Onomatopee.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNS, ÎNSĂ, înşi, înse, pron. 1. (Pronume personal, azi art., precedat de prep. „întru”, „printru”) El, ea, dânsul, dânsa. 2. (Pronume de întărire, de obicei adjectival, astăzi numai la f. pl.) Însuşi. Ele însele. – Lat. ipsus, ipsa (= ipse, ipsa).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎRA interj. (Pop.; rostit cu î prelungit) Exclamaţie care exprimă mirare, uimire, ciudă etc. [Var.: ắra interj.] – Onomatopee.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

URÎ, urăsc, vb. IV. 1. Tranz. A avea un puternic sentiment de antipatie, de duşmănie împotriva cuiva sau a ceva; a nu putea suferi pe cineva sau ceva. 2. Refl. impers. (Construit cu dativul) A se plictisi, a se sătura de ceva sau de cineva. ♢ Expr. A i se urî cu viaţa = a nu mai dori să trăiască. – Lat. *horrire (= horrere, horrescere).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

A (se) urî ≠ a (se) îndrăgi, a (se) iubi

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

URÎ vb. 1. v. duşmăni. 2. v. plictisi.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

î́ra interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

urî́ vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. urăsc, imperf. 3 sg. urá; conj. prez. 3 sg. şi pl. uráscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

A URÎ́ urăsc tranz. (persoane, stări de lucruri etc.) A trata cu ură; a nu putea suferi (din aversiune sau din duşmănie). ♢ ~ de moarte a duşmăni cumplit. /<lat. horrire

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE URÎ́ mă urăsc intranz. 1) A se afla în relaţii de duşmănie (cu cineva). 2) (construit cu dativul) A se plictisi foarte tare. ♢ A i ~ cu viaţa a nu mai dori să trăiască. /<lat. horrire

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

izî, vb. IV (reg.) A mânca.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

bîc interj. – Exprimă zgomotul produs de o lovitură sau o cădere; boc, poc. – Var. bîca, interj. (pentru a atrage atenţia, pentru a arăta copiilor primejdia de a cădea); carnacsi, că era să fac bîca (Alecsandri). Creaţie expresivă, bazată pe consonanţa tipică pentru a evoca zgomotul produs de o căzătură sau o lovitură, cf. boc, cioc, hîr, tîc, tic, toc. – Der. bîcîi, vb. (a bate clopotele; a palpita); bîcîială, s.f. (tic-tac; ţiuit). Ca şi în alte cazuri, intenţia imitativă sugerează trei posibilităţi ale zgomotului: 1. zgomotul singur (bîc). 2. ritmul binar, care indică o mişcare în doi timpi, cu posibilitate de durată; bîltîc, interj. (exprimă zgomotul ritmic al unei izbituri, mai ales al unei căderi în apă); bîltîcăi, vb. (a cădea în apă; a se bălăci); bîltîcîială, s.f. (bălăceală); 3. ritmul ternar sau spart, care pare a presupune intenţii secundare, de opunere faţă de mişcare şi de cădere definitivă; bîldîbîc, interj. (exprimă zgomotul produs de căderea în apă a unui corp greu). Cf. aceleaşi posibilităţi expresive la tic şi tic-tac; la hîc, hîltîc şi huştiuluc; la sîc, şoltîc şi şobîltîc; şi posibil la boc şi bulbuc). – DAR vede în bîc o posibilă influenţă a mag. bok „împlinit, împlinire”, şi în bîltîc o contaminare cu baltă.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

bîr interj. – 1. Strigăt cu care ciobanii îşi adună şi conduc turmele. – 2. Indică o senzaţie de frig intens. Creaţie expresivă; pentru diferitele sale sensuri, cf. Puşcariu, Dacor., I, 84-6. Cu prima accepţie, rr bilabial se foloseşte în mai multe limbi, cf. sp. arre; la al doilea, însăşi vibraţia imită tremuratul. Cf. şi Philippide, II, 700. Dat fiind caracterul evident expresiv, pare curioasă încercarea lui Densusianu, GS, I, 58, de a explica acest cuvînt prin iraniană (cf. Rosetti, II, 111). Der. bîrîiac, s.m. (miel); bîrîi, vb. (a striga oile; a vorbi împiedicat, a mormăi; a trosni). Ultimul uz (cf. Sadoveanu, au bîrîit ca un tunet alte potîrnichi) pare o greşeală datorită confuziei cu pîrîi. Var. a bărăi, care apare în unele dicţionare, ar putea fi o ortografie greşită.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

bîz interj. – 1. Imită bîzîitul insectelor care zboară. – 2. Exprimă zeflemisirea cuiva, şi mai ales a copiilor plîngăcioşi. Creaţie expresivă, comună mai multor limbi (REW 1057; Puşcariu, RF, I, 269 şi Dacor., I, 103; Şuţu, Dacor., II, 149), cf. sl. bŭzĕti (Berneker 111), germ. biesen. Der. bîză, s.f. (insectă, muscă; albină; în arg., ziar); bîzălău, s.m. (bondar, bărzăun); bîzîit, s.n. (zumzet); bîzîitor, adj. (care bîzîie); bîzoi, s.m. (viespe); bînzar, s.m. (bondar; tăun); bînzoi, s.m. (bondar); bijoi, s.n. (în Trans., izvor, fîntînă).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

cîr interj. – Imită croncănitul ciorii; uneori se spune şi despre cloşcă. Datorită confuziei populare între cioară şi ţigan (cf. cioară), se aplică şi acestora din urmă. – Der. gîr (cu toţi der.). Creaţie expresivă, cf. cîrc, hîr, mîr. – Der. cîr-mîr, interj. (sugerează ideea unei dispute sau a unei discuţii în contradictoriu); cîră, s.f. (insistenţă supărătoare, bătaie la cap, pisălogeală); cîrîi, vb. (a croncăni; a vorbi un ţigan; a vorbi împleticit; a vorbi în argou; a striga pentru a speria o pasăre sau un ţigan; a deranja, a importuna; Arg., a fura); cîrîială, s.f. (sunetul anumitor păsări; Arg., ceartă, harţă, scandal); cîrîit, s.m. (Arg., bătrîn afon); cîrîit, s.n. (croncănit de pasăre, cotcodăceală; gălăgie, larmă, zarvă); cîrîitoare, s.f. (morişcă, jucărie de copii; sperietoare; ţigan); cîrîitor, s.m. (Arg., hoţ, borfaş); cîrîitură, s.f. (cotcodăceală, cîrîit). Cihac, II, 40, reduce vb. cîrîi la sl. (sb., ceh. krakati).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

cît (-tă; pl. cîţi -te), adj. – 1. În ce măsură, în ce grad, în ce durată de timp (adj. şi adv. inter.) – Cît se poate. – Nu ştiu cît, cine ştie cît.Pe cît. – 2. Ca, precum (serveşte drept corelaţie în comparaţiile de egalitate în care se ia în consideraţie aspectul cantitativ): mămîncă cît şapte şi bea cît opt (Alecsandri). – Cît negru sub unghie.Cîtă frunză şi iarbă.Cît colo.Cît colea.Cît de colo.Cît pe ce.Nici cît.3. În compararea retorică a doi termeni identici, indică ideea de „o vreme, un răstimp”: s-au luptat cît s-au luptat (I. Teodoreanu). – 4. În comparaţiile al căror prim termen lipseşte, îndică ideea de „cît mai mult posibil”: merinde cît a putut duce calul (Ispirescu); pîinea cît de proaspătă, vinul cît de vechi şi nevasta cît de tînără (Alecsandri). – 5. În timpul în care, atîta timp, pînă cînd (indică limita duratei vb. care urmează): cît n-om avea drumuri de fier, tot de-acestea o să păţim (Alecsandri). – 6. Oricît de: marea cîtu-i de lată (Dosoftei). – 7. Enorm: cîtă căciula (Creangă), (rar cu această folosire, se preferă der. cîtămai). – 8. În corelaţie cu atît, indică o echivalenţă sau egalitate de cantităţi: cîţi frăgari pe la Arad, atîtea gănduri mă bat (Popular, Trans.). – Cu cît ... cu atît.Cît ... cît. – Cît de cît.Numai cît. – Cît pentru, cît despre.9. Astfel încît: mulţi au căzut, cît abia au scăpat (Ludescu). – 10. De cînd: cît ieşea omul din straja Bucureştilor (Ghica). – Cît ce.11. (Refl.) În ce număr? În ce cantitate? cu cîţi te-ai sărutat? (Popular Trans.). – Cîte toate. – Cîte şi mai cîte. – 12. Cu forma art. al cîtelea (f. a cîta), introduce întrebările la care se aşteaptă ca răspuns un numeral ordinal. – 13. (S.n.) Numărul rezultat dintr-o împărţire. Mr. cît, megl. cǫt, istr. căt. Lat. quantus, contaminat cu lat. quotus (Procopovici, Dacor., I, 173; cf. Puşcariu, 378; Candrea-Dens., 361; DAR); cf. it., port. quanto, prov., v. fr. quant, sp. quant. Rezultatul normal al lui quantus ar fi *cînt; însă numai Procopovici s-a gîndit la posibilitatea de a explica rom. prin confuzia cu quot. DAR explică forma art. cîtelea prin quotus-libet, care nu este posibilă fonetic. Der. cîtime, cîtăţime, s.f. (cantitate). Comp. cîtămai (var. cîtamai), adv. (enorm, foarte mare); cîtuşi, adv. (înv., nu contează cît, păstrat în expresia cîtuşi de puţin); cîtva, adj. (la sing., cu funcţie adv., un timp, o vreme; la pl., cu funcţie adj., unii, cîţiva); decît, conj. (corelaţie a comparaţiilor de inegalitate; mai mult ca; numai că, dar); încît, conj. (atît de mult că); întrucît, conj. (deoarece, avînd în vedere că); oarecît (var. oarecîtva), adv . (într-un fel); oricît (var. vericît), adj. (în orice cantitate).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

fîn (fấnuri), s.n. – 1. Iarbă cosită şi uscată. – 2. Plantă, Poa tratensis. – Istr. fir. Lat. fēnum (Puşcariu 612; Candrea-Dens., 589; REW 3247; DAR), cf. vegl. fin, it. fieno (sard. fenu), prov. fen, fr. foin, sp. heno, port. (feno). – Der. finărie, s.f. (fîneaţă); fîneaţă, s.f. (teren pe care creşte iarba pentru fîn), cu suf. -eaţă (după DAR de la un lat. *fēnicia); finaţ, s.f. (fîneaţă; fîn), care pare un sing. nou, refăcut de la pl. fîneţe, al cuvîntului anterior (după Puşcariu 613; Candrea-Dens., 590; DAR şi Giuglea, LL, 37, de la un lat. *fēnacium); fînos, adj. (cu mult fîn). Cf. afîna.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

fîl interj. – Exprimă zgomotul făcut de aripi în zbor. Creaţie expresivă. Pentru valoarea expresivă a grupului f-l, cf. Iordan, BF, II, 170. – Der. fîlfîi, vb. (a da din aripi; a flutura; a pîlpîi; a se bîlbîi), cf. sl. fŭflati „a fi peltic”, ca şi celelalte formaţii expresive din rom. bîlbîi, pîlpîi, mormăi, etc.; fîlfîială, s.f. (acţiunea de a fîlfîi, fluturare; gîngăveală); fîlfîit, s.n. (fîlfîială; gîngăveală); fîlfîitor, adj. (care dă din aripi; care pîlpîie; care flutură; care se bîlbîie); folfăi, vb. (a bîigui, a molfăi, a bolborosi); folfăit, s.n.; folfăială, s.f.; folfăitură, s.f. (molfăială, bîiguială); fonf, s.m. (bîlbîit, gîngav), cf. sl. fŭlfją „a se bîlbîi”; fonfăi, vb. (a fi gîngav, a bîigui); fălălăi, vb. (a bîzîi), cf. Iordan, BF, II, 173. Cf. farf-, ferfeli.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

fîs interj. – Exprimă sunetul produs de gaze sub presiune. – Var. fos. Creaţie expresivă. – Der. fîsîi, vb. (a fluiera, a şuiera, a gîfîi; despre gîşte, a sîsîi; a scăpa vînturi); fîsîială, s.f. (şuierat); fîsîitor, adj. (şuierător); fîsîitură, s.f. (şuierat; vînt, băşină); fosăi, vb. (a sufla tare, a şuiera, a fluiera); fosăială, s.f. (şuierat). Cf. piş, fîş.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

gîb (-buri), s.n. – (Banat) Cocoaşă, gheb. Mag. göb (DAR).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

gîl interj. – Exprimă zgomotul produs de bulbucii de apă, şi mai cu seamă de un lichid care curge din sticlă. – Var. gîl-gîl. Creaţie expresivă, cf. fr. glouglou, slov. glg (Skok 72). – Der. gîlgîi, vb. (a ţîşni, a se ivi, a îzvorî; a curge cu zgomot), der. de la gîl ca fîlfîi de la fîl; gîlgîială (var. gîlgîitură), s.f. (faptul de a gîlgîi; zgomot produs de un lichid care curge); gîlgîitor, adj. (care gîlgîie); gîlgîit, s.n. (gîlgîială); gălgară, s.f. (Trans., foc, pălălaie). Cf. şi Puşcariu, Dacor., I, 82.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

gît (gấturi), s.n. – 1. Parte a corpului, la om şi la animale, care uneşte capul cu trunchiul. – 2. Gîtlej. – 3. Înghiţitură, duşcă. – 4. Gît al sticlei. – 5. Tub, ţeavă. – 6. Parte îngustă şi subţire a unui obiect. – 7. Înfumurare, trufie, vanitate. Origine incertă. Ar putea fi vorba de lat. guttŭra (cf. fr. goître, montaniez ǵotré „guşă”), de la al cărui rezultat gîturi s-ar fi refăcut un sing. analogic (Diez, Gramm., I, 440; Cipariu, Gramm., 13, cf. Densusianu, Hlr., 276; DAR). Ar putea fi vorba de asemenea de un s. redus încă din lat. la tipurile de a doua decl., ca împăratimperator, cf. băiat. În ambele cazuri, rezultatul î este problematic. Analogia cu guturai, unde u s-a păstrat, pare a indica faptul că în gît a avut loc o încrucişare cu sl. grŭlo „gît” sau, după părerea altora, cu cuvintele sl. der. de la *glŭtŭ, cf. slov. golt, cr. gut (› istr. gut). Der. din sl. este şi mai dificilă decît cea din lat., totuşi, a fost preferată de Miklosich, Lexicon, 130; Cihac, II, 117; Densusianu, Filologie, 447; Conev 89 şi Scriban. Este cuvînt comun (ALR, I, 35), în Criş gîrt. Cf. gîrlan. Der. gîtar, s.n. (curea la hamul calului de tracţiune); gîtos, adj. (cu gîtul lung); gîtui, vb. (rar, a înghiţi; a îneca, a sufoca, a strînge de gît); gîtuitură, s.f. (strîmtare, parte mai îngustă); gîtuială, s.f. (gîtuitură); îngîtui, vb. (a strînge de gît, a sugruma; a bîigui); gîtiţă, s.f. 8gîtlej, gît).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

hîc interj. – Exprimă zgomotul unei căderi, ca şi al sughiţului şi, în general, respiraţia gîfîită. Creaţie spontană, cf. sb., cr. hakati „a sufla” (Cihac, II, 133). – Der. hîcni, vb. (a plînge cu sughiţuri, a gîfîi), rezultat dintr-o încrucişare cu icni; hîcîi, vb. (a gîfîi); hîcă, s.f. (necaz, grijă, supărare), explicabil prin sensul de „cauză de greutate respiratorie” (după DAR, în legătură cu mag. kökölni „despre animale, a merge cu spatele”).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

hîd (hấdă), adj. – Urît, diform, pocit. Sl. chudŭ „josnic” (Cihac, II, 138; Conev 97; cf. DAR), cf. sb., cr., slov. hud „rău”, rus. chudoi „rău”, chudo „rău”, pol. hydny „urît”. – Der. hîzenie, s.f. (sluţenie); hîdos, adj. (rar, oribil), formaţie artificială, în care se combină hîd cu hidos, adj., din fr. hideux. Rut. chyd „obiect respingător” ar putea proveni din rom. (Candrea, Elemente, 408).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

hîj (-juri), s.n. – (Mold.) Colibă, bordei. Pol. hyž (DAR). Sec. XVII, înv.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

hîr interj. – Exprimă ideea de scrîşnet. – Var. hor, hur. Creaţie expresivă, cf. lat. hirrire „despre cîini, a mîrîi”, sp. chirriar. – Der. hîrîi, vb. (a scîrţîi, a scrîşni, a mîrîi), cf. cîrîi, mîrîi, sfîrîi (după Cihac, II, 504, din mag. herregni „a mîrîi”); hîrîitor, adj. (care hîrîie); hîrîitoare, s.f. (jucărie, morişcă, zbîrnîitoare); hîrîială, s.f. (mîrîit; tuse, măgărească); hîrîitură, s.f. (scrîşnet, mîrîit); hîrghi, vb. (a scrîşni); hîrgoi, s.n. (bîzoi al cimpoiului), care după Drăganu, Dacor., III, 718, provine din mag. hörgö „horcăială”; hîrghe (var. hîrghie), s.f. (decrepitudine, horcăială); hîrcă, s.f. (cobe, ţîfnă; rablă, vechitură, hîrb; ţeastă, craniu), cu suf. -, cf. dupcă, hapcă, japcă, sau formaţie regresivă de la vb. hîrcîi (după Cihac, II, 135 din sl. charakati „a tuşi”; pentru DAR, din sl. *chyrka, de la chyrĭ „boală”, cf. hîră; după Drăganu, Dacor., III, 1088, în loc de *hîrbcă, dim. al lui hîrb, după Diculescu, Elementele, 476, din gr. ὔρχα „oală”; hîrcîi, vb. (a respira horcăit; a gîfîi; a scărpina, a freca), cf. hîrîi, hîrcîi, horcăi şi de asemenea bg. hărkam „a sforăi”, sb. hrkati „a sforăi”, rus. chorkatĭ „a freca” etc.); hîrcîială, s.f. (horcăit); hîrcîitură, s.f. (horcăit); hîrcotă, s.f. (prostituată); hîrlă, s.f. (scroafă bătrînă), cu l expresiv; hîrlog, s.m. (porc bătrîn); horăi, vb. (Mold., a sforăi); horăială (var. horăitură), s.f. (Mold., sforăit); horcăi, vb. (a sforăi; a respira horcăit), cf. hîrcîi (după Conev 91 din bg. hărkam, de unde mr. hărchescu, cf. megl. arcătesc); horcăială (var. horcăitură), s.f. (sforăit; horcăit); horcăitor, adj. (care horcăie); horcăilă, s.m. (persoană care sforăie); horcăni (var. horconi, horcoti), vb. (a sforăi); horhăi (var. hărhăi, horhoti), vb. (a se foi, a se agita, a se mişca; a greşi), cf. forfoti (după Cihac, II, 506 şi DAR din mag. horholni „a linia”); horhot, s.n. (larmă, zgomot); horhotină (var. horholină), s.f. (prostituată), pe care Pascu, Arch. Rom., VII, 559, îl der. din rut. hohol’; horholi, vb. (Trans., a împodobi, a înfrumuseţa), cf. corcoli; hură, s.f. (ceartă, scandal; mulţime, forfotă), cf. hîră; hurutui, vb. (Trans., a goni păsările din curte); hurc, s.n. (bătaie, gonire a animalelor, la vînătoare), cf. hîrcă (numele vine de la zgomotul presupus de gonirea animalelor, la vînătoare; formal, trebuie plecat de la *hurcă, cu sing. refăcut); hurcui, vb. (a goni animalele la vînătoare); hurcuială, s.f. (gonire; vînătoare); hurui (var. urui, hurdui), vb. (a scîrţîi, a scrîşni); huruitoare, s.f. (morişcă, zbîrnîitoare); hur(d)uitură, s.f. (scrîşnet, zgomot); hurduca (var. hurducăi), vb. (a scrîşni; a face zgomot; a scutura, a zgîlţîi), pe care Cihac, I, 144, îl pune în legătură cu ceh. hurt „zgomot”; hurducătură, s.f. (scrîşnet); hurduc-burduc (var. hurdu(f)-burdu(f), hurduz-burduz), adv. (pe brînci); hardughie, s.f. (ruină, clădire mare şi dărăpănată), der. de la hurduca precum hîrghie de la hîrîi (după Scriban, din ngr. χαρτουργία „fabrică de hîrtie”, ipoteză puţin convingătoare); hardughi, vb. refl. (a sta să cadă; a decădea; a slăbi, a îmbătrîni). – Cf. hîră.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

îns (î́nsă), pron. – Însuşi. – Var. (înv.) nus. Mr. nis, năs, megl. ons, istr. ăns. Lat. ipse, f. ipsa (Diez, I, 163; Puşcariu 870; Candrea-Dens., 869; REW 4541; DAR), cf. it. esso, prov. eis, v. pg. eiso. Fonetismul indică prezenţa unui infix nazal din lat., cf. forma atestată inpsuius (după Densusianu, Hlr., 144, prin fonetică sintactică, în cazuri ca in ipso, cum ipso). Pron. de identitate, folosit ca adj. (îns împăratul la Coresi; înv., astăzi înlocuit de însumi), ca s. (înv.) sau ca pron. pers. de I.-a persoană (la cazuri prepoziţionale, înv.; astăzi se păstrează acest uz numai în construcţia printr’însul, cf. înv. într’îns, cătr’îns, spr’îns = spre îns, cunus = cu îns). Cf. adins. În general ieşit din uz cu forma sa primitivă, îns se foloseşte astăzi mai ales cu una din cele patru forme următoare: Ins, s.m. (individ, persoană, tip), suna îns pînă la jumătatea sec. XIX; fonetismul modern pare a se explica prin legături sintactice. Cf. însă, s.f. (persoană, tip). Dînsul (f. dînsa, pl. dînşii, dînsele), pron. (el însuşi), cu prep. de (după Diez, II, 24), din lat. idem ipse), cf. it. desso „el însuşi”, comel denso „omonim”, friul. zenso „omonim” (Tagliavini, Arch. Rom., X, 107). Folosit fără restricţie în Mold., în Munt. se aplică exclusiv persoanelor, şi s-a ajuns chiar să se diferenţieze de „el”, ca formulă de politeţe proprie persoanei a treia: mă duc cu el faţă de mă duc cu dînsul „merg cu domnia sa”. Cf. dînsele, s.f. pl. (duhuri rele, iele), cf. iele. Însă, conj. (la fel; adică, şi anume; totuşi, dar), pentru a cărui der. de la pron. cf. it. medesimamente de la medesimo, fr. de la même, memêment, ca şi explicaţia lui Meyer-Lübke , Rom. Gramm., III, 551 şi DAR. Însumi, pron. (eu singur), pron. de identitate, folosit cu forma pron. personal pe care îl însoţeşte (f. însămi, II, însuţi, însăţi; III, însuţi, însăţi; pl. I, înşine; II, înşivă; III, înşişi, însele; formele f. I însene II, însevă sînt înv.; III însele pare să piardă progresiv teren). Cf. adins. – Der. însuşi, vb. (a-şi lua, a-şi atribui), formaţie artificială de la începutul sec. XIX, pentru a traduce fr. approprier (DAR), se formează cu pron. dativ; însuşire, s.f. (acţiunea de a-şi însuşi; calitate, caracteristică).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

mîl (mấluri), s.n. – (Mold.) Nămol, clisă. Sl., cf. pol., rut., slov. mul, sb. mulj (Miklosich, Slaw. Elem., 30; Cihac, II, 183; Tiktin). Cf. nămol, podmol. – Der. mîli, vb. (Mold., Trans., a înnămoli); mîlos, adj. (Mold., Trans., cu nămol): mîlitură, s.f. (noroi).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

mîr interj. – Reproduce lătratul cîinelui. Creaţie expresivă. – Der. mîrîi, vb. (a lătra), cf. gr. σμαραγείν; mîrîială, s.f. (lătrat); mîrîit, s.n. (lătrat); mîrîit, s.n. (lătrat); mîrîitor, adj. (care latră); mîrîitură, s.f. (lătrat).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

(înv.) evanghelic: „ca să pricepem taina acestui cuvînt să cuvine să socotim pre aceşti morţi, nu după slova evangheliceştii istorii, ci după duh.” ANTIM [Din gr. evanggelicós + esc] ps Noul Dicţionar Universal al Limbii Române (după Şăineanu), apărut recent, îl trec la neoficial ? astept un e-mail sau un tel. la 0765246567

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

pîc interj. – 1. Imită zgomotul unui pocnet sau al unei rupturi. – 2. Imită zgomotul produs de fumatul cu pipa. Creaţie expresivă. – Der. pîcă, s.f. (Mold., pipă, lulea); pîcîi, vb. (a fuma din pipă).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

pîj (-juri), s.n. – Canea, robinet. Rus. pyžĭ (Tiktin). În Mold.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

pîr interj. – Imită trosnetul, zgomotul unei lovituri, pocnitura unui lemn uscat etc. Creaţie expresivă, cf. hîr, mîr, bîr, cîr, pîrţ. – Der. pîrîi, vb. (a pocni, a trosni, a arde cu scîntei); pîrîit, s.n. (pocnet, trosnet); pîrîitoare, s.f. (morişcă; specie de lăcustă, Psophus stridulus), cf. cîrîitoare; pîrîitură, s.f. (trosnet); pîrîi, vb. (a trosni, a pocni).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

Rîm s.m. – Roma. – Var. Rim. Sl. Rimŭ, din v. germ. Ruma, Rôma (Miklosich, Fremdw., 122). Sec. XVI-XVII, înv. – Der. rîmlean, s.m. (roman), din sl. rymljaninŭ; rîmlenesc, adj. (roman), cf. Miklosich, Slaw. Elem., 42.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

rîs (rîsete), s.n. – 1. Acţiunea de a rîde. – 2. Bătaie de joc, zeflemea. – Mr. arîs. Lat. rῑsus (Puşcariu 1462; REW 7336), cf. it. riso, prov., fr., cat. ris, sp., port. riso. Pl. este un hibrid morfologic, luat de la rîset, s.n., cf. Puşcariu, Lr., 22. – Cf. rîde. – Der. surîs, s.n., după fr. sourire.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

rîs (rấşi), s.n. – Linx (Felix lynx). Sl. rysĭ (Miklosich, Slaw. Elem., 43; Cihac, II, 314; Conev 56), cf. sb., cr., slov. ris, ceh. rys, pol. ryš.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

rît (rấturi), s.n. – Botul porcului. Sl. rŭtŭ „bot” (Cihac, II, 314; Conev 89). Este dubletul lui rît, s.n. (Trans., fînaţ, păşune), care se consideră der. din mag. rét, din aceeaşi rădăcină sl. (Gáldi, Dict., 153), dar care poate proveni şi direct din sl., cf. bg. răt „colină”, slov. rot „păşune pe o colină”, şi în plus are dublul sens al lui bot. – Der. rîtan (var. rătan), s.m. (grosolan, necioplit), cf. botos; rîtos, adj. (insolent, obraznic).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

rîu (-uri), s.n. – 1. Apă curgătoare mare. – 2. Feston, broderie, cusătură verticală. – Mr. arîu, megl. rou. Lat. rivus, rius (Puşcariu 1469; REW 7341; Bărbulescu, Arhiva, XXXVII, 245); cf. it., sp., port. rio (logud. riu, campan. arriu), prov., cat. riu. – Der. rîurean, adj. (riveran); rîura, vb. (a undui; a coase rîuri); rîuri, vb. (a undui, a curge, a forma un rîu); înrîuri, vb. (a influenţa, a avea influenţă), format prin traducerea fr. influer, cf. germ. Einfluss.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

sîc interj. – Bine făcut, bine înfăptuit, mă bucur. Creaţie expresivă. Nu pare să aibă nimic în comun cu sb., cr. šik, ceh. šik „zgîlţîială” (Cihac, II, 388), slov. sik, ceh., pol. syk „fluierat” (Tiktin), tc. sik „supărător” (Philippide, Principii, 148; Şeineanu, II, 320), ci pare să amintească de hîc, bîc, smîc. – Der. sîcîi, vb. (a scutura, a deşela, a deregla; a stînjeni, a molesta), a cărui der. expresivă este evidentă (totuşi, Şeineanu, II, 320, Lokotsch 1960 şi Ronzevalle 113 se referă la tc.); sîcală, s.m. (prost, neghiob, pisălog); sîcîială, s.f. (supărare, cicăleală).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

sîn (-nuri), s.n. – Piept, mamelă. – Mr., megl. sin, istr. sir. Lat. sĭnus (Puşcariu 1591; REW 7950), cf. it., sp. seno, fr. sein, port. seio. Ţăranul poartă de obicei cămaşa deschisă şi încinsă la talie; astfel sînul cămăşii serveşte ca buzunar. De aici expresii ca a umple sînul „a face provizii”.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

BORÎ, borăsc, vb. IV. Intranz. şi tranz. (Pop.) A vomita. – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

HORÎ, horăsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A cosi cu hreapca.

Dicţionarul limbii române moderne, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Academiei, Bucureşti, 1958

ÎMBI, -E num. col. (Înv.) Amândoi, ambii. – Lat. *ambi, ambae.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNDE prep. (Înv. şi reg.) 1. (Înaintea unui pronume la pl. sau între două pronume care se află în raport de reciprocitate) Între, laolaltă, împreună. 2. Spre, către. În + de4.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNEC, înecuri, s.n. 1. Moarte prin sufocare în apă (sau în alt lichid); înecăciune (2). 2. Revărsare mare de ape; inundare, inundaţie; puhoi. – Din îneca (derivat regresiv).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNÓT s.n. Plutire şi înaintare (a unor fiinţe) la suprafaţa sau în interiorul apei, deplasare în apă prin mişcări ritmice. ♢ Loc. adv. De-a înotul = înotând. ♦ (Adverbial) Înotând. – Din înota (derivat regresiv).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNÓT s. înotare, înotat, (pop.) înotătură.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNEC s. v. inundaţie.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNDE prep. v. către, înspre, între, spre.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

BORÎ vb. v. deborda, vărsa, voma, vomita.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

borî́ vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. borăsc, imperf. 3 sg. borá; conj. prez. 3 sg. şi pl. boráscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

îhî interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

î́mbi num. m., f. î́mbe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

î́nde prep.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

înéc s. n., pl. înécuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

înot s. n.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNÓT n. Plutire şi înaintare pe suprafaţa apei sau în apă prin mişcări ritmice. /v. a înota

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNÉC ~uri n. 1) Moarte prin asfixiere în apă. 2) Revărsare mare de apă; inundaţie. /v. a îneca

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNDE prep. pop. (exprimă un raport de reciprocitate) Între. Discutau ei înde ei. /în + de

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A BOR//Î́ ~ăsc 1. tranz. pop. (alimentele) A da afară pe gură; a vomita; a vărsa; a deborda. 2. intranz. A da afară pe gură alimentele din stomac. /Orig. nec.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎŞI pron. refl. (Forma de dat., pers. 3, pentru toate genurile) Lui, ei.

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

ÎŞI pron. refl. (Forma de dat., pers. 3, pentru toate genurile) Lui, ei.

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

ÎŞI pron. refl. (Formă neaccentuată de dat., pers. 3, pentru toate genurile) Lui, ei.

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

îmă, s.f.(reg., înv.) Maică, mamă.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

alîm (-muri), s.n. – Contribuţie specială care, începînd cu 1729, s-a impus de către administraţia din Mold., tătarilor stabiliţi în sudul Basarabiei. Tc. alim „rentă, venit”.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

hîş interj. – Serveşte pentru a alunga păsările din ogradă. – Var. huş, uş. Creaţie spontană. – Der. hîşîi (var. cîşîi, cîşăi, huşii, hîcîi, hăcili, hîciui, hîşîi, hîşei, hucii, huşcăi, etc.), vb. (a goni, a speria, a alunga păsările); huşit, adj. (prostit, aiurit); hîtcîi, vb. (a speria, a goni).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

îléu! interj. (reg.) aoleu! valeu!.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

atît adj., adv. – 1. În asemenea măsură, aşa de mult, de tare etc. – De atîtea ori, aşa de des, de multe ori. – Nici atîta, şi mai puţin. – Atîta tot, nimic mai mult. – Cu atît mai mult, tocmai de aceea. – Ce mai atîta, pe scurt. – Atîta pagubă, n-are nici o importanţă. – (Încă) pe atît, de două ori mai mult. – Tot atît, tot aia e; e totuna. – Atît ţi-a fost, o să-ţi pară rău. – 2. Exprimă o relaţie de egalitate, al cărui al doilea termen este cît.3. Exprimă o relaţie de proporţie, al cărui al doilea termen este cît (faţă de pe atît). – 4. Exprimă o relaţie de la cauză la efect. – Mr. ahtîntu, ahît, ahăt, atînt, megl. tăntu. Lat. eccum tantum (Puşcariu 162; Densusianu, Rom., XXXIII, 274; Candrea-Dens., 110; REW 8562); cf. it. (co)tanto, v. prov. aitan, v. fr. itant (fr. tant), v. sp. atanto (sp. tanto), port. tanto. Fazele evoluţiei rom. sînt indicate de mr. ahtîntu, atînt, atît. Decl. atît (f. atîta), pl. atîţi (f. atîtea), gen. atîtor. Fie prin analogie cu acel, acest, fie cu uzul adv., adj. primeşte uneori un -a paragogic, dar în mod neregulat şi în ciuda uzului antepus; astfel încît se spune fără nici o diferenţă atîţi(a) oameni, atîte(a) femei. Limba modernă preferă în general formele cu -a. Cazurile oblice sînt înlocuite de obicei de cazurile prepoziţionale: atîtor copii, de preferinţă la atîţi(a) copii. Cînd determină adj. sau adv., se construieşte cu prep. de : atît de frumos, atît de bine.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

nezî, nezắsc, vb. IV (reg.) a prevesti.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

bîrc (-curi), s.n. – (Trans.) Dungă, crestătură (mai ales pe băţul cu care se măsoară laptele turnat). – Var. (Mold., Bucov., Basar.), vÎrcă, s.f. (linie, dungă). Rus. birka „semn”. Etimonul a fost semnalat de Bogrea, Dacor., IV, 792, dar numai pentru bîrc. Vîrcă, în mod normal considerat cuvînt separat, este pus în legătură de Scriban cu bg. vŭrva „sfoară”.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

bîţ interj. – Exprimă mişcarea unui corp sau a unui membru. – Var. bîţa. Creaţie expresivă, de acelaşi tip ca fîţ. – Der. bîţîi, vb. (a mişca); bîţîială, s.f. (mişcare); bîţîitoare, s.f. (codobatură); bîţan, s.m. (ţînţar). Scriban pune în legătură vb. a bîţîi cu mag. biccenni „a şchiopăta”.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

borî (borắsc, -ît), vb. – A vărsa, a vomita. Lat. *abhŏrrῑre, de la abhŏrrēscĕre, de conjug. ca în it. aborrire, prov., v. fr., cat. aborrir, sp. aburrir (cf. REW 23). Cu excepţia sp., sensul romanic este cel etimologic, de „a urî”. Semantismul rom. se explică prin confuzia firească a reacţiei de a vomita cu ideea de a dispreţui sau urî ceva; cf. gr. σϰύβαλον „rest de mîncare, excremente”, faţă de σϰυβαλίζω „a dispreţui”; sau fr. vomir „a vomita” cu sensul de „a urî”; în expresia celui-là, je le vomis. Cuvîntul este general cunoscut (ALR, 145) şi folosit de la Coresi; astfel încît nu se poate admite cum, a presupus Juilland, Cah. Puşcariu, I, 159, că este vorba de un împrumut din ţig. Der. borală, s.f. (Trans. de Sud, spermă); borîcios, adj. (repugnant, care provoacă greaţă); borîtor, adj. (care vomită, vomitiv); borîtură (var. borătură), s.f. (vomitat).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

brîu (-îie), s.n. – 1. Cingătoare. – 2. Ornament, friză, mulură. – 3. Talie, mijloc. – 4. Dans tipic, în care cei care dansează se ţin de talie. – Var. a pl. brîuri şi (înv.) brîne, brîni. Mr. brîn, bărnu, megl. brǫn. Lat. brandeum „pînză de in” şi „bandă, cingătoare” pare a se fi contaminat cu lat. pannus „pînză”, pînă s-a confundat complet cu formele contaminate *bran(e)um „bandă, cingătoare” şi pandea „pînză”; cf. Niermeyer 104, unde se menţionează prandeum. Din cea dintîi din aceste forme a rezultat rom. brîu, alb. bres, brez „cingătoare” (alb. mbren „a încinge”), şi din a doua rom. pînză. Atît alb. cît şi rom. presupun prototipul nazalizat (Rosetti, II, 111), de tipul *brenu- sau *branu-, care este considerat în mod tradiţional de origine autohtonă (Miklosich, Slaw.Elem., 9; Philippide, II, 701). Nu pare posibilă der. cuvîntului rom. pe baza alb., propusă de Meyer 46 şi Skok, Arch. Rom., VIII, 150; după Skok, Z. für Ortsnamenforschung, I, 89, cuvîntul alb. conţine un suf. diminutival. Etimonul *brenum (Rosetti, Rhotacisme, 35), nu este clar. Cf. şi brînză, pînză. Pierderea lui n (păstrat în pl. brîne şi în der.) se repetă în condiţii identice în grîu şi frîu, şi este greu de explicat, cf. grîu. Der. brînă, s.f. (friză), sing. analogic format pe baza pl., brînar, s.m. (frînghier); brîier, s.n. (tipar pentru muluri); brîneţ (var. bîrneaţă, bîrniţă), s.n. (curea; cingătoare; fîşie); brînişor, s.n. (curea; cordon); bîrnaş (var. bărnaş, bărnaci), s.n. (şiret); desbîrna, vb. (a descinge). Din rom. provine mag. bernice (Edelspacher 10).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

cîmp (-puri), s.n. – 1. Şes, cîmpie. – 2. Teren lucrat, ogor, lan; activităţi proprii agriculturii. – 3. Fond, teren, teatru, scenariu în care se desfăşoară o acţiune sau în care se situează o acţiune sau în care se situează un obiect. – 4. Fond. – 5. În heraldică, sferă, domeniu. – 6. Regiune, porţiune, suprafaţă. – 7. Frîu. – Var. cîmp (pl. cîmpi). Mr. cîmpu, megl. cǫmp. Lat. campus (Puşcariu 361; Candrea-Dens., 338; REW 1563; DAR); cf. it., sp., port. campo, prov., cat. camp, fr. champ. Pl. cîmpi se foloseşte aproape exclusiv în expresiile a bate cîmpii, a lua cîmpii. Der. cîmpean, adj. (ţărănesc, campestru); cîmpeancă, s.f. (ţărancă); cîmpenesc, adj. (ţărănesc, rustic); cîmpeneşte, adv. (în mod rustic); campestru, adj. (campestru), din it. campestro; cîmpină, s.f. (ogor); cîmpos, adj. (neted, plan). După Candrea, Elementele, 403, din rom. provin rut. kempa, kympyna „insuliţă”.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

cînd adv. şi conj. – 1. Indică o relaţie de coincidenţă temporală nuanţată cu ajutorul prepoziţiilor: coincidenţa termenului iniţial, de cînd; a termenului final, pînă cînd; a termenului mediu, pe cînd. – 2. (Cu cond.) Dacă, în caz că (indică o relaţie condiţionată). – Mr. cîndu, megl. cǫn, istr. căn(d). Lat. quando (Puşcariu 364; REW 6932; Candrea-Dens., 344; DAR); cf. it. quando, fr. quand, sp. cuando. – Der. cînduşi, conj. (înv., cînd); cîndai, adv. (poate, posibil), arhaism pe care DAR îl consideră der. din lat. quando alias; cîndva, adv. compus cu vavrea, ca ceva, cineva; nicicînd, adv.; oarecînd, adv. (înv., vreodată), identic prin formaţie cu oricînd, adv., a cărui var. vericînd, se apropie mai mult de forma primitivă, cf. vreun.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

cîrc, interj. – 1. Exprimă sunetele scoase de păsările din ogradă. – 2. Exprimă ideea a ceva minim: nimic, nici un pic. Formaţie expresivă; cf. cîr, şi sl. kruknǫti „a piui.” Miklosich, Slaw. Elem., 42, pune în legătură rom. cu sl., dar rădăcina expresivă este probabil spontană, ca în cîr sau gr. ϰιρϰν-, sicil. karkariare (REW 4674), fr. courcailler. Der. cîrcîi (var. cîrcăi, gircăi, chi(o)rcăi, chi(o)rcăni, chercă(n)i; mr. cărcăies), vb. (a piui, a cîrîi), pe care Conev 54 îl derivă din bg. krŭkam (cf. Capidan, Meglonoromînii, 60 şi Pascu, I, 66); cîrcîit, s.n. (piuit); cîrcni, vb. (a piui, a ţipa; a bombăni; a protesta; a spune ceva, a deschide gura), care pare o formă redusă de la var. *cîrcăni, cf. chiorcăni, dar este contaminată de sl. krkniti, cu acelaşi sens (după Skok 72, din sb. krknuti); cîrcotă, s.f. (chiţibuş; neînţelegere, ceartă); cîrcotaş, adj. (certăreţ, scandalagiu); cîrcotos, adj. (certăreţ); cîrcoti, vb. (a face scandal; a critica; a se agita, a se foi); cîrcoteală, s.f. (încurcătură, belea); cîrcoseală (var. cîrcoveală), s.f. (pretext).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

cîrd (cấrduri), s.n. – 1. Grup de animale de acelaşi fel, turmă, mulţime. – 2. Ceată mare de oameni, mulţime. – 3. Zbor. – Mr. (gîrdel’u), megl. cărd. Sb. krd (Miklosich, Slaw. Elem., 26; Cihac, II, 42; Conev 57), din sl. krŭdo; cf. bg. kŭrd, cr. kèrd, slov. kèrdelo (cf. mr.), rut. kerd, kyrd. – Der. cîrdui (var. încîrdui), vb. (a orîndui, a aranja, a pune în ordine; a forma un şir, a se pune la rînd; a se asocia, a se împrieteni); încîrdoşi (var. încordoşa), vb. (a face companie, a însoţi).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

cîrn (cấrnă), adj. – 1. Fără nas, cu nasul tăiat. – 2. Despre nas, mic, scurt, cu vîrful ridicat. – 3. Încovoiat, îndoit. Sl. krŭnŭ „cu nasul tăiat”, de la krnoti „a mutila” (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Lexicon, 316; Cihac, II, 43; Conev 90). – Der. cîrnog, cîrneci, adj. (cîrn); cîrnie s.f. (faptul de a avea nasul cîrn); cîrni, vb. (a tăia nasul, pedeapsă pentru cei care conspirau pentru a pune mîna pe tron; a-şi pierde nasul; a curăţa pomii de ramuri uscate), care ajunge să se confunde cu omonimul său, der. de la cîrmă; cîrnogi, vb. (a toci, a face bont); chirnog, s.m. (infirm, damblagiu; avar, zgîrcit), pentru al cărui dublu sens cf. sgîrcit; chirnogi, vb. (a cere de pomană; a cerşi). Pentru ultimii der., Scriban propune să se plece de la un sl. *krŭno-nogiĭ; este posibil şi să se presupună o formaţie bazată pe paralelismul cu olog, slăbănog, boşorog, etc.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

cîş (cấşe), adj. – Ciung, infirm. Sl. kǫsŭ „fără coadă” (DAR), cf. bg. kăs „scurt”.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

cîţ interj. – Se foloseşte pentru a speria pisicile. Creaţie expresivă. Der. cîţîi, vb. (a speria pisica); cîţ-mîţ, s.m. (obicei popular din joia din Săptămîna Mare). De aceeaşi origine este caţă, interj. care imită strigătul coţofanei, de unde caţa-caţa, interj. care exprimă vocea unei femei vorbăreţe, şi caţă, s.f. (gaiţă, femeie care vorbeşte mult); căţăi, vb. (a cîrîi, a flecări), pe care Cihac îl pune în legătură cu sb., cr. kvocati, sl., ceh. kvokati „a cîrîi”.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

cîţ interj. – Se foloseşte pentru a speria pisicile. Creaţie expresivă. Der. cîţîi, vb. (a speria pisica); cîţ-mîţ, s.m. (obicei popular din joia din Săptămîna Mare). De aceeaşi origine este caţă, interj. care imită strigătul coţofanei, de unde caţa-caţa, interj. care exprimă vocea unei femei vorbăreţe, şi caţă, s.f. (gaiţă, femeie care vorbeşte mult); căţăi, vb. (a cîrîi, a flecări), pe care Cihac îl pune în legătură cu sb., cr. kvocati, sl., ceh. kvokati „a cîrîi”.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

cîte adv. – În grupuri de, în serii de; cîte trei; toate îmi vesteau cîte o supărare (Negruzzi). – Unul cîte unul. – Căte odată.De-a ’ncîtelea. Gr. ϰατά, cu fonetismul alterat de confuzia uşor de făcut cu cît (Densusianu, Hlr., 163; Candrea-Dens., 362; REW 1175; DAR); cf. v. it. cad(uno), fr. cha(que), cat., sp., port. cada. Cata intrase în lat. populară, cu sensul de secundum vel iuxta (Silos 66). Unele dicţionare (de ex. DAR) îl confundă cu desăvîrşire cu cît; totuşi, confuzia nu este posibilă, nu numai pentru sensul special al lui cîte, ci şi pentru că acest ultim cuvînt este totdeauna invariabil. – Comp. cîteşi, adv. (toţi împreună; exprimă o funcţie distributivă).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

dîmb (dấmburi), s.n. – Deal, înălţime, munte mic. Mag. domb, din sl. dąbŭ „arbore” (Cihac, II, 495; Candrea; Gáldi, Dict., 123; Scriban); cf. dubă, dumbravă. Pare cuvînt identic cu dîlm, s.n. sau deal, poate ca urmare a unei contaminări cu gîlmă „protuberanţă”. – Der. dîmbos, adj. (muntos); dîmbeţ (var. dumbeţ), s.n. (munte mic); dumbeţ, s.m. (plantă, Teucrium chamaedrys). Cf. Puşcariu, Dacor., I, 231.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

dîrz (-ză), adj. – 1. Îndrăzneţ, întreprinzător, avîntat. – 2. Tenace, neclintit, ferm. – Var. (înv.) dîrj. Sl. druzu (Miklosich, Slaw. Elem., 21; Miklosich, Lexicon, 178; Cihac, II, 91; Conev 100), cf. îndrăzni, bg. durzaĭă „îndrăznesc”. – Der. dîrzie (var. (in)dîrjie), s.f. (curaj, îndrăzneală); dîrzoi, adj. (ţeapăn), prin confuzie cu bîrzoi; îndîrji, vb. (a înfuria, a stîrni); înjîrda, vb. (Trans., a aţîţa, a asmuţi), metateză de la îndîrji (Drăganu, Dacor., VII, 135), probabil cu influenţa lui joardă „băţ” (DAR).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

fîş interj. – Exprimă şuieratul sau fluieratul. – Var. fîşt, interj. (exprimă zgomotul unei mişcări rapide şi scurte); fliş, interj. (exprimă şuieratul). Creaţie expresivă, cf. Puşcariu, Dacor., I, 86; Iordan, BF, VII, 257. – Der. fîşîi (var. fîş(f)ăi, fîş(f)îi, fîşcii, foş(f)ăi, fojgăi, foşcălui), vb. (a şuiera, a vibra; a trosni; a mişuna); fîşcii, vb. (Mold., a vorbi printre dinţi); fîşni (var. foşni, foşnăi), vb. (a şuiera); fîşiială (var. fîşîială, fîşneală, foşcăială, fojgăială; fîşiitură, fîşcîitură, foşnitură, foşcăitură), s.f. (trosnet, şuierat); fîşîitor (var. foşnitor, fojgăitor, foşcăitor), adj. (care foşneşte); fişcă, s.f. (nuia, bici); fişcăi, vb. (Trans., a şuiera); fîşcău, s.n. (Bucov., iarbă); fiştigoaie, s.f. (trişcă); foşnet, s.n. (şuier, zumzet, trosnet), în loc de foşnit, alterat ca sunet, răcnet, etc.; fîşneţ, adj. (ager; cu sensul de „mîndru” pe care îl propune DAR nu ne este cunoscut). Fiştoc (var. sfiştoc), s.n. (mătăuz; mănunchi) este un der. de la fişcă, cu suf. -oc. Prin metateză s-a obţinut şfichiu, s.n. (pleasnă de bici), numit astfel fiindcă face să pocnească biciul (după Cihac, II, 338, din ceh. švih „lovitură de bici”; după Scriban, din sl. sŭvitŭkŭ „tăietură, secţionare”); der. şfichiui, vb. (a biciui, a muşca, a răni); şfichiuială, s.f. (muşcătură). De la var. fliş (cu l expresiv, cf. flacără, flămînd), provin: flişcă, s.f. (trişcă; palmă, lovitură; femeie vorbăreaţă); frişcă, s.f. (nuia; palmă, lovitură; codobatură; smîntănă bătută; fată frumoasă, mîndreţe de fată), alterare a cuvîntului anterior (pentru sensul de „smîntănă bătută”, cf. fr. crême fouettée); trecerea semantică la „fată frumoasă” este firească, prin intermediul noţiunii de „lucru excelent”; cf. sp. guayabo, Iordan, BF, VII, 265); flişcui (var. flişcăi, flişchii), vb. (a şuiera; a biciui); flişcoaie, s.f. (trişcă); fliuşcă, s.f. (trişcă; femeie certăreaţă; măsură de capacitate pentru băuturi alcoolice, în valoare de un sfert de litru), ultimul sens prin încrucişare cu germ. Fläschchen „sticluţă”; fliuşcar, s.m. (beţiv). Cf. fleur, fluştura.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

fîţ interj. – Exprimă ideea de mişcare rapidă. – Var. fîţa, fî(r)ţa-fî(r)ţa. Creaţie expresivă, cf. bîţ, hîţ, fîşt. – Der. fîţă (var. fiţă), s.f. (plevuşcă, peşte mărunt; varietate de grindel, Cobitis taenia; băiat ager, descurcăreţ; femeie de serviciu); fîrţă, s.f. (copil, băiat; fată; tînără uşuratică; flecuşteţ, nimic); fîrţîgău, s.m. (persoană versatilă, volubilă, fără minte); fîţîi, vb. (a mişca repede; refl., a fierbe, a se agita; refl., a se răsuci; refl., a se fandosi), cu var. rară fîrţîi, fîţcîi (după Cihac, II, 108, aflat în legătură cu ceh. frcati „a se mişca”, sb. fercati „a zburătăci”); fîrţîitor, adj. (care se mişcă); fîţîială, s.f. (agitaţie, larmă; legănare; moft, nazuri); fiţă, s.f. (plevuşcă; Arg., moft, nazuri); fiţărae, s.f. (Arg., moft, nazuri); fartiţii, s.f. pl. (Arg., nazuri); fiţuică, s.f. (notiţe folosite de elevi pentru a copia la examene; ziar de categorie inferioară), probabil prin confuzia fr. fiche cu fiţă, datorită rapidităţii cu care trebuie consultată (după Tiktin, în legătură cu germ. Fitzel „bucată”). – Din rom. provine rut. facygati (Miklosich, Wander., 14).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

frîu (-îne), s.n. – Totalitatea curelelor care se pun pe capul şi la gura unui cal pentru a-l putea mîna. Mr. frănu, fărnu, megl. frǫn. Lat. frēnum (Puşcariu 655; Candrea-Dens., 652; REW 3496; Philippide, II, 643; DAR), cf. alb. frë (pl. freni), it., sp. freno, fr. frein, prov., cat. fre, port. freo. Pl. (înv.) frînă (sec. XVI), sună şi frîie şi frîuri. Tratamentul lui n este neclar, cf. şi brîu, pl. brîne şi grîu, pl. grîne. Der. frînă (-ne), s.f. (frîu), refăcut după pl., pe baza fr. frein; frînar, s.n. (muncitor feroviar care manevrează frîna de mînă); înfrîna (var. frina), vb. (a pune frînă; a încetini, a modera; a se reţine, a se domina); neînfrînat, adj. (care nu se înfrînează); înfrînător, adj. (moderat); desfrîna, vb. (a se destrăbăla; a corupe; a vicia; a se prostitua). După Puşcariu 943, Candrea-Dens., 654 şi REW 4411 înfrîna reprezintă un lat. *infrēnāre.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

gîde (-îzi), s.m. – 1. Călău. – 2. Tiran. – 3. (Arg.) Judecător. Sl. (bg.) gidija „nebun, extravagant, temerar”, poate de origine orientală. Sec. XVII. Semantismul nu este foarte clar. După Cihac, II, 111, din ceh., pol. kat „călău”, ceea ce nu pare posibil. – Der. ghidan, s.m. (nume propriu de cîine), pentru a cărui variaţie vocalică cf. gîză-ghiză; ghidănac, s.n. (ciocan; ciomag); ghidălan, s.m. (vlăjgan); ghiduş, s.m. (caraghios, bufon), cu suf. -; ghiduşesc, adj. (caraghios); ghiduşie, s.f. (caraghioslîc). Ghiduş este considerat de Philippide, Principii, 64 şi DAR ca der., de la ghidi; de Lacea, Dacor., III, 750 şi la Scriban din mag. büdös „puturos”, de unde provine şi săs. bidusch; şi de Drăganu, Dacor., VI, 276-80, din mag. gidós „păstor de capre”, aluzie la un obicei popular de Crăciun. Nici una din aceste explicaţii nu ni se pare convingătoare.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

gînd (gấnduri), s.n. – 1. Idee. – 2. Meditaţie, reflecţie. – 3. Preocupare, grijă. – 4. Opinie, părere. – 5. Intenţie, hotărîre. – 6. Spirit, inteligenţă. Mag. gond (Cihac, II, 500; Gáldi, Dict., 90; DAR). Sec. XVII. – Der. gîndi, vb. (a se gîndi, a medita, a reflecta; a fi de părere, a considera, a avea intenţia, a-şi propune); gîndire, s.f. (gînd, idee; reflecţie); negîndire, s.f. (înv., lipsă de gîndire); gînditor, adj. (meditativ, preocupat); gîndului, vb. (a gîndi), în Mold., rar, direct din mag. gondolni; îngîndura, vb. (a pune pe gînduri, a îngrijora).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

gîng s.n. – Zgomot. Creaţie expresivă, care imită mai cu seamă zumzetul insectelor. Este cuvînt rar, care abia dacă figurează în unele dicţionare. Cf. aceeaşi intenţie expresivă în gagîgîi, şi în gr. γογγίζω, sl. gągnati, ngr. γουργουλίζω „a fierbe” (› mr. gurgurare), mag. gögyök „a bîlbîi”. Der. gîngăni (var. gînguri, gunguri, gongăni, gungăni, gungura), vb. (despre copii, a gînguri; despre porumbei şi turturele, a gînguri), cf. megl. găngăres „a bîlbîi”; gînganie (var. gîngoană, gîngolie, gîngalie), s.f. (insectă), care ar putea proveni direct din sl. gągnanije „zumzet” (Cihac, II, 114; Conev 52); goangă (var. goambă, goand(r)ă, boangă, bonghiţă), s.f. (insectă); gongălău, s.m. (gîndac); goande, s.f. (bulgăre, grunz, cocoloş), prin comparaţie cu forma generală a insectelor; goanţă, s.f. (cocoloş, obiect rotund), cf. gloanţă; gîndac, s.m. (insectă; Trans. de Nord, şarpe), cu suf. -ac (DAR presupune un prototip sl. *gądakŭ, care pare inutil); gîndăci, vb. (despre copii, a gînguri; a fi nepăsător); gîndăcos, adj. (minuscul); gîngav, adj. (bîlbîit), reproduce direct sl. gągnavŭ, care reprezintă aceeaşi rădăcină expresivă, cf. sb. gîngav; gîngăvi, vb. (a se bîlbîi, a gîngăvi; despre copii, a gînguri); gîngăvie, s.f. (bîlbîială), cf. Miklosich, Lexicon, 150; Byhan 312; Löwe 32; grîngoaşe, s.f. (insectă, Gymnopleurus pilularius), al cărui nume pare a indica încrucişarea cu grîne, cf. numele său gîndac de la grîne; grînguri (var. grunguni, grunguri, gurgu(n)i, (în)gur(l)ui), vb. (a gînguri; a grohăi); guguş, s.m. (porumbel); guguştiuc, s.m. (porumbel); guguştiucă, s.f. (porumbiţă), cf. bg., sb. guguška (după Cihac, I, 130, Conev 53 şi Skok 73, din sl., ceea ce este adevărat numai pentru mr. gugufce, megl. gugufcu; după Şeineanu, II, 192, din tc. gögüslü „cu piept mare”).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

gînj (gấnji), s.m. – Nuia care serveşte pentru a lega. Sl. *gązĭ (Cihac, II, 447; cf. Vasmer, I, 318), cf. rus. guz; cf. şi cujbă şi vînj. – Der. gîngei, s.n. (bîtă; mîner al furcii de tors; sfincter al vezicii; butuc la roata morii de grîu); gînjui, vb. (a strîmba); (în)gînju(lu)i, vb. (a strîmba); gînjia, vb. refl. (a se îndoi). Cf. şi ghiuj.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

grîu (-îie), s.n. – 1. Plantă erbacee din ale cărei boabe se face făină (cu toate varietăţile sale). – 2. (S.f. pl.) Cereale. – Var. (pentru sensul 2) grîne. – Mr. grăn, găr(n), megl. grǫn, istr. grăwu. Lat. granum (Puşcariu 740; Candrea, Éléments, 58; Candrea-Dens., 764; REW 3864; DAR), cf. alb. grun, grur(ë), it., sp. grano, fr. grain, basc. grau. Fonetismul nu este clar, rezultatul normal trebuie să fie *grîn; în aceeaşi situaţie se află şi cuvintele brîu şi frîu. Dificultatea fonetică pare a fi cauza care l-a determinat pe Miklosich, Slaw. Elem., 9 să considere acest cuvînt drept autohton. Explicaţiile neregularităţii fonetice sînt diferite, şi nu absolut convingătoare. După Meyer-Lübke, ZRPh., XL, 559, alteraţia se datorează timbrului velar al vocalismului î ...u; însă acelaşi timmbru, chiar dacă nu cu aceeaşi alteraţie, apare şi la sîn(u), bătrîn(u), etc. După Skok, À propos du nasalisme, în Arhiv za Arbanašku Starinu, II, 325-29, explicaţia ar trebui căutată în poziţia finală a vocalei nazale, ceea ce nu pare evident. Rosetti, II, 111, consideră că „prezenţa lui u final este o condiţie a inovaţiei”, soluţie cu care pare a se combina cea lui Meyer-Lübke şi a lui Skok. În sfîrşit, Graur, BL, III, 52, pleacă de la o formă rotacizată *brînbrîr, în care ar fi intervenit o „fascie” *brîur(i), de unde un nou sing. brîu. Aceată laborioasă explicaţie se bazează pe ideea susţinută de autor a necesităţii unei „despicări” a 2 r, cf. greer, prooroc. Totuşi, explicaţia nu pare suficientă, fiindcă în celelalte cazuri de „fascie” apre reduplicarea vocalei, pe cînd aici efectul este diferit; şi întrucît pl. brîuri, frîuri, grîuri, care constituie o verigă necesară a demonstraţiei, este excepţional şi anormal, deoarece forma curentă şi tradiţională este brî(n)e, frî(n)e, grî(n)e. Credem că este mai curînd vorba de o formă *grîru, pl. *grîre, alterată fie ca efect al rotacismului fie al unei asimilări, unde r secundar ar fi dispărut ca efect al unei disimilări posterioare (*grîrugrîu ca impăratruÎmpărat(u) sau fratremfrate). Esre remarcabil, într-adevăr, faptul că cele trei vocale la care apare această particularitate, apare şi un r în silaba anterioară, a cărui prezenţă pare a condiţiona fenomenul. După cît se pare, aceeaşi schimbare a început să se schiţeze în bătrînbătrîior (în loc de bătrînior), fără a se fi propagat însă la alte forme der. sau flexionare. – Cf. grăunţ. Der. grînar (mr. grînar), s.n. (hambar), de la grîne, cu suf. -ar, cf. it. granaio (calabr. granoru), fr. grenier, sp. granero (după Puşcariu 737, Candrea-Dens., 766 şi REW 3839, direct din lat. granārium); grînar, s.m. (negustor de grîne); grînărie, s.f. (comerţ de grîne; hambar; cantitate de grîne).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

hîlt- Rădăcină expresivă, care redă zgomotul lichidului mişcat într-un recipient închis. Creaţie spontană. – Der. hîltîc, interj. (exprimă zgomotul lichidului); hîltîbîc, interj. (exprimă zgomotul unei căderi în apă); cf. bîldîbîc; hîltîcîi (var. hîltîci, hîltăcări), vb. (a mesteca, a agita un lichid); hîlţîna, vb. (a agita, a scutura), rezultat dintr-o încrucişare cu hîţîna; hîltiugă, s.f. (mîncare proastă), der. de la hîltîcîi ca hălăciugă de la hălăcăi (cf. pol. beltuga „amestec tulbure”).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

hîrb (hấrburi), s.n. – Ciob, ciuruc. – Mr. hrup, megl. ărb, herb. Sl., cf. bg. hărb (DAR, după Miklosich, Slaw. Elem., 52 şi Cihac, II, 135, din sl. crepu). – Cf. hîrbar, s.n. (loc unde se aruncă cioburile); hîrbărie, s.f. (lucruri stricate); hîrbui, vb. refl. (a se preface în hîrburi, a se strica); hîrbar, adj. (băgăreţ), plecîndu-se de la ideea că „îşi bagă nasul prin toate oalele”; hîrbăreţ, adj. (băgăreţ, indiscret).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

hîţ interj. – Indică o mişcare ritmică de legănat. – Var. hîţa, huţa, uţa, iţa. Creaţie spontană. – Der. hîţă, s.f. (Banat, sanie); hîţîi (var. haţi, hăţăi, iţa, huţăi), vb. (a scutura; a hurui; a agita, a mişca), cf. bîţîi; hîţîna (var. hîţina, hîţîni), vb. (a scutura, a hurducăi) cu suf. expresiv -na; hîlţîna (var. hîlţîni), vb. (a hurducăi), cu l expresiv , cf. sgîlţîna; hîrţ, interj. (exprimă efortul care se cere pentru a scutura sau deplasa un obiect greu); huţă, s.f. (leagăn, scrînciob); huiţ, s.n. (Trans., a legăna); huţuna (var. huţîna, huţina), vb. (a scutura; a legăna); huţuţ, s.n. (leagăn, scrînciob); huţuţa, vb. (a legăna); huţupi, vb. refl. (a se strădui, a face un efort); hutupi, vb. (a împinge, a alunga); heaţă, s.f. (Trans. de Sud, vargă, joardă); hîţînătoare (var. huţunătoare), s.f. (scrînciob); (h)oţopină (var. huţupină), s.f. (mîrţoagă; femeie rotofeie).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

îmbi (-be), num. – Amîndoi. – Mr. îmbi. Lat. ambi, f. ambae (DAR; Candrea-Dens., 822; REW 411). Înlocuit în mare parte de dubletul neol. ambii. Cf. îmbina.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

mîlc interj. – Pst! Tăcere! (întăreşte ideea de tăcere). – Var. mîrc, mîlcă, mîrcă. Sl. (bg.) mlŭkŭ. – Der. molc, adj. (tăcut); molcom (var mîlcom, mulcom, mîlcum, molcum, cu der., mr. mălcum), adv. (fără a crîcni, fără a zice pîs; adj., tăcut), din sl. mlŭkomŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 38; Cihac, II, 200); molcomi, vb. (a linişti; refl., a tăcea); molcomiş, adv. (pe tăcute); molcumitor, adj. (liniştitor); mîlcomişare, s.f. (înv., liniştire, calm); mîlci, vb. (a tăcea; a-şi muşca limba, a amuţi; a trage pe sfoară), din sl. mlŭčati „a tăcea”, cf. sb. mučati, bg. mălči (Cihac, II, 200; Conev 96), rus. molčatĭ.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

mîná (mấn, mânát), vb. – 1. (Înv.) A urmări. – 2. A izgoni. – 3. A trimite. – 4. A conduce turmele, carul. Mr. min, minare, istr. mir. Lat. mĭnāre „a ameninţa” (Diez, I, 270; Puşcariu 1077; Candrea-Dens., 1119; REW 5585), cf. it. menare, prov., cat., v. sp. menar, fr. mener (pentru sp., cf. A. Carballo Picazo, RFE, XXXVI, 100-112).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

mînc (mấncuri), s.n. – (Banat) Concavitate formată de talpa piciorului. Lat. mancus „şchiop” (Densusianu, Rom., XXIII, 91; Candrea; Scriban). Manc, adj. (imperfect, defectuos), cuvînt moldovenesc menţionat de Scriban şi pus în legătură cu mancus de Puşcariu 1080, pare îndoielnic.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

mînz (mấnji), s.m. – 1. Căluţ, măgăruş, cîrlan. – 2. Băiat, flăcău. – 3. Fibrele de la urzeală care nu intră în pieptenele războiului. – Mr. mîndzu, megl. mǫndz. Probabil de la un iliric *mandus sau *manzus, corespunzător lat. mannus „căluţ, ponei”, cf. mesap. Jupiter Menzana căruia i se sacrificau caii, alb. mës, pl. mëzë, sard. mandzu, it. manzo „viţel” (Meyer 276; Philippide, II, 723; Tiktin; REW 5298; Rosetti, II, 58 şi 119; H. Krahe, Die Sprache der Illyrier, I, Wiesbaden 1955, 103; Battisti, III, 2357). Pentru originea ilirică a lat. mannus, cf. Meillet (înainte se considera de origine celtică, cf. Treimer, Mitt. Wien, I, 311; după Thurneysen, Keltoromanisches, 32, schimbul nnnd ar fi celtic, ipoteză puţin sigură). Origine dacică (Hasdeu, Col. lui Traian, 1877, 522), anterior indoeurop. (Lahovary 334) sau lat. (*mandus, din mandĕre „a mesteca”, Puşcariu 1092), nu par probabile. Sensul primitiv al lui *mandus pare să fi fost „înţărcat”, cf. basc. mando „catîr” şi „sterp”, sp. mañero „sterp” (Corominas, III, 251). Der. mînză, s.f. (iapă, măgăriţă); mînzat, s.m. (tăuraş); mînzată, s.f. (Maram., vacă fără viţel de lapte); mînzăţi, vb. (despre vaci, a rămîne fără viţel); mînzăţiş, s.n. (turmă tînără); mînzălău, s.m. (tăuraş; s.n., fibră care nu intră în pieptenele războiului); mînzare, s.f. (oaie mulgară); mînzărar, s.m. (despărţitură a tîrlei, în care se închid oile cu lapte; s.m., cioban); mînzesc, adj. (propiu mînjilor); mînzeşte, adv. (ca mînjii, se zice despre un rîs forţat, în care se arată dinţii); mînzoc (var. Bucov., mînzac), s.m. (cal tînăr); mînzulică, s.f. (joc de ajun); mînzărărit, s.n. (raţie de caş ce se include în plata anuală a unui mînzărar). – Din rom. mînzare provine bg. mandzara (Capidan, Raporturile, 208); şi probabil din mînzat, alb. mëzat (Philippide, II, 723).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

mîş- Radical care pare să exprime ideea de bîzîială, sau de mişuneală sau cea de pîlpîială. Creaţie expresivă, paralelă cu fîş, hîş. – Der. mîşăi, vb. (Olt., despre cîini, a adulmeca); mîşcîi, vb. (Munt., a se bălăbăni); mişui, vb. (a furnica, a pui); mişuna (var. mişina), vb. (a furnica, a fierbe), a cărui identitate cu cuvîntul anterior este evidentă (fără îndoială, Cihac, II, 198, îl explică prin sl. mĕsiti „a amesteca”, cf. Tiktin; Drăganu, RF, II, 298, prin sl. myšĭ „şoarece”; şi Puşcariu 1098; Candrea-Dens., 1141; Candrea; Scriban; Spitzer, BL, IV, 48, prin lat. *messionāre „a recolta”); mişuială, s.f. (furnicare); mişină (var. mişună, Mod. de S. mişnă), s.f. (abundenţă; furnicare; grămadă, morman; provizii, rezerve; furnicar), cuvînt pe care Puşcariu 1098 îl deriva în mod echivoc dintr-un lat. *mistiōnem şi Candrea-Dens., 1140, din messiōnem; cf. REW 5620; mişun (var. mişunel), s.m. (hîrciog, Cricetus frumentarius); mişeniţă, s.f. (Mold., furnicare; furnicar). Cf. muşuroi.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

pîlc (pấlcuri), s.n. – Trupă, gloată, mulţime. – Var. polc. Sl. plŭkŭ „grămadă” (Miklosich, Slaw. Elem., 36; Cihac, II, 239), din germ. Volk (Miklosich, Fremdw., 118), cf. pol. polek, pułk, rus. polk. – Der. pîlcui, vb. refl. (înv., a se grupa, a se aşeza în ordine); polcovnic, s.m. (înv., colonel, comandant de regiment), din pol. połkownik, rus. polkovnik, mai ales în Mold. Din rom. provine ngr. πολϰόβνιϰος (Meyer, Neugr. St., II, 77).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

pîş interj. – Reproduce sunetele mersului silenţios. – Var. pîşa. Creaţie expresivă, cf. fîş, pis, hîş. Relaţie cu păşi „a merge” (Candrea) este improbabilă şi se bazează numai pe încrucişarea ambelor cuvinte în var. pîşi „a merge”. – Der. pîşcîi, vb. (a reproba, a dezaproba, a fluiera), cf. hîşcîi; pîşcîială, s.f. (demonstraţie de dezacord), ambele cuvinte înv., folosite de Dosoftei (sec. XVII) şi pe care Scriban le pune în mod greşit în legătură cu pîrsni; pîşpîi, vb. (a murmura, a şopti); pîşpîială, s.f. (şoaptă); pîşpîitor, adj. (şoptitor; înv., băgăcios, turbulent).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

rîde (rîd, rîs), vb. – 1. A-şi manifesta veselia prin mişcarea feţei şi a gurii. – 2. A se distra, a face haz. – 3. (Cu prep de) A-şi bate joc, a lua în rîs. – 4. (Cu de şi pron. îşi) A viola, a silui o femeie. – Mr. arîd(ere), arîşu, arîs, megl. rǫd, rǫş, rǫs, istr. ărdu, ărs. Lat. rῑdĕre (Densusianu, Hlr., 147; Puşcariu 1459; REW 7302), cf. it. ridere, prov., fr. rire, sp. reir, port. rir. – Cf. rîs. Der. rîzător, adj. (vesel, rîzăreţ), formaţie literară după fr. riant; surîde, vb., după fr. sourire; derîdere, s.f., traducere a fr. dérision, dubletul lui deriziune, s.f. (zeflemea), der. derizoriu, adj., din fr. dérisoire; surîzător, adj., după fr. souriant.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

rîie s.f. – Scabie. – Mr. răńe, (a) rîne, megl. rănă. Lat. aranea (Diez, I, 356; Meyer-Lübke, ZRPh., VIII, 215; Densusianu, Hlr., 186; Puşcariu 1460; REW 593), lat. *aronea › it. rogna, prov., port. ronha, fr. rogne, sp. roña (gal. raña). – Der. rîia, vb. (a căpăta rîie); rîios (mr. arînos, arănos), adj. (cu rîie; încrezut şi calic).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

rîmá (-m, át), vb. – 1. (Despre porci) A scurma pămîntul cu rîtul. – 2. A scurma. – Mr. răm(are), arîm(are), megl. rǫm, rămari. Lat. rimāre (Puşcariu 1461; REW 7320; Paul Remy, Rom., LXXVI, 374-83), cf. tosc. rumare, prov., cat., sp. rimar, v. fr. rimée „crăpătură, spărtură”, alb. rëmoń (Philippide, II, 652). Legătura cu curma şi dărîma este dubioasă. – Der. rîmător, s.m. (porc, dobitoc); rîmătură, s.f. (scurmătură; loc de rîmat). Rîmă, s.f. (vierme care trăieşte în pămînt), care se consideră în general drept deverbal de la a rîma (Tiktin; REW 7320; Candrea), este mai curînd gr. ῥόμος „vierme, rîmă”, fără îndoială apropiat formal verbului. Cf. şi REW 7434.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

rînd (rấnduri), s.n. – 1. Şir, linie. – 2. Serie, grup. – 3. Ordine, în şir, dată. – 4. Ordine, clasă, categorie. – 5. Plebe, devălmăşie. – 6. Regulă, normă, jalon. 7. Menstruaţie. – 8. Temperament, tip. – 9. Pereche, serie de obiecte care formează un tot. – 10. Linie, şir de cuvinte. – 11. Strat. – De rînd, comun, vulgar. – De-a rîndul, în şir. Pe rînd, în ordine. Sl. rędŭ „ordine” (Miklosich, Slaw. Elem., 43; Cihac, II, 313; Byhan 329), cf. bg., alb. red, ngr. ἀράδα „rang”, mag. rend „ordine”. – Der. rîndui, vb. (a ordona; a determina, a stabili; a destina, a numi), din sl. ręditi, cf. orîndui; rîndaş, s.m. (tînăr, argat pentru treburile cele mai umile); rînduitor, s.m. (orodonator, organizator); rîndului, vb. (Maram., a ordona), din mag. rendelni (Candrea); rînduială, s.f. (ordine; aşezare, stabiliment; normă; regulă; ritual, ceremonial); neorînduială, s.f. (dezordine).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

rîní (rânésc, rânít), vb. – A curăţa, a înlătura gunoiul sau resturile de la construcţii. – Mr. arnescu, arnire, megl. rinés. Bg. rină (Cihac, II, 305; Tiktin; Conev 73), din sl. rynąti.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

VOZÎ́, vozăsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A îngrămădi.

Dicţionarul limbii române moderne, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Academiei, Bucureşti, 1958

sbîr interj. – Sugerează ideea de frison. – Var. zbîr. Creaţie expresivă, de la bîr, cu s- expresiv; pentru formare, cf. şi sfîr, svîr. – Der. sbîrci, vb. (a se clătina, a face să tremure o suprafaţă netedă, ca de ex. oglinda apei; a brăzda, a încreţi; refl., a se sfriji, a se rida), prin contaminare cu bg. bărčă „a încreţi” (der. directă din bg., cf. Geheeb, Jb., IV, 31; Tiktin; Conev 84, Candrea, este dificilă fonetic); sbîrceală, s.f. (încreţitură); sbîrci, s.n. (rid, cută); sbîrciog, s.m. (ciupercă, Morchella conica) rezultatul unei contaminări cu rus. smorčok „ciupercă”; sbîrcitură, s.f. (încreţitură, brazdă; cută; ramolit); desbîrci, vb. (a descreţi); sbîrci, vb. (a greşi, a rata lovitura, în jocurile de copii), probabil datorat obiceiului de a striga sbîr sau sbîrci, pentru a intimida jucătorul care este la rînd; sbîrcăci, vb. (a răvăşi, a lăsa într-o stare jalnică); sbîrli, vb. (a tremura, a încreţi, a (se) ridica părul, ţepii; refl., a se supăra, a se necăji), cu suf. expresiv -li, cf. mr. zbîrlescu (relaţia cu rus. burlitĭ „a face zgomot”, propusă de Cihac, II, 34, nu e probabilă); sborşi, vb. (a se ridica în sus; refl., a se supăra), în loc de *sbîrşi (după Cihac, II, 484, din mag. borsós „ridicat în sus”); sborş, s.m. (Mold., peşte, Gasterosteus platygaster), numit aşa datorită spinilor dorsali foarte ridicaţi, cf. numele fr. épinoche; sbîrgi, vb. refl. (Mold., a se strica vremea, a se face urît); sbîrgoi, s.n. (înrăutăţire). Cf. sbîrn, îmbîrliga.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

sfîr interj. – Imită zgomotul unui obiect lansat în aer sau al unui obiect care arde. – Var. svîr, şi der. Creaţie expresivă, cf. sfor, hor, hîr, cîr, mîr. – Der. sfîrîi, vb. (a vibra, a şuiera, a bîzîi, a zumzăi), cf. ngr. σφμρίζω, σφαραγίζω, sl. sviriti, germ. schwirren, cu aceleaşi sensuri (după Cihac, II, 340, rom. ar proveni din sl.); sfîrîiac, s.n. (zbîrnîitoare); sfîrîitoare, s.f. (zbîrnîitoare); sfîrîială, s.f. (sfîrîit); sfîrlă, s.f. (bobîrnac), cu suf. expresiv -lă, cf. cocîrlă (după ipoteza improbabilă a lui Cihac, din sl. svirĕlĭ „flaut”); sfîrleză, s.f. (titirez), de la sfîrlă cu suf. - (Denssusianu, Bausteine, 477; după Pascu, I, 156; din lat. sphaerula, ipoteză neverosimilă); sfîrlag (var. sfîrlac), s.n. (roi mic; băltoacă), la care sensul al doilea nu este clar. – Cf. sperlă, sfîrc. De la var. svîr derivă svîrli (var. asvîrli), vb. (a arunca, a trage, a a lansa; a lepăda; a lăsa, a se desprinde de ceva; a cheltui, a irosi; a lovi cu copita, a da copite; refl., a se arunca, a se precipita, a se porni, a se repezi), cu suf. expresiv -li, cf. sfîrlă, sperlă (der. din bg. hvărljam, sb. vrljiti, cr. vérljiti, propusă de Cihac, II, 382, Berneker 410, este posibilă formal, dar cuvintele sl. sînt tot de origine onomatopeică, după DAR şi Candrea, dintr-un sl. *vrŭlitivrŭlŭ „repede” cu s- de la svîr, explicaţie care nu este convingătoare; după Miklosich, Slaw. Elem., 51, din sl. chvrŭliti; după Lambrior 107, din lat. *exvellῑreexvellĕre); (s)vîrlită, s.f. (tragere; joc de copii; bătaia unei aruncări cu piatră); (a)svîrlitor, adj. (care aruncă); (a)svîrlitură, s.f. (tragere; distanţa unei aruncări cu piatra); svîrlugă (var. vîrlugă), s.f. (peşte mic foarte iute, Cobitis taenia), din cauza rapidităţii mişcărilor lui, cf. sb. čvrljuga „ciocîrlie”; vîrlan, s.m. (guvid, Cobitis gobio, C. barbatula), considerat în general drept. der. din sl. vrŭlŭ „rapid” (Tiktin; Candrea); vîrlav (var. vîrlogan), adj. (robust), în Olt., legat în mod greşit de Candrea de sb. vrljav, vrljok „care suferă de ochi” vîrligoanţă, s.f. (zvîrlugă), în Trans. – Cf. bîrliga.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

sînt (-tă), adj. – Sfînt. – Var. sîn, sîm. Mr. sînt. Lat. sanctus (Tiktin; REW 7569), cf. it., sp. san(to), prov., fr. saint, cat. sant, port. sāo. A fost înlocuit în rom. de sl. sfînt; se păstrează aproape exclusiv în comp. ca nume de sfinţi: Simedru (var. Sumedru, Sămetru), din sanctus Demetrius; Sîntilie (var. Sîntilii), din lat. Sanctus Helias; sîntio(a)n, din lat. Sanctus Iohannes; Sîngior(d)z, din lat. Sanctus Georgius; Sîmpietru, din lat. Sanctus Petrus; Sîntoader, din lat. Sanctus Theodorus; Sînvăsii, din lat. Sanctus Basilius; Sî(m)nicoară, din lat. Sanctus Nicolaus; Sîntă-Mărie, din lat. Sancta Maria. Cf. Densusianu, GS, III, 433; Pascu, R. critică, III, 47. – Cf. sînziene,; sîntămărinesc, adj. (varietate de mere), de la Sîntă-Mărie (sec. XVII).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

sîrb (-bi), s.m. – Locuitor din Serbia. Sl. srŭbinŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 46), cf. şerb. – Der. sîrbă, s.f. (varietate de oi; dans popular); sîrboaică, s.f. (femeie din Serbia); sîrbesc, adj. (propriu sîrbilor); sîrbeşte, adv. (în limba sîrbă; ca sîrbii).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

sîrg s.n. – Silinţă, străduinţă. Probabil din sl. usrŭdije „străduinţă”, cf. osîrdie, prin intermediul sb., cf. sb. srgati se „a se îngrămădi”, srg „prăjină pentru uscat rufele”, srdačka „mosorelul suveicii”. Pare a fi dubletul lui sîr,. s.n. (Banat, grijă), der. nisîruinţă, s.f. (Banat, neglijenţă). Explicaţia bazată pe mag. sürgős „grăbit”, care derivă tot din sl. usrŭdije (Cihac, II, 321; Gáldi., Dict., 96), este incertă. Der. sirgui, vb. (înv., a forţa, a constrînge; înv., a se zori; refl., a-şi da silinţa, a se forţa); sîrguinţă (var. sîrguială), s.f. (silinţă, străduinţă); sîrguitor (var. sîrguincios), adj. (activ, harnic).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

sîst interj. – Tăceţi! (ajută pentru a cere sau a impune tăcerea). – Var. sst, şit, şşt. Creaţie expresivă, cf. fîs. – Der. şişii, vb. (a chema; a consola, a legăna un copil care plînge); sîsîi, vb. (a pronunţa un s prelungit; a gîgîi ca gîştele; a vorbi peltic), cf. sl. sysati „a sîsîi”, lat. susurrare, fr. chuchoter, germ. zischen, mag. susogni, sp. cecear etc.; sîsîitură, s.f. (sîsîit).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

smîc interj. – Exprimă ideea de mişcare grăbită. – Var. zmîc, smac, zmac şi der. Creaţie expresivă, cf. hîc, bîc, svîc, sgîţ. – Der. smîc, s.n. (laţ, coardă de prins animale; jucărie pentru copii în formă de arc), pentru al cărui prim sens cf. sbilţ; smîci (var. smăci, smînci, smu(n)ci), vb. (a smulge, a lua cu forţa, a trage de ceva; a goni, a alunga, a scutura), megl. zmuţǫs, zmuţiri, coincide cu sl. sŭmučati, smykati (Cihac, II, 350; Tiktin; Candrea), bg. smăčam, smăkvam, sb. smugjkati; simcea (var. Trans., smîncea), s.f. (nuia, vargă), probabil cu sensul de bază de „(creangă) smulsă”, cf. fişcă, smuncea (după Cihac, II, 350, din sl. smykŭ „coardă”; după Scriban, metateză a lui simcea); smuceală (var. smînceală, smucitură), s.f. (smuls; zguduială; agitare); smîcni, vb. (Trans., a trage, a scoate, a tîră), cf. svîcni; smăcina, vb. (a scutura, a agita, a cerne; a desface, a descompune); cu suf. expresiv -na, cf. hîţîna, sgîlţîna (după Tiktin, din lat. machĭnāre, cf. măcina; după Candrea, din lat. *exmācĕrāre); smăcinătură, s.f. (zguduială, scuturat, cernut); smicura, vb. (a dejghioca porumbul, a bate, a scutura; a călca cu picioarele), în loc de smicula, ca sgribulisgriburi (după Puşcariu 1943; Candrea-Dens., 1098; Tiktin şi Candrea, dintr-un lat. *exmicŭlāremica); smicui, vb. (înv., a biciui); smicăraie (var. Trans., smicăruie, Banat, smicurătură), s.f. (fragment, bucată); smiciula (var. sbiciula), vb. (a biciui; a zgudui, a mişca repede, a agita; a sparge, a rupe), prin contaminare cu bici (în general se consideră drept der. direct de la bici, ipoteză insuficientă pentru a explica semantismul); sbuciuma, vb. (a agita, a zgudui; refl., a se zbate, a se mişca, a se frămînta; refl., a se chinui, a se tulbura), prin intermediul unei evoluţii smăcina*sbăcina*sbucina şi contaminat formal evident cu bucium (după Philippide, Principii, 99; Candrea-Dens., 194; REW 1369; Tiktin; Candrea, din lat. *bucināre sau de la bucium, ipoteză care nu pare posibilă semantic); sbucium, s.n. (agitaţie, nelinişte, chin), deverbal; sbuciumătură, s.f. (agitaţie, zdruncinătură). – Din rom. provine ngr. μπουτσμῶ (Murnu, Lehnw., 36).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

spîn (-ni), adj. m. – Glabru, fără păr. – Mr. spîn. Gr. σπάνος, de la στάνυς „lipsă de densitate” (Densusianu, Hlr., 345; Philippide, II, 14 şi 733; Bezdechi, Dacor., IV, 1282; REW 8118b; Rohlfs, EWUG, 2012; Rosetti, II, 68; Sandfeld 29), cf. alb. spënk, sl. spanŭ. Prezenţa unui intermediar lat. *spanus nu pare o ipoteză posibilă şi nici necesară (calabr., sicil. spanu este împrumut direct din gr.). Der. din sl. este posibilă, dar se loveşte de dificultatea trecerii lui anîn, care este aceeaşi din cuvintele mult discutate, jupîn, smîntînă, stînă şi stăpîn. – Der. spînatic (var. spînatec), adj. (glabru).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ÎMBIÁ, îmbíi, vb. I. Tranz. şi refl. recipr. A (se) îndemna (stăruitor) să facă sau să primească ceva; a (se) invita, a (se) pofti. ♦ Refl. (Rar) A se lăsa poftit. ♦ Tranz. Fig. A atrage. [Pr.: -bi-a] – Probabil lat. *inviare.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎMBLÁ vb. I. v. umbla.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎMPLE vb. III. v. umple.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNÁLT, -Ă, înalţi, -te, adj. 1. Care se ridică mult în sus; foarte ridicat. ♢ Frunte înaltă = frunte mare, lată. ♦ (Substantivat, n.) Înălţime. ♦ (Despre fiinţe) De statură mare. ♦ Care se găseşte la înălţime (mare). 2. (Despre sunete) Ascuţit2, subţire, acut. 3. (Despre tensiunea curentului electric, despre presiuni) Care are valoare sau măsură mare. ♦ (Despre frecvenţă) Cu un număr mare de perioade pe unitatea de timp. 4. Fig. Care este situat pe o treaptă ridicată în scara valorilor sau a importanţei; superior; deosebit, important; distins, măreţ. ♢ Înaltă fidelitate = calitate a unor aparate sau sisteme electroacustice de a reda cât mai fidel semnalele sonore (înregistrate); hi.-fi. [Var.: nalt, -ă adj.] – Lat. in altum.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNCÁI adv. (Reg.) Cel puţin, măcar, barem. – În + cai (pl. înv. al lui cale).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNCĂ adv. I. (Cu sens modal) 1. în plus, pe deasupra. Au venit încă două persoane. ♢ Expr. Ba încă (sau şi încă) = chiar mai mult decât atât. Dar încă = a) cu atât mai mult; b) (după o propoziţie negativă) cu atât mai puţin. (Şi) încă cum = foarte mult, în mare măsură. Încă pe atât(a) = dublu. 2. (Reg.) De asemenea. 3. (Reg.) Chiar. II. (Cu sens temporal) 1. (Arată repetarea acţiunii) Din nou, iarăşi. 2. Şi acum, în continuare, mai. Încă durează. 3. (În propoziţii negative) Până acum; până atunci. Încă nu mi-a răspuns. ♦ Deja. – Lat. unquam.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNCÉT, ÎNCEÁTĂ, înceţi, -te, adj., adv. 1. Adj. Fără viteză; liniştit, lin, domol. ♦ (Despre oameni) Care reacţionează cu întârziere, care face ceva în ritm lent. ♦ (Despre judecată, gândire) Care raţionează cu greutate; greoi. 2. Adj. (Despre sunete, melodii etc.) Cu intensitate scăzută, abia auzit. 3. Adv. Fără grabă, domol, binişor, alene; lin, pe nesimţite. ♢ Expr. (Încetul) cu încetul sau încet-încet = puţin câte puţin, treptat, cu timpul. ♦ (Cu valoare de interjecţie) Binişor! nu aşa tare!; fără zgomot! 4. Adv. Cu glas coborât; molcom, potolit. – Lat. qu(i)etus.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNCOÁ adv. v. încoace.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

Î'NCOT, încote, s.n. (Reg.) Chicot. [Var.: íncot s.n.] – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNDOÍ, (I) îndói, (II, III) îndoiesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A strânge în două o stofă, o hârtie, un material etc.; a strânge ceva de două sau de mai multe ori (punând marginile una peste alta). 2. Tranz. şi refl. A face să devină sau a deveni curb; a (se) încovoia, a (se) apleca, a (se) înclina. ♦ Refl. (Despre oameni) A se gârbovi. II. Tranz. 1. A mări ceva de două ori; a dubla; p. ext. a înmulţi, a mări (de un număr oarecare de ori). 2. A amesteca (în părţi egale) un lichid cu altul; a subţia. III. Refl. A fi nesigur în părerea sa, a sta la îndoială; a nu avea încredere (în cineva sau în ceva). – În + doi.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNECÁ, înéc, vb. I. 1. Refl. şi tranz. A muri sau a face să moară prin sufocare în apă (sau în alt lichid). ♢ Expr. (Refl.) A se îneca (ca ţiganul) la mal = a suferi un eşec în ultimul moment. 2. Refl. (Despre nave) A se scufunda. ♢ Expr. Parcă i s-au înecat corăbiile, se spune cuiva când e trist, indispus. ♦ Fig. A se cufunda, a se afunda. 3. Tranz. (Despre ape) A inunda un loc, o arătură etc. ♦ Fig. A copleşi, a înăbuşi. 4. Refl. şi tranz. A (se) sufoca, a (se) înăbuşi. ♦ Tranz. (Despre plâns, lacrimi) A podidi (împiedicând respiraţia). – În + neca (Înv. „a ucide” < lat.).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNFIÁ, înfiez, vb. I. Tranz. A adopta (cu forme legale) un copil. [Pr.: -fi-a] – În + fiu.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNGER, îngeri, s.m. Fiinţă spirituală, cu aripi, înzestrată cu calităţi excepţionale (de bunătate, de frumuseţe), mediator între credincioşi şi Dumnezeu. ♢ Înger păzitor = persoană care veghează asupra cuiva, care are grijă de sănătatea cuiva. ♢ Expr. Tare de înger = care nu se lasă uşor intimidat sau înduioşat; curajos, rezistent. Slab de înger = care cedează, se descurajează uşor, lipsit de voinţă; fricos, timid. ♦ Epitet dezmierdător dat unei persoane. – Lat. angelus.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNMIÍ, înmiesc, vb. IV. Tranz. şi refl. A (se) mări de o mie de ori; p. ext. a (se) înmulţi, a spori (ceva) foarte mult. – În + mie.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNNOÍ, înnoiesc, vb. IV. 1. Tranz. şi refl. A (se) face ca nou (înlocuind ce era vechi, uzat); a (se) reface, a (se) repara. ♦ Tranz. A pune un lucru nou în locul altuia vechi; a primeni, a schimba. ♦ Refl. A se îmbrăca cu ceva nou. 2. Refl. Fig. A se împrospăta, a se redeştepta, a se regenera. 3. Tranz. A face încă o dată, a relua o acţiune. ♦ A prelungi valabilitatea unei autorizaţii, a unui document. – În + nou.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNOTÁ, înót, vb. I. Intranz. 1. A se mişca ritmic pentru a pluti şi a înainta la suprafaţa apei sau în apă. ♦ A pluti. 2. A fi cufundat într-un lichid; a fi înconjurat din toate părţile de un lichid. ♦ Fig. A fi copleşit, apăsat de ceva. ♦ Fig. A înainta cu greu (prin noroi, prin zăpadă etc.). ♦ Fig. A avea ceva din abundenţă. – Lat. pop. innotare.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNSĂ Conj. 1. (Adversativ, leagă două propoziţii sau două părţi de propoziţie) Cu toate acestea, totuşi, dar. 2. (Arată trecerea la altă idee) Dar, pe de altă parte. Lat. ipsa.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNTRÁ vb. I. v. intra2.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNTRE1- Element de compunere care arată reciprocitatea, îmbinarea, amestecul şi care serveşte la formarea unor substantive, adjective şi verbe. – Din lat. inter.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNTRE2 prep. 1. În locul dintre... Între munţi. ♢ Expr. A fi între ciocan şi nicovală v. ciocan. A pleca (sau a fugi, a ieşi, a se duce, a se întoarce etc.) cu coada între picioare v. coadă. ♦ Printre, în mijlocul... Între străini. ♦ (Reg.) Pe. 2. În intervalul scurs de la o întâmplare la alta. L-a vizitat între două călătorii. ♢ Expr. Între acestea sau între timp = în răstimp... 3. Dintre, printre. S-a dovedit cel mai iscusit între toţi. 4. (Arată reciprocitatea) Unul cu altul (sau unii cu alţii). S-au sfătuit între ei. 5. (În legătură cu verbul „a împărţi”) La2. Câştigul s-a împărţit între participanţi. 6. (Indică o aproximare) Să vii între 12 şi 13. – Lat. inter.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNTRU prep. (Mai ales urmat de „un”, „o” etc., cu elidarea vocalei finale) În. I. (Introduce un complement circumstanţial de loc) 1. (Arată starea sau acţiunea în interiorul unui spaţiu) A locui într-un sat. 2. (Arată intrarea sau mişcarea în interiorul unui spaţiu) A intra într-o pădure. 3. (Arată direcţia sau ţinta mişcării) A se da într-o parte. II. (Introduce un complement circumstanţial de timp) 1. (Arată momentul, răstimpul, epoca în care se petrece o acţiune) Într-un timp scurt. ♢ Loc. adv. (Înv.) Întru-ntâi = la început. (Înv.) Într-acea = în acel timp. 2. (Arată timpul cât durează o acţiune) Va plăti datoria într-un an. ♢ Expr. Întru mulţi ani! = la mulţi ani! III. (Înv.; introduce un complement circumstanţial de scop) Iese întru întâmpinarea musafirului. IV. (Introduce un complement circumstanţial de mod) A alerga într-un suflet. ♢ Loc. adv. Într-adins = intenţionat, în mod voit. Întru câtva = în oarecare măsură. – V. (Introduce un complement circumstanţial instrumental) Este îmbrăcat într-o scurtă de piele. VI. (Introduce un complement circumstanţial de relaţie) A fi de acord întru totul cu cineva. VII. (Introduce un complement indirect care arată obiectul unei prefaceri) Râul s-a prefăcut într-un pod de gheaţă. - Lat. intro.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNVIÁ, învíi, vb. I. Intranz. şi tranz. 1. A reveni sau a readuce la viaţă. ♦ Fig. A reveni sau a face să revină în minte, a (se) trezi în amintire. ♦ Intranz. (Despre vegetaţie) A renaşte după sfârşitul iernii, a începe să se dezvolte din nou. 2. Fig. A da sau a căpăta putere, vlagă, a (se) umple de viaţă; a (se) înviora, a (se) anima. [Pr.: -vi-a-. – Prez. ind. şi: înviez] – În + viu.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNVOÍ, învoiesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. A ajunge la o înţelegere, a cădea de acord, a se înţelege cu cineva. ♦ Refl. (Pop.) A se angaja, a se tocmi. 2. Refl. A se declara de acord cu ceva, a consimţi la ceva. 3. Refl. recipr. (Pop.) A trăi în bună înţelegere cu cineva, a se înţelege, a se împăca. 4. Tranz. A acorda cuiva ceea ce cere; a permite, a îngădui. ♦ A permite cuiva să lipsească (pentru scurt timp) de la serviciu, de la şcoală, de la cazarmă etc. – În + voie.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

VÂRÎ́, vâr, vb. IV. 1. Tranz. A băga, a introduce. ♢ Expr. A-i vârî cuiva (ceva) pe gât = a sili pe cineva să accepte un lucru împotriva voinţei, interesului sau plăcerii sale. A-i vârî cuiva (ceva) în cap = a) a face pe cineva să priceapă bine un lucru; b) a face pe cineva să creadă ceea ce nu este adevărat; c) a sugera cuiva ceva. A-şi vârî nasul în ceva (sau undeva, în toate) sau a-şi vârî nasul unde nu-i fierbe oala = a se amesteca, a interveni (inoportun) în ceva (sau undeva, în toate) sau în lucruri care nu-l privesc. A-şi vârî (sau a-i vârî cuiva) minţile în cap = a-şi da bine seama (sau a face să-şi dea seama) de urmările faptelor sale; a se cuminţi sau a se face să se cuminţească. A vârî vrajbă (sau zâzanie, intrigă etc.) = a provoca (cu intenţie) neinţelegeri, ură, intrigi; a învrăjbi. ♦ A înfige, a împlânta. ♦ A investi bani, capital. 2. Tranz. A face (pe cineva) să intre undeva (de bunăvoie sau forţat). ♢ Expr. A vârî pe cineva (de viu) în groapă (sau în mormânt, în pământ) = a) a pricinui moartea cuiva, a omorî pe cineva cu zile; b) a cauza cuiva supărări foarte mari. A vârî (pe cineva) în boală (sau în toate bolile, în sperieţi, în toţi sperieţii, în groază, în răcori) = a speria tare (pe cineva); a îngrozi, a înspăimânta, a înfricoşa. A vârî (pe cineva) la închisoare (sau la puşcărie) = a face să fie închis, întemniţat. 3. Refl. A intra, a se băga în... ♢ Expr. A se vârî sub pielea cuiva = a câştiga (prin mijloace nepermise) încrederea, protecţia sau dragostea cuiva. ♦ Tranz. A face ca cineva să fie angajat sau a angaja într-un serviciu. ♦ A se înghesui. ♢ Expr. A se vârî în sufletul cuiva = a plictisi pe cineva, manifestând un interes sau o simpatie prea stăruitoare, prea insistentă, agasantă. ♦ A se amesteca între alţii (intervenind într-un sens oarecare). – Din sl. vreti.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

mînjí (mânjésc, mânjít), vb. – A mîzgăli, a unge, a murdări, a păta. Origine îndoielnică. Se consideră der. din sl. mažati, mazǫ „a unge” (Miklosich, Lexicon, 359; Cihac, II, 185; Miklosich, Slaw. Elem., 29; Tiktin; Conev 96), cf. sl. maža „unsoare”, rus. mažatĭ, mažnutĭ „a unge, cu grăsimi”; dar fonetismul e greu de explicat (cf. der. sl. pomažitipomăzui). Poate ar trebui să se pornească de la mîzgă, cum a sugerat Tiktin, prin intermediul unui der. verbal *mîzgi. – Der. mînjală, s.f. (unsoare, zugrăveală; var amestecat cu pămînt; clei; apretare, un anumit clei de apretat cînepa); mînzală, s.f. (Mold., scrobeală), unde apare mai clar legătura cu sl.; mînjoală, s.f. (Trans., unsoare, grăsime); mînjălău (var. mînzălău), s.m. (Mold., băiat de spălătoreasă), încrucişare între mînji „a săpuni” cu „măngălău”; mînzăli, vb. (a se mînji); mînzăleală (var. mînzălitură, mînjitură), s.f. (pată, murdărie, grăsime); pămînzalcă, s.f. (Munt., scrobeală pentru firele de bumbac; Munt., curea care leagă fuiorul de furcă), în loc de *pomînzalcă; tămînji, vb. (Mold., a mînji), cu pref. tă- puţin clar, cf. tămînda; tămînjer, s.n. (băţ), poate prin încrucişare cu tău(n)jer, cf. mînjălău. – Cf. mîsgăli.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

OGORÎ́, ogorăsc, vb. IV. Tranz. A pregăti un ogor sau un teren agricol pentru cultivare; spec. a ara (adânc). – Din ogor.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

PÂRÎ́, pârăsc, vb. IV. Tranz. (Folosit şi absol.) 1. A se plânge de faptele cuiva; a reclama. ♦ A acuza, a învinui. ♦ A da pe faţă în mod răutăcios faptele cuiva, adesea exagerând sau minţind; a vorbi de rău; a denunţa. 2. (Înv.) A da pe cineva în judecată, a intenta (cuiva) proces. – Din sl. p(ĩ)rĕti.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

OBORÎ́, obór, vb. IV. Tranz. (Reg.) A doborî ceva sau a pune pe cineva la pământ; a omorî; fig. a scoate pe cineva dintr-un post, dintr-o demnitate prin diverse uneltiri. – Din sl. oboriti.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

OMORÎ́, omór, vb. IV. 1. Tranz. A pricinui moartea cuiva, a lua viaţa cuiva; a ucide, a asasina, a achita. ♢ Expr. A omorî pe cineva cu zile = a pricinui (prin comportarea sa) moartea cuiva înainte de vreme; p. ext. a-i învenina cuiva viaţa, a-i produce supărări în mod continuu. A omorî (pe cineva) în bătaie = a bate pe cineva foarte tare, a snopi în bătaie. (Fam.) Nu mă omorî! exclamaţie care exprimă uimire, surprindere, mirare faţă de spusele (de necrezut ale) cuiva. ♦ Refl. A se sinucide. 2. Tranz. Fig. A distruge, a nimici. ♢ Expr. A-şi omorî foamea = a-şi potoli (pentru scurt timp) foamea. A-şi omorî timpul = a-şi întrebuinţa timpul cu ocupaţii fără importanţă; a-şi pierde vremea. 3. Tranz. Fig. A pricinui cuiva o suferinţă (fizică sau morală), o durere; a chinui. ♦ A sâcâi, a plictisi pe cineva cu ceva. 4. Refl. Fig. A-şi cheltui toate puterile, a se epuiza, a se consuma făcând ceva. ♢ Expr. A se omorî de râs = a râde foarte tare, a se prăpădi de râs. A se omorî cu firea = a face eforturi mari pentru a realiza ceva, a se strădui foarte mult. – Din sl. umoriti.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ZBORÎ́, zborắsc, vb. IV. Intranz. (Banat) A discuta, a vorbi despre un lucru, pe marginea unei teme. (zbor2 + suf. )

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

mîníe (mâníi), s.f. – Supărare, furie. Lat. pop. mania, din gr. μάνια (Puşcariu 1087) cf. alb. mëni (Meyer 283; Philippide, II, 647). E dubletul lui manie, s.f., din fr. manie, cu der. maniac, adj., din fr. maniaque. Der. mînia, vb. (a irita, a înfuria); mîniac, s.m. (dansator, echilibrist), din ngr. μανιαϰός „nebun”, cu fonetismul apropiat de mînie (Tiktin), sec. XVIII, înv.; mîniecie, s.f. (şarlatanie), înv.; mînios, adj. (supărat, înfuriat).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

TÂRÎ́, târăsc, vb. IV. 1. Tranz. A mişca un lucru (greu) dintr-un loc în altul, trăgându-l pe jos; a trage după sine cu sila un om, un animal. ♢ Expr. A târî barca pe uscat = a trăi greu. ♦ A lua, a purta, a duce cu sine. ♦ Fig. A îndemna, a împinge spre ceva (reprobabil); a antrena. 2. Refl. A merge, a înainta cu greu atingând pământul cu genunchii, cu coatele, cu burta; (despre animale) a înainta prin mişcări specifice, cu trupul lipit de pământ. ♦ A merge încet, a înainta cu greu, abia mişcându-şi picioarele. 3. Refl. (Despre obiecte care atârnă) A atinge pământul cu partea de jos, a se freca de pământ. – Din sl. trĕti.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

mîner (mânére), s.n. – Toartă. – Mr. mîneare, megl. mănar. De la mână, cu suf. -er, sau, mai puţin probabil din lat. manuarius (REW 5332).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

A (se) înnoi ≠ a (se) învechi

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

A îndoi ≠ a dezdoi

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

A învia ≠ a deceda, a muri, a pieri, a omorî, a sucomba

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

A se îndoi ≠ a se dezdoi, a se îndrepta

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

A vârî ≠ a scoate

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

Înalt ≠ jos, mic, scund

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

Încet ≠ grăbit, grabnic, iute, rapid, repede, tare, pripit

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

Înger ≠ demon, drac

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TÂRÎ vb. v. distruge, nimici, potopi, prăpădi, sfărâma, zdrobi, zvânta.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

TÂRÎ vb. 1. a târâi, a târşâi, a trage, (reg.) a tăgârţa. (A ~ ceva după sine.) 2. (rar) a se târşâi, (Mold.) a se tăbârci. (Se ~ până la tranşee.) 3. (pop.) a mâna. (Oltul îl ~ la vale.) 4. a antrena, a împinge. (Îl ~ în acţiuni nesăbuite.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PÂRÎ vb. v. certa, învrăjbi, judeca, supăra.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PÂRÎ vb. v. denunţa.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

OMORÎ vb. 1. a asasina, a suprima, a ucide, (rar) a masacra, (înv. şi pop.) a prăpădi, a sfârşi, (pop.) a dovedi, a găti, a răpune, (înv. şi reg.) a pieri, a pustii, a sparge, a stinge, (reg.) a mătrăşi, a prăda, (Mold.) a stropşi, (înv.) a cumpli, a pierde, a săvârşi, a seca, a strica, (înv. şi pop. fig.) a muta, (fam. fig.) a achita, a curăţa, a lichida, (arg.) a mierli. (A ~ pe cineva.) 2. v. sinucide.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

OGORÎ vb. v. desfunda, desţeleni.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

OBORÎ vb. v. arunca, azvârli, culca, dărâma, doborî, întinde, lungi, prăbuşi, prăvăli, răsturna, trânti.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNVOÍ vb. 1. v. conveni. 2. v. înţelege. 3. v. pactiza. 4. v. aproba. 5. v. consimţi. 6. a accepta, a conveni, (înv.) a pristăni. (S-a ~ să vină la nuntă.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNVOÍ vb. v. angaja, băga, concilia, intra, împăca, încadra, înţelege, tocmi, vârî.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNVIÁ vb. v. renaşte.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNVIÁ vb. a (se) însufleţi, a (se) scula, (înv.) a (se) deştepta, a (se) ridica. (Morţii nu mai ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNTRE prep. v. asupra, către, înspre, la, pe, spre.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNTRE inter-, intra-.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNTRE prep. 1. v. printre. 2. (înv.) înde. (Se consultau ~ ei.) 3. v. dintre.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNSĂ conj. 1. v. dar. 2. v. ci. 3. dar, numai, (prin Transilv.) pedig. (Eşti bună la suflet, ~ nu mă prea iubeşti.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNOTÁ vb. v. naviga, pluti.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNNOÍ vb. v. regenera.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNNOÍ vb. 1. v. inova. 2. v. moderniza. 3. v. pre-lungi.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNFIÁ vb. (JUR.) a adopta. (A ~ un nou-născut.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNECÁ vb. v. gâtui, strangula, sugruma.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNECÁ vb. 1. v. scufunda. 2. v. inunda. 3. v. asfixia.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNDOÍ vb. v. codi, ezita, pregeta, şovăi.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNDOÍ vb. 1. v. împături. 2. v. încovoia. 3. v. apleca. 4. a (se) cocoşa, a (se) curba, a (se) încovoia, a (se) strâmba. (I s-a ~ de tot spinarea sub povară.) 5. a (se) curba, a (se) frânge. (S-a ~ de mijloc.) 6. v. gârbovi. 7. v. încovriga. 8. a aduce. (~ cuiul în jos.) 9. v. sufleca. 10. v. dubla. 11. v. dilua. 12. (înv.) a se prepune. (Se ~ că va veni.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNCOT s. v. chicot, chicoteală, chicotire, chicotit.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNCÉT adj., adv. 1. adj. v. domol. 2. adv. v. agale. 3. adj. v. greoi. 4. adv. adagio. 5. adj. coborât, domol, lin, molcom, potolit, scăzut, scoborât, slab, stins, (rar) slăbănog. (Vorbea cu glas ~.) 6. adv. v. piano. 7. adv. greu, lent. (Noaptea trecea ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNCĂ adv. 1. chiar, tocmai. (~ de anul trecut trebuia să ...) 2. deja. (~ de copil...) 3. v. tot. 4. tot, totuşi. (Cât îi dă şi ~ i se pare puţin.) 5. v. mai.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNCĂ adv. v. şi.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNCÁI adv. v. barem, măcar.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNÁLT adj., s. 1. adj. ridicat. (Un loc ~.) 2. s. înălţime. (În ~ cerului.) 3. adj. lung, mare. (Un om ~.) 4. adj. acut. 5. adj. ales. 6. adj. v. important. 7. adj. v. ridicat.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎMBIÁ vb. v. ademeni, amăgi, atrage, ispiti, momi, seduce, tenta.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎMBIÁ vb. 1. v. invita. 2. v. îndemna. 3. v. stimula.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

VÂRÎ vb. 1. v. băga. 2. a băga, a introduce, a pune. (~ vinul în damigeană, găina în traistă.) 3. a băga, a introduce, a trece. (~ aţa prin urechea acului.) 4. a se băga, a intra, a se introduce. (S-a ~ în spărtura din zid.) 5. v. înfige. 6. v. îndesa. 7. v. îmbulzi. 8. v. închide. 9. v. amesteca. 10. a se angaja, a se băga, a intra, a se încadra, a se tocmi, (pop.) a se învoi, a merge, a se năimi, a se prinde, a veni, (prin Mold. şi Bucov.) a se apuca. (S-a ~ argat la un moşier.) 11. v. investi.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

dârî́ vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. dârăsc, 3 sg. dârăşte, imperf. 3 sg. dârá; conj. prez. 3 sg. şi pl. dâráscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

îmbiá vb. (sil. -bi-a), ind. şi conj. prez. 1 şi 2 sg. îmbíi, 3 sg. şi pl. îmbíe (sil. -bi-e), 1 pl. îmbiém; ger. îmbiínd (sil. -bi-ind)

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

înált adj. m., pl. înálţi; f. sg. înáltă, pl. înálte

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

încái adv.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

încă adv.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

încét adj. m., pl. încéţi; f. sg. înceátă, pl. încéte

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

î'ncot/íncot s. n., pl. î'ncote/íncote

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

î́ncot/íncot s. n., pl. î́ncote/íncote

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

îndoí (a strânge în două, a încovoia) vb., ind. şi conj. prez. 1 şi 2 sg. îndói, 3 sg. şi pl. îndoáie, imperf. 3 sg. îndoiá, perf. s. 1 sg. îndoíi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

îndoí (a dubla, a avea îndoială) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. îndoiésc, imperf. 3 sg. îndoiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. îndoiáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

înecá vb., ind. prez. 1 sg. înéc, 3 sg. şi pl. îneácă; conj. prez. 3 sg. şi pl. înéce

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

înfiá vb. (sil. -fi-a), ind. prez. 1 sg. înfiéz, 3 sg. şi pl. înfiáză, 1 pl. înfiém (sil. -fi-em); conj. prez. 3 sg. şi pl. înfiéze; ger. înfiínd (sil. -fi-ind)

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

î́nger s. m., pl. î́ngeri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

înmií vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. înmiésc, imperf. 3 sg. înmiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. înmiáscă; ger. înmiínd

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

înnoí vb., ind. prez. 1 sg. şi. 3 pl. înnoiésc, imperf. 3 sg. înnoiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. înnoiáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

înotá vb., ind. prez. 1 sg. înót, 3 sg. şi pl. înoátă, perf. s. 1 sg. înotái

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

î́nsă conjcţ.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

î́nsul pr. m., pl. î́nşii; f. sg. î́nsa, pl. î́nsele

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

î́ntre prep.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

într-o prep. + art. sau + num.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

î́ntru prep.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

în ván loc. adv.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

înviá vb. (sil. -vi-a), ind. şi conj. prez. 1 şi 2 sg. învíi, 3 sg. şi pl. învíe, 1 pl. înviém (sil. -vi-em); ger. înviínd (sil. -vi-ind)

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

învoí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. învoiésc, imperf. 3 sg. învoiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. învoiáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

oborî́ vb., ind. prez. 1 sg. obór, 3 sg. şi pl. oboáră

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ogorî́ vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. ogorăsc, imperf. 3 sg. ogorá; conj. prez. 3 sg. şi pl. ogoráscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

omorî́ vb., ind. prez. 1 sg. omór, 3 sg. şi pl. omoară, imperf. 3 sg. omorá; conj. prez. 3 sg. şi pl. omoáre

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

pârî́ vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. pârăsc, imperf. 3 sg. pârá; conj. prez. 3 sg. şi pl. pâráscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

târî́ vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. târăsc, imperf. 3 sg. târá; conj. prez. 3 sg. şi pl. târáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

vârî́ vb., ind. prez. 1 sg. vâr, imperf. 3 sg. vârá, conj. prez. 3 sg. şi pl. vâre

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE ÎNVO//Í mă ~iésc intranz. pop. 1) A ajunge la o înţelegere; a cădea de acord; a se înţelege; a conveni. 2) A fi de aceeaşi părere; a se declara de acord. ~ cu spusele cuiva. 3) A se înţelege bine; a trăi în bună înţelegere; a se împăca. /în + voie

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎNVO//Í ~iésc tranz. pop. (persoane) A pune în posesia unui permis sau a unei permisiuni. A-l ~ să plece. /în + voie

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎNVIÁ învíi /<lat. invivere 1. tranz. 1) (în credinţele religioase şi în basme) A readuce la viaţă. 2) fig. A face să se trezească în memorie. 2. intranz. 1) A deveni din nou viu (după ce a fost mort). 2) fig. (despre unele obiecte) A se trezi iarăşi la viaţă.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

Î́NTRU prep. 1) (exprimă un raport spaţial, concretizând interiorul unui spaţiu sau al unui obiect, direcţia) În. Lucrează într-un cabinet spaţios. 2) (exprimă un raport temporal, concretizând perioada de timp) Au plecat într-o duminică. 3) (exprimă un raport modal) Au strigat într-un glas.Într-un suflet în mare grabă. Într-adins în mod intenţionat; în mod voit. Într-o doară la întâmplare; la nimereală. 4) înv. (exprimă un raport final şi formează cu cuvintele pe care le introduce complemente circumstanţiale de scop) În. I-au venit într-ajutor. 5) (exprimă un raport instrumental) S-a îmbrăcat într-o rochie nouă. 6) (exprimă un raport transgresiv şi formează cu cuvintele pe care le introduce complemente indirecte sau atribute) Cenuşăreasa s-a transformat într-o prinţesă. /<lat. intro

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNTRE prep. 1) (exprimă un raport spaţial, indicând spaţiul sau locul dintre două sau mai multe obiecte sau persoane) În locul dintre; printre. Între Nistru şi Prut. Satul este aşezat între două dealuri. S-a dus între străini. 2) (exprimă un raport temporal, indicând intervalul de timp) În intervalul dintre... Luăm prânzul între orele 13 şi 14.Între timp în intervalul de timp; în răstimp. 3) (exprimă un raport de reciprocitate şi formează cu cuvintele pe care le introduce complemente indirecte sau atribute) Dintre. 4) (exprimă un raport distributiv şi formează cu cuvintele pe care le introduce complemente indirecte) La. Premiul a fost împărţit între membrii colectivului. [Sil. în-tre] /<lat. inter

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNSĂ conj. (exprimă un raport adversativ şi leagă părţi de propoziţie, propoziţii sau fraze) Dar. El lucrează încet, însă bine. /<lat. ipsa

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎNOTÁ înót intranz. 1) (despre fiinţe) A se deplasa prin apă, făcând mişcări ritmice. 2) A străbate un mediu. ~ prin noroi. 3) fig. A fi prins din toate părţile (de ceva). Ochii îi înoată în lacrimi. 4) fig. A trăi, lăfăindu-se. ~ în belşug. /<lat. innotare

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE ÎNNO//Í mă ~iésc intranz. 1) A se face ca nou. 2) A se îmbrăca cu ceva nou; a-şi pune haine noi. 3) fig. A deveni mai proaspăt. /în + nou

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎNNO//Í ~iésc 1. tranz. 1) A face să se înnoiască. 2) A amenaja cu obiecte noi, schimbându-le pe cele vechi. ~ camera. ~ o vitrină. 3) A începe din nou; a reîncepe; a relua. ~ tratativele. 4) (documente) A face să fie valabil pe un termen nou. 2. intranz. rar A creşte din nou. /în + nou

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎNMI//Í ~ésc tranz. A face să se înmiască. /în + mie

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE ÎNMI//Í se ~éşte intranz. A se mări de o mie (sau de mai multe mii) de ori. /în + mie

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

Î́NGER ~i m. 1) (în concepţiile religioase) Fiinţă supranaturală considerată ca fiind mediator între oameni şi divinitate. 2) fig. Persoană perfectă; om cu conştiinţa nepătată. ♢ Tare de ~ care nu cedează cu uşurinţă; foarte rezistent. Slab de ~ care se descurajează uşor; timid; fricos. /<lat. angelus

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎNFI//Á ~éz tranz. (copii) A primi în familie cu drept de copil legitim; a lua de suflet; a adopta. [Sil. -fi-a] /în + fiu

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE ÎNECÁ mă înéc intranz. 1) A-şi pierde viaţa prin sufocare într-un lichid (de obicei în apă). ♢ ~ (ca ţiganul) la mal a suferi un eşec în ultimul moment. 2) fig. A nu mai putea respira temporar din cauza unor factori externi (oprirea în gât a unui aliment, tuse, fum, plâns etc.); a se sufoca; a se înăbuşi. 3) (despre nave) A suferi un naufragiu; a naufragia. ♢ A i se ~ (cuiva) corăbiile a se afla într-o stare de adâncă tristeţe. 4) fig. A se cufunda (în ceva) până peste cap; a fi cuprins din toate părţile. ~ în verdeaţă.~ în bani (sau bunuri) a avea mult mai mult decât trebuie. /în + lat. necare

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎNECÁ înéc tranz. 1) A face să se înece. 2) (terenuri) A acoperi cu apă; a potopi; a inunda. ~ ogorul. 3) fig. A cuprinde pe de-a-n-tregul; a copleşi. Buruienile au ~t lanul. Îl îneacă lacrimile. /în + lat. necare

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE ÎNDOÍ2 mă îndói intranz. 1) (mai ales despre obiecte maleabile sau mlădioase) A căpăta formă de arc; a deveni curb; a se încovoia; a se curba; a se mlădia; a se arcui; a se coroia. 2) fig. A se face gârbov (de bătrâneţe sau de muncă grea); a se gârbovi; a se gheboşa; a se cocoşa; a se cocârja. ~ de spate. /în + doi

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE ÎNDO//Í1 mă ~iésc intranz. A fi cuprins de un sentiment de neîncredere; a manifesta nehotărâre; a fi nesigur. /în + doi

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎNDOÍ2 îndói tranz. 1) (obiecte maleabile sau mlădioase) A face să se îndoaie; a încovoia; a curba; a arcui; a cambra; a coroia. Vântul îndoaie copacii. 2) A strânge în două (sau în mai multe) părţi, punându-le una peste alta; a împături. /în + doi

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎNDO//Í1 ~iésc tranz. 1) A mări de două ori; a face să fie de două ori mai mare; a dubla. 2) (lichide) A amesteca în două (cu altceva). /în + doi

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNCÉ//T2 înceátă (~ţi, ~te) 1) Care se produce fără grabă; lin; domol. Scurgere înceată. 2) (despre persoane şi despre manifestările lor) Care vădeşte lipsă de iuţeală, de repeziciune; domol. Mişcări ~te. 3) (despre sunete, voce etc.) Care are intensitate redusă; care abia se aude; lipsit de sonoritate. Vorbă înceată. /<lat. qu[i]etus

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNCÉT1 adv. 1) Fără grabă; pe îndelete; alene; agale; lin; domol. Noaptea trece ~.~ul cu ~ul (sau ~-~, cu ~ul) puţin câte puţin. 2) Fără zgomot; aproape neauzit. Vântul bate ~. 3) (cu valoare de interjecţie) Atent! Cu băgare de seamă! /<lat. qu[i]etus

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNCĂ adv. 1) Până acum (până atunci); în continuare. ~ durează. 2) (însoţit de o negaţie) Tot nu. ~ nu m-am dus. 3) De acum; deja. 4) În plus (peste ceea ce este); pe de-asupra. ~ o dată.Ba ~ ba mai mult decât atât. (Şi) ~ cum în mare măsură; foarte tare. /<lat. unquam

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNÁLT2 ~uri n. v. ÎNĂLŢIME.~ul cerului bolta cerească; firmament. /<lat. in altum

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNÁL//T1 ~tă (~ţi, ~te) (în opoziţie cu scund şi jos) 1) Care se întinde mult în sus. Casă ~tă.Frunte ~tă frunte lată, mare. 2) Care se află la mare înălţime. Loc ~. 3) Care este mare de statură; lung. Un om ~. 4) Care este ridicat (ca valoare, intensitate, mărime etc.). Curent electric de ~tă tensiune. Recoltă ~tă. 5) (despre sunete, voci) Care are un ton subţire. Notă ~tă. /<lat. in altum

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎMBIÁ îmbíi tranz. (persoane) A îndemna în mod insistent (să facă sau să accepte ceva). /<lat. inviare

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A OGOR//Î́ ~ăsc tranz. (terenuri, suprafeţe cultivabile) 1) A lăsa nelucrat pentru un anumit timp (cu scopul de a fertiliza). 2) A ara adânc, prefăcând în ogor (după ce o perioadă de timp a fost folosit ca păşune). /Din ogor

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A OMORÎ́ omór tranz. 1) A lipsi de viaţă (premeditat sau din întâmplare); a supune unui omor; a ucide. ♢ ~ (pe cineva) cu zile a) a aduce în stare de disperare; b) a cauza moartea cuiva înainte de timp. 2) A distruge moraliceşte (printr-o veste rea etc.). ♢ Nu mă ~! exclamaţie prin care cel căruia i se relatează pe neaşteptate ceva îşi exprimă uimirea. 3) A face să dispară; a lichida. ♢ A-şi ~ foamea a-şi potoli foamea. A-şi ~ timpul (sau vremea) a-şi găsi o ocupaţie neînsemnată ca să treacă timpul. /<sl. umoriti

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE OMORÎ́ mă omór intranz. 1) A-şi cauza moartea; a se sinucide. 2) A se strădui din răsputeri să facă ceva; a se epuiza realizând ceva. ♢ ~ de râs a râde foarte tare şi cu poftă. 3) fig. fam. (despre persoane) A se îngrămădi în număr foarte mare, vrând să obţină ceva (deficitar). /<sl. umoriti

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A PÂR//Î ~ăsc tranz. A prezenta ca vinovat de înfăptuirea unor acţiuni reprobabile ţinute în taină, dând în vileag, cu intenţii rele (în faţa unor persoane sau organe oficiale); a denunţa; a declara. /<sl. p[â]rĕti

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A TÂR//Î́ ~ăsc tranz. 1) (obiecte sau fiinţe) A face să se mişte, ducând cu greu (după sine); a trage. ♢ ~ (sau a trage) barca pe uscat a trăi foarte greu. ~ pe cineva în noroi a face să comită fapte reprobabile; a compromite. 2) A face să se târască. /<sl. trĕti

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE TÂR//Î mă ~ăsc intranz. 1) (despre persoane sau despre animale) A se mişca greu, cu trupul lipit de pământ. ♢ ~ în faţa cuiva a manifesta servilism faţă se cineva. 2) (despre oameni) A merge încet, cu greu, abia ducându-şi picioarele; a se tăbârci. 3) (despre obiecte care atârnă) A se freca de pământ (în timpul mişcării). /<sl. trĕti

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A VÂRÎ́ vâr tranz. 1) (obiecte) A face să intre înăuntru; a băga; a introduce. ♢ A-i ~ cuiva (ceva) pe gât a forţa pe cineva să facă ceva contra voinţei sale. A-i ~ cuiva (ceva) în cap a) a face pe cineva să înţeleagă bine ceva; b) a-i insufla cuiva ceva. A-şi ~ (sau ~ cuiva) minţile în cap a se cuminţi sau a cuminţi pe cineva. 2) (persoane) A face pe cineva să intre undeva benevol sau forţat. 3) (animale) A mâna, a băga înăuntru. ~ vacile în ocol. ♢ ~ pe cineva (de viu) în groapă (în mormânt sau în pământ) a-i amărî viaţa cuiva; a omorî. /<sl. virĕti

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE VÂRÎ́ mă vâr intranz. A interveni între alţii. ♢ ~ în sufletul cuiva a plictisi pe cineva cu cerinţe insistente. ~ sub pielea cuiva a câştiga susţinerea cuiva prin linguşire. /<sl. virĕti

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

mîneá (mấn, mas), vb. – A înnopta, a-şi petrece noaptea undeva. – Mr. amîn, amas, amînare. Lat. manēre (Densusianu, Hlr., 193; Puşcariu, 1078; Candrea-Dens., 1128; REW 5296), cf. alb. mënoń (pare să provină din rom.), it. manere, prov. maner, v. fr. manoir, sp. manir, port. maer; cf. rămînea. – Der. mas, s.n. (acţiunea de a înnopta; loc pentru înnoptat), mr. mas (după Puşcariu 1079 şi Candrea-Dens., 1129, direct din lat. mansum).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ÎNECÁ, înéc, vb. I. 5. Refl. (Auto) A ajunge, în cilindrii unui motor cu aprindere prin scânteie, un exces necontrolat de benzină, care, prin umezirea bujiilor, face imposibilă pornirea.

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

adînc (-că), adj. – Profund. – Mr. adîncu, megl. dăncá (‹ adîncat). < Lat. ăduncus „concav” (Puşcariu 25; Candrea-Dens., 17; Tiktin), cf. sp. adunco. Se pleacă în general de la var. vulg. ădancus (REW 144; DAR; Rosetti, I, 161), pentru a se explica apariţia lui î; Candrea-Dens. o explică prin formele în care u era aton. Fără să fie imposibile, ambele supoziţii sînt inutile, căci rezultatul lui ăduncus este normal să fie adînc, cf. longolîngă, suntsînt. Adînc, s.n. (adîncime); adînca (var. adînci), vb. (a adînci); adîncătură, s.f. (adîncitură); adîncime, s.f.; adîncit, adj. (înfundat; îngrijorat; dus pe gînduri). Adînca, vb., înv., a fost înlocuit prin adînci, datorită conjug. incoative, care pare cea mai adecvată sensului lui adîncesc.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

afîna (afînéz, afînát) vb. – A face ca un material solid să fie mai puţin compact sau mai moale. Lat. *affēnāre, de la fēnum „fîn”; este operaţia care se face de obicei cu fînul ca să se usuce, cf. *fēnāre › v. fr. fener, fr. faner. DAR îl derivă direct de la fîn.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

amîna (amî́n, amînát), vb. – A trece la îndeplinirea unei acţiuni într-un moment ulterior celui stabilit iniţial; a întîrzia. Mr. amîn. De la mî(i)ne, plecîndu-se de la o combinaţie lat. de tipul *ad mane (Puşcariu 79; REW 5924), sau de la o formaţie adv. rom. *amîne. Spiritul compunerii este cel al fr. ajourner; cf. şi alb. mënoń „a întîrzia” (Philippide, II, 647). – Der. amînăcios, adj. (înv., întîrziat); amînat, adv. (Banat, tîrziu).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

DÂRÎ́, dârắsc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A călca (ceva) lăsând dâre. Cine dracul te-a adus ... Să-mi calci tu locurile, Să-mi încurci fâneţele, Să-mi dârăşti livezile, Şi să-mi paşti ierburile? TEODORESCU, P.P. 627. (Var.: dârá vb. I – TEODORESCU, P.P. 67)

Dicţionarul limbii române literare contemporane, Colectiv, Editura Academiei Republicii Populare Române, 1955-1957

îmbír s.n. (reg., înv.) plantă originară din India, a cărei rădăcină are gustul piperului; ghimber.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

îmboí, îmboiésc, vb. IV refl. (reg.) a se da peste cap, a se prăvăli, a se rostogoli, a veni de-a dura (de-a rostogolul, de-a-n boulea).

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

însús s.m. (înv.) cel prea înalt, cel mai de sus.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

înuní, înunésc, vb. IV (înv.) a (se) strânge laolaltă, a (se) aduna, a (se) uni.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

învís, -ă, adj. (înv.) înviat.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

avînt (avấnturi), s.n. – Pornire, elan, însufleţire. Din vînt, cu prep. adv. a-. Dacă această ipoteză nu este greşită, avînt trebuie să fi fost la început înţeles ca adv. (această valoare nu apare în niciun text cunoscut, dar este cert că acest cuvînt nu apare în texte anterioare sec. XIX, şi nici în dialecte). Construcţia ar fi identică, deci, cu acasă, afund, aminte etc; expresia a da avînt poate fi foarte bine interpretată a da a vînt. Apoi, cuvîntul fiind simţit ca un s., s-a putut deriva de la el vb. avînta, formaţie probabil artificială şi modernă, motivată de paralelismul fr. élan-élancer, germ. Schwung-schwingen. După DAR, avînt este formaţie postverbală de la avînta, şi acesta este o compunere internă, pe baza lui vînt. Der. avînta, vb. (a împinge, a lansa, a arunca).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

balîc (balấci), s.m. – Calcan (Rhombus maximus). Tc. (kalkan) balik (DAR). – Var. balîc, s.n. (conservă sărată de sturion), coincide cu rus. balyk. -Der. balîcdiş, s.n. (fanon de balenă, înv.) din tc. balik dişi „dinte de peşte” (Hasdeu 2376; DAR), introdus în sec. XVIII, ieşit din uz.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

odorî, odorắsc, vb. (reg.) a termina o muncă agricolă, în special aratul.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

ogorî, ogorắsc, vb. IV (pop.) 1. a ara (prima sau a doua oară, pentru o cultură nouă), a face ogor. 2. a prăşi, a săpa straturi de legume.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

bátîr adv. – 1. Deşi, cu toate că. – 2. Cel puţin, măcar. Mag. bátor (Cihac, II, 481; Gáldi, Dict., 105). Se foloseşte numai în Trans., şi parţial în Mold.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

paurî, paurésc, vb. IV (reg.) a jefui.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

bîcsí (-sésc, -ít), vb. – 1. A îngrămădi, a îndesa. – 2. A amesteca, a intercala. – 3. A încărca. – 4. A bate, a maltrata. – Var. băcsi, begsi, bucsi, bucşi, îmbîcsi. Ngr. μπίγω, aorist ἔμπηξα „a introduce cu forţa, a îndesa”, μπίξιμο „faptul de a îndesa” (Graur, BL, IV, 89). Explicaţiile date anterior nu sînt satisfăcătoare. Cihac oscilează între două ipoteze, la fel de improbabile: din pol. buks(a), sl. bukva ‹ gr. πυξίς (Cihac, II, 31), caz în care ar fi un dublet al lui puşcă; sau din mag. buckó (Cihac, II, 485). Philippide, II, 701, îl leagă de alb. mbuš. DAR şi Candrea consideră că originea sa este necunoscută, în timp ce Scriban sugerează o legătură, puţin probabilă, cu mag. buksi „tare de cap”. Pentru dublul sens „a îndesa” şi „a bate”, cf. fr. bourrer. Der. bîcsai, bocsai, bucşai, adj. (durduliu, rotofei); pentru semantismul căruia cf. îndesat; bucsău, s.m. (arbust, Spartium iunceum); îmbîcseală, s.f. (amestecătură, promiscuitate, dezordine); bigosi, v. ghibosi.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

bîlci (bấlciuri), s.n. – 1. (Înv.) Sărbătoare a sfîntului ocrotitor, aniversare; serbare, hram. 2. Tîrg, iarmaroc, talcioc. – Var. (înv. şi Trans.) bulciu; (Banat) bulciug, s.n. (despărţire funebră). Mag. bolcsu, búlcsú (Cihac, II, 486; Gáldi, Dict., 111).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

bîlíe (-íi), s.f. – 1. Iarbă, plantă. – 2. Tulpină; trunchi. – Var. bulie. Sl. bylije „ierburi”, sau din rut. byl’e „tulpini” (DAR). Numai în Mold. Cf. bălărie.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

bîrfí (bârfésc, bârfít), vb. – 1. A vorbi de rău, a denigra. – 2. A flecări, a îndruga verzi şi uscate. Creaţie expresivă (Iordan, BF, II, 192), bazată pe consonanţa blf, mlf, care trebuie să sugereze ideea de obiect flasc (bolfă, boarfe), sau de a amesteca în mod confuz (molfăi). Este evidentă relaţia expresivă a lui bîrfi cu boarfe; pentru corelaţia „gură” şi „cîrpă”, cf. fleancă, fleoarţă, bleancă. Numai ca o curiozitate trebuie să amintim că Creţu 309 consideră bîrfi ca rezultat al lui brăfi, *brăfni, metateză a lui fabulari. Der. bîrfaş, s.m. (flecar, palavragiu); bîrfeală, s.f. (bîrfă); bîrfelnic, adj. (înv., bîrfitor); bîrfitor, adj. (care bîrfeşte); bîrfitură, s.f. (bîrfă); boarfe, s.f. pl. (cîrpe, haine, avut); borfăi, vb. (a murdări rufele; a fura, a şterpeli); borfaş, s.m. (pungaş, hoţ); borfărie, s.f. (haine); burfă, (var. burfan) s.f. (stomac al animalelor); burfănos, adj. (burtos); burfăi, vb. (a iscodi). Cf. borţ.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

bîrş (-şi), s.m. – (Arg.) An. Ţig. barš (Vasiliu, GS, VII, 104; Juilland 158).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

bîşt anterj. – Exprimă mişcarea rapidă cu care dispar anumite animale, de ex. broasca ce se aruncă în apă, iepurele în tufiş etc. – Var. bîschi, huşchi. Creaţie expresivă, comparabilă cu hîş sau , cu care se gonesc păsările din ogradă. – Der. bîşti, vb. (a scăpa, a fugi, a dispărea).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

bîtă (bấte), s.f. – Par, măciucă, ciomag. Sl. bŭtŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 16; Cihac); cf. rădăcina sl. batŭ (rus. bat, sb. bat „par”; Berneker 46). Der. bîtea, s.f. (ciocan de lemn; specie de papură, Typha angustifolia, Sparganium ramosum); bîti, vb. (rar, în Banat: a bate, a ciomăgi).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

blînd (blînde), adj. – Blajin, bun, paşnic. – Mr. blîndă, megl. blondă. Lat. blandus (Puşcariu 206; REW 1151; Candrea-Dens., 164; DAR); cf. v. fr. blant, prov. blan, sp. (blando).Der. blîndă, s.f. (urticarie); îmblînzi, vb. (a împăca, a linişti, a potoli); îmblînzitor, adj. (care îmblînzeşte; dresor). Blîndă se consideră uneori ca un der. dintr-un sl. blǫdi (cf. Byhan, Jb., IV, 304), caz în care ar fi identic cu bolînd; dar opinia admisă în general este că, dimpotrivă, rut. blynda, sb. blanda şi bg. blŭnda provin din rom. (Candrea, Elemente, 407; Capidan, Raporturile, 230). A îmblînzi, vb., considerat de Puşcariu 779 ca der. dintr-un lat. *blandῑre (‹ blandῑri), este mai curând o formaţie internă a rom. De asemenea se consideră în general că blîndeţe, s.f. (gingăşie, dulceaţă, bunătate) reprezintă lat. blandῑties (Puşcariu 207; Candrea-Dens., 165; REW 1150; DAR); dar este mai probabil o der. internă a rom. (cf. Graur, BL, V, 90), cu. var. blîndeţie şi blînzie, s.f. (înv., gingăşie, dulceaţă).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

blînd (-de), adj. – Blajin, bun, paşnic. – Mr. blîndă, megl. blondă. Lat. blandus (Puşcariu 206; REW 1151; Candrea-Dens., 164; DAR); cf. v. fr. blant, prov. blan, sp. (blando).Der. blîndă, s.f. (urticarie); îmblînzi, vb. (a împăca, a linişti, a potoli); îmblînzitor, adj. (care îmblînzeşte; dresor). Blîndă se consideră uneori ca un der. dintr-un sl. blǫdi (cf. Byhan, Jb., IV, 304), caz în care ar fi identic cu bolînd; dar opinia admisă în general este că, dimpotrivă, rut. blynda, sb. blanda şi bg. blŭnda provin din rom. (Candrea, Elemente, 407; Capidan, Raporturile, 230). A îmblînzi, vb., considerat de Puşcariu 779 ca der. dintr-un lat. *blandῑre (‹ blandῑri), este mai curînd o formaţie internă a rom. De asemenea se consideră în general că blîndeţe, s.f. (gingăşie, dulceaţă, bunătate) reprezintă lat. blandῑties (Puşcariu 207; Candrea-Dens., 165; REW 1150; DAR); dar este mai probabil o der. internă a rom. (cf. Graur, BL, V, 90), cu. var. blîndeţie şi blînzie, s.f. (înv., gingăşie, dulceaţă).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

catîr (-ri), s.m. – Mul. Cuman. chater (cf. Kuun 127) sau tc. katir (Roesler 595; Şeineanu, II, 94; Lokotsch 1131); cf. ngr. γάδαρος sau γαίδαρος, bg. katăr. – Der. catîrcă, s.f. (femela catîrului); catîrgiu, s.m. (cărăuş), din tc. katerci.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

catîr (-ri), s.m. – Papuc. Bg. katări „saboţi”. Pare cuvînt identic cu cel anterior. Cf. calacatîri).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

storî, storăsc, vb. IV 1. (refl.; înv. şi reg.) a se chinui; a se istovi. 2. (fig.; reg.; despre oameni; în forma: sturî) a chinui, a cauza o durere insuportabilă, a seca, a epuiza (sufleteşte). 3. (înv. şi reg.) a nimici. 4. (reg.; despre fiinţe) a stâlci, a bate zdravăn. 5. (reg.) a muri. 6. (reg.) a omorî. 7. (refl.; fig.; înv. şi reg.) a se ruina. 8. (reg.; despre bani) a stoarce. 9. (reg.; despre oameni) a strânge, a aduna laolaltă. 10. (reg.; despre lucruri de mâncare; în forma: sturî) a lua fără milă, distrugând, rupând; a stinge. 11. (reg.; în forma: sturî) a fura.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

sturî, sturăsc, vb. IV (reg.) V. storî.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

cî́ine (cấini), s.m. – 1. Cîine. – 2. Om fără suflet, tiran. – 3. Masă de dogar. – Var. (Mold.) cîne. Mr. cîne, megl. cǫini, istr. căre. Lat. canis (Puşcariu 367; REW 1592; Candrea-Dens., 337; DAR); cf. alb. kjiën, it. cane, prov. ca, fr. chien, sp. (gal.) can, port. cão. Forma cîine, cu i posterior (ca mîine, pîine; cf. şi spîimînta), proprie Munt., a fost aproape general adoptată în lit.; totuşi sînt numeroşi scriitori de origine mold. sau trans. care continuă să scrie cîne. Der. cîinărie, s.f. (haită de cîini); cîiner, s.m. (Mold., persoană care strînge cîini vagabonzi); cîinesc, adv. (privitor la cîini; crud, neomenos); cîineşte, adv. (în felul cîinilor; cu cruzime); cîinime, s.f. (haită de cîini); cîinos, adj. (fără suflet); cîinoşie, s.f. (răutate, cruzime). Cf. L. Şeineanu, Les noms romans du chien et leurs applications métaphoriques în Mém. Soc. Ling., XIV (1906-8), p. 210-75.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

cîntá (cântát, át), vb. – 1. A emite cu vocea un şir de sunete muzicale. – 2. A interpreta o melodie la un instrument muzical. – 3. (Despre păsări) A scoate sunete plăcute la auz. – 4. A se exprima poetic, a descrie, a povesti ceva în versuri. – 5. A boci, a jeli un mort. – 6. A sîcîi, a pisa, a repeta pînă la saţietate. – 7. (Fam.) A vorbi ,a spune, a recita. – 8. (Arg.) A spune, a mărturisi, a ciripi. – 9. (Arg.) A denunţa. – 10. (Arg.) A înşela. – Mr. cîntu, megl. cǫnt, istr. cănt. Lat. cantāre (Puşcariu 372; Candrea-Dens., 353; REW 1611; DAR); cf. it. cantare, prov., cat., sp., port. cantar, fr. chanter, alb. këntoń (Meyer 187). Cf. cîntec, descînta. Der. cînt, s.n. (cîntec; diviziune a unui poem), postverbal format pe baza it. canto, fr. chant (Puşcariu 371 l-a considerat reprezentant direct al lat. cantus; se pare însă că nu a fost niciodată popular, chiar dacă exista în megl. cǫntu); cîntare, s.f. (cînt, cîntec; cînt, diviziune a unui poem; cînt religios); cîntăreţ, s.m. (artist care cîntă; pasăre cîntătoare; cantor, dascăl; poet); cîntat, s.n. (acţiunea de a cînta; cîntec); cîntător, adj. şi s. (care cîntă; cîntăreţ; pasăre care cîntă); cîntătoare, s.f. (Arg., gură). Der. neol. cantabil, adj., din it. cantabile; cantată, s.f., din it. cantata; canto, s.m., din it. canto; cantor, s.m., din lat. cantor (sec. XVIII); canţonetă, s.f. (monolog comic, total sau parţial în versuri; cîntec, romanţă), it. canzonetta; canţonetist, s.m.; încînta, vb., format pe baza fr. enchanter (Puşcariu 822 şi DAR şi Candrea-Dens., 355, îl derivă direct din lat. ῑncantāre); dar nu este cuvînt popular, cu toate că există mr. ncăntare, ci pare creaţie a scriitorilor romantici; încîntător, adj.; încîntec, s.n. (farmec), cuvînt creat artificial de Odobescu.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

cîrcí (-césc, -ít), vb. – 1. A se strînge. – 2. A micşora, a se contrage. – 3. A se chirci, a se pipernici. – Var. încîrci, (în)chirci, (în)cîrc(e)ia, (îm)pierci. Sl. krŭčiti „a suci” (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Cihac, II, 41; DAR), slov. kerčiti, ceh. krčiti, pol. kurczyć, rus. korčiti. V. şi cîrcel. Der. cîrcean, s.m. (căpuşă); cîrceag, s.n. (boală a oilor); cîrcior, adj. (sucit); chircit (var. închircit, piercit), adj. (pipernicit; atrofiat, degenerat; tulburat, anormal); chircitură (var. piercitură), s.f. (avorton, stîrpitură). Var. cu p- sînt rezultat al hiperurbanismului mold. Din rom. trebuie să provină rut. kručak „berbec bolnav”, pe care Candrea îl consideră etimon al al lui cîrceag.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

cîrpí (pésc, cârpít), vb. – 1. A petici, a coase un obiect rupt. – 2. A repara, a aranja. – 3. A acoperi găurile dintr-un perete. – 4. A completa puieţii sau răsadurile unei culturi. – 5. A minţi, a născoci lucruri neadevărate. – Megl. cripés „(eu) susţin”. Sl. krŭpiti „a petici” (Cihac, II, 44; DAR), contaminat cu sl. krĕpiti „a întări”, de la krĕpŭ „tare”; cf. bg. kŭrpiă, sb. krpiti, slov. kèrpiti, toţi cu sensul de „a petici”. Se confundă actualmente cu cîrpi „a bate.” Se confundă actualmente cu cîrpi „a bate”. – Der. cîrpeală, s.f. (petic; mijloc, resursă; oişte suplimentară pentru plugul cu patru boi), cf. bg. kŭrpel „petic; reparaţie”; cîrpitură, s.f. (petic, cîrpeală; minciună).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

cîrpí (cârpésc, cârpít), vb. – A pălmui, a bate, a lovi. Lat. *colapῑre, din gr. ϰολαπίζω. Familia lui colaphus, bine reprezentată în limbile romanice, a dispărut din rom. (cf. REW 2034); această pierdere „importantă” după Puşcariu, Lr., 259, ajunge totală, dată fiind confuzia acestui unic rezultat rom., cu a cîrpi „a petici”; cf. calabr. curpire „a bate, a lovi”, it. colpire. DAR explică acest cuvînt rom. prin asemănarea cu acţiunea de a astupa găurile dintr-un perete prin mortarul care se lipeşte, cînd este aruncat cu putere. Asemănarea cu ţig. kuripen „a lupta” ‹ sp. curar „a lipi” (Claveria 241) pare întîmplătoare.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

cîrtí (cârtésc, cârtít), vb. – 1. A bombăni, a bodogăni. – 2. A critica, a lua în tărbacă. – 3. (Banat) A sfîşia, a face bucăţi. Sl. Totuşi nu apare vb. sl. corespunzător, ci numai s. krŭtĕnije „bodogăneală” (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Cihac, II, 44); cf. bg. kŭrtjă „a scormoni” şi, pentru sensul 3, sb. krtiti „a tortura”. Der. cîrteală, s.f. (faptul de a cîrti); cîrtitor, adj. (care cîrteşte); cîrtelnic, adj. (care cîrteşte, nemulţumit).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

cîşt (-turi), s.n. – Termen. – Mr. hîşte. Tc. kist „plată eşalonată” (Şeineanu, II, 93).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

cîşt (-turi), s.n. – Termen. – Mr. hîşte. Tc. kist „plată eşalonată” (Şeineanu, II, 93).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

înviá (a ~) (-vi-a) vb., ind. prez. 1 sg. învíi / înviéz, 2 învíi / înviézi, 3 învíe / înviáză, 1 pl. înviém (-vi-em); conj. prez. 3 să învíe / înviéze; ger. înviínd (-vi-ind)

Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a, , Editura Univers Enciclopedic, 2005

crîng (crấnguri), s.n. – 1. (Înv.) Cerc, ciclu. – 2. (Înv.) Firmament. – 3. (Bucov.) Cadran de ceas. – 4. Pădurice, mai ales în valea unui rîu, formînd un fel de insulă mai mult sau mai puţin rotundă. Sl. krǫgŭ „cerc” (Cihac, II, 83; Conev 50; Skok 66), cf. sb. krug „ogor circular”. Este dublet al lui crug, s.n. (ciclu; orbită, sferă), din sb. sau rus. krug. Sensul de „pădure”, explicabil prin sinuozităţile rîurilor în care se formează, coincide cu crivină; cf. o explicaţie diferită, dar mai puţin probabilă, în DAR. Cf. creangă. – Der. crîngos, adj. (acoperit de arbori); crînjel, s.n. (Munt., bucată rotundă; formă caracteristică a excrementului omenesc).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

dîcă s.f. – Furie, mînie. Sl. dikŭ „sălbatic” (Cihac, II, 95; Conev 100). În Trans., rar. Cf. bîzdîc. – Der. dîcos, adj. (furios, violent).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

dîră (dấre), s.f. – Urmă. – Mr. dîră, megl. diră. Sl. dirá „gaură, urmă” (G. Mohl, Mél. Soc. Ling., VII, 160; Tiktin; Candrea), cf. sb. dirá, bg. dyria, slov. dira. – Der. dîri, vb. (Trans., a urmări, a adulmeca), cf. sl. dirjǫ „a merge pe urme”; dîrîi, vb. (Trans. de Nord, a zgîria), care pare a se fi încrucişat cu sl. dirati (Candrea).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

dîrní (-nésc, -ít), vb. – (Banat) A ajunge din urmă. Sb. dirnuti (Candrea; Scriban).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

drîng interj. – Exprimă zgomotul produs de lovirea unei foi de metal. – Var. drînga, dranga, sdrîng(a). Mr. sdring. Creaţie expresivă. Se întîlneşte cu drîng, s.n. (băţ încovoiat pentru bătut lîna), din sl. drogu „bîtă”, astfel încît este greu de stabilit dacă drîng, s.n. (drîmbă) provine dintr-unul din aceste două cuvinte. Pentru posibila legătură semantică între „bîtă” şi „drîmbă”, cf. lat. tignum „bîtă”, cava tigna „trăsură”; fr. guimbarde „trăsură” şi „drîmbă”; sl. drǫgŭ › rus. drogá „targă” › droagă, s.f. (Mold., căruţă), droangă, s.f. (Mold., clopoţel). Totuşi, Cihac, II, 101 şi Candrea derivă acest cuvînt de la sb. drndaoblînc”, iar Conev 67 din bg. drănkam „a bate clopotele”; după Scriban ar fi doar var. de la drîmbă. Der. (s)drăngăni (var. drîngăi, mr. sdîngînescu), vb. (a răsuna, a zornăi; înv., a bate din palme; a cînta prost la un instrument muzical; a cînta la drîmbă); (s)drăngăneală (var. (s)drăngănitură), s.f. (dăngănit); sdrăngănel, s.m. (clopoţel); (s)drăngălău, s.f. (crai, curtezan), cf. drăgălău. Cf. drîmbă.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

frînc (frấnci), s.m. – Gal, francez. – Mr. frangu, megl. frenc. It. franco sau ngr. φράγϰος (Tagliavini, Arch. Rom., XXI, 375). Der. din sl. frǫgŭ (Miklosich, Slaw., Elem., 51; Byhan 310; DAR) este mai puţin probabilă. Sec. XVII, înv. Este dublet al lui franc, adj., din fr. franc. Der. frîncesc, adj. (înv., francez, gal); frînceşte, adv. (înv., în franceză, în latină); frînghie (var. frenghie), s.f. (înv., brocart), din tc. frengi (Şeineanu, II, 175); cf. sb. frȅnga; frenţe (var. (s)frînţie, (s)frenţie, (s)frinţie), s.f. (sifilis), din mag. franc „(morb) galic” (DAR; Gáldi, Dict., 130), cf. sb., cr. frȁnca; (s)frinţit, s.m. (sifilitic); francez, s.m., din it. francese; franţuz, s.m., din germ. Franzose (Borcea 188), în parte prin intermediul sb., rus. francuz (Sanzewitsch 203); franţuzesc, adj. (francez); franţuzeşte, adv. (în franceză); franţuzi, vb. (a-i imita pe francezi); (s)franţuzit, adj. (care imită pe francezi); franţuzism, s.n. (galicism); franţuzoaică, s.f. (femeie care face parte din populaţia Franţei); frîncuşe, s.f. (varietate de struguri albi); franca, vb. (a plăti taxele de transport), din fr. franchir, dar refăcut după franc; francheţe, s.f. (sinceritate), din it. franchezza; franco, adv. (în care cheltuielile de transport sînt cuprinse în preţul de vînzare). Cf. franzelă, farmazon.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

gigît (gigấtă), adj. – Frumos, chipeş. Rus. džigít „curajos”. În Mold.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

gîmbá (-b, -át), vb. – A surprinde, a lua prin surprindere. – Var. agîmba, ingîmba. Pare a fi rezultatul unei interpretări expresive a lui găbui, care are acelaşi sens, prin intermediul unui infix nazal, sau al unei încrucişări cu rădăcina expresivă gîng-, cf. sgîmboi. Der. din lat. *camba „picior” (Philippide, II, 714; REW 1539, DAR) este incertă. – Der. gîmboşi, vb. (înv., a înşela; a zăpăci, a năuci), este de asemenea un der. expresiv, cu suf. -osi, ca ghibosi de la ghibui (Graur, BL, IV, 106); gîmboase, s.f. pl. (înşelăciuni, tertipuri), cuvînt pe care DAR îl glosează greşit prin „resturi, reziduuri”, punîndu-l în legătură cu sl. gąba „ciupercă”.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

gîză (gấze), s.f. – 1. Insectă. – 2. Lighioană, vietate. – Var. ghiză. Creaţie expresivă, bazată pe imitarea zumzăitului, cf. bîză, şi sl. g(ŭ)myžĭ „insectă”. După Cihac, II, 120 şi Scriban, din pol. giez, care pare mai puţin probabil. Candrea, Elemente, 406, presupune că trebuie să se plece de la un vb. imitativ *gîzîi, format ca bîzîi. – Der. gîzulie, gîjulie, gujulie, gîzoabă, s.f. (insectă). Din rom. provine rut. gadzulja „gîndac” (Candrea, Elemente, 406).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

hatîr (hatấruri), s.n. – 1. Favoare, serviciu. – 2. Favoare necuvenită, protecţie ilicită. – Mr. hătîre, megl. atǫr. Tc. hatir (Roesler 607; Şeineanu, II, 211; Lokotsch 842; Ronzevalle 83), cf. ngr. χατίρι, alb. hatër, bg., sb. hater. – Der. hatîrgiu, s.m. (care îşi protejează prietenii; care profită de favoruri).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

hîlbe s.f. pl. – (Trans., Bucov.) Lături, zoaie. Origine expresivă, ca în rădăcina bîlb-. – Der. hîlbări, vb. (a se bălăci); hîlboană, s.f. (vîrtej), cf. bulboană; var. hîlboacă, cf. bolboacă şi slov. chlboky, din sl. glǫbŭkŭ „profund”, de unde provin şi toponimele Glîmbocata, Hliboca, Hîlboca, etc.; hîlbărie, s.f. (poţiune, leac), cuvînt rar, folosit de Rebreanu.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

hîră (hấre), s.f. – 1. Tuse. – 2. Babă. – 3. La oi, rîie. Creaţie expresivă, cf. hîr „imitarea scrîşnetului”, hîrîi „a mîrîi”; încrucişat cu sl. chyrĭ. – Der. hîrlav, adj. (corupt, stricat), cf. bg. hărljav „răpciugos”; hirav (var. firav, ghirav, jirav), adj. (slab, sfrijit, neputincios), probabil de la un sl. *chyravŭ (Cihac, II, 139; DAR; Conev 90; Puşcariu, Dacor., V, 600).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

hîrţ (-ţi), s.m. – Şoarece. Mag. heréc „şoarece”(DAR). În Banat. – Der. hîrciog, s.m. (şobolan; hamster, Cricetus frumentarius), din mag. hörcsög (DAR; Gáldi, Dict., 91), cf. sb. hrčak (Miklosich, Slaw. Elem., 51).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

hîtru (hấtră), adj. – Viclean, şmecher, şiret. – Megl. itru. Sl. chytrŭ (Cihac, II, 138; Conev 99), cf. bg. hităr, ceh. chytrý, rus. chytrĭ. – Der. hîtrie, s.f. (şiretenie).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

hodîc interj. – Exprimă ideea de şchiopătat. – Var. hontîc, hojmîc. Creaţie exprimă, cf. şontîc. – Der. hodîcăi (var. hotîcîi), vb. (a şchiopăta), pe care Tiktin îl punea în legătură cu pol. chodaki „picioroange” şi DAR cu sl. chodŭ „mers”, cf. hod; hobîc, s.n. (groapă), probabil în loc de hodic. De aceeaşi origine trebuie să fie hojmalău (var. hojmandrău, hajmandău), s.m. (Mold., gogoman, nătăfleţ) al cărui semantism pare să se explice prin ideea de bază că „nu ştie să se ferească de gropi”, cf. definiţia populară a prostului, dă în gropi (Philippide, II, 726, explică hojmalău prin osmanliu; Scriban, prin hojma, ca şi cum ar însemna „totdeauna înalt”). Cf. şi honcăi, vb. (Munt., a se legăna, a şchiopăta), pe care Scriban, Arhiva, 1912 şi DAR, îl pun în legătură cu mag. hánkódni „a se agita”.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

hodîr interj. – Serveşte pentru a speria sau goni cîinii. -Var. codîr. Creaţie expresivă.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

îmbiá (-íu, îmbiát), vb. – 1. A solicita, a cere. – 2. A invita, a pofti. – 3. A oferi, a propune. Lat. ambῑre, al cărui sens propriu de „a înconjura” trecuse deja în limba clasică, ca cel de „a solicita”, cf. la Tacit, Germ., 17, nuptiis ambiuntur „le propun căsătorie”. Schimbarea de conjugare ambῑre*ambiāre ca în accῑreaciua. Acest etimon, propus deja de Philippide, II, 718, nu pare să fi fost acceptat. Totuşi, pare mai sigur decît der. propusă de Puşcariu, Dacor., IV, 1319 şi DAR (cf. REW 9295 şi Graur, BL, V, 117), din lat. *inviāre „a obliga”, de la vis „forţă”, sau decît cea a lui Scriban, din lat. *inviāre „a îndruma”. Din lat. *invitāre (Koerting 5136), nu este posibil. – Der. îmbieală, s.f. (invitaţie, rugăminte, solicitare); îmbietor, adj. (atractiv); îmbietură, a.f. (invitaţie); îmbiecios, adj. (care se lasă rugat).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

înált (înáltă), adj. – 1. Care se ridică mult în sus. – 2. De statură mare. – 3. Superior, eminent. – 4. (Înv.) Mîndru, trufaş. – 5. (S.n.) Înălţime. – Var. nalt, înnalt. Mr. (a)naltu, megl. nalt. Lat. altus (Puşcariu 802; Candrea-Dens., 836; REW 387; DAR), cf. alb. naljtë, it., sp., port. alto, prov. aut, fr. haut, cat. alt. Prezenţa lui în- a fost explicată diferit, ca reprezentant al lat. in alto, adv. folosit ca adj. (REW; DAR) sau ca influenţă a vb. înălţa (Pascu, I, 34). S-ar explica poate mai bine din raţiuni de fonetică sintactică, pe baza unor expresii ca în altul (cerului), din alt, înţelese ca în nalt, din nalt; ceea ce ar explica şi preferinţa pop. pentru forma nalt, în loc de înalt. Cf. ALR, I, 60. Der. înălţa (mr. analţu, megl. nalţ), vb. (a ridica; a urca; a ridica în slăvi; a dura, a construi, a edifica; refl., a se împăuna), care poate fi la fel de bine der. intern de la înalt, ca şi un lat. *altiāre (Diez, I, 17; Puşcariu 803) sau *inaltiāre (Candrea-Dens., 837; REW 385; DAR), cf. it. alzare, sard. altsare, prov. aussar, fr. hausser, cat. alsar, sp. alzar, port. alcąr; înălţător, adj. (sublim); înălţare, s.f. (ridicare; sărbătoare creştină care se ţine la 40 de zile de Paşti; mîndrie, trufie); înălţător, s.n. (dispozitiv de ochire la puşti, tunuri etc.); înălţat, adj. (luminat, strălucit, titlu onorific); înălţătură, s.f. (înălţime); înălţie, s.f. (înv., Alteţă); înălţime, s.f. (distanţă de la nivelul pămîntului pînă la un punct; Alteţă); preaînălţa, vb. (a slăvi), din sl. prĕvŭznosti, sec. XVI, înv.; preaînălţat, adj. (luminat).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

încă adv. – 1. Pînă acum. – 2. Din nou, iarăşi. – 3. De asemenea. – 4. În plus. – 5. Chiar. – Mr. ningă, megl. ancă, istr. incă. Probabil lat. unquăm, mai ales cu sensul său negativ cînd este însoţit de nec: o propoziţie ca încă nu s’a însurat a putut însemna la început „nu s-a căsătorit niciodată” şi apoi „încă nu s-a căsătorit”. Fonetismul este natural; pentru schimbarea uî, cf. umple, umbla, înăuntru; însă evoluţia semantică nu e clară. Etimonul indicat de Puşcariu 805 cu oarecare îndoială a fost admis de Candrea-Dens., 835 şi Spitzer, Dacor., V, 468, cf. DAR. Este strigătoare coincidenţa cu it. anche, anco, v. prov. anc, v. fr. ainc, gal. anque, cuvinte prost explicate (de la un lat. *anque, după Meyer-Lübke, Rom. Gramm., III, 495 şi REW 488; lat. *anqua, în loc de antequam, după G. G. Nicholson, R. Ling. rom., VI, 152; lat. hanc (rem), după G. Bonfati, RFE, XXI, 158; it. ancora, după Prati); astfel încît şi rom. încă a fost explicat uneori prin intermediul unui lat. *anqua (Pascu, Beiträge, 8) sau lat. *anique, cum este cat. anch „niciodată” (Brüch, ZRPh., XLI, 583). Celelalte explicaţii au doar valoare de curiozitate (din lat. adhuc sau hanc horam, după Diez, I, 21; de la hanc ad (horam), după Creţu 335).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

încét (înceátă), adj. – 1. Lent, lin. – 2. (Adv.) Fără grabă, domol, binişor. – 3. (Adv.) Cu glas coborît, molcom. – Var. cet. Mr. înţet. Lat. quetus, în loc de quietus (Puşcariu 813; Densusianu, Hlr., 89; Candrea-Dens., 844; REW 6958; DAR; pentru fonetism, cf. Meyer-Lübke, Ital., 16), cf. alb. kjet, it. chetto (v. it. cetto), prov. quet, fr. coi, sp., port. quedo; pentru comp. cu în-, cf. împrejur, înainte, etc. – Der. înceta, vb. (a se opri, a face o pauză, a domoli; a fi eliberat din funcţie; a termina; a dispărea; a scădea, a se micşora), der. intern, sau din lat. quetãre (Puşcariu 814; Candrea-Dens., 845; DAR); neîncetat, adv. (fără întrerupere, în mod continuu); încetini, vb. (a slăbi, a opri, a face mai lent); încetineală, s.f. (lipsă de iuţeală); încetinitor, s.n. (care micşorează viteza); încetinel (var. încetişor), adv. (agale; uşurel).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

încét (-eátă), adj. – 1. Lent, lin. – 2. (Adv.) Fără grabă, domol, binişor. – 3. (Adv.) Cu glas coborît, molcom. – Var. cet. Mr. înţet. Lat. quetus, în loc de quietus (Puşcariu 813; Densusianu, Hlr., 89; Candrea-Dens., 844; REW 6958; DAR; pentru fonetism, cf. Meyer-Lübke, Ital., 16), cf. alb. kjet, it. chetto (v. it. cetto), prov. quet, fr. coi, sp., port. quedo; pentru comp. cu în-, cf. împrejur, înainte, etc. – Der. înceta, vb. (a se opri, a face o pauză, a domoli; a fi eliberat din funcţie; a termina; a dispărea; a scădea, a se micşora), der. intern, sau din lat. quetãre (Puşcariu 814; Candrea-Dens., 845; DAR); neîncetat, adv. (fără întrerupere, în mod continuu); încetini, vb. (a slăbi, a opri, a face mai lent); încetineală, s.f. (lipsă de iuţeală); încetinitor, s.n. (care micşorează viteza); încetinel (var. încetişor), adv. (agale; uşurel).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

înecá (înéc, înecát), vb. – 1. A sufoca, a omorî fără vărsare de sînge. – 2. A strangula, a sugruma. – 3. A sufoca prin scufundare. – 4. A inunda. – 5. A sufoca, a asfixia. – 6. (Refl.) A dispărea. – 7. (Refl.) A mu mai putea înghiţi, a i se pune un nod în gît. – Var. neca. – Mr. nec, necare; megl. nec, nicari „a omorî”. Lat. nĕcāre „a ucide fără vărsare de sînge” (Puşcariu 836; Candrea-Dens., 1213; REW 2873; DAR; Pascu, Beiträge, 9), cf. it. annegare, prov. negar, fr. noyer, cat., sp., port. anegar. În rom., ca şi în celelalte limbi romanice, sensul fundamental este cel de „a omorî prin scufundare”, cf. lat. enĕcāre (Corominas, I, 211). Această evoluţie se explică poate datorită obiceiului curent de a omorî puii de cîine şi pisică prin înecare, şi, de asemenea, datorită vechiului obicei de a-i omorî pe condamnaţi prin acelaşi procedeu (cf. numeroasele ex. citate în Bienandanzas de Lope Garcia de Salazar). Dacă acest procedeu a fost în general, cum presupunem, nu este cazul să explicăm prin rom. dublul sens de „a omorî” şi „a îneca” ce apare la mai multe cuvinte balcanice (Candrea-Dens., 1263; DAR). Pentru tratamentul lui e, cf. inel. Der. înecător, adj. (care îneacă); înecăcios, adj. (asfixiant, sufocant; care stă în gît, greu de înghiţit, tare; varietate de pere şi de prune); înecătură, s.f. (înv., asfixie, sufocare; înv., naufragiu; înv., inundaţie); înecăciune, s.f. (înv., asfixie; înv., inundaţie); înec, s.n. (moarte prin scufundare; sufocare, inundaţie; diluviu).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

îngér (î́ngeri), s.m. – 1. Fiinţă spirituală, cu aripi, mediator între creştini şi Dumnezeu. – 2. Garoafă (Dianthus barbatus). – 3. Caracter, fel de a fi, soi. – Mr., megl. ángil. Lat. angelus (Puşcariu 851; Candrea-Dens., 859; REW 458a; DAR), cf. alb. engel, it. angelo, prov., cat., sp. angel, fr. ange, port. anjo. Ultimul sens se explică prin creaţia populară că firea fiecăruia depinde de îngerul său păzitor. În mr. şi megl., direct din ngr. ἀγγελος. – Der. îngerea, s.f. (plantă, Selinum carvifolia); îngeresc, adj. (angelic); îngereşte, adv. (în chip angelic, divin).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

înotá (-t, -at), vb. – 1. A se mişca ritmic pentru a pluti şi înainta în apă. – 2. A pluti. – 3. A avea ceva din abundenţă. – 4. A fi cufundat într-un lichid. – 5. A vîsli, a naviga. – Var. înnota, (înv.) nota. – Mr. (a)not, (a)notare. Lat. *notāre în loc de natare (Diez, I, 291; Densusianu, Hlr., 89; Puşcariu 868; Candrea-Dens., 1263; REW 4443; DAR; Rosetti, I, 159), cf. alb. notoń (Meyer 311; Philippide, II, 648), it. nuotare, prov. nodar, v. fr. noer (it. natare, prov., cat., sp., port. nadar provin direct din clasicul natare). Pentru schimbarea ao din latină şi justificarea ei indoeurop., cf. Skok, Arch. Rom., III, 130. Ultimul sens este înv. Der. înot, adv. (înotînd), postverbal de la var. înv.; înot, s.n. (nataţie); înotător, adj. (care înoată); înotătoare, s.f. (aripioară a peştilor; colac de înotat); notăriţă, s.f. (pasăre acvatică, Phalaropus hiperboreus); notătoare, s.f. (plantă acvatică, Potamogeton natans).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

între prep. – În locul dintre, în mijlocul a. – Mr. (n)tră, megl. antri, istr. ăntre. Lat. inter (Puşcariu 890; Candrea-Dens., 878; REW 4485a; DAR; cf. Moser 434), cf. it. tra, prov., fr., sp., port. entre. În trecut, s-a confundat cu lat. ante; s-a folosit pînă în sec. XVII cu sensul „în faţa, în prezenţa cuiva”. – Der. dintre, prep., comp. cu de (diferenţa de sens constă în aceea că între indică poziţia, iar dintre provenienţa: între toţi; dintre toţi; printre, prep.; comp. cu prin (după Candrea-Scriban, 880, din lat. per inter). Se foloseşte de asemenea ca pref. neol., înlocuind fr. entre-.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

întru prep. – În, înăuntru. – Mr. tru, megl. antru, istr. întru. Lat. intrō (Puşcariu 894; Candrea-Dens., 887; REW 4514; DAR), cf. it., sp., port. (d)entro. La început se folosea în rom. în concurenţă cu în, ca în fr. en şi dans; a pierdut teren în faţa lui în (pe care, totuşi, l-a înlocuit complet în mr.). Astăzi se foloseşte cu acelaşi sens ca în, dar numai în expresii, şi mai ales înainte de un, o, îns, şi de adv. şi adj. care încep cu vocală: într’un ceas (în un ceas nu se foloseşte), într’o zi, într’atît, într’aiurea etc. Comp. dintru, prep. (din, de), cu de ca dintre de la între (indică provenienţa plecîndu-se de la un moment sau dintr-un spaţiu dat, în timp ce dintre indică provenienţa plecîndu-se de la mai multe obiecte de acelaşi fel: dintru început, de la început, faţă de dintre toţi, din toţi); pentru, prep. (ca să, indică scopul sau finalitatea; din, indică motivul sau cauza; faţă de, indică o comparaţie), cf. mr. pi(n)tru, cu p(r)e, sau direct din lat. per intrō (Candrea-Dens., 890; Pascu, I, 172); pentru ce, adv. (de ce?); pentru că, conj. (fiindcă); pentru să, conj, (înv., ca să); lăuntru (var. năuntru, mr. năuntru, nuntru, lîntru), s.n. (interior, parte internă), folosit mai ales în comp. (din lăuntru, dinăuntru, în lăuntru, înăuntru, înv., în străinătate); lăuntric, adj. (intern, interior; intim).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

înviá (-íu, înviát), vb. – A reveni sau a readuce la viaţă. – Var. (înv.) învie, înviere. Mr. înviedz. Lat. vῑvĕre, pref. verbal în- (Tiktin; DAR). Rezultatul normal, înviĕre, astăzi dispărut, (apare în texte din sec. XVI-XVII), şi-a schimbat conjug., ca în Banat scriarescriere (Tiktin), cf. şi confuzia între curere şi curare (după DAR, învia e reprezentant direct al unui lat. invῑvāre, cf. Puşcariu, Dacor., VI, 704, ipoteză ce pare inutilă). Eset cuvînt comun (ALR, I, 175); part. învis, de la conjug. primitivă, se conservă încă în Trans. de Nord (Drăganu, Dacor., II, 611). – Der. învietor, adj. (care reînvie); înviere, s.f. (acţiunea de a învia).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

însul (în într-însul, dintr-însul, printr-însul) pr. m., pl. înşii; f. însa, pl. însele

Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a, , Editura Univers Enciclopedic, 2005

jupîn (jupấni), s.m. – 1. Domn; titlu onorific ce se dădea la început marilor dregători cîtă vreme erau în funcţie, şi apoi, prin extindere, tuturor boierilor. – 2. Domn, titlu de reverenţă în general. – Var. (Mold., înv.) giupîn. Origine incertă. Se consideră în general că reprezintă sl. županŭ „stăpîn al unei anumite întinderi de pămînt” (Miklosich, Slaw. Elem., 22; Cihac, II, 161; Şeineanu, Semasiol., 238; Rosetti, GS, V, 158; Rosetti, BL, V, 222; Tiktin; Candrea), soluţie care nu este imposibilă (se consideră că principala dificultate a acestei der. este rezultatul anîn, tipic pentru fondul lat., fapt în virtutea căruia Lambrior 103 atribuia împrumutul lui županŭ unei epoci anterioare sec. X, în vreme ce Rosetti, BL, V, 222, crede că este vorba de un fonetism comun împrumuturilor din sl. meridională. În realitate, acest rezultat este posibil şi în epoci mai tîrzii cf. cîntar, frînc, mîndru. Totuşi, soluţia sl. nu este cu totul satisfăcătoare, fiind vorba, în cadrul sl., de o formaţie neclară (Berneker 368), probabil împrumut din alt idiom (Skok, Jugoslavenski istoriski časopis, 1936, 1). Pe de altă, sl. županŭ a dat în rom. rezultatul normal jupan, s.m. (domn), termen administrativ din sec. XVII-XVIII, fără circulaţie reală, pe cînd jupîn, prin tratamentul său general (pronunţarea dial. giupîn; formă înv. rotacizată giupîr, jupîr), pare să aparţină fondului lingvistic anterior sl. Din aceste raţiuni, s-a încercat să se explice jupîn printr-un lat. *gypanus, din gr. γύπη „casă”, cu suf. -anus (Giuglea, Dacor., III, 606-10; cf. împotrivă Skok, Arhiv za Arbanašku Starinu, II, 338), printr-un împrumut din avară (Skok; DAR; Puşcariu, Lr., 257), sau, în sfîrşit, ca cuvînt autohton (Philippide, II, 15). Atrage atenţia şi coincidenţa lui jupîn cu Diupaneos (alteori Diurpaneus), titlu ce i se dă lui Decebal, rege al dacilor, şi a cărui semnificaţie este necunoscută: dacă se admite că acest titlu însemnă „Domnul”, der. nu prezintă mari dificultăţi fonetice (pentru diji, cf. jos, jumătate, ajuta; pentru a explica păstrarea lui n, ar trebui plecat de la o formă *Diupanus). Să adăugăm, totuşi, că acesta ar fi, în acest caz, singurul exemplu de cuvînt dacic care s-a păstrat în rom. Der. jupîneasă, s.f. (doamnă); jupîniţă, s.f. (domniţă, fiică de mare boier); jupînime, s.f. (adunare aleasă; înv., boierime).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

lînă (lấnuri), s.f. – 1. Păr de animal. – 2. Lînă de oaie (tunsă). – 3. (Arg.) Păr (încălcit). – Mr. lînă, megl. lǫnă, istr. lărę. Lat. lana (Puşcariu 974; Candrea-Dens., 991; REW 4875; DAR), cf. it., prov., sp. lana, fr. laine, port. lãa. Pl. are valoare colectivă. Der. lîneaţă, s.f. (lînă de proastă calitate); lînică, s.f. (lînă colorată pentru brodat); lînar, s.m. (negustor de lînă); lînărie, s.f. (magazin şi marfă); lînărică (var. lînăriţă), s.f. (plantă, Filago germanica); lînos, adj. (cu aspect de lînă, păros); lînoşi, vb. refl. (a se jumuli pluşul sau o ţesătură de lînă); deslînat, adj. (scămoşat; rău redactat).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ÎNOTÁ, înót, vb. I. Intranz. 1. A pluti pe apă, înaintând cu ajutorul anumitor mişcări ritmice făcute cu mâinile şi cu picioarele. ♦ Tranz. (Rar) A trece înot o apă. ♦ Fig. A pluti, a se mişca într-un mediu. ♦ Fig. A înainta cu greu (prin noroi, prin zăpadă). 2. Fig. A fi cufundat în ceva; a fi cuprins, copleşit de ceva. ♦ A avea din abundenţă ceva. ♢ Expr. A înota în miere = a-i merge foarte bine. – Lat. innotare (= natare).

Dicţionarul limbii române moderne, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Academiei, Bucureşti, 1958

ÎRACÁ interj. v. îracan.

Dicţionarul limbii române moderne, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Academiei, Bucureşti, 1958

mîhní (mâhnésc, mâhnít), vb. – 1. (Înv.) A îndepărta, a despărţi: episcopul ce va fi negrijnic de biserică şi se va mîhni de rugăciune (Pravila Mică). – 2. A întrista, a supăra, a apăsa. – Bg. mahnuvam „a despărţi”, din sl. machati „a agita” (Miklosich, Slaw. Elem., 29; Cihac, II, 182; Tiktin), cf. bg. maham „a agita”, sb. mahnuti „a mişca”. Sensul înv. al lui mîhni nu apare în dicţionare. – Der. mîhneală, s.f. (înv., întristare, supărare, chin); mîhnicios, adj. (dureros, întristător); mîhniciune, s.f. (înv., chin).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

mîine adv. – Ziua imediat următoare. – Var. (Mold., Trans.) mîne. Mr. mîne, megl. mǫini, istr. măre. Lat. mānĕ (Diez, I, 261; Puşcariu 1083; Candrea-Dens., 1116;

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

mîine adv. – Ziua imediat următoare. – Var. (Mold., Trans.) mîne. Mr. mîne, megl. mǫini, istr. măre. Lat. mānĕ (Diez, I, 261; Puşcariu 1083; Candrea-Dens., 1116; REW 5294), cf. it. (di)mani, prov. (da)man fr. (de)main. Rezultatul normal este mîine, cf. c(î)ne, pî(i)ne. Infixul vocalic se întîlneşte şi în it., unde, fără îndoială, reprezintă o evoluţie diferită, poate o fază de tranziţie a evoluţiei de la a la e (Rohlfs, Gram., 87): v. genov. graindi (mare), cristiain „creştin” faţă de genov. ken „cîine”, men „mînă”, ca şi abruz. maina „mînă”, kambaina „clopot” (Rohlfs, Gram., 91). – Comp. mînezi, adv. (Banat, Trans., ziua următoare); poimîine (mr. păimîne, megl. poimoni), adv. (după mîine), cu poi ‹ lat. post, cf. păi, apoi şi it. posdomani.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

mînă (mấini), s.f. – 1. Parte anterioară a braţului. – 2. Braţ, membru superior al omului. – 3. Latură, parte. – 4. Pumn (conţinutul). – 5. Strat, înveliş. – 6. (În jocurile de cărţi) Persoană căreia-i vine rîndul să joace sau să dea cărţile. – 7. Categorie, rang, clasă. – 8. Dibăcie, abilitate. – Mr. mînă, mănă, megl. mǫnă, istr. măr(ę). Lat. mănus (Puşcariu 1079; Candrea-Dens., 1120; REW 5339), cf. it., sp. mano, fr. main, cat. ma, port. mão. După pl. mîni s-a format un sing. analogic, mînă, cf. pl. înv. mînule (ipoteza unui lat. *mana, cf. Puşcariu 1079, nu pare necesară). Este cuvînt de circulaţie generală, numai în Crişana a fost înlocuit cu brîncă (ALR, I, 49). Cf. mîner, mînecă, mănuşe, mănuchi. Der. mînuţă, s.f. (mînă mică), cf. it. manuccia; mînui, vb. (a mania, a conduce), format după fr. manier; mînuitor, adj. (care mînuieşte); înmîna, vb. (a remite, a pune în mînă), formaţie literară din sec. XIX; îndemînă, adv. (la mînă, uşor; adj., uşor, accesibil, favorabil); îndemînatic, adj. (abil, înzestrat); neîndemînatic, adj. (stîngaci, greoi); îndemănos, adj. (accesibil, uşor, comod); îndemîna, vb. (a facilita, a pune la dispoziţie; a ajuta, a înlesni; refl., a fi oportun; refl., a da încredere); amînă, adv. (înv., în apropiere); sumînă, s.f. (subsuoară), cu pref. sub-; mînătură, s.f. (vrajă, farmec); mînăştergură, s.f. (Trans., Bucov., prosop), format artificial din mînă şi şterge. Der. neol. mania, vb. (a manipula), din fr. manier; manej, s.n., din fr. manège; remania, vb. (a recompune; a reconstitui un guvern), din fr. remanier; manipula, vb., din fr. manipuler; manipulator, s.m., din fr. manipulateur; cf. manevră, manivelă.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

mîncá (mănânc, mîncát), vb. – 1. A se hrăni. – 2. A prînzi, a lua cina. – 3. A se alimenta cu, a se menţine cu. – 4. A coroda, a strica. – 5. A roade, a măcina. – 6. A consuma, a folosi. – 7. A delapida, a defrauda patrimoniul public. – 8. A uzurpa, a doborî. – 9. A se nelinişti, a se osteni. – 10. A o apuca pe căi greşite, a duce la pierzanie. – 11. A ciupi, a produce mîncărime. – 12. A suporta, a răbda o insultă. – 13. A cîştiga o piesă a adversarului, în anumite jocuri. – 14. A ţine mult la cineva, a muri după o persoană. – 15. (Refl.) A se devora, a se distruge reciproc. – Var. (Trans.) mînc. – Mr. mî(n)c, măc(u), mîncată, mîcare, megl. m(ăn)ǫnc, măncari, istr. mărăncu. Lat. *manucāre, forma redusă a lui manducāre, cf. it. manucare, calabr. manëká, mai probabil decît de la *manicāre (Diez, I, 262; Puşcariu 1022; Candrea-Dens., 1127; REW 5592). Cuvînt de uz general (ALR, I, 80). Sing. prezentului mănînc pare că ar trebui să se explice prin *mănuc cu infix nazal *mănunc (după G. Ivănescu, BF, I, 161, printr-o încrucişare între mînc cu *mănduc). Der. mîncăcios, adj. (lacom); mîncare, s.f. (bucate, feluri); demîncare, s.f. (alimente, provizii); mîncărică, s.f. (carne înăbuşită); mîncărime, s.f. (usturime, iritaţie, frecare a pielii); mîncat, s.n. (faptul de a mînca, masă); mîncător, s.m. (înv., uzurpator; persoană care mănîncă); mîncătoare, s.f. (Arg., gură); mîncătorie, s.f. (abuz, prevaricaţiune, fraudă); mîncătură, s.f. (înv., fraudă, abuz; rozătură; adîncitură); mîncău, s.m. (lacom, hulpav); nemîncat, adj. (cu stomacul gol; s.m., flămînd; lihnit de foame).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

mîrlí (-lésc, mârlít), vb. refl. – A se împreuna, a se împerechea (numai despre oi şi capre). – Mr. mîrlire, megl. mărles, mărliri. Bg. mărlja (Conev 57; Candrea; Capidan, Dacor., V, 473), cf. slov. mrlit (Bogrea, Dacor., IV, 832). Ideea de la un lat. *mellῑre, în loc de *agnellῑre (Lambrior 107; Philippide, Principii, 147) este imposibilă, ca şi cea de la un sl. mrŭkati (Miklosich, Slaw. Elem., 30). – Der. mîrlaci, s.m. (berbec de sămînţă), din bg. mărlač (Conev 57); mîrlan, s.m. (dobitoc, grosolan, necioplit) pe care Giuglea, LL, I, 166, îl pune în legătură în mod echivoc cu lat. mās şi sp. maroń, cf. bg. mîrlenie „copulaţie” (după Scriban, de la mîr, cu sensul de „persoană care bodogăneşte”); mîrlit, s.n. (copulaţie a oii sau a caprei); mîrliţă, s.f. (oaie aptă de împerechere).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

oborî (obór, -ît), vb. – A prăvăli, a dărîma. Sl. (sb., cr., slov.) oboriti (Miklosich, Slaw. Elem., 33; Cihac, II, 221). Sec. XVII, înv., se foloseşte azi numai în forma doborî, der. doborîtor, adj. (nimicitor).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

odorî (-rắsc, -ít), vb. – (Olt.) A termina treaba. Sb. odorati (Candrea). – Der. odoranie, s.f. (Olt., sfîrşitul muncilor agricole).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

omorî (omór, -ít), vb. – A ucide. – Var. (înv.) umori. Mr. mor(omurescu), (o)murire. Sl. umoriti (Miklosich, Slaw. Elem., 50; Cihac, II, 227), cf. bg. omorjavam. Cuvînt de uz general (ALR, I, 289-90). – Der. omor, s.n. (moarte, omucidere, asasinat); omorîtor, adj. (ucigaş, asasin); omorîciune, s.f. (înv., moarte).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

otîng (-guri), s.n. – Pîrghie care se pune la jugul plugului pentru a avantaja boul mai slab. – Var. otînc. Sl. otągu (Conev 61); nu e probabilă der. din sl. tiniku „slab, delicat” (Scriban). – Der. otînci (var. otîngi, otînji), vb. (a pune o pîrghie mică la jug; a pune în mişcare cu o pîrghie; a deschide, a rupe; a pedepsi, a bate), ultimul sens pornind de la ideea de „a lovi cu o pîrghie” (nu e admisibilă der. din sl. otiničati „a extenua”, propusă de Cihac, II, 234 şi nici cea din sl. *otutąžiti „a prigoni”, sugerată de Tiktin); otînjeală, s.f. (Mold., bătaie, chelfăneală).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

pîine (pấini), s.f. – 1. Produs alimentar de panificaţie, pită. – 2. (Mold.) Grîne, cereale. – 3. (Înv.) Lan de grîu, holdă. – 4. Serviciu, slujbă, post. – Var. mold. pîne. Mr. pîne, megl. poini, istr. păre. Lat. panem (Puşcariu 1320; Candrea-Dens., 1388; REW 6198), cf. it. pane, prov., cat. pa, fr. pain, sp. pan, port. pᾶo. – Der. pîinar, s.m. (brutar); pîinărie, s.f. (brutărie); pî(i)nişoară, s.f. (varietate de ciuperci, Russula integra).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

pîlş (-şi), s.m. – Hîrciog (Myoxus avellanarius). – Var. pîs, pîluci. Sl. plŭchŭ (Tiktin; Byck-Graur 27).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

pînă prep. – 1. Exprimă ideea de limită în timp sau în spaţiu. – 2. (Conj.) Cîtă vreme, atîta timp cît. – Var. pănă. Mr. pînc(ă), megl. pănă, pon, istr. pire, pir. Probabil din lat. paene(ad), cf. Cipariu, Gram., 39; Puşcariu 1319; Tiktin; REW 6669, dar der. nu este clară. Etimonul lat. *pro ad (Creţu 355) este improbabil. Se foloseşte împreună cu alte prep. (pînă la, pînă spre, pînă în etc.), cînd nu este înaintea unui adv. Cu rol de conj. se foloseşte şi în combinaţie pînă ce, pînă cînd, pînă unde. Cf. Moser 439.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

pîndí (pândésc, pândít), vb. – A urmări, a spiona, a iscodi. Sl. pąditi „a împinge, a îmboldi” (Miklosich, Slaw. Elem., 41; Miklosich, Lexicon, 764; Cihac, II, 255; Byhan 326). – Der. pîndă, s.f. (urmărire), deverbal; pîndaci (var. pîndeţ, pînditor), adj. (urmăritor); pîndar (var. pîndaş), s.m. (urmăritor; paznic, supraveghetor) din sl. pądarĭ, cf. mr., megl. păndar, bg. pădar, pudar, sb. pëndar; pîndărit, s.n. (slujba şi salariul pîndarului); pîndiş, s.n. (pîndă).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

pîrci (-i), s.m. – Ţap. – Mr. pîrci, megl. părci. Sb. prč, cr. pèrč, cf. ceh. prk, bg. părč, alb. përč (Miklosich, Slaw. Elem., 40; Cihac, II, 245). – Der. pîrci, vb. refl. (a se împerechea ţapul cu capra), din sb. prcati, cr. pèrcati se; pîrcit, s.n. (împerecherea caprelor); pîrcelivă, adj. f. (oaie cu bot mare); pîrciui, vb. (a tunde oile); pîrciuială (var. pîrciuitură), s.f. (Olt., tunsoare); pîrcioaică, s.f. (ţuică inferioară), probabil din cauza mirosului său urît; pîrţag, s.n. (capriciu, toană; supărare), probabil după arţag, cf. ceh. prchnouti „a turba”, pol. pierzchanie „furie” (Cihac, II, 355), it. capricciocapra, sp. estar como una cabra „a fi ca o capră” (relaţia cu pîrţ, indicată de Scriban, este întîmplătoare).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

pîrî (-rắsc, -ît), vb. – A denunţa, a acuza, a inculpa. Sl. prĕti, prją, priši, „a se certa” (Miklosich, Slaw. Elem., 41; Cihac, II, 244), cf. sb., cr. preti „a acuza”, mag. per „ceartă”; trebuie să se pornească de la un sl. *pĭrĕti, cf. tîrî. – Der. pîră, s.f. (acuzaţie, inculpare; delaţiune, denunţ); pîrîş, s.m. (înv., acuzator, turnător, denunţător), cf. mag. peres (Gáldi, Dict., 181); pîrît, s.m. (acuzat); pîrîtor, s.m. (turnător).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

pîrţ interj. – 1. Imită zgomotul unei băşini. – 2. Arată dispreţul. Creaţie expresivă, cf. pîr, şi Liebrecht, Germania, XVIII, 456. – Der. pîrţîi, vb. (a da pîrţuri); pîrţîială, s.f. (serie de băşini); pîrţuică, s.f. (diaree).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

prînz (prấnzuri), s.n. – 1. Masa de la mijlocul zilei. – 2. Ora 12 la miezul zilei. – Mr. prîndzu. Lat. prandium (Puşcariu 1389; Candrea-Dens., 1451; REW 6730), cf. vegl. prints, it. pranzo (logud. prandzu). – Der. prînzi, (mr. prîndzu, prîndzăscu, megl. prundzos), vb. (a mînca ‹ de prînz ›), din lat. prandĕre cu schimb de conjug. (Densusianu, Hlr., 148; Puşcariu 1390; Candrea-Dens., 1452; REW 6728), cf. vegl. prendar, calabr. pranziare „a mînca bine”, logud. prandere; prînzare, s.f. (masa de prînz); prînzişor, s.n. (micul dejun, masa de dimineaţă; Banat, pomana de nouă zile după moarte).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

rîcă s.f. – Ceartă, dispută. Sl. rykŭ (Conev 94). – Der. rîcîi (var. răcăi), vb. (înv., a răcni, a urla), din sl. rykati (Tiktin).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

rînă (-ne), s.f. – 1. Coastă, latură, şold. – 2. Flanc, parte. – Var. Mold. rîlă. Probabil lat. rēn (Philippide, Principii, 147; Puşcariu, ZRPh., XXVIII, 685; Puşcariu 1462; S. Pop, Dacor., VI, 394; Byck-Graur 41; Candrea), cf. it., sp. rene, fr. rene, fr. rein, port. rim. Celelalte ipoteze sînr insuficiente: din sl. runo „piele de miel” (Cihac, II, 312, care face din rîlă un cuvînt separat, der. din pol. rynna „canal”, cf. Conev 60); din lat. *olana „cot,” cf. alb. ljërë (Giulea, Dacor., III, 562-67); din gr. ώληνῆ, lat. ulna (Giuglea, Dacor., XI, 106).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

rînjí (rânjésc, rânjít), vb. – 1. A-şi arăta dinţii. – 2. A avea un rîs sardonic. – Megl. rănges, răngiri. Bg. rămžă, din sl. ręgnąti (Miklosich, Slaw. Elem., 43; Cihac, II, 313; Byhan 329; Conev 56; cf. Densusianu, Hlr., 258, 269). – Der. din lat. ringĕre (Koerting 8091) nu este posibilă. – Der. rînjet (var. rînjit, rînjitură), s.f. (rictus); rînjeală, s.f. (rictus); rînjitor, adj. (crispat).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

rînjí (rânjésc, ít), vb. – A dispreţui. Sl. rĕgati (Tiktin). Sec. XVI, înv. – Der. rînjitor, s.m. (]nv., dispreţuitor).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

rîpă (-pe), s.f. – Abis, prăpastie, hău. – Var. Trans. de S. ripă. Mr. arîpă, megl. rǫpă, istr. ărpĕ. Lat. rῑpa (Puşcariu 1467; REW 7328), cf. alb. rip (Philippide, II, 652), v. it. ripa, prov., cat., port. riba, fr. rive. – Der. rîpos (var. rîpănos), adj. (plin de rîpe, abrupt). Din rom. provine rut. rypa (Miklosich, Wander., 19; Candrea, Elemente, 404).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

rîză (ráze), s.f. – Cîrpă, zdreanţă. Sl. riza „îmbrăcăminte” (Cihac, II, 315), cf. sb., cr., rus. riza „îmbrăcăminte”, bg. riz „cămaşă”, alb. rizë „batistă, cîrpă”. În Trans. – Der. rîzos, adj. (zdrenţăros).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

romîn (románi), s.m. – 1. Locuitor al României; valah. – 2. Persoană, creştin. – 3. Ţăran. – 4. (Înv.) Iobag, vecin. – Var. înv. şi pop. rumîn. Mr. ar(u)mîn, istr. rumăr. Lat. romanus (Puşcariu 1474; Şeineanu, Semasiol., 231; REW 7371; Th. Gartner, Ueber den Volksnamen der Rumänen, Cernăuţi 1893). Este dubletul lui roman, s.m., neol.; al lui roman, s.n. (nuvelă), din fr. roman; al lui roman, s.m. (muşeţel-prost, Anthemis cotula; crizantemă, Crysanthemum leucanthemum), prin filieră sl., cf,. sb. raman, rus. roman (Tiktin), cf. romaniţă; şi al lui rom, s.m. (ţigan), probabil mgr. ’Pωμιός „grec”, cf. fr. romanichel „ţigan”. Fonetic, forma rumîn este corectă, în timp ce romîn se datorează analogiei cu roman, fiind forma neol. de la sfîrşitul sec. XVI. Cf. şi Cancel, Despre Rumîn şi unele probleme lexicale slavo-romîne, Bucureşti 1921. Rumîn „iobag” (cu acest sens nu se foloseşte forma romîn) s-a spus numai în vechea organizare socială din Munt. (în Mold. vecin, în Trans. iobag); obligaţiile lui erau legarea de pămînt, dijma şi slujba la proprietar, cf. Giurescu, Despre rumîni, Bucureşti 1916. Nuanţa de inferioritate socială legată de noţiunea de romanus apare încă din legile francilor, cf. Julien Havet, R. hist., II, 120-36. În limba modernă s-a şovăit mult în scrierea lui romîn cu î, şi s-a preferat sistematic român, chiar şi de către acei autori care au adoptat suprimarea lui â. Der. romîncă, s.f.; romînesc, adj. (român); romîneşte, adv. (în română; clar, creştineşte); romînică, s.f. (român), cuvînt care se pune numai în gura ţiganilor; romînime, s.f. (neam românesc); romînism, s.n. (ceea ce este tipic românesc); romîniza, vb. (a deveni român); romîni (var. rumîni), vb. (a se boteza); străromîn, adj. (preromân), format după germ. ur-; rumînie, s.f. (iobăgie). Din rom. provin alb. rëmër „păstor”, ţig. sp. rumano „argou” (Besses 145) şi natural numele etnic al românilor în toate limbile. Der. neol. (din fr.) romanic, adj.; romanesc, adj.; romancier, s.m.; romanist, s.m.; romanitate, s.f.; romaniza, vb.; romantic, adj.; romantism, s.n.; romanţ, s.n. (nuvelă), înv., din it. romanzo; romanţă, s.f.; romanţios, adj.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

sacîz (-zuri), s.n. – Colofoniu. – Mr. samsacîz. Tc. sakiz, samsakiz (Şeineanu, II, 305; Lokotsch 1801), de origine turanică, cf. cuman. sachex (Kuun 92), sb. sakaz, alb. sakes.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

satîr (-re), s.n. – Cuţit mare, secure. – Mr. sătire. Tc. (arab.) satir (Şeineanu, II, 316; Lokotsch 1873; Ronzevalle 99), cf. ngr. σατήρι, alb. satër, bg. satăr.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

sbîrn interj. – Imită bîzîitul. – Var. zbîrn şi der. Creaţie expresivă, simplă var. a lui sbîr. – Der. sbîrnîi, vb. (a bîzîi, a fîşîi, a foşni; a vibra; a agita, a zgudui), a cărui asemănare cu slov. brnĕti, ngr. σβουρνάω (Cihac, II, 327; Scriban) se datorează sursei comune expresive; sbîrnîitor, adj. (care zbîrnîie); sbîrnîitoare, s.f. (bîzîitoare, hîrîitoare); sbîrnîială, s.f. (bîzîială); sbîrnîit, s.n. (bîzîială); sbîrnîitură, s.f. (bîzîială); bornăi, vb. (Trans., a bîzîi, a murmura, a grohăi), este faţă de sbîrnîi ca sborşi faţă de sbîrni; boarnă, s.f. (Trans., muscă); svîrnaică, s.f. (Trans., zbîrnîitoare).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

sfînt (-tă), adj. – 1. Divin. – 2. Sacru. – 3. Respectabil, venerabil. – 4. Preafericit. – 5. Epitet popular dat lunii, soarelui şi zilelor săptămînii personificate. – 6. Impunător, grozav. – 7. (S.m.) Preacuvios, sanct. – 8. (S.m.) Căpetenie, ştab, persoană cu putere. – 9. (S.f.) Împărtăşanie. – 10. (S.f. pl.) Iele, duhuri rele. Sl. svętŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 44; Cihac, II, 340; Şeineanu, Mél. Soc. Linguist., XII, 331-4). Este dubletul lui sfeti (var. sfeta, sveta), adj. (înv., sfînt), din sb. sveti, bg. sfet, cu der. sfetitel, s.m. (ierarh), din sl. svętitelĭ înv., se păstrează în numele unei biserici din Iaşi, Trisfetite(li), a cărui reducere se explică prin considerarea sa greşită drept f. pl. articulat, Trisfetitele; sfeştanie (var. înv., osfeştanie), s.f. (consacrare, binecuvîntare), din sl. (o)svęstenije; sfeştenic, s.m. (înv., preot) din sl. svęštenikŭ. Der. sfinţi (var. înv. sfenti, sfenţi, osfinţi), vb. (a consacra, a binecuvînta; a hirotonisi; a sanctifica; a învinge, a triumfa; a duce la glorie), din sl. (o)svętiti; sfinţenie, s.f. (calitatea a ceea ce este sfînt; pietate, religiozitate; înv., consacrare); sfinţie, s.f. (pietate; sanctitate, titlu dat tututor preoţilor); sfinţişori, s.m. pl. (mucenici de aluat, în Mold.); sfinţituri, s.f. pl. (mîncare sfinţită, la Paşti); sfinţit, adj. (cu har divin; titlu onorific al preoţilor); preasfinţit, adj. (sfînt, titlu onorific al prelaţilor); sfîntuleţul, s.m. (nume popular al diavolului), cf. Aghiuţă (Candrea interpretează greşit drept „Dumnezeu”), rus. svjatoša „diavolul”.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

sgîţ- – Rădăcină expresivă care pare să indice ideea de vivacitate sau de agitaţie. Creaţie spontană, cf. hîţ, bîţ, fîţ. – Der. sgîtie, s.f. (poreclă pentru fete zglobii) probabil cuvînt identic cu sgatie, s.f. (şarpe), a cărui formă pare greşită şi pe care Geheeb 37 o leagă în mod eronat cu sl. gadŭ „animal”); sgîlţ(a), interj. (imită mişcarea de clătinare); sgîlţîi (var. zgîlţîi, sgîţîi, sgî(l)ţîna, sgî(l)ţîni), vb. (a scutura, a zgudui), a cărui legătură cu sl. klŭcati „a palpita” sau bg. skălčištjam (Conev 60) este improbabilă; sgîlţîială (var. sgîlţîitură, sgîlţînătură), s.f. (scuturătură, clătinare).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

sînge s.m. – 1. Substanţă lichidă roşie din vene şi artere. – 2. Obîrşie. – Sînge amestecat, înv. (incest). – Mr. sîndze, megl. sǫndz, istr. sănje. Lat. sanguis, *sanguem, în loc de sanguinem (Puşcariu 193; REW 7574), cf. it., port. sangue, prov., cat. sanc, fr. sang, sp. sangre. – Der. sîngera (var. însîngera), vb. (a pierde sînge; a umple de sînge; a se chinui, a suferi), mr. sîndzinedz, sîndzirare, megl. sǫndriz(ari), din lat. sanguināre (Puşcariu 1593; REW 7571); sînger (var. sîngerel, Mold. sînginel), s.m. (arbust cu ramuri roşii, Cornus sanguinea), postverbal de la sîngera (după Candrea, din lat. sanguineus); sîngerariţă, s.f. (plantă nedeterminată, care se presupune că vindecă rănile); sîngerat, s.n. (boală la animale); sîngeratic, adj. (sîngeros); sîngerătură, s.f. (boală la animale); sîngerete, s.m. (cîrnat cu sînge); singeriu, adj. (de culoarea sîngelui); sîngerie, s.f. (plantă, Sanguisorba officinalis); sîngeros (var. Mold. sîngios), adj. (crud, fioros; cu mult sînge; de culoarea sîngelui); sîngeroasă, s.f. (plantă, Hieracium aurantiacum); sîngerică (var. sîngeric, din greşeală sincerică), s.f. (sorbestres, Sanguisorba officinalis); sîngeroşie, s.f. (sete de sînge); sîngerînd, adj. (formaţie literară artificială după fr. sanglant); consîngen, s.m. (consangvin); sanguin, adj., din fr. sanguin; sanguină, s.f., din fr. sanguine.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

smîrc (-curi), s.n. – 1. (Trans.) Căuş, tigvă de scos apa. – 2. Ochi de apă, loc mocirlos. – 3. (Înv.) Vîltoare. – Var. zmîrc, smorc, zmorc şi der. Sl. smrŭkŭ „tub, canal”, de la smrŭcati „a goli, a scoate” (Miklosich, Slaw. Elem., 45; Candrea, II, 350; Conev 75). – Der. smîrcîi, vb. (a smiorcăi, a-şi trage mucii; a se miorlăi), din sl. smrŭkati, sb. smrkati, pol. smerkać, rus. smorkati; smîrci, vb. (a se smiorcăi, a se miorlăi); smîrcîială, s.f. (scîncet), cf. sb. smrkanje.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

smîrd (-dă), adj. – 1. (Înv.) Grosolan. – 2. Murdar, scîrbos. – 3. (Trans.) Urît, mişel. – Var. zmîrd, Trans. de V. zmărd. Sl. smrŭdŭ „plebeu” contaminat cu smradŭ „duhoare” (Miklosich, Slaw. Elem., 865; Cihac, II, 351). – Der. smîrdă, s.f. (înv., murdărie); smîrdoare, s.f. (Mold., pată de grăsime, împuţit, persoană scîrboasă); smirdar, s.m. (rododendron, Rhododendron Kotschi; afin roşu, Vaccinium vitis idaea), var. rară smîrdar, aparţine aceleaşi familii, cf. sb. smrdac „ciumăfaie”, smrdelj „coriandru” (Candrea; după Tiktin şi Scriban, legat de rus. „smoroda” „coacăză”; după Conev 49, din bg. smărdar; după Diculescu, Elementele, 481, de la un gr. *σμυρρίς ‹ -ίδος ‹ μυρρίς; după Puşcariu, Dacor., III, 690, de la rosa *myrrhida; după Puşcariu, Lr., 176, de origine tracă).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

spînz s.m. – 1. O anumită boală la cai. – 2. Elebor (Helleborus purpurascens, H. Odorus). – Mr. spingiu. Var. spînţ. Lat. spongia, de unde sp. espundia „rană la cai” (REW 8173), cf. şi germ. Schwamm „burete” şi „tumoare”, logud. ispundzola „boală a cailor”. Numele plantei se explică prin folosirea ei ca remediu al bolii. Pentru rezultatul ongîng, cf. lîngă, adînc; iar pentru modificarea finalei, cf. rezultatul spaniol espundia (Corominas, II, 400-1), şi lat. axungia › rom. osînză. Alb. spëndër considerat cîteodată ca etimon al rom. (Rosetti, II, 122), pare să provină dintr-un pl. n. *spînzuri. După Cihac, II, 357, în loc de *sprînz › sl. prąziti „a se destinde”; după Byhan 333, dintr-un sl. sŭpręzi, cf. sb., slov. sprež „spînz” (cf. împotrivă Tiktin). După Pascu, I, 171, dintr-un tracic *spenzus, legat de gr. σπλήν. – Der. spînzui, vb. (a trata caii bolnavi cu spînz). Din rom. provin rut. spyndz, spin(d)z (Miklosich, Wander., 19; Candrea, Elemente, 406) şi, după sursa menţionată, alb.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

spîrc (-curi), s.n. – 1. Bucată, tranşă, mai ales de piele sau de cartilaj. – 2. Mucos, puşti. Origine incertă, probabil expresivă, cf. sfîrc, cu care are o strînsă legătură fonetică şi semantică. – Der. spîrcui, vb. (a sfîşia, a sfîrtica, a rupe în bucăţi; înv., a distruge, a nimici; Trans., a fura; refl., înv., a se da învins, a se împrăştia); spîrcîi (var. spîrcăi), vb. refl. (a avea diaree, a fi deranjat la stomac), var. a cuvîntului anterior; spîrcaci (var. spurcaci), s.m. (pasăre, Otis tetrax), cf. numele său fr. canepetière, var. prin contaminare cu a spurca; spîrcîitor, adj. (bolnav de diaree); spîrcîială, s.f. (excremente).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

AMĂRÎ, amărăsc, vb. IV. Refl şi tranz. A căpăta sau face să capete gust amar. 2. Fig. A (se) întrista, a (se) supăra, a (se) mâhni. – Lat. *amarire.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

CHIORÎ, chiorăsc, vb. IV. 1. Intranz. şi tranz. A-şi pierde sau a face pe cineva să-şi piardă un ochi; p. ext. a-i slăbi sau a face să-i slăbească cuiva vederea sau să nu mai vadă (temporar). ♦ (Reg.) A orbi. ♦ Tranz. Fig. A încerca să înşele sau a înşela pe cineva (în legătură cu ceva care poate fi văzut). 2. Refl. (Fam.) A se uita foarte atent, cu curiozitate, făcând ochii mari; a se holba. 3. Intranz. Fig. (Despre surse de lumină) A da o lumină foarte slabă. – Din chior.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

IZVORÎ, pers. 3 izvorăşte, vb. IV. Intranz. 1. (Despre apă) A ieşi, a ţâşni din pământ; p.ext. (despre ape curgătoare) a-şi începe cursul, a-şi avea obârşia. ♦ Fig. (Despre lacrimi, sânge etc.) A începe să curgă cu putere; a şiroi. ♦ Fig. A ieşi la iveală; a apărea dintr-o dată; a răsări. 2. Fig. A lua naştere, a-şi avea sursa, obârşia; a rezulta, a proveni, a se trage. – Din izvor.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎMBIÁT s.n. Îmbiere. [Pr.: -bi-at] – V. îmbia.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎMBIBÁ, îmbíb, vb. I. Tranz. şi refl. A (se) pătrunde, a (se) umple de un lichid, de un gaz etc. ♦ Tranz. Fig. (Rar) A face să fie pătruns de o idee, de o teorie etc.; a îndoctrina. – Din fr. imbiber, lat. imbibere.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎMBINÁ, îmbín, vb. I. Tranz. şi refl. A (se) lega, a (se) uni, a (se) împreuna, a (se) asocia pentru a realiza un tot; a (se) îngemăna. – Probabil lat. *imbinare.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎMBLET s.n. v. umblet.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎMBUCÁ, îmbúc, vb. I. 1. Tranz. A vârî în gură ceva de mâncare; a mânca (în pripă, ce se nimereşte); a înghiţi ceva dintr-o dată. 2. Refl. (Despre piese) A intra cu un capăt în altă piesă; a se împreuna, a se uni. – Lat. *imboccare (< bucca „gură”).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎMBUNÁ, îmbunez, vb. I. Tranz. A face pe cineva să devină (mai) bun. ♦ Tranz. şi refl. A (se) îmblânzi. ♦ Tranz. şi refl. A face pe cineva să-şi uite un necaz sau a-şi uita un necaz; a (se) împăca, a (se) linişti. [Prez. ind. şi: îmbún] – În + bun.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎMPILÁ, împilez, vb. I. Tranz. A asupri, a oprima. – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎMPUIÁ, împuiez, vb. I. Tranz. (în expr.) A împuia capul (sau urechile) cuiva = a face să intre în mintea cuiva o idee, insistând asupra ei; a ameţi pe cineva cu vorbăria. [Pr.: -pu-ia. – Prez. ind. şi: (reg.) împúi] – În + pui.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎMPUPÍ, împupesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A îmboboci; a înmuguri. – În + pupi. Cf. scr. p u p i t i „a îmboboci”.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNAPÓI adv. 1. În direcţie contrară înaintării; în spate, îndărăt. ♢ Loc. vb. A da înapoi = a) a se retrage; b) fig. a ceda (într-o discuţie) într-o acţiune; c) fig. a fi în declin, a regresa. ♦ (Înv.; cu trimitere la un pasaj anterior dintr-un text) Mai sus. 2. La locul de provenienţă; în locul unde a fost mai înainte. ♢ Loc. vb. A da (ceva) înapoi = a restitui; a înapoia. ♢ Expr. A-şi lua vorba înapoi = a-şi retrage vorba, făgăduiala făcută; a reveni asupra celor spuse, rectificându-le. 3. Cu o treaptă îndărăt, într-un loc inferior altora ca valoare. 4. Mai demult, la o dată anterioară celei prezente. – În + apoi.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNARMÁ, înarmez, vb. I. Tranz. şi refl. A(-şi) procura arme; a (se) pregăti pentru luptă prin înzestrare cu armament; a (se) întrarma, a (se) arma. ♢ Expr. (Refl.) A se înarma cu răbdare = a-şi impune răbdare, a aştepta cu stăpânire de sine desfăşurarea faptelor. – În + armă.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNAURÁ vb. I. v. înauri.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNAURÍ, înauresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A auri. [Pr.: -na-u-. – Var.: (reg.) înaurá vb. I] – În + aur.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNCASÁ, încasez, vb. I. Tranz. A primi o sumă de bani; a obţine valoarea în bani a unei poliţe, a unui bilet de bancă etc. ♦ Fig. (Fam.) A primi lovituri. – Din it. incassare.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNCẤT conj. Atât de mult că..., în aşa măsură că..., de... – În + cât.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNCÉPE, încép, vb. III. 1. Tranz. A realiza prima parte dintr-o lucrare, dintr-o acţiune, dintr-o serie de lucrări sau de acţiuni. ♦ A lua, a scoate, a consuma prima porţiune din ceva. A început o pâine. 2. Intranz. (Despre stări, fenomene) A se arăta, a se ivi, a se manifesta (cu primele semne). ♦ Intranz. şi refl. A porni. Lat. incipere.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNCETÁ, încetez, vb. I. Intranz. şi tranz. A se opri dintr-o acţiune, a nu mai continua o acţiune. ♢ Expr. A înceta din viaţă = a muri. [Prez. ind. şi: (reg.) încét] – Lat. *quetare (= quietare).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNCHÍS1 s.n. Închidere. – V. închide.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNCHÍS2, -Ă, închişi, -se, adj. 1. (Despre uşi, ferestre, capace etc.) Care acoperă deschizătura în dreptul căreia este aşezat sau fixat (prin balamale). ♦ (Despre obiecte care au părţi mobile pentru a se închide şi deschide) Cu uşa sau cu capacul fixat sau încuiat. ♢ Expr. Se joacă cu casa închisă, se spune despre un spectacol la care s-au vândut de mai multă vreme toate biletele. ♦ (Despre vehicule) Fără capotă pliabilă, cu acoperiş şi pereţi ficşi; (despre mijloace de locomoţie) acoperit. ♢ Trăsură închisă = cupeu. 2. (Despre obiecte care se pot desface) Cu marginile sau cu părţile componente alăturate. împreunate. ♢ Loc. adv. Cu ochii închişi = a) fără o cercetare prealabilă; superficial; b) foarte uşor, fără dificultăţi. 3. (Despre instituţii, întreprinderi, localuri) Care şi-a întrerupt temporar sau definitiv activitatea. 4. (Despre curţi, terenuri) Îngrădit, împrejmuit. ♦ (Despre căi de comunicaţie) Cu circulaţia oprită, întreruptă. 5. Fig. (Despre şedinţe, adunări) Care se ţine într-un cerc restrâns, fără participarea unor persoane străine de organizaţia, de societatea etc. respective. 6. (Despre oameni) Care este ţinut în închisoare; deţinut. 7. Fig. (Despre oameni şi despre caracterul lor) Retras, izolat. ♦ (Despre aer) Stătut, viciat. 8. (Despre cer) Înnorat, întunecat; (despre vreme) cu cerul înnorat; urât, ploios. ♦ (Despre culori) Situat, în gama culorilor, mai aproape de negru decât de alb. ♦ (Despre sunete, voce) Lipsit de sonoritate. ♢ Vocală închisă = vocală în timpul articulării căreia canalul fonator este strâmtat, limba fiind mai apropiată de cerul gurii decât în timpul articulării unei vocale deschise. Silabă închisă = silabă terminată în consoană. – V. închide.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNCÍNS1 s.n. Faptul de a (se) încinge2. – V. încinge2.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNCÍNS2, -Ă, încinşi, -se, adj. 1. (Despre foc) Care arde cu flăcări mari, bine aprins. ♦ Înfierbântat2, încălzit foarte tare (de foc, de soare etc.). ♦ Fig. Aprins2, înflăcărat, înteţit. 2. (Despre fân, cereale, făină etc.) Care a început să fermenteze, stricat, alterat; aprins2, fermentat. – V. încinge1.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNCÍNS3, -Ă, încinşi, -se, adj. 1. (Despre oameni sau despre corpul lor) Cu mijlocul cuprins într-o cingătoare. ♦ (Despre cingătoare, brâu etc.) Înfăşurat în jurul corpului. 2. (Despre arme) Prins, atârnat de cingătoare; (despre oameni) cu arma prinsă la cingătoare. – V. încinge2.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNCÓLO adv. 1. În alt loc decât aici; în partea aceea, în direcţia aceea, într-acolo. ♢ Expr. Mai încolo = mai departe. Până (mai) încolo = până nu departe, destul de aproape. (Fam.) Lasă-l (sau dă-l) încolo! = nu te mai ocupa de el, nu-i da atenţie, nu-l lua în considerare. Fugi încolo! = taci din gură! nu mai spune fleacuri. 2. Pe urmă, mai târziu. ♢ Loc. adv. De aici sau de-acu(m) încolo = începând din acest moment, de acum înainte. De astăzi (sau de mâine etc.) încolo = începând de azi (sau de mâine etc.). De atunci încolo = după aceea. 3. În afară de cele arătate înainte. [Var.: încoleá adv.] – În + colo.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNCUIÁ, încúi, vb. I. 1. Tranz. A închide cu ajutorul unui zăvor, al unui lacăt etc. ♦ A reţine pe cineva închis într-o încăpere. ♦ Refl. A se închide (singur), a se izola într-o încăpere. ♦ Fig. (Fam.) A face pe cineva să nu mai aibă ce să răspundă; a închide gura cuiva, a înfunda. 2. Tranz. şi refl. (Pop.) A (se) constipa. – Lat. incuncare.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNCURÁ, încúr, vb. I. Tranz. (Înv. şi reg.) A mâna caii repede; a goni. ♦ Refl. (Despre cai) A porni la fugă, a se întrece alergând; a alerga în voie. – Lat. *incurrare (= currere).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNDÁRN adv. (Italienism înv.) Zadarnic. – Din it. indarno.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNDÉMN, îndemnuri, s.n. Faptul de a îndemna. ♦ Ceea ce stimulează la o acţiune; imbold, impuls, stimulent. ♢ Loc. prep. Din (sau la, prin) îndemnul = îndemnat fiind de..., la stăruinţa... – Din îndemna (derivat regresiv).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNDESÁ, îndés, vb. I. 1. Tranz. A apăsa, a presa ca să încapă cât mai mult într-un spaţiu restrâns, a vârî cu forţa (într-un spaţiu limitat); a înghesui, a bucşi. ♦ A face cât mai compact (un material). 2. Tranz. A-şi aşeza pălăria, căciula, şapca, trăgând-o cât mai mult pe cap. 3. Refl. (Despre o mulţime de persoane sau de lucruri în mişcare) A se aduna, a se îngrămădi unul lângă altul, unul peste altul; a se înghesui. ♦ (Pop.) A se grăbi, a da zor. – Lat. in-de(n)sare.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNDESÍ, îndesesc, vb. IV. Refl. şi tranz. A deveni sau a face să devină mai des, mai compact. ♦ A (se) înmulţi. – În + des.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNDOCÁ, îndochez, vb. I. Tranz. A efectua operaţiile de ridicare a unei nave pe un doc plutitor. [Var.: andocá vb. I] – Din germ. eindocken.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNDOÍT, -Ă, îndoiţi, -te, adj. I. 1. Strâns prin îndoire; care păstrează urma unei împăturiri; cu îndoituri. 2. Curbat, încovoiat. II. 1. Care este de două ori mai mare sau mai mult decât altceva; dublu2; dublat; p. ext. înmulţit, sporit, mărit. ♢ (Substantivat, n.) Îndoitul unei sume. 2. Amestecat (în părţi egale) cu alt lichid; subţiat. III. Care este nesigur de părerea sa, care stă la îndoială. – V. îndoi.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNDOPÁ, îndóp, vb. I. 1. Tranz. şi refl. (Fam.) A (se) hrăni peste măsură; a (se) supraalimenta, a (se) ghiftui. ♦ Tranz. A hrăni o pasăre vârându-i pe gât mâncare pentru a o îngrăşa. 2. Tranz. (Reg.) A îndesa. – În + dop.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNDOSÍ, îndosesc, vb. IV. Tranz. şi refl. (Reg.) A (se) dosi. – În + dosi.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNDREÁ s.m. (Înv. şi reg.) Decembrie. – Din n. pr. Andrei.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNDURÁ, îndúr, vb. I. 1. Tranz. A suporta cu răbdare un necaz, o durere, o boală etc.; a pătimi, a suferi. 2. Refl. A se arăta milos, bun; a se îndupleca. ♦ A-i fi milă cuiva de cineva. 3. Refl. A consimţi, a-l lăsa pe cineva inima să..., a se hotărî. – Lat. indurare (1 şi după fr. endurer).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNECÁT, -Ă, înecaţi, -te, adj. 1. Asfixiat prin înec. 2. (Despre o navă) Scufundat în apă. 3. Inundat. 4. Înăbuşit, sufocat. – V. îneca.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNFIÁT, -Ă, înfiaţi, -te, adj. Care devine fiu sau fiică prin înfiere. [Pr.: -fi-at] – V. înfia.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNFÍGE, înfíg, vb. III. 1. Tranz. A face ca un obiect cu vârf ascuţit să intre adânc În ceva; a împlânta, a vârî. ♢ Expr. A înfige mâna sau mâinile (în ceva) = a apuca (ceva) cu putere. ♦ A împlânta ceva într-un obiect ascuţit. 2. Refl. Fig. (Fam.) A se apuca de ceva (fără dreptul sau priceperea necesară), a intra sau a se amesteca undeva cu obrăznicie. [Prez. s. înfipsei, part. înfipt] – Lat. infigere.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNFÍPT, -Ă, înfipţi, -te, adj. 1. Nemişcat, neclintit, ţeapăn. 2. (Fam.) Îndrăzneţ, cutezător; p. ext. obraznic. ♦ (Adverbial) De-a dreptul, direct. – V. înfige.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNFIRÁ, înfír, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A coase sau a broda cu fir. 2. A depăna fire toarse. – În + fir.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNFOCÁ, (rar) înfóc, vb. I. (Rar) 1. Tranz. A înfierbânta, a încălzi ceva la foc; a da foc la ceva. 2. Refl. Fig. A se aprinde, a se înflăcăra (ca urmare a unui sentiment puternic). – În + foc.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNFOIÁ, înfoiez, vb. I. 1. Refl. şi tranz. A (se) desface, a (se) umfla (asemenea foalelor). ♦ Refl. (Despre păsări) A-şi umfla, a-şi răsfira, a-şi zbârli penele. ♦ Refl. A se învârti de colo-colo, a se roti. ♦ Refl. Fig. (Despre oameni) A-şi da ifose, a-şi da importanţă. 2. Refl. (Despre pământ şi alte materiale) A se afâna. [Pr.: -fo-ia] – Lat. infolliare (< follis) sau în + foi (pl. lui foaie).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNGÚST, -Ă, înguşti, -ste, adj. 1. Care are lăţime mică (în raport cu lungimea). 2. Subţire, delicat. 3. Strâmt, neîncăpător, mic, limitat. Spaţiu îngust. ♦ Fig. (Despre oameni, adesea cu determinarea „la minte”; despre viaţa sau manifestările oamenilor) Lipsit de orizont; mărginit, mediocru. – Lat. angustus.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNHUMÁ, înhumez, vb. I. Tranz. (Livr.) A înmormânta, a îngropa. – Din fr. inhumer, lat. inhumare.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNJOSÍ, înjosesc, vb. IV. Tranz. şi refl. A (se) umili; a (se) dezonora. – În + jos.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNJUGÁ, înjúg, vb. I. 1. Tranz. A pune o vită (mai ales boii) la jug. 2. Refl. şi tranz. Fig. A (se) angaja, a (se) înhăma la o acţiune care cere eforturi stăruitoare. – Din [a pune] în jug.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNJURÁ, înjúr, vb. I. Tranz., intranz. şi refl., recipr. A spune cuvinte injurioase sau de ocară la adresa cuiva; a (se) sudui. – Lat. injuriare.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNMIÍT, -Ă, înmiiţi, -te, adj. (Adesea adverbial) De o mie de ori mai mare sau mai mult; p. ext. foarte mare, foarte mult. – V. înmii.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNMUIÁ, înmói, vb. I. 1. Tranz. A băga, a introduce într-un lichid, a muia. ♢ Refl. Rufele s-au înmuiat. ♦ A uda, a umezi. ♦ Fig. (Rar) A împodobi cu cusături, cu broderii de mătase, de fir (aurit) etc. 2. Tranz. şi refl. A face să devină sau a deveni mai moale, prin încălzire sau prin subţiere cu un lichid. ♢ Expr. A (i se) înmuia (cuiva) inima = a (se) înduioşa. ♦ Fig. A (se) potoli, a (se) calma; a (se) linişti. ♦ Refl. (Despre ger, despre vreme) A fi mai blând; a se domoli, a se potoli. 3. Tranz. şi refl. Fig. A face să fie sau a deveni mai blând; a (se) îmblânzi. – În + muia.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNNODÁ, înnód, vb. I. 1. Tranz. şi refl. A (se) face un nod la ceva; a (se) lega, a (se) uni printr-un nod. ♢ Expr. (Refl.) A se înnoda la vorbă = a se porni pe vorbă; a se aşterne la vorbă, la taifas. 2. Tranz. Fig. A agonisi. ♦ A improviza, a înjgheba. În + nod.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNNOÍT, -Ă, înnoiţi, -te, adj. 1. Făcut din (sau ca) nou; reparat. ♦ Îmbrăcat cu ceva nou. 2. Fig. Schimbat, primenit, împrospătat. – V. înnoi.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNNORÁ, înnorez, vb. I. 1. Intranz. şi refl. impers. (La pers. 3) A se ivi (mulţi) nori pe cer. ♦ (Pop.; despre vreme, cer, lună, soare) A se întuneca din cauza norilor. 2. Tranz. şi refl. Fig. A (se) întrista, a (se) posomorî. (Var.: înnourá vb. I] – În + nor.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNOTÁT s.n. (Înv.) Înotare. – V. înota.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNRĂÍ, înrăiesc, vb. IV. Refl. şi tranz. A deveni sau a face să devină (mai) rău, (mai) răutăcios. – În + rău.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNROBÍ, înrobesc, vb. IV. Tranz. A supune, a robi, a subjuga, a aservi. – În + rob.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNROLÁ, înrolez, vb. I. Refl. şi tranz. A (se) înscrie în rândurile armatei; p. ext. a (se) înscrie într-o organizaţie, într-un partid; a (se) înregimenta. – Din fr. enrôler.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNRUDÍ, înrudesc, vb. IV. Refl. recipr. 1. A fi sau a deveni rudă cu cineva; a se înnemuri. 2. Fig. A avea caractere (esenţiale) comune cu cineva sau cu ceva. – În + rudă.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNSÉMN, însemne, s.n. (Rar) Semn distinctiv al unei demnităţi, al unui rang; insignă. – Din fr. insigne (după semn).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNSERÁ, înserez, vb. I. 1. Intranz. şi refl. impers. (La pers. 3) A se face seară, a amurgi. ♢ Loc. adv. Pe (sau la) înserat (sau înserate) = în amurg. 2. Intranz. A rămâne undeva până seara, a-l surprinde pe cineva seara undeva. – În + seară.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNSETÁ, însetez, vb. I. Intranz. 1. A i se face sete; a însetoşa. 2. Fig. A fi dornic, avid de... – În + sete.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNSORÍ, însoresc, vb. IV. Refl. 1. A se însenina, a apărea soarele. 2. A sta la soare, a se încălzi sau a se bronza la soare. – În + soare.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNSPRE prep. 1. (Cu sens local) Spre, către, la. 2. (Temporal şi modal) Spre, către, pe (la). – În + spre.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNSUMÁ, însumez, vb. I. Tranz. A aduna laolaltă, a totaliza, a cuprinde. – În + sumă.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNSUMI, ÎNSĂMI, pron. de întărire. 1. (Pe lângă un substantiv sau un pronume) Chiar, tocmai. 2. (Înv.) Eu (sau tu, el etc.) singur, personal, fără ajutorul altuia. [Forme gramaticale; pers. 2 sg. însuţi, însăţi, pers. 3 sg. însuşi, însăşi, pers. 1 pl. înşine, însene, pers. 2 pl. înşivă, însevă, pers. 3 pl. înşişi, înseşi] – Îns(ul) + -mi, -ţi, -şi.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNSURÁ, însór, vb. I. Refl. şi tranz. fact. (Despre bărbaţi) A (se) căsători. – Probabil lat. *inuxorare (< uxor „soţie”).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNSUTÍ, însutesc, vb. IV. Tranz. A spori, a mări de o sută de ori; p. ext. a face mult mai mare, mult mai numeros. – În + sută.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNTẤI, ÎNTẤIA adv. num. ord. I. adv. 1. La început. ♦ (Precedat de „mai”) Mai demult. 2. Înainte de toate, în primul rând. Să ne-aşezăm întâi la masă. ♦ (Pentru) prima oară. II. Num. ord. (Adesea adjectival; când precedă substantivul, în forma articulată întâiul, întâia) Care se află în fruntea unei serii (în ceea ce priveşte spaţiul, timpul, calitatea); prim2. Întâiul, întâia în clasă. E în clasa întâi. ♢ Loc. adv. (Pentru) întâia dată (sau oară) = (pentru) prima dată. ♢ Expr. Mai întâi şi-ntâi (de toate) = în primul rând. ♦ (Înv., precedat de „cel”, „cea”) Dintâi. ♦ (Substantivat, m.; în sintagma) Întâiul născut = cel mai mare dintre fii. – Lat. *antaneus (< ante „înainte”).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNTINÁ, întinez, vb. I. Refl. şi tranz. (Reg.) A (se) murdări de noroi. ♦ Fig. A (se) pângări; a (se) păta. [Prez. ind. şi: întín] – În + tină.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNTÍNS1, întinsuri, s.n. Spaţiu larg; suprafaţă; întindere. – V. întinde.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNTÍNS2, -Ă, întinşi, -se, adj. 1. Încordat, lungit (prin tragere de unul sau de ambele capete). 2. Desfăşurat în lungime sau pe toată suprafaţa. ♢ Loc. adv. Cu braţe(le) întinse = cu mare dragoste. Cu pânzele întinse = (despre ambarcaţii) cu pânzele desfăşurate. ♦ (Despre corturi; p. ext. despre tabere) Aşezat, fixat. 3. (Despre piei, ţesături etc.) Fără creţuri sau îndoituri; netezit, neted. 4. (Despre mers, zbor etc.; adesea adverbial) Care duce direct la ţintă; p. ext. încordat, grăbit, zorit2. 5. (Despre elemente care formează un şir) Care prezintă o succesiune neîntreruptă. 6. Cu suprafaţă mare, vast. ♢ Loc. adv. Pe scară întinsă = în proporţii foarte mari. – V. întinde.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNTONÁ vb. IV. intona.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNTÓRS1 s.n. 1. Înapoiere, revenire (la punctul de plecare). 2. Răsturnare. Întorsul fânului. ♦ Arătură (de toamnă) – V. întoarce.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNTÓRS2, -OÁRSĂ, întorşi, -oarse, adj. 1. Revenit la locul de plecare. ♢ Expr. A face (sau a apuca) cale(a) întoarsă = a se întoarce din drum. A merge până la calea întoarsă = a nu merge departe, şi a reveni la locul de plecare. 2. (Despre obiecte) Răsucit, încovoiat, strâmb. 3. (Pop.) Jugănit, castrat. 4. Fig. (Rar, despre persoane sau despre firea, caracterul lor) Sucit, ciudat. ♢ (Fam.; şi în loc. adj. întors pe dos) Profund nemulţumit, foarte supărat, tulburat; bosumflat. 5. Fig. (Rar, despre cuvinte sau despre vorbire) Meşteşugit. – V. întoarce.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNTRÉG, -EÁGĂ, întregi, adj. 1. Tot, complet, din care nu s-a luat nimic. ♢ Loc. adv. Pe de-a-ntregul = în întregime; peste tot, pe toată suprafaţa. ♦ (Mat.; substantivat, m.) Unitate nefracţionată. ♦ Neînceput, neatins, din care nu lipseşte nimic. 2. Teafăr, sănătos, nevătămat. ♦ Fig. Neclintit, integru. 3. (Despre noţiuni temporale) Deplin, complet. 4. (Mat.) Care se poate obţine prin adunarea repetată a numărului unu cu el însuşi. – Lat. integer, -gra.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNTREÍ, întreiesc, vb. IV. Tranz. A face de trei ori mai mare, mai numeros; a tripla. – În + trei.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNVELÍ, învelesc, vb. IV. 1. Tranz. şi refl. A (se) acoperi cu ceva, a (se) înfăşura în ceva. ♦ Tranz. A acoperi scoarţele unei cărţi sau ale unui caiet cu hârtie, cu material plastic etc.; a îmbrăca. ♦ Tranz. A acoperi o casă cu ţigle, cu tablă etc. ♦ Tranz. A acoperi focul (sau jarul etc.) cu pământ sau cu cenuşă pentru a-l face să ardă mocnit. 2. Tranz. A înfăşura urzeala pe sulul dinapoi al războiului. – Cf. sl. v a l i t i.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNVÍNS, -Ă, învinşi, -se, adj. (Adesea substantivat) Biruit, înfrânt; p. ext. supus. – V. învinge.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNVOÍT, -Ă, învoiţi, -te, adj. (Rar) Care s-a stabilit în urma unei înţelegeri; convenţional. – V. învoi.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNVÓLT, ÎNVOÁLTĂ, învolţi, învoalte, adj. 1. (Despre flori) Cu petale multe şi dese; bătut2, înfoiat, bogat. ♦ (Despre păr, pene, coamă) Des, îmbelşugat, bogat. 2. Rotunjit, plin, umflat, înfoiat. [Var.: (înv.) învóltă adj.] – Lat. *invol(u)tus (< involvere).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNZECÍ, înzecesc, vb. IV. Tranz. şi refl. A face sau a deveni de zece ori mai mare, p. ext. a (se) mări mult. – În + zece.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNZIDÍ, înzidesc, vb. IV. Tranz. A fixa o piesă, un element de construcţie într-un masiv de zidărie. – În + zid.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNZILÍ, înzilesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A face să trăiască mult. 2. Refl. A-şi ţine zilele cu greu, a o duce de azi pe mâine. – În + zile (pl. lui zi).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎRACÁN s.m. v. sărăcan.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

POGORÎ vb. IV v. coborî.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNSUMÁ vb. tr. a totaliza, a cuprinde, a îngloba. (după fr. sommer)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ÎNSÉMN s. n. semn distinctiv al unei demnităţi, al unui grad; insignă. (după fr. insigne)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ÎNROLÁ vb. tr., refl. 1. a (se) angaja în armată. 2. (fig.) a (se) înscrie (într-o organizaţie, într-un partid); a (se) înregimenta. (< fr. /s'/enroler)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

VIFORÎ́, pers. 3 viforăşte, vb. IV. Intranz. impers. (Pop.) A fi vifor, furtună, viscol. – Din vifor.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNHUMÁ vb. tr. a înmormânta. (< fr. inhumer, lat. inhumare)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ÎNDOCÁ vb. tr. a ridica o navă pe un loc plutitor, a intra într-un doc. – var. andoca vb. (< germ. eindocken)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ÎNCASÁ vb. tr. 1. a primi o sumă de bani; a primi contravaloarea în bani a unei poliţe, cambii etc. 2. (fig.) a primi lovituri, bătaie. (< it. incassare)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ÎMBIBÁ vb. I. tr., refl. a (se) pătrunde, a (se) umple de un lichid, gaz etc. II. tr. (fig.) a face să fie pătruns de o idee, de o teorie. (< fr. /s'/imbiber, lat. imbibere)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

PONORÎ́, ponorăsc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre terenuri) A se prăbuşi, a se surpa. – Din ponor.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

COSORÎ́, cosorăsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A tăia viţa de vie cu cosorul (1). 2. Fig. A ironiza pe cineva, a spune cuiva vorbe supărătoare, a jigni. – Din cosor.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

OCĂRÎ́, ocărăsc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A mustra, a certa, a dojeni. 2. (Înv. şi pop.) A vorbi de rău, a defăima, a denigra. [Var.: (înv. şi pop.) ocărí vb. IV] – Din sl. ocarjati.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

OŢERÎ vb. IV v. oţărî.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

DOGORÎ́, vb. IV. v. dogori.

Dicţionarul limbii române moderne, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Academiei, Bucureşti, 1958

ÎNZILÍ, înzilésc, vb. IV. (Var.) A zili. (din zi)

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

MOHORÎ, mohorăsc, vb. IV. Tranz. şi refl. 1. A (se) colora în roşu (-închis) sau, p. gener., într-o culoare închisă; a (se) închide la culoare. 2. Fig. A (se) posomorî, a (se) întrista. – Din mohor.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

COBORÎ, cobór, vb. IV. 1. Intranz., refl. şi tranz. A (se) da jos dintr-un loc ridicat sau dintr-un vehicul. ♢ Expr. (Tranz.) A coborî ochii (sau privirea) = a privi în jos, în pământ (de ruşine, de timiditate etc.). ♦ A (se) deplasa în jos, pe o pantă, pe un loc înclinat. ♦ Intranz. A zbura spre pământ, a veni în jos din înălţime. ♦ Intranz. (Despre soare, lună) A apune. ♦ Fig. (Pop.) A renunţa la domnie, la tron; a abdica. 2. Intranz. Fig. (Despre întuneric, noapte, ceaţă etc.) A se lăsa, a cădea; a sosi. 3. Intranz. (Despre coloana de mercur a termometrului, p. ext. despre termometru, temperatură etc.) A scădea (indicând răcirea timpului, atenuarea sau dispariţia febrei etc.). 4. Tranz. A schimba înălţimea glasului, trecând la un registru mai profund; a vorbi, a cânta cu glas mai puţin intens, mai scăzut. 5. Intranz. şi refl. A-şi avea originea, a se trage din... 6. Refl. Fig. A se înjosi. [Var.: pogorî vb. IV.] – Cf. p o g o r î.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

DOBORÎ́, dobór, vb. IV. Tranz. 1. A da jos, a culca, a răsturna, a dărâma (la pământ). 2. A face să se desprindă şi să cadă din locul unde este fixat, atârnat, agăţat. ♦ A face să cadă o fiinţă sau un obiect care zboară sau pluteşte în aer. 3. A înfrânge, a supune, a distruge, a răpune pe cineva. ♦ Fig. A nimici, a desfiinţa, a stârpi, a lichida o stare de lucruri, o situaţie etc. ♦ Fig. A birui, a copleşi. L-a doborât suferinţa. 4. (Sport) A depăşi cel mai bun rezultat anterior, a bate recordul existent. – Cf. o b o r î.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

DOGORÎ́ vb. IV v. dogori.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

A (se) coborî ≠ a (se) înălţa, a (se) urca, a creşte, a se majora, a (se) ridica, a (se) sui

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

A (se) îmbina ≠ a (se) dezbina, a (se) separa

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

A (se) îmbuna ≠ a (se) înrăi, a (se) încâina, a (se) încâinoşa

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

A (se) începe ≠ a (se) sfârşi

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

A (se) îndesi ≠ a (se) rări

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

A (se) înjosi ≠ a (se) ridica

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

A (se) înmuia ≠ a (se) întări

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

A (se) înnora ≠ a (se) însenina

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

A (se) înveli ≠ a (se) dezveli

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

A (se) mohorî ≠ a (se) învoioşa

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

A coborî ≠ a creşte, a (se) sui, a se ridica

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

A îmbina ≠ a dezuni

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

A înarma ≠ a dezarma

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

A începe ≠ a continua, a mântui, a termina, a încheia, a înceta

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

A înceta ≠ a continua

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

A încuia ≠ a descuia

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

A îndesi ≠ a rări

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

A înhuma ≠ a deshuma, a dezgropa, a dezmormânta, a exhuma

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

A înjuga ≠ a dejuga

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

A înnoda ≠ a deznoda

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

A înrobi ≠ a dezrobi, a elibera

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

A înveli ≠ a dezveli

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

A se înmuia ≠ a se înverşuna, a se învârtoşa, a se întări

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

A se înnora ≠ a se însenina, a se înveseli, a se învioşa, a se lumina

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

Înapoi ≠ înainte

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

Începe ≠ a (se) sfârşi

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

Închis ≠ deschis, liber

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

Încolo ≠ încoace

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

Îngust ≠ larg, lat, vast

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

Întâi ≠ ultim

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

Întreg ≠ parte, mutilat, neteafăr, schilod

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

Învins ≠ biruitor

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SOBORÎ vb. v. aduna, întruni, reuni, strânge.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

PONORÎ vb. v. prăbuşi, prăvăli, rostogoli, surpa.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

OGĂRÎ vb. v. slăbi.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

OCĂRÎ vb. v. înjura.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

OCĂRÎ vb. v. admonesta, bârfi, blama, calomnia, certa, cleveti, dăscăli, defăima, denigra, desconsidera, discredita, dispreţui, dojeni, moraliza, mustra, nesocoti, ponegri.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MOHORÎ vb. 1. v. înnora. 2. v. strica. 3. v. încrunta.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

MOHORÎ vb. v. întrista, mâhni, posomorî.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNZEÍT adj. v. deificat, divinizat, zeificat.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNVÓLT adj. 1. bătut, bogat, înfoiat, rotat, (reg.) revărsat. (Flori ~oalte.) 2. v. bogat. 3. v. înfoiat.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNVÍNS adj. v. înfrânt.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNVELÍ vb. 1. a (se) acoperi, a (se) înfăşura, (înv. şi pop.) a (se) coperi, a (se) înfăşura, (pop.) a (se) învălui, (înv. şi reg.) a (se) astruca. (S-a ~ cu plapuma.) 2. v. îmbrăca.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNTREÍ vb. v. tripla.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNTRÉG adj., s. I. adj. 1. v. complet. 2. complet, integral. (Textul întreg al nuvelei.) 3. v. exhaustiv. 4. v. total. 5. v. împlinit. 6. deplin, împlinit, încheiat. (Au trecut zece ani întregi.) 7. bun, plin. (O zi întreagă a tot muncit.) 8. rotund. (Cifră întreagă.) 9. tot. (Întreaga ţară.) 10. v. deplin. 11. v. plin. 12. intact, neatins, neştirbit, (pop.) nestricat. (Paharul a rămas întreg după cădere.) 13. v. neînceput. 14. v. teafăr. 15. v. normal. II. s. v. ansamblu.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNTÓRS s. 1. întoarcere, retur. (Dus şi ~.) 2. v. ră-sucire. 3. v. răsturnare.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNTÓRS adj. v. bizar, castrat, ciudat, curios, excentric, extravagant, fantasmagoric, fantezist, inexplicabil, insolit, jugănit, meşteşugit, năstruşnic, neobişnuit, original, paradoxal, scopit, singular, sterilizat, straniu.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNTÓRS adj. 1. v. îndoit. 2. v. suflecat. 3. v. revolut. 4. v. răsucit. 5. sucit. (Nu mai sta cu gâtul ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNTÂI adj. v. prim.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNTIRÍ vb. v. alunga, depărta, goni, izgoni, îndepărta, înţărca.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNTÍNS adj., s. 1. adj. (TEXT.) tensionat. (Fire ~.) 2. adj. v. încordat. 3. adj. larg, lăbărţat, lărgit, lăţit. (Un pulover ~ în urma spălării.) 4. adj. (înv.) tins. (Picior ~.) 5. adj. v. desfăcut. 6. adj. lung, prelung. (Un şir ~ de oameni.) 7. adj. v. culcat. 8. adj. v. instalat. 9. adj. v. pus. 10. adj. uns. (Untul era ~ pe pâine.) 11. adj. amplu, cuprinzător, larg, mare, vast, (înv. şi reg.) mereu, (înv.) desfătat. (Un spaţiu ~.) 12. adj. amplu, larg, mare. (Ştirea ocupa un spaţiu ~ în ziar.) 13. adj. larg, spaţios, vast. (Bulevarde ~.) 14. s. v. cuprins. 15. s. v. suprafaţă. 16. adj. neted, plan, şes. (Un loc ~.) 17. adj. neted. (Piele ~.) 18. adj. v. bogat. 19. adj. v. iute.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNTINÁ vb. v. batjocori, compromite, dez-onora, împotmoli, îngloda, înnămoli, nămoli, necinsti, noroi, pângări, pro-fana, spurca, terfeli.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNSURÍ vb. v. încărunţi.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNSURÁ vb. a (se) căsători, (înv.) a (se) desholtei. (S-a ~ după efectuarea stagiului militar.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNSURÁ vb. v. căputa, încăputa.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNSUMI pron. singur. (Eu ~ am observat aceasta.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNSUMÁ vb. 1. a totaliza. (Ele ~ laolaltă ...) 2. a cumula. (~ următoarele însuşiri...) 3. a întruni, (rar) a împreuna. (~ autoritatea juridică şi politică.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNSUMÁ vb. v. aduna, totaliza.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNSPRE prep. 1. (local) asupra, către, la, spre, (înv.) despre, între, supra. (Îşi aţinteşte privirea ~ noi.) 2. (temporal) către, spre, (reg.) asupra, (înv.) despre, înde. (Era ~ ziuă.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNSORÍ vb. 1. v. însenina. 2. a se sori. (Se ~ pe terasă.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNSETÁ vb. (înv. şi reg.) a însetoşa, a setoşa, (înv.) a setui.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNSERÁ vb. a amurgi, a se întuneca, a scăpăta, (pop.) a (se) înmurgi, (înv. şi reg.) a murgi. (S-a ~ peste câmpii.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNSÉMN s. 1. semn, simbol. (Sceptrul era ~ul puterii domnitorului.) 2. insignă, (înv.) marcă, semn. (~ al unei asociaţii.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNRUDÍ vb. (Mold. şi Bucov.) a se înnemuri, (înv.) a se rudi. (Cei doi se ~ direct.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNRODÍ vb. v. rodi.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNROLÁ vb. 1. (MIL.) a încorpora, a recruta, (înv. şi pop.) a scrie, (Transilv.) a cătăni, a conscrie, (prin nordul Transilv.) a şorozi, (înv., prin Transilv. şi Bucov.) a asenta. (I-a ~ la infanterie.) 2. (MIL.) a intra, a merge. (Se ~ în armată.) 3. v. înregimenta.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNROBÍ vb. 1. a robi, (înv.) a prăda. (A ~ un prizonier.) 2. v. subjuga.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNRĂÍ vb. 1. (pop.) a (se) îndrăci, (înv. şi reg.) a (se) răi, (reg.) a (se) încâina. (X s-a ~ de tot.) 2. v. agrava.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNOTÁT s. înot, înotare, (pop.) înotătură.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNNORÁ vb. a se închide, a se înnegura, a se în-tuneca, a se mohorî, a se posomorî. (Cerul s-a ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNNORÁ vb. v. întrista, mâhni, posomorî.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNNOÍT adj. 1. modernizat. (Utilaj ~.) 2. îm-prospătat, regenerat, reînnoit. (Natura ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNNODÁ vb. a lega. (A ~ o sfoară.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNMUIÁ vb. v. atenua, calma, descreşte, diminua, domoli, linişti, micşora, modera, pondera, potoli, reduce, scădea, slăbi, tempera.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNMUIÁ vb. a muia, a uda, a umezi, (pop.) a întinge.(Îşi ~ degetele în apă.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNJURÁ vb. a drăcui, a ocărî, (livr.) a invectiva, (înv. şi pop.) a măscări, (pop.) a stropşi, a sudui, (prin Ban.) a târtăi, (înv.) a mustra, (fig.) a îmbăla, (înv. şi pop. fig.) a spurca, (arg.) a sictiri, a sictirisi. (De ce îl ~ toată ziua?)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNJUGÁ vb. 1. a prinde, a pune. (A ~ boii la car.) *2. v. înhăma.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNJOSÍ vb. 1. v. ploconi. 2. a umili, (înv.) a micşora, a ruşina, a smeri, (înv. fig.) a mortifica. (De ce îl ~ în acest hal?) 3. a (se) degrada, a (se) dezonora, a (se) umili, (fig.) a (se) coborî, a (se) scoborî. (Munca nu te ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNHUMÁ vb. v. înmormânta.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNGÚST adj. v. meschin.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNGÚST adj. 1. mic, strâmt, (înv.) strâmtorat. (O intrare ~; un spaţiu ~.) 2. mic. (Pălărie cu boruri ~.) 3. strâmt, strâns, (franţuzism) colant. (Pantaloni ~.) 4. v. subţire. *5. (fig.) v. mărginít.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNFOIÁ vb. v. afâna, făli, fuduli, grozăvi, infatua, împăuna, înfumura, îngâmfa, lăuda, mândri, roti, semeţi.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNFOIÁ vb. 1. a se învolta. (Floarea se ~.) 2. a se răsfira, a se umfla, a se zbârli, (vestul Transilv.) a se sperli. (Penele păsării se ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNFOCÁ vb. a (se) înflăcăra, a (se) înroşi, (fig.) a (se) aprinde, a (se) încinge. (S-a ~ de emoţie.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNFOCÁ vb. v. înfierbânta.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNFÍPT adj. v. îndrăzneţ.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNFIRÁ vb. v. înşira, înşirui.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNFÍGE vb. 1. a băga, a împlânta, a vârî, (rar) a implanta,(înv. şi reg.) a petrece. (A ~ cuţitul în animal.) 2. a intra, a se împlânta, a pătrunde. (Glonţul i s-a ~ adânc în corp.) 3. v. trage.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNFIÁT adj. (JUR.) adoptiv. (Copil ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNECÁT adj. 1. v. scufundat. 2. v. inundat. 3. v. asfixiat. 4. v. gâtuit.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNDURÁ vb. 1. a pătimi, a păţi, a răbda, a suferi, a suporta, a trage, (astăzi rar) a purta, (înv. şi reg.) a petrece, a târpi, (prin Bucov.) a joi, (Transilv.) a păula, (Ban.) a pesti, (prin Transilv.) a pristui, (înv.) a bineviea, a cerca, a obicni, a pănăta, (fig.) a înghiţi. (Câte n-a ~ !) 2. v. ispăşi. 3. v. suporta. 4. a încerca, a suferi, a suporta. (A ~ multe nevoi.) 5. a se milostivi, (Olt.) a se mili, (înv.) a bineviea, a se milcui, a se milosârdi, a se milostivnici, a se milui, a proerisi. (S-a ~ de el şi l-a iertat.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNDREÁ s. v. decembrie.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNDOPÁ vb. 1. v. îmbuiba. 2. v. înfunda.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNDOÍT adj. 1. v. împăturit. 2. v. încovoiat. 3. curbat, încovoiat, întors, răsucit, strâmb, strâmbat. (Cui ~.) 4. curbat, încovoiat, răsucit, strâmb. (Fiare ~.) 5. adus, încovoiat, rotilat. (Paloş ~.) 6. strâmb, (pop.) cârn. (Cuţit ~.) 7. v. aplecat. 8. v. adus. 9. v. încovrigat. 10. v. suflecat. 11. v. revolut. 12. v. dublu. 13. v. diluat.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNDESÍ vb. a creşte, a se îngroşa, a se înmulţi, a spori. (Rândurile s-au ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNDESÁ vb. 1. v. îngrămădi. 2. v. îmbulzi. 3. a se băga, a se îmbulzi, a se înghesui, a se îngrămădi, a se vârî. (Nu vă mai ~ aşa în mine!) 4. a băga, a înfunda, a trage, a vârî. (~ căciula pe cap.) 5. v. bătători. 6. v. tasa.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNDÉMN s. 1. v. imbold. 2. v. sfat.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNDÁRN adv. v. degeaba, inutil, zadarnic.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNCURÁ vb. v. alerga, fugi, goni.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNCUIÁ vb. v. constipa.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNCUIÁ vb. 1. a închide, a pune, a trage. (A ~ zăvorul la uşă.) 2. a (se) fereca, a (se) închide, a (se) zăvorî. (A ~ o casă; s-a ~ în casă.) *3. (fig.) a înfunda. (L-a ~ cu replica lui.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNCÂT conj. v. .

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNCÂT adv. v. întrucât.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNCÍNS s. încingere.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNCÍNS adj. înfăşurat. (Cu brâul ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNCÍNS adj. 1. cald, dogorit, fierbinte, înfierbântat, (astăzi rar) înfocat. (Plită ~.) 2. aprins, fer-mentat. (Fân ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNCHÍS adj. v. insociabil, morocănos, mut, necomunicativ, neprietenos, nesociabil, posac, posomorât, taciturn, tăcut, urîcios, ursuz.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNCHÍS adj. 1. v. încuiat. 2. v. astupat. 3. v. înfundat. 4. v. oprit. 5. v. încheiat. 6. v. împrejmuit. 7. v. arestat. 8. v. cicatrizat. 9. întunecat, mohorât, sumbru. (Culoare ~.) 10. v. înnorat. (Vreme ~.) 11. (FON.) (înv.) jos. (Vocale ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNCETÁ vb. 1. a(-şi) întrerupe, a(-şi) opri, a(-şi) sista, a(-şi) suspenda. (Uzina şi-a ~ activitatea.) 2. a conteni, a (se) întrerupe, a (se) opri, a părăsi. (Au ~ lucrul în semn de protest.) 3. v. opri. 4. v. întrerupe. 5. a amuţi, a dispărea, a se linişti, a muţi, a se potoli, a se stinge. (Toate zgomotele au ~ în stradă.) 6. a dispărea, a trece, (astăzi rar) a se sparge. (Primejdia, durerea a ~.) 7. v. sfârşi. 8. a conteni, a se curma, a se opri, a se potoli, a se sfârşi, a sta, a se termina, (înv. şi pop.) a (se) ostoi, (prin Ban.) a se prorupe, (Mold.) a tinchi, (înv.) a se precurma. (Vijelia, ploaia a ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNCÉPE vb. v. concepe, procrea.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNCÉPE vb. 1. v. inaugura. 2. v. iniţia. 3. a debuta. (Acţiunea ~ bine.) 4. a se apuca, a (se) porni, a se pune. (A ~ să mănânce.) 5. a porni, (prin Transilv.) a arădui. (Au ~ să se certe.) 6. a se porni, (înv. şi pop.) a rupe. (~ a cânta.) 7. a se porni, a prinde. (~ să ţipe, să fugă.) 8. a porni, (înv. şi pop.) a purcede. (A ~ dansul, nunta.) 9. v. debuta. 10. v. stârni, (înv. şi reg.) a se scociorî, (fig.) a se naşte. (A ~ din senin o furtună.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNCASÁ vb. 1. a lua, a primi. (Ţi-ai ~ retribuţia?) 2. a primi, a ridica. (Şi-a ~ drepturile de autor.) 3. a scoate. (Ai ~ banii din bancă?) 4. v. primi. 5. v. căpăta. 6. v. percepe.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNCÁLE adv. v. barem, măcar.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNAURÍ vb. v. auri.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNARMÁ vb. (pop.) a (se) întrarma.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNAPÓI adv. (local) 1. îndărăt. (Du-te imediat ~.) 2. dinapoi, dindărăt. (E orientat ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎMPUPÍ vb. v. îmboboci, înmuguri, muguri.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎMPÚNS adj. înţepat.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎMPUIÁ vb. v. înmulţi, reproduce.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎMPILÁ vb. v. oprima.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎMBUNÁ vb. v. calma.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎMBUNÁ vb. v. linguşi.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎMBUCÁ vb. v. gusta, înfuleca, mânca.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎMBUCÁ vb. a îmbina, a împreuna, (Ban. şi Transilv.) a păsăli. (A ~ marginile a două scânduri.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎMBINÁ vb. 1. v. asambla. 2. a încheia, a prinde, a uni. (A ~ capetele bârnelor.) 3. v. îmbuca. 4. a (se) combina, a (se) împreuna, a (se) îngemăna, a (se) uni. (Cum se ~ aceste elemente?) 5. v. uni. 6. a (se) împleti, a (se) uni, (fig.) a (se) conjuga. (A ~ în mod armonios diverse preocupări.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎMBIBÁ vb. v. impregna.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

IZVORÎ vb. v. emana, proveni, purcede.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

IZVORÎ vb. a veni, (înv.) a se scure. (De unde ~ acest râu?)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

IZGORÎ vb. v. aprinde, fermenta, încinge.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

DOBORÎ vb. v. ajunge, birui, copleşi, covârşi, cuprinde, împovăra, înfrânge, învinge, năpădi, podidi, prinde, răzbi, toropi.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

DOBORÎ vb. 1. a arunca, a azvârli, a culca, a dărâma, a întinde, a lungi, a prăbuşi, a prăvăli, a răsturna, a trânti, (pop. şi fam.) a aşterne, (pop.) a păli, (înv. şi reg.) a răntuna, (înv.) a oborî, a poligni, (fig.) a secera. (Cu un pumn l-a ~ la pământ.) 2. v. culca.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

COBORÎ vb. v. abdica, degrada, dezonora, înjosi, ploconi, umili.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

COBORÎ vb. 1. a scoborî, (înv. şi pop.) a scăpăta. (A ~ dealul, treptele, sacul din pod.) 2. a descinde, a (se) scoborî, (înv.) a deştinde. (~ din trăsură.) 3. v. trage. 4. v. lăsa. 5. v. apune. 6. v. apleca. 7. v. descinde. 8. v. scădea. 9. a scădea, a slăbi. (Glasul i-a ~ de tot.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CHIORÎ vb. v. holba.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

CHIORÎ vb. v. ochi, orbi, ţinti, viza.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

AMĂRÎ vb. v. mâhni.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

amărî vb., ind. prez. 1sg. şi 3 pl. amărăsc, imperf. 3 sg. amărá; conj. prez. 3 sg. şi pl. amăráscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

chiorî́ vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. chiorăsc, imperf. 3 sg. chiorá; conj. prez. 3 sg. şi pl. chioráscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

coborî́ vb., ind. prez. 1 sg. cobór, 3 sg. şi pl. coboáră, imperf. 3 sg. coborá; conj. prez. 3 sg. şi pl. coboáre; imper. 2 sg. coboáră; part. coborât

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

cosorî́ vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. cosorăsc, imperf. 3 sg. cosorá; conj. prez. 3 sg. şi pl. cosoráscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

cotorî́ vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. cotorăsc

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

doborî́ vb., ind. prez. 1 sg. dobór, 3 sg. şi pl. doboáră, imperf. 3 sg. doborá; conj. prez. 3 sg. şi pl. doboáre

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

izvorî́ vb., ind. rez. 3 sg. izvorăşte, imperf. 3 sg. izvorá; conj. prez. 3 sg. şi pl. izvoráscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

îmbiát s. n. (sil. -bi-at)

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

îmbibá vb., ind. prez. 1 sg. îmbíb, 3 sg. şi pl. îmbíbă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

îmbiná vb., ind. prez. 1 sg. îmbín, 3 sg. şi pl. îmbínă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

îmbucá vb., ind. prez. 1 sg. îmbúc, 3 sg. şi pl. îmbúcă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

îmbuná vb., ind. prez. 1 sg. îmbunéz, 3 sg. şi pl. îmbuneáză

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

împilá vb., ind. prez. 1 sg. împiléz, 3 sg. şi pl. împileáză; conj. prez. 3 sg. şi pl. împiléze

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

împuiá vb., ind. prez. 1 sg. împuiéz, 3 sg. şi pl. împuiáză, 1 pl. împuiém; conj. prez. 3 sg. şi pl. împuiéze; ger. împuínd

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

împupí vb., ind. prez. 3 sg. împupéşte, imperf. 3 sg. împupeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. împupeáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

înapói adv. (sil. mf. în-)

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

înarmá vb. (sil. mf. în-), ind. prez. 1 sg. înarméz, 3 sg. şi pl. înarmeáză

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

înaurí vb. (sil. -u-; mf. în-), ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. înaurésc, imperf. 3 sg. înaureá; conj. prez. 3 sg. şi pl. înaureáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

încasá vb., ind. prez. 1 sg. încaséz, 3 sg. şi pl. încaseáză; conj. prez. 3 sg. şi pl. încaséze

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

încât conjcţ. (îl durea atât de tare, încât nu putea vorbi )

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

în cât prep. + pr. sau + adj. (în cât suntem astăzi?, în cât timp ai scris articolul? )

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

încépe vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. încép, imperf. 3 sg. începeá; part. începút

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

încetá vb., ind. prez. 1 sg. încetéz, 3 sg. şi pl. înceteáză, perf. s. 1 sg. încetái; conj. prez. 3 sg. şi pl. încetéze

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

încíns (înfierbântare, înfăşurare) s. n.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

încólo adv.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

încuiá vb., ind. şi conj. prez. 1 şi 2 sg. încúi, 3 sg. şi pl. încúie, 1 pl. încuiém; ger. încuínd

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

încurá vb., ind. prez. 3 sg. şi pl. încúră

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

îndárn adv.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

îndémn s. n., pl. îndémnuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

îndesá (a înghesui) vb., ind. prez. 1 sg. îndés, 3 sg. şi pl. îndeásă; ger. îndesând

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

îndesí (a deveni sau a face să devină mai des) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. îndesésc, imperf. 3 sg. îndeseá; conj. prez. 3 sg. şi pl. îndeseáscă; ger. îndesínd

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

îndocá vb., ind. prez. 3 sg. îndocheáză

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

îndopá vb., ind. prez. 1 sg. îndóp, 3 sg. şi pl. îndoápă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

îndosí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. îndosésc, imperf. 3 sg. îndoseá; conj. prez. 3 sg. şi pl. îndoseáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

îndurá vb., ind. prez. 1 sg. îndúr, 3 sg. şi pl. îndúră, perf. s. 1 sg. îndurái

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

înfíge vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. înfíg, perf. s. 1 sg. înfipséi, 1 pl. înfípserăm; part. înfípt

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

în fíne loc. adv.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

înfirá vb., ind. prez. 1 sg. înfír, 3 sg. şi pl. înfíră

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

înfocá vb., ind. prez. 1 sg. înfóc, 3 sg. şi pl. înfoácă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

înfoiá vb., ind. prez. 1 sg. înfói/înfoiéz, 3 sg. şi pl. înfoáie/înfoiáză, 1 pl. înfoiém; conj. prez. 3 sg. şi pl. înfoiéze; ger. înfoínd

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

îngúst adj. m., pl. îngúşti; f. sg. îngústă, pl. îngúste

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

înhumá vb., ind. prez. 1 sg. înhuméz, 3 sg. şi pl. înhumeáză

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

înjosí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. înjosésc, imperf. 3 sg. înjoseá; conj. prez. 3 sg. şi pl. înjoseáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

înjugá vb., ind. prez. 1 sg. înjúg, 3 sg. şi pl. înjúgă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

înjurá vb., ind. prez. 1 sg. înjúr, 3 sg. şi pl. înjúră, perf. s. 1 sg. înjurái

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

înmuiá vb., ind. şi conj. prez. 1 sg. înmói, 3 sg. şi pl. înmoáie; ger. înmuínd

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

înnodá vb., ind. prez. 1 sg. înnód, 3 sg. şi pl. înnoádă, perf. s. 1 sg. înnodái

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

înnorá vb., ind. prez. 3 sg. înnoreáză

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

înotát s. n.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

înrăí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. înrăiésc, imperf. 3 sg. înrăiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. înrăiáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

înrobí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. înrobésc, imperf. 3 sg. înrobeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. înrobeáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

înrolá vb., ind. prez. 1 sg. înroléz, 3 sg. şi pl. înroleáză

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

înrudí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. înrudésc, imperf. 3 sg. înrudeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. înrudeáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

însemá vb., ind. prez. 3 sg înseámă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

însémn s. n., pl. însémne

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

înserá (a se face seară) vb., ind. prez. 3 sg. însereáză

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

însetá vb., ind. prez. 1 sg. însetéz, 3 sg. şi pl. înseteáză

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

însorí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. însorésc, imperf. 3 sg. însoreá; conj. prez. 3 sg. şi pl. însoreáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

î́nspre prep.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

însumá vb., ind. prez. 1 sg. însuméz, 3 sg. şi pl. însumeáză

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

î́nsumi pr. m., adj. m., pl. î́nşine; f. sg. î́nsămi, g.-d. î́nsemi, pl. î́nsene

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

însurá vb., ind. prez. 1 sg. însór, 3 sg. şi pl. însoáră, perf. s. 1 sg. însurái

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

însurí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. însurésc, 3 sg. însuréşte

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

însutí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. însutésc, imperf. 3 sg. însuteá; conj. prez. 3 sg. şi pl. însuteáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

întâi adv.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

întâi num. m. (premiul întâi), art. întâiul, pl. întâi, art. întâii; f. sg. întâi, art. întâia, g.-d. întâii, pl. întâi, art. întâiile, g.-d. întâilor

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

întiná vb., ind. prez. 3 sg. şi pl. întineáză

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

întíns s. n., pl. întínsuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

întórs s. n.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

într-al prep. + art.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

întrég adj. m., f. întreágă, g.-d. art. întrégii; pl. m. şi f. întrégi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

întreí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. întreiésc, imperf. 3 sg. întreiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. întreiáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

î́ntr-un prep. + art. sau + num.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

în úrma loc. prep,

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

învelí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. învelésc, imperf. 3 sg. înveleá; conj. prez. 3 sg. şi pl. înveleáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

învíns adj. m., pl. învínşi; f. sg. învínsă, pl. învínse

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

învoít adj. m., pl. învoíţi; f. sg. învoítă, pl. învoíte

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

învólt adj. m., pl. învólţi; f. sg. învoáltă, pl. învoálte

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

înzecí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. înzecésc, imperf. 3 sg. înzecéa; conj. prez. 3 sg. şi pl. înzeceáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

înzeit adj. m., pl. înzeíţi; f. sg. înzeítă, pl. înzeíte

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

înzidí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. înzidésc, imperf. 3 sg. înzideá; conj. prez. 3 sg. şi pl. înzideáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

înzilí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. înzilésc, imperf. 3 sg. înzileá; conj. prez. 3 sg. şi pl. înzileáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

îracán interj.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

mohorî́ vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. mohorăsc, imperf. 3 sg. mohorá; conj. prez. 3 sg. şi pl. mohoráscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ocărî́ vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. ocărăsc, imperf. 3 sg. ocărá; conj. prez. 3 sg. şi pl. ocăráscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

pogorî́ vb., ind. prez. 1 sg. pogór, 3 sg. şi pl. pogoáră, imperf. 3 sg. pogorá; conj. prez. 3 sg. şi pl. pogoáre

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ponorî́ vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. ponorăsc, imperf. 3 sg. ponorá; conj. prez. 3 sg. şi pl. ponoráscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

viforî́ vb., ind. prez. 3 sg. viforăşte, imperf. 3 sg. viforá; conj. prez. 3 sg. viforáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

A OCĂR//Î́ ~ăsc tranz. A trata cu vorbe de ocară; a certa; a batjocori. /<sl. ocarjati

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE MOHOR//Î́ mă ~ăsc intranz. 1) A deveni roşu-închis (ca spicele mohorului). 2) A se închide la culoare; a se întuneca. 3) (despre timp, cer) A se schimba în rău (devenind mai întunecos din cauza îngrămădirii norilor); a se posomorî; a se înnora. 4) fig. (despre persoane) A deveni trist; a se mâhni; a se posomorî; a se întrista; a se amărî; a se scârbi. /Din mohor

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎNZIL//Í ~ésc tranz. fam. A înzestra cu (multe) zile; a face să trăiască mult. /în + zile

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎNZEC//Í ~ésc tranz. A face să se înzecească. /în + zece

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE ÎNZEC//Í pers. 3 se ~éşte intranz. A se mări de zece (sau de mai multe zeci de) ori. /în + zece

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNV//ÓLT ~oáltă (~ólţi, ~oálte) 1) (despre flori) Care are petale multe şi dese; înfoiat; bogat. 2) (despre păr, pene etc.) Care este des; îmbelşugat. /<lat. invol[u]tus

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎNVEL//Í ~ésc tranz. 1) A acoperi cu ceva de asupra sau de jur împrejur. 2) (urzeală) A înfăşura pe sulul dinapoi al războiului de ţesut. /în + sl. valiti

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎNTRE//Í ~iésc tranz. A mări de trei ori; a tripla. /în + trei

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNTRÉ//G1 ~gi m. mat. Număr fără unităţi fracţionare. Trei ~gi şi două zecimi. [Sil. în-treg] /<lat. integer, ~gra

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNTR//ÉG2 ~eágă (~égi) 1) A cărui integritate nu este atinsă; integral. Pâine ~eagă. Lan ~. Text ~.Număr ~ număr care nu conţine o fracţie. 2) (mai ales înaintea cuvântului determinat) Care cuprinde ceva în totalitatea sa; căruia nu-i lipseşte nimic; tot; deplin; complet. ~ satul. ~eaga şcoală. ~ echipajul. ~eaga livadă.Pe de-a-ntregul în întregime; cu totul. 3) (despre unităţi de timp) Care durează de la început până la sfârşit; tot. Anul ~. Noaptea ~eagă. 4) (despre persoane) Care nu are infirmităţi (fizice sau psihice); fără nici o leziune; teafăr. Om ~.Cu mintea ~eagă (sau ~ la minte) sănătos din punct de vedere psihic. /<lat. integer, ~gra

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNT//ÓRS ~oársă (~órşi, ~oárse) 1) v. A ÎNTOARCE şi A SE ÎNTOARCE.A face cale ~oarsă a se întoarce. 2) (despre obiecte) Care are formă încovoiată. 3) fig. rar (despre persoane sau despre caracterul lor) Care deviază de la comportarea normală; sucit. Fire ~oarsă. /v. a întoarce

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNTÍN//S ~să (~şi, ~se) 1) v. A ÎNTINDE şi A SE ÎNTINDE.Cu braţele ~se cu toată dragostea, cu bunăvoinţă, cu căldură. Masă ~să masă plină de mâncăruri. 2) (despre terenuri, regiuni, spaţii) Care are suprafaţa mare; larg. Câmpie ~să. /v. a întinde

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎNTIN//Á ~éz tranz. 1) A murdări cu noroi; a umple de glod; a noroi; a îngloda. 2) (demnitatea, onoarea, reputaţia) A supune unui tratament compromiţător. /în + tină

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNTÂI2 num. ord. (când precedă un substantiv, se folosesc formele hotărâte întâiul, întâia). 1) Care precedă pe al doilea; primul. Locul ~. Clasa ~. Întâiul pacient.De mâna ~ de calitatea cea mai bună; foarte bună. Felul ~ fel de bucate fierbinţi, conţinând mult lichid. Întâiul-născut copilul născut înaintea celorlalţi copii; primul copil. 2) rar Care este înainte; în frunte (prin importanţă sau valoare); care este mai remarcabil. Calitatea ~. /<lat. antaneus

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNTÂI1 adv. La început; în primul rând; înainte de toate; dintâi. ♢ Mai ~, mai ~ de toate, ~ şi-ntâi sau mai ~ şi ~ înainte de toate. (Pentru) întâia dată (pentru) prima oară (sau dată). /<lat. antaneus

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE ÎNSUT//Í pers. 3 se ~éşte intranz. A se mări de o sută (sau de mai multe sute) de ori. /în + sută

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎNSUT//Í ~ésc tranz. A face să se însutească. /în + sută

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎNSUR//Í ~ésc 1. intranz. A deveni sur; a încărunţi. 2. tranz. (fiinţe) A face să devină sur; a încărunţi. /în + sur

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎNSURÁ însór tranz. A face să se însoare. /<lat. inuxorare

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE ÎNSURÁ mă însór intranz. (despre bărbaţi) A se uni prin căsătorie cu o persoană de sex femeiesc. /<lat. inuxorare

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎNSUM//Á ~éz tranz. (elemente de acelaşi tip) A include în sine; a cuprinde; a întruni; a îngloba; a comporta; a conţine. /în + sumă

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

Î́NSPRE prep. 1) (exprimă un raport spaţial, indicând direcţia) Spre; către; asupra. A porni înspre pădure. 2) (exprimă un raport temporal, indicând apropierea unei perioade de timp) Aproape de; spre; către; asupra. Înspre seară. Înspre ziuă. 3) (exprimă un raport modal, relevând evoluţia unei stări, a unui fenomen) Spre. Totul merge înspre bine. [Sil. în-spre] /în + spre

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE ÎNSOR//Í pers. 3 se ~éşte intranz. 1) A apărea soarele. 2) rar A se încălzi la soare. /în + soare

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎNSET//Á ~éz intranz. A avea senzaţia de sete; a simţi sete. /în + sete

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE ÎNSER//Á pers. 3 se ~eáză intranz. A se face seară; a amurgi. /în + seară

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎNSER//Á ~éz intranz. (despre persoane) A rămâne (undeva) până la venirea serii. /în + seară

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎNSEMN/Á însémn 1. tranz. 1) A evidenţia printr-un semn distinctiv; a marca. 2) (informaţii, imagini) A fixa (pentru sine) cu ajutorul unor semne grafice. 2. intranz. (despre obiecte, semne) A avea o anumită semnificaţie; a fi dotat cu o semnificaţie; a semnifica. [Şi însemnez] /în + a semna

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNSÉMN ~e n. rar Semn distinctiv al unei demnităţi, al unui rang sau al unui ordin. /în + semn

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE ÎNRUD//Í mă ~ésc intranz. 1) A deveni rudă (unul cu altul); a se înnemuri. 2) A fi rudă (unul cu altul). 3) fig. A căpăta trăsături comune. /în + rudă

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎNROL//Á ~éz tranz. 1) A înscrie în efectivul armatei; a încadra într-o unitate militară; a încorpora; a angaja. 2) A introduce într-o grupare; a înregimenta. /<fr. enrôler

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎNROB//Í ~ésc tranz. (popoare, ţări, teritorii) A lua în stăpânire (prin putere armată); a face să piardă independenţa; a supune; a îngenunchea; a subjuga; a aservi; a înfeuda. /în + a robi

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE ÎNRĂ//Í mă ~iésc intranz. A deveni rău; a se umple de răutate; a se încâinoşa. /în + rău

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎNRĂ//Í ~iésc tranz. A face să se înrăiască. /în + rău

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE ÎNNOR//Á pers. 3 se ~eáză intranz. 1) A apărea nori pe cer. 2) (despre cer, vreme) A deveni mai întunecos (din cauza norilor); a se posomorî; a se mohorî. 3) fig. A deveni trist, amărât; a se întrista; a se amărî; a se scârbi; a se posomorî. /în + nor

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎNNOR//Á pers. 3 ~eáză tranz. fig. A face să se înnoreze. /în + nor

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE ÎNNODÁ se înnoádă intranz. (de-spre aţe, sfori, funii) A se încâlci formând un nod (sau mai multe). ♢ ~ la vorbă (sau la ceartă) a se pune pe ceartă. /<lat. innodare

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎNNODÁ înnód tranz. 1) (capete de aţă, sfori, funii) A uni printr-un nod; a lega. 2) fig. A aduna greu, puţin câte puţin; a sclipui; a înjgheba; a agonisi. ~ ceva avere. 3) A face să se înnoade. /<lat. innodare

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE ÎNMUIÁ mă înmói intranz. 1) A deveni (mai) moale; a pierde din tărie; a se fleşcăi. Ceara s-a înmuiat. 2) (despre ger) A deveni mai temperat; a scădea în intensitate. 3) (despre timp) A deveni (mai) cald. 4) A deveni ud; a se îmbiba cu apă (sau cu alt lichid). Lutul s-a înmuiat. 5) A deveni plin (de lacrimi); a se umezi. Ochii i s-au ~t de lacrimi. 6) fig. (despre persoane sau despre manifestările lor) A deveni mai bun (sau mai puţin dur); a se îmbuna; a se îmblânzi; a se îndulci. Vocea i s-a ~t.A i ~ inima cuiva a se înduioşa. 7) lingv. (despre sunete) A deveni palatal; a se palataliza. /în + a muia

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎNMUIÁ înmói tranz. A face să se înmoaie. ♢ ~ spinarea cuiva a bate zdravăn pe cineva. /în + a muia

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎNJURÁ înjúr 1. intranz. A folosi în vorbire cuvinte necuviincioase (în forma unei imprecaţii); a sudui. 2. tranz. (persoane) A trata cu vorbe necuviincioase. /<lat. injurare

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎNJUGÁ înjúg tranz. 1) (vite) A pune în jug. 2) fig. (persoane) A pune la un lucru greu; a înhăma. /<lat. injuqare

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE ÎNJOS//Í mă ~ésc intranz. A adopta în mod voit o atitudine de inferioritate (faţă de cineva); a se umili. /în + jos

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎNJOS//Í ~ésc tranz. A face să se înjosească; a umili; a batjocori. /în + jos

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎNHUM//Á ~éz tranz. A pune în mormânt (respectând anumite ritualuri); a înmormânta; a îngropa. /<fr. inhumer, lat. inhumare

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNGÚ//ST ~stă (~şti, ~ste) 1) (în opoziţie cu lat) Care are lăţime mică; care nu este lat; strâmt. Stradă ~stă. Talie ~stă. 2) (despre persoane şi despre manifestările lor) Care vădeşte lipsă de orizont; mărginit; limitat. Vederi ~ste. Interese ~ste.~ la minte prost. /<lat. angustus

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE ÎNFOIÁ mă înfói intranz. 1) (despre părul oamenilor, despre blana animalelor, penele păsărilor etc.) A se ridica în sus şi a se răsfira; a se desface. 2) fig. A lua o poziţie de superioritate, atribuindu-şi calităţi improprii. [Sil. -fo-ia; Şi înfoiez] /<lat. infolliare

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎNFOIÁ înfói şi înfoiéz tranz. 1) A face să se înfoaie. 2) (obiecte de pânză) A balona sub acţiunea unui curent de aer; a umfla. 3) (despre pământ) A face mai puţin îndesat; a afâna. [Sil. -fo-ia; Şi înfoiez] /<lat. infolliare

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE ÎNFOCÁ mă înfóc intranz. 1) (de-spre persoane) A manifesta o activitate sporită; a se aprinde; a se înfierbânta; a se întărâta. 2) A se supăra foarte tare; a se aprinde. /în + foc

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎNFIRÁ înfír tranz. 1) rar (băsmăli, cămăşi, bluze) A broda cu fir. 2) (fire toarse) A înfăşura pe un mosor sau a face ghem; a depăna. /în + fir

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNFÍP//T ~tă (~ţi, ~te) 1) v. A ÎNFIGE. 2) fam. Care nu se dă bătut; băţos. 3) depr. Care este stăpânit de mândrie şi impertinenţă. /v. a înfige

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE ÎNFÍGE mă înfíg intranz. fig. (despre persoane) 1) A se avânta cu energie şi cu poftă. ~ la sarmale. 2) A se băga în mod obraznic; a se amesteca nepoftit. ~ în discuţie. /<lat. infigere

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎNFÍGE înfíg tranz. 1) (obiecte ascuţite la vârf) A face să intre (adânc) cu ascuţişul; a împlânta. ~ un ac. ~ un par în pământ.~ ochii a privi ţintă. 2) A face să intre în ascuţişul a ceva. ~ carnea în frigare. /<lat. infigere

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE ÎNDURÁ mă îndúr intranz. 1) A-şi manifesta mărinimia; a da dovadă de bunătate, de milă. 2) (la forma negativă) A nu-şi putea impune. 3) rar A cădea de acord cu sine însuşi; a-şi face o concesie. /<lat. indurare

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎNDURÁ îndúr tranz. (suferinţe, greutăţi, dureri etc.) A răbda simţind inutilitatea protestului. /<lat. indurare

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎNDOS//Í ~ésc tranz. v. A DOSI. /în + dosi

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎNDOPÁ îndóp tranz. fam. A hrăni peste măsură; a ghiftui; a supraalimenta; a supranutri. /în + dop

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎNDO//CÁ ~chéz tranz. (nave) A ridica pe un doc plutitor, în vederea unei reparaţii. /în + doc

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎNDES//Í ~ésc tranz. A face să se îndesească. ♢ A o ~ (pe la cineva sau pe undeva) a trece sau a veni tot mai des (pe la cineva sau pe undeva). A o ~ (cu ceva) a face (ceva) tot mai des. /în + des

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE ÎNDES//Í pers. 3 se ~éşte intranz. 1) A deveni mai des. Respiraţia s-a ~it. Plimbările se ~esc. Ploaia se ~eşte. 2) (despre lichide) A deveni mai dens; a se îngroşa. 3) (despre mulţimi de persoane) A spori numeric; a se înmulţi. Rândurile s-au ~it. /în + des

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE ÎNDESÁ mă îndés intranz. fam. (despre fiinţe) A se aduna în număr mare într-un spaţiu restrâns, împingându-se în dezordine; a se buluci; a se înghesui; a se îmbulzi. /<lat. inde[n]sare

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎNDESÁ îndés tranz. 1) (obiecte) A vârî cu forţa într-un spaţiu restrâns (ca să încapă mai mult); a înghesui; a ticsi. ~ rufele într-un sac. 2) (căciula, pălăria etc.) A trage peste urechi, peste ochi. /<lat. inde[n]sare

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNDÉMN ~uri n. 1) Chemare la o acţiune. ~ la masă.La (sau din) ~ul cuiva fiind îndemnat de cineva. Din (sau prin) ~ul propriu din proprie iniţiativă. Din ~ul inimii dintr-o sinceră pornire internă. 2) Factor ce îndeamnă la o acţiune; imbold; impuls; stimulent. /v. a îndemna

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE ÎNCUIÁ mă încúi intranz. A căpăta constipaţie; a se constipa. /<lat. incuneare

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎNCUIÁ încúi tranz. 1) (uşa, camere etc.) A închide cu o încuietoare. 2) (fiinţe sau obiecte) A separa într-o încăpere închisă cu o încuietoare. 3) pop. A face să se încuie. /<lat. incuneare

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNCÓLO adv. 1) În altă parte; în direcţia aceia; într-acolo. ♢ Mai ~ a) mai departe; mai la o parte; b) mai târziu; peste un timp oarecare. ~ şi încoace dintr-o parte în alta; de colo până colo. Nici ~, nici încoace a) nici înainte, nici înapoi; b) nici da, nici ba; c) nici la o cale. Lasă-l (sau dă-l) ~ nu-i acorda atenţie; lasă-l în pace. De aici ~ din acest loc şi mai departe. De acum (sau de azi, de mâine) ~ în viitor. 2) În altă privinţă; de altminteri; în afară de aceasta; în rest. E cam supărăcios, ~ e om de treabă. /în + colo

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNCHÍ//S ~să (~şi, ~se) 1) v. A ÎNCHIDE şi A SE ÎNCHIDE.Cu ochii ~şi a) fără atenţie, superficial; b) fără a întâmpina vreo greutate; foarte uşor. 2) (despre adunări, şedinţe etc.) La care participă numai membrii organizaţiei. 3) (despre persoane şi despre caracterul lor) Care este puţin comunicativ; retras; nesociabil. 4) (despre aer) Care stă neîmprospătat de mult timp; stătut. 5) (de-spre sunete, voce) Care nu are rezonanţă; lipsit de sonoritate; surd; înfundat. Vocală ~să. /v. a închide

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎNCET//Á ~éz 1. intranz. A(-şi) opri desfăşurarea; a conteni. Uzina şi-a ~at activitatea.~ din viaţă a muri. 2. tranz. A face să nu mai aibă loc; a conteni. Zgomotul din stradă a încetat. /<lat. quetare

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎNCÉPE încép 1. tranz. 1) (acţiuni, lucruri etc.) A realiza în partea iniţială; a porni. 2) (urmat de un conjunctiv sau de un infinitiv) A fi pe cale (de); a porni; a prinde. ~ a ţipa. ~ să fugă. 3) A face să nu mai fie întreg, consumând prima porţiune. ~ o pâine. 2. intranz. (despre acţiuni, stări, fenomene etc.) A se manifesta prin primele semne caracteristice; a porni. Şedinţa începe. Ninsoarea începe. /<lat. incipere

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNCÂT conj. (exprimă un raport consecutiv sau modal şi introduce propoziţii circumstanţiale consecutive sau modale) În aşa măsură că...; atât de mult că... A produs o impresie atât de puternică, încât toţi au fost încântaţi. /în + cât

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎNCAS//Á ~éz tranz. (sume de bani) A primi în calitate de venit; a lua. ♢ ~ o palmă a primi o palmă. A o ~ a mânca bătaie. /<it. incassare

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE ÎNARM//Á mă ~éz intranz. A se pregăti de război, înzestrându-se cu arme. ♢ ~ cu răbdare a) a se pregăti pentru o aşteptare îndelungată; b) a căuta să-şi păstreze calmul. /în + armă

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎNARM//Á ~éz tranz. 1) A înzestra cu armament; a pregăti pentru luptă. 2) fig. A dota cu ceva necesar (în vederea realizării unei acţiuni). ~ cu date. [Sil. în-ar-] /în + armă

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNAPÓI adv. 1) În partea din spate; în urmă; îndărăt. ♢ A da ~ a) a se retrage; b) a ceda într-o acţiune, într-o discuţie; c) a fi în declin; a regresa. 2) La locul pe care îl ocupa anterior; în locul unde se afla mai înainte; îndărăt. Du-te imediat ~.A da (ceva) ~ a înapoia; a restitui. A-şi lua vorba ~ a-şi retrage spusele; a renunţa la cele afirmate anterior. 3) Cu o treaptă mai jos; într-un loc sau într-o situaţie mai dezavantajoasă. ♢ A da (pe cineva) ~ a coborî în rang (pe cineva); a retrograda. 4) Într-o perioadă de timp trecut; în urmă; îndărăt. Teoria e orientată ~. [Sil. în-a-] /în + apoi

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎMPU//IÁ ~iéz tranz. : ~ capul (sau urechile) cuiva a repeta cuiva insistent un lucru; a ameţi pe cineva cu vorbăria. /în +pui

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎMPIL//Á ~éz tranz. (colectivităţi sau persoane) A lipsi de drepturi prin abuz de putere; a asupri; a oprima. / Orig. nec.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎMBUN//Á ~éz tranz. A face să se îmbuneze; a îmblânzi; a domoli; a potoli; a tempera; a modera; a potoli. /în + bun

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE ÎMBUN//Á mă ~éz intranz. 1) (de-spre fiinţe) A deveni mai bun; a se îmblânzi. 2) fig. (despre vreme) A căpăta un caracter mai liniştit (după furtună, ploaie îndelungată etc.); a se îmblânzi; a se domoli; a se potoli; a se linişti; a se tempera; a se modera; a se ogoi. /în + bun

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE ÎMBUCÁ pers. 3 se îmbúcă intranz. (despre piesele unui ansamblu) A intra perfect cu un capăt în altă piesă. /<lat. imbuccare

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎMBUCÁ îmbúc tranz. 1) A mânca puţin şi în grabă (înghiţind bucăţi mari de hrană). ~ de amiază. 2) (muştiucurile instrumentelor muzicale de suflat) A prinde cu gura. /<lat. imbuccare

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE ÎMBINÁ pers. 3 se îmbínă intranz. (despre elemente concrete sau abstracte) A se uni formând un tot organic; a se împreuna; a se contopi; a se confunda. /<lat. imbinare

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎMBINÁ îmbín tranz. (elemente concrete sau abstracte) A face să se îmbine; a împreuna; a contopi. ~ munca cu odihna. /<lat. imbinare

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE ÎMBIBÁ pers. 3 se îmbíbă intranz. (despre materiale poroase, spaţii etc.) A se umple în toată mărimea sa (cu un lichid, un gaz etc.); a se impregna. /<fr. imbiber, lat. imbibere

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎMBIBÁ îmbíb tranz. 1) A face să se îmbibe; a impregna. 2) (despre materiale poroase) A trage în sine; a lăsa să pătrundă în sine; a suge; a absorbi. 3) fig. (persoane) A face să fie pătruns de prea multe (idei, teorii etc.). /<fr. imbiber, lat. imbibere

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A IZVOR//Î pers. 3 ~ăşte intranz. 1) (despre ape) A ieşi din izvor; a ţâşni din pământ. 2) (despre ape curgătoare) A-şi avea începutul; a începe să curgă. 3) (despre lacrimi, sânge etc.) A porni să curgă cu putere; a curge în şiroaie; a şiroi. 4) fig. A lua naştere; a-şi lua începutul. Datinile unui popor ~ăsc din istoria lui. /Din izvor

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A DOBORÎ́ dobór tranz. (obiecte, fiinţe în poziţie verticală) A culca la pământ; a prăvăli. /<sl. do oboriti

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A COTOR//Î́ ~ăsc tranz. (butuci de viţă de vie) A săpa în jur şi a tăia rădăcinile superficiale. /Din cotor

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A COSOR//Î́ ~ăsc tranz. (viţă de vie) A curăţa cu cosorul. /Din cosor

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE COBORÎ́ mă cobór intranz. 1) A se deplasa spre un loc mai jos; a se da jos (dintr-un loc ridicat sau dintr-un vehicul). 2) (despre păsări, avioane) A se îndrepta în jos; a zbura spre pământ. 3) A adopta în mod voit o atitudine de inferioritate; a se umili; a se înjosi. /cf. pogori

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A COBORÎ cobór 1. intranz. 1) v. A SE COBORÎ. 2) (despre aştri) A se lăsa spre sau după orizont; a se apropia de asfinţit; a asfinţi; a apune; a scăpăta. 3) fig. (despre întuneric, linişte etc.) A se manifesta prin primele semne caracteristice; a cădea; a veni; a se apropia. 4) (despre voci, tonuri etc.) A trece la note mai grave; a scădea în intensitate. 5) (despre parametri fizici sau despre aparate pentru măsurarea lor) A avea sau a indica valori mai scăzute; a scădea; a descreşte. Presiunea atmosferică coboară. Termometrul ~. 6) A fi de o anumită origine; a-şi avea obârşia; a proveni. 2. tranz. 1) A muta într-un loc jos; a pune mai jos. ~ sacul din căruţă. 2) (forme de relief înalt, scări etc.) A parcurge de sus în jos. ~ dealul. 3) (voce, ton, glas etc.) A face să fie mai puţin intens. ♢ ~ ochii (sau privirea) a se uita în jos (de ruşine, de sfială etc.). ~ tonul (sau glasul) a vorbi cu blândeţe. 4) (valori ale unor mărimi) A face să scadă. /cf. pogori

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE CHIOR//Î mă ~ăsc intranz. A se uita cu atenţie şi cu prea multă curiozitate. /Din chior

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A CHIOR//Î́ ~ăsc 1. intranz. 1) A-şi pierde un ochi; a deveni chior. 2) A vedea slab (temporar). 3) (despre surse de lumină) A răspândi o lumină slabă. 2. tranz. 1) A face să-şi piardă un ochi; a face să devină chior. 2) A face să vadă slab (temporar). 3) fig. (persoane) A încerca să înşele. /Din chior

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE AMĂR//Î mă ~ăsc intranz. 1) A deveni (mai) amar. 2) fig. A deveni amărât; a se întrista; a se scârbi. /< lat. amarire

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A AMĂR//Î́ ~ăsc tranz. A face să se amărască. /<lat. amarire

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE PONOR//Î́ pers. 3 se ~ăşte intranz. (despre maluri, povârnişuri etc.) A se desprinde de masiv, alunecând la vale; a se nărui; a se surpa; a se dărâma. /Din ponor

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A VIFOR//Î́ pers. 3 ~ăşte intranz. pop. A fi vifor; a viscoli; a spulbera. /Din vifor

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎMPUTÁ vb. I. v. imputa.

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ÎNSÉMN s.n.. Semn distinctiv al unei demnităţi, al unui grad; insignă. [Var. insemn s.n. / cf. fr. insigne, lat. insegna, după semn].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

mînecá (mấnec, mânecát), vb. – A se scula devreme. – Megl. mănicat „timpuriu.” Lat. manĭcāre (Densusianu, Hlr., 167; Puşcariu 1084; Candrea-Dens., 1118; REW 5300; Rosetti, I, 169), cf. alb. mëngoń, v. umbr. manecare (Gius. Mazzatinti, Poesie religiose del s. XIV, Bologna, 1881, 15). – Der. mînec, s.n. (rar, zori de zi); mînecare, s.f. (zori); mînecat, s.n. (zori; acţiunea de a mîneca); mînecătoare, s.f. (obicei folcloric în ajunul sărbătorii de Sf. Gheorghe).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

mîndru (mấndră), adj. – 1. (Înv.) Înţelept, prudent. – 2. Falnic, orgolios. – 3. Frumos, drăguţ. – Megl. mǫndru. Sl. mądrŭ „înţelept” (Miklosich, Slaw. Elem., 31; Cihac, II, 197; Byhan 320; Şeineanu, Semasiol., 206; Conev 58), cf. ceh. moudriti se „a se înfumura”. – Der. mîndră, s.f. (iubită, prietenă); mîndrenie, s.f. (Trans., frumuseţe); mîndreţă (var. mîndreaţă), s.f. (frumuseţe, splendoare; orgoliu, mîndrie); mîndri, vb. refl. (a se crede, a fi orgolios; a se făli); mîndrie, s.f. (înv., înţelepciune; orgoliu); înmîndri, vb. (a iniţia, a deschide ochii), înv., din sl. umądriti se; poşmîndri, vb. ( Banat, a socoti), a cărui der. nu este clară; preamîndru, adj. (înţelept), din sl. prĕmądrŭ; preamîndrie, s.f. (înţelepciune), sec. XVI, înv.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

Într-un fel nemaiîntâlnit(Mi-a zâmbit~)

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

agîmbá (-béz, -át), vb. – A urmări, a merge pe urmele cuiva. Origine necunoscută. Cuvînt puţin folosit. Este îndoielnică der. din lat. gamba (Philippide, II, 643), prin intermediul unui *aggambāre (DAR), cf. REW 1529; această explicaţie nu se potriveşte cu sensul der. agîmbeală, s.f. (epilepsie) şi agîmbat adj. (nenorocit, amărît). Ar putea fi vorba de un lat. *aggimbāre, de la *gimbus, deformare de la gibbus (ca şi calabr. agghimbare „a se îndoi, a se cocoşa,” cf. Rohlfs I, 75), ipoteză care se potriveşte mai bine cu der. şi mai puţin cu vb.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

cotorî, cotorăsc, vb. IV (reg.) 1. a ridica viţa de vie şi a o lega de araci. 2. a tăia lăstarii de vie inutili. 3. a scormoni pământul în jurul butucului viţei de vie; a cuibări. 4. a jumuli o pasăre. 5. a bate pe cineva cu un cotor de mătură. 6. a căuta ceva cu de-amănuntul; a cotrobăi.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

angîş (-şle), s.n. – Loitră la car. Tc. angic „car” (Şeineanu, I, 395). L de la pl. se explică prin forma pl. tc. angiclar.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

aralîc (-curi), s.n. – Spaţiu, interval. Tc. aralik de la ara „între” (Lokotsch 88). Sec. XVIII, înv.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

îmbetí, îmbetésc, vb. IV (reg.) 1. a îndoi o batistă. 2. A aşeza, a chiti, a împături.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

îmbutá vb. I refl. (reg.) a face în butul (ciuda) cuiva.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

împilá, împiléz, vb. I (reg., înv.) 1. (despre iarbă) a călca în picioare. 2. (refl.) a nu se dezvolta, a se pipernici, a se chirci. 3. (despre fân) a îndesa, a presa. 4. (despre cal) a-l împiedica (prin legarea gâtului de un picior dinainte). 5. (fig.) a apăsa, a face să se apleca; a îndupleca. 6. a împovăra cu dări, a asupri, a oprima. 7. a combate, a dispreţui. 8. (fig.) a biciui.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

împilí, împilésc, vb. IV (reg., înv.) a prinde cu cuie ceva laolaltă.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

împuiá pers. 3 sg. împuiáză, vb. I (pop.) 1. (despre animale şi păsări) a face ouă, a se înmulţi. 2. (despre bube) a se întinde. 3. (despre gânduri, dragoste) a încolţi, a se încuiba. 4. (cu referire la urechile şi capul omului) a asurzi, a bate capul, a ameţi, a năuci. 5. (cu referire la ornamente) a desena, a coase pui pe ceva, a împodobi, a împestriţa.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

încetí, încetésc, vb. IV (înv.) 1. a aduce pe cineva în ceata altora, a face tovarăş pe cineva. 2. a întovărăşi, a însoţi. 3. (refl.) a se asocia, a se întovărăşi.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

înciná, încinéz, vb. I (reg.) a paşte oile seara, a le duce la iarbă pe înserat.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

încotá, încotéz, vb. I refl. (reg.) a se rezema, a se sprijini în coate.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

încóti, încotésc, vb. IV (reg.) a izbi, a ghionti, a lovi cu cotul.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

încróp s.n. (pop.) 1. apă căldicică. 2. supa caldă a miresei; uncrop.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

îndixí, îndixésc, vb. IV refl. (înv.) a se îngrămădi.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

înescá vb. I refl. (înv.) a se isca.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

înfirá, înfiréz, vb. I (reg., înv.) 1. a pune în fir mărgelele; a înşira. 2. a coase cu fir, a broda cu fir. 3. a băga aţa în ac.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

înfulí, înfulésc, vb. IV (înv.) a înfuleca, a îmbuca cu lăcomie.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

înfumá, înfúm, vb. I (reg., înv.) a afuma.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

îngená, îngenéz, vb. I (reg.) a micşora viteza, a încetini.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

înhâí vb. IV (reg.) a răsturna, a dărâma.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

înlocá vb. I refl. (reg., înv.) a se aşeza într-un loc, a se încuiba, a se instala, a se stabili.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

înneoá vb.I refl. (înv.) a se acoperi cu nea, a se înzăpezi, a se omeţi, a se nămeţi, a se troieni, a se omăta.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

însirí, însirésc, vb. IV (reg.; despre bani) a câştiga.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

întisí, întisésc, vb. IV (înv.) a sili, a zori, a constrânge, a întişti.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

întórt, întoártă, adj. (înv.) 1. sucit, strâmb, întors. 2. (fig.) îndărătnic, rău, nedrept, încăpăţânat, sucit; pervers.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

înverí vb. IV refl. (reg.) a se face văr, a fi văr (cu cineva).

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

hîrtíe (hârtíi), s.f. – 1. Produs industrial special pentru scris, tipărit, desenat etc. – 2. Foaie de hîrtie. – 3. Act, document, înscris. – 4. Ban de hîrtie, bancnotă. – Mr. hîrtie. Ngr. χάρτι, pl. χαρτιά (Murnu 28; DAR), în parte prin intermediul sl. (bg., sb.) chartija. Este dublet al lui hartă. Sec. XVII; prima fabrică de hîrtie din Moldova datează din 1583, şi din Muntenia din jurul anului 1640. – Der. hîrţoagă, s.f. (hîrtie, act fără valoare; mapă; cărţoi), cu suf. peiorativ -og; hîrţălog, s.n. (mapă), prin încrucişare cu terfelog (Iordan, BF, IX, 120); hîrţogărie, s.f. (birocraţie).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

hîrtóp (hârtoápe), s.n. – 1. Peşteră. – 2. Rîpă, groapă. – 3. Adîncitură; groapă pe un drum. – Var. hîrtoapă, vîrtop, vîrtoapă, hotrop, hotroapă. Mr. vîrtoapi. Sl. vrŭtŭpŭ (Cihac, II, 450; DAR), cf. bg. vărtop, sb., cr., slov., ceh. vertep.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

hîrzób (hârzoábe), s.n. – 1. Funie, legătură. – 2. Cabestan. – 3. Candelabru de biserică. – 4. Tipar de brînză. – 5. Coşuleţ, mai ales cel care se păstrează atîrnat, pentru a usca păstrăvi. – 6. (Trans.) Patină. Mr. vurzom. Bg. vărzop „legătură” (Cihac, II, 136; Tiktin). Se spune, în general, despre toate obiectele care atîrnă de o legătură. – Der. hîrzoabă, s.f. (sanda uzată); înhîrzobat, adj. (prevăzut cu patine).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

învitá, învít, vb. I (înv.) 1. a îndemna la ceva. 2. a provoca, a instiga, a aţâta, a întărâta, a asmuţi, a intriga, a băga fitiluri. 3. a născoci, a produce. 4. a se strânge laolaltă spre a porni împotriva cuiva; a se îngloti, a se pâlcui, a se înceti. 5. a deştepta în cineva dorinţa, pofta de a face ceva, a deschide apetitul pentru ceva (de ex. unei vaci i se face de taur).

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

înziuá vb. I refl. (reg.) a se lumina de ziuă, a se face ziuă, a se vărsa zorile.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

îremă s.f. (înv.) inimă.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

atîrná (atấrn, atârnát), vb. – 1. (Tranz.) A agăţa, a suspenda de ceva. – 2. (Intranz.) A sta suspendat, a cădea liber în jos. – 3. A se apleca într-o parte, a se înclina. – 4. A se apleca spre pămînt cu toată greutatea (dar fără a se desprinde de un punct fix determinat). – 5. A depinde de cineva sau ceva. – 6. A şovăi, a oscila. Origine incertă. Este posibil să fie vorba de lat. tornāre, în compunere cu ad; dar evoluţia fonetică ar implica mari greutăţi. Totuşi, accepţia etimonului, aceea de „a întoarce” sau „a devia”, ar explica într-un mod satisfăcător evoluţia semantică, ceea ce nu este cazul pentru celelalte ipoteze prezentate. Pe de altă parte, sensul der. atîrnătoare nu poate fi pus în legătură în niciun fel cu vreunul din sensurile actuale ale lui a atîrna, şi se explică numai pe baza unui sens derivat de la tornare, ca rom. înturna, fr. détourner. După Cihac, II, 476, din mag. átérni „a întinde peste ceva”. DAR pleacă de la tîrn „mărăciniş”, ipoteză riscantă datorită debilităţii punctului de contact presupus între cele două noţiuni (atîrna ar fi un cuvînt păstoresc, care s-a referit mai întîi la lîna care rămînea agăţată în mărăciniş). Giuglea, Dacor., III, 1090, pleacă de la un lat. *adtrutinare, ipoteză la fel de fantezistă ca cea a lui Diculescu, Elementele, 492, bazată pe *atîrna, der de la gr. *ἀρτάνω şi acesta din urmă de la ἀρτάω. În sfîrşit, Scriban se gîndeşte la o posibilă legătură cu tîrnă „coş de nuiele”. Der. atîrnat, s.m. (bîrna de la armătura acoperişului); atîrnătoare, s.f. (ţarc în care se închid oile pentru a le separa de miei, sau pentru ca să doarmă); atîrnător, adj. (care atîrnă; agăţat; care depinde de ceva); atîrnătură, s.f. (atîrnare, suspensie; zdreanţă); neatîrnare, s.f. (independenţă); neatîrnat, adj. (independent); tîrnaţ, s.n. (Trans., balcon, terasă); care pare o formaţie regresivă pe baza pl. atîrnaţi; totuşi, Cihac, II, 533 şi Scriban o explică prin mag. tornác, care pare mai curînd împrumutat din rom.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

mosorî, mosorăsc, vb. IV (reg.) a se umfla, a se tumefia (rana, buba).

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

balcîz (balcấză), adj. – Umflat, obez. Tc. balik kiz „fată grasă” (Iogu, GS, V, 362). Sînt prin urmare greşite interpretările date de Şeineanu, II, 37 (din tc. balkiz) sau de Lokotsch 203 (din tc. balqis), cuvinte pe care Tagliavini, Arch. rom., XII, 168, nu le-a putut identifica în tc.; de asemenea cea a lui Scriban, bazată pe tc. bal kiz „fată dulce ca mierea”, sau, mai înainte, cea dată de Loebel, plecînd de la ngr. παλαιά Kύζιϰος.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

baldîr (-re), s.n. – Ierbar, stomac la rumegătoare. Tc. baldir „picior” (Hasdeu 3026; DAR). Schimbarea semantică nu a fost explicată satisfăcător.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ÎNTONÁ vb. I. v. intona.

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

cîrpă (cấrpe), s.f. – 1. Bucată de pînză sau stofă, veche, zdreanţă. – 2. Cîrpă de bucătărie. – 3. Basma, batic. – Mr. cîrpă, megl. corpă. < Sl. krŭpa „cîrpă” (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Lexicon 316; Cihac, II, 44; Conev 60); cf. bg. kŭrpŭ, sb. krpa, slov. kerpa. Cf. cîrpaci, cîrpi. – Der. cîrpiţă, s.f. (cîrpă, zdreanţă), din sb. krpica (Drăganu, Dacor., V, 339 şi VII, 216. – [Art. 2035]

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

bîiguí (-uésc, bâiguít), vb. – 1. A bîlbîi, a vorbi stîlcit. – 2. A vorbi incoerent, a delira. – 3. A zăpăci, a descuraja. – Var. buigui (cu der. săi). Creaţie expresivă, cf. bîjbîi. Nu pare convingător etimonul mag. bolyo(n)gni „a greşi”, indicat de DAR şi de Gáldi, Dict., 86. – Der. bîiguială, s.f. (exprimare fără şir; delir; confuzie); bîiguitor, adj. (bîlbîit; aiurit, zăpăcit); bîiguitură, s.f. (bîlbîială; delir).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

bîntuí (-uésc, ít), vb. – 1. A deranja, a supăra, a ofensa. – 2. A călca în picioare. – 3. A face stricăciuni. Mag. bántani „a deranja” (Cihac, II, 478; DAR; Gáldi, Dict., 84). Cuvîntul există şi în sl. (bg. bantuvam, sb., cr., slov. bantovati,rut. bantowati: cf. Berneker 42), dar pare a proveni din mag. Miklosich, Wander., 12, crede că rut. provine din rom. – Der. bînşag, s.n. (bălărie, hăţiş, mărăcini); bîntuială, s.f. (supărare; stricăciune); bîntuitor, adj. (devastator).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

bîrlóg (-oáge), s.n. – Vizuină. – Var. bîrloc, bîrloagă. Megl. bărlog. Sl. brŭlogŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 15); cf. sb. brlog, rut. berlog, pol. barłog, rus. berloga. Din sl. a intrat şi în alb. borlok, mag. barlang, ngr. μπριλόγο (G. Meyer, Neugr. St., II, 44).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

bîrnă (bấrne), s.f. – Grindă, traversă. – Mr. brîn,, megl. brǫnă. Sl. brŭvĭno (Miklosich, Slaw. Elem., 15; Cihac; DAR; Puşcariu, Lr., 284); cf. bg. brăvno, sb. brovno, rut. berveno, rus. bervno. – Der. bîrnui, vb. (a face un zid din trunchi de copac).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

bîrsă (bấrse), s.f. – Piesă care susţine plazul plugului. Var. bîrţă. Slov. brdce „piesă de lemn care susţine năvodul”, moravul brdce „cruce de căruţă” (Densusianu, GS, I, 142). Scriban îl pune în legătură, fără nici o probabilitate, cu alb. verz „rindea”.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

bîrsán (bârsánă), adj. – Se spune despre oile de Bîrsa, regiune din sud-estul Trans., şi de lîna lor lungă şi aspră. De la Bîrsa, nume al regiunii a cărei capitală este Braşovul; ambele nume au probabil aceeaşi origine. Cihac, II, 490, se gîndeşte mai curînd la numele mag. al oraşului respectiv, Brassó, ceea ce este de fapt acelaşi lucru. – Der. bîrsănesc, adj. (din Bîrsa).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

bîrzói (-oáie), adj. – Ridicat, îmbîrligat; se spune exclusiv despre coada unor animale, cum sînt cîinele, capra, calul etc. Sl. bŭrzŭ „rapid” (› sb. brz, bg. brăz; cf. Berneker 108), în parte contaminat de mag. borzolni (› rom. burzului). În afară de influenţa acestui ultim cuvînt, schimbarea semantică a lui bîrzoi se explică printr-o confuzie între cauză şi efect, căci animalele care aleargă o fac de obicei cu coada ridicată. Der. bîrzeică, s.f. (sanie); bîrzoi, vb. (a-şi pierde cumpătul, a-şi ieşi din fire; a se zbîrli, a se speria); bîrzoiat, adj. (zbîrlit; prost dispus); îmborzoia, vb. (Trans., a se încreţi). Presupunem că trebuie să se adauge aceleiaşi familii cuvîntul bîrzoc, s.m. (cînepă ce rămîne fără a creşte), care trebuie probabil înţeles „plantă ce creşte rapid”, adică „(plantă) prematură, care nu ajunge la maturitate”.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

bîtcă (bấtci), s.f. – Coastă, povîrniş. Origine necunoscută. DAR propune, dar este puţin probabil, mag. botkó, bötök „cap, mîner”; rezultatul probabil ar fi fost *bătcău. Diculescu 181 (urmat de Scriban) se gîndeşte la un gepidic *bütt(i)ka, din germ. butt- (› fr. butte); însă părerea sa a fost în general respinsă.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

bîtlán (bâtláni), s.m. – 1. Stîrc cenuşiu (Ardea cinerea, Ardea purpurea, Ardea garzetta). – 2. (Rar) Specie de raţă sălbatică (Anas querquedula). Bg. batlan (DAR) sau mag. batla (Cihac). Pare foarte incertă ipoteza lui Philippide, 150, care se gîndeşte la *băltan, der. de la baltă.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ÎMBIBÁ vb. I. tr., refl. A (se) pătrunde, a (se) umple cu un lichid. ♦ tr. (Fig.; rar) A face să fie pătruns de o idee, de o teorie etc.; a îndoctrina. [P.i. îmbíb şi -bez. / < fr. îmbiber, cf. lat. imbibere].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ÎNCASÁ vb. I. tr. A primi o sumă de bani; (p. ext.) a primi contravaloarea în bani a unei poliţe, a unei cambii etc. ♦ (Fig.) A primi o lovitură etc. [< fr. encaisser].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ÎNHUMÁ vb. I. tr. A îngropa, a înmormânta. [Cf. fr. inhumer, lat. inhumare].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ÎNROLÁ vb. I. tr., refl. A (se) angaja în armată. ♦ (Fig.) A (se) înscrie (într-o organizaţie, într-un partid); a (se) înregimenta. [< fr. enrôler].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ÎNSUMÁ vb. I. tr. A totaliza, a cuprinde. [Cf. fr. sommer].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

soborî2, sóbor, vb. IV refl. (reg.) a se îmbolnăvi de hernie; a se surupa.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

călîi (-îie), adj. – 1. Călduţ, potrivit, blînd. – 2. Crud, verde (mai ales în expresia grîu călîi, grîu care nu s-a copt). Origine incertă. Pare a fi un der. expresiv de la cald, cu suf. -îi, ca în lălîi, molîu, caz în care s-ar afla în locul lui *căldîi. După Puşcariu, Dacor., III, 661, din lat. *calaneus (de la calere), cu -l- păstrat în chip inexplicabil; după Giuglea, Dacor., III, 618, din gr. ϰαλλάϊνος „verde, necopt”, fonetic şi semantic dificil de acceptat.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ceacîr (ceacấră), adj. – 1. Cu ochi albaştri. – 2. Saşiu, zbanghiu. – 3. Afumat, beat. – Mr. ciacîr, megl. ciacăr. Tc. çakir (Şeineanu, II, 119; Lokotsch 386); cf. bg. čakăr.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

tihorî vb. IV (reg.) a îngriji pe cineva.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

toporî , toporăsc, vb. IV (reg.) a pregăti în grabă.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

cîblă (-le), s.f. – Vadră, măsură de capacitate pentru grîne, folosită în Mold. (sec. XV-XVIII) şi egală cu o găleată sau patru ferdele. Sl. kŭbilŭ, din germ. Kübel (DAR). – Der. cîbărit, s.n. (dijmă în cereale şi fructe).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

cîmpíe (câmpíi), s.f. – Cîmp, şes, ogor. Probabil de la un lat. *campia, care ar reproduce un gr. ϰαμπία, der. de la ϰάμπος (DAR, REW 1563), cf. sicil., calabr. campia. Der. de la campus, printr-un suf. -inea (Tiktin) nu este posibilă (cf. Corominas, I, 621), căci n ar fi lăsat urme în Banat. Candrea-Dens., 339, propun *campiva, care pare foarte artificial.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

cîntár (cântáre), s.n. – 1. Instrument care serveşte la stabilirea greutăţii, balanţă. – 2. Fir cu plumb. – 3. Cumpănă a fîntînii. – 4. Orcic, cruce a căruţei. – 5. Cîrlig în care se fixează cîrma unui plute. – 6. Cric de ridicat greutăţi. – 7. Constelaţia Balanţei. – Mr. cîndare, megl. căntar. Tc. kantar, din arab. qintar (‹ lat. centenarius), în parte prin intermediul ngr. ϰαντάρι (Şeineanu, II, 85; Lokotsch 1178; Meyer 173; Ronzevalle 136); cf. alb. kandar, bg., sb. kantar. Pentru aî, prin intermediul lui *căntări, *căntăresc, cf. Graur, BL, IV, 74. – Der. cîntăreală, s.f. (acţiunea de a cîntări); cantaragiu, s.m. (slujbaş la biroul de control al greutăţilor), din tc. kantarci; cîntări, vb. (a determina greutatea unui corp; a examina, a cumpăni; a valora).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

cîntec (cấntece), s.n. – 1. Cînt, cîntare. – 2. Cînt, poezie lirică. – Var. cîntic. – Mr. cîntic, megl. cǫntic. Lat. cantĭcum (Puşcariu 373; Candrea-Dens., 357; REW 1618; Rosetti, I, 165; DAR); cf. alb. kengë (Meyer 187). Cf. cînta. – Der. cînticel, s.n. (dim., al lui cîntec).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

cîrcă (-ci), s.f. – Spinare, spate. – Mr. ngărcač, megl. cărcač. Sl. krŭkŭ „gît” (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Lexicon, 315; Cihac, II, 40; Conev 89); cf. ceh. krk, bg. krŭk în mr. şi megl. din v. bg. gurkač.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

cîrcél (cârcéi), s.m. – 1. Organ vegetal ca un fir în spirală propriu plantelor agăţătoare. – 2. Buclă, cîrlionţ, zuluf. – 3. Parazit al cîinelui (Ixodes ricinus). – 4. Contracţie involuntară a muşchilor. – Var. cîrcei, cîrcea, cîrci. Probabil rezultat al contaminării lui cercel cu sl. krŭčiti „a toarce”; cf. sb. krč „cîrcel”,, krčel „cîrlig”. Sp. zarcillo indică faptul că sensul 1 există încă în cercel. Sb. krčel, pe care Skok 63 îl indică drept etimon al rom. şi bg. kurčel (Conev 50 şi 60) par a fi împrumuturi din rom., căci -el nu se explică prin sl. Cf. cîrci. (Creţu 327 se gîndea la lat. cancellus şi Diculescu, Elementele, 462, la gr. ϰριϰέλλιον „inel”). Var. cîrcei este un sing. analogic refăcut pe baza pl. şi cîrcea un f. de acelaşi tip, în timp ce cîrci ar putea deriva direct din sl., cf. sb. krc. Dimpotrivă, Byck-Graur 23 consideră că cîrcei este forma primitivă de sing., de la al cărui pl. s-a format un sing. analogic cîrcel.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

cîrjál (-li), s.m. – 1. Soldat turc din oastea paşei rebel Pasvan Oglu. – 2. Canibal. – Var. cîrjaliu. Tc. kirzali, kircali (Şeineanu, II, 90; Meyer 125), cf. rus. kirdžali, introdus de Puškin, pe care îl auzise în Basar. (Vasmer, I, 560). – Der. cîrjalicesc, adj. (barbar, inuman).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

cîrlíg (cârlíge), s.n. – 1. Piesă de metal cu un capăt îndoit de care se atîrnă ceva. – 2. Toiag. – 3. Andrea de împletit. – 4. Şperaclu, cheie. – 5. Croşetă pentru încheiat nasturii. – 6. Crampon. – 7. Încuietoare la o uşă. – 8. Stăpîn, proprietar. – 9. Ancoră. – 10. Ladă de loitre. – 11. Cuţit de tăbăcar. – 12. Mlădiţă sau cercel de viţă de vie. – 13. Subtilitate în argumentaţie, maliţie. – 14. Lucru necunoscut, dificultate. – 15. Dans tipic. – 16. (Arg.) Slăbiciune, toană. – Mr. cărig, mr., megl. cărlig. Creaţie expresivă, cf. bîrliga, vîrliga (Graur, BL, IV, 98). Celelalte explicaţii sînt insuficiente. Cihac, II, 43, propune sl. krivŭ „arcuit.” Conev 70 semnalează bg. karlik, karljuga, care sînt împrumuturi din rom. DAR consideră etimonul necunoscut. Giuglea, Dacor., III, 1690, pleacă de la lat. calabrix „specie de pin”, imposibil din toate punctele de vedere. Der. cîrligel, s.m. (plante: Aquilegia vulgaris, Cheiranthus cheiri, Scilla bifolia; andrea de împletit); cîrligel, s.n. (înv., spirit, semn diacritic al alfabetului grec); cîrliga (var. încîrliga), vb. (a încovoia, a curba); cîrlebă, s.f. (oaie cu coarnele răsăcite); cîrlibonţ, s.n. (Trans., cîrlig); cîrlionţ (var. (s)cîrlion(ţ), cîrlioanţă), s.m. (varietate de plasă de pescuit; zuluf, buclă); cîrlionţa (var. încîrlionţa, (în)cîrlionţi), vb. (a ondula, a bucla). Der. de la cîrlionţ nu pare clară. Prin rom. par a se explica rut. kyrlyg, girlyga (Candrea, Elemente, 403), rus. gerlyka, krlyga (Vasmer, I, 266), bg. karlik „cîrlig”, kŭrljak „agrafă”, kŭrlug „toiag” (DAR; Capidan, Raporturile, 204). Alb. kërrigë se explică prin mr. (Capidan, Dacor., VII, 151).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

cîrmă (cấrme), s.f. – 1. Piesă mobilă care serveşte la menţinerea sau schimbarea direcţiei unei nave. – 2. Guvernare, conducere. – 3. (Arg.) Nas. Sl. krŭma (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Lexicon, 315; Cihac, II, 43; Berneker 668), cf. slov. koromany, mag. kormány, de unde rom. cormană, s.f. (la plug, răsturnătoare; stavilă). Der. cîrmaci, s.m. (persoană care manevrează cîrma unei nave, pilot; conducător), cf. sl. krŭmĭčiči, bg. kŭrmač, rut. kormač; cîrmi, vb. (a guverna, a conduce; a o coti, a o lua în altă parte; a căuta pretexte, a se scuza; a se tîrgui), din sl. krŭmiti; cîrmitor, adj. (care cîrmeşte); cîrmeală, s.f. (schimbare de direcţie); cîrmui, vb. (a guverna); cîrmuitor, s.m. (guvernator, conducător; demnitar); cîrmuitoresc, adj. (de guvernator); cîrni, vb. (a căuta pretexte, a face greutăţi); cîrneală, s.f. (şovăială, tîrguială); cîrnic, adj. (şovăielnic; persoană fără cuvînt; plîngăcios); cîrnitură, s.f. (curbă; ocol, ocoliş); cîrniş, s.n. (schimbare de direcţie).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

cîrtóg (-guri), s.n. – Vizuină, bîrlog. Bg. kŭrtog (DAR).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

curînd adv. – 1. (Înv.) Fugind. – 2. Peste puţină vreme, îndată. – 3. Degrabă, repede. – 4. În scurt timp sau într-un viitor imediat sau apropiat. – 5. (Adj., înv.) Rapid, repede. – Mr. curundu, megl. curǫn. Lat. currendo, de la vb. cŭrrĕre, cf. cure (Puşcariu 455; Pascu, I, 73; DAR); cf., cu acelaşi sens ven. (a)corando, sicil. kurennu, friul. curind, comel. kurén. După Candrea, Éléments, 7, trebuie să se presupună var. lat. *currando, pentru a explica fonetismul rom.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

cuvînt (cuvínte), s.n. – 1. Termen, vorbă. – 2. Vorbit, taifas. – 3. (Înv.) Discurs. – 4. Verb, învăţătură a religiei. – 5. (Înv.) Ştire, veste, noutate. – 6. Proverb, zicală. – 7. Ordin, dispoziţie. – 8. Făgăduinţă, promisiune, siguranţă. – 9. (Înv.) Răspuns, lămurire. – 10. (Înv.) Dispută, controversă. – 11. Raţiune, motiv, cauză, pricină. – Mr. (cuvendă), istr. cuvint. Lat. conventum „reuniune” (Puşcariu 478; REW 2194; DAR; Philippide, II, 638; Densusianu, GS, II, 15). Cuvîntul există în celelalte limbi romanice cu un semantism foarte diferit; pentru sensul rom., cf. şi alb. kuvënt „conversaţie”, ngr. ϰουβέντα „conversaţie” ca şi ngr. ὁμιλία „reuniune” şi „conversaţie”, sl. sŭborŭ „reuniune” şi sb. zbor „conversaţie” etc. Această coincidenţă îi determină pe unii filologi să explice semantismul romanic printr-un fond comun balcanic, cf. Berneker 52 şi Sanfeld 34. În rom. este cuvînt general folosit, şi imaginea pe care o dă ALR, I, 28, asupra folosirii sale este extrem de deficientă. Der. cuvînta (istr. cuvîntu), vb. (a vorbi, a grăi, a spune; a sta la taifas, a conversa; a ţine un discurs; a declara), pe care Puşcariu 480 şi DAR îl consideră a proveni direct din lat. conventāre, cf. alb. kuvendoń, ngr. ϰουβεντιάζω; cuvîntător, adj. (care vorbeşte, care poate vorbi; raţional; chibzuit); necuvîntător, adj. (fără grai, care nu poate vorbi; fără raţiune, animalic); cuvîntăreţ, adj. (înv., raţional, înzestrat cu raţiune); cuvîntătorie, s.f. (înv., elocinţă); cuvintelnic, s.n. (înv., dicţionar, glosar); precuvîntare, s.f. (prefaţă), înv., formaţie literară pe baza sl. prĕdŭslovije (Candrea). Cf. binecuvîntare.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

dîrlóg (dârlógi), s.m. – 1. Curea, frîu. – 2. Perniţă folosită ca suport pentru coc (în Trans.). – Var. dălog (sec. XVI, înv.), dîrloagă. Sl. *dologŭ „adăugat”, de la dologati „a adăoga” (Cihac, II, 91; Tiktin; Candrea; Scriban; Philippide, II, 268). Sunetul r nu este clar, însă cf. bîrlog, pîrlog. Cuvîntul se foloseşte mult în expresia slugă la dîrloagă, literal „slugă de categorie joasă”; astăzi se înţelege aproape general ca „serv al cuiva care nu are rangul de a avea servi” sau „persoană care a decăzut mult”. Astfel se explică faptul că dîrloagă are astăzi sensul de „persoană neînsemnată” (Scriban), sau chiar „mîrţoagă” (Candrea), probabil fără nici un fundament real. Totuşi, în general se consideră că dîrloagă „mîrţoagă” este cuvînt diferit de dîrlog „frîu”; după Candrea, dîrloagă este legat de bg. draglă „slabă”.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

dîrmón (dârmoáne), s.n. – Ciur, sită. – Megl. drămon, mr. dirmonu. Ngr. δερμόνι sau δρομόνι (Tiktin; Candrea), cf. calabr. dramoni, bg. darmon (după Conev 72, rom. ar proveni din bg.). – Der. dîrmoni (var. dîrmoi, dîrmoia), vb. (a cerne); dîrmoietură, s.f. (pleavă, ciuruială).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

dîrmoz (-óji), s.m. – Plantă (Viburnum lantana). – Var. dîrmoc, dîrmoxin, drimoc. Origine incertă. După Scriban, este în legătură cu bg. drămbăz „dîrmoz”. Pare cuvînt identic cu dîrmotin, s.m. (plantă, plămînăriţă).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

doborî (dobór, -ít), vb. – A da jos, a dărîma, a culca la pămînt. Sl. oboriti „a doborî”, probabil în compunere cu pref. do-, care indică o acţiune exclusivă (Miklosich, Lexicon, 472; Candrea), cf. oborî. – Der. doborîtor, adj. (care doboară).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

dogorî (-resc, -ít), vb. – A încălzi, a prăji, a pîrjoli. – Mr. dugurescu, dugurire. Sl. gorĕti „a arde”, cu pref. exhaustiv do- (Miklosich, Lexicon, 138; Cihac, II, 97; Pascu, Suf., 52; Conev 99), cf. bg. dogorĭam, dogorĭavam, sb. dogoreti „a arde complet”. Conjugarea oscilează între formele dogori şi dogorî. – Der. dogor, s.n. (foc, centru de căldură), deverbal; dogoare, s.f. (ardoare, usturime, arsură); dogoreală, s.f. (arsură); dogorită, s.f. (băşică produsă de o arsură); dogoritor, adj. (fierbinte, arzător).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

drîglu (-li), s.m. – 1. (Trans.) Vătrai. – 2. Dărăcitor, scărmănător. – Var. drîgl. Probabil der. cu suf. -lo de la sl. drŭgati „a tremura”; caz în care sensul său primar ar fi fost cel de „agitator”, cf. bg. drăglec (Candrea, Scriban). Dacă această teză este sigură, este dublet de la drehlă (var. drelă), s.f. (ciupercă comestibilă, Auricularia tremelloides), cf. rut. drjachlij, ucr. drachlij „care tremură” (Tiktin), numită astfel datorită consistenţei sale, cf. numele ştiinţific şi posibil de aici drîglă, s.f. (mîrţoagă), cf. bg. draglă (Conev 57; Scriban). – Der. drîgîi, vb. (Mold., a scutura, a agita), cf. rut. drygaty (Candrea); drîgla, vb. (Olt., Banat, Trans., a scărmăna, a dărăci); drîglat, s.n. (scărmănare, dărăcit).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

fîrtát (fârtáţi), s.m. – 1. Frate de cruce; legătură de rudenie spirituală contractată voluntar între prieteni, printr-un jurămînt, amestec de sînge şi alte ritualuri care, în credinţa poporului, îi face pe aceşti prieteni să devină rude de sînge. – 2. Tovarăş, ortac. – Var. (rare) fărtat, furtat. Mr. fîrtat, megl. fărtat, furtat. Part. de la lat. fratrāre, al cărui rezultat s-a pierdut în rom., dar cf. mr. mfărtare. Obiceiul pare de origine sl. După Puşcariu 644 şi DAR, de la frate, cu suf. participial -at; după Schuchardt, ZRPh., I, 481 şi Skok, Arch. Rom., VIII, 142, de la frate, pe baza unui model sl. care nu se indică. Cf. Hasdeu, Col. lui Traian, 1876, 466. – Der. fîrtăciune, s.f. (înv., frăţie de cruce); fîrtăţi, vb. refl. (a se face frate de cruce); fîrtăţie, s.f. (frăţie de cruce); nefîrtatul, s.m. (dracul); înfîrtăţi, vb. (a înfrăţi).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

frînge (frấng, frấnt), vb. – 1. A sparge. – 2. A rupe, a fractura. – 3. A înfrînge, a învinge. – Mr. frîngu, fredzu (sau frîmşu), frîmtu, frîndzire; megl. frǫng, frǫns, frǫnt. Lat. frangĕre (Puşcariu 652; Candrea-Dens., 647; REW 3482; DAR), cf. it. frangere, prov. franher, v. fr. freindre, v. sp. frangir, port. franger. Der. frîngăcios, adj. (care se frînge uşor); frîngător, adj. (care se rupe); frîngătoare, s.f. (Trans., meliţă); frînt, adj. (obosit, sleit de puteri); frîntură, s.f. (ruptură, rupere; fractură; deschidere; boală, beteşug; pop., sifilis; fragment, bucată; înv., teren necultivat), din port. frînt cu suf. -ură, cf. săritură, căutătură, scurtătură (după Candrea-Dens., 648, REW 3468a şi DAR, din lat. fractūra, cu adaptarea ulterioară la frînt); frînturi, vb. (Banat, a frămînta aluatul), al cărui semantism pare să contrazică tot ce s-a spus în legătură cu frămînta; frîntoare, s.f. (chin, necaz); frînghiu, s.n. (Munt., echer reglabil), pare rezultat dintr-o încrucişare cu frînghie; înfrînge, vb. (a rupe, a încălca, a viola; a învinge, a distruge; refl., înv., a ceda, a se umili), cu pref. factitiv în- (sau, după Puşcariu 844; Candrea-Dens., 649; REW 4412; Puşcariu, Lr., 18 şi DAR, din lat. pop. *infrangĕre, în loc de infringĕre, ipoteză care nu este necesară); înfrîntură, s.f. (blenoragie); răsfrînge, vb. (a sufleca; a reflecta), cu pref. răs-. Cf. cufrînge. Frîngurele, s.f. pl. (fragment), cuvînt literar, pe care nu îl găsim menţionat în dicţionare (se foloseşte ca titlu de maxime răzleţe sau de citate de mică întindere), pare a fi o creaţie modernă, capricioasă şi fără autoritate; nu ştim dacă Vlahuţă este cel care a folosit-o pentru prima dată (Giuglea, LL, I, 164, o pune greşit în legătură cu prov. refranh).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

învólt (rar) adj. m., pl. învólţi; f. învoáltă, pl. învoálte

Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a, , Editura Univers Enciclopedic, 2005

gîdilá (gấdil, gâdilát), vb. – 1. A produce, prin atingeri uşoare, o senzaţie care provoacă rîs. – 2. A măguli, a peria. – Var. gîdili, ghidili. Mr. gádil, gădilare. Tc. gidiklanmak, de unde ngr. (şi Brusa) γιδιλίζω (Danguitsis 145), bg. gădeličkam, alb. guduljis. S-au propus mai multe explicaţii: din dacică (Hasdeu, Col. lui Traian, 1873, 110); din lat. catulῑre (Diez, II, 253); din bg. gădeličkam (Cihac, II, 111; Berneker 367; Skok 68; DAR); din bg. dridel (Conev 90); în legătură cu alb. (Philippide, II, 714; cf. Meyer 133); din lat. *gatellāre (Pascu, I, 91), sau cattellāre (Tiktin); sau anterior indoeurop. (Lahovary 330). Der. gîdeluş (var. gîdiluş), s.n. (joc de copii); gîdileală (var. gîdilătură), s.f. (acţiunea de a gîdila); gîdilici s.n. (faptul de a gîdila); gîdilici, s.m. (Arg., bărbier indolent); gîdilicios, adj. (care se gîdilă). După Murnu, Lehnwörter, 25, ngr. γϰουντουλῶ ar proveni din rom.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

gîfîí (gấfâi, gâfâít), vb. – A respira des şi greu. Creaţie expresivă. – Der. gîfă, s.m. (Banat, poreclă dată persoanelor grase care respiră greu); gîfîit, s.n. (gîfîială); gîfîială, s.f. (acţiunea de a gîfîi); gofăi, vb. (a gîfîi).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

gîlcă (gîlci), s.f. – 1. Tumoare, umflătură, nod. – 2. Amigdală. – 3. (Pl.) Amigdalită. – Megl. golcă „nod”. Sl. galka „umflătură” (Cihac, II, 113; Conev 92; DAR), cf. bg. gălka „inflamaţie a parotidei”, pol. galka „umflătură”. Din bg. glaka „fundul gurii”, după Drăganu, Dacor., V, 337; anterior indoeurop. după Lahovary 327. Cf. găluşcă. – Der. gîlcos, adj. (inflamat, umflat). Este dublet al lui galie s.f., (înv., glob), din pol.; şi al lui gălie, s.f. (rolă la războiul de ţesut).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

gîlmă (gấlme), s.f. – 1. Colină, dîmb, coastă. – 2. Umflătură, gîlcă. – 3. Tont, prost. – Var. hîlmă, holm, halm, hîlm. Sl. chlŭmŭ „colină” (DAR). Sensul al doilea pare propriu şi sl.; ultimul este poate rezultatul unei confuzii cu bg. glamav „tont”. Der. hîlmos (var. homuros), adj. (abrupt, accidentat); hîlmui, vb. (a îngrămădi); ghelmea, s.f. (mal abrupt); dîlm, s.n. (mal abrupt), rezultat din încrucişarea cu dîmb.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

gîmfă (-fe), s.f. – Guşă. Lat. *gamphae, din gr. γαμφαί, var. de la γαμφηλαί „falcă de animal”, din aceeaşi familie cu ϰαμπτῶ. Ar fi putut de asemenea intra în rom. prin intermediul unui sl. *gąfŭ, care nu este atestat, dar care trebuie să explice sb. kuf „pelican”. Der. gîmfa, vb. (a umfla), pe care REW 2135 şi DAR îl derivă puţin probabil din lat. conflare, cf. Puşcariu 855; gîmfătură, s.f. (umflătură); îmgîmfa, vb. (a umfla; refl., a se face puhav; refl., a se îngîmfa, a se umfla în pene).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

gîmză s.f. – Varietate de strugure. Bg. gămza (DAR; Conev 47).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

gînsác (gânsáci), s.m. – Gîscan. – Mr. gusac, megl. gînsac. Sl. *gąsakŭ (Conev 54; DAR), cf. bg. găsak, sb. gusak, ceh., rut. husak. Cf. gîscă.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

gîrbă (-be), s.f. – Spinare. – Megl. gorb. Sl. gŭrbŭ „spinare” (Miklosich, Slaw. Elem., 20; Cihac, II, 343; Conev 89), cf. bg. gărb „cocoaşă”. – Der. gîrbi, vb. (înv., a se arunca; Trans. şi Bucov., „a lătra”, literal „a sări pe cineva”); gîrbiţă, s.f. (la cai, greabăn; la vite, grumaz; plantă, Limodorum abortivum), der. intern de la gîrbă, sau direct din sb. grbica „cocoaşă”. Cf. gîrbov, hrib.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

gîrbóv (gấrbovă), adj. – Adus de spate. – Mr. gîrbuv. Sl. grŭbavŭ (Cihac, II, 115), cf. bg. gărbav, sb. grbav (Daničič, III, 392). – Der. gîrbovi, vb. (a îndoi; a se îndoi spatele sub povara anilor); (în)gîrbovit, adj. (gîrbov); gîrbovie, s.f. (bătrîneţe); gîrbovitor, adj. (care îndoaie spatele); gîrbovenie (var. gîrboveală,) s.f. (bătrîneţe); gîrboveană, s.f. (Trans., articulaţie a genunchiului); gîrjob (var. gîrjobat, (în)cîrjob(at), cîrlobat), adj. (adus de spate), încrucişare cu cîrje (DAR).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

gîrlă (gấrle), s.f. – 1. Braţ de rîu. – 2. Apă mică. Bg. gărlo (Miklosich, Slaw. Elem., 20; Conev 9; DAR). – Der. gîrlan, s.m. (copil hoinar). – Cf. gîrlici, gîrliţă.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

gîrlán (-ne), s.n. – Gît, gîtlej. Sl. grŭlo „gît”, cf. gîrlă şi bg. gortan, tc. girtlak. Der. din rom. ca în burlan. Rezultatul s-a încrucişat cu *gut, din lat. guttura, rezultînd pe de o parte gît, şi pe de altă parte var. gîrtlan, gîrclan (cf. bg. grăklian, sb. grtljan, grkljan), gîtlan, gîltan, gîrtan, etc. – Der. gîrtan, s.m. (bădăran); gîtlănos, adj. (cu gîtul lung; varietate de prune); gîtlan, s.m. (stîrc). Gîtlej, s.n. (gîtlej), pare a fi rezultat al unei schimbări de suf. (după Scriban, de la un sl. *glŭtežŭ); la gîrtan se poate să fi intervenit o încrucişare cu tc. gerdan „gît”, cf. gherdan, fără ca această ipoteză să fie necesară.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

gîscă (gấşte), s.f. – 1. Pasăre domestică de talie mare, cu gîtul lung. – 2. Om, persoană greoaie sau proastă. – 3. Boabă de porumb pleznită. – 4. Mămăligă cu brînză. – 5. Temelie a casei. – 6. Piuliţă. – 7. Joc la priveghi. – var. gînscă. Mr. gîscă, megl. gǫscă. Bg. găska (Miklosich, Slaw. Elem., 21; Cihac, II, 117; DAR); cf. sb. guska, pol. gęs, rus. gusĭ, din sl. gąsĭ. Var. pare a proveni direct din sl. gąsŭ, cf. gînsac. – Der. gîscar, s.m. (păzitor de gîşte); gîscăriţă, s.f. (plantă, Arabis hirsuta); gîscan s.m. (bărbătuşul gîştei); gîscărie, s.f. (cîrd de gîşte). Este dublet al lui huscă, s.f. (bucată de sare rafinată), din rut. chuska, numită astfel datorită culorii sale albe.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

hadîmb (hadấmbi), s.m. – Eunuc, castrat. – Var. (înv.) hadîm. Tc. hadim (Şeineanu, III, 58; Meyer 144), cf. alb. hadëm, bg. hadum, sb. hàdum.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

hapsîn (hapsấnă), adj. – Avar, zgîrcit, calic. Mag. habszi „mîncău” (Cihac, II, 504; Löwe 58; DAR), probabil contaminat cu hapcîn, var. de la căpcîn sau căpcăun (după DAR, apropiat de hain).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

iangîn (iangấnuri), s.n. – Incendiu. Tc. yangin (Şeineanu, III, 66; Lokotsch 942). Sec. XVIII, înv.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

iarlîc (-curi), s.n. – Ordin dat de hanul tătarilor. Tăt. (tc.) yarlik (Şeineanu, III, 66), cf. rus. jarlyk. Sec. XVIII, înv.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

îmbiná (îmbín, îmbinát), vb. – A potrivi, a uni, a combina două părţi ale unui obiect sau două obiecte diferite. – Var. înghina. Lat. *bināti, de unde mr. binats „gemeni”, cf. it. binati „gemeni”, binare „a naşte gemeni”. Rezultatul rom. *binaţi, f. *binaţe, pare să fi fost considerat adj. verbal şi încrucişat cu îngemănat, a cărui corespondenţă semantică e perfectă. Este de asemenea posibil să se plece direct de la un lat. *bināre, refăcut pe baza lui *bināti, cf. it. binare, friul. imbiná „a uni”. În general se consideră der. de la un lat. *imbināre, de la bini „duplicate” (Lexiconul de la Buda; Puşcariu 778; Candrea-Dens., 823; REW 4280). DAR şi Graur, BL, V, 101, resping această ipoteză, bazîndu-se pe prioritatea, care nu este certă, a var. înghina, şi pe prezenţa lui desghina, vb. (a despărţi, a înlătura; a crăpa, a despica; a învrăjbi), mr. dizgl’ina, cu var. desbina, care se consideră un hiperurbanism. Astfel, pe cînd Densusianu, Hlr., 288; Densusianu, Filologie, 447; şi REW 4280 pleacă de la lat. *imbinare, Candrea-Dens., 482 pleacă de la *disglutinare, prin intermediul lui desghina, şi Giuglea, Dacor., III, 621, de la *disglināre ‹ gr. γλίvη „coadă”; Philippide, II, 640, presupune un lat. *disbināre, şi DAR o legătură între aceste cuvinte şi ghin, ghionoi. Explicarea lui îmbina pe baza lui desbinadesghina, nu este posibilă. Der. cu des- nu poate fi valabilă dacă lipseşte vb. simplu (des-lega, des-prinde), sau der. cu în- (des-chide, cf. închide; desfunda, cf. înfunda); iar cînd des- provine de la un der. romanic, ideea de „separaţie” s-a pierdut complet (cf. desfăta, desmierda); astfel încît, pentru desbina, mai întîi trebuie să fi existat un *bina sau îmbina. Ideea priorităţii cronologice a lui desghina faţă de desbina se explică prin prezenţa mr. dizgl’ina, a cărui origine nu o cunoaştem. Pentru lat. bināti, cf. Puşcariu , ZRPh., XXIX, şi REW 1109. V. şi Philippide, Principii, 108, care îl der. pe îmbina din lat. inguen. – Der. neîmbinat, adj. (separat); înghinărat (var. înghinorat), adj. (îmbinat).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

îmbucá (îmbúc, îmbucát), vb. – 1. A înghiţi. – 2. A gusta ceva de mîncare. – 3. A înfuleca. – 4. A împreuna, a uni, a cupla. – 5. (Înv.) A dispreţui. – 6. (Înv.) A săruta, a îmbrăţişa. – Mr. mbuc. Lat. *imbuccāre, de la bucca, cf. bucă (Puşcariu 781; Candrea-Dens., 192; DAR), cf. it. imboccare, fr. emboucher, sp., port. embocar. Der. de la bucă, în interiorul limbii rom., pare mai puţin probabilă, întrucît toate sensurile lui îmbuca duc la semantismul lat. „gură”, pe cînd în rom. bucă înseamnă numai „obraz”. – Der. îmbucătură, s.f. (înghiţitură, duminicat; muştiuc; îmbinare; colţ de stradă); îmbucături, vb. (a vîrî cuiva îmbucăturile în gură).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

împilá (împiléz, împilát), vb. – 1. A comprima, a presa, a zdrobi. – 2. A oprima, a asupri. – Var. împili, încila, închila. Probabil din lat. *impillārepilāre, cf. pil, piuă (Cihac, I, 119; Tiktin; Puşcariu, RF, II, 66-71). După o părere mai puţin convingătoare, a lui Drăganu, Dacor., VI, 286-91, de la chilăînchila, cu modificare datorată hiperurbanismului. Pentru semantism, cf. fr. fouler, ngr. πιλέω. – Der. împilător, adj. (care oprimă).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

încépe (încép, începút), vb. – 1. A realiza prima parte dintr-o lucrare, dintr-o acţiune. – 2. A întreprinde, a se apuca de. – 3. (Înv.) A concepe. – Mr. nţep. Lat. incĭpĕre (Puşcariu 812; Candrea-Dens., 843; REW 4353; DAR; Rosetti, I, 168, cf. gris. anceiver). Sensul 3 indică o confuzie între lat. incipĕre cu concipĕre; Tiktin se gîndeşte că este vorba de un uz artificial, ceea ce nu este cert. – Der. început, s.n. (punct de plecare, moment iniţial); începută, s.f. (înv., început; înv., concepţie); începătură, s.f. (înv., început, origine); ceptură, s.f. (izvor al unui rîu), cf. Iordan, BL, VI, 33; începenie (var. începătorie, începătoare, cepelniţă, cepătoare), s.f. (început); începător, adj. (care începe); neînceput, adj. (neatins).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

încólo adv. – 1. În partea aceea, acolo. – 2. Deoparte. – 3. În afară de asta. – Var. încolea. Mr. (î)nclò. De la colo, cu pref. în-. – Der. dincolo, adv. (în partea cealaltă; mai încolo; din punctul de vedere al Munt., în Transilvania), cu prep. de, ca dincoace.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

încuiá (încúi, încuiát), vb. – 1. A închide cu cheia. – 2. A închide, a astupa. – 3. A constipa. Lat. cŭneāre, de la cŭneus (Puşcariu 827; Candrea-Dens., 427; REW 2392; DAR), cf. sicil. incuńari, engad. inkuńer, sard. kundzare (Wagner, 110), inkundzare. Se consideră (Tiktin; DAR) că semantismul se explică prin uzanţa veche de a încuia în cuie. Este de presupus mai curînd că lat. cuneus „cui” a ajuns probabil să însemne şi „cheie”, ca clavus faţă de clavis. După Capidan, Dacor., II, 631, mr. ancuñare „a arde” este acelaşi cuvînt lat. – Der. încuietoare, s.f. (dispozitiv care încuie ceva); încuiere, s.f. (acţiunea de a încuia; constipaţie); încuietură, s.f. (constipaţie); încuietor, adj. (care încuie). Descuia, vb. (a deschide o uşă, o poartă, etc. încuiate cu cheia) poate reprezenta la fel de bine un lat. dĭscuneāre (Densusianu, Hlr., 169; Puşcariu 511; Candrea-Dens., 437; Tiktin; Candrea), cf. sard. diskundzare, sau să se fi format în rom., ca închide-deschide. – Der. descuietoare, s.f. (uşiţă, portiţă).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

îndesá (îndés, îndesát), vb. – 1. A presa, a apăsa. – 2. A înghesui, a burduşi. – 3. A strivi, a stîlci. – 4. A bătători, a îndesa. – 5. A înfige. – 6. A hăitui, a hărţui, a prigoni. – 7. (Refl.) A se înghedui, a se îngrămădi. – 8. (Refl.) A se condensa, a se face cît mai compact. – 9. A înmulţi, a repeta. – 10. (Refl.) A se sătura. – Mr. (î)ndes, ndisare, megl. andes, andisari. Lat. densāre (Puşcariu 831; Candrea-Dens., 486; DAR), cf. des. Ar putea fi şi der. intern al lui des; pare însă mai curînd că acest der. e var. îndesi, care se foloseşte mai ales cu sensul 9 şi care, în acest caz, ar fi mai curînd un dublet neol. (DAR îl consideră var., cu schimbare de suf.; după Densusianu, Hlr., 150, din lat. densῑre, cf. Puşcariu 831). – Der. îndesat, adj. (cu conţinutul presat; foarte plin; înfipt; apăsat, rostit cu insistenţă; dens; mic şi gros, rotofei), cf. mr. ndisat; îndesătură, s.f. (înv., insistenţă).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

îndreá s.m. – Decembrie. Lat. Andreas, din gr. ’Aνδρἐας (Puşcariu 832; Tiktin; DAR), cf. v. sard. sant-andria „noiembrie”, alb. šën-ëndre „decembrie” etc. (Hasdeu 1172).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

îndurá (îndúr, îndurát), vb. – 1. A face tare, a se întări. – 2. A suporta, a rezista. – 3. A suferi, a pătimi. – 4. (Refl.) A consimţi, a îngădui, a tolera. – 5. A-i fi milă, a se milostivi. Lat. indurāre „a se întări” (Puşcariu 825; Candrea-Dens., 857; REW 4386; DAR), alb. duroń, it. indurare „a se întări”, fr. endurer „a suporta”, sp. endurar. Explicaţia lui Philippide, Principii, 99, pe baza lat. *indolescĕre, este greşită. Evoluţia semantică a fost prost explicată. Tiktin consideră că sensul 2 se explică prin fr. DAR crede că o expresie ca nu te îndura „nu fi neîndurător” trebuie să fi fost interpretă ca îndură-te „ai milă” şi, de aici, printr-o evoluţie care pare contradictorie, sensul de „a se întări”, alături de cel de „a avea milă”. Aceeaşi opinie la Iordan, BL, IX, 67; în vreme ce Graur, BL, V, 66, crede că este vorba de o evoluţie pur balcanică. De fapt, semantismul oferă un perfect paralelism cu tratamentul romanic, cf. fr. endurer, sp. endurar şi cu răbda. Plecînd de la forma refl., „a se întări”, înseamnă fireşte „a rezista mai bine”, adică „a suporta fără să cedeze” (endurer, endurar). Trecerea de la „a suferi” la „a consimţi” apare în toate limbile. Se cuvine doar să adaugăm că evoluţia lui îndura merge mai departe decît cea din fr. sau sp., ca şi cea a lui răbda, s.v. Sensul 1 apare numai în propoziţii negative, şi este înv. Der. neîndurat, adj. (fără milă); îndurător, adj. (tolerant, răbdător, indulgent; milostiv, bun); neîndurător, adj. (intolerant); îndurătate (var. îndurătură, îndurăminte), s.f. (înv., milă, bunătate).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

înfíge (înfíg, înfípt), vb. – 1. A împlînta, a vîrî. – 2. A fixa. – 3. A străpunge, a traversa. – 4. (Refl.) A se amesteca, a se băga, a se interpune. – Mr. (n)hig, hipşu, (n)hiptă, (n)hidzire. Lat. infῑgĕre (Puşcariu 841; Candrea-Dens., 780; REW 4402; DAR), cf. it. (in)figere. Part. înfipt (lat. *infictum, în loc de infixum, prin analogie cu vb. ca dicere sau facere) a produs var. înfipta, vb. (rar, Mold., a înfige, a împlînta, a străpunge). – Der. înfipt, adj. (fixat, împlîntat; băgăreţ, neruşinat); înfigăreţ, adj. (băgăcios, inoportun).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

îngená (îngén, îngenát), vb. – A slăbi, a domoli, a reduce viteza. Origine necunoscută. După Bogrea, Dacor., III, 723, din lat. *ingenuāre „a îngenunchia”, explicaţie incertă din punct de vedere semantic şi fonetic (cf. DAR). Cuvînt rar, în Olt. şi Munt.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

îngúst (îngústă), adj. – Care are lăţime mică, strîmt. – Mr. ngustu, istr. ăngust. Lat. angŭstus (Puşcariu 860; Candrea-Dens., 863; REW 471; DAR), cf. alb. nguštë, sp. angosto. – Der. îngusta, vb. (a strînge; a diminua), cf. mr. ngustu, alb. nguston, sp. (ens)angostar (după Puşcariu 861; Candrea-Dens., 864 şi REW 467, direct din lat. angŭstāre); îngustime, s.f. (strîmtoare; zgîrcenie, calicie).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

însurá (însór, însurát), vb. – A se căsători, a se lega prin căsătorie un bărbat cu o femeie. – Mr. nsor, megl. (a)nsor, (a)nsurari, istr. ănsor. Lat. uxorāri (Cipariu, Elemente, 72; Otto, Rom. Forsch., VI, 427; Philippide, Principii, 108; Puşcariu 874; Candrea-Dens., 870; REW 9107; DAR), cf. calabr. nzurare. Cuvînt comun (ALR, I, 251), indică numai din punctul de vedere al bărbatului căsătoria, cf. mărita. – Der. însurător, adj. (de însurat); însurat, s.n. (căsătorie); însurătoare, s.f. (căsătorie); însurăciune, s.f. (înv., căsătorie); însurăţel, s.m. (persoană căsătorită de curînd); dessura, vb. (rar, a divorţa, a se despărţi).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

însurá (însór, însurát), vb. – A repara încălţămintea, a pingeli. Lat. *solāre, de la solum „talpă” şi cu pref. în- (Tiktin, ZRPh., XXIV, 320; Candrea-Dens., 871; DAR).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

întîi num. – 1. Primul, care ocupă primul loc. – 2. (Adj.) Primul, cel mai important, primordial. – 3. (Adv.) În primul rînd. – 4. (Adv.) La început. – Var. înv. întîniu. – Mr. ntińu. Origine obscură. Prima parte a cuvîntului pare a fi lat. ante. În general se admite un etimon de tipul *antaneus, metateză de la anteanus, şi propeanus (Mussafia, Vokalismus, 141; Densusianu, Rom., XXX, 113; Puşcariu, Dacor., IV, 1570; Candrea-Dens., 885; Graur, BL, V, 67; Rosetti, I, 168); însă compunerea lat. pare incertă, cf. REW 493. Este mai curînd vorba de un der. vulgar de la antevenire, înlocuit de anteveniens, de tipul *anteveniumîntîniu, ca în textele din sec. XVI şi astăzi în Banat. Der. de la ante iniens (Skok, Rom., L, 517) pare mai puţin probabilă. Întîi se foloseşte invariabil ca adv.; ca pron. şi adj., se foloseşte invariabil ca adv.; ca pron. şi adj., se folosesc formele art. întîiul, f. întîia; în aceste cazuri, forma fără art., citată de DAR (clasa întîi) este greşită şi se datorează unei confuzii cu adv. Der. dintîi, adv. (de dinainte, mai întîi); cel dintîi, num. (primul); întîiaşi, adj. (prima), rar, se foloseşte numai în comp. cu dată, format pe baza lui aceeaşi; întîietate, s.f. (prioritate, anterioritate, precedenţă); întîietor, adj. (înv., precedent, preeminent).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

întirí (întirésc, întirít), vb. – 1. A da la o parte, a arunca. – 2. A izgoni, a urmări. – 3. A înţărca mieii, iezii etc. – Var. înteri. Sl. tĕrjati „a despărţi” (Cihac, II, 149; Tiktin; DAR), cf. bg. tirjam, sb. tjerati, slov. tirati.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

întórt (întoártă), adj. – 1. Strîmb, răsucit. – 2. Încăpăţînat, îndărătnic. Lat. intortum, de la intorquĕre (Puşcariu 888; Tiktin; DAR), cf. întoarce. – Der. întortochia, vb. (a încurca; a face ocoluri) cu un suf. neclar care pare de origine expresivă (după Puşcariu 889; Puşcariu, Dacor., VII, 478 şi DAR, din lat. *intorticŭlāre, ca fr. entortiller, sp. entortijar; după Tiktin, mai puţin probabil, de la var. puţin folosită întortoca, prin intermediul prez. întortochez); întortochetură, s.f. (labirint, ocoliş).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

întrég (întreágă), adj. – 1. Teafăr, sănătos. – 2. Neatins, din care nu lipseşte nimic. – 3. Ferm, integru. – 4. Complet, tot, din care nu s-a luat nimic. – 5. (S.n.) Număr întreg. – 6. (S.n.) Totalitate, ansamblu. – Mr. (î)ntreg, megl. antreg, istr. ăntreg. Lat. integrum (Diez, I, 238; Puşcariu 892; Candrea-Dens., 886; REW 4479; DAR), cf. it. intero (piem. intręk, ligur. intriegu, v. sard. intreu), v. fr. entre „robust”, (Morawski, Mélanges A. Thomas, Paris 1927, p. 305), fr. entier, sp. entero, port. enteiro. Pentru schimbarea de accent, cf. Rosetti, I, 51. Este dublet al lui integru, adj., din acelaşi etimon lat. (sec. XIX). Der. neîntreg, adj. (incomplet; fricos); întregime, s.f. (totalitate, integritate); întregie, s.f. (înv., integritate); întregiune (var. întregăciune, întregătate), s.f. (înv., integritate, plenitudine); întregi, vb. (a completa; a sfîrşi, a termina); întregitor, adj. (care întregeşte).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

învelí (învelésc, învelít), vb. – 1. A înfăşura. – 2. A acoperi, a pune ceva deasupra. – 3. A umple. – 4. A înfăşura urzeala pe sulul războiului. – 5. A da la piuă. – Var. învăli. Mr. anvălescu, anvalire, megl. anváles, anvăliri. Sl. valiti (Cihac, II, 106; DAR), cf. val, şi bg. valjam. Accepţiile apar şi în sl. şi se explică toate plecîndu-se de la ideea de bază, aceea de „sul”. Der. din lat. *invelāre (Meyer, Alb. St., IV, 105), nu este posibilă. Der. învelitoare (var. învelitură), s.f. (ceea ce serveşte la învelit sau acoperit; husă; cuvertură, pătură; capac; acoperiş); înveliş, s.n. (obiect care serveşte la învelit; capac; husă; acoperiş); învelit, adj. (acoperit; pieptănat; căptuşit; bătut în piuă; rotofei).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

învitá (învitéz, învitát), vb. – 1. A incita, a stimula. – 2. A provoca, a aţîţa. – 3. (Refl.) A se reuni, a se întruni. Lat. invitāre (Puşcariu 903; Candrea-Dens., 898; Tiktin; DAR). Înv., se aude încă în unele regiuni; a fost înlocuit aproape complet de dubletul său invita, vb. (a pofti), din fr. inviter. – Der. învitător, adj. (instigator); învitătură, s.f. (înv., instigare).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

Cuvînt folosit greşit de majoritatea persoanelor in ziua de azi (http://ro.wikipedia.org/wiki/Hacker).

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

izgorî (-résc, -ít), vb. refl. – Despre cereale, a fermenta. Sl. izgorĕti (Tiktin; DAR), cf. sb. izgorjeti, rus. izgorĕtĭ. Cf. dogorî, prigoare.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ÎNSELE pr. f. pl. v. însul. [DOOM 2]

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

lîncéd (lấncedă), adj. – 1. Galeş, debil. – 2. Bolnav. – 3. Melancolic, abătut. – Megl. lîngit, lîngid. Lat. languĭdus (Puşcariu 976; Candrea-Dens., 994; REW 4890; DAR), păstrat numai în rom. (în celelalte idiomuri romanice sînt derivări neol., cf. Rosetti, I, 168). Rezultatul gc este modern (totuşi se aude var., rară, lînged). A fost explică prin analogie cu muced; dar pare mai curînd efectul unei disimulări g...d. Der. lîncezi, vb. (a zăcea; a fi bolnav, a avea o suferinţă, a vegeta, a se istovi); lîncezeală (var. lîncezime, înv., lîngejune), s.f. (boală, suferinţă). Cf. lîngoare.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

lîngă prep. – Alături de, aproape de, în apropiere de. – Pe lîngă, aproape de; afară de; în comparaţie cu. – Mr. (ningă), megl. lăngă, istr. (pringę). Lat. lŏngo (Candrea-Dens., 999; REW 5119; Pascu, I, 111; Candrea). Der. din lat. longum ad (Puşcariu 979; Tiktin; DAR) pare mai puţin probabil, din motive fonetice. Pentru evoluţia semantică, cf. it. longo, prov. lonc. – Der. dîngă, prep. (Trans., de aproape de), comp. cu de; p(r)ingă (var. p(r)îngă), prep. (aproape de), comp. cu pe sau pre.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ÎNCLEÍ vb. IV. v. încleia.

Dicţionarul limbii române moderne, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Academiei, Bucureşti, 1958

mîglă (mấgle), s.f. – Ceaţă. Sl. *mĭgla (Tiktin; Candrea; Graur, Rom., LIII, 384); cf. rus. mygla (Vasmer, II, 109).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

mîglă (mấgle), s.f. – (Trans., Mold.) Grămadă, morman. Mag. mágl(y)a (Candrea). Legătură cu măgură (Tiktin; Scriban) pare dubioasă. – Der. mîglaş, s.m. (lucrător care taie sare în minele de sare gemă).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

mîntuí (-uésc, mântuít), vb. – 1. A salva. – 2. A răscumpăra, a elibera. – 3. A termina, a sfîrşi. – 4. (Refl.) A se salva, a se lecui. – 5. (Refl.) A se elibera, a se izbăvi. – 6. (Refl.) A se termina, a se sfîrşi. Mag. menteni, din ment „liber” (Miklosich, Fremdw., 110; Cihac, II, 515; Weigand, Jb., XIII, 111; Tiktin; Iordan, Dift., 138; Berneker, II, 37; Gáldi, Dict., 94), poate prin intermediul sl., cf. sb., cr., slov. mentovani. Der. mîntuială, s.f. (bun sfîrşit, izbăvire; adv., fără grijă, dat rasol); mîntuinţă, s.f. (izbăvire, răscumpărare); mîntuitor, adj. (salvator).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

mîrced (-dă), adj. – Veştejit, ofilit. Lat. marcidus (Puşcariu 1095; Candrea-Dens., 1129; cf. REW 5346; Rosetti, I, 160), cu fonetismul alterat datorat tratamentului expresiv, ca efect al unei false analogii cu mîlc, mîrc. – Der. mîrcav, adj. (Trans., moale; epuizat), cu schimb de suf.; mîrcezi, vb. (a se veşteji); mîrcaviţă (var. mîlcaviţă, mălcaviţă), s.f. (Banat, Olt., reumatism); mălcoz, s.n. (Trans., o anumită boală a turmei). – Cf. vîlced.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

mîrzác (mârzáci), s.m. – Nobil sau şef al tătarilor. Tc. mirza (Şeineanu, II, 260). – Der. mîrzăciţă, s.f. (nevastă de şef tătar); mîrzăcie, s.f. (nobleţe tătară). Sec. XVII, înv.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

mîţă (-ţe), s.f. – Pisică. – Megl. maţă. Creaţie expresivă, comună multor idiomuri, cf. it. micio, v. fr. mite, sp. miz(o), germ. Mieze, bg., sb., cr. maca (de unde megl., ngr. μάτσιον, alb. matsë), v. Diez, I, 276; Cihac, II, 190; Meyer 263; Şeineanu, Semasiol., 177; Berneker, II, 1; REW 5557. Der. mîţ, s.m. (pisoi); mîţesc, adj. (de pisică); mîţan, s.m. (pisoi, cotoi); mîţeşte, adv. (ca pisicile); mîţişor, s.m. (creangă de salcie în floare, serveşte drept ramură de palmier în Dumica Floriilor); mîţos, adj. (capricios). – Din rom. provine mag. móca (Edelspacher 19).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

mîzdă (-de), s.f. – 1. Recompensă, salariu, retribuţie. – 2. Mită, cîştig necinstit. – 3. Aldămaş, bacşiş, dare. – Var. măzdă, măzdea. Sl. mizda „recompensă” (Miklosich, Lexicon, 388; Cihac, II, 191). Sec. XVII, înv. – Der. mîzdelnic, adj. (înv., corupt); mîzdi (var. măzdi, măzdui), vb. (a corupe), înv.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

mîzgă s.f. – 1. Sevă, suc. – 2. Sacîz, răşină secretată de lemn. – 3. Substanţă vîscoasă în general. – 4. Nămol, glod. – 5. Flegmă, mucozitate. – Mr. mîzgă „nămol”. Sl. mezga „sevă” (Miklosich, Slaw. Elem., 31; Cihac, II, 191; Berneker, II, 54; Conev 51), cf. bg. măzgá, cu sensul de „sevă”. – Der. mîzgos, adj. (plin de sevă, de suc; vîscos, lipicios).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

momîie (-i), s.f. – Sperietoare, gogoriţă, baubau. Creaţie expresivă (REW 5277), coicide cu alte cuvinte străine, fără să se poată stabili o legătură directă, cf. ngr. μαμοῦνας (etimon din rom., după Cihac, II, 672), arab. mūmîya (Eguilaz 745), slov. mamona. Der. din mamă (Giuglea, Dacor., II, 825) nu este posibilă. – Var. mămîie, mămuie, (înv.) mamuie; momîiaţă, mămăiaţă, , cu acelaşi suf. din mogîldeaţă; momîrlan, s.m. (ţopîrlan; pocitură; sperietoare; dărîmătură), cf. mîrlan, ţopîrlan; mamiţă, mămină, manină, momilă, namilă, cf. acest cuvînt; mamorniţă, s.f. (sperietoare); mamornic, s.m. (insectă, Meloe proscarabeus), pe care Candrea îl pune în legătură cu bg. mramoren „marmorean” (pentru semantism, cf. larvă); morniţă, s.f. (Bucov., ţînţar, Ceratopogon pulicarius), prin afereza lui mamorniţă; morniţar, s.m. (Bucov., ţînţar). – Cf. mămăruţă.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

mosorî (-rắsc, -ît), vb. – A umfla, a mări. Origine necunoscută. Relaţia cu mosor (Candrea) e îndoielnică. Poate are legătură cu posomorî. Cuvînt destul de rar, în Mold. şi Trans. – Der. mosorîtură, s.f. (înv., umflătură, tumoare).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

nagîţ (nagấţi), s.m. – Cionică (Vanellus cristatus). Origine necunoscută, posibil expresivă (Tiktin). Este dificilă der. din mag. libuc (Cihac, II, 517) sau din rut. Nogaiec „tătar” (Scriban).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

oblînc (oblấncuri), s.n. – Partea de dinaintea şeii, mai ridicată şi încovoiată. – Mr. blîncu, megl. ublonc. Sl. obląku, din laku „arc” (Miklosich, Slaw. Elem., 32; Cihac, II, 220; Conev 73; Vasmer, II, 241), cf. bg. oblăk, sb., cr., rus. obluk, slov. oblok, ceh. oblouk, pol. obłęk. Este dublet al lui obloc, s.n. (Trans., fereastră), din cr., slov. oblok, prin intermediul mag. ablak. – Cf. oblon.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ocărî (ocărắsc, -ît), vb. – A insulta, a înjura. Sl. okarjati „a mustra”, ukarjati „a acuza” (Miklosich, Slaw. Elem., 33; Cihac, II, 223), cf. sb. okarati, pol. ukaráć. – Der. ocară, s.f. (injurie, insultă, oprobiu, ruşine); ocărîtor, adj. (care înjură); ocărît, adj. (înv., ruşinos); ocarnic, adj. (înv., ruşinos).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

odîrní (-nésc, -ít), vb. – (Olt.) A înţărca. Sb. odrenuti „a alunga” (Candrea).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ogîrjí (ogârjésc, ogârjít), vb. refl. – A slăbi, a se usca. – Var. ogîrci, ocîrci, ocîrji, odîrji, odîrli, odîrni, ogîrşi. Creaţie expresivă, cf. cocîrja, sgîrci. La origine ar putea fi sl. kurčiti, f. cîrci şi ocîrci, vb. (Banat, a suci, a schimba), cf. Scriban; dar tratamentul expresiv este evident.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

omîrzí (-zésc, -ít), vb. – A deprecia. Sl. omruziti (Tiktin). Sec. XVI, înv. Apare cu grafia sl., omrăzi; probabil împrumut cult, fără circulaţie.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

osîndí (osândésc, osândít), vb. – A condamna, a pedepsi. Sl. osęditi, osęždą (Miklosich, Slaw. Elem., 59; Cihac, II, 231; Byhan 231). – Der. osîndă, s.f. (pedeapsă, condamnare); osîndit, s.m. (condamnat).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

păgîn (-ni), s.m. – Necredincios. – Mr. pîngîn, megl. păngǫn. Lat. paganus (Diez, I, 300; Puşcariu 1244; Candrea-Dens., 1308; REW 6141), cf. alb. pëgërë (Philippide, II, 649), it., sp. pagano, prov., cat. pagá, fr. païen, port. pagao. Pentru semantism, cf. J. Zeiller, Paganus, Fribourg 1917. Uzul adj. este înv. E dubletul lui pogîn (var. pogan), adj. (păgîn; ticălos) din sl. poganu (bg., sb., slov., ceh., pol., rus. pogan), care, la rîndul lui, provine din lat. (E oarecum posibil ca sl. să provină din rom., căci un intermediar mgr. trebuie exclus, cf. Miklosich, Etym. Wb., 254 şi Vasmer, Gr., 119). Cuvînt rom. nu poate proveni din sl. (cum pretindeau Miklosich, Slaw. Elem., 36 şi Cihac, II, 237). Der. păgînitate, s.f. (păgînism; ticăloşie); păgînaţie, s.f. (înv., păgînism); păgînesc, adj. (de păgîn); păgîneşte, adv. (ca păgînii); păgîni, vb. refl. (a îmbrăţişa păgînismul); păgînie, s.f. (stare de păgîn); păgînime, s.f. (adunătură de păgîni); păgînism, s.f. (credinţă păgînă); împăgîna, vb. refl. (a îmbrăţişa păgînismul). Cf. pîngări.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

pîclă (-le), s.f. – 1. (Înv.) Mlaştină, băltoacă. – 2. Zăpuşeală, zăduf. – 3. Ceaţă, negură. Sl. pĭklŭ „ceaţă, întunecime; iad” (Miklosich, Slaw. Elem., 41; Cihac, II, 236; Conev 36), cf. bg. păklŭ, sb. paklo, rus., rut. peklo, mag. pokol. – Der. pîclos, adj. (ceţos); împîclit, adj. (umezit, brumat); pîclisit, adj. (Mold., diabolic, infernal).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

pîlnie (pấlnii), s.f. – 1. Leică. – 2. Pavilion al instrumentelor muzicale de suflat. Sl. plŭniti „a umple” (Miklosich, Slaw. Elem., 36; Cihac, II, 241; Tiktin), cf. bg. pălno „plin”, pălnenie „umflare”.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

pînză (pấnze), s.f. – 1. Ţesătură. – 2. Ţesătură cu care se acoperă faţa morţilor. – 3. Giulgiu. – 4. Ţesătură de păianjen. – 5. Velă (la nave). – 6. (Mold.) Plasă de pescuit. – 7. Albeaţă pe ochi. – Strat, rînd, văl. – 9. Extindere, suprafaţă. – 10. Tablou, pictură. – 11. Lamă de ferăstrău. – 12. Lamă de topor. – Mr. pîndză, megl. pǫndză, istr. pănzę. Lat. *pandea „ţesătură”, probabil rezultat din încrucişarea lui pannus cu brandeum, cf. brînză, brîu. Etimonul este admis în general, dar explicaţia lui diferă de la autor la autor: der. din pandĕre „a întinde” (Puşcariu 1373; Tiktin; REW 6190; Densusianu, GS, II, 320); sau în loc de *panneapannus (Skok, Arhiv za arbanašku Starinu, I, 15, cf. Rosetti, I, 161). Der. din tracul penza (Pascu, I, 191) legată de gr. πήνη este dubioasă, ca şi legătura cu gr. πενίζομαι „a ţese”. Der. pînzar, s.m. (fabricant sau vînzător de pînză); pînzărie, s.f. (atelier, prăvălie); pînzătură, s.f. (ţesătură, pînză; fular; lenjerie, rufărie); pînzea, s.f. (bucată de pînză fixată la gherghef); pînzet, s.n. (rufărie, albituri) se foloseşte mai ales la pl. pînzeturi; pînziş, s.n. (înveliş, strat); pînzui, vb. (a înfăşura un mort în giulgiu; a ascuţi securea; a echipa o ambarcaţie); împînzi, vb. (a întinde, a răspîndi, a desfăşura; a acoperi, a ocupa, a invada).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

pîrgă (pấrgi), s.f. – 1. Trufanda, produs timpuriu. – 2. Bir, dare în fructe. Sl. prŭga „grîu timpuriu” (Miklosich, Slaw. Elem., 41; Cihac, II, 285; Conev 72), din pružiti „a coace, a prăji”; cf. prăji. – Der. pîrgav, adj. (Trans., abia copt); pîrg, s.n. (timpul coacerii fructelor); pîrgui, vb. refl. (a începe să se coacă); pîrguială, s.f. (începutul coacerii).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

pîrgár (pârgári), s.m. – În vechea organizare municipală, consilier; vătăşel. – Var. bulgar. Germ. Bürger (‹ burgâri), prin intermediul mag. polgár (Borcea 201). Sec. XV, înv.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

pîrîu (-îuri), s.n. – Mică apă curgătoare. – Var. Mold. pîrău, -aie, Bucov. părău, , -aie, -ăie, Munt., pl. pîrîe. Megl. păroi. Sl. (bg.) poroj „torent” (Miklosich, Fremdw., 119; Tiktin), cf. puroi, alb. përrua. Limba literară a asimilat rezultatul normal, *păroi (ca în megl.), cu rîu, de unde şi pl. artificial pîrîuri; limba populară ignoră aceste forme şi lexicografi ca Densusianu, GS, VI, 364, Candrea şi Scriban le consideră incorecte. Sing. pîrău, în loc de *păroi, provine din pl. pîraie, ca în paralelismul bulfeie-bulfeu. E adevărat că istoria cuvîntului bg. nu este clară; poate-i vorba de un cuvînt din aceeiaşi familie cu roi, noroi, şi identic cu puroi. După o părere foarte răspîndită, cuvîntul este de origine alb. (Cihac, II, 719; Meyer 335; Philippide, II, 729; Skok, Arhiv za Arbanašku Starinu, II, 327; Jokl, IF, XLIX (1931), 282-6; Rosetti, II, 120; E. Petrovici, Dacor., VII, 347), părere greu de admis pentru noi pe baza unei simple asemănări. Alţi cercetători se gîndesc la o sursă autohtonă (Miklosich, Slaw. Elem., 10; Lahovary 340); la un tracic *parau(t), de unde ar proveni şi numele de Prut (Pascu, Arhiva, 1921, 133; Pascu, Arch. Rom., VII, 567); la un gr. *παρροή în loc de παραρροή (Diculescu, Elemente, 491); la un lat. aquae rivus (Philippide, Principii, 40) ipoteză evident neinteresantă. Toate aceste intenţii de explicare par să păcătuiască prin faptul că se bazează pe un sens de „apă curgătoare” care trebuie să fie secundar; sensul primitiv trebuie să fi fost cel de „şuvoi”, cf. pîraie de lacrimi, ca în sb. roniti suze „a vărsa lacrimi”, faţă de poron „loc unde un rîu se pierde în pămînt”.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

pîrlóg (-oáge), s.n. – Ţarină, ogor negru. – Var. pîrloagă, Trans., prilog, Olt. priloagă. Megl. părloagă. Sl. prĕlogu „schimb” (Cihac, II, 246; Conev 41), cf. sb. prijelog, slov. prêlog, mag. parlag. – Der. împîrlogi, vb. (a lăsa ogor negru).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

pîrluí (-uiésc, -ít), vb. – (Trans.) A muia rufele înainte de spălat. – Var. pîrloi. Mag. parlani (Candrea). – Der. pîrlău, s.n. (ciubăr de rufe), din mag. párló (Gáldi, Dict., 148); pîrnaie, s.f. (butoi, oală mare; Arg., închisoare, puşcărie; varietate de struguri), în loc de pîrlaie, pl. cuvîntului anterior (după ipoteza improbabilă a lui Diculescu, Elementele, 450, în loc de *părănaie, din gr. πελινάλιον ‹ πελίνη „butoi”, şi ultimul sens din gr. *περϰναλέα ‹ περϰνός „albastru-închis”; după Scriban, din sb. parni „de abur”.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

pîrsní (-nésc, -ít), vb. – 1. A sforăi, a mîrîi. – 2. A murmura, a critica. – Var. prîsni. Sb. prsnuti (Tiktin).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

pîrtic (-curi), s.n. – (Trans.) Fleac, lucru de nimic. Mag. portéka (Candrea).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

pîrtie (-ii), s.f. – 1. Cărare, potecă. – 2. Drum sau potecă deschisă în zăpadă. – 3. Urme de sanie. – Mr. părtică. Sb., slov. prt (Miklosich, Slaw. Elem., 40; Cihac, II, 247), cf. bg. părtina (Conev, 42), din sl. prati „a călca în picioare”.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

pîşén (-nă), adj. – Încrezut, înfumurat. – Var. pîşin, păşin. Sl. pyšanŭ, part. de la pyšati sę „a se înfumura” (Tiktin). Înv. şi Mold. – Der. pîşenie, s.f. (înv., mîndrie).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

pîslă (-le), s.f. – Fetru. În loc de *pîstlă, din sl. plŭstĭ (Miklosich, Slaw. Elem., 35; Cihac, II, 247; Conev 60), cf. sb., cr. pust, ceh. plst, rus. polstĭ. – Der. pîslar, s.m. (muncitor care face pîslă); pîslit, adj. (de fetru; pluşat); pîslos, adj. (moale; des; încîlcit); împîsli, vb. (a încîlci).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

plînge (plấng, plấns), vb. – 1. A vărsa lacrimi. – 2. A compătimi, a deplînge. – 3. A jeli (un mort). – 4. (Refl.) A se tîngui, a se văita. – Mr. plîngu, plînşu, plînzire, megl. plǫng, plǫns, plǫngiri, istr. plîng, plîns. Lat. plangĕre (Puşcariu 1339; Candrea-Dens., 1409; REW 6572; Rolhfs, Differenzierung, 33), cf. it. piangere, prov. planher, fr. plaindre, cat. planyer, sp. plañir. Uz general (ALR, II, 231). – Der. plîngăcios, adj. (plîngător, gata să plîngă); plîngător (var. rară plîngaci), adj. care plînge, trist); plîngere, s.f. (acţiunea de a plînge sau de a se jelui; reclamaţie; cerere); plîngătoare, s.f. (bocitoare); plîns (var. plînset), s.n. (plîngere, tînguire); plînsoare, s.f. (plîns, scîncet); deplînge, vb. (a compătimi, a deplora), format după fr. déplorer, cf. deplora.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

potîng (-guri), s.n. – Legătură, împletitură de nuiele sau de fire vegetale. Sl. potęgŭ, din potęgati „a trage” (Miklosich, Slaw. Elem., 38; Miklosich, Lexicon, 634; Cihac, II, 282; Cancel 25; Conev 70), cf. sb., cr., slov. poteg „vargă”, mag. poting „legătură”. Este dubletul lui petoacă (var. peteucă, peteică), s.f. (legătură de fire vegetale; zăvor; butonieră), dintr-o formă sl. nenazalizată, ca cea sb. – Der. potîngos, adj. (Mold., grosolan, noduros); potînji, vb. (Trans., a coase prost); potînjiţă, s.f. (Trans., gaură la opinci pentru nojiţe), contaminat cu (no)jiţă.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

SOBORÎ́, soborăsc, vb. IV. Intranz. (Rar) A ţine sobor, a se aduna la o consfătuire. – Din sobor.

Dicţionarul limbii române moderne, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Academiei, Bucureşti, 1958

rîcîí (rấcâi, râcâít), vb. – A scormoni, a roade. – Var. rîcălui. Origine expresivă, cf. sl. rkati „a sforăi” (după Scriban, sl. ar fi etimon pentru rom.), gr. ῥυϰαρίζω „a răzui”, fr. racler „a roade”. Der. din sl. ryti, ryją „a scormoni” (Cihac, II, 312), nu pare posibilă. – Der. rîcîit (var. rîcîitură, rîcîială), s.n. (răzuială).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

rîgîí (rấgâi, râgâít), vb. – A scoate un zgomot caracteristic, provocat de gazele din stomac. Sl. rygati (Miklosich, Slaw. Elem., 43; Cihac, II, 312; Conev 92), cf. sb., cr., slov. rigati, rus. rygnatĭ. – Der. rîgîit, s.n. (eructaţie); rîgîială, s.f. (eructaţie). Din rom. provine ngr. ῥουγϰαίζω (Meyer, Neugr. St., 78; Murnu, Lehnw., 39).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

rîmnic (-ce), s.n. – Iaz, heleşteu. Sl. rybĭnikŭ „loc de pescuit” (Tiktin; Conev 41).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

rîncă s.f. – Inel, cerc, postoroncă, gînj. Sl. rąka „mînă” (Cihac, II, 278). Cf. rîncaci. Este dubletul lui rochiţă, s.f. (sprijinul loitrei), în Trans., prin intermediul mag. rakonca (Scriban). – Cf. răcodelie, rucaviţă.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

rînced (-dă), adj. – Stricat, alterat. Lat. rancĭdus (Puşcariu 1464; REW 7040), cf. sicil. ráncitu, calabr. gráncitu, logud. rankidu, fr., cat. rance sp., port. rancio. Cuvînt puţin folosit în Mold., Bucov., Basar. (ALR, II, 19). – Der. rîncezi, vb. (a deveni flămînd); rîncezeală, s.f. (gust rînced; Trans., slănină).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

rînză (-ze), s.f. – 1. Ament, mîţişor, mugur etc. – 2. (Bucov.) Franjuri care ornează punga de tutun. – 3. Pipotă. – 4. Cheag. – 5. Stomac în general. – Var. Olt., Trans. rînsă (sensul 1). Mr. arînză. Cuvînt foarte discutat, la care se consideră în general că sensurile 1 şi 2 reprezintă un cuvînt diferit de celelalte sensuri. Această separare este puţin convingătoare; cel mai probabil ar fi să se pornească de la un cuvînt de bază care să reprezinte ideea de „ciucure”, aplicabilă în acelaşi timp la mîţişor şi la pipotă, cf. fr. glande „glandă” din gland „ciucure, franj”. Aşa fiind, pare că trebuie să se pornească de la sl. ręsa „mîţişor, mugure” (Miklosich, Slaw. Elem., 32; Cihac, II, 313; Philippide, Principii, 159; Rosetti, III, 92; Conev 89; origine admisă pentru primele sensuri ale cuvîntului de Tiktin şi Candrea; combătută pentru cele din urmă de Petrovici, Dacor., X, 144), cf. bg. rĕsa „ament”, sb. resa „ament; ciucure; omuşor”, pol. rzęsa „spic”. Explicaţia semantică pare evidentă, căci pipota seamănă cu un ciucure. Fonetismul este mai dificil de explicat, deoarece rezultatul normal rînsă, sr fi trebuit să se păstreze în general; e posibil să fi intervenit o analogie cu cuvintele compuse cu suf. - (cf. cinteză pupăză, coacăză) sau terminate în - (barză, brînză, pînză), sau să fie datorat unei alte circumstanţe pe care o ignorăm, ca în ovăsovăz. Cîntărind îndoielile, această soluţie pare preferabilă celei care se bazează pe alb. rëndës „cheag” (Pascu, II, 216; Phlippide, II, 731; Capidan, Raporturile, 516; Rosetti, II, 121), pentru că drumul de la „cheag” la „pipotă” este mai greu de explicat decît cel de la „ament” la „pipotă” şi la „cheag”; fiindcă nu ştim originea cuvîntului alb.; şi fiindcă soluţia nu pare posibilă fonetic, decît pe baza derivării *rëndë-zërëndzë, care pare forţată. Giuglea, Dacor., II, 643, propune soluţia unui alb. rra-ni „cheag”, cu suf. -, care nu este nici mai simplă nici mai logică. Der. rînzişoară, s.f. (untişor, Ranunculus pedatus, R. aureus; cretuşcă, Spiraea ulmaria), probabil datorită formei florilor; rînzoş, adj. (arţăgos, ticălos). Din rom. provine rut. ryndza, rynd(z)ja (Miklosich, Wander., 18; Candrea, Elemente, 409), pol. ryndza.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

rîvnă (-ne), s.f. – 1. Pasiune, ardoare. – 2. Ambiţie, pretenţie. – 3. Zel, osîrdie. – Var. rîmnă, înv. rîhnă. Sl. rĭvĭnije, rĭvĭnĭ (Miklosich, Slaw. Elem., 43; Cihac, II, 315; Conev 100). – Der. rîvnaci, adj. (zelos, harnic); rîvni (var. rîmni, înv. revni, răhni), vb. (a dori, a năzui, a aspira); rîvnitor (var. rîmnitor), adj. (doritor, avid, zelos).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ÎMPÍNS adj. v. ÎMPINGE. [DEX '98]

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

salcîm (-mi), s.m. – Acaţ (Robinia pseudacacia). – Mr. sălcîm. Tc. salkim (Şeineanu, II, 310; Roesler 601; Lokotsch 1809; Ronzevalle 100), cf. ngr. σαλϰίμι, bg. salkăm.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

şatîr (-ri), s.m. – Gardă, slugă înarmată, scutier. – Var. satîr, satîrgiu, satîraş. Tc. şatir (Tiktin), confundat cu cuvîntul anterior.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

scîncí (-césc, -ít), vb. – 1. A se smiorcăi, a geme, a se tîngui. – 2. A lătra. – Var. schinci, înv. scîncez. Trans. ocînci, Munt. schincăni. Creaţie expresivă. Der. din sl. skučati „a lătra” (Cihac, II, 329; Şeineanu, Chien, 239; Tiktin), cf. pol. skuczác „a geme”, este dificilă semantic şi nu pare posibilă în ce priveşte fonetismul. – Der. scîncet, s.n. (geamăt; tînguit); scînceală, s.f. (scîncet).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

scîrţ, interj. – Imită hîrşîitul sau pîrîitul. – Var. scîrţă. Creaţie expresivă, cf. pîrţ. – Der. scîrţîi (var. scîrţii, Banat (s)cîrţăi; mr. cărţinescu, cărţinire), vb. (a pîrîi, a trosni, a scrîşni; a rîcîi), cf. bg. (s)kărcam (Conev 95), ceh. skŕećeti, ngr. ϰριτσανίζω (› mr.), it. scricciolare, germ. kratzen; cherţăni, vb. (a ţipa); scîrţîială (var. scîrţîitură), s.f. (faptul de a scîrţîi, zgomot ascuţit); scîrţîitoare, s.f. (duruitoare, huruitoare).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

sgîrcí (-césc, -ít), vb. – 1. A contrage, a se strînge. – 2. (Refl.) A fi meschin, a se scumpi. – Var. gîrci, cîrci, şi der. Sl. sŭgrŭčiti sę (Miklosich, Lecivon, 146; Cihac, II, 41; Tiktin; Berneker 369), cf. ceh. skrciti. – Der. sgîrci (var. sgîrc), s.n. (cartilaj; unealtă de dogar; extremitate cartilaginoasă; sfîrc; şfichi de bice); sgîrcit, adj. (avar, meschin; strîns, chircit); sgîrcenie, s.f. (avariţie, calicie); sfîrc, s.n. (extremitate cartilaginoasă; mamelon; şfichi de bici), cuvînt de uz general (ALR, II, 68), este fără îndoială deformare de la sgîrc, apropiat de rădăcina expresivă sfîr, cf. spîrc.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

sgîriá (-íi, -át), vb. – A rîcîi cu unghiile sau cu ghearele. – Var. zgîria. Megl. zgair, zgăirari. Lat. excoriāri „a strivi”, de la corium (Niermeyer 389), cf. it. scuoiato, prov. escoriatz (Rom., II, 341). Celelalte explicaţii par insuficiente: de la *sdîria ‹ sl. sudrati „a rupe” (Cihac, II, 101; Bogrea, Dacor., IV, 845, unde se citează formele din sec. XVII, dăria, sderia, din sl., dar probabil diferite de vb. sgîria); din lat. *excariāre, de la caries (Puşcariu, ZRPh., XXVIII, 687; Puşcariu 1938; cf. împotrivă Philippide, II, 658); în relaţia cu *excarmĭnāre (Tiktin); de la un lat. *scabĭlāre, în loc de scabēre (Pascu, Arch. Rom., VI, 267); din v. germ. skeren, cf. calabr. sgarrare, milan. szagá (Puşcariu, Dacor., I, 604); din lat. scarificare (Giuglea, Dacor., V, 897; cf. REW 7662); din lat. *scaberārescaber (Candrea). Der. sgîrie-brînză, s.m. (avar, zgîrcit); sgîriac (var. sgîrieci), s.n. (compas de tîmplar); sgîrie-nori, s.m. (bloc înalt), traducere din fr. gratte-ciel; sgîrîietură, s.f. (tăietură superficială); sgîrios, adj. (care zgîrie).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

sîmceá (-éle), s.f. – 1. Dorn, priboi. – 2. Cioc, clonţ, vîrf, culme. – 3. (Olt., Trans.) Briceag, brişcă. – 4. (Olt.) Zori de zi, auroră. – Var. simcea. Lat. *summĭcēlla (Candrea, Bul. Soc. Fil., I, 28; Candrea; Rosetti, I, 171) de la summa „vîrf”. Mai înainte a fost legat de un dacic σαμψηρα (Hasdeu, Col. lui Traian, 1873, 239), şi de lat. *sentĭcēlla (Cihac, I, 254; Koerting 860; Puşcariu 1589, REW 6823). – Der. sîmcela, vb. refl. (a se ivi zorile); sîmcelat, adj. (ascuţit, subţire); sîmcelos, adj. (ţuguiat); sîmci, vb. (Olt., a se toci).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

sînecá (-c, -át), vb. refl. – A se vindeca, a se restabili. Lat. *sanicāre, de la sanus (Buescu, R. Études roum., I, 109-15). Înainte s-a explicat prin lat. *signicāre „a-şi face cruce” (Puşcariu, Conv. Lit., XLIV, 540; REW 7906; Drăganu, Dacor., IV, 742); prin sl. sŭnicati „a înclina” (Bogrea, Dacor., I, 473); prin *senicum, de la senex (Scriban). Aceste şovăieli se explică prin semantismul nu foarte sigur; este cuvînt rar, care s-a păstrat numai în formule de descîntec.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

sîrmă (-me), s.f. – 1. (Înv.) Fir de metal preţios. – Fir de metal preţios. – 3. Fir metalic. – 3. (Olt.) Fir de mătase. Mr. sirmă „mătase”, megl. sărmă „fir metalic”. Ngr. σύρμα (Roesler 576; Cihac, II, 699; cf. Vasmer, Gr., 133), posibil prin intermediul tc. surma, cf. alb. sërmë, bg. sărma, sb. srma. – Der. sîrmar, s.m. (fabricant de obiecte de sîrmă); sîrmuliţă, s.f. (peşte, Leucaspius delineatus).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

sîrmeá s.f. – Antimoniu. Tc. sürme (Tiktin). Sec. XVIII, înv.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

şomîc (-ci), s.m. – 1. (Înv.) Varietate de cîrtiţă (Spalax typhlus). – 2. (Banat) Sobol (Talpa europaea). – 3. (Trans.) Şoarece. – 4. (Mold.) Tumoare, băşică. Origine îndoielnică. După Scriban, legat de rut. homyk, pol. chomik „hamster”. Pare cuvînt expresiv.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

HOTĂRÎ́, hotărăsc, vb. IV. I. 1. Tranz. şi refl. A alege (între mai multe posibilităţi), a lua sau a face să ia o hotărâre; a (se) decide. ♦ Tranz. (Rar; construit cu dativul) A porunci cuiva să facă ceva. 2. Tranz. A stabili, a fixa o dată, un termen etc. 3. Tranz. A destina, a meni pe cineva pentru ceva. II. Tranz. (Înv.) A stabili limitele unui teritoriu, a pune hotar. ♦ Refl. A se mărgini cu..., a fi vecin cu... – Din hotar.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎMBARCÁ, îmbárc, vb. I. Tranz. şi refl. A (se) urca pe o navă pentru o călătorie pe apă; p. gener. a (se) urca pentru a călători în orice fel de mijloc de transport. – Din fr. embarquer.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎMBĂIÁ, îmbăiez, vb. I. Refl. şi tranz. A (se) scălda sau a (se) spăla (în baie), a face baie; a (se) feredui. [Pr.: -bă-ia] – În + baie1.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎMBĂLÁ, îmbălez, vb. I. Tranz. A umple de bale; a umezi cu salivă; spec. a muia cu salivă firul de tors în timpul torsului manual. ♦ Fig. A folosi cuvinte vulgare (la adresa cuiva). – În + bale.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎMBĂTÁ, îmbắt, vb. I. 1. Refl. şi tranz. (fact.) A ajunge sau a face pe cineva să ajungă în starea de beţie, a (se) ameţi cu băutură; a (se) chercheli, a (se) aghesmui. ♢ Expr. A (se) îmbăta lulea (sau tun, turtă, criţă) = a (se) îmbăta foarte tare. A (se) îmbăta cu apă rece (sau chioară) = a (se) amăgi, a (se) înşela. ♦ Tranz. P. anal. (Despre mirosuri puternice) A produce o stare asemănătoare cu beţia; a ameţi. 2. Tranz. şi refl. Fig. A (se) încânta, a (se) ameţi, a (se) tulbura. – Lat. *imbibitare (< bibitus „beat”).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎMBIÉRE, îmbieri, s.f. Acţiunea de a (se) îmbia şi rezultatul ei; poftire, invitaţie, îndemn stăruitor; îmbiat. [Pr.: -bi-e-] – V. îmbia.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎMBINÁT, -Ă, îmbinaţi, -te, adj. Care este unit cu altul într-un tot, care formează un tot; împreunat, îngemănat. – V. îmbina.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎMBOLDÍ, îmboldesc, vb. IV. 1. Tranz. A împunge un animal cu prăjina, cu băţul, cu nuiaua sau, p. ext., a lovi un animal cu băţul, cu nuiaua spre a-l îndemna la mers, la tras. 2. Tranz. Fig. A îndemna, a împinge pe cineva la o acţiune; a stimula. 3. Refl. recipr. şi tranz. A (se) lovi cu coatele, a(-şi) da ghionturi sau brânci; a (se) îmbrânci. – În + bold.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎMBUFNÁ, îmbufnez, vb. I. Refl. şi tranz. (Fam.) A (se) supăra (tăcând sau încruntându-se); a (se) bosumfla. – În + bufnă.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎMBUIBÁ, îmbúib, vb. I. Refl. şi tranz. A mânca şi a bea (sau a da să mănânce şi să bea) peste măsură, a (se) ghiftui; a (se) îndopa. – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎMBULZÍ, îmbulzesc, vb. IV. 1. Refl. A se îngrămădi în număr mare, a se înghesui; a se buluci. 2. Tranz. A face pe cineva să stea înghesuit, a vârî pe cineva sau ceva într-un spaţiu strâmt, neîncăpător, aglomerat; a înghesui. ♦ (Despre o mulţime) A înghesui pe cineva din toate părţile. ♦ Fig. A năpădi pe cineva cu stăruinţele, cu insistenţele. – În + bulz.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎMBUMBÁ, îmbúmb, vb. I. Tranz. (Reg.) A încheia un nasture, petrecându-l prin cheotoare; a încheia în nasturi un obiect de îmbrăcăminte. [Var.: îmbumbiá vb. I] – În + bumb.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎMBUNÁT, -Ă, îmbunaţi, -te, adj. Împăcat, calmat; (rar) blând, binevoitor. V. îmbuna.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎMPĂCÁ, împác, vb. I. 1. Tranz. şi refl. recipr. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. „cu”) A restabili raporturi de prietenie, de înţelegere cu cineva; a (se) reconcilia, a (se) împăciui. ♦ Refl. recipr. A se înţelege cu cineva (într-o chestiune bănească), a se învoi, a conveni. ♦ Refl. A se obişnui, a se deprinde cu ceva (de obicei o idee, un gând). 2. Tranz. A linişti, a potoli, a calma pe cineva mulţumindu-l, dându-i satisfacţie. 3. Refl. recipr. A trăi în bună înţelegere cu cineva; a se învoi, a se îngădui cu cineva. – Lat. *impacare.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎMPĂIÁ, împăiez, vb. I. Tranz. A umple cu paie pielea jupuită de pe un animal, spre a-i da acestuia înfăţişarea naturală. [Pr.: -pă-ia] – În + paie (după fr. empailler).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎMPĂNÁ, împănez, vb. I. Tranz. 1. A introduce în crestăturile făcute într-o bucată de carne sau în unele legume bucăţele de usturoi, de slănină etc. ♦ Fig. A umple, a înţesa, a împânzi un loc. 2. (Tehn.) A reduce jocul dintre două sau mai multe obiecte, piese etc., introducând între ele pene de lemn sau de metal. – Lat. *impinnare sau în + pană.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎMPENÁT, -Ă adj. v. împănat.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎMPEŢÍ, împeţesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A peţi. – Din [a merge, a se duce, a veni etc.] în peţit.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎMPILÁT, -Ă, împilaţi, -te, adj. (Adesea substantivat) Asuprit, oprimat. – V. împila.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎMPÍNGE, împíng, vb. III. 1. Tranz. A mişca, a urni, a deplasa din loc pe cineva sau ceva, exercitând o apăsare. ♦ Intranz. A se lăsa cu toată greutatea sau puterea spre a urni pe cineva sau ceva din loc. 2. Tranz. A face să înainteze; a duce, a purta (până departe). ♦ Fig. (Adesea peior.) A ajuta pe cineva să ajungă la o situaţie (nemeritată). 3. Tranz. Fig. A îndemna, a îmboldi. 4. Refl. A se înghesui pentru a putea merge înainte. ♦ Tranz. A îmbrânci. 5. Tranz. (Înv.) A izgoni, a alunga. ♦ Fig. A nu accepta, a respinge. 6. Intranz. (Reg.) A cheltui. ♦ Tranz. A plăti. ♢ Expr. A împinge bani (cuiva) = a mitui (pe cineva). [Perf. s. împinsei, part. împins] – Lat. impingere.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎMPLETÍ, împletesc, vb. IV. 1. Tranz. A reuni, a împreuna mai multe fire, jurubiţe etc. 2. Tranz. A strânge părul în cozi. 3. Tranz. A lucra diferite obiecte din fire textile răsucite sau toarse ori din nuiele, din flori etc.; spec. a face o împletitură din fire de lână, de bumbac etc. prin tricotare cu andrele. ♦ A face colaci din bucăţi de aluat. 4. Refl. recipr. Fig. A se încrucişa, a se întretăia; a se îmbina. 5. Intranz. (Rar; în expr.) A împleti din picioare = a mişca repede din picioare; a dansa. 6. Tranz. Fig. (Înv.) A unelti, a urzi. – În + pleată (pl. plete).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎMPLINÍ, împlinesc, vb. IV. 1. Tranz. A atinge vârsta de... 2. Refl. (Despre timp sau măsuri de timp) A ajunge la soroc, a se scurge, a trece în întregime, a expira. ♦ (Rar; despre noţiuni de cantitate) A ajunge la numărul, la suma dorită, indicată, necesară. 3. Tranz. A face să fie plin sau întreg; a întregi, a completa. ♢ Expr. A-şi împlini somnul = a dormi suficient. 4. Refl. (Despre fiinţe) A se dezvolta; a se îngrăşa. ♦ Fig. A se desăvârşi. 5. Tranz. şi refl. A aduce sau a ajunge la îndeplinire, a (se) realiza, a (se) îndeplini. 6. Tranz. A achita, a plăti. ♦ (Înv. şi reg.) A obliga pe un datornic să plătească banii datoraţi. 7. Tranz. (Reg.; în expr.) A o împlini (cu cineva) = a o păţi (cu cineva), v. păţi. (Refl.) I s-a împlinit = i s-a înfundat, v. înfunda. – Lat. *implenire (< plenus) sau în + plini (înv. „împlini” < plin).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎMPÚNGE, împúng, vb. III. 1. Tranz. şi refl. A (se) înţepa. ♦ Tranz. A îmboldi un animal. ♦ Tranz. Fig. A ironiza, a persifla. 2. Tranz. A lovi cu coarnele. [Perf. s. împunsei, part. împuns] – Lat. impungere.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎMPUPÍT, -Ă, împupiţi, -te, adj. (Reg.) Îmbobocit; înmugurit. – V. împupi.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎMPUŢÍ, împút, vb. IV. 1. Refl. A căpăta miros rău din cauza alterării; a intra în putrefacţie. 2. Tranz. A umple o încăpere, un spaţiu cu miros greu (de corp intrat în putrefacţie). [Prez. ind. şi: împuţésc] – În + puţi.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNADÍNS adv. Cu un anumit scop, anume, intenţionat. – În + adins.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNAINTÁ, înaintez, vb. I. 1. Intranz. A merge înainte în spaţiu, a se mişca spre cineva sau ceva aflat înainte; a avansa. ♦ Fig. A progresa. 2. Intranz. A merge înainte în timp; a se desfăşura, a se dezvolta. 3. Tranz. A ridica pe cineva într-o funcţie mai importantă; a avansa în grad. ♦ Intranz. A obţine o funcţie mai importantă, un grad mai mare. 4. Tranz. A expedia, a trimite, a da un act, o petiţie, o lucrare administrativă etc. 5. Tranz. (Înv.) A avansa o sumă de bani. – Din înainte.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNAÍNTE adv. I. (Cu sens local) În faţă. ♦ În locul dintâi, în frunte. ♦ (Cu valoare de interjecţie) Îndemn de a înainta. II. (Cu sens temporal) 1. Mai devreme, mai întâi. ♢ Expr. Mai înainte = a) mai demult; b) mai repede (decât altcineva sau altceva). De mai înainte = de mai demult. Cu... (mai) înainte sau (mai) înainte cu..., arată cât timp a trecut de la întâmplarea de care este vorba. Înainte vreme = odinioară. ♢ Compus: înainte-mergător s.m. = înaintaş (3), precursor; p. ext. om cu vederi înaintate. 2. Mai departe, în continuare. ♢ Expr. De azi (sau aici, acum etc.) înainte = de azi (sau aici, acum etc.) încolo. [Var.: naínte adv.] – Lat. in ab ante.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNAMORÁ, înamorez, vb. I. Refl. (Livr.) A se îndrăgosti. – În + amor (după fr. sénamourer).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNAPÓIA1 prep. (Construit cu gen.) În urma, îndărătul cuiva sau a ceva. – Din înapoi.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNAPOIÁ2, înapoiez, vb. I. 1. Tranz. A da înapoi; a restitui. ♦ Refl. A reveni, a se întoarce la locul de unde a plecat. 2. Refl. şi intranz. Fig. (Înv.) A fi în declin, a regresa; a decădea. [Var.: (reg.) napoiá vb. I] – Din înapoi.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNARIPÁ, înaripez, vb. I. Refl. A prinde aripi; a-şi lua avânt; a întraripa. ♦ Tranz. (Poetic) A da avânt, a însufleţi. – În + aripi.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNARMÁT, -Ă, înarmaţi, -te, adj. (Despre persoane sau despre colectivităţi) Care este înzestrat cu arme; care are arme asupra sa; care este pregătit pentru luptă. ♢ Expr. Înarmat până în dinţi (sau din cap până în picioare) = foarte bine înarmat. – V. înarma.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNAURÍT, -Ă, înauriţi, -te, adj. (Pop.) Care este aurit. [Pr.: -na-u-] – V. înauri.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNĂCRÍ, înăcresc, vb. IV. Refl. şi tranz. (Pop.) A (se) acri; p. ext. a (se) strica, a (se) altera; fig. (despre oameni) a deveni sau a face pe cineva să devină posac, ursuz. ♢ Expr. (Refl.) A i se înăcri (cuiva sufletul de cineva sau de ceva) = a-i fi (cuiva) lehamite de cineva sau de ceva; a se plictisi, a se sătura de cineva sau de ceva. – În + acru.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNĂLBÍ, înălbesc, vb. IV. Tranz. A face să devină alb. ♦ Intranz. şi refl. (Rar) A deveni alb, a părea alb. [Var.: (reg.) nălbí vb. IV] – În + albi.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNCADRÁ, încadrez, vb. I. 1. Tranz. A înrăma. 2. Refl. A se potrivi, a se armoniza cu mediul înconjurător. 3. Tranz. (Jur.) A cuprinde într-un text de lege o faptă, p. ext. un delincvent. 4. Tranz. (Rar) A înconjura, a împresura (1). 5. Tranz. şi refl. A (se) angaja într-o întreprindere, într-o instituţie ♦ Refl. A se integra într-un colectiv, într-o organizaţie, într-o acţiune etc. 6. Refl. A respecta o anumită limită de timp pentru săvârşirea unei acţiuni. – Din fr. encadrer.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNCÁLTE adv. v. încaltea.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNCARNÁ vb. I. v. incarna.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNCEPÚT, începuturi, s.n. 1. Faptul de a (se) începe; începere. 2. Punct de plecare, moment iniţial; parte care începe sau cu care se începe ceva. ♢ Loc. adv. De la (bun) început = din primele momente, din capul locului. De la (sau pe la, dintru ori întru) început = în (sau din) momentul iniţial; din capul locului, din prima clipă. 3. (Înv.) Obârşie, origine, începătură. – V. începe.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNCERCÁ, încérc, vb. I. Tranz. 1. A verifica un lucru spre a-i controla însuşirile; a proba. ♢ Expr. Pe încercate = cu ajutorul, prin mijlocirea unei probe. ♦ Refl. recipr. A-şi măsura forţele în luptă cu cineva. 2. A întreprinde un lucru ca exerciţiu, de probă; a face tentative de... ♦ A-şi da silinţa să..., a face sforţări, a căuta să... 3. A fi cuprins de un sentiment, de o senzaţie; (despre sentimente, senzaţii etc.) a se face simţit, a cuprinde pe cineva. – Lat. pop. in-circare.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNCHEGÁ, închég, vb. I. 1. Refl. şi tranz. A se face sau a face să devină cheag; a (se) coagula. ♢ Expr. (Tranz.) Minte de încheagă apele = minte foarte tare. ♦ Refl. (Rar) A se strânge la un loc, a se uni, a se lipi trainic (cu ceva sau unul cu altul). 2. Refl. Fig. A prinde contur, a se forma, a lua fiinţă. – Lat. in-coagulare.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNCHEIÁ, închéi, vb. I. Tranz. I. 1. A prinde în nasturi, în copci etc. un obiect de îmbrăcăminte. ♦ Refl. (Despre persoane) A-şi strânge haina, cămaşa etc. în nasturi, în copci; a-şi lega şireturile de la încălţăminte. 2. A potrivi una într-alta părţile componente ale unui obiect; a îmbina, a uni. II. 1. A termina, a pune capăt, a sfârşi o acţiune, o operaţie etc. ♦ Refl. (Rar) A ajunge la deplina dezvoltare, la maturitate. ♦ A trage concluzia, a conchide. ♦ Refl. (Rar) A se limita, a se rezuma la... 2. A stabili un acord, a definitiva un tratat etc. ♦ A redacta, a alcătui, a adresa un act oficial. – Lat. inclavare.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNCHÍDE, închíd, vb. III. 1. Tranz. A mişca (din balamale) o uşă, o fereastră, un capac etc. pentru a acoperi deschizătura corespunzătoare. ♦ A încuia cu cheia, cu zăvorul. ♦ A acoperi, a astupa deschizătura unui spaţiu, a unei încăperi. 2. Tranz. A apropia, a strânge marginile (sau părţile componente ale) unui obiect pentru a nu mai fi desfăcute, deschise. ♢ Expr. A închide paranteza = a) a pune, în scris, partea a doua a semnului parantezei la locul cuvenit; b) a termina o digresiune introdusă în cursul unei comunicări. A închide mâna = a strânge degetele, făcând mâna pumn. A închide gura = a apropia buzele şi fălcile una de alta; a nu mai vorbi. A închide (cuiva) gura = a face (pe cineva) să tacă, a pune capăt obiecţiilor sau protestelor (cuiva). A închide ochii = a) a coborî pleoapele, acoperind globii oculari; b) a se preface că nu observă ceva; a trece cu vederea; c) (de obicei în construcţii negative) a dormi; d) a muri. A închide (cuiva) ochii = a fi lângă cineva în clipa morţii. (Refl.) A i se închide ochii = a fi foarte obosit. ♦ Refl. (Despre răni) A se cicatriza. 3. Tranz. A întrerupe, potrivit orarului stabilit, activitatea unei instituţii, a unei întreprinderi, a unui local; p. ext. a suspenda activitatea, a desfiinţa. 4. Tranz. A încheia o acţiune, a-i pune capăt. ♦ A opri funcţionarea unui mecanism, a unui aparat, a unui circuit etc. 5. Tranz. A izola o fiinţă într-un spaţiu închis, îngrădit; a băga la închisoare; fig. a ţine departe de lume. ♦ Refl. A se retrage, a se izola. ♦ Fig. A conţine, a cuprinde ceva. 6. Tranz. A îngrădi, a împrejmui o curte, un teren etc. spre a delimita sau spre a opri accesul. ♦ A bara o cale de comunicaţie; a opri, a împiedica trecerea. ♦ Refl. (Despre drumuri) A ajunge la un punct de unde nu mai poate continua, a se înfunda. 7. Refl. (Despre cer, p. ext. despre vreme) A se întuneca, a se înnora. ♦ (Despre obiecte colorate, p. ext. despre culori) A căpăta o nuanţă mai întunecată. – Lat. includere.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNCHINÁ, închín, vb. I. 1. Refl. A-şi manifesta evlavia către divinitate prin practici religioase, specifice fiecărui cult. ♦ (În biserica creştină) A-şi face semnul crucii; p. ext. a se ruga. 2. Refl. A se pleca (sau a-şi pleca numai capul) înaintea cuiva, în semn de respect, de devotament, de afecţiune sau ca simplu salut. ♦ Intranz. A ridica paharul plin, ciocnindu-l cu paharul celorlalţi comeseni şi a bea (făcând o urare). 3. Refl. (Înv.) A recunoaşte suzeranitatea cuiva; a accepta să devină vasal. ♢ Expr. (Tranz.) A închina armele (sau steagul) = a capitula. 4. Tranz. (Înv.) A dărui cuiva ceva în semn de evlavie, de supunere, de recunoştinţă. ♢ Expr. A închina o mănăstire = a subordona o mănăstire altei mănăstiri străine sau unei patriarhii. ♦ A face o ofrandă. 5. Tranz. A consacra. ♦ A dedica. – Lat. inclinare.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNCIFRÁ, încifrez, vb. I. Tranz. A reda o idee, un sentiment etc., în mod indirect, simbolic, metaforic; a exprima o idee, un sentiment etc. într-un limbaj criptic, care cere o iniţiere pentru a fi înţeles. – În + cifru.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNCINCÍ, încincesc, vb. IV. Tranz. A face de cinci ori mai mult sau mai mare. – În + cinci.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNCÍNGE1, încíng, vb. III. 1. Refl. (Despre foc) A arde cu flacără mare, a se aprinde bine. ♢ Tranz. fact. El încinge focul. 2. Refl. şi tranz. A (se) înfierbânta, a (se) încălzi tare. ♦ Tranz. Fig. (Despre un sentiment, o pasiune) A cuprinde, a copleşi pe cineva; a consuma, a mistui. ♦ Refl. Fig. A se manifesta puternic; a se aprinde, a se înflăcăra. ♦ Refl. şi tranz. Fig. (Despre o luptă, o confruntare, o discuţie etc.) A (se) înteţi. 3. Refl. (Despre fân, cereale, făină etc.) A începe să se altereze prin fermentare; a se strica; a se aprinde. [Perf. s. încinsei, part. încins] – Lat. incendere.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNCÍNGE2, încíng, vb. III. 1. Tranz. şi refl. A (se) înfăşura peste mijloc cu o cingătoare, un brâu etc. 2. Tranz. şi refl. A(-şi) prinde o armă de mijlocul corpului (eu o curea). 3. Tranz. Fig. A înconjura (din toate părţile), a împresura. [Perf. s. încinsei, part. încins] – Lat. incingere.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNCIUDÁ, înciudez, vb. I. Refl. şi (rar) tranz. A fi sau a face să fie cuprins de ciudă; a ciudi. – În + ciudă.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNCLEIÁ, încleiez, vb. I. Tranz. 1. A unge, a îmbina şi a fixa cu clei piese de lemn, hârtie etc. ♦ Refl. A se lipi. ♦ Refl. A se murdări, a se unge cu clei sau cu ceva cleios. ♦ Refl. A se face, a deveni cleios. ♦ Refl. Fig. (Despre fălci) A se încleşta; (despre limbă) a se înţepeni. 2. A trata diverse produse (semifabricate) cu soluţii coloidale sau de amidon pentru a le face impermeabile. [Prez. ind. şi; încléi] – În + clei.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNCLINÁ, înclín, vb. I. 1. Refl. şi tranz. A (se) apleca în jos sau într-o parte; a (se) pleca. ♦ Refl. A face o plecăciune; a saluta; a (se) pleca, a (se) închina. ♦ Refl. Fig. (Despre soare) A coborî către asfinţit, a apune; (despre zi) a se apropia de sfârşit. 2. Refl. Fig. A se declara convins; a admite, a accepta. 3. Intranz. Fig. A fi dispus să... ♦ A se simţi atras de ceva, a simţi vocaţie, atracţie pentru ceva; a se apleca. 4. Refl. recipr. Fig. (Înv.) A avea legături de dragoste cu cineva. – Din fr. incliner, lat. inclinare.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNCOÁCE adv. 1. Înspre mine, spre locul unde mă aflu; în direcţia mea. ♢ (În loc. adv.) Încoace şi încolo = dintr-o parte în alta. (Pop. şi fam.; substantivat, n.) A avea pe vino-ncoace = a avea farmec, a fi cuceritor, atrăgător. ♢ Expr. Ce mai încoace (şi) încolo = de ce atât a vorbă? e inutilă orice discuţie. 2. Înspre momentul de faţă, mai apropiat de epoca noastră. [Var.: încoá adv.] – Lat. in-eccu(m)-hocce.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNCOLEÁ, adv. v. încolo.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNCOMÁT, -Ă, încomaţi, -te, adj. (Rar) Cu coamă bogată. – În + coamă + suf. -at.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNCORDÁ, încordez, vb. I. 1. Tranz. şi refl. A(-şi) contracta muşchii corpului, p. ext. corpul întreg, în vederea unui efort. ♦ Fig. A-şi concentra atenţia, memoria, voinţa etc. ♦ Tranz. (Rar) A stimula, a întări. 2. Tranz. A întinde (puternic) o coardă, un arc, un cablu etc. ♦ A acorda un instrument muzical cu coarde, prin întinderea coardelor. 3. Tranz. A lega coardele viţei de vie. 4. Refl. Fig. (Despre raporturile dintre oameni) A ajunge într-o stare de tensiune (maximă), a se înăspri. – În + coardă.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNCOTRÓ adv. (Adesea interogativ) În ce direcţie, unde; oriunde. ♢ Expr. Ori încotro = indiferent în ce direcţie, oriunde. Care încotro (poate) = care pe unde poate, în toate direcţiile. A nu (mai) avea încotro = a nu (mai) avea nici o posibilitate (decât...), a nu putea face altfel, a nu avea altă soluţie, altă scăpare. – Lat. in-contra-ubi.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNCRÉDE, încréd, vb. III. 1. Refl. A pune temei pe cinstea, pe sinceritatea cuiva; a se bizui, a conta pe cineva sau pe ceva. ♦ (Pop.) A avea încredere prea mare în sine; a se fuduli. ♦ A crede spusele cuiva, a da crezare. 2. Tranz. (Înv. şi pop.) A încredinţa ceva cuiva. – În + crede.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNCRÉŢ, încreţuri, s.n. Ornamentaţie a mânecii la cămăşile naţionale femeieşti, cuprinsă între altiţă şi râuri. – Din încreţi (derivat regresiv).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNCROPÍ, încropesc, vb. IV. Tranz. 1. A face călduţ un lichid. 2. A aduna (cu greu) laolaltă, a înjgheba, a înfiripa. – Din încrop (= uncrop).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNCRUCÍ, încrucesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se cruci. – În + cruci.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNCUIÁT1 s.n. Încuiere. – V. încuia.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNCUIÁT2, -Ă, încuiaţi, -te, adj. 1. Închis cu cheia, cu zăvorul. 2. (Pop.) Constipat. ♦ Fig. (Adesea substantivat; fam.) Care este insensibil la argumente, incapabil de a înţelege noul, care nu iese din părerile lui; p. ext. care nu este sociabil. – V. încuia.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNCUIBÁ, încuibez, vb. I. Refl. A-şi face cuib; a se vârî (unde nu-i este locul); a se oploşi. ♦ Fig. A pătrunde adânc; a se înrădăcina. [Prez. ind. şi: încúib] – În + cuib.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNCUJBÁ, încujbez, vb. I. Tranz. şi refl. (Înv. şi reg.) A (se) încovoia, a (se) îndoi. – În + cujba.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNCURCÁ, încúrc, vb. I. 1. Tranz. 1. A încâlci fire, aţă etc., a le face noduri astfel încât să nu se mai poată descurca uşor. ♦ (Pop.) A călca în picioare fâneţele, semănăturile. 2. A schimba mereu drumul, direcţia pentru a îngreuia o urmărire, pentru a-şi pierde urma. ♦ Refl. şi tranz. A (se) rătăci. II. 1. Tranz. A stingheri pe cineva la mers, a îngreuia mersul cuiva. ♦ Refl. A se împiedica din mers. ♦ A opri de la o acţiune, a stânjeni. ♢ Expr. A încurca locul (sau lumea, zilele etc.) = a stânjeni pe cei din jur. (Refl.; fam.) A i se încurca limba = a i se împletici limba (din cauza băuturii, a unei emoţii etc.). ♢ Compus: încurcă-lume s.m. invar. = om care încurcă pe alţii, care nu este bun de nimic. 2. Tranz. şi refl. A face (pe cineva) să-şi piardă sau a-şi pierde şirul ideilor; a (se) zăpăci. ♢ Expr. (Se) încurcă lucrurile = (se) creează o situaţie complicată. confuză. (Tranz.) A încurca vorba = a vorbi confuz, pentru a ascunde adevărul. (Tranz.) A o încurca = a crea (intenţionat) o situaţie confuză; a face un lucru de mântuială; a nu fi clar în ce spune. 3. Tranz. şi refl. Fig. A (se) prinde în mreje. ♦ Refl. A se angaja într-o afacere din care nu mai poate ieşi (decât cu greutate). 4. Refl. Fig. A pierde vremea; a zăbovi, a întârzia (mai ales la petreceri). – Probabil lat. *incolicare (< colus „caier, fir”).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNDÁTĂ adv. Imediat, numaidecât, acum; acuşi, acuşica. ♢ Loc. conj. (De) îndată ce = imediat ce, după ce, când. ♢ Expr. (Reg.) Îndata-mare = în cea mai mare grabă. – În + dată.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNDEMNÁ, îndémn, vb. I. Tranz. 1. A convinge pe cineva să facă ceva, a chema la o acţiune; a îmboldi, a stimula, a impulsiona; a îmbia. ♦ Refl. A se apuca de ceva (în urma unei stimulări); a se hotărî la ceva. ♦ Refl. recipr. Fig. A se lua la întrecere, a se îmboldi unul pe altul. 2. A sili un animal să pornească sau să meargă mai repede. ♦ Intranz. (Reg.; despre animale) A se sili la drum, a înainta trăgând. – Lat. *indeminare.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNDESÁT, -Ă, îndesaţi, -te, adj. 1. Foarte plin, cu conţinutul presat; îngrămădit. înghesuit; ♢ Loc. adv. Cu vârf şi îndesat = din belşug, cu prisosinţă. 2. Greu, puternic. apăsat. 3. Compact, dens, masiv. 4. (Despre fiinţe) Mic şi gros. – V. îndesa.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNDESÍT, -Ă, îndesiţi, -te, adj. Care a devenit mai des; p. ext. mai frecvent. – V. îndesi.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNDIGUÍ, îndiguiesc, vb. IV. Tranz. A mărgini o apă sau a înconjura o suprafaţă cu diguri, a zăgăzui; p. gener. a ridica un dig. – În + dig + suf. -ui.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNDOCÁT, -Ă, îndocaţi, -te, adj. (Despre nave) Care a fost ridicat pe un doc plutitor. – V. îndoca.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNDOIÓS, -OÁSĂ, îndoioşi, -oase, adj. (Rar) Îndoielnic, nesigur, problematic. [Pr.: -do-ios) – Îndoi + suf. -os.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNDOÍRE, îndoiri, s.f. Acţiunea de a (se) îndoi; împăturire; încovoiere. ♦ (Înv.) Îndoială (1). – V. îndoi.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNDOLIÁ, îndoliez, vb. I. Tranz. A produce doliu; a pricinui o durere adâncă. [Pr.: -li-a] – În + doliu. Cf. fr. e n d e u i l l e r.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNDOPÁT1 s.n. Îndopare. – V. îndopa.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNDOPÁT2, -Ă, îndopaţi, -te, adj. Hrănit peste măsură; ghiftuit; (despre păsări) îngrăşat prin îndopare. – V. îndopa.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNDRUGÁ, îndrúg, vb. I. Tranz. 1. A toarce lână sau cânepă în fire groase şi puţin răsucite, necesare pentru anumite ţesături; p. ext. a toarce grosolan şi în grabă. 2. (Fam.) A pronunţa nedesluşit cuvintele, a îngăima; a exprima prost ceva; a fi fără şir la vorbă; p. ext. a vorbi fără rost, nimicuri. ♢ Expr. A îndruga (la) verzi şi uscate = a înşira, a spune fleacuri, minciuni, vrute şi nevrute. ♦ (Rar) A face ceva în pripă; a înjgheba. – În + drugă.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNDRUMÁ, îndrumez, vb. I. Tranz. 1. A arăta cuiva drumul, a îndrepta în direcţia potrivită; a călăuzi. ♦ Refl. (Reg.) A se îndrepta spre o ţintă, a pleca la drum, a porni. 2. A călăuzi pe cineva într-un domeniu, în viaţă. [Prez. ind. şi: îndrúm] – În + drum.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNDULCÍ, îndulcesc, vb. IV. 1. Tranz. A face ca o mâncare sau o băutură să fie (mai) dulce (prin adaos de zahăr, miere etc.); p. ext. (pop.) a face mai gustos. ♦ Refl. A mânca dintr-o mâncare gustoasă; a se înfrupta. ♢ Expr. A se îndulci la ceva = a descoperi un lucru bun şi a-l căuta mereu; a se deda la... 2. Refl. A trage folos, a se înfrupta. 3. Tranz. Fig. A face mai bun, a satisface; a umple de mulţumire; a desfăta. 4. Tranz. Fig. A face mai puţin aspru, mai puţin dur, mai puţin violent; a domoli, a estompa. ♦ Tranz. şi refl. A (se) îmbuna, a (se) îmblânzi. – În + dulce.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNECÁRE s.f. Acţiunea de a (se) îneca şi rezultatul ei; inundare, revărsare. – V. îneca.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNFEUDÁ, înfeudez, vb. I. Tranz. A supune, a robi. ♦ Refl. A se subordona întru totul unei persoane. [Pr.: -fe-u-] – Din fr. inféoder, lat. infeodare.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNFIERÁ, înfierez, vb. I. Tranz. 1. A însemna un animal cu ajutorul fierului înroşit. 2. Fig. A condamna cu toată severitatea, a osândi în public; a stigmatiza. – În + fier.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNFIÉRE, înfieri, s.f. Acţiunea de a înfia şi rezultatul ei; adoptare, adopţie. [Pr.: -fi-e-] – V. înfia.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNFIOLÁ, înfiolez, vb. I. Tranz. A închide într-o fiolă o substanţă medicamentoasă. [Pr.: -fi-o-] – În + fiolă.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNFIORÁ, înfiór, vb. I. Tranz. şi refl. 1. A face ca cineva să fie cuprins sau a fi cuprins de fiori; a (se) speria, a (se) înfricoşa. 2. A suferi sau a face pe cineva să sufere o impresie adâncă, a (se) pătrunde de un sentiment adânc; a (se) emoţiona, a (se) tulbura. 3. A (se) mişca uşor. [Pr.: -fi-o-. – Prez. ind. şi: înfioréz] – În + fior.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNFIRÁT, -Ă, înfiraţi, -te, adj. (Rar) Cusut sau brodat cu fir. – V. înfira.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNFLORÁ, înflorez, vb. I. Tranz. A împodobi cu flori ţesute, brodate, pictate, incrustate. – În + flori (pl. lui floare).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNFLORÍ, înfloresc, vb. IV. I. Intranz. A face, a da flori; a se acoperi de flori. II. 1. Intranz. Fig. A-şi face apariţia, a se arăta; a se ivi; a se dezvolta, a creşte, a prospera. ♦ A fi în toată frumuseţea, strălucirea. ♦ (Despre faţă) A se îmbujora, a se lumina. 2. Tranz. A împodobi (prin cusături, desene, ornamente etc.), a înfrumuseţa. ♦ Fig. A exagera. 3. Tranz. (Pop.) A face ca o pânză sau un obiect confecţionat din pânză să devină alb-strălucitor (prin spălare şi uscare la soare). – Lat. inflorire.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNFOCÁT, -Ă, înfocaţi, -te, adj. 1. Înfierbântat peste măsură; fierbinte, aprins2; care arde şi dogoreşte ca focul. ♦ De culoarea focului, roşu-aprins. ♦ Fig. (Despre ochi) Focos, scânteietor, viu. 2. Fig. Înflăcărat, însufleţit, pasionat. – V. înfoca.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNFOIÁT, -Ă, înfoiaţi, -te, adj. 1. (Rar) Desfăcut, umflat (asemenea foalelor). ♦ (Despre păsări) Cu penele umflate, răsfirate, zbârlite. ♦ (Despre haine) Larg, creţ. 2. (Despre pământ) Afânat. – V. înfoia.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNFRICÁ vb. I. Refl. (Folosit la timpurile trecute) A se înfricoşa. – În + frică.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNFUNDÁ, înfúnd, vb. I. 1. Tranz. A pune fund la un butoi, la o putină etc. ♦ A astupa complet un orificiu, o deschizătură. ♢ Expr. A-i înfunda (cuiva) gura = a obliga (pe cineva) să tacă. ♦ Fig. A înăbuşi un sunet, un zgomot. ♢ Loc. adv. Pe înfundate = fără zgomot, înăbuşit. 2. Refl. (Despre drumuri, suprafeţe etc.) A se închide, a se sfârşi. ♢ Expr. (Fam.) A i se înfunda (cuiva) = a ajunge într-o situaţie fără ieşire, a nu-i mai merge; a o păţi. ♦ (Despre conducte, şanţuri etc.) A se astupa. ♢ Tranz. A înfunda un şanţ. 3. Tranz. A vârî, a îndesa (undeva la fund, în adâncime) ♦ A umple bine. ♢ Expr. A înfunda ocna (sau temniţa, puşcăria) = a fi condamnat la ani grei de închisoare. ♦ A Îndesa pe cap pălăria sau căciula. ♦ Refl. A se duce, a intra, a se ascunde într-un loc unde nu poate fi uşor descoperit. ♦ Fig. A pune pe cineva într-o situaţie grea, fără ieşire. 4. Refl. şi tranz. A (se) adânci, a (se) cufunda. ♦ Refl. A intra într-un loc care este (sau pare a fi) fără capăt, fără ieşire. Lat. infundare sau în + fund.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNFURCÁ vb. I. v. înfurci.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNFURCÍ, înfúrc, vb. IV. (Rar) 1. Refl. A se bifurca. 2. Refl. recipr. A se certa, a se încăiera. [Var.: înfurcá vb. I] – În + furcă.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNFURIÁ, înfúrii, vb. I. Refl. şi tranz. A fi cuprins sau a face pe cineva să fie cuprins de furie; a (se) mânia, a (se) enerva, a (se) irita. [Pr.: -ri-a] – În + furie.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNGĂLÁ, îngălez, vb. I. Tranz. şi refl. 1. (Pop.) A (se) murdări. 2. Tranz. (Reg.) A îngăima (1). – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNGÂNÁ, îngấn, vb. I. 1. Tranz. A imita, a repeta (în bătaie de joc) vorbele, glasul cuiva. 2. Tranz. A rosti sau a cânta ceva încet, şoptit (şi neclar); a murmura, a mormăi. 3. Tranz. şi refl. A (se) acompania, a (se) însoţi. ♦ Refl. A se amăgi. 4. Refl. A se îmbina; a se confunda, a se amesteca. ♢ Expr. A se îngâna ziua cu noaptea = a se ivi zorile; a începe să se întunece. 5. Refl. şi tranz. (Rar) A (se) mişca uşor; a (se) legăna. – Lat. *ingannare.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNGEREÁ s.f. Plantă erbacee cu flori albe (Selinum carvifolia). – Înger[el] + suf. -ea.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNGERÉL, îngerei, s.m. (Rar) Îngeraş. – Înger + suf. -el.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNGHÉŢ, îngheţuri, s.n. Trecere a apei în stare de gheaţă; îngheţare; p. ext. ger mare. ♦ Fig. Fior de frig, răceală. – Din îngheţa (derivat regresiv).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNGLOBÁ, înglobez, vb. I. Tranz. A introduce ca parte integrantă într-un tot; a include, a cuprinde. – Din fr. englober.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNGLODÁ, înglodez, vb. I. Refl. A se înfunda în noroi (fără a mai putea ieşi); a se înnămoli, a se împotmoli. ♦ Fig. A face multe datorii. [Var.: (înv.) înglodí vb. IV] În + glod.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNGLODÍ vb. IV. v. îngloda.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNGLOTÍ, înglotesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A aduna gloatele, oastea (în vederea unei acţiuni militare). ♦ Refl. A se îngrămădi. – În + gloată.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNGRIJÁ, îngrijez, vb. I. Refl. (Rar) A se îngrijora, a se nelinişti. – În + grijă.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNGRIJÍ, îngrijesc, vb. IV. I. 1. Tranz., intranz. şi refl. A avea grijă de cineva sau de ceva, a purta de grijă cuiva. ♦ Tranz. A păstra ceva în bună stare. ♦ Tranz. A avea grijă de sănătatea cuiva. ♦ Refl. A-şi căuta de sănătate; a urma un tratament medical. 2. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A-şi procura ceva (din vreme), a face pregătirile necesare. II. Refl. şi tranz. (Înv.) A (se) îngrijora, a(-şi) face griji. – În + grijă.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNGROPÁ, îngróp, vb. I. I. Tranz. A băga un mort în groapă (respectând un anumit ceremonial); a înmormânta, a înhuma, a astruca. II. Tranz. şi refl. 1. A (se) băga în pământ, a (se) acoperi cu pământ. ♦ Tranz. A muşuroi o plantă. 2. Fig. A (se) cufunda în ceva sau undeva astfel încât să fie acoperit din toate părţile; a (se) înfunda. ♦ Refl. A se instala într-un loc retras, întrerupând legăturile obişnuite cu lumea; a se înmormânta. – În + groapă.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNGROZÍ, îngrozesc, vb. IV. Tranz. şi refl. A produce sau a simţi spaimă, groază; a (se) înspăimânta, a (se) înfricoşa. – În + groază.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNGRUZÍ vb. IV. v. îngurzi.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNGURZÍ, îngurzesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strânge, a încreţi marginile unei opinci, ale unei pânze, ale unui sac etc. cu o sfoară, cu o cureluşă trecută prin mai multe găuri. ♦ Fig. A desena în linii curbe în zigzaguri. [Var.: îngruzí vb. IV] – În + gurgui.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNGUSTÁ, îngustez, vb. I. Tranz. şi refl. A (se) face (mai) îngust. ♦ Fig. A (se) reduce, a (se) limita, a (se) mărgini. – Lat. angustare.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNHĂMÁ, înhám, vb. I. 1. Tranz. A pune hamurile pe cal sau pe alte animale de tracţiune; a pune calul sau un alt animal de tracţiune în ham la un vehicul. 2. Tranz. şi refl. Fig. A (se) angaja la realizarea unui lucru care cere eforturi stăruitoare; a (se) înjuga. – În + ham.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNIERBÁ, înierbez, vb. I. Tranz. 1. A planta cu ierburi un teren sterp. 2. (Înv.) A pune într-un loc praf de puşcă, pentru a provoca o explozie. – În + iarbă.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNJOSÍT, -Ă, înjosiţi, -te, adj. Care este umilit; dezonorat. – V. înjosi.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNJUGÁT1 s.n. Înjugare. – V. înjuga.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNJUGÁT2, -Ă, înjugaţi, -te, adj. (Despre vite, mai ales despre boi) Pus la jug. ♦ (Despre care sau plug) La care vitele au fost puse în jug. – V. înjuga.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNLEMNÍ, înlemnesc, vb. IV. Intranz. şi tranz. A rămâne sau a face să rămână nemişcat de frică, de spaimă sau de uimire; a încremeni, a înmărmuri, a împietri. ♦ Refl. Fig. (Rar) A deveni insensibil, neîndurător; a se împietri. – În + lemn.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNLESNÍ, înlesnesc, vb. IV. Tranz. 1. A face ca ceva să fie uşor de înfăptuit, de obţinut; a uşura, a facilita. 2. A ajuta pe cineva; a uşura cuiva o muncă, o acţiune. ♦ Refl. (Reg.) A-şi îmbunătăţi situaţia materială. – În + lesne.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNLOCUÍ, înlocuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune ceva sau pe cineva în locul altuia. 2. A îndepărta pe cineva dintr-un post, numind pe altcineva în locul lui. 3. A ţine cuiva locul într-o funcţie, într-o muncă etc. – Din loc. adv. în loc + suf. -ui.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNMÂNÁ, înmânez, vb. I. Tranz. A da2, a remite, a preda în mână ceva cuiva. – În + mână.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNMIÍRE, înmiiri, s.f. (Rar) Acţiunea de a înmii şi rezultatul ei. – V. înmii.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNMOINÁ, pers. 3 înmoinează, vb. I. refl. impers. (Rar) A se mai încălzi vremea, a se face moină, a se moina. – În + moină.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNMUIÁT, -Ă, înmuiaţi, -te, adj. 1. Introdus în apă sau în alt lichid; umezit, îmbibat cu un lichid. ♦ (Despre ochi) Înlăcrimat. 2. Devenit moale (prin încălzire sau prin adaos de lichid). ♦ Fig. Fără vlagă, fără putere. 3. Fig. (Despre oameni şi stările lor sufleteşti) Potolit, calmat, liniştit; p. ext. îmblânzit. ♦ Înduioşat, mişcat. – V. înmuia.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNMURGÍ, pers. 3 înmurgeşte, vb. IV. Intranz. şi refl. impers. (Rar) A (se) însera. ♢ Loc. adv. Pe înmurgite = în amurg. – Din loc. adv. în amurg.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNNĂDÍ, înnădesc, vb. IV. 1. Tranz. A-i adăuga unui obiect (cosând, înnodând, lipind etc.) o bucată, o porţiune (de acelaşi fel), pentru a-l mări, a-l lungi etc.; a pune o nadă. ♢ Expr. (Refl.) A se înnădi la vorbă = a se porni la vorbă, a se pune pe taifas. 2. Refl. Fig. A prinde poftă de ceva bun, a lua obiceiul, năravul; a (se) nărăvi. ♢ Expr. A se înnădi la caşcaval = a se obrăznici. a-şi lua nasul la purtare. ♦ A se obişnui să meargă prea des undeva, să facă ceva (nepermis). – În + nadă.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNNEGRÍ, înnegresc, vb. IV. 1. Tranz. A vopsi, a da cu negru; a negri; p. ext. a face să devină de culoare închisă, a întuneca. ♢ Expr. (Fam.) A înnegri hârtia = a scrie. ♦ Intranz. şi refl. A deveni negru; p. ext. a căpăta o culoare închisă, a se întuneca. ♦ Refl. (Despre oameni) A se bronza. ♦ A murdări, a păta. 2. Intranz. A apărea, a se detaşa ca o pată întunecată pe un fond de culoare deschisă. 3. Tranz. Fig. A prezenta în culori sumbre, defăimătoare; a ponegri. – În + negru.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNNODÁT, -Ă, înnodaţi, -te, adj. (Despre fire) Care este legat, unit printr-un nod. ♦ Care a făcut nod; care are unul sau mai multe noduri. – V. înnoda.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNNOÍRE, înnoiri, s.f. Acţiunea de a (se) înnoi şi rezultatul ei; refacere, reparare; fig. transformare, prefacere; regenerare. ♦ Repetare, reluare. – V. înnoi.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNNOPTÁ, înnoptez, vb. I. 1. Intranz. şi refl. impers. A se face noapte, a se întuneca. ♢ Loc. adv. Pe înnoptat (sau înnoptate) = la căderea nopţii. 2. Intranz. A fi surprins de noapte; a petrece noaptea undeva. – În + noapte.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNNORÁT, -Ă, înnoraţi, -te, adj. (Despre cer) Acoperit, umbrit de nori; noros. ♦ Fig. Trist, posomorât. [Var.: înnourát, -ă adj.] – V. înnora.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNNOROÍ, înnoroiesc, vb. IV. Tranz. şi refl. A (se) umple de noroi, a (se) înfunda în noroi. (Var.: înnoroiá vb. I] – În + noroi.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNNOURÁ, vb. I. v. înnora.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNOCULÁ vb. I. v. inocula.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNOTÁRE, înotări, s.f. Acţiunea de a înota; înotat. – V. înota.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNRĂÍT, -Ă, înrăiţi, -te, adj. Care a devenit rău, care s-a învechit în răutate, în viciu. – V. înrăi.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNRĂMÁ, înrămez, vb. I. Tranz. A pune un obiect în ramă; a încadra. – În + ramă.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNROBÍT, -Ă, înrobiţi, -te, adj. Subjugat, aservit. – V. înrobi.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNROŞÍ, înroşesc, vb. IV. 1. Refl. şi tranz. A face să capete sau a căpăta culoarea roşie; a (se) face roşu; a (se) îmbujora, a (se) înflăcăra, a (se) împurpura. ♦ A (se) încinge în foc. 2. Tranz. (Rar) A colora, a vopsi în roşu; a roşi. 3. Refl. (Despre fructe) A se coace. – În + roşu sau roşi.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNROURÁ, pers. 3 înrourează, vb. I. Refl. A se acoperi cu rouă. [Pr.: -ro-u-] – În + roura.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNRUDÍT, -Ă, înrudiţi, -te, adj. 1. Care este sau a devenit rudă cu cineva. 2. Fig. Care prezintă caractere (esenţiale) comune cu cineva sau cu ceva; care are afinitate cu cineva sau cu ceva. – V. înrudi.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNSCENÁ, înscenez, vb. I. Tranz. 1. A regiza un spectacol, a pune în scenă. 2. Fig. A pune la cale acţiuni rău intenţionate spre a aduce cuiva prejudicii. – Din it. inscenare.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNSCRÍE, înscríu, vb. III. 1. Tranz. şi refl. A(-şi) scrie, a(-şi) trece numele într-un catalog, într-o condică etc.; a (se) înregistra, a (se) înmatricula. ♢ Expr. (Refl.) A se înscrie în fals = a susţine în faţa unei instanţe judiciare că dovada (scrisă) adusă de partea adversă este falsă. ♦ Tranz. A consemna ceva în scris. 2. Tranz. A construi o figură geometrică în perimetrul alteia, astfel încât unele puncte ale celei dintâi să fie tangente la cealaltă. 3. Tranz. (Sport) A marca unul sau mai multe goluri, seturi, coşuri etc. [Perf. s. înscrisei, part. înscris] – În + scrie (după fr. inscrire).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNSCRÍS1, înscrisuri, s.n. Act, dovadă, document. – V. înscrie.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNSCRÍS2, -Ă, înscrişi, -se, adj. (Despre poligoane) Cu vârfurile situate pe circumferinţa unui cerc; (despre poliedre) cu vârfurile situate pe suprafaţa unei sfere, a unui con sau a unui cilindru. – V. înscrie.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNSEILÁ vb. I. v. însăila.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNSEMNÁ, însémn, vb. I. I. Tranz. 1. A aplica, a pune un semn caracteristic de recunoaştere. ♢ Expr. A însemna cu fierul roşu = a înfiera. 2. A nota (prin scris sau prin alte semne grafice), a face o însemnare. 3. A delimita. II. Intranz. unipers. A avea un anumit înţeles, o anumită semnificaţie; a marca, a arăta. ♦ (Despre cuvinte) A avea accepţia de..., a exprima un anumit înţeles. ♦ A avea o anumită importanţă, o anumită valoare. [Prez. ind. şi: însemnez] – Lat. insignare sau în + semn.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNSERÁT s.n. Amurg, crepuscul, înserare. – V. însera.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNSERIÁ, înseriez, vb. I. Tranz. A aşeza în serie; a da număr de serie. [Pr.: -ri-a] – În + serie.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNSETÁT, -Ă, însetaţi, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care suferă de sete, căruia îi este sete; însetoşat. 2. Fig. Dornic de..., avid de..., setos de... – V. înseta.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNSORÍT, -Ă, însoriţi, -te, adj. (Despre locuri, clădiri etc.) Luminos. ♦ (Despre timp) Cu soare; senin. ♦ Fig. Vesel, luminos. – V. însori.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNSOŢÍ, însoţesc, vb. IV. 1. Tranz. A merge împreună, a întovărăşi, a petrece pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc.; a acompania. ♦ (Rar) A acompania pe cineva la un instrument. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se întovărăşi, a se asocia cu cineva. 2. Tranz. A adăuga ceva (spre completare sau lămurire). Însoţesc vorbele cu gesturi energice. 3. Refl. recipr. (Pop.) A se căsători. ♦ A se împerechea. – În + soţ.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNSPICÁ, pers. 3 înspícă, vb. I. Intranz. (Pop.) A face spic, a da în spic. – Lat. inspicare sau în + spic.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNSPUMÁ, înspumez, vb. I. 1. Tranz. şi refl. A (se) umple de spumă; a (se) înspumega. 2. Tranz. A transforma (un material) în spumă; a introduce o spumă în masa unui material. – În + spumă.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNSTELÁ, pers. 3 înstelează, vb. I. Refl. (Despre cer) A se acoperi de stele. – În + stele (pl. lui stea).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNSURÁT1 s.n. Faptul de a (se) însura; însurătoare. – V. însura.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNSURÁT2, însuraţi, adj. (Despre bărbaţi) Căsătorit. – V. însura.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNSUŞÍ, însuşesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune stăpânire pe ceva, a lua în stăpânire, a-şi apropria. ♦ A-şi aroga un drept. 2. A asimila, a dobândi cunoştinţe, idei, opinii (temeinice) într-un domeniu; a învăţa. ♦ A fi de acord cu opinia cuiva, a ţine seama de părerea cuiva. – Din pron. însuşi, v. însumi.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNSUTÍT, -Ă, însutiţi, -te, adj. De o sută de ori mai mare sau mai numeros, centuplu; p. ext. mult mai mare, mult mai numeros. – V. însuti sau în + sută + suf. -it.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNŞELÁ, înşél, vb. I. I. Tranz. (Înv.) A pune şaua pe cal, a înşeua. II. 1. Tranz. A induce în eroare, a abuza de buna-credinţă a cuiva; a amăgi. ♢ Expr. A înşela aşteptările = a dezamăgi. ♦ (Despre simţuri, facultăţi psihice) A nu (mai) funcţiona bine, a da o imagine eronată, neconformă realităţii. Mă înşală memoria. 2. Refl. A-şi forma o părere eronată despre cineva sau ceva; a greşi. 3. Tranz. A încălca fidelitatea conjugală; p. gener. a fi necredincios în dragoste. ♦ A ademeni, a seduce o fată, o femeie. – Lat. in-sellare.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNŞEUÁ, înşeuez, vb. I. Tranz. A pune şaua pe un animal de călărie; a înşela (1). – În + şa.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNŞIRÁ, înşír, vb. I. 1. Tranz. şi refl. A (se) aşeza în şir, a (se) alinia. 2. Tranz. A trece un fir prin mărgele, pentru a face un şirag; a face şirag. ♢ Expr. (Refl.) Înşiră-te (sau înşir'te) mărgărite, formulă prin care se arată că un basm continuă. 3. Refl. Fig. A se succeda, a se perinda. 4. Tranz. Fig. A expune, a povesti urmând un anumit şir de idei, de fapte etc.; a enumera. ♢ Expr. A înşira moşi pe groşi (sau verzi şi uscate) = a spune tot felul de lucruri fără importanţă şi fără o succesiune logică; a pălăvrăgi. 5. Tranz. A trece, rând pe rând, prin diferite locuri, situaţii etc.; a lua la rând, la şir. – Din loc. adv. în şir.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNTĂRÁ vb. I. v. întărâta.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNTĂRÍ, întăresc, vb. IV. 1. Refl. A se face (mai) tare, (mai) rigid, a (se) indura; a deveni (mai) dens. 2. Tranz. A mări rezistenţa unei piese, a unui sistem tehnic etc. ♦ A fortifica un loc, o poziţie strategică; a baricada. 3. Tranz. şi refl. A face să prindă sau a prinde puteri (de obicei după o boală), a face să-şi recapete sau a-şi recăpăta puterile; a (se) întrema, a (se) înzdrăveni. ♦ A deveni mai mare, mai puternic; a se dezvolta. ♦ Fig. A reconforta, a da puteri fizice sau morale. 4. Tranz. şi refl. A (se) consolida. 5. Tranz. A confirma, a adeveri (o convingere, o bănuială). ♦ A accentua o linie, un contur etc. 6. Tranz. A legaliza o acţiune, un act. 7. Refl. (Despre fenomene atmosferice) A se înteţi, a se intensifica. – În + tare.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNTEŢÍ, înteţesc, vb. IV. 1. Refl. şi tranz. A (se) face mai puternic, mai intens; a (se) intensifica, a (se) încinge1. 2. Tranz. (Pop.) A cuprinde cu violenţă, cu frecvenţă crescută. 3. Tranz. A sâcâi cu insistenţe repetate. – Lat. *intitiare (< titio).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNTINÁT, -Ă, întinaţi, -te, adj. (Reg.) Murdar de noroi. ♦ Fig. Pătat, pângărit. – V. întina.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNTÍNDE, întínd, vb. III. I. 1. Tranz. şi intranz. A îndrepta, a desfăşura, trăgând de unul sau de ambele capete un lucru care poate fi strâns, încolăcit, înfăşurat. ♢ Expr. A întinde (cuiva) o cursă (sau laţul, un laţ) = a întinde o cursă, un laţ pentru a prinde un animal; fig. a pregăti cuiva o capcană. A întinde la jug = a munci din greu. ♦ Refl. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A se lărgi sau a se lungi, deformându-se. ♦ Refl. (Despre unele lichide) A curge ca o dâră vâscoasă, din cauza alterării. 2. Tranz. A lungi, trăgând de capete, un lucru elastic. 3. Tranz. A lungi mâna, braţul etc. (într-o direcţie oarecare). ♢ Expr. A întinde mâna (sau o mână) = a face un gest cu braţul pentru: a) a indica ceva; b) a cere de pomană. A întinde (cuiva) mâna (sau mâinile) = a) a îndrepta braţul către o persoană pentru a-i strânge mâna în semn de salut; b) fig. a veni în ajutorul cuiva. A întinde pasul = a merge cu paşi mari şi grăbiţi. A o întinde (la drum) = a pleca repede, în grabă (la drum); a o şterge. 4. Refl. A-şi destinde corpul, membrele (din cauza oboselii, a plictiselii etc.). ♦ A se înălţa în vârful picioarelor ridicând braţele pentru a atinge un lucru aşezat mai sus decât nivelul corpului. ♢ Expr. A se întinde după ceva = a fi lipsit de ceva; a avea mare nevoie de ceva şi a nu avea mijloacele necesare pentru a-l obţine. ♦ Fig. A se încumeta, a îndrăzni; a se obrăznici. 5. Refl. A se culca, a se lungi pentru a se relaxa ori pentru a dormi. ♢ Expr. A se întinde mai mult decât îi e plapuma = a se lansa în acţiuni, în cheltuieli care îi depăşesc posibilităţile. (Refl. recipr.) A se întinde cu cineva = a avea relaţii sexuale, a se culca cu cineva. (Tranz.) A întinde pe cineva la pământ = a doborî pe cineva la pământ. 6. Tranz. A înmâna, a da. 7. Tranz. A îndrepta, a ţinti (o armă) spre... 8. Tranz. Fig. A trage în toate părţile de cineva, a hărţui. II. 1. Tranz. A desface, a desfăşura pe toată suprafaţa, lungimea etc. un obiect strâns, împăturit. ♢ Expr. A întinde masa (sau masă) = a aşterne masa pentru mâncare; a da o masă (cu oaspeţi mulţi). ♦ A etala (o marfă). ♦ A aşeza o pastă, un aluat etc. pe o suprafaţă mai mare, subţiind-o, nivelând-o. 2. Refl. A ocupa un spaţiu (întins); a se extinde. ♢ Expr. A se întinde ca o pomană ţigănească = a se desfăşura, a se extinde pe un spaţiu mai mare decât ar fi necesar; a dura prea mult în timp. ♦ (Despre grupuri de oameni) A se desfăşura (într-o direcţie), a se extinde. ♢ Expr. (Tranz.) A întinde hora = a forma o horă. ♦ (Despre suprafeţe, teritorii etc.) A ajunge până la..., a se delimita. ♦ (Despre plante) A se răspândi; a se înmulţi. 3. Tranz. Fig. A mări, a spori o putere, o stăpânire. ♦ Refl. (Despre idei, zvonuri; despre boli, epidemii) A se răspândi, a se extinde. ♢ Expr. (Tranz.) A întinde vorba = a divulga un lucru care ţi-a fost încredinţat ca un secret. ♦ Refl. (Despre acţiuni, mişcări sociale) A se dezvolta, a lua proporţii. 4. Refl. A se prelungi în timp; a dura, a dăinui. ♢ Expr. A se întinde la vorbă sau (tranz.) a o întinde la vorbă = a se porni la vorbă, a se pune la taifas; a lungi vorba. ♦ A insista, a stărui asupra... [Perf. s. întinsei, part. întins] – Lat. intendere.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNTÍNGE, întíng, vb. III. Tranz. (Pop.) A muia pâine sau mămăligă într-o mâncare. ♦ A muia uşor într-un lichid. [Perf. s. întinsei, part. întins] – Lat. intingere.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNTÓCMA adv. v. întocmai.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNTOCMÍ, întocmesc, vb. IV. Tranz. A elabora, a alcătui1. ♦ A face, a constitui; a organiza. – Cf. î n t o c m a i şi t o c m a i.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNTOMNÁ, pers. 3 întomnează, vb. I. Intranz. şi refl. (Poetic) A se face toamnă. – În + toamnă.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNTRÁRE s.f. v. intrare.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNTREBÁ, întréb, vb. I. 1. Tranz. şi refl. (recipr.) A(-şi) pune întrebări, în scopul de a afla un răspuns. ♢ Expr. (Tranz.) Întreabă-mă să te întreb, se spune cuiva care cere o informaţie despre un lucru asupra căruia nici cel întrebat nu ştie mai mult. 2. Tranz. şi intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „despre”) A cere (cuiva) veşti sau lămuriri despre..., a se interesa, a se informa de..., a cerceta. ♢ Expr. (Tranz.) A întreba (pe cineva) de sănătate = a se interesa de starea în care se află cineva; a intra în vorbă cu cineva. 3. Tranz. A pune cuiva întrebări pentru a-i evalua, din răspunsuri, nivelul cunoştinţelor; a chestiona, a examina. Lat. *interroguare (= interrogare).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNTRÉCE, întréc, vb. III. Tranz. 1. A depăşi pe cineva în mers, a lăsa în urmă. 2. A dovedi superioritate faţă de cineva, într-o anumită privinţă; a depăşi. ♦ Refl. recipr. A căuta să se depăşească unul pe altul. ♢ Loc. adv. Pe întrecute = căutând să se depăşească unul pe altul; care mai de care. 3. A trece peste o anumită limită; p. ext. a fi (sau a avea) mai mult decât trebuie, a prisosi ♢ Loc. adv. (Pop.) De întrecut = mai mult decât trebuie, de prisos. ♢ Expr. (Refl.) A se întrece cu gluma (sau cu şaga, rar, cu vorba) = a depăşi limitele bunei-cuviinţe; a împinge lucrurile prea departe, a exagera. – În + trece.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNTREGÍ, întregesc, vb. IV. Tranz. şi refl. A (se) face întreg (1), deplin, unitar; a (se) completa. – V. întreg.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNTREÍT, -Ă, întreiţi, -te, adj. 1. Înmulţit, mărit de trei ori. 2. (Înv.) Care e compus din trei părţi de acelaşi fel. – V. întrei sau în + trei + suf. -it.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNTREMÁ, întremez, vb. I. Refl. A-şi recăpăta sănătatea sau puterile; a se înzdrăveni. ♢ Tranz. Tratamentul l-a întremat. ♦ Fig. A se întări. – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNTRONÁ, întronez, vb. I. Tranz. şi refl. 1. A (se) aşeza pe tron ca domn, rege, împărat; a (se) încorona, a (se) înscăuna. 2. Fig. A deveni sau a face să devină stăpân; a (se) statornici. ♦ A (se) instaura, a (se) instala. – În + tron.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNTRÚNA adv. Mereu, neîncetat, continuu. Vorbeşte întruna.Întru + una.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNTRUNÍ, întrunesc, vb. IV. Refl. şi tranz. A (se) uni la un loc, a (se) strânge laolaltă, a (se) aduna, a (se) însuma. – Din întruna.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNTRUPÁ, întrupez, vb. I. 1. Refl. şi tranz. A lua sau a da formă concretă (de trup omenesc), a (se) concretiza; a (se) încarna. 2. Tranz. (Înv.) A uni, a încorpora într-un singur tot. – În + trup.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNTURNÁ, întórn, vb. I. (Reg.) Refl. şi tranz. 1. A veni sau a face pe cineva să vină înapoi; a (se) înapoia2, a (se) întoarce. ♦ Tranz. (Despre o stare afectivă sau maladivă) A cuprinde pe cineva din nou. 2. A (se) îndrepta în altă direcţie. 3. A (se) întoarce de pe o parte pe alta; a (se) învârti, a (se) suci. – În + turna.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNŢEPÁ, înţép, vb. I. 1. Tranz. şi refl. A (se) împunge uşor cu un ac, cu un ghimpe, cu o ţeapă, cu orice obiect cu vârf ascuţit. ♦ Intranz. şi tranz. A produce o senzaţie dureroasă ca de înţepătură. ♦ Intranz. (Despre băuturi) A pişca la limbă. 2. Tranz. Fig. A face aluzii răutăcioase la adresa cuiva; a ironiza. 3. Tranz. (Înv.) A trage în ţeapă. – În + ţeapă.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNŢESÁ, înţés, vb. I. Tranz. A vârî, a băga într-un spaţiu redus; a îndesa, a ticsi. ♦ Refl. Fig. (Rar) A se înteţi. – Cf. sl. č e s t ŭ „gros, des”.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNŢINÁ, înţinez, vb. I. Tranz. (Reg.) A sprijini slab (ca să poată cădea uşor). Lat. *in-tenuare.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNŢOLÍ, înţolesc, vb. IV. Tranz. şi refl. (Fam.) A (se) îmbrăca în haine noi; a (se) îmbrăca bine, elegant; ţig. a parveni. – În + ţol.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNÚNTRU adv. v. înăuntru.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNVẮŢ s.n. 1. Obicei, obişnuinţă, nărav, deprindere (rea). 2. Povaţă, sfat, îndemn. – Din învăţa (derivat regresiv).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNVECHÍ, învechesc, vb. IV. Refl. A deveni vechi; a se uza, a se degrada. ♦ A deveni inactual, anacronic; a nu se mai folosi. ♦ (Despre vin) A se îmbunătăţi cu trecerea timpului suferind un proces de maturizare, în urma căruia capătă buchet şi însuşiri gustative deosebite. – În + vechi.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNVELÍT1 s.n. Faptul de a (se) înveli; învelire. – V. înveli.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNVELÍT2, -Ă înveliţi, -te, adj. Înfăşurat, acoperit. ♦ (Despre cărţi, caiete) Care este cu scoarţele îmbrăcate în hârtie, cu învelitoare. ♦ (Despre case) Care este acoperit cu tablă, cu ţiglă etc. – V. înveli.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNVERGÁ, învérg, vb. I. Tranz. (Mar.) A fixa pânza pe o vergă. – Din it. invergare.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNVERZÍ, înverzesc, vb. IV. 1. Tranz. A colora în verde; a păta, a murdări cu verde. 2. Intranz. şi refl. A deveni, a se face verde. ♦ Intranz. (Despre arbori; la pers. 3) A înfrunzi; (despre natură sau locuri din natură) a se acoperi cu verdeaţă. ♦ Fig. (Despre oameni) A deveni foarte palid de frică, de furie sau de mânie. – În + verde.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNVESTÍ, învestesc, vb. IV. Tranz. A acorda cuiva în mod oficial un drept, o autoritate, o demnitate, o atribuţie: (în evul mediu) a da cuiva învestitura. – Din fr. investir, lat. investire.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNVIÉRE s.f. Acţiunea de a învia. ♦ Sărbătoarea creştină de Paşte; noaptea care precedă această sărbătoare. [Pr.: -vi-e-] – V. învia.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNVÍNGE, învíng, vb. III. Tranz. 1. A înfrânge, a bate pe inamic, pe adversar (în război), a triumfa, a doborî. 2. A stăpâni, a înfrâna, a domina (o dorinţă, o pasiune, o slăbiciune etc.). ♦ (Subiectul este o necesitate, o dorinţă, un sentiment etc.) A doborî, a birui, a copleşi; p. ext. a duce până la capăt. – În + vince (înv. „a învinge” < lat.).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNVINUÍ, învinuiesc, vb. IV. Tranz. şi refl. A (se) considera vinovat; a (se) învinovăţi; a (se) acuza. ♦ Tranz. Spec. A acuza pe cineva în faţa unei instanţe judecătoreşti; a inculpa. – În + vină + suf. -ui.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNVIORÁ, înviorez, vb. I. Tranz. şi refl. A (se) face (mai) vioi; a (se) trezi din amorţeală; a (se) dezmorţi, a reveni sau a face să-şi revină în simţiri; p. ext. a (se) însufleţi, a (se) înveseli; a (se) îmbărbăta. [Pr.: -vi-o-] – Et. nec.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNVOÍRE, învoiri, s.f. Acţiunea de a (se) învoi şi rezultatul ei. ♦ Permisie acordată cuiva. – V. învoi.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNVOLTÁ, învoltez, vb. I. 1. Intranz. şi refl. (Despre flori) A se deschide învolt, a înflori bogat. ♦ Refl. (Despre părul capului etc.) A se revărsa bogat, îmbelşugat. 2. Refl. Fig. (Despre manifestările oamenilor) A creşte în intensitate. – Din învolt.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNZECÍT, -Ă, înzeciţi, -te, adj. De zece ori mai mare, mai mult; p. ext. mult mai mult, mult mai mare. – V. înzeci.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNZEUÁT, -Ă adj. v. înzăuat.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNZIDÍT, -Ă, înzidiţi, -te, adj. Fixat într-un masiv de zidărie. – V. înzidi.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ZĂMORÎ, zămorăsc, vb. IV. 1. Refl. (Reg.) A-şi astâmpăra în oarecare măsură foamea sau setea, a mânca sau a bea numai cât să-şi ţină zilele. 2. Tranz. (Înv.) A slei de puteri, a istovi pe cineva. – Din sl. zamoriti, ucr. zamorytycá.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ZĂPORÎ, zăporăsc, vb. IV. Refl. (Pop.; despre ape) A se revărsa în timpul dezgheţului; a inunda prin dezgheţ. – Din zăpor.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ZĂVORÎ, zăvorăsc, vb. IV. 1. Tranz. şi refl. A (se) încuia cu zăvorul. ♦ Tranz. A bloca intenţionat, cu ajutorul unui zăvor, deplasarea unui obiect sau a unei piese dintr-un ansamblu faţă de un alt obiect sau faţă de o altă piesă. ♦ Tranz. A închide, a întemniţa pe cineva. 2. Tranz. (Pop) A lega pe cineva în cătuşe, în fiare [Var.: zăvorí vb. IV] – Din zăvor.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

OŢĂRÎ, oţărăsc, vb. IV. Refl. (Pop.) 1. A se mânia, a se înfuria; a se răsti la cineva. ♦ Refl. şi tranz. A (se) mâhni, a (se) supăra. ♦ A se înspăimânta, a se îngrozi. 2. A face grimase, a se strâmba (din cauza unei băuturi sau a unei mâncări neplăcute la gust). [Var.: oţărí, oţerí, oţerî vb. IV.] – Din bg. ocerea.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNVESTÍ vb. tr. 1. a da cuiva învestitura (1). 2. a acorda în mod oficial un drept, un titlu, o demnitate. (< fr. investir, lat. investire)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ÎNVERGÁ vb. tr. (mar.) a fixa vela pe o vergă. (< it. invergare)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ÎNTRONÁ vb. tr., refl. 1. a (se) aşeza pe tron, a (se) înscăuna. 2. (fig.) a (se) instala, a (se) statornici. (după fr. introniser)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ÎNSERIÁ vb. tr. a aşeza, a înscrie în ordine; a da număr de serie. (< în- + serie)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ÎNSEMNÁ vb. I. tr. 1. a face un semn distinctiv. 2. a scrie. 3. a delimita. II. intr. a avea un anumit înţeles; a marca. ♢ (despre cuvinte) a avea accepţia de... ♢ a avea o anumită importanţă, valoare. (< lat. insignare)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ÎNSCRÍS s. n. act scris, dovadă, document. ♢ (jur.) declaraţie în scris despre un fapt juridic. (< fr. inscrit)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ÎNSCRÍE vb. I. tr. 1. a consemna în scris, a menţiona într-o listă, într-un registru etc. o a~ în fals = a cere unei instanţe să constate că un act scris este fals; (p. ext.) a contesta, a demonstra un fals. 2. (fig.) a însemna, a consemna. 3. a construi o figură geometrică în perimetrul alteia. 4. (sport) a realiza un punct; a marca. II. tr., refl. a (se) înregistra, a se înmatricula. ♢ a intra, a primi într-o organizaţie, într-un partid etc. (după fr. /s'/inscrire)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ÎNSCENÁ vb. tr. 1. a monta un spectacol teatral. 2. (fig.) a pune la cale acţiuni rău intenţionate. (< it. inscenare)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ÎNGLOBÁ vb. tr. a reuni lucruri diferite într-un tot; a include; a cuprinde. (< fr. englober)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ÎNFIOLÁ vb. tr. a introduce un lichid medicamentos în fiole. (< fr. enfioler)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ÎNFEUDÁ vb. I. tr. a da cuiva un bun ca feudă. II. tr., refl. a (se) înrobi. (< fr. inféoder, lat. infeodare)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ÎNCORDÁ vb. I. tr., refl. a(-şi) aduce muşchii, corpul într-o stare de tensiune. II. refl. (fig.) a face un efort deosebit pentru a înţelege, pentru a-şi aduce aminte. III. tr. a întinde un arc, un cablu; (p. ext.) a înstruna un instrument muzical. (< în- + coardă)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ÎNCLINÁ vb. I. tr., refl. a (se) apleca (în jos sau într-o parte); a (se) îndoi. II. refl. 1. a se pleca în faţa cuiva. 2. (fig.) a fi convins, a se convinge. III. intr. (fig.) a fi dispus să... ♢ a se simţi atras de ceva. (< fr. /s'/incliner, lat. inclinare)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ÎNCIFRÁ vb. tr. a reda o idee, un sentiment etc. în mod indirect, simbolic, metaforic; a încurca, a complica. (după fr. chiffrer)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ÎNCADRÁ vb. I. tr. 1. a pune, a aşeza într-un cadru, într-o ramă. ♢ a înconjura; a împresura. ♢ a regla tirul de artilerie aducând loviturile din ce în ce mai aproape de obiectiv. ♢ (fig.) a cuprinde într-un text de lege o infracţiune etc.; a insera. 2. a numi, a primi pe cineva într-o funcţie, într-o asociaţie etc. cu toate drepturile şi obligaţiile care îi revin; a integra; (spec.) a prevedea o unitate militară cu cadrele de ofiţeri şi subofiţeri necesare; a înrola. II. refl. a se integra, a urma linia unei mişcări a unui ritm de muncă etc. (< fr. /s'/encadrer)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ÎNAMORÁ vb. refl. a se îndrăgosti. (după fr. sénamourer)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

ÎMBARCÁ vb. I. tr., refl. a (se) urca pe o navă, într-un vehicul pentru o călătorie. II. refl. (fig.) a se angaja împreună într-o acţiune. (< fr. embarquer)

Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

COPTORÎ, coptorăsc, vb. IV Intranz. (Reg.) A săpa, a roade; a coptoroşi. – Din coptă (=copcă2).

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÎNZĂUÁ, înzăuéz, vb. I. Tranz. (Înv.) A îmbrăca în zale. (din za2)

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ÎMBURDÁ, îmbúrd, vb. I. Tranz. (Trans.) A răsturna, a întoarce, a da peste cap, a răvăşi, a răscoli. (din zburda cu pref. în- sau din lat. *imburdāre < burdus = catâr)

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

STOBORÎ́, stoborắsc, vb. IV. Tranz. (Trans.) A îngrădi cu stoboruri2, uluci. (stobor2 + suf. )

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

rîncáci adj. – (Banat, Olt.) Cu un singur testicul. – Var. rînc(ău), rîncaş. Mr. arungaţ, megl. răncaci, runcaci. Sl. rąka „mînă”. Li se spune animalelor cu un singur testicul, în urma unei castrări incomplete; şi cum aceasta se făcea printr-o operaţie de tăiere foarte grea, rîncă (v. aici), este uşor ca animalul prost castrat să fie numit rîncaci sau rîncaş (Tiktin). Celelalte explicaţii nu sînt suficiente: din lat. *rēnĭcusrēn, cf. sp. rengo (Puşcariu 1463; Puşcariu, Lat. ti; REW 7290a); în loc de *mîrcaci, din sl. mrkati sę „a se împerechea” (Miklosich, Slaw. Elem., 30; Cihac, II, 187); din germ. Ranke „penis” (Puşcariu, Dacor., II, 604; REW 7044); din lat. rāmex „hernie” cu suf. -aci (Giuglea, Dacor., III, 786; cf. contra REW 7209a); din lat. rāmicōsus „bolnav de hernie” (Candrea; Scriban); din lat. runcāre (Rusu, Dacor., XI, 218); din sl. rąkavŭ „ciung” (Tailliez, Cah. S. Puşcariu, II, 201). Rut. ryngač trebuie să provină din rom. (Candrea, Elemente, 409).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

REÎNNOÍ, reînnoiésc, vb. IV. 1. Tranz. A schimba din nou, a înnoi încă o dată. 2. Tranz. A preschimba un document, a-i prelungi valabilitatea, a-l face din nou valabil. 3. Refl. (Despre acţiuni) A se produce din nou, a se repeta. 4. Tranz. A restabili, a relua, a reîncepe. ♦ (Despre suferinţe) A face să reapară, a stârni din nou, a răscoli, a împrospăta. 5. Tranz. şi refl. (Fig.) A (se) împrospăta. – Re1 + înnoi.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

REÎNVIÁ, reînvíi, vb. I. Intranz. A reveni la viaţă (după ce a murit); a învia. ♦ Tranz. (Med.) A repune în funcţiune inima, respiraţia. ♦ Fig. A căpăta din nou viaţă, putere, a deveni din nou activ; a renaşte. ♦ Tranz. şi intranz. Fig. A reveni în amintirea cuiva. ♦ Tranz. Fig. A face să fie din nou folosit; a readuce la viaţă. A reînvia arhaismele. [Pr.: -vi-a] – Re1- + învia.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

SCOBORÎ́, scobór, vb. IV. (Pop.) 1. Intranz., refl. şi tranz. A (se) da jos dintr-un loc ridicat sau dintr-un vehicul; a coborî (1). ♦ A se deplasa, a merge în jos pe un loc înclinat. ♦ Intranz. A zbura spre pământ, în jos. ♦ Intranz. (Despre soare, lună) A apune. 2. Tranz. A schimba înălţimea glasului pentru a trece la un registru mai profund; a vorbi, a cânta cu glas scăzut; a coborî (4). 3. Refl. Fig. A se înjosi, a se degrada, a se coborî (6). – Pref. s- + coborî.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

STOBORÎ, stoborắsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A împrejmui un loc cu gard. – Din stobor.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

A (se) îmbăta ≠ a (se) dezbăta, a (se) trezi

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

A (se) împăca ≠ a (se) supăra

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

A (se) înălbi ≠ a (se) înnegri

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

A (se) încinge ≠ a (se) descinge

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

A (se) înclina ≠ a (se) îndrepta

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

A (se) încorda ≠ a (se) destinde

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

A (se) încorda ≠ a (se) slăbi

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

A (se) încurca ≠ a (se) descurca, a (se) limpezi

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

A (se) îngusta ≠ a (se) lăţi

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

A (se) înnegri ≠ a (se) albi, a (se) înălbi

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

A (se) înşira ≠ a (se) deşira

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

A (se) întări ≠ a (se) înmuia, a (se) răblăji, a slăbi

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

A (se) înteţi ≠ a (se) linişti, a (se) micşora, a slăbi, a (se) tempera

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

A (se) întinde ≠ a (se) strânge

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

A (se) întruni ≠ a se răzleţi

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

A (se) învechi ≠ a (se) înnoi

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

A (se) învinui ≠ a (se) justifica

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

A îmbumba ≠ a dezbumba

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

A împleti ≠ a despleti

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

A înainta ≠ a decădea, a se retrage, a regresa, a (se) întoarce

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

A încheia ≠ a reîncepe

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

A închide ≠ a deschide

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

A încinge ≠ a descinge

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

A încleia ≠ a descleia, a dezlipi

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

A încurca ≠ a ajuta

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

A îndruma ≠ a dezorienta

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

A înnegri ≠ a albi

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

A înfunda ≠ a desfunda

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

A îngropa ≠ a deshuma, a dezgropa, a dezmormânta

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

A îngusta ≠ a lărgi

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

A înhăma ≠ a deshăma

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

A înşeua ≠ a deşeua

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

A înşira ≠ a deşira

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

A însuşi ≠ a pierde

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

A întreba ≠ a răspunde

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

A întrona ≠ a detrona

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

A înverzi ≠ a se usca

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

A învinui ≠ a dezvinovăţi, a îndreptăţi

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

A se îmbarca ≠ a debarca

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

A se înăcri ≠ a se înveseli, a se învoioşa

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

A se înapoia ≠ a propăşi, a progres

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

A se încorda ≠ a se relaxa

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

A se îngusta ≠ a se lărgi

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

A se întări ≠ a se moleşi

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

A se înviora ≠ a se veştezi

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

Înainte ≠ înapoi, îndărăt

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

Înarmat ≠ dezarmat

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

Început ≠ încheiere, sfârşit

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

Încoace ≠ încolo

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

Îndoire ≠ dezdoire

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

Îndopat ≠ lihnit

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

Îngheţ ≠ dezgheţ

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

Înhumat ≠ dezgropat

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

Înnorat ≠ limpede, senin

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

Înrudit ≠ neînrudit

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

Însurat ≠ necăsătorit, neînsurat

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

Întruna ≠ încontinuu, necontinuu

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

Învăţ ≠ dezvăţ

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

Înviere ≠ moarte, pierire

Dicţionar de antonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SCOBORÎ vb. v. degrada, dezonora, înjosi, umili.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

SCOBORÎ vb. 1. v. coborî. 2. a (se) coborî, a descinde, (înv.) a deştinde. (~ din trăsură.) 3. v. lăsa. (~ ceaţa; noaptea.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

REÎNVIÁ vb. 1. v. resuscita. 2. a (se) reînsufleţi. (Natura a ~.) 3. v. reactualiza.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

REÎNNOÍ vb. 1. v. preschimba. 2. (înv.) a preînnoi. (A ~ un contract.) 3. v. împrospăta. 4. a repeta, (înv.) a preînnoi. (Şi-a ~ propunerea.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

OŢĂRÎ vb. v. amărî, cutremura, indispune, încrâncena, îndurera, înfiora, înfricoşa, înfuria, îngrozi, înspăimânta, întrista, mâhni, mânia, necăji, răcni, răsti, striga, supăra, tremura, ţipa, urla, zbiera, zgudui.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNZĂUÁ vb. (MIL.) a (se) împlătoşa.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNVOLTÁ vb. a se înfoia. (Floarea se ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNVOÍRE s. 1. v. înţelegere. 2. v. încuviinţare. 3. v. per-misie.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNVIORÁ vb. 1. a (se) redresa, a (se) reface, a (se) restabili, a (se) revigora, (reg.) a (se) învioşa, (fig.) a (se) remonta. (S-a mai ~ după criză.) 2. v. însufleţi. 3. a (se) împrospăta. (Florile din vază s-au ~.) 4. v. aţâţa. 5. v. activa.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNVINUÍ vb. v. acuza.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNVÍNGE vb. 1. v. birui. 2. v. izbândi. 3. v. întrece. 4. v. depăşi. 5. v. stăpâni. 6. a(-şi) domina, a(-şi) înfrâna, a(-şi) stăpâni. (Şi-a ~ durerea.) 7. v. răzbi.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNVIÉRE s. 1. sculare, (înv.) sculat, sculătoare, sculătură. (~ din morţi.) 2. (BIS.) (înv.) vos-creasnă. (~ Domnului.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNVESTÍ vb. 1. v. înscăuna. 2. v. alege. 3. v. au-toriza. 4. (înv. şi pop.) a orândui, (înv.) a revesti, a rândui. (A ~ ceva cu forme legale.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNVERZÍ vb. a înfrunzi. (Copacii au ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNVELÍT s. 1. v. învelire. 2. v. îmbrăcare.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNVELÍT adj. 1. acoperit, înfăşurat, (pop.) învă-luit, (înv.) învăscut. (Un copil ~.) 2. v. îmbrăcat.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNVECHÍ vb. v. îmbătrâni, trece, veşteji.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNVECHÍ vb. 1. v. deteriora. 2. a se demoda, a se perima. (Aceste practici s-au ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNVĂŢ s. v. cusur, dar, defect, deprindere, îndemn, îndrumare, învăţătură, me-teahnă, nărav, obicei, obişnuinţă, patimă, povaţă, povăţuire, sfat, viciu, vorbă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNŢESÁ vb. a (se) împânzi, a (se) umple, (fig.) a (se) împăna. (Uliţele s-au ~ de oameni.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNŢEPÁ vb. v. ironiza, persifla, zeflemisi.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNŢEPÁ vb. 1. a (se) împunge, (pop.) a (se) înghimpa, (înv. şi reg.) a (se) punge. (S-a ~ în mărăcini.) *2. v. atinge. 3. a ciupi, a mânca, a muşca, a pişca. (Îl ~ puricii, ţânţarii.) 4. v. pişca. *5. (fig.) a săgeta, a şfichiui.(Îl ~ crivăţul.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNTURNÁ vb. v. da, înapoia, întoarce, plăti, reapărea, recidiva, restitui, reveni, veni.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNTÚNEC s. v. beznă, întunecare, întunecime, întuneric, negură, obscuritate.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNTRUPÁ vb. v. alipi, anexa, ataşa, încor-pora.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNTRUPÁ vb. 1. a (se) incarna, a (se) întruchipa, (înv.) a (se) împeliţa, a (se) închipui, a (se) încorpora, a (se) omeni. (S-a ~, luând înfăţişare de femeie.) 2. v. concretiza. 3. v. personifica.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNTRÚNA adv. 1. v. continuu. 2. v. întotdeauna. 3. mereu, totuna. (O ţinea ~ că ...)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNTRUNÍ vb. 1. v. aduna. 2. v. convoca. 3. v. în-suma.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNTRUNÍ vb. v. obţine.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNTRONÁ vb. v. instaura, stabili, statornici.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNTRONÁ vb. v. înscăuna.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNTREMÁ vb. (MED.) 1. a (se) îndrepta, a (se) înfiripa, a (se) însănătoşi, a (se) înzdrăveni, a (se) lecui, a (se) reface, a (se) restabili, a (se) ridica, a (se) tămădui, a (se) vindeca, (latinism rar) a (se) sana, (pop. şi fam.) a (se) drege, a (se) doftori, a (se) doftorici, (pop.) a (se) scula, (înv. şi reg.) a (se) sănătoşa, a (se) tocmi, a (se) zdrăveni, (reg.) a (se) răzbuna, (Transilv.) a (se) citovi, (Mold.) a (se) priboli, (prin Olt., Ban. şi Transilv.) a (se) zvidui, (înv.) a (se) remedia, a (se) vrăciui. (S-a ~ complet după o lungă boală.) 2. a (se) fortifica, a (se) îndrepta, a (se) înfiripa, a (se) întări, a (se) înzdrăveni, a (se) reconforta, a (se) reface, a (se) restabili, a (se) tonifica, (înv. şi pop.) a (se) împuternici, (pop. şi fam.) a (se) drege, (pop.) a (se) scula, (înv. şi reg.) a (se) zdrăveni, (reg.) a (se) vânjoşa, (Mold.) a (se) priboli. (S-a mai ~ puţin după scarlatină.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNTREÍT adj. v. triplu.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNTREGÍ vb. 1. v. completa. 2. v. reconstitui.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNTRÉCE vb. 1. v. depăşi. 2. a depăşi, a trece. (Greutatea pachetului ~ 10 kg.) 3. a covârşi, a depăşi. (Iubirea ~ toate celelalte sentimente.) 4. a depăşi, (fig.) a eclipsa. (Îl ~ prin inteligenţă.) 5. v. birui. 6. (SPORT) a bate, a dispune, a învinge. (A ~ la puncte pe adversar.) 7. a depăşi, (pop.) a lăsa. (Şi-a ~ toţi partenerii.) 8. a depăşi. (Aceste sarcini ~ puterile lui.) 9. v. lupta. 10. a se încerca, a se înfrunta, a se măsura, a se pune, (pop.) a se prinde. (Cine se ~ cu mine?) 11. v. în-tâlni.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNTREBÁ vb. v. căuta, cere, vinde.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNTREBÁ vb. 1. a chestiona, a interoga, (pop.) a ispiti, (fig.) a descoase. (A ~ pe cineva despre ceva.) 2. v. asculta. 3. v. consulta.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNTOCMÍ vb. v. alcătui, compune, constitui, forma.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNTOCMÍ vb. 1. v. crea. 2. v. redacta. 3. v. dresa. 4. v. alcătui. 5. v. aranja. 6. a fixa, a hotărî, a institui, a orândui, a rândui, a stabili, a statornici, (înv.) a aşeza, a lega, a politici, a scoate, a scorni, a tocmi. (A ~ un impozit.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNTÍNGE vb. v. înmuia, muia, uda, umezi.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNTÍNDE vb. v. cuteza, încumeta, îndrăzni, obrăznici.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNTINÁT adj. v. pângărit, profanat, spurcat.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNTÍNDE vb. 1. a încorda, a tensiona, a trage. (A ~ firele textile.) 2. v. încorda. 3. a se lăbărţa, a se lărgi. (Puloverul s-a ~ după spălat.) 4. a se înălţa, a se ridica. (Se ~ şi nu ajunge la lampă.) 5. (înv.) a tinde. (A ~ amândouă mâinile.) 6. v. da. 7. v. desface. 8. v. alungi. 9. a se lungi, a se prelungi, a ţine. (Şirul se ~ până departe.) 10. v. continua. 11. a ajunge, a merge. (Câmpia se ~până la Dunăre.) 12. v. destinde. 13. v. culca. 14. v. tolăni. 15. a (se) aşeza, a (se) aşterne, a (se) culca, a (se) lungi, a (se) pune. (S-a ~ din nou la pământ.) 16. v. doborî. 17. a expune, a pune. (A ~ rufele la uscat.) 18. v. expune. 19. v. aşterne. 20. v. unge. 21. v. înmâna. 22. v. extinde. 23. a (se) extinde, a (se) lărgi, a (se) lăţi, a (se) mări. (Şi-a ~ stăpânirea peste ...) 24. v. răspândi. 25. a (se) difuza, a (se) duce, a (se) împrăştia, a (se) lăţi, a (se) propaga, a (se) răspândi, a (se) transmite, (rar) a (se) vehicula, (înv.) a (se) povesti, a (se) vesti. (Ştirea s-a ~ peste tot.) 26. v. extinde. 27. v. desfăşura. 28. a continua, a (se) lungi, a (se) prelungi, a ţine. (Petrecerea s-a ~ până a doua zi.) 29. v. îndrepta.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNTEŢÍ vb. 1. v. aţâţa. 2. v. intensifica. 3. v. iuţi. 4. v. îndârji. 5. a se îndârji, a se înverşuna, (fig.) a se ascuţi. (Disputa s-a ~.) 6. a (se) intensifica, (fig.) a (se) aprinde, a (se) încinge. (Confruntarea dintre ei s-a ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNTĂRÍ vb. 1. v. solidifica. 2. v. bătători. 3. v. durifica. 4. v. usca. 5. v. consolida. 6. v. fortifica. 7. a (se) fortifica, (fig.) a (se) căli, a (se) oţeli. (S-a ~ în lupte.) 8. v. întrema. 9. v. amplifica, v. intensifica. 10. a (se) amplifica, a (se) intensifica, a (se) mări, a (se) potenţa. (A ~ valoarea unei mărimi fizice.) 11. v. legaliza. 12. v. confirma. 13. a confirma, a recunoaşte, a valida. (L-a ~ în funcţie.) 14. v. demonstra. 15. v. susţinere. 16. a se consolida, a se stabiliza. (Situaţia lor s-a ~.) 17. a consolida, (înv.) a statornici. (Aceasta i-a ~ faima.) 18. a (se) consolida, a (se) strânge, (fig.) a (se) cimenta. (Au ~ relaţiile de prietenie.) 19. v. accentua.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNŞIRÁ vb. 1. v. alinia. 2. a (se) înşirui, (pop.) a (se) înfira. (~ mărgelele pe aţă.) 3. v. succeda. 4. v. enumera.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNŞEUÁ vb. (înv.) a înşela. (A ~ calul.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNŞELÁ vb. v. înşeua.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNŞELÁ vb. 1. a ademeni, a amăgi, a încânta, a minţi, a momi, a păcăli, a prosti, a purta, a trişa, (livr.) a iluziona, (înv. şi reg.) a juca, a planisi, a poticări, a prilesti, a sminti, a smomi, a şutili, (reg.) a şugui, (Transilv. şi Ban.) a celui, (Munt.) a mâglisi, (Transilv.) a tăşca, (înv.) a aromi, a blăzni, a gâmbosi, a măguli, a mistifica, a surprinde, (fam.) a duce, a fraieri, a şmecheri, (fam. fig.) a arde, a frige, a încălţa, a pingeli, a pingelui, a pârli, a potcovi, a prăji, (Mold. fig.) a boi, (înv. fig.) a luneca. (I-a ~ cu vorbe frumoase.) 2. a trăda, (înv.) a vicleni, (fam. fig.) a încornora. (Şi-a ~ nevasta.) 3. v. escroca. 4. a greşi. (S-a ~ în privinţa lui.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNSUTÍT adj. (livr.) centuplu. (O sumă ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNSUŞÍ vb. 1. v. apropria. 2. v. fura. 3. a se atinge. (Şi-a ~ banii statului.) 4. v. adopta. 5. a deprinde, a învăţa, a prinde. (Nu e meşteşug pe care să nu-l poată ~.) 6. v. asimila.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNSURÁT s. v. însurătoare.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNSURÁT adj. căsătorit. (Bărbat ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNSPICÁ vb. (BOT.) (înv.) a spicui. (Grâul a ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNSOŢÍ vb. v. căsători, goni, împerechea, împreuna, încrucişa, lega, uni.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNSOŢÍ vb. 1. a acompania, a conduce, a duce, a întovărăşi, a petrece, (reg.) a întroloca. (L-a ~ până la poartă.) 2. a întovărăşi, a urma. (Te ~ oriunde vei pleca.) 3. v. escorta. 4. v. asocia.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNSORÍT adj. 1. v. frumos. 2. (rar) soros, (pop.) sorit. (Un loc ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNSETÁT adj. v. ahtiat, avid, dorit, dornic, jinduit, jinduitor, râvnitor.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNSETÁT adj. setos, (rar) nebăut, (înv. şi reg.) însetoşat, secetos, (înv.) săţios. (Un om ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNSEMNÁ vb. v. deosebi, determina, distinge, evidenţia, fixa, hotărî, ilustra, ochi, preciza, remarca, singulariza, stabili, statornici, ţinti, viza.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNSEMNÁ vb. 1. (înv.) a semna. (A ~ un obiect pentru a-l identifica.) 2. a marca. (~ un animal de tăiere.) 3. v. înregistra. 4. v. marca. 5. v. constitui. 6. v. semnifica. 7. a semnifica, a simboliza, a spune, (înv.) a semna. (Această poreclă nu ~ nimic.) 8. a fi, a semnifica. (Ce ~ când visezi un porumbel?) 9. v. rezulta.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNSCRÍS s. v. act.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNSCENÁ vb. v. regiza.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNSCRÍE vb. 1. v. înregistra. 2. v. înmatricula. 3. v. adera. 4. v. marca.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNSĂMÁ vb. v. agonisi, dobândi, procura.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNRUDÍT adj. 1. (rar) înrubedenit. (Persoane ~.) 2. v. asemănător. 3. (livr.) adiacent. (Probleme ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNROURÁ vb. a se roura. (Iarba s-a ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNROŞÍ vb. 1. v. sângera. 2. a (se) înflăcăra, a (se) înfoca, (fig.) a (se) aprinde, a (se) încinge. (S-a ~ de emoţie.) 3. v. îmbujora. 4. v. congestiona. 5. v. injecta.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNROBÍT adj. v. subjugat.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNRĂÍT adj. v. incorigibil.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNRĂMÁ vb. a încadra. (A ~ un tablou.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNNOROÍ vb. v. împotmoli, îngloda, înnămoli, nămoli, noroi.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNOTÁRE s. înot, înotat, (pop.) înotătură.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNNORÁT adj. închis, înnegurat, întunecat, întunecos, mohorât, neguros, noros, pâclos, plumbuit, plumburiu, posomorât, urât, (înv.) ponegrit. (Vreme ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNNORÁT adj. v. întristat, mâhnit, posomorât, trist.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNNOPTÁ vb. 1. a se întuneca, (înv. şi reg.) a (se) întunerici. (E târziu, s-a ~.) 2. (pop.) a mânea. (A ~ la un han.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNNOÍRE s. v. regenerare.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNNOÍRE s. 1. v. renovare. 2. v. modernizare. 3. prelungire. (~ autorizaţiei.) 4. v. inovaţie.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNNODÁT adj. legat. (Sfoară ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNNEGRÍ vb. 1. (pop.) a cerni. (A ~ un obiect cu vopsea.) 2. (înv. şi pop.) a (se) smoli. (Îşi ~ feţele.) 3. v. bronza. 4. v. voala.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNNEGRÍ vb. v. bârfi, blama, calomnia, cleveti, defăima, denigra, discredita, ponegri.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNMURGÍ vb. v. amurgi, însera, întuneca, scăpăta.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNNĂDÍ vb. (pop.) a nădi. (A ~ un obiect.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNMUIÁT adj. 1. v. scăldat.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNMÂNÁ vb. 1. a da, a încredinţa, a întinde, a preda, a remite, a transmite, (livr.) a confia, (înv.) a încrede, a paradosi, a pridădi, a pristavlisi, a teslimarisi, a teslimatisi, a tinde. (I-a ~ o scrisoare.) 2. v. preda.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNLESNÍ vb. v. uşura.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNLESNÍ vb. v. ajuta, ajutora, ocroti, proteja, sprijini, susţine.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNLOCUÍ vb. 1. a schimba. (A ~ o piesă uzată.) 2. v. substitui. 3. a schimba, (înv. şi pop.) a muta, (franţuzism înv.) a ramplasa. (L-a ~ cu un inginer mai bun.) 4. v. suplini.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNLEMNÍ vb. 1. v. înmărmuri. 2. a împietri, a încremeni, a înmărmuri, a înţepeni, a paraliza, (înv. şi pop.) a mărmuri, (fig.) a îngheţa. (A ~ de spaimă.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNJUGÁT s. înjugare, prindere, punere. (~ boilor la car.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNJOSÍT adj. degradat, umilit, (rar) scăzut, (înv. şi reg.) ruşinat. (Om ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNIERBÁ vb. v. spânzui.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNHĂMÁ vb. 1. a prinde, a pune. (~ caii la căruţă.) *2. (fig.) a se înjuga. (S-a ~ la o muncă grea.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNGUSTÁ vb. v. micşora, reduce.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNGUSTÁ vb. 1. a strâmta. (A ~ o rochie.) 2. a se gâtui, a se strâmta, a se sugruma, (rar) a se subţia, (înv. şi reg.) a se strâmtora. (În acel loc valea se ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNGROZÍ vb. a se cutremura, a se încrâncena, a se înfiora, a se înfricoşa, a se înspăimânta, a tremura, a se zgudui, (înv. şi pop.) a se spăimânta, (înv. şi reg.) a se spăima, (reg.) a se înfrica, a se scârbi, (înv.) a se mira, (înv., în Mold.) a se oţărî, (reg. fig.) a se teşi, (înv. fig.) a se încreţi. (S-a ~ la auzul acestei veşti.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNGROPÁ vb. v. afunda, cufunda, înfunda.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNGROPÁ vb. 1. v. înmormânta. 2. (înv.) a semăna. (Ce ai ~ acolo?)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNGRIJÍ vb. v. alarma, frământa, intriga, îngrijora, nelinişti, speria, tulbura.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNGRIJÍ vb. 1. a căuta, a vedea, (înv. şi reg.) a (se) griji, (Transilv.) a (se) câştiga. (A se ~ de toate ale casei.) 2. a vedea, (înv. şi reg.) a socoti. (~ de orătănii.) 3. a se interesa, a se ocupa, a se preocupa, a vedea. (~-te tu de asta.) 4. v. trata.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNGRIJÁ vb. v. alarma, frământa, intriga, îngrijora, nelinişti, speria, tulbura.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNGRECÁ vb. v. concepe, procrea.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNGLODÁ vb. v. împotmoli.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNGLOBÁ vb. 1. v. conţine. 2. v. cuprinde. 3. a include, a integra, a introduce, a încorpora. (A ~ ceva în masa altei substanţe.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNGÂNÁ vb. 1. v. fredona. 2. v. bombăni.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNGHÉŢ s. (rar) îngheţare. (S-a produs ~ la sol.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNGERÉL s. v. îngeraş.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNGĂLÁ vb. v. jegoşi, mânji, murdări, păta.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNFURIÁ vb. 1. a (se) mânia, (pop.) a (se) îndrăci, a (se) oţărî, (înv. şi reg.) a (se) stârni, (prin Transilv.) a (se) rânzoi, (înv.) a (se) scârbi, a (se) urgisi, (fam.) a (se) burzului, a (se) zborşi, (fig.) a (se) ardeia, a turba, (reg. fig.) a (se) scociorî. (S-a ~ cumplit pe ei.) 2. a (se) îndârji, a (se) întărâta, a (se) înverşuna. (Eşecul l-a ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNFURCÍ vb. v. bifurca.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNFUNDÁ vb. v. încuia.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNFUNDÁ vb. I. 1. v. obtura. 2. v. oblitera. 3. a se închide. (Drumul se ~.) II. 1. a îndopa, a umple. (~ soba cu lemne.) 2. v. îndesa. 3. v. afunda. 4. a se adânci, a se afunda, a se cufunda, (Transilv.) a se zgăura. (Ochii i se ~ în orbite.) 5. a(-şi) afunda, a(-şi) cufunda, (fig.) a(-şi) îngropa. (Îşi ~ fruntea în palme.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNFRICÁ vb. v. cutremura, încrâncena, înfiora, înfricoşa, îngrozi, înspăimânta, tremura, zgudui.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNFORMÁ vb. v. alcătui, compune, constitui, forma.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNFOIÁT adj. v. afânat, moale, poros, pufos, rar.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNFOMÁT adj. v. flămând, flămânzit, înfome-tat, nemâncat, nesătul.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNFOIÁT adj. 1. v. învolt. 2. răsfirat, umflat, zbârlit. (Pasăre cu coada ~.) 3. învolt, umflat. (Fustă ~.) 4. v. bufant.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNFOCÁT adj. 1. v. entuziast. 2. v. impetuos.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNFOCÁT adj. v. cald, dogorit, fierbinte, intens, încins, înfierbântat, puternic, viu.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNFLORÍ vb. v. apărea, arăta, exagera, ivi, propăşi, prospera.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNFLORÍ vb. (BOT.) a se deschide, a se desfoia. (Garoafele au ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNFIORÁ vb. 1. îngrozi. 2. tremura. 3. v. tresălta. 4. a fremăta, a palpita, a tremura. (Nările îi zvâcneau şi i se ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNFIÉRE s. (JUR.) adoptare, adopţie. (~ unui copil.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNFIERÁ vb. 1. (reg.) a săgni, (înv.) a pecetlui, a semna. (A ~ un animal domestic.) 2. v. stig-matiza. 3. v. dezaproba.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNFEUDÁ vb. v. aservi, înrobi, robi, subjuga, supune.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNECÁRE s. 1. v. scufundare. 2. v. inundare. 3. v. as-fixie.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNDULCÍ vb. v. atenua, calma, delecta, descreşte, desfăta, diminua, domoli, înfrupta, linişti, micşora, modera, pondera, potoli, răsfăţa, reduce, scădea, slăbi, tempera.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNDRUMÁ vb. v. apuca, îndrepta, lua, merge, orienta, păşi, pleca, porni.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNDRUMÁ vb. 1. v. călăuzi. 2. v. dirija. 3. v. ghida. 4. a călăuzi, a conduce, a dirija, a ghida, a îndrepta, a orienta, (înv.) a tocmi. (O ~ pe calea cea bună.) 5. a călăuzi, a conduce, a dirija, a ghida, a povăţui, a sfătui, (înv.) a drege, a miji, a năstăvi. (L-a ~ bine în viaţă.) 6. v. sfătui. 7. v. pregăti.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNDRUGÁ vb. 1. v. bombăni. 2. v. flecări.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNDOPÁT adj. v. îmbuibat.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNDOLIÁ vb. a (se) cerni.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNDOIÓS adj. v. dubios, incert, îndoielnic, nesigur, problematic.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNDOÍRE s. 1. v. împăturire. 2. v. încovoiere. 3. curba-re, încovoiere, strâmbare. (~ unui cui.) 4. v. aplecare. 5. v. flexiune. 6. v. încovrigare. 7. v. suflecare. 8. v. dublare.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNDIGUÍ vb. a stăvili, a zăgăzui. (A ~ malul unui râu.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNDESÁT adj. 1. v. îngrămădit. 2. v. doldora. 3. ghe-muit, înghesuit, îngrămădit. (Stăteau ~ ca vai de lume.) 4. compact, dens, (pop.) vârtos. (Căpă-ţână de varză ~.) 5. bondoc. (Om ~.) 6. bătătorit. 7. apăsat. (Cu paşi ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNDEMNÁ vb. v. constrânge, convinge, decide, determina, face, forţa, hotărî, îndupleca, obliga, sili.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNDEMNÁ vb. 1. a îmboldi, (înv. şi reg.) a dudui. (A ~ un animal la mers.) 2. v. stimula. 3. v. îmboldi. 4. a aţâţa, a îmboldi, (fig.) a muşca. (Cine-l ~ să facă asta?) 5. a stimula, (grecism înv.) a parachinisi, (fig.) a împinge, (pop. fig.) a înghimpa, a mişca. (Totul îl ~ să procedeze astfel.) 6. a (se) îmbia, a (se) pofti. (Se ~ ca fata la măritat.) 7. v. însufleţi. 8. v. sfătui.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNDÁTĂ adv. 1. v. acum. 2. v. imediat. 3. v. curând.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNCURCÁ vb. v. întârzia, zăbovi.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNCURCÁ vb. 1. a (se) amesteca, a (se) încâlci, (reg.) a (se) bălmăji, (înv.) a (se) zăminti. (Iţele s-au ~.) 2. a zăpăci, (prin Transilv.) a mitroşi, (fam.) a bramburi. (A ~ ceva.) 3. v. rătăci. 4. v. confunda. 5. v. dezorienta. 6. v. complica. 7. v. fâstâci. 8. v. deranja.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNCUJBÁ vb. v. arcui, curba, încovoia, îndoi.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNCUIÁT adj. v. constipat.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNCUIBÁ vb. a se înrădăcina, a se statornici, (fig.) a se înţeleni.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNCUIÁT adj. 1. ferecat, închis, zăvorât. (Casă, uşă ~.) *2. v. mărginit.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNCRUCÍ vb. v. cruci, minuna, uimi, ului.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNCROPÍ vb. v. înjgheba.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNCRÉDE vb. v. asigura, da, încredinţa, înmâna, întinde, preda, remite, transmite.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNCRÉDE vb. 1. v. bizui. 2. a se baza, a se bizui, a conta, a se lăsa, a se sprijini. (Te poţi ~ în mine!) 3. v. crede. 4. v. îngâmfa.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNCOTRÓ adv. 1. v. unde. 2. v. oriunde.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNCORDÁ vb. 1. a înstruna, a întinde, a struni. (A ~ arcul.) 2. (reg.) a cetlui, a îmbredeli. (~ bine ferăstrăul.) 3. v. întinde. 4. v. opinti. 5. v. concentra. 6. v. tensiona.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNCOÁCE adv. (pop.) întracoace, (reg.) acoace. (Vino ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNCLINÁ vb. v. apune, asfinţi, coborî, dispă-rea, pieri, pleca.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNCLINÁ vb. 1. apleca. 2. v. povârni. 3. v. strâmba. 4. v. prosterna.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNCLEIÁ vb. 1. a (se) lipi. 2. (TEHN.) a ancola.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNCIUDÁ vb. a (se) necăji, a (se) supăra, (pop.) a (se) ciudi.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNCÍNGE vb. 1. a arde, a încălzi, a înfierbânta. (A ~ cuptorul de pâine.) 2. a înfierbânta, (înv. şi reg.) a pripi. (Flăcările îi ~ obrazul.) 3. v. coace. 4. a dogori, a înfierbânta, (rar) a răscoace. (Soarele ~ pământul.) 5. a se aprinde, a fermenta, (reg.) a se izgorî, (înv.) a se scoace. (Fânul s-a ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNCÍNGE vb. (înv.) a (se) înfăşura, a (se) strânge, (înv.) a (se) împrejura. (Un brâu îi ~ mijlocul; se ~ cu un brâu.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNCÍNGE vb. v. intensifica, împresura, încercui, înconjura, înflăcăra, înfoca, înroşi, înteţi.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNCHIPÁ vb. v. închipui, încropi, înfiripa, înjgheba, întruchipa, reprezenta, sim-boliza.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNCHINÁ vb. v. apleca, atârna, capitula, cădea, coborî, culca, curba, înclina, încovoia, îndoi, lăsa, pleca, preda.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNCHINÁ vb. 1. v. ruga. 2. v. prosterna. 3. v. ploconi. 4. v. preda. 5. a preda. (Au ~ cetatea.) 6. v. consacra. 7. v. dedica. 8. v. toasta. 9. a cinsti. (A ~ un pahar cu cineva.) 10. v. ciocni.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNCHÍDE vb. v. asedia, împresura, încercui, înconjura.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNCHÍDE vb. 1. v. încuia. 2. a (se) fereca, a (se) încuia, a (se) zăvorî. (A ~ o casă, o uşă; s-a ~ în casă.) 3. v. astupa. 4. v. obtura. 5. a opri. (A ~ apa, gazele.) 6. v. încheia. 7. v. bloca. 8. v. înfunda. 9. v. împrejmui. 10. v. aresta. 11. a băga, a pune, a vârî. (Îl ~ la arest.) 12. v. cicatriza. 13. a isprăvi, a încheia, a sfârşi, a termina. (Să ~ discuţia.) 14. v. întuneca. 15. v. înnora. 16. v. strica.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNCHEIÁ vb. v. completa, împlini, întregi, limita, mărgini, reduce, rezuma, rotunji, sta.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNCHEIÁ vb. 1. a (se) închide, (reg.) a (se) îmbumba. (A ~ o haină.) 2. v. îmbina. 3. v. articula. 4. a epuiza, a isprăvi, a sfârşi, a termina, (astăzi rar) a slei, (pop.) a găta, a mântui. (A ~ tot ce avea de spus.) 5. v. conchide. 6. v. termina. 7. a (se) isprăvi, a (se) sfârşi, a (se) termina, (livr,) a (se) fini, (rar) a (se) epiloga, (pop.) a (se) dovedi, a (se) găta, a (se) găti, a (se) istovi, a (se) mântui, (prin vestul Transilv.) a (se) sculi, (înv.) a (se) săvârşi. (A ~ treaba; spectacolul s-a ~.) 8. a finaliza, a isprăvi, a sfârşi, a termina, (livr.) a fini. (A ~ o lucrare începută.) 9. v. desăvârşi. 10. v. sfârşi. 11. a se duce, a (se) sfârşi, a se termina, a trece. (S-a ~ şi vacanţa!) 12. v. expira. 13. v. lichida. 14. v. solda. 15. v. contracta. 16. (înv.) a aşeza, a lega, a statornici. (A ~ o pace onorabilă.) 17. v. perfecta. 18. v. semna.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNCHEGÁ vb. 1. a (se) coagula, (livr.) a (se) conglutina, (reg.) a (se) năclăi, a (se) năsădi, a (se) străgheţa. (Sângele s-a ~.) 2. v. prinde. 3. v. slei. 4. a se îngroşa, a se învârtoşa, a se lega. (Dulceaţa s-a ~.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNCEPÚT s. 1. debut, (înv.) primiţii (pl.), primor-diu, (fig.) start. (A avut un ~ bun.) 2. v. origine. 3. v. cap.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNCERCÁ vb. 1. v. verifica. 2. v. experimenta. 3. a proba, a verifica, (înv.) a ispiti. (A ~ sentimentele cuiva.) 4. a căuta, a tatona, (înv. şi reg.) a probălui. (~ să găsească o soluţie.) 5. a căuta, a vedea. (~ dacă poţi să dezlegi problema.) 6. v. sonda. 7. a căuta, a umbla. (~ să mă înşele.) 8. v. strădui. 9. a se forţa, a se sforţa, a se sili, a se strădui. (~ să-i câştige bunăvoinţa.) 10. a gusta, (pop.) a cerca. (A ~ o pară pentru a-i aprecia savoarea.) 11. v. întrece. 12. v. îndura. 13. v. simţi.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNCĂRÍ vb. v. încălzi, muia.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNCĂLÁ vb. v. împlini, îngrăşa, rotunji.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNCÁIER s. v. bătaie, încăierare, luptă.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNCADRÁ vb. 1. v. înrăma. 2. v. mărgini. 3. a chenărui, a împrejmui, a înconjura, a mărgini, (fig.) a tivi. (Soarele ~ cu lumină poiana.) 4. v. an-gaja. 5. a se angaja, a se băga, a intra, a se tocmi, a se vârî, (pop.) a se învoi, a merge, a se năimi, a se prinde, a veni, (prin Mold. şi Bucov.) a se apuca. (S-a ~ tractorist.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNĂLBÍ vb. v. albi.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNĂCRÍ vb. 1. v. acri. 2. v. altera.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNAURÍT adj. v. aurit.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNARIPÁ vb. (rar) a întraripa.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNAPOIÁ vb. v. decădea, regresa.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNAPÓIA prep. dinapoia, dindărătul, după, îndărătul. (~ casei se află ...)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNAPOIÁ vb. 1. v. restitui. 2. v. rambursa. 3. a reda, a restitui, (rar) a retrimite, (pop.) a întoarce, (înv.) a remite. (A ~ cuiva bunurile luate.) 4. v. întoarce.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNAMORÁ vb. v. amoreza, îndrăgosti.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNAÍNTE adv. (local) 1. (înv.) ainte. (Era situat ~.) 2. v. dinainte.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNAINTÁ vb. 1. a avansa. (A ~ în spaţiu.) 2. v. preda. 3. a adresa, a expedia, a trimite. (~ o cerere.) 4. v. promova. 5. v. dezvolta. 6. v. progresa.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNADÍNS adv. v. anume.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎMPUŢÍ vb. 1. v. altera. 2. v. cloci.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎMPUPÍT adj. v. îmbobocit, înmugurit.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎMPÚNGE vb. 1. (înv.) a punge. (O vacă, un bou care ~.) 2. v. înţepa. *3. v. atínge.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎMPÚNGE vb. v. ironiza, persifla, zeflemisi.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎMPLINÍ vb. v. executa, păţi.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎMPLINÍ vb. 1. (înv. şi reg.) a (se) plini, (înv.) a sosi, a (se) umple. (Se împlinesc trei ani astăzi de când ...) 2. v. expira. 3. a se scurge, a trece. (S-au împlinit 100 de ani de la ...) 4. v. completa. 5. v. îngrăşa. 6. v. dezvolta. 7. v. executa. 8. v. îndeplini. 9. a asculta, a îndeplini, a satisface. (I-a împlinit toate capriciile.) 10. v. desăvârşi. 11. v. realiza. 12. v. adeveri.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎMPLETÍ vb. 1. v. tricota. 2. v. îmbina.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎMPLETÍ vb. v. complota, conjura, conspira, unelti.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎMPÍNGE vb. v. alunga, goni, izgoni, îndemna, respinge, stimula.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎMPÍNGE vb. 1. v. îmbrânci. 2. v. mâna. 3. v. antrena.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎMPILÁT adj., s. v. oprimat.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎMPEŢÍ vb. v. cere, peţi.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎMPĂNÁ vb. v. împânzi, înţesa, umple.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎMPĂIÁ vb. (rar) a prepara. (A ~ un animal.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎMPĂCÁ vb. 1. (livr.) a (se) reconcilia, (pop.) a (se) împăciui, (înv.) a (se) aşeza, a (se) păciui. (S-au ~ după conflict.) 2. a concilia, (pop.) a învoi. (A ~ divergenţele.) 3. v. înţelege. 4. v. satisface. 5. v. calma. 6. v. deprinde.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎMBURDÁ vb. v. cădea, dărâma, întoarce, nărui, pica, prăbuşi, prăvăli, răsturna, surpa.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎMBUNÁT adj. v. calmat.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎMBUMBÁ vb. v. încheia, închide.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎMBULZÍ vb. 1. a se grămădi, a se îndesa, a se înghesui, a se îngrămădi, (pop.) a se buluci, (reg.) a se poroboti, a se târşi, (prin Ban. şi Olt.) a se nălogi, (rar fig.) a se muşuroi. (S-au ~ cu toţii în jurul lui.) 2. a se băga, a se îndesa, a se înghesui, a se îngrămădi, a se vârî. (Ce vă ~ aşa în mine?)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎMBUIBÁ vb. 1. a (se) ghiftui, a (se) îndopa, (prin Transilv. şi Maram.) a (se) crivi, (Olt.) a (se) încătărăma. (S-a ~ cu mâncare.) 2. v. huzuri.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎMBUFNÁ vb. v. supăra.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎMBUFNÁ vb. v. bosumfla.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎMBOLDÍ vb. 1. v. îndemna. 2. v. îmbrânci. 3. v. stimula. 4. a impulsiona, a îndemna, a stimula. (Îi ~ să facă ceva.) 5. a aţâţa, a îndemna, (fig.) a muşca. (Cine-l ~ să facă asta?)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎMBINÁT adj. 1. încheiat. (Bârne bine ~.) 2. v. unit.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎMBIBÁT adj. v. impregnat.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎMBIÉRE s. invitaţie.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎMBEZNÁ vb. v. întuneca.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎMBĂTÁ vb. a (se) ameţi, a (se) chercheli, a (se) turmenta, (livr.) a (se) griza, (pop.) a (se) turlăci, (prin Transilv.) a (se) amnări, (Mold.) a (se) chefălui, (Transilv. şi Ban.) a (se) şumeni, (fam.) a (se) abţigui, a (se) învinoşa, a (se) matosi, (fam. fig.) a (se) afuma, a (se) aghesmui, a (se) căli, a (se) ciupi, a (se) cârpi, a (se) magnetiza, a (se) pili, a (se) sfinţi, a (se) tămâia, a (se) trăsni, a (se) turti, (rar fig.) a (se) târnosi, a (se) turci, (reg., fig.) a (se) flecui, a (se) oţeli, (arg.) a (se) mahi, a (se) matoli. (S-a cam ~ cu rachiu.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎMBĂLÁ vb. v. drăcui, înjura, ocărî.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎMBĂLÁ vb. a (se) îmbăloşa.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎMBĂIÁ vb. a (se) scălda, (reg.) a (se) la, (prin Mold.) a (se) băi, (Mold. şi Transilv.) a (se) feredui. (A ~ copilul.)

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

HOTĂRÎ vb. v. circumscrie, condamna, delimita, demarca, hotărnici, învecina, limita, marca, mărgini, osândi, pedepsi.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

HOTĂRÎ vb. 1. v. ordona. 2. v. institui. 3. v. stabili. 4. v. convinge. 5. v. alege. 6. v. decide. 7. v. hărăzi. 8. v. orândui.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

COPTORÎ vb. v. eroda, roade, săpa.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ZĂMORÎ vb. v. epuiza, extenua, frânge, is-tovi, seca, secătui, sfârşi, slei, stoarce, vlăgui, zdrobi.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

ZĂVORÎ vb. v. aresta, deţine, închide, întem-niţa, reţine.

Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002

coptorî́ vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. coptorăsc, imperf. 3 sg. coptorá; conj. prez. 3 sg. şi pl. coptoráscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

hotărî́ vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. hotărăsc, 2 sg. hotărăşti, 3 sg. hotărăşte, imperf. 3 sg. hotărá; conj. prez. 3 sg. şi pl. hotăráscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

îmbarcá vb., ind. prez. 1 sg. îmbárc, 3 sg. şi pl. îmbárcă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

îmbăiá vb., ind. prez. 1 sg. îmbăiéz, 3 sg. şi pl. îmbăiáză, 1 pl. îmbăiém; conj. prez. 3 sg. şi pl. îmbăiéze; ger. îmbăínd

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

îmbălá vb., ind. prez. 1 sg. îmbăléz, 3 sg. şi pl. îmbăleáză

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

îmbătá vb., ind. prez. 1 sg. îmbăt, 2 sg. îmbéţi, 3 sg. şi pl. îmbátă; conj. prez. 3 sg. şi pl. îmbéte

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

îmbiére s. f. (sil. -bi-e-). g.-d. art. îmbiérii; pl. îmbiéri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

îmboldí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. îmboldésc, imperf. 3 sg. îmboldeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. îmboldeáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

îmbufná vb., ind. prez. 1 sg. îmbufnéz, 3 sg. şi pl. îmbufneáză

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

îmbuibá vb. (sil. -bui-), ind. prez. 1 sg. îmbúib, 3 sg. şi pl. îmbúibă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

îmbulzí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. îmbulzésc, imperf. 3 sg. îmbulzeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. îmbulzeáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

îmbumbá vb., ind. prez. 1 sg. îmbúmb, 3 sg. şi pl. îmbúmbă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

îmburdá vb., ind. prez. 3 sg. îmbúrdă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

împăcá vb., ind. prez. 1 sg. împác, 2 sg. împáci, 3 sg. şi pl. împácă; conj. prez. 3 sg. şi pl. împáce

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

împăiá vb., ind. prez. 1 sg. împăiéz, 3 sg. şi pl. împăiáză, 1 pl. împăiém; conj. prez. 3 sg. şi pl. împăiéze; ger. împăínd

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

împăná vb., ind. prez. 1 sg. împănéz, 3 sg. şi pl. împăneáză

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

împeţí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. împeţésc, imperf. 3 sg. împeţeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. împeţeáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

împínge vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. împíng, perf. s. 1 sg. împinséi, 1 pl. împínserăm; part. împíns

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

împletí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. împletésc, imperf. 3 sg. împleteá; conj. prez. 3 sg. şi pl. împleteáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

împliní vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. împlinésc, imperf. 3 sg. împlineá; conj. prez. 3 sg. şi pl. împlineáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

împúnge vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. împúng, 1 pl. împúngem, perf. s. 1 sg. împunséi, 1 pl. împúnserăm; part. împúns

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

împuţí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. împút, imperf. 3 sg. împuţeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. împútă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

înadíns adv. (sil. mf. în-)

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

în afára loc. prep.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

înaintá vb., ind. prez. 1 sg. înaintéz, 3 sg. şi pl. înainteáză

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

înaínte adv.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

înamorá vb. (sil. mf. în-), ind. prez. 1 sg. înamoréz, 3 sg. şi pl. înamoreáză

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

înapóia prep. (sil. mf. în-)

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

înapoiá vb. (sil. mf. în-), ind. prez. 1 sg. înapoiéz, 3 sg. şi pl. înapoiáză, 1 pl. înapoiém; conj. prez. 3 sg. şi pl. înapoiéze; ger. înapoínd

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

înaripá vb. (sil. mf. în-), ind. prez. 1 sg. înaripéz, 3 sg. şi pl. înaripeáză

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

înăcrí vb. (sil. -cri; mf. în-), ind. prez. 3 sg. şi pl. înăcrésc, imperf. 3 sg. înăcreá; conj. prez. 3 sg. şi pl. înăcreáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

înălbí vb. (sil. mf. în-), ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. înălbésc, imperf. 3 sg. înălbeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. înălbeáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

în bútul loc. prep.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

încadrá vb. (sil. -dra), ind. prez. 1 sg. încadréz, 3 sg. şi pl. încadreáză

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

începút s. n., pl. începúturi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

încercá vb., ind. prez. 1 sg. încérc, 3 sg. şi pl. înceárcă, perf. s. 1 sg. încercái; conj. prez. 3 sg. şi pl. încérce

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

închegá vb., ind. prez. 1 sg. închég, 3 sg. şi pl. încheágă; conj. prez. 3 sg. şi pl. închége

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

încheiá vb., ind. şi conj. prez. 1 şi 2 sg. închéi, 3 sg. şi pl. închéie, 1 pl. încheiém; ger. încheínd

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

închíde vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. închíd, perf. s. 1 sg. închiséi, 1 pl. închíserăm; conj. prez. 3 sg. şi pl. închídă; part. închís

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

închiná vb., ind. prez. 1 sg. închín, 3 sg. şi pl. închínă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

încifrá vb., ind. prez. 1 sg. încifréz, 3 sg. şi pl. încifreáză

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

încincí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. încincésc, imperf. 3 sg. încinceá; conj. prez. 3 sg. şi pl. încinceáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

încínge (a înfierbânta, a înfăşura cu o cingătoare) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. încíng, perf. s. 1 sg. încinséi, 1 pl. încínserăm; ger. încingând; part. încíns

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

înciudá vb., ind. prez. 1 sg. înciudéz, 3 sg. şi pl. înciudeáză

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

încleiá vb., ind. prez. 1 sg. încleiéz, 3 sg. şi pl. încleiáză, 1 pl. încleiém; conj. prez. 3 sg. şi pl. încleiéze; ger. încleínd

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

încliná vb., ind. prez. 1 sg. înclín, 3 sg. şi pl. înclínă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

încoáce adv. (sil. -coa-)

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

încomát adj. m., pl. încomáţi; f. sg. încomátă, pl. încomáte

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

încordá vb., ind. prez. 1 sg. încordéz, 3 sg. şi pl. încordeáză

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

încotró adv. (sil. -tro)

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

încréde vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. încréd, imperf. 3 sg. încredeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. încreádă; part. încrezút

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

încréţ s. n., pl. încréţuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

încropí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. încropésc, imperf. 3 sg. încropeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. încropeáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

încrucí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. încrucésc, imperf. 3 sg. încruceá; conj. prez. 3 sg. şi pl. încruceáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

încuiát s. n.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

încuibá vb., ind. prez. 1 sg. încuibéz, 3 sg. şi pl. încuibeáză

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

încujbá vb., ind. prez. 1 sg. încujbéz, 3 sg. şi pl. încujbeáză

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

încurcá vb., ind. prez. 1 sg. încúrc, 3 sg. şi pl. încúrcă, perf. s. 1 sg. încurcái

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

îndátă adv.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

îndemná vb., ind. prez. 1 sg. îndémn, 3 sg. şi pl. îndeámnă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

îndiguí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. îndiguiésc, imperf. 3 sg. îndiguiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. îndiguiáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

îndoiós adj. m., pl. îndoióşi; f. sg. îndoioásă, pl. îndoioáse

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

îndoíre s. f., g.-d. art. îndoírii, pl. îndoíri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

îndoliá vb. (sil. -li-a), ind. prez. 1 sg. îndoliéz, 3 sg. şi pl. îndoliáză, 1 pl. îndoliém (sil. -li-em); conj. prez. 3 sg. şi pl. îndoliéze; ger. îndoliínd (sil. -li-ind)

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

îndopát s. n.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

îndrugá vb., ind. prez. 1 sg. îndrúg, 3 sg. şi pl. îndrúgă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

îndrumá vb., ind. prez. 1 sg. îndruméz/îndrúm, 3 sg. şi pl. îndrumeáză/îndrúmă, perf. s. 1 sg. îndrumái

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

îndulcí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. îndulcésc, imperf. 3 sg. îndulceá; conj. prez. 3 sg. şi pl. îndulceáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

înecáre s. f., g.-d. art. înecării

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

în fáţa loc. prep.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

înfeudá vb. (sil. -fe-u-), ind. prez. 1 sg. înfeudéz, 3 sg. şi pl. înfeudeáză

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

înfierá vb. (sil. -fie-), ind. prez. 1 sg. înfieréz, 3 sg. şi pl. înfiereáză

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

înfiére s. f. (sil. -fi-e-), g.-d. art. înfiérii; pl. înfiéri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

înfiolá vb. (sil. -fi-o-), ind. prez. 1 sg. înfioléz, 3 sg. şi pl. înfioleáză

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

înfiorá vb. (sil. -fi-o-), ind. prez. 1 sg. înfioréz/înfiór, 3 sg. şi pl. înfioáră

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

înflorá vb., ind. prez. 1 sg. înfloréz, 3 sg. şi pl. înfloreáză

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

înflorí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. înflorésc, imperf. 3 sg. înfloreá; conj. prez. 3 sg. şi pl. înfloreáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

înfricá vb., ind. prez. 3 sg. înfrícă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

înfundá vb., ind. prez. 1 sg. înfúnd, 3 sg. şi pl. înfúndă, perf. s. 1 sg. înfundái

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

înfurcí vb., ind. prez. (a avea de furcă, a se certa) 1 sg. înfúrc; (a se bifurca) 3 sg. înfurcéşte

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

înfuriá vb. (sil. -ri-a), ind. şi conj. prez. 1 şi 2 sg. înfúrii, 3 sg. şi pl. înfúrie (sil. -ri-e), 1 pl. înfuriém; ger. înfuriínd (sil. -ri-ind)

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

îngălá vb., ind. prez. 1 sg. îngăléz, 3 sg. şi pl. îngăleáză

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

îngâná vb., ind. prez. 1 sg. îngân, 3 sg. şi pl. îngână

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

îngereá s. f., art. îngereáua

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

îngerél s. m., pl. îngeréi, art. îngeréii

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

înghéţ s. n., pl. înghéţuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

înglobá vb., ind. prez. 1 sg. înglobéz, 3 sg. şi pl. înglobeáză

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

înglodá vb., ind. prez. 1 sg. înglodéz, 3 sg. şi pl. înglodeáză

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

înglotí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. înglotésc, imperf. 3 sg. îngloteá; conj. prez. 3 sg. şi pl. îngloteáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

îngrijá (a se nelinişti) vb., ind. prez. 1 sg. îngrijéz, 3 sg. şi pl. îngrijeáză; ger. îngrijând

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

îngrijí (a avea grijă) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. îngrijésc, imperf. 3 sg. îngrijeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. îngrijeáscă; ger. îngrijínd

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

îngropá vb., ind. prez. 1 sg. îngróp, 3 sg. şi pl. îngroápă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

îngrozí vb., ind. prez.1 sg. şi 3 pl. îngrozésc, imperf. 3 sg. îngrozeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. îngrozeáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

îngurzí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. îngurzésc, imperf. 3 sg. îngurzeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. îngurzeáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

îngustá vb., ind. prez. 1 sg. îngustéz, 3 sg. şi pl. îngusteáză

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

înhămá vb., ind. prez. 1 sg. înhám, 2 sg. înhámi, 3 sg. şi pl. înhámă; conj. prez. 3 sg. şi pl. înháme

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

înhăpá vb., ind. prez. 1 sg. înháp, 2 sg. inhápi, 3 sg. şi pl. înhápă; conj. prez. 3 sg. şi pl. înhápe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

înieptá vb. (sil. -iep-), ind. prez. 1 sg. îniépt, 3 sg. şi pl. îniáptă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

înierbá vb. (sil. -ier-), ind. prez. 1 sg. înierbéz, 3 sg. şi pl. înierbeáză

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

înjugát s. n.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

înlemní vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. înlemnésc, imperf. 3 sg. înlemneá; conj. prez. 3 sg. şi pl. înlemneáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

înlesní vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. înlesnésc, imperf. 3 sg. înlesneá; conj. prez. 3 sg. şi pl. înlesneáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

în loc de loc. prep.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

înlocuí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. înlocuiésc, imperf. 3 sg. înlocuiá, conj. prez. 3 sg. şi pl. înlocuiáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

înmâná vb., ind. prez. 1 sg. înmânéz, 3 sg. şi pl. înmâneáză

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

înmiíre s. f., g.-d. art. înmiírii; pl. înmiíri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

înmoiná vb. (sil. -moi-), ind. prez. 3 sg. înmoineáză

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

înmurgí vb., ind. prez. 3 sg. înmurgéşte, imperf. 3 sg. înmurgeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. înmurgeáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

înnădí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. înnădésc, imperf. 3 sg. înnădeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. înnădeáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

înnegrí vb. (sil. -gri), ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. înnegrésc, imperf. 3 sg. înnegreá; conj. prez. 3 sg. şi pl. înnegreáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

înnoíre s. f., g.-d. art. înnoírii; pl. înnoíri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

înnoptá vb., ind. prez. 1 sg. înnoptéz, 3 sg. şi pl. înnopteáză

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

înnoroí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. înnoroiésc, imperf. 3 sg. înnoroiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. înnoroiáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

înotáre s. f., g.-d. art. înotării; pl. înotări

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

înrămá vb., ind. prez. 1 sg. înrăméz, 3 sg. şi pl. înrămeáză

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

înroşí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. înroşésc, imperf. 3 sg. înroşeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. înroşeáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

înrourá vb. (sil. -ro-u-), ind. prez. 3 sg. înroureáză

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

înscená vb., ind. prez. 1 sg. înscenéz, 3 sg. şi pl. însceneáză

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

înscríe vb., ind. şi conj. prez. 1 sg. înscríu, 2 sg. înscríi, 3 sg. înscríe, 1 pl. înscríem, 2 pl. înscríeţi, perf. s. 1 sg. înscriséi, 1 pl. înscríserăm; ger. înscriínd; part. înscrís

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

înscrís s. n., pl. înscrísuri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

în scrís loc. adj. şi adv.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

însemná vb., ind. prez. 1 sg. însémn/însemnéz, 3 sg. şi pl. înseámnă/însemneáză

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

înserát s. n. (pl. înseráte în loc. pe ~)

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

înseriá vb., ind. prez. 1 sg. înseriéz, 3 sg. şi pl. înseriáză

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

însoţí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. însoţésc, imperf. 3 sg. însoţeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. însoţeáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

înspicá vb., ind. prez. 3 sg. înspícă, 3 sg. şi pl. înspícă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

înspumá vb., ind. prez. 1 sg. înspuméz, 3 sg. şi pl. înspumeáză

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

înstelá vb., ind. prez. 3 sg. însteleáză

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

însurát s. n.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

î́nsuşi pr. m., adj. m., pl. î́nşişi; f. sg. î́nsăşi, pl. î́nseşi/î́nsele

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

însuşí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. însuşésc, imperf. 3 sg. însuşeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. însuşeáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

î́nsuţi pr. m., adj. m., pl. î́nşivă; f. sg. î́nsăţi, pl. î́nsevă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

înşelá vb., ind. prez. 1 sg. înşél, 3 sg. şi pl. înşálă; conj. prez. 3 sg. şi pl. înşéle

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

înşeuá vb. (sil. -ua), ind. prez. 1 sg. înşeuéz, 3 sg. şi pl. înşeueáză, 1 pl. înşeuăm (sil. -uăm); conj. prez. 3 sg. şi pl. înşeuéze (sil. -ue-); ger. înşeuând (sil. -uând)

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

înşirá vb., ind. prez. 1 sg. înşír, 3 sg. şi pl. înşíră

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

întărí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. întărésc, imperf. 3 sg. întăreá; conj. prez. 3 sg. şi pl. întăreáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

înteţí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. înteţésc, imperf. 3 sg. înteţeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. înteţeáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

întinát adj. m., pl. întináţi; f. sg. întinátă, pl. întináte

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

întínde vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. întínd, 1 pl. întíndem, perf. s. 1 sg. întinséi, 1 pl. întínserăm; conj. prez. 3 sg. şi pl. întíndă; part. întíns

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

întínge vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. întíng, 1 pl. întíngem, perf. s. 1 sg. întinséi, 1 pl. întínserăm; conj. prez. 3 sg. şi pl. întíngă; ger. întingând; part. întíns

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

întocmí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. întocmésc, imperf. 3 sg. întocmeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. întocmeáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

întomná vb., ind. prez. 3 sg. întomneáză

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

întrebá vb., ind. prez. 1 sg. întréb, 3 sg. şi pl. întreábă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

întréce vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. întréc; conj. prez. 3 sg. şi pl. întreácă; part. întrecút

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

întregí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. întregésc, imperf. 3 sg. întregeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. întregeáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

întremá vb., ind. prez. 1 sg. întreméz, 3 sg. şi pl. întremeáză; conj. prez. 3 sg. şi pl. întreméze

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

întroná vb., ind. prez. 1 sg. întronéz, 3 sg. şi pl. întroneáză; conj. prez. 3 sg. şi pl. întronéze

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

întrúna (mereu) adv. (sil. mf. într-)

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

într-úna (în una) prep. + num. sau + pr.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

întruní vb. (sil. mf. într-), ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. întrunésc, imperf. 3 sg. întruneá; conj. prez. 3 sg. şi pl. întruneáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

întrupá vb., ind. prez. 1 sg. întrupéz, 3 sg. şi pl. întrupeáză

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

înturná vb., ind. prez. 1 sg. întórn, 3 sg. şi pl. întoárnă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

înţepá vb., ind.prez. 1 sg. înţép, 3 sg. şi pl. înţeápă; conj. prez. 3 sg. şi pl. înţépe

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

înţesá vb., ind. prez. 1 sg. înţés, 3 sg. şi pl. înţeásă; conj. prez. 3 sg. şi pl. înţése

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

înţiná vb., ind. prez. 1 sg. înţinéz, 3 sg. şi pl. înţineáză

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

înţolí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. înţolésc, imperf. 3 sg. înţoleá; conj. prez. 3 sg. şi pl. înţoleáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

învărá vb., ind. prez. 3 sg. şi pl. învăreáză

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

învăţ s. n.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

învechí vb., ind. prez. 3 sg. învechéşte, 3 pl. învechésc, imperf. 3 sg. învecheá; conj. prez. 3 sg. şi pl. învecheáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

învelít adj. m., pl. învelíţi; f. sg. învelítă, pl. învelíte

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

învelít s. n.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

înverzí vb., ind. prez 3 sg. înverzéşte, 3 pl. înverzésc, imperf. 3 sg. înverzeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. înverzeáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

învestí (a acorda cuiva în mod oficial un drept, o demnitate, o atribuţie) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. învestésc, imperf. 3 sg. învesteá; conj. prez. 3 sg. şi pl. învesteáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

înviére s. f. (sil. -vi-e-), g.-d. art. înviérii

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

Înviére (sărbătoare) s. pr. f.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

învínge vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. învíng, 1 pl. învíngem, perf. s. 1 sg. învinséi, 1 pl. învínserăm; part. învíns

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

învinuí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. învinuiésc, imperf. 3 sg. învinuiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. învinuiáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

înviorá vb. (sil. -vi-o-), ind. prez. 1 sg. învioréz, 3 sg. şi pl. învioreáză; conj. prez. 3 sg. şi pl. învioréze

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

învoíre s. f., g.-d. art. învoírii; pl. învoíri

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

învoltá vb., ind. prez. 1 sg. învoltéz, 3 sg. şi pl. învolteáză

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

în zadár loc. adv.

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

înzecít adj. m., pl. înzeciţi; f. sg. înzecítă, pl. înzecíte

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

oţărî́ vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. oţărăsc, imperf. 3 sg. oţărá; conj. prez. 3 sg. şi pl. oţăráscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

reînnoí vb. înnoi

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

reînviá vb. învia

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

stoborî́ vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. stoborăsc, imperf. 3 sg. stoborá; conj. prez. 3 sg. şi pl. stoboráscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

zămorî́ vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. zămorăsc, imperf. 3 sg. zămorá; conj. prez. 3 sg. şi pl. zămoráscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

zăporî́ vb., ind. prez. 3 sg. zăporăşte, imperf. 3 sg. zăporá; conj. prez. 3 sg. şi pl. zăporáscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

zăvorî́ vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. zăvorăsc, imperf. 3 sg. zăvorá; conj. prez. 3 sg. şi pl. zăvoráscă

Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNVOÍR//E ~i f. 1) v. A ÎNVOI şi A SE ÎNVOI.După ~ potrivit înţelegerii. 2) Permis de a lipsi pentru scurt timp de la serviciu. /v. a (se) învoi

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE ÎNVIOR//Á mă ~éz intranz. 1) (despre fiinţe) A deveni (mai) vioi. 2) fig. (despre natură) A se trezi din nou la viaţă; a renaşte; a reînvia. /<lat. invivulare

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎNVIOR//Á ~éz tranz. A face să se învioreze. /<lat. invivulare

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎNVINU//Í ~iésc tranz. A socoti vinovat; a acuza. /în + vină

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎNVÍNGE învíng tranz. 1) A înfrânge într-o luptă sau într-o întrecere; a birui; a bate; a dispune. 2) (porniri, dorinţe etc.) A face să nu se manifeste; a birui. /în + înv. vince

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNVIÉR//E ~i f. 1) v. A ÎNVIA. 2) rel. Paştele creştinesc. [G.-D. învierii] /v. a învia

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎNVEST//Í ~ésc tranz. 1) (persoane) A pune în mod oficial (într-o funcţie, într-un drept sau într-o demnitate). 2) (în evul mediu) A supune învestiturii. /<fr. investir, lat. investire

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE ÎNVERZ//Í mă ~ésc intranz. A căpăta culoare verde; a deveni verde. /în + verde

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎNVERZ//Í ~ésc 1. intranz. 1) A SE ÎNVERZI. 2) (despre plante şi locuri cu vegetaţie) A se acoperi cu verdeaţă. 3) (despre apă şi unele alimente) A începe a se strica, căpătând o culoare verde. 2. tranz. A face să se înverzească. /în + verde

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎNVECH//Í ~ésc tranz. A face să se învechească. /în + vechi

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE ÎNVECH//Í pers. 3 se ~éşte intranz. 1) A-şi pierde calităţile iniţiale prin trecerea timpului; a deveni vechi. 2) A nu mai corespunde epocii sau modei; a ieşi din uz; a se demoda. 3) (despre vin) A căpăta calităţi deosebite prin păstrare îndelungată. /în + vechi

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNVẮŢ ~uri n. pop. 1) Obicei rău; deprindere rea; nărav; apucătură. ♢ Tot ~ul are şi dezvăţ constrâns de împrejurări, te dezobişnuieşti de orice deprindere. 2) Argumentare menită să convingă pe cineva să procedeze într-un anumit fel. /v. a învăţa

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE ÎNŢOL//Í mă ~ésc intranz. 1) fam. A-şi procura îmbrăcăminte; a-şi face haine. 2) A ajunge la o situaţie materială relativ bună; a se chivernisi; a se pospăi. /în + ţol

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎNŢIN//Á ~éz tranz. rar A sprijini atât cât să nu se prăvălească. /<lat. intinuare

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎNŢOL//Í ~ésc tranz. A face să se înţolească. /în + ţol

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎNŢESÁ înţés tranz. 1) rar (obiecte) A vârî cu forţa într-un spaţiu restrâns (ca să încapă mai mult); a îndesa; a înghesui; a îmbulzi; a bâcşi. 2) (recipiente) A umple până la refuz. /<lat. intexare

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE ÎNŢEPÁ mă înţép intranz. A face (concomitent) schimb de vorbe usturătoare (cu cineva). /în + ţeapă

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎNŢEPÁ înţép 1. tranz. 1) (fiinţe sau părţi ale corpului lor) A supune unei senzaţii de durere fizică, înfigând un obiect ascuţit; a împunge; a înghimpa. 2) fig. A ataca răutăcios cu ironii sau cu vorbe usturătoare; a înghimpa; a împunge; a muşca. 3) înv. A trage în ţeapă. 2. intranz. rar (despre mâncăruri sau băuturi) A provoca o senzaţie uşoară de durere pe limbă (asemănătoare atingerii de vârful unui obiect ascuţit); a pişca de limbă. /în + ţeapă

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE ÎNTURNÁ mă întórn intranz. 1) A veni înapoi (de unde a plecat); a se înapoia; a se întoarce. 2) înv. A se întoarce cu faţa (spre ceva sau cineva). /în + a turna

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎNTURNÁ întórn tranz. 1) A face să se întoarne; a înapoa; a întoarce. 2) (despre boli sau alte stări) A lovi din nou; a întoarce. /în + a turna

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE ÎNTRUP//Á pers. 3 se ~eáză intranz. A-şi găsi expresia materială; a căpăta formă concretă; a se întruchipa; a se materializa. /în + trup

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎNTRUP//Á ~éz tranz. 1) A face să se întrupeze. 2) A uni într-un timp comun. /în + trup

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎNTRUN//Í ~ésc tranz. 1) A face să se întrunească. 2) (elemente de acelaşi tip) A include în sine; a cuprinde; a îngloba; a însuma; a conţine; a comporta. /Din întruna

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE ÎNTRUN//Í pers. 3 se ~ésc intranz. A se aduna laolaltă. /Din întruna

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNTRÚNA adv. Tot timpul; neîntrerupt; neîncetat; încontinuu; mereu. /întru + una

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE ÎNTRON//Á pers. 3 se ~eáză intranz. 1) (despre domnitori, regi, împăraţi) A se aşeza pe tron; a se înscăuna. 2) A se stabili domnind; a se instaura. /în + tron

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎNTRON//Á ~éz tranz. A face să se întroneze; a înscăuna. [Sil. în-tro-] /în + tron

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE ÎNTREM//Á mă ~éz intranz. A-şi reveni după o boală; a recăpăta puteri; a se înfiripa; a se înzdrăveni. /Orig. nec.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎNTREM//Á ~éz tranz. A face să se întremeze; a înzdrăveni; a înfiripa. /Orig. nec.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎNTREG//Í ~ésc tranz. A face să fie întreg, plin (adăugând ceea ce lipseşte); a completa; a complini. [Sil. în-tre-] /Din întreg

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎNTRÉCE întréc tranz. A lăsa în urmă; a depăşi; a dovedi; a devansa. ~ la fugă. ~ în vitejie.~ aşteptările (cuiva) a se dovedi mai presus decât s-a aşteptat (cineva). /în + a trece

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE ÎNTRÉCE mă întréc intranz. A lupta pentru întâietate (într-un domeniu oarecare); a concura. ♢ ~ cu gluma (sau cu şaga) a-şi permite mai mult decât se cuvine. /în + a trece

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎNTREBÁ întréb 1. tranz. 1) (persoane) A determina să dea un răspuns; a chestiona; a interoga. ♢ Întreabă-mă să te întreb se spune, când ţi se cere o informaţie despre ceva ce nu cunoşti nici tu. 2) (elevi sau studenţi) A supune unui examen oral; a asculta; a interoga; a examina. 2. intranz. (urmat de un complement indirect cu prepoziţia de) 1) A manifesta interes; a se interesa. ~ de sănătate. 2) A încerca să afle, chestionând. ~ de Ion.~ de cineva a cere permisiunea cuiva. 3) (mai ales la pasiv sau reflexiv pasiv) A dori cu insistenţă; a căuta. Cărţile sunt întrebate. Marfa se întreabă. [Sil. în-tre-] /<lat. interroguare

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎNTOCM//Í ~ésc tranz. 1) A face să ia fiinţă şi să capete forţă definitivă; a alcătui; a elabora. ~ un proiect (sau un plan). ~ actele. 2) A pune la cale temeinic, pe baze trainice. ~ o gospodărie. /în + a tocmi

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎNTÍNGE întíng tranz. fam. (pâinea, mămăliga etc.) A muia într-un produs alimentar (mai ales lichid). ~ mămăliga în mujdei. ~ pâinea în sare. /<lat. intingere

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE ÎNTÍNDE mă întínd intranz. I. 1) (despre îmbrăcăminte) A se mări (în lăţime sau/şi în lungime) deformându-se. Puloverul s-a întins. 2) (despre muşchi) A ajunge într-o stare de tensiune. 3) (despre lichide cu consistenţă sporită) A curge gros. Mierea se întinde. Moarea se întinde. 4) (despre localităţi, păduri, lanuri) A ocupa un anumit spaţiu. Satul se întinde la poalele unui deal. 5) (despre plante) A se lăţi ca suprafaţă ocupată; a extinde. Buruienile s-au întins în jur. 6) (despre fiinţe) A se dezmorţi, îndreptându-şi corpul sau membrele. Se sculă şi se întinse cu plăcere. 7) (despre fiinţe) A-şi aşterne corpul în toată lungimea, oferindu-i relaxare; a se culca, lungindu-se. Pisica s-a întins la soare. 8) (despre persoane) A se înălţa, ridicându-se în vârful degetelor. S-a întins după un măr. 9) (despre idei, zvonuri, epidemii, mişcări sociale) A cuprinde spaţii tot mai largi; a se răspândi; a se extinde; a se propaga. 10) (despre acţiuni) A se prelungi în timp (mai mult decât este necesar); a se lungi. Petrecerea s-a întins până dimineaţă.~ la vorbă (sau cu vorba) a sta prea mult de vorbă. 11) A se desfăşura acoperind o anumită suprafaţă. II. (în îmbinări, sugerând ideea de îndrăzneală, impertinenţă) Nu te ~!~ la slănină (sau la caşcaval) a întreprinde acţiuni obraznice, pretinzând la ceva nepermis. Cât ţi-e plapuma, atât te ~ (sau nu te ~ mai mult decât ţi-e plapuma sau întinde-te cât te ţine plapuma) nu acţiona decât în limitele posibilităţilor. /<lat. entindere

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎNTÍNDE întínd 1. tranz. I. 1) (obiecte elastice) A trage de margini, mărind dimensiunile (lărgind sau lungind). ♢ ~ (sau a pune) o cursă (sau un laţ) a) a pune o capcană; b) a ademeni prin înşelătorie. 2) (părţi ale corpului) A mişca lungind (pe cât e posibil) în direcţia voită. ~ gâtul. ~ braţul. ~ aripa. ~ piciorul.~ mâna a cerşi. ~ cuiva mâna (sau mâinile) a) a se saluta cu cineva, strângându-i mâna (sau mâinile); b) a scoate pe cineva dintr-o situaţie critică; a da ajutor. 3) (obiecte) A oferi punând la dispoziţie cu mâna. ~ o telegramă. ~ un măr. 4) (arme) A pune în poziţie de bătaie. ~ puşca. 5) (obiecte strânse, îndoite, împăturite) A desfăşura cât permit dimensiunile. ~ o funie. ~ rufele (la uscat).~ marfa a expune marfa pentru vânzare. ~ masa a pune masa pentru mâncare. 6) (substanţe moi) A aşeza pe o suprafaţă, netezind uniform. ~ o foaie de aluat. ~ untul pe pâine. 7) A face să se întindă. II. (în îmbinări) 1) (sugerând ideea de solicitare permanentă): ~ în toate părţile a hărţui, a sâcâi. 2) (sugerând ideea de plecare): A o ~ (la drum) a) porni la drum (de obicei, pe jos); b) a fugi (pe neobservate); a o şterge. 2. intranz. : ~ la jug a lucra din greu. /<lat. entindere

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE ÎNTEŢ//Í pers. 3 se ~éşte intranz. (despre ploaie, vânt etc.) A deveni mai puternic; a creşte în intensitate; a se întări. Vântul s-a ~it. /<lat. intitiare

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎNTEŢ//Í ~ésc tranz. 1) A face să se înteţească. 2) A deranja din ce în ce mai des; a nu slăbi. ~ pe cineva cu vizitele. 3) rar A ataca energic. ~ duşmanul din toate părţile. 4) fig. (despre sentimente, senzaţii) A cuprinde cu putere. /<lat. intitiare

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE ÎNTĂR//Í mă ~ésc intranz. 1) (de-spre substanţe, materiale) A deveni tare; a trece în stare solidă; a se învârtoşa; a se solidifica. 2) (despre colectivităţi) A se uni mai strâns; a se consolida; a se cimenta. 3) (despre ploaie, vânt) A deveni mai puternic; a creşte în intensitate; a se înteţi. 4) A deveni mai tare, mai puternic; a se consolida. /în + tare

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎNTĂR//Í ~ésc tranz. 1) A face să se întărească. 2) A fixa, conferind stabilitate. 3) (sisteme tehnice, terenuri, cetăţi) A face mai rezistent. 4) (acte, scrisori, semnături) A face valabil, legal (prin aplicarea unei ştampile sau printr-o semnătură); a legaliza; a autentifica; a certifica. 5) (persoane) A numi definitiv într-un grad sau într-un post; a confirma; a definitiva. /în + tare

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎNŞIRÁ înşír tranz. 1) (diferite obiecte) A aşeza în şir, în rând; a rândui. ~ rufele (la uscat). 2) (mărgele, frunze de tutun) A pune pe un fir de aţă, făcând şirag. 3) (idei, fapte, evenimente) A număra sau a expune pe rând a enumera. ♢ ~ verzi şi uscate a spune lucruri fără rost; a pălăvrăgi. 4) (obiecte) A împrăştia în dezordine. /în + şir

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎNŞEU//Á ~éz tranz. (animale de călărie, în special cai) A prevedea cu şa. [Sil. -şe-ua] /în + şa + suf. ~ua

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE ÎNŞELÁ mă înşél intranz. A lua un neadevăr drept adevăr; a cădea în eroare; a se păcăli; a se amăgi. ♢ ~ în aşteptările sale a se dezamăgi; a se deziluziona. /<lat. insellare

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎNŞELÁ1 înşél tranz. 1) (persoane) A face să se înşele (recurgând la diverse mijloace necinstite); a păcăli; a amăgi; a minţi. 2) (despre auz, văz, memorie etc.) A înceta de a mai sluji normal. Auzul îl înşală (pe cineva). 3) (persoane, mai ales femei) A determina la relaţii sexuale prin promisiuni false; a ademeni; a seduce. 4) (soţul sau soţia) A jigni prin încălcarea fidelităţii conjugale. /<lat. insellare

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎNSUŞ//Í ~ésc tranz. 1) (bunuri străine sau care nu aparţin nimănui) A lua în stăpânire; a-şi apropria. 2) (cunoştinţe) A dobândi prin învăţătură; a asimila. 3) (păreri, idei) A accepta considerând ca bun; a adopta. /Din însuşi

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNSURÁ//T ~ţi adj. (despre bărbaţi) Care este căsătorit. /v. a însura

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE ÎNSTEL//Á pers. 3 se ~eáză intranz. (despre cer) A se acoperi cu stele. /în + stele

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎNSTEL//Á ~éz tranz. 1) A face să se însteleze. 2) A împodobi cu stele. [Sil. în-ste-] /în + stele

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎNSPUM//Á ~éz tranz. 1) A transforma în spumă. 2) A face să se înspumeze. [Sil. în-spu-] /în + spumă

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE ÎNSPUM//Á mă ~éz intranz. A se umple de spumă; a deveni plin de spumă; a spumega. /în + spumă

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎNSPICÁ pers. 3 înspícă intranz. (despre plante) A da în spic; a face spic. /<lat. inspicare

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE ÎNSOŢ//Í mă ~ésc intranz. pop. 1) (despre persoane de sex opus) A se uni prin căsătorie; a se căsători. 2) pop. (despre animale de sex opus) A realiza actul sexual (în vederea reproducerii); a se împreuna; a se împerechea. /în + soţ

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎNSOŢ//Í ~ésc tranz. 1) (persoane) A urma în calitate de tovarăş; a întovărăşi; a acompania; a conduce. 2) A duce sub escortă; a escorta. 3) rar (interpreţi sau melodii interpretate de cineva) A susţine cântând aceeaşi melodie la un instrument sau grup de instrumente. 4) A adăuga pentru a face complet; a completa. ~ vorbele cu gesturi. 5) A face să se însoţească. /în + soţ

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNSORÍ//T ~tă (~ţi, ~te) 1) v. A SE ÎNSORI. 2) (despre timp sau despre perioade de timp) Care este cu mult soare. 3) (despre locuri) Care se află în bătaia soarelui. 4) (despre faţă, privire) Care este plin de seninătate. /v. a însori

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNSETÁ//T ~tă (~ţi, ~te) 1) v. A ÎNSETA. 2) Care este dornic de ceva. /v. a înseta

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNSERÁT n. Timpul când înserează; amurg. ♢ Pe ~e în amurg, la căderea serii. /v. a (se) însera

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎNSCRÍ//E ~u tranz. 1) (mai ales nume de persoane) A fixa în scris; a înregistra; a nota; a consemna. 2) (persoane) A face să figureze într-o listă (drept membru al unui grup, posesor al unei demnităţi). ~ un copil la şcoală. 3) sport (goluri, puncte) A trece la activul său sau al echipei sale; a marca. 4) (figuri geometrice) A construi în interiorul altei figuri, atingându-i limitele în anumite puncte. [Sil. în-scri-] /în + a scrie

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE ÎNSCRÍE pers. 3 se înscríe intranz. A deţine un anumit loc (în spaţiu, în timp sau într-un sistem ierarhic de valori); a se situa. /în + a scrie

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNSCRÍS ~uri n. înv. Act scris; zapis; [Sil. în-scris] /v. a înscrie

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎNSCEN//Á ~éz tranz. 1) (lucrări dramatice, opere) A pune în scenă; a reprezenta prin mijloace scenice; a monta. 2) fig. (acţiuni reprobabile) A organiza din timp prezentând, însă, ca spontan. [Sil. în-sce-] /<it. inscenare

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE ÎNROUR//Á pers. 3 se ~eáză intranz. 1) A se umple de rouă. 2) fig. (despre ochi, pleoape, gene) A se umezi de lacrimi. [Sil. -ro-u-] /în + roură

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE ÎNROŞ//Í mă ~ésc intranz. v. A SE ROŞI. /în + roşu

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎNRĂM//Á ~éz tranz. A pune în ramă; a încadra. /în + ramă

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE ÎNNOPT//Á pers. 3 se ~eáză intranz. A se face noapte; a cădea noaptea. /în + noapte

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎNNOPT//Á ~éz intranz. (despre persoane) 1) A se reţine sau a rămâne până la căderea nopţii; a fi prins de noapte. 2) A rămâne peste noapte; a petrece noaptea. /în + noapte

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE ÎNNEGR//Í mă ~ésc intranz. 1) A deveni negru; a căpăta culoare neagră. 2) A pierde culoarea iniţială, întunecându-se sub acţiunea unor factori externi (ploi, vânturi). 3) (despre persoane sau părţi ale corpului lor) A deveni negru (sub acţiunea razelor solare); a se pârli; a se bronza. /în + negru

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎNNEGR//Í ~ésc 1. tranz. A face să se înnegrească. 2. intranz. pop. A se contura cu ceva negru, întunecat (pe un fond deschis). /în + negru

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE ÎNNĂD//Í mă ~ésc intranz. fig. A se deprinde să vină (la nadă). /în + nadă

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎNNĂD//Í2 ~ésc tranz. A face să se înnădească. /în + nadă

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎNNĂD//Í1 ~ésc tranz. (obiecte) 1) A face să crească în lungime sau lăţime (prin coasere, lipire, sudare); a adăuga. 2) A uni prinzând capăt la capăt. /în + nadă

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNMUIÁ//T ~tă (~ţi, ~te) 1) v. A ÎNMUIA şi A SE ÎNMUIA. 2) fig. Care nu mai are putere; lipsit de vlagă. /v. a (se) înmuia

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎNMÂN//Á ~éz tranz. A da în mână; a preda; a remite. ~ un aviz. ~ o scrisoare. /în + mână

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎNLOCU//Í ~iésc tranz. (obiecte sau persoane) 1) A schimba ca necorespunzător, punând în loc altceva sau pe altcineva; a substitui. ~ uşa. ~ un jucător. 2) A schimba (într-o calitate), ţinând (temporar) locul. ~ pe preşedinte. Materialele plastice ~iesc lemnul. /în + loc + suf. ~ui

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎNLESN//Í ~ésc tranz. 1) (procese) A face (mai) lesne de realizat; a uşura; a facilita. ~ munca. ~ însuşirea cunoştinţelor. 2) rar (persoane) A ajuta să se menţină sau să reuşească. ~ pe cineva la învăţătură. /în + lesne

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎNLEMN//Í ~ésc intranz. 1) A pierde capacitatea de a se mişca (din cauza unor emoţii puternice); a rămâne nemişcat; a împietri; a înmărmuri; a încremeni. ~ de mirare. 2) fig. rar A deveni insensibil (ca un lemn); a se închide în sine; a se împietri. /în + lemn

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎNHĂMÁ înhám tranz. 1) (mai ales cai) A ataşa la un vehicul (pentru a trage) cu ajutorul hamurilor. 2) fig. (persoane) A pune la un lucru greu; a înjuga. /în + ham

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE ÎNGUST//Á se ~eáză intranz. A deveni (mai) îngust; a se reduce în lăţime; a se strâmta; a se strânge. Haina s-a ~at. /<lat. angustare

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎNGUST//Á ~éz tranz. A face să se îngusteze; a strâmta; a strânge. /<lat. angustare

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE ÎNGROZ//Í mă ~ésc intranz. A fi cuprins de groază; a se înspăimânta tare. /în + groază

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎNGROZ//Í ~ésc tranz. A face să se îngrozească. /în + groază

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE ÎNGROPÁ mă îngróp intranz. fam. A se izola într-un loc ascuns de ochii lumii; a se înfunda. /în + groapă

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎNGROPÁ îngróp tranz. 1) A pune într-o groapă, acoperind cu pământ. 2) (defuncţi) A pune în mormânt (respectând anumite ritualuri); a înmormânta; a înhuma. ♢ ~ zilele cuiva a face nenorocit pe cineva. 3) fig. A ascunde ca într-o groapă. ~ faţa în palme. [Sil. în-gro-] /în + groapă

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE ÎNGRIJ//Í mă ~ésc intranz. 1) A avea grijă (personală) deosebită; a se interesa îndeaproape. ~ de sănătate. 2) A lua (din timp) măsurile cuvenite. 3) înv. v. A SE ÎNGRIJORA. /în + grijă

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE ÎNGRIJ//Á mă ~éz intranz. rar v. A SE ÎNGRIJORA. /în + grijă

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎNGRIJ//Í ~ésc 1. tranz. 1) (fiinţe, lucruri) A avea în grijă; a înconjura cu grijă; a căuta. ~ un copil. 2) A păstra în stare bună şi în curăţenie. ~ biblioteca. 2. intranz. A avea grijă; a căuta. ~ de toate. [Sil. în-gri-] /în + grijă

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE ÎNGLOD//Á mă ~éz intranz. pop1) (despre vehicule, oameni etc.) A intra adânc în glod (fără a putea înainta); a se înnămoli; a se înfunda. 2) fig. A nu putea ieşi dintr-o dificultate; a se încurca (rău); a se împotmoli. /în + glod

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎNGLOD//Á ~éz tranz. înv. A face să se înglodeze. /în + glod

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎNGLOB//Á ~éz tranz. înv. 1) A introduce ca parte componentă într-un tot; a include; a încorpora; a integra. 2) A conţine în sine; a cuprinde; a însuma; a întruni; a comporta; a include. [Sil. în-glo-] /<fr. englober

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNGHÉŢ ~uri n. 1) Fenomen care se produce în natură (la o temperatură mai joasă de zero grade) şi care se manifestă prin trecerea apei din stare lichidă în stare solidă sau prin întărirea corpurilor ce conţin apă. A da (sau a se lăsa) ~ul. 2) fig. Senzaţie de frig; răceală puternică. /v. a îngheţa

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE ÎNGÂNÁ mă îngân intranz. 1) (despre sunete, voci) A se îmbina confundându-se; a se amesteca. ♢ ~ ziua cu noaptea a începe să se facă ziuă sau să se întunece. 2) A uita de cele ce se petrec în jur; a se lua cu ceva. /<lat. ingannare

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎNGÂNÁ îngân tranz. 1) (vorbirea altora) A imita în bătaie de joc; a lua în râs prin imitare; a strâmba. 2) (glasurile animalelor şi ale păsărilor) A imita, reproducând întocmai. 3) A cânta încet şi fără cuvinte ca pentru sine; a murmura; a fredona. ~ o melodie. /<lat. ingannare

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE ÎNFURIÁ mă înfúrii intranz. 1) A deveni foarte furios; a se mânia peste măsură. 2) A fi cuprins de furie; a fi foarte furios. /în + furie

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎNFURIÁ înfúrii tranz. A face să se înfurie. /în + furie

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE ÎNFURC//Í pers. 3 se ~éşte intranz. pop. 1) (despre drumuri, ape curgătoare) A se despărţi în două (ca o furcă); a se bifurca. 2) rar A se lua la ceartă sau la bătaie; a se încăiera. /în + furca

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE ÎNFUNDÁ mă înfúnd intranz. 1) (despre şanţuri, conducte) A se închide prin depuneri (de noroi, de nisip); a se astupa. 2) (despre drumuri) A nu mai avea continuare; a fi întrerupt; a se închide. 3) (despre vehicule, oameni) A intra adânc (în nămol, glod, zăpadă, nisip), fără a putea să înainteze; a se împotmoli. 4) fig. fam. A se izola într-un loc ascuns de ochii lumii; a se îngropa. /<lat. infundare

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎNFUNDÁ înfúnd tranz. 1) (butoaie) A astupa cu un fund. 2) (găuri) A închide ermetic. ♢ ~ cuiva gura a face pe cineva să tacă. 3) A îndesa până la fund. ~ căciula pe cap. 4) fig. A pune într-o situaţie dificilă; a aduce în impas. ♢ ~ puşcăria a fi condamnat la închisoare. /<lat. infundare

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNFOIÁ//T ~tă (~ţi, ~te) 1) v. A ÎNFOIA şi A SE ÎNFOIA. 2) (despre haine) Care este larg şi creţ. /v. a (se) înfoia

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎNFLOR//Í ~ésc 1. intranz. 1) (despre plante, terenuri) A face flori; a se acoperi cu flori. 2) (despre flori) A-şi deschide bobocii. 3) fig. A se dezvolta în condiţii favorabile şi în toată plenitudinea; a prospera. Arta ~eşte. 4) A căpăta aspectul unei flori; a deveni parcă presărat cu flori. Au ~it ferestrele de ger. 5) fig. (despre obraji, faţă) A deveni rumen; a se face roşu (ca bujorul); a se rumeni; a se îmbujora. 6) (despre unele produse alimentare, de obicei lichide) A prinde floare; a se acoperi cu un strat subţire de mucegai. /<lat. inflorire

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎNFLOR//Á ~éz tranz. 1) (obiecte de lemn, ţesături) A înfrumuseţa cu flori (pictate, ţesute, brodate sau încrustate); a ornamenta (cu flori). 2) (texte) A înzestra cu elemente decorative de prisos. 3) fig. (stări de lucruri, adevăruri) A denatura prin adăugare de elemente născocite. [Sil. în-flo-] /în + floare

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE ÎNFIORÁ mă înfiór intranz. 1) A fi cuprins de fiori; a se speria tare; a se înspăimânta. 2) (despre corp sau părţi ale lui) A se contracta involuntar sub acţiunea unei tensiuni nervoase; a se încrâncena; a se încreţi. 3) fig. (despre frunze, iarbă, apă) A tremura uşor. /în + fior

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎNFIORÁ înfiór tranz. A face să se înfioare; a umple de fiori; a înspăimânta. [Sil. -fi-o-] /în + fior

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎNFIOL//Á ~éz tranz. (o substanţă medicamentoasă lichidă) A închide într-o fiolă. /în + fiolă

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎNFIER//Á ~éz tranz. 1) (animale) A însemna cu un fier roşu; a marca printr-o danga; a dăngălui. ~ un mânz. 2) fig. (persoane, fapte etc.) A condamna în mod public; a osândi; a stigmatiza; a blama. /în + fier

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE ÎNFEUD//Á ~éz intranz. A se pune în dependenţă totală faţă de cineva, pierzându-şi libertatea de acţiune; a se supune. /<fr. inféoder, lat. infeodare

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎNFEUD//Á ~éz tranz. (popoare, ţări, teritorii) A lua în stăpânire; a face să piardă independenţa; a supune; a înrobi. /<fr. inféoder, lat. infeodare

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE ÎNDULC//Í mă ~ésc intranz. 1) (despre fructe, mâncăruri, băuturi etc.) A deveni (mai) dulce. 2) fig. A deveni mai bun sau mai blând; a se îmbuna; a se îmblânzi; a se înmuia. 3) A gusta puţin din ceva dorit; a se înfrupta. /în + dulce

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎNDULC//Í ~ésc tranz. 1) A face să se îndulcească; a face (mai) dulce. 2) pop. A aduce într-o stare de încântare; a umple de satisfacţie; a desfăta. ~ viaţa cuiva. /în + dulce

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎNDRUM//Á ~éz tranz. 1) A orienta indicând direcţia necesară; a îndrepta. 2) A susţine cu sfaturi, cu recomandări; a învăţa; a sfătui; a povăţui. ~ pe calea cea bună. [Şi îndrum] /în + drum

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎNDRUGÁ2 îndrúg tranz. 1) înv. (lână, cânepă etc.) A toarce cu druga. 2) rar (acţiuni, lucrări etc.) A efectua la repezeală. /în + drugă

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎNDRUGÁ1 îndrúg tranz. pop. 1) (cuvinte, propoziţii etc.) A pronunţa nedesluşit, confuz; a îngăima. 2) A vorbi mult şi fără rost; a trăncăni; a pălăvrăgi; a flecări. ♢ ~ (la) verzi şi uscate a spune baliverne. [Sil. în-dru-] /în + drugă

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎNDOLI//Á ~éz tranz. (persoane) A face să fie cuprins de doliu, de adâncă durere. /în + doliu

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎNDIGU//Í ~iésc tranz. (torente de apă) A opri cu ajutorul unui dig; a stăvili; a zăgăzui; a bara. /în + dig + suf. ~ui

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNDESÁ//T ~tă (~ţi, ~te) 1) v. A ÎNDESA.Cu vârf şi ~ mai mult decât trebuie; cu prisosinţă. 2) (despre persoane) Care este mic de statură, gros şi voinic; bondoc. 3) şi adverbial Care este subliniat cu insistenţă; apăsat. A păşi ~. /v. a (se) îndesa

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE ÎNDEMNÁ mă îndémn intranz. (despre fiinţe) A se lua la întrecere (unul cu altul) (stimulându-se reciproc). ~ la fugă. /<lat. indeminare

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎNDEMNÁ îndémn 1. tranz. 1) (persoane) A determina prin îndemnuri (să efectueze o acţiune); a îmboldi; a impresiona. ~ la lucru. 2) (animale) A impune (prin îmboldire, strigăte, şuierături) să pornească din loc sau să meargă mai repede. ~ caii. 2. intranz. (despre animale folosite ca forţă de tracţiune) A merge mai repede; a da zor; a grăbi. ~ un animal la mers. /<lat. indeminare

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNDÁTĂ adv. Fără întârziere; imediat; acuşi; acum. ♢ (De) ~ ce imediat ce; imediat după cei; cum. /în + dată

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE ÎNCURCÁ mă încúrc intranz. 1) (despre fire, aţă, păr etc.) A se amesteca astfel, încât să nu se poată desface uşor; a se încâlci. Iţele s-au ~t.A i ~ potecile a o păţi rău. A i ~ limba a vorbi cu greu. 2) A se împiedica la mers. 3) A pierde drumul; a se rătăci. 4) (despre persoane) A pierde firul gândurilor; a se încâlci. 5) A fi cuprins de un sentiment de stinghereală (neştiind cum să procedeze în situaţia creată); a se zăpăci. 6) A nimeri într-o situaţie nedorită. 7) A fi pus în mreje. ♢ ~ în datorii a avea prea multe datorii băneşti. /<lat. incolicare

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎNCURCÁ încúrc tranz. 1) A face să se încurce; a încâlci. ~ firele.~ vorba a vorbi confuz (ascunzând ceva). A o ~ rău a nimeri la strâmtoare. ~ iţele a strica planurile. 2) (urme, drumuri etc.) A amesteca astfel, încât să nu poată fi găsit; a încâlci. 3) (persoane) A împiedica, sustrăgând atenţia; a încâlci. ~ lumea. /<lat. incolicare

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE ÎNCUJB//Á pers. 3 se ~eáză intranz. înv. reg. A căpăta formă de cujbă; a se încovoia; a se îndoi; a se arcui; a se curba. /în + cujbă

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎNCUJB//Á ~éz tranz. înv. reg. A face să se încujbeze; a încovoia; a îndoi; a arcui; a curba. /în + cujbă

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE ÎNCUIB//Á mă ~éz intranz. 1) pop. A se instala undeva nepoftit, incomodând. 2) fig. (despre sentimente, stări etc.) A pătrunde adânc; a prinde rădăcini adânci. /în + cuib

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNCUIÁ//T ~tă (~ţi, ~te) 1) v. A ÎNCUIA şi A SE ÎNCUIA. 2) fig. (despre persoane) Care nu este comunicativ. /v. a (se) încuia

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎNCROP//Í ~ésc tranz. 1) (lichide) A încălzi puţin. 2) fig. (avuţii) A aduna cu greu; a sclipui; a înjgheba. ~ o gospodărie. [Sil. în-cro-] /Din uncrop

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE ÎNCRÉDE mă încréd intranz. 1) A avea (toată) nădejdea. Mă încred în tine. 2) (mai ales în construcţii negative) A crede pe deplin spuselor; a da crezare. 3) A avea o părere exagerată despre sine; a se supraevalua. /în + a crede

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNCOTRÓ2 conj. (exprimă un raport spaţial) Unde. Se duce încotro îl duc ochii. /<lat. in + contra+ ubi

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNCOTRÓ1 adv. În care parte(?); în ce direcţie(?); unde(?). ~ te duci?Care ~ fiecare în drumul său; în diferite părţi; care şi unde. A nu (mai) avea ~ a nu (mai) avea o altă ieşire. [Sil. -co-tro] /<lat. in + contra + ubi

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE ÎNCORD//Á mă ~éz intranz. 1) (despre muschi) A trece din starea de relaxare în stare de tensiune. 2) (despre relaţii sociale) A deveni mai tensionat; a se înrăutăţi; a se complica; a se agrava; a se înăspri. 3) A-şi fixa în mod conştient (într-o singură direcţie) forţele fizice sau intelectuale; a se concentra. /în + coardă

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎNCORD//Á ~éz tranz. 1) A face să se încordeze. 2) (cabluri, arcuri etc.) A face să fie bine întins. 3) (instrumente muzicale) A pune tonurile la înălţimea cerută; a acorda. /în + coardă

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNCOÁCE adv. 1) Înspre mine; în partea (sau în direcţia) mea; în partea aceasta. Vino ~.A se da mai ~ a se apropia. ~ şi încolo într-o parte şi în alta; în toate direcţiile. A avea pe vino-ncoace a avea ceva atrăgător. 2) Mai aproape de timpul actual; înspre timpul prezent. ♢ Mai ~ a) mai aproape; b) într-un timp mai apropiat. De la o vreme ~ de câtva timp. [Sil. -coa-] /<lat. in-eccu[m]-hocce

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE ÎNCLINÁ mă înclín intranz. 1) A-şi schimba poziţia normală, lăsându-se pe o parte. 2) (despre obiecte verticale) A lua o poziţie oblică; a se apleca. 3) fig. (despre aştri) A se lăsa spre orizont; a asfinţi; a apune; a declina; a coborî; a scăpăta. Soarele înclină spre asfinţit. 4) v. A SE ÎNCHINA. /<fr. incliner, lat. inclinare

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎNCLINÁ înclín 1. tranz. A face să se încline; a apleca. 2. intranz. fig. A simţi atracţie, predispoziţie (pentru ceva). ~ spre muzică.[Sil. în-cli-] /<fr. incliner, lat. inclinare

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE ÎNCLEIÁ mă încléi intranz. 1) (de-spre obiecte sau despre părţi ale lor) A se împreuna cu ajutorul unei substanţe lipicioase. ♢ A i ~ (cuiva) fălcile a i se încleşta (cuiva) fălcile. A i ~ (cuiva) limba (în gură) a-i înţepeni (cuiva) limba (în gură). 2) (despre substanţe vâscoase) A adera rămânând prins (de alte obiecte). Aluatul s-a ~t de mâini. 3) A deveni cleios. Pâinea se încleie. /în + clei

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE ÎNCIUD//Á mă ~éz intranz. A fi cuprins de ciudă. /în + ciudă

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎNCLE//IÁ ~iéz tranz. 1) A face să se încleie. 2) (materiale fibroase) A trata cu o soluţie sau emulsie cleioasă (pentru a face rezistent sau impermeabil). 3) fam. (părţi ale corpului, obiecte de îmbrăcăminte) A murdări cu ceva cleios. [Sil. în-cle-] /în + clei

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎNCIUD//Á ~éz tranz. rar A face să se înciudeze. /în + ciudă

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎNCÍNGE încíng tranz. 1) (cingători) A înfăşura strângând bine mijlocul. 2) (persoane sau mijlocul) A lega cu o cingătoare. 3) (arme) A prinde de mijlocul corpului. 4) fig. A cuprinde din toate părţile; a învălui; a împresura. [Ger. încinzând] /<lat. incingere

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE ÎNCÍNGE mă încíng intranz. 1) (despre foc, flăcări etc.) A începe să ardă cu intensitate. ~ cuptorul. 2) (despre fân, cereale, făină etc.) A-şi pierde proprietăţile iniţiale (din cauza umezelii, îngrămădirii etc.), căpătând gust neplăcut; a se aprinde. Fânul s-a încins. 3) rar (despre persoane) A căpăta tot mai mult suflet; a se însufleţi; a se înflăcăra; a se anima; a se antrena; a se entuziasma; a se electriza; a se ambala. 4) (despre discuţii, lupte etc.) A deveni mai intens; a se înteţi; a se întări. /<lat. incingere

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎNCINC//Í ~ésc tranz. A mări de cinci ori. /în + cinci

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE ÎNCHINÁ mă închín intranz. 1) rel. A manifesta o atitudine de evlavie faţă de o divinitate. 2) fig. A manifesta o atitudine de recunoaştere a superiorităţii sau puterii cuiva; a se pleca; a se smeri. 3) A face o plecăciune uşoară (în semn de salut sau de respect). /<lat. inclinare

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎNCHINÁ închín 1. tranz. 1) ist. (cetăţi, ţări, ţinuturi etc.) A preda (unei puteri străine) în semn de supunere. 2) pop. A aduce în dar; a dărui. 3) fam. (băuturi alcoolice) A consuma pentru a-şi face plăcere; a cinsti. ~ în sănătatea cuiva. 4) (opere de artă) A destina printr-o dedicaţie; a consacra; a dedica. ~ cuiva o poezie. 2. intranz. pop.A consuma alcool; a cinsti. /<lat. inclinare

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE ÎNCHÍDE mă închíd intranz. 1) (despre căi de comunicaţie) A se termina pe neaşteptate; a nu mai avea continuare; a se înfunda. 2) (despre răni) A înceta de a mai supura (prinzând coajă). 3) A deveni mai întunecat (sub acţiunea unor factori externi). Culoarea s-a închis. 4) (despre persoane) A se izola de tumultul vieţii, trăind în singurătate; a se retrage; a se pustnici; a se izola. S-a închis în sine. 5) (despre unele flori) A-şi strânge petalele împreunându-le. 6) (despre perspective, posibilităţi etc.) A înceta de a mai fi real. /<lat. includere

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎNCHÍDE închíd tranz. (în opoziţie cu a deschide) 1) (uşi, ferestre, porţi etc.) A aplica la deschizătura corespunzătoare (pentru a împiedica trecerea dintr-o parte în alta). ~ o cameră. 2) (valize, sertare, sticle etc.) A face să nu mai aibă o deschizătură sau o trecere aplicând piesa corespunzătoare (uşa, capacul, dispozitivul etc.). ♢ ~ cuiva gura a face pe cineva să tacă. ~ ochii a) a împreuna pleoapele; b) a trece voit cu vederea; c) a adormi; d) a muri. A nu ~ nici un ochi (toată noaptea) a nu dormi deloc. ~ cuiva ochii a se afla lângă cineva în ceasul morţii. 3) fig. (o curte, un teren etc.) A cuprinde de jur împrejur (cu un gard, cu un zid); a împrejmui. 4) (caiete, cărţi etc.) A face să nu mai fie desfăcut, împreunând copertele. 5) (întreprinderi, instituţii, localuri etc.) A desfiinţa, suspendând activitatea. 6) (adunări, şedinţe etc.) A face să ia sfârşit.7) (aparate, mecanisme etc.) A face să nu mai funcţioneze. ~ radioul. 8) (infractori, criminali etc.) A priva de libertate. A-l ~ la arest. 9) fig. înv. A cuprinde în sine; a conţine.10) (căi de comunicaţie) A face să nu poată fi exploatat; a bara; a bloca. ~ drumul. /<lat. includere

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE ÎNCHEIÁ se închéie intranz. (despre acţiuni, intervale de timp etc.) 1) A ajunge până la capăt; a se sfârşi; a se termina; a se isprăvi. 2) A avea drept sfârşit; a se sfârşi; a se termina. Sărbătoarea s-a ~t cu marşul fanfarelor. /<lat. inclavare

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎNCHEIÁ2 închéi tranz. 1) (adunări, cuvântări, texte etc.) A duce până la capăt; a sfârşi; a termina; a isprăvi. ~ discuţia. 2) (coloane, rânduri etc.) A întregi formând partea de la urmă. 3) (acorduri, tratate, convenţii etc.) A adopta prin semnăturile reprezentanţilor; a consimţi să respecte printr-o înţelegere reciprocă; a contracta. Părţile au ~t convenţia.~ un proces-verbal a fixa un fapt de natură juridică într-un act oficial. 4) A face să se încheie. /<lat. inclavare

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎNCHEIÁ1 închéi tranz. 1) (haine, ghete etc.) A uni prinzând marginile (cu ajutorul nasturilor, copcilor etc.). 2) (părţi componente ale unui întreg) A uni potrivind una în alta; a îmbina. ~ o scrisoare. /<lat. inclavare

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE ÎNCHEGÁ pers. 3 se încheágă intranz. 1) (despre unele lichide) A căpăta densitate mai mare; a trece din stare lichidă în stare solidă; a se coagula; a se conglutina; a se prinde. Sângele s-a ~t. 2) fig. (despre gânduri, idei etc.) A apărea ca ceva distinct; a căpăta contururi precise; a se cristaliza. Imaginea mamei i s-a ~t în memorie. /<lat. in-coaqulare

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎNCHEGÁ închég tranz. 1) A face să se închege. ~ o prietenie. 2) (lapte) A trata cu cheag (pentru a obţine brânză). ♢ Mincinos de încheagă apele foarte mincinos. /<lat. in-coagulare

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎNCERCÁ încérc tranz. 1) (obiecte sau fiinţe) A verifica printr-o probă (pentru a se convinge de ceva). ~ un costum. ~ un vehicul.~ marea cu degetul a se apuca de o acţiune irealizabilă. 2) (acţiuni) A întreprinde ca tentativă. ~ să compună muzică. 3) A cunoaşte din proprie experienţă. 4) (despre senzaţii, sentimente etc.) A pune stăpânire; a apuca. /<lat. incircare

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNCEPÚT ~uri n. 1) v. A ÎNCEPE. 2) Prima realizare într-un domeniu de activitate; debut. A avut un ~ bun. 3) Parte care începe sau cu care începe ceva. ~ul anului.De la ~ din capul locului; din prima clipă. La ~ a) în stadiul iniţial; b) mai întâi; în primul rând. 4) înv. Punct de plecare; obârşie; origine. A marca ~ul scrisului român. /v. a începe

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE ÎNCĂL//Á mă ~éz intranz. pop. (persoane) A deveni gras; a se îngrăşa; a se rotunji; a se împlini. /<lat. incallare

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE ÎNCADR//Á pers. 3 se ~eáză intranz. 1) A fi în armonie (cu un mediu oarecare); a se îmbina în mod armonios; a se armoniza. 2) A începe să-şi dea concursul; a consimţi să ia parte. ~ în întrecere. 3) A intra (într-un colectiv) ca parte componentă; a se integra. /<fr. encadrer

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎNCADR//Á ~éz tranz. 1) A face să se încadreze. 2) (persoane) A angaja în baza unei legislaţii; a primi. 3) (tablouri, oglinzi, fotografii) A pune într-un cadru; a înconjura cu o ramă; a înrăma. [Sil. -cad-ra] /<fr. encadrer

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE ÎNĂLB//Í mă ~ésc intranz. 1) A deveni alb; a căpăta culoarea albă. 2) A pierde culoarea iniţială sub acţiunea unor factori externi (soare, ploi). 3) fig. (fiinţe) A face să devină cărunt; a încărunţi.1 s-au ~it tâmplele. /în + a albi

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎNĂLB//Í ~ésc 1. tranz. A face să se înălbească. ~ rufele. 2. intranz. pop. A se vedea alb (pe un fond închis); a bate în alb. [Sil. în-ăl-] /în + a albi

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE ÎNĂCR//Í mă ~ésc intranz. 1) A deveni acru; a se acri. Laptele s-a ~it. 2) (despre unele alimente) A pierde proprietăţile pozitive (sub influenţa agenţilor exteriori); a se strica; a se descompune; a se altera. Supa s-a ~it. 3) fig. (despre persoane) A deveni posac. ♢ A i ~ (cuiva) sufletul (sau inima) a se sătura peste măsură de cineva sau de ceva. /în + acru

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎNĂCR//Í ~ésc tranz. A face să se înăcrească. [Sil. în-ă-cri] /în + acru

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNARMÁ//T ~tă (~ţi, ~te) v. A ÎNARMA.~ până în dinţi (sau din cap până în picioare) foarte bine înarmat. /v. a (se) înarma

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎNARIP//Á ~éz tranz. poet. (persoane) A face să se înaripeze. /în + aripă

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE ÎNARIP//Á mă ~éz intranz. poet. (despre persoane) A fi cuprins de avânt creator; a prinde aripi. /în + aripă

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎNAPO//IÁ ~iéz tranz. (obiecte, sume de bani împrumutate etc.) A da înapoi; a întoarce; a restitui; a înturna. ~ cuiva bunurile luate. /Din înapoi

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE ÎNAPO//IÁ mă ~iéz intranz. 1) A veni înapoi (de unde a plecat); a se întoarce; a se înturna. 2) înv. (despre persoane, popoare, ţări) A da înapoi (din punct de vedere al dezvoltării intelectuale, politice, economice, culturale). [Sil. în-a-po-ia] /Din înapoi

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNAPÓIA prep. (urmat de un substantiv în genitiv sau de un substitut al acestuia, exprimă un raport spaţial, concretizând locul dindărătul cuiva sau a ceva) În urma; în spatele (cuiva sau a ceva); îndărătul; dinapoia. Înapoia casei. /Din înapoi

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE ÎNAMOR//Á mă ~éz intranz. A prinde dragoste (faţă de o persoană de sex opus); a se îndrăgosti; a se amoreza. ~ de cineva. /în + amor

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎNAMOR//Á ~éz tranz. A face să se înamoreze. /în + amor

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNAÍNTE adv. 1) În spaţiul aflat în faţă; dinainte; anterior. A se duce ~.A-i ieşi cuiva ~ a întâmpina pe cineva. A i-o lua cuiva ~ a întrece pe cineva. 2) Într-o perioadă de timp trecută; în trecut. Mai ~ vreme. 3) Mai întâi; la început. ♢ ~ de toate în primul rând. Mai ~ a) mai demult; b) mai repede decât altcineva; mai devreme; c) în primul rând; la început. ~-mergător a) premegător; înaintaş; precursor; b) persoană cu vederi progresiste. 4) În continuare; mai departe. De azi (sau de acum, de aici) ~.Zi-i (spune) ~! Continuă! 5) (cu valoare de interjecţie) Strigăt exprimând îndemnul de a înainta. Ura! ~! /<lat. in ab ante

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎNAINT//Á ~éz 1. intranz. 1) A se mişca înainte (în spaţiu şi în timp); a avansa. Vehiculul ~ează.~ în vârstă a îmbătrâni. 2) fig. A trece printr-o serie de schimbări spre o treaptă superioară; a avansa; a propăşi; a se dezvolta; a progresa; a evolua. ~ la învăţătură. 3) (despre peninsule, proeminenţe etc.) A ieşi în afară, formând un relief; a fi în relief. 4) fam. (despre boli) A deveni din ce în ce mai grav; a se agrava; a progresa. 5) (despre persoane) A se ridica pe o treaptă superioară (într-un post, într-un grad ştiinţific); a promova; a avansa. 2. tranz. 1) (persoane) A ridica într-un post sau în grad mai înalt; a promova; a avansa. 2) (proiecte, rapoarte, candidaturi etc.) A prezenta spre examinare şi aprobare; a propune. ~ o cerere. 3) (idei, teze, doctrine etc.) A aduce la cunoştinţa publică; a pune în circulaţie; a emite; a preconiza. 4) înv. (sume de bani) A plăti cu anticipaţie. /Din înainte

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎNADÍNS adv. În mod intenţionat; special; dinadins. A exagera ~. [Sil. în-a-] /<lat. în + adins

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎMPUŢÍ împút tranz. (spaţii, încăperi etc.) A face să se împută. /în + a puţi

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE ÎMPUŢÍ pers. 3 se împúte intranz. (despre substanţe organice, organisme moarte etc.) A căpăta miros greu în procesul descompunerii. /în + a puţi

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE ÎMPÚNGE mă împúng intranz. A face (concomitent) schimb de vorbe usturătoare (cu cineva). /<lat. impungere

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎMPÚNGE împúng tranz. 1) (fiinţe sau părţi ale corpului lor) A supune unei senzaţii de durere fizică, înfigând un obiect ascuţit; a înghimpa; a înţepa. 2) (despre vite cornute) A lovi cu coarnele. 3) fig. A ataca răutăcios cu ironii sau vorbe usturătoare; a înghimpa; a înţepa; a muşca. /<lat. impungere

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE ÎMPLIN//Í pers. 3 se ~éşte intranz. 1) (despre timp sau termene) A ajunge la sfârşit; a se consuma în întregime; a expira. S-au ~it 100 de ani... 2) (despre cantităţi) A atinge limita prevăzută. 3) (despre fiinţe) A deveni (mai) plin, mai gras; a se rotunji; a se îngrăşa. 4) (despre previziuni, spuse etc.) A deveni realitate; a se transforma în fapt; a înfăptui; a efectua; a realiza. /<lat. implinire

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎMPLIN//Í ~ésc tranz. 1) pop. A face să fie plin; a completa; a întregi; a complini. ♢ ~ o vârstă (sau un număr de ani) a atinge o anumită vârstă (sau un anumit număr de ani). A-şi ~ somnul a dormi suficient. A o ~ (cu cineva) a) a intra la nevoie cu cineva; a o păţi; b) a înceta relaţiile cu cineva. 2) înv. (datorii băneşti) A face să nu mai existe; a stinge; a plăti; a achita. 3) înv. (persoane) A obliga să plătească datoria. 4) (sarcini, planuri etc.) A executa conform prevederilor; a aduce la rezultatul cerut; a îndeplini. [Sil. îm-pli-] /<lat. implinire

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎMPLET//Í ~ésc tranz. (fire, suviţe de păr, nuiele etc.) A împreuna într-un tot, punând alternativ şi într-un anumit mod (pentru a forma o reţea). ~ un năvod. ~ colaci. /în + pleată

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE ÎMPLET//Í pers. 3 se ~éşte intranz. fig. (despre drumuri, linii etc.) A veni din diferite direcţii, intersectându-se în mai multe puncte; a se întreţese; a se încrucişa; a se întretăia. Cărările se ~esc. /în + pleată

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE ÎMPÍNGE mă împíng intranz. pop. A-şi face loc (înainte) înghesuindu-se sau dând brânci. /<lat. impingere

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎMPÍNGE împíng tranz. 1) (persoane, lucruri etc.) A deplasa prin aplicarea unei forţe de apăsare. ~ dulapul. 2) (persoane) A face să se mişte prin acţiunea bruscă şi puternică a braţelor. ~ pe cineva în prăpastie. 3) (lucruri) A vârî cu forţa, îndesând (într-un spaţiu limitat); a bucşi. ~ hainele în valiză.~ bani (cuiva) a mitui (pe cineva). 4) fig. (persoane) A determina prin diverse mijloace (la o acţiune). ~ la revoltă. 5) fig. (persoane) A ajuta să ajungă (la o situaţie nemeritată). /<lat. impingere

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎMPĂN//Á ~éz tranz. 1) (carne sau unele legume) A cresta, introducând slănină, usturoi (şi condimente). 2) (unelte) A asambla cu ajutorul unei pene, asigurând stabilitatea. 3) (spaţii, suprafeţe etc.) A umple, distribuind elemente omogene printre alte elemente. /<lat. impinare

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎMPĂ//IÁ ~iéz tranz. (pielea jupuită de pe un animal sau de pe o pasăre) A umple cu paie (pentru a-i reda forma specimenului viu). ~ un vultur. /în + pai

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE ÎMPĂC//Á mă împác intranz. 1) A restabili raporturile de prietenie; a se împăciui. S-au ~at după un conflict. 2) pop. A ajunge la o înţelegere; a cădea de acord; a conveni; a se învoi. ~ cu gândul.~ cu ceva a se obişnui; a se deprinde. 3) A trăi în bună înţelegere. Ei se împacă bine. /în + lat. pacare

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎMPĂCÁ împác tranz. 1) A face să se împace. 2) A face să devină mai binevoitor, mai indulgent. /în + lat. pacare

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎMBUMBÁ îmbúmb tranz. reg. (obiect de îmbrăcăminte) A încheia în bumbi. /în + bumb

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE ÎMBULZ//Í mă ~ésc intranz. (despre fiinţe) A se aduna în număr mare (într-un spaţiu restrâns) mişcându-se în dezordine; a se buluci; a se înghesui. ~ la intrare. /în + bulz

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎMBULZ//Í ~ésc tranz. (fiinţe) A face să se îmbulzească; a înghesui; a buluci. /în + bulz

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎMBUIBÁ îmbúib tranz. A face să se îmbuibe; a ghiftui. / Orig. nec.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE ÎMBUIBÁ mă îmbúib intranz. 1) A se îndopa cu mâncare şi băutură; a se ghiftui. 2) A trăi în belşug. /Orig. nec.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE ÎMBUFN//Á mă ~éz intranz. fam. A deveni ursuz ca urmare a acţiunilor sau vorbelor cuiva; a se bosumfla; a se oţeti; a se şifona. /în + bufnă

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE ÎMBOLD//Í mă ~ésc intranz. A face (concomitent) schimb de ghionturi (cu cineva); a se ghionti. /în + bold

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎMBOLD//Í ~ésc tranz. 1) (animale) A impune (lovindu-l) să pornească din loc sau să meargă mai repede. 2) (persoane) A lovi uşor (pentru a semnaliza ceva); a ghionti. 3) fig. (persoane) A face să acţioneze dând un imbold; a îndemna; a impulsiona. /în + bold

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

ÎMBINÁ//T ~tă (~ţi, ~te) v. A ÎMBINA şi A SE ÎMBINA.Sprâncene ~te sprâncene care se unesc la rădăcina nasului. /v. a îmbina

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE ÎMBĂTÁ mă îmbăt intranz. 1) A deveni beat; a ajunge în stare de ebrietate (în urma consumării excesive de alcool); a se turmenta. 2) fig. A ajunge într-o stare asemănătoare cu beţia (din cauza unor emoţii puternice); a se tulbura profund sufleteşte. M-am îmbătat de bucurie. /<lat. imbibitare

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎMBĂTÁ îmbăt tranz. 1) A face să se îmbete; a turmenta. ♢ ~ (pe cineva) cu apă rece (sau chioară) a amăgi (pe cineva); a înşela. 2) A aduce într-o stare asemănătoare cu beţia. 3) fig. A face să fie cuprins de uimire şi de admiraţie; a încânta; a fascina; a vrăji; a delecta. Succesul l-a îmbătat. /<lat. imbibitare

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎMBĂL//Á ~éz tranz. pop. 1) A umple de bale. 2) (fibrele în timpul torsului) A netezi cu salivă. /în + bale

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE ÎMBĂL//Á mă ~éz intranz. A vorbi de rău, folosind cuvinte triviale. /în + bale

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎMBĂ//IÁ ~iéz tranz. (persoane) A expune acţiunii apei (calde) în scop igienic (sau curativ); a scălda. /în + baie

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE ÎMBARCÁ mă îmbárc intranz. A se urca în calitate de călător într-un vehicul (mai ales într-o navă). /<fr. embarquer

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ÎMBARCÁ îmbárc tranz. 1) (persoane) A face să se îmbarce. 2) A pune sau a lua la bordul unui vehicul (mai ales al unei nave). ~ mărfuri pe vapor. /<fr. embarquer

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE HOTĂR//Î́ mă ~ăsc intranz. A lua o decizie (manifestând interes personal). /Din hotar

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A HOTĂR//Î́ ~ăsc tranz. 1) (soluţii) A stabili cu fermitate; a decide. 2) A stabili printr-o înţelegere prealabilă; a fixa prin deliberare; a decide. /Din hotar

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE OŢĂR//Î́ mă ~ăsc intranz. 1) A-şi ieşi din fire; a se burzului; a se mânia. 2) A se strâmba la faţă în semn că ceva (o mâncare sau o băutură) are gust rău. /<bulg. ocerja

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A REÎNNO//Í ~iésc tranz. A face să devină iarăşi nou; a renova. ~ o prietenie. /re- + a înnoi

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE REÎNNO//Í se ~iéşte intranz. (despre acţiuni) A avea loc din nou. /re- + a se înnoi

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A REÎNVIÁ reînvíi 1. intranz. 1) A învia din nou; a se renaşte. 2) fig. A apărea în memorie. 2. tranz. 1) A învia din nou în memorie 2) med. (inima sau respiraţia oprită) A pune în funcţie din nou; a resuscita. 3) fig. A face să fie din nou folosit. ~ o datină. [Sil. -vi-a] /re- + a învia

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A ZĂVOR//Î́ ~ăsc tranz. 1) (uşi, porţi, obloane, încăperi etc.) A încuia cu zăvorul; a fereca. 2) (obiecte sau piese tehnice) A bloca intenţionat cu un zăvor. 3) fam. (persoane) A pune la închisoare; a băga în temniţă; a întemniţa; a închide. 4) înv. (persoane) A pune în cătuşe; a încătuşa. 5) (persoane) A separa într-o încăpere încuiată cu zăvorul. /Din zăvor

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

A SE ZĂVORÎ́ mă ~ăsc intranz. (despre persoane) A se închide într-o încăpere cu zăvorul. /Din zăvor

Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

mînecă (mấneci), s.f. – Parte a îmbrăcămintei care acoperă braţul. – Var. mînică. – Mr. mînică, megl. mǫnică. Lat. mănĭca (Candrea-Dens., 1124; REW 5300; Pascu, I, 119), cf. alb. mëngë, it. manica, prov., sp., port. manga, fr. manche. – Der. mînecar, s.n. (tunică, veston, bluzon; manşon); mînecuţă, s.f. (mînecă; manşetă detaşabilă).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ÎNFIOLÁ vb. I. tr. A introduce aer sau alte lichide în fiole. [Pron. -fi-o-, p.i. -lez, var. fiola vb. I. / < în + fiolă, cf. fr. enfioler].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ÎNCLINÁ vb. I. tr., refl. A (se) apleca (în jos sau într-o parte); a (se) îndoi. ♦ refl. A se pleca în faţa cuiva, a se ploconi. ♦ refl. (Fig.) A fi convins, a se convinge. ♦ (Fig.) intr. A fi dispus să... [p.i. înclín, 3,6 -nă, var. inclina vb. I. / < fr. incliner, cf. lat., it. inclinare].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ÎNVESTÍ vb. IV. tr. (În evul mediu) A da cuiva învestitura; a acorda cuiva în mod oficial un drept, o demnitate. [P.i. -tesc, var. investi vb. IV. / cf. it., lat. investire, fr. investir].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ÎNCIFRÁ vb. I. tr. A cifra (2) [în DN]. [Cf. fr. chiffrer].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ÎNSCRÍE vb. III. tr. 1. A scrie, a menţiona (ceva) într-o listă etc.; a înregistra. ♢ A înscrie în fals = a cere unei instanţe să constate că un act scris este fals. 2. (Fig.) A însemna, a consemna. 3. A construi o figură geometrică în interiorul altei figuri geometrice. 4. (Sport) A realiza un punct (la joc); a marca. [Pron. -scri-e, p.i. -scriu, 5 -scrieţi, ger. -scriind, perf. s. -scrisei, part. -scris. / cf. fr. inscrire, lat. inscribere].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ÎNSERIÁ vb. I. tr. A aşeza, a înscrie în ordine; a da număr de serie. [Pron. -ri-a, p.i. 3,6 -iază. / et. incertă].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ÎMBARCÁ vb. I. A (se) urca pentru călătorie, pentru transport, într-o navă (mai ales maritimă), într-un vehicul. \ (Fig.) A se îngaja împreună (cu) într-o acţiune.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

însorit

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

agarlîc (-curi), s.n. – Bagaj, angarale. Var. argalîc. Tc. agirlik „greutate” (Şeineanu, III, 2; Lokotsch 31). Sec. XVII.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

agarlîc (-cúri), s.n. – Bagaj, angarale. Var. argalîc. Tc. agirlik „greutate” (Şeineanu, III, 2; Lokotsch 31). Sec. XVII.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

amîndói (-óuă), num. – Şi unul şi altul; ambii. – Mr. amindo(i)l’i, istr. amindoi. Lat. ambo duŏambi dui, f. *ambe due, şi probabil şi *amendui, dat fiind prezenţa v. it. amendue, engad. amenduos, v. fr. andui, prov. amdui, cf. cat. abdos (Puşcariu 80; REW 411; DAR). Gen. amînduror(a), cu r analogic, ca tuturor(a).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ÎNIEPTÁ, îniépt, vb. I. (Rar şi înv.) Tranz. A arunca, a (a)zvârli. (din lat. iniectare (Candrea-Densuşianu; DAR); după Tiktin şi Pascu, din aiepta, cu schimbarea prefixului)

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

JIDĂRÎ́, jidărắsc, vb. IV. (Var.) Ijderi. (cf. ijderi)

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

anasîna, interj. – Înjurătură în turcă. – Cu anasîna, cu forţa. – Megl. anasaná. Tc. anasini „mater eius” (DAR).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

îmbadíu, -íe, adj. (înv.) bun, frumos.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

îmbegsí, îmbegsésc, vb. IV refl. (reg.) a se înghioldi.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

îmbezná, îmbeznéz, vb. I (reg., înv.) a arunca pe cineva în abis, în beznă, în hău; cu forma îmbezní, imbezneşte, vb. IV = a întuneca.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

îmbínde vb. III (reg., înv.; despre bube) a înţepa, a junghia, a cuţita.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

îmblắu, îmblắuri, s.n. (reg., înv.) biciul cu care se bătea grâul, înainte de a apărea maşinile de treierat.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

îmboţá (îmbonţá), îmboţéz, vb. I refl. (reg.) a se bosumfla, a se îmbufna.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

îmbotít, -ă, adj. (reg.) bosumflat, botos.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

îmbourá, îmbouréz, vb. I (înv.) 1. a marca vitele cu fierul roşu. 2. (refl.) a lua forma coarnelor de vită.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

îmbrezá, îmbrezéz, vb. I (reg.) a face cuiva o pată în frunte; a însemna.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

îmbrují, îmbrujésc, vb. IV refl.(reg.) a se bate cu bulgări de zăpadă.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

îmbumbí pers. 3 sg. îmbumbéşte, vb. IV (reg.) a face bumbi (muguri), a înmuguri.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

împăiá, pers. 3 sg. împăiază, vb. I refl. (reg.; despre oi) primăvara oile se împăiază = le cresc sub firele vechi de lână alte fire noi (pai); a năpârli.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

împărá, împăréz, vb. I (reg.) 1. a înfige pari sau haraci la vie; a hărăci, a părui (o vie). 2. a împunge cu un ac gros. 3. (refl.) a se înţepa (în ceva), a se împunge. 4. a face cunoscut, a publica.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

împenít, -ă, adj. (reg.) fixat cu ajutorul unei pene.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

împociá vb. I (înv.; despre un loc) a bate poci (ţăruşi), ca semn că este oprit să treci sau să calci pe un loc.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

împolát, împolátă, adj. (reg.; despre peri şi meri) încărcat de fructe pe poale.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

împoncí, împoncésc, vb. IV refl. (reg.) a se certa, a se sfădi puţin, a veni în conflict, a-şi arunca vorbe.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

împufát, împufátă, adj. (înv.) plin de puf.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

împulpá, împulpéz, vb. I refl. (reg.) 1. a prinde putere, a se întrema după o boală. 2. a prinde curaj, a-şi face inimă, a cuteza, a îndrăzni. 3. a-şi pune toate puterile; a se opinti. 4. a se îndesa; a râvni.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

înaljós adv. (înv.) în jos, cu coborâş, repede.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

înarcát, -ă, adj. (reg., înv.) de forma arcului, arcat.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

înaulmá, înaulméz, vb. I (înv.) a închiria.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

încetít, -ă, adj. (înv.) intrat în ceata cuiva, întovărăşit cu cineva, asociat cu cineva.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

încinát, încinátă, adj. (înv.) intrat într-un cin (tagmă) călugăresc.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

înciniá, înciniéz, vb. I (reg.) a pune pe cal toate cele necesare de drum şi a fi gata de încălecat.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

încintá, pers. 3 sg. încíntă, vb. I (reg.) 1. a aprinde, a încinge. 2. (refl.) a se înfierbânta, a se aprinde (de căldură sau mânie), a se înfoca, a se încălzi (într-o discuţie).

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

încliná, înclín, vb. I (reg.) a pune clini la o cămaşă.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

încopcí, încopcésc, vb. IV (reg.) a încheia cu copci, a prinde în copci (o rochie).

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

încorná, pers. 3 sg. încorneáză, vb .I (înv.) a căpăta coarne, a-i creşte cuiva coarne.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

încortá vb. I (reg., înv.) a transcrie.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

îndilát (îndilít), -ă, adj. (reg., înv.; despre stofe şi haine) cusut în tighel (ca la maşina de cusut).

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

îndobrí, îndobrésc, vb. IV (reg., înv.) a îmbuna.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

îndoiát, -ă, adj. (reg., înv.) 1. îndurerat. 2. plin de îndoieli, fără credinţă; bănuitor.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

îndoíme s.f. (înv.) pereche; familie.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

îndricá, pers. 3 sg. îndrícă, vb. I (reg., înv.; despre nori) a se ridica.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

îndrilá, îndriléz, vb. I (reg.) a face din mai multe lucruri slabe ceva bun; a înciocăla, a înfiripa, a înjgheba.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

înfălá vb. I refl. (reg., înv.) a fi mândru, a se îngâmfa.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

înfeliá, înfelíi, vb. I (înv.) a tăia felii.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

înfierá pers. 3 sg. înfieréază, vb. I (reg., înv.) 1. (despre păr, mustăţi) a începe să crească, a da, a miji. 2. (despre oala pusă la foc) a da în fiert (când se ridică bulbucii la suprafaţa apei).

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

înfiptá vb. I (reg., înv.) a înfige.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

înfirít, -ă, adj. (înv.) inerent firii omeneşti.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

înfrúnt, înfrúnturi, s.n. (înv.) afront.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

înfrutá vb. I refl. (înv.) a-şi da osteneala, a se sili zadarnic.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

înfuniá, înfuniéz, vb. I (reg., înv.) 1. a face funii. 2. a împleti, a suci (asemănător cu funiile). 3. a echipa o corabie cu funii.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

înfurcá, înfurchéz, vb. I (reg.) 1. a lua fân în furcă. 2. a (se) desface (ceva) în două părţi, în doi craci (cu furca); a (se) bifurca, a se încrăci. 3. (fig.) a avea de furcă cu cineva, a se încăiera.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

îngălá, îngăléz, vb. I 1. (pop.) a murdări. 2. (fig.) a murdări cu vorba, a ocărî, a ponegri. 3. (reg.) a lucra neîngrijit, de mântuială; a îmbredeli, a cârcăli, a închipui. 4. a nu rosti ceva clar, a vorbi neprecis, a îngâima, a bâigui, a îngâna, a bâlbâi, a bolborosi, a îndruga.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

îngherá vb. I (reg.) a apuca cu ghearele, a se ţine cu ghearele, a înfige ghearele.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

înghezá, pers. 3 sg. îngheáză, vb. I (reg., înv.) a necheza.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

înghímp s.n. (înv.) 1. înghimpare, înghimpătură, împunsătură cu un ghimpe. 2. (fig.) mustrare.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

înglobí vb. IV (reg., înv.) a pune dări nedrepte.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

îngradá, îngradéz, vb. I (pop., înv.) a da un grad militar (superior).

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

îngrelá vb. I (înv.) a îngreuia.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

îngurgá, îngúrg, vb. I (reg.) 1. (refl.) a se împreuna, a se încârdăşi, a se înhăita, a se asocia, a se întovărăşi. 2. (refl.) a intra în legături de dragoste cu cineva; a se înnădi, a se îngurlui. 3. (refl.) a se încurca (într-o afacere). 4. a face ceva de mântuială, fără pricepere, fără rânduială; a înciripa, a înjgheba, a înciocăla, a îndruga, a îndrila. 5. a îndruga verzi şi uscate, a palavragi. 6. a ocoli adevărul, a umbla cu şoalda. 7. a încâlci, a încăiera.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

îngurzí, îngurzésc, vb. IV (reg.) 1. a confecţiona din piele udă, prin încreţirea cu o cureluşă, opincile ţărăneşti. 2. a coase provizoriu, prin strângerea pereţilor sacului, găurile sau rupturile acestuia. 3. a face creţe, a încreţi, a boţi pe margini (cămăşile, ciorecii, pânza, pănura, plasa de peşte). 4. (fig.; refl.) a se încreţi obrazul sau gura. 5. (despre porumb; când încep să apară boabele) a face boabe, a îngingia.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

înhăpá, pers. 3 sg. înhápă, vb. I (reg.; despre câini) a prinde cu gura repede ce i se aruncă; a lua cu lăcomie şi a mânca.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

înhlebá, înhléb, vb. I refl. (reg.) 1. a se îmbrăca în grabă. 2. a se încălţa cu ciubote mari, cu opinci şi multe obiele.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

înhompá, îmhómp, vb. I (reg., înv.) a mânca cu lăcomie; a înfuleca, a hali.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

înhulpá, înhúlp, vb. I (reg., înv.) a da pe gât o băutură, a da de duşcă.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

înieptá, înieptéz, vb. I (reg.) 1. a (se) repezi, a (se) împinge, a (se) arunca cu năvală, a (se) aiepta. 2. (refl.) a-şi lua avânt. 3. (refl.) a se opinti, a se încerca.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

înierbá, înierbéz, vb. I (reg.) 1. a trata o vită cu rădăcini de spânz. 2. a arunca peştilor iarbă otrăvitoare, pentru a-i prinde. 3. (refl.) a se supăra, a se mânia. 4. a pune iarbă de puşcă sub un zid pentru a exploda; a mina.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

îniuţí pers. 3 sg. îniuţéşte, vb. IV refl. (înv.) a face să fie iute.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

înjimbá, înjimbéz, vb. I (reg.) a strâmba, a curba.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

înjuguí pers. 3 sg. înjuguiéşte, vb. IV (reg.; despre boi) a deprinde, a supune.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

înomení vb. IV refl. (înv.) a se preface în om, a lua chip omenesc; a se încarna, a se întrupa, a se împeliţa.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

în(o)tíş adv. (înv.) înot, înotând.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

înrăzá pers. 3 sg. înrăzeáză, vb. I (înv.) a arunca, a răspândi raze, a lumina cu raze.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

însemuí vb. IV (înv.) 1. a însemna, a simboliza. 2. (refl.) a se arăta, a se ivi, a debuta, a începe.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

însforá, însforéz, vb. I (reg.) 1. a şnurui (o carte, o condică, un registru). 2. (la plasa de peşti) a prinde cele două margini cu ajutorul unei sfori (care trece prin ochiurile marginilor).

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

însomná, însomnéz, vb. I (reg.) 1. a moţăi, a cucăi. 2. a adormi, a aţipi, a trage un pui de somn.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

însomná, însomnéz, vb. I (reg.) 1. a moţăi, a cucăi. 2. a adormi, a aţipi, a trage un pui de somn.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

însurít, -ă, adj. (reg.) care a devenit sur.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

întâia adv. (înv.) mai înainte.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

întâiá vb. I (înv.) a avea întâietate faţă de cineva; a da cuiva întâietate, prioritate.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

întoflá, întóflu, vb. I refl. (reg.) a se încălţa cu ciubote mari, în care se pun obiele multe, sau cu opinci mari, cu obiele multe, umflând piciorul; a se toflogi; a se încălţa umflând laba piciorului făcând un tofleu.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

întolpá, vb. I refl. (reg.) a se însoţi, a se asocia.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

întoncá vb. I (reg.) a-i veni cuiva ceva în minte, a-i trăzni prin cap, a i se năzări; a-şi băga ceva în cap.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

întregá vb. I refl. (înv.) a se întregi.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

întrúlp, întrúlpă, adj. (reg.) arătos, trupeş, bine făcut.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

întruná vb. I (reg., înv.) a (se) întruni.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

înţiná, înţinéz, vb. I (pop.) 1. (înv.) a tăia un copac de la rădăcină în aşa fel, încât să se ţină doar într-o aşchie, pentru a fi prăvălit peste cotropitori. 2. a face un lucru slab, prost, de la început. 3. a rezema uşor o uşă. 4. (refl.) a se fuduli. 5. (refl.) a se încăpăţâna.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

învărá vb. I refl. (pop.) a se face vară.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

înviolá vb. I refl. (reg.) a se mânia rău, a se înfuria grozav, a-şi ieşi din sărite, a spumega de mânie, a fi turbat de mânie.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

învitát, învitátă, adj. (înv.) îndemnat, provocat, instigat, aţâţat, întărâtat.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

învolbá, învolbéz, vb. I (reg.) a holba ochii.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

înzelát, înzelátă, adj. (înv.) acoperit cu zeaua (cu zale).

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

înzilít, înzilítă, adj. (pop.) care a avut zile multe, viaţă lungă; bătrân, vechi.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

înziuát, -ă, adj. (reg.) născut în aceeaşi zi din săptămână (cu cineva).

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

înzlojí vb. IV (reg., înv.) a se însoţi, a se întovărăşi, a se asocia; a se alia (cu cineva).

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

aţîţá (aţấţ, aţâţát), vb. – 1. A aprinde focul sau a-l face să ardă mai bine. – 2. A întărîta, a excita, a îmboldi. Lat. *attῑtĭāre, de la titio „jar” (Puşcariu, Lat. ti, 40; Puşcariu 163; Candrea-Dens., 111; REW 769; DAR); cf. it. a(tt)izzare (calabr. azzizzari), v. prov. atisar, fr. attiser, sp. atizar, port. atiçar. – Der. aţîţător, adj. (instigator).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

babalîc (babalấci), s.m. – 1. Bătrîn, moş neputincios. – 2. Stîlp, par. – Var. babaluc, bubuluc. Megl. babaloc. Tc. babalik „părinte”, titlu de reverenţă (Şeineanu, II, 31), cf. bg. babaluk „bunic”. Var. se înţeleg mai ales pentru sensul 2. Expresia din babaluc „din totdeauna”, care se foloseşte în Banat (DAR), reprezintă sb. babaluk, de aceeaşi provenienţă.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ÎNCARNÁ vb. I. v. incarna.

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

bătrîn (bătrấnă), adj. – 1. Înaintat în vîrstă. – 2. Vechi, de demult. – 3. (S.) Om în vîrstă. – 4. (S.m. pl.) Strămoşi. – 5. (Înv.) Proprietate, teren moştenit de la un strămoş comun. – 6. În Munt. şi Mod., bunic. – 7. (Fam.) Tată, tătic. – 8. (Arg.) Bilet de o mie de lei. – Mr. bitărnu, megl. bitǫra, istr. betăr. Lat. vĕtĕrānus (Densusianu, Hlr., 195; Puşcariu 195; REW 9287; Candrea-Dens. 151; DAR); cf., cu acelaşi sens ca in rom., vegl. vetrun, friul. vedran, v. triest. vedrano, v. ven. vetrano. În plus, acest sens este propriu lat. şi anterior folosirii militare. Forma sincopată vetranus este atestată în lat. Der. bătrîior, adj. (bătrînel); bătrînesc, adj. (propriu bătrînilor; tradiţional); bătrîneşte, adv. (ca bătrînii); bătrînet, s.n. (mulţime de bătrîni); bătrîneţe, s.f. (vîrstă înaintată); bătrînicios, adj. (cu aspect de bătrîn); bătrînie, s.f. (înv., tradiţie); bătrînime, s.f. (mulţime de bătrîni); bătrîniş, s.n. (plantă erbacee, Erigon Canadensis); bătrîni, vb. rar (a îmbătrîni); îmbătrîni, vb. (a deveni bătrîn).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

bîjbîí (bấjbâi, bâjbâít), vb. – 1. A bolborosi, a bombăni. – 2. A furnica, a mişuna, a forfoti. – 3. A căuta pe dibuite. – Var. bîjbăi, bojbăi. Creaţie expresivă, bazată pe o consonanţă ce pare a indica ideea de bălăbăneală, cf. bîlbii, fojgăi, gîlgii, moşmondi, it. bisbigliare, fr. bisbille, sp. bisbisar (REW 1350; Puşcariu, Lr., 100). Der. bîjbîială, s.f. (bîjbîire; la oi, ameţeală); bîjbîitor, adj. (care bîjbîie, care merge bîjbîind); bîjbîitură, s.f. (mers sau căutare pe dibuite); bojbîc, s.m. (bîlbîit); bozgîndi, vb. (a pipăi), a cărui alternanţă consonantică o aminteşte pe cea a lui moşmîndi.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

bîlbîí (bấlbâi, bâlbâít), vb. – A bîlbîi, a gîngăvi, a bălmăji. Creaţie expresivă, de acelaşi tip ca bîjbîi; cf. gr. βαμβάνω, lat. balbus, bilbire, it. balbettare, fr. balbutier, babiller, sp. balbucir, bable, alb. bëlbërë, bg. blboljam, sb. blebetati, slov. bablejati, engl. babble, etc. (Puşcariu, ZRPh., XXXVII, 103; REW 898; Philippide, II, 632; Berneker 117). – Der. bîlbîială, s.m. (poreclă a bîlbîiţilor); bîlbîitor, adj. (bîlbîit); bîlbîitură, s.f. (bîlbîială).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

bîrcîi (-iésc, ít), vb. – A murdări, a mînji. – Var. zbîrcîi (cu der.). Sb. brkati, bg. bărkam „a amesteca” (Scriban). Pentru var., cf. sb. zbrka „dezordine”. – Der. bîrcîială, s.f. (acţiunea de a murdări; muncă murdară). Probabil de aceeaşi origine este cuvîntul zbîrci, interj., cu care copiii indică o greşeală la joc, şi der. său a zbîrci „a greşi, a nu nimeri”, cf. sb. zabrkati „a greşi, a pierde”, care în general se confundă cu a zbîrci „a încreţi, a mototoli”. Pe de altă parte, din familia bg. bărkam „a amesteca” pare a face parte brăcaci, s.n. (ceaun), cf. bg. bărkalka, bărkačka (lingură de spumă).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

bîrligá (-g, -át), vb. – 1. A ridica, a îmbîrliga coada animalelor. – 2. A da formă de spirală. – 3. (Arg.) A (se) complica, a (se) agrava o situaţie. – Var. îmbîrliga, (în)vîrliga. Mr. amvîrlig. Creaţie expresivă, a cărei formulă coincide cu rădăcina sl. brl-, care exprimă aceeeşi ideea de „mişcare în spirală” (DAR). – Der. (îm)bîrligătură, s.f. (acţiunea de a da formă de spirală).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

bîrnáci (-ce), adj. – Oacheş, brunet. Mag. barnás (Cihac, II, 479; Berneker 44; Gáldi, Dict., 104), de unde provin şi rut. barná „(bou) negru”, slov. barnavý „oacheş, brunet”. Se foloseşte în Trans., împreună cu dim. bărnuţ, adj. (oacheş, brunet).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

bîzdîc (bâzdấcuri), s.n. – Capriciu, toană, hachiţe. – Var. bîzdîg, bîzdoc. Formaţie hazlie compusă din sb. bazdrk „pîrţ”, rus. bzdjoch „pîrţ”, cu dîcă „turbare” (‹ sl. dikŭ „sălbatic”). Scriban propune o legătură, puţin probabilă, cu pol. bzdyk „bătrîn ramolit, hodorog”.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ÎMBARCÁ vb.I. 1. tr., refl. A (se) urca pe o navă; (p. ext.) a (se) urca într-un tren, într-un vehicul pentru o călătorie mai îndelungată. 2. tr. A încărca o navă. [P.i. îmbárc, 3,6 -că. [< fr. embarquer].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ÎNCADRÁ vb. I. tr. 1. A pune, a aşeza într-un cadru; a împresura. ♦ (Fig.) A cuprinde într-un text de lege o infracţiune etc. 2. A numi, a primi pe cineva într-o funcţie, într-o asociaţie etc. cu toate drepturile şi obligaţiile care îi revin de aici; (spec.) a prevedea o unitate militară cu cadrele de ofiţeri şi subofiţeri necesare. ♦ refl. A se integra, a urma linia unei mişcări, a unui ritm de muncă etc. [< fr. encadrer].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ÎNFEUDÁ vb. I. tr. (Ist.) A da cuiva un bun ca feudă. ♦ tr., refl. A (se) supune, a (se) robi. [Pron. -fe-u-. / cf. fr. inféoder].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ÎNGLOBÁ vb. I. tr. A reuni lucruri diferite într-un tot; a include; a cuprinde. [< fr. englober].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ÎNSCENÁ vb. I. tr. A monta un spectacol. ♦ (Fig.) A pune la cale acţiuni rău intenţionate pentru a cauza prejudicii. [Cf. it. inscenare].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ÎNSCRÍS s.n. Act scris, document. [Cf. fr. inscrit].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ÎNTRONÁ vb. I. tr., refl. 1. A (se) aşeza pe tron, a (se) înscăuna. 2. (Fig.) A (se) instala, a (se) statornici. [< în- + trona, după fr. introniser, it. intronizzare].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

ÎNVERGÁ vb. I. tr. (Mar.) A fixa pânza pe o vergă. [P.i. învérg. / cf. it. invergare, fr. anverguer].

Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

brîglă (brấgle), s.f. – Parte mobilă la războiul de ţesut. – Var. bîr(g)lă, braglă, braclă. – Megl. bîrdilă. Bg. bŭrdilo (Cihac, II, 9; DAR), prin intermediul unei forme bîrd(i)lă, ca în megl. – Der. brîglar, s.m. (arţar).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

brîncă (-ci), s.f. – 1. Mînă. – 2. Membru anterior la animale, labă. – 3. Împinsătură, ghiont, vînt (se foloseşte de preferinţă la pl.). Lat. branca (Diez, Gramm., I, 30; Puşcariu 220; REW 1285; Candrea-Dens., 182; DAR); cf. it. branca, prov., sp., port. branca, fr. branche. În limba literară, aproape numai cu sensul 3; cu sensul de „mînă” este încă folosit curent în vestul Trans. (ALR 49). Pentru cuvîntul lat., cf. Kurylowicz, Mélanges Vendryes, Paris, 1925, p. 206. Der. brîncălău, adj. (cu labe mari); brînciş, adv. (cu faţa în jos, pe burtă); brîncuţă, s.f. (plante, Sisymbrium, officinale; Nasturtium palustre; Nasturtium officinale); îmbrînci, vb. (a împinge violent, a înghionti); îmbrînceală, s.f. (ghiont, brînci; înghesuială, îngrămădeală, mulţime); îmbrîncătură, s.f. (înv., brînci); îmbrîncitură, s.f. (brînci). Din rom. a trecut în mag. bringa (Edelspacher 10).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

brîncă (-ci), s.f. – 1. Mînă. – 2. Membru anterior la animale, labă. – 3. Împinsătură, ghiont, vînt (se foloseşte de preferinţă la pl.). Lat. branca (Diez, Gramm., I, 30; Puşcariu 220; REW 1285; Candrea-Dens., 182; DAR); cf. it. branca, prov., sp., port. branca, fr. branche. În limba literară, aproape numai cu sensul 3; cu sensul de „mînă” este încă folosit curent în vestul Trans. (ALR 49). Pentru cuvîntul lat., cf. Kurylowicz, Mélanges Vendryes, Paris, 1925, p. 206. Der. brîncălău, adj. (cu labe mari); brînciş, adv. (cu faţa în jos, pe burtă); brîncuţă, s.f. (plante, Sisymbrium, officinale; Nasturtium palustre; Nasturtium officinale); îmbrînci, vb. (a împinge violent, a înghionti); îmbrînceală, s.f. (ghiont, brînci; înghesuială, îngrămădeală, mulţime); îmbrîncătură, s.f. (înv., brînci); îmbrîncitură, s.f. (brînci). Din rom. a trecut în mag. bringa (Edelspacher 10).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

brîncă (-ci), s.f. – 1. Anghină. – 2. Săricică (Salicornia herbacea). – 3. Erizipel. Gr. βράγχος „anghină” (Cihac, I, 38 şi II, 640; Diculescu, Elementele, 477; Pascu, Beiträge, 26). DAR se referă la sb. brnka, pe care îl derivă din sl. brekno „a inflama”, dar care pare mai curînd că provine din rom. (Candrea, Elementele, 407).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

brînză s.f. – Produs alimentar obţinut prin prelucrarea laptelui. – Megl. brǫndză. Cuvînt care a dat naştere multor ipoteze şi discuţii, în general foarte divergente. Ne expunem părerea, înainte de a trece în revistă opiniile anterioare. Este cunoscut că brînza în general îşi primeşte numele fie de la locul unde se produce (penteleu, cf. sp. manchego, Villalón, şi toate numele de brînzeturi fr.), sau de la forma pe care o capătă. În această ultimă categorie intră o serie întreagă de nume care desemnează brînza cu numele tiparului său. Astfel în sp. adobera, care înseamnă în acelaşi timp „tipar pentru brînză” şi brînză, iar în rom. burduf, care se foloseşte, deşi rar, cu sensul de „brînză păstrată în burduf”. În acelaşi mod, lat. formaticus, cu der. său romanic, de la forma „tipar”, gr. μανοῦρα „făcut cu mîna” şi brînză; rus. paner „brînză”, faţă de lituan. paner „coş”; sp. manteca, port. manteiga, probabil din lat. mantica „sac”, etc. Acelaşi mod mai primitiv de a da formă brînzei, strecurînd-o totodată, este punerea laptelui prins într-un sac de in sau de cînepă, a cărei ţesătură rară permite verificarea ambelor operaţii în acelaşi timp (asupra acestei faze a prelucrării brănzei, cf. detalii la Giuglea, Dacor., III, 573). Sacul, astăzi sedilă sau zăgîrnă , s-a numit probabil în trecut brandeum, cuvînt lat. care însemna „pînză de in” şi care apare în Evul Mediu cu sensurile de „văl subţire pentru relicve”, „pînză” şi „legătură, brîu” (Du Cange; Niermeyer 104). Rezultatul brandeabrînză pare normal, din punct de vedere fonetic şi semantic. În plus, este posibil ca sensul cuvîntului să se fi deplasat din epoca latină de la recipient la conţinut, dacă trebuie presupusă o legătură între brandea şi brunda „solida” (Silos 59; cf. Meillet, s. v. brunda), cuvînt fără o explicaţie satisfăcătoare pînă în prezent, şi care nu trebuie confundat cu brunda „caput cervi” (cf. Isodoro, XV, 1, 49; J. Sofer, Glotta, XVI, 36). Hasdeu, Cuv. Bătr., I, 190, considera cuvîntul ca fiind dac, după ce l-a împărţit (Col. Traian, 1874, 107), în bo-ransa, şi i-a asimilat ultimul element cu rînză. Cipariu, Arhiv., 144, îl deriva de la un lat. *brancia, în timp ce Schuchardt, Z. vergl. Sprachf., XX, 24, se referea la numele oraşului elveţian Brienz. Această idee, reluată în mod inexplicabil de DAR, este „imposibilă din punct de vedere istoric” (REW 1272). Cihac, II, 28, îl derivă din pol., greşind evident. Pascu, Beiträge, 8, a sugerat mai întîi o posibilă der. de la interjecţia bîr, idee insolită, care a fost totuşi preluată de Lahovary 318, cu circumstanţa agravantă de a o fi combinat cu rînză, ca la Hasdeu, şi de a considera cuvintele ca provenind din fondul lingvistic anterior fazei indo-europene. Tot Pascu, I, 191, şi Arch. Rom., IX, 324, s-a gîndit apoi la un trac. *berenza, der. de la *ber „oaie”. După Densusianu, GS, 1, 67,este vorba de rădăcina iraniană *renc-, renz- „a stoarce, a strivi”, în vreme ce după Giuglea, Dacor., III, 573-81, ar trebui plecat de la un *brendia sau *brandia, care s-ar trage dintr-un indo-european *gurendh „a fermenta”; ideea aceasta a fost preluată de Pedersen, Lingua Posnaniensis, I (1949), 1-2. Cercetătorii mai recenţi (Capidan, LL, III, 228; Hubschimdt, Alpenwörter, 25; Rohlfs, Differenzierung, 51) au tendinţa de a considera acest cuvînt ca un „Reliktwort” sau supravieţuitor al idiomurilor balcanice preromane. Der. brînzar, s.m. (persoană care prepară sau vinde brînză); brînzăreasă, s.f. (femeie care face sau vinde lapte); brînzărie, s.f. (loc în care se prepară brînza); brînzi, vb. (despre lapte, a se strica; a fermenta); brînzoaică, s.f. (plăcintă cu brînză); brînzoi, s.n. (Arg., cuţit); brînzos, adj. (care are multă brînză; care are consistenţa brînzei); îmbrînzi, vb. (Bucov., despre turmă, a paşte); îmbrînzit, adj. (făcut, uns, amestecat cu brînză); brînzet, s.n. (cantitate sau sortiment de brînzeturi). Din rom. trebuie să provină ngr. πρέντζα (Murnu, Lehnwörter, 38), sb. brenca (Miklosich, Wander., 8), slov., pol. bryndza, pol. bredza, ceh. brindza (Miklosich, Wander., 10; Candrea, Elemente, 401; Berneker 93); ţig. brinsa (Wlislocki 76), mag. brenza, brondza, săs. pränts, germ. dialectală Brinse(nkäse), ţig. sp. brinza „carne fiartă” (Besses 39).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

reîmblá, reîmblu, vb. I (înv.) a stabili hotarul unei proprietăţi; a hotărnici.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

scocorî, scocorăsc, vb. IV refl. (reg.) a se fuduli, a se îngâmfa.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

călcîi (-íe), s.n. – 1. Partea posterioară a tălpii piciorului. – 2. Toc de încălţăminte. – 3. La cai, chişiţă. – 4. Parte posterioară în general (la piciorul cocoşilor; talpă, la sanie etc.). – 5. Coajă, bucată de pîine. – 6. (Înv.) Sfîrşit. – Mr. călcîńu, megl. călcǫn(u). Lat. calcaneum (Cipariu, Gram., 18; Puşcariu 257; REW 1490; Candrea-Dens., 216; DAR); cf. it. calcagno, prov. calcanh, sp. calcaño, port. calcanhar. Sensul 5 este traducerea literară a lat. calx. În medicină se foloseşte forma lat. calcaneu, ca termen ştiinţific. – Der. cîlcîia, vb. (Trans., a păşi).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

cadînă (cadấne), s.f. – Femeie care face parte dintr-un harem. – Mr. cadînă. Tc. kadin (Şeineanu, II, 70; Meyer 164; Lokotsch 989); cf. alb. kadënë, bg. kadŭna, sb. kaduna. – Der. cadînime, s.f. (harem, adunare de turcoaice); cadînească, s.f. (dans tipic).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

călîci (-iuri), s.n. (Înv.) Spadă. Se spunea mai ales despre spada pe care sultanul obişnuia s-o dăruiască domnitorilor, ca semn al învestirii. – Var. calîci. Tc. kiliç (Şeineanu, III, 25; Lokotsch 1040).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

cărîie (-îi), s.f. – Urmă lăsată pe trup de sudoare şi murdărie, jeg. Lat. *carōnia, cf. it. carogna, fr. charogne, sp. carroña (REW 1707), toate su sensul primitiv de „cadavru”. Pe lîngă un sens secundar natural, de „puturos” (cf. port. carronho, valenc. carronya şi v. engad. karuoñ „leneş”, cu aceeaşi evoluţie a rom. „puturos”), se pare că a existat de asemenea o confuzie cu ideea de „rîie”, al cărei cuvînt este aproape identic, cf. sp. carroñar „a cauza rîia”. Întrucît sp. roña înseamnă firesc şi rîie şi „jeg”, semantismul nu oferă nici o dificultate pentru rezultatul rom.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

căţîn (-ni), s.n. – (Înv.) Strachină, blid. – Mr. căţîn, megl. căţǫn. Lat. catinum (Candrea-Dens., 288; REW 1769; Pascu, I, 356).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ceacîie (-îi), s.f. – Briceag, cuţit. – Var. ciachie; ciochie, s.f. (unealtă de dogărie care serveşte la fixarea cercurilor pe butoaie). Tc. çaki (Graur, GS, VI, 330), de unde provine şi bg. čekija „briceag”, pe care DAR îl consideră ca etimon al rom. În ciochie este evidentă contaminarea cu ciochină. Cf. şi sb. čaklja, mag. csáklya.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ceapcîn (-nă), adj. – 1. (Înv.) (Cal) care aleargă, de curse. – 2. Rău, ticălos. – Mr. ciapcîn. Tc. çapkin (Cihac, II, 559; Şeineanu, II, 123; Lokotsch 394; Ronzevalle 72); cf. bg. čapkănin. – Der. ceapcînlîc, s.f. (şiretenie, răutate), din tc. çapkinlik.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ceapcîn (-nă), adj. – 1. (Înv.) (Cal) care aleargă, de curse. – 2. Rău, ticălos. – Mr. ciapcîn. Tc. çapkin (Cihac, II, 559; Şeineanu, II, 123; Lokotsch 394; Ronzevalle 72); cf. bg. čapkănin. – Der. ceapcînlîc, s.f. (şiretenie, răutate), din tc. çapkinlik.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

tovărî, tovărăsc, vb. IV (reg.) 1. a (se) încărca, a (se) împovăra; a se îngrăşa. 2. a se năpusti, a tăbărî.

Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002

cîlbáş (-şi), s.m. – Caltaboş făcut în casă din intestine de porc. Sl. (bg. kalbaša, pol. kiełbasa, rus. kolbaša) cf. mag. kolbasz (Cihac, II, 45). În Mold. Cf. caltaboş.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

cînépă (-pe), s.f. – 1. Plantă textilă. – 2. (Arg.) Păr, plete. – Var. cînipă. megl. cǫnipă. Lat. *canapa, forma vulg. de la clasicul cannabis (Diez, I, 107; Puşcariu 368; Candrea-Dens., 346; REW 1599; Philippide, II, 635; Graur, Rom., LVI, 106; Rosetti, I, 57; DAR). Forma vulg. se confirmă prin. it. canapa; cf. şi fr. chanvre, sp. cañamo, port. cannamo, alb. kërp. Miklosich, Slaw. Elem., 25, se gîndea la un etimon sl. Cf. canap. Der. cînepar, s.m. (pasărea-cînepii, Acanthus cannabina); cînepioară s.f. (plantă, turiţă mare; pasărea-cînepii); cînepişte, s.f. (teren cultivat cu cînepă); cînepiu, adj. (de culoarea seminţei de cînepă); cînepoală, s.f. (plantă, turiţă-mare, Eupatorium cannabinum; Agrimonia); cînepărie, s.f. (cînepişte). Cînepişte este o adaptare a bg. konopište (Conev 73); este însă mai greu de derivat numele de cînepar din bg. konopinka (Conev 54).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

cîrmîz s.m. – 1. Coşenilă (Coccus ilicis). – 2. Plantă (Phytolacca decandra). – 3. Materie colorantă roşie. – Mr. cîrmeze, megl. chirmiz. Tc. kirmiz, din arab. al-qirmiz (sp. alquermes, quermes), cf. Roesler 597; Şeineanu, II, 91; Lokotsch 1291; Ronzevalle 129; cf. ngr. ϰρεμέζι, alb. kërmës, bg. kŭrmuz. – Der. cîrmîziu (var. cîrmiziu, hermeziu), adj. (roşu-viu, stacojiu), din tc. kirmizi, cf. sp. carmesi, fr. cramoisi, it. carmasino (› mag. karmaszin, de unde, în Trans., carmajin, cărmăjin, s.n. „piele stacojie”). Der. neol. carmin, s.m., din fr. carmin.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

cîrpáci (cârpáci), s.m. – 1. Meseriaş care peticeşte. – 2. Persoană care lucrează prost. – Mr. cîrpaci. Sl. (bg. kurpačĭ, cf. Conev 60; slov. kèrpač). – Der. cîrpăci (var. cîrpoci, cîrpogi), vb. (a petici; a lucra prost); cîrpăceală, cîrpăcie, s.f. (lucru prost făcut); cîrpăcitor, adj. (care peticeşte). Cf. cîrpă, cîrpi.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

cîrstă (-te), s.f. – Grămadă de snopi aranjate în formă de cruce. Sl. krŭstŭ „cruce” (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Cihac, II, 45). Sensul din rom. coincide cu sb. krst; cf. bg. krŭst, rus. krest, cr. kèrst, toţi cu sensul de „cruce.” – Der. cîrsteţ (var. cîrst(e)aţă), s.n. (grămadă de snopi); cîrstată, s.f. (Olt., prescură); cîrsnic (var. cîrstnic, crîs(t)nic), s.m. (sacristan; plasă pătrată de pescuit), cf. bg. krŭstnik „naş”; crîstăş (var. cîrstaş, cristeş, cristaş), s.n. (năvod); cîrstov (var. cristov, hristov), s.n. (Ziua Crucii, 14 septembrie), din sl. krŭstovŭ dinĭ „Ziua Crucii”.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

cîrstéi (-i), s.m. – Lişiţă (Crex pratensis). – Var. cristei. Sl. krastelŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 26; Cihac, II, 83; Conev 48).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

cobîlţ interj. – Imită zgomotul apei răscolite sau agitate. – Var. cogîlţ, gogîlţ, interj. (imită zgomotul cu care înghit mîncarea unele persoane care mănîncă urît). Creaţie expresivă, cf. hîltîc, hîlţ, ghiorţ, zgîlţîi, şobîltîc, care exprimă aceleaşi idei. – Der. cobîlţîi, vb. (a agita, a amesteca un lichid), pe care DAR urmîndu-l pe Cihac, II, 66, îl pune în legătură cu sl. kolĕbati „a agita”; scobîlţîi, vb. (a agita, a amesteca); gogîlţi, vb. (a înghiţi mîncarea cu zgomot).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

cocîrja (-jésc, -ít), vb. – A curba, a îndoi. – Var. încorcîrja, (în)cocîrji. Rezultat al unei contaminări al lui cîrje, cu cocoşa, coroia etc. (Puşcariu, Dacor., VIII, 109; DAR); sau mai curînd a lui cîrje (cf. cîrjoia), cu pref. expresiv co-, ca în cofleşi, copleşi, cotropi.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

comîndá (-d, -át), vb. – 1. (Înv.) A sacrifica. – 2. (Înv. şi Mold.) A se îngriji de sufletul unui mort, a se ocupa de înmormîntare, de slujbe şi pomeni, a face tot ce se cuvine pentru odihna sa. – 3. A da ultimele dispoziţii cu privire la propria înmormîntare şi la pomeni. – Var. cumînda. Lat. commendãre, popular commandãre (Hasdeu 2171; Puşcariu 440; REW 2048; Candrea-Dens., 386; DAR; Puşcariu, Lr., 336); cf. dubletul comanda şi pentru sensul special, sp. manda. – Der. comîndare, s.f. (înv., sacrificiu; pomană; slujbă de înmormîntare); comînd, s.n. (înv., sacrificiu; pomană; obiectele necesare pentru înmormîntare, ca de pildă straie, monede, pe care ţăranii bătrîni obişnuiesc să le păstreze pentru propria lor înmormîntare; masă care se face după înmormîntare pentru odihna sufletului unui mort).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

comînjí (-jésc, -ít), vb. – A murdări, a mînji, a spurca. – Var. (Mold.) tămînji. Origine expresivă, plecînd de la mînji. Pentru valoarea expresivă a compunerii pe baza lui co-, cf. cofleşi, faţă de fleaşcă, copleşi, faţă de pleoşti, şi probabil de cotropi. După Philippide, ZRPh., XXXI, 304, din lat. commingĕre „a murdări cu urină”, opinie acceptată de Puşcariu, Dacor., IV, 1350 şi REW 2085 şi reprodusă cu rezerve în DAR. Cuvîntul este rar, în Trans. – Der. comînjeală, s.f. (murdărie).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

crîncen (crấncenă), adj. – Crud, cumplit, atroce, sîngeros, nemilos. – Var. crinced. Sl. krąčina (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Cihac, II, 81; Byhan 316; Löwe 45; Graur, Rom., LIII, 384), care apare numai cu sensul de „epilepsie”, dar care trebuia să însemne şi „turbare, furie”, cf. krąčinjati sę „a turba”, rus. kryčenji „violent” (Skok 67). – Der. (în)crîncena, vb. (a înspăimînta, a teroriza); crîncenie, s.f. (cruzime, ferocitate).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

crîşcá (crấşc, crâşcát), vb. – 1. A scrîşni din dinţi. – 2. A trosni, a scîrţîi. – 2. A trosni, a scîrţîi. – Var. (s)cîrşca, (în)crişca. Creaţie expresivă, ca crîcni, scrîşni, cf. bg. hrăskam, sb. hrskati (Philippide, II, 709).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

crîsnic (-ci), s.m. – 1. Sacristan, diacon. – 2. Năvod pătrat. – 3. Plasă în general. Sl. kristŭ „cruce”, cu suf. -nic. Sensurile secundare se explică prin urzeala în formă de cruce pe care o are de obicei năvodul. Sensurile 2 şi 3 sînt n. – De la aceeaşi rădăcină sl provine crîştaş, s.n. (năvod), şi probabil crîştie, s.f. (mizerie, nevoie, necaz), cuvînt rar, pe care DAR îl pune în legătură cu crîşca. Cf. şi cristac, s.n. (năvod), din bg. krŭstak „cruce”.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

dărîmá (dărấm, dărâmát), vb. – 1. A rupe crengile de pe un trunchi. – 2. A doborî, a face să cadă jos fructele din pom spre a fi culese. – 3. A dărîma, a doborî la pămînt. – 4. A distruge, a nărui, a demola (o construcţie). – 5. A doborî, a copleşi. – 6. (Refl., Arg.) A se sfîrşi. – Var. dărăma, dărma. Mr. dirimare „a distruge”. Lat. *dēramāre, de la ramus „ramură” (Cihac, I, 226; Miklosich, Vokal., I, 27; Densusianu, Filologie, 449; Tiktin; REW 2578; Philippide, II, 639; Candrea; Scriban; Graur, BL, V, 95; Giuglea, LL, I, 158; Cortés 127), după cum o dovedesc primele două sensuri, care apar din sec. XVII, astăzi înv.; cf. alb. dërmoń „a distruge”, it. diramare, sp. derramar; cf. şi mr. drămă „ramură” (Meyer, Alb. St., IV, 66). Rezultatul mr. dirimare, care pare clar, nu i-a convins pe unii cercetători: Meyer 55 propunea un lat. *derumare, şi Puşcariu, Conv. lit., XXXVII, 41 şi ZRPh., XXVII, 738 (cf. Puşcariu 485 şi REW 2584; Densusianu, Rom., XXXIII, 277), lat. *dērῑmāre. Alternanţa dăr(i)ma ca sfă(i)ma. – Der. dărîmătură, s.f. (năruire; ruină; resturi de la dărîmare; bătrîn ramolit, boşorog).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

demîndá (-d, -át), vb. – A porunci, a ordona. Creaţie ce pare artificială, şi pe care o găsim numai la Murnu (aşa demîndă Alcinou). Este formată pe baza fr. demander, it. dimandare, nu ştim dacă pe baza vreunui împrumut mr., care nu ne este cunoscut. Totuşi, Candrea-Dens., 496 menţionează pe dimîndare, pe care îl consideră reprezentant direct al lat.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

dîrdora s.f. – Ardoare, zel, căldură (în expresia în dîrdora, în toi). Tc. daldirmak „a se cufunda; a fi îngrijorat” intensiv de la dalmak, cf. iud. sp. dadirjar „a cufunda”. După Candrea şi Scriban, este în legătură cu dîrdîi şi cu bg. dărdorĭa „a mormăi”, ceea ce pare mai puţin probabil.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

dîrdîí (-iésc, -ít), vb. – 1. A tremura. – 2. A vibra. – 3. A bombăni, a bodogăni. – 4. A pălăvrăgi, a bîrfi. – Mr. dărdărire, „a pălăvrăgi”, megl. dărdăres „taifas”. Creaţie expresivă, cf. bîr, şi armen. drduem „a scutura”. Sensurile 2 şi 3 par a indica o influenţă a tc. dirdir „vorbăreţ, guraliv”, cf. ngr. δyρδyρ „guraliv”; bg. durdorĭa „a pălăvrăgi” (› mr., megl.). – Der. dîrdală, s.m. (Mold., slobod la gură); dîrdîială, s.f. (tremur, tremurici); dîrdîiş, s.n. (pistă pentru sănii), cf. derdeluş. De la cuvîntul tc. semnalat pare a proveni dardăr, s.n. (joc de cărţi). Aceleiaşi rădăcini expresive îi aparţine dîrlîi, vb. (a fredona), cf. bg. dărlĭa se „a certa” (Candrea), cu der. dîrlui, s.n. (Trans., tub de fluier; corn din coajă de trestie); dîrlu, s.n. (băţ cu care se curăţă hornul); dîrloi, s.n. (Mold., flaut).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

dîrstă (dấrste), s.f. – Piuă de bătut. – Var. drîstă. Mr. drişteală, megl. druşteală. Bg. drăsta (Skok 67, cf. Conev 82; Candrea), din sl. tresti „a amesteca, a agita” (după Tiktin, din sl. drati „a sfîşia”); cf. bg. drăstĕlo, de unde mr., megl., ngr. δριστέλλα, alb. dërstiljë. După Meyer 65, de la un lat. *tersile, de la tergere, ipoteză improbabilă. – Der. dîrstar, s.m. (piuar); dîrştină, s.f. (cămaşă de penitenţă), cuvînt înv. (sec. XVII), cu suf. esl. -ščina, cf. goştină (‹ sl. goreščina), boştină, ploştină, etc.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

dobîndí (-désc, -ít), vb. – 1. A cîştiga, a obţine. – 2. (Înv.) A obţine victoria, a învinge. – 3. A obţine, a căpăta. Sl. dobyti, dobǫdǫ „a cîştiga” (Miklosich, Slaw. Elem., 16; Cihac, II, 96). – Der. dobîndă, s.f. (înv. şi Trans., cîştig, folos; profit, utilitate; sumă plătită pentru un împrumut), deverbal; dobînditor, s.m. (persoană care dobîndeşte ceva). Mag. debonda „dobîndă” pare a proveni din rom. (Edelspacher 12), ca şi dobanda în limba bulgarilor din Trans. (Miklosich, Sprache, 121). Cf. dobitoc.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

drîmbă (drấmbe), s.f. – 1. (Înv.) Trompă marină. – 2. Instrument muzical, drîng. – 3. (Înv.) Bandă, grup, ceată. – 4. (Arg.) Penis. Sl., cf. pol. drumbla, rut. drymba, drymla, mag. doromb(lya), sb. drombulja (Cihac, I, 101; Tiktin; Pascu, Arch. Rom., VII, 559). Pentru sensul 3, cf. trîmbă (după Conev 104, drîmbă ar proveni din acesta din urmă). Se consideră în general că termenii sl. provin din germ. Trommel; ceea ce ar însemna că asemănarea lui drîmbă cu drîng este întîmplătoare. – Der. drîmboi, s.n. (drîmbă, instrument muzical); drîmboaie, s.f. (drîmbă, instrument muzical); drîmboi, s.m. (botos; mucos; puşti); drîmboi(a), vb. refl. (a se îmbufna, a pune botul).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

fărîmá (fărấm, fărâmát), vb. – A sparge, a face bucăţi. – Var. (s)făr(î)ma, (s)făr(î)mi. Lat. *ex-formāre, cf. it. sformare „a desfigura”, sformato „diform”. Rezultatul sfărma este normal (pentru oă, cf. fără); formele cu î se datorează unei încrucişări cu dărîma, v. aici. În general se explică acest cuvînt prin fărîmă „fragment”, care se consideră identic cu alb. theṝimë (‹ mr. sîrmă) „fragment”, theṝmoń (‹ mr. sîrmare) „a sparge” şi derivat din lat. *farrimen, de la far „alac” (Puşcariu, Conv. lit., XXXV, 818 şi ZRPh., XXVII, 739; Puşcariu 582; Giuglea, Dacor., III, 598; Philippide, II, 712; Rosetti, II, 116), ipoteză dificil de admis din punct de vedere semantic (cf. REW 3202). Diez, Gramm., I, 281, urmat de Körting 3950, Meyer 90 şi Scriban, propusese lat. fragmen, care reprezintă de asemenea dificultăţi. Alb. pare a proveni din rom. – Cf. înfărma. Der. fărîmă, s.f. (fragment, bucată; firimitură; rest); fărîmăcios (var. (s)făr(î)măcios, (s)făr(î)micios), adj. (care se fărîmă, inconsistent); fărîmat (var. (s)făr(î)mat, (s)făr(î)mit), s.n. (spargere; fărîmare; oboseală, rău, ameţeală); fărîmător (var. (s)făr(î)mător, (s)făr(î)mitor), adj. (care (s)fărîmă); fărîmătură (var. (s)făr(î)mătură, (s)făr(î)mitură, fir(i)mitură), s.f. (fărîmare; distrugere; spargere, hernie; firimitură; resturi); în ultimele var. pare a fi intervenit o încrucişare cu fir; fărîmiţa (var. sfăr(î)miţa, (s)făr(î)mica, (s)făr(î)miţi, fir(i)miţi), vb. (a face bucăţele, a face firimituri), din dim. fărîmiţă.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

hîrléţ (hârléţe), s.m. – Cazma. – Var. hîrlez, (Trans.) ruleţ. Sl. rylicĭ, rylecŭ (Miklosich, Lexicon, 810; Cihac, II, 138; Conev 93; Iordan, Dift., 146).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ichilîc (-íci), s.m. – Monedă turcească de doi piaştri. – Var. ichilic, echilîc. Tc. ikilik (Şeineanu, III, 67).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

îmbuibá (îmbúib, îmbuibát), vb. – 1. A ghiftui, a îndopa cu mîncare. – 2. (Refl.) A mînca lacom, în exces. – 3. A creşte din abundenţă, a se înmulţi. Origine necunoscută. Nici una din explicaţiile date pînă acum nu pare mulţumitoare. După Densusianu, Archiv. lat. Lex., XII, 425, Din lat. bubia, glosare incertă a lui „sfîrc”, pe baza unui der. *imbubiāre, cf. Puşcariu 72 şi REW 4286a; însă autorul a renunţat mai tîrziu la această ipoteză, convingîndu-se că glosarea era incorectă. După Giuglea, Dacor., II, 632-37, din lat. imbuĕre, prin intermediul unei forme pop. *imbuviāre, cf. DAR, şi Rosetti, I, 167, care stabileşte o legătură cu lat. bubῑre „a umfla”. Sub aspect semantic, cuvîntul oferă o identitate perfectă cu buieci, cf. buiac; însă explicaţia fonetică este dificilă cf. sl. buiti sę „a trăi înconjurat de plăceri”, cu care DAR admite că s-a încrucişat.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

îmburdá (-déz, îmburdát), vb. – A trînti, a doborî. Origine necunoscută. De la bord „pietricică”, după Giuglea, Dacor., III, 595; din lat. *imburdāreburdus „catîr”, după Puşcariu, Dacor., III, 838 şi DAR; din mag. borda „coastă”, după Drăganu, în DAR; din lat. abhorridus, după Skok, ZRPh., XLIII, 191, cf. REW 23; însă nici una din aceste explicaţii nu pare pertinentă. Pare a fi vorba mai curînd de un der. expresiv, de la burdu, interj. care apare numai în compuneri ca hurdu-burdu, hurduc-burduc, etc., ce exprimă ideea de hurducătură a unei căruţe, cf. hurduc.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

împăcá (împác, împăcát), vb. – 1. A restabili raporturi de prietenie, de înţelegere cu cineva. – 2. A linişti, a potoli, a calma. – 3. A mulţumi, a satisface. – 4. A pune de acord, a conveni. – 5. (Refl.) A face pace. – 6. (Refl.) A se învoi, a se conforma. – 7. (Refl.) A se înţelege, a trăi în bună înţelegere, a se avea bine. Lat. pacāre (Puşcariu 783; Candrea-Dens., 1298; REW 6132; DAR), cf. alb. paḱoń, it. pagare, prov., sp., port. pagar, fr. payer. Sensul etimologic se conservă numai în rom. şi în alb.; compunerea cu pref. în- trebuie să se fi făcut în cadrul limbii rom. Cf. pace. Der. împăcăcios, adj. (care împacă); împăcătură (var. împăcătoare), s.f. (înv., împăcare); împăcăciune, s.f. (reconciliere); neîmpăcat, adj. (implacabil).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

împínge (împíng, împíns), vb. – 1. A mişca, a deplasa din loc exercitînd o apăsare. – 2. A face să înainteze, să progreseze. – 3. A face favoruri. – 4. A îmboldi, a incita, a mişca. – 5. (Înv.) A respinge. – Mr. pingu, pimşu, pimtu. Lat. impĭngĕre (Puşcariu 788; Candrea-Dens., 1391; REW 4309; DAR), cf. it. (im)pingere (calabr. mpingere), prov. empenher, v. fr. empeindre, cat. empenyer. Var. pinge, foarte rară, nu este reprezentantă directă a lat. pingere, ci a rezultat cu afereză de la (m)pinge. – Der. împingător, adj. (stimulant, incitant; instigator); împinsătură, s.f. (împingere; apăsare). DAR, urmîndu-l pe Giuglea, Dacor., III, 734, consideră că împinge „a cheltui”, „a face eforturi economice” reprezintă lat. impendĕre, cu aceeaşi confuzie cal încinde-încinge; însă ex. aduse nu sînt convingătoare, şi se explică mai bine prin lat. impĭngĕre.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

împletí (împletésc, împletít), vb. – 1. A strînge părul în cozi. – 2. A lucra diferite obiecte din fire textile răsucite. – 3. A face împletituri. – 4. A tricota. – 5. A urzi, a plănui, a unelti. – Mr. mplătescu, mplătire, megl. amplités, ampletiri. Sl. plesti, pletǫ (Cihac, II, 263; DAR), cf. bg. pletá, sb. plesti, ceh. pletati, pol. pletać. Cf. şi pleată. – Der. împletitor, s.m. (care împleteşte; coşar, care împleteşte coşuri); împletitoare, s.f. (stativ pentru împletit rogojini); împletitură, s.f. (şnur, şiret împletit; grilaj; obiect tricotat); despleti, vb. (a desface părul, a desface o coadă sau o împletitură); împletici, vb. (a încolăci, a răsuci; a îmbina, a amesteca; refl., a se încurca, a se încîlci; refl., a bîigui, a mormăi; a se clătina), cu suf. -ci ca îngăimăci faţă de îngăima, sau prin încrucişare cu încolăci, cf. încolătăci, care, după Tiktin, indică dimpotrivă o încrucişare a lui încolăci, cu împletici (după Puşcariu, Dacor., III, 677 şi DAR, de la un lat. *implectĭcāre, în loc de implectĕre, a cărui der. pare puţin probabilă); împleticeală, s.f. (acţiunea de a se împletici); împletecitură, s.f. (înv., încurcătură).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

împúnge (împúng, împúns), vb. – 1. A înţepa. – 2. A lovi cu coarnele. – 3. A îmboldi, a stimula, a aţîţa. – Var. (rară) punge. Mr. pung, pundziri. Lat. pungĕre (Puşcariu 795; Candrea-Dens., 1470; REW 6850; DAR), cf. it. pungere, prov. ponher, fr. poindre, sp., port. pungir. – Der. impungătură (var. împunsătură, împunsură, punsură, împunsoare), s.f. (înţepătură, junghi); împungător, adj. (care împunge); (îm)pungaci, adj. (care loveşte cu coarnele); împungăli, vb. (a coase prost), cu suf. expresiv -li; împungăleală, s.f. (cusătură prost făcută); străpunge, vb. (a trece dintr-o parte într-alta, a pătrunde), cu pref. stră-, a cărui comp. poate fi şi romanică, cf. trent. straponzer, friul. straponzi; străpungător, adj. (pătrunzător, cu vîrful ascuţit).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

înaínte adv. – 1. În faţă. – 2. Mai devreme, mai întîi. – 3. În locul dintîi, în frunte. – 4. (Prep.) În faţa, în prezenţă. – 5. (Adj., înv.) Anterior, precedent. – Var. nainte. Mr. nănte, ninte, ainte. Lat. ab ante, al cărui rezultat normal, *aînte, a trecut la ainte, probabil prin analogie cu alternanţa vocalică cuvînt-cuvinte, mormînt-morminte. Ainte (considerat de DAR ca rezultat normal din punct de vedere fonetic; cf. it. avanti, prov. avan, fr. avant, cat. abantes), păstrat în mr., apare în texte din sec. XVI-XVII, numai în compuneri ca nainte, mainte (‹ mai ainte), mai deinte; compunerea cu în- este normală, cf. (îm)prejur, (îm)preună, (în)adins, etc. După REW 4335, din lat. inainte; de la in abante e inde, după Pascu, I, 129, cf. Pascu, Beiträge, 10. După DAR, este vorba de o contaminare a lui ainte cu înintein ante. Lat. in ab antea este atestat pentru sec. IX, cf. J. Bastardas, Particularidades sintácticas del latin medieval, Barcelona 1953, p. 85. Der. înainta, vb. (a avansa, a progresa); înaintaş, s.m. (strămoş, precedesor; precursor; calul de dinainte al trăsurii; adj., care merge înainte; Arg., ochelari; Arg., pungaş în serviciul poliţiei). – Comp. (înv.) înainte cuvîntare, s.f. (prolog), format ca gr. πρόλογος; înainte mergător, s.m. (precursor), ca gr. πρόδρομος; înainte vreme, adv. (în trecut, în alte timpuri); dinainte, adv., cu prep. de; dinainte, s.n. (parte din faţă, mai ales la o haină).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

încălá (-léz, -át), vb. – A se îngrăşa, a face burtă. – Var. ingăla. Origine obscură. Pare să fie un der. de la lat. callēre „a face bătături, a se înăspri pielea”, dacă se admite trecerea semantică de la „a se îngroşa pielea” la „a se îngrăşa” în general, cf. Tiktin; DAR; iar pentru părerea contrară, cf. Philippide, II, 718. Celelalte explicaţii sînt insuficiente: din alb. galë „gras”, ngal „a se îngrăşa” (Cihac, II, 718); de la cal (Philippide, Principii, 148; Scriban); de la călău „om gras”, der. de la cal (Iordan, ZRPh., LVI, 230 şi BL, IX, 67). Var. se datorează unei confuzii cu îngăla „a murdări”.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

încărí (încărésc, încărít), vb. refl. – A se încălzi. Lat. incălescĕre, trecut la *incalire, ca toate vb. incoative (Tiktin; Candrea-Dens., 840; DAR). Înv.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

încheiá (închéi, încheiát), vb. – 1. A îmbina, a uni, a asambla. – 2. A împreuna, a articula. – 3. A închide, a sfîrşi, a termina. – 4. A stabili un acord, a definitiva, a semna un tratat. – 5. A redacta, a alcătui un act oficial. – 6. A prinde în nasturi un obiect de îmbrăcăminte. – 7. A pune capăt. – 8. (Refl.) A se limita, a se rezuma la ... – Mr. ncl’iare. De la cheie (Tiktin; Candrea-Dens., 327; Scriban), sau direct dintr-un lat. *inclaviare (Pascu, Beiträge, 15). Der. din lat. inclāvāre, de la clāvus (Puşcariu 815; REW 2392; DAR) este mai puţin probabilă, şi însuşi Puşcariu, Dacor., IV, 708-10, admite o încrucişare cu cheie. Cf. cheotoare. Der. încheiere, s.f. (final, sfîrşit); încheiat, adj. (terminat; determinat, precis; prins în nasturi); încheietor, s.m. (montor); încheietor, s.n. (croşetă pentru încheiat nasturii); încheietoare, s.f. (crestătură, fantă; articulaţie; butonieră; plantă, Sideritis montana); încheietură, s.f. (articulaţie; loc unde se împreunează două bîrne; înv., articol; înv., concluzie), pe care DAR îl derivă de la un lat. pop. *clautūra, care nu pare necesar; descheia, vb. (a desface nasturii); încheibăra (var. încherbăra, încherbăla, închelbăra, închiolba, încherba, închelba), vb. (a asambla, a îmbina), pare a fi nu der. de la încheia cu un suf. expresiv neclar, cf. încăibăra, înhărbăla (după Puşcariu, Dacor., IV, 712-20 şi DAR, de la un lat. *incalvarĭāre, de la calvariahîrcă”, soluţie ce nu pare convingătoare; după Tiktin şi Scriban, în legătură cu încăibăra).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

închíde (închíd, închís), vb. – 1. A mişca o uşă, o fereastră, un capac, etc. pentru a acoperi deschizătura corespunzătoare. – 2. A împrejmui, a înconjura cu un gard. – 3. A interzice, a opri. – 4. A termina, a sfîrşi, a pune capăt. – 5. A băga la închisoare. – 6. A vîrî, a ascunde într-un spaţiu închis. – 7. A astupa. – 8. (Refl.) Despre răni, a se cicatriza. – 9. (Refl.) Despre culori, a deveni mai închisă ori mai intensă. – Mr. ncl’id, ncl’işu, ncl’idire; megl. ancl’id, ancl’iş, istr. (ă)ncl’id, (ăn)cl’iş. Lat. includĕre, cu sensurile lui cl(a)udĕre (Puşcariu 816; Candrea-Dens., 368; REW 1967; DAR), cf. it. chiudere, prov. claure, fr. clore, cat. clourer, v. port. chouvir. – Der. închis, adj. (care acoperă o deschizătură, încuiat; de culoare închisă, întunecat; taciturn, abătut, trist); închis, s.m. (ostatic, prizonier); închizătoare, s.f. (dispozitiv de închidere); închizătură, s.f. (împrejmuire); închisoare, s.f. (detenţie; temniţă, carceră; împrejmuire). – Cf. deschide.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

închiná (închín, închinát), vb. – 1. A înclina, a apleca. – 2. (Refl.) A se pleca. – 3. (Refl.) A face o reverenţă. – 4. (Refl.) A se supune, a capitula, a se declara învins. – 5. (Refl.) A-şi face semnul crucii. – 6. (Refl.) A se dedica, a se consacra. – 7. (Refl.) A face o ofrandă. – 8. (Înv.) A întemeia şi înzestra o biserică, cedînd administrarea ei altui lăcaş religios de rang mai mare. – 9. A dedica. – 10. A ridica paharul ciocnindu-l cu paharul altora şi a bea, făcînd o urare, a toasta. – 11. A supune. – Mr. (î)ncl’in, (î)ncl’inare, megl. ancl’in. Lat. inclināre (Puşcariu 818; Candrea-Dens., 848; REW 4359; DAR), cf. it. (in)chinare, prov. (en)clinar, fr. encliner, cat. enclinar „a saluta”. Pentru semantism, cf. ex. gr. şi sl. aduse de DAR. Este dublet al lui înclina „a inclina” ‹ fr. incliner. – Der. înclinat, adj. (înclinat; dedicat, pelegrin); închinător, adj. (adorator); închinător, s.m. (varietate de şoim, Falco tinnunculus); închinăcios, adj. (făţarnic, bigot); închinătură, s.f. (înv., adoraţie); închinăciune, s.f. (reverenţă; adoraţie; cult; supunere; salut; toast), care poate proveni din lat. inclinātiōnem (Puşcariu 819), cf. mr. ncl’inăţune, megl. (a)ncl’inăţuni. Din rom. provine mag. entyinál (Edelspacher 13).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

încínge (încíng, încíns), vb. – 1. A aprinde, a lua foc. – 2. (Refl.) A arde, a se mistui. – 3. A încălzi. – 4. (Refl.) Despre grîu, a se încinge, a fermenta. – Var. încinde. Lat. incendĕre (Creţu, Col. lui Traian, IV, 246; Puşcariu 821; Candrea-Dens., 848; REW 4346; DAR), cf. it. incendere, prov. encender, sp., port. encender. A ajuns să se confunde sub aspect fonetic cu a încinge „a înfăşura peste mijloc o cingătoare”, din lat. cingere. – Der. încins, s.n. (înv., exaltare, pasiune).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

încoáce adv. – Înspre mine. – Megl. ancoaţi. De la acoace, cuvînt păstrat în cîteva comp. ca în(tr’) a coace, şi aceasta de la eccum hocce (Puşcariu, ZRPh., XXXII, 478; Candrea-Dens., 851; DAR; după Philippide, Principii, 92, de la in ecce hacce). Încoa (mr. ncoa, megl. anco), adv. (înspre mine) pare să fie reducere a cuvîntului anterior (der. de la eccum illac propusă de DAR pare mai puţin probabilă, întrucît sensul ar fi trebuit să fie cel de încolo; astfel încît autorul trebuie să admită o încrucişare cu încoace). – Der. dincoace, adv. (de partea asta), cu prep. de, cf. dincolo.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

încotró adv. – Unde, în ce direcţie. – Var. (înv.) încătruă, încătruo, încătro. Lat. contra ubi (Philippide, Principii, 92; Tiktin; DAR), cu în- relativ tîrziu. – Der. încotrova, adv. (oriunde), cu suf. -va, cf. cineva, undeva; dincotro, adv. (de unde, din ce parte). – Din rom. care încotro, pretutindeni, provine mag. karenkotro, karinkotro (O. Balogh, Magyar Nyelvör, XXVII, 248).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

încurcá (încúrc, încurcát), vb. – 1. A încîlci. – 2. A opri de la o acţiune, a stînjeni. – 3. A complica, a tulbura. – 4. A confunda, a amesteca, a bramburi. – 5. (Refl.) A se zăpăci, a-şi pierde firul ideilor. – 6. (Refl.) A cădea în propria plasă, a se angaja într-o afacere de unde nu mai poate ieşi. – 7. (Refl.) A zăbovi, a pierde vremea. – 8. (Cu comp. o) A vorbi stricat o limbă, a o rupe. Origine incertă. Dacă sensul primitiv este acela de „a înşela” (cf. Coresi, hitlenia de încurcăm unul spre alaltu, ar putea fi un der. de la currĕre, de tipul *currĭcāre, cf. curriculum (Domaschke 147). Se ştie că part. cursum a dat în rom. cursă, astfel că semantismul unui eventual *currĭcāre n-ar oferi dificultate. Evoluţia posterioară este de asemenea firească, întrucît ideea de „a întinde o cursă” se completează spontan cu cea de „a stînjeni” sau „a încurca”. Este însă posibil şi să fie vorba de o origine expresivă, ca în îngurga, s.v. Celelalte explicaţii nu sînt suficiente: de la descurca, şi acesta din lat. *de-obscūrĭcāre „a lumina” (Puşcariu, ZRPh., XXVII, 680; Puşcariu 514), opinie abandonată în DAR, şi care făcea ca un termen concret să provină dintr-unul abstract; din lat. *inculcāre (Cihac, I, 35), dificil din punct de vedere fonetic şi semantic; din lat. *incolĭcāre (Giuglea, Cercetări lexicale, 12; DAR; Rosetti, I, 168), şi acesta de la colus „furcă de tors”, imposibil semantic vorbind; în loc de *încruca, şi acesta din gr. ϰροϰῶ „a împleti” (Diculescu, Elementele, 466), dificil de admis. Der. încurcală, s.f. (confuzie, amestec, încîlceală); încurcător, adj. (care produce confuzie); încurcătură, s.f. (confuzie, amestec, încîlceală); încurcă-lume, s.m. (persoană care încurcă pe alţii, care nu e bună de nimic); descurca, vb. (a descîlci; a lămuri, a limpezi; refl., a-şi aranja bine treburile; refl., a o rupe pe o limbă străină), format pe baza lui încurca, ca descuia faţă de încuia sau deschide faţă de închide; descurcăreţ, adj. (om care se descurcă).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

îndemná (îndémn, îndemnát), vb. – 1. (Înv.) A invita, a pofti. – 2. (Înv.) A obliga, a pricinui. – 3. A împinge, a da un impuls. – 4. A stîrni, a incita, a mişca. – 5. A exorta, a înflăcăra. – 6. (Refl.) A se hotărî. – 7. (Refl.) A se mulţumi, a se simţi bine. – Mr. îndemn. Origine incertă. Se consideră în general (Puşcariu 830; REW 4371; Tiktin; DAR; Iordan, Dift., 50; Candrea; Scriban) rezultat al unui lat. inde-mināre, cf. mîna „a conduce” sau fr. emmener. Această explicaţie, ce s-ar putea admite din punct de vedere semantic, este dificilă din acela al fonetismului, întrucit nu se poate accepta pierderea lui i, care s-ar afla în poziţie forte în prezent eu *indemîn, cf. paralelismul cu îndemîna (Lambrior 375 crede că îndemna este doar var. a lui îndemîna, ceea ce nu pare a fi mai probabil). Dacă primele două sensuri, care astăzi apar înv., sînt originare este posibil să fie vorba despre lat. dignāri „a binevoi”, sau „a face vrednic, a face apt”, de unde apoi „a pune în situaţia de a face” ceea ce indică vb. următor (cf. Coresi, îndemnă Hristos ucenicii să între). Rezultatul fonetic este normal, cf. signumsemn; în- trebuie să fie pref. factitiv adăugat tîrziu. Der. îndemn, s.n. (invitaţie, incitare; exortare; stimul), postverbal; îndemnătură, s.f. (înv., stimul); îndemnător, adj. (animat, stimulant).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

îngîná (îngấn, îngânát), vb. – 1. A imita, a reproduce glasul cuiva. – 2. A vîna cu momeală. – 3. A repeta, a răspunde, a face ecou. – 4. A înşela, a amăgi. – 5. A bîigui, a rosti cu greutate. – 6. A cînta încet, a murmura. – 7. A acompania, a însoţi. – 8. A parodia. – Mr. (a)nginescu, ăngănare „a geme, a chema strigînd”; megl. angan, angănari „a amăgi”; istr. gănesc „a sta la taifas”. Lat. gannāre sau *ingannāre (Diez, I, 35; Lambrior 393; Densusianu, Hlr., 191; Puşcariu 854; Candrea-Dens., 861; REW 4416; Pascu, I, 127; cf. Şeineanu, Semasiol., 98), cf. lat. med. gannatura „batjocură” (Niermeyer 461), alb. ngënen (Philippide, II, 645), it. ingannare „a înşela”, sp. engañar. Rezultatul rom. trebuia să fie *îngăna, datorită prezenţei lui nn, cf. dialectele; rezultatul î se explică, fie prin asimilarea lui î iniţial, fie printr-un tratament expresiv care a apropiat probabil acest cuvînt de cele cu rădăcina gîng- „a bîigui, a bălmăji”. – Der. îngînător, adj. (care imită; care bîiguie); îngînătura (var. înv. îngînăciune), s.f. (imitaţie, batjocură).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

îngurgá (-g, át), vb. – 1. A bălmăji, a bîigui. – 2. A da rasol. – 3. (Refl.) A se încurca, a se zăpăci. – 4. (Refl.) A se însoţi, a se înţelege, a-şi ţine companie. Creaţie expresivă, ca îngăima, îngălmăci, şi în general cuvintele care exprimă ideea de „a bălmăji”; cf. şi încurca, al cărui semantism şi fonetism sînt cu totul paralele. Der. de la un lat. *ingurgāre, de la gurges „gît, gîtlej” (Puşcariu, Dacor., IV, 317-27; REW 3923N; DAR), nu pare posibilă. Pare cuvînt identic, în privinţa intenţiei expresive, cu a îngurzi (var. îngruzi, îngorzi, îngrunzi), vb. (a zbîrci, a şifona; a încreţi, a face cute; a îndoi, a plia), cf. grunz, şi glomozi „a mototoli” (după Cihac, II, 148, din sb., cr. guriti se „a se contracta”; după Densusianu, Hlr., 166 şi Puşcariu 862, din lat. *ingurdῑre, de la gurdus, cf. fr. engourdir; după Puşcariu, Dacor., VI, 317; REW 3923N şi DAR, din lat. *ingurgāre), cu der. îngurzeală (var. îngurzitură), s.f. (încreţitură, cută). Aceleiaşi rădăcini îi aparţine îngurlui, vb. refl. (a se zăpăci, a se încurca; a avea legături, a trăi în concubinaj), ale cărui sensuri coincid cu cele ale lui îngurga, şi care trebuie să provină de la el, prin intermediul lui l expresiv infix (după Capidan, Dacor., V, 572 şi DAR, din sl. gŭrljŭ „gît”, cf. bg. zagŭrluvam se „a se îmbrăţişa luîndu-se după gît”; după Scriban, din sb. grliti se, cu acelaşi sens).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

înieptá (înieptát, înieptát), vb. – A arunca, a lansa. Lat. iniectāre (Candrea-Dens., 865; DAR); după Tiktin şi Pascu, Beiträge, 17, de la aiepta, cu schimbare de pref. Cuvînt rar, înv.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

înţesá (înţés, înţesát), vb. – A umple, a ticsi, a îndesa. Lat. incessare, „a invada, a pătrunde”, intensiv de la incedĕre. Rezultatul normal, *incesa, a suferit o disimulaţie c..sţ..s, ca în cesalăţesală; şi, apropiat astfel fonetic de ţese, a căpătat un sens confuz secundar de „a se amesteca”, cf. DAR. Celelalte explicaţii nu sînt suficiente: din lat. *intensare (REW 8693; Ţicăloiu, ZRPh., XLI, 589); din lat. *intexare în loc de intexĕre (Puşcariu, Dacor., IV, 705; DAR), bazat pe sensul secundar menţionat, care nu ajunge pentru a explica semantismul, din lat. *insitiare (Giuglea, Dacor., II, 823); din lat. *insatiātus, printr-o metateză de la *însăţat (Pascu, Arch. Rom., VIII, 556); de la *înţesta, bazat pe ţeastă „vîrf, culme” (Iordan, BF, II, 198).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

înteţí (înteţésc, înteţít), vb. – 1. A face mai puternic, mai intens. – 2. A grăbi, a accelera. – 3. A mări, a spori. – 4. A incita, a stimula. – Var. înteţa. Origine necunoscută. După Puşcariu, Lat. ti, 42, din lat. incitāre, prin intermediul unei disimilări *înceţiînteţi; însă Puşcariu 882 consideră etimonul necunoscut; DAR respinge legătura unei legături cu intensus, avînd în vedere dificultăţile formale. Der. de la *attῑtĭāre, cu schimbare de pref. (Weigang, Jb, XIX, 136; REW 769), nu este mai sigură. Scriban identifică acest vb. cu întişti, vb. (înv., a împinge, a urmări) din sl. tistati.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

înţiná (înţinéz, át), vb. – 1. A tăia incomplet trunchiul unui copac, pentru a-l putea doborî apoi cu uşurinţă. – 2. A lăsa un obiect în echilibru instabil, micşorîndu-i baza sau punctul de sprijin. Lat. tenŭāre (Tiktin; Candrea-Dens., 876; REW 8654; DAR; Rosetti, I, 168). Conjugarea este înv., actualmente se foloseşte mai ales part. cu funcţie adj.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

întínge (întíng, întíns), vb. – A muia, a îmbiba. Lat. tĭngĕre (Puşcariu 886; REW 4504; DAR), cf. it. tingere, fr. teindre, sp. teñir, port. tingir. În parte omonim al lui întinde, datorită omonimiei part. întins (ca în cazul lui încinge cu încinde); totuşi, nu pare atît de rar cum presupune DAR, în limba actuală. – Der. întinsoare, s.f. (mîncare cu sos sau grăsime, care se mănîncă întingînd).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

întrebá (întréb, întrebát), vb. – 1. A pune întrebări spre a afla un răspuns. – 2. A cerceta, a examina. – 3. A cere informaţii, lămuriri despre, a se interesa. – Mr. ntreb, ntribare, megl. antreb, antribare, istr. ăntreb. Lat. interrogāre (Puşcariu 891; Tiktin; DAR), cf. v. fr. anterver, prov. antervar, astur. entrugar (Menéndez Pidal, RFE, 1920, 35). Este dublet al lui interoga, vb., din lat. interrogare (sec. XIX). Rezultatul gb, care apare şi în lingualimbă, i-a făcut pe unii cercetători să se gîndească la necesitatea unei forme lat. *interguāre (Meyer-Lübke, Rom. Gramm., I, 439; Rosetti, I, 76), presupunîndu-se că numai -gu- putea trece la b; dar această supoziţie nu pare întemeiată. – Der. întrebător, adj. (interogativ); întrebare, s.f. (acţiunea de a întreba; problemă, chestiune; cercetare, informare); întrebăciune, s.f. (înv., întrebare, cercetare).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

întremá (întreméz, întremát), vb. – 1. A mişca, a agita. – 2. (Refl.) A se înzdrăveni, a se face bine. – Var. (Mold., Bucov.) întrarma. De la arm „picior”, cu pref. întru- (Puşcariu, Dacor., I, 235; DAR; Puşcariu, Lr., 358); sensul ar fi, deci, „a pune pe picioare, a scula”. Este mai puţin probabilă der. din lat. trama (Creţu 376; Tiktin). – Der. întremător, adj. (care întremează).

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

învínge (învíng, învíns), vb. – 1. A înfrînge, a birui. – 2. A domina, a stăpîni, a supune. – 3. A trece peste, a depăşi. – Var. (în)vince, (în)vence, (în)vinci, toate înv. Mr. azvingu, asvimşu, azvingere; megl. (an)ving, (an)vinş. Lat. vĭncĕre (Puşcariu 901; Tiktin; REW 9338; DAR); cf. it. vincere, prov., cat., sp., port. vencer, fr. vaincre. Schimbarea cg se datorează analogiei cu vb. aceleiaşi conjug. (stinge, linge, încinge) al căror part. coincid cu cele de la învince (învins, ca stins, lins, încins). Der. învins (var. învîncut), adj. (biruit; eşuat); neînvins, adj. (invincibil); învingător, adj. (care învinge); învincătură, s.f. (înv., victorie); (în)vinceală, s.f. (înv., victorie). Cf. previnge.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

înviorá (învioréz, înviorát), vb. – A face mai vioi, a dezmorţi, a însufleţi. De la viu, prin intermediul unui pl. ipotetic *viuri, ca în paralelismul fumuriînfumura, gînduriîngîndura. Pentru prezenţa acestui pl. ipotetic, cf. cărturar, înfăşura, înhăinura. În general se admite ca etimon un lat. *invῑvŭlāre (Puşcariu, Conv., lit., XXXIX, 325; Drăganu, Dacor., II, 617; Puşcariu 903; DAR), ipoteză ce nu pare convingătoare. Puşcariu, Dacor., IV, 704 şi DAR sugerează de asemenea un lat. *invibrāre, tot inacceptabil. – Der. înviorător, adj. (care înviorează, răcoritor). Cf. vioară, învioşa.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

învolbá (învolbéz, învolbát), vb. – 1. A înfăşuras, a răsuci. – 2. (Refl.) A se învolbura, a se învîrteji. – 3. (Refl.) A se învîrti. – 4. (Refl.) A se desface, a se deschide (mai ales ochii şi florile). – Var. învoalbe, volba, învolbi. Mr. mvolbu (mvulbedz), mvolbere, megl. volbu. Lat. involvĕre (Puşcariu 904; REW 4540; Tiktin; DAR), cf. holba, şi it. involvere, involgere, sp. envolver. – Der. învolt, adj. (deschis, mărit, perfect alcătuit; umflat, rotunjit), reprezintă un lat. voltum, cf. it. (in)volto; învolta, vb. (despre flori, a se deschide, a creşte în bune condiţii; a fi ceva din belşug), format pe baza lui învolt; dezvolba, vb. refl. (a se dezvolta), format pe baza paralelismului închide-deschide sau înfunda-desfunda etc. (după Scriban, de la un lat. *dĭsvolvĕre, care pare inutil); desvolta, vb. (a dezvolta), format pe baza lui învolt, cu sensurile fr. développer.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

izbîndí (izbândésc, izbândít), vb. – 1. A depăşi, a întrece. – 2. A birui,a cîştiga o victorie, a triumfa. – 3. A răzbuna. – 4. A Înfăptui, a realiza. – 5. A reuşi, a izbuti. Sl. izbyti, izbądą „a depăşi” (DAR), cf. dobîndi. Toate sensurile sînt înv., cu excepţia sensului 2. – Der. izbîndă, s.f. (victorie; răzbunare; succes, satisfăcător); izbînditor, adj. (biruitor). De la inf. izbyti (der. din sl. byti „a fi”) trebuie să provină izbuti, vb. (a reuşi), care este, prin urmare, simplu dublet al lui izbîndi (Cihac, II, 153; Tiktin), cf. sl. izbytije „succes”.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

vîrfuri de sageti din bronz

Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

înflíge vb. (model de flexiune 664)

Dictionnaire morphologique de la langue roumaine, A. Lombard, C. Gâdei, Editura Academiei, Bucureşti, 1981

lămîie (-ţi), s.f. – 1. Fructul lămîiului. – 2. (Pop.) Numele pomului, lămîi. – 3. Varietate de fasole. – 4. Dans tipic. – Var. alămîie, s.f. (lămîie; varietate de pere). Ngr. λειμόνι (Roesler 597; DAR), cf. tc. (per.) limun, it. limone, bg. limon, sb. limun, pol. limonia, mag. lémonya. – Der. lămîi, s.m. (pomul); lămîiu, adj. (galben citron); lămîios, adj. (acru); lămîier, s.m. (vînzător de lămîi); lămîiţă (var. lămîioară), s.f. (bot., Lippia citriodora); lămîioară, s.f. (bot., Thymus vulgaris); limonadă, s.f. (citronadă), din fr. limonade; limonadier, s.m. (vînzător de băuturi răcoritoare), din fr. limonadier; limongiu, s.m. (vînzător de băuturi răcoritoare), din tc. limonci.

Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

ÎMBEZNÁ, pers. 3 îmbeznează, vb. I. Refl. (Reg.) A se face întuneric beznă. – Din în- + beznă.

Dicţionarul limbii române moderne, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Academiei, Bucureşti, 1958

ÎNADÍNS adv. Cu un anumit scop, anume, intenţionat. ♢ (Adjectival, neobişnuit) A fost din parte-i şi o înadinsă cercare de a constrânge (ODOBESCU). [Formă gramaticală: (adjectival, f.) înadinsă. – Var.: într-adins adv.] – Din în + adins.

Dicţionarul limbii române moderne, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Academiei, Bucureşti, 1958

ÎNCÁLEA adv. v. încale.

Dicţionarul limbii române moderne, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Academiei, Bucureşti, 1958

ÎNCLEÍT adj. v. înclei. [DLRM]

Această sursă include definiţii ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicţionare, , ,

ÎNFELIÁ, înfeliez, vb. I. Tranz. (Rar) A tăia în felii. – Din în- + felii (pl. lui felie).

Dicţionarul limbii române moderne, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Academiei, Bucureşti, 1